1

Conferentiar univ. dr. Marcel Ioan Rusu

DREPT PENAL

PARTEA GENERALA

Specializarea DREPT

SIBIU

2

Capitolul I

DREPT PENAL

NOTIUNI GENERALE

1. Notiunea dreptului penal

Dreptul penal ca ramura de drept este format din totalitatea

normelor juridice prin care se prevede în ce conditii o fapta este

infractiune, felul acesteia, sanctiunile ce se aplica în cazul savârsirii

lor precum si raspunderea penala în scopul apararii odinii de drept

în România, împotriva unor asemenea fapte.

Dreptul penal deriva de la cuvântul latin poena = pedeapsa,

deci de la sanctiunea aplicabila faptei interzise.

Principiile fundamentale ale dreptului penal

Principiul legalitatii

Principiul umanismului

Principiul egalitatii în fata legii penale

Principiul prevenirii savârsirii faptelor penale

Principiul personalitatii raspunderii penale

Principiul individualizarii raspunderii penale

3

Raportul juridic penal

Corecta întelegere a aspectelor privind raportul juridic penal

(nasterea, modificarea sau stingerea lui) impune o analiza asupra

faptei penale.

Prin fapta penala se întelege o împrejurare care da nastere

raportului penal, îl modifica sau îl stinge si careia legea penala îi

atribuie acest caracter deoarece produce efecte juridice.

Raportul penal consta în legatura care se naste între stat si

infractor ca urmare a savârsirii unei infractiuni, sau fapte prevazute

de legea penala, în care acestia au drepturi si obligatii corelative cu

privire la raspunderea penala a infractorului, constând în

aplicarea

si suportarea sanctiunilor penale în scopul apararii ordinii de drept

si de stat.

Elementele raportului juridic penal

SUBIECTUL - În esenta, subiectii sunt aceiasi în raportul

juridic penal, la ambele forme ale sale - atât în raportul de

conformare, care ia nastere la intrarea în vigoare a legii penale, cât si

la cel de conflict care ia nastere la data savârsirii infractiunii.

Subiectii sunt participantii la raport, iar acestia sunt

întotdeauna: STATUL, reprezentat prin organele sale de cercetare,

parchet, politie, etc, cât si PERSOANA FIZICA sau JURIDICA, care

savârseste fapta penala prevazuta de lege.

CONTINUTUL raportului penal este format din drepturile si

obligatiile

corelative ale subiectilor în sensul ca unui drept al unei

parti îi corespunde o obligatie a celeilalte. Astfel, dreptul statului de

4

a-l trage la raspundere pe infractor are corespondent în obligatia

faptuitorului de a suporta rigorile legii (pedeapsa - masura de

siguranta, etc).

OBIECTUL raportului juridic penal îl constituie pedeapsa si

celelalte masuri penale prevazute de lege sa fie aplicate ca urmare a

savârsirii faptei. În urma realizarii obiectului, se realizeaza si norma

de drept, conducând la realizarea si asigurarea apararii sociale.

Stingerea raportului juridic de conformare are loc:

- de când iese din vigoare norma juridica penala;

- de la pierderea calitatii ceruta de lege, de catre destinatarul

obligatiei instituite de norma;

- de la savârsirea faptei interzise,

iar stingerea raportul penal de conflict are loc prin:

- executarea sanctiunilor aplicate infractorului;

- prin interventia unei cauze care înlatura raspunderea penala;

- prin executarea sanctiunilor penale.

5

Capitolul II

APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN

SPATIU SI TIMP

Sectiunea I

Aplicarea legii penale în spatiu

Referindu-ne la legislatia penala, vom spune ca aceasta cu

toate mijloacele de combatere a infractionalitatii pe care le

organizeaza, actioneaza pe un teritoriu determinat.

Teritorialitatea legii române este un principiu potrivit caruia

legea penala se aplica infractiunilor savârsite pe teritoriul României

- art. 3 Cod penal. Deci potrivit acestui principiu se tine cont de locul

savârsirii faptei si nu de cetatenia infractorului sau alte criterii.

Prin teritoriu se întelege întinderea de pamânt si apele

cuprinse între frontiere, cu subsolul si spatiul aerian al acesteia - art.

142 Cod penal.

Principiile aplicarii legii penale române în spatiu

Legislatia noastra penala în vigoare, în rezolvarea concurentei

legilor penale în spatiu a adoptat urmatoarele principii:

1. Teritorialitatea legii penale constituie principiul de baza

al aplicarii acesteia în spatiu

2. Personalitatea legii

3. Realitatea legii penale

6

4. Universalitatea legii penale

Exceptii la aplicarea legii române în spatiu

Imunitatea penala reprezinta o derogare de la principiul

teritorialitatii, mai precis o derogare de la principiul eficacitatii

generale a legii penale pe teritoriul statului respectiv. Notiunea de

eficacitate penala generala se întelege în sensul ca legea penala se

aplica fara nici un fel de rezerva sau discriminare, cu privire la

persoanele, care comit infractiuni pe teritoriul statului respectiv.

Imunitatea penala constituie astfel o exceptie în sensul

ca

unele persoane scapa de sub incidenta legii penale, sunt aparate de

sanctiunile acesteia, desi aceste persoane sunt infractori si faptele lor

întrunesc conditiile pentru existenta infractiunii.

Sectiunea II

Aplicarea legii penale în timp

Potrivit art. 15 din Constitutie, legea nu dispune decât pentru

viitor, cu exceptia legii mai favorabile. La baza aplicarii legii în timp

sta principiul activitatii legii penale.

Legea se aplica infractiunilor savârsite în timp ce ea este în

vigoare. Art. 4 din codul penal stipuleaza faptul ca " Legea penala se

aplica infractiunilor savârsite în timpul cât se afla în vigoare

" Legea

se aplica imediat, integral si continuu, adica tot timpul cât ea este în

vigoare, fara suspendari, iar activitatea legii începe o data cu intrarea

ei în vigoare. Primul moment este cel al publicarii în Monitorul

Oficial, cu exceptia unor prevederi contrare. Conform art. 78 din

7

Constitutia revizuita, legea intra în vigoare la 3 zile de la data

publicarii ei în Monitorul Oficial al României sau la o data

ulterioara prevazuta în cuprinsul ei.

Termenul de 3 zile se calculeaza

dupa sistemul zilelor libere, ceea ce înseamna ca ziua publicarii în

Monitorul Oficial ( dies ad quo) si ziua expirarii termenului (dies ad

quem) nu intra în calcul (non computatur in termino). Spre exemplu,

daca data publicarii este în cea de-a 15 zi a lunii, legea va intra în

vigoare în ziua 20 a lunii respective.1 Termenul de 3 zile libere se

aplica tuturor actelor normative care cuprind norme juridice penale

( legi sau ordonante ).

Principiile aplicarii legii penale în timp

Neretroactivitatea legii penale si retroactivitatea legii penale

Extraactivitatea legii penale

Ultraactivitatea legii penale temporare

Principiul legii penale mai favorabile

1Pentru dezvoltari a se vedea C.L.Popescu Data intrarii în vigoare a actelor normative,în lumina dispozitiilor constitutionale revizuite, în Dreptul nr. 4/2004 pag. 26;M.Constantinescu,I.Muraru,A.Iorgovan Revizuirea Constitutiei României-explicatii si comentarii RosettiBucuresti 2003 pag. 69; I.Deleanu Revizuirea Constitutiei în Dreptul nr.12/2003 pag. 23

8

Capitolul III

INFRACTIUNEA - NOTIUNE SI TRASATURI

Sectiunea I

Definitie

- în legislatia statelor, infractiunea a primit definitii

diferite. În legislatia tarii noastre, nu s-a îmbratisat sistemul tripartit:

contraventii, delicte si crime, ci legiuitorul a statuat ca infractiunea

consta într-o fapta care prezinta pericol social, este savârsita cu

vinovatie si este prevazuta de legea penala - art. 17 alin. 1 Cod

penal. 2

Din definitie se desprind cele trei trasaturi esentiale ale

acesteia: fapta sa fie prevazuta de legea penala, fapta periculoasa

pentru societate, vinovatia.

Sectiunea II

Trasaturile esentiale si generale ale infractiunii

1. Periculozitatea sociala a faptei

2 F. Streteanu - Noul cod penal. Observatii critice în Revista de drept penal nr. 1/2005 pag. 48 G. Antoniu - Examen critic al unor dispozitii din codul penal. Parte generala în G. Antoniu si colaboratorii, Reforma legislatiei penale, Editura Academiei, Bucuresti, 2003, pag. 95 si F. Streteanu - Drept penal, Partea generala, Editura Rosetti 2003, pag. 288. Autorul apreciaza caracterul inoportun al inserarii unei definitii legale a infractiunii în Codul penal si caracterul incomplet al definitiei infractiunii cuprins în art. 17.

9

În art. 18 Cod penal se arata ca fapta care prezinta pericol

social în întelesul legii penale, este orice actiune, sau inactiune, prin

care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate în art. 1 si pentru

sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse. La

acestea, ar trebui adaugat faptul ca se poate aplica si o masura

educativa, care nu este o pedeapsa - în cazul minorilor - desi este o

sanctiune penala. 3

Criterii de stabilire

- modul de savârsire a faptei

- mijloacele de savârsire a faptei

- de scopul urmarit de faptuitor,

- de împrejurarile obiective si subiective

- de urmarea produsa, ori care se putea produce

- de persoana faptuitorului, de conduita acestuia.

2. Vinovatia

Formele vinovatiei sunt: intentia si culpa, la care se adauga

praeterintentia, sau intentia depasita,, specifica unor infractiuni.

Aceasta vinovatie este proprie teoriei psihologice.

Intentia

directa si indirecta

Culpa

Culpa este cu prevedere

Culpa simpla sau culpa fara prevedere,

Intentia depasita - praeterintentia

3 A se vedea F. Streteanu - Noul cod penal, Observatii critice în Revista de drept penal nr. 1/2005 pag. 49

10

3. Prevederea în legea penala

Al treilea element este: ca fapta sa fie prevazuta de legea

penala si decurge din principiul fundamental al legalitatii din dreptul

penal - art. 17 Cod penal. Ea nu se confunda cu infractiunea, care

presupune întrunirea cumulativa a trasaturilor. Ori infractiunea

trebuie sa fie prevazuta de legea penala, dar nu orice fapta prevazuta

de legea penala este infractiune, aceasta fiind doar o trasatura. De

fapt prin aceasta trasatura esentiala, infractiunea se deosebeste de

orice alte fapte care intra în sfera ilicitului juridic. De exemplu, Legea

nr. 74/1995, în art. 41 prevede conditiile în care se poate realiza

practicarea meseriei de medic.

Sectiunea III

Continutul infractiunii

Continutul infractiunii poate fi:

- continut legal, cel descris prin norma de încriminare si

cuprinde conditiile obiective si subiective în care o fapta

devine infractiune;

- continut concret, cel al unei fapte determinate, savârsita în

realitate, obiectiva, de catre o persoana si care se înscrie

prin elementele sale în tiparul abstract, prevazut de norma

de încriminare.

În doctrina s-a facut distinctie între continutul juridic si

continutul constitutiv.

11

Structura continutului infractiunii

Obiectul infractiunii

Latura obiectiva

Latura subiectiva

Subiectul

12

Capitolul IV

FORMELE INFRACTIUNII

Sectiunea I

Actele pregatitoare

Tentativa

Infractiunea consumata

Cauze de nepedepsire

În art. 36 Cod penal se arata cauzele de nepedepsire:

desistarea si împiedicarea producerii rezultatului.

Desistarea consta în renuntarea de buna voie a faptuitorului de

a duce pâna la capat executarea începuta, desi exista posibilitatea

reala de a continua, iar faptuitorul este constient de aceasta. De aici

conditiile:

- renuntarea se întemeiaza pe vointa libera a faptuitorului;

- renuntarea sa aiba loc înainte ca executarea sa fie

terminata în timp util si renuntarea trebuie sa fie

definitiva.

Sectiunea III

Pluralitatea de infractori

Participatia constituie una din modalitatile de comitere a

infractiunilor.

13

Realitatea infractionala ne învedereaza câteva aspecte dintre

care elementare sunt acelea ca unele infractiuni pot fi comise de catre

o singura persoana, în timp ce alte infractiuni pot fi comise de mai

multe persoane. Cooperarea mai multor persoane la comiterea unei

infractiuni pune problema juridica si de fapt, a participatiunii.

Participatia este acea situatie în care un numar de doua sau

mai multe persoane au savârsit prin eforturi conjugate aceiasi

infractiune.

Formele pluralitatii de infractori sunt: pluralitatea naturala

(necesara) constituita (legala) si ocazionala (penala).

A. Pluralitatea naturala

B. Pluralitatea constituita

C. Pluralitatea ocazionala (penala)

Participatia penala

Codul penal nu prezinta o definitie a participatiei, ci se

rezuma la definirea notiunii de participant. În literatura de specialitate

s-au dat diferite definitii participatiei.

Aceasta consta în faptul ca ori de câte ori o infractiune este

savârsita de un numar mai mare de persoane decât cel în raport cu

natura ei, ne aflam în prezenta participatiei penale.

Formele participatiei penale sunt coautoratul, instigarea,

complicitatea.

14

Pluralitatea de faptuitori

Cooperarea materiala sau intelectuala

Legatura subiectiva

Savârsirea aceleiasi fapte prevazute de legea penala

Autoratul-coautoratul

Autoratul - coautoratul stipulat în art. 24 Cod penal este acea

persoana care savârseste în mod nemijlocit fapta prevazuta de legea

penala. Daca sunt mai multe persoane care au savârsit fapta ne gasim

în prezenta unui coautorat.

Instigarea

Consta în fapta unei persoane care cu intentie determina, prin

orice mijloace, o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de

legea penala. Conform art. 39 Cod penal, el este autorul moral al

infractiunii.

Complicitatea

Complicitatea consta în activitatea persoanei, care cu intentie

înlesneste sau ajuta, în orice mod la savârsirea unei fapte prevazute

de legea penala, sau care, înainte sau în timpul savârsirii faptei,

promite ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va

favoriza pe infractor, chiar daca ulterior nu se tine de promisiune -

art.40 Cod penal.

Participatia improprie

Este acea forma de participatie penala la care persoanele care

savârsesc prin vointa comuna o fapta prevazuta de legea penala, nu

au toate aceiasi atitudine psihica, nu actioneaza cu aceiasi forma de

vinovatie, unii actionând cu intentie, altii actionând din culpa, sau

15

fara vinovatie. Participatia improprie este posibila la toate formele de

participatie: adica poate fi sub forma coautoratului, a instigarii si a

complicitatii.

Formele participatiei improprii sunt prevazute în art. 44 alin. 1

si 2 Cod penal:

- modalitatea intentiei si culpa

constau în determinarea sau

înlesnirea, sau ajutorarea în orice mod, cu intentie, la savârsirea din

culpa de catre alta persoana a unei fapte prevazute de legea penala.

Deci autorul actioneaza din culpa iar ajutorul dat este cu intentie;

- modalitatea intentiei si lipsa de vinovatie,

consta în

determinarea, ajutarea sau înlesnirea în orice mod, cu intentie, la

savârsirea unei fapte prevazute de legea penala de catre o persoana

care actioneaza fara vinovatie. Autorul savârseste fara vinovatie,

infractiunea datorita iresponsabilitatii, erorii de fapt, constrângerii

fizice, morale, sau betiei;

- modalitatea culpa si intentie

în care contributia

participantului este din culpa la fapta savârsita de autor cu intentie;

- modalitatea lipsa de vinovatie si intentie

în care contributia

participantului este fara vinovatie la fapta savârsita de autor cu

intentie.

În legislatia penala se retin doar primele doua forme aratate

mai sus, celelalte doua fiind lipsite de semnificatie.

Raspunderea penala la participatie

Actele de cooperare ale participantilor nu sunt de valoare si

importanta egale, ceea ce duce la consecinte diferite în problema

raspunderii penale. În legislatia noastra, cât si în practica judiciara s-a

adoptat teoria privind realitatea obiectiva a faptei penale, în sensul ca

16

participantii care au actionat cu vinovatie urmeaza sa fie pedepsiti

pentru fapta unica potrivit vinovatiei acestora. Pedepsirea

participantilor depinde de forma si importanta contributiei fiecaruia,

în limitele pedepsei prevazute de lege.

Circumstantele reale

Circumstantele reale sunt legate de situatii anterioare,

concomitente sau posterioare savârsirii faptei si presupun continutul

atenuat sau agravat al faptei legat de conditiile concrete de savârsire

a acesteia (timp, modalitati, loc etc.).

Ele se rasfrâng asupra celorlalti

participanti numai în masura în care acestia le-au cunoscut sau

prevazut. Aceste circumstante au un caracter obiectiv.

Raspunderea penala a persoanei juridice

Conditiile raspunderii penale a persoanei juridice

a. capacitatea juridica a persoanei juridice; raspunderea penala

intervine de regula la o persoana capabila din punct de vedere juridic.

