ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI FACULTATEA DE FINANTE, ASIGURARI, BANCI SI BURSE DE VALORI

TEZA DE DOCTORAT

CONDUCATOR STIINTIFIC: PROF. UNIV. DR. GHEORGHE BISTRICEANU

DOCTORAND: EC. OLTEANU ION

BUCURESTI 2003

CUPRINS

INTRODUCERE 3 CAP. I SISTEMUL FISCAL 6 1.1 ISTORIA SISTEMULUI FISCAL N ROMNIA 12 1.1.1 Sistemul fiscal din Romnia de la nceputuri pna n anul 1948 13 1.1.2 Sistemul fiscal din Romnia n perioada comunista 28 1.1.3 Sistemul fiscal din Romnia dupa anul 1990 32 1.2 CLASIFICAREA SISTEMELOR FISCALE 38 1.2.1 Clasificarile tehnice 39 1.2.2 Clasificarile economice 43 1.3 EVALUAREA MATERIEI IMPOZABILE 48 1.3.1 Metode declarative 49 1.3.2 Metode prezumtive 52 1.3.3 Metode de evaluare administrativa 54 CAP. II POLITICA SI PRESIUNEA FISCALA 58 2.1 POLITICA FISCALA SI POLITICA BUGETARA 59 2.2 IMPOZITUL- INSTRUMENT DE POLITICA CONJUCTURALA 62 2.2.1 Sensibilitatea impozitului 62 2.2.2 Incidenta impozitului 64 2.2.3 Masuri directionale ale politicii fiscale 66 2.3 POLITICA FISCALA SI AGENTUL ECONOMIC 70 2.4 FISCALITATEA SI POLITICA SOCIALA 76 2.5 STABILIREA LIMITEI PRESIUNII FISCALE 78 2.5.1 Teoria impozitului optim 87 2.5.2 Rezistenta la impozite 94 2.6 PRESIUNEA FISCALA N ROMNIA. 96 2.6.1 Presiunea fiscala la nivel national 96 2.6.2 Presiunea fiscala la nivelul agentului economic 101 CAP III EVAZIUNEA FISCALA 104 3.1 CONSIDERATII GENERALE 104 3.2 DEFINITIA SI CLASIFICAREA EVAZIUNII FISCALE 107 3.2.1 Cu privire la definitia evaziunii fiscale si a fraudei fiscale 107 3.2.2 Clasificarea juridica a evaziunii fiscale 114 3.3 MANIFESTARILE FRAUDEI FISCALE 116 3.3.1 Manifestarile sociologice ale evaziunii fiscale 116

3.3.2 Evaziunea fiscala nationala 122 3.3.3 Evaziunea fiscala internationala 124 3.4 EVAZIUNEA FISCALA N ROMNIA. 132 3.5 FUNCTIILE EVAZIUNII FISCALE 142 3.5.1 Functia generala a evaziunii fiscale 142 3.5.2 Functia evaziunii fiscale n Romnia 155 3.6 INSTRUMENTE DE MASURA A EVAZIUNII FISCALE 158 3.6.1 Metode aproximative 158 3.6.2 Metode statistice 161 CAP.IV CONTROLUL FISCAL. 167 4.1 NECESITATEA EXERCITARII CONTROLULUI FISCAL, FORMELE SI METODELE ACESTUIA 168 4.1.1 Istoricul privind controlul fiscal n Romnia 168 4.1.2 Locul si importanta controlului fiscal 172 4.1.3 Formele si metodele controlului fiscal 174 4.2 ORGANELE DE CONTROL FISCAL SI COMPETENTELE ACESTORA 182 4.2.1 Organele de control fiscal 182 4.2.2 Competentele de control fiscal 187 4.3 DOCUMENTELE DE CONTROL FISCAL SI VALORIFICAREA ACESTORA 202 4.3.1 Actele de control ntocmite de organele fiscale 202 4.3.2 Masuri de valorificare a rezultatelor controlului fiscal 205 CAP.V METODE SI TEHNICI DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE 208 5.1 PERFECTIONAREA SISTEMULUI FISCAL 208 5.2 PERFECTIONAREA CONTROLULUI FISCAL 221 5.3 SANCTIONAREA EVAZIUNII FISCALE 247 CONCLUZII GENERALE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALA; COMBATEREA SI PREVENIREA EVAZIUNII FISCALE 251 ANEXE 257 BIBIOGRAFIE 274

INTRODUCERE

Dorinta fiecaruia dintre noi este de a cstiga ct mai multi bani n mod cinstit

pentru a realiza obiectivele pe care le propunem. Aceasta depinde, nsa, de mai

multi factori cum ar fi: pregatirea profesionala, abilitatea, agilitatea si uneori

norocul. O mare parte din banii cstigati sunt preluati de catre stat sub forma

impozitelor si taxelor fara a se oferi o contraprestatie directa pentru aceasta, ceea

ce face ca averea individului sau a agentului economic sa se diminueze si, astfel,

sa nu mai poata realiza partial sau n totalitate obiectivele propuse. Cum este

foarte greu sa se desparta de o parte din veniturile care Ii se cuvin, cauta sa se

sustraga de la plata impozitelor si taxelor datorate fie folosind imperfectiunile legii,

fie ncalcnd-o.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadecvetelor unei

legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum

si a neprevederii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot att de vinovata

ca si acei pe care i provoaca prin aceasta evaziune.

Evaziunea fiscala a devenit un pericol social care afecteaza economia unui

stat, alaturi de tulburarile sociale. Prin trecerea la noul tip de economie, agentului

economic romn nu i-a fost greu sa-si adapteze comportamentul astfel nct

evaziunea fiscala sa devina o maniera de lucru. Mai greu a fost pentru guvern,

care dupa aproape cincizeci de ani de civism fiscal, evaziunea fiscala a aparut ca

un fenomen economico-social care a lovit si loveste veniturile statului puternic si

acum dupa aproximativ 13 ani la fel ca la nceputul anilor 90.

Democratizarea finantelor publice din tara noastra a produs o reactie

antifiscala mai ales n rndul acelora care naintea introducerii reformelor fiscale,

erau exonerati sau se bucurau de importante privilegii n ceea ce priveste

obligatiile fiscale.

Desi, sistemul fiscal din tara noastra si contabilitatea nationala au fost

adaptate, ntr-o mare masura, fiscalitatii internationale, ndeosebi cerintelor

Comunitatii Economice Europene (datorita legaturilor economice cu aceasta,

investitiilor efectuate de agentii economici din aceste tari n Romnia si a dorintei

de aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana), fenomenul evaziunii fiscale s-a

dezvoltat continuu, ndeosebi la adapostul legilor.

Inexistenta specialistilor n aplicarea corecta a legilor fiscale, n special n

rndul functionarilor publici, precum si a accentuarii fenomenului de coruptie

(specific tarilor slab dezvoltate sau n tranzitie la economia de piata) au facut ca

acest fenomen sa ia o amploare fara precedent n tara noastra. Practic, nu exista

agent economic care sa eludeze legile fiscale.

Legislatia privind combaterea evaziunii fiscale este ca si inexistenta, iar cea

n vigoare nu poate fi aplicata de organele competente faptele prevazute n

aceasta fiind greu de dovedit.

Odata cu sporirea actiunilor de combatere si prevenire a evaziunii fiscale se

constata o tot mai pregnanta perfectionare a metodelor si formelor de evaziune

fiscala, organizarea si cooperarea n scopul savrsirii de fapte de evaziune fiscala,

cu consecinta diminuarii creantelor fiscale ale statului. n acest sens se pot

mentiona nedeclararea de bunuri si servicii, disimularea veniturilor realizate,

comercializarea de marfuri a caror provenienta nu poate fi dovedita n conditiile

legii si nenregistrarea veniturilor din comercializarea acestora, utilizarea de firme

fictive, realizarea de operatiuni fictive reflectate n cheltuieli, inclusiv operatiuni de

aceasta natura cu strainatatea, consecinta constituindu-se n scurgeri de sume n

valuta n afara tarii. La acestea se adauga contrabanda, necunoasterea, ignorarea

si interpretarea abuziva a legilor fiscale sau aplicarea eronata a acestora si

totodata refuzul la plata sau tergiversarea obligatiilor fiscale.

Evolutia si dinamica fenomenului evazionist, a prejudiciilor nregistrate prin

evaziune fiscala demonstreaza, pe fondul situatiei economiei romnesti, ca s-au

amplificat cazurile de eludare a legilor fiscale, att n sectorul public, ct si n

domeniul organizarii si functionarii sectorului privat.

n aproape toate sectoarele de activitate se constata cazuri de nerespectare

a dispozitiilor privind aplicarea legilor fiscale, reglementarilor vamale si normelor

de comert, urmarindu-se sustragerea de la plata a impozitelor si taxelor datorate

statului.

Pe masura adncirii cooperarii economice internationale si a dezvoltarii

relatiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite si cu nivel de fiscalitate diferit,

evaziunea fiscala nu se manifesta doar ca un fenomen national, ci a devenit unul

international. Multi agenti economici si transfera afacerile catre tari cu fiscalitate

redusa, acest fenomen fiind greu de controlat de catre guvernanti.

Pericolele care pot afecta economia datorate unei evaziuni fiscale excesive

au fost semnalate si analizate de mai multi specialisti. Acestea se pot manifesta

prin:

- privarea bugetului de stat de veniturile stabilite prin lege a fi ncasate de

la contribuabili;

- inducerea de inechitati n rndul contribuabililor n legatura cu prelevarile

suportate de acestia;

- alterarea mediului economic, social si politic.

n vederea elaborarii acestui material s-au valorificat rezultatele cercetarilor

n domeniul evaziunii fiscale (nationale si internationale) si controlului fiscal,

precum si experienta dobndita n activitatea profesionala.

Lucrarea de fata abordeaza legaturile complexe dintre sistemul fiscal,

politica fiscala, presiunea fiscala si evaziunea fiscala, comparatii dintre evaziunea

fiscala din Romnia si tarile dezvoltate din Europa si SUA, cauzele care au dus si

duc la cresterea evaziunii fiscale, rolul controlului fiscal si perfectionarea acestuia,

metodele si tehnicile de prevenire si combatere a evaziunii fiscale.

Lucrarea prezinta o analiza a presiunii fiscale asupra agentului economic si

a populatiei, a nivelul evaziunii fiscale n functie de presiunea fiscala si de politica

fiscala, a metodelor de combatere si prevenire a evaziunii fiscale si a concluziilor

ce se desprind din aceasta analiza.

CAPITOLUL I

SISTEMUL FISCAL

Sistemul fiscal este definit ca totalitatea impozitelor instituite ntr-un stat

care-i procura acestuia o parte covrsitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit

avnd o contributie specifica si un rol important n economie.

