ăŃ Ń - sjea-dj.spiruharet.ro · Adam Smith a scris: a. Avutia natiunilor b. Teoria sentimentelor...

1

SOCIOLOGIE ECONOMIC Ă

ConŃinutul tematic de bază:

Unitatea 1. Introducere în sociologia economică. (4)

Unitatea 2. Raportul sociologiei economice cu ştiinŃele socio-umane. (4)

Unitatea 3. Repere ale sociologiei economice. (4)

Unitatea 4. ExternalităŃile vieŃii economice. (4)

Unitatea 5. Comportamentul economic. (4)

Unitatea 6. RelaŃiile economice ca relaŃii interumane. (4)

Unitatea 7. Sistemul economico-social (4)

2

Unitatea I. INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIA ECONOMIC Ă

Cuvinte cheie: sociologie economică, activitate economico-socială, sociologie economică,

societatea contemporană, economic contemporană, globalizare.

Obiective: În urma parcurgerii temei, studenŃii trebuie să fie în măsură să:

- sesizeze conceptele specifice cu care operează disciplina;

- încadreze sociologia economică în activitatea economico-socială;

- definească globalizarea şi notele ei distincte.

Subiectele temei: 1.1.Conceptele de bază în sociologia economică

1.2. Activitatea economico-socială şi sociologia economică

1.3. Societatea şi economia contemporană în perspectiva globalizării

ConŃinut Unitatea 1:

1.1.Conceptele de bază în sociologia economică

Pentru ca o disciplină să existe, trebuie îndeplinite, simultan, trei condiŃii:

- să aibă obiect de studiu – în cazul nostru, obiectul de studiu al Sociologiei economice îl

constituie activitatea economico-socială, modul în care economia influenŃează societatea şi

reciproc;

- să posede o metodologie proprie, adică un corpus de metode şi tehnici, cu ajutorul cărora să

măsoare şi să cuantifice obiectul de studiu – în cazul nostru, Sociologia economică împrumută de

la Sociologie şi Economie Politică aceste metode şi tehnici;

- să existe mai multe cuvinte cheie, noŃiuni esenŃiale, concepte de lucru, cu care să opereze în

cunoaşterea obiectului său de studiu. Sociologia economică împrumută concepte cheie din

Sociologie şi Economie Politică, precum şi din alte discipline socio-umane. Cele mai

semnificative concepte cheie de care se serveşte sociologia economică sunt prezentate în

dicŃionarul de termeni utili, aflat la sfârşitul sintezei.

1.2. Activitatea economico-socială şi sociologia economică

Sociologia economică este o disciplină tematică, studiază fenomenele sociale

care aparŃin domeniului economic sau, altfel spus, studiază activitatea economicosocială

a oamenilor. Dificultatea de a defini sociologia economică, provine din faptul că „variabila

economică” apare aproape în toate sistemele teoretice şi cercetările empirice (practice) din

3

sociologie. Astfel, distingem partea economică a unui fenomen social ( de exemplu, studiul

relaŃiilor dintre organizarea producŃiei şi structura socială generată de acestea în cazul satelor

devălmaşe, studiu realizat de H.H. Stahl în lucrarea sa, ContribuŃii la studiul satelor devălmaşe, 3

volume publicate între 1958 şi 1965) şi partea socială a unui fenomen economic (de exemplu,

studiul aspectelor contractuale ale fenomenelor economice, realizat de E. Durkheim în lucrarea sa

De la division du travail social, 1893).

Chiar de la originile sociologiei s-au înregistrat dificultăŃi de delimitare între sociologie şi

economie politică, fapt remarcat încă din controversa dintre Auguste Comte, supranumit

„întemeietorul sociologiei” (care susŃinea că sociologia înglobează

economia politică) şi John Stuart Mill (adeptul ideii că sociologia şi economia politică au acelaşi

statut epistemologic). Deci, sociologia economică este studiul condiŃiilor istorice şi sociale în

care funcŃionează legile economice.

O clasificare a ramurilor sociologiei economice poate fi făcută, după structura procesului

economic, în:

- sociologia producŃiei – studiază comportamentul uman, relaŃiile dintre oameni şi organizaŃiile

formate de aceştia în cursul desfăşurării producŃiei de bunuri economice, având ca disciplină de

sine stătătoare sociologia muncii;

- sociologia schimbului şi repartiŃiei economice – sudiază comportamentele activităŃilor de

schimb, repartiŃie şi circulaŃie a bunurilor economice;

- sociologia consumului – are în atenŃie studiul comportamentelor şi aspiraŃiilor de consum de

bunuri materiale şi culturale şi de servicii (comerciale, turistice, artistice etc).

1.3. Societatea şi economia contemporană în perspectiva globalizării

RelaŃiile dintre economie şi societate pot fi analizate în context istoric sau contemporan.

Astfel, există studii de sociologie economică a societăŃilor primitive (realizate de sociologii R.

Thunrnwald, B. Malinovski, M. J. Herskovitc etc.), antice, asiatice, feudale, capitaliste, socialiste

etc. În fiecare caz în parte, relaŃiile dintre societate şi economie se desfăşoară pe 3 nivele:

- macrosocial, în care sociologia economică studiază raporturile dintre tipul şi structura societăŃii

şi subsistemul său economic (vezi lucrarea Economie şi Societate, scrisă de T. Parsons şi N. J.

Smelser în 1956);

- mezosocial (interinstituŃional), în care sunt studiate relaŃiile dintre diferitele componente ale

societăŃii : sectoare (economic, social, politic şi cultural); instituŃii (stat, armată, biserică); grupuri

4

(familia, grupurile profesionale, de societate etc.) şi organizaŃii (oficiale, neguvernamentale) şi

diviziunile corespunzătoare ale economiei (producŃie, repartiŃie, circulaŃie şi consum);

- microsocial (individual), nivel la care sociologia economică studiază comportamentele şi

valorile după care se ghidează membrii unei societăŃi într-o epocă dată, în raport cu sistemul

economic respectiv ce induce: comportamentul de capitalizare, economisire, cumpărare,

raŃionalitatea muncii individuale, locul muncii şi al consumului în viaŃa individuală etc.

Examinând perioada pe care o străbatem, în primul rând constatăm că ea reprezintă un

complex de tranziŃii interdependente:

- o tranziŃie de la economia centralizată, bazată pe proprietatea colectivă, la

- o economie de piaŃă, bazată pe proprietatea privată;

- o tranziŃie a României către un nou loc în economia mondială şi modificarea corespunzătoare a

structurii de ramură a economiei naŃionale;

- o tranziŃie de la o structură socială de clasă la alta;

- o tranziŃie politică, de la dictatură la democraŃia pluralistă şi, în acest context, de la statul

totalitar la statul democratic de drept;

- o tranziŃie de la o structură socială de clasă la alta;

- în fine, o tranziŃie de la un mod de viaŃă al populaŃiei şi de la un comportament al ei la altele

noi.

Întreb ări de autoevaluare:

1. Sociologia economica studiaza: a. Fenomenele sociale b. Fenomenele economice c. Fenomenele sociale care apartin domeniului economic Variante de raspuns: 1. A+b 2. B+c 3. A+c 4. C 5. B Raspuns corect: 4

2. Dificultatea de a defini sociologia economică provine din faptul ca : a. Variabila economica apare aproape in toate sistemele teoretice b. Variabila economica apare in cercetarile empirice (practice) din sociologie c. Variabila economica nu apare nicaieri in mod direct, putand fi dedusa in urma unor

operatiuni de ordin intelectiv

5

Variante de raspuns: 1. A+b 2. B+c 3. A+b+c 4. B+c 5. C 6. A Raspuns corect: 1

3. O clasificare a ramurilor sociologiei economice poate fi facuta in: a. Sociologia productiei b. Sociologia schimbului si repartitiei economice c. Sociologia consumului d. Sociologia interpersonala Variante de raspuns: 1. A+b+c 2. B+c+d 3. C+d 4. A+d 5. B+d Raspuns corect: 1

4. Relatiile dintre economie si societate se desfasoara pe trei niveluri: a. Macrosocial b. Mezosocial c. Microsocial d. Antisocial e. Asocial

Variante de raspuns : 1. A+b+e 2. B+c+d 3. A+b+c 4. B+c+e 5. A+b+d Raspuns corect : 3

5. Raportul sociologieie economice cu stiintele socio-umane pot fi clasificate in : a. Sisteme in care variabilele economice sunt independete b. Sisteme in care variabilele economice sunt dependente c. Sisteme in care variabilele economice sunt interrelationate

Variante de raspuns:

6

1. A+b+c 2. B+c 3. A+b 4. A+c Raspuns corect: 3

Bibliografie obligatorie:

1. Emilian Dobrescu, Sociologie economică, Editura FundaŃiei România de Mâine, editia a II,

Bucureşti, 2006

2. Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, DicŃionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993.

Bibliografie selectivă:

1. Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, DicŃionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel, 1993.

2. Boudon, Raymond şi colaboratorii, DicŃionar de sociologie, Bucureşti, Univers Enciclopedic,

1996.

3. Ferreol, Gilles (coord.), DicŃionar de sociologie, Polirom - ŞtiinŃă & tehnică, Iaşi -

Bucureşti,1998.

4. Nicorescu, Elisabeta, Sociologie economică, curs, 1996.

5. Dogan, Mattei şi Pahre, Robert, Noile ştiinŃe sociale. Interpenetrarea disciplinelor, ediŃia a II-a,

Bucureşti, Editura Alternative, 1997.

7

Unitatea II. RAPORTUL SOCIOLOGIEI ECONOMICE CU ŞTIIN łELE SOCIO-

UMANE

Cuvinte cheie: sociologia economică, ştiinŃe socio-umane, sisteme, relaŃii sociale, structuri

sociale, comportament individual.

Obiective: în urma parcurgerii temei, studenŃii trebuie să fie în măsură să:

- cunoască raportul sociologiei economice cu ştiinŃele socio-umane;

- să enumere sistemele teoretice din sociologia economică.

Subiectele temei: 2.1. RelaŃia cu economia politică şi sistemul ştiinŃelor economice

ConŃinut Unitatea 2

2.1. RelaŃia cu economia politică şi sistemul ştiin Ńelor economice

Sistemele teoretice din sociologia economică pot fi clasificate, după Alin Teodorescu, în:

sisteme în care variabilele economice sunt independente, generatoare de forme şi relaŃii sociale

(vezi lucrările şi studiile unor economişti şi sociologi, precum Karl Marx, Werner Sombart,

Vilfredo Pareto, Max Weber, Talcott Parsons, Henri H. Stahl);

- sisteme în care variabilele economice sunt dependente, economia find produsă de structuri:

sociale, studiate dintr-o anumită perspectivă (de exemplu, sociologismul lui Emile Durkheim);

biologice (organicismul lui Herber Spencer) sau geoclimatice (antropogeografismul).

În acelaşi timp, sistemele teoetice ale economiei politice pot avea ca premise:

a) propria structură productivă, studiată de K. Marx în lucrarea sa fundamentală, Capitalul (vol. I,

cartea a II-a, cap. al XX-lea);

b) comportamentul individual al oamenilor, studiat de doctirna economică marginalistă;

c) structurile sociale supraindividuale (organizaŃiile, clasele) şi înclinaŃiile psihosociale ale

omului, studiate de economistul John Maynard Keynes.

Întreb ări de autoevaluare

1. Sistemele teoretice ale economiei politice pot avea ca premise: a. Propria structura productiva b. Comportamentul individual al oamenilor c. Structurile sociale supraindividuale

8

Variante de raspuns: 1. A+b 2. A+b+c 3. B+c 4. A+c Raspuns corect: 3

2. Fiziocratii au aratat pentru intaia data ca: a. Fenomenele economice si cele sociale au o regularitate b. O desfasurare obiectiva c. Sunt independente de vointa omeneasca d. Exista in societate o ordine naturala Variante de raspuns: 1. A+b+c 2. B+c 3. B+c+d 4. A+c+d 5. A+b+c+d Raspuns corect: 5

3. Adam Smith a scris:

a. Avutia natiunilor b. Teoria sentimentelor morale c. Darwinismul social

Variante de raspuns” 1. A+b 2. B+c 3. A+c 4. A+b 5. A+b+c

Raspuns corect: 4

4. R. Hildebrand a propus trei tipuri de economii: a. Economia fara schimb b. Economia cu schimb c. Economia neschimbata d. Economia cu moneda e. Economia cu credit Variante de raspuns: 1. A+b+d

9

2. B+c+d 3. A+d+e 4. A+b+c+d+e 5. B+d+e 6. A+b+c

Raspuns corect: 3

5. Friedrich List a clasificat patru tipuri de economii: a. Domestica b. Suburbana c. Urbana d. Nationala e. Internationala f. Mondiala

Variante de raspuns: 1. A+b+d 2. B+c+d+e 3. E+f 4. A+c 5. A+c+e+f



Bucureşti, 2006





1996.


Bucureşti,1998.




10

Unitatea III. REPERE ALE SOCIOLOGIEI ECONOMICE

Cuvinte cheie: fiziocraŃie, mercantilism, om economic, teoria sentimentelor morale,

avuŃie, economia fără schimb, economia cu monedă şi economia cu credit.

Obiective: în urma parcurgerii temei, studenŃii trebuie să fie capabili să:

- cunoască evoluŃia celor mai reprezentative curente, teorii şi doctrine economice;

- să descrie formele curentelor relaŃiilor economice existente în Ńara noastră.

Subiectele temei: 3.1. Teorii şi doctrine din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea

3.2. Teorii şi doctrine din secolul al XIX-lea

3.3. Teorii şi doctrine din secolul al XX-lea

ConŃinutul temei 3

3.1. Teorii şi doctrine din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea

FiziocraŃii pot fi consideraŃi precursorii sociologiei; ei au arătat pentru prima oară că

fenomenele economice ca şi cele sociale au o regularitate, o desfăşurare obiectivă, fiind

independente de voinŃa omenească, precum şi faptul că există în societate o ordine naturală după

care se conduce viaŃa socială, în mod necesar, determinat. Pornind de la considerarea strictă a

fenomenelor economice, fiziocraŃii şi-au extins deducŃiunile până la societate în general,

pregătind cercetările sociologiei de mai târziu.

Contemporani cu fiziocraŃii, a căror paradigmă ştiinŃifică era pământul, mercantiliştii au

promovat, ca paradigmă, – banul şi rolul economic şi social al acestuia.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Adam Smith, primul mare economist clasic,

lansa, în una din cele mai importante lucrări ale sale şi ale gândirii economice – AvuŃia naŃiunilor

(1776) - conceptul de om economic.

Astăzi, s-a uitat faptul esenŃial că el a scris nu numai „AvuŃia naŃiunilor”, în care porneşte

de la ipoteza că omul ar fi strict individualist şi egoist, ci şi o a doua mare lucrare, de care era

foarte mândru: „Teoria sentimentelor morale”, care are alt punct de plecare: profund umanist,

moral şi altruist…prin care Adam Smith întregea analiza făcută lumii. Astăzi, declarându-se

ipoteza lui din „AvuŃie” drept singura bază de desfăşurare a activităŃii în societate, se poate

promova mai uşor un soi de darvinism social, folositor unora, dar dăunător marii majorităŃi a

11

populaŃiei, prin care statului îi mai rămâne doar rolul să guverneze acumularea primitivă a

capitalului şi goana după profit, oamenii comportându-se unii faŃă de alŃii, aşa cum spuneau

anticii, ca lupii.

3.2. Teorii şi doctrine din secolul al XIX-lea

Economiştii germani domină prima parte a secolului al XIX-lea în teoria economică.

Pornind de la criteriul schimbului, R. Hildebrand a propus trei tipuri de economii: economia fără

schimb, economia cu monedă şi economia cu credit.

Elaborându-şi al său sistem al economiei naŃionale, Friedrich List a clasificat patru tipuri

de economii: pastorală, agricolă, agricolă-manufacturieră şi manufacturieră. Iar Karl Bucher, la

rândul său, a propus patru stadii:

- economia domestică închisă (casnică sau familială), în care nu există decât producŃie personală;

economia nu cunoaşte schimbul, bunurile se consumă chiar de producător. Ea există la noi într-o

anumită măsură în gospodăriile Ńărăneşti: de pildă, îmbrăcămintea lucrată de ai casei din cânepa

sau lâna produsă în gospodărie şi purtată de familie. Se produce personal şi se consumă chiar de

producători;

- economia urbană (orăşenească), în care producŃia se face pentru clienŃi, adică schimbul se face

direct, bunurile trec nemijlocit de la prodcuător la consumator. Ea se întâlneşte şi la noi, la

meseriaşii care lucrează la comandă (încălŃăminte, mobilă etc.) şi care cedează direct, fără

intermediari, producŃia lor clienŃilor;

- economia naŃională, în care se produce marfă, adică bunuri de circulaŃie. Bunurile trec de la

producător la intermediar, până ajung la consumator. Aceasta presupune libertatea comerŃului,

chiar liberul schimb;

- economia mondială, în care producŃia se realizează într-o Ńară, iar prin comerŃul internaŃional

ajunge să se consume în altă Ńară. Aşa sunt toate mărfurile pe care le cumpărăm din străinătate.

łara noastră cunoaşte toate patru formele în acelaşi timp. Ele nu arată numai patru forme

de relaŃii economice, ci patru cercuri sociale de manifestare. Prima se manifestă în familie, a doua

într-o localitate (sat sau oraş), a treia în sânul unei naŃiuni, a patra între mai multe naŃiuni.

Dezvoltarea economică se petrece deci şi aici în funcŃie de dezvoltarea formelor sociale. De

aceea, activităŃile economice au, ca orice fenomen social, în mare parte un caracter tradiŃional şi

obligatoriu.

12

Darvinismul social este un curent sociologic apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-

lea, care încearcă să explice dezvoltarea socială şi raporturile dintre oameni prin extinderea

mecanică asupra vieŃii sociale a legilor biologice ale luptei pentru existenŃă şi ale selecŃiei

naturale, descoperite de Darwin în lumea plantelor şi animalelor. Darvinismul social neagă

legitatea obiectivă specifică a dezvoltării societăŃii şi încearcă, pe această bază, să prezinte

capitalismul ca o orânduire conformă naturii şi, prin urmare, veşnică.

3.3. Teorii şi doctrine din secolul al XX-lea

În 1912, Joseph Alois Schumpeter, economist, sociolog şi istoric economic austriac,

susŃinea în lucrarea Teoria evoluŃiei economice că motorul progresului economic este inovaŃia, în

lipsa căreia economia ar stagna şi s-ar rezuma la un simplu circuit. InovaŃia determină

dinamismul şi profitul, ea se află la originea dobânzii şi a creditului. În 1913, în teoria sa asupra

ciclurilor, considera inovaŃia, cauza explicativă a celor trei mari cicluri economice capitaliste:

1787 - 1842: caracterizat de producerea bumbacului, a oŃelului şi a maşinilor cu abur;

1843 - 1897: căile ferate, forŃa aburului;

1898 - 1937: electricitatea, chimia, automobilul.

Sociologul Werner Sombart deosebea între economia socială şi cea individuală, iar Mihai

Ralea a propus patru tipuri de societăŃi cu economie specifică în fiecare caz în parte: domestico-

religioasă (corespunzătoare economiei comunitare a clanului), juridico-religioasă

(corespunzătoare economiei familiale), politică (pentru economia rurală şi urbană) şi economică

(corespunzătoare economiei naŃionale şi internaŃionale). DefiniŃia sociologică a fenomenului

economic trebuie căutată încă, spunea Mihai Ralea. De exemplu, relaŃiile economice de schimb

ori de producŃie sunt foarte greu posibile între indivizi izolaŃi, pentru că funcŃiunea economică e

eminamente socială.

După F. Simiand, pentru o apreciere individuală, subiectivă, valoarea este o problemă e

calitate; preŃul unui lucru variază extrem de la individ la individ: unul poate găsi ca cel mai

preŃios lucru – florile, altul – cărŃile, un al treilea – pietrele scumpe. Capriciul subiectiv poate găsi

valoarea acolo unde altul nu găseşte nimic.

Valoarea economică poate fi măsurată obiectiv, generalizarea, socializarea valorii

economice aduce cuantificarea acesteia. Valorile economice, continuă M. Ralea, nu variază după

capriciile individuale, dar pot varia după stările de opinie într-un moment dat. Economia clasică

greşeşte atunci când consideră că homo economicus este acelaşi în toate timpurile, iar economia

13

este o funcŃie eternă, independentă de tipurile sociale în care apare. RelaŃiile economice variază

în strînsă legătură cu toate celelalte funcŃiuni sociale.

În lucrarea Realitatea socială – încercare de ontologie regională, Traian Herseni susŃine că

economicul (sau civilizaŃia) este tot spirit obiectiv, dar în alt gen decât cultura…, sensul

economicului nu vine decât de la om, de aceea civilizaŃia nu constituie un domeniu de scopuri, ci,

un domeniu de mijloace. CivilizaŃia ne ajută să trăim, ne măreşte confortul, ne face să fim ceea ce

suntem şi ne menŃine, cultura merge însă mai departe. Ea constituie adevăratul progres, ea ne

indică ceea ce ar trebui să fim şi ajută la treptata îndepărtare a omului de animalitate, la

realizarea omului ca om.


1. Darwinismul social a aparut: a. In secolul al XIX-lea b. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea c. In prima jumatate a secolului XX d. La sfarsitul secolului XX

Raspuns corect: B

2. In privinta legitatii obiective specifice dezvoltarii societatii, darwinismul social: a. O afirma b. O neaga c. Nici una nici alta

Variante de raspuns: 1. A 2. B 3. C Raspuns corect: 2 3.Factorii de influentare a comportamentului consumatorului pot fi clasificati astfel:

a. Biologici b. Economici c. Psihologici d. Sociali e. Profesionali f. Spirituali

Variante de raspuns : 1. A+b+e+f

14

2. A+b+c 3. B+c+d+e 4. B+c+d+e+f 5. A+b+c+d+e+f

Raspuns corect : 5

4. Abraham Maslow cuprinde in piramida trebuintelor :

a. Necesitati fiziologice b. Nevoi de securitate c. Nevoi de afectivitate d. Nevoi privind stima si pozitia sociala e. Nevoi privind stima si pozitia sociala

Variante de raspuns : 1. A+b+e 2. B+c+d 3. A+b+c+d+e 4. B+d+e 5. A+b+c Raspuns corect : 3



Bucureşti, 2006





1996.


Bucureşti,1998.




15

Unitatea IV. EXTERNALIT ĂłILE VIE łII ECONOMICE

Cuvinte cheie: tipologie umană, structura psihologică a omului, grup social.

Obiective: în urma parcurgerii temei, studenŃii trebuie să fie capabili să:

- prezinte determinările şi caracteristicile tipologiei umane;

- definească structura psihologică a omului.

Subiectele temei: 4.1. Tipologia umană - determinări şi caracteristici

4.2. Structura psihologică a omului


4.1. Tipologia umană - determinări şi caracteristici

Există numeroase tipuri umane determinate de condiŃiile specifice, economice, de mediu

şi sociale caracteristice fiecărei societăŃi în care omul îşi desfăşoară activitatea sa. Ca atare, există

oameni diferiŃi în tipuri de economii diferite, în medii diferite şi, respectiv, în societăŃi diferite.

Economia, mediul şi societatea îşi pun hotărâtor amprenta asupra omului respectiv, care le

însufleŃeşte şi le dinamizează, în felul acesta formându-se şi modificându-se şi pe sine.

Omul este deci produsul economiei, mediului şi societăŃii în care trăieşte, iar, la rândul

său, determină şi influenŃează hotărâtor prin acŃiunile şi ideile sale economia, mediul şi societatea

căruia îi este contemporan.

4.2. Structura psihologică a omului

În general, fiinŃa umană este un complex de influenŃe şi factori bio-psihosociali. Norbert

Sillamy defineşte structura ca un mod în care părŃile unui tot se ordonează între ele. În acest sens,

vorbim atât de structura unui edificiu sau a organismului (K. Goldstein), cât şi de structura unui

grup social sau a comportamentului (M. Merleau-Ponty). Structura este aceea care îi dă

ansamblului unitatea sa şi părŃilor valoarea lor, este „forma” unică, nativă şi educată a organizării

elementelor care o compun. Structura psihologică ordonează toŃi factorii care Ńin de personalitatea

umană, elementul stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizează şi o diferenŃiază de

altă persoană.

16

Fiecare om are particularităŃile sale, a căror structură organizată determină personalitatea

în cauză. Fiecare om este, totodată, asemănător cu semenii săi, dar şi diferit de ei prin structura

unică, irepetabilă în spaŃiu şi timp a personalităŃii sale. În esenŃă, omul este un ansamblu

structurat al: dispoziŃiilor înnăscute - transmise prin ereditate, condiŃionărilor economice şi de

mediu şi al dipoziŃiilor dobândite – transmise prin educaŃie, cultură şi tradiŃii.


1. Factorii de influentare a comportamentului consumatorului pot fi clasificati astfel:

g. Biologici h. Economici i. Psihologici j. Sociali k. Profesionali l. Spirituali

Variante de raspuns : 6. A+b+e+f 7. A+b+c 8. B+c+d+e 9. B+c+d+e+f 10. A+b+c+d+e+f

Raspuns corect : 5


1.Emilian Dobrescu, Sociologie economică, Editura FundaŃiei România de Mâine, editia a II,

Bucureşti, 2006





1996.


Bucureşti,1998.




17

Unitatea V. COMPORTAMENTUL ECONOMIC

Cuvinte cheie: comportament economic, consumul, consum individual, societate de consum,

economisire, factori exogeni, factori endogeni.

Obiective: după parcurgerea temei, studenŃii sunt în măsură să:

- enumere concepte şi teorii explicative referitoare la comportamentul uman;

- explice caracteristicile comportamentului uman din prisma cumpărătorului;

- definească venitul în funcŃie de consum şi economisire.

Subiectele temei: 5.1. Concepte şi teorii explicative

5.2. Factorii de influenŃare a comportamentului consumatorului

5.3. Modele şi metode de măsurare


5.1. Concepte şi teorii explicative

Consumul reprezintă secvenŃa ultimă (ciclul fiind: producŃie, circulaŃie, repartiŃie şi

consum) a activităŃii economice, care constă în folosirea bunurilor economice (mărfuri sau

servicii) de către persoane sau stat, pentru satisfacerea trebuinŃelor lor individuale sau colective.

Dacă bunul economic este folosit pentru a produce alte bunuri, atunci consumul este

productiv, iar dacă este folosit pentru satisfacerea unor trebuinŃe personale, este consum final.

Consumul este şi un act social, deoarece reflectă tradiŃii, sisteme de valori, obişnuinŃe, ritualuri.

Autoconsumul reprezintă ceea ce consumă individul şi este produs în gospodăria proprie; în

special în zonele rurale, autoconsumul constituie un procent, uneori însemnat al consumului total

al individului sau familiei respective.

Consumul individual sau privat se referă la persoana care foloseşte un bun economic în

folosul său. Consumul public este alcătuit mai mult din servicii (precum cele educative,

administrative, iluminatul public etc) adresate mai multor persoane sau chiar întregii colectivităŃi

(societăŃi).

Societatea de consum. Reprezintă un concept care simbolizează caracterul esenŃial şi

omniprezent al consumului. Poate desemna situaŃia în care indivizii ce compun societatea şi-au

cumpărat în mare măsură bunuri de folosinŃă îndelungată (televizor, telefon, autoturism, frigider),

dar şi situaŃia multiplicării acestor bunuri pentru folosinŃa individuală sau socială.

18

Semnele de reuşită se măsoară prin calitatea maşinii, numărul zilelor petrecute în week-

end sau pentru practicarea sporturilor de vară şi iarnă, calitatea echipamentului de vacanŃă folosit.

Consumul devine scopul ultim al vieŃii individului şi al activităŃii sistemului economico-social.

Toate elementele vieŃii cotidiene, precum şi activităŃile copiilor şi adulŃilor constituie ocazii de

consum şi se constituie în imagini publicitare, simple accesorii ale mărfurilor şi servicilor oferite.

Societatea de consum mai semnifică şi faptul că toŃi consumă în mare măsură, că

domeniul mărfurilor se diversifică şi circulaŃia lor se generalizează. Cluburi de întâlniri vând

prietenia, asociaŃii matrimoniale fac din căsătorie produsul acŃiunii lor. Toate actele individuale,

toate sentimentele devin mărfuri.

Societatea de consum nu este deschisă decât acelora care plătesc pentru a-şi satisface

plăcerile după J. Bremond şi A. Geledan.

Modul de consum exprimă forma pe care o ia consumul într-un anumit moment al evoluŃiei

economico-sociale, Ńinând seama de resursele individuale şi sociale disponibile. Modul de

consum reprezintă şi un mod de reflectare a tradiŃiilor, obiceiurilor şi culturii unei societăŃi, într-

un anumit moment al evoluŃiei sale.

Venitul obŃinut de un individ (persoană fizică) sau de un agent economic (persoană

juridică), în urma activităŃilor economice şi sociale desfăşurate, poate să fie consumat sau

economisit (o parte din economii pot fi, apoi investite).

O egalitate economică fundamentală ne spune că:

Venitul = Consum + Economisire

ÎnclinaŃia spre consum măsoară procentul din venit destinat consumului.

Soarta producŃiei este hotărâtă de consum, nivelul şi structura repartiŃiei influenŃează nivelul şi

structura consumului, iar schimbul de mărfuri crează o formă specifică de manfestare a

trebuinŃelor populaŃiei, anume cererea de mărfuri.

După opinia noastră, „soarta producŃiei” este influenŃată direct de capacitatea bunului

economic respectiv de a satisface în cea mai înaltă măsură necesităŃile şi trebuinŃele

consumatorului, care, astfel, va prefera să folosească, în repetate rânduri acel bun şi nu altul.

Comportamentul reprezintă, după N. Sillamy, conduita unui subiect luat în considerare într-un

timp mediu şi într-o unitate de timp dată. Comportamentul, care depinde atât de individ cât şi de

mediu, are întotdeuna un sens. El corespunde căutării unei soluŃii sau unui obiect susceptibil să

reducă tensiunile şi să satisfacă trebuinŃele individului. După H. Pieron, comportamentul

19

desemnează modul de a fi şi de a acŃiona al omului, reprezentâtnd o manifestare obiectivă a

întregii activităŃi umane.

Comportamentul consumatorului reprezintă un ansamblu de atitudini care au ca scop

satisfacerea – în cel mai înalt grad - a necesităŃilor şi trebuinŃelor individului în cauză. După Ph.

Kotler comportamentul consumatorului corespunde ieşirilor unui sistem ale cărui intrări sunt:

situaŃia economică generală, calitatea bunului economic (produs sau serviciu), utilitatea acestuia,

prezentarea, probabilitatea de alegere, tradiŃiile, obiceiurile şi cultura individului respectiv.

Oamenii se deosebesc între ei după sex, vârstă, ocupaŃie, mod de viaŃă, ceea ce le determină idei,

sentimente, emoŃii, deprinderi diferite, deci comportamente de consumatori diferite.

Publicul consumator reprezintă totalitatea persoanelor care posedă gusturi şi preferinŃe

comune pentru anumite bunuri economice, pe care le cumpără în vederea consumului. PreferinŃa

pentru anumite mărfuri sau servicii se modifică în funcŃie de acŃiunea unor factori de influenŃare a

achiziŃionării acestora şi de nivelul de satisfacere a trebuinŃelor fiecărui individ, membru al

publicului.

După Paul Popescu-Neveanu, comportamentul economic al consumatorului reprezintă

actele şi hotărârile consumatorului privind utilizarea veniturilor pentru diferite cumpărături

curente, bunuri de uz îndelungat sau economii, precum şi în legătură cu atitudinile acestuia.

5.2. Factorii de influenŃare a comportamentului consumatorului pot fi clasificaŃi astfel:

- factori biologici: sex, vârstă, rasă;

- factori economici: veniturile individuale, preŃurile bunurilor, modul de dezvoltare al economiei,

modul de consum;

- factori psihologici: afectivitate, nivel al gusturilor, sensibilităŃilor, preferinŃelor şi trebuinŃelor,

temperament şi caracter;

- factori sociali: număr de membri ai familiei, număr de copii, mediu de provenienŃă, mod de

viaŃă;

- factori profesionali: ocupaŃie/profesie, condiŃiile de exercitare;

- factori spirituali: tradiŃii, obiceiuri, cultură, religie.

Fiecare din aceşti factori comportă o analiză separată, iar unii dintre ei o discuŃie specială.

De exemplu, persoanele de sex feminin se caracterizează prin afectivitate pronunŃată, sensibilitate

şi participare sufletească, receptivitate şi preocupare sporită în actul alegerii şi cumpărării unui

bun economic.

20

Comportamentul economic poate fi considerat ca efectul a două categorii principale de

factori:

- factori exogeni, corespunzători mediului social în care trăieşte consumatorul, care cuprind:

nevoi, valori, obiceiuri, credinŃe sociale etc. şi,

- factori endogeni, corespunzători personalităŃii consumatorului respectiv şi care cuprind: nevoi,

aspiraŃii, percepŃii, atitudini, motivaŃii individuale etc.

Când omul şi-a satifăcut nevoile fiziologice, spune cunoscutul gânditor şi economist, John

Kenneth Galbraith, nevoile psihologice le iau locul; acestea sunt de mai mică importanŃă, dar pot

să fie la fel de presante ca şi nevoile fiziologice.

Psihologul Abraham Maslow, recunoscut pentru celebra sa „piramidă a trebuinŃelor sau

necesităŃilor umane” deosebeşte:

- necesităŃi de supravieŃuire sau fiziologice: aerul, apa, adăpostul;

- necesităŃi de siguranŃă sau securitate: economii băneşti, rezerve de bunuri, asigurări;

- necesităŃi de afectivitate sau apartenenŃă: acceptarea de către o persoană sau un grup,

participarea la activităŃile respective;

- necesităŃi privind stima şi poziŃia socială: statusul, rangul, însemnele distinctive;

- necesităŃi privind împlinirea personală: a fi ceea ce eşti capabil să devii.

În funcŃie de temperament, consumatorul poate fi un:

tip slab, visător, corespunzător temperamentului melancolic;

tip puternic, neechilibrat, “coleric“;

tip echilibrat, inert, “flegmatic“;

tipul echilibrat, mobil, “ sanguinic“ .

Având în vedere, trăsăturile pozitive sau negative de caracter, Elisabeta Nicorescu desprinde

următoarele categorii de consumatori:

� consumatorul atotştiutor, care nu pierde vreo ocazie de a-şi etala cunoştinŃele, are multă

încredere în competenŃa sa şi nu suportă să fie contrazis;

� consumatorul dificil este pretenŃios, se hotărăşte greu, descoperă tot timpul defecte ale

mărfurilor şi serviciilor, are reacŃii negative la argumentele vânzătorului;

� consumatorul econom, care apreciază bunul economic dorit şi se hotărăşte să-l cumpere după o

îndelungată chibzuinŃă;

� consumatorul timid, care nu are curajul să-şi manifeste micile sale dorinŃe şi se simte jenat

dacă i se acordă prea multă atenŃie la achiziŃionarea unei mărfi;

21

� consumatorul entuziast, care admiră în mod nejustificat produsele şi laudă exagerat mărfurile

şi serviciile solicitate;

� consumatorul impulsiv, ce ia decizii fără o judecată prealabilă, avâd în vedere numai anumite

trăsături ale ale mărfii sau serviciului (marca, aspectul estetic etc.);

� consumatorul grăbit, care nu are răbdare şi i se pare mereu că servirea este prea lentă, iar dacă

este nevoit să se aşeze la rând, renunŃă;

� consumatorul nemulŃumit, care nu este satisfăcut de nici un serviciu sau produs;

� consumatorul nedecis, care nu ştie ce anume să aleagă şi apelează la recomandarea

vânzătorului;

� consumatorul ideal este cel ce are un scop precis, ştie bine ce doreşte, vrea să fie servit repede

şi dă indicaŃii scurte şi precise în legătură cu bunul solicitat.

Determinante esenŃiale ale variabilelor exogene, nevoile sociale reprezintă ansamblul

cerinŃelor sau trebuinŃelor de consum productiv sau neproductiv al unităŃilor economice,

instituŃiilor şi populaŃiei.

5.3. Modele şi metode de măsurare

Investigarea fenomenelor şi proceselor economice şi sociale se concentrează pe două

direcŃii principale:

- studierea ofertei de bunuri de consum, precum şi a fenomenelor sociale, prin intermediul unor

metode de măsurare cantitativă şi constativă;

- cercetarea cererii de bunuri de consum şi a omului ca fiinŃă socială, prin intermediul unor

metode de măsurare calitativă şi proiectivă.

După Elisabeta Nicorescu, cercetarea calitativă, respectiv cercetarea motivaŃională, se

concentrează asupra cunoaşterii cât mai adâncite a răspunsurilor la întrebări fundamentale,

precum: de ce?, pentru ce?, cum?, în ce măsură? A răspunde la aceste întrebări echivalează cu „a

explica” sau „a înŃelege” mecanismele care se desfăşoară în psihicul consumatorului sau al

cetăŃeanului ca fiinŃă socială; a găsi înlănŃuirile necesare şi legăturile cauză-efect, care sunt

determinate de existenŃa anumitor nevoi ce impun decizii constituite în scopuri pentru

consumator.

Cercetarea de tip calitativ, motivaŃional şi proiectiv poate răspunde la întrebările de mai

sus, propunând măsurile pentru construcŃia feed-back-ului necesar şi depăşind astfel măsurarea

cantitativă şi pur constatativă. Rezultatele cercetărilor de tip motivaŃional au permis construirea

22

unor scheme şi modele ale comportamentului consumatorului, care descriu procesele

comportamentale în funcŃie de acŃiunea unor stimuli.


1. Factorii de influentare a comportamentului consumatorului pot fi clasificati astfel: m. Biologici n. Economici o. Psihologici p. Sociali q. Profesionali r. Spirituali

Variante de raspuns : 11. A+b+e+f 12. A+b+c 13. B+c+d+e 14. B+c+d+e+f 15. A+b+c+d+e+f

Raspuns corect : 5

2. Abraham Maslow cuprinde in piramida trebuintelor :

f. Necesitati fiziologice g. Nevoi de securitate h. Nevoi de afectivitate i. Nevoi privind stima si pozitia sociala j. Nevoi privind stima si pozitia sociala

Variante de raspuns : 6. A+b+e 7. B+c+d 8. A+b+c+d+e 9. B+d+e 10. A+b+c Raspuns corect : 3

3. In functie de temeperament, consumatorul poate fi :

a. Tip slab b. Tip puternic c. Tip echilibrat inert d. Tip echilibrat mobil

23

Variante de raspuns : 1. A+b+d 2. B+c+d 3. A+b+c 4. A+b+c+d

Raspuns corect : 4



Bucureşti, 2006





1996.


