Drept Constitutional Institutii

7/27/2019 Drept Constitutional Institutii

http://slidepdf.com/reader/full/drept-constitutional-institutii 1/78

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT

INSTITUŢII POLITICE

- CURS PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ -

An universitar 2007 - 2008

1

Universitatea din Bucureşti Facultatea de DREPT

Copyright © DEPARTAMENT ID 2008



Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţiidin Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală aautorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea înformat electronic aparţin Departamentului de Învăţământ laDistanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din BucureştiEditura CREDISBd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5

Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47Fax: (021) 315 80 96Email: [email protected]://www.credis.ro





ARGUMENTUM

Acest suport de curs a fost redactat în intenţia studenţilor înscrişi la forma de învăţământ la distanţă şi reprezintă osinteză extrem de succintă a informaţiilor esenţiale necesarepentru însuşirea cunoştinţelor de bază la disciplinele Drept

constituţional şi Instituţii politice.El este inspirat şi realizat după manualul universitar

„DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE”

prof.dr.Ioan MURARU & prof.dr.Simina TANASESCU

Studierea acestui manual de bază este călduros recomandată tuturor studenţilor. De asemenea, celor care doresc să aprofundeze problematica expusă le este recomandată şi

studierea bibliografiei menţionate în acest suport de curs, înmanualul amintit, precum şi în alte manuale de specialitate.

2





CAPITOLUL I - PUTEREA DE STAT

Pentru înţelegerea fenomenului de putere este necesar să fie examinată relaţia popor – putere politică – stat – putere de stat. Unicul deţinător al puterii politice estepoporul, care nu o poate exercita direct, iar, pe cale de consecinţă,instituţionalizează (creează) statul, în accepţiunea sa de sumă a autorităţilor publice(statale). Statul, pentru a-şi realiza scopurile, este înzestrat cu putere de stat.

Puterea statală este forma de organizare statală a puterii poporului (sau a puterii politice). Dacă această organizare se realizează prin mai multe grupe (categorii,autorităţi, puteri) de organe de stat, cu funcţii (împuterniciri) şi tr ăsături clar definiteşi caracterizate prin autonomie organizatorică şi funcţională, precum şi prin echilibrureciproc şi colaborare, suntem în prezenţa separaţiei/echilibrului puterilor. Această stare este specifică sistemelor de guvernământ democratice. Dacă ea se caracterizează

printr-o exercitare unitar ă şi uniformă, realizată de organe de stat aflate sub controlulunuia singur, de regulă investit cu puteri supreme, ne aflăm în prezenţa fenomenului

de unicitate sau confuzie a puterilor în stat.În procesul de exercitare a puterii de stat se observă o anumită separare a funcţiilor (competenţelor) autorităţilor publice care nu implică o separare în cadrul puterii unice

politice. Această separare presupune echilibru şi colaborarea dintre “puterile”, carerealizează funcţiile separate.

Conform teoriei separatiei puterilor în stat, cel care deţine putere este înclinat să abuzeze de ea, de aceea puterea trebuie să fie îngrădită. Îngr ădirea trebuie f ăcută prin divizarea puterii unice (absolute monarhice), în trei puteri (legislativă,executivă şi judecătorească), pentru ca “puterea să fie înfrântă de putere”.

Teoria a evoluat în timp, astazi manifestându-se mai ales prin echilibrul si

colaborarea dintre autoritatile statului însarcinate cu realizarea celor trei forme demanifestare a puterii de stat.

REPREZENTARE GRAFICĂ

Caracterul de putere

Caracterul de putere de constrângere

Caracterul social

Necesitatea de a exprima şi realizavoinţa guvernanţilor ca voinţă general

- obligatorie

Caracterul organizat

Suveranitatea

Tr ăsăturile puterii de stat

3





Aplicată la Constituţia României, separaţia puterilor în stat se prezintă astfel:

a) Raporturile Parlament – Executiv – presupun implicarea legislativului înactivitatea şefului de stat şi a guvernului şi, invers, implicarea celor două autorităţi înactivitatea adunării reprezentative.

Implicarea legislativului în activitatea executivului:1) În raporturile cu şeful statului Parlamentul

• primeşte jur ământul Preşedintelui;(82 alin 2)• poate prelungi mandatul acestuia, în caz de r ăzboi sau catastrof ă; (83 alin 3)• poate hotărî punerea sub acuzare a şefului de stat pentru înaltă tr ădare; (96)• ascultă mesajele şefului de stat; (65 alin 2 lit a)• ratifică tratatele internaţionale încheiate de şeful de stat în numele României şi

negociate de Guvern;(91 alin 1)• aprobă declararea de către şeful de stat a mobilizării par ţiale sau generale a

for ţelor armate; (92 alin 2)• încuviinţează instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă; (93 alin 1)• poate suspenda din funcţie Preşedintele României în cazul săvâr şirii unor fapte

grave prin care acesta a încălcat prevederile Constituţiei; (95)• stabileşte indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României.(101)

2) În raporturile sale cu Guvernul Parlamentul• acordă votul de încredere asupra programului şi a întregii liste a Guvernului;

(103 alin 3)• retrage încrederea acordată; (113 alin 1)• poate cere informaţii şi documente privind activitatea Guvernului (111 alin 1);• prin deputaţi şi senatori se pot pune întrebări şi adresa interpelări; (112)• apreciază asupra r ăspunderii politice a Guvernului, poate cere urmărirea

penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvâr şite în exerciţiul funcţieilor; stabileşte prin lege cazurile de r ăspundere şi pedepsele aplicabilemembrilor Guvernului; (109)

• abilitează Guvernul pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectullegilor organice. (115 alin 1)

Compatibilitatea calităţii parlamentare cu cea de membru al Guvernului este şi ea unaspect al implicării reciproce. (105 alin 1)

Implicarea executivului în activitatea legislativului:

1) Preşedintele României• promulgă legile, putând cere, o singur ă dată reexaminarea legii; (77)• poate dizolva Parlamentul în condiţiile art.89.

2) Guvernul• are iniţiativă legislativă; (74)• poate solicita adoptarea, cu procedur ă de urgenţă, a proiectelor sau

propunerilor legislative; (76 alin 3)• îşi poate angaja r ăspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program,

declaraţii de politică generală, sau proiect de lege acestea considerându-seaprobate dacă Guvernul nu este demis; (114)

4





• poate fi abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, etc.(115 alin1)

b) Raporturile dintre legislativ şi puterea judecătorească implică, în primul rând, principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii. Prin urmare,

intervenţia în sfera justiţiei a celorlalte autorităţi ale statului contravine principiuluiseparaţiei puterilor în stat. Aceasta nu exclude însă anumite raporturi constituţionale:

• organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează potrivitlegii;(126)

• Constituţia nominalizează numai Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, sistemul judecătoresc fiind stabilit prin lege;(126)

• contenciosul electoral parlamentar este de competenţa instanţelor judecătoreştide drept comun;

• acolo unde judecarea excepţiei de neconstituţionalitate este de competenţainstanţelor judecătoreşti, justiţia intervine practic în activitatea legislativă.

ÎNTREBĂRI ŞI EXERCIŢII:

• Explicaţi relaţia popor-putere politică, stat - putere de stat. Definiţi acestecategorii.

• Identificaţi şi explicaţi principalele ideii ale teoria separaţiei puterilor în stat.

• Cum a evoluat în timp teoria separaţiei puterii?

• Principiul separaţiei puterilor în stat este sau nu înscris în Constituţia Românieiîn vigoare?

TESTE GRILĂ:

1.Tr ăsături generale ale puterii de stat sunt:a. caracterul de putere; putere politică; putere socială; putere de a exprima şi

realiza voinţa guvernanţilor ca voinţă de stat; caracterul organizat;suveranitatea puterii de stat;

b. suveranitatea puterii de stat; caracterul de putere; putere socială; putere dea exprima şi realiza voinţa guvernanţilor ca voinţă de stat; caracterulorganizat; putere de constrângere;

c. putere politică; putere socială; putere de a exprima şi realiza voinţaguvernanţilor ca voinţă de stat; caracterul organizat; supremaţia puterii destat.

2. Categoria putere apare în diferite exprimări ca:a. putere de stat, putere politică, putere publică, puteri publice, suveranitate

de stat; b. putere de stat, putere politică, putere publică, autoritate publică,

suveranitate de stat;c. putere de stat, putere politică, putere publică, puteri publice, şi uneori

suveranitate.

3. Exercitarea puterii politice este încredinţată:

5





a. întotdeauna de către stat – înţeles în accepţiunea sa juridică restrânsă – poporului;

b. de către popor, statului – înţeles în accepţiunea sa juridică restrânsă – cuexcepţia cazurilor în care poporul o exercită direct, prin referendum;

c. întotdeauna, de către popor, statului (înţeles în accepţiunea sa juridică

restrânsă).

4. Potrivit concepţiei lui Montesquieu între cele trei puteri (puterea legislativă, putereaexecutivă privitoare la chestiuni care ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă

privitoare la chestiunile care ţin de dreptul civil) trebuie să existe următoarea relaţie:a. să se exercite separat, independent şi trebuie să colaboreze între ele;

b. să se exercite separat, independent, dar să nu se autolimiteze, echilibrându-se şi trebuie să colaboreze între ele;

c. să se exercite separat, dar nu independent, să se autolimiteze, echilibrându-se şi trebuie să colaboreze între ele.

5. Ce anume a determinat ca în prezent separaţia / echilibrul puterilor să nu se mairealizeze între “puteri”, ci între majoritate şi opoziţie parlamentar ă ?

a. instaurarea regimurilor politice totalitare; b. introducerea votului universal, secret, direct şi liber exprimat;c. apariţia partidelor politice şi a rolului lor în configurarea instituţiilor

politice şi juridice.

6. Constituţia României reglementează câteva structuri necesare garantării libertăţilor publice şi bunei funcţionări a autorităţilor statale. În acest sens, sunt prevăzute:

a. Parlament, Guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b. Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia Juridică a Camerelor

Parlamentare;c. Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi.

7. Conform Constituţiei actuale a României implicarea executivului în activitateaParlamentului poate interveni în următoarele situaţii:

a. promulgarea legilor de către Preşedinte care poate cere o singur ă dată reexaminarea legii; iniţiativa legislativă; poate fi abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, etc.;

b. controlează activitatea Parlamentului; cu prilejul promulgării legilor;iniţiativa de revizuire a constituţiei;

c. aprobarea legilor de către Preşedinte care poate cere o singur ă dată reexaminarea legii; iniţiativa legislativă; poate fi abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, etc.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL I

• Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice,vol.II, All Beck, Bucureşti, 2004.

• Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, 1996.• Gheorghe Gheorghe, Separaţia puterilor în stat. Teorie şi realitate, Ed. S.E.,

Bucureşti, 1976.

6





CAPITOLUL II - Partidele politice

DEFINIŢIA ŞI FUNCŢIILE PARTIDULUI POLITIC

Apariţia partidelor politice este în strânsă corelaţie cu:• apariţia şi dezvoltarea parlamentarismului;• ideea de reprezentare în viaţa politică.

Trăsăturile partidelor politice:• asociaţii;• libere;• constituite din cetăţeni;• cuprind membri de partid;• scopul este de a cuceri şi a exercita puterea, prin exprimarea voinţei politice a

cetăţenilor.

Partidele politice sunt asociaţii înfiinţate în temeiul dreptului fundamental de asociere(vezi şi Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile,Monitorul Oficial nr.39/31 ianuarie 2000).

Partidele politice pot fi definite ca asociaţii libere ale cetăţenilor, prin care seurmăreşte, pe baza unei platforme (program), definirea şi exprimarea voinţei politice acetăţenilor, asociaţii care au şi îşi afirmă clar şi deschis, vocaţia şi aptitudineaguvernării.

Funcţiile partidelor politice:• definire şi exprimare a voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea

naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei;•

formarea opiniilor, selectarea candidatilor, coordonarea alesilor • functii electorale, functii de control si functii de definire si exprimare a

pozitiilor politice.

CATEGORII ŞI VARIANTE DE PARTIDE POLITICE:

• partide confesionale, religioase, naţionale, de clasă şi etnice;• partide democratice, liberale, conservatoare, social – democrate, de stânga, de

centru şi de dreapta;• partide de cadre şi de mase;• partide suple şi rigide;• partide de unice, unificate şi dominante;

Sistemele de partide: partidul unic, bipartidismul şi multipartidismul.

În România partidele politice au avut o bogată istorie între cele două r ăzboaiemondiale şi după decembrie 1989. În prezent, organizarea şi funcţionarea partidelor

politice în România este reglementată prin Legea partidelor politice nr.14/2003(Monitorul Oficial nr.25/17 ianuarie 2003).

7






Asocia ie

Liber constituită

Din cetă eni

Cuprind membri de partid

Scopul de a cucerii şiexercita puterea

Tr ăsăturile partidelor

politice

Confesionale, religioase,naţionale, de clasă şi etnice

Categorii şi variante de partide politice

Democratice, liberale,conservatoare, social –

democratice, de stânga, decentru şi de dreapta

De cadre şi de mase

Suple şi rigide

Unice, unificate, dominante

ÎNTREBĂRI ŞI EXERCIŢII• Identificaţi tr ăsăturile partidului politic între celelalte asociaţii, precum şi faţă

de alte grupări politice.

• Definiţi partidul politic.

• Care sunt funcţiile partidului politic?

• Identificaţi şi explicaţi pe scurt categoriile şi variantele de partide politice, şisistemele de partide politice.

• Analizaţi categoria de pluralism politic şi comentaţi aplicabilitatea sa de-a

lungul timpului în reglementările constituţionale ale statului român.

8





• Cine se poate pronunţa asupra neconstituţionalităţii sau nelegalităţii partidelor politice?

TESTE GRILĂ:

1. Tr ăsăturile specifice partidelor politice sunt:

a. reprezintă o asociaţie; este rezultatul unei asocieri libere; asocierea esteformată numai din cetăţeni; funcţionează pe baza unei platforme (program);are drept scop exprimarea voinţei politice a cetăţenilor;

b. este persoană juridică de drept public; este formată numai din cetăţeni românicu domiciliul în ţar ă, are drept scop exprimarea voinţei politice a cetăţenilor;

c. reprezintă o asociaţie (persoană juridică de drept privat); este rezultatul uneiasocieri libere; asocierea este formată numai din cetăţeni; funcţionează pe bazaunei platforme (program); are drept scop exprimarea voinţei politice a

cetăţenilor.

2. Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie:

a. demisie din partidul al cărui membru a fost, dar numai după aprobarea din partea acestui partid;

b. de drept demisie din partidul al cărui membru a fost;

c. nu constituie demisie, el putând să figureze ca membru al ambelor partide.

3. Partidele politice se organizează şi funcţionează pe criteriul:a. administrativ-teritorial;

b. al locului de muncă al membrilor;

c. desf ăşur ării de activităţi politice în cadrul agenţilor economici sau alinstituţiilor publice, precum şi administrativ-teritorial.

4. Caracteristica partidelor confesionale o reprezintă:

a. exprimă interesele unei clase sociale;

b. criteriu de constituire, şi anume credinţele religioase;

c. interesele reprezentate, şi anume ale diferitelor regiuni ale unui stat unitar sauale diferitelor păr ţi ale unui teritoriu naţional neajuns încă la unificare.

5. Partidele politice îndeplinesc mai multe funcţii. Constituţia României statuează că funcţia esenţială a acestuia este:

a. contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor;

b. contribuie la educarea politică a cetăţenilor şi încurajează participarea acestora

la viaţa publică;

9





c. stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri şi organizează iniţiativalegislativă a cetăţenilor.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL II

• Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.II,All Beck, Bucureşti, 2004.

• P.P. Negulescu, Partidele Politice, Editura Garamond, (reeditare nedatată),Colecţia Etos şi logos.

• Partidele Politice, editată de Centrul de drept constituţional şi instituţii politice şiRegia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 193.

• Legea nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.25 din17 ianuarie 2003.

10





CAPITOLUL III - Statul

NOŢIUNEA DE STAT

Între instituţiile politice ale unei societăţi, statul este cea mai importantă.

Importanţa şi necesitatea statului pentru organizarea şi conducerea societăţii rezultă cu prisosinţă din caracterul său istoric, forma sa depinzând de transformările sociale şiistorice care s-au produs de-a lungul timpului. Statul este un instrument de organizareşi conducere socială, prin care grupurile sociale şi-au promovat interesele şi în care şi-a găsit expresia concentrată întreaga societate.

Din punct de vedere juridic statul reprezintă:• ordine juridică, mai mult sau mai puţin centralizată şi care se găseşte în strânsă

legătur ă cu ordinea internaţională. Cel care a fundamentat statul privit din punctul de vedere juridic a fost Hans Kelsen, susţinătorul teorieinormativiste, care caracteriza statul ca fiind o ordine normativă de

constrângere, diferită de ordinea naturală, dotată cu putere de comandă, careemite “imperative” în virtutea raportului de subordonare, ce există întreindivizi şi stat şi care are o organizare şi o voinţă distinctă de voinţa indivizilor şi deasupra lor.

• persoană juridică, titular ă de drepturi şi obligaţii.

• un concept interdisciplinar (interesează dreptul public intern şi pe celinternaţional).

• subiect de drept (se accentuează capacitatea de conducere a sa şicompetenţele sale normative. Statul este caracterizat, din acest punct de vedere

prin capacitatea sa juridică, adică prin aptitudinea sa de a fi subiect de drept îndiferite raporturi juridice de drept public sau privat).

• instituţie politică (cea mai importantă a societăţii şi prin care puterea politică se poate realiza – Maurice Hauriou).

Din definiţiile date în doctrină se pot desprinde elementele de conţinut ale uneidefiniţii a noţiunii de stat (chiar dacă statul poate comporta o multitudine de definiţii)şi anume:

• formă de organizare politică a unei colectivităţi umane constituită istoric;

• teritoriul – ca localizare geografică;

• existenţa unor guvernanţi investiţi cu atribuţii de conducere şi de exercitare aautorităţii publice în numele poporului (puterea de stat).

Se poate defini statul ca fiind cea mai importantă instituţie politică a societăţii,modalitate de organizare a puterii politice, care realizează puterea sa de comandă, prinintermediul guvernanţilor şi în numele poporului.

Apariţia statului modern

Formele (tipurile) statului reprezintă etape ale apariţiei statului modern şi sunt:• statul feudal suveran;• statul absolutist;

• statul de drept şi national;• statul de drept şi social.

11





Statul feudal se caracterizează prin:• f ărâmiţare feudală şi dorinţa de unitate politică;• existenţa raporturilor de dependenţă şi de supuşenie dintre popor şi monarh.

Statul absolutist se caracterizează prin:• concentrarea puterii la nivel central;• suveranul absolut produce şi impune dreptul, justiţia şi nu este supus regulilor

juridice;• statul devine tot mai teritorializat, iar doctrinele naţionaliste sedimentează

populaţia;• exercitarea puterii devine o preocupare constantă;• constituţia şi legea devin expresii formale ale statului;• apar germenii secularizării statului şi a puterii sale.

Statul de drept şi naţional caracterizat prin:• stabilirea frontierelor sale culturale şi naţionale (apare principiul

naţionalităţilor);• se formează naţiunea (unitatea culturală) şi statele naţionale;• apare sensul clar al suveranităţii de stat (legat de naţiune şi de cetăţenie);• apare democratizarea puterii politice.

