Facultatea:Ştiinţe economice şi Administraţie publică

Specializarea:Administrarea AfacerilorGrupa 1,anul 2

Evoluţia sistemului bancar românesc

Studenti:

Ichim IonelaBurciu Iulia

Bradatanu Ovidiu

Evoluţia sistemului bancar românesc

Istoricul sistemului bancar din România Primele dovezi ale desfăşurării unei activități bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane și conțin detalii referitoare la contractul privind înființarea unei instituții bancare. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau împrumut în numerar și percepeau dobânzi. În epoca modernă, primele încercări de creare a unei bănci au avut loc la începutul secolului al XIX - lea. Încă din 1861 a fost ridicată problema creării unei bănci naționale de Ion Brătianu. Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui I.C. Brătianu nu a rămas fără ecou. În februarie 1861, Manolachi Costachi Epureanu, președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de finanțe, a publicat în Monitorul Oficial, un proiect de lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulație.

Proiectul nu a fost votat, deoarece, între timp, Guvernul Manolachi Costachi a demisionat. În 1864 a fost fondată Casa de Drepturi și Consemnațiuni. Această instituție, a avut un rol foarte important până la crearea Băncii Naționale a României în 1880, întrucât a fost principala bancă de emisiune pe teritoriulPrincipatelorUniteI . C . B r ă t i a n u   s u s ț i n e a   c ă   “ c e   m u l t   ș i   d u r e r o s   s e   s i m t e   l i p s a  u n u i aşezământ financiar puternic și serios, care să poată da țării existența bănească în vremuri de nevoie “.. L a   1 7   a p r i l i e   1 8 8 0 ,   p r o i e c t u l ,   d e p u s   d e   M i n i s t r u l   d e   F i n a n ţ e   I . C . Brătianu, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare a Băncii Naționale a României, care urma să înceapă activitatea la 1 iulie 1880. Acest moment important a fost caracterizat de Ștefan Zeletin ca” cel mai de seamă eveniment în dezvoltarea burgheziei române moderne, metropol a capitalismului nostru bancar”.

Sediul principal al băncii s-a stabilit la București, cu obligația de a înființa sucursale și agenții în principalele orașe ale țării, în special în fiecare capital de județ. Capitalul Băncii s-a stabilit la 30 milioane lei, din care 10 milioane lei să se depună de stat și 20 milioane lei de particulari. Datorită urmăririi în permanență a mersului pieței adaptându-se cu elasticitate la cerințele acesteia, asigurând respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei îngrijindu-se de garantarea și existența disponibilităților de fonduri în lei și în monedă străină. Banca Națională a contribuit, efectiv, la depășirea cu succes la perioadele de criză cu, care s-a confruntat economia țării în acea perioadă. După primul război mondial, numărul băncilor din România a continuat să crească până la criză economică din perioada 1929-1933, această depresiune a determinat falimentul multor bănci. Guvernul României din acea vreme, a trebuit să intervină combătând efectele crizei economice, bancare și monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere și control în vederea acordării ajutorului necesar revigorării sistemului bancar. Politicile adoptate au contribuit la salvarea băncilor mari, dar, din cele 1204 bănci existente în 1934, circa 600 bănci au fost lichidate. În anii` 40 sistemul bancar a fost dominat de 5 bănci principale: Banca Românească, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană și Română și Societatea Bancară Română. Aceste bănci realizau 50% din totalitatea operațiunilor bancare.

Până în 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă. Băncile dețineau resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale; personalul bancar era format din

specialiști pregătiți. După 1947, sistemul bancar a fost retras datorită trecerii la economia de comandă a intrării României în zona de influenţa sovietică (fosta URSS). Până la sfârșitul anului 1989 sistemul bancar oferea un număr limitat de servicii și produse bancare. În anul 1989 în România existau 4 bănci. Banca Națională a României, Banca Română de Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolă.

Reforma sistemului bancar

Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea şi abordarea unei noi legislaţii bancare privind organizarea şi funcţionarea băncii centrale şi a băncilor comerciale. Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală şi instituţiile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci. B.N.R. este banca centrală a ţării, instituţia de emisiune a statului român. Prin noile reglementări, Banca Naţională încearcă să creeze un sistem bancar modern şi, în acelaşi timp, să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală. Operaţiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Naţională, au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.). În România, băncile comerciale funcţionează conform legii privind societăţile comerciale, legii privind activitatea bancară şi pe baza licenţei (autorizaţiei) acordate de B.N.R.

