Sinteza Dr Pr Penal A

8/6/2019 Sinteza Dr Pr Penal A

http://slidepdf.com/reader/full/sinteza-dr-pr-penal-a 1/250

1

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ FACULTATEA DE DREPT

DREPT PROCESUAL PENALProf. univ. dr. PETRE BUNECI

Obiective

Cursul urmăreşte însuşirea de către studeni a dispoziiilor Codului deprocedură penală privind principiile dreptului procesual penal, competena, aciuneapenală, probele şi mijloacele de probă, actele procesuale, căile ordinare şiextraordinare de atac, proceduri speciale.

SEMESTRUL I

1. CONSIDERAII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENALŞI DREPTUL PROCESUAL PENAL

1.1. ACTIVITATEA JUDICIARĂ ŞI PROCESUL PENAL ÎN ROMÂNIAa) Activitatea judiciară penală în România.

Apărarea şi impunerea ordinii de drept presupun iniierea unui sistem de legi princare se sancionează ceea ce nu este permis sau considerat periculos.

Realizarea ordinii de drept se face de obicei prin conformare de către cei care

participă la viaa socială.Atunci când ordinea de drept este încălcată, aceasta se face prin constrângere,aplicându-se sanciunile prevăzute de lege.

Potrivit Constituiei, cetăenii beneficiază de libertăile şi drepturile fundamentaleale omului, iar respectarea Constituiei şi a celorlalte legi este obligatorie pentru toicetăenii.

Cele mai grave încălcări de lege şi care sunt considerate infraciuni suntcombătute prin mijloace penale.

În vederea tragerii la răspundere penală a celor care săvârşesc infraciuni esteorganizată activitatea procesual penală.

Pentru desf ăşurarea acestei activităi sunt necesare anumite organe judiciare alestatului (noiunea de organ judiciar nu se referă strict numai la organele judecătoreşti),

care sunt prevăzute expres în dispoziiile constituionale şi alte legi.Puterea judecătorească are, potrivit Constituiei, sarcina fundamentală de

înf ăptuire a justiiei. În art. 124 din legea fundamentală, justiia se înf ăptuieşte înnumele legii, este unică, imparială şi egală pentru toi, iar judecătorii suntindependeni şi se supun numai legii. Aceasta se realizează prin Înalta Curte deCasaie şi Justiie şi prin celelalte instane judecătoreşti stabilite de lege.

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, în art. 2 alin. 2arată că instanele judecătoreşti înf ăptuiesc justiia în scopul apărării şi realizării



2

drepturilor şi libertăilor fundamentale ale cetăenilor, precum şi a celorlalte drepturişi interese legitime deduse judecăii.

Prin Legea nr. 304/28.06.2004 privind organizarea judiciară, s-au abrogat o seriede dispoziii din Legea nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească, în schimb art. 2alin. 2 din aceasta a rămas în vigoare, întărind rolul instanelor judecătoreşti, în sensulcă acestea înf ăptuiesc justiia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăilor

fundamentale ale cetăenilor precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăii.

În completare Legea nr. 304/2004 stipulează că organizarea judiciară are caobiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecareaproceselor de către instanele judecătoreşti în mod imparial şi independent de oriceinfluene externe.

Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şilibertăilor fundamentale ale persoanei prevăzute în principal în următoarele documente: CartaInternaională a Drepturilor Omului, Convenia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi aLibertăilor Fundamentale, Convenia Organizaiei Naiunilor Unite asupra drepturilorcopilului şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentrugarantarea respectării Constituiei şi a legilor ării.

În schimb, Legea nr. 304/2004 a abrogat dispoziiile art. 27 din Legea nr.92/1992 referitoare la atribuiile Ministerului Public, stabilind în art. 59 că acesta î şiexercită atribuiile în temeiul legii şi este condus de procurorul general al Parchetuluide pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie.

Procurorii î şi desf ăşoară activitatea potrivit principiilor legalităii, imparialităiişi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiiei, în condiiile legii. Ei î şiexercită funciile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şiapără drepturile persoanei.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 304/2004, Ministerul Public, prin procurori,efectuează urmărirea penală în cazurile şi condiiile prevăzute de lege, conduce şisupraveghează activitatea de cercetare penală, sesizează instanele judecătoreşti pentru

judecarea cauzelor penale, exercită aciunea civilă în cazurile prevăzute de lege,precum şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Activitatea judiciară presupune atât activitatea realizată de instanele judecă-

toreşti pentru judecarea celor vinovai de săvârşirea unor infraciuni, cât şi activitateade urmărire penală desf ăşurată de procurori şi organele de cercetare penală, care esteanterioară cazurilor deduse judecăii.

Astfel, activitatea judiciară este realizată de organele judiciare, şi anume:instanele judecătoreşti, procurorii şi organele de cercetare penală (expresia de organ

judiciar este folosită în mai multe articole din Codul de procedură penală, cum ar fi:art. 7, 80, 105 etc.).

În activitatea judiciară alături de organele judiciare mai participă şi alte persoanecum ar fi: pările (inculpat, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă

civilmente), martori, experi, interprei.

b) Procesul penal.Noiune.Procesul penal este o activitate prevăzută de lege, activitate desf ăşurată de

organele competente într-o cauză penală unde, alături de organele judiciare, maiparticipă şi alte persoane, care au drepturi şi obligaii stabilite de lege, iar această activitate are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a infraciunilor, precum şi



3

tragerea la răspundere penală a celor care le-au săvârşit, pentru respectarea ordinii dedrept.

Scopul procesului penal În dispoziiile art. 1 din Codul de procedură penală se arată că procesul penal are

ca scop imediat constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituieinfraciuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infraciune să fie pedepsită

potrivit vinovăiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspunderepenală. Săvârşirea unei infraciuni duce la un conflict de drept şi, deci, la un raport

juridic de drept penal, raport care constituie obiectul juridic al procesului penal. Totdin acest articol derivă şi scopul mediat, prin care procesul penal are rolul de acontribui la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăiloracesteia, la prevenirea infraciunilor, precum şi la educarea cetăenilor în spiritul legii.

Pedeapsa care se aplică celor care săvârşesc fapte penale trebuie să influenezeconştiina şi voina acestora, să determine o schimbare a comportamentului lor

începând cu atitudinea faă de valorile sociale pe care le-au negat prin săvârşireainfraciunii şi continuând cu dirijarea în sens pozitiv a tuturor actelor lor de conduită.

c) Fazele procesului penal: urmărirea penală; judecata: judecata în fond; judecata în căile de atac; punerea în executare a hotărârilor penale.Fazele procesului penal Procesul penal presupune o activitate judiciară complexă ce se desf ăşoară după

anumite reguli stricte stipulate de normele dreptului procesual penal.Astfel, procesul penal se desf ăşoară pe parcursul unor etape necesare şi succesive

care poartă denumirea de faze ale procesului penal.Procesul penal cuprinde trei faze:– urmărirea penală,– judecata;– punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.În faza de urmărire penală sunt cuprinse etapele cercetării penale şi ale

trimiterii în judecată. Prin activităile întreprinse în această fază se identifică autorulinfraciunilor şi se administrează probele în cauză în vederea trimiterii în judecată.Aceste activităi se îndeplinesc de către organele de cercetare penală şi procuror prinactele procesuale şi procedurale prescrise de lege.

Instana de judecată poate interveni în faza de urmărire penală, potrivit noilorreglementări în a dispune efectuarea percheziiei domiciliare (art. 100 C.pr.pen.),arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului (art. 146 şi 148 C.pr.pen.),autorizarea interceptării şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor (art. 911 C.pr.pen.), poate soluiona potrivit art. 2781 plângerile împotriva rezoluiilor sauordonanelor procurorului de netrimitere în judecată faă de vechea reglementare încare avea atribuii numai în cazul prelungirii arestării preventive sau soluionării

căilor de atac îndreptate împotriva unor măsuri procesuale.Având în vedere cerinele impuse de aderarea la Uniunea Europeană au fostnecesare aceste modificări ale Codului de procedură penală, deoarece, centrul degreutate era grefat pe faza premergătoare judecăii, şi anume urmărirea penală, fază încare datorită secretului unor activităi de urmărire penală se putea ajunge la încălcăriale drepturilor şi libertăilor omului reglementate de Convenia Europeană de apărarea drepturilor şi libertăilor sale fundamentale, principii europene care au fost inserateşi în noua Constituie revizuită (art. 23 referitor la libertatea individuală şi art. 27referitor la inviolabilitatea domiciliului).



4

În faza de judecată, după sesizarea instanei de judecată prin rechizitoriulprocurorului sau prin plângere prealabilă se procedează la judecarea cauzei în fond şi

în căile de atac (dacă este cazul) de către instana de judecată cu participareaprocurorului. Această fază cuprinde toate activităile ce se desf ăşoară de la sesizareainstanei până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Constituie faza principală a procesului penal şi se desf ăşoară pe baza principiilor

publicităii, oralităii, nemijlocirii şi contradictioralităii, principii importante pentrulegislaia europeană şi aplicate cu strictee de către Curtea Europeană a DrepturilorOmului.

Punerea în executare a hotărârilor penale reprezintă ultima fază a procesuluipenal prin care o hotărâre penală definitivă se pune în aplicare de către instana de

judecată (instana de executare). După sesizarea organului de executare se încheieprocesul penal. Executarea propriu-zisă nu este reglementată de normele deprocedură. Existena celor trei faze nu este obligatorie dacă intervin cauze care să

înlăture aptitudinea funcională a urmăririi penale sau se pronună achitareainculpatului.

Forme atipice ale procesului penal Existena celor trei faze procesuale este o formă obişnuită, dar există anumite

situaii când, în cazul plângerii prealabile (prev. de art. 279 C.pr.pen.), aciunea penală este adresată organului de cercetare penală, sau procurorului potrivit legii, dacă f ăptuitorul este cunoscut. Această dispoziie legală a fost introdusă prin Legea nr.356/2006, care a modificat vechile prevederi cuprinse în acest text de lege, potrivitcărora plângerea prealabilă se adresa direct instanei de judecată în cazul infraciunilorprev. de art. 180 C.pen., art. 184 alin. 1 C.pen., 193 C.pen. şi art. 205, 206 C.pen., art.213 şi art. 220 C.pen

1.2. NORMELE, FAPTELE ŞI RAPORTURILE JURIDICE PROCESUALPENALE

a) Normele şi faptele juridice procesual penaleNormele ce reglementează procesul penal sunt cele din Codul de procedură penală, completate cu dispoziii cuprinse în anumite legi speciale (legea deorganizare judiciară, legea privind executarea pedepselor etc.) şi formează o ramură distinctă: Dreptul procesual penal.

În literatura de specialitate s-a definit dreptul procesual român ca fiindactivitatea reglementată de lege, pe care o desf ăşoară autorităile publice, anumedesemnate, cu participarea activă a persoanelor interesate, ca titulare dedrepturi şi obligaii, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelorcare constituie infraciuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infraciunesă fie sancionată potrivit legii penale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Aşadar, procesul penal constă într-o activitate prin care

infractorul este supus sanciunii penale.Dreptul procesual penal are ca obiect aplicarea sanciunii penale, persoanei care a

săvârşit o infraciune.Dreptul procesual, ca ramură distinctă a dreptului românesc, are o legătură strânsă şi cu

alte ramuri de drept, cum ar fi: dreptul constituional, dreptul penal, dreptul civil, dreptulprocesual civil.

Analiza mai pe larg a acestor raporturi se va face pe măsura abordării instituiilordreptului procesual penal.



5

Normele juridice penale prind viaă numai în cazul când apar anumite raporturi socialece implică intervenia acestor norme. Sigur, aceste raporturi sociale apar în anumite împrejurări de fapt, care potrivit legii capătă semnificaia unor fapte juridice. Aceste fapte juridice pot să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi sociale ce devin raporturi juridice în măsura în care sunt reglementate de norme juridice.

Faptele juridice sunt împrejurări care prin apariia lor duc la naşterea,modificarea ori stingerea raporturilor juridice sau împiedică naşterea lor.

În marea lor majoritate, faptele juridice apar prin aciunile oamenilor (săvârşireaunei infraciuni, constituirea de parte civilă) sau prin anumite evenimente (decesulf ăptuitorului, boala gravă a învinuitului sau inculpatului).

Fapte juridice care împiedică naşterea raportului juridic procesual penal sunt:decesul f ăptuitorului înainte de declanşarea procesului penal, lipsa plângeriiprealabile.b) Raporturile juridice procesual penale

Raporturile sociale devin raporturi juridice dacă sunt reglementate de normele juridice.

Raporturile juridice sunt reglementate de normele procesual penale, apar încadrul procesului penal şi sunt raporturi juridice procesuale.

În cadrul acestor raporturi juridice procesuale putem avea: raporturi juridiceprincipale, care sunt, de fapt, raportul procesual dintre pări; raportul juridic accesoriu(exemplu: raportul procesual rezultat din luarea unor măsuri preventive sauasiguratorii). În cadrul procesului penal poate apărea şi un raport procesual civilalăturat raportului procesual penal (preteniile civile ale pării vătămate).

Raportul juridic procesual, ca structură, prezintă următoarele elemente:a) subiecii raportului juridic sunt participanii la desf ăşurarea procesului penal

(statul – participant ca subiect în toate raporturile juridice, f ăptuitorul, parteavătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente etc.);

b) coninutul este format din drepturile şi obligaiile subiecilor procesului penal;c) obiectul se referă la stabilirea existenei sau inexistenei raportului de drept

substanial de conflict adus spre soluionare în faa organelor judiciare.

Trăsăturile specifice ale raporturilor procesual penale rezultă din particularităilepe care ele le au referitoare la: structura, coninutul şi obiectul acestora.Ca trăsături specifice putem meniona:– sunt raporturi juridice de autoritate, de putere; tragerea la răspundere penală se

realizează prin manifestarea de voină a puterii şi autorităii statului;– raporturile procesual penale iau naştere, de regulă, peste şi în afara voinei

părilor (cu unele excepii: exemplu - plângerea prealabilă, constituirea de parte civilă etc.);

– drepturile organelor judiciare în cadrul procesului penal apar ca obliga ii aleacestora, dar în majoritatea raporturilor unul dintre subieci este un organ al statului.

1. 3. ŞTIINA DREPTULUI PROCESUAL PENALa) Obiectul, sarcinile şi metodele dreptului procesual penalStudierea dreptului procesual penal, ca ramură a sistemului de drept, constituie

obiectul ştiinei dreptului procesual penal.Ca obiect de studiu al dreptului procesual penal în înelesul de ştiină juridică îl

constituie normele juridice ce reglementează acest domeniu, practica judiciară şidoctrina.

Ştiina dreptului procesual penal, datorită obiectului propriu de cercetare,foloseşte ca metode logice analiza şi sinteza, inducia şi deducia. Pentru studierea



6

fenomenului procesual în evoluia lui în timp, ea foloseşte metoda istorică, iar analizade drept comparat cu alte legislaii o face prin metoda comparativă.b) Legăturile ştiinei dreptului procesual penal cu ştiine ale dreptului

Deşi însumează un ansamblu de cunoştine şi are un caracter autonom, ştiinadreptului procesual penal are, totuşi, legătură cu alte ştiine juridice.

Există o legătură între ştiina dreptului procesual penal şi teoria generală a

dreptului (ale cărei norme stau la baza majorităii ştiinelor juridice).O legătură de interdependenă există cu criminalistica, deoarece întreaga

activitate de cercetare criminalistică se desf ăşoară pe baza şi în conformitate cunormele de drept, cele procesuale având o poziie preponderentă (exemplu: ascultareamartorilor şi criminalului, efectuarea percheziiei, a reconstituirii etc.).

La rândul ei, criminalistica serveşte scopului procesului penal prin descoperireaşi punerea în evidenă a probelor necesare adevărului.c) Izvoarele dreptului procesual penal: Constituia, Codul de procedură penală,Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul civil, Legea nr. 304(2004) privindorganizarea judiciară şi Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniul justiiei,unele tratate sau convenii internaionale dacă ele cuprind norme referitoare laprocesul penal.d) Interpretarea şi aplicarea normelor de drept procesual penal

În general, normele procesual penale sunt suficient de clare, iar atunci când seconsideră necesar, ele explică termenii respectivi (exemplu: art. 30 din Codul deprocedură penală arată ce se înelege prin „locul infraciunii“, art. 95 – ce se înelegeprin „corp delict“).

Cu ajutorul interpretării se pot cunoaşte limitele exacte ale fiecărei reglementări, încât coninutul acestor norme să poată asigura buna desf ăşurare a procesului penal.

Şi în dreptul procesual penal se aplică modalitatea de interpretare de la alte tipuride drept, dar această interpretare se face în funcie de anumite criterii: subiectul careface interpretarea şi modelele pe care le foloseşte.

În funcie de subiectul interpretării, aceasta poate fi:

• interpretarea legală, care se face prin norme juridice de către cel ce le-a emis(exemplu: art. 30 şi 95 din Codul de procedură penală);

• interpretarea judiciară, care este f ăcută de organele ce instrumentează o cauză penală concretă;

• interpretarea doctrinară, care este f ăcută de cei ce studiază teoretic normeleprocesual penale şi nu este obligatorie.

2. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL

2.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE FUNDAMENTALEa) Noiunea şi sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal românÎn desf ăşurarea procesului penal există principii procesuale, care sunt norme de

drept procesual penal şi se adresează celor ce participă la procesul penal, orientândcomportarea acestora.

Fiecare regulă de bază a procesului penal prevede explicit un principiufundamental, adică o anumită orientare precisă, impusă de concepia şi principiile depolitică procesual penală, motiv pentru care acestea sunt considerate principiifundamentale.



7

Aşa cum se arată în art. 1 alin. 1 din C.pr.pen., procesul penal are ca scopconstatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infraciuni. Orientărilefundamentale cuprinse în regula de bază privitoare la scopul procesului penal cuprind,din punct de vedere funcional, două condiii complementare, şi anume: constatarea să fie efectuată la timp, iar îndeplinirea ei să se facă în mod complet (să conină toateelementele necesare referitoare la existena faptei şi vinovăiei sau nevinovăiei). Din

punct de vedere al finalităii procesului penal, orientarea este ca pedeapsa să fiepotrivită vinovăiei f ăptuitorului.Codul român de procedură penală cuprinde în Capitolul I art. 2-8 regulile de bază

ale procesului penal, reguli în care sunt înscrise principiile fundamentale (acestea au osferă de cuprindere mai mare, având în vedere faptul că din ele rezultă alte principiicum ar fi cele derivate, generale, comune).b) Conexiunile existente între principiile procesului penal

În elaborarea sistemului principiilor fundamentale s-a inut seama, în primulrând, de acele principii care au o arie de cuprindere mai mare în raport cu cele cu oarie de întindere mai restrânsă.

Aceste principii trebuie respectate în toate fazele procesului penal, ele nu semanifestă izolat, ci într-o continuă interaciune şi condiionare reciprocă. Din analizaprincipiilor rezultă numeroasele conexiuni existente între principiul legalităii şiprincipiul aflării adevărului. Pentru respectarea principiului aflării adevărului trebuierespectate şi celelalte principii, cum ar fi: garantarea dreptului la apărare, rolul activ alorganelor judiciare, oficialitatea etc. Conexiunile sunt atât de strânse între principiilefundamentale, încât de cele mai multe ori acestea î şi determină reciproc coninutul şi

întinderea.Conexiunile nu există numai între principiile fundamentale, ci şi între ele şi

celelalte principii procesuale (derivate, generale, comune, instituionale), precum şiprincipiile referitoare la organizarea judecătorească.

inând cont de regulile de bază înscrise în Capitolul I al Codului de procedură penală, procesul penal se desf ăşoară conform următoarelor principii fundamentale:

legalitatea procesului penal, oficialitatea procesului penal, aflarea adevărului, rolulactiv al organelor judiciare penale, garantarea libertăii persoanei, respectareademnităii umane, garantarea dreptului la apărare, prezumia de nevinovăie, dreptul latăcere, egalitatea persoanelor în procesul penal, nemijlocirea, echitatea proceduriipenale, operativitatea în procesul penal, respectarea vieii intime a persoanei, limba încare se desf ăşoară procesul penal, folosirea limbii oficiale prin interpret.

2.2. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENALROMÂN

a) Principiul legalităii. Procesul penal se desf ăşoară atât în cursul urmăririipenale cât şi în cursul judecăii potrivit dispoziiilor prevăzute de lege ( art. 2C.pr.pen. ).

Principiul legalităii presupune, în primul rând, respectarea dispoziiilorprevăzute în art. 1 alin. 5 din Constituia României, şi anume: „RespectareaConstituiei, a supremaiei sale şi a legilor este obligatorie“. În acest sens, art. 2 alin. 1din Codul procesual penal prevede că „Procesul penal se desf ăşoară atât în cursulurmării penale, cât şi în cursul judecăii, potrivit dispoziiilor prevăzute de lege“. Şi înalte dispoziii constituionale cum ar fi art. 23 alin. 12 se prevede că „nicio pedeapsă



8

nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiiile şi în temeiul legii“, consacrând înacest fel principiul legalităii în activitatea procesual penală;b) Principiul oficialităii (excepii de la principiul oficialităii)

Principiul oficialităii (obligativităii) dă dreptul organelor judiciare de adeclanşa din proprie iniiativă procesul penal, independent de voina persoanelorvătămate prin infraciune, dar, în acelaşi timp, reprezintă şi o obligaie a acestora, ele

nu se pot sustrage de la declanşarea procesului penal.De la principiul oficialităii există, prevăzute de lege, anumite excepii, care au

un caracter absolut, în sensul că organul judiciar nu poate proceda împotriva voineipersoanei sau organelor prevăzute de lege, sub sanciunea nulităii actelor pe care leefectuează.

În cazul acestor excepii, principul oficialităii este înlocuit fie de disponibilitateaunor persoane atât în declanşarea procesului penal, cât şi în desf ăşurarea ulterioară aacestuia, fie de sesizarea sau autorizarea organului competent privind începereaurmăririi penale ;c) Principiul aflării adevărului (art. 3 Cod procedură penală: „Trebuie să seasigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şicu privire la persoana f ăptuitorului”).

Pentru aflarea adevărului în procesul penal, legea procesuală a instituit o serie degaranii, dintre care evideniem următoarele:

• obligaia organelor judiciare de a afla adevărul în fiecare cauză penală şi de alămuri cauza sub toate aspectele, în vederea unei juste soluionări a acesteia (art. 202şi 287 C.pr.pen.);

• dreptul părilor de a solicita probe şi a cere administrarea lor pe tot parcursulprocesului penal în scopul dovedirii tuturor împrejurărilor care duc la aflareaadevărului în cauza respectivă (art. 67 C.pr.pen.);

• orice persoană care cunoaşte vreun mijloc de probă este obligată să contribuiela aflarea adevărului (art. 65 alin. 2 C.pr.pen.);

• aşezarea sistemului probator pe principiile libertăii probelor şi ale liberei lor

aprecieri, înlăturându-se orice fel de probe formale care ar putea stânjeni aflareaadevărului;

• instituirea unui sistem de verificare a modului cum organele judiciare respectă dispoziiile legale privind aflarea adevărului într-o cauză penală (art. 262, 265, 333,334, 378 C.pr.pen.).d) Principiul rolului activ al organelor judiciare penale. Organele de urmărirepenală şi instanele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desf ăşurareaprocesului penal ( art. 4 C.pe.pen. ).

Astfel, în faza de urmărire penală, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toateaspectele, în vederea justei soluionări a cauzei (art. 202 C.pr.pen.).

În faza de judecată, instana î şi exercită atribuiile în mod activ, în vederea aflăriiadevărului şi a realizării rolului educativ al judecăii (art. 287 şi 320 C.pr.pen.).

În cazul hotărârilor penale definitive, instana de executare deleagă pe unul din judecătorii săi să se ocupe de aducerea la îndeplinire a dispoziiilor cuprinse înhotărârea respectivă (art. 419 C.pr.pen.).e) Principiul garantării libertăii şi siguranei persoanei. Nici o persoană nupoate fi reinută sau arestată şi nici nu poate fi supusă unei forme deconstrângere a libertăii decât în cazurile şi în condiiile prevăzute de lege.



9

Libertatea persoanei face parte din drepturile fundamentale ale omului, fiind consacrată expres şi în Declaraia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de către Adunarea Generală a Organizaiei Naiunilor Unite la 10 decembrie 1948 şi care arată că „toate fiinele umane senasc libere şi nimeni nu trebuie să fie arestat, deinut sau exilat în mod arbitrar“.

În art. 23 din Constituie se înscrie regula că libertatea individuală şi siguranapersoanei sunt inviolabile, reinerea nu poate depăşi 24 ore, iar arestarea se face în

temeiul unui mandat emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Celuireinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştină, în limba pe care o înelege,motivele reinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen, în prezenaunui avocat ales sau numit din oficiu.

Toate prevederile înscrise în art. 23 din Constituie au fost preluate şi în art. 5 dinC.pr.pen. – în tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.f) Principiul respectării demnităii umane (art. 68 alin.1 Cod procedură penală,care interzice întrebuinarea de violene, ameninări sau alte mijloace deconstrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a obine probe,art. 239-241 privind suspendarea urmăririi penale, art. 303 privind suspendarea

judecăii, art. 453 şi 455 privind amânarea sau întreruperea executării închisorii,dispoziiile legii penale privind infraciunile care împiedică înf ăptuirea justiiei,reglementate de art. 266, 267 şi 2671 Cod penal);g) Principiul garantării dreptului la apărare (posibilitatea părilor de a se apărasingure în cursul procesului penal, obligaia organelor judiciare de a avea învedere din oficiu şi aspectele favorabile părilor angajate în procesul penal,posibilitatea şi, uneori, obligaia asistenei judiciare în cursul procesului penal,art. 171 alin 2 şi 3 Cod procedură penală).

Codul de procedură penală în art. 6 garantează dreptul de apărare în sensul că acest drept este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pări în tot cursulprocesului penal. În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiiile prevăzute delege şi să administreze probele necesare în apărare. Acest text de lege a fost introdus

prin Legea nr. 281/2003 şi a reprezentat o sporire considerabilă a garantării libertăilorşi demnităii personale în procesul penal, prin mutarea acestui drept dintr-un planabstract, în plan concret, statuându-se că dreptul de apărare este garantat învinuituluisau inculpatului, cât şi celorlalte pări în tot cursul procesului penal, fiecare avânddreptul de a fi asistat. Această reglementare dă satisfacie prevederilor cuprinse în art.6 paragraf 3 din CEDO, potrivit cărora orice persoană acuzată are dreptul de a fiinformată în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înelege şi în mod amănunitasupra naturii şi cauzei acuzaiei aduse contra sa.

Potrivit aceloraşi prevederi, reglementarea garantării dreptului la apărare, dă posibilitatea învinuitului sau inculpatului de a-şi putea pregăti apărările sale, elbeneficiind fie de un apărător ales, fie de dreptul de a se apăra el însuşi.h) Principiul prezumiei de nevinovăie (art. 23 pct. 8 din Constituia României

prevede că, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti decondamnare, persoana este considerată ca fiind nevinovată. Art. 52 şi art. 66 Codprocedură penală prevăd că: „Învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăia. În cazul când există probe de vinovăie, învinuitul sauinculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie”);i) principiul egalităii persoanelor în procesul penal.

În Codul de procedură penală nu există expres principiul egalităii, dar acestaeste stipulat în dispoziiile din Constituie şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în



10

domeniul justiiei. Astfel, art. 4 alin. 2 din Constituie menionează faptul că Româniaeste patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăenilor săi, f ără deosebire de rasă, denaionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenă politică, de avere sau de origine socială.

Dispoziiile art. 7 din Legea nr. 304/2004 stipulează că toate persoanele suntegale în faa legii, f ără privilegii şi f ără discriminări. În alineatul următor se arată că

justiia se realizează în mod egal pentru toi, f ără deosebire de rasă, naionalitate,origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenă politică,avere, origine ori condiie socială sau de orice alte criterii discriminatorii.

j) Principiul operativităii în procesul penal (dispoziiile art. 185-188 Codprocedură penală referitoare la instituia termenelor, art. 335-337 referitoare laactivitatea instanei de judecată, art. 347 – rezolvarea separată a aciunii civilecând ar întârzia soluionarea aciunii penale).

Operativitatea presupune următoarele cerine importante: promptitudine în desf ă-şurarea activităii judiciare, calitate în efectuarea actelor procesuale şi procedurale,simplificare în îndeplinirea formelor procesuale, eficacitate optimă în realizareascopului procesual penal şi a tuturor sarcinilor ce stau în faa organului judiciar.k) Principiul respectării vieii intime a persoanei (în legea fundamentală întâlnimdispoziii referitoare la viaa intimă, şi privată (art. 26), secretul corespondenei(art. 28).l) Limba în care se desf ăşoară procesul penal (limba oficială este limba română,iar procedura judiciară se desf ăşoară în limba română. În faa organelor

judiciare se asigură părilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbiimaterne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.

Principiul fundamental privind limba în care se desf ăşoară procesul penal este înscris în art. 7 din C.pr.pen. – în desf ăşurarea procesului penal se foloseşte limbaromână. În faa organelor judiciare se asigură părilor şi altor persoane chemate înproces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.Folosirea limbii materne nu exclude folosirea limbii române în actele procesuale şi

procedurale.m) Principiul dreptului la tăcere.În virtutea acestui drept, orice persoană bănuită că ar fi săvârşit o infraciune este

liberă să răspundă sau nu la întrebările care îi sunt adresate, după cum consideră că este sau nu conform intereselor sale. Suspectul nu poate fi forat să depună mărturiecontra lui însuşi sau să recunoască vinovăia faptelor.

Dreptul la tăcere recunoscut oricărui inculpat interzice audierea acestuia sub jurământ, în propria sa cauză, apreciindu-se că acest lucru nesocoteşte principiulgeneral referitor la respectarea drepturilor de apărare, atunci când jurământul astfelprestat constrânge persoana astfel ascultată să-şi mărturisească vinovăia.

Pe de altă parte, dreptul la tăcere implică nu numai dreptul de a nu depunemărturie contra lui însuşi, ci şi dreptul oricărui inculpat de a nu contribui la propria sa

incriminare. Un inculpat nu poate fi constrâns să colaboreze la producerea probelor înpropria cauză şi nu poate fi sancionat pentru refuzul de a comunica o serie dedocumente sau mijloace probatorii.n) Principiul dreptului la un proces echitabil şi într- termen rezonabil.

Izvorul acestui principiu îl constituie dispoziiile art. 6 din Convenia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de ara noastră prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora,,orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi

într-un termen rezonabil de către o instană independentă şi imparială, instituită de



11

lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaiilor sale cu caracter civil,fie asupra temeiniciei oricăror acuzaii în materie penală îndreptată împotriva sa’’.

Principiul descris mai sus a fost preluat în Constituia revizuită a României, înart. 21 alin. 3, care prevede în mod expres că pările au dreptul la un proces echitabilşi la soluionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Acest lucru presupune dreptuloricărei persoane de a fi judecată cu respectarea strictă a drepturilor şi garaniilor

procesuale în condiii de publicitate şi contradictorialitate şi într-un termen rezonabilde către o instană independentă şi imparială, competentă potrivit legii, care pe bazaprobelor obinute şi administrate în condiiile legii, evaluate şi interpretate corect, vatrebui să pronune o soluie temeinică şi legală care să reprezinte unicul rezultat impusde aceste probe.o) Principiul nemijlocirii

Nemijlocirea este consacrată ca principiu în art. 289 C.pr.pen., în care se arată expres că „judecarea cauzelor se desf ăşoară nemijlocit”. Deşi textul se referă doar lafaza judecăii, este evident că principiul se aplică şi pe parcursul urmăririi penale,motivat de faptul că organele judiciare au obligaia de a obine probele pe cât posibildin sursa lor originară, luând contact direct cu mijloacele de probă existente.

Rezultă astfel două laturi eseniale ale acestui principiu şi anume, obligarea

organelor judiciare de a stabili faptele, în aşa fel încât, între coninutul probelor şi celcare le administrează, să existe cât mai puine verigi intermediare, iar în al doilea rândobligaia de a lua contact direct şi nemijlocit prin percepie directă cu întregul materialprobator.p) Principiul echităii procedurii

Referitor la acest principiu care înglobează atât dreptul al apărare cât şi egalitateaarmelor, în doctrină s-a stabilit că termenul echivalează cu un lucru egal sauechilibrat, pornind de la sensul etimologic al cuvântului, CEDO în art. 6, enumeră oserie de drepturi procedurale acordate oricărei persoane implicate într-un proces, şiaici arătăm dreptul la un proces public care să fie finalizat într-un termen rezonabil şide către un tribunal independent şi imparial dar şi dreptul la prezumia denevinovăie.

Potrivit acestui principiu, fiecare parte trebuie să ofere o posibilitate rezonabilă deprezentare a cauzei, în condiiile în care nu va fi plasată într-o situaie dezavantajoasă faă de adversarul său. Echitatea include în sensul strict al cuvântului drepturileapărării şi egalitatea armelor, iar în sensul larg al cuvântului ideea de bună justiie,incluzând în plus prezumia de nevinovăie dar şi operativitatea şi celeritateaprocedurilor.

Concluzionând, se poate spune că acest principiu protector al individului, izvorânddin CEDO, are la bază principiul preeminenei dreptului, publicitatea dezbaterilor,termenul rezonabil, garantarea dreptului la apărare şi a drepturilor apărării, egalitateaarmelor, respectarea contradictorialităii, motivarea deciziilor, pretumia denevinovăie, dar şi dreptul acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu contribui la propria

sa incriminare.



12

3. PARTICIPANII ÎN PROCESUL PENAL

3.1. ASPECTE INTRODUCTIVEa) Noiunea de participant în procesul penal se referă la : organele judiciare careau rolul de a porni şi desf ăşura procesul penal, la persoanele care capătă calitatea depări în urma exercitării aciunii penale sau civile în proces şi apărătorul care se

situează pe poziia pării careia îi asigură asistena juridică.b) Intervenia altor subieci procesuali în locul părilor: succesorii,reprezentanii şi substituiii procesuali.

Succesorii. Dacă în timpul desf ăşurării procesului penal intervine decesuluneia din pări, în locul acesteia pot fi introduşi succesorii săi legitimi. Este permisă

înlocuirea părilor prin succesori în cazul rezolvării laturii civile. Dacă intervinedecesul inculpatului, în latura penală a cauzei, procesul se stinge pentru că răspunderea penală este personală. Succesorii devin pări în procesul penal, înlocuindpe antecesorii lor, cu aceleaşi drepturi şi obligaii, valorificând însă drepturile lorproprii şi luând procedura de la momentul introducerii lor în cauză.

Reprezentan ii. Sunt persoane împuternicite în cadrul procesului penal să participe la actele procesuale, în numele şi în interesul unei pări din proces. Ei nu

devin pări în proces. Reprezentarea poate fi legală sau convenională.Reprezentarea legală este prevăzută expres de lege pentru anumite cazuri

când reprezentantul participă la desf ăşurarea procesului penal în ambele sale laturi(penală sau civilă) în calitate de reprezentant legal (exemplu – art. 134 alin. 3C.pr.pen. când se efectuează comisie rogatorie cu inculpat arestat, se va desemna unapărător din oficiu să-i reprezinte interesele; în cazul unei persoane lipsite decapacitate de exerciiu, ea va participa în proces prin reprezentantul legal – art. 222alin. 6 C.pr.pen.).

Reprezentarea convenională nu are caracter obligatoriu, fiind lăsată laaprecierea părilor, iar persoana care le reprezintă desf ăşoară această activitate învirtutea unui mandat judiciar sau procuri speciale.

Substitui ii procesuali.. Se deosebesc de reprezentani, deoarece îndeplinescactivităi procesuale în nume propriu, în vederea realizării unui drept al altuia(exemplu: art. 222 alin. 5 C. pr. pen. – plângerea se poate face de către unul dintre soipentru celalalt so, sau de către copilul major pentru părini, art. 362 C. pr. pen. – cândunul din soi poate declara apel pentru celalalt so care are calitatea de inculpat).

3.2. ORGANELE JUDICIARE3.2.1. Instanele judecătoreşti

Constituia României reglementează autoritatea judecătorească în art. 124-134, înseciunea 1 fiind prevăzute instanele judecătoreşti (art. 124-130), în seciunea a 2-aMinisterul Public (art. 131-132) şi în seciunea a 3-a Consiliul Superior alMagistraturii (art. 133-134). Autoritatea judecătorească în sensul arătat de Constituie

este de fapt puterea judecătorească separată de celelalte două puteri ale statului: cealegislativă şi cea executivă.După apariia Constituiei României au fost adoptate legile de organizare a

instanelor judecătoreşti, şi anume:– Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească;– Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanelor şi parchetelor militare;– Legea nr. 56/1993 pentru organizarea Curii Supreme de Justiie – Înalta Curte

de Casaie şi Justiie.



14

Parchetele funcionează pe lângă instanele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliiei judiciare, în condiiile legii.

Ministerul Justiiei asigură buna organizare şi administrare a justiiei ca serviciupublic.

În România funcionează o singură instană supremă, denumită Înalta Curte deCasaie şi Justiie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ării.

Înalta Curte de Casaie şi Justiie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legiide către celelalte instane judecătoreşti, potrivit competenei sale.

Preşedintele Înaltei Curi de Casaie şi Justiie are calitatea de ordonator principalde credite.

Cheltuielile necesare funcionării se finanează din bugetul de stat.Înalta Curte de Casaie şi Justiie se compune din: preşedinte, un vicepreşedinte,

4 preşedini de secii şi judecători.Înalta Curte de Casaie şi Justiie este organizată în 4 secii - Secia civilă şi de

proprietate intelectuală, Secia penală, Secia comercială, Secia de contenciosadministrativ şi fiscal -, Completul de 9 judecători şi Seciile Unite, fiecare avândcompetenă proprie.

În cadrul Înaltei Curi de Casaie şi Justiie funcionează magistrai-asisteni,stabilii prin statul de funcii.Înalta Curte de Casaie şi Justiie cuprinde în structură Cancelaria, direcii,

servicii şi birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcii.

Conducerea Înaltei Curi de Casaie şi Justiie

Conducerea Înaltei Curi de Casaie şi Justiie se exercită de preşedinte,vicepreşedinte şi colegiul de conducere.

Preşedintele reprezintă Înalta Curte de Casaie şi Justiie în relaiile interne şiinternaionale.

Preşedintele, vicepreşedintele şi 9 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în

adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secii, constituie Colegiulde conducere al Înaltei Curi de Casaie şi Justiie. Când se dezbat problemeeconomico-financiare şi administrative, la şedinele colegiului de conducere participă managerul economic al Înaltei Curi de Casaie şi Justiie, care are vot consultativ. Laşedinele colegiilor de conducere pot participa şi preşedinii de secii.

Colegiul de conducere al Înaltei Curi de Casaie şi Justiie are următoareleatribuii:

a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcionarea administrativă,precum şi statele de funcii şi de personal ale Înaltei Curi de Casaie şi Justiie;

b) analizează candidaturile depuse pentru funcia de judecător la Înalta Curtede Casaie şi Justiie şi prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii raportul

consultativ asupra promovării în funcia de judecător la Înalta Curte de Casaie şiJustiie;c) propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea,

transferul, suspendarea şi încetarea din funcie a magistrailor-asisteni;d) organizează şi supraveghează rezolvarea petiiilor, în condiiile legii;e) propune proiectul de buget al Înaltei Curi de Casaie şi Justiie;f) exercită alte atribuii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi

funcionarea administrativă a Înaltei Curi de Casaie şi Justiie.



16

În cadrul curilor de apel funcionează secii sau, după caz, complete specializatepentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie,cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şiasigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secii maritime şifluviale sau pentru alte materii.

Tribunalele sunt instane cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui

jude şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedină de jude.

În circumscripia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din jude sau,după caz, din municipiul Bucureşti.

În cadrul tribunalelor funcionează secii sau, după caz, complete specializatepentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie,cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şiasigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secii maritime şifluviale sau pentru alte materii.

În domeniile arătate mai sus se pot înfiina tribunale specializate.Tribunalele specializate sunt instane f ără personalitate juridică, care pot

funciona la nivelul judeelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul înmunicipiul reşedină de jude, acestea preluînd cauzele de competena tribunalului îndomeniile în care se înfiinează.

Judecătoriile sunt instane f ără personalitate juridică, organizate în judee şi însectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1.

Localităile care fac parte din circumscripiile judecătoriilor din fiecare jude sestabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiiei, cu avizulConsiliului Superior al Magistraturii.

În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinasecii sau complete specializate.

În cadrul judecătoriilor se vor organiza secii sau complete specializate pentruminori şi familie.

Completele şi seciile specializate pentru minori şi familie, precum şi tribunalelespecializate pentru minori şi familie judecă atât infraciunile săvârşite de minori, cât şiinfraciunile săvârşite asupra minorilor.

Când în aceeaşi cauză sunt mai muli inculpai, unii minori şi alii majori, şi nueste posibilă disjungerea, competena aparine tribunalului specializat pentru minori şifamilie, iar dispoziiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Seciile şi completele specializate ale curilor de apel şi ale instanelor dincircumscripia acestora se înfiinează, la propunerea colegiilor de conducere alefiecărei instane, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, iar componenaseciilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanei,

în raport cu volumul de activitate, inându-se seama de specializarea judecătorului.

În mod excepional, în situaia în care în cadrul unei secii nu se poate constituiun complet de judecată, colegiul de conducere al instanei poate dispune participareaunor judecători de la alte secii.

În raport cu volumul de activitate, cu natura şi complexitatea cauzelor deduse judecăii, pentru curile de apel, tribunale şi judecătorii se pot înfiina sedii secundarecu activitate permanentă în alte localităi din jude sau în municipiul Bucureşti.



18

b) adunarea generală a tribunalului şi adunarea generală a judecătorilor dincircumscripia acestuia - de preşedintele tribunalului;

c) adunarea generală a tribunalului specializat - de preşedintele acestuia;d) adunarea generală a judecătorilor - de preşedintele judecătoriei.Adunările generale ale judecătorilor se convoacă şi la solicitarea unei treimi din

numărul judecătorilor care fac parte din aceasta.

De asemenea, adunările generale ale judecătorilor se pot convoca şi de cătrePlenul Consiliului Superior al Magistraturii sau colegiul de conducere al instanei.

Adunările generale ale judecătorilor, arătate mai sus, au următoarele atribuii:a) dezbat activitatea anuală desf ăşurată de instane;b) aleg, în condiiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;c) dezbat probleme de drept;d) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiiei sau a

Consiliului Superior al Magistraturii;e) formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al

Magistraturii;f) aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere;g) iniiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al

Magistraturii, în condiiile prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind ConsiliulSuperior al Magistraturii;

h) îndeplinesc alte atribuii prevăzute de lege sau regulamente.

Completele de judecată

Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităii completului. Schimbareamembrilor completelor se face în mod excepional, pe baza criteriilor obiectivestabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanelor judecătoreşti.

Completul de judecată este prezidat, prin rotaie, de unul dintre membrii acestuia.Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem

informatizat şi cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altuicomplet decât în condiiile prevăzute de lege.

Cauzele date, potrivit legii, în competena de primă instană a judecătoriei,tribunalului şi curii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cuexcepia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în completformat din 3 judecători, cu excepia cazurilor în care legea prevede altfel.

În cazul completului format din 2 judecători, dacă aceştia nu ajung la un acordasupra hotărârii ce urmează a se pronuna, procesul se judecă din nou în complet dedivergenă, în condiiile legii.

Completul de divergenă se constituie prin includerea, în completul de judecată, a

preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanei, a preşedintelui de secie ori a judecătorului din planificarea de permanenă.Completul pentru soluionarea în primă instană a cauzelor privind conflictele de

muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asisteni judiciari.Asistenii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile

pronunate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată semotivează.



19

În cazul în care judecătorii care intră în compunerea completului de judecată nuajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronuna, procesul se judecă dinnou în complet de divergenă.

În ceea ce priveşte Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanelor şiparchetelor militare, aceasta a fost abrogată de art. V, Titlul XVI din Legea nr.247/2005, act normativ care a introdus în Titlul II Capitolul III al Legii nr. 304/2004

organizarea şi funcionarea parchetelor militare şi instanelor militare.Instanele militare sunt:a) tribunalele militare;b) Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti;

c) Curtea Militară de Apel Bucureşti.Circumscripiile instanelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr.

304/2004 care face parte integrantă din aceasta.Instanele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu, iar

judecata se face la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instana poate dispune ca judecata să se desf ăşoare în alt loc.

Instanele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state militari români, membri aiunei fore multinaionale, în condiiile în care, potrivit unei convenii internaionale,

pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicia română.La şedinele de judecată, judecătorii şi procurorii militari sunt obligai să poarte

uniforma militară.Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată, precum

şi procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puin dinaceeaşi categorie de grade.

În situaiile în care gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cugradul învinuitului sau inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad dincategoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza.

În municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara funcionează tribunalemilitare.

Tribunalele militare judecă procesele şi cererile date prin lege în competena lor,iar acestea sunt conduse de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte. Dispoziiilereferitoare la colegiile de conducere valabile pentru instanele civile se aplică în modcorespunzător şi instanelor militare, fiind formate din preşedinte şi doi judecători.

În municipiul Bucureşti funcionează Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti este condus de un preşedinte ajutat de un

vicepreşedinte. Dispoziiile referitoare la colegiile de conducere valabile pentruinstanele civile se aplică în mod corespunzător şi instanelor militare, fiind formatedin preşedinte şi doi judecători.

Preşedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti este ordonator teriar decredite.

Curtea Militară de Apel funcionează în municipiul Bucureşti, ca instană unică,cu personalitate juridică, fiind condusă de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte.Dispoziiile referitoare la colegiile de conducere valabile pentru instanele civile seaplică în mod corespunzător şi instanelor militare, fiind formate din preşedinte şi doi

judecători.Preşedintele Curii Militare de Apel Bucureşti este ordonator secundar de credite.Şi la instanele militare, ca şi la cele civile se organizează anual sau ori de câte

ori este necesar adunări generale, acestea având aceleaşi atribuii ca cele arătate lainstanele civile.



20

3.2.2. Ministerul PublicPotrivit art. 4 din Legea nr. 304/2004, în activitatea judiciară, Ministerul

Public reprezintă interesele generale ale societăii şi apără ordinea de drept precum şidrepturile şi libertăile cetăenilor.

Îşi exercită atribuiile prin procurori în parchete pe lângă fiecare instană

judecătorească, sub autoritatea ministrului justiiei, şi este organizat potriviturmătoarelor principii: principiul legalităii; principiul imparialităii; principiulcontrolului ierarhic.

Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuii:a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiiile prevăzute de lege şi

participă, potrivit legii, la soluionarea conflictelor prin mijloace alternative;b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliiei judiciare,

conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;c) sesizează instanele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit

legii;d) exercită aciunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;e) participă, în condiiile legii, la şedinele de judecată;f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiiile

prevăzute de lege;g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub

interdicie, ale dispăruilor şi ale altor persoane, în condiiile legii;h) acionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităii, sub coordonarea

ministrului justiiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi

prezintă ministrului justiiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentruperfecionarea legislaiei în domeniu;

j) verifică respectarea legii la locurile de deinere preventivă;k) exercită orice alte atribuii prevăzute de lege.

Dispoziiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate culegea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.

În soluiile dispuse, procurorul este independent, în condiiile prevăzute de lege.Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul proceduriide verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenia procurorului ierarhicsuperior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluiei.

Soluiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhicsuperior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Măsura infirmării este supusă controlului instanei competente să judece cauza în fond, la cererea procurorului carea adoptat soluia.

Lucrările repartizate pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspendării sau al încetării calităii acestuia, potrivit legii, ori, în absena sa, dacă există cauze obiectivecare justifică urgena şi care împiedică rechemarea sa.

Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrulprocedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, măsura dispusă deprocurorul ierarhic superior.

Procurorii din fiecare parchet sunt subordonai conducătorului parchetuluirespectiv.

Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhicsuperior din aceeaşi circumscripie.



22

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie este condus de procurorulgeneral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct.

În activitatea sa, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte deCasaie şi Justiie este ajutat de 3 consilieri.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie

este ordonator principal de credite şi reprezintă Ministerul Public în relaiile cucelelalte autorităi publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, din ară sau dinstrăinătate.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiieexercită, direct sau prin procurori anume desemnai, controlul asupra tuturorparchetelor, participă la şedinele Înaltei Curi de Casaie şi Justiie în Secii Unite,precum şi la orice complet al acesteia, când consideră necesar.

În cazul imposibilităii de participare, procurorul general deleagă pe prim-adjunctul sau pe adjunctul său ori pe un alt procuror pentru a participa, în locul său, laşedinele Înaltei Curi de Casaie şi Justiie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie

desemnează, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care particip

ăla

şedin

eleCurii Constituionale, în cazurile prevăzute de lege.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie are în structură seciiconduse de procurori şefi, care pot fi ajutai de adjunci. În cadrul seciilor potfunciona servicii şi birouri conduse de procurori şefi.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiiefuncionează Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şiTerorism, ca structură specializată în combaterea criminalităii organizate şiterorismului, având personalitate juridică.

Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori numii prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita

posturilor prevăzute în statul de funcii, aprobat potrivit legii.Pentru a fi numii în cadrul Direciei de Investigare a Infraciunilor deCriminalitate Organizată şi Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătireprofesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puin 6 ani în funciade procuror sau judecător şi să fi fost declarai admişi în urma interviului organizat decomisia constituită în acest scop.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiieevaluează, anual, rezultatele obinute de procurorii Direciei de Investigare aInfraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Procurorii numii în cadrul Direciei de Investigare a Infraciunilor deCriminalitate Organizată şi Terorism pot fi revocai prin ordin al procurorului generalal Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, cu avizul Consiliului

Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuiilor specificefunciei sau în cazul aplicării unei sanciuni disciplinare.

La data încetării activităii în cadrul Direciei de Investigare a Infraciunilor deCriminalitate Organizată şi Terorism procurorul revine la parchetul de unde provinesau la alt parchet unde are dreptul să funcioneze potrivit legii.

Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorismeste condusă de un procuror-şef şi este coordonată de procurorul general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie.



23

Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorismare următoarele atribuii:

a) efectuarea urmăririi penale pentru infraciunile prevăzute în prezenta lege încondiiile Codului de procedură penală şi ale legilor speciale:

b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală,efectuate din dispoziia procurorului de către ofierii şi agenii de poliie judiciară

aflai în coordonarea Direciei de Investigare a Infraciunilor de CriminalitateOrganizată şi Terorism;

c) sesizarea instanelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de legeşi pentru judecarea cauzelor privind infraciunile care sunt, potrivit legii, încompetena Direciei de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şiTerorism;

d) studierea cauzelor care generează săvârşirea infraciunilor de criminalitateorganizată, trafic de droguri, macrocriminalitate economico-financiară, criminalitateinformatică şi terorism şi a condiiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor învederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecionarea legislaiei penale în acestdomeniu;

e) constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infraciunile ce sunt date încompetena Direciei de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şiTerorism;

f) exercitarea altor atribuii prevăzute de Codul de procedură penală şi delegile speciale ;

g) conducerea, supravegherea şi controlul activităilor de ordin tehnic aleurmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar,vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numii în cadrul Direciei de Investigarea Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Procurorii parchetelor de pe lângă instanele competente participă la judecareaoricărei cereri adresate instanelor de judecată în cauzele de competena direciei,precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care Direcia de

Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a sesizat instanelede judecată, punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepia cazurilor în care procurorii Direciei de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încunoştinează parchetul de pe lângă instana competentă şi instana că vor participa în mod direct.

Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorismexercită drepturile şi îndeplineşte obligaiile procedurale prevăzute de lege, în cauzeleprivind infraciunile atribuite prin lege în competena sa.

Organizarea şi funcionarea Direciei de Investigare a Infraciunilor deCriminalitate Organizată şi Terorism

Direc

ia de Investigare a Infrac

iunilor de Criminalitate Organizată

ş

i Terorismeste condusă de un procuror-şef, ajutat de un procuror-şef adjunct, iar potrivit O.U.G.131/2006, funcionează ca o structură cu personalitate juridică, specializată încombaterea infraciunilor de criminalitate organizată şi terorism în cadrul Parchetuluide pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie.

Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizată şi Terorismeste organizată în servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi, iar încircumscripia teritorială a Parchetelor de pe lângă Curile de Apel, se înfiinează prin



28

Seciile, serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instane sunt conduse deprocurori şefi.

Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secii, servicii şi birouri, în funcie de pregătirea, specializarea şi aptitudinile acestora.

Conducătorul fiecărui parchet repartizează dosarele procurorilor, inând cont despecializarea acestora.

În cadrul parchetelor funcionează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor.

Colegiile de conducere ale parchetelor de pe lângă curi de apel, tribunale,tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii au în componenă procurori care deinaceleaşi funcii ca cele de la nivelul colegiilor de conducere ale instanelor.

3.2.3. Organele de cercetare penală Urmărirea penală se efectuează de procuror şi de către organele de cercetare penală.Organele de cercetare penală sunt:a) organele de cercetare ale poliiei judiciare. Ca organe de cercetare ale poliiei

judiciare funcionează lucrători operativi anume desemnai din MinisterulAdministraiei şi Internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetuluide pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, sub a cărui autoritate î şi desf ăşoară activitatea.

Aceste organe de cercetare penală exercită activităi judiciare, având ocompetenă foarte largă.

Conform art. 207 C.pr.pen., cercetarea penală se efectuează de organele decercetare ale poliiei judiciare, pentru orice infraciune care nu este dată în modobligatoriu în competena altor organe de cercetare penală. În activitatea pe care odesf ăşoară, organele de cercetare ale poliiei judiciare constată săvârşireainfraciunilor, efectuează cercetări, iar când este cazul vor solicita procurorului caresupraveghează urmărirea penală anumite aprobări, încuviinări, autorizări sauconfirmări pentru efectuarea unor acte de cercetare penală ce nu suferă amânare, chiar

dacă nu sunt în competena lor.Potrivit art. III pct. 2 din Legea nr. 218/2002, organele de poli ie judiciară î şidesf ăşoară activitatea, în mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea şi con-trolul procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire toate dispoziiileacestuia.

Astfel, lucrătorii de poliie judiciară din structurile teritoriale î şi îndeplinescatribuiile, în mod nemijlocit, sub autoritatea şi controlul prim-procurorilor de pelângă judecătorii şi tribunale, corespunzător arondării acestora. Procurorii generali depe lângă curile de apel î şi exercită autoritatea şi controlul asupra lucrătorilor depoliie judiciară din circumscripia curii, iar procurorul general al Parchetului de pelângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie î şi exercită autoritatea şi controlul direct sauprin procurorii desemnai asupra organelor de poliie judiciară din Inspectoratul

General al Poliiei Române şi din întregul teritoriu.

b) organele de cercetare penală speciale sunt prevăzute în art. 208 din C.pr.pen. şianume:

a) ofierii anume desemnai de către comandanii unităilor militare corp aparte şisimilare, pentru militarii în subordine. Cercetarea poate fi efectuată şi personal decătre comandant;



29

b) ofierii anume desemnai de către şefii comenduirilor de garnizoană, pentruinfraciunile săvârşite de militari în afara unităilor militare. Cercetarea poate fiefectuată şi personal de şefii comenduirilor de garnizoană;

c) ofierii anume desemnai de către comandanii centrelor militare, pentruinfraciunile de competena instanelor militare, săvârşite de persoanele civile înlegătură cu obligaiile lor militare. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de către

comandanii centrelor militare;La cererea comandantului centrului militar, organul de poliie efectuează uneleacte de cercetare, după care înaintează lucrările comandantului centrului militar.

d) ofierii poliiei de frontieră, anume desemnai pentru infraciunile de frontieră;e) căpitanii porturilor, pentru infraciunile contra siguranei navigaiei pe apă şi

contra disciplinei şi ordinii la bord, precum şi pentru infraciunile de serviciu sau înlegătură cu serviciul, prevăzute în Codul penal, săvârşite de personalul navigant almarinei civile, dacă fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol sigurana navei sau anavigaiei.

În cazurile prevăzute la lit. a), b) şi c), cercetarea penală se efectuează în modobligatoriu de organele speciale acolo prevăzute.

Organele de cercetare penală au un rol deosebit în descoperirea faptelor ce

constituie infraciuni şi cercetarea persoanelor vinovate. Aceste organe au dreptul de a începe urmărirea penală, de a strânge şi administra probe, de a efectua acte procedu-rale cum sunt percheziia, cercetarea la faa locului, reconstituirea sau de a lua măsuriprivind limitarea libertăii sau a propune măsuri preventive.

Chiar şi lucrătorii de poliie care nu fac parte din organele de poliie judiciară audreptul şi obligaia de a efectua orice act de constatare a săvârşirii infraciunilor,

încunoştinând despre aceasta, de îndată, procurorul sau organele de cercetare alepoliiei judiciare, cu înaintarea totodată a actelor de constatare.

3.3. PĂRILE ÎN PROCESUL PENAL3.3.1. Noiunea de parte în procesul penal

Pările sunt acele persoane care au interes propriu în rezolvarea cauzeipenale şi, conform art. 23-24 Cod procedură penală, acestea au drepturi şiobligaii ce izvorăsc în mod direct din exercitarea aciunii penale şi aciunii civile

în cadrul procesului penal.Codul de procedură penală defineşte pările ca fiind următoarele: inculpatul şi

partea vătămată, pentru latura penală a procesului penal, iar pentru latura civilă inculpatul, partea civilă şi, uneori, partea responsabilă civilmente.

În procesul penal mai există şi alte persoane chemate ocazional (martori, experi,interprei), care sunt subieci secundari, dar nu sunt pări în proces. Pările înprocesul penal pot avea interese contrare – exemplu: inculpatul (uneori partearesponsabilă civilmente) cu partea civilă, sau interese comune (coautori, complici).

3.3.1.1. InculpatulÎn dreptul procesual penal, faă de persoana care a săvârşit o infraciune se

folosesc trei termeni, în funcie de momentul desf ăşurării procesului şi anume:Făptuitor – persoana faă de care se desf ăşoară anumite activităi prevăzute în

lege şi nu s-a început urmărirea penală sau aciunea penală (exemplu: art. 200, 214,215, 224, 465 C.pr.pen.). Făptuitorul nu este parte în procesul penal dar prevederiledin cod lasă posibilitatea organelor de cercetare sau de constatare de a proceda la



30

prinderea f ăptuitorului, la luarea de declaraii de la acesta sau de a efectua percheziiicorporale asupra lui.

Învinuit – persoana faă de care s-a început urmărirea penală (art. 229), fiindsubiect procesual, dar nu parte în procesul penal. El are o serie de drepturi şi obligaiiprevăzute de lege, iar împotriva lui se poate lua chiar măsura preventivă a arestării peo durată ce nu poate depăşi 10 zile. Calitatea de învinuit o au în general toate

persoanele care au săvârşit o faptă penală şi sunt cercetate penal, el fiind des amintit în coninutul normelor de proceduri penală (art. 69, 70, 71, 72, 73, 74, 80, 143, 144,146, 147, 233, 255, 256, 257 etc.).

Suntem de acord cu opinia exprimată în literatura de specialitate în privinarenunării la calitatea de învinuit din următoarele considerente:

a) Urmărirea penală începe faă de faptă (in rem) şi nu faă de persoană (in personam). Dacă f ăptuitorul este cunoscut urmărirea penală începe faă de acesta.

b) Dacă sunt indicii temeinice că f ăptuitorul a săvârşit o faptă penală, de ce nu sepune în mişcare aciunea penală şi mai e necesar să se înceapă urmărirea penală faă de învinuit? (Sunt cazuri când se pune în mişcare aciunea penală f ără a se mai începeurmărirea penală).

c) Care e rostul arestării pe cel mult 10 zile numai pentru învinuit (pentru caretrebuie îndeplinite toate condiiile prevăzute de lege, ca şi la inculpat), când legeaprevede că inculpatul poate fi arestat până la 30 zile (deci, poate fi arestat şi pentru 10zile?) În acest caz nu s-ar mai lua cu uşurină măsura arestării preventive pe cel mult10 zile (de multe ori în practică după trecerea celor 10 zile nu se mai ia măsuraarestării pe 20 zile).

d) La infraciunile flagrante unde probele sunt clare s-ar putea trece direct lapunerea în mişcare a aciunii penale.

Din aceste motive (dar mai pot fi şi altele) considerăm că pentru supleeadesf ăşurării procesului penal calitatea de învinuit ar trebui să fie înlocuită cu cea deinculpat (bineîneles, în condiiile legii).

Inculpat – persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare aciunea penală şi care

este parte în procesul penal (art. 23 C.pr.pen.)Dacă în calitate de parte civilă sau parte responsabilă civilmente în procesul

penal întâlnim şi persoane juridice, inculpatul poate fi numai o persoană fizică.Inculpatul ca parte în proces are drepturi şi obligaii. Astfel, el poate propune

administrarea de probe, poate formula cereri, ridica excepii, solicita punerea înlibertate când este arestat, poate face plângeri împotriva actelor de urmărire penală,folosi căile de atac, dar are şi obligaia de a se prezenta în faa organelor de urmărirepenală la toate chemările, de a suporta măsurile de constrângere personală, de arespecta dispoziiile procesual penale.

Punerea în mişcare a aciunii penale se face prin: ordonana de punere înmişcare a aciunii penale a procurorului, prin rechizitoriu, declaraia orală a

procurorului, când se extinde procesul penal pentru alte fapte, încheierea instanei de judecată, în cazul art. 336 alin. 2 C.pr.pen., sau la plângere prealabilă adresată organului de cercetare sau procurorului potrivit legii, aşa cum rezultă din art. 279 alin.2 C.pr.pen., modificat prin Legea nr. 356/2006.

In legătură cu modificarea textului de lege vizând plângerea prealabilă, facemprecizarea că, după ce organul de urmărire penală a efectuat cercetărilecorespunzătoare, înaintează dosarul parchetului cu propuneri de punere în mişcare aaciunii penale, iar acesta întocmind rechizitoriul dispune trimiterea în judecată ainculpatului, moment în care pune efectiv în mişcare aciunea penală. In acest fel, s-a



31

înlăturat procedura anterioară potrivit căreia instana de judecată sesizată cu oinfraciune la plângerea prealabilă, dispunea la primul termen, prin încheiere, punerea

în mişcare a aciunii penale.Calitatea de inculpat se pierde o dată cu stingerea aciunii penale – fie prin

condamnare (condamnatul este subiect al dreptului execuional), fie prin achitareainculpatului, când prin hotărâre definitivă se dovedeşte nevinovăia acesteia.

3.3.1.2. Partea vătămată Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială,

dacă participă în procesul penal, se numeşte parte vătămată (art. 24 alin. 1 C.pr.pen.).Noiunea de parte vătămată nu trebuie confundată cu categoria juridică de

victimă, care aparine dreptului penal (victimă poate fi numai persoana, pe cândpersoana vătămată poate fi persoană fizică sau juridică), dreptul procesual penaloperând cu noiunea de parte vătămată.

