Filo Sofia

40
1. Filosofia - concepţie despre lume şi modalitate de gândire. Corelaţia dintre filosofie şi alte forme de cultură: mitologie, religie, ştiinţă. Filosofia şi ştiinţa economică. Filosofia este une din principalele forme a manifestarii spiritului uman, constiintei umane. Ea este teoria despre lume si om in unitatea lor dialectica. Denumirea filosofie provine de la cuvintele din limba greaca phileo-dragoste si sophos- intelepciune, ce inseamna iubire de intelepciune. Filosofia este un tip de conceptie despre lume,aceasta din urma fiind un ansamblu de viziuni ,evaluari,norme ce determina atitudinea omului fata de lumea inconjuratoare ,si intr-o masura oarecare reglementeaza comportamentul acestuia. Filosofia,apare ca o conceptie depre lume ce incearca sa explice tot ce exista.Conceptia filosofica despre lume are un caracter teoretic,ea nu numai ca proclama principii,dar le demonstreaza ,le deduce in mod logic.Filosofia este o conceptie despre lume formulata in termeni conceptuali si organizati intr-un sistem,potrivit unor reguli metodologice. Ea este un mod spiritual-practic de asimilare a lumii. Practica ne da folos, cunoasterea stiintifica ne da adevarul, estetica reflecta realitatea prin frumos, morala prin bine, virtutea, religia-prin credinta. Filosofia generalizeaza cunosinte din diferite domenii ale activitatii umane si formeaza o conceptie generala despre lume. Cu toate acestea ea nu este o disciplina specifica. Ea nu se orienteaza nemijlocit la schimbarea lucrurilor, dar se adreseaza omului insusi, reorganizeaza mentalitatea lui. Conceptia despre lume este totalitatea de idei despre lume in intregime, despre om. Locul lui in aceasta lume este totalitatea de cunostinte despre natura, societate si om. Stiinta cu ajutorul cunostintelor formeaza tabloul lumii, filosofia este tabloul lumii este numai o amprenta. Mitologia- este cea mai veche forma a culturii, este o modalitate specifica de intelegere a realitatii si explicare a acesteia. Ea contine in sine diferite legende, povestiri, istorii sacre despre aparitia lumii. Forma de cultura: religia- se spune ca ea apare pe baza celei mitologice, ea reiese din dedublarea lumii in 2 parti: naturale si supranaturale… Stiinta- un sistem de cunoastere obiective universale si necesare despre lume. ( nu include si atitudinea celui care efectueaza cercetarea). Filosofie- o forma a culturii- deosebita si contrara mitologiei si religiei- deoarece ea recunoaste ponderea intelectuala a omului, deoarece ea este o gindire laica. Ea se formeaza cu ajutorul teoriilor si notiunilor respective, argumentelor si demonstratiilor logice. Filosofie si stiinta economica: stiinta economica are ca obiect de studiu o specie de valori fundamentale pentru mentinerea existentei umane- valori utilitare. A 2-a particularitate- este o stiinta umanista, avind ca obiect de studiu oameni cu nevoile si modul de satisfacere printr-o activitate economica rentabila. 2. Obiectul de studiu şi problema fundamentală a filosofiei. Conceptia filosofica are obiectul sau nu atit lumea ca atare , cit sensul existentei omului in lume. Obiectul filosofiei contine acele cunostinte care omul le foloseste pentru a construi tabloul universal al lumii sub unghiul de vedere al Adevarului, Frumusetii, Binelui si Echitatii. In obiectul filosofiei intra nu tot generalul din existenta materiala, dar acel general care este legat de raportul omului, atitudinii lui cu lumea. Problema fundamentala a filosofiei- determina raportul dintre gindire, constiinta , spirit, ideie pe de o paret si materie, natura, univers, existenta pe de alta parte. Determinarea raportului lumea spirituala, ideala si cea materiala au 2 laturi: 1) latura existentiala (ontologica)- ce exista (primordial) constiinta, lumea ideala sau lumea materiala. Se impart in doua categorii Materialistii si Idealistii. 2) latura cognoscibilitatii- daca e posibila sau nu cunoasterea lumii, cunoasterea esentei lucrurilor ce ne inconjoara. Se impart in 3 categorii: -optimistii-cunostintele noastre corespund realitatii; -agnosticii-nu , ei spun ca omul nu poate cunoaste, el cunoaste doar aparenta, exteriorul); -scepticii- pun la indoiala, nu stiu si nu pot fi siguri nicicind, ca ceea ce eu stiu este asa cum eu stiu. Filosofia studiaza concepte generale precum existenta,bunatatea,cunoasterea sau frumusetea.Pune intrebari precum”Ce este existenta?”,”Este posibila cunoasterea?”.Filosofia este studiul critic ,speculativ,sau analitic al exteriorului si interiorului in plus fata de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte.

description

folosofie

Transcript of Filo Sofia

Page 1: Filo Sofia

1. Filosofia - concepţie despre lume şi modalitate de gândire. Corelaţia dintre filosofie şi alte forme de cultură: mitologie, religie, ştiinţă. Filosofia şi ştiinţa economică.

Filosofia este une din principalele forme a manifestarii spiritului uman, constiintei umane. Ea este teoria despre lume si om in unitatea lor dialectica. Denumirea filosofie provine de la cuvintele din limba greaca phileo-dragoste si sophos-intelepciune, ce inseamna iubire de intelepciune. Filosofia este un tip de conceptie despre lume,aceasta din urma fiind un ansamblu de viziuni ,evaluari,norme ce determina atitudinea omului fata de lumea inconjuratoare ,si intr-o masura oarecare reglementeaza comportamentul acestuia. Filosofia,apare ca o conceptie depre lume ce incearca sa explice tot ce exista.Conceptia filosofica despre lume are un caracter teoretic,ea nu numai ca proclama principii,dar le demonstreaza ,le deduce in mod logic.Filosofia este o conceptie despre lume formulata in termeni conceptuali si organizati intr-un sistem,potrivit unor reguli metodologice. Ea este un mod spiritual-practic de asimilare a lumii. Practica ne da folos, cunoasterea stiintifica ne da adevarul, estetica reflecta realitatea prin frumos, morala prin bine, virtutea, religia-prin credinta. Filosofia generalizeaza cunosinte din diferite domenii ale activitatii umane si formeaza o conceptie generala despre lume. Cu toate acestea ea nu este o disciplina specifica. Ea nu se orienteaza nemijlocit la schimbarea lucrurilor, dar se adreseaza omului insusi, reorganizeaza mentalitatea lui. Conceptia despre lume este totalitatea de idei despre lume in intregime, despre om. Locul lui in aceasta lume este totalitatea de cunostinte despre natura, societate si om. Stiinta cu ajutorul cunostintelor formeaza tabloul lumii, filosofia este tabloul lumii este numai o amprenta. Mitologia- este cea mai veche forma a culturii, este o modalitate specifica de intelegere a realitatii si explicare a acesteia. Ea contine in sine diferite legende, povestiri, istorii sacre despre aparitia lumii. Forma de cultura: religia- se spune ca ea apare pe baza celei mitologice, ea reiese din dedublarea lumii in 2 parti: naturale si supranaturale… Stiinta- un sistem de cunoastere obiective universale si necesare despre lume. ( nu include si atitudinea celui care efectueaza cercetarea). Filosofie- o forma a culturii- deosebita si contrara mitologiei si religiei- deoarece ea recunoaste ponderea intelectuala a omului, deoarece ea este o gindire laica. Ea se formeaza cu ajutorul teoriilor si notiunilor respective, argumentelor si demonstratiilor logice. Filosofie si stiinta economica: stiinta economica are ca obiect de studiu o specie de valori fundamentale pentru mentinerea existentei umane- valori utilitare. A 2-a particularitate- este o stiinta umanista, avind ca obiect de studiu oameni cu nevoile si modul de satisfacere printr-o activitate economica rentabila.2. Obiectul de studiu şi problema fundamentală a filosofiei.

Conceptia filosofica are obiectul sau nu atit lumea ca atare , cit sensul existentei omului in lume. Obiectul filosofiei contine acele cunostinte care omul le foloseste pentru a construi tabloul universal al lumii sub unghiul de vedere al Adevarului, Frumusetii, Binelui si Echitatii. In obiectul filosofiei intra nu tot generalul din existenta materiala, dar acel general care este legat de raportul omului, atitudinii lui cu lumea. Problema fundamentala a filosofiei- determina raportul dintre gindire, constiinta , spirit, ideie pe de o paret si materie, natura, univers, existenta pe de alta parte. Determinarea raportului lumea spirituala, ideala si cea materiala au 2 laturi: 1) latura existentiala (ontologica)- ce exista (primordial) constiinta, lumea ideala sau lumea materiala. Se impart in doua categorii Materialistii si Idealistii. 2) latura cognoscibilitatii- daca e posibila sau nu cunoasterea lumii, cunoasterea esentei lucrurilor ce ne inconjoara. Se impart in 3 categorii: -optimistii-cunostintele noastre corespund realitatii; -agnosticii-nu , ei spun ca omul nu poate cunoaste, el cunoaste doar aparenta, exteriorul); -scepticii- pun la indoiala, nu stiu si nu pot fi siguri nicicind, ca ceea ce eu stiu este asa cum eu stiu.Filosofia studiaza concepte generale precum existenta,bunatatea,cunoasterea sau frumusetea.Pune intrebari precum”Ce este existenta?”,”Este posibila cunoasterea?”.Filosofia este studiul critic ,speculativ,sau analitic al exteriorului si interiorului in plus fata de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte.Problema fundamentala a filosofiei are 2 laturi:latura ontologica/existentiala(consta in raspunsul la intrebarea:ce este primar:materia sau spiritul?);latura gnoseologica care tine de cognosibilitatea lumii.Tine de cautarea rs.lai ntrebarea :este oare posibila cunoasterea?mai ales a esentei lucrurilor?3. Domeniile principale ale reflecţiei filosofice. Funcţiile şi metodele de cunoaştere ale filosofiei.Fiindca filosofia este o teorie despre lume in intregime, om si raportul lui cu realitatea ea indeplineste mai multe functii : ontologica, gnosiologica, metodologica, antropologica, sociologica, etica, estetica, axiologica, praxiologica. Adica ea: - sintetizeaza cunostintele si creaza tabloul unic ce ar corespunde nivelului de dezvoltare al stiintei, culturii si experientei istorice; -Fundamenteaza, justifica si analizeaza conceptia despre lume; -Formuleaza o metodologie generala a cunoasterii si activitatii omului in lumea inconjuratoare.

Ontologia- teorie generala a existentei- studiaza fundamentele existentei. Gnosiologia-teorie generala a cunoasterii Logica- stiinta despre formele si legile gindirii corecte Antropologia-stiinta despre om Metodologia- se ocupa cu analiza metodelor de cunoastere. Axiologia- teoria generala a valorii Etica- teorie despre morala Estetica- teorie artei, studiaza categoriile frumosului. Maeutica- socratica este dialogul Dialectica- metoda de expunerea a lumii in miscare Metafizica- abordeaza obiectele si procele in mod izolatFunctiile:

f. cognitiv-interpretativă – viziunea de ansmablu specifică filosofiei se formează printr-o „totalizare” caracteristică cunoaşterii filosofice, construită concomitent pe datele complementare ale cunoaşterii discursive, pe de o parte şi experienţa trăită şi acţiunea umană pe de altă parte. F. cognitiv-interpretativă este dependentă de selecţia direcţiilor de meditaţie şi a soluţiilor, de complexitatea necesităţilor şi intereselor individuale şi sociale ale creatorului de filosofie. În viziunea lui Kant „filosofia este ştiinţa despre raportul oricărei cunoaşteri făţă de scopurile esenţiale ale raţiunii omeneşti”. Cunoaşterea şi interpretarea filosofică nu constituie un scop în sine. Cunoştinţele obţinute, în opinia lui Kant, servesc drept instrumente pt promovarea scopurilor esenţiale ale raţiunii care nu sunt altele decât cele ce au drept dinaşitate menirea întreagă a omului, fericirea.

Page 2: Filo Sofia

f. axiologică - propune anumite criterii valorice menite să călăuzească alegerea unor posibilităţi viitoare de acţiune, trasând o cale spre ceea ce trebuie să tindă omul şi lumea lui umană, propunând un ideal care îl va ajuta pe om să se depăşească neîncetat pe sine.

f. metodologică – trasează căile generale de cunoaştere şi de acţiune, constituind fundamentul teoretic al metodelor utilizate în ştiinţa modernă, sprijinindu-se, în acest scop, pe logică şi gnoseologie, pe cunoştinţele dobândite de ştiinţele particulare, pe întreaga experienţă social-umană.

f. praxiologică – indică rolul social pe care îl are filosofia în ciuda caracterului ei abstract. Praxiologia este teoria acţiunii eficiente. Ea studiază structura generală a acţiunilor, condiţiile organizării şi distribuirii lor, pt a-şi atinge scopurile, pt a le eficientiza.

F.conceptuala-formeaza o conceptie integra despre lume si lichideaza barierile unei specializari inguste. F.gnoseologica-explica esenta adevarului deosebirea lui de eroare si minciuna si indica metodele de obtinere a cunostintelor

adevarate F.constructiv critica-studiaza mai multe sisteme,scolli,orientari si le selecteaza pe cele mai progresiste.

Metoda în filosofiePrin metodă se înţelege în general, un drum, o cale sau un procedeu de înfăptuire a unei acţiuni, de atingere a unui scop.

Însăşi etimologia termenului vine din grecescul methodos care înseamnă drum, cale. În domeniul filosofiei, metoda este cale pe calea pe care o urmează gândirea în perpetua sa mişcare spre adevăr. În istoria filosofiei au fost propuse metode multiple şi diferite. Acestea pot fi însă grupate în metode dialectice şi metafizice. Cele dialectice propun înţelegerea realităţii ca fiind într-o continuă devenire, mişcare. Devenirea este determinată de însăşi tensiunile interioare ale realităţii. Prin metoda dialectică mişcarea este de fapt o automişcare şi nu o forţă imprimată din transcendent, din afara realităţii. Metafizica dimpotrivă propune înţelegerea realităţii într-un mod static, fragmentar, lipsit de posibilitatea aflării sursei mişcării în interiorul realităţii. Dialectica şi metafizica sunt două metode raţionale. Aceasta este şi trăsătura ce defineşte filosofia spre deosebire de religie. Religia ca şi filosofia se ambiţionează să ofere o imagine asupra realităţii. Metodele lor sunt însă diferite. În timp ce religia face apel la credinţă (afectivitate), filosofia se construieşte pe cale raţională.

Metoda dialectica Precautarea tuturor lucrurilor si domeniilor aflate in permanenta miscare Cauza acestei permanente miscari o constituie lupta contrariilor Toate lucrurile si fenomenele trebuie precautate multiaspectual si nu unilateral intr-un sistem de

interactiune si interdependenta legaturii cu alte fenomene Metafizica opuse dialecticii deoarece:

Cerceteaza lucrurile in stagnare Ea nu recunoaste contrariile Cerceteaza lucrurile si fenomenele izolat,unilateral Nu recunoaste aceasta miscare, are loc miscarea ciclara

Hermeneutica-consta in interpretarea si explicarea textelor:religioase,filosofice,artistice,literare,stiintifice.4. Filosofia antică orientală: şcolile, reprezentanţii, problematica.Filozofia antică care apare în Egiptul, China, India şi Grecia antică în sec.VII – VI î.e.n. şi a existat pînă în sec. VI a e.n. Ea avea

un caracter cosmocentric şi se baza ca regulă pe ştiinţă.Filozofia antică coincide cronologic cu societatea sclavagistă. Filozofia în India antică apare în primul mileniu î.e.n. Societatea indiană foarte timpuriu se diferenţiază în caste şi grupuri sociale: brahmani, cşatrii, vaişi şi şudri.primele idei filozofice găsim în literatura religioasă – Vede (cunoştinţe sacre). Vedele au apărut în sec.XV î.e.n. şi conţin diferite imnuri şi cunoştinţe religioase.Ele se împart în samhite, brahmane, araniachi şi upanişade. Ultimile şi conţin cunoştinţe filozofice, comentarii la Vede.Deosebim două grupe de şcoli: ortodoxale (care recunosc autoritatea Vedelor) şi neortodoxale (ce nu recunosc autoritatea Vedelor). Majoritatea din ele sunt ortodoxale şi religioase (şcolile vedanta, mimansa, yoga, vaişeşica, nyaya, samkhya). Mai progresive sînt şcolile neortodoxale – jainism, buddhism, lokayata (carvaka).

Jainismul a apărut în sec. VI î.e.n. ca concepţie etică care indica calea salvării sufletului de supunerea ei pasiunilor. Scopul filozofiei jainiste – sacralitatea, modul de comportare specific ce duce la realizarea salvării.

Buddhismul apare în sec. VI –V î.e.n. şi era orientat contra brahmanismului, sacerdoţilor. Ideile principale sînt sistematizate în “Tripitaca” (trei corzine). Buddhismul este răspîndit în India, China, Birma, Ceylon, Tibet, Japonia. Buddhismul este religia supuşeniei. Conţinutul ei sînt patru adevăruri sfinte. Existenţa omului este legată de suferinţe. Cauza suferinţelor este că omul are prea multe dorinţe. Lichidarea suferinţelor trebuie să fie în lichidarea dorinţelor. Calea spre lichidarea suferinţelor trece prin cele opt căi nobile – ideile drepte, intenţiile drepte, cuvîntul drept, acţiunea dreaptă, viaţa dreaptă, efortul drept, atenţia dreaptă şi meditaţia dreaptă. Viaţa dreaptă costă în respectarea moralităţii, a nu dăuna fiinţelor vii, a se reţine de la contactele sexsuale interzise, a nu fura, a nu folosi băuturi alcoolice. Scopul cunoaşterii – de a elibera omul de suferinţe nu iî viaţa de apoi, ci viaţa actuală. Întreruperea şi lichidarea suferinţelor se numeşte nirvana – o linişte netulbutată, o abţinere de la totul lumesc ce se atinge prin meditare. Nirvana pune capăt lanţului de veşnice reîncarnări, guvernate de sansara şi karma. Morala buddhistă predică compasiunea şi asceza, pasivitatea şi neîmpotrivirea la rău. Există două ramuri ale buddhismului – hinayana şi mahayana.

Locayata (cearvaka) este o şcoală materialistă care apare în sec. VIII – VII î.e.n. Ei negau existenţa oricărei alte lumiîn afară de cea materială. Credinţa în existenţa lui Dumnezeu, a sufletului, a lumii de apoi este falsă.La baza existenşei stau elementele primare materiale. Ei considerau că lumea este compusă din patru elemente primordiale: apa, aerul, focul şi pămîntul. După moarte organismul (inclusiv şi sufletul) se descompun în elemente primordiale. Etica acestei şcoli afirmă, că omul retrăieşte şi plăceri şi suferinţe, lichidarea lor completă este imposibil.

In Filosofia Chinei Antice se evidentiaza citeva scoli principale,printre acestea: confucianismul(“confucius”); legista; moista(“modi”); daosista(“dao”).

Filosofia China problema ei spun ca lumea este vesnica si prezinta un tot unitar. In centrul ei sta problema corelatiei dintre om si societate, cetatean si stat, problema functionarilor statului. Compus din 5 elemente: foc, apa, pamint, lemn, metal. Filosofia din china- incearca de a lamuri lumea prin ea insasi fara a apela la fortele supranaturale. Cauza miscarii – interactiunea dintre fortele contrare Yang si Yin caracteristica materiei.Daosismul- totul se supune Dao (legii). Dao este izvorul tuturor. Omul trebuie sa traiasca in conformitate cu natura.

Confucianismul- problema functionarii statului ( ca in familie) cu reprezentantul Con Fu-dzi

Page 3: Filo Sofia

Legista- omul este rau de firea lui, nicicind nu poate fi educat, trebuie impus prin lege sa respecte cu reprezentantul Han Fei Zi

Daoismul (taoismul) apare in sec VI i.e.n, fondatorul ei este Lao Zi Moista. Cu fondatorul Mo ZiIn China antică se evidenţiază şcoala lui Confucius (Cung Fu-dzi , 551 – 479), creatorul unui sistem original

filozofic, etic şi social-politic. El afirma, că cerul ca realitate supremă dictează omului voinţa sa, că viaţa oamenilor depinde de soartă, iar bogăţia şi nobilitatea depind de cer. In centru filozofiei lui Confucius stă problema educaţiei. El afirmă că oamenii sînt apropriaţi şi seamănă unii cu alţii după natura sa, iar se deosebesc după educaţie. Educaţia omului trebuie să fie în spiritul atitudunii cu stimă şi respect faţă de mediu şi societate. In alt loc Confucius afirmă, că pentru a cunoaşte noul e necesar de a cunoaşte vachiul. Invăţătura fără gîndire este inutilă, iar gîndirea fără invăţătură este oarbă. Etica lui Confucius concepe omul in relaţii cu funcţia lui socială, el este personalitate nu pentru sine, ci pentru societate, iar educaţia este formarea comportamentului omului pentru executarea cuvenită a acestei funcţii. Relaţiile sociale trebuie să se formeze după analogie cu relaţiile familiale – cîrmuitor şi supus, sudaltern şi şef, aşa ca şi relaţiile dintre fecior şi tată, fratelui mai mic către cel mai mare. Pentru respectarea subordonării şi ordinii Confucius formulează principiul echităţii, punctualităţii şi conştiinciozităţii. Omul trebuie să procedeza aşa cum cere ordinea şi situaţia. Comportamentul punctual este comportament cu respectarea ordinii şi umanităţii.

