drept_parlamentar.pdf v.rusu

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS

DREPT PARLAMENTAR

(Ciclul I)

AUTOR:

Victor Rusu

drd., magistru în drept, lector superior USEM

Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public

din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013

Lucrarea este recomandată spre editare de Senatul Universității de Studii

Europene din Moldova

Recenzenți: Ion GUCEAC, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru

corespondent al Academiei de Științe din Moldova;

Teodor CÂRNAȚ, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru

al Consiliului Superior al Magistraturii.

Autor : Victor RUSU, drd., magistru în drept, lector superior la catedra de drept

public, USEM

CUPRINS

Introducere........................................................................................................... 6

I. Parlamentul Republicii Moldova - autoritate reprezentativă a poporului ....... 8

1. Locul şi rolul Parlamentului în regimul reprezentativ. ............................... 8

2. Noţiuni generale privind suveranitatea naţionala. ...................................... 9

3. Regimul reprezentativ şi legătura lui cu suveranitatea naţională. ............ 10

4. Poziţia Parlamentului în regimul reprezentativ al ţârii. ............................ 12

II. Caracteristici ale dreptului parlamentar ....................................................... 14

1.Dreptul parlamentar în sistemul de drept al Republicii Moldova .............. 14

2. Originea dreptului parlamentar ................................................................. 16

3. Definirea dreptului parlamentar ................................................................ 17

4. Izvoarele dreptului parlamentar ................................................................ 17

III. Principiile dreptului parlamentar................................................................. 20

IV. Mandatul parlamentar ................................................................................. 23

1. Noţiuni generale privind alegerile parlamentare ....................................... 23

2. Atribuirea mandatelor parlamentare ......................................................... 26

3. Durata mandatului în timp ........................................................................ 28

4. Încetarea mandatului ................................................................................. 29

5. Validareasupleanţilor ................................................................................ 29

6. Drepturile parlamentarului ........................................................................ 30

7. Interdicții și sancțiuni ................................................................................ 32

V. Formele de protecţie a mandatului parlamentar ........................................... 34

1. Necesitatea protecţiei mandatului ............................................................. 34

2. Incompatibilităţi ........................................................................................ 34

3. Imunităţi .................................................................................................... 35

4. Indemnizaţiile şi transparenţa financiară .................................................. 40

VI. Funcţiile Parlamentului ............................................................................... 43

1. Noţiuni generale privind funcţia ............................................................... 43

2. Clasificarea funcțiilor ................................................................................ 45

VII. Atribuții ale Parlamentului ........................................................................ 48

VIII. Organizarea şi funcţionarea parlamentului .............................................. 49

1.Structura internă a Parlamentului ............................................................... 49

2. Organele directoare ale Parlamentului ...................................................... 51

3. Comisiile parlamentare ............................................................................. 54

4. Fracţiunile parlamentare ............................................................................ 57

5. Opoziția parlamentară ............................................................................... 59

IX. Funcţionarea Parlamentului ........................................................................ 61

1. Legislatură ................................................................................................. 61

2. Regimul sesiunilor și desfăşurarea şedinţelor Parlamentului ................... 62

3. Ordinea de zi și dezbaterile parlamentare ................................................. 63

X. Procedura legislativă .................................................................................... 66

1. Iniţiativa legislativă și înregistrarea proiectului de lege ........................... 66

2. Examinarea şi avizarea proiectului de lege în comisiile parlamentare ..... 68

3. Dezbaterea proiectului de lege în plenul Parlamentului și votarea lui. .... 69

4. Semnarea proiectului de lege, trimiterea spre promulgare și publicarea. . 69

XI. Actele parlamentului ................................................................................... 71

Bibliografie generală și recomandată: ........................................................... 80

Introducere

Instituţia Parlamentului a constituit - şi constituie încă - obiectul unor

remarcabile cercetări din partea istoricilor, sociologilor, politologilor şi, în mod

precumpănitor, din partea juriştilor.

Interesul faţă de Parlament, de rolul pe care acesta îl îndeplineşte în societate,

faţă de mijloacele prin care contribuie la elaborarea legilor şi la edificarea unei

autentice ordini de drept este firesc şi legitim, dacă ne gândim la faptul că

astăzi, în lume, respectul pentru democraţia reprezentativă poate fi considerat ca

o realitate.

Ilustrul gânditor Jean Jacques Rousseau scria, pe bună dreptate, că „Principiul

vieţii politice stă în autoritatea suverană: puterea legiuitoare este inima

statului; puterea executivă este creierul care pune toate părţile în mişcare... Nu

prin legi dăinuieşte un stat, ci prin puterea sa legiuitoare".

Ideea unui Drept parlamentar lansată, la timpul său, pentru prima dată, de

marele om politic american Thomas Jefferson, a devenit de mult o realitate, chiar

dacă ea nu s-a ridicat încă până la nivelul configuraţiei unei ramuri distincte de drept,

rămânând încă un capitol - dar nu cel mai puţin important, desigur - al Dreptului

constituţional.

Nu întâmplător toate cursurile şi manualele universitare de Drept

constituţional - acordă o însemnătate deosebită instituţiei Parlamentului. Cu

migală şi sârguinţă, lucrările mai vechi şi mai noi de Drept constituţional caută să

desluşească multiplele valenţe ale acestei instituţii, rolul său actual şi în

perspectivă. Ele oferă interpretări autorizate asupra unora sau altora dintre

prevederile care interesează viaţa parlamentară, activitatea corpurilor legiuitoare,

modul în care acestea acţionează pentru a-şi realiza îndatoririle ce le revin potrivit

constituţiilor şi regulamentelor proprii de funcţionare.

Discuţiile în jurul existenţei sau inexistenţei acestei categorii juridice au avut

meritul - indiferent de punctele de vedere susţinute - de a sublinia valoarea şi

utilitatea unei cercetări ce priveşte Parlamentul, sub multiplele sale aspecte, funcţii,

incidenţe în viaţa socială şi în raporturile cu diverse organe de stat.

Interesul faţă de Parlament, de rolul pe care acesta îl îndeplineşte în societate,

faţă de mijloacele prin care contribuie la elaborarea legilor şi la edificarea unei

autentice ordini de drept este firesc şi legitim, dacă ne gândim la faptul că astăzi, în

lume, respectul pentru democraţia reprezentativă poate fi considerat ca o realitate.

Apărute cu multe secole în urmă, desigur nu în formele atât de elaborate pe

care le cunoaşte astăzi viaţa parlamentară, Adunările reprezentative - mai largi sau

mai restrânse - au promovat ideea de democraţie, au zăgăzuit tendinţele totalitare, au

contribuit la formarea unei conştiinţe naţionale care a evoluat în pas cu ideile

drepturilor omului şi ale popoarelor, cu cerinţele fundamentării raporturilor politice

pe adevărate principii de egalitate şi reprezentativitate.

Această lucrare, este bazată pe curriculum aprobat și recomandată la ședința

Senatului USEM și materialul doctrinal al savanților constituționaliști: Victor Popa,

Ion Guceac, Alexandru Arseni, Teodor Cârnaț, Ioan Muraru, Victor Duculescu ș.a.,

cea ce le aduc mari mulțumiri și tuturor autorilor menționați în sursele

bibliografice.Sperăm din toată inima că ceea ce am întreprins va folosi cât de cât

celor pentru care am elaborat-o şi, de aceea, orice comentariu, orice observaţie

vizând perfecţionarea acestei lucrări va fi pentru noi un prilej de bucurie şi satisfacţie.

Autorul

Chișinău, 2014

I. Parlamentul Republicii Moldova - autoritate reprezentativă a poporului

1. Locul şi rolul Parlamentului în regimul reprezentativ.

În literatura de specialitate găsim diferite definiţii date regimului reprezentativ,

cum ar fi: „exercitarea puterii de către reprezentanţii aleşi prin sufragiu universal,

împuterniciţi să decidă în numele naţiunii―1; „un sistem politic, în care guvernanţii

sunt aleşi de către cetăţeni şi sunt consideraţi ca reprezentanţi ai acestora―2; „formă

de exercitare indirectă a suveranităţii naţionale de către popor prin intermediul

reprezentanţilor săi aleşi sau ansamblu de autorităţi publice, desemnate de către

popor, pentru a exercita suveranitatea (puterea politică) în numele lor―3. Generalizând

cele expuse prof. Victor Popa consideră că regimul reprezentativ al unei ţări

constituie un ansamblu de autorităţi alese de către popor pentru a exercita puterea în

numele lui.4

"Există în toate constituţiile - scria Aristotel - trei elemente în legătură cu care

un bun legiuitor trebuie să studieze ceea ce este avantajos pentru fiecare5". După

părerea sa, "una dintre aceste trei părţi este aceea care deliberează cu privire la

problemele comune; a doua este aceea care are drept obiect magistratura...; a treia

este aceea care distribuie justiţia".

―Nici o autoritate de pe pământ nu e nelimitata, nici cea a poporului, nici cea

aoamenilor care spun ca sunt reprezentanțiisăi, nici cea a regilor, oricare ar fi titlul

subcare domnesc, nici cea a legii, care, nefiind altceva decât expresia voinței

poporului saua principelui, în funcție de forma de guvernământ, trebuie

circumscrisăacelorași limiteca si autoritatea din care emana‖6.

Aşa cum sublinia la timpul său, în mod inspirat, filosoful şi omul politic

irlandez Edmund Burke (1729-1797): "Parlamentul nu este un congres de

ambasadori care exprimă interese diferite şi ostile, pe care fiecare urmăreşte să le

1Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Ed. Masson, 1991, p.90.

2Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, Ed. Presses de France, 1980, p.92.

3Victor Popa, Drept public, Chişinău , 1998, p.146.

4Victor Popa, op.cit. p.143

5Politica, IV, 1,2.

6Benjamin Constant, op.cit.,p.16.

păstreze ... Parlamentul este adunarea deliberativă a unei singure naţiuni, având un

singur interes, ca un întreg ... "7.

Împotriva "parlamentarismului" au fost formulate fel şi fel de critici.

Exacerbarea dezbaterilor, confruntarea de idei, uneori imposibilitatea găsirii unor

soluţii, au fost invocate ca argumente de către adepţii regimurilor antiparlamentare de

toate nuanţele, care au teoretizat supremaţia executivului şi au redus până la anihilare

rolul factorului reprezentativ.

Revigorarea ideii democratice şi eşecul tuturor formelor de guvernare totalitară

au demonstrat însă, fără putinţă de tăgadă, forţa şi viabilitatea instituţiei

Parlamentului ca exponent al suveranităţii naţionale. A devenit general recunoscută

ideea că parlamentele nu reprezintă astăzi în lume numai cele mai largi forumuri

democratice naţionale de dezbatere, dar şi laboratoare eficiente de elaborare a

legilor, factori de răspundere ai vieţii publice, elemente de contrapondere faţă de

orice tentative de a diminua drepturile democratice şi valoarea instituţiilor statului

de drept.

2. Noţiuni generale privind suveranitatea naţionala.

Republica Moldova fiind un stat de drept, democratic, în care voinţa poporului

constituie baza puterii de stat oferă cetăţenilor săi, dreptul de aşi exprima direct

suveranitatea naţională, prin organele sale reprezentative. Potrivit titlului II din

Constituţie, cetăţenilor Republicii Moldova li se acordă numeroase drepturi

fundamentale, dintre ele un rol important le au drepturile electorale printre care se

înscrie dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, reglementate prin art. 38 din Legea

fundamentală a statului. Menţionăm faptul că aceste drepturi sunt deosebite aşa cum

prin ele cetăţenilor li se oferă dreptul de a-şi decide soarta sa.

7Cf. Robert Andrews, The Concise Columbia Dictionary of Quotations, Columbia University Press, New York, ) 1989,

pag.l89.

Principiu de legitimitate a puterii politice în regimurile democratice,

suveranitateapoporului stipulează ca: suveranitatea, ca ―exercitare a voinței

generale‖8, singura voință capabila ―sa îndrume forțele statului potrivit scopului

instituirii ei, adică binelecomun‖9, este inalienabilă si indivizibilă; aceasta putere

suprema aparține poporului,care este ansamblul cetățenilor ce formează corpul politic

al unei naţiuni.

Suveranitatea poporului este, deci, voința generala a corpului politic, adică a

ansamblului cetățenilor unei nații. Observam ca suveranitatea poporului – principiu

de legitimitate a puterii politice –, este rezultatul libertarii-participative a fiecărui

cetățean, sau, cu alte cuvinte, rezultanta exercitării libertăţii “pozitive” de către

cetăţenii corpului politic, sinteza libertăţii politice a cetăţenilor.

"Atunci când, în mâinile aceleiaşi persoane sau în ale acelui corp de dregători

se află întrunite puterea legislativă şi puterea executivă, nu există libertate, deoarece

se poate naşte teama ca acelaşi monarh sau acelaşi Senat să întocmească legi tiranice,

pe care să le aplice în mod tiranic. Nu există, de asemenea, libertate dacă puterea

judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă. Dacă ea ar

fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor ar fi

arbitrară, căci judecătorul ar fi şi legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu puterea executivă,

judecătorul ar putea avea forţa unui opresor. Totul ar fi pierdut dacă acelaşi om, sau

acelaşi corp de fruntaşi, fie al nobililor, fie al poporului, ar exercita aceste trei puteri:

pe cea de a face legi, pe cea de a aduce la îndeplinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a

judeca infracţiunile sau litigiile dintre particulari"10

3. Regimul reprezentativ şi legătura lui cu suveranitatea naţională.

Cum am menţionat mai sus, voinţa poporului constituie baza puterii de stat, şi

această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu

8Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Moldova, Iasi, 1996, p.84.

9Ibidem

10Ibidem, pag.195-196.

universal, egal, direct şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a

cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral.

Potrivit art.21 din Declaraţia Universală a Dreptului Omului11

‖

1.Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publiceale

ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi.

2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcţiile publice din țară sa.

3. Voinţa poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voinţă

trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în modperiodic prin

sufragiu universal, egal şi exprimat prin vot secret sau urmîndo procedură echivalentă

care să asigure libertatea votului‖.

Numai prin alegeri poporul îşi alege deputaţii parlamentari, consilierii locali şi

primarii. Poporul selectează împuterniciţi, atît în organele reprezentative locale, cît şi

cele centrale, iar autorităţile care urmează să exercite suveranitatea în numele

poporului său, dreptul la administrarea autonomă a unor probleme de interes local

dobîndesc calitatea de a fi reprezentative şi publice12

.

Leon Duguit, menționează că problema alegerilor duce spre o altă, mai

generală, cea a ―instituirii agenţilor publici‖. Astfel, demonstrînd ca alegerile sînt o

formă de numire de către un grup, în timp ce numirea exprimă alegerea de către un

individ13

. Reieşind din cele expuse, alegerile reprezintă un act juridic prin al cărui

intermediu alegătorii investiţi cu dreptul de vot în baza unor reglementări normative,

selectează prin vot individual un candidat sau un grup de candidaţi în organul care îi

va reprezenta o anumită perioadă de timp. Corpul electoral constituie cele mai

importante instituţii ale democraţiei reprezentative14

.

Forţa sistemului parlamentar constă însă în principiul suveranităţii naţionale, în

ideea că parlamentul reprezintă însuşi poporul, iar parlamentarii sun delegaţii săi,

care nu pot delega, în nici un caz, prerogativele lor unor funcţionari ai statului.

11

Declaraţia Universală a Dreptului Omului 12

Victor Popa, Drept Public, Chişinău, 1998, p.156 13

Leon Duguit, Manuel de droit constitutionnel, Paris 1923, p. 428 14

Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol.2, ed. Chemarea, Iaşi 1993, p.130.

Cunoscutul principiu din dreptul roman "delegata potestas non delegatur" se opune

transmiterii oricăror prerogative parlamentare către alte instituţii alese sau numite.

Principiul "autonomiei parlamentului" garantează, forumului legislativ plenitudinea

de acţiune şi decizie în orice domeniu, Parlamentul fiind, totodată, în cele mai multe

state, singurul organism în măsură să tragă la răspundere pe membrii săi. Puterea

excepţională ce revine parlamentelor şi calitatea cu totul aparte a celor care le

alcătuiesc au determinat elaborarea unor statute, a unui regim propriu de imunităţi şi

inviolabilităţi, chemat tocmai să garanteze exercitarea mandatului parlamentar.

Acesta a devenit, cu timpul, tot mai mult, un mandat reprezentativ, parlamentul

constituind nu o "părticică" din suveranitatea naţiunii, ci însăşi această suveranitate,

de unde fundamentul drepturilor şi prerogativelor parlamentarilor, independenţa de

care ei se bucură pentru a-şi putea înfăptui mandatul în condiţii optime.

4. Poziţia Parlamentului în regimul reprezentativ al ţârii.

Principiul esenţial care guvernează într-un stat de drept întreaga organizare

politică, relaţiile dintre puterea publică şi cetăţeni, raporturile dintre diferitele puteri

ale statului, este principiul separaţiei puterilor. Acest principiu, enunţat pentru prima

dată de Aristotel în lucrarea sa "Politica", a fost dezvoltat mai târziu cu deosebire de

şcoala dreptului natural (Grotius, Wolff, Puffendort), iar mai târziu de John Locke,

găsindu-şi încununarea în opera lui Montesquieu15

.

Din punct de vedere juridic, principiul separaţiei puterilor a fost consacrat în

numeroase documente de drept constituţional. Astfel, el se regăseşte în cunoscuta

Declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, precum şi în documentele

revoluţiei americane. Unul dintre părinţii actualei Constituţii a Statelor Unite, James

Madison, arăta că "acumularea tuturor puterilor - legislativă, executivă şi

judecătorească - în aceleaşi mâini, indiferent dacă acestea aparţin unei singure

15

Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept, Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009, p. 59

persoane, unor puţini sau la mai mulţi, sau dacă aceasta (acumularea) este ereditară,

autonumită sau electivă, poate fi considerată în mod justificat ca fiind adevărata

definiţie a tiraniei"16

.

În multe constituţii moderne, principiul separaţiei puterilor este consacrat

expres, cum ar fi Constituţia SUA, Constituția Franței, Italiei și multe alte state.. De

asemenea, referiri la puterile statului se regăsesc în Constituţiile Germaniei, Spaniei,

Belgiei, Danemarcei, Greciei, Finlandei, Italiei, Portugaliei şi altor state, precum şi în

Constituţia S.U.A.