Organul de urmărire penală sau instana de judecată are obligaia să cheme, sprea fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infraciune, precum şi persoanacivilmente responsabilă.

Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa înproces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială, că se poate constituiparte civilă. De asemenea, i se atrage atenia că declaraia de participare în proces caparte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririipenale, iar în faa primei instane de judecată, până la citirea actului de sesizare (art.76 C.pr.pen.).

Din norma legală rezultă că persoana vătămată prin infraciune, deşi dobândeşteautomat şi calitatea de parte vătămată, trebuie să-şi exprime voina de a participa înproces sau să fi efectuat acte specifice laturii penale a procesului penal (introducereade cereri la organele judiciare, prezena la diverse termene de judecată). În cazcontrar, persoana vătămată poate participa ca martor în cauza respectivă. Dacă parteavătămată solicită despăgubiri, dobândeşte calitatea de parte civilă şi ulterior renună ladespăgubiri, ea î şi va păstra în continuare calitatea de parte vătămată. Partea vătămată,prin poziia sa procesuală, are dreptul de a efectua acte procesuale în susinerea laturiipenale a procesului penal (cereri, excepii, concluzii). Deoarece partea vătămată areun drept personal, ea nu va putea fi înlocuită. În procesul penal, lipsa pării vătămatenu duce la stingerea aciunii penale decât dacă există una din situaiile prevăzute deart. 10 din C.pr.pen.

La plângerea prealabilă, când aciunea penală se pune în mişcare la plângereapersoanei vătămate, este nevoie de manifestarea de voină a celui vătămat; lipsaacesteia nu va declanşa procesul penal (exemplu: în caz de deces), iar dacă procesulpenal a fost declanşat, în caz de împăcare sau retragere a plângerii, aciunea penală numai poate fi exercitată.

Partea vătămată poate fi reprezentată în procesul penal întotdeauna, iar dacă esteunul din cazurile prevăzute de lege privind reprezentarea legală, aceasta va fireprezentată obligatoriu.

3.3.1.3. Partea civilă Persoana vătămată care exercită aciunea civilă în cadrul procesului penal se

numeşte parte civilă (art. 24 alin. 2 C.pr.pen.).Aşa cum s-a precizat şi la partea vătămată, organul de urmărire penală sau

instana de judecată au obligaia de a chema persoana vătămată spre a fi ascultată,



32

pentru a afla dacă ea se constituie sau nu parte civilă în cauză în cazul în care a suferito pagubă materială, constituire care se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar lainstană, până la citirea actului de sesizare (art. 15 alin. 2 şi art. 76 C.pr.pen.).

Aciunea civilă poate fi alăturată aciunii penale în cadrul procesului penal, princonstituirea persoanei vătămate ca parte civilă, şi are ca obiect tragerea la răspunderecivilă a inculpatului, precum şi a pării responsabile civilmente (art. 14 C.pr.pen.).

Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sauinculpatului şi a persoanei responsabile civilmente.Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infraciune nu

înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeaşicauză (art. 15 alin. 1 şi 3 C.pr.pen.), iar dacă renună şi la calitatea de parte vătămată,poate fi ascultată ca martor în procesul penal (art. 82 C.pr.pen.).

Pări civile în procesul penal pot fi: persoanele prejudiciate direct prininfraciune, persoanele care au suferit o pagubă materială prin infraciunea comisă asupra victimei, succesorii victimei şi persoanele subrogate prin lege în drepturilepersoanei vătămate. De asemenea, mai pot fi pări civile şi persoanele juridice,unităile succesoare în drepturi sau lichidatorii acestora.

Având în vedere principiul disponibilităii din civil, promovarea aciunii civile

sau renunarea la aciune depinde de voina persoanei vătămate, cu excepiileprevăzute în art. 17 şi art. 348 C.pr.pen.

Ca şi celelalte pări în proces, partea civilă are dreptul să participe laadministrarea probelor, să utilizeze căile de atac, să fie reprezentată, dar are şiobligaia de a preciza cuantumul real al despăgubirilor, iar acestea să fie dovedite cuprobe. Constituirea de parte civilă în procesul penal are avantajul administrării maiuşoare a probelor, obinerii mai rapide a despăgubirilor, iar aciunea civilă este scutită de taxă de timbru.

3.3.1.4. Partea responsabilă civilmenteDacă în dreptul penal răspunderea penală este strict personală, în materie civilă

este posibil ca răspunderea să revină şi altor persoane decât acelea care au săvârşitfapta generatoare de prejudicii.

În conformitate cu art. 24 alin. 3 (C.pr.pen.), se numeşte parte responsabilă civilmente persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile,pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului.

Instituirea acestei calităi procesuale are menirea de a proteja persoana care asuferit un prejudiciu împotriva insolvabilităii autorului prejudiciului, prin această calitate procesuală reglementându-se o răspundere civilă a unei alte persoane decâtautorul infraciunii. Stabilirea răspunderii pentru fapta altuia are la bază existena unorrelaii între autorul prejudiciului şi persoana chemată să răspundă civil pentruinfraciunea comisă de acesta.

Organul de urmărire penală sau instana de judecată au obligaia să cheme

persoana responsabilă civilmente spre a fi ascultată în cazul în care există persoane(fizice sau juridice) ce trebuie să răspundă civil pentru prejudiciile cauzate prininfraciune de către învinuit sau inculpat.

În literatura de specialitate şi în practica judiciară s-a arătat că în categoria juridică de parte responsabilă civilmente sunt cuprinse atât persoanele responsabilecivilmente de tip clasic, specificate în art. 1000 C. civ., cât şi persoanele chemate să răspundă civil pentru fapta altuia, prevăzute în Legea nr. 22/1969 (modificată prin L.54/1994) privind angajarea gestionarilor şi anume:



33

Părinii, pentru faptele ilicite săvârşite de copii lor minori ce locuiesc cu dânşii(art. 1000 alin. 2 C. civ.);

Comitenii, pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funciile încredinate(art. 1000 alin. 3 C. civ.);

Institutorii şi meşteşugarii, pentru prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii aflaisub supravegherea lor (art. 1000 alin. 4 C. civ.);

Persoanele care îndeplinesc funcii de conducere, precum şi orice alte persoanecare s-au f ăcut vinovate de angajarea, trecerea sau meninerea în funcie a unuigestionar, f ără respectarea condiiilor legale de vârstă, studii şi stagiu şi a dispoziiilorreferitoare la antecedentele penale ale acestuia (art. 28 şi 30 din L. nr. 22/1969);

Persoanele cu privire la care s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească că audobândit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public şi că le-audobândit în afara obligaiilor de serviciu ale gestionarului, cunoscând că acestagestionează astfel de bunuri (art. 34 din L. nr. 22/1969);

Persoanele care au constituit garanie pentru gestionar (art. 10 şi următoarele dinL. nr. 22/1969).

În art. 16 din C.pr.pen. se arată că introducerea în procesul penal a persoanei

responsabile civilmente poate avea loc fie în cursul urmăririi penale, fie în faainstanei de judecată până la citirea actului de sesizare. Persoana responsabilă civilmente poate fi introdusă în cauză şi după acest moment, dacă ea nu se opune laluarea acestei măsuri. Aceasta poate interveni în cauză până la terminarea cercetării

judecătoreşti la prima instană, luând procedura din care se află în momentulinterveniei.

În cazul în care partea responsabilă civilmente a fost introdusă în procesul penaldupă citirea actului de sesizare şi a f ăcut obieciuni, preteniile pării civile nu mai potfi valorificate faă de partea responsabilă civilmente în procesul penal, ci, eventual, pecalea unei aciuni separate, introdusă la instana civilă.

Este considerată, de asemenea, tardivă introducerea pării responsabile civilmente în procesul penal când aceasta se face printr-o aciune separată cu ocazia rejudecării

cauzei după casare dacă hotărârea primei instane nu a fost casată cu acest scop.Partea responsabilă civilmente poate participa în procesul penal prin introducerea

în cauză, la cererea celor interesai sau din oficiu, precum şi prin intervenia ei dinproprie iniiativă. Introducerea pării responsabile civilmente poate avea loc la cerereapării civile, mai ales atunci când aceasta prezintă o mai mare solvabilitate decâtinculpatul în rezolvarea creanelor.

Pentru asigurarea drepturilor civile, instana poate dispune introducerea în cauză a pării responsabile civilmente şi din oficiu. Instana, în virtutea rolului său activ,procedează astfel pentru repararea pagubelor pricinuite persoanelor incapabile saucelor lipsite de capacitatea de exerciiu sau cu capacitatea de exerciiu restrânsă, careau fost prejudiciate prin infraciune.

Partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal din oficiu şiatunci când persoana păgubită este una din cele care se încadrează în dispoziiile art.145 C. pen.

Persoana care răspunde din punct de vedere civil pentru faptele inculpatului poateavea interesul de a participa în proces ca parte, legea asigurând pentru aceastaposibilitatea de a interveni în proces. Ea are drepturile prevăzute pentru celelalte pări,poate fi reprezentată şi se poate folosi de materialul probator al cauzei respective, poatefolosi căile de atac.



35

În cursul judecăii, asistena juridică este obligatorie şi în cauzele în care legeaprevede pentru infraciunea săvârşită pedeapsa deteniunii pe viaă sau pedeapsa

închisorii de 5 ani sau mai mare.Când asistena juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a

ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul

să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depunememorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinat de data şi ora efectuării actului.Încunoştinarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemeneamijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Prevederile art. 172 alin. 1 C.pr.pen., şi art. 173 alin. 1 C.pr.pen., au fostmodificate prin Legea nr. 57/19.03.2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr.228 din 25.03.2008, ca urmare a deciziei nr. 1086/20.11.2007 a Curii Constituionale,publicată în Monitorul Oficial nr. 866/18.12.2007

În cursul judecăii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte pări pot fireprezentai, cu excepia cazurilor în care prezena învinuitului sau inculpatului esteobligatorie.

În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului,instana de judecată, când apreciază necesară prezena învinuitului sau inculpatului,dispune aducerea lui.

În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-auconstituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele

în cadrul procesului penal. În cazul în care pările civile nu şi-au desemnat unreprezentant comun, pentru buna desf ăşurare a procesului penal, procurorul sauinstana de judecată poate desemna, prin rezoluie, respectiv prin încheiere motivată,un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau rezolu ia va ficomunicată părilor civile, care trebuie să încunoştineze procurorul sau instana derefuzul lor de a fi reprezentai prin avocatul desemnat din oficiu.

În cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părivătămate, constituite sau nu pări civile, care nu au interese contrarii, acestea potdesemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. Încazul în care pările vătămate nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru bunadesf ăşurare a procesului penal, procurorul sau instana de judecată poate desemna,prin rezoluie, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a lereprezenta interesele.

Dovada mandatului se va face în condiiile legii.



36

4. ACIUNILE ÎN PROCESUL PENAL

4.1. ACIUNEA ÎN JUSTIIE4.1.1. Noiunea de aciune în justiie

Aciunea în justiie este mijlocul (instrumentul) juridic prin care o persoană

este trasă la răspundere în faa instanelor judecătoreşti, pentru a fi obligată să suporteconstrângerea de stat corespunzătoare normei de drept încălcate.Aciunea în justiie depinde de norma de drept încălcată (în dreptul penal, civil,

administrativ, muncii, contencios) şi, în funcie de aceasta, poate fi folosită şi vaconstitui suportul unei aciuni în justiie – aciunea penală, civilă, contravenională etc. Dacă avem o faptă ilicită care vizează o infraciune, se va folosi aciunea penală (un singur proces juridic) faă de un f ăptuitor sau faă de mai muli (când fapta a fostsăvârşită de mai multe persoane).

Factorii aciunii în justiie sunt:– temeiul aciunii în justiie, care este de drept (reprezintă norma juridică ce prevededreptul la aciune) şi de fapt (reprezintă fapta ilicită prin săvârşirea căreia a fost

încălcată norma juridică);– obiectul aciunii îl constituie tragerea la răspundere penală a f ăptuitorului, prindeclanşarea procesului penal;– subiecii aciunii sunt întotdeauna subiecii raportului juridic de conflict, adică subiecii faptei ilicite, dar în poziii inversate: subiectul activ al faptei ilicite(f ăptuitorul) devine subiect pasiv al aciunii în justiie, iar subiectul pasiv al fapteiilicite (victima)- devine subiect activ al aciunii în justiie;– aptitudinea funcională.

4.1.2. Aciunile ce se pot exercita în procesul penalPrin săvârşirea unei infraciuni ia naştere un raport juridic de drept penal, iar dacă

infraciunea a avut drept urmare şi un prejudiciu material sau moral avem şi un raport

de drept civil.În art. 9 din C.pr.pen. se arată că prin exercitarea aciunii penale se vortrage la răspundere penală persoanele care au săvârşit infraciuni, aciune carese exercită numai în cadrul procesului penal. Prin aciunea civilă se realizează tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a pării responsabilecivilmente, aciune ce poate fi alăturată aciunii penale în cadrul procesuluipenal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă (art. 14 C.pr.pen.).

Repararea pagubei produse prin infraciune, dacă nu este exercitată prin aciuneacivilă în procesul penal, alături de aciunea penală, se poate exercita în faa instaneicivile.

Întrucât aciunea penală este o aciune publică ea trebuie dintotdeauna exercitată când s-a comis o infraciune, aciunea civilă poate sau nu să fie exercitată în funcie de

cum v-a aprecia persoana prejudiciată. Chiar dacă cele două aciuni se exercită împreună au scopuri diferite deoarece aciunea publică are ca obiect pedepsirea celorcare comit infraciuni, pe când aciunea civilă are ca obiect repararea daunelor cauzateprin comiterea infraciunilor. Aciunea penală (publică) se mai deosebeşte de aciuneacivilă şi sub raportul persoanelor contra cărora pot fi îndreptate. Aciunea penală este

îndreptată numai împotriva celor care săvârşesc infraciuni întrucât pedeapsa penală este personală, pe când aciunea civilă poate fi îndreptată nu numai împotriva celorcare răspund penal ci şi contra altor persoane care răspund civilmente pentru fapta



37

celor care săvârşesc infraciuni (părini, institutori, comiteni) sau care sunt succesoriipatrimoniali (moştenitori) ai celor care săvârşesc infraciuni.

Dacă aciunile sunt exercitate împreună în cadrul procesului penal, aciuneapenală constituie principalul, iar aciunea civilă reprezintă accesoriul. Ca urmare,aciunea civilă nu poate fi exercitată dacă nu există o aciune penală pusă în mişcare.De la această regulă fac excepie situaiile în care aciunea penală se stinge în faa

instanei penale, aceasta fiind obligată să soluioneze în continuare aciunea civilă (exemplu: amnistie), precum şi situaiile în care instana penală este sesizată prin căilede atac numai în latura civilă.

4.2. ACIUNEA PENALĂ 4.2.1. Noiunea şi termenii aciunii penale.

Aciunea penală constituie instrumentul juridic prin folosirea căruia poate fiadus în faa organelor judiciare penale raportul substanial de conflict rezultatdin săvârşirea faptei incriminate în vederea tragerii la răspundere penală apersoanelor care au săvârşit infraciunile.

Astfel, aciunea penală are caracterul de instituie de bază a procesului penal,constituind un instrument juridic concret prin care f ăptuitorul ca subiect de drepturiprocesuale devine inculpat şi parte în procesul penal, iar instana de judecată odată investită prin promovarea aciunii penale este obligată să judece cauza respectivă

4.2.1.1. Normele de drept penal incriminatoare reprezintă temeiul de drept alaciunii penale, iar săvârşirea faptei constituie temeiul de fapt, sub aspect substanial.Din punct de vedere procesual, temeiul de drept al aciunii penale îl constituieexistena unei aciuni penale devenită exercitabilă, iar temeiul de fapt constă înefectiva folosire a aciunii de tragere la răspundere penală a f ăptuitorului

4.2.1.2. Obiect – tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit

infraciuni. Aciunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, iarobiectul aciunii nu se poate confunda cu scopul acesteia în judecarea şi pedepsireacelor care săvârşesc infraciuni. Aciunea penală nu se confundă nici cu alte proceduri

judiciare care nu au ca obiect tragerea la răspundere penală (exemplu: reabilitarea pecale judecătorească – art. 494-503 C.pr.pen.; repararea pagubei în cazul condamnăriipe nedrept – art. 504-507 C.pr.pen.).

4.2.1.3. Subiecii aciunii penaleSubiecii raportului juridic de conflict, ca urmare a săvârşirii unei infraciuni,

sunt şi subiecii aciunii penale, dar aşa cum am arătat mai sus în poziii inversate(subiectul activ al infraciunii devine subiect pasiv al aciunii penale, iar subiectulpasiv al infraciunii va avea calitatea de subiect activ al aciunii penale).

Subiect activ al aciunii penale este statul care exercită aciunea prin organelespecializate (procurori şi instane de judecată). Subiect activ al aciunii penale este şipersoana vătămată pentru infraciunile în care aciunea penală se pune în mişcare laplângerea prealabilă. Totuşi, pentru persoanele vătămate acest drept este limitat uneoride unele acte ale statului (exemplu: în cazul amnistiei sau abrogării incriminării).

Subiectul pasiv al aciunii penale sunt persoanele care au săvârşit sau au luatparte la săvârşirea unei infraciuni (autori, complici, instigatori, tăinuitori,



38

favorizatori) şi care sunt trase la răspundere penală. Întrucât răspunderea penală estepersonală şi aciunea penală este tot personală pentru cei care au comis o infraciune.

4.2.2. Trăsăturile caracteristice ale aciunii penale:

- aciunea penală aparine statuluiStatul are dreptul şi obligaia ca prin norme juridice să apere ordinea de drept

încălcată prin săvârşirea unei infraciuni. Astfel, statul, prin organele sale specializate,este singurul titular al aciunii penale şi are dreptul să acioneze împotriva celorvinovai. Dreptul de a trage la răspundere penală aparine statului, care încredinează exerciiul aciunii penale, prin care se realizează acest drept, procurorului şi, în cazurirestrânse, pării vătămate.

- aciunea penală este obligatorieObligativitatea derivă din principiile oficialităii şi legalităii reglementate în art.

2 din C.pr.pen. În acest sens, ori de câte ori organele judiciare sunt sesizate cusăvârşirea unei infraciuni, ele sunt obligate să pună în mişcare şi să exercite aciuneapenală pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, dacă prin lege nu sedispune altfel.

- aciunea penală este irevocabilă şi indisponibilă Irevocabilitatea constă în faptul că, o dată pusă în mişcare, aciunea penală

trebuie dusă până la capăt (nu se mai poate reveni) şi, odată investit organul judiciar,acesta nu mai poate fi dezinvestit, aciunea fiind continuată până la epuizare.

- aciunea penală este indivizibilă Săvârşirea infraciunii dă naştere unui drept unic la aciune indiferent de numărul

participanilor la fapta penală. Ca o consecină a faptului că infraciunea, ca fapt juridic indivizibil, determină şi indivizibilitatea aciunii penale, în cazul participaiuniipenale vom avea o singură aciune îndreptată împotriva tuturor participanilor.

Excepia indivizibilităii apare în cazul împăcării părilor, care fiind personală produce efecte numai pentru cei între care a intervenit.

- aciunea penală este individuală Având în vedere că răspunderea penală este personală, aciunea penală este

individuală şi va fi exercitată numai împotriva inculpatului (a se vedea în acest sens şiart. 23 din C.pr.pen.). În cazul săvârşirii unei fapte de mai muli f ăptuitori aciuneapenală este una singură, răspunderea penală este personală indiferent că aciunea însens procesual este unică sau plurală.

4.2.3. Momentele desf ăşurării aciunii penale în procesul penal4.2.3.1. Punerea în mişcare a aciunii penale

Aciunea penală se pune în mişcare prin: ordonană, rechizitoriu, declaraieverbală sau încheiere.

În cazul săvârşirii unei infraciuni, dacă sunt date suficiente se dispune începereaurmăririi penale care are loc faă de faptă, chiar dacă nu este cunoscut f ăptuitorul.Dacă este cunoscută şi persoana care a săvârşit infraciunea se dispune începereaurmăririi penale. Punerea în mişcare a aciunii penale are loc numai cândf ăptuitorul este cunoscut şi sunt probe suficiente care să determine pe procurorsau instana de judecată să exercite aciunea.

În timpul urmăririi penale, procurorul, din oficiu sau la propunereaorganelor de urmărire penale, pune în mişcare aciunea penală prin ordonană.



39

Dacă aciunea penală nu a fost pusă în mişcare pe timpul urmăririi penale şi încauză sunt probe de trimitere în judecată a învinuitului, prin actul de inculpare –rechizitoriu – se pune în mişcare aciunea penală.

Pe timpul desf ăşurării procesului penal în faa instanei de judecată procurorulpoate pune în mişcare aciunea penală prin declaraie verbală în cazul extinderiiprocesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane (art. 336 şi 337 din

C.pr.pen.).Instana de judecată poate pune în mişcare aciunea penală prin încheiere în

cazul când se extinde procesul penal pentru alte fapte, dacă procurorul nuparticipă la judecată (art. 336 alin. 2 C.pr.pen.) sau când dispune arestareapreventivă a inculpatului în cursul judecăii, dacă sunt întrunite condiiileprevăzute în art. 143 şi exista vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 (art.160a C. pr. Pen.).

4.2.3.2. Exercitarea aciunii penalePe timpul urmăririi penale se procedează la strângerea, administrarea şi

verificarea tuturor probelor necesare pentru soluionarea legală a cauzei.În faza de judecată, procurorul exercită aciunea prin susinerea învinuirii,

formularea de cereri, excepii sau concluzii, folosirea căilor de atac.În art. 10 C.pr.pen. sunt prevăzute cazurile în care punerea în mişcare sau

exercitarea aciunii penale sunt împiedicate. Aceste cazuri sunt:– fapta nu există;– fapta nu este prevăzută de legea penală;– fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infraciuni;– fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;– faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infraciunii;– există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (art. 44-51C.pen.);– lipsesc plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizareaorganului competent ori altă condiie prevăzută de lege, necesară pentru punerea înmişcare a aciunii penale;– a intervenit amnistia sau prescripia ori decesul f ăptuitorului sau, după caz, radiereapersoanei juridice atunci când are calitatea de f ăptuitor ( art. 10 lit. g a fost modificatprin Legea nr. 356/2006 );– a fost retrasă plângerea prealabilă ori pările s-au împăcat, în cazul infraciunilorpentru care retragerea plângerii sau împăcarea părilor înlătură răspunderea penală;– s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;– exista o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;– există autoritate de lucru judecat.

4.2.3.3. Epuizarea sau stingerea aciunii penaleAciunea penală este exercitată până ajunge la momentul final de epuizare.

Astfel, epuizarea aciunii penale are loc prin obinerea unei hotărâri definitive princare instana s-a pronunat (în funcie de probele administrate) asupra vinovăiei saunevinovăiei persoanei faă de care s-a exercitat aciunea penală.

Stingerea aciunii penale poate avea loc când se constată vreunul din cazurileprevăzute în art. 10 ( în baza art. 11 C.pr.pen.). În cursul urmăririi penale, procurorul,la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:

a) clasarea, când nu există învinuit în cauză;b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute de art. 10 lit. a-e, când există

învinuit sau inculpat în cauză;



41

O problemă controversată este repararea bănească a prejudiciilor morale,problemă tratată pe larg atât în statele occidentale, cât şi în ara noastră. Cei care auridicat obieciuni împotriva acestui sistem de reparare a prejudiciilor morale auinvocat „imposibilitatea reparării băneşti a acestor daune“, „caracterul arbitrar alacestei reparaii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de echivalenă între durereamorală şi o anumită sumă de bani“. Referitor la despăgubirile acordate pentru

prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afeciune s-a afirmat chiarcă au „un caracter imoral“.

Subiec ii ac iunii civileÎn cadrul aciunii civile alăturate aciunii penale, avem ca subiect activ al

raportului de conflict civil persoana în dauna căreia s-a produs prejudiciul, iar casubiect pasiv inculpatul şi, în unele cazuri, partea responsabilă civilmente.

În cazul decesului uneia dintre pări, se introduc în cauză moştenitorii acesteia.Dacă una din pări este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, seintroduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de desfiinare sau de dizolvare seintroduc în cauză lichidatorii (art. 21 alin. 2 C.pr.pen. modificat de Legea nr.356 /2006).

Tră să turile ac iunii civilePrincipiul disponibilităii aciunii civile se menine şi în cadrul procesului penal.

Aciunea civilă este disponibilă şi promovarea ei depinde de voina persoanei îndauna căreia s-a produs prejudiciul, cu excepiile prevăzute în art. 17 C.pr.pen. cândfuncionează principiul oficialităii şi art. 348 cu privire la restituirea lucrului,desfiinarea totală sau parială a unui înscris şi restabilirea situaiei anterioaresăvârşirii infraciunii. Astfel, ca trăsătură specifică disponibilitatatea aciunii nu

înseamnă că promovarea ei nu depinde de voina persoanei vătămate ci şi de faptul că partea civilă în timpul procesului penal are dreptul de a renuna la calitatea sa şi prinaceasta implicit la despăgubirile civile.

Aciunea civilă este accesorie aciunii penale pentru că rezolvarea în timp, cât şisoluiile propriu-zise sunt subordonate desf ăşurării aciunii penale şi modului desoluionare a acesteia.

Aciunea civilă este divizibilă, deoarece poate fi exercitată atât asupra celui carea produs prejudiciul, cât şi împotriva altor persoane (exemplu: partea responsabilă civilmente – art. 1000 C. civ., Legea nr. 22/1969).

4.3.3. Momentele desf ăşurării aciunii civile în procesul penal4.3.3.1. Dreptul de opiune.

Pentru a exista dreptul de opiune, trebuie în primul rând să avem pornit unproces penal pentru o faptă prevăzută de legea penală prin săvârşirea căreia s-a cauzato pagubă unei persoane.

Disponibilitatea aciunii civile prin dreptul de opiune se manifestă în feluritemodalităi, dintre care cele mai importante se referă la: dreptul pării interesate de aintroduce sau nu aciunea civilă (cu excepiile arătate în art. 17 C.pr.pen.), dreptul de adetermina limitele aciunii sau ale apărării şi dreptul de a renuna la aciune, precum şide a stinge litigiul printr-o tranzacie.

De îndată ce partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, deci aalăturat aciunea sa civilă aciunii penale, ea nu se mai poate adresa, pentru aceleaşi



43

5. COMPETENA PENALÃ

5.1. CONSIDERAII GENERALE ŞI FORMELE COMPETENEI5.1.1. Noiunea şi importana competenei penale

Competena penală este prevăzută în dispoziiile art. 25-61 ale C.pr.pen. şi în

titlul II din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, actualizată prin Legeanr. 247/2005, privind reforma în domeniul justiiei.Instituia competenei ordonează repartizarea cauzelor penale pe fiecare organ

în parte, în funcie de atribuiile funcionale, de raza teritorială şi de competenarespectivului organ.

Competena are o importană deosebită în procesul penal, întrucât sferaatribuiilor fiecărui organ este delimitată la actele specifice fiecărei faze a procesuluipenal. Astfel, datorită naturii şi gravităii infraciunilor, locurilor unde au fostsăvârşite sau au fost prinşi f ăptuitorii, precum şi calităii acestora, se face o delimitarea atribuiilor organelor judiciare, asigurându-se o repartizare raională a cauzelorpenale la organele de urmărire penală şi la instanele de grad diferit, în scopulsoluionării lor în cele mai bune condiii. Totodată, prin această delimitare aatribuiilor, se împiedică imixtiunea unor organe în sfera de activitate a altora

5.1.2. Formele competenei penaleÎn raport de factorii privind natura şi gravitatea faptelor săvârşite, locul unde au

fost comise, calitatea f ăptuitorului, atribuiile organelor judiciare, întâlnimurmătoarele forme de competenă: funcională; materială; teritorială; personală.

Competenele fundamentale sunt întotdeauna şi concurente, întrucât organul judiciar trebuie să fie competent în acelaşi timp după funciune, după materie şi după teritoriu, pentru fiecare cauză. Dacă o faptă este prevăzută de o lege specială şi nu seprevăd norme speciale de competenă, se aplică normele generale din Codul deprocedură penală. În cazul în care legea specială prevede şi unele norme de

competenă, ele se vor completa pentru situaiile nereglementate cu normele generaleale Codului de procedură penală.În literatura de specialitate s-au exprimat opinii referitoare şi la alte forme de

competenă, cum ar fi cele specială, extraordinară, principală, multiplă.

Competena funcională (ratione offici) este determinată de atribuiilefuncionale pe care un organ judiciar penal le îndeplineşte pe parcursul desf ăşurăriiunui proces penal.

Competena materială (ratione materiae) este determinată de obiectul cauzeipenale, şi anume infraciunea săvârşită.

Competena teritorială (ratione loci) determină care dintre organele de acelaşigrad este competent să soluioneze o anumită cauză, realizând împărirea cauzelor

între organele judiciare pe linie orizontală.Competena personală (ratione personae) este determinată de calitatea

f ăptuitorului. La momentul săvârşirii infraciunii, f ăptuitorul poate avea calitatea de:militar, magistrat, notar, demnitar, personalul marinei civile, controlor financiar alCamerei de Conturi, şeful unui cult religios etc.



44

5.2. COMPETENA INSTANELOR JUDECĂTOREŞTI5.2.1. Noiuni generale

Dispoziiile constituionale (art. 126 pct. 1) arată că justiia se realizează înRomânia prin Înalta Curte de Casaie şi Justiie şi prin celelalte instane judecătoreştistabilite de lege. Astfel, prin dispoziiile Codului de procedură penală (art. 25 - 61)cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, Legea nr. 92/1992 pentru organizare

judecătorească, modificată şi actualizată prin Legile nr. 304/2004 şi 247/2005, Legeanr. 56/1993 a fostei Curi Supreme de Justiie, modificată şi actualizată prin Legile nr.304/2004 şi 247/2005, este organizat sistemul instanelor penale din ara noastră.

În Codul de procedură penală în titlul II, cap. I, la competena după materie şidupă calitatea persoanei, în art. 25-29 sunt prevăzute competena judecătoriei,tribunalului, curii de apel, tribunalului militar, tribunalului militar teritorial, curii deapel militare şi competena Înaltei Curi de Casaie şi Justiie.

5.2.2. Competena instanelor penale civile5.2.2.1. Competena judecătoriei (art. 25 C.pr.pen.)

Judecătoria este primul organ cu atribuii jurisdicionale, fiind prima treaptă înscara instanelor penale.

Ca primă instană, judecătoria are o competenă materială generală, judecândtoate infraciunile, cu excepia celor date prin lege în competena altor instane (art. 25alin. 1 din C.pr.pen.).

În virtutea noilor modificări judecătoria are competena să soluioneze şi altecazuri anume prevăzute de lege (art. 25 alin. 2 C. pr. pen.) – prin Legea nr. 191/2003privind infraciunile la regimul transporturilor navale (publicată în M.O. nr.332/16.05.2003), infraciunea de conducere a unei nave f ără brevet se judecă potrivitart. 36, în primă instană de seciile maritime şi fluviale ale judecătoriilor. Acestesecii maritime şi fluviale pot funciona pe lângă judecătorii ca instane specializateavând o competenă specială şi fiind în concordană cu art. 26, pct. 5, teza a II-a dinConstituia României când prin lege organică pot fi înfiinate instane specializate în

anumite materii.Competena funcională a judecătoriei în penal constă în faptul că are numaiatribuii de primă instană (prevăzute în art. 313-360 C.pr.pen.) pe care le exercită învederea soluionării cauzelor. Atribuii de primă instană are judecătoria şi în cazulsesizării la plângere prealabilă prevăzute de art. 279, 283-286 C.pr.pen. şi în cazularestării preventive şi meninerii acesteia conform art. 146-160b C.pr.pen., dacă cauzapenală ar urma în caz de trimitere în judecată să se judece în primă instană.

Competena după calitatea persoanei – judecătoria soluionează faptele date încompetena sa materială săvârşite de orice persoană, cu excepiile prevăzute de lege(exemplu: militari).

Competena teritorială a judecătoriei se exercită în raport cu dispoziiile art.30 din C.pr.pen. pentru infraciunile săvârşite în ară şi art. 31 pentru unele situaiicând infraciunile sunt săvârşite în străinătate Numărul şi localităile de reşedină ale

judecătoriilor sunt prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 304/2004, actualizată prinLegea nr. 247/2005.



45

5.2.2.2. Competena Tribunalului Sub aspectul competenei funcionale, tribunalul judecă, potrivit art. 27 din

C.pr.pen., în primă instană, în recurs şi soluionează conflictele de competenă ivite între judecătoriile din raza sa teritorială, precum şi în alte cazuri anume prevăzute delege.

Prin Legea 202/2010, a fost abrogată competena tribunalului de a judeca ca

instană de apel cu privire la hotărârile pronunate în primă instană de judecătorii.Competena materială a tribunalului este determinată atât în mod concret

pentru judecarea unor infraciuni, cât şi în mod general (abstract), în conformitate cudispoziiile art. 27 pct. 1 lit. a, tribunalul judecă în primă instană potrivit ultimelormodificări dispuse prin Legea nr. 356/2006 şi Legea nr. 79/2007: infraciunileprevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3-5, art. 197 alin. 3, art.211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254 - 255, 257, art. 266-270, art. 279 1,312 şi art. 317, precum şi infraciunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme,muniii şi materii explozive ori radioactive.

De asemenea, tribunalele mai judecă în primă instană:- infraciunile săvârşite cu intenie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea

victimei;- infraciunea de spălare a banilor şi infraciunile de evaziune fiscală prevăzute deart.9 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cumodificările ulterioare- infraciunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;- infraciunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;- infraciunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială;- alte infraciuni date prin lege în competena sa;

Ca instană de recurs, judecă recursurile împotriva sentinelor pronunate de judecătorii privind infraciunile pentru care punerea în mişcare a aciunii penale seface la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva

hotărârilor penale pronunate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberăriiprovizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazurianume prevăzute de lege.

Soluionează conflictele de competenă ivite între judecătoriile din circumscripiasa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Pentru seciile maritime şi fluviale ale Tribunalelor Constana şi Galai se judecă în primă instană infraciunile prevăzute în art. 13, 14, şi 17 din Legea nr. 191/2003(preluarea f ără drept a comenzii sau controlului unei nave, falsificarea unui ordin scrissau a jurnalului de bord, blocarea şenalului navigabil etc.).

În dispoziiile art. 3 din D. nr. 203/1974 se arată competena în cazul seciilormaritime şi fluviale ale Tribunalelor Galai şi Constana care sunt competente să

judece în primă instană sau recurs.Competena după calitatea persoanei a tribunalului – judecă toate faptele date

în competena sa materială săvârşite de orice persoană, iar în baza art. 3 pct. 1 lit. c(teza a II-a) din D. nr. 203/1974, seciilor maritime şi fluviale ale TribunalelorConstana şi Galai li s-a acordat competena personală de a judeca în primă instană sau recurs personalul marinei civile.

Competena teritorială a tribunalului: potrivit Anexei nr. 1 lit. b din Legea nr.304/2004, în fiecare jude funcionează un tribunal, cu sediul în localitatea de



46

reşedină a judeului şi în municipiul Bucureşti. În circumscripia fiecărui tribunal suntcuprinse toate judecătoriile din jude sau din municipiul Bucureşti. La tribunale, înraport cu volumul de activitate şi cu natura cauzelor deduse judecăii, ministrul

justiiei poate înfiina prin ordin, în alte municipii sau oraşe din judee, sediisecundare cu activitate permanentă, stabilind şi judecătoriile care fac parte dincircumscripiile acestora.

Dacă infraciunea a fost comisă în ară, competena teritorială este determinată potrivit criteriilor prevăzute în art. 30 C.pr.pen., iar dacă infraciunea este comisă înstrăinătate competena este determinată conform criteriilor prevăzute în art. 31C.pr.pen.

5.2.2.3. Competena Curii de Apel Conform art. 281 C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010

sub aspectul competenei funcionale, Curtea de Apel judecă în primă instană, înapel, în recurs şi soluionează conflictele de competenă ivite între tribunale sau

judecătorii şi tribunalele din raza sa teritorială, ori între judecătorii din circumscripiaunor tribunale diferite, aflate în raza teritorială a Curii.

Referitor la competena materială a Curii de Apel, aceasta este determinată înmod concret – judecă în primă instană :

- infraciunile prevăzute de Codul Penal în art. 155-173 şi infraciunile privindsigurana naională a României prevăzute în legi speciale;

- infraciunile prevăzute în Codul penal în art. 2531, art. 273-276 C.pen., când s-aprodus o catastrof ă de cale ferată şi art. 356-361 C.pen.;

-infraciunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procuroriide la parchetele de pe lângă aceste instane, precum şi de avocai, notari publici,executori judecătoreşti şi controlori financiari ai Curii de Conturi;

Prin Legea nr. 202/2010, s-au introdus după art. 281 lit.b alineatele b1-b3, cuurmătorul cuprins

- infraciunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiiile legii şi deceilali membri ai înaltului cler, care au cel puin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

- infraciunile săvârşite de magistraii asisteni de la Înalta Curte de Casaie şi Justiie, de judecătorii de la curile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de laparchetele de pe lângă aceste instane;

- infraciunile săvârşite de membrii Curii de Conturi, de preşedintele ConsiliuluiLegislativ şi de Avocatul Poporului."

- soluionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelorcondamnate în străinătate ;

- alte infraciuni date prin lege în competena sa.Ca instană de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunate în

primă instană de tribunale, iar ca instană de recurs, judecă recursurile împotriva

hotărârilor penale pronunate de judecătorii în primă instană, cu excepia celor date încompetena tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Competena personală este determinată de calitatea f ăptuitorilor prevăzui înart. 281 pct. 1 lit. b şi c din C.pr.pen. (judecătorii, procurorii, notarii).

Competena teritorială - fiecare curte de apel î şi exercită competena într-ocircumscripie cuprinzând mai multe tribunale. Numărul curilor de apel, reşedineleacestora, precum şi tribunalele cuprinse în circumscripiile lor sunt prevăzute în anexa2 din Legea nr. 304/2004.



47

Dacă infraciunile sunt săvârşite în ară, se aplică art. 30 C.pr.pen., iar dacă sesăvârşesc în străinătate, art. 31 din C.pr.pen.

5.2.3. Competena instanelor militarePentru organizarea şi funcionarea instanelor şi parchetelor militare a fost

adoptată Legea 54/1993 (republicată în 1999 şi modificata prin Legea nr. 281/2003).

Prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniul justiiei, a fost abrogată Legeanr. 54/1993, astfel încât, competena instanelor militare este reglementată în Codul deprocedură penală. Potrivit art. 581 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fostmodificată prin Legea nr. 247/2005, instanele militare sunt:

a) Tribunalele militare;b) Tribunalul militar teritorial Bucureşti;c) Curtea Militară de Apel Bucureşti.Circumscripiile instanelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 din Legea nr.

304/2004.

5.2.3.1. Competena tribunalului militar Tribunalul militar este primul organ jurisdicional militar şi este egal în grad cu judecătoria. Are o competenă funcională limitată numai la judecarea cauzelorpenale în primă instană, inclusiv a celor la plângerea prealabilă prevăzute în art. 279din C.pr.pen.

Competena materială - tribunalul militar judecă în primă instană procesele şicererile date prin lege în competena sa (art. 26 din C.pr.pen.), şi anume:

a) infraciunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi alteinfraciuni săvârşite în legătură cu indatoririle de serviciu comise de militari până lagradul de colonel inclusiv, cu excepia celor date în competena altor instane;

b) judecă şi soluionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.

Potrivit acestor noi reglementări, Tribunalul militar judecă în primă instană in-fraciuni contra ordinii şi disciplinei militare, infraciuni pe câmpul de luptă,infraciuni specifice aviaiei şi marinei militare şi alte infraciuni prevăzute în art. 348-352 săvârşite de militari.

Competena personală a tribunalului militar este determinată de calitateainculpatului în momentul săvârşirii faptei, şi anume militar până la gradul de colonelinclusiv.

Săvârşirea infraciunii de un ofier inferior şi trecerea acestuia în corpul ofierilorsuperiori după data săvârşirii infraciunii nu atrage schimbarea competenei instanei(C.S.J. – Dec. Seciei militare nr. 59 din 8.09.1997).

Competena după calitatea persoanei este atrasă şi în caz de participaie dacă unul

dintre participani este militar până la gradul de colonel sau angajat civil la una dintreunităile militare sau servicii speciale.Competena teritorială - conform anexei 2 la Legea nr. 304/2004 astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005, funcionează tribunale militare în Bucureşti,Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, iar prin lege se pot înfiina şi alte tribunale militare.Potrivit acesteia, tribunalele militare au în circumscripia lor mai multe judee, iar pelângă tribunalele militare funcionează mai multe parchete militare, în raport cu

întinderea circumscripiei teritoriale a instanei respective.



48

5.2.3.2. Competena Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti

Tribunalul militar teritorial Bucureşti, sub aspectul competenei funcionale,potrivit art. 28 din C.pr.pen., judecă în primă instană, în recurs şi soluionează conflictele de competenă ivite între tribunalele militare din raza sa teritorială, precum

şi alte cazuri anume prevăzute de lege. E similar în grad cu tribunalul instan elorcivile.

În art. 28 din C.pr.pen. este reglementată competena materială, astfel că Tribunalul militar teritorial judecă în primă instană:

a) infraciunile menionate în art. 27 alin. 1 lit. a) – e1), săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari pâna la gradul de colonel inclusiv;

b) alte infraciuni date prin lege în competena sa.Tribunalul militar teritorial, ca instană de recurs, judecă recursurile împotriva

sentinelor pronunate de tribunalele militare privind infraciunile pentru care punerea în mişcare a aciunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunate de tribunalul militar în

materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, ahotărârilor penale pronunate de tribunalul militar în materia executării hotărârilorpenale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.

După calitatea persoanei, Tribunalul militar teritorial judecă persoanele care aucalitatea de militar (această calitate include gradul de colonel inclusiv pentruinfraciunile menionate de art. 27 lit. a-e1 C.pr.pen.). În aceste cazuri competenapersonală se îmbină cu competena materială.

Competena teritorială – Conform anexei nr. 2 la Legea nr. 304/2004modificată prin Legea nr. 247/2005, în ară funcionează un singur tribunal militarteritorial cu sediul în Bucureşti, iar prin lege se pot înfiina şi alte tribunale militareteritoriale.

5.2.3.3. Competena Curii Militare de Apel Conform art. 282 din C.pr.pen., Curtea Militară de Apel Bucureşti are

competena funcională de a judeca în primă instană, în apel, în recurs şisoluionează conflictele de competenă ivite între tribunalele militare teritoriale sau

între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale, ori între tribunalele militaredin raza de competenă a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum şi în altecazuri anume prevăzute de lege.

Întrucât în prezent există un singur tribunal militar teritorial nu se poate vorbi derezolvarea unor conflicte de competenă între tribunale militare teritoriale ori întretribunale militare din raza de competenă a unor tribunale militare teritoriale diferite,

prevederea legală referindu-se numai dacă vor fi înfiinate prin lege şi alte tribunaleteritoriale militare.Competena materială a Curii Militare de Apel este următoarea (art. 282

C.pr.pen.):Judecă în primă instană: a) infraciunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi art. 356-361, săvârşite

de militari;



49

b) infraciunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelormilitare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pelângă aceste instane;

c) alte infraciuni date prin lege în competena sa.Ca instană de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunate în primă

instană de tribunalele militare teritoriale.

Ca instană de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunate detribunalul militar în primă instană, cu excepia celor date în competena tribunalului militarteritorial, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege

După calitatea persoanei, Curtea Militară de Apel judecă persoanele care aucalitatea de militar şi au săvârşit infraciuni, judecătorii militari şi procurorii militari aiinstanelor şi parchetelor militare ierarhic inferioare.

Competena teritorială – Conform anexei nr. 2 la Legea nr. 304/2004modificată prin Legea nr. 247/2005, în toată ara funcionează o singură CurteMilitară de Apel, având sediul în municipiul Bucureşti.

5.2.4. Competena Înaltei Curi de Casaie şi Justiie:Înalta Curte de Casaie şi Justiie este instana superioară tuturor celorlalte

instane de judecată şi din acest motiv are şi o competenă funcională corespunzătoare gradului său.

Legea nr. 56/1993 (republicată în 1998), de organizare şi funcionare a CuriiSupreme de Justiie, a fost modificată şi completată prin Legea nr. 304/2004 privindorganizarea judiciară, titulatura actuală fiind aceea de Înalta Curte de Casaie şiJustiie. Prin aceasta se stabileşte competena instanei supreme, dispoziiile sale fiindcompletate, sub acest aspect, cu prevederile art. 29 din C.pr.pen.

Sub aspectul competenei funcionale, Înalta Curte de Casaie şi Justiie judecă: în primă instană, în recurs şi recursurile în interesul legii. Tot din punct de vedere alcompetenei funcionale, Înalta Curte de Casaie şi Justiie soluionează î n primă

instană (art. 29 C.pr.pen. ):a) infraciunile săvârşite de senatori, deputai şi europarlamentari;b) infraciunile săvârşite de membrii Guvernului;c) infraciunile săvârşite de judecătorii Curii Constituionale;d) infraciunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;e) infraciunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curi de Casaie şi Justiie, precum şi de

procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie;f) infraciunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;g) alte cauze date prin lege în competena sa;".

Competena materială a Înaltei Curi de Casaie şi Justiie este împletită cucompetena personală. Înalta Curte de Casaie şi Justiie judecând în primă instană infraciunile arătate în art. 29 C.pr.pen.

Ca instană de recurs (cale ordinară de atac), Înalta Curte de Casaie şi Justiie judecă:

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunate, în primă instană, decurile de apel şi Curtea Militară de Apel;

b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunate, ca instană de apel, decurile de apel şi Curtea Militară de Apel;

c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunate, în primă instană, de seciapenală a Înaltei Curi de Casaie şi Justiie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege .



50

Înalta Curte de Casaie şi Justiie judecă în exercitarea căilor extraordinarede atac recursurile în interesul legii;

Seciile Înaltei Curi de Casaie şi Justiie soluionează, în raport cucompetena fiecăreia:

a) cererile de strămutare pentru motivele prevăzute în codurile de procedură;b) conflictele de competenă în cazurile prevăzute de lege;

c) orice alte cereri prevăzute de lege;Seciile Înaltei Curi de Casaie şi Justiie soluionează şi recursurile declarate

împotriva hotăr@rilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti de orice natură care nupot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăii a fost întrerupt în faa curilor deapel.

Completul de 9 judecători judecă recursurile şi cererile în cauzele judecate înprimă instană de Secia Penală a Înaltei Curi de Casaie şi Justiie şi alte cauze date

în competena sa prin lege, precum şi ca instană disciplinară.Înalta Curte de Casaie şi Justiie se constituie în Secii Unite pentru:a) judecarea recursurilor în interesul legii;b)soluionarea, în condiiile legii, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenei

Înaltei Curi de Casaie şi Justiie;

5.3. PROROGAREA DE COMPETENĂ 5.3.1. Noiunea de prorogare

Între două sau mai multe infraciuni, săvârşite în acelaşi timp sau succesiv, potexista, deseori, anumite legături, de aşa fel încât fiecare faptă serveşte ca un mijloc dereciprocă caracterizare a activităilor infracionale prin care au fost realizate, atât subraportul gradului de pericol social pe care îl reprezintă în concret, cât şi al cauzelorcriminogene care au determinat sau au contribuit la săvârşirea acestor activităi. Luatefiecare în parte şi examinate izolat, infraciunile între care există o legătură curelevană penală ar fi incomplet cunoscute şi evaluate, în timp ce prin confruntarea şicercetarea lor corelată s-ar asigura o mai bună înf ăptuire a justiiei.

Organele judiciare î şi pot extinde competena asupra unor cauze care, în modnormal, revin altor organe judiciare egale sau inferioare în grad şi poartă numele deprorogare de competenă. Ea se face numai în cazurile prevăzute de lege şi în materiepenală o întâlnim în cazurile de indivizibilitate, conexitate, disjungerea chestiunilorprealabile şi în cazul schimbării încadrării juridice sau a calificării faptei ce faceobiectul judecăii.5.3.2. Competena în caz de indivizibilitate şi conexitate

Indivizibilitatea se caracterizează prin unicitatea infraciunii (sau a faptei). Încazul indivizibilităii, legătura care impune reunirea într-un singur tot a diverseloraspecte este mult mai puternică decât la conexitate. Având în vedere legăturile interneale cauzei caracterizate de o singură faptă penală, nu este posibilă disjungerea decât

când legea o admite expres.Situaiile de indivizibilitate nu sunt facultative pentru organul judiciar, ele produc

obligatoriu efectele prevăzute de lege.Cauzele de indivizibilitate sunt enumerate expres în art. 33 din C.pr.pen., şi

anume:a) când la săvârşirea unei infraciuni au participat mai multe persoane (participaia

penală – autori, complici, instigatori – la săvârşirea aceleiaşi infraciuni);



52

După sesizare, instana de judecată este obligată să verifice dacă e competentă şi încaz afirmativ va proceda la judecarea cauzei. În cazul în care instan a constată că nu ecompetentă să judece cauza, din momentul sesizării sau pe parcursul desf ăşurăriiprocesului penal, aceasta trebuie să-şi decline competena.

Conform art. 42 C.pr.pen., instana de judecată care î şi declină competena trimite dosarul instanei de judecată arătate ca fiind competentă prin hotărârea de

declinare. Dacă declinarea a fost determinată de competena materială sau după calitatea persoanei, instana căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şipoate menine măsurile dispuse de instana desesizată. În cazul declinării pentrunecompetenă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menin.

Hotărârea de declinare a competenei nu este supusă apelului şi nici recursului.Este inadmisibil recursul declarat de inculpat împotriva hotărârii prin care instanasoluionează cauzele privind infraciunile flagrante, potrivit art. 465 şi următorulC.pr.pen., şi-a declinat competena în favoarea instanei de drept comun, întrucât nicio hotărâre de declinare a competenei nu e supusă recursului. Partea nemulumită poate ridica excepia de necompetenă la instana sesizată prin această hotărâre şiindica instana pe care o consideră a fi competentă.

Conflictul de competenă se poate ivi când două sau mai multe instane se

consideră competente a judeca o cauză sau î şi declină reciproc competena, ducând lasituaii inadmisibile la desf ăşurarea procesului penal.

Este mijlocul legal prin care legea permite anumitor subieci procesuali să invoce lipsa de competenă a organului judiciar în faa căruia se desf ăşoară procesulpenal.

Excepiile de necompetenă sunt reglementate de art. 39 din C.pr.pen. şiconstituie mijlocul legal prin care legea permite anumitor subieci procesuali să invoce lipsa de competenă a organului judiciar în faa căruia se desf ăşoară procedura

judiciară şi să solicite o desesizare a organului respectiv.Excepiile de necompetenă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre pări, sau

puse în discuia părilor din oficiu.

Excepia de necompetenă materială şi cea de necompetenă după calitateapersoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunarea hotărâriidefinitive (art. 39 alin 1 C.pr.pen.). Nerespectarea acestor dispoziii duce la sanciuneanulităii absolute prevăzută de art. 197 alin. 2 şi 3 C.pr.pen.

Excepia de necompetenă teritorială poate fi ridicată numai până la citireaactului de sesizare în faa primei instane de judecată (art. 39 alin. 2 C.pr.pen.).Dacă a avut loc citirea actului de sesizare, după acest termen instana rămânecompetentă a judeca cauza, chiar dacă competena teritorială ar aparine altei instane.

5.4.2. Competena în cazul schimbării încadrării juridice sau calificării faptei,precum şi în cazul schimbării calităii inculpatului

După învestirea instanei de judecată cu judecarea unei cauze penale pot apărea

situaii noi, care modifică unele date referitoare la competenă.Nu trebuie confundate datele care determină schimbările de competenă, după

învestirea instanei de judecată, cu descoperirea unor date sau împrejurări care existau înainte ca instana să fi fost sesizată, dar de care nu s-a inut seamă. Astfel de date şi împrejurări pot servi la ridicarea unei excepii de necompetenă.

Conform art. 41 C.pr.pen., instana sesizată cu judecarea unei infraciuni rămânecompetentă a o judeca chiar dacă ea constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti,că infraciunea este de competena instanei inferioare. Din această dispoziie rezultă că schimbarea încadrării se poate face numai după ce s-au administrat probe, în



53

timpul cercetării judecătoreşti, care atestă o altă situaie, pentru că în caz contrarinstana nu era competentă să judece cauza din momentul sesizării.

Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecăriicauzei, nu atrage incompetena instanei de judecată, afară de cazul când prin acealege s-ar dispune altfel (art. 41 alin. 2 C.pr.pen.). Şi în această situaie avem oprorogare de competenă pentru că schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, în

cursul judecării cauzei, duce la judecarea în continuare a cauzei, numai dacă prinlegea nouă nu se dispune altfel.Când competena instanei este determinată de calitatea inculpatului, instana

rămâne competentă a judeca, chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infraciunii, numai are acea calitate, în cazurile când:

– fapta are legătură cu atribuiile de serviciu ale f ăptuitorului;– s-a dat o hotărâre în primă instană.

Dobândirea calităii după săvârşirea infraciunii nu determină schimbareacompetenei, cu excepia infraciunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29,pct. 1 (art. 40, alin 2 C.pr.pen. – exemplu: dacă pierderea calităii de militar a avut locdupă săvârşirea infraciunii, cauza va fi judecată tot de instanele militare).

5.4.3. Competena în cazul chestiunilor prealabilePentru ca o chestiune să fie considerată prealabilă, ea trebuie să aibă, prin

obiectul său, caracterul de condiie de fapt sau de drept pentru soluionarea cauzeicare face obiectul procesului penal.

Chestiunea prealabilă priveşte existena unei cerine eseniale a faptei penale, a încadrării juridice a faptei, calitatea sau starea f ăptuitorului.

Instana penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de caredepinde soluionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este decompetena altei instane (art. 44 alin 1 C.pr.pen.). Chestiunea prealabilă se judecă decătre instana penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materiacăreia îi aparine acea chestiune.

Hotărârea definitivă a instanei civile, asupra unei împrejurări ce constituie ochestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faa instaneipenale (art. 44 alin 3 C.pr.pen.).

Din punct de vedere substanial, natura acestor chestiuni prealabile esteextrapenală şi ele pot să constate, de regulă, existena sau inexistena unui element saua unei cerine eseniale a coninutului unei infraciuni, dar ea poate fi şi penală atuncicând de existena unei infraciuni depinde soluionarea unei alte infraciuni (exemplu:infraciunile corelative – favorizarea infractorului, nedenunarea unor infraciuni).

5.5. INCOMPATIBILITATEA ŞI STRĂMUTAREA CAUZELOR ÎNPROCESUL PENAL ( art.46-61 C.pr.pen. )5.5.1. Incompatibilitatea, abinerea şi recuzarea

În activitatea pe care o desf ăşoară, organele judiciare trebuie să aibă ocalificare profesională corespunzătoare, probitate social-morală, precum şi să manifeste obiectivitate şi imparialitate în îndeplinirea atribuiilor procesuale.

Incompatibilitatea este instituia prin intermediul căreia o anumită persoană care face parte dintr-un organ judiciar este împiedicată să participe la activitateaprocesuală dintr-o cauză penală concretă, în vederea înlăturării suspiciunilor careplanează asupra obiectivităii şi imparialităii modului de rezolvare a cauzei de cătrepersoana respectivă.



54

Sunt incompatibile următoarele persoane: judecătorul, procurorul, magistratulasistent, grefierul, organul de cercetare penală, expertul şi interpretul.Cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute de art. 46-48 C.pr.pen. astfel cum au fostmodificate prin Legea nr. 356/2006.Potrivit art. 48 C.pr.pen., judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă

în cauza respectivă:

a) a pus în mişcare aciunea penală sau a dispus trimiterea în judecată ori a pusconcluzii în calitate de procuror la instana de judecată, a soluionat propunerea dearestare preventivă, ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale ;

b) a fost reprezentant sau apărător al vreunuia dintre pări;c) a fost expert sau martor;d) există împrejurări din care rezultă că este interesat, sub orice formă, el, soul sau vreo

rudă apropiată;e)soul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de

urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluionat propunerea de arestarepreventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;

f)este so, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre pări saucu avocatul ori mandatarul acesteia;

g)există duşmănie între el, soul sau una dintre rudele sale până la gradul alpatrulea inclusiv şi una dintre pări, soul sau rudele acesteia până la gradul al treileainclusiv;

h)este tutore sau curator al uneia dintre pări ;i)a primit liberalităi de la una dintre pări, avocatul sau mandatarul acesteia.

Dispoziiile art. 46 se aplică procurorului şi magistratului asistent sau, după caz,grefierului de şedină, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunuldintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată (art. 49 alin. 1 din C.pr.pen.).De asemenea, dispoziiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 lit.b) – i) se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală,magistratului asistent şi grefierului de şedină (art. 49 alin. 2 C.pr.pen.).

Procurorul care a participat ca judecător la soluionarea cauzei în primă instană

nu poate pune concluzii la judecarea ei în apel sau recurs.Abinerea este modalitatea prin care una din persoanele aflate în stare deincompatibilitate solicită a nu participa în cauza respectivă. Conform dispoziiilor art.50 C.pr.pen., persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedinteluiinstanei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului ierarhicsuperior, că se abine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului deincompatibilitate ce constituie motivul abinerii. Declaraia de abinere se face de

îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştină de existena cazului deincompatibilitate.

Recuzarea este instituia prin care, dacă nu a f ăcut declaraie de abinere,persoana incompatibilă poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul

judecăii, de către oricare dintre pări, de îndată ce partea a aflat de existena cazului

de incompatibilitate ( art. 51 C.pr.pen. ). Recuzarea se formulează oral sau scris, cuarătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi atuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poateprivi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.

Nerespectarea condiiilor prevăzute în alineatul 2 sau recuzarea aceleiaşipersoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscutela data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrageinadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faa căruia s-aformulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.



55

Completul în faa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătoruluirecuzat, se pronună asupra măsurilor preventive, (text modificat prin Legea nr.356/2006).

5.5.2. Procedura de soluionare ( art. 52 – 54 C.pr.pen. modificate prin Legea nr.356/2006 )

Atât abinerea, cât şi recuzarea se soluionează în funcie de faza în care se află procesul penal.

În cursul urmăririi penale (art. 53), asupra abinerii sau recuzării se pronună procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior.

Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală seadresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată să o înainteze

împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, f ără a întrerupecursul cercetării penale. Procurorul este obligat să soluioneze cererea în cel mult 3zile, printr-o ordonană.

Dacă cererea de recuzare priveşte pe procuror, ea se soluionează în acelaşitermen şi în aceleaşi condiii de procurorul ierarhic superior. Abinerea sesoluionează la fel ca recuzarea.

În cursul judecăii (art. 52), abinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului,magistratului asistent sau grefierului se soluionează de un alt complet, în şedină secretă, f ără participarea celui ce declară că se abine sau este recuzat.

Examinarea declaraiei de abinere sau cererii de recuzare se face de îndată,ascultându-se procurorul, când este prezent în instană, iar dacă se găseşte necesar, şipările, precum şi persoana care se abine sau a cărei recuzare se cere.

Când abinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1,instana, admiând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în menionateletexte nu va lua parte la judecarea cauzei.

În caz de admitere a abinerii sau recuzării, se va stabili în ce măsură actele

îndeplinite ori măsurile dispuse se menin. Dacă abinerea sau recuzarea priveşte întreaga instană, problema se soluionează de instana ierarhic superioară. Aceasta, încazul când găseşte întemeiată abinerea sau recuzarea, desemnează pentru judecareacauzei o instană egală în grad cu instana în faa căreia s-a produs abinerea saurecuzarea.

Dacă avem cauze în care sunt inculpai arestai preventiv, când se recuză întreagainstană, instana ierarhic superioară competentă să soluioneze cererea de recuzare,

înainte de a se pronuna asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă încondiiile prevăzute de lege.

Când pentru soluionarea abinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completuldin ali judecători de la instana respectivă, abinerea sau recuzarea se soluionează deinstana ierarhic superioară. În cazul în care găseşte întemeiată abinerea sau recuzareaşi, din cauza abinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată lainstana competentă să soluioneze cauza, instana ierarhic superioară desemnează pentru judecarea cauzei o instană egală în grad cu instana în faa căreia s-a formulatabinerea sau recuzarea.

Este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării.Încheierea instanei, de admitere sau respingere a cererilor privind abinerea sau

de admitere a recuzării, nu sunt supuse nici unei căi de atac (art. 52 alin. 6 dinC.pr.pen.).



59

De asemenea, este interzis de a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obinerii unor probe (art. 68C.pr.pen.).

Pentru administrarea probelor într-o cauză penală, ele trebuie să fie admisibile,pertinente, concludente şi utile cauzei respective.

Aşa cum arătam mai sus, în obiectul probaiunii intră un ansamblu de fapte şi

împrejurări cum ar fi: a) Fapte şi împrejură ri care formează obiectul proba iuniiAcestea pot fi fapte sau împrejurări care se referă la fondul cauzei (la

infraciune, la persoana f ăptuitorului, la consecinele infraciunii) şi fapte sau împrejurări care se referă la normala desf ăşurare a procesului penal (necesitatealuării măsurilor de sigurană, starea sănătăii învinuitului sau inculpatului).

Putem întâlni fapte şi împrejurări cu ajutorul cărora se rezolvă fondul cauzei:faptele principale (res probandae) şi faptele probatorii (res probantes):

• faptele principale – prin intermediul lor se face dovada existenei sauinexistenei faptei, a urmărilor ei, a vinovăiei sau nevinovăiei f ăptuitorului;

• faptele probatorii (indiciile) sunt acelea care, prin informaiile pe care le

furnizează, conduc la stabilirea pe cale indirectă a faptului principal. b) Faptele auxiliare, similare şi negative

Faptele sau împrejurările auxiliare nu au legătură directă cu cauza, dar pot fiobiect al probaiunii atunci când ajută la precizarea şi, implicit, la aprecierea probeloradministrate în cauză.

Faptele similare sunt faptele de aceeaşi natură cu infraciunea urmărită, săvârşită de învinuit sau inculpat anterior (exemplu: împrejurarea că infraciunea a fostsăvârşită după acelaşi modus operandi în care presupusul f ăptuitor a comis anterior oinfraciune inedită). Faptele anterioare nu pot constitui obiectul probaiunii în cauză,dar pot fi probate şi reinute ca o circumstană agravantă.