Legism, un curent filosofic, doctrină socială şi o practică a dreptului reprezentată de doi mari gânditori: Han Feizi şi Li Si, Shang Yang – suveranitatea legilor in conducerea statului. Examina problemele de ordin etico-politic, de dirijare a activitatii omului, statului si societatii in ansamblu. Legismul s-a incadrat in lupta impotriva confucianismului timpuriu. Se pronunta impotriva dominatiei aristocreatiei, priveau scaptic ritualurile si traditiile menite sa reglementeze conduita omului. Pledind pt un stat puternic legistii considerau ca el poate fi condos numai datorita legii, acesta fiind unicul factor efficient si necesar in stare de a asigura existenta sociala.

Daosismul (taoismul) apare în sec. VI î.e.n., fondatorul ei este Lao-dzi. În centrul acestei concepţii se găseşte natura, cosmosul, omul. Lumea materială se găseşte într-o mişcare naturală legică. Totul se supune DAO (cale, lege) şi Dao este izvorul tuturor. Omul trebuie să se contopiască cu natura, să trăiască în conformitate cu legile ei. Răul şi nefericirea în viaţa oamenilor apare de aceea, că oamenii se implică în mersul natural al lucrurilor şi încalcă legea DAO

5. Problema temeiului ultim în filosofia cosmologică a Greciei AnticePentru perioada cosmologica ( sec. VI i.e.n.- 430 i.e.n.) este caracteristica studierea cosmosului. Pentru filosofii din aceasta

perioada este primordiala problema temeiului ultim. Ei cauta raspuns la intrebarile: ce este universul? Din ce este constituit? De unde a aparut? Scoala din Milet-Thales este acel care promoveaza problema temeiului ultim, a substantei primordiale, ce sta la baza universului.

Thales- la baza universului se afla apa, tot ce exista contine in sine apa, nimic nu poate exista fara apa ( spune asa, hrana tuturor vietuitoarelor si insasi caldura se iveste din apa- conditionata de mitologia egipteana.

Alt reprzentant al scolii din Milet – Anaximandru- temei ultim (principiu)- apeironul- este unic se afla in miscare si este nedeterminat. Reprezinta cauza oricarei nasteri si pierii, totul se naste si piere in el. Apeironul este vesnic, infinit.

Al treilea reprezentant al sc. din Milet. Anaximene- temei ultim aerul= cu apeironul aerul este principiul de baza, inceputul intregii existente, Focul , norii, apa, pamint, pietrele- sunt in sine diverse stari ale aerului. Aer- divinitate.

Pythagora- temei ultim numerele-sunt esenta si substanta tuturor lucrurilor, este o intruchipare a finitului si infinitului. Heraclit- temei ultim- focul. Tot ce exista este un foc , totul se naste din foc si se transforma in foc. Lumea este un foc

vesnic.Pentru prima dată se pune problema elementelor primordiale a întregii existente, problema esenţei lumii de catre

reprezentanţii Thales, Anaximandros şi Anaximene . Temelia lumii ei o concepeau ca un anumit principiu material. Aşa principiu Thales socotea apa, Anaximene – aerul, Anaximandros – apeironul. Ei încercau de pe poziţiile materialismului să explice lumea şi fenomenele ei, aşa orientare poate fi caracterizată ca naturfilozofie.

Anaxagora a fost preocupat de originea lucrurilor şi de geneza universului.Anaxagoras este şi iniţiatorul viziunii atomiste prin formularea ideii, că lumea este alcătuită din acele "seminţe" (părticele sasu corpusculi de pământ, foc, aur, carne, sânge etc. – denumite ulterior homoiomerii), – amestecate în proporţii diferite în fiecare lucru. Universul este alcatuit din mici particule eterne,angrenate intr-o miscare haotica.In viziunea sa aceste elemente primordiale se aflau la inceput in neorinduiala. Impulsul mişcării, principiul motor care a ordonat toate aceste particule printr-un proces centrifug, în urma căruia a luat naştere universul, a fost denumit de Anaxagora nous (raţiune, spirit).El a negat existenta zeilor, considera soarele ca o masa de metal incandescent,astrii sunt asemenea pamintuluiTemeiul despre care vorbeste Democrit nu este altceva decit legea mecanica-matematica ce dirijeaza atomii in miscarea lor cu o necesitate inexorabila. Pentru Democrit (460-370 î.e.n.) din Abdera, elementele principale ale lumii, ireductibile, necompuse şi deci de nedescompus, sunt atomii, care se deosebesc între ei doar prin formă, ordine şi poziţie. Cei de formă sferică, "foarte mobili şi foarte subtili" alcătuiesc "sufletul" omului, singurul capabil să dea viaţă trupului. Atât senzaţiile, cât şi gândirea sunt explicate prin anumite prefaceri ale corpului.

6. Problema omului in filosofia antica greaca(sofistii,Socrate,Platon,Aristotel,Epicur,stoicii s.a).Filosofia Sofistilor:Sofistii erau considerati “profesori de intelepciune”Nu erau organizati in scoli ci activau independent,predind urmatoarele discipline:constitutia si administratia statului,arta militara,etica si oratoria.Cei mai renumiti sofisti erau:Protagoros,Gorgios,Prodicos.Prodagoros se indoieste de posibilitatea cunoasterii absolute si obiective a realitatii..Sursa intregii cunoasteri se afla in senzatii.Oamenii foarte diferit pecep lumea inconjuratoare in dependenta de starea atit a obiectului cit si a subiectului cunoasterii in fiecare moment concret.De aceea obiectul este asa si nu altfel,adica anume asa cum il percepem noi la momentul dat.Nu poate exista nici o stiinta unica,pot exista numai opinii diverse despre unul si acelasi lucru,la fel de justificate pt. toti. In opinia sa “omul este masura tuturor lucrurilor.Gorghias si-a fondat sistema filosofica pe teza eleatilor:”Fiinta exista iar neantul nu exista “Gorghias preface aceasta teza in urmatorul enunt:”Nu exista nici fiinta,nu exista nici neantul”.Adica nu exista nimic.Socrate:Socrate muta cerul de gravitate al cercetailor filosofice di lumea externa in cea interna,de la cosmos la om.Caci mai de prêt decit natura era pentru el omul.”Cunoastete pe tine insuti”Celebra maxima de pe frontispiciul de la Delphi,devenise si maxima lui Socrate.Intorcindu-si fiecare privirile asupra lui insusi,cercetinduse pe sine,va afla ce stie si ce nu stie,ce poate si ce nu poate,precum

Page 4: Filo Sofia

si ce trebuie sa faca.Numai omul care si-a supus analizei propriile sale actiuni isi poate cunoaste adevarata esenta.In discursurile sale Socrate invata ca omul nu trebuie sa tinda sa acumuleze un anumit volum de cunostinte,ci sa tinda spre intelepciune,care poate fi atinsa cu ajutorul filosofiei.Anume filosofia il indeamna si il ajuta pe om sa se cunoasca pe sine,sasi descifreze potentialul propriului suflet. _-“Cunoastete pe tine insuti”- omul trebuie sa se cunosac pe sine si numai atunci cunoscindu-se pe sine numai atunci se poate atribui pe sine societatii- cunoscindu-si propria valoare. Omul este centrul universului, omul se invesniceste prin ratiunea si sufletul sau.Platon:Considera ca omul se afirma ca o fiinta deosebita de celelalte vietuitoare cunoscind 2 lumi:cea sensibila sic ea inteligibila.Lumea sensibila este accesibila experientei,cunoasterii prin simturi,iar lumea inteligibila poate fi studiata doar de ratiune.La baza cunoasterii Platon plaseaza principiul lui Socrate .”Cunoastete pe tine insuti”.Este necesar,afirma el,de a te scufunda in lumea spiritual proprie si de a te determina in gindurile tale.In dialogul “Omul de stat”Platon precizeaza ca politica-arta regala-este o stiinta teoretica,directa care elucideaza esenta conducerii oamenilor.Oamenii,afirma el,pot fi condusi atit prin convingere cit si prin violenta. - Sufletul conform conceptiei lui Platon este vesnic si nemuritor, dupa moartea corpului sufletul nimereste in lumea ideilor pure , apoi se reincarneaza in alt corp. Sufletul este compus din 3 parti: ratiune (filosofii), vointa (ofiterii, soldatii) , sensibilitate (reprezentantii muncii fizice)Aristotel:In ceea ce priveste stiinta omului Aristotel defineste in cartea sa “Despre suflet”,sufletul ca o “entelechie”(act) al corpului.Omul este un animal,dar un animal rational.Sufletul are regiuni deosebite:cea inferioara-este cea vegetative(comuna plantelor si animalelor),si in fine cea rationala,rezervata omului.Spiritul uman se naste ca o tabula rasa in care se imprima experienta cistigata,acest intelect este deci pasiv,dar exista si un intellect active;acesta este nemuritor,vesnic,este parte ape care o avem comuna cu zeii. Omul dupa parerea lui este o fiinta sociala ( animal rational si ca animal politic) – omul este unica fiinta care gindeste.Epicur:Considera ca sarcina filosofiei este de a crea stiinta despre comportare ce ar face omul fericit.Criteriul fericirii consta in eliberarea sufletului de tot cei intimplator,de tot ce sta in calea placerii:tulburari sufletesti.neliniste si frica de :zei,moarte ,viata de apoi.Cine stie sa se debaraseze de teama fata de imprejurarile exterioare este mai fericit.Omul trebuie sa contribuie la sanatatea corpului si tihna sufletului,anume aceasta dupa Epicur si este criteriul unei vieti fericite.Stoicii: Omul trebuie sa se supuna ordinii cosmice, el nu trebuie sa doreasca ceea ce nu e in puterea lui. Il orienteaza pe om spre lumea interioara, spunind ca doar ei se poate gasi principalul si unicul sprijin.

7. Ontologia si gnosiologia in conceptia filosofica a lui Platon.Invatatura despre lumea ideilor si lumea lucrurilor sensoriale.

Dupa Platon ,lumea se imparte in doua:in lumea ideilor ,numita lumea adevaratei infiintari si lumea lucrurilor senzoriale.”Lumea ideilor”-idei vesnice,neschimbatoare,lumea primara,care nu dispar.Ideile sint interpretate ca niste chipuri ideale-modele pt lumea lucrurilor senzoriale .Lumea ideilor impartatie divina in care sufletul nemuritor al omului se afla pina la nasterea sa.”Lumea lucrurilor senzoriale”-se nas si dispar ,sunt schimbatoare,sunt umbre a ideilor.Pt filosofia naturii a lui Platon ,tot asa ca pt pitagorieni,e caracteristica legatura ei cu simbolica numerelor,care e tratata drept conducatoare a lumii datelor senzoriale.

Materia este numita de catre Platon inexistenta ,iar obiectele sensibile iita ideile ca pe niste modele.Din aceasta invatatura despre idei decurge si teoria cunoasterii lui Platon.El considera ca cunoasterea propriu-zisa este intoarcerea in lumea ideilor,o cunoastere ca o amintire,sufletul nemuritor al omului isi aminteste despre contemplarile ideilor de pina la intruchiparea sa in om.In asa fel se obtin cunostinte adevarate care sint straine lumii senzoriale ,deci cunoasterea se bazeaza pe amintire.Forma logica a cunoasterii suprasenzoriale este dupa Platon dialectica ca arta de a pune intrebari si de a raspunde la ele. Paradigma ontologica se refera la intelegerea lumii si existentei. In explicarea realitatii Platon reiese din recunoasterea lumii ideilor si lumii lucrurilor. Adevarata lume, existenta este lumea ideilor si lumii lucrurilor este numai umbra, copia imperfecta a lumii ideilor. Lucrurile senzoriale permanent apar si dispar, se schimba si se misca, in ele nu-I nimic stabil si adevarat. Ideile sunt vesnice, infinite Specific este paradigma gnoseologică la Platon. El face o deosebire clară între cunoştinţe şi părere, cunoaştere raţională şi senzorială. Obiectul cunoaşterii senzoriale este lumea vizibilă, lumea lucrurilor. Cunoaşterea senzorială ne dea nu cunoştinţe, ci părere (doxa). Adevăpata cunoaştere este cunoaşterea raţională care are obiectul său lumea ideelor, aceasta este cunoaşterea nemijlocită intuitivă care are labaza sa teoria reamintirii (anamnezis). Sufletul, conform concepţiei lui Platon, este veşnic şi nemuritor, după moartea corpului (închisoarea sufletului) sufletul nimereşte în lumea ideelor pure, le priveşte, iar apoi se reîncarnează în alt corp. Deatîta cunoaşterea este reamintirea a ceea ce sufletul a privit în lumea ideelor pure. Formele superioare a cunoaşterii ştiinţifice sunt matematica şi dialectica. Adevărata cunoaştere nu-i accesibilă tuturor şi nu poate fi exprimată în scris, în noţiuni. Ea este accesibilă filozofilor şi nu-i altceva decît perceperea întregului în unitatea armonioasă a părţilor sale, sinteza mistică a gîndurilor, sentimentelor mitului şi logosului, este tinderea sufletului spre lumea ideelor. Cunoaşterea este necesară pentru educare şi modul de trai corect.

8. Caracteristica generala a filosofiei lui Aristotel .Invatatura despre materie si forma.Aristotel (384-322 i.hr)se naste pe malul Marii Egee.

In 335 Aristotel fondeaza la Atena o scoala pe care o numeste “Licheon”(liceu).Aristotel stabileste in fata cunoasterii denumirile de baza ale existentei si notiunile logice principale ,care sint legate de denumirile existentei.Aristotel studiaza categoriile ,adica,notiunile stiintifice despre cele mai supreme genuri de existenta.Aristotel destingea existenta a 10 categorii,la fiecare categorie el da o intrebare:1.esenta(ce?);2.calitatea(de care?);3.cantitatea(cit?);4.relatia(la ce ? ) 5.locul(unde?)6.timpul(cind?);7.situatia(stam sau sedi ?);8.apartinerea(are?);9.actiunea(facem?);10.suferinta(pateste?

Dupa Aristotel materia e pasiva,contine posibilitatea aparitiei varietatii reale a lucrurilor, este un concept, referitor la substratul comun tuturor lucrurilor, la ceea ce există în ele ca posibilitate (potentă) şi care se transformă în realitate (în act) sub acţiunea formei (esenţă). Pt ca materia sa se transforme in realitate,materiei trebuie sa’i fie imprimata forma corespunzatoare.

Dupa Aristotel anume forma confera lucrurilor particularitati specifice si poate fi considerata esenta primara. Forma are acelaşi înţeles de concept, ce exprimă generalul, esenţa, totalitatea însuşirilor de structură şi funcţionale, ce conferă specificitate obiectului sau clasei din care acesta face parte. Anume forma confera lucrurilor particularitati specifice si poate fi considerate esenta primara. Este factorul activ,creativ.

9. Caracteristica generala a filosofiei medievale:etapele dezvoltarii si problemele principale.În spaţiul european, începând cu secolele IV-V, evul mediu filosofic este pregătit, chiar dacă numai în parte, de două mari

momente, cu puternică coloratură teologică: Apologetica şi Patristica. . Amândouă legitimează şi sistematizează în mod doctrinar creştinismul, printr-o argumentare, menită să-i asigure superioritatea deplină ca religie, filosofie şi morală.

Filosofia medievala contine urmatoarele perioade:

Page 5: Filo Sofia

Sec. I-III care se numeste apologetica - Sistem(adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc.  Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei crestine.

Sec. IV-VIII patristica- adica lucrarile asa numitor parinti ai bisericii in care se apara bazele filozofice ale crestinismului; Este doctrină teologică-filozofică prin care s-au pus bazele dogmaticii si cultului  crestin ,  completând  Biblia  si studiind viata, opera si conceptia părintilor Bisericii.

Sec. VIII-XIV scolastica. prezinta filozofia care se preda in scoli iar mai tirziu in universitati. Principala problemă în filozofia medievală a fost raportul dintre credinţă şi raţiune, religie şi ştiinţă, filozofie şi teologie. Ea s-a rezolvat foarte original – prin formularea teoriei adevărului dublu: sunt adevăruri ale raţiunii, filozofiei şi adevăruri ale credinţei, religiei, ceea ce este adevărat în una poate fi neadevăr în alta şi invers. Asta a fost un fel de compromis, împăcare între religie şi ştiinţă, dacă iniţial religia persecuta şi ignora ştiinţa, atunci cu acumularea cunoştinţelor religia a fost nevoită să o recunoască. Dar deşi se recunoştea existenţa adevărurilor raţiunii, adevărurile credinţei erau mai presus. Ştiinţa se ocupă cu mărunţişuri, cu lucruri trecătoare, pe cînd religia se ocupă cu valori veşnice, sacre.Ceea ce omul nu poate înţelege cu raţiunea sa el atinge prin credinţă.

10. Filosofia renanscentista:umanismul,filosofia naturii,filosofia social-politica.Umanism – problema omului si locul lui in lume , unitatea lui fizica si spirituala. Cu aceasta problema se ocupau scriitorii,

pictorii, poetii… Dante Aligheri, Francesco Petrarea, Djovani Boccacio. Umanistii dezvolta idei despre libertatea si demnitatea omului , despre valoarea vietii pamintesti. Societatea trebuie sa formeze un om mare capabil la un comportament binevoitor. Umanismul este conceptia conform careea omul este valoarea suprema si trebuie de creat conditii umane pentru dezvoltarea multilaterala si armonioasa a fiecarei personalitati. Omul este zeificat, maximal se apropie de D-zeu. El este creatur de el insusi,. In sens restrins umanismul este o miscare ideologica continutul careia este studierea si popularizarea limitilor, literaturii, artei si culturii antice.Este concepţia coform cărei omul este valoarea supremă şi trebuie de creat condiţii umane pentru dezvoltarea multilaterală şi armonioasă a fiecărei personalităţi. Dacă în epoca medievală omul se asemăna cu Dumnezeu, era creat de el după chipul şi înfăţişarea lui, atunci in filozofia Renaşterei omul este zeificat, maximal se apropie de Dumnezeu după activitatea sa creatoare. Dumnezeu i-a dat omului libertatea voinţei iar mai departe el singur îşi rezolvă soarta sa. Omul este nu numai ofiinţă naturală, ci şi creatorul de sine însăşi şi stăpîn asupra întregii naturi. În sens îngust umanism înseamnă o mişcare ideologică conţinutul cărei este studierea şi popularizarea limbilor, literaturii, artei şi culturii antice.

Filosofia naturii- J. Bruno, G. Galilei . Studierea naturii era in strinsa legatura cu dezvoltare a modului de productie, navigatiei marine, noile descoperiri geografice. Scopul filosofiei in conceptie reprezentantilor consta in cunoasterea naturii reale , nu in cu noasterea lui D-zeu. Cazanus il apropie pe D-zeu de natura, atribuindu-I naturii calitati divine. Coperne- formuleaza conceptia heliocentrica conform careia pamintul se roteste in jurul axei sale ( zi, noapte); se roteste in jurul soarelui. J. Bruno sistemul mostru solar este numai unul din multiplele sisteme asemanatoare. In univers exista infinit de sori, paminturi care se rotesc in jurul planetelor. Galilei considera ca mecanica si matematica stau la baza tuturor stiintilor. Cartea naturii- este scrisul in limba matematicii.

Problema naturfilozofică în epoca Renaşterei avea un caravter panteist. Crearea unui nou tablou al lumii şi studierea naturii erau în strînsă legătură cu dezvoltarea modului de producţie, navigaţiei maritime, noile descoperiri geografice. B.Telezio deschide în Neapole academia studierii experimentale a naturii. Scopul filizofiei, consideră el, constă nu în cunoaşterea lui Dumnezeu, ci cercetarea naturii reale. Telezio neagă apelul la autorităţi şi socoate că concluziile ştiinţifice şi filozofice trebuie să se bazeze pe perceperea nemijlocită şi experienţă, pe raţiunea proprie. N.Cuzanus este preocupat de problema tradiţională pentru acea vreme a raportului lui Dumnezeu şi lumea, o rezoşvă original. El îl apropie pe Dumnezeu cu natura, atribuindui naturii calităţile divine. În Dumnezeu coincid finitul şi infinitul, centrul şi periferia. Dumnezeu este un maximum infinit, iar lumea, natura – maximum limitat. De aceea universul nu poate fi considerat nici finit, nici infinit. Contopirea divinului şi umanului se realizează în Christos. N.Cuzanus formulează un şir de idei dialectice în înţelegerea naturii – unitatea contrariilor, unicul şi multiplul, posibilitate şi realitate, finit şi infinit. În teoria cunoaşterii N.Cuzanus fundamentează noţiunea de metodă ştiinţifică, abordează problema creaţiei, posibilităţile nelimitate a omului. El formulează noţiunea de ignoranţă conştientă (docta ignoranţia), care este conştientizarea disproporţiei între raţiunea umană limitată şi infinitatea in care omul este inclus şi spre care tinde. Raţiunea limitată se apropie de infinit, de Dumnezeu, concepîndul ca unitatea contrariilor. Lucrurile finite trebuiesc privite ca legate cu întregul, cu infinitatea. Fiecare lucru, inclusiv şi omul, se przintă ca conţinînd în sine o lume în mod restrîns, ca un microcosm. Cunoaşterea lumii se realizează pe fonul incognoscibilităţii lui Dumnezeu. Problema cunoaşterii lumii se concretizează le N.Cuzanus ca problema credinţei şi raţiunii. Credinţa el o pune mai sus decît raţiunea. De la credinţă se începe orice înţelegere. Raţiunea se orientează prin credinţă, iar credinţa se desfăşoară prin raţiune.

