industriali. Populația urbană,

constituind majoritatea populației țării, continuă să crească datorită migrațiunii mai intensive, în

prezent procentajul oamenilor care își fac cumpărături la supermarketuri, hipermarketuri,

magazine de tip Cash & Carry etc., devine mai înalt .

Este cel mai probabil că tendința aceasta va continua.

Procentajul total al produselor procurate la rețele de supermarketuri, este egal cu 93%, și mediul

acesta este foarte competitiv.

Sectorul de fructe proaspete a urmat tendința aceasta mult mai lent, și acum fructele

pentru consum casnic se cumpără în raportul 50/50 la piețele sub cerul liber și rețelele de retail

de diferite formate. Tot pe teritoriul american, în Canada mari burse de mărfuri sunt Winnipeg

Commodity Exchange (grâu) şi Toronto Futures Exchange (bovine, porcine şi cereale).

Dacă avem în vedere bursele de mărfuri europene, putem observa că, în perioada actuală,

cele mai importante instituţii de acest gen sunt situate în Marea Britanie, Franţa şi Olanda. Cea

mai importantă bursă de mărfuri engleză este, în prezent, London Metal Exchange (LME).

Tot la Londra, în 1954, a fost înfiinţată London Commodity Exchange, având

drept membri fondatori numeroase asociaţii specializate pe tranzacţionarea unor mărfuri ca: făină

de soia, cacao, cafea, lână, zahăr, cauciuc, etc. Alte burse londoneze importante sunt:

International Petroleum Exchange (produse petroliere), The United Terminal Sugar Market

(zahăr industrial şi rafinat), Baltic Mercantile and Shipping Exchange (grâu, cartofi albi, orz şi

navlosiri).

O bursă destul de importantă se află şi la Liverpool, aici fiind cotate 17 sorturi de

bumbac. În Franţa, The Paris International Futures Market a fost deschisă în 1964 în cadrul

Bourse de Paris. În prezent, aici se tranzacţionează cele mai mari cantităţi de zahăr "alb" (de

calitate superioară). Franţa este cel mai mare producător de zahăr "alb" din întreaga lume (peste

4 milioane de tone pe an), exportând mai mult de jumătate din producţia proprie. La bursa

franceză se mai tranzacţionează lână, bumbac, cafea şi cacao, dar nici una dintre contractele

futures pe mărfurile respective nu înregistrează cifre notabile (mai puţin de 30.000 de contracte

pe an) comparativ cu celelalte pieţe mondiale specializate. Alte burse franceze dar mai puţin

importante sunt: Bourse de Commerce du Havre (cafea), Bourse de Commerce de Roubais

Tourcain (lână).

Dintre cele 27 de state membre UE, ţările producătoare de plante oleaginoase sunt în principal

Germania, Franţa, Polonia, Marea Britanie, Ungaria şi România. Acestea asigură 66% din

producţia tuturor plantelor oleaginoase, rapiţa aflându-se pe primul loc în ceea ce priveşte

producţia, la mare distanţă de floarea-soarelui. Culturile de soia din Europa sunt neglijabile. Soia

care este triturată în Europa este importată (din Statele Unite şi din America de Sud). Creşterea

producţiei de rapiţă în Uniunea Europeană a fost cea mai spectaculoasă din ultimii douăzeci de

ani, dar nivelul producţiei s-a stabilizat la aproximativ 20Mt începând cu anul 2007. Această

creştere a fost motivată, în primul rând, de dezvoltarea bio-carburanţilor de primă generaţie. În

afara Europei, principalele ţări producătoare de seminţe oleaginoase sunt Statele Unite ale

Americii, Brazilia, Argentina, Canada, China, India, Ucraina şi Rusia.

Aprovizionarea principalilor trituratori europeni cu seminţe de rapiţă şi de floarea-soarelui este asigurată de

producţia naţională, de importurile intra-comunitare (Ungaria, România) şi de importuri din state extra-comunitare

(zona Mării Negre şi Australia).