Faptele negative sunt împrejurări care nu s-au realizat, sunt inexistente şi ele nupot fi probate decât dacă sunt convertite în fapte pozitive. Faptele negative pot fidovedite dacă sunt limitate şi determinate, acestea permiând transformarea lor înfapte pozitive (exemplu: se poate proba că cineva în anumite condiii de timp şi deloc, nu a efectuat o aciune, prin dovedirea faptului că în acea perioadă se afla în altloc). Faptele negative se dovedesc în acest caz prin fapte pozitive, iar faptele negativenedeterminate nu pot fi dovedite niciodată datorită vastităii lor.

c) Faptele şi împrejură rile care nu pot forma obiect al proba iuniiÎn obiectul probaiunii nu pot intra faptele şi împrejurările care vin în contradicie

cu cunoştinele ştiinifice sau cu normele morale. Astfel, nu se admite dovedirea unorfapte sau împrejurări care nu sunt posibile (exemplu: moartea unei persoane a fostprovocată de stafii sau fantome); de asemenea, nu poate fi admisă proba că o anumită persoană a săvârşit infraciunea de prostituie deoarece nu are suficiente mijloace de

trai.De asemenea, există şi limitarea legală de administrare a unor probe (exemplu: la

infraciunea de insultă şi calomnie, proba verităii este admisibilă numai în situaiaprevăzută de art. 207 C. pen.)

d) Faptele şi împrejură rile care nu trebuie doveditePot exista fapte sau împrejurări pentru care nu este necesară efectuarea de

probatorii în următoarele cazuri:



60

• Prezumiile legale – nu mai trebuie dovedite faptele cu privire la care există prezumii legale. Acest lucru cu privire la dispensa de probă este prevăzut şi în art.1202 C. civ. – prezumia legală dispensează de orice probă pe acela în favoarea căruiaeste f ăcută.

• Prezumiile legale absolute – pentru care nu se admite nici o probă contrară –sunt obligatorii în orice împrejurare ( juris et de jure). În acest sens se pot da ca

exemple:– nu poate fi invocată necunoaşterea legii penale;– prezumia lipsei de discernământ a minorilor care nu au împlinit 14 ani (art.

99 alin. 1 C. pen. – minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal), iaraceastă lipsă de discernământ nu mai poate fi dovedită printr-o expertiză medico-legală psihiatrică;

• Prezumiile legale relative pot fi combătute prin probe contrare (prezumialipsei discernământului la minori între 14-16 ani este relativă şi poate fi înlăturată prinproba contrară) şi sunt obligatorii numai până la proba contrară ( juris tantum);

• Faptele evidente şi notorii – faptele a căror existenă este evidentă, nu maitrebuie dovedită (exemplu: nu mai trebuie dovedit că apa unui râu curge de la izvor

spre vărsare şi nu invers);• Faptele notorii sunt cele cunoscute de un cerc larg de persoane, fiind denotoritate, iar caracterul notoriu al unui fapt este stabilit de organul judiciar în funciede împrejurarea căreia i se conferă relevană informativă şi de gradul de instrucie alsubiectului faă de care se apreciază notorietatea (exemplu: este de notorietate faptulcă oraşul Bucureşti este capitala ării).

Faptele necontestate sunt împrejurările cu privire la care pările, de comunacord, nu ridică probleme, acceptându-le existena sau inexistena. În măsura în careaceste fapte sunt eseniale în rezolvarea cauzei, ele trebuie dovedite; dacă suntneeseniale, nu se impune dovedirea lor.

6.2.2. Sarcina probaiunii

În literatura judiciară s-a arătat că prin sarcina probaiunii (onus probandi) se înelege obligaia procesuală ce revine participanilor de a dovedi împrejurările careformează obiectul probaiunii, fie datoria celui ce acuză de a indica faptul ce este deprobat şi de a face dovada acestuia potrivit regulii „actori incubit probatio“fieobligaia administrării probelor în procesul penal.

Chiar dacă, potrivit art. 67 C.pr.pen., pările pot propune probe şi cereadministrarea lor ajutând în acest sens organele judiciare, sarcina administrăriiprobelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanei de judecată (art. 65 alin. 1 C.pr.pen.).

Constituie o obligaie legală a organelor judiciare de a dovedi existenainfraciunii şi a vinovăiei învinuitului sau inculpatului, acesta nefiind obligat să

probeze nevinovăia sa (art. 66 alin. 1 C.pr.pen.).Aşa cum se arată în dispoziiile art. 62, 202 şi 287 C.pr.pen., în vederea aflăriiadevărului, atât organul de urmărire penală, cât şi instana de judecată, trebuie să-şimanifeste rolul activ prin strângerea probelor necesare şi lămurirea cauzei sub toateaspectele în vederea justei soluionări a acesteia.

În cadrul procesului penal, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă,partea responsabilă civilmente, în vederea apărării intereselor legale, au dreptul să propună probe şi să ceară administrarea lor. Propunerile se fac către organele deurmărire penală sau către instana de judecată care, în urma admiterii motivate a



62

pării civile şi ale pării responsabile civilmente, declaraiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio şi video, fotografiile, mijloacele materiale deprobă, constatările tehnico-ştiinifice, constatările medico-legale şi expertizele.

Atât probele, cât şi mijloacele de probă au ca scop finalizarea justă a cauzelorpenale. Declanşarea procesului penal face ca probele să fie administrate prin mijloa-cele de probă prevăzute de lege.

Mijloacele de probă prezintă o importană deosebită, întrucât, împreună cuprobele, sunt strâns legate de realizarea regulii de bază a aflării adevărului, cât şipentru faptul că în cea mai mare parte a procesului penal se pun probleme legate deprobe şi mijloacele de probă. De aceea trebuie a se stabili dacă fapta există şi de cine afost săvârşită, dacă întruneşte toate elementele constitutive ale unei infraciuni şi dacă f ăptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.

Mijloacele de probă obinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

6.3.2. Declaraiile părilor şi ale martorilor6.3.2.1. Declaraiile învinuitului sau ale inculpatului (art. 69-74 C.pr.pen. astfelcum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006)

Persoana care a săvârşit o infraciune are calitatea de f ăptuitor, iar persoana faă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit cât timp nu a fost pusă înmişcare aciunea penală împotriva sa (art. 229 C. pr. pen).

Din momentul punerii în mişcare a aciunii penale împotriva învinuitului, acestacapătă calitatea de inculpat şi este parte în procesul penal, situaie în care el poate fitras la răspundere penală (art. 23 C. pr. pen).

Astfel, potrivit art. 64 C. pr. pen, declaraiile învinuitului sau inculpatuluiconstituie unul din mijloacele de probă prin care se arată elemente de fapt ce pot servila aflarea adevărului în procesul penal. Este unul din mijloacele de probă cele maifolosite întrucât învinuitul sau inculpatul este figura centrală a procesului penal şipoate cunoaşte cel mai bine cum s-a săvârşit fapta penală.

Procedura de ascultarePersoana care a săvârşit o infraciune are calitatea de f ăptuitor, iar persoana faă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit cât timp nu a fost pusă înmişcare aciunea penală împotriva sa (art. 229 C. pr. pen).

Din momentul punerii în mişcare a aciunii penale împotriva învinuitului, acestacapătă calitatea de inculpat şi este parte în procesul penal, situaie în care el poate fitras la răspundere penală (art. 23 C. pr. pen).

Astfel, potrivit art. 64 C. pr. pen, declaraiile învinuitului sau inculpatuluiconstituie unul din mijloacele de probă prin care se arată elemente de fapt ce pot servila aflarea adevărului în procesul penal. Este unul din mijloacele de probă cele maifolosite întrucât învinuitul sau inculpatul este figura centrală a procesului penal şipoate cunoaşte cel mai bine cum s-a săvârşit fapta penală.

Declaraiile învinuitului sau ale inculpatului constituie un drept al acestuia şi nu oobligaie (nemo tenetur edere contra se). Acest mijloc de probă are o dublă funcio-nalitate: pe de o parte, furnizează informaiile necesare aflării adevărului, iar pe dealtă parte, constituie prima modalitate prin intermediul căreia cel ce urmează să fietras la răspundere penală î şi exercită dreptul de apărare.

Învinuitul sau inculpatul trebuie ascultat totdeauna în momentele obligatorii, cuexcepia prevăzută în art. 237 alin. ultim C.pr.pen. când acesta este dispărut, sesustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ară.



63

În faza de urmărire penală, învinuitul este ascultat la începutul şi la sfârşitulacestei faze procesuale (art. 6 alin. 5, art. 70 alin. 3, art. 255, 257 şi 467 C. pr. pen),iar inculpatul, cu ocazia luării măsurii arestării preventive, a prelungirii acesteia, încazul continuării cercetării după punerea în mişcare a aciunii penale şi cu ocaziaprezentării materialului de urmărire penală (art. 150, 159, 236, 237, 250-253, 469, 470C. pr. pen).

În faza de judecată, inculpatul este audiat în urma citirii actului de sesizare alinstanei de către grefier, cu ocazia punerii în discuie a schimbării încadrării juridice,a extinderii aciunii penale, acordării ultimului cuvânt al inculpatului, audierii în apelsau recurs, acordării sau neacordării liberării provizorii.

Dacă învinuitul sau inculpatul nu este audiat în momentele obligatorii, se poateajunge la nulitatea actelor procedurale încheiate întrucât învinuitul sau inculpatul afost lipsit de exercitarea dreptului la apărare.

Pentru ascultarea învinuitului sau inculpatului se impun a fi respectatedispoziiile procedurale prevăzute în art. 70-74 C.pr.pen., cât şi aplicarea unei anumitetactici pentru a se putea obine cât mai multe elemente necesare stabilirii (alături dealte probe) vinovăiei sau nevinovăiei.

Organele competente care procedează la luarea declaraiei învinuitului sau

inculpatului în faza urmăririi penale sunt organele de urmărire penală, iar în faza de judecată instana de judecată.

Declanşarea activităii procesuale de ascultare constituie temeiul şi punctul deplecare prin care se ajunge la obinerea mijlocului de probă, care este declaraia

învinuitului sau inculpatului.Procedura de ascultare cuprinde trei momente (etape) eseniale, şi anume:• Momentul procedurii prealabile – are ca obiect aflarea de către organul

judiciar a datelor de identificare a învinuitului sau inculpatului.Potrivit dispoziiei art. 70 alin. 1 C.pr.pen., înainte de a fi ascultat, învinuitul sau

inculpatul este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii,numele şi prenumele părinilor, cetăenie, studii, situaia militară, loc de muncă,ocupaie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedente penale şi alte date pentru

stabilirea situaiei sale personale.Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştină fapta care formează

obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şidreptul de a nu face nicio declaraie, atrăgându-i-se totodată atenia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraie, i sepune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea ce i se aduce înlegătură cu aceasta.

Dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declaraie, organul de urmărirepenală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declaraie, scrisă personal, cu privire la

învinuirea ce i se aduce.Dreptul la tăcere se bazează pe principiul general care impune celui care

afirmă, sarcina probei, o povară care trebuie să fie mai grea în faa instanelor

penale decât în cea a instanelor civile, inând cont de existena prezumiei denevinovăie care operează în materie penală.

6.3.2.2. Declaraiile pării vătămate, pării civile şi pării responsabile civilmente( art.75-771 C.pr.pen. )



64

Pentru aflarea adevărului, declaraiile pării vătămate, a pării civile şi a păriiresponsabile civilmente pot aduce elemente de fapt sau împrejurări care pot servi caprobă cu privire la fapta comisă, la persoana f ăptuitorului, la modul de comitere alfaptei, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă dinansamblul probelor existente la dosar.

Astfel, potrivit art. 76 alin. 2 C.pr.pen. în procedura de obinere a declaraiilor,

înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa înproces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, că se poate constitui parte civilă. De asemenea, i se atrage atenia că declaraia departicipare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face

în tot cursul urmăririi penale, iar în faa instanei de judecată, până la citirea actului desesizare.

Procedura de ascultare a pării vătămate, a pării civile şi a pării responsabilecivilmente se face potrivit dispoziiilor privitoare la ascultarea învinuitului sauinculpatului, care se aplică în mod corespunzător (art. 77 C.pr.pen.).

În cazul în care poate fi periclitată viaa, integritatea corporală sau libertateapării vătămate ori a pării civile sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori,după caz, instana de judecată poate încuviina ca aceasta să fie ascultată f ără a fiprezentă fizic la locul unde se află organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, în locul în care se desf ăşoară şedina de judecată, prin intermediul mijloacelortehnice prevăzute în alineatele următoare.

La solicitarea organului judiciar sau a pării vătămate ori a pării civile ascultate în condiiile prevăzute mai sus, la luarea declaraiei poate participa un consilier deprotecie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaia de apăstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştină în timpulaudierii. Organul judiciar are obligaia să aducă la cunoştina pării vătămate sau apării civile dreptul de a solicita audierea în prezena unui consilier de protecie avictimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Partea vătămată sau partea civilă poate fi ascultată prin intermediul unei reele

video şi audio.În cursul judecăii, pările şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în modnemijlocit, pării vătămate sau pării civile ascultat. Întrebările se pun în ordineaprevăzută în art. 323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu suntutile şi concludente judecării cauzei.

Declaraia pării vătămate sau a pării civile, se înregistrează prin mijloacetehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă, fiind semnată de organul

judiciar, de partea vătămată sau partea civilă ascultată, precum şi de consilierul deprotecie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor prezent la ascultareaacesteia, depunându-se la dosarul cauzei.

Suportul pe care a fost înregistrată declaraia pării vătămate sau a pării civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanei de judecată, sepăstrează la sediul acestora.

De asemenea, consemnarea declaraiilor se face în scris aplicându-se toatedispoziiile menionate la art. 73 C.pr.pen. Ca şi declaraiile învinuitului sauinculpatului, declaraiile celorlalte pări în procesul penal pot contribui la soluionareacorectă a cauzei dacă acestea sunt sincere. Întrucât nu tot timpul interesul părilor înproces concordă şi cu descoperirea adevărului în cauză, legiuitorul a prevăzut, în art.75 C.pr.pen. privitor la valoarea probatorie a declaraiilor celorlalte pări în proces, că



65

ele pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu faptesau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

6.3.2.3. Declaraiile martorilorConform art.78 C.pr.penală, persoana care are cunoştină despre vreo faptă sau

despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal

poate fi ascultată în calitate de martor. Din analiza textului menionat rezultă că,pentru a avea calitatea de martor trebuie să existe un proces penal, persoana să cunoască date (fapte sau împrejurări) despre fapta penală, aceste date să servească laaflarea adevărului şi să fie chemată în faa organului judiciar pentru a relata aspectelepe care le cunoaşte.

Nu pot fi ascultate ca martor:– persoana obligată a păstra secretul profesional cu privire la faptele sau împrejurărilede care a luat cunoştină în exerciiul profesiei, f ără încuviinarea persoanei sau aunităii faă de care este obligată a păstra secretul;- soul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori;– persoanele care au calitatea de parte în cauză. Persoana vătămată poate fi ascultată

ca martor dacă nu este constituită parte civilă în cauză sau nu participă în proces caparte vătămată – nu pot fi ascultai ca martori în cauza supusă revizuirii un martor, un expert sau uninterpret care a săvârşit infraciunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuirese cere, precum şi un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana carea efectuat acte de cercetare penală, a comis o infraciune în legătură cu cauza a căreirevizuire se cere.

Drepturile şi obligaiile martorilor.Având în vedere faptul că martorii au anumite obligaii prevăzute de legea

procesual penală, trebuie ca aceştia să aibă şi anumite drepturi.Astfel, martorul chemat de către organul de urmărire penală ori de instana de

judecată are dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreinere, locuină şi altorcheltuieli necesare (sume ce nu puteau fi evitate şi care trebuie dovedite), prilejuite dechemarea acestuia (art.190 alin.1 C.pr.pen.).

Prin Legea nr. 281/2003 s-a modificat articolul 190 C.pr.pen. după cum urmează:– martorul care este salariat are dreptul şi la venitul de la locul de muncă, pe

durata lipsei de la serviciu, pricinuită de chemarea la organul de urmărire penală sauinstana de judecată.

Suma care reprezintă venitul de la locul de muncă se plăteşte de către angajatorulla care lucrează martorul;

– martorul care nu este salariat, dar are venit din muncă (execută diferite muncipentru asigurarea traiului zilnic sau are afaceri private), este îndreptăit să primească şi o compensare. Sumele acordate se plătesc pe baza dispoziiilor luate de organul

care a dispus chemarea şi în faa căruia s-a prezentat martorul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se plătesc martorului imediat după înf ăişare,indiferent dacă sunt martori în acuzare.

Considerăm că organele judiciare au obligaia ca după întrebările prealabile care ise pun martorului (art.84 C.pr.pen.) să îi aducă la cunoştină faptul că are dreptulatunci când nu este angajat cu contract de muncă, la sume compensatorii pentruperioada cât a fost lipsit de a avea venituri din muncă.



66

În situaiile în care martorul nu-şi primeşte sumele cuvenite are dreptul de a seadresa cu plângere (art.275 C.pr.pen.) procurorului care supraveghează activitateaorganului de cercetare penală sau prim-procurorului (art.278 C.pr.pen.), împotrivamăsurilor sau actelor efectuate de procuror la urmărirea penală. Dacă cauza penală seaflă în faa instanei de judecată şi martorul prin hotărâre judecătorească nu şi-a primitcheltuielile judiciare cuvenite poate declara apel sau recurs cu privire la aceste aspecte

(art.362 lit.e şi 3822 C.pr.pen.).Potrivit art.68 alin.1 C.pr.pen. este oprit a se întrebuina violene, ameninări ori

alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a seobine probe. Prin această dispoziie legală martorul este apărat împotriva violenelorsau ameninărilor ori a altor mijloace de constrângere pentru a da declaraii.Persoanele care reprezintă organele judiciare şi întrebuinează promisiuni, ameninărisau violene faă de un martor pentru obinerea de declaraii săvârşesc infraciunea decercetare abuzivă prevăzută de art.266 alin.3. C. pen. şi se sancionează cu închisoareade la 1 la 5 ani.

Pentru apărarea drepturilor martorului legiuitorul a mai prevăzut în Codul penal:– -în art.261–2611 sanciuni faă de cei care încearcă a determina o persoană prin

constrângere sau corupere să dea declaraii mincinoase într-o cauză penală, precum şide a împiedica participarea într-o cauză penală a unui martor săvârşită prin violenă,ameninare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori asoului sau a unei rude apropiate se pedepseşte cu închisoarea;

– -în art.2671 – tortura – fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenie, odurere sau suferine puternice fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obine de laaceastă persoană sau de la o persoană teră informaii sau mărturisiri se pedepseşte cu

închisoarea.De asemenea, martorul mai are dreptul să ceară consemnarea declaraiei, iar dacă

nu este de acord cu coninutul acesteia să refuze să o semneze (art.86 alin.3 raportat laart.71–74 C.pr.pen.).

Pe lângă drepturile pe care le are persoana chemată ca martor are şi o serie de

obligaii şi anume:– obligaia de a face declaraii cu privire la faptele şi împrejurările la care este

audiat.Dacă învinuitul sau inculpatul are dreptul de a nu face nici o declaraie (art.70

alin.2 C.pr.pen.) persoana chemată ca martor, dacă nu se prezintă, poate fi sancionată cu amendă judiciară (art.198 lit.c C.pr.pen) sau poate fi adusă silit (art.327 alin.5C.pr.pen.) în condiiile prevăzute de art.183 alin.1 şi 184 referitoare la mandatul deaducere şi executarea acestuia. Obligaia de a depune ca martor este personală nefiindadmisă reprezentarea;

– obligaia de prezentare – persoana chemată ca martor este obligată să se înf ăişeze la locul, ziua şi ora arătate în citaie, în faa organelor judiciare (art.83 alin.1

C.pr.pen.).Lipsa nejustificată a martorului de a se prezenta la data stabilită de organele

judiciare se sancionează cu amendă judiciară între 100 lei la 1.000 lei (art.198 lit.aC.pr.pen.) cu obligaia însă din partea organelor judiciare ca acesta să fi fost legalcitat. Dacă din motive temeinice martorul nu s-a putut prezenta poate cere scutirea deamendă ori reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea ordonaneiorganului de urmărire penală ori a încheierii instanei. În funcie de motivele arătate,organul judiciar apreciază asupra scutirii sau reducerii amenzii (art.199 C.pr.pen.).



68

Şi tăcerea martorului poate constitui infraciunea de mărturie mincinoasă dacă „omite a spune tot ce ştie“ referitor la o împrejurare esenială care are pondere înstabilirea adevărului şi prin consecină în soluionarea justă a cauzei.

Nu putem vorbi însă de săvârşirea unei infraciuni de mărturie mincinoasă atuncicând martorul refuză în mod explicit de a da declaraie, nu se conformează obligaieide a spune tot ce ştie f ără însă a săvârşi vreo infraciune (în afara celor prevăzute în C.

penal referitoare la nedenunarea sau omisiunea de a sesiza organele de urmărirepenală). În asemenea situaii organele judiciare trebuie să găsească alte mijloace deprobă necesare soluionării cauzei penale.

Organele judiciare sunt cele care trebuie să dovedească caracterul mincinos almărturiei. Simplele contradicii din declaraiile unui martor sau interpretareapersonală eronată a faptelor sau împrejurărilor nu trebuie să ne conducă imediat lasăvârşirea infraciunii de mărturie mincinoasă, ci ele trebuie coroborate cu celelalteprobe administrative în cauză.

Retragerea mărturiei mincinoase de cel care săvârşeşte infraciunea are efectasupra răspunderii penale, iar retractarea mărturiei după momentul prevăzut în art.260alin.2 are efect cu privire la circumstanele atenuante.

Sunt destule situaii când declaraiile martorului luate în faza de urmărire penală sunt retractate în faa instanei de judecată. Această retractare poate fi f ăcută din maimulte motive. Judecătorul este cel care trebuie să aprecieze sinceritatea revenirii. Esteprobabil ca la urmărirea penală martorul să declare în stilul său propriu, iar organelede urmărire penală să consemneze cu anumii termeni juridici care pot denatura sensuldeclaraiei. Având în vedere principiul oralităii în faza de judecată trebuie ca

judecătorul să nu înlăture numai declaraia martorului f ăcută în faa sa pe care oconsideră nesinceră ci şi pe cea dată la organele de urmărire penală pentru că dinmoment ce martorul a revenit, ori minte ori spune adevărul. Dacă ar lua înconsideraie numai declaraia dată la urmărirea penală nu ar mai avea rost cercetarea

judecătorească şi ar fi încălcat principiul oralităii.Declaraia dată la urmărire penală poate fi folosită ca o probă complementară

care alături de alte probe directe ajută la aflarea adevărului.Şi în situaia în care martorul care a dat declaraie la urmărirea penală a decedat,

dispărut sau este incapabil de a mai depune declaraia la instană, judecătorul poatefolosi declaraia ca o simplă probă indirectă, cu condiia de a o pune în discuiapărilor cu ocazia dezbaterilor.

Dacă însă judecătorul constată cu ocazia audierii la instană că declaraiamartorului de la urmărire penală este nesinceră, nici declaraia dată în faa sa nu poateconstitui o probă directă, pentru că suspiciunea asupra adevărului persistă şi aceastafie e înlăturată, fie trebuie coroborată cu alte probe ale cauzei penale.

Referitor la mărturia mincinoasă spunem că aceasta se mai referă şi la experi şiinterprei. Experii pot fi chemai la organele judiciare pentru a da lămuriri asupra

rapoartelor pe care le-au întocmit.Considerăm că atunci când experii sunt chemai în faa instanelor judecătoreştipentru a da lămuriri şi sunt considerai martori tehnici, ar trebui să depună un

jurământ ca şi martorii prevăzut în art.85 din C.pr.pen., mai ales că la interprei esteobligatoriu jurământul – art.128 alin.3 C.pr.pen.

Procedura de ascultare a martorilor.



71

C.pr.pen. se aplică şi la instana de judecată în cazul proteciei unor martori şi amodului lor de ascultare.

Când un martor nu ştie limba română sau nu se poate exprima, el va fi ascultatprin mijlocirea unui interpret (art.128 alin.1 C.pr.pen.).

Interpretul este numit de organele de urmărire penală în instana de judecată, iardacă este desemnat sau ales de pări el trebuie să fie un interpret autorizat potrivit

legii. La o asemenea ascultare interpretul trebuie să depună jurământul potrivit art.85C.pr.pen. şi el nu trebuie să aibă vreun interes în cauza respectivă (atenie mai alesatunci când interpretul este ales de pări). De asemenea, interpretul trebuie să păstrezesecretul datelor de care a luat cunoştină, să traducă corect şi să semneze declaraiaalături de martor.

Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităii reale amartorului sau a localităii acestuia de domiciliu ori de reşedină ar fi periclitată viaa,integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate

încuviina să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faa organului judiciar.

Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăii de instană, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau aoricărei alte persoane îndreptăite.

Pot fi audiai ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii subacoperire. Dispoziiile prevăzute mai sus se aplică şi experilor.

În situaiile descrise anterior, procurorul sau, după caz, instana de judecată poate încuviina ca martorul să fie ascultat f ără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală ori în sala în care se desf ăşoară şedina de judecată, prinintermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reele de televiziune cu imagineaşi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.

În cazul judecăii, pările şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în modnemijlocit, martorului. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2.

Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei sau pot conduce la identificarea martorului.Declaraia martorului ascultat, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi

audio şi se redă integral în formă scrisă.În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu

exactitate declaraia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost prezentla ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarulcauzei. Declaraia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată îndosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condi ii de maximă sigurană.

În cursul judecăii, declaraia martorului va fi semnată de procurorul care a fostprezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraiamartorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus lainstană.

d) Consemnarea declaraiilor



72

Consemnarea declaraiei martorilor date în cursul urmăririi penale sau în faainstanei de judecată se face în scris, potrivit dispoziiilor art.86 alin.3 şi art.73C.pr.pen.

În declaraie se face meniunea depunerii jurământului sau formulei prevăzută înart.85 alin.5 de către martor şi de faptul că dacă nu va spune adevărul săvârşeşteinfraciunea de mărturie mincinoasă.

La ascultarea martorilor după etapa relatării libere, aceştia pot să-şi scrie singurio declaraie cu privire la faptele şi împrejurările respective pentru care au fostchemai.

Declaraia martorului se consemnează de către organul judiciar prin completareaformularului declaraiei de martor cu datele de identificare, meniunea depunerii

jurământului, ora începerii şi ora încheierii ascultării şi depoziia martorului.Principala obligaie a organelor judiciare este de a reproduce întocmai cele

declarate de martor dacă se poate cu propriile lui cuvinte, fiind interzisă modificareasau înlocuirea cuvintelor acestuia.

Declaraia scrisă se citeşte martorului, iar dacă cere, i se dă voie s-o citească.Când este de acord cu coninutul ei, se semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit. Dacă

martorul nu poate sau refuză să semneze, se face meniune în declaraia scrisă.Nesemnarea în scris a declaraiei martorului va duce la anularea actului şireascultarea martorului (declaraia nesemnată va fi o declaraie lovită de nulitate dacă martorul chemat să confirme declaraia nu recunoaşte coninutul ei şi, deci, nu poateconstitui mijloc de probă).

Declaraia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat laascultarea martorului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precumşi de grefier când declaraia a fost luată printr-un interpret.

Dacă martorul revine asupra vreuneia din declaraiile sale sau are de f ăcutcompletări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în funciede faza procesuală de aceleaşi persoane arătate mai sus.

Declaraiile martorilor f ăcute la instana de judecată, audiai în cauză, inclusiv

întrebările adresate acestora de oricare dintre pări sau de instana de judecată, pelângă consemnarea f ăcută de grefier în declaraie, se fac şi prin înregistrarea cumijloace tehnice.

Prin înregistrarea declaraiilor la instană se poate constata mai uşor dacă coninutul celor consemnate de grefier în declaraie corespund cu cele înregistrate prinmijloace tehnice.

Acest lucru al înregistrării declaraiilor nu este interzis nici în faza urmăririipenale, iar fixarea declaraiilor pe bandă magnetică sau video se face de mai muli aniasigurând o deplină obiectivitate şi fidelitate în înregistrarea declaraiilor, a

întrebărilor şi a răspunsurilor. Totuşi aceste înregistrări a declaraiei martorilor nutrebuie confundate cu celelalte mijloace de probă prevăzute în art.64 C.pr.pen. şi

anume, interceptările şi înregistrările audio sau video.

6.3.2.4. Procedee speciale de ascultare a părilor şi a martorilor în procesul penalAdministrarea probatoriilor cât şi strângerea probelor într-o cauză penală, mai

ales în cadrul mijloacelor de probă orală, cum sunt declaraiile martorilor, pot duce lacontradicii sau nepotriviri ce trebuie soluionate de către organele judiciare.

Confruntarea (art.87 C.pr.pen.) constă în reaudierea în mod simultan apersoanelor (în cazul nostru al martorilor) în ale căror declaraii date anterior înaceeaşi cauză penală există contradicii ce se cer lămurite. Este un procedeu



75

situaiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanilor nu poate fif ăcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate printelefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazulinfraciunilor contra siguranei naionale prevăzute de Codul penal şi de alte legispeciale, precum şi în cazul infraciunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic

de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infraciunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperireaşi sancionarea faptelor de corupie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazulunor alte infraciuni grave ori al infraciunilor care se săvârşesc prin mijloace decomunicare electronică. Dispoziiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizaia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nupentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanei căreia i-ar reveni competena să judece cauza în primă instană sau de la instanacorespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripie se află sediul parchetuluidin care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Înlipsa preşedintelui instanei autorizaia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizaia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în

aceleaşi condiii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputânddepăşi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşipersoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteiarezultă date sau informaii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşireade către avocat a unei infraciuni dintre cele arătate mai sus.

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte deexpirarea duratei autorizaiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat,informând despre aceasta instana care a emis autorizaia.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătoruluiautorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate deaceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de naturainfraciunii ce formează obiectul cercetării.

Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se faceprin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaiei de fapt sau identificarea orilocalizarea participanilor nu poate fi f ăcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult

întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioadapentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaii concludente şi

utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infraciuni.Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ceformează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizareaparticipanilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătoruldin cadrul poliiei judiciare delegat de procuror, în care se menionează autorizaiadată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau altedate de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările,numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei



76

convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de ordine al suportului pe care se faceimprimarea.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul careefectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. Dacă săvârşirea unorinfraciuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conin secrete de stat,consemnarea se face în procese-verbale separate. Corespondenele în altă limbă decât

cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locurispeciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziia instanei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanei, copia suportului care conine înregistrarea convorbirii şi copii depe procesele-verbale se păstrează la grefa instanei, în locuri speciale, în plic sigilat, ladispoziia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluionarea cauzei.

La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redateconvorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

Dacă în cauză s-a dispus o soluie de netrimitere în judecată, procurorul esteobligat să înştiineze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au

fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cuasigurarea confidenialităii, şi se păstrează până la împlinirea termenului deprescripie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când sedistrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.

Mijloacele de probă prevăzute în prezenta seciune pot fi supuse expertizei lacererea procurorului, a părilor sau din oficiu.

Înregistrările prevăzute în prezenta seciune, efectuate de pări sau de altepersoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri saucomunicări pe care le-au purtat cu terii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloacede probă dacă nu sunt interzise de lege.

Aşa cum s-a arătat mai sus, în afara dispoziiilor cuprinse în Codul de procedură penală, referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor,există şi dispoziii procedurale înscrise în legi speciale care prevăd ca mijloace deprobă accesul la sistemele de telecomunicaii sau informatice, iar aici enumerămLegea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, precum şiLegea nr. 78/2000 privind combaterea corupiei, astfel cum a fost modificată prinOUG nr. 134/2005.

Referitor la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicitde droguri, arătăm că în art. 23 se stipulează în mod expres că organul de urmărirepenală, cu autorizarea prevăzută de lege, poate avea acces pe o perioadă determinată,la sistemele de telecomunicaii sau informatice, putând să le supravegheze cu

respectarea dispoziiilor art. 911 - 915 C.pr.pen.Atunci când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei

astfel de infraciuni folosesc şi sisteme de telecomunicaii sau informatice, organul deurmărire penală poate avea acces la aceste sisteme şi le va putea supraveghea cuautorizarea procurorului, dispoziiile art. 911 – 916 C.pr.pen. privind înregistrărileaudio - video aplicându-se în mod corespunzător.

Legea a instituit noi forme de luptă împotriva acestui fenomen nociv iar întreacestea arătăm livrarea supravegheată şi investigatorul acoperit.



80

Perceziia se dispune în cursul urmăririi penale, în camera de consiliu, f ără citarea părilor. Participarea procurorului este obligatorie.

În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaia de percheziie, caretrebuie să cuprindă:

a) denumirea instanei;b) data, ora şi locul emiterii;

c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaia de percheziie;d) perioada pentru care s-a emis autorizaia;e) locul unde urmează a se efectua percheziia;f) numele persoanei la domiciliul sau reşedina căreia se efectuează percheziia;g) numele învinuitului sau inculpatului.

Autorizaia poate fi folosită o singură dată.Percheziia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de

organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.Procurorul şi organul de cercetare penală pot efectua percheziii domiciliare,

însoite, după caz, de lucrători operativi când percheziia este dispusă în cursulurmăririi penale de către judecător (art. 101 C.pr.pen.). Autorizaia este prealabilă şise dă pentru a se garanta orice manifestări arbitrare din partea celor care execută asemenea activităi. Legiuitorul a meninut ca act de efectuare a percheziieiautorizaia deşi aceasta este dispusă prin încheiere întrucât conine mult mai multeelemente ce reflectă dreptul de a fi efectuată decât dispozitivul încheierii instanei(dosarul cauzei, numărul autorizaiei, legătura cu fapta sau alte date strict determinateprevăzute în art. 105, alin. 2 C.pr.pen.). Autorizaia emisă de judecător este însă obligatorie atât pentru procuror cât şi pentru organele de cercetare penală şi nu arecaracter facultativ. Ulterior după efectuarea percheziiei deşi în lege nu se prevedeacest lucru ar trebui ca procesul-verbal să fie comunicat şi judecătorului care a dispusefectuarea percheziiei.

În caz de infraciune flagrantă (art. 465 şi urm. C.pr.pen.), percheziia domiciliară se efectuează f ără autorizaia judecătorului, activitatea respectivă fiind justificată deurgena interveniei în vederea constatării şi urmăririi faptei flagrante (descoperirea şiridicarea mijloacelor de probă aflate la locul săvârşirii faptei sau asupra autorului),acest lucru fiind permis şi art. 24, alin. 4 din Constituia României.

Efectuarea percheziiilor în faza de judecată Instana de judecată poate proceda la efectuarea percheziiei cu ocazia unei

cercetări locale, în celelalte cazuri, dispoziia instanei de efectuare a percheziiei secomunică procurorului, în vederea efectuării acesteia (art. 102 C.pr.pen.).

Procedura percheziieiÎntrucât, potrivit art. 27 alin 4 din Constituie, percheziiile în timpul nopii sunt

interzise, afară de cazul infraciunilor flagrante, considerăm că prin aceasta au fostabrogate şi dispoziiile din art. 103 C.pr.pen. referitoare la percheziia pe timp de

noapte într-un local public. Percheziia începută între orele 6-20 nu mai poatecontinua în timpul nopii – art. 27 alin. 4 din Constituie, dispoziie ce abrogă art. 103teza a II-a C.pr.pen.

Organul judiciar care urmează a efectua percheziia este obligat ca în prealabil să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaia dată de judecător(art. 104 alin. 1 C.pr.pen.).

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziia domiciliară se fac înprezena persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează



81

percheziia, iar în lipsa acesteia, în prezena unui reprezentant, a unui membru alfamiliei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciiu. Aceste operaiuni seefectuează de organul judiciar în prezena unor martori asisteni (art. 104 alin. 2 şi 3C.pr.pen.).

Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziia să

participe la percheziie, (text introdus prin Legea nr. 356/2006).De asemenea, potrivit art. 105 C.pr.pen., organul judiciar care efectuează

percheziia are dreptul de a deschide încăperile sau alte mijloace de păstrare în cares-ar găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta (noiunea de domiciliu, la percheziiile domiciliare, este privită mai larg: ea sereferă nu numai la domiciliu sau reşedină efectiv, ci şi la dependinele locuinei,curte, grădină, loc de muncă, cameră de hotel, care aparin persoanei percheziionatesau sunt folosite de ea). Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numaia obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită: obiectele şi înscrisurilea căror circulaie sau deinere este interzisă se ridică totdeauna.

Perchezi ia corporal ă Potrivit dispoziiilor art. 23, alin. 2 din Constituia României, percheziionarea

unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege, textcare aduce limitări ale libertăii individuale.

Percheziia corporală poate fi dispusă în cursul urmăririi penale de către procurorsau organul de cercetare penală (art. 106 C.pr.pen.), iar în faza de judecată de către

judecător în conformitate cu art. 102 C.pr.pen.Această activitate se efectuează de organul judiciar care a dispus-o sau persoana

desemnată de acest organ, cu prealabila legitimare şi prezentare a autorizaiei date de judecător – în cazurile prevăzute de lege, dacă infraciunea nu este flagrantă.Percheziia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziio-

nată. Poate fi f ăcută şi cu consimământul scris al persoanei ce urmează a fi perche-ziionată.

O situaie specială, prevăzută în art. 215 alin. 2 C.pr.pen., este aceea cândcomandanii de nave sau aeronave, agenii poliiei de frontieră pot efectua percheziiicorporale asupra f ăptuitorilor şi pot verifica lucrurile pe care aceştia le au cu sine (nueste necesară autorizaia judecătorului), iar procesele-verbale încheiate de acesteorgane constituie mijloace de probă.

Despre efectuarea percheziiei se întocmeşte un proces-verbal care, în afarameniunilor de la art. 91 C.pr.pen., trebuie să cuprindă următoarele meniuni: locul,timpul şi condiiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate,enumerarea şi descrierea lor amănunită, pentru a putea fi recunoscute. Se fac

meniuni şi despre obiectele care au fost ridicate, precum şi despre acelea care au fostlăsate în păstrare (art. 108 C.pr.pen.).Atunci când percheziia se efectuează la o unitate dintre cele le care se referă art.

145 din C. pen. sau la o altă persoană juridică se aplică dispoziiile comune (art. 111C.pr.pen.), care se completează după cum urmează:

• organul judiciar se legitimează şi, după caz, înf ăişează reprezentantului unităiipublice sau al altei persoane juridice autorizaia dată;

• percheziia se efectuează în prezena reprezentantului unităii;



82

• atunci când este obligatorie prezena martorilor asisteni, aceştia pot face partedin personalul unităii;

• copia procesului-verbal se lasă reprezentantului unităii.

6.3.2.7.3. Cercetarea la faa locului şi reconstituirea

Cercetarea la faa locului (art. 129 C.pr.pen.) se efectuează atunci când estenecesar să se facă constatări cu privire la situaia locului săvârşirii infraciunii, să sedescopere şi să se fixeze urmele infraciunii, să se stabilească poziia şi stareamijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infraciunea a fost săvârşită.

Această modalitate se foloseşte imediat după săvârşirea infraciunii asupramijloacelor de probă aflate la faa locului, fie ulterior (dar la un termen apropiatsăvârşirii infraciunii) pentru descoperirea eventualelor urme sau împrejurări în care afost săvârşită fapta.

În anumite cazuri, cercetarea la faa locului, pentru clarificarea anumitor împrejurări privind săvârşirea infraciunii, poate implica ridicarea unor obiecte sau înscrisuri de la instituii sau persoane fizice sau efectuarea unor percheziii.

Procedura cercetării la faa locului se poate face în timpul urmăririi penale saude instana de judecată.

Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faa locului în prezenamartorilor asisteni, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la fa alocului se poate face şi în prezena părilor când este necesar, iar neprezentareapărilor încunoştiinate nu împiedică efectuarea cercetării. Când învinuitul sauinculpatul este reinut ori arestat, pentru respectarea dreptului la apărare este adus lacercetare, iar dacă nu poate fi adus i se pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat.

Dacă cercetarea la faa locului se face de către instana de judecată, aceasta areloc cu citarea părilor şi în prezena procurorului, când participarea acestuia la

judecată este obligatorie. Pentru ca cercetarea să se desf ăşoare în condiii normale,

organul de urmărire penală sau instana de judecată poate interzice persoanelor care seaflă, ori vin, la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice între ele sau cu altepersoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.

Cercetarea la faa locului se consemnează într-un proces-verbal (art. 131C.pr.pen.), care trebuie să cuprindă, în afara meniunilor arătate în art. 91, descriereaamănunită a situaiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celorridicate, a poziiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acesteasă fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective. Se pot faceschie, desene sau fotografii, înregistrări video, ori alte asemenea lucrări, care sevizează şi se anexează la procesul-verbal.

Reconstituirea (art. 130 C.pr.pen.) permite organului de urmărire penală sau

instanei de judecată verificarea şi precizarea unor date, în întregime sau în parte, amodului sau a condiiilor în care a fost săvârşită fapta. Reconstituirea, ca şi cercetareala faa locului, se dispune prin rezoluie în faza urmăririi penale şi prin încheiere, întimpul cercetării judecătoreşti de către instană.

În practica judiciară s-a arătat că uneori reconstituirea se confundă cuexperimentul judiciar. Acesta din urmă este o metodă ştiinifică de cercetare folosită atât în cadrul reconstituirii, cât şi în alte domenii (exemplu: în cadrul expertizeibalistice se poate face un experiment judiciar – trageri experimentale –, pentru a se



83

stabili, printre altele, modul de funcionare a armei sau posibilitatea declanşăriiaccidentale a percuiei).

Reconstituirea nu se poate efectua în cazul în care ar vătăma morala publică, arleza interesele altei persoane sau s-ar săvârşi o nouă infraciune (exemplu:reconstituirea unei infraciuni de viol etc.).

Procedura reconstituirii – reconstituirea fie la urmărire penală, fie la instana de

judecată se efectuează ca şi cercetarea la faa locului, prevăzută în art. 129 alin. 2 şiurmătoarele din C.pr.pen., cu precizarea însă că se face numai în prezena învinuituluisau inculpatului (art. 130 alin. 2 C.pr.pen.). Şi la reconstituire se încheie un proces-verbal în care se consemnează amănunit desf ăşurarea acestei activităi (art. 131 alin.2 C.pr.pen.), putând fi folosite schie, desene, fotografii.

6.3.2.8. Constatările tehnico-ştiinifice, medico-legale şi expertizele6.3.2.8.1. Constatările tehnico-ştiinifice

Când există pericol de dispariie a unor mijloace de probă sau de schimbare aunor situaii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale

cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinele unui specialist sautehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinifice (art. 112 alin. 1 C.pr.pen.).

Constatarea tehnico-ştiinifică se efectuează, de regulă, de către specialişti sautehnicieni care funcionează în cadrul ori pe lângă instituia de care aparine organulde urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialiştii sau tehnicienii carefuncionează în cadrul altor organe (art. 112 alin. 2 C.pr.pen.).

Specialiştilor sau tehnicienilor care efectuează constatările tehnico-ştiinifice nuli se pot delega şi nici aceştia nu-şi pot însuşi atribuii de organ de urmărire penală saude organ de control.

Constatările tehnico-ştiinifice, faă de expertize, reclamă urgenă, nu auconinutul mai larg al expertizelor, se dispun numai în cursul urmăririi penale, faă de

expertize, care se pot efectua atât în faza de urmărire, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, ele nu reclamă cunoaşterea, citarea părilor şi prezena acestora, ca laefectuarea expertizei.

Se poate dispune efectuarea constatărilor tehnico-ştiinifice dactiloscopice(examinarea urmelor digitale, palmare, plantare), balistice (identificarea armei de focşi a deinătorului), traseologice (studierea urmelor ca impresiuni ale structuriiexterioare a obiectelor, a resturilor detaşate din obiecte), fotografice (fixarea cuajutorul fotografiei a unor situaii de fapt care se pot schimba, fotografierea victimei),cu privire la înscrisuri (examinarea înscrisurilor dacă sunt originale sau a materialelorfolosite la scris) etc.

Procedura efectuării constatărilor tehnico-ştiinifice – potrivit art. 113

C.pr.pen., organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să serăspundă şi termenul în care se efectuează lucrarea. Constatarea se efectuează asupramaterialelor şi datelor puse la dispoziie sau indicate de către organul de urmărirepenală. Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte că materialele puse la dispoziie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceastaorganului de urmărire penală în vederea completării lor.

La finalul lucrării se întocmeşte un raport, iar dacă organele judiciare din oficiusau oricare dintre pări apreciază că raportul tehnico-ştiinific nu este complet sau



84

concluziile acestuia nu sunt precise, dispun refacerea sau completarea constatăriitehnico-ştiinifice, sau efectuarea unei expertize (art. 115 alin. 2 C.pr.pen.).

În cazurile când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinifice este dispusă deinstana de judecată (ea nu poate dispune efectuarea unei constatări tehnico-ştiinifice),raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării saurefacerii lui (art. 115 alin. ultim C.pr.pen.).

Cu privire la valoarea probatorie a constatării tehnico-ştiinifice putem spune că ea trebuie coroborată cu celelalte probe ale cauzei, dar având în vedere modalităileştiinifice prin care se face această activitate, are o mare credibilitate în faa organelor

judiciare.

6.3.2.8.2. Constatările medico-legaleConform art. 114 C.pr.pen., în caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu

se cunoaşte ori este suspectă, sau când este necesară o examinare corporală învinuitului ori a persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenaurmelor infraciunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatărimedico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competena potrivitlegii, să efectueze această constatare.

Din analiza textului rezultă că aceste constatări medico-legale trebuie dispusefoarte urgent după săvârşirea infraciunii pentru că o dată cu trecerea timpului nu armai avea ce să se constate, f ăcând excepie, poate, doar exhumarea, care poate fif ăcută, totuşi, mai târziu, dar cât mai aproape de momentul decesului. Dacă constatarea medico-legală poate fi dispusă numai de către organele de urmărirepenală, exhumarea poate fi dispusă şi de instana de judecată.

Constatările medico-legale se pot dispune de procuror sau organul de cercetarepenală prin rezoluie. Procedura este aceeaşi ca şi la constatările tehnico-ştiinifice, iarcând este dispusă de instană, se face tot prin intermediul procurorului (art. 115 alin 3C.pr.pen.).

Raportul de constatare medico-legală este întocmit de medicul legist la solicitarea

organului de urmărire penală sau a instanei de judecată (referirea la instană se faceprobabil numai în cazul dispunerii exhumării de către procuror în timpul cercetării

judecătoreşti) şi cuprinde date privind constatarea f ăcută. În cazul în care raportul nueste complet sau concluziile nu sunt precise (art. 115 alin. 2 C.pr.pen.), se poatedispune refacerea, completarea sau efectuarea unei expertize.

Din punct de vedere al valorii probatorii, având în vedere că actele proceduralesunt f ăcute de specialişti, constatările medico-legale sunt primite cu o mare doză de

încredere, dar trebuie coroborate şi cu celelalte probe. Fără o constatare medico-legală în anumite cazuri, nici nu s-ar putea face încadrarea juridică (art. 180, 181-184 dinCodul penal).

6.3.2.8.3. ExpertizeleNoiune şi clasificare.Expertiza constituie un procedeu de probaiune cu ajutorul căruia se operează

asupra anumitor mijloace de probă a căror corectă folosire nu ar fi posibilă f ără cunoaşterea exactă a valorii lor probatorii. Efectuarea expertizelor, spre deosebire deconstatarea tehnico-ştiinifică sau medico-legală nefiind supusă imperativuluiurgenei, asigură posibilitatea unei cercetări mai aprofundate şi complete a mijloacelormateriale de probă.



85

În desf ăşurarea procesului penal, când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinele unuiexpert, organul de urmărire penală ori instana de judecată dispune, la cerere sau dinoficiu, efectuarea unei expertize (art. 116 C.pr.pen.).

Expertizele pot fi clasificate în funcie de:• Natura problemelor ce urmează a fi lămurite – avem expertize criminalistice

(dactiloscopice, grafice, traseologice, balistice etc.), expertize medico-legale,psihiatrice, contabile, tehnice (accidente de circulaie sau la infraciunile de proteciamuncii);

• modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei-facultative(fie din oficiu de organele judiciare când socotesc necesar, fie la cererea părilor) şiobligatorii (art. 117 C.pr.pen.);

• criteriul modului de desemnare a expertului – expertiza oficială (expertul numitde organul judiciar) şi expertiza supravegheată (pările pot desemna un specialist –consilier tehnic pentru a supraveghea modul cum se face expertiza);

• modul de organizare a expertizei – simplă (efectuată de un specialist dintr-unanumit domeniu) şi complexă sau mixtă (necesită specialişti din mai multe domenii).

Efectuarea unei expertize este obligatorie în cele trei cazuri prevăzute de art. 117C.pr.pen., precum şi în cazul pruncuciderii, şi anume:– în cazul infraciunii de omor deosebit de grav, când trebuie efectuată expertiza

psihiatrică;– când organul de urmărire penală sau instana de judecată are îndoială asupra

stării psihice a învinuitului sau inculpatului, dispune efectuarea expertizei psihiatrice;– în situaia în care trebuie stabilite cauzele morii, dacă nu s-a întocmit un raport

medico-legal.Expertizele nu au o foră probantă deosebită faă de celelalte mijloace de probă şi

trebuie corelate cu acestea. Au un caracter ştiinific puternic (mai ales cele medico-legale) şi de multe ori formează convingerea organelor judiciare. Noile reglementări

în materie medico-legală limitează în unele cazuri efectuarea mai multor expertize (de

exemplu, la recalcularea alcoolemiei – de cel mult două ori la solicitarea organelor depoliie şi a treia oară numai la solicitarea procurorului ori instanei de judecată – art.33 alin. 6 din Normele procedurale).

În cazul infraciunilor de fals în înscrisuri, organele judiciare pot ordona să fieprezentate scripte de comparaie (art. 127 C.pr.pen.) şi modul cum pot fi procurateasemenea scripte

Prin legea 202/2010 a fost introdus art. 1271, referitor la Ancheta socială în cazulexpertizei psihiatrice a minorului care stipulează că în vederea întocmirii expertizeipsihiatrice a minorului, autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială domiciliază minorul areobligaia să efectueze ancheta socială la cererea unităii sanitare de specialitate careefectuează expertiza.

6.3.2.9. Comisia rogatorie şi delegareaÎn desf ăşurarea procesului penal se pot ivi situaii în care un organ de urmărire

penală sau o instană de judecată să nu poată efectua un act procedural, din cauzadistanei care separă sediul organului competent la locul unde acest act ar trebuiefectuat sau ar putea fi efectuat cu dificultăi. În astfel de cazuri legea prevedeposibilitatea ca organul de urmărire penală sau instana să încredineze altui organ deurmărire sau altei instane sarcina efectuării unui anumit act procedural.



88

Din acest motiv luarea măsurilor preventive este permisă numai în cazurile şicondiiile strict prevăzute de lege, iar pentru respectarea dispoziiilor legale ce vizează libertatea sau restrângerea libertăii învinuitului sau inculpatului au fost instituitediferite garanii procesuale. Pentru luarea măsurilor preventive trebuie realizatecumulativ următoarele condiii generale:

• Să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o

faptă penală. Dacă prin probă se înelege orice element de fapt care serveşte laconstatarea existenei sau inexistenei unei infraciuni, la identificarea persoanei care asăvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru soluionarea cauzei, prinindicii temeinice potrivit art. 143, alin. 3 C.pr.pen. sunt atunci când din dateleexistente în cauză rezultă presupunerea că persoana faă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta;

• Pentru infraciunea săvârşită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, condiia nuse consideră realizată şi în cazul în care se prevede alternativ pedeapsa închisorii sauamenda. Noua reglementare exclude posibilitatea arestării preventive pentruinfraciuni prevăzute şi cu amendă;

• Să existe vreunul din cauzele prevăzute de art. 148 lit. a-f C.pr.pen. astfel cum afost modificat prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006, şi anume:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de laurmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;

a1) inculpatul a încălcat, cu rea-credină, măsura obligării de a nu părăsi localitateasau ara ori obligaiile care îi revin pe durata acestor măsuri;

b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirectaflarea adevărului prin influenarea unei pări, a unui martor sau expert ori prindistrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;

c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infraciuni;d) inculpatul a săvârşit cu intenie o nouă infraciune;e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că

încearcă o înelegere frauduloasă cu aceasta;f) inculpatul a săvârşit o infraciune pentru care legea prevede pedeapsa deteniunii

pe viaă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa înlibertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestării preventive a inculpatuluipoate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este deteniunea pe viaă sau

închisoarea mai mare de 4 ani.

• Să existe învinuit sau inculpat în cauză deoarece măsurile preventive nu pot filuate in rem, ci in personam. Atât începerea urmăririi penale cât şi punerea în mişcarea aciunii penale sunt etape procesuale distincte care conferă persoanei în cauză altedrepturi şi obligaii.

• Când se consideră ca în interesul urmăririi penale este necesară privarea de

libertate a învinuitului sau inculpatului (art. 146 alin. 1 C. pr. pen.).

Organul competent a lua o măsură preventivă (art 136 C. pr. pen.)Din alin. 3 al art. 136 C.pr.pen. rezultă că măsura reinerii poate fi luată de

organul de cercetare penală sau procuror, iar obligarea de a nu părăsi localitatea şiobligarea de a nu părăsi ara se pot lua de procuror şi judecător în cursul urmăririipenale sau de instana de judecată, în cursul judecăii (art. 136, alin. 4 C.pr.pen. astfelcum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006).



89

Măsura arestării preventive poate fi luată numai de judecător, indiferent de fazaprocesului penal, iar aceasta nu poate fi dispusă în cazul infraciunilor pentru carelegea prevede alternativ pedeapsa amenzii (art. 136, alin. 5, 6, C. pr. pen.).

Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face inându-se seama de scopulacesteia, de gradul de pericol social al infrac iunii, de sănătate, vârstă, antecedentelepenale şi alte situaii privind persoana faă de care se ia măsura.

Organele de cercetare penală pot lua măsura reinerii prin ordonană, procurorulprin ordonană sau rechizitoriu, când dispune măsura reinerii, a obligării de a nupărăsi localitatea sau ara, iar instana de judecată, prin hotărâre (sentină, decizie sau

încheiere).Actul prin care se ia măsura trebuie să cuprindă, pe lângă datele prevăzute pentru

acel act, şi următoarele meniuni (art. 137 C. pr. pen modificat prin legea nr.356/2006):

- fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infraciunea săvârşită;- în cazul reinerii şi arestării preventive, actul prin care se iau aceste măsuri trebuie să indice cazul prevăzut în art. 148, precum şi temeiurile concrete din care rezultă existena acestuia;- în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii.

Când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, sau nu maiexistă vreun temei care să justifice meninerea măsurii preventive, aceasta trebuierevocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se în cazul reinerii şi arestăriipreventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului dacă acesta nu estearestat în altă cauză. (art. 139 alin. 2 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006).

Condiia impusă în acest caz este că au dispărut temeiurile pentru care s-a luatmăsura şi din acest motiv măsura trebuie revocată. Dispoziiile alineatului 2 al art.139 C.pr.pen. trebuie interpretat în concordană cu art. 23 alin. 6 din Constituie, carearată că „eliberarea celui reinut sau arestat este obligatorie, dacă temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instana constată că nu există temeiuri noi care să justifice meninerea privării de libertate“.

Încetarea de drept a mă surilor preventive

Conform dispoziiilor art. 140 C.pr.pen., măsurile preventive încetează de drept:• în faza de urmărire penală – la expirarea termenelor prevăzute de lege (24 ore

la reinere) sau stabilite de organele judiciare (arestare preventivă a inculpatului pe 29de zile), ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160b alin. 1 C.pr.pen., (textul sereferă la verificarea periodică dar nu mai târziu de 60 de zile, a legalităii şitemeiniciei arestării preventive), dacă instana nu a procedat la verificarea legalităii şitemeiniciei arestării preventive în acest termen (textul a fost modificat prin Legea nr.356/2006) ;

– în caz de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale sau de încetarea a procesului penal ori de achitare ;

- când durata măsurii arestării preventive a atins jumătatea maximului pedepseiprevăzute de lege pentru infraciunea care face obiectul incriminării, înainte depronunarea unei hotărâri de condamnare în primă instană, iar urmărirea penală nu adepăşit 180 de zile;



90

• în faza de judecată – la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite deinstana de judecată:

– în caz de achitare ori de încetare a procesului penal;– când, înainte de pronunarea unei hotărâri de condamnare în primă instană,

durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentruinfraciunea care face obiectul învinuirii.

De asemenea, instana dispune punerea de îndată în libertate a inculpatuluiarestat, atunci când pronună:

• o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reinerii şi arestăriipreventive;

• o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea condiionată a executării ori cususpendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;

• amenda;• o măsură educativă;• în cazurile prevăzute la art. 120 C. pen. referitor la efectele graierii când are loc

o graiere în întregime a pedepsei aplicate.În cazurile prevăzute mai sus, instana de judecată, din oficiu sau la sesizarea

procurorului, ori procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală,are obligaia, potrivit competenelor prevăzute de lege, să constate încetarea de drept amăsurii preventive trimiând, în vederea punerii de îndată în libertate a celui reinut sauarestat, administraiei locului de deinere o copie de pe dispozitiv sau ordonană ori un extrascuprinzând următoarele meniuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sauinculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi data ordonanei, ale încheierii sauhotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum şi temeiul legal al liberării.

7.2.3. Controlul legalităii normelor privind măsurile preventive:1. Plângerea împotriva ordonan ei organului de cercetare penală sau a

procurorului privind mă sura re inerii ( art.1401

).

Când măsura preventivă a reinerii s-a luat prin ordonană de către organul decercetare penală se poate face plângere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la

luarea măsurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penală.Procurorul se pronună prin ordonană înainte de expirarea celor 24 de ore de la

luarea măsurii, iar dacă este ilegală sau nu este justificată, dispune revocarea ei. Dacă măsura reinerii este luată de procuror tot în aceleaşi condiii se face plângere la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, tot înainte deexpirarea celor 24 de ore urmând ca aceasta să se admită sau să se respingă.

2. Plângerea împotriva ordonan ei procurorului privind mă surile preventive

prev. în art. 136 lit b) şi c). Potrivit art. 1402 C.pr.pen., împotriva ordonanei procurorului prin care se

dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de anu părăsi ara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere la instana căreia i-arreveni competena să judece cauza în fond în termen de 3 zile de la luarea măsurii.

Plângerea, împreună cu dosarul cauzei, va fi trimisă instanei competente întermen de 24 ore, iar învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în fa a instanei şi vafi asistat de apărător.

Plângerea se soluionează în camera de consiliu, citarea învinuitului sauinculpatului este obligatorie, iar neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plân-gerii. Este obligatorie participarea procurorului, instana se pronună prin încheiere în



92

Reinerea este lăsată la aprecierea organului de cercetare penală, fiind obligatoriua fi luată numai în cazul infraciunilor flagrante (art. 148 lit. b şi art. 468 C.pr.pen.).

Măsura reinerii se dispune prin ordonană, care poate dura cel mult 24 de ore.În situaia în care reinerea se dispune după audierea învinuitului citat de către

organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore se calculează de la ora emiteriiordonanei ( art. 144 alin. 11 C.per.pen. a fost introdus prin Legea nr. 356/2006).

Ordonana trebuie să cuprindă, pe lângă meniunile prevăzute în art. 203C.pr.pen., ziua şi ora la care reinerea a început, iar în ordonana de punere înlibertate, ziua şi ora la care reinerea a încetat. Dacă organul de cercetare penală consideră că este necesar a se lua măsura arestării preventive, înaintează procurorului

în primele 10 ore de la reinerea învinuitului un referat motivat (art. 144 alin. 3C.pr.pen.). Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiiile prevăzute de legepentru luarea măsurii arestării preventive, procedează înlăuntrul acestui termen laaudierea învinuitului şi înaintează preşedintelui instanei sau judecătorului delegatpropunerea arestării învinuitului.

Atunci când măsura reinerii este luată de procuror, dacă consideră că estenecesar a se lua măsura arestării preventive, procedează, în termen de 10 ore de la

luarea măsurii reinerii, potrivit art. 146.Din durata reinerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate caurmare a măsurii administrative, a conducerii la sediul poliiei, prevăzută în art. 31,alin. 1, lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcionarea PoliieiRomâne. Conform acestui articol poliistul are dreptul şi obligaia să conducă la sediulPoliiei pe cei care, prin aciunile lor, periclitează viaa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale,a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiiile legii. Verificarea acestor categoriide persoane şi luarea măsurilor legale, după caz se realizează în cel mult 24 de ore, camăsură administrativă.

Având în vedere inserarea acestei dispoziii în art. 144, alin.1, teza a II-aC.pr.pen. ajungem la concluzia că o măsură administrativă care nu are nici o legătură

cu măsurile preventive prevăzute în Codul de procedură penală are acelaşi temei juridic ca şi dispoziiile procesuale. Întrucât Constituia României a fost revizuită în2003 va trebui ca L. nr. 218/2002 să fie modificată în sensul de a reglementa acestaspect al reinerii administrative.

Există posibilitatea ca măsura reinerii să se ia de două ori, fie pe cale adminis-trativă fie pe cale procesual penală, ceea ce ar încălca dispoziiile art. 23, alin. 3 dinConstituie. Este adevărat că articolul constituional se referă la reinere f ără a precizadacă aceasta are ca temei o măsură administrativă sau procesual penală, dar articolulprivind libertatea individuală se referă la măsurile procesuale preventive.

Considerăm, alături şi de ali autori că în cazul în care măsura administrativă afost luată pe un termen de 24 de ore nu se mai poate lua măsura reinerii prevăzută de

art. 143 C.pr.pen., iar dacă s-a luat pe un termen mai scurt se poate lua măsurareinerii pe un termen care nu va depăşi în total 24 de ore.

7.2.4.2. Obligarea de a nu părăsi localitateaConstă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului, de procuror ori de

instana de judecată, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte f ără încuviinareaorganului care a dispus această măsură, cu respectarea dispoziiilor art. 143 alin. 1C.pr.pen.



94

În timpul cercetării judecătoreşti măsura poate fi dispusă de instană prin încheiere (din oficiu sau la cererea procurorului ori a pării vătămate – art. 301C.pr.pen.), durata măsurii în timpul judecăii fiind până la soluionarea cauzei sauinstana putând fixa în timp o limitare a măsurii.

Măsura poate fi atacată în timpul urmăririi penale cu plângere la instana căreia i-ar reveni competena să judece cauza în fond, iar în timpul judecăii încheierea nu

poate fi atacată separat ci numai odată cu fondul.Aşa cum s-a arătat şi la obligarea de a nu părăsi localitatea şi în cadrul acestei

măsuri învinuitul sau inculpatul pot cu acordul organului care a dispus măsura, să părăsească ara.