În România, după modificarea constituţională din anul 2003, textul art. l

alin.(4) a căpătat următorul cuprins: "Statul se organizează potrivit principiului

separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul

democraţiei constituţionale".

În Constituţia Republicii Moldova din 28 iulie 1994, care dispune în art.6 că

"puterile legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în

exercitarea prerogative lor ce le revin"

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

1. Să definească dreptul parlamentar.

2. Să identifice regimul reprezentativ.

3. Să aprecieze principiile dreptului parlamentar.

4. Să aprecieze poziția Parlamentului.

În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.

Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul I.

1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,

Chișinău 2013, CEP USM

2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009

3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura

All Beck

4. Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași, 1993

5. Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, București 1998, Editura Actami

6. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura

C.H. Beck

7. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami

16

Respectfully Quoted. A Dictlonary of Quos, Library of Congress, Washington, 1989, pag.l53.

8. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București

2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck

9. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004

10. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001

11. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată,

Editura Lumina Lex, București 2004

12. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001

13. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010

14. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004

15. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999

II. Caracteristici ale dreptului parlamentar

1.Dreptul parlamentar în sistemul de drept al Republicii Moldova

Numeroşi autori de prestigiu acceptă astăzi existenţa în cadrul sistemului de

drept a unui număr mai mare sau mai mic de ramuri ale dreptului, stabilite în

funcţie de domeniile prioritare ale relaţiilor sociale pe care normele de drept sunt

chemate să le reglementeze. Aşa, de pildă, în afara marii diviziuni în dreptul

public şi dreptul privat - fundamentată încă de pe vremea romanilor de marele

jurisconsult Ulpian - se acceptă ca fiind incluse în dreptul public: dreptul

constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul

procesual penal şi dreptul internaţional public, în timp ce în categoria dreptului

privat ar intra dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul procesual

civil, dreptul muncii şi dreptul internaţional privat17

.

Instituţia Parlamentului însuşi, actele adoptate de acesta, normele şi

dispoziţiile sale de procedură au influenţat incontestabil întregul sistem de drept,

dar mai ales Dreptul constituţional, care defineşte raportul dintre diferitele puteri

sau elemente ale statului. Practicile parlamentare au adus o contribuţie benefică la

forjarea instituţiilor democraţiei, au contribuit la punerea în valoare a marilor idei şi

tradiţii ce caracterizează societatea modernă. În acelaşi timp, nu trebuie pierdut din

17

Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009., p.80

vedere nici faptul că instituţia Parlamentului însuşi, drepturile şi prerogativele sale,

poziţia sa în sistemul separaţiei puterilor, au fost activ influenţate de normele şi

principiile Dreptului constituţional.

În literatura română, o valoroasă lucrare ce are, neîndoielnic, un rol de

pionierat în această materie, elaborată de profesorii Ioan Muraru şi Mihai

Constantinescu, consideră - referindu-se la dreptul parlamentar - că deşi este

prematur să se susţină existenţa unei subramuri a dreptului constituţional în

momentul de faţă, au fost totuşi create premisele pentru dezvoltarea viitoare a unei

asemenea subramuri, care în substanţa sa implică o evoluţie semnificativă în

asigurarea supremaţiei Constituţiei. În opinia autorilor citaţi, în faza actuală

"Dreptul parlamentar face parte, însă, din dreptul constituţional instituţional. Este

consecinţa faptului că specificul dreptului parlamentar rezultă din viziunea

instituţională asupra Parlamentului, ca instituţie politică de bază a democraţiei

reprezentative, în care acesta este analizat atât sub aspectul organizării, inclusiv al

statutului membrilor ce îl compun, cât şi sub aspectul funcţionării sale, ceea ce

implică, deci, competenţa sa normativă şi modul de realizare a acestei competenţe"18

.

Profesorii Ion Guceac și Victor Popa19

, susținînd aceeași opinie concluzionează,

că dreptul parlamentar este o instituție juridică de drept constituțional care

reglementează modul de întrare în exercițiul mandatului parlamentar și expirarea

acestuia, conținutul și condițiile de exercitare propriu-zisă a mandatului parlamentar,

precum și activitățile parlamentare legate de îndeplinirea unor acțiuni ori adoptarea

unor acte20

.

18

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.35 19

Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.44 20

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p.303

2. Originea dreptului parlamentar

Originea Dreptului parlamentar se consideră că este Manualul lui T. Jeferson,

elaborat de acesta ca preşedinte al Senatului SUA, în care a reunit practicile

consacrate în activitatea adunării. După unii autori (prof. I. Deleanu), originile

Dreptului parlamentar se regăsesc în regulile ce configurau activitatea diferitelor

adunări reprezentative, începând cu Senatul roman, continuând cu Parlamentul englez

medieval, cu Dieta poloneză, cu Parlamentul francez înainte de Revoluţia franceză

etc.

Pe continentul european dreptul parlamentar a pătruns în 1814 prin traducerea

manualului lui Th. Jefferson. În 1893 apare prima lucrare franceză numită "Tratatul de

drept politic, electoral şi parlamentar" publicată de către Eugen Pierre, fost Secretar

General al Camerei deputaţilor, preocupat de analiza practicii parlamentare şi

compilarea precedentelor din acest domeniu.

Odată apărut pe continentul european, dreptul parlamentar s-a răspândit şi în

alte state, ţinând cont de importanţa obiectului de reglementare, necesitatea stabilirii

unei ordini stricte în activitatea Parlamentului.

Trebuie să evidenţiem apariţia dreptului parlamentar odată cu apariţia

parlamentarismului ca un ansamblu de norme procedurale necesare organizării şi

funcţionării parlamentului.

Cu apariţia dreptului constituţional ca un drept care reglementează cele mai

importante relaţii sociale în societate, dreptul parlamentar a fost asimilat, deoarece

parlamentul a devenit oinstituţie politică a dreptului constituţional care cuprinde inclusiv şi

problemele organizării şi funcţionării acestuia.În Republica Moldova după adoptarea

Constituției și alegerea Parlamentului pe principii democratice, savanții

constituționaliști:Victor Popa21

, Ion Guceac22

, Alexandru Arseni23

, Teodor Cârnaț24

au

tratat în lucrările sale instituția dreptului parlamentar.

21

Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999 22

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004

3. Definirea dreptului parlamentar

În cadrul evoluţiilor dreptului constituţional, conturate mai sus, se încadrează şi

dreptul parlamentar, prin relativa sa autonomizare ca subramură a dreptului

constituţional.

În concluzie ca rezultat al specializării sale dreptul parlamentareste format din trei

componente şi anume dreptul parlamentar instituţional care se referă la organele de

lucru ale Parlamentului (preşedinte, Biroul permanent, comisiile parlamentare şi altele),

la organizarea, funcţionarea, compoziţia lor politică şi la rolul pe care îl au în

funcţionarea Camerelor.

A doua componentă este dreptul parlamentar al procedurilor parlamentare care

cuprinde atât reguli de ordin constituţional, cât şi regulamentar sau, excepţional,

cutumiar pentru desfăşurarea dezbaterilor în Parlament.

A treia componentă este aceea a subiectului procedurii parlamentare, adică

deputaţi şi senatori al căror statut este dat de regimul mandatului reprezentativ. Este

specific dreptului faptul că orice procedură îşi are subiecţii săi specifici, precum

reclamant, pârât etc. în procedura civilă fiecare cu statutul lor juridic adică cu

ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce le revin.

4. Izvoarele dreptului parlamentar

Izvoarele de drept sunt formele de exprimare a normelor juridice25

. Sensul

juridic al conceptului de izvor de drepteste singurul care exprimă obligativitatea

normei ca urmare a instituirii sale printr-un act normativ. Pluralitatea şi ierarhia

acestor acte - Constituţia, legea, Regulamentele Camerelor Parlamentului, hotărârea

etc. - în cadrul unui sistem legislativ reflectă forţa juridică a normelor pe care le

cuprind, legitimitatea lor în funcţie de prevederile actului legislativ supraordonat.

Conceptul de izvor poate fi utilizat şi într-un înţeles nejuridic, pentru a desemna

23

Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 24

Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010. 25

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2009: Ediția 13, Volumul II,

Editura C.H. Beck, p.28

reprezentările ce influenţează stabilirea şi aplicarea regulilor de drept, cum sunt

principiile morale, politice sau doctrina de specialitate26

. De altfel, în doctrina

juridică, atunci când se examinează în detaliu izvoarele dreptului, pe bună dreptate

se consideră că există nu numai izvoare formale (juridice) ci şi izvoare materiale,

izvoare politice, izvoare sociale. Dar aceste sensuri exprimă mai mult sursele

normelor juridice decât formele de exprimare. De asemenea, aşa cum explică

Nicolae Popa, teoria juridică clasică a izvoarelor dreptului deosebeşte izvoarele

scrise de izvoarele nescrise, izvoarele oficiale de izvoarele neoficiale, izvoarele

directe de izvoarele indirecte. Adică ce îşi găsesc temeiul în primele. în acest sens

Constituţia este izvorul direct prin excelenţă şi faţă de legile organice ordinare ca

şi regulamentele parlamentare.

Conform practicii existente, care nu este ireproşabilă, dar are meritul simplităţii,

vom grupa şi noi izvoarele dreptului parlamentar în două categorii: 1) surse scrise

(Constituţia, legile organice şi ordinare. Regulamentul Parlamentului) şi 2) surse

cutumiare27

.

Constituţiaeste izvorul principal al tuturor ramurilor de drept, ocupând poziţia

superioară în sistemul de drept al Republicii Moldova, care conţine şi norme privind

domeniul parlamentar.

Legile organice si ordinare. Această categorie de acte normative are un caracter

flexibil, pot fi mai multe sau mai puţine după număr. în dependenţă de necesitate pot fi

uşor modificate şi dacă este necesar şi abrogate.

Regulamentul Parlamentului, deşi fixează regulile de ordine interioară,

comportamentul individual sau colectiv al deputaţilor, după forţa juridică este identic.

Cât priveşte cutuma sau obiceiul ca izvor al dreptului parlamentar,mai multe

explicaţii se impun. Fiindcă dreptul parlamentar este, am spus-o deja, o ramură a

dreptului constituţional, lui îi sunt aplicabile regulile acestuia. în dreptul constituţional

26

H. Kelsen, op. cit, p. 414., citat de Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:,

Editura C.H. Beck 27

Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.46

atunci când se discută cutuma ca izvor de drept se fac mai multe delimitări. Mai întâi se

constată că obiceiul (cutuma) este în mod obişnuit izvor de drept, dar nu întotdeauna şi

izvor de drept constituţional.

Ioan Muraru susține și alte explicaţii privind izvoarele dreptului parlamentar:

Practica parlamentară,determinantă, îndeosebi de ordin politic, pentru creare a

regulilor de drept parlamentar. Ea cuprinde reguli de politeţe ce definesc, în ansamblul

lor, curtoazia parlamentară, sancţionată câteodată prin măsurile de disciplină prevăzute

în regulamentele Camerelor.

Un exemplu din prima categorie îl reprezintă aşa-numitul boicot

parlamentar,constând din refuzul unui grup de a participa la dezbaterea sau votarea

unei măsuri. Sunt modalităţi, ca şi greva parlamentară,constând în părăsirea lucrărilor

adunării, evident contrare spiritului şi literei regulamentelor, de presiune şi represalii ale

unui grup asupra Camerei, care, dacă s-ar generaliza, ar vicia profund viaţa

parlamentară, fiind expresia brutală a unui comportament nedemocratic, de dictat al

minorităţii asupra majorităţii.

Doctrina poate fi un alt izvor, întrucât, creând imagini teoretice sau oferind soluţii

de interpretare, implicit influenţează aplicarea şi crearea normelor de drept. Este o

problemă de timp, după cum tot o problemă de timp este şi influenţa jurisdicţiei

constituţionale.

„Nu există ţară în care legea să poată prevedea totul şi în care instituţiile să

poată înlocui raţiunea şi moravurile"28

. Această caracterizare a lui Alexis de Tocqueville

priveşte şi dreptul parlamentar.

Activitatea parlamentară fiind, îndeosebi, politică, o influenţă hotărâtoare asupra

parlamentarismului şi, deci, şi asupra dreptului parlamentar o are evoluţia pluralismului

politic. Este o influenţă, în înţeles de izvor în sens material, care priveşte nu atât

concepţiile politice ale diferitelor partide, cât cristalizarea fenomenului politic29

.

28

A. de Tocqueville, Despre democraţie în America, voi. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 179. 29

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.49


1. Să identifice apariția instituției dreptului parlamentar

2. Să analize diferite modele ale puterii legislative

3. Să aprecieze modelul Parlamentului RM

4. Să identifice izvoarele dreptului parlamentar


Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul II.

1. Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005



3. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.

511p.


All Beck


C.H. Beck










14. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:

ИНИОН РАН, 1994.

III. Principiile dreptului parlamentar

Principiile reprezintă spiritul reglementării, în sensul juridic al termenului.

Ele rezultă din generalizarea normelor specifice unui domeniu juridic - ramură,

subramură sau instituţie juridică. Faţă de principii, normele concrete apar ca fiind

aplicaţii, mai mult sau mai puţin generale, în plus, principiile sunt aplicabile şi

unor situaţii care, prin natura lor, se includ în domeniul de reglementare respectiv,

dar pentru care nu există o normă specifică, direct aplicabilă. Deci în zona în

care nici măcar analogia nu poate oferi o soluţie aplicabilă, principiile asigură

unitatea juridică a ramurei, subramurei sau instituţiei juridice la care se referă,

cuprinzând soluţii juridice cu o „mare generalitate de aplicabilitate în pofida

diversităţii cazurilor concrete"30

.

Dreptului parlamentar, ca subramură a dreptului constituţional, în mod

necesar îi sunt aplicabile nu numai normele constitutive ale acestuia, dar şi

principiile ce îl guvernează. Este o consecinţă inevitabilă a locului dreptului

parlamentar în sistemul juridic naţional.

În școala de drept românesc31

, se consideră că principiile dreptului parlamentar

sunt următoarele:

- principiul specializării dreptului parlamentar la domeniul relaţiilor

sociale ce rezultă din aplicarea normelor constituţionale referitoare la

organizarea şi funcţionarea internă a Parlamentului;

- principiul potrivit căruia majoritatea decide şi opoziţia se exprimă,

ce guvernează atât procedura, cât şi compunerea organelor de lucru ale

Camerelor Parlamentului, fiind de esenţa caracterului pluralist al

Parlamentului;

- principiul transparenţei ce caracterizează procedura parlamentară şi

regulile ce configurează statutul parlamentarului;

- principiul autonomiei parlamentare, cu cele trei componente clasice:

autonomia regulamentară, autonomia instituţională şi autonomia financiară.

Dreptul parlamentar este o instituție de drept constituțional , deoarece

cuprinde norme juridice care reglementează o categorie distincta de relații sociale ce

vizează organizarea, funcționarea șicompetență parlamentului. Parlamentul RM se

bazează pe următoarele acte fundamentale. Constituția RM (Titlul 3, capitolul 4),

regulamentul parlamentului și legea cu privire la statutul deputatului.

30

J. Dabin, op. cit., p. 105., citat de Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:,

Editura C.H. Beck, p. 51 31

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.52,

Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009, p.105

În lucrarea sa, autorul Vuctor Popa, ‖Dreptul parlamentar32

‖destinge

următoarele principii:

Principiul autonomiei – acest principiu își are originea sa în art. 6 al

constituției, unde prevede căîn RM puterea legislativă, executivășijudecătorească sunt

separate și colaboreazăîn exercitarea prerogativelor ce le revin potrivit constituției.

Art. 60 prevede: parlamentul este compus din 101 deputați, fiind unica autoritate

legislativă.

Principiul legalității – presupune că toate subiectele raporturilor juridice

respectăîn activitatea sa constituțiași legea.

Principiul pluralismului de opinie – e consfințit în art. 5 dinconstituție, unde

democrațiaîn RM se exercităîn condiția pluralismului politic care este incompatibilă

cu dictatura sau totalitarismul. Art. 71 dinconstituție prevede ca deputații nu pot fi

trași la răspundere sau persecutați pentru voturile sau opiniile exprimate.

Principiul colegialității – presupune că orice act în parlament, decizie sau

hotărîre se adoptă colegial: (2/3 din voturi) pentru modificarea constituției, destituirea

dinfuncție a Șefului statului sau a președintelui parlamentului; (3/5 – alegerea Șefului

statului, majoritatea absoluta – 50% + 1 – adoptarea legilor organice și numirea unor

demnitari, majoritatea simpla a deputaților prezenți în sală – se adopta legile

ordinare).

Principiul transparenței presupune că toate ședințele ale parlamentului sunt

publice, pot fi transmise în direct la televiziune sau mass-media, actele adoptate de

parlament, după promulgare de către șeful statului sunt publicate în Monitorul

Oficial. Este plasat pe WWW al Parlementului activitatea legislativă.

Am mai putea adăuga și un alt princiu, Principiul compromisuluicare

presupune căinteresul național este mai presus decîtinteresul unor partide politice sau

personale ale deputațilorși minoritatea se supune majorității.

32

Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p. 50


1. Sa definească principiile dreptului parlamentar.

2. Sa analizeze pe plan comparativ principiile dreptului parlamentar.

3. Sa aprecieze fiecare principiu în parte.

4. Sa apreciezeprincipiile dreptului parlamentar de diferiți savanți. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.

Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul 3.





C.H. Beck


5. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005





IV. Mandatul parlamentar

1. Noţiuni generale privind alegerile parlamentare

Republica Moldova fiind un stat de drept, democratic, în care voinţa poporului

constituie baza puterii de stat oferă cetăţenilor săi, dreptul de aşi exprima direct

suveranitatea naţională, prin organele sale reprezentative. Potrivit titlului II din

Constituţie, cetăţenilor Republicii Moldova li se acordă numeroase drepturi

fundamentale, dintre ele un rol important le au drepturile electorale printre care se

înscrie dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, reglementate prin art. 38 din Legea

fundamentală a statului. Menţionăm faptul că aceste drepturi sunt deosebite aşa cum

prin ele cetăţenilor li se oferă dreptul de a-şi decide soarta sa.

