CAPITOLUL 2 – EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA

În momentul de faţă, evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-

sociale complexe cu care se confruntă toate statele lumii. Consecinţele nedorite ale

acestui fenomen se cer limitate, deşi eradicarea sa a devenit practic imposibilă. Ceea ce se

întâmplă în prezent este că efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra

nivelurilor fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul pieţei şi poate evident contribui

la sporirea unor inechităţi cu profunde consideraţii în plan social. Dificultăţi se întâmpină

în însăşi definirea noţiunii de fraudă fiscală, motivul fiind acela al impreciziei şi

diversităţii termenilor folosiţi.

Chiar dacă în România, înainte de decembrie 1989,nu se spunea că evaziunea

fiscală este importantă, cu siguranţă ea s-a amplificat odată cu invazia de pseudo-

investitori străini, profilaţi pe introducerea în ţară a unor sortimente de produse de

contrabandă, însoţite şi de importante fraude fiscale1 , creşterea accelerată a modificărilor

legislative referitoare la modul de aşezare şi de percepere a impozitelor către bugetul de

stat, sau existenta companiilor înregistrate în “paradisuri fiscale”.

Alarmarea opiniei publice româneşti în faţa acestui nou fenomen economico-

social, apărut pe scena românească după 50 de ani de cinism aproape perfect, este

justificată de loviturile pe care evaziunea fiscală le aduce societăţii româneşti aflate nu

numai la o cotitură istorică în existenţa ei ci, şi profundă criză economică2 .

Actuala reglementare privind combaterea evaziunii fiscale 3, pe lângă faptul

că realizează o strânsă legătură cu Codul Fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal

şi Legea contabilităţii, defineşte cu exactitate noţiunile de buget general consolidat,

contribuabil, documente legale, formulare tipizate cu regim special, obligaţii fiscale,

operaţiune fictivă, organe competente.

Totodată, noua reglementare arată care este totalitatea infracţiunilor, modul

de pedepsire a acestora, dar şi care sunt cauzele de nepedepsire şi cauzele de reducere a

pedepselor, capitol care lipsea din legislaţia precedentă. Bineînţeles, noua legislaţie

reglementează noi termene şi noi sume în ceea ce priveşte pedepsirea infracţiunilor.

1 Vintilescu Ghe., op.cit., p.3.2 Hoanţă N., Evaziunea fiscală în România , Bucureşti, Editura Economică, 1997, p.247.3 Legea nr. 241/15.07.2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Făcând o comparaţie dintre actuala reglementare şi cea precedentă se poate spune că noua

lege este mult mai clară, mai concisă şi nu lasă loc la interpretare, deci organele de

control fiscal pot asigura combaterea evaziunii şi fraudei fiscale mult mai riguros.

Conform reglementărilor legale în vigoare în tara noastră sunt considerate

Evaziune fiscală următoarele fapte:

Nerefacerea cu intenţie, a documentelor de evidenţă contabilă

distruse4.

Împiedicarea organelor competente de a efectua verificări

financiare, fiscale sau vamale prin refuzul nejustificat de a prezenta

documentele legale şi bunurile de patrimoniu, fie prin împiedicarea

acestora de a intra în sedii, incinte sau pe terenuri5.

Reţinerea sau nevărsarea, cu intenţie, (în cel mult 30 de zile de la

scadenţă) a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii6

2.1 CAUZE ALE EVAZIUNII FISCALE ÎN PERIOADA

ACTUALĂ A ROMÂNIEI Evaziunea fiscală este un fenomen complex care se manifestă ca răspuns al

contribuabilului la acţiunea de constrângere impusă acestuia de către stat şi are cauze economice,

sociale, politice şi morale, generale ori specifice, bine înrădăcinate în caracteristicile perioadei

analizate.

Printre cauzele care generează evaziunea fiscală pot fi reţinute:

a) presiunea fiscală excesivă, gradul redus de suportabilitate a obligaţiilor fiscale

generează din partea contribuabilului o atitudine de respingere şi o tendinţă de

ocolire, ignorare şi desconsiderare a legislaţiei fiscale şi, pe cele de consecinţă,

practicarea evaziunii fiscale pe cele mai diferite căi şi mijloace.

b) Tendinţa naturală a oricărei persoane fizice sau juridice de a obţine venituri

sau cheltuieli cât mai mici, dacă este posibil fară nici o cheltuială, constituie o

altă cauză a evaziunii fiscale.

