PLANUL:1. Definiţia, esenţa, trăsăturile şi scopul procesului penal.

2. Funcţiile procesului penal.

3. Fazele procesului penal.

4. Garanţiile procesuale penale.

5. Sancţiunile procesual penale.

6. Forma procesuală a procesului penal.

7. Faptele juridice procesual penale.

8. Raporturile juridice procesual penale.

9. Normele juridice procesual penale

10. Izvoarele dreptului procesual penal.

11. Acţiunea legii procesual penale în timp, în spaţiu şi asupra persoanei.

12. Dreptul procesual penal şi legăturile lui cu alte ramuri de drept.

13. Ştiinţa dreptului procesual penal.

Acte normative şi bibliografie recomandată:

1. Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale adoptată la Roma la 04.11.1950, semnată de RM la 13. 07.1995, Ratificată prin

Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997, în vigoare pentru RM din 12.09.1997

2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată la New York

de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia.217 A(III) de la 10.12.1948.

3. Constituţia Republicii Moldova (29 iulie 1994).

4. Codul de procedură penală al Republicii Moldova N 122-XV din 14.03.2003

5. Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme al Republicii Moldova din 6 aprilie 1992

Nr.3 Cu privire la respectarea legislaţiei referitor la folosirea limbii în procedura judiciară.

6. Hotărârea Plenului J.S. nr. 02 din 30 ianuarie 19996 cu modificările introduse prin

Hotărârea Plenului C.S.J. nr. 38 din 20 decembrie 1999 „Cu privire la practica aplicării de către

instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova

7. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 19 iunie

2000, nr.17 Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor

prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale

8. Orîndaş V., Procedură penală, Ch.,USM, 2001

9. Osoianu T., Orîndaş V., Procedura penală (parte generală)/curs universitar,

Chişinău, 2004.

10. Gorgăneanu Ion GH., Prezumţia de nevinovăţie, Bucureşti, 1996

11. Dolea I. Drept procesual penal (colectiv) Ed. Cartier 2005.

12. Петрухин И.Л., Уголовный процесс, учебник, Moscova, 2001.

1

1. Definiţia, esenţa şi trăsăturile procesului penal

În fiecare stat modern există un şir de reguli de conduită, denumite şi legi. Unel dintre

aceste legi prevăd anumite fapte săvîrşirea cărora aduce o atingere gravă convieţuirii sociale şi

respectiv necesită o atetnţie deosebită. Acestea sînt denumite infracţiuni. Odată prevăzute în

legislaţia penală statul a încercat să protejeze cetăţenii săi şi însuşi statul de astfel de fapte, însă

simpla prevedere a acestora în legea penală nu constituie o finalitate din motiv că nu este clar

cum sunt atrase la răspundere persoanele care săvîrşesc aceste fapte. În acest sens lgiutorul a

adoptat legea procesual penală, care reglementează procedura de atragere la răspunedere penală a

persoanelor care comit infracţiuni.

Atragerea la răspundere penală e efectuează în cadrul unui proces penal, respctîndu-se

prevederile legale.

Procesul penal apare ca fiind acea activitate reglementată de lege, desfăşurată de

organele abilitate, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul constatării în mod

complet a faptelor prevăzute de legea penală, astfel încât orice persoană care a săvârşit o

infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale1.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) procesul penal reprezintă activitatea

organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi

a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

Procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau autosesizării organului

competent  despre pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni.

Trăsăturile caracteristice ale procesului penal rezultă din definiţia arătată mai sus:

- procesul penal este o activitate care se desfăşoară succesiv şi coordonat .

Aspectul dinamic al acestor activităţi rezultă chiar din termenul de „proces” care derivă de la

latinescul „processus” ce înseamnă progresare, avansare;

- procesul penal este o activitate reglementată de lege. Potrivit principiului

legalităţii modul de desfăşurare a activităţilor procesuale şi procedurale, conţinutul diferitor acte,

drepturile şi obligaşiile participanţilor sunt strict reglementate de lege şi trebuie să fie efectuate

numai în limitele stabilite de lege. Stricta legalitate a procesului penale se impune şi datorită

unor instituţii procesuale cu caracter de constrîngere, care în cazul folosirii lor în afara legii pot

aduce vătămări drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor;

- procesul penal este o activitate a organelor speciale ale statului, care se

desfăşoară prin efectuarea unor acte de urmărire penală sau judecată în atingerea scopului

urmărit; Organele competente să realizeze activitatea procesuală sunt organele judiciare.

Organele judiciare sunt organele de stat, care prin reprezentanţii lor, acţionează ca subiecţi

procesuali în anumite faze ale procesului penal. Descoperirea infracţiunilor, identificarea

făptuitorilor, strîngerea şi administrarea probelor, tragerea la răspundere penală şi pedepsirea 1 N. Jidovu, Gh. Bică, “Drept procesual penal”, Bucureşti 2007, p. 21;

2

vinovaţilor, constituie o activitate complexă desfăşurată de către organele specializate ale

statului. În faza de urmărire penală îşi desfăşoară activitatea organele de urmărire penală,

procurorul şi judecătorul de instrucţie. Procurorul în limitele competenţei sale, exercită în

numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă. Judecătorul de instrucţie

asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale, este abilitat cu unele atribuţii proprii

urmăririi penale. În faza de judecată îşi desfăşoară activitatea instanţele judecătoreşti şi de regulă

este prezent procurorul. Instanţele judecătoreşti au rolul dominant în această etapă, deoarece ele

pronunţă soluţia la terminarea judecării cauzei. Activitatea procesuală se realizează de aceşti

subiecţi procesuali, însă la desfăşurarea procesului penal participă părţile (inculpatul, partea

vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente) şi alte persoane (martori, experţi,

interpreţi, grefieri etc.). Putem menţiona că nu toţi subiecţi procesuali, oficiali sau particulari

menţionaţi ca participanţi în procesul penal, sunt prezenţi în orice cauză penală, anumite părţi

sau persoane putînd să fie absente datorită aspectelor particulare ale cauzei.

- procesul penal se desfăşoară numai sesizare şi într-o cauză penală. În

esenţă, procesul penal se declanşează în legătură cu faptul săvîrşirii unei infracţiuni. Nici un

proces penal nu se poate declanşa şi realiza pe o altă bază.

Activitatea procesuală trebuie să se desfăşoare într-un timp cât mai aproape de

momentul comiterii infracţiunii (respectând astfel principiul operativităţii procesului penal)

pentru a se putea constata în mod complet faptele ce constituie infracţiuni.

Constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni reprezintă un

prim scop al procesului penal.

În dreptul procesual al Republicii Moldova, alături de noţiunea „proces penal”, se

utilizează şi termenul „procedură penală”, care sunt, de fapt sinonime, luîn în consideraţie faptul

că se referă la acelaşi fenomen juridic, la cauza penală.