Problema sociologică se referă la crearea teoriilor despre societate şi relaţii sociale, politică şi relaţii politice, stat si formele de guvernare. N. Machiaveli, Martin Luther, J. Bodin. Machiaveli neaga conceptia religioasa conform careia statul depinde de biserica ca putere suprema. Numai un stat puternic poate sa faca ordine in societate. Pentru a atinge scopurile politice toate mijloacele sunt bune. J. Bodin- Interesele statului el le pune mai presus de religie. Statul rezolva problemele familiei. Monarhul este unirea si absoluta sursa a dreptului.Printre ideile sociologice merită un interes deosebit concepţia lui N.Machiavelli despre statul centralizat. El neagă concepţia religioasă conform cărei statul depinde de biserică ca puterea supremă pe pămînt. Biserica a destabilizat temelia statului încercînd de a lua în mîinile sale puterea laică şi spirituală. Fiindcă forţele motrice a activităţii oamenilor sunt egoismul şi interesele materiale reese că numai un stat puternic şi centralizat poate să facă regulă în societate, să formeze o concepţie juridică la oameni. N.Machiavelli se ocupă şi cu problemele politice şi relaţiilor politice, interacţiunea politicii şi moralei. El ajunge la concluzia că pentru a atinge scopurile politice toate mijloacele sunt bune, că scopul scuză mijloacele.Ideea unui stat puternic este dezvoltată şi de Jean Bodin. Interesele statului el le pune mai presus decît religia şi biserica. Statul rezolvă problemele familiei, menţine inegalitatea patrimonială ce apare pe baza proprietăţii private. Monarhul este unica şi absoluta sursă a dreptului.

11. Filosofia moderna.Problema metodei cunoasterii stiintifice.Sensualismul,empirismul,rationalismul-principalele curente gnosiologice.

Filosofia moderna isi are inceputurile in sec. 17 in Europa , in acea perioada se produc schimbari importante economice si politice,apar relatii capitaliste,se dezvolta si se internationalizeaza comertul,incep sa dispara monarhiile absolute.Filosofia din sec.17-lea are un sporit caracter gnosiologic in legatura cu posibilitatile cunoasterii,metodele cunoasterii in cadrul filosofiei se dezvolta 3 curente si anume:1.empirismul,2.rationalismul,3.sensualismul.

Page 6: Filo Sofia

Un reprezentant de baza al curentului empirism este F.Bacon,filozof englez,ce considera ca principala metoda a cunoasterii este metoda inductiva punind accent mare pe experiment.

Cunoasterea empirica presupune obtinerea cunoastintelor in procesul activitatii practice a omului.Studierea lumii insa este impiedicata,considera ca Bacon de 4 fantome sau idoli,care sint:1.idolii pesterii/speciei –sint prejudecatile legate de partikularitatile individuale,de dispozitie,ereditate,educatie;2.idolii teatrului-bacon considera ca in acest caz oamenii se bazeaza pe autoritatea cuiva si pt a demonstra ceva nu apeleaza la argumente ci la operele altor savanti faara a se controla;3.idolii pietii-este o neconcordanta a limbajului cu viata reala;4.idolii tribului-acest idol tine de erorile simtului ,de intelectul ,si omul deseori interpreteaza antromorfic lucrurile.Bacon considera ca oamenii trebuie sa descopere prin metoda inductiva cauzele fenomenelor folosind analiza,comparatia,observatia si experimentului.

Rationalismul este un curent filosofic,in cadrul caruia se pune accent pe ratiune ca mijloc principal de obtinerea a cunostintelor.Unul dintre reprezentatii acestui curent:R.Descartes,filosof frabcez,care are o privire mecanicista asupra producerii fenomenelor naturii.La fel ca si Bacon,Descartes considera ca primul pas in a cunoaste este de a pune la indoiala toate cunoastintele noastre,de aici si mazima ”ma indoiesc deci cuget,cuget deci exist”.Pt a determina adevarul si obiectivitatea cunostintelor stiintifice trebuie sa le supunem indoielilor.Invatatura lui Descartes despre cunoastere este o invatatura rationalista deoarece toate cunostintele stiintifice considera el ca sint de origine teoretica,iar stiinta experimentala nu poate sa raspunda la toate intrebarile noastre.

Sensualismul.Un reprezentant de baza al sensualismului este J.Locke.El considera ca in afara simturilor noastre nu exista cunostinte veridice.El inainteaza urmatoarea idee:”in ratiune nu exista nimic ce n’ar fi existat initial in simturi”.Astfel ,el considera ca in afara simturilor cunostintele nu exista,iar ratiunea poate doar sa sistematizeze cunostintele.

12. Problema substantei in filosofia moderna-dualismul,monismul,pluralismul.Monismul - conceptie care recunoaste ca temelie a existentului o substantă unică fie ea materiale ori spirituală. În istorie a existat

monism materialist si idealist. Monismul caută izvoarele actiunii tot înăuntrul lumii, în fantezia omenească.Dualism – conceptie ce afirmă 2 substante egale, 2 începuturi în explicarea lumii – materială si spirituală. Reprezentanti: Platon,

R. Descartes. Pluralism - teorie ce admite o multitudine de începuturi ori tipuri de existentă. Ex.: conceptiile lui Democrit, Empedocle,

Anaxagora. Descartes si Spinoza întelegeau substanta ca ultima instantă a existentei. Pluralismul este o conceptie filosofică idealistă care neagă unitatea materială a lumii, sustinînd că tot ceea ce există constă dintr-o multitudine de entităti izolate, independente una de alta.

13. Filosofia iluminista europeana:omul,societatea,ratiunea.În multe ţări europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor, pentru a se defini specificul unei epoci în care s-a pus

accentul pe dezvoltare şi răspândirea cunoştinţelor culturale, pe ideea „luminării maselor”. Iluminismul cunoscut si ca ,,Epoca Luminilor” este o miscare ideologică si culturală manifestată în sec. al XVIII-lea în mai multe

tări europene, care pune accentul pe ideea „luminării” maselor. A evoluat mai întîi în tările care s-au dezvoltat mai rapid si mai tîrziu în sud-estul Europei. Punctul de plecare a iluminismului poate fi considerată votarea de către parlamentul englez a „Declaratiei drepturilor omului” – primul act legislativ care consfinteste suveranitatea poporului, libertatea de gîndire si de actiune a omului . Principalele directii a iluminismului european sunt: combate irationalitatea gîndirii si orînduirea feudală; militează gîndirea ratională si egalitatea naturală a oamenilor; actionează pentru iluminarea maselor prin cultură si educatie; sustine libertatea individului.

Reprezentanti: Kant, Goethe- Germania; Locke, Hume –Anglia; Lomonosov – Rusia. Ideile iluministe privind metodele pedagogice pentru instruirea si educatia tinerei generatii au fost ilustrate de Rousseau în lucrarea, devenită celebră, „Emile sau despre educatie”Iluminismul sau luminismul este un curent de gândire, cu multiple consecinţe pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze omul din poziţia rigidă în care îl fixase filozofia tradiţională, pentru a-l face obiectul propriei sale activităţi: prin muncă şi cultură, omul este perfectibil, ca şi societatea pe care el o construieşte. Înlocuind concepţia statică despre om cu una dinamică, iluminismul e susţinut de ideologii claselor dinamice ale societăţii, de burghezie în primul rând. De aceea, a apărut în ţările în care burghezia a apărut mai repede ( Anglia şi Franţa ) şi s-a configurat mai târziu acolo unde forţele feudale erau mai puternice ( de ex. în S-E-ul Europei ). Lupta de emancipare a acestei clase revoluţionare s-a sprijinit pe un număr de idei orientate în întregime pe o direcţie antifeudală. Încă din 1688, în cadrul Revoluţiei burgheze din Anglia, începe să fie pus sub semnul întrebării tot ceea ce era specific epocii feudale. Treptat, se cristalizează o ideologie iluministă care va pregăti Marea Revoluţie Franceză din 1789.

Iluminismul a avut câteva trăsături specifice: - caracter antifeudal si antidespotic. Toate instituţiile feudale erau supuse unei critici severe: monarhia absolută, bazată pe

ideea dreptului divin, biserica, justiţia, şcoala. Gânditorii iluminişti cer anularea privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului şi acordarea de libertăţi sociale şi politice întregului popor. Argumentele pentru justificarea acestor revendicări se bazau pe principiile de egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural şi a contractului social, conform cărora oamenii se nasc cu aceste drepturi şi trăiesc pe baza unei înţelegeri cu monarhul, pe care pot să nu-l mai accepte dacă nu este un om „luminat”.

- spiritul raţionalist, materialist şi laic. În secolul XVIII s-a afirmat raţiunea, fenomenele vieţii au cunoscut o interpretare materialistă, iar problemele culturii şi ale ştiinţei au început să se separe de cele ale religiei, combătând fanatismul şi misticismul. Declinul autorităţii ecleziastice asupra vieţii publice nu a atras şi revalorificarea mentalităţii magice. Practicile oculte nu au mai fost satanizate ( şi condamnate juridic ), ci au început să fie depreciate raţional ( şi luate în derâdere). Magul nu mai este văzut ca un pactant cu diavolul, ci ca un şarlatan abuzând de credulitatea publicului.

- militează pentru emanciparea poporului prin cultură;- încurajează tratarea problemelor sociale in literatură. - generează o literatură cu caracter moralist.În calitate de curent ideologic şi cultural, iluminismul se defineşte prin: promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios,

anticlerical, combaterea fanatismului şi a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de problemele sociale şi morale; teme şi motive literare promovate de literatura iluministă: « monarhul luminat », « contractul social », emanciparea poporului prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic ( povestire, nuvelă, roman ), dramatic ( tragedie, comedie )

14. Filosofia clasica germana-teoria cunoasterii ca expresie a activitatii constiintei. Fillosofia clasică germană ocupă o perioadă relativ scurtă, care este mărginită cu anii 80 a sec XVIII dintr-o parte şi anul 1831 (anul morţii lui Hegel ) din altă parte. Însă din punct de vedere teoretic ea este culmea dezvoltării gîndirii filosifice din acea

Page 7: Filo Sofia

perioadă. La sfîrşitul sec. XVIII lichidînd rămînerea în urmă economică şi politică, Germania se apropia de revoluţia burgheză, la fel ca şi în Franţa veacului XVIII, în Germania din veacul XIX revoluţia filosofică a precedat revoluţiei politice. Filosofia clasică germană a fost ca o teorie germană a revoluţiei franceze.

Pentru ea este caracteristic: Generalizarea tuturor ideilor filosofice precedente. Divizarea existenţei în lumea naturii şi lumea omului. Se studiază nu numai istoria umană, dar şi esenţa omului. Principala problemă este problema omului, trecerea de la cultul

omului abstract la oameni reali consideraţi în acţiunea lor istorică. Se subliniază rolul filosofiei în rezolvarea problemei umanismului. Înţelegerea filosofiei ca un sistem de discipline, categorii şi idei. Formularea dialecticii ca concepţie integrală.Reprezentanţii filosofiei clasice germane au fost Kant, Fichte, Schelling, Hegel, L.Feuerbach. pînă nu demult în filosofia sovietică

concepţia lui K. Marx şi F.Engels era interpretată ca ceva sinestătător, ca o etapă calitativ nouă în dezvoltarea gîndirii filosofice. Dacă să fim obiectivi, ideile filosifice a acestor mari gînditori întocmai se înscriu în tradiţia filosifiei clasice germane şi nu-s altceva decît finalizarea ei.

15. Descoperirea si elaborarea metodei dialectice de gindire in filosofia clasica germana(de la Kant,Hegel).Dialectica- notiune filozofică, care la origine în antichitate înseamnă arta dialogului, măiestria de a ajunge la adevăr prin discutie.

Prima bresă în conceptia metafizică despre lume au făcut-o reprezentantii filosofiei clasice germane sec.XVIII-XIX. Kant prin teoria sa cosmologică si evidentierea contradictiilor ratiunii pure. Hegel, generalizînd si sistematizînd ideile filosofice precedente el a elaborat un sistem dialectic armonios ce cuprinde toate sferele realitătii. Kant s-a dovedit un mare filosof al moralitatii, cel mai important dupa Aristotel si probabil, cel mai original. Performanta nepieritoare a lui Kant, echivalenta cu o rasturnare revolutionara a stiintei despre demnitatea umana, consta in centrarea acesteia pe libertate si pe deducerea ei din libertate. De la descoperirea libertatii ca definitorie pentru om si umanitate putem data adevaratul inceput al constiintei umane de sine.

In cadrul dialecticii transcendentale, daca obiectul intelectului este sensibilitatea, obiectul ratiunii sunt cunostintele intelectului; sintetizand, intelectul uneste fenomenele prin reguli iar ratiunea raporteaza aceste reguli la propriile ei principii. Ratiunea este asadar o facultate a principiilor, a judecarii dupa principii; aceste principii raman intr-o pozitie transcendenta fata de fenomene, fata de real. Dupa cum categoriile sunt concepte originare pure ale intelectului, conceptele rationale pure ale ratiunii devin Ideile.

Dialectica transcendentala delimiteaza aceste Idei si sistemul lor, supunand unei critici erorile disciplinelor care se ocupasera de aceste Idei, pe care le-au presupus ca obiecte reale ─ deci cognoscibile: "psihologia rationala", "cosmologia rationala" si "teologia rationala". Potrivit conceptiei kantiene, cauzalitatea dupa legile naturii nu este singura cauzalitate a fenomenelor; mai trebuie admisa o cauzalitate prin libertatea celui care gandeste. Apare astfel al doilea sens al libertatii, cel moral. Rezolvarea antinomiei dintre cele doua cauzalitati este posibila prin distinctia dintre fenomen si noumen: intrarea in lumea libertatii obliga la eliberarea de sub legile sensibilitatii din fenomenalitatea empirica in favoarea unei lumi inteligibile, a legiferarilor practice ale ratiunii. Noumenul nu poate fi cunoscut, ci gandit si regandit, in intentia apropierii de absolutul pe care nu-l va putea atinge vreodata.

Filosofia lui Hegel are ca unul dintre fundamentele sale dialectica.Dialectica proclama dezvoltarea generala si la baza ei se afla idea ca sursa oricarei dezvoltari este autodezvoltarea notiunii,adica dezvoltarea are natura spirituala .dialectica notiunilor ,determina dialectica lucrurilor.

La baza dezvoltarii in opinia lui Hegel se afla niste legi:1.Legea interdependentei dintre transformarile cantitative si calitative si invers;2.Legea negarii negatiei-care presupune ca teza devine antiteza si pe urma are loc propriu-zic sinteza. Invatatura lui Hegel constituie un sistem filosofic,el fiind idealist,acceptind dialectica ca metoda ,dar recunoscind natura ca o lume incremenita si moarta.

16. Filosofia lui K.Marx.Crearea dialecticii materialiste si a conceptiei materialiste despre istorie.K. Marx pune la baza dezvoltării realitatea materială. În filosofia marxistă dialectica e înteleasă si ca teorie a cunoasterii si ca

logică. În marxism se abordează un sir de probleme extrem de importante referitor la existentă, constiintă, legitătile dezvoltării si functionării constiintei. Dezvoltarea societătii conform marxismului are loc ca rezultat al luptei de clasă si contradictiile modului de productie. Lupta de clasă duce la lichidarea societătii cu clase antagoniste si respectiv lichidarea exploatării. Marxismul a influentat puternic dezvoltarea gîndirii filosofice, economice si social-politice a sec.XX.

MARXISMUL este totalitatea de idei filosofice, economice şi social-politice, formulate iniţial de Marx şi Engels şi dezvoltate mai departe de către V.Lenin. În marxism se abordează un şir de probleme extrem de importante referitor la existenţă, conştiinţă, legităţile dezvoltării şi funcţionării societăţii. Pentru prima dată a fost dată interpretarea materialistă a istoriei şi societăţii, se formulează dialectica materialistă, ideea practicii. Apariţia marxismului a fost condiţionată de următoarele premise:

Social-economice –generalizarea mişcării revoluţionare din acea perioadă (răscoalele din Silezia, Lion, mişcarea ciartistă). Naturalist-ştiinţifice – formularea teoriei celulare, legii conservării şi păstrării energiei şi teoria evoluţionistă a lui Darvin. Izvoarele teoretice – socialismul utopist francez, economia politică engleză şi filosofia clasică germană .Dezvoltarea societăţii conform marxismului are loc ca rezultat al luptei de clasă şi contradicţiilor modului de producţie. Lupta de

clasă duce la lichidarea societăţii cu clase antagoniste şi respectiv lichidarea exploatării, la eliberarea proletariatului. V.Lenin completează marxismul cu ideea posibilităţii revoluţiilor socialiste în ţările înapoiate, predominant agrare. Ideile lui Lenin au stimulat revoluţiile şi schimbările sociale în ţările subdezvoltate ca Rusia, China, Iugoslavia, democraţiile populare ş.a. Marxismul a influenţat puternic dezvoltarea gîndirii filosofice, economice şi social-politice a sec.XX.

Astăzi există o multitudine de păreri referitor la esenţa şi rolul marxismului şi aceasta este condiţionat de aceea, că marxismul nu-i o concepţie omogenă, nu-i numai o construcţie teoretică, ci şi un sistem de idei conceptuale şi abordări ideologice. Aici se referă marxismul clasic, ideile formulate de K.Marx şi F.Engels. Aici se referă şi interpretarea şi dezvoltarea marxismului de către Lenin şi aplicarea lui la realitatea rusă. Tot aici se include şi varianta totalitaristă a lui Stalin. Mai există varianta social-democratică a marxismului precum şi neomarxismul. Deci dacă criticăm marxismul, atunci trebuie să avem în vedere anumite idei concrete ce s-au învechit şi nu corespund realităţii.

17. Irationalismul,voluntarismul si problema omului in filosofia lui A.Schopenhouer si F.Nietzshe.

Page 8: Filo Sofia

În conceptiile lui Schopenhauer, Nietzche apare scepticismul, o convingere că cunoasterea si procesul de căpătare a adevărului sunt acesibile nu fiecăruiindivid. Schopenhauer subliniază că principala si singura diferentă dintre om si animal este aceea că: omul gîndeste prin concepte. Omul este caracterizat ca un element metafizic si instinctul metafizic, ce nelinisteste mintea omenească este exprimat prin nevoia de a-si potoli mirarea.

Fondatorul filosofiei irationaliste este filosoful german Schopenhouer(1788-1860).In opera sa principala,luea ca vointa si reprezentare,Schopenhauer inainteaza notiunea principala de lume,atribuindui un rol central,spre deosebire de sistemele clasice in care centrale erau asha categorii ca:existenta,substanta,materia si altele.El considera ca lumea este ceea ce exista doar datorita reprezentarilor omului despre ea,aceasta este lumea ca reprezentare si in al 2-lea rind,lumea este ceea ce exista independent de reprezentarile omului despre ea,aceasta fiind lumea ca vointa. Schopenhauer promoveaza idea ca la baza existentei se afla o forta,o energie irationala,inconstienta care determina existenta si esenta lucrurilor.Pt Scopenhauer aceasta energie poarta nume de vointa,vointa este o substanta universala care nu cunoaste nici un fel de limite in dorinta de a se realiza,tot ce exista in natura,in univers este o manifestare a acestei vointe,lucrurile,forta de gravitatie ,de respingere,magnetismul,sensibilitatea,toate acestea sint o realizare concreta a vointei.

In opinia lui Sch.lumea este o vointa si reprezentare.Conceptia lui Sch.a fost formulata sub influenta invataturii lui Kant despre lumea fenomenelor si lumea lucrurilor in sine,dar influentate si de conceptia Budista despre nirvana.La fel ca si alte lucruri,omul este o intruchipare a vointei universale si se manifesta prin vointa de a trai,el este determinat in primul rind nu prin capacitatea sa de a gindi rational,de a cunoaste esenta lucrurilor si este condus anume de aceasta esenta irationala-vointa de a trai.Aceasta nu depinde de intelectul omului,de educatia acestuia,de capacitatea omului de a cunoaste,ci este inascuta,are caracter biologic,iar omul nu o poate ignora.

Nirvana budista este idealul existentei fiecarui om.Sch.considera ca dispozitia psihologica care reflecta importanta dorintei omului de a schimba societatea nu gaseste sustinerea perfecta.

Nietzche dezvoltă conceptul supraomului, care presupune încrederea în progres. El spune că după cum omul s-a dezvoltat din speci inferioare, tot astfel se poate presupune că si din el se va naste o nouă întruchipare de viată care îl va depăsi. Construieste o filosofie a vietii în centrul căreia este omul, creator de cultură, îndeosebi geniul. La Nietzche omul nu etse cu adevărat om dacă nu se străduie să fie ceea ce nu poate fi.

Filosofia lui Sch.despre vointa si-a gasit dezvoltarea in opera filosofului german Nietzsche-el a fost preocupat in special de problemele de etica, psihologie, si filosofie a culturii.N.se pronunta pt revezuirea valorilor nationale, respinge filosofia rationalista ,iar pesimismul care domina filosofia lui Sch.este respinsa de el,vointa de a trai este inlocuita de vointa spre putere.Filosoful considera ca pina la el omul a fost tratat in mod neadecvat naturii sale.N.considera ca teoriile precedente incercau sa identifice pe oameni sa gaseasca ce este comun tuturor ,in realitate insa oamenii sint diferiti ,in primul rind sint deferiti de la natura.In opinia lui N.,promovarea idei este egalitatea tuturor este daunatoare,religia promoveaza ideea de compatimire a acestui sclav,de ajutor dat bolnavilor si de accea prin aceasta omul devine sclav,aceasta este cauzat si de morala care e bazata pe notiunile de bine si de rau. Pt ca societatea sa prospere,N. Spune ca trebuie sa reeasa din urm.maxima:”Dumnezeu este mort”,prin aceasta justifica amoralismul si considera ca civilizatia poate fi salvata doar prin aparitia unei fiinte superioare asupra omului dar si prin constituirea unei elite riguroase care este libera de prejudecatile morale.

