E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A

Evanghelia*: MATEI 14, 14-22

Foaia cateheticӑ Duminica a 8-a după Rusalii

(Înmulţirea pâinilor)

NR. 162

29 IUL‘12

Apostolul*: I CORINTENI 1, 10-17

F raților, vă rog, pentru numele Domnu-lui nostru Iisus Hristos, ca toți să fiți

într’o vorbă şi’n sânul vostru să nu fie dez-binări; ci să fiți cu totul uniți în acelaşi gând şi’n aceeaşi dreaptă judecată; fiindcă despre voi, frații mei, prin oameni de‐ai Hloiei mi s’a făcut cunoscut că la voi sunt certuri. Şi ei spun aceasta, că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel!, sau: Eu, al lui Apollo!, sau: Eu, al lui Chefa!, sau: Eu, al lui Hristos! Împărțitu‐S’a oare Hristos? Nu cumva Pavel s’a răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost botezați? Mulțu‐mesc lui Dumnezeu că pe niciunul din voi n’am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaiu, ca să nu zică cineva că ați fost botezaț în nu‐mele meu... – ba nu!, am botezat şi casa lui Ştefanas –; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m’a trimis să botez, ci să binevestesc, nu întru’nțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să rămână deşartă.

*) Texte preluate din Biblia, ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000 (citată pe scurt: Biblia Bartolomeu).

Î n vremea aceea, ieşind Iisus, a văzut mulțime mare şi I s’a făcut milă de ei şi le‐a vindecat bolnavii. Iar când s’a făcut

seară, ucenicii s’au apropiat de El şi I‐au zis: „Locul este pustiu şi iată că vremea a trecut; dă drumul mulțimilor ca să se ducă prin sate să‐şi cumpere de mâncare”. Iisus însă le‐a răspuns: „Nu trebuie să se ducă; dați‐le voi să mănânce”. Iar ei I‐au zis: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Şi El a zis: „Aduceți‐Mi‐le aici!” Şi poruncind mulțimii să se aşeze pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat; şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile; iar ucenicii, mulțimilor. Şi au mân‐cat toți şi s’au săturat; şi au strâns rămăşi-țele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus i‐a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țăr‐mul celălalt, până ce El va da drumul mul-țimilor.

PAGINA 2 Foaia catehetică PAGINA 2 Foaia catehetică

În capitolul şase al Evangheliei după Ioan, Iisus spune ucenicilor: “Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. (...) Eu sunt pâinea vieţii. Pă-rinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (Ioan 6,32-33; 48-51)

Atunci ucenicii s-au întors spre Iisus şi au zis: "Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta" (Ioan 6, 34). Iisus S-a învoit cu cererea lor. El ne dă Pâinea Vieţii, pe Sine Însuşi, în Taina Euharistiei. "Trupul Meu este adevărata mâncare, şi sângele Meu, adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el" (Ioan 6, 55-56).

Euharistia este o întâlnire personală cu Hristos cel Viu. Acolo ne întâlnim cu El şi-L poftim să vină în sufletul nostru.

Euharistia a fost numită întâlnirea nupţială a su-fletului cu Domnul său, nunta lui Hristos cu sufle-tul. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: "Hristos a dat copiilor din cămara de nuntă desfătarea cu Trupul şi Sângele Său". Un alt scriitor creştin din vechime, Theodoret, scrie: "Mâncând părticele din Mirele şi bând sângele Său săvârşim unirea nunţii". Deci Euharistia devine legătura căsătoriei, prin care Mirele Hristos se însoţeşte cu Biserica, Mireasa Lui, preschimbând astfel o obşte ome-nească în Biserica lui Dumnezeu.

Euharistia este o transfuzie de sânge dumneze-iesc. Dumnezeu lasă să curgă preascumpul, sfân-tul, împărătescul şi de viaţă dătătorul Său Sânge în curentul sângelui nostru, spre a ne da o nouă viaţă, putere şi vrednicie împărătească. Vechiul Legământ vorbeşte de sânge ca despre viaţă (Facere 2, 7; Lev. 17, 11; 14). În Noul Legământ,

Euharistia devine calea prin care primim însăşi viaţa lui Dumnezeu prin Preascumpul Sânge al Fiului Său.

Cineva a spus odată: "Am fost învăţat la lecţiile de catehism că «Dumnezeu este pretutindeni». Însă acesta era unul din lucrurile care mă supărau. «Pretutindeni» era prea vag. Aş fi vrut ca El să se găsească undeva."