Statul de drept şi social se caracterizează prin:• expansiunea puterii politice şi a democraţiei;• apar noi generaţii de drepturi;• evoluţia sistemului politic şi apare domnia legii;• apare constituţionalismul şi constituţionalizarea sistemului politic;• politica se circumscrie unor reguli juridice;• apare garantarea drepturilor sociale şi economice;• statul îşi asumă noi sarcini în economie şi în politicile sociale.

Legitimitatea şi funcţiile statului

Conceptul de legitimitate a statului presupune stabilirea puterii constituante originareşi care stabileşte “competenţa competenţelor”. Nu există un criteriu pentru analizalegitimităţii, pentru că există atâtea legitimităţi câte state sunt. Contractul socialschimbă temeiul legitimităţii statului şi scopurile sale. În epoca modernă legitimitatea statului rezultă din democraţie (procesul electoral) şi principiulmajorităţii. Legitimitatea statului se mai bazează şi pe principiul legalităţii, prin

invocarea teoriei puterii constituante originare, care a fost la începuturile statului(precum cuvântul în Biblie).

Din punct de vedere juridic funcţiile statului:• se concretizează prin acte juridice;• exprimă legătura dintre un tip de activitate şi finalitatea sa şi nu pot fi separate.• sunt diverse datorită diversităţii exigenţelor umane.

Se pot clasifica după multe criterii şi sunt:• interne şi externe;• economice, culturale, sociale, represive etc.;• legislative, executive şi jurisdicţionale (cea mai cunoscută).

12





Elementele statului

Statul este analizat, din punctul de vedere sociologic (mai puţin juridic) ca fiindcompus din:

• populaţie;• teritoriu;• suveranitate (sau putere).

Populaţia:• Este un element absolut indispensabil statului, datorită caracterului social al

puterii.• Termenul este vag şi nu trebuie confundat cu poporul sau naţiunea.• Poporul este o colectivitate umană care locuieşte la un moment dat, pe un

teritoriu sau pe alte teritorii şi care prezintă aceeaşi identitate lingvistică,culturală, etnică şi religioasă.

• Naţiunea este poporul de ieri, de azi şi de mâine, poporul în istorie şi seidentifică cu conceptul cultural, de unitate culturală.

• Are o sfer ă de cuprindere mai largă decât poporul şi naţiunea, pentru că poatecuprinde şi alte categorii de oameni, necuprinşi în cele două categorii, deexemplu minorităţile naţionale, egali cu ceilalţi membri ai populaţiei princetăţenia comună, precum şi cetăţenii str ăini şi apatrizii.

• Regrupează pe toţi cetăţenii unui stat (alături de cetăţenii str ăini şi apatrizii),cetăţeni care:

au o legătur ă specifică cu puterea politică instituţionalizată; au un statut juridic aparte (faţă de cetăţenii str ăini şi apatrizii).

Teritoriul:•

Delimitează cadrul geografic al statului, în care se exercită puterea politică instituţionalizată (puterea de stat).• Este elementul material al statului, iar populaţia elementul personal.• Delimitarea geografică a teritoriului se face prin intermediul frontierelor şi

cuprinde: solul; subsolul; coloana de aer, care se ridică deasupra solului, cuprins între

frontiere.

Suveranitatea:

Noţiunea a apărut o dată cu statul şi este legată de puterea de stat şi deindependenţa statului. Termenul de suveranitatea este plurisemantic. În decursulistoriei au fost emise numeroase şi diferite concepţii cu privire la suveranitate, care aumers de la afirmarea şi justificarea sa ca realitate şi principiu, până la negarea sa,

pentru că ar fi ceva învechit, demodat şi chiar până la considerarea suveranităţii ca osursă de conflicte. Ideile şi concepţiile despre suveranitate s-au materializat în maimulte teorii:

• Teoriile teocratice.• Teoria contractului social• Teoria referitoare la titularul suveranităţii

Suveranitatea poporului – teoria afirma că titularul suveranităţii este poporul (“puterea constituantă”) şi parlamentul; poporul se supune legii adoptate de parlament

13





Suveranitatea naţionala – titularul suveranităţii a fost declarată naţiunea.


NOŢIUNEA DE FORMĂ DE GUVERNĂMÂNT

Elementele statului(abordare sociologică)

Popula ia

Teritoriul Inalienabil

Indivizibil

Suveranitatea(titularul suveranităţii)

Esen a statului

Manifestare de

voinţă Instrument deconstrângere

Legitimitateastatului

Interne şi externe

Economice,culturale, sociale,

represive

Legislative

Executive

Judecătoreşti

Funcţiilestatului

(exemplificativ)

• Forma de guvernământ este determinată de modul de constituire, organizare şifuncţionare a organelor supreme ale statului (în principal şeful statului).

Tipurile formei de guvernământ

Monarhia - şeful statului este un monarh desemnat, de regulă, pe cale ereditar ă Republica – şeful statului este desemnat prin alegeri libere, directe sau indirecte

14






Tipuri de forme deuvernământ

Monarhia

Republica

absolută

limitată

parlamentar dualistă

parlamentar contem orană

parlamentar ă

reziden ială

Structură de stat

Structura de stat este organizarea de ansamblu a puterii de stat în raport cu teritoriul.Ea indică dacă un stat este format din unul sau mai multe state membre.

Statul unitar şi statul federal sunt formele structurii de stat, care nu trebuieconfundate cu asociaţiile de stat (confederaţiile, uniunile personale, uniunile reale,

uniunile inegale şi alte uniuni).

Asociaţiile de state

• uniuni de două sau mai multe state suverane şi independente;

• nu creează un nou stat;

• forme ale relaţiilor de drept internaţional;

• se constituie pe baza unor instrumente internaţionale;

CARACTERELE CONSTITUŢIONALE ALE STATULUI ROMÂN

România - stat suveran şi independent

Constituţiile române au consacrat în formulări din ce în ce mai clare, suveranitatea şiindependenţa României. În Constituţia României din 8 decembrie 1991 reglementareaei se regăseşte în art. 2, cqre îmbina suveranitatea populara cu cea nationala (veziexplicatii anterioare).

România - Stat unitar şi indivizibil

România are toate trăsăturile unui stat unitar:

• pe teritoriul său fiind organizată o singur ă formaţiune statală;

15





• existând un singur rând de autorităţi publice centrale (un singur Parlament, unsingur Guvern şi o singur ă Curte Supremă de Justiţie);

• existând o singur ă organizare administrativ – teritorială;

• existând o singur ă cetăţenie, cea română.

• administraţia publică locală se fundamentează pe principiul autonomieilocale.

Statul român şi componentele sale sunt indivizibile, în sensul că, nu pot fi segmentate(împăr ţite) sau divizate, par ţial sau total, în orice scop. Acest caracter, care seregăseşte încă din Constituţia română din anul 1866, priveşte toate elementeleconstitutive ale statului: teritoriul, populaţia şi puterea de stat (suveranitatea).

România - Stat naţional

Caracterul national identifică o trăsătură a statului care defineşte unul dinelementele sale componente – populaţia. La baza constituirii statului român a stat

noţiunea de naţiune, formarea statului român modern fiind rezultatul unui îndelungat proces istoric.

Pe teritoriul statului român se află şi minorităţi naţionale, care nu fac parte dinnaţiunea română, alături de care totuşi au tr ăit, au luptat, au muncit şi au murit. Suntînsă formate din persoane, care sunt cetăţeni ai statului în care tr ăiesc şi faţă de careacesta din urmă trebuie să aibă obligaţii foarte importante, prevăzute, în România, înart. 6 din Constituţie.

Caracterul naţional al statului român urmareşte să sublinieze originile istorice alestatului şi naţiunii române, existenţa unei legături strânse între stat şi naţiunea română,f ăr ă a se putea aduce vreun prejudiciu niciunei persoane care deţine cetăţenia română,

indiferent de naţionalitatea sa.Statul de drept

A apărut mai târziu în istoria societăţii, ca o replică la statul despotic, atunci când s-aconsiderat că şi guvernanţilor trebuie să li se opună regulile juridice. Fundamentat însecolul XIX în doctrina germană, dar el apare însă din secolul XVIII, ca o garanţiea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În acest din urmă secol sursa primordială astatului de drept a fost şcoala dreptului natural. În democraţiile actuale, statul dedrept a devenit fundamentul societăţii. Statul de drept semnifică subordonareastatului faţă de drept.

Conţinutul complex al statului de drept constă în:• domnia dreptului;• valorificarea la dimensiunile lor reale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;• realizarea echilibrului/colabor ării reciproce a autorităţilor publice;• realizarea accesului liber la justiţie.

România - Stat social

Statul trebuie să intervină pentru realizarea interesului general, adică să aibă oatitudine activă şi nu pasivă, cum cere doctrina clasică liberală. Statul trebuie să

protejeze pe cel slab; să sprijine sectoarele economice necesare promovării interesuluigeneral; să asigure funcţionarea serviciilor publice şi a protecţiei sociale. Caracterul

de stat social al statului român rezultă din natura statului şi din funcţiile sale.Tehnicile de intervenţie a statului sunt multiple şi sunt detaliate în alte ramuri ale

16





dreptului. Esenţială este stabilirea gradului intervenţiei în fiecare etapă a dezvoltăriieconomice şi sociale, grad care nu trebuie nici să exacerbeze intervenţia, dar nici să transforme statul într-un simplu “partener de afaceri” sau “simplu observator”.

România - Stat democratic

Presupune ca autorităţile publice să îşi întemeieze activitatea pe voinţa poporului,exprimată prin alegeri libere şi corecte. Implică:• un sistem pluralist;• responsabilitatea guvernanţilor;• obligaţia de a se conforma legilor;• exercitarea impar ţială a justiţiei de către judecători independenţi şi

inamovibili;• domnia dreptului;• exercitarea suveranităţii de către popor;• asigurarea participării poporului la rezolvarea treburilor publice;•

aplicarea principiului separaţiei / echilibrului şi colabor ării autorităţilor publice;

REPREZENTAREA GRAFICĂ

Suveran şi independent

Unitar şi indivizibil

Naţional

Stat de drept

Social

Democratic

Caractereleconstituţionale ale

statului român

NOŢIUNEA DE ORGANIZARE ADMINISTRATIV - TERITORIALĂ

Organizarea şi delimitarea teritoriului sunt administrative, prin natura lor, iar pe planlocal îşi desf ăşoar ă activitatea şi alte organe ale statului, alături de cele executive şianume cele judecătoreşti. Cele două noţiuni de “organizare” şi de “delimitare” suntfolosite de Constituţie şi lege (art. 3 alin. 3 din Constituţie şi art. 3 din Legea nr.69/1991).

Problema stabilirii diferenţei dintre organizarea administrativ – teritorială şistructura de stat :

• Acestea au fiecare un conţinut şi un sens propriu, dar şi un factor comun alcelor două instituţii juridice - teritoriul.

17





• Deosebirea principală constă însă “… în faptul că prima se refer ă laorganizarea puterii la nivelul statului în întregul său, în timp ce organizareaadministrativă a teritoriului are în vedere crearea pe teritoriul statului a unuinumăr de unităţi în scopul unei mai eficiente conduceri de stat pe plan local”.

Putem defini organizarea administrativă a teritoriului ca fiind delimitarea teritoriuluiîn unităţi geografice, având, o anumită suprafaţă delimitată prin lege şi condiţionată de componenta populaţie, de dezvoltarea economico – socială, delimitare realizată înscopul exercitării unitare a puterii de stat, pe întreaga ţar ă.

Organizarea administrativă a teritoriului României

În anul 1968 s-a adoptat Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă ateritoriului, în vigoare şi azi, deşi a suportat mai multe modificări succesive. Conformart. 3 alin. (3) din Constituţia României şi Legii nr. 2/1968, teritoriul României esteorganizat în următoarele unităţi:

• judeţul;•

oraşul;• comuna.

Judeţele, oraşele şi comunele sunt persoane juridice şi în acest sens au capacitate juridică, un patrimoniu distinct şi iniţiativă în ceea ce priveşte administrareaintereselor publice locale, exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ – teritoriale legal stabilite.

Judeţul• Este o unitate administrativă complexă din punctul de vedere economic şi

social – cultural.• Formată din mai multe oraşe şi comune.• În stabilirea numărului judeţelor au fost avute în vedere mai multe criterii:

suprafaţa, numărul de locuitori, căile de comunicaţie, potenţialul economic, posibilitatea valorificării resurselor materiale locale.

• În prezent există un număr de 40 de judeţe.• Suprafaţa unui judeţ este în medie de 6100 km2, iar populaţia în medie de

450.000 locuitori.

Oraşul• Este un centru de populaţie mai dezvoltat din punctul de vedere economic,

social – cultural şi edilitar – gospodăresc.• Oraşele au un număr mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaţa

economică social – politică şi cultural – ştiinţifică a ţării.• Cele care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt organizate şi

declarate prin lege ca municipii.• Municipiile pot avea subdiviziune administrativ – teritoriale.

Comuna• Este unitatea administrativă, pe teritoriul căreia tr ăieşte populaţia rurală unită

prin comunitate de interese şi tradiţii;• alcătuită din unul sau mai multe sate şi cătune, în funcţie de condiţiile

economice, social – culturale, geografice şi demografice, conform Legii nr.69/1991, modificată şi republicată în anul 1996.

18





Staţiunile balneo – climaterice Nu constituie unităţi administrative distincte, ci sunt acele oraşe şi comune (sate şicătune), care datorită condiţiilor climaterice, hidrografice sau aşezării lor, prezintă importanţă pentru ocrotirea sănătăţii şi asigurarea ordinii cetăţenilor.


oraşe

comune

judeţeOrganizareaadministrativ –

teritorială a actuală aRomâniei

ÎNTREBĂRI ŞI EXERCIŢI

• Care este scopul statului? Identificaţi principalele idei filosofice.

•

Identificaţi principalele momente ale apariţiei statului modern. Care suntformele (tipurile) de stat?

• Care sunt principalele idei privind legitimitatea statului?

• Identificaţi şi prezentaţi pe scurt elementele statului.

• Explicaţi noţiunea de populaţie.

• Explicaţi noţiunea de teritoriu şi natura sa juridică.

• Explicaţi pe scurt noţiunea de suveranitate. Care sunt principalele teoriireferitoare la suveranitate?

• Identificaţi şi prezentaţi pe scurt formele de guvernământ.• Identificaţi principalele momente ale evoluţiei formei de guvernământ în

România.

• Definiţi conceptul de structur ă de stat.

• Identificaţi deosebirile dintre structura de stat şi asociaţia de state.

• Identificaţi şi explicaţi pe scurt asociaţiile de state şi clasificaţi-le.

• Identificaţi în cuprinsul Constituţiei textele ce consacr ă caracterele statuluiromân şi comentaţi-le pe scurt.

• De ce România este stat suveran şi independent?

19





• Pluralismul politic constituie o caracteristică a statului român ori o valoaresupremă a acestuia ? Argumentaţi.

• Identificaţi rolul populaţiei în organizarea administrativă a teritoriului. Definiţinoţiunea de organizare administrativ teritorială.

• Există deosebiri între împăr ţirea administrativ teritorială a României şiorganizarea administrativ teritorială?

TESTE GRILĂ

1. Din punct de vedere juridic statul reprezintă:

a. un produs al evoluţiei sociale a civilizaţiilor;

b. colectivitate umană istoric constituită şi organizată pe un anumit teritoriu, care politic se structurează între guvernanţi şi restul populaţiei;

c. o ordine juridică mai mult sau mai puţin centralizată şi care se găseşte înstrânsă legătur ă cu ordinea internaţională.

2. Statul feudal se caracterizează prin:

a. f ărâmiţare feudală şi dorinţa de unitate politică; existenţa raporturilor dedependenţă şi de supuşenie dintre popor şi monarh;

b. concentrarea puterii la nivel central;

c. expansiunea puterii politice şi a democraţiei.

3. Funcţiile statului au fost clasificate după multe criterii. Ele sunt:

a. interne şi externe; economice, culturale, sociale, represive etc.; legislative,executive şi jurisdicţionale;

b. intrinseci si extrinseci statului;

c. morale, politice, de constrângere.

4. Caracterele teritoriului statului sunt:

a. inalienabilitatea şi suveranitatea;

b. inalienabilitatea si indivizibilitatea;

c. inalienabilitatea, indivizibilitatea şi suveranitatea.

5. Prin suveranitate a poporului înţelegem:

a. dreptul poporului de a decide singur asupra sor ţii sale, de a-şi stabili linia politică a statului şi alcătui autorităţile (organele) sale, precum şi de a controlaactivitatea acestora;

b. dreptul fiecărei naţiuni la autodeterminare şi la dezvoltarea independentă, fiecă posedă sau nu o organizare proprie a statului;

c. dreptul statului de a decide singur asupra politicii sale interne şi externe.

20





6. Republica parlamentar ă se caracterizează prin:

a. alegerea şefului de stat de către cetăţeni, direct şi liber exprimat, la fel ca şialegerea Parlamentului;

b. alegerea şefului statului prin intermediul colegiilor electorale;

c. alegerea şefului de stat de către parlament în faţa căruia de altfel şi r ăspunde,nuanţat desigur.

7. În România forma monarhică a fost înlocuită cu forma republicană de guvernământ prin:

a. Constituţia din 1938;

b. Legea nr. 363 /1947;

c. Constituţia din 1948.

8. Statul federativ se caracterizează prin:

a. existenţa unei singure formaţiuni statale unice şi a unui singur rând de organecentrale de stat; cetăţenii au o singur ă cetăţenie;

b. statul este format din două sau mai multe state membre, din unirea căroraapare un subiect unitar de drept; există două rânduri de organe centrale de stat;

c. statul este format din unul sau mai multe state membre , există două rânduri deorgane centrale de stat, cetăţenii putând avea una, respectiv două cetăţenii.

9. Asociaţiile de state pot da naştere la :

a. state noi, constituind subiecte de drept noi;

b. state noi întrucât constituie forme ale structurii de stat;

c. nu pot da naştere la state noi întrucât nu constituie forme ale structurii de stat.

10. Art. 1 al Constituţiei române prevede următoarele caractere ale statului român:

a. stat naţional, independent, unitar şi indivizibil; b. stat naţional, suveran, independent şi unitar;

c. stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, stat de drept,democratic şi social, având formă republicană de guvernământ.

11. Caracterul indivizibil al statului se refer ă la :

a. teritoriu, populaţie, suveranitate;

b. teritoriu, origine etnică, cetăţenie;

c. teritoriu, administraţie, cetăţenie.

21





12. Caracterul democratic este determinat de:

a. autorităţile publice se întemeiază pe voinţa poporului, exprimată în alegerilibere şi corecte, cu proclamarea şi garantarea liberalităţilor publice;

b. domnia evidentă a dreptului, realizarea colabor ării şi controlului reciproc al

puterilor publice, cu posibilitatea înlătur ării şefului statului de către şefulGuvernului, atunci când situaţia o impune;

c. activitatea statului de participant la realizarea binelui comun, de susţinereacelor dezavantajaţi de destin şi şansă, de sprijinire a sectoarelor economice încriză, cu sprijinirea prioritar ă a sectorului de stat în detrimentul celui

particular.

13. Constituie unitate administrativ-teritorială:

a. regiunea;

b. municipiul;

c. staţiunea balneo-climaterică.

14. Actuala prevedere constituţională consider ă că:

a. teritoriul este împăr ţit în judeţe, oraşe şi comune;

b. teritoriul este organizat în judeţe, oraşe şi comune;

c. teritoriul este organizat în judeţe, oraşe, comune şi sate.