În conformitate cu Legea Supremă a Republicii Moldova, baza puterii de stat o

constituie voinţa poporului exprimată ―prin alegeri libere, care au loc în mod

periodic, prin sufragiu universal, legal, direc, secret şi liber exprimat‖.

Potrivit art.73 Cod Electoral33

, Parlamentul Republicii Moldova se alege prin

vot universal, egal , direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani.

Alegerile Parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală,

naţională în care se aleg 101 deputaţi. Cifra de 101 deputaţi, în opinia noastră, nu este

argumentată nici din punct de vedere practic, nici din punct de vedere ştiinţific.

Considerăm că 101 deputaţi pentru Republica Moldova sunt prea mulţi. Mai raţional

ar fi dacă numărul de deputaţi ar reieși din numărul unităţilor administrativ -

teritoriale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea și numărul cetățenilor cu drept de vot,

care ar putea fi reglementat de Codul Electoral și Legea despre statutul deputatului în

Parlament.

Conform art.75 Cod Electoral pot fi aleşi deputaţi în Parlament cetăţeni ai

Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani, au domiciliul în

ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare34

.

CetăţeniiRepublicii Moldova merg la alegeri cu o oarecare speranţă în viitor, că

se vor produce careva schimbări, care vor aduce stabilitate şi ordine în societate.

Statul, însă, este obligat să asigure acele condiţii care vor permite realizarea acestor

speranţe.În final menţionăm că alegerile parlamentare constituie un instrument

juridic, graţie cărui, poporul îşi exercită suveranitate. Numai prin alegeri poporul

selectează deputaţii în Parlament.

Alegerile parlamentare sunt reglementate de către Titlul III art. 72-94 Cod

Electoral.Alegerile parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală

naţională, în care se aleg 101 deputaţi.Candidaţii la funcţia de deputat în Parlament

pot fi cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit inclusiv în ziua

alegerilor vîrsta de 18 ani, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de

legislaţia în vigoare.

33

Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997 34

Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997

Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel puţin trei luni de la

expirarea mandatului Parlamentului. Data alegerilor Parlamentului se stabileşte prin

hotărîre a Parlamentului cu cel puţin 60 zile înainte de ziua alegerilor.

În cazul dizolvării Parlamentului, prin același decret al Preşedintelui Republicii

Moldova, se stabileşte data alegerilor noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea

loc în termen de cel puţin 45 zile de la data intrării în vigoare a decretului.

Conform legislaţiei în vigoare concurenţii la funcţia de deputat în Parlament

sunt înregistraţi de către Comisia Electorală Centrală.

Pentru înregistrarea candidaţilor Comisiei Electorale Centrale i se prezintă cel

mai tîrziu cu 30 zile înainte de ziua alegerilor următoarele documente:

- procesul-verbal al şedinţei organului central sau teritorial al partidului;

- datele biografice ale candidatului;

- declaraţia candidatului privind consimţămîntul de a candida;

- declaraţia candidatului privind averea imobiliară, depunerile bancare,

hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii doi ani

precedenţi anului în care se efectuează alegerile parlamentare, precum şi sursele

acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii sub formă de dobîndă,

din darea în arendă a acestora;

- listele de subscripţie cu numărul suficient de semnături ale susţinătorilor

candidatului independent (a cel puțin 2000 si cel mult 2500 de susținători cu drept de

vot ).

Procedura de alegere a Parlamentului este o procedură complexă pe o perioada

de timp cu implicarea subiecților de drept electoral35

pînă la validarea alegerilor de

către Curtea Constituțională. Această problemă a fost tratată mai minuțios de

profesorul Ion Guceac, care dezvăluie etapele procesului electoral.

35

In literatura de specialitate statutul de subiect al dreptului electoral este conferit: cetăţenilor; organelor de stat

şi de administraţie publică locală; organelor electorale; asociaţiilor obşteşti (partidelor şi organizaţiilor social-

politice); mijloacelor de informare în masă. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005, p. 85

Importanţa funcţională a etapelor procesului electoral ţine de asigurarea

dinamismului acţiunilor electorale în absenţa căruia atingerea rezultatelor alegerilor şi,

respectiv, formarea Parlamentului şi a autorităţilor administraţiei publice locale sunt

irealizabile.

Procesul electoral este constituit dintr-o serie de etape consecutive şi

interdependente, fiecare dintre care are o destinaţie strict determinată în regimul

procesual al raporturilor electorale.

În urma analizei legislaţiei electorale, inclusiv a practicii de aplicare a ei în

Republica Moldova, profesorul Ion Guceac36

propune următoarele etape principale

ale procesului electoral:

- fixarea alegerilor;

- formarea bazelor organizaţional-tehnologice ale alegerilor;

- desemnarea şi înregistrarea candidaţilor (listelor de candidaţi);

- agitaţia electorală;

- votarea;

- calcularea voturilor, stabilirea rezultatelor alegerilor şi validarea lor.

Toate aceste etape sunt elemente obligatorii ale procesului electoral şi absenţa cel

puţin a uneia dintre ele poate paraliza mersul întregii campanii electorale.

În Republica Moldova, pentru distribuirea mandatelor se aplică sistemul

reprezentării proporţionale votat de pe listele de partid.

2. Atribuirea mandatelor parlamentare

În Republica Moldova, pentru distribuirea mandatelor se aplică sistemul

reprezentării proporţionale votat de pe listele de partid.

Sistemul electoral al reprezentării proporţionale este considerat echitabil,

deoarece permite partidelor să obţină un număr de mandate proporţional forţei sale

numerice sau numărului de voturi obţinute.

36

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004. 496 p., p.258

Joseph Barthelemy lămurea alegoric în ce constă diferenţa dintre sistemul

majoritar şi cel al reprezentării proporţionale: «Cazul în care cinci copii primesc o

prăjitură şi trei din ei pretind să o mănânce în întregime este un sistem majoritar:

cazul în care fiecare din cei cinci copii iau câte o bucată din prăjitură este un sistem

proporţional»37

.

Prin sistemul reprezentării proporţionale se creează situaţia în care majoritatea

aleşilor în organul reprezentativ reprezintă fidel voinţa majorităţii alegătorilor.

În Europa, doar Marea Britanie şi Franţa întrebuinţează exclusiv sistemul de

vot uninominal pentru alegerea parlamentului. În Marea Britanie, în alegerile pentru

Camera Comunelor, el este organizat într-un singur tur de scrutin (sistemul

uninominal majoritar relativ), iar în Franţa în două tururi (sistem uninominal

majoritar absolut)38

.

Modurile de scrutin mixt combina, în forme diferite, scrutinul uninominal si pe

cel de lista. Ele au apărut în urma celui de al doilea război mondial în încercarea de a

maximiza avantajele celor doua sisteme clasice, minimizînd dezavantajele. În general

aceste sisteme rămîn proporționale în ceea ce privește distribuirea mandatelor, motiv

pentru care unii autori le încadrează în rîndul sistemelor proporționale.

Cel mai cunoscut caz de sistem care îmbina cele doua tipuri de scrutin și care,

pentru a rămîne proporțional sub aspectul relației dintre numărul de mandate si

suportul electoral, presupune si compensarea, este cel german. Sistemul votului dublu

german, utilizat in Germania din 1946 pentru desemnarea membrilor Bundestagului,

presupune un scrutin în care alegatorul are doua voturi: primul servește la

desemnarea unei jumătăți din cei 656 de deputați, aleși prin scrutin uninominal cu un

tur în cadrul a 328 de circumscripții uninominale, iar cu cel de-al doilea, pentru cea

de-a doua jumătate din mandate, alegatorul alegînd o listă de partid. Daca un partid

obține, în circumscripțiile uninominale, mai puține mandate decît ar presupune

respectarea principiului proporționalității (luîndu-se in calcul exclusiv rezultatele

37

Citat de Victor Popa în, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999. 232p., p.80 38

Правовые системы мира, Издательство Норма, Москва 2001, c.105, c. 711,

scrutinului proporțional), i se acordă o compensare pîna la atingerea proporției

rezultate din alegeri. Aceste locuri sunt atribuite candidaților de pe lista folosită

pentru al doilea vot, după ordinea din lista. Dar daca un partid obține mai multe

mandate în circumscripțiile uninominale decît proporția la care are dreptul, locurile

suplimentare se adăuga la celelalte. Așa s-a întîmplat în 1990 cînd creștin -

democrații au obținut 6 locuri suplimentare39

.

Chiar dacă votează tot liste de partid, austriecii, olandezii, suedezii, cehii,

danezii, slovacii, letonii şi slovacii îşi bifează candidatul preferat ca, de altfel, şi

irlandezii, polonezii şi grecii care scriu pe buletinul de vot numele candidatului

pentru care optează. Germanii şi ungurii folosesc sistemul mixt, o parte dintre

candidaţi fiind aleşi în circumscripţii uninominale şi o altă parte pe liste de partid40

.

În România la fel, în urma reformei electorale și constituționale din 2003, se

utilizează sistemul uninominal.41

Pe 24.02.2014 în urma reformei electorale în Duma

de Stat a Federației Ruse a fost adoptată Legea Federală42

care reglementează

sistemul mixt de alegeri

3. Durata mandatului în timp

Ion Muraru în lucrarea sa, menționează că durata mandatului diferă de la stat la

stat, în dependență de sistemele constituţionale, cele două Camere ale Parlamentului nu

sunt alese pe durate de timp egale. Astfel: în S.U.A., Camera Reprezentanţilor este

aleasă pe o durată de 2 ani, în timp ce Senatul este ales pentru o durată de 6 ani (reînnoit

la fiecare 2 ani); în Franţa, Adunarea Naţională este aleasă pentru o durată de 5 ani, în

timp ce Senatul este ales pe o durată de 9 ani (reînnoit la fiecare 3 ani)43

.

Reieșind din tabloul comparativ de mai sus, arătam că durata de 4 ani a

mandatului parlamentar la noi în țară este durata normală, deoarece există şi două

39

Stefan Marschal, Das politische System Deutschlands,UVK Konstanz 2007, s. 83 40

http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/macavei_ro.pdf, la 28.02.2014 41

http://www.dreptonline.ro/legislatie/constitutia_romaniei.php 28.02.2014 42

http://www.rg.ru/2014/02/26/gosduma-dok.html rosisscaia gazeta(1.03.2014) 43

Ibidem p.304

http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/macavei_ro.pdf

http://www.dreptonline.ro/legislatie/constitutia_romaniei.php

http://www.rg.ru/2014/02/26/gosduma-dok.html

excepţii în cazul prelungirii mandatului sau al dizolvării Parlamentului conform

Constituției art.63 1)44

.

Conform‖Art.68 (1) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul

poporului; (2) Orice mandat imperativ este nul.

Art. 69 (1) Deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării.

4. Încetarea mandatului

(2) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou

ales, în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces45

‖.

Mandatul de deputat este incompatibil cu:

a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova;

b) funcţia de membru al Guvernului;

c) funcţia de avocat parlamentar;

c1) funcţia de ales local;

d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un

stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice

desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului. Deputatul

care se află în unul din cazurile de incompatibilitate va demisiona, în termen de 30 de

zile de la data validării mandatului, din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat.

5. Validareasupleanţilor

Conform art.2 alin 10), mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat

următor de pe lista partidului, organizaţiei social-politice sau a blocului electoral

pentru care a candidat deputatul al cărui mandat a fost declarat vacant. În cazul în

care devine vacant mandatul de deputat obţinut de un candidat independent,

completarea vacanţei în cauză se efectuează prin restabilirea şirului descrescător,

excluzîndu-se numărul ce corespunde candidatului respectiv şi incluzîndu-se

următorul număr din şir. După declararea de către Parlament a vacanţei mandatului

44

Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994 45

Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994

de deputat, Comisia Electorală Centrală, în termen de 10 zile, va examina candidatura

candidatului supleant imediat următor de pe lista concurentului electoral al cărui

mandat a devenit vacant şi o va înainta Curţii Constituţionale pentru validarea

mandatului.Curtea Constituţională, în termen de 30 de zile de la declararea vacanţei

mandatului de deputat, va valida următorul mandat46

.

6. Drepturile parlamentarului

Conform Art.17. din Legea despre statutul deputatului în Parlament47

deputatul

beneficiază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor examinate de

Parlament.

(2) Deputatul este în drept:

a) să aleagă şi să fie ales în organele Parlamentului;

b) să-şi exprime părerea asupra componenţei nominale a organelor formate de

Parlament şi asupra candidaturilor persoanelor oficiale în cadrul dezbaterilor pentru

alegerea, numirea sau confirmarea lor de către Parlament;

c) să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament;

d) să facă propuneri şi observaţii asupra ordinii de zi a şedinţei, asupra esenţei

problemelor puse în discuţie şi modului lor de examinare;

e) să dea dovadă de iniţiativă şi să facă propuneri vizînd examinarea la

şedinţele Parlamentului a dărilor de seamă sau a informaţiilor prezentate de orice

organ sau persoană oficială, aflată în subordinea sau sub controlul Parlamentului;

f) să pună problema votului de încredere în Guvern, în persoanele oficiale

alese, numite sau confirmate de Parlament, dacă propunerea este susţinută de cel

puţin o pătrime din deputaţii aleşi;

46

Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994 47

Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994

g) să propună spre examinare Parlamentului probleme ce ţin de controlul

asupra modului în care organele de stat şi cele obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi

organizaţiile (mai departe unităţi) execută legile şi hotărîrile Parlamentului;

h) să participe la dezbateri, să facă interpelări, să adreseze întrebări reporterilor

şi preşedintelui şedinţei, să ceară răspunsuri;

i) să-şi argumenteze propunerile, să se pronunţe în chestiuni de procedură, să

prezinte note informative;

j) să facă amendamente la proiectele de legi, de hotărîri şi de alte acte

normative.

(3) Deputatul care nu a luat cuvîntul în dezbateri este in drept să transmită

preşedintelui şedinţei textul cuvîntării, propunerile şi observaţiile sale asupra

problemei examinate la şedinţa Parlamentului. Textul cuvîntării deputatului se

anexează la stenograma şedinţei şi, la solicitarea lui, se publică în organul de presă al

Parlamentului.

(4) Deputatul este în drept să ia cunoştinţă de textele stenogramelor şedinţelor

Parlamentului înainte de a fi publicate, să primească textele cuvîntărilor sale care nu

urmează a fi publicate.

(5) Propunerile şi observaţiile făcute de deputat la şedinţele Parlamentului sînt

examinate, ţinîndu-se cont de ele, în procesul de definitivare şi adoptare a proiectelor

de legi şi hotărîri.

(6) În exercitarea mandatului deputatul poate adresa întrebări, interpelări şi

petiţii Preşedintelui Republicii Moldova, membrilor Guvernului sau altor

reprezentanţi ai organelor centrale ale administraţiei de stat.

7. Interdicții și sancțiuni

Conform Regulamentului Parlamentului Nr.797 din 02.04.9648

, deputații au

anumite interdicții și sancțiuni în dependență de cauză:

Se interzic:

a) proferarea de insulte, amenințări sau calomnii atît de la tribuna

Parlamentului, cit si din sala de ședințe;

b) dialogul intre vorbitorul aflat la tribuna si persoanele aflate in sala;

c) convorbiri la telefoane mobile în sala de ședințe a Parlamentului in timpul

ședințelor in plen;

d) tulburarea dezbaterilor sau crearea agitației in sala de ședințe;

e) orice acțiuni ce pot împiedica desfășurarea normala a lucrărilor

Parlamentului.

Sancțiuni pentru încălcarea de către deputați a prevederilor Regulamentului

(1) Încălcarea de către deputați a prevederilor Regulamentului în cadrul

ședințelor Parlamentului atrage următoarele sancțiuni:

a) avertismentul;

b) chemarea la ordine;

c) retragerea cuvîntului;

d) lipsirea de cuvînt pe o durata de pîna la 5 ședințe;

e) eliminarea din sala de ședințe;

f) interzicerea participării la ședințele plenare pe o durata de pîna la 10 ședințe.

(2) Sancțiunileprevăzute la alin.(1) lit.a) - c) se aplica de

cătrepreședinteleședinței, iar sancțiunile de la alin.(1) lit.d) - f) se aplică de

Parlament, cu votul majoritățiideputațilorprezenți, la propunerea președinteluiședinței

sau a unei fracțiuni parlamentare.

48Regulamentului Parlamentului Nr.797 din 02.04.96, Monitorul Oficial al Republici Moldova Nr.050 din 07.04.2007

(3) Sancțiunile aplicate deputațilorîn cadrul ședințelor Parlamentului se

înscriuîn stenograma ședinței.

(4) Deputațiiîn privințacărora se propune aplicarea sancțiunilorprevăzute la

alin. (1) lit.d)-f) au dreptul sa prezinte explicații Parlamentului in decurs de 3 minute.

(5) Executarea sancțiunilorprevăzute la alin.(1) lit.e) si f) se asigura de

colaboratorii serviciului special al Parlamentului in baza unui regulament aprobat

prin lege.


1. Sa definească statutul deputatului

2. Sa analizeze organizarea alegerilor parlamentare

3. Sa aprecieze pe plan comparativ componența și şi modul de formare a

Parlamentului RM

4. Sa aprecieze pe plan comparativ durata și încetarea mandatului

5. Să analizeze obligațiile deputatului

6. Să analizeze drepturile și interdicțiile deputaților. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.

Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul 4.




All Beck

3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura

Lumina Lex , Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași,

1993





7. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005

8. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată,

Editura Lumina Lex, București 2004



V. Formele de protecţie a mandatului parlamentar

1. Necesitatea protecţiei mandatului

Protecția mandatului parlamentar este o necesitate de asigurare a activității

parlamentare bazate pe cele trăsături menționate mai sus, care includ mai multe

măsuri de protecție și asigurare.

Alexandru Arseni precizează în monografia sa, că pornind de la aceste

precizări, considerăm că măsurile de protecţie a mandatului parlamentar sunt: a)

incompatibilităţile şi b) imunităţile: iresponsabilitatea juridică şi inviolabilitatea. Ceea

ce ţine de indemnizaţia protecţia socială, dreptul la spaţiu locativ sunt garanţii de

asigurare a drepturilor şi obligaţiunilor deputatului, adică se încadrează în statutul

juridic al deputatului.