Denumirea de proces derivă din cuvîntul latinesc „processus” (înaintare, desfăşurare,

progres), care în materie juridică se defineşte ca o activitate consecutivă, desfăşurată în vederea

rezolvării unui litigiu, iar pe de altă parte, de la cuvîntul latinesc „penaliss” (pedeapsă, penalitate,

sancţiune) care semnifică aplicarea pedepselor celor vinovaţi de săvîrşirea infracţiunilor.

În mod neştiinţific noţiunea de „proces”, capătă semnificaţia de „cauză penală” sau

„pricină penală”.

Dacă e să vorbim despre scopul procesului penal atunci trebuie să facem referire la

prevederile art. 1 alin. (2) al codului de procedură penală care statutează:

Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni,

precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de

răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite, astfel

3

ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o

persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

Din context rezultă că procesul penal are ca sarcină primordială aflarea adevărului cu

privire la infracţiune într-o cauză penală (pe cît posibil în fiecare) pentru a trage la răspundere

penală persoana vinovată de săvîrşirea infracţiunii.

Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului penal sunt

obligate să activeze în aşa mod, încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau

condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor

procesuale de constrîngere.

Întreaga activitate procesuală trebuie să se desfăşoare într-un timp cît mai aproape de

momentul comiterii infracţiunii (respectînd astfel principiul operativităţii procesului penal)

urmărindu-se constatarea în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinei de drept, la apărarea drepturilor şi

libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul

respectării legilor. De aici rezultă că procesul penal are un scop imediat şi unul general.

Scopul imediat (direct, specific) are în vedere constatarea rapidă şi completă a faptelor

ce constituie infracţiuni, pentru a trage la răspundere penală persoanele vinovate în condiţii ce ar

exclude pedepsirea nevinovaţilor.

Scopul general (indirect) răspunde de asemenea unei necesităţi obiective şi anume

apărarea ordinei de drept, consolidarea legalităţii, prevenirea şi lichidarea infracţiunilor, ocrotirea

intereselor societăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi educarea acestora în spiritul

respectării legilor.

2. Funcţiile procesului penal

Activitatea complexă de soluţionare a unei cauze penale este guvernată de trei funcţii

procesuale, care deşi nu sunt distinct prevăzute de dispoziţiile în materie printr-o reglementare

proprie, au o existenţă deductibilă majoră – funcţia de acuzare sau da învinuire, funcţia de

apărare şi funcţia de judecată.

Funcţia acuzării (de învinuire) este exercitată şi realizată, în principiu de către procuror

prin promovarea unor acte cum ar fi: începerea urmăririi penale, trimiterea în trimiterea în

judecată. În faţa instanţei de judecată este acuzator de stat şi reprezintă acuzarea în numele

statului (art. 51 C.P.P. al RM).

Pentru a avea un conţinut prin care procurorul să învinuească o persoană, acuzarea îşi

începe activitatea la etapa urmăririi penale (faza de urmărire penală). Acuzarea este un proces

activ la care contribuie, pe lîngă procuror, şi organele de urmărire penală.

4

Funcţia acuzării poate fi definită ca imperativă în dezbaterile judiciare a cauzei penale, ca

direcţie de activitate reglementată de lege a subiecţilor acuzării (procurorul, organele de urmărire

penală, partea vătămată, partea civilă), abilitaţi cu drepturi de a-l demasca pe inculpat de

comiterea infracţiunii şi întemeierea răspunderii penale a inculpatului. Rolul părţii vătămate

sporeşte în cazurile de acuzare particulară sau privată, cînd urmărirea penală începe numai în

baza plîngerii părţii vătămate.

Funcţia de apărare este exercitată pentru sine de fiecare parte, realizîndu-şi drepturile

procesuale de apărare prin mijloace proprii. Un rol important îi revin şi apărătorului, care

realizează asistenţă juridică a părţilor. De dreptul la apărare beneficiază toate persoanele,

indiferent de faptul dacă recunosc sau nu învinuirea. Chiar în cazul în care învinuitul recunoaşte

fapta de care este învinuit el trebuie de beneficieze de dreptul la apărare măcar şi pentru

motivulde a nu fi tras la răspundere penală mai aspră decît pentru fapta pe care a săvîrşit-o.

Apărarea este o activitate procesuală efectuată de partea apărării, în scopul combaterii în

totul sau în parte a învinuirii ori a atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor

persoanelor bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi a reabilitării

persoanelor impuse ilegal urmăririi penale.

La aceasta se adaugă şi contribuţia organului judiciar, care prin atitudinea sa activă şi în

baza principiului oficialităţii asigură respectarea, garantarea şi exercitarea drepturilor şi

intereselor legitime ale cetăţenilor.

Funcţia de apărare este acea activitate procesuală ce are ca obiect promovarea şi

exercitarea dreptului la apărare – drept recunoscut învinuitului, inculpatului şi oricărei alte părţi

în procesul penal, de către ele însele ori prin beneficiere de asistenţă juridică a altor persoane în

toate fazele procesului penal.

Funcţia de judecată aparţine în exclusivitate organului judecătoresc (instanţelor de

judecată) în condiţiile legii. Astfel, soluţionarea propriu-zisă care are loc în faza judecăţii, este o

funcţie realizată exclusiv de instanţă prin pronunţarea unei hotărîri definitive de condamnare, de

încetare a procesului penal sau de achitare a inculpatului. Judecata este realizată de către

judecători care sunt independenţi de oricare alt organ şi se supun numai legii (art. 26 C.P.P. al

RM). Judecata presupune o analiză imparţială a argumentelor acuzării şi ale apărării, adoptînd, în

baza intemei convingeri a judecătorilor, o sentinţă prin care se soluţionează cauza penală.

3. Fazele procesului penal

Din definiţia procesului penal rezultă, că procesul penal, reprezintă o activitate judiciară

complexă, care impune anumite reguli de desfăşurare, strict reglementate de normele dreptului

procesual penal.

5

Fazele procesului penal sunt diviziuni ale acestuia, în care îşi desfăşară activitatea o

anumită categorii de organele judiciare în îndeplinirea atribuţiilor, ce se înscriu în funcţia lor

procesuală şi după epuizarea cărora pot fi date anumite soluţii privind cauza penală.

Prin faze ale procesului penal se înţelig intervale, unităţi ale acestuia, interconexe, dar

relativ independente, care se disting prin raporturi juridice caracteristice şi se desfăşoară

succesiv, progresiv şi coordonat.

Fiecare fază este caracterizată de:

a) sarcini proprii, ce decurg din scopul procesului penal;

b) un anumit cerc de organe şi persoane;

c) o anumită ordine de derulare (formă procesuală);

d) raporturi specifice ce se nasc între subiecţi;

e) un act final, care cuprinde activitatea procesuală, urmat de trecerea la următoarea

fază.

În structura procesului penal distingem trei faze care se succed în următoarea ordine:

– faza de urmărire penală. Această fază constă în faptul efectuării actelor procesuale şi

de investigaţie operativă de către organele de urmărire penală şi are ca obiect strîngerea probelor

necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în

judecată.

