ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCA

1. OBIECTUL ERGONOMIEI

Ergonomia, cuvant ce deriva din cuvintele grecesti ergon – munca si nomos – lege, se defineste ca ansamblul stiintelor care permit obtinerea cunostintelor privitoare la munca umana, necesare pentru a fundamenta in mod rational si optim, adaptarea muncii la om si a omului la meseria sa, in scopul cresterii continue a productivitatii muncii sociale, in conditiile economisirii efortului uman. Studiind omul in productie, ergonomia tine seama de factorii care conribuie la realizarea prouselor, si anume: factorii umi; tehnologici si sociali. Datorita caracterului comple, cercetarileergonomice presupun elaborarea speialistilor in fiziologia muncii, psihologia muncii, antropologie, biomecanica, igiena muncii, stiintele tehnice, estetica, pedagogie, legislatia muncii. Factorii care influenteaza consumul de energie si gradul de oboseala sunt: amplasamentul constructiei, tipul constructiei si al instalatiilor, amplasarea utilajelor, luminatul, ventilatia, coloritul, temperatura, zgomotul etc. Intrucat acesti facori influenteaza rezultatele muncii este necesar ca ei sa stea in atentia atat a cadrelor de conducere din unitatile de orice gen, pentru a creea climat de munca favorabil, cat si a proiactantilor din constructii, utilaj, mobilier, pentru gasirea celor mai bune solutii de adaptare a muncii la om. Pentru aplicarea principiilor ergonomiei se impune cunoasterea urmatoarelor aspecte:

consumul de energie in organismul uman si sursele care-l provoca; organizarea ergonomica a locului de munca, conceperea sculelor, aparatelor, utilajelor,

mobilierului; factorii de ambianta; organizarea timpului liber si pentru necesitati firesti.

Clasificarea domeniilor de preocupari ale ergonomiei se poate face dupa: sfera preocuparilor ei; faza la care se refera.

Dupa sfera ponderenta a preocuparilor se cunosc mai multe ramuri ale ergonomiei, cum sunt:

ergonomia activitatilor , care studiaza munca sub aspect fiziologic, igienic, antropologic; ergonomia informationala , care studiaza procesele de percepere, cunoastere, de gandire si

de decizie, apeland la psihologie; topoergonomia , care se intereseaza de datele antropometrice (principalele dimensiuni ale

corpului omenesc) in scopul dimensionarii corecte a sculelor, masinilor, a locului de munca etc.; bioergonomia , care studiaza omul sub aspect biologic. Dupa faza in care se realizeaza se deosebesc: ergonomia de conceptie, care se practica in unitatile de proiectare unde se realizeaza

proiecte pentru mobilier, scule, dispozitive, instalatii, utilaje, constructii etc. care sa raspunda cerintelor de adaptare optima a acestora la totalitatea capacitatilor umane;

ergonomia de corectie, care se practica in intreprinderi si sectii, unde mijloacele de productie au intrat in exploatare. Aspectele pe care le investigheaza ergonomia de corectie sunt mult mai numeroase decat cele ale ergonomiei de conceptie, pentru ca trebuie studiate nu numai mijloacele de munca ci si ambianta muncii in timpul desfasurarii activitatilor profesionale.

2. PRINCIPIILE SI REGULILE ECONOMIEI DE MISCARI

Preocuparile specialistilor in rationalizarea metodelor de lucru ale executantilor au permis definire unor reguli de baza pentru economisirea miscarilor (fig.1-4).

Zona de lucru normala Zona de lucru maxima in plan orizontal in plan orizontal Fig. 1 Fig. 2

a b 1 2 Zona maxima in plan vertical Zonele de lucru in sectiuni verticale: la lucrari speciale: a. pozitia sedentara; 1-sectiune frontala; 2-sectiune sagitala; b. pozitia ortostatica A-zona normala; B-zona maxima

Fig. 3 Fig. 4

Aceste reguli sunt: miscarile mainilor si ale bratelor sa fie simetrice, simultane si continue; miscarile sa fie pe cat se poate de rare, scurte si usoare, atat cat este permis de executarea

corecta a lucrarilor; succesiunea miscarilor sa fie logica; uneltele si materialele sa fie depozitate permanent in acelasi loc; sa se utilizeze, de cate ori este posibil, forta de gravitatie (in acest sens se folosesc planuri

inclinate, sertare cu fund inclinat, jgheaburi inclinate etc.); sa se execute (daca este posibil) cate doua sau mai multe piese (lucrari) in acelasi timp; stabilirea metodei de munca adoptate sa se faca cu respectarea regulilor de protectie