Potrivit art. 35 din Decr. nr. 31/1954: "Persoana juridica îsi exercita

drepturile si îsi îndeplineste obligatiile prin organele sale. Actele

juridice facute de organele persoanei juridice, în limitele puterii ce le-

au fost oferite, sunt actele persoanei juridice însasi. Faptele ilicite

savârsite de organele sale obliga însasi persoana juridica, daca au fost

îndeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor. Faptele ilicite atrag si

raspunderea personala a celui ce le-a savârsit atât fata de persoana

juridica cât si fata de cel de-al treilea".

Persoana juridica dobândeste drepturile si obligatiile de la

data înregistrarii ei în Registrul de persoane juridice. Raspunderea

penala a persoanei juridice este directa si personala, ceea ce înseamna

17

ca eventualul drept de regres al persoanei juridice împotriva

prepusului sau

excede raportului juridic penal de conflict. Dreptul de

regres al persoanei juridice împotriva persoanei fizice care este

raspunzatoare de comiterea infractiunii este exercitabil în temeiul

raspunderii civile delictuale.

b. Legea penala sa prevada raspunderea persoanei juridice

(regula specialitatii) Potrivit dispozitiilor art. 45 alin. 1 Cod penal

persoana juridica, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a

institutiilor publice raspunde penal în cazurile prevazute de lege

pentru infractiunile savârsite în numele sau, în interesul sau, de catre

organele sau reprezentantii acestora. Pentru a se raspunde din puncte

de vedere penal, este necesar ca sa se prevada expres aceasta.

Raspunderea penala a persoanei juridice nu o exclude pe cea a

persoanei fizice care a savârsit în mod nemijlocit infractiunea.

Sectiunea IV

Unitatea de infractiune

Felurile unitatii infractionale

sunt: unitatea naturala de

infractiune

( numita si pluralitate reala de infractiuni deoarece în

cadrul aceleasi actiuni se savârsesc de catre faptuitor mai multe acte

similare), si unitatea legala de infractiune.4

Unitatea naturala

este unitatea actiunii sau inactiunii, care se

formeaza datorita starii de fapt sau datorita realizarii ei în mod

4 C. Bulai Manual de drept penal Partea generala Editura All Bucuresti 1997 pag. 468 C. Mitrache Drept penal român partea generala editia a-III-a 1997 pag. 198 M. Basarab Drept penal partea generala vol. II Iasi 1995 editia a-II-a pag.349

18

natural, si ea presupune o activitate unica prin care se realizeaza

continutul unei singure infractiuni.

Unitatea naturala

de infractiune sanctionata diferentiat de

catre legiuitor, se prezinta sub forma:

- infractiunii simple;

- infractiunii continua;

- infractiunii deviate.

Infractiunea continuata

19

Capitolul V

PLURALITATEA DE INFRACTIUNI

Formele pluralitatii de infractiuni

Concursul de infractiuni

Concursul de infractiuni consta în existenta a doua sau mai

multe infractiuni savârsite de aceiasi persoana, mai înainte de a

interveni o condamnare definitiva pentru una din ele.

Conditiile de existenta ale concursului:

- savârsirea a doua sau mai multe infractiuni. În cazul în care

infractiunile sunt de aceiasi natura, concursul este omogen, iar daca

infractiunile sunt de naturi diferite, indiferent de forma de vinovatie,

concursul este eterogen;

- infractiunile sa fie savârsite de aceiasi persoana indiferent de

calitatea în care o savârseste - autor, complice, etc. Este îndeplinita

conditia si atunci

când infractorul a comis unele infractiuni în timpul

minoritatii si altele dupa împlinirea vârstei de 18 ani;

- infractiunile sa fie savârsite înainte de condamnarea

definitiva pentru una din ele. Aceasta conditie se refera la faptul ca

nu trebuie sa existe o condamnare definitiva pentru vreuna din

infractiunile comise de aceiasi persoana. Va fi îndeplinita aceasta

conditie chiar daca infractorul a fost condamnat pentru o infractiune

savârsita anterior, dar hotarârea nu era definitiva la data comiterii noii

20

infractiuni, ori hotarârea de condamnare, desi definitiva, a fost

desfiintata printr-o cale extraordinara de atac;

- dintre infractiunile savârsite, cel putin doua sa fie supuse

judecatii. Concursul de infractiuni ia nastere prin savârsirea de

infractiuni si se stabileste cu ocazia judecatii. Poate exista si situatia

în care desi s-au savârsit mai multe infractiuni, doar una dintre

acestea poate fi dedusa judecatii iar pentru celelalte existând cauze de

înlaturarea raspunderii penale, ori cauze de imputate, dar nu suntem

în prezenta concursului de infractiuni. O situatie similara exista si

atunci când pentru unele infractiuni sunt incidente dispozitiile

referitoare la amnistie, lipsa plângerii prealabile, împlinirea

termenului de prescriptie a raspunderii penale, ori cauze care atrag

nepedepsirea infractorului cum ar fi: denuntarea de catre mituitor a

luarii de mita (art. 255 alin. 3 Cod penal), retragerea marturiei

mincinoase (art. 260 alin. 2 Cod penal).

Recidiva

Recidiva presupune ca si în cazul concursului de infractiuni,

savârsirea de catre o anume persoana, a cel putin doua infractiuni,

dupa ce acea persoana a fost condamnata definitiv pentru una din ele.

Aceasta situatie reflecta o periculozitate mai mare, o perseverenta pe

calea infractionala din

partea infractorului, denota un indice de

incorigibilitate marit a acestuia. Starea de recidiva este tinuta în

evidenta de Legea nr. 2/1992, a cazierului judiciar.

Termenii recidivei sunt infractiunile care intra în calculul

recidivei. Primul termen este întotdeauna o infractiune pentru care a

fost condamnat definitiv la o pedeapsa privativa de libertate, iar cel

21

de-al doilea termen îl constituie o noua infractiune savârsita de

acelasi faptuitor.

Recidiva consta într-o pluralitate de infractiuni, caracteristica

ei proprie fiind aceea ca momentul comiterii unei infractiuni se

situeaza fie dupa executarea integrala a pedepsei anterioare pentru o

infractiune comisa anterior fie în timpul executarii unei condamnari

ori în stare de evadare.

Recidiva în cazul persoanei juridice

Exista recidiva pentru persoana juridica în urmatoarele

situatii:

a) când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de

condamnare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune cu

intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara nu a fost executata,

(recidiva postcondamnatorie);

b) când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de

condamnare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune cu

intentie sau considerata, iar amenda pentru infractiunea anterioara a

fost executata sau considerata ca executata, (recidiva postexecutorie).

Pluralitatea intermediara

Prin pluralitate intermediara se întelege situatia în care o

persoana, dupa ce a fost condamnata definitiv, savârseste o noua

infractiune, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul

executarii sau în stare de evadare si nu sunt îndeplinite conditiile

prevazute de recidiva postcondamnatorie - (art. 40 Cod penal).

22

S-a numit asa pentru ca nu este un concurs de infractiuni,

întrucât este o condamnare definitiva pentru una din infractiuni, dar

nu sunt îndeplinite nici conditiile recidivei postcondamnatorii, adica

ne aflam într-o situatie de mijloc, între cele doua enumerate mai sus.

23

Capitolul VI

CAUZELE CARE ÎNLATURA CARACTERUL

PENAL AL FAPTEI

Sectiunea I

Consideratii introductive

Sectiunea II

Legitima aparare

Potrivit cu art. 44 Cod penal, nu constituie infractiune fapta

prevazuta de legea penala, savârsita în stare de legitima aparare. Este

în legitima aparare acela care savârseste fapta pentru a înlatura un

atac material direct, imediat, injust, îndreptat împotriva sa sau a

altuia, sau împotriva unui interes obstesc si care pune în pericol grav

persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obstesc.

Este în legitima aparare si cel care din cauza tulburarii sau

temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea

pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.

Starea de necesitate

Potrivit art. 45 Alin. 1 Cod penal, nu constituie infractiune

fapta prevazuta de legea penala, savârsita în stare de necesitate. Este

în stare de necesitate acela care savârseste fapta pentru a salva de la

24

un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata,

integritatea corporala ori sanatatea sa sau a altuia, sau un bun

important al sau ori a altei persoane, sau un interes obstesc.

Nu este în stare de necesitate cel care în momentul savârsirii

faptei si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decât cele

care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era înlaturat.

La starea de necesitate persoana nu actioneaza împotriva

sursei de pericol, pe care nici nu o poate anihila, ci este determinata

sa se salveze pe sine sau pe altul, bunurile lui sau ale altuia. De

exemplu, pompierii când actioneaza si distrug o usa sau o masina

pentru a transporta o persoana la spital.

Constrângerea fizica si constrângerea morala

Constrângerea fizica

- este acea situatie când o persoana

savârseste o fapta prevazuta de legea penala, datorita unei

constrângeri fizice, careia nu i-a putut rezista.

Constrângerea fizica consta într-o presiune externa, activa, o

energie, o forta careia nu i se poate rezista, exercitata asupra fizicului

unei persoane încât aceasta nu mai actioneaza liber si comite o fapta

prevazuta de legea penala.

Cel constrâns actioneaza mecanic, ca un simplu instrument

deoarece nu poate sa se opuna.

Constrângerea morala

Forta exterioara, adica forta majora sau irezistibila poate

actiona si asupra psihicului unei persoane.

25

Aceasta posibilitate presupune interventia unei forte

exterioare care sa exercite o influenta asupra psihicului uman cu

intensitatea care paralizeaza orice rezistenta din partea persoanei,

încât prin mecanismul proceselor psihice, prin complexul starilor de

constiinta, persoana comite o fapta penala sau mai multe fapte penale.

Legea penala nu prevede constrângerea psihica ci ea precizeaza ca

formulare constrângerea morala care are o arie mai restrânsa.

Legea penala retine ca modalitate a constrângerii morale,

amenintarea. Desigur aceasta trebuie

sa aiba o intensitate, o gravitate

deosebita încât influenta sa sa fie decisiva asupra vointei persoanei

amenintate. Pentru a fi în prezenta constrângerii morale, amenintarea

trebuie sa se refere la un pericol cert si direct în raport cu viata, cu

integritatea corporala cu sanatatea si libertatea persoanei amenintate,

ori a altei persoane de care cel amenintat este legat afectiv puternic.

Cazul fortuit

Cazul fortuit este o alta împrejurare care exclude caracterul

penal al unei fapte.

Prin caz fortuit se întelege situatia când activitatea unei

persoane, licite sau ilicite, intra în concurenta, concomitent sau

succesiv, cu o forta, cu o energie care a scapat posibilitatii de

prevedere a acesteia, producându-se un rezultat neprevazut. Cu alte

cuvinte din punct de vedere al cercetarii cauzalitatii savârsirii faptei

penale, trebuie aratat ca activitatea unei persoane care reprezinta o

cauza a faptei intra în concurs cu o alta cauza neprevazuta a exista fie

concomitent fie succesiv fata de prima, care produc un rezultat dat,

cu consecinte juridice. Daca faptuitorul, autorul acelei actiuni la care

26

ne-am referit mai sus, nu a putut prevedea, i-a fost imposibil de

prevazut interventia fortei externe si ca atare i-a fost imposibil de

prevazut si rezultatul produs, vom spune ca ne gasim în fata cazului

fortuit.

Iresponsabilitatea

În art. 48 Cod penal se arata ca nu constituie infractiune fapta

prevazuta de legea penala daca faptuitorul, în momentul savârsirii

faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-

si dea seama de actiunile sau inactiunile sale sau nu putea sa fie

stapân pe ele.

Iresponsabilitatea priveste incapacitatea psihica a persoanei

atât sub aspect intelectiv când el nu realizeaza semnificatia sociala a

actiunilor sau inactiunilor sale dar si sub aspect volitiv când persoana

în cauza nu-si poate coordona vointa în mod normal.

Este o stare de incapacitate psihofizica, persoana nu întelege

de ce faptele sale au un caracter ilicit si prezinta pericol social.

Cauzele sunt diferite: boli neuropsihice, anomalii (idiot, cretin),

tulburari psihice provocate de intoxicatii (alcool, stupefiante).

Incapacitatea trebuie sa fie totala. Ea poate fi permanenta sau

temporara, congenitala sau survenita si trebuie sa existe în momentul

savârsirii faptei. Constatarea existentei acestei cauze trebuie sa fie

constatata de medici legisti, prin expertiza medico-legala. Pe baza

constatarilor medicale, instanta de judecata stabileste daca faptuitorul

raspunde sau nu din punct de vedere penal pentru fapta sa. Lipsa

partiala a capacitatii psihice atrage responsabilitatea atenuata,

limitata, semi-responsabilitatea, care nu înlatura caracterul penal al

27

faptei dar de care se tine seama la individualizarea sanctiunii penale.

Betia

O alta cauza care poate duce la înlaturarea caracterului penal

al faptei este betia. Totdeauna betia sau starea de ebrietate termeni

laici sau intoxicatia cu alcool termen stiintific, prin consecintele de

ordin fiziologic pe care le pricinuieste, conduce la o profunda alterare

a vietii psihice, a echilibrului psihic, si prin aceasta socialmente,

fenomenul intoxicatiei cu alcool devine o sursa sau o cauza

infractogena.

Stiinta medicala ne arata ca ingerarea de alcool duce la

fenomenul biofiziologic al intoxicatiei, care poate fi mai acuta sau

mai redusa dupa cantitatea de alcool, componenta bauturilor ingerate,

conditiile în care s-a facut raportat la persoana faptuitorului,

rezistenta la alcool a acestuia. Fenomenul consumului de alcool fiind

destul de raspândit în societatea noastra, legiuitorul nu se putea

dispensa si nu putea trece cu vederea existenta acestuia. Fenomenul

acesta poate avea forme trecatoare sau de durata. Starea de ebrietate

poate fi episodica, sporadica sau cronica.

Intoxicatia cronica este cea mai periculoasa deoarece duce la

alienatie mintala pe termen lung.

Minoritatea faptuitorului

O alta cauza care înlatura caracterul penal al faptei este si

minoritatea faptuitorului.

28

La abordarea acestei problematici, legiuitorul a pornit de la un

punct de vedere stiintific si anume acela ca individul uman ca

exemplar biologic, pe toata durata vietii sale este supus unui proces

de evolutie. Prima parte a acestui proces evolutiv înseamna

dezvoltarea treptata a aptitudinilor, a calitatilor de ordin biologic-

fiziologic si paralel cu aceasta dezvoltare, o amplificare a calitatilor

de ordin psihic si mai ales intelectual. Evolutia aceasta de ordin

psihic, îsi are explicatia nu numai în dezvoltarea somatica a

organismului uman, ci si în îmbogatirea experientei sociale, întreaga

noastra constiinta si personalitate intelectuala morala, fiind un produs

al vietii sociale.

Eroarea de fapt

De multe ori în viata de relatie obisnuita întâlnim si situatii

când persoanele nu reusesc sa cunoasca anumite împrejurari; aceasta

nu pentru ca s-ar gasi în imposibilitatea de a le cunoaste ci din

consideratii multiple ignora, sau cunosc în mod eronat anumite

conditii, circumstante si fenomene. Cu siguranta ca aceasta

necunoastere, ori cunoastere eronata nu este lipsita de influenta

asupra conduitei noastre iar legea penala nu putea sa ignore acest

fenomen negativ legat de procesul de cunoastere. De aceea în

anumite conditii eroare constituie o cauza de înlaturarea caracterului

penal al faptei.

Eroarea consta într-o cunoastere imperfecta,

o cunoastere

partiala unita cu o necunoastere partiala.

29

Capitolul VII

SANCTIUNILE PENALE

Sectiunea I

Pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta

Felurile sanctiunilor de drept penal

Codul penal roman prevede trei categorii de sanctiuni de drept

penal si anume:

1) Pedepsele care sunt specifice dreptului penal si care prevad

o anumita constrângere a faptuitorului menita sa-l determine sa nu

mai savârseasca în viitor alte fapte penale si totodata sa-l educe si sa-l

pregateasca ca dupa executarea pedepsei sa se realizeze resocializarea

acestuia. Pedeapsa are un caracter inevitabil, deoarece odata savârsita

fapta penala aceasta atrage automat raspunderea penala.

Dispozitiile privitoare la pedepse îsi au sediul materiei în

codul penal în Titlul III al partii generale, fiind prevazute de la art. 52

la 89.

2) Masurile educative sunt sanctiuni de drept penal care se

aplica în situatia minorilor care au savârsit infractiuni. Ele sunt

menite sa corijeze lacunele în educatia minorilor, având si un rol

coercitiv fiindca implica anumite restrângeri de libertati.

3) Masurile de siguranta se aplica persoanelor ce au

savârsit fapte penale cu scopul de a înlatura o stare de pericol si a

30

preveni savârsirea de noi infractiuni. Ele au rol preventiv si se

deosebesc de pedepse care au rol represiv.

Sectiunea II

Pedepsele

Felurile pedepselor

În doctrina sunt diverse clasificari, dupa diferite criterii:

Dupa rolul si importanta lor sunt pedepse:

- principale

- complementare

- accesorii.

Pedepsele principale au un rol principal în sanctionarea

infractorilor. Orice fapta încriminata are pedeapsa sa. Are o existenta

de sine statatoare putând fi aplicata singura infractorului, fara a fi

conditionata de aplicarea altor sanctiuni de drept penal.