Doctrina juridică română tratează subiectul în sens restrictiv în sistemul de

protecţie a mandatului parlamentar: „incompatibilităţile şi imunităţile‖, iar în sens larg

„mai pot fi integrate‖ indemnizaţiile şi regimul disciplinar. La rândul său, V. Popa în

cadrul protecţiei mandatului parlamentar include: „incompatibilităţile; imunitatea;

indemnizaţiile: a) plăţi fixe; b) plăţi variabile, legate de participarea la şedinţe şi

transparenţa financiară‖, iar I. Guceac: „indemnizaţiile; asigurarea cu spaţiu locativ;

protecţia socială; incompatibilităţi; imunităţi – iresponsabilitatea; inviolabilitatea‖49

.

2. Incompatibilităţi

Conform art.70 din Constituţie: „(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu

excitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.(2)

Alte incompatibilităţi se stabilesc prin legea organică50

‖.

Conform Legii despre statutul deputatului în Parlament51

,

Art.3. – Mandatul de deputat este incompatibil cu:

49

Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM,

188 p., p.40 50

Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994[Art.70

completatprinLegea nr.1470-XV din 21.11.02, învigoare 12.12.02] 51

Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994

a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova;

b) funcţia de membru al Guvernului;

c) funcţia de avocat parlamentar;

d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un

stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice

desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului.

3. Imunităţi

Cu trecerea timpului, imunitatea parlamentară s-a impus ca un element

constitutiv al statutului parlamentarilor, fiind recunoscută astăzi în numeroase ţări, mai

ales europene, asupra cărora modelul francez care reglementează distinct lipsa

răspunderii juridice şi inviolabilitatea a avut o influenţă predominantă, aşa cum se

recunoaşte într-un studiu elaborat de Parlamentul european52

.

În ceea ce priveşte conţinutul său, potrivit punctului de vedere exprimat de

specialiştii români care au studiat această instituţie, „Imunitatea parlamentară este

acea trăsătură a mandatului parlamentar în temeiul căreia parlamentarul este protejat

faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale şi care

îi asigură acestuia independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi

obligaţiilor care-i revin potrivit Constituţiei şi legilor53

.

În literatura română de specialitate a fost subliniat faptul că protecţia

mandatului parlamentar rezultă din însuşi rolul constituţional al Parlamentului, care

exercită puterea suverană a poporului. O asemenea protecţie este, prin urmare,

imperios necesară pentru a asigura independenţa parlamentarului contra oricăror

presiuni, indiferent de ce natură ar fi acestea, şi de a-i permite să-şi exercite

nestingherit atribuţiile. Constituţia României precizează, de altfel, în art.69, că: „în

exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului‖ (alin. 1),

specificând totodată că „orice mandat imperativ este nul‖ (alin.2).Imunitatea

52

Rules on Parliamentary Immunity in the European Parliament and the Member States of the European Union, Dick

Toornstra ECPRD c/o European Parliament B – 1047 Brussels, Belgium 2001, p.9 53

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 440 p, p.329

parlamentară protejează, prin urmare, mandatul parlamentar în sine, motiv pentru care

ea este considerată a avea un caracter obiectiv. În practică, imunitatea parlamentară

este cunoscută sub două forme:

a) lipsa răspunderii juridicepentru opiniile politice exprimate în

exercitarea mandatului, iresponsabilitatea fiind considerată, în asemenea situaţii, o

imunitate de fond.

b) inviolabilităţile – situaţii în care imunitatea este de fapt o imunitate de

procedură, care se referă exclusiv la răspunderea penală şi contravenţională,

protejând persoana parlamentarului împotriva unor urmăriri pentru acţiuni care ar fi

străine mandatului, abuzive sau vexatorii54

.

Profesorul Ioan Muraru în una din lucrările sale, menționa că deţinătorul

suveranităţii naţionale, poporul, o exercită prin reprezentare, iar că parlamentarii sunt

împuterniciţii acestuia, fundamentează temeinic ideea că ei trebuie să se bucure de o

protecţie juridică aparte. Ca atare, protecţia mandatului parlamentar rezultă din însuşi

rolul Parlamentului în exerciţiul puterii suverane.

Realizarea eficientă a mandatului implică independenţa parlamentarului contra

oricăror presiuni exterioare, de orice natură ar fi ele şi de oriunde ar veni, o anumită

libertate de comportament. Parlamentarul trebuie protejat îndeosebi contra: presiunii

alegătorilor, presiunilor propriului partid care 1-a propulsat, presiunilor Guvernului şi a

diferitelor interese private55

.

Practic în toate statele instituțiile reprezentative din lume prin Constituții și

alte legi reglementează forme de protecție a mandatului parlamentar. Tot odată în

sursele doctrinare ale savanților : Victor Popa, Ion Guceac, Alexandru Arseni,

Teodor Cârnaț, Ioan Muraru, Victor Duculescu la fel sunt tratate necesitatea

protecție a mandatului parlamentar. Tradiţional, sunt folosite trei categorii de

protecţii ale mandatului deputaţilor: incompatibilităţile, imunităţile

parlamentare şi indemnizaţia.

54

Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 511p., p.152 55


În actualul sistem parlamentar, protecţia specială a deputaţilor se realizează

prin: regimul de incompatibilitate; imunitatea parlamentară; indemnizaţii56

(la care pot fi

adăugate, prin regulament sau lege specială, şi alte drepturi în vederea facilitării

exercitării mandatului); transparenţa financiară57

.

Prin incompatibilităţi trebuie să înţelegem situaţia prin care deputatului i se

interzice de a ocupa şi alte funcţii care nu sunt compatibile cu funcţia de deputat. Altfel-

spus, este interzis cumulul de funcţii. Art. 70 din Constituţie stabileşte această

restricţie prevăzând calitatea de deputat incompatibilă cu exercitarea oricărei alte

funcţii retribuite. Se justifică reglementarea nominalizată prin faptul stabilirii unei

protecţii şi independenţe a reprezentantului poporului faţă de orice influenţe de orice

provenienţă.

Victor Popa menționează, că dacă am admite că deputatul ar ocupa concomitent

şi unele funcţii în domeniul public sau privat, ar interveni unele consecinţe negative cum

ar fi:

- lipsa de la unele şedinţe ale Parlamentului;

- timp insuficient pentru examinarea profundă a proiectelor

de legi;

- activitate insuficientă în comisiile parlamentare;

- dependenţă materială de funcţia cumulată;

- posibile tentative ale patronului sau altor persoane de ai stabili

comportamentul în anumite cazuri;

- posibile sarcini de a soluţiona prin excepţie sau prin influenţa mandatului unele

probleme de interes particular sau corporativ.

Incompatibilitatea cu funcţia de parlamentar este stabilită şi în virtutea teoriei

separaţiei puterilor în stat. Cei care ocupă funcţii în puterea legislativă nu pot ocupa funcţii

56

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p.312 57

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.336.

în alte ramuri ale puterii de stat (executivă şi jurisdicţională), altfel ar avea loc o

diminuare a marelui principiu scopul căruia este stabilirea unui echilibra între puteri58

.

Ion Guceac prin instituirea incompatibilităţilor explică prin:

- imposibilitatea exercitării concomitente a mai multor funcţii;

- crearea condiţiilor pentru ca parlamentarul să se poată concentra

doar asupra activităţii parlamentare;

- evitarea cazurilor de corupţie prin oferirea unor posturi avantajoase de către

executiv în schimbul unei „protecţii‖ parlamentare etc.59

.

Spre deosebire de iresponsabilitate, inviolabilitatea este o imunitate de procedură

şi se referă exclusiv la răspunderea penală şi la cea contravenţională dacă implică

trimiterea în judecată sau aplicarea unei sancţiuni privative de libertate. Este un aspect

al imunităţii parlamentare, ea protejează mandatul dar şi parlamentarul împotriva

urmărilor penale sau contravenţionale, pentru acţiuni străine mandatului, abuzive sau

vexatorii.

În general, inviolabilitatea parlamentară se referă numai la faptele străine

exercitării mandatului. Ea are ca scop să împiedice ca un parlamentar să fie privat de

posibilitatea de a-şi exercita funcţia ca urmare a unor urmăriri represive şi arbitrare,

inspirate din motive politice. Deci, inviolabilitatea nu suprimă represiunea, ci întârzie

momentul urmăririi penale şi judecătoreşti, pentru săvârşirea unei infracţiuni sau

contravenţii, în scopul de a nu abate un parlamentar de la exercitarea funcţiei sale. Ea

este, deci, temporară, adică pe durata exercitării mandatului60

.

În legislația națională este reglementată imunitatea parlamentară și răspunderea

juridică. Constituția prevede, că conform art. 70(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat,

percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără

încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa, iar art. 71Deputatul nu poate fi

58

Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.97 59

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p 315 60

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p 333

persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în

exercitarea mandatului61

.

Într-o formă mai explicită este reglementat în Legea organică despre statutul

deputatului în Parlament și anume conform ‖ Art.9. – (1) Imunitatea parlamentară are

ca scop protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi

garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune.

(2) Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere 39olicit3939 sub nici

o formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului.

Art.10. – (1) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia

cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori

contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.

(2) Cererea la reţinere, 39olici, percheziţie sau trimitere în judecată penală ori

contravenţională este adresată Preşedintelui Parlamentului de către Procurorul

General. Preşedintele Parlamentului o 39olici la cunoştinţă deputaţilor în şedinţă

publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia şi o trimite de îndată spre

examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va

constata 39olicit39 unor motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărîrea

comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii ei.

(3) Procurorul General va depune în comisie toate documentele pe care acesta

le 39olicit. În caz de refuz comisia va face apel în Parlament.

(4) Raportul comisiei este supus examinării şi aprobării în Parlament imediat,

în cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia.

(5) Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul secret al

majorităţii deputaţilor aleşi.

(6) Acţiunea penală împotriva deputatului poate fi intentată numai de

Procurorul General.

61


Art.11. – (1) În caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la

domiciliu pe o durată de 24 de ore numai cu încuviinţarea prealabilă a Procurorului

General. Acesta va informa neîntîrziat Preşedintele Parlamentului asupra reţinerii.

(2) Dacă Parlamentul consideră că nu există temei pentru reţinere, dispune

imediat revocarea acestei măsuri.

4.Indemnizaţiile şi transparenţa financiară

În lucrarea sa, la paragraful ‖Protecția mandatului parlamentar‖, profesorul Ion

Guceac începe cu Indemnizațiile, unde menționează, că exercitarea unui mandat

parlamentar nu este o activitate neremunerată şi recompensa acordată celor aleşi este

indispensabilă bunei reprezentări a Parlamentelor şi independenţei membrilor lor. în

istoria statului nostru deţinătorii mandatelor parlamentare nu au beneficiat întotdeauna

de indemnizaţii pentru activitatea desfăşurată. Astfel, Constituţia din 1978 prevedea

că „în timpul sesiunilor Sovietului, precum şi pentru exercitarea împuternicirilor de

deputat, în alte cazuri prevăzute prin lege, deputatul este scutit de îndeplinirea

îndatoririlor de producţie sau de serviciu, menţinându-i-se câştigul mediu la locul de

muncă"31

.

Indemnizaţiile oferite parlamentarilor, luând forma unui salariu concret, ajung să

transforme mandatul parlamentar într-o „profesie", ceea ce duce la formarea unui

strat social deosebit al „profesionalilor politici"62

. Conform legii‖Art.26. – (1) Pentru

exercitarea eficientă a mandatului, deputatul în Parlament are dreptul:

a) la salariu lunar în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea nr.355-

XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar;

b) la diurne şi alte plăţi compensatorii, în mărimile stabilite de Biroul

permanent, care nu se includ în salariul lunar şi nu se iau în calcul la stabilirea

cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale.

(3) Deputatul care nu dispune de spaţiu locativ în municipiul Chişinău se

asigură cu apartament de serviciu pe durata mandatului. În cazul neasigurării cu

62

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p 313

apartament de serviciu, deputatului i se acordă o indemnizaţie lunară neimpozabilă

pentru chirie.

Transparenţa financiară - este menționată de profesorul Ioan Muraru63

ca o

prevenire posibilităţii de a folosi în scopuri personale, de regulă materiale, demnităţile

şi, respectiv, funcţiile publice. întrucît mandatul parlamentar trebuie exercitat doar în

vederea garantării intereselor naţionale, a eficientizării acţiunilor statului în rezolvarea

problemelor majore ale societăţii, folosirea abuzivă şi frauduloasă a demnităţilor

deţinute, în scopul îmbogăţirii personale, ar contraveni grav regulilor mandatului

reprezentativ.

Salariile deputaţilor în Parlament întotdeauna au trezit discuţii, fapt ce a

determinat parlamentarii să discute aceste probleme cu uşile închise, ceea ce este

incorect, toate şedinţele fiind declarate publice cu excepţia celor în care se discută

probleme legate de securitatea statului şi protecţia cetăţenilor.

Transparenţa financiară trebuie interpretată ca o protecţie a Parlamentului

împotriva unor parlamentari care ar putea interpreta greşit drepturile ce le revin în

această calitate, ea trebuie văzută ca îndeplinind un dublu rol:

a) Protecţia Parlamentului şi a autorităţii statale în general împotriva unor

parlamentari ce ar abuza de funcţiile lor,acţionînd prioritar sau numai pentru

realizarea unor interese personale (adesea materiale);

b) Protecţia parlamentarilor, combaterea calomniilor la adresa lor, în special a

celor ce vin de la adversarii lor politici. Din punct de vedere juridic, aceasta se

realizează prin declararea veniturilor parlamentarilor la începerea mandatului. Astfel,

oricînd există posibilitatea combaterii calomniilor la adresa parlamentarilor,

dar şi identificării cazurilor de încălcare a deontologiei parlamentare.

Transparenţa financiară este reglementată și în ‖Art.7. – (1) La începutul

fiecărei legislaturi, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi examinează

declaraţiile deputaţilor sub aspectul incompatibilităţii activităţii.

63


(4) Deputatul va depune, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi

proprietate.

(5) La începutul fiecărei legislaturi, Comisia juridică, pentru numiri şi

imunităţi, împreună cu organele fiscale, organizează controlul declaraţiilor

deputaţilor despre veniturile lor, care se impozitează conform Codului fiscal, şi, în

termen de cel mult 2 luni de la data depunerii declaraţiilor, întocmeşte un raport, care

urmează să fie aprobat de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

(6) Declaraţiile deputaţilor despre veniturile lor, care se impozitează conform

Codului fiscal, depuse cu 3 luni înainte de expirarea mandatului, vor fi controlate, cu

cel puţin o lună înainte de expirarea mandatului, de către Comisia juridică, pentru

numiri şi imunităţi împreună cu organele fiscale şi, ca rezultat al controlului, se va

întocmi un raport, care urmează să fie aprobat de Parlament cu votul majorităţii

deputaţilor prezenţi‖64

.

Mai poate fi adăugateșiurmătoarele acte normative, care reglementează

transparenţa financiară: Lege privind declararea şi controlul veniturilor şi al

proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor,

funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere65

, Lege cu privire la

statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică66

.

Conform art. 44 alin.1 lit."e" din Codul electoral67

, pentru înregistrarea

candidaţilor, la alegerile parlamentare, Comisiei electorale centrale i se prezintă

declaraţia candidatului privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de

valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului

în care se efectuează alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile

din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii

64

Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994 65

Lege nr. 1264/19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de

demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere

//Monitorul Oficial 124-125/991, 05.09.2002 66

Lege nr. 199/16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică //Monitorul Oficial 194-

196/637, 05.10.2010 67

Codul electoral 1381/21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997

etc.;


1. Să analize Legea cu privirea la statutul deputatului

2. Să analizeze practica și forme de protecție a altor state a mandatului parlamentar

3. Să aprecieze necesitatea protecției statutul deputatului

4. Să aprecieze fiecare formă în parte. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.

Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul V.




511p.

3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004,

Editura All Beck

4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:,

Editura C.H. Beck










13. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник.

М.: ИНИОН РАН, 1994.

VI. Funcţiile Parlamentului

1. Noţiuni generale privind funcţia

Funcţiile Parlamentului constituie o problemă mult discutată în literatura de

specialitate, pornindu-se de la celebra teorie a separării puterilor în stat, care fixează

puterea legislativă ca funcţie inerentă a statului de a emite legi sau altfel-spus de a stabili

comportamentul indivizilor în societate. La acest capitol întotdeauna este văzut

Parlamentul ca autoritate legislativă, ca unică autoritate legislativă, ca organ reprezentativ

suprem. Însă trebuie să menţionăm că funcţia legislativă nu este unica cu care este

înzestrat Parlamentul, şi de aici pornesc mai multe vizuini asupra funcţiilor Parlamentului.

În literatura de specialitate, s-a subliniat importanţadeterminării rolului

Parlamentului, prin studierea funcţiilor sale.

Dezbaterile în legătură cu funcţiile Parlamentuluiconstituie una dintre cele

mai polemizate probleme în literatura de specialitate, pornindu-se în acest sens de la

bine cunoscuta teorie a separării puterilor în stat, care stabileşte că puterea legislativă

îşi are originile în funcţia inerentă statului, de a emite legi sau altfel-spus, de a stabili

comportamentul indivizilor în societate. Astfel, reieşind din cele enunţate mai sus, putem

afirma ca Parlamentul este văzut întotdeauna ca autoritate legislativă în primul rînd, ca

organ reprezentativ suprem. Dar funcţia legislativă ,deşi este cea mai importantă, nu este

unica cu care este investit Parlamentul, şi de aici pornesc cele mai multe opinii şi

viziuni asupra funcţiilor pe care le deţine Parlamentul. Cele mai dezbătute aspecte sînt cele

ce ţin de numărul funcţiilor de care trebuie sa dispună Parlamentul şi care ar fi limita

exercitării acestora. La aceste întrebări se dau diverse răspunsuri, unele depăşind

uneori cu mult frontierele stabilite de teoria separării puterilor în stat.Aceste răspunsuri,

completări sînt justificate şi bine venite,deoarece dacă Parlamentul îndeplineşte atît

funcţii legislative, cît şi executive şi guvernamentale, survine întrebarea: ne mai putem

oare limita doar la folosirea teoriei privind separarea puterilor în stat?