15. Oraşul reprezintă:

a. o unitate administrativă complexă din punct de vedere economic şi social – cultural, formată din mai multe comune;

b. un centru de populaţie mai dezvoltat din punct de vedere economic, social – cultural şi edilitar – gospodăresc;

c. unitatea administrativă pe teritoriul căreia tr ăieşte populaţia rurală unită princomunitate de interese şi tradiţii.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL III


• Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Simina Tănăsescu,Constituţia României revizuită, AllBeck, Bucureşti, 2004.

• Aristotel, Politica, Ed. Antet, Bucureşti, 1996.

• Nicollo Machiavelli, Principele, Ed. Minerva, Bucureşti, 1994.

• Montesquieu, Despre spiritul legilor, I, ES, Bucureşti, 1964.

• Ioan Muraru, Gheorghe Iancu ş.a., Constituţiile române, Ed. RAMO, 1993.

22





CAPITOLUL IV - Sistemul electoral

NOŢIUNEA DE SISTEM ELECTORAL

Normele juridice prin care sunt reglementate relatiile sociale care privesc alegerea prin vot a deputatilor si senatorilor, a sefului de stat si a autoritatilor locale alcatuiescsistemul electoral.

DREPTURILE EXCLUSIV POLITICE

Drepturile fundamentale exclusiv politice, care au o sfer ă mai restrânsă decât sferadrepturilor electorale ale cetăţenilor, sunt:

• dreptul de vot;

• dreptul de a fi ales.

În sistemul juridic românesc nu este reglementat dreptul de revocare.

Dreptul de vot

Presupune lămurirea tr ăsăturilor votului:• Universalitatea votului - Trebuie diferenţiată de votul restrâns, care la rândul

său îmbracă două aspecte: votul cenzitar şi votul capacitar. (Censurile pot fi:de avere; de domiciliu; de sex; de vârstă; profesional etc.). (Votul capacitar -alegătorul poate participa la alegeri doar dacă dovedea un anumit grad deinstruire). O persoană poate vota în România dacă:

o este cetăţean român;o are vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv;o este în deplinătatea facultăţilor mintale;o are aptitudinea morală de a vota (sunt consideraţi a nu avea aptitudini

morale cei condamnaţi, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale, pe toată perioada stabilită prinhotărârea judecătorească de condamnare).

o are deplinătatea facultăţilor mintale (nu au drept de vot debilii saualienaţii mintali puşi sub interdicţie, prin hotărâre judecătorească,definitivă şi irevocabilă).

• Egalitatea votului - concretizare a principiului constituţional al egalităţiicetăţenilor (art. 16 din Constituţie). În conţinut presupune:

o fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi

organ de stat (egalitatea de valoare a fiecărui vot)o circumscripţiile electorale, pentru alegerea aceluiaşi organ de stat, să

fie egale ca număr de locuitori (“norma de reprezentare”).Presupune şi înlăturarea unor tehnici şi procedee electorale care alterează egalitatea votului:

• Geografia electorală presupune crearea unor circumscripţiielectorale inegale ca număr de locuitori pentru alegereaaceluiaşi organ de stat. Prin acest procedeu se pot creacircumscripţii mari ca număr de locuitori, care pot cuprindeadversari ai partidelor de guvernământ şi în care se alege unnumăr egal sau mai mic de parlamentari decât în circumscripţii

mai mici.

23





• Colegiile electorale. Conform acestui sistem, corpul electoraleste grupat legal, în vederea alegerilor, în două sau mai multecategorii, în funcţie de avere, denumite colegii electorale.Aceste colegii electorale, inegale ca număr de alegători, fie alegacelaşi număr de parlamentari, fie un număr diferit de

parlamentari dacă colegiile sunt egale.• Votul plural - Constă în faptul că anumite categorii de

cetăţeni, într-o singur ă circumscripţie, pe lângă votul pe care îlau toţi alegătorii, mai dispun şi de unul sau mai multe voturisuplimentare, pentru alegerea aceluiaşi organ sau autoritate destat. Aceste categorii de cetăţeni trebuie să îndeplinească anumite condiţii de avere, număr de copii, titluri ştiinţifice etc.

pentru a beneficia de votul plural.• Votul multiplu - asemănător votului plural, numai că, potrivit

acestuia, alegătorul care trebuie să îndeplinească anumitecondiţii, dispune de mai multe voturi pentru acelaşi organ sauautoritate de stat, dar în circumscripţii electorale diferite,

putând astfel să voteze de mai multe ori în acestecircumscripţii.

• Prima electorală - Procent, legal stabilit, de mandate (un plusde mandate), care se atribuie automat grupării declaratemajoritar ă, peste ceea ce i se cuvenea propor ţional cu voturileobţinute şi care a realizat un anumit procent în alegeri, nuneapărat de peste 50%.

• Caracterul direct al votului - Presupune că alegătorul poate şi trebuie să îşiexprime opţiunea sa personal şi nu prin intermediari sau reprezentanţi. În

unele sisteme constituţionale, este admis şi votul indirect, cu mai multe faze, prin care alegătorii nu îşi aleg ei reprezentanţii (electorii), ci desemnează, înacest scop un număr de intermediari (alegători de gradul al doilea).

• Caracterul secret al votului - Este tr ăsătura constituţională care dă posibilitateaalegătorului de a-şi manifesta opţiunea sa cu privire la candidaţii propuşi astfelîncât această opţiune să nu fie cunoscută de alţii sau supusă vreunei presiuni.Votul este public dacă scrutinul se realizează la vederea tuturor.

• Caracterul liber al votului - Este liber exprimat, în cazul participării la vot, prin aceea că, alegătorul are posibilitatea de a-şi manifesta liber opţiunea pentru o anumită listă sau un anumit candidat. Unele sisteme electoralefolosesc votul obligatoriu, care se fundamentează pe ideea calităţii de alegător

privită ca o funcţie publică (Italia, Grecia, Luxemburg, Australia, Chile,Brazilia, Belgia). În ţara noastr ă, votul obligatoriu a funcţionat sub regimulConstituţiilor din 1923.

Dreptul de a fi ales

• Condiţiile impuse pentru ca acest drept să poată fi exercitat nu trebuieconfundate cu incompatibilităţile. Condiţiile constituţionale sunt prevăzute înart. 37 din Constituţie.

24





SCRUTINUL

Reprezintă modalitatea prin care alegătorii desemnează autorităţile publicereprezentative. Există trei tipuri de scrutin:

• majoritar (uninominal şi de listă);

• reprezentarea propor ţională (la nivel naţional; la nivel de circumscripţie,sistemul d’Hondt);

• mixt (echilibrat, preponderent majoritar şi preponderent cu reprezentare propor ţională).

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ALEGERILOR

Organizarea şi desf ăşurarea alegerilor parlamentare - Operaţiunile electoralesunt:

• Stabilirea datei alegerilor;• Stabilirea numărului, delimitarea şi numerotarea circumscripţiilor electorale;• Alcatuirea listelor electorale si a căr ţilor de alegător:

Permanente; Speciale.

• Stabilirea componentei birourilor electorale: Central (BEC); De circumscripţie; Al secţiei de votare.

• Stabilirea secţiilor de votare;• Înregistrarea candidaturilor:• Stabilirea buletinelor de vot, a semnelor şi ştampilelor electorale;• Campania electorală;

• Desf ăşurarea votării;• Stabilirea rezultatelor obţinute în alegeri:

La secţii; La circumscripţiile electorale Pe ţar ă.

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ALEGERILOR PREZIDENŢIALE

• Aceleaşi operaţiuni electorale, cu unele nuanţări legate de: Candidaturi. Rolul Cur ţii Constituţionale în supravegherea acestor alegeri. Stabilirea rezultatelor alegerilor.


UninominalTipuri de scrutin Majoritar

Reprezentare propor ţională

De listă

La nivel de ţar ă

Apropiată Mixte

25





ÎNTREBĂRI ŞI EXERCIŢII

• Identificaţi şi explicaţi pe scurt drepturile electorale fundamentale. Care sunttr ăsăturile constituţionale ale votului?

• Sistemul d 'Hondt este un scrutin - reprezentare propor ţională - sau o

modalitate de repartizare a resturilor?• În dreptul românesc există drept de revocare ? Examinaţi-l.

• Definiţi conceptul de prag electoral şi analizaţi necesitatea existenţei sale.Identificaţi în reglementările sistemelor electorale ale statelor moderne

prezenţa pragului electoral. Comentaţi pe scurt aceste reglementări.

TESTE GRILĂ:

1. Teoria mandatului imperativ presupune:

a. parlamentarii pot acţiona numai potrivit instrucţiunilor obligatorii date dealegătorii lor, iar în cazul în care încalcă aceste instrucţiuni alegătorii pot să-Irevoce după o motivare solidă;

b. parlamentarii primesc un mandat dat de întreaga naţiune f ăr ă să li sestabilească dinainte de către alegători obligaţiile, ei fiind autorizaţi de cătrenaţiune să o reprezinte;

c. parlamentarii pot acţiona numai potrivit instrucţiunilor obligatorii date dealegătorii lor, iar în cazul în care încalcă aceste instrucţiuni alegătorii pot să-irevoce f ăr ă vreo motivare.

2. Sistemele electorale au individualizat trei sisteme diferite de atribuire a mandatelor:

a. sistemul uninominal, sistemul de listă şi sistemele mixte;

b. sistemul majoritar, reprezentarea propor ţională şi sistemele mixte;

c. sistemul majoritar, reprezentarea propor ţională şi sistemul cu două tururi descrutin.

3. Alegerile parlamentare se organizează şi se desf ăşoar ă pentru desemnarea:

a. primarilor şi consilierilor locali; b. deputaţilor şi a senatorilor;

c. şefului de stat.

4. Listele electorale sunt de două feluri:

a. obişnuite şi speciale;

b. permanente şi anuale;

c. permanente şi speciale.

26





5. Eliberarea căr ţilor de alegător se face:

a. numai pentru alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente ale localităţiiunde domiciliază aceştia, de către primari, pentru a fi folosită numai pentru“consultări electorale cu caracter naţional”;

b. oricărui alegător, de către primari, pentru a fi folosită numai pentru “consultărielectorale cu caracter naţional”;

c. alegătorilor, de către primari, pentru a fi folosită cu ocazia oricăror consultărielectorale.

6. În exercitarea atribuţiilor sale, Biroul Electoral Central lucrează legal după cumurmează:

a. în prezenţa majorităţii absolute membrilor săi; hotărârile se iau cu votulmajorităţii membrilor prezenţi şi se aduc la cunoştinţă în şedinţă secretă;

b. în prezenţa majorităţii membrilor săi; emite hotărâri, care se iau cu votulmajorităţii membrilor prezenţi; hotărârile se aduc la cunoştinţă în şedinţă

publică;

c. în prezenţa majorităţii absolute membrilor săi; hotărârile se iau cu votul a 50% plus unu dini membri prezenţi; hotărârile se aduc la cunoştinţă în şedinţă

publică.

7. Legea alegerilor parlamentare prevede că alegerile par ţiale se pot organiza înurmătoarele situaţii:

a. când realităţile politice le impun; b. când un mandat de deputat sau de senator devine vacant în primii trei ani ai

mandatului, iar postul devenit vacant nu poate fi ocupat, din orice motive, desupleantul de pe lista de candidaţi din alegerile generale şi când şeful statuluile solicită;

c. când în cadrul alegerilor generale, alegerile dintr-o circumscripţie sau maimulte au fost anulate de către Biroul Electoral Central şi când un mandat dedeputat sau de senator devine vacant în primii trei ani ai mandatului, iar postuldevenit vacant nu poate fi ocupat, din orice motive, de supleantul de pe lista decandidaţi din alegerile generale.

8. Alegerea Preşedintelui României se poate desf ăşura:

a. în două tururi de scrutin, dacă în primul tur nici un candidat nu a obţinutmajoritatea absolută a votului alegătorilor înscrişi în listele electorale, prinscrutin de listă;

b. într-un singur tur de scrutin, fiind desemnat câştigător cel ce a obţinut cel maimare număr de voturi;

c. în două tururi de scrutin, dacă în primul tur nici un candidat nu a obţinut cel

puţin majoritatea votului alegătorilor înscrişi în listele electorale, prin scrutinuninominal.

27





BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL IV


• Simina Tănăsescu, Legile electorale – comentarii şi explicaţii, All Beck,Bucureşti, 2004

• Gheorghe Iancu, Sistemul electoral, Ed. RAMO, Bucureşti, 1998.

• Ioan Muraru, Drepturile electorale ale cetăţenilor români, în revista“Drepturile omului”, nr. 1/1992.

28





CAPITOLUL V – Referendumul

DEMOCRAŢIA DIRECTĂ ŞI DEMOCRAŢIA REPREZENTATIVĂ

Sistemul electoral descrie realitatea conform căreia cetăţenii pot participa în mod

nemijlocit la exercitarea puterii de stat prin desemnarea unor reprezentanţi care, o dată aleşi, pe durata mandatului ce le-a fost acordat, vor exercita puterea în numele şi peseama întregului popor. Acest mod de instaurare şi exercitare a puterii de stat poartă denumirea de democraţie reprezentativă, datorită faptului că deţinătorul puterii destat, poporul, nu o exercită în mod direct, nemijlocit, ci deleagă exerciţiul puterii unuigrup restrâns de cetăţeni (guvernanţii) prin procedeul alegerilor. Democraţiareprezentativă nu este lipsita de unele dezavantaje, cel mai des citat fiind acela că există posibilitatea ca clasa guvernanţilor să se distanţeze atât de mult de cei guvernaţiîncât să ajungă să exercite puterea de stat pentru sine şi nu pentru popor. Pentru a

preveni acest neajuns au fost imaginate multiple instituţii şi mecanisme, politice şi juridice, precum separaţia puterilor în stat, sau forme de control din partea poporuluiasupra reprezentanţilor săi, cum ar fi r ăspunderea în dreptul public.

Acest procedeu de guvernare nu este unic. Astfel, se cunosc state care practică exercitarea directă, de către popor, a puterii de stat doar în privinţa funcţieilegislative, celelalte funcţii statale fiind delegate unor autorităţi desemnate de fie prinalegeri, fie pe calea numirii.

Într-o încercare de înlăturare a neajunsurilor celor două sisteme de guvernământmenţionate anterior şi pentru a valorifica aspectele lor pozitive, mai ales după aldoilea r ăzboi mondial s-au înscris în constituţii, alături de regulile tradiţionale aledemocraţiei reprezentative şi unele instrumente specifice democraţiei directe.

Instrumentul democraţiei directe cel mai des utilizat a fost şi r ămâne referendumul,întrucât el reprezintă modul cel mai eficient şi clar de consultare directă a voinţei populare, dar mai pot fi citate în acelaşi sens şi plebiscitul sau iniţiativa populară.Sistemul de guvernământ născut din îmbinarea democraţiei reprezentative cu uneleinstrumente proprii democraţiei directe a primit în doctrină denumirea de democraţiesemi-directă sau, în măsura în care participarea directa a poporului se realizează nudoar prin instrumente juridice, ci şi prin unele de natur ă eminamente politică (dezbaterea publică a proiectelor de lege, veto popular, etc.), democraţieparticipativă.

INSTRUMENTELE DEMOCRAŢIEI SEMI-DIRECTE ÎN CONSTITUŢIAROMÂNIEI

Constituţia României adoptată în 1991 a reţinut atât referendumul, cât şi iniţiativapopulară ca modalităţi de facilitare a participării directe a poporului la exercitarea

puterii de stat. De aici rezultă că nu poate exista o a treia modalitate prin care putereade stat să fie exercitata în România, dar şi că oricare din cele două modalităţimenţionate pot fi utilizate cu egală îndreptăţire, în condiţii legale, nici referendumul şinici exercitarea puterii prin organe reprezentative neputând fi considerate a aveanatur ă subsidiar ă unul faţă de celălalt.

Iniţiativa populară

Iniţiativa popular ă reprezintă o procedur ă prin care populaţia unui stat dă impulsul

(iniţiază) un proces decizional; acest început de decizie se poate finaliza tot cu

29





intervenţia poporului (referendum) sau printr-o decizie adoptată de autorităţile legaldesemnate de acesta (lege adoptată de Parlament).

Referendumul

La un nivel foarte general, referendumul este definit în doctrină drept o procedur ă de

consultare democratică a populaţiei. Consultarea poate fi iniţiată de autorităţilestatului sau chiar de populaţia înseşi; ea poate avea un pur caracter informativ, spre omai clar ă exprimare a voinţei generale, sau un caracter decizional, care să se impună şsi autorităţilor care au solicitat-o. Însă, datorită faptului că prin referendum, cel maiadesea, poporul apare în calitate de arbitru pentru probleme fie extrem de importante,fie extrem de generale se consider ă că el este prin excelenţă un mod de exercitaredirectă a puterii de stat.

Iniţiativa popular ă - procedur ă de iniţiere a unui proces decizional de către populaţia unuistat (se poate finaliza cu o nouă intervenţie – decizională - din partea

populaţiei)

Referendum(lat. gerunziu refero)

- procedur ă de consultare democratică a populaţiei de către autorităţilestatului.Populaţia = arbitru → garanţie pentru legitimitatea deciziei.

Plebiscit(lat. plebs + scire)

- procedur ă de consultare a plebei / populaţiei de către autorităţile unuistat, de regulă pentru confirmarea / întărirea legitimit ăţ ii autorit ăţ ii

ini ţ iatoare

Art.90 din Constituţie consacr ă un referendum de tip consultativ, facultativ, referitor la chestiuni de principiu şi prin care se urmăreşte o simplă consultare popular ă şi nuluarea unei decizii, care are, aşadar, toate tr ăsăturile unui plebiscit.

Art.95 din Constituţie consacr ă un referendum obligatoriu, de natur ă decizională, dar care vizează un anumit aranjament instituţional şi nu adoptarea sau abrogarea unui actnormativ. Prin această consultare popular ă se realizează una din singularele forme alemandatului imperativ, prin aceea că referendumul organizat ulterior suspendării dinfuncţie a Preşedintelui României pentru a decide revocarea sau nu a mandatului său,are dubla dimensiune a unei forme de r ăspundere specifică dreptului public, fiind înacelaşi timp şi o manifestare a particularităţilor sancţiunilor normelor de dreptconstituţional.

Art.151 din Constituţie consacr ă un referendum de tip obligatoriu, decizional,normativ la nivel constituţional. Decizia astfel adoptată este una de o importanţă care

justifică recursul la exercitarea directă a puterii de stat de către popor, legitimitatea eifiind astfel pusă în afara oricărei îndoieli. Reglementarea juridică a referendumului seregăseşte în Constituţie şi în legea organică corespunzătoare. Legea stabileşte detaliatmodul de organizare şi desf ăşurare al referendumurilor, atât naţionale, definite caforma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporuluiromân, cât şi locale, ce pot fi organizate cu privire la probleme de interes deosebit

pentru unităţile administrativ-teritoriale.

30






consultativ

constituţionallegalconvenţional

normativ /abrogativ

decizional

Efecte juridice

obligatoriu

Manifestare de voinţă a electoratului≠ initiativă popular ă

manifestare de voinţă auneia sau mai multor

autorităţi

facultativ

Initiativa

ProiectPropunere concretă Chestiune de rinci iu

Texte aprobate de parlament

Obiect

Condiţii formale → quorum de participare – nerecomandat (detentorul puterii)de aprobare – recomandabil (legitimitatea deciziei)

Control jurisdicţional asupra dreptului de vot (exercitare)regularităţii procedurii

validităţii obiectuluivalidităţii rezultatului (?) (discutabil)

Quid rolul parlamentului într-o democraţie reprezentativa de tip participativ ?


• Identificaţi şi explicaţi pe scurt formele de manifestare ale democraţiei directereglementate în Constituţia României.