Dumnezeu, care e prezent pretutindeni, poate fi găsit şi într-un loc anume. "Acesta este trupul Meu ... Acesta este sângele Meu". Când Hristos a rostit aceste vorbe, a vrut să spună întocmai ceea ce a spus. Pâinea şi vinul ce se primesc la Împărtă-şanie sunt efectiv Trupul şi Sângele Său. Ele nu sunt doar simboluri. Căci Iisus Însuşi a spus "Că trupul Meu este adevărata mâncare, şi sângele Meu, adevărata băutura" (Ioan 6, 55). Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: “Ceea ce se află în potir, este totuna cu ceea ce a curs din coasta lui Hris-tos. Ce este pâinea? Trupul lui Hristos". "Pâinea, pe care Eu o dau pentru viaţa lumii, este trupul Meu", a spus Iisus (Ioan 6, 51).

Cugetând la Cina cea de Taină, poate că unii şi-au spus: O, de aşi fi fost acolo cu cei unsprezece apostoli, în prezenţa Stăpânului în acea seară în foişor! Cât aş fi vrut să fi auzit de pe buzele Sale cuvintele: "Acesta este trupul Meu ... Acesta este sângele Meu ... Luaţi, mâncaţi... beţi...". Însă prin Euharistie suntem acolo ! Acelaşi Stăpân este pre-zent. Aceeaşi pâine. Acelaşi pahar. Aceeaşi jertfă. Acelaşi foişor. Aceeaşi Cină de Taină. După cum spune Nicolai Gogol, Euharistia este "veşnica repetare a marii lucrări a dragostei săvârşite pe Golgota".

Euharistia înseamnă a face din nou prezentă jert-fa lui Hristos în chip tainic. În Noul Testament,

Taina Sfintei Împărtăşanii Anthony M. Coniaris

PAGINA 3 Foaia catehetică PAGINA 3 Foaia catehetică

jertfa lui Hristos este înfăţişată ca un fapt ce a avut loc o dată pentru totdeauna, care nu se poa-te repeta vreodată şi la care nimic nu se mai poa-te adăuga. Jertfa lui Hristos ni se poate face pre-zentă din nou astăzi în Sfânta Împărtăşanie, astfel ca să putem fi părtaşi binefacerilor ei, însă tot ca un fapt ce s-a făcut o dată pentru totdeauna. Nu este o nouă jertfă. Din această pricină se numeşte "jertfa cea fără de sânge". Tot aşa de limpede este faptul că Euharistia în slujba ortodoxă nu este doar pomenirea morţii Domnului nostru, ci şi a îngropării, Învierii şi Înălţării Sale, ca şi a celei de-a Doua Veniri.

Sfântul Isaac Sirul scrie: "Fericit cel ce a mâncat Pâinea dragostei care este Iisus. Că încă în lume fiind el, răsufla răsuflarea învierii, întru care drepţii se vor desfăta după ̆ ridicarea din morţi".

Scriind despre însemnătatea Euharistiei, Nicolae Cabasila spune: "Este plinirea tuturor Tainelor, nu doar una dintre ele .Toate strădaniile omeneşti îşi ajung aici ţelul cel mai de pe urmă. Căci în aceas-tă Taină ajung la Însuşi Dumnezeu, şi Dumnezeu Însuşi se face una cu noi în cea mai desăvârşită dintre toate unirile ... Aceasta este taina cea mai de pe urmă: dincolo de ea nu se mai poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva ... ".

Sfântul Nil scrie: "Este cu neputinţă ca un credin-cios să se mântuiască, să dobândească̆ iertarea păcatelor şi să fie primit în Împărăţia cerurilor până ce nu primeşte cu frică, cu credinţă şi cu dragoste împărtăşirea cu Preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Iisus".

Biserica Răsăriteană a fost înclinată să primească taina prefacerii ce are loc în elementele pâinii şi vinului fără a încerca să o explice prin cuvinte pre-cum "transubstanţiere", ca în biserica apuseană. Cum spunea Pavel Evdokimov, "Răsăritul are un prea puternic simţământ al tainei, ca să încerce a explica Euharistia".

Unul din momentele cele mai însemnate ale Litur-ghiei ortodoxe are loc la chemarea (epicleza) Du-hului Sfânt de către preot, spre a sfinţi pâinea şi vinul. Aşa cum Duhul Sfânt S-a pogorât în pânte-cele Mariei şi a alcătuit trupul lui Iisus din carnea Fecioarei, acelaşi Duh se pogoară asupra pâinii şi vinului pe altar, prefăcându-le în Trupul şi Sângele

lui Iisus.