Aceste activităţi se efectuează de către procuror şi de către organele de urmărire penală.

Procurorul are competenţa de a efectua personal orice acţiune de urmărire penală şi de a

coordona întreaga activitate. Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către

procuror în cazul infracţiunilor cu un pericol social ridicat şi care sunt nominalizate în mod

espres în lege.

În această fază intervine în mod obligatoriu judecătorul de instrucţie, în cazurile

determinate de lege (dispunerea, înlocuirea, încetarea sau revocarea arestării preventive şi a

arestării la domiciliu).

În cazul stabilirii persoanelor vinovate şi a circumstanţelor infracţiunii se întocmeşte

rechizitoriul, care se confirmă de procuror şi cauza se transmite în judecată.

– faza de judecată este a doua fază a procesului penal, care începe o dată cu sesizarea

instanţei şi cuprinde toate activităţile procesuale desfăşurate de către aceasta sau în faţa ei pentru

soluţionarea fondului cauzei. Rolul principal în această fază îl are instanţa judecătorească, care

potrivit prerogativelor sale pronunţă hotărîrea judecătorească. Această fază include activitatea

instanţelor judecătoreşti (judecata în prima instanţă, judecata în cale de atac) la care participă de

regulă şi procurorul.

6

Faza dată este recunoscută ca fiind principala în procesul penal datorită examinării de

către instanţa de judecată a probelor administrate de către părţi în condiţii de contradictorialitate,

publicitate şi oralitate soluţionînd conflictul de drept penal prin constatarea vinovăţiei persoanei

şi stabilirea pedepsei sau în caz contrar reabilitarea persoanei prin sentinţa de achitare. Momentul

final al fazei de judecată este pronunţarea sentinţei ori a altui act judiciar.

– faza de punere în executare a hotărîrilor judecătoreşti este obligatorie pentru

procesul penal, care începe o dată cu rămînerea definitivă a hotărîrilor judecătoreşti şi cuprinde

activităţile instanţei de judecată de punere în aplicare a acestora, precum şi soluţionarea unor

chestiuni apărute în timpul şi după executarea pedepselor penale. Această fază a procesului

penal, are menirea traducerii în viaţă a hotărîrilor penale şi realizarea scopului legii penale şi al

legii procesual penale.

Luînd în consideraţie caracterul dinamic al legii procesual penale şi modificările care sînt

operate la lege, intrate în vigoare la 2.10.2012, din dispoziţia alin. (1) a art. 1 Cod de procedură

penală, în procesul penal apare o fază nouă, care precede faza de urmărire penală. Anterior

această fază era denumită etapa actelor premergătoare, iar odată cu operarea modificărilor

menţionate supra această etapă a căpătat statut de fază a procesului penal. Respectiv putem vorbi

că procesul penal este constituit din patru faze distincte. Această fază cuprinde în sine acţiuni

speciale de investigaţie efectuate în scopul constatării necesităţii pornirii urmăririi penale.

Începutul acestei faze este marcat de sesizarea organului de urmărire penală despre săvîrşirea

infracţiunii, iar sfîrşitul de emiterii ordonanţei de începere a urmăririi penale, sau a ordonanţei de

neîncepere a urmăririi penale.

4. Garanţiile procesual penale

Pentru desfăşurarea procesului penal este deosebit de important ca organele de stat

abilitate cu împuterniciri speciale să nu aibă posibilitatea folosirii unor abuzuri, iar persoanele

participante să-şi realizeze drepturile şi interesele legitime fără nici o îngrădire. În acest sens

legea prevede exercitarea unor atribuţii de către organele de stat în atingerea scopului procesului

penal care se intersectează cu numeroase drepturi şi libertăţi ale participanţilor la proces şi în

mod special cu cele ale învinuitului, ce impune precizarea unor mijloace eficiente împotriva unor

limitări ilegale.

Astfel, garanţiile procesuale sunt mijloace juridice ce asigură realizarea drepturilor şi

obligaţiilor prevăzute de lege tuturor subiecţilor în procesul penal.

Garanţiile procesual penale formează acele mijloace care permit exercitarea efectivă,

reală şi consecutivă a tuturor drepturilor procesuale în conformitate cu interesele legitime ale

fiecărui participant şi ale înfăptuirii justiţiei în procesul penal pe o bază legală.

7

Reglementarea strictă a desfăşurării procesului penal, fără lacune reprezintă prin sine o

garanţie procesual penală. O altă garanţie sînt principiile procedurii penale care derivă din

sarcinile înfăptuirii justiţiei în cauzele penale şi de aceea, anume ele creează condiţiile lor

primare de realizare.

Prin natura lor juridică garanţiile procesuale pot fi clasificate în:

a) garanţii procesuale privind realizarea scopului procesului penal;

b) garanţii procesuale privind respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale

persoanoalor.

Din prima categorie fac parte următoarele garanţii:

1) caracterul obligatoriu al ordonanţelor procurorului sau închierilor instanţei de

judecată în legătură cu desfăşurarea procesului penal pentru toate persoanele fizice şi juridice;

2) atribuţiile organelor de urmărire penală de a efectua unele acţiuni de urmărire

penală de sine stătător, fără sancţiunea procurorului sau a judecătorului de instrucţie;

3) atribuţiile organelor de urmărire penală de a reţine persoana bănuită timp de 72

ore fără mandatul instanţei de judecată, precum şi posibilitatea acestora de a aplica şi alte măsuri

procesuale;

4) atribuţiile organelor de urmărire penală de a cita şi asculta orice persoană în

calitate de martor;

5) atribuţia instanţei de judecată de a aplica amenda judiciară în cazurile prevăzute

de art. 201 C.P.P.

Garanţiile procesuale privind respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale

persoanei sunt următoarele:

1) obligaţia organelor ce desfăşoară procesul penal de a înştiinţa participanţii despre

drepturile procesuale şi de a asigura realizarea acestora;

2) obligaţia organelor de urmărire penală de a cerceta circumstanţele cauzei sub

toate aspectele complet şi obiectiv;

3) obligaţia organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată de a emite hotărîri

legale, întemeiate şi motivate;

4) atribuţia procurorului de a anula ordonanţele ilegale, precum şi repunerea în

drepturi a persoanelor lezate;

5) atribuţia instanţei de judecată de a anula unele hotărîri ilegale ale organelor de

urmărire penală;

6) posibilitatea părţilor de a ataca hotărîrile şi acţiunile organelor de urmărire penală

la judecătorul de instrucţie;

7) dreptul părţilor de a avea apărător sau reprezentant;

8) dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de materialele cauzei penale;

8

9) dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile organelor de

urmărire penală şi ale instanţei de judecată;

10) reglementarea răspunderii disciplinare şi penale pentru abateri procesuale

săvîrşite de persoanele ce desfăşoară procesul penal.

Garanţiile drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în sfera justiţiei penale

sînt fixate şi asigurate de Constituţia Republicii Moldova.