Pedepsele complementare sunt acele pedepse cu rol de

complinire, de a completa represiunea si se aplica pe lânga o

pedeapsa principala. Nu pot fiinta singure si se numesc secundare sau

alaturate. 5

Pedepsele principale pentru persoana fizica

Sunt acele pedepse ce se pot aplica singure sau însotite de cele

complementare - sau accesorii si au rolul important în sanctionare.

Felurile pedepselor principale sunt prevazute în art. 53 Cod

penal si anume:

5 C. Bulai, Manual de drept penal-partea generala, Editura All, 1997, pag. 289

31

- detentiunea pe viata

- închisoarea de la 15-30 de ani

- amenda de la 100 lei la 50.000 lei.

Detentiunea pe viata este pedeapsa cea mai severa si se refera

la restul vietii condamnatului. Ea este privativa de libertate, cu

caracter perpetuu, permanent si s-a introdus prin Decretul Lege nr.

6/7 ianuarie 1990, înlocuind pedeapsa cu moartea. Ea se refera la

infractiuni contra sigurantei statului - art. 155-163 Cod penal, ori

deosebit de grave - art. 176 Cod penal, etc. precum si în legi penale

speciale, pentru fapte deosebit de grave, cum ar fi art. 107 Cod

Aerian.

Pedeapsa cu detentiunea pe viata este prevazuta alternativ, cu

pedeapsa închisorii de 25 de ani, în general, dar sunt si doua exceptii

- pentru infractiunea de genocid savârsita pe timp de razboi - art. 357

alin. 2 Cod penal si pentru infractiunea de tratamente neomenoase pe

timp de razboi prevazuta de art. 358 alin. 4 Cod penal - când este

unica pedeapsa cu detentiunea pe viata.

Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, cea cu detentiune pe

viata are avantajul ca în cazul unei erori judiciare poate fi revocata.

Neaplicarea pedepsei cu detentiunea pe viata - se realizeaza

atunci când , desi este prevazuta de text, cel condamnat are vârsta de

60 de ani (art. 55 Cod penal), când se aplica 25 de ani de închisoare si

interzicerea unor drepturi pe durata maxima; nu se aplica nici

infractorului minor, situatie în care se aplica închisoarea de la 5 la 20

de ani dupa cum este prevazuta de art. 109 Cod penal.

Închisoarea - este o pedeapsa principala, privativa de libertate

si consta în lipsirea condamnatului de libertate, prin plasarea acestuia

într-un mediu închis, cu regim de viata si munca impus. Condamnatul

32

este astfel izolat de familie si societate pe o perioada determinata, cu

regim de viata sever si ordonat.

Închisoarea se executa în locuri anume destinate detinerii.

Închisoarea este o pedeapsa aplicabila aproape tuturor

infractiunilor putând fi revocabila, adaptabila, îmbinând

constrângerea cu reeducarea, putând fi prevazuta singura, sau

alternativ cu amenda, ori cu detentiunea pe viata.

În partea speciala a Codului penal, limita speciala minima este

de o luna putând fi coborâta la 15 zile, iar limita maxima este de 25

de ani, putând fi majorata la 30 de ani.

Regimul de executare a pedepsei închisorii se cerceteaza înca

din secolul XVIII. De-a lungul vremii, s-au practicat nenumarate

sisteme de executare a pedepsei închisorii, care nu întotdeauna si-au

dovedit eficienta în ce priveste reeducarea condamnatilor.

În general sunt cunoscute mai multe regimuri si anume:

- regimul detinerii în comun în penitenciare, detentia în

comun implicând aglomerari de infractori de toate categoriile fara

distinctii de vârsta, sex, antecedente penale, gravitate infractiuni etc.

- regimul izolarii celulare (pensilvanian) experimentat prima

data în Anglia si apoi adoptat de statul american Pensylvania în 1790

si consta în izolarea celulara absoluta pe durate lungi de timp, atât

ziua cât si noaptea, cu interdictia de a comunica cu vreo persoana sau

de a o vedea, chiar si pe paznici. Tot un sistem de izolare celulara dar

doar pe timpul noptii este sistemul mixt (auburnian) aplicat în

închisorile din statul american Auburn-New-York la 1820. În timpul

zilei condamnatii sunt obligati la lucru în comun, însa fara a

comunica între ei. Tacerea totala si de neîncalcat care era sanctionata

33

prin masuri draconice asigura de liniste de mormânt în aceste locuri

de munca;

- regimul progresiv (irlandez), deoarece s-a aplicat pentru

prima data în Irlanda presupune mai multe etape, perioade si anume:

separatia celulara, cu învatarea unei meserii; munca în comun cu

observarea disciplinei muncii; etapa muncii în colonii agricole pentru

cei cu buna conduita, care într-o oarecare masura umaniza regimul de

detinere;

- regimul deschis sau pe încredere care presupune ca este liber

condamnatul având suspendata conditionat executarea pedepsei sau

executarea se face la un loc de munca etc.

Cunoasterea regimului de executare ajuta la o buna

individualizare a pedepsei, la asigurarea legalitatii în aplicarea si

executarea ei.

Normele principale din Codul penal - art. 53/3 si 53/4 - se

completeaza cu Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si

a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit art. 53/3 alin. 3 Cod penal, regimul executarii

pedepsei închisorii se întemeiaza pe posibilitatea condamnatului de a

presta o munca utila, pe actiunea educativa ce se desfasoara cu

condamnatii, cu respectarea de catre acestia a disciplinei si a ordinii

interioare, la locurile de detinere, pe stimularea celor staruitori si

disciplinati, cu dovezi de îndreptare, cu scopul prevenirii savârsirii de

noi infractiuni de catre acestia.

Posibilitatea de a munci revine condamnatilor apti pentru

aceasta.

Nu sunt obligati a munci barbatii condamnati care au împlinit

vârsta de 60 de ani si femeile peste vârsta de 55 ani, executarea fiind

34

posibila numai daca acestia sunt apti de munca si o cer în mod

expres.

Regimul de detinere

- executarea se face în penitenciar.

Regimul este cel de detinere în comun. Condamnatii sunt separati

dupa sex, dupa natura infractiunii, dupa durata pedepsei, starea de

recidiva precum si dupa comportament.

Executarea pedepselor principale privative de libertate se

bazeaza pe sistemul progresiv. Condamnatii au posibilitatea sa treaca

dintr-un regim de executare în altul în conditiile prevazute de legea

privind executarea pedepselor.

Pedepsele privative de libertate se executa în unul din

urmatoarele regimuri:

a) regimul de maxima siguranta;

b) regimul închis;

c) regimul semideschis;

d) regimul deschis.

Regimul de munca

- munca este considerata

un mijloc eficient

de reeducare al condamnatilor si ea se desfasoara cu respectarea

normelor de protectia muncii si a celor privind concediul de

maternitate (timpul de lucru, conditii de protectia muncii, etc.).

Amenda - este principala pedeapsa pecuniara ce consta în

plata unor sume de bani catre stat, la care a fost condamnat

inculpatul. Amenda penala se deosebeste de amenda administrativa,

disciplinara, civila, fiscala, procesuala, prin caracterul sau coercitiv.

Ea este aplicata numai de catre instanta si se trece în cazierul

judiciar. Ea se aplica la infractiuni cu pericol social redus si duce la

micsorarea patrimoniului inculpatului, dar îsi pastreaza caracterul

35

personal, în sensul ca tinând seama de criteriile de individualizare, nu

se rasfrânge asupra familiei.

Reglementarea este data în art. 63 si 63/1 Cod penal si este

prevazuta unic sau alternativ cu închisoarea, iar limitele ei sunt între

100 - 50.000 lei.

Limitele speciale prevazute pentru fiecare infractiune în parte

se încadreaza între aceste limite generale.

Daca legiuitorul nu prevede limitele speciale, ci doar face

precizarea ca infractiunea se sanctioneaza numai cu amenda, atunci

minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul special este

de 10.000.

Când legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele,

alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al

amenzii este de 300 lei si maximul special este de 15.000 lei, iar când

prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare

de un an, minimul special este de 500 lei si maximul special de

30.000 lei.

Executarea amenzii condamnatul trebuie sa plateasca amenda

în termen de 3 luni de zile de când a ramas hotarârea definitiva. Plata

se poate esalona pe timp de 2 ani, daca cel condamnat este salariat

sau pensionar, iar daca nu se plateste, atunci se executa silit pe

bunuri, sau se poate înlocui amenda cu închisoarea, în situatia în care

amenda nu se executa cu rea credinta - art. 63/1 Cod penal.

Înlocuirea amenzii cu închisoare este posibila doar la

infractiunile sanctionate alternativ cu amenda si închisoare. Desigur

într-o astfel de situatie, judecatorul va proceda la o noua

individualizare a pedeapsei.

36

În caz de înlocuire, limitele sunt cele speciale prevazute de

lege. La stabilire se va tine seama si de partea din pedeapsa ce a fost

executata.

Pedepsele complementare si pedepsele accesorii aplicabile

persoanei fizice

Pedepsele complementare sunt menite sa completeze

represiunea pedepsei principale si aceste pedepse sunt prevazute de

lege si aplicate de instanta pe lânga o pedeapsa principala.

Dupa obiectul asupra caruia poarta constrângerea ce o

instituie, pedepsele complementare sunt: a) privative de drepturi

(interzicerea unor drepturi) si b) degradarea militara.6

A) Interzicerea unor drepturi

B) Degradarea militara

Pedeapsa accesorie consta în interzicerea drepturilor

prevazute în art. 64 în conditiile prevazute de art. 71 cod penal.

Pedepsele accesorii sunt acele pedepse alaturate pedepselor

principale cu închisoare si detentiune pe viata si constau în

interzicerea tuturor drepturilor ce fac obiectul pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi, pe durata executarii

pedepsei pâna la gratierea totala, sau a restului de pedeapsa ori pâna

la împlinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei. De

regula se interzic toate drepturile prevazute de art. 64 lit. a) – c) cod

penal.

6 C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman partea generala, 2002, pag. 177

37

Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice

Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale si

complementare.

Pedeapsa principala

este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000

lei.

Pedepsele complementare sunt:

a) dizolvarea persoanei juridice;

b) suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3

lini la un an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei

juridice în legatura cu care s-a savârsit infractiunea pe o durata de la

3 luni la 3 ani;

c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o

perioada de la 3 luni la 3 ani;

d) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice

pe o durata de unu la 3 ani;

e) afisarea sau difuzarea hotarârii de condamnare.

Pedepsele principale aplicate persoanei juridice

Pedeapsa amenzii consta în suma de bani pe care persoana

juridica este condamnata sa o plateasca.

Când legea prevede pentru infractiunea savârsita de persoana

fizica pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul

special al amenzii pentru persoana juridica este de 5.000 lei, iar

maximul special al amenzii este de 600.000 lei.

Când legea prevede pentru infractiunea savârsita de persoana

fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare

38

de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este

de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900. 000 lei.

Aplicarea si executarea pedepselor complementare în cazul

persoanei juridice

Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare, se

dispune atunci când instanta constata ca, fata de natura si gravitatea

infractiunii, precum si fata de împrejurarile în care a fost savârsita,

aceste pedepse sunt necesare.

Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este

obligatorie când legea prevede aceasta pedeapsa.

Pedepsele complementare prevazute de lege mai putin

dizolvarea persoanei juridice, se pot aplica în mod cumulativ.

Executarea pedepsei complementare începe dupa ramânerea

definitiva a hotarârii de condamnare.

Dizolvarea persoanei juridice

Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice se

aplica

atunci când persoana juridica a fost constituita în scopul de a

savârsi infractiuni sau când obiectul sau de activitate a fost deturnat

în acest scop.

Aceasta pedeapsa complementara se aplica si atunci când

celelalte pedepse complementare: suspendarea activitatii sau a uneia

dintre activitati, închiderea unui punct de lucru a persoanei juridice

sau interzicerea de a participa la achizitii publice, nu s-au executat cu

rea credinta.

39

Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice are ca

efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie

dupa dispozitivul hotarârii de condamnare definitiva prin care s-a

aplicat aceasta pedeapsa va fi comunicat de îndata instantei civile

competente pentru a numi un lichidator.

Pedeapsa nu se aplica partidelor politice,sindicatelor,

patronatelor si organizatiilor religioase ori apartinând minoritatilor,

constituite potrivit legii, precum si persoanelor juridice cu activitate

în domeniul presei (art. 71/4 cod penal).

Suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile

persoanei juridice

Suspendarea activitatii persoanei juridice

consta în

interzicerea desfasurarii activitatii sau a uneia dintre activitatile

persoanei juridice, în realizarea careia a fost savârsita infractiunea.

Aceasta pedeapsa se mai aplica si în situatia în care s-a dispus

pedeapsa complementara a afisarii sau difuzarii hotarârii de

condamnare, si aceasta nu a fost executata cu rea-credinta.

Suspendarea se dispune pâna la afisarea hotarârii dar nu mai mult de

o perioada de 3 luni.

Daca aceasta perioada a refuzului afisarii depaseste 3 luni,

deci pedeapsa nu a fost executata cu rea-credinta, instanta va dispune

dizolvarea persoanei juridice.

Pedeapsa nu se aplica partidelor politice, sindicatelor,

patronatelor, organizatiilor religioase sau apartinând minoritatilor

constituite legal, precum si persoanelor juridice din domeniul presei.

40

Închiderea punctului de lucru a persoanei juridice

Aceasta pedeapsa complementara consta în închiderea unuia

sau a mai multora dintre punctele de lucru apartinând persoanei

juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfasurat activitatea în

realizarea careia a fost savârsita infractiunea.

Aceasta sanctiune penala nu se aplica persoanelor juridice

care îsi desfasoara activitatea în domeniul presei.

Interzicerea participarii la procedurile de achizitii publice

Continutul acestei pedepse complementare consta în

interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru

atribuirea contractelor de achizitii publice prevazute de lege. Orice

persoana juridica careia i s-a aplicat aceasta sanctiune penala, va fi

eliminata de la orice licitatie ce presupune un contract de achizitii

publice.

Afisarea sau difuzarea hotarârii judecatoresti

Afisarea hotarârii definitive de condamnare sau difuzarea

acesteia se realizeaza pe cheltuiala persoanei juridice condamnate

Prin afisarea sau difuzarea hotarârii de condamnare nu poate

fi dezvaluita identitatea victimei, afara de cazul în care exista acordul

acesteia sau al reprezentantului sau legal.

Afisarea hotarârii de condamnare se realizeaza în extras, în

forma si locul stabilite de instanta, pentru o perioada cuprinsa între o

luna si 3 luni.

Difuzarea hotarârii de condamnare se face în extras si în

forma stabilita de instanta prin intermediul presei scrise sau

41

audiovizuale ori

prin alte mijloace de comunicare audiovizuala,

desemnate de instanta.

Daca difuzarea se face prin presa scrisa sau audiovizuala

instanta stabileste numarul aparitiilor, care nu poate fi mai mare de

10, iar în cazul difuzarii prin alte mijloace audiovizuale, durata

acesteia nu poate depasi 3 luni.(art. 71/7 cod penal).

Sectiunea III

Raspunderea penala a minorilor

Masurile educative

- sunt sanctiuni de drept penal specifice

pentru minori, care asigura educarea si reeducarea acestora prin

instruire scolara si profesionala, prin cultivarea respectului fata de

valorile sociale. Aceste masuri au un caracter preponderent educativ

si ele nu constituie antecedente penale.

Sistemul nostru de sanctionare a minorilor cuprinde un sistem

mixt: pe de o parte sunt masurile educative si pe de alta parte sunt

pedepsele. Atât unele cât si celelalte sunt aplicate doar de catre

instanta.

Masurile educative sunt urmatoarele:

- mustrarea;

- libertatea supravegheata;

- internarea într-un centru de reeducare;

- internarea într-un institut medical educativ.

42

Sectiunea IV

Masurile de siguranta

Ele difera de masurile educative si pot fi cumulate cu acestea,

asa cum s-a aratat mai sus.

Masurile de siguranta nu se suspenda în cazul suspendarii

pedepsei iar cauzele care înlatura raspunderea penala nu au efect

asupra acestora.

Conditiile generale în care se pot lua masurile de siguranta:

- atunci când faptuitorul a savârsit o fapta penala;

- prin savârsirea faptei sa se fi dezvaluit o stare de pericol a

faptuitorului care poate constitui în viitor sursa savârsirii

unor noi fapte penale;

- pentru combaterea starii de pericol, sa fie necesare aceste

masuri de siguranta pe lânga pedepsele care se pronunta.

Felurile masurilor de siguranta

Potrivit art. 112 Cod penal masurile de siguranta sunt:

a) obligarea la tratament medical;

b) internarea medicala;

c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o

profesie, o meserie ori o alta ocupatie;

d) interzicerea de a se afla în anumite localitati;

e) expulzarea strainilor;

f) confiscarea speciala;

g) interdictia de a reveni la locuinta familiei pe o durata

determinata.