corespunzatoare. Studiindu-se cauzele oboselii, caile de realizare a economiei de miscari in scopul unei mai bune adaptari a muncii la om, au fost stabilite unele reguli practice, de care trebuie sa se tina seama la analiza lucrarilor si care privesc:

folosirea corpului; amenajarea locului de munca; conceperea uneltelor si a utilajelor. Din grupa de reguli folosind folosirea ergonomica a corpului fac parte urmatoarele: lucrarile care se efectueaza cu ambele maini; inactivitatea unei maini suprasolicitata cealalta

mana si afecteaza ritmul de munca; sa se caute solutii care sa asigure inceperea si terminarea simultana a miscarilor mainilor; miscarile de precizie sa se execute pee cat posibil cat mai in apropierea planului de simetrie

al corpului (este planul perpendicular pe linia umerilor si contine axa corpului); sa se tinda ca in executarea unor operatii miscarile bratelor sa fie simetrice, continue si

simultane. In scopul obtinerii unopr cheltuieli munime de energie se stabilesc regulile:

pozitia corpului in timpul executarii unei munci sa fie cat mai comoda; in timpul unei munci sa se evite miscarile frecvente ale corpului la care participa mai multe

grupe de muschi; evitarea transferarii obiectelor dintr-o mana in alta; evitarea miscarilor care conduc la invingerea fortei de gravitatie; evitarea miscarilor care aduc articulatiile in pozitii extreme (prea apropiate sau prea

departate de corp); cunoscand ca forta mainilor este maxima cand executa miscari in lungul axei longitudinale a

corpului sa se tinda spre acestea; sa se faca cu precadere acele miscari care intreneaza cel mult bratul.

Amenajarea locului de munca trebuie se tina seama de dimensiunile antropometrice ale executantului si va fi astfel conceput sa sa se evite indeplinirea sarcinilor in pozitii nefiresti (inclinat, aplecat, in genunchi, mult prea intins etc.). Uneltele si utilajele trebuie astfel concepute incat sa ofere libertate de actiune mainilor si sa incarce corespunzator capacitatii lor, fiecare deget al mainii. In acest sens s-au stabilit urmatoarele reguli:

sa se degreveze mainile la acele lucrari la care este posibila si avantajoasa utilizarea unui

dispozitiv de montaj sau de fixare sau utilizarea unui dispozitiv comandat de picior;

manetele, volanele, contactele si celelalte accesorii ale unui utilaj sa poata si manevrate fara schimbari importante a pozitiei executantului;

evitarea pe cat posibil a tinerii unor obiecte cu mana; cand o lucrare amtreneaza separat fiecare deget al mainii, atunci sarcina sa-I fie repartizata

potrivit capacitatii sale; manerele sa aiba suprafata de contact cu mana cat mai mare; uneltele sa fie combinate ori de cate ori este posibil.

3. OBOSEALA SI FACTORII DE AMBIANTA FIZICA

a. Oboseala reprezinta starea de slabiciune fizica, nervoasa (senzoriala) sau cerebrala (mintala), vizibila sau interiorizata, reala sau imaginara, care diminueaza capacitatea de munca a executantilor (definitia este data de Organizatia Internationala a Muncii). Oboseala se manifesta in general prin urmatoarele fome:

oboseala fizica dinamica – obosela muscular; oboseala fizica statica – in muschi si in sistemul nervos; oboseala senzoriala – surescitare, diminuarea atentiei, autocontrol redus; oboseala cerebrala – erori de rationament, slabirea memoriei, diminuarea capacitatii de

concentrare etc. Factorii care provoca fenomenele de oboseala sunt:

factorii care actioneaza asupra sistemului muscular (solicitare static sau dinamica, frecventa miscarilor);

factorii care actioneaza asupra sistemului nervos (solicitarea nervoasa, a organelor de simt, monotonia muncii, zgomotul);

factorii care actioneaza asupra aparatului respirator si asupra aparatului visual (vicierea aerului, iluminatul defectuos);

factorii care actioneaza asupra intregului organism (temperature, umiditatea, vibratiile, socurile etc.). In constructii travaliul static intervine foarte frecvent in activitatile desfasurate in pozitie ortostatica (corpul in postura vertical). Majoritatea meseriilor de baza in constructii (zidarii, dulgherii, fierarii, betonistii, zugravii, montatorii de prefabricate etc.) impun pentru executat pozitia ortostatica. Aceasta pozitie produce o contractie mai puternica a muschilor, conduce la o intensificare a activitatii cardiace in scopul asigurarii circulatiei sanguine si duce la imobilizarea coloanei vertebrale, cu consecinte nefavorabile asupra capacitatii de munca a executantului. Cum aceasta pozitie nu poate fi evitata se iau masuri pentru limitarea in timp a operatiilor care o impun si pentru mecanizarea operatiilor (introducerea de benzi transportoare, incarcatoare, utilaj de transport etc.) in scopul diminuarii eforturilor. Un alt factor care conduce la o oboseala excesiva il constituie pozitiile nefiresti ale corpului si ale bratelor (aplecat, ridicat pe varful picioarelor, torsionat, cu mainile suspendate etc.) ce poate fi eliminata prin adaptari simple ale locului de munca sau ale uneltelor (prelungitoare pentru vopsit, zugravit etc.).

b. Refacerea capacitatii de munca. Pentru a evita oboseala excesiva sau pentru a recupera capacitatea de munca exista la dispozitia fiecaruia urmatoarele mijloace: Repausul rational este constituit din totalitatea perioadelor de intreruperi reglementare a activitatii (pauze de lucru, scurte intreruperi in unele timpuri de munca), programul de odihna dupa ziua de lucru, programul de somn, zilele de odihna (duminica si sarbatorile legale) si concediul de odihna. Aceste perioade, cand se suspenda actiunea principalelor factori care contribuie la obosirea organismului, au rolul de a impiedica acumularea oboselii si de a proteja capacitatea de munca a fiecarui om. Relaxarea este o metoda de autoreglare psiho-fizica a comportamentului uman, ce urmareste realizarea unui repaus cat mai profund ce recupereaza energia solicitata de avtivitatea omului si care are ca obiect realizarea unei decontractari musculare si psihice prin utilizarea unor exercitii adecvate. Se cunosc doua cai de obtinere a relaxarii:

analitica, care se bazeaza in principiu pe realizarea unei decontractari progresive, incepand mai intai cu un membru si terminand cu intreg corpul;

sintetica, care cuprinde tehnici de decontractare totala a organismului. Metoda relaxarii este utilijata frecvent in practica sportiva. Odihna activa reprezinta un mijloc foarte eficace care inlocuieste repausul pasiv cu alternarea unei activitati cu o alta activitate, cu conditia ca activitatea intercalata sa fie mai usoara, mai distractiva si sa puna in stare de repaus functiile exercitate in timpul muncii. Astfel practicarea unui sport, vizionarea unui spectacol, lectura unei carti, activitatea de drumetie sau turism, realizarea unor colectii, pictura, sculptura, fotografiatul, exersarea la un instrument de cantat etc., sunt tot atatea posibilitati de a alterna activitatea de la locul de munca cu una sau mai multe din aceste activitati.

c. Factorii de ambianta fizica. In afara factorilor enumerati mai sus, care genereaza starea de oboseala, mai exista o serie de factori ce depind de mediul (ambianta) in care se desfasoara munca oamenilor, ca de exemplu:

factorii de ambianta fizica: iluminatul, microclimatul (temperatura, umiditatea, radiatiile calorice, viteza aerului, puritatea aerului), coloritul, zgomotul, vibratiile etc.;

factorii de ambianta psihologica: consideratia, colaborarea, interesul, monotonia, etc.; odihna: relaxarea, distractia; varsta; antrenamentul; durata zilei de lucru.

Pentru factorii de ambianta fizica sunt preconizate norme republicane in care se precizeaza valorile maxime admise pentru fiecare din ei astfel ca munca sa se desfasoare normal in conditii de securitate si sanatate Iluminatul exercita o influenta importanta, cunoscand ca 80 – 90% din totalul informatiilor ce ajung la scoarta cerebrala se dobandesc pe cale vizuala. Nivelurile de iluminare pentru diferite locuri de munca sunt date prin normativul republican privind folosirea rationala a energiei.

Microclimatul corespunzator este realizat atunci cand nu exista diferenta mare intre temperatura aerului si a suprafetelor inconjuratoare, cand umiditatea are valori cuprinse intre 40 – 50%, cand temperatura mediului ambiant (pentru munca usoara temperatura recomandata este 18 – 25o C, iar pentru munca grea 12 – 17o C) se inscrie in valori normale, si cand aerul inspirat nu-I viciat, iar viteza curentilor de aer nu depaseste 0,5 m/s. Coloritul trebuie ales in asa fel ca sa tina seama de continutul muncii, de functiile incaperii si ale fiecarui obiect, de influenta psihologica pe care o au diferite nuante. Studiile ergonomice au condus la urmatoarele constatarii:

culoarea este cu atat mai calda ci cat se apropie de rosu si cu atat mai rece cu cat se apropie de albastru;

culorile inchise au efect depresiv; culorile prea vii sunt obositoare; culorile deshise pastelate, catifelate au efect stimulator, vesel.

Zgomotele sunt vibratii neregulate, formate din mai multe sunete de intensitati si frecvente diferite. Limitele admise de norme pentru santierele de constructii sunt de maximum 80 db, in caz contrar ele sunt suparatoare, iar pentru valori mai mari chiar periculoase.

4. ORGANIZAREA ERGONOMICA A LOCULUI DE MUNCA

Locul de munca reprezinta spatiul necesar unui executant pentru executarea unei activitati si este inzestrat cu toate cele necesare efectuarii unei sarcini profesionale date. Spre deosebire de industrie, in activitatea de constructii-montaj majoritatea locurilor de munca se deplaseaza continuu in cadrul frontului de lucru odata cu realizarea constructiei. De exemplu, la executarea lucrarilor de: turnarea betonului, zidarii, montarea cofrajelor, instalatiilor electrice, instalatii sanitare, retele de incalzire centrala, lucrari de finisaj-zugraveli si vopsitorii etc. in conditiile cresterii productiei si productivitatii muncii. Conceptia ergonomica a locului de munca, a comenzilor, a aparatelor, a utilajelor, a sculelor etc., tine seama de dimensiunile antropometrice, de posibilitatile fizice, de perceptia senzoriala, de pozitia in timpul activitatii (in picioare, sezand). Dimensiunile medii ale corpului omenesc de care trebuie sa se tina seama aunt prezentate in figura 5.

Fig. 5 Problemele legate de amenajarea locului de munca se refera la studiul pozitiilor de munca, adaptarea utilajelor la datele antropometrice ale muncitorilor, aranjarea locurilor de munca, economia de miscari, reducerea oboselii (fig. 6).

a b

Fig. 6a – inaltimea optima la care trebuie montata o menghina astfel ca bratul

si antebratul muncitorului sa formeze un unghi drept; b – principalele dimensiuni (in cm) ale locului de munca in pozitia sedentara pentru barbati

(pentru femei dimensiunile din figura sunt reduse cu 2 – 4 cm).

Pozitiile de munca cele mai frecvent intalnite sunt: ortostatica, pozitia culcat, pozitia sezand. Pozitiile aplecat si incovoiat, care solicita un consum de energie mai mare, se impune a se inlocui pe cat este posibil prin organizarea locului de munca cu una din primele trei pozitii cunoscute.

Se recomanda pozitia usor inclinat frontal care este cea mai comoda si necesita cel mai mic effort de sustinere (fig. 7).

Fig. 7 Organizarea ergonomica a locului de munca impune adoptarea unei inaltimi a planului de munca ce trebuie sa conduca la desfasurarea muncii executantului in conditii optime (fig. 8).

a b c

Fig. 8 Inaltimile planurilor de munca in ortostatism.a – munca de precizie; b – munca de dexteritate; c – munca de forta.

Alegerea unei pozitii de lucru in scipul inregistrarii unui effort minim trebuie sa tina seama de urmatoarele recomandari:

evitarea pozitiilor inclinat, aplecat, ingenunchiat sau prea intins; adoptarea, alternativ (in masura in care este posibil), a pozitiei ortostatica cu pozitia sezand; utilizarea la locurile de munca a scaunelor ergonomice prevazute cu stative pentru maini si

picioare (fig. 9), ale carei dimensiuni sunt date in fig. 6 b;

Fig. 9

mentinerea corpului in pozitia naturala prin dimensionarea inaltimii planului de lucru in functie de distanta optima de vedere. Inaltimile planului de lucru variaza in functie de caracterul activitatii (munca de precizie, munca de forta, munca de dexteritate) si sunt date in figura 8.

construirea unor suporturi pentru brate pentru a se evita suspendarea lor; manetele, manerele, parghiile, dispozitivele pentru comenzi de la aparate sau utilaje sa fie

dispuse astfel ca manevrele cele mai frecvente sa se faca pe cat se poate in apropierea corpului, avand cotul indoit;

sculele si dispozitivele trebuie astfel conepute incat sa permita o manevrare cat mai usoara si rapida;

camenzile aparatelor si utilajelor care necesita forta sa poata fi afectuate cu ajutorul picioarelor;

aparatele si butoanele de comanda sa fie amplasate in functie de succesiunea procesului tehnologic etc.