Microeconomie 1

OBIECT:Microeconomie

TEMA:’’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Student:Manoil Tatiana

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 2

Planul:

*Introducerea

*Actualitatea temei

*Rezumat

*Bibliografia

*Anexe

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 3

Introducere

Legitatile economice exprima esenta fenomenelor si proceselor economice,legatura lor interna,esentiala,dependenta cauzala,necesara,proprie acestor fenomene si procese,directia si tendintele lor.

Activitatea economica a indivizilor este compusa din 4 elemente(faze)de baza:

I Faza:-de productie(nemijlocit productia,interactiunea omului cu natura cu scopul de a dobindi bunuri necesare satisfacerii nevoilor personale.Productia este o categorie Legitatile economice exprima esenta fenomenelor si proceselor economice,legatura lor interna,esentiala,dependenta cauzala,necesara,proprie acestor fenomene si procese,directia si tendintele lor. Legea economica ne descrie constant niste procese care se interprind independent de alti factori schimbatori si sunt legi obiective,care nu pot fi schimbate. In practica sociala si economica se utilizeaza acte normative,legi scrise de societate(mediul social/regulile jocului).Legile economice se deosebesc de legile naturii prin prezenta omului in procesul de productie.

Productia sociala,sau activitatea economica reprezinta actiunea individului care este indreptata spre producerea bunurilor,resurselor necesare pentru a-si satisface nevoileeconomica generala,iar realizarea productiei presupune prezenta factorilor de productie a societatii:

Fortele de munca-L

Mijloacele de munca(capitalul tehnic)-k

Obiectul muncii(materie prima)-q

Productia depinde atit de factorii istorici,cit si de productivitatea fiecarui factor de productie a societatii.

Productia se subordoneaza legii avansarii productivitatii factorilor de productie.In sec XVIII apare producatorul care-si propune mereu sa imbine cit mai efficient cei trei factori,astfel,creste nivelul de productivitate a societatii.

II Faza-repartitia.Abia atunci cind apare relatia de proprietate.Este o faza specifica conditionata de aparitia proprietatii private asupra resurselor economice.

Exista 2 modalitati de repartitie: -repartizarea resurselor materiale dupa necesitatea pietei si cererea ei. -repartizarea resurselor dupa limita de fonduri(se observa in tarile cu economie mixta cu character de comanda)

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 4

III Faza-schimbul.Este o faza specifia si apare odata cu divizarea sociala a muncii si proprietatea private.Organizarea circiutului marfurilor prin intermediul circuitului banilor-esenta schimbului,iar legea cererii si a ofertei,legea circuitului monedelor si legea valorii productiei determina organizarea schimbului.

IV Faza-consumul sau Productia cu”-“.Satisfacerea necesitatilor individuale sau de productie(Lkq) prin consum de resurse si bunuri.Legile de baza in realizarea fazei este legea avansarii permanente a nevoilor umane.

