Dreptul Comertului International REFERAT

Capitolul I

Noţiunea, izvoarele şi principiile dreptului comerţului internaţional

Secţiunea I

Definirea dreptului comerţului internaţional

Dreptul comerţului internaţional reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile comerciale internaţionale şi de cooperare economică şi tehnico – ştiinţifică internaţionale, în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică1.

Secţiunea a II – a

Raporturile juridice, conţinutul şi metoda de reglementare a dreptului comerţului internaţional

2.1. Raporturile juridice de dreptul comerţului internaţional

Aceste se stabilesc între:- persoane fizice şi persoane juridice;- între state suverane şi egale în drepturi; - între state şi organizaţii interguvernamentale;- între organizaţii interstatale;- între state suverane şi comercianţi;- între stat şi subiecte de drept privat străine;- între comercianţi personae fizice şi persoane juridice din diferite

state, în calitate de poarticipanţi nemijlociţi la activitatea de comerţ internaţional.

1 Ioan Macovei, Dreptul comerţului internaţional ,Vol I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 4.

2.2. Conţinutul dreptului comerţului internaţional

Conţinutul dreptului comerţului internaţional este format , în principal, din norme de drept material. În acesta se regăsesc norme juridice de drept commercial, civil, procesual civil ş.a.

2.3.. Metoda de reglementare a dreptului comerţului internaţional

Metoda de reglemantare este cea de egalitate juridică a părţilor, normele juridice ale dreptului comerţului internaţional aparţinînd, în majoritatea lor dreptului privat.

Secţiunea a III – a

Obiectul dreptului comerţului internaţional

Obiectul dreptului comerţului internaţional este constituit din raporturile juridice, care au caracter comercial, cât şi internaţional

Comercialitatea reprezintă calitatea unui raport juridic de a fi commercial.

În definirea comercialităţii se cunosc două conceptii specifice: concepţia subiectivă şi concepţia obiectivă.

Concepţia subiectivă are în vedere calitatea participandului la raportul juridic, potricit căreia operaţiunile efectuate de un comerciant în exercitarea profesiei sale sunt socotite acte sau fapte comerciale . Se are în vedere numai calitatea de comerciant.

Calitatea de comerciant determină o prezumţie legală de comercialitate.

Concepţia subiectivă are în vedere obiectul reglementării juridice, adică activitatea comercială ; actele şi faptele de comerţ sunt operaţiunile pe care legea le determină ca atare indiferent de calitatea şi voinţa părţilor.

Concepţia mixtă , potrivit căreia comerciantul se determină după natura actelor pe care le efetuează, iar natura actelor este dependentă de calitatea persoanei care le exercită.

Caraterul internaţional se defineşte prin prezenşa elementului de extraneitate şi de specificul operaţiunii.

Secţiunea a IV – a

Actele şi faptele de comerţ internaţional

4.1 Noţiunea de acte şi fapte de drept internaţional

Prin acte şi fapte de comerţ se înţeleg opraţiunile comerciale şi de cooperare economică şi tehnico – ştiinţifică internaţională, care guvernează obligaţiile juridice.

4.2 Criterii de distincţie

În doctrină s – au propus mai multe criteerii pentru calificarea actelor şi faptelor de comerţ: criteriul circulaţiei, criteriul întreprinderii, şi criteriul speculaţiei.

4.3 Clasificarea actelor şi faptelor de comerţ

După conţinutul lor actele şi faptele de comerţ se clasifică în următoarele categoerr: obiective, subiective şi mixte.

4.4 Actele şi faptele de coperare economică şi tehnico – ştiinţifică internaţionalăî.

Actele şi faptele de cooperarea se desfăşoară în domenii de interes reciproc, cum ar fi: industria, agricultura, transporturilşe, telecomunicaţiile etc.

Secţiunea a V -a

Izvoarele dreptului comerţului internaţional

Izvoarele dreptului comerţului internaţional cuprind norme de drept material şi norme conflictuale în materie

5.1. Izvoarele interne

Acestea sunt : legea şi celelalte acte normative, jurisprudenţa. În sistemul nostru juridic izvoarele interne sunt: Constituţia, Codul comercial, Codul civil şi alte acte normative care privesc relaţiile comerciale internaţionale.

5.2. Izvoarele internaţionale

Acestea sunt formate din convenţiile internaţionale şi uzanţele comerciale

Convenţiile internaţionale sunt înţelegeri intervenite între state sau organizaţii internaţionale privind reglementarea raporturilor dintre ele.