Sfântul Ioan Damaschinul scrie: "Şi acum mă în-trebi cum pâinea se face trupul lui Hristos şi vinul şi apa sângele lui Hristos? Ţi-o voi spune eu. Sfân-tul Duh se pogoară peste ele şi face pe acelea ce sunt mai presus de cuvânt şi de cuget... să fie Trupul şi Sângele lui Hristos."

Biserica primară n-a dat nicicând de înţeles să nu ne împărtăşim prea des, pentru nevrednicia noastră personală. Dimpotrivă, una din cele mai vechi scrieri creştine, Didahia, spune: "Dacă este cineva sfânt, să vină. Dacă̆ nu este, să se pocă-iască (şi să vină)". Trebuie să ştim că nimeni nu este vreodată vrednic să primească pe Dumnezeu înăuntrul sufletului. Aceasta nu ţine de vrednicia noastră, ci de harul lui Dumnezeu. Împărtăşania nu este nicidecum o răsplată pentru viaţa sfântă, ci totdeauna un dar al harului lui Dumnezeu, ori-cât de mult ne-am fi pregătit. Fie ca să ne păs-trăm simţământul nevredniciei, astfel ca el să ne poată duce mereu către Singurul Care ne poate face vrednici. Simţământul nevredniciei este ati-tudinea cea mai potrivită cu care să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, căci ne ajută să primim Euharistia ca pe un dar cu totul liber al harului suprem al lui Dumnezeu. Un simţământ exagerat al nevredniciei trebuie să lase loc unei smerite recunoştinţe faţă de harul lui Dumnezeu, care primeşte mai ales pe cei nevrednici spre a-i face vrednici. Oare nu este Euharistia reînnoirea ospă-ţului dat de Matei? Spre spaima oamenilor "cum-secade", Iisus mănâncă şi bea cu păcătoşii!

Sfântul Nicodim Aghioritul a încurajat împărtăşi-rea deasă la Muntele Athos şi în Biserica Orto-doxă în general. În 1783 el publică o carte, Despre deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Tai-ne. Deşi unii l-au combătut, o hotărâre oficială a Sinodului din Constantinopol (August, 1819) a ac-ceptat principiul că credincioşii trebuie să se îm-părtăşească la fiecare Liturghie. Acesta este acum un canon oficial al Bisericii. Aşadar, "cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apro-piaţi" spre a primi pe Împăratul Împăraţilor la fie-care Liturghie. Fiecare Liturghie este vremea Îm-părtăşaniei. În Biserica primară, cel ce nu primea Împărtăşania la Liturghie însemna că este un mădular căzut ce caută să fie reprimit în Biserică.

PAGINA 4 Foaia catehetică PAGINA 4 Foaia catehetică

În mod ideal, pregătirea pentru Sfânta Împărtăşa-nie nu este ceva ce se face în grabă, în câteva zile sau chiar săptămâni. Întreaga viaţă a creştinului trebuie să fie pregătire pentru Euharistie. Iată câteva feluri concrete în care ne putem pregăti:

1. Sfântul Pavel vorbeşte despre aceasta când scrie: "Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar" (I Cor. 11, 28). Într-un fel, cercetarea de sine este un lucru ce se face în mod obişnuit în viaţa creştinului care se roagă zilnic, citeşte cuvântul lui Dumnezeu cu evlavie şi ia parte cu credincioşie la Liturghie. El se judecă necontenit pe sine auzind vorbele pe care i le spune Iisus, curăţându-şi viaţa de crengile usca-te ce nu aduc roadă. Scopul cercetării de sine nu este acela de a-l face pe om să se socotească "vrednic", ci să-l aducă la conştientizarea nevred-niciei sale, ajungând astfel la pocăinţă.

2. Dimineaţa, înainte de a merge la Liturghie spre a primi Împărtăşania, nu mâncăm şi nu bem ni-mic, dacă sănătatea ne îngăduie. Aşa cum nu ne stricăm pofta de mâncare înainte de o masă deo-sebită, tot aşa ne ascuţim pofta duhovnicească pentru Hristos prin această postire. (…) Trebuie să ţinem minte că nu există neapărat o legătură ̆ între post şi Împărtăşanie. Nu trebuie niciodată să îngăduim ca supraînălţarea postului să se facă zid ce ne desparte de Hristos, Care doreşte să vină la noi în fiecare Liturghie. Creştinismul este legătura cu o Persoană. Nu trebuie nicidecum să îngăduim ca accentul îndreptăţirii de sine pus pe aşa-numi-tele "reguli ale postirii" să nimicească această preaînaltă legătură. Părinţii Bisericii subliniază mereu că adevărata postire este oprirea de la păcat şi de la rău. Ei ne mai sugerează şi o postire pozitivă, "postul dragostei", adică a te lipsi de hrană pentru a o împărţi cu cel înfometat.