Datorită evoluţiei istorice şi particularităţilor tranziţiei către o economie de piaţă, sistemul bancar românesc prezintă unele aspecte şi probleme comune cu situaţia sistemelor bancare din alte ţări. Luând în considerare modelul structurii unui sistem bancar a fost creat un sistem bancar pe două nivele: Banca Naţională a României, ca banca centrală şi băncile comerciale. Legislaţia bancară adoptată iniţial în 1991, a stimulat, într-o primă fază, apariţia unui sistem bancar novator, favorabil tranziţiei la economia de piaţă.

În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică. Având în vedere rolul şi importantă pe care le au băncile la bună funcţionare a unităţilor economice şi a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada de tranziţie la economia de piaţă, să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse şi servicii bancare de un nivel calitativ superior care să satisfacă exigenţele tuturor categoriilor de agenţi economici (clienţi) din economia de piaţă.

În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziţie, în activitatea bancară din România s-au produs o serie de schimbări esenţiale:

- Banca Naţională a României a fost reorganizată şi a intra astfel, în sarcinile sale fireşti de Banca Centrală, cu următoarele funcţii: emisiune monetară, asigurarea stabilităţii monetare, administrarea rezervelor valutare ale ţării, urmărirea executării balanţei de plăţi externe, supravegherea activităţilor bancare. Pentru activităţile comerciale ale Băncii Naţionale a României a fost creată Banca Comercială Română S.A..

- Băncile (Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiţii) pe baza Hotărârii Guvernului au fost transformate în bănci comerciale, cu capital de stat şi autohton privat, apropiindu-li-se şi noi statute de organizare şi funcţionare.

- Au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin precum şi sucursale ale unor bănci străine.

Au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin precum şi sucursalele unor bănci străine. Sistemul bancar din România este format din următoarele bănci, în mare parte consolidate:A. Societăţi bancare – persoane juridice romane

În actuala etapă a tranziţiei piaţa este formată din agenţi economici cu capital de stat, cooperatist, privat, străin şi populaţia, care se vor dezvolta în continuare, ceea ce necesită o gamă foarte variată de produse şi servicii bancare de bună calitate, în concordanţă cu cerinţele şi caracteristicile fiecărei grupe de clienţi în parte. Deci, în actuala etapă de tranziţie primul obiectiv al băncilor este să ofere “produse şi servicii bancare de cea mai bună calitate “, cu o servire exemplară, civilizată şi operativă. Crearea noului sistem bancar a urmărit realizarea unui sistem bancar modern, cu soluţii de echilibrare a disponibilităţilor agenţilor economici şi ale populaţiei, existente în bănci, cu creditele necesare solicitate pe piaţa bancară.În decursul anilor, activităţile bancare din România s-au îmbunătăţit permanent după 1989. Băncile, cu unele excepţii, deservesc, în continuare, clienţii din aceleaşi sectoare ca şi până în 1989, astfel:

Ø Banca Română de Comerţ Exterior – activităţi de comerţ exterior;

Ø Banca Agricolă – activitate de agricultură;

Ø Banca Comercială Română (nou înfiinţată) – activităţile comerciale foste ale B.N.R. şi alte activităţi cu caracter comercial;

Ø Băncii Romana de Dezvoltare prin H.G. nr. 1170/970 i-au fost stabilite următoarele obiective:

Ø efectuarea de servicii bancare pentru executarea proiectelor de investiţii economice şi financiare ale statului;

Ø creditarea activităţilor de producţie, investiţii comerciale şi prestări de servicii.

Băncile, în continuare, au acţionat astfel încât până la încheierea perioadei de tranziţie să poată satisface cerinţele şi exigenţele mereu crescânde ale economiei de piaţă în domeniul bancar. Restructurarea şi dezvoltarea sistemului Bancar românesc este un proces amplu şi complex desfăşurat, în principal, pe două lături: cea instituţională şi cea funcţională. Potrivit Legii 33/1991, activitatea bancară în România este organizată şi se desfăşoară prin:

ü B.N.R. (cu rol de bancă centrală);ü Societăţile bancare (constituite din societăţi comerciale).