Acestea pot fi bilaterale sau multilaterale.

5.2.1 Convenţii multilaterale

Dintre convenţiile multilaterale enumerăm:- convenţii privind contractele comerciale internaţionale:Convenţia de

la Haga din 15 aprilie 1958 referitoare la legea aplicabilă transferului proprietăţii în cazul vânzării cu caracter internaţional de obiecte corporale mobile;

- Convenţia de la Haga din 14 martie cu privire la legea aplicabilă contractelor de intermediere şi reprezentare ş.a.

- convenţii asupra instrumentelor de plată;- convenţii referitoare la transporturi;- convenţii vamale;- convenţii cu privire la licenţele de import şi de export;- convenţii asupra arbitrajului commercial internaţional.

5.2.2 Convenţii bilaterale

Convenţia bilaterală reprezintă forma obişnuită şi frecventă a înţelegerilor comerciale.

5.2.3. Tratatele comerciale

Acestea sunt înţelegeri ointernaţionale care constituie cadrul juridic în domenii de interes reciproc.

Prevederile tratatelor comerciale include, în mod obişnuit, două clause importante: clauza naţiunii celei mai favorizate şi clauza regimului naţional.

5.2.4.Acordurile comerciale

Acordurile comerciale sunt înţelegeri internaţionale prin care se reglementează schimburile reciproce de mărfuri şi servicii între două state.

După perioada de valabilitat, acordurule comerciale se clasifică în modul următor: pe termen scurt – 1 an; pe termen mediu; - 3 ani; ; pe termen lung – 5 ani

Clauzele esenţiale ale acordurilor sunt clauza naţiunii celei mai favorizate şi clauza regimuluii naţional

Prin clauza naţiunii celei mai favorizate se înţelege că statele contractante se angajează să – şi acorde privilegii şi avantaje comerciale, la fel de favorabile ca oricărui stat terţ.

Din punct de vedere al poziţiei statelor, clauza naţiunii celei mai favorizate poate fi condiţionată( principiul compensaţiei ) şi necondiţionată ( principiul egalităţii de tratament), iar după domeniile la care se aplică aceasta poate fi generală sau specială.

Prin clauza regimului naţional ( principiul posibilităţii egale) se înţelege că persoanele aparţinând unui stat străin, care exercită activitate de comerţ exterior pe teritoriul statului partener, au în principiu, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi naţionalii.

5.2.5. Uzanţele comerciale

Uzanţele comerciale reprezintă practici sau reguli care se aolică în rleţiile contractuale dintre participanţii la activitatea de comerţ internaţional

Individualizarea uzanţelor comerciale comportă o ppractică obiectivă şi colectivă.

În primul rînd uzanţele comerciale necesită un element obiectiv determinat de o anumită pracrică, atitudine sau comportare. Actele şi faptele care constituie această practică trebuie aplicate în mod repetat, într – o perioadă de limp - longa invederata, diuturna consuetudo.

În al doilea rând, uzanţele comerciale implică un caracter colectiv, fiind aplicate de mai mulţi participanţi la operaţiunile de comerţ internaţional.

Prin folosirea lor pe un anumit teritoriu sau într –o ramură a comerţului, uzanţele sunt generale şi abstracte.

În această materie , textul Codului civil utilizează noţiunea de ,,obicei”.

5.2.6. Obişnuinţele stabilite între părţile contractante

Deosebirea dintre uzanţe şi obioşnuitnţe este configurată de numărul partenerilor care le aplică.

Obişnuinţele se formează în relaţiile dintre partenerii comerciali. În contractele pe care le încheie părţile pot introduce anumite expresii, care exprimă atitudini sau comportări existente în activitatea lor comună.

Simple practice sau obişnuinţe se stabilesc între părţile contractante. Practicile individuale obligă numai partenerii respective.

Prin aplicarea lor de către mai mulţi participanţi, practicile dintre părţi dobâ-ndesc un caracter colectiv. În măsura în care devin generale, acestea se transformă în uzanţe comerciale.

5.2.7. Clasificarea uznaţelor comerciale

Acestea sunt de mai multe feluri şi pot fi clasificate în funcţie de aplicarea în spaţiu, sfera de cuprindere, forţa juridică sau alte criterii,

După întinderea aplicării lor în spaţiu, uzanţele comerciale sunt interne ( care se folosesc pe teritoriul unui stat) sau internaţionale.