Sistemul fiscal este n mod normal expresia vointei politice a unei comunitati

umane organizata pe un teritoriu determinat si dispunnd de o autonomie

suficienta pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezinta, sa se

doteze cu o serie de reguli juridice si fiscale.

Orice sistem fiscal are urmatoarele caracteristici:

Exclusivitatea aplicarii care presupune faptul ca el se aplica ntr-un

teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un

buget sau un sistem bugetar.

Autonomia tehnica, adica un sistem fiscal este autonom din punct de

vedere tehnic daca este un sistem fiscal complet, ceea ce nseamna ca acesta

contine toate regulile de asezare, lichidare si ncasare necesare pentru punerea

sa n aplicare.

Aceasta autonomie are loc chiar daca continutul unui sistem fiscal dat, a

fost elaborat sub influenta directa sau indirecta a altui sistem fiscal, sau daca el

evolueaza n aceeasi directie cu cea din urma.

Daca un sistem fiscal, prezentnd cele doua caracteristici de mai sus, a fost

elaborat de organele proprii ale teritoriului n care se aplica, se va putea vorbi de

autonomie fiscala completa sau de suveranitate fiscala.

Statul suveran din punct de vedere politic si fiscal poate sa exercite o putere

fiscala absoluta sau de suveranitate fiscala.

Statul suveran din punct de vedere politic si fiscal poate sa exercite o putere

fiscala n cadrul teritoriului sau. Sistemele fiscale au aparut si evoluat n functie de

interesele si nevoile diferiti lor stapni, de aceea organizarea fiscului nu a fost

agreata nca de la nceputuri.

Fiecare stat, din antichitate si pna astazi, si-a adoptat propriul lui sistem

fiscal, mai mult sau mai putin perfectionat, dupa cum aceasta a cunoscut o mai

mare sau mai mica putere economica si militara. Sunt astfel cunoscute sistemele

fiscale ale Chinei, Mesopotamiei, Indiei, Egiptului si Romei, din antichitate, aparute

si perfectionate n strnsa legatura cu nevoile razboaielor purtate de aceste state

pentru expansiuni teritoriale, sau n interior pentru mentinerea ordinii sau

frontierelor. Spre exemplu n China sunt cunoscute reformele fiscale din secolul V

.e.n., cnd s-a creat monopolul de stat asupra sarii, fierului si alcoolului, iar n

secolul VII e.n. a fost instituit impozitul pe recolta.

n Roma antica n materie administrativa a fost creat n anul 6 e.n. bugetul

militar (aerarium militare), destinat achitarii pensiilor veteranilor, dar si pentru

acoperirea celorlalte cheltuieli militare. O alta noutate o constituie instituirea

visteriei imperiale, aceasta centraliza veniturile provinciilor de rang imperial si

impozitul vamal, prelund si sumele obtinute din confiscari, cele de pe domeniu

public, impozite pe vnzari si eliberari de sclavi.

Pentru statul roman impozitele reprezentau principala sursa de venituri. n

functie de obiectivul impus impozitarii existau :

a) impozite directe - pe pamnt, pe persoana tributum capitis si, mai

trziu, pe mosteniri- vicesima hereditatium;

b) impozite indirecte care vizau , in principal, activitatile comerciale;

c) impozite extraordinare pe veniturile particulare (prazi de razboi, amenzi,

confiscari , dari speciale, monopoluri).

n alta epoca, Iustinian, mparatul Bizantului, n legislatia sa Digestele

apare un titlu special numit dreptul fiscului. Aparator al dreptului fiscului,

Iustinian este n acelasi timp si aparatorul celor cu obligatii fata de acesta. El

recomanda celor care strngeau darile ca sa se comporte asemenea parintilor

fata de copii, sa fie drepti n solutionarea pricinilor, sa-i apere pe nevinovati, dar

sa-i pedepseasca potrivit cu legea pe cei rai platnici, sa nu primeasca mita de la

contribuabili etc.

Sistemele fiscale, n decursul istoriei, ca si astazi, au evoluat urmarind n

principal ca:

a) prin numarul si marimea impozitelor sa satisfaca necesitatile de fonduri

ale statului;

b) sa simplifice si sa nlesneasca munca de colectare a impozitelor;

c) impozitele sa fie tolerate de contribuabili;

d) sa creasca numarul contribuabililor pentru eliminarea inechitatilor;

Impozitele finanteaza activitatile statului. Totusi impozitele sunt si

instrumente prin intermediul carora statul redistribuie venitul si avutia si sunt o

parte integranta a politicii fiscale a statului, fiind utilizate la stabilirea cererii

agregate. Impozitele, ca instrumente politice, au unele functii de ndeplinit si

obiective de satisfacut. Din aceasta cauza nu este surprinzator faptul ca sistemul

fiscal este fortat atunci cnd obiectivele politice intra n conflict. Daca activitatea

statului mbunatateste sau nu bunastarea sociala, aceasta depinde si de faptul ca

statul are la dispozitie sau nu un sistem fiscal bun. Raspunsul la aceasta ntrebare

este direct legat de principiile impozitarii si ce se ntelege prin sistem fiscal bun.

Cele doua principii sunt: principiul avantajului (echivalentei) si principiul capacitatii

de a plati.

Principiul avantajului, ca teorie privind impozitarea si are originea n

schimbul voluntar sau teoria pretului din finantele publice si examineaza costurile

si avantajele (beneficiile) activitatilor sectorului public care pune fata n fata

cetateanul individual si statul. Indivizii, se presupune ca, si adapteaza consumul

de bunuri (publice sau private) astfel nct avantajul marginal din consum este

egal cu costul marginal. Regula care se desprinde este ca, n general contributia

fiecarui individ la impozite trebuie sa se bazeze pe avantajul primit din

consumarea bunurilor publice. Aceasta teorie mai este cunoscuta ca teoria

echivalentei.

Principiul avantajului sufera unele carente rezultate din faptul ca el vine n

contradictie cu unele din functiile si modul de constituire a unui sistem fiscal.

ntelegnd impozitele ca plati voluntare pentru furnizarea de bunuri publice,

principiul nu este conform cu realitatea n care impozitele sunt coercitive. Daca

impozitele ar fi voluntare si bazate pe evaluarea marginala a fiecarui individ a

avantajului primit, n acest caz s-ar oferi ocazia pentru toata lumea sa

subaprecieze avantajele pe care ei, n realitate le primesc, si deci sa ceara

impozite mai mici. Acest principiu ignora complet necesitatea redistribuirii venitului

catre stat.

Principiul capacitatii de a plati a contribuabilului, n loc de a baza

obligatiile fiscale ale unui individ pe ct de mult beneficiaza acesta de pe urma

cheltuielilor publice (ct primeste din acestea), fondeaza perceperea impozitelor

pe ct de mult si permite individul sa plateasca. Acest principiu si are originea n

preocuparile economistilor finantelor publice din sec. XIX-lea si nceputul sec. XX,

care au crezut n minimalizarea sacrificiului individual al impozitarii si n realizarea

acestui obiectiv, si care au fost preocupati de reducerea cheltuielilor publice. De

asemenea, ei au cerut ca sistemul de impozitare sa fie ?just?. Acest principiu al

egalitatii impozitarii s-a bazat pe o notiune speciala a justitiei, aceea ca egalitatea

n plata impozitelor implica egalitatea n sacrificiu. Presupunnd o anumita relatie

pozitiva dintre venitul agregat si satisfactie, impozitele, considerate independent

de avantaje, produc sacrificiul. n jurul acestei notiuni au fost dezvoltate teoriile

sacrificiului egal, proportional si minimal.

Sacrificiul egal este definit ca o pierdere egala sau constanta de utilitate de

fiecare contribuabil. Sacrificiul proportional nseamna o pierdere de utilitate care

asigura ca indicele utilitatii dupa impozitare ntre contribuabili, este echivalent cu

indicele nainte de impozitare. Teoria sacrificiului minim presupune o structura a

impozitarii care sa minimalizeze pierderea utilitatii agregate cnd aceasta este

totalizata pentru toti contribuabilii.

Strns legata de teoria sacrificiului egal este teoria sacrificiului progresiv,

printre sustinatorii caruia se numara J.J. Rousseau, Proudhon si Say. n Romnia,

impozitarea progresiva a fost adoptata pentru prima data prin legea contributiilor

directe din anul 1923. Obiectiunile care s-au ridicat de-a lungul timpului, n

legatura cu impozitarea progresiva sunt:

a. nu se stie de unde sa nceapa progresivitatea si unde sa se termine;

b. daca impozitul progresiv este prea ridicat, da loc de fraude;

c. minimul care nu trebuie sa fie impozitat;

d. o tendinta de nivelare a veniturilor.

Teoria capacitatii contributive a fost fundamentata de Adam Smith si John

Stuard Hill. Critica teoriei capacitatii de a plati vizeaza n primul rnd presupunerile

pe care le face aceasta teorie:

1. venitul este presupus a fi cel care determina utilitatea;

2. utilitatea marginala a venitului se presupune ca este cunoscuta si n

descrestere pe masura cresterii venitului;

3. utilitatile relative ale indivizilor sunt presupuse a fi masurate prin

diferentele dintre veniturile acestora;

4. este admisa comparatia dintre persoane a utilitatii.

Sistemele fiscale au avut si au n general urmatoarele coordonate:

a) trecerea de la impozite analitice la impozite sintetice;

b) adoptarea de noi procedee de asezare si lichidare a impozitelor;

c) cresterea randamentului fiscal.

Evolutia de la impozitului analitic la cel sintetic este considerat de catre

specialisti, fenomenul cel mai important al fiscalitatii. Impozitul sintetic este cel

care este stabilit n func tie de o marime economica considerata ce apartine n

totalitatea sa unui contribuabil (venit, cifra de afaceri, patrimoniu) n timp ce

impozitul analitic nu se sprijina dect pe un element determinant al contribuabilului

(un gen de venit).

n ceea ce priveste fiscalitatea directa, fenomenul se manifesta prin evolutia

de la impozitarea cedulara la impozitarea unitara (impozitul global) care se refera

la un contribuabil real, cel care suporta, n definitiv sarcina fiscala. n ceea ce

priveste impozitul indirect, acesta este suportat de consumator. n decursul

timpului, fiscalitatea indirecta asupra veniturilor a evoluat catre taxele aplicate

asupra unor marimi economice abstracte (ex. taxa pe valoarea adaugata).

Distinctia istorica si comoda dintre impozitele directe si indirecte, este astazi

nlocuita printr-o clasificare stabilita n functie de natura elementului economic luat

ca baza de impozitare (impozit pe venit, pe cheltuieli, pe capital). n ceea ce

priveste transformarea tehnicilor de impozitare, n materie de asezare s-a trecut,

de la procedee de stabilire dupa indicii sau semne exterioare, la procedee de

evaluare directa pe baza unei declaratii verificate care trebuie sa demonstreze

venitul sau cifra de afaceri impozabila reala, reiesita din date contabile probante

cu declaratiile tertilor.