Este interesant de observat că principalele două origini pentru importul european de rapiţă sunt

Australia şi Ucraina. Europa importă în medie 3Mt de rapiţă pe an din aceste ţări. Floarea-

soarelui importată de Uniunea Europeană are ca principală origine Ucraina, însă dezvoltarea

triturării în această ţară din ultimii ani va reduce de acum încolo potenţialul de import.

Caracteristicile/ plantelor tehnice

Soia cultivată apartine speciei Glycine max.(L), ordinul Leguminosales. Soia este una din

plantele agricole de cea mai mare importanţă pentru alimentaţia umană, alimentaţia animalelor şi

industrie. Seminţele de soia conţin peste 30% substanţe proteice şi 17-25% ulei.

În anii 30 – 40 ai secolului trecut soia era numită „aurul din sol”. Nu s-a găsit, deocamdată,

nimeni să conteste acest calificativ, soia fiind una din principalele culturi alimentare din lume.

Evoluţia preţurilor în 10 ani a fost surprinzătoare, acestea au crescut mai mult de 3 ori şi

jumătate. Dacă, e.g. contractele – futures cu livrările în luna mai tranzacţionate la Bursa din

Chicago (CBOT), în septembrie 2001 erau cotate la nivelul de 4,78 USD/baniţa (175 USD/tona)

în septembrie 2012 contractele similare trecuseră peste 17,98 USD/baniţa (660 USD/tona).

La începutul acestui an în cadrul expoziţiei „Săptămâna verde” de la Berlin, miniştrii agriculturii

din 14 ţări europene situate în bazinul Dunării şi ai afluienţilor ei au semnat Declaraţia de aderare

la Programul agricol „Danubian Soya” consacrat sporii producerii în Europa a soiei nemodificate

genetic. De fapt, în ziua de 19 ianuarie Declaraţia a fost semnată doar de 8 miniştri ceilalţi

alăturându-se mai târziu semnatarilor. Deşi, prezente la „Săptămână”, nu cunoaştem dacă

autorităţile noastre agroalimentare au semnat Declaraţia.

Programul menţionat a fost înaintat de către Asociaţia internaţională „Danube Soya Association” care

printre mai multe scopuri îşi propune să producă soia nemodificată genetic şi să reducă din dependenţa

totală a Europei de exporturile de soia de pe continentele americane. Exporturile se fac din cei trei mari

producători de soia din lume, SUA, Brazilia şi Argentina, în care pentru satisfacerea sol

În ciuda faptului că România are un potenţial agricol foarte mare, fiind a cincea mare piaţă din

Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei arabile, agricultura românească se

caracterizează printr-o productivitate redusă, lucru care se reflect automat și printr-o producţie

relativ scăzută de legume și fructe. În perioada 2009-2013, ţara noastră a produs în medie

3.700.000 de tone de legume şi aproximativ 1.300.000 de tone de fructe anual. Anul trecut,

România a produs 3.472.200 tone de legume și 1.279.300 de tone de fructe.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, România a importat în perioada ianuarie-

decembrie 2013 aproximativ 900.000 de tone de legume și fructe, în valoare totală de 460.262 de

euro și a exportat aproximativ 140.000 de tone de legume și fructe. Ţara noastră a importat anul

trecut 409.718 de tone de legume și 489.271 de tone de fructe. Potrivit datelor, 84,32% (345.469

tone) din cantitatea de legume importate și 78,53% din cantitatea de fructe (384.229 tone) au

provenit din Uniunea Europeană. Legumele importate din ţările terţe au reprezentat doar 15,68%

(64.248 tone) din totalul importat, iar fructele 21,47% (105.041 tone).

În privinţa exporturilor, numărul cantităţilor este semnificativ mai mic, în 2013 România

exportând doar 85.146 de tone de legume și 54.830 de tone de fructe.