18. Filosofia sec.xx.Principalele curente filosofice contemporane.Filosofia contemporană este concepută ca analiza logică a stiintei, a reflectiei asupra trăirilor personale, ca imagine a lumii

obiective. Cu alte cuvinte filosofia contemporană prezintă o multitudine de orientări, curente, sisteme ce interactionează si înregistrează împreună o dinamică. În filosofia contemporană sunt puse un sir de probleme, care au un caracter general-uman: lumea si locul omului în ea, esenta omului si menirea lui în lumea contemporană, individul si ominirea, soarta civilizatiei umane, problemele globale.

Caracteristica principala a filosofiei moderne o constituie faptul ca ea are un caracter neclasic dar mai ales ca filosofii nu incearca crearea unui sistem ci cerceteaza doar anumite probleme.Filosofia contemporana este deseori dominata de irationalism,conform caruia ratiunea nu este singurul mijloc de descoperire a adevarului ci adevarul poate fi cunoscut si prin intuitie,inconstient,iluminare.

Filosofia occidentală contemporană are următoarele trăsături: A înregistrat o “cotitură lingvistică” în urma căreia domeniul comunicării, al limbii este abordat ca un mediu fundamental al

existenţei, cunoaşterei şi acţiunii. Abordează finitudinea existenţei umane ca un reper fundamental al existenţei şi caută să reconstruiască întregul tablou al

lumii pornind de la acest reper. Abordează sensul cunoştinţelor şi acţiunilor ca o problemă cheie a cunoaşterei şi activităţii. Abordează tehnica ca un domeniu important al vieţii (cultul raţiunii tehnico-ştiinţifice). Logica şi teoria ştiinţei se află în centrul meditaţiei filosofice.Pe baza reflexivităţii tinde să devină metafilosofie şi să se

concentreze devalorizarea asupra condiţiilor formale ale raţionalităţii cunoştinţelor şi acţiunilor. Tendinţa către misticism şi iraţionalism. Criza spiritualităţii şi normelor şi principiilor morale, care periodic au loc în

societate, duc la răspîndirea curentelor mistice şi iraţionaliste. În sec.XX au căpătat o largă răspîndire teoria psihotransmutaţiei a lui G.I.Ghiurdjiev, misticismul cosmic a E.Blavatscaia, neocreştinismul lui D.Merejcovschi, renaşterea spirituală a lui H.Keyserling.

Scientism şi antiscientism.Curentele principale ale filosofie contemporane sunt:

Neotomism – anii 20 ai secolului nostru, reprezent.: Russel, Austine, Moore. Ei înlocuiesc filosofia cu analiza logică a limbajului stiintei si consideră stiintifice numai acele probleme care au o solutionare experimentală, logică. Curentul dat a avut influentă asupra fizicienilor, logicieni etc.

Personalism – curent religios în filosofia contemporană care recunoaşte personalitatea şi valorile ei spirituale sensul suprem al civilizaţiei. A apărut în SUA la sfîrşitul sec.XIX, reprezentanţii sunt Bowne, Hocking, Brightman, Flewelling. În Franţa personalismul a fost dezvoltat de Ch.Renouvier, E.Mounier, I.M Domenach.

Evoluţionismul creştin (teilhardism) – curent filosofico-religios fondat de P.Teilhard de Chardin, care considera că la baza concepţiei despre lume trebuie să fie evoluţionismul filosofico-religios.

Page 9: Filo Sofia

Pozitivism – reprezentantul curentului este Auguste Conte. Apare la mijlocul secolului trecut. Neagă rolul filosofiei ca conceptie generalizată despre lume si se limitează la stiintele concrete, confirmate de experientă. Problemele filosofiei – fără sens.

Existentialism – se ocupă cu problema existentei, principala problemă caăreia este antalogia. Existenta este ceva intern care permanent trece în extern. Stucturalism- absolutizează metoda structurală, el consideră obiectele ca sisteme, ansambluri organizate de elemente. O structură se reprezintă ca un tip sau un model ideal.

19. Aparitia si dezvoltarea gindirii filosofice in Moldova.Gîndirea filosofică din Moldova cunoaşte o cale lungă de dezvoltare – de la primele elemente ale realităţii generalizate conştient

pînă în zilele noastre. Veacuri de-a rîndul în Moldova în lipsa unei filosofii teoretice, înţelepciunea populară reprezenta vechea noastră filozofie.

În perioada iniţială de dezvoltare gîndirea filosofică din Moldova purta un caracter mitologico-religios şi nu prezenta un tot întreg. Literatura, cronicile bisericeşti şi letopiseţele au devenit purtătorii concepţiei despre lume din epoca feudalismului. Letopiseţele sau cronografia moldovenească include totalitatea cronicilor scrise în Moldova. În evoluţia cronografiei se deosebesc trei etape. Prima etapă este cronografia moldo-slavonă din sec. XV – XVI. Etapa a doua ţine de sec.XVII şi este reprezentată de letopiseţele lui G.Ureche şi M Costin. A treie etapă se referă la sec.XVIII şi este reprezentată de letopiseţele lui I.Neculce. Criteriul principal al filosofiei medievale îl constituie atît categoriile religioase, cît şi “limba religioasă”.

Dezvoltarea gîndirii social-filosofice din sec. XVII – XVIII depinde de condiţiile social-economice, politice şi culturale. Moldova în această perioadă era un stat feudal în care domina gospodăria naturală. Gîndirea progresivă a Moldovei din această perioadă era dominată de ideea generală de luptă împotriva Porţii şi fărădelegilor feudalilor locali.reprezentanti:Milescu-Spataru Nicolaie,D.Cantemir.

Creatia populară – constituia baza gîndirii teoretice. Legendele si folclorul reflectă conceptie populară despre crearea universului, a omului, lumii. Perioada initială de dezvoltare a gîndirii filosofice din Moldova purta un caracter mitologico-religios. Literatura, cronicile bisericesti, letopisetele au devenit purtătorii conceptiei despre lume. Grigore Ureche- „Letopisetul tării Moldovei” – istoria joacă un rol important. Miron Costin- „De neamul moldovenilor” – originea neamului. Dimitrie Cantemir- conceptia lui despre lume s-a format sub influenta teologiei ortodoxe, filosofiei stoicismului scolasticii medievale. A fost primul care a incercat de a formula o termenologie filosofică română. La baza lumii stau 4 elemente: apa, aerul, focul, pămîntul.

Dezvoltarea economică a Moldovei din sec. XIX a constituit o premisă obiectivă a studierii bogăţiilor naturale ale ţării, dezvoltării ştiinţei şi învăţămîntului, a pregătirii specialiştilor din diferite domenii şi mai ales pentru industrie şi agricultură. Secolul XIX în Moldova este secolul iluminismului. Reprezentanţii lui luptau pentru instaurarea lumii raţionale, societăţii bazate pe egalitate, libertatea politică drepturilor civile. Din iluminişti fac parte Gh. Asachi, C.Stamati, C.Negruzzi, A Donici, A Hîjdeu, M. Kogălnicianu, B.P Haşdeu ş.a. În operele sale ei criticau neajunsurile societăţii existente. Un loc deosebit ocupă A Russo, V. Alecsandri, M Eminescu, care luptau împotriva feudalismului şi exploatării naţionale. Lucrările lor conţin idei social-politice şi filosofice, gînduri despre om, natură, locul şi rolul lor în viaţa societăţii, despre monarhie şi formele guvernării statale, despre religie şi proceduri juridice ş.a.

20. Ontologia ca parte componenta a filosofiei.Notiunea de existenta si materie ,formele lor.Obiectivitatea materiei si obiectivitatea spiritului.

Ontologia este o parte componenta a filosofiei care are ca obiect trasaturile existentei.Termenul de ontologie provine de la “ontos”-fiinta; “logos”-stiinta.In centru atentiei ontologiei se afla atit notiunea de existenta cit si cea de nonexistenta.Se studiaza fundamentele existentei,nivelurile si formele acesteia.

Ontologiile se clasifica dupa mai multe criterii:dupa nr.de elemente puse la baza lumii se disting:ontologii moniste,dualiste si pluraliste.Ontologiile moniste pun la baza lumei un singur principiu fie materia,fie spiritul.Ontologiile moniste sint sau materialiste sau idealiste.Ontologiile dualiste pun la baza lumii 2 principii:material si spiritual.

Existenta este tot ceea ce exista ,tot ceea ce este,indiferent de forma pe care o are:materiala sau ideala,indiferent de faptul cine este purtatorul acestei forme.Existenta reprezinta insasi faptul de a fi,de a avea o realitate obiectiva.

Urmatoarea categorie a ontologiei este materia.Insa din antichitate au fost puse in discutie ce este materia? Este finita sau subiectiva.Cerceteaza doua conceptii de interpretare a materiei:

Conceptie reductionista – care consta in reducerea diversitatii lucrurilor la unul sau citeva pricipii (Thales – apa; Democrit-atomul).

Conceptie substantionalsta- care concepe materia ca o substanta ce consta din atomii si are urmatoarele insusiri: masa,densitatea, volum,miscare,impenetrabilitate,corporabilitate. (Newton 1897-electronul Tomson, teoria relativitatii – Enstein, cimpul electromagnetic – faraday).

Aceste descoperiri au determinat unii savanti ca materia nu mai exista fapte ce determina o precizare a materiei.Materia – este o categorie filosofica pentru desemnarea tuturor lucrurilor si fenomenelor care exista obiectiv (realitatea

obiectiva) independent de om dar care pot fi cunoscute de om.Materia fiind o categorie nu poate exista independent de corpurile materiale concrete prin care ea se manifesta.

Insusirile materiei: Caracterul obiectiv Caracter absolut – nu apare si nu dispare Se afla in ermanenta miscare, nu exista materie fara miscare, nu exista miscare fara materie Spatiul si timpul – materie este finita in spatiu si eterna in timp Reflectare – capacitatea oricarui corp material de a pastra “urmele” in iteractiune cu alte corpuri Caracterul sistematic structural al materiei – fiecare corp material, reprezinta un sistem ce consta din anumite

elemente si raporturi, adica relatii ce determina structuraStructura materiei: Sistemul materiei anorganice – atomii, moleculele, corpurile macroscopice, galaxiile, metagalaxiile, sistemele de galaxie. Materia organica sau vie – ADN si ARN moleculele, celulele monocelulare si pluricelulare, organisme, speciile, populatiile,

biocenozele, biosfera Materia social-organizata – omul

Page 10: Filo Sofia

Tipurile de materie: Substanta – toate corpurile macroscopice se caracterizeaza prin masa, volum Cimpurile magnetice, electri, electromagnetic, radioactiv, gravitational. Antimateria – este substanta deoarece este o asa substanta compusa din antiparticola, antimolecula.

Rezulta ca materia nu se pierde.21. Spatiul si timpul.Timpul si spatiul social.Spaţiul şi timpul de asemenea sunt nişte categorii esenţiale ale ontologiei şi proprietăţi indisolubile ale corpurilor materiale. În

istoria filosofiei şi a ştiinţei au existat 2 teorii sau concepţii în spaţiu şi timp: Teoria Substanţionalistă, care considera că spaţiul şi timpul sunt nişte esenţe, care există de sinestătător, independent

de corpurile materiale. De ex. Democrit, Newton – spaţiu ca un dulap gol, timpul ca un fluviu care curge de la sine. Teoria relaţionistă – spaţiul şi timpul nu există separat, nu pot exista autonom, ci sunt nişte relaţii, raporturi dintre

obiecte şi procese. Această idee primul a expus-o Aristotel. Ulterior această teorie este corectă şi a fost expusă de Enstain.

Numim spaţiu însuşirea care exprimă dimensionalitatea lucrurilor, locul pe care îl ocupă, volumul, distanţa, fomra şi strucutra obiectului.

Timpul este categoria care exprimă durata, succesiunea în timp, precum şi ritmul. Însuşirile şi proprietăţile sunt proprităţile generale:

Caracterul obiectiv – nu depin de dorinţele umane Caracterul univerasl – toate lucrurile există în spaţiu şi timp Caracterul contradictoriu – ca unitate dintre finit si infinit, continuitate şi discontinuitate.

Proprietatile pentru spaţiu:Tridimensionalitatea, reversibilitatea, simetriaPentru timp:Unidimensionalitatea -  o singura directie trecut-prezent, Ireversibilitatea, Asimetria – viitorul nu se aseamănă cu trecutul

Există mai multe tipuri de spaţiu şi timp: Spaţiul si timpul cosmic – sunt modalităţi de existenţă ale universului fizic, ale căror componenţă depinde de densitatea,

cîmpul gravitaţional şi viteză(teoria relativităţii) Spaţiul şi timpul biologic -  spaţiul biologic - spaţiu de răspîndire a fiecarei specii. Timpul bilogic reprezintă periodicitatea,

ritmul şi durata proceselor biologice(zi-noapte, peridiocitatea selenara-luna, perioada sezonieră-metabolism, fotosinteza; perioade anula)

Spaţiul şi timpul psihologic – spaţiul psihologic înseamă sentimentele, cunoştinţele, valorile(un cadru al retrăirilor noastre). Timp psihologic – modalitatea subiectivă strict individuală de a concepe timpul obiectiv prin intermediul a actelor psihice(percepţia, memoria, fantezia, voinţa), adică timpul psihologic este un timp umanizat şi diferă de cel obiectiv.

Timpul şi spaţiul social(economic) -  spaţiul social(economic) se referă la societate şi preprezintă ansamblul condiţiilor de loc unde se desfăşoară activitatea umană, procesele sociale, cum ar fi procesele economice de producţie a materialelor(fabrici, uzine, sere etc.), de asemenea viaţa politică, viaţa juridcă, morală(mediul în care traieşte societatea). Timpul social(economic) -  devenirea vieţii sociale(istoria), durata şi succesiunea fenomenelor vieţii sociale: perindarea epocilor istorice(înainte li dupa Christos). Timpul social, inclusiv şi cel economic determină caracterul personalităţii din epoca data, deoarece personalitatea depinde de nivelul de dezvoltare a economiei, ştiinţei, aşa dar timpul social în manifestarea lui economică am putea să-l definim ca măsura schimbărilor sau transformărilor sociale, ritmul acestor schimbări care depind atît în viteza cît şi revoluţia tehnico ştiinţifică.

Spatiul este modul de existenta a materiei ce exprima proprietatea obiectelor si fenomenelor de a avea intindere, dimensiuni, structuralitate si interactiue. Are un caracter multidimensional.

Obiectivitate- un ansamblu de coordonate sau de repere care constituie un sistem mobil de reactii, atunci putem concluziona ca simbolistica unui spatiu este o rezultanta directa si nemijlocita a felului in care stim sa modelam caracteristicile lui: coordonatele lui, reperele lui, si timpul.

Multidimensionalitate- spre deosebire de timp, spatiul este multidimensional, avind 3 dimensiuni.Universalitate- spatiul are un caracter general, universal.Intindere- spatiul are o suprafata. Neomogenitate- spatiul este neomogen, diferit in dependenta de intindere, exprims forma, pozitia si distanta obiectelor coexistente in lumea reala. Reversibilitate- spre deosebire de timp, spatiul are caracter reversibil.

Timpul are un sir de proprietati generale si specifice:-ireversibilitate.Timpul este una dintre dimensiunile universului care ordoneaza evenimentele intr-o succesiune ireversibila

si este corelata cu notiunea de eveniment.-unidimensionalitatea.Timpul are o singura dimensiune si se scurge intr’o singura directie.-durata.Una dintre problemele majore ale timpului este problema “trecerii”.Ea presupune intelegerea asimetriei dintre trecut si viitor.Aceasta asimetrie se numeste cite odata sageata timpului.-omogenitate.Timpul în mecanica clasică este omogen, nu este influentat de obiectele sau fenomenele ce au loc si este

independent de spatiu.Particularitatea unor norme, se incearca de a elucida corelatia dintre norme sociale in societate la etapa actuala si se demonstreaza

ca un imperative al timpului ce consta in utilizarea mai frecventa a traditiilor si normelor, obiceiurilor de convietuire sociala.22. Miscarea si formele ei.Notiunea de progres si regres.Mişcarea deasemenea este cercetată din antichitate, şi miscarea este una din însuşirile indisolubile ale materiei. Mişcarea -  este o permanentă acţiune şi interacţiune orişice schimbare a lucrurilor şi fenomenelor în ansamblu, nu există materie fără mişcare şi invers. Ca şi materia mişcarea are un şir de însuşiri: caracter obiectiv caracter absolut - mişcarea nu apare şi nu dispare, ea se transformă dintro formă în alta. repaosul este moment al mişcării, mişcarea are caracter absolut, iar repaosul  relativ.

a) Repausul este relativ deoarece nu poate fi corpul concomitant in repaus cu toate corpurileb) Repausul este relativ deoarece, nu poate fi fata de toate formele de miscare a corpurilor

Page 11: Filo Sofia

Mişcarea are următoarele forme:a) mişcarea mecanică – deplasarea in spatiub) mişcare fizică -  electricitatea, căldura si lumina, magnetismulc) mişcarea chimică- toate procesele chimice sint o miscared) mişcarea biologică -  metabolism, schimbul de substantee) mişcarea socială- toate procesele sociale, simpozioane, de educatie, educatie spotiva

Între aceste forme de mişcare există următoare forma de relaţie: genetică -  formele de mişcare superioare 4,5 , apar în baza formelor în baza formelor de mişcare inferioare 1,2,3. Relaţia structurală, ceea ce înseamnă în formele superioare 4,5, se conţin cele inferiaore, daor că în limite strict

determinatePrima forma care apare este biologica.Miscarea se manifecta in mai multe forme , una fiind de dezvoltare.Aceste doua notiuni nu sint identice deoarece orice

dezvoltare este miscare dar nu miscarea este dezvoltareOrice mişcare este dezvoltarea este mişcare, dar nu orice dezvoltare este mişcare. Dezvoltarea este procesul de mişcare care

are orientarea progresivă sau regresivă. Progresul este dezvoltarea în forma ascendentă de la inferior la superior, de la simplu la complex, astfel progresul social

semnifică dezvoltarea ascendentă a tuturor sferelor sociale: forţele de producţie a bunurilor materiale, tehnică, dezvoltarea cunoştinţelor şi înăţămîntului, dezvoltare culturii, a moralei, artei, politicii, a ocrotirii sănătăţii,  ceea ce determină în ansamblu nivelul general de dezvoltare al personalităţii şi societăţii.

Regres semnifica tocmai invers, dezvoltare descendentă, de la superior la inferior, reprezenzînd o criză, o decădere, o reîntoarcere la formele perimate, învechite sau reacţionare.

23. Esenta dialecticii si legile ei.Dialectica (grec. dialegomai - întreţin o conversaţie, disput) - noţiune filosofică, care la origine în antichitate înseamna arta

dialogului, măiestria de a ajunge la adevăr prin discuţie, prin descoperirea contrazicerilor în raţionamentul oponentului. Dialectica filosofilor greci din acea perioadă purta caracter spontan. Cel mai mare dialectician al Greciei antice Heraclit afirma că totul există şi concomutent nu există, deoarece totul curge şi se transformă necontenit, apare şi dispare. E bine cunoscută maxima lui “Panta rei” (“totul curge”). Lumea, după Heraclit, este constituită din contrarii, iar lupta dintre contrarii este cauza dezvoltării. Socrate privea dialectica ca măiestria de afla adevărul prin ciocnirea părerilor contrare, modul de a duce o discuţie ştiinţifică. Platon numea dialectica metodă logică care cu ajutorul analizei şi sintezei duce la cunoaşterea adevăratului existent – ideilor. Aristotel înţelegea dialectica ca măiestria demonstrării şi respingerii Lui Aristotel îi aparţine meritul de a defini şi cerceta formele esenţiale ale gîndirii dialectice.

Dialectica în această perioadă este încă foarte primitivă şi simplistă,deoarece filosofii greci antici mai mult atrăgeau atenţia asupra mişcării şi a legăturilor dintre lucruri, decît asupra a ceea ce se mişcă, se transformă şi se leagă. Ei nu ajunseseră la descompunerea obiec-telor şi fenomenelor naturii în părţile componente şi la analiza lor, fără de care este imposibilă cunoaşterea profundă şi multilaterală a lor.

Legile dialecticii sunt cele mai generale legi ale dezvoltării naturii, societăţii şi gîndirii umane. Legea este reflectarea legăturilor şi relaţilor dintre obiecte şi fenomene care au un caracter intern, stabil, repetabil, esenţial.

Legea trecerii schimbărilor cantitative în calitative - una dintre legile fundamentale ale dialecticii, conform căreea schimbarea calităţii obiectului are loc atunci, cînd acumulările schimbărilor cantitative ating o anumită limită.Pentru medicină această lege are importanţă în înţelegerea proceselor patologice, diferenţierea lor şi determinarea tacticii tratamentului.