Progresele obtinute n tehnica fiscala au permis o crestere puternica a

presiunii fiscale, ajungnd ca aceasta sa creasca de la 30.9% n anii 60 la 41.2%

n 1992 n tarile Uniunii Europene. Toate aceste progrese au fost si sunt posibile

numai n masura n care sistemul fiscal se sprijina pe o serie de principii de

impunere. Este vorba de unele principii moderne, care s-au adaugat la canoanele

sugerate de Adam Smith (echitate, certitudine, eficienta-randament, comoditate)

dintre care amintim: neutralitate, stabilizare, efect stimulativ-nestimulativ,

flexibilitate si stabilitate, redistribuirea operativa a venitului si avutiei. La aceste

principii economistul francez Maurice Allais, laureat al premiului Nobel n anul

1988 propune unele principii legate n principal de personalitatea subiectului

impozabil: individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, legitimitatea si lipsa

de arbitru.

Referindu-se la sistemul fiscal din SUA, Richard Musgrave arata ca acesta,

ca al oricarei tari, s-a dezvoltat ca raspuns la o serie de influente economice,

politice si sociale. Acesta nu a fost construit n consecinta dupa cerintele optime

pentru o structura a impozitelor bune. De la Adam Smith pna n prezent

economistii au propus o serie de astfel de cerinte, printre care cele mai importante

sunt:

1. Distributia sarcinii fiscale trebuie sa fie echitabila.

2. Impozitele trebuie alese astfel nct sa minimizeze mpiedicarea luarii

deciziilor economice astfel dect au loc acestea n cazul pietelor eficiente.

3. Daca politica fiscala este folosita pentru atingerea unor obiective cum ar

fi marimea stimularii investitiilor, aceasta trebuie sa fie conceputa astfel nct sa

minimizeze nerealizarea echitatii sistemului.

4. Structura impozitelor trebuie sa usureze folosirea politicii fiscale pentru

obiectivele stabilizarii si cresterii economice.

5. Costurile de administrare si de conformare trebuie sa fie asa de mici nct

sa fie compatibile cu alte obiective.

Aceste cerinte alaturi de altele (sa fie stabil, admitnd un numar minim de

schimbari n structura si nivelul impozitelor; sa fie transparent pentru a facilita

dezbaterea politica si adoptarea deciziilor de politica fiscala; sa fie sensibil la

relatiile dintre diferite structuri ale administratiei publice), pot fi folosite ca si criterii

pentru evaluarea calitatii unui sistem fiscal.

1.1 ISTORIA SISTEMULUI FISCAL N ROMNIA

Viitorul oricarui stat modern este de neconceput fara un sistem fiscal

performant prin randament si suportabilitatea din partea contribuabililor. Starea

prezenta de prosperitate a unui stat contemporan este dependenta de istoria

propriului sistem fiscal, de felul n care acesta a fost conceput si a functionat.

Ceea ce deosebeste o tara aflata n progres de una aflata n declin este, n buna

masura, preferinta aratata construirii viitorului. Aceasta preferinta se masoara prin

impozite, mprumuturi si rata dobnzii.

n tara noastra, despre progres perceptibil se poate vorbi numai odata cu

intrarea n orbita capitalismului, intrare nlesnita de prevederile Regulamentelor

Organice. Procesul revolutiei burgheze a naintat ntr-un mod vertiginos, ce a

suprapus elemente noi, burgheze, peste vechile elemente feudale. Cu reformele

din anul 1918, care nlatura ultimele ramasite ale vechiului regim feudal,

constituind un progres evident fata de haosul si arbitrariul care domnea n trecut,

aseznd statul romn pe temelii mai solide, introducnd rnduiala n finantele

acestuia.

1.1.1 Sistemul fiscal n Romnia de la nceputuri pna n 1948

Principiul care a dominat administratia finantelor publice n trecut deriva din

conceptia imperiala bizantina a Domnului, stapn al tarii. Astfel, n sfaturile

domnitorului Tarii Romnesti Neagoe Basarab, ce le lasa fiului sau, era si

urmatorul:...iar venitul tau , ce-ti va veni din toata tara , sa fie tot n minile tale...

n viata poporului romn primul impozit consemnat n documente, dateaza

de pe vremea cnezilor (clasa nobililor care si transmiteau puterea din generatie n

generatie asupra tinuturilor pe care le detineau), n sec.XIII. Este vorba de taxele

vamale ncasate n moneda timpului respectiv, ele fiind cel dinti mijloc de a

strnge bani pentru voievozi. Vamile erau asezate att la granitele principatului,

ct si la granita judetelor si barierele oraselor.

n sec. XIV, pe lnga taxele vamale, este consemnata si dijma care era

cunoscuta in timpul lui Mircea cel Batrn sub denumirea de vama si se percepea

n natura.

n sec. XV, apare birul, impozitul n bani, singurul venit al visteriei. Aceasta

era o dare personala, pe cap de locuitor si perceputa n raport cu posibilitatea de

plata a contribuabi lilor. Plata birului se facea numai de clasa de jos. Birul este

impozitul cel mai vechi al tarilor romne atestat n documente nca din anul 1247,

n care se vorbeste de veniturile si foloasele concedate de voivodatele romne

cavalerilor ioaniti.

Sistemul dupa care se facea mpartirea impozitelor (constatarea si

repartizarea) era cisluirea, adica stabilirea impozitului pe fiecare persoana se

facea de catre obstea satului, n functie de avere (impozitul se repartiza pe

comune, acestea l defalca pe familii si apoi pe locuitori).

n ceea ce priveste perceperea impozitului existau slujbasi care erau

nsarcinati cu strngerea birului (birari) si care au aparut dupa nchinarea la turci.

n sec. XVI pe lnga bir si taxe vamale apar si gainaritul, vama de cosit,

vacaritul. n cazul n care cineva nu achita birul, acesta trebuia achitat de ceilalti

locuitori sau de proprietarul mosiei. Cel care platea birul altuia dobndea dreptul

de proprietate asupra bunurilor debitorului sau .

n sec. XVII, birul continua sa fie prezent aparnd si alte dari n natura

precum fumaritul, tutunaritul, desetina si pogonaritul, existnd n continuare taxele

vamale. n aceasta perioada ncepe sa se concretizeze organizarea fiscala. Se

fixeaza pentru prima data termenul de plata si suma de plata. Toate acestea mai

mult n teorie, caci n practica continua vechiul sistem de impunere si percepere.

n sec. XVIII apare o noua dare directa denumita civerturi care era un

impozit personal, platit n patru sferturi trimestriale. Celelalte venituri, n epoca

feudala, proveneau din exploatarea ocnelor de sare, din pescuit, din mosii etc. n

acea perioada au existat mai multe dari n natura care nu au putut fi reconstituite

dect dupa documentele istorice gasite, n special dupa cele din epoca fanariota.

n timp ce n alte state dezvoltarea capitalului a schimbat structura economiei

acestor state si a facut sa se adopte sisteme fiscale corespunzatoare, n

principatele romne abia n sec. XIX-lea s-a trecut la darile si prestatiile n natura,

la darile n bani (impozitele). Sirul mare ale acestor dari s-a putut reconstitui dupa

documente istorice din epoca fanariota. Din documentele acestei perioade s-a

putut reconstitui modul cum era aplicate aceste dari si la ce abuzuri au dus

masurile impuse de nevoia de bani a domnitorilor pentru cumpararea domniei.

Aceasta stare de lucruri facea pe Wilkinson, consulul Angliei n Principate n

perioada 1814-1821 sa spuna: ?nu exista un popor n lume care sa fie mai apasat

de nepotism si coplesit de dari ca taranul romn din Muntenia si Moldova, si

nimeni nu ar putea suferi cu aceeasi resemnare ca dnsul, nici chiar jumatate din

sarcinile ce apasau asupra lui?. 1

n timp ce n alte state dezvoltarea capitalului (comertului, industriei) a

schimbat structura economiei acestor state si a facut sa se adopte sisteme

corespunzatoare, n Principatele Romne abia n sec. al XIX-lea s-a trecut de la

darile si prestatiile n natura la darile n bani.

Urmare a avansului economic luat si implicit, a unor sisteme fiscale bine

definite n tarile Europei Occidentale n sec. XVII si XVIII apar o serie de scrieri

fiscale care studiau impozitul din punct de vedere al legitimitatii, legalitatii si

influentei lui sociale. n Franta, Montesquieu si Rousseau condamnau impozitele

ridicate si sperau ca acestea sunt temporare, n Germania, Iacob Borintz si

Schekendorff aparau accizele socotindu-le mai juste.

n istoria sistemului fiscal romnesc, reforma domnitorului Constantin

Mavrocordat este recunoscuta ca prima ncercare stiintifica de asezare si

percepere a impozitelor. Partea cea mai importanta a acestei reforme o constituie

transformarea impozitului direct dintr-un impozit de repartitie numit cotitate. Apare

astfel aplicarea unui principiu care nsemna la vremea aceea o revolutie fiscala.

Pe de alta parte aceste masuri prevedeau ca toti contribuabilii sa stie anticipat ce

dari si n ce cuantum aveau obligatia sa plateasca.

Pentru a aplica reforma fiscala, Constantin Mavrocordat a trebuit sa recurga

la masuri de organizare administrativa. Pe lnga acestea domnitorul a dispus

efectuarea unui recensamnt cu ocazia caruia s-au recenzat 147000 contribuabili

carora li s-a prevazut cte o nsemnare cu pecetea si s-a stabilit numarul rolului de

contributie iar plata impozitului sa se faca la prcalabul satului ceea ce constituia

o nlesnire pentru contribuabili. Tot acum s-a nfiintat cassa rasurelor pentru plata

functionarilor, alimentata cu cte 4 parale de fiecare leu din venitul general al

tezaurului.

Reforma ncercata de Mavrocordat a urmarit sa aplice principiile

generalitatii, proportionalitatii si a raspunderii individuale fata de fisc, principii care

_________________________________________________________________

1 Th. Aslan,Tratat de finante, Bucuresti,1925, pag. 21

se regasesc n legislatia fiscala din epoca moderna. Datorita influentelor Imperiului

otoman reforma nu a avut rezultate practice, domnitorii ce au urmat neaplicndu-

le.

Pna la Regulamentul Organic, sistemul de impunere a fost consecinta

fireasca a organizarii sociale din acele timpuri ale carei inegalitati sociale s-au

manifestat si n planul inegalitatilor fiscale (boierii nu plateau bir), proprietatea

funciara care era un izvor nsemnat de venituri pentru tara si prezenta o baza

sigura de impunere, a fost scutita de orice impozit n aceasta perioada.