Potrivit datelor, 95,73% din totalul de legume (81.510 tone) au fost exportate în ţările din UE, iar

4,27% din ţările terţe (3.636 tone). Aceeași situaţie este valabilă și pentru fructe, 87,68% fiind

exportate în UE (48.077 de tone) și doar 12,32% (6.752 de tone) în ţările terţe.

Consumul scăzut este o altă problemă care afectează piaţa de legume și fructe din România.

Organizaţia ONU pentru Agricultură și Alimentaţie semnala în 2010 că în România, furnizarea

de fructe și legume destinate consumului se situa sub 80 kg /persoană /an, adică sub 220 g /

persoană/ zi, fiind la cel mai redus nivel din Europa. Potrivit datelor furnizate de Ministerul

Agriculturii, în perioada 2009-2012, consumul mediu anual de legume pe cap de locuitor a fost

de 182 de kg, iar cel de fructe de doar 69 de kilograme pe an.

Analiza SWOT:

PUNCTE SLABE

Grad redus de tehnologizare a exploataţiilor;

Număr mare de exploataţii de dimensiuni reduse

Gradul ridicat de fragmentare a suprafeţelor pomicole şi lipsa unei strategii coerente de

consolidare a terenurilor ;

Grad redus de întinerire a plantaţiilor pomicole asociat cu suprafeţe mari de plantaţii

pomicole în declin;

Suprafeţe mari de spaţii protejateabandonate şi/sau contruite în baza unor tehnici

învechite;

Creşterea producţiei de fructedestinate procesării, în defavoarea pieţei produselor

proaspete;

PUNCTE TARI

conditiile optime de clima si sol pentru cultura legumelor;

cultivarea unui numar mare de specii de legume;

asigurarea materiilor optime pentru procesatori;

supermarketurile ofera o gama mai buna de produse, un bun standard al serviciilor si

niveluri mai mari de eficienta fata de alti detailisti in ceea ce priveste achizitionarea

produsului, vanzarea si alte functii.

conditii de clima si sol favorabile;

forta de munca ieftina;

sortiment variat de specii si soiuri, pentru asigurarea consumului in tot timpul anului;

calitatile gustative ale fructelor sunt mai apreciate de consumatori comparativ cu

produsele din import;

asigurarea de materii prime pentru industria de procesare.

Oportunităţi

Recoltarea corectă, inclusiv culesul fructului la maturitatea corectă şi manipularea

corectă post-recoltare, va creşte perioada de depozitare a produsului în condiţii

frigorifice.

Aplicarea corectă a Managementului Integrat de Combatere a Dăunătorilor pentru

a putea respecta cerinţele igienice şi sanitare stricte, impuse de Uniunea

Europeană şi de a respecta nivelurile maxime de reziduuri (MRL) specifice în

România.

Cerinţele de etichetare trebuie să fie înţelese şi respectate pentru livrările de fructe

odată cu trecerea de la cerinţele pieţelor în aer liber la cerinţele mai stricte ale

supermarketurilor.

Fructele trebuie livrate în autocamioane frigorifice pentru a nu întrerupe lanţul

frigorific şi a nu cauza stricarea fructelor.

AMENINŢĂRI

Exportul excesiv

Clima nefavorabila

FORMAREA PREȚURILOR

Preţurile la fructele proaspete sunt supuse fluctuaţiilor înalte.

De obicei în România preţurile pentru fructele proaspete se schimbă o dată la 2 - 3 zile. Astfel,

orice descriere pertinentă a formării preţurilor este relevantă doar pentru o anumită perioadă

selectată.

Preţurile in România sunt puternic influenţate de oferta locală, în special în toiul sezonului.

