Diploma -

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aspecte ale carentelor rolurilor de tata

Carenţe ale rolurilor tatălui

Rezumat

În prezenta lucrare am investigat valenţele ameliorative ale exerciţiilor experienţiale

de grup asupra comportamentelor agresive ale preşcolarilor.

Motivaţia alegerii temei

Consider că viitorul societăţii noastre este reprezentat de copii, de dezvoltarea

armonioasă a acestui vlăstar depinzând evoluţia umanităţii. Totodată cred că este mai indicată

intervenţia timpurie asupra diferitelor probleme ce apar pe parcursul dezvoltării decât

intervenţia după ce aceste probleme s-au acutizat. Pentru moment cred că o asemenea

intervenţie la nivel naţional în vederea repunerii copiilor pe făgaşul natural al dezvoltării

armonioase nu este încă posibilă, dar sper că societatea noastră va evolua în această direcţie.

În acest scop am utilizat mijloace şi tehnici de investigare variate a efectelor unui

program de exerciţii practicat în cadrul unui grup de terapie la care am participat în calitate de

terapeut.

Acest demers investigativ are o natură preponderent calitativă, mijloacele de

investigare utilizate fiind: testele proiective Rorschach şi desenării persoanei umane, fişa de

evaluare a comportamentelor agresive ale copiilor oferite spre completare părinţilor şi

educatoarelor, grila de observare a comportamentelor agresive la începutul şi la sfârşitul

procesului terapeutic. Menţionăm că toate acestea au fost aplicate atât înainte, cât şi după

Pagina 1 din 66


desfăşurarea procesului terapeutic. Cercetarea s-a focalizat cu precădere pe dinamica

schimbării la nivel individual (în maniera studiilor de caz).

Obiectivele practice ale lucrării sunt:

Diminuarea agresivităţii

Ameliorarea echilibrului emoţional

creşterea asertivităţii şi a expresivităţii corporale

Activarea resurselor creative

Concluzia acestui demers: prin practicarea acestor exerciţii experienţiale de grup s-au

obţinut următoarele efecte asupra participanţilor

Scăderea agresivităţii şi implicit a comportamentelor agresive, semnificativă din punct

de vedere statistic

Creşterea autosuportului şi autonomiei

Amelirarea stimei de sine şi a autoacceptării

Creşterea expresivităţii şi a abilităţilor de comunicare nonverbală

Creşterea receptivităţii interpersonale, a empatiei şi intercunoaşterii

Creşterea asertivităţii

Creşterea creativităţii

Creşterea implicării sociale şi a interesului pentru interacţiunea socială

Datorită efectelor obţinute în urma desfăşurării experimentului recomandăm

practicarea în scop de optimizare comportamentală preşcolarilor agresivi a exerciţiilor

experienţiale de grup.

Pagina 2 din 66


Capitolul 1

Psihoterapia copilului premise teoretice ale optimizării personale prin metode

experienţiale de grup

1.1 Orientarea experienţială în psihoterapie

Psihoterapia se defineşte ca fiind aplicarea metodică, intenţionată, conform unui

anumit cadru teoretic, a unor metode şi tehnici psihologice variate, cu scop ameliorativ, în

vederea atingerii unei stări durabile de bine şi sănătate, a funcţionării psihice optime.

Psihoterapia experienţială apare ca “o alternativă credibilă şi fertilă la psihanaliza

clasică, precum şi la orientarea comportamental – cognitivistă, chiar dacă interferenţele

teoretico-metodologice sunt o realitate, psihoterapia actuală aspirând la integrativitate şi

abordare holistică” (Iolanda Mitrofan, 2001). Poate fi circumscrisă curentului umanist în

psihologie, având la bază preocuparea pentru fiinţa umană, pentru trăirea şi devenirea sa în

cadrul existenţial care-i este dat. omul apare ca o entitate activă, capabilă de autodeterminare

şi autotransformare, cu un bogat potenţial. Psihoterapia experienţială are în vedere tocmai

valorificarea acestui potenţial, dezvoltarea personală, interpersonală şi chiar transpersonală.

Ea integrează creator reperele fundamentale ale gândirii psihanalitice şi contribuţiile

abordărilor cognitiv-comportamentale, accentul fiind pus pe dinamica procesuală ce se

desfăşoară între cauze (psihanaliza) şi efecte (comportamentalismul).

Obiectivele psihoterapiei experienţiale (Andersen – Hein, 1974, cit de Irina

Holdevici) vizează două nivele :

nivelul intrapersonal – descoperirea propriei individualităţi, a propriilor trăiri şi a

corpului fizic;

nivelul transpersonal – orientarea spirituală, în raport cu realitatea ultimă, unitatea şi

armonia omului cu universul, contopirea cu conştiinţa universală.

Aceste obiective sunt atinse prin potenţarea disponibilităţilor interioare ale omului,

potrivit concepţiei lui Carl Rogers (cit. de Irina Holdevici), conform căreia fiecare organism

are o tendinţă naturală de a-şi dezvolta optim capacităţile în condiţii de mediu optime,

pornind de la presupoziţia generoasă a întinderii deosebite a acestor disponibilităţi umane.

Tulburările psihopatologice apar atunci când potenţialul uman nu este realizat, când omul

pierde legătura cu propria experienţă internă (Irina Holdevici). Dihotomia sănătate – boală

Pagina 3 din 66


este înlocuită cu cele de adaptare – dezadaptare, armonizare – alienare, autorealizare –

nerealizare.

Terapia, ca şi concept, se apropie de cel mai larg, de optimizare, experienţa

reprezentând agentul optimizării. Experienţa, privită ca variaţie, modificare a cadrului

fenomenologic al persoanei, este o prezenţă permanentă, putând acţiona la toate nivelurile

individului conştient şi inconştient, emoţional, cognitiv, corporal (receptiv şi acţional).

Impactul experienţei asupra totalităţii persoanei umane conferă terapiei experienţiale

caracterul său holist, nu doar la nivel conceptual, ci şi ca modalitate de abordare (I. Mitrofan,

1997). În urma trăirii experienţei apare procesul de învăţare.

În psihoterapia experienţială, valenţele sanogene ale experienţei sunt potenţiale prin

condensarea acesteia; prin orientarea sa către blocaje, către aspectele dezadaptative, creşterea

gradului de conştientizare a evenimentelor interne şi externe, accentul pe prezent, fiind

facilitat astfel procesul de învăţare şi, în final, cel de autocraţie.

Autocraţia prezintă următoarele etape sau condiţii psihologice ( Schutz, 1969, cit. de

I. Mitrofan):

achiziţia: interiorizarea şi acumularea informaţiei, având ca sursă experienţa;

asociaţia: combinarea în modalităţi diferite a elementelor experienţiale achiziţionate

anterior:

expresivitatea: comunicarea spre exterior a propriilor stări interne:

evaluarea: aprecierea gradului de adecvare a unui comportament la o situaţie dată:

Perseverenţa:persistenţa în timp a acestor condiţii psihologice.

Terapia experienţială înlătură blocajele de la aceste niveluri, facilitând curgerea liberă,

naturala a autocraţiei, clientul îndreptându-se spre maturizare, participare şi decizie

responsabilă in procesul propriei deveniri, spre autoactualizare si autodezvoltare, spre

integrare armonioasă în raport cu sine, cu alţii şi cu lumea.

Pentru aceasta, psihoterapia experienţială şi-a creat o nouă metodologie ce pune

accentul pe activarea resurselor creativităţii si redescoperirea spontaneităţii şi autenticităţii.

Relaţia terapeutica în aceste terapii experienţiale este umană, echilibrată, încărcată

afectiv (Holdevici), bazata pe spontaneitate, autenticitate, comunicare liberă, trăire şi

experimentare (I. Mitrofan). În această relaţie terapeutul apare ca un catalizator (I.

Holdevici), este un partener care-l ajută pe client să-şi valorifice disponibilităţile de creştere

şi restructurare personală. Acest proces de creştere reprezinta un continuu în care şedinţele de

psihoterapie apar ca momente de deblocare, facilitare şi stimulare a lui.

Pagina 4 din 66


Orientarea experienţială cuprinde mai multe direcţii, între acestea conturându-se trei

mai importante (Karasu, 1980, cit. de Holdevici):

direcţia filosofică, centrată pe filosofia existenţialistă ;

direcţia psihosomatică, centrată pe tehnici corporale ;

direcţia spirituală, apropiată de religie, centrată pe experienţa transcedenta sau

transpersonală.

Pagina 5 din 66


1.2 Psihoterapia copilului

Dezvoltându-se iniţial ca o ramură a psihoterapiei adultului, psihoterapia copilului s-a

desprins de aceasta odată cu cunoaşterea mai profundă a dinamicii dezvoltării personalităţii.

Astfel, datorită nefinisării mobilităţii structurii psihice şi potenţialului dinamic evolutiv

prezente la copil şi adolescent, psihoterapia are posibilităţi de acţiune vădit mai mari

comparativ cu cea a adultului.

Pornind de la premisa experienţialistă conform căreia omul are un impuls natural spre

sănătate, iar creativitatea, umorul şi spontaneitatea sunt aspecte ale sănătăţii psihice,

psihoterapia copilului deblochează, activează aceste resurse ale copilului, ajutându-l pe acesta

să intre în contact cu nevoile sale neconştientizate, să se armonizeze cu sine, cu ceilalţi şi cu

lumea. Astfel psihoterapia repune evoluţia copilului pe făgaşul ei normal, natural, având un

efect pozitiv asupra comportamentului etic al copilului, responsabilităţii şi a filosofiei lui de

viaţă.

În cadrul terapeutic, copilul este ajutat de catre terapeut să devină conştient de sine ca

întreg şi i se facilitează schimbarea, copilul fiind ajutat de terapeut să perceapă real lumea

înconjurătoare, să-şi rezolve conflictele cu ceilalţi, să găsească noi soluţii la probleme, să

conştientizeze existenţa multor alternative şi a posibilităţii sale de decizie în favoarea uneia

sau alteia.

De maximă importanţă în psihoterapia copilului, este relaţia terapeutică, copilul având

nevoie de o relaţie securizantă din punct de vedere emoţional pentru a se dezvălui şi a

progresa. Astfel e necesară o relaţie caldă, de încredere, o atitudine empatică, onesta şi

deschisă a terapeutului în relaţie cu copilul. ,,Terapeutul are nevoie să aiba simţul umorului şi

să permită copilului jucăuş şi expresiv din el să se manifeste liber ‘’ (I. Mitrofan, 2001).

O condiţie sine qua non a reuşitei procesului terapeutic este considerarea copilului ca

fiind unic, diferit, având propriile sale nevoi, probleme emoţionale şi flexibilitatea procesului

terapeutic, care trebuie să se structureze în funcţie de acestea şi de situaţia obiectivă în care

copilul se află.

Astfel trebuie avut în vedere mediul familial, ştiut fiind faptul că tulburările de

comportament ale copilului îşi au adesea rădăcinile în mediul familial.

,, De foarte multe ori, copiii-problema pun pe psiholog în situaţia de a descoperi

părinţii-problemă " (D. Schiopu, 1970).

Pagina 6 din 66


,,Dinamica şi transformările structurale şi functionale ale familiei constituie chiar

« plasa nevazută » din care se iscă suferinţa si bucuria, neadaptarea şi adaptarea, eficienţa şi

ineficinţa indivizilor atât pe termen scurt cât şi pe termen lung (I. Mitrofan, 2001).

Din această perspectivă ideale ar fi terapiile de familie. Dar cum acestea nu sunt

întotdeauna posibile dintr-o multitudine de motive ( de la dezinteresul părinţilor, lipsa de

timp, până la refuzul acestora de a accepta problema familiei, copilul fiind ţapul ispăşitor), se

poate lucra şi doar cu copilul. În acest caz se va pune totuşi accent pe interviul preliminar la

care participă şi familia, pri observarea atentă a relaţiilor dintre părinţi şi copil în timp ce se

află în cabinet.

Totodată terapia copilului trebuie să ţină cont de relaţia dintre aspectele cognitive,

emoţionale şi comportamentale ale copilului, în procesul terapeutic având loc trei tipuri de

schimbări (I. Mitrofan):

schimbări comportamentale: schimbări ale modalităţii de acţiune, de relaţionare cu

ceilalţi;

schimbări cognitive: schimbări în modalitatea de percepţie şi înţelegere de sine şi a

celorlalţi, în modalitatea de clasificare după criteriul de importanţă;

schimbări emoţionale: schimbări cruciale în confortul, fericirea şi satisfacţia copilului.

Aceste schimbări pot fi de suprafaţă, care se observă şi se manifestă imediat în

comportamentul copilului, şi schimbări de profunzime, care au o acţiune latentă, la nivelul

personalităţii, şi care pot fi observate după un anumit interval de timp de la sfârşitul terapiei.

,, Când lucrezi cu copiii, dintr-o dată totul este posibil, te afli într-un vulcan metaforic

care poate erupe oricând. Dar lava lui este foarte preţioasă, pentru ca te ghidează în demersul

terapeutic. Spiritul ludic al copilului şi al terapeutului leagă, unifică, într-o dublă direcţie:

terapeutul cu copilul, dar mai ales copilul cu sine însuşi” (I. Mitrofan, 2001).

I.3 Particularităţi de ordin practic ale psihoterapiei de grup gestalt-creativă

În psihoterapia de grup gestalt-creativă, facilitarea conştientizării reprezintă cheia de

boltă a procesului de schimbare terapeutică, de învăţare experienţială. Potrivit I. Mitrofan,

principalele direcţii ale efortului de conştientizare sunt:

cunoaşterea mediului exterior;

autocunoaşterea şi autoacceptarea;

abilitatea pentru contact;

răspunderea alegerilor.

Pagina 7 din 66


Conştientizarea este stimilată într-un cadru de tip experirnţial, gestalt-terapia fiind

situată la intersecţia behaviorismului (ce are ca preocupare comportamentul vizibil, obiectiv)

cu fenomenologia (având ca preocupare cadrul subiectiv, interior al persoanei – Kepner &

Brien). În cursul terapiei este experimentat comportamentul, individul învăţând,

conştientizând modul în care îşi blochează contactul cu sine şi cu ceilalţi ăi având

posibilitatea să experimenteze şi să aleagă un comportamenr (Kepner & Brien), o altă

modalitate de contact, pe care-l poate practica chiar din acel moment. În gestalt terapie,

comportamentul este conştientizat şi transformat în experienţă interioară, iar experienţa,

trăirea interioară îşi alătură comportamentul.

Acest proces este ghidat de un principiu de bază, principiul trăirii în prezent, ,, aici şi

acum”.

Conform acestui principiu, problemele cu originea în trecut sunt tratate ca probleme

actuale, iar fanteziile şi aspiraţiile de viitor sunt considerate expresii ale unor nevoi

actuale.Realitatea există numai în prezent (Zinker), astfel că prezentul reprezintă cadrul

necesar şi suficient pentru desfăşurarea procesului terapeutic.În abordarea unei probleme

relaţionale vechi nu se iau în considerare cauzele ce au determinat apariţia în trecut, ci se ţine

conz de configuraţia actuală şi de posibilitîţile existente, prezente de ameliorare a problemei-

cum se întâmplă într-un joc de rol în care experienţa trecută e obiectivată în comportament

actual, potenţând schimbarea.

Experienţa prezentă are loc într-un spaţiu personal determinat de volumul ocupat în

spaţiu de corpul persoanei în cauză şi de extensia simţurilor sale (Zinker). În terapia

gestaltistă experienţa senzorială este insistent facilitată, atât în extensiune, prin angajarea

tuturor modalităţilor senzoriale, cât şi în intensiune, în cursul conştientizării. Conştientizarea

plenară a propriilor senzaţii reprezintă ancora noastră externă şi internă în realitate. După E.

Polster, centrarea pe propriile senzaţii are trei tipuri particulare de efecte terapeutice:

creşterea senzaţiei de împlinire;

facilitarea procesului de rezolvare a problemelor;

reamintirea, reconştientizarea unor evenimente vechi (amintirii refulate).

Prin centrarea pe experienţa actuală se ajunge la asumarea experienţei, la acceptarea

acesteia şi totodată la asumarea responsabilităţii pentru propriile comportamente.

Astfel se contureaza al treilea principiu fundamental al terapiei de orientare

gestaltistă, pe lângă principiul conştientizării ăi cel al trăirii în prezent, şi anume principiul

asumării responsabilităţii. Conform acestuia, o persoană care-şi asumă responsabilitatea

propriei suferinţe şi a comportamentului determinat de aceasta şi nu o mai atribuie celorlalţi,

Pagina 8 din 66


îşi va înlocui mai uşor comportamentul dezaptativ cu un comportament creativ adecvat. De

asemenea, o persoană care conştientizează subiectivitatea propriilor observaţii asupra altora

va deveni mai conştientă de sine şi mai deschisă spre a-i cunoaşte pe ceilalţi.

Cele trei principii generale (principiul conştientizării, principiul trăirii în prezent şi

principiul asumării responsabilităţii) se regăsesc în practica gestaltterapiei într-o serie de

principii de ordin mai concret, cum ar fi:

Explorarea experienţială de către client ,, âmpreună cu terapeutul, într-o relaţie

autentică, bazată pe o ,, prezenţă terapeutică vie, participativă, rezonantă, sensibilă, directă şi

onestă „(I. Mitrofan):

Înlocuirea formulei ,, trebuie” cu formula ,, prefer”, ,, doresc”;

Facilitarea continuării creşterii şi dezvoltării clientului pe cont propriu, atât în timpul,

cât şi în afara (şi ulterior) şedinţelor de terapie;

Principiul integrării personale sau responsabilizarea prin conştientizarea părţilor

autorespinse;

Principiul autodezvăluirii şi autoresponsabilităţii participanţilor în relaţia terapeutică.

F. Pearls şi Levitsky amintesc alte asemenea principii:

Comunicarea directă între emiţător şi receptor bazată pe un contact autentic;

Înlocuirea unor afirmaţii impersonale cu altele care încep cu pronumele ,, eu „;

Transformarea întrebărilor în afirmaţii.

Principalele modalităţi de lucru în gestaltterapie sunt (I. Mitrofan):

Terapia individuală a adultului;

Terapia în grup;

Terapia cuplului şi a familiei;

Terapia copilului;

Workshop-ul, cu scop de formare a psihoterapeuţilor şi de optimizare

comportamentale.

Terapia în grup are ca principal avantaj bogăţia posibilităţilor de interacţiune, a

relaţiilor, acest tip de terapie oferind un cadru mai natural de învăţare, un mediu mai apropiat

de realitatea de zi cu zi. Deci experimentarea în grup se realizează în condiţii mult mai

realiste. Membrii grupului de terapie pot învăţa atât din participarea directă cât şi prin

observarea celorlalţi. Deosebit de importantă pentru obţinera interacţiunilor creative este

coeziunea grupului.

După Zinker, patru principii stau la baza practicării terapiei gestalt-creative de grup :

Trăirea în prezent, ,, aici şi acum”, a experienţei de grup;

Pagina 9 din 66


Dezvoltarea conştientizării de grup ;

Importanţa contactului activ între participanţi;

Folosirea experimentelor de grup stimulate de un lider de grup implicat activ.

Procesul terapeutic gestaltist se desfăşoară ca un experiment provocativ ce decurge

creativ din realitatea prezentă şi cuprinde potenţialul unor interacţiuni profund semnificative

pentru participanţi. Acest experiment provocativ se dezvoltă pe parcursul unui proces

complex ce cuprinde următoarele etape (Zinker) :

Baza :înţelegerea metaforei clientului, din aceasta terapeutul ajungând la modelul

clientului despre lume şi la decantarea bazei pe care se va face experimentul;

Consensul: stabilirea acordului clientului cu terapeutul;

Gradarea : adecvarea nivelului de solicitare al experimentului la capacitatea actuală a

clientului de funcţionare;

Conştientizarea: vizează senzaţiile clientului, conştientizarea lor ăi observaţiile

terapeutului;

Localizarea energiei;

Focalizarea energiei;

Pregătirea prin dezvoltarea autosuportului;

Dezvoltarea temei;

Alegerea experimentului;

Experimentul propriu zis;

Insight şi completare, care se pot realiza uneori după o perioadă de incubare.

Experimentul provocativ are ca scop focalizarea conştientizării (pe individ, pe grup,

pe terapeut; pe ce simte, gândeşte şi experimentează grupul), aceasta realizându-se cu ajutorul

unui arsenal de tehnici de focalizare bogat, flexibil şi permanent îmbogăţit de către terapeuţii

practicieni.

Din acest arsenal, I. Mitrofan aminteşte:

Interogaţiile-ghid: simple, de tip ,, ce?” şi nu ,, de ce ? ‘’ ultimele abătând atenţia de la

realitate şi stimulând atitudini justificative, defensive.

Exerciţiile, ca situaţii propuse clientului spre experimentare:

De conştientizare corporală (la nivelul tensiunilor musculare, ritmului respirator şi

cardiac, mimicii etc);

De conştientizare afectivă şi relaţională prin tehnici ca:

tehnica scaunului gol, ce are ca rol reintegrarea polarităţilor prin dialog;

Pagina 10 din 66


tehnica reprezentării spaţiului personal ce permite conştientizarea relaţiilor cu mediul,

restructurarea imaginii de sine etc;

tehnici metaforice explorativ-provocative (tehnica ,, zidul” şi tehnica ,, cubul”, ce

permit autoexplorarea şi găsirea de soluţii în depăşirea limitelor proprii, restructurarea

mentală şi acţională etc);

tehnica ,, menţine-te”, ,, rămâi în starea respectivă” ce permite aprofundarea unui

contact superficial cu sine;

tehnica scenarizării sau ,, punerea în scenă, bazată pe acţiune şi verbalizare, cu scop

clarificator şi nu catarhic;

tehnica exagerării sau amplificării unei emoţii, mişcări, idei.

De conştientizare cu suport imaginativ şi de restructurare cognitivă printr- serie de

tehnici, cum ar fi :

tehnica fanteziei ghidate ce duce la o restructurare emoţională pozitivă ce constă într-

o autoacceptare mai bună ;

tehnici de diminuare şi integrare a polarităţilor;

tehnica metapoziţiilor, derivată din tehnica scaunului gol;

tehnica tehnica autodezvăluirii terapeutului.

Pagina 11 din 66


I.4 Particularităţi ale terapiei de grup la copii

Grupul gestalt-creativ la preşcolari facilitează procesele de autodezvăluire şi

autodepăşire, satisfăcând trebuinţe dominante ale acestuia, cum ar fi nevoia de interacţiune,

de relaţionare interpersonală cu covârstnicii, nevoia de comunicare, nevoia de integrare şi

acceptare necondiţionată în grupul de covârstnici. Pentru realizarea dezideratelor de

autodescoperire şi autodepăşire apare ca o condiţie sine qua non crearea unui climat

securizant, de acceptanţă, căldură şi încredere, în care copilul se poate manifesta, exprima

liber. Astfel devine necesara obţinerea unui grad înalt de coeziune a grupului, extrem de

importantă pentru ca participanţii grupului să trăiască experienţe comune de transfigurare, sa

se realizeze procesul de manifestare afectivă, cognitivă şi comportamentală la nivel grupal.

Pentru provocarea insight-urilor şi restructurărilor la nivelul personalităţii ce

favorizează dezvoltarea şi optimizarea personală se foloseşte unn ântreg arsenal de tehnici.

Aceste tehnici permit copiilor să experimenteze ,, aici şi acum” problemele lor, să

experimenteze noi modalităţi de raportare la acestea şi să descopere o nouă perspectivă

asupra acestora. În astfel de situaţii copiii îşi deblochează spontan propriile resurse, devin

conştienţi de ele şi le folosesc în procesul de construire a propriei personaltăţi.

Datorită tehnicilor expresive, terapia devine pentru copil extrem de atrăgătoare, ea

fiind de fapt un joc continuu, astfel că se obţine implicarea activă a copiilor, fiind cunoscută

motivaţia puternică pentru joc a copiilor la această vârstă. Acest joc se desfăşoară împreună

cu ceilalţi copii, fiind stimulate relaţionarea, comunicarea, asertivitatea în grup. Acceptarea şi

aprecierea oferite de ceilalţi membrii ai grupului şi capacitatea de a oferi ajutor celorlalţi duce

la creşterea stimei de sine, la formarea unei imagini pozitive, la creşterea încrederii în sine.

Totodată experimentând noi atitudini, comportamente şi conduite, copilul se autocreează, se

autodepăşeşte.

În lucrul cu copii se pot folosi ca instrumente de provocare jocul, fantezia ghidată,

metafora, şi o serie de tehnici expresive, cum ar fi dramaterapia, mişcarea, dansul, desenul,

colajul, modelajul, dar acestea nu trebuie aplicate rigid, ca nişte prescripţii, ci extrem de

flexibil, fiind subordonate necesităţilor, particularităţilor copilului. Copilul este considerat o

persoană unică şi irepetabilă, în terapia lui tehnicile fiind doar catalizatori ai procesului.

Tehnicile expresive elimină blocajele ce apar în comunicarea verbală a copilului,

copilul exprimându-şi direct sau simbolic sentimentele, trăirile şi credinţele. Prin aceste

tehnici este încurajată proiecţia, modalitatea prin care copilul ne comunică despre el.

Pagina 12 din 66


Totodată aceste tehnici expresive facilitează şi stimulează creativitatea copilului, creativitatea

fiind ,,limbajul primar pentru realizarea insightului şi vindecării”(I. Mitrofan, 2001).

I.5 Metode şi tehnici experienţiale în abordarea copilului mic

Desenul

Desenul, ca metodă terapeutică, ajută copilul să devină conştient de sine şi de

existenţa sa în lume, actul desenării în sine fiind exprimarea sinelui ce ajută la stabilirea

identităţii persoanei şi calea de exprimarea a sentimentelor. Desenul este şi un instrument

psihodiagnostic ce ne oferă informaţii relevante despre personalitatea în formare a copilului,

despre problemele sale emoţionale, despre relaţiile sale cu familia, despre integrarea socială

etc.

Desenele pot fi utilizate în moduri variate cu scopuri multiple şi la diferite nivele.

Se recomandă, înaintea oricărei interpretări, obţinerea de la copii a cât mai multor

informaţii, autointerpretări şi exprimări ale sentimentelor legate de propriile desene.

2. Fantezia

Fantezia este o exprimare a lumii interioare a copilului, un proces natural înnăscut

prin care copilul dă sens lumii exterioare. Ea presupune folosirea întregului potenţial

imagistic, tehnicile sale putând fi folositoare în sine sau împreună cu desenul şi mişcarea

fizică.

O caracteristică specifică a acestei tehnici este faptul că în urma aplicării ei pot avea

loc schimbări semnificative fără producerea vreunui insight.

Modelajul

Pentru modelaj pot fi folosite materiale ca: lutul, plastelina, aluatul, activitatea de

modelare permiţându-i terapeutului să-i observe foarte bine pe copii.

Lutul oferă experienţele tactile şi kinestezice, înlăturând blocajele copilului, fiind

folosit ca modalitate de exprimare.

Copiii agresivi îşi exprimă agresivitatea prin modelaj, intră în contact cu propria

agresivitate, învăţând noi modalităţi de exprimare a acesteia şi reuşind s-o controleze mai

bine.

Modelajul ca sarcină de grup oferă posibilitatea copiilor de a interacţiona la un alt

nivel, împărtăşindu-şi gânduri, idei, sentimente şi experienţe (Oaklander,V,1988).

Pagina 13 din 66


Colajul

Colajul se realizează prin ataşarea mai multor materiale, hârtie, material textil, burete,

piele, plastic, frunze, coji, seminţe de orice fel etc. El facilitează eliberarea imaginaţiei şi

exprimarea senzorială şi emoţională.

Crearea de poveşti

Crearea de poveşti este o tehnică importantă în psihoterapia copilului, utilizarea

poveştilor în procesul terapeuti presupunând:

Realizarea povestirilor de către terapeut şi povestirea lor copiilor

Realizarea povestirilor de către copii

Folosirea unor obiecte pentru stimularea povestirilor, cum ar fi: imagini, teste

proiective, jucării, nisip, desen, fantezii

Utilizarea de casetofoane, aparate video, microfoane de jucărie sau televizoare

imaginare pentru stimularea povestirilor

Poveştile copilului sunt mai uşor de analizat decât visurile, asociaţiile libere şi alte

producţii ale adultului, terapeutul având posibilitatea facilitării insighturilor asupra

conflictelor, frustrărilor sau mecanismelor de apărare ale copilului (I.Mitrofan,2001).

Metafora terapeutică

Metafora terapeutică are ca scopuri modificarea, reinterpretarea şi remanierea şi o

dublă funcţie:

Evocarea familiarităţii imagistice a metaforei literare

Evocarea familiarităţii raţionale bazate pe o înţelegere a experienţei personale

Metafora terapeutică poate fi utilizată sub următoarele forme:

Poveştile metaforice, care trebuie să povestească despre viaţa obişnuită a copilului şi

să folosească un limbaj familiar copiilor, cu scopul realizării conectării dintre problema

metaforică şi problema copilului. Această identificare rămâne insuficient conştientizată,

relevând fineţea metaforei terapeutice

Metafora artistică integrează sistemele senzoriale şi evocă schimbarea inconştientă,

utilizând strategii de desenare şi jocuri din carton create de către copil.

Marionetele

Copilul se exprimă mai uşor prin intermediul marionetelor, deoarece exprimarea cu

ajutorul marionetelor îi conferă o anumită siguranţă.

Pagina 14 din 66


Cu ajutorul marionetelor copilul relevă aspecte din intimitatea sa pe care i-ar fi greu

să le exprime direct.

Marionetele pot fi utilizate în exerciţii conduse de terapeut, spontan în timpul terapiei

sau în teatrul de marionete.

Pagina 15 din 66


Dramaterapia

În dramaterapie, spontaneitatea jocului dramatic şi intervenţiile terapeutului

facilitează exprimarea, înţelegerea şi lcrul copilului asupra problemelor sale, şi astfel

producerea insighturilor şi a schimbării.

În dramaterapia de tip gesteltist sunt folosite exerciţiile de conştientizare senzorială,

pantonime şi improvizaţiile dramatice în care intervine şi limbajul verbal.

Tehnici de mişcare şi dans

Terapia prin dans şi mişcare porneşte de la că corpul unei persoane este reprezentarea

sinelui, iar sentimentele pe care le are persoana respectivă faţă de propriul corp şi modul în

care îşi utilizează corpul în repaus şi în mişcare sunt expresia lumii sale interioare.

Prin tehnicile de mişcare şi dans copilul este ajutat să-şi recâştige propriul corp, să şi-l

cunoască, să se simtă confortabil în el şi să înveţe din nou să-l folosească. Printre scopurile

lor, enumerăm: deblocarea emoţională, eliberarea de energie şi tensiune, creşterea

conştientizării corporale, dezvoltarea sensibilităţii către sine şi către alţii, dezvoltarea

spontaneităţii.

10.Ludoterapia

Jocul, principala activitate a copilului, este totodată şi principala modalitate de lucru

în terapia copilului.

Jocul are un rol important în următoarele arii de dezvoltare ale copilului:

Dezvoltarea motorie, în joc copiii învăţând să se bucure de activitate şi de mişcare şi

să-şi îmbunătăţească coordonarea motorie

Dezvoltarea cognitivă, prin joc copiii învăţând despre lumea lor, dezvoltându-şi

totodată structurile mentale preoperaţionale şi operaţionale concrete, limbajul şi regulile

înţelegerii

Dezvoltarea socială şi emoţională, deoarece prin joc copiii îşi asumă şi interpretează

diferite roluri, îşi dezvoltă capacităţile empatice, învaţămconceptele morale indispensabile

pentru procesul de socializare

Utilizarea jocului în terapia copilului este indispensabilă, jocul fiind considerat chiar ,,

forma copilului de auto-terapie, prin care lucrează adesea asupra confuziilor, anxietăţilor şi

conflictelor sale” (I.Mitrofan, 2001pg.136).

Pagina 16 din 66


Agresivitatea. Premise teoretice

Agresivitatea se defineşte ca ,,stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana

răspunde printr-un ansamblu de condiţii ostile în plan conştient, inconştient şi fantasmatic, cu

scopul distrugerii, degradării, constrângerii sau umilirii unei fiinţe sau lucruri investite cu

semnificaţii, pe care agresorul le simte ca atare şi reprezintă pentru el o provocare” ( Ctin

Păunescu,1994)

Ea se poate manifesta printr-o serie de forme, între care Ctin Păunescu aminteşte:

excitabilitatea, ca stare a sistemului nervos central caracterizată printr-o maximă

sensibilitate faţă de factori externi sau interni, apărând în comportament ca: gesturi de

nerăbdare, ton ridicat şi iritat al vocii, vioiciune crescută cu o stare accentuată excitativă,

ideaţie accelerată, mnemoexcitaţie, efervescenţă a limbajului, a imaginaţiei, labilitate

emoţională, încredere exagerată în sine.

impulsivitatea, ca descărcare incoercibilă şi imediată a unei stări de tensiune

emoţională, într-un act sau comportament, manifestându-se necontrolat, imprevizibil,

iraţional

propulsivitatea, ca un comportament agresiv, ce apare forţat, automat, involuntar,

fiind declanşat de un resort intern şi presupunând eclipsă totală sau parţială de conştiinţă,

fiind o regresie spre comportamentul arhaic, se manifestă kinetic prin monotipiile ritmice

(balansarea capului sau a unui membru), mişcări parazite, accese de automatisme ambulatorii,

iar pe planul activităţii verbale prin:ecolalie, polilalie, copralalie, ticuri verbale, impulsuri

organizate sub formă de strigăte, discursuri, calambururi, jocuri verbale

violenţa, ce apare ca o conduită agresivă acută, caracterizată prin folosirea forţei,

având o gamă largă de manifestări

comportamentele aberante, ca atitudini şi acte, fapte constante şi repetitive, cu

conţinut antisocial, cu manifestări de agresivitate şi violenţă, explozive sau premeditate, faţă

de propria persoană sau faţă de ceilalţi

Deoarece agresivitatea constituie o problemă de maximă importanţă pentru societate,

au fost elaborate mai multe modele explicative de-a lungul timpului, dintre care amintim:

Modelul biologic elaborat de K. Lorenz şi N. Tibergen, conform căruia agresivitatea

apare ca instinct al luptei, dezvoltat filogenetic şi exprimat în comportamente agresive, care

însă sunt modelate de factorii de relaţie şi mediu. Referindu-se la agresivitate, K. Lorenz

spunea: ,, Cred – şi ar fi treaba psihologilor ăi psihanaliătilor să verifice acest lucru – că omul

civilizat de azi suferă de o defulare insuficientă a instinctelor agresive. Este mai mult ca

Pagina 17 din 66


probabil ca efectele nocive ale instinctelor de agresivitate ale omului, întru explicarea cărora

Sigmund Freud a presupus un instinct de moarte aparte, să aibă la bază pur şi simplu faptul că

selecţia intraspecifică a cultivat în omul preistoric un instinct de agresivitate pentru care nu

gasim în societăţile actuale suficiente supape” (K. Lorenz).

Modelul neurobiologic al lui Bernard, conform căruia agresivitatea are la bază un

mecanism neural

Modelul psihanalitic elaborat de S. Freud, pentru care agresivitatea este o forţă

obscură izvorâtă din interior, ce tinde să distrugă omul ( instinctul morţii). Dar omul, din

motive de autoapărare, orientează în afară direcţia distrugerii (instinctul vieţii) şi din acel

moment agresivitatea apare inevitabil, periodic şi independent de frustraţie, de condiţiile

exterioare, cautându-şi hrana, obiectul distrugerii.

Modelul bazar pe frustrare (W. Scott, J. Dollar), conform căruia, la frustrare omul

reacţionează prin agresivitate sau autoagresivitate.

Modelul socio-genetic al lui Bercowitz şi Horney , în care agresivitatea apare ca

rezultat al învăţării ontogenetice, care, prin repetiţie, întăreşte răspunsurile agresive prin care

a obţinut succese anterior şi care-l determină să anticipe aceleaşi rezultate prin noi acţiuni

agresive.

Agresivitatea, ca ,, dispoziţie, tensiune ce pune organismul în mişcare până când

motivaţia acelui comportament va fi redusă sau satisfