Drept Contencios Constitutional

208
UNIVERISTATEA „SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT Profesor univ. dr. MIHAI CONSTANTINESCU Lector univ. dr. MARIUS AMZULESCU DREPT CONTENCIOS CONSTITUŢIONAL Ediţia a III - a Bucureşti, 2005

Transcript of Drept Contencios Constitutional

Page 1: Drept Contencios Constitutional

UNIVERISTATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE DREPT

Profesor univ. dr. MIHAI CONSTANTINESCU

Lector univ. dr. MARIUS AMZULESCU

DREPT CONTENCIOS CONSTITUŢIONAL Ediţia a III - a

Bucureşti, 2005

Page 2: Drept Contencios Constitutional

CUPRINS

Capitolul I. Necesitatea controlului jurisdicţional al constituţionalităţii legii………………………………………………………………………………………… A. Problematica privind constituţionalitatea legii şi controlul legitimităţii sale constituţionale..........................................................................................................….......... B. Scurtă privire istorică asupra evoluţiei controlului prin intermediul unei autorităţi jurisdicţionale …………………………………………………………………………….. C. Locul contenciosului constituţional în sistemul juridic naţional………………………. Capitolul II. Statutul Curţii Constituţionale şi al judecătorilor……………………… A. Statutul Curţii Constituţionale..................................................................................…... B. Statutul judecătorilor constituţionali.......................................................................…… Capitolul III. Competenţa şi actele Curţii Constituţionale..................…..……….…... A. Competenţa Curţii.......................................................................................................… B. Actele Curţii Constituţionale...................................................................….................. Capitolul IV. Supremaţia Constituţiei..........................................................…………... A. Specificul principiului supremaţiei Constituţiei în controlul constituţionalităţii legii.…. B. Actele supuse controlului de constituţionalitate...........................................................….. Capitolul V. Criteriile generale de exercitare a controlului de constituţionalitate................................…………………………………………………... A. Criterii de interpretare..............................................................................................…... B. Limitele legale şi jurisprudenţiale ale controlului....................................................…... Capitolul VI. Tipologia controlului (categoriile şi modalităţile controlului).…………. A. Constituţionalitatea internă şi constituţionalitatea externă........................….................. B. Control preventiv şi control posterior........................................................................…. C. Control abstract şi control concret.................................................................................. Capitolul VII. Procedura de control al constituţionalităţii legii………………...……. A. Aspecte generale ale procedurii de control..............................................................…... B. Controlul preventiv de constituţionalitate...................................................................… C. Controlul regulamentelor Parlamentului..................................................................…... D. Excepţia de neconstituţionalitate...............................................................................….. Capitolul VIII. Controlul iniţiativei de revizuire a Constituţiei…………………...... Capitolul IX Controlul constituţionalităţii partidelor politice……………………….

Page 3: Drept Contencios Constitutional

Capitolul X Controlul criteriilor constituţionale pentru îndeplinirea funcţiei de Preşedinte al României ………………………………………………………………….. A. Funcţia de judecător electoral a Curţii cu privire la alegerea Preşedintelui României…. B. Constatarea împrejurărilor ce justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al României… C. Avizarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României……………… Capitolul XI Controlul referendumului şi a iniţiativei populare ………………………. A. Controlul organizării şi desfăşurării referendumului…………………………………….. B. Controlul privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni…………………………… Capitolul XII Efectele deciziilor Curţii Constituţionale în controlul de constituţionalitate a legii ………………………………………………………………… A. Efectele deciziilor în cazul sesizării Curţii Constituţionale ……………………………. B. Efectele deciziilor în cazul autosesizării Curţii Constituţionale ……………………….. Capitolul XIII Tipologia deciziilor Curţii Constituţionale în controlul de constituţionalitate a legii ………………………………………………………………… A. Tipologia deciziilor în cazul sesizării Curţii Constituţionale ………………………….. B. Tipologia deciziilor în cazul autosesizării Curţii Constituţionale ……………………… LEGISLAŢIE...............................................................................................................….. Constituţia României – extras.....................................................................................…... Legea nr. 47/1992privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată … Regulament de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale …………………………. BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................….

Page 4: Drept Contencios Constitutional

Capitolul I.

NECESITATEA CONTROLULUI JURISDICŢIONAL

AL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII

A. Problematica privind constituţionalitatea legii şi controlul

legitimităţii sale constituţionale

Cu privire la controlul constituţionalităţii legii există următoarele

tendinţe şi practici:

- absenţa oricărui control;

- controlul prin opinia publică;

- controlul prin referendum;

- controlul exercitat printr-un organ politic;

- controlul exercitat printr-un organ jurisdicţional;

- controlul exercitat printr-un organ unic, special şi specializat.

Pornind de la această premisă, precizăm următoarele:

1. Absenţa oricărui control se bazează pe teza că poporul, ca titular al

puterii, decide, deleagă, sancţionează, controlează, judecă, dar el însuşi nu

poate fi judecat, sancţionat sau controlat deoarece astfel nu ar mai fi suveran.

Parlamentul, legitimat prin alegeri, exercită suveranitatea poporului, fiind

astfel el însuşi suveran, aşa încât, la adoptarea legilor, Parlamentul are în

vedere şi constituţionalitatea acestora; oricum, activitatea parlamentarilor, ca

reprezentanţi ai poporului, nu ar putea fi sancţionată decât de popor, singurul

Page 5: Drept Contencios Constitutional

care i-a împuternicit să legifereze. Este concepţia legicentristă, caracteristică

statului legal, de sorginte iacobină (tendinţa cea mai radicală a revoluţiei

franceze ce a instituit perioada denumită a terorii), potrivit căreia

parlamentul fiind suveran, ca urmare a delegării elective ce i-a fost acordată,

legea este un ecran opac între Constituţie şi popor, deoarece altminteri însăşi

suveranitatea poporului ar fi afectată. Absorbind întreaga putere în stat,

inevitabil, regimul politic devine dictatorial. Este ceea ce în Revoluţia

Franceză a constituit-o Convenţia. Dar orice dictatură se epuizează prin

însăşi exerciţiul ei, deoarece într-o lume finită, ca a noastră, nimic nu poate

fi infinit.

2. Controlul prin opinia publică se întemeiază, în esenţă, pe aceleaşi

argumente dar, admiţând posibilitatea ca alesul poporului să nu reflecte

voinţa acestuia, presupune sau implică violenţa poporului, în momentul

încălcării dispoziţiilor constituţionale; acest fundament ideologic justifică

teoria rezistenţei la opresiune, şi s-a reflectat în constituţiile care au

consacrat dreptul la insurecţie (Constituţia Franţei de la 1793).

Notă - Limita cea mai severă a celor două concepte susmenţionate este

că ele justifică doar sancţionarea de către popor a unui regim politic opresiv,

fiind inadecvate soluţionării unei problematici prin excelenţă juridică,

privind legitimitatea constituţională a legii.

3. Controlul prin referendum este o modalitate democratică, dar

prezintă numeroase neajunsuri:

Page 6: Drept Contencios Constitutional

- prin natura sa, controlul constituţionalităţii legii implică analize de

specialitate, de o mare complexitate, inadecvate formării unor

opţiuni populare, în esenţă politice, formate ca urmare a

confruntării unor imagini publice, care de aceea presupun doar

aspecte fundamentale, susceptibile de a permite electoratului o

alegere între variantele supuse deciziei sale;

- rolul hotărâtor al partidelor politice, liderilor şi formatorilor de

opinie (mass-media) în configurarea reprezentărilor populare, având

ca efect transformarea unei problematici, primordial juridică

(supremaţia Constituţiei) într-o simplă opţiune politică;

- costuri ridicate rezultând din faptul că la referendum statul „vine la

electorat” spre a-i informa pe alegători asupra unei problematici de

interes public şi a-i pune în situaţia de a se exprima, chiar dacă

există anumite structuri şi modalităţi organizatorice instituite în

acest scop, spre deosebire de confruntarea electorală, când

întotdeauna „alegătorii vin la stat”, adică la structurile

organizatorice instituite în acest scop, pentru a-şi exprima opţiunea,

care însă este de natură diferită, în principal partizană şi

competitivă, iar informarea lor se asigură, în mod corespunzător,

mai ales de către partidele politice, ca intermediari între stat şi

societate;

- frecvenţa relativ mare a cazurilor de neconstituţionalitate;

- de regulă aceste cazuri, deşi prin natura lor implică un interes

general (public), constând în supremaţia Constituţiei, nemijlocit

privesc numai interesul unor segmente sociale, nu a corpului

electoral în întregul său, astfel încât nu sunt susceptibile a trezi

participarea efectivă a electoratului;

Page 7: Drept Contencios Constitutional

- toate argumentele ce justifică regimul reprezentativ mutatis

mutandis privesc şi controlul constituţionalităţii legii; în opţiunea sa

corpul electoral poate fi însă liberticid (acapararea puterii de către

Hitler sau Mussolini) sau conservator (experienţa unor

referendumuri în Elveţia şi Italia), astfel că pe calea referendumului

s-ar putea ratifica chiar o neconstituţionalitate (un aspect justificativ

al rolului Curţilor Constituţionale este legat tocmai de sancţionarea

unor asemenea derapaje politice).

4. Controlul exercitat printr-un organ politic este specific, în secolul

XX, cu precădere în ţările ce asimilaseră modelul sovietic, realizându-se de

către legiuitor, ceea ce s-a dovedit ineficient, deoarece „nimeni nu poate fi

judecător în propria sa cauză”; în plus, conducerea de către partidul politic

unic avea drept consecinţă că un asemenea control era doar aparent.

5. Controlul exercitat printr-un organ jurisdicţional

Negarea controlului constituţionalităţii legii se întemeia pe prezumţia că

legea, fiind expresia voinţei majoritare a reprezentanţilor poporului, exprimă

implicit voinţa majoritară în societate; experienţa istorică a regimurilor

politice totalitare şi dictatoriale au compromis definitiv această prezumţie;

postulatul controlului este existenţa sau oricum posibilitatea existenţei unor

opinii divergente în societate, inclusiv în adunările reprezentative, cu privire

la conţinutul voinţei populare; de aceea controlul este unul din consecinţele

pluralismului inerent democraţiei, fiind de neconceput în condiţiile

regimului politic întemeiat pe principiul unanimismului; existând o

deosebire între voinţa guvernanţilor şi cea a guvernaţilor (una dintre

Page 8: Drept Contencios Constitutional

consecinţele inevitabile ale pluralismului), controlul constituţionalităţii legii

nu este un control contrar principiului democratic al reprezentativităţii,

deoarece nu voinţa populară este controlată, ci aceea a guvernanţilor;

poporul îşi exprimă voinţa supremă în Constituţie, astfel încât legea

reprezintă voinţa generală numai în respectul Constituţiei, iar controlul

constituţionalităţii legii sancţionează, în principal, două aspecte:

- încălcarea de către autoritatea legiuitoare a drepturilor

fundamentale ale omului, în general, deci un spaţiu politic rezervat

intereselor individuale şi colective ale persoanei;

- regimul de separare şi colaborare a puterilor în stat, aşa cum el

rezultă din echilibrul instituţional al autorităţilor publice, prevăzut

de Constituţie.

Concluzie: controlul constituţionalităţii legii priveşte trăsăturile

fundamentale ale regimului politic constituţional, iar legitimitatea sa se

fundamentează pe cele două aspecte susmenţionate: ataşamentul persoanei

pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale, individuale sau colective, şi

receptarea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat.

Controlul exercitat printr-un organ jurisdicţional a apărut şi se realizează

prin două modalităţi fundamentale: în cadrul competenţelor ce revin

instanţelor judecătoreşti, prima şi cea mai veche modalitate, şi controlul

exercitat printr-un organ unic de jurisdicţie constituţională, modalitate

ulterioară ce îşi află rădăcinile în primul din aceste două tipuri.

5.1. Controlul jurisdicţional realizat prin intermediul instanţelor

judecătoreşti este întâlnit astăzi în practica mai multor state (S.U.A.,

Japonia, Argentina, Australia, Brazila etc.) şi se realizează fie concentrat,

competentă fiind doar instanţa supremă, cum era în Constituţia română din

Page 9: Drept Contencios Constitutional

1923, fie de către toate instanţele judecătoreşti, cum este în Statele Unite, în

ambele ipoteze, deciziile având însă efecte inter partes litigantes. În sistemul

de drept de common law obligativitatea precedentului evită decizii contare

în speţe similare, deoarece legea declarată neconstituţională face parte din

“stare decisis”, adică din partea hotărârii anterioare ce constituie

precedentul cu caracter obligatoriu, spre deosebire de „obliter dicta” care,

constituind parte conjuncturală, nu poate avea caracter obligatoriu.

Această soluţie, în care toate instanţele să realizeze un control de

constituţionalitate a legii nu se poate aplica în sistemul de drept din ţările ce

constituie familia de drept romano-germanică, în cadrul căreia judecătorul

este numai „vocea legii”, după expresia lui Montesquieu), ceea ce a

împiedicat mult timp acceptarea controlului însuşi.

5.2. Controlul exercitat printr-un organ unic, exercitând o jurisdicţie

unică, centralizată şi specializată se regăseşte în Italia, Germania, Franţa,

Spania, Belgia, Cehia, Slovenia, Portugalia, Ungaria, Bulgaria, Federaţia

Rusă, Polonia, Turcia, România etc., iar în afara continentului european, în

numeroase ţări din Africa şi Asia. Autoritatea care efectuează controlul -

Curte, Tribunal sau Consiliu Constituţional - este independentă faţă de

celelalte autorităţi, exercită o jurisdicţie specială şi specializată, ce rezultă

dintr-o competenţă de atribuire, iar deciziile sale au efecte "erga omnes",

faţă de toate autorităţile publice şi cetăţeni (persoane fizice sau juridice, în

limitele teritoriale ale naţiunii).

Controlul de constituţionalitate exercitat printr-un organ unic are

semnificaţia instituirii unei jurisdicţii pentru garantarea supremaţiei unei

legi, în cazul de faţă a legii fundamentale a statului, Constituţia.

Page 10: Drept Contencios Constitutional

După al doilea război mondial au apărut jurisdicţii internaţionale

specializate pentru asigurarea aplicării unei reglementări instituite printr-o

convenţie internaţională, cum este Curtea pentru Drepturile Omului de la

Strasbourg, pentru Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor

Fundamentale sau Curtea pentru Comunităţile Europene de la Luxembourg,

pentru tratatele constitutive ale Uniunii Europene. În mod necesar, între

aceste jurisdicţii internaţionale şi jurisdicţiile naţionale de control al

constituţionalităţii legii intervin relaţii de colaborare; o anumită interferenţă

este evidentă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale de la Bucureşti, ale cărei

decizii sunt fundamentate nu numai pe prevederile Constituţiei, dar şi, în

temeiul art. 20 din Constituţie, pe practica Curţii de la Strasbourg (iar după

aderarea României la Uniunea Europeană, se va avea în vedere şi

jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg). Este consecinţa unui fenomen mai

general, în plină dezvoltare, de constituţionalizare a dreptului internaţional,

constând în receptarea pe plan constituţional a standardelor comunităţii

internaţionale.

B. Scurtă privire istorică asupra evoluţiei controlului realizat de

autorităţi jurisdicţionale

6. Modelul american

A fost prima dată consacrat în Statele Unite ale Americii, la 1803, în

cauza rămasă celebră: Marbury versus Madison. Este de necontestat faptul

că adoptarea în 1787 a Constituţiei Statelor Unite ale Americii a reprezentat

un liant care a dus la întărirea tinerei federaţii americane. Dar nici una dintre

prevederile acestei Constituţii nu consacră, nici în prezent, controlul de

constituţionalitate. Explicaţia acestei situaţii este rezultatul luptei acerbe din

Page 11: Drept Contencios Constitutional

Convenţia de la Philadelphia dintre federalişti (care erau reprezentanţii

marilor state: Virginia, Pennsylvania etc.) şi antifederalişti (apărători ai

drepturilor statelor mai mici: Delaware, New York, Rhode Island etc.)

Primele dintre aceste state erau promotoarele unui stat federal puternic,

interesate în asigurarea supremaţiei Constituţiei în raport cu legile şi

constituţiile statelor federate. Departe de a reprezenta o victorie triumfală,

adoptarea Constituţiei americane, şi astăzi în vigoare, a întâmpinat o

rezistenţă destul de puternică din partea opiniei publice, a unor ziare şi a

unor politicieni. Chiar dacă la nivel doctrinar au fost o serie întreagă de luări

de poziţie în susţinerea supremaţiei Constituţiei, era nevoie de un act juridic

care să fundamenteze principiul supremaţiei legii fundamentale a federaţiei

în raport cu celelalte legi şi cu constituţiile statelor federate. Era esenţial ca

principiul admisibilităţii controlului judiciar de constituţionalitate să fie

consacrat în aşa fel încât să capete valoare indiscutabilă, iar calea

jurisprudenţială era cea mai potrivită. Pretextul l-a constituit refuzul lui

Madison (ministru al justiţiei sub preşedinţia lui Jefferson) de a-i înmâna lui

Marbury actul numirii în funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie,

act care fusese emis de fostul preşedinte Adams. Curtea Supremă, condusă

de Chief John Marshall, a constatat că legea care obliga pe ministrul justiţiei

să înmâneze acest act este neconstituţională, deoarece noul preşedinte

Jefferson avea dreptul constituţional să instaleze în funcţie un judecător pe

care îl considera că este conform vederilor sale (spoil system). Astfel, deşi la

putere, ca urmare a alternanţei, erau antifederaliştii lui Jefferson, ei şi-au

manifestat din plin acordul la soluţia Curţii Supreme de Justiţie, iar decizia

pronunţată a inaugurat controlul constituţionalităţii legii pe cale pretoriană

care, paradoxal, a avut printre alte consecinţe întărirea federaţiei americane.

Page 12: Drept Contencios Constitutional

Judecătorul John Marshall, inspiratorul deciziei Curţii Supreme de

Justiţie, a fundamentat atunci controlul constituţionalităţii pe un raţionament

ce a rămas clasic: ori Constituţia este superioară legii, care, deci trebuie să i

se conformeze, or, dacă are aceeaşi putere ca o lege, Constituţia este inutilă,

putând fi modificată oricând de legiuitorul ordinar, ca şi oricare altă lege. Şi

în prezent, controlul de constituţionalitate în Statele Unite ale Americii se

realizează tot pe cale pretoriană, datorită existenţei sistemului de common

law, bazat pe preeminenţa precedentului judiciar.

Ca proceduri caracteristice pentru modelul american, larg răspândit

îndeosebi în ţările de common-law care au adoptat o constituţie scrisă, sunt:

excepţia de neconstituţionalitate invocată într-un proces, (cu caracter

represiv) injoncţiunea invocată în afara unui proces (cu caracter preventiv) şi

judecata declaratorie, în caz de dificultate de aplicare a legii.

7. Modelul european

- a fost influenţat de concepţia şcolii normativiste a lui Hans Kelsen, ce

a fundamentat necesitatea controlului pornind de la realitatea structurii

sistemului juridic în formă de piramidă, având Constituţia ca normă

supremă;

- controlul este centralizat, asigurând astfel aplicarea uniformă a

Constituţiei, şi se realizează de către o autoritate care nu face parte din

nici una dintre cele trei puteri clasice – legiuitoare, executivă şi

judecătorească – fiind rodul colaborării acestora; se evită astfel

politizarea activităţii de control al constituţionalităţii legii;

- efectele deciziilor sunt opozabile "erga omes";

- modelul european este rezultatul evoluţiei modelului american; s-a

dezvoltat în Europa în mai multe valuri succesive: după primul război

Page 13: Drept Contencios Constitutional

mondial (Austria, Cehoslovacia), ca urmare a prăbuşirii regimurilor

fasciste sau autoritare (Germania, Italia, Spania, Portugalia) sau unor

schimbări de regim (Franţa după Constituţia din 1958, Belgia după

federalizare) şi după căderea regimurilor comuniste în ţările din

răsăritul Europei;

- controlul poate fi realizat pe calea:

* excepţiei de neconstituţionalitate;

* recursului direct (acţiunii “in amparo” în Spania şi Portugalia);

* controlului preventiv, înainte de publicarea legii (în Franţa este

singura modalitate de control);

* în alte modalităţi, cum ar fi avizul prealabil (Canada).

Constituţia României din 1991, revizuită în 2003, a receptat excepţia de

neconstituţionalitate, controlul preventiv şi, într-o modalitate mai restrânsă,

recursul direct în ce priveşte regulamentele parlamentare şi excepţia de

neconstituţionalitate formulată prin acţiune directă de către Avocatul

Poporului.

8. Evoluţia controlului de constituţionalitate în România

a) În ţara noastră, controlul constituţionalităţii legilor a fost impus pentru

prima dată în 1912, tot pe cale pretoriană, potrivit modelului european, prin

aşa numitul Proces al tramvaielor, de către Tribunal Ilfov, care a infirmat

aplicabilitatea unei legi ca fiind contrară Constituţiei, soluţie confirmată şi

de Curtea de Casaţie.

În 1909 a fost votată o lege prin care urma să se înfiinţeze o societate pe

acţiuni având ca obiect de activitate executarea lucrărilor de introducere în

Bucureşti a reţelei de tramvaie electrice. În temeiul acestei legi,

municipalitatea a redactat statutul, a emis acţiunile şi a înscris societate la

Page 14: Drept Contencios Constitutional

Tribunalul de comerţ. Capitalul social al acestei societăţi s-a realizat prin

subscripţie publică. În urma unei schimbări politice, guvernul liberal a fost

înlocuit cu unul conservator care, sub influenţa proprietarilor de tramvaie

trase de cai, a anulat aprobarea dată statutului societăţii comerciale de către

vechiul cabinet. Noul primar şi noul consiliu municipal nu au ţinut cont de

prevederile legii prin care Societatea de tramvaie a fost înfiinţată, iar

Parlamentul a adoptat o lege prin care a aprobat un nou statut al societăţii

potrivit căreia municipalitatea era autorizată să răscumpere instalaţiile şi

materialul societăţii la preţul de producţie, iar dacă acţionarii nu vor accepta

condiţiile astfel impuse, să li se restituie valoarea nominală a acţiunilor cu o

dobândă de 6%, ceea ce practic echivala cu o expropriere. În faţa

Tribunalului Ilfov, Societatea de tramvaie a susţinut că legea încalcă

principiul separării puterilor reglementat de Constituţia din 1866, deoarece

soluţiona probleme litigioase, care erau de resortul puterii judecătoreşti, cât

şi articolul din Constituţie ce consacra faptul că proprietatea este sacră şi

inviolabilă, de vreme ce prin legea respectivă Societatea era lipsită de

patrimoniul său, iar acţionarii de acţiunile lor. Decizia Tribunalului Ilfov a

consacrat pentru prima dată supremaţia Constituţiei în raport cu legea, iar la

recursul intentat, Înalta Curte de Casaţie a confirmat soluţia instanţei de

fond.

Modelul american a fost preluat mutatis mutandis fiind un control difuz

ce putea fi realizat de către toate organele judecătoreşti. În practică, datorită

sistemului de drept românesc, construit pe filonul romano-germanic, în care

judecătorul interpretează legea, dar nu creează dreptul – cum este în sistemul

de common law – pericolul era să se ajungă la situaţii contradictorii, când în

speţe similare, soluţiile date de diferite instanţe erau contradictorii.

Page 15: Drept Contencios Constitutional

b) Constituţia din 1923 consacră principiul, dar restrânge sfera

instanţelor competente, dând doar Curţii de Casaţie, în secţiuni reunite,

posibilitatea de a judeca constituţionalitatea legilor (ceea ce atenua efectele

caracterului difuz al controlului, fără însă a le înlătura, decizia fiind

prizoniera autorităţii lucrului judecat şi având efecte doar „inter partes

litigantes”; astfel, o lege declarată neconstituţională putea fi aplicată în alt

caz de către o altă instanţă, sau organ administrativ, care o considera

constituţională).

c) Soluţia a fost menţinută şi în Constituţia din 1938, dar odată cu

instaurarea regimului comunist, controlul este desfiinţat, iar verificarea

constituţionalităţii legilor a devenit, exclusiv, o problemă a legiuitorului.

Plecând de la principiul potrivit căruia „nimeni nu poate fi judecător în

propria cauză”, este evident că realizarea controlului de către însuşi

legiuitorul era ineficientă şi nejustificată.

d) Constituţia din 1991 reafirmă principiul, dar nu revine la soluţia

Constituţiei din 1923, ci receptează, ca toate celelalte ţări foste socialiste,

modelul european; astfel controlul se realizează printr-o Curte

Constituţională, organ jurisdicţional exercitând centralizat o procedură

specială şi specializată de control al constituţionalităţii legilor.

România se încadrează în acest fel în:

- evoluţia paneuropeană de la statul legal, în cadrul căruia legea este

necontrolabilă, ecran opac între Constituţie şi societate, la statul de

drept, asigurând prioritatea drepturilor omului şi respectarea regimului

de separaţie a puterilor în stat, rezultat din echilibrul instituţional al

regimului constituţional, corespunzător democraţiei constituţionale;

Page 16: Drept Contencios Constitutional

- caracteristica generală a instituirii controlului constituţionalităţii legii

după prăbuşirea unor regimuri autoritare, dictatoriale şi/sau totalitare

(Germania, Italia, Spania, Portugalia, fostele ţări socialiste);

- tendinţa generală a expansiunii modelului european de control nu

numai în Europa, dar şi în Africa şi Asia (31 de ţări europene şi 31 de

ţări din afara continentului în 1996).

C. Locul contenciosului constituţional în sistemul juridic naţional

9. Întrucât contenciosul constituţional are ca scop garantarea

supremaţiei Constituţiei, rezultă că, prin natura sa, el este o subramură a

dreptului constituţional, ca şi dreptul parlamentar sau dreptul electoral. Cu

alte cuvinte, contenciosul constituţional constituie aspectul jurisdicţional al

dreptului constituţional. De aceea, Curtea exercită centralizat un control

special şi specializat privind constituţionalitatea legii, chiar dacă, aşa cum

vom arăta în cele ce urmează, exercită şi alte atribuţii decât strict controlul

constituţionalităţii legii, subordonate însă scopului său fundamental, care

este garantarea supremaţiei Constituţiei, în cadrul căruia controlul

constituţionalităţii legii este aspectul esenţial şi definitoriu pentru statutul

său.

Page 17: Drept Contencios Constitutional

Capitolul II

STATUTUL

CURŢII CONSTITUŢIONALE ŞI AL JUDECĂTORILOR

A. Statutul Curţii Constituţionale

10. Curtea Constituţională este o autoritate constituţională

Potrivit art. 142 alin. 1 din Constituţie, Curtea Constituţională este

garantul supremaţiei Constituţiei. Această definire sintetică implică

următoarele caracteristici esenţiale:

a) Curtea Constituţională este independentă, autonomă, faţă de orice altă

autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi legii sale organice.

Statutul său constituţional cuprinde principalele aspecte ale activităţii sale cu

excepţia procedurii de control şi a unor detalii de organizare, definind Curtea

ca una din autorităţile componente ale regimului constituţional al ţării.

b) Curtea Constituţională nu este o a patra putere în stat, nu face parte din

puterea executivă, judecătorească sau legiuitoare, nu se subordonează uneia

dintre aceste puteri, fiind rodul colaborării lor.

c) Rolul Curţii Constituţionale este acela de a garanta supremaţia

Constituţiei, în care scop are o competenţă de atribuire (nu generală),

prevăzută expres şi limitativ de art. 146 din Constituţie sau în temeiul literei

l) din acelaşi articol, prin lege sa organică. Aceste atribuţii, evident, nu pot fi

decât în cadrul sferei rezultată din funcţia sa fundamentală privind

garantarea supremaţiei Constituţiei.

Page 18: Drept Contencios Constitutional

11.Curtea Constituţională este o autoritate jurisdicţională

a) Legea organică a Curţii Constituţionale defineşte procedura

jurisdicţională a acesteia şi principalele aspecte privind organizarea şi

funcţionarea sa.

Prin exercitarea jurisdicţiei sale, Curtea Constituţională nu se

substituie autorităţii judecătoreşti, având ca unic scop garantarea supremaţiei

Constituţiei (este o jurisdicţie pentru asigurarea aplicării unei singure legi,

Constituţia, aşa cum este Curtea de la Strasbourg pentru Convenţia

europeană privind Drepturile Omului sau Curtea de la Luxembourg pentru

statutele constitutive şi legislaţia derivată a Uniunii Europene).

b) Preşedintele României sau guvernul acţionează pentru apărarea

Constituţiei prin mijloacele lor specifice, precumpănitor sau exclusiv

politice (potrivit Constituţiei, Preşedintele României veghează la respectarea

acesteia, iar guvernul, în exercitarea iniţiativei legislative guvernamentale şi

în organizarea executării legilor, răspunde de respectarea cadrului

constituţional al regimului politic); de asemenea, Parlamentul este primul

interpret al legii în procesul de legiferare.

Diferenţa dintre metoda politică, specifică acestor autorităţi, şi cea

juridică, specifică oricărei jurisdicţii, inclusiv constituţionale, constă în

aceea că prima se întemeiază pe scopul preconizat (este precumpănitor

teleologică), urmărind declanşarea acţiunii necesare realizării acestuia,

eventual prin modificarea, completarea sau abrogarea legii, pe când a doua

este fundamentată exclusiv pe necesitatea aplicării unei norme pentru

soluţionarea conflictului social supus competenţei jurisdicţiei sale.

c) Între caracterul de autoritate constituţională şi cel de autoritate

jurisdicţională ce determină statutul Curţii Constituţionale, este o relaţie de

subordonare, ceea ce asigură caracterul unitar al statutului Curţii, nu numai

Page 19: Drept Contencios Constitutional

pentru că izvorul constituţional este supraordonat celui legal, al legii sale

organice, dar şi deoarece Curtea garantează supremaţia Constituţiei în cadrul

şi prin punerea în mişcare a procedurii jurisdicţionale corespunzătoare, care

are de aceea numai semnificaţia unui mijloc juridic pentru realizarea acestui

scop.

12. Natura politico – jurisdicţională a Curţii Constituţionale

12.1. De ce jurisdicţională?

a) Curtea „rosteşte dreptul”- juris-dictio - în soluţionarea conflictului de

neconstituţionalitate; acesta este scopul jurisdicţiei sale, dar nu cu referire la

drepturile şi interesele unei persoane fizice sau juridice, cum este

caracteristic pentru jurisdicţia unei instanţe judecătoreşti, ci cu privire la

legitimitatea constituţională a legii, la valabilitatea ei ca act subordonat

Constituţiei în cadrul piramidei sistemului juridic şi al legislaţiei

corespunzătoare;

b) Deciziile Curţii sunt obligatorii şi opozabile „erga omnes”, în temeiul

art. 147 alin. 2 din Constituţie; în acest sens, Curtea exercită „imperium”, ca

orice altă jurisdicţie, în temeiul forţei coercitive a statului, în care sens,

potrivit alineatelor 1 şi 2 ale articolului susmenţionat, legiuitorul sau

guvernul, după caz, sunt obligaţi să pună de acord prevederea

neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei.

12.2. De ce politică?

a) Nu datorită modului de numire a judecătorilor, deşi desemnarea lor se

face de către autorităţi prin excelenţă politice (Camerele Parlamentului şi

Preşedintele României). Judecătorii Curţii sunt independenţi în exercitarea

Page 20: Drept Contencios Constitutional

funcţiei lor, ei nu fac parte din nici un partid politic, nu pot fi traşi la

răspundere pentru voturile şi opiniile exprimate, se supun numai Constituţiei

şi legilor ţării şi au o „obligaţie de ingratitudine” faţă de cei care i-au numit;

b) Curtea Constituţională are un rol politic în procesul legislativ, prin

excelenţă un proces politic, deoarece declarând o lege neconstituţională,

legiuitorul sau guvernul, după caz, sunt obligaţi să asigure punerea de acord

a dispoziţiilor neconstituţionale cu prevederile Constituţiei. Deci, în procesul

legislativ, Curtea îndeplineşte funcţia unui legislator negativ. De asemenea,

Curtea soluţionează aspectele juridice ale conflictelor dintre autorităţi, îşi dă

avizul pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, proclamă

rezultatul referendumului şi poate da o decizie care să conducă la radierea

unui partid politic declarat neconstituţional. Toate aceste atribuţii, prin

natura lor, au şi efecte politice. Rolul său politic nu este însă de natura

partizană, adică de pe poziţia unui partid politic, ci ca autoritate

constituţională.

13. Organizarea internă a Curţii Constituţionale

13.1. Preşedintele Curţii Constituţionale

a) Alegerea - judecătorii îşi aleg prin vot secret preşedintele pentru o

perioadă de 3 ani; funcţia de preşedinte este reeligibilă; procedura alegerii

este următoarea:

- pentru alegerea preşedintelui Curţii, fiecare grupă de judecători numiţi de

Camera Deputaţilor, Senat sau Preşedintele României face o singură

propunere; şedinţa este condusă de judecătorul cel mai în vârstă;

- este ales judecătorul care a întrunit cele mai multe voturi, iar dacă nici

unul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea necesară, se face un nou tur

de scrutin între cei doi candidaţi care au întrunit cele mai multe voturi;

Page 21: Drept Contencios Constitutional

dacă voturile au fost egale, cei doi candidaţi vor fi desemnaţi prin tragere

la sorţi;

b) Atribuţii - preşedintele coordonează activitatea, repartizează cauzele

numind judecătorul raportor, reprezintă Curtea în relaţiile cu alte autorităţi şi

pe plan internaţional şi exercită alte atribuţii, prevăzute în Regulamentul de

organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale1;

c) Delegarea funcţiei - preşedintele numeşte un judecător care să-i ţină

locul în caz de absenţă, de la caz la caz.

13.2. Aparatul funcţional al Curţii este alcătuit din două structuri

funcţionale:

a) Corpul magistraţilor asistenţi subordonaţi preşedintelui; ei sunt

repartizaţi pe lângă judecători şi participă la pregătirea lucrărilor şi la

redactarea deciziilor şi hotărârilor emise de Curte; pot participa la deliberări

fără drept de vot.

Magistraţii asistenţi au o înaltă competenţă profesională şi minim 10 ani

în activitatea juridică; se numesc pe bază de concurs şi sunt conduşi

nemijlocit de un magistrat asistent şef ce are şi funcţia de consilier juridic al

Curţii.

b) Secretariatul Curţii este alcătuit din arhivă, registratură, bibliotecă,

sistem informatic, aprovizionare, relaţii externe, contabilitate etc. şi este

coordonat de un secretar general, care este ordonator principal de credite.

14. Organizarea activităţii jurisdicţionale a Curţii

a) Plenul - activitatea jurisdicţională se realizează în plenul judecătorilor.

1 Aprobat prin Hotărârea nr.2 din 28 ianuarie 2005 a Plenului Curţii Constituţionale şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 4 februarie 2005.

Page 22: Drept Contencios Constitutional

b) Fazele contenciosului - cuprinde două etape succesive: una prealabilă

plenului, scrisă, având un rol pregătitor, condusă de judecătorul raportor, şi

cealaltă ulterioară, în plen, cu caracter deliberativ; asupra acestor etape vom

reveni la procedurile de control.

c) Cvorumul- cvorumul de lucru în plen este de 6 judecători, iar deciziile

se iau cu votul a 5 judecători, cu excepţia controlului proiectelor de revizuire

a Constituţiei, când sunt necesare 6 voturi.

15. Concluzii privind statutul Curţii Constituţionale

Statutul Curţii Constituţionale se defineşte prin raportare prioritar la

Constituţie şi, subordonat, la legea sa organică, emisă în prelungirea,

dezvoltarea şi concretizarea normei constituţionale;

Competenţa şi componenţa Curţii Constituţionale sunt de natura

constituţională; prin lege organică, competenţa ar putea fi extinsă,

potrivit prevederilor de la litera l) al art. 146 din Constituţie, şi la alte

atribuţii decât cele expres prevăzute de acest articol, care, însă, sub

aspectul forţei juridice, sunt ca şi cele prevăzute de Constituţie. De aceea,

fiind singura delegare constituţională de completare a Constituţiei dată

legiuitorului ordinar (nu de modificare, adică de dezvoltare sau

schimbare a atribuţiilor prevăzute expres prevăzute de art. 146 din

Constituţie), rezultă că în ansamblul său, în toate cazurile, competenţa

este de natură constituţională.

Detaliile de organizare şi funcţionare, precum şi procedura Curţii

Constituţionale sunt de natura legii organice.

Regulamentul Curţii Constituţionale detaliază şi concretizează anumite

aspecte; el nu defineşte statutul Curţii, ci numai îl reflectă.

Page 23: Drept Contencios Constitutional

B. Statutul judecătorilor constituţionali

16. Condiţiile şi procedura de numire a judecătorilor Curţii

16.1. Condiţiile constituţionale de numire

- Curtea Constituţională se compune din 9 judecători;

- aceştia trebuie să fie de profesie jurişti, să aibă o înaltă competenţă

profesională şi o vechime de minimum 18 ani în activitatea juridică sau

în învăţământul juridic superior;

- candidatul să nu fi îndeplinit un mandat de judecător constituţional,

deoarece acesta este unic; el nu poate fi nici prelungit, nici reînnoit în nici

o situaţie.

16.2. Procedura de numire

a) Trei judecători sunt numiţi de Preşedintele României, trei sunt numiţi de

Senat şi trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, în temeiul art. 142 alin. 3

din Constituţie.

Fiecare din aceste autorităţi numeşte un judecător la trei ani, prima Curte

fiind alcătuită din 3 judecători aleşi pe 3 ani, alţi 3 pe 6 ani şi ultimii 3 pe 9

ani; astfel se asigură înnoirea Curţii din 3 ani în 3 ani cu câte un judecător,

cu un mandat de 9 ani, de către fiecare din autorităţile susmenţionate şi,

totodată, continuitatea practicii sale.

Numirea judecătorilor se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat

în scris, al candidatului, cuprinzând şi angajamentul acestuia de a demisiona

din funcţiile incompatibile, dacă va fi numit.

b) Etapele procedurii parlamentare de numire:

Page 24: Drept Contencios Constitutional

- candidaturile se depun de către grupurile parlamentare la Comisia

juridică a fiecărei Camere, însoţite de actele doveditoare că întrunesc

condiţiile cerute de lege;

- audierea candidaţilor de către comisie;

- raportul comisiei se va referi, motivat, la toţi candidaţii;

- la propunerea Biroului permanent are loc prezentarea în Cameră a

candidaturilor şi apoi a raportului comisiei;

- audierea candidaţilor în plenul Camerei (coşul cu crabi);

- votul este secret, cu buletine de vot, iar decizia se ia cu majoritatea

absolută a plenului; votul se repetă până la întrunirea majorităţii necesare.

c) Pentru numirea judecătorilor de către Preşedintele României nu există o

procedură prestabilită, dar chiar în ţările unde există o procedură prealabilă

de selecţie, ca în Cehia, în final, preşedintele republicii numeşte judecătorul

în mod suveran.

d) Toţi judecătorii Curţii Constituţionale depun jurământ individual, în faţa

Preşedintelui României şi a preşedinţilor Camerelor, aceasta fiind data la

care începe exerciţiul mandatului.

17. Independenţa judecătorilor

a) Regula independenţei judecătorilor nu se reduce la independenţa

Curţii, ci priveşte şi relaţiile dintre judecători, între care, inclusiv faţă de

preşedinte, nu pot exista raporturi de subordonare.

Consecinţe ale acestei poziţii:

- egalitatea votului judecătorilor în luarea deciziilor, inclusiv al

preşedintelui;

Page 25: Drept Contencios Constitutional

- independenţa judecătorilor care, potrivit legii organice a Curţii, nu

pot fi traşi la răspundere pentru opiniile şi voturile exprimate la

adoptarea soluţiilor (prevedere similară cu aceea privind lipsa

răspunderii juridice a parlamentarilor); dreptul acestora la opinie

separată dacă vor să-şi exprime public votul, îndeosebi opoziţia la

soluţia majorităţii;

- caracterul de demnitate publică al funcţiei de judecător: preşedintele

Curţii Constituţionale este asimilat cu Preşedintele Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt asimilaţi

cu vicepreşedinţii acestei Înalte Curţi.

b) Garanţiile constituţionale ale independenţei judecătorilor:

- judecătorii nu sunt reeligibili şi mandatul lor nu poate fi prelungit

potrivit art. 142 alin.2 din Constituţie; de aceea, ei sunt apăraţi de

orice influenţă ce s-ar exercita prin promisiunea de a fi realeşi; dacă

un judecător a fost numit pentru a înlocui un alt judecător pentru un

mandat până la 3 ani, el poate fi reales, un astfel de mandat nefiind

asimilat de legea organică a Curţii cu cel de 9 ani;

- funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică

sau privată, cu excepţia celei de cadru didactic în învăţământul

superior, potrivit art. 144 din Constituţie;

- interdicţia de a face parte din partide politice, judecătorii fiind obligaţi

ca odată cu acceptarea candidaturii la funcţia de judecători să-şi

asume obligaţia de a demisiona din partidul de care aparţin, şi, după

numire, să demisioneze efectiv;

- inamovibilitatea judecătorilor, ce constă îndeosebi în imposibilitatea

autorităţii care a numit judecătorul de a reveni asupra deciziei;

Page 26: Drept Contencios Constitutional

- lipsa de răspundere penală, civilă sau de altă natură a judecătorilor

nici în timpul mandatului, nici după expirarea acestuia pentru opiniile

şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor;

- inviolabilitatea judecătorilor, aceştia neputând fi arestaţi,

percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu acordul, după

caz, a birourilor permanente ale Camerelor sau Preşedintelui

României, iar competenţa materială pentru judecata lor în penal

aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca pentru orice alt

demnitar.