Se întâmplă deseori ca micii producători locali, neavând putere de negociere sau informaţii

actuale privind preţurile sau neestimând corect costurile sale reale, propun preţuri foarte mici

angrosiştilor/intermediarilor. În aceste cazuri, marii producători sunt deseori nevoiţi să-şi

ajusteze preţurile la cele fixate artificial din cauza ineficienţelor de către micii producători. În

aceste condiţii angrosiştii pot avea deseori marje foarte înalte, ajungând până la 100%, pe când

marjele comerţului cu ridicata ajung în mod normal la 20-30%. Aceste marje medii includ deja

costurile înalte de comercializare prin rețele de comerț cu amănuntul, care pot ajunge până la 15

- 20%.

În esenţă, profitabilitatea reală pentru angrosişti ajunge aproximativ la 5 - 15%.

CERINȚELE LEGII PENTRU IMPORT ȘI COMERȚ

ASPECTE LEGISLATIVE ALE IMPORTULUI

Procedurile de export al fructelor pe piața românească urmează aceeași schemă ca și în cazul

altor țări membre ale UE.

Standardizarea fructelor

Ca producătorii din alte ţări să poată exporta fructe în România, produsele lor trebuie să

corespundă strict normelor stabilite în Uniunea Europeană. Regulile acestea sunt prezentate în

linii

generale în standardele de marketing în sectorul fructelor și legumelor, elaborate în mod specific

pentru fiecare produs. Standardele acestea descriu următoarele aspecte: cerințele minime pentru

calitate, clasificarea, calibrarea, prezentarea, etichetarea fructelor, și toleranțele specifice privind

concentrația substanțelor dăunătoare.

Standardele de comercializare în sectorul fructelor și legumelor sunt după cum urmează:

• Pentru struguri de masă - Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 1221/2008;

• Pentru mere - Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 1221/2008;

• Pentru piersici – Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 1221/2008;

• Pentru prune uscate întregi – Standardul Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite

pentru Europa (UNECE), ediția anului 2003.

Standardele de marketing concrete sunt prezentate în anexa 2 a raportului dat.

Certificarea fructelor37

Pentru a importa fructe în Uniunea Europeană, producătorii din celelalte țări trebuie să dispună

de

următoare certificate:

• Certificat de circulaţie a mărfurilor EUR.1 (Certificat de origine) – eliberat de Serviciul Vamal

al RM conform Regulamentului cu privire la completarea, autentificarea şi eliberarea

certificatelor de

origine a mărfurilor exportate din Republica Moldova în cadrul regimurilor de comerţ

preferenţiale cu

Uniunea Europeană (ATP) şi statele care acordă Republicii Moldova Sistemul Generalizat de

Preferinţe (GSP). Certificatul acesta reprezintă actul valabil care confirmă oficial țara de origine

a mărfurilor exportate. Dacă fructele exportate nu sunt un obiect al ATP, ele necesită să fie

documentate cu un certificat de origine nepreferențial.

• Certificat de conformitate pentru mărfuri exportate – actul acesta este destinat să adeverească

conformitatea producției cu condițiile stabilite de anumite standarde (de exemplu, GOSTsau

SM).

Un producător poate obține un certificat de conformitate de la unul din organele de certificare.

Acesta este unicul act ce adeverește conformitatea produsului cu standardele de marketing ale

UE, care au fost aprobate de legislație locală (Regulamentul nr. 1221) și vor intra în vigoare în

noiembrie 2011.

• Certificat fitosanitar - documentul acesta este eliberat de Inspectoratul de Stat Republican

pentru Protecţia Plantelor.

• Certificat igienic - certificatul igienic este eliberat de Ministerul Sănătății al RM pe baza testării

produselor de laboratoare autorizate. Certificatul indică nivelul permis al conținutului rezidual de

pesticide din produs. Nivelul conținutului rezidual, adoptat de autorități ale RM, corespunde

celui în UE.

CMR - documentul de transport, care confirmă existența unui contract între o companie de

transport și un expeditor cu privire la servicii de transport de mărfuri cu mijloace auto.

