Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Istorie și Filosofie

Filosofia lui Platon

A realizat: Agachi Ina

anul III, gr. I

A verificat: Lupușor Alexandru

magistru, lector universitar

Chișinău- 2016

Platon (n. cca. 427 î.Hr. — d. cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei antice, discipol al lui

Socrate și învățător al lui Aristotel. Împreună cu aceștia, Platon a pus bazele filozofice ale

culturii occidentale. Platon a fost interesat de matematică, a scris dialoguri filozofice și a pus

bazele Academiei din Atena, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală.

S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată pe Ariston

(descendent al regelui Codros) și ca mamă pe Perictione (care provenea dintr-o familie înrudită

cu Solon). Numele de naștere al său era Aristocles; Platon a fost o poreclă primită datorită

pieptului său lat. Copilăria îi este marcată de războiul peloponesiac și de luptele civile între

democrați și aristocrați.

La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, rămânând alături de el vreme de 8 ani, până la moartea

acestuia. Înclinațiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbușit și s-a dedicat total

filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față, fiind bolnav. Condamnarea

nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze, dialogurile de tinerețe purtând marca

puternică a filosofiei socratice.

Ca discipol al lui Socrate, Platon, reia teoria ideilor. Dar face din ele mult mai mult decât

reprezentau acestea la magistrul sau, adica mai mult decât o cunoastere adevarata: chiar fiinta

insasi, realitatea absoluta, eterna si adevarata, existând in afara si dincolo de noi, ale carei palide

reflexe sunt toate lucrurile vizibile. Cu Platon , filosofia greaca se reinscrie intr-o perspectiva

globala cuprinzând Lumea si Omul. Definind astfel fiinta, el incearca sa rezolve disputa dintre

Heraclit si Parmenide, dezvoltând teoria cu enorma posteritate in filosofia si metafizica

occidentala, a celor doua lumi.

Distinctia dintre cele doua lumi este ideea fundamentala a filosofiei lui Platon si raspunsul

pe care el il da disputei heracliteano-parmenidiene. Lumea sensibila, lumea pe care ne-o ofera

senzatiile noastre, este singura lume in care cred si la care au acces neinitiatii. Aceasta lume este

lumea fenomenelor naturale si a corporalitatii. Ea este schimbatoare, trecatoare si contradictorie,

numai pe jumatate reala, intermediara intre fiinta si ne-fiita. Aceasta este pentru Platon lumea lui

Heraclit. Deasupra acestei lumi este o alta, pe care ochii nostri corporali n-o vad: lumea Ideilor,

lumea inteligibila. Intr-o prima forma a filosofie platoniciene, care continua mai clar conceptia

socratica, aceste idei sunt mai ales valorile: Binele absolut, Adevarul, Frumosul. In cea de-a doua

forma, aceste Idei cuprind, de asemenea, si figurile geometrice perfecte - sfera, cercul, triunghiul

-, si genurile proxime ale speciilor tuturor lucrurilor terestre.

Intreaga filosofie platoniciana este o sinteza si o aprofundare a problemelor si solutiilor

filosofiei grecesti anterioare. Nu numai ca existenta celor doua lumi sintetizeaza solutia

heracliteana cu cea parmenidiana, dar Ideile sunt principiul lumii gândit in maniera pitagoreica, a

formei, in timp ce lumea sensibila are ca principiu substanta asa cum o gândeau scolile 2

cosmologice ale primilor intelepti. Lumea Ideilor este realitatea adevarata, caci numai ea este

permanenta, imuabila, eterna. Ea exista altfel decât ca simplul produs al inteligentei noastre

umane; dimpotriva, inteligenta noastra nu este decât o deschidere asupra acestei lumi.

Pluralitatea Ideilor lumii inteligibile alcatuieste o ierarhie. Vârful piramidei este Ideea de

bine, idealul suprem care este acolo sus corespondentul soarelui nostru vizibil. Urmeaza, sub ea,

Frumosul si Adevarul absolut. Dedesubtul lor se afla Ideile geometrice: cercul, triunghiul, sfera

etc., carora noi le vedem aici jos numai imitatiile imperfecte. Dedesubtul acestora se afla Ideile-

tip ale speciilor de lucruri si vietuitoare terestre. Si mai jos se afla, probabil, Ideile mai putin

semnificative ale lucrurilor comune si vulgare. Fata de aceasta lume a Ideilor, lumea noastra

sensibila nu este decât un palid reflex, un vis, o lume a umbrelor si aparentelor. Putina realitate si

stabilitate pe care o are, lumea sensibila o detine de la lumea Ideilor. Tot astfel, faptul ca

lucrurile din aceasta lume se aseamana intre ele, daca apartin aceleiasi specii, se datoreaza tot

Ideilor, care sunt modelele ultime ale acestor exemplare sensibile multiple.