Obiectivul

PRODUCŢIE, REPARTIŢIE, SCHIMB ŞI CONSUM

A produce înseamnă a transforma, cu ajutorul muncii umane însoţite de cea a maşinilor, materiile prime în bunuri mai elaborate. Producţia implică posibilitatea schimbului, în măsura în care un individ sau un stat nu poate produce singur cele necesare propriului consum. Astfel, se instaurează o diviziune a muncii, din ce în ce mai specializată.Schimbul devine mijlocul cel mai comod pentru a face diferitele resurse să comunice între ele. Schimbul este totodată, o activitate economică şi un liant social, cu precizarea că, în anumite societăţi, repartiţia autoritară, sau măcar dirijată, a resurselor poate să se substituie schimbului.Economiştii s-au obişnuit a distinge între bunuri materiale şi servicii, prin natura lor imateriale. Dar nu toate bunurile sînt bunuri economice. Există, spre exemplu, aerul, liber accesibil şi abundent. Un bun devine economic începînd din momentul în care el e dorit, solicitat, adică el prezintă o utilitate, dar fiind disponibil în cantităţi limitate, fiind relativ rar. Se spune că bunurile şi serviciile sînt mărfuri dacă ele fac obiectul unui schimb pe piată, în cantităţi şi la preţuri determinate. Bunurile, ca şi serviciile, pot fi non-vandabile, dacă sînt gratuite sau cvasi-gratuite în momentul consumului, ceea ce vrea să însemne că ele sînt fie donaţii (daruri), fie producţie publică finanţată prin impozite.A consuma – în înţelesul consacrat al termenului – înseamnă a utiliza un bun sau un serviciu, transformîndu-l într-un produs prin încorporare (consum intermediar), sau distrugîndu-l (consum final). Cu precădere, întreprinderile sînt cele care recurg la consumuri intermediare pentru a produce, iar menajele, la consumuri finale. Într-o economie de piaţă, cel mai adesea consumul implică o cheltuială.Trebuie satisfăcute nevoile crescînde o dată cu nivelul de dezvoltare materială a societăţii umane. Nevoile sînt potenţial nelimitate, dar ele sînt socialmente definite, dincolo de cîteva nevoi fiziologice elementare. Graţie imaginaţiei omului, expresia trebuinţelor acestuia nu are limite, dar ea funcţionează plecînd de la un model cultural şi spiritual care aparţine societăţii sau mediului înconjurător. Sistemul trebuinţelor reflectă obiceiurile, înzestrările, constrîngerile şi aspiraţiile unei anumite conjuncturi spaţio-temporale.Prin urmare, dacă nevoile sînt potenţial nelimitate, iar resursele necesare producerii bunurilor şi serviciilor sînt invariabil limitate, ştiinţa economică, ca ştiinţă a alegerii optime, trebuie să răspundă la trei întrebări:

1. Ce producem? – ce mărfuri, de ce calitate şi în ce cantitate trebuie de produs pentru satisfacerea anumitor nevoi? (posibilitatea producţiei corelată cu stocul de resurse existente în societate).

2. Cum, în ce mod se produc bunurile? – cu ce resurse şi combinaţii de resurse, cu ajutorul căror tehnologii? (alegerea tehnicilor şi tehnologiilor pentru producere).

3. Pentru cine se produc bunurile? – cine şi în ce cantitate le va consuma? (modul şi criteriile distribuirii bunurilor în societate).

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 5

Raritatea relativă a mijloacelor conduce la a ierarhiza nevoile şi a lupta contra risipirii resurselor. În consecinţă, ştiinţa economică poate fi definită şi ca arta economisirii resurselor rare, pentru satisfacerea nevoilor clasate într-o anumită ordine de priorităţi. În teoria microeconomică, consumatorul este un individ raţional care ştie să clasifice în ordine de preferinţe (sau de echivalenţe) bunurile disponibile în funcţie de utilitatea pe care aceste bunuri i-o procură. El va căuta deci să-şi maximizeze utilitatea, consumînd cît mai mult posibil din ceea ce preferă. Dar aici intervine o constrîngere de natură bugetară: nu poate cheltui decît în limita venitului său.Pentru fiecare bun dorit, consumatorul va transmite către piaţă o cerere ce va creşte o dată cu venitul său şi va descreşte cu preţul bunului respectiv. Atunci cînd preţul bunului variază, cererea va varia în consecinţă. Elasticitatea preţului măsoară proporţia în care cererea variază atunci cînd preţul se modifică. În general, elasticitatea preţului este negativă: cînd preţul creşte, cererea se diminuează. Cererea variază, de asemenea, o dată cu venitul. Elasticitatea venitului măsoară proporţia în care cererea variază atunci cînd venitul se modifică.Consumul creşte într-un ritm mai puţin rapid decît venitul. Este „legea psihologică fundamentală” a lui Keynes: Venitul = Consumul + Economiile. Înclinaţia medie spre consum este definită ca raport între consum şi venit. Înclinaţia marginală spre consum = Variaţia consumului / Variaţia venitului.După acelaşi Keynes, înclinaţia marginală spre consum este inferioară celei medii. Economiile cresc mai repede decît consumul atunci cînd consumul sporeşte.Este necesar a defini, în final, o altă noţiune specifică sferei consumului: cea de putere de cumpărare. Puterea de cumpărare a venitului măsoară cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate cu venitul respectiv. Evoluţia venitului nominal nu permite cunoaşterea evoluţiei puterii de cumpărare. În consecinţă, trebuie ţinut cont de evoluţia preţurilor, deci de venitul real al consumatorului.