3. Ceaslovul cuprinde câteva rugăciuni foarte miş-cătoare de suflet, scrise de Sfinţii Părinţi, care sunt rânduite a se citi înainte şi după Împărtăşa-nie. Putem adăuga citirea acestor rugăciuni în via-ţa de rugăciune zilnică, citind câte una sau două în fiecare zi, dimineaţa şi seara. Toate aceste mi-nunate rugăciuni cuprind un strigăt de smerenie, nevrednicie şi pocăinţă, cum se vede din exemplul următor: Nu sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acoperământul sufletului meu, ci, de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locu-

ieşti întru mine, îndrăznind mă apropii. Porunceş-te-mi, şi voi deschide uşile pe care Tu Însuţi le-ai zidit, şi intră cu iubirea Ta de oameni, pe care pu-rurea o ai. Intră şi luminează cugetul meu cel în-tunecat. Şi cred că aceasta vei face.

4. Trebuie să ne apropiem întotdeauna de Hristos cerându-I milostivire şi iertare. Numai credinţa curată şi pocăinţa - nu desăvârşirea - ne fac vred-nici de deasa Împărtăşanie. Deşi nu este necesar să mergem la spovedanie înainte de fiecare Îm-părtăşanie dacă ne împărtăşim în mod obişnuit, trebuie totuşi să cerem iertare prin rugăciune. Rugăciunile de dinainte de Împărtăşanie ale Bise-ricii sunt pline de cereri de iertare. Dacă însă cine-va a săvârşit păcate grele, atunci trebuie să se folosească de Taina Spovedaniei.

5. Înainte de Împărtăşanie trebuie să cerem ierta-re celor pe care i-am mâhnit. Trebuie să ne apro-piem de Sfânta Masă "cu frica lui Dumnezeu (cin-stirea datorată de fiu), cu credinţă şi cu dragoste". Suntem ţinuţi să împărţim cu alţii dragostea ier-tătoare pe care o primim de la Iisus. Dragostea este unul din lucrurile pentru care trebuie să ne rugăm înainte de a veni la Sfânta Masă. Nu trebu-ie să aducem cu noi nici vrăjmăşia, nici ţinerea de minte a răului, nici vreo neînţelegere. Trebuie să avem pocăinţă pentru lipsa de dragoste. Deci ne pregătim pentru Împărtăşanie prin cercetare de sine, post, rugăciune, pocăinţă şi iertare.

Cel mai minunat lucru ce se poate spune despre om este că a fost zidit spre a-L cuprinde pe Dumnezeu. Iată minunea minunilor! Fiecare din-tre noi a fost făcut să fie templul lui Dumnezeu, potir aurit, chivotul prezenţei lui Dumnezeu. Dumnezeu cel fără de margini, Care S-a descope-rit pe Sine în Iisus ca marele Dumnezeu al dragos-tei, aşteaptă să se sălăşluiască întru noi. El stă la uşa sufletului nostru şi bate până ce auzim glasul Lui şi bătaia Lui, spre a-I deschide şi a-L lăsa să vi-nă să cineze cu noi la ospăţul cel ceresc, şi nu-şi va găsi odihnă până ce nu va fi pătruns în inima noastră, aşezându-Şi acolo scaunul Său de domni-e. Dacă Îi îngăduim să intre îndeobşte prin Euha-ristie, El va preface şi va schimba vieţile noastre în minunata viaţă a lui Iisus. "Şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine" (Galat. 2, 20).

(Text preluat din volumul “Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe”, Bucureşti, 2001)

PAGINA 5 Foaia catehetică PAGINA 5 Foaia catehetică

Omul cade întotdeauna prin înşela-re. Şi toate ereziile au pornit de la această neînţelegere a lui Dumnezeu şi a lumii. De la faptul că omul n-a vrut să-şi smerească mintea şi să ac‐cepte revelaţia şi să dobânească cu‐noaşterea de la Duhul Sfânt. În clipa în care a vrut să înţeleagă cu mintea raţională ceea ce este de înţeles cu mintea contemplativă. Odată ce nu poate să primească nişte adevăruri ale revelaţiei nu poate să meargă mai departe. Drama din lumea catolică şi protestantă vine din faptul că n-a putut să înţeleagă lucrările necreate ale lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să fii ortodox? Înseamnă să crezi că Dumnezeu lucrează cu lumea Lui şi cu noi şi cu fiecare în parte printr-o energie, printr-o lucrare necreată, care se numeşte Har, care este una sin‐gură - lucrarea lui Dumnezeu - dar care se împar-te, se distribuie fiecăruia după receptivitate. Pia-tra e ţinută de Dumnezeu prin lucrarea lui Dumnezeu necreată, pisica, la fel. Noi, oamenii, la fel, doar că avem în plus faţă de animale, chema-rea de a ne îndumnezei.