- autonomia Curţii în ceea ce priveşte constatarea şi aplicarea

sancţiunilor disciplinare;

- rezervarea postului ocupat anterior numirii, pentru ca după încetarea

mandatului, judecătorul să nu depindă de bunăvoinţa autorităţilor;

rezervarea este obligatorie dacă judecătorul a fost numit dintre

magistraţi şi numai la cererea sa, când a acceptat candidatura, în

celelalte cazuri.

18. Caracteristicile mandatului de judecător al Curţii

Constituţionale

18.1. Natura juridică a mandatului judecătorilor Curţii

Constituţionale

nu este un mandat reprezentativ, deoarece judecătorii nu reprezintă

autorităţile care i-au numit; de aceea, ei nu se bucură de legitimitate

politică, diferenţă esenţială faţă de mandatul prezidenţial, parlamentar sau

cel guvernamental;

mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale are sensul unui mandat

constituţional acordat de autorităţile publice constituite direct de către

Page 27: Drept Contencios Constitutional

corpul electoral, care implică împuternicirea de a acţiona într-un domeniu

şi într-o modalitate care priveşte exclusiv interesul public constând în

garantarea supremaţiei Constituţiei.

18.2. Trăsăturile caracteristice mandatului de judecător al Curţii

a) Durata mandatului

mandatul începe de la data depunerii jurământului;

mandatul este de 9 ani;

mandatul este unic, fără posibilitatea prelungirii sau reînnoirii

acestuia; regula priveşte numai mandatul de 9 ani; de aceea, în caz de

vacanţă a funcţiei, cel numit până la împlinirea duratei de 9 ani, pe o

perioadă, însă, mai mică de 3 ani, poate fi ales pentru un mandat

întreg de 9 ani; dacă, însă, perioada de înlocuire este mai mare de 3

ani, mandatul îndeplinit fiind asimilat celui de 9 ani, judecătorul

respectiv nu mai poate fi reales;

- Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime dintre judecători, din 3 în

3 ani; de aceea, judecătorii primei Curţi Constituţionale au fost aleşi

pentru perioade diferite de 3, 6 şi 9 ani.

b) Încetarea şi suspendarea mandatului

- mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale nu poate înceta decât

individual, niciodată colectiv. Forma individuală de încetare a mandatului

poate fi voluntară sau de drept.

- Încetarea mandatului are loc în următoarele cazuri:

1. la expirarea acestuia;

2. la data demisiei;

3. la data excluderii de drept ca urmare a unei condamnări penale;

4. la data decesului;

Page 28: Drept Contencios Constitutional

5. ca urmare a apariţiei unei situaţii de incompatibilitate;

6. ca urmare a imposibilităţii exercitării funcţiei mai mult de 6 luni;

7. ca urmare a încălcării prevederilor art. 16 alin. 3 sau art. 40 alin. 3 din

Constituţie (pierderea cetăţeniei române, schimbarea domiciliului în

străinătate, încălcarea interdicţiei de a face parte din partide politice) sau

săvârşirea unei abateri disciplinare de o gravitate deosebită.

Primele cinci cazuri se constată de către preşedinte, iar celelalte de plenul

Curţii. În toate cazurile, preşedintele încunoştinţează autorităţile competente

asupra vacanţei postului.

Suspendarea mandatului, neavând ca efect întreruperea acestuia,

intervine numai în caz de arestare a judecătorului până la achitare.

c) Conţinutul mandatului

- conţinutul mandatului este garantarea supremaţiei Constituţiei ceea ce

presupune îndeplinirea anumitor obligaţii, prevăzute de legea organică a

Curţii, ce sunt grupate în două categorii:

legate de exerciţiul funcţiei de judecător, referitoare la

imparţialitate, păstrarea secretului deliberărilor şi a votului,

interdicţia abţinerii de la vot;

legate de protecţia demnităţii funcţiei de judecător, referitoare la

interdicţia de a da consultaţii sau de a lua poziţie publică în

probleme de competenţa Curţii Constituţionale, de a permite

folosirea funcţiei în scop de reclamă, îndatorirea de a comunica

preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care l-ar face

incompatibil.

Page 29: Drept Contencios Constitutional

19. Răspunderea judecătorilor

a) Răspunderea disciplinară este numai pentru încălcarea obligaţiilor

la care ne-am referit anterior prevăzute în Legea privind organizarea şi

funcţionarea Curţii Constituţionale; aşa cum s-a arătat, judecătorii Curţii

sunt obligaţi:

1) să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul

Constituţiei;

2) să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică

sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale;

3) în adoptarea actelor Curţii să-şi exprime votul afirmativ sau negativ,

abţinerea de la vot nefiind permisă;

4) să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar

putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită;

5) să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă

comercială sau propagandă de orice fel;

6) să se abţină de la orice activitate sau manifestări contrare independenţei şi

demnităţii funcţiei lor.

Sancţiunile disciplinare sunt: mustrarea, avertismentul sau încetarea

mandatului şi se aplică doar de către plenul Curţii.

b) Răspunderea penală este în condiţiile inviolabilităţii la care ne-am

referit. Astfel, judecătorii nu pot fi arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în

judecată penală decât cu acordul, după caz, a birourilor permanente ale

Camerelor sau Preşedintelui României, iar competenţa materială pentru

judecata lor în penal aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca pentru

orice alt demnitar.

c) Răspunderea civilă (inclusiv contravenţională, materială,

comercială etc.) este aceea de drept comun.

Page 30: Drept Contencios Constitutional

d) Judecătorii nu sunt supuşi răspunderii penale, civile sau de altă

natură nici în timpul mandatului, nici după expirarea acestuia, pentru

opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor, bucurându-se, aşa cum

s-a arătat, ca şi parlamentarii, de imunitatea intrinsecă mandatului lor (lipsa

răspunderii juridice).

Page 31: Drept Contencios Constitutional

Capitolul III

COMPETENŢA ŞI ACTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

A. Competenţa Curţii

20. Totalitatea atribuţiilor Curţii defineşte competenţa acesteia. Ea se

caracterizează prin următoarele trăsături:

- Curtea are o competenţă exclusiv constituţională şi specializată în funcţie

de atribuţiile cu care a fost investită prin art. 146 din Constituţie, fiind,

deci, o competenţă de atribuire; potrivit prevederilor lit. l) a acestui

articol, prin lege organică se pot conferi Curţii şi alte atribuţii, legate însă

nemijlocit de funcţia sa fundamentală, care este garantarea supremaţiei

Constituţiei; de aceea, asemenea atribuţii sunt tot de natură

constituţională; deci, prin lege organică nu pot fi modificate atribuţiile

reglementate expres prin Constituţie, însă pot fi adăugate noi atribuţii;

- în limitele Constituţiei şi a Legii sale de organizare şi funcţionare, Curtea

este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale, fiind unica

autoritate de jurisdicţie constituţională a ţării;

- competenţa Curţii nu poate fi contestată de nici o autoritate în limitele

prevederilor Constituţiei, astfel încât nu poate exista între Curte şi o altă

autoritate jurisdicţională un conflict de competenţă, negativ sau pozitiv;

pe cale de consecinţă deciziile sale sunt obligatorii erga omnes;

21. Tipologia atribuţiilor Curţii Constituţionale în funcţie de obiectul

acestora

Funcţia fundamentală de garant al supremaţiei Constituţiei pe care

Curtea Constituţională o îndeplineşte, potrivit art. 142 alin. 1 din Constituţie,

Page 32: Drept Contencios Constitutional

cunoaşte diferite forme de specializare în raport de atribuţiile pe care Curtea

le îndeplineşte.

21.1. Controlul constituţionalităţii legii, care cuprinde:

controlul anterior, „a priori”, al constituţionalităţii legii înainte de

promulgare, exercitat pe cale de acţiune directă, (control preventiv şi la

sesizare);

controlul anterior adoptării legii de ratificare a tratatelor sau altor

acorduri internaţionale, exercitat pe cale de acţiune directă (control

preventiv şi la sesizare);

controlul posterior, „a posteriori”, al legilor după intrarea lor în vigoare,

inclusiv a celor privind ratificarea tratatelor internaţionale, ce nu au făcut

obiectul controlului anterior adoptării legii de ratificare, şi al

ordonanţelor Guvernului, exercitat pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate sau prin excepţia de neconstituţionalitate formulată

prin acţiune directă de către Avocatul Poporului, precum şi controlul, tot

„a posteriori” a regulamentelor parlamentare, exercitat pe cale de acţiune

directă (control represiv şi la sesizare);

controlul din oficiu a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei (control

sistematic).

În toate aceste cazuri, Curtea are funcţia de garant al constituţionalităţii

legii, privită lato sensu; această funcţie specializată este în sensul asigurării

spaţiului juridic constituţional de afirmare, individuală sau colectivă, a

persoanei şi a regimului de separaţie şi colaborare a puterilor potrivit

echilibrului instituţional al regimului constituţional (adică al autorităţilor

Page 33: Drept Contencios Constitutional

publice în funcţie de competenţa cu care au fost învestite şi în funcţie de

principiul loialităţii în exercitarea acestor competenţe).

21.2. Controlul criteriilor constituţionale privind învestirea

Preşedintelui României:

Curtea este judecător electoral pentru alegerile prezidenţiale.

În acest sens,

- Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui

României;

- soluţionează, în condiţiile legii, contestaţiile privind înregistrarea sau

neînregistrarea candidaturii, cererile de contestare a modului de rezolvare

a unui incident legat de campania electorală, cât şi cererile de anulare a

alegerilor pentru motive de fraudă;

- confirmă rezultatele scrutinului, iar, dacă este cazul, stabileşte data celui

de al doilea scrutin şi candidaţii rămaşi în cursă;

constată interimatul funcţiei de Preşedinte al României.

emite avizul la suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.

În toate aceste cazuri Curtea, în calitatea sa de garant al supremaţiei

Constituţiei, îndeplineşte funcţia de garant al constituţionalităţii învestirii în

funcţia de Preşedinte al României; este o altă modalitate de specializare a

funcţiei sale fundamentale.

21.3. Soluţionarea conflictelor juridice dintre autorităţile publice la

sesizarea Preşedintelui României, preşedinţilor uneia dintre Camere sau

Guvernului.

Page 34: Drept Contencios Constitutional

În acest sens, Curtea are funcţia specializată de garant al echilibrului

juridic instituţional al regimului politic constituţional, inclusiv prin

controlul constituţionalităţii legilor din care s-a ivit conflictul social de

natură constituţională.

21.4. Controlul referendumului şi al iniţiativei legislative populare;

în exercitarea controlului atribuţiile Curţii sunt prevăzute în legile specifice

privind referendumul şi iniţiativa populară.

În aceste cazuri Curtea are funcţia de garant al constituţionalităţii

modalităţilor de realizare a democraţiei semi-directe, de asemeni ca formă

specializată a funcţiei fundamentale susmenţionate.

- 21.5. Controlul constituţionalităţii partidelor politice în care caz

Curtea are funcţia specializată de garant al constituţionalităţii dreptului

de asociere în partide politice.

22. O altă clasificare a atribuţiilor Curţii este aceea în raport cu natura

juridică a actului emis de Curte.

În acest sens s-ar putea deosebi:

acte cu caracter jurisdicţional emise în activitatea privind:

- controlul constituţionalităţii legii;

- controlul iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

- stabilirea rezultatelor referendumului naţional şi verificarea respectării

procedurii referendare;

- controlul criteriilor constituţionale de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte

al României;

- soluţionarea conflictelor juridice dintre autorităţile publice;

Page 35: Drept Contencios Constitutional

- controlul constituţionalităţii partidelor politice.

acte cu caracter graţios emise:

- în controlul iniţiativei populare (deoarece constatarea legalităţii şi

constituţionalităţii iniţiativei este sub condiţia „rebus sic standibus”,

adică cât timp situaţia avută în vedere nu este infirmată de către

Parlament);

- sub forma avizului consultativ privind suspendarea din funcţie a

Preşedintelui României.

Criteriul tipologiei în funcţie de caracterul jurisdicţional al actului emis

este dat de faptul că prin actul respectiv Curtea se pronunţă asupra unui

conflict cu caracter constituţional şi că pentru soluţionarea acestui conflict,

Curtea exercită o jurisdicţie, adică „rosteşte dreptul”, în principal prin

aplicarea normei constituţionale, iar actul emis are caracter obligatoriu sau,

dimpotrivă, actul emis nu prezintă aceste caracteristici, ceea ce presupune că

şi atribuţiile corespunzătoare nu sunt jurisdicţionale, neavând ca scop

soluţionarea unui conflict cu caracter constituţional.

Ca regulă, actul emis de Curte, indiferent de denumire şi de efecte, este

jurisdicţional, întrucât emană de la unica autoritate de jurisdicţie

constituţională din România, care este Curtea Constituţională. În fond,

soluţionarea unui asemenea conflict este însăşi raţiunea de a fi a jurisdicţiei

constituţionale. De aceea, cu excepţia avizului consultativ privind

suspendarea din funcţie a Preşedintelui României şi a controlului iniţiativei

legislative populare realizat sub condiţia „rebus sic standibus”, toate actele

Curţii sunt jurisdicţionale.

Esenţială este obligativitatea lor „erga omnes”, nu autoritatea de lucru

judecat, indisolubil legat de caracterul „inter partes” al litigiului şi al

Page 36: Drept Contencios Constitutional

efectelor actului. De exemplu, verificând referendumul naţional, Curtea

„proclamă rezultatul” (cum ar fi intrarea în vigoare sau respingerea Legii de

revizuire a Constituţiei, demiterea Preşedintelui României, opţiunea

majoritară asupra problemei supuse referendumului) sau, constatând vacanţa

funcţiei prezidenţiale, declanşează mecanismul constituţional al

interimatului ori constatând neconstituţionalitatea unei propuneri de

revizuire a Constituţiei, deoarece a depăşit limitele revizuirii, statuează

asupra limitelor Adunării Constituante derivate etc.

B. Actele Curţii Constituţionale

23. Clasificarea actelor Curţii în decizii, hotărâri şi aviz se

justifică, în primul rând, prin faptul că însăşi Constituţia şi legea organică

a Curţii se referă la aceste tipuri de acte, şi în al doilea rând, datorită

obligativităţii diferite ale efectelor specifice deciziilor şi hotărârilor, spre

deosebire de aviz, care este exclusiv consultativ.

Astfel, deciziile au efecte numai „ex nunc” (pentru viitor), iar hotărârile,

care, în mod necesar, ca şi cele judecătoreşti, soluţionează litigiul de la data

la care s-a produs, „ex tunc” (de atunci, de când litigiul s-a ivit).

Tipologia atribuţiilor în funcţie de criteriul naturii actului emis în temeiul

lor are un rol secundar faţă de tipologia rezultată din criteriul obiectului

activităţii, întrucât caracterizarea unei activităţi în funcţie de efectele sale nu

poate dezvălui decât aproximativ natura acelei activităţi.

Page 37: Drept Contencios Constitutional

24. Curtea Constituţională, potrivit legii sale organice şi a

competenţei stabilite în art. 146 din Constituţie, pronunţă decizii şi hotărâri

în numele legii şi emite un tip de aviz, după cum urmează:

24.1. Decizii, în cazurile în care:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, inclusiv în ce priveşte

legile de ratificare a tratatelor şi altor acorduri internaţionale, după votul

final în Camera parlamentară decizională, dar înainte de promulgarea

acestora;

b) se pronunţă asupra tratatelor şi altor acorduri internaţionale înainte de

adoptarea legii de ratificare;

c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

d) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului;

e) hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti

privind neconstituţionalitatea legilor, inclusiv celor pentru ratificarea

tratatelor internaţionale asupra cărora nu s-a pronunţat în cadrul

controlului anterior;

f) hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti

privind neconstituţionalitatea ordonanţelor guvernului;

g) se pronunţă asupra aspectelor juridice a conflictelor dintre autorităţile

publice;

h) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui

partid politic.

24.2. Hotărâri, în cazurile în care:

a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României

şi confirmă rezultatele sufragiului;

Page 38: Drept Contencios Constitutional

b) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea

funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului

şi guvernului;

c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea

referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

d) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de

către cetăţeni (hotărârea în acest caz are un caracter declarativ, dar şi

constitutiv, fiind obligatorie sub condiţia principiului „rebus sic standibus”,

adică cât timp situaţia juridică nu este alta).

24.3. Avizul consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie

a Preşedintelui României.

25. Concluzie generală privind competenţa Curţii Constituţionale

Din însăşi enumerarea atribuţiilor Curţii şi istoricul apariţiei şi

dezvoltării jurisdicţiilor constituţionale, rezultă că esenţial în definirea

acestor jurisdicţii este controlul constituţionalităţii legii. Toate regimurile

politice constituţionale din ţările democrate - cu excepţia celor care au

consacrat expres sau pe cale pretoriană modelul american – pe lângă această

competenţă definitorie pentru existenţa unei jurisdicţii constituţionale, în

cadrul modelului european, au mai prevăzut şi alte atribuţii legate de aspecte

ce diferă de la o ţară la alta şi a căror importanţă este secundară faţă de

controlul constituţionalităţii legii, oricum mai puţin însemnată şi cu un

caracter conjunctural, raportat la particularităţile regimului politic.

Asemenea atribuţii au fost menţionate în analiza anterioară privind

competenţa Curţii Constituţionale, însă, având în vedere că ele nu reprezintă

o constantă a jurisdicţiilor constituţionale în general, spre deosebire de

Page 39: Drept Contencios Constitutional

controlul constituţionalităţii legii, fără de care nu ar putea să existe o

asemenea jurisdicţie, în continuare ne vom ocupa numai de modul de

realizare a acestui din urmă control în vederea garantării supremaţiei

Constituţiei în domeniul legii.

Page 40: Drept Contencios Constitutional

Capitolul IV

SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI

A. Specificul principiului supremaţiei Constituţiei în controlul

constituţionalităţii legii

26. Conform art. 1 alin. 5 din Constituţie, respectarea acesteia şi a

supremaţiei sale este obligatorie; principiul are un conţinut general, juridic şi

politic, privind societatea şi statul în ansamblul lor. În domeniul controlului

constituţionalităţii legii, acest principiu are însă o conotaţie specifică şi

anume:

1. Principiul supremaţiei Constituţiei are valoare supremă, generală şi

universală în cadrul comunităţii naţionale, fiind de aceea opozabil erga

omnes;

2. O altă consecinţă a supremaţiei Constituţiei este caracterul direct

aplicabil al prevederilor sale; în unele cazuri norma constituţională este

direct aplicabilă după intrarea în vigoare a unei legi de aplicare (de

exemplu: legea organică a Curţii Constituţionale pentru aplicarea

prevederilor constituţionale referitoare la controlul constituţionalităţii, legea

Avocatului Poporului, a Consiliului Legislativ, a Consiliului Economic şi

Social, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Curţii de Conturi etc.)

3. Faţă de toate celelalte acte subordonate principiului legalităţii,

supremaţia Constituţiei defineşte o supralegalitate constituţională ce rezultă

din poziţia centrală şi supraordonată a Constituţiei în piramida ierarhiei

sistemului juridic.

Page 41: Drept Contencios Constitutional

27. Principalele consecinţe ale supremaţiei Constituţiei în ce priveşte

controlul constituţionalităţii legii sunt următoarele:

1. în conflictul dintre norma constituţională şi dispoziţia legală contrară,

aceasta din urmă fiind neconstituţională, ea devine inaplicabilă „erga

omnes” (asemenea legii);

2. ca urmare, legiuitorul sau guvernul, după caz, sunt obligaţi să pună

de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; de

aceea, în sensul naşterii acestei obligaţii, decizia de

neconstituţionalitate are un efect constitutiv de la data publicării sale;

3. în cazul ordonanţelor, legilor în vigoare şi regulamentelor

parlamentare, inaplicabilitatea are drept consecinţă, iniţial,

suspendarea de drept, pe o perioadă de 45 de zile de la data publicării

deciziei, a prevederilor neconstituţionale; sub aspect strict juridic,

soluţia este inutilă, din moment ce obligativitatea deciziei este de la

data publicării şi, deci, inaplicabilitatea prevederii neconstituţionale

este tot de la aceeaşi dată; în consecinţă, în fond, prin soluţia

adoptată prin Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 se menţine

soluţia anterioară revizuirii, cu singura deosebire, nesemnificativă

sub aspectul efectelor juridice, a suspendării de drept;

4. în sens politic, însă, perioada de suspendare este considerată

constituţional optimă pentru îndeplinirea obligaţiei de punere de

acord a prevederii neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei;

5. încetarea efectelor nu este sinonimă cu abrogarea dispoziţiilor

constatate ca fiind neconstituţionale sau cu anularea lor, ci cu

inaplicabilitatea adică, în sens strict juridic, cu faptul că ele devin

caduce, deşi în sens exclusiv formal rămân în legislaţie (similar cu

soluţia constituţională privind încălcarea de către guvern a obligaţiei

Page 42: Drept Contencios Constitutional

de a supune Parlamentului spre aprobare ordonanţele pe care le-a

emis în cadrul procedurii de delegare legislativă, textul constituţional

prevăzând expres că asemenea ordonanţe îşi încetează efectele);

6. în ce priveşte prevederile declarate neconstituţionale înainte de

promulgare, s-a menţinut prin Legea de revizuire din 2003, soluţia

anterioară a reexaminării pentru punerea de acord cu norma

constituţională, singura deosebire, esenţială însă, fiind aceea că

legiuitorul, în prezent, este obligat să pună de acord legea

neconstituţională cu prevederile Constituţiei, fără să mai poată

înlătura decizia Curţii cu o majoritate calificată de două treimi din

membrii fiecărei Camere, cum era în reglementarea constituţională

anterioară (este adevărat că de la apariţia Constituţiei în 1991 şi până

la revizuire, nici o decizie nu a fost înlăturată, dar cel puţin pe plan

general juridic, o asemenea soluţie era permisă);

7. caracterul universal şi direct aplicabil al Constituţiei, cât şi

supralegalitatea constituţională au ca efect interferarea normelor

constituţionale în întreg sistemul juridic; în Constituţie sunt

reglementate numai regulile fundamentale privind instaurarea,

menţinerea şi exercitarea puterii politice, aşa încât ea asigură, în

aceste limite, încadrarea juridică a fenomenelor politice; de aceea,

numai în limitele supralegalităţii constituţionale, legiuitorul este legat

de supremaţia Constituţiei, ceea ce permite în rest confruntarea liberă

a tendinţelor politice ce îşi dispută întâietatea în societate (chiar şi cu

referire la aceste limite, confruntarea politică este liberă, dar

modificarea cadrului constituţional se poate face numai prin

revizuirea Constituţiei de către Parlament, ca Adunare Constituantă

derivată, cu aprobarea ulterioară a corpului electoral prin referendum,

Page 43: Drept Contencios Constitutional

ceea ce este un alt aspect al încadrării juridice a fenomenelor politice

de natură constituţională).

Concluzie: Legea reprezintă voinţa generală numai în respectul

Constituţiei; sub aspect politic legea reprezintă politica ce a învins; dar sub

aspect juridic ea este obligatorie, în virtutea art.1 alin. 5 din Constituţie, pe

temeiul prezumţiei de constituţionalitate, care cât timp nu a fost înlăturată de

Curte, îşi produce efectele, legiuitorul fiind primul interpret al Constituţiei în

cadrul procesului de legiferare.

Pe plan juridic, supremaţia Constituţiei ar rămâne un simplu deziderat

fără controlul respectării supralegalităţii constituţionale. De aceea, controlul

constituţionalităţii legii constituie o cerinţă instituţională a principiului

supremaţiei Constituţiei, iar Curtea Constituţională este garantul acestei

supremaţii. Pe cale de consecinţă:

- actul legislativ este legitim dacă legiuitorul a respectat supralegalitatea

constituţională. De aceea, chiar după încheierea procedurii legislative,

legea poate fi supusă unui proces de cenzură, ca urmare a competenţei

Curţii Constituţionale, având ca efect inaplicabilitatea prevederii

neconstituţionale de la data publicării deciziei Curţii şi constituirea

obligaţiei legiuitorului de a pune de acord acea prevedere cu dispoziţiile

Constituţiei; astfel se modifică ordinea rezultată din aplicarea legii

(ordinea juridică ca efect al sistemului juridic);

- prin controlul preventiv, intervenţia respectivă este chiar în faza finală a

procesului legislativ, înainte de promulgare, însă după ce legea a fost

adoptată de Parlament, iar în cazul tratatelor şi acordurilor internaţionale,

în cursul desfăşurării procedurii parlamentare, înainte de adoptarea legi

de ratificare;

Page 44: Drept Contencios Constitutional

- prin controlul posterior promulgării, efectele susmenţionate sunt aceleaşi,

cu singura deosebire că, aşa cum am arătat, suspendarea de drept a

normei neconstituţionale din legea, regulamentul parlamentar sau

ordonanţa supuse controlului, are semnificaţie doar pe plan politic, ci nu

în domeniul juridic.

28. Legitimitatea în sens social al controlului constituţionalităţii legii

Esenţa controlului constituţionalităţii legii este dată de apărarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, ale persoanei în

general, deci şi a străinilor şi apatrizilor, deoarece chiar dacă controlul

priveşte sistemul separaţiei puterilor în cadrul echilibrului constituţional

instituit, în ultimă analiză, separaţia şi echilibrul puterilor vizează

respectarea statutului persoanei; controlul constituţionalităţii se întemeiază

astfel pe spaţiul politic al ataşamentului cetăţenilor, a persoanei în general,

la drepturile şi libertăţile sale fundamentale şi marchează sfârşitul

monopolului Parlamentului asupra consacrării acestor drepturi şi libertăţi

în calitate de legiuitor ordinar sau constituant (acest monopol a fost premisa

de bază a victoriei parlamentarismului, iar în prezent protecţia drepturilor şi

libertăţilor respective constituie premisa triumfului controlului

constituţionalităţii legii).

În ultimă analiză, pe aceleaşi premise, se bazează şi celelalte atribuţii ale

Curţii Constituţionale, altele decât controlul constituţionalităţii legii, asupra

cărora am arătat, însă, că nu ne vom opri.

Page 45: Drept Contencios Constitutional

B. Actele supuse controlului de constituţionalitate a legii

29. Controlul constituţionalităţii reprezintă verificarea legitimităţii

constituţionale a normei legale controlate (în fond reprezintă extrapolarea în

acest domeniu a controlului exercitat de judecători asupra legalităţii actelor

administraţiei de stat, deci asupra legislaţiei secundare de aplicare a legii;

legea ca act subordonat Constituţiei are, în ultimă analiză, poziţia unei

asemenea legislaţii); în sfera actelor supuse controlului de constituţionalitate

intră, potrivit prevederilor referitoare la atribuţiile Curţii din Constituţie:

- legea, adoptată de Camerele Parlamentului, în forma aprobată de Camera

decizională (inclusiv pentru ratificarea tratatelor sau altor acorduri

internaţionale) supusă promulgării;

- tratatele sau acordurile internaţionale înaintate Parlamentului spre

ratificare, dar înainte de a fi adoptată legea de ratificare;

- iniţiativa de revizuire a Constituţiei;

- regulamentele parlamentare;

- ordonanţele Guvernului (simple sau de urgenţă)

În analiza acestor acte vom deosebi, pe de o parte, criteriul formal

(organic), dat de legitimitatea (competenţa) autorităţii emitente şi de

respectarea procedurii constituţionale instituite în acest scop şi, pe de altă

parte, criteriul material, dat de conţinutul reglementării.

Interpretarea strictă a prevederilor constituţionale nu permite Curţii să se

pronunţe asupra constituţionalităţii altor acte, cum ar fi, de exemplu,

hotărârile Guvernului, instrucţiunile ministeriale, ordinele sau circularele

miniştrilor, actele de aplicare a regulamentelor parlamentare etc. al căror

control se asigură, cu excepţia actelor parlamentare, de către instanţele

judecătoreşti.

Page 46: Drept Contencios Constitutional

30. Legea

Legea ca act juridic al Parlamentului se defineşte pe temeiul a două

criterii: formal şi material.

30.1. Potrivit criteriului formal (organic) legea se identifică prin

autorul ei (Parlamentul) şi, în subsidiar, prin procedura de adoptare, fiind

indiferent conţinutul reglementării pe care o instituie (de aceea, legea poate

avea şi caracter individual, nu doar normativ).

În acest sens, legea este actul adoptat de Camerele Parlamentului în

forma aprobată de Camera decizională, cu respectarea procedurii legislative

prevăzute de Constituţie şi promulgat de Preşedintele României.

Intră în această categorie legile ordinare şi cele organice, nu şi cele de

revizuire a Constituţiei, deoarece acestea din urmă se supun aprobării

corpului electoral, prin referendum şi nu mai sunt supuse promulgării de

către Preşedintele României. Criteriul formal corespunde, sub acest aspect,

posibilităţii legiuitorului de a stabili conţinutul actului potrivit liberei sale

voinţe. De aceea la controlul preventiv, anterior promulgării, criteriul formal

este restrâns numai la cerinţa adoptării legii prin parcurgerea procedurii în

cele două Camere, cu respectarea competenţei decizionale a fiecăreia şi a

ordinii instituite prin procedura legislativă constituţională (sesizarea primei

Camere, ce are întotdeauna rolul unei Camere de reflecţie, rolul decizional al

celei de a doua Camere şi trimiterea, dacă este cazul, naveta de la o Cameră

la alta a textelor ce intră în competenţa lor decizională, dar au fost adoptate

de Camera nedecizională, cu rol de Cameră de reflecţie).

Potrivit art. 23 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii

Constituţionale, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a

Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia.

Page 47: Drept Contencios Constitutional

Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile

constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi

Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru

punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Este vorba despre

legea de revizuire aşa cum a fost aprobată de Camerele Parlamentului, însă

înainte de a fi supusă aprobării ei prin referendum de către corpul electoral.

După aprobarea prin referendum a legii pentru revizuirea Constituţiei,

aplicarea criteriului formal, astfel cum a fost definit, exclude controlul

constituţionalităţii, deoarece ceea ce corpul electoral, ca putere originară, a

aprobat, nu poate fi supus controlului nici unei autorităţi, care indiferent de

natura ei, exercită o putere derivată din aceea a poporului în ansamblul său,

deţinător al suveranităţii, potrivit art. 2 din Constituţie.

De aceea, dacă corpul electoral aprobă legea, aceasta are şi un efect

similar promulgării ce rezultă din confirmarea de către corpul electoral a

operei legiuitorului constituant, ceea ce justifică faptul că ea va fi publicată

pe temeiul hotărârii Curţii Constituţionale de constatare a rezultatului

aprobativ al referendumului; din cele arătate, rezultă că spre diferenţă de

procesul legislativ obişnuit, privind legile ordinare sau organice, când, în

condiţiile prevăzute de Constituţie, procesul legislativ se încheie prin

promulgarea legii în virtutea unei obligaţii constituţionale a Preşedintelui

României şi, ca urmare, prin publicarea ei, în cazul legii de revizuire a

Constituţiei, întrucât procesul legislativ se încheie prin referendum, efectul

similar promulgării este numai în cazul referendumului aprobativ, întrucât

corpul electoral nu este şi nu poate fi obligat să aprobe legea de revizuire

adoptată de Parlament, pe care, de aceea, o poate confirma sau infirma în

calitatea sa de putere originară (în cazul în care rezultatul nu este aprobativ,

Page 48: Drept Contencios Constitutional

legea adoptată de Parlament este desfiinţată, întrucât opera reprezentanţilor

poporului, ce alcătuiesc Parlamentul, a fost infirmată de corpul electoral).

Criteriul formal reprezintă o primă aproximaţie necesară exclusiv

pentru a distinge legea de alte acte normative şi pentru a verifica dacă a fost

adoptată cu respectarea procedurii constituţionale de legiferare.

30.2. Criteriul material priveşte conţinutul reglementării, adică

natura relaţiilor sociale reglementate, dar nu în funcţie de oportunitatea

regulilor instituite (criteriul politic), ci de respectarea graniţelor normative

ale competenţei legiuitorului (cu alte cuvinte, dacă reglementarea face

obiectul legii ordinare, organice sau constituţionale). De exemplu, adoptarea

printr-o lege ordinară a unei soluţii legislative de natura legii organice sau

care presupune revizuirea Constituţiei, are drept consecinţă

neconstituţionalitatea acelei legi.

30.3. Specificul controlului

Legea poate fi controlată atât "a priori" (înainte de promulgare) pe

calea unei acţiuni directe la Curte, formulată de către subiecţii prevăzuţi de

art. 146 litera a) din Constituţie, cât şi "a posteriori" (după intrarea sa în

vigoare) pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

a) În prima ipoteză, întrucât controlul este în perioada de desfăşurare a

procesului legislativ, legea nefiind promulgată, decizia de

neconstituţionalitate are ca efect de la data publicării, naşterea obligaţiei

legiuitorului de a reexamina legea pentru punerea de acord a prevederii

neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; este o obligaţie constituţională

şi regulamentară a cărei încălcare are drept consecinţă că Parlamentul nu

poate trimite legea spre promulgare. Dacă totuşi, în cadrul procedurii de

Page 49: Drept Contencios Constitutional

reexaminare, prevederile neconstituţionale nu sunt puse de acord în

întregime cu dispoziţiile Constituţiei, ele pot face obiectul unui nou control,

fie pe calea unei acţiuni directe la Curtea Constituţională formulată în

conformitate cu art. 146 litera a) din Constituţie, fie pe cale unei cereri de

reexaminare formulată de către Preşedintele României.

b) În ipoteza controlului posterior, întrucât promulgarea nu poate

avea semnificaţia înlăturării viciului de neconstituţionalitate a legii, se

aplică mutatis mutandis soluţiile indicate anterior, în sensul obligativităţii

legiuitorului de a pune de acord prevederea neconstituţională cu dispoziţiile

Constituţiei şi inaplicabilităţii normei neconstituţionale ca urmare a admiterii

excepţiei de neconstituţionalitate;

c) În cazul tratatelor sau altor acorduri internaţionale constatate ca

fiind neconstituţionale înainte de adoptarea legii de ratificare, este necesară

fie:

- revizuirea Constituţiei, după care tratatul să fie supus din nou ratificării,

- modificarea tratatului, pentru punerea sa de acord cu prevederea

constituţională încălcată;

- formularea unei rezerve, pentru evitarea aplicării dispoziţiei

neconstituţionale, desigur, în această din urmă situaţie, dacă prevederile

tratatului respectiv o permit.

Aceeaşi ar fi soluţia şi dacă legea de ratificare este declarată

neconstituţională anterior promulgării datorită neconstituţionalităţii tratatului

sau acordului internaţional ce face obiectul acelei legi.

În ce priveşte tratatele sau acordurile internaţionale ce nu au făcut

obiectul controlului anterior adoptării legii de ratificare sau anterior

promulgării acestei legi, constatate ulterior ca fiind neconstituţionale pe

calea excepţiei de neconstituţionalitate sau prin excepţia de

Page 50: Drept Contencios Constitutional

neconstituţionalitate formulată prin acţiune directă de către Avocatul

Poporului, ele trebuie renegociate în limitele neconstituţionalităţii

prevederilor declarate în dezacord cu Constituţia.

31. Ordonanţele Guvernului

Guvernul are o competenţă generală, ce constă în organizarea aplicării

legii, în principal prin hotărâri şi o competenţă de atribuire, fiind abilitat, în

anumite limite, să emită reglementări ce sunt de domeniul legii, prin

ordonanţe.

Din dispoziţiile art. 115 din Constituţie rezultă că ordonanţa nu este o

lege, ci un act guvernamental în domeniul legii, asimilat legii prin efectele

sale şi în limitele constituţionale şi legale ale abilitării.

Ordonanţele sunt de două tipuri: simple şi de urgenţă. În mod

corespunzător, împuternicirea de a emite ordonanţe poate fi legală, adică pe

baza unei legi de abilitare sau, în cazul ordonanţelor de urgenţă, pe temeiul

unei prezumţii constituţionale de delegare legislativă, pe care Parlamentul

oricând o poate infirma constatând că nu se justifică emiterea acelei

ordonanţe.

Ca şi legea, ordonanţa se analizează, pentru exercitarea controlului,

potrivit criteriului formal şi a celui material.

32. Ordonanţa simplă

32.1. Criteriul formal

Constituie ordonanţă doar actul emis de către Guvern cu titlu de

ordonanţă, în baza unei legi de abilitare şi în conformitate cu conţinutul

acesteia şi cu instituţia delegării legislative.

Page 51: Drept Contencios Constitutional

32.2. Criteriul material

rezultă din cuprinsul legii speciale de abilitare, şi limitele constituţionale

ale acestei legi; de aceea, împuternicirea dată Guvernului este dublu limitată:

- rationae materiae: ordonanţele simple se pot emite doar în domeniile

care nu fac obiectul legilor organice (pe cale de consecinţă şi a celor

constituţionale) şi în limitele delegării acordate;

- rationae temporis: legea de abilitare va cuprinde obligatoriu şi data

până la care Guvernul este abilitat să emită astfel de ordonanţe; dacă

legea de abilitare o cere, aceste ordonanţe se supun aprobării

Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea

termenului de abilitare, sub sancţiunea caducităţii (încetarea efectelor

juridice).

Rezultă că ordonanţa simplă este aprobată sau respinsă prin lege adoptată

în forma aprobată de Camera decizională, care, ca regulă, este Camera

Deputaţilor, cu excepţia cazurilor în care această calitate revine Senatului,

potrivit art. 75 din Constituţie.

33. Ordonanţa de urgenţă

33.1. Criteriul formal

Doar actul emis de Guvern cu titlu de ordonanţă de urgenţă, în situaţii

extraordinare a căror reglementare nu comportă sub nici o formă amânarea;

de aceea, în acest caz, urgenţa legislativă trebuie motivată expres în

conţinutul ordonanţei emise şi se supune spre aprobare Parlamentului

potrivit procedurii legislative înainte de publicare (intrarea sa în vigoare);

Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu, în 5

zile de la depunere la Camera de reflecţie sau, după caz, de la trimitere la

Page 52: Drept Contencios Constitutional

Camera decizională. Camera, prima sesizată trebuie să se pronunţe în cel

mult 30 de zile, la împlinirea cărora se prezumă acordul său; în fiecare

Cameră, procedura de dezbatere şi adoptare este numai cea de urgenţă.

Tot sub aspect formal sunt şi limitele constituţionale prevăzute de art.

115 alin. 6 din Constituţie, care se referă la interdicţia revizuirii prin

ordonanţă de urgenţă a Constituţiei, a afectării regimului instituţiilor

fundamentale ale statului, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a

drepturilor electorale sau a trecerii silite în proprietatea publică a unui bun.

Rezultă că ordonanţele de urgenţă se întemeiază, în ultimă analiză, pe o

prezumţie constituţională a acordului Camerelor Parlamentului, pe care

acestea o confirmă sau infirmă, după cum aprobă sau resping ordonanţele de

urgenţă prin legea adoptată în forma aprobată de Camera decizională,

potrivit procedurii prevăzute în art. 75 din Constituţie. Tocmai de aceea,

ordonanţa de urgenţă este o modalitate a delegării legislative.

33.2. Criteriul material

- justificarea stării de urgenţă legislativă, ce nu suferă în nici un fel

amânarea;

- legitimitatea constituţională a măsurilor dispuse (de exemplu, dacă o

anumită prevedere nu se încadrează în starea de urgenţă legislativă,

dacă nu s-a respectat procedura constituţională de legiferare sau dacă

o ordonanţă încalcă limitele prevăzute în art. 115 alin. 6 din

Constituţie).

34. Specificul controlului ordonanţelor

Controlul de constituţionalitate poate avea ca obiect:

Page 53: Drept Contencios Constitutional

- pentru ordonanţele simple: legea de abilitare, îndeplinirea criteriilor

formale sau materiale de emitere a ordonanţei şi legea de aprobare sau

de respingere a acesteia, inclusiv, potrivit art. 115 alin. 8 din

Constituţie, reglementarea consecinţelor păgubitoare produse;

- pentru ordonanţele de urgenţă: îndeplinirea criteriilor formale şi

materiale pentru emiterea ordonanţei, legea de aprobare sau de

respingere, reglementarea consecinţelor păgubitoare produse.

- în cazul unei ordonanţe de ratificare a unui tratat sau acord

internaţional: îndeplinirea criteriilor formale şi materiale pentru

emiterea ordonanţei, legea de aprobare sau de respingere a ordonanţei.