Legea unităţii şi luptei contrariilor - una din legile fundamentale ale dialecticii, care dezvăluie sursa automişcării şi dezvoltării obiectelor şi fenomenelor. Ea exprimă esenţa, “nucleul” dialecticii, deci reflectă procesele din profunzime, de la nivelul esenţei. Izvorul dezvoltării este contradicţia dialectică. Orice obiect şi fenomen prezintă unitatea şi lupta părţilor contrare. Contrariile sunt acele laturi şi tendinţe ale obiectelor şi fenomenelor ce se exclud şi se condiţionează reciproc. Ele au caracter obiectiv şi universal şi interacţiunea lor formează contradicţia dialectică. Contradicţia dialectică există în toate obiectele şi fenomenele, se schimbă numai stările lor, parametrii cantitativi, caracterul contradicţiilor şi semnificaţia lor pentru sistem. Laturile ei sunt unitatea şi identitatea (armonia), deosebirea şi contrariul (disarmonia), contradicţia (conflictul, lupta). Contradicţia dialectică acutizîndu-se duce la conflict, iar ultimul cu necesitate trebuie să fie rezolvat. În procesul rezolvării contradicţiilor se lichidează numai acele momente care s-au învechit şi frînează dezvoltarea. Cu rezolvarea unor contradicţii apar altele şi asta are loc permanent.

Legea negării negaţiei - proces a dezvoltării, conform căruia vechiul este negat de către nou, iar noul la rîndul său este negat de ceva şi mai nou. Negarea dialectică este categoria filosofică care exprimă momentul de legătură, succesiune a diferitor etape, stadii în procesul de dezvoltare a realităţii. Dezvoltarea este un proces de trecere de la o calitate la alta, de la vechi la nou, de la interior la superior.

24. Determinismul si indeterminismul.Notiunea de lege.Clasificarea legilor.Determinismul este una din principalele categorii ale ontologiei şi desemnează caracterul determinat al tuturor proceselor din

natură şi din societate. Caracteristicile determinismului sunt: Fenomenile şi lucrurile au structură şi se dezvoltă într-o anumită lege Toate lucrurile şi fenomenele sunt cauzal determinate -  au cauzele existenţei şi dezvoltării lor şi produc anumite efecte. Toate lucrurile şi fenomenele se află într-o interacţiune şi interconecţiune.Principala expresie a determinismului reprezintă sistemul de legităţi.Categoria opusă determinismului – indeterminism - este orientarea care neagă caracterul universal al cauzalităţii şi neagă

caracterul legic al dezvoltării lucrurilor şi fenomene.Indeterminismul -Concepţie antiştiinţifică, idealistă, care neagă existenţa legilor obiective ale dezvoltării, absolutizează

întâmplarea, ignorând necesitatea, contestă principiul cauzalităţii şi afirmă că mersul lucrurilor şi activitatea oamenilor sunt expresia unei abstracte „libertăţi de voinţă”.

Numim lege legătura sau raportul intern esenţial şi stabil dintre fenomenele sau elementele care determină dezvoltarea şi schimbarea obiectului dat. F=ma -  nu o putem schimba.

Există mai multe tipuri de legi, ele se deosebesc după gradul de generalizare şi sfera de acţiune.a. Legi particulare sau specifice –  exprimă legătura dintre însuşirle concrete a unui obiect sau fenomen.

Page 12: Filo Sofia

b. Legi generale – exprimă relaţiile dintre însuşirile universale ale corpurilor materiale(legea mişcării)Deasemenea deosebim legi dinamice sau legi statistice.

Legile dinamice exprimă forma legăturii cauzale precum şi a legăturii dintre stări cînd aceste legături sau stări sunt determinate univoc în toate etapele posterioare de existenţă a acestui fenomen şi deci este posibil de a prezice cu precizie modul de dezvoltare a acestui sistem.

Legile dinamice funcţionează în toate sistemele relativ autonome şi au un nr relativ redusForma legăturii cauzale în cadrul căreia starea respectivă a sistemului nu determină univoc stările lui posterioare ci doar cu o

anumită probabilitate. Aceste legi acţionează în sistemele autonome, care depind în mare parte de factorii externi şi sunt sisteme care constau dintr-un număr foarte mare de elemente.

25. Notiunea de constiinta.Structura constiintei.Problema constiintei in filosofie si psihologie.Conştiinţa este cea mai înaltă formă de reflecare a realităţii, proprie numai oamenilor, produs al activităţii creerului uman ce a

apărult şi sa dezvoltat în procesul sociogenezei. Conştiinţa are caracter ideal, însă ea e determinată de următorii factori materiali: Conţinutul conştiinţei e determinat de reflecatarea realităţii obiective Conştiinţa este rezultat al activităţii creierului uman Conştiinţa este rezultat al vieţii şi activităţii omului în societateApariţia conştiinţei reprezintă în rezultat a evoluţiei formelor de realitate, deoarece toată realitate materială, posedă capacitatea de

reflectare: Reflectarea în natura anorganică -  deiferite acţiune biochimice. Informaţia pe care o poartă aceste corpuri în rezulatul

interacţiunii lor. Reflectare în natura organică:

o excitabilitatea – reacţia la factorii externio sensabilitatea – organile tactile, auditive, olfactiveo reflexele sau psihicul – condiţionate şi necondiţionate

constiinţa – forma superioară de reflectare a realităţii care se deosebeşte de psihicul, care nu este determinată doar de necesităţile biologice, deasemenea presupune o intenţionalitate, creativitate, conştiinţa nu poartă un caracter pasiv.

Structura este un sistem foarte complicat care constă din mai multe elemente şi grafic am putea exprima        a. Primul sector - sectorul percepíilor - constă din 3 elemente, senzatii, perceptii, reprezentari – senzaţii obţinuteb. Al 2 sector se numeste sector logic sau gindirea -  constă din 3 elemente. Gîndirea contă : noţiunea, judecata, raţionamentulc. Al 3 sector se numeste sectorul emotiv : afectele, emoţiile, sentimenteled. Al 4 sector – sectorul valorico-motivaţional: interesele noastre, motivaţia activităţii noastre, valorile(binele, adevărul,

cinstea)26. Constiinta de sine :esenta,caracteristica,manifestarea.

Un element al conştiinţei este autoconştiinţa sau conştiinţa de sine care înseamnă conceperea de către om a acţiunilor sale, a sentimentelor, gîndurilor, motivelor de comportare şi totodată aprecierea posibilităţilor sale. Distingem următoarele forme şi manifestări ale conştiinţei de sine:

Perceperea de către om a propriului său corp în raport cu lumea înconjurătoare, dispoziţia ta faţă de lume. Conceperea omului ca fiind un reprezenzant al unei anumite comunităţi umane cum ar fi etnie, naţiune, ţară şi al unei culturi,

grup naţional. Conştientizarea propriului „eu” a identităţii personale, adică a capacităţii de a acţiona din proprie dorinţă şi iniţiativă la libera

alegere şi de a-şi asuma responsabilităţile pentru acţiunile şi deciziile sale. A-şi controla şi aprecia faptele sale şi ale celorlalţi.

Constiinta de sine este capacitatea individului de a se intelege si aprecia pe sine insasi ca subiect cunoscator, simtitor si activ, reprezentind astfel prima etapa a dezvoltarii constiintei. Conştiinţa de sine - capacitatea individului de a se înţelege şi aprecia pe sine însăşi ca subiect cunoscător, simţitor şi activ. Formarea conştiinţei începe de la reflectarea propriei sale existenţe corporală, psihică, socială. În dezvoltarea individului ea se începe a forma de la vîrsta de 3 ani şi presupune anumite etape de cunoaştere pe sine însăşi. Deosebirea sa de alţii se începe de la însuşirea numelui său, corporalităţii sale, dispoziţiei şi stărilor sufleteşti, acţiunilor sale şi calităţilor personale. Următoarea etapă este evidenţierea sa din lumea înconjurătoare, orientarea şi înţelegerea locului său în această lume, înţelegerea sa ca reprezentant a anumitui grup social, colectivităţi. Etapa superioară este legată de apariţia eului ca personalitate şi se manifestă nu numai prin distincţia sa de alţii şi mediul înconjurător, dar şi aprecierea sa ce se manifestă prin aşa noţiuni ca ruşinea, cinstea, demnitatea, datoria ş.a. Este important de a avea în vedere succesiunea dezvoltării conştiinţei de sine şi respectiv personalităţii pentru a înţelege ordinea şi complexitatea dezvoltării procesului patologic. Aceea, ce în procesul filogenezei şi ontogenezei se formează în ultimul rînd, în caz de patologie se distruge primul. Spre exemplu, la bolnavi cu patologie psihică în primul rînd se dereglează aşa calităţi ca cinstea, demnitatea, ruşinea, pe urmă se tulbură orientarea în timp, spaţiu şi lumea înconjurătoare, iar în ultimul rînd se dereglează percepţia la nivelul corporalităţii.

27. Constientul si inconstientul.Invatatura lui S.Freud si neofreidismul.Deosebim 2 categorii: conştient şi inconştient care este numit psihicul uman.Conştientul este tot ceea ce e perceput clar de conştiinţă şi e aplicat în comportamentul omului(senzaţiile, percepţiile, ideile,

normele valorice, motivaţia). Inconştientul este un domeniul al psihicului ce constă din procese şi stări ce nu sunt prezentate în conştiinţă, omul nu e conştient

de ele, dar ele există(pasiune, deprinderi, motivaţii, automatisme, complexele, instinctele). Inconştientul a fost cercetat de Sigmont Freud:

Super-ego Eul – ego Sinele - idul

Freud consideră că psihicul uman în ansamblul e determinat în prioritar de inconştient.Idul – sinele este inconştientul, acel strat intern, acea zonă pulsionară a psihicului în care se adăpostesc pasiunile inconştiente ale

omului.

Page 13: Filo Sofia

Ego – este un intermediar între inconştient şi lumea externă şi constituie o instanţă psihică între echilibrare, coordonare şi împăcare a sinelui cu super-ego.

Super-ego este ca un cenzor exigentă care include interdicţiile morale, socioculturale şi istorice, adică super-ego include toate normele societăţii. Super-ego mai puternic la baieţi decît la fete.

Viaţa psihică a omului reprezintă o interacţiune dintre aceste 3 componente, deoarece ego este presat din ambele părţi, de sine(instinctele, dorinţele biologice – cele mai importante dorinţe: Libido - instinctul plăcerii, Tanato – instinctul morţii, Instincul autoapărării –canibalismul, actele de omor) şi de super-ego, numindu-l fiinţă nenorocită. Acele dorinţe, instincte, care nu pot fi realizate, ele se refulează în inconştient, sublimare(creare şi substituţia cu un instinct, sport, artă, dansuri). Inconştientul este incaccesibil direct, însă ferestruice în el, avem visele. Freud – interpretarea viselor, lapsele, actele ratate. Partea buna a investigaţiilor lui Freud sunt a atenţionat asupra rolului inconştientului. Partea negativă este că Freud a exagerat rolul inconştientului, în special libidoul, facîndu-l dominant.

Neofreudism – concepţie ce încearcă de a revedea ideile lui S.Freud în direcţia socializării lor. Reprezentanţii sunt A.Adler, C.G.Jung, E.Fromm, C.Horni ş.a. Ei neagă biologismul şi determinismul sexual freudian, mai puţină atenţie atrag factorului inconştient în comportamentul individului, dar mai mult se ocupă de rolul inconştientului în elucidarea fenomenelor sociale.

Reprezenzanţii Adler şi Iung care au dezvoltat ideile lui Freud. Adler considera că principala cauză a nevrozilor nu este atît sexualitatea cît mai mult voinţa de putere, adică sentimentul de inferioritate, inferioritate fizică, adică omul se simte inferior. Iung consideră că inconştienul nostru este determinat de aşa numitul „sufletul colectiv istoric” poartă urmele nu doar a conflictelor pe care omul lea trăit în propria sa copilărie, ci şi ale conflictelor, angoaselor(frica în faţa unei (legeri), ci trăirile pe care lea trăit omul în decursul istoriei.

28. Constiinta si limba.Constiinta si memoria.Intelectul artificial si modelarea procesului de gindire. Totalitatea elementelor sructurale ale constiintei apar si se dezvolta in procesul muncii. Ele se materializeaza mai intii de toate in limba si vorbire. Limba este un sistem obiectiv deosebit in care se imprima experienta social-istorica, se acumuleaza cunostintele, se imbogatesc personalitatea cu acele valori, care au fost elaborate pina la ea si pentru ea de toata omenirea. Fiind insusita de om, limba devine purtatorul constiintei lui. Limba este tot asa de veche ca si constiinta. Ea nu este un vas gol, in care se toarna, gindirea gata formata si nici invelisul exterior al constiintei, ci elementul ei structural prin intermediul caruia se prelucreaza, se obiectivezeaza, se pastreaza si se exprima continutul gindirii constiintei intregi.

Limbajul indeplineste functiile: ca invelis material al ideilor, limbajul indeplineste un rol constitutiv in raport cu cunostintele este un mod de comunicare intre oameni, limbajul permite insusire cunostintelor contribuie la formarea structurilor logice ale subiectului ca mijloc intre gindire si obiect, cuvintul are o semnificatie cognitiva prin limbaj comunica generatiile, transmitindu-si experienta si cunostintele functia de verificare a cunostintelor de transformare, prin diferitele modalitati lingvistice se obtin propozitii cu o valoare informativ noua de argumentare, permite sustinerea unor teze si realizeaza critica altora.Constiinta este memoria, fara de care nu am ajunge la identitatea de noi insine sau ne-am pierde-o. Memoria constituie un fel de

trasatura de unire intre ceea ce am fost si ceea ce suntem in prezent si spre ceea ce aspiram sa fim in viitor, este identitatea eului nostru pe axa timpului. De aceea, Henri Bergson definea constiinta in primul rind ca memorie. Un om care si-a pierdut memoria si-a pierdut in mare parte constiinta si deci identitatea de sine, daca nu i-a fost atins si mai grav centrul vorbirii, pentru ca astfel sa nu fie chiar totul pierdut pentru a si le recupera. Literatura se ocupa cu predilectie de astfel de cazuri umane. Tot datorita constiintei, ne amintim un eveniment placut sau trist din viata sau din istoria tarii noastre. Memoria trairilor anterioare si proiectia viitorului sunt laturi complementare ale identitatii de sine a personalitatii umane. Aceste componente se refera si la comunitatile umane, nationale indeosebi. Constiinta trecutului comun si increderea in viitorul propriu sunt definitorii pentru constiinta nationala a ficarui popor.

Cunoasterea, gindirea se manifesta ca un proces creator. Forta creatoare a spiritului uman este un privilegiu al omului, o necesitate vitala a existentei lui. Gindirea creatoare presupune capacitatea omului de a-si formula probleme si de a le oferi solutie. Rezultatele cunoasterii sunt supuse unor operatii, indeplinite de creier, care in totalitatea lor sunt definite, gindite. Gindirea se exteriorizeaza, producind notiuni, judecati, rationamente. Procesul de gindire reflecta proprietatile, legaturile, relatiile esentiale ale obiectelor si fenomenelor; evidentiaza o legatura dintre notiuni, prin care se afirma sau se neaga ceva.

Una din preocuparile stiintei moderne este crearea intelectului artificial, unui robot ce va contine o totalitate de principii, reguli, algoritmuri cu ajutorul carora se realizeaza multitudinea formelor de gindire.Acest robot va putea concura cu creatorul sau, sau omul.

29. Gnoseologia ca teorie a cunoasterii. Subiectul si obiectul cunoasterii.Gnoseologia este teoria cunoasterii in general. Obiectul gnoseologiei – cunoasterea umana, elementele si mecanismele acesteia,

legile si genurile cunoasterii. Gnoseologia se preocupă de esenţa procesului de cunoaştere, obiectul, subiectul, structura şi mecanismul acesteia.

Cunoasterea este procesul de dezvaluire a esentei obietului si fenomenelor de insusire,reproducere mentala a realitatii obiective de catre subiectul cunoscator.Cunoasterea este o activitate individuala,teoretica a omului.Cunoasterea este reflectarea realitatii obiective in cunostinta oamenilor si e unul dintre procesele definitorii ale spiritului uman.

Cunostintele sint rezultatul cunoasterii in care se fixeaza experienta umana si care constituie planul ideal al activitatii.In procesul cunoasterii tot timpul exista un subiect cunoscator sau sau epistemic.Acesta este purtatorul activitatii practice,este

sursa activitatii de cunoastere.Subiect epistemic poate sa fie un individual cit si un grup de oameni.Obiectul cunoasterii este contrapus subiectului epistemic ,spre el este orientata actiunea subiectului si in calitate de obiect epistemic pot fi natura,societatea,omul si desigur ca gindirea umana.

Gnosiologia este practic a 2-a disciplină filosofică după ontologie şi constă în cercetarea cunoaşterii sau teoria cunoaşterii. Obiectul de studiu al gnosiologiei este: esenţa cunoaşterii formele şi tipurile de cunoaştere esenţa adevărului ca scop al cunoaşterii

Page 14: Filo Sofia

deosebirea dintre adevăr, eroare, minciună metodele de cunoaştere ale adevărului

Procesul de cunoaştere constă din 2 componente: subiectul cunoaşterii obiectul cunoaşteriiÎn cazul gnosiologiei, subiect al cunoaşterii sunt toate acele persoane care îsi propun să obţină cunoştinţe despre realitate

înconjurătoare, prin intermediul organelor de simţ şi al raţiunii, iar obiectul cunoaşterii îl constituie întreaga realitate obiectivă, care este sau poate deveni accesibilă cunoaşterii. Interacţiunea dintre obiectul cunoaşterii şi subiectul cunoaşterii poate fi nemijlocită(directă) sau mijlocită(prin intermediu diferitor aparataje, utilaje).

30. Cunoasterea stiintifica,specificul si structura ei.Epistemologia.Paradigma stiintifica.Cunoasterea stiintifica apare pe o anumita treapta a dezvoltarii societatii, urmarind descoperirea legilor, esentelor, structurilor

profunde ale obiectului ei.Este specializata si utilizeaza un limbaj specific ca si aparatura tehnica adecvata. Are un character systematic si metodic, rezultatele sale fiind organizate in sisteme logice, autonome fata de obiect si avand continuturi cognitive desubiectivizate cu o semnificatie precisa.Detine mijloace si procedee proprii de testare si validare a cunostintelor, supunandu-se unor exigente logice si practic-experimentale de verificare.Creeaza obiecte si metodele abstracte al caror studiu duce la obtinerea unor cunostinte de mare valoare teoretica, practica si predictiva.

Teoria stiintifica, forma tipica si complexa a cunoasteriii stiintifice este un ansamblu organizat de cunostinte, de propozitii declarative cu o anumita valoare de adevar, strycturate intr-un sistem deductiv care explica si descrie unitare desfasurarea proceselor si fenomenelor, dintre-un domeniu oarecare al realitatii.Principalele metode ake cunoasterii stiintifice cotemporane sunt: formalizarea, axiomatizarea si modelarea.

Cunoasterea stiintifică/teoretică - care constă în obtinerea unor cunostinte profunde esentiale, în descoperirea legilor si a cauzelor lucrurilor si fenomenelor. Cunoasterea stiintifică are un caracter sistematic, întrebuienteează metode stiintifice, utilizează diferite mijloace tehnice de cercetare si este efectuată de oameni speciali pregătiti.

În rezultatul cunoasterii stiintifice se obtin ipoteze si teorii stiintifice, însă desigur între cunoasterea stiintifică si cea comună este o strînsă legătură. Cea stiintifică se bazează pe cea comună, si cea stiintifică persistă în cea comună. Trăsăturile cunoasterii stiinyifice ca cea mai superioară formă de activitate stiintifică:

antrenarea unor persoane cu studii si abtitudini speciale(savanti, specialisti) se efectuează cu ajutorul unor mijloace speciale(utilaje, aparate) se utilizează un sistem binestebilit de metode si procedee de cercetare dispune de un anumit limbaj stiintific, cu un înalt grad de exactitate si concizie, acest limbaj fiind monosemantic are un caracter sistematizat, argumentat, adevărat.Epistemologia: teoria cunoaşterii ştiinţifice. Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu originile, natura şi scopurile, metodele şi

mijloacele cunoaşterii de tip ştiinţific. Epistemologia are la bază două întrebări: Ce este cunoaşterea ştiinţifică?, Cum este posibilă cunoaşterea ştiinţifică?

Epistemologia este de asemenea un domeniu al filosofiei care provide din 2 cuvinte greceşti: episteme(ştiinţa) + logos(teorie), fiind o doctrină ce studiază esenta stiintei, istoria dezvoltării si obiectul stiintei. Cercetează astfel de categorii cum ar fi: problema, iposteză, progres, teoria, paradigmă, revolutie stiintifică, functiile stiintei. Epistemologia constă din :

obiectul epistemologic este un obiect bine conturat, evidentiat prin ipoteze, pregăti pentru cercetare(problema apariteie vietii pe pămînt).

subiectul epistemologic - spre deosebire de subiectul gnosiologic, care poate fi oricare om, subiectul epistemologic îl constituie savantii, cercetătorii, specialistii în domeniu dat.