Spre exemplu, toti indivizii sunt copiile unei Idei de om din cerul Ideilor pure. Pentru a

descrie alegoric situatia noastra in aceasta lume, intinsul dialog Republica, povesteste „mitul

cavernei”. Noi ne aflam in aceasta lume sensibila, ca si cum, de la nasterea noastra am fi fost

furati de tâlhari si tinuti inchisi intr-o pestera, legati de un stâlp, cu spatele la intrare si cu fata

spre peretele din fund al pesterii. Toata viata noastra de pâna acum n-am fi cunoscut din lumea

adevarata decât umbrele proiectate pe peretii pesterii si zgomotele auzite la gura ei, ca intr-un fel

de cinematograf imperfect. Daca cineva ne-ar smulge acestei lumi subterane a umbrelor si ne-ar

scoate la lumina soarelui, noi am reactiona cu neplacere, raniti de lumina prea puternica a

adevarului. Totusi chiar aceasta este sarcina filosofiei: de a ridica sufletul nostru de la lumea

aparentelor sensibile spre lumea permanenta si pura, a Ideilor. Metoda este de a ridica spiritul

nostru treapta cu treapta, trecând de la simplele aparente, la obiect; apoi, de la obiecte, la ideile

abstracte, cum sunt bunaoara, ideile geometriei; in fine, de la acestea, la Ideile veritabile care

exista independent de noi in lumea inteligibilului. Sufletul nostru trebuie sa se intoarca in lumea

Ideilor, pentru ca el apartine acestei lumi.

Inainte de a cadea in aceasta lume, sufletul nostru, ne povesteste alt mit pedagogic

platonician, se rotea in cerul Ideilor pure, purtat intr-o caleasca cu doua roti de doi cai - unul alb,

celalalt negru. Acesti cai, fortele mobilitatii sufletului nostru sunt dorintele strunite de vizitiul

care este ratiunea. Ele se afla in conflict, atât intre ele, cele bune cu cele rele, cât si cu

conducatorul carului. Rau struniti, caii dorintelor pot rasturna caleasca si sufletul cade in lumea

sensibila. Inchis in corpul-mormânt , sufletul nostru isi reaminteste vag ca nu ar apartine acestei

lumi si tânjeste dupa o alta.

3

Pe aceasta alegorie se bazeaza teoria reamintirii, ca teorie platoniciana a cunoasterii. Pentru ca noi am trait in lumea Ideilor inainte de a ne incarna in corpul nostru actual, si le-am contemplat, am pastrat aceasta viziune ca o amintire confuza. Nu exista aici, pe pamânt, egalitate perfecta. Totusi, matematica se bazeaza pe aceasta idee pe care simturile noastre nu ne-o pot procura din aceasta lume. Atunci când, in urma travaliului inteligentei noastre, pornind de la datele sensibile, descoperim idei, nu noi le inventam, ci le regasim prin reamintire (anamnesis). Gratie reamintirii putem regasi, in conditia noastra actuala, Ideile si sa tindem spre ele.

Iubirea platoniciana defineste chiar aceasta atractie spre lumea Ideilor, spre lumea invizibila a idealului. Si ea procedeaza prin trepte, ca intreaga metodologie platoniciana. Prima treapta o alcatuieste frumusetea corpurilor cu atractia ei; deasupra ei se afla, insa, frumusetea sufletelor si, in fine, deasupra ei, frumusetea ideala a inteligibilului, a locului Ideilor pure. Iubirea platonica inseamna strabaterea, prin depasiri succesive, a acestor trepte spre cea ultima si semnificatia cu care ni s-a transmis noua este aceea de contemplatie si infinit respect.

Platon ne explica cum a luat nasterea lumea ideilor. Intre lumea Ideilor si lumea sensibila se afla un Demiurg, um mester divin, care, cu ochii la Idei, ca la un model, le imita in materia sensibila care este ca o plastelina. Relatia dintre lucrurile vizibile si Ideile invizibile este una de participatie, similara câmpului magnetic sau electricitatii statice. Calitatea de paradigma a Ideilor actioneaza asupra lucrurilor sensibile distribuindu se fara sa se imparta. Filosofia lui Platon, care face atât de des si de artistic apel la mit si care are forma, atât de bine dramatizata, a dialogurilor, condamna cu hotarâre arta.

Pentru Platon, binele individual este subordonat binelui colectiv, binelui cetatii. Etica lui este subordonata teoretic politicii. Pentru a sustine o stabilitate eterna a valorilor pe potriva lumii Ideilor care trebui realizata cât mai fidel posibil in aceasta lume a devenirii, Platon imagineaza o cetate ideala in felul celor care mai târziu vor fi utopiile lumii moderne. Aceasta cetate, prezentata in Republica, nu ingaduie membrilor sai decât libertatea de a indeplini functiile sociale prescrise in numele binelui comun in raport cu care totul este reglementat si organizat: casatoriile, educatia, clasele sociale - in numar de trei: un grup numeros, al producatorilor, un grup al gardienilor, care-si au in comun femeile, copiii si bunurile, in fine, un grup mai restrâns, al inteleptilor, conducatori ai cetatii -, expulzarea artistilor etc..Pentru Platon Statul Ideal ,este statul în care domnește dreptatea, o virtute conform căreia fiecare tip uman se ocupă de ceea ce-i este orânduit prin funcția sufletească dominantă: cei capabili de practicarea virtuții rațiunii (înțelepciunea) elaborează legi, cei capabili de practicarea virtuții părții pasionale (curajul) se ocupă cu apărarea, iar cei înzestrați cu posibilitatea practicării virtuții corespunzătoare părții apetente a sufletului (cumpătarea) sunt responsabili de asigurarea resurselor. Există astfel o ierarhie a unor clase sociale determinate natural: înțelepții, militarii, respectiv agricultorii și meșteșugarii.

O altă condiție a Statului Ideal este păstrarea ierarhiei claselor. Scopul statului este realizarea binelui tuturor. Armonia statului se realizează numai când conducătorii sunt filosofi, demiurgii îi hrănesc pe apărători și conducători, iar apărătorii se ocupă numai de siguranța statului.

4