În practica parlamentară europeană funcţiile Parlamentuluiîn linii mari corespund

clasificării făcute de constituţionaliştii francezi Marcel Prelot şi Jean Boulouis şi a

elveţianului JeanFrancois Aubert care prezintă patru comportamente:

dereprezentare, de deliberare, de control, de legiferare. Dar, şi în acest caz, dacă ne

referim la principiul clasificării, pot apărea unele schimbări, poate interveni ceva nou,

întrucît cele patru comportamente sînt destul de flexibile.

Potrivit unor autori, parlamentul are o triplă misiune,inerentă democraţiei:

informarea, controlul, legiferarea. Potrivit altora, ar fi suficient să se vorbească despre

"rolul legislativ" al parlamentului şi despre "rolul său politic" (informarea şi

angajarea răspunderii guvernului). Într-o opinie, nevorbindu-se despre funcţiile

parlamentului, se vorbeşte însă de relaţia biunivocă dintre parlament şi guvern,

sistematizînd demersul în mijloace ale parlamentului pentru a acţiona asupra

guvernului şi invers, mijloace ale guvernului pentru a acţiona asupra parlamentului.

2. Clasificarea funcțiilor

Reieșind din clasificarea funcțiilor formulate de mai mulți savanți, cinci funcţii

ar exprima cel mai bine activitatea şi orientarea parlamentară.

a)Funcţia de reprezentare

Temeiul acestei funcţii se găseşte în art.60 din Constituţie, care dispune că

"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi

unica autoritate legislativă a statului". Această funcţie de reprezentare se manifestă în

special în raporturile statului cu Uniunea Europeană şi în orientarea întregii activităţi

externe în raport cu toate statele lumii, pe baza principiilor dreptului internaţional.

Funcţia de reprezentare a Parlamentului prezintă o însemnătate dintre cele mai

mari şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre Parlament şi alte organe ale statului,

Parlamentul beneficiind de o legitimitate originară, ca exponent al intereselor întregii

naţiuni.

b)Funcţia legislativă

Această funcţie reprezintă de fapt nucleul întregii activităţi parlamentare,

autorii de specialitate fiind unanimi în a aprecia că elaborarea legilor trebuie să

constituie activitatea primordială a parlamentelor. Funcţia legislativă a Parlamentului

este amplu fundamentată în prevederile Constituţiei, ca şi în cele ale Regulamentelor

parlamentare.

c)Funcţia de informare

Această funcţie se realizează prin argumentarea deciziilor politice, dar şi a

legilor, pe o temeinică evaluare a unor consideraţiuni economice, sociale şi politice.

Prin dreptul de petiţionare, parlamentarii cunosc doleanţele cetăţenilor, iar

Regulamentele parlamentare prevăd modalităţi practice prin care parlamentarii pot

solicita anumite informări din partea organelor de stat.

d)Funcţia de control

Această funcţie parlamentară se manifestă printr-o serie întreagă de activităţi

de maximă importanţă, cum ar fi acordarea şi retragerea încrederii Guvernului,

întrebările şi interpelările, anchetele parlamentare, etc.

Funcţia de control poate merge până la suspendarea din funcţie a Preşedintelui

RM.

e)Funcţia de desemnare prin investire, alegere sau numirea unor autorităţi

publice

Aici locul cel mai important îl ocupă, desigur, acordarea votului de investitură

Guvernului conform art.98 din Constituţie cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

După modificările art. 78 din iulie 200068

, Parlamentul este investit de

alegerea Preşedintelui statului cu votul a cel puțin 3/5 din numărul total de deputați.

Este de remarcat că, potrivit Constituţiei, Parlamentul mai exercită şi alte

activităţi legate de desemnarea sau investirea unor autorităţi publice, numirea

Procurorului General conform art. 125 alin.(1) din Constituţie, numirea unor membri

ai Consiliului Superior al Procurorilor în baza art.81 alin.(4) şi art.86 alin.(1) din

Legea nr.294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură69

, numirea unor

membri ai Consiliului Superior al Magistraturii70

, numirea în funcţie a preşedintelui,

vicepreşedinţilor, judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie conform art.116 alin. (4) şi

în baza legii71

, numirea unor membri ai Curţii de Conturi, numirea directorului

Serviciului de Informaţii şi Securitate, numirea Avocaţilor Parlamentari, desemnarea

în mod separat a celor doi din cei şase judecători ai Curţii Constituţionale conform

art. 136 alin. (2) etc.

68

Legea cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova nr. 1115/05.07.2000 //Monitorul

Oficial 88-90/661, 28.07.2000 69

Legea nr. 294/25.12.2008 cuprivire la Procuratură//MonitorulOficial 55-56/155, 17.03.2009 70

947/19.07.96 Legeacuprivire la Consiliul Superior al Magistraturii//MonitorulOficial 64/641, 03.10.1996 71

Legea nr. 789/26.03.96 cuprivire la Curtea Supremă de Justiţie//MonitorulOficial 32-33/323, 30.05.1996

Evaluarea comparativă a ponderii pe care aceste cinci funcţii le au în

activitatea Parlamentului permite constatarea că exceptând funcţia de reprezentare

care în mod constant şi permanent se situează în fruntea preocupării Parlamentului,

în legătură cu celelalte funcţii se poate estima că unele sau alte dintre funcţiile

respective au prevalat în anumite momente, în funcţie complexitatea problemelor cu

care Parlamentul era confruntat. Astfel, funcţia de formare a diferitelor organe apare

de regulă în momentele de debut al unei legislaturi; funcţia de control are un caracter

permanent; funcţia de legiferare este mai accentuată în anumite momente în care

trebuiau îndeplinite condiţiile pentru îndeplinirea unor condiţii sau programe

electorale.


1. Sa identifice funcţiileParlamentului.

2. Sa analizeze funcțiile Parlamentului în parte.

3. Să studieze pe plan comparativ funcțiile Parlamentelor a altor state.


Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VI.




511p.


All Beck


C.H. Beck










VII. Atribuții ale Parlamentului

Parlamentul Republicii Moldova, fiind unicul organ reprezentativ suprem şi

legislativ are următoarele atribuţii de bază:

a) adoptă legi, hotărîri şi moţiuni;

b) declară referendumuri;

c) interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg

teritoriul ţării;

d) aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului;

e) aprobă doctrina militară a statului;

f) exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în

limitele prevăzute de Constituţie;

g) ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale

încheiate de Republica Moldova;

h) aprobă bugetul statului şi exercită controlul asupra lui;

i) exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului

economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor

privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine;

j) alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege;

k) aprobă ordinele şi medaliile Republicii Moldova;

l) declară mobilizarea parţială sau generală;

m) declară starea de urgenţă, de asediu şi de război;

n) iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele

societăţii;

o) suspendă activitatea organelor administraţiei publice locale, în cazurile

prevăzute de lege;

p) adoptă acte privind amnistia;

r) îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin Constituţie şi legi.

În exercitarea acestor atribuții Parlamentul adoptă legi și hotărîri obligatorii

pentru executare pe întreg teritoriul statului.(Actele Parlamentului a se vedea în Titlu XI)


1. Să analize atribuțiile Parlamentul RM

2. Să identifice actele adoptate de Parlamentul RM

3. Să aprecieze consecinţele juridice ale actelor Parlamentul RM.

4. Să studieze pe plan comparativ atribuțiile Parlamentelor a altor state.


Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VII.






C.H. Beck







VIII. Organizarea şi funcţionarea parlamentului

1.Structura internă a Parlamentului

În dreptul parlamentar, instituțiile puteriilegislativedin punct de vedere al

structurii poate fi clasificatăîn unicameraleși bicamerale.

Parlamentul unicameral este caracteristic statelor unitare avînd anumite

avantaje:

economie de timp și economie de resurse financiare;

simplificarea procedurii legislative în comisiile parlamentare;

responsabilitatea mai clară a deputaților.

Dezavantaje:

elaborarea unei legislații mai puținprelucrate și adaptate;

grupurile de interes politic se pot manifesta mai puternic;

sistemul politic este mai sensibil, cu posibilitatea instalării unor grupări sau

unui singur partid.

Parlamentul bicameral (Italia, România, Franța) este caracteristic statelor

federative format din doua camere: Camera Comunelor, Camera Reprezentanților,

Senatul s.a. În cazul statelor federative bicamerismul constituie o necesitate, deoarece

Camera Reprezentanților este constituitădin membrii statelor federației. În cazul

statelor unitare, există o istorie sau tradiție politică.

Avantajele bicamerismului constau în:

din punct de vedere a tehnicii legislative este supus unui examen dublu orice

act legislativ adoptat de ambele camere.

Aspectele negative privesc:

ritmul scăzut de elaborare a legilor;

tergiversarea elaborării și adoptării;

susținerea materiala și financiară a ambelor camere.

În Republica Moldova, conform constituției, art. 64, structura, organizarea și

funcționarea parlamentului se stabilesc prin regulament, resursele financiare ale

parlamentului sunt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.

Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţa de constituire la convocarea

Preşedintelui Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri, dacă au fost

aleşi cel puţin 2/3 din numărul total al deputaţilor. Şedinţa de constituire a

Parlamentului nou-ales este prezidată de cel mai în vîrstă deputat, ulterior, după

alegere, de Preşedintele sau de unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului. Preşedintele

şedinţei oferă cuvînt Preşedintelui Curţii Constituţionale pentru prezentarea

raportului privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor

deputaţilor aleşi. Parlamentul se consideră legal constituit din data şedinţei de

constituire.

Din structura parlamentului fac parte:

organele directoare;

comisiile parlamentare;

grupurile parlamentare.

Din organele directoare fac parte Președintele parlamentului, vicepreședinții și

biroul permanent.

2. Organele directoare ale Parlamentului

Președintele parlamentului se alege pe durata mandatului prin vot secret, cu

buletine de vot în care se înscriu numele și prenumele candidaților propuși de

fracțiunile parlamentare. Este declarat președinte, candidatul care a întrunit votul

majorității deputaților aleși (51 voturi). Președintele poate fi revocat înainte de

termen la cererea fracțiunii parlamentare, care l-a propus sau o treime de deputați cu

votul a 2/3 dinnumărul total de deputați (67). Președintele parlamentului are

următoarele atribuții:

a) conduce lucrările Parlamentului şi ale Biroului permanent;

b) convoacă sesiunile ordinare, extraordinare sau speciale ale Parlamentului;

c) asigură respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii în timpul

şedinţelor;

d) primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative, precum şi

rapoartele comisiilor;

e) anunţă rezultatul votării şi numeşte actele legislative adoptate;

f) semnează legile, hotărîrile şi moţiunile adoptate de Parlament;

g) reprezintă Parlamentul în relaţiile cu Preşedintele Republicii Moldova şi cu

Guvernul;

h) reprezintă Parlamentul în ţară şi peste hotare;

i) desemnează, după consultarea fracţiunilor parlamentare, componenţa

delegaţiilor parlamentare, cu excepţia delegaţiilor parlamentare permanente;

j) dispune de mijloacele bugetare ale Parlamentului şi le administrează, cu

informarea lunară a Biroului permanent;

j1) dispune de fondul Preşedintelui Parlamentului;

k) angajează şi eliberează din funcţie funcţionarii publici din Secretariatul

Parlamentului şi personalul din cadrul cabinetelor persoanelor cu funcţii de demnitate

publică din Parlament, în modul stabilit;

l) delimitează atribuţiile vicepreşedinţilor Parlamentului;

m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament sau

însărcinările date de Parlament.

(2) Întru exercitarea atribuţiilor regulamentare, Preşedintele Parlamentului

emite dispoziţii şi ordine.

(3) Dacă funcţia de Preşedinte al Parlamentului devine vacantă în caz de deces,

demisie, revocare, precum şi în situaţiile de incompatibilitate sau imposibilitate de

îndeplinire a atribuţiilor, interimatul se asigură de vicepreşedintele Parlamentului. În

cazul în care sînt mai mulţi vicepreşedinţi, interimatul se asigură de unul dintre

vicepreşedinţi desemnat prin hotărîre a Parlamentului. Interimatul se exercită pînă la

alegerea noului Preşedinte al Parlamentului.

Vicepreședinții se aleg la propunerea președintelui parlamentului, după

consultarea fracțiunilor parlamentare prin vot deschis, cu votul majorității deputaților

aleși. Ei pot fi revocați dinfuncțieînainte de termen la propunerea președintelui

parlamentului după consultarea fracțiunilor cu votul majorității deputaților aleși.

Vicepreşedinţii Parlamentului coordonează activitatea unor comisii permanente,

asigură colaborarea cu alte autorităţi publice şi exercitarea controlului parlamentar.

Delimitarea acestor atribuţii se efectuează prin hotărîre a Biroului permanent.

Vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile

Preşedintelui, delegate de acesta, la solicitarea sau în absenţa lui, inclusiv semnează

legile şi hotărîrile adoptate de Parlament.

Biroul permanent este un organ colegial de conducere din care se formează, ţinîndu-

se seama de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament. Din el fac parte,

din oficiu, Preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii. Componenţa numerică şi

nominală a Biroului permanent se stabileşte prin hotărîre a Parlamentului, la

propunerea fracţiunilor parlamentare. Membrii Biroului permanent se numesc prin

hotărîri ale fracţiunilor parlamentare, în limitele numărului de locuri ce le revin.

Hotărîrile se prezintă preşedintelui şedinţei care le aduce la cunoştinţa

Parlamentului.Biroul permanent se consideră constituit după numirea a cel puţin 3/4

din membrii lui. Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui Parlamentului

sau a cel puţin 1/3 din membrii săi. Orice membru al Biroului permanent poate fi

revocat prin hotărîre a fracţiunii parlamentare, care l-a numit, adoptată cu votul

majorităţii membrilor acesteia.

Biroul permanent al Parlamentului are următoarele atribuţii:

a) propune Parlamentului data convocării şedinţelor plenare;

b) supune spre aprobare Parlamentului componenţa numerică şi nominală a

delegaţiilor parlamentare permanente la organizaţiile internaţionale;

c) pregăteşte şi asigură desfăşurarea lucrărilor Parlamentului;

d) propune Parlamentului spre aprobare componenţa nominală a comisiilor

permanente, conform deciziilor fracţiunilor parlamentare şi solicitărilor deputaţilor;

e) coordonează activitatea comisiilor permanente;

f) întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi ai

comisiilor permanente, proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului şi îl prezintă

Parlamentului spre aprobare;

g) stabileşte modul de dezbatere publică a proiectelor de acte legislative, de

acumulare, examinare şi dezbatere a propunerilor prezentate în legătură cu acestea;

h) asigură controlul plasării la timp pe web site-ul Parlamentului a proiectelor

de acte legislative, a ordinii de zi, a stenogramelor şedinţelor plenare, precum şi a

altei informaţii pasibile de a fi publicată;

i) aprobă Regulamentul privind acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de

informare în masă pe lîngă Parlament;

j) stabileşte obligaţiunile membrilor biroului;

k) aprobă structura organizatorică şi efectivul-limită al Secretariatului

Parlamentului, precum şi condiţiile specifice de salarizare şi de compensare a

cheltuielilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de serviciu pentru funcţionarii publici şi

pentru alţi angajaţi din cadrul Secretariatului;

k1) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Secretariatului

Parlamentului;

k2) aprobă planurile strategice de dezvoltare a Secretariatului Parlamentului;

l) elaborează proiectul bugetului Parlamentului şi îl prezintă Parlamentului spre

aprobare împreună cu o notă de fundamentare, iar în caz de necesitate, modifică

bugetul în limita unui trimestru şi a mijloacelor aprobate;

m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament sau

însărcinările date de către Parlament.

Şedinţele Biroului permanent sînt deliberative cu participarea majorităţii

membrilor săi.Biroul permanent adoptă hotărîri, în limita competenţei prevăzute de

Regulament, cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

3. Comisiile parlamentare

a)Comisiile permanente sînt organe de lucru ale Parlamentului, înfiinţate

pentru efectuarea activităţii Parlamentului.Comisiile permanente răspund în faţa

Parlamentului şi îi sînt subordonate. Statutul şi modul de funcţionare a comisiilor

permanente se stabilesc prin prezentul Regulament.Comisiile permanente se aleg pe

întreaga durată a legislaturii. Numărul comisiilor, denumirea, componenţa numerică

şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la propunerea Biroului

permanent.

Componenţa comisiilor permanente

Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii, membrii şi membrii supleanţi ai

comisiilor permanente se aleg de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

Componenţa nominală a comisiilor permanente se stabileşte ţinîndu-se cont de

reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament. Preşedinţii comisiilor

permanente pot fi revocaţi înainte de termen cu votul magorotății parlamentare.

Vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente pot fi revocaţi înainte de termen,

la propunerea fracţiunii parlamentare care i-a înaintat sau a unui grup de cel puţin 10

deputaţi, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Dacă fracţiunile parlamentare nu ajung

la un acord asupra componenţei uneia sau mai multor comisii, Biroul permanent

propune, iar Parlamentul hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, asupra

candidaturilor propuse de fracţiunile parlamentare, respectîndu-se principiul

reprezentării proporţionale şi opţiunea personală a deputatului.Deputatul este membru

al cel puţin unei comisii permanente.

Atribuţiile comisiilor permanente

- Comisiile permanente examinează proiecte de acte legislative şi

propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează

anchete parlamentare, dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme, inclusiv din

însărcinarea Preşedintelui Parlamentului sau a vicepreşedinţilor.

- În probleme ce ţin de domeniul lor de activitate, comisiile permanente

pot fi consultate de organele administraţiei publice, de alte organe sau întreprinderi,

instituţii şi organizaţii, de alte părţi interesate. La finele şedinţei de consultare,

comisiile permanente emit avize consultative cu titlu de recomandare.

- Comisiile permanente emit, de asemenea, avize consultative în vederea

asigurării aplicării uniforme a legislaţiei, care nu pot fi folosite ca probe în instanţele

de judecată.

- Comisiile permanente pot forma grupuri de lucru din experţi şi

specialişti în materie, reprezentanţi ai părţilor interesate cu care se consultă în

activitatea lor.

- Comisiile permanente sînt în drept de a constitui subcomisii,

desemnîndu-le atribuţiile, componenţa şi conducerea. Preşedintele comisiei

permanente informează Parlamentul despre formarea subcomisiei.