Potrivit sferei lor de aplicare, uzanţele sunt locale, speciale sau generale. Cele locale se aplică într – o anumită localitate, port sau regiune determinată. Uzanţele speciale sunt configurate de ramura de activitate comercială, obiectul contractului sau profesiunea părţilor.

După forţa lor juridică, uzanţele comerciale sunt normative şi convenţionale.

Uzanţele normative au valoarea unor norme juridice, fiind numite de drept sau legale, iar cele convenţionale au valoare unor clauze contractuale fiind numite uzanţe de fapt sau interpretative.

5.2.8. Regimul uzanţelor comerciale în dreptul român

În dreptul român, uzanţele normative nu au caracter de izvor de drept. Cu caracter derogatoriu, uzanţele comerciale dobândesc putere legală

în situaţia în care o lege specială trimite la ele. De exemplu, se consideră ca fiind normative, uzanţele locului de plată, în funcţie de care se determină

valoare monedei străine atunci când o cambie, respectiv un cec este plătibil într o monedă care nu are cursul respectiv.

Forţa juridică a uzanţelor comerciale rezultă din voinţa părţilor. Prin înserarea lor în contract, acestea nu pot depăşi forţa juridică a clauzelor contractuale.

5.2.9. Forme ale uzanţelor comerciale

Uzanţele comerciale se concretizează,în principal, prin clauze tip, contracte - tip şi condiţii generale.

Uzanţele comerciale sub forma clauzelor - tip sunt standardizate Contrctele – tip cuprind clause uniforme care se întemeiază, în

principal, pe uzanţele existente în comerţul internaţional .În contractele tip clauzele esenţiale dunt prestabilite, configurînd

cadrul juridic al realizării unor operaţiuni comerciale. Aceste clauze pot fi completate sau modificate de către părţi.

Contractele - tip se elaborează de către una din părţile contractante, de asociaţiiile comerciale internaţionale sau de organizaţii neutre.

Condiţiile generale prin care se precizează principalele elemente ale contractelor de acelaşi tip într – o anumită ramură a comerţului internaţional .

Pentru evitarea unor situaţii inechitabile, în care condiţiile generale conţin contracte de adeziune, orice clauză îndoielnică se va interpreta în favoarea părţii care se obligă.

5.2.10. Uzanţele comerciale standardizate

Principalele clauze uniforme folosite pentru interpretarea termenilor comrciali din contractile de vânzare internaţională au fost standardizate în două documente:

- Regulile Internaţionale pentru interpretarea Uzanţelor de Comerţ – Incoterms – 2000 ;

- Definiţiile revizuite de Comerţ America Exterior - Rafd 1941.

5.2.11. Aplicarea uzanţelor comerciale

Uzanţele comerciale internaţionale sunt aplicate prin înscrierea în contract a unei clauze de trimitere sau prin formularea unei clause integrate în contracte – tip sau în condiţii generale de livrare.

Uznaţele comerciale se aplică cu titlu de clauză convenţională, având acelaşi regim juridic ca şi prevederile contractuale.

5.2.12 Rolul uzanţelor comerciale

Uzanţele comerciale se folosesc pentru a determina drepturile şi obligaţiile părţilor prin completarea şi precizarea conţinutului contractului . Ele au rolul de a determina sau explica termeii şi expresiile utilizate în contractul de comerţ internaţional.

5.2.13. Probleme conflictuale

Utilzarea uzanţelor în contractile de comerţ internaţional poate determina unele conflicte.

a. În conflictul între două uzanţe convenţionale, prioritate va avea ultima uzanţă în timp.

b. În conflictul dintre o uzanţă convenţională şi o uzanţă normativă se aplică uzanţa normativă.

c. În comflictul dintre o uzanţă şi o lege supletivă, rezolvarea va fi în favoarea uzanţei.

d. În conflictul dintre o uzanţă convenţională şi o lege imperativă, se va aplica legea imperativă.

e. În conflictul dintre o uzanţă normativă şi o lege imperativă , prioritară va fi uzanţa normativă.

f. În conflictul dintre o uzanţă comercială şi o lege uniformă, se va plica prevederile uzanţei comerciale.

g. În conflictul între o uzanţă comercială şi convenţia expresă a părţilor sau dispoziţii legale de ordine publică, convenţia expresă a părţilor sau dispoziţiile de ordine publică vor înlătura aplicarea uzanţelor normative sau convenţionale.