Ordonanţa ca atare poate fi controlată numai pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate sau prin excepţia de neconstituţionalitate formulată

prin acţiune directă de către Avocatul Poporului până la aprobarea sau

respingerea sa prin lege. După această dată, controlul posterior poate

viza numai legea de aprobare sau de respingere, ordonanţa fiind

„absorbită” în această lege.

Guvernul poate modifica ordonanţa simplă, dacă termenul de abilitare

nu s-a împlinit, ca şi ordonanţa de urgenţă, printr-o altă asemenea

ordonanţă; legiuitorul poate, de asemenea, modifica ordonanţa în cadrul

procedurii de legiferare; dacă necesitatea modificării este consecinţa unei

neconstituţionalităţi, ea trebuie să aibă ca scop punerea de acord a

prevederii neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei (legiuitorul nu ar

putea, însă, face această modificare prin confirmarea unui viciu de

neconstituţionalitate, cum ar fi de exemplu, adoptarea unei ordonanţe ce

nu se încadra în legea de abilitare, deoarece ar însemna ca astfel să

încalce ordinea constituţională a categoriilor de legi: constituţionale,

organice şi ordinare).

Page 54: Drept Contencios Constitutional

35. Regulamentele Parlamentului

Regulamentul parlamentar reprezintă actul adoptat prin hotărâre, cu

majoritatea absolută a parlamentarilor fiecărei Camere sau a Camerelor

reunite în şedinţă comună, privind activitatea Camerei sau, după caz, a

Camerelor reunite.

De aceea:

- fiecare Cameră îşi adoptă propriul regulament, iar Camerele reunite

adoptă regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor;

- regulamentul este o „rezoluţie” sau o varietate de „hotărâre” prin care

se fixează regulile interne ale activităţii parlamentarilor;

- regulamentul parlamentar este act normativ, fiind supus obligaţiei de

publicare în Monitorul Oficial, sub semnătura preşedintelui Camerei;

ca şi legea, el este adoptat direct pe temeiul Constituţiei, de care se

deosebeşte, însă, prin aceea că nu este supus promulgării, fiind

expresia juridică de bază a principiului autonomiei parlamentare.

35.1. Criteriul formal

Potrivit acestui criteriu, regulamentul nu poate depăşi sfera autonomiei

parlamentare şi trebuie adoptat cu respectarea cvorumului şi majorităţii

prevăzută de art. 76 alin.1 din Constituţie.

35.2. Criteriul material se referă la:

- controlul de conformitate a prevederilor regulamentare cu dispoziţiile

Constituţiei întrucât ele constituie o „prelungire a Constituţiei” în ce

priveşte organizarea şi funcţionarea Parlamentului;

Page 55: Drept Contencios Constitutional

- controlul legat de respectarea competenţei regulamentare a Camerei,

determinată de limitele autonomiei sale constituţionale, în

conformitate cu principiul separaţiei puterilor în stat; prin regulamente

nu se pot institui reguli pentru persoane din afara Parlamentului sau de

către o Cameră pentru cealaltă.

35.3. Specificul controlului

- Curtea Constituţională nu poate controla oportunitatea dispoziţiilor

din regulamente ci numai legitimitatea lor constituţională; controlul

este „a posteriori” (după publicarea regulamentului).

- Prevederea regulamentară, constatată prin decizia Curţii

Constituţionale că este neconstituţională, are drept consecinţă

constituirea, pe temeiul acelei decizii, a obligaţiei constituţionale a

Camerei a cărui regulament a fost astfel controlat să pună de acord

această prevedere cu dispoziţiile Constituţiei sub sancţiunea iniţială a

suspendării de drept a aplicării acelei prevederi (cu privire la

semnificaţia termenului de suspendare şi a suspendării însăşi a se

vedea cele arătate la punctul 27 din prezentul curs).

Page 56: Drept Contencios Constitutional

Capitolul V

CRITERIILE GENERALE DE EXERCITARE

A CONTROLULUI DE CONSTITUŢIONALITATE A LEGII

36. Caracteristicile generale ale controlului de constituţionalitate

Controlul constă în verificarea legitimităţii constituţionale a normei

legale controlate în funcţie de prevederile Constituţiei

Controlul nu este un scop în sine, el intervine pentru a curma un

conflict social rezultat din negarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale

de către titularii dreptului de a sesiza Curtea (de exemplu: parlamentarii

minorităţii politice ce au semnat, înainte de promulgare, o sesizare de

neconstituţionalitate şi majoritatea ce a adoptat legea, controlul preventiv

fiind şi un mijloc de protecţie a acelei minorităţi politice în disputa cu

majoritatea, pe temeiul constituţionalităţii legii; cetăţeanul ca titular al

excepţiei şi legiuitor; parlamentarii ce au atacat regulamentul Camerei din

care fac parte şi Camera însăşi, ce ar fi putut modifica oricând regulamentul

spre a evita controlul; titularii excepţiei şi Guvernul, în cazul în care obiectul

controlului este o ordonanţă).

De aceea, controlul constituţionalităţii legii presupune existenţa unor

criterii, în lipsa cărora el ar putea degenera în arbitrar. Aceste criterii sunt de

interpretare, după cum privesc controlul de conformitate sau de

compatibilitate, pe de o parte, şi criterii ce definesc limitele controlului, pe

de altă parte.

Page 57: Drept Contencios Constitutional

A. Criteriile de interpretare

37. Controlul de conformitate

Interpretarea caracteristică controlului de conformitate intervine în

ipoteza în care norma legală preia, dezvoltă şi concretizează conţinutul

normei constituţionale (cum ar fi procedura jurisdicţională reglementată de

legea organică a Curţii).

De aceea, o asemenea interpretare se bazează pe o judecată pozitivă, în

sensul că partea din lege care dezvoltă şi concretizează norma

constituţională trebuie să fie în perfectă concordanţă, pe de o parte, cu norma

constituţională preluată şi, pe de altă parte, cu restul legii.

38. Controlul de compatibilitate

Interpretarea corespunzătoare controlului de compatibilitate intervine în

ipoteza în care norma controlată nu se bazează nemijlocit pe norma

constituţională, întrucât Constituţia nu reglementează decât raporturile

fundamentale privind instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politice,

ceea ce implică şi drepturile şi libertăţile fundamentale ce definesc statutul

constituţional al cetăţeanului (al persoanei în general). În mod

corespunzător, Constituţia implică largi spaţii normative nereglementate de

norma constituţională, în care legiuitorul ordinar poate dispune după cum

crede de cuviinţă, cu singura condiţie de a nu depăşi limitele acestor spaţii

prin instituirea unor norme contrare celei constituţionale.

Dacă legiuitorul nu a încălcat supralegalitatea constituţională, norma

legală controlată nefiind contrară unei dispoziţii constituţionale, legitimitatea

ei nu poate fi negată; o asemenea interpretare se bazează, de această dată, pe

Page 58: Drept Contencios Constitutional

o judecată negativă, compatibilitatea normei controlate rezultând din lipsa

de contrarietate cu o prevedere constituţională.

39. Aspectul tehnic al realizării controlului de constituţionalitate

La baza interpretării specifice controlului de conformitate sau de

compatibilitate stă o comparaţie între dispoziţia constituţională (premisa

majoră) şi norma legală controlată (premisa minoră). Aceasta presupune

identificarea şi interpretarea normei constituţionale pentru aplicarea sa în

vederea soluţionării conflictului de neconstituţionalitate şi interpretarea

dispoziţiei legale controlate, dar nu în perspectiva aplicării sale, ci pentru

determinarea conformităţii sau, după caz, a compatibilităţii sale cu norma

constituţională.

De aceea, ne vom opri în continuare asupra acestor două aspecte

fundamentale ale interpretării, după cum ea prevede norma constituţională

sau dispoziţia legală controlată.

39.1. Interpretarea normei constituţionale

Principalele categorii caracteristice interpretării normei constituţionale

sunt:

interpretarea exegetică, pentru determinarea sensului originar al

legiuitorului constituant (interpretare literară, istorică în funcţie de

dezbaterile legiuitorului constituant, gramaticală etc.). Limitele acestei

metode rezultă din însuşi scopul ei: relevarea intenţiei legiuitorului.

Societatea este dinamică, iar Constituţia nu trebuie să fie o piedică în

calea progresului social. Cu cât evoluţiile sunt mai rapide şi mai dense,

cu atât intenţia legiuitorului se estompează faţă de necesitatea socială de

aplicare a legii într-un mediu social diferit, pe care legiuitorul iniţial nu l-

Page 59: Drept Contencios Constitutional

a avut în vedere2. De aceea, Constituţia, ca de altfel oricare lege, poate

supravieţui dacă interpretarea ce i se dă nu este anacronică, ci adaptată

realităţii în care se aplică;

interpretarea sistematică este cea mai des uzitată metodă de interpretare,

care impune ca aplicarea unei norme constituţionale să nu restrângă şi,

mai ales, să nu excludă aplicarea altor norme constituţionale

(interpretarea unei norme în contextul tuturor celorlalte norme

constituţionale, deci în perspectiva interdependenţei şi conexiunii lor în

cadrul regimului constituţional). Interpretarea sistematică poate fi

combinată cu orice alte metode de interpretare;

interpretarea în funcţie de schimbarea condiţiilor social-economice

existente, deci de evoluţia stării de constituţionalitate rezultată din

recepţia socială a Constituţiei, ceea ce implică modificarea

reprezentărilor rezultate din recepţia socială a Constituţiei în funcţie de

evoluţia mediului social. Starea de constituţionalitatea, fiind dată de

recepţia socială a Constituţiei, nu implică modificarea normei

constituţionale ci, dimpotrivă, supremaţia ei, prin punerea în valoarea a

aspectelor care corespund noilor cerinţe sociale3. Prin generalitatea sa

legea este aplicabilă unor situaţii pe care legiuitorul însuşi nu le-a bănuit

şi de aceea norma este cu atât mai stabilă cu cât posibilităţile sale de

aplicare sunt mai diverse şi mai numeroase. Este rolul interpretului de a

descoperi această predictibilitate a legii, pentru a-i asigura aplicabilitatea;

interpretarea logică bazată mai ales pe identitatea de raţiune potrivit

regulii „idem ratio, idem jus” (exemplu: dreptul la replică are valoare

constituţională întrucât constituie o componentă a libertăţii de 2 I. Muraru, M. Constantinescu, S. Tănăsescu, M. Enache, Gh. Iancu, Interpretarea Constituţiei, Editura Lumina lex, Bucureşti, 2002, pg. 123 3 Ibidem

Page 60: Drept Contencios Constitutional

exprimare4); interpretarea logică poate face parte din cea exegetică dar

poate fi şi în afara ei, dacă se referă la un aspect ce nu a fost avut în

vedere de legiuitorul constituant, având ca efect deducerea unor

consecinţe sub forma unor reguli adiţionale, în scopul asigurării

caracterului constituţional al reglementării (de exemplu, participarea

procurorului în procesele civile, cu excepţia celor privind acţiuni strict

personale);

interpretarea prin cumpănirea intereselor, pentru determinarea

constituţionalităţii în caz de interese divergente, spre a se evita privilegiul

sau discriminarea (de exemplu între interesul patronului de a desface

contractul salariatului şi al acestuia de a beneficia de un preaviz, spre a-şi

găsi un alt loc de muncă5); interpretarea prin cumpănirea intereselor se

bazează pe un raţionament de proporţionalitate;

eroarea manifestă a legiuitorului (metodă ce nu a fost decât rar aplicată

în practica jurisdicţională a Curţii de la Bucureşti) constând în

fundamentarea neconstituţionalităţii pe constatarea unei asemenea erori

de netăgăduit a legiuitorului asupra înţelesului normei constituţionale;

interpretarea în funcţie de precedentul deciziilor anterioare, ca urmare a

obligativităţii acestora potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, ceea ce

însă nu conduce la „pietrificarea” jurisprudenţei, deoarece pentru motive

diferite soluţia poate fi alta; consecvenţa practicii este esenţială pentru

consolidarea stării de constituţionalitate şi un efect necesar al exercitării

controlului centralizat, de către o jurisdicţie specială şi specializată; de

asemenea, în temeiul art.20 alin.2 din Constituţie, în acelaşi sens este şi

interpretarea în funcţie de convenţiile internaţionale în domeniul

4 Deciziile nr. 8/1996 şi nr. 55/1996 5 Decizia nr. 115/196

Page 61: Drept Contencios Constitutional

drepturilor omului, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg,

deoarece aceste convenţii au valoare „infraconstituţională”, orice lege

internă contrară fiind înlăturată, cu excepţia cazului în care legislaţia

internă conţine dispoziţii mai favorabile în domeniul respectiv; astfel în

conflictul dintre o lege internă şi o prevedere a convenţiilor privind

drepturile omului, instanţa judecătorească, ca şi alt organ de aplicare a

legii, poate da prioritate convenţiei internaţionale respective, după cum

Curtea Constituţională poate constata neconstituţionalitatea acelei legi

interne, ca urmare a încălcării de către legiuitor a preeminenţei

constituţionale a reglementărilor internaţionale.

În consecinţă, pe cale jurisprudenţială s-a format un bloc de

constituţionalitate, alcătuit din prevederile constituţionale, pe de o parte,

şi din prevederile acelor convenţii, pe de altă parte; blocul de

constituţionalitate este însă structurat din reglementări situate pe paliere

deosebite, întrucât efectul constituţional al convenţiilor este în aplicarea

art.20 alin.2 din Constituţie (norma constituţională pe un palier şi norma

internaţională pe un alt palier). După aderarea ţării noastre la Uniunea

Europeană similară va fi şi relaţia cu dreptul comunitar şi, implicit, cu

jurisprudenţa Curţii Comunităţilor Europene de la Luxembourg.

39.2. Interpretarea legii supuse controlului

După cum s-a arătat, specificul interpretării legii supuse controlului este

acela că scopul interpretării nu urmăreşte aplicarea normei controlate, astfel

cum este în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, ci are în vedere aplicarea

normei constituţionale. De aceea:

dacă numai o parte din norma controlată este neconstituţională, iar

această parte este "detaşabilă", în sensul că ceea ce rămâne poate fi

Page 62: Drept Contencios Constitutional

aplicat fără deformarea voinţei legiuitorului, numai acea parte va fi

declarată neconstituţională, nu întreaga normă; altminteri, dacă ar corecta

neconstituţionalitatea, Curtea ar deveni un "colegislator", prin

modificarea voinţei legiuitorului. În cazul în care partea neconstituţională

nu este "detaşabilă", norma controlată devine în întregime

neconstituţională;

este posibil şi ca o anumită interpretare, impusă de aplicarea legii

controlate să fie neconstituţională; în ipoteza avută în vedere extragerea

acestui “venin neconstituţional” care, de regulă, priveşte doar o

prevedere a legii controlate, constituie o problemă de asigurare a

constituţionalităţii legii respective pentru evitarea interpretării

neconstituţionale; astfel, în practica Curţii s-au dezvoltat deciziile

interpretative care precizează, în dispozitiv, interpretarea contrară

Constituţiei, prin formule diferite, cum sunt: prevedere legală este

constituţională în măsura în care … (urmează precizarea interpretării

neconstituţionale ce constituie „veninul neconstituţional”). Interpretarea

constatată ca neconstituţională trebuie să excludă orice aspect de

oportunitate, care nu poate fi decât de competenţa legiuitorului şi, de

asemenea, trebuie să fie „detaşabilă” în sensul arătat mai sus, adică în

sensul că aplicarea normei controlate, chiar fără acea interpretare, rămâne

conform intenţiei şi voinţei legiuitorului (de exemplu, s-a statuat că un

venit imposibil de realizat nu poate fi impozabil, astfel că impozitul

agricol pe terenuri ce sunt, prin natura lor, necultivabile, este

neconstituţional, deşi prevederea legală nu făcea această distincţie,

referindu-se la terenuri agricole, în general.

Page 63: Drept Contencios Constitutional

Mutatis mutandis cele arătate se aplică şi pentru controlul

constituţionalităţii tratatelor şi acordurilor internaţionale.

Concluzie generală

Faţă de cele arătate cu privire la interpretarea normei constituţionale, cât

şi a legii controlate, rezultă că, în calitatea sa de garant al supremaţiei

Constituţiei, Curtea nu se opune legiuitorului, ci asigurând respectarea de

către acesta a supralegalităţii constituţionale, consolidează astfel opera sa,

înlăturând conflictele de constituţionalitate ce ar putea să apară în procesul

de aplicare a legii controlate.

Rezultă că în toate ipotezele analizate, Curtea acţionează ca un

legislator negativ, ceea ce corespunde statutului său de garant al supremaţiei

Constituţiei, şi nu ca legislator pozitiv, care nu poate fi, în funcţie de

legitimitatea sa electivă, decât legiuitorul.

B. Limitele legale şi jurisprudenţiale ale controlului

40. Orice activitate de control presupune anumite limite specifice.

Limitele controlului constituţionalităţii legii, inclusiv a tratatelor şi

acordurilor internaţionale, sunt exprese şi necesare pentru evitarea

arbitrariului în exercitarea controlului şi, mai ales, în utilizarea abuzivă a

procedurilor de control pentru tergiversarea proceselor sau interzicerea

definitivării legii.

Limitele pot fi legale sau jurisprudenţiale, adică stabilite prin practica

exercitării controlului; principalele limite sunt următoarele:

în exercitarea controlului, Curtea se pronunţă numai asupra problemelor

de drept; este una dintre deosebirile esenţiale ale jurisdicţiei

constituţionale faţă de cea de drept comun; instanţa judecătorească se

Page 64: Drept Contencios Constitutional

pronunţă atât asupra problemelor de fapt, cât şi de drept; pentru stabilirea

legitimităţii constituţionale a legii controlate, în cadrul jurisdicţiei

constituţionale nu interesează problemele de fapt, întrucât această

legitimitate rezultă, aşa cum s-a arătat, din compararea legii supuse

controlului şi a dispoziţiei constituţionale în funcţie de care legitimitatea

constituţională a legii respective este contestată; tocmai de aceea, prin

natura sa, controlul de constituţionalitate a legii este o problemă exclusiv

de drept public, iar soluţia pronunţată, ca urmare a exercitării acestui

control, este opozabilă "erga omnes" (ca şi legea);

Curtea nu poate modifica sau completa dispoziţia legală supusă

controlului; este o limită prevăzută expres de legea organică a Curţii şi

corespunde caracteristicii generale a interpretării normei constituţionale

şi legii supuse controlului de constituţionalitate. De altfel, aşa cum s-a

mai arătat, Curtea este un legislator negativ; ea nu are legitimitatea de a

modifica, completa sau abroga dispoziţiile actelor supuse controlului

pentru a le pune de acord cu prevederile Constituţiei;

Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare sau de

aplicare a legii, deoarece ar intra pe tărâmul puterii judecătoreşti, ceea ce

însă nu exclude declararea ca neconstituţională a unei interpretări impuse

de prevederea legală controlată, potrivit formulei menţionată anterior:

„este constituţional în măsura în care …” (urmează indicarea interpretării

considerată ca neconstituţională), deoarece în acest caz Curtea se

pronunţă numai asupra înţelesului contrar Constituţiei din legea

controlată nu şi asupra modului în care norma trebuie interpretată în

procesul ei de aplicare;

Page 65: Drept Contencios Constitutional

controlul se exercită numai la sesizare, cu excepţia cazului în care Curtea

se pronunţă din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei

(control sistematic);

subiecţii cu drept de sesizare sunt limitaţi: un grup de 50 de deputaţi sau

25 de senatori, Preşedintele României, Guvernul, preşedinţii Camerelor,

Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie, Avocatul Poporului, la controlul

preventiv; acelaşi grup de deputaţi sau senatori, preşedintele Camerei sau

un grup politic parlamentar la controlul regulamentelor parlamentare;

preşedinţii Camerelor, 50 de deputaţi sau 25 de senatori la controlul

tratatelor sau acordurilor internaţionale înainte de adoptarea legii de

ratificare; instanţa de judecată la cererea părţilor dintr-un proces sau

instanţa din oficiu, precum şi Avocatul Poporului la controlul ulterior, pe

calea excepţiei de neconstituţionalitate;

exercitarea controlului numai în “limine litis”, adică a obiectului

sesizării cuprinzând prevederea legală atacată şi motivele de

neconstituţionalitate invocate; în acest sens, în practica Curţii s-a statuat

că invocarea doar a neconstituţionalităţii în general, fără indicarea unei

prevederi anume, nedepunerea argumentelor ce justifică

necostituţionalitatea, chiar sumar, în funcţie de prevederile

constituţionale invocate, ca şi ridicarea direct, în faţa Curţii, şi a altor

prevederi constituţionale decât cele din sesizare, sunt cauze de

inadmisibilitate întrucât sunt modalităţi ale controlului din oficiu şi, după

caz, încalcă prevederile imperative referitoare la exprimarea de către

instanţă a opiniei sale, contradictorialitatea dezbaterii excepţiei în faţa

instanţei şi analiza excepţiei de către partenerii Curţii (Camerele

Parlamentului şi Guvernul) în punctele de vedere exprimate. Desigur

aceasta nu împiedică îmbunătăţirea argumentării în funcţie de alte

Page 66: Drept Contencios Constitutional

prevederi constituţionale, în cadrul metodei de interpretare sistematică,

adică fără ca aceste texte să constituie, prin ele însele, motive noi de

neconstituţionalitate, ca şi extinderea controlului asupra unor alte

prevederi ale actului atacat, după cum se prevede în legea organică a

Curţii, care sunt evident şi indisolubil legate de prevederile considerate în

sesizare ca neconstituţionale; Curtea se va putea pronunţa asupra unor

dispoziţii care, deşi nu sunt prevăzute expres în sesizare, nu pot fi

disociate de cele ce fac obiectul sesizării (în fond aceste dispoziţii,

împreună cu cele din sesizare, fac un ansamblu unitar, astfel încât

extinderea şi asupra lor a controlului nu are semnificaţia depăşirii

obiectului sesizării);

forma scrisă a sesizării e obligatorie fiind de asemeni o cauză de

inadmisibilitate (interdicţia sesizării orale, chiar în cazul excepţiei, ceea

ce este o altă particularitate faţă de procedura de drept comun);

neretroactivitatea deciziei este o altă limită a controlului. Potrivit art.

147 alin. 4 din Constituţie, deciziile Curţii au efecte numai pentru viitor,

regula fiind justificată prin necesitatea de a nu se tulbura securitatea

statică a drepturilor;

exclusivitatea Camerelor în interpretarea propriilor regulamente,

întrucât actul de aplicare intră în sfera exclusivităţii Camerelor în temeiul

principiului autonomiei parlamentare;

inadmisibilitatea constatării neconstituţionalităţii unei legi în vigoare, în

cadrul controlului anterior, cu caracter preventiv, a legii înainte de

promulgare;

controlul preventiv a iniţiativei de revizuire a Constituţiei, ce are ca

obiect, în principal, respectarea limitelor revizuirii, ceea ce nu exclude şi

Page 67: Drept Contencios Constitutional

prezentarea unor sugestii sau propuneri care, însă, sunt facultative, atât

pentru iniţiatori, cât şi pentru legiuitorul constituant.

Cazurile specifice ale inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate

le vom prezenta la excepţia de neconstituţionalitate.

Concluzie generală

Limitele legale şi jurisprudenţiale ale controlului, îndeosebi cauzele de

inadmisibilitate sunt în toate modalităţile de control deoarece, în lipsa lor,

controlul la sesizare s-ar transforma în control din oficiu. Singura excepţie o

constituie controlul iniţiativei de revizuire a Constituţiei care, fiind

sistematic (în toate cazurile) se exercită din oficiu.

Page 68: Drept Contencios Constitutional

Capitolul VI

MODALITĂŢILE CONTROLULUI

CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII

41. Controlul constituţionalităţii legii se realizează prin trei categorii

de proceduri, după cum este declanşat de o sesizare de neconstituţionalitate

anterioară promulgării legii sau, în ce priveşte tratatele sau acordurile

internaţionale, anterioară adoptării legii de ratificare, de o sesizare privind

regulamentele parlamentare sau de o excepţie de neconstituţionalitate,

inclusiv prin excepţia de neconstituţionalitate formulată prin acţiune directă

de către Avocatul Poporului.

De aceste categorii de proceduri de control ne vom ocupa ulterior,

analizându-le pe fiecare în parte. Întrucât în cadrul fiecărei categorii se poate

pune în valoare o anumită modalitate de control, în prealabil ne vom opri

asupra acestor modalităţi ale controlului.

Prin modalitate a controlului se înţelege specificul acestuia, indiferent

de categoria de proceduri, în funcţie de trăsătura sa esenţială în cazul dat,

adică după cum priveşte constituţionalitatea externă sau internă, este

preventiv ori ulterior sau are caracter abstract sau concret.

A. Constituţionalitatea externă şi constituţionalitatea internă

42. Constituţionalitatea externă rezultă din raportarea legii ce face

obiectul controlului de constituţionalitate la procedurile instituite de

Constituţie pentru adoptarea ei, deci prin aplicarea criteriului formal.

Page 69: Drept Contencios Constitutional

Constituţionalitatea internă rezultă din raportarea legii ce face obiectul

controlului la conţinutul reglementărilor constituţionale, deci prin aplicarea

criteriului material, inclusiv privind tratatele sau acordurile internaţionale.

Principalele caracteristici ale acestor două modalităţi sunt:

Constituţionalitatea externă prevalează asupra constituţionalităţii

interne, deoarece o lege sau o ordonanţă, inclusiv privind ratificarea unui

tratat sau acord internaţional, un regulament parlamentar, ca şi o dispoziţie a

acestora, adoptate cu încălcarea procedurii constituţionale este

neconstituţională, chiar dacă sub aspectul conţinutului, reglementarea

respectivă nu ar fi contrară normelor Constituţiei; de principiu un act nu

poate fi legal dacă a fost adoptat cu încălcarea procedurilor prevăzute pentru

emiterea lui, iar potrivit art. 1 alin. 5 din Constituţie, obligativitatea legii se

referă numai la actul, adoptat cu titlu de lege, cu respectarea procedurii

constituţionale pentru punerea în mişcare a competenţei constituţionale a

Parlamentului (sesizarea să fie legală, majoritatea pentru adoptarea legii şi

condiţia de cvorum să fi fost îndeplinite, forma să fie aceea a unei legi etc.)

În ce priveşte tratatele sau acordurile internaţionale, constituţionalitatea

externă priveşte respectarea normelor constituţionale referitoare la

negocierea şi încheierea lor, inclusiv sesizarea Parlamentului (negocierea lor

de către guvern), încheierea lor de către Preşedintele României şi sesizarea

Parlamentului prin decret prezidenţial etc.)

Sub acest aspect „forma distruge fondul” deoarece dreptul iese din

procedură; de altfel, de principiu, constatarea unui motiv de

neconstituţionalitate face inutilă cercetarea şi a altor motive, efectele fiind

aceleaşi: neconstituţionalitatea legii; forma este întotdeauna primul aspect

relevant în orice control, indiferent de natura lui.

Page 70: Drept Contencios Constitutional

Specificul controlului constituţionalităţii externe constă în verificarea, în

mod efectiv, nu doar formal, a îndeplinirii condiţiilor necesare emiterii

actului respectiv (de exemplu, legea a fost adoptată efectiv de majoritatea

necesară, chiar dacă, din cuprinsul ei, rezultă că ar fi fost adoptată cu o altă

majoritate, insuficientă).

Constituţionalitatea internă se determină cu ajutorul tehnicilor

controlului de constituţionalitate prezentate anterior, inclusiv în ce priveşte

tratatele sau acordurile internaţionale.

B. Control preventiv şi control posterior

43. Controlul preventiv („a priori”) se caracterizează prin:

- are ca obiect:

- legile ordinare cât şi cele organice înainte de promulgare, inclusiv

legile de ratificarea a unui tratat sau acord internaţional;

- tratatul sau acordul internaţional înainte de adoptarea legii de

ratificare;

- iniţiativele de revizuire a Constituţiei înainte de sesizarea

Parlamentului şi după adoptarea lor de către Camerele Parlamentului,

dar înainte de a fi supuse aprobării prin referendum.

Astfel, control preventiv se interferează în procesul legislativ

deoarece, dacă legea este declarată constituţională, se reia procedura de

promulgare, iar dacă este constatată ca fiind neconstituţională, se trimite

Parlamentului spre reexaminare, pentru punerea de acord a prevederii

neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei pe temeiul efectelor „erga

omnes” a deciziei Curţii; referitor la tratatele şi acordurile internaţionale,

este necesară în vederea ratificării înlăturarea viciului de

Page 71: Drept Contencios Constitutional

neconstituţionalitate, în condiţiile arătate la punctul 30.3 din prezentul curs;

în ce priveşte iniţiativele de revizuire a Constituţiei, decizia Curţii

condiţionează promovarea lor în Parlament (până în prezent a fost o singură

decizie care, constatând neconstituţionalitatea, a împiedicat promovarea sa,

şi o decizie recentă cu privire la Legea de revizuire a Constituţiei din 2003

care a împiedicat adoptarea unor soluţii din propunerea legislativă elaborată

de către Comisia constituită în acest scop);

- este limitat în timp: până la promulgarea legii, ordinare sau organice,

până la adoptarea legii de ratificare a tratatului sau acordului internaţional

sau în termen de 10 zile de la autosesizarea Curţii cu iniţiativa de

revizuire a Constituţiei;

- poate fi declanşat de titularii prevăzuţi de art. 146 literele a) şi b) din

Constituţie;

- reprezintă, pentru opoziţie, un mijloc de apărare a minorităţii politice

parlamentare în disputa sa cu majoritatea, conflict care se prelungeşte pe

tărâmul constituţionalităţii legii sau tratatului ori acordului internaţional

înainte de a fi ratificate şi nu poate privi decât legile ordinare sau

organice;

- este inadmisibil faţă de o lege, tratat sau acord internaţional în vigoare,

acestea putând fi controlate doar pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate, precum şi faţă de o lege de revizuire a Constituţiei,

după aprobarea sau infirmarea de către corpul electoral, prin referendum.

44. Controlul ulterior („a posteriori”)

Caracteristicile controlului ulterior sunt următoarele:

- are ca obiect:

Page 72: Drept Contencios Constitutional

constituţionalitatea legilor intrate în vigoare, inclusiv

constituţionalitatea tratatelor sau acordurilor internaţionale ce nu au

făcut obiectul controlului anterior;

constituţionalitatea regulamentelor parlamentare,

constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului (simple sau de urgenţă)

înainte de a fi aprobate sau respinse prin lege.

- poate fi declanşat:

• ca urmare a unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în cadrul

unui proces în faţa instanţei de judecată sau de arbitraj comercial de către

părţi sau, în condiţiile legii, de instanţă din oficiu, ori prin excepţia de

neconstituţionalitate formulată de către Avocatul Poporului (întrucât în acest

ultim caz, excepţia este invocată direct în faţa Curţii, ea are semnificaţia unei

acţiuni directe, ca în cazul sesizării de neconstituţionalitate anterioară

promulgării sau a sesizărilor privind controlul regulamentelor parlamentare,

adică nu ca titular a unui drept subiectiv, ci în apărarea unui interes public,

general, rezultat din misiunea Avocatului Poporului care este apărarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor);

• de către titularii prevăzuţi de art 146 litera b) din Constituţie dacă

priveşte controlul regulamentelor parlamentare.

C. Controlul abstract şi controlul concret

Constituie o modalitate de control rezultată din dualismul legii între

faza procedurii legislative, pentru adoptarea ei şi faza ulterioară, în procesul

de aplicare.

Page 73: Drept Contencios Constitutional

45. Controlul abstract este inspirat, îndeosebi, de motive politice,

rezultate din atitudini partinice sau, în cazul Avocatului Poporului, pentru

apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, şi are în vedere prefigurarea şi

prevenirea “in abstracto” a unor efecte şi interpretări neconstituţionale. El se

exercită prin acţiune directă:

- sesizarea de neconstituţionalitate a legii înainte de promulgare;

- sesizarea privind constituţionalitatea tratatelor sau acordurilor

internaţionale înainte de adoptarea legii de ratificare;

- sesizarea pentru controlul regulamentelor parlamentare;

- excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului (pentru

motivele arătate anterior).

Controlul concret reprezintă îndeosebi un mijloc de apărare a

drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a persoanei în general, în calitate de

titulari ai excepţiei de neconstituţionalitate, în cadrul unui litigiu legat de

aplicarea legii şi de realizarea unor drepturi subiective, ceea ce justifică şi

posibilitatea autorităţii jurisdicţionale de a invoca, din oficiu, această

excepţie. Ţinând seama de cele arătate, rezultă că, prin natura sa, controlul

concret asigură participarea cetăţenilor, a persoanei în general, la controlul

de constituţionalitate a legii (îndeosebi sub aspectul iniţiativei şi exercitării

dreptului de apărare a părţilor implicate în contenciosul constituţional astfel

declanşat).

46. Relaţia dintre controlul abstract şi controlul concret

Controlul abstract, adică în afara unui litigiu legat de aplicarea legii şi

controlul concret, adică cu ocazia unui litigiu legat de aplicarea legii, nu se

opun, deoarece chiar dacă, în momentul conceperii, o lege sau o ordonanţă

Page 74: Drept Contencios Constitutional

apare ca fiind conformă Constituţiei, ea se poate dovedi, ulterior, la aplicarea

ei, contrară unei norme constituţionale, fie pentru că este aplicată la aspecte

neprevăzute de legiuitor sau unor situaţii noi, inexistente la data legiferării,

fie pentru că devine contrară unor noi drepturi sau libertăţi, ce au căpătat

între timp valoare constituţională, fie pentru că starea de constituţionalitate

s-a modificat, moravurile şi realităţile sociale fiind altele decât cele existente

la data adoptării legii sau concepţia asupra interpretării normelor

constituţionale a evoluat etc.

Aşa cum s-a arătat, prin controlul concret, pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate, se asigură, cetăţeanului (persoanei, în general) accesul

la justiţia constituţională. Constituţia însăşi reprezintă o realitate juridică

adaptabilă unui mediu social în continuă transformare. De aceea, pentru

motive diferite, atât pe calea controlului concret, cât şi a celui abstract,

jurisprudenţa Curţii poate evolua, de la precedentul unei decizii anterioare,

emisă chiar în cadrul controlului abstract, la o nouă soluţie ce ar putea fi

stabilită în cadrul unei control concret şi invers.

Diferenţa esenţială dintre aceste două modalităţi de control constă în

faptul că în cazul celui abstract, acesta fiind anterior confruntării cu

realitatea socială, motivele invocate sunt prefigurate, chiar dacă, similar

oricărei reprezentări „a priori”, îşi află anumite rădăcini în realitatea socială.

De aceea, controlul însuşi se exercită, de această dată, cu „ochelari fumurii”.

În cazul controlului concret, motivele rezultă nemijlocit din confruntarea

legii intrată în vigoare cu realitatea socială, izvorând din ataşamentul

titularilor drepturilor subiective la avantajele pe care aceste drepturi le

conferă, astfel încât controlul, prin natura lui, este cu mai mare acuitate,

fiind realizat „sub lupă”.

Page 75: Drept Contencios Constitutional

Capitolul VII

PROCEDURILE DE CONTROL AL

CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII

A. Aspecte generale ale procedurilor de control

47. Trăsături esenţiale

Procedura de control al constituţionalităţii legii, fiind subordonată unui

interes general – garantarea supremaţiei Constituţiei – face parte din dreptul

public. De aceea, contenciosul constituţional este o subramură a dreptului

constituţional, şi anume, aspectul jurisdicţional al acestuia. Sub aspect strict

juridic, el rezultă din punerea în mişcare a unei competenţe de atribuire,

exclusivă şi cu caracter imperativ; principalele consecinţe sunt următoarele:

a) competenţa Curţii, ca unică autoritate de jurisdicţie, nu poate fi

contestată de nici o altă autoritate, din care cauză este imposibil un

conflict de competenţă, negativ (când două autorităţi îşi declină reciproc

competenţa) sau pozitiv (când autorităţile în conflict se consideră

deopotrivă competente); prin competenţa sa, Curtea îndeplineşte rolul

unui legislator negativ, adică a unui cenzor al constituţionalităţii legii,

spre deosebire de autoritatea legiuitoare care, prin natura sa, este legiuitor

pozitiv;

b) procedura are un caracter contradictoriu, în toate cazurile sesizarea fiind

confruntată cu punctele de vedere ale Guvernului şi Camerelor

Parlamentului, iar în cazul excepţiei de neconstituţionalitate invocate de

părţi într-un proces şi cu opinia instanţei, exprimată obligatoriu în

Page 76: Drept Contencios Constitutional

încheierea de sesizare, precum şi punctul de vedere al Avocatului

Poporului, limitat însă la cauzele legate de drepturile omului. Caracterul

contradictoriu al procedurii este mai accentuat în ce priveşte excepţia de

neconstituţionalitate, care în faza deliberativă este publică şi orală, având

astfel caracteristicile unui contencios clasic, ca şi cel judecătoresc;

celelalte proceduri nu sunt publice, însă pot fi invitate anumite persoane

spre a-şi exprima opinia, astfel încât contradictorialitatea se asigură,

îndeosebi, ca urmare a punctelor de vedere solicitate. Derogatorie este

numai procedura de control a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei,

întrucât se exercită din oficiu (sistematic), nu la sesizare, având ca scop

prevenirea unui conflict social viitor, nu actual;

c) Preşedinţii Camerelor Parlamentului şi Guvernul în toate cazurile,

Avocatul Poporului în cazul excepţiilor de neconstituţionalitate legate de

drepturile omului, ca şi Biroul Permanent al fiecărei Camere sau al

Camerelor reunite, după caz, în cadrul controlului regulamentelor

parlamentare, sunt partenerii Curţii în exercitarea controlului

constituţionalităţii legii, întrucât este obligatoriu să li se ceară punctul de

vedere; dacă în ce priveşte Guvernul şi preşedinţii Camerelor sau

Birourile Permanente, aceştia pot să comunice punctul de vedere, în ce-l

priveşte pe Avocatul Poporului, comunicarea punctului de vedere este

obligatorie, în temeiul misiunii sale de a apăra drepturile şi libertăţile

persoanei;

d) procedura jurisdicţională se completează cu regulile procedurii civile, în

măsura în care legea organică a Curţii nu prevede o altă regulă specială,

potrivit principiului „specialia derogat generalibus”, sau regulile

procedurii civile sunt compatibile cu procedura în faţa Curţii;

compatibilitatea se stabileşte de Curte, ceea ce are semnificaţia unei

Page 77: Drept Contencios Constitutional

delegări legislative pentru înlăturarea aplicării unor prevederi din

procedura de drept comun (în acest sens, în jurisprudenţa Curţii, s-a

statuat că nu sunt aplicabile căile extraordinare de atac, cheltuielile de

judecată pot fi reclamate numai în faţa instanţei judecătoreşti, regulile de

drept comun cu privire la suspendarea, întreruperea sau stingerea

procesului nu se aplică contenciosului constituţional etc.); rezultă din cele

arătate că delegarea acordată se încadrează în limitele competenţei

constituţionale a Curţii ca legislator negativ;

e) cererile adresate Curţii sunt scutite de taxe de timbru

f) contenciosul constituţional constituie o procedură cu două faze:

• prima este condusă de judecătorul raportor şi are caracter

pregătitor întrucât:

- se administrează probele scrise , se cercetează practica şi doctrina de

specialitate şi se culeg informaţii şi opinii de la orice autoritate publică,

societate comercială etc, precum şi se solicită, dacă este cazul, consultaţii

juridice ale unor specialişti;

- se solicită punctul de vedere al partenerilor Curţii menţionaţi anterior

(evident că această regulă nu este aplicabilă controlului propunerilor de

revizuire a Constituţiei, întrucât, fiind din oficiu, are caracter sistematic şi

deci nu implică contradictorialitatea specifică celorlalte categorii de

control)

- se încheie cu prezentarea raportului de către judecătorul raportor.

• a doua fază este deliberativă, în plenul judecătorilor şi se încheie cu

emiterea şi publicarea deciziei;

g) termenul regulamentar de soluţionare a cauzei este mult mai scurt decât

la instanţele de drept comun (de regulă 60 de zile pentru depunerea

Page 78: Drept Contencios Constitutional

raportului; la revizuirea Constituţiei termenul de emitere a deciziei este

de 10 zile de la autosesizarea Curţii prin încheiere);

h) la cererea Curţii, autorităţile publice şi structurile private sunt obligate să

comunice informaţiile şi documentele pe care le deţin;

i) organul de jurisdicţie este plenul judecătorilor în care decizia se ia cu

majoritatea absolută (5 voturi) şi, în ce priveşte revizuirea Constituţiei,

majoritate calificată de 2/3 (6 voturi); cvorumul pentru întrunirea legală a

plenului este de două treimi (6 judecători); judecătorii pot face opinie

separată;

j) deciziile pronunţate se semnează de preşedinte şi de magistratul asistent,

certificându-se astfel conţinutul ei (ceea ce permite chiar şi preşedintelui

să facă opinie separată), după care se publică în Monitorul Oficial

împreună cu eventualele opinii separate;

k) obligativitatea şi opozabilitatea “erga omnes” a efectelor deciziei după

publicare, are drept consecinţă după caz, imposibilitatea promulgării legii

sau ratificării tratatului sau acordului internaţional, ca şi inaplicabilitatea

prevederii neconstituţionale, pe de o parte, precum şi naşterea obligaţiei

constituţionale a legiuitorului de a pune de acord prevederile

neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte; în schimb,

deciziile prin care s-a respins sesizarea, consolidează prezumţia de

constituţionalitate a legii atacate (legea trimisă spre promulgare, legea în

vigoare, tratatul sau acordul internaţional, prevederea regulamentară,

ordonanţa Guvernului, simplă sau de urgenţă).