Bazele finantelor de stat ale Romniei moderne au fost puse de

Regulamentele Organice ale Munteniei si Moldovei (1831-1832). Din punct de

vedere bugetar aceste acte constitutionale au nsemnat trecerea de la sistemul

financiar si fiscal bizantin, la sistemul de bugete anuale regulate, bazate pe

venituri strnse si administrate dupa anumite reguli, bugete supuse controlului

politic si juridic al organelor constitutionale ale statului.

Regulamentul organic constatnd haosul lasat de domnitorii fanarioti, a

reglementat noul regim fiscal. El a desfiintat toate darile n bani si natura care

existau n cele doua principate (birul, breslele, vamile interioare, vacaritul, darile

suplimentare etc.). Totodata Regulamentul organic a nfiintat si pastrat

urmatoarele impozite: directe (capitatia - dare personala, dajdia mazililor, patenta-

impozit pe clase asupra comerciantilor si profesionistilor); indirecte (taxele vamale-

desfiintnd vamile interioare, taxa de export asupra vacilor, oieritul si cornaritul

strainilor, impozitul asupra sarii, veniturile domeniilor, manastirilor); aditionale

(1/10 din capitatie pentru nfrumusetarea oraselor); locale (cote asupra vinului,

tutunului etc).

Ca principii ale fiscalitatii moderne, Regulamentul organic a statuat

egalitatea tuturor naintea impozitelor si a prevazut ca impozitul sa fie determinat,

si nu arbitrar cum se proceda pna atunci, sa fie platit la anumite scadente,

cunoscute, att suma de plata, ct si scadenta n mod anticipat de contribuabil.

Astfel, n acest document, care reprezinta prima Constitutie romneasca, se

stipula: Drept aceea comitetul chemat fiind a aseza temeiurile noului Regulament,

care trebuie sa ocrmuiasca de acum nainte Principatul Valahiei, au socotit

datoriei sa ntrebuinteze la alcatuirea capului pentru finante, rnduiala de mai jos:

a) sa strice si sa desputerniceze orice bir si dajdie pentru fiecare an;

b) sa hotareasca neaparatele cheltuieli ale statului pentru fiecare an;

c) sa hotareasca birurile si toate veniturile care se vor strnge de acum

nainte, si se vor rndui a ntmpina cheltuielile anului;

d) sa aseze reguli hotartoare si nestramutate pentru recensamnt si

mpartirea birului si dajdilor;

e) sa hotarasca rnduiala ce trebuie sa se pastreze la strngerea birului si

a celorlalte ramuri de venituri ale statului.

Printre meritele Regulamentului Organic, desi nu a fost privit niciodata cu

ncredere de poporul romn, n domeniul finantelor si fiscalitatii:

- a facut prima unificare fiscala a tarilor romne, avnd loc nainte de a fi

fost realizata unirea politic;

- a fixat cheltuielile statului pe fiecare an;

- a introdus rnduiala n finante n locul anarhiei precedente;

- a fixat darile si toate celelalte venituri pentru a face fata cheltuielilor;

- a pus bazele sistemului fiscal modern incipient, principii ale fiscalitatii

valabile si astazi.

Dintre criticile aduse Regulamentului Organic, n domeniul analizat, se

remarca aceea ca nu a adus egalitatea tuturor n fata impozitelor (boierii nu

plateau nici un impozit direct), precum si mentinerea sistemului vechi de adaugiri

si scaderi la darile existente n functie de rodnicia agriculturii anilor din acea

perioada.

Sistemul financiar din timpul lui Cuza a trebuit sa ia n considere prevederile

Conventiei de la Paris dar si sa tina seama de situatia reala a celor doua tari

rezultata n urma aplicarii stipulatiilor Regulamentului Organic. La nceputul

domniei A.I. Cuza declara ca impozitele vor fi stabilite numai treptat si aceasta n

urma unor studii adnci.

n anul 1862 odata cu unificarea administrativa s-au pus bazele unui nceput

de organizare financiara n scopul unificarii impozitelor din cele doua Principate

votndu-se urmatoarele legi:

- unificarea impozitului funciar fixndu-se la 4% din venitul net;

- unificarea contributiilor de poduri si sosele;

- taxa de 10% asupra bunurilor de mna moarta s-a extins si n Moldova.

n anul 1863 s-a votat o noua serie de legi fiscale printre care, cea mai

importanta, legea patentelor cu mai multe clase de patentari. Relativ la

organizarea administratiei fiscale a aparut Condica Contributiilor Directe.

Constatarea materiei impozabile se facea prin recensaminte efectuate la intervale

de 5 ani. ncasarea impozitelor se facea de perceptori care erau ajutati de agenti.

Impozitele n vigoare n perioada 1859-1866 se grupau astfel: impozite

directe (capitatia taraneasca, impozitul funciar, patenta) si impozite indirecte (taxa

de export, taxa de transmisie, si taxele vamale). Aceste impozite nu au putut sa

procure ntregul volum de venituri necesare echilibrarii bugetului, exercitiile

bugetare au fost tot timpul deficitare.

n anul 1866 odata cu urcarea pe tron a lui Carol de Hohenzollern, tara a

intrat ntr-o noua faza de evolutie, au fost dezvoltate industria, agricultura, caile

ferate, impozitele mai moderne. n anul 1872 a nceput reforma impozitelor care a

ameliorat situatia financiara a bugetului.

n perioada 1866-1916 n Romnia existau mai multe impozite:

a) impozite directe:

- impozitul funciar agricol si pe cladiri,

- patenta, careia i s-au introdus trei clase, contribuabilii fiind impusi dupa

ocupatii si semne exterioare,

- caile de comunicatii,

-impozitul complementar reprezentnd 1% din venitul general al

contribuabilului;

- impozitul asupra venitului din valori mobiliare;

- impozitul pe salarii;

- taxele militare.

b) impozitele indirecte:

- taxele de timbru;

- impozitul pe bauturi spirtoase ncepnd cu anul 1867. n anul 1873 s-a

votat licenta asupra bauturilor spirtoase, acest impozit contribuind semnificativ la

formarea veniturilor statului;

- impozitul pe vii;

- taxele vamale, n 1875 a fost elaborat tariful vamal;

c) impozite pe consumatie:

- impozitul asupra zaharului;

- impozitul asupra produselor petroliere;

- impozitul pe spectacole.

d) monopolurile statului:

- monopolul sarii;

- monopolul tutunului;

- monopolul chibriturilor;

- monopolul cartilor de joc;

- monopolul prafului de pusca;

- monopolul hrtiei de tigarete.

f) impozitele locale care au fost reglementate prin legea rurala din anul

1864.

n anul 1882 s-a introdus carnetul de contribuabil, si a aparut Legea de

organizare a Ministerului Finantelor cnd apare prima lege de urmarire. n anul

1900 P.P. Carp a introdus o reforma fiscala care a modificat toate impozitele

directe existente pna la acea vreme: impozitul funciar, patentele, impozitul

asupra salariilor functionarilor publici si pensionarilor. O alta reforma a fost cea a

lui E. Costinescu din anul 1910 care urmarea impunerea tuturor veniturilor ntr-un

mod ct mai simplu, fiind prima ncercare de a introduce n Romnia un impozit

unic prin nlocuirea celor 6 impozite directe (funciar, pe salarii, pe averea

mobiliara, patentele, impozitul personal si taxa pe vii). Impozitul unic direct propus

era progresiv. Fiecare contribuabil era impus asupra totalului net al veniturilor

realizate de acesta din munca sau din fructificarea capitalului. Venitul impus era

cel care ramnea contribuabilului dupa deducerea cheltuielilor facute de acesta

pentru a-l dobndi.

Reforma propusa n 1910 se caracteriza prin preocuparea de justitie fiscala,

prin tendinta de simplificare adusa mecanismelor legii fiscale din acea vreme si

intentia de a creste veniturile statului pe masura cresterii avutului personal si a

avutiei nationale.

Dupa 1907, administratia tarii a capatat un pronuntat caracter de

centralizare care a avut o influenta pozitiva asupra finantelor statului, bugetul de

stat era votat de catre Camera Deputatilor. Un rol important n perfectionarea

fiscalitatii l-a avut Vintila Bratianu care cerea introducerea impozitului progresiv

asupra venitului, din care o cota sa fie acordata administratiei locale.

ntre cele doua razboaie mondiale, bugetul statului a avut ca principala

sursa de alimentare veniturile fiscale la care se adaugau veniturile cu caracter

economic provenind din exploatarea serviciilor publice de transport, comunicatii

etc. Structura generala a sistemului de venituri a fost amplificata prin dezvoltarea

continua a sistemului de impozite si taxe si de marirea considerabila a avutiei

publice. Varietatea sistemelor fiscale a fost preluata de la provinciile romnesti

reunificate n anul 1918.

n anul 1921 reforma fiscala a Romniei rentregite a fost propusa de N.

Titulescu care avea n acea perioada functia de ministru al finantelor. El a propus

urmatoarele principii:

a) reducerea cheltuielilor publice pna la limita unde ncepe dezorganizarea

serviciilor publice. n acest sens legea bugetara prevedea:

1. instituirea unui control preventiv al cheltuielilor publice, prin reducerea

cheltuielilor suplimentare;

2. instituirea unui organ care, n cursul anului fiscal, sa dea concursul

Ministerul Finantelor pentru a face reduceri peste cele prevazute n buget;

3 trecerea n legea bugetara a unor dispozitii din legea contabilitatii publice

relative la ordonantarea cheltuielilor de personal si a celor materiale;

b) sporirea veniturilor prin crearea de noi impozite pna la limita n care nu

va stnjeni productia.

Principiile de baza ale noului sistem fiscal erau:

- impunerea venitului efectiv realizat n baza declaratiei contribuabilului;

- diferentierea sistemului de cote dupa natura veniturilor realizate;

- introducerea impozitului pe venitul global.

N.Titulescu a propus Parlamentului urmatoarele proiecte de legi care vizau:

a. reforma contributiilor directe cu crearea impozitului progresiv pe venitul

global;

b. impozitul pe lux si cifra de afaceri;

c. impozitul progresiv pe succesiuni;

d. impozitul extraordinar progresiv pe avere si mbogatirea de razboi.

Toate veniturile erau impuse cu cote proportionale. Totalitatea veniturilor

cedulare si necedulare efectiv realizate de un contribuabil n anul precedent erau

supuse n cazul n care depaseau minimul de existenta neimpozabil, la impozitul

global progresiv. Cotele de impozit erau cuprinse ntre 2 si 50% pentru veniturile

mai mari de 20 milioane lei.