Dacă nu credem în această energie necreată nu avem cum să nu ajungem protestanţi. Putem să facem şi semnul Crucii. Putem să facem orice, dacă nu cred că în clipa în care mi-am făcut Sfânta Cruce puterea lui Dumnezeu s-a activat în mine, Dumnezeu este în mine, în inima mea, este în mine pentru că L-am mâncat dimineaţă, dar dacă nu cred, eu Îl ţin acolo şi spun "las' că fac eu". Spun Părinţii că ne putem duce în fundul iadului - care nu-i un loc, e o stare - plini de Sfânta Împăr-tăşanie.

Sfânta împărtăşanie nu lucrează magic, nu ne transformă magic; noi trebuie să lucrăm cu acest Har pe care l-am primit. Noi lucrăm şi ca să ne pregătim să-L primim, dar şi ca să-L punem apoi în

lucrare. Ca în loc să folosesc doar e-nergiile mele bio-raţionale, să le folo‐sesc cu Dumnezeu. Cu Dumnezeu merg, cu Dumnezeu poftesc.

Dumnezeu nu-mi ia capacita-tea de a pofti. Ce să facă cu mine moartă, fără dorire?!

Dacă nu credem în această lu‐crare şi nu înţelegem taina acestei lucrări, devenim şi noi protestanţi. Ei cred că omul a fost mântuit de Dumnezeu şi că unii sunt mântuiţi şi unii nu. Şi cum se recunosc? pentru că fac cum a făcut Hristos. Şi omul îl are ca model pe Hristos ca să-şi arate lui că e mântuit, că e

ales. Iar dacă fură, e pentru că n-a fost "ales". Şi protestanţii fac foarte multe fapte bune în nume-le lui Hristos. Ca să dovedească că sunt mântuiţi. Şi citesc, şi se roagă şi dovedesc că sunt mântuiţi. Deci nici vorbă de această demnitate a omului, de această tensiune lucrătoare a omului, de a lucra împreună cu Dumnezeu, primindu-l, primind harul Lui.

Şi iată că sunt unii total necredincioşi, unii dedaţi unor credinţe satanice... ce se va întâmpla cu ei? se duc în iad?! şi noi, ce facem? Ne mântuim noi, iar ei se duc în iad?! Nu e atât de simplu! Ascul-tăm noi rugăciunile de la Sfânta Liturghie? Auzim noi cum îşi dă viaţa Mântuitorul şi cum ne lipim noi de moartea şi Învierea Lui pentru învierea lu‐mii? cum ne rugăm noi? Deci noi avem datoria să ne rugăm pentru toată lumea, pentru toţi oamenii şi fiind noi una în Hristos, fiind noi trupul acela al lui Hristos care S-a dat pentru viaţa lumii. Nu cu‐noaştem noi profunzimea lucrării noastre de ru-găciune. Dar în clipa în care spun că acela nu se mântuieşte, am ieşit din Biserica Ortodoxă. Eu mărturisesc cum spune Dumnezeu că ne mântu-im, mă doare că face lucrul care-l pune în pericol şi-i spun că lucrul ăsta e periculos şi-şi pune mân-tuirea în pericol, dar eu nu ştiu că nu se întoarce. Aşa trebuie să gândim ca să nu cădem în ispita de a fi fariseu.

(Introdus după “Dumnezeu nu ne cere decât să ne dăm seama că e cu noi “- Serile Tălpălari, 21 feb 2012)

“Dumnezeu nu ne cere decât să ne dăm seama că e cu noi”

Maica Siluana Vlad

PAGINA 6 Foaia catehetică PAGINA 6 Foaia catehetică

Călători, aveţi grijă de arcă! Arunci când a ve-nit potopul, Noe a fost salvat într-o arcă sigu-ră. Potopul nebuniei şi păcatului continuă fără de încetare. Din această cauză Iubitorul de oameni a construit arca salvării. Cereţi-I arca Sa şi în curând veţi intra în ea.

Nu vă lăsaţi înşelaţi de mulţimea diferitelor nave, decorate şi împodobite pe dinafară, întrebaţi de puterea motorului şi de îndemâ-narea căpitanului. Cel mai puternic motor şi cel mai îndemânatic cârmaci se pot găsi pe arca lui Hristos. Acest cârmaci este însuşi atotvăzătorul, atotputernicul Duh Sfânt.