48. Concluzie generală

Aşa cum s-a mai arătat, jurisdicţia constituţională consolidează

opera legiuitorului, prin cenzura pe care o exercită eliminând

Page 79: Drept Contencios Constitutional

aplicabilitatea prevederilor neconstituţionale, ceea ce întăreşte autoritatea

legii şi, invers, constatând că o prevedere atacată este constituţională, îi

reconfirmă prezumţia de constituţionalitate pe temeiul căreia a fost

adoptată.

B. Controlul preventiv de constituţionalitate

I. Controlul preventiv al constituţionalităţii legilor

49. Trăsăturile specifice procedurii de control preventiv al

constituţionalităţii legilor

a) Controlul preventiv al legilor se declanşează ca urmare a unei acţiuni

directe prin care Curtea este sesizată în vederea realizării controlului

legitimităţii constituţionale a legii înainte de promulgare.

b) Principalele caracteristici specifice ale procedurii sunt următoarele:

- reprezintă un control anterior (a priori) cu caracter preventiv (pentru

înlăturarea unei neconstituţionalităţi înainte de aplicarea legii)

- reprezintă un control abstract (pentru că nu rezultă din procesul de

aplicare a legii);

c) Sesizarea

- subiecţii care pot sesiza Curtea anterior promulgării sunt:

Preşedintele României

Preşedinţii Camerelor

Guvernul

Avocatul Poporului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Page 80: Drept Contencios Constitutional

cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori (sesizarea nu poate fi

semnată decât fie de deputaţi fie de senatori deoarece, din acest

punct de vedere, parlamentarii îşi pot exercita prerogativele doar în

Camera pentru care au fost aleşi);

- sesizarea trebuie să fie legală; ea nu poate avea efecte dacă:

este tardivă, fiind depusă după promulgarea legii;

decizia de a sesiza Curtea nu a fost legal adoptată (în acest sens s-a

respins sesizarea fostei Curţi Supreme de Justiţie, decisă de secţiile

reunite, fără îndeplinirea condiţiei legale de cvorum);

sesizarea colectivă (50 deputaţi sau 25 senatori) nu întruneşte numărul

legal de semnături, sau parlamentarii unei Camere au semnat sesizarea

formulată de parlamentarii celeilalte Camere (ca urmare a principiului

că parlamentarii, din acest punct de vedere, nu-şi pot exercita

drepturile decât în Camerele în care au fost aleşi);

- legea adoptată se comunică Guvernului, Avocatului Poporului, Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie spre a putea sesiza Curtea Constituţională şi se

depune la secretarul general al fiecărei Camere, timp de 5 zile de la

anunţarea în plenul Camerei a acestei măsuri (2 zile atunci când legea a

fost adoptată în procedura de urgenţă), înainte de a fi trimisă spre

promulgare pentru ca deputaţii sau senatorii să-şi poată exercita dreptul

constituţional de a o ataca. Termenul se calculează pe zile pline şi este

de protecţie faţă de prerogativa Preşedintelui României de a promulga

legea, pentru a se crea posibilitatea reală pentru parlamentari de a sesiza

Curtea pentru neconstituţionalitate (deci, termenul de 5, respectiv 2 zile,

nu este de decădere);

- sesizarea de neconstituţionalitate poate fi depusă în intervalul de timp

cuprins între votul final al Camerei decizionale şi până la momentul

Page 81: Drept Contencios Constitutional

promulgării, deci chiar dacă s-au împlinit termenele susmenţionate sau

Preşedintele României a cerut reexaminarea legii ori a sesizat el însuşi

Curtea cu privire la aspecte de neconstituţionalitate a legii depusă spre

promulgare;

- dacă sesizarea de neconstituţionalitate a Preşedintelui României şi

cererea de reexaminare a acestuia au acelaşi obiect, procedura de control

trebuie suspendată, urmând a fi reluată după epuizarea procedurii de

reexaminare, când, dacă legea a fost modificată, s-ar putea să rămână fără

obiect;

- primind sesizarea, preşedintele Curţii o aduce la cunoştinţă Preşedintelui

României, iar astfel se întrerupe termenul de promulgare a legii şi se

suspendă exercitarea de către Preşedintele României a atribuţiei de

promulgare;

d) Fazele procedurii la Curtea Constituţională

1. Prima fază a procedurii controlului:

- are caracter pregătitor şi este o fază scrisă;

- preşedintele Curţii desemnează un judecător raportor, stabileşte data

când va avea loc judecata după depunerea raportului şi solicită punctele

de vedere ale partenerilor Curţii, care sunt preşedinţii celor două Camere

ale Parlamentului şi Guvernul; dacă sesizarea este a Guvernului, acestuia

nu i se mai solicită punctul de vedere; iar dacă sesizarea este a unui

preşedinte al Camerei, nu se mai cere acestuia punctul de vedere;

- judecătorul raportor, adunând probele şi informaţiile necesare, elaborează

raportul în 60 de zile de la înregistrarea sesizării; după luarea deciziei în

plen, tot el va redacta decizia respectivă ce trebuie însuşită de toţi

judecătorii; opiniile separate se depun până la definitivarea deciziei;

2. A doua fază a procedurii controlului:

Page 82: Drept Contencios Constitutional

- are caracter deliberativ, fiind faza în care plenul Curţii decide;

- şedinţa de judecată nu este publică;

- la adoptarea deciziei, primul votează judecătorul raportor, iar ultimul

preşedintele; Curtea poate invita pe oricine spre a-şi exprima opinia;

- după pronunţare, soluţia se comunică Preşedintelui României pentru a

putea promulga legea, dacă s-a respins sesizarea, Curtea constatând că

legea este constituţională, iar dacă sesizarea este admisă, decizia fiind de

neconstituţionalitate, aceasta se comunică Camerelor Parlamentului şi

Guvernului pentru reexaminarea legii, în vederea punerii de acord a

prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei;

- aşa cum s-a arătat, legea de revizuire a Constituţiei nu poate face obiectul

unui control de neconstituţionalitate după ce a fost adoptată de cele două

Camere ale Parlamentului, deoarece, fiind supusă aprobării corpului

electoral, în calitatea sa de putere originară, nu mai poate fi supusă

controlului nici unei alte autorităţi care, indiferent de natura ei, exercită o

putere derivată din aceea a poporului în ansamblul său, deţinător al

suveranităţii, potrivit art. 2 din Constituţie.

50. Efectele specifice ale procedurii de control preventiv al

constituţionalităţii legilor sunt, în principal, următoarele:

sesizarea are ca efect întreruperea procedurii de promulgare;

decizia prin care se confirmă constituţionalitatea legii (Curtea a respins

sesizarea) se comunică Preşedintelui României în vederea reluării

procedurii de promulgare înăuntrul unui nou termen, de cel mult 10 zile;

deciziile de infirmare a legitimităţii constituţionale a legii, prin care

sesizarea de neconstituţionalitate a fost parţial sau total acceptată, au ca

efect deschiderea de drept a procedurii complementare de reexaminare a

Page 83: Drept Contencios Constitutional

legii pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu

dispoziţiile Constituţiei; în cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate

modifica şi alte prevederi legate indisolubil de dispoziţiile declarate ca

fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării

sau chiar poate respinge legea, mai ales dacă s-a constatat că este în

întregime neconstituţională;

dacă, ca urmare a reexaminării, neconstituţionalitatea nu a fost înlăturată,

legea astfel adoptată în forma aprobată de Camera decizională, poate face

obiectul unei noi sesizări de neconstituţionalitate sau, după caz, a unei

cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României.

Concluzie

- decizia prin care s-a pronunţat neconstituţionalitatea are caracter

obligatoriu, de principiu efectele sale fiind erga omnes; în perspectiva

acestor efecte, decizia Curţii are semnificaţia unui veto absolut, ceea ce

justifică faptul că reexaminarea este „de drept”, iar în cadrul ei

legiuitorul este obligat să pună de acord prevederile neconstituţionale cu

dispoziţiile Constituţiei; nu există însă un termen în care Parlamentul să

pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei;

- decizia prin care s-a constatat constituţionalitatea legii are ca efect

reluarea procedurii de promulgare, care de această dată trebuie să fie

făcută în termen de 10 zile; totuşi, considerăm că Preşedintele României

poate trimite legea Parlamentului spre reexaminare o singură dată pentru

alte aspecte decât cele care au făcut obiectul controlului de

constituţionalitate; de asemenea, Preşedintele României poate ataca legea

la Curtea Constituţională pentru alte aspecte decât cele ce au fost supuse

controlului; dacă nu s-ar accepta o asemenea posibilitate pentru

Page 84: Drept Contencios Constitutional

Preşedintele României, atunci dreptul constituţional al acestuia de a

realiza un control de constituţionalitate sau de oportunitate în cadrul

procedurii de promulgare, ar rămâne fără obiect;

- regulile susmenţionate se aplică şi în ceea ce priveşte o lege de ratificare

a unui tratat sau acord internaţional.

II. Controlul preventiv al constituţionalităţii tratatelor sau altor

acorduri internaţionale înainte de adoptarea legii de ratificare

51. Principalele trăsături ale acestei proceduri sunt următoarele:

- subiecţii sesizării pot fi numai din cadrul Parlamentului şi anume

preşedintele uneia din cele două Camere, cel puţin 50 de deputaţi sau cel

puţin 25 de senatori; regula se justifică prin faptul că tratatele sau alte

acorduri internaţionale se negociază şi se încheie în cadrul puterii

executive care, prin intermediul Preşedintelui României sau Guvernului,

după caz, le supune spre ratificare Parlamentului, astfel încât nici o altă

autoritate din afara Parlamentului nu este îndreptăţită să conteste

constituţionalitatea acestora;

- obiectul sesizării nu este legea de ratificare înainte de promulgare, ci

tratatul sau acordul internaţional ca atare, înainte ca această lege să fie

adoptată în forma aprobată de Senat, în calitate de Cameră decizională;

de aceea, sesizarea poate fi făcută oricând pe parcursul procedurii de

ratificare în fiecare Cameră (deoarece, după ce a parcurs procedura în

Camera prima sesizată, aceasta s-a desesizat, fie prin adoptarea expresă a

legii de ratificare, fie prin epuizarea termenului de adoptare, fie prin

respingerea legii de ratificare, iar adoptarea formei finale este exclusiv de

competenţa Camerei decizionale);

Page 85: Drept Contencios Constitutional

- sesizarea se face printr-o acţiune directă la Curte, iar soluţionarea

sesizării este similară cu aceea a controlului de constituţionalitatea

preventiv având ca obiect o lege ordinară sau organică, la care ne-am

referit anterior;

- sesizarea Curţii întrerupe procedura parlamentară, altminteri existând

riscul ratificării unui tratat sau acord internaţional neconstituţional, ceea

ce inevitabil ar însemna împiedicarea promulgării legii de ratificare;

- în cazul în care Curtea constată că tratatul sau acordul internaţional este

constituţional, procedura îşi reia cursul;

- aşa cum s-a mai arătat, dacă Curtea statuează că tratatul sau acordul

internaţional este neconstituţional sau că o prevedere din cuprinsul

acestora este neconstituţională, există mai multe variante de soluţionare a

problemei:

fie tratatul sau acordul internaţional nu mai pot fi ratificate fără

revizuirea prealabilă a normei constituţionale în temeiul căreia s-a

constat neconstituţionalitatea;

fie tratatul sau acordul internaţional trebuie renegociat pentru a se

înlătura prevederea neconstituţională;

fie, dacă tratatul sau acordul respectiv o permit, acesta va fi ratificat,

dar cu formularea unei rezerve privind aplicarea prevederilor, sau

după caz prevederii, neconstituţionale.

- controlul de constituţionalitate a tratatelor sau altor acorduri

internaţionale înainte de ratificare reprezintă un control abstract, fiind

realizat în afara unui litigiu legat de punerea în aplicare a actului

normativ respectiv;

- asemenea controlului realizat ca urmare a unei sesizării de

neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile unei legi înainte de

Page 86: Drept Contencios Constitutional

promulgare, controlul constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri

internaţionale are caracter preventiv, fiind anterior nu numai promulgării

legii de ratificare, dar chiar adoptării acestei legi de către Parlament, în

forma aprobată de Senat, în calitatea sa de Cameră decizională.

52. Comparaţia între controlul preventiv al legilor şi controlul

preventiv al tratatelor sau altor acorduri internaţionale este redată în

următorul tabel: Obiectul

comparaţiei Controlul preventiv al legilor

Controlul preventiv al tratatelor sau altor acorduri internaţionale

A. ASEMĂNĂRI

scopul controlului

verificarea legitimităţii constituţionale şi, în acest fel, garantarea supremaţiei Constituţiei

tipul acţiunii acţiune directă la Curte

sesizarea - controlul se realizează la sesizare şi numai în limitele sesizării - sesizarea trebuie să fie scrisă şi motivată

modalitatea controlului

abstract preventiv

prima fază a procedurii controlului

- are caracter pregătitor - fază scrisă

a doua fază a procedurii controlului

- organul de jurisdicţie este plenul judecătorilor - are caracter deliberativ - şedinţa de judecată nu este publică

partenerii Curţii Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul actul prin care se pronunţă Curtea

- decizie adoptată cu votul majorităţii judecătorilor

efectele deciziei - se produc numai pentru viitor - sunt opozabile „erga omnes”

B. DEOSEBIRI actul supus controlului

- legea înainte de promulgare - legea de ratificare a tratatului sau altui acord

internaţional înainte de promulgare

tratatul sau acordul internaţional înainte de adoptarea legii de ratificare

subiecţii de sezină

Preşedintele României, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii Camerelor, Avocatul Poporului, 50 de deputaţi sau 25 de senatori

50 de deputaţi sau 25 de senatori preşedinţii Camerelor

când se poate declanşa

până la promulgarea legii de către Preşedintele Românei

oricând, pe parcursul procedurii legislative, în fiecare din cele două Camere, până la adoptarea legii de ratificare

Page 87: Drept Contencios Constitutional

Prima fază a procedurii controlului

- judecătorul raportor cere, prin intermediul preşedintelui Curţii, punctele de vedere ale Camerele Parlamentului şi Guvernului şi adună informaţii şi probe de la diferite autorităţi

- dacă sesizarea este a Guvernului sau a preşedintelui unei Camere, nu li se mai solicită punctul de vedere

- se finalizează cu raportul judecătorului numit pentru a-l întocmi

- judecătorul raportor, prin intermediul preşedintelui Curţii, cere punctul de vedere al Camerei din care provin autorii sesizării;

- dacă sesizarea este a preşedintelui Camerei, nu i se mai cere punctul de vedere

- se finalizează cu raportul judecătorului numit pentru a-l întocmi

efectele deciziei • dacă Curtea respinge sesizarea: Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile (se va ţine cont de precizările făcute anterior) • dacă Curtea admite sesizarea: efectele sunt cele arătate anterior la litera A „Asemănări”.

• dacă Curtea respinge sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea anterioară a tratatului sau acordului internaţional:

- tratatul sau acordul internaţional va urma procedura de ratificare

• dacă Curtea admite sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea anterioară a tratatului sau acordului internaţional:

- tratatul sau acordul nu pot fi ratificate până când nu va avea loc revizuirea Constituţiei, pentru ca aceasta să fie în acord cu prevederile tratatului sau acordului care se doreşte a fi ratificat;

- tratatul sau acordul internaţional trebuie renegociat pentru a se înlătura prevederea neconstituţională;

- tratatul sau acordul internaţional va fi ratificat cu rezerve, dacă dispoziţiile acestuia permit această procedură.

C. Controlul regulamentelor parlamentare

53. Trăsăturile specifice procedurii de control privind regulamentele

parlamentare

1. Fiecare Cameră îşi adoptă propriul regulament, iar Camerele reunite

adoptă regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor.

Regulamentul este o “rezoluţie” sau o varietate de hotărâre prin care

se fixează regulile interne ale activităţii parlamentarilor. Regulamentul

parlamentar este un act normativ, fiind supus obligaţiei publicării în

Monitorul Oficial al României, dar sub semnătura preşedintelui Camerei, iar

în regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor este semnat de preşedinţii

celor două Camere, ce asigură, prin rotaţie, conducerea şedinţelor.

Page 88: Drept Contencios Constitutional

Deşi atât regulamentul parlamentar, ca şi legea, se adoptă direct pe

baza Constituţiei, există deosebiri esenţiale între aceste două categorii de

izvoare de drept şi anume:

- legea este adoptată de cele două Camere în forma aprobată de Camera

decizională, pe când regulamentele se adoptă de fiecare Cameră în

parte, cu votul majorităţii absolute a parlamentarilor Camerei sau a

Camerelor în şedinţă comună; această majoritate nu transformă

regulamentul în lege, ci urmăreşte asigurarea unei reprezentativităţi cât

mai largi a voinţei parlamentarilor în adoptarea propriului regulament

ceea ce concretizează autonomia regulamentară a fiecărei Camere;

- atât legea, cât şi regulamentul, se aplică de la data publicării în

Monitorul Oficial; dar în cazul legii publicarea este consecinţa

promulgării, pe când regulamentul nu este supus acestei proceduri,

fiind adoptat pe temeiul autonomiei parlamentare a Parlamentului;

În concluzie, regulamentele parlamentare reprezintă „o prelungire a

Constituţiei” în ce priveşte organizarea şi funcţionarea Camerelor

Parlamentului; de aceea, prin aceste regulamente nu se pot institui reguli

pentru persoanele din afara Parlamentului sau de către o Cameră pentru

cealaltă.

2. Controlul regulamentelor parlamentare este în linii generale

asemănător controlului constituţionalităţii legii pe calea sesizării de

neconstituţionalitate anterioară promulgării, de care se deosebeşte, însă, prin

faptul că nu constituie un control anterior, preventiv, ci ulterior, represiv.

3. Sesizarea Curţii pentru exercitarea controlului constituţionalităţii

regulamentelor parlamentare se face prin acţiune directă, iar subiecţii ce pot

introduce acţiunea sunt numai din interiorul Camerei al cărei regulament

este atacat, ca aplicaţie a principiului autonomiei parlamentare şi anume:

Page 89: Drept Contencios Constitutional

preşedinţii celor două Camere, un grup parlamentar sau cel puţin 50 de

deputaţi ori 25 de senatori, după caz.

Sesizarea făcută de un grup parlamentar sau de cel puţin 50 de

deputaţi ori 25 de senatori se trimite Curţii în ziua depunerii de către

secretarul general al Camerei. În conformitate cu exigenţele principiului

autonomiei parlamentare, sesizarea nu poate fi făcută decât de parlamentarii

Camerei al cărei regulament face obiectul sesizării. Pentru identitate de

raţiune, aceeaşi este regula pentru preşedinţii Camerelor.

În ce priveşte regulamentul şedinţelor comune, întrucât şedinţa

comună constituie doar o modalitate funcţională de lucru în comun a

Camerelor, nu o a treia Cameră a Parlamentului, regulile de mai sus se aplică

mutatis mutandis. Deci, şi în acest caz, sesizarea poate fi formulată fie de 50

de deputaţi, fie de 25 de senatori, fie de un grup parlamentar al uneia dintre

Camere. Ţinând seama, însă, că cei doi preşedinţi ai Camerelor conduc

şedinţele Camerelor reunite cu rândul, deci că amândoi îndeplinesc funcţia

de preşedinte al şedinţei comune, rezultă că sesizarea făcută de preşedinte

trebuie să provină de la ambii preşedinţi, în comun.

4. Dacă sesizarea s-a făcut de 50 de deputaţi sau de 25 de senatori ori

de un grup parlamentar, ea se comunică, de către Curtea Constituţională, în

termen de 24 de ore, preşedintelui Camerei din care parlamentarii fac parte,

cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea. Până la data dezbaterii,

preşedintele Camerei va comunica Curţii punctul de vedere al Biroului

Permanent (care, în cadrul acestei proceduri, îndeplineşte funcţia de partener

al Curţii în exercitarea controlului). În cazul regulamentului şedinţelor

comune, punctul de vedere este al Birourilor Permanente reunite ale

Camerelor care, împreună, asigură îndeplinirea atribuţiilor ce revin Biroului

Permanent al fiecărei Camere.

Page 90: Drept Contencios Constitutional

5. Controlul regulamentului este, prin natura lui, mai ales unul de

conformitate. Controlul este, ca excepţie, şi unul de compatibilitate, cu

referire la prevederile ce nu preiau, dezvoltă şi concretizează dispoziţiile

constituţionale, cum ar fi modalităţile de vot, procedura luărilor de cuvânt,

procedura ordinii de zi etc.

6. Preşedintele Curţii, primind sesizarea, stabileşte data reunirii

plenului judecătorilor, comunică sesizarea şi numeşte un judecător ca

raportor, care răspunde de obţinerea şi prelucrarea informaţiilor necesare

(jurisprudenţa Curţii, drept comparat etc.).

7. Controlul se exercită numai „in liminae litis” (în limitele sesizării).

8. Decizia se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor, se aduce la

cunoştinţa Camerei şi se publică în Monitorul Oficial.

Concluzie

Din cele arătate rezultă că procedura controlului regulamentelor

parlamentare, ca şi aceea a controlului legii înainte de promulgare, are un

caracter abstract, nu concret, întrucât nu rezultă dintr-un litigiu, ci rezultă

din conflictul dintre autorii sesizării şi Cameră, care oricând ar fi putut să

modifice regulamentul spre a evita controlul. Acest conflict nu constituie un

litigiu în sensul judiciar al termenului, întrucât nu se referă la aplicarea

regulamentului, în practica jurisdicţională a Curţii stabilindu-se că asemenea

litigii se soluţionează exclusiv de Cameră, respectiv de Camerele reunite, în

virtutea principiului autonomiei sale parlamentare.

De asemenea, procedura de control al regulamentelor nu are caracter

preventiv, ca în cazul sesizării de neconstituţionalitate anterioară

promulgării, întrucât nu se inserează în procesul legislativ al adoptării

regulamentului (ca în cazul legii înainte de promulgare) ci represiv (ca în

Page 91: Drept Contencios Constitutional

cazul excepţiei de neconstituţionalitate) ceea ce rezultă şi din efectele

deciziei.

54. Efectele specifice ale procedurii de control privind

regulamentele parlamentare

Decizia Curţii prin care se declară neconstituţionalitatea unei

prevederi regulamentare este opozabilă „erga omnes” şi are ca efect

inaplicabilitatea acelei prevederi şi naşterea obligaţiei constituţionale a

Camerei sau Camerelor reunite, după caz, de a pune de acord prevederea

regulamentară neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei.

Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituţie, prevederile regulamentare

declarate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept, timp de 45 de

zile.

Încălcarea obligaţiei de punere de acord cu Constituţia a prevederilor

regulamentare neconstituţionale nu are ca urmare repunerea în vigoare a

acestora după expirarea termenului de suspendare, deoarece efectele

deciziilor Curţii Constituţionale sunt „erga omnes” de la publicare,

indiferent de obiectul sau natura lor.

În ceea ce priveşte suspendarea prevederii neconstituţionale, aceasta

are numai un sens politic, aşa cum s-a arătat anterior, prevederea

regulamentară neconstituţională nemaifiind aplicabilă de la data publicării

deciziei.

55. Comparaţia între controlul preventiv al legilor şi controlul

regulamentelor parlamentare este redată în următorul tabel:

Page 92: Drept Contencios Constitutional

Obiectul

comparaţiei Controlul preventiv al legilor

Controlul ulterior regulamentelor parlamentare

A. ASEMĂNĂRI

scopul controlului

verificarea legitimităţii constituţionale şi, în acest fel, garantarea supremaţiei Constituţiei

tipul acţiunii acţiune directă la Curte sesizarea

- controlul se realizează la sesizare şi numai în limitele sesizării - sesizarea trebuie să fie scrisă şi motivată

modalitatea controlului

- abstract - control de conformitate

prima fază a procedurii controlului

- are caracter pregătitor - fază scrisă - se finalizează cu raportul judecătorului numit pentru a-l întocmi

a doua fază a procedurii controlului

- organul de jurisdicţie este plenul judecătorilor - are caracter deliberativ - şedinţa de judecată nu este publică

actul prin care se pronunţă Curtea

- decizie adoptată cu votul majorităţii judecătorilor

efectele deciziei - declanşează competenţa constituţională pentru punerea de acord a dispoziţiilor neconstituţionale cu prevederile Constituţiei

- se produc numai pentru viitor legiuitorul fiind obligat să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei

- sunt opozabile „erga omnes” (la regulamente, acest efect priveşte comunitatea parlamentarilor Camerei)

B. DEOSEBIRI actul supus controlului

- legea înainte de promulgare - legea de ratificare a unui tratat sau acord

internaţional înainte de promulgare

regulamentul uneia dintre Camerele Parlamentului sau regulamentul şedinţelor comune

subiecţii de sezină

Preşedintele României, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii Camerelor, Avocatul Poporului, 50 de deputaţi sau 25 de senatori

50 de deputaţi sau 25 de senatori, grupurile parlamentare, preşedinţii Camerelor

partenerii Curţii Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul

Biroul Permanent al Camerei sau Birourile Permanente ale Camerelor reunite pentru regulamentul şedinţelor comune

când se poate declanşa

până la promulgarea legii de către Preşedintele Românei

oricând, după intrarea în vigoare a regulamentului

modalitatea controlului

- anterior promulgării legii - preventiv

- ulterior, după intrarea în vigoare a regulamentului

- represiv

Page 93: Drept Contencios Constitutional

prima etapă a procedurii controlului

- judecătorul raportor cere, prin intermediul preşedintelui Curţii, punctele de vedere ale Camerele Parlamentului şi Guvernului şi adună informaţii de la diferite autorităţi

- dacă sesizarea este a Guvernului sau a preşedintelui unei Camere, nu li se mai solicită punctul de vedere

- judecătorul raportor cere, prin intermediul preşedintelui Curţii, punctul de vedere al Biroului permanent sau Birourilor permanente ale Camerelor reunite, după caz, şi adună informaţiile necesare

efectele deciziei • dacă Curtea respinge sesizarea: - decizia se comunică Preşedintelui

României în vederea reluării procedurii de promulgare înăuntrul unui nou termen de cel mult 10 zile

• dacă Curtea admite sesizarea: - se deschide de drept procedura

complementară de reexaminare a legii; în cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi pentru a asigura caracterul unitar al reglementării sau chiar poate respinge legea, mai ales dacă a fost declarată în întregime neconstituţională;

- dacă, ca urmare a reexaminării, neconstituţionalitatea nu a fost înlăturată, legea astfel adoptată în forma aprobată de Camera decizională, poate face obiectul unui nou control preventiv de constituţionalitate sau, după caz, a unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României.

• dacă Curtea respinge sesizarea: - regulamentul rămâne în vigoare • dacă Curtea admite sesizarea, prevederile declarate neconstituţionale sunt de drept suspendate şi nu se mai aplică de la data publicării deciziei Curţii

D. Excepţia de neconstituţionalitate

56. Definirea şi clasificarea excepţiilor procesuale

Situarea excepţiei de neconstituţionalitate în sistemul excepţiilor

procesuale din dreptul românesc impune un examen al acesteia cu referire

specială la dreptul procesual civil. Excepţiile procesuale sunt un mijloc de

apărare în procesul civil, sau o formă a apărărilor procesuale6. În sens

restrâns, noţiunea de apărare vizează acele mijloace care permit pârâtului să

invoce obiecţii îndreptate împotriva fondului pretenţiei reclamantului, iar în

6 Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Editura Naţional, Bucureşti, 1997, p.114

Page 94: Drept Contencios Constitutional

sens larg, aceeaşi noţiune desemnează toate mijloacele procesuale folosite de

pârât pentru respingerea cererii reclamantului sau întârzierea judecării ei.

Excepţiile procesuale pot fi definite ca fiind mijloace de apărare prin

care, de regulă pârâtul, fără să pună în discuţie temeinicia pe fond a dreptului

invocat de reclamant, dar şi fără să o recunoască, cere instanţei să-şi decline

competenţa, să anuleze cererea de chemare în judecată ori alt act procedural,

pentru lipsa unei menţiuni esenţiale, ori să amâne judecata pentru un viciu

procedural7.

Excepţiile procesuale trebuie ridicate în anumite condiţii, iar instanţa

este obligată, în principiu, să rezolve în primul rând, măsura în care ele fac

de prisos, în total sau în parte, judecata fondului. În mod excepţional,

excepţia procesuală poate fi unită cu fondul, dacă probele de administrat

sunt comune.

După obiectul asupra căruia poartă, excepţiile procesuale se clasifică

în:

excepţii de procedură, care privesc încălcarea unor reguli de

competenţă sau de procedură, precum excepţia de necompetenţă,

excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu sau a dovezii calităţii de

reclamant, excepţia de conexitate, excepţia lipsei de citare sau a citării

nelegale, excepţia de recuzare, excepţia de perimare etc;

excepţii de fond, care privesc lipsuri privitoare la exerciţiul dreptului de

acţiune, precum excepţia prescripţiei, excepţia puterii de lucru judecat.

După efectul pe care tind să-l realizeze, excepţiile procesuale se

împart în

7 Dumitru Rădescu, Dicţionar de drept privat, Editura Mondan, Bucureşti, 1994, pg. 464

Page 95: Drept Contencios Constitutional

dilatorii, care tind la amânarea judecăţii, declinarea competenţei sau

refacerea unor acte, precum excepţia de incompatibilitate, excepţia de

recuzare, excepţia de conexitate, excepţia lipsei de citare

peremptorii, care tind la respingerea sau anularea cererii, ori la

stingerea litigiului, precum puterea de lucru judecat, excepţia lipsei

calităţii procesuale, excepţia capacităţii persoanei, perimarea, excepţia

lipsei calităţii de reprezentant.

Excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată în faţa unei instanţe

judecătoreşti sau în faţa unei instanţe de arbitraj comercial, sau poate fi

ridicată direct în faţa Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului. De

aceea, în continuare, ne vom opri asupra fiecăreia din aceste ipoteze.

I. Excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa unei instanţe

judecătoreşti

57. Definirea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa unei

instanţe de judecată

Întrebarea la care ar trebui să răspundem este următoarea: se

încadrează excepţia de neconstituţionalitate în sistemul excepţiilor

procesuale din dreptul românesc?

Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident ivit în

desfăşurarea unui proces în faţa instanţelor de judecată, constând în

contestarea legitimităţii constituţionale a unei prevederi dintr-o lege sau

ordonanţă guvernamentală de care depinde soluţionarea cauzei.

Fiind o chestiune prejudicială, limitată la problema constituţionalităţii

legii aplicabile litigiului, lege de care trebuie să depindă judecarea cauzei,

Page 96: Drept Contencios Constitutional

excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o apărare de fond, aşa încât, pe

plan procesual, se apropie, eventual, de categoria excepţiilor de fond, nu de

procedură8 (adică a problemei de drept ce împiedică desfăşurarea în

continuare a procesului şi a cărei soluţionare depinde de competenţa

jurisdicţională a altei autorităţi, cum ar fi, de exemplu, soluţionarea

conflictului negativ sau pozitiv de competenţă, când două instanţe se declară

deopotrivă incompetente sau, dacă amândouă se consideră competente să

soluţioneze litigiul).

Excepţia de neconstituţionalitate nu este, însă, o excepţie procesuală

stricto sensu, asemănarea cu această categorie fiind dată doar de caracterul

ei de incident în cadrul unui proces9.

58. Caracteristicile procedurii controlului declanşat ca urmare a unei

excepţii de neconstituţionalitate

a) Controlul are caracter concret, întrucât rezultă din contenciosul

constituţional ivit în procesul de aplicare a legii;

b) Aplicarea legii reprezintă îndeosebi o problemă a societăţii civile;

de aceea excepţia de neconstituţionalitate constituie o garanţie

constituţională a drepturilor şi libertăţilor conferite cetăţeanului, a

persoanei în general, pentru apărarea sa împotriva unor eventuale abateri ale

legiuitorului, prin instituirea unei norme contrare Constituţiei; Curtea având

rolul de garant al supremaţiei Constituţiei, devine implicit un garant al

acestor drepturi şi libertăţi;

c) Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o excepţie de ordine

publică aşa încât ea poate fi invocată în orice fază procesuală şi poate fi 8 Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Curtea Constituţională a României, Editura Albatros, Bucureşti, 1997, pg. 143 9 Ion Deleanu, Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, pg.256

Page 97: Drept Contencios Constitutional

ridicată de către oricare parte, de procuror sau de instanţă din oficiu;

procurorul poate ridica excepţia de neconstituţionalitate numai dacă are

calitatea de participant la proces; invocarea excepţiei în faţa altei jurisdicţii

decât a instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial (deci, cu

excluderea proceselor în care acţiunea are un caracter personal), cum ar fi,

de exemplu, în faţa unui organ de jurisdicţie administrativă, este o cauză de

inadmisibilitate, deoarece, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, numai

instanţa de judecată sau de arbitraj comercial poate sesiza Curtea. Caracterul

de drept public atrage şi imposibilitatea acoperirii ei şi a renunţării la

excepţie, principiul disponibilităţii nefiind aplicabil după sesizarea Curţii

Constituţionale. Sub aspect procesual, excepţia de neconstituţionalitate este

o excepţie peremptorie, pentru că poate duce la respingerea acţiunii, fără ca

dreptul dedus judecăţii să mai fie examinat pe fond;

d) Procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate este de

drept public, punând în mişcare o competenţă de atribuire, exclusivă şi cu

caracter imperativ.

e) Procedura se declanşează în urma sesizării Curţii de către instanţa

de judecată printr-o încheiere judecătorească.

59. Subiectele care pot invoca excepţia de neconstituţionalitate

A. Invocarea excepţiei e neconstituţionalitate de către părţi

Părţile unui proces de drept comun sunt cea mai largă categoria de

subiecte cu vocaţia de a ridica excepţia de neconstituţionalitate. Este firesc

acest lucru, deoarece menirea principală a excepţiei este protecţia şi apărarea

drepturilor fundamentale ale omului.

Page 98: Drept Contencios Constitutional

Reglementarea constituţională şi legală nu face nici o distincţie în

privinţa părţilor care pot invoca excepţia de neconstituţionalitate.

Bineînţeles, că, în practică, partea care invocă cel mai des excepţia de

neconstituţionalitate este partea care se apără - pârâtul, intimatul, inculpatul.

Cu toate acestea, pot ridica excepţia de neconstituţionalitate şi reclamantul,

recurentul sau acuzatorul, excepţia de neconstituţionalitate fiind de ordine

publică.

În general, dreptul de a invoca excepţia de neconstituţionalitate se

regăseşte în cadrul dreptului oricăreia dintre părţi de a adresa cereri şi

excepţii instanţei. Spre deosebire, însă de alte cereri sau excepţii ridicate în

cadrul procesului, partea – autor al excepţiei de neconstituţionalitate – nu-şi

poate exercita dreptul de a renunţa la ea, aceasta fiind o excepţie de ordine

publică. Curtea Constituţională a decis, în acest sens, că excepţia de

neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi nu este

susceptibilă de acoperire, nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea ei

de către instanţă10.

O regulă comună în privinţa autorilor excepţiei de

neconstituţionalitate este aceea că nu poate fi invocată de către martori,

experţi, interpreţi, deoarece aceştia nu au calitatea de parte în proces.

Pot fi autori ai excepţiei de neconstituţionalitate şi terţii participanţi la

procesul civil, în măsura în care justifică un interes în acest sens. Aceasta

deoarece, odată introduşi în proces, terţii dobândesc calitatea de părţi şi au

aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile11. Desigur, invocarea excepţiei de

10 Decizia nr. 126/1995, publicată în M Of., nr. 51/1996; Decizia nr. 73/1996, publicată în M Of. Nr. 255/1996 11 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, pg. 329

Page 99: Drept Contencios Constitutional

neconstituţionalitate este subordonată interesului, precum şi celorlalte

condiţii de admisibilitatea ale excepţiei de neconstituţionalitate.

Intervenientul în interes propriu ar putea invoca excepţia de

neconstituţionalitate a unei prevederi legale determinante pentru soluţionarea

cauzei în care a intervenit dacă justifică un interes propriu în acest sens.

Această intervenţie poate fi făcută numai în faţa primei instanţe sau, cu

învoirea părţilor, şi în apel12. Intervenţia accesorie, care poate avea loc atât

în faţa primei instanţe, cât şi în apel sau în recurs, urmăreşte ca soluţia din

proces să fie favorabilă părţii în interesul căreia s-a intervenit. De aceea,

intervenientul accesoriu poate invoca excepţia de neconstituţionalitate doar

dacă aceasta este în interesul părţii în favoarea căreia a intervenit.

Pot invoca excepţia de neconstituţionalitate şi terţii introduşi în proces

pe calea unei intervenţii forţate: chematul în garanţie, alte persoane chemate

în judecată în temeiul articolelor 57-58 Cod procedură civilă13 sau titularul

dreptului arătat conform art. 64- 66 Cod procedură civilă14. Şi în aceste

cazuri, invocarea excepţiei este supusă condiţiei de existenţei unui interes.

Excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată şi de reprezentanţii

legali, (tutorii, curatorii) sau convenţionali (avocaţii, consilierii juridici) ai

părţilor, în numele şi în interesul acestora.

B. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate de către procuror

În opinia dominantă din doctrina dreptului penal, se arată că

procurorul nu este parte a procesului penal, el acţionând în interesul general 12 Art. 50 alin. 1 şi 2, Cod procedură civilă 13 Cod procedură civilă Art. 57 (1) Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. ……….. Art. 58 Cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă. 14Cod procedură civilă Art. 64 Pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercita dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.

Page 100: Drept Contencios Constitutional

al societăţii, ca reprezentant al acesteia, nu în nume propriu şi deci, nu ca

parte în procesul penal15.

Procurorul poate invoca excepţia de neconstituţionalitate şi în cadrul

proceselor civile la care participă, în calitatea sa de reprezentant al

interesului general, dar şi de organ al statului care veghează la apărarea unor

drepturi individuale, în cauzele concrete la care participă.

C. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa de

judecată

Prin invocarea excepţiei între instanţa judecătorească, Curtea

Constituţională şi părţi intervine un raport triunghiular, în cadrul căruia

instanţa judecătorească este asociată la controlul de constituţionalitate

exercitat de Curte, întrucât ea este prima autoritate jurisdicţională în faţa

căreia s-a ridicat excepţia.

Asocierea instanţei de judecată la exercitarea controlului constă în

următoarele:

- instanţa este judecătorul „ad quo” (în faţa cărui s-a ridicat excepţia), în

care sens are competenţa să o respingă pentru una dintre cauzele de

inadmisibilitate prevăzute de lege, asigurând astfel controlul de legalitate

a excepţiei; în această ipoteză, încheierea de respingere poate fi atacată

numai o dată cu fondul în faţa instanţei ierarhic superioare;

- instanţa sesizează prin încheiere Curtea; deci în acest caz sunt deosebiţi

titularul excepţiei, care este cel care a invocat-o, şi autoritatea ce

sesizează Curtea, care este instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia (în

afară de cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este invocată din 15 Horia Diaconescu, Este procurorul parte în procesul penal, în Dreptul, nr. 12/1995, p.51-54; opina este susţinută şi de Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, p.101

Page 101: Drept Contencios Constitutional

oficiu de către instanţa însăşi; în această situaţie, titularul excepţiei, care

este instanţa, nu va fi reprezentat în procesul constituţional);

- efectele încheierii sunt, în afara sesizării Curţii, suspendarea de drept a

judecării procesului (pe cale de consecinţă reluarea judecăţii, imediat

după soluţionarea excepţiei de către Curte, este tot din oficiu,

neaplicându-se în această ipoteză procedura perimării); încheierea de

sesizare, având efect suspensiv, poate fi atacată în faţa instanţei ierarhic

superioare în condiţiile prevăzute în Codul de procedură civilă sau

penală, după caz, pentru contestarea legalităţii motivelor ce justifică

măsura suspendării;

- încheierea de sesizare va cuprinde susţinerile părţilor, motivarea celui ce

a invocat-o, eventualele probe şi opinia instanţei; opinia instanţei nu este

obligatorie pentru Curte, dar constituie prima apreciere a unui organ de

jurisdicţie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate respectivă şi, de

aceea, în practică, adesea prefigurează decizia Curţii;

- Curtea Constituţională reprezintă „judecătorul ad qvem” (către care)

este îndreptată excepţia spre a fi soluţionată, în calitatea sa de judecător

constituţional;

- părţile, prin efectul ridicării excepţiei, capătă calitate procesuală de părţi

în procesul constituţional privind soluţionarea excepţiei, indiferent de

calitatea procesuală din litigiul de drept comun; cel care a invocat

excepţia de neconstituţionalitate, fiind titularul ei, capătă calitatea de

reclamant; dacă excepţia a fost invocată din oficiu, părţile îşi păstrează

calitatea din procesul de drept comun.