• Care este diferenţa dintre plebiscit şi referendum ?

• În sistemul juridic românesc există consacrat dreptul de revocare a mandatului

? Examinaţi-l.

31





TESTE GRILĂ:

1. În funcţie de obiectul asupra căruia poartă decizia luată de către popor, se distingeîntre:

a) referendumul obligatoriu şi referendumul facultativ;

b) referendumul normativ şi referendumul abrogativ;

c) referendumul decizional şi referendumul consultativ;

d) referendumul constituţional, referendumul legal şi referendumul convenţional.

2. Nu reprezintă niciodată o procedur ă cu caracter decizional:

a) iniţiativa popularã constituţionalã;

b) referendumul;

c) plebiscitul.

3. În funcţie de tipul de decizie adoptată în cadrul referendumului, se face distincţiaîntre:

a) referendumul obligatoriu şi referendumul facultativ;

b) referendumul normativ şi referendumul abrogativ;

c) referendumul decizional şi referendumul consultativ;

d) referendumul constituţional, referendumul legal şi referendumul convenţional.

4. Referendumul naţional organizat în condiţiile art. 90 din Constituţie este:

a) consultativ şi obligatoriu;

b) decizional şi facultativ;

c) decizional şi obligatoriu;

d) consultativ şi facultativ.

5. Referendumul privind revizuirea Constituţiei României este valabil dacã la acesta

participã:a) cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele

electorale;

b) majoritatea absolutã a persoanelor înscrise în listele electorale speciale;

c) cel puţin douã treimi din numărul persoanelor cu drept de vot;

d) cel puţin trei pătrimi din numărul persoanelor înscrise în listele electorale;

e) jumătate din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

32





6. În România, organizarea şi desf ăşurarea referendumului este reglementatã prin:

a) lege organicã;

b) lege ordinarã;

c) ordonanţã simplã;

d) hotărâre a Guvernului României.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL V

1. Tudor Drăganu, Drept constitu ţ ional şi institu ţ ii politice. Tratat elementar , vol.I, LuminaLEX, 1998, Bucureşti, p.235.

2. Ion Deleanu, Institu ţ ii şi proceduri constitu ţ ionale, editura Servo-SAT, 1999, Arad, p.393.

3. Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desf ăşurarea referendumului, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, cu modificările ulterioare.

4. Florin Coman-Kund, Considera ţ ii privind referendumul local în România, Revista de Drept

Public nr.3/2004, p.38.

33





CAPITOLUL VI - Parlamentul

FUNCŢIILE PARLAMENTULUI

Împuternicirile parlamentului trebuie să valorifice poziţia statală pe care acesta oocupă şi trebuie să fie specifice înf ă ptuirii, la cel mai înalt nivel, a conducerii statale,

pentru că este ales direct de către cetăţeni; reprezintă voinţa poporului. Ca urmare,funcţiile parlamentului sunt de conducere (deliberative).

Parlamentul este puterea legislativă, unicul organ legiuitor. Au fost exprimate sirezerve pentru că, Parlamentul nu este singurul care “face” legi, el împarte această funcţie cu guvernul (iniţiativa legislativă, legislaţia delegată), (limite ale funcţiilor

parlamentului).

Parlamentul are funcţii de control. Se pune întrebarea dacă parlamentul poate aveafuncţia de constituantă, precum şi funcţii jurisdicţionale. Funcţia constituantă şifuncţia legislativă nu se confundă, pentru că parlamentul doar legiferează.Parlamentul poate avea funcţii constituante, dar dacă le primeşte numai prin dispoziţiiconstituţionale exprese. O altă problemă este dacă parlamentul are o funcţie

jurisdicţională. R ăspunderea şefului de stat sau miniştrilor, urmată de posibilitateasuspendării sau demiterii lor din funcţie, are prin excelenţă, un caracter politic. Pecale de consecinţă, parlamentul nu are funcţii jurisdicţionale.

Parlamentul are o competenţă în principiu nelimitată. Această opinie sefundamentează pe caracterul său larg şi direct reprezentativ, adică prin aceea că esteinvestit cu împuterniciri direct de către popor. Această competenţă trebuie însă să fie

prevăzută în constituţie.

Funcţiile parlamentului pot fi clasificate în funcţie de criteriul conţinutului acestoraîn:• legislativă (adoptarea legilor);• stabilirea principalelor direcţii ale activităţii social – economice, culturale,

statale şi juridice;• alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi

statale;• controlul parlamentar;• exercitarea conducerii în politica externă;• organizarea şi funcţionarea proprie.

Funcţia legislativă - Legiferarea r ămâne funcţia principală a parlamentului. Această funcţie legislativă constă în edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiviar, în caz de litigii şi pentru puterea jurisdicţională. Legea are două accepţiuni:

• una largă ca act juridic normativ;• una restrânsă ca act al parlamentului, la care trebuie să ne referim. În această

accepţiune adoptarea legilor apar ţine numai parlamentului ca unica autoritatelegiuitoare a ţării (art. 58 din Constituţie).

Executivul se implică în funcţia legislativă, în diferite modalităţi, iar acesteimplicări şi consider ă limitări ale puterii legiuitoare. Limitările parlamentului rezultă şi din determinarea domeniului rezervat legii (liste de materii, care prin natura lor trebuie reglementate numai prin lege).

34





Funcţia de stabilire a principalelor direcţii ale activităţii social – economice,culturale, statale şi juridice - Parlamentul poate decide în problemele cele maiimportante, prevăzute în Constituţie. Această funcţie se realizează prin lege şi seexercită:

• fie de parlament în întregul său;• fie de una din adunările (Camerele) parlamentului, în cazul structurii

bicamerale.În realizarea acestei funcţii parlamentului îi revin următoarele atribuţii:

• adoptarea bugetului;• aprobarea programului guvernului;• declararea mobilizării generale sau par ţiale;• reglementarea alegerilor;• reglementarea organizării şi desf ăşur ării referendumului;• organizarea şi funcţionarea organelor de stat, precum şi a partidelor politice;• organizarea for ţelor armate şi a apăr ării naţionale;

• stabilirea regimului juridic al stării de asediu şi a celei de urgenţă;• stabilirea infracţiunilor şi pedepselor;• acordarea amnistiei;• reglementarea cetăţeniei;• stabilirea regulilor privind statutul şi capacitatea persoanelor fizice şi juridice;• stabilirea sistemului general al impozitelor şi taxelor;• emisiunea de monedă;• stabilirea regimului proprietăţii şi al moştenirii;• stabilirea regulilor generale privind raporturile de muncă, sindicatele şi

securitatea socială;•

organizarea învăţământului;• organizarea administrativă a teritoriului;• stabilirea statutului funcţionarilor publici;• stabilirea procedurilor jurisdicţionale etc.

Funcţia de alegere, formare, avizare a formării, numire sau revocare a unorautorităţi statale - Exprimă o anumită preeminenţă a parlamentului faţă de alteautorităţi publice, în special faţă de executiv. Parlamentele:

• aleg şi revocă şefi de state (republica parlamentar ă), şefi de guverne;• aprobă componenţa guvernelor sau revocă guverne (moţiuni de încredere,

moţiuni de cenzur ă);• numesc în funcţii înalţii funcţionari, aleg şi revocă judecători.

Funcţia de control parlamentar - Controlul parlamentar este necesar, deplin şidiferenţiat. Se exercită fie direct, de către întregul parlament, fie de una dincamerele sale (în sistemul bicameral), fie prin alte mijloace şi forme de control. Eleste:

• necesar deoarece parlamentul, căruia poporul îi deleagă funcţia deliberativă,trebuie să constate direct, cum sunt respectate şi aplicate constituţia şi legile,cum autorităţile publice îşi realizează rolul ce-l au în mecanismul statal;

• deplin, pentru că se întinde asupra întregii activităţi desf ăşurate, potrivit

constituţiei şi legilor;

35





• diferenţiat atât în funcţie de natura activităţii controlate cât şi de poziţia însistemul statal a autorităţii controlate. Aceasta explică nuanţările dindispoziţiile constituţionale, precum şi diversitatea formelor şi mijloacelor decontrol.

Funcţia de conducere în politica externă – Parlamentul este competent să: • ratifice şi denunţe tratatele internaţionale;• declare starea de r ăzboi;• suspende sau înceteze ostilităţile militare.

Funcţia de organizare internă şi funcţionare autonomă: - Parlamentul areurmătoarele principale atribuţii:

• Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor.• Adoptarea regulamentului de organizare şi funcţionare.• Alegerea organelor interne ale camerelor parlamentului.•

Aprobarea bugetului propriu.• Alte atribuţii privind statutul deputaţilor sau senatorilor.

36






STRUCTURA PARLAMENTULUI

Parlamentele pot fi formate:

FuncţiileParlamentului

legislativă

de control parlamentar

de conducere în politica externă

de organizare internă proprie şi funcţionare

de stabilire a principalelor direcţii ale activităţii social -economice, culturale, statale

şi juridice

prin dări de seamă,mesaje, rapoarte şi

prin comisii parlamentare

prin întrebări şi interpelări

prin dreptul parlamentarilor de a cereşi obţine informaţiile

necesare

prin rezolvarea de petiţii

prin Avocatul Poporului

validarea sau anulareaalegerii parlamentarilor

adoptarea regulamentelor

alegerea organelor interneale camerelor parlamentului

aprobarea bugetului propriu

alte atribuţii privindstatutul parlamentarilor

• fie dintr-o singur ă adunare (structura unicamerală);• fie din două sau mai multe adunări (structura bicamerală sau multicamerală).

Structura parlamentului este în strânsă legătură cu structura de stat. În unelesisteme constituţionale, considerându-se inutilă şi f ăr ă importanţă o a doua camer ă a

parlamentului, aceasta a fost suprimată (Danemarca 1953, Suedia 1969). Într-unsistem bicameral, camerele pot avea aceeaşi legitimitate, precum şi aceeaşi

competenţă sau competenţe diferite. Cea de a doua camer ă se poate prezenta subpatru ipostaze:

37





• camera aristocraţiei;• camera federală;• camera democratică;• camera economică.

Justificarea şi criticile bicameralismului în statele unitare

• Cât priveşte justificarea bicameralismului în statele unitare: ingeniozitatea constituţională; ponderare în activitatea legislativă, temperează avântul

camerei reprezentative, de deputaţi (aleasă prin vot universal şidirect);

contrapondere, balanţă, chiar frână; se înlătură despotismul parlamentului; chibzuinţă în adoptarea legii; se evită surpriza, votarea pripită; se asigur ă timpul pentru ca opinia publică să ia cunoştinţă şi să

reacţioneze; reduce conflictele dintre parlament şi guvern.

• Cât priveşte criticile în legătur ă cu sistemul bicameral în statele unitare: este ilogică faţă de unitatea statului şi a naţiunii; poate înmulţi conflictele constituţionale. În opinia noastră structura bicamerală a parlamentului în

statele unitare: trebuie să fie o garanţie solidă că parlamentul nu se va

îndepărta de la mandatul dat; trebuie găsite criterii care să unească cele două camere, dar să le şi diferenţieze, conferindu-le fiecărei camere un statutpropriu.

Parlamentul României este format din două camere, Camera Deputaţilor şi Senatul,ambele alese prin vot universal, egal, direct şi liber exprimat şi, în principiu, auaceleaşi atribuţii cu unele nuanţări. Urmare a revizuirii Constituţiei din 2003competenţele legislative ale celor două camere ale Parlamentului sunt diferenţiatedupă cum rezultă din tabelul alăturat:

38





Legi organice

COMPETENŢA DECIZIONALĂ CAMERA DEPUTAŢILOR

COMPETENŢA DECIZIONALĂ SENAT

COMPETENŢA DECIZIONALĂ ŞEDINŢĂ COMUNĂ

1. Art. 3 alin. 2Regimul frontierei

Frontierele ţării sunt consfinţite prin legeorganică, cu respectarea principiilor şi acelorlalte norme general admise ale dreptuluiinternaţional.

Art. 31 alin. 5Servicii publice de radio şi TV

Serviciile publice de radio şi de televiziunesunt autonome. Ele trebuie să garantezegrupurilor sociale şi politice importanteexercitarea dreptului la antenă. Organizareaacestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prinlege organică.

Art. 67 alin. 1Jur ământul parlamentarilor

Deputaţii şi senatorii intr ă în exerciţiulmandatului de la data întrunirii legale aCamerei din care fac parte, sub condiţiavalidării alegerii şi a depunerii jur ământului. Jur ământul se stabileşte prin lege organică.

2. Art. 5 alin. 1Regimul cetăţenieiCetăţenia româna se dobândeşte, se păstrează sause pierde în condiţiile prevăzute de legeaorganică.

Art. 37 alin. 3 (în legile cu caracter instituţional)Incompatibilităţi la asocierea în partide politice Nu pot face parte din partide politice judecătorii Cur ţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi aiarmatei, poliţiştii si alte categorii defuncţionari publici stabilite prin lege

organică.

Art. 68 alin. 3Incompatibilităţi pentru parlamentariAlte incompatibilităţi se stabilesc prinlege organică.

3. Art. 12 alin. 4Stema şi sigiliul ţăriiStema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prinlegi organice.

Art. 55 alin. 1Regimul instituţiei Avocatului PoporuluiAvocatul Poporului este numit de Senat, pe odurată de 4 ani, pentru apărarea drepturilor şia libertăţilor cetăţenilor. Organizarea şifuncţionarea instituţiei Avocatului Poporuluise stabilesc prin lege organică.

Art. 72 alin. 3 lit. c)Statutul deputaţilor şi al senatorilor,stabilirea indemnizaţiei şi a celorlaltedrepturi ale acestora

4. Art. 41 alin. 2Protecţia proprietăţii privateProprietatea privată este garantată şi ocrotită înmod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţeniistr ăini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condiţiilerezultate din aderarea României la UniuneaEuropeană şi din alte tratate internaţionale la care

România este parte, pe bază de reciprocitate, încondiţiile prevăzute prin legea organică, precumşi prin moştenire legală.

Art. 72 alin. 3. lit. e)Prin lege organică se reglementează organizarea Guvernului şi a ConsiliuluiSuprem de Apărare a Ţării;

5. Art. 48 alin. 2Regimul dreptului persoanei vătămate de oautoritate publică Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept sestabilesc prin lege organică.

Art. 72 alin. 3. lit. k)Prin lege organică se reglementează organizarea şi funcţionarea ConsiliuluiSuperior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi aCur ţii de Conturi;

6. Art. 60 alin. 1Prelungirea mandatului Camerelor Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentruun mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prinlege organică, în caz de r ăzboi sau de catastrof ă.

Art. 72 alin. 3. lit. j1)Prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ;

7. Art. 72 alin. 3. lit. a)Prin lege organică se reglementează

sistemul electoral; organizarea şi funcţionareaAutorităţii Electorale Permanente

Art. 72 alin. 3. lit. m)Prin lege organică se reglementează

organizarea generală a învăţământului;

8. Art. 72 alin. 3. lit. b)Prin lege organică se reglementează organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;

Art. 72 alin. 3. lit. n)Prin lege organică se reglementează organizarea administraţiei locale, ateritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală

9. Art. 72 alin. 3. lit. d)Prin lege organică se reglementează organizarea şi desf ăşurarea referendumului;

Art. 79 alin. 2Consiliul LegislativÎnfiinţarea, organizarea şi funcţionareaConsiliului Legislativ se stabilesc prin legeorganică.

10. Art. 72 alin. 3. lit. f)Prin lege organică se reglementează regimul stării de mobilizare par ţială sau totală a

for ţelor armate şi al stării de r ăzboi;

Art. 101 alin. 3Componenţa GuvernuluiGuvernul este alcătuit din prim-ministru,

miniştri şi alţi membri stabiliţi prin legeorganică.

39





COMPETENŢA DECIZIONALĂ COMPETENŢA DECIZIONALĂ COMPETENŢA DECIZIONALĂ

CAMERA DEPUTAŢILOR SENAT ŞEDINŢĂ COMUNĂ

11. Art. 72 alin. 3. lit. g)Prin lege organică se reglementează regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;

Art. 104 alin. 2Incompatibilităţi ale funcţiei de mebru alGuvernuluiAlte incompatibilităţi se stabilesc prin legeorganică.

12. Art. 72 alin. 3. lit. h)Prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executăriiacestora;

Art. 116 alin. 3Înfiinţarea de autorităţi administrativeautonomeAutorităţi administrative autonome se potînfiinţa prin lege organică.

13. Art. 72 alin. 3. lit. i)Prin lege organică se reglementează acordarea amnistiei sau a graţierii colective;

Art. 117 alin. 2Sistemul de apărareStructura sistemului naţional de apărare,organizarea armatei, pregătirea populaţiei, aeconomiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, sestabilesc prin lege organică.

14. Art. 72 alin. 3. lit. j)Prin lege organică se reglementează statutul funcţionarilor publici;

Art. 117 alin. 3Serviciile secrete, de poliţie şi altecomponente ale for ţelor armatePrevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, înmod corespunzător, poliţiei şi serviciilor deinformaţii ale statului, precum şi celorlaltecomponente ale for ţelor armate.

15. Art.72 alin. 3. lit. l)Prin lege organică se reglementează regimul juridic al proprietăţii si al moştenirii

Art. 125 alin. 3 (pentru procedur ă - CameraDeputaţilor)Organizarea şi funcţionarea Înaltei Cur ţi deCasaţie şi JustiţieCompunerea Înaltei Cur ţi de Casaţie şiJustiţie, regulile de funcţionare, competenţaşi procedura de judecată se stabilesc prinlege organică.

16. Art.72 alin. 3. lit. o)Prin lege organică se reglementează regimul general privind raporturile de muncă,sindicatele, patronatele şi protecţia socială

Art. 125 alin. 4Înfiinţarea de instanţe specializateEste interzisă înfiinţarea de instanţeextraordinare. Prin lege organică pot fiînfiinţate instanţe specializate în anumitematerii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

17. Art. 72 alin. 3. lit.p)Prin lege organică se reglementează statutul minorităţilor naţionale din România

Art. 140 alin. 4Organizarea şi funcţionarea Cur ţiiConstituţionaleCurtea Constituţională se înnoieşte cu otreime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, încondiţiile prevăzute de legea organică aCur ţii.

18. Art. 72 alin. 3. lit.r)Prin lege organică se reglementează regimul general al cultelor

19. Art. 83 alin. 3Prelungirea mandatului Preşedintelui RomânieiMandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de r ăzboi saude catastrof ă.

40





REPREZENTARE GRAFICĂ - STRUCTURA PARLAMENTULUI

StructuraParlamentului

unicamerală

bicamerală Camera aristocratică

Camera federală

Camera democratică

Camera economică

ORGANIZAREA INTERNĂ A PARLAMENTULUI

Camerele parlamentului sunt organisme colegiale, cu o compoziţie numeroasă, carelucrează şi decid numai în plenul lor. Ca munca parlamentar ă să fie eficientă şiactivitatea să fie pregătită se organizează şi formaţiuni restrânse de lucru, parţialeşi închise, care constituie organizarea internă a camerelor. Cuprinde:

• birouri;• comitete;• comisii;• grupuri.

Structura internă se organizează potrivit regulamentului fiecărei camere. Ele suntalese, numite, formate de către fiecare camer ă, f ăr ă amestecul executivului (guvernul).Organizarea internă a camerelor parlamentului cuprinde:

• birouri;• comitete;• comisii.