Bucureşti,1998.




24

Unitatea VI. RELAłIILE ECONOMICE CA RELA łII INTERUMANE

Cuvinte cheie: relaŃii economice, relaŃii interumane, comunicare interumană, teoria competenŃei

comunicative, comunicare empatică.

Obiective: în urma parcurgerii temei, studenŃii vor fi în măsură să:

- definească conceptul de comunicare şi formele ei;

- să enumere teoriile semnificative ale comunicării economice;

- să explice de ce comunicarea este liant al acŃiunilor umane.

Subiectele temei: 6.1. Comunicarea interumană - concept şi forme de manifestare

6.2. Teorii ale comunicării economice şi metode de studiere a acesteia

6.3. Comunicarea ca liant al acŃiunilor umane


6.1. Comunicarea interumană - concept şi forme de manifestare

Comunicarea (de la termenul latin comunis = comun) semnifică încercarea de a stabili o

comunitate cu cineva, de a pune în comun informaŃii, idei, atitudini, de a le asocia, raporta sau de

a stabili legături între ele. Wilbur Schram înŃelege prin comunicare procesul stabilirii unei

comuniuni sau identităŃi de reflecŃii, idei, concepŃii între emiŃătorul mesajului şi receptorul

mesajului prin intermediul unui canal de comunicaŃie.Este un concept de bază în sociologie şi

psihologie socială, unde se utilizează în diferite accepŃiuni:

a) procesul prin care individualităŃile observă stimulii şi reacŃionează în grade diferite la

perceperea lor;

b) mecanismul prin care relaŃiile umane există şi se dezvoltă;

c) toate simbolurile gândirii, împreună cu mijloacele de propagare şi

conservare a lor;

d) comunicare socială, definită fie ca expresie generală pentru a desemna toate formele de relaŃii

sociale în care există o participare conştientă a indivizilor şi grupurilor, fie ca raporturi

interpersonale comportând o comuniune sau fuziune a conştiinŃelor (comunicare interpersonală);

e) comunicare economică, definită ca totalitatea relaŃiilor stabilite între indivizi în desfăşurarea

proceselor şi fenomenelor economice.

Comunicarea poate fi: directă sau indirectă; unilaterală sau reciprocă; privată sau publică.

Combinarea primelor patru tipuri de comunicarea poate naşte alte patru forme de comunicare -

25

cele mai întâlnite de altfel: 1) reciprocă directă (faŃă în faŃă); 2) reciprocă indirectă sau interactivă

(prin intermediul radio-ului, telefonului); 3) unilaterală directă (într-o conferinŃă); 4) unilaterală

indirectă (prin intermediul discului, filmului, scrisorii).

După tipurile de activităŃi umane, J. L. Aranguren deosebeşte comunicare:

obişnuită (comună), ştiinŃifică şi/sau tehnică, de noutăŃi (informaŃii), publicitară, pedagogică,

estetică (artistică), socială, economică, politică, religioasă, etc.

O formă cu totul aparte o reprezintă comunicarea empatică (de la cuvintele greceşti

patheia, pathos=ceea ce simŃi) pe care H. Pieron o numeşte o specie de comunicare afectivă prin

care cineva se identifică cu altcineva, măsurându-şi sentimentele, iar H. Sillamy - un fenomen de

rezonanŃă psihică, de comunicare afectivă cu altul.

Comunicarea de masă se adresează mai multor indivizi fiind o comunicare publică.

Comunicarea de masă reprezintă un caz particular (cu caracteristici proprii) al comunicării

umane, care poate fi raportată prin analiza canalelor, a tipurilor de conŃinuturi difuzate, a

limbajelor specifice, precum şi a modului de receptare.

Comunicarea de masă, ca orice comunicare, reprezintă un transfer de informaŃie, prin

intermediul unui mesaj şi cu ajutorul unui canal de comunicaŃie; ea facilitează atât circulaŃia

socială a informaŃiei, cât şi blocarea, denaturarea şi standardizarea ei. Comunicarea de masă

poate fi inclusă printre cele mai redutabile şi eficiente narcotice sociale, a căror influenŃă este

studiată de sociologia propagandei. Astfel, comunicarea de masă funcŃionează ca un agent de

întărire a valorilor şi atitudinilor existente. În cazul comunicării de masă, acelaşi emiŃător dispune

de posibilităŃi de transmitere a aceluiaşi mesaj la un număr foarte mare de receptori potenŃiali.

Aceste posibilităŃi sunt oferite de mijloacele tehnice de comunicaŃie de masă (mass-media),

respectiv presă, radio şi televiziune.

Comunicarea de masă este un proces ce se realizează prin intermediul unor mijloace de

comunicare care permit şi înlesnesc efectuarea comunicaŃiei de masă. Prin media se înŃelege orice

suport pentru un mesaj. Mass-media (media de masă) desemnează grupa suporturilor de aceeaşi

natură, constituind un mijloc de expresie destinat publicului (exemplu: radio, tv, cinema, afişe,

presă).

6.2. Teorii ale comunicării economice şi metode de studiere a acesteia

Sunt cunoscute caracteristicile teoriilor ştiinŃifice, valabile şi în cadrul sociologiei

economice: a) de a fi izvor izvor de inspiraŃie pentru datele empirice;

26

b) de a interacŃiona permanent cu practica;

c) de a înlesni orice cunoaştere a faptelor.

Pornind de la principalele grupe de discipline socio-umane înrudite cu sociologia comunicării -

cele lingvistice, psihologice şi sociologice - considerăm că sunt semnificative pentru procesul

comunicării economice, următoarele teorii:

- Teoria competenŃei comunicative, propusă de Jurgen Habermas, conform căreia orice om are o

anumită competenŃă de comunicare determinată de competenŃa lingvistică şi universaliile

pragmatice, utilizate într-una din cele două forme ale comunicării curente: acŃiunea comunicativă

şi discursul.

- CompetenŃa lingvistică a fiecărui individ reprezintă capacitatea acestuia de a comunica

semenilor ideile pe care le are, folosind cuvintele, bogate în sensuri şi semnificaŃii. Între

competenŃa lingvistică şi cea comunicativă există o determinare directă în cadrul căreia un rol

important îl joacă universaliile pragmatice - propuneri de sisUnitateatizare a actelor de vorbire,

cele mai des utilizate cuvinte în limbajul comun sau ştiinŃific. Principalele universalii pragmatice

sunt:

- pronumele personale (eu, tu, el, ea, noi etc);

- cuvintele tipice şi întorsăturile de frază des utilizate;

- exprimările deictice (care fac legătura între spaŃiu şi timp): modurile gramaticale, timpurile

verbelor;

- verbele performative utilizate la forma interogativă, modul imperativ sau vorbirea indirectă;

- verbele intenŃionale utilizate neperformativ, precum şi unele adverbe de mod.

- Clasele de vorbire determinate de aceste universalii pragmatice sunt următoarele:

1 - comunicative; 2 - constatative; 3 - reprezentative; 4 – regulative (ordonatoare); 5 -

universaliile pragmatice propriu-zise (exemple: a saluta, a felicita, a mulŃumi, a exprima

condoleanŃe, a se căsători, a se logodi, a face cunoscut, a bea, a mânca, a fuma, a arăta, a vorbi, a

prezenta etc).

În discursul sau acŃiunea comunicativă cotidiană, individul îşi manifestă de fapt prin

jocuri de vorbire competenŃa comunicativă ce îl caracterizează, marcându-i activitatea în

societate.