Page 102: Drept Contencios Constitutional

60. Cauzele de inadmisibilitate ale unei excepţii de

neconstituţionalitate

Inadmisibilitatea reprezintă o soluţie pronunţată de instanţa în faţa

căreia este invocată o cerere sau o excepţie, atunci când constată

neîndeplinirea anumitor condiţii impuse de lege, deci apariţia unor cauze

care fac imposibilă începerea sau continuarea procedurii judiciare16.

Prin intermediul cauzelor de inadmisibilitate, instanţele judecătoreşti

verifică legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate. Ele au un rol activ şi

reprezintă un „filtru” ce contribuie la protejarea Curţii Constituţionale de a fi

sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate care nu îndeplinesc condiţiile

legale necesare. Asupra acestor cauze se poate pronunţa orice instanţă

judecătorească competentă în speţa în care a fost invocată excepţia de

neconstituţionalitate. În situaţia în care instanţele au considerat că excepţia

nu este afectată de una din cauzele de inadmisibilitate, iar Curtea decide,

dimpotrivă, că există o asemenea cauză, decizia Curţii va fi definitivă.

Cauzele de inadmisbilitate

reprezintă motive legale sau jurisprudenţiale (stabilite de practică) ce

împiedică declanşarea sau extinderea procedurii de control a

constituţionalităţii legii, fiind indisolubil legate de limitele controlului

exercitat de Curte pentru verificarea constituţionalităţii legii (prin

constatarea lor nu se soluţionează excepţia ca atare);

au un caracter imperativ şi sunt de ordine publică; în consecinţă, nici

părţile într-un proces privind soluţionarea unei excepţii de

neconstituţionalitate, nici instanţa de judecată sau Curtea, nu ar putea

trece peste o cauză de inadmisibilitate; ele sunt destinate apărării unui

16 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, pg. 130

Page 103: Drept Contencios Constitutional

interes public, privind limitele controlului, ca expresie a competenţei de

atribuire a Curţii în exercitarea acestuia; în consecinţă cauza de

inadmisibilitate poate fi constatată şi de Curte, chiar dacă instanţa nu a

reţinut-o.

Principalele cauze de inadmisibilitate sunt următoarele:

1. Excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie pertinentă, adică legea

atacată să fie aplicabilă litigiului, deoarece în caz contrar este

irelevantă. Noţiunea de relevanţă trebuie să fie subsumată ideii de

interes al părţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate, altminteri

excepţia de neconstituţionalitate s-ar confunda cu recursul direct (actio

popularis), adică cu posibilitatea cetăţenilor de a contesta nemijlocit, în

faţa Curţii, constituţionalitatea legii, nu prin intermediul unui proces;

această procedură, însă, nu a fost receptată de Adunarea Constituantă;

de aceea dacă acţiunea în faţa instanţei judecătoreşti a fost intentată

numai pentru invocarea excepţiei, aceasta este inadmisibilă17; prin

Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a fost acceptată acţiunea

directă numai pentru Avocatul Poporului, în calitatea sa de apărător al

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. Cerinţa de

pertinenţă a excepţiei de neconstituţionalitate exprimă legătura

obiectivă între aceasta şi litigiul în cadrul căruia a fost invocată şi

impune o analiză riguroasă din partea instanţei de judecată în

verificarea îndeplinirii ei. Această condiţie este o consecinţă a

caracterului concret al controlului pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate şi derivă din caracterul de incident al excepţiei faţă

de litigiul concret principal.

17 Decizia nr. 92/1998

Page 104: Drept Contencios Constitutional

Noţiunea de relevanţă nu a fost definită în jurisprudenţa Curţii,

aceasta realizând o analiză a fiecărui caz în parte, fără a stabili reguli

generale. Faptul că excepţia de neconstituţionalitate, fiind o excepţie de

ordine publică, poate fi invocată în orice fază procesuală, influenţează

aprecierea relevanţei sale. Astfel, dacă excepţia a fost invocată în căile

de atac, ordinare sau extraordinare, vor fi relevante fie normele

procedurale aplicabile acelei faze a procesului, fie normele materiale,

fără aplicarea cărora calea de atac nu poate fi soluţionată. În această

situaţie trebuie avute în vedere regulile stabilite de legea procesuală

pentru soluţionarea căilor de atac, în special cele privind limitele

acestora. De exemplu, dacă excepţia este invocată în faza executării

silite, în contextul soluţionării unei contestaţii la executare, neputându-

se pune în discuţie valabilitatea titlului executoriu, sunt inaplicabile

dispoziţiile legale referitoare la aceasta şi, deci, excepţia va fi

inadmisibilă18. În concluzie, excepţia trebuie invocată într-un moment

al procesului în care relevanţa sa să poată fi apreciată, pe baza stării de

fapt şi a probelor administrate. O excepţie de neconstituţionalitate

invocată prematur sau tardiv va fi declarată irelevantă.

2. Legea de ratificare a unui tratat sau acord internaţional, a cărei

constituţionalitate a fost contestată în cadrul controlului anterior

adoptării legii de ratificare, nu mai poate face obiectul controlului pe

calea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art. 147 alin. 3 din

Constituţie, atât datorită efectelor „erga omnes” ale deciziei anterioare,

cât şi datorită efectelor destabilizatoare în cadrul relaţiilor externe ale

ţării, pe care le-ar avea admiterea unei asemenea excepţii după

promulgarea legii de ratificare; 18 Decizia nr. 524/1997

Page 105: Drept Contencios Constitutional

3. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl poate forma numai o lege

sau o ordonanţă a Guvernului, precum şi un tratat sau acord

internaţional a cărei constituţionalitate nu a fost controlată înainte de

ratificare, cu excluderea oricărui alt izvor de drept cum ar fi hotărârea

Guvernului, ordinul ministrului, hotărârile consiliului judeţean sau

local, dispoziţia primarului, instrucţiunea, contractul colectiv de muncă,

acte cu caracter administrativ etc19. Curtea nu poate să-şi exercite

controlul asupra unor acte ce exced sfera competenţei sale (strictă,

specializată şi de atribuire) stabilită prin Constituţie şi prin legea sa

organică de organizare şi funcţionare;

4. Controlul constituţionalităţii legilor poate privi numai legile în

vigoare, inclusiv cele privind ratificarea unui tratat sau acord

internaţional a cărei constituţionalitate nu a fost verificată în cadrul

controlului anterior adoptării legii de ratificare, deoarece sancţiunea

declarării unei legi ca neconstituţionale fiind inaplicabilitatea, acest

efect nu este posibil dacă legea a fost abrogată sau, având caracter

temporar, termenul s-a împlinit; în plus dacă neconstituţionalitatea ar fi

retroactivă, aceasta ar afecta stabilitatea raporturilor juridice şi

încrederea cetăţenilor, a persoanei în general, în lege, deoarece aceştia

au aplicat-o cât timp prezumţia de neconstituţionalitate nu fusese

19 Decizia nr. 5/17 ianuarie 1994: Curtea a arătat că nu intră în competenţa sa soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la hotărârile Guvernului, asupra acestora urmând a se pronunţa instanţele judecătoreşti ordinare; Decizia nr. 7/16 februarie 1994: „a admite teza potrivit căreia ordinul ministrului poate fi examinat de Curte sub aspectul constituţionalităţii sale, înseamnă a adăuga la textul din legea fundamentală, ceea ce este interzis, întrucât ne aflăm în faţa unei dispoziţii de strictă interpretare”. Decizia nr. 94/1996: aceeaşi soluţie a fost dată de Curte cu privire la controlul de constituţionalitate a decretelor Preşedintelui României

Page 106: Drept Contencios Constitutional

răsturnată; victima retroactivităţii ar fi chiar cel care, de bună credinţă,

a respectat legea20;

5. Legea modificată după invocarea excepţiei, întrucât dispare astfel

obiectul excepţiei, în afară de cazul când legea modificatoare preia

soluţia legală atacată din legea modificată; obiectul excepţiei iniţiale

supravieţuieşte, în această din urmă ipoteză, deoarece pentru titularul

excepţiei, modificarea produsă nu are nici un efect21;

6. Legea abrogată după invocarea excepţiei, întrucât dispare astfel

obiectul excepţiei. Abrogarea poate interveni după invocarea excepţiei,

dar până la sesizarea Curţii Constituţionale sau după sesizarea Curţii. În

acest caz, excepţia va fi respinsă ca fiind lipsită de obiect;

7. Excepţia de neconstituţionalitate respinsă poate fi reiterată, putându-se

deosebi următoarele situaţii:

excepţia admisă nu poate fi reiterată (este contrar efectului

„erga omnes” al deciziei, îndeosebi efectului ireversibil, în cadrul

sistemului juridic, al neaplicării legii)22; În caz de admitere a excepţiei

de neconstituţionalitate, textul declarat ca fiind neconstituţional nu

mai poate fi aplicat. De aceea, orice excepţie privind prevederile

constatate ca fiind neconstituţionale urmează a fi respinsă ca vădit

nefondată, fără citarea părţilor, fiind lipsită de obiect23;

20 Decizia nr. 1/1997: exercitarea controlului de constituţionalitate se poate face numai asupra legilor şi ordonanţelor în vigoare 21 I. Muraru, M.Constantinescu, Modificarea legii după invocarea excepţiei, în Studii constituţionale, vol. 2, Editura Actami, Bucureşti, pg. 140 22 Prin Decizia nr. 19/1994, Curtea a respins excepţia invocată pe considerentul declarării anterioare a neconstituţionalităţii textului de lege vizat 23 Decizia nr. 107/1994

Page 107: Drept Contencios Constitutional

excepţia respinsă nu poate fi reiterată de aceleaşi părţi şi pentru

aceleaşi motive fiind contrară autorităţii lucrului judecat24;

excepţia respinsă poate fi reiterată de alte părţi, dar pe temeiul altor

motive, diferite faţă cele ce au justificat soluţia iniţială de respingere

deci, în principal, ca urmare a modificării stării de constituţionalitate25,

bineînţeles, cu excepţia tratatelor sau acordurilor internaţionale a căror

constituţionalitate a fost consfinţită în cadrul controlului preventiv,

întrucât, aşa cum s-a arătat, potrivit art. 147 alin. 3 din Constituţie,

asemenea tratate sau acorduri nu pot face obiectul unor excepţii de

neconstituţionalitate;

8. Legea anterioară Constituţiei sau legii de revizuire a Constituţiei este

abrogată, în temeiul art.154 din Constituţie, în măsura în care vine în

contradicţie cu o prevedere constituţională. Constituţia nu poate avea

efecte retroactive, deoarece nu se poate imputa legiuitorului

preconstituţional, chiar în cazul revizuirii, că nu a respectat exigenţele

unor dispoziţii constituţionale ulterioare, aşa încât o lege nu poate fi

neconstituţională în funcţie de prevederile normelor constituţionale

ulterioare edictării sale; de asemenea, principiul neretroactivităţii

priveşte şi însăşi Constituţia, nu doar legea ca act subordonat acesteia,

ca urmare a consecinţelor pentru legiuitor a supralegalităţii

constituţionale. Soluţiile pronunţate de Curte în astfel de cazuri se

24 Decizia nr. 36/1993: partea care a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu o mai poate reitera, întrucât prima hotărâre intră în puterea de lucru judecat. Dacă aceeaşi excepţie este ridicată de altă parte şi într-o altă cauză, chiar dacă nu există puterea lucrului judecat, decizia anterioară de respingere este obligatorie atâta timp cât motivele care au justificat soluţia subzistă în continuare, fiind aceleaşi. În această situaţie, concluzia care se impune este aceea că soluţia în rezolvarea unei excepţii ulterioare, de aceeaşi natură, nu poate fi alta decât cea pronunţată în prima cauză judecată. 25 I. Muraru, M. Constantinescu, S. Tănăsescu, M. Enache, Gh. Iancu, Interpretarea Constituţiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, pg. 128 : acest fapt nu afectează obligativitatea deciziei iniţiale de respingere

Page 108: Drept Contencios Constitutional

deosebesc de cazurile clasice de inadmisibilitate, în sensul că este mai

întâi necesară constatarea abrogării, iar pe baza acestei constatări se

respinge excepţia ca inadmisibilă26;

9. Nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate interpretarea

legii de către autorităţile judecătoreşti şi nici modul de aplicare a

legii, deoarece este o problematică din sfera instanţelor judecătoreşti;

10. Invocarea excepţiei în faţa altei autorităţi jurisdicţionale decât

instanţa judecătorească competentă să soluţioneze cauza (de

exemplu, o jurisdicţie administrativă);

11. Invocarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe după ce a fost

aprobată sau respinsă prin lege, deoarece prin aprobare, ea este

incorporată în legea de aprobare, iar prin respingere, ea nu mai este în

vigoare (ceea ce poate face obiectul excepţiei, este legea de aprobare

sau de respingere, după caz);

12. Neîndeplinirea obligaţiei de motivare a excepţiei de

neconstituţionalitate şi neindicarea unui temei constituţional al

acesteia. Curtea a arătat că nu se poate substitui autorului sesizării în

ceea ce priveşte invocarea unui anumit motiv de neconstituţionalitate,

deoarece, în caz contrar ar însemna ca ea realizează controlul din

oficiu, ci nu la sesizare27. Mai recent, Curtea a arătat că absenţa

motivării excepţiei, ca urmare a neindicării normelor constituţionale

în raport cu care autorul acesteia consideră că dispoziţiile legale

criticate sunt neconstituţionale, constituie o cauză de inadmisibilitate a 26 M. Constantinescu, Modificarea procedurii de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, în Dreptul, nr. 5/1998, pg.18 27 Decizia nr. 338/1997.

Page 109: Drept Contencios Constitutional

excepţiei. Motivarea ulterioare sesizării, direct în faţa Curţii

Constituţionale, este inadmisibilă28.

Etapele procedurii de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate

Procedura implică două etape succesive: una judecătorească şi cealaltă a

contenciosului constituţional.

61. Etapa judecătorească de soluţionare a excepţiei de

neconstituţionalitate

se ridică excepţia de neconstituţionalitate şi instanţa sesizează Curtea cu

excepţia astfel cum a fost invocată, după constatarea legalităţii acesteia,

ca urmare a inexistenţei unei cauze de inadmisibilitate. Aşa cum s-a mai

arătat, instanţa joacă un dublu rol: cel de prim „filtru” în jurisdicţia

constituţională şi cel de autor al sesizării Curţii Constituţionale;

actul de sesizare a Curţii este o încheiere, prin care instanţa îşi exprimă,

totodată, punctul de vedere asupra excepţiei, fie prin opinia asupra

acesteia, fie prin motivarea invocării din oficiu a excepţiei. Prevederea

obligaţiei de motivare reprezintă unul dintre mijloacele prin care

instanţele judecătoreşti sunt asociate la controlul de constituţionalitate a

legii. Explicaţia prevederii obligaţiei de motivare rezidă în exercitarea

controlului numai la sesizare. Curtea Constituţională nu se poate substitui

autorilor sesizării, nici în privinţa obiectului acesteia, nici în privinţa

temeiului constituţional invocat pentru contestarea conformităţii cu legea

fundamentală29. În situaţia în care instanţele judecătoreşti nu includ

opinia lor în încheierea de sesizare, în Regulamentul de organizare şi 28 Decizia nr. 94/2001 29 Decizia nr. 392/1997

Page 110: Drept Contencios Constitutional

funcţionare a Curţii Constituţionale se arată că judecătorul-raportor

verifică dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute Legea privind

organizarea şi funcţionarea Curţii cu privire la admisibilitatea excepţiei

şi, dacă este cazul, va solicita completarea actului de sesizare, stabilind şi

termenul în care instanţa să răspundă. Dacă judecătorul-raportor sau,

ulterior, plenul apreciază că este necesar, se va solicita instanţei

trimiterea dosarului în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Într-o evoluţie a jurisprudenţei Curţii în această materie, chiar în lipsa

opiniei instanţei sau în prezenţa unei opinii lapidar formulate, Curtea

Constituţională s-a considerat legal sesizată30. Ea a precizat că lipsa

opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu o poate opri

să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către

instanţa de judecată a obligaţiei e a-şi exprima opinia nu poate paraliza

dreptul conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod

corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul constituţionalităţii

legii. De principiu, exerciţiul unui drept nu poate fi împiedicat de

neîndeplinirea unei obligaţii în sarcina unei autorităţi publice, chiar dacă

este o instanţă judecătorească31.

este important ca încheierea prin care este sesizată Curtea Constituţională

să cuprindă şi punctele de vedere ale părţilor, cu argumentele pe care le

invocă pentru susţinerea sau combaterea excepţiei; dacă sesizarea a fost

făcută de instanţă, din oficiu, sesizarea Curţii nu este condiţionată de

acordul părţilor32;

30 Decizia nr. 92/2001 31 Decizia nr. 47/1997 32 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, pg. 140

Page 111: Drept Contencios Constitutional

procesul de drept comun se suspendă până la soluţionarea excepţiei de

neconstituţionalitate de către Curte, fără ca în acest interval de timp să

poată interveni procedura perimării, deoarece procesul de drept comun nu

a rămas în nelucrare din vina vreuneia dintre părţi, fiind suspendat până

la comunicarea de către Curtea Constituţională a deciziei prin care a

soluţionat excepţia cu care a fost sesizată;

încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii

Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, considerând-o

inadmisibilă, poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat

superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în

termen de 3 zile, asigurându-se în acest fel celeritatea în luarea deciziei;

de altfel, toate termenele procedurale la Curtea Constituţională sunt

foarte scurte, comparativ cu cele din procesele de drept comun; procedura

este accelerată şi de faptul că până la soluţionarea de către Curte a

excepţiei de neconstituţionalitate, procesul de drept comun este

suspendat;

prima etapă se încheie cu sesizarea Curţii.

62. Etapa contenciosului constituţional de soluţionare a excepţiei de

neconstituţionalitate

soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea

Constituţională îmbracă forma unei proceduri cu caracter contencios în

care se îmbină interesul public al rezolvării chestiunii de

neconstituţionalitate cu interesul privat al părţii care a invocat excepţia în

procesul de drept comun. Procesul în faţa Curţii este autonom faţă de cel

de drept comun;

Page 112: Drept Contencios Constitutional

cuprinde două faze, ca orice litigiu constituţional: prima pregătitoare,

condusă de judecătorul raportor, încheindu-se prin prezentarea raportului,

iar a doua a judecăţii propriu-zise, cu caracter de contencios

constituţional, în cadrul căreia citarea părţilor şi a Ministerului Public

este obligatorie, iar şedinţa este publică;

primind sesizarea; preşedintele Curţii desemnează unul sau mai mulţi

judecători raportori şi trimite sesizarea partenerilor Curţii, care în această

materie sunt, ca regulă, Preşedinţii Camerelor Parlamentului şi Guvernul

şi Avocatul Poporului, când sesizarea are ca obiect încălcarea unor

drepturi fundamentale, pentru ca aceştia să-şi exprime un punct de

vedere;

judecătorul raportor are rolul de a elabora un raport asupra excepţiei, pe

baza punctelor de vedere ale părţilor, instanţei, partenerilor Curţii, şi în

temeiul informaţiilor cerute de la specialişti în domeniul respectiv,

precum şi pe baza doctrinei româneşti şi străine;

judecătorul raportor verifică dacă sesizarea este sau nu afectată de una

dintre cauzele legale sau jurisprudenţiale de inadmisibilitatea;

termenul de depunere a raportului este de cel mult 60 de zile de la data

înregistrării sesizării;

termenul de judecată se stabileşte de preşedintele Curţii, la data depunerii

raportului, fără ca acesta să poată depăşi 30 de zile;

o parte importantă a procedurii prealabile dezbaterilor o constituie citarea

părţilor, menită să asigure respectarea principiului dreptului la apărare şi

al contradictorialităţii. Este citat şi reprezentantul Ministerului Public.

Expedierea corespondenţei se face numai pe cale oficială, prin poştă,

agent sau curier. Chemarea în faţa Curţii se poate face şi telefonic sau

Page 113: Drept Contencios Constitutional

prin telegramă, telex ori telefax, pe actul de citare urmând să se facă

menţiune despre procedeul folosit, data şi ora comunicării;

cea de a doua etapă este una contencioasă, în care procedura

jurisdicţională prevăzută de Legea privind organizarea şi funcţionarea

Curţii Constituţionale se completează cu regulile procedurii civile, în

măsura în care legea organică a Curţii nu prevede o altă regulă specială,

potrivit principiului „specialia derogat generalibus”, sau regulile

procedurii civile sunt compatibile cu procedura în faţa Curţii;

compatibilitatea se stabileşte de Curte33. În contenciosul constituţional,

regulile procedurale privind suspendarea, întreruperea, stingerea

procesului sau recuzarea judecătorilor nu sunt aplicabile;

activitatea Curţii se desfăşoară cu respectarea unor principii procesuale

fundamentale: principiul publicităţii dezbaterilor, principiul dreptului la

apărare, principiul independenţei judecătorilor, principiul nemijlocirii,

principiul contradictorialităţii;

părţile din procesul de drept comun dobândesc calitate procesuală în

cadrul contenciosului constituţional privind controlul constituţionalităţii

prevederi legale ce face obiectul excepţiei; cel care a invocat excepţia

devine reclamant, iar Ministerul Public are calitatea procesuală de

participant; în cazul în care excepţia a fost invocată de către instanţa de

judecată, părţile îşi păstrează calitatea procesuală din procesul de drept

comun;

pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, cvorumul de

lucru în plen este de minim 6 judecători;

33 Decizia nr. 35/1997

Page 114: Drept Contencios Constitutional

o chestiune importantă o constituie administrarea probelor, dintre

mijloacele de probă din dreptul comun, cel mai des întâlnită fiind proba

prin înscrisuri;

accesul publicului este limitat la numărul de locuri din sala de şedinţă.

Secretarul general va lua măsuri pentru asigurarea accesului publicului în

sala de şedinţe. În scopul asigurării solemnităţii şedinţei, utilizarea în sala

de şedinţă a aparatelor ce permit înregistrarea, fixarea sau transmiterea

cuvântului ori a imaginii este admisă numai înainte de începerea

dezbaterilor şi cu autorizarea prealabilă a preşedintelui Curţii. Este

interzis ca în sala de şedinţă să se facă propagandă de orice fel, prin viu

grai ori prin afişe, pancarte sau alte materiale de acest gen, sub sancţiunea

evacuării din sală şi a sesizării organelor de poliţie, dacă preşedintele

Curţii apreciază că fapta are caracter grav;

în timpul şedinţelor publice judecătorii, magistraţii-asistenţi, procurorii şi

avocaţii poartă robă şi insignă;

după deschiderea dezbaterilor de către preşedintele Curţii, cauzele sunt

strigate, în ordinea stabilită prin lista de şedinţă, de către magistratul-

asistent. În fiecare cauză, dacă este cazul, magistratul-asistent face apelul

părţilor şi al celorlalte autorităţi sau persoane citate, după care referă

asupra modului în care s-a efectuat procedura de citare a persoanelor sau

a autorităţilor chemate la proces şi dacă s-au îndeplinit celelalte măsuri

dispuse de Curte, referă pe scurt asupra obiectului cauzei şi stadiului în

care se află judecata acesteia;

în cursul şedinţei publice, magistratul-asistent va consemna în registrul

de note, numerotat şi sigilat, numărul dosarului, susţinerile orale ale

părţilor şi ale procurorului, măsurile dispuse de Curte, precum şi toate

celelalte aspecte rezultând din desfăşurarea dezbaterilor. Pe baza

Page 115: Drept Contencios Constitutional

acestuia, magistratul-asistent va întocmi încheierea de dezbateri.

Registrul de note se păstrează în arhiva Curţii timp de 5 ani de la data

ultimelor note scrise;

după dezbaterea cauzei, Curtea se retrage pentru deliberare şi pronunţare.

În cazul în care Curtea rămâne în pronunţare, preşedintele anunţă

termenul stabilit pentru aceasta, termen care nu va depăşi, de regulă, 30

de zile. Deliberarea se face în sala de consiliu, în mod secret. Pronunţarea

se poate amâna dacă un judecător cere să se întrerupă deliberarea pentru

o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii şi

preşedintele sau cel puţin o treime dintre judecători consideră cererea

justificată. De asemenea, dacă în timpul deliberărilor se constată

necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, preşedintele Curţii

poate dispune redeschiderea dezbaterilor;

decizia se ia cu majoritatea absolută a membrilor Curţii.

63. Efectele deciziei Curţii cu privire la excepţia de

neconstituţionalitate

de la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile Curţii sunt obligatorii

pentru viitor şi opozabile “erga omnes” (nu doar inter partes litigantes);

prin Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 s-a introdus procedura

suspendării de drept pe o perioadă de 45 de zile de la data publicării

deciziei a dispoziţiilor declarate ca fiind neconstituţionale. Aşa cum s-a

subliniat în mai multe rânduri, în realitate, s-a menţinut soluţia din

Constituţia din 1991, termenul de 45 de zile neavând efecte în plan

juridic, deoarece obligativitatea constituţională a legiuitorului sau

Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederile neconstituţionale

cu dispoziţiile Constituţiei, se naşte de la data publicării deciziei Curţii,

Page 116: Drept Contencios Constitutional

aşa încât, suspendarea are numai un sens politic, prevederea

neconstituţională nemaifiind aplicabilă de la data publicării deciziei;

o lege declarată neconstituţională devine inaplicabilă, deşi formal-

juridic, ea rămâne în legislaţie până la modificarea sau abrogarea ei, ca

urmare a îndeplinirii de către legiuitor a obligaţiei constituţionale de a

pune de acord prevederea neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei;

este, deci, în sarcina legiuitorului faptul că norma juridică

neconstituţională, deşi nu este abrogată, devine inaplicabilă, adică i se

suprimă eficacitatea; de aceea, dacă, de exemplu, o lege fusese abrogată

printr-o altă lege sau ordonanţă, iar aceasta din urmă a fost declarată

neconstituţională, nu reintră în vigoare actul normativ iniţial, care fusese

abrogat prin decizia politică a legiuitorului, acestuia revenindu-i însă

obligaţia de a umple vidul legislativ rezultat ca urmare a deciziei Curţii

prin punerea de acord a dispoziţiilor neconstituţionale cu prevederile

Constituţiei;

în plan procesual, încetează suspendarea litigiului din faţa instanţei, care

va judeca ţinând cont de situaţia creată prin decizia Curţii;

în procesele penale, decizia prin care se prevede că dispoziţia penală a

fost declarată ca neconstituţională, are efecte similare unei abrogări;

decizia prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate este, de

asemenea, obligatorie, consolidând astfel prezumţia de constituţionalitate

a legii controlate.

Page 117: Drept Contencios Constitutional

II Excepţia de neconstituţionalitate invocată în faţa unei instanţe de

arbitraj comercial

64. Posibilitatea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa unei

instanţe de arbitraj comercial a fost introdusă prin Legea de revizuire a

Constituţiei din 2003.

Procedura este aceeaşi cu aceea invocată în faţa unei instanţe

judecătoreşti.

III. Excepţia de neconstituţionalitate invocată direct de către Avocatul

Poporului

65. Excepţia de neconstituţionalitate invocată direct de către Avocatul

Poporului nu are caracterul unei acţiuni prejudiciale, deoarece Avocatul

Poporului nu este parte în proces, ci a unei acţiuni directe, Avocatul

Poporului adresându-se direct Curţii, nu prin intermediul unei instanţe

judecătoreşti.

Excepţia are la bază experienţa acumulată de Avocatul Poporului în

apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a persoanelor în general.

Procedura este aceeaşi cu cea prezentată la excepţia de

neconstituţionalitate invocată e părţi sau de instanţa de judecată, din oficiu.

Page 118: Drept Contencios Constitutional

66. Comparaţie între controlul preventiv al legii şi excepţia de

neconstituţionalitate

Obiectul

comparaţiei Controlul preventiv al legii Controlul pe calea

excepţiei de neconstituţionalitate

A. ASEMĂNĂRI

scopul controlului - verificarea legitimităţii constituţionale a legii şi, în acest fel, garantarea supremaţiei Constituţiei sesizarea

- controlul se realizează la sesizare şi în limitele sesizării - sesizarea trebuie să fie scrisă şi motivată

prima fază la Curte

- are caracter pregătitor - fază scrisă, în care judecătorul raportor, prin intermediul preşedintelui Curţii, cere punctele de

vedere ale partenerilor Curţii şi adună informaţii de la diferite autorităţi - se finalizează cu raportul judecătorului numit pentru a-l întocmi

organul de jurisdicţie

- plenul Curţii Constituţionale

actul prin care se pronunţă Curtea

- decizie adoptată cu votul majorităţii judecătorilor

efectele deciziei - efectele deciziei sunt opozabile erga omnes şi se produc numai pentru viitor; - se constituie o obligaţie constituţională a legiuitorului de a pune de acord prevederea

neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei

B. DEOSEBIRI actul supus controlului

- legea înainte de promulgare - legea de ratificare a unui tratat sau acord

internaţional înainte de promulgare

- legea după intrarea ei în vigoare - legea de ratificare a tratatului sau acordului

internaţional a cărui neconstituţionalitate nu a fost constatată anterior

sesizarea - de către Preşedintele României, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii Camerelor, Avocatul Poporului 50 de deputaţi sau 25 de senatori - prin acţiune directă la Curte

- de către părţile din proces, instanţa din oficiu sau procuror, atunci când este parte în proces, pe cale de excepţie, ridicată în faţa instanţei

- actul de sesizare a Curţii este o încheiere, prin care instanţa îşi exprimă opinia asupra excepţiei invocate şi prin care procesul este suspendat de drept

- de către Avocatul Poporului, în mod direct când se poate

declanşa până la promulgarea legii de către Preşedintele Românei

- în orice fază procesuală judecătorească, până la obţinerea unei hotărâri definitive şi irevocabile

- oricând în cazul Avocatului Poporului modalitatea controlului

- abstract - anterior promulgării - preventiv

- concret - ulterior publicării - represiv (de la data publicării în Monitorul

Oficial, deciziile Curţii sunt obligatorii pentru viitor şi opozabile “erga omnes”, nu doar inter partes litigantes.

procedura controlului

- două faze la Curte: faza pregătitoare, scrisă, în care judecătorul raportor adună probe şi cea de a doua fază, în plenul Curţii, cu caracter

controlul cuprinde două etape: prima judecătorească şi a doua a contenciosului constituţional

Page 119: Drept Contencios Constitutional

deliberativ - şedinţa de judecată nu este publică,

desfăşurându-se numai în plen şi fără participanţi

prima etapă - instanţa este asociată la control prin

verificarea legalităţii excepţiei pe calea cauzelor de inadmisibilitate;

- încheierea de respingere poate fi atacată odată cu fondul;

- încheierea de sesizare poate fi atacată separat; - instanţa îşi exprimă opinia asupra excepţiei în

încheierea de sesizare; - procesul se suspendă până la data deciziei

Curţii a doua etapă cuprinde două faze: pregătitoare şi deliberativă în a doua fază la: - citarea părţilor şi a Ministerului Public este

obligatorie - şedinţa de judecată este publică şi procedura

este orală, cu citarea părţilor şi participarea Ministerului Public

cauzele de inadmisibilitate

- sesizarea nu este legală pentru motive cum ar fi neîntrunirea numărului de semnături sau semnarea sesizării de către parlamentarii celeilalte Camere

- o lege în vigoare nu poate fi controlată

nu pot face obiectul excepţiei: 1. legile abrogate 2. legile modificate dacă nu au preluat soluţia

legislativă atacată din legea anterioară modificării

3. sesizarea Curţii de către o altă autoritate decât cea judecătorească, arbitrală sau de către Avocatul Poporului

4. excepţiile irelevante 5. atacarea altui act normativ decât o lege sau o

ordonanţă 6. atacarea unei ordonanţe după aprobarea ei prin

lege 7. declanşarea unui proces numai pentru

invocarea excepţiei 8. atacarea interpretării legii de către autorităţile

judecătoreşti 9. tratatele sau acordurile internaţionale

controlate anterior promulgării 10. excepţia admisă nu poate fi reiterată - excepţia respinsă nu poate fi reiterată de

aceleaşi părţi şi pentru aceleaşi motive - excepţia respinsă poate fi reiterată de alte

părţi, dar pe temeiul altor motive, diferite faţă cele ce au justificat soluţia iniţială de respingere

11. legea anterioară Constituţiei sau legii de revizuire a Constituţiei este abrogată, în temeiul art.154 din Constituţie, în măsura în care vine în contradicţie cu o prevedere constituţională.

12. neîndeplinirea obligaţiei de motivare a excepţiei de neconstituţionalitate şi neindicarea unui temei constituţional al acesteia.

efectele deciziei • dacă Curtea respinge sesizarea: decizia se comunică Preşedintelui României în

- încetarea suspendării procesului de la data comunicării deciziei Curţii

Page 120: Drept Contencios Constitutional

vederea reluării procedurii de promulgare înăuntrul unui nou termen de cel mult 10 zile • dacă Curtea admite sesizarea: - se deschide de drept procedura

complementară de reexaminare a legii; în cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi pentru a asigura caracterul unitar al reglementării sau chiar poate respinge legea, mai ales dacă a fost declarată în întregime neconstituţională;

- dacă, ca urmare a reexaminării, neconstituţionalitatea nu a fost înlăturată, legea astfel adoptată în forma aprobată de Camera decizională, poate face obiectul unui nou control preventiv de neconstituţionalitate sau, după caz, a unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României.

• dacă Curtea respinge excepţia: - decizia publicată este obligatorie şi în consecinţă nici o autoritate nu poate refuza aplicarea legii controlate - neconstituţionalitatea legii controlate va mai putea fi invocată în viitor numai de către alte părţi şi pentru alte motive • dacă Curtea admite excepţia: - sancţiunea este inaplicabilitatea legii controlate ce îşi produce efectele juridice de la data publicării deciziei Curţii (termenul de 45 de zile în care dispoziţia neconstituţională este suspendată de drept are numai un sens politic) - în procesele penale, decizia prin care prevederea penală a fost constatată ca neconstituţională, are efecte similare unei abrogări

Page 121: Drept Contencios Constitutional

Capitolul VIII

CONTROLUL INIŢIATIVEI DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI

67. Potrivit art. 146 lit. a), controlul iniţiativei de revizuire a

Constituţiei se exercită din oficiu. Este singurul caz în care controlul are

caracter sistematic. Având ca obiect proiectele de lege sau propunerile

legislative pentru revizuirea Constituţiei, el are caracter preventiv şi abstract.

De aceea, este inadmisibilă - aşa cum s-a arătat pe parcursul acestui curs -

exercitarea controlului asupra legii de revizuire ca atare, după ratificarea ei

prin referendum de către corpul electoral; explicaţia este aceea că nici o altă

autoritate nu poate să cenzureze decizia corpului electoral, în calitatea sa de

putere originară.

67.1. Controlul exercitat de Curtea Constituţională în faza

prealabilă sesizării Parlamentului

Principalele caracteristici ale controlului iniţiativei pentru revizuirea

Constituţiei sunt următoarele:

a) se exercită din oficiu, înainte de sesizarea Parlamentului cu iniţiativa de

revizuire;

b) în faza prealabilă sesizării Parlamentului, în calitate de putere constituantă

derivată, are ca obiect proiectul de lege sau propunerea legislativă iniţială,

în forma elaborată de iniţiatori care, trebuie prezentată cu respectarea unor

cerinţe de tehnică legislativă, precum sistematizarea articolelor într-o

anumită ordine logică, ceea ce presupune avizul prealabil al Consiliului

Legislativ; deci avizul prealabil al Consiliului Legislativ este o condiţie de

legalitate pentru autosesizarea Curţii Constituţionale în vederea a exercitării

controlului;

Page 122: Drept Contencios Constitutional

c) constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor constituţionale pentru

declanşarea procedurii de revizuire, în lipsa cărora, Parlamentul nu poate

trece la modificarea Constituţiei. De aceea, o iniţiativă cu încălcarea acestor

condiţii este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare, fără a se trece la

dezbaterea şi adoptarea ei. Condiţiile pot fi împărţite în trei categorii:

1) condiţia rationae personae

- potrivit art. 150 din Constituţie, revizuirea poate fi iniţiată de Preşedintele

României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul

deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de 500.000 de cetăţeni cu drept

de vot, care trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţări, iar

în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti, trebuie să fie

înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;

- este necesar a se stabili dacă propunerea Preşedintelui României este

conformă cu cea a Guvernului, care nu poate avea sensul unui accept de

principiu ci, indiferent că este sau nu redactată sub forma unui proiect de

lege, trebuie, în substanţa sa, să privească întreg conţinutul proiectului

iniţiat de preşedinte;

- propunerea legislativă a parlamentarilor nu poate fi decât colectivă şi

distinctă, după cum sunt senatori sau deputaţi; deci nu este posibilă o

iniţiativă făcută împreună, condiţia de număr urmând a fi stabilită

separat, pentru fiecare dintre ei. Parlamentarii iniţiatori pot depune

propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei numai la Camera din

care fac parte. Particularitatea procesului de revizuire a Constituţiei din

2003 constă în faptul că, pe baza acordului politic prealabil şi a unei

hotărâri a Camerelor reunite, iniţiativa a fost elaborată de o comisie

comună a celor două Camere, iar propunerea legislativă de revizuire a

fost iniţiată de parlamentarii fiecărei Camere, urmând să fie dezbătută, pe

Page 123: Drept Contencios Constitutional

temeiul hotărârii susmenţionate, mai întâi în Camera Deputaţilor şi apoi

în Senat. Formula adoptată dovedeşte însuşirea propunerii legislative de

către un număr suficient de parlamentari din fiecare Cameră pentru ca

iniţiativa să fie în acord cu procedura de revizuire prevăzută în

Constituţie. Ordonarea adoptării iniţiativei mai întâi în una din Camere s-

a făcut în conformitate cu procedura legislativă parlamentară prevăzută

de Constituţie, fiind totodată justificată de necesitatea evitării unor

dezbateri paralele care ar fi fost de natură să creeze contradicţii şi

confuzii;

- iniţiativa populară privind revizuirea Constituţiei se verifică ca şi cea în

materie legislativă, cu particularitatea că, în ce priveşte

reprezentativitatea, ea trebuie să rezulte din condiţia de reprezentativitate

în corpul electoral şi de dispersie teritorială în baza art. 150 alin. 2 din

Constituţie.

2) condiţia rationae temporis

se referă la interdicţia revizuirii Constituţiei pe durata stării de asediu, stării

de urgenţă sau pe timp de război (art. 152 alin. 3 din Constituţie), ca şi pe

durata prelungirii mandatului Camerelor vechiului Parlament până la

întrunirea legală a noului Parlament (art. 63 alin. 4 din Constituţie).

3) condiţia rationae materiae

- verificarea privind limitele revizuirii Constituţiei se referă la respectarea

prevederilor alin. 1 şi 2 ale art. 152 (nucleul dur al Constituţiei), potrivit

cărora nu pot face obiectul revizuirii dispoziţiile privind caracterul

naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma

republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, pluralismul politic,

limba oficială sau dacă revizuirea ar avea ca rezultat suprimarea

Page 124: Drept Contencios Constitutional

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile

acestora;

- Controlul realizat de Curte vizează mai întâi îndeplinirea condiţiilor de

constituţionalitate externă, care în acest caz sunt cele enunţate la condiţia

rationae personae şi la condiţia rationae temporis. Dacă aceste condiţii

sunt îndeplinite, Curtea va trece şi la verificarea condiţiei rationae

materiae, în caz contrar respingând iniţiativa de revizuire a Constituţiei.

În acest fel este respectat principiul „forma distruge fondul”;

- decizia Curţii poate cuprinde şi unele propuneri şi sugestii care, însă, nu

sunt obligatorii pentru iniţiatori sau Camere, în calitate de Adunare

Constituantă derivată;

- controlul se exercită în termen de 10 zile; acest termen fiind unul de

procedură constituţională, depăşirea lui nu are ca semnificaţie

obstrucţionarea iniţiativei; termenul începe să curgă de la data actului

prin care se declanşează procedura, care este o încheiere de autosesizare a

plenului; întrucât avizul prealabil al Consiliului Legislativ este o condiţie

de legalitate a efectuării controlului, implicit este o condiţie de

admisibilitate pentru declanşarea procedurii prin încheierea

susmenţionată;

- decizia Curţii se pronunţă în plen cu votul a două treimi din judecătorii

Curţii Constituţionale, se publică în Monitorul Oficial şi se comunică

autorilor iniţiativei, întrucât proiectul de lege sau propunerea legislativă

pentru modificarea Constituţiei pot fi prezentate Parlamentului numai

însoţite de decizia Curţii. De regulă, propunerea de revizuire se prezintă

Parlamentului spre adoptare după punerea sa de acord cu decizia Curţii

Constituţionale.