Grupurile politice parlamentare

Partidele sunt resortul esenţial şi principal al parlamentului şi f ăr ă partide nu există un regim parlamentar. Grupările politice reunesc parlamentari ai aceluiaşi partid sau

proferând aceleaşi idei. Constituirea grupurilor parlamentare este, în general, ofacultate. Constituirea grupurilor politice parlamentare implică şi acordarea dedrepturi sau înlesniri pentru membrii acestora. Grupurile parlamentare funcţionează

pe baza unor reguli cutumiare, stabilite prin statute sau prin regulamente parlamentare. În Parlamentul României, deputaţii şi senatorii se pot organiza îngrupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecărei Camere (art. 61 din Constituţie).

Opoziţia parlamentară

Un sistem democratic permite însă reflectarea, în deciziile parlamentare şi a opoziţiei.Opoziţia, care poate fi majoritatea de mâine, ocupă un rol oficial în cadrul

parlamentului. În unele sisteme constituţionale şeful opoziţiei este o veritabilă funcţie,

fiind considerat omologul primului – ministru. Minoritatea parlamentar ă trebuie să fie protejată, iar intervenţiile sale să fie exprimate în conţinutul deciziilor luate de către

41





parlament.

Birourile şi comitetele

Fiecare camer ă sau parlamentul în întregul său îşi aleg birouri denumite uneori

permanente: • Sunt formate din deputaţi, respectiv senatori.• Sunt alese pe durata unei legislaturi sau numai a unei sesiuni.• Cuprind, de regulă, un preşedinte, vicepreşedinţi, secretari şi chestori.• Au atribuţii referitoare la buna organizare şi desf ăşurare a lucr ărilor camerei,

sprijinirea activităţii deputaţilor sau senatorilor.

Comisiile parlamentare

Au rol de pregătire a lucrărilor, precum şi în exercitarea funcţiilor parlamentare, înspecial a celor legislative şi a celor de control. În raporturile lor cu camera

parlamentar ă decizia apar ţine numai camerei sau parlamentului, care nu pot fiînlocuite de nimeni.

Clasificarea comisiilor parlamentare

• Comisiile parlamentare pot fi clasificate pe criteriul timpului, pentru caresunt alese:

Permanente - alese pe durata mandatului camerei(parlamentului) sau a sesiunii; specializate pe domenii deactivitate corespunzător unor ministere sau departamente.

Temporare (ad - hoc) - pot fi alese pentru orice problemedeterminate sau domenii de activitate. Atribuţiile lor se

limitează la scopul înfiinţării. De regulă sunt alese comisiitemporare pentru redactarea unor proiecte de legi sau pentruexercitarea unui control aprofundat în anumite domenii deactivitate (ele se regăsesc aici sub denumiri ca “de anchetă”,“speciale” etc.). Trebuie să li se stabilească atât atribuţiile câtşi modul de lucru. În lipsa unor dispoziţii exprese, comisiiletemporare li se aplică aceleaşi reguli ca şi comisiilorpermanente.

• Există comisii parlamentare comune, pentru ambele camere şi propriifiecărei camere (comisii speciale, comisii de anchetă, comisii de mediere).

• În unele state este prevăzută obligaţia de a face parte dintr-o comisie, în alteleîn care parlamentarii pot face parte numai din cel mult două comisii. Deasemenea, în unele sisteme există şi membri supleanţi.

• Reguli privind funcţionarea comisiilor parlamentare - înscrise înregulamentele Camerelor:

Privesc comisiile permanente, pentru că acestea au rolul cel maiimportant.

Reguli specifice comisiilor temporare, dar numai în măsura încare ele derogă sau completează pe cele privind comisiile

permanente.

Şedinţele comisiei sunt convocate de către preşedintele sauvicepreşedintele acesteia, cu o perioadă prestabilită înainte.

42





Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să participe la acesteşedinţe.

Şedinţele nu sunt publice, dar pot fi invitate să participe şi alte persoane. Comisia însă poate hotărî ca şedinţa să fie publică.

Cvorumul de lucru este cel puţin jumătate plus unu din

membrii săi şi se hotărăşte cu votul a cel puţin jumătate plusunu din numărul membrilor săi.

Votul este, de regulă, deschis, dar comisia poate hotărî şi votsecret.

Regulamentele prevăd că zilele rezervate activităţii în comisiese stabilesc de Camere, conform programului să ptămânal.

Sesizarea comisiilor se face de către biroul permanent alcamerei.

Comisiile pot ţine şedinţe comune cu aprobarea camerelor.

REPREZENTARE GRAFICĂ - ORGANIZAREA INTERNĂ APARLAMENTULUI

Organizarea internă a parlamentului

Grupurile politice parlamentare

Opoziţia parlamentar ă

Birourile şi comitetele

Comisiile parlamentare

permanente temporare

Comisia întregii camere

Comisii speciale

Comisii f ăr ă specializare

Comisii comune

Comisii de anchetă

Comisii de mediere

43





FUNCŢIONAREA PARLAMENTULUI

Legislatura

Prin legislatur ă se înţelege perioada de timp, pentru care este ales parlamentul (saucamerele) şi în care îşi exercită împuternicirile sale. Legislaturile pot fi de 4 sau 5 ani.

Unele camere ale parlamentului se pot reînnoi la 2 sau 3 ani, câte o treime, (SenatulSUA). În general legislatura începe cu data când au loc alegerile de deputaţi şisenatori şi încetează la data efectuării alegerilor pentru noul parlament. Se încheie laexpirarea termenului, afar ă de cazul când camerele sunt dizolvate mai înainte sau seautodizolvă. Unele constituţii prevăd posibilitatea prelungirii legislaturii de către

parlament, în cazul în care se constată existenţa unor împrejur ări care fac imposibilă efectuarea alegerilor (starea de r ăzboi, starea de asediu, calamităţi naturale).

Sesiunea Camerele parlamentare îşi desf ăşoar ă activitatea periodic în sesiuni:

• ordinare în care camera (adunarea, parlamentul) este obligată a se întruni (art.

61(1) din Constituţie);• extraordinare, care se pot ţine ori de câte ori este nevoie, în afara sesiunilor ordinare (art. 63(2) din Constituţie).

Convocarea în sesiuni şi durata lor:

• Dreptul de a convoca aceste sesiuni a apar ţinut guvernului (executivului îngeneral). Pe parcurs, parlamentul şi-a dobândit dreptul de a decide singur cândsă se reunească în sesiune. Adunările pot fi convocate în sesiuni fie de către

preşedinţii camerelor, fie de către alte organisme (birouri, comitete).Convocările pot fi:

la datele stabilite de parlament, de lege sau de constituţie

(uneori obligatoriu, conform art. 114 din Constituţie); la cererea (de regulă a şefului statului, în prima şedinţă, după

alegeri); de drept, în situaţii excepţionale (stare de asediu şi stare de

urgenţă).

• Convocarea sesiunilor se poate face şi de către şeful de stat, iar aceasta apareca o imixtiune în autonomia parlamentar ă.

• Durata sesiunilor este: fie stabilită explicit prin lege; fie, de regulă, durează până la epuizarea problemelor înscrise

pe ordinea de zi.Şedinţele

• În cadrul sesiunilor, camerele parlamentului lucrează în şedinţe (separate şicomune). Constituţia nominalizează situaţiile în care Camerele lucrează înşedinţe comune.

• Şedinţele sunt publice cu excepţia situaţiilor când se hotăr ăşte şedinţă secretă.

Ordinea de zi şi programul de activităţi al camerelor• Ordinea de zi este aprobată de parlament, datorită autonomiei sale

funcţionale.

• Conform Regulamentului Senatului proiectul ordinii de zi şi programul se

44





întocmesc de Biroul permanent. Conform Regulamentului CamereiDeputaţilor, proiectul ordinii de zi şi programul se întocmesc de Biroul

permanent al camerei Deputaţilor şi se supun aprobării Comitetului ordiniide zi.

Sistemul de vot

Asupra problemelor discutate, camerele parlamentului hotăr ăsc prin vot, care poate fi:• Deschis – se exprimă prin:

ridicarea de mâini; apel nominal; ridicare în picioare; vot electronic.

• Secret:

buletine de vot; prin bile; electronic.

Se stabileşte pentru fiecare problemă în parte şi felul votului, afar ă de cazul în carechiar prin regulamentele de organizare şi funcţionare nu se stabileşte şi caracterulvotului. (exemplu art. 34 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei deputaţilor şi Senatului, prevede votul secret cu bile pentru acordarea votului de încredereGuvernului).

REPREZENTARE GRAFICĂ - FUNCŢIONAREA PARLAMENTULUI

Funcţionarea

parlamentului

Legislatura

(mandat)

Sesiunea

Şedinţele

DEPUTAŢII ŞI SENATORII

Membrii parlamentului poartă, de regulă, denumirea de deputaţi sau senatori. Înstructura bicamerală, o camer ă este denumită adunarea sau camera deputaţilor,camera reprezentanţilor şi cealaltă senat. Deputaţii şi senatorii sunt aleşi prin votuniversal, direct, secret şi liber exprimat, numiţi sau pot reprezenta unele categoriisociale minoritare (art. 4 din Legea privind alegerea Parlamentului şi a PreşedinteluiRomâniei), soluţie preluată de către Constituţie în art. 59(2). Senatorii pot fi aleşi, dedrept, şi numiţi.

Alegerea parlamentarilor le confer ă o mai mare independenţă faţă de executiv, un prestigiu aparte, ei sunt mai aproape de sursa puterii decât miniştrii, iar camera dincare fac parte are atribuţii mai importante. În România (şi aceasta este regula)deputaţii şi senatorii intră în deplinătatea drepturilor şi îndatoririlor de la data

alegerii, confirmată prin certificatele doveditoare a alegerii, sub rezerva validăriialegerii. Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirilor legale a

45





Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, deincompatibilitate ori de deces.

Drepturile şi îndatoririle parlamentarilor

Drepturile şi îndatoririle parlamentarilor sunt stabilite atât prin constituţie cât şi prin

regulamentele camerelor. În funcţie de conţinutul lor pot fi grupate în:• drepturi şi îndatoriri, care privesc organizarea internă a adunărilor;

• cele pe care le au în cadrul raportului de reprezentare şi a responsabilităţilor faţă de alegători.

În funcţie de timpul în care pot fi exercitate, drepturile şi îndatoririle deputaţilor şisenatorilor pot fi clasificate în:

• drepturi şi îndatoriri, pe care deputaţii le exercită în timpul şedinţelor;

• cele pe care le exercită între şedinţe.

În funcţie de actul normativ în care sunt cuprinse acestea se pot clasifica în:• drepturi şi îndatoriri prevăzute de Constituţie;

• cele prevăzute în legi.

Incompatibilităţi şi imunităţi

Incompatibilităţile constau în: imposibilitatea exercitării concomitente a unor funcţiisau demnităţi; parlamentarul trebuie să se concentreze numai asupra activităţii

parlamentare.

Imunitatea parlamentară urmăreşte punerea parlamentarului la adă post împotrivaunor urmăriri judiciare abuzive sau şicanatorii şi nu pentru înlăturarea r ăspunderii

parlamentarului. Există două categorii de imunităţi parlamentare:

• inexistenţa răspunderii (iresponsabilite), care priveşte activitatea legală deexercitare a mandatului său (discursuri, opinii, vot);

• inviolabilitatea, care cuprind reguli speciale privind percheziţia, reţinerea,arestarea sau trimiterea în judecată, penală sau contravenţională, a deputaţilor sau senatorilor.

R ăspunderea şi sancţiunile parlamentarilor

Deputaţii şi senatorii au o serie de obligaţii referitoare la respectarea regulamentelor.

În cazul încălcării acestora pot fi sancţionaţi potrivit regulamentelor. Procedura deaplicare a sancţiunilor este prevăzută tot de regulamente.

ACTELE PARLAMENTULUI

Parlamentul adoptă:• legi;• regulamente;• hotărâri;• declaraţii;• moţiuni;• mesaje;

46





• apeluri.

Între actele parlamentului există deosebiri:• de denumire;• de conţinut;•

de forţă juridică;• privind procedurile de adoptare.

Constituţia stabileşte doar actele prin care organele statului îşi exercită atribuţiile nuşi caracterul acestor acte sau clasificarea lor. În activitatea parlamentelor se întâlnescunele manifestări de voinţă lipsite de efecte juridice şi care nu se încadrează încategoria actelor juridice. Acestea sunt acte cu caracter exclusiv politic. Ele cuprindmanifestări de voinţă, în scopul de a produce anumite efecte sociale, afirmaţii de

principiu sau luări de atitudine, lipsite de efect juridic imediat, dar care, prin faptul că emană de la organele situate pe cele mai înalte trepte ale aparatului de stat, se bucur ă de un deosebit prestigiu şi de o largă influenţă în viaţa socială şi politică. Aceste actesunt:

• declaraţia;• mesajul;• apelul.

Clasificarea actelor juridice ale Parlamentului

Prin Constituţii sunt nominalizate următoarele acte juridice ale Parlamentului:• legile;• regulamentele Camerelor;• hotărârile;• moţiunile.

În funcţie de faptul dacă conţin sau nu norme juridice, actele pot fi clasificate în două categorii şi anume:

• acte juridice cu caracter normativ - legile şi regulamentele Camerelor, f ăr ă excepţie, precum şi hotărârile cu caracter normativ.

• acte juridice cu caracter individual (nenormativ) - hotărârile individuale(care cuprind drepturi şi obligaţii în sarcina unor subiecte de dreptdeterminate) şi moţiunile.

LEGEA CA ACT JURIDIC AL PARLAMENTULUI

Termenul de lege este folosit în două accepţiuni:

• o accepţiune largă (lato sensu), care exprimă orice act normativ;

• o accepţiune restrânsă ( stricto sensu), prin care se desemnează actul juridic al parlamentului. Ambele accepţiuni sunt corecte şi în mod curent utilizate.

În definirea legii se au în vedere două aspecte şi anume conţinutul actului normativ(criteriul material) şi procedura sa de adoptare (criteriul formal). Definiţia legii ca act

juridic al parlamentului conduce la identificarea domeniului rezervat legii. Legeareglementează cele mai generale şi mai importante relaţii sociale. Practic legea nu

poate reglementa totalitatea relaţiilor sociale, deşi ideal aşa ar trebui să fie. S-a impusdeci o selecţie valorică a relaţiilor ce revin spre reglementare legii, sau numai legii,

47





selecţie ce a impus în timp categoria de domeniu rezervat legii.

Clasificarea legilorTradiţional legile sunt clasificate în:

• legi constituţionale - de revizuire a Constituţiei sunt acele legi, care conţinreglementări ale relaţiilor sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea,menţinerea şi exercitarea puterii de stat. Sub aspect procedural ele se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere şi suntaprobate prin referendum;

• legi organice - care reglementează în domeniile prevăzute de art. 73, precumşi în alte domenii din Constituţie. Sub aspect procedural ele se adoptă cuvotul majorităţii membrilor fiecărei Camere.;

• ordinare - reglementează relaţii sociale de mai mică importanţă, iar procedural sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecareCamer ă.

Introducerea referendumului ca mod de adoptare a unor legi, a dus la clasificarea

legilor în patru categorii:• legi constituţionale;• legi referendum (adoptate prin referendum);• legi organice;• legi obişnuite, ordinare.

Supremaţia legii

“Acea caracteristică a ei care îşi găseşte expresia în faptul că normele pe care lestabileşte nu trebuie să corespundă nici unor alte norme în afar ă de celeconstituţionale, iar celelalte acte juridice emise de organele statului îi sunt

subordonate din punctul de vedere al eficacităţii lor juridice.” Supremaţia legiireprezintă o condiţie a unităţii întregului sistem de izvoare ale dreptului.

Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii

Opinii exprimate în doctrină:• Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin caracterele generale ale

puterii şi îndeosebi prin deplinătate şi suveranitate.

• Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin poziţia în sistemul statal aautorităţii eminente (parlamentul).

• Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin supremaţia Constituţiei.

Este exactă, dar nu este motivată.• Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin cauzele care o determină şi

o explică şi care generează conţinutul şi forma legii, precum şi poziţia sasupraordonată în sistemul normativ, opinia pe care o împărtăşim.

Supremaţia legii în raport cu supremaţia constituţiei

Argumente care justifică examinarea supremaţiei legii:• nu întotdeauna şi peste tot s-a f ăcut distincţie (cât priveşte supremaţia) între

Constituţia şi lege;

• constituţia este documentul politic şi juridic fundamental, care cuprinde

principiile întregii vieţi economice, politice, sociale, culturale şi juridice.Legea dă reglementări unor relaţii sociale din anumite compartimente ale

48





vieţii;

• vasta reţea de norme juridice se elaborează în baza, în aplicarea şiexecutarea legii, se raportează direct, mai întâi la lege, urmărindu-se

permanent conformitatea cu ea;

• în practică şi în teorie referirile se face numai la lege.Consecinţe juridice ale supremaţiei legii

Din supremaţia legii în sistemul normativ rezultă o serie de consecinţe juridice, privind legea ca atare, care vor fi explicate şi care sunt:

elaborarea legii; modificarea, suspendarea şi abrogarea legii; conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de organele

statului şi privind normele existente în sistemul constituţional.

REPREZENTARE GRAFICĂ - ACTELE PARLAMENTULUI

Actele parlamentului

politice

juridice

declaraţia

mesajul

apelul

normative

nenormative

legile constituţionale

organice

ordinare

referendare

regulamentele

hotărârile

hotărârile

moţiunile

de cenzur ăsimple

Elaborarea legii

Este prestabilită prin Constituţie şi lege. În procedura de elaborare a legii, intervin,cu titluri diferite, organisme politice, sociale şi statale, precum şi cetăţenii.Determinantă este participarea parlamentului, care este de fapt autoritate

legiuitoare. Procedura de elaborare a legilor este în directă legătur ă cu clasificarealegilor. În procedura de elaborare a legilor trebuie nominalizate numai operaţiunile

49





de care parlamentul ia cunoştinţă direct, astfel spus numai acelea prevăzute deConstituţie şi regulamentele Camerelor Parlamentului şi anume:

• iniţiativa legislativă - Cuprinde posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi, corelată cu obligaţia parlamentului de a le examina, dezbateşi a se pronunţa asupra lor. Prin Legea nr. 24/2000 sunt reglementate regulilede tehnică – legislativă pentru întocmirea şi depunerea iniţiativelor legislative.

• sesizarea Camerei competente – vezi tabelul de mai sus.

• examinarea şi avizarea proiectului de lege de către comisiile parlamentare - Comisiile parlamentare examinează iniţiativa legislativă şi pot propuneadoptarea sa, eventual cu amendamente sau respingerea proiectului. Ele nu potînsă propune un alt text decât cel prezentat de către iniţiatori. Asuprainiţiativei legislative hotăr ăşte numai Parlamentul.

• includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţelor camerelor -Iniţiativa legislativă implică obligaţia includerea ei pe ordinea de zi a

şedinţelor Camerei. La întocmirea proiectului ordinii de zi, biroul camereitrebuie să aibă în vedere proiectele de legi şi propunerile legislativeînregistrate.

• dezbaterea proiectului de lege în Plenul fiecărei Camere - După votare saudupa expirarea termenului prevazut pentru examinarea proiectului sau

propunerii legislative de camera prima sesizata proiectul sau propunerea setrimite celeilalte Camere a Parlamentului.

• votarea proiectului de lege în fiecare Cameră - Votarea intervine în fiecareCamer ă după discutarea amendamentelor, rezervelor sau declaraţiilor, după caz, ori după constatarea că, la acea iniţiativă, nu au fost formulate asemenea

propuneri

• (medierea şi concilierea) - Sistemul parlamentar bicameral implică votareaunei legi de către ambele camere, în conţinut şi formă identice.