Impozitul progresiv pe avere si pe mbogatirea din timpul razboiului a fost

propus de Titulescu sub presiunea opiniei publice, scandalizata de cstigurile

fabuloase realizate de speculantii care s-au ocupat cu aprovizionarea armatei si

populatiei n perioada 1914-1921, acest impozit fiind introdus si de alte tari ca

Franta, Anglia, Germania sau SUA. Impozitul se aplica tuturor cetatenilor

indiferent de nationalitate, care realizasera averi n o anumita perioada si viza

averile nete obtinute prin aplicarea unor serii de scazaminte. Sumele ce s-ar fi

ncasat trebuiau afectate pentru plata despagubirilor de razboi, reducerea datoriei

publice si pentru cheltuielile necesare refacerii tarii. nsa aceasta lege nu s-a

aplicat.

n acelasi an a fost introdus impozitul asupra luxului si cifrei afacerilor,

reprezentnd la acea vreme o noutate n sistemul fiscal romnesc. Experimentata

pentru prima data n SUA, aceasta avea la baza ideea de a taxa o marfa ori de

cte ori trecea dintr-o mna n alta, constituind o sursa de venituri bugetare cu ct

circuitul economic de la producator la consumator era mai mare. Legea prevedea

taxe asupra locurilor de consumatie si hotelurilor, pe obiec te de lux, si impozitul

general asupra cifrei de afaceri, permanente sau accidentale dovedindu-se unul

din cele mai productive impozite. Lui i s-a adaugat si impozitul progresiv pe

succesiuni si impozitul progresiv pe avere, punerea lor n aplicare a nsemnat

modernizarea si democratizarea sistemului fiscal.

ncepnd din 1923 a fost pusa n aplicare noua lege a contributiilor directe.

Noul sistem de impozite era bazat pe ideea impunerii veniturilor reale realizate de

persoane fizice. Prin noua lege se nfiintau 6 impozite directe, numite elementare,

nlocuind denumirea de cedulare, respectiv: agricole, pe cladiri, mobiliare, din

salarii, din industrie si comert si din profesiuni. Impozitul pe venitul global se aseza

asupra ntregului venit anual al contribuabilului, care se compunea din veniturile

supuse la impozitele elementare. Pentru evaluarea acestor impozite se impuneau

veniturile capului familiei, ale sotiei, precum si a celorlalti membrii ai familiei, ale

caror venituri erau la dispozitia capului familiei. Venitul global se forma scazndu-

se impozitele elementare si dobnzile platite la datoriile chirografare si ipotecare,

cotele fiind cuprinse ntre 1 si 30%.

Pentru ntreprinderile industriale si comerciale, impozitul global a fost

nlocuit cu un impozit complementar, cu cote variind n functie de rentabilitatea

ntreprinderii, calculata sub forma raportului ntre beneficiul net si capitalul social.

Comparnd noul regim al contributiilor directe cu cel din 1921, rezulta ca

legea din 1923 cuprindea o serie de degrevari pentru veniturile capitalurilor

investite n agricultura, industrie si banci, veniturile arendasilor si n general pentru

veniturilor mari.

Tratamentul fiscal aplicat veniturilor din munca, veniturile de masa

urmaribile usor prin sistemul stopajului la sursa si cele mai putin susceptibile de

evaziune, explica randamentul din ce n ce mai mare al impozitului pe salarii si

importanta lui relativ preponderenta n ntregul sistem al contributiilor directe.

Aplicarea acestui nou sistem de impozite directe nseamna introducerea n

sistemul fiscal romnesc a unor principii de impunere moderne comparabile cu

cele din statele capitaliste din apusul Europei. n perioada 1921-1924, n ciuda

unor dificultati de ordin economic si social, s-au realizat n materie de finante:

unificarea bugetara, reforma impozitelor directe, consolidarea datoriei flotante

externe, crearea creditului industrial. Prin cresterea lor succesiva s-a cautat sa se

nfrneze tendintele inflationiste, provocnd totodata scumpirea treptata a vietii n

interior pna la nivelul preturilor din exteriorul tarii.

Impozitele indirecte nu au suferit modificari prin reforma din 1923, ele fiind

aceleasi, respectiv: impozitul timbrului, impozitul pe automobile care era stabilit n

functie de greutatea masinii, iar din 1939 n functie de capacitatea cilindrica a

motorului, impozitul pe spectacole, impozitul pe lux si cifra de afaceri, taxe de

consumatie pe petrol, faina, zahar, ciment etc.

Evolutia impozitelor directe si indirecte in total venituri bugetare in perioada

1922-1928 se prezenta astfel (in %):

Tabelul nr. 1

Evolutia impozitelor directe si indirecte n total venituri bugetare

Anul Impozit

Direct

Impozit indirect

si taxa de consumatie

Monopolurilor

Fiscale

Total

1922 8.2 51.7 8.9 68.8

1923 12.6 50.4 7.4 70.4

1924 11.6 47.2 7.8 66.6

1925 12.4 37.6 8.6 58.6

1926 15.7 49.5 12.1 77.3

1927 20.8 50.5 11.1 82.5

1928 23.0 44.0 13.4 80.4

Sursa: V. Condescu Evaziunea fiscala n Romnia, Ed. Economica, Iasi,1936 pag 63

ntre anii 1924-1928 politica financiara a statului s-a caracterizat prin masuri

bugetare care au urmarit:

a) evolutia veniturilor n functie de ncasarile anului precedent;

b) mentinerea cheltuielilor ordinare n limitele stricte ale veniturilor realizate.

n perioada 1921-1927 n Romnia s-au realizat bugete excedentare.

n anul 1929 ntreprinderile statului si monopolurile de stat au fost

organizate din nou pe criterii comerciale, ele capatnd o autonomie relativa,

devenind regii si case comerciale, iar bugetele lor au fost desprinse din bugetele

ordinare ale statului. n perioada 1930-1942, aproape 20% din veniturile bugetare

au apartinut ntreprinderilor si monopolurilor de stat. n anul 1934 legea

contributiilor directe a desfiintat impozitul global progresiv, n locul lui

introducndu-se un impozit suplimentar adaugat la fiecare impozit elementar n

parte. Legea urmarea sa realizeze un sistem de control al veniturilor pentru a

mpiedica evaziunea fiscala.

n asezarea impozitelor directe s-a acordat atentie acelora legate de

economia particulara, degrevndu-se fiscal salariile si proprietatea cladita. Dupa

1935 s-au majorat impozitele indirecte aplicate asupra consumului si circulatiei

marfurilor, pe cifra de afaceri, taxele de timbru si cele de nregistrare. Dupa 1936

impozitele indirecte, taxele de consumatie si cifra de afaceri, au format izvorul

principal de venituri bugetare.

Greutatea specifica a impozitelor directe si indirecte pe ani, n aceasta

perioada au fost:

Tabelul nr. 2

Greutatea specifica a impozitelor n perioada interbelica

1934/35 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39 1939/40

I directe

I indirecte

19,2

70,3

17,8

66,5

15,9

66,0

16,2

69,3

24,4

65,9

21,0

65,3

Sursa: M. Maievski, Contributii la istoria finantelor publice ale Romniei , Ed Stiintifica,

Bucuresti 1957

n perioada razboiului, impozitele directe au suferit o serie de restructurari

radicale, din care cea mai importanta a fost introducerea n anul 1941 a sistemului

de impunere a veniturilor din industrie si comert pe baza cifrei de afaceri anuale.

Sistemul impozitelor directe a fost completat cu un impozit special pe celibatari,

nsa sursa fiscala de baza a continuat sa ramna impozitele indirecte.

n 1933-1934 s-a facut o importanta reforma fiscala cnd s-au introdus n

finantele statului elemente tinere, cu pregatire universitara de specialitate.

mpartirea fiscala facuta din 1933 cuprindea:

- Directorate regionale - care cuprindeau regiuni care nglobau mai multe

Inspectorate financiare regionale;

- Inspectorate generale care cuprindeau inspectorate regionale si erau puse

sub controlul directoratelor;

- Inspectorate regionale care aveau n subordine administratii financiare din

1-4 judete;

- Administratii financiare care erau cte 1-3 n fiecare judet, si anume:

a. de constatare mixte,

b. de ncasare si plati,

c. de constatare indirecta.

Pentru reprimarea evaziunii fiscale la 25 decembrie 1929 a fost adoptata

Legea pentru reprimarea evaziunii fiscale la contributiile directe

Pna n anul 1945, statul romn, ca si celelalte, si-a satisfacut nevoile sale

de venituri pe urmatoarele cai:

- pe calea perceperii impozitelor;

- din mprumuturi interne si externe;

- din averea sa particulara (domeniul public si domeniul privat).

Impozitele directe si taxele asimilate:

a) Impozitul personal (capitatia) era cunoscuta n timpul Regulamentului

Organic sub numele de bir si a fost temelia pe care a fost asezata

reforma fiscala introdusa de Regulamentul Organic. Numele de bir s-a

mentinut pna n anul 1859, cnd a fost supusa la impozit si clasa

privilegiata si s-a schimbat n impozit personal (capitatia). n 1877 I.C.

Bratianu i-a schimbat numele n ?cai de comunicatiune?. Acest impozit a

fost desfiintat de Legea la Contributiile Directe din 1923, pastrndu-se

numai impozitul de 10 lei pentru aceia care nu aveau nici un fel de venit.

b) Impozitul funciar a fost introdus n legislatia tarii noastre n 1859. El s-a

fixat la nceput la 4% asupra veniturilor proprietatilor nemiscatoare rurale

si urbane, suferind mai multe modificari de-a lungul timpului. n anul

1923 a fost mpartit n doua cedulare: pentru proprietatile agricole si

pentru cladiri.

c) Impozitul pe veniturile ntreprinderilor comerciale si industriale a

fost introdus de Regulamentele Organice care au nfiintat impozitul pe

patenta pentru negustori mpartindu-I n trei clase. n 1877 a fost

completat cu taxa proportionala n raport cu valoarea locativa a

magazinului. Reforma contributiilor directe din 1923 a abrogat toate

legile existente n provinciile romnesti si a stabilit un impozit direct

asupra veniturilor comertului si industriei, cota fiind fixata la 10% asupra

veniturilor nete. Veniturile nete se obtineau scazndu-se din veniturile

brute rezultate din operatiile efectuate n cursul anului, cheltuielile proprii

ale ntreprinderii.

d) Impozitul pe salarii a fost nfiintat n anul 1877, aplicndu-se o cota de

5% si a durat pna n anul 1891, cnd a fost desfiintat, fiind reintrodus n

anul 1900. Dupa anul 1923 impozitul a fost modificat si extins de la

lefurile si pensiile publice si private la gratificatii si orice alte indemnizatii,

participarea la beneficii ale functionarilor sau lucratorilor, precum si

rentelor viagere.

e) Impozitul pe veniturile din profesiuni si ocupatii neimpuse la alte

impozite atingea profesiunile libere si venituri din ocupatii necomerciale

(experti, translatori). Impozitul era de 8% asupra venitului net,

constatarea veniturilor facndu-se pe baza declaratiei contribuabilului.

f) Impozitul progresiv pe venitul global se suprapunea peste impozitele

elementare si era un impozit personal si progresiv. La acest impozit erau

supuse numai veniturile din tara ale contribuabililor, dar si cele pe care le

posedau n strainatate, daca acestia domiciliau mai mult de 6 luni n tara

si cuprindea att veniturile personale ale capului de familie, ale sotiei si

copiilor minori ale caror venituri le aveau la dispozitie.

