Capitolul 2. Limba de lemn – o universalie în contextul românesc

Cuvinte cheie: limba de lemn, limbaj-de-lemn

Începutul limbii de lemn la noi se regăseşte odată cu 1989. aceasta este o particularitate lingvistică existentă în orice dogmă, ideologie devenită dogmă, societate ori putere care simte nevoia de a se impune şi prin strategii de mascare a unor realităţi mai puţin favorabile ei.

În comunism ia forme extreme devenind o armă a manipulării maselor. Sintagma limba de lemn nu a fost prea bine înţeleasă sau folosită în contextul cel mai

util. Cu toate acestea însă, termenul s-a răspândit destul de repede, agăţându-se de etichete unor persoane sau moduri de comunicare ce ţineau de trecutul depăşit.

Limba de lemn sau limbaj-de-lemn a fost introdusă în glume sau ironii. Câteva studii au aprofundat problema limbii de lemn. Denumirea termenului nu era destul de complexă încât semnificaţia acestuia fiind destul de vagă, în unele lucrări neapărând această expresie. O prima definiţie a acesteia apare în 1981, reluată apoi în 1982: frazeologia stereotipă utilizată de anumite partide comuniste şi de mijloace ale diverselor state unde acestea sunt la putere definiţia fiind incompletă. Se extinde în 1984. orice manieră rigidă de exprimare care foloseşte stereotipe şi formule încremenite.

S-au încercat şi alte definiţii prin diferite metode precum: enumerarea unor trăsături. Încercarea definirii a stârnit multe curiozităţi în ceea ce priveşte originea sintagmei. Aceasta poate fi jargonul secret al revoluţionarilor, însă expresia apare în rusă, în anii ’30 Uṧokov 1935: dubovyijazyk – limbă de stejar.

Aşadar, expresia şi-a căpătat un sens în evoluţia treptată a codului secret rus, sau fenomenul a fost evocat de către ziarişti, dinainte de 1989.

În presa franceză, acest termen era utilizat cu trimitere la situaţii din afara partidului, pentru alte orientări politice sau regimuri din trecut. Auditorii unei conferinţe identificau elementele limbii de lemn în propriu context, în clişee ale mediului românesc, acest lucru însemnând depistarea uşoară a limbii de lemn de persoanele cu intenţii bune.1991 – caracteristica limbii de lemn era punerea partidului pe o poziţie ofensivă. Apar şi alte sintagme în cadrul acestei limbi de lemn.

Câteva fraze au devenit expresii tehnico-politice, s-au difuzat prin conducători ai unor partide, după au fost prescrise. Cu toate aceste slogane erau lucrate din experienţe vechi din alte hotare. Lozincile erau învăţate pe dinafară, fiind frecvent rostite, expuse pe panouri. Exemplu de lozinci: Trăiască pacea în lume! Trăiască tovarăşul…!

O strategie a fost cea a ocolirii cuvintelor, pentru a evita sau masca realitatea. Exemplu: nu se mai spune chelner ci ospătar, servitoare-femeie de serviciu, ţigan-rom etc. , impunându-se apoi obligatoriu învăţarea cu formă exactă. Caracterul de dogmă era întărit prin repetare. Ocolirea acestora era o caracteristică marcantă a modului de exprimare ţinând de domeniul minciunii şi al mascării.

Limba de lemn este un subsistem al limbii de lemn, ce presupune atât elemente lexicale cât şi frazeologice, fixe, încremenite, cu sens determinat în contextul unei situaţii, imitate şi impuse, fie de puterea politică, fie de grupări ori indivizi, promoteri, epigoni ai

sistemului ideologic, difuzate prin repetare, utilizate frecvent în diferitele mijloace de comunicare orală, scrise cu intenţia de a se impune autoritate,

În spaţiul românesc, se pot adăuga trăsături particulare precum: impunerea limbii de lemn ca dogmă prin memorarea forţată, obligatorie, sporită de teamă.