43

Capitolul VIII

APLICAREA PEDEPSEI

În linii generale, prin individualizarea pedepselor se

urmareste:

- alegerea celor mai propice pedepse pentru situatiile deduse

judecatii;

- proportionalizarea acestora la gradul de pericol social al

faptei si al infractorului;

- proportionalizarea pedepselor în vederea realizarii preventiei

speciale si generale, precum si a reeducarii infractorului.

Sediul materiei

Institutia individualizarii pedepsei este reglementata în

capitolul V, intitulat Individualizarea pedepselor, din titlul III al

partii generale a Codului penal (art. 72 - 89 Cod penal). Alaturat

acestor dispozitii sunt cele privind institutiile juridice ale starilor de

agravare (concursul de infractiuni, recidiva, infractiunea continuata)

ori de atenuare (tentativa, minoritatea) care sunt reglementate tot în

partea generala a Codului penal.

Criteriile generale privind individualizarea pedepsei sunt

deopotriva aplicabile si celorlalte sanctiuni de drept penal cum ar fi:

masurilor educative si masurilor de siguranta.

Dupa momentul în care se realizeaza aceasta operatiune

complexa de individualizare a pedepselor, doctrina penala distinge

între individualizarea ce se realizeaza în

faza de elaborare a legii si

44

prevederii limitelor pedepselor, în faza de aplicare a pedepsei si cea

în faza de executare a pedepsei.

Corespunzator acestor faze sunt cunoscute urmatoarele trei

forme de individualizare:

- legala;

- judiciara sau judecatoreasca;

- administrativa.

1. Individualizarea legala

o face însusi legiuitorul tinând

seama de gradul de pericol social abstract, prin limitele de pedeapsa,

prin modul de sanctionare a tentativei infractiunii respective precum

si prin criteriile de individualizare.

Aceasta individualizare constituie o expresie concreta a

principiilor legalitatii si individualizarii pedepselor. Ea se

materializeaza în prevederea cadrului general al pedepselor, a naturii

si limitelor generale ale fiecarei pedepse, în prevederea pedepsei

pentru fiecare infractiune în parte, în raport de gradul de pericol

social abstract al faptei, precum si în prevederea cadrului si

mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte forme de

individualizare judiciara si administrativa.

2. Individualizarea judiciara sau judecatoreasca

se realizeaza

cu ocazia procesului penal prin aplicarea pedepsei de catre judecator

(art. 72 Cod penal). Aplicarea pedepsei infractorului pentru

infractiunea savârsita se face în functie de gradul concret de pericol

social al faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurarile

concrete atenuante ori agravante în care s-a savârsit infractiunea sau

care caracterizeaza persoana infractorului.

Individualizarea judiciara a pedepsei trebuie sa fie

compatibila cu coordonatele individualizarii legale. Totusi, daca

45

individualizarea legala realizeaza o preventie generala,

individualizarea judiciara realizeaza atât preventia generala, cât si cea

speciala prin constrângerea si reeducarea pe care pedeapsa concreta o

are asupra infractorului.

De buna adaptare a pedepselor depinde succesul luptei

organizate împotriva infractionalitatii: în primul rând, prin masurile

coercitive, si în al doilea rând, printr-o adaptare stiintifica si

echitabila a acestora, de care depinde protectia libertatii persoanei.

Orice pedeapsa stabilita la o durata necorespunzatoare,

neconcordanta cu criteriile de aplicare indicate în lege, înseamna o

represiune inutila si pentru individ si pentru societate, menita în

acelasi timp sa submineze încrederea colectivitatii în justetea si

echitatea pedepselor.

3. individualizarea administrativa

se realizeaza la locul de

detinere, de catre administratia penitenciarului în functie de sex,

vârste, conduita, antecedente.

Sediul materiei este în Legea nr. 275/ 20.07.20067.

Dispozitiile de principiu dezvoltate în reglementarile de mai

sus se gasesc în Codul penal la art. 52 alin. 2, cu privire la scopul

pedepsei, la art. 53/3, cu privire la regimul general de executare a

pedepsei, la art. 57 cu privire la regimul de detinere, art. 53/4,

regimul de munca, art. 59-61 privind liberarea conditionata, ori art.

62 privind executarea pedepsei într-o închisoare militara.

Individualizarea administrativa nu se rezuma doar la regimul

de executare, ci priveste si durata executarii efective a pedepsei, care

poate fi modificata la propunerea organelor administrative prin

7 Publicata în M.O. nr. 627/20.07.2006

46

acordarea gratierii de catre seful statului, ori a liberarii conditionate

de catre instante.

Sectiunea II

Individualizarea judiciara a pedepselor

Instanta de judecata individualizeaza raspunderea penala a

persoanei fizice, care se reflecta în stabilirea si aplicarea pedepselor

potrivit criteriilor generale obligatorii prevazute de art. 72 si 27 Cod

penal pentru infractiunea savârsita în functie de gradul de pericol

social concret al faptei, de periculozitatea sociala, de împrejurarile în

care s-a comis fapta.

La stabilirea si aplicarea pedepselor pentru persoana juridica

se tine seama de dispozitiile partii generale a prezentului cod, de

limitele de pedeapsa fixate în partea speciala pentru persoana fizica,

de gravitatea faptei savârsite si de împrejurarile care atenueaza sau

agraveaza raspunderea penala.

Mijloacele de individualizare a pedepsei se refera la faptul ca

judecatorii au posibilitatea sa se opreasca asupra unei pedepse, daca

sunt alternative, pe care o aplica între limitele prevazute de minimul

special si maximul special prevazut de lege. Judecatorii au

posibilitatea sa majoreze, dupa caz, daca se impune, maximul special

al pedepsei aplicate, sau dimpotriva, sa reduca pedeapsa sub minimul

special al pedepsei prevazute de lege. Apoi s-a dat posibilitatea

magistratilor ca dupa fixarea cuantumului pedepsei, sa aleaga din mai

multe posibilitati, modalitatea de executare a pedepsei respective,

între: suspendarea executarii pedepsei, executarea ei la locul de

munca ori într-o închisoare militara.

47

La alegerea pedepsei se va tine seama de anumite criterii de

individualizare care sunt generale si speciale dupa sfera lor de

incidenta.

Criteriile generale de individualizare

Criteriile generale de individualizare sunt acelea care trebuie

sa fie avute în vedere, fara exceptie, la individualizarea oricarei

pedepse. Acestea sunt:

a. dispozitiile partii generale ale codului penal referitoare la

scopul pedepsei, functiile, sistemul pedepselor, cauzele de agravare

sau atenuare;

b. limitele de pedeapsa fixate în partea speciala în functie de

pericolul social abstract si concret;

c. gradul de pericol social al faptei respective;

d. persoana infractorului, starea psihofizica, mediu,

comportament ;

e. împrejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea

penala.

La stabilirea si aplicarea pedepselor pentru persoana juridica

se tine seama de dispozitiile partile generale ale prezentului cod, de

limitele de pedeapsa fixate în partea speciala a codului penal pentru

persoana fizica, de gravitatea faptei savârsite si de împrejurarile care

atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Împrejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala

Acestea se refera la persoana faptuitorului, la împrejurarile

savârsirii faptei, care au determinat o atenuare a raspunderii penale

sau o agravare a acesteia, si implicit a limitelor de pedeapsa. Acestea

48

poarta denumirea de stari, de circumstante de atenuare sau de

agravare adica circumstante atenuante si circumstante agravante.

Distinctia care se face între stari si circumstante este generata

de felul actionarii lor

în sensul ca starile

actioneaza succesiv si

fiecare în parte produce efecte, pe când circumstantele

actioneaza o

singura data.

Constituie stari de agravare: starea de recidiva, concursul,

infractiunea continuata.

Starea de atenuare se refera la: minoritate; tentativa.

Circumstantele sunt situatii, însusiri, calitati etc. ce se refera

la fapta si ambianta lor, ori la faptuitor.

Dupa efectul lor sunt circumstante agravante si atenuante.

Circumstantele mai pot fi clasificate si în:

a) legale si judiciare. Primele sunt prevazute de lege si sunt

obligatorii adica odata constatate este obligatorie aplicarea lor, iar

celelalte sunt apreciate de catre instanta si sunt constatate si aplicate

facultativ de catre judecatori.

b) reale si personale. Circumstantele reale privesc fapta

savârsita, iar circumstantele personale se refera la persoana

infractorului. Potrivit art. 28 Cod penal circumstantele reale se

rasfrâng asupra participantilor pe când circumstantele personale nu se

rasfrâng asupra celorlalte persoane care au participat la savârsirea

infractiunii.

c) cunoscute si necunoscute. Circumstanta cunoscuta a fost

prevazuta de catre infractor iar circumstanta necunoscuta nu a fost

prevazuta de catre infractor, dar îi poate profita acestuia.

Circumstantele atenuante sunt împartite în codul penal în

legale si judiciare, dupa modul lor de reglementare.

49

Potrivit art. 73 Cod penal sunt trei circumstante atenuante

legale:

a) depasirea limitei legitimei aparari - excesul scuzabil

Este prevazuta de art. 44 Cod penal în sensul ca nu constituie

infractiune fapta savârsita în stare de legitima aparare. Se afla în stare

de legitima aparare acela care savârseste fapta pentru a înlatura un

atac material, direct, imediat si injust îndreptat împotriva

faptuitorului, a altei persoane sau împotriva unui interes obstesc si

care pune în pericol persoana sau interesul obstesc. Daca apararea

este excesiva si excesul nu a fost determinat de o tulburare sau temere

generata de atac atunci riposta va constitui circumstanta atenuanta

prevazuta de art. 73 lit. a teza 1 Cod penal.

Se prezuma ca este în legitima aparare si acela care savârseste

fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin

violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace într-o

locuinta, încapere, dependinta sau loc împrejmuit, ori delimitat prin

semne de marcare.8

Este de asemenea în legitima aparare si

acela care din cauza

tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu

gravitatea pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.

b) depasirea limitelor starii de necesitate

Pentru a fi în situatia în care s-au depasit limitele starii de

necesitate trebuie ca fapta comisa în stare de necesitate sa fi produs

urmari vadit mai grave decât cele ce s-ar fi putut produce în cazul în

care pericolul nu era înlaturat. De asemenea trebuie sa se constate ca

în momentul comiterii faptei, faptuitorul si-a dat seama de aceasta

8 Aceasta dispozitie a fost introdusa prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 169/2002 si reprodus prin titlul IX art. unic. pct. 1 din Legea nr. 247/2005.

50

disproportie. În aceste conditii, raspunderea penala a faptuitorului va

fi în mod obligatoriu atenuata pentru ca depasirea limitelor starii de

necesitate constituie o circumstanta atenuanta legala. (art. 73 lit. a

Cod penal).

c) Provocarea este atunci când infractiunea s-a savârsit sub

stapânirea unei puternice emotii sau tulburari determinata de o

provocare din partea persoanei vatamate. Exista o stare psihica

(tulburare, emotie) care slabind autocontrolul explica

rezolutia

infractionala si înfaptuirea ei. Provocarea este o circumstanta

personala.

În cazul provocarii suntem în prezenta a doua fapte ilicite:

- actul provocator concretizat în violenta, într-o atingere grava

a demnitatii persoanei, sau într-o actiune ilicita;

- infractiunea provocata, comisa sub stapânirea starii de

tulburare.

Circumstante atenuante judiciare

Aplicarea lor se face facultativ de catre instanta si chiar daca

se constata nu trebuie sa le si retina, daca nu se impune stabilirea unei

pedeapse sub minimul special. În art. 74 din Codul penal sunt

enumerate exemplificativ urmatoarele împrejurari care pot fi

circumstante atenuante judiciare:

- conduita buna a infractorului anterior savârsirii faptei;

- staruinta depusa de infractor pentru repararea pagubei;

- atitudinea infractorului dupa savârsirea infractiunii prin

prezentarea la autoritati, sinceritatea la urmarire si

judecata.

51

Pe lânga aceste situatii enumerate cu caracter de

exemplificare, instanta poate retine ca si circumstanta atenuanta orice

alta împrejurare.

Efectele circumstantelor atenuante

Din dispozitiile art. 76 Cod penal se desprind urmatoarele

efecte care fie reduc pedeapsa fie o schimba dupa cum urmeaza:

- când minimul special este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa

se reduce sub el pâna la 3 ani;

- când minimul special de este de 5 ani sau mai mare,

pedeapsa se reduce pâna la 1 an;

- când minimul special este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa

se reduce pâna la 3 luni;

- când minimul special este 1 an sau mai mare, pedeapsa se

reduce la minimul general;

- când minimul special este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa

se reduce sub minim pâna la cel general sau se aplica o amenda pâna

la 250 lei iar daca minimul special este sub 3 luni, se aplica o amenda

care nu poate fi mai mica de 200 lei;

- când pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta se

coboara sub minimul ei special putând fi redusa pâna la 150 lei, în

cazul când minimul special este de 500 lei, sau mal mare, ori pâna la

minimul general când minimul special este de 500 lei.

În cazul infractiunilor grave, precum infractiuni contra

sigurantei statului, contra pacii si a omenirii, a infractiunii de omor

sau infractiuni cu consecinte deosebit de grave reducerea se face cu

cel mult 1/3 din minimul special.

În cazul pedepselor complementare, daca este obligatorie

aplicarea ei, se va înlatura interzicerea unor drepturi civile. În cazul

52

detentiunii pe viata, ca pedeapsa unica, se aplica o pedeapsa a

închisorii, de la 10 - 25 ani.

În cazul în care exista circumstante atenuante, amenda pentru

persoana juridica se reduce dupa cum urmeaza:

a. când minimul special al amenzii este de 10.000 lei

sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim,

dar nu mai mult de ¼ din ea;

b. când minimul special al amenzii este de 5000 lei,

sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim,

dar nu mai mult de 1/3.

Circumstantele agravante

Sunt enumerate limitativ în art. 75 Cod penal, si anume:

a. savârsirea faptei de trei sau mai multe persoane împreuna;

Au fost discutii în literatura si s-a ajuns la concluzia ca

savârsirea împreuna a infractiunii întruneste actele de coautorat si

complicitate concomitenta. Savârsirea împreuna creeaza o stare de

siguranta infractionala, îndrazneala, încredere în fructificarea

rezolutiei infractionale. Împreuna nu se identifica cu" deodata", „în

acelasi loc” al faptuitorilor.

b. savârsirea infractiunii prin acte de cruzime, violente

asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta

pericol public. Prin acte de cruzime, care au cauzat suferinte grele, se

întelege

ca se utilizeaza mijloace, procedee salbatice, crude, feroce

care inspira groaza, oroare si nu trebuie neaparat sa duca la rezultat,

ci este suficient doar pentru a chinui victima; prin violente

asupra

familiei, se înteleg violente, constrângeri fizice care duc la suferinte,

53

metode sau mijloace care produc pericol public, metode cu actiune

asupra unui numar mare de persoane: incendii, explozii, substante

toxice.

c. savârsirea infractiunii pe temei de rasa, etnie,

nationalitate, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie,

apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, vârsta,

dizabilitate, boala cronica necontagioasa, sau infectie HIV – SIDA;

d. savârsirea infractiunii de catre un infractor major, daca

infractiunea a fost comisa împreuna cu un infractor minor.

Agravarea pedepsei este justificata prin faptul ca s-a realizat

atragerea minorului în câmpul infractional. Aceasta denota o

periculozitate deosebita si nu are importanta daca minorul raspunde

sau nu penal. Agravanta se refera doar la infractorul major.

d. savârsirea infractiunii din motive josnice. Aplicarea acestei

agravante ramâne la aprecierea judecatorilor. Ca exemple pot fi:

tendinta de îmbogatire prin activitati ilicite, razbunare, invidie,

rautate. Aceasta este o agravanta personala.

e. savârsirea infractiunii în stare de betie, anume provocata,

în vederea comiterii faptei. Betia voluntara completa de alcool sau

alte substante este o circumstanta agravanta sau atenuanta (art. 49

Cod penal). Betia ocazionala, voluntara sau accidentala poate fi

circumstanta atenuanta, iar daca este provocata, este circumstanta

agravanta.

f. savârsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat

de o situatie prilejuita de o calamitate, cum ar fi: un incendiu, o

explozie mare, o inundatie, o catastrofa de cale ferata.

În asemenea

împrejurari se creeaza suferinta colectivitatii. Infractorul trebuie sa

54

profite efectiv de situatie si aceasta împrejurare este o circumstanta

reala care se rasfrânge si asupra participantilor.

Instanta poate retine ca

circumstante agravante si alte

împrejurari care imprima faptei un caracter grav.

Circumstantele agravante judiciare

Potrivit art. 75 al. 2 Cod penal, instanta poate retine ca

circumstante agravante si alte împrejurari care imprima faptei un

caracter penal grav cum ar fi: premeditarea sau modul si mijloacele

de savârsire a infractiunii.

Efectele circumstantelor agravante

Potrivit art. 78 Cod penal, în cazul în care exista circumstante

agravante, persoanei fizice i se poate aplica o pedeapsa pâna la

maximul special, care daca nu este îndestulator, în cazul închisorii, se

poate adauga un spor pâna la 5 ani, dar care nu poate depasi o treime

din acest maxim, iar în cazul amenzii, se poate aplica un spor de cel

mult 1/3 din maximul special.