Actualitatea temei

Analizarea si caracterizarea activitatilor economice ca forma specifica de actiune sociala are ca punct de plecare omul si nevoile sale.

Prin nevoi sau trebuinte in sens economic intelegem exigente umane, individuale sau colective ce trebuie satisfacute in timp si in spatiu cu bunuri si servicii pentru a asigura desfasurarea normala a oricarei laturi a vietii si activitatii oamenilor.

In functie de latura sociala nevoile finite umane pot fi:

*naturale, individuale

*sociale, de grup

*spiritual, psihologice

In functie de gradul de complexitate nevoile umane sunt :

*elementare (fundamentale sau de baza)

*superioare complexe

Studiul nevoilor umane sta la baza intelegerii intereselor economice.Acestea reprezinta manifestari constientizate ale nevoilor umane devenite mobiluri care determina anumite comportamente in vederea realizarii performantelor economice necesare dobandirii bunurilor capabile sa satisfaca respectivele nevoi.Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 6

In vederea punerii in functiune a intereselor si a satisfacerii trebuintelor exprimate de acesta se declanseaza diferite genuri de activitate umana.Orice activitate umana presupune existenta si utilizarea unor resurse specific in cantitati determinate si de o calitate adecvata.Resursele economice sunt reprezentate de potentialul uman, material, financiar, stiintifico-tehnic si informational de care dispune societatea la un moment dat in calitate de mijloace pentru satisfacerea trebuintelor.Premisa si sursa principala a satisfacerii celei mai mari parti a nevoilor umane o reprezinta natura ale carei elemente se constituie in resurse naturale.

Desprinderea resurselor natural edin mediul lor in vederea folosirii este rodul activitatii umane conditionata de existenta resurselor umane care la randul lor depind de factorul demografic, de numar, calitatea si structura resurselor de munca.In prezent o importanta din ce in ce mai mare au capatat-o resursele informationale folosite in scopuri de cunoastere, decizie sau actiune.

Resursele naturale impreuna cu potentialul demografic formeaza resursele primare sau originare.Pe baza lor se formeaza resursele derivate care conduc catre o eficienta a celor dintai asemeni resurselor primare, resursele derivate pot fi material si umane.

Raritatea si alegerea

In paralel cu progresele tot mai insemnate facute de omenire pe linia descoperirii si atragerii in circuitul economic a unor noi resurse economice s-au conturat din ce in ce mai precis ceea ce a fost denumita problema fundamentala a economiei manifestata atat cantitativ cat si calitativ reprezinta principala restrictie de care trebuie sa se tina seama in organizarea si desfasurarea oricarei activitati economice, aceasta deoarece din totdeauna a existat un ecart important intre nevoile umane si resursele respective bunurile economice care raman limitate,deci rare.

Cu cat este mai intensa actiunea legii raritatii, cu atat mai durabil ni se infatiseaza principiul rationalitatii utilizarii resurselor in activitatea umana in general si in cea economica in special.Rezulta prin urmare ca raritatea si rationalitatea in economie reprezinta doua principii sau legi generale in virtutea carora alegerea dintre multiplele variante de folosire a resurselor trebuie facuta intre realizarea unei anumite cantitati de bunuri cu consumul de resurse cel mai mic sau obtinerea celei mai mari productii posibile cu o cantitate data de resurse atrase in circuitul economic.Alegerea uneia sau alteia dintre alternativele de utilizarea resurselor implica in mod obligatoriu renuntarea si la alte variante.