Cele mai importante garanţii de apărare a drepturilor şi intereselor legale în procesul

penal sînt:

- dreptul bănuitului de a cunoaşte de ce este bănuit, să ştie pentru ce faptă este

învinuit, precum şi dreptul lor la apărare;

- controlul efectuat de judecătorul de instrucţie privind efectuarea acţiunilor de

urmărire penală măsurilor operative de investigaţii şi de aplicarea măsurilor procesuale de

constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei;

- egalitatea părţilor în faţa legii;

- acordarea dreptului de a recunoaşte persoana vinovată de săvîrşirea unei

infracţiuni numai în instanţă de judecată.

Rolul important în vederea realizării garanţiilor procesuale le revine organelor judiciare

competente de a desfăşura procesul penal. Existenţa garanţiilor procesuale este o necesitate din

cele mai importante pentru Legislaţia Republicii Moldova. Garanţiile procesuale sunt prevăzute

de lege şi, respectiv, fac parte din elementele formei procesuale. Prin urmare, forma procesuală

include totalitatea garanţiilor realizării scopului procesului penal, precum şi garanţiile respectării

drepturilor şi libertăţilor individului ca subiect al acestei activităţi.

5. Sancţiunile procesual penale

Potrivit principiului legalităţii actele procesuale şi procedurale trebuie să fie efectuate

numai în strictă concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare. Încălcarea dispoziţiilor legale

privind desfăşurarea procesului penal poate avea ca rezultat aplicarea diferitor sancţiuni juridice.

Persoanele care au nesocotit legalitatea în care trebuie să se desfăşoare procesul penal pot fi

atrase la răspundere administrativă, civilă sau penală.

Sancţiunea procesual penală este acel element al normei juridice procesual penale care

stipulează aplicarea măsurilor de pedeapsă de către stat în cazul încălcării prevederilor normei

respective. Sancţiunea determină tipul şi caracterul răspunderii, conturează limitele ei.

Majoritatea sancţiunilor procesual penale prevăd măsuri de răspundere procesual penală.

În structura normelor procesual penale predomină sancţiuni de restabilire sub formă de revocare

a deciziei ilegale şi de constrîngere pentru îndeplinirea obligaţiilor.

9

Sancţiunea procesual-penală este măsura prevăzută de procedura penală pentru

garantarea eficientă a drepturilor acordate subiecţilor procesuali şi pentru apărarea

corespunzătoare a poziţiei lor procesuale.

Astfel art. 201 alin. 2 CPP prevede amenzi judiciare de la 1 la 25 de unităţi convenţionale

pentru neîndeplinirea, îndeplinirea greşită, întîrzierea sau nerespectarea în general a unor forme

procedurale anumite prevăzute în acest text, aplicabile conducătorilor, unităţilor, experţilor,

interpăreţilor, martorilor etc.

6. Forma procesuală a procesului penal

Legea indică şi dispune formele în care se manifestă şi se realizează activităţile

procesuale. Formele reglementate de lege în care se desfăşoară procesul penal sunt denumite

forme procesuale. Forma procesuală (ordinea procesuală) a procesului penal constituie totalitatea

condiţiilor stabilite în legea procesuală în baza cărora se desfăşoară procesul penal în general şi

se adoptă hotărîri în cauză sau a unei acţiuni procesuale distincte (sau a unui complex de acţiuni)

care determină raportul şi suscesiunea acţiunilor efectuate cu soluţiile date.

O trăsătură specifică a formei procesual penale o constituie sistemul cerinţelor fixate de

normele juridice de procedură penal. Un atare sistem presupune existenţa în conţinutul său a unui

şir de reguli, ce determină conduita tuturor participanţilor la procesul penal, consecutivitatea,

conţinutul şi caracterul acţiunilor lor.

Forma procesual penală este drept un sistem al instituţiilor şi regulilor procesuale, al

succesiunii fazelor procesului penal al condiţiilor, metodelor, şi termenelor de efectuare a actelor

procesuale şi procedurale, legate direct sau indirect de administrarea probelor în procesul penal

precum şi a ordinii de fixare a deciziilor în cadrul cauzelor penale.

Forma procesuală exclude arbitrariul din procesul penal şi stabileşte un regim juridic

imperativ de desfăşurare a acestei activităţi, fiind totodată considerată garanţie împotriva

abuzurilor. (Declararea drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 în Franţa, art. 11 prevedea:

„Orice act îndreptat împotriva oricărei persoane în cazuri neprevăzute de lege şi fără o formă

stabilită se consideră fărădelege şi tiranie”.)

Forma procesual-penală cuprinde totalitatea condiţiilor stabilite de legea procesual-

penală pentru efectuarea acţiunilor ce intră în competenţa organelor judiciare, îndreptate spre

descoperirea infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care au comis

infracţiuni, precum şi realizarea altor scopuri ale procesului penal.

În funcţie de condiţiile şi succesiunea desfăşurării unei faze sau a procesului în întregime

distingem forme procesuale, determinate de anumite particularităţi ale cauzei ca: gravitatea

infracţiunii şi măsura de pedeapsă prevăzută de lege; vîrsta făptuitorului şi alte stări ale

10

învinuitului; starea de iresponsabilitate a infractorului cauzată de o boală mintală; săvîrşirea unor

infracţiuni în conduţii de flagranţă.

Forma procesual-penală posedă două proprietăţi de bază: forma generală (tipică) şi

forma specială.

Forma generală se manifestă prin stabilirea inei ordini unice de desfăşurare a procesului

penal şi este prevăzută de lege pentru majoritatea absolută a cauzelor penale. Forma generală

presupune efectuarea acţiunilor procesuale în baza regulilor unice şi parcurgerea tuturor fazelor

obligatorii ale procesului penal. Toate cauzele penale se disting prin trăsături unice: un set de

acte procesuale, mijloace de stabilire a datelor de fapt, metode de examinare a lor, etc.

Forma specială este prevăzută pentru anumite categorii de cauze penale, atunci cînd

procedura devine mai complicată, fiind determinată de acordarea garanţiilor suplimentare unor

subiecţi (în cauzele cînd învinuiţii sunt minori). În alte cazuri procedura este simplificată

(examinarea cauzelor penale în caz de delict flagrant).

O altă formă procesuală specială este procedura aplicării măsurilor de constrîngere cu

caracter medical, care este determinată de starea de iresponsabilitate a făptuitorului în momentul

săvîrşirii infracţiunii sau după săvîrşirea infracţiunii şi de pericolul ce-l prezintă pentru societate

prin natura fapte săvîrşite şi caracterul bolii mintale. Judecarea cauzei se efectuează cu

participarea obligatorie a procurorului şi apărătorului (art. 497 CPP al RM).