4 Această faptă se pedepseşte cu amendă de la 5.000- 30.000 ron.5 Pentru aceste fapte pedeapsa constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.6 Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.

c) Menţinerea unei legislaţii fiscale stufoase, în unele cazuri greu de înteles chiar

de către organele de control, confuze, interpretabile, care generează dificultăţi

în aplicare, incită contribuabilul la încălcarea acesteia.

d) Menţinerea unui cadru fiscal permisiv şi tolerant care nu descurajează suficient

încălcarea prevederilor legislaţiei fiscale.

e) Colaborarea insuficientă a aparatului de control fiscal cu alte instituţii ale

statului, în special cu organele de poliţie,generează percepţia slăbiciunii

instituţiilor statului pentru descoperirea marii evaziuni şi sancţionarea drastică

a acesteia.

f) Insuficienţa aparatului de control fiscal, pregătirea insuficientă a unei

insemnate părţi a acestuia, necunoaşterea modului de aplicare corectă a

legislaţiei fiscale ori aplicarea discreţionară a acesteia generează şi menţin

tensiuni în relaţiile cu contribuabilul, tensiuni care se descarcă prin atacuri la

adresa statului, sub forma practicării evaziunii fiscale.

g) Existenţa unei structuri de control fiscal neperformante, lipsite de abilitatea

luptei cu evaziunea fiscală brutală practicată pe cele mai diverse căi şi

mijloace, precum şi capacitatea redusă de anticipare a căilor de practicare a

evaziunii fiscale, de prevenire şi combatere a acesteia.

h) Stimularea insuficientă a aparatului de control fiscal, necorelarea nivelului

salariilor cu importanţa socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunile

neuro-psihice pe care le presupune această activitate generează tendinţa

nepermisă privind “negocierea” şi “pacea”, nepermise pe suprafaţa legislaţiei

fiscale.

2.2 MĂSURI DE LIMITARE A EVAZIUNII FISCALE

APLICABILE ÎN ROMÂNIAPrintre măsurile care pot contribui la limitarea evaziunii fiscale se numără:

O mai bună corelare a legislaţiei fiscale cu ansamblul cadrului

legislative din economie şi armonizarea acestuia cu legislaţia

comunitară7;

Eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza

evaziunea fiscală şi o mai bună corelare a facilităţilor fiscale;

Revederea atribuţiilor organelor Ministerului Economiei şi Finanţelor,

în vederea eliminării paralelismului şi suprapunerile în activitatea de

control financiar şi fiscal, în special în domeniul evaziunii fiscale ;

Accentuarea acţiunilor de control prin sondaj;

Mediatizarea unor materiale specializate, elaborate de Ministerul

Economiei şi Finanţelor împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în

domeniu, care să faciliteze interpretarea unitară a cadrului normativ

privind indentificarea şi combaterea evaziunii fiscale;

Stabilirea unui nivel de salarizare optim al personalului angajat în

apratul fiscal, pentru evitarea traficului de interese şi a mitei;

Implementarea unui sistem informatic ( cu aceeaşi bază de date pentru

tot teritoriul României ) care să permită, on-line şi în timp real,

cunoaşterea situaţiei tuturor contribuabililor;

Asigurarea anuală şi ori de câte ori e cazul a training-ului personalului

din Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu atribuţii în identificarea şi

combaterea evaziunii fiscale.

CAPITOLUL 3 POSIBILITĂŢI DE DIMINUARE ŞI MENŢINERE SUB

CONTROL A EVAZIUNII FISCALE

7 Spre exemplu, în 17.03.2008 Comisia Europeană a adoptat amendarea Directivei TVA şi a Regulamentului privind cooperarea administrativă în domeniul TVA în vederea colectării şi a schimbului de informaţii referitoare la tranzacţiile intra-comunitare, începând cu anul 2010, astfel statele member vor putea identifica mult mai rapid fraude de tip carusel.

Diminuarea fenomenului evaziunii fiscale pănă la nivelul menţinerii sub

control a acesteia este un proces complex ce presupune abordarea pluridisciplinară şi luarea unor

măsuri de natură legislativă, organizatorică, socială şi psihologică care să asigure îmbunătăţirea

mediului de afaceri şi să contribuie la sporirea gradului de conformare voluntară în achitarea

obligaţiilor către bugetul general consolidat.

În acest sens, considerăm că principalele măsuri de contracarare a efectelor

negative ale evaziunii fiscale asupra securităţii naţionale sunt următoarele:

1. Perfecţionarea cadrului fiscal legislativ actual, asigurarea simplităţii, stabilităţii,

coerenţei, comprehensivităţii prevederilor legislaţiei fiscale, îmbunătăţirea pe această cale

a mediului de afaceri şi sporirea activităţii economiei noastre în faţa investitorilor străini.

2. Schimbarea misiunii administraţiei fiscale prin iniţierea acelor măsuri care să asigure

creşterea gradului de conformare voluntară, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între

contribuabili şi administraţia fiscală, creşterea autorităţii şi prestigiului autorităţii fiscale

în faţa contribuabililor.