În cazul în care exista circumstante agravante, persoanei

juridice i se poate aplica amenda care poate fi sporita pâna la

maximul special, prevazut în cod, la art. 71/1 alin. 2 sau 3, iar daca

acest maxim nu este îndestulator, se poate adauga un spor de pâna la

¼ din acel maxim.

Orice împrejurare retinuta ca circumstanta atenuanta, sau ca

circumstanta agravanta, trebuie aratata în hotarâre.

Concursul între cauzele de agravare si de atenuare a pedepsei

Prin art. 80 Cod penal s-a prevazut ordinea în care se aplica

circumstantele agravante si atenuante daca sunt concurente. La

55

început se aplica circumstantele agravante, apoi cele de atenuare,

dupa care se va da eficienta starii de recidiva, daca exista recidiva.

Aceasta ordine reflecta faptul ca

individualizarea pedepsei se

realizeaza mai întâi în functie de gradul de pericol social concret al

faptei si de periculozitatea faptuitorului si apoi de starea recidivei.

În situatia actionarii concomitente a acestor circumstante,

coborârea pedepsei sub minimul special, nu este obligatorie.

Regula se aplica si la concursul între circumstantele

atenuante si starile de agravare cum ar fi: infractiunea continuata,

pluralitatea intermediara, concursul de infractiuni.

În cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la

circumstante agravante, recidiva si concursul de infractiuni, pedeapsa

închisorii nu poate depasi 25 de ani daca maximul special pentru

fiecare infractiune este de 10 ani, sau mai mic, si 30 de ani, daca

maximul special pentru cel putin una din infractiuni, este mai mare

de 10 ani.

Când într-o cauza sunt aplicabile succesiv, cauze de agravare

si cauze de atenuare, instanta nu va stabili succesiv câte o pedeapsa

concreta, ca efect al fiecarei stari, ci se va stabili o pedeapsa care are

în vedere toate circumstantele pe care le-a constatat si retinut în cauza

respectiva.

În cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la

circumstante agravante, recidiva si concurs de infractiuni, pedeapsa

amenzii pentru persoana juridica,poate fi sporita pâna la maximul

general.

56

Sectiunea III

Individualizarea judiciara a executarii pedepsei

Un aspect al individualizarii pedepsei este dat, asa cum s-a

mai aratat, de alegerea modalitatii de executare efectiva a pedepsei

închisorii, sau amenzii, dupa ce cuantumul acestora a fost stabilit de

catre instanta de judecata. Instanta de judecata poate dispune,

motivat, ca pedeapsa sa se execute în alt mod decât cel care este

propriu acesteia, respectiv prin executarea închisorii la locul de

munca, sau într-o închisoare militara, sau se poate chiar dispune

suspendarea conditionata a executarii pedepsei, ori suspendarea

executarii pedepsei sub supraveghere. Modalitatea proprie de

executare a pedepsei închisorii este aceea la locul de detinere, în

penitenciare.

Modalitatea proprie de executare a pedepsei cu amenda este

aceea de plata a acesteia. Totusi, în anumite situatii, se poate dispune

suspendarea conditionata a executarii pedepsei amenzii.

În aceiasi grupa de masuri de individualizare judiciara a

executarii pedepselor sunt incluse si liberarea conditionata, dar si

înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în situatiile în

care s-a executat parte din pedeapsa închisorii si, respectiv, daca

neplata amenzii se face cu rea credinta.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Suspendarea conditionata a executari pedepsei consta în

dispozitia data de catre judecator, prin hotarârea de condamnare,

urmând ca executarea pedepsei sa nu se mai faca pe o anumita

57

perioada de timp, numit termen de încercare, daca sunt îndeplinite

anumite conditii.

Daca în termenul de încercare nu se mai savârseste o alta

infractiune, atunci condamnatul va fi reabilitat de drept, iar daca se

mai savârseste o alta infractiune se va revoca pedeapsa care se

executa alaturi de cea care se va acorda.

Conditii de acordare

Acestea se refera la persoana faptuitorului (condamnatului),

precum si la pedeapsa aplicata si la natura infractiunii.

Conditii privitoare la pedeapsa si natura infractiuni

Conditii privitoare la persoana infractorului;

Termenul de încercare

Legiuitorul a stabilit o durata de timp în care condamnatul

desi nu trebuie sa aiba privatiuni, totusi este obligat sa nu mai

savârseasca o alta infractiune. Astfel acest termen difera de la

infractiune la infractiune, de la pedeapsa la pedeapsa si se calculeaza

în felul urmator: la cuantumul pedepsei închisorii stabilita de catre

instanta se adauga o perioada de 2 ani, iar în cazul pedepsei la

amenda, termenul de încercare este de un an.

Termenul se socoteste de la ramânerea definitiva a hotarârii

de condamnare si acesta nu poate fi scurtat sau marit. Durata

termenului de încercare se reduce însa ca efect al gratierii. Daca

gratierea este totala, din termenul de încercare ramâne doar intervalul

de 2 ani, iar daca gratierea este partiala, termenul de încercare se

compune din intervalul de 2 ani, plus partea din pedeapsa neafectata

de gratiere.

58

La minori termenul de încercare are o durata cuprinsa între 6

luni la 2 ani, fiind fixat de catre instanta. Daca pedeapsa aplicata

minorului este amenda, atunci termenul de încercare este de 6 luni.

Termenul de încercare fiind de drept substantial, conform art.

154 Cod penal, se socoteste împlinit cu o zi înainte de ziua

corespunzatoare datei de la care a început sa curga.

Efectele suspendarii

Aceste efecte se produc din momentul ramânerii definitive a

hotarârii de condamnare si sunt efecte imediate, iar efectele produse

la momentul împlinirii termenului de încercare sunt efecte definitive,

care pun capat raspunderii penale pentru infractiunea care a atras

condamnarea.

Pentru a fi în situatia efectelor definitive, trebuie sa se

constate ca a expirat termenul de încercare si sub durata acestuia

condamnatul nu a mai savârsit o alta infractiune, iar suspendarea nu a

fost revocata sau anulata pentru vreunul din motivele prevazute de

lege.

Ca urmare a aplicarii suspendarii, efectul imediat, tranzitoriu,

dar si provizoriu este ca nu se executa pedepsele: principala,

complimentara si accesorie, dar se executa masurile de siguranta si

obligatiile civile.

Reabilitarea de drept este efectul definitiv cu toate

consecintele. Ea opereaza ope legis dar poate fi ceruta si de catre

condamnat. Ea opereaza când s-a împlinit termenul de încercare iar

condamnatul nu a savârsit o alta infractiune în acest interval de timp;

suspendarea nu a fost revocata sau anulata.

59

Operatiunea în cazierul judiciar de face dupa 2 ani de la

împlinirea termenului de încercare.

Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei

Revocarea este masura care se ia facultativ în conditiile legii,

daca condamnatul prin conduita sa face dovada în termenul de

încercare ca nu s-a îndreptat, comitând o alta fapta penala.

Revocarea în cazul savârsirii unei infractiuni

Revocarea în cazul neexecutarii obligatiilor civile

Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei

Cazuri speciale de aplicarea suspendarii

Exista doua situatii în codul penal, când desi nu sunt

îndeplinite conditiile art. 81 Cod penal totusi instanta poate suspenda

executarea pedepsei:

a) Codul penal în partea generala la art. 86/9 alin. 4, indica

urmatoarea situatie: când condamnatul nu mai poate presta munca din

cauza pierderii totale a capacitatii de munca, instanta revoca

executarea pedepsei la locul de munca si, tinând seama de

împrejurarile care au determinat incapacitatea de munca si de

dispozitiile art. 72 Cod penal, dispune suspendarea conditionata a

executarii pedepsei chiar daca nu sunt întrunite conditiile prevazute

de art. 81 sau 86/1.

Pentru a se ajunge la o astfel de solutie, judecatorul are

posibilitatea si obligatia de a dispune efectuarea unei expertize

medico-legale, la nivelul laboratoarelor medico-legale care

functioneaza în fiecare judet.

60

Aceasta proba formeaza convingerea magistratului ca a

realizat o corecta individualizare a pedepsei, raportata la

împrejurarile concrete ce tin de persoana faptuitorului. Aceste

dispozitii legale oglindesc transpunerea în realitatea juridica a

principiului umanismului dreptului penal, al raspunderii penale în

general.

Pentru a se revoca suspendarea acordata, este nevoie de

îndeplinirea conditiilor comune, generale de la art. 83 Cod penal.

b) Cea de-a doua situatie la care se refera dispozitia legala,

este prevazuta în partea speciala a Codului penal, mai precis la art.

305 al. 4 Cod penal când, daca partile nu s-au împacat, dar în cursul

judecatii inculpatul îsi îndeplineste conditiile cerute, obligatiile legale

de întretinere, instanta, daca retine vinovatia trebuie sa pronunte o

pedeapsa cu suspendare. Aceasta va fi solutia si atunci când nu se

îndeplinesc conditiile prevazute de art. 81 Cod penal.

Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei se

va dispune doar daca în termenul de încercare condamnatul mai

savârseste o infractiune de abandon de familie. Daca în termenul de

încercare, faptuitorul mai savârseste o infractiune de alta natura si nu

cea de abandon, nu se va revoca beneficiul suspendarii acordate.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere

A fost introdusa în legislatia româna, prin Legea nr. 104/1992

dupa modelul francez si belgian. Pornind de la notiune, trebuie trasa

concluzia ca aceasta modalitate de executare a pedepsei presupune

anumite obligatii pe care condamnatul trebuie sa le îndeplineasca si

care nu sunt altceva decât masuri de supraveghere si de respectarea a

61

unor obligatii care sunt stabilite de catre instanta în cadrul termenului

de încercare si pe durata acestuia.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se

deosebeste de suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin

conditiile în care se dispune si prin obligatiile stabilite condamnatului

în termenul de încercare.

Aceasta institutie, a suspendarii sub supraveghere a executarii

pedepsei, se gaseste reglementata în Codul penal, Titlul III, Capitolul

V, Sectiunea III (art. 86/1 - 86/6)9.

Conditiile de aplicare a suspendarii executarii pedepsei sub

supraveghere (art. 86 al. 1 Cod penal).

Aceste conditii sunt cuprinse în art. 86/1 Cod penal si pentru

ca ele sa fie eficiente este nevoie sa fie îndeplinite cumulativ - cu

privire la persoana condamnatului, la pedeapsa si natura infractiunii

savârsite.

Instanta constatând îndeplinirea cumulativa a acestor conditii

de mai jos, trebuie sa-si formeze convingerea ca pronuntarea unor

astfel de condamnari constituie un avertisment

pentru condamnat,

care se va putea îndrepta si fara executarea efectiva a pedepsei.

Conditii privitoare la pedeapsa si natura infractiunii:

Pentru aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub

supraveghere, trebuie ca pedeapsa aplicata sa fie de cel mult

4 ani iar

la concurs de infractiuni, de cel mult 3 ani.

O alta conditie prevazuta de lege pentru acordarea suspendarii

sub supraveghere este aceea ca ea se dispune în cazul condamnarii

pentru o infractiune prin care s-a produs o paguba, doar daca pâna la

9 Modificat prin Legea nr. 456/18.07.2000 pentru aprobarea O. U. G. nr. 207/2000 în M. Of. nr. 410/25.07.2001. Modificata prin art. 1 pct. 33 din Legea nr. 278/2006

62

pronuntare s-a acoperit paguba sau recuperarea ei este asigurata,

garantata de o societate de asigurari. 10

Conditii privitoare la infractor:

1. Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se poate

acorda la infractori primari, sau la infractorii carora li s-au aplicat

anterior pedepse de cel mult 1 an, afara de cazurile când

condamnarea, potrivit art. 38 Cod penal nu atrage starea de recidiva.

A treia conditie se refera la convingerea instantei, formata pe

baza de probe, ca exista garantii oglindite în comportamentul

faptuitorului de îndreptare si reeducare a acestuia chiar si fara

executarea pedepsei.

Aceasta conditie nu constituie prin ea însasi un drept pentru

condamnat, ci legea creeaza o vocatie, o posibilitate pentru acesta, de

a beneficia de aceasta masura de individualizare judiciara a pedepsei.

Suspendarea sub supraveghere nu atrage suspendarea

executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile, prevazute în

hotarârea de condamnare.

Suspendarea conditionata sub supraveghere a pedepsei

trebuie

motivata.

Termenul de încercare

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se poate

dispune pe un termen fix, compus din doua intervale de timp

variabile. Aceasta deosebeste acest termen de încercare de termenul

de încercare stabilit la suspendarea conditionata a executarii

10 Prevedere declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 463/13. 11. 1997, M. Of. nr. 53/06.02. 1998

63

pedepsei, care era format dintr-un termen fix de 2 ani, la care se

adauga un termen variabil (durata pedepsei aplicate).

Acest termen de încercare, la suspendarea executarii pedepsei

sub supraveghere, se compune din doua durate variabile: durata

pedepsei aplicate si un interval de la 2 la 5 ani.

Termenul de încercare se socoteste de la data când hotarârea

prin care s-a ales aceasta modalitate de executare a pedepsei a ramas

definitiva (art. 86/2 alin. 2 raportat la art. 82 alin. 3 Cod penal).

În situatia în care condamnatul s-a aflat pentru o perioada de

timp în arest preventiv, aceasta perioada nu se ia în considerare la

calcularea termenului de încercare.

Durata termenului de încercare poate fi redusa ca efect al

gratierii pedepsei aplicate. În cazul gratierii partiale, la stabilirea

termenului de încercare se vor avea în vedere durata pedepsei

negratiate, la care se adauga intervalul stabilit de instanta (între 2 si 5

ani). În cazul gratierii totale a pedepsei aplicate, termenul de

încercare va cuprinde numai intervalul de timp stabilit de instanta,

fara a cuprinde durata pedepsei gratiate, chiar daca gratierea este

conditionata.

Masuri de supraveghere

Masurile de supraveghere care se iau fata de condamnat pe

durata termenului de încercare, se pot lua doar în conditiile art. 86

alin. 1 si 3 Cod penal si anume:

- sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu

supravegherea lui sau la Serviciul de Protectie a

Victimelor si Reintegrare Sociala a Infractorilor;

64

- sa anunte în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8

zile, precum si întoarcerea;

- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

- sa comunice informatii de natura a controla mijloacele

lui

de existenta.

Aceste masuri se comunica de catre condamnat judecatorului,

sau Serviciului de Reintegrare Sociala a Infractorilor, iar obligatia

condamnatului în acest sens se refera cumulativ la toate situatiile

prezentate mai sus.

În caz de neîndeplinire a obligatiilor, judecatorul, sau

serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului sesizeaza

instanta pentru luarea masurii privind revocarea suspendarii,

dispunând executarea în întregime a pedepsei.

Obligatiile condamnatului

Suplimentar obligatiilor prezentate mai sus, instanta de

judecata poate impune condamnatului sa respecte una sau mal multe

din urmatoarele obligatii:

- sa desfasoare o activitate sau sa urmeze o forma de

învatamânt sau forma de calificare;

- sa nu schimbe domiciliul sau resedinta avuta ori sa nu

depaseasca limita teritoriala stabilita decât în conditiile fixate de

instanta;

- sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;

- sa nu între în legatura cu anumite persoane;

- sa nu conduca anumite vehicule sau nici un vehicul;

65

-

sa se

supuna masurilor de control tratament sau îngrijire în

special în scopul dezintoxicarii.

Toate aceste obligatii sunt supravegheate de catre judecatorul

desemnat cu supravegherea condamnatului sau o alta persoana

desemnata de instanta, care în caz de neîndeplinire a obligatiilor este

obligata sa sesizeze instanta pentru a se reveni asupra suspendarii.

În Franta sunt servicii create cu supravegherea pe lânga

judecatorul desemnat cu executarile penale cum sunt: serviciul de

probatiune sau comitetele de probatiune si asistenta a liberatilor.

Din obligatiile aratate mai sus, instanta de judecata se poate

opri asupra uneia dintre ele, asupra câtorva din acestea sau, dupa caz,

realizând o individualizare legala a pedepsei sa le dispuna pe toate

cumulativ.

Efecte juridice

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere produce

efecte imediate care sunt provizorii si efecte definitive, care sunt

finale.

Efectul imediat consta în aceea, ca hotarârea de condamnare

desi ramasa definitiva nu este pusa în executare. Suspendarea

executarii pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea

executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute în

hotarârea de condamnare (art. 86/1 alin. 3 raportat la art. 81 alin. 4

Cod penal).

Efectul definitiv consta în reabilitarea de drept a celui

condamnat daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii: termenul de

încercare sa se fi împlinit, sa nu se fi savârsit o alta infractiune în

termenul de încercare, sa nu fi fost revocata sau anulata suspendarea.