Prin noua legislaţie bancară, B.N.R. a fost degrevată cu toate activităţile specifice băncilor comerciale, acestea fiind preluate de B.C.R.. Banca Comercială Romană a preluat de la Banca Naţională funcţiile de bancă comercială şi, deci, conturile unităţilor deschise la sucursalele şi filialele Băncii Naţionale. Acest lucru a determinat necesitatea înfiinţării unei reţele de unităţi bancare teritoriale care să facă posibilă continuarea activităţii desfăşurate de unităţile teritoriale Băncii Naţionale. Dezvoltarea operaţiunilor şi serviciilor şi instrumentelor specifice va permite, în timp, diversificarea activităţii bancare. Aceasta va conduce la accentuarea concurenţei, vechea sectorizare fiind înlocuită de o reală specializare bancară, careva depinde de natură şi mărimea

operaţiunilor derulate, de categoria de clienţi cărora fiecare bancă li se adresează şi, nu în ultimul rând, de calitatea serviciilor oferite clienţilor. Băncile noi au posibilitatea derulării, încă de la început, a unei activităţi bancare moderne, informatizate şi atragerii celor mai profitabile companii nou înfiinţate, în calitate de clienţi. Nu în ultimul rând au avut şansa de a decide, pe baza cadrului legal creat, al condiţiilor concrete existente în economie şi al studiilor de marketing efectuate, genul de operaţiuni bancare, cărora doresc să le acorde o atenţie deosebită, în cadrul activităţii de ansamblu a băncii.

Obiectivul principal al pieţei bancare este să ofere avantaje suplimentare clienţilor băncilor, avantaje ce vor rezulta din două considerente importante:

1) Clientul va beneficia de creşterea libertăţii de alegere, prin reorientarea activităţii către instituţii care oferă preţuri mai mici sau prin obţinerea unor servicii care nu erau disponibile anterior;

2) Preţurile (tarife, comisioane), cele mai multe servicii financiare, ar trebui să scadă ca rezultat al pieţei interne mai mari. Concurenţa va fi factorul principal de reducere a preţurilor, deşi poate fi avută în vedere şi reducerea marjei de profit a băncii.

Mutaţii calitative şi cantitative în sistemul bancar românesc după decembrie 1989

Pregătirea mediului unui economii de piaţă presupune remodelarea şi înlocuirea vechiului sistem economic cu unul nou, bazat pe un cadru instituţional cu sisteme financiare, bancare, monetare şi valutare specifice economiei de piaţă. Procesul de remodelare a sistemului bancar a vizat, pe de o parte crearea unui sistem specific economiei de piaţă, iar pe de o altă parte, armonizarea legislaţiei româneşti cu cea a ţărilor din UE.

Remodelarea sistemului bancar românesc a vizat în principal următoarele aspecte:

- Restructurarea sistemului bancar;- Reglementarea, autorizarea şi supravegherea activităţii bancare.

RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR. Procesul de restructurare a sistemului bancar a debutat încă de la sfârşitul anului 1990, când Banca Comercială Română nou înfiinţată a preluat funcţia comercială pe care o desfăşoară până atunci Banca Naţională a României.

Fostele trei bănci de stat specializate au fost transformate în bănci comerciale, putând efectua toate operaţiunile bancare fără a mai ţine cont de specializarea sectorială avută. Odată cu adoptarea celor două legi bancare – Legea privind activitatea bancară şi Legea privind Statutul Bănci Naţionale, care au intrat în vigoare la 3.05.1991(modificate ulterior prin Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară şi Legea nr. 1/1998 privind Statutul Bănci Naţionale a României) să consfinţit crearea unui sistem bancar pe două niveluri, de tip occidental, bazat pe principiul universalităţii băncilor.