Copia ordonanei procurorului sau după caz, a încheierii instanei, rămasă definitivă, se comunică organului de poliie în a cărui rază teritorială locuieşte

învinuitul sau inculpatul, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor defrontieră pentru executare, precum şi învinuitului sau inculpatului. Organele în dreptrefuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe duratamăsurii.

Prin Legea nr. 216/1998 a fost aprobată O.G. nr. 65/1997 privind regimul

paşapoartelor în România, modificată ulterior prin mai multe legi, ultima fiind O.G.nr. 43/2005. În dispoziiile acestora se arată în mod expres că cetăeanului român i sepoate refuza temporar eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat, acesta i sepoate retrage sau se poate suspenda dreptul de folosire dacă este învinuit sau inculpat

într-o cauză, iar magistratul dispune interdicia părăsirii ării. Această măsură secomunică învinuitului sau inculpatului în termen de 15 zile cu menionarea motivelor,iar ea poate fi atacată prin contestaie la organul ierarhic superior în termen de 15 zilede la comunicare, iar după aceea la instana de contencios administrativ.

7.2.4.4. Arestarea preventivă Arestarea preventivă este cea mai gravă măsură preventivă şi constă în

deinerea persoanei în locuri anume destinate celor privai de libertate în cauzelepenale. În Codul de procedură penală sunt prezentate două situaii: arestarea

învinuitului, cât timp nu a fost pusă în mişcare aciunea penală, şi arestareainculpatului după promovarea acestei aciuni.

a) Arestarea învinuitului (art. 146-147 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prinart. I pct. 73 din Legea nr. 356/2006 )Pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului trebuie îndepliniteurmătoarele condiii (art. 146 alin. 1 C.pr.pen.):

• dacă sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

• infraciunea să fie pedepsită cu închisoare sau deteniune pe viaă;• în interesul urmăririi penale să fie necesară privarea de libertate a învinuitului;• să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 C.pr.pen.Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive,

întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, seprezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instana căreia i-arreveni competena să judece cauza în fond sau de la instana corespunzătoare în gradacesteia în a cărei circumscripie se află locul de deinere, locul unde s-a constatat



95

săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parteprocurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Judecătorul, admiând propunerea emite, de urgenă şi un mandat de arestare a învinuitului, care trebuie să cuprindă (art. 146 alin. 10 C.pr.pen.): instana care adispus luarea măsurii arestării; numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emismandatul învinuitului, arătarea faptei ce formează obiectul învinuirii şi denumirea

infraciunii, numele şi prenumele învinuitului, durata arestării şi semnătura judecătorului. Executarea mandatului se face conform art. 152 C.pr.pen.

In caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunitecondiiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsilocalitatea sau aceea de a nu părăsi ara (art. 146 alin. 111 C.pr.pen., introdus prinLegea nr. 356/2006).

Împotriva încheierii de admitere a luării măsurii arestării preventive sau derespingere a acesteia se poate face recurs la instana superioară în termen de 24 de orede la pronunare, pentru cei prezeni şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul nueste suspensiv de executare.

Măsura arestării preventive a învinuitului poate fi luată şi de instana de judecată

în cazurile şi condiiile prevăzute în art. 146 aşa cum arată dispoziiile art.147C.pr.pen.Această măsură se ia prin încheiere în cazul constatării infraciunilor de audienă –

art. 299 C.pr.pen. (se încheie un proces-verbal şi se emite un mandat de arestare carese trimit procurorului) şi al celor prevăzute de art. 336-337 referitor la extindereaprocesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane. Instan a mai poatedispune arestarea învinuitului şi printr-o sentină de dezinvestire (art. 338 C.pr.pen.)

în cazurile de restituire şi trimiterea dosarului la procuror.Când s-a dispus arestarea, preşedintele completului de judecată emite mandatul de

arestare, iar învinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu mandatulde arestare.

Măsura arestării învinuitului poate fi revocată, înlocuită, poate înceta de drept, dar

nu poate fi prelungită.

b) Arestarea inculpatului (art. 148-160b C.pr.pen.): condiii; organul judiciarcare poate lua această măsură; durata şi prelungirea arestării (procedura).

Condiiile necesare pentru arestarea inculpatului sunt arătate în art. 148 (modificatprin Legea nr. 35672006 şi O.U.G. nr. 60/2996) şi art.150 C.pr.pen.iar măsura poate filuată dacă sunt întrunite condiiile prevăzute în art. 143 C.pr.pen. şi există vreunul dinurmătoarele cazuri:- inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la

judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de laurmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;- inculpatul a încălcat, cu rea-credină, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sauara ori obligaiile care îi revin pe durata acestor măsuri;- există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflareaadevărului prin influenarea unei pări, a unui martor sau expert ori prin distrugerea,alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;- există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infraciuni;- inculpatul a săvârşit cu intenie o nouă infraciune;- există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înelegere frauduloasă cu aceasta;



96

- inculpatul a săvârşit o infraciune pentru care legea prevede pedeapsa deteniunii peviaă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa înlibertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe lângă dispoziiile necesare la arestarea învinuitului mai există şi următoarelecondiii:

– existena unui inculpat (să fie pusă în mişcare aciunea penală care se dispune

de către procuror, prin ordonană, la propunerea organului de cercetare penală, ori dinoficiu);

– inculpatul să fie ascultat.Arestarea inculpatului este facultativă, fiind lăsată la aprecierea organelor

judiciare, dar este obligatorie la infraciunile flagrante – art. 469 alin. 2 C.pr.pen.Potrivit noilor reglementări arestarea inculpatului poate fi dispusă numai de

judecător.Arestarea inculpatului în timpul urmăririi penaleProcurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când

consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numaidupă ascultarea acestuia în prezena apărătorului, întocmeşte propunerea motivată deluare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, seprezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instana căreia i-arreveni competena să judece cauza în fond sau de la instana corespunzătoare în gradacesteia în a cărei circumscripie se află locul de deinere, locul unde s-a constatatsăvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parteprocurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Inculpatul este adus în faa judecătorului şi va fi asistat de apărător.Propunerea de arestare preventivă se soluionează în camera de consiliu de un

singur judecător, indiferent de natura infraciunii.Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin încheiere

motivată.

Dacă sunt întrunite condiiile legale, judecătorul dispune, prin încheiere motivată,arestarea preventivă a inculpatului pe o durată care nu poate depăşi 30 de zile.Arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după

scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior re inut sau arestat.Arestarea preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestării

învinuitului.Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunare,

pentru cei prezeni, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.Măsura arestării preventive a inculpatului în faza de urmărire penală poate fi

dispusă de judecător prin încheiere motivată.După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judecătorul

emite de îndată mandat de arestare (când sunt mai muli inculpai arestai se emite

pentru fiecare mandat separat).Persoanei arestate i se aduc, de îndată, la cunoştină motivele arestării. Învinuirea

i se aduce la cunoştină celui arestat în cel mai scurt termen, în prezena unui avocat.Dacă mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul

care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar altexemplar al mandatului îl trimite organului de poliie pentru a fi predat la locul dedeinere o dată cu arestatul (art. 152 alin.1 C.pr.pen.).



97

Această „trimitere“ a unui exemplar al mandatului la organele de poliie trebuie îneleasă în sensul că se înmânează acestor organe un exemplar, o dată cu arestatul,pentru că, de obicei, acesta ajunge la judecător însoit de organele de poliie, dacă nusunt chemate pentru punerea în executare a mandatului.

În cazul în care măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului, potrivit art.150 C.pr.pen., mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliie

pentru executare. Organul de poliie procedează la arestarea persoanei arătate înmandat, căreia îi predă un exemplar al mandatului şi pe care o conduce în faa

judecătorului care a emis mandatul (art. 152 alin. 2 şi 3 C.pr.pen.).

Prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului dispusă de instană poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale numai motivat şi dacă temeiurile care audeterminat arestarea iniială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate (art. 155, alin. 1 C.pr.pen.).

Competentă a soluiona prelungirea duratei arestării inculpatului este instanacăreia i-ar reveni competena să judece cauza în fond sau de instana corespunzătoare

în a cărei circumscripie se află locul de deinere, locul în care s-a constatat săvârşireafaptei prevăzută de legea penală, ori sediul parchetului din care face parte procurorul

care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.Dacă arestarea a fost dispusă de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui

corespunzător instanei competente să acorde prelungirea, propunerea se înaintează procurorului de la parchetul superior, care, dacă o socoteşte întemeiată, sesizează instana potrivit alin. 2, art. 156 C.pr.pen.

Propunerea de prelungire a arestării se soluionează în camera de consiliu, de unsingur judecător, indiferent de natura infraciunii.

Inculpatul este adus în faa judecătorului şi va fi asistat de apărător.În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza stării

sănătăii nu poate fi adus în faa judecătorului sau când, din cauză de foră majoră saustare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsainculpatului, dar numai în prezena apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a puneconcluzii. Participarea procurorului este obligatorie.

În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 dezile.

Judecătorul soluionează propunerea şi se pronună asupra prelungirii arestăriipreventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică încheiereacelor lipsă de la judecată în acelaşi termen.

Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată curecurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunare, pentru ceiprezeni, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se soluionează înainte deexpirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării

preventive, nu este suspensiv de executare.Măsura dispusă de judecător se comunică administraiei locului de deinere, careeste obligată să o aducă la cunoştină inculpatului.

Dacă încheierea judecătorului de la prima instană nu este atacată cu recurs,instana este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în termen de 24de ore de la expirarea termenului de recurs.

Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile.Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi untermen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.



99

Măsura reinerii pentru minori se poate lua pe o durată de cel mult 10 ore şi poatefi prelungită de procuror prin ordonană motivată, numai dacă se impune acest lucrupe o durată de cel mult 10 ore.

Pentru minorii între 16-18 ani se aplică procedura comună a luării măsuriireinerii, dar cu unele dispoziii derogatorii şi anume:

– în toate cazurile li se asigură asistenă juridică obligatorie, organele judiciare

fiind obligate să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu dacă minorul nuşi-a ales unul şi pentru ca acesta să poată lua contact direct cu minorul reinut şi să comunice cu el;

– încunoştiinarea imediată în cazul reinerii minorului a părinilor, tutorelui,persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, alte persoane pe careacesta le desemnează;

– respectarea drepturilor şi a regimului special prevăzut de lege pentru minoriireinui prin controlul unui judecător anume desemnat de către preşedintele instanei,prin vizitarea locului de deinere preventivă de către procuror, precum şi princontrolul altor organisme abilitate de lege să viziteze deinuii preventivi.

Arestarea preventivă a minorului

În conformitate cu dispoziiile art.160h

C.pr.pen. minorul între 14-16 ani va puteafi arestat preventiv în următoarele condiii:– minorul să răspundă penal;– pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este deteniunea

pe viaă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare;– o altă măsură preventivă nu este suficientă.Durata arestării învinuitului minor este de cel mult 3 zile şi această perioadă nu

poate fi prelungită.Durata arestării inculpatului minor între 14-16 ani este, în cursul urmăririi

penale, de cel mult 15 zile. Prelungirea măsurii se face în mod excepional, fiecareprelungire neputând depăşi 15 zile, iar în total arestarea preventivă a minorului încursul urmăririi penale nu poate să depăşească un termen rezonabil şi nu mai mult de60 de zile.

În mod excepional, când pedeapsa prevăzută de lege este deteniunea pe viaă sau închisoarea de 20 ani sau mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor între14-16 ani în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile.

În timpul judecăii verificarea legalităii şi temeiniciei arestării preventive seefectuează periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Meninerea arestării în cursul

judecăii nu poate fi dispusă decât în mod excepional şi considerăm că se aplică dispoziiile art.160b C.pr.pen. cu privire la meninerea sau nu a arestării preventive aminorului pe timpul cercetării judecătoreşti.

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursulurmăririi penale pe o durată de cel mult 20 de zile. Durata măsurii preventive poate

fi prelungită de fiecare dată cu 20 de zile f ără a putea să depăşească în total, un termenrezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. În mod excep ional, când pedeapsa prevăzută de lege este deteniunea pe viaă sau închisoare de 10 ani ori mai mare, arestareapreventivă a inculpatului minor în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la180 de zile.

În cursul judecăii verificarea legalităii şi temeiniciei arestării preventive ainculpatului minor mai mare de 16 ani se efectuează periodic, dar nu mai târziu de 40de zile, urmând ca şi aici să se aplice procedura prevăzută la art. 160b C.pr.pen.



101

În cuprinsul încheierii sunt menionate expres obligaiile pe care învinuitul sauinculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenia acestuia că, în caz de încălcare curea-credină a obligaiilor care îi revin, se va lua fa ă de acesta măsura arestăriipreventive.

Liberarea sub control judiciar poate fi dispusă, atât în cursul urmăririi penale, câtşi în cursul judecăii numai de către instana de judecată (art.1602a C.pr.pen.).

7.2.5.2. Liberarea provizorie pe cauiuneDispoziiile art.1604 din Codul de procedură penală reglementează condiiile

liberării.Astfel, liberarea provizorie pe cauiune se poate acorda la cerere (nu se acordă

din oficiu) când:– există un proces penal;– învinuitul sau inculpatul este arestat;–s-a depus cauiunea stabilită de organul judiciar competent şi sunt respectate

dispoziiile art. 1602 alin. 1 şi 2.

În cazul acestei măsuri, când ea se dispune, învinuitul sau inculpatul este obligatsă se prezinte la chemarea organelor judiciare şi să comunice orice schimbare dedomiciliu sau de reşedină.

Liberarea provizorie pe cauiune nu se acordă în cazul săvârşirii infraciunilor dinculpă sau intenionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18ani ori când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infraciuni ori va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenareaunor martori sau experi, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de probă sauprin alte asemenea fapte (alin.1 şi 2 art. 1604 C.pr.pen. reprodus aşa cum a fostmodificat prin Legea nr. 281/2003).

Pentru ca învinuitul sau inculpatul să respecte obligaiile ce-i revin pe timpulliberării provizorii s-a prevăzut plata unei cauiuni (art.1605 C.pr.pen.) care este de celpuin 1.000 lei.

Cauiunea se consemnează pe numele învinuitului sau inculpatului, la dispoziiainstanei care a stabilit cuantumul acesteia.

Cauiunea se restituie când:– se revocă liberarea provizorie pentru cazul prevăzut în art.16010 alin.1 lit. a);– se constată, de instană, prin încheiere, că nu mai există temeiurile care au

justificat măsura arestării preventive;– se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

achitarea sau încetarea procesului penal;– se pronună pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea

condiionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu

executarea la locul de muncă;– se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii.– cererea de liberare provizorie a fost respinsă potrivită art. 1608a alin. 6.Cauiunea se face venit la bugetul statului la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare.

7.2.5.3. Dispoziii comune privind procedura liberării provizoriiAceastă procedură este prevăzută în dispoziiile art.1606-16010 C.pr.pen.



102

Cererea de liberare provizorie poate fi f ăcută în cursul urmăririi penale sau al judecăii, de către învinuit sau inculpat, soul acestuia sau rudele apropiate (art.1606 alin.1 C.pr.pen.).

Cererea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, domiciliul şi calitatea persoaneicare o face, meniunea cunoaşterii dispoziiilor legii privitoare la cazurile de revocarea liberării provizorii, iar în cazul liberării provizorii pe cauiune, cererea să cuprindă şi

obligaia depunerii cauiunii şi menionarea cunoaşterii dispoziiilor legii privindcauzele de restituire a cauiunii.

Competena de rezolvare a cererii:– în faza de urmărire penală instana căreia i-a revenit competena să judece

cauza în fond şi în faza de judecată – instana sesizată cu judecarea cauzei.În cursul urmăririi penale, cererea de liberare provizorie se soluionează de un singur

judecător, indiferent de natura cauzei Cererea se examinează de urgenă de instana de judecată, având în vedere

arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului.Dacă există o cerere de liberare pe cauiune şi instana constată că sunt

îndeplinite condiiile prevăzute de lege, se stabileşte cuantumul cauiunii şi termenul în care cauiunea trebuie depusă, încunoştinând despre aceasta persoana care a f ăcutcererea (art.1608 alin.2).

Soluionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau inculpatului asistatde apărător, precum şi procuror.

Dacă constată că sunt îndeplinite condiiile prevăzute de lege, instana admitecererea, stabileşte obligaiile ce urmează a fi respectate de învinuit sau inculpat,trimite o copie a ordonanei atât administraiei locului de deinere care este obligată să ia măsuri de punere de îndată în libertate a inculpatului, cât şi organului de poliie în acărui rază teritorială locuieşte învinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se

încunoştiinează.În cazul în care cererea nu este întemeiată şi nu îndeplineşte condiiile prevăzute

de lege, instana respinge cererea (art.1608a alin.2 C.pr.pen.).

Împotriva încheierii se poate face recurs de către învinuit sau inculpat, ori decătre procuror la instana superioară.

Termenul de recurs este 24 de ore şi curge de la pronunarea pentru cei prezeni,şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

Dosarul va fi înaintat instanei de recurs în termen de 24 de ore care se vasoluiona în camera de consiliu în termen de 2 zile, participarea procurorului esteobligatorie iar învinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului.

Recursul nu este suspensiv de executare împotriva încheierii prin care s-a respinscererea de liberare provizorie.

Dispoziiile art.16010 C.pr.pen. arată cazurile în care se poate dispune revocarealiberării provizorii, şi anume:

– se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiteriicererii de liberare provizorie;– învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credină, obligaiile ce-i revin

potrivit art. 1602 alin.3 şi 31şi art. 1604 alin 2 sau încearcă să zădărnicească aflarea

adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenie, o infraciune pentru care este urmăritsau judecat.



103

Revocarea poate fi cerută de judecătorul delegat cu executarea, procurorul şiorganul de poliie pentru că ei sunt cei care controlează modul cum î şi îndeplineşte

învinuitul sau inculpatul obligaiile, precum şi organul judiciar care efectuează urmărirea penală care ar putea descoperi fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscutela data admiterii cererii.

Revocarea se dispune de instană prin încheiere, cu ascultarea învinuitului sau

inculpatului asistat de apărător; măsura se dispune şi dacă, f ără motive temeinice, învinuitul sau inculpatul nu se prezintă la chemarea f ăcută.

7.3. ALTE MĂSURI PROCESUALE7.3.1. Măsurile de ocrotire şi de sigurană 7.3.1.1. Luarea măsurilor de ocrotire

Lipsirea de libertate a învinuitului sau inculpatului (reinerea sau arestareapreventivă) poate fi de natură să creeze o situaie critică pentru persoana aflată înocrotirea sa, lipsind-o de ajutorul de care are nevoie.

Astfel, art.161 din C.pr.pen. prevede că atunci când măsura reinerii sau arestăriipreventive a fost luată faă de învinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se află un minor,o persoană pusă sub interdicie, o persoană căreia i s-a instituit curatela, ori o persoană care datorită vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie să fie înştiinată autoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire.

7.3.1.2. Luarea măsurilor de sigurană în timpul procesului penal (condiii şiprocedură)

Deşi Codul penal a prevăzut mai multe măsuri de sigurană, ca măsuri procesuale

sunt prevăzute numai obligarea la tratament medical – art.113 Cod penal (dacă f ăptuitorul, din cauza unei boli ori intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alteasemenea substane, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta înmod regulat la tratament medical până la însănătoşire) şi internarea medicală art.114Cod penal (când f ăptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o starecare prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institutmedical de specialitate, până la însănătoşire).

În tot cursul urmăririi penale, dacă procurorul constată că învinuitul sauinculpatul se află în vreuna din situaiile arătate în art.113 sau 114 din Codul penal,sesizează instana care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a măsuriide sigurană corespunzătoare, pe o durată ce nu poate depăşi 180 de zile. În cursul

judecăii măsura de sigurană corespunzătoare este dispusă, de asemenea, în modprovizoriu de instana de judecată (art.162 alin.1 C.pr.pen.).Instana de judecată prin încheiere dispune luarea măsurilor de sigurană pentru

aducerea la îndeplinire a internării provizorii şi, totodată, sesizează comisia medicală competentă să avizeze internarea bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculoşi(art.162 alin.2 raportat la art.435 C.pr.pen. referitor la măsurile de sigurană provizorii).



105

Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până laconcurena valorii probabile a pagubei (art.163 alin.2 C.pr.pen.). Astfel, rezultă că obiectul acestor măsuri poartă asupra bunurilor mobile şi imobile ale învinuitului sauinculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, care, odată indisponibilizate prinsechestru, nu pot fi înstrăinate sau grevate, sustragerea lor constituind infraciune

(Codul penal incriminează ruperea de sigilii – art.243 şi sustragerea bunurilor legalsechestrate – art.244).

De asemenea, măsurile asiguratorii trebuie să urmărească garantarea până laconcurena valorii probabile a pagubei, fiind interzisă indisponibilizarea mai multorbunuri decât ar fi necesar pentru acoperirea pagubei (chiar şi în cazul mai multorinculpai sau persoane responsabile civilmente).

Măsurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numaiasupra bunurilor învinuitului sau inculpatului (art.163 alin.3 C.pr.pen.).

7.3.2.1.2. Procedura de luare a măsurilor asigurătorii şi modalitatea prin carepot fi constatate

Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua pe tot parcursulprocesului penal la cererea pării civile sau din oficiu. Aceste măsuri se pot lua încursul urmăririi penale prin ordonană de către procuror sau prin încheiere de instanade judecată.

Conform dispoziiilor art.164 C.pr.pen., măsurile asiguratorii pot fi aduse la îndeplinire de către:

– organul de urmărire penală care a luat măsura;

– secretarul parchetului, dacă urmărirea penală se efectuează de procuror;– executorul judecătoresc, când măsura a fost luată de instana judecătorească;– organele proprii ale unităii păgubite, în cazul când aceasta este una din cele la

care se referă art.145 Cod penal şi măsura a fost dispusă de organul de urmărirepenală sau de instana de judecată.

Măsurile asiguratorii sunt: sechestrul penal, inscripia ipotecară şi poprirea.Sechestrul penal. Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat

să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge în caz de necesitate şila experi (art.165 alin.1 C.pr.pen.). În ce priveşte bunuri pentru care există primejdiadeteriorării lor sau înstrăinării, legea a prevăzut ridicarea lor obligatorie (art.165 alin.2– bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre preioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de artă şi de muzeu, coleciile de valoare,precum şi sumele de bani care fac obiectul sechestrului).

Organul care aplică sechestrul încheie proces-verbal, în care sunt descriseamănunit bunurile sechestrate, indicarea valorii lor, dacă au fost bunuri exceptate dela urmărire şi consemnarea eventualelor obiecii ale părilor sau ale altor păriinteresate (art.166 alin.1 C.pr.pen.). Un exemplar al procesului-verbal se lasă persoanei căreia i s-a aplicat sechestrul (în lipsa acesteia, administratorului, portaruluisau altei persoane care o înlocuieşte), iar un alt exemplar se înaintează în 24 de oreorganului care a dispus luarea măsurii asiguratorii.



106

Inscripia ipotecară. Se poate institui măsura sechestrului penal şi asupraimobilelor, iar pentru a da eficienă acestei inscripii în raport cu terii, se impune

îndeplinirea formalităii de publicitate imobiliară (L. nr. 7/1996 prezintă aspectelereferitoare la publicitatea imobiliară).

Conform art.166 alin. ultim C.pr.pen., organul care a dispus instituireasechestrului cere organului competent instituirea inscripiei ipotecare asupra bunurilor

sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar alprocesului-verbal de sechestru.

Poprirea. Este tot o măsură asiguratorie şi se instituie (art.167 C.pr.pen.) asuprasumelor de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau pării responsabilecivilmente de către o a treia persoană, ori de către cel păgubit în limitele prevăzute delege, de la data primirii prin care se înfiinează sechestrul.

Aceste sume vor fi consemnate de debitori, după caz, la dispoziia organului carea dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenă,recipisele urmând a fi predate aceluiaşi organ în 24 de ore de la consemnare.

7.3.2.2. Restituirea lucrurilor şi restabilirea situaiei anterioare

7.3.2.2.1. Restituirea lucrurilorDacă procurorul sau instana de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit sau inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, suntproprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deinereasa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate sau altei persoane carepretinde un drept asupra lucrurilor ridicate.

Când o altă persoană pretinde că are un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere,potrivit dispoziiilor art.168, stabilirea acestui drept şi restituirea. Restituirea lucrurilorridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereşte aflarea adevărului şi justasoluionare a cauzei şi cu obligaia pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstrezepână la rămânerea definitivă a hotărârii.

7.3.2.2.2. Restabilirea situaiei anterioareProcurorul sau instana de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaiei

anterioare săvârşirii infraciunii, când schimbarea acelei situaii a rezultat în mod văditdin comiterea infraciunii, iar restabilirea este posibilă.

Luarea acestei măsuri procesuale se pretează numai la anumite infraciuni cum arfi:

– tulburarea de posesie – art.220 C.pen. Când se ocupă f ără drept, în totalitate sau în parte, un imobil aflat în posesia altuia, prin hotărâre se dispune şi restabilireasituaiei anterioare;

– nerespectarea hotărârilor judecătoreşti – art.271 alin.2 C.pen., care constă în împiedicarea unei persoane de a folosi o locuină ori o parte dintr-o locuină sauimobil, deinute pe baza unei hotărâri judecătoreşti.

Restabilirea situaiei anterioare poate purta şi asupra restituirii unor sume de banipersoanelor vătămate prin săvârşirea unor infraciuni.



107

8. ACTELE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE COMUNE

8.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTELE PROCESUALE ŞIPROCEDURALE8.1.1. Noiunea de act procesual şi de act procedural

Actele procesuale sunt instrumente juridice prin care sunt exercitate drepturile,

prerogativele şi facultăile organelor judiciare şi subiecilor procesuali, prin care seasigură desf ăşurarea procesului penal (începerea urmăririi penale, scoaterea de suburmărire penală, încetarea urmăririi penale etc.).

Actele procedurale sunt mijloace juridice prin care se aduc la îndepliniresarcinile ce decurg din actele procesuale şi din măsurile procesuale intervenite şi,respectiv, luate în cursul procesului penal (ascultarea unui martor, înmânarea citaieietc.).

8.1.2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale comune:- acte comune şi acte speciale. Prima categorie cuprinde acte care privesc întreagadesf ăşurare a procesului penal, putând fi îndeplinite sau efectuate în orice fază aacestuia (art. 171-179 C.pr.pen.).

A doua categorie cuprinde numai anumite momente sau instituii ale procesuluipenal (începerea urmăririi penale, trimiterea în judecată, introducerea apelului saurecursului).- acte oficiale şi acte neoficiale. Actele oficiale sunt îndeplinite de către organe orisubieci procesuali oficiali (judiciari sau extrajudiciari). Constituie asemenea acte:dispunerea începerii urmăririi penale, punerea în mişcare a aciunii penale, trimiterea

în judecată, înmânarea unei citaii etc.Actele neoficiale sunt îndeplinite sau efectuate de către pările procesului penal

ori de către ali subieci procesuali neoficiali (constituirea de parte civilă, introducereaunei plângeri, ridicarea unei excepii, invocarea unei recuzări sau a unei cereri destrămutare).

- acte obligatorii şi acte facultative. Actele trebuie să fie îndeplinite sau efectuate înmod obligatoriu (exemplu: începerea urmăririi penale, prezentarea materialului deurmărire penală, trimiterea în judecată, pronunarea unei hotărâri judecătoreşti).

Actele facultative sunt lăsate la aprecierea celui care are de la lege facultatea de adispune sau de a cere îndeplinirea sau efectuarea lor (exemplu: constituirea de partecivilă, formularea unei cereri de recuzare, propunerea unui probatoriu).- acte judiciare şi acte jurisdicionale: primele sunt acte care servesc la desf ăşurareaprogresivă şi coordonată a procesului penal (exemplu: acte de cercetare, administrareade probe); cele de-al doilea sunt acte prin care instana de judecată soluionează incidentele contencioase ce se ivesc în cursul fazei de judecată, rezolvă fondul cauzeipenale, iar uneori se pronună asupra unor situaii supuse controlului jurisdicional(încheieri, sentine, decizii). Hotărârea instanei de judecată constituie, în acelaşi timp,atât un act procesual (actul prin care instana soluionează cauza penală), cât şi actprocedural (înscrisul în care este consemnată soluia dată de completul de judecată).- acte materiale, acte orale şi acte scrise. Actele materiale sunt acelea ce se potrealiza prin efectuarea materială a unor activităi reglementate de lege (percheziia,ridicarea de obiecte sau înscrisuri, cercetarea la faa locului, constatarea tehnico-ştiinifică sau medico-legală, expertiza, înmânarea citaiei etc.).



108

Actele scrise sunt acelea pentru a căror realizare legea prevede forma scrisă (plângerea, denunul, rezoluiile şi ordonanele procurorului, cererea de strămutare,rechizitoriul, sentinele, deciziile).

Actele orale se manifestă de obicei în faza de judecată (ascultarea martorilor,concluziile în cadrul dezbaterilor). În general, orice act oral trebuie atestat într-un

înscris doveditor în scopul documentării şi consemnării sale în procesul penal.

8.1.3. Actele procedurale comuneÎn Codul de procedură penală sunt prevăzute ca acte procedurale comune: citaia,

mandatul de aducere, dar în literatura de specialitate se consideră ca act proceduralşi cererea (exemplu: cererea prin care se solicită aplicarea unui sechestru,administrarea de probe, recuzarea unui judecător).

Cererea constituie actul procedural prin care se urmăreşte recunoaşterea unuidrept, satisfacerea unei pretenii sau intervenia organului căruia i se adresează.

Cererea trebuie să cuprindă: numele solicitantului organul căruia i se adresează,obiectul şi motivarea acesteia. Atunci când legiuitorul a considerat necesar, a prevăzutdispoziii privind modul de întocmirea cererii (cererea în vederea strămutării judecăriicauzei penale – art. 55 C.pr.pen., procedura de revizuire – art. 397 C.pr.pen., cererea

de reabilitare – art. 459 C.pr.pen.).8.1.3.1. Citaia – noiune, coninut, locul de citare, înmânarea citaiei, dovada deprimire)

Noiune: Actul procedural prin care persoanele sunt chemate în faa organuluide urmărire penală sau a instanei de judecată.

Coninut: Citaia este un act procedural prin care o persoană fizică sau juridică este încunoştiinată că a devenit subiect într-un proces penal şi este invitată să se prezinte înaintea unui organ de urmărire penală sau înaintea instanei de judecată,

într-un anumit loc şi la o anumită dată şi oră. Încunoştiinarea persoanei citate serealizează prin indicarea calităii persoanei citate ( învinuit, inculpat, martor, expert,interpret, etc.)Citarea trebuie să cuprindă numele şi prenumele celui citat, adresa, etc.

Locul de citare: Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşteiar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciulpersonal al unităii la care lucrează.

Inculpatul poate fi citat şi într-un alt loc decât adresa unde locuieşte, dacă acestloc a fost indicat de el printr-o declaraie dată în cursul procesului penal.

Militarii se citează la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.La stabilirea termenului pentru înf ăişarea învinuitului sau inculpatului aflat în

străinătate, se ine seama de normele internaionale aplicabile în relaia cu statul peteritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, denecesitatea ca citaia în vederea înf ăişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile

înainte de ziua stabilită pentru înf ăişare.

Citarea se face de agenii anume însărcinai cu îndeplinirea acestui serviciu sauprin mijlocirea serviciului poştal. Se înmânează celui citat care va semna dovada deprimire, în lipsa acestuia, agentul înmânează citaia soului, unei rude sau oricăreipersoane care locuieşte cu ea ori îi primeşte corespondena.

Dovada de primire: Pentru verificarea îndeplinirii procedurii de citare, legeaprevede ce trebuie să cuprindă dovada sau procesul-verbal în care se consemnează modul de realizare a procedurii de citare. Dovada de primire a cita iei, care constituie,de fapt, partea a doua a formularului tipizat pe care se află citaia, trebuie să cuprindă



109

o serie de meniuni cu ajutorul cărora organele judiciare verifică dacă a fost îndeplinită, conform legii, procedura de citare.

8.1.3.2. Mandatul de aducere

Dacă o persoană care a fost anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea oriprezena ei este necesară, ea poate fi adusă în faa organului de urmărire penală sauinstanei de judecată pe baza de mandat de aducere.

Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi chemat princitaie, dacă organul de urmărire penală sau instana constată motivat că în interesulrezolvării cauzei se impune această măsură (art. 183 alin. 2 C.pr.pen.). Şi pentrumartori există obligaia de a fi aduşi cu mandat de aducere f ără citare în cazulinfraciunilor flagrante (art. 472 C.pr.pen.).

Mandatul de aducere are în general coninutul unei citaii şi se execută prinorganele de poliie, jandarmeriei sau poliiei comunitare sau prin comandantul unităiimilitare ori prin comandantul garnizoanei (art. 184 alin. 1 şi 4 C.pr.pen.).

Persoanele aduse cu mandat (inclusiv învinuitul sau inculpatul) nu pot rămâne ladispoziia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afara decazul când s-a dispus reinerea ori arestarea preventivă a acestora. De asemenea, vor fiascultate de îndată de organul judiciar (art.183 alin. 3 şi 4 C.pr.pen.). A fost necesară o asemenea nouă reglementare legală pentru a nu restriciona nici un mod libertatea

8.1.3.3. Comunicarea altor acte proceduraleParticipanii în procesul penal au nevoie, pentru a-şi îndeplini obligaiile, ca şi

pentru a-şi executa drepturile şi a-şi apăra unele interese procesuale, să cunoască actele procedurale ce se îndeplinesc în cursul procesului penal. Comunicarea actelor

procedurale se poate face în două moduri:• prin transmiterea unui act procedural, adică a unei piese scriptice, în întregimesau în extras (exemplu: art. 313 alin. 2 şi 318 C.pr.pen. – comunicarea actului desesizare inculpatului, art. 360 C.pr.pen. – comunicarea hotărârii părilor care au lipsitatât la judecată, cât şi la pronunare);

• prin înştiinarea despre îndeplinirea unui act procedural care interesează saupoate interesa persoana căreia i se aduce la cunoştină.

Comunicarea are caracterul de act procesual (actul organului de urmărire penală sau instanei de judecată prin care se dispune efectuarea comunicării) şi de actprocedural (efectuarea actului de comunicare prin care se aduce la îndeplinire actulprocesual).

Comunicarea, în majoritatea cazurilor, se face în scris, dar şi oral (darea unui

termen de judecată în prezena părilor).Potrivit art. 182 C.pr.pen., comunicarea celorlalte acte de procedură se face

potrivit dispoziiilor prevăzute pentru citare.

8.1.4. Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite



113

epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act procesual. Inadmisibilitateaapare ca o sanciune procesuală inevitabilă în sensul obligativităii ei, spre deosebirede nulitate, care uneori poate fi acoperită prin voina părilor

8.2.2.3. Nulităile (clasificare, condiii şi efecte)Actele îndeplinite în afara condiiilor stabilite de lege sunt lipsite de valoare,

ele fiind caracterizate ca ineficace din punct de vedere juridic.Nulităile ca şi sanciuni se aplică actelor procedurale existente, care au luatfiină prin nerespectarea dispoziiilor legale, prin omisiunea formelor prescrise delege.

Potrivit art. 197 alin. 1 C.pr.pen., încălcarea dispoziiilor legale carereglementează desf ăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci cânds-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În schimb, prevederile art. 197 alin. 2 C.pr.pen. modificate Legea nr. 356/2006,arată că dispoziiile relative la competena după materie sau după calitatea persoanei,la sesizarea instanei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinei de judecată sunt prevăzute sub sanciunea nulităii. De asemenea, sunt prevăzute sub sanciuneanulităii şi dispoziiile relative la participarea procurorului, prezena învinuitului sau ainculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii,precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Din analiza textelor mai sus arătate, rezultă că nulitatea poate fi îndreptată atât împotriva actelor procesuale, cât şi a celor procedurale.Clasificarea nulităilor

În literatura juridică, clasificarea nulităilor s-a f ăcut în funcie de anumite criterii,f ără a exista deosebiri de esenă, şi anume:• După modul de exprimare:

– nulităi exprese –acelea pe care legea le prevede expres (art. 197 alin. 2C.pr.pen.), iar nerespectarea lor duce la nulitatea actelor;

– nulităi virtuale – nu sunt expres prevăzute de lege, decurg din

reglementarea generală – art. 2, art. 197 alin. 1 şi 4 C.pr.pen.• În funcie de natura şi efectele produse:– nulităi absolute –nulităile exprese, care nu pot fi înlăturate în nici un

mod, pot fi invocate în orice stare a procesului şi se iau în considerare chiar din oficiu(art. 197 alin. 3 C.pr.pen.);

– nulităi relative – sunt, de regulă, cele virtuale şi sunt incidente în cazuloricărei alte dispoziii legale decât cele prevăzute în art. 197 alin. 2 C.pr.pen.• În funcie de întinderea lor:

– nulităi totale – atrag anularea întregului act procesual sau procedural;– nulităi pariale – se aplică numai parial dispoziiilor de lege încălcate.

Condiiile nulităilor. Potrivit dispoziiilor art. 197 alin. 1 C.pr.pen., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiii:

– să existe o încălcare a dispoziiilor legale referitoare la desf ăşurarea procesuuipenal;

– încălcarea dispoziiilor legale să fi produs o vătămare;– vătămarea adusă să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.În desf ăşurarea procesului penal, nulităile relative sunt preponderente faă de

nulităile absolute care au un câmp de aciune mai restrâns. Intenia legiuitorului a fostaceea ca, în general, actele f ăcute cu încălcarea dispoziiilor legale să poată firemediate şi numai în cazuri excepionale acestea să fie nule de drept.



115

În conformitate cu dispoziiile art. 190 C.pr.pen. martorul, expertul şi interpretulchemai de organul de urmărire penală ori de instana de judecată au dreptul larestituirea cheltuielilor de transport, întreinere, locuină şi a altor cheltuieli necesare,prilejuite de chemarea lor. Dacă sunt salariai, aceste persoane au dreptul şi la venitulde la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu prilejuită de chemarea la organulde urmărire penală ori la instana de judecată. Martorul care nu este salariatul unei

asemenea unităii, dar care are venit din muncă, este îndreptăit să primească şi ocompensaie. Expertul şi interpretul au dreptul la o retribuie pentru îndeplinirea

însărcinării date, în cazurile şi condiiile prevăzute prin dispoziii legale.Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare (art. 191 C.pr.pen.)Dacă a fost condamnat, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat. Când sunt mai muli inculpai condamnai, instana hotărăşte parteadin cheltuielile judiciare datorată de fiecare, inându-se seama, pentru fiecare dintreinculpai, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.

În cazul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cheltuielile judiciare suntsuportate de persoana care a f ăcut sesizarea, în măsura în care se reine exercitarea abuzivă aacestui drept.

Dacă inculpatul nu este obligat la repararea pagubei deoarece aceasta a fost dejaacoperită integral, obligarea sa în solidar cu partea responsabilă civilmente la platacheltuielilor judiciare avansate de stat este greşită, ea contravenind prevederilor art.191 alin. 3 C.pr.pen.

8.3.2. Amenda judiciară este o sanciune procesuală aplicabilă în cazurile deneîndeplinire a obligaiilor procesuale sau de îndeplinire a lor f ără respectareacondiiilor stabilite de lege.

Rolul amenzii judiciare (a nu se confunda cu amenda penală, care are caracterrepresiv) este de a asigura desf ăşurarea normală a activităii procesuale prin efectuareacorect şi la timp, de către subiecii procesuali, a îndatoririlor ce le revin.

Abaterile judiciare prevăzute pe larg în art. 198 din C.pr.pen. se sancionează cu

amendă judiciară în cuantum de la 100 lei la 1.000 lei după cum urmează: - neîndeplinirea sau îndeplinirea greşită ori cu întârziere a lucrărilor de citare sau de

comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum şi a oricăror altelucrări, dacă prin acestea s-au provocat întârzieri în desf ăşurarea procesului penal;- neîndeplinirea ori îndeplinirea greşită a îndatoririlor de înmânare ori de

comunicare a citaiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum şi neexecutareamandatelor de aducere.

- lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu f ără a asigura substituirea, în condiiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea

Lipsa nejustificată a martorului, a pării vătămate sau a pării responsabile civilmente sesancionează cu amendă de la 250 lei la 3.000 lei.

Lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu f ără a asigura substituirea, în condiiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancionează cuamendă judiciară de la 250 lei la 3.000 lei."

Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-sedistinct în bugetul Ministerului Public sau Ministerului Justiiei.

Persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Cerereade scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicareaordonanei ori a încheierii de amendare.



116



119

Potrivit art. 203 C.pr.pen., în desf ăşurarea urmăririi penale, organul de urmărirepenală dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonană, acolo undelegea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri, prin rezoluie motivată.

9.2.3. Limitele urmăririi penaleUrmărirea penală începe o dată cu activităile de cercetare a strângerii

probelor şi se termină prin dispoziia de trimitere în judecată, atunci când estecazul, iar sub aspectul desf ăşurării în timp, urmărirea penală se caracterizează prin următoarele limite:

• limita iniială – marchează naşterea cadrului legal de desf ăşurare a tuturoractivităilor pe care le efectuează organele de urmărire penală.

Urmărirea penală poate să fie dispusă prin rezoluie de către organul de urmărirepenală care a fost sesizat prin plângere sau denun (art. 228 alin. 1 C. pr. pen.), iarcând organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, rezoluia de începere aurmăririi penale este supusă confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea, în termen de cel mult 48 de ore (art. 228 alin. 31 C. pr. pen. a fostintrodus prin Legea nr. 281/2003 şi modificat prin Legea nr. 356/2006).

Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii

în mişcare a aciunii penale prevăzute în art. 10, cu excepia celui de la lit. b1 (fapta nuprezintă gradul de pericol social al unei infraciuni), organul de urmărire penală

înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărireapenală.

Dacă procurorul constată că nu sunt întrunite condiiile arătate mai sus, restituieactele organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fiepentru începerea urmăririi penale.

• limita finală a urmăririi penale o reprezintă soluia pe care o adoptă procurorul în cauza respectivă, şi anume: rechizitoriu, ordonană sau rezoluie.

Dacă din probele administrate în cauză rezultă că fapta există, că a fost săvârşită

de învinuit sau inculpat şi că acesta răspunde penal, procurorul întocmeşte rechi-zitoriul prin care dispune trimiterea în judecată.În situaia în care nu se dispune trimiterea în judecată, procurorul prin ordonană

sau rezoluie (în funcie dacă aciunea penală a fost sau nu pusă în mişcare) dispunescoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale (ordonană, dacă a fostpusă în mişcare aciunea penală şi în cazul art. 10 lit. b1 C. pr. pen., şi rezoluie, dacă nu a fost pusă în mişcare aciunea penală).

Procurorul mai poate dispune şi clasarea cauzei prin ordonană atunci când seconstată unul din cazurile prevăzute în art. 10 C. pr. pen. şi nu există învinuit în cauză.

9.2.4. Trăsăturile urmăririi penaleUrmărirea penală ca fază importantă a procesului penal şi desf ăşurată în

condiiile stabilite de lege trebuie să constituie o garanie că orice cauză penală nu va ajunge în faza de judecată dacă urmărirea penală nu e completă, iarpersoana cercetată nu este vinovată.

Activităile care se întreprind în această fază fac ca urmărirea penală să aibă anumite caractere care o deosebesc atât de faza de judecată, cât şi depunerea în executare a hotărârilor penale.9.2.4.1. Caracterul nepublic al urmăririi penale

Dacă în faza de judecată trăsătura specifică este publicitatea şedinei de judecată,la urmărirea penală, în general, multe activităi au un caracter nepublic, publicitatea



121

În timpul urmăririi penale există şi situaii când anumite activităi îmbracă formeorale care ulterior se transformă în formă scrisă (exemple: declaraiile verbale,ascultarea persoanelor confruntate, pregătirea unei expertize – expertul discută cupările obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă).

9.2.4.4. Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală

Urmărirea penală se efectuează de către procurori şi de către organele decercetare penală.

Procurorii fac parte din Ministerul Public şi funcionează potrivit Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, actualizată prin Legea nr. 247/2005 privindreforma în domeniul justiiei, în timp ce organul de cercetare penală funcionează fie

în cadrul Ministerului Administraiei şi Internelor, fie ca organ de cercetare specială (art. 208 C.pr.pen.).

Procurorii î şi desf ăşoară activitatea potrivit principiilor legalităii, imparialităiişi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiiei, în condiiile legii.

Procurorii î şi exercită funciile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi apără drepturile persoanei. Parchetele sunt independente înrelaiile cu instanele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităi publice.

De asemenea procurorul conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliiei judiciare şi a altor organe de cercetare penală, dispoziiile date de acestafiind obligatorii (art. 63 alin. 1 din Legea nr. 304/2004).

Dispoziiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate culegea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.

În soluiile dispuse, procurorul este independent, în condiiile prevăzute de lege.Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul proceduriide verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenia procurorului ierarhicsuperior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluiei.

Soluiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhicsuperior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Măsura infirmării este supusă

controlului instanei competente să judece cauza în fond, la cererea procurorului carea adoptat soluia.Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casaie şi Justiie, de procurorul - şef al Departamentului Naional Anticorupie saude procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor dinsubordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnai.

Organele de poliie judiciară î şi desf ăşoară activitatea de cercetare penală, în modnemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la

îndeplinire dispoziiile acestuia. Nerespectarea acestor dispoziii atrage răspunderea juridică potrivit legii.

Ministrul justiiei, când consideră necesar, din proprie iniiativă sau la cerereaConsiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin

procurori anume desemnai de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎnaltaCurte de Casaie şi Justiie sau, după caz, de procurorul - şef al D.N.A., ori deministrul justiiei.

Controlul constă în verificarea eficienei manageriale, a modului în careprocurorii î şi îndeplinesc atribuiile de serviciu şi în care se desf ăşoară raporturile deserviciu cu justiiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenaparchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririipenale şi soluiile adoptate.



122

9.3. COMPETENA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ 9.3.1. Competena organelor de cercetare penală ale poliiei judiciare

Organele de cercetare ale poliiei judiciare.În urma modificării art. 201 alin. 3 C.pr.pen., survenită prin Legea nr. 356/2006

şi O.U.G. nr. 60/2006, ca organe de cercetare ale poliiei judiciare funcionează

lucrători specializai din Ministerul Administraiei şi Internelor, desemnai nominal deministrul administraiei şi internelor, cu avizul conform al procurorului general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie şi î şi desf ăşoară activitateasub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaieşi Justiie. Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pelângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie conduce la încetarea calităii de lucrător încadrul poliiei judiciare. Când legea specială prevede o procedură diferită dedesemnare şi funcionare a organelor de poliie judiciară, se aplică dispoziiile legiispeciale.

Prin modificarea art. 27 din L. nr. 218/2002 privind organizarea şi funcionareaPoliiei Române de către L. nr. 281/2003 se prevede că poliiştii care au calitatea deorgane de cercetare ale poliiei judiciare sunt desemnai prin dispoziia inspectorului

general al Inspectoratului General al Poliiei Române cu avizul procurorului general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie.

Atât din dispoziiile art. 201 alin. 3 C. pr.pen. (organele de cercetare ale poliiei judiciare î şi desf ăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetuluide pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie sau sunt desemnai şi funcionează în altmod, potrivit unor legi speciale) cât şi art. 27 din L. nr. 218/2002 rezultă că din punctde vedere funcional (conform atribuiilor pe care le au aceşti poliişti) sesubordonează procurorului. Dacă aceştia săvârşesc infraciuni, urmărirea penală seefectuează în mod obligatoriu de către procuror şi se judecă în primă instană aşa cumrezultă din art. 27 alin. 2 şi 3 din L. nr. 218/2002, de către:

– tribunal, în cazul poliiştilor prevăzui în art. 14 alin. 2, pct. II din L. nr.

360/2002 privind Statutul poliistului;– curtea de apel, în cazul poliiştilor prevăzui în art. 14, alin. 2, pct. I, lit. e) – j) din L.nr. 360/2002;

- Înalta Curte de Casaie şi Justiie, în cazul poliiştilor prevăzui în art. 14, alin. 2, pct. I,lit. a) – d) din L. nr. 360/2002.

Lucrătorii operativi ai poliiei judiciare anume desemnai, care desf ăşoară activităi de cercetare penală, trebuie să aibă, în mod obligatoriu, studii juridicesuperioare, cunoştine profesionale temeinice şi o conduită morală ireproşabilă, pentrua îndeplini, în cele mai bune condiii, atribuiile ce le revin.

9.3.2. Competena organelor de cercetare penală specialeAceste organe de cercetare specială sunt prevăzute în art. 208 C.pr.pen., şi

anume:– ofierii anume desemnai de către comandanii unităilor militare corp aparte şi

similare, pentru militarii în subordine. Cercetarea poate fi efectuată şi personal decătre comandant;

– ofierii anume desemnai de către şefii comenduirilor de garnizoană, pentruinfraciunile săvârşite de militari în afara unităilor militare. Cercetarea poate fiefectuată şi personal de şefii comenduirilor de garnizoană;

– ofierii anume desemnai de către comandanii centrelor militare, pentruinfraciunile de competena instanelor militare, săvârşite de persoanele civile în



124

însă, prevederea a fost abrogată, astfel încât şi în această situaie începerea urmăririipenale se face prin rezoluie.

Tot în art. 203 alin. 3 C.pr.pen. se precizează că, atunci când organul de cercetarepenală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, el face propuneri motivate

în acest sens. Legea a prevăzut acest lucru pentru că organele de cercetare penală au oanumită competenă, neputând lua măsuri de prevenie sau de punere în mişcare a

aciunii penale, şi din acest motiv printr-un referat motivat (art. 258 C.pr.pen.) ele facpropuneri cu privire la anumite măsuri procesuale.

Toate actele procedurale arătate mai sus trebuie să fie în conformitate cudispoziiile legale, iar cei care le-au întocmit î şi asumă responsabilitatea cu privire laconinutul şi valabilitatea lor.

9.3.3. Competena procurorului în faza urmăririi penaleLegea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, actualizată prin Legea nr.

247/2005, prevede că procurorii fac parte din Ministerul Public, că aceştia î şi exercită atribuiile în cadrul parchetelor constituite pe lângă fiecare instană judecătorească,sub autoritatea ministrului justiiei (art. 59 alin. 2 din Legea nr. 304/2004) şi că

Ministerul Public exercită prin procurori, printre alte atribuii, şi efectuarea urmăririipenale în cazurile şi condiiile prevăzute de lege (art. 60 lit. a din Legea nr. 304/2004),efectuând şi supravegherea şi controlul activităii organelor de cercetare penală.

În cadrul urmăririi penale, procurorul poate să efectueze orice acte în cauzele pecare le supraveghează, fiind vorba de acele infraciuni care în mod obişnuit intră încompetena organelor de cercetare penală arătate în art. 207 şi art. 208 C.pr.pen.(art. 209 alin. 2 C.pr.pen.).

De asemenea, potrivit art. 209 alin. 3 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prinLegea nr. 2002/2010, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de cătreprocuror, în cazul următoarelor infraciuni:

a) infraciuni contra siguranei statului; (art. 155-173)

b) infraciuni contra persoanei; (art. 174-177, art.197)c) infraciuni contra libertăii persoanei (art. 189 alin. 3-6, art. 190, art. 191 )d) infraciuni contra patrimoniului; (art. 211, 212)e) infraciuni contra autorităii; (art. 256, art. 239, art. 2391)f) infraciuni de serviciu sau în legătură cu serviciul; (art. 250, art. 252, art. 2531-

255, art. 257)g) infraciuni care împiedică înf ăptuirea justiiei; (art. 265-268)h) infraciuni contra siguranei circulaiei pe căile ferate; (art. 273-276)i) infraciuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităi reglementate de

lege; (art. 2791, 280, 2801, art. 3022) j) infraciuni care aduc atingere unor relaii privind convieuirea socială; (art. art.

317, art. 323)k) infraciuni contra păcii şi omenirii (art. 356-361);l) cazurile prevăzute în art. 27 pct. 1 lit. b)-e), art. 281 pct. 1 lit. b), b1)-b3) şi pct. 5, art.

282 pct. 1 lit. b) şi art. 29 pct. 1, precum şi în cazul altor infraciuni date prin lege încompetena sa."

l) infrac iunile să vâr şite cu inten ie, care au avut ca urmare moartea uneipersoane, infraciunile privind sigurana naională a României, infraciunile de spălarea banilor, traficul şi consumul ilicit de droguri, infraciunea de bancrută frauduloasă,



129

competent se menin, însă continuarea urmăririi penale cât şi sesizarea instanei se fac în mod obligatoriu de procurorul numit de Direcie.

Birourile teritoriale ale Direciei au plenitudine de competenă, serviciileteritoriale au competena efectuării urmăririi penale în cazul în care activitateainfracională s-a desf ăşurat sau şi-a produs rezultatul în mai multe circumscripii dincadrul Curii de Apel, în timp ce structurile centrale cercetează acele infraciuni

privind traficul de droguri săvârşite de către persoane care aparin unei organizaii saugrupări criminale care prin activitatea lor pot aduce atingere siguranei naionale aRomâniei sau faptei care cauzează o tulburare importantă a relaiilor sociale la nivelulunei colectivităi.

Procurorii structurilor ierarhic superioare pot îndeplini oricare dintre atribuiileprocurorilor din structurile ierarhic inferioare, infirmând actele şi măsurile acestora,putând prelua în vederea efectuării urmăririi penale cauzele de competena acestoradin dispoziia procurorului - şef al structurii ierarhic superioare.

Atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul este supusverificării sub aspectul legalităii de prim-procurorul parchetului de pe lângă Curteade Apel, iar când urmărirea este f ăcută de acesta verificarea se face de procurorul

ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetulde pe lângă Î.C.C.J., rechizitoriul este verificat de procurorul şef de secie, iar cândurmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorulgeneral al acestui parchet. In cauzele cu arestai, verificarea se face de urgenă şi

înainte de expirarea duratei arestării preventive.Încălcarea dispoziiilor referitoare la competena după materie sau după calitatea

persoanei duce la sanciunea nulităii absolute prevăzute în art. 197 alin. 2 C.pr.pen.

9.3.4. Unele probleme privind competena în activitatea organelor de urmărirepenală.9.3.4.1. Verificarea competenei

În cazul în care organul de urmărire penală este sesizat prin plângere, denun sausesizare din oficiu, el are ca primă sarcină de a verifica dacă este sau nu competent să efectueze urmărirea în cauza respectivă (art. 210 alin. 1 C.pr.pen.).

Verificarea competenei este necesară întrucât toate actele şi activităile care se întreprind în cauză pot fi sancionate cu nulitatea absolută prevăzută în art. 197 alin. 2C.pr.pen. în cazul în care organele de urmărire penală nu ar fi competente în cauzarespectivă. Dacă organul de cercetare penală constată că nu este competent a efectuacercetarea, el trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, învederea sesizării organului competent.

9.3.4.2. Extinderea competenei teritorialeDatorită multitudinii cauzelor penale se pot ivi situaii când anumite acte de

cercetare penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se facecercetarea în mod obişnuit. Legea a prevăzut şi rezolvarea acestor situaii (art. 211alin. 1 C.pr.pen.), astfel că organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuşisau să dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.

Pentru rezolvarea cu operativitate a cauzelor penale în cuprinsul aceleiaşilocalităi, organul de cercetare penală efectuează personal toate actele de cercetare,chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei teritoriale, curespectarea înştiinării în prealabil a organului corespunzător.



130

9.3.4.3. Lucrările efectuate în cazuri urgenteExistă situaii în practică în care efectuarea anumitor acte de urmărire penală să

nu sufere amânare, dar posibilitatea de a le efectua de îndată să o aibă nu organul decercetare penală căreia îi revine competena, ci un alt organ de urmărire penală carenu are această competenă.

Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, prin procurorul careexercită supravegherea activităii organului ce le-a efectuat, procurorului competent.Prin lege nu se fixează o anumită limită, abaterea de la regulile comune decompetenă se mărgineşte la nivelul stării de urgenă atât ca durată a efectuării actelor,cât şi ca întindere a acestora.

9.3.5. Actele încheiate de unele organe de constatare, de comandanii de nave şiaeronave şi de subofierii trupelor de grăniceri

În unele cazuri constarea infraciunilor poate fi f ăcută şi de anumite organe carenu fac parte din sistemul organelor judiciare. Activitatea de constatare a unor infrac--iuni are loc cu ocazia îndeplinirii atribuiilor de serviciu a acestor organe.

Pot încheia asemenea acte:– organele de constatare;– comandanii de nave şi aeronave, precum şi agenii de poliie de frontieră.

9.3.5.1. Actele încheiate de organele de constatarePotrivit art. 214 C.pr.pen., organele de constatare sunt următoarele:a) organele inspeciilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităilor la care

se referă art. 145 din C.pen., pentru infraciunile care constituie încălcări aledispoziiilor şi obligaiilor a căror respectare o controlează potrivit legii;

b) organele de control şi cele de conducere ale administraiei publice, ale altorunităi la care se referă art. 145 din C.pen., pentru infraciunile săvârşite în legătură cuserviciu, de cei aflai în subordine ori sub controlul lor;

c) ofierii şi subofierii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infraciunileconstatate pe timpul executării misiunilor specifice.

Organele de constatare arătate mai sus – fie constată săvârşirea unei infraciuni încadrul sistemului din care fac parte (lit. a), fie constată infraciuni în afara sistemuluidin care fac parte (lit. b şi c) – sunt obligate să ia declaraii de la f ăptuitor şi de lamartori şi să întocmească un proces-verbal despre împrejurările concrete alesăvârşirii infraciunii. Aceste organe mai au dreptul de a reine corpurile delicte cândeste cazul, de a proceda la evaluarea pagubelor, precum şi de a efectua orice alte acte,când legea prevede aceasta.

Actele încheiate se înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la descoperireafaptei ce constituie infraciune, afară de cazul când legea dispune altfel.

În caz de infraciuni flagrante, datorită urgenei pe care o reclamă asemeneafapte, organele de constatare au obligaia să înainteze de îndată procurorului pef ăptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.

Potrivit art. 14 O.U.G. nr. 43/2002, persoanele cu atribuii de control suntobligate să sesizeze Parchetul Naional Anticorupie cu privire la orice date sauinformaii din care rezultă că s-a săvârşit una dintre infraciunile atribuite prinprezenta ordonană de urgenă în competena Parchetului Naional Anticorupie.



131

Persoanele cu atribuii de control sunt obligate ca, în cursul efectuării actului decontrol, să procedeze la asigurarea şi conservarea urmelor infraciunii, a corpurilordelicte şi a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală.

Serviciile şi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaiilor auobligaia de a pune la dispoziie Parchetului Naional Anticorupie, de îndată, datele şiinformaiile deinute în legătură cu săvârşirea infraciunilor privitoare la corupie.

Procesele-verbale încheiate de aceste organe cu ocazia constatării unei infraciuniconstituie mijloace de probă.

9.3.5.2. Actele încheiate de comandanii de nave şi aeronave şi de agenii poliieide frontieră.

În conformitate cu dispoziiile art. 215 C.pr.pen., obligaiile şi drepturile prevă-zute la organele de constatare le au şi următoarele organe:

a) comandanii de nave şi aeronave, pentru infraciunile săvârşite pe acestea, petimpul cât navele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sauaeroporturilor;

b) agenii de poliie de frontieră, pentru infraciunile de frontieră.

Datorită situaiei în care se produc anumite infraciuni ce pot fi constatate decătre organele arătate mai sus, legea a prevăzut posibilitatea ca asemenea organe să poată efectua percheziii corporale asupra f ăptuitorului şi să poată verifica lucrurile pecare acesta le are cu sine.

Aceste organe pot prinde pe f ăptuitor, în care caz îl predau de îndată procuroruluisau organului de cercetare penală, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacelemateriale de probă.

Când infraciunea a fost săvârşită pe o navă sau aeronavă, termenele de mai suscurg de la ancorarea navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul român. Constituiemijloace de probă procesele-verbale încheiate de aceste organe.

Atât activitatea organelor de constatare, cât şi a celor prevăzute la art. 215C.pr.pen. este restrânsă numai la anumite atribuii de urmărire penală în ce priveşteconstatarea infraciunilor, audierea f ăptuitorilor şi a martorilor, reinerea unor corpuridelicte, şi este limitată în timp (3 zile şi respectiv 5 zile).

9.4. SUPRAVEGHEREA EXERCITATĂ DE PROCUROR ÎN ACTIVITATEADE URMĂRIRE PENALĂ

În Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. 59 alin. 1 - 4) şi îndispoziiile art. 216-220 C.pr.pen. se arată atribuiile procurorului în calitate deorgan de supraveghere a urmăririi penale.

Din reglementările legale rezultă că procurorul poate să exercitesupravegherea în orice cauză penală pe care o instrumentează organul de

cercetare penală din raza teritorială a parchetului din care face parteprocurorul.9.4.1. Obiectul supravegherii

În dispoziiile art. 216 C.pr.pen. se arată care este obiectul supravegheriiexercitate de procuror, şi anume: veghează ca orice infraciune să fie descoperită,orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal f ără să existe indicii temeinice că a săvârşit o faptă penală.

De asemenea, procurorul veghează ca nici o persoană să nu fie reinută sauarestată, decât în cazurile şi în condiiile prevăzute de lege.



132

În exercitarea activităii de supraveghere, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziii organelor de cercetare penală ca să ia asemenea măsuri.

Luarea de măsuri sau dispoziiile date de procuror trebuie să se facă în scris şimotivat (art. 216 alin. ultim C.pr.pen.), ceea ce este de natură să evite măsuri greşite,să asigure o aducere la îndeplinire în cât mai bune condiii a măsurilor şi să servească la verificarea conformităii măsurii efectuate de organele de cercetare cu dispoziiile

date de procuror.Procurorul poate să dispună, după necesitate, ca într-o cauză în care cercetarea

penală trebuie efectuată de un anumit organ de cercetare, să fie efectuată de un altasemenea organ. Această necesitate este apreciată de către procuror în funcie derezolvarea cât mai bună a cauzei penale respective.

Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior sedispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe bazapropunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza şi după încunoş-tiinarea procurorului care exercită supravegherea acesteia (art. 217 alin. 2 C.pr.pen.).

În cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poatedispune ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliiei.

Când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată dincauza împrejurărilor cauzei sau calităii părilor ori există pericolul de tulburare a ordiniipublice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, lacererea părilor sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad.

9.4.3. Modalităile de exercitare a supravegherii 9.4.3.1. Verificarea lucrărilor de cercetare penală

Procurorul exercită supravegherea asupra actelor de urmărire penală avândatribuii de a conduce şi controla activitatea de cercetare penală, a poliiei şi a altororgane. Acesta poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetarepenală, care este obligat să-l trimită, cu toate actele, materialele şi datele privitoare la

fapte care formează obiectul cercetării.Verificarea se poate face ori de câte ori procurorul o consideră necesară în scopulrezolvării cauzei penale în spiritul aflării adevărului, respectării legii şi a principiuluioperativităii.