- În cazul constituirii unei subcomisii pentru exercitarea controlului

parlamentar asupra activităţii autorităţii publice responsabile faţă de Parlament,

aceasta va informa periodic Parlamentul, în limitele competenţei sale, prin

intermediul comisiei de profil, asupra activităţii acestei autorităţi.

b)comisiilor speciale

Comisiile speciale se constituie de Parlament pentru examinarea proiectelor de

acte legislative, pentru elaborarea unor proiecte de acte legislative complexe sau

pentru alte scopuri, indicate în hotărîrea de înfiinţare a comisiei respective. Proiectele

de acte legislative elaborate de comisia specială se examinează de comisiile

permanente în conformitate cu cerinţele stabilite de prezentul Regulament.Prin

aceeaşi hotărîre se va desemna, la propunerea Biroului permanent, componenţa

nominală a comisiei, precum şi termenul în care va fi depus raportul comisiei.

c)Comisii de anchetă

La cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi, ce constituie

cel puţin 5% din numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul va putea hotărî înfiinţarea

unei comisii de anchetă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Atribuţiile comisiilor de anchetă

- Comisia de anchetă citează ca martor orice persoană care dispune de

informaţii despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la cercetarea

cauzei. Nu pot fi citaţi în cadrul anchetei reprezentanţii puterii judecătoreşti,

procuraturii şi ai organului de urmărire penală pentru prezentarea informaţiilor care ar

putea prejudicia corectitudinea judecării cauzelor şi/sau confidenţialitatea urmăririi

penale.

- La cererea comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaşte vreo probă

sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le prezinte comisiei. Instituţiile şi

organizaţiile sînt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările comisiei de

anchetă.

- Cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări, în vederea elucidării

adevărului, este necesar a antrena experţi, comisia de anchetă dispune efectuarea de

expertize.

- Comisia de anchetă nu poate susţine urmărirea penală efectuată în

condiţiile legii de organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti. Concluziile

comisiei de anchetă nu afectează principiul prezumţiei nevinovăţiei.

4. Fracţiunile parlamentare

În vederea formării organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului,

deputaţii constituie fracţiuni parlamentare alcătuite din cel puţin 5 deputaţi aleşi în

bază de liste ale concurenţilor electorali, precum şi o singură fracţiune parlamentară

cu aceeaşi componenţă numerică din deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor

electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune

parlamentară, din deputaţi independenţi şi/sau deputaţi neafiliaţi. Deputaţii aleşi în

bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a

constitui o fracţiune parlamentară, deputaţii independenţi şi deputaţii neafiliaţi se pot

afilia altor fracţiuni parlamentare constituite. Fracţiunile parlamentare se constituie

în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului şi funcţionează în baza

regulamentului propriu.

Fracţiunile parlamentare îşi aleg organele de conducere sau conducătorii.

Deputatul poate fi membru doar a unei fracţiuni.Deputatul poate părăsi fracţiunea.

Fracţiunea poate exclude din rîndurile sale unii membri.Deputatul care a părăsit

fracţiunea sau a fost exclus din fracţiune poate, după o perioadă de 6 luni de la

părăsirea fracţiunii sau de la excluderea sa din fracţiune, să se alăture la orice altă

fracţiune.

Preşedintele fiecărei fracţiuni parlamentare prezintă Parlamentului componenţa

numerică şi nominală a fracţiunilor.Preşedintele şedinţei stabileşte succesiunea

luărilor de cuvînt în funcţie de componenţa numerică a fracţiunilor

parlamentare.Orice modificare intervenită în componenţa fracţiunii parlamentare se

aduce la cunoştinţa Parlamentului în şedinţă plenară.

Fracţiunea îşi încetează existenţa dacă numărul membrilor ei este mai mic de 5

sau dacă fracţiunea înaintează o rezoluţie în acest sens.Fostul preşedinte al fracţiunii

informează despre acest fapt, în termen de 3 zile, Preşedintele Parlamentului.

Preşedintele Parlamentului constată încetarea existenţei fracţiunii parlamentare în

cazurile stipulate şi anunţă despre aceasta plenul Parlamentului.

Fracţiunea poate să nu-şi înceteze existenţa în cazul în care numărul membrilor

ei este mai mic de 5, dacă deputatul a cărui mandat a fost validat imediat după

micşorarea componenţei fracţiunii, în termen de 10 zile de la validarea mandatului, a

devenit membru al acestei fracţiuni.

În conformitate cu prezentul Regulament fracţiunile parlamentare au dreptul să

facă propuneri pentru:

a) numirea, alegerea reprezentanţilor lor în Biroul permanent, în comisiile

permanente şi în delegaţiile parlamentare permanente, ţinîndu-se seama de

reprezentarea lor proporţională în Parlament, precum şi revocarea lor;

b) ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi ale Biroului permanent;

c) formarea comisiilor speciale, de anchetă şi altor comisii ale Parlamentului;

d) proiectele de hotărîri ale Parlamentului privind programul de activitate al

Guvernului, proiectele actelor exclusiv politice ale Parlamentului;

e) formarea grupurilor de lucru şi de experţi pe diverse domenii de activitate;

f) iniţierea audierilor parlamentare etc.

În cazul în care reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament se

schimbă, fracţiunile parlamentare, după cel puţin un an de la constatarea acestui fapt,

pot cere modificarea corespunzătoare a componenţei Biroului permanent, a comisiilor

permanente, precum şi a delegaţiilor parlamentare permanente.Fracţiunilor

parlamentare li se pun la dispoziţie încăperi pentru lucru, tehnică birotică, rechizite de

birou şi li se acordă servicii necesare activităţii lor eficiente.

Preşedintele fracţiunii parlamentare este asistat de un cabinet propriu, care se

formează ţinîndu-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunii în Parlament şi al

cărui personal este angajat în temeiul încrederii personale acordate de preşedintele

fracţiunii.Fiecare fracţiune dispune de un buget anual, aprobat de Parlament, în

funcţie de reprezentarea numerică a acesteia în Parlament. Folosirea mijloacelor

financiare alocate din bugetul Parlamentului pentru asigurarea activităţii fracţiunilor

parlamentare se hotărăşte de fiecare fracţiune în mod autonom.

5. Opoziția parlamentară

Majoritate parlamentară este considerată fracţiunea sau coaliţia fracţiunilor,

anunţată prin declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi.

Opoziţie parlamentară este considerată fracţiunea sau fracţiunile care nu fac

parte din majoritatea parlamentară şi care s-au declarat în opoziţie faţă de aceasta.

În sistemele parlamentare contemporane se disting două mari tipuri de

opoziţie:

a) un regim de opoziţie bazat pe confruntare deschisă - în limitele jocului democratic

- specific Marii Britanii şi Franţei. Acest sistem este inflexibil, conflictele dintre cele

două părţi soluţionându-se, în ultimă instanţă, prin vot;b) regimul de opoziţie bazat pe

compromis politic în vederea concilierii poziţiilor divergente. Acest sistem este

specific Germaniei Federale, Italiei, Belgiei, Tărilor de Jos şi Danemarcei.

Raporturile generale între Opoziţie şi Majoritatea parlamentară reflectă gradul

de reprezentativitate a forţe1or politice din Parlament. În condiţiile în care interesele

diferitelor categorii ale electoratului nu sunt evident contradictorii, iar mandatul

parlamentar are caracter reprezentativ, este de aşteptat ca divergenţe1e dintre

Opoziţie şi Majoritate să fie soluţionate, în special, prin compromis.

Conceptul de "Statut al Opoziţiei" exprimă, un ansamblu de reguli şi practici

parlamentare, care fixează rolul Opoziţiei în organizarea şi funcţionarea

Parlamentului. Un asemenea statut nu ţine seama de algoritmul politic rezultat din

ponderea fiecărui grup parlamentar, întrucât, indiferent de numărul parlamentarilor

care fac parte sau optează pe parcursul legislaturii pentru Opoziţie, aceasta trebuie să

se bucure de anumite drepturi şi facilităţi de exprimare şi manifestare, graţie căreia

propune un program alternativ de guvernare.

Stabilirea unui anumit statut al Opoziţiei depinde, în principal, de caracterele

regimului politic, de factori socio-politici şi de tipul de sistem de partide: bipartidist

sau pluripartidist.

Opoziţia nu trebuie să aibă complexul inferiorităţii sale numerice fată de

Majoritate, ci să abordeze lupta politică într-un stil competitiv, bazat pe trei reguli

generale:

Opoziţia este un factor instituțional şi un element esenţial al democraţiei

parlamentare;

Opoziția are rolul formal de a reprezenta în mod oficializat şi organizat,

critica de ansamblu şi punctuală a programului de guvernare;

Opoziţia constituie din principiu, o alternativă politică a majorităţii

guvernamentale.

Să critice cu argumente şi programele de guvernare, dacă este cazul. Critica

trebuie să fie:precisă, exigentă,clara,constructivă, să pună în evidenţa și

responsabilitatea Guvernului sau, după caz, a unor ministere, departamente. Savantul

Alexandru Arseni72

, în lucrareasa definește noțiunea de opoziție parlamentară,

argumentează rolul și statutul juridic al opoziției într-un stat de drept.


1. Sa identifice structura internă Parlamentului

2. Sa analizeze organele directoare ale Parlamentului

3. Sa identifice rolul magorității și opoziții parlamentare.

4. Să studieze pe plan comparativ organizarea şi funcţionarea parlamentului în

alte state

72

Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,

Chișinău 2013, CEP USM, p.134


Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VIII.





511p.


All Beck


C.H. Beck












IX. Funcţionarea Parlamentului

1. Legislatură

Activitatea parlamentară, ca orice activitate în genere, se dimensionează în

timp. Legislatura coincide cu durata mandatului Parlamentului. De aceea, potrivit

art. 63 alin. (1) şi (3) din Constituţie, ea este de patru ani plus prorogarea mandatului

vechiului Parlament până la întrunirea legală a celui nou.

În cazul în care, însă, Parlamentul este dizolvat, potrivit art. 78 alin. (5) din

Constituţie, mandatul parlamentar expirând înainte de termen, şi legislatura se va

încheia, în mod corespunzător, la încetarea acestui mandat, adică la data dizolvării

plus perioada de prorogare până la întrunirea noului Parlament, prevăzut de art.

63 alin. (3) din Constituţie.

Prorogarea mandatului parlamentar are ca scop asigurarea continuităţii

activităţii parlamentare deoarece nu este de conceput ca o autoritate publică

instituţionalizată să nu poată funcţiona.

Întrucât legislatura coincide cu durata mandatului Parlamentului, implicit

expirarea ei are toate efectele expirării acestui mandat: încetarea mandatului

organelor de lucru ale Parlamentului -preşedinte, birou permanent, comisii

parlamentare etc. - cu excepţia serviciilor Secretariatului, întrucât ele nu-şi

îndeplinesc atribuţiile pe bază de mandat, fiind alcătuite din persoane cu statut de

funcţionar public.

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova de legislatura a

XII-a (ulterior – Parlamentul Republicii Moldova) în cadrul primei sale sesiuni, a

adoptat Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova73

. Iar la

23 mai 1991, Sovietul Suprem a decis schimbarea denumirii statului ―R.S.S.

Moldova‖ în ―Republica Moldova‖ şi respectiv, a ―Sovietului Suprem‖ — în

―Parlamentul Republicii Moldova‖74

. La 12 octombrie 1993, în scopul creării unui

Parlament profesionist pe bază de pluripartitism, Parlamentul de legislatura a XII-a s-

a autodizolvat, stabilind pentru data de 27 februarie 1994 alegeri anticipate în

Parlament, în baza unei noi legi privind alegerea Legislativului. Actualul Parlament al

Republicii Moldova de legislatura a XIX-a75

a fost ales l la 28 noimbrie 2010.

2. Regimul sesiunilorși desfăşurarea şedinţelor Parlamentului

Conform Regulamentului , Parlamentul se întrunește în doua sesiuni ordinare

pe an. Sesiunea de primăvara începe în luna februarie și nu poate depăși sfîrșitul lunii

iulie. Sesiunea de toamna începeîn luna septembrie și nu poate depăși sfîrșitul lunii

decembrie.În cazul în care Parlamentul nu se aflăîn sesiune ordinara, acesta se poate

73

Declaraţia suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova nr.148-XII din 23.06.90, Veştile nr.8/192, 1990 74

Lege cu privire la schimbarea denumirii statului R.S.S. Moldova în Republica Moldova nr.589-xii din 23.05.91,

Monitor nr.7-8-9-10/64 din 1991 75

Curtea Constituțională, HOTĂRÎRE cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii

Moldova de legislatura a XIX-a nr. 31 din 24.12.2010// Monitorul Oficial nr.257-258/32 din 27.12.2010

întruniîn sesiune extraordinară sau specială la cererea Președintelui

Republicii Moldova, a Președintelui Parlamentului sau a 1/3 din

număruldeputaților.Cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face

în scris în adresa Biroului permanent și va cuprinde motivul, ordinea de zi propusăși

durata de desfășurare a sesiunii.Convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară

sau specială se va face în 3 zile de la data înregistrării cererii, dacă legea nu prevede

altfel.

Parlamentul își desfășoară activitatea sub formă de ședințeîn plen și de ședințe

ale comisiilor permanente.Ședințele Parlamentului sînt deliberative cu participarea

majoritățiideputațiloraleși.

3. Ordinea de ziși dezbaterile parlamentare

Conform Regulamentului Parlamentului76

, ședinţele Parlamentului se

desfăşoară în conformitate cu ordinea de zi, care se întocmeşte în condiţiile acestui

Regulament de întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi

ai comisiilor permanente, proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului şi îl

prezintă Parlamentului spre aprobare. Proiectul ordinii de zi se aprobă pentru o

perioadă de 2 săptămîni. Biroul permanent întocmeşte proiectul ordinii de zi în prima

jumătate a săptămînii premergătoare perioadei pentru care se aprobă. Chestiunile care

se propun pentru a fi înscrise în proiectul ordinii de zi se transmit Biroului permanent

cu cel puţin 2 zile înainte de şedinţa în cadrul căreia Biroul permanent întocmeşte

proiectul ordinii de zi, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia prevede un alt termen.La

şedinţele Biroului permanent în care se dezbate ordinea de zi poate participa

reprezentantul Guvernului.Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de acte legislative,

proiecte de acte exclusiv politice ale Parlamentului, rapoarte şi alte chestiuni propuse

76

Lege pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797/02.04.96 //Monitorul Oficial 81-82/765, 19.12.1996

de Biroul permanent. Proiectele de acte legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi

în cel mult 10 zile de la primirea raportului comisiei permanente sesizate în fond.

La cererea Preşedintelui Republicii Moldova, Biroul permanent, la întocmirea

ordinii de zi, dă prioritate mesajelor Preşedintelui Republicii Moldova adresate

Parlamentului.

La cererea Primului-ministru, Biroul permanent înscrie cu prioritate pe ordinea

de zi chestiunile privind acordarea votului de încredere întregii liste a Guvernului şi

programului lui de activitate pe durata mandatului, precum şi proiectele de legi

considerate de Guvern ca fiind prioritare. Procedura de urgenţă pentru examinarea

proiectelor de acte legislative solicitată de Guvern se supune aprobării Biroului

permanent. În cazul aprobării procedurii de urgenţă, Biroul permanent stabileşte

termenul de depunere a raportului asupra proiectului actului legislativ, care nu poate

depăşi 10 zile lucrătoare. Biroul permanent, după primirea raportului comisiei

sesizate în fond, înscrie cu prioritate proiectul de act legislativ în proiectul ordinii de

zi pentru următoarea şedinţă plenară. Proiectele de acte legislative solicitate de a fi

examinate în procedură de urgenţă se prezintă plenului Parlamentului de Primul-

ministru, iar în absenţa lui – de prim-viceprim-ministru sau de viceprim-ministru.

Ordinea de zi este supusă spre aprobare Parlamentului în ultima zi din

săptămîna de lucru ce precede perioada pentru care a fost întocmită şi se aprobă cu

votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului

aprobată de Parlament se plasează pe web site-ul acestuia şi se înmînează deputaţilor

la începutul săptămînii de lucru.

Modificarea şi completarea ordinii de zi poate avea loc numai la prima şedinţă

plenară a săptămînii de lucru, la cererea şi în baza deciziilor Biroului permanent, a

unei fracţiuni parlamentare, a unei comisii permanente, la cererea unui grup din 5

deputaţi sau a autorului actului menţionat în ordinea de zi. Cererea motivată de

modificare şi/sau completare a ordinii de zi, expusă în scris, însoţită de decizia

respectivă, este transmisă preşedintelui şedinţei pînă la începutul acesteia. Cererile

motivate privind modificarea şi completarea ordinii de zi se fac printr-o singură luare

de cuvînt, care nu depăşeşte un minut. În cazul în care există o altă părere, se va da

cuvînt numai cîte unui reprezentant din partea fiecărei fracţiuni parlamentare, după

care propunerile vor fi supuse votării. În mod excepţional, Preşedintele Parlamentului

poate propune, în orice şedinţă a Parlamentului, modificarea şi completarea ordinii de

zi din proprie iniţiativă, la cererea Biroului permanent, a unei fracţiuni parlamentare

sau a comisiei parlamentare. Această propunere se adoptă cu votul majorităţii

deputaţilor prezenţi. Nu sînt admise dezbateri şi luări de cuvînt altele decît cele pe

marginea ordinii de zi. Proiectele de acte legislative care nu au rapoarte, după caz,

corapoarte ale comisiilor sesizate în fond nu pot fi incluse în proiectul ordinii de zi a

şedinţelor Parlamentului decît dacă, la propunerea Biroului permanent sau a

fracţiunilor parlamentare, Parlamentul nu decide altfel.


1. Sa identifice funcționarea internă Parlamentului

2. Sa analizeze Regulamentul Parlamentului

3. Să studieze pe plan comparativ organizarea şi funcţionarea parlamentului în

alte state În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.

Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolulIX.





511p.


C.H. Beck







X. Procedura legislativă

1. Iniţiativa legislativăși înregistrarea proiectului de lege

În temeiul art.73 din Constituţie, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine

deputaţilor, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Adunării Populare a

unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, care sînt consideraţi autori ai proiectelor de

acte legislative sau ai propunerilor legislative. În exerciţiul dreptului de iniţiativă

legislativă, deputaţii şi Preşedintele Republicii Moldova prezintă Parlamentului

proiecte de acte legislative şi propuneri legislative, iar Guvernul şi Adunarea

Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia – proiecte de legi şi de hotărîri.