Notiunea de paradigma a fost elaborata de catre filosoful T.Kuhn.Paradigma este o constructie mentala larg acceptata care ofera unei comunitati sau unei societati pe peroada indelungata o baza

pentru crearea unei identitati de sine (a activitatii de cercetare de exemplu.) Si astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.31. Logica si metodologia cunoasterii stiintifice.Specificul cunoasterii economice.Logica si metodologia cunoasterii stiintifice studiaza raportul dintre logica si metodologie.Logica stiintei reflecta logica

structurilor stiintifice, reprezinta teoria principiilor pe baza carora se organizeaza investigatia stiintifica.Logica stiintei abordeaza problema metodelor si formelor cunoasterii stiintifice, natura descoperirelor stiintifice,dialectika traditiei si inovatiei in procesul cunoasterii stiintifice.Logica stiintei analizeaza ansamblul bine ordonat de propozitii ale sintaxei logice ale limbajului.Logica stiintei se ocupa cu analiza formala si confruntarea diferitor notiuni stiintifice intre ele cu scopul de a le evidentia sensul, corectitudinea formala,legaturile si valoarea relative a adevarului.Problema fundamentala a logicii stiintei este cercetarea legaturii ce se stabileste intre cunostintele data si cele noi, atat la etapa elaborarii ipotezelor cat si la etapa verificarii lor.Ca metodologie generala a cercetarilor stiintifice logica stiintei cuprinde metodele utilizate in procesul descoperirii si sistematizarii cunostintelor.Printre acestea mentionam analiza si sinteza, inductia si deductia,observatia,experimentul, ipoteza,modelarea,formalizarea, etc.De asemenea sunt studiate procedeele:generalizarea,abstractizarea,analiza, sinteza, definitia, observatia, experimentul, preclucrarea datelor experimentale.

Unitatea logicii si metodologiei stiintei este observata de Aristotel, cugetatorul care in lucrarea ‘’Organonul’’ analizeaza aspectul logic ce instrument apriori in activitatea savantului.Logica este utilizata de Aristotel cu scopul de ai oferi stiintei forma demonstrativa,iar opiniei forma argumentarii.

32. Problema adevarului in stiinta si filosofie.Obiectivitatea adevarului.Adevarul si credinta.Însă cea mai importantă problemă a teoriei cunoaşterei este problema adevărului. Toate problemele gnoseologiei se referă la

aceea ce este adevărul, cum poate fi el atins, cum există el şi ce caracter are. Adevărul se referă la problemele conceptuale şi se găseşte într-un rînd cu aşa noţiuni, ca sensul vieţii, echitate, dreptate, bine. În dependenţă de aceea cum se înţelege adevărul şi posibilitatea atingerii lui va fi poziţia civică a omului şi activitatea lui.

Scopul oricării cercetări stiintifice este obinerea adevărului. Există cel putin 3 teorii ale adevărului: teoria corespondentei – adică adevărul exprimă acele cunostinte care reflectă adecvat obiectul cercetat, adică, ideile

corespun cu obiectul cercetat. Această teoria a fromulat-o încă Aristotel, care asa spunea ca ”Adevărul ceea ce este este - ceea ce nu este, nu este” (adevăr corespondentă).Caracteristici:

Page 15: Filo Sofia

o obiectiv – cunostintele reflectă mai amplu sau mai superficeal, dar reflectă însusirile obiectului studiato adevărul corespondentă reprezintă o unitate dintre adevărul relativ (relativisti/cunostintele pot fi corectate,

completate, dezvoltate) si absolut(dogmatisti/în aceste sisteme sunt elemente, teze, teoreme, care au fost si vor fi valabile totdeauna)

o adevărul este concret(cunostintele depind de conditiile în care au fost formulate) teoria coerentei – constă în faptul că o propozitie sau o judecată este adevărată, dacă ea este în corcondată cu propozitiile sau

judecătile precedente, reiese logic din acestea sau nu contravine din punct de vedere logic sau gramatical(a=b, b=c, a=c). teoria pragmatistă(adevăr utilitate) – adeptii teoriei afirmă că sunt adevărate acele cunostinte care sunt utile pentru subiect,

ceea ce nu este total corect, nu toate cunostintele utile sunt adevărate, si nu toate adevărate sunt utile.Pentru a sti ce inseamna ca cineva spune adevarul, trebuie sa stim mai intai ce inseamna o propozitie adevarata. Ideea lui Aristotel

este deci ca o propozitie este adevarata daca ceea ce afirma ea se intampla in realitate si este falsa atunci cand nu exista o asemenea corespondenta.Tot dupa Aristotel, cunoasterea se desfasoara prin opinii, care uneori sunt adevarate, alteori sunt false. Chiar si atunci cand o opinie este adevarata, ea nu reprezinta inca cunoastere; pentru a deveni cunoastere ea trebuie motivate, justificata prin argumente intemeiate. Adevărul pare atunci să se exprime în limbă şi să nu existe în afara ei ;astfel, să spunem despre ceva că este adevărat înseamnă să facem literalmente adevărul.Mijloacele de distingere între adevărat şi fals şi de a califica ceva ca fiind adevărat sunt : raţiunea (gândirea), înţelegerea, legile logicii etc.În consecinţă putem propune următoarele distincţii :adevarul material , adevarul formal ,adevarul metafizic, adevarul unei credinte sau a unei opinii.

Adevarul stiintific este altfel decât cel filosofiic Ortega y Gasset considerra ca exactitatea si rigoarea previziunilor stiintifice sunt dobândite de stiinta experimentala cu pretul mentinerii sale într-un plan de probleme secundare. Ortega considera ca doar filosofia încearca sa dea raspuns întrebarilor prime, decisive.

Adevarul filosofic va fi astfel suficient, dar inexact; adevarul stiintific este insuficient,dar exact.Esentiala în cadrul viziunii sale asupra relatiei filosofie-stiinta, aceasta comparatie a adevarului stiintific cu cel filosofic are drept consecinta o subordonare fundamentala a stiintei fata de filosofie: "«Adevarul stiintific» este un adevar exact, dar incomplet si penultim, care se integreaza obligatoriu în altfel de adevar, ultim si complet, chiar daca inexact, pe care n-as vedea nici un inconvenient sa-l numim "

Adevarul filosofic are calitatea de a fi mai radical, mai esential; atributul adevarului stiintific de a fi exact nu este un indiciu de superioritaate al acesstuia întrucât fiind existenta certa a stiintei si relatia adevar filosofie-adevar stiintific, filosofia devine ea însasi necesara.

În masura în care se va dovedi existenta unui temei în virtutea caruia omul, fiind ceea ce este, sa fie harazit filosofiei, filosofia va fi nu numai necesara, ci si inevitabila. Faptul ca filosofia este necesara stiintei înseamna ca îi este necesar macar un individ care sa fi creat adevarul filosofic; faptul ca filosofia este inevitabila, implica însa faptul de a fi o necesitate esentiala filosofia pentru fiecare individ uman în parte, necesitate ce izvoraste din fiinta însasi si care nu-i survine în mod accidental din afara.

33. Societatea ca obiect de studiu al filosofiei.Structura societatii,elementele ei.Societatea constituie o realitate complexa cu multiple dimensiuni, care poate fi abordata din perspective diferite.De exemplu

intr-o definitie uzuala putem intalni urmatoarea descriere a societatii:ansamblul organizat de indivizi uniti intre ei prin relatii de interdependenta.In prim planul acestei definitii se afla indivizii considerati ca grupuri sau ansambluri de indivizi.Definitia nu este incorecta pt ca evident nu pot exista societati fara indivizi.Dar la fel de imporatante in caracterizarea societatii sunt relatiile dintre indivizi care au un carater determinat de realitatea existentei impreuna sunt numite generic relatii sociale iar protagonistii lor actori sociali. Societatea cuprinde pe langa indivizi si relatiile lor,activitatile care o sustin de natura economica, politica, juridica, culturala ,valori, norme,institutii.Societatea in ansamblul ei poate fi privita ca o structura sociala, adika un ansamblul al institutiilor care constituie fundalul dat pe care se cladesc actiunile sociale.Relatia dintre actiuni si structuri ne face sa intelegem ca sociatatile sunt dinamice adika au o viata a lor , iar expresia ‘’viata sociala’’ poate sa desemneze intre altele ansamblul proceselor ce asigura mentinerea si dezvoltarea societatilor- procese numite mai tehnic ‘’reproducerea’’ si respectiv ‘’producerea sociala’’.Dar mai inainte de a fi un obiect de cunoscut societatea este pentru fiecare dintre noi o realitate traita.

Societatea desemneaza ansamblul in care este integrate viata a fiecarui om cu preocuparile, dorintele si actele sale. Societatea este un complex unital, sistem integrat de relatii intre oameni. Kant afima ca omul se poate realize in cadrul societatii. Hegil afirma ca omul are nevoie de semen pentru a fi recunoscut.

Structura societatii constituie: subectii sociale, relatii dintre oameni, institutiile sociale, activitatea umana.Principalele sfere ale societatii sunt: sfera economica, sfera politica, sfera sociala, sfera spirituala. 34. Sistemul economic al societatii.Economia ca scop si mijloc de existenta a societatii.Producerea bunurilor în scopul satisfacerii nevoilor de consum este posibilă în condiţiile în care întreprinzătorii dispun de resurse

economice, combină şi utilizează eficient factorii de producţie. Abilitatea întreprinzătorilor permite alegerea celei mai favorabile alternative a factorilor de producţie, pe baza principiului raţionalităţii economice, al obţinerii de rezultate maxim posibile cu resursele de care dispun. Acestea definesc rolul întreprinzătorului modern şi asigură forţa concurenţială a întreprinderii.

Pe parcursul secolelor a avut loc multiplicarea şi diversificarea factorilor de producţie. Însă, în pofida acestui fapt, ei rămân grupaţi în 4 categorii de factori, care sunt: 1) munca; 2) natura; 3) capitalul; 4) informaţia. Aceste patru categorii de factori, în diferite proporţii şi combinaţii, se găsesc în orice activitate economică. Munca şi natura sunt denumite factori primari. Capitalul este un factor derivat, iar resursele informaţionale sunt un neofactor.

Munca este o activitate umană conştientă, un efort fizic şi intelectual, prin care oamenii, acţionând asupra naturii, obţin bunurile de care au nevoie. Munca este factorul determinant al oricărei activităţi economice. Prin muncă se combină şi se utilizează ceilalţi factori de producţie. Există o distincţie între muncă şi forţa de muncă. Forţa de muncă constituie totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale omului, potenţialul lui de muncă, pe care acesta îl pune în valoare atunci când munceşte. Munca poate fi: intelectuală sau fizică; calificată sau necalificată; de conducere sau de executare; de inovaţie şi de aplicare; individuală şi colectivă.

Factorul de producţie munca poate fi analizat atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Dimensiunea cantitativă este determinată de: durata săptămânii de lucru; numărul de lucrători implicaţi în procesul de producţie. Dimensiunea calitativă este determinată de caracterul specializării ţării respective, de structura populaţiei ocupate pe ramuri şi sectoare de activitate, de gradul de calificare şi de experienţa de muncă a fiecărui individ în parte.

Page 16: Filo Sofia

Natura constituie totalitatea elementelor naturale, pe care omul le foloseşte pentru obţinerea bunurilor şi serviciilor. Elementele întrunite sub denumirea de factor de producţie „natura” sunt: pământul, resursele de minerale şi de combustibil, resursele de apă, pădurile, aerul, clima.

Capitalul constituie ansamblul bunurilor folosite pentru confecţionarea altor bunuri, destinate vânzării în scopul obţinerii unui profit. După natura sa, capitalul se împarte în: capital real, numit „tehnic” sau „fizic”, materializat în mijloace de producţie, cum ar fi: materia primă, utilajele, clădirile, instalaţiile, drumurile etc.; capital financiar, sub forma activelor financiare: bani în numerar, depozite bancare, obligaţiuni, titluri comerciale etc.

35. Societatea si natura,corelatia lor.Probleme ecologice contemporane,biosfera si noosfera.Notiunea de natura este una dintre cele mai largi, ingloband si lucrurile din natura-lumina stelelor indepartate, transformarile

reciproce ale particulilor elimentare, intinderile nemarginite ale oceanelor, raurilor si padurile, etc. Adica tot ce exista, universul si este identica in acest sens cu notiunea de materie.Gandirea antica concepea natura ca pe un tot intreg ce se schimba iar omul era interpretat ca o parte a ei.Viata ideala era considerata cea traita in armonie cu natura, iar de aici si problema cunoasterii stiintifice a naturii.O alta interpretare a naturii s-a cristalizat in cultura crestina a epocii medievale cand natura se considera creata de Dumnezeu, dar la un nivel mai inferior decat omul care a fost inzestrat cu scanteia dumnezeiasca-sufletul.In epoca renasterii Printre conceptiile filosofiei ce se refera la problemele ecologice poate fi evidentiata conceptia russoista sau neorussoista.Adeptii ei propaga ideea intoarcerii inapoi spre natura, in principiu ei pornsc de la idee justa a unitatii omului si naturii dar absolutizand aceasta teza ei ignoreaza faptul ca omul devine si ramane om nu prin acomodarea pasiva la natura dar prin transformarea ei activa.Concluziile lor sunt negative deoarece sunt patrunse de neincredere in om, in ratiune si fortele lui creatoare.Pe langa aceste conceptii pesimiste, gresite exista si conceptii optimiste conform carora problema ecologica poate fi solutionata tinandu-se cont de faptul ca radacinile ei se trag din interactiunea dintre societate si natura.

Probleme ecologicea)Încălzirea globală este creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum

şi a apei oceanelor, constatată în ultimele decenii.Solutii: diminuarea emisiilor de gaze care cauzează efectul de seră, oprirea defrişărilor iraţionale de pădure etc.

b)Defrisarile de padure in masa.Solutii: impadurirea versantilor, gasirea unor alternative lemnului in diverse scopuri economice.c)Poluarea solurilor, apelor, aerului.Solutii: solutii de ansamblu edilitare in problema salubritatii urbane , sau tehnologice in cazul

reziduurilor industriale ; educatia cetateneasca in favoarea protectiei mediuluiNoosfera este ansamblul al sistemelor de informatie, cunoastere si valorizare specifice fiintei umane. Inveliş al Pământului suprapus

biosferei, desemnând omenirea întrucât este alcătuită din fiinţe inteligente.BIOSFÉRĂ totalitatea fiinţelor care trăiesc pe pământ, în apă şi în partea inferioară a atmosferei. Înveliş al Pământului în care se

defăşoară viaţa.36. Sistemul social si politic al societatii.In general prin sistem se înţelege o mulţime de obiecte care acţionează între ele atît de intens încît stările lor sînt

interdependente, modificarea unuia ducînd la modificări determinate în toate celelalte. Prin natura sa, viaţa socială prezintă caracteristica de sistem la toate nivelele sale de organizare: grupul de muncă, familia, întreprinderea, localitatea, societatea globală, umanitatea. Unitatea cea mai simplă care prezintă caracteristica de sistem a vieţii social-umane este activitatea care reprezintă un sistem de comportamente, de acţiuni, astfel organizat şi orientat încît să realizeze o anumită finalitate.

Sistemul social este ansamblu unitar, sistem organizat de relatii între oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb;

Sistemul politic reprezintă un subsistem al sistemului social cuprinde relaţiile politice, instituţiile politice şi concepţiile politice, sistemul care asigură organizarea şi conducerea de ansamblu a societăţii , funcţionalitatea ei. Diferitele comunităţi umane, ajunse la o anumită treaptă de dezvoltare, nu mai pot exista şi funcţiona fără să fie organizate într-un sistem politic, aceasta constituind o necesitate, o lege generală a progresului istoric.

Structura şi funcţionalitatea sistemului politic: relaţiile politice; instituţiile politice; concepţiile politice;interacţiunea dintre ele.Sistemul politic: Funcţie: Distribuţia puterii Operaţie comunicativă elementară: Decizie cu caracter obligatoriu colectiv Mediu de comunicare simbolic generalizat: Putere Cod: guvern/opoziţie Programare: Ideologii/programe de partid

37. Raportul dintre natural si social in om.Notiunile de individ,individualitate,om,personalitate.Omul traieste si isi desfasoara activitatea intr-un mediu natural si social Societatea nu poate fi redusa la nici una din

componentele sale si nici nu constituie doar suma lor.Ea se prezinta ca un sistem nemarginit, hipercomplex, capabil nu numai de autoreglare ci si de autoperfectionare.O asemenea tratare a societatii o gasim inka la Aristotel care mentiona ca omul este natural o fiinta politica destinata a trai in societate si este astfel prin natura sa si prin efectul unor circumstante a nu face parte dintr-o cetate este de a fi o natura degradata sau superioara omului.De aceea omul este o fiinta sociabila mai mult decat albinile chiar.Natura impinge oamenii spre asociere.

Prin idivid (lat.: indivizibil) se înţelege ceva singular în totalitatea sa cu toate caracteristicile, care sunt determinante pentru individualitatea sa. Este vorba despre fiinţa singulară sau lucrul singular în sens spaţial şi temporal.Conceptul de individ se foloseşte în referire la oameni. În general, un individ este ceva, care poate gândi şi mai ales: un lucru cu conştiinţă.

Individualitate- totalitatea particularităţilor specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. Persoană cu însuşiri morale sau intelectuale deosebite;Chiar daca multi cred ca notiunile de personalitate si individualitate sunt sinonime, totusi este o oarecare diferenta intre ele.Individualitatea reprezintă, în accepţia sa, partea divină din om - esenţa, Atman al brahmanilor, sau Christul interior (acela care "doarme în barcă" şi aşteaptă să fie trezit). Desigur că nu ne este nouă accesibil atât de uşor, dar nici nu trebuie să ne descurajăm şi să-L lăsăm "să doarmă" la nesfârşit. Putem încerca să îl trezim în fiecare clipă: prin gânduri îndreptate spre Divin, spre Iubire, spre Cunoaştere, prin rugaciune, printr-o viaţă trăită în acord cu Legile divine.

Page 17: Filo Sofia

Personalitatea, dimpotrivă, reprezintă ceea ce e trecător în noi, "masca" de care am mai vorbit, sau "haina" pe care o îmbracă Sinele sau Esenţa atunci când se întrupează. Ea nu ne este dată în întregime de la naştere, ci doar "un schelet"(determinat genetic şi spiritual), iar restul se construieşte pe parcurs.

Personalitatea e un termen larg răspândit al cărui sens este cunoscut limbajului comun. Majoritatea foloseşte cuvântul pentru a se referi la un ansamblu de caracteristici care definesc modul în care o persoană vede şi acţionează în lume - ceva asemănător unor îmbinări a proceselor de gândire şi de comportament. În filosofie, el ar putea fi definit ca trăsăturile emoţionale, cognitive şi comportamentale unice fiecărui individ, învăţate şi dezvoltate prin experienţă şi relativ consistente de-a lungul timpului

Oamenii (Homo sapiens sapiens) sunt fiinţe vii inteligente. Biologii consideră că toţi oamenii sunt membrii aceleiaşi specii (Homo sapiens sapiens). Generic, oamenii sunt denumiţi rasa umană sau umanitatea şi membrii săi sunt cunoscuţi ca oameni sau fiinţe umane Problema centrala a filosofiei o constituie intelegerea si explicarea conditiei umane.Maxima socratica ( Cunoaste-te pe tine insuti!) si cele patru intrebari kantiene, care circumscriu domeniul filosofiei, indica faptul ca reflectia asupra umanului constituie nucleul demersului filosofic si sustin centralitatea antropologiei in raport cu alte teme. Religia si stiintele particulare vizeaza omul unilateral, fara sa releve sensul existentei umane, iar filosofia vizeaza noi trasaturi ale esentei umane, prin interogatiile asupra naturii omului Astfel, Descartes considera ca trasatura esentiala a omului o reprezinta cugetarea, pentru Bergson omul este o fiinta care fabrica obiecte artificiale, pentru Blaga creatia culturala constituie distinctia ontologica a omului, iar Pico della Mirandola sustine ca omul nu are trasaturi definitorii. Karl Jaspers afirma ca " Demnitatea omului este de a fi reprezentantul nedefinitului

38. Obiectul si problematica antropologiei filosofice,notiunile ei de baza.Princapalele concepte filosofice despre om.Antropologia filosofica este punctul de intersectie al tuturor cercetarilor referitoare la om si la raportul acestuia cu mediul.Ea

studiaza problematica omului sub aspectele sale cele mai generale prin sintetizarea datelor tuturor stiintelor particulare despre om(biologic,psihologic,antropologic). Antropologia se ocupă cu studiul ştiinţific al omului (genul Homo Hominis). Este o disciplină holistică din două puncte de vedere: se ocupă de studiul tuturor oamenilor, din toate epocile şi tratează toate dimensiunile umanităţii. În centrul antropologiei se află ideea de cultură şi noţiunea că aceasta reprezintă specia umană, că specia noastra şi-a dezvoltat o capacitate universală de a concepe lumea simbolic, de a preda şi învăţa astfel de simboluri în mod social şi de a transforma lumea (şi pe noi înşine) pe baza acestor simboluri.

Antropologia a debutat ca ştiinţă a istoriei. Inspirată de triumful metodei ştiinţifice în ştiinţele naturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau că fenomenele socio-culturale erau guvernate de legi şi principii care pot fi descoperite. Această convingere, existentă încă înainte ca ştiinţele sociale să-şi formeze teorii şi metode, era dublată de viziunea iluministă a umanităţii - concomitent încrezătoare în emanciparea socio-culturală a oamenilor şi critică faţă de îndepărtarea acestora de natura lor inocentă. Această dublă sensibilitate, faţă de tradiţiile culturale (tradiţie) şi faţă de procesele schimbării sociale (modernizare) va caracteriza întotdeuna discursul antropologiei.

Principalele teorii antropologice ale epocii sunt cele datorate lui Herbert Spencer (organismul social), Karl Marx (determinismul social şi evoluţia umanităţii ca luptă între clase), Morgan (periodizarea culturii şi a etnicităţii), Tylor (definirea culturii).

În perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea se impune treptat metoda etnografică a cercetării vieţii oamenilor prin locuirea pentru o perioadă împreună cu aceştia şi urmărirea lor îndeaproape.

Conceptia crestina despre om reiese din credinta ca omul este ultima si cea mai de seama dintre creaturile pamântesti, este coroana creatiei.

Faptul ca omul a fost creat in urma celorlalte fapturi se explica prin întelepciunea planului dumnezeiesc de creatie. Omul fiind asezat ca stapân pe pamânt (Facerea 1,28) ca loctiitor al lui Dumnezeu pe pamânt, era si firesc ca sa se organizeze mai întâi pamântul ca loc de desfasurare a vietii omenesti. Omul este constituit din doua elemente deosebite, unul material si celalalt spiritual, trup si suflet. Trupul omului este luat din pamânt, fiind compus din materie si, prin aceasta, in tot cursul vietii omul este legat de tot ceea ce este pamântesc. Trupul este muritor, sufletul nemuritor

Conceptia omului in Taoism-natura umana era considerata ca avand un caracter dualist; omul fiind o fiinta compusa din puterile cerului si ale pamantului.

Conceptia despre om in grecia antica- in religia greaca, omul este rezultatul unei creatii succesive, incepind cu ceea ca Zeii din Olimp au creat o rasa de aur care a trait in timpul lui Cronos.

Dupa conceptia conservatoare despre om se considera ca omul este un amestec de bine si de rau.39. Sensul si scopul vietii omului.Fenomenul alienarii.Problema sensului vietii omului este esentiala pentru filosofie, exprimind justificarea si finalitatea ei. Sensul este constitutiv

constiintei si cunostintei noastre, ca parte a caracterului lor intentional. Daca este constitutiv constiinta, intentionalitatii sale si judecatii ca fapt de cunoastere, sensul porneste de la constiinta spre lume. Sensul vietii este cel pe care i-l atribuim. Sensul se constitue in interioritatea umana, fiind rezultatul interactiunii structurilor constituante si constitutive ale constiintei, ale dublei relatii cu lumea si cu sine. Vom gasi atita sens in lume, cit vom pune noi insine prin calitatea noastra de subiect creator. Un prim aspect in abordarea sensului vietii umane este acela de a pune problema in centrul constiintei, adica de a medita asupra ei, asupra urmatoarelor chestiuni: “are valoare viata?”, “merita ea sa fie traita?” etc. Referitor la problemele care il framinta pe om, Albert Camus afirma ca “sensul vietii este cea mai presanta dintre chestiuni”. Trebuie sa mentionam ca intrebarile sus- puse se refera la viata in genere, dar ele privesc viata fiecarui om in parte. O prima idee ce a aparut din meditatia dintodeauna asupra vietii este cea de respect si pretuire pentru toate fiintele vii, pentru oamenii care isi suporta destinul cu demnitate si curaj chiar in situatii dificile. Valorile dau sens vietii umane, ele suporta semnifcatii, repere, criterii si numai in raport cu acestea, eforturile de individualizare capata sens. Totodata, viata insasi este prima de valori si cea mai semnificativa, existenta vietii umane este un element indispensabil al genezei si afirmarii valorilor.Pentru un om viata nu este numai un proces biologic, ci un fenomen cu mult mai complex, de natura sociala, cu multiple valente rationale, afective, morale si etice. Viata are valoare daca e traita in conditii umane, daca e luminata de constiinta de sine a omului, daca dobindeste un sens, dar viata poate dobindi un sens numai prin activitate umana.cind vorbim de sensul vietii, ne referim la capacitatea individului de a trai viata in chip uman, conform dorintelor valorice. De aceea sensul vietii umane are o origine, o structura si o modalitate de manifestare sociala.

In problema sensului vietii este necesar sa evitam limitatrea analizei numai la nivel spiritual. Sensul autentic al vietii este un fenomen etico-social, care are atit o motivare psihologica, cit si motivare sociala. Sensul vietii este produs social, intrucit individul insusi este on primul rind, un produs social si numai in societate poate oferi sens vietii sale.

Page 18: Filo Sofia

40. Axiologia – esenţa şi noţiunile de bază. Tipuri de valori şi dialectica lor. Valori general umane.Axiologia ,ca disciplina filosofica independenta,are un obiect propriu de studiu.Obiectul axiologiei il constituie “studiul valorii

generice si al legaturilor generale ale sistemului de valori”.Axiologia ofera posibilitatea elaborarii unei teorii unitare a sistemului de valori,a unei conceptii unificate asupra valorii,punind in evidenta relatia dintre subiect si obiect si fiind in masura sa dea un raspuns dintr-o perspectiva filosofica:ce este valoarea?Universul valorilor semnifica ceea ce este omul,prin valorile create ,si ceea ce poate si trebuie sa devina omul,prin idealuri,aspiratii,proiecte,dorinte.Ca univers de semnificatii,lumea valorilor reflecta nu aprecieri,necesitati si aspiratii individuale,ci idealurile,necesitatile si nazuintele unei perioade istorice.

Totodata ,valorile sint realitate artificiala,construita de om in procesul realizarii unor anumite scopuri.Aceasta inseamna ca axiologia este o teorie a creatiei orientate spre finalitatea predominant constienta,cu trasaturi extrem de diferentiate,in functie de domeniu.

Valorile indeplinesc functii multiple in viata sociala,intrucit orienteaza,motiveaza si regleaza actiunile ,gindirea si comportamentul uman,mobilizeaza energia umana si,totodata,servesc drept criterii de apreciere a acestora,a eficientei actiunilor umane,preum si ale evaluarii produsului realizat. Valoarea este proprie subiectului,fie ca este plasata in sfera transcendenta a unor obiecte(materiale sau ideale),fie ca rezulta dintr-o interactiune intre subiect si obiect.Lumea valorilor este creatia omului si reprezinta o dimensiune esentiala a existentei umane.Structura valorilor se refera la modul in care sunt orinduite intern valorile ,la ansamblul de relatii specifice,relativ stabile,de proprietati si legi ce se statornicesc intre diferitele lor componente,la dimensiunile valorii.

Tipuri de valori si dialectica lor.Criteriile dupa care s-au grupat valorile sunt urmatoarele :

Dupa valabilitatea lor, valorile sunt : - valori relative ; - valori absolute; - valori subiective; - valori obiective . Dupa calitatea lor , valorile sunt : valori pozitive; - valori negative ; - valori proprii; - valori efecte . Dupa subiectul lor, valorile sunt : autopatice, heteropatice, ergopatice Dupa motivele ce au determinat valorile sunt: valori accidentale-tranzitorii si valori ale persoanei proprii. Dupa obiectul lor valorile sunt : - economice; - etice ; - juridice; - politice . Dupa facultataea psihica din care izvorasc valorile sunt : sensibile, sentimentale si cognitive. Dupa sfera lor de aplicare valorile sunt : individuale, sociale, cosmice, elementare si ideale.O alta clasificare a valorilor este urmatoarea:

a) Valorile economice- se intelege in general, constiinta utilitatii unui bun in comparatie cu altele. Problema valorilor economice a preocupat pe economisti din sec. al XVIII-lea .Aristotel considera drept valoare ceea ce multumeste o trebuinta. Trebuintele sunt fizice si psihice , de aceea deosebeste 2 feluri de valori : valori morale , spirituale si valori materiale . Valorile economice sunt materiale. Un lucru are cu atat mai multa valoare cu cat multumeste o trebuinta mai imperioasa . Filosoful grec a distins doua spete de valori economice : valoare de schimb si valoae de intrebuintare .

b) Valorile juridice – pot constitui obiectul unei stiinte a dreptului, a unei sociologii juridice si a unei filosofii a dreptului. Dreptul ca stiinta se ocupa cu valorile juridice numai din punct de vedere al formei si constituirii lor. In antichitate , normele juridice erau considerate ca porunci date de seful tribului, care era respectat drept reprezentant al lui Dumnezeu pe pamant. Pentru timpurile moderne normele juridice sunt imperative , care exprima vointa comunitatii sociale , a statului.

c) Valorile politice – se refera la stat, la cetate ca unitate In antichitatea greceasca, statul era cetatea. Cetatea era valoarea suprema , individul fiind supus in mod absolut autoritatii statului. Notiunea de stat s-a impus si s-a largit din ce in ce mai mult, devenind ceea ce este acum.

d) Valorile etice pot fi de natura : Psihologica care afirma ca valoarea etica are o baza psihica Logica– afirma ca valoarea etica este de natura logica Biologica afirma ca Valoarea etica are ca principiu ultim viata. Sociala

e) Valori istorice - toate creatiile umane sunt menite sa adauge ceva la patrimoniul dobandit de la stramosi, alcatuind astfel traditia culturala a unui neam.

f) Valorile estetice – se refera la placerea estetica.Cand vorbim de valoare estetica intelegem un obiect care are valoare si un subiect pentru care exista acea valoare .Frumosul este valoarea estetica centrala, la care se raporteaza toate celelalte. Prin specificul lor, valorile estetice sunt legate de sensibil. Kant aprecia ca arta “nu este reprezentarea unui lucru frumos , ci reprezentarea frumoasa a unui lucru”..

g) Valorile religioase sunt si ele dintre cele mai vechi in ordinea aparitiei lor.Valorile religioase sunt prin natura lor spirituale. Purtatorii lor sunt omul si constiinta sa, comunitatea umana si spiritualitatea colectiva.Valorile religioase , ca toate valorile sprirituale sunt valori scop. Se bazeaza pe credinta si revelatie, pe sentiment si traire.

41. Cultura ca obiect de studiu al filosofiei. Cultura şi societatea, subcultura, contraculturaCultura reprezinta totalitatea valorilor materiale si spirituale create de om in dramaticul proces de afirmare a sa ca fiinta

sociala, proces ce evidentiaza in mod clar progresul lui in cunoasterea, transformare si stapinirea naturii si societatii, precum si institutiile necesare crearii si comunicarii acestor valori.

Valorile materiale constituie cultura materiala, sunt cele legate de activitatea utila a omului, indreptata spre usurarea muncii sale, pentru a produce cit mai bine si pentru a avea un confort mai bun. Exprimind raporturi soviale existentiale, valorile materiale sunt tocmai obiectele care servesc drept mijloace pentru satisfacerea trebuintelor omului ca fiinta biologica (ca parte a naturii).

Cultura spirituala cuprinde valori spirituale ce exprima raporturi sociale functionale si care au ca principal rol satisfacerea trebuintelor omului ca fiinta sociala. Cultura spiritula include in sfera ei atitudinile, actele si operele limitate – ca geneza, intentie, motivare si finalitate – la domeniul spiritului si al intelectului.

Pentru a concepe cultura nu este suficient de a o analiza pe ea numai în raport cu natura ci şi în legătură cu societatea deoarece toată viaţa socială este dominată de cultură.Din această cauză pretutindeni unde trăiesc oameni ei crează cultură neexistînd după cum remarcă culturologul R.Linton”societăţi aculturale şi nici măcar indivizi lipsiţi de cultură.Orice societate are o cultură oricît de simplă ar fi ea,şi fiecare fiinţă umană este culturală în sensul că participă la o anumită cultură.Ca fenomen social,cultura se integrează alături de celelalte sfere ale vieţii sociale determinismului social.Fiecărui tip istoricde societate îi este propriu un anumit tip de cultură.

Page 19: Filo Sofia

Prin subcultură se înţelege fie o tendinţă de manifestare subiacentă a unei culturi elementare, fie o cultură a grupurilor şi subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică

În sociologie, antropologie şi studii culturale, o subcultură este un grup de oameni cu o cultură (distinctă, sau obscură) care îi deosebeşte faţă de cultura mai mare, dominantă, denumită şimainstream, de care aparţin. Dacă o anumită subcultură este caracterizată de o opoziţie sistematică faţă de cultura dominantă, ea poate fi descrisă ca fiind o contracultură. „Adepţii unei contraculturi resping unele sau majoritatea standardelor şi modelelor comportamentale ale societăţii înglobante, dar nu resping toate normele şi valorile culturii dominante”

O subcultură propune un ansamblu de simboluri, norme, valori şi moduri de viaţă neidentice cu cele ale culturii dominante într-o societate, dar nici în contradicţie faţă de acestea, ci adiţionate lor ---- Cultura si natura Reliefarea culturii ca unitate structurala rezultata in urma unor acte de cunoastere, creatie si valorizare umana difera de unitatile structurale apartinind naturii. S-a facut o distinctie intre cultura si natura care dezvaluie o serie de particularitati:

daca natura este existenta obiectiva, adica ea fiinteaza in sinte, in afara si independent de constiinta, cultura este existenta constientizata sau constiinta finalizata in existenta.

in timp ce obiectele si procele din natura fiinteaza si se manifesta numai spontan, realitatiile domeniului cultural presupun cu necesitate prezenta factorului constient. Orice act de cultura implica o componenta spirituala.

realitatile culturale nu exista ca cte in sine, ele traiesc prin oameni, in interiorul raporturilor dintre acestia, chiar si in cazul cind sunt produsele unor generatii trecute.

natura este supusa in intregul ei determinismului obiectiv (unor cauze, legi, necesitati etc. toate obiective) in timp ce dominiul culturii se situaeaza la polul opus fiind supus determinismului social, apare ca o expresie a libertatii umane, ca prezultat al progresului repurtat de om impotriva necesitatii oarbe a fortelor spontane.

In cadrul proceselor naturale predomina repetabilitatea, in cadrul culturii domina creatia originala, deci unicitatea si irepetabilitatea.

Prin cultura omul supune treptat lumea exterioara, o transforma intr-o lume a sa, pe masura propriei sale existente. De aceea, principaka distinctie a culturii in raport cu natura este umanizarea. Prin cultura omul umanizeaza natura.

Fr. Nietzsche spune “Cultura este viata, este mod de a cugeta si de a actiona. Este sentimentul coeziunii oricarei comunitati umane evoluate, raportul omului cu sine si cu lumea.”

Cultura este un atribut esential al omului nu ca fiinta bilogica, ci ca fiinta sociala. In cultura se constituie, se acumuleaza si se transmite experineta generatiilor. Actionid asupra naturii, omul umanizeaza acest cadrul natural, in care el traieste si, in acelasi timp, se umnaizeaza pe sine.------------

42. Cultura de masa si cultura de elita.Cultura si globalizarea.CULTURA DE MASĂ- este cultura ce caracterizează societatea de masă, fiind definită tot în mod negativ si globalizator fiind caracterizată prin:

a) generalizarea modului industrial de producere a bunurilor culturaleb) standardizare produselorc) cresterea distantei sociale între creatorii de bunuri culturale si publicul respectivd) înlocuirea criteriilor estetice de valorizare prin criterii economicee) simplificarea continuturilor si eliminarea dimensiunii intelectuale în favoarea atributelor afective etc.Cultura de masă este produsul societăţii industriale care e şi o societate de masă atît pe plan economic cît şi politic,şi este

totodată legată de dezvoltarea mijloacelor de comunicare de masă. Acestea tind să omogenizeze şi să schematizeze cultura pentru a o face accesibilă şi gustată de publicul larg.O foarmă degradată a culturii de masă este şi Kitch-ul în artă,o artă pe gustul omului mediocru.Kitch-ul este „modul estetic al vieţii de toate zilele”.

Hegel presupune că individul bogat vede în cultură”un mijloc de satisfacere a necesităţilor şi a capriciilor subiective.El înţelege că aceasta duce la degradare morală,de aceea consideră că interesele subiective trebuie înălţate pînă la conceperea de către individ a cerinţelor universalului ,absolutului adică a ideii pînă la conceperea raţionalului.

Cultura de masă devine un fenomen global.De aceea lupta împotriva culturii de masă a devenit în prezent una din sarcinile importante ale forţelor democratice progresiste din lume.E necesar de a lărgi schimbul reciproc de experienţă între popoare în domeniul păstrării moştenirii culturale de a propaga originalitatea culturilor moderne de a depune eforturi comune în asigurarea dezvoltării limbilor şi culturilor naţionale a metodelor creaţiei artistice din trecut şi prezent.

Notiunea de cultura se afla in strinsa legatura cu cea de civilizatie.Cultura constituie masura dezvoltarii personalitatii umane.Cultura si civilizatia sint concepte in actiune,nu orice valoare culturala rezulta din faptele civilizatiei dar orice fenomen de

civilizatie presupune valori culturale.Gradul de civilizatie se apreciaza nu numai dupa amploarea activitatii culturale dar si de masura in care patrimonial

cultural,artistic sau stiintific transforma conditiile externe de viata ale oamenilor.Unii savanti,cultura o opun civilizatiei.Considera ca stiinta si tehnica dezvoltindu-se in sinul civilizatiei este ostila culturii.43. Cultura si civilizatia:unitatea si deosebirea.Contradictiile civilizatiei contemporane.Desi dictionarele ne spun ca termenul ''relatie'' este sinonim termenului ''raport'', optam pentru ''relatie'' atunci cand privim

(analizam) la un loc cultura si civilizatiaCei mai multi dintre autori privesc relatia cultura-civilizatie ca pe un ''raport'' din matematica (cu numarator si numitor), sau din

logica, unde in formula R (x, y), R reprezinta relatia, iar x si y termenii relatiei, din care x este antecesor (antecedent) si y succesor (succedent). Elementele care apartin antecedentului formeaza domeniul relatiei, iar cele care apartin (satisfac) succesorului formeaza codomeniul relatiei. Diferenta dintre autori se produce in momentul in care una dintre relate, cultura sau civilizatia, se afla la ''numitor'' si cealalta la ''numarator'':

Conceptiile care situeaza cultura la ''numarator'', in sensul ca ii confera acesteia intaietate si demnitate umana si rol determinant in raport cu civilizatia, vin indeosebi dinspre filosofie

Conceptiile care pun civilizatia la ''numitor'' vin dinspre o anumita categorie a ganditorilor de formatie istorica. Intre cultura si civilizatie, spun unii autori, , nu poate fi un raport de fatala succesiune sau evolutie paralela absoluta, nici de

subordonare sau incluziune, ci, mai degraba, o relatie de interactiune, doar mintea noastra le separa, in plan real constituind fenomene ingemanate.

Page 20: Filo Sofia

Caracteristici:a) Cultura este un proces de umanizare a naturii, se constituie prin dialog activ cu lumea in urma unei actiuni de individualizare,

de personalizare. Accentul se pune pe dimensiunea interioara, pe traire si invatare, pe exercitarea aptitudinilor si energiilor spirituale individuale; autorul actului cultural este individul (creator si receptor de valori).

b) Civilizatia nu este nici dincolo, nici dincoace de cultura, ci este un mod de a fi al culturii, ''sensul activ si functional al culturii, domeniul actiunii, eficacitatii si pozitivitatii'', spune autorul pomenit. In timp ce corelatele fundamentale ale culturii sunt natura si omul, ale civilizatiei sunt societatea si omul. ''Cultura este rezultatul detasarii omului de natura, avand fata indreptata spre subiect; civilizatia este rezultatul insertiei omului in societate si are fata indreptata spre obiect''.

c) Civilizatia este prin excelenta opera colectiva, cultura este, prin definitie, creatie individuala, efort personal. Cultura presupune, ca geneza, o miscare de la natural la subiectiv, de la social si obiectiv la individual si subiectiv, civilizatia presupune o miscare inversa, de la individual-subiectiv la social-obiectiv.

d) Eforturile culturale individuale se condenseaza in valori, pe cand eforturile civilizatoare se intruchipeaza in bunuri. Nu toate valorile devin automat bunuri, evident, dar toate bunurile (materiale) sunt, intr-un fel sau altul, rezultatul realizarii valorilor. Civilizatia se naste si este rezultatul circulatiei si realizarii valorilor.

e) In planul individualitatii, al subiectivitatii, cultura este rezultatul educatiei, civilizatia fiind sistemul, organizat si institutionalizat, al educatiei.

Cultura constituie măsura dezvoltării personalităţii umane.Civilizaţia este măsura dezvoltării societăţii.Aceste două măsuri există numai în unitate dialectică.Cultura şi civilizaţia sînt concepte care au un fond comun alcătuit din ansamblul conştiinţelor şi al experienţei omeneşti din totalitatea achiziţiilor spiritului uman.Civilizaţia este cultura în acţiune,nu orice valoare culturală se concreşte în fapte de civilizaţie dar orice fenomen de civilizaţie presupune valori culturale deja constituite şi întruchipate în realizări umane susceptibile de generalizare şi transmitere în timp şi spaţiu.Gradul de civilizaie se apreciază nu numai după amploarea activităţii culturale,dar si de măsura în care patrimoniul cultural,artistic sau ştiinţific reprezintă în mod eficient un factor de transformare a condiţiilor externe de viaţă a oamenilor precum şi a resorturilor lor subiective de acţiune.

44. Notiunea de morala.Structura moralei.Specificul normelor morale.Ansamblu de norme de reglementare a comportamentului, fundate pe valorile de bine/rău, moral/imoral, cinste, corectitudine,

sinceritate, responsabilitate, larg împărtăşite în cadrul unei colectivităţi, caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi impuse atît de către propria conştiinţă (conştiinţa m.), cît şi de presiunea atitudinilor celorlalţi (opinia publică). În morala sînt incluse şi concepţii despre ceea ce este moral/imoral, bine, rău. Moralitatea se referă la gradul în care normele m. sînt respectate de către o persoană, grup, colectivitate. Moravurile reprezintă un concept cu o tentă mai generală, el referindu-se la m. ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate, la moralitate, ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi, cît şi la o serie de practici, moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sînt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme m., adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formal şi general acceptate, dar sînt rar practicate. Pentru o asemenea din urmă situaţie putem da ca exemplu „bacşişul", „corupţia".