• semnarea legii de către preşedinţii Camerelor - Semnătura atestă respectarea procedurii de elaborare a legilor.

• promulgarea şi publicarea legii - legea este înaintată şefului de stat pentrupromulgare. Şeful statului, preşedinte de republică, este obligat să promulgelegea dacă ea a fost adoptată regulamentar. Publicarea legilor esteoperaţiunea prin care acestea, de regulă, intr ă în vigoare. Legea poate să

prevadă o altă dată de intrare în vigoare, dar cu respectarea principiuluineretroactivităţii legii.

• aprobarea legii prin referendum - În procedura de legiferare, unele sistemeconstituţionale au instituţionalizat referendumul. Referendumul estelegislativ sau constituţional, iar fiecare la rândul său poate fi aprobativ,abrogativ, de modificare ori de completare a actului normativ respectiv.Explicaţia referendumului constă în aceea că, legiferarea trebuie să sedesf ăşoare sub controlul permanent al poporului.

Alte reguli constituţionale privind elaborarea legii

Din Constituţie şi din regulamentele Camerelor rezultă unele situaţii, în care procedura de elaborare a legii, aşa cum am prezentat-o, cunoaşte anumite nuanţări:

50





• adoptarea proiectelor de legi sau propunerile legislative cu procedură deurgenţă.

• angajarea răspunderii Guvernului - procedura se desf ăşoar ă conformRegulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

• legile adoptate în şedinţe comune.

Alte aspecte privind legea ca act juridic al parlamentului

Modificarea, suspendarea şi abrogarea legii - Procedurile de modificare,suspendare şi abrogare a legii trebuie să pună în valoare supremaţia acesteia.Modificarea, suspendarea şi abrogarea legii se realizează tot printr-o lege, adoptată larândul său cu majoritatea prevăzută de Constituţie, conform principiului simetriei îndrept.

Deosebirile dintre constituţie şi legi:• de conţinut;• de formă;

• de for ţă juridică.

Conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de către organele statului

Supremaţia legii fundamentează (şi se fundamentează) chiar pe principiul legalităţii, pentru că, într-o accepţiune restrânsă, legalitatea înseamnă respectarea legii, ca act juridic al parlamentului.

• Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice este o consecinţă a

suprema ţ iei legii.• Conformitatea tuturor actelor juridice cu legea este asigurată prin o serie de

garanţii (îndatorirea constituţională de respectare a legii, controlul judecătoresc al legalităţii).

REGULAMENTELE PARLAMENTARE

Potrivit principiului autonomiei regulamentare, fiecare Camer ă a Parlamentului îşiadoptă câte un regulament propriu de organizare şi funcţionare, precum şi unregulament al şedinţelor comune. Regulamentul este supus obligaţiei de publicare,

sub semnătura preşedintelui camerei, sau a ambilor preşedinţi, în cazul celui alşedinţelor comune. Regulamentul poate face obiectul controlului deconstituţionalitate.

HOTĂRÂREA, CA ACT JURIDIC AL PARLAMENTULUI

Hotărârile pot avea atât caracter normativ cât şi caracter nenormativ.

MOŢIUNILE ŞI ACTELE STRUCTURILOR PARLAMENTARE

Moţiunile

Moţiunile privesc, în general, poziţia faţă de guvern în cadrul raporturilor parlament – guvern şi dreptul parlamentului de a control activitatea guvernului. Moţiunile sunt

51





simple (art. 111(2) – din Constituţie) şi de cenzur ă (art. 112 şi 113 din Constituţie).

Actele structurilor parlamentare

Aceste acte sunt ale structurilor din cadrul organizării interne a parlamentului. ÎnRomânia preşedinţii Camerelor emit decizii pentru convocarea în sesiune a

Camerelor sau pentru asigurarea conducerii Camerei pe perioada lipsei preşedinteluiacesteia. Cât priveşte comisiile permanente, aşa cum am mai ar ătat deja, ele emit:• avize;• rapoarte.


• Identificaţi funcţiile Parlamentului şi explicaţi funcţia legislativă.

• Care sunt caracteristicile controlului parlamentar, formele şi mijloacele princare se realizează ?

• Definiţi rolul opoziţiei parlamentare.• Clasificaţi comisiile parlamentare.

• Definiţi legislatura şi sesiunile.

• Care sunt drepturile şi obligaţiile deputaţilor şi senatorilor în ParlamentulRomâniei?

• Definiţi incompatibilitatea şi imunitatea parlamentar ă şi identificaţi formeleacesteia în Constituţia României.

• Care este natura juridică a Regulamentelor parlamentare ?

• Identificaţi şi explicaţi regulile constituţionale referitoare la moţiunea decenzur ă.

TESTE GRILĂ:

1. Controlul parlamentar în România poate fi exercitat prin una din următoareleforme:

a. control exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului; control exercitat prin comisiile parlamentare asupra activităţii preşedintelui României;

b. control exercitat prin întrebări şi interpelări; control exercitat prin avocatul poporului;

c. dreptul deputaţilor de a cere şi obţine informaţiile necesare de la senatori;control exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor; control exercitat prinAvocatul Poporului.

2. Controlul parlamentar prezintă următoarele caracteristici:

a. este necesar, deplin, diferenţiat;

b. este politic, indirect şi supraordonat;

52





c. este politico-jurisdicţional, direct şi deplin.

3. Menirea constituţională a Avocatului Poporului este:

a. de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, îndeosebi în raport cu autorităţile

publice şi în special cu cele executive;

b. de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, îndeosebi în raport cu autorităţile judecătoreşti;

c. de a media conflictele ce pot să apar ă între stat şi cetăţeni.

4. Camerele parlamentului reprezintă:

a. organe de lucru ale parlamentului;

b. organisme colegiale, cu o compoziţie numeroasă, care lucrează şi decid numai

în plenul lor;c. grupări parlamentare, cu o compoziţie numeroasă, care lucrează şi decid

numai în plenul lor.

5. Imunitatea parlamentar ă are drept scop:

a. înlăturarea r ăspunderii politice a parlamentarului;

b. punerea parlamentarului la adă post împotriva unor urmăriri judiciare abuzivesau şicanatorii şi nu înlăturarea r ăspunderii parlamentarului;

c. punerea parlamentarului la adă post împotriva unor urmăriri judiciare abuzivesau şicanatorii pe perioada exercitării mandatului.

6. Inexistenţa r ăspunderii reprezintă una dintre formele imunităţii parlamentare care:

a. cuprinde reguli speciale privind reţinerea, arestarea, percheziţionarea sautrimiterea în judecată penală, în cazul în care deputaţii sau senatorii suntînvinuiţii de crime sau delicte;

b. pune parlamentarul la adă post pentru tot ce priveşte activitatea legată deexercitarea mandatului său (discursuri, opinii, vot);

c. cuprinde reguli speciale privind trimiterea în judecată civilă a parlamentarilor.

7. Clasificarea legilor române în legi de revizuire a Constituţiei, legi organice şi legiordinare se realizează în baza a trei criterii. Acestea sunt:

a. conţinutul actului normativ, for ţa juridică a normelor sale, procedura deadoptare;

b. conţinutul actului normativ, organul competent să adopte actul normativ, for ţa juridică a normelor sale;

c. organul căruia îi apar ţine iniţiativa legislativă, organul competent să adopteactul normativ, procedura de adoptare.

53





8. Parlamentul adoptă numai:

a. legi, regulamente, hotărâri;

b. legi, regulamente, ordonanţe, moţiuni, mesaje, apeluri;

c. legi, regulamente, hotărâri, declaraţii, moţiuni, mesaje, apeluri.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL VI



• Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Ordonanţa guvernamentală. Doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

• Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, EdituraActami, Bucureşti, 1999.

• Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei AvocatulPoporului, publicată în Monitorul Oficial nr. 48 din 20 martie 1997,modificată şi completată prin Legea nr. 181/2002, republicată.

• Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborareaactelor normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 31 mai 2000.

• Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desf ăşurarea referendumului.Publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 84/2000.

• Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 611 din 14 decembrie 1999.

• Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea guvernamentală, publicată înMonitorul oficial nr. 300 din 28 iunie 1999, modificată şi completată prinLegea nr. 253/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 20mai 2002.

54





CAPITOLUL VII - Puterea executivă

CONSIDERAŢII GENERALE ŞI TERMINOLOGICE

Activitatea autorităţilor executive (administrative) constă în organizarea executării şiexecutarea în concret a legilor şi conducerea politicii naţionale, pentru care dispun deaparatul administrativ. Dreptul constituţional interesează, în ceea ce priveştestructura executivului, doar:

• identificarea marilor structuri executive, din sistemul statal;• raporturile constituţionale cu celelalte autorităţi.

IDENTIFICAREA MARILOR STRUCTURI ALE EXECUTIVULUI

Marile structuri ale executivului sunt:• şeful de stat;•

guvernul;• ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale;• autorităţile administraţiei publice locale, la care se adaugă aparatul

administrativ însărcinat să pregătească şi să execute decizii, la nivelul fiecăreistructuri executive.

Şeful de stat

Şeful de stat va fi explicat distinct, într-un alt capitol.

Guvernul

Terminologic există denumiri diferite pentru acesta, precum cele de cabinet, guvern,

consiliu de miniştri, în funcţie de sistemul constituţional. Guvernul are două componente:• şeful guvernului (acolo unde există) - el există sub denumiri diferite, precum

de prim – ministru, preşedinte, în funcţie de denumirea guvernului.• miniştri şi secretari de stat.

Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale execută legile îndomeniile lor de activitate. Sunt denumite de domeniu sau de resort şi sesubordonează guvernului.

Autorităţile administraţiei publice locale îşi desf ăşoar ă activitatea în unităţileadministrativ – teritoriale. Ele cunosc:

• o subordonare ierarhică (pe verticală) faţă de autorităţile executive superioare;

• o subordonare pe orizontală faţă de autorităţile locale alese prin vot de cătrecetăţeni.

RAPORTURILE DINTRE LEGISLATIV ŞI EXECUTIV

Raporturile dintre legislativ şi executiv presupun:

• explicarea implicării legislativului în formarea şi activitatea executivului;

•

compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive;• tendinţa de creştere a rolului executivului în raport cu parlamentul.

55





Rolul legislativului în formarea executivului

Desemnarea şefului executivului• În forma de guvernământ monarhică (ereditar ă) intervenţia parlamentului este

rar ă şi doar în cazul schimbării dinastiei.• În republica prezidenţială şeful statului fiind ales prin vot universal şi direct,

rolul parlamentului este redus doar la solemnitatea depunerii jur ământului şi preluării funcţiei.

• În republica parlamentară şeful statului este ales de parlament, iar rolullegislativului este foarte mare.

Desemnarea şefului de guvern şi a membrilor acestuia• Şeful guvernului este figur ă juridică distinctă în cadrul oricărui guvern (cu

excepţia situaţiilor, în care funcţia este exercitată nemijlocit de către şeful de

stat). De regulă, şeful guvernului este desemnat pe criterii foarte clare, iar el prezintă lista membrilor guvernului, în funcţie de regimul politic.

• În regimurile politice prezidenţiale (Brazilia, SUA, Mexic) funcţiile de şef de stat şi de şef de guvern sunt îndeplinite de aceeaşi persoană, şeful de stat,desemnat de naţiune. Numirea miniştrilor revine şefului de stat f ăr ă intervenţia parlamentului este realizată de către şeful de stat, cu avizul sauacordul Senatului.

• În regimurile politice semiprezidenţiale şi în cele parlamentare sunt maimulte situaţii.

o Într-o primă situaţie se foloseşte formula alegerii directe a primului –

ministru de către parlamente cu o majoritate absolută. Membriiguvernului sunt desemnaţi potrivit aceleiaşi proceduri la propunereaşefului guvernului (procedeul s-a practicat în statele din Estul Europei).

o Într-o a doua situaţie sunt statele (Australia, India, Anglia) în careşeful partidului majoritar al camerei populare este invitat, de cătreşeful de stat, să formeze guvernul, ca rezultat al votului din alegeri.Membrii guvernului, la propunerea primului – ministru, sunt numiţide şeful statului, după care va obţine învestitura din partea

parlamentului.

o Într-o a treia situaţia sunt statele, în care obţinerea unei majorităţi parlamentare este dificilă (Belgia, Italia). Şeful statului însărcinează cu formarea guvernului un membru al parlamentului considerat a aveaşanse reale în obţinerea învestiturii parlamentare. Membrii guvernuluisunt aleşi de partidul lor şi numiţi de şeful statului. Propunerile suntdinainte negociate şi acceptate.

o Într-o a patra situaţie sunt statele în care parlamentul are un rol redusîn desemnarea şefului guvernului (Monaco, Tailanda, Zambia).

• Şeful statului desemnează primul ministru, după unele consultări şi apoi el îlnumeşte prin decret, care nu mai este supus nici unei aprobări din partea

parlamentului. .Tot şeful statului, după consultări, cheamă în guvern membriai parlamentului şi alte personalităţi.

56





Raporturile legislativ – executiv în legătură cu activitatea acestoraRolul autorităţilor executive este de a lua decizii, de a realiza programe, dea angaja şirealiza negocieri, de a recompensa pe cei devotaţi, de a sancţiona încălcările, de areglementa afacerile şi problemele curente, ceea ce nu poate face o adunare

parlamentar ă. Autorităţile executive sunt înarmate din punctul de vedere tehnic

(oameni de decizie, ierarhizaţi), din punctul de vedere politic (membrii executivuluisunt lideri ai partidului majoritar), din punctul de vedere instituţional (dispune demijloacele necesare executării legilor) faţă de parlament. Rezultă un raport favorabilexecutivului faţă de parlament. Partidul învingător în alegeri are posibilitatea de a-şiimpune opţiunea sa politică atât prin parlament cât şi prin guvern.

Intervenţia legislativului în activitatea executivului

Se realizează prin:• stabilirea legilor, pe care executivul trebuie să le pună în executare;• aprobarea programului executivului (a se vedea pentru România, art. 102 din

Constituţie);• aprobarea delegării legislative (a se vedea pentru România art. 114 din

Constituţie);• controlarea activităţii guvernului. Se realizează astfel controlul parlamentar,

care pierde din semnificaţii dacă guvernului îi corespunde o majoritateconfortabilă în parlament. În statele cu instabilitate politică guvernul nu deţineo astfel de majoritate parlamentar ă fidelă, iar ameninţarea controlului estereală, dar datorită deciziilor luate de statele majore ale partidelor politice şi aaltor cauze.

Intervenţia executivului în activitatea legislativului

O astfel de intervenţie este conformă conţinutului teoriei separaţiei / echilibrului şi acontrolului reciproc al puterilor în stat. Intervenţia se manifestă prin:

• iniţiativa legislativă;• promulgarea legilor;• referendum.

Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive

În unele sisteme constituţionale exercitarea unei demnităţi de ministru esteincompatibilă cu exerciţiul unui mandat în parlament (SUA, Franţa). Dacă un

parlamentar doreşte să accepte ocuparea unui post de ministru trebuie să demisionezedin parlament. Un alt sistem permite cumularea celor două funcţii (mandate). Într-un

al treilea sistem miniştrii nu sunt obligaţi să fie şi parlamentari, dar cu toate acestea eitrebuie să îndeplinească condiţiile de eligibilitate (Liechtenstein).

În România, potrivit Constituţiei, funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de parlamentar.

Argumente pentru compatibilitate:• o identitate de atitudini ale majorităţii parlamentare şi guvernului;• majoritatea parlamentar ă şi guvernul au aceeaşi sursă a legitimităţii şi afinităţii

şi anume a majoritatea electoratului,• se înlătur ă conflictele constituţionale între puteri;• permite cunoaşterea directă a problemelor legislative şi executive

(operativitate şi eficienţă).

57





Argumente contra compatibilităţii:• compatibilitatea este contrar ă separaţiei puterilor în stat, chiar în interpretarea

sa suplă;• ea ar fi o cale de concentrare a puterii în mâna executivului;• face ineficient controlul parlamentar.

Creşterea rolului executivului

Tendinţa de creştere a rolului executivului, ceea ce se explică prin rolul hotărâtor al partidelor politice în crearea celor mai importante instituţii statale. Guvernului“element motor şi dinamic al întregului sistem politic” (Pierre Pactet) i s-a rezervat

posibilitatea luării marilor decizii politice, care se traduc prin măsurile executive,legiuitorul rezervându-şi rolul de reflecţie şi de control al guvernului. Creşterearolului guvernului este deja instituţionalizată după cum urmează:

• şeful de stat este ales prin vot universal (SUA, Franţa, România). Aceastalegitimează o poziţie statală egală cu a parlamentului;

• şeful guvernului este numit de către şeful statului;• datorită legislaţiei delegate (Franţa, România).

REPREZENTARE GRAFICĂ - PUTEREA EXECUTIVĂ

Marile structuri aleexecutivului

Şeful statului

Guvernul

Ministerele şicelelalte autorităţiale administraţiei publice centrale

Autorităţileadministraţiei publice locale

Componen a

Structura

Şefulguvernului

Miniştrii şisecretari de

stat

Monist

dualist


• Care sunt componentele Guvernului şi de câte feluri este executivul?

• Explicaţi pe scurt rolul legislativului în formarea şi activitatea executivului.

• Executivul poate interveni în activitatea legislativului ? Comentaţi.

58





TESTE GRILĂ:

1. Activitatea autorităţilor executive (administrative) constă în:

a. punerea în executare a legilor adoptate de Parlament;

b. organizarea executării şi executarea în concret a legilor, conducerea politicii

naţionale pentru care dispun de un aparat administrativ;

c. activitatea de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, îndeosebi în raportcu autorităţile publice şi în special cu cele executive.

2. Structurile executivului sunt:

a. şeful de stat; guvernul; ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale;

b. şeful de stat; guvernul; ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei

publice centrale; autorităţile administraţiei publice locale, la care se adaugă aparatul administrativ însărcinat să pregătească şi să execute decizii, la nivelulfiecărei structuri executive;

c. prim ministru; guvernul; ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale; autorităţile administraţiei publice locale, la care se adaugă aparatul administrativ însărcinat să pregătească şi să execute decizii, la nivelulfiecărei structuri executive.

3. Intervenţia legislativului în activitatea executivului se realizează prin:

a. iniţiativa legislativă; promulgarea legilor; referendum; b. stabilirea legilor pe care puterea executivă trebuie să le pună în executare;

numirea primului ministru; controlarea activităţii guvernului;

c. stabilirea legilor pe care puterea executivă trebuie să le pună în executare;aprobarea programului executivului; aprobarea delegării legislative;controlarea activităţii guvernului.

4. În România funcţia de membru al guvernului:

a. este compatibilă cu cea de parlamentar;

b. nu este compatibilă cu nici o altă funcţie publică sau privată;

c. este compatibilă cu funcţia de parlamentar şi cadru didactic universitar.

5. Pentru aprobarea programului şi listei Guvernului este necesar votul:

a. majorităţii deputaţilor şi senatorilor;

b. a 2/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor;

c. majorităţii membrilor prezenţi în şedinţa comună a celor două camere.

6. Desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru se face de către:

59





a. Preşedintele Senatului;

b. Preşedintele partidului care a câştigat alegerile;

c. Preşedintele României.

7. Primul-ministru interimar este numit de :

a. Preşedintele României, dacă primul ministru se află în imposibilitate de a-şiexercita atribuţiile;

b. Preşedintele Senatului dacă primul-ministru demisionează;

c. Preşedintele Camerei Deputaţilor, dacă primul ministru este revocat.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL VII

•

Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice,vol.II, All Beck, Bucureşti, 2004.


• Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Ordonanţa guvernamentală. Doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

• Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, EdituraActami, Bucureşti, 1999.

60





CAPITOLUL VIII - Instituţia şefului de stat

CONSIDERAŢII GENERALE

Explicarea instituţiei şefului de stat trebuie realizată în funcţie de structura

executivului şi de locul şefului de stat în acest executiv. Acest loc exprimă şi relaţia popor, parlament, şef de stat. Am ar ătat deja că în unele state executivul este formatdintr-un organ statal unic, adeseori un preşedinte, care-şi legitimează împuternicirile

pe votul universal. Suntem evident în regimurile prezidenţiale pure, în care preşedintele dispune de o echipă care-l ajută în atribuţiile sale de guvernare, dar membrii acestei echipe sunt de fapt funcţionari şi nu guvernanţi.

Într-un al doilea grup de state puterea executivă este realizată de două organe de stat - şef de stat şi guvern. Acest sistem este legat de dezvoltarea regimului parlamentar înAnglia. El a rezultat din slă birea progresivă a coroanei şi din creşterea corelativă a

puterii miniştrilor care nu erau la origine decât simpli auxiliari ai monarhului. Alături

de şeful de stat, care personifică naţiunea, a apărut cabinetul, mai exact spus un grupde funcţionari cu misiunea de a asigura concret gestiunea afacerilor publice. Această structur ă a puterii executive, devenită deseori dualistă, se regăseşte în multe ţăriconsiderate a avea un “regim de cabinet”. Evoluţia cabinetului este definitivă acolo şiatunci când, unul dintre membrii acestuia ocupă o poziţie juridică superioar ă şi cândalături de şeful de stat există şi un şef de guvern (prim-ministru, preşedinte).

În unele ţări, funcţia de şef de stat a fost îndeplinită de organe colegiale, denumite prezidii, consilii de stat, consilii prezidenţiale. Asemenea organisme au existat înRomânia (l947-l974) în alte ţări foste socialiste (Bulgaria, Ungaria, Polonia). Pentruţara noastr ă vom da explicaţiile cuvenite. Pentru celelalte state vom observa că,fundamentate pe unicitatea puterii, organismele menţionate erau considerate organeale puterii de stat şi nu organe executive.

În fine, un exemplu de regim colegial, considerat unic, este regimul elveţian.

EVOLUŢIA INSTITUŢIEI ŞEFULUI DE STAT ÎN ROMÂNIA

În istoria statală românească au existat trei categorii de şef de stat:• domn (specific ţării noastre);• rege;• preşedinte.

Într-o anumită perioadă de timp (1948 – 1974) această demnitate a avut caracter colegial. Domnul a fost considerat şef de stat sub imperiul constituţiilor de la 1864 şi1866 (până în anul 1884). Regele a fost şeful statului român sub imperiulconstituţiilor de la 1866 (după anul 1884), 1923 şi 1938, până la 30 decembrie 1947.În baza Legii nr. 363/1947 se instaurează un şef de stat colegial. Constituţia din 1948,încredinţează funcţia de şef de stat unui alt organ colegial, Prezidiului Marii Adunări

Naţionale, menţinut şi de Constituţia din 1952. În anul 1974 s-a creat funcţia depreşedinte de republică, îndeplinită de o singur ă persoană. După revoluţia dindecembrie 1989, prin Decretul – Lege nr. 2/1989 privind constituirea, organizarea şifuncţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale se creează funcţia de preşedinteal consiliului. Decretul – Lege încredinţează atribuţiile de şef de stat preşedinteleconsiliului. Prin Decretul – Lege nr. 92/1990 privind alegerea parlamentului şi a

Preşedintelui României, funcţia de şef de stat este încredinţată PreşedinteluiRomâniei, ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Această

61





soluţie este consacrată şi prin Constituţia actuală a României.

ROLUL, FUNCŢIILE ŞI ATRIBUŢIILE ŞEFULUI DE STAT ÎN ALTESISTEME CONSTITUŢIONALE

Atribuţiile şefului de stat (împuternicirile) depind de structura, funcţiile şi raporturile

dintre puterile publice, garanţiile constituţionale, durata mandatului organelor reprezentative, modul de desemnare a şefului de stat (ereditar, alegere),responsabilitatea acestuia (Ioan Muraru).

Atribuţiile şefului de stat ar putea fi următoarele:

• reprezentarea statului;• semnarea tratatelor;• aprobarea unor acte normative elaborate de anumite organe de stat;• semnarea legilor şi a altor acte în vederea publicării;• prezidarea şedinţelor unor organe de stat;• acordarea unor calităţi şi titluri;• numiri în funcţii superioare;• acordarea graţierii (de regulă individuală);• proclamarea stării de asediu sau de urgenţă;• primirea scrisorilor de acreditare etc.

Această enumerare nu este limitativă, ea fiind deosebit de utilă şi pentru stabilireadomeniilor în care şeful de stat intervine prin acte juridice cu caracter normativ sauindividual.

ROLUL, FUNCŢIILE ŞI ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI

Rolul şi funcţiile Preşedintelui României rezultă din Constituţie. Clasificate după

conţinutul acestora, atribuţiile Preşedintelui României sunt următoarele:• Atribuţii privind legiferarea;• Atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice;• Atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea

unor autorităţi publice• Atribuţii în domeniul apăr ării ţării şi asigur ării ordinii publice;• Atribuţii în domeniul politicii externe;• Alte atribuţii.

DESEMNAREA ŞEFULUI DE STAT

Desemnarea şefului de stat se face în funcţie de forma de guvernământ şi este legată de funcţiile şi raporturilor şefului statului cu celelalte autorităţi publice. Există patrumoduri de desemnare a şefului de stat:

• pe cale ereditar ă;• prin alegere de către parlament;• prin alegere de către un colegiu electoral;• prin alegere prin vot universal.

DURATA MANDATULUI ŞEFULUI DE STAT. NUMĂRUL MANDATELOR

În formele de guvernământ monarhice “mandatul” este pe viaţă. În celelalte forme deguvernământ, mandatul şefului de stat este limitat. De regulă aceeaşi persoană poate

ocupa funcţia de şef de stat pentru cel mult două mandate.

62





PROCEDURI, SOLEMNITĂŢI, PROTOCOL

Investirea unei persoane cu calitatea de şef de stat presupune depunerea jurământului.

R ĂSPUNDEREA ŞEFULUI DE STAT

R ăspunderea şefului statului nu este cunoscută în formele de guvernământmonarhice, datorită, în primul rând procedurii de contrasemnare a actelor normative(art. 87 din Constituţia română din 1923 şi art. 44 din Constituţia română din 1938).În formele de guvernământ republicane, şeful statului nu este în afararesponsabilităţii, chiar în condiţiile existenţei contrasemnăturii, r ăspunderea putându-se angaja pentru alte motive.

Imunitatea. Şefii de stat se bucur ă de imunitate în condiţiile prevăzute de constituţii.

În România Preşedintele se bucur ă de inexistenţa r ăspunderii şi de inviolabilitate.R ăspunderea Preşedintelui României este:

• politică - se angajează pentru fapte grave, prin care se încalcă Constituţia;apar ţine şi Preşedintelui interimar; daca propunerea de suspendare din funcţieeste aprobată, demiterea Preşedintelui României se poate decide numai decătre un referendum şi care se organizează în cel mult 30 de zile.

• juridică – este penală si civilă (se angajează în aceleaşi condiţii ca pentruorice cetăţean al României).

ACTELE ŞEFULUI DE STAT

Actele prin care şeful statului îşi exercită atribuţiile sunt denumite decrete. Ele pot ficu caracter normativ sau caracter individual. Decretele trebuie contrasemnate, celcare contrasemnează luându-şi răspunderea îndeplinirii prevederilor acelui act

contrasemnat. Contrasemnarea este o condiţie de valabilitate a actului. ConstituţiaRomâniei prevede reguli referitoare la contrasemnătur ă în art. 99(2).

REPREZENTARE GRAFICĂ - INSTITUŢIA ŞEFULUI DE STAT

Atribuţiileşefului de stat

Reprezentarea statului

Semnarea tratatelor

Aprobarea unor acte normative elaborate deanumite organe de stat

Semnarea legilor şi a altor acte în vederea publicării

Prezidarea şedin elor unor organe de stat

Acordarea unor calităţi şi titluri

Numiri în funcţii superioare

Acordarea graţierii (de regulă individuală)

Proclamarea stării de asediu sau de urgenţă

63Primirea scrisorilor de acreditare





ÎNTREBĂRI ŞI EXERCIŢII:II:

AtribuţiilePreşedintelui României

Atribu ii privind legiferarea

Atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice

Atribuţii privind alegerea, formarea, avizareaformării, numirea sau revocarea unor autorităţi

publice

Atribuţii în domeniul apăr ării ţării şi asigur ăriiordinii publice

Atribu ii în domeniul oliticii externe

Alte atribuţii

• Explicaţi pe scurt rolul, funcţiile şi atribuţiile preşedintelui în România.• Explicaţi pe scurt rolul, funcţiile şi atribuţiile preşedintelui în România.

• Care sunt modalităţile de desemnare a şefului de stat?• Care sunt modalităţile de desemnare a şefului de stat?

• Un şef de stat, preşedinte, poate fi f ăcut r ăspunzător ? Dacă da, în ce condiţii?• Un şef de stat, preşedinte, poate fi f ăcut r ăspunzător ? Dacă da, în ce condiţii?

• Dezbateţi pe scurt rolul Preşedintelui de mediator între puterile statului.Exemplificaţi situaţii în care Preşedintele şi-a exercitat funcţia de mediator

între puterile statului.

• Dezbateţi pe scurt rolul Preşedintelui de mediator între puterile statului.Exemplificaţi situaţii în care Preşedintele şi-a exercitat funcţia de mediator

între puterile statului.

TESTE GRILĂ:TESTE GRILĂ:

1. În istoria statală românească au existat următoarele categorii de şef de stat:1. În istoria statală românească au existat următoarele categorii de şef de stat:

a. domnitor şi preşedinte;a. domnitor şi preşedinte;

b. domn, rege şi preşedinte; b. domn, rege şi preşedinte;

c. domn, principe, rege şi preşedinte.c. domn, principe, rege şi preşedinte.

2. Preşedintele României are următoarele atribuţii :2. Preşedintele României are următoarele atribuţii :

a. reprezentarea statului; semnarea tratatelor; aprobarea unor acte normativeelaborate de anumite organe de stat;

a. reprezentarea statului; semnarea tratatelor; aprobarea unor acte normativeelaborate de anumite organe de stat;

b. atribuţii privind legiferarea; atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice; atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea formării,numirea sau revocarea unor autorităţi publice; atribuţii în domeniulapăr ării ţării şi asigur ării ordinii publice; atribuţii în domeniul politiciiexterne;

b. atribuţii privind legiferarea; atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice; atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea formării,numirea sau revocarea unor autorităţi publice; atribuţii în domeniulapăr ării ţării şi asigur ării ordinii publice; atribuţii în domeniul politiciiexterne;

c. de reprezentare; de apărare; de ordin ceremonial; de arbitraj.c. de reprezentare; de apărare; de ordin ceremonial; de arbitraj.

64





3. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte este validat de:

a. Curtea de Conturi;

b. Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună;

c. Curtea Constituţională.

4. Durata mandatului de preşedinte în România este de :

a. de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire, prin lege organică, în caz de r ăzboisau de catastrof ă;

b. pe parcursul a două mandate de 5 ani;

c. cel mult 8 ani, cu posibilitate de prelungire prin lege organică în caz der ăzboi sau catastrof ă.

5. Preşedintele poate emite următoarele acte:

a. ordonanţe preşedinţiale;

b. decrete cu caracter normativ sau individual;

c. hotărâri de aplicare a legilor.

6. R ăspunderea penală a Preşedintelui României intervine:

a. pentru crima de înaltă tr ădare;

b. pentru crima de genocid;c. pentru crime de r ăzboi.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL VIII



65





CAPITOLUL IX - Autoritatea judecătorească

CONSIDERAŢII GENERALE ŞI TERMINOLOGIE

Denumirea de autoritate judecătorească evocă foarte clar justiţia, ca funcţie

(activitate) şi ca sistem. Prin justiţie tradiţional se înţelege:d. sistemul organelor judecătoreşti;

e. activitatea de soluţionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de muncă etc.

În timp, faţă de sensul tradiţional, justiţia şi-a îmbogăţit conţinutul în sensulefectuării controlului asupra modului cum guvernanţii acţionează în limiteleconstituţiei şi dreptului, adică în realizarea principiului legalităţii. Statul de drept adevenit de neconceput f ăr ă justiţie. Funcţiile justiţiei au fost şi sunt încredinţate unor autorităţi distincte, investite cu puteri statale care-i dau eficienţă şi care trebuie să fie

independente şi impar ţiale, instanţele judecătoreşti. S-au dezvoltat şi activităţiînf ă ptuite şi de alte organisme decât instanţele judecătoreşti care presupunfolosirea aceleaşi proceduri judecătoreşti. Pentru a lega aceste activităţi cu justiţia seutilizează (în legislaţie şi doctrină) denumirea de activitate jurisdicţională, carecuprinde atât aceste activităţi cât şi justiţia.Justiţia r ămâne însă partea substanţială aactivităţii jurisdicţionale. Este necesar ă individualizarea justiţiei, faţă de restulactivităţii jurisdicţionale (care împrumută tr ăsăturile şi principiile justiţiei).

Ansamblul judecăţilor (hotărârilor judecătorilor) formează jurisprudenţa, carelimpezeşte textele obscure. Întrebarea este până unde poate merge jurisprudenţa îninterpretarea textelor obscure ale legii. Rolul justiţiei este de a aplica dreptul şi nu dea crea drept. În urma judecăţii se dau hotărâri, în care se stabilesc drepturi şi

obligaţii pentru subiectele de drept (participanţi în proces), se aplică sancţiuni, sestabilesc despăgubiri, se dau ordine de executare atât păr ţilor în proces, cât şiautorităţilor publice. Hotărârile judecătoreşti trebuie să fie respectate şi executate decătre cetăţeni şi autorităţile publice.

SPECIFICUL ACTIVITĂŢII JURISDICŢIONALE

Justiţia (în general activitatea jurisdicţională) este o activitate de rezolvare a litigiilor,în litera şi spiritul constituţiei, legilor, obiceiului, convenţiilor şi contractelor.Judecătorul care înf ă ptuieşte justiţia caută să afle adevărul, în procesul respectiv,

pentru a identifica exact încălcarea legii, victimele, cauzalitatea, r ăspunderea şiresponsabilii.

PRINCIPIILE CONSTITUŢIONALE DE REALIZARE A JUSTIŢIEI

• Principiul legalităţii - Acest principiu este de esenţa statului de drept şicuprinde două aspecte: legalitatea instanţelor judecătoreşti şi legalitateainfracţiunilor şi a pedepselor.

• Justiţia este unică şi egală pentru toţi• Folosirea limbii oficiale şi a limbii materne în justiţie• Dreptul la apărare• Prezumţia de nevinovăţie• Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii

66





Garanţii ale independenţei judecătorilor sunt:

• condiţiile de recrutare;• inamovibilitatea;• avansarea;• controlul activităţii judecătorilor.

ORGANELE JUDECĂTOREŞTI

Organele judecătoreşti sunt:• instanţele judecătoreşti• Ministerul public, care cuprinde procurorii, organizaţi în parchete şi care în

mod generic intr ă în categoria magistraţilor;• Consiliul Superior al Magistraturii, care este autoritatea creată în vederea

exercitării a două funcţii, prevăzute de Constituţie.

Sistemul instanţelor judecătoreşti este format în general din:• judecătorii;• tribunale;• cur ţi de apel;• cur ţi supreme etc.

Organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti sunt stabilite prin lege.

RAPORTURILE CU LEGISLATIVUL ŞI EXECUTIVUL

Raporturile autorităţii jurisdicţionale cu Parlamentul:• organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai

potrivit legii, prin care se stabileşte competenţa şi procedura potrivit căreiaîşi desf ăşoar ă activitatea;

• prin lege se stabilesc infracţiunile şi pedepsele.• În unele state autoritatea judecătorească (justiţia) poate interveni în

activitatea legislativă prin controlul constituţionalităţii legilor.

Raporturile autorităţii judecătoreşti cu executivul:

• numirea şi avansarea magistraţilor apar ţine executivului (şefului de stat,ministrului justiţiei etc.), prin proceduri care să pună în evidenţă numaicompetenţa profesională a celor în cauză;

• controlul legalităţii actelor administrative de către justiţie.

67






Principiileconstituţionale de

realizare a justiţiei

Principiul legalităţii

Justiţie este unică şi egală pentru toţi

Folosirea limbii oficiale şi a limbii materne în justi ie

Dreptul la apărare

Organizarea activităţii jurisdicţionale pe trei grade de jurisdicţie (fond, apel şi recurs)

Prezumţia de nevinovăţie

Independenţa judecătorului şi supunerea lui numailegii

Sistemulorganelor

judecătoreşti

Instanţele judecătoreşti

Ministerul Public

Judecătorii

Tribunale

Cur ţi De apel

Supreme

Consiliul Superior alMagistraturii

Parchete


• Prezentaţi raportul dintre justiţie şi activitatea jurisdicţională.

• Care este rolul jurisprudenţei în acoperirea lacunelor legii ?

• Care sunt garanţiile independenţei judecătorilor?

• Autoritatea judecătorească se poate implica în activitatea legislativului şiexecutivului, dacă da, cum?

• Parlamentul poate avea atribuţii jurisdicţionale?

68





TESTE GRILĂ:

1. Principiul legalităţii:

a. este de esenţa statului de drept şi cuprinde două aspecte: legalitatea

instanţelor judecătoreşti şi legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor;

b. nu excede justiţiei, având aplicare în principal în domeniul civil;

c. nu excede justiţiei, având aplicare în principal în domeniul penal.

2. Considerarea unei persoane nevinovate atât timp cât nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare reprezintă conţinutul:

a. principiul dreptului la apărare;

b. principiul justiţiei unice şi egale pentru toţi;

c. principiul prezumţiei de nevinovăţie.

3. Principiul independenţei judecătorului şi supunerea lui numai legii presupune că:

a. judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale;

b. judecătorul se supune numai legii şi soluţiilor date în procesele anterioare;

c. judecătorul se supune numai legii şi ordinelor date de ministrul justiţiei.

4. Inamovibilitatea constă în :a. recrutarea judecătorilor numai pe bază de concurs;

b. recrutarea judecătorilor prin numire de către ministrul de justiţie;

c. judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat f ăr ă consimţământul său.

5. Controlul hotărârilor judecătoreşti trebuie efectuat în următoarele condiţii:

a. numai de către Înalta Curte de Casatie si Justiţie şi numai după proceduri

jurisdicţionale; b. numai de către instanţe judecătoreşti şi numai după proceduri

jurisdicţionale;

c. numai de către ministrul justiţiei în conformitate cu prevederile exprese alelegii.

6. Organele judecătoreşti reglementate de Constituţia României sunt:

a. Înalta Curte de Casatie si Justiţie şi celelalte instanţe prevăzute de lege;

b. instanţele judecătoreşti şi parchetele;

69





c. instanţele judecătoreşti; Ministerul public care cuprinde procurorii, în parchete, care în mod generic intr ă în categoria magistraţilor; ConsiliulSuperior al Magistraturii.