Teoria comunicării interumane şi internivelice, aparŃine românului Corneliu Mircea

(Intercomunicarea), şi este o teorie cu substrat psihologic. Autorul porneşte de la conceptele:

- instinctualitate (sexualitate, libido), aparŃinând teoriei psihanalitice a lui S. Freud;

27

- afectivitate, aparŃinând teoriei sociometrice a lui J. L. Moreno;

- realitate spirituală, aparŃinând teoriei spiritualiste a lui Max Scheler.

Luate împreună, acestea determină preferinŃa sau alegerea partenerului pentru comunicare,

determinând evoluŃia acestei preferinŃe în următoarele stadii: tandreŃe, afecŃiune, interes, simpatie

mentală. Conform părerii lui Corneliu Mircea, Eu-l se îndreaptă spre altul graŃie puterii atractive

care sălăşluieşte în instinctualitate, afectivitate şi spirit. Pentru orice comunicare umană este

valabil proverbul popular: Spune-mi cu cine te însoŃeşti, ca să-Ńi spun cine eşti. Cele două criterii

ale preferinŃei interpersonale, care conduc la comunicarea între indivizi sunt asemănarea şi

complementaritatea; ele contribuie la identificarea dar şi la diferenŃierea partenerilor, generând 5

modele aberante de comunicare:

1) modelul nevrotic - primul pas al alienării în comunicare; mai poartă încă semnul atracŃiei, însă,

atracŃia nevroticului se preschimbă pe nesimŃite în repulsie; eu-l nevrotic se află între atracŃie şi

repulsie;

2) modelul desocializant - al introversiunii, lipsei de voinŃă, de vlagă şi al inerŃiei; sinele se

retrage în singurătatea suferinŃei, eşecurile repetate sunt resimŃite dureros, se părăseşte scena

intercomunicării, ceea ce conduce la dezinteres şi indiferenŃă, este alterat sentimentul tonic al

comunicării normale;

3) modelul psihopatiform - atracŃia se preschimbă imprevizibil în repulsie, sinele se smulge pe

neaşteptate din actul comunicării şi respinge brutal fiinŃa celuilalt, ceea ce poate conduce la

iritabilitate sau acte agresive; 4) modelul delirant - îl conduce pe cel în cauză într-un Ńinut străin

de realitate, imaginar, în care sinele este permanent agresat de fiinŃa celuilalt;

5) modelul autist - care descrie însingurarea sinelui, până la ruperea acestuia de realitate.

Acestor modele le corespund cinci zone nivelice: 1) instinctualitatea (inclusiv

sexualitatea); 2) imaginaŃia; 3) afectivitatea; 4) raŃiunea; 5) cunoaşterea paroxistică de sine.

Astfel, comunicarea interumană se desfăşoară între aceste zone nivelice, iar atunci când intră în

sfera patologicului, se încadrează într-unul din modelele prezentate mai sus.

Teoria sociodinamică a modurilor de comunicare aparŃine lui Abraham Moles, care, luând în

considerare factorii sociali, propune 5 doctrine ce caracterizează cultura şi comunicarea în

societate:

1) doctrina demagogică - se află în serviciul publicităŃii subliniind imersiunea individului în

câmpul publicitar (G. Maletzke), pentru a obŃine cea mai mare satisfacŃie a majorităŃii

ascultătorilor (A. Moles);

28

2) doctrina dogmatică - legată de forme propagandistice, are scopul de a transforma auditoriul

conform unei ideologii, definite în prealabil;

3) doctrina piramidală - separă straturile sociale, cu valorile lor proprii, dispuse de regulă

piramidal;

4) doctrina eclectică (culturalistă) - conform căreia, scopul omului îl constituie comunicarea

valorilor, selectarea şi ierarhizarea lor; reflectarea evenimentelor culturale joacă un rol relativ

secundar în comunicare;

5) doctrina sociodinamică a modurilor de comunicare - care explică, după A. Moles, schimbările

intervenite în comunicarea între indivizi, ca urmare a schimbărilor produse în cultura acestora;

poate fi explicată prin prisma funcŃionalismului comunicaŃional. Teoria sociodinamică a

modurilor de comunicare pune accentul pe factorii sociali în explicarea fenomenului comunicării;

determinarea culturală a acestora este surprinsă de Moles în cele cinci doctrine ale modelului său

teoretic.

Teoria instrumentalistă, propusă de Herbert Marshall Mc Luhan, porneşte da la ideea că

mass-media nu sunt doar instrumente, canale de transmitere a informaŃiilor, ci mediumuri -

mesaje, adică factori care contribuie activ şi specific, prin particularităŃile tehnologiei lor şi ale

modului specific de percepŃie pe care îl solicită, la efectele globale ale comunicării.

Formula celebră a lui Marshall Mc Luhan - mediumul este mesajul - subliniază că rolul

mass-media nu se reduce la transmiterea unei informaŃii; fiecare mijloc mass-media modifică, în

perioada istorică a dominaŃiei sale (...), modul în care individul percepe lumea, îi modelează

sensibilitatea şi gândirea, prelungindu-se pe această cale efectele până la nivelul societăŃii globale

şi al evoluŃiei istorice a omenirii. După Mc Luhan, evoluŃia modalităŃilor de comunicare induce

modificări în evoluŃia diferitelor tipuri de societăŃi şi civilizaŃii: SocietăŃile au fost totdeauna

remodelate mai mult de natura mediumurilor (mijloacelor de comunicare) prin care oamenii

comunică, decât prin conŃinutul comunicării. În realitate însă, apreciem că este important şi

conŃinutul comunicării transmise de emiŃător receptorului, toŃi aceşti factori (emiŃătorul,

receptorul, mesajul) fiind condiŃionaŃi economic şi social. În lucrarea sa, Galaxia Gutenberg,

publicată iniŃial în 1962, Herbert Marshall Mc Luhan subliniază că istoria umanităŃii se

articulează următoarelor trei moduri de comunicare:

- graiul viu - care a dominat viaŃa tribală;

- cuvântul scris - din antichitate şi până la jumătatea secolului al XX-lea;

- satul global, care începe cu televiziunea.

29

Teoria matricei psihosociale poate constitui o încercare de explicare a fenomenului

comunicării, pornind de la combinarea factorilor psihici (care Ńin de Eu-l individual) cu factori

economici şi sociali (care Ńin de mediul în care acesta îşi desfăşoară activitatea). Astfel, în afara

caracteristicilor biologice şi lingvistice specifice unei anumite persoane, aceasta posedă o matrice

psihosocială proprie. Această matrice psihosocială caracterizează în mod unic fiecare persoană şi

personalitate umană.

Pot comunica eficient, inclusiv pe probleme economice, două persoane ale căror matrici

psihosociale sunt asemănătoare, deci persoanele respective au fost condiŃionate similar de factorii

psihici proprii şi cei economico-sociali, care le determină existenŃa. O comunicare perfectă,

ideală nu este posibilă întrucât nu pot exista două matrici psihosociale identice. De aceea, prin

(auto)educaŃie, individul uman îşi poate structura permanent matricea psihosocială proprie,

contribuind în felul acesta la îmbunătăŃirea comunicării sale cu semenii.

6.3. Comunicarea ca liant al acŃiunilor umane

Comunicarea este un proces în care un emiŃător (E), numit şi sursă de comunicare,

transmite un mesaj (M) sau un repertoriu de mesaje (Rm) ce cuprinde conŃinuturi

comunicaŃionale, prin intermediul unui canal (C), către un receptor (R), numit şi destinatar sau

public consumator. Mesajul, înŃeles ca ansamblu al semnelor transmise de emiŃător este vehiculat

prin intermediul unui canal comunicaŃional, care reprezintă suportul material al comunicării.