Venituri global se determina din deducerea din venitul general al

contribuabilului a impozitelor elementare si a altor elemente de venit prevazute de

lege.

Impozitele indirecte

a) Impozitul vamal este unul din cele mai vechi impozite. l gasim chiar

nainte de ntemeierea tarilor romne n cele doua Principate. ncepnd

cu Regulamentul Organic, impozitul vamal s-a perceput numai la

frontiera. Pna n 1860 a fost arendat, iar apoi administrarea sa s-a facut

de catre stat.

n anul 1874 a aparut o lege a vamilor si n 1875 s-a elaborat un tarif

vamal n urma conventiei comerciale ncheiata cu Austro - Ungaria si alte

state.

b) Impozitul timbrului si nregistrarii succesiunilor, donatiilor si

tranzactiilor, a aparut n anul 1872 ca de altfel si impozitul asupra

succesiunilor si donatiilor. Actelor juridice sau extrajuridice li se aplicau

timbru fix sau timbru proportional. Pentru succesiuni si donatii se

percepeau taxe de nregistrare ca si pentru vnzarea de imobile si

mobile.

c) Impozitul pe lux si cifra de afaceri a fost nfiintat n anul 1921, cota

fiind de 10%, iar cota asupra afacerii de 1%, si percepea pentru orice

vnzare de marfuri de catre comercianti sau intermediari, mandatari etc.

d) Impozitul asupra obiectelor de consumatie (accize). Regulamentul

Organic a impus unele obiecte de consumatie: spirt, vin, rachiu, tutun.

Impozitul asupra bauturilor spirtoase a fost impus n anul 1867 si a

suferit modificari. n 1898 apare impozitul asupra zaharului, iar n 1900

asupra petrolului.

Monopolurile fiscale

Monopolul sarii a fost dreptul domnului pna la Regulamentul Organic cnd

a devenit drept al statului, pna n 1862 cnd a fost arendat.

Monopolul tutunului a fost nfiintat n anul 1864, desfiintat n 1867 si

renfiintat n anul 1872 fiind dat n concesiune Bancii Romniei, iar din anul 1879

statul a administrat singur acest monopol.

Monopolul hrtiei de tigarete a intrat n vigoare n anul 1900.

1.1.2 Sistemul fiscal n Romnia n perioada comunista

Sistemul fiscal al Romniei din perioada 1848-1989 nu a contribuit cu nimic

la opera de constituire a unui sistem fiscal modern, cum dorea sa realizeze tara

noastra. Sistemul fiscal din aceasta perioada nu a avut un rol deosebit n cadrul

economiei, nu a fost o prghie a politicii bugetare, avnd n vedere economia de

comanda cum a fost cea a Romniei din aceea perioada. Din reglementarile care

privesc impozitele si taxele n aceasta perioada enumeram:

a. Legea nr.2/1950 privind impozitul pe circulatia produselor nlocuit n anul

1962 de impozitul pe circulatia marfurilor;

b. Decretul 153/1954 privind impozitul pe veniturile populatiei prin care se

stabileau transele de impozit pe salarii (retributii) cuprinse ntre 6 si 16%.

Meseriasii individuali, persoanele care realizau venituri din nchirieri erau

impozitati cu cote cuprinse ntre 17 si 70%. Aceste transe ridicate

aplicate liber-profesionistilor au avut ca scop desfiintarea treptata a

initiativei private n detrimentul celei socialiste;

c. Decretul 179/1962 privind impozitul pe veniturile cooperatiilor si

organizatiilor cooperatiste si de consum;

d. HCM 1276/1962 privind impozitul pe circulatia marfurilor datorat de

organizatiile economice socialiste, stabilit n cote procentuale asupra

pretului cu ridicata sau asupra tarifului si n cote fixe pe unitatea de

masura. Acest impozit era stabilit o data cu formarea preturilor sau

tarifelor sau cnd aveau loc modificari de preturi. Se aplica n cascada

asupra preturilor cu ridicata, indiferent de numarul de verigi fara drept de

deducere. A fost utilizat pna n anul 1993 cnd a fost nlocuit de taxa pe

valoarea adaugata;

e. HCM nr. 545/1970 privind reglementarea unor impozite pe veniturile

populatiei;

f. Decretul 425/1972 privind impozitul pe societatile mixte cu participare

romna si straina . Acestea se impuneau cu o cota de 30% asupra

beneficiilor anuale;

g. Decretul 276/1973 privind impunerea veniturilor realizate de nerezidenti

n Romnia impuse cu cote cuprinse ntre 10 si 25% asupra veniturilor

din dobnzi, brevete, drepturi de autor, activitati artistice si sportive etc.

Acest impozit a fost utilizat pna n anul 1997 cnd a fost nlocuit de o

alta reglementare similara;

h. Decretul 395/1976 privind tariful vamal al Romniei. Taxele vamale nu

erau aplicate tarilor cu care Romnia avea reciprocitate n special cu

tarile membre CAER;

i. Legea 1/1977 privind impozitul pe fondul total de retribuire a unitatilor

socialiste prin care se desfiinta impozitul pe retributiile individuale fiind

stabilite cote unice de impozit asupra fondului de retributii cuprins ntre

16 si 17,5% n functie de ramura de productie;

j. Legea 25/1981 privind impozitele si taxele locale platit de persoane

fizice si unitatile economice pentru cladiri, mijloace de transport, terenuri,

panouri publicitare si chiar pentru cini;

k. Legea nr. 2/1987 privind impozitul agricol, platit de cooperativele

agricole de productie pentru terenurile pe care detineau. Acestea

plateau un impozit fix pe hectar diferentiat pe categorii de folosinta a

terenurilor si zone de fertilitate, fara a tine seama de rentabilitatea sau

beneficiile obtinute de catre acestea. Prin aceasta reglementare se

impozitau si veniturile taranilor cooperatori.

Aceste impozite si taxe asigurau cea mai mare parte a veniturilor bugetului

de stat alaturi de prelevarile obligatorii din beneficiile unitatilor. Bugetele locale

trebuiau sa se autofinanteze din surse proprii. Aceasta se realiza prin obligatia

populatiei la plata unor contributii stabilite abuziv de catre consiliile populare ale

localitatilor, munca patriotica efectuate n afara orelor de program sau de catre

studenti si elevi n timpul orelor de studiu, recuperare de materiale refolosibile etc.

ntr-o societate n care posibilitatile de realizare a unor averi personale

semnificative erau aproape inexistente (cu exceptia nomenclaturii), recurgerea la

impozitare a constituit, n permanenta, un mijloc de aplatizare a nivelului de trai al

majoritatii populatiei. ntr-adevar, si economiile socialiste, cu toate ca ele

concentrau la bugetele statelor respective, n cadrul repartitiei primare, cea mai

mare parte a venitului national, au recurs la mecanismul impozitelor, dar nu att

din ratiuni economice si bugetare, ct mai ales, politice si sociale.

Caracteristicile de baza ale fiscalitatii din perioada comunista au fost:

1. Urmarirea lichidarii ramasitelor ornduirii precedente, cea capitalista, si

cu ajutorul impozitelor si taxelor (n afara masurilor politice) aplicate

micilor comercianti, meseriasi si a liber profesionistilor care mai

ramasesera n activitate dupa actul nationalizarii din 1948.

2. Impozitarea a lovit numai veniturile aferente proprietatii care nu

apartineau statului (cooperatia, organizatiile obstesti, micii meseriasi

etc.), iar n ceea ce priveste impozitul pe salariile angajatilor, ncepnd

cu 1977, prin plata acestuia de catre ntreprinderi si nsusirea salariului

net de catre salariati, s-a acreditat ideea ca acestia n-ar plati impozit,

3. Sistemul fiscal nu a jucat un rol activ n cadrul politicii fiscale si, la rndul

ei, nici aceasta n agrementul sistemului economic centralizat planificat.

Nivelul de trai cvasigeneralizat scazut al populatiei, care a fost nevoita sa

suporte mari investitii n proiecte neviabile, demonstreaza ca, n realitate,

populatia activa a fost supusa n acea perioada, la o impozitare de o factura cu

totul originala pentru a doua jumatate a secolului XX.

Dezechilibrele structurale dintre oferta axata preponderent pe productia de

bunuri de investitii si cererea solvabila interna si externa, s-au acumulat n timp

contribuind la distorsionarea capacitatii de productie. Lipsa datoriei externe

realizata pe baza reducerii importurilor, a contribuit la cresterea uzurii morale a

tehnologiilor existente constituind un iluzoriu avantaj care a disparut rapid.

Nivelurile preturilor si salariilor erau stabilite la nivel central si strict controlate,

urmarindu-se o egalizare a veniturilor realizate cu cele destinate consumului.

Mecanismele pietei nu functionau si evident pietele de capital erau inexistente.

Bugetul statului, planul circulatiei monetare, planul de credite si planul

valutar erau subordonate productiei planificate si industrializarii rapide, care

trebuia sa asigure cresterea extensiva a economiei. Ratele scazute ale dobnzilor

si politica salariilor mici generau supraevaluari a beneficiilor nete ale agentilor

economici care erau preluate la buget. Prelevarile din beneficii, impozitul pe

circulatia marfurilor si contributia la asigurarile sociale erau utilizate pentru

alimentarea bugetului de stat. Prin intermediul bugetului statului se gestionau

investitiile agentilor economici, a bunurilor si serviciilor publice si protectia sociala

a populatiei. Anul 1989 gaseste Romnia ntr-o situatie economica si

conjuncturala nefavorabila.

Sistemul centralizat nu a creat premisele unei concurente reale ntre

ntreprinderi, productia fiind planificata prin planuri pe linie de partid, ducnd la

scaderea productivitatii muncii si la necompetitivitatea produselor romnesti pe

piata internationala. Relatiile comerciale se desfasurau n special cu tarile fost

comuniste din tratatul CAER, adoptndu-se un sistem fiscal comun de toate tarile

membre.

Totusi, sistemul fiscal din perioada comunista are meritul de a fi singurul n

care nu a existat fenomenul de evaziune fiscala, proprietarul ntregii avutii fiind

statul care preleva ntregul profit la bugetul de stat. Rolul controlului fiscal din acea

perioada era de protejarea averii statului de fraudele angajatilor, de modul cum

era cheltuit banul public pentru diferite investitii efectuate de institutiile statului.