Capitolul II

Contractele de concesiune în comerţul internaţional

Secţiunea I

Contractul internaţional de concesiune exclusivă

1.1. Noţiune, trăsături, reglementare Contractul de concesiune excusivă este operaţiunea prin care o

persoană numită concendent, vinde mărfurile sale, într – o anumită zonă teritorială, unei alte persoane, concesionar, ce le cumpără spre a le revinde clienţilor săi.

Este un contract bilateral, consensual, intuitu personae, comutativ şi cu titlu oneros.

Paricularităţile contractului sunt: - dubla exclusivitate, prin care concedentul se obligă să vândă

anumite mărfuri, iar concesionarul să le cumpere şi să le revândă sale. Contractul se poate încheia cu o clauză de excusivitate de vânzare sau de vânzare.

- activitatea comisionarului se desfăşoară în mod independent, el fiind ţinut să răspundă pentru afacerea întreprinsă;

- remuneraţia concesionarului constă în diferenţa dintre preţul de cumpărarea şi revânzare;

- durata obişnuită concesiunii este de un an.Operaţiunea de concesiune este supusă regulilor generale ale

comerţului internaţional. Camera Internaţională din Paris a elaborat contractul model pentru distribuţie cu unic importator – Distributorship Contract ( Sole Importater – Distributor ) - Publicaţia nr. 646 din 2002.

1.2. Clauze de exclusivitate

Contractul se poate încheia cu o clauză de excusivitate de vânzare sau de aprovizionare.

Prin excusivitate de revînzare, concedentul se obligă să vîndă mărfuri numai concesionarului, care le va plasa clienţilor săi într –o anumită zonă teritorială. Exclusivitatea de vînzare poate să fie deschisă, închisă şi absolută.

Prin exclusivitate de aprovizionare, concesionarul se obligă să cumpere mărfurile numai de la concendentul din ţara de origine.

1.3. Efectele contractului

1.3.1. Obligaţiile concendentului

Concendentul are următoarele obligaţii:- să livreze mărfurile către concesionar;

- să acorde concesionnarului o exclusivitate ;- să respecte exclusivitatea teritorială a concesionarului.

1.3.2. Obligaţiile concesionarului

Concesionarul este obligat: - să primească mărfurile livrate de concedent; - să plătească preţul; - să promoveze vânzările în zona teritorială convenită;- să realizeze gestiunea comercială.

1.3.3. Încetarea contractului

Acesta încetează prin : - ajungerea la termen; - moartea concesionarului;- incapacitatea concesionarului; - cauze specifice privind solvabilitatea ( falimentul uneia dintre

părţi; protestul unei cambii, neplata unui cec).


Contractul internaţional de franchising

2.1. Noţiune, trăsături, reglementare

Contractul de franchising este operaţiunea prin care o persoană, franchisor, acordă unei alte persoane, franchisee, concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, precum şi ansamblul de metode şi nijloace de comercializare, care să asigure exploatarea şi gestiunea în condiţii de rentabilitate.

Este un contract bilateral, consensual, intuitu personae, comutativ şi cu titlu oneros

De obicei, se încheie pe o perioadă lungă, care poate ajunge până la 20 de ani.

Contractul de franchising se caracterizează prin următoarele trăsături:

- colaborarea continuă dintre părţi pe toată durata contractului;- partenerii nu se află în raporturi de sublordonare; activitatea

franchisee – ului se desfăşoară în mod independent, pentru el şi în contul său;

- folosirea numelui comercial şi a mărcii franchisor – ului pentru mărfurile produse şi comercializate sau serviciile prestate;

- plata unei remuneraţii de către franchisor. Franchisee – ul îşi desfăşoară activitatea cu mijloacele

concedentului, folosind – ui numele, marca, experienţa tehnică şi comercială, precum şi sistemul de organizare şi publicitate.

2.2. Obiectele contractului

Acesta îl formează concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, împreună cu asistenţa tehnică şi toate cunoştinţele necesare.

Cunoştinţele sunt de natură comercială şi industrială.Totodată, acesta poate consta în prestaţiuni de ordin financiar.

2.3. Formele contractului

În funcţie de obiectul lor,sistemele de franciză pot fi: - franciza de servicii; - franciza de distribuţie; - franciza de producţie;- franciza financiară; - franciza de stand; - franciza afilită; - franciza zonală; - franciza de afaceri;- franciza principală.