Page 125: Drept Contencios Constitutional

67.2. Controlul exercitat de Curtea Constituţională în faza

ulterioară adoptării legii de revizuire de către Camerele

Parlamentului, dar înainte de a fi supusă referendumului

Potrivit articolului 23 din Legea Curţii Constituţionale, republicată, în

termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea

Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia.

Procedura controlului este aceeaşi cu cea din faza prealabilă sesizării

Parlamentului. Curtea verifică dacă au fost respectate condiţiile rationae

personae, temporis şi materiae. Decizia prin care se constată că nu au

fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se

trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de

revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii

Constituţionale.

Parlamentul trebuie să se pronunţa numai cu privire la aspectele

semnalate de Curte ca fiind neconstituţionale şi la dispoziţiile legate

indisolubil de acestea, neputând extinde dezbaterile şi la alte aspecte.

În concluzie, rolul Curţii Constituţionale nu este acela de a împiedica

iniţiativele de revizuire, ci de a asigura că ele se exercită cu respectarea

regimului constituţional al revizuirii Constituţiei.

Page 126: Drept Contencios Constitutional

Capitolul IX

CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII PARTIDELOR

POLITICE

68. Potrivit art. 146 lit k din Constituţie, Curtea Constituţională

hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui

partid politic. Cu toate că şi această formă de control face parte din sfera

controlului de constituţionalitate, există o serie de trăsături care îl deosebesc

de controlul de constituţionalitate a legii. Astfel, prin controlul de

constituţionalitate a legii nu se soluţionează un conflict de interese

particulare; acest control, ca şi legea însăşi, are un caracter general, priveşte

întreaga comunitate naţională, în timp ce controlul constituţionalităţii

partidului politic priveşte interesele de grup ale partidului respectiv, nu în

sensul că nu ar interesa comunitatea naţională, ci în sensul că nemijlocit

priveşte partidul în cauză, a cărui existenţă este negată prin contestaţia

formulată împotriva sa. De aceea, contenciosul privind partidul politic este

similar cu cel din faţa unei instanţe de judecată, de care se deosebeşte prin

anumite trăsături ce rezultă din caracterul său constituţional.

Aceste caracteristici sunt următoarele:

- contestaţia având ca obiect constituţionalitatea unui partid politic poate fi

formulată numai de preşedintele uneia din Camerele Parlamentului, pe

baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi

sau de către Guvern; cu alte cuvinte contestaţia, care trebuie motivată şi

însoţită de dovezile pe care se întemeiază, sub sancţiunea nulităţii, poate

fi formulată numai de componentele principale ale procesului de

guvernare: majoritatea parlamentară şi Guvern, fiind o măsură restrictivă

Page 127: Drept Contencios Constitutional

faţă de dreptul comun, potrivit căruia un alt tip de litigiu legat de

activitatea partidului, cum ar fi în legătură cu legalitatea înregistrării sale,

poate fi declanşat de orice persoană care dovedeşte un interes legitim;

- neconstituţionalitatea partidului poate fi pronunţată numai în cazurile

prevăzute de art. 40 alin. 2 din Constituţie, potrivit cărora sunt

neconstituţionale partidele care, prin scopurile ori activitatea lor,

militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept

ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României; această

circumstanţiere este mai restrictivă faţă de cea prevăzută în art. 8 alin. 2

din Constituţie care impune partidelor obligaţia să-şi desfăşoare

activitatea în condiţiile legii şi să respecte suveranitatea naţională,

integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei;

îndeosebi, referirea la principiile democraţiei este mai cuprinzătoare

decât art. 40 alin. 2, care din sfera acestor principii, a selectat numai

pluralismul politic şi principiile statului de drept; deci pentru orice altă

încălcare decât cele ce intră în sfera art. 40 alin. 2, sancţiunea nu fi poate

neconstituţionalitatea partidului ci alta, specifică ilegalităţii faptei sale;

- ca şi la controlul constituţionalităţii legii, faza judecăţii este precedată de

o fază preliminară, pregătitoare şi scrisă, în care activitatea este condusă

de un judecător raportor, desemnat de preşedintele Curţii; judecătorul

raportor este obligat să comunice contestaţia atât partidului cât şi

Ministerului Public, precizând şi data până la care se poate depune un

memoriu în apărare, însoţit de dovezile corespunzătoare; pe baza

contestaţiei, a dovezilor primite, a memoriului primit în apărare şi a

oricăror alte documente şi informaţii cerute, judecătorul raportor va

întocmi un raport, iar preşedintele Curţii va stabili termenul de judecată şi

va dispune citarea părţilor.

Page 128: Drept Contencios Constitutional

Caracterul restrictiv al celor ce pot formula contestaţia, cât şi a motivelor

de neconstituţionalitate, dovedeşte că, în realitate, competenţa Curţii are

caracterul unei jurisdicţii speciale, de protecţie, pentru a evita alterarea luptei

politice a partidelor pentru putere, prin şicane judiciare, subminând

principiul libertăţii de asociere politică, ce stă la baza pluralismului în acest

domeniu. Astfel se explică şi faptul că deşi art. 40 alin. 2 din Constituţie se

referă la "partide şi alte organizaţii", competenţa Curţii este limitată numai la

partide, ţinând seama de rolul lor constituţional prevăzut de art. 8 alin. 2 din

Constituţie, celelalte organizaţii intrând sub tăişul represiunii de drept

comun.

Procedura de judecată a contestaţiei este aceea a unui proces obişnuit,

cu următoarele particularităţi:

- părţile sunt Camera Parlamentului ce a formulat contestaţia, ce poate fi

reprezentată de persoana desemnată de Cameră în acest scop sau

Guvernul, ce poate fi reprezentat de Ministerul Justiţiei, precum şi

partidul politic, ce poate fi reprezentat de un avocat cu dreptul de a pleda

în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de persoana din conducerea

partidului care, potrivit statutului, îl reprezintă în relaţiile cu terţii;

- procesul are loc cu participarea Ministerului Public;

- părţile şi Ministerul Public se citează; ordinea dezbaterilor este aceea de

drept comun, iar judecata are loc pe baza raportului prezentat de

judecătorul raportor şi a probelor administrate;

- contestaţia se judecă de plenul Curţii, iar şedinţa este condusă de

preşedintele Curţii;

- decizia, pronunţată cu votul majorităţii judecătorilor, este definitivă şi se

publică în Monitorul Oficial, iar în caz de admitere a contestaţiei, ea se

comunică autorităţii judecătoreşti la care partidul a fost înregistrat, pentru

Page 129: Drept Contencios Constitutional

radierea acestuia din evidenţele partidelor legal constituite; rezultă, deci,

că în această ipoteză, decizia are efecte constitutive.

Page 130: Drept Contencios Constitutional

Capitolul X

CONTROLUL CRITERIILOR CONSTITUŢIONALE PENTRU

ÎNDEPLINIREA FUNCŢIEI DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI

69. Trei categorii de atribuţii ale Curţii Constituţionale, prevăzute de art.

146, lit. f-h din Constituţie, privesc nemijlocit exercitarea funcţiei de

Preşedinte al României şi anume:

- controlul respectării procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi

confirmarea rezultatelor sufragiului;

- constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în

exercitarea funcţiei prezidenţiale;

- avizarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.

Rezultă, deci, că rolul Curţii Constituţionale de asigurare a supremaţiei

Constituţiei este specializat, în ce priveşte funcţia preşedinţială, la controlul

îndeplinirii condiţiilor de alegere, la înlocuirea temporară şi la suspendarea

din funcţiei a Preşedintelui. În aceste limite, Curtea este garantul

constituţionalităţii învestirii cu funcţia de Preşedinte al României (faptul că

referendumul pentru demiterea Preşedintelui este tot sub controlul Curţii,

este un aspect legat de referendum, nu de funcţia prezidenţială).

A. Funcţia de judecător electoral a Curţii cu privire la alegerea

Preşedintelui României

70. Potrivit art. 37 din Legea organică a Curţii Constituţionale, aceasta

veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi

confirmă rezultatele sufragiului în condiţiile prevăzute de legea pentru alegerea

Preşedintelui României. Această normă de trimitere consacră statutul de judecător

Page 131: Drept Contencios Constitutional

electoral al Curţii în alegerile prezidenţiale. În virtutea funcţiei de judecător

electoral, Curtea veghează la îndeplinirea operaţiunilor tehnico-materiale şi

juridice specifice procedurii electorale, asigură soluţionarea contenciosului

constituţional rezultat din incidentele ce pot apare în cadrul alegerilor, confirmă şi

prezintă în Parlament rezultatele sufragiului.

Un exemplar al propunerii de candidatură la funcţia de Preşedinte al

României se înregistrează şi la Curtea Constituţională.

Contenciosul Constituţional constă din trei categorii de litigii:

contestarea înregistrării sau neînregistrării candidaturii, contestarea modului

de soluţionare a unui incident legat de campania electorală; contestarea

alegerilor.

a) Până la 20 de zile înainte de data alegerilor, candidatul, partidele politice

sau cetăţenii pot contestata la Biroului Electoral Central înregistrarea sau

neînregistrarea candidaturii. Biroul Electoral Central o va înainta Curţii, împreună

cu dosarul candidaturii, în termen de 24 de ore, iar aceasta este obligată să o

soluţioneze în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Contestarea candidaturii are ca obiect controlul îndeplinirii condiţiilor legale

de înregistrare sau neînregistrarea acesteia, prevăzute de legea electorală sau

dispoziţiile constituţionale aplicabile.

Contestaţia poate fi formulată numai de subiecţii competiţiei electorale

(candidaţi, partide politice, cetăţeni, cu excluderea autorităţilor publice şi evident, a

străinilor şi apatrizilor), se poate exercita numai în termenul de 20 de zile până la

data alegerilor şi poate fi prezentată numai în scris şi motivat, la Biroul Electoral

Central. Întrucât legea nu invalidează contestaţia pentru faptul depunerii ei direct la

Curtea Constituţională, se admite că ea este declanşatoare de efecte juridice şi într-

o asemenea situaţie, de excepţie.

Page 132: Drept Contencios Constitutional

Posibilitatea oricărui cetăţean de a declanşa controlul atribuie actului

sesizării caracterul unei "acţiuni populare", în consonanţă cu caracterul democratic

al sufragiului.

b) În legătură cu campania electorală se pot depune plângeri sub motivul

împiedicării unui partid sau candidat de a-şi efectua propaganda în condiţiile legii

electorale. Subiecţii unei astfel de contestaţii nu pot fi decât partidul sau candidatul

împiedicat să-şi facă propaganda, nu cetăţenii sau organizaţiile care sprijină

candidatul respectiv, din moment ce nici el şi nici partidul care l-a propus nu se

plâng. Contestaţiile se soluţionează de Curte în 3 zile de la înregistrare.

c) Contestarea alegerilor se poate face numai printr-o cerere de anulare

formulată de partide sau de candidaţi şi numai dacă:

- votarea sau stabilirea rezultatelor votării a avut loc prin fraudă, adică prin

încălcarea cu intenţie a condiţiilor legale de exercitare a dreptului de vot

ori privind stabilirea rezultatului votării;

- frauda să nu îi fie imputabilă, chiar parţial, însuşi contestatorului,

deoarece nimeni nu poate invoca propria culpă;

- cererea de anulare să fie depusă la Curte în cel mult 3 zile de la

închiderea votării, în scris, motivat şi însoţită de dovezile pe care se

sprijină.

Elementul central pentru anularea alegerilor este frauda electorală

care, pentru a conduce la acest rezultat trebuie să fie caracteristică, adică

numai privind votarea şi stabilirea rezultatelor votării, calificată, în sensul de

a modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor la al doilea tur de

scrutin.

Condiţiile restrictive ale cererii de anulare au ca scop evitarea

destabilizării alegerilor şi a sancţionării cetăţenilor ce au votat onest, de către

o minoritate nesemnificativă.

Page 133: Drept Contencios Constitutional

Din cele arătate, rezultă că, contenciosul electoral privind alegerile

prezidenţiale are un caracter specializat şi se evidenţiază prin următoarele

trăsături specifice:

- are loc numai în faţa Curţii Constituţionale, în calitate de judecător

electoral, potrivit unei proceduri derogatorii, sub unele aspecte, de la

dreptul comun;

- se exercită numai la sesizare, deci în vederea soluţionării unui conflict de

interese legat de aplicarea procedurii legale pentru desfăşurarea alegerilor;

- disciplina alegerilor, ca urmare a caracterului de drept public al

procedurii electorale, impune ca termenele pentru formularea

contestaţiilor să fie de decădere, neputând fi nici întrerupte, nici

suspendate: 20 de zile înainte de data alegerilor în ce priveşte

candidaturile, sfârşitul campaniei electorale referitor la incidentele

produse în desfăşurarea acesteia, 3 zile de la data scrutinului în ce priveşte

anularea alegerilor; calculul acestor termene este pe zile pline,

considerându-se atât ziua în care încep cât şi aceea în care se sfârşesc,

chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare;

- procedura în faţa Curţii are caracter de urgenţă: 48 de ore în cazul

contestaţiilor privind propaganda electorală, până la data aducerii la

cunoştinţă a rezultatului alegerilor în ce priveşte cererea de anulare a

acestora;

- ţinând seama de urgenţă, judecata se face fără citarea părţilor potrivit

regulilor procedurale ale ordonanţei prezidenţiale; în toate cazurile, având

în vedere rolul constituţional al Ministerului Public, judecata se face cu

participarea reprezentantului acestuia;

- soluţionarea litigiului se face printr-o hotărâre, adoptată de plen cu votul

majorităţii judecătorilor Curţii;

Page 134: Drept Contencios Constitutional

- hotărârea Curţii este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial; efectele

hotărârii diferă în funcţie de obiectul contestaţiei: infirmarea refuzului

Biroului Electoral Central de a înscrie candidatura prezentată sau radierea

candidaturii înscrise; confirmarea măsurii luate de Biroul electoral de

circumscripţie pentru soluţionarea plângerii ce i-a fost adresată în legătură

cu obstrucţionarea propagandei electorale sau, dimpotrivă, infirmarea

acestei măsuri şi luarea alteia corespunzătoare; anularea alegerilor în una

sau mai multe secţii de votare ori în una sau mai multe circumscripţii

electorale şi modificarea corespunzătoare a rezultatelor şi semnificaţiei

alegerilor.

Alte categorii de litigii specifice procesului electoral, cum ar fi

contestaţiile privind listele de alegători, formarea birourilor electorale,

operaţiile de votare etc. se soluţionează de instanţele şi autorităţile electorale

prevăzute de lege.

Confirmarea rezultatelor scrutinului prezidenţial se face pe baza

dosarului întocmit de Biroul Electoral Central şi cuprinde două operaţiuni

distincte, dar legate şi succesive: constatarea rezultatelor şi, dacă e cazul,

precizarea candidaţilor între care va avea loc cel de al doilea tur de scrutin şi

a datei alegerilor; validarea alegerii candidatului care la primul tur de scrutin

a obţinut votul majorităţii absolute a corpului electoral sau, la al doilea tur de

scrutin, cele mai multe voturi valabil exprimate. Fiecare din aceste

operaţiuni de confirmare a rezultatului alegerilor se face de plenul Curţii

printr-o hotărâre. Hotărârea de validare se prezintă în Parlament, în şedinţa

Camerelor reunite pentru depunerea jurământului noului preşedinte ales.

Page 135: Drept Contencios Constitutional

B. Constatarea împrejurărilor ce justifică interimatul funcţiei

de Preşedinte al României

71. Dacă funcţia de Preşedinte al României devine vacantă ori dacă

preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitatea

temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de

preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Vacanţa funcţiei de preşedinte intervine – conform alin. 1 al art. 97

din Constituţie – în caz de demisie, de demitere din funcţie (care se face

numai prin referendum), de imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor

sau de deces, ori, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a

Preşedintelui pentru înaltă trădare.

Curtea constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul

numai la sesizare şi anume:

- la sesizarea preşedintelui care a condus şedinţele comune ale Camerelor

Parlamentului prin care s-a cerut suspendarea din funcţie a Preşedintelui

României, dacă împrejurarea ce ar putea justifica interimatul este

hotărârea de suspendare sau acuzarea Preşedintelui pentru înaltă trădare;

- la sesizarea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a

preşedintelui interimar care exercită atribuţiile Preşedintelui României în

perioada cât acesta este suspendat din funcţie, dacă împrejurarea ce

justifică interimatul este vacanţa funcţiei;

- la sesizarea făcută de însuşi Preşedintele României sau de preşedintele

uneia dintre Camerele Parlamentului, în cazul în care împrejurarea ce

justifică interimatul este imposibilitatea temporară a Preşedintelui

României de a-şi exercita atribuţiile.

Page 136: Drept Contencios Constitutional

Sesizarea pentru constatarea împrejurărilor care justifică interimatul

funcţiei de Preşedinte al României trebuie însoţită de dovezile necesare, iar

constatarea acestor împrejurări se face de plenul Curţii, printr-o hotărâre

adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.

Interimatul funcţiei preşedinţiale este organizat direct de Constituţie,

iar constatarea împrejurărilor care justifică interimatul este o problemă

exclusiv juridică, cu caracter obiectiv şi nu de apreciere politică, care,

tocmai de aceea, nu poate fi de competenţa unei autorităţi esenţialmente

politice, cum este Parlamentul şi intră doar în atribuţiile Curţi

Constituţionale. Menirea Curţii este de a constata şi certifica existenţa

acestor împrejurări, curmând astfel orice contestaţie posibilă, iar de la data

emiterii hotărârii, intervine interimatul.

C. Avizarea propunerii de suspendare din funcţie a

Preşedintelui României

72. Răspunderea Preşedintelui României poate fi de natură exclusiv

politică sau de natură juridică, în funcţie de faptele sale.

Pentru a interveni demiterea Preşedintelui României – ca sancţiune a

răspunderii politice – trebuie ca, mai întâi să se procedeze la suspendarea din

funcţie a Preşedintelui (demiterea se face de către corpul electoral prin

referendum organizat în acest scop). Suspendarea nu este o formă a

răspunderii politice, ci o procedură premergătoare, obligatorie, pentru o

eventuală sancţionare a Preşedintelui, deoarece Preşedintele României nu

răspunde politic în faţa Parlamentului, ci a corpului electoral, fiind ales prin

vot direct, universal, egal, secret şi liber exprimat. Suspendarea din funcţie

de către Parlament poate fi infirmată de corpul electoral prin referendum. De

asemenea, demiterea Preşedintelui se face tot de către corpul electoral.

Page 137: Drept Contencios Constitutional

Potrivit art. 95 din Constituţie, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin

care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi

suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună,

cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, la propunerea a cel puţin o

treime din numărul parlamentarilor şi după consultarea Curţii

Constituţionale. Opinia Curţii se exprimă printr-un aviz, emis în temeiul art.

146 lit. h din Constituţie.

Parlamentul trebuie să ceară avizul, iar Curtea Constituţională este

obligată să-l dea, dar fiind doar un aviz consultativ, conţinutul său nu obligă

Parlamentul, în calitatea sa de organ chemat să decidă asupra suspendării.

Sesizarea Curţii pentru emiterea avizului se face de către preşedintele

care a condus şedinţa comună a Camerelor reunite, prin trimiterea propunerii

de suspendare împreună cu dovezile pe care se întemeiază.

Şi în acest caz procedura cuprinde două etape: prima prealabilă şi

pregătitoare, încheindu-se cu raportul prezentat de judecătorul raportor, a

doua cu caracter deliberativ, în plenul judecătorilor.

Preşedintele României trebuie încunonştiinţat când vor avea loc

dezbaterile în plen, spre a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se

impută.

Avizul se emite de plenul Curţii, cu votul majorităţii judecătorilor, pe

baza propunerii de suspendare, a raportului întocmit judecătorul raportor, a

dovezilor şi investigaţiilor făcute şi, dacă e cazul, a explicaţiilor date de

Preşedintele României.

După adoptare, avizul se publică în Monitorul Oficial şi se comunică

preşedinţilor celor două Camere, spre a fi adus la cunoştinţă parlamentarilor,

precum şi Preşedintelui României.

Page 138: Drept Contencios Constitutional

În ce priveşte răspunderea exclusiv juridică a Preşedintelui României,

ea intervine în caz de înaltă trădare, potrivit art. 96 din Constituţie, fără însă

a intra în nici un fel în competenţa Curţii Constituţionale, deoarece, în acest

caz, demiterea este exclusiv pe cale judecătorească, prin decizia de

condamnare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Page 139: Drept Contencios Constitutional

Capitolul XI

CONTROLUL REFERENDUMULUI ŞI A INIŢIATIVEI POPULARE

Democraţia semi-directă se caracterizează prin procedee ce permit

corpului electoral să participe nemijlocit, în anumite limite şi forme, la

exercitarea puterii care permanent se exercită prin autorităţi reprezentative.

În regimul constituţional din ţara noastră, aceste modalităţi sunt

referendumul şi iniţiativa legislativă populară.

A. Controlul organizării şi desfăşurării referendumului

73. Referendumul este reglementat în Constituţie şi în Legea organică

nr. 3/2000.

Referendumul naţional cunoaşte următoarele modalităţi:

a) constituţional, pentru aprobarea unei legi de revizuire a Constituţiei

adoptate de Parlament (art. 151 alin. 3 din Constituţie);

b) consultativ, prin care Preşedintele României, după consultarea

Parlamentului poate cere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la

probleme de interes naţional (art. 90 din Constituţie);

c) pentru demiterea Preşedintelui României (art. 95 alin. 3 din

Constituţie).

În condiţiile Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,

se poate organiza şi desfăşura şi un referendum local asupra unor probleme

de interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale.

În cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la

mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o

Page 140: Drept Contencios Constitutional

problemă de interes local, pe buletine de vot separate. Situaţiile care, potrivit art.

152 din Constituţie (nucleul dur al Constituţiei), nu pot fi supuse revizuirii nu pot

face obiectul referendumului.

Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit

vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a

alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin

hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale, iar

referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din

numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului au loc în circumscripţiile

electorale şi la secţiile de votare, organizate potrivit prevederilor Legii pentru

alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv ale Legii privind alegerile

locale, republicată, cu modificările ulterioare, pe baza copiilor de pe listele

electorale permanente, a listelor electorale speciale şi a celorlalte liste electorale

prevăzute de lege.

Campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţa publică a

datei referendumului şi se încheie cu o zi înainte de data acestuia. În campania

pentru referendum partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile

în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin

mijloace de informare în masă.

Măsurile tehnico-organizatorice privitoare la referendumul naţional se

stabilesc de Guvernul României în termen de 10 zile de la data la care a fost

anunţat referendumul.

a) Referendumul privind revizuirea Constituţiei

Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute

la art. 150 şi 151 din Constituţie, iar organizarea şi desfăşurarea referendumului,

precum şi rezultatul acestuia, sunt obligatorii şi se stabilesc prin lege.

Page 141: Drept Contencios Constitutional

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA”

sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu

legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?”

Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor

valabil exprimate pe întreaga ţară.

b) Referendumul privind demiterea Preşedintelui României

este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului, în condiţiile

prevăzute la art. 95 din Constituţie.

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA”

sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu

demiterea Preşedintelui României ?”

Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea

voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

c) Referendumul cu privire la probleme de interes naţional

Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului

să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se

stabilesc de Preşedintele României, prin decret, iar punctul de vedere al

Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să

fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu

votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Sunt considerate probleme de interes naţional:

adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării;

adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

regimul general al proprietăţii publice şi private;

Page 142: Drept Contencios Constitutional

organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul

general privind autonomia locală;

organizarea generală a învăţământului;

structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea

forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată

nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

regimul general al cultelor.

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei

supuse referendumului, iar decizia se ia cu majoritatea voturilor valabil exprimate

la nivelul ţării.

Biroul Electoral Central veghează la reactualizarea listelor electorale

permanente, la întocmirea copiilor de pe acestea şi la transmiterea lor la birourile

electorale ale secţiilor de votare; supraveghează corecta desfăşurare a

referendumului; soluţionează contestaţiile care îi sunt adresate, cu excepţia celor

care sunt date în competenţa altor birouri electorale sau a instanţelor judecătoreşti.

În cazul în care constată o fraudă electorală la o secţie de votare sau într-o

circumscripţie electorală, Biroul Electoral Central dispune anularea rezultatelor

referendumului în cadrul acelei secţii de votare sau, după caz, în cadrul

circumscripţiei electorale respective.

Rezultatele centralizate la nivel naţional de către Biroul Electoral Central,

cuprinzând numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe

buletinul de vot şi numărul voturilor nule, se înaintează, cu pază militară, la Curtea

Constituţională, în termen de 24 de ore de la încheierea centralizării.

Rolul Curţii Constituţionale este garantarea supremaţiei Constituţiei. În acest

sens, Curtea prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii

Page 143: Drept Contencios Constitutional

privind organizarea şi desfăşurarea referendumului la nivel naţional şi confirmă

rezultatele acestuia, fiind garantul exercitării de către corpul electoral a acestor

prerogative.

Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiterii din funcţie a

Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor

referendumului.

Curtea Constituţională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial

al României, Partea I, şi în presă.

B. Controlul privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

74. Ca tehnică a democraţiei semi – directe, iniţiativa populară, constă în

exercitarea iniţiativei legislative de către un segment semnificativ a corpului

electoral (de principiu, iniţiativa legislativă, adică sesizarea având ca efect

declanşarea competenţei legislative a Parlamentului, se exercită de Guvern,

parlamentari şi direct de corpul electoral pe calea iniţiativei populare).

Potrivit articolului 74 din Constituţie, iniţiativa populară poate aparţine unui

număr de 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, proveniţi din cel puţin un sfert din

judeţele ţării, dacă în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti sunt cel

puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Dacă iniţiativa priveşte o

lege constituţională, pragurile de reprezentativitate sunt: 500.000 de cetăţeni cu

drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, câte

20.000 în fiecare din aceste judeţe.

În jurisprudenţa Curţii s-a statuat că cele două praguri de reprezentativitate

trebuie simultan realizate, dar sunt diferite: primul se referă la întreg corpul

electoral cu condiţia ca numărul celor ce sprijină propunerea legislativă să provină

Page 144: Drept Contencios Constitutional

din cel puţin un sfert sau după caz, jumătate, din judeţele ţării şi municipiul

Bucureşti, iar al doilea priveşte judeţele respective (astfel, de exemplu, un sfert din

judeţe fiind 11, iar pragul de 5.000 de semnături în fiecare, se totalizează 55.000,

diferenţa până la 100.000 putându-se regăsi în restul corpului electoral, chiar dacă

în nici unul din judeţele rămase semnăturile nu totalizează 5.000 de cetăţeni cu

drept de vot).

Nu pot face obiectul acestei iniţiative problemele fiscale, cele cu caracter

internaţional, amnistia şi graţierea.

Iniţiativa legislativă a cetăţenilor se exercită printr-o propunere legislativă

întocmită în temeiul art. 74 din Constituţie în domeniul legilor organice sau

ordinare, iar în temeiul art. 150 din Constituţie în domeniul legilor constituţionale.

Promovarea iniţiativei legislative a cetăţenilor se asigură de către un comitet

de iniţiativă alcătuit din cel puţin 10 cetăţeni cu drept de vot.

Iniţiativa legislativă populară este un drept constituţional mai ales în favoarea

opoziţiei extraparlamentare. De aceea, nu pot face parte din comitetul de iniţiativă

persoanele alese în funcţie prin vot universal, membrii Guvernului, persoanele

numite în funcţie de primul-ministru sau care nu pot face parte, potrivit legii, din

partide politice.

Responsabilitatea pentru redactarea propunerii legislative a cetăţenilor revine

comitetului de iniţiativă, care trebuie să asigure formularea acesteia în formele

cerute pentru un proiect de lege şi să o motiveze printr-o expunere de motive

semnată de toţi membrii comitetului de iniţiativă.

Componenţa comitetului de iniţiativă se aduce la cunoştinţă, împreună cu

propunerea legislativă care face obiectul iniţiativei, prin publicare în Monitorul

Oficial al României, Partea I. Comitetul de iniţiativă trebuie să asigure

înregistrarea propunerii legislative la una dintre Camerele Parlamentului, în funcţie

Page 145: Drept Contencios Constitutional

de obiectul legii respective. În vederea publicării, propunerea legislativă se

avizează, în prealabil, de Consiliul Legislativ.

Promovarea propunerii legislative publicate se face pe baza adeziunii

cetăţenilor, prin semnarea de către aceştia a listelor de susţinători.

Listele de susţinători, atestate de către primarul localităţii respective, precum

şi dosarele se întocmesc în două exemplare originale care se păstrează unul la

Curtea Constituţională şi unul la Parlament.

Obiectul verificării, din oficiu sau pe baza sesizării preşedintelui Camerei

Parlamentului la care s-a înregistrat iniţiativa, realizate de Curtea Constituţională îl

formează: caracterul constituţional al propunerii legislative, îndeplinirea condiţiilor

privitoare la publicarea acesteia şi la atestarea listei de susţinători, întrunirea

numărului minim de susţinători, precum şi respectarea dispersiei teritoriale a

acestora pentru a fi întrunită reprezentativitatea.

Primind sesizarea, preşedintele Curţii Constituţionale va desemna un

judecător ca raportor şi va stabili termenul pentru întrunirea judecătorilor, în

vederea verificării iniţiativei. Curtea Constituţională se pronunţă, prin hotărâre, în

termen de 30 de zile de la sesizare asupra propunerii legislative, iar hotărârea se

comunică preşedintelui Camerei Parlamentului care a sesizat-o şi se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I.

Hotărârea de verificare a îndeplinirii condiţiilor pentru exercitarea

iniţiativei populare are efecte constitutive întrucât, în temeiul ei, se

declanşează procedura legislativă parlamentară.

Page 146: Drept Contencios Constitutional

Capitolul XII

EFECTELE DECIZIILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN

CONTROLUL DE CONSTITUŢIONALITATE A LEGII

75. Caracteristicile generale ale efectele deciziilor

Ceea ce caracterizează deciziile Curţii nu este autoritatea de lucru judecat

ci obligativitatea şi opozabilitatea „erga omnes” a efectelor deciziei.

Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile Curţii sunt obligatorii pentru

viitor, de la data publicării şi, deci, nu au efecte retroactive. Obligativitatea

deciziilor depinde, însă, de efectele lor. Numai în acest sens deciziile Curţii

sunt obligatorii. În fond, ceea ce este obligatoriu sunt aceste efecte. Ori

efectele sunt diferite, în funcţie de situaţia de neconstituţionalitate şi

controlul corespunzător efectuat.

A. Efectele deciziilor în cazul sesizării Curţii Constituţionale

I. Efectele deciziilor de admitere a sesizării

76. Clasificarea se referă la efectele deciziilor de admitere a sesizării prin

care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederii invocate în sesizare. Ceea

ce este comun, indiferent de caracterul preventiv sau ulterior al sesizării, este

constituirea obligaţiei constituţionale a legiuitorului sau guvernului, după

caz, de a pune de acord prevederea neconstituţională cu dispoziţiile

Constituţiei.

Page 147: Drept Contencios Constitutional

76.1. La controlul preventiv al constituţionalităţii legilor

sesizarea are ca efect întreruperea procedurii de promulgare;

decizia de infirmare a legitimităţii constituţionale a legii, prin care

sesizarea de neconstituţionalitate a fost parţial sau total acceptată, este

opozabilă „erga omnes” şi are ca efect deschiderea de drept a procedurii

complementare de reexaminare a legii, legiuitorul având obligaţia

constituţională de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale

cu dispoziţiile Constituţiei, fără să existe un termen în care să facă acest

lucru; în cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte

prevederi pentru a asigura caracterul unitar al reglementării sau chiar

poate respinge legea, mai ales dacă a fost declarată în întregime

neconstituţională; dacă, ca urmare a reexaminării, neconstituţionalitatea

nu a fost înlăturată, legea astfel adoptată în forma aprobată de Camera

decizională, poate face obiectul unui nou control anterior de

constituţionalitate sau, după caz, a unei cereri de reexaminare formulate

de Preşedintele României;

regulile susmenţionate se aplică şi în ceea ce priveşte o lege de ratificare

a unui tratat sau acord internaţional.

76.2. La controlul preventiv al constituţionalităţii tratatelor sau altor

acorduri internaţionale înainte de adoptarea legii de ratificare

sesizarea Curţii întrerupe procedura parlamentară, altminteri existând

riscul ratificării unui tratat sau acord internaţional neconstituţional, ceea

ce inevitabil ar însemna împiedicarea promulgării legii de ratificare;

aşa cum s-a mai arătat, pentru neconstituţionalitatea totală sau parţială a

tratatului sau acordului internaţional, există mai multe variante de

soluţionare a problemei:

Page 148: Drept Contencios Constitutional

fie tratatul sau acordul internaţional nu mai pot fi ratificate fără

revizuirea prealabilă a normei constituţionale în temeiul căreia s-a

constat neconstituţionalitatea,

fie tratatul sau acordul internaţional trebuie renegociat, pentru a se

înlătura prevederea neconstituţională;

fie, dacă tratatul sau acordul respectiv o permit, acesta va fi ratificat,

dar cu formularea unei rezerve privind aplicarea prevederilor sau,

după caz, a prevederii neconstituţionale.

76.3. La controlul regulamentelor parlamentare decizia de infirmare a

legitimităţii constituţionale a unei prevederi regulamentare, prin care

sesizarea de neconstituţionalitate a fost parţial sau total acceptată, are

caracter obligatoriu şi are ca efect inaplicabilitatea acelei prevederi şi

naşterea obligaţiei constituţionale a Camerei sau Camerelor reunite, după

caz, de a pune de acord prevederea regulamentară neconstituţională cu

dispoziţiile Constituţiei. Deşi prevederea regulamentară este suspendată timp

de 45 de zile de la publicarea deciziei, încălcarea obligaţiei susmenţionate nu

are ca urmare repunerea în vigoare a prevederii regulamentare

neconstituţionale după expirarea termenului de suspendare, deoarece, din

punct de vedere juridic, efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt

opozabile „erga omnes” de la publicare şi, aşa cum s-a arătat în mai multe

rânduri, termenul de suspendare are numai un sens politic.

76.4. La controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor

Guvernului pe cale excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa

unei instanţe judecătoreşti principalele efecte sunt:

Page 149: Drept Contencios Constitutional

în plan procesual, încetează suspendarea litigiului din faţa instanţei, care

se va judeca ţinând cont de situaţia creată prin decizia Curţii;

decizia de infirmare a legitimităţii constituţionale a unei prevederi legale

sau dintr-o ordonanţă guvernamentală, prin care sesizarea de

neconstituţionalitate a fost parţial sau total acceptată are ca efect

inaplicabilitatea acelei prevederi şi naşterea obligaţiei constituţionale a

Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederea

respectivă cu dispoziţiile Constituţiei. Deşi prevederea neconstituţională

este suspendată de drept pe un termen de 45 de zile, încălcarea obligaţiei

menţionate anterior nu are ca urmare repunerea în vigoare a dispoziţiei

neconstituţionale, deoarece efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt

„erga omnes” de la data publicării, iar aşa cum s-a arătat, termenul de

suspendare are numai un sens politic, neproducând efecte juridice;

în procesele penale, decizia prin care se prevede că dispoziţia penală este

neconstituţională, are efecte similare unei abrogări.

II. Efectele deciziilor de respingere a sesizării

77. Clasificarea se referă la efectele deciziilor de respingere a sesizării

prin care s-a declarat constituţionalitatea prevederii invocate în sesizare.

77.1. La controlul preventiv al constituţionalităţii legilor

comunicarea sesizării către Preşedintele României are ca efect

întreruperea procedurii de promulgare;

comunicarea către Preşedintele României a faptului că legea atacată este

constituţională, urmată de decizia Curţii, are ca efect reluarea procedurii

de promulgare înăuntrul unui nou termen de cel mult 10 zile; considerăm

Page 150: Drept Contencios Constitutional

că Preşedintele României poate ataca la rândul său legea pentru probleme

de neconstituţionalitate, dar cu privire la alte aspecte decât cele care au

format obiectul controlului; de asemenea, Preşedintele României poate

retrimite legea o singură dată înapoi Parlamentului atât pentru probleme

de constituţionalitate, cât şi pentru aspecte de neoportunitate (fireşte că

neconstituţionalitatea constatată de Preşedinte nu trebuie să se refere la

aspectele asupra cărora Curtea deja s-a pronunţat); dacă Preşedintele

României nu ar putea, în cadrul termenului de 10 zile să iniţieze acţiunile

sus menţionate, ar fi pus în faţa faptului împlinit, iar instituţia

promulgării ar fi una formală, ceea ce nu se poate admite;

regulile susmenţionate se aplică şi în ceea ce priveşte legea de ratificare a

unui tratat sau acord internaţional.

77.2. La controlul preventiv al constituţionalităţii tratatelor sau altor

acorduri internaţionale, decizia de constituţionalitate a acestor convenţii

internaţionale are ca efect faptul că procedura parlamentară, care fusese

întreruptă până la pronunţarea Curţii, îşi reia cursul, în scopul adoptării legii

de ratificare, iar pe viitor nu se va mai putea ridica o excepţie de

neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor constatate ca fiind în acord cu

Constituţia.

77.3. La controlul regulamentelor parlamentare decizia de

constituţionalitate a acestora are ca efect faptul că prevederea regulamentară

rămâne în vigoare.

Page 151: Drept Contencios Constitutional

77.4. La controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor

Guvernului pe cale excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa

unei instanţe judecătoreşti, principalele efecte sunt:

în plan procesual, încetează suspendarea litigiului din faţa instanţei

judecătoreşti sau arbitrale, care va judeca ţinând cont de situaţia creată

prin decizia Curţii;

decizia este obligatorie „erga omnes”, consolidând astfel prezumţia de

constituţionalitate a legii.

B. Efectele deciziilor în cazul autosesizării Curţii Constituţionale

78. Efectele deciziilor în cazul legilor de revizuire a Constituţiei

Decizia Curţii are tocmai menirea de a preveni o neconstituţionalitate în

procesul de revizuire. Dacă constată încălcarea dispoziţiilor art. 150 şi 152

din Constituţie (subiecţii sesizării, momentul sesizării sau limitele sesizării),

decizia împiedică declanşarea procedurii parlamentare de revizuire, astfel

încât propunerea de revizuire nu poate fi prezentată decât după punerea sa de

acord cu decizia Curţii.

În ce priveşte eventualele sugestii şi propuneri, acestea vor fi avute în

vedere de iniţiatori sau de legiuitorul constituant, în funcţie de opţiunea lor

politică.

79. Concluzie generală cu privire la efectele deciziilor Curţii

Constituţionale

Page 152: Drept Contencios Constitutional

Din cele arătate, rezultă că în cazul controlului de constituţionalitate se

regăsesc, într-o modalitate specifică cele două caracteristici fundamentale

ale actului jurisdicţional:

puterea de a „rosti dreptul” (jurisdictio), ce rezultă din derularea

procedurii constituţionale şi pronunţarea deciziei;

obligativitatea erga omnes a efectelor deciziei (imperium), după

publicarea ei; pe cale de consecinţă, decizia prin care se constată

neconstituţionalitatea unei prevederi are şi un efect constitutiv în ce

priveşte obligaţia constituţională a legiuitorului de a pune de acord

prevederea neconstituţională cu dispoziţia Constituţiei, iar decizia prin

care se respinge sesizarea, constatându-se că prevederea atacată este

constituţională, are, de asemenea, un efect constitutiv în sens invers, prin

consolidarea prezumţiei de constituţionalitate pe temeiul căruia

prevederea respectivă a fost instituită.

Un tratat sau un acord internaţional neconstituţional nu mai poate fi

ratificat, cu excepţia cazului în care s-au aplicat soluţiile arătate la punctul

51 din prezentul curs.

Dacă tratatul sau acordul internaţional nu a fost controlat anterior

adoptării legii de ratificare, şi în cadrul controlului ulterior se constată că o

asemenea convenţie internaţională este neconstituţională, ea nu mai poate fi

nici aplicată cu singura excepţie a posibilităţii părţilor semnatare de a

achiesa, în mod expres, la interpretarea Curţii.

Un efect mai general este constituţionalizarea ramurilor de drept ca

urmare a ridicării la nivelul normei constituţionale a unor reguli sau principii

specifice altor ramuri de drept, ceea ce este firesc, având în vedere poziţia

supraordonată a Constituţiei, conform supremaţiei sale.