1.1.3 Sistemul fiscal n Romnia dupa 1990

Odata cu trecerea la economia de piata, reforma fiscala, ca parte integranta

a reformei economice, era o prioritate a statului. Datorita mentalitatii si a altor

distorsiuni induse de trecutul ?centralizat? al vietii economice, crearea unui sistem

fiscal care sa se adapteze cerintelor bugetare ale tarii noastre a fost greu de

realizat. Nici pna n prezent nu s-a reusit construirea acestui sistem care sa

poata fi aplicat unitar de toti agentii economici si acoperirea deficitelor bugetare

din anii precedenti, aceasta fiind determinata att de deciziile politice, ct si cele

economice luate de guvernanti n aceasta perioada.

n anul 1990 reforma fiscala s-a caracterizat prin anularea (abrogarea) unor

reglementari vechi din perioada comunista, reorganizarea si descentralizarea

actelor decizionale a agentilor economici cu capital public, dar si aparitia

ntreprinzatorilor particulari. Primele reglementari fiscale au aparut n anul 1991

respectiv impozitul pe salarii, impozitul pe profit, elaborarea legii finantelor publice.

Ulterior au fost introduse accizele, taxa pe valoarea adaugata, taxele vamale,

taxele locale, fondurile speciale. n aceasta perioada impozitele si taxele care

formeaza actualul sistem fiscal au fost modificate (numai n ceea ce priveste taxa

pe valoarea adaugata au avut loc 280 de modificari ). De asemenea, nu putem sa

nu remarcam incapacitatea sistemului fiscal romnesc de a face fata nevoilor

bugetare ale statului, toate bugetele din perioada 1991-2002 s-au ncheiat cu

deficite bugetare, ponderea veniturilor bugetare a fost devansata constant de

catre cheltuieli:

0

10

20

30

40

50

60

70

80

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1998 2000 2001

Venituri

Cheltuieli

Ponderea veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat n bugetul consolidat

Sursa: Rapoartele Ministerului Finantelor Publice privind executia bugetara

Aceste deficite nu au fost o rezultanta a optiunilor politice privind un mod de

gndire a ghidarii economiei nationale, ci a insuficientelor sistemului nostru fiscal.

Ele trebuie puse n legatura si cu situatia precara a economiei romnesti din acesti

ani, cu rolul statului nca destul de activ n economie si cu o administratie departe

de a fi eficienta, dar destul de stufoasa.

Presiunea unor cheltuieli bugetare pastrate si chiar marite, a unor

revendicari sociale si a unor ezitari ale fortelor politice aflate la putere, precum si

interventiile decise si brutale ale organismelor financiare internationale (FMI,

Banca Mondiala), au facut ca reforma fiscala din tara noastra sa se desfasoare ca

un proces ad-hoc cu schimbari frecvente si elemente adaugate.

Concluzia ca Romnia, ca de altfel si celelalte tari din centrul si estul

Europei, nu se afla n situatia de a avea un sistem fiscal modern, bazndu-ne pe

conceptia ca un sistem fiscal nu este numai o suma de impozite induse prin

legislatie. Din aceasta cauza reforma fiscala trebuie continuata pe baza de analize

multiple si complexe care sa includa calcule de cuantificare a diverselor influente,

astfel nct sistemul fiscal ce urmeaza a fi definitivat sa raspunda ct mai bine

cerintelor impuse politicii fiscale de catre reforma economica ce trebuie realizata

pentru a putea avea pretentii de integrare europeana a economiei romnesti.

Aceste analize sunt serios afectate de o baza prea ngusta pentru impozitarea

veniturilor personale care nu permite nici aprecierea randamentului potential al

sistemului fiscal, la un moment dat, dar nici stabilirea greutatii specifice a fiecarui

impozit n cadrul sistemului, astfel nct distorsiunile induse n economie sa fie

minime, iar randamentul fiscal sa creasca. Daca distorsiunile economice cresc n

acelasi timp cu cotele de impozite, situatia poate fi contracarata prin largirea

sferei de aplicare a impozitelor (a bazei de impozitare la nivel global), care permite

mbunatatirea caracterului neutru al fiscalitatii si sporirea echitatii fiscale.

Aceasta largire poate avea loc prin includerea n rndul veniturilor

impozabile si a altor venituri (cstiguri n natura, venituri din capital etc.), ct si prin

suprimarea unei serii de reduceri si scutiri care ar conduce si la o simplificare a

gestionarii impozitelor.

Sistemul fiscal actual cuprinde o gama larga de impozite si taxe suportate

de agentii economici n cote procentuale ridicate care creeaza asupra acestora o

presiune fiscala ridicata. Conform legii bugetului de stat din perioada 1997-2003

impozitele datorate de contribuabili sunt:

A. Impozite directe:

1. Impozitul pe profit -25%- introdus n anul 1991 n cota de 40% fiind

modificat de 8 ori pna n anul 2002;

2. Impozitul pe salarii 18-40% - introdus n anul 1991, n prezent fiind

asimilat impozitului pe venit. La nceput cotele ajungeau la 45%;

3. Impozitul pe venit 15-60% - a fost introdus n anul 2000 fiind modificat la

nceputul anului 2002. Acesta cuprinde:

- impozitul pe venituri din salarii;

- impozitul pe venituri din cedarea folosintei bunurilor;

- impozitul pe veniturile din dividende;

- impozitul pe veniturile din dobnzi;

- impozitul pe venitul din transferul dreptului de proprietate mobiliara;

- impozitul pe valorificarea dreptului de proprietate individuala;

- impozitul pe veniturile din activitati agricole;

4. Impozitul pe venituri realizate de persoane juridice nerezidente 5-20% -

introdus n anul 1973 si modificat abia n anul 1998;

5. Impozit pe dividende persoane juridice 10% - introdus n anul 1995;

6. Contributii la veniturile salariale 2-5% - coprinde contributia pentru

persoanele cu handicap;

B. Impozite indirecte:

1. Taxa pe valoarea adaugata 19% - intrusa n anul 1993 prin aplicarea

cotei de 18% ulterior fiind modificata la 22%;

2. Accize diferite cote procentuale sau specifice- introduse n anul 1993

suferind 14 modificari n aceasta perioada;

3. Taxe pentru jocuri de noroc - diferite cote specifice introdusa n anul

1994;

4. Taxa de autorizare pentru eliberarea de licente - cote fixe specifice a

fost introdusa n anul 1999 fiind modificata de 4 ori pna n anul 2002;

5. Taxe de timbru;

6. Taxe notariale;

7. Taxe vamale diferite cote procentuale ntre 2-80%;

8. Impozitul pe titeiul din productia interna si gazelor naturale;

9. Taxa pentru comercializarea alcoolului, tigarilor si a cafelei diferite cote

fixe anuale- introdusa n anul 1998 ;

10. Impozitul pe veniturile microntreprinderilor 1,5% din venituri

introdus n anul 2001 ;

11. Alte impozite indirecte;

Sistemele fiscale occidentale sunt, n cea mai mare parte a lor, fructul unei

evolutii si a unor acumulari treptate si ndelung analizate pna la consfintirea lor

prin legi fiscale. Cu toate acestea, si aici se mai cauta optimul reformei fiscale

pentru a constitui un sprijin mai eficace n aplicarea politicilor fiscale ale statelor

respective. Cu att mai mult este necesara reforma fiscala n tara noastra care

trebuie sa rezolve probleme privind asigurarea mijloacelor financiare pentru

acoperirea cheltuielilor publice, utiliznd impozitul ca prghie fiscala la nivel

macroeconomic si alinierea la comandamentele integrarii europene, care nainte

de armonizare fiscala presupune existenta unui sistem modern.

n Romnia impozitele indirecte sunt precumpanitoare. n anul 2000 ele

procurau 60,4% din totalul veniturilor fiscale, fata de 39,6% cele directe. Urmarind

mutatiile intervenite n structura veniturilor fiscale din tara noastra se constata

ponderea impozitelor directe n primii trei ani ai tranzitiei, de la 64% n anul 1990

la 74,7% n anul 1992. Aceasta evolutie reflecta orientarea politicii fiscale spre

majorarea impozitelor indirecte, n principal taxa pe valoarea adaugata si accizele,

care sunt mai comode dect cele directe n ce priveste asezarea si perceperea

lor.

n tarile Uniunii Europene ponderea impozitelor pe bunuri si servicii s-a

diminuat de la 38,2% n 1995 la 31% n anul 2000. Aceste impozite diminueaza

cererea de consum a populatiei, afectnd nivelul de trai, n plus conduce la efecte

inflationiste greu de tinut sub control.

Statele membre ale Uniunii Europene urmaresc evitarea concurentei

neloiale ntre ele. Tratatul privind Uniunea Europeana cuprinde prevederi

referitoare la regimul de impozitare tinnd seama de reglementari GATT. n acest

sens, nici un stat membru nu stabileste direct sau indirect pentru produsele altui

stat membru impuneri interne de orice natura superioare celor care se aplica

pentru produse similare. Pentru a crea conditii de functionare corespunzatoare a

pietei interne, se impune armonizarea legislatiei n toate domeniile economico-

sociale, inclusiv a legislatiei privind impozitele directe in special.

Statele care doresc sa adere la Uniunea Europeana au obligatia sa

respecte dispozitiile privind impozitele, n consecinta, trebuie sa adopte din timp

masuri legislative corespunzatoare.

Impozitele directe n statele membre ale Uniunii Europene sunt de

competenta autoritatilor publice nationale. Astfel, impozitele pe venit si cele pe

profit detin ponderea n cadrul impozitelor directe, au asiete apropiate ca si

conceptie, dar au niveluri diferite. Impozitul pe venit este datorat de persoanele

fizice, fiind conceput ca impozit pe venit global provenind att din surse interne ct

si externe. Impozitul pe profit datorat de agentii economici se calculeaza asupra

totalitatii profitului realizat, conform reglementarilor nationale, elementele impunerii

difera de la o tara la alta.

n Romnia, au fost reglementate impozitele pe venit si pe profit. Venitul

global impozabil anual este format din suma veniturilor nete numai a trei categorii

de venituri, respectiv cele din activitati independente, cele din salarii si din cedarea

folosintei bunurilor. Impozitul pe profit impune agentii economici cu o cota

standard de 25%, se admit deduceri, amortizarea accelerata fara aprobarea

organelor fiscale, iar calculul si plata se efectueaza trimestrial.

Impozitele indirecte n tarile Uniunii Europene cuprind impozite cu caracter

general asupra consumului prin care sunt reglementate, n toate tarile

comunitare, taxa pe valoarea adaugata si accizele. n tara noastra noile

reglementari privind taxa pe valoarea adaugata si accizele au fost armonizate cu

masurile cuprinse n Directiva a VI a Uniunii Europene, ca de exemplu: revizuirea

capitolului de scutiri, eliminarea cotei zero, eliminarea a numeroaselor scutiri,

introducerea de scutiri prevazute de Directiva.