66

Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere

Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere

Cazuri speciale de aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub

supraveghere

Potrivit dispozitiilor legale este cunoscuta o situatie speciala

de acordare a beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub

supraveghere, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile legale

prevazute de art. 86/1 Cod penal:

- situatia este aceea când potrivit art. 110/1 Cod penal când

condamnatii minori nu sunt supusi masurilor de supraveghere

prevazute de art. 86 /3 Cod penal si instanta nu le poate impune una

din obligatiile prevazute de acest text. Pe perioada suspendarii

conditionate a executarii pedepselor se poate dispune încredintarea

minorului, sub supraveghere, unei persoane sau institutii, dintre cele

prevazuta la art. 103 Cod penal putând stabili totodata pentru minor

una sau mai multe obligatii dintre cele prevazute în art. 103 alin. 3

Cod penal.

În literatura de specialitate s-a exprimat opinia11 ca

suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere nu se poate aplica

în cazul pedepsei cu amenda sau în cazul cetatenilor straini sau

cetatenilor români cu domiciliul în strainatate deoarece nu li se pot

impune masurile de supraveghere prevazuta de art. 86 al. 3 Cod penal

si nu se poate determina persoana cu supravegherea.

11 Gheorghe Dumitru, Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere în Dreptul nr. 8/1996, pag. 91 Rodica Aida Popa, Suspendarea executarii sub supraveghere în Revista de drept penal nr. 2/1994, pag. 115

67

Executarea pedepsei la locul de munca

Executarea pedepsei la locul de munca constituie o masura de

individualizare judiciara a executarii pedepsei închisorii în regim

deschis, de libertate, prin munca într-o unitate economica. Desigur,

pe durata executarii pedepsei condamnatul nu va beneficia de

anumite drepturi si va suferi o sanctiune patrimoniala, pecuniara.

Sediul materiei îl constituie art. 86/7 Cod penal, 86/11 Cod

penal.

Executarea pedepsei la locul de munca reprezinta un mijloc

de individualizare a pedepsei închisorii ce presupune un regim

propriu de executare, în libertate si nicidecum într-un loc de detinere

prin prestarea unei munci utile în cadrul unei societati comerciale, cu

acordul scris al conducerii acesteia.

Executarea pedepsei la locul de munca se deosebeste de

celelalte doua modalitati de executare a pedepsei închisorii, prin

aceea ca de asta data are loc o executare efectiva a închisorii, dar nu

prin privare de libertate, într-un loc de detinere, ci în libertate, prin

prestarea unei munci utile.

Asa cum s-a vazut mai sus, la cele doua modalitati de

executare a pedepsei, executarea pedepsei a fost suspendata pe

perioade de timp determinate prin dispozitiile legii.

Cele trei modalitati de individualizare judiciara a pedepsei

închisorii: suspendarea conditionata a executarii pedepsei,

suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si executarea

pedepsei la locul de munca, nu pot fi aplicate concomitent, toate trei,

si nici chiar doua dintre ele, deoarece existenta uneia exclude pe

oricare din celelalte doua. Este lipsit de ratiune juridica de pilda,

aplicarea unei pedepse cu executare prin munca, care apoi sa fie

68

suspendata conditionat. Solutia corecta este aceea a aplicarii pedepsei

la locul de munca, ori aplicarea unei pedepse cu închisoare, a carei

executare a fost suspendata conditionat.

Conditii de aplicare a executarii pedepsei la locul de munca

Acest mijloc de individualizare judiciara a executarii pedepsei

închisorii prin prestarea unei munci în cadrul unei unitati se poate

aplica daca sunt îndeplinite conditiile cu privire la:

a) pedeapsa aplicata si natura infractiunii savârsite sa nu

depaseasca 5 ani închisoare iar în caz de concurs de infractiuni 3 ani

de închisoare.

b) condamnatul sa nu fi fost condamnat anterior la o pedeapsa

mai mare de 1 an închisoare cu exceptia condamnarilor pentru

infractiuni prevazute de art. 38 Cod penal.

c) O alta conditie pentru a fi dispusa executarea pedepsei la

locul de munca o constituie existenta avizului unitatii de a desfasura

munca în cadrul acesteia (Legea nr. 104/1992). Prevederea legala asa

cum a fost modificata nu mai permite instantelor judecatoresti sa

oblige regiile autonome, societatile comerciale sa primeasca

condamnatii în cadrul colectivelor pentru executarea pedepsei

închisorii, ci aceasta optiune apartine conducerilor acestor societati

comerciale, optiune de care trebuie sa tina seama magistratii la

aplicarea pedepselor.

Modul de executare a pedepsei la locul de munca

Revocarea executarii pedepsei la locul de munca

Revocarea poate fi obligatorie si facultativa.

Revocarea obligatorie

69

Anularea executarii pedepsei la locul de munca

Anularea executarii pedepsei la locul de munca este o masura

remediu pentru situatia când condamnatul a mai savârsit o infractiune

despre care instanta nu a avut cunostinta în momentul pronuntarii

hotarârii de condamnare si nici ulterior pâna la ramânerea definitiva a

acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 86/10 Cod penal, daca cel

condamnat a mai savârsit o infractiune pâna la ramânerea definitiva a

hotarârii si aceasta se descopera mai înainte ca pedeapsa sa fi fost

executata la locul de munca sau considerata ca executata, instanta,

daca nu sunt întrunite conditiile impuse de lege (art. 86/7 Cod penal),

anuleaza executarea pedepsei la locul de munca.

Anularea are loc si în cazul când hotarârea de condamnare,

pentru infractiunea descoperita ulterior, se pronunta dupa ce pedeapsa

a fost executata la locul de munca sau considerata ca executata,

aplicându-se, dupa caz, regulile de la concursul de infractiuni sau de

la recidiva.

La scaderea pedepsei executate, în întregime sau în parte, ori,

dupa caz, la contopirea pedepselor, se aplica dispozitiile privitoare la

pedeapsa închisorii, fara a se tine seama daca una din pedepse se

executa la locul de munca. Pedeapsa astfel stabilita se executa într-un

loc de detinere.

Încetarea executarii pedepsei prin munca

Aceasta se poate dispune înainte de împlinirea duratei daca

scopul pedepsei a fost atins. Încetarea se poate dispune daca:

70

- condamnatul a executat cel putin 2/3 din pedeapsa;

- pe parcursul executarii pedepsei a avut o buna conduita, a

fost disciplinat si staruitor în munca;

- sesizarea instantei de judecata s-a facut de catre conducerea

unitatii unde condamnatul executa pedeapsa.

Aceasta modalitate de individualizare administrativa a

pedepsei se ia când se apreciaza ca scopul pedepsei a fost atins, ca nu

mai exista ratiuni pentru executarea în continuare a pedepsei. Aceasta

institutie se aseamana prin efectele sale cu liberarea conditionata.

Pedeapsa se considera executata doar când s-a împlinit

termenul pedepsei si nu s-a savârsit o alta infractiune (art. 86/11 alin.

2 Cod penal). Daca în aceasta perioada de timp se savârseste o

infractiune, atunci instanta poate dispune revocarea încetarii

executarii pedepsei la locul de munca, dispozitiile art. 61 Cod penal,

privind liberarea conditionata si art. 86/10 alin. 3 Cod penal, fiind

aplicate corespunzator.

Noua infractiune savârsita poate da nastere unei stari de

recidiva postcondamnatorie daca sunt îndeplinite si celelalte conditii

prevazute de art. 37 si 38 Cod penal.

Revocarea este obligatorie daca s-a savârsit o infractiune de

omor, o infractiune contra pacii si a securitatii omenirii, sau o

infractiune cu consecinte deosebit de grave (art. 61 alin. 2 Cod penal

cu referire la art. 86/11 alin. 2 Cod penal).

Daca s-a revocat încetarea, atunci pedeapsa stabilita pentru

noua infractiune se va contopi cu restul de pedeapsa neexecutata,

putându-se aplica un spor de pâna la 5 ani, iar pedeapsa rezultanta se

va executa într-un loc de detinere.

71

Daca nu se dispune revocarea încetarii masurii, infractiunea

savârsita din nou, desi ar putea da nastere unei recidive

postcondamnatorii (daca sunt îndeplinite conditiile), nu va atrage

regimul de sanctionare al acesteia, ci regimul comun prevazut la art.

86/7 Cod penal. Daca se va aplica o pedeapsa cu închisoare, ar fi

posibil, dupa caz, sa fie executata la locul de munca.

Executarea pedepsei în închisoare militara

Institutia este reglementata în art. 62 Cod penal si constituie

atât o modalitate de executare a pedepsei închisorii de cel mult 2 ani,

aplicata militarilor în termen, ori celor care au devenit militari în

termen, dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare dar în

acelasi timp si un mijloc de individualizare a pedepsei.

Ea poate fi dispusa pentru militarii în termen numai daca sunt

îndeplinite anumite conditii. Aceasta modalitate de executare este

menita sa duca la reeducarea condamnatilor militari în termen, prin

aplicarea unui regim special de munca, de disciplina si instructie si cu

pastrarea calitatii de militar în termen. Executarea este obligatorie în

cazul infractiunii de absenta nejustificata art. 331 al. 2 Cod penal

precum si pentru celelalte infractiuni, daca sunt îndeplinite si celelalte

conditii prevazute de lege.

În timpul executarii pedepsei, condamnatul militar este lipsit

de unele drepturi, pe are le au militarii în termen: durata executarii

pedepsei nu se considera stagiu

militar si deci nu va intra în calcul la

stabilirea vechimii în munca, condamnatul neavând dreptul la

alocatia de stat pentru copii.

Conditii de aplicare

72

Pentru aplicarea pedepsei cu executare într-o închisoare

militara trebuie întrunite cumulativ trei conditii:

a) condamnatul sa aiba calitatea de militar în termen la data

pronuntarii hotarârii indiferent de calitatea sa de la data savârsirii

infractiunii. Ea se aplica si pentru cei deveniti militari în termen dupa

ramânerea definitiva a hotarârii dar înainte ca pedeapsa sa fie

executata;

b) pedeapsa aplicata sa nu depaseasca 2 ani închisoare; nu are

importanta natura infractiunii savârsite sau daca cuantumul pedepsei

este rezultatul aplicarii regulilor de la concursul de infractiuni

c) a treia conditie se refera la faptul ca legea sa permita

executarea pedepsei într-o închisoare militara, raportata la natura

infractiunii savârsite precum si la persoana condamnatului.

Revocarea executarii pedepsei într-o închisoare militara

Sectiunea III

Liberarea conditionata

Liberarea conditionata este un mijloc de individualizare

administrativa a pedepsei. Condamnatul în anumite conditii

beneficiaza de o liberare înainte de executarea totala a pedepsei.

Ea este acordata oricarui condamnat indiferent de natura

infractiunii savârsite iar pedeapsa se considera executata daca nu se

mai savârseste o alta infractiune pâna la împlinirea duratei pedepsei.

Liberarea conditionata constituie un mijloc de stimulare a

condamnatilor în timpul executarii pedepsei închisorii, la staruinta în

munca si disciplina, la grabnica lor îndreptare.

73

Liberarea conditionata este o institutie a dreptului penal

material complementara regimului de executare a pedepsei închisorii

în locurile de detinere, pusa de lege la dispozitia instantelor de

judecata daca se constata îndeplinirea conditiilor legale de catre

condamnat.

În tara noastra, institutia liberarii conditionate a purtat

denumirea de „eliberarea conditionata” si apoi institutia a purtat

denumirea de „eliberarea înainte de termen” si aceasta a fost

introdusa prin Decretul 72 din anul 1950.

Conditii de acordare

Sediul materiei este la art. 59, 59/1, 60, 61 Cod penal, precum

si în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor precum si în

Codul de procedura penala.

Din prevederile art. 59 Cod penal rezulta ca pentru a se putea

dispune liberarea conditionata este necesar ca detinutul în cauza sa fi

executat o parte din pedeapsa, sa fi fost staruitor în munca, disciplinat

si sa fi dat dovezi temeinice de îndreptare.

a) Executarea unei parti din pedeapsa. Prima conditie priveste

executarea unei parti din pedeapsa ca o garantie ca finalitatea acesteia

a fost atinsa, adica cel condamnat a fost reeducat si nu mai este

nevoie de executarea pedepsei. Aceasta reducere a executarii efective

a pedepsei este influentata de cuantumul pedepsei aplicate, de forma

vinovatiei, de vârsta condamnatului si dupa munca prestata de acesta.

b) Staruinta în munca si disciplina condamnatului. Staruinta în

munca în timpul executarii pedepsei creeaza garantii ca în libertate îsi

va câstiga onest cele necesare traiului.

74

Efectele liberarii conditionate

Efectele liberarii conditionate difera, dupa momentul aparitiei

lor si anume sunt: efecte imediate (care sunt provizorii) si efecte

definitive, care se produc în momentul expirarii duratei pedepsei.

Efectele imediate care sunt provizorii sunt: punerea imediata

în libertate a condamnatului. Desi este liber, condamnatul se

considera în executarea pedepsei si deci pedepsele accesorii se

executa.

Daca s-au aplicat si pedepse complementare, în caz de

liberare conditionata, ele se vor executa doar dupa expirarea

termenului de încercare, deoarece numai atunci se considera

pedeapsa închisorii ca fiind executata.

Daca în perioada cuprinsa între punerea în libertate si

împlinirea termenului, se savârseste o alta infractiune instanta, dupa

gravitatea ei, va dispune fie mentinerea, fie revocarea liberarii

conditionate. Daca s-a revocat liberarea conditionata, restul de

pedeapsa ramas de executat si cu pedeapsa stabilita ulterior se vor

contopi putându-se aplica un spor de pâna la 5 ani.

Savârsirea acestei infractiuni da nastere unei stari de recidiva

post condamnatorii (daca sunt întrunite toate conditiile dar pedeapsa

se aplica dupa art. 61 Cod penal si nu 39 Cod penal).

Revocarea este obligatorie daca se savârseste o infractiune

contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii si omenirii, o

infractiune de omor, o infractiune savârsita cu intentie ce a provocat

moartea unei persoane sau o infractiune prin care s-au produs

consecinte deosebit de grave (daca este o paguba mai mare de

200.000 lei, sau o perturbare deosebit de grava a activitatii cauzata

75

unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera

art. 145 Cod penal, ori altei persoane juridice sau fizice).

Savârsirea unei infractiuni noi în perioada libertatii

conditionate da nastere unei stari de recidiva postcondamnatorie

(potrivit art. 37 lit. a Cod penal) iar aplicarea pedepsei se va face

conform regulilor prevazute la art. 61 Cod penal si

nu dupa cele

stabilite în art. 39 Cod penal.

Efectele definitive constau în faptul ca pedeapsa se considera

executata integral daca nu s-a mai savârsit o alta infractiune.

Liberarea în cazul detentiunii pe viata

Potrivit art. 55/1 liberarea conditionata poate fi acordata si la

detentia pe viata. Ratiunile care conduc la aplicarea acestei institutii

sunt identice cu cele de la liberarea conditionata obisnuita.

Pentru acordarea liberarii este nevoie sa se constate ca s-a

executat din durata închisorii o perioada de 20 ani pe fondul

îndeplinirii celorlalte conditii privind staruinta în munca, disciplina si

dovezile temeinice de îndreptare.

Liberarea conditionata a condamnatilor la pedeapsa

detentiunii pe viata este posibila si pentru barbatii care au împlinit

vârsta de 60 ani si femeile cu vârsta de 55 ani daca au executat 15 ani

de detentie si sunt îndeplinite conditiile celelalte. (art. 55/1 alin. 1

Cod penal).

Prin aceste prevederi s-a urmarit stimularea condamnatilor la

respectarea disciplinei si ordinelor interioare din penitenciare,

asigurarea unei sperante ca se poate termina executarea detentiunii

înainte de limita impusa de lege.

76

Efectele juridice

Efectul imediat al liberarii conditionate este acela al lasarii în

libertate a condamnatului sub conditia ca pe timpul acesta sa nu mai

savârseasca alte infractiuni.

Cum detentiunea este pe viata, ar însemna ca aceasta perioada

de abstinenta infractionala sa dureze pâna la sfârsitul vietii celui în

cauza. Totusi legiuitorul a apreciat ca este suficienta

o anumita

perioada de timp stabilita prin dispozitiile art. 55/1 alin. 3 Cod penal,

de a nu mai încalca legea penala, durata de timp care confera

posibilitatea aprecierii ca executata pedeapsa.

Pedeapsa se considera executata daca timp de 10 ani de la

liberare, condamnatul nu a mai savârsit o alta infractiune. Daca în

aceasta perioada mai savârseste a alta infractiune instanta de judecata

va decide daca se revoca sau nu liberarea conform regulilor de mai

sus, adica, cu alte cuvinte, revocarea poate fi obligatorie sau

facultativa.

Revocarea este obligatorie daca infractiunea savârsita ulterior

este o infractiune contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii

si omenirii, o infractiune de omor, o infractiune savârsita cu intentie

care a avut ca urmare moartea victimei sau consecinte deosebit de

grave.

Revocarea beneficiului liberarii conditionate atrage în aceasta

situatie, pedeapsa detentiunii pe viata ca pedeapsa ce se va executa în

continuare.

Revocarea este facultativa daca nu sunt incidente dispozitiile

legii privind revocarea obligatorie aratata mai sus.