Page 153: Drept Contencios Constitutional

Capitolul XIII

TIPOLOGIA DECIZIILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN

CONTROLUL DE CONSTITUŢIONALITATE A LEGII

A. Tipologia deciziilor în cazul sesizării Curţii Constituţionale

I. Tipologia deciziilor de admitere a sesizării

Cel mai important criteriu de clasificare a deciziilor Curţii

Constituţionale este în funcţie de semnificaţia lor constituţională în cazul

admiterii sesizării. Astfel, deciziile se clasifică în:

80. Decizii simple sau extreme (deoarece soluţia este extremă şi în

acelaşi timp, mai simplu nu se poate) prin care se constată că o lege, o

ordonanţă (simplă ori de urgenţă), o prevedere din aceasta, un tratat sau

acord internaţional, inclusiv o dispoziţie din cuprinsul acestora, ori o

prevedere regulamentară este neconstituţională; asemenea decizii se

clasifică în:

decizii de neconstituţionalitate integrală, în care caz

neconstituţionalitatea sancţionează întreaga prevedere legală ce face

obiectul controlului;

decizii de neconstituţionalitate parţială, în care caz neconstituţionalitatea

se referă numai la o parte din textul atacat, cum ar fi unul sau mai multe

articole, aliniate, paragrafe, teze, cuvinte etc.; decizia parţială este

posibilă numai dacă prin eliminare din reglementarea controlată a părţii

neconstituţionale nu se dezarticulează restul reglementării sau nu se

Page 154: Drept Contencios Constitutional

viciază voinţa legiuitorului; deci, aşa cum s-a mai arătat, partea eliminată

trebuie să fie "detaşabilă", altminteri, textul va fi declarat în întregime

neconstituţional; din această cauză, după unii autori deciziile parţiale fac

parte din cele intermediare, despre care ne vom ocupa în cele ce urmează,

având în comun cu acestea, scopul salvării, în cât mai mare măsură, a

operei legiuitorului; în cazul tratatului sau acordului internaţional,

efectele, chiar parţial, răsfrângându-se întotdeauna asupra întregului

tratat, neconstituţionalitatea va fi, de regulă, integrală, cu singura

excepţie, în cadrul controlului preventiv, când este posibilă aplicarea

soluţiilor de la punctul 51 din prezentul curs sau, în cadrul controlului

ulterior, a soluţiei prevăzută la punctul 79 din curs.

81. Deciziile intermediare, care au apărut pentru evitarea consecinţelor

legate de vidul de reglementare creat de deciziile simple se clasifică în:

81.1. Decizii de interpretare, când:

- respingând sesizarea, Curtea condiţionează constituţionalitatea prevederii

controlate de o anumită interpretare a acesteia care, astfel, devine

obligatorie, ca şi legea însăşi;

- scopul interpretării este eliminarea "veninului neconstituţional";

- rolul Curţii este, şi în această ipoteză, tot de legislator negativ, ceea ce

înseamnă că se limitează exclusiv la sancţionarea aspectelor de

neconstituţionalitate; de aceea Curtea precizează cum nu trebuie

interpretată legea atacată, dacă o asemenea interpretare rezultă inevitabil

din conţinutul legii respective (exemplu: impozitul agricol pe terenul

necultivat este neconstituţional dacă terenul este necultivabil); dacă ar

Page 155: Drept Contencios Constitutional

arăta şi cum trebuie interpretată, Curtea ar intra pe domeniul puterii

judecătoreşti;

- decizia interpretativă nu modifică voinţa legiuitorului, ceea ce înseamnă

că interpretarea sancţionată ca fiind neconstituţională trebuie sa fie

"detaşabilă" ca şi în cazul deciziilor de neconstituţionalitate parţială,

altminteri textul va fi declarat în întregime neconstituţional; ea nu este

posibilă în cazul tratatelor şi acordurilor internaţionale, cu singura

excepţie că părţile achiesează în aplicarea acestor convenţii internaţionale

la interpretarea Curţii, potrivit principiului „pacta sunt servanda” (o

asemenea soluţie este posibilă printr-un schimb de scrisori, un adendum,

un protocol adiţional, o declaraţie comună etc.)

81.2. Decizia cuprinzând un apel către Parlament (decizie apel)

este utilizată, în practica jurisdicţională a contenciosului constituţional din

ţara noastră pentru reactualizarea legislaţiei într-un anumit domeniu. Efectul

deciziei Curţii prin care s-a declarat neconstituţionalitatea unei legi este

inaplicabilitatea legii respective. Uneori, prin vidul legislativ astfel creat, se

poate cauza o tulburarea socială gravă. Întrucât Curtea nu are posibilitatea de

a institui reglementarea necesară, singura soluţie este intervenţia

legiuitorului. Curtea poate face un apel către legiuitor prin decizia prin care a

declarat neconstituţionalitatea34.

Ele sunt specifice jurisprudenţei germane şi a ţărilor influenţate de

concepţia germană (Spania, Austria, Cehia, Ungaria etc.) în cadrul căreia

Curtea stabileşte un termen până la care legiuitorul este ţinut să

reglementeze deoarece, altminteri, de la această dată, legea este anulată; în

practica românească nu s-a admis stabilirea unui asemenea termen. 34 Deciziile nr. 60/1995, 91/1995, 71/1996

Page 156: Drept Contencios Constitutional

81.3. Decizii aditive presupun aplicarea unei prevederi constituţionale

sau a unor consecinţe ale unei prevederi constituţionale ce se adaugă, astfel,

reglementărilor din actul controlat.

Concluzie:

Tipologia deciziilor, nefiind legiferată, se dezvoltă pe măsura evoluţiei

controlului de constituţionalitate a legii; de aceea există şi alte tipologii, mai

ales în alte regiuni constituţionale.

În toate ipotezele, prin decizia Curţii se soluţionează un conflict de

constituţionalitate, iar Curtea este sesizată pentru a „rosti dreptul” în scopul

soluţionării acestui conflict.

II. Tipologia deciziilor de respingere a sesizării

82. Decizii de respingere pe temeiul unor cauze de indamisibilitate

Aşa cum s-a arătat la punctul 60 din prezentul curs, cauzele de

indamisibilitate reprezintă motive legale sau jurisprudenţiale (stabilite de

practică) ce împiedică declanşarea sau extinderea procedurii de control a

constituţionalităţii legii, fiind indisolubil legate de limitele controlului

exercitat de Curte pentru verificarea constituţionalităţii legii.

Ca regulă, asemenea cauze sunt constate de instanţele judecătoreşti,

care resping printr-o încheiere excepţia de neconstituţionalitate afectată de

un viciu de legalitate sau de o cauză de inadmisibilitate stabilită de

jurisprudenţă.

Dacă totuşi instanţa de judecată admite o excepţie de

neconstituţionalitate în pofida existenţei unei cauze de neconstituţionalitate,

Curtea Constituţională va respinge sesizarea ca fiind inadmisibilă.

Page 157: Drept Contencios Constitutional

83. Decizii de respingere pe temeiul precedentului jurisdicţional al

Curţii Constituţionale

Spre deosebire de hotărârile judecătoreşti, care îşi produc efecte „inter

partes litigantes”, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi

opozabile „erga omnes” (art. 147 alin. 4 din Constituţie). Prin efectele sale,

jurisprudenţa Curţii Constituţionale depăşeşte graniţele sistemului român de

drept, bazat pe filon romano-germanic, în care, ca regulă, practica

judecătorească nu reprezintă izvor de drept, judecătorul interpretând legea în

raport de Constituţie şi de propria conştiinţă, astfel încât se apropie de

sistemul de „common law”, în care precedentul judiciar reprezintă izvor de

drept.

Astfel, în deciziile sale, Curtea Constituţională va ţine cont de propria

jurisprudenţă, pe care o va interpreta, însă, în raport de evoluţia stării de

constituţionalitate, pentru ca deciziile sale să îşi atingă scopul principal al

existenţei acestei autorităţi: garantarea supremaţiei Constituţiei, a respectării

supralegalităţii constituţionale şi a consolidării legitimităţii constituţionale a

legii.

84. Decizii de respingere pe temeiul jurisprudenţei internaţionale

Având în vedere dispoziţiile art. 11 şi art. 20 din Constituţie, hotărârile

Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, ce se întemeiază pe

Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, ratificată de ţara

noastră prin Legea nr. 30/1994, reprezintă „precedent normativ” fiind izvor

de drept şi în cadrul sistemului de drept românesc. Plecând de la

obligativitatea deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru statele

Page 158: Drept Contencios Constitutional

semnatare ale Convenţiei susmenţionate, Curtea Constituţională a emis

decizii bazate pe jurisprudenţa CEDO, inclusiv pentru justificarea admiterii

sau respingerii unor sesizări.

85. Decizii de respingere pe temeiul priorităţii dreptului comunitar

Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a creat cadrul constituţional

pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Printre consecinţele acestei

aderări, în art. 148 alin. 2 din Constituţie se reglementează caracterul

obligatoriu şi prioritar al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi

celorlalte acte comunitare cu caracter obligatoriu în raport cu dispoziţiile

contrare din legislaţia internă.

Această reglementare constituţională va atrage, după aderarea

României la Uniunea Europeană, o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în

acord şi cu practica Curţii Comunităţilor Europene de la Luxembourg, ce are

printre principalele atribuţii verificarea respectării de către statele membre

ale Uniunii a dreptului comunitar.

B. Tipologia deciziilor în cazul autosesizării Curţii Constituţionale

86. Potrivit art. 146 lit. a), controlul iniţiativei de revizuire a

Constituţiei se exercită din oficiu şi constă, aşa cum s-a mai arătat, în

verificarea îndeplinirii condiţiilor constituţionale pentru declanşarea

procedurii de revizuire. În lipsa acestor condiţii, Parlamentul nu poate trece

la modificarea Constituţiei. De aceea, o iniţiativă cu încălcarea acestor

condiţii este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare, fără a se trece la

dezbaterea şi adoptarea ei.

Page 159: Drept Contencios Constitutional

Condiţiile trebuie să fie în acord cu dispoziţiile Titlului VII din

Constituţie şi privesc subiecţii cu drept de sesizare, momentul în care este

declanşată procedura de revizuire şi conţinutul proiectului sau propunerii

legislative de revizuire.

Rolul Curţii Constituţionale în realizarea acestui control nu este acela

de a împiedica iniţiativele de revizuire, ci de a asigura că ele se exercită cu

respectarea regimului constituţional al revizuirii Constituţiei.

De aceea, eventualele sugestii şi propuneri privind alte aspecte ale

proiectului de lege sau propunerii legislative de revizuire depind numai de

opţiunea politică a iniţiatorilor sau, după caz, a legiuitorului constituant.

Page 160: Drept Contencios Constitutional

LEGISLAŢIE

Constituţia României – extras Legea nr. 47/1992privind organizarea şi funcţionarea Curţii

Constituţionale, republicată Regulament de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale

Page 161: Drept Contencios Constitutional

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

extras

TITLUL V

Curtea Constituţională

Articolul 142

Structura

(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei

(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un

mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

(3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de

Preşedintele României.

(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia,

pentru o perioadă de 3 ani.

(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani,

în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Articolul 143

Condiţii pentru numire

Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară,

înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea

juridică sau în învăţământul juridic superior.

Articolul 144

Page 162: Drept Contencios Constitutional

Incompatibilităţi

Funcţia de Judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă

funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul

juridic superior.

Articolul 145

Independenţa şi inamovibilitatea

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor

şi inamovibili pe durata acestuia.

Articolul 146

Atribuţii

Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora,

la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere,

a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Avocatului Poporului, a unui

număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din

oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri

internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui

număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentului Parlamentului, la

sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup de parlamentari

sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

Page 163: Drept Contencios Constitutional

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi

ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial,

excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile

publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două

Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al

Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi

confirmă rezultatele sufragiului;

g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea

funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi

Guvernului;

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui

României;

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea

referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către

cetăţeni;

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid

politic;

l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

Articolul 147

Deciziile Curţii Constituţionale

(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din

regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval,

Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale

Page 164: Drept Contencios Constitutional

cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca

fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea

acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru

punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost

constatată potrivit articolului 146 litera b), aceasta nu poate face obiectul unei

excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca

fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României.

De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru

viitor.

Articolul 77

Promulgarea legii

(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea

constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea

legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale,

prin care s-a confirmat constituţionalitatea.

Articolul 95

Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei,

Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de

Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după

consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii

cu privire la fapte ce i se impută.

Page 165: Drept Contencios Constitutional

LEGEA Nr.47/199235 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

CAPITOLUL Dispoziţii generale

Art.1. -(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

(2)Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în

România.

(3) Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi

se supune numai Constituţiei şi prezentei legi.

Art.2. - (1) Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a

tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor

Guvernului.

(2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin.(1), care încalcă

dispoziţiile sau principiile Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu

privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile

supuse controlului.

Art.3. - (1) Atribuţiile Curţii Constituţionale sunt cele stabilite de Constituţie şi de

prezenta lege.

(2) În exercitarea atribuţiilor care îi revin Curtea Constituţională este singura în

drept să hotărască asupra competenţei sale.

(3) Competenţa Curţii Constituţionale, stabilită potrivit alin.(2), nu poate fi

contestată de nici o autoritate publică.

35 Republicată în temeiul dispoziţiilor art.III din Legea nr.232/2004 pentru modificarea şi completarea

Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.502 din 3 iunie 2004, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr.47/1992 a mai

fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.187 din 7 august 1997, iar ulterior a mai fost

modificată prin Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.331 din 17 iulie 2000.

Page 166: Drept Contencios Constitutional

Art.4.- Sediul Curţii Constituţionale este în municipiul Bucureşti.

CAPITOLUL II Organizarea Curţii Constituţionale

Art.5. - (1) Curtea Constituţională se compune din 9 judecători numiţi pentru un

mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

(2) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de

Preşedintele României.

(3) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3

în 3 ani.

(4) Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la

propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în

calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi.

(5) Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de

deputaţi şi de senatori. Fiecare candidat va depune “curriculum vitae” şi actele

doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi

audiaţi de comisie şi de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi,

motivat, la toţi candidaţii.

Art.6. - Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen, în condiţiile

prezentei legi şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii

Constituţionale, iar actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, dacă

prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Art.7. - (1) Curtea Constituţională are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o

perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la

înnoirea Curţii.

(2) Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

(3) Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera

Deputaţilor, de Senat şi de Preşedintele României poate propune o singură

candidatură. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întruneşte

majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi

Page 167: Drept Contencios Constitutional

clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi.

Operaţiunile de alegere a preşedintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în

vârstă.

(4) Preşedintele numeşte un judecător care îi va ţine locul în timpul absenţei.

Art.8. - (1) În caz de vacanţă a funcţiei, se alege un preşedinte până la încheierea

perioadei de 3 ani prevăzute la art.7 alin.(1).

(2) Alegerea are loc în termen de 5 zile de la constatarea vacanţei, potrivit

procedurii prevăzute la art.7 alin.(2).

Art.9. - (1) Preşedintele Curţii Constituţionale are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea Curţii Constituţionale;

b) convoacă şi prezidează şedinţele Curţii Constituţionale;

c) desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege şi stabileşte

termenele de judecată;

d) reprezintă Curtea Constituţională în faţa autorităţilor publice şi a altor

organizaţii, române sau străine;

e) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta

lege, şi sesizează autorităţile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului

devenit vacant;

îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare şi

funcţionare a Curţii Constituţionale. (2) Preşedintele supraveghează activitatea de

ordonator de credite a secretarului general al Curţii Constituţionale.

(3) În exercitarea atribuţiilor de conducere administrativă, preşedintele emite

ordine.

CAPITOLUL III

Competenţa Curţii Constituţionale

Secţiunea 1 Dispoziţii comune

Art.10. - (1) Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute

de art.146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică

(2) Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate

Page 168: Drept Contencios Constitutional

Art.11. - (1) Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după

cum urmează:

A) Decizii în cazurile în care:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora,

la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere,

a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui

număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din

oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale,

înainte de ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii

celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de

senatori;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la

sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau

a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi

ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial,

precum şi a celor ridicate direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile

publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două

Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al

Magistraturii;

f) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid

politic.

B) Hotărâri, în cazurile în care:

a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi

confirmă rezultatele sufragiului;

b) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei

de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi

Page 169: Drept Contencios Constitutional

Guvernului; c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi

desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia; d) verifică

îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.

C) Avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui

României.

(2) Deciziile şi hotărârile se pronunţă în numele legii.

(3) Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul

Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt

general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Art.12. - (1) Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazul în care, din

motive întemeiate, Curtea hotărăşte altfel. (2) Părţile au acces la lucrările

dosarului. (3) Actele şi lucrările Curţii Constituţionale, pe baza cărora aceasta

pronunţă deciziile şi hotărârile ori emite avizele prevăzute la art.11, nu sunt

destinate publicităţii.

Art.13. - Cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxă de timbru.

Art.14. - Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu

regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura

procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de

Curte.

Secţiunea a 2-aProcedura jurisdicţională

1. Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare

Art.15 - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor

înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia

dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de

cel puţin 25 de senatori. (2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii

Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se

comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului

Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al

Page 170: Drept Contencios Constitutional

Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul

este de 2 zile. (3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai

Camerelor se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore

de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele

Parlamentului lucrează în plen. (4) Sesizarea făcută de parlamentari se trimite

Curţii Constituţionale în ziua primirii ei, de către secretarul general al Camerei

respective.

Art.16. - (1) În cazul sesizării Curţii Constituţionale de unul dintre preşedinţii

celor două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern, de Înalta Curte

de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea va comunica Preşedintelui

României sesizarea primită, în ziua înregistrării. (2) Dacă sesizarea s-a făcut de

Preşedintele României, de parlamentari, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau

de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de

ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi

Guvernului, precizând şi data când vor avea loc dezbaterile. (3) Dacă sesizarea s-a

făcut de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituţională

o va comunica preşedintelui celeilalte Camere, Guvernului, precum şi Avocatului

Poporului, iar dacă sesizarea s-a făcut de către Guvern, Curtea o va comunica

preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului

Poporului, prevederile alin.(2) aplicându-se în mod corespunzător.

Art.17. - (1) Până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale

Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului pot prezenta, în scris, punctul lor

de vedere. (2) Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura

primului-ministru.

Art.18. - (1) Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea

judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere

primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare cât şi asupra celor de care,

în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate. (2) Decizia se pronunţă, în urma

deliberării, cu votul majorităţii judecătorilor şi se comunică Preşedintelui

Page 171: Drept Contencios Constitutional

României. Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea legii se comunică

preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru. (3) În

cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea

acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru

punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

2. Verificarea constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei

Art.19. - Înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative

de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de

avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este

obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor

constituţionale privind revizuirea.

Art.20. - La primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele

Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.

Art.21. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a

propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor. (2) Decizia

Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă

ori, după caz, reprezentantului acestora.

Art.22. - Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă Parlamentului

numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale, comunicată potrivit art.21

alin.(2).

Art.23. - (1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei,

Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20

şi 21 aplicându-se în mod corespunzător. (2) Decizia prin care se constată că nu au

fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite

Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a

Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

3. Controlul constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaţionale

Art.24. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii

tratatelor sau a altor acorduri internaţionale înainte de ratificarea acestora de

Page 172: Drept Contencios Constitutional

Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr

de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. (2) Dacă sesizarea s-a

făcut de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituţională

o va comunica Preşedintelui României, preşedintelui celeilalte Camere, precum şi

Guvernului. (3) Sesizarea făcută de parlamentari se înregistrează, după caz, la

Senat sau la Camera Deputaţilor şi se trimite Curţii Constituţionale, în ziua

primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective. (4) Curtea

Constituţională comunică sesizarea Preşedintelui României, preşedinţilor celor

două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Art.25. - Până la data dezbaterilor în plenul Curţii Constituţionale, Preşedintele

României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul pot

prezenta, în scris, punctele lor de vedere.

Art.26. - (1) Dezbaterea asupra constituţionalităţii tratatului sau a acordului

internaţional are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării, a

documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate

în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, acestea nu pot fi

disociate. (2) Decizia se pronunţă, în urma deliberării, cu votul majorităţii

judecătorilor şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două

Camere ale Parlamentului şi Guvernului. (3) În cazul în care constituţionalitatea

tratatului sau a acordului internaţional a fost constatată potrivit art.146 lit.b) din

Constituţie, republicată, acesta nu poate face obiectul unei excepţii de

neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind

neconstituţional nu poate fi ratificat.

4. Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului

Art.27. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii

regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două

Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau

de cel puţin 25 de senatori. (2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari,

ea se trimite Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei din care

Page 173: Drept Contencios Constitutional

aceştia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituţională o va comunica, în

termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere, cu

precizarea datei când va avea loc dezbaterea. (3)Până la data dezbaterii, preşedinţii

Camerelor pot comunica punctul de vedere al birourilor permanente.

Art.28. - (1) Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării

şi a punctelor de vedere primite. (2) Decizia se pronunţă cu votul majorităţii

judecătorilor Curţii şi se aduce la cunoştinţa Camerei al cărei regulament a fost

dezbătut. (3) Dacă prin decizie se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale

regulamentului, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste

dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata

acestui termen, dispoziţiile din regulament declarate neconstituţionale sunt

suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile regulamentare

declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice.

5. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor

judecătoreşti sau de arbitraj comercial

Art.29. - (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa

instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea

unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în

vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare

ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi

sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De

asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în

cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate

ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4)

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a

ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde

punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de

dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea

trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.

Page 174: Drept Contencios Constitutional

(5) Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se

suspendă. (6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.(1),

(2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a

Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa

imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în

termen de 3 zile.

Art.30. - (1) Primind încheierea prevăzută la art.29 alin.(4), preşedintele Curţii

Constituţionale va desemna judecătorul-raportor şi va comunica încheierea prin

care a fost sesizată Curtea Constituţională preşedinţilor celor două Camere ale

Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, indicându-le data până la care

pot să trimită punctul lor de vedere. Prevederile art.17 alin.(2) se aplică în mod

corespunzător. (2) Judecătorul desemnat ca raportor, potrivit alin.(1), este obligat

sa ia măsurile necesare pentru administrarea probelor la data judecăţii. (3)

Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor cuprinse în dosar, cu

înştiinţarea părţilor şi a Ministerului Public. (4) Participarea procurorului la

judecată este obligatorie. (5) Părţile pot fi reprezentate prin avocaţi cu drept de a

pleda la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art.31. - (1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau

ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este

definitivă şi obligatorie. (2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa

şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod

necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. (3)

Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind

neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul,

după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile

Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind

neconstituţionale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunţate în condiţiile

alin.(1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Page 175: Drept Contencios Constitutional

6. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul

Poporului

Art.32. Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate

ridicate direct de Avocatul Poporului privind constituţionalitatea unei legi sau

ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare.

Art.33. - La soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art.29 - 31

se aplică în mod corespunzător.

7. Soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre

autorităţile publice

Art.34. - (1) Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură

constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a

unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui

Consiliului Superior al Magistraturii. (2) Cererea de soluţionare a conflictului va

menţiona autorităţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă

conflictul, prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii.

Art.35. - (1) Primind cererea, preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica

părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime, în scris, în termenul stabilit,

punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de

soluţionare a acestuia, şi va desemna judecătorul-raportor. (2) La data primirii

ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii,

preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi

citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de

preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice

implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere. (3)

Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii

de sesizare, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin.(1), a probelor

administrate şi a susţinerilor părţilor.

Art.36. - Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură

constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor

Page 176: Drept Contencios Constitutional

aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

8. Respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României

Art.37. - (1) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru

alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. (2) Rezultatul

alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea

Constituţională.

Art.38. - Contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la

funcţia de Preşedinte al României, precum şi cele cu privire la împiedicarea unui

partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania

electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul

majorităţii judecătorilor, în termenele prevăzute de legea pentru alegerea

Preşedintelui României.

9. Judecarea contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid

politic

Art.39. - (1) Curtea Constituţională decide asupra contestaţiilor care au ca obiect

constituţionalitatea unui partid politic. (2) Contestaţia privind constituţionalitatea

unui partid politic poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele

Parlamentului sau de Guvern. Preşedintele Camerei poate formula contestaţia

numai pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor

săi. (3) Contestaţia trebuie motivată şi va fi însoţită de dovezile pe care se

întemeiază.

Art.40. - (1) Pentru soluţionarea contestaţiei, preşedintele Curţii Constituţionale

va desemna judecătorul-raportor, care este obligat să o comunice, împreună cu

actele doveditoare, partidului politic la care se referă contestaţia, precizându-i data

până la care poate depune un memoriu în apărare, însoţit de dovezile

corespunzătoare. (2) Contestaţia se judecă, pe baza raportului prezentat de

judecătorul desemnat în acest scop şi a probelor administrate, cu citarea

contestatorului, a partidului politic a cărui constituţionalitate este contestată şi a

Page 177: Drept Contencios Constitutional

Ministerului Public.(3) Camera Parlamentului care a depus contestaţia poate fi

reprezentată de persoana desemnată de aceasta, iar Guvernul, de Ministerul

Justiţiei. Partidul politic poate fi reprezentat şi prin avocat cu drept de a pleda în

faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (4) Decizia Curţii nu este supusă căilor de

atac.

Art.41. - (1) Partidele politice pot fi declarate neconstituţionale în cazurile

prevăzute de art.40 alin.(2) din Constituţie, republicată. (2) Decizia de admitere a

contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti în vederea radierii partidului

politic neconstituţional din Registrul partidelor politice.

10. Emiterea avizului pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui

României

Art.42. - (1) Curtea Constituţională dă aviz consultativ pentru propunerea de

suspendare din funcţie a Preşedintelui României. (2) Propunerea de suspendare din

funcţie a Preşedintelui României împreună cu dovezile pe care se întemeiază se

trimit în copie Curţii Constituţionale, de preşedintele care a condus şedinţa

comună a celor două Camere. (3) Preşedintele Curţii Constituţionale, primind

cererea, va desemna judecătorul-raportor.

Art.43. - (1) Avizul cu privire la suspendarea din funcţie a Preşedintelui României

se emite de Curtea Constituţională în urma baza dezbaterii propunerii de

suspendare şi a dovezilor prezentate. (2) Preşedintele României va fi încunoştinţat

asupra datei fixate pentru dezbatere şi poate da explicaţii cu privire la faptele ce i

se impută. (3) Avizul Curţii Constituţionale se comunică preşedinţilor celor două

Camere şi Preşedintelui României.

11. Constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în

exercitarea funcţiei de Preşedinte al României

Art.44. - (1) Curtea Constituţională constată existenţa împrejurărilor care justifică

interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele

constatate Parlamentului şi Guvernului. (2) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al

României se constată la cererea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului

Page 178: Drept Contencios Constitutional

sau a preşedintelui interimar care exercită atribuţiile Preşedintelui României în

perioada cât acesta este suspendat din funcţie. (3) În cazul în care Preşedintele

României a fost suspendat din funcţie, cererea pentru constatarea existenţei

împrejurărilor care justifică interimatul se face de preşedintele care a condus

lucrările şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza hotărârii

adoptate în şedinţa comună. (4) Dacă interimatul funcţiei de Preşedinte al

României se datorează imposibilităţii temporare de a-şi exercita atribuţiile, cererea

se face de Preşedintele României sau de preşedintele uneia dintre Camerele

Parlamentului.

Art.45. - Cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică

interimatul funcţiei de Preşedinte al României va fi însoţită de dovezile necesare,

iar constatarea acestor împrejurări se face de Curtea Constituţională, cu votul

majorităţii judecătorilor.

12. Exercitarea atribuţiilor privitoare la organizarea şi desfăşurarea

referendumului şi la confirmarea rezultatelor acestuia

Art.46. - (1) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru

organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. (2)

Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin.(1), Curtea Constituţională poate

cere informaţii de la autorităţile publice. (3) Biroul Electoral Central este obligat

să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi

operaţiunilor de desfăşurare a referendumului.

Art.47. - (1) Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi

asupra valabilităţii referendumului. (2) Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte

dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului

şi confirmă rezultatele acestuia. (3) Înaintea publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei

Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

13. Verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative

de către cetăţeni

Page 179: Drept Contencios Constitutional

Art.48. - Curtea Constituţională, din oficiu sau pe baza sesizării preşedintelui

Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat iniţiativa legislativă a cetăţenilor, se

pronunţă asupra: a) caracterului constituţional al propunerii legislative ce face

obiectul iniţiativei cetăţenilor; b) îndeplinirii condiţiilor referitoare la publicarea

acestei propuneri şi dacă listele de susţinători sunt atestate de către primarii

unităţilor administrativ-teritoriale ori de către împuterniciţii acestora; c) întrunirii

numărului minim de susţinători pentru promovarea iniţiativei, prevăzut la art.74

alin. (1) sau, după caz, la art.150 alin. (1) din Constituţie, republicată, precum şi

asupra respectării dispersiei teritoriale în judeţe şi în municipiul Bucureşti,

prevăzută de aceleaşi articole.

Art.49. - La primirea sesizării, preşedintele Curţii Constituţionale desemnează

judecătorul-raportor şi stabileşte termenul pentru întrunirea judecătorilor, în

vederea verificării iniţiativei.

CAPITOLUL IV Plenul Curţii Constituţionale

Art.50. - Plenul Curţii Constituţionale, alcătuit din judecătorii Curţii, îndeplineşte

atribuţiile acesteia, prevăzute de Constituţie şi de lege. Plenul poate lua orice

măsură necesară pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii.

Art.51. - (1) Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din

numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă

prin lege nu se prevede altfel. (2) Soluţiile adoptate de Curte în exercitarea

atribuţiilor jurisdicţionale se înscriu în condica şedinţelor de judecată, iar în

materie administrativă se consemnează, pentru fiecare şedinţă în parte, într-un

proces-verbal pe baza căruia se emite o hotărâre, semnată de preşedintele Curţii şi

contrasemnată de secretarul general. (3) Pentru exercitarea altor atribuţii decât cele

jurisdicţionale, Plenul se convoacă de preşedintele Curţii Constituţionale, din

proprie iniţiativă sau la cererea scrisă a unui judecător. Convocarea se face cu

anunţarea ordinii de zi, care se adoptă în plen, la începutul şedinţei.

CAPITOLUL V Reguli procedurale specifice activităţii Curţii Constituţionale

Page 180: Drept Contencios Constitutional

Art.52. - (1) La şedinţele Plenului participă toţi judecătorii Curţii Constituţionale,

în afară de situaţiile în care unii absentează în mod justificat. (2) Şedinţele sunt

prezidate de preşedintele Curţii Constituţionale. În lipsa preşedintelui Curţii,

şedinţele sunt prezidate de un judecător desemnat de acesta. La şedinţe participă în

mod obligatoriu magistratul-asistent repartizat pe lângă judecătorul-raportor, iar în

cazurile prevăzute de lege, reprezentantul Ministerului Public şi alte persoane sau

autorităţi, înştiinţate în acest scop. (3) Dezbaterile au loc cu participarea numai a

judecătorilor Curţii Constituţionale, pe baza sesizării şi a celorlalte documente

aflate la dosar şi, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.146 lit. d), e) şi k) din

Constituţie, republicată, fără înştiinţarea părţilor. Preşedintele Curţii poate invita,

pentru relaţii, persoanele considerate necesare.

Art.53. - (1) Accesul publicului este limitat la numărul de locuri din sala de

şedinţă. Secretarul general va lua măsuri pentru asigurarea accesului publicului în

sala de şedinţe. (2) În scopul asigurării solemnităţii şedinţei, utilizarea în sala de

şedinţă a aparatelor ce permit înregistrarea, fixarea sau transmiterea cuvântului ori

a imaginii este admisă numai înaintea începerii dezbaterilor şi cu autorizarea

prealabilă a preşedintelui Curţii Constituţionale. (3) Este interzis ca în sala de

şedinţă să se facă propagandă de orice fel, prin viu grai ori prin afişe, pancarte sau

alte materiale de acest gen, sub sancţiunea evacuării din sală şi a sesizării

organelor de poliţie, dacă preşedintele Curţii Constituţionale apreciază că fapta are

caracter grav. (4) Dispoziţiile art.122 şi 123 din Codul de procedură civilă sunt

aplicabile. (5) Conexarea dosarelor aflate pe rolul Curţii Constituţionale se

dispune atunci când obiectul excepţiei este identic.

Art.54. - În timpul şedinţelor publice, judecătorii, magistraţii-asistenţi, procurorii

şi avocaţii poartă robă.

Art.55. - Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea

constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă

referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind

recuzarea judecătorilor.

Page 181: Drept Contencios Constitutional

Art.56. - În cursul şedinţei publice, magistratul-asistent va consemna în registrul

de note, numerotat şi sigilat, numărul dosarului, susţinerile orale ale părţilor şi ale

procurorului, măsurile dispuse de Curtea Constituţională, precum şi toate celelalte

aspecte rezultând din desfăşurarea dezbaterilor. Pe baza acestuia, magistratul-

asistent va întocmi încheierea de dezbateri. Registrul de note se păstrează în arhiva

Curţii timp de 5 ani de la data ultimelor note scrise.

Art.57. - În cazul în care Curtea Constituţională rămâne în pronunţare,

preşedintele anunţă ziua stabilită pentru aceasta. Amânarea pronunţării nu va

depăşi, de regulă, 30 de zile. În condica de şedinţă se va trece în momentul

pronunţării şi termenul la care au avut loc dezbaterile.

Art.58. - (1) Deliberarea se face în secret şi la ea vor fi prezenţi numai judecătorii

care au participat la dezbateri. Magistratul-asistent care a pregătit dezbaterile şi a

participat la ele poate fi consultat. (2) Judecătorul-raportor votează primul, cel mai

tânăr judecător, al doilea, apoi ceilalţi judecători şi, la sfârşit, preşedintele Curţii

Constituţionale. (3) În situaţia în care un judecător cere să se întrerupă deliberarea

pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii şi

preşedintele Curţii Constituţionale sau cel puţin o treime din numărul judecătorilor

Plenului consideră cererea justificată, se va amâna pronunţarea pentru o altă dată,

ţinându-se seama de urgenţa cauzei. (4) Dacă în cursul deliberării se constată

necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, preşedintele Curţii

Constituţionale poate dispune redeschiderea dezbaterilor, luând măsurile

procesuale necesare.

Art.59. - (1) Rezultatul deliberării se înscrie într-o minută, care se semnează de

judecătorii care au participat la şedinţă şi de magistratul-asistent. (2) Magistratul-

asistent va consemna de îndată în condica de şedinţă soluţiile date, care se

semnează de către judecători. (3) Judecătorul care a votat împotrivă poate formula

opinie separată. Cu privire la motivarea deciziei se poate formula opinie

concurentă. Opinia separată şi, după caz, cea concurentă se publică în Monitorul

Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia.

Page 182: Drept Contencios Constitutional

Art.60. - (1) Deciziile, hotărârile şi avizele se redactează în scris de către

magistratul-asistent care a participat la dezbateri, sub îndrumarea judecătorului-

raportor. Termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2)

Deciziile, hotărârile şi avizele se certifică de către preşedintele Curţii

Constituţionale şi de magistratul-asistent care a participat la dezbateri. Ele primesc

număr în ordinea înscrierii lor în condica de şedinţă, separat pentru decizii,

hotărâri şi avize. (3) Curtea editează culegeri de decizii şi hotărâri şi organizează

sistematizarea jurisprudenţei sale.

CAPITOLUL VI Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale

Art.61. - (1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea

atribuţiilor lor şi sunt inamovibili pe durata mandatului. (2) Judecătorii Curţii

Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile şi voturile

exprimate la adoptarea soluţiilor. (3) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie sa

aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de

cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. (4)

Funcţia de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată,

cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

Art.62. - Numirea judecătorilor, în condiţiile prezentei legi, se poate face numai

cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul

ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau

face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul

candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul

politic al cărui membru este.

Art.63. - (1) Judecătorii Curţii Constituţionale vor depune, în faţa Preşedintelui

României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, următorul

jurământ: “Jur să respect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă

şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute

Dumnezeu!”.

Page 183: Drept Contencios Constitutional

(2) Jurământul se depune individual. Judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de

la data depunerii jurământului.

Art.64. - Judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi: a) să-şi îndeplinească

funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei; b) să păstreze

secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii

în probleme de competenţa Curţii Constituţionale; c) în adoptarea actelor Curţii

Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ, abţinerea de la vot

nefiind permisă; d) să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice

activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită; e)

să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă

comercială sau propagandă de orice fel; f) să se abţină de la orice activitate sau

manifestări contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor.

Art.65. - Stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilor şi a

modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a plenului Curţii

Constituţionale.

Art.66. - (1) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în

judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al

Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) Competenţa de

judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) De la data trimiterii în judecată penală,

judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de

condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea

încetează.

Art.67. - (1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează: a) la

expirarea termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a

drepturilor electorale, de excludere de drept ori de deces; b) în situaţiile de

incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător mai mult

de 6 luni; c) în caz de încălcare a prevederilor art.16 alin.(3) sau ale art.40 alin.(3)

Page 184: Drept Contencios Constitutional

din Constituţie, republicată sau pentru încălcarea gravă a obligaţiilor prevăzute la

art.64. (2) Constatarea încetării mandatului, potrivit lit.a), se face de preşedintele

Curţii Constituţionale, iar în celelalte cazuri, încetarea mandatului se hotărăşte în

plen, cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.

Art.68. - (1) Cu 3 luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător,

preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit

judecătorul sau, după caz, pe Preşedintele României, solicitându-l să numească un

altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea

mandatului judecătorului predecesor. (2) În cazul în care mandatul a încetat înainte

de expirarea duratei pentru care judecătorul a fost numit, iar perioada rămasă

depăşeşte 6 luni, preşedintele va sesiza autoritatea publică prevăzută la alin.(1), în

termen de cel mult 3 zile de la data încetării mandatului, în vederea numirii unui

nou judecător. Mandatul judecătorului astfel numit încetează la expirarea duratei

mandatului pe care l-a avut judecătorul înlocuit. (3) În cazul în care perioada

pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin.(2), este mai mică de 3 ani,

acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat

complet de 9 ani.

Art.69. - (1) După încetarea mandatului ca urmare a expirării perioadei pentru

care el a fost acordat, judecătorul are dreptul să revină în postul ocupat anterior,

dacă numirea sa la Curtea Constituţională s-a făcut cu condiţia rezervării acestuia.

(2) În cazul în care judecătorul ocupa un post de magistrat, rezervarea postului este

obligatorie. (3) În perioada cât este rezervat, postul prevăzut la alin.(1) şi (2) poate

fi ocupat numai prin contract de muncă pe durată determinată.

Art.70. - Preşedintele Curţii Constituţionale este egal în grad cu preşedintele

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar judecătorii Curţii Constituţionale, cu

vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, beneficiind de indemnizaţie

egală cu a acestora, majorată cu 15%, precum şi de celelalte drepturi.

Art.71. - Judecătorii care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti beneficiază de

cazare gratuită, de transport săptămânal la şi de la localitatea de domiciliu, precum

Page 185: Drept Contencios Constitutional

şi de diurnă pentru zilele în care participă la lucrările Curţii Constituţionale, în

condiţiile prevăzute de lege pentru deputaţi şi senatori.

Art.72. - (1) La încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia

sau a imposibilităţii exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curţii

Constituţionale beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia netă pe 6 luni de

activitate. (2) Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării

pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din

indemnizaţia lor brută lunară. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu

indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii.

(3) Judecătorii Curţii Constituţionale au dreptul la paşaport diplomatic, în

condiţiile legii.

CAPITOLUL VII Personalul Curţii Constituţionale

Art.73. - (1) Personalul Curţii Constituţionale este constituit din corpul

magistraţilor-asistenţi şi din personalul Secretariatului General, care este condus

de un secretar general. (2) Secretarul general este asimilat magistraţilor,

beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestora. Perioada de îndeplinire a

funcţiei de secretar general al Curţii Constituţionale constituie vechime în

magistratură. (3) Secretarul general este ordonator de credite, în condiţiile art.9

alin.(2).

Art.74. - Statutul personalului Curţii Constituţionale se reglementează prin lege

specială.

CAPITOLUL VIII Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art.75. - (1) Curtea Constituţională are un buget propriu, care face parte

integrantă din bugetul de stat. (2) Proiectul de buget se aprobă de către Plenul

Curţii Constituţionale şi se înaintează Guvernului pentru a fi inclus distinct în

proiectul bugetului de stat supus legiferării.

Art.76. - (1) Prima Curte Constituţională se constituie în cel mult 10 zile de la

data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României. (2) În acest scop,

fiecare Cameră a Parlamentului numeşte câte 3 judecători, pentru o perioadă de 3,

Page 186: Drept Contencios Constitutional

6 şi 9 ani, cu respectarea prevederilor art.7 alin.(4). Judecătorii vor fi numiţi în

ordinea numărului de voturi exprimate pentru fiecare candidat. De asemenea,

Preşedintele României numeşte 3 judecători pentru aceleaşi perioade. (3) În

termen de 3 zile de la constituire, Curtea îşi alege preşedintele, iar în termen de 10

zile adoptă regulamentul de organizare şi funcţionare.

Art.77. - Autorităţile publice, instituţiile, regiile autonome, societăţile comerciale

şi orice alte organizaţii sunt obligate să comunice informaţiile, documentele şi

actele pe care le deţin, cerute de Curtea Constituţională pentru realizarea

atribuţiilor sale.

Art.78. - Pentru anul 1992, sumele necesare funcţionării Curţii Constituţionale se

asigură de Guvern, din rezerva bugetară aflată la dispoziţia acestuia.