2.4.1. Obligaţiile franchisorului

Acesta se obligă să cedeze beneficiarului folosinţa mărcii sale comerciale.

Marca franchisorului se transmite împreună cu un complex de cunoştinţe tehnice. Know – howul se transmite de franchisor numai după ce beneficiarul plăteşte taxa de intrare în reţeaua de franciză.

Franchisorul îşi asumă obligaţia de a nu – şi valorifica dreptul sau de excusivitate asupra mărcii şi de garanta rentabilitatea investiţiilor făcute de franchisee. De asemenea, este ţiunut să acorde concesionarului o asistenţă continuă. Aceasta poate fi în domeniul financiar, comercial, tehnic, juridic.

Totodată, trebuie să modernizeze produsele şi serviciile pe care le oferă partenerului şi să controleze modul în care este menţinută calitatea lor.

2.4.2. Obligaţiile franchisee – ului

Franchise – ul are următoarele obligaţii: - de a exploata investiţiile făcute de concedent;- de a respecta marca sau formula de proprietate a

concendentului şi să asigure un anumit nivel de calitate, cu îndeplinirea strictă a indicaţiilor primite;

- obligaţia de aprovizionare exclusivă cu produsele concendentului în condiţiile orevăzute în contract;

- de a furniza toate informaţiile care ar contribui la perfecţionarea tehnicilor de comercializare;

- este ţinut să nu comunice terţilor informaţiile furnizate de franchisor.

2.5. Încetarea contractului

Acesta încetează prin : - ajungerea la termen; - reziliere

Capitolul III

Contractele de transfer de tehnologie în comerţul internaţional

Secţiunea I

Contractul internaţional de licenţă

1.1. Noţiune, reglementare

Prin contractul de licenţă, titularul unibrevet, licenţiator,transmite unui beneficiar, licenţiat, dreptul de folosinţă a unei invenţii.

Conţinutul şi efectele licenţei sunt reglementate de legea contractului, care se determină de către părţi în conformitate cu principiul autonomiei de voinţă. Libertatea contractuală a părţilor este limitată de actele administrative care condiţionează încheierea contractelor de comerţ internaţional, de interdicţia stipulării clauzelor abuzive şi de incidenţa legislaţiei antitrust.

În dreptul nostru, contractul de licenţă este consacrat de Legea nr. 64 / 1991, potrivit căreia se admite drepturilor ce decurg din decurg din brevet prin licenţă, excusivă sau neexclusivă.

1.2. Caractere juridice

Contractul de licenţă este un contract bilateral, consensual, intuitu personae, cu titlu oneros, comutativ şi cu executare succesivă.

1.3. Natura juridică

În absenţa unor reglementări speciale, raporturile contractului dintre părţi sunt supuse dispoziţiilor dreptului comun.

Licenţa convenţională are valoarea unui contract de locaţiune sau a unui contract de vânzare.

Dacă licenţa este cu titlu gratuit, se vor lua în considerare dispoziţiile dreptului comun în materie de comodat.

1.4. Obiectul contractului

Aceasta îl formează autorizarea sau acordarea dreptului ca o invenţie brevetată să fie folosită de partener.

Contractul de licenţă nu implică un act de dispoziţie asupra dreptului exclusiv de exploatare. Titularul transmite doar folosinţa dreptului său de exploatare, care poate fi totală sau parţială.

1.5. Clasificarea licenţelor

a. În funcţie de întinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licenţa poate poate fi exclusivă şi neexclusivă.

b. După caracterul lor licenţele se impart în două categorii: nelimitate şi limitate.

c. După izvorul lor acestea pot fi voluntare şi obligatorii.


1.6.1Obligaţiile licenţiatorului

Licenţiatorul are următoarele obligaţii:- de a remite obiectul contractului;- obligaţia de garanţie;- plata taxelor legale;-asigurarea exploatării optime a invenţiei;- acordarea asistenţei tehnice.

1.6.2. Obligaţiile licenţiatului

Acestea sunt:- obligaţia de exploatare a licenţei;- obligaţia de plată a preţului


În cazul contractului pe o perioadă determinată, acesta încetează la termenul convenit de către părţi.

Dacă este pe perioadă nedeterminată contractul încetează la expirarea perioadei de valabilitate a brevetului, invenţia trecând în domeniul liberei concurenţe.