Procesul penal al Republicii Moldova prevede, următoarele proceduri care îmbracă

forma procesuală specială:

b. Procedura în cauzele penale privind minorii.

c. Procedura aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical.

d. Procedura de restabilire a documentelor judiciare dispărute.

e. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

f. Procedura de suspendare condiţionată a urmăririi penale

g. Procedura de urmărire şi judecare a unor infracţiuni flagrante.

h. Procedura privind urmărirea şi judecarea cauzelor privind infracţiunile săvîrşite de

persoane juridice.

i. Procedura de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti.

Aceste proceduri speciale care îmbracă o formă diferită decît cea generală, conţin

reglementări specifice şi unele particularităţi care le îmbracă forma procesuală penală în fiecrae

din aceste cazuri, pentru aplicarea cît mai obiectivă a normei juridice de drept penal.

11

7. Faptele juridice procesual penale

Desfăşurarea procesului penal presupune existenţa unor raporturi sociale care se nasc

între subiecţii ce participă la această activitate. Raporturile sociale devin raporturi juridice numai

în măsura în care sunt reglementate de normele juridice.

În plan faptic, naşterea, modificarea sau desfiinţarea unor raporturi juridice este

condiţionată de existenţa unor fapte juridice. Prin urmare, raporturile procesuale, fiind raporturi

juridice, sunt determinate de preexistenţa unor fapte juridice procesuale.

Prin fapte juridice procesuale înţelegem deci acele împrejurări de fapt care atrag apariţia,

modificarea sau stingerea raporturilor juridice procesuale sau împiedică naşterea lor.

În funcţie de voinţa oamenilor, faptele juridice sunt divizate în două categorii:

evenimente şi acţiuni omeneşti. Această clasificare care ţine de raportarea faptelor la voinţa

oamenilor este aplicabilă şi în dreptul procesual-penal.

Evenimentele alcătuiesc o specie de fapte juridice, care se produc indepentent de voinţa

oamenilor. De exemplu, decesul învinuitului este o circumstanţă care exclude urmărirea penală

(art. 275 alin. 1 pct. 5 CPP).

Acţiunile omeneşti sunt fapte juridice dependente de voinţa oamenilor. Aşa de exemplu,

partea vătămată poate fi constituită drept parte civilă la cererea acesteia.

Avînd în vedere efectele pe care le pot produce, faptele juridice procesual penale pot fi:

constitutive, modificatoare, extensive şi impeditive.

Pot fi fapte juridice procesual penale constitutive săvîrşirea unei infracţiuni, adresarea

unei plîngeri prealabile organelor competente. Intervenţia părţii responsabile civilmente în

procesul penal, constituirea ca parte civilă în procesul penal. Aceste împrejurări dau naştere unor

raporturi juridice procesual penale care au în conţinutul lor drepturi şi obligaţii specifice

activităţii de înfăptuire a justiţiei penale.

Faptele juridice modificatoare, au capacitatea de a modifica drepturile şi obligaţiile

participanţilor la procesul penal. Exemplu: persoana vătămată, ascultată iniţial ca victimă, cere să

participe în procesul penal în calitate de parte vătămată, punerea sub învinuire schimbă statutul

procesual al persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii, bănuitul devenind învinuit.

Pot fi considerate fapte juridice extensive, care conduc la stingerea raporturilor

procesuale, de exemplu: împăcarea părţilor, retragerea plîngerii prealabile, (cauzele penale care

pot fi pornite numai la plîngerea prealabilă a părţii vătămate, art.276 C.P.P.) decesul

făptuitorului, amnistia, etc. care apar după declanşarea procesului penal.

Dacă înainte de declanşarea procesului penal apar fapte juridice care au ca efect

împiedicarea naşterii raportului juridic procesual penal cum sunt: prescripţia tragerii la răspundre

penală, decesul făptuitorului, amnistia, lipsa plîngerii prealabile a persoanei vătămate (victimei)

etc. acestea sunt considerate fapte impeditive.

12

8. Raporturile juridice procesual penale

Prin săvîrşirea unei infracţiuni ia naştere un raport de drept penal substanţial denumit şi

raport substanţial de conflict. Aducerea raportului substanţial de conflict în faţa organelor de

justiţie conduce la apariţia unor raporturi juridice procesual penale.

Definim raporturile juridice procesual penale ca fiind acele raporturi juridice care apar în

cursul desfăşurării procesului penal, între participanţii implicaţi în cauza penală.

Condiţiile fundamentale ale apariţiei raportului juridic sunt:

- existenţa normei juridice;

- existenţa subiecţilor de drept;

- existenţa faptelor juridice.

Raporturile procesual penale spre deosebire de raportul de drept penal se naşte atunci

cînd organele judiciare stabilesc existenţa unui raport de drept penal. Subiecţii raporturilor de

drept penal devin şi subiecţi ai raportului procesual penal, dar cu poziţii inverse. Astfel

făptuitorul, subiect activ al infracţiunii într-un raport de drept penal, devine subiect pasiv al unui

raport de drept procesual penal, iar statul reprezentat de organele judiciare, devine subiect activ.

Subiecţi ai raportului procesual penal sînt participanţii la activitatea procesuală, organe şi

persoane între care există relaţii reglementate de normele procesual penale. Dintre subiecţii daţi

putem menţiona: procurorul, judecătorul de instrucţie, partea vătămată, partea civilă (partea

acuzării), învinuitul, apărătorul, partea civilmente responsabilă (partea apărării).

Conţinutul raportului procesual penal constă din totalitatea drepturilor, facultăţilor,

prerogativelor sau dorinţelor, pe care le au potrivit legii participanţii şi alte persoane care

participă la derularea procesului penal.

9. Normele juridice procesual penale

Normele juridice procesual penale sunt acele norme care au ca obiect de reglementare

desfăşurarea procesului penal. În principiu, normele juridice procesual-penale au aceleaşi

trăsături ca şi celelalte norme juridice, însă se deosebesc prin relaţiile sociale pe care le

reglementează, adică cele care se stabilesc între autorităţile judiciare şi părţile din proces în

cadrul de sancţionare a faptelor penale. Spre deosebire de normele dreptului penal, normele

procesual-penale au un caracter particular, întrucît se adresează numai celor care participă la

activitatea procesuală şi nu tuturor cetăţenilor.

Normele juridice procesual-penale prevăd autorităţile publice care au dreptul să

urmărească şi să judece pe cei care au săvîrşit infracţiuni, reglementează structura acestora,

atribuţiile şi activităţile pe care le pot desfăşura

13

Normele juridice procesual penale sunt stabilite de stat şi prescriu reguli de conduită

comune şi obligatorii, avînd ca obiect de reglementare desfăşurarea procesului penal şi a căror

aplicare este asigurată, la nevoie, de forţa de constrîngere a statului.

Normele de procedură penală au un caracter particular în raport cu normele dreptului

penal material, întrucît, spre deosebire de acestea din urmă, nu se adresează tuturor persoanelor,

ci numai celor care participă la activitatea procesuală.