9.4.3.2. Participarea procurorului la efectuarea oricărui act de cercetare penală Potrivit art. 218 alin.1 C.pr.pen. procurorul conduce şi controlează nemijlocit

activitatea de cercetare penală a poliiei judiciare şi a altor organe de cercetarespeciale şi supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectareadispoziiilor legale.

Organele de cercetare penală sunt obligate să încunoştiineze de îndată pe

procuror despre infraciunea de care au luat cunoştină (art. 218 alin. 2 C.pr.pen.)Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să efectueze orice acte de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează.Procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală,care este obligat să-l trimită, cu toate actele, materialele şi datele privitoare la faptecare formează obiectul cercetării (art. 218 alin. 3 C.pr.pen.).

Activităile pe care le întreprinde procurorul când asistă sau efectuează un act deurmărire penală în cauza respectivă nu ne pot duce la concluzia că acesta efectuează urmărirea penală proprie. Poate să facă acest lucru şi în cauzele pe care le suprave-



133

ghează, dar activitatea sa trebuie să reprezinte o pondere esenială în soluionareacauzei.

9.4.3.3. Dispoziii obligatorii date de procurorProcurorul are dreptul, aşa cum rezultă din Legea privind organizarea judiciară

nr. 304/2004 şi din coninutul art. 219 C.pr.pen., de a da dispoziii cu privire laefectuarea oricărui act de urmărire penală. În cazul organelor de cercetare ale poliiei

judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu pot să le dea îndrumări saudispoziii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens.

Dispoziiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală,precum şi pentru alte organe ce au atribuii prevăzute de lege în constatareainfraciunilor (art. 219 alin. 2 modificat prin Legea nr. 356/2006).

Chiar dacă are obiecii, organul de cercetare penală, poate sesiza pe prim-procurorul parchetului sau, când dispoziiile sunt date de acesta, pe procurorul ierarhicsuperior, f ără a întrerupe însă executarea lor.

Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior care a primit sesizarea privind

obieciile organului de cercetare penală este obligat să se pronune asupra acestoraspecte în termen de 3 zile (termen de recomandare).Dacă organul de cercetare penală nu îndeplineşte dispoziiile obligatorii date de

procuror sau le îndeplineşte în mod defectuos acesta are potrivit art. 219 alin. 3C.pr.pen., posibilitatea de a sesiza conducătorul organului de cercetare penală, careare obligaia ca în termen de 3 zile de la sesizare să comunice măsurile dispuse.

9.4.3.4. Autorizarea, încuviinarea, confirmarea, aprobarea, avizarea unor actede cercetare penală, precum şi infirmarea actelor sau măsurilor procesualenelegale

În cadrul urmăririi penale, organele de cercetare penală efectuează anumite acte,

iar existena acestora este condiionată de autorizarea, încuviinarea, confirmarea,aprobarea, avizarea, infirmarea dată de către procuror în virtutea rolului prevăzut delege prin care exercită supravegherea.

Autorizarea dată de procuror este anterioară efectuării actului de urmărirepenală (ex: organul de cercetare penală poate dispune începerea urmăririi penalepentru o infraciune săvârşită în afara teritoriului ării, de către un cetăean străin saude o persoană f ără cetăenie, care nu domiciliază pe teritoriul ării, prin care s-a adus ovătămare gravă integrităii corporale sau sănătăii unui cetăean român, numai cuautorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă Î.C.C.J.).

De asemenea, percheziia domiciliară nu poate fi efectuată de către organul decercetare penală, f ără autorizarea prealabilă a judecătorului, care poate fi solicitată deprocuror, în caz contrar, actul fiind nul, după cum este posibilă şi răspunderea pentru

abuz în serviciu de a fi efectuat percheziia în alte condiii decât cele legale.Încuviinarea unor acte de urmărire penală se poate face de procuror anterior sau

posterior efectuării actelor, dar valabilitatea actului întocmit de organele de cercetarepenală este supusă aprobării procurorului (ex: exhumarea în vederea constatăriicauzelor morii conform art. 114 C.pr.pen.; încuviinarea neînceperii urmăririi penale

în cazurile prevăzute de art. 228 alin. 4 C.pr.pen.; dacă există urgenă, procurorulpoate dispune reinerea corespondenei de către organul poştal, urmând ca deîndată să informeze instana de judecată (art.98 alin. 12 C.pr.pen.).



135

Faza urmăririi penale, adică activitatea procesuală ce se desf ăşoară în această fază, ca orice activitate judiciară, implică intervenia unui act care să determinedeclanşarea sa. Acest act procesual dinamizator este sesizarea, care constituie primulmoment în desf ăşurarea activităii de urmărire penală.

În art. 221-227 C.pr.pen. sunt reglementate modurile de sesizare a organelor deurmărire penală, şi anume: plângere sau denun, care sunt moduri obişnuite de

sesizare externă a organelor de urmărire penală, precum şi unele moduri speciale desesizare – plângerea prealabilă; sesizarea sau autorizarea organului prevăzut delege; exprimarea dorinei guvernului străin în cazul infraciunii prevăzute în art.171 C.pen. Sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală este o sesizareinternă când acestea iau cunoştină de săvârşirea unei infraciuni prin alt mod decâtprin plângere sau denun.

Când prin săvârşirea unei infraciuni s-a produs o pagubă uneia din unităile lacare se referă art. 145 din C.pen., unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situaii explicative cu privire la întindereapagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi să se constituieparte civilă (art. 221 alin. 4 C.pr.pen.) – în aceste situaii plângerea nu are caracterfacultativ şi reprezintă o obligaie pentru unitatea păgubită.

9.5.1.1. Modurile de sesizare.Plângerea este încunoştiinarea adresată organului de urmărire penală, de

către o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prininfraciune.

Plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, codul numeric, calitatea şidomiciliul petiionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicareaf ăptuitorului, dacă este cunoscut, indicarea mijloacelor de probă.

Plângerea se face printr-o cerere scrisă care trebuie semnată de persoanavătămată sau poate fi f ăcută şi oral, caz în care se consemnează într-un proces-verbalde organul ce o primeşte. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a f ăcut

plângerea. Mai pot face plângere substituiii procesuali, şi anume: unul dintre soipentru celălalt so sau copilul major pentru părini. În aceste cazuri, persoana vătămată poate să declare că nu-şi însuşeşte plângerea.

Pentru persoana lipsită de capacitate de exerciiu, plângerea se face de reprezen-tantul său legal, iar persoana cu capacitate de exerciiu restrânsă poate face plângerecu încuviinarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

În art. 222 alin. 3 C.pr.pen. se arată că plângerea se poate face şi prin mandatar –procura mandatarului trebuie să fie specială şi rămâne anexată plângerii.

Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instana de judecată se trimite organului competent pe cale administrativă.

Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele arătatemai sus, se restituie petiionarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care

lipsesc.În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieşte pe teritoriulRomâniei, cetăean român, străin sau persoană f ără cetăenie, prin care se sesizează săvârşireaunei infraciuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar esteobligat să primească plângerea şi să o transmită organului competent din ara pe teritoriulcăruia a fost comisă infraciunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală seaplică în mod corespunzător.



136

Denunul este încunoştiinarea f ăcută de o persoană fizică sau juridică, despresăvârşirea unei infraciuni.

Denunul cuprinde aceleaşi date ca şi plângerea, este un act de sesizare facultativ,iar diferena între el şi plângere constă în aceea că celui care-l face nu i s-a cauzat ovătămare prin infraciune.

Denunul scris trebuie să fie semnat de denunător, iar în cazul denunului oral,

acesta se consemnează într-un proces verbal de către organul în faa căruia a fostf ăcut. Dacă persoana care face denunul nu l-a semnat sau refuză să-l semnezesesizarea are caracterul unei simple informări pe baza căreia organul de urmărirepenală se poate sesiza din oficiu.

Aşa cum am arătat mai sus, denunul ca act de sesizare este facultativ, dar înunele cazuri devine o obligaie a acelora care au luat cunoştină de săvârşirea uneiinfraciuni.

Potrivit art. 227 C.pr.pen., orice persoană cu funcie de conducere într-o unitatela care se referă art. 145 din C.pen. sau cu atribuii de control, care a luat cunoştină de săvârşirea unei infraciuni în acea unitate, este obligată să sesizeze de îndată peprocuror sau organul de cercetare penală şi să ia măsuri să nu dispară urmele

infraciunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă.Aceste obligaii revin şi oricărui funcionar sau altui salariat care a luat cunoştină

despre săvârşirea unei infraciuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia î şi îndeplineşte sarcinile.

De asemenea, în cazul în care denunul este întocmit de către o persoană carelocuieşte pe teritoriul României, cetăean român, străin sau persoană f ără cetăenie, prin carese sesizează săvârşirea unei infraciuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene,organul judiciar este obligat să primească denunul şi să-l transmită organului competent dinara pe teritoriul căruia a fost comisă infraciunea.

În dispoziiile Codului penal sunt prevăzute anumite situaii când denunul poatefi f ăcut chiar de către persoana care a săvârşit infraciunea – autodenun.Recunoaşterea din proprie iniiativă poate constitui un caz de nepedepsire sau o

circumstană atenuantă.Atât plângerea, cât şi denunul trebuie să conină date reale pentru că învinuirea

mincinoasă f ăcută prin aceste moduri de sesizare cu privire la săvârşirea unorinfraciuni se pedepseşte cu închisoarea (art. 259 C.pen. – denunare calomnioasă).

Sesizarea din oficiu, este o sesizare internă şi constă în posibilitatea organelor deurmărire penală de a se autosesiza, ori de câte ori află că s-a săvârşit o infraciune pe oaltă cale decât prin denun sau plângere.

Deşi Codul de procedură penală nu prevede care sunt modalităile concrete desesizare din oficiu, considerăm şi noi, alături de ali autori, că aceste căi pot fi:

– la constatarea unor infraciuni flagrante, în care caz organul de urmărire penală încheie un proces-verbal ce constituie actul de începere din oficiu a urmăririi penale;

– denunuri anonime, scrise sau verbale (telefonice); în acest caz se impune cacercetările cu privire la faptele semnalate să fie operative şi discrete;

– mijloace de informare în masă (presa scrisă şi vorbită);– zvonul public (ex: într-o localitate poate să circule zvonul că anumite persoane

se ocupă cu racolarea, îndrumarea sau călăuzirea altor persoane în scopul treceriifrauduloase a frontierei de stat);



139

corporale, sănătăii, libertăii sau demnităii, săvârşite împotriva reprezentantului unuistat străin, dar pentru existena infraciunii este necesar ca în momentul săvârşirii eif ăptuitorul să-şi fi dat seama sau să cunoască faptul că persoana vătămată are calitateade reprezentant al unui stat străin.

9.5.1.2.3. Plângerea prealabilă

În cazul infraciunilor pentru care legea prevede că aciunea penală se pune înmişcare la plângerea prealabilă, urmărirea penală nu poate începe în lipsa uneiasemenea plângeri.

Potrivit art. 279 C.pr.pen., plângerea prealabilă se adresează organului decercetare penală sau procurorului, potrivit legii, abrogându-se astfel vechile dispoziiilegale potrivit cărora plângerea prealabilă se adresa direct instanei de judecată încazurile expres arătate de lege.

Plângerea prealabilă este un act procesual penal prin care persoanavătămată printr-o infraciune, î şi manifestă voina de a fi tras la răspunderepenală f ăptuitorul, act f ără de care nu poate interveni aplicarea legii penale şi caurmare, nu poate începe şi nici continua urmărirea penală.

În Codul penal sunt prevăzute drept cauze de înlăturare a răspunderii penale, atât

lipsa plângerii prealabile cât şi retragerea acesteia, în acele cazuri în care legea penală prevede necesitatea unei asemenea plângeri pentru promovarea aciunii penale.

În cazul acestor infraciuni, dacă lipsa plângerii prealabile împiedică punerea înmişcare a aciunii penale, pentru a începe urmărirea penală devine indispensabilă introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată la organul deurmărire penală, deoarece, altfel dispare obiectul urmăririi penale de a trimite în

judecată pe infractor.Plângerea prealabilă trebuie să conină aceleaşi date ca şi plângerea, ca mod

general de sesizare, având în plus însă adresa părilor şi a martorilor, indicareaautorului dacă este cunoscut, precizarea dacă persoana vătămată se consideră partecivilă şi indicarea persoanei responsabile civilmente, atunci când este cazul.

9.5.1.3. Actele premergătoareÎn cazul în care organul de urmărire penală ia cunoştină prin plângere sau denun

despre săvârşirea unei infraciuni nu întotdeauna există date suficiente pentru începerea urmăririi penale. Din acest motiv, aceste organe trebuie să efectuezeanumite acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale.

Actele premergătoare fiind doar acte de strângere a datelor în vederea începeriiurmăririi penale, este inadmisibil a fi efectuate înainte de începerea urmăririi penale,acele acte care ar implica efectuarea lor în cadrul urmăririi penale, cum ar fi luareamăsurilor preventive, a măsurilor asigurătorii, ascultarea învinuitului, etc.

Putem spune că actele premergătoare sunt activităi desf ăşurate de cătreorganele de urmărire penală sau alte organe prevăzute de lege în vedereaculegerii de date referitoare la pregătirea sau săvârşirea unor infraciuniprevăzute de legea penală, în vederea începerii urmăririi penale.

9.5.1.3.1. Organele care pot efectua acte premergătoareActele premergătoare se pot efectua fie de către organul de urmărire penală,

fie de către lucrători operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalteorgane de stat cu atribuii în domeniul siguranei naionale, anume desemnai înacest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninări la adresasiguranei naionale.



143

Împotriva rezoluiei de neîncepere a urmăririi penale se poate face plângere lainstana de judecată, potrivit art. 2781 şi următoarele.

În cazul în care procurorul consideră că nu sunt întrunite condiiile prevăzute delege, restituie actele organului de urmărire penală fie pentru completarea actelorpremergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale (art. 228 alin. 5 C.pr.pen.).

În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluie

neînceperea urmăririi penale. În situaia în care procurorul î şi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluiei este facultativă sau poatecuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluie şi de pe propunerea organului decercetare penală se comunică persoanei care a f ăcut sesizarea, precum şi, după caz, persoaneifaă de care s-au efectuat acte premergătoare. (art. 228 alin. 6 C.pr.pen.)

Începerea urmăririi penale mai poate fi f ăcută şi de către instana de judecată încazul constatării infraciunilor de audienă. În cazul infraciunilor de audienă,preşedintele instanei constată fapta, identifică pe f ăptuitor şi încheie un proces-verbalpe care-l trimite procurorului.

După începerea urmăririi penale, f ăptuitorul capătă calitatea de învinuit, care nueste parte în proces, dar în calitatea sa de subiect procesual poate avea drepturi şiobligaii procesuale (ex: dreptul de a da declaraii, de a fi asistat de apărător, de adovedi lipsa de temeinicie a probelor, precum şi obligaia de a suporta anumite măsuriprevăzute de lege).

9.5.2.2. Efectuarea actelor de urmărire penală Efectuarea urmăririi penale constituie o parte importantă a fazei de urmărire

penală întrucât presupune efectuarea tuturor actelor procesuale şi proceduralenecesare realizării obiectivului urmăririi penale.

Astfel, după începerea urmăririi penale, organul de cercetare penală poate asculta învinuitul, persoana vătămată, martorii, poate dispune efectuarea de constatăritehnico-ştiinifice sau medico-legale, poate proceda la ridicarea de obiecte sau

înscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal, poate lua măsuri

asiguratorii, efectua percheziii cu autorizarea judecătorului.În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare consideră că sunt întrunite condiiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului, face propunere, printr-un referat, procurorului pentru a decide (art. 233alin. 1 C.pr.pen.).

Dacă după ce examinează dosarul cauzei şi constată că este cazul să se ia măsuraarestării preventive a învinuitului, procurorul îl audiază pe învinuit în prezenaapărătorului, după care prezintă dosarul cauzei, cu propunerea motivată de arestare,instanei de judecată.

În situaiile în care, procurorul nu este de acord cu propunerea organului decercetare penală, el infirmă propunerea printr-o rezoluie, menionată chiar pereferatul cu propunerea, dispunând ca învinuitul să fie cercetat în stare de libertate.

Organul de cercetare penală este obligat să continue cercetarea penală, aducând la îndeplinire şi dispoziiile date de procuror (art. 237 alin. 1 C.pr.pen.).

Procurorul poate efectua personal urmărirea penală şi, în aceste cazuri, el poatelua din oficiu măsura reinerii sau obligării de a nu părăsi localitatea (în alte situaiiara) faă de învinuit.

În cadrul efectuării actelor de urmărire penală, procedura de punere în mişcare aaciunii penale, spre deosebire de începerea urmăririi penale, este reglementată diferit



145

este arestat, i se aduce la cunoştină învinuirea şi i se dau explicaii cu privire ladrepturile şi obligaiile pe care le are.

Organul de cercetare penală va continua urmărirea penală şi f ără a-l asculta peinculpat, când acesta este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ară.

În timpul desf ăşurării urmăririi penale, dacă se constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării

juridice a faptei sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşireaacelei fapte, organul de cercetare penală, potrivit art. 238 C.pr.pen. este obligat să facă propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului pentru ca acesta să decidă

în privina extinderii cercetării penale sau schimbării încadrării juridice.Propunerea se înaintează în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor,

împrejurărilor sau persoanelor noi, iar procurorul se pronună prin ordonană în celmult 5 zile.

9.5.2.3. Suspendarea urmăririi penale Având în vedere cazurile în care prezena învinuitului sau inculpatului este

obligatorie la unele acte de urmărire penală, precum şi faptul că absena acestuiala efectuarea unor acte de urmărire penală ar prejudicia interesele sale, legeaprocesual penală a prevăzut pentru faza de urmărire penală în art. 239-241C.pr.pen. instituia suspendării urmăririi penale.

Dacă învinuitul sau inculpatul este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nulocuieşte în ară, urmărirea penală poate continua şi în lipsa acestuia; pentru situaiile

în care suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la cercetarea penală,urmărirea penală se suspendă.

Boala gravă să fie constatată printr-o expertiză medico-legală. Atunci când aredate despre imposibilitatea participării învinuitului sau inculpatului la procesul penaldatorită existenei unei boli grave, organul de cercetare penală va dispune efectuareaunei expertize medico-legale şi, în cazul în care aceasta confirmă imposibilitateaparticipării la procesul penal, printr-un referat motivat, va propune procurorului

suspendarea urmăririi penale.Dosarul cauzei împreună cu propunerea se înaintează procurorului caresupraveghează cauza respectivă, iar acesta se pronună asupra suspendării prinordonană.

Ordonana de suspendare a urmăririi penale trebuie să cuprindă, pe lângă meniunile arătate în art. 203 C.pr.pen., datele privitoare la persoana învinuitului sauinculpatului, fapta de care este învinuit, cauzele care au determinat suspendarea şimăsurile luate în vederea însănătoşirii învinuitului sau inculpatului.

După ce s-a dispus suspendarea urmăririi penale, procurorul va comunica, încopie (ordonana), învinuitului sau inculpatului şi pării vătămate că s-a luat măsurasuspendării şi totodată va restitui dosarul organului de cercetare penală (art. 240 alin.2 C.pr.pen.).

Ordonana de suspendare a procurorului produce efecte asupra actelor deurmărire penală ce necesită prezena efectivă a învinuitului sau inculpatului(confruntarea învinuitului sau inculpatului cu alte pări, reconstituirea, prezentareamaterialului de urmărire penală), putând viza şi alte aspecte necesare soluionăriicauzei.

Când există în aceeaşi cauză, în cazul unor infraciuni conexe, şi ali învinuii sauinculpai suspendarea operează numai faă de cel împiedicat de a lua parte la proces, afară decazul când disjungerea nu este posibilă (analogie cu dispoziia art. 303 alin. 2 C.pr.pen.).



146

Pe timpul suspendării urmăririi penale, organul de cercetare penală este obligat să se intereseze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea.

Constatând pe baza expertizei medico-legale că nu mai există temeiuri caurmărirea penală să rămână suspendată, procurorul va dispune tot prin ordonană reluarea urmăririi penale, după care trimite dosarul pentru continuarea cercetării.

Atunci când urmărirea penală se efectuează chiar de procuror, acesta va emite

ordonană de reluare a urmăririi penale şi va continua să efectueze actele care seimpun.

Continuarea urmăririi penale nu mai este posibilă, dacă între timp a intervenitvreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C.pr.pen., situaie în care, urmează a sepronuna scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.

9.5.2.4. Încetarea urmăririi penale În timpul desf ăşurării urmăririi penale se întreprind o serie de activităi

procesuale şi procedurale pentru a demonstra vinovăia sau nevinovăia învinuituluisau inculpatului.

Astfel, organul de urmărire penală, pe baza probatorului administrat în cauză,poate stabili că fapta nu există, nu constituie infraciune, caracterul penal al faptei este

înlăturat, a intervenit amnistia sau persoana vătămată î şi retrage plângerea.Pentru aceste situaii, legea procesual penală a prevăzut că urmărirea penală se

stinge în cauză, prin netrimiterea în judecată. Situaiile de netrimitere în judecată sunt: încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală şi clasarea.

Cazurile în care se dispune încetarea urmăririi penale sunt prevăzute în art. 10alin.1 lit. f-h, i1 şi j C.pr.pen. sunt următoarele:

– lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizareaorganului competent ori altă condiie prevăzută de lege, necesară pentru punerea înmişcare a aciunii penale (lit. f);

– a intervenit amnistia, prescripia ori decesul f ăptuitorului sau, după caz,radierea persoanei juridice, atunci când are calitatea de f ăptuitor (lit. g modificarea

intervenită prin Legea nr. 356/2006);– a fost retrasă plângerea prealabilă ori pările s-au împăcat, în cazulinfraciunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părilor înlătură răspunderea penală (lit. h);

- există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege ( lit. i1 introdusă prin Legea nr.281/2003);

– există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă fapteidefinitiv judecată i s-ar da o altă încadrare juridică (lit. j).

În situaiile în care urmărirea penală este efectuată de organul de urmărire penală şi acesta constată existena vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f-h, i1 şi jC.pr.pen., el va face propuneri de încetare a urmăririi penale, înaintând procuroruluidosarul cauzei cu referatul de propunere motivat (art. 243 alin. 1 C.pr.pen.).

Procurorul, după studierea dosarului, dacă este de acord cu propunerea, sepronună în baza art. 11 pct. 1 lit. c prin:

– ordonană, în cazul în care este pusă aciunea penală în mişcare;– rezoluie, în cazul în care nu s-a pus în mişcare aciunea penală.În cazul în care încetarea urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, în

ordonană se va face meniune şi cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestăriipreventive.



147

9.5.2.5. Scoaterea de sub urmărirea penală În temeiul art. 249 alin. 1 C.pr.pen., scoaterea de sub urmărire penală se poate

dispune dacă se constată existena vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e şiexistă învinuit sau inculpat în cauză.- fapta nu există;- fapta nu este prevăzută de legea penală;

- fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infraciuni;- fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat;- faptei îi lipseşte unul din elementele constituite ale infraciunii;- există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Suspendarea intervine atunci când se constată existena vreunuia dintrecazurile prevăzute în art. 10 lit a) -e) şi există învinuit în cauză.

Împotriva ordonanei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală întemeiul art. 10 alin. 1 lit. b1 C.pr.pen., se poate face plângere în termen de 20 de zilede la înştiinarea prevăzută în art. 246 C.pr.pen.

Referitor la procedura scoaterii de sub urmărirea penală, art. 249 alin. 2 C.pr.pen.arată că dispoziiile art. 242-246 şi art. 248 C.pr.pen. privind încetarea urmăririipenale se aplică în mod corespunzător şi în cazul scoaterii de sub urmărire penală.

Scoaterea de sub urmărire penală se dispune prin ordonană sau rezoluie, înfuncie de punerea în mişcare a aciunii penale, iar în cazul prevăzut de art. 10 lit. b1 C.pr.pen. procurorul se pronună numai prin ordonană (art. 249 alin. 3 C.pr.pen.).

Prin această ordonană, pentru cazul de scoatere de sub urmărire penală prev. deart. 10 lit. b1 C.pr.pen., procurorul dispune aplicarea uneia din sanciunile cu caracteradministrativ prevăzute în art. 91 C.pen. coroborat cu art. 181 C.pen.

Există situaii în care, după primirea dosarului cu propunerea de scoatere de suburmărirea penală, procurorul, dacă nu este de acord cu aceasta, poate să dispună restituirea cauzei la organul de cercetare penală, iar dacă este aplicabilă vreuna dinsituaiile art. 10 lit. f-h, i1 şi j C.pr.pen., să dispună încetarea urmăririi penale.

Dacă sunt mai muli învinuii sau inculpai în cauză, scoaterea se face numai cu

privire la învinuiii sau inculpaii ori la faptele pentru care există cazul de scoatere desub urmărire penală.Pot exista însă situaii, când învinuitul sau inculpatul recunoaşte preteniile pării

civile, restituie bunurile sau contravaloarea acestora şi, în acest caz, aciunea civilă sepoate stinge prin actul de scoatere sau încetare a urmăririi penale.

9.5.2.6. ClasareaAtunci când în cursul urmăririi penale se constată existena vreunuia din cazurile

prevăzute în art. 10 C.pr.pen. şi nu există învinuit în cauză, procurorul, la propunereaorganului de cercetare penală sau din oficiu, dispune clasarea cauzei (art. 11 pct. 1 lita C.pr.pen.).

În cazul clasării, una din cele două condiii prevăzute de lege este inexistena

învinuitului în cauză. Din acest motiv, considerăm că soluia clasării nu poate fidispusă în toate situaiile prevăzute de art. 10 C.pr.pen., deoarece în unele cazuriexistena învinuitului este de nelipsit (a se vedea art. 10 lit. c şi h C.pr.pen.).

Legea nu prevede în mod expres ce procedură trebuie urmată pentru clasare, darprecizează că procurorul poate dispune acest lucru, fie prin rezoluie, fie prinordonană atunci când legea prevede obligativitatea ordonanei sau în cazul unorinfraciuni conexe unde ar fi necesară soluia clasării prin rezoluie.



149

actele de cercetare penală şi, în cazul când există învinuit în cauză, după ascultareaacestuia şi completarea cercetării potrivit propunerilor f ăcute de către învinuit.

Organul de cercetare penală, după efectuarea tuturor actelor de cercetare înconformitate cu dispoziiile legale şi dacă constată că împotriva învinuitului suntsuficiente probe, nefiind prezent nici unul din cazurile de împiedicare a punerii înmişcare a aciunii penale prevăzute de art. 10 C.pr.pen, procedează la o nouă ascultare

a învinuitului, aducându-i la cunoştină învinuirea şi întrebându-l dacă are noimijloace de apărare.

Dacă învinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost găsită temeinică ori dacă cercetarea a fost completată potrivit propunerilor f ăcute, cercetarease consideră terminată (art. 255 C.pr.pen.).

Terminarea urmăririi penale în situaia expusă mai sus este condiionată deexistena învinuitului în cauză. În cauzele în care nu există învinuit şi s-au efectuattoate actele posibile, organul de urmărire penală va înainta dosarul cauzeiprocurorului care va putea dispune clasarea (art. 262 pct.2 lit. a C.pr.pen) sau restituidosarul pentru continuarea cercetărilor.

După terminarea urmăririi penale, conform dispoziiilor art. 256 C.pr.pen., dacă cercetarea penală este terminată, există obligaia ca de îndată organul de cercetarepenală să înainteze dosarul procurorului cu un referat, în care consemnează rezultatulcercetării pentru ca acesta să decidă în cauză. Referatul cuprinde meniunile prevăzute

în art. 259-260 C.pr.pen.Terminarea urmăririi penale în cazul urmăririi cu aciunea penală pusă în

mişcare.Conform art. 258 C.pr.pen., în cauzele în care aciunea penală a fost pusă în

mişcare, după completarea cercetării şi după îndeplinirea dispoziiilor privitoare laprezentarea materialului de urmărire penală, cercetarea penală se consideră terminată.Organul de cercetare penală înaintează de îndată procurorului dosarul cauzei însoit deun referat.

În această situaie rezultă că aciunea penală a fost pusă în mişcare prin ordonană

de către procuror în cursul urmăririi penale (învinuitul devenind inculpat şi parte înproces), iar după completarea cercetării rezultă obligaia organului de cercetare să înainteze de îndată dosarul cauzei împreună cu referatul de terminare a urmăririipenale.

Dacă există însă situaii în care prezentarea materialului de urmărire penală nu afost posibilă din cauză că inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemareaorganului de cercetare penală, cercetarea penală se consideră terminată atunci când aufost efectuate toate actele de cercetare necesare rezolvării cauzei.

9.6. TRIMITEREA ÎN JUDECATĂ 9.6.1. Aspect instituional

Trimiterea în judecată este ultima etapă procesuală a fazei de urmărire şi intră deregulă în structura oricărui proces penal.

Această etapă poate lipsi în cazul în care procurorul dispune încetarea sauscoaterea de sub urmărire penală, când aciunea penală se pune în mişcare laplângerea prealabilă a persoanei vătămate (art. 279 lit. a C.pr.pen.) – aici lipsind

întreaga fază de urmărire penală sau în cazul extinderii procesului penal la alte fapte în faza de judecată, cu reinerea lor la prima instană (art. 336 alin. 1 lit. a C.pr.pen.).



150

9.6.2. Verificarea lucrărilor urmăririi penaleÎn această etapă procesuală, procurorul este singurul subiect procesual, el

verificând dosarul cauzei atât asupra competenei sale şi a organului de cercetarepenală, cât şi cu privire la actele de urmărire penală ce au fost efectuate.

Verificarea acestor acte constă în: respectarea dispoziiilor legale care garantează aflarea adevărului (ex: dacă s-au adunat probe în favoarea sau în defavoarea

inculpatului, dacă au fost examinate şi s-a dispus asupra cererilor noi formulate deinculpat, dacă s-a completat urmărirea penală atunci când a fost necesar acest lucru),dacă au fost strânse probele necesare (ex: există probe suficiente pentru aflareaadevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele – art. 202 alin. 1 C.pr.pen., date cuprivire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infraciunii– art 202 alin. 4 C.pr.pen.), dacă urmărirea penală este completă (ex: efectuareatuturor activităilor prevăzute de lege ca fiind obligatorii pentru faza de urmărirepenală – art. 117, art. 238 şi 250 C.pr.pen.), legalitatea administrării probelor (ex:probele să nu fi fost luate prin constrângere – art. 68 C.pr.pen. şi art. 266 C.pen.) şidacă referatul organelor de cercetare penală este întocmit conform dispoziiilor art.259-260 C.pr.pen.

Procurorul procedează la prezentarea materialului de urmărire penală în cazul încare au existat una din situaiile prevăzute în art. 254 alin. 1 (inculpatul este dispărut,s-a sustras la chemarea organului de cercetare penală) şi inculpatul se prezintă, esteprins sau adus după înaintarea dosarului.

Procurorul mai verifică dacă în cursul urmăririi penale s-au luat măsuri desigurană ori asiguratorii în condiiile prevăzute de lege.

9.6.3. Rezolvarea cauzelor de procuror1. Când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau inculpat şi că acesta răspunde penal:a) dacă aciunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale , dă rechizitoriu prin care pune în mişcare aciunea penală şi dispune trimiterea în

judecată;b) dacă aciunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată;2. Dă ordonană prin care:a) clasează, scoate de sub urmărire sau încetează urmărirea penală potrivit art. 11C.pr.pen.;b) suspendă urmărirea penală, atunci când constată existena unei cauze de suspendarea urmăririi.

9.6.4. RechizitoriulDupă verificarea lucrărilor de urmărire penală, dacă procurorul constată că

sunt întrunite condiiile pentru trimiterea în judecată, procedează la întocmirearechizitoriului, act care constituie sesizarea instanei de judecată.

Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuaturmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă meniunile prevăzute în art. 203C.pr.pen. (meniunile comune pe care legea le prevede ca fiind obligatorii pentru oriceordonană dată de către un organ de urmărire penală, şi anume: data şi locul întocmiriirechizitoriului, numele, prenumele şi calitatea celui care-l întocmeşte, precum şisemnătura lui), si datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reinută în sarcina



152

9.8. PLÂNGEREA ÎMPOTRIVA ACTELOR ŞI MĂSURILOR DE URMĂRIREPENALĂ 9.8.1. Dreptul de a face plângere

Principiul legalităii procesuale obligă organele de urmărire penală ca în totcursul desf ăşurării fazei de urmărire penală să respecte dispoziiile legale. Pentruapărarea drepturilor şi intereselor procesuale ale persoanelor ale căror drepturi sunt

încălcate de organele de urmărire penală legea procesual penală a prevăzut instituiaplângerii împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală în dispoziiile art. 275 –2781 C.pr.pen.

Această instituie a plângerii nu trebuie confundată cu plângerea penală prevăzută de art. 222 C.pr.pen. ca mod general de sesizare sau cu exercitarea căilor de atac.

9.8.2. Plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate deorganele de cercetare penală

În condiiile legii procurorul poate să nu exercite aciunea penală dispunând:• soluia de neurmărire – neînceperea urmăririi penale ;•soluia de netrimitere în judecată – clasarea, încetarea urmăririi penale, ori

scoaterea de sub urmărire penală

Soluiile prin care procurorul pune capăt procesului penal în faza de urmărirepenală pot duce la contestarea acestora. Orice persoană poate face plângere împotrivamăsurilor şi a actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămareintereselor sale legitime, potrivit art. 275 alin. 1 C.pr.pen.

Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului decercetare penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală.

Dacă plângerea a fost depusă la organul de cercetare penală, acesta este obligat întermen de 48 de ore de la primirea ei să o înainteze procurorului împreună cuexplicaiile sale, când acestea sunt necesare (art. 276 C.pr.pen.).

După primirea plângerii, procurorul este obligat să o rezolve în cel mult 20 dezile de la primire şi să comunice persoanei care a f ăcut plângerea modul în care a fostrezolvată.

9.8.3. Plângerea împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procurorPlângerea împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe

baza dispoziiilor date de acesta poate fi f ăcută de orice persoană ale cărei intereselegitime au fost vătămate.

Plângerea se rezolvă de către prim-procurorul parchetului din care face parteprocurorul împotriva căruia s-a plâns persoana respectivă sau, după caz, de procurorulgeneral al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secie alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie.

În cazul când măsurile şi actele sunt ale primului-procuror ori ale procuroruluigeneral al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secie al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie ori au fost luate sauefectuate pe baza dispoziiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorulierarhic superior.

Plângerea formulată împotriva soluiei de respingere dispuse de procurorul ierarhicsuperior este inadmisibilă.

În cazul rezoluiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanei ori, după caz, al rezoluiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare aurmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de



154

La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoaneicare a f ăcut plângerea, persoanei faă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.

După ce instana dă cuvântul persoanelor citate legal va proceda la judecareaplângerii, verifică rezoluia sau ordonana atacată, pe baza lucrărilor şi a materialuluidin dosarul acuzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Potrivit dispoziiilor art. 2781 alin. 8 C.pr.pen. instana pronună una din urmă-toarele soluii:

a) respinge plângerea prin sentin ă ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, canefondată, meninând rezoluia sau ordonana atacată.

b) admite plângerea, prin sentin ă, desfiinează rezoluia sau ordonana atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale,după caz.

c) admite plângerea prin încheiere, desfiinează rezoluia sau ordonana atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reine cauzaspre rejudecare, în complet legal constituit, dispoziiile privind judecarea în primă instană şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile dela primirea acesteia, iar în situaia în care plângerea a fost greşit îndreptată, ea se vatrimite organului judiciar competent, pe cale administrativă. (art. 2781 alin. 12 şi 13C.pr.pen.).

Hotărârea judecătorului pronunată potrivit alin. 8 este definitivă.



156

singure persoane vătămate pentru a produce efecte şi faă de celelalte persoanevătămate.

Dacă plângerea prealabilă s-a introdus sau se menine numai cu privire la unuldintre f ăptuitori, aceasta atrage răspunderea penală a tuturor participanilor lasăvârşirea infraciunii (art. 131 alin. 4 C.pr.pen.).

În caz de retragere a plângerii prealabile (art. 131 alin. 2 C.pen.) sau în caz de

împăcare a părilor (numai când legea prevede expres) se înlătură răspunderea penală.În literatura de specialitate există opinii diferite cu privire la faptul că o persoană juridică ar putea introduce plângere prealabilă.

În opinia unor autori, o persoană juridică nu poate introduce plângere prealabilă,argumentându-se că retragerea plângerii prealabile şi împăcarea sunt manifestăriunilaterale sau bilaterale de voină ale persoanelor fizice şi nu s-ar concepe niciodată ca împăcarea în procesul penal să intervină între o persoană fizică şi una juridică.

De asemenea, se arată că toate infraciunile pentru care legea prevede că aciuneapenală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sunt îndreptate

împotriva persoanelor fizice sau a patrimoniului lor.Ali autori opiniază că persoana juridică poate introduce plângere prealabilă prin

reprezentanii săi legali, în condiiile în care a suferit o vătămare printr-o infraciune

pentru care legea condiionează răspunderea penală de plângerea prealabilă apersoanei vătămate (abuzul de încredere prevzut de art. 213 C.pen.).Această din urmă opinie, a fost confirmată de Curtea Constituională, care a

statuat că plângerea prealabilă poate fi introdusă şi de o persoană juridică care asuferit o vătămare printr-o infraciune pentru care legea condiionează răspundereapenală, de plângerea prelabilă a persoanei vătămate.

b) Alte persoane decât titularul plângerii prealabile pot să facă aceast ă sesizare

Coroborând dispoziiile art. 284 alin. 2 C.pr.pen. (când persoana vătămată este unminor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data când persoana îndreptăită a reclama a ştiut cine este f ăptuitorul) cu cele ale art. 132 alin. 3 din C.pen. se poatetrage concluzia că aceste persoane sunt reprezentanii legali (părini, tutore, curator)

pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciiu sau cu capacitate de exerciiurestrânsă.

Dispoziiile art. 222 alin. 5 C.pr.pen. privind plângerea în sensul că ea poate fif ăcută de către unul din soi pentru celălalt so sau de copilul major pentru părini nusunt aplicabile plângerii prealabile.

Plângerea prealabilă se poate face prin mandatar, mandatul trebuind să fie special în sensul că trebuie să se precizeze împotriva cui se face plângerea prealabilă şi pentruce faptă, iar procura să rămână ataşată plângerii.

Odată stabilit faptul că şi persoana juridică poate introduce plângere prealabilă,este evident că aceasta va fi formulată de reprezentanii săi legali.

În practică s-a pus problema dacă mai este necesară o plângere prealabilă atuncicând persoana vătămată a decedat, înainte de expirarea termenului de introducere a

acesteia.Decesul persoanei vătămate, după ce a introdus plângerea prealabilă nu produce

nici un efect, procesul penal continuând până la finalizarea sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Numai decesul învinuitului sau inculpatului atrage încetareaurmăririi penale sau încetarea procesului penal, nu şi decesul pării vătămate după ceaceasta a depus plângerea prelabilă (decizia penală nr. 3067/1995 a C.S.J. publicată înRevista Dreptul nr. 7/1996, pag. 127).

În vederea apărării persoanei f ără capacitate de exerciiu sau cu capacitate deexerciiu restrânsă, pentru infraciunile a căror aciune penală se pune în mişcare la



157

plângerea prealabilă a persoanei vătămate, art. 131 alin. 5 C.pen. prevede că aciuneapenală se pune în mişcare şi din oficiu. În această situaie acionează atât principiuldisponibilităii, cât şi cel al oficialităii.

10.1.3. Coninutul plângerii prealabile:- descrierea faptei;

- indicarea autorului;- arătarea mijloacelor de probă;- indicarea adresei părilor şi a martorilor;- precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă;- indicarea persoanei responsabile civilmente dacă este cazul.

Descrierea faptei trebuie să se facă cu precizie, arătându-se data şi împrejurărilecând s-a săvârşit. Dacă sunt mai multe fapte se descrie fiecare în parte.

Nu este necesar să se dea o încadrare juridică faptei, iar dacă a fost dată nu areimportană că este greşită. Dacă se constată că pentru fapta descrisă nu era necesară plângerea prealabilă, plângerea f ăcută are valoarea unei plângeri sau a unui denun.

Indicarea autorului (f ăptuitorului) se realizează prin nume, prenume, adresă şi are

înelesul dat de art. 23 C.pen. (persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapteprevăzute de legea penală în calitate de autor, instigator sau complice).În ceea ce priveşte mijloacele de probă, dacă sunt cunoscute sau se află în

posesia persoanei vătămate, trebuie menionate sau ataşate la plângerea prealabilă (deex: un certificat medico-legal, un raport de constatare tehnico-ştiinifică sau orice

înscris din cuprinsul căruia să rezulte activitatea infracională).De asemenea, plângerea prealabilă trebuie să conină numele, prenumele şi

adresa exactă a părilor şi martorilor.Este de asemenea necesară meniunea de constituire ca parte civilă a persoanei

vătămate, iar atunci când este cazul trebuie să se menioneze şi partea responsabilă civilmente.

Deşi legea nu prevede expres, pe lângă aceste meniuni, în mod obligatoriu, înplângerea prealabilă se indică numele, prenumele şi adresa exactă a persoaneivătămate, precum şi cererea expresă de începere a urmăririi penale şi de efectuare decercetări penale împotriva f ăptuitorului sub aspectul infraciunii săvârşite şi sesemnează.

În situaia în care plângerea s-a f ăcut prin mandatar se ataşează la plângere actulcare face dovada acestei calităi.

10.1.4. Termenul de introducere a plângerii prealabileTermenul este de 2 luni, fiind prevăzut în art. 284 C.pr.pen. şi curge de la data la

care persoana vătămată a ştiut cine este f ăptuitorul, iar în cazul când aceasta este un

minor sau incapabil termenul curge de la data când persoana îndreptăită a reclama aştiut cine este f ăptuitorul.Facem precizarea că acest termen este unul special, caracteristic unei instituii cu natură

mixtă – substanială şi procedurală (decăderea din dreptul de a introduce plângerea).



158

10.2. ORGANELE LA CARE POATE FI INTRODUSĂ PLÂNGEREAPREALABILĂ 10.2.1. Consideraii preliminarii

Punerea în mişcare a aciunii penale se face numai la plângerea prealabilă apersoanei vătămate, în cazul infraciunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

10.2.2. Introducerea plângerii prealabile la organul de cercetare penală sauprocuror ( art.279 alin. 2 C.pr.pen. astfel cum a fost introdus prin art.1 pct.140 dinLegea nr. 356/2006 )

Plângerea prealabilă se adresează, de regulă, organului de cercetare al poliiei judiciare sau procurorului, ca excepie, atunci când f ăptuitorul întruneşte calitateaprevăzută de lege, plângerea prealabilă trebuie adresată organului competent să efectueze urmărirea penală în acea cauză, luându-se în considerare calitateaf ăptuitorului. S-a avut în vedere ca persoanele care au o anumită calitate să nu fie

înlăturate, pentru aceste infraciuni, de la organele de urmărire penală care aucompetena de a le urmări pentru orice altă infraciune.

Pentru procuror nu se pune problema competenei după materie, deoarece

infraciunile supuse plângerii prealabile sunt de competena judecătoriei. În cazul încare a fost sesizat un organ de urmărire penală necompetent, acesta se va desesiza înfavoarea organului competent să efectueze urmărirea penală.

În caz de infraciune flagrantă, organul de urmărire penală este obligat să constate săvârşirea acesteia chiar în lipsa plângerii prealabile, altfel ar putea fiobstaculată aflarea adevărului prin dispariia mijloacelor de probă.

Organul de urmărire cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că faceplângere prealabilă, începe urmărirea penală şi o efectuează ori trimite cauzaorganului competent atunci când calitatea f ăptuitorului o impune.

După primirea plângerii prealabile, organul de cercetare al poliiei sauprocurorul procedează potrivit regulilor de procedură, dispunând începerea urmăririipenale şi efectuarea cercetării sau dispunând neînceperea urmăririi penale dacă există vreo cauză de împiedicare a punerii în mişcare a aciunii penale (art. 10).

Urmărirea penală se desf ăşoară cu participarea persoanei vătămate, care are undrept de dispoziie asupra aciunii penale prin retragerea plângerii prealabile sau

împăcarea cu inculpatul.

10.2.3. Introducerea plângerii prealabile la organul competent să efectuezeurmărirea penală

Calitatea pe care o are f ăptuitorul în momentul săvârşirii infraciunii poateatrage competena unui anumit organ de urmărire penală, fie organ de cercetarepenală, fie procuror. Legea prevede pentru o asemenea situaie competena prioritară şi exclusivă a unui anumit organ de urmărire penală, căruia trebuie să i se trimită plângerea prealabilă dacă aceasta fusese adresată altui organ de urmărire penală.

Calitatea prevăzută de lege este aceea de judecător, procuror, militar, poliist

judiciar sau aceea de demnitar, prevăzută în art. 29 pct. 1. în aceste situaii, plângerease adresează:

- procurorului din parchetul de pe lângă curtea de apel, în cazul infraciuniisăvârşite de un judecător de la judecătorie sau tribunal ori de un procuror de laparchetele corespunzătoare;

- procurorului militar de la parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, încazul infraciunii săvârşite de un judecător militar de la tribunalul militar saude la tribunalul militar teritorial ori de un procuror de la parchetelecorespunzătoare;



160

Potrivit art. 280 alin. 3 reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006 „după constatarea infraciunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată, şi dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, continuă urmărirea penală. În caz contrar, procurorul dispune încetarea urmăririi penale”.

Procedura de urmărire şi judecare a unor infraciuni flagrante se aplică în cazulinfraciunilor pentru care este necesară plângerea prealabilă numai dacă persoana

vinovată a introdus în termen de 24 de ore de la săvârşirea infraciunii flagranteplângerea prealabilă la organul de urmărire penală (art. 479 alin. 2 C.pr.pen.).

Persoana vătămată trebuie chemată şi întrebată dacă înelege să introducă plân-gerea prealabilă.

În situaia în care persoana vătămată nu a introdus plângerea prealabilă în termende 24 de ore, aceasta nu e decăzută din acest drept, putând să o introducă şi ulterior,potrivit termenului prevăzut în art. 284 C.pr.pen., dar nu se va mai aplica proceduraflagrantă.

10.3.2. Procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate (art. 281 C.pr.pen.modificat prin Legea nr. 356/2006)

În caz de conexitate sau indivizibilitate între o infraciune pentru care punerea în

mişcare a aciunii penale se face la plângerea prealabilă şi o altă infraciune pentrucare punerea în mişcare a aciunii penale nu se face la plângerea prealabilă a persoaneivătămate, dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura prevăzută în art. 35C.pr.pen., situaie în care urmărirea revine organului de urmărire penală competentdupă calitatea persoanei – art. 281 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006.

În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competena în raport cu diferiiif ăptuitori ori diferitele fapte aparine potrivit legii mai multor instane de grad egal,competena de a judeca toate faptele şi pe toi f ăptuitorii revine instanei mai întâisesizate, iar dacă competena după natura faptelor sau după calitatea persoaneloraparine unor instane de grad diferit, competena de a judeca toate cauzele reunite,revine instanei superioare în grad.

În cazul infraciunii de furt, prevăzută în art. 210 C. pen., persoana vătămată sepoate adresa cu plângere prealabilă doar organului de cercetare penală sauprocurorului, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus după modificarea art. 279 C.pr.pen.prin Legea nr. 356/2006, această sesizare nu mai este posibilă a fi adresată instanei de

judecată.

10.3.3. Procedura în cazul schimbării încadrării juridice a faptei (art. 286C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006)

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată este posibil să nu secontureze încadrarea juridică a faptei şi să se descopere în urma cercetărilor că faptatrebuie să primească o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea

prealabilă.Potrivit art. 286 C.pr.pen., dacă într-o cauză în care s-au f ăcut acte de cercetarepenală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru careeste necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă parteavătămată şi o întreabă dacă înelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul decercetare penală, după caz, continuă cercetarea. În caz contrar, transmite acteleprocurorului în vederea încetării urmăririi penale – prevederea descrisă mai sus a fostintrodusă prin Legea nr. 356/2006.



161

Schimbarea încadrării juridice a faptei poate avea loc şi în faa instanei de judecată. În această situaie, instana cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înelege să facă plângere pentru infraciunea respectivă şi, după caz, încetează procesul penal atunci când partea vătămată declară că nu înelege să formulezeplângere prealabilă sau trimite cauza organului de urmărire penală sau procuroruluipentru a proceda conform art. 279 C.pr.pen.

În ipoteza în care persoana vătămată declară că nu înelege să facă plângere,instana de judecată nu numai că încetează procesul penal, dar mai mult, nu vasoluiona nici latura civilă, astfel încât partea vătămată poate formula o aciuneseparată pentru obinerea despăgubirilor.

Atunci când trimiterea în judecată s-a f ăcut prin rechizitoriu, iar în instană seschimbă încadrarea juridică a faptei într-o infraciune ce se urmăreşte la plângereaprealabilă, devin aplicabile dispoziiile art. 286 C.pr.pen., potrivit cărora instanacheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înelege să facă plângere pentruinfraciunea respectivă. În caz afirmativ, dosarul se va restitui parchetului sauorganului de urmărire penală pentru a proceda conform art. 279 C.pr.pen., iar cândpartea vătămată nu înelege să formuleze plângere se va dispune încetarea procesuluipenal.

10.3.4. Plângerea prealabilă greşit îndreptată ( art. 285 C.pr.pen. ) la organul deurmărire penală sau la instana de judecată se trimite organului competent, pe caleadministrativă. În aceste cazuri, plângerea se consideră valabilă, dacă a fost introdusă întermen la organul necompetent."



162

11. JUDECATA ÎN PRIMÃ INSTANÃ

11.1. NOIUNI GENERALE PRIVIND JUDECATA CA FAZĂ APROCESULUI PENAL ŞI PRINCIPIILE SPECIFICE ACESTEIA11.1.1. Noiuni generale privind judecata ca fază a procesului penal

Judecata reprezintă o fază a procesului penal, alături de urmărirea penală şi de

punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale şi reprezintă etapa procesuală care se desf ăşoară în faa instanei penale din momentul sesizării ei şi până lasoluionarea cauzei penale în mod definitiv.

În faza judecăii, conducerea activităii procesuale revine instanei care estesubiectul dominant al procesului penal, dintre organele judiciare participând doarprocurorul, care are însă o poziie procesuală diferită de cea pe care o are în cazulurmăririi penale, unde se manifestă ca organ dominant.

Importana fazei de judecată se datorează faptului că soluionează în moddefinitiv cauza penală, respectiv procesul penal, atât în faza tipică, care include şiurmărirea penală, cât şi în faza atipică, când plângerea prealabilă se adresează directinstanei de judecată.

11.1.2. Principiile specifice fazei de judecată Potrivit art. 289-290 C.pr.pen., judecata cauzei se face în fa a instanei constituite

potrivit legii şi se desf ăşoară în şedină publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.În baza acestor texte de lege se apreciază că principiile specifice fazei de

judecată sunt: publicitatea, oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea.PublicitateaPotrivit art.126 din Constituia României, şedinele de judecată sunt publice în

afară de cazurile prevăzute de lege. Aceeaşi reglementare o regăsim şi în Capitolul IIIdin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, actualizată prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniul justiiei.

În art. 11 din legea mai sus arătată se precizează că şedinele de judecată sunt

publice în afară de cazurile prevăzute de lege şi că pronunarea hotărârilor se face înşedină publică, cu excepia cazurilor prevăzute de lege.De asemenea, art.290 din C.pr.pen. prevede că şedina de judecată este publică.Potrivit acestor reglementari, publicitatea şedinei de judecata constă în faptul ca

locul unde urmează să se desf ăşoară judecata este accesibil pentru orice persoană,acest acces nu este îngrădit în nici un mod.

Acest principiu permite un control al opiniei publice asupra activităii de justiieprin participarea oricărei persoane la şedină cât şi realizarea rolului educativ alprocesului penal consacrat de art.1 C.pr.pen.

Publicitatea şedinei este obligatorie, nerespectarea dispoziiilor referitoare laaceasta constituind motiv de nulitate absolută (art.197 alin.2 C.pr.pen.). Instana areobligaia să menioneze în hotărâre că a fost pronunată în şedină publică sau în caz

contrar că şedina a fost secretă. Lipsa unei asemenea meniuni duce la nulitateaabsolută a hotărârii.

De la această regulă a publicităii şedinei de judecată există şi excepii, art.290C.pr.pen. consacrând în teza a II-a alin.1 că minorii sub 16 ani nu pot asista la şedinade judecată, iar în alin.2, că dacă judecata în şedina publică ar putea aduce atingereunor interese de stat, moralei, demnităii sau vieii intime a unei persoane, instana, lacererea procurorului, a părilor ori din oficiu, poate declara şedina secretă pentru totcursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.



163

OralitateaPotrivit art.289 C.pr.pen., judecata cauzei se face, în şedină, oral, în sensul că

întreaga desf ăşurare a şedinei de judecată este realizată sub forma orală, prin viu grai.Inculpatul este ascultat oral, martorii sunt audiai oral, excepiile ridicate oral,discutarea mijloacelor de probă oral, participanii în procesul penal î şi expun punctualde vedere oral, concluziile se susin oral.

Principiul oralităii nu exclude însă forma scrisă, aspectul oral fiind consemnat încaietul de şedină al grefierului, care ia notă cu privire la desf ăşurarea procesuluipenal, note ce trebuie vizate de preşedintele completului, întreaga expunere orală a

judecăii materializându-se într-o încheiere de şedină.Nerespectarea oralităii poate atrage nulitatea relativă a hotărârii dacă a produs o

vătămare părilor din proces ce nu poate fi înlăturată în alt mod.NemijlocireaDesf ăşurarea judecăii cauzei în faa instanei se face prin îndeplinirea tuturor

actelor procesuale şi procedurale în mod direct în prezena completului de judecată.Toate activităile desf ăşurate în cursul urmăririi penale sunt supuse direct verificării şievaluării completului de judecată şi, întrucât sunt cunoscute de la dosar părilorinteresate, dă posibilitatea părilor de a se manifesta prin celelalte principii referitoare

la oralitate şi contradictorialitate.ContradictorialitateaContradictorialitatea presupune ca pările să fie prezente la judecată, să cunoască

toate probele din dosar şi să le poată combate, prin mijloace legale şi egale, pe cele cese administrează în defavoarea lor.

Contradictorialitatea presupune că martorii propuşi de o parte, li se pot pune întrebări şi de către celelalte pări; probelor administrate în acuzare le pot fi opuseprobe în apărare; cererile şi excepiile ridicate de orice parte se pot combate decealaltă parte; punctele de vedere ale părilor trebuie cunoscute de toi participaniipentru exprimarea poziiei proprii în legătură cu chestiunea respectivă ş.a.m.d.

Contradictorialitatea se manifestă atât între pări, între acestea şi procuror, cât şiprocuror şi instana de judecată.

11.2. DISPOZIII GENERALE PRIVIND JUDECATA11.2.1. Rolul activ al instanei de judecată se manifestă în sensul că se stabileştevinovăia inculpatului, întinderea prejudiciului cauzat prin infraciune,persoanele chemate să fie trase la răspundere civilă pentru soluionarea laturiicivile a cauzei penale.

Totodată, rolul activ al instanei se reflectă în numeroase dispoziii specialereferitoare la anumite etape sau instituii ale judecăii. Astfel, se prevede că preşedintele completului trebuie să dea lămuriri părilor şi să le întrebe dacă au def ăcut cereri sau de ridicat excepii (art. 320 C.pr.pen.); instana de apel este obligată ca, în afara motivelor invocate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele(art.371 alin. 2 C.pr.pen.); instana de recurs examinează cauza prin extindere şi cu

privire la pările care nu au declarat recurs (art.3857 C.pr.pen.) etc.

11.2.2. Locul unde se desf ăşoară judecata. Potrivit art. 288 C.pr.pen., judecata se desf ăşoară în sediul instanei.Această regulă, care se aplică în toate stadiile fazei de judecată, se justifică prin

nevoia de a asigura un caracter de solemnitate judecării cauzelor penale şi o legătură permanentă între activitatea instanei şi interesul opiniei publice manifestat pentruastfel de cauze.



164

Articolul 288 teza II C.pr.pen. arată că, pentru motive temeinice, instana poatedispune ca judecata să se desf ăşoare în alt loc.

Motivele pot fi determinate atât de situaii când rolul educativ şi preventiv alprocesului penal este realizat la locul unde fapta a produs o anumită impresie înrândul publicului, cât şi de unele dificultăi procedurale care ar putea duce la

îngreunarea judecăii (de ex:, existena într-o anumită localitate a unui număr mare de

participani, pări, martori, a căror aducere la sediul instanei ar întârzia judecata).

11.2.3. Citarea părilor la judecată Pentru a asigura o normală desf ăşurare a procesului penal şi atingerea scopului

acestuia, este necesară participarea atât a organelor judiciare, în calitate de subiecioficiali în procesul penal, cât şi a părilor şi a altor persoane, în calitate de subieciparticulari.

Pentru a asigura participarea subiecilor particulari la desf ăşurarea procesuluipenal, organele judiciare trebuie să procedeze la chemarea acestora în faa lor, acestlucru realizându-se prin instituia citării.

Potrivit art. 291 C.pr.pen., Judecata poate avea loc numai dacă pările sunt legal citateşi procedura este îndeplinită. Înf ăişarea pării în instană, în persoană sau prin reprezentant

ori avocat ales sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu parteareprezentată, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.

. Neprezentarea părilor citate nu împiedică judecarea cauzei. Nerespectareadispoziiilor legale referitoare la citarea părilor nu este sancionată cu o nulitateabsolută, în sensul art. 197 alin. 2 C.pr.pen., ci cu o nulitate relativă prevăzută de art.197 alin. 1 C.pr.pen., ceea ce înseamnă că anularea hotărârii pronunate este atrasă numai atunci când a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

Aşadar, dacă partea civilă nu a fost legal citată şi a lipsit la judecarea cauzei, nueste cazul ca hotărârea apelată de parchet să fie desfiinată pentru motivul sus-menio-nat atâta vreme cât preteniile civile ale acesteia au fost integral admise, în cuantumulsolicitat.

Partea prezentă personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocatdin oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătură cu partea reprezentată, la un termen, precum şipartea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenei, i s-a înmânat în mod legal citaia pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintreaceste termene cu excepia situaiilor în care prezena acestora este obligatorie potrivit legii

Completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cerereapărilor, să preschimbe primul termen sau termenul luat în cunoştină cu respectareaprincipiului continuităii completului în situaia în care din motive obiective instana nu î şipoate desf ăşura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea soluionării cuceleritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezolu ia judecătorului, încamera de consiliu şi f ără citarea părilor. Pările vor fi citate de îndată pentru noul termenfixat

Obligaia citării nu se menine nici pentru martori, experi şi interprei, care iaucunoştină de noul termen de judecată conform art.291 alin.4 C.pr.pen.

11.2.4. Compunerea instaneiInstana judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută

de lege. Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzeisau se poate schimba până la începerea dezbaterilor. Orice schimbare intervenită ulterior acestui moment atrage reluarea dezbaterilor de la început.



165

11.2.5. Asigurarea apărăriiAsistena judiciară potrivit normelor procesuale penale este facultativă în sensul

că pările vor aprecia dacă vor apela sau nu la un apărător.De la această regulă sunt şi excepii, legea stabilind când asistena juridică este

obligatorie conform art. 171 alin. 2 şi 3 C.pr.pen. (când învinuitul sau inculpatul este

minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, cândeste reinut sau arestat chiar în altă cauză, când faă de acesta a fost dispusă măsura desigurană a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instana apreciază că învinuitul ori inculpatulnu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege) şi art.173 alin. 3 C.pr.pen. (în cursul judecăii, asistena juridică este obligatorie şi încauzele în care legea prevede pentru infraciunea săvârşită pedeapsa deteniunii peviaă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare), situaie în care dacă pările nu şi-au ales un apărător se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Potrivit art. 294 alin. 1 C.pr.pen., preşedintele instanei ia măsuri pentru desem-narea unui apărător din oficiu, când apărarea inculpatului este obligatorie.

11.2.6. Alte măsuri pregătitoare şedinei de judecată Preşedintele completului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile

necesare, pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufereamânare.

De asemenea, preşedintele completului se îngrijeşte ca lista cauzelor fixatepentru judecată sa fie întocmită şi afişată la instană, spre vedere, cu 24 ore înainteatermenului de judecată. La întocmirea listei se ine seama de data intrării cauzelor lainstană, dându-se întâietate cauzelor în care sunt deinui şi celor cu privire la carelegea prevede că judecata se face de urgenă.

11.2.7. Strigarea cauzei şi apelul celor citai

După ce va declara deschisă şedina de judecată, preşedintele completului anună,potrivit ordinii de pe lista de şedină, cauza a cărei judecată este la rând, dispunândfacerea apelului părilor şi al celorlalte persoane citate, şi constată care din ele s-auprezentat. În acest sens, preşedintele dispune verbal grefierului de şedină cauza careva fi strigată şi după apelul părilor şi al celorlalte persoane care participă la judecată,grefierul încunoştiinează pe preşedinte care dintre cei citai s-au prezentat şi care suntlipsă.

Dacă una sau unele pări lipsesc, dar procedura de citare este îndeplinită, acestaspect nu duce la amânarea cauzei, procedându-se la judecarea cauzei în continuaredacă procedura de citare a fost legal îndeplinită şi în cauză nu este obligatorieprezena inculpatului (minor, militar, pedeapsa pentru infraciunea săvârşită este maimare de 5 ani, arestat etc.).

Pările se pot prezenta şi participa la judecată chiar dacă nu au fost citate sau nuau primit citaia, preşedintele având îndatorirea să stabilească identitatea acestora, înaceastă situaie acoperindu-se viciul de procedură cu partea respectivă.

11.2.8. Asigurarea ordinii şi solemnităii şedinei de judecată Conform art. 298 C.pr.pen., preşedintele veghează asupra meninerii ordinii şi

solemnităii şedinei, putând lua măsuri necesare în acest scop. Dacă numărul celorcare ar dori să asiste la judecată este mult mai mare decât capacitatea sălii de şedină,



166

preşedintele completului poate limita accesul publicului în sala de şedină, această măsură neafectând principiul publicităii şedinei de judecată.

Cei care asistă la şedina de judecată sunt obligai să păstreze disciplina şedineipentru a respecta caracterul solemn al procesului penal.

11.2.9. Constatarea infraciunilor de audienă

Infraciunea de audienă presupune fapta prevăzută de legea penală care a fostsăvârşită în cursul şedinei de judecată, în locul unde, se desf ăşoară judecata ori întimpul unei cercetări la faa locului.