Pe lângă certificatele menționate mai sus, următoarele acte trebuie să fie alăturate la fiecare lot:

o factură corespunzătoare, un contract de export-import, și o declarație vamală pentru a îndeplini

procedurile vamale.

CERINŢE PENTRU AMBALARE ŞI ETICHETARE

Anumite norme de ambalare şi etichetare trebuie adoptate pentru a putea comercializa fructe şi

legume proaspete în România. Unele din aceste cerinţe sunt dezbătute mai jos.

Uniformitate

Conţinutul fiecărui ambalaj trebuie să fie uniform şi să conţină legume sau fructe de aceeaşi

origine, varietate şi calitate. Partea vizibilă a produselor ambalate trebuie să fie reprezentativă

pentru

întreg conţinutul.

Ambalare

Fructele trebuie să fie ambalate astfel încât să fie protejate în mod corect. Materialul

folosit în interiorul ambalajului trebuie să fie nou, curat şi de o astfel de calitate încât să nu

prejudicieze produsul. Utilizarea materialelor, în special a hârtiei şi a etichetelor pe care sunt

specificate detalii comerciale, este permisă doar dacă imprimarea şi etichetarea a fost realizată cu

cerneală sau clei non-toxic. Dacă fructele şi legumele sunt împachetate ambalajul trebuie să fie

subţire, uscat, nou şi inodor. Este interzisă utilizarea oricărei substanţe care ar putea modifica

caracteristicile naturale ale fructelor sau legumelor, în special a gustului şi mirosului. Ambalajele

nu trebuie să conţină alte obiecte.

Etichetare

În realitate, participanții pieței nu dau multă importanţă etichetării, deoarece etichetarea corectă

nu este controlată în mod eficient de către autorităţi. Legislaţia României impune însă anumite

reguli privind etichetarea. Conform legislaţiei fiecare pachet trebuie să fie etichetat în mod

individual şi lizibil,

indicând următoarele:

Ambalatorul şi/sau expeditorul: nume şi adresă sau cod emis sau recunoscut de o autoritate.

Natura produsului (specia şi varietatea se indică în mod voluntar).

Originea produsului (ţara de origine şi regiunea în care a fost produs fie ea locală, regională

sau naţională).39

Specificațiile comerciale: clasa calităţii şi dacă cere standardul, mărimea şi/sau numărul de

fructe în cutie.

Controlul autorităţilor

• Marcă (opţional).

În plus, pentru produsele pre-ambalate informaţia privind standardele de calitate şi masa netă

trebuie să fie indicată.

Perspective 2014-2020:

- Convergenţă la nivel naţional

- Plată pentru practici agricole durabile.

- Sprijin pentru micii fermieri.

- Sprijin pentru tinerii agricultori.

- competitivitatea agriculturii;

- gestionarea durabilă a resurselor naturale şi combaterea schimbărilor climatice;

- dezvoltare teritorială echilibrată a zonelor rurale

CONCLUZII:

Piaţa din România este foarte sensibilă la preţuri, şi unicul factor extrem de important

pentru toate fructele este valoarea percepută a ofertei în baza raportului dintre calitate şi

preţ.

Indiferent de gustul produsului, cu anumite limite, dacă acesta arată bine, având o

valoarepercepută excelentă, acesta se va vinde bine.

În toiul sezonului, majoritatea fructelor vândute pe piețele din România sunt de origine

locală, volumul importurilor fiind mai curând nesemnificativ pe piețele în aer liber

deoarece românii preferă produsele locale, dacă acestea sunt disponibile. Culoarea şi nu

varietatea este importantă.

Există două pieţe distincte pentru fructele şi legumele care au parametri complet diferiţi

pentru a concura în mod eficient: 1) pieţele în aer liber, şi 2) formele moderne de comerţ cu

amănuntul. În prezent, consumul este împărţit în mod egal între aceste două sectoare, însă

formele moderne de comerţ cu amănuntul sunt cele care cresc rapid pe seama pieţelor în

aer

liber.