7. Între autoritatea jurisdicţională şi Parlament se stabileşte următoarea relaţie:a. numirea şi avansarea magistraţilor apar ţine parlamentului, prin proceduri

care să pună în evidenţă numai competenţa profesională a celor în cauză;controlul legalităţii actelor parlamentului de către justiţie;

b. organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai potrivit legii, prin care se stabileşte competenţa şi procedura potrivit căreiaîşi desf ăşoar ă activitatea; prin lege se stabilesc infracţiunile şi pedepsele;

c. prin lege se stabilesc infracţiunile şi pedepsele; controlul legalităţii actelor parlamentului de către justiţie.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL IX



• Viorel Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedur ă civilă, volumul I,Teoria generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1996.

70





CAPITOLUL X - Controlul constituţionalităţii legilor în România

TR ĂSĂTURILE CUR ŢII CONSTITUŢIONALE.

Controlul constituţionalităţii legilor este încredinţat de Constituţia României unei

autorităţi publice denumită Curte Constituţională. Din Constituţie şi legea deorganizare şi funcţionare a Cur ţii Constituţionale rezultă trăsăturile ce ocaracterizează:

• este o autoritate publică. Curtea este o autoritate publică (f ăr ă însă să fieo “putere” în stat), chiar dacă nu este cuprinsă, firesc, printre autorităţile

publice enumerate în Titlul III al Constituţiei;• este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România;• este independentă faţă de orice autoritate publică. În activitatea sa Curtea

Constituţională se supune numai Constituţiei şi legii sale de organizare şifuncţionare;

• scopul curţii este de a garanta supremaţia Constituţiei;

Poate fi considerată “o autoritate publică politico – jurisdicţională. Caracterul politicrezultă din modul de desemnare a membrilor Cur ţii Constituţionale, precum şi dinnatura unor atribuţii. Caracterul jurisdicţional rezultă din principiile de organizare şifuncţionare (…), precum şi din alte atribuţii şi proceduri.”

ORGANIZAREA CUR ŢII CONSTITUŢIONALE

Curtea Constituţională este formată din 9 judecători. Numirea judecătorilor se facede Camera Deputaţilor (trei), de Senat (trei) şi de Preşedintele României (trei), numaicu acordul prealabil exprimat în scris al candidatului. Curtea se reînnoieşte cu otreime din judecători din 3 în 3 ani. Mandatul judecătorilor este de 9 ani şi nu poate fi

nici prelungit şi nici reînnoit. Judecătorii r ăspund disciplinar pentru încălcarea cuvinovăţie a obligaţiilor expres prevăzute de art. 40 din Legea nr. 47/1992. JudecătoriiCur ţii nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată contravenţională sau penală decât cuaprobarea Biroului permanent al Camerei care i-au ales sau a Preşedintelui României,după caz, şi la cererea procurorului general.

Preşedintele Curţii Constituţionale

I se aplică prevederile legale referitoare la judecători, cu unele circumstanţieri. Esteales dintre membrii Cur ţii de aceştia. Preşedintele Cur ţii are atribuţiile prevăzute deart. 11 din Legea nr. 47/1992 şi art. 6 din Regulament.

Plenul Curţii ConstituţionaleCurtea Constituţională îşi desf ăşoar ă activitatea jurisdicţională în plen. Cvorumul delucru este de două treimi din numărul judecătorilor Cur ţii. Plenul adoptă acte cuvotul majorităţii judecătorilor. Şedinţele plenului se convoacă şi sunt conduse de

preşedintele Cur ţii. Şedinţele de judecată sunt în principiu publice, cu excepţiacazurilor în care s-a hotărât de plen, că şedinţa este secretă.

ACTELE SUPUSE CONTROLULUI DE CONSTITUŢIONALITATE

• legile;• iniţiativele de revizuire a Constituţiei;• regulamentele Camerelor Parlamentului;• ordonanţele.

71





PROCEDURA ÎN FAŢA CUR ŢII CONSTITUŢIONALE

Stabilită, pe larg, în Legea nr. 47/1992 şi în Regulamentul de organizare şifuncţionare a Cur ţii Constituţionale. Potrivit art. 16 din lege, procedura secompletează cu regulile din Codul de procedur ă civilă, în măsura în care ele suntcompatibile cu natura procedurii în faţa Cur ţii Constituţionale, compatibilitateahotărându-se exclusiv de către Curte. Câteva reguli generale de procedur ă:

• sesizarea Cur ţii Constituţionale se face numai în scris şi motivat;• plenul Cur ţii hotăr ăşte şedinţa secretă;• părţile au acces la lucr ările dosarului; autorităţile publice, instituţiile,

regiile autonome, societăţile comerciale şi orice alte organizaţii auobligaţia să comunice Cur ţii la cererea acesteia, informaţiile, documenteleşi datele pe care le deţin;

• cererile adresate Cur ţii sunt scutite de taxa de timbru.

ACTELE CUR ŢII CONSTITUŢIONALE

Constituţia nominalizează două acte juridice şi anume decizia şi avizul consultativ.Legea organica precizează deciziile; hotărârile; avizele.

EFECTE JURIDICE ALE ACTELOR CUR ŢII CONSTITUŢIONALE

Deciziile emise în exercitarea controlului de constituţionalitate a legilor suntobligatorii pentru toate subiectele de drept.

Cât priveşte iniţiativa de revizuire a Constituţiei, decizia Cur ţii Constituţionale nu poate depăşi for ţa juridică a unui aviz.

În situaţia obiecţiei de neconstituţionalitate legea care ar fi declarată neconstituţională este obligatoriu returnată în Parlament pentru a fi pusă de acord cu prevederile

Constituţiei. În situaţia excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Cur ţiiConstituţionale este de asemenea definitivă şi obligatorie; ca urmare, prevederealegală declarată neconstituţională nu mai poate fi aplicată, iar legea se transmite laParlament pentru a fi pusă de acord cu prevederile Constituţiei în termen de maxim 45de zile.

Deciziile Cur ţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea regulamentelorParlamentului se comunică obligatoriu acestuia pentru a fi reexaminate.

Efectele juridice ale deciziei Cur ţii Constituţionale privind neconstituţionalitateaunui partid politic constau în radierea partidului politic din evidenţa partidelor legalconstituite, de la Tribunalul Bucureşti.

Hotărârile Curţii Constituţionale trebuie apreciate nuanţat, în funcţie de situaţiile încare intervin. Unele nu pot depăşi efectele juridice ale unui aviz.


• Identificaţi şi explicaţi pe scurt tr ăsăturile Cur ţii Constituţionale aRomâniei.

• În ce constă independenţa Cur ţii Constituţionale a României şi care estescopul acesteia ?

• Realizaţi o comparaţie între cele două modalităţi ale controluluiconstituţionalităţii legilor: anterior şi posterior promulgării.

72





• În ce constă modelul european şi cel american de control alconstituţionalităţii legilor?

• Care sunt efectele juridice ale actelor Cur ţii Constituţionale? Argumentai-vă poziţia faţă de efectele deciziei Cur ţii Constituţionale în cadrulcontrolului anterior promulgării legii.

TESTE GRILĂ:

1. Competenţa Cur ţii Constituţionale poate fi stabilită astfel:

a. de către parlament;

b. nu poate fi contestată de nici o autoritate publică, aceasta fiind singura îndrept să hotărască asupra competenţei sale;

c. de către instanţele de drept comun.

2. Actele ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate exercitat de CurteaConstituţională sunt:

a. legile, iniţiativa de revizuire a Constituţiei, regulamentele Parlamentului,ordonanţele şi hotărârile Guvernului;

b. legile, iniţiativa de revizuire a Constituţiei, hotărârile Parlamentului,ordonanţele şi hotărârile Guvernului;

c. legile, iniţiativa de revizuire a Constituţiei, regulamentele Parlamentului,ordonanţele Guvernului, iniţiativele legislative populare.

3. Excepţia de neconstituţionalitate se judecă:a. pe două grade de jurisdicţie, în primă instanţă în complet format din 3

judecători şi în recurs în complet format din 5 judecători;

b. de către plenul Cur ţii Constituţionale, cu votul majorităţii judecătorilor;

c. de către plenul Cur ţii Constituţionale, cu votul majorităţii calificate a judecătorilor.

4. Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiilor sale:

a. întotdeauna trebuie să fie sesizată, ea nu se poate sesiza din oficiu; b. oricând se poate sesiza şi din oficiu;

c. trebuie să fie sesizată, existând o singur ă excepţie - controlulconstituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei - situaţie în careCurtea se poate sesiza din oficiu.

5. Actele Cur ţii Constituţionale sunt:

a. decizii, avize obligatorii, hotărâri;

b. decizii, hotărârii, avize consultative;c. hotărârii, decrete, decizii.

73





6. Decizia de neconstituţionalitate a unor prevederi dată în cadrul controlului excepţieide neconstituţionalitate produce următoarele efecte:

a. scoate din vigoare prevederile considerate neconstituţionale;

b. determină neaplicarea prevederilor legale considerate neconstituţionale;

c. obligă la reexaminarea de către Parlament a prevederilor legale considerateneconstituţionale.

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL X

• Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Curtea Constituţională a României,Ed. Albatros, Bucureşti, 1997.

• Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Simina Tănăsescu, Marian Enache,

Gheorghe Iancu, Interpretarea Constituţiei, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,2002.



• Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Cur ţiiConstituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 101 din 22mai 1992, republicată.

74





TABLA DE MATERII

CAPITOLUL I - PUTEREA DE STAT............................................................. ...................................... 3 Reprezentare grafică .............................................................................................................................3 Întrebări şi exerciţii: ........................................................ ............................................................... ......5 Teste grilă:............................................................................................................................................5

Bibliografie la Capitolul I.....................................................................................................................6 CAPITOLUL II - Partidele politice..........................................................................................................7 Definiţia şi funcţiile partidului politic ............................................................ ...................................... 7 Categorii şi variante de partide politice:...............................................................................................7 Reprezentare grafică .............................................................................................................................8 Întrebări şi exerciţii...............................................................................................................................8 Teste grilă:............................................................................................................................................9 Bibliografie la Capitolul II ........................................................ ......................................................... 10

CAPITOLUL III - Statul .............................................................. .......................................................... 11 Noţiunea de stat..................................................................................................................................11

Apariţia statului modern.................................................................................................................11 Legitimitatea şi funcţiile statului ............................................................... ..................................... 12 Elementele statului ................................................................ ......................................................... 13

Populaţia:................................................................................................................................13 Teritoriul:................................................................................................................................13 Suveranitatea: ................................................................ ......................................................... 13

Reprezentare grafică ...........................................................................................................................14 Noţiunea de formă de guvernământ....................................................................................................14

Tipurile formei de guvernământ.....................................................................................................14 Reprezentare grafică ...........................................................................................................................15

Structur ă de stat .......................................................... ............................................................... .....15 Asociaţiile de state..........................................................................................................................15

Caracterele constituţionale ale statului român....................................................................................15 România - stat suveran şi independent ....................................................... .................................... 15 România - Stat unitar şi indivizibil.................................................................................................15 România - Stat naţional ........................................................ .......................................................... 16

Statul de drept.................................................................................................................................16 România - Stat social......................................................................................................................16 România - Stat democratic .............................................................. ............................................... 17

Reprezentarea grafică .........................................................................................................................17 Noţiunea de organizare administrativ - teritorială ..............................................................................17

Organizarea administrativă a teritoriului României........................................................................18 Judeţul ...................................................... ............................................................... ...............18 Oraşul ...................................................... ................................................................ ...............18 Comuna .............................................................. ............................................................... .....18 Staţiunile balneo – climaterice................................................................................................19

Reprezentare grafică ...........................................................................................................................19 Întrebări şi exerciţi..............................................................................................................................19 Teste grilă ...........................................................................................................................................20

Bibliografie la Capitolul III ...................................................... .......................................................... 22 CAPITOLUL IV - Sistemul electoral.....................................................................................................23 Noţiunea de sistem electoral...............................................................................................................23 Drepturile exclusiv politice ...................................................... .......................................................... 23

Dreptul de vot.................................................................................................................................23 Dreptul de a fi ales..........................................................................................................................24

Scrutinul .............................................................. ................................................................ ...............25 Organizarea şi desf ăşurarea alegerilor................................................................................................25 Organizarea şi desf ăşurarea alegerilor prezidenţiale ........................................................... ...............25 Reprezentare grafică ...........................................................................................................................25 Întrebări şi exerciţii.............................................................................................................................26 Teste grilă:..........................................................................................................................................26 Bibliografie la Capitolul IV................................................................................................................28

CAPITOLUL V – Referendumul ............................................................ ............................................... 29 Democraţia directă şi democraţia reprezentativă................................................................................29

75





Instrumentele democraţiei semi-directe în Constituţia României.......................................................29 Iniţiativa popular ă...........................................................................................................................29 Referendumul ............................................................. ................................................................ ....30

Reprezentare grafică ...........................................................................................................................31 Întrebări şi exerciţii.............................................................................................................................31 Teste grilă:..........................................................................................................................................32

BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLUL V ........................................................... .................................... 33 CAPITOLUL VI - Parlamentul ............................................................... ............................................... 34 Funcţiile Parlamentului ............................................................. ......................................................... 34 Reprezentare grafică ...........................................................................................................................37 Structura parlamentului ............................................................ .......................................................... 37

Justificarea şi criticile bicameralismului în statele unitare ..................................................... 38 Legi organice..........................................................................................................................39

Reprezentare grafică - Structura Parlamentului..................................................................................41 Organizarea internă a parlamentului...................................................................................................41

Grupurile politice parlamentare......................................................................................................41 Opoziţia parlamentar ă ....................................................................................................................41 Birourile şi comitetele ........................................................... ......................................................... 42 Comisiile parlamentare...................................................................................................................42

Clasificarea comisiilor parlamentare ......................................................... ..................................... 42 Reprezentare grafică - Organizarea internă a parlamentului .......................................................... ....43 Funcţionarea parlamentului................................................................................................................44

Legislatura......................................................................................................................................44 Sesiunea..........................................................................................................................................44 Camerele parlamentare îşi desf ăşoar ă activitatea periodic în sesiuni:............................................44 Convocarea în sesiuni şi durata lor:................................................................................................44 Şedinţele.........................................................................................................................................44

Ordinea de zi şi programul de activităţi al camerelor.............................................................44 Sistemul de vot ........................................................... ................................................................ ....45

Reprezentare grafică - Funcţionarea parlamentului............................................................................45 Deputaţii şi senatorii...........................................................................................................................45

Drepturile şi îndatoririle parlamentarilor........................................................................................46

Incompatibilităţi şi imunităţi .......................................................... ................................................ 46 R ăspunderea şi sancţiunile parlamentarilor ........................................................... .........................46 Actele Parlamentului ...................................................... ............................................................... .....46

Clasificarea actelor juridice ale Parlamentului ................................................................ ...............47 Legea ca act juridic al parlamentului..................................................................................................47

Clasificarea legilor..........................................................................................................................48 Supremaţia legii..............................................................................................................................48 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii ........................................................ .........................48 Supremaţia legii în raport cu supremaţia constituţiei ...................................................... ...............48 Consecinţe juridice ale supremaţiei legii........................................................................................49

Reprezentare grafică - Actele parlamentului ............................................................. .........................49 Elaborarea legii...............................................................................................................................49 Alte reguli constituţionale privind elaborarea legii ......................................................... ...............50 Alte aspecte privind legea ca act juridic al parlamentului .......................................................... ....51 Deosebirile dintre constituţie şi legi: .......................................................... .................................... 51 Conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de către organele statului......................................51

Regulamentele parlamentare ............................................................... ............................................... 51 Hotărârea, ca act juridic al parlamentului...........................................................................................51 Moţiunile şi actele structurilor parlamentare......................................................................................51

Moţiunile ......................................................... ................................................................ ...............51 Actele structurilor parlamentare ...................................................... ............................................... 52

Întrebări şi exerciţii: ........................................................ ............................................................... ....52 Teste grilă:..........................................................................................................................................52 Bibliografie la Capitolul VI................................................................................................................54

CAPITOLUL VII - Puterea executivă ....................................................................................................55 Consideraţii generale şi terminologice ........................................................... .................................... 55 Identificarea marilor structuri ale executivului...................................................................................55 Şeful de stat ................................................................ ............................................................... .....55

76





Guvernul.........................................................................................................................................55 Ra porturile dintre legislativ şi executiv..............................................................................................55

Rolul legislativului în formarea executivului ....................................................... ..........................56 Desemnarea şefului executivului............................................................................................56 Desemnarea şefului de guvern şi a membrilor acestuia..........................................................56 Raporturile legislativ – executiv în legătur ă cu activitatea acestora.......................................57

Intervenţia legislativului în activitatea executivului.......................................................................57 Intervenţia executivului în activitatea legislativului.......................................................................57 Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive..........................................................57 Creşterea rolului executivului.........................................................................................................58

Reprezentare grafică - Puterea executivă ...........................................................................................58 Întrebări şi exerciţii.............................................................................................................................58 Teste grilă:..........................................................................................................................................59 Bibliografie la Capitolul VII...............................................................................................................60

CAPITOLUL VIII - Instituţia şefului de stat..........................................................................................61 Consideraţii generale..........................................................................................................................61 Evoluţia instituţiei şefului de stat în România....................................................................................61 Rolul, funcţiile şi atribuţiile şefului de stat în alte sisteme constituţionale.........................................62 Rolul, funcţiile şi atribuţiile Preşedintelui României..........................................................................62

Desemnarea şefului de stat ....................................................... .......................................................... 62 Durata mandatului şefului de stat. Numărul mandatelor ................................................................ ....62 Proceduri, solemnităţi, protocol..........................................................................................................63 R ăspunderea şefului de stat ....................................................... ......................................................... 63 Actele şefului de stat ...................................................... ................................................................ ....63 Reprezentare grafică - Instituţia şefului de stat ......................................................... .........................63 Întrebări şi exerciţii: ........................................................ ............................................................... ....64 Teste grilă:..........................................................................................................................................64 Bibliografie la Capitolul VIII .............................................................. ............................................... 65

CAPITOLUL IX - Autoritatea judecătorească .......................................................................................66 Consideraţii generale şi terminologie.................................................................................................66 Specificul activităţii jurisdicţionale....................................................................................................66 Principiile constituţionale de realizare a justiţiei................................................................................66

Organele judecătoreşti........................................................................................................................67 Raporturile cu legislativul şi executivul ........................................................ ..................................... 67 Raporturile autorităţii jurisdicţionale cu Parlamentul:....................................................................67 Raporturile autorităţii judecătoreşti cu executivul:.........................................................................67

Reprezentare grafică ...........................................................................................................................68 Întrebări şi exerciţii: ........................................................ ............................................................... ....68 Bibliografie la Capitolul IX................................................................................................................70

CAPITOLUL X - Controlul constituţionalităţii legilor în România.......................................................71 Tr ăsăturile Cur ţii Constituţionale. ........................................................ .............................................. 71 Organizarea Cur ţii Constituţionale.....................................................................................................71

Preşedintele Cur ţii Constituţionale.........................................................................................71 Plenul Cur ţii Constituţionale ............................................................. ..................................... 71

Actele supuse controlului de constituţionalitate ........................................................ .........................71 Procedura în faţa Cur ţii Constituţionale ......................................................... .................................... 72 Actele Cur ţii Constituţionale..............................................................................................................72 Efecte juridice ale actelor Cur ţii Constituţionale................................................................................72 Teste grilă:..........................................................................................................................................73 Bibliografie la Capitolul X 74


Drept Constitutional Institutii

Documents

Transcript of Drept Constitutional Institutii