În situaia în care se săvârşeşte o asemenea faptă, preşedintele completului de judecată încheie un proces-verbal prin care se constată fapta şi se identifică f ăptui-torul, acesta fiind trimis procurorului (art. 299 alin. 1 C.pr.pen.).

Potrivit art. 299 alin. 2 C.pr.pen., dacă este cazul, instana poate dispune arestareapreventivă a învinuitului, iar preşedintele emite un mandat de arestare a acestuia.

Dacă s-a dispus arestarea preventivă, instana de judecată este obligată, potrivitart. 150 C.pr.pen., să procedeze la audierea învinuitului afară de cazul când el estedispărut sau se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.

11.2.10. Verificarea sesizării instanei şi a arestării inculpatuluiLa prima zi de înf ăişare, instana este datoare să verifice, din oficiu, regularitatea

actului de sesizare.Actele de sesizare sunt: principale (rechizitoriul şi plângerea adresată instanei

împotriva rezoluiilor şi ordonanelor emise de procuror în timpul cercetării penale)sau complementare (casarea cu trimitere, strămutarea, declinarea de competenă,regulatorul de competenă prevăzut în situaia conflictului de competenă).

Astfel după înregistrarea dosarului la instană (art. 3001), în cauzele în careinculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instana este datoare să verifice dinoficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte deexpirarea duratei arestării preventive.

Instana verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive se va pronuna într-unul din cele două moduri:• când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,instana menine arestarea preventivă prin încheiere motivata;

• revocă arestarea preventivă şi îl pune de îndată în libertate pe inculpat dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiurinoi care să justifice privarea de libertate.

Instana se pronună prin încheiere ce poate fi atacată cu recurs în 24 de ore,recurs ce se judecă în 3 zile (art. 160a, alin.2 C.pr.pen.).

În cursul judecăii în cauzele în care inculpatul este arestat, instana legal sesizată

este obligată să verifice legalitatea şi temeinicia arestării preventive periodic, dar numai târziu de 60 de zile (art.160b C.pr.pen.).

11.2.11. Meninerea arestării inculpatului la primirea dosarului şi verificăriprivind arestarea inculpatului în cursul judecăii ( art.3001 C.pr.pen)

Instana este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şitemeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Dacă instana constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat saucă nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere



167

revocarea arestării preventive. În alin. 3 din art. 3001 C.pr.pen. astfel cum a fostmodificat prin Legea nr. 356/2006 se arată că dacă instana constată că temeiurile careau determinat arestarea subzistă sau că există temeiuri care justifică privarea delibertate, aceasta prin încheiere motivată menine arestarea preventivă.

11.2.12. Drepturile procurorului şi ale părilor în instană

Procurorul şi pările trebuie să participe, în raport cu poziia lor procesuală,pentru a-şi desf ăşura activitatea pe care legea le-o acordă în scopul rezolvării cauzeipenale.

Astfel, potrivit art. 301 alin. 1 C.pr.pen., procurorul şi oricare dintre pări potformula cereri, ridica excepii şi pune concluzii, în tot cursul judecăii.

De asemenea, pările au dreptul de a participa la administrarea probelor, de afolosi căile de atac, de a fi reprezentate.

11.2.13. Suspendarea judecăiiCa şi la urmărirea penală, judecata poate fi suspendată când se constată prin

expertiză medico-legală că inculpatul suferă de o boală gravă care-l împiedică să

participe la judecată.Într-o asemenea situaie, instana dispune, prin încheiere, suspendarea procesuluipenal până când starea sănătăii inculpatului va permite participarea acestuia la

judecată (art. 303 alin. 1 C.pr.pen.).Dacă în cauză sunt mai muli inculpai, iar temeiul suspendării priveşte numai pe

unul dintre ei şi disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze.Legea (art. 303 alin. 3 modificat prin Legea nr. 356/2006) prevede că încheierea

dată în prima instană prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separatcu recurs la instana superioară, în termen de 24 de ore de la pronunare pentru ceiprezeni şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea şi se

judecă în termen de trei zile.Instana suspendă judecata prin încheiere motivată şi în cazul în care a fost

ridicată o excepie de neconstituionalitate. Suspendarea se dispune până la solu-ionarea de către Curtea Constituională a excepiei. Încheierea pronunată în situaiileprivind suspendarea judecăii în cazul în care a fost ridicată o excepie denecostituionalitate este supusă recursului în termen de 24 de ore de la datapronunării pentru cei prezeni şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul de judecă

în termen de 3 zile.În cazul în care, potrivit legii, se cere extrădarea unei persoane în vederea

judecării într-o cauză penală, instana pe rolul căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecăii până la data la care statul solicitat vacomunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare.

11.2.14. Dispoziii generale privind soluionarea cauzei11.2.14.1. Noiune Soluionarea procesului penal se face prin actul procesual denumit hotărâre

judecătorească. Acest act procesual presupune verificarea şi evaluarea probelor decătre completul de judecată, după sfârşitul dezbaterilor.

Acest act procesual se realizează prin: deliberare, luarea şi pronunarea hotărârii.

11.2.14.2. Felurile hotărârilor judecătoreşti



168

Potrivit art. 311 C.pr.pen., hotărârile judecătoreşti sunt de trei feluri: sentine,decizii şi încheieri.

Sentina este hotărârea prin care cauza este soluionată de prima instană de judecată sau prin care aceasta se dezinvesteşte f ără a soluiona cauza.

Prin pronunarea unei sentine se rezolvă fondul cauzei (cu excepia celor dedezinvestire), hotărându-se fie condamnarea, fie achitarea sau încetarea procesului

penal.Decizia este hotărârea prin care instana se pronună asupra apelului, recursului,

recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunată de instana de recurs în judecarea cauzei.

Încheierile sunt toate celelalte hotărâri date de instană în cursul judecăii. Prin încheiere instana rezolvă toate problemele, altele decât cele rezolvate prin sentină sau decizii.

Încheierile asigură mersul înainte în judecarea cauzei, întocmindu-se la fiecaretermen de judecată, când cauza se amână. Încheierea se întocmeşte de grefier în 24 deore de la terminarea şedinei şi se semnează de preşedintele completului de judecată şide către grefier.

11.2.14.3. Deliberarea şi luarea hotărâriiHotărârea judecătorească, ca act procesual, este rezultatul deliberării.Potrivit art. 306 C.pr.pen., deliberarea şi pronunarea hotărârii se fac de îndată

după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronunarea potfi amânate cel mult 15 zile.

La deliberare iau parte numai membrii sau membrul completului de judecată înfaa căruia a avut loc dezbaterea (art. 307 alin. 1 C.pr.pen.). Deliberarea presupune oactivitate prin care judecătorii se sf ătuiesc sau judecătorul unic chibzuieşte cu privirela soluia ce urmează a fi dată în cauza judecată. Această deliberare are loc în secret,cu scopul de a evita orice influenă sau presiune, şi reprezintă o garanie aindependenei judecătorilor şi a supunerii lor numai legii.

De la deliberare sunt excluşi procurorul, grefierul sau ali judecători care nu auparticipat la dezbateri.

Este, însă, obligatorie prezena la deliberare a judecătorilor care au f ăcut parte dincompletul în faa căruia au avut loc dezbaterile, în caz contrar hotărârea fiind lovită denulitate. Deliberarea se face în camera de consiliu.

Potrivit art. 308 C.pr.pen. hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilorcompletului de judecată asupra soluiilor date chestiunilor supuse deliberării.

De regulă, hotărârea se ia cu unanimitate de voturi. Când nu se ajunge la unacord şi unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate. Dacă însituaia în care completul de judecată este format din doi judecători şi unanimitatea nupoate fi întrunită, judecarea cauzei se reia în complet de divergenă format din trei

judecători (art. 308 alin. final C.pr.pen.).

Completul de divergenă se constituie prin includerea în completul de judecată apreşedintelui sau vicepreşedintelui instanei ori a unui judecător desemnat depreşedinte.

11.2.13.4. Pronunarea hotărâriiHotărârea se pronună în şedină publică de către preşedintele completului de

judecată asistat de grefier.

11.2.13.5. Redactarea şi semnarea hotărârii



170

Procurorul mai participă la şedinele de judecată privind alte infraciuni atuncicând consideră necesar.

Deşi nu este stipulat expres, participarea procurorului mai este obligatorie încazul reabilitării judecătoreşti (art .498 C.pr.pen.); contestaiei în anulare bazate peart. 386 lit. d C.pr.pen., ultima hotărâre definitivă fiind a judecătoriei; în cazulrevizuirii (art. 403 C.pr.pen.); în cazul rezolvării incidentelor la executarea hotărârii în

situaiile prevăzute de art.460 C.pr.pen.; în cazul recunoaşterii, pe cale principală ahotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare străine (art. 521 C.pr.pen.).

Absena procurorului de la judecată în situaiile în care participarea sa esteobligatorie se sancionează cu nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 C.pr.pen.

Participarea părilor la judecarea cauzelor penale în prima instană În vederea realizării drepturilor lor procesuale, pările trebuie să fie legal citate

(art. 291 C.pr.pen.), instana are obligaia încunoştiinării şi chemării tuturor partici-panilor la judecată.

Neprezentarea părilor legal citate nu împiedică judecarea cauzelor.În ce priveşte prezena inculpatului la judecată, în lege sunt prevăzute dispoziii

speciale. Astfel, pentru ca inculpatul să participe la judecată şi pentru ca să-şi poată realiza cât mai eficient apărarea, legea (art. 313 alin. 3 C.pr.pen.) prevede că citaia

trebuie să-i fie înmânată cu cel puin 5 zile înaintea termenului fixat.Dacă inculpatul se află în stare de deinere, trebuie să i se comunice şi copia

actului de sesizare a instanei, respectiv rechizitoriul.Partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpatul aflat în

stare de libertate nu sunt obligate să participe personal la judecată, putând fireprezentate atât la judecata în prima instană, cât şi în căile de atac.

Participarea altor persoane la judecarea cauzelor penale în prima instană La judecarea cauzelor în prima instană, alături de pări şi procurori, pot participa

martori, experi şi interprei.Aceste persoane nu au interes în rezolvarea cauzei penale, ele sunt chemate în

mod ocazional să participe la aflarea adevărului într-o cauză penală, fiind subieciparticulari secundari.

Pentru ca aceste persoane să poată participa la judecată este necesară citarea lorpotrivit legii.

Dacă persoana citată nu se prezintă la judecată, instana, dacă apreciază că estenecesară prezena, poate dispune aducerea cu mandat (art. 183 alin. 1 C.pr.pen.).

Lipsa nejustificată a martorului, expertului sau interpretului legal citat sesancionează cu amendă judiciară de la 250-5.000 lei (art. 198 alin. 2 C.pr.pen. astfelcum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006).

c) Scopul judecăii în prima instană este soluionarea în concordană cu legea şi cuadevărul a procesului penal, a aciunilor penale şi civile.

Prima instană are obligaia de a constata dacă aciunea penală şi cea civilă,deduse judecăii, sunt sau nu întemeiate.

Aceasta presupune lămurirea cauzei sub toate aspectele de fond respective,existena sau inexistena faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,stabilirea formei de vinovăie cu care a acionat inculpatul, stabilirea răspunderiipenale, stabilirea existenei prejudiciului generat prin infraciune, cuantumul acesteia,modalitatea de executare.

d) Obiectul procesului penal trebuie să fie cert stabilit prin actul de sesizare, astfelcă cercetarea se va desf ăşura şi instana se va pronuna numai în limitele arătate în



171

dispoziiile art. 317 C.pr.pen.. Dacă o instană soluionează o cauză în afara limitelorstabilite prin dispoziiile art. 317 C.pr.pen., hotărârea este lovită de nulitate absolută.

De regulă, prima instană este sesizată prin rechizitoriul procurorului. Obiectul judecăii îl constituie faptele reinute şi examinate în partea expozitivă arechizitoriului, instana având obligaia să se pronune şi cu privire la aceste faptechiar dacă acestea nu sunt menionate în dispozitivul rechizitoriului.

Prima instană mai poate fi sesizată şi prin plângere în condiiile art. 2781 alin. 1C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, aici fiind vorba deplângerea în faa judecătorului împotriva rezoluiilor sau ordonanelor procurorului denetrimitere în judecată.

11.3.2. Etapele desf ăşurării judecăii în primă instană a) Măsuri premergătoare şedinei de judecată se dispun de către preşedinteleinstanei, care fixează termenul de judecată, completul de judecată şi măsuri pentrudesemnarea apărătorului.

Fixarea termenului.Potrivit art. 561 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, actualizată

prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justi iei şi art. I pct. 152 dinLegea nr. 356/2006 repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în modaleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de judecată nu potfi trecute altui complet decât în condiiile prevăzute de lege.

Desemnarea completului.În etapa premergătoare şedinei de judecată, preşedintele instanei desemnează

persoanele care fac parte din completul de judecată. Preşedintele instanei va aveagrijă ca la desemnarea completului de judecată să se ină seama de prevederile legii înmateria incompatibilităii judecătorilor.

Citarea părilor şi a altor persoane.Având în vedere faptul că pările sunt subiecii direct interesai în soluionarea

cauzei penale, desf ăşurarea judecăii nu se poate realiza f ără participarea lor la această activitate.Potrivit art. 291 alin. 1 C.pr.pen., judecata poate avea loc numai dacă pările sunt

legal citate şi procedura este îndeplinită. Neprezentarea părilor citate nu împiedică judecarea cauzei.

Pentru inculpat citaia trebuie să fie înmânată cu cel puin 5 zile înainte de termeniar în cazul în care nu locuieşte în ară la fixarea termenului se va ine seama detimpul necesar prezentării acestuia la judecată şi de reglementările speciale privindasistena judiciară internaională în materie penală.

Dacă inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, preşedintele instanei, laprimirea dosarului, fixează un termen în camera de consiliu pentru verificarealegalităii şi temeinciei arestării preventive conform art. 3001 C.pr.pen., termen care

nu poate fi mai mare de 48 de ore, conform art. 313 alin. 4 C.pr.pen. astfel cum a fostmodificat prin Legea nr. 356/2006. Înăuntrul acestui termen se va comunicainculpatului citaia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanei.

Întrucât pentru aflarea adevărului în procesul penal, pe lângă folosirea unormijloace de probă, în mare măsură sunt ascultai martori ori se pot cere lămuririexperilor sau se pot folosi interprei, este necesar ca aceştia să fie citai.

Asigurarea apărării.Preşedintele instanei trebuie să ia măsuri pentru asigurarea apărării.



172

Potrivit art. 294 C.pr.pen., în cauzele penale în care desemnarea unui apărător dinoficiu este obligatorie, preşedintele instanei, o dată cu fixarea termenului de judecată,ia măsuri pentru desemnarea unui apărător prin efectuarea unei adrese către baroul deavocai pentru desemnarea la termen a unui apărător din oficiu.

În vederea exercitării dreptului la apărare, legea (art. 294 alin. 2 C.pr.pen.)prevede că inculpatul, celelalte pări şi apărătorii au dreptul să consulte dosarul în faza

de judecată.Când inculpatul se află în stare de deinere, judecătorul cauzei ia măsuri ca acestasă-şi poată exercita dreptul arătat mai sus şi totodată să ia contact cu apărătorul său.

Întocmirea şi afişarea listelor.În această fază preliminară există şi anumite obligaii ce revin preşedintelui de

complet. În acest sens, în art. 295 alin. 1 C.pr.pen., se arată că preşedintelecompletului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentruca, la termenul de judecată fixat, judecarea cauzei să nu sufere amânare.

Preşedintele completului trebuie să se îngrijească pentru ca lista cauzelor fixatepentru judecată să fie afişată la instană, spre vedere, cu 24 de ore înaintea termenuluide judecată.

La ordinea cauzelor pe listă se va ine seama de data intrării cauzelor la instană,

dându-se întâietate cauzelor în care sunt deinui şi celor cu privire la care legeaprevede că judecata se face de urgenă.

b) Şedina de judecată în primă instană.Începutul judecăii.Acest moment distinct al şedinei de judecată cuprinde mai multe acte cu caracter

organizatoric, având drept scop normala desf ăşurare a judecării cauzei.Deschiderea şedinei de judecată.La termenul de judecată stabilit, preşedintele completului declară şedina de

judecată deschisă. Acest moment este necesar pentru a atrage atenia că judecata a început şi că cei prezeni în sală sunt obligai să respecte ordinea şi solemnitatea.

Strigarea cauzei şi apelul celor citai.

Preşedintele completului dispune strigarea cauzei care este la rând, potrivitordinii de pe listă.

După strigarea cauzei de către grefier, preşedintele completului dispune să sefacă apelul părilor şi al celorlalte persoane citate, constatându-se care din ele s-auprezentat.

Verificări privitoare la inculpat.Potrivit art. 318 alin. 1 C.pr.pen., după strigarea cauzei şi apelul părilor,

preşedintele verifică identitatea inculpatului şi procedura de citare a acestuia.În cazul în care inculpatul este arestat, preşedintele completului trebuie să

verifice din oficiu, înainte de primul termen de judecată şi în camera de consiliu,regularitatea luării şi meninerii măsurii arestării (art. 3001 alin. 1 C.pr.pen..).

De asemenea, în cazul în care inculpatul se află în stare de deinere, preşedintelecompletului verifică dacă acesta a primit citaia şi copia actului de sesizare a instanei

înăuntrul termenului de 48 de ore conform art. 313 alin. 4 C.pr.pen..Când actul de sesizare a instanei nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere,

judecata se amână, iar preşedintele îi înmânează copie de pe actul de sesizare alinstanei, f ăcându-se meniunea despre aceasta în încheierea de şedină.

Totodată, judecata se amână la cererea inculpatului, când citaia şi copia actuluide sesizare a instanei i-au fost comunicate cu mai puin de 3 zile înaintea termenuluide judecată (art. 318 alin. 2 C.pr.pen.).



173

Măsuri privind martorii, experii şi interpreii.După începerea şedinei de judecată, preşedintele completului trebuie să ia unele

măsuri cu privire la martori, experi şi interprei. Astfel, potrivit art. 319 alin. 1C.pr.pen., după apelul martorilor, experilor şi interpreilor, preşedintele completuluide judecată cere martorilor prezeni să părăsească sala de şedine şi le pune în vederesă nu se îndepărteze f ără încuviinarea sa. Măsura îndepărtării martorilor are ca scop

înlăturarea posibilităii ca martorii ascultai mai târziu să fie influenai de declaraiilemartorilor ascultai mai înainte.În ce priveşte experii, legea arată că aceştia rămân în sala de şedină, afară de

cazul în care instana dispune altfel.Martorii, experii şi interpreii prezeni pot fi ascultai, chiar dacă nu au fost citai

sau nu au primit citaie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor inându-seseama de dispoziiile art. 861 şi următoarele C.pr.pen..

Lămuriri, excepii şi cereri.Preşedintele completului de judecată are obligaia de a explica pării vătămate că

poate participa în proces ca parte vătămată sau se poate constitui parte civilă în procesdacă a suferit un prejudiciu (art. 320 alin. 1 C.pr.pen.).

Totodată, preşedintele completului de judecată întreabă procurorul şi pările dacă

au de formulat excepii, cereri sau dacă propun administrarea de probe noi.Cererile care pot fi formulate de procuror şi oricare din pări pot viza diferite

aspecte ale judecăii, care nu se referă la fondul cauzei, cum ar fi: amânarea judecăiipentru lipsa de apărare, pentru nelegală citare a părilor, luarea, revocarea, înlocuirea,

încetarea măsurilor preventive.Excepiile ridicate de pări privesc chestiuni care împiedică şi temporizează

intrarea pe fondul cauzei, cum ar fi: excepia de necompetenă, neregularitatea actuluide sesizare, nulitatea urmăririi penale etc.

Judecata în cazul recunoaşterii vinovăiei (introdusă prin Legea nr. 202/2010)Potrivit art. 3201 C.pr.pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate

declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reinute în actul desesizare a instanei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza deurmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărirepenală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reinute în actulde sesizare a instanei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepia înscrisurilor încircumstaniere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instana întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlaltepări.

Instana de judecată soluionează latura penală atunci când, din probele administrate,rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa

pentru a permite stabilirea unei pedepse.Dacă pentru soluionarea aciunii civile se impune administrarea de probe în faa

instanei, se va dispune disjungerea acesteia.În caz de soluionare a cauzei prin procedura recunoaşterii vinovăiei, prevederile

referitoare la schimbarea încadrării juridice şi cele referitoare la dezbateri şi deliberare seaplică în mod corespunzător.

Instana va pronuna condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu otreime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducereacu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.



174

Prevederile de mai sus, nu se aplică în cazul în care aciunea penală vizează oinfraciune care se pedepseşte cu detenia pe viaă.

În caz de respingere a cererii, instana continuă judecarea cauzei potrivit procedurii dedrept comun.

Cercetarea judecătorească.a) Începutul cercetării judecătoreştiPotrivit art. 322 C.pr.pen., preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului

de sesizare a instanei. Acest moment marchează începutul cercetării judecătoreşti;numai până la acest moment procesual s-au putut invoca excepiile de procedură sancionate cu nulitate relativă şi numai până la acest moment procesual s-a f ăcutconstituirea de partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente.

După citirea actului de sesizare, preşedintele completului explică inculpatului înce constă învinuirea ce i se aduce, şi-l lămureşte pe inculpat asupra drepturilor pe carele are de a pune întrebări coinculpailor, celorlalte pări, martorilor, experilor, precumşi de a da explicaii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că estenecesar.

b) Ascultarea inculpatuluiAdministrarea probelor în cercetarea judecătorească începe prin ascultareainculpatului.

Audierea inculpatului are loc după regulile generale de ascultare, cuparticularităi impuse de această fază procesuală. Inculpatul este lăsat să arate tot ceştie despre fapta şi împrejurările de fapt ce fac obiectul învinuirii, apoi i se pot pune

întrebări de preşedinte şi de ceilali membri ai completului, precum şi de cătreprocuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, deceilali inculpai şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

Legea arată că inculpatului i se pot citi declaraiile sale anterioare când nu-şi maiaminteşte anumite fapte sau împrejurări sau când există contraziceri între declaraiilef ăcute de inculpat în instană şi cele date anterior (art. 325 C.pr.pen.).

Neascultarea inculpatului de către prima instană, deşi a fost prezent la mai multetermene, constituie o cauză de nulitate a hotărârii de condamnare pronunate, careurmează a fi casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instană.

În cazul în care sunt mai muli inculpai, ascultarea fiecăruia dintre ei se face înprezena celorlali inculpai (art. 324 alin. 1 C.pr.pen.). Coinculpaii pot pune întrebăriinculpatului ascultat separat, în urma citirii declaraiei acestuia.

c) Ascultarea celorlalte păriDupă ascultarea inculpatului, instana trece la ascultarea celorlalte pări.Ascultarea părilor se face potrivit dispoziiilor prevăzute pentru ascultarea

inculpatului (art. 326 C.pr.pen.).Neaudierea uneia dintre pări poate duce la casarea sentinei, deoarece declaraiile

acestora, prin coroborare cu fapte sau împrejurări, pot servi la aflarea adev

ărului înprocesul penal.

d) Ascultarea martorului, expertului sau interpretuluiDupă ascultarea inculpatului şi a celorlalte pări, instana trece la ascultarea

martorului, potrivit art. 327 C.pr.pen. Martorii sunt introduşi pe rând în sala deşedină, iar după luarea datelor de identitate şi prestarea jurământului prevăzut de art.85 C.pr.pen., se trece la audierea propriu-zisă, aplicându-se corespunzător dispoziiileart. 323 şi art. 325 C.pr.pen. privitoare la ascultarea inculpatului.



176

restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale a fost abrogat prinart. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006.

Dacă, în cursul judecăii, instana constată că urmărirea penală a fost efectuată deun organ necompetent, art. 322 C.pr.pen. prevede două modalităi diferite derestituire.

Când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza

supusă judecăii, cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent, instanase desesizează şi restituie cauza la procuror, care ia măsuri ca urmărirea să fie f ăcută de organul competent (art. 332 alin. 1 C.pr.pen.).

În ipoteza în care constatarea prevăzută în aliniatul precedent are loc după începerea dezbaterilor, cauza nu se mai restituie procurorului, ci rămâne spre judecareinstanei (art. 332 alin. 1 teza 2 C.pr.pen.). O asemenea dispoziie se explică prinaceea că neregularitatea a fost complinită prin cercetarea judecătorească, curespectarea tuturor garaniilor procesuale.

Potrivit art. 332 alin. 2 C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, instana se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacereaurmăriii penale în cazul nerespectării dispoziiilor privitoare la competena după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanei, prezena învinuitului sau ainculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Hotărârea de desesizare a instanei şi de restituire a cauzei în vederea cercetării eide către organul competent poate fi atacată cu recurs de către procuror şi de cătreorice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în trei zile de lapronunare pentru cei prezeni şi de la comunicare pentru cei lipsă.

Anterior abrogării art. 333 C.pr.pen. prin Legea nr. 356/2006, exista posibilitateaca instana de judecată în tot cursul judecăii să se desesizeze şi să restituie dosarulprocurorului când din administrarea probelor sau din dezbateri rezulta că urmărireapenală nu este completă şi că în faa instanei nu s-ar putea face completarea acesteiadecât cu mare întârziere.

După abrogarea acestui text de lege, singura posibilitate de restituire a dosarului

pentru refacerea urmăririi penale este doar cea arătată în art. 332 C.pr.pen., cândrestituirea se face numai dacă cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decâtcel competent, nefiind respectate dispoziiile legale privind competena după materiesau calitatea persoanei, sesizarea instanei, prezena învinuitului sau a inculpatului şiasistarea acestuia de către apărător.

g) Schimbarea încadrării juridiceÎncadrarea juridică a faptei presupune stabilirea infraciunii tip, a variantelor

calificate sau mai puin grave, a formei de tentativă, a situaiei de pluralitate deinfraciuni şi a altor dispoziii legale incidente.

Schimbarea încadrării juridice înseamnă modificarea însuşi a textului de lege

care precede şi sancionează fapta ce formează obiectul cauzei penale.În cursul desf ăşurării judecăii sunt readministrate probele din urmărirea penală,

în plus putându-se administra şi probe noi (art. 320 alin. 4 C.pr.pen.); în urmaanalizării acestor probe este posibil ca instana să ajungă la concluzia că încadrarea

juridică ce rezultă din actul de sesizare nu este corectă şi se impune schimbareaacesteia.



177

Schimbarea încadrării juridice în faa primei instane se dispune, de regulă, încursul dezbaterilor orale ori cu ocazia deliberării, instana ajungând la concluziaaplicării instituiei în urma analizării elementului probator.

În toate situaiile, schimbarea încadrării juridice presupune două situaii pentruinstană, şi anume: să pună în discuia părilor şi a procurorului noua încadrare şi să aducă la cunoştină inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau

amânarea judecăii pentru a-şi pregăti apărarea.În ipoteza în care instana schimbă încadrarea juridică înainte de terminarea

cercetării judecătoreşti şi constată că în cauza supusă judecăii s-a efectuat cercetarea judecătorească de un organ necompetent, potrivit art. 332 alin. 1 C.pr.pen., instan a sedesesizează şi restituie cauza procurorului.

Atunci când schimbarea încadrării juridice s-a f ăcut după terminarea cercetării judecătoreşti, instana menine cauza spre soluionare dacă datorită noii încadrări juridice nu are loc modificarea competenei instanei sau când noua încadrare juridică atrage competena unei instane inferioare în grad.

Dacă în cursul cercetării judecătoreşti sau al dezbaterilor, instana constată că fapta ce face obiectul judecăii urmează să primească o nouă încadrare juridică ceatrage competena de judecată a instanei ierarhic superioare, după ce va faceaplicarea art. 334 C.pr.pen., ea î şi va declina competena în baza art. 42 C.pr.pen., înfavoarea instanei ierarhic competente să judece cauza potrivit noii încadrări şi nu varestitui dosarul procurorului, potrivit art. 332 alin. 1 C.pr.pen..

h) Extinderea aciunii penale pentru alte acte materialeÎn practică există posibilitatea ca în cursul judecăii să se descopere în sarcina

inculpatului date cu privire la alte acte materiale care intră în coninutul infraciuniipentru care a fost trimis în judecată; în această situaie, instana extinde prin încheiereaciunea penală cu privire la aceste acte şi procedează la judecarea infraciunii în

întregul ei (art. 335 alin. 1 C.pr.pen.).Pot constitui acte materiale care intră în coninutul aceleiaşi infraciuni, acte

materiale nou descoperite ca f ăcând parte dintr-o aciune continuată sau complexă.

Instana este obligată să pună în discuie actele cu privire la care s-a dispusextinderea, aplicându-se, dacă este cazul, şi dispoziiile privitoare la schimbarea încadrării juridice (art.335 alin. 3 C.pr.pen.).

În situaia în care, în baza dispoziiilor art. 335 alin. 2 C.pr.pen., instana reuneşteo cauză cu o altă cauză în care s-a pronunat o hotărâre definitivă, pe motiv că s-audescoperit şi alte acte materiale săvârşite de inculpat, care intră în coninutulinfraciunii pentru care s-a pronunat hotărârea respectivă, ea va desfiina hotărâreaanterioară, va reuni cele două cauze şi va da o nouă hotărâre, unică, în raport cu toateactele care intră în coninutul infraciunii.

Aşa cum s-a subliniat şi în practica judiciară, extinderea aciunii penale nu poateavea loc înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi f ără să se fi administrat şianalizat probe din care să rezulte că în sarcina inculpatului se pot reine şi alte actemateriale care intră în coninutul infraciunii pentru care a fost trimis în judecată.

i) Extinderea procesului penal pentru alte fapte Extinderea procesului penal pentru alte fapte

Obiectul judecăii este limitat la fapte şi persoane cuprinse în actul de sesizare(art. 317 C.pr.pen.). Este posibil ca, în timpul judecăii, să se descopere că inculpatul asăvârşit, pe lângă infraciunea ce face obiectul judecăii, şi alte fapte, prevăzute delegea penală, având legătură cu infraciunea pentru care a fost trimis în judecată.



179

DezbatereaNoiunea de dezbatere are un dublu îneles. În sens larg, dezbaterea semnifică

întreaga desf ăşurare publică, orală, nemijlocită şi contradictorie a şedinei de judecată.În sens restrâns, dezbaterea reprezintă acea parte a şedinei de judecată în care se

dă cuvântul procurorului şi părilor pentru a-şi expune punctul lor de vedere înlegătură cu situaia de fapt şi de drept rezultată din cercetarea judecătorească, precumşi în legătură cu orice altă problemă ridicată de cauză.

Procurorul şi fiecare parte î şi argumentează concluziile motivat, combătând înacelaşi timp punctele de vedere ale părilor adverse.

Potrivit art. 340 alin. 1 C.pr.pen., ordinea în care instana acordă cuvântul încadrul dezbaterilor este: procuror, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpat.

Omisiunea de a acorda cuvântul uneia dintre pări sau reprezentantului acesteianu duce la o nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 C.pr.pen.

La dezbateri, pările pot lua cuvântul personal sau prin apărător; în vederearealizării deplinei contradictorialităi, legea prevede ca preşedintele completului de

judecata să dea cuvântul în replică, respectându-se aceeaşi ordine.

Preşedintele completului de judecată are dreptul să întrerupă pe cei care aucuvântul, dacă susinerile lor depăşesc limitele cauzei ce se judecă.Procurorul şi pările pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute în

instană (art. 342 alin. 2 C.pr.pen.).Ultimul cuvânt al inculpatuluiAcest moment marchează terminarea şedinei de judecată. Preşedintele comple-

tului de judecată are obligaia ca înainte de încheiere să dea ultimul cuvântinculpatului.

Acest drept nu poate fi solicitat de apărător în numele celui asistat.Prin ultimul cuvânt, inculpatul are posibilitatea să-şi exprime poziia de ansamblu

asupra întregului proces penal, referindu-se la aspectele legate de soluionarea cauzei,aplicarea pedepsei şi poate releva fapte şi împrejurări noi, care pot conduce la reluarea

cercetării judecătoreşti.În timpul în care inculpatul are ultimul cuvânt nu i se pot pune întrebări (art. 341alin. 2 C.pr.pen.).

Neacordarea ultimului cuvânt inculpatului nu este sancionată cu nulitateabsolută şi, în consecină, o asemenea omisiune este de natură să determine casareahotărârii, în condiiile art. 197 alin. 1 C.pr.pen., numai dacă a produs inculpatului ovătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod.

11.3.3. Deliberarea şi hotărârea instanei

a) Obiectul deliberăriiDupă închiderea şedinei de judecată, instana deliberează adoptând hotărârea pecare o aduce la cunoştină prin pronunare. Deliberarea reprezintă o consf ătuire amembrilor completului de judecată asupra problemelor ce au format obiectul judecăii

în care fiecare î şi exprimă punctul de vedere cu privire la aspectele dezbătute,verificându-se şi evaluându-se materialul probator şi procedural al cauzei.

Deliberarea poartă asupra existenei faptei şi vinovăiei f ăptuitorului, asuprastabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de sigurană când este cazulsă fie luată, precum şi asupra computării, reinerii şi arestării preventive, a măsurilor



180

preventive şi asiguratorii, mijloacelor materiale de probă, cheltuielilor judiciare,precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluionare a cauzei.

b) Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilorCu ocazia deliberării se poate constata că nu au fost lămurite toate faptele şi

împrejurările cauzei, fapt ce impune administrarea unor noi probe.În acest sens, art. 344 alin. 1 C.pr.pen. arată că instana, dacă în cursul deliberării

găseşte că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi că este necesară reluarea cercetării judecătoreşti, repune cauza pe rol.

Dacă lămurirea acelei împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor,instana o va pune în discuie în acea şedină, dacă este posibil, sau în altă şedină, încontinuare.

c) Rezolvarea aciunii penale şi civileRezolvarea laturii penalePotrivit art. 345 C.pr.pen., instana hotărăşte prin sentină asupra învinuirii aduse

inculpatului, pronunând, după caz: condamnarea, achitarea sau încetarea procesuluipenal.

Condamnarea se pronună dacă instana constată că: fapta există; fapta constituieinfraciune; fapta a fost săvârşită de inculpat.

Achitarea se pronună de către instana de judecată când aceasta constată existena unuia din cazurile: fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală;fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infraciuni; fapta nu a fost săvârşită de către inculpat; faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infraciunii;există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Încetarea procesului penal se pronună în situaia în care instana constată existena unuia din următoarele cazuri: lipsesc plângerea prealabilă a persoaneivătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiie prevăzută delege, necesară pentru punerea în mişcare a aciunii penale; au intervenit amnistia sauprescripia, ori decesul f ăptuitorului; a fost retrasă plângerea prealabilă, ori pările s-au împăcat, în cazul infraciunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea

părilor înlătură răspunderea penală; s-a dispus înlocuirea răspunderii penale; există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.

Soluionarea laturii civileAciunea civilă din procesul penal are ca obiect tragerea la răspunderea civilă a

inculpatului sau pării responsabile civilmente.Potrivit art. 346 alin. 1 C.pr.pen., în caz de condamnare, achitare sau încetare a

procesului penal, instana se pronună prin aceeaşi sentină şi asupra aciunii civile.Dacă inculpatul este condamnat şi se constată că prin infraciune s-a produs şi un

prejudiciu, el va fi obligat prin sentină la repararea acestuia.Când inculpatul este achitat pentru cazul că fapta nu prezintă gradul de pericol

social al unei infraciuni (art. 10 lit. b1 C.pr.pen.) ori pentru că instana a constatat

existena unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (art. 10 lit. e C.pr.pen.) saupentru că lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infraciunii (art. 10 lit. dC.pr.pen.), instana poate obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale,potrivit legii civile (art. 346 alin. 2 C.pr.pen.).

În cazul încetării procesului penal pentru intervenia prescripiei, amnistiei,decesul f ăptuitorului, instana se pronună cu privire la aciunea civilă, aceasta urmânda fi admisă cu condiia să fie îndeplinite cerinele răspunderii civile delictuale.



183

Judecata, cea mai importantă activitate procesuală, alături de urmărirea penală,trebuie să se desf ăşoare în condiii care să asigure temeinicia şi legalitatea soluiei,conform cu realitatea faptelor şi cu prevederile legii.

Activitatea de judecată, ca orice activitate umană, nu este infailibilă, putând fisupusă erorii, iar pentru a asigura o cât mai bună realizare a justiiei penale, pentru aface ca legea penală să fie aplicată în mod uniform de către instanele judecătoreşti, s-

a conceput posibilitatea unui control judecătoresc asupra hotărârii pronunate deinstană.

Remedierea erorilor de judecată în prima instană, se poate realiza numai prinexercitarea căilor de atac, instituie care presupune o nouă judecată a pricinii.

Căile de atac sunt remedii procedurale în contra greşelilor ce, eventual, s-arputea ivi datorită părilor sau judecătorilor în împărirea dreptăii, fiindindispensabile pentru garantarea drepturilor individuale împotriva hotărârilor

judecătoreşti greşite.Putem spune despre căile de atac că sunt mijloace legale prin care poate fi

provocată o amplificare a desf ăşurării procesului penal în vederea efectuării în anumitecazuri şi condiii a unui control judecătoresc cu privire la hotărârile pronunate încadrul unui proces.

Folosirea căilor de atac constituie un act procesual care decurge din exerciiulaciunii sau contra aciunii penale sau civile, act care face ca desf ăşurarea activităiiprocesuale să-şi reia cursul la instana competentă să efectueze controlul judecătorescspecific fiecărei căi de atac.

Ca orice activitate procesuală, cu o reglementare distinctă, judecata în căile deatac se desf ăşoară pentru a ajunge la o anumită finalitate şi în acest fel ea îndeplineşteo anumită funcie procesuală. Activitatea de judecată în oricare dintre căile de atac areca finalitate proprie realizarea unei judecăi temeinice şi legale în soluionarea cauzeideduse judecăii.

Ca orice activitate procesuală, judecata în căile de atac implică intervenia activă a instanelor de judecată, ca organe judiciare dar şi a altor subieci procesuali, oficialişi neoficiali.

Cadrul subiecilor oficiali este format din instanele de judecată în faa cărora sedezbate cauza în respectiva cale de atac, în timp ce subiec ii neoficiali sunt părilecare au folosit calea de atac, cât şi pările împotriva cărora operează calea de atac(atacani şi intimai).

Alături de pări sunt subieci procesuali neoficiali reprezentanii, substituiiiprocesuali şi apărătorii părilor.

De aceea, căile de atac apar ca nişte remedii procedurale şi implică, deci, oprezumie de greşeală pentru judecata atacată şi o prezumie de dreptate pentru

judecata ce va urma.Spre deosebire de judecata în prima instană, care este indispensabilă pentru

înf ăptuirea justiiei, judecata în căile de atac reprezintă o posibilitate, în sensul că nueste obligatorie recurgerea la exercitarea acestora.

In concluzie, obiectul căilor de atac constă în determinarea unei noi judecăi, iarfinalitatea lor în repararea erorilor comise de judecăile anterioare. De asemenea, eleau şi un rol preventiv al controlului judecătoresc, instana ştiindu-se controlată, fiindmai precaută în activitatea sa de administrare a justiiei.

12.2. CONDIIILE DE EXERCITARE ŞI CLASIFICAREA CĂILOR DEATAC ORDINARE



184

Condiiile de exercitare a căilor de atac Pentru ca o cale de atac să poată fi admisă şi exercitată trebuie să îndeplinească,

cumulativ, anumite condiii ce rezultă din reglementările procesuale penale în acest sens.Pentru exercitarea unei căi de atac trebuie să avem o hotărâre penală prin care s-a

soluionat fondul, legea să prevadă o cale de atac, calea de atac să fie folosită depersoana îndrituită de lege pentru a face acest lucru în termenul legal.

Clasificarea căilor de atac Căile de atac prevăzute de lege pot fi clasificate după mai multe criterii, cum ar fi:- după caracterul nedefinitiv sau definitiv al hotărârii atacate, căile de atac

pot fi ordinare si extraordinare.Căile de atac ordinare (obişnuite, normale) sunt acelea prin care se atacă o

hotărâre judecătorească nedefinitivă, deci înainte ca hotărârea atacată să fi intrat înputerea lucrului judecat. In procesul penal român sunt căi de atac ordinare apelul şirecursul.

Căile de atac extraordinare nu aparin desf ăşurării normale a procesului penal,intervin după ce o hotărâre penală a rămas definitivă şi sunt limitate la anumite cazuriprevăzute de lege. Codul de procedură penală român a consacrat următoarele căi deatac extraordinare: contestaia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.

Fiind extraordinare, folosirea acestor căi de atac este limitată la anumite situaiispeciale ca de pildă probe sau verificări noi care pot conduce la suspiciuni cu privirela soluia definitivă pronunată şi la faptul că procesul ar urma să primească o cu totulaltă soluie.

- după natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judecătoresc, căilede atac se clasifică în căi de atac de fapt şi căi de atac de drept.

Apelul, în cadrul căilor ordinare de atac, este întotdeauna o cale de atac defapt şi de drept, deoarece, prin declararea sa, cauza este supusă în întregime (de faptşi de drept) unei noi judecăi în faa instanei de control competente. Efectul devolutival apelului este total sub acest aspect.

Recursul, de regula, are un efect devolutiv parial, limitat numai la chestiunide drept. In mod excepional, şi recursul are un efect devolutiv total, încetând a fi ocale de atac numai de drept, în acele cazuri în care hotărârile judecătoreşti nu suntsusceptibile de a fi atacate cu apel.

In ceea ce priveşte căile extraordinare de atac, acestea au, de regulă, efectdevolutiv parial. Astfel, revizuirea este o cale de atac de fapt, iar contestaia înanulare este o cale de atac de drept.

- după întinderea obiectului, căile de atac pot fi căi de atac comune şi căi deatac speciale.

Căile de atac comune sunt acele căi ce pot fi folosite în toate cauzele penale. Astfel,recursul este singura cale de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii judecătoreşti.

Căile de atac speciale sunt acele căi ce pot fi folosite în mod limitat, doar laanumite cauze.

Exercitarea oricărei căi de atac se soluionează prin respingerea sau prinadmiterea ei. Respingerea căii de atac echivalează cu confirmarea hotărârii atacate,pe când admiterea echivalează cu infirmarea hotărârii atacate, care se poatematerializa, după caz, într-o soluie de reformare, anulare sau retractare.

Reformarea are loc atunci când o instană superioară, în urma controluluiefectuat - în fapt şi în drept - asupra hotărârii unei instane inferioare, o infirmă şi dă altă rezolvare cauzei.

Sunt căi de atac de reformare apelul şi recursul, însă numai în cazurile cândacesta din urmă prezintă şi trăsături specifice apelului.



187

Această dispoziie este limitativă astfel încât nicio altă persoană în afara celorarătate mai sus nu poate declara apel sau recurs pentru inculpatul major.

Reprezentanii sunt persoane împuternicite conform legii sau în baza unui mandatconvenional să exercite în cadrul procesului penal acte procesuale în numele şi îninteresul unei pări din proces care nu doreşte sau nu poate să îndeplinească ea însăşiacele acte. Reprezentarea poate fi legală când î şi are originea în lege şi convenională

când derivă din mandat.

Partea vă tă mată In art. 24 alin.1 C.pr.pen., se arată că persoana care a suferit prin fapta penală o

vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal se numeşteparte vătămată.

Potrivit art. 362 lit. c astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2006 şi art.3852C.pr.pen., partea vătămată poate face apel sau recurs în cauzele în care areaceastă calitate şi numai în ceea ce priveşte latura penală.

Dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă cumulând în acest fel ambelecalităi, niciuna dintre acestea nu obstaculează dreptul de a folosi căile de atac aleapelului sau recursului în măsura în care îi sunt conferite de cealaltă calitate. Prin

urmare, dacă aciunea penală s-a pus în mişcare prin plângere prealabilă, parteavătămată poate declara apel sau recurs în ceea ce priveşte latura penală, independent deconstituirea sa ca parte civilă, după cum în calitate de parte civilă poate exercita căile deatac sub aspectul laturii civile f ără ca în această calitate, aceea de parte vătămată, să fie

împiedicată în demersul său. Dacă se va prevala de ambele calităi, apelul sau recursulvizează ambele laturi ale procesului penal, hotărârea fiind atacată în ansamblul său.

Prin apelul sau recursul său partea vătămată se poate referi la orice aspect privindlatura penală a cauzei.

Potrivit art. 362 alin. 2 C.pr.pen., apelul şi recursul pot fi declarate, în afară departea vătămată personal, şi de reprezentantul ei legal sau de apărătorul său.

Partea civil ă şi partea responsabil ă civilmente Conform art. 362 lit. d astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 169 din Legea

nr. 356/2006 şi art. 3852 C.pr.pen., partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt titulare ale dreptului de apel sau recurs împotriva oricărei hotărâri

judecătoreşti în care figurează în această calitate atât în ceea ce priveste latura penală a cauzei cât şi sub aspectul laturii civile a procesului.

Art. 24 C.pr.pen., arată în mod expres că partea civilă este persoana vătămată care exercită aciunea civilă iar partea responsabilă civilmente este persoana chemată

în procesul penal să răspundă potrivit legii pentru pagubele produse prin infraciunede către inculpat.

Atacarea cu apel sau recurs a hotărârii sub aspectul laturii penale de către parteacivilă sau partea responsabilă civilmente este legală numai în măsura în care

soluionarea laturii penale are consecine asupra laturii civile a cauzei. De exempludacă s-a dispus achitarea inculpatului, motivat de inexistena faptei, urmează caaciunea civilă să fie respinsă ca nefondată.

Partea civilă poate declara apel sau recurs împotriva hotărârii de achitarepronunate pe temeiul că fapta nu există sau nu a fost săvârşită de către inculpat, cumeniunea că examinarea faptelor şi a situaiei de fapt urmează a se face numai cuprivire la latura civilă f ără a se putea ajunge şi la o condamnare a inculpatului. Înacest context dacă se va constata cu ocazia soluionării apelului sau recursului, că fapta există sau că ea a fost săvârşită de către inculpat, singura posibilitate legală este



188

sesizarea procurorului general pentru declararea unui recurs în interesul legiideoarece instana nu are posibilitatea condamnării inculpatului în apelul sau recursulpării civile.

Apelul sau recursul pot fi declarate pentru partea civilă şi partea responsabilă civilmente de către reprezentantul său legal şi de către apărător (art. 362 alin. 2 şi art.3852 C.pr.pen.), iar în cazul decesului pării civile sau al pării responsabile

civilmente, moştenitorii acestora, după introducerea în proces, devin titulari aidreptului de apel sau de recurs.

Martorul, expertul, interpretul şi apă ră torul Potrivit art. 362 lit. e şi art. 3852 C.pr.pen., martorul, expertul, interpretul şi

apărătorul pot face apel şi recurs numai cu privire la cheltuielile judiciare cuveniteacestora (ex.: cheltuieli de deplasare, de întreinere, onorariul cuvenit, veniturile decare au fost lipsite).

Aceste persoane deşi nu sunt pări în procesul penal au totuşi calitatea desubieci procesuali iar dacă drepturile lor cu privire la cheltuielile judiciare au fostvătămate prin nerecunoaştere sau o greşită stabilire, în mod firesc au dreptul să atacecu apel sau recurs hotărârea sau încheierea pronunată, cu meniunea că acest drept

este strict limitat rezumându-se doar la cheltuielile la care sunt îndreptăite în bazaparticipării lor la proces.

Dreptul de a face apel sau recurs a orică rei persoane ale că rei interese legitime au fost vă tă mate printr-o mă sură sau printr-un act al instan ei

Potrivit art. 362 lit. f şi art. 3852 C.pr.pen., poate face apel şi recurs orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanei.

Aceste persoane (fizice sau juridice) nu au calitatea de pări, neavând drepturi sauobligaii care să izvorască din exercitarea aciunilor penală sau civilă în procesul penal.

Concret, ne aflăm în situaia apelurilor sau recursurilor declarate împotriva încheierilor sau actelor instanei prin care au fost vătămate interesele legitime aleunor persoane străine de cauza penală. În ceea ce priveşte obiectul apelului saurecursului unei asemenea persoane, facem precizarea că sunt vizate în căile de atacaspecte legate de fondul cauzei.

De pildă, poate declara apel sau recurs persoana căreia i-a fost confiscat greşit unobiect de către instană, obiect ce aparine unei persoane străine, instana socotind că aparine în mod eronat inculpatului.

12.2.3. Termenul de declarare a apelului şi a recursuluiExistena unui termen de apel sau de recurs, răspunde atât nevoii de a se asigura

un control judecătoresc asupra hotărârilor pronunate înainte de a se trece la punerealor în executare cât şi necesităii de a se asigura operativitatea în procesul penal.

Termenele sunt imperative deoarece neexercitarea înăuntrul său atrage decădereadin drept şi nulitatea cererii dar au şi caracter absolut, decăderea operând de dreptchiar dacă nu s-a ridicat de procuror sau de partea potrivnică.

Din punct de vedere al naturii sale, termenul de apel şi recurs poate fiperemptoriu sau dilatoriu. Este peremptoriu pentru că titularul dreptului poatepromova calea de atac numai în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege şi estedilatoriu întrucât hotărârea judecătorească va putea fi pusă în executare numai după expirarea termenului de apel sau recurs când hotărârea rămâne definitivă.



189

12.2.3.1. Durata termenului de apel şi de recursPotrivit art. 363 şi art. 3853 C.pr.pen., termenul de apel sau de recurs este de 10

zile dacă legea nu prevede altfel. Acesta este termenul general de apel.In unele cazuri urgente, termenul de apel sau de recurs este de 3 zile sau 24 de ore. Este

cazul judecării unei cereri sau a unei propuneri de eliberare condiionată (art. 450 alin. 4C.pr.pen.), ori a unei cereri de încetare e executării pedepsei la locul de muncă (art. 4501

alin. 2 C.pr.pen..), precum şi al judecării unei cauze după procedura specială de urmărire şi judecare a unei infraciuni flagrante (art. 477 alin. 1 C.pr.pen.) - termenul este de 3 zile.

De asemenea, în cazurile încheierilor privind măsurile preventive, care nu pot fiatacate decât cu recurs, termenul de declarare a recursului este de 24 de ore.

12.2.3.2 Momentul de la care curge termenul de apel şi recursPentru procuror, termenul curge de la pronunare în toate cazurile când acesta a

participat la dezbateri. In cazul în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenulcurge de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului.

Pentru pările care au fost prezente la dezbateri sau la pronunare, termenul curgede la pronunare. Condiia de prezenă este alternativă, nefiind necesar ca acel caredeclară apel sau recurs să fi fost prezent în ambele momente procesuale.

Dacă partea a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunare însă a fostreprezentată prin apărător, termenul curge de la pronunarea hotărârii.Pentru pările care au lipsit atât de la dezbateri cât şi de la pronunare, dar şi pentru

inculpatul deinut militar în termen, militar în termen redus, rezervist concentrat, elev al uneiinstituii militare de învăământ, ori internat într-un centru de reeducare sau într-un institutmedical educativ, care au lipsit de la pronunare, chiar dacă au fost prezeni la dezbateri,termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Pentru martori, experi, interprei şi apărători, precum şi orice alte persoane ale cărorinterese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură a instanei, apelul saurecursul pot fi exercitate îndată după pronunarea încheierii prin care s-a dispus asupracheltuielilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunarea hotărârii prin care s-asoluionat cauza.

Termenul de apel sau cel de recurs sunt termene legale şi imperative, nerespectarea lor atrage decăderea din exerciiul dreptului de a declara apel sau recursşi nulitatea actului f ăcut peste termen (art. 185 alin. 1 C.pr.pen.).

12.2.3.3. Repunerea în termenPotrivit art. 364 alin. 1 şi art. 3853 alin. 2 C.pr.pen., apelul şi recursul declarat

după expirarea termenului prevăzut de lege sunt considerate ca fiind f ăcute în termendacă instana de apel sau de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel sau de recurs a fost f ăcută în cel mult 10zile de la începerea executării pedepsei sau despăgubirilor civile.

Cererea de repunere în termen nu poate fi admisă dacă partea nu dovedeşteexistena unei cauze de împiedicare a declarării apelului.

Prin „cauză temeinică de împiedicare" se înelege, de regulă, un caz fortuit sauun caz de foră majoră (inundaii, incendiu, un accident etc).

Repunerea în termen poate fi cerută şi înainte de începerea executării pedepsei, darnu mai târziu de termenul limitat de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau adespăgubirilor civile. Este nelegală hotărârea instanei prin care se arată că cel caresolicită repunerea în termen trebuie să facă dovada că cererea a fost f ăcută după

începerea executării pedepsei, dar nu mai târziu de 10 zile de la acel moment.



190

Termenul de 10 zile este prevăzut numai pentru situaia în care împotriva celui careface apel sau recurs a început executarea hotărârii, cel împotriva căruia nu a începutexecutarea putând face apel sau recurs înainte de expirarea acestui interval de timp.

12.2.3.4. Apelul sau recursul peste termenApelul sau recursul peste termen constituie mijlocul procesual prin care se

creează posibilitatea ca subiectul procesual care a pierdut termenul de exercitare acăilor de atac ordinare să poată beneficia de remediul procesual al apelului saurecursului peste termen.

Apelul sau recursul peste termen presupun îndeplinirea cumulativă aurmătoarelor două condiii: partea care declară apelul sau recursul să fi lipsit la toatetemenele de judecată, cât şi la pronunare, iar cererea de apel sau de recurs să se facă

în maximum 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executăriidispoziiilor privind despăgubirile civile.

Prin absena pării la judecată se înelege lipsa acesteia la toate termenele de judecată, întrucât numai în acest fel se poate presupune că partea nu a luat cunoştină nici de judecată şi nici de hotărârea pronunată, situându-se total în afara judecăii.

La fel ca şi repunerea în termen, apelul peste termen se exercită nu mai târziu de 10 zile

de la data când a început executarea pedepsei sau a început executarea dispoziiilor privinddespăgubirile civile şi poate fi introdus, desigur, şi înainte de începerea executării.

Apelul peste termen nu suspendă executarea hotărârii atacate, dar instanasuperioară poate aprecia şi decide suspendarea acesteia (art. 365 alin. final C.pr.pen.).

Dacă apelul sau recursul peste termen este admis iar hotărârile desfiinate, se vaproceda la rejudecarea cauzei iar efectul executoriu al hotărârii încetează.

Respingerea apelului sau recursului peste termen nu are nicio influenă asupradatei când hotărârea a rămas definitivă, aceasta fiind data expirării termenului legalede apel sau recurs.

12.2.4. Procedura de declarare, de renuntare si de retragere a apelului si arecursului

Declararea apelului şi a recursuluiApelul se declară prin cerere scrisă. Cererea trebuie să cuprindă: numele, prenumele,

codul numeric personal, calitatea şi domiciliul, reşedina sau locuina declarantului, să indicehotărârea apelată şi numărul dosarului în care a fost pronunată şi să fie semnată de persoanacare face apel.

Potrivit art. 368 alin. 1 şi art. 3854 alin. 2 teza I C.pr.pen., pările pot renuna înmod expres la calea de atac a apelului sau recursului după pronunarea hotărârii şipână la expirarea termenului de declarare a apelului şi a recursului, deci după ce s-anăscut dreptul la apel şi la recurs şi până la stingerea lui.

Procurorul nu poate formula o declaraie de renunare la apel sau la recurs.Declaraia de renunare se face în acelaşi mod ca şi declaraia apelului sau

recursului, fie în scris, printr-o declaraie f ăcută la instana care a pronunat hotărârea,fie oral, în şedina în care a avut loc pronunarea hotărârii.

Renunarea se poate face personal sau prin mandatar.Revenirea asupra renunării se poate face fie personal de parte, fie prin mandatar special.Retragerea apelului sau a recursuluiRetragerea apelului sau recursului, spre deosebire de renunare, presupune

introducerea prealabilă a uneia dintre aceste căi de atac ordinar.



191

Articolul 369 şi art. 3854 alin. 2 teza a I-a C.pr.pen. prevăd că, până la închidereadezbaterilor la instana de apel sau de recurs, oricare dintre pări î şi poate retrageapelul sau recursul declarat.

Retragerea trebuie f ăcută personal de parte sau prin mandatar special. Simplaretragere a apelului, f ăcută chiar de apărător, f ără a prezenta un mandat special, nupoate fi considerată legală.

Cererea de retragere poate fi f ăcută şi de reprezentantul legal al pării cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiiilor prevăzute de legea civilă.Dacă partea se află în stare de detenie, declaraia de retragere trebuie atestată sau

consemnată într-un proces verbal de către conducerea locului de deinere.Dacă apelul sau recursul au fost declarate de procuror, acestea pot fi retrase de

procurorul ierarhic superior.Inculpatul minor nu poate retrage apelul sau recursul declarate personal sau de

reprezentantul său legal (art. 369 alin. 2 C.pr.pen.). Prin această interdicie se urmăreşteocrotirea minorului, deoarece retragerea apelului sau recursului are efecte nefavorabilepentru inculpatul minor. Dispoziia are un caracter imperativ, ea neputând fi suplinită prin simpla prezenă în instană a reprezentantului legal, alături de minorul care facedeclaraia de retragere .

12.2.5. Efectele căilor ordinare de atac:Efectul suspensiv. Potrivit art. 370 şi art. 3855 C.pr.pen., apelul sau recursul

declarate în termen sunt suspensive de executare atât în ceea ce priveşte latura penală,cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.

Efectul suspensiv înseamnă că hotărârea judecătorească nu poate devenidefinitivă şi nici nu poate fi executată în cursul termenului de apel sau de recurs şi petoată perioada soluionării lor. El operează ex lege.

Efectul devolutiv. Controlul judiciar asupra unor hotărâri judecătoreşti nu seefectuează din oficiu, instana ierarhic superioară celei care a pronunat hotărâreaatacată procedând la o nouă judecată în fapt şi în drept a cauzei, la cererea titularuluidreptului de apel, sau la o nouă judecată în drept, la cererea titularului recursului.

Efectul devolutiv are, prin urmare, drept consecină repunerea cauzei în discuiainstanei sesizate cu judecarea căii de atac.

Efectul devolutiv este guvernat de regulă tantum devolutum, quantum apellatum

(numai atât este devoluat cât este apelat sau în apel nu se judecă decât ceea ce s-a apelat).Din acest punct de vedere, devoluiunea cauzei poate fi:

- integrală (ex integro), când în apel instana capătă dreptul să reexamineze toate aspectele de fapt şi de drept care au format obiectul

judecăii în prima instană;- parial (in partibus), când instana de apel capătă dreptul să reexamineze

numai unele aspecte de fapt şi de drept ce au format obiectul judecăii în primă instană, iar instana de recurs examinează numai aspectele de drept ce au

format obiectul judecăii în apel, sub acest aspect devoluiunea fiind parială.Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apelnu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 3859, iar instana este obligată ca, înafara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză subtoate aspectele. În aceste cauze, instana de recurs poate administra probe noi sau readministraprobele în situaia în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părilor la un procesechitabil.

Neagravarea situaiei. Această regulă reprezintă un vechi principiu procesualaplicabil în materia căilor de atac, care stabileşte că nimeni nu-şi poate crea o situaiedefavorabilă prin intermediul exercitării propriei sale căi de atac.



192

Efectul non reformatio in pejus este consacrat în art. 372 şi art. 3858 C.pr.pen.,potrivit cărora instana de apel sau de recurs, soluionând cauza, nu poate crea osituaie mai grea pentru cel care a declarat apel sau recurs. De asemenea, prin apel saurecurs declarat de procuror în favoarea unei pări nu se poate agrava situaia acesteiadin urmă.

Acest efect are menirea să-i asigure pe justiiabili că folosirea căilor de atac nu va atrage

o schimbare sau o modificare a hotărârilor atacate în detrimentul intereselor lor legitime.Efectul extensiv. Acest efect al apelului şi recursului este consacrat în articolele 373şi 3857 alin.l C.pr.pen. care prevăd că instana de apel sau de recurs examinează cauzaprin extindere şi cu privire la pările care nu au declarat apel sau recurs sau la care acestanu se referă, putând hotărî şi în privina lor f ără să poată crea acestor pări o situaie maigrea.

Efectul extensiv oferă posibilitatea ca o cale de atac introdusă de o parte să folosească tuturor părilor care aparin aceluiaşi grup procesual (consortium litis) cuprivire la care există o indivizibilitate de situaie sau care au interes comun cuapelantul (ori cu recurentul).

Extinderea nu poate avea loc faă de o parte cu interese contrare, deoarece, fiindf ăcută în favoarea acesteia, s-ar încălca regula neagravării în propria cale de atac, ceea

ce legea nu îngăduie.

12.3. APELUL12.3.1. Noiuni introductive

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a reintrodus, în sistemulprocesual penal român, apelul, ca o cale ordinară de atac iar, Legea nr. 45/1993 pentrumodificarea şi completarea Codului de procedură penală, a introdus în cod procedurade judecată a acestei noi căi de atac.

Reintroducerea apelului în procedura penală română reprezintă o garanie în pluspentru o mai bună judecată, fiind evident că două instane de fond vor greşi mai puin

în soluionarea cauzei penale decât una singură.Apelul prezintă următoarele trăsături:- este o cale de atac ordinară , întrucât se foloseşte numai împotriva hotărârilor

date în prima instană nedefinitive, referindu-se la întreg procesul penal şiputând fi introdus pentru orice motiv de fapt şi de drept;

- este o cale de atac ireverenioasă, întrucât se adresează unei instanesuperioare, denumită instană de apel, care poate fi tribunalul, tribunalul militarteritorial, curtea de apel sau Curtea Militară de Apel;

- este o cale de atac de reformare, întrucât provoacă reexaminarea cauzei şi a judecăii anterioare de către instana superioară (tribunalul sau curtea de apel),atât asupra chestiunilor de fapt, cât şi a celor de drept.

12.3.2. Hotărârile supuse apelului.Potrivit art. 361 C.pr.pen., sunt supuse apelului sentinele şi încheierile, în afaracazurilor exceptate de lege. Prin urmare, deciziile nu pot fi atacate cu apel.

Sentinele prin care se soluionează, în prima instană, latura penală şi laturacivilă a cauzei sunt supuse întotdeauna apelului.

De asemenea, sunt supuse apelului şi sentinele penale pronunate în cadrulsoluionării unor căi extraordinare de atac. Este cazul contestaiei în anulare formulate

în baza art. 386 lit. d) C.pr.pen. (când împotriva unei persoane s-au pronun at două

hot ă râri definitive pentru aceea şi fapt ă ).



193

Literatura juridică de specialitate a clasificat, ca o grupă distinctă de sentinepenale susceptibile de apel, şi sentinele penale pronunate de judecătorie sau tribunal,conform art. 460 C.pr.pen. (ca instană de executare sau ca instană în a cărei rază teritorială se afla locul de deinere), în soluionarea unor incidente în legătura cuexecutarea hotărârilor penale.