Mediile comunicaŃionale - radio, tv, cinema, teatru, presă, discuri, casete etc. formează

suporturile clasice ale comunicărilor umane, în care informaŃiile sunt codificate într-un grad mai

mare sau mai mic, folosind mai multă sau mai puŃină tehnică de specialitate. SemnificaŃia

atribuită mesajului de către receptor se numeşte decodificare. Răspunsul înglobează ansamblul

reacŃiilor receptorului după primirea mesajului. Procesul de retransmitere poate fi direct sau

indirect (intermediat). În procesul de transmitere sau retransmitere a mesajului (feed-back) pot

interveni unul sau mai multe elemente perturbatoare, care influenŃează fenomenele de învăŃare

sau reînvăŃare specifică receptorului şi apoi acŃiunile acestuia. Astfel, comunicarea se transformă

în participare, scopul oricărei comunicări, devenind comunicare participativă, adică acŃiunea de a

face un individ sau un organism să participe la experienŃa de viaŃă a unui alt individ sau

organism.

30

O comunicare între două persoane este completă atunci când acestea înŃeleg două semnale

în acelaşi fel, deci atunci când fac apel la acelaşi sistem de decodificare. Mai multe persoane care

comunică formează un lanŃ de comunicare sau o reŃea de comunicare.

Orice comunicare poate decurge direct (nemijlocit, natural) între emiŃător şi receptor sau

indirect (mijlocit, artificial), prin intermediul mijloacelor sau mediilor comunicaŃionale.

Comunicarea reprezintă un câmp al interdependenŃelor. ToŃi factorii care concură la realizarea ei

o pot influenŃa în câmpul comunicaŃional creat.

Comunicarea este deci un proces complex, ai cărui factori se intercondiŃionează reciproc.

Pot fi imaginate trei modele ale comunicării: liniar (comunicarea este unidirecŃională);

interacŃional (comunicare bidirecŃională) şi tranzacŃional (emiŃatorul şi receptorul mesajului joacă

roluri permutabile, alternante pe toată durata comunicării).


1. Dintre principalele universalii pragmatice se pot aminti : a. Pronumele personale b. Cuvintele tipice c. Exprimarile corecte d. Exprimarile deictice e. Verbele performative f. Verbele intentionale Variante de raspuns : 1. A+b+d+f 2. B+c+e+f 3. A+b+c 4. B+c+d+f 5. A+b+f+e+f Raspuns corect : 5

2. Clasele de vorbire determinate de aceste universalii pragmatice sunt : a. Comunicative b. Constatative c. Reprezentative d. Regulative e. Universaliile pragmatice propriu-zise

Variante de raspuns : 1. A+b+d 2. B+c+e

31

3. A+b+c+d+e 4. A+d+e 5. B+c+d+e

Raspuns corect : 3

3. Autorul teoriei comunicarii interumane si internivelice foloseste urmatoarele concepte :

a. Instinctualitate b. Afectivitate c. Realitate spirituala d. Personalitate e. Energie

Variante de raspuns : 1. A+b+d+e 2. B+c+e 3. A+b+c+d 4. A+d+e Raspuns corect : a+b+c Raspuns corect : 4 4 . Modelele aberante de comunicare sunt : a. Modelul nevrotic b. Modelul psihotic c. Modelul asocializant d. Modelul desocializant e. Modelul psihopatiform f. Modelul delirant g. Modelul autist Variante de raspuns : 1. A+b+c+d 2. B+c+d+e 3. A+b+c+d 4. A+d+e+f+g 5. A+b+c+d+e+f+g

Raspuns corect : 4


1.Emilian Dobrescu, Sociologie economică, Editura FundaŃiei România de Mâine, editia a II,

Bucureşti, 2006


32




1996.


Bucureşti,1998.




33

Unitatea VII. SISTEMUL ECONOMICO-SOCIAL

Cuvinte cheie: sistem economico-social, tranziŃie, dinamica procesului de schimbare,

globalizare, trebuinŃele consumatorilor.

Obiective: în urma parcurgerii temei, studenŃii trebuie să fie în măsură să:

- prezinte situaŃia unei economii şi societăŃi aflate în stare de tranziŃie;

- înŃeleagă importanŃa studierii tranziŃiei româneşti.

Subiectele temei: 7.1. Economia şi societatea românească în tranziŃie

ConŃinutul temei 7

7.1. Economia şi societatea românească în tranziŃie

Economia şi societatea se află într-o permanentă tranziŃie de la o stare la altă stare.

Economia şi societatea românească se găsesc în „tranziŃia de la plan la piaŃă”. Este de reflectat

asupra unor aspecte dintre care se impun atenŃiei următoarele: ca proces amplu al transformărilor

profunde, structurale, ale organizării, conducerii şi desfăşurării tuturor activităŃilor economice,

reforma economică nu a reuşit îmbunătăŃirea performanŃelor sistemului economic şi nici

diversificarea şi satisfacerea la un nivel optim a trebuinŃelor consumatorilor; în mod similar,

reforma socială şi umană - condiŃionată de reforma economică - este mult întârziată.

Studierea tranziŃiei economice şi sociale ne ajută la formularea următoarelor idei:

oferă posibilitatea cunoaşterii dinamicii şi contradicŃiilor procesului de schimbare, a efectelor

pozitive şi negative ale unor procese şi fenomene din economie şi societate; poate conduce la

identificarea modelelor, strategiilor şi proiectelor sociologice propuse ca soluŃii posibile ale

realizării cerinŃelor modernizării societăŃii româneşti; permite evalurea aspectelor pozitive şi a

limitelor acestora, a posibilităŃilor de utilizare în soluŃionarea problemelor practice, concrete;

poate asigura - şi în ce măsură - abordarea şi soluŃionarea corectă a exigenŃelor trecerii eficiente a

societăŃii româneşti contemporane de la faza tradiŃională a dezvoltării, la cea modernă şi

postmodernă, în contextul creşterii interdependenŃelor, a internaŃionalizării şi globalizării

proceselor şi problemelor economice şi sociale.

34

Întreb ări de autoevaluare:

1. Dintre principalele universalii pragmatice se pot aminti :

g. Pronumele personale h. Cuvintele tipice i. Exprimarile corecte j. Exprimarile deictice k. Verbele performative l. Verbele intentionale Variante de raspuns : 6. A+b+d+f 7. B+c+e+f 8. A+b+c 9. B+c+d+f 10. A+b+f+e+f Raspuns corect : 5

2. Clasele de vorbire determinate de aceste universalii pragmatice sunt : f. Comunicative g. Constatative h. Reprezentative i. Regulative j. Universaliile pragmatice propriu-zise

Variante de raspuns : 6. A+b+d 7. B+c+e 8. A+b+c+d+e 9. A+d+e 10. B+c+d+e

Raspuns corect : 3

3. Autorul teoriei comunicarii interumane si internivelice foloseste urmatoarele concepte :

f. Instinctualitate g. Afectivitate h. Realitate spirituala i. Personalitate j. Energie

Variante de raspuns : 5. A+b+d+e 6. B+c+e 7. A+b+c+d 8. A+d+e

35

Raspuns corect : a+b+c Raspuns corect : 4

4. Modelele aberante de comunicare sunt : h. Modelul nevrotic i. Modelul psihotic j. Modelul asocializant k. Modelul desocializant l. Modelul psihopatiform m. Modelul delirant n. Modelul autist Variante de raspuns : 6. A+b+c+d 7. B+c+d+e 8. A+b+c+d 9. A+d+e+f+g 10. A+b+c+d+e+f+g

Raspuns corect : 4


d. Emilian Dobrescu, Sociologie economică, Editura FundaŃiei România de Mâine,

editia a II, Bucureşti, 2006





1996.


Bucureşti,1998.




ăŃ Ń - sjea-dj.spiruharet.ro · Adam Smith a scris: a. Avutia natiunilor b. Teoria sentimentelor...

Documents

Transcript of ăŃ Ń - sjea-dj.spiruharet.ro · Adam Smith a scris: a. Avutia natiunilor b. Teoria sentimentelor...