In toate aceste situatii apare costul de oportunitate care consta in aprecierea celei mai bune dintre sansele sacrificate atunci cand se face o alegere, cand se adopta o decizie de a realize o anumita actiune dintre mai multe posibile.Prin urmare costul de oportunitate reprezinta castigul obtinut prin pierderea celei mai bune dintre variantele la care s-a renuntat, motiv pentru care I se mai spune costul sansei sacrificate.

In toate situatiile care implica alocarea de resurse fiecare alegere trebuie sa antreneze in mod obiectiv rationamente in termenii costului de oportunitate.

In aceste situatii agentii economici ar trebui sa opteze intotdeauna in favoarea acelor decizii care conduc la minimizarea costului de oportunitate.

Resursele de care dispune o ţară sau alta sunt limitate, la un moment dat, fapt care acţionează restrictiv asupra activităţii economice; astfel, caracteruldinamic şi nelimitat al nevoilor se loveşte de limitele fizice ale resurselor.De aceea, capătă o însemnătate deosebită utilizarea raţională a resurselor, adicăobţinerea

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 7

de rezultate maxime pe fiecare unitate de cheltuială. Cu alte cuvinte, mărireacantităţii de bunuri materiale şi servicii, corespunzător trebuinţelor, trebuie să apeleze

"Resurse limitate – nevoi nelimitate" Raritatea resurselor constituie o caracteristică generală a economiei. Legea rarităţii – volumul, structura şi

calitatea resurselor economice şi bunurilor se modifică mai lent decât volumul, structura şi intensitatea nevoilor umane. Creşterea şi diversificarea nevoilor umane, în condiţiile rarităţii resurselor, obligă oamenii să se adapteze la această realitate, în funcţie de timp şi de loc. În activitatea economică apar multiple probleme, legate de lipsa şi căutarea resurselor, asigurarea tehnică şi organizarea procesului de producţie, determinarea principiilor şi mecanismelor de distribuire, schimb şi consum al bunurilor produse.

Oamenii sunt puşi în situaţia să aleagă din multiplele variante de utilizare a resurselor rare. Prin urmare, problema generală a economiei este cea a alegerii economice. Situaţia "resurse limitate – nevoi nelimitate" determină identificarea soluţiilor eficiente, alegerea celei mai bune variante din toate alternativele posibile.

Problema alegerii economice, Ca problemă generală a economiei, mai este numită "axa" în jurul căreia se roteşte teoria şi practica

economică. Este firesc că fiecare om e interesat în obţinerea utilităţii maxime (câştigului) cu costuri (eforturi) minime. Din aceste considerente, conform teoriei costurilor de oportunitate, alegerea economică trebuie să se bazeze pe compararea utilităţilor şi dezavantajelor oricărei activităţi. Autorul termenului "cost alternativ", savantul austriac, Friederich von Vieser, sublinia: "Cel care se gândeşte la "utilitate" şi uită de "costuri" ia în calcul doar utilitatea unei producţii, neglijând-o pe alta". Ca urmare, costul devine comensurabil cu utilitatea şi e posibilă apariţia relaţiei ”efect – cost”).

La evaluarea costurilor alegerii unei activităţi, trebuie să se ia în calcul beneficiile celei mai bune alternative sacrificate. Astfel, se apreciază costul de oportunitate. Explicăm: în viaţă reală ne confruntăm cu preţul ca formă de plată pentru ceva (călătorie în autobuz, convorbire telefonică, bilet la film etc.). În cazul alegerii alternative, vorbim despre "preţul pierderii” (sacrificării). De aceea, preţul alternativ al mărfii A este cantitatea altui bun, producerea (sau consumul) căruia l-am refuzat (l-am sacrificat) în folosul bunului A. Varianta optimală a alegerii economice este maximizarea utilităţii obţinute sau minimizarea „preţului pierderilor” – a costurilor alternative.