Potrivit art. 361 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen., nu pot fi atacate cu apel următoarele

categorii de sentine:- sentinele pronunate de judecătorii, potrivit modificării intervenite prin Legeanr. 202/2010

- sentinele pronunate de tribunalele militare, potrivit modificării intervenite prinLegea nr. 202/2010

- sentinele pronunate de curile de apel şi Curtea Militată de Apel;- sentinele pronunate de secia penală a Înaltei Curi de Casaie şi Justiie;- sentinele de dezinvestire;- sentinele pronunate în materia executării hotărârilor penale precum şi cele

privind reabilitarea potrivit modificări intervenite prin Legea nr. 356/2006;Referitor la sentinele de dezinvestire arătăm că din această categorie fac parte

următoarele hotărâri:

a) sentine prin care prima instană, constatând înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăii cercetarea judecătorească s-a f ăcut deun organ necompetent, restituie cauza procurorului, pentru a lua măsuri caurmărirea să fie f ăcută de organul competent, aşa cum prevede art. 332 C.pr.pen.;b) sentinele prin care instana, după ce a extins procesul penal, cu privire la altefapte prevăzute de legea penală, descoperite în sarcina inculpatului şi avândlegătură cu infraciunea pentru care acesta a fost trimis în judecată (art. 336C.pr.pen.), fie cu privire la alte persoane ce au participat la săvârşirea infraciuniipentru care inculpatul a fost trimis în judecata, fie cu privire la comiterea uneifapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar având legătură cufapta reinută în sarcina inculpatului (art. 337 C.pr.pen.) trimite cauzaprocurorului, pentru a completa urmărirea penală cu privire la aceste fapte şipersoane noi;c) sentinele de declinare a competenei:În toate aceste situaii, eliminarea dreptului de a exercita calea de atac a apelului,

apreciem că î şi găseşte explicaia în respectarea principiului fundamental al procesuluipenal, şi anume acela al operativit ă ii în soluionarea cauzelor, prin înlăturareaposibilităii utilizării abuzive a apelului împotriva unor sentine care nu rezolvă cauza,ci doar premerg soluionarea acesteia.

De asemenea, potrivit art. 285 C.pr.pen., sunt sentine de dezinvestire şi aceleaprin care plângerea prealabilă greşit îndreptată la instană se trimite la procuror pentruefectuarea urmăririi penale.

Încheierile date în primă instană pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul (art. 361

alin. 2 C.pr.pen.). Apelul o dată declarat împotriva sentinei se socoteşte f ăcut şi împotriva încheierilor chiar dacă acestea au fost date după pronunarea sentinei (art. 361 alin. 3 C.prpen.).Legea are în vedere acele încheieri care fie că precedă soluionarea în fond a cauzei,

fie că sunt ulterioare, se consideră că fac parte din hotărârea de fond şi influenează atâtlegalitatea, cât şi temeinicia soluiei asupra fondului.

Printre asemenea încheieri pot fi amintite: încheierile prin care instana sepronună asupra cererilor sau excepiilor ridicate de pări, încheierile prin care se iauunele măsuri procesuale, încheierile prin care se soluionează unele probleme în căileextraordinare de atac (admiterea în principiu a revizuirii).



195

In apelul procurorului, însă, dacă a fost f ăcut ex integra şi nici nu a fost motivat înaintea expirării termenului, se citează toate pările, pentru că acest apel are un efectdevolutiv integral, instana superioară fiind învestită cu examinarea întregii cauze, atât înfavoarea cât şi în defavoarea părilor.

S-a pus întrebarea dacă partea vătămată, neconstituită parte civilă,trebuie citată în apelul declarat de inculpat, condamnat pentru o infraciune în privina căreia

aciunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă? Apreciem că răspunsul esteafirmativ.Dreptul pării vătămate de a pune concluzii în exercitarea aciunii penale nu

încetează decât odată cu pierderea acestei calităi şi nu poate fi limitat la dezbaterile purtate în faa primei instane; prin citarea pării vătămate în instana de apel se dă acesteiaposibilitatea de a exercita dreptul său şi inculpatului posibilitatea legală de a-şi valorifica,prin apelul declarat, preteniile la cheltuieli judiciare pe care le-ar putea avea faă de parteavătămată, precum şi posibilitatea de a obine încetarea procesului penal prin împăcareapărilor, atunci când legea permite. Aceasta este o simplă chestiune teoretică întrucâtsentinele pronunate în astfel de cazuri nu sunt susceptibile de apel.

Când sunt mai multe apeluri f ăcute de pări diferite, acestea vor fi citate, până laconexare, în fiecare apel. Conexarea va putea fi dispusă, aşa cum s-a arătat, fie din

oficiu, fie la cererea oricăreia dintre pări.La judecarea cauzelor privind o infraciune săvârşită de minor se citează, în afară

de pări, autoritatea tutelară şi părinii, iar dacă este cazul, tutorele, curatorul saupersoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, precum şi altepersoane a căror prezenă este socotită necesară de către instană (art. 484 combinatcu art. 493 C.pr.pen.).

Emiterea citaiilor, înmânarea acestora, depunerea dovezilor la dosarul cauzei sefac potrivit dispoziiilor comune din partea generală a Codului de procedură penală (art. 174-181) si sunt date în atribuia personalului auxiliar al instanei de apel ori alorganelor poştale.

Trebuie spus că dacă inculpatul este arestat, fie în cauza în care s-a exercitat calea deatac, fie în altă cauză, se dispune, odată cu emiterea citaiei, care este trimisă la locul dedeinere spre a-1 încunoştina astfel de termen, şi aducerea lui la judecată, întrucât, potrivitart. 375 alin. 3 C.pr.pen., în cauzele în care există un inculpat deinut judecarea apelului nuse poate face decât în prezena acestuia.

În cursul judecăii, asistena juridică este obligatorie şi în cazurile în care legea prevedepentru infraciunea săvârşită pedeapsa deteniei pe viaă sau pedeapsa închisorii de 5 ani saumai mare.

Când asistena juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a alesapărător se iau măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

Nerespectarea dispoziiile legale vizând asistarea inculpatului de către apărătorcând aceasta este obligatorie, atrage sanciunea nulităii absolute conform art. 197alin. 2 şi 3 C.pr.pen.

Referitor la repartizarea cauzelor pe complete de judecată, facem precizarea că dispoziiile legii nr. 92/1992 de organizare judecătorească au fost abrogate şi că prinart. 56 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară s-a stabilit că „repartizarea cauzele pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sisteminformatizat”. Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altuicomplet decât în condiiile prevăzute de lege.

Participarea procurorului la judecata în apel este obligatorie, oricare ar fi obiectulcauzei (art. 376 C.pr.pen.).



196

De asemenea, se iau măsuri pentru întocmirea listei cauzelor fixate pentru judecată şi afişarea acesteia la instană spre vedere, cu 24 de ore înaintea termenuluide judecată. La întocmirea listei se ine seama de data intrării cauzei la instană,acordându-se prioritate celor cu privire la care legea prevede că judecata se face deurgenă.â

b) Şedina de judecată în apelApelul fiind o cale de atac devolutivă, determină examinarea cauzei de către

instana superioară sub toate aspectele de fapt şi de drept, în acest fel procedându-se lao nouă judecată a acesteia.

În ce priveşte problemele de fapt ce vor fi examinate de instana de apelenumerăm cu titlu de exemplu următoarele:

- dacă fapta reinută în sarcina inculpatului a fost sau nu săvârşită de acesta;- împrejurările săvârşirii faptei;- în caz de participaie se va stabili contribuia materială a fiecărui participant;

- dacă împrejurările reinute drept circumstane atenuante sau agravante saudrept cauze ce înlătură caracterul penal al faptei există cu adevărat.

În ceea ce priveşte problemele de drept ce vor fi examinate de instana de apel,pot fi de ordin substanial sau material iar dintre acestea enumerăm:

- dacă fapta reinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutiveale vreunei infraciuni şi care este aceasta;

- dacă infraciunea reinută este simplă sau calificată, dacă există intenie, culpă sau praeterintenie;

- în caz de participaie dacă inculpatul a acionat în calitate de autor, complicesau instigator;

- dacă împrejurările invocate în apărare constituie vreo cauză de înlăturare acaracterului penal al faptei sau al răspunderii penale;

- dacă în raport de elementele reinute în situaia de fapt ne aflăm în faa uneiinfraciuni continuate sau a unui concurs de infraciuni;

- dacă pedeapsa aplicată inculpatului se situează între limitele legale şi dacă afost stabilită potrivit regulilor ce caracterizează individualizarea pedepsei.

Elementele de fapt ce vor fi verificate în apel de către instana ierarhicsuperioară se stabilesc în mod exclusiv cu ajutorul probelor. În acest context

judecătorii instanei de apel sunt obligai să descopere şi să administreze toatedovezile ce pot dovedi existena faptelor dar şi să verifice dacă în cauză au fostadministrate toate probele necesare pentru ca faptele să fie stabilite sub toateaspectele.

Pările dobândesc în apel o denumire proprie, în raport cu poziia procesuală pe care o au în calea de atac:

- apelant (partea care a declarat apel);- intimat (partea la care se referă apelul declarat).

Începutul şedinei de judecată, acest moment distinct al şedinei de judecată înapel cuprinde, mai multe acte cu caracter organizatoric. Astfel, după deschidereaşedinei de judecată de către preşedintele completului se verifică prezena părilorcitate şi dacă procedura de citare este legal îndeplinită, dacă inculpatul arestat este adusla judecată şi asigurată asistena juridică obligatorie.



197

Instana va verifica dacă, cauza este supusă apelului, dacă cererea de apel estef ăcută de titularul acestei căi de atac şi dacă este depusă în termene. De asemenea,preşedintele completului întreabă pe procuror şi pe pări dacă au de ridicat excepii, deformulat cereri noi în legătură cu judecata în apel, şi, în caz afirmativ, le pune îndiscuie.

In apel, desf ăşurarea judecăii începe, ca şi la judecata în primă instană, prin

efectuarea unor verifică ri preliminare care sunt urmate de judecata propriu-zisă . Judecata în faa instanei de apel începe prin strigarea cauzei şi apelul părilor.Este de menionat că pările se vor prezenta chiar dacă nu au fost citate sau, deşi citate,nu au primit citaia, deoarece calitatea lor procesuală rezultă din dosar iar preşedintelecompletului de judecată poate să le stabilească identitatea.

Subsecvent se verifică prezena părilor, regularitatea procedurii de citare faă depările lipsă şi prezena apărătorilor.

De asemenea, instana de apel este obligată, potrivit normei comune din art. 300alin. 1 C.pr.pen., să-şi verifice din oficiu regularitatea actului de sesizare, ocupându-semai întâi de latura formală a actului de sesizare şi apoi de latura substan ială a acestuia.

In cadrul examinării declaraiei de apel sub aspectul ei formal, se va cerceta dacă aceasta cuprinde elementele eseniale, dacă este semnată sau atestată, dacă apelul a fost

declarat în termen. In cazul în care declaraia de apel se învederează a fi fost regulatf ăcută iar instana de apel, verificându-şi competena, constată că este competentă, seva trece la examinarea cererii de apel sub aspectul său substan ial. In acest cadru, se vaexamina dacă apelantul are calitatea de a exercita calea de atac, dacă în ceea ce priveştehotărârea atacată, legea nu exclude calea apelului etc. In plus, cum aciunea penală nueste promovată prin actul de sesizare a instanei de apel ci prin rechizitoriulprocurorului sau prin plângerea penală prealabilă (aciunea directă) a persoaneivătămate, instana de apel va verifica şi dacă sesizarea primei instane a fost valabilf ăcută, dacă aciunea penală a ost legal pusă în mişcare.

Conform art. 3001 C.pr.pen., după înregistrarea dosarului la instană, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instana este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive,

înainte de expirarea duratei arestării preventive.Dacă instana constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au

încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instana constată că temeiurile care au determinat arestarea impun încontinuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea delibertate, instana menine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Cercetarea judecătorească începe când preşedintele completului de judecată,constatând că au fost respectate toate prevederile legale şi că nu există nici un impedimentpentru desf ăşurarea în continuare a judecăii, declară apelul în stare de judecată. Într-o astfelde situaie, începe un nou moment al şedinei de judecată, şi anume cercetarea judecătorească.

Instana poate judeca apelul doar pe baza probelor existente în dosarul cauzei şi,eventual, pe baza unor înscrisuri noi.Astfel, potrivit art. 377 alin. 2 C.pr.pen., în cazul în care procurorul sau pările

invocă necesitatea administrării de noi probe, apelantul trebuie să arate aceste probeşi mijloacele de probă cu ajutorul cărora pot fi administrate.

Prin probe noi se îneleg acele probe care nu au fost încă administrate în cauză (la urmărirea penală şi la prima instană).

În apel, administrarea probelor noi se efectuează, după aceleaşi reguli ca şi în faaprimei instane.



198

Putem spune faă de cele arătate mai sus că judecarea propriu-zisă a cauzei înfaa instanei de apel se desf ăşoară în două modalităi, prima vizând judecareaapelului f ără cercetare judecătorească iar a doua o judecare a apelului cu efectuareacercetării judecătoreşti.

În primul caz, judecata se reduce la dezbateri, adică la discutarea încontradictoriu a motivelor de apel şi implicit a măsurii în care hotărârea primei

instane corespunde adevărului. Cu alte cuvinte, este vorba de o confruntare între păripe baza probelor administrate în dosar în ordinea indicată de dispoziiile art. 377C.pr.pen., respectiv apelant, intimat şi procuror care are ultimul cuvânt.

În ceea ce priveşte varianta a doua de judecare a apelului cu efectuarea cercetării judecătoreşti, arătăm că aceasta există atunci când se invocă de pări necesitateaadministrării de probe noi, fiind vorba de probe concludente şi utile cauzei.

Ele pot face aceasta odată cu cererea de apel, cu memoriul coninând motivele deapel sau în şedina de judecată, oricând până la închiderea dezbaterilor sau le potdepune chiar la prima instană după pronunarea hotărârii. Aceasta trebuie să o

încuviineze pentru ca acele acte să poată fi depuse. Este la latitudinea părilor să depună la dosarul cauzei actele noi de care îneleg să se folosească în susinereamotivelor de apel sau în combaterea acestora, f ără ca instana să le poată interzice a o

face. De asemenea, instana de apel nu poate pretinde pării să justifice de ce nu adepus înscrisurile la prima instană; aflarea adevărului nu poate fi împiedicată prinsancionarea unei eventuale culpe procesuale.

După administrarea probelor noi, dacă nu mai există alte probe de administrat(din oficiu sau la cerere), cercetarea judecătorească trebuie considerată terminată.

Dezbaterile constă în susinerea motivelor de apel, prin care se critică hotărâreapronunată de prima instană. Pările vor avea cuvântul în ordinea prevăzută de art.377 alin. 1 C.pr.pen., mai întâi apelantul, apoi intimatul şi în cele din urmă procurorul.Dacă între apelurile declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.

Procurorul şi pările au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cuocazia dezbaterilor. Inculpatul are însă ultimul cuvânt (art. 377 alin. 3 si 4 C.pr.pen.).

c) Deliberarea şi darea hotărârii După încheierea dezbaterilor are loc deliberarea, la care iau parte numai membrii

completului de judecată în faa căruia au avut loc dezbaterile.Deliberarea are loc în sala de consiliu, în secret, unde membrii completului vor

analiza hotărârea atacată sub toate aspectele, de fapt şi de drept.Instana de apel deliberează asupra soluiei pe care trebuie să o dea apelului,

examinând, pe de o parte, temeinicia motivelor de apel formulate de apelant, înlumina argumentelor contrare invocate de intimat, iar pe de altă parte, din oficiu,cauza în întregul ei, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele determinatede efectul devolutiv, efectul neagravării situaiei în propriul apel şi efectul extensiv.

Motivele de apel vor trebui examinate prin confruntare cu susinerile f ăcute de

către intimat în raport de probele administrate de prima instan ă, deci cu întregulmaterial aflat la dosarul cauzei.După deliberare, instana ia hotărârea, care trebuie să fie rezultatul acordului de

voină al membrilor completului de judecată. Ea poate fi decisă prin unanimitate saumajoritatea acestora şi va fi consemnată într-o minută.

Minuta trebuie să aibă coninutul dispozitivului hotărârii şi se va pronuna înşedină publică, în cel mult 15 zile de la data judecării apelului.



199

12.3.5. Soluiile la judecarea în apelPotrivit art. 379 C.pr.pen., soluiile de bază date apelului sunt:

- respingerea apelului şi meninerea hotărârii atacate;- admiterea apelului.

Respingerea apelului

Prin respingerea apelului se menine hotărârea atacată, luând sfârşit judecata înapel. Ea poate fi supusă, în continuare, în condiile legii, recursului.

Instana respinge apelul, meninând hotărârea atacată, în următoarele cazuri:• dacă apelul este tardiv - apelul este tardiv când a fost introdus cu încălcareatermenului legal şi nu sunt întrunite condiii pentru repunerea lui în termen saupentru considerarea lui ca apel peste termen.

• dacă apelul este inadmisibil - apelul este inadmisibil atunci când exceptează anumite hotărâri de la atacarea lor cu apel sau nu admite dreptul de apel unor păriimportante împotriva unor hotărâri (pări vătămate în cauzele privitoare lainfraciuni pentru care aciunea se pune în mişcare din oficiu, pări civile în ceea cepriveşte latura penală etc.) ori calea de apel este introdusă de o persoană fară calitate;

• dacă apelul este nefondat - în acest caz, respingând apelul ca nefondat, instana de

apel confirmă întru totul hotărârea primei instane, apreciind că motivele în fapt şi în drept ale primei hotărâri sunt juste şi întemeiate.

Admiterea apelului Admiterea apelului se pronună atunci când, în urma verificării sentinei atacate,

instana de apel constata că aceasta este afectată de vicii în stabilirea adevărului şi înaplicarea legii şi, ca atare, va desfiina sentina primei instane, urmând să procedeze la onouă judecată sau să dispună rejudecarea cauzei de o altă instană (art. 379 pct. 2 C.pr.pen.).

Prin desfiinarea hotărârii atacate, cauza rămâne, însă, nesoluionată. De aceea,soluia de admitere a apelului şi de desfiinare a sentinei primei instane este însoită

întotdeauna de următoarele soluii subsecvente:• pronunarea unei noi hotărâri; Pentru aceasta procedează la o nouă judecată în fond, judecată care se desf ăşoară

potrivit dispoziiilor cuprinse în partea specială, Titlul II, Capitolele I şi II C.pr.pen.privind judecata în genere şi judecata în prima instană.

• dispunerea rejudecării cauzei de către instana a cărei hotărâre a fost desfiinată.Admiând apelul, instana dă o asemenea soluie în următoarele cazuri:

a) atunci când judecarea cauzei la această instană a avut loc în lipsa uneipări nelegal citate;

b) în situaia în care judecarea cauzei la prima instană a avut loc în lipsa uneipări legal citate, dar care a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a

înştiina despre această imposibilitate;c) dispune rejudecarea cauzei de către instana competentă;

d) restituirea cauzei procurorului.Potrivit art. 380 C.pr.pen., dacă hotărârea este desfiinată pentru că s-a constatat exis-tena vreuneia din situaiile arătate în art. 332 alin.2 C.pr.pen., instana de apel dispunerestituirea cauzei procurorului, pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale.

Textul de lege mai sus invocat este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct.175 din Legea nr. 356/2006. Anterior modificării art. 380 C.pr.pen. f ăcea referire lasituaiile arătate în art. 333 C.pr.pen., text de lege care a fost însă abrogat prin art. I pct. 158din Legea nr. 356/2006.



200

12.3.6. Rejudecarea cauzei după desfiinarea în apel a hotărârii primei instane12.3.6.1. Procedura de rejudecare

Potrivit art. 384 C.pr.pen., judecarea în fond a cauzei de către instana de apel saurejudecarea cauzei după desfiinarea hotărârii atacate se desf ăşoară potrivitdispoziiilor generale referitoare la judecată, precum şi celor referitoare la judecata înprima instană, care se aplică în mod corespunzător.

La rejudecarea cauzei se analizează doar aspectele care au dus la admitereaapelului. Astfel, actele de judecată care nu au fost desfiinate de către instana de apelrămân valabile şi se efectuează numai cele care trebuie ref ăcute ori cele care nu au fostefectuate, deşi se impune efectuarea lor.

Instana de rejudecare, după deliberare, pronună o sentină care poate fi atacată din nou cu apel, deoarece a judecat în prima instană.

12.3.6.2. Limitele rejudecării Investirea instanei de rejudecare se face prin decizia instanei de apel care, prin

coninutul său, stabileşte limitele rejudecării în fond.In conformitate cu prevederile art. 385 C.pr.pen., aceste limite sunt următoarele:a) Conformitatea cu decizia de apel

Instana de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanei de apel, înmăsura în care situaia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluionarea apelului.

Sarcinile stabilite prin decizia de desfiinare pentru prima instană privesc atâtchestiunile de fapt, cât şi cele de drept.

Chestiunile de drept pot consta în refacerea actelor procesuale şi proceduraleanulate de instana de drept ori în efectuarea actelor considerate ca necesare şi sereferă la justa aplicare a legii penale şi civile.

Chestiunile de fapt constă în împrejurări ce trebuie lămurite.b) Agravarea situaiei inculpatului c) Investirea instanei de rejudecare In ipoteza în care desfiinarea este parială, instana care rejudecă cauza după desfiin-

are este învestită să judece numai faptele şi persoanele, ori latura penală sau civilă pentrucare s-a admis apelul împotriva hotărârii primei instane, iar pentru celelalte fapte şipersoane, ori pentru celelalte aspecte operează autoritatea de lucru judecat.

12.4. RECURSUL12.4.1. Noiuni introductive şi natura juridică a recursului

Recursul reprezintă difereniat al doilea sau al treilea grad de jurisdicie înfuncie de posibilitatea promovării sau nu a apelului împotriva primei hotărâri atacate.În succesiunea normală a procedurii judiciare, recursul urmează apelului iar această ordine reprezintă al treilea grad de jurisdicie.

Recursul este o cale de atac ordinară, preponderent de anulare parial

devolutivă, destinată a repara, în principal, erorile de drept comise de instanelede fond în hotărârile date.El corespunde, în principiu, celui de-al treilea grad de jurisdic ie şi de aceea se

îndreaptă, de regulă, împotriva hotărârilor judecătoreşti date în ultimul grad în fond,pentru erorile de drept pe care le conin.

Potrivit art. 3851 C.pr.pen., pot fi atacate cu recurs următoarele hotărâri judecătoreşti: sentine, decizii, încheieri.

Întrucât tinde la casarea (anularea) hotărârii atacate, recursul se mai numeşterecurs în casaie.



201

Calea de atac a recursului este deschisă tuturor cauzelor penale, indiferent deinfraciunea avută ca obiect, iar reglementarea sa actuală este mult diferită dereglementarea sa din trecut.

Recursul prezintă următoarele trăsături:- este o cale de atac ordinară, ca şi apelul, întrucât şi el este un act obişnuit în

desf ăşurarea normală a procesului penal, se efectuează într-un termen fix, stabilit de

lege (de regulă 10 zile) şi înlătură posibilitatea ca hotărârea din ultimul grad de fondsă devină definitivă şi executorie;

- este o cale de atac, în principiu, de drept, întrucât provoacă, de regulă, un controlparial, numai în drept. Aceasta este, în esenă, ceea ce caracterizează recursul în raport cuapelul în ceea ce priveşte limitele în care se produce devoluia. Aşadar, dacă apeluldevoluează cauza atât în fapt, cât şi în drept, sub toate aspectele, recursul o devoluează cuprecădere în drept;

- este, în principiu, o cale de atac de anulare, deoarece tinde la obinereacasării sau anulării hotărârii atacate. In mod excepional, recursul este şi o cale de atacmixtă de anulare şi de reformare atunci când în cazurile prevăzute de lege (art.38515 pct. 2 lit. a si b C.pr.pen.) instana de recurs însăşi este cea care pronună osoluie asupra fondului cauzei;

- este o cale de atac ireverenioasă, întrucât se adresează întotdeauna unorinstane judecătoreşti superioare (tribunalul, tribunalul militar teritorial, curtea de apel,curtea militară de apel şi Curtea Supremă de Justiie) spre deosebire de alte căi de atac;nu pune în mişcare o nouă judecată a cauzei în fond, ci doar o verificare ahotărârii atacate pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror

înscrisuri noi, prezentate la instan a de recurs;- este o cale de atac uşor accesibilă, orice hotărâre penală putând fi atacată cu

recurs, de către orice parte din proces, într-un termen fix şi cu forme procesuale simple.

12.4.2. Titularii recursului Titularii dreptului de recurs sunt acele persoane care acionează în numele şi în

interesul general al societăii sau în numele şi interesul personal şi ei sunt definii înart. 362 lit. a-f, ca fiind: procurorul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partearesponsabilă civilmente, expertul, interpretul, apărătorul şi orice persoană ale căreiinterese legitime au fost vătămate printr-un act al instanei.

Reprezentanii şi substituiii procesuali sunt acele persoane care declară recurs darnu în interesul lor ci pentru pările din proces, aceştia fiind potrivit art. 362 alin. ultimC.pr.pen. reprezentantul legal, apărătorul iar pentru inculpat soul acestuia.

Trebuie remarcat faptul că recursul procurorului şi al inculpatului vizează examinarea laturii penale şi civile a cauzei, că recursul pării vătămate se referă exclusiv la examinarea laturii penale şi că recursul pării civile şi al păriiresponsabile civilmente poate fi promovat doar pentru examinarea laturii civile acauzei.

Conform art. 362 lit. a C.pr.pen., procurorul este titular cu drepturi depline înexercitarea recursului pe care îl promovează în ceea ce priveşte latura penală şi civilă a cauzei, el putând exercita această cale de atac indiferent dacă a participat sau nu la

judecată în primă instană, atât în cauzele în care procesul penal a fost pornit dinoficiu cât şi în cauzele în care începerea urmării penale s-a dispus ca urmare aplângerii prealabile a persoanei vătămate.

Cu toate acestea, recursul procurorului în ceea ce priveşte latura civilă esteinadmisibil în lipsa recursului formulat de partea civilă, exceptând cazurile în careaciunea civilă se exercită din oficiu.



202

Fiind subiect al aciunii penale şi civile, inculpatul poate declara recurs ce vizează existena infraciunii, încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepsei dar şi cuprivire la obligarea sa la despăgubiri civile sau cu privire la cuantumul cheltuielilor

judiciare. Mai mult decât atât, inculpatul poate declara recurs potrivit art. 362 alin. 1lit b C.pr.pen. şi împotriva sentinei de achitare sau de încetare a procesului penal darşi în ceea ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal.

Potrivit art. 362 alin. 1 lit. c C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin art. I pct.169 din Legea nr. 356/2006 partea vătămată poate declara recurs în cauzele în careare această calitate şi numai în ceea ce priveşte latura penală.

Conform art. 362 lit. d astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 169 din Legeanr. 356/2006 şi art. 3852 C.pr.pen., partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt titulare ale dreptului de apel sau recurs împotriva oricărei hotărâri

judecătoreşti în care figurează în această calitate atât în ceea ce latura penală a cauzeicât şi sub aspectul laturii civile a procesului.

Nu are calitatea de parte civilă, neputând declara apel, persoana vătămată carenu s-a constituit parte civilă şi nu a solicitat despăgubiri în faa primei instane, darformulează o asemenea cerere pentru prima dată în faa instanei de apel.

In situaia în care partea civilă şi partea responsabilă civilmente formulează apelsau recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a rezolvat numai latura penală a cauzei,disjungându-se soluionarea laturii civile, acestea sunt inadmisibile.

Inadmisibil este şi apelul pării civile prin care se tinde la aplicarea confiscăriispeciale, deoarece această măsură vizează doar latura penală a cauzei.

Apelul sau recursul pot fi declarate pentru partea civilă şi partea responsabilă civilmente de către reprezentantul său legal şi de către apărător (art. 362 alin. 2 şi art.3852 C.pr.pen.).

În cazul decesului pării civile sau al pării responsabile civilmente, moştenitoriiacestora după introducerea în proces devin titulari ai dreptului de apel sau de recurscu meniunea că în cazul persoanelor juridice acest drept revine persoanei juridicesuccesoare sau lichidatorilor introduşi în cauză.

Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul pot declara recurs numai în ceea cepriveşte plata cheltuielilor judiciare, împrejurare arătată expres în art. 362 alin. 1 lit. eC.pr.pen., deoarece nu sunt pări în procesul penal, având doar calitatea de subieciprocesuali.

În sfârşit, în art. 262 alin. 1 lit. f C.pr.pen., se arată că mai poate declara recursorice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanei. Facem precizarea că aceste persoane fizice sau juridice la care sereferă textul de lege nu sunt pări în raportul procesual principal şi nu au drepturi şiobligaii care izvorăsc din rezolvarea aciunilor în procesul penal.

Reprezentanii sunt persoane împuternicite în baza legii sau prin mandatconvenional să îndeplinească acte procesuale în cursul procesului penal, în numele şi

în interesul unei pări care nu doreşte sau nu poate să îndeplinească acele acte.

Reprezentarea este legală când împuternicirea vine de la lege sau convenională cânddrepturile şi obligaiile reprezentantului derivă din mandat.

Substituiii procesuali sunt persoanele care au în anumite situaii dreptul de a îndeplini unele acte procesuale pentru realizarea unor drepturi ce aparin subiecilorprocesuali. Substituirea este facultativă putându-se uza de aceasta numai dacă seconsideră acest lucru oportun.

În sfârşit, apelul sau recursul poate fi declarat pentru inculpat şi de către soul său,dispoziia fiind de strictă interpretare astfel că ea nu se poate extinde şi în favoarearudelor apropiate.



203

12.4.3. Hotărârile supuse recursului.Recursul are loc împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunate în a doua instană

(de fond), adică în instana de apel, în mod excepional, împotriva hotărârilorpronunate în prima instană, care nu sunt supuse, potrivit legii, apelului.

Pot fi atacate cu recurs atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei.În conformitate cu prevederile art. 3851 C.pr.pen. pot fi atacate cu recurs: - sentinele pronunate de judecătorii;- sentinele pronunate de tribunalele militare;- sentinele pronunate de curile de apel şi Curtea Militară de Apel;- sentinele pronunate de Secia penală şi Secia Militară a Înaltei Curi deCasaie şi Justiie ;- sentinele privind infraciunile pentru care punerea în mişcare a aciunii penalese face şa plângerea prealabilă a persoanei vătămate;- deciziile pronunate, ca instane de apel, de curi de apel şi Curtea Militară de Apel; - sentinele în materia executării hotărârilor penale afară de cazul când legea

prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea;

Nu sunt supuse recursului: - sentinele care sunt susceptibile de apel şi în privina cărora persoanele prevăzute în

art. 362 C.pr.pen. (oricare din persoanele care pot face apel, potrivit legii, inclusivprocurorul) nu au folosit calea apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legeaprevede această cale de atac (art. 3851 alin. ultim C.pr.pen., aşa cum a fost modificatprin art. I pct. 194 din Legea nr. 281/2003). Prin această dispoziie este consacratprincipiul potrivit căruia nu se poate face recurs omisso medio.

- deciziile instanei de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor;- deciziile prin care s-a luat act de retragerea apelului, dacă legea prevede această

cale de atac;- deciziile instanei de recurs;

- deciziile instanei de recurs în interesul legii;- deciziile care au soluionat contestaiile în anulare de competena instanei de recurs;- deciziile prin care au fost soluionate conflictele de competenă.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentina sau decizia recurată.Ca urmare, recursul declarat împotriva sentinei sau deciziei se socoteşte f ăcut şi

împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunarea hotărârii (art.3851 alin. 3 C.pr.pen.).

In această categorie intră:- încheierile care soluionează chestiuni premergătoare fondului cauzei şi au fost date

în timpul judecăii (încheierile prin care instana dispune asupra administrăriiprobelor, asupra cererilor formulate de pări, precum şi asupra excepiilor formulatede acestea în temeiul art. 301 alin. 1, 2 şi 3 C.pr.pen., încheieri prin care instana ia

măsuri pentru buna desf ăşurare a procesului penal, cum sunt cele privind respingereacererii de recuzare a unui membru a completului de judecată ori cele privindextinderea aciunii penale sau a procesului penal, precum şi încheierile prin care sesoluionează unele probleme în căile de atac extraordinare, cum sunt, de pildă, celeprivind admiterea, în principiu a revizuirii);- încheieri care au fost date după pronunarea sentinei sau deciziei recurate (de

pildă, încheiere de înlăturare a unor omisiuni vădite sau de îndreptare a unorerori materiale).



205

Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunare, termenul curgede la pronunare.

Pentru pările care au lipsit de la dezbateri cât şi la pronunare, precum şi pentruinculpatul arestat, militar în termen, militar în termen redus, rezervist concentrat, eleval unei instituii militare de învăământ ori internat într-un centru de reeducare şi carea lipsit de la pronunare chiar dacă a fost prezent la dezbateri, termenul curge de la

comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

12.4.5. Repunerea în termen Repunerea în termen reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului

de recurs, care nu a putut declara recurs din cauze ce nu îi sunt imputabile, este repus în dreptul din care a fost decăzut, după expirarea termenului de recurs.

Pentru a opera repunerea în termen se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarelecondiii:

a) recursul să fie declarat după expirarea termenului prevăzut de lege.b) întârzierea în declararea recursului să fi fost determinată de o cauză temeinică

de împiedicare. Prin „cauză temeinică de împiedicare" se înelege de regulă, un caz fortuit sau un

caz de foră majoră (de exemplu, pierderea facultăilor mintale în acea perioadă,inundaie, incendiu, un accident, etc.).

c) cererea de recurs să fie introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executăriipedepsei sau a despăgubirilor civile. Aceste condiii nu pot privi decât pe inculpat şi pepartea responsabilă civilmente, deoarece numai împotriva lor poate fi începută executarea.

Partea vătămată şi partea civilă pot cere repunerea în termen oricând dacă sunt îndeplinite primele două condiii.

Instana de recurs, apreciind temeinicia cererii până la soluionarea repunerii întermen, poate suspenda executarea hotărârii atacate. Această reglementare(dispoziiile art. 3853 alin. 2. C.pr.pen. raportat la dispoziiile art. 364 alin. 2 C.pr.pen.)se explică prin aceea că odată admisă repunerea în termen, recursul se consideră întermen şi este, prin el însuşi, suspensiv de executare.

12.4.6. Recursul peste termen Recursul peste termen, constituie mijlocul procesual prin care se creează

posibilitatea supunerii hotărârii primei instane sau instanei de apel controluluiinstanei de recurs în ipoteza nedeclarării recursului în termen de către partea care nua luat cunoştină de judecată şi nici de hotărârea pronunată.

Conform dispoziiilor art. 3853 alin. 2 C.pr.pen. raportat la dispoziiile art. 365 alin. 1C.pr.pen., recursul peste termen presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiii:

a) partea care declară recursul să fi lipsit atât la toate termenele de judecată cât şi de lapronunare;

b) partea să declare apelul sau recursul în termen de maxim 10 zile de la data,

după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziiilor civile.Această condiie este identică cu cea de a treia prevăzută în dispoziiile art. 364 alin.1 C.pr.pen., pentru repunerea în termen.

Recursul declarat peste termen, ca şi apelul declarat peste termen, pentru a nu întârzia executarea hotărârii, nu suspendă executarea (art. 365 alin. 2 C.pr.pen.raportat la art. 3853 C.pr.pen.).

Instana de apel sau de recurs, constatând temeinicia apelului sau recursului pestetermen, conform dispoziiile art. 365 alin. 3 C.pr.pen., poate suspenda executarea



206

hotărârii atacate (de pildă în ipoteza în care apelul sau recursul peste termen a fostdeclarat la un interval de timp scurt după expirarea termenului legal).

Dacă recursul peste termen este admis şi hotărârea este casată în întregime,aceasta î şi încetează efectul executării.

12.4.7. Instana la care se poate depune recursul Cererea de recurs se depune la instana a cărei hotărâre se atacă, iar acest lucrurezultă din dispoziiile art. 367 alin. 1 C.pr.pen. în referire la art. 385 4 C.pr.pen.Această regulă este impusă de necesitatea unei judecăi operative a cauzei în recurs,iar în cazul în care sunt mai multe recursuri, de necesitatea judecării lor concomitentpentru a se evita pronunarea unor hotărârii contradictorii dar şi pentru a se obine oexecutare promptă a hotărârii penale definitive.

12.4.8. Cazurile şi motivele de recursMotivele de recurs sunt acele încălcări ale legii dintr-o cauză concretă, de natură a se

încadra într-unul din cazurile de casare. Motivele de recurs se formulează de reprezentaniiMinisterului Public şi de pările care au declarat recurs şi constituie criticile complete pe care le

aduc hotărârii pe care au recurat-o. Motivele de recurs trebuie să se refere la titularul celui careinvocă motivul de recurs şi să se încadreze în limitele determinate de calitatea sa procesuală.Potrivit art. 38510 C.pr.pen., recursul trebuie motivat.Astfel, sunt supuse casării, prin calea de atac a recursului, hotărârile penale

arătate anterior, dar numai atunci când:1) nu au fost respectate dispoziiile privind competena după materie sau după

calitatea persoanei.2) instana nu a fost sesizată legal;3) instana nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art.

292 alin. 2 C.pr.pen sau a existat un caz de incompatibilitate;4) şedina de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile în care legea

prevede altfel;

5) judecata a avut loc f ără participarea procurorului sau a inculpatului, cândaceasta era obligatorie, potrivit legii;

6) urmărirea penală sau judecata au avut loc în lipsa apărătorului, cândprezenaacestuia era obligatorie;

7) judecata s-a f ăcut f ără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cuinfractori minori ( modificat prin art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 );

8) nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile şicondiiile prevăzute de art. 117 alin. 1 si 2 C.pr.pen.;

9) hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluia ori motivareasoluiei contrazice dispozitivul hotărârii ori acesta nu se înelege;

10) instana nu s-a pronunat asupra unei fapte reinute în sarcina inculpatului,prin actul de sesizare, cu privire la unele probe administrate ori asupra unorcereri eseniale pentru pări, de natură să garanteze drepturile lor şi să influeneze soluia procesului;

11) instana a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau care a fost introdusă tardiv;12) când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infraciuni sau când instana a

pronunat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru carecondamnatul a fost trimis în judecată, cu excepia cazurilor prevăzute în art. 334-337



209

12.4.10.2. Soluii la judecata în recurs Soluiile la judecata în recurs sunt prevăzute de art. 38515 C.pr.pen. Ele pot fi de

respingere sau de admitere a recursului.Potrivit art. 38515 pct. 1 C.pr.pen., instana de recurs, judecând recursul, îl

respinge atunci când constată că nu a fost declarat cu respectarea condiiilor legale(este tardiv sau inadmisibil) ori nu se justifică (este nefondat).

Recursul este tardiv atunci când a fost declarat peste termenul declarat de legeiar instana de recurs este obligată să-1 respingă de plano f ără a examinadacă este fondat sau nu. Înlăturarea consecinelor tardivităii este posibilă numai înipoteza repunerii în termen ori a recursului peste termen, dacă sunt îndeplinitecondiiile prevăzute de lege pentru acestea.

Legea nu prevede care sunt cazurile în care recursul se respinge ca inadmisibil.Cu toate acestea, după părerea noastră recursul este inadmisibil atunci când se exercită asupra unei hotărâri nesusceptibile de recurs ori se declară de persoane care nu sunttitulari ai dreptului de recurs sau cu depăşirea limitelor legale în care se poate declararecursul de către diferii titulari.

Recursul este nefondat dacă hotărârea atacată este bună.Potrivit art. 38515 şi art. 38517 C.pr.pen., admiând recursul, instana casează

hotărârea atacată. Casarea poate fi totală sau parială.Casarea totală este limitată doar de efectul devolutiv şi de efectul extensiv al

recursului.Casarea parială are un caracter limitat, fiind supuse anulării doar anumite aspecte

ale hotărârii instanei de fond, celelalte fiind meninute.Când instana de fond a dispus sau a meninut arestarea inculpatului, instana de

recurs poate menine măsura arestării în caz de casare a hotărârii.Când instana admite recursul, casează hotărârea atacată şi poate dispune una din

măsurile următoare: menine hotărârea primei instane, achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal, dispune rejudecarea cauzei de către instana a căreihotărâre a fost atacată ori de către instana competentă sau de către instana de recurs.

12.4.10.3. Desfiinarea hotărârii şi coninutul deciziei Ca orice hotărâre judecătorească, decizia cuprinde trei pări: partea introductivă,

expunerea şi dispozitivul. Partea introductivă cuprinde toate meniunile pe care le cuprinde în genere orice

sentină dată de prima instană (art. 355 C.pr.pen.). Expunerea cuprinde temeiurile care au dus, după caz, la respingerea sau la

admiterea recursului coninând meniunile din art. 355 şi art. 3855 C.pr.pen.. Dispozitivul cuprinde: soluia dată de instana de recurs; data pronunării deciziei;

meniunea că pronunarea s-a f ăcut în şedină publică; timpul care se deduce dinpedeapsă, în cazul în care inculpatul s-a aflat în stare de deinere; meniuni cu privire

la ultimul act procedural rămas valabil, când s-a dispus rejudecarea, probele ceurmează a fi administrate, în cazul casării, cu reinere spre rejudecare şi faptele ceurmează a fi constatate, cu precizarea mijloacelor de probă care se vor administra,când, în urma casării, s-a dispus restituirea cauzei la procuror.

12.4.10.4 Procedura de rejudecarePotrivit art. 38518 alin. 1 C.pr.pen., instana de rejudecare trebuie să se conformeze

hotărârii instanei de recurs, în măsura în care situaia de fapt rămâne cea avută în



211

CÃILE EXTRAORDINARE DE ATAC

13.1. PREZENTAREA CĂILOR EXTRAORDINARE DE ATACCăile de atac extraordinare în sistemul procesual românesc sunt: contestaia în

anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.Prin aceste căi extraordinare de atac, deşi se aduce o atingere stabilităii

hotărârilor definitive, procesul penal este reluat, readucând cauza într-una din fazelede judecată. Procedurile privind căile extraordinare de atac au caracter excepional, iarcondiiile în care acionează acestea sunt prevăzute în mod expres de lege.

Fiecare cale extraordinară de atac promovează o etapă de judecată distinctă situată în afara ciclului ordinar, având însă efectul readucerii cauzei în ciclul obişnuit.

13.2. CONTESTAIA ÎN ANULARE13.2.1. Caracterizare generală

Contestaia în anulare are un caracter de anulare, întrucât urmăreştedesfiinarea hotărârii definitive pe motiv de neîndeplinire a unor acte procedurale, câtşi un caracter de retractare, deoarece priveşte numai aspectele de formă şi nu-şiextinde autocontrolul asupra temeiniciei şi legalităii hotărârii.

13.2.2. Cazurile de contestaie în anulare:a) când procedura de citare a pării pentru termenul la care s-a judecat de cătreinstană de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;b) când partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instana de

recurs, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştiina instana despreaceastă împiedecare;c) când instana de recurs nu s-a pronunat asupra unei cauze de încetare a procesuluipenal din cele prevăzute în art. 10 lit.f) -i), cu privire la care existau probe la dosar;d) când împotriva unei persoane s-au pronunat două hotărâri definitive pentru aceeaşifaptă.e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instana de recurs,inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia era obligatorie.

13.2.3. Cererea de contestaie în anulare, titularii ei şi termenul de introducerePoate fi f ăcută de oricare dintre pări, iar contestaia pentru motivele prevăzute

la lit.c) şi d), şi de procuror.Contestaia este f ăcută şi semnată personal de contestator sau de către un

mandatar cu împuternicire specială.Termenul de introducere:- pentru motivele arătate în art.386 lit a-c C.pr.pen., cererea trebuie introdusă

de persoana împotriva căreia se face executarea cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării;

- pentru celelalte pări, în termen de 30 de zile de la data pronunării hotărârii acărei anulare se cere;



212

- în situaia în care s-au pronunat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă,contestaia poate fi introdusă oricând.

13.2.2. Judecarea contestaiei în anulare

Competentă să judece contestaia în anulare este instana la care a rămasdefinitivă hotărârea împotriva căreia se face contestaia.Pentru cazurile prev. în art. 386 lit.a-c C.pr.pen., contesta ia se introduce la

instana de recurs care a pronunat hotărârea a cărei anulare se cere iar în cazul prev.de art.386 lit.d C.pr.pen., contestaia se introduce la instana la care a rămas definitivă ultima hotărâre pronunată contra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă.

La termenul acordat pentru judecarea contestaiei în anulare instana ascultândpările şi concluziile procurorului dacă găseşte contestaia întemeiată desfiinează prindecizie hotărârea a cărei anulare se cere şi acordă un termen pentru rejudecarearecursului sau la rejudecare după casare .

Sentina dată în contestaie este supusă apelului, iar decizia dată în apel estesupusă recursului.

Constatând că cererea este f ăcută în termen şi că motivul pe care se sprijină este cel prev. de art. 386 C.pr.pen., instana admite în principiu contestaia după carecitează pările şi procedează la judecată. După ce ascultă concluziile părilor şi aprocurorului şi găseşte contestaia întemeiată, instana desfiinează hotărârea a căreianulare se cere şi procedează fie la judecată de îndată fie acordă un termen după careva rejudeca recursul.

13.3. REVIZUIREA13..3.1. Caracterizare generală

Revizuirea este o cale extraordinară de atac şi este folosită pentru a înlăturaerorile judiciare ce ar putea fi cuprinse în hotărârile penale definitive.

Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire lalatura penală cât şi cu privire la latura civilă, cu privire la mai multe infraciuni saumai multe persoane, se poate cere pentru oricare din fapte sau dintre f ăptuitori.

13.3.2. Cazurile de revizuire.Revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instană lasoluionarea cauzei;b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit o infraciune de mărturiemincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, a fost declaratfals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat actede cercetare penală au comis o infraciune în legătură cu cauza a cărei revizuire secere;e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.



214

13.3.6.2. Admiterea în principiu

Admisibilitatea în principiu se examinează de către instană, în camera de consiliu,f ără citarea părilor şi f ără participarea procurorului. Instana examinează dacă cererea derevizuire este f ăcută în condiiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursulcercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Instana, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu acererii de revizuire sau, prin sentină, respingerea acesteia.Cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de

temei legal, de motive şi apărări.Când cererea de revizuire a fost f ăcută pentru un condamnat decedat, sau când

condamnatul care a f ăcut cererea ori în favoarea căruia s-a f ăcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispoziiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de revizuire î şi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instana vahotărî potrivit dispoziiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplică în mod corespunzător.

Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instana stabileşte termen pentrurejudecarea cauzei, putând suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuserevizuirii.

Instana poate de asemenea lua oricare dintre măsurile preventive, dacă sunt întrunite

condiiile legale.În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existena unor hotărâri cenu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunate se reunesc în vederearejudecării.

13.3.6.3. RejudecareaRejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în

primă instană, iar instana, dacă găseşte necesar, administrează din nou probele careau fost efectuate în cursul primei judecăi sau cu ocazia admiterii în principiu a cereriide revizuire (art. 405 C.pr.pen.).

Soluiile, după rejudecare, pe care le poate da instana sunt cele prevăzute în art.406 C.pr.pen., şi anume, atunci când cererea de revizuire este întemeiată, anulează

hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărârile care nu se potconcilia şi pronună o nouă hotărâre.

Sentina prin care instana de revizuire admite cererea pronunând o nouă hotărâre este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea,iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.

** *

Prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 576/2004 s-a introdus art. 4081 care instituie unnou caz de revizuire, şi anume acela al hotărârilor definitive pronunate de către

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu hotărâri penale definitivepronunate de instanele române, iar prin Legea nr. 356/2006 textul de lege a fostmodificat, stabilindu-se că, hotărârile definitive pronunate în cauzele în care CurteaEuropeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut deConvenia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăilor fundamentalepot fi supuse revizuirii, dacă consecinele grave ale acestei încălcări continuă să seproducă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunate.

În aceste situaii pot cere revizuirea:– persoana al cărei drept a fost încălcat;



215

– soul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia;– procurorul, din oficiu.Cererea de revizuire se introduce la Înalta Curte de Casaie şi Justiie, care judecă

cererea în complet de 9 judecători.Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data rămânerii

definitive a hotărârii Curii Europene a Drepturilor Omului.

13.4. RECURSUL ÎN INTERESUL LEGIIPrin Legea nr. 45/1993 a fost introdus în Codul de procedură penală art. 4142

C.pr.pen., modificat ulterior prin art. I pct. 200 din Legea nr. 356/2006, privindrecursul în interesul legii, care a fost conceput ca un instrument de îndrumare a

jurisprudenei.Astfel, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate

instanele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaieşi Justiie, din oficiu sau la cererea ministrului justiiei, colegiul de conducere al Înaltei Curide Casaie şi Justiie, colegiile de conducere ale curilor de apel şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curi de Casaie şi Justiie să se pronune asupra problemelor dedrept care au fost soluionate diferit de instanele judecătoreşti

Deciziile prin care se soluionează sesizările se pronună de Seciile Unite aleÎnaltei Curi de Casaie şi Justiie sunt obligatorii şi se aduc la cunoştină instanelorde Ministerul Justiiei. Ele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,precum şi pe pagina de Internet a Înaltei Curi de Casaie şi Justiie.

Soluiile se pronună numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaia părilor din acele procese.

14. EXECUTAREA HOTÃRÂRILOR PENALE



216

14.1. DISPOZIII GENERALE14.1.1. Punerea în executare a hotărârilor penale – fază a procesului penal

Procesul penal are ca scop imediat constatarea la timp şi în mod complet afaptelor care constituie infraciuni, în aşa fel încât orice persoană care a săvârşit oinfraciune să fie pedepsită potrivit vinovăiei sale şi nici o persoană nevinovată să nufie trasă la răspundere penală. Aşadar, activitatea procesual penală trebuie să se

finalizeze prin pedepsirea, când este cazul, a celor care săvârşesc infraciuni.

14.1.2. Caracterul executoriu al hotărârilor penaleHotărârile instanelor penale devin executorii la data când au rămas definitive.Hotărârile nedefinitive sunt executorii când legea dispune aceasta.

14.1.3. Momentele în care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitive.Rămânerea definitivă a hotărârilor primei instane:

a) la data pronunării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;b) la data expirării termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen sau când afost retras înaintea termenului;c) la data retragerii apelului dacă acesta s-a produs după expirarea termenului de apel;d) la data expirării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau

dacă apelul a fost respins, când nu s-a declarat recurs în termen. La aceeaşi dată rămâne definitivă şi atunci când recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fostretras înaintea termenului;e) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii nesupuse apelului saupentru care s-a respins apelul, dacă retragerea a avut loc după expirarea termenului derecurs;f) la dat pronunării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărâriinesupuse apelului sau pentru care s-a respins apelul.

Rămânerea definitivă a hotărârilor instanei de apel:a) la data expirării termenului de recurs, când apelul a fost admis f ără trimitere sprerejudecare şi nu s-a declarat recurs, în termen. Când împotriva acestei hotărârirecursul a fost declarat în termen, dar a fost retras înăuntrul termenului, hotărârearămâne definitivă la aceeaşi dată.b) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii sus menionate, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenul de recurs;c) la data pronunării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotrivahotărârilor de la pct.a)

Rămânerea definitivă a hotărârilor instanei de recursa) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faa instanei de recurs, f ără rejudecare;b) cauza a fost rejudecată de către instana de recurs după admiterea recursului;c) hotărârea cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, când recursul a fostrespins.

14.2. PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSELOR PRINCIPALE14.2.1. Punerea în executare a pedepsei închisorii sau a deteniei pe viaă

Pedeapsa închisorii şi pedeapsa deteniunii pe viaă se pun în executare prinemiterea mandatului de executare.

Mandatul de executare se emite de judecătorul delegat al instanei deexecutare în ziua rămânerii definitive a hotărârii la instana de fond sau, după caz, înziua primirii extrasului prevăzut în art. 418 alin. 3, se întocmeşte în trei exemplare şi



217

cuprinde: denumirea instanei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoanacondamnatului prevăzute în art. 70, numărul şi data hotărârii care se execută şidenumirea instanei care a pronunat-o, pedeapsa pronunată şi textul de lege aplicat,timpul reinerii şi arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei, meniuneadacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi de deinere, semnătura

judecătorului delegat, precum şi ştampila instanei de executare.

În cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, odată cu emitereamandatului de executare a pedepsei închisorii sau a pedepsei deteniunii pe viaă, judecătorul delegat emite şi un ordin prin care interzice condamnatului să părăsească ara.

Ordinul se întocmeşte în trei exemplare şi cuprinde: denumirea instanei deexecutare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art.70, pedeapsa pronunată împotriva acestuia, numărul şi data hotărârii de condamnare,denumirea instanei care a pronunat-o, numărul mandatului de executare a pedepseiemis pe numele condamnatului, dispoziia de interzicere a părăsirii ării, semnătura

judecătorului delegat, precum şi ştampila instanei de executare.Cazuri de amânare şi de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau

deteniei pe viaă ( art. 453-455 C.pr.pen. ):

a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de oboală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa, iar instan a apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentruordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea desănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă înexecutare;b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an, executareapedepsei se amână sau se întrerupe până la încetarea cauzei care a determinatamânarea sau întreruperea.c) când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar aveaconsecine grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, executarease poate amâna numai o singură dată şi cel mult trei luni. Evidena întreruperiloradmise este inută de către instana de executare şi administraia locului de deinere.

Singura diferenă între amânare şi întrerupere este aceea că amânarea are loc înainte de a fi început executarea pe când întreruperea executării presupune începereaexecutării pedepsei.

Potrivit art.55 alin.2 din C.pen., în cazul în care cel condamnat la pedeapsadeteniei pe viaă a îndeplinit vârsta de 60 de ani, în timpul executării pedepsei,detenia pe viată se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani.

Legea nr. 141/1996 reintroduce art. 448 C.pr.pen. în care se prevede că înlocuireapedepsei deteniei pe viaă cu pedeapsa închisorii se dispune din oficiu sau la cerereaprocurorului ori a celui condamnat de către instana de executare, iar dacă celcondamnat se află în stare de deinere, de către instana corespunzătoare în a cărei rază

teritorială se află locul de deinere.În ceea ce priveşte competena, aceasta aparine instanei de executare sauinstanei în a cărei rază teritorială se află locul de deinere dacă cel condamnat se află

în stare de deinere.

14.2.2. Punerea în executare a pedepsei închisorii cu executare la locul de muncă



218

14.2.2.1. Procedura de punere în executare a pedepsei închisorii cu executare lalocul de muncă

În funcie de gravitatea faptei, împrejurările în care a fost săvârşită, conduitaprofesională şi generală a f ăptuitorului, posibilităile acestuia de reeducare, instana,dacă apreciază că sunt temeiuri suficiente ca scopul pedepsei să fie atins f ără privarede libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul î şi

desf ăşoară activitatea sau în altă unitate.Pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă se pune în executare prin

emiterea mandatului de executare, care se întocmeşte în 4 (patru) exemplare şicuprinde, pe lângă meniunile prevăzute în art. 420 C.pr.pen., care se aplică în modcorespunzător, şi următoarele date: denumirea, sediul unităii unde se execută pedeapsa, dispoziia de executare a pedepsei către conducerea unităii şi de reinere şivărsare la bugetul de stat a cotei prevăzute de lege (art. 4221 C.pr.pen.).

Instana de executare va trimite câte un exemplar al mandatului, unităii unde seva executa pedeapsa, comandantului şi organului de poliie din localitatea în care î şiare sediul unitatea. O copie de pe dispoziia hotărârii se va trimite şi consiliului local

în a cărui rază teritorială î şi are domiciliul comandantul.

Cazurile în care se poate dispune revocarea executării pedepsei la locul de muncă sunt următoarele:a) dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea

pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârşeşte din nou o infraciune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia;

b) dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităii în cadrul unităii saunu-şi îndeplineşte în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă orinu respectă măsurile de supraveghere sau obligaiile stabilite prin hotărârea decondamnare;

c) când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale acapacităii de muncă, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiiile prevăzute pentru a sedispune suspendarea condiionată a executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 86

10

C.pen., anularea executării pedepsei la locul de muncă se poatedispune dacă cel condamnat mai săvârşeşte o infraciune până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul demuncă sau considerată executată, dacă nu sunt întrunite condiiile necesare pentru a sedispune pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă.

Dispoziiile prevăzute de art. 453 alin. 3 C.pr.pen. privind cazurile şi titulariicererii de amânare a executării pedepsei închisorii se aplică în mod corespunzătorexecutării pedepsei la locul de muncă.

Cazurile care pot atrage amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenieipe viaă sunt incidente şi la întreruperea executării acestei pedepse, în situaia în careexecutarea a început.Potrivit art. 456. C.pr.pen instana competentă să dispună asupra întreruperii executării

pedepsei este instana în a cărei rază teritorială se află locul de deinere sau după caz, unitateaunde se execută pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanei de executare.În cazul în care persoana condamnată se află în stare de libertate în urma unei

întreruperi anterioare a executării pedepsei, instana competentă să dispună asupra întreruperiiexecutării pedepsei este instana de executare.

Cererea de întrerupere a executării pedepsei adresată altei instane se trimite pe caleadministrativă instanei competente.

Titularii cererii de încetare a executării pedepsei la locul de muncă sunt:



219

– conducerea unităii unde condamnatul î şi desf ăşoară activitatea;– condamnatul, atunci când a executat cel puin 2/3 din durata pedepsei şi a dat

dovezi temeinice de îndreptare, a avut o bună conduită, a fost disciplinat şi stăruitor înmuncă (art. 8611 alin. 1 C. pen.).

Încetarea executării pedepsei la locul de muncă se dispune de către judecătoria îna cărei rază teritorială se află unitatea unde condamnatul execută pedeapsa (art. 4501

C. pr. pen.). Este posibil ca instana să respingă cererea de încetare a executăriipedepsei la locul de muncă, dar în această situaie hotărârea de respingere trebuie să fixeze şi termenul după expirarea căruia poate fi introdusă o nouă cerere; oricum,acest termen nu poate fi mai mare de un an.

14.2.3. Punerea în executare a pedepsei amenziiAceastă pedeapsă se execută prin plata unei sumei respective de către persoana

condamnată. Aceasta, la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instana de executare, în termen de 3 luni de la rămânereadefinitivă a hotărârii. La cererea condamnatului se poate dispune eşalonarea plăii, pecel mult două luni în rate lunare.

Înlocuirea pedepsei amenzii.Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credină de la executarea amenzii,

instana poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute delege pentru infraciunea săvârşită, inând cont de partea de amendă ce a fost achitată.

14.3. PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSELOR COMPLEMENTARE 14.3.1. Interzicerea exerciiului unor drepturi

Pe lângă una din pedepsele principale instana poate dispune ca pedeapsă complementară şi interzicerea unuia sau mai multor drepturi:- dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităile publice sau în funcii elective publice;- dreptul de a ocupa o funcie implicând exerciiul autorităii de stat;

- dreptul de a ocupa o funcie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-afolosit la săvârşirea infraciunii;- drepturile părinteşti;- dreptul de a fi tutore sau curator.

Pedeapsa interzicerii unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de cătreinstana de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului local în acărei rază domiciliază condamnatul, precum şi organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi.14.3.2. Punerea în executare a pedepsei degradării militare.

Degradarea militară constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purtauniformă. Pedeapsa este obligatorie pentru condamnaii militari şi rezervişti dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenia pe viaă

şi este facultativă dacă aceştia au săvârşit infraciuni cu pedeapsa principală stabilită de cel puin 5 ani şi cel mult 10 ani.Punerea în executare a pedepsei degradării militare se face prin trimiterea de

către instana de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii de condamnare ,comandantului unităii militare sau comandantului centrului militar în raza căruiadomiciliază condamnatul.



221

incapacităii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea uneifuncii şi pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupaii.

14.4.4. Interzicerea de a se afla în anumite localităi.În temeiul art. 116 alin 1 şi 2 C. pen., când persoana condamnată la pedeapsa

închisorii de cel puin 1 an a mai fost condamnată pentru alte infraciuni, dacă instanaconstată că prezena acesteia în localitatea unde a săvârşit infraciunea sau în altelocalităi constituie un pericol grav pentru societate, ea poate lua faă de această persoană măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localităi anumedeterminate prin hotărârea de condamnare.

Condiia unei condamnări anterioare nu se mai cere atunci când condamnareaeste mai mare de 5 ani.

Această măsură nu trebuie confundată cu obligarea de a nu părăsi localitatea,care este o măsură de prevenie.

14.4.5. Expulzarea.Această măsură de sigurană prevăzută de art. 117 C. pen. constă în interdicia

impusă cetăeanului străin sau persoanei f ără cetăenie care nu domiciliază peteritoriul ării noastre, care a comis o infraciune, de a rămâne pe teritoriul ării.

14.4.6. Confiscarea specială.Confiscarea specială este o măsură de sigurană care se dispune cu privire la

anumite lucruri expres prevăzute de lege.Astfel, potrivit art. 118 C. pen., bunurile supuse confiscării speciale sunt:– lucrurile produse prin fapte prevăzute de legea penală;– lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei

infraciuni, dacă sunt ale infractorului;– lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infraciuni sau

pentru a răsplăti pe infractor;– lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infraciunii, dacă nu sunt

restituite persoanei vătămate şi în măsură în care nu servesc la despăgubirea acesteia;– lucrurile deinute în contra dispoziiilor legale.Procurorul poate dispune această măsură prin ordonană, iar instana prin

hotărâre.

14.4.7. Executarea interdiciei de a reveni în locuina familiei pe o perioadă neterminată.

Prin Legea nr. 197/2000 (publicată în M.O. nr. 568/15.11.2000) a fost introdus înCodul penal art. 1181 referitor la interdicia persoanei condamnate la pedeapsa

închisorii de cel puin un an pentru loviri sau orice alte acte de violen

e cauzatoare desuferine fizice şi psihice, săvârşite asupra membrilor familiei, de a reveni în locuina

familiei dacă instana constată că prezena acesteia în locuina familiei constituie unpericol grav pentru ceilali membri ai familiei. Acest lucru se face la cererea păriivătămate şi măsura poate fi luată pe o durată de până la 2 ani.

Conform art. 1491 C.pen. prin „membru de familie“ se înelege soul sau rudaapropiată, dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte împreună cu f ăptuitorul.



223

14.7.2. Înscrisurile declarate falseJudecătorul delegat este cel care execută sau pune în executare dispoziia

hotărârii penale prin care un înscris, este declarat fals. Se va face pe fiecare pagină meniunea de anulare. Înscrisul declarat fals rămâne la dosarul cauzei.