3. Diminuarea presiunii fiscale prin adaptarea nivelului fiscalităţii la cerinţele unei

dezvoltări durabile şi consistente, care să asigure relansarea prin investiţii a dezvoltării

economiei naţionale, crearea de noi locuri de muncă, menţinerea puterii de cumpărare a

monedei nţionale.

4. Continuarea procesului de reorganizare a autorităţii fiscale din România, care să asigure

creşterea capacităţii de exerciţiu în administrarea sistemului fiscal, sporirea vitezei de

reacţie la stimuli interni şi externi şi a capacităţii de adaptare la cerinţele unei

administraţii fiscale moderne şi performante.

5. Creşterea gradului de stimulare şi motivare a aparatului de inspecţie fiscală prin corelarea

importanţei sociale, a dificultăţilor, presiunii neuropsihice şi condiţiilor în care se

desfăşoară această activitate cu nivelul de salarizare, asigurarea condiţiilor pentru

stabilizarea personalului şi sporirea disponibilităţii pentru continuarea activităţii în

domeniul fiscal.

6. Întărirea rolului şi funcţiilor administraţiei fiscale, creşterea capacităţii de administrare a

veniturilor bugetare, prin:

-luarea în considerare a evaziunii fiscale ca factor major de risc la adresa

securităţii naţionale şi înăsprirea legislaţiei de sancţionare severă a acestui fenomen;

-aplicarea cu stricteţe a măsurilor de executare silită în situaţia ignorării cronice

a legislaţiei fiscale, neachitării la termen a obligaţiilor ori perpetuării fenomenului de

evaziune fiscală.

7. Dezvoltarea funcţiei de asistare a contribuabililor, sporirea disponibilităţii şi receptivităţii

faţă de dificultăţile şi problemele cu care se confruntă contribuabilii, reconstrucţia relaţiilor

între aceştia.

3.1 PREVENIREA ŞI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE

ŞI INSTRUMENTE FOLOSITE ÎN ACEST SCOP

Evaziunea fiscală are o evoluţie determinată de acţiunea concertată a unor

factori, cum sunt: dinamica economiei reale, dimensiunea cantitativă şi calitativă a cadrului

legislativ şi instituţional, nivelul fiscalităţii, alţi factori interni sau externi. Fenomenul

evazionist este unul complex, cu implicaţii negative pe multiple planuri şi, ca atare, el trebuie

urmărit în permanenţă, pentru a putea fi combătut în mod cât mai eficient.

Practica fiscală internaţională atestă că un sistem fiscal modern trebuie să aibă şi

compartimente care să conducă la educarea şi informarea promtă a contribuabililor în

legătură cu obligaţiile lor privind întocmirea corectă a declaraţiilor de impunere, a ţinerii

unor evidenţe corecte a veniturilor şi cheltuielilor ocazionate de activitatea desfăşurată,

pedepsele şi sancţiunile care se aplică celor care încalcă prevederile legale.

Printre măsurile care mai pot fi avute în vedere pentru limitarea ariei evaziunii

fiscale, considerăm că pot fi menţionate:

Corelarea sistematică a legislaţiei fiscale cu ansamblul cadrului legislativ

din economie şi a mutaţiilor care intervin pe plan socio-economic;

Eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza

evaziunea fiscală şi o mai bună corelare a facilităţilor fiscale;

Legislaţia fiscală trebuie să cuprindă în mai mare măsură, pe lângă

prevederile punitive, şi pe cele care pot conduce la un comportament

economic normal şi pe cale de consecinţă la limitarea ariei evaziunii

fiscale;

Eliminarea unor paralelisme şi suprapuneri care mai există în activitatea

organelor de control financiar şi fiscal, în ceea ce priveşte supravegherea

fiscală, controlul fiscal şi combaterea evaziunii fiscale, şi asigurarea

coordonării unitare în profil teritorial şi la nivel central a tuturor

activităţilor de control;

Utilizarea în mai mare măsură a controlului prin excepţie (sondaj) şi

trecerea pe un plan mai secundar a controlului permanent şi excesiv;

Stabilirea unui raport, care să tindă spre optim, între salariu şi stimulente

pentru cointeresarea aparatului fiscal.

Principala direcţie de combatere a fenomenului de evaziune fiscală se face prin

măsuri legislative(instrumente de lucru). În acest sens a fost elaborată Legea nr. 87/1994 pentru

combaterea evaziunii fiscale, care a fost perfecţionată prin Legea nr. 161/2003 privind unele

măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi

în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. În prima parte a legii este definită

noţiunea de evaziune fiscală şi sunt stabilite obligaţiile contribuabililor care desfăşoară activităţi

permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile. În partea a doua sunt prevăzute

capitole distincte de infracţiuni şi pedepse, cât şi contravenţii şi sancţiuni.

