EstimareaEstimarea şşi i managementul risculuimanagementul riscului

Program de masterat:

Managementul mediului

Profesor Maria GavrilescuCatedra Ingineria și Managementul Mediului

3

În conformitate cu Ordinul 184/1997 emisde Ministerul Apelor, Pădurilor şi

Protecţiei Mediului evaluările de risc suntde două tipuri:

• Evaluări ale sănătăţii

• Evaluări ecologice

Tipuri de estimări de risc

Evaluări ecologice

Cadrul general de estimare a riscului ecologic

În conformitate cu Ordinul 184/1997 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, obiectivul general al evaluării riscului este de a controla riscurile provenite de pe un un amplasament, prin identificarea :

agenţilor poluanţi sau a pericolelor mai importante; resurselor şi receptorilor expuşi riscului; mecanismelor prin care se realizează riscul; măsurilor generale necesare pentru a reduce gradul de risc la un

“nivel acceptabil”

Coordonatele evaluării riscului(ţin de triada sursă-cale-receptor)

Pericol/sursă

(poluanţi, toxicitate, efecte particulare)

Calea de acţionare

(drumul de la sursă la ţintă)

Ţinta/receptor

(obiectivele asupra cărora se acţionează)

Estimare a riscului ecologicOrdinul 184/1997

Evaluarea calitativă a riscului ia considerare următorii factori:

Pericol/sursăse referă la poluanţii specifici care sunt identificaţi sau presupuşi a

exista pe un amplasament, nivelullor de toxicitate şi efecteleparticulare ale acestora.

Calea de acţionarereprezintă calea pe care substanţele

toxice ajung la punctul la care au efecte dăunătoare, fie prin ingerare directă sau contact direct cu pielea, sau prin migrare prin sol, aer sau

apă.

Ţinta/Receptorreprezintă obiectivele asupra cărora

acţioneaza efectele dăunatoare ale anumitor substanţe toxice de pe

amplasament, care pot include, animale, plante, resurse de apă şi clădiri (sau

fundaţiile si folosinţele acestora). Acestea sunt numite în termeni legali obiective

protejate.

Calcularea/cuantificarea riscului se poate baza pe un sistem simplu de clasificare unde probabilitatea şi gravitatea unui eveniment sunt clasificate descrescător, atribuindu-le un punctaj aleatoriu.

Model simplificat

Clasificarea probabilităţii Clasificarea gravităţii

3 = mare 3 = majoră2 = medie 2 = medie1 = mică 1 = uşoară

Riscul se poate calcula apoi prin înmulţirea factorului de probabilitate cu cel de gravitate, pentru a obţine o cifră comparativă, cum ar fi,

3 (mare) * 2 (medie) = 6.

Aceasta va permite efectuarea unor comparaţii între diferite riscuri. Cu câtrezultatul este mai mare, cu atât mai mare va fi prioritatea care va trebuiacordata în controlarea riscului.

Gradul riscului depinde de:• natura impactului asupra receptorului, • probabilitatea manifestării impactului

Identificarea factorilor critici care influenţează relaţia sursă-cale-receptor presupune caracterizarea detaliată a amplasamentului din punct de vedere fizic şi chimic.

Estimarea riscului ecologic – USEPA

USEPA defineşte estimarea riscului ecologic (Ecological Risk Assessment, ERA) ca fiind o evaluare calitativă şi/sau cantitativă a efectelor reale sau potenţiale ale unui amplasament/sit cu deşeuri periculoase asupra plantelor şi animalelor altele decât animalele domestice şi excluzând oamenii.

USEPA defineşte ERA ca o estimare a probabilităţii ca efectele ecologice adverse (de exemplu: mortalitate, reproductibilitatea redusă a speciilor) să se producă ca un rezultat al emisiilor de poluanţi periculoşi în mediu.

ERA se realizează pentru (Conform EPA):

3. stabilirea nivelelor de decontaminare ca urmarea aplicării unei anumite tehnici de remediere, care va proteja anumite resurse naturale

2. evaluarea impacturilor ecologice ale strategiiloralternative de remediere

1. identificarea şi caracterizarea pericolelor pentrumediul înconjurător, ca rezultat al emisiilor de substanţe periculoase

Procesul de estimare a riscului ecologic are trei componente de bază

formularea problemei

analiza

caracterizarea riscului

Pentru estimarea riscului ecologic se aplică metode fundamentate ştiinţific pentru evaluarea probabilităţii

producerii de efecte adverse pentru sistemele ecologice, ca urmare a acţiunii unor stresori (substanţe sau deşeuri

periculoase).

Formularea problemei

Este o fază de planificare sistematică, prin care se identifică factorii majori ce trebuie consideraţi în evaluarea riscului.

Se trec în revistă datele existente despre site.

Se identifică caracteristicile factorilor de stress, ecosistemele cu potenţial de risc, efectele ecologice ce trebuie evaluate.

Se identifică principiile si metodele adecvate de evaluare, măsurare pentru evaluarea riscului (baza ştiinţifică şi de cercetare).

Factorii de stress

reprezintă orice entitate fizică, chimică, biologică care poate cauza un răspuns advers, cum ar fi o substanţă toxică.

