ERGONOMIA MEDIULUI DE ÎNVĂŢARE

2.1 Dispunerea mobilierului

Structura ergonomica (dispunerea mobilierului din clasa – vizibilitatea si pavoazarea salii de clasa), nu poate fi considerata ca element secundar sau lipsit de importanta pentru succesul activitatii de predare-învatare. Suporturile investigationale moderne aduc probe certe în favoarea elementelor de organizare, considerându-le fundamentale în economia generala a procesului didactic, ca proces managerial.

Mobilierul scolar este compus dintr-o serie de piese de mobila folosite în mediul scolar ca suporturi conexe, în scopul îndeplinirii unor obiective educationale. În compozitia mobilierului scolar intra atât piesele destinate locurilor de studiu si de învatare ale elevilor, cât si piesele mobilierului personal rezervat cadrului didactic. Din punct de vedere ergonomic, mobilierul scolar este realizat corespunzator caracteristicilor psiho-somatice ale elevilor si adaptat spatiului de clasa, în timp ce, dintr-o perspectiva didactica, acesta trebuie instalat si reglat dupa obiectivele activitatii de predare-învatare proiectata.

Istoricul mobilierului în sala de clasa dateaza înca din antichitate, sub forma mesei simple, devine mobilier în epoca medievala, (în jurul catedralelor) si poate fi considerat în acceptiunea sa moderna odata cu sistemul monitorial al lui Bell si Lancaster. În sistemul de învatamânt românesc, banca a fost introdusa în jurul anului 1830, în timp ce preocuparile fata de subiectul ergonomiei scolare au început sa creasca.

Atributele moderne ale mobilierului salii de clasa sunt, dupa Ullich (1995), simplitatea, functionalitatea, durabilitatea, instructionalitatea si modularitatea. Specialistii în ergonomie scolara sunt preocupati în momentul de fata de realizarea unui mobilier al salii de clasa dupa aceste standarde, care poate sa ofere elevului atât autonomia functionala, cât si posibilitatea de organizare a activitatii educationale pe grupuri de elevi. Un subiect preferential în momentul de fata al preocuparilor privitoare la ergonomia spatiului de învatamânt este cel al modularitatii mobilierului scolar, astfel încât acesta sa poata fi organizat, compus si descompus, în functie de sarcina didactica fundamentala si de stilul educational al cadrului didactic. Spre exemplu, o dispunere a mobilierului în maniera traditionala favorizeaza mai ales stilul expozitiv cadrului didactic si atitudinea pasiva a elevilor si se preteaza la activitati educationale de tip predare, conferinta si prelegere. Din contra, o dispunere a mobilierului pe sistem semicerc, sau oval, schimba accentul interpersonal al relatiei educationale, favorizând si încurajând interactiunile permanente si activismul elevilor.

Vizibilitatea este o componenta ergonomica, apropiata de igiena scolara si presupune adapatarea spatiului scolar al clasei, inclusiv al mobilierului, la necesitatile somato-fiziologice si de sanatate ale elevilor. Vizibilitatea este conditionata de dispunerea mobilierului în clasa si de starea de sanatate a elevilor. Avem în vedere copiii cu deficiente de vedere, cu deficiente de auz, cu deficiente structurale ale scheletului precum si copiii care, din punct de vedere fizic, sunt variabili dupa înaltime.

Tinând cont de acesti parametri fizici, biologici si medicali, în stransa dependenta cu parametrii de tip social si instructional, cadrul didactic va lua cele mai bune decizii rezultate

din combinatiile de alternative posibile. Selectia se va face printr-o sustinere criteriala armonioasa, punându-se la acest nivel pe primul plan argumentele de tip medical si fizic. Este recomandabila si aici stimularea unei dinamici a pozitiilor ocupate în banci de catre elevi, astfel încât permutarile respective sa nu încalce legile biologice, fizice si medicale anterioare, dar totodata, sa nu contravina nici normelor psihopedagogice, instructive-educative si de socializare ale elevilor în sala de clasa.