14.7.3. Despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare

Potrivit art. 446 C.pr.pen., dispoziiile din hotărârea penală privitoare la despă-gubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părilor se execută potrivit legiicivile.

14.8. SCHIMBĂRI ÎN EXECUTAREA UNOR HOTĂRÂRI14.8.1. Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei

Dacă scopul pedepsei poate fi atins şi f ără executarea acesteia , instana poatedispune suspendarea condiionată a executării pedepsei sau suspendarea condiionată sub supraveghere.

În perioada suspendării condiionate a executării pedepsei sau a suspendăriiexecutării pedepsei sub supraveghere, condamnatul trebuie să dea dovadă de uncomportament care să justifice suspendarea. Durata acestei suspendări constituie untermen de încercare pentru condamnat.

Dacă în intervalul termenului de încercare, cel condamnat săvârşeşte din nou oinfraciune pentru care s-a pronunat o condamnare definitivă chiar după expirareaacelui termen, instana revocă suspendarea condiionată sau cea sub supraveghere.

14.8.2. Alte modificări ale pedepsei14.8.2.1. Liberarea condiionată vizează în mod direct conduita condamnatului întimpul executării pedepsei. Condamnatul care a efectuat o anumită fraciune dindurata pedepsei, dacă este stăruitor în muncă, este disciplinat ori dă dovezi temeinicede îndreptare, poate beneficia de liberare condiionată înainte de executarea în

întregime a pedepsei.

Hotărârea instanei este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile.Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare.

14.8.2.2. Înlocuirea şi reducerea pedepsei pentru militariPedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani de către militarii în termen se

execută într-o închisoare militară . În cazul în care condamnaii judecai la o instană civilă au devenit militari în termen înaintea sau după rămânerea definitivă a hotărâriide condamnare, se dispune înlocuirea executării pedepsei închisorii cu executarea

într-o închisoare militară.Înlocuirea executării pedepsei închisorii cu executarea în închisoare militară,

se dispune de către tribunalul militar în a cărei circumscripie se găseşte unitateamilitară din care face parte cel condamnat.

Când militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei şi a dat dovezitemeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat sereduce la o treime, iar dacă s-a evideniat în mod deosebit, reducerea poate depăşi otreime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei (art. 62 alin. 2 C. pen.).

Competena reducerii pedepsei revine tribunalului militar în a cărui rază teritorială se află închisoarea militară.

14.8.3. Înlăturarea sau modificarea pedepsei14.8.3.1. Intervenirea unei legi penale noi



224

Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce numai prevede ca infraciune fapta pentru care s-a pronunat condamnarea, ori o legecare prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută sau urmează a seexecuta, instana ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziiilor art.12, 14, 14 C. pen.

Competena asupra înlăturării sau modificării pedepsei revine instanei de

executare, iar dacă cel condamnat se află în cursul executării pedepsei, instaneicorespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află locul de deinere sau unitateaunde condamnatul execută pedeapsa la locul de muncă.

14.8.3.1.2. Aplicarea amnistiei şi graieriiÎnlăturarea sau modificarea pedepsei poate avea loc şi în cazul amnistiei şi

graierii. Conform art. 459 C. pr. pen., aplicarea amnistiei, când intervine după rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi aplicarea graierii se fac de către un

judecător de la instana de executare, iar dacă cel condamnat se află în cursulexecutării pedepsei, de către un judecător de la instana corespunzătoare în a căreirază teritorială se află locul de deinere sau unitatea unde se execută pedeapsa la locul

de muncă.14.9. DISPOZIII COMUNE14.9.1. Procedura la instana de executare

Preşedintele instanei de executare ia anumite măsuri pentru buna desf ăşurarea judecăii, în sensul că citează pările interesate şi dispune desemnarea unui apărătordin oficiu când asistena juridică este obligatorie.

Condamnatul arestat este adus în faa instanei de executare.Participarea procurorului este obligatorie iar după ascultarea concluziilor

procurorului şi părilor, instana de executare se pronună prin sentină.Atunci când competena revine instanei în a rază teritorială se află locul de

deinere sau unitatea unde execută pedeapsa cel condamnat, se aplică aceeaşi

procedură. Instana trebuie să comunice instanei de executare, soluia.

14.9.2. Contestaie la executareEste definită ca fiind un procedeu jurisdicional de rezolvare a cererilor sau

plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.Situaii în care punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale poate fi

contestată:- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută înhotărârea de condamnare;- când se invocă amnistia, prescripia, graierea sau orice altă cauză de stingere sau demicşorare a pedepsei precum şi orice alt incident ivit în cursul executării;

- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare.

Competena soluionării contestaiei la executare o are instana de executaresau cea de la locul de deinere sau de la locul unde se află unitatea la care se execută pedeapsa la locul de muncă.

Contestaia la executarea privind dispoziiile civile ale hotărârii se face lainstana de executare sau la cea care a pronunat hotărârea ce se execută.

Contestaia privind amenzile judiciare se soluionează de instana care le-a pus în executare.



225

Cererile ulterioare de contestaie la executare sunt inadmisibile dacă există identitatede persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.

15. PROCEDURI SPECIALE



226

15.1. NOIUNEA DE PROCEDURĂ SPECIALĂ ŞI CLASIFICAREProcedurile speciale sunt acelea care cuprind dispoziii derogatorii de la modul

comun şi obişnuit al desf ăşurării procesului penal în legătură cu realizarea diferitelorinstituii procesuale.

Noiunea se referă la diverse proceduri judiciare care f ără a realiza sarcinile

fundamentale ale procesului penal rezolvă pe cale jurisdicională anumite problemelegate de desf ăşurarea altor cauze penale.Aşa cum s-a subliniat şi în literatura de specialitate, procedurile speciale se

împart în: proceduri speciale propriu - zise şi proceduri speciale auxiliare. Laprocedurile speciale propriu - zise putem înt@lni proceduri în care se aplică înprincipal norme derogatorii de la procedura obişnuită (ex.: procedura de urmărire şi

judecare a unor infraciuni flagrante, procedura urgentă de urmărire şi judecare a unorinfraciuni de corupie, procedura privind traficul ilicit de droguri), precum şiproceduri în care se aplică în principal normele obişnuite completate cu normelederogatorii din procedura specială (ex.: procedura în cauzele cu infractori minori).

Ca proceduri speciale auxiliare, întruc@t rezolvă aspecte adiacente procesuluipenal în curs de desf ăşurare sau chiar după ce a fost încheiat, există: procedurareabilitării judecătoreşti, procedura reparării pagubei în cazul condamnării sau alluării unei măsuri preventive pe nedrept, procedura în caz de dispariie a înscrisurilor

judiciare, asistena juridică internaională şi procedura extrădării.

15.2. URMĂRIREA ŞI JUDECAREA UNOR INFRACIUNI FLAGRANTE15.2.1. Necesitatea procedurii speciale în cazul unor infraciuni flagrante

Pentru infraciunile flagrante a fost necesară instituirea unei proceduri specialeiar deosebirea dintre infraciunile flagrante şi cele neflagrante în sfera procesuluipenal este numai de ordin procesual: momentul constatării, săvârşirii infraciunii şi celal prinderii f ăptuitorului.

Împrejurarea săvârşirii infraciunilor în condiii de flagrană justifică necesitatea unei reglementări speciale a urmăririi şi judecării acestora, regulileobişnuite de procedură trebuind înlocuite în scopul efectuării imediate a constatării şistrângerii neîntârziate a probelor care ulterior ar putea dispărea.

Instituirea procedurii speciale a fost necesară pentru ca şi tragerea larăspundere penală a f ăptuitorului să se efectueze cât mai rapid, deoarece infraciunilese produc la vedere şi provoacă o anumită indignare şi teamă.

15.2.2. Cazurile de aplicare a procedurii speciale de urmărire şi judecare a unorinfraciuni flagrante

Cazuri de aplicare a procedurii speciale: infraciunile flagrante pedepsite delege cu închisoarea mai mare de un an şi de cel mult 12 ani, precum şi formeleagravante ale acestora, săvârşite în municipii sau oraşe, în mijloace de transport încomun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, precum şi orice loc aglomerat se

urmăresc şi se judecă potrivit dispoziiilor prevăzute în acest capitol care secompletează cu dispoziiile Codului penal.

15.2.3. Urmărirea penală a unor infraciuni flagrante



227

Urmărirea specială este reglementată de art. 467-470 C.pr.pen. referitoare laconstatarea infraciunii, luarea de măsuri preventive şi trimiterea în judecată,dispoziii care se completează, c@nd este cazul, cu cele din dreptul comun.

15.2.3.1.Constatarea infraciuniiOrganul de urmărire penală sesizat despre săv@rşirea unei infraciuni, în

cazurile prevăzute de art. 466 C.pr.pen., potrivit art. 467 alin. 1 C.pr.pen., întocmeşteun proces-verbal în care se consemnează cele constatate cu privire la fapta săv@rşită,declaraiile învinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate. Toate aceste activităi sefac în conformitate cu dispoziiile legale din cadrul procedurilor obişnuite.

Procesul-verbal se citeşte învinuitului, precum şi persoanelor care au fostascultate. cărora li se atrage atenia că pot completa declaraiile sau că pot faceobiecii cu privire la acestea.

Procesul-verbal reprezintă at@t mijlocul de probă prin care se constată săv@rşirea unei infraciuni, c@t şi actul de începere a urmăririi penale.

Pentru constatarea infraciunilor flagrante au competena de a efectua urmărireapenală organele de urmărire penală.

Organele de constatare prevăzute în art. 214 C.pr.pen. şi comandanii de nave şiaeronave, precum şi subofierii trupelor de grăniceri (art. 215 C.pr.pen.) pot constata

infraciunile flagrante, însă nu pot efectua urmărirea penală.

15.2.3.2.Desf ăşurarea urmăririi penale şi luarea măsurilor preventive Caracterul flagrant al unei infraciuni este apreciat de organele de urmărire

penală, în funcie de împrejurările concrete ale faptei şi de prinderea f ăptuitorului.Astfel, potrivit art. 468 C.pr.pen., organul de urmărire penală este obligat să-l

reină pe învinuit (calitatea de învinuit o dob@ndeşte prin începerea urmăririi penale,prin procesul-verbal de constatare a infraciunii) pe o perioadă ce nu poate depăşi 24de ore.

Procurorul, la sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, poate solicita judecătorului arestarea învinuitului, pe o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile. Acesttermen se calculează de la data expirării ordonanei de reinere.

15.2.3.3.Trimiterea în judecată Conform art. 468 alin. 2, dacă procurorul apreciază că sunt suficiente dovezi

pentru punerea în mişcare a aciunii penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcareaciunea penală, dispune trimiterea în judecată şi trimite dosarul instanei competente

înainte de expirarea mandatului de arestare.Dacă judecătorul a emis mandat de arestare a învinuitului şi procurorul a

restituit cauza, organul de cercetare penală este obligat să continue cercetarea şi să înainteze dosarul procurorului odată cu învinuitul, cel mai t@rziu în 3 zile de laarestarea acestuia.

Această dispoziie reflectă caracterul de urgenă al procedurii speciale prinlimitarea în timp a duratei cercetării penale şi indirect a întregii urmăriri penale.

În situaiile în care procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3

zile de la data emiterii ordonanei de reinere, se aplică art. 146 şi următoarele.Din această dispoziie legală rezultă că dacă există probe împotriva învinuitului,

procurorul trebuie să procedeze la ascultarea acestuia în prezena apărătorului şi să solicite instanei arestarea preventivă. În caz contrar, c@nd nu există probe suficientese poate dispune restituirea dosarului la organul de cercetare penală pentrucontinuarea cercetărilor.



228

Atunci c@nd organul de cercetare penală a fost obligat să continue cercetarea, în cel mai t@rziu 3 zile după finalizarea acesteia, procurorul, primind dosarul, proce-dează la verificarea lucrărilor urmăririi penale şi se pronună în cel mult 2 zile de laprimire, put@nd dispune trimiterea în judecată, scoaterea de sub urmărire sau

încetarea urmăririi penale, potrivit art. 262, ori restituirea cauzei, potrivit art. 265C.pr.pen.

În situaia în care, în urma verificării lucrărilor de cercetare penală, procurorulconstată că sunt îndeplinite condiiile prevăzute de lege, dispune trimiterea în judecată, întocmeşte rechizitoriu şi înaintează de îndată instanei de judecată dosarulcauzei (art. 470 alin. 2 C.pr.pen.).

C@nd procurorul restituie cauza pentru completarea sau refacerea urmăririipenale, urmărirea se efectuează potrivit procedurii comune, iar dispoziiile privitoarela măsurile preventive, de sigurană sau asiguratorii, precum şi trimiterea la organulcompetent se aplică conform art. 267, 268 din C.pr.pen.

În situaia infraciunilor flagrante, c@nd se ia măsura arestării preventive, esteobligatorie asistena juridică, potrivit dispoziiilor art. 171 alin. 2 C.pr.pen.

15.2.4. Judecarea unor infraciuni flagrante 15.2.4.1.Instana competentă

La infraciunile flagrante, instana competentă în a judeca asemenea cauze estecea obişnuită. În asemenea cauze sunt aplicabile şi dispoziiile referitoare lacompetena după materie, competena teritorială şi după calitatea persoanei.

Pentru municipiile împărite în sectoare, Ministrul Justiiei poate desemna unasau mai multe judecătorii care să judece asemenea cauze, cu respectarea competeneimateriale prevăzute de lege (art. 471, alin. 2 C.pr.pen.).

Judecătoria desemnată pentru a judeca infraciunile flagrante nu reprezintă oinstană specială, ci are doar caracterul unei instane specializate, în sensul că ea a fostinstituită în scopul unei mai bune organizări a judecăii infraciunilor flagrante,aceasta fiind necesară pentru desf ăşurarea unei judecăi rapide.

15.2.4.2. Măsuri pregătitoare şedinei de judecată

Pentru desf ăşurarea în bune condiii a judecăii, preşedintele instanei ia anumitemăsuri, şi anume (art. 472 C.pr.pen.):– fixează termenul de judecată, care nu poate depăşi 5 zile de la data primirii

dosarului;– dispune aducerea cu mandat a martorilor şi a pării vătămate. Faă de

procedura obişnuită unde există alte sanciuni pentru neprezentarea martorilor,datorită urgenei soluionării cauzei se emite mandat de aducere at@t pentru martorc@t şi pentru partea vătămată.

– inculpatul este adus la judecată, iar participarea procurorului la judecată esteobligatorie;

– instana verifică dacă sunt întrunite în cauză condiiile pentru infraciuneaflagrantă prevăzută în art. 466 C.pr.pen.

15.2.4.3. Judecata în prima instană Activitatea instanei de judecată la infraciunile flagrante se desf ăşoară îngeneral potrivit procedurii obişnuite la care se adaugă dispoziiile speciale prevăzute

în art. 473 – 476 C.pr.pen.La primul termen de judecată instana va proceda la verificarea regularităii

sesizării potrivit dispoziiilor art. 300, alin. 1 C.pr.pen., a competenei, precum şi laregularitatea luării şi meninerii arestării preventive conform art I, pct. 171 din Legeanr. 281/2003 prin care s-a abrogat art. 300, alin. 3 C.pr.pen.

În cazul când se constată că sesizarea nu este f ăcută potrivit legii, iarneregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în



229

acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederearefacerii acestuia.

Astfel, instana procedează la judecarea cauzei ascult@nd pe inculpat, martoriiprezeni, precum şi persoana vătămată, dacă este de faă.

Judecata se face pe baza acestor declaraii şi a lucrărilor din dosar (art. 473 alin.1 C.pr.pen.). Rezultă că, în această situaie, dacă unii martori sau partea vătămată nusunt prezeni la judecată, cauza nu se am@nă, judecata f ăc@ndu-se pe baza probelorexistente la dosar.

Există posibilitatea ca instana să poată dispune, din oficiu sau la cerere,administrarea de probe noi, în care scop ia măsurile corespunzătoare, pe care le aducela îndeplinire în mod direct sau prin organele de poliie (art. 473 alin.2 C.pr.pen.).Pentru administrarea probelor, instana poate acorda termene care în total nu trebuiesă depăşească 10 zile; în caz contrar, judecata se va desf ăşura potrivit proceduriiobişnuite.

Pentru judecarea unei infraciuni flagrante, instana examinează aciunea civilă numai dacă persoana vătămată este prezentă şi se constituie parte civilă, iar preteniileacesteia pot fi soluionate f ără am@narea judecăii.

Dacă persoana vătămată este o unitate din cele prevăzute de art. 145 din C.pen.ori o persoană lipsită de capacitate de exerciiu sau cu capacitate de exerciiurestr@nsă, instana examinează aciunea civilă chiar în lipsa acestora şi chiar dacă nus-au constituit parte civilă, iar soluionarea aciunii civile nu duce la am@nareacauzei.

15.2.4.4.Pronunarea şi redactarea hotăr@rii Instana este obligată să se pronune asupra cauzei în aceeaşi zi în care s-au

încheiat dezbaterile sau cel mai t@rziu în următoarele 2 zile în prezena inculpatuluiaflat în stare de deinere, care trebuie adus la pronunare.

Hotăr@rea instanei de judecată va avea acelaşi coninut ca şi hotăr@rilepronunate în urma judecării după procedura obişnuită şi trebuie redactată în celmult 24 de ore.

15.2.4.5.Apelul şi recursul Folosirea căilor de atac ordinare, şi anume apelul şi recursul se face conform

dispoziiilor procedurii obişnuite însă cu derogările prevăzute în art. 477 C.pr.pen., şianume:

– termenul de apel şi cel de recurs sunt de 3 zile de la pronunare şi nu de 10zile ca în cadrul procedurii obişnuite;

– dosarul cauzei se înaintează instanei de apel sau, după caz, instanei de recurs în următoarele 24 de ore de la declararea apelului ori recursului; acesta este un termende recomandare a cărui nerespectare nu atrage sanciunea nulităii;

– judecarea în apel şi recurs se face de urgenă.Referitor la prevederea cuprinsă în art. 477, alin. 3 C.pr.pen. este de remarcat

faptul că meniunea judecării apelului şi recursului în regim de urgenă nu estelimitată la o dată anume însă prin aceasta se înelege ca judecata să se facă de regulă f ără am@nări.

Şi în cazul căilor de atac, prezena inculpatului c@nd se află în stare de deinereşi participarea procurorului în cazul infraciunilor flagrante este obligatorie, potrivitdispoziiilor de drept comun, prevăzute în art. 375, alin. 2 şi art. 38511, alin. 2C.pr.pen. De asemenea, citarea părilor este obligatorie, neexist@nd nici o derogarede la regulile de drept comun.



230

15.2.5. Alte aspecte legate de procedura specială în cazul unor infraciuniflagrante

În caz de concurs de infraciuni, când procedura flagrantă se aplică numaiunora din infraciunile concurente, se procedează la disjungere, urmărirea şi judecareainfraciunilor f ăcându-se separat.

În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă procedura flagrantă se aplică

numai unora dintre fapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibilă,urmărirea şi judecata se fac potrivit procedurii obişnuite.

15.3. PROCEDURA PRIVIND TRAGEREA LA RĂSPUNDERE PENALĂ APERSOANEI JURIDICE ( art. 4791 C.pr.pen., introdus prin art. I pct.222 dinLegea nr.356/200615.3.1. Dispoziii generale

Intrarea în vigoare a Legii nr. 278/2006 a marcat consacrarea efectivă arăspunderii penale a persoanei juridice în dreptul român, iar prin art. I pct. 222 dinLegea nr. 356/2006 s-a introdus Capitolul I care se referă la procedura privindtragerea la răspundere penală a persoanei juridide.

Astfel, potrivit art. 191 C.pen., persoanele juridice, cu excepia statului, aautorităilor publice şi a instituiilor publice care desf ăşoară o activitate ce nu poateface obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infraciunile săvârşite înrealizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice,dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăie prevăzută de legea penală.

Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală apersoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infraciuni.

15.3.2. Obiectul şi exercitarea aciunii penale.Aciunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor

juridice care au săvârşit infraciuni.Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi

procedurale de reprezentantul său legal. Dacă pentru aceeaşi faptă s-a începuturmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta î şinumeşte un mandatar pentru a o reprezenta.

15.3.3. Competena teritorială.Competena după teritoriu este determinată de :

a) locul unde a fost săvârşită infraciunea;b) locul unde se află sediul persoanei juridice;c) locul unde locuieşte persoana vătămată sau unde î şi are sediul.

15.3.4. Citarea

Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Când sediul este fictiv oripersoana juridică nu mai funcionează în sediul declarat iar noul sediu nu estecunoscut, citaia se afişează la sediul Consiliului Local în cărui rază teritorială s-asăvârşit infraciunea.



231

15.3.5. Măsuri preventiveÎn cursul urmăririi penale la propunerea procurorului sau în instană în cursul

judecăii, judecătorul poate dispune dacă există motive că persoana juridică a săvârşito faptă prevăzută de legea penală, următoarele măsuri preventive:- suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare;- suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social;

- interzicerea unor operaiuni patrimoniale specifice susceptibile de a antrenadiminuarea activului patrimonial sau insolvena persoanei juridice;- interzicerea de a încheia anumite acte juridice stabilite de organul judiciar;- interzicerea de a desf ăşura activităi de natura celor în exerciiul sau cu ocazia căroraa fost comisă infraciunea.

Măsurile preventive pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile cuposibilitatea prelungirii dacă se menin temeiurile, fiecare prelungire neputând depăşi60 de zile.

Măsurile preventive se pot revoca din oficiu sau la cerere când nu mai există temeiuri care să justifice meninerea lor.

15.3.6 Procedura de informare

Organul judiciar comunică organului care a autorizat înfiinarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, începerea urmării penale,punerea în mişcare a aciunii penale şi trimiterea în judecată a persoanei juridice,aceste organe având obligaia de a comunica în 24 de ore meniunile respective.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii,instana de executare comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii, organului care aautorizat înfiinarea cât şi celui care a înregistrat persoana juridică.

15.3.7. Punerea în executare a pedepsei amenzii.Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa deplată integrală a acesteia la instana de executare în termen de trei luni de la rămânereadefinitivă a hotărârii de condamnare. În caz de neexecutare a obligaiei de plată aamenzii în termen de trei luni de zile se va proceda la executarea silită ca şi în cazulcreanelor fiscale.

15.3.8. Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice.

Este prima şi cea mai gravă dintre pedepsele complementare aplicabilepersoanei juridice. Potrivit art. 712 C.pen., dizolvarea se dispune, în principal, atuncicând persoana juridică a fost constituită în scopul comiterii de infraciuni sau cândobiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.

În ipoteza constituirii persoanei juridice în scopul comiterii de infraciuni,aceasta se plasează în ilegalitate prin scopul ascuns urmărit - scopul declarat fiind

întotdeauna unul licit - din chiar momentul creării ei.Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efectdeschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie după dispozitivulhotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va ficomunicată, de îndată, instanei civile competente, care va proceda la desemnarealichidatorului.



232

15.3.9. Suspendarea activităii sau a unor dintre activităile persoanei juridice înlegătură cu care s-a săvârşit infraciunea

Măsura suspendării întregii activităi va fi dispusă doar în mod excepional,atunci când toate activităile desf ăşurate de persoana juridică au fost legate decomiterea infraciunii sau când persoana juridică are o un singur obiect de activitate şide acesta s-a legat comiterea infraciunii.

De aceea, şi durata acestei sanciuni este redusă - de la 3 luni la un an - pentrucă o perioadă mai îndelungată ar conduce aproape inevitabil la falimentul persoanei încauză, în schimb, în cazul suspendării uneia sau mai multora dintre activităiledesf ăşurate de persoana juridică, pedeapsa are o durată mai mare, de la 3 luni la 3 ani.

15.3.10. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridicePotrivit art. 715 C.pen. această sanciune constând în închiderea unuia sau a

mai multora dintre punctele de lucru aparinând persoanei juridice cu scop lucrativ, încare s-a desf ăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infraciunea, se poatelua pe o perioadă de la 3 luni la 3 ani.

În ceea ce priveşte sfera persoanelor juridice vizate de această sanciune, ea serestrânge la persoanele cu scop lucrativ. Ca atare, rămân exceptate autorităile şi

instituiile publice, precum şi persoanele juridice de drept privat f ără scop lucrativ(asociaii, fundaii etc).

De asemenea, legea exceptează în mod explicit persoanele juridice care î şidesf ăşoară activitatea în domeniul presei îart. 715 alin. (2) C.pen.ş. Pedeapsa se vaaplica aşadar societăilor comerciale, regiilor autonome, societăilor agricole etc.

15.3.11. Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii de aparticipa la procedurile de achiziii publice.

Pedeapsa este întotdeauna facultativă pentru instană, dar credem că ea î şi vagăsi aplicarea mai ales în cazul infraciunilor intenionate, legate de încheierea sauexecutarea unor contracte de achiziii publice şi, pe un plan mai larg, în cazulinfraciunilor de corupie. Aceasta deoarece legea nu impune ca infraciunea să fi fostcomisă în legătură cu o procedură de achiziii publice, dar în acelaşi timp, infraciuneacomisă trebuie să poată justifica aplicarea acestei sanciuni

O copie a dispozitivului hotărârii se va comunica Oficiului RegistruluiComerului, Ministerului Justiiei cât şi autorităilor care in evidena persoanelor

juridice pentru îndeplinirea formalităilor de publicitate.

15.3.12. Punerea în executare a pedepsei complementare a afişării hotărârii decondamnare sau a difuzării acesteia.

Potrivit art. 717 C.pen., această pedeapsă presupune aducerea la cunoştinapublicului a hotărârii de condamnare, prin afişarea sau difuzarea unui extras dinaceasta.

Sanciunea poate avea un efect intimidant considerabil asupra persoanelor juridice, ea afectând imaginea de marcă, reputaia comercială, poziia persoanei juridice, putând avea ca efect pierderea clientelei, diminuarea credibilităii unuisindicat sau a unei asociaii nonprofit etc.

Sanciunea are caracter facultativ pentru instană, urmând a se aprecia de lacaz la caz dacă se impune aplicarea ei, în funcie de natura, gravitatea infraciunii, de

împrejurările în care ea s-a comis şi de impactul potenial al publicităii negativerealizate în acest mod.



233

15.3.13. Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanei juridice.

În caz de neexecutare cu rea credină a pedepselor complementare, instana deexecutare va proceda conform art. 712 alin 2 sau art. 713 alin 3 şi 4 C.pen., sesizareainstanei f ăcându-se din oficiu de judecătorul delegat al instanei de executare.

15.4. PROCEDURA ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI ( art.480-493C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006 )15.4.1. Ocrotirea minorilor în cursul procesului penal

Instituirea unei proceduri speciale în cauzele cu infractori minori a fostdeterminată de faptul că persoana fizică aflată în stare de minoritate este considerată ca fiind insuficient dezvoltată sub aspect psiho-fizic, situându-se în perioada în care seformează unele trăsături ale personalităii sale. În perioada minorităii se dezvoltă capacitatea psihică, discernământul, se acumulează cunoştinele despre viaă, inclusivcele privitoare la normele de conduită socială.

Legiuitorul a adoptat un regim de constrângere penal diferit în privinacauzelor cu infractori minori. Urmărirea şi judecarea dar şi punerea în executare a

infraciunilor săvârşite de minori se fac de regulă potrivit procedurii obişnuite la carese fac completări şi derogări cu procedurile speciale.15.4.2. Urmărirea penală în cazul infractorilor minori

Potrivit art. 481 alin. 1 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legeanr.356/2006, când învinuitul sau inculpatul este minor ce nu a împlinit 16 ani, la oriceascultare sau confruntare a minorului, dacă consideră necesar organul de urmărirepenală citează serviciul de probaiune de la domiciuliul minorului precum şi pepărini, iar când este cazul pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea orisupravegherea căreia se află minorul.

În cauzele cu învinui sau inculpai minori, procurorul care supraveghează saudupă caz efectuează urmărirea penală, poate să solicite atunci când consideră necesarefectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probaiune de pe lângă

tribunalul în a cărui circumscripie teritorială î şi are locuina minorul potrivit legii.În cauzele cu inculpai minori, instana de judecată are obligaia să dispună efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probaiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripie î şi are locuina minorul, potrivit legii, cu excepiacazului în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririipenale, potrivit dispoziiilor alin. 1, situaie în care dispunerea referatului de cătreinstană este facultativă.

Referatul de evaluare constă în strângerea de date cu privire la purtarea pe careminorul o are în mod obişnuit, la starea fizică şi mintală a acestuia, la antecedentelesale, la condiiile în care a fost crescut şi în care a trăit, la modul în care părinii,tutorele sau persoana în grija căreia se află minorul î şi îndeplinesc îndatoririle faă deacesta şi în general cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei măsuri saula aplicarea unei sanciuni faă de minor (art. 482 alin. 3 C.pr.pen.).

Neefectuarea referatului de evaluare de către persoanele indicate mai sus duce lanulitatea absolută prevăzută în art.197 alin. 2 C.pr.pen.

15.4.3. Judecarea infractorilor minoriJudecarea acestor cauze se face potrivit regulilor de competenă obişnuită, însă

de judecători anume desemnai potrivit legii (art. 483 alin.1 C.pr.pen.).Inculpatul, care a săvârşit infraciunea în timpul când era minor, este judecat

potrivit dispoziiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă la datasesizării instanei împlinise vârsta de 18 ani.



234

La judecarea cauzei se citează, în afară de pări, serviciul de probaiune de ladomiciliul minorului, părinii acestuia, sau după caz tutorele, curatorul, persoana în

îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul, precum şi alte persoane a cărorprezenă este considerată necesară de către instană (art. 484 alin. 2 C.pr.pen.modificat prin Legea nr.356/2006).

Persoanele citate au dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şisă prezinte propuneri în privina măsurilor ce ar urma a fi luate.Şedina în care are loc judecarea infractorului minor se desf ăşoară separat de

celelalte şedine, nu este publică, dar la desf ăşurarea judecăii pot asista persoanelearătate în art. 484 alin. 2 (părini, serviciul de probaiune, tutore, curator sau persoana

în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul), apărătorii părilor, precum şialte persoane cu încuviinarea instanei. Aceasta constituie o derogare de lapublicitatea şedinei de judecată şi este determinată de vârsta inculpatului care nutrebuie să fie tulburat de prezena unor persoane străine care îi pot influena negativcomportamentul pe parcursul procesului.

Când inculpatul este minor sub 16 ani, instana, după ce îl ascultă, poate dispune îndepărtarea lui din şedină, dacă apreciază că cercetarea judecătorească şi dezbaterilear putea avea o influenă negativă asupra minorului.

Dispoziiile referitoare la judecarea minorilor (art. 483 – 489 C.pr.pen.) lainstana de fond se aplică în mod corespunzător şi la judecata în apel sau recurs.

Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile, pările fiind legal citate cumeniunea că acest lucru poate avea loc în mod legal chiar cu înmânarea citaiei cu celpuin o zi înaintea judecăii.

Hotărârile prin care se soluionează fondul cauzei se pronună în ziua în care auluat sfârşit dezbaterile, iar în situaii deosebite pronunarea poate fi amânată cu celmult două zile.

15.4.4. Punerea în executare a măsurilor educative sau a pedepselor aplicateminorilor.

La alegerea sanciunii se ine seama de gradul de pericol social al faptei

săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, decondiiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

În cazul când s-a luat faă de minor măsura educativă a mustrării, aceasta seexecută de îndată, în şedina în care s-a pronunat hotărârea.

Faă de minor se poate lua şi măsura libertăii supravegheate, care se pune înexecutare chiar în şedina în care se pronună numai dacă minorul şi persoana saureprezentantul instituiei sau unităii speciale căreia i s-a încredinat supraveghereasunt de faă.

Potrivit art. 489 C.pr.pen., revocarea măsurii libertăii supravegheate pentruvreuna din cauzele prevăzute în art. 108 c.pen., cu excepia cazului când minorul a asăvârşit din nou o infraciune, precum şi înlocuirea libertăii supravegheate, se dispunde instana care a pronunat această măsură.

Ca măsură educativă pentru infractorii minori există şi internarea într-un centrude reeducare cu scopul de a i se asigura posibilitatea de a dobândi înv ăătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.



235

15.5. PROCEDURA URGENTĂ DE URMĂRIRE ŞI JUDECARE PENTRUUNELE INFRACIUNI DE CORUPIE ( Legea nr.78 din 05.05.2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sanc ionarea faptelor de corup ie, publicată în„Monitorul Oficial” nr.219 din 18.05.2000 actualizată şi consolidată prin Legeanr. 69/2007 ).

15.5.1. Urmărirea penală Prin noua lege de organizare judiciară nr. 304/2004 modificată prin Legea nr.247/22.07.2005 s-a stabilit că Parchetul Naional Anticorupie (vom folosi această denumire până la apariia O.U.G. nr. 134/2005 privind înfiinarea DepartamentuluiNaional Anticorupie) era specializat în combaterea infraciunilor de corupie potrivitlegii şi că acesta î şi exercita atribuiile pe întreg teritoriul României funcionând pelângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie.

Parchetul Naional Anticorupie era condus de un procuror general asimilatprim-adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte deCasaie şi Justiie, el fiind ajutat de doi adjunci asimilai adjunctului ProcuroruluiGeneral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie. El era ajutat înactivitatea sa şi de doi consilieri asimilai consilierilor Procurorului General alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie.

Atribuiile Parchetului Naional Anticorupie erau următoarele:a) efectuarea urmăririi penale, în condiiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancionarea faptelorde corupie şi în prezenta Ordonană de urgenă, pentru infraciunile prevăzute înLegea nr. 78/2000 care sunt potrivit art. 13 în competena P.N.A.;

b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuatedin dispoziiile procurorului de către ofierii de poliie judiciară aflai sub autoritateaexclusivă a Procurorului General al Parchetului Anticorupie;

c) conducerea, supravegherea şi controlul activităilor de ordin tehnic aleurmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar,vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numii în cadrul Parchetului NaionalAnticorupie;

d) studierea cauzelor care generează şi a condiiilor care favorizează corupia,elaborarea şi prezentarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi pentruperfecionarea legislaiei penale;

e) elaborarea raportului anual privind activitatea Parchetului NaionalAnticorupie şi prezentarea acestuia în faa Parlamentului;

f) constituirea şi actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corupie.Procurorii care f ăceau parte din Parchetul Naional Anticorupie efectuau

urmărirea penală proprie pentru infraciunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, încondiiile Codului de procedură penală, cele prevăzute de legea specială, precum şi deordonana de organizare a Parchetului.

De asemenea, procurorii conduceau, supravegheau şi controlau activităile deordin tehnic ale urmăririi penale efectuate de specialişti în anumite domenii(economic, financiar, bancar, vamal, informatic etc.), care erau numii în cadrul

Parchetului Naional Anticorupie. Aceştia efectuau în cadrul urmăririi penale acte dindomeniul lor de specialitate şi nu trebuie confundai în activitatea lor cu organele decercetare speciale. Numai procurorul este cel care efectuează urmărirea penală, ajutat

însă, aşa cum am arătat mai sus, de către ofierii de poliie judiciari şi anumiispecialişti.

După apariia Ordonanei de Urgenă a Guvernului României nr. 43/2002aprobată prin Legea nr. 503/2002, privind Parchetul Naional Anticorupie, potrivitart. 13, procurorii specializai din cadrul P.N.A. efectuau în mod obligatoriu urmărireapenală în cazul infraciunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000.



236

Când existau indicii temeinice cu privire la săvârşirea uneia dintre infraciunileatribuite competenei Parchetului Naional Anticorupie, procurorii puteau să soliciteinstanei autorizare pe o durată de cel mult 30 de zile pentru :

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilateacestora;

b) punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicaiilor;c) accesul la sisteme informaionale.De asemenea, în situaiile în care existau indicii temeinice că s-a săvârşit sau că

se pregăteşte săvârşirea unei infraciuni dintre cele atribuite în competena ParchetuluiNaional Anticorupie, care nu poate fi descoperită, sau f ăptuitorii nu pot fi identificaiprin alte mijloace, erau folosii, în vederea strângerii datelor privind existenainfraciunii şi identificarea persoanelor faă de care există presupunerea că au săvârşito infraciune, investigatori sub acoperire, în condiiile legii (conform art. 2242 – 2244 C.pr.pen.).

Procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau ainvestigatorilor cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificăriif ăptuitorilor şi obinerii mijloacelor de probă.

Persoana care a comis una dintre infraciunile ce intră în competena ParchetuluiNaional Anticorupie şi care în timpul urmăririi penale denună, facilitează

identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane ce au săvârşit astfel deinfraciuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.Prin decizia Curii Constituionale nr. 235/2005 s-au declarat neconstituionale

prevederile prin care P.N.A. era competent cu investigarea infraciunilor comise decătre deputai şi senatori, motivat de faptul că anchetarea acestora de către P.N.A. adeterminat segmentarea investigării corupiei la nivel înalt şi că s-a influenat negativlupta împotriva acestui fenomen cu implicaii majore asupra procesului de integrare aRomâniei în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerinele europene referitoarela justiie şi combaterea corupiei. S-a mai avut în vedere şi faptul că este necesară restrângerea competenei organismului specializat în combaterea corupiei la cazurilede mare corupie definite prin calitatea f ăptuitorului, cât şi prin valoarea prejudiciilor.

În raport de aceste considerente, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/29.09.2005,publicată în M.Of. nr.899 din 07/10/2005 prin care a modificat şi a completat O.U.G.nr. 43/2002 privind P.N.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002.

Astfel, potrivit art. 1 din ordonana arătată mai sus, s-a înfiinat DepartamentulNaional Anticorupie (D.N.A.) ca structură autonomă, cu personalitate juridică proprie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, prinreorganizarea P.N.A.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. coordonează activitateaD.N.A. prin intermediul procurorului-şef al acestui departament; coordonarea priveşte

îndrumări cu caracter general referitoare la măsurile care trebuie luate pentruprevenirea şi combaterea infraciunilor de corupie, cât şi solicitarea de informăriasupra activităii Departamentului. Totodată, Procurorul General are şi competena dea soluiona conflictele de competenă ivite între D.N.A. şi celelalte structuri sauunităi din cadrul Ministerului Public.

D.N.A. este condus de un procuror-şef asimilat prin adjunctul lui ProcuroruluiGeneral al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., el fiind ajutat de 2 procurori-şefi adjunci,asimilai la rândul lor adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

Anual, D.N.A. este obligat să elaboreze un raport privind activitatea sa, iaracesta va fi prezentat Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministrului Justiiei numai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul Justiiei va prezentaParlamentului concluziile sale asupra raportului de activitate al D.N.A.



237

Potrivit art. 5 din Ordonană, D.N.A. este organizat în secii conduse deprocurori-şefi ajutai de procurori-şefi adjunci, iar acestea se înfiinează şi sedesfiinează prin ordin al procurorului-şef al D.N.A. cu avizul C.S.M.

În cadrul D.N.A. funcionează un birou de informare şi relaii publice careasigură legătura cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă pentru a seasigura transparena activităii de urmărire penală.

D.N.A. este încadrat cu procurori, ofieri şi ageni de poliie judiciară, dar şi cuspecialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal şi informatic, precum şi cupersonal auxiliar de specialitate.

Ofierii şi agenii de poliie judiciară î şi desf ăşoară activitatea în cadrul seciilor,serviciilor sau a altor compartimente de activitate, fiind repartiza i prin ordin alprocurorului-şef al D.N.A., iar activitatea lor se află sub autoritatea exclusivă aacestuia. Ei pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procuroriiD.N.A., aflându-se în activitatea lor sub directa conducere, supraveghere şi control aacestora.

Ofierii şi agenii de poliie judiciară sunt detaşai în interesul serviciului pe operioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării cu acordul lor, iar în activitateace o desf ăşoară ei nu pot primi ordine sau însărcinări de la organele ierarhicsuperioare.

Potrivit art. 13, alin. 1 din O.U.G. nr. 134/2005 sunt de competena D.N.A.infraciunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completărileulterioare, săvârşite în una din următoarele condiii:

– dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 de Euro, ori o perturbaredeosebit de gravă a activităii unei autorităi publice, instituii publice sau oricărei altepersoane juridice, ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectulinfraciunii de corupie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de Euro;

– dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduseunei autorităi publice, instituii publice sau oricărei alte persoane juridice, ori devaloarea sumei sau a bunului care formează obiectul infraciunii de corupie, suntcomise de către: deputai; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori

subsecretari de stat şi asimilaii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii ÎnalteiCuri de Casaie şi Justiie şi ai Curii Constituionale; ceilali judecători şi procurori;membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şilociitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncii săi; consilierii prezideniali şiconsilierii de stat din cadrul Administraiei Prezideniale; consilierii de stat aiprimului-ministru; membrii şi controlorii financiari ai Curii de Conturi şi aiCamerelor Judeene de Conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi vice-guvernatorul Băncii Naionale a României; preşedintele şi vicepreşedinteleConsiliului Concurenei; ofieri, amirali, generali şi mareşali; ofieri de poliie;preşedinii şi vicepreşedinii consiliilor judeene; primarul general şi viceprimariimunicipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti;primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeeni; prefecii şi subprefecii;conducătorii autorităilor şi instituiilor publice centrale şi locale şi persoanele cufuncii de control din cadrul acestora, cu excepia conducătorilor autorităilor şiinstituiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcii decontrol din cadrul acestora; avocaii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal;persoanele care dein funcii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilorautonome de interes naional, al companiilor şi societăilor naionale, al băncilor şisocietăilor comerciale la care statul este acionar majoritar, al instituiilor publice careau atribuii în procesul de privatizare şi al unităilor centrale financiar-bancare; per-



239

Potrivit textelor de lege mai sus menionate, rezultă că reabilitarea judecătorească reprezintă principala modalitate în cadrul instituiei generale areabilitării, ea caracterizându-se prin aceea că spre deosebire de reabilitarea de drept,simpla îndeplinire a unor condiii nu este suficientă, acestea trebuind să fie constatatede instanele de judecată, care sunt în măsură să dispună cu privire la reabilitarea

judecătorească. O asemenea intervenie a organelor judecătoreşti se justifică prinaceea că la reabilitarea judecătorească este vorba de condamnări la pedepse mai grave,aşa încât prezumia de îndreptare a fostului condamnat este acceptată ca temeinică,numai după o serioasă verificare a îndeplinirii condiiilor cerute de lege.

Procedura reabilitării judecătoreşti are ca obiect soluionarea unor situaiiposterioare procesului penal, deci după epuizarea fazei de executare a hotărârilorpenale de condamnare; ea are, implicit, caracterul de procedură specială. Esteaplicabilă tuturor cazurilor în cazul în care, potrivit dispoziiilor din Codul penal, nuoperează reabilitarea de drept.

Referitor la subiecii procesuali în cadrul cererii de reabilitare, aceştia sunt ceioficiali când ne referim la judecătorii care soluionează cererile sau, după caz,subiecii procesuali neoficiali, atunci când ne referim la condamnaii care solicită reabilitarea

15.6.1. Cererea de reabilitarePentru a fi aplicată procedura specială a reabilitării trebuie să existe ocondamnare din care să decurgă decăderi, interdicii sau incapacităi.

Cererea de reabilitare constituie act de sesizare prin care se declanşează procedura reabilitării judecătoreşti şi este f ăcută de f ăcută de condamnat iar după moartea acestuia de so sau rudele apropiate.

Coninutul cererii:- adresa condamnatului sau a persoanei care face cererea;- condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunată acea condamnare;- localităile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă pe tot intervalul de timpde la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii;

- temeiul cererii;- indicaii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluionareacererii.

La cerere se anexează şi acte din care să rezulte că sunt îndeplinite condiiilereabilitării:- nu a suferit o nouă condamnare;- î şi asigură existena prin muncă sau prin alte mijloace oneste;- a avut o bună conduită;- a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora afost obligat, afară de situaia în care partea vătămată a renunat la despăgubiri.

15.6.2. Judecarea cererii de reabilitareCompetentă să se pronune asupra reabilitării judecătoreşti este instana care a

judecat în primă instană cauza în care s-a pronunat reabilitarea sau instana în a căreiraze teritoriale domiciliază condamnatul.

Dacă într-o cerere se solicită reabilitarea pentru mai multe pedepse aplicate deinstane diferite, competentă în soluionarea cererii este instana superioară în grad.Cererea trebuie să îndeplinească anumite condiii de formă şi de fond prevăzute în art.137 C.pen.

În caz de neîndeplinire a acestora cererea va fi respinsă:



240

- când a fost introdusă înainte de termenul legal;- când lipseşte meniunea privitoare la dresa condamnatului si petiionarul nu s-aprezentat la termenul de înf ăişare;- când lipseşte una din meniunile prevăzute în art. 495 alin.2 lit. b-e, şi petiionarul nua completat cererea la prima înf ăişare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vedereacompletării.

La termenul fixat, instana ascultă persoanele citate, concluziile procurorului şiverifică dacă sunt îndeplinite condiiile cerute de lege pentru admiterea reabilitării.Când din materialul aflat la dosar nu rezultă date suficiente cu privire la

îndeplinirea condiiilor de reabilitare, instana dispune completarea materialului decătre persoana interesată, iar dacă apreciază necesar, cere de la organele competenterelaii cu privire la comportarea celui condamnat (art. 498 C.pr.pen.).

Înainte de soluionarea cererii de reabilitare, dacă a fost pusă în mişcare oaciunea penală pentru o altă infraciune, cererea de reabilitare se suspendă până lasoluionarea cauzei privitoare la noua învinuire.

Hotărârea prin care instana rezolvă cererea de reabilitare este supusă recursului. Întrucât legea nu prevede un termen special de recurs, aşa cum este prevăzut în

procedura infraciunilor flagrante, la reabilitare termenul este de 10 zile, aşa cum

prevăd dispoziiile art. 363 şi 385

3

C.pr.pen.După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instana dispune să se facă meniune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunat condamnarea pentru cares-a cerut reabilitarea.

Anularea reabilitării se hotărăşte la cererea procurorului când s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o condamnare care dacă ar fi fost cunoscută ducea larespingerea cererii.

Anularea reabilitării nu trebuie confundată cu anularea hotărârii de reabilitarecare va urma căile procedurii obişnuite.

Despăgubirile civile acordate prin hotărârea de condamnare pării civile nu vorfi modificate prin hotărârea dată asupra reabilitării.

15.7. PROCEDURA DE REPARARE A PAGUBEI ÎN CAZULCONDAMNĂRII SAU LUĂRII UNEI MĂSURI PREVENTIVE PE NEDREPT( art. 504-507 C.pr.pen.)15.7.1. Cazurile care dau dreptul la reparaie

Potrivit art. 504, alin. 1 C.pr.pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urmarejudecării cauzei s-a pronunat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul larepararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată delibertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal (art. 504, alin. 2).

Repararea de către stat a pagubei suferite apare în următoarele situaii:– persoana să fie condamnată definitiv, pe nedrept;

– persoana a fost privată ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.În primul caz, repararea poate avea loc numai când prin rejudecarea cauzeiprintr-o cale extraordinară de atac s-a pronunat o hotărâre definitivă de achitare (seconstată unul din cazurile prevăzute la art. 10, lit. a – e C.pr.pen.).

Dacă persoana este privată de libertate sau s-a restrâns libertatea, trebuie stabilit,după caz, dacă măsura a fost luată nelegal după cum urmează :

– prin ordonana procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive delibertate;

– prin ordonana procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10, alin. 1, lit. j);



241

– prin hotărârea instanei de revocare a măsurii privative sau restrictive delibertate;

– prin hotărâre definitivă de achitare;– prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută

în art. 10, alin. 1, lit. j) (autoritate de lucru judecat);– şi în situaiile în care intervenit prescripia, amnistia sau dezincriminarea

faptei, persoana care a fost privată de libertate are dreptul la repararea pagubeisuferite.

În dispoziiile art. 505 se arată modul cum se stabileşte reparaia pagubei, înfuncie de durata privării de libertate şi a consecinelor pe care le-a produs asuprapersoanei ori asupra membrilor familiei acestuia.

Persoanelor îndreptăite la repararea pagubei, care înainte de privarea delibertate erau încadrate în muncă, li se calculează vechimea în muncă şi timpul cât aufost arestate, iar persoanelor arătate în alin. 1 li se calculează la vechimea în muncă şitimpul cât au executat pedeapsa la locul de muncă.

Referitor la aspectele arătate mai sus, Înalta Curte de Casaie şi Justiie, prinDecizia nr. 4110 din 17.10.2003, a statuat că principiul responsabilităii statului faă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în proceselepenale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca

anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.Potrivit art. 504 C.pr.pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv aredreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-astabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată, ori acea faptă nu există.

Conform art. 48, alin. 3, teza I din Constituia României, statul răspundepatrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Astfel cum s-a decis în contenciosul constituional prin Decizia nr. 45/1998,principiul responsabilităii statului faă de persoanele care au suferit din cauza unorerori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unorasemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.

15.7.2. Aciunea pentru repararea pagubei.

Această activitate se face prin introducerea unei aciuni în faa instaneicompetente, aciune ce poate fi declanşată de persoana îndreptăită prevăzută în art.504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele carese aflau în întreinerea sa.

Termenul pentru introducerea aciunii este de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârilor instanei de judecată sau a ordonanelor procurorului, prevăzute în art.504.

Instana competentă în asemenea cazuri este tribunalul în a cărui rază teritorială domiciliază persoana îndreptăită care cheamă în judecată civilă statul. Statul este citatprin Ministerul Finanelor (art. 506 alin. 1 şi 2 C.pr.pen.), iar judecata se desf ăşoară înfaa instanei civile (art. 2, pct. 1, lit. i C. pr. civ. – cererile pentru reparareaprejudiciilor cauzate prin erori judiciare în procesele penale sunt de competenainstanelor civile).

Hotărârea este supusă numai recursului. În cazul reparării pagubei, se acordă despăgubiri de natură materială, suferite de

persoanele condamnate sau arestate pe nedrept, cât şi daune morale, acestea fiindapreciate de instană.



243

În situaiile când nu există o copie oficială de pe înscrisul dispărut se procedează la reconstituirea acestuia, iar reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea

înscrisurilor pe care le coninea, putând fi folosite orice mijloace de probă, cum ar fi:registrele organelor judiciare, copii neoficiale care nu pot servi la înlocuirea

înscrisului, alte dosare sau înscrisuri care se referă sau conin date cu privire la înscrisul dispărut, declaraii de martori, experi şi chiar judecători, procurori şi

grefieri, care au participat la activitatea respectivă.Rezultatul constituirii se constată, după caz, prin ordonana organului deurmărire penală confirmată de procuror sau prin hotărârea instanei, dată cu citareapărilor. Hotărârea de reconstituire este supusă apelului, iar hotărârea pronunată deinstană este supusă recursului, având ca termen de declarare cel prevăzut înprocedura comună.

15.9. ASISTENA JUDICIARĂ INTERNAIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ 15.9.1. Aspecte generale

Deoarece fenomenul infracional s-a extins în mod alarmant, căpătând nuanecare fac imposibilă combaterea lui prin eforturi singulare ale statelor, în ultimaperioadă s-a constatat necesitatea unei cooperări complexe şi în acest domeniu,situaie în care, între state, au început să se încheie convenii şi tratate prin care se

asigură cadrul asistenei juridice internaionale în materie penală.Putem defini asistena juridică penală, cu caracter judiciar, ca pe asistena pecare organele judiciare dintr-un stat o acordă, în cursul desf ăşurării unui procespenal, organelor judiciare din statul unde are loc procesul şi care constă înconcret în efectuarea, predarea sau comunicarea unor acte procedurale necesaresoluionării acelui proces.

Sediul materiei îl constituie Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaională în materie penală, la care face trimitere în mod expres art. 513C.pr.pen., lege publicată în Monitorul Oficial nr. 594/01.07.2004, cu modificărileintervenite ulterior prin Legea nr. 224/2006 publicată în MOF nr. 534 din 21/06/2006,O.U.G. nr. 103/2006 publicată în MOF nr. 1019 din 21/12/2006, Legea nr. 222/2008publicată în MOF nr. 758 din 10/11/2008.

Potrivit art. 513 C.pr.pen., „condiiile şi modalităile de realizare a asistenei

judiciare internaionale în materie penală sunt cele stabilite prin dispoziiile cuprinse în legea specială şi în prezentul capitol, dacă prin convenii internaionale nu seprevede altfel“.

La nivel european funcionează Convenia europeană de asistenă juridică înmaterie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, cât şi protocolul adiional laaceastă Convenie, adoptat la 17 martie 1978 tot la Strasbourg. România a adoptataceastă Convenie prin Legea nr. 236/1998.

Convenia respectivă reprezintă o reglementare cadru în domeniul asistenei juridice în materie penală pe plan european şi cuprinde o serie de dispoziii referitoarela comisiile rogatorii, comunicarea actelor de procedură şi a hotărârilor judiciare,cazierul judiciar etc.

Conform art. 26, pct. 3 din Convenie, pările contractante nu vor putea încheiaacorduri bilaterale referitoare la asistena juridică în materie penală, decât numai

pentru completarea dispoziiilor Conveniei, sau pentru a uşura aplicarea principiiloracesteia.

Având în vedere acest principiu, România a încheiat o serie de tratate fie custate din alte regiuni, fie cu state nesemnatare ale conveniei, având drept scopasigurarea asistenei juridice în materie penală.



244

15.9.2. Domeniul de aplicare al Legii nr. 302/2004 actualizată prin Legea nr.222/2008

Această lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internaională în materie penală:

a) extrădarea;b) predarea în baza unui mandat european de arestare;

c) transferul de proceduri în materie penală;d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie penală;e) transferarea persoanelor condamnate;f) comisiile rogatorii;g) înf ăişarea martorilor, experilor şi a persoanelor urmărite;

h) notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un procespenal;

i) cazierul judiciar.Aplicarea legii este subordonată proteciei intereselor de suveranitate, securitate,

ordine publică şi a altor interese ale României, definite prin Constituie.Dispoziiile de mai sus se aplică în baza şi pentru executarea normelor

interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridiceinternaionale la care România este parte, pe care le completează în situaiile

nereglementate.Cooperarea cu un tribunal penal internaional sau o organizaie internaională publică, în conformitate cu dispoziiile în materie ale unor instrumente internaionalespeciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaionale, se examinează printr-oprocedură legală distinctă, prevederile legii putând fi aplicate în mod corespunzător,

în completare, dacă este necesar.În lipsa unei convenii internaionale, cooperarea judiciară se poate efectua în

virtutea curtoaziei internaionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de cătrestatul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităii dată de autoritatea competentă aacelui stat.

Cooperarea judiciară internaională nu este admisibilă dacă în România sau înorice alt stat s-a desf ăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă:

a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului

penal;b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost

executată sau a format obiectul unei graieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asuprapării neexecutate.

Dispoziiile arătate mai sus nu se aplică dacă asistena este solicitată în scopulrevizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneiadin căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României.(Art.10 din Legea nr.302/2004, referitoare la principiul non bis in idem)

15.9.3. Cererea de asistenă judiciară internaională în materie penală Cererile de asistenă judiciară internaională în materie penală vor fi transmise

prin intermediul următoarelor autorităi centrale:

a) Ministerului Justi

iei, dacă

au ca obiect extră

dareaş

i transferarea persoanelorcondamnate sau dacă se referă la activitatea de judecată ori la faza executăriihotărârilor penale;

b) Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, dacă se referă laactivităi din faza de cercetare şi urmărire penală;

c) Ministerului Administraiei şi Internelor, dacă se referă la cazierul judiciar.



245

Cererile de asistenă judiciară internaională, cu excepia cererilor de extrădareşi de transferare a persoanelor condamnate, pot fi transmise direct de autorităile

judiciare solicitante autorităilor judiciare solicitate în cazul în care instrumentul juridic internaional aplicabil în relaia între statul solicitant şi statul solicitatreglementează acest mod de transmitere.

Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant şi statulsolicitat, pot fi folosite şi mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci cândsunt disponibile, dacă autenticitatea şi confidenialitatea cererii, precum şicredibilitatea datelor transmise sunt garantate.

Cererile de asistenă judiciară internaională în materie penală adresate Românieişi actele anexe trebuie însoite de o traducere în limba română sau în una din limbileengleză ori franceză.

Răspunsul la cererile de asistenă judiciară internaională în materie penală adresate României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limbaoficială a statului solicitant sau în una din limbile engleză ori franceză fiindfacultativă, cu excepia cazului în care prin instrumentul juridic internaional aplicabilse dispune altfel.

Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de asistenă judiciară internaională în materie penală, formulate de autorităile române în temeiul

prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută dindurata pedepsei aplicate de instanele române.

15.9.4. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străineRecunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui

act judiciar străin poate avea loc dacă:a) România şi-a asumat o asemenea obligaie printr-un tratat internaional la care

este parte;b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenia

pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăilor fundamentale, încheiată la Roma la4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994;

c) nu a fost pronunată pentru o infraciune politică sau pentru o infraciune militară

care nu este o infraciune de drept comun;d) respectă ordinea publică a statului român;e) hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit

legii penale române;f) nu s-a pronunat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleaşi persoane

în România;g) nu s-a pronunat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleaşi persoane

într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.Hotărârile penale străine pot fi recunoscute în România şi dacă nu este

întrunită prima condiie pe bază de reciprocitate. În acest sens, instana competentă solicită Ministerului Justiiei verificarea îndeplinirii condiiei reciprocităii.

Cererea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea

competentă a statului străin solicitant, este transmisă de Ministerul Justiieiprocurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripia căreiadomiciliază sau î şi are reşedina condamnatul.

Condamnatul se citează, iar odată cu citaia i se comunică hotărârea străină împreună cu actele ce o însoesc, într-o limbă pe care o înelege.

Condamnatul are dreptul la un avocat ales sau desemnat din oficiu şi, după caz, la interpret.

Instana, ascultând concluziile procurorului şi declaraiile condamnatului,dacă constată că sunt întrunite condiiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină



246

sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunată prin acea hotărârenu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutatesau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penaleromâne.

Dacă hotărârea penală străină se referă la un bun imobil, cererea se transmiteprocurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripia căreia

se află imobilul.Curtea de Apel decide prin hotărâre pronunată în camera de consiliu, carepoate fi atacată cu recurs. Hotărârea se comunică parchetului şi Ministerului Justiiei.

Recunoaşterea hotărârilor penale pronunate de instanele judecătoreşti dinstrăinătate sau a altor acte judiciare străine se poate face şi pe cale principală, de cătreinstana de judecată sesizată în acest scop de către condamnat sau de către procuror.

În acest caz, competena aparine judecătoriei în a cărei circumscripieteritorială se află condamnatul.

Executarea hotărârilor pronunate în proceduri administrative, pentru fapteasimilate infraciunilor, astfel cum sunt acestea definite de Convenia europeană privind valoarea internaională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai1970, este posibilă numai dacă persoana în cauză a avut posibilitatea de a exercita o

cale de atac în faa unei instane judecătoreşti.

15.9.5 Comisia rogatorie internaională Comisia rogatorie internaională în materie penală este acea formă de asistenă

judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat oacordă unei autorităi din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în numelesău, unele activităi judiciare privitoare la un anumit proces penal.

Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:a) localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea inculpatului,

audierea pării vătămate, a celorlalte pări, a martorilor şi experilor, precum şiconfruntarea; percheziia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscareaspecială; cercetarea la faa locului şi reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-ştiinifică şi constatarea medico-legală; transmiterea de informaii necesare într-unanumit proces, interceptările şi înregistrările audio şi video, examinarea documentelorde arhivă şi a fişierelor specializate şi alte asemenea acte de procedură;

b) transmiterea mijloacelor materiale de probă;c) comunicarea de documente sau dosare.

Dacă statul solicitant doreşte ca martorii sau experii să depună jurământ, vacere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situaiile încare legea internă română nu se opune.

Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pedocumentele sau dosarele cerute. Dacă statul solicitant cere în mod exprestransmiterea documentelor originale, se va da curs, în măsura posibilului, acestei

cereri. Dacă statul solicitant solicită în mod expres, statul român îl va informa despredata şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autorităile şi persoanele în cauză,menionate de statul solicitant, vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuareacomisiei rogatorii, în limitele permise de legea română.

Facem precizarea expresă că analiza Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, a avut în vedere absolut toate modificările legislative la zi,inclusiv Legea nr.222/2008



248

15.10.2. Procedura în situaia în care România este stat solicitat ( extrădarepasivă )

Activităile procedurale care se desf ăşoară în statul solicitat, de la primireacererii de extrădare şi până la soluionarea definitivă a acesteia, poartă denumirea deextrădare pasivă.

Extrădarea este acordată de România în vederea urmăririi penale sau a judecăii pentru fapte a căror săvârşire atrag o pedeapsă privativă de libertate de celpuin un an, iar în vederea executării unei pedepse numai dacă aceasta este de celpuin 4 luni.

Procedura de extrădare în ara noastră are caracter urgent şi se judecă şi întimpul vacanei judecătoreşti.

Etapa administrativă se referă la îndeplinirea de către Ministerul Justiiei aurmătoarelor activităi:- primirea cererii de extrădare;- examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexe din punct de vedere al regularităiiinternaionale;- transmiterea cererii şi a actelor anexate procurorului general competent;

- restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate;- punerea în executare în colaborare cu M.A.I. a hotărârii definitive prin care s-adispus extrădarea;- comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluiei de respingere acererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie de autoritatea competentă.

Procedura judiciară de extrădare este de competena curii de apel în razacăreia domiciliază sau a fost identificată persoana extrădabilă şi cererea sesoluionează de secia penală a curii în complet format din doi judecători. Sentinapronunată este supusă recursului.

În cazul în care, extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşifaptă, fie pentru fapte diferite, statul român va hotărî inând seama de mai multe

împrejurări: gravitatea infraciunilor, data depunerii cererilor de extrădare,naionalitatea persoanei reclamate, existena reciprocităii de extrădare în raport custatul român şi posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.

Cerea de extrădare şi anexele se transmit de Ministerul Justiiei în cel mult 48de ore procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreiadomiciliază sau a fost identificată persoana extrădabilă, după care aceasta procedează

în cel mult 48 de ore la identificarea persoanei căreia îi înmânează mandatul dearestare şi actele care îl însoesc.

Statul solicitant, în cazuri de urgenă, poate cere arestare provizorie apersoanei urmărite chiar înainte de formularea cererii de extrădare. Arestareaprovizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet de

judecată care soluionează cererea de extrădare , măsura se ia printr-o încheiere dată

în camera de consiliu, care poate fi atacată cu recurs în 24 de ore de la pronunare.Dosarul va fi înaintat în 24 de ore instanei de recurs, iar recursul se judecă în 24 deore. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu estesuspensiv de executare.

Instana din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cerereapersoanei extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vedereaextrădării, dacă în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizatprin cererea de extrădare . Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unuitermen de 40 de zile dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare

Sinteza Dr Pr Penal A

Documents

Transcript of Sinteza Dr Pr Penal A