Proiectele de legi înaintate de Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern se

prezintă în plenul Parlamentului de unul dintre membrii Guvernului ori de

reprezentantul împuternicit al Preşedintelui Republicii Moldova sau al Guvernului,iar

cele înaintate de Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia – de

Preşedintele Adunării Populare. Deputatul exercită dreptul la iniţiativă legislativă

personal sau în comun cu alţi deputaţi.În prezentul Regulament, prin act legislativ se

înţeleg legile constituţionale, legile organice şi ordinare, hotărîrile şi moţiunile

Parlamentului.

Propunerea legislativă reprezintă intenţia de a se iniţia elaborarea unui sau mai

multor acte legislative, care vizează o anumită problemă sau un grup de probleme şi

care au menirea de a reglementa anumite domenii ale raporturilor sociale. Asupra

acceptării propunerii legislative, Parlamentul adoptă o hotărîre, prin care stabileşte

termenul de elaborare a proiectului de act legislativ, formează un grup pentru

elaborarea proiectului propus sau dispune altor organe elaborarea proiectului în

cauză, stabileşte modul de asigurare a activităţii acestui grup.

Proiectul de act legislativ şi propunerea legislativă se depun spre dezbatere

împreună cu o expunere a obiectivului, scopului, concepţiei viitorului act, a locului

acestuia în legislaţia în vigoare, precum şi a efectelor sale social-economice şi de altă

natură, potrivit cerinţelor Legii privind actele legislative nr.780-XV din 27 decembrie

2001. Se indică totodată persoanele care au luat parte la elaborarea proiectului şi se

anexează rezultatele expertizelor şi cercetărilor efectuate în cadrul elaborării, precum

şi rezultatele consultării publice a proiectului. În cazul în care realizarea noilor

reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează

fundamentarea economico-financiară.Dacă pentru executarea actului legislativ care

se adoptă este necesară elaborarea altor acte legislative sau normative, se anexează

lista acestora şi/sau, după caz, şi proiectele lor. Proiectul actului legislativ se prezintă

în limba moldovenească împreună cu traducerea lui în limba rusă. În cazul în care se

va constata că iniţiativele legislative nu sînt perfectate conform cerinţelor tehnice

stabilite de prezentul Regulament şi de alte acte legislative, Biroul permanent poate

propune autorilor acestora să le aducă în concordanţă cu prevederile legale

respective. Dacă, după înregistrare în Parlament, proiectul de act legislativ nu a fost

examinat în decursul legislaturii în care a fost înregistrat, iniţiativa legislativă devine

nulă.

Proiectele de acte legislative incluse în ordinea de zi a şedinţelor în plen ale

Parlamentului, care, la expirarea legislaturii în cazul alegerilor ordinare sau

anticipate, au fost lăsate fără examinare, precum şi proiectele de legi aprobate în

prima lectură sau cele care urmează a fi votate în lectura finală sînt trecute pe ordinea

de zi a Parlamentului de următoarea legislatură.Proiectele de acte legislative

înregistrate care nu au fost incluse în ordinea de zi a Parlamentului devin nule după 2

ani de la înregistrarea lor.Proiectele de acte legislative care şi-au pierdut actualitatea,

precum şi cele rămase fără autori pot fi respinse de Parlament în baza unei liste

comune, în temeiul rapoartelor comisiilor de profil.

Înregistrarea proiectelor de acte legislative şi a propunerilor legislative

Proiectele de acte legislative şi propunerile legislative se înregistrează la

Direcţia documentare parlamentară a Secretariatului Parlamentului în ordinea

prezentării. Prin dispoziţie a Preşedintelui Parlamentului, proiectele de acte

legislative care corespund cerinţelor se introduc în procedura legislativă şi se

distribuie spre avizare comisiilor permanente, Direcţiei juridice a Secretariatului

Parlamentului şi, după caz, Guvernului, instituţiilor interesate.În cel mult 5 zile

lucrătoare de la data includerii în procedura legislativă, proiectele de acte legislative,

propunerile legislative, precum şi documentele menţionate se plasează pe web site-ul

Parlamentului.

2.Examinarea şi avizarea proiectului de lege în comisiile parlamentare

Preşedintele Parlamentului înaintează proiectul actului legislativ sau

propunerea legislativă spre examinare comisiei permanente sesizate în fond, de

competenţa căreia ţin acestea. În caz de necesitate, Preşedintele Parlamentului solicită

altor comisii permanente prezentarea unor corapoarte.

Comisia permanentă sesizată în fond asigură consultarea publică a proiectelor

de acte legislative şi a propunerilor legislative cu părţile interesate prin organizarea

de dezbateri şi audieri publice, prin intermediul altor proceduri de consultare stabilite

de legislaţia cu privire la transparenţa în procesul decizional.Comisia permanentă

sesizată în fond stabileşte procedura de consultare a proiectelor de acte legislative şi a

propunerilor legislative ţinînd cont de caracterul proiectului, de preocuparea părţilor

interesate pentru subiectul abordat, de alte aspecte relevante. În cazul organizării unor

întruniri publice în scopul consultării, comisia permanentă sesizată în fond stabileşte

regulile de organizare şi de desfăşurare a acestora.

Comisia permanentă sesizată în fond dispune plasarea, conform legii, pe web-

site-ul Parlamentului a sintezei recomandărilor recepţionate în cadrul consultării

publice, în scopul asigurării transparenţei în procesul decizional.Dacă comisia

permanentă consideră că proiectul de act legislativ sau propunerea legislativă remisă

ei spre dezbatere este de competenţa altei comisii, ea poate cere Preşedintelui

Parlamentului trimiterea lor acestei comisii.

La cererea comisiilor sesizate pentru avize comisia permanentă sesizată în fond

va putea încuviinţa ca la lucrările ei să participe, cu vot consultativ, raportorul sau

raportorii acestor comisii.Dacă pe marginea proiectelor de legi şi hotărîri au avut loc

şedinţe comune ale comisiilor, cele din urmă pot conveni ca raportul sau avizul să fie

comun.

3. Dezbaterea proiectului de lege în plenul Parlamentuluiși votarea lui.

Dezbaterile pot fi pe articole, pe amendamente,în prima lectură, în a doua

lectură și dezbaterea proiectului de lege în a treia lectură conform Regulamentului.

Legile, hotărîrile şi alte acte se adoptă de către Parlament cu votul majorităţii

după cum urmează:

a) legile constituţionale – cu votul a 2/3 din numărul deputaţilor aleşi;

b) legile organice – cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, ce constituie votul a

cel puţin 51 de deputaţi;

c) legile ordinare, hotărîrile şi alte acte – cu votul majorităţii deputaţilor

prezenţi.

Procedura menţionată este aplicabilă şi în cazul reexaminării legilor la care

Preşedintele Republicii Moldova are obiecţii.

Deputatul votează personal prin vot deschis sau secret. Votul deschis se

exprimă prin ridicare de mîini, prin apel nominal sau prin mijloace electronice. Votul

secret se exprimă prin buletine de vot pentru numiri în funcţie şi prin mijloace

electronice, în cazul adoptării legilor şi hotărîrilor. Parlamentul hotărăşte, la

propunerea preşedintelui şedinţei sau a deputaţilor, ce modalitate de vot va folosi,

afară de cazul în care procedura de vot se stabileşte prin Regulament.

4. Semnarea proiectului de lege, trimiterea spre promulgare și publicarea.

Legea se trimite de către Preşedintele sau de către unul dintre vicepreşedinţii

Parlamentului spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova cel tîrziu în ziua de

lucru următoare zilei semnării acesteia. Înainte de promulgare Preşedintele Republicii

Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită

Parlamentului spre reexaminare în termen de cel mult 2 săptămîni de la primirea ei.

Preşedintele Republicii Moldova poate cere Parlamentului, doar o singură dată,

reexaminarea legii pentru orice motive ce fac legea în ansamblu sau o parte a ei

inacceptabilă. Obiecţiile Preşedintelui Republicii Moldova se supun examinării

conform procedurii prevăzute de prezentul Regulament pentru examinarea

amendamentelor, în baza raportului comisiei permanente responsabile de legea

reexaminată şi, după caz, cu avizul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului.

În cazul în care, după reexaminarea legii, Parlamentul menţine hotărîrea adoptată

anterior sau face modificări în lege în conformitate cu obiecţiile Preşedintelui

Republicii Moldova, Preşedintele este obligat să promulge legea în termen de cel

mult 2 săptămîni de la data înregistrării legii în Secretariatul Preşedintelui.

În cazul în care, după reexaminarea legii, trimise de către Preşedintele

Republicii Moldova, Parlamentul cu votul majorităţii nu-şi menţine hotărîrea, legea

se consideră respinsă.


1. Sa analizeze Regulamentul Parlamentului privind competența legislativă

2. Să analizeze pe plan legislativ: legislatură, sesiune, ședințe.

3. Să studieze pe plan comparativ tehnica legislativă a parlamentului în alte state

4. Sa identifice procedura votării legilor și hotărîrilor În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.

Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul X.





All Beck


C.H. Beck







.

XI. Actele parlamentului

În general, prin act al Parlamentuluiînţelegem forma în care se obiectivizează

manifestarea de voinţă a Parlamentului reunit în şedinţă, rezultată din desfăşurarea

procedurii parlamentare, în această accepţiune, prima caracteristică a actului Parlamen-

tului este aspectul formal ce materializează manifestarea de voinţă: legea, hotărârea,

moţiunea, declaraţia, rezoluţia etc. Numai manifestarea de voinţă exteriorizată şi, astfel,

obiectivizată într-o anumită formă constituie un act. Dar nu orice manifestare de voinţă

a Parlamentului se exprimă prin adoptarea unui act, cum ar fi respingerea unui proiect

de lege sau propunere legislativă, neadoptarea unei moţiuni de cenzură, audierea unei

declaraţii politice, comemorarea unui eveniment etc. Asemenea manifestări au diferite

semnificaţii ce au comun tocmai faptul că nu implică adoptarea unui act. Dar cele mai

importante manifestări de voinţă şi, îndeosebi, cele creatoare de drept, nu se pot realiza

decât prin acte, deoarece cuprind fie norme juridice, fie doar directive sau atitudini

politice ale Parlamentului, cu sau fără efecte juridice şi, deci, în mod necesar, ele

trebuie exteriorizate, materializate şi obiectivizate, ca expresie a voinţei organului

emitent.

Cuprinzând un comandament, o permisiune sau o abilitare, ca modalităţi de

reglementare a relaţiilor sociale într-un anumit domeniu de activitate, dacă instituie

norme de drept, sau cu un alt conţinut, în funcţie de scopul urmărit, actele Parlamentului

se caracterizează şi în raport cu obiectul lor. Forma este a unui anume conţinut. Ea nu

există ca o realitate în sine.

De aceea, alături de aspectul formal, a doua caracteristică a actului este

conţinutul său. Numai împreună, forma şi conţinutul actului, îl definesc ca o

manifestare de voinţă. În acest sens, referindu-se la lege, Francois Geny arăta că o dată

ce a intrat în vigoare ea se separă de personalitatea legiuitorului, însă aceasta nu

însemnă că este un fel de conţinut vid, pe care fiecare l-ar putea umple cum doreşte,

deoarece poartă amprenta gândirii şi voinţei sale, este rezultatul unei activităţi

conştiente în formarea dreptului, „l'expression d'une volonte intelligente"77

.

Punctul de plecare în identificarea actelor Parlamentului cu efecte juridice îl

constituie Constituţia. În practică parlamentele au adoptat şi acte care au urmărit

producerea numai a unor efecte politice sau morale, nu juridice. Apoi sunt şi actele

interne care emană de la preşedintele Parlamentului, biroul permanente sau comisiile

parlamentare.

Cât priveşte actele nominalizate de către Constituţie acestea sunt legile

constituţionale, legile organice şi legile ordinare prevăzute prin art. 72 alin. (1),

precum şi hotărârile şi moţiunile. O interesantă poziţie juridică o are regulamentul,

instituit de art. 64 alin. (1) din Constituţie, care reglementează structura, organizarea şi

funcţionarea Parlamentului. Resursele financiare ale Parlamentului sînt prevăzute în

bugetul aprobat de acesta.

Cea de a doua categorie de acte a apărut în practica parlamentară sub denumiri

nuanţate: declaraţii, moţiuni, apeluri, rezoluţii şi altele. Mai pot fi: deciziile

preşedintelui, deciziile birourilor permanente, rapoartele şi avizele comisiilor

parlamentare etc.

Pentru a ordona explicaţiile privind actele Parlamentului câteva precizări se

impun. Mai întâi este necesară o netă distincţie între actele juridice şi actele cu

caracter exclusiv politic. Dacă actele juridice sunt manifestări de voinţă în scopul de

a produce efecte juridice, actele exclusiv politice sunt tot manifestări de voinţă dar care

produc doar efecte politice (eventual morale) şi nu beneficiază de forţa de constrângere

a actelor juridice.

Prin actele pur politice, Parlamentul îşi exprimă o atitudine, încercând să

influenţeze o anumită acţiune sau activitate fără să o supună rigorilor dreptului, fie din

neputinţă (problema priveşte un aspect al vieţii internaţionale), fie că nu doreşte (sau

77F. Ceny, Methode d'interpretation et sources en droit prive positif, voi. I, Paris, 1919, p. 263.

nu doreşte încă) un asemenea lucru.Actele exclusiv politice ale Parlamentului

constituie manifestări de voinţă ale autorităţii legislative, care produc efecte politice

şi nu au forţa actelor normative. La categoria actelor exclusiv politice ale

Parlamentului se atribuie declaraţiile, apelurile, mesajele etc. Proiectele actelor

exclusiv politice ale Parlamentului pot fi iniţiate de fracţiunile parlamentare, precum

şi de cel puţin 5 deputaţi. Actele exclusiv politice ale Parlamentului se perfectează

prin hotărîre de Parlament şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Actele exclusiv politice ale Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, Partea I.

După cum s-a arătat, legea este „expresie a voinţei majorităţii, iar nu a aşa-zisei

voinţe generale"1. De aceea, obligativitatea sa este de ordin constituţional, în sensul că

o lege adoptată cu respectarea Constituţiei este obligatorie.

Legile, la rândul lor, se clasifică în legi constituţionale, legi organice şi legi

ordinare, potrivit art. 72 alin. (1) din Constituţie. Între aceste trei categorii de legi

există evidente deosebiri de conţinut şi de formă (procedură de adoptare şi modificare)2.

Bineînţeles că şi alte clasificări ale actelor Parlamentului sunt posibile şi se

realizează în doctrină. Noi am evocat numai acea clasificare care interesează în mod

aparte dreptul parlamentar.

Astfel, se discută despre legile de autorizare, cum sunt abilitarea legislativă dată

Guvernului pentru a emite ordonanţe sau legile bugetare prin care se permite efectuarea

unor cheltuieli etc.

În continuare vom da unele scurte explicaţii privind principalele acte ale

Parlamentului.

Legile constituţionale sînt cele de revizuire a Constituţiei.Proiectele de legi

constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii

Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători.Parlamentul este în drept să

adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data

prezentării iniţiativei corespunzătoare. Proiectele de legi constituţionale se dezbat în

cel puţin două lecturi. Pentru examinarea proiectului de lege constituţională,

Preşedintele Parlamentului îl remite Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi. În

cazul în care Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi consideră că la examinarea

proiectului de lege constituţională este necesar de a fi atraşi deputaţi din alte comisii

permanente, aceasta propune Parlamentului crearea unei comisii speciale. Legea se

adoptă cu votul a două treimi din deputaţi. Dacă, de la prezentarea iniţiativei cu

privire la modificarea Constituţiei, Parlamentul nu a adoptat timp de un an legea

constituţională corespunzătoare, propunerea se consideră nulă.

Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral;

b) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

c) organizarea şi funcţionarea Parlamentului;

d) organizarea şi funcţionarea Guvernului;

e) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al

Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a contenciosului administrativ;

f) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general

privind autonomia locală;

g) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;

h) modul de stabilire a zonei economice exclusive;

i) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;

k) organizarea generală a învăţămîntului;

l) regimul general al cultelor religioase;

m) regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;

n) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

o) acordarea amnistiei şi graţierii;

p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi

organice;

r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi

organice.

Dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui

Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome.

Găgăuzia. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel

puţin două lecturi.

Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia

celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice. Legile ordinare se adoptă cu

votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Hotărârea este actul Parlamentului reunit în şedinţă privitoare la activitatea,

cum ar fi pentru aprobarea regulamentelor, constituirea şi compoziţia organelor de

lucru,a biroului permanent,alegerea și punerea sub acuzare a Președintelui, procedura

de ridicare a imunității paralamentare etc. Întotdeauna hotărârea are efecte juridice

dar cu caracter intern.Hotărîrile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Moţiunea este actul Parlamentului în şedinţă prin care îşi exprimă atitudinea

într-o anumită problemă. Pe cale de consecinţă, moţiunea este susceptibilă de a avea

şi efecte juridice în cazul în care, de semnificaţia acestei atitudini, legea leagă

asemenea efecte, cum ar fi retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea,

potrivit art. 1061

din Constituţie, a unei moţiuni de cenzură, având ca efect demiterea

acestuia, potrivit art. 106.

Conform Regulamentului pot fi inițiate moțiuni simple, care exprimă poziţia

Parlamentului într-o anumită problemă de politica internă sau externă ori, după caz,

într-o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Moţiunea simplă poate fi iniţiată

de cel puţin 15 deputaţi. Un deputat nu poate semna concomitent mai multe moţiuni

simple în aceeaşi problemă. Dezbaterea moţiunii simple începe cu prezentarea

raportului Guvernului. Moţiunile simple se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor

prezenţi. Moţiunile simple adoptate de Parlament se publică în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, Partea I, şi sînt obligatorii pentru Guvern sau alte autorităţi

vizate.

Moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la

învestitură. Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel

puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi. Moţiunile de cenzură se adoptă cu votul

majorităţii deputaţilor aleşi.În cazul în care moţiunea de cenzură asupra activităţii

Guvernului a fost respinsă, deputaţii care au semnat-o nu vor putea iniţia, în cadrul

aceleiaşi sesiuni, o nouă moţiune pe acelaşi motiv.În cazul adoptării moţiunii de

cenzură, Primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, Preşedintelui

Republicii Moldova demisia Guvernului.Moţiunile de cenzură asupra activităţii

Guvernului adoptate de Parlament se publică în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, Partea I.

Ca şi legile, regulamentele parlamentare se emit pe baza Constituţiei ca o

prelungire şi concretizare a prevederile acesteia. Structura, organizarea şi

funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. Resursele financiare ale

Parlamentului sînt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.

Fracţiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile după constituirea

legală a Parlamentului şi funcţionează în baza regulamentului propriu.

Întru exercitarea atribuţiilor regulamentare, Preşedintele Parlamentului emite

dispoziţii şi ordine.


1. Sa analizeze Regulamentul Parlamentului privind actele Parlamentului

2. Să studieze pe plan comparativ tehnica legislativă a parlamentului în alte state

3. Sa identifice procedura votării diferitor legi conform art. 72 din Constituția RM

4. Să identifice și alte acte adoptate și pronunțate de Parlament.


Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul XI.





C.H. Beck





Subiectele pentru examen la dreptul parlamentar:

1. Dreptul parlamentar in sistemul de drept al Republicii Moldova

2. Originea şi definirea dreptului parlamentar.

3. Izvoarele dreptului parlamentar.

4. Principiul autonomiei.

5. Principiul legalităţii.

6. Principiul pluralismului de opinii.

7. Principiul colegialităţii.

8. Principiul transparenţei.

9. Trăsăturile mandatului parlamentar.

10. Efectele mandatului imperativ

11. Durata mandatului.

12. Inceperea şi incetarea mandatului.

13. Protecţia mandatului parlamentar.

14. Incompatibilităţi

15. Imunitatea parlamentară

16. Structura internă a Parlamentului

17. Preşedintele şi vicepreşedinţii parlamentului.

18. Biroul permanent.

19. Fracţiunile parlamentare.

20. Comisiile permanente.

21. Comisiile provizorii.

22. Funcţiile parlamentului.

23. Funcţia cu titlul principal - funcţia legislativă.

24. Funcţii secundare.

25. Funcţia de control a Parlamentului

26. Adoptarea actelor juridice.

27. Actele Parlamentului şi forţa lor juridică

28. Regimul sesiunilor

29. Ordinea de zi

30. Criteriile şi modalităţile de creare a proiectului ordinii de zi

31. Desfăşurarea şedinţelor Parlamentului.

32. Dezbaterile parlamentare.

33. Votarea actelor Parlamentului

34. Etapele procedurii legislative.

35. Faza extraparlamentară.

36. Faza parlamentară.

37. Examinarea şi avizarea proiectului de lege in comisiile parlamentare.

38. Examinarea şi avizarea extra parlamentară a proiectelor de legi

39. Dezbaterea proiectului de lege in plenul Parlamentului.

40. Semnarea actelor Parlamentului şi pregătirea lor spre promulgare

41. Sesiunile ordinare şi extraordinare. Convocarea sesiunelor.

42. Procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei

43. Ancheta parlamentară.

44. Motiunea simplă şi de cenzură.

45. Audierea si dezbaterea unor declaratii politice sau rapoarte ale unor autoritati.

46. Revocarea Presedintelui Perlamentului sau vicepreşedintelui.

47. Demiterea a Presedintelui Republicii Moldova.

48. Proceduri de numiri.

49. Interpretarea.

50. Procedura de ridicare a imunitatii parlamentare.

51. Intrebari, interpelari, audieri, rapoarte.

52. Interdictii si sanctiuni deputaţilor

Tematica tezelor de licenţă

la disciplina

Drept Parlamentar

1. Suveranitatea naţională şi formele de realizare a ei în Republica Moldova.

2. Evoluția partidelor politice în Republica Moldova.

3. Caracteristici ale dreptului parlamentar.

4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor în Parlamentul Republicii Moldova.

5. Noţiunea, natura juridică şi caracteristicile mandatului parlamentar.

6. Atribuţiile Parlamentului – clasificări şi practici.

7. Statul deputatului.

8. Evoluția parlamentarismului în Republica Moldova

9. Parlamentulbicameral vs. Parlamentunicameral. Avantaje si dezavantaje ale

celordouăsisteme.

10. Fracţiunile parlamentare şi rolul opoziţiei în Parlament.

11. Organizarea şi funcţionarea Parlamentului în Republica Moldova.

12. Procedurile de control în Parlamentul Republicii Moldova.

13. Parlamentelestateloruniuniieuropene. Analiza comparativă.

NOTĂ: Studenţii pot propune şi alte teme pentru tezele de licenţă care pot fi acceptate de

catedră cu condiţia că prezintă interes teoretico-ştiinţific şi practic.

Bibliografie generală și recomandată:

Acte normative internaționale:

Declaraţia Universală a Dreptului Omului

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966

Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea umana a C.S.C.E.

CARTA EUROPEANĂ A AUTONOMIEI LOCALE din 15.10.85,Ratificată prin Hot. Parl.

nr.1253-XIII din 16.07.97, Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 14,

pag.14

Acte normative:


Lege privind declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nr. 691-xii din 27.08.1991, Monitor

11-12/103, 30.12.1991

Declaraţia suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova nr. 148-xii din 23.06.90, Veştile

nr.8/192, 1990

Legea cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova nr. 1115/05.07.2000

//Monitorul Oficial 88-90/661, 28.07.2000

Lege cu privire la schimbarea denumirii statului R.S.S. Moldova în Republica Moldova nr.589-xii

din 23.05.91, Monitor nr.7-8-9-10/64 din 1991

Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994

Lege pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797-XIII din 02.04.1996 Republicat:

Monitorul Oficial, nr.50/237 din 07.04.2007

Lege cu privire la statutul deputaţilor poporului în Republica Moldova nr. 404-xii din 11.12.90,

Veştile nr.12/316 din 1990

LEGE Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //MonitorulOficial 81/667, 08.12.1997

Lege nr. privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de

demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de

conducere nr. 1264/19.07.2002 //Monitorul Oficial 124-125/991, 05.09.2002

Lege cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nr. 199/16.07.2010


Lege cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr. 355/23.12.2005 //Monitorul Oficial

35-38/148,03.03.2006

Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024/02.06.2000 //Monitorul Oficial 98-101/709,

10.08.2000

Actele CurțiiConstituțonale:

Curtea Constituțională, AVIZ cu privire la confirmarea legalităţii alegerii Parlamentului Republicii

Moldova nr. 5 din 24.12.2010//Monitorul Oficial 257-258/31, 27.12.2010

Curtea Constituțională,HOTĂRÎRE cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi în

Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a nr. 31 din 24.12.2010// Monitorul Oficial

nr.257-258/32 din 27.12.2010

Curtea Constituţională Aviz nr. 4 din 26.12.2000 privind constatarea circumstanţelor care justifică

dizolvarea Parlamentului //Monitoru lOficial 163-165/49, 29.12.2000

Hotărîre nr.8 din 16.02.99 pentru interpretarea art.71 din Constituţia Republicii Moldova


Hotărîre nr.8 din 19.06.2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din

Constituţie (Sesizarea nr.8b/2012) //Monitorul Oficial 131-134/14, 29.06.2012

Surse bibliografice și recomandată în română:

Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005,

Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău

2013, CEP USM

Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituţional comparat, Chişinău: CE USM, 2003.

Attila Varga, Constituţionalitatea procesului legislativ. Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007

Bordei Lilea, Principiile democraţiei pluraliste în activitatea parlamentară,.Chişinău 2010

Bordei Lilea, Principiile democraţiei pluraliste în organizarea şi funcţionarea Parlamentului

Republicii Moldova. Chişinău, 2010

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004

Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009

Costachi Gh., Guceac I. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia RepubliciiMoldova spre statul

de drept. Chişinău: Tipografia Centrală. 2003.

Costachi Gheorghe, Dumitru Grama, Anatol Bantuș, Vitalie Cușmir, Ștefan Belecciu, Vasile

Ignatiev, Ilie Mămăligă, Parascovia Muntean, Probleme ale edificării statului de drept în Republica

Moldova, Chișinău 2003

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck

Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All

Cristian Pîrvulescu, Politici și instituții politice,Editura Trei, 2000

Cuşmir M. Sisteme constituţionale europene (concepte şi practică juridico-politică).Chişinău, 2008

Dr. Romus Dima, Sub Cupola Parlamentului-controverse și perle verbale București: 2000

Gabriel-Liviu Ispas, Parlamentarismul în societatea internațională, Editura Institutul European,

București 2011

Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași, 1993

Gheorghe Avornic, Tratat de teoria generală a statului și dreptului, Volumul I, Chișinău 2009

Iancu Gh.,Drept constituțional și instituții politice, Ediția a III-a, revăzută și complectată, Editura

Lumina Lex, București 2005

Igor Bantuș, Protecția mandatului parlamentar - mecanism inerent în realizarea suveranității

naționale, Chișinău 2002

Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2009:

Ediția 13, Volumul II, Editura C.H. Beck

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H.

Beck

Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar. Bucureşti: Gramar, 1994

Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, TratatII:,Editura Europa Nova,București 1996

Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004

Ion Guceac, Evoluția constituționalismului în Republica Moldova, Chişinău, 2005

Ion Guceac,Drept electoral Chişinău, 2005

Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001

Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată, Editura

Lumina Lex, București 2004

Lijphart, Arend, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi sase de

ţări, Ed. Polirom, Iaşi 2006

Marian Enache, Controlul parlamentar, Editura Polirom, Iași 1998

Marian Enache, Democrația parlamentară, Editura Universul juridic, București 2012

Marian Enache, Proceduri parlamentare, Editura Universul juridic, București 2013

Mihai Bădescu, Cătălin Andruș, Cătălina Năstase, Drept constituțional şi instituţii politice,Editura

Universul Juridic, București 2011

Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001

Mihai Oroveanu, Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor constituţionale, Editura

CERMA, Bucureşti, 1992

Mihai Rotaru, Istoria dreptului Românesc, Chișinău 2008

Mişin Serghei, ‖Caracteristica constituţională a parlamentarismului din Republica Moldova: studiu

juridico – comparativ‖, Chișinău 2013

Monac C., Parlamentul șisecuritatea națională,București: Regia Autonomă ‖Monitorul Oficial‖,

2006

Preda M. Alegerea, organizarea şi funcţionarea Parlamentului. Bucureşti: Universul Juridic,

Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010

Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004.

Tudor Drăganu, Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până în 1916, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 1991

Valeriu Stan, Scurtă istorie a Senatului, studiu, Centrul de studii parlamentare, informare şi

documentare; The Senate. A fundamental institution of the modern Romanian state, Autonomous

Regie "Monitorul Oficial", Co-ordinator Alexandru Dumitrescu, Bucharest, 2000

Victor Dorneanu, Sorin Popescu, Consiliul Legislativ Tradiții și modernitate - 1926-2001-

București: Lumina Lex, 2000

Victor Duculescu, Constanța Călinoiu, Georgeta Duiculescu, Dreptul constituţional comparat.

București: Lumina Lex, 1999

Victor Duculescu, Constanta Călinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constituțional comparat - Tratat

(vol. 1 +2 ), ed. IV, București: Lumina Lex, 2009

Victor Popa, Drept public, Chișinău - 1998

Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999

Мишин Сергей , Конституционная характеристика парламентаризма в Республике Молдова:

сравнительно -правовой анализ, Кишинэу, 2013

În limba engleză:

Non-liable? Inviolable? Untouchable? The challenge of parliamentaryimmunitiesan overview,

office for promotion of parliamentary democracy, © european parliament – oppd, 2012

http://www.librarie.net/autor/13510/victor-duculescu

http://www.librarie.net/autor/13510/victor-duculescu

http://www.librarie.net/autor/19750/constanta-calinoiu

http://www.librarie.net/autor/27598/georgeta-duculescu

Rules on ParliamentaryImmunity in the EuropeanParliamentandtheMemberStates of the European

Union, Dick ToornstraECPRDc/o European ParliamentB – 1047 Brussels, Belgium 2001

Gunnell, John G. "The Reconstitution of Political Theory: David Easton, Behavioralism, and the

Long Road to System," Journal of the History of the Behavioral Sciences (2013)

În limba rusă:

Авакьян С. А., Конституционное право России Том 2 Москва 2010 927с

БаглайМ.В., Конституционное правоРоссийскойФедерации. 6-е изд., изм. и доп. - Москва:

Норма, 2007. — 784 с.

Баглай. М. В. Зарубежных стран. 6-е издание, измененное и дополненное. Москва. 2007.

Баглай М.В., Конституционное право Российской Федерации, М.: Норма, 1998. С. 423.

Васильев В.И. , Депутат подотчетен избирателям// Российская Федерация, 1994, N 1

Козлова Е.И., Кутафин О.Е, КонституционноеправоРоссии. .3-е изд., перераб. и доп. -

Москва: Юристъ, 2003. — 585 с.

Мишин А.А. Конституционное (государственное) право зарубежныхстран. 14-е изд.,

перераб. и доп. - Москва: 2009. – 560 с.

НекрасовС. И.,КонституционноеправоРоссийскойФедерации: конспект, лекций, Москва 2010

32с

Сухарев А. Я., Правовые системы мира, Москва 2001

Чиркин В.Е., Конституционное право зарубежных стран, Москва 1997, 567с

Фадеев В.И. Депутатскиймандат: понятие, принципы и виды // LexRussica. - М.: Изд-во

МГЮА, 2008, № 4. - С. 820-838

МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:


Правовые системы мира, Издательство Норма, Москва 2001, 832 с.

Бархатова Е.Ю., Комментарий к Конституции Российской Федерации. - "Проспект", 2010 г.

Крутоголов М.А., Ковлер А.И. Парламентское право Франции. В сб.: Очерки парламентского

права (зарубежный опыт). М., 1993, с. 289.

Кляйн Г., Цее В. Бундестаг // Государственное право Германии. Сокращенный перевод

немецкого семитомного издания. Т. 1 / Отв. ред. Б.Н. Топорнин. - М.: Изд-во ИГиП РАН,

1994, С. 200

ФедеральныйзаконРоссийскойФедерацииот 22 февраля 2014 г. N 20-ФЗ "О

выборахдепутатовГосударственнойДумыФедеральногоСобранияРоссийскойФедерации"Опу

бликовано:26февраля 2014г. В "РГ" Федеральныйвыпуск №6317Вступает в силу:24февраля

2014г.

În limba franceză:

Constitution de la Républiquefrançaise

REGLEMENT DE L'ASSEMBLENATIONALE

B. CHANTEBOUT – Droit constitutionnel et sciencepolitique – Paris

Charles Debbasch, Droit Constitutionnel Et Institutions Politiques - 4ème Édition, Paris 2001

Jean BOULOUIS, « Droit institutionnel de l’Union européenne », édition Montchrestien.

O. Duhamel, Y. Meny, Dictionnaire constitutionnel, P.U.F., Paris, 1992, p. 695

Marcel Prélot, Jean. Boulois, Institutons politiques et droit constitutionnel, Dalloz, Paris, 1990

Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, Ed. Presses de France, 1980

P. Pactet, Institutions politiques,.Droit constitutionnel, Ed. a Xl-a, Ed. Masson, Paris, 1992

PH. ARDANT – Institutions politiques et droit constitutionnel – Paris 2008

Pierre Avril, Jean Gicquel, Droitparlementaire , Montchrestien, 4e edition, Paris2010

Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Ed. Masson, 1991

În limba germană:

Stefan Marschal, Das politischeSystemDeutschlands,UVK Konstanz 2007, 300 seiten

DER DEUTSCHE BUNDESTAG IM REICHSTAGSGEBÄAUDE, BERLIN 2007, 326 seiten

Hans-Peter Schneider und Wolfgang Zeh, ParlamentsrechtUndParlamentspraxis in

DerBundesrepublikDeutschland,Berlin 1989, 1924 s.

Comentariu:

Constituția Republicii Moldova-comentariu, Editura ARC, Chișinău 2012

ConstitutiaRomaniei –Comentariupearticole, Coordonatori: I. Murarusi E. S. Tanasescu; Autori: D.

Apostol Tofan, F. A. Baias, V. M. Ciobanu, V. Cioclei, I. Condor, A. Crisu, S. Deaconu, A.

Popescu, S. Popescu, B. SelejanGutan, M. Tomescu, V. Vedinas, I. Vida, C. Zamsa,

EdituraC.H.Beck2008, 1528 p.

Constituția României - comentata si adnotata cu dezbateri parlamentare si jurisprudența Curții

Constituționale,Ionescu Cristian, Editura: Universul Juridic 2010, Nr. pagini : 396

Comentarii la Constituția României, Gabriel Andriescu, Miklos Bakk, Lucian Bojin, Valentin

Constantin, București 2010, 232 p.

http://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Gicquel

http://fr.wikipedia.org/wiki/Antoine_de_Montchrestien

http://fr.wikipedia.org/wiki/2010

http://www.beckshop.ro/c_h_beck-e1-p0.html

http://www.beckshop.ro/universul_juridic-e3-p0.html

Комментарий к Конституции Российской Федерации (под общ.ред. В. Д. Карповича). 2-ое

изд., доп. и перераб. - ООО "Новая правовая культура", 2002-959 с.

Конституция Российской Федерации: доктринальный комментарий (постатейный) (под ред.

Ю.А. Дмитриева). - "Деловой двор", 2009 г.

Surse Internet:

http://www.parlament.md/

http://www.ecprd.orgEuropean Centre for Parliamentary

http://presedinte.md/

http://constcourt.md/

http://www.gov.md/homepage.php?l=ro

http://lex.md/

http://constitutia.md/

http://www.parlament.md/

http://www.ecprd.org/

http://presedinte.md/

http://constcourt.md/

http://www.gov.md/homepage.php?l=ro

http://lex.md/

http://constitutia.md/

Anexe:

1. Titlul III AUTORITĂŢILE PUBLICE- extrase din Constituția Republicii

Mildova

2. REGULAMENTUL PARLAMENTULUI(actualizat la 04.03.2014)

drept_parlamentar.pdf v.rusu

Leadership & Management

Transcript of drept_parlamentar.pdf v.rusu