Geneza acestui fenomen – cauzele şi efectele limbii de lemn

În România, între anii 1950-1990, limba de lemn se impunea ca o statagemă, de către Puterea Politică şi ca o obligaţie faţă de Putere. Pentru cei ce o impuneau era un mijloc facil de comunicare, limba de lemn se poate răspândi şi-n mase datorită imitaţiei declanşată de prestigiu, teamă. Aceasta era un fenomen de ştergere a diferenţelor de limbaj.

Limba oferă şi poate oferi u anumit mod de gândire. În România anilor 50, limba de lemn a devenit un mijloc de anihilare a gândirii, de introducere a unor structuri din afara gândului. Astfel, individul poate deveni pasiv, un altul gândind pentru el.

Limba de lemn este efortul unei ideologii care se formează în principii, devenind stereotipii de gândire exprimate în clişee. Când ideologia devine Putere, aceasta doreşte să apară într-o lumină favorabilă, ascunzând adevărul. Unele cuvinte joacă un rol sacru, făcând prizonieră comunicarea şi gândirea tuturor.

În Est limba de lemn a jucat un rol foarte important de înşirare de cuvinte hipnogene, care minţeau, mascau realitatea şi cel mai important manipulau printr-un fel de hipnoză.

A dispărut limba de lemn ca vechi forme sau chiar ca fenomen – odată cu încercarea de înlocuire a vechilor structuri?

Este clar că nu. Dispar unele forme şi mecanisme de expresie, însă fenomenul ca atare persistă ca atare sub forme noi. Treptat s-a creat o nouă formă de limbă de lemn supravieţuind unele automatisme verbale, dar şi opoziţia faţă dogmatism şi u stil acţionând tăvălug. Acest proces este morbid datorită mai multor cauze care stau la baza lui de care depinde şi anume alegerea, libertatea de alegre a opţiunilor iar acestea nu trebuie să ducă la denaturarea limbii, sensul nu trebuie să fie vag etc.

Fosile ale vechii limbi de lemn

Existenţa unor asemenea elemente sunt folosite ca atare, fiind însă adoptate inutil ca fosile dogmatice, nefireşti luate drept clişee ale limbii de lemn, exemplu: deosebit de – este folosit frecvent ca un clişeu cu sens ambiguu „foarte bun”, „foarte rău”.

Precizarea termenilor este o preocupare pentru Putere. Particularităţile esenţiale apar ca perene – mascarea realităţii prin cuvinte, clişee, repetare stereotipă a unui cod specializat, tehnocrat – greşeli în folosirea termenilor străini.

În condiţiile social-politice, limba de lemn se difuzează prin imitaţie neobligatorie, aceasta imitaţie fiind voluntară când nu este provocată de dogmatisme sau de o abilă manipulare. Majoritatea noilor forme, împiedică o comunicare bună, în limitele normalului.

Trebuie să ţinem seama de câteva precizări importante şi anume: Nu orice clişeu este un element al limbii de lemn. Unele clişee s-au impus prin

frecvenţa lor, forţarea învăţării, folosirea oficială etc. Adesea sunt centrale conotaţiile. Sensul lor maschează realităţi. În mare măsură au funcţie de manipulare. Acestea fiind clişee ale limbii de lemn.

Există şi cuvinte ad hoc adoptate, traduse greşit sau sunt termeni străini. Avantajele limbii de lemn blochează comunicarea - prin clişee devenite fără sens dar ascunde realitatea, mascând manipularea, aşadar destinatarii mesajelor.

În concluzie, limba de lemn, nu se realizează prin cuvinte izolate ci prin diversele clişee care sunt integrate în texte, îmbinate în structuri frazeologice legate gramatical, având şi greşeli considerabile.

Bibliografie:

Slama Cazacu, Tatiana – Stratageme comunicaţionale şi manipularea, Iaşi, Ed. Polirom.