Din punct de vedere structural, normele juridice de procedură penală se particularizează

prin aceea că, de regulă, nu reprezintă structura tripartită a unei norme juridice. Astfel, din

conţinutul normelor de procedură penală nu lipseşte niciodată dispoziţia, însă celelalte elemente

(ipoteza şi sancţiunea) pot lipsi, fiind doar deduse sau incluse în alte norme juridice.

Există excepţii cînd o normă procesual penală conţine formularea desluşită a tuturor

elementelor: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea. Drept exemplu poate servi norma juridică al cărui

conţinut de bază este fixat în art. 235 CPP. Ipoteza aici o va alcătui indicaţia privind citarea

persoanei de către organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată:

dispoziţia – indicaţia asupra faptului că în caz de citare persoana citată este obligată să se

prezinte conform citaţiei: sancţiunea, indicaţie asupra faptului că în cazul în care persoana citată

nu se prezintă nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanţă, această persoană poate fi

supusă amenzii judiciare sau aducerii silite.

Dacă ipoteza şi dispoziţia din cadrul normelor de procedură penală nu se deosebesc

esenţial în ceea ce priveşte formularea tehnico-legislativă de ipotezele şi dispoziţiile altor norme

de drept, atunci sancţiunile procesual penale se caracterizează prin trăsături particulare, a căror

natură este elucidată într-un paragraf special.

10. Izvoarele dreptului procesual penal

Conţinutul voinţei juridice a unui popor, exprimat în normele juridice obligatorii

reprezintă izvorul formal sau juridic al dreptului.

Noţiunea de izvor al dreptului procesual penal poate fi definită, ca fiind ansamblu de

norme juridice obligatorii, care în întregul lor sau în parte, conţin reglementări cu privire la

desfăşurarea procesul penal sau la drepturile şi obligaţiile subiecţilor procesuali.

Izvoarele dreptului procesual-penal sunt sursele din care decurg reglementările legale în

domeniul procedurii penale. În sens formal, izvoarele dreptului procesual-penal sunt normale în

care această ramură de drept este exprimată.

Izvorul fundamental îl reprezintă Constituţia, deoarece conţine dispoziţii generale ce-şi

găsesc aplicare în domeniul înfăptuirii justiţiei penale. Dintre normele constituţionale care

constituie izvor al dreptului procesual-penal remarcăm, spre exemplu, art.17 CPP care prevede

14

că în tot cursul procesului penal părţile au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un

apărător ales sau numit din oficiu.

Procesul penal se reglementează de prevederile Constituţiei Republicii Moldova de

tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei procesuale penale

naţionale. Nici o Lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică

dacă este în contradicţie cu Constituţia.

Codul de procedură penală este principalul izvor al procedurii penale, deoarece cuprinde

majoritatea normelor juridice procesual-penale. Întreaga desfăşurare a procesului, precum şi

majoritatea problemelor de procedură îşi găsesc o reglementare sistematizată în Codul de

procedură penală.

Alături de codul de procedură penală pot fi amintite printre izvoarele de drept procesual

penal şi legile cu un conţinut organizatoric: Legea cu privire la Procuratură, Legea cu privire la

organizarea judecătorească, Legea cu privire la avocatură. Numai legile fiind acte normative

adoptate de Parlament constituie izvor de drept, mai ales într-un domeniu atît de important cum

este cel al realizării justiţiei penale. Modificările introduse în textul codului de procedură penală

şi în al altor legi procesuale se efectuează de asemenea prin Lege.

Printre cele mai importante acte normative internaţionale în domeniul justiţiei sunt:

Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală (Strasbourg 08.04.1959), în

vigoare pentru R.Moldova din 05.05.1998. şi Convenţia europeană cu privire la extradare (Paris,

13.12.1957), în vigoare pentru R. Moldova din 31.12.1997.

Documentele internaţionale, care conţin norme de procedură penală, servesc de asemenea

izvoare de drept procesual penal (Declaraţie Universală a Drepturilor Omului adoptată de

Adunarea Generală a O.N.U. din 10 decembrie 1948, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

din 4 noiembrie 1950). Tratatele internaţionale încheiate de statul nostru, cum ar fi tratatele de

asistenţă juridică cuprind norme procesual penale (tratatul dintre Republica Moldova şi Ucraina

„Cu privire la asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală” încheiat în or.Kiev

13 decembrie 1998).

11. Acţiunea legii procesual penale în timp, în spaţiu şi asupra persoanei

Principalele coordonate de aplicare a legii procesual penale în comparaţie cu aplicarea

altor legi, sunt: timpul, spaţiul şi persoana.

Acţiunea legii procesual penale în timp, este bazată pe principiul activităţii, între două

momente: intrarea în vigoare a legii şi încetarea acţiuniui (ieşirea din vigoare) conform art.3

CPP.

15

Potrivit acestui principiu, legea de procedură penală este de imediată aplicare, toate

activităţile procesuale realizîndu-se numai în conformitate cu legea de procedură în vigoare.

Referitor la intrarea în vigoare a legilor în statul nostru art. 76 din Constituţie, precizează

că Legea se publică în M.O. al Republicii Moldova şi întră în vigoare la data publicării sau la

data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia.

În desfăşurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi

penale sau al judecării cauzei în instanţa judecătorească.

Spre deosebire de legea penală, la aplicarea în timp a normelor de procedură penală, nu

se ia în consideraţie data săvârşirii infracţiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau

procedural, chiar dacă este vorba de cauze începute anterior intrării în vigoare a legii procesual

penale.

Dacă infracţiunea a fost săvîrşită înainte de intrarea în vigoare a unei legi noi de

procedură penală, se descoperă după această dată, întreaga procedură de administrare a cauzei

penale se va efectua potrivit legii în vigoare, care este activă, aplicîndu-se tuturor actelor ce se

efectuează sub imperiul ei.

Ieşirea din vigoare a legii procesual-penale poate avea loc de cele mai dese ori odată cu

intrarea în vigoare a altei legi. Astfel, potrivit art. 561 C.P.P. la data intrării în vigoare a Codului

actual, se abrogă Codul de procedură penală aprobat prin Legea R.S.S.M. din 24 martie 1961

(Veştile Sovetului Suprem al R.S.S.M., 1961, nr. 10, art. 42) cu modificările ulterioare.

Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică dispoziţiile ei, în perioada de

tranzacţie la o nouă lege procesuală penală, pot rămîne aplicabile acţiunilor procesuale

reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv se stipulează în legea nouă.

Legea procesuală penală este unica pe tot teritoriul Republicii Moldova şi obligatorie

pentru toate organele e urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, indiferent de locul săvârşirii

infracţiunii. Alte modalităţi de acţiune a legii procesuale pot fi stabilite prin tratate internaţionale

la care Republica Moldova este parte.

La baza aplicării normelor procesual-penale în spaţiu stă principiul teritorialităţii, care

constă în faptul că legea procesual-penală se aplică numai activităţilor procesuale desfăşurate pe

teritoriul statului noastru.

Normele străine nu au aplicabilitate pe teritoriul statului nostru, chiar dacă activitatea se

referă la un străin (art.4 CPP).

Pe teritoriul Republicii Moldova procesul în cauzele penale privitoare la cetăţenii străini

şi apatrizi se efectuează în conformitate cu prevederile C.P.P. Procesul penal în privinţa

persoanelor care beneficiară de imunitate diplomatică se efectuează în conformitate cu

prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice încheiată la 18.04.1961.,

precum şi ale altor tratate internaţionale la care R. Moldova este parte (art.5 CPP).

16

Legea procesual-penală nu se aplică în cazul unor infracţiuni săvîrşite pe teritoriul atunci

cînd acestea sunt comise pe o navă sau aeronavă militară ce aparţine unui stat străin.

12. Dreptul procesual penal şi legăturile lui cu alte ramuri de drept

Dreptul procesual penal, fiind o ramură de drept, este o parte componentă a sistemului

dreptului şi are multiple conexiuni cu alte ramuri de drept. Procesul penal este procedura prin

care poate fi realizat dreptul penal. Dreptul procesual penal intervine de fiecare dată pentru

realizarea justiţiei în orice situaţie cînd se atentează la viaţa persoanei, la proprietatea ei sau a

statului, la drepturile politice ş.a.

Dreptul procesual penal, ca orice ramură de drept este constituit dintr-un ansamblu de

norme juridice, care se ocupă de reglementarea anumitor relaţii sociale, cum ar fi restabilirea

ordinii de drept prin aplicarea sancţiunilor penale acelora care au săvîrşit infracţiuni.

Dreptul procesual penal constituie totalitatea normelor juridice orientată pentru

reglementarea raporturilor sociale ce apar în activitatea procesual penală.

Acţiunea de reglementare a dreptului procesual penal se efectuează prin sistema relaţiilor

procesual penale, participanţii cărora acţionează în limitele drepturilor şi obligaţiunilor stabilite

de lege.

Metode de reglementare procesual penală, constă în stabilirea anumitor prescripţii,

permisiuni şi interziceri, referitor la comportarea subiecţilor procesuale.

Părţile şi persoanele participante la procesul penal posedă anumite drepturi şi obligaţiuni,

ceia ce aduce la apariţia între ei a raporturilor de drept, care se numesc raporturi procesual

penale.

Dreptului procesual penal îi revin spre reglementare relaţiile sociale ocazionate de

activitatea organizată de stat, pentru tragerea la răspundere penală a celor care au săvîrşit

infracţiuni. Obiectul dreptului procesual penal îl constituie procesul penal. Dreptul procesual

penal nu poate fi confundat cu procesul penal. Procesul penal este o activitate concretă.

Dreptul procesual penal constituie îndrumătorul legal şi obligatoriu al acestei activităţi.

Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept.

Dreptul în Republica Moldova constituie un sistem unitar în cadrul căruia între diferite

ramuri există o legătură strînsă. Această caracteristică face ca şi dreptul procesual penal să aibă

numeroase legături cu celelalte ramuri ale dreptului. În atare context ne putem în principal referi

la dreptul constituţional, dreptul penal, dreptul procesual civil, dreptul civil şi dreptul

administrativ.

Dreptul procesual penal şi dreptul constituţional.

Între aceste ramuri de drept există o legătură aparte, deoarece reglementările procesuale

penale îşi au temeiul legislativ, ca şi celelalte ramuri de drept, în Constituţie ca lege

17

fundamentală în stat. În Constituţie sunt cuprinse unele reglementări cu implicaţii procesuale

majore, cum sunt dispoziţiile referitoare la accesul liber la justiţie, (art. 20), prezumţia

nevinovăţiei (art.21), libertatea individuală (art.11 CPP), siguranţa persoanei, dreptul la apărare

(art.17 CPP), inviolabilitatea domiciliului (art.12 CPP), secretul corespondenţei (art. 30 CPP)

Dreptul procesual penal şi drept penal.

Drept penal conţine normele ce reglementează dreptul statului de a pedepsi pe infractori,

iar dreptul procesual penal constituie mijlocul prin care se realizează tragerea la răspundere

penală.

Prin natura sa dreptul penal este dreptul material care poate să-şi atingă scopurile doar

prin existenţa şi aplicabilitatea dreptului procesual penal.

Normele de drept penal fătă proces penal sunt fără aplicare, iar proces penal fără norme

de drept penale este lipsit de obiect, procesul fiind o formă de viaţă a legii.

Dreptul procesual penal şi dreptul procesual civil.

În procedura penală este admisă, prin lege, instituţia acţiunii civile care poate aduce în

procedura penală elemente şi principii ale procedurii civile, astfel realizîndu-se o interacţiune

care avantajează părţile implicate într-un proces penal, cărora le este soluţionat şi litigiul civil

conex cu fapta infracţională care l-a provocat.

Între aceste două ramuri de drept există numeroase legături, unele principii fundamentale

stau la baza procesului penal şi procesului civil. Cu toate aceste tangenţe, dreptul procesual penal

şi dreptul procesual civil rămîn a fi două ramuri distincte de drept, care se manifestă prin

multiple deosebiri în plan instituţional, conceptual, organizatoric şi structural.

Dreptul procesual penal şi drept civil.

În multe cazuri săvîrşirea unei infracţiuni atrage după sine pe lîngă răspunderea penală şi

o răspundere civilă din partea făptuitorului, ca urmare a producerii prin infracţiune a unor

prejudicii materiale. Repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune se realizează pe calea unei

acţiuni civile în cadrul procesului penal.

În dreptul procesual penal mărimea daunei materiale şi modul de calculare a ei se

realizează de către normele juridice din dreptul civil. Deseore încadrarea juridică a faptei penale

depinde şi de mărimea prejudiciului cauzat patrimoniului unei persoane. În aceste situaţii dreptul

civil intervine într-o cauză penală şi contribuie la soluţionarea justă şi echitabilă a cauzei.

Dreptul procesual penal şi dreptul administrativ.

În cazul examinării unor cauze penale nu se exclud situaţiile de recalificare a faptei

pretinse a fi penală în una administrativă, prin aplicarea sancţiunii conform Codului cu privire la

18

contravenţiile administrative, fiind utile şi admisibile acţiunile realizate şi probele administrate

conform procedurii penale.

Codul de procedură penală reglementează o serie de activităţi judiciare din sfera

procesual penală care sunt înfăptuite de organe administrative, ca de exemplu: înmînarea

citaţiilor prin intermediul serviciului poştal, încheierea unor acte de constatare de către organele

de stat. Dreptul administrativ cuprinde, în cercul de subiecţi ai ramurii sale, organe cu atribuţii şi

în procedura penală, de exemplu, poliţia, Departamentul Vamal, etc.)

Dreptul procesual penal şi celelalte ramuri de drept.

În vederea soluţionării chestiunilor prealabile în cadrul procesului penal se poate apela la

domenii reglementate de dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul financiar, dreptul

transporturilor etc.

13. Ştiinţa dreptului procesual penal

Noţiunea, structura, obiectul, metodele şi sarcinile ştiinţei dreptului procesual penal.

Ştiinţa dreptului procesual penal este un ansamblu de cunoştinţe despre dreptul procesual

penal ca ramură a sistemului de drept şi de aceia nu trebuie confundată cu dreptul procesual

penal în sine.

Drept procesual penal, ca ramură de drept, este alcătuit dintr-un ansamblu de norme

juridice, în timp ce ştiinţa de drept procesual penal reprezintă un sistem (ansamblu) de cunoştinţe

despre aceste norme şi despre raporturile juridice procesuale reglementate de normele în cauză.

Ştiinţa dreptului procesual penal este o totalitate de priviri opinii şi idei care dezvăluie

conţinutul procedurii judiciare, ca o formă de folosire a legii penale, în scopul apărării intereselor

şi drepturilor legale a cetăţenilor.

Ştiinţa dreptului procesual penal constituie o ramură a ştiinţelor juridice care conţine

un sistem de reguli, concepţii şi principii elaborate metodic, privind reglementarea

desfăşurării procesului penal.

Ştiinţa dreptului procesual penal trebuie să elaboreze teze ştiinţifice în domeniu, ţinînd

seama de normele juridice specifice, de practica judiciară şi de opiniile din doctrină.

Orice ştiinţă este justificată în măsura în care are un obiect propriu de studiu şi foloseşte

metode specifice în cercetarea fenomenelor.

Obiectul ştiinţei dreptului procesual penal îl formează studierea normelor juridice care

reglementează desfăşurarea procesului penal şi care în totalitatea lor constituie dreptul procesual

penal.

Structura ştiinţei dreptului procesual penal o reprezintă două compartimente:

19

Partea generală studiază: regulile de bază şi acţiunile în procesul penal, competenţa,

probele, mijloacele de probă, procedeele probatorii, măsurile procesuale de constrîngere şi de

protecţie.

Partea specială studiază modul de derulare a activităţilor procesual penale, respectînd

consecutivitatea fazelor. În această parte sunt studiate: urmărirea penală, judecata, executarea

hotărîrilor penale, precum şi procedurile speciale.

Sub aspectul metodologic studierea ştiinţei dreptului procesual penal foloseşte analiza şi

sinteza, inducţia şi deducţia ca metode logice ca şi celelalte ştiinţe ale dreptului. Metoda istorică

duce la studierea fenomenelor procesuale sub aspectul evoluţiei lor în timp. Metoda comparativă

permite studierea normelor juridice procesuale în comparaţie cu alte norme din acelaşi sistem de

drept şi, mai ales, cu normele corespunzătoare din legislaţiile străine. Metoda statistică

furnizează date importante menite să orienteze spre legislaţie şi o practică cît mai eficace.

Aşa dar, principalele sarcini ale ştiinţei procedurii penale actualmente sînt următoarele:

perfecţionarea întregii legislaţii de procedură penală şi ajustarea ei la standardele europene;

determinarea locului, rolului şi competenţa organelor de urmărire penală; sporirea rolului

procedurii penale în procesul de contracarare a criminalităţii.

Sarcinile ce stau în faţa ştiinţei dreptului procesual penal pot fi realizate prin studierea

multilaterală şi în mod creator a normelor de procedură penală, îmbinarea teoriei ştiinţifice cu

practica, adîncind caracterul ei aplicativ, studierea procedurii penale din alte ţări, a experienţei

istorice de dezvoltare a ei şi a instituţiilor sale, elaborarea programelor de investigaţii ştiinţifice

ale unor probleme fundamentale de procedură penală.

Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept.

Ştiinţa dreptului procesual penal are legături cu multe ştiinţe juridice, datorită

problematicii generale de abordare a acesteia (teoria generală a dreptului), a cercetării unor

instituţii sau norme juridice comune (dreptul constituţional, drept penal, dreptul administrativ,

dreptul procesual civil).

Ştiinţa dreptului procesual penal are relaţii apropiate cu unele ştiinţe nejuridice, care au

însă o mare importanţă în studierea unor aspecte strîns legate de activitatea procesual penală.

Aceste ştiinţe auxiliare dreptului sînt: criminalistica, medicina legală psihologia judiciară,

psihiatria judiciară şi statistica judiciară.

Criminalistica are strînse legături cu ştiinţa dreptului procesual penal, deoarece prima,

are ca obiect elaborarea metodelor tehnico – ştiinţifice şi tactice necesare descoperirii, ridicării,

fixării şi examinării urmelor infracţiunii, precum şi demascării infractorului.

Medicina legală este o ştiinţă care stabileşte un raport între normele juridice şi

rezultatele aplicării medicinei legale. De multe ori medicina legală oferă soluţii importante

pentru luarea unor decizii de moment în procesul penal, care direcţionează activitatea de

20

investigaţie în procesul penal, pe lîngă expertizele de constatare a gradului leziunilor corporale

sau a cauzei morţii.

Medicina legală pune la dispoziţia organelor judiciare date deosebit de importante, care

privesc viaţa şi integritatea corporală.

Psihologia judiciară furnizează informaţii cu privire la psihologia subiecţilor care

participă la realizarea procesului penal, în vederea aprecierii cît mai exacte a răspunderii

fiecăruia în actul de justiţie. Această ştiinţă se aplică de fiecare dată cînd este audiată o persoană,

cînd lipsesc datele care indica cu certitudine vîrsta unor persoane.

Psihiatria judiciară joacă un rol deosebit de important în analiza ştiinţifică a faptelor şi

raporturilor procesual penale, mai ales în cauzele unde se pune problema constatării

responsabilităţii sau iresponsabilităţii persoanelor implicate în procesul penal, cînd prin expertiză

psihiatrică specialiştii trebuie să stabilească dacă fapta a fost comisă cu sau fără descernămînt.

Statistica judiciară are sarcina de a furniza ştiinţei dreptului procesual penal date cu

privire la frecvenţa şi dinamica fenomenului procesual (numărul cauzelor penale într-un interval

de timp şi pe un anumit teritoriu, gradul de pericol social al acestora, soluţiile adoptate în diverse

faze procesuale, frecvenţa folosirii căilor de atac, frecvenţa luării măsurilor preventive etc.)

Criminologia este ştiinţa care studiază cele trei fenomene: criminal, crimă, criminalitate.

Cunoştinţele de criminologie permit ştiinţei procesului penal să elaboreze metode eficiente de

desfăşurare a procesului penal, care prin funcţia educativă, să determine reducerea fenomenului

infracţional.

Deci ştiinţa dreptului procesual penală constituie o ramură a ştiinţelor juridice, care

conţine un sistem de reguli, concepţii şi principii elaborate metodic, privind reglementarea

desfăşurării procesului penal.

Ştiinţa procesului penal în colaborare cu alte ştiinţe, oferă legislatorului informaţia

ştiinţifică necesară pentru adoptarea unor legi procesual-penale eficiente.

21