Contractul de know – how


Know – how – ul reprezintă un ansamblu de cunoştinţe nebrevetate şi transmisibile, necesare pentru fabricarea unui produs sau elaborarea unui procedeu.

Elementele unui know – how sunt: abilitate tehnică, experienţă tehnică, cunoştinţele şi procedeele.

2.2.Trăsături caracteristice

Know – how – ul se individualizează prin mai multe trăsături esenţiale. Ansamblul de cunoştinţe trebuie să fie secret, substanţial şi identificat, complex şi dinamic.

2.3. Natura juridică

Prin prisma elementelor materiale, care implică o remitere, contractul se aseamănă cu vânzarea sau locaţiunea, iar prin cele imateriale poate fi asimilat cu antrepriza.

2.4. Clasificarea contractului

Contractele pot fi grupate în două categorii: a. În funcţie de gradul de complexitate al opraţiunilor de efectuat ; b. În funcţie de interferarea cu alte operaţiuni tehnico – economice.


Acesta îl constituie comunicarea de cunoştinţe tehnice. Elementele intelectuale care formează obiectul contractului pot fi materializate în anumite documente. Dacă nu pot fi concretizate, ele se transmit prin asistenţă tehnică


2.6.1.Obligaţiile furnizorului de know – how

Furnizorul sau transmiţătorul are , în principal două obligaţii:- obligaţia de comunicare a cunoştinţelor tehnice;- obligaţia de garantare de vicii ascunse;- poate fi ţinut să nu transmită altor personae acelaşi know –

how;-să menţină secretul cunoştinţelor tehnice transmise;- să comunice perfecţionările ulterioare.

2.6.2. Obligaţiile beneficiarului de know – how

Acestea sunt: - obligaţia de a plăti preţul; - obligaţia de a păstra secretul.

Alte obligaţii care pot fi stipulate în contract sunt:- menţinerea calităţii produselor pe baza informaţiilor

transmise:- modalităţile de exploatare a know –how – ului;- comunicarea perfecţionărilor aduse contractului.

2.6.2. Încetarea contractului.

Contractul încetează la expirarea termenului stipulate sau prin reziliere.

Secţiunea a III – a

Contractul internaţional de consulting – engineering


Consulting – ul constă în studierea şi cercetarea, pentru un beneficiar, a posibilităţilor tehnice tehnice şi comerciale, precum şi acordarea corespunzătoare de asistenţă tehniică.

În relaţiile economice internaţionale, consulting – ul include, prin alăturae, şi activitatea de engineering.

Acesta constă dintr - un complex de operaţiuni, prealabile sau concomitente, de concepţie şi elaborare, precum şi de coordonare şi executare, a proiectelor şi lucrărilor pentru realizarea unui obiectiv.

În funcţie de natura prestaţiilor activitatea de engineering implică următoarele operaţiuni:

- engineering economic, care urmăreşte stabilirea ştiinţifică, pe baza unor principii economice, a soluţiei optime pentru realizarea unui obiectiv industzrial;

- engineering de prioectare, care cuprinde lucrările de proiectare necesare pentru realizarea fizică a obiectivului industrial;

- engineering industrial, care se ocupă cu organizarea şi coordonarea activităţii oamenilor, utilajelor şi materialelor, cu organizarea conducerii obiectului industrial

Consultig – engineering – ul este o activitate de natură intelectuală, care se concretizează, în principal, prin furnizarea de sfaturi sau studii tehnice.

În absenţa unor reglementări proprii, încheierea şi clauzele contractului sunt guvernate de legea desemnată prin acordul părţilor, în caz contrar, legea aplicabilă va fi determinată potrivit principiilor generale în materie.

În practica internaţională se folosesc contracte – model, elaborate de asociaţii de ingineri consultanţi,precum şi condiţiile generale formulate de asociaţii sau organisme ale ONU. Aplicarea şi forţa lor juridică rezultă din voinţa expresă a părţilor contractante.

3.2. Caractere juridice

Contractul este bilateral, consensual, intuitu personae, comutativ, cu titlu oneros şi executare sucesivă. Se încheie în formă scrisă ad probationem.

Este calificat un contract nenumit, se individualizează prin interferarea prestaţiilor, având un conţinut diferit în funcţie de voinţa părţilor sau prin juxtapunerea unor contracte numite, supuse regimului dreptului comun.

3.3. Formele contractului

În practica internaţională se folosesc următoarele tipuri de contracte:- contracte la cheie;- contracte separate;

- contracte combinate.