Nu vă lăsaţi înşelaţi nici de către cei ce vă invită în bărcile lor noi şi fragile sau de cei ce vă oferă bărci doar pentru voi. Călătoria este lungă şi furtunile periculoase.

Nu vă lăsaţi înşelaţi nici de către cei ce spun că de cealaltă parte a oceanului nu există un nou pământ, o lume nouă şi că nu are rost să vă pregătiţi pentru îndelungata călătorie. Ei vă invită să pescuiţi la ţărm. Cât de puţine văd şi cunosc ei. Cu adevărat, ei se pregătesc pen-tru distrugere şi vă invită şi pe voi la distruge-re.

“Întru una, sfântă, sobornicească şi

apostolească Biserică" Sfântul Nicolae Velimirovici - tâlcuire

la Crez, partea a 11-a

“Dar să nu te tulburi, iubitule, ascultând adevărul arătat ție de către noi. Căci dacă mărturisești că Tru‐pul Domnului este Pâine a vieții care dă viață și știi că Sângele Său dă viață celor ce se împărtășesc cu el, și se face în cel care-l bea izvor de apă curgătoare spre viață veșnică (In. 4, 14), cum – spune-mi! - împărtă-șindu-te de acestea nu adaugi nimic mai mult sufle-tește, ci, chiar dacă vei simți poate puțină bucurie, după scurt timp rămâi iarăși așa cum erai mai îna-inte, neavând în tine niciun adaos de viață sau izvor țâșnitor, sau văzând vreo lumină oarecare? Căci celor ce n-au ajuns să treacă dincolo de simțire, pâinea aceasta li se arată în chip simțit ca o simplă bucătură, dar în chip spiritual (inteligibil) ea este lumină necu-prinsă și neapropiată; tot așa și vinul e și el în chip asemănător lumină, viață, foc și apă vie. Deci, dacă mâncând și bând pâinea dumnezeiască și vinul vese-liei, nu vei cunoaște că viețuiești viața cea stricăci‐oasă, că ai primit înlăuntrul tău pâinea ca o lumină sau ca pe un foc, și că ai băut Sângele Stăpânului ca o apă curgătoare și vorbitoare, dacă n-ai ajuns la vede-rea și împărtășirea cu nimic din toate acestea, cum socotești că te-ai făcut părtaș al vieții? Cum crezi că te-ai atins de focul cel neaprins sau presupui că te-ai împărtășit de lumina cea veșnică? Negreșit, nicide-cum nu s-a făcut aceasta cu tine, care ești nesimțitor față de unele ca acestea. Lumina te luminează, și tu ești orb; focul te încălzește, și nu te aprinzi; viața te-a adumbrit, dar nu s-a unit cu tine; apa cea vie a trecut prin sufletul tău ca printr-o trestie, fiindcă nu te-ai găsit vrednic de primirea ei. Deci, primind și atingân‐du-te astfel de cele neatinse și părându-ți-se că mă-nânci, de fapt nu primești, nu mănânci, nici nu ai în tine însuți nimic din acestea. Căci Cuvântul cel nea‐propiat, Pâinea care se coboară din cer (In. 6, 33), nu se cuprinde în chip simțit, ci mai degrabă El Însuși cuprinde și Se atinge și se unește fără amestecare cu cei vrednici și cu cei bine pregătiți pentru primirea ei. Dacă vei prăznui așa, și așa te vei împărtăși de dum-nezeieștile Taine, toată viața ta va fi o sărbătoare, și nu numai o sărbătoare, ci și un prilej de sărbătoare și un Paște, trecere și ieșire din cele văzute spre cele spirituale (inteligibile), unde încetează orice umbră, orice închipuire și toate simbolurile de acum.

Sfântul Simeon Noul Teolog, (din cartea Împărtășirea Continuă cu Sfintele Taine, p. 424-425)

PAGINA 7 Foaia catehetică PAGINA 7 Foaia catehetică

Nu vă lăsaţi înşelaţi ci mai bine întrebaţi de arca Sa. Cu toate că pare mai puţin îmbietoare pentru ochi decât celelalte, totuşi ea este mai tare şi mai sigură. Chiar de nu are multe şi felurite steguleţe ci doar semnul crucii, să ştiţi că viaţa voastră e în siguranţă la bordul său. Şi într-o călătorie pe mare prima şi principala grijă ar trebui să fie siguranţa vieţii pasagerului.