Instanta de judecata poate mentine liberarea conditionata si sa

aplice în continuare o pedeapsa la amenda pentru infractiunea

77

savârsita ulterior. Mentinerea liberarii conditionate din executarea

pedepsei detentiunii pe viata, nu înlatura executarea pedepsei

pronuntata pentru infractiunea savârsita în timpul liberarii

conditionate.

78

Capitolul IX

RASPUNDEREA PENALA

Sectiunea I

Principiile raspunderii penale

- principiul legalitatii raspunderii penale

- infractiunea este unicul temei al raspunderii penale

- principiul umanismului exprimat în continutul si conditiile

constrângerii

- principiul raspunderii penale personale

- principiul unicitatii raspunderii

- principiul inevitabilitatii raspunderii penale

- principiul individualizarii raspunderii penale.

- Principiul prescriptibilitatii raspunderii penale

Sectiunea II

Înlocuirea raspunderii penale

În anumite situatii, stari, împrejurari, legiuitorul a intervenit si

s-a hotarât înlocuirea raspunderii penale cu o alta forma de

raspundere juridica, daca scopul pedepsei restabilirii ordinii de drept

se realizeaza.

Înlocuirea raspunderii penale corespunde principiilor de

politica penala ale statului nostru care urmareste realizarea unei

concordante între gradul de pericol social al unei infractiuni si

cuantumul si asprimea sanctiunii penale ce urmeaza a fi aplicata.

79

Aceasta se aplica pentru infractiuni cu un grad de pericol

social mai redus, care se si exprima printr-o sanctionare mai blânda

cu pedeapsa pâna la 1 an închisoare, sau în cazul altor infractiuni,

daca paguba produsa este redusa si a fost reparata integral pâna la

judecarea cauzei si daca bineînteles inculpatul prezinta anumite

garantii apreciate de catre instanta ca se va îndrepta, chiar daca nu se

aplica o pedeapsa.

Fapta savârsita de catre faptuitor, atât în situatia înlocuirii

raspunderii penale cât si în cazul aplicarii raspunderii penale, ramâne

infractiune, dar sanctiunile ei cât si consecintele, sunt înlocuite, în

sensul ca raspunderea penala este înlocuita cu o alta forma de

raspundere juridica.

Înlocuirea raspunderii penale nu trebuie confundata cu

înlaturarea raspunderii penale, care este bine conturata de catre

legiuitor, când precizeaza situatiile în care are loc: amnistie,

prescriptie, lipsa plângerii prealabile, împacarea partilor.

Nu acelasi lucru se întâmpla la înlocuirea raspunderii penale,

când am aratat si mai sus, are loc o înlocuire a unei forme de

raspundere juridica cu o alta forma de raspundere juridica si anume

cu cea administrativa.

Având în vedere cele de mai sus, înlocuirea raspunderii

penale poate fi definita ca fiind institutia juridica în baza careia

instanta de judecata înlocuieste, în conditiile prevazute de lege,

raspunderea penala cu o alta forma de raspundere juridica, ce atrage o

sanctiune cu caracter administrativ. 12

12 C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman, 2002, pag. 307

80

Sediul materiei acestei institutii este cuprins la art. 90, 91 si

98 Cod penal care precizeaza conditiile în care se poate dispune cu

privire la sanctiunile extrapenale.

Conditiile în care se poate dispune cu privire la înlocuirea

raspunderii penale

Aceste conditii de înlocuire se refera pe de o parte la

infractiune, iar pe de alta parte, la infractor. (art. 90 Cod penal).

Conditii privitoare la

infractiune:

- pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita

este închisoarea de cel mult 1 an sau amenda, ori s-au savârsit

infractiunile prevazute la art. 208, art. 213, art. 215 alin. 1, art. 215/1

alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 al. 1, daca valoarea pagubei nu

depaseste 10 lei sau daca infractiunea savârsita este cea de la art. 249

Cod penal, daca valoarea pagubei nu depaseste 50 lei.

Legat de aceste prevederi trebuie facute câteva precizari

pentru a fi îndeplinita conditia de mai sus.

La infractiunile cu pedeapsa de pâna la 1 an, nu are

importanta valoarea pagubei produse avându-se în vedere ca aceste

infractiuni au un grad de pericol social redus.

Infractiunea care este sanctionata cu cel mult 1 an închisoare

sau amenda, este o infractiune consumata si nu au

relevanta

pedepsele pentru formele atipice ale infractiunii cum ar fi de pilda,

tentativa etc.

Pentru infractiunile precizate expres în Codul penal, si care au

oricum pedepse mai mari de 1 an, se are în vedere criteriul valoric al

pagubei care confera faptei un pericol social redus, dar aplicarea

înlocuirii raspunderii penale se aplica doar la aceste infractiuni si

numai daca valoarea pagubei este sub 10 lei sau respectiv 50 lei.

81

O alta conditie prevazuta de lege este aceea ca fapta, în

continutul ei concret si în împrejurarile în care a fost savârsita,

prezinta un grad de pericol social redus si nu a produs urmari grave.

A treia conditie se refera la prejudiciul produs prin savârsirea

infractiunii, care trebuie sa fie reparat pâna la pronuntarea hotarârii

ceea ce oglindeste regretele faptuitorului si garanteaza instantei faptul

ca sunt conditii de reeducare a inculpatului.

Legata de conditia de mai sus este cea de-a patra conditie

prevazuta de textul de lege, care se refera la atitudinea faptuitorului

ulterioara savârsirii infractiunii si care este cea de cainta, de regret

pentru cele întâmplate. Aceasta atitudine sincera, de regret, nu se

poate reduce doar la niste afirmatii neserioase ci ea trebuie sustinuta

de fapte si actiuni de ajutorare a victimei infractiunii etc.

O ultima conditie prevazuta de art. 90 este aceea ca sunt

suficiente date ca faptuitorul poate fi îndreptat fara a i se aplica o

pedeapsa.

Faptuitorul în cursul procesului penal, prin apararile formulate

si prin atitudinea sa în fata instantei sau fata de partea vatamata,

trebuie sa convinga instanta ca s-a îndreptat sau ca se va îndrepta fara

a i se aplica o pedeapsa.

Dispozitiile art. 90 din Codul penal, creeaza conditiile prin

care faptuitorul are vocatia si nu dreptul de a i se înlocui raspunderea

penala cu o alta raspundere juridica.

Conditii privitoare la faptuitor

Pentru a se putea realiza aceasta înlocuire, faptuitorul trebuia

sa nu mai fi fost condamnat sau sa i se fi aplicat de doua ori sanctiuni

cu caracter administrativ. Totusi este posibila aceasta înlocuire si în

82

caz de condamnari anterioare ale faptuitorului, daca acestea se

situeaza în cazurile prevazute de art. 38 Cod penal.

Cu alte cuvinte, trebuie sa se constate ca anterior savârsirii

infractiunii, faptuitorul a avut o buna conduita, care rezulta si din

lipsa antecedentelor penale si a sanctiunilor cu caracter administrativ.

Relativ la cele doua conditii privind infractiunea si conduita

infractorului trebuie aratat ca legea impune ca ele trebuie sa se

constatate cumulativ.

Sanctiunile cu caracter administrativ

Sanctiunile cu caracter administrativ sunt prevazute în art. 91

Cod penal:

- mustrarea;

- mustrarea cu avertisment;

- amenda de la 10 lei 1.000 lei.

Înlocuirea raspunderii penale poate fi aplicata si în caz de

concurs, daca toate pedepsele sunt de acest gen si în caz de

participatie, dar numai pentru acei faptuitori fata de care sunt

îndeplinite conditiile prevazute în art. 90 Cod penal. (art. 98 alin. 1

Cod penal).

Înlaturarea caracterului penal al faptei prin lipsa

pericolului social

Fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericolul

social al unei infractiuni.

S-a întâmplat de nenumarate ori în practica judiciara, când o

anumita fapta sa întruneasca elementele constitutive ale infractiunii,

83

deci sa se savârseasca o infractiune, însa datorita atingerii minime a

unei valori sociale, angajarea raspunderii penale sa constituie o

sanctiune excesiva.

Aprecierea gradului de pericol social este de atributul

judecatorului, caruia legiuitorul i-a dat posibilitatea sa opteze pentru

angajarea raspunderii penale sau, dimpotriva, sa opteze pentru

sanctionarea mai blânda a unei fapte prevazute de legea penala care

nu prezinta pericolul social al unei infractiuni.

Lipsa pericolului social ca trasatura esentiala a infractiunii

conduce la înlaturarea caracterului infractional al faptei savârsite.

Pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii este

înlaturat în anumite stari, situatii sau împrejurari prevazute de lege.

Posibilitatea de a aprecia de catre organele judiciare, în

concret, gradul de pericol social, a fost prevazut în legislatiile penale

ca o reflectare a conceptiei material-stiintifice în materia infractiunii.

Legiuitorul român a adoptat art. 18/1, de modificare a art. 18,

prin care s-a creat cadrul legal de rezolvare a problemei lipsei

pericolului social infractional al faptei prevazute de legea penala.

În art. 18/1 se prevede ca nu constituie infractiune fapta

prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia

dintre valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind

lipsita în mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol

social al unei infractiuni.

În aceste situatii nu suntem în prezenta unei dezincriminari,

care este atributul exclusiv al legiuitorului, nici al unei înlocuiri a

raspunderii penale si nici în situatia în care exista o conditie de

înlaturare a caracterului penal al faptei, ci în situatia în care nu este

incidenta raspunderea penala.

84

Când pericolul social concret al unei fapte savârsite nu este

suficient, nu suntem în prezenta unei infractiuni, deoarece îi lipseste

un element al acesteia, iar faptuitorului i se va aplica o sanctiune cu

caracter administrativ prevazuta de art. 91 Cod penal.

Conditii în care fapta prevazuta de legea penala

nu prezinta

pericolul social al unei infractiuni:

a) În raport de continutul ei concret trebuie sa fie o fapta

lipsita în mod vadit de importanta, concluzie ce rezulta din atingerea

minima adusa valorilor ocrotite de legea penala. Fapta nu trebuie sa

prezinte pericolul social al unei infractiuni. De principiu, se aplica

tuturor infractiunilor, faptelor prevazute de legea penala indiferent de

natura lor sau de pedeapsa. Totusi sunt unele exceptii de la aceasta

enumerare a infractiunilor si aceste exceptii sunt cu privire la

infractiunile de omor, cele referitoare la securitatea statului etc.

Aprecierea cu privire la continutul concret al faptei se face de

catre instanta de judecata pe baza unei analize atente a

circumstantelor obiective si subiective în care s-a savârsit fapta.

Acestea pot fi anterioare, concomitente sau posterioare comiterii

faptei si se pot raporta la persoana faptuitorului sau la fapta în sine.

De obicei analiza se raporteaza în primul rând la urmarile

socialmente periculoase, prejudiciului comis, care presupune si o

rezonanta scazuta în rândul semenilor.

Stabilirea în concret a gradului de pericol social se face în

functie de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de scopul

urmarit, de împrejurarile în care fapta a fost comisa, de urmarea

produsa, sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si

conduita faptuitorului.

85

Desigur analiza se face de la caz la caz, fara a exista reguli

obligatorii. De pilda, furturile din magazinele cu autoservire sunt de

valori mici si sunt apreciate ca furturi marunte, însa daca aceeasi

persoana, la acelasi magazin, si de mai multe ori pe saptamâna,

savârseste aceasta infractiune, nu credem ca le putem aprecia ca

furturi marunte, chiar daca valorile de fiecare data sunt mici.

De fapt, putem fi în situatia unor infractiuni continuate si

continue, când aprecierea pericolului social trebuie sa se nuanteze,

deoarece pericolul este dat de numarul de fapte si nu neaparat de

valoarea fiecarui furt în parte.

Natura juridica

Aplicabilitatea art. 18/1 Cod penal a trezit în literatura de

specialitate multe controverse generate de nasterea mai multor opinii

cu privire la natura juridica a acestei institutii.13

Potrivit uneia dintre opinii s-a sustinut ca prin acest articol de

lege s-a creat posibilitatea dezincriminarii judiciare în baza

constatarilor organelor judiciare.

O asemenea opinie nu poate fi acceptata deoarece

dezincriminarea unei fapte este doar atributul legiuitorului.

Într-o alta opinie s-a sustinut ca suntem în prezenta unei

forme de înlocuire a raspunderii penale.14 Autorul nu a explicat ce se

întâmpla cu fapta comisa, care la înlocuirea raspunderii penale

ramâne infractiune, iar prin aplicarea art. 18/1 ea nu mai este

infractiune.

13 T. Gradea, Probleme legate de raspunderea penala pentru faptele care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, în RRD nr. 4/1974, pag. 57; I. Poenaru, Modificarea codului penal Legea 6/1973, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973 pag. 21; M. Basarab, Drept penal partea generala, vol. I, 2001, pag. 132-133 14 A. Tulbure, Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni si înlocuirea raspunderii penale, R. D. P. nr. 2/1996, pag. 98

86

În cea de-a treia opinie se sustine ca suntem în situatia unei

cauze de înlaturare a caracterului penal al faptei prin înlaturarea

pericolului social, în ciuda faptului ca nu a fost prezentata în codul

penal la cauzele de înlaturare a caracterului penal al faptei.15

Ni se pare ca cea de-a treia opinie este mai solida în

argumente juridice, mai plauzibila, motiv pentru care o sustinem si

noi pentru argumentele prezentate mai sus pe scurt.

Criterii de stabilire a gradului de pericol social

Determinarea pericolului social concret, insuficient pentru

retinerea faptei ca infractiune, datorita lipsei vadite de importanta se

realizeaza dupa urmatoarele criterii:

- se va tine seama de modul de savârsire a faptei

Aceasta înseamna ca felul de savârsire a faptei, continutul sau

concret, în mod vadit, se identifica cu lipsa de importanta sociala si

implicit de gradul de pericol social necesar unei infractiuni.

- mijloacele de savârsire a faptei - sunt reprezentate de

lucrurile, obiectele, uneltele, utilajele cu ajutorul carora infractorul

actioneaza în momentul savârsirii faptei si care indica modul de

întelegere si evaluare cantitativa si calitativa a consecintelor actiunii-

inactiunii realizate.

Folosirea unui obiect rudimentar pentru scopul actiunii, care

în mod sigur nu va conduce la distrugerea, degradarea prejudicierea

altor bunuri sau valori, denota renuntarea la fapta penala din partea

faptuitorului.

15 C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman, pag. 147, În acelasi sens V Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar, Alex. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal, Editura All Beck, 2002, pag. 9

87

Este nevoie sa se constate ca mijloacele folosite nu sunt

eficiente în producerea prejudiciului, atât prin necalificarea

faptuitorului pentru utilizarea lor, cât si prin nepriceperea acestuia sau

prin procedeele folosite care reclama o importanta sociala redusa;

- de scopul urmarit de faptuitor, care este în contradictie cu

interesele societatii, ale colectivitatii. Daca acest scop este lipsit vadit

de importanta, ca nu foloseste nici unei utilitati, nu prezinta gradul de

pericol social al unei infractiuni, daca atingerea unei valori sociale

este minima si nu reclama aplicarea unei pedepse, atunci este necesar

ca masura de combatere în viitor, de savârsire si a altor fapte de acest

gen, sa fie aplicata o sanctiune cu caracter administrativ, prevazuta de

art. 91 Cod penal.

Dovada unui scop infractional inutil, din punct de vedere

socio-moral pentru infractor, poate constitui un motiv de lipsa vadita

de importanta sociala si trebuie sa determine înlaturarea caracterului

penal al faptei;

- de împrejurarile obiective si subiective în care a fost

savârsita.

La baza înlaturarii raspunderii penale sta constatarea ca fapta

circumstantiata prezinta întotdeauna un pericol social

abstract, redus,

sub limita impusa de lege pentru existenta infractiunii. În acest sens,

neîndeplinirea în termen a unor activitati, nerespectarea unor norme

de calitate, folosirea necorespunzatoare a unor utilaje, daca prin

gravitatea redusa nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, pot

constitui împrejurari obiective si subiective de natura sa înlature

caracterul penal al faptei. Împrejurarile pot constitui niveluri si grade

diferite de pericole sociale, modelul care dovedeste în mod concret

88

lipsa importantei sociale compatibile cu aplicarea unor sanctiuni

nepenale;

- de urmarea produsa, ori care se putea produce, se refera la

consecintele concrete pricinuite prin savârsirea faptei prevazute de

legea penala sau cele care s-ar fi putut produce, sau fapta ar fi fost

susceptibila sa le produca. Aceste urmari indiferent daca s-au produs,

fiind constatate în concret sau daca s-ar fi putut produce, ele trebuie

sa existe ca sunt specifice oricarei infractiuni (ca sunt de natura

patrimoniala, organizatorica, morala sau politica);

- de persoana faptuitorului, de conduita acestuia. La acest

criteriu trebuie avuta în vedere întreaga personalitate a faptuitorului,

atât sub raport psihofizic cât si social, adica cu trasaturile sale de

caracter, cu temperamentul sau, cu antecedente penale, cu orice

circumstante personale ale acestuia.

Modul si mijloacele folosite pentru savârsirea faptei prevazute

de legea penala pot reliefa pericolul sporit când s-au folosit pentru

savârsirea infractiunii: explozii, otravuri sau un numar mare al

mijloacelor utilizate si a actelor comise.