Dintre infracţiuni menţionăm:

Refuzul de a prezenta organelor de control, împuternicite conform legii, documentele

justificative şi actele de evidenţă contabilă, precum şi bunurile materiale supuse

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la fondurile publice, în vederea stabilirii obligaţiilor

bugetare;

Întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a documentelor primare ori acceptarea de

astfel de documente în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile, dacă fapta a

avut drept consecinţă diminuarea veniturilor sau surselor impozabile;

Punerea în circulaţie, în orice mod fără drept, sau deţinerea în vederea punerii în

circulaţie, fără drept, a documentelor financiare şi fiscale;

Sustragerea de la obligaţiile fiscale prin neînregistrarea unor activităţi pentru care legea

prevede obligaţia înregistrării sau prin exercitarea de activităţi neautorizate în scopul

obţinerii de venituri;

Sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale, în scopul obţinerii de

venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei

impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor, ca urmare a unor operaţiuni

fictive;

Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în acte contabile sau în alte documente

legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de

operaţiuni sau cheltuieli nereale în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau

contribuţia;

Organizarea şi conducerea de evidenţe contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte

contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte

mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor sau surselor imopozabile;

Emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu ştiinţă de documente

fiscale false.

Contravenţiile sunt acele fapte care, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii

încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, care au un pericol social mai mic şi dintre

ele menţionăm:

Nedeclararea, în termenele prevăzute de lege, de către contribuabilli, a veniturilor şi

bunurilor supuse impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;

Calcularea eronată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, cu consecinţa diminuării

valorii creanţei fiscale cuvenite statului;

Nepredarea de către contribuabili, la cererea organului de control, a documentelor

justificative şi contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite obligaţiile

fiscale;

Refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor

şi taxelor, în vederea stabilirii veridicităţii declaraţiei de impunere şi a realităţii

înregistrării acestora;

Nereţinerea şi nesăvârşirea, potrivit legii, la termenele legale, de către contribuabili

cărora le revin asemenea obligaţii, a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor care se

realizează prin stopaj la sursă;

Neaducerea la îndeplinire, la termen, a dispoziţiilor date prin actul de control încheiat

de organele financiar-fiscale;

Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 87/1994 republicată;

Neonorarea, în mod nejustificat, de către bănci sau instituţii financiare, la care

contribuabilii au deschise conturi de disponibilităţi băneşti, a tipurilor de creanţă

fiscală emise de organele competente, în vederea urmăririi silite a impozitelor, taxelor

şi a contribuţiilor neachitate la termen, inclusive a dobânzilor;

Pe lângă Legea nr. 87./1994 republicată, menţionată mai sus, au mai fost create

şi alte instrumente de lucru ( acte normative ) care, direct sau indirect, în totalitate sau parţial,

combat fenomenul de evaziune fiscală. Aceste reglementări completează cadrul juridic al

sistemului fiscal actual şi pun în practică instrumente de acţiune specifice economiei de piaţă.

Dintre acestea menţionăm:

Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001, privind organizarea ţi funcţionarea cazierului

fiscal şi Legea nr. 410/2002, privind aprobarea OG nr. 75/2001;

Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;

Legea nr. 31/1990, republicată privind societăţile comerciale;

Legea nr. 26/1990, republicată privind Registrul comerţului;

Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

Sancţiunile fiscale sunt multiple şi ele pot fi clasificate în raport cu severitatea şi

modul de aplicare, astfel:

Amenda fiscală ( contravenţională ) este mijlocul cel mai obişnuit pentru sancţionarea

abaterilor fiscale, considerate contravenţii şi se aplică de organul de control în sumă fixă

Amenda penală, aplicată de instanţa judecătorească pe baza actelor de control fiscal

pentru fapte considerate infracţiuni;

Dobânda reparatorie sau majorările de întârziere şi penalităţile pentru neplata integrală şi

la termen a impozitelor şi taxelor datorate;

Confiscarea bunurilor, ca o măsură complementară, potrivit legii;

Repararea prejudiciului adus statului în cazul evaziunii fiscale prin aceea că organul de

control are legiferat dreptul de a stabili, prin estimare, nivelul impozitului sau taxei

datorate, utilizând orice documente şi informaţii referitoare la activitatea şi perioada

desfăşurată.

Această ultimă măsură, alături de sancţiunile fiscale menţionate mai sus, care

fac

obiectul noilor reglementări, constituie o dezvoltare şi reconsiderare a sistemului fiscal din ţara

noastră.

Ca o concluzie finală, se poate afirma că fără o analiză profundă şi sistematică

a mecanismelor interne- coroborate şi cu cele internaţionale- ale fenomenului evazionist este

greu să se pună în mişcare instrumente şi măsuri care să conducă la combaterea eficace şi la

prevenirea evaziunii fiscale.