Dacă credeţi în Mântuitorul Hristos, o, purtători-lor de Hristos, credeţi şi în lucrarea Sa. Lucrarea Sa este Biserica, arca salvării. La bordul său navi-ghează cete de mântuiţi şi de cei ce merg pe calea mântuirii. Domnul a pus la baza lucrării Sale cre-dinţa, tare ca piatra. După cum a spus şi a prooro-cit: “pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18). Şi, cu adevărat, până în ziua de azi ele nu au biruit-o niciodată şi nici nu o vor face de acum încolo.

Biserica este numită trupul lui Hristos: “Voi sun-teţi trupul lui Hristos" (Rom. 15,5; I Cor. 12,27). De aceea există o singură Biserică. Pentru că nu pot exista două trupuri cu un singur cap, iar Hris-tos este numit capul Bisericii (Col. l, 18). Drept aceea, un Hristos, un cap, un trup - o Biserică.

Chiar de există apostazii şi erezii, de ce ar trebui să vă tulbure aceasta? Totul a fost prevăzut şi proorocit, precum un cârmaci cu experienţă pre-vede şi spune călătorilor despre furtunile şi peri-colele ce-i aşteaptă. “Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, spune Apostolul, ca să iasă la lumină cei lămuriţi" (I Cor. 11, 19). Dacă un grup de pasageri de la bordul arcei şi-ar scobi o luntre pentru ei şi ar coborî în mare să navigheze singuri, v-aţi întris-ta, bineînţeles. Şi aşa şi ar trebui. Exemplul lor, un exemplu de aruncare fără speranţă şi încăpăţâna-

re în braţele pericolului, întăreşte credinţa voas-tră într-una şi unica arcă de salvare.

Biserica este numită sfântă. E limpede pentru voi de ce ea este numită sfântă. Mai întâi pentru că bazele ei au fost puse de Sfântul Sfinţilor. Apoi, pentru că Domnul a transformat-o, a răscumpă-rat-o, a purificat-o şi a întărit-o cu propriul Său sânge sfânt şi prea pur. În al treilea rând, deoare-ce chiar de la început Sfântul Duh al lui Dumnezeu a îndrumat-o, a inspirat-o, a adus-o la viaţă, în al patrulea rând, pentru că toţi membrii săi sunt numiţi sfinţiţi, despărţiţi de orice nesfinţenie din această lume în care ei cresc şi prin care călăto-resc, în al cincilea rând, deoarece sfintele ceruri le sunt rezervate ca locuinţă, în al şaselea rând, pen-tru că în ea sunt mijloacele date de Dumnezeu prin care oamenii se sfinţesc şi se pregătesc pentru viaţa cerească. Din această cauză Biserica este numită sfântă.

În plus, Biserica este numită sobornicească (uni-versală). De ce aceasta? Mai întâi, pentru că ea îi uneşte în Dumnezeul viu pe copiii întregului pă-mânt, ai tuturor neamurilor, ai tuturor limbilor. Ea nu se adresează unei singure rase, nici unui singur neam, nici unei singure naţiuni. Precum omul care stă la răscrucea drumului şi îi invită pe toţi călătorii la petrecerea împăratului (Matei 22, 9), aşa face şi Biserica. La fel face şi sfânta şi universala Biserică, îi invită şi îi uneşte pe toţi fiii şi fiicele oamenilor, spre mântuire. Şi nu refuză pe nimeni, dintre cei ce nu o resping pe ea şi, în con-secinţă, pe fiecare. Aceasta este diferenţa dintre atotprimitoarea Biserică a Noului Testament şi Biserica pregătitoare din Vechiul Testament, care se limita la un singur popor.

Şi Biserica mai este numită universală pentru că ea include şi pe cei vii şi pe cei adormiţi. Cei ce au adormit întru Domnul sunt, în aceeaşi măsură, membri ai săi, ca şi cei ce încă trăiesc pe pământ. Drumeţii pe care arca salvări i-a transportat pe pământul cel nou, în împărăţia veşnică, precum şi cei ce sunt transportaţi astăzi sau cei ce vor fi transportaţi mâine - toţi sunt membri ai unei sfin-te Biserici universale.

Biserica, deci, este numită universală pentru că ea nu cunoaşte limite legate de rasă, limbă, spaţiu, timp sau moarte.

PAGINA 8 Foaia catehetică PAGINA 8 Foaia catehetică

Pe lângă̆ acestea, Biserica este universală atât prin învăţătura, cât şi prin structura sa.