Alegerea tehnologică Alături de alegerea economică, societatea are de efectuat şi alegerea tehnologică. Presupunem că societatea

trebuie să determine volumul de producţie numai a două mărfuri – marfa X (case de locuit) şi marfa Y (edificii de producţie). Am simplificat la maximum situaţia, utilizând metoda abstracţiei şi cea ipotetică, pentru a "sesiza" logica şi legităţile procesului de alegere. Folosind la maximum toate resursele, la nivelul tehnologiilor existente, societatea dispune de diferite variante alternative de producere a bunurilor respective.

Posibilităţile alternative de

producţie a mărfii X şi Y Variante

Marfa Х, case de locuit, mii

Marfa Y, edificii de

producţie, mii

Costul de oportunitate o mie mărfuri X, exprimate în o mie mărfuri Y

А 0 10 – В 1 9 1 С 2 7 2 D 3 4 3 Е 4 0 4

Costul de oportunitate: conţinutul, Legea creşterii Costurile sacrificării unor potenţiale şanse Alegerea înseamnă o decizie "dublă": una – "pro" şi alta – "contra". În activitatea economică, ca urmare a

rarităţii resurselor, de asemenea, se iau decizii "duble": ce trebuie de produs şi ce produs trebuie refuzat. Fermierul, utilizând pământurile sale pentru plantarea viilor, nu are posibilitate să sădească o livadă de meri. În procesul alegerii, pentru a primi rezultatul scontat (marfă, serviciu), oamenii neapărat pierd ceva, sacrifică

ceva. Economiştii numesc pierderile legate de alegere costuri de oportunitate (alternative) sau costurile şanselor sacrificate.

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 8

De exemplu, studentul, pe banii de care dispune, poate procura sau o carte, sau un bilet la discotecă. Procurarea biletului (satisfacerea necesităţii de distracţie) este legată de sacrificarea şansei utilizării cărţii neprocurate sau cu costurile alternative (costul de oportunitate).

Rezumat:

Activitatea economica a indivizilor este compusa din 4 elemente(faze)de baza:

PRODUCŢIE, REPARTIŢIE, SCHIMB ŞI CONSUM

* A produce înseamnă a transforma, cu ajutorul muncii umane însoţite de cea a maşinilor, materiile prime în bunuri mai elaborate

* repartitia.Abia atunci cind apare relatia de proprietate.Este o faza specifica conditionata de aparitia proprietatii private asupra resurselor economice.

* Schimbul este totodată, o activitate economică şi un liant social, cu precizarea că, în anumite societăţi, repartiţia autoritară, sau măcar dirijată, a resurselor poate să se substituie schimbului. *A consuma – în înţelesul consacrat al termenului – înseamnă a utiliza un bun sau un serviciu, transformîndu-l într-un produs prin încorporare (consum intermediar), sau distrugîndu-l (consum final).

Dacă nevoile sînt potenţial nelimitate, iar resursele necesare producerii bunurilor şi serviciilor sînt invariabil limitate, ştiinţa economică, ca ştiinţă a alegerii optime, trebuie să răspundă la trei întrebări:

1. Ce producem? – ce mărfuri, de ce calitate şi în ce cantitate trebuie de produs pentru satisfacerea anumitor nevoi? (posibilitatea producţiei corelată cu stocul de resurse existente în societate).

2. Cum, în ce mod se produc bunurile? – cu ce resurse şi combinaţii de resurse, cu ajutorul căror tehnologii? (alegerea tehnicilor şi tehnologiilor pentru producere).

3. Pentru cine se produc bunurile? – cine şi în ce cantitate le va consuma? (modul şi criteriile distribuirii bunurilor în societate).

Oamenii sunt puşi în situaţia să aleagă din multiplele variante de utilizare a resurselor rare. Prin urmare, problema generală a economiei este cea a alegerii economice. Situaţia "resurse limitate – nevoi nelimitate" determină identificarea soluţiilor eficiente, alegerea celei mai bune variante din toate alternativele posibile.

Bibliografie:

‘’Introducere in teoria economica,, Olga Sorocean,Nelly Filip www.referate.rowww.curseconomic.rohttp://ebooks.unibuc.ro

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 9

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,

Microeconomie 10

Manoil Tatiana ‘’Legitatile organizarii economice a societatii si problema alegerii,,