Va salut. Voi trece direct la subiect. Ma numesc Mihai Stoica si sunt profesor de romana la un liceu din Targoviste, judetul Dambovita. Acum 2 saptamani am dat elevilor de clasa a XII-a o tema care consta in scrierea unui eseu argumentativ pentru pregatirea subiectului II de la bacalaureat. Eseul avea urmatoarea tema: Importanta carierei in dezvoltarea personala. In urmatoarele randuri este reprodus eseul unuia dintre elevi: Cariera nu e importanta

Cariera il face pe om; in confera un anumit statut social, il transforma intr-o persoana respectabila, ii asigura stabilitatea financiara. Banii castigati ii permit achizitia unei multitudini de obiecte si imbunatatirea statutului social, importanta carierei il face o persoana si mai respectabila, stabilitatea lui financiara este consolidata. Apoi o luam de la capat.Reluand acest ciclu de cateva ori, omul atinge fericirea, odata cu desavarsirea simtului datoriei si al responsabilitatii. Sau vraja se va destrama la un moment dat, si acelasi om va realiza ca nu e fericit, nici macar multumit. Dar cum este posibil? Algoritmul fericirii a fost urmat pas cu pas si totusi n-a dat rezultate, nici macar nu a condus la un umil sentiment de multumire, de impacare cu propria situatie.Un raspuns simplu ii este livrat cu nonsalanta si promptitudine de toti: omul si-a ales gresit cariera, nimic mai simplu. Raspunsul este la fel de repede urmat de o solutie salvatoare: relansarea carierei in alt domeniu, se mai spune si ca acest lucru contribuie semnificativ la dezvoltarea personala. Dar omul refuza. Devine ingrijitor la o mica biblioteca dintr-un orasel provincial prafuit. In timpul liber se duce la pescuit. Sfarsit.Concluzie nu exista. Importanta carierei este stabilita de fiecare individ pentru el insusi. Nu cred ca ar strica sa luam cariera mai putin in serios din cand in cand. Posibila deziluzie de mai tarziu ar fi mai usor de suportat.

Dupa ce am citit eseul in discutie, i-am spus elevului ca privit prin prisma baremului de bacalaureat, textul scris de el nu respecta structura de corectare si va fi notat in consecinta. Chiar trecand peste rigorile impuse de examen, eseul lui pare construit in mod voit politically incorrect pentru a frapa, nefiind fundamentat pe idei demne de luat in considerare. Elevul a argumentat ca a dorit sa ofere o doza de originalitate temei, in masura in care a fost obligat sa trateze un subiect trivial care de obicei impune enumerarea de truisme si platitudini; sustine ca a incercat sa construiasca eseul pe baza principiului teza-antiteza-sinteza, cu un anumit iz literar, urmarind sa critice felul superficial in care este privita cariera in general. La randul meu, i-am reprosat faptul ca a vrut sa aduca un elogiu ratarii si mediocritatii, iar eseul sau nu are calitati estetice care sa justifice abaterea de la structura de examen.

Daca eram sigur de verdictul meu, nu v-as fi scris, asa ca va intreb: ar trebui sa fiu mai putin reticent si sa incurajez asemenea manifestari, chiar cu riscul de a da falsa impresie ca elevul respectiv are o doza de talent literar? M-am inselat oare complet in stabilirea calitatii eseului? Cum ati fi procedat? Va multumesc pentru timpul acordat.