Scopul urmarit de faptuitor reliefeaza pericolul redus atunci

când fapta se comite pentru a dobândi valori în vederea procurarii de

hrana, medicamente sau când starea în care se afla, de betie, nu

prezinta un pericol.

Alaturat acestor împrejurari trebuie analizat daca prejudiciul

este foarte mic precum si conduita anterioara savârsirii faptei, a

infractorului.

Este de remarcat ca toate aceste argumente de fapt trebuie

analizate cumulativ, împreuna si nu separat. Este de aratat ca doar

89

pentru un singur criteriu de mai sus nu este posibil sa se ia o hotarâre

prin care sa se fi aplicat o sanctiune administrativa.

Efecte juridice

Daca fapta nu prezinta un pericol social concret, specific

infractiunii, ea nu are caracter penal si deci nu atrage raspunderea

penala. Ea va atrage totusi o raspundere administrativa prevazuta de

legea penala în art. 91 Cod penal.

Aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ este

obligatorie fiindca fapta savârsita are totusi un pericol social chiar

redus. Sanctiunile cu caracter administrativ sunt: mustrarea cu

avertisment amenda de la 10 lei la 1.000 lei.

În cazul unui concurs de fapte fara pericol social al unor

infractiuni, se aplica o singura sanctiune

cu caracter administrativ

prevazuta de codul penal.

Sectiunea IV

Cauzele care înlatura raspunderea penala

Cauzele generale se gasesc reglementate în partea generala a

Codului penal si acestea sunt: amnistia, prescriptia raspunderii

penale, lipsa plângerii prealabile si împacarea partilor.

Cauzele speciale sunt cauze de nepedepsire ori de impunitate

si sunt de natura subiectiva care au în vedere conduita faptuitorului

dupa savârsirea infractiunii (art. 22 Cod penal) împiedicarea

savârsirii faptei de catre participant (art. 30 Cod penal) prevazute în

partea generala. Alte cauze sunt prevazute în partea speciala:

90

denuntarea faptei de catre mituitor (255 al. 3 Cod penal) retragerea

marturiei mincinoase (260).

Amnistia

Prescriptia raspunderii penale

Lipsa plângerii prealabile

Împacarea partilor

91

Capitolul X

ÎNLATURAREA EXECUTARII PEDEPSEI SI

A CONSECINTELOR CONDAMNARII

Sectiunea I

Consideratii introductive

Preventia generala si speciala se realizeaza atât prin aplicarea

sanctiunilor, dar si prin executarea acestora. Doar în acest mod,

apararea valorilor sociale dobândeste eficienta deplina. Sunt însa

situatii când executarea pedepsei nu mai are loc, fie ca s-a sustras

timp îndelungat condamnatul de la executare, fie a intervenit o cauza

care nu mai impune executarea.

Codul penal reglementeaza doua situatii care constituie cauze

de înlaturare a executarii pedepsei: gratierea si prescriptia executarii

pedepsei.

Sectiunea II

Gratierea

Gratierea este o masura de clementa acordata individual de

catre Presedintele României (art. 94 lit. d din Constitutie), fie colectiv

acordata de catre Parlamentul României(art. 72 pct. 2 lit. g din

Constitutie) si consta în iertarea condamnatului de executarea în total

sau partiala a pedepsei ori comutarea acesteia în una mai usoara.

92

Gratierea nu afecteaza raspunderea penala, care subzista si se

stabileste, dar ea face ca pedeapsa, sa nu se mai execute, sau sa fie

modificata, înlocuita cu o alta pedeapsa mai usoara.

Institutia gratierii are o dubla natura juridica în sensul ca este

o institutie de drept constitutional, Constitutia României cuprinzând

prevederile legale cu privire la organele îndrituite sa o acorde (art. 72

si 94) precum si o institutie de drept penal deoarece codul penal în

art. 120 precizeaza efectele acestei masuri de clementa.

Gratierea are caracter personal, deoarece la initiativa

persoanei îndreptatite sa o ceara, se analizeaza cererea doar din

considerente personale, privind persoana condamnatului, desi ea

poate dobândi si un caracter real (obiectiv) atunci când se acorda

condamnatilor pentru anumite infractiuni sau în raport cu gravitatea

faptelor.

Sectiunea III

Prescriptia executarii pedepsei

Statul pe lânga dreptul si obligatia de a aplica pedeapsa în

cazul savârsirii infractiunii, se preocupa, dupa caz, si de executarea

acestei pedepse într-un loc de detinere sau la locul de munca.

Prescriptia executarii pedepsei consta în înlaturarea executarii

pedepsei, dupa trecerea unei perioade anumite de timp, prevazute de

lege, de la ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare. În toata

aceasta perioada de timp, condamnatul s-a sustras de la executare sau

executarea nu a putut fi realizata din alte motive.

Într-adevar, trecerea timpului face ca preventia speciala si cea

generala sa nu se mai realizeze, deoarece fapta si pedeapsa aplicate

93

au putut fi uitate prin trecerea timpului, iar faptuitorul în tot acest

interval de timp, fiind sub amenintarea pedepsei, s-a putut îndrepta.

Justificarea acestei institutii este data de imposibilitatea

rezolvarii cazurilor în care executarea pedepsei nu s-a realizat într-o

anumita perioada de timp, instituindu-se astfel o cauza de stingere a

executarii pedepsei.

Sediul materiei se afla la art. 125-130 Cod penal unde se

stipuleaza si conditiile necesare pentru a opera aceasta institutie

juridica si anume:

- sa se fi împlinit termenul prevazut de lege;

- în acest termen condamnatul sa nu fi savârsit din nou o

infractiune.

Sectiunea IV

Reabilitarea

Reabilitarea este mijlocul legal prin care fostul condamnat

este reintegrat deplin în societate pe plan juridic. Prin politica penala

de stat, fiecare stat îsi propune reintegrarea în societate a fostului

condamnat prin repunerea în deplinatatea drepturilor politice si

social-economice. Asadar ea înlatura consecintele penale si

extrapenale care au rezultat dintr-o condamnare, facând ca fostul

condamnat sa se bucure din nou de dreptul la egalitate cu alti cetateni

din stat, în fata legii.

Situatia aceasta de reabilitare, adica repus în societate cu

accepta consideratie a celorlalti membrii ai societatii, se atribuie de

catre instantele de judecata.

94

Efectul juridic cel mai important consta în stergerea

condamnarii, a tuturor decaderilor si interdictiilor, precum si în

încetarea pentru viitor a tuturor incapacitatilor ce rezulta

din

pedeapsa. Acesta este efectul cel mai important si desigur el este

suficient pentru ca sa arunce definitiv în domeniul trecutului si al

uitarii, conflictul cu societatea pricinuit de cel condamnat.

Efectele reabilitarii

Formele reabilitarii

Reabilitarea de drept

Ea intervine în anumite conditii prevazute de lege dupa un

anumit interval de timp. Ea opereaza ope legis, fostul condamnat

netrebuind sa faca demersuri speciale.

Potrivit art. 134 Cod penal reabilitarea de drept a persoanei

fizice are loc de drept în cazul condamnarii la pedeapsa amenzii cu

închisoare pâna la 1 an, daca timp de 3 ani nu a savârsit alta

infractiune.

Reabilitarea de drept a persoanei juridice are loc daca în

decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, dupa caz,

pedeapsa complementara, a fost executata sau considerata ca

executata si persoana juridica nu a mai savârsit o alta infractiune.

Reabilitarea de drept intervine în trei cazuri:

a) la împlinirea termenului de încercare la suspendarea

executarii pedepsei;

b) la împlinirea termenului de încercare la suspendarea sub

supraveghere;

c) în cazul pedepsei într-o închisoare militara.

95

Din cele de mai sus rezulta faptul ca daca ne referim la

conditiile reabilitarii de drept acestea sunt cu privire la condamnare;

la timpul scurs de la executarea sau stingerea executarii pedepsei si la

conduita condamnatului.

Conditii cu privire la condamnare

Aceasta conditie se refera la condamnari cu amenda sau cu

pedeapsa închisorii care nu depaseste un an, luându-se în calcul

pedeapsa aplicata si nu cea executata.

Reabilitarea de drept se poate acorda si la condamnari

succesive daca sunt îndeplinite conditiile pentru fiecare pedeapsa în

parte. Daca pentru una din pedepse nu opereaza reabilitarea, atunci

nu se va acorda. Reabilitarea de drept nu va opera daca în termenul

de trei ani se savârseste a noua infractiune de catre acelasi faptuitor.

Reabilitarea de drept nu opereaza în cazul în care în termenul

de 3 ani condamnatul savârseste o alta infractiune chiar daca pentru

noua infractiune, pedeapsa aplicata nu este exceptata de la

reabilitarea de drept si chiar daca de la executarea acesteia se

împlineste termenul de 3 ani.16.

În astfel de situatii condamnatul poate cere, însa, reabilitarea

judecatoreasca.

Conditii privind termenul de reabilitare

Împlinirea acestei conditii se realizeaza la trecerea unui

interval de timp de 3 ani de la executarea pedepsei, ori de la stingerea

executarii acesteia.

Termenul este acelasi indiferent de natura pedepsei,

(închisoare sau amenda) si se calculeaza de la executarea pedepsei,

16 C. Bulai, Drept penal, partea generala, pag. 219

96

ori de la stingerea executarii pedepsei, prin modalitatile prevazute de

lege.

Conditii privind persoana condamnatului

Condamnatul trebuie sa nu fi savârsit timp de 3 ani o alta

infractiune. Cu alte cuvinte aceasta conditie se refera la faptul ca

pentru obtinerea reabilitarii de drept, condamnatul sa fi avut o

conduita buna în perioada celor 3 ani de zile. Daca în aceasta

perioada de timp condamnatul a savârsit o noua infractiune si pentru

noua infractiune a intervenit amnistia, care înlatura raspunderea

penala a faptuitorului, institutia reabilitarii de drept se aplica.

Reabilitarea de drept în cazuri speciale

a) Reabilitarea de drept ca efect al suspendarii conditionate a

executarii pedepsei, potrivit art. 86 Cod penal intervine atunci când

s-a împlinit termenul de încercare în conditiile în care faptuitorul nu a

savârsit o alta infractiune care sa revoce suspendarea sau suspendarea

sub supraveghere.

Ea mai poate interveni si atunci când s-a executat o pedeapsa

cu munca si condamnatul si-a pierdut capacitatea de munca potrivit

art. 86/9 al. 4 Cod penal ori la infractiunea de abandon de familie

când condamnatul îsi îndeplineste obligatiile de plata în timpul

judecatii (art. 305 alin. 4 Cod penal).

b) Reabilitarea de drept se aplica si la condamnatii militari în

termen, la terminarea executarii pedepsei sau la terminarea executarii

pedepsei reduse cu o treime sau cu jumatate. Militarul trebuie sa fi

avut o conduita buna.

97

Reabilitarea de drept va opera de asemenea la împlinirea

duratei pedepsei când condamnatul militar a devenit inapt si a fost

liberat conditionat.

Efectele reabilitarii de drept

Efectele reabilitarii de drept sunt efecte generale care intervin

la împlinirea termenului de încercare al suspendarii conditionate a

executarii pedepsei si pe lânga aceste efecte trebuie mentionate si

cele care decurg din prevederea art. 12 lit. b din Legea nr. 410/200217

privind cazierul judiciar, potrivit careia scoaterea condamnatului din

cazierul judiciar are loc dupa ce au trecut 2 ani de la expirarea

termenului de încercare.

Desi reabilitarea de drept intervine ope legis, totusi, în

majoritatea situatiilor cei îndreptatiti sunt nevoiti sa se adreseze

instantei de judecata pentru a se constata pe cale de judecata

reabilitarea. În aceasta situatie, prin hotarârea sa, instanta de judecata

constata ca a intervenit reabilitarea de drept si nu acorda beneficiul

acestei reabilitari. Aceasta cerere se introduce la instanta de judecata

dupa împlinirea termenului de 3 ani prevazut de art. 134 Cod penal.

Reabilitarea judecatoreasca

Daca reabilitarea de drept intervine din oficiu la împlinirea

conditiilor legale reabilitarea judecatoreasca trebuie constatata de

catre instanta daca s-au îndeplinit conditiile.

Reabilitarea judecatoreasca este modalitatea principala de

obtinere a reabilitarii penale, care cere o verificare din partea

organelor de judecata (art. 135 Cod penal). Aceasta reabilitare este

17 Publicata în M.O. nr. 493 din 9 iulie 2002

98

solicitata indiferent de natura infractiunii si de gravitatea pedepsei

aplicate.

Reabilitarea judecatoreasca poate fi ceruta de orice persoana

care a suferit o condamnare, pentru orice condamnare, indiferent ca

atrage o decadere, o interdictie sau o incapacitate, daca sunt

îndeplinite conditiile legale.

Reabilitarea judecatoreasca se acorda în cazurile în care nu

opereaza reabilitarea de drept, respectiv pentru condamnarile la

închisoare mai mare de 1 an.

Conditiile cu privire la reabilitarea judecatoreasca

Conditii cu privire la condamnare

Conditii cu privire la termenul de reabilitare

Calcularea termenelor

Conditii cu privire la conduita condamnatului

Anularea reabilitarii judecatoresti

99

BIBLIOGRAFIE

• G. Antoniu, Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Bucuresti, Editura

stiintifica, 1968

• Matei Basarab, Drept penal partea generala, Editura Lumina Lex, 2001

• L. Biro, Drept penal partea generala, 1971

• O. Brezeanu, Minorul si legea penala, Editura All Beck

• Gh. Bobos, Teoria generala a statului si dreptului, Univ. Babes Bolyai

Cluj Napoca, 1975

• Al. Boroiu, Stefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu, Ilie Magureanu,

Drept procesual penal, Editura All Beck

• C. Bulai, Drept penal, vol. III

• C. Bulai, Manual de drept penal partea generala, Editura All

• C. Bulai, Recidiva în dreptul penal roman, în SCJ, nr. 1/1966

• C. Bulai, Gratierea conditionata si liberarea conditionata,

Revista de

drept penal nr. 2/1994

• C. Bulai, Manual de drept penal, partea generala, 1997

• Ceterchi, I. Demeter, Vl. Hanga, Gh. Bobos, M. Luburici, D. Mazilu, C.

Zotta, Teoria generala a statului si dreptului, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1967

• Clocotici, Efectele gratierii conditionate asupra pedepselor privative de

libertate a caror executare a fost suspendata conditionat, în RRD nr.

6/1982

• Demeter, I. Ceterchi, Introducere în studiul dreptului, Editura Didactica si

Pedagogica Bucuresti

100

• V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar, Alex. Boroi,

Gh. Nistoreanu, Drept penal, Editura All Beck, 2002

• Gheorghe Dumitru, Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, în

Dreptul nr. 8/1996

• V. Dongoroz si colaboratori, Explicatii teoretice ale codului penal

• V. Dongoroz, Drept penal, 1939

• V. Dongoroz, Drept penal partea generala, 1939

• V. Dongoroz, Explicatii teoretice ale codului penal - partea generala,

Editura Academiei Bucuresti, 1969

• Ghe. Drânga,

Criterii de diferentiere între tentativa relativ improprie si

absolut improprie, în Legalitatea populara, nr. 9/1960

• T. Gradea, Probleme legate de raspunderea penala pentru faptele care nu

prezinta pericolul social al unei infractiuni, în RRD nr. 4/1974

• I. Ionescu, Gratierea conditionata. Totalizare si contopire, în Revista de

drept penal nr. 2/1994

• Ghe. Margarit, Liberarea conditionata

• C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala, Editura

Casa de Editura si Presa Sansa, 2002

• I. Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro Bucuresti, 1977

• G. Nistroreanu, Alex. Boroi, Drept penal, Editura ALL Back, 2002

• I. Oancea, Drept penal. Partea generala, Editura didactica si pedagogica,

1971

• Traian Pop, Drept penal comparat, partea generala, vol. II, Cluj Napoca,

1923

• Rodica Aida Popa, Suspendarea executarii sub supraveghere, în Revista

de drept penal nr. 2/1994

• V. Papadopol, Comentariu I

101

• I. Poenaru, Modificarea codului penal Legea 6/1973, Editura Stiintifica,

Bucuresti, 1973

• M. I. Rusu, Drept executional penal, Editura Hamangiu , 2007

• M.I.Rusu Drept penal partea generala

Editia a-2-a Editura CH Beck

Bucuresti 2006

• M.I.Rusu Drept penal partea generala

Editura Hamangiu Bucuresti

2007

• Tanoviceanu, V. Dongoroz, Tratat de drept si procedura penala, vol. I

• Tanoviceanu, V. Dongoroz, Tratat de drept si procedura penala

• Tanasescu, C. Tanasescu, G. Tanasescu, Drept penal general, Editura All

Beck,

• T. Vasiliu si colaboratori, Codul penal comentat si adnotat

• Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala

a persoanei juridice,

Editura Rosetti, 2002

• St. Tulbure, Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni si

înlocuirea raspunderii penale, R. D. P. nr. 2/1996