Prin lege Banca Naţională a României a căpătat autonomie faţă de puterea executivă, astfel:

- Are personalitatea juridică;- Este unicul organ de emisiune, elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară,

valutară, de credit, de plată, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială societăţii bancare;

- Este un organ consultativ în procesul de elaborare a actelor normative ale autorităţilor publice, care privesc direct politica monetară, activitatea bancară, regimul valutar şi datoria publică;

- Conducerea Bănci Naţionale a României este asigurată de un Consiliu de administrare numit Parlament, membri Consiliului de Administraţie nu pot fi parlamentari sau membrii unui partid politic.

Băncile Comerciale se pot constitui ca raport parţial sau total de capital autohton privat sau străin. Băncile Comerciale sunt dependente, având dreptul să se implice în diverse operaţiuni bancare cu, condiţia respectării reglementărilor bancare emise de Banca Naţională a României. Procesul de privatizare o băncilor comercial cu capital de stat s-a dovedit a fi un proces anevoios, abia în anul 1997 a fost adoptată Legea privind privatizarea Băncilor Comerciale cu capital de stat.

În luna august 1998 s-a declanşat procesul de privatizare a Bănci Române de Dezvoltare (proces încheiat în decembrie 1998 din acţiuni de către Societe Generale) şi-a Bank Post urmând a fi privatizate Banca Agricolă şi Banca Comercială. Modernizarea sistemului de plăţi prin întroducerea unor instrumente specifice economiei de piaţă: cambia, cecul şi biletul la ordin a fost însoţită de deschiderea Casei de Compensaţii interbancară de către Banca Naţională, prin care schimbul de plăţi interbancare este intermediat de către Banca Naţională care coordonează şi administrează 41 de Case de Compensaţie judeţene şi Centrul informatic al compensării şi decontării interbancare prin creşterea vitezei de decontare, siguranţă decontărilor şi reducerea costurilor de operare. Pentru eliminarea riscului în procesul de decontării interbancare (emiterea de instrumente de plată fără acoperire sau cecuri fără autorizarea trasului, încasarea unor instrumente furate, anulate, pierdute) s-a organizat şi funcţionează la Banca Naţională, Centrală Incidentelor de Plăţi (CIP) începând cu luna februarie 1997.Ca urmare a recomandărilor UE în cursul anului 1996 s-a înfiinţat Fondul de garantare a depozitelor populaţiei în sistemul bancar. Începând cu anul 1998 s-a introdus un nou plan de costuri bazat pe principii contabile moderne, care corespunde legislaţie comunitare în domeniu, precum şi unele norme metodologice de tinere a evidenţei contabile de către bănci.

REGLEMENTAREA, AUTORIZAREA ŞI SUPRAVEGHEREA ACTIVITĂŢI BANCARE. Activitatea de autorizare, reglementare şi supraveghere prudenţială a societăţilor bancare are ca obiectiv central menţinerea stabilităţii întregului sistem bancar.

Reglementările elaborate de Banca Naţională a României sunt aliniate la standardele internaţionale în materie fiind în concordanţă atât cu principiile generale stabilite de Comitetul de la Basel privind reglementarea activităţii instituţiilor financiare şi de credit. Ansamblu acestor reglementări au un caracter deosebit întrucât se porneşte de la o abordare a rolului Bănci Naţionale fundamentat diferit de cel practicat în economiile centralizate.În economiile de piaţă, reglementarea şi supravegherea activităţi bancare fie că este executată de Banca Centrală fie de o entitate distinctă, nu se aseamănă cu funcţia de control ierarhic. În paralel cu apariţia de noi bănci, cu capital privat a avut loc şi majorarea capitalului băncilor de stat, prin emisiuni de acţiuni.În 1994 capitalul acestor bănci a crescut pe baza unor injecţii din partea statului de circa 77 miliarde lei, cea ce a condus la creşterea fondurilor proprii cu peste 136% faţă de anul anterior fiind anul cu cea mai mare creştere reală din perioada 1990-1994. Prin normele emise, Banca Naţională a României, pune condiţii exigente conducerii băncilor referitoare la onoralitate, calificarea şi experienţa profesională a acţionarilor care trebuie să constituie adevăraţii giranţi cu gestiune sănătoasă şi prudenta a societăţi bancare.

RESTRUCTURĂRI CANTITATIVE LA NIVELUL SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC. Dacă la începutul anului 1990 sistemul bancar românesc era format dintr-un număr de patru

bănci, la sfârşitul anului 1997 numărul acestora a ajuns la 40 de societăţi bancare, deci o creştere de peste 10 ori a numărului agenţilor economici din acest domeniu. Această creştere este cât se poate de semnificativă pentru procesul de restructurare a sistemului bancar românesc, asupra creşterii concurenţei în această ramură a economiei şi reduceri rolului statului.

Încă din anul 1990, dar cu deosebire în anul 1991, o dată cu adoptarea unei noi legislaţii bancare a apărut noi bănci în economia românească. Aportul la înfiinţarea noilor instituţii bancare provenea nu numai de la structurile puternice existenţe la aceea vreme în economia românească, ci şi la agenţii economici cu capital de stat sau de la instituţii particulare. Nu se poate contesta faptul că înainte de 1990, în economia românească, nu erau întreprinderi industriale, de comerţ puternice şi după acest an ele nu ar mai fi existat, cel mult dacă potenţialul lor nu s-a consolidat, măcar a rămas stabil. La fel nu se poate contesta faptul cererii de fonduri a întreprinderilor de stat, în condiţiile în care acestea îşi propun ambiţioase planuri de restructurare şi retehnologizare, nu era considerabil şi acestea cu atât mai mult cu cât investiţia „planului unic”, care redistribuia resursele până în 1990 le îngreuna mult finanţarea.

O altă cale de formare a băncilor comerciale româneşti a constituit-o pe teritoriul României unele filiale ale unor bănci din străinătate, sau chiar înfiinţarea unor bănci noi cu capital integral străin. Acest proces a început încă din ani 1990-1991, continuă şi astăzi şi a favorizat de legislaţia românească, ce ne pune restricţii asupra apartenentei capitalului străin băncilor nou înfiinţate. Un alt factor favorizator al înfiinţării băncilor cu capital străin a fost şi penuria de capital de împrumut resimţită pe piaţă românească, concurenta redusă din sistemul bancar românesc, aspecte care determină ca pe acest segment de piaţă marjele profitului să fie considerabile pentru agenţii economici. Deşi numărul băncilor româneşti cu capital privat a fost in creste în întreaga perioadă de după 1990, totuşi băncile cu capital de stat continuă să domine de la distanţă sistemului bancar.De altfel trebuie menţionat ca de-şi în ultimi ani băncile cu capital de stat au introdus noi produse şi servicii bancare, puţinii din agenţi economici preferă să lucreze cu ele, acestea bazându-se pe clientelă tradiţională moştenită.

Concluzii

Sistemul bancar românesc a cunoscut de-a lungul timpului un progres influenţat atât de contextul socio-politic cât şi de capacitatea profesională a unor personalităţi marcante domeniu. Începând cu sec.al XIX-lea se conturează primele încercări de a pune bazele unei reţele de bănci puternice dintre care, cea mai importantă se materializează prin înfiinţarea BNR-ului, sistemul cunoscând o înflorire continuă până în 1947, odată cu trecerea la o economie comandată de URSS.

După revoluţia din 1989, începe o perioadă de tranziţie caracterizată în plan economic de economia de piaţă, marcând începutul unei reforme în domeniu, caracterizată în special prin: reorganizarea BNR, înfiinţarea BCR (care preia de la BNR funcţiile unei bănci de tip comercial), reorganizarea şi transformarea unor bănci precum Banca Română de Comerţ Exterior, Banca

Agricolă, Banca de Investiţii, în bănci cu capital de stat şi autohton privat, înfiinţarea unor bănci cu capital autohton şi străin.

În prezent, sistemul bancar românesc este structurat pe două paliere:1. Societăţi bancare – persoane juridice române (ex. BCR, BT etc) şi 2. Sucursalele băncilor străine (ex. Chemical Bank, Societe Generale etc), principalul obiectiv fiind oferirea de servicii şi produse de cea mai bună calitate, de unde rezultă o îmbunătăţire permanentă a activităţilor economice de orice tip (agricol, de comerţ exterior, de producţie etc).

Bibliografie

Alexandru Pintea , Gheorghe Ruşcanu “ Băncile în Economia Românească “ , Editura Economică , Bucureşti , 1995

www.scribid.ro

www.scrigroup.com