Sfânta Biserică este numită şi apostolică. Mai întâi, Biserica este numită aşa pentru că Apostolii lui Hristos au fost primii Săi membri. Ei au fost primii martori personali ai vieţii şi lucrării miracu-loase a Fiului lui Dumnezeu pe pământ şi ei L-au urmat primii, în al doilea rând, pentru că Apostoli au organizat structura Bisericii şi au răspândit învăţătura Evangheliei în lume. În al treilea rând, pentru că Sfinţii Apostoli au fost primii după Domnul ce şi-au vărsat sângele la temelia ei. În al patrulea rând, pentru că apostolicitatea sa nu a încetat nici până astăzi. Apostolicitatea Bisericii se manifestă astăzi în două̆ forme: în misiunea ei în lume şi în succesiunea apostolică a ierarhiei ei. Atât în misiunea ei prin lume, cât şi prin misionarii săi, adevărata Biserică, Biserica Ortodoxă, poartă sceptrul etern al apostolicităţii.

Sarcina Bisericii ca instituţie nu este să conducă, ci să facă misiune; să predice neamurilor până la martiriu, după̆ cum a făcut-o Domnul Hristos; să lumineze sufletele oamenilor, să îndrume viaţa morală a oamenilor din punct de vedere spiritual. Datoria ei e să elibereze şi nu să aservească. Căci toţi oamenii sunt chemaţi la libertate întru Hris-tos, la eliberarea fiilor lui Dumnezeu. Căci scris este: “Nu mai eşti rob, ci fiu" (Gal. 4, 7). Şi iarăşi: “întru libertatea cu care Hristos ne-a fă̆cut liberi" (Gal. 5, 1). Ca arcă a salvării, Biserica lui Dumnezeu transportă copii liberi şi nu sclavi, copii împărăteşti, pe care îi poartă către împărăţia ce-rească veşnică. Nu există nici o încărcătură mai de preţ şi nici destinaţie mai plină de fericire.

Aceasta este credinţa celor neînfricaţi şi a celor ce-i iubesc pe alţii. Laşii şi egoiştii cu greu pot ac-cepta această credinţă. Neînfricaţi sunt cei ce au curajul să se ridice în sufletul lor împotriva hao-sului păgân şi să facă ordine aşa cum este scris în Evanghelie. Cei ce-i iubesc pe ceilalţi sunt cei că-rora le place să călătorească cu alţii şi care privesc la tovarăşii lor prin lumina acelei lumini divine din depărtare. Şi ei se bucură pentru tovarăşii lor ca şi pentru fraţii lor, pentru ei înşişi şi pentru acea lumină eternă care îi luminează şi îi inundă pe ei, atrăgându-i pe toţi către ea. Neînfricaţilor şi celor ce îi iubesc pe ceilalţi le place curăţenia, în suflet

şi în jur. Ei apreciază ajutorul altora şi nu refuză să dea ajutorul lor altora. Lor le face plăcere să pă-şească în lături pentru a face loc altora. Ca şi Dumnezeu, ei sunt arşi de dorinţa ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă să cunoască adevărul. Recunoscând măreţia Dumnezeului celui viu, ei se consideră fiinţe de nimic. Ei se văd ca pe nişte organe minuscule ale misteriosului şi marelui trup al Bisericii, al cărui cap este Hristos. Ei nu impun şi nu pornesc cearta; lor nu le este teamă de aceas-tă viaţă şi nici nu se înfricoşează de moarte. Ei laudă faptele bune ale tovarăşilor lor, dar pe ale lor le ţin în secret. Şi astfel, în ordine, în armonie şi fericiţi, ei migrează ca un stol de păsări către regiuni mai calde - către împărăţia luminii divine şi căldurii Tatălui.

Aceasta este credinţa voastră, purtătorilor de Hristos, credinţa strămoşilor voştri neînfricaţi şi iubitori de oameni. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la sfârşitul călătoriei în liniştitele ceruri. Aceasta este credin-ţa ortodoxă mântuitoare ce nu a fost niciodată ruşinată. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei. În ziua răsplăţii, în marea zi a dreptăţii lui Dumnezeu, când Hristos va judeca cu dreptate, ei vor fi numiţi binecuvântaţi.

(Text preluat din “Tâlcuirea Crezului. Credinţa poporului lui Dumnezeu”, Editura Sophia, 2010)

Protopopiatul Ortodox Român Dublin

Christ Church, Leeson Park, D 6, mobil: +353876148140

Comitetul de redacţie:

Dr. Tatiana Tăbircă, Sabina Tăbircă, Maria Plămadă, Pr. Călin Florea

e-mail: revcalin.florea@gmail.com, tabirca1@cs.ucc.ie,

mariaplamada_ccl@yahoo.ie