Ţintele evaluării

se focalizează pe componentele particulare ale ecosistemului care poate fi suferi efecte adverse ca urmare a prezenţei site-ului cu potenţial de risc. Aceste entităţi (endpoints) se exprimă în termeni de organisme individuale, populaţii, ecosisteme, habitate cu unele caracteristici comune în ceea ce priveşte receptarea riscului (ingerare, expunere).

Ţintele măsurării

conţin măsurătorile momentane utilizate pentru evaluarea riscului ecologic şi sunt selectate pentru a reprezenta mecanismele de acţiune ale toxicităţii şi căile de expunere. Un punct de capăt al măsurării este răspunsul biologic măsurabil la un factor de stres (stressor) care poate fi corelat cu caracteristica aleasă ca endpoint pentru evaluare, căreia i se poate da o valoare. În majoritatea cazurilor punctele de capăt (entităţile) se determină prin modelarea caracteristicilor site-ului, cum sunt contaminanţii, sedimentele şi solurile, plantele, organismele, în laborator. În alte cazuri, endpoint poate fi măsurat direct.

Formularea problemei implică:scopurile, obiectivele şi ţintele evaluării

- necesitatea stabilirii scopului evaluării şi managementului riscului ecologic:

ţinte specifice (animale, plante, calitatea apei etc.)

atribute definitorii

stări abordabile (de exemplu: dimensiunea populaţiei, starea fizico-chimică, valori variate)

- evaluarea ţintelor/valorilor ce trebuieprotejate (care sunt elementedefinitorii pentru managementulriscului):

o entitate ecologică valoroasă un atribut al unei entităţi ecologice, care

trebuie protejată de un protenţial risc

Pentru a fi semnificative din punct de vedere ştiinţific, aceste ţinte trebuie sa fie relevante pentru ecosistemulvizat şi să ofere posibilitatea evaluării stresorilor(contaminaţilor).

- identificarea alternativelor preliminare de management şi dacă estimarea riscului estecompatibilă cu aceste alternative.

Faza de analiză implică:

Identificarea hazardelorcompararea concentraţiilor contaminanţilor chimici de pe site cu informaţiile

existente privind concentraţiile maxime admisibile: această comparaţie poateoferi informaţii despre:

măsura în care concentraţiile naturale ale compuşilor chimici prezenţi încomponentele de mediu au fost influenţate de activităţi antropogene

se determină concentraţiile “antropogene” ale compuşilor chimici rezultate în urmadesfăşurării unor activităţi umane, care le-a afectat nivelul natural.

Literatura ştiinţifică este o sursă utilă pentru determinarea valorilor concentraţiilor„naturale” precum şi a celor maxim admisibile.

compuşii chimici cu o frecvenţă mai mică de 5 % într-un set mare de determinări(n>19), sau compuşii care n-au fost identificaţi cel puţin o data cu concentraţiipeste limitele de detecţie sunt excluşi din listă

concentraţiile compuşilor chimici pe amplasament pot fi supuse analizeiconform unor criterii de screening. Pentru compuşii ale căror concentraţiidepăşesc limitele impuse de aceste criterii sunt necesare evaluărisuplimentare şi detaliate.

cuantificarea gradului de expunere al receptorilor ecologici (animale, plante şi microorganisme) la acţiunea contaminanţilor de pe un site.

cuantificarea scăpărilor de substanţe toxice, migrarea şi soarta în mediu, determinarea receptorilor ce pot fi expuşi, măsurarea concentraţiilor la care receptorii sunt expuşi.

Cantitatea de contaminant pe care o ia receptorul depinde de o serie de factori:

proprietăţile contaminantului; calea pe care pătrunde în organism: absorbţie

cutanată, ingerare etc. natura receptorilor (comportare, mod de viaţă).

Estimarea expunerii

Evaluarea efectelor ecologice corelează concentraţiile contaminanţilor cu efectele adverse în receptori.

Analiza literaturii, studiile de la faţa locului, testele de toxicitate furnizează informaţii legate de efectele "doză – răspuns" adică ce cantitate de substanţă toxică este asociată cu intensitatea unui anumit efect advers.

Organismele au o mare variabilitate în ce priveşte capacitatea de a tolera substanţele toxice iar literatura poate furniza informaţii despre speciile studiate.

Studiile din teren oferă informaţii directe despre legătura dintre contaminare şi efectele ecologice. Testele de toxicitate evaluează efectele mediului contaminat asupra capacităţii de supravieţuire, creştere şi reproducere a organismelor testate.

Estimarea toxicităţii

este faza finală a evaluării riscului, când se compară rezultatele estimării expunerii cu rezultatele estimării gradului de toxicitate.

Cercetătorii care se ocupă de aceasă problemă trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

• Receptorii ecologici sunt expuşi în mod curent la contaminanţii de pe site la un nivel în măsură să producă efecte dăunătoare?

• Dacă efectele ecologice adverse sunt observate sau prezise, care este tipul sau severitatea acestor efecte?

• Care sunt incertitudinile asociate cu evaluarea riscului?

Caracterizarea riscului