Acesta îl formează operaţiunile prestate de la simpla consultaţie până la realizarea unor proiecte sau obiective.

Prestaţiile pentru un obiectivv industrial cuprind următoarele operaţiuni:

- cercetări şi studii preliminare;- elaborarea planurilor; asigurarea materiilor prime şi utilităţilor;- realizarea construcţiilor civile; - furmizarea de echipamente, utilaje, materiale sau piese de schimb;- livrarea documentaţiei tehnice. Ele se realizează sub forma unor importuri sau exporturi complexe.Contractul de consulting - engineering cuprinde obligaţii de mijloace,

iar contractul de commercial – engineering conţine obligaţii de rezultat.


3.5.1. Obligaţiile prestatorului de consulting – engineering

În funcţiie de specificul contractului, prestatorul poate avea următoarele obligaţii:

- efectuarea de studii;- conducerea realizării obiectivului industrial;- prestarea asistenţei tehnice;- coordonarea activităţii antreprenorilor;- verificarea lucrărilor de montaj;- predarea documentaţiei obiectivului;- garantarea funcţionării obiectivului;- păstrarea secretului profesional asupra tuturor informaţiilor şi

realizărilor.În perioada executării contractului, societatea de consulting -

engineering este ţinută să colaboreze permanent cu beneficiarul lucrării. De asemenea, poate fi obligată la penalităţi pentru nerespectarea termenelor de executare stabilite.

3.5.2. Obligaţiile beneficiarului de consulting – engineering

Acestea sunt: plata preţului şi predarea tuturor datelor şi informaţiilor cerute. De asemenea, mai poate fi obligat să presteze unele servicii, să furnizeze anumite bunuri şi să obţină autorizaţiile necesare.

Prin prisma prestaţiilor de natură intelectuală, precum şi a know – how – ului propriu sau dobândit, beneficiarului îi incumbă şi o îndatorire specială. , respective pe durata stabilită în contract, beneficiarul trebuie să păstreze secretul asupra documentaţiilor, proiectelor, planurilor, know – how – uli şi datelor economice.

3.5.3. Răspunderea părţilor contractante

Societatatea va răspounde în funcţie de întinderea misiunii şi caracterulobligaţiilor.

Ea va putea fi obligată să plătească daune – interese şi penalităţi.Clientul este ţinut să răspundă pentru respectarea dreptului de

proprietate industrială şi intelectuală al sociietăţii şi pentru corectitudinea şi exactitatea datelor şi informaţiilor transmise prestatorului.


Contractul încetează prin ajungerea la termen şi reziliere.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, cursuri şi alte lucrări de specialitate

Macovei. I., Dreptul comerţului internaţional, Vol. I., Editura C.H.Beck.

Bucureşti, 2006

Macovei. I., Dreptul comerţului internaţional, Vol. II., Editura C.H.Beck.

Bucureşti, 2009

Georgescu, I.L., Drept Comercial Român, Lumina Lex Bucuresti, 1994

Costin, N.M., S.Delanu, Dreptul Comertului International -Partea generala,

Lumina Lex,Bucuresti, 1994.

Turcu, I., L.Pop, Contractele comerciale, formare si executare, Vol.I, II,

Lumina Lex Bucuresti, 1997

Legi şi alte acte normative

1. Constituţia României

2. Codul comercial român

Cuprins

Capitolul I

Noţiunea, izvoarele şi principiile dreptului comerţului internaţionalSecţiunea IDefinirea dreptului comerţulu internaţionalSecţiunea a II – aRaporturile juridice, conţinutul şi metodade reglementare a dreptului comerţului internaţionalSecţiunea a III – a

Obiectul dreptului comerţului internaţionalSecţiunea a IV – aActele şi faptele de comerţ internaţionalSecţiunea a VIzvoarele dreptului comerţului internaţional

Capitolul II

Contractele de concesiune în comerţul internaţionalSecţiunea IContractul internaţional de concesiune exclusivăSecţiunea a II – aContractul internaţional de franchising

Capitolul III

Contractele de transfer de tehnologie în comerţul internaţionalSecţiunea IContractul internaţional de licenţăSecţiunea a II – aContractul de know – howSecţiunea a III – aContractul internaţional de consulting – engineering

Dreptul Comertului International REFERAT

Documents

Transcript of Dreptul Comertului International REFERAT