Page 187: Drept Contencios Constitutional

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A CURŢII

CONSTITUŢIONALE36

În temeiul dispoziţiilor art.76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi

funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr.643 din 16 iulie 2004, Plenul Curţii Constituţionale adoptă prezentul

regulament:

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. - Curtea Constituţională este organizată şi funcţionează în baza

dispoziţiilor art.142-147 din Constituţia României, ale Legii nr.47/1992 şi ale

prezentului regulament.

Art. 2. - Prezentul regulament stabileşte atribuţii şi reguli de procedură specifice

activităţii Curţii Constituţionale, organizarea şi funcţionarea compartimentelor

încadrate cu personal de specialitate şi administrativ, precum şi regulile de

disciplină şi răspunderea disciplinară.

Art. 3 - Dispoziţiile prezentului regulament se interpretează şi se aplică în

conformitate cu prevederile Legii nr.47/1992 şi ale celorlalte dispoziţii legale

aplicabile, după caz, corpului magistraţilor-asistenţi şi personalului încadrat în

structurile Secretariatului General al Curţii Constituţionale.

CAPITOLUL II Plenul şi preşedintele Curţii Constituţionale

Art. 4 - Plenul Curţii Constituţionale îndeplineşte, pe lângă atribuţiile prevăzute

de Constituţie şi de lege, şi următoarele atribuţii:

a) adoptă reglementări şi normative proprii, în aplicarea dispoziţiilor legale;

b) aprobă proiectul de buget al Curţii Constituţionale şi rectificările aduse

bugetului, în condiţiile legii;

c) aprobă programe de dezvoltare pe diferite domenii de activitate, precum şi lista

anuală de investiţii;

36 Aprobat prin Hotărârea nr.2 din 28 ianuarie 2005 a Plenului Curţii Constituţionale şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 4 februarie 2005.

Page 188: Drept Contencios Constitutional

d) aprobă structura organizatorică a secţiilor corpului de magistraţi-asistenţi, a

Secretariatului General al Curţii Constituţionale, precum şi nomenclatorul

funcţiilor, potrivit legii;

e) validează rezultatele concursurilor pentru ocuparea posturilor de magistrat-

asistent şi rezultatele examenului de capacitate a magistraţilor-asistenţi stagiari;

f) stabileşte condiţiile referitoare la asimilările de funcţii privind personalul din

structura Curţii;

g) aprobă Planul de relaţii externe şi participarea la diferitele acţiuni organizate în

plan bilateral sau multilateral, precum şi reprezentarea Curţii în cadrul unor

organisme internaţionale;

h) aprobă organizarea de către Curtea Constituţională a unor conferinţe, seminarii

şi a altor manifestări specifice, cu participarea unor invitaţi din ţară şi din

străinătate;

i) hotărăşte programul de lucru al Curţii şi stabileşte zilele în care au loc şedinţele

de judecată;

j) adoptă orice alte măsuri necesare pentru aplicarea legii şi buna desfăşurare a

activităţii Curţii.

Art. 5 - Preşedintele Curţii Constituţionale îndeplineşte atribuţiile prevăzute de

Legea nr.47/1992, precum şi următoarele atribuţii:

a) dispune comunicarea sesizărilor adresate Curţii către autorităţile publice pentru

ca acestea să transmită, în cazurile prevăzute de lege, punctele de vedere, precum

şi orice alte documente solicitate de către Curte, potrivit legii, şi desemnează

judecătorul-raportor;

b) înştiinţează pe Preşedintele României în cazurile prevăzute de Constituţie şi de

Legea nr.47/1992;

c) dispune, potrivit legii, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

actelor Curţii, precum şi comunicarea acestora autorităţilor publice îndreptăţite;

d) numeşte magistraţii-asistenţi şi coordonează activitatea acestora;

e) repartizează magistraţii-asistenţi pe lângă judecătorii Curţii;

Page 189: Drept Contencios Constitutional

f) aprobă statul de funcţii şi de personal;

g) dispune delegările de atribuţii;

i) încheie şi desface, în condiţiile legii, contractele individuale de muncă;

j) exercită autoritatea disciplinară în condiţiile prezentului regulament;

k) dispune organizarea concursurilor pentru angajarea magistraţilor-asistenţi şi a

examenului de capacitate pentru magistraţii-asistenţi stagiari;

l) aprobă efectuarea concediilor de odihnă, în condiţiile legii, de către judecători,

magistraţii-asistenţi şi de către secretarul general şi dispune rechemarea

acestora din concediul de odihnă; aprobă concediile fără plată şi concediile de

3-5 zile pe an plătite, pentru evenimente deosebite, potrivit legii;

m) stabileşte răspunderea patrimonială a angajaţilor Curţii, pe baza propunerilor

secretarului general;

n) dispune măsuri privind îndeplinirea obligaţiilor de serviciu prevăzute de lege

şi de regulament, de către personalul Curţii.

CAPITOLUL III Corpul magistraţilor-asistenţi

Art. 6 - (1) În cadrul Curţii Constituţionale funcţionează corpul magistraţilor-

asistenţi, din care fac parte prim-magistratul-asistent, magistraţii-asistenţi şefi şi

magistraţii-asistenţi, numiţi în funcţie, potrivit legii şi dispoziţiilor prezentului

regulament. Corpul magistraţilor-asistenţi îşi desfăşoară activitatea sub conducerea

preşedintelui Curţii Constituţionale.

(2) Repartizarea magistraţilor-asistenţi pe secţii se face prin ordin al preşedintelui

Curţii Constituţionale.

Art. 7. - Prim-magistratul-asistent are următoarele atribuţii principale:

a) coordonează activitatea magistraţilor-asistenţi şi supraveghează ca aceasta să se

desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.47/1992 şi ale prezentului

regulament;

b) prezintă preşedintelui actele de sesizare a Curţii, în vederea numirii

judecătorului-raportor şi a stabilirii termenului de judecată, după caz;

Page 190: Drept Contencios Constitutional

c) ia măsuri pentru înlocuirea magistratului-asistent care lipseşte cu un alt

magistrat-asistent;

d) exercită atribuţiile de magistrat-asistent în dosarele în care este desemnat în

această calitate;

e) coordonează activitatea magistraţilor-asistenţi pentru întocmirea culegerilor

anuale de jurisprudenţă;

f) colaborează cu Serviciul de cercetare, documentare şi informatică la lucrările de

sistematizare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi confirmă exactitatea datelor

şi informaţiilor privind activitatea jurisdicţională a Curţii;

g) asigură programarea magistraţilor-asistenţi pentru efectuarea concediului de

odihnă şi a serviciului de permanenţă, atunci când este cazul;

h) îndeplineşte atribuţiile ce îi revin, potrivit prezentului regulament, privind

pregătirea magistraţilor-asistenţi în perioada de stagiu, precum şi pentru

organizarea şi desfăşurarea examenului de capacitate;

j) semnează certificatele întocmite de către magistraţii-asistenţi desemnaţi în

dosare, ce se eliberează în baza rezoluţiei preşedintelui Curţii;

k) întocmeşte şi semnează, în baza rezoluţiei preşedintelui Curţii Constituţionale,

răspunsuri la cererile formulate de părţi în dosarele aflate pe rolul Curţii;

l) propune preşedintelui Curţii, cu consultarea magistraţilor-asistenţi şefi,

premierea trimestrială şi anuală, precum şi calificativele pentru activitatea

profesională desfăşurată de magistraţii-asistenţi;

m) aduce la cunoştinţa preşedintelui Curţii deficienţele constatate în activitatea

profesională a magistraţilor-asistenţi, precum şi abaterile disciplinare ale

acestora;

n) îndeplineşte orice altă sarcină dispusă de preşedintele Curţii.

Art. 8 - (1) Magistraţii-asistenţi şefi îndeplinesc, în secţiile pe care le conduc,

următoarele atribuţii principale:

a) coordonează şi urmăresc activitatea magistraţilor-asistenţi din secţie, conform

dispoziţiilor Legii nr.47/1992 şi ale prezentului regulament;

Page 191: Drept Contencios Constitutional

b) exercită atribuţiile de magistrat-asistent în dosarele în care sunt desemnaţi în

această calitate;

c) îndeplinesc atribuţiile ce le revin, potrivit regulamentului, privind pregătirea

magistraţilor-asistenţi în perioada de stagiu, precum şi pentru desfăşurarea

examenului de capacitate;

d) verifică proiectele actelor Curţii întocmite de magistraţii-asistenţi din secţie

înainte de prezentarea acestora judecătorilor-raportori desemnaţi în cauză sau

preşedintelui Curţii;

e) verifică, prin sondaj, regularitatea citărilor şi a celorlalte comunicări dispuse a

se efectua în dosarele Curţii;

f) verifică actualizarea fişierului de jurisprudenţă;

g) în cazul absenţei prim-magistratului-asistent, îndeplinesc atribuţiile acestuia,

potrivit ordinului preşedintelui;

h) îndeplinesc orice altă sarcină stabilită de preşedintele Curţii.

(2) Magistratul-asistent şef - director al cabinetului preşedintelui Curţii

Constituţionale îndeplineşte atribuţiile prevăzute în fişa postului.

Art. 9. - Magistraţii-asistenţi au următoarele atribuţii principale privind pregătirea

lucrărilor şi redactarea actelor emise de Curtea Constituţională:

a) preiau dosarele jurisdicţionale în care a fost desemnat ca raportor judecătorul pe

lângă care sunt repartizaţi, întocmesc concepta de citare şi redactează

corespondenţa în legătură cu soluţionarea cauzei;

b) asigură documentaţia necesară judecătorului-raportor cu privire la soluţiile din

jurisprudenţa şi doctrina română şi străină, în dosarele repartizate şi participă la

întocmirea raportului;

c) verifică legalitatea îndeplinirii procedurilor de citare şi de comunicare în

dosarele la a căror soluţionare participă;

d) redactează proiectele de decizii, hotărâri şi avize sub controlul judecătorului-

raportor;

Page 192: Drept Contencios Constitutional

e) urmăresc corecta publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

deciziilor pe care le-au redactat şi semnalează preşedintelui Curţii eventualele

erori constatate;

f) întocmesc fişele de jurisprudenţă după modelul stabilit de către Plen;

g) îndeplinesc orice alte sarcini profesionale stabilite de către judecătorul pe lângă

care sunt repartizaţi;

h) efectuează serviciul de permanenţă, atunci când este cazul.

Art. 10. - Atribuţiile de consilier juridic al Curţii Constituţionale sunt exercitate de

magistratul-asistent desemnat prin ordin al preşedintelui Curţii.

CAPITOLUL IV Funcţionarea Curţii

Secţiunea 1 Registrele Curţii

Art. 11. - Registrele Curţii Constituţionale sunt următoarele:

a) registrul de intrare-ieşire a corespondenţei, în care se trec, în ordine

cronologică, toate actele de sesizare, cererile şi celelalte acte care privesc

activitatea jurisdicţională a Curţii, precum şi toate scrisorile, petiţiile şi adresele cu

caracter administrativ;

b) registrul general de dosare, în care se trec, în ordinea intrării, toate actele de

sesizare a Curţii; numărul de înregistrare al fiecărui act de sesizare reprezintă

numărul de dosar, la care se adaugă litera corespunzătoare încadrării sesizării în

categoriile de atribuţii prevăzute la art.146 din Constituţie. Toată corespondenţa

Curţii în legătură cu acel dosar poartă acelaşi număr;

c) registrul opis alfabetic, în care se înscriu denumirea, respectiv numele autorului

sesizării şi numărul dosarului; în cazul în care actul de sesizare aparţine unui grup

de deputaţi sau de senatori ori unui grup de persoane, în opisul alfabetic se va

înscrie numai numele primului autor al sesizării;

d) registrul informativ, în care se înscriu dosarele în ordinea lor numerică, cu

următoarele menţiuni: primul termen de judecată şi termenele ulterioare; data

ieşirii dosarului din arhivă şi persoana căreia i s-a predat; data reintrării dosarului

în arhivă; numărul şi data deciziei, hotărârii sau avizului şi soluţia pe scurt;

Page 193: Drept Contencios Constitutional

e) registrul de termene al arhivei, în care se înscriu dosarele, pe termenele de

judecată;

f) condica şedinţelor de judecată, în care se înscriu toate dosarele din fiecare

şedinţă, în ordinea din lista dosarelor, soluţia, numele judecătorilor şi al

magistratului-asistent;

g) registrele de evidenţă a redactării actelor Curţii, în care se trec - în ordine şi

separat, în funcţie de distincţia făcută de art.11 alin.(1) din Legea nr.47/1992 -

toate deciziile şi hotărârile pronunţate, precum şi avizele emise; data redactării se

consideră data depunerii la mapă a deciziei, hotărârii sau avizului.

Art. 12. - La sfârşitul fiecărui an, după ultima operaţiune din fiecare registru, se va

întocmi un proces-verbal de închidere, care va fi semnat de secretarul general şi de

prim-magistratul-asistent, aplicându-se sigiliul. Dacă este cazul, înscrierile se vor

face în aceleaşi registre, reîncepându-se cu o nouă numerotare.

Art. 13. - La propunerea secretarului general şi cu avizul prim-magistratului-

asistent, preşedintele Curţii poate aproba şi ţinerea altor registre în afara celor

prevăzute la art.11, dacă sunt necesare activităţii Curţii.

Art. 14. - Modelul fiecărui registru se aprobă de Plenul Curţii.

Art. 15. - (1) Corespondenţa care poartă menţiunea “confidenţial” se înregistrează

numai cu această menţiune, fără a fi desfăcută, după care se predă destinatarului.

(2) Corespondenţa cu caracter secret se prezintă nedesfăcută direct preşedintelui

Curţii, fiind evidenţiată într-un registru special, potrivit legii.

Secţiunea a 2-a Activitatea premergătoare şedinţelor de dezbateri

Art. 16. - (1) Actele de sesizare a Curţii sunt cele stabilite de lege, primite prin

poştă sau prin curier. Ele se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, primesc data

certă, după care se predau, prin prim-magistratul-asistent, preşedintelui Curţii,

având ataşate şi plicurile.

(2) Celelalte cereri şi acte, de orice natură, inclusiv corespondenţa cu caracter

administrativ, sosite prin poştă sau prin curier ori depuse personal, cât şi cele

transmise telegrafic sau prin telefax, se înregistrează, iar apoi se prezintă, după

Page 194: Drept Contencios Constitutional

caz, preşedintelui sau secretarului general, împreună cu plicurile în care au fost

primite.

(3) În cazul în care Curtea se sesizează din oficiu asupra constituţionalităţii

iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, actul prin care se declanşează procedura

jurisdicţională este încheierea prin care Plenul a hotărât acest lucru.

(4) Dovezile de comunicare a procedurii se primesc direct la arhiva Curţii, sub

semnătură, după care se ataşează la dosar, arhivarul-registrator atestând despre

aceasta pe concepta de citare.

Art. 17. - (1) Preşedintele Curţii, primind actul de sesizare, numeşte judecătorul-

raportor, care întocmeşte un raport scris asupra punctelor de vedere şi relaţiilor

cerute, a soluţiilor din doctrina şi jurisprudenţa română şi străină, precum şi asupra

oricăror elemente necesare dezbaterilor.

(2) Dacă actul de sesizare vizează atribuţia Curţii prevăzută de art.146 lit.d) din

Constituţie, judecătorul-raportor verifică dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute

la art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992 şi, dacă este cazul, va solicita completarea

actului de sesizare, stabilind şi termenul în care instanţa să răspundă. Dacă

judecătorul-raportor sau, ulterior, Plenul apreciază că este necesar, se va solicita

instanţei trimiterea dosarului în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

(3) Magistratul-asistent, pe baza dispoziţiilor judecătorului-raportor, va redacta

adresele necesare obţinerii punctelor de vedere prevăzute de art.30 alin.(1) din

Legea nr.47/1992.

(4) În cazurile prevăzute la art.146 lit.a) teza întâi, lit.b), c), d) şi k) din

Constituţie, termenul de depunere a raportului nu poate depăşi, de regulă, 60 de

zile de la data înregistrării sesizării.

(5) În celelalte cazuri [art.146 lit.a) teza a doua şi lit.e) - j) din Constituţie],

termenul de depunere a raportului se stabileşte ţinându-se seama de termenele

prevăzute de lege sau cu aplicarea, după caz, a dispoziţiilor art.49 din prezentul

regulament.

Page 195: Drept Contencios Constitutional

(6) După luarea măsurilor prevăzute la alin.(1), actele de sesizare se restituie de

prim-magistratul-asistent la registratură, unde, în aceeaşi zi, primesc numărul din

registrul de dosare şi se înscriu, totodată, în registrul prevăzut de art.11 lit.c) din

prezentul regulament.

(7) Magistratul-asistent repartizat pe lângă judecătorul-raportor pregăteşte

lucrările în vederea dezbaterilor.

Art. 18. - (1) Termenul de judecată se stabileşte de preşedintele Curţii, potrivit

legii, fără a putea depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.17

alin.(5) din prezentul regulament, când acesta se fixează astfel încât să fie

respectate cerinţele legale de celeritate.

(2) În cazul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate, termenul de judecată

se stabileşte la data depunerii raportului.

(3) După fixarea termenului de judecată dosarele vor fi înregistrate în registrele

prevăzute de art.11 lit.d), e) şi f) din prezentul regulament.

Art. 19. - (1) Pe coperta dosarului se vor menţiona numai: denumirea Curţii,

numărul dosarului, autorii sesizării, obiectul sesizării şi termenul de judecată.

(2) Dosarul trebuie să aibă toate filele cusute şi numerotate; după soluţionarea

definitivă se va proceda la şnuruire şi la aplicarea sigiliului, iar pe faţa interioară a

ultimei coperţi arhivarul-registrator va certifica numărul filelor, în cifre şi în litere.

(3) Scoaterea dosarelor din incinta Curţii este interzisă.

(4) Dosarele vor fi puse la dispoziţie părţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora

pentru studiu numai în arhivă, după identificarea şi notarea prenumelui şi numelui

persoanelor care le solicită, verificându-se actele de identitate, procurile sau

delegaţiile, precum şi integralitatea dosarului la restituire. Personalul arhivei

supraveghează studiul dosarelor.

Art. 20. - (1) În cauzele privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate,

înştiinţarea părţilor se poate face prin citare, precum şi prin alte modalităţi

operative, cum ar fi telefonic sau prin telegramă, telex ori telefax, pe concepta de

Page 196: Drept Contencios Constitutional

citare urmând să se facă menţiune despre modalitatea folosită, data şi ora

comunicării.

(2) Pe formularul de citaţie se menţionează expres că prezentarea părţii în faţa

Curţii nu este obligatorie.

(3) În cazul persoanelor care au domiciliul sau sediul în străinătate, citarea se face

în limba română, iar deciziile pronunţate se vor comunica netraduse, în mod

direct, prin poştă, recomandat, pe bază de recipisă şi cu confirmare de primire.

Art. 21. - Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul

Poporului, sub forma unei sesizări scrise.

Art. 22. - (1) Magistratul-asistent întocmeşte conceptele de citare, dispune

emiterea procedurilor de chemare în faţa Curţii şi comunicarea copiilor de pe

actele de sesizare, urmăreşte primirea punctelor de vedere sau a memoriilor

prevăzute de lege şi asigură aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor dispuse de

preşedinte sau de judecătorul-raportor, după caz.

(2) Totodată, magistratul-asistent ia măsuri de multiplicare, pentru fiecare dintre

judecători, a actului de sesizare, a raportului întocmit în cauză, a fişei dosarului şi

a punctelor de vedere legal primite în vederea soluţionării cauzei.

(3) După depunerea raportului, magistratul-asistent asigură, la cerere, consultarea

dosarului de către oricare judecător al Curţii.

(4) Expedierea corespondenţei se face numai pe cale oficială, prin poştă, agent sau

curier.

Art. 23. - (1) Magistratul-asistent preia dosarele de la arhivă, prin semnătură în

registrul de termene, cu cel puţin 48 de ore înaintea şedinţei, după care:

a) întocmeşte lista dosarelor şi dispune ca grefa să o distribuie membrilor Plenului

şi să o afişeze cu minimum 24 de ore înaintea termenului de dezbateri;

b) verifică dacă au sosit la Curte şi s-au ataşat la dosar dovezile de înmânare sau

de comunicare a citaţiilor şi a celorlalte acte procedurale, precum şi memoriile

formulate în apărare, punctele de vedere, actele şi relaţiile solicitate de

preşedintele Curţii ori de judecătorul-raportor;

Page 197: Drept Contencios Constitutional

c) verifică legalitatea îndeplinirii procedurilor de citare sau de comunicare ataşate

la dosar.

(2) Despre neregulile procedurale constatate, magistratul-asistent îl informează, în

scris, pe preşedintele Curţii.

(3) Verificările menţionate la alin.(1) lit.b) şi c) se fac şi înaintea începerii

dezbaterilor.

Art. 24. - (1) În cadrul compartimentului de arhivă se asigură consultarea

dosarelor de către părţi sau reprezentanţii legali ai acestora.

(2) În cauzele care, potrivit legii, se soluţionează cu participarea procurorului,

acestuia i se comunică, o dată cu înştiinţarea, şi actul de sesizare a Curţii.

Secţiunea a 3-a Activitatea în timpul şedinţelor de dezbateri

Art. 25. - Magistratul-asistent care a pregătit dezbaterile intră în sala de şedinţă

înainte de începerea dezbaterilor, verifică respectarea dispoziţiilor art. 53 din

Legea nr.47/1992 şi asigură prezenţa la uşă a aprodului

Art. 26. - (1) După deschiderea şedinţei de către preşedintele Curţii, dosarele sunt

strigate de către magistratul-asistent în ordinea stabilită prin lista de şedinţă.

Preşedintele, la cererea părţilor sau din oficiu, poate dispune strigarea unor dosare

peste rând sau lăsarea mai la urmă.

(2) În fiecare cauză, dacă este cazul, magistratul-asistent face apelul părţilor şi al

celorlalte autorităţi sau persoane citate, după care referă asupra modului în care s-a

efectuat procedura de citare a persoanelor sau a autorităţilor chemate la proces şi,

dacă s-au îndeplinit celelalte măsuri dispuse de Curte, referă pe scurt asupra

obiectului cauzei şi stadiului în care se află judecata acesteia.

(3) Magistratul-asistent aduce la îndeplinire, în fiecare dosar, prevederile art. 56

din Legea nr.47/1992.

Art. 27. - Aprodul anunţă publicului din sală intrarea şi retragerea Plenului Curţii.

La intrarea şi la retragerea Plenului Curţii, publicul se ridică în picioare.

Secţiunea a 4-a Activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor

Page 198: Drept Contencios Constitutional

Art. 28. - (1) Actele Curţii se redactează în numărul de exemplare necesar spre a

asigura păstrarea lor la dosar şi în mape speciale, la arhiva şi la biblioteca Curţii,

comunicarea acestora, în cazurile prevăzute de lege, şi trimiterea spre publicare în

Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art.31 din Legea

nr.47/1992, decizia Curţii se comunică celor două Camere ale Parlamentului,

Guvernului, precum şi - spre ştiinţă - autorităţilor publice implicate.

(3) După întocmirea procedurilor de comunicare a deciziilor, a hotărârilor sau a

avizelor, magistratul-asistent va preda dosarele la arhivă, sub semnătură.

(4) La arhivă se păstrează şi câte un exemplar din fiecare act pronunţat de Curte, în

mape speciale de decizii, hotărâri şi avize, grupate în ordine numerică pe ani.

Art. 29. - (1) În cazul în care s-a dispus amânarea dezbaterilor, magistratul-

asistent va trece în condica de şedinţă termenul fixat şi motivele amânării, iar în

termen de 48 de ore va întocmi încheierea de amânare, conceptele de citare pentru

termenul următor, adresele şi va asigura ducerea la îndeplinire a celorlalte măsuri

dispuse de Curte.

(2) După redactarea şi semnarea încheierilor, magistratul-asistent predă dosarele

amânate arhivarului-registrator, care semnează de primirea lor pe lista de dosare.

CAPITOLUL V Secretariatul General al Curţii Constituţionale

Art. 30. - (1) Secretariatul General al Curţii Constituţionale răspunde de

organizarea şi desfăşurarea activităţilor funcţionale şi tehnice ale acesteia, pentru

îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legii organice a

Curţii şi ale prezentului regulament.

(2) Secretariatul General al Curţii Constituţionale are în structura sa Direcţia

generală economică, servicii şi alte compartimente, potrivit structurii

organizatorice aprobate de Plenul Curţii Constituţionale.

(3) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile compartimentelor prevăzute la alin.(2)

se stabilesc prin hotărâre a Plenului Curţii.

Page 199: Drept Contencios Constitutional

(4) Atribuţiile personalului Secretariatului General al Curţii Constituţionale se

detaliază prin fişa fiecărui post.

Art. 31. - (1) Secretariatul General al Curţii Constituţionale este condus de un

secretar general care are următoarele atribuţii principale:

a) răspunde de pregătirea, organizarea şi coordonarea lucrărilor de competenţa

structurilor Secretariatului General al Curţii Constituţionale, astfel încât acestea să

fie realizate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.47/1992 şi ale prezentului

regulament;

b) informează, în scris, preşedintele Curţii asupra modului de exercitare a

atribuţiilor de ordonator de credite, trimestrial sau ori de câte ori solicită

preşedintele;

c) duce la îndeplinire, în condiţiile legii, hotărârile Plenului Curţii şi dispoziţiile

preşedintelui, referitoare la atribuţiile ce îi revin;

d) conduce compartimentele Secretariatului General al Curţii Constituţionale şi ia

măsuri pentru realizarea la termen şi în mod corespunzător a lucrărilor ce le sunt

repartizate;

e) prezintă şi asigură fundamentarea actelor ce se supun aprobării Plenului Curţii

sau preşedintelui acesteia, cu excepţia deciziilor, a hotărârilor şi a avizelor

prevăzute la art.11 din Legea nr.47/1992;

f) consemnează soluţiile adoptate de Plen în materie administrativă într-un proces

verbal, în baza căruia se emite o hotărâre, pentru fiecare şedinţă în parte;

g) soluţionează petiţiile adresate de cetăţeni şi organizaţii, potrivit rezoluţiei

preşedintelui Curţii;

h) supraveghează direct activitatea de rezolvare a solicitărilor de acces la

informaţiile de interes public, în condiţiile legii;

i) organizează şi coordonează actualizarea paginii de Internet şi a bazei de date

aparţinând Curţii Constituţionale;

j) întocmeşte proiectul planului de relaţii externe al Curţii şi, după aprobarea de

către Plenul Curţii, urmăreşte realizarea acestuia;

Page 200: Drept Contencios Constitutional

k) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Curţii, îl supune spre

aprobare Plenului şi îl înaintează Guvernului, sub semnătura preşedintelui Curţii,

în condiţiile legii;

l) angajează şi utilizează creditele bugetare, în limita prevederilor şi destinaţiilor

aprobate, pentru cheltuieli din sumele repartizate prin bugetul de stat şi bugetul

asigurărilor sociale de stat, în condiţiile legii;

m) aprobă fişele cuprinzând atribuţiile fiecărui post din structura Secretariatului

General al Curţii Constituţionale;

n) aprobă deplasările în ţară ale personalului Secretariatului General al Curţii

Constituţionale;

o) aprobă compensarea cu timp liber corespunzător a orelor prestate peste

programul normal de lucru pentru personalul din Secretariatul General al Curţii

Constituţionale;

p) face propuneri preşedintelui Curţii pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a

personalului Curţii;

q) organizează concursurile pentru angajarea personalului Secretariatului General

al Curţii Constituţionale;

r) aprobă învoirile şi efectuarea concediilor de odihnă pentru personalul din

Secretariatul General al Curţii Constituţionale şi dispune rechemarea din concediul

de odihnă a acestuia;

s) organizează inventarierea patrimoniului Curţii, aprobă şi valorifică rezultatele

acestei acţiuni, în condiţiile legii;

t) aprobă valoarea de inventar a cărţilor primite gratuit;

u) aprobă, în condiţiile legii, plata orelor suplimentare efectuate de personalul

Curţii;

v) contrasemnează ordinele semnate de preşedintele Curţii;

x) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de Plenul Curţii Constituţionale sau de

preşedintele acesteia.

Page 201: Drept Contencios Constitutional

(2) În exercitarea atribuţiilor sale de ordonator principal de credite, precum şi în

alte cazuri prevăzute de lege, secretarul general emite dispoziţii.

Art. 32. - (1) Direcţia generală economică asigură fundamentarea şi elaborarea

proiectului de buget al Curţii Constituţionale şi utilizarea resurselor financiare în

limita bugetului aprobat; asigură administrarea patrimoniului, mijloacele logistice

şi materiale, precum şi serviciile aferente bunei desfăşurări a activităţii Curţii, în

baza programelor aprobate; gestionează problematica financiară şi materială

privitoare la resursele umane; aplică prevederile legale privind plata drepturilor

salariale, evidenţa şi virarea obligaţiilor financiare aferente drepturilor salariale;

asigură realizarea activităţii de protocol şi de relaţii externe, precum şi a celorlalte

atribuţii stabilite de Plenul Curţii, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

(2) Direcţia generală economică este condusă de un director general şi are în

structura sa următoarele compartimente:

a) Serviciul financiar-contabil;

b) Serviciul administrativ şi pentru achiziţii publice;

c) Biroul salarizare, resurse umane şi relaţii externe.

(3) În lipsa secretarului general, directorul general îndeplineşte şi atribuţiile

acestuia, potrivit însărcinărilor stabilite prin ordin al preşedintelui Curţii

Constituţionale.

Art. 33. - Serviciul grefă, registratură şi arhivă asigură pregătirea desfăşurării

lucrărilor Curţii; primeşte şi înregistrează actele de sesizare, cererile şi

corespondenţa, ţine evidenţa acestora, precum şi a circulaţiei lor, în condiţiile art.

11; efectuează multiplicarea documentelor şi expedierea actelor Curţii, a celorlalte

lucrări şi a corespondenţei, precum şi restituirea dosarelor de fond la instanţă;

organizează şi menţine în ordine arhiva, conform prevederilor legale; pune la

dispoziţie dosarele Curţii spre consultare, în arhivă, părţilor sau reprezentanţilor

legali ai acestora şi le oferă informaţii asupra datelor solicitate din dosare; asigură

celelalte servicii auxiliare necesare activităţii jurisdicţionale.

Page 202: Drept Contencios Constitutional

Art. 34. - Serviciul documentare, cercetare şi informatică urmăreşte realizarea şi

prelucrarea fondului documentar necesar activităţii Curţii, efectuarea de sinteze,

informări şi traduceri; asigură evidenţa jurisprudenţei şi a doctrinei, păstrarea

colecţiilor de acte normative, precum şi gestionarea şi completarea fondului de

carte; creează şi implementează aplicaţiile necesare sistemului integrat de

informatizare al Curţii, asigură gestionarea şi actualizarea bazelor de date, precum

şi a paginii de Internet; tehnoredactează şi editează broşuri şi alte publicaţii ale

Curţii Constituţionale; îndeplineşte orice alte însărcinări dispuse de Plenul Curţii,

de preşedinte sau de secretarul general.

Art. 35. - (1) Personalul de la cabinetele judecătorilor îndeplineşte atribuţiile de

secretariat pentru cabinetele acestora, precum şi orice alte însărcinări stabilite de

judecători.

(2) Pentru persoanele prevăzute la alin.(1), stabilirea programului de lucru şi a

orelor suplimentare care se plătesc potrivit legii, programarea concediilor,

acordarea învoirilor, precum şi compensarea cu timp liber corespunzător a orelor

prestate peste programul normal de lucru sunt de competenţa judecătorilor.

(3) Dispoziţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi în

cazul personalului de la cabinetul secretarului general.

Art. 36. - Serviciul de permanenţă se asigură în condiţiile stabilite de Plenul Curţii

Constituţionale.

Art. 37. - Compartimentul de audit public intern funcţionează în subordinea

preşedintelui Curţii şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege şi de regulament,

precum şi sarcinile dispuse de preşedinte privind activitatea din cadrul

Secretariatului General al Curţii Constituţionale.

CAPITOLUL VI Răspunderea disciplinară

Art. 38. - Judecătorii Curţii Constituţionale răspund disciplinar pentru încălcarea,

cu vinovăţie, a dispoziţiilor art.64 din Legea nr.47/1992.

Art. 39. - (1) Pornirea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor Curţii

Constituţionale se poate face numai pe baza unei sesizări scrise şi semnate.

Page 203: Drept Contencios Constitutional

(2) Primind sesizarea, preşedintele Curţii Constituţionale numeşte o comisie de

cercetare disciplinară, formată din 3 judecători, pentru a examina cele sesizate.

(3) Dacă sesizarea îl priveşte pe preşedintele Curţii Constituţionale, desemnarea

celor 3 judecători revine Plenului Curţii şi se face prin tragere la sorţi.

(4) Unul dintre cei 3 judecători va fi desemnat ca preşedinte al comisiei de

cercetare disciplinară.

(5) Ascultarea celui în cauză în faţa comisiei de cercetare disciplinară este

obligatorie.

(6) În situaţia în care comisia de cercetare disciplinară consideră că sesizarea este

neîntemeiată, cauza se clasează, cu aprobarea organului care a numit comisia.

(7) În cazul în care comisia de cercetare disciplinară consideră că sesizarea este

întemeiată, va întocmi un raport care, împreună cu dosarul, se prezintă Plenului

Curţii Constituţionale.

Art. 40. - (1) Plenul Curţii Constituţionale poate aplica judecătorilor, în funcţie de

gravitatea abaterii, următoarele sancţiuni disciplinare:

a) mustrare;

b) avertisment sever;

c) încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale.

(2) Sancţiunile se aplică prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.

Art. 41. - (1) Stabilirea abaterilor disciplinare săvârşite de secretarul general şi

aplicarea sancţiunii sunt de competenţa Plenului Curţii Constituţionale, care va

hotărî pe baza unui raport întocmit de o comisie de cercetare disciplinară formată

din 3 judecători, numită de preşedintele Curţii Constituţionale.

(2) Plenul Curţii Constituţionale, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii

judecătorilor, poate aplica secretarului general, în funcţie de gravitatea abaterii,

următoarele sancţiuni disciplinare:

a) mustrare;

b) avertisment sever;

c) revocarea din funcţie.

Page 204: Drept Contencios Constitutional

Art. 42. - (1) Magistraţii-asistenţi şi ceilalţi salariaţi ai Curţii Constituţionale

răspund disciplinar pentru încălcarea, cu vinovăţie, a dispoziţiilor Legii nr.47/1992

şi ale prezentului regulament.

(2) Abaterile disciplinare ale magistraţilor-asistenţi şi ale personalului

Secretariatului General al Curţii Constituţionale sunt cele prevăzute de

reglementările în vigoare privind statutul fiecărei categorii de personal.

Art. 43. - (1) Stabilirea abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţii-asistenţi şi

aplicarea sancţiunii sunt de competenţa preşedintelui Curţii.

(2) Cel sancţionat se poate plânge împotriva sancţiunii, în termen de 10 zile de la

comunicarea acesteia, unui consiliu de disciplină format din 3 judecători numiţi de

Plenul Curţii.

(3) Consiliul de disciplină ia hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl

compun şi se pronunţă prin hotărâre motivată.

(4) Magistraţilor-asistenţi li se pot aplica, în raport cu gravitatea abaterilor,

următoarele sancţiuni disciplinare:

a) observaţie;

b) mustrare;

c) avertisment;

d) diminuarea drepturilor salariale cu până la 15% pe o perioadă de 1-3 luni;

e) eliberarea din funcţie.

Art. 44. - (1) Numirea comisiei de cercetare disciplinară şi a consiliului de

disciplină, prevăzută la art.39, 41 şi 43, se face pentru fiecare caz în parte. După

pronunţarea hotărârii, comisia ori, după caz, consiliul îşi încetează activitatea.

(2) Lucrările de secretariat vor fi aduse la îndeplinire de un magistrat-asistent

desemnat de preşedintele Curţii.

Art. 45. - (1) În cazul abaterilor disciplinare săvârşite de personalul din

compartimentele Secretariatului General al Curţii Constituţionale, cercetarea,

stabilirea şi sancţionarea acestora urmează procedura prevăzută de legea aplicabilă

raportului de serviciu sau de muncă, după caz.

Page 205: Drept Contencios Constitutional

(2) Exercitarea acţiunii disciplinare împotriva personalului de la cabinetele

judecătorilor se face numai la propunerea judecătorului respectiv.

Art. 46. - (1) Sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate personalului prevăzut la

art.45 alin.(1), în funcţie de gravitatea abaterilor săvârşite, sunt:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) diminuarea drepturilor salariale şi a indemnizaţiei de conducere cu 5-10% pe o

perioadă de 1-3 luni;

d) suspendarea dreptului de avansare (promovare) pe o perioadă de 1-3 ani;

e) trecerea într-o funcţie inferioară, pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea

corespunzătoare a salariului;

f) destituirea din funcţie, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) lit.f) se dispun de preşedintele Curţii, la

propunerea organului competent.

(3) Procedura de contestare a sancţiunilor disciplinare este cea prevăzută de lege.

Art. 47. - Dacă în aceeaşi cauză sunt implicate persoane care fac parte din

categorii diferite de salariaţi ai Curţii, competenţa de stabilire şi sancţionare a

abaterilor disciplinare şi de contestare a sancţiunilor revine autorităţii disciplinare

corespunzătoare celei mai înalte funcţii.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

Art. 48. - Curtea Constituţională stabileşte relaţii de cooperare cu autorităţi

similare din străinătate şi poate deveni membră a unor organizaţii internaţionale

din domeniul justiţiei constituţionale.

Art. 49. - În situaţii excepţionale, când urgenţa o impune, preşedintele Curţii

Constituţionale poate dispune, după consultarea judecătorului-raportor, ca

termenele prevăzute în cap.IV să fie mai scurte.

Art. 50. - Judecătorii-raportori pot solicita consultaţii de specialitate unor

personalităţi sau unor instituţii, cu aprobarea prealabilă a preşedintelui Curţii.

Page 206: Drept Contencios Constitutional

Art. 51. - Modelul robei şi al insignelor judecătorilor şi ale magistraţilor-asistenţi

se aprobă de Plenul Curţii Constituţionale. Costul confecţionării robelor şi al

insignelor judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi se suportă din bugetul Curţii,

potrivit legii.

Art. 52. - (1) Personalul Curţii este obligat să păstreze confidenţialitatea activităţii,

cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii sau prezentului regulament, aceasta are

caracter public.

(2) Nerespectarea dispoziţiilor alin.(1) atrage răspunderea disciplinară.

Art. 53. - Agenţii autorităţilor de ordine publică nu pot intra în sediul Curţii decât

cu aprobarea preşedintelui Curţii sau a secretarului general.

Art. 54. - Regulamentul privind concediile se aprobă de Plenul Curţii, cu votul

majorităţii judecătorilor.

Art. 55. - (1) Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul

Oficial al României, Partea I.

(2) Pe aceeaşi dată se abrogă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii

Constituţionale din 4 noiembrie 1997, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii

Constituţionale nr.12/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr.308 din 12 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Page 207: Drept Contencios Constitutional

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ37

1. Mihai Bădescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2001.

2. Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II,

Editura Naţional, Bucureşti, 1997

3. Mihai Constantinescu, Marius Amzulescu, Drept parlamentar, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004

4. Mircea Criste, Controlul constituţionalităţii legilor în România, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2002

5. Dan Claudiu Dănişor, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1997.

6. Ioan Deleanu, Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.

7. Ioan Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale, vol, II Editura Servo-Sat,

Arad, 1998.

8. Tudor Drăganu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Tratat elementar, vol. I,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

9. Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Constituţia

României – comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997.

10. Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, Editura Dalloz,

Paris, 1986

11. Louis Favoreu, Les Cours constitutionnelles, 3eme edition, PUF, Paris, 1996

12. Michel Fromont, La justice constitutionnelle dans le monde, Editura Dalloz,

Paris, 1996

13. Maria Năstase Georgescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Sylvi,

Bucureşti, 2001.

37 În ordine alfabetică

Page 208: Drept Contencios Constitutional

14. Cristian Ionescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, vol. I, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2001.

15. Cristian Ionescu, Principii ale democraţiei constituţionale, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1997.

16. Cristian Ionescu, Dezvoltarea Constituţională a României – Acte şi documente,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

17. Geneza Constituţiei Românei, Regia Autonomă Monitorul Oficial al României,

Bucureşti, 1999

18. Ioan Leş, Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

19. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Curtea Constituţională a României, Editura

Albatros, Bucureşti, 1997

20. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei

României – explicaţii şi comentarii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.

21. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Simina Tănăsescu, Marian Enache,

Gheorghe Iancu, Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2002

22. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Studii constituţionale, vol. II, Editura

Actami, Bucureşti, 1998.

23. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

24. Ion Rusu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2001.

25. Simina Tănăsescu, Ştefan Deaconu, Drept Constituţional şi Instituţii politice –

Caiet de seminarii, Editura All Beck, Bucureşti, 2001.

26. Florin Bucur Vasilescu, Constituţionalitate şi constituţionalism, Editura Naţional,

Bucureşti, 1998.

27. Ioan Vida, Manual de legistică formală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004.