Morala  are trei funcţii distincte: Exprimă sub formă de norme de comportare condiţiile de funcţionare ale diferitelor sisteme sociale; din acest punct de

vedere, m. reprezintă exprimarea în limbajul comportamentului individual a cerinţelor organizării sociale, Exprimă sub formă de norme de comportare condiţiile necesare funcţionării şi dezvoltării personalităţii umane: sînt multe

norme şi valori m. care nu exprimă o exigenţă socială, ci una umană orientînd relaţiile interpersona-le în aşa fel încît ele să constituie un mediu favorabil pentru persoana umană.

Formulează proiecte de organizare a vieţii, strategii de acţiune umană care să ducă la împlinire, realizare umană, la fericire. În această ipostază m. apare ca înţelepciune de viaţă.

Morala reprezintă un sistem stratificat de norme şi valori: există o morala generală care reglementează comportamentele şi relaţiile dintre oameni în toate sferele de viaţă, după cum şi sisteme de valori şi norme care reglementează diferitele sfere ale vieţii: morala muncii, morala familiei, morala politică. Pe lîngă acestea există şi sisteme morala care reglementează activităţile profesionale specificate, desemnate de regulă prin termenul de deontologie: morala medicală, a omului de ştiinţă, a profesorului.

Sociologia moralei reprezintă o preocupare sistematică de analiză a morala ca fenomen social. Putem desprinde următoarele mari teme de preocupare a sociologiei moralei:

Sistemele moralei ca produse ale drferitelor tipuri de societăţi (ex. morala renunţării, ca un produs tipic al unei societăţi stagnante, cu resurse limitate, caracterizată prin prezenţa unor puternici factori adverşi pentru viaţa umană) sau a diferitelor grupuri şi clase sociale (morala burgheză, de ex.).

Factorii sociali responsabili de gradul de respectare a normelor morala (starea de moralitate). Cercetări asupra dinamicii valorilor, normelor moralei, inclusiv ale comportamentului, ale moravurilor; de ex.

evoluţia moralei relaţiilor dintre sexe, a familiei etc. 45. Etica in afaceri: esenta si principiile fundamentale.Etica, reprezinta un sistem de principii morale si de metode pentru aplicarea acestora. Astfel, etica furnizeaza instrumentele

pentru a elabora judecati morale. Ea cuprinde limbajul, conceptiile si metodele care dau capacitatea individului de a efectua decizii morale. Desigur, rationamentele si judecatile etice mature nu sunt totdeauna usor de facut. Faptele reale ale situatieinu sunt totdeauna limpezi, în aceasta situatie, principiile sau criteriile etice ce trebuie folosite nu întrunesc totdeauna acordul sau consensul, nici macar al specialistilor. De aici etica pare, pentru cei mai multi oameni de afaceri, si fie ceva subiectiv, amorf, rau definit si, în cosecinta, nici folositor. Aceasta lipsa de încredere în etica este, desigur, un fapt nefericit, deoarece fara un acord comun asupra principiilor etice, etica ramâne a fiecaruia pentru el însusi si încrederea, care este baza tuturor afacerilor, este subminata.

Astazi, multi universitari (americani) considera ca etica a cazut inexplicabil din pozitia sa înalta, exclusiva, din programele de învatamânt ale colegiilor si universitatilor. Într-adevar, astazi numai o mica minoritate dinabsolventii colegiilor si facultatilor au urmat un curs de etica. Sunt chiar putini care cunosc limbajul etic si conceptele pe care le contine acesta, precum utilitarism, justitie, drepturi sau bun simt. Dar sunt câteva principii calauzitoare de bun simt care pot ajuta managerii în considerarea implicatiilor etice ale deciziilor si comportamentele manageriale:1. Supunerea în fata legii. O teza a responsabilitatii sociale si a eticii manageriale e supunerea fata de lege, de preferat atât în privinta literei, cât si a spiritului ei.2. Sa se spuna adevarului. Spunerea adevarului e importanta în constituirea

Page 21: Filo Sofia

încrederii în interesatii relevanti.3. Sa se arate respect pentru oameni. Tratarea cu respect al oamenilor are adânci radacini în studiul eticii.4. Utilizarea si respectarea „Regulii de aur”. Tradusa în conditiile lumii afacerilor, aceasta regula înseamna tratarea indivizilor corect si cinstit, asa cum managerii ar dori sa fie tratata afacerea daca aceasta ar fi un individ.5. Înainte de orice sa nu pagubesti pe cineva, sa nu faci rau. Acest principiu – în realitate prima regula a eticii medicale – este considerat de unii cercetatori americani a fi linia de baza a oricarei considerari etice si totodata una usor de aplicat în afaceri.6. Participarea activa fara paternalism. Acest principiu tintit la învatarea privind nevoile interesatilor relevanti, mai mult decât deciderea a ceea ce este mai bine pentru ei.7. Totdeauna sa actionezi când ai responsabilitate.

Managerii au responsabilitatea de a initia o actiune sau de a lua o decizie de câte ori au capacitatea sau resursele de a proceda asa, sau oricând cei apropiati sunt în nevoie si managerul este singurul care poate oferi ajutor.

46. Religia ca fenomen social si cultural . Raportul dintre morala si alte forme ale culturii:religia,jurisprudenta,stiinta.Religia - sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitătii si care îi uneste, în aceeasi comunitate

spirituală si morală, pe toti cei care aderă la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzătoare; confesiune, credintă; formă a constiintei sociale caracterizată prin credinta într-o divinitate, într-o fiintă supranaturală, creatoare si guvernatoare a cosmosului si prin oficierea unui cult.

Filozofia religioasa este un comportament al filozofiei ce are drept obiect analiza si interpretarea notiunilor principale a religiei:credinta religioasa,Dumnezeu , soarta,pacat mintuire.Filozofia religioasa nu-I religie,ci filozofie cu totalitate de principia ontologice,gnosiologice si antropologice denspre existent,cunoastere si aprecierea lumii.Ea cuprinde o multime de curente si orientari ce se refera la problema corelatiei credintei si ratiunii,stiintei si religiei,teologiei si stiintei,prin rolul determinat al teologiei.Scopul acestor curente este de a demonstra necesitatea existentei religiei si utilitatea ei,actiunea ei benefica asupra omului.

Orice religie se bazeaza pe credinta.Credinta este convingerea denspre existenta lui Dumnezeu,este atitudinea emotional personala catre lume prin care cunostintele denspre ea se accepta de catre individ fara demonstrarea lor.Specific pentru credinta religioasa este nu numai admiterea existentei dar si atribuirea ei unui sens deosebit:ca lumea supranaturala este adevarata lume,ca ea este primordial si determina lumea naturala si sociala.Lumea supranaturala ori divina dirijaza cu dezvoltarea naturii,vietii umane.Toate fenomenele si procesele realitatii erau explicate de pe pozitiile acestei conceptii.Credinta religioasa poate fi inteleasa si ca retragerea personalitatii de la problemele de toate zilele.

Morala reprezinta un set de norme si de reguli de comportament de care se conduc oamenii in activitatea lor vitala.La baza moralei,in aspect spiritual se afla constiinta de sine,constientizarea de catre indivizi a propriilor valori in raport cu valorile altora.Specificul moralei consta in faptul ca ea nu este localizata doar intro singura sfera de activitate a omului si se manifesta in toate domeniile.

Morala este strins legata cu alte sfere sociale.Morala si religia. Relaţia dintre religie şi dezvoltarea morală este o problemă spinoasă dezbătută de-a lungul timpului,

argumente fiind aduse atât de cei care susţin rolul pozitiv al religiei cât şi de cei care consideră că religia limitează sau chiar împiedică dezvoltarea morală. În mod tradiţional, religia era legată de moralitate, binele şi răul fiind înţelese conform definiţiilor date de însăşi Persoana Divină. Studii din domeniul social şi cel al ştiinţelor comportamentale de la jumătatea secolului trecut încoace a zdruncinat concepţia clasică în care religia era văzută ca fiind cea care naşte ori coordonează comportamentul moral. Morala este in corelatie strinsa cu religia,de aceea ca religia dezvolta in om asa valori ca binele,idealul,faptul de a fi foarte constiincios.

Morala si stiinta. Chiar daca nu sint strins legate, totusi , pe de o parte,principiile morale pot sa influenteze activitatea profesionala a savantilor,iar pe de alta parte, morala formeaza responsabilitatea savantilor pentru inventiile sale.

Morala si jurisprudenta. Cea mai importantă trăsătură comună dreptului şi moralei, este cea care determină specificitatea acestor două ştiinţe în raport cu celelalte ştiinţe sociale: normativitatea etică şi juridică. Atât regulile morale cât şi cele juridice sunt reguli normative, care se aplică în mod prescriptiv realităţii sociale. Aceste reguli au un caracter necesar şi constrângător, care trebuie să fie conştientizat de către orice fiinţă raţională.

Normele morale şi cele juridice nu sunt rezultatul unor simple constatări factuale ci, fie sunt imperative categorice (pe care raţiunea şi-le prescrie singură), fie sunt deduse, în mod logic, din acestea. 

47. Religiile mondiale:particularitati,unitatea si deosebirea dintre ele.Principalele religii mondiale :

Religiile Iudaism Crestinism Islam Hinduism Budism

Fondator Infiintat deliderul ebraicAvraamin jurul anului 2000î.Hr. Moise a dat evreilor Tora înjur de 1250î.Hr.

Isus Hristos care a fost crucificat injurul anului30 d.Hrîn Ierusalim

Muhammad, care a fost nascut in 570d.Hr, laMecca, în Arabia Saudită.

Cea mai veche dintre religii,care de data aceasta poatesă aibaradacini preistorice.

Siddhartha Gautama, numit Buddha a trăit aproximativ între 623 iHr şi 543 iHr. în India.

Cati Dumnezei,zeitati

Unu Unu Unu Multi(toti dumnezei şi zeitati suntluate în considerareca fiinddiferitele forme ale unei Fiinte Supreme).

Nici unul, dar sunt mai multe fiinţe iluminate (Buddhas)

Scrierile sfinte

Cele mai importante sunt: Tora, sauprimele cincicărţi ale lui Moise. Altele includ tradiţia orală a iudaismului, în formă

Biblia este principalul text sacru al crestinismului.

Coranul este cartea sacră a Islamului.

Cele mai vechi sunt cele patru VEDE.

Cele mai importante sunt Tripitaka, Sutrele Mahayana, Tantra, Zen şi texte.

Page 22: Filo Sofia

scrisădin care este cunoscută sub denumirea de Talmud.

Convingeri Evreii cred in legile lui Dumnezeu si cuvintele profetilor. În iudaism, cutoate acestea, acţiunile suntmai importante decât convingerile.

Isus a predat dragostea de Dumnezeu şi de aproapele şi o preocupare pentru dreptate.

Cei cinci piloni, sau principalele indatoriri, sunt: profesarea credintei; rugăciunea; caritatea, postul în timpul lunii Ramadanului; şi pelerinajul la Mecca cel puţin o dată.

Reincarnarea afirmă că toate lucrurile vii sunt capturate într-un ciclu de decesşi renaştere.Viata este guvernatade legile karmei, în care renaşterea depinde de comportamentulmoral.

Cele 4 adevaruri nobile: (1) toate fiinţele suferă; (2) dorinta =originea suferintei (3) incetarea suferintei,Nirvana(4)Calea spre incetarea suferintei.

Tipuri Cele trei tipuri principale sunt Ortodoxa, conservatoare,şi reformată.Cea conservatoareurmeaza practicile tradiţionale, dar este mai puţin stricta decât cea ortodoxa.Evreii reformati sunt cel mai puţin tradiţionali.

În 1054 creştinii, se separa în Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolica. În anii 1500 grupuri majore protestante (Luterana, Prezbiteriana,şi Episcopala) au intrat în curs. O varietate de alte grupuri s-au dezvoltat de atunci.

Aproape 90% din musulmanii sunt Suniti. Shiitii sunt cea de-a doua-cea mai mare grupare.Shiitii s-au separat de Suniti în 632, când a muritMuhammad.

Nu este unsingur sistem de credinta care sa uneasca Hinduismul. Un hindus poate sa creada doar intr-unDumnezeu,în mai multi, sauîn nici unul.

Theravada (Doctrina străbunilor) şi Mahayana(Marele vehicul)care intruneste60 % dintre budişti sunt cele două tipuri principale.

Unde Există mari populaţii evreieşti in Israel şi SUA

Prin activitatea sa misionara crestinismul s-a extins în cele mai multe părţi ale lumii.

Islamul este principala religie din Orientul Mijlociu, Asia, şi Africa de nord.

Hinduismul este practicat de mai mult de 80% din populaţia Indiei.

Budismul este principala religie in multe tari din Asia.

Crestinism 2.1 miliarde=33.0%...Islam 1.3 miliarde=20.1%...Hinduism 851 milioane=13.3%...Buddhism 375 millioane=5.9%...Sikhism(a luat nastere in secolul 16 in Nordul Indiei) 25 millioane=0.4%...Judaism 15 millioane=0.2%...Baha'ism( religie monoteistă fondată în secolul al XIX-lea in Persia)7.5 millioane=0.1% ... Confucianism(adepti majoritatea în China, Coreea, Vietnam, Japonia) 6.4 millioane=0.1%...Jainism(India) 4.5 millioane=0.1%...Shintoism(religia vechilor japonezi)2.8 millioane=0.0%

Taoismul este religia despre calea cooperarii dintre om si tendinta, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinte pot fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri care sunt ulterior întiparite sau reproduse în cele din piatra si lemn si, mai târziu, în multe dintre formele artei.Tao semnifica ideea de iscusinta, talent pentru ceva anume. Într-o perspectiva si mai larga, tao este legea Cerului, adica modul lui de manifestare.

Confucianismul este o religie fondata de filozoful chinez Confucius, care a pus la baza invataturii sale relatiile despre oameni atit in familie cit si in societatea. Principiile fundamentale ale acestei gândiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, datorie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si politete. Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamântesc, pe cand taoismul se ingrijeste de cel esoteric si ceresc.

Buddismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur, invatând oamenii sa traisca in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte:

1) Viata este suferinta;2) Setea de placere este originea suferintei;3) Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei;4) Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobila Carare Octupla, care inseamna: intelegere

dreapta, gândire dreapta, cuvânt drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapta.Cele cinci percepte sunt: 1. Sa nu omori.2. Sa nu furi.3. Sa nu minti.4. Sa nu fi imoral.5. Sa nu consumi droguri sau bauturi

alcoolice.Brahmanismul. Este in amestec între politeismul naturalist al Vedelor, cartile sacre ale brahmanismului, si monismul

panteist.Preotii brahmani au creat un zeu unic, Brahma, care nu este altceva decât o abstractie, un neant. Din acest neant, brahmanismul face sa se nasca totul, în el, iar prin purificare si spiritualizare, sa se reîntoarca tot la el.

Hinduismul.Scripturile hinduse cunoscute sub numele de Veda (intelepciune/cunoastere) povestesc originile lumii, viata zeilor si propovaduiesc rugaciunile si ritualurile. Portiunea de incheiere a scrierilor Veda este numita Upanishads, care reprezinta o sinteza de a rationaliza lumea. Nu exista despre Dumnezeu o idee unica. Hindusul il priveste pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahma, lipsit de valoare individuala sau personala. Crestinismul insa, invata ca omul a fost facut in imaginea lui Dumnezeu având personalitate si capacitatea de a primi si de a oferi dragoste.

Islamul este religia musulmanilor in concepţia carora, Dumnezeu este unic şi este numit Allah. Cartea sfântă a religiei islamice este Coranul, despre care musulmanii cred că reprezintă cuvântul lui Dumnezeu. Coranul cuprinde credinţa în unicitatea lui Dumnezeu, în faţa căruia toţi oamenii sunt egali. Cartea sfântă cuprinde soluţii pentru toate problemele omului : de la căsătorie şi rezolvarea problemelor de familie, până la modul corect în care trebuie să fie făcut comerţul sau la probleme spirituale importante.

Page 23: Filo Sofia

Iudaismul este religia poporului evreu si poate fi considerat ca cea mai veche dintre religiile monoteiste. Nucleul acestei religii este credinţa într-o singură divinitate, Dumnezeu, şi negarea existenţei oricărui alt zeu.

Crestinismul este o religie universala, construita pe temeiul credintei în Iisus Christos, ca fiu si mesager al lui Dumnezeu nascut din Fecioara Maria, trimis pe pamânt în vederea rascumpararii omenirii din captivitatea pacatului original al cuplului Adam si Eva, precum si a mântuirii omenirii.

48. Religia si stiinta .Religia si libera cugetare.Din timpurile cele mai indepartate, pe om l-a interesat problema originii sale si acest interes nu da inca nici un semn de

diminuare. Astazi se pot recunoaste mai cu seama doua puncte de vedere contrarii : mai intai, parerea foarte populara conform careia omul a evoluat de la starea de animal inferior la starea in care se gaseste

astazi conform principiilor expuse pentru prima data de Charles Darwin si mai tarziu de alti evolutionisti ; in al doilea rand avem parerea expusa drept revelatie de catre Biblie, dupa care omul ar fi fost creat direct in starea in care se

gaseste astazi.Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta semnificativa intre modul

de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei. De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie.

Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. In acest sens e cunoscut faptul ca, inca din Evul Mediu, capii bisericii catolice au fost cei care au detinut “fraiele” modului in care se derulau toate aspectele vietii social-politice si economice. Prejudecatiile din acea vreme, bazate pe vechile teorii religioase, au produs un fel de “bariera intelectuala” sau altfel spus o piedica imensa in calea progresului stiintific

Faptul ca evolutionismul are asa de multi adepti astazi se datoreaza esecului religiei traditionale, atat in ce priveste invatatura si modul de prezentare a relatarii biblice, cat si in ce priveste comportamentul bisericii. Sunt bine cunoscute actele de ipocrizie si opresiune intreprinse de inchizitie. Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand crime in societate si chiar razboiaie. Coranul le vorbeste musulmanilor despre Jihad, razboiul sfant prin care ei vor stapanii lumea si religia lor va domina.

Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se par contrarii.

Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un “arbitru” moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental.Conchidem ca stiinta si religia nu sunt sau nu ar trebuie sa fie in conflict, pentru ca invataturile fiecareia se preocupa de domenii absolut distincte.

Libera-Cugetare înseamnă că indivizii ar trebui să accepte sau să respingă ideile promovate drept adevăr făcând apel la cunoştinţe şi raţiune. Astfel, liber-cugetătorii se străduie să îşi construiască convingerile pe baza faptelor, a cercetării ştiinţifice şi a principiilor logicii, departe de orice erori de raţionament sau efectele limitatoare dpdv. intelectual ale autorităţii, prejudecăţilor cognitive, înţelepciunii convenţionale, culturii populare, prejudecăţilor, sectarianismului, tradiţiei, legendelor urbane şi orice alt principiu falacios sau dogmatic.Astfel, atunci când e aplicată religiei, liber-cugetarea afirmă că pe baza faptelor cunoscute în acest moment, pe baza teoriilor ştiinţifice actuale şi pe baza principiilor logicii, nu există suficiente dovezi pentru a susţine existenţa fenomenelor supranaturale.

Scopul liber-cugetătorului este de a afla adevărul – condiţia fericirii – cu ţelul ca această viaţă să dobândească valoare.Toate sistemele religioase înrobesc mintea. Anumite lucruri sunt cerute – anumite lucruri trebuie crezute – anumite lucruri

trebuie făcute – şi individul care devine subiectul sau sclavul acestei superstiţii trebuie să renunţe la orice idee de individualitate sau de speranţă a dezvoltării şi progresului intelectual.

Liber-cugetătorul afirmă că orice om trebuie să suporte consecinţele propriilor fapte – că trebuie să culeagă ce a semănat şi că nu poate fi scuzat de bunătatea altuia sau condamnat pentru răutatea altcuiva.

Locul si rolul religiei in contextul civilizatiei contemporane.Interactiunea dintre filozofie si religie este diversa si istoriceste schimbatoare.Daca materialismul se contrapunea intodeauna

religiei atunci idialismul tinde spre sinteza filozofiei si religiei,spre a forma noi conceptii originale.Papa de la Roma nu odata sublinia,ca succesele fizicii contemporane direct demonstreaza existent lui Dumnezeu,iar teologii interpreteaza Biblia in asa mod ca ea sa fie compatibila ca stiinta contemporana.Alta cauza este criza de valori.Doua razboaie mondiale in sec nostru,pericolul unu razboi thermonuclear,epuizarea resurselor natural si altele nu au putut sa nu stimuleze pe filozofi si teologi in cautarea noilor valori si idealuri de care trebuie sa se conduca oamenii.

Filozofia religioasa este caracteristic: Actualizarea si reinoirea conceptiilor crestinismului timpuriu si sistemelor filozofico-teologice medieval Aparitia noilor curente ca incercarea sintezei ideilor filozofice Combinarea ideilor filozofico-religioase cu alte curente a gindiriiReligia forma specifica a constiintei sociale care se caracterizeaza prin credinta in finite sau forme spiritual,prin oficierea unui

cult si prin existent unor institutii si organizatii corespunzatoare;confesiune,credinta.Religia se mai caracterizeaza printr-o conceptie specifica denspre lume si perceptive a lumii,deasemenea printro conduit si cult specific ce se bazeaza pe credinta in existent divinitatii.Religia reprezinta o conceptie despre lumea idealista bazata pe credinte si supranatural.

Page 24: Filo Sofia