Unele masuri nu sunt armonizate cu Directiva cum este, cota standard n

cazul taxei pe valoarea adaugata si cotele mici la produsele nocive (alcool, tutun,

cafea, produse poluante etc.) n cazul accizelor.

Toate aceste deziderate trebuie privite n dinamica, deoarece un sistem fiscal

trebuie sa urmareasca n permanenta mersul economiei astfel nct sa fie un

sprijin real si nu o frna. Cadenta sa trebuie sa fie cnd n fata cnd n urma

cadentei economiei, dupa cum necesitatile de politica economica o impun, iar cele

de politica fiscala o fac posibila.

1.2 CLASIFICAREA SISTEMELOR FISCALE

Clasificarea sistemelor fiscale este impusa de necesitatea explicarii si

extrapolarii acestora si de studiul comparativ al diferitelor sisteme fiscale. Ea este

o necesitate att din punct de vedere teoretic, ct si practic. Economistul francez

Jean Baptiste Geoffroy arata ca: Proliferarea, uneori arhaica, a prelevarilor fiscale

necesita un efort de a face ordine, de clasificare, permitnd, printr-o legatura

coordonata, sa se degaje, ntr-un mod att de rational, ct si posibil,

caracteristicile fundamentale ale sistemelor fiscale, sa se amelioreze

fundamentele optiunilor fiscale ale guvernelor, sa se degaje sensibilitatii nationale

n domeniu economic si social...1

Criteriile folosite n clasificarea sistemelor fiscale sunt numeroase: impozite

analitice sau impozite sintetice, impozite reale sau impozite personale.

Diversitatea sistemelor fiscale, rezultat al conditiilor istorice si geografice de

dezvoltare a statelor, la care se adauga influenta deciziilor politice determina

nerelevanta unor comparatii. Apare astfel necesitatea gasirii unor elemente de

referinta, n functie de care sa analizeze spatial si temporal evolutia sistemelor

fiscale ale unor tari cu structuri economico-social asemanatoare.

_____________________________________________________________

1 J.P. Geffroy, Grand problemes fiscaux contemporaine, Paris 1993,pag. 150.

1.2.1 Clasificarile tehnice

Clasificarile tehnice sunt cele clasice si mai vechi, n legatura cu aceste

clasificari fiind retinute doua texte majore: tema impozitului unic si tema

alternativei impozitului direct-impozitul indirect.

A. Tema impozitului unic

Desi impozitul unic este considerat un capriciu financiar si o utopie, el

ramne o notiune foarte complexa si plina de nvataminte. Monismul fiscal nu este

n mod necesar subiect pentru fantezisti sau amatori, ci pentru economisti ca

Allais, Kaldor sau Salin. Maurice Allais dupa ce subliniaza greutatea psihologica a

progresivitatii impozitului pe venit care protejeaza averea dobndita si se opune

promovarii celor mai capabili si accesul lor la proprietate, el constata ca, pentru a

fi echitabila impozitarea trebuie ndreptata asupra bunurilor de consum.

Impozitul unic este o notiune complexa. Expresia a fost adesea folosita n

sens particular, acela de a cauta o asezare unica (o baza unica de impozitare)

menita sa permita evitarea cumularii impozitelor care cresc presiunea fiscala,

dispersnd efectele de sensibilitate si repartiznd posibilitatile de frauda fiscala.

Evolutia impozitelor pe cifra de afaceri, exprima aceasta dorinta, pe de o

parte, de a suprima sau de a reduce mult impozitele indirecte care s-au multiplicat

pe ntreg parcursul secolului XX, iar pe de alta parte sa le nlocuiasca cu un

impozit general pe consum. Cea mai mare parte dintre promotorii impozitului unic

mentin alaturi de acesta alte impozite anexe sau satelite (Allais asociaza impozitul

pe capital unei TVA cu rata unica, Kaldor asociaza impozitul sau general si

progresiv asupra cheltuielilor cu impozitele pe succesiuni). Acceptiunea unui

impozit unic, dominant, este destul de raspndita. Fiscalitatea scandinava ca si

cea americana se bazeaza n mod esential pe o impozitare dominanta pe venit.

Totusi impozitul unic este considerat n multe cazuri o utopie, criticile care i se

aduc fiind numeroase. n primul rnd se considera ca principiul unicitatii nu este

prin el nsusi un avantaj apriori. Impozitele pot fi n acelasi timp multiple si simple,

iar un impozit unic presupune o foarte mare complexitate. Cele mai frecvente

critici privesc problema ratei unui impozit care este destinat sa nlocuiasca toate

impozitele, ceea ce implica alegerea unui nivel de impozitare foarte ridicat pentru

garantarea unor ncasari fiscale cel putin echivalente cu cele procurate de

impozitele ce ar urma sa fie nlocuite. Kaldor a prevazut pentru impozitul sau

generalizat asupra cheltuielilor o rata mergnd de la 25 la 300%. n acest caz se

regaseste problema excesului rezultat din ratele confiscatoare ale ratelor

marginale ale impozitului pe venit, adica inconvenientele pe care reforma fiscala

ncearca sa le nlature. Economistul german Schueller a propus un impozit unic pe

energia electrica, sustinnd ca energia electrica se regaseste n pretul tuturor

produselor, si astfel toti ar suporta impozitul si s-ar elimina evaziunea si controlul

fiscal. n aceasta perspectiva impozitul unic este perceput ca un impozit dominant,

iar sistemele fiscale trebuie sa fie judecate pe baza a doua criterii:

a) efectele lor asupra gradului de inegalitate economica,

b) impartialitatea (fairness) lor ntre si dintre persoanele aflate n

circumstante similare.

Impozitul unic este perceput mai ales ca un impozit dominant care are la

baza venitul personal. Venitul personal este o combinatie a consumului si

acumularii de avutie dintr-o perioada data. Aceasta definitie include venitul direct

din toate sursele, incluznd economiile si investitiile, cstigul realizat din capital,

cstigul din obligatiuni, cstigurile din asigurari de viata etc. De asemenea, sunt

incluse veniturile n natura, cresterea de avere obtinuta de-a lungul unei perioade,

profiturile nedistribuite ale ntreprinderilor sau cstigul de capital.Sub aspect social

un astfel de impozit ar putea fi greu de personalizat si adaptat la situatia

individuala a fiecarui contribuabil. Sub aspect tehnic apar probleme legate de

exonerarea exportului, impozitarea importului si regimul autoconsumului. Sub

aspect concurential acesta ar favoriza formele de productie arhaice n defavoarea

unitatilor economice.

B. Deosebirile dintre impozitul direct si impozitul indirect

La prezentarea deosebirilor dintre impozitul direct si impozitul indirect s-au

avut n vedere urmatoarele criterii: juridic (administrativ), economic, personalizarii

si cel al elasticitatii.

Criteriul juridic are la baza notiunea de rol nominativ. Din punct de vedere

material, rolul este lista contribuabililor unei societati administrative indicnd

caracteristicile principale ale situatiei lor fiscale. Juridic, el constituie un titlu

executoriu pe baza caruia administratia are sarcina ncasarii obligatiei fiscale.

Acest procedeu este caracteristic impozitelor directe, cum ar fi impozitul pe venit.

Dar criteriul de distinctie a rolului nominativ este astazi n foarte mare masura

depasit (impozitul pe profit este un impozit direct care nu se ncaseaza pe baza de

rol), si din punct de vedere stiintific contestabil, deoarece el face ca natura

impozitului sa depinda de un element exterior, de un element de procedura, pe

care o simpla modificare legislativa poate sa-l puna sub semnul ntrebarii.

Insuficienta criteriului juridic si administrativ a condus la apelarea la un

criteriu economic bazat pe incidenta, si conform caruia impozitul direct este

suportat de persoana care-l plateste, adica de debitorul legal, n timp ce sarcina

impozitului indirect este transferata asupra unei alte persoane. Astfel, impozitul pe

profit (pe venitul societatilor) este considerat ca un element de cost al productiei si

se repercuteaza asupra preturilor produselor, chiar daca aceasta repercutare

depinde n mare masura de mediul economic, de nivelul de activitate si de preturi.

Pe de alta parte, repercusiunea care caracterizeaza impozitele indirecte, este

departe de a fi absoluta. Criteriul de distinctie dintre impozitele directe si

impozitele indirecte rezida n capacitatea de personalizare a prelevarilor,

impozitele directe fiind cele mai apte de individualizare, n timp ce impozitele

indirecte n mod traditional reale, sunt indiferente la situatia personala a

contribuabililor.

Un alt criteriu care sta la baza distinctiei dintre impozite directe-indirecte

este cel al elasticitatii, adica al capacitatii de variatie al randamentului lor. Este

vorba, pe de o parte de elasticitatea economica care masoara variatia

randamentului impozitului provocata de evolutia conditiilor economice, si

elasticitatea legala care exprima posibilitatile de variatie a randamentului ca

urmare a modificarii ratei legale de impozitare.

Din punctul de vedere al elasticitatii economice se considera ca impozitele

directe beneficiaza de o mai buna elasticitate legala dect impozitele indirecte.

Astfel, cresterea ratei de impozitare a venitului persoanelor fizice nu are, ca

principiu si consecinta reducerea materiei impozabile si a randamentului

impozitului, n timp ce cresterea fiscalitatii indirecte, mai ales TVA, poate genera o

reducere a consumului, deci a randamentului impozitului. Elasticitatea economica

este o calitate recunoscuta a impozitelor indirecte, care prezinta o mai mare

sensibilitate la fluctuatiile conjuncturale.

Noile analize, legate mai ales de presiunea fiscala, si n special ale

economistilor ?ofertei? au ncercat sa arate ca sub presiunea unor rate marginale

excesive n ceea ce priveste impozitul pe venit, randamentul anumitor impozite

directe poate deveni descrescator. Elasticitatea economica este mult mai

satisfacatoare pentru impozitele indirecte care sunt mai sensibile la variatiile

conjuncturilor economice. O economie n crestere furnizeaza ntotdeauna venituri

fiscale directe si indirecte suplimentare. Fluctuatiile conjuncturale nu au dect o

incidenta redusa asupra randamentelor impozitelor directe datorita decalajului

dintre ncasarea venitului si impozitarea sa efectiva. Alta este situatia n cazul

impozitelor indirecte care sunt influentate ndeaproape de evolutia conjuncturii

economice si mai ales de nivelul preturilor, ntruct ele sunt calculate asupra

acestora din urma.

1.2.2 Clasificarile economice

Structura sistemelor fiscale nu este numai o problema legislativa. Ea este

dependenta de conditiile economice n care sistemul fiscal trebuie sa se aplice.

Nivelul de dezvoltare economica, diversitatea modurilor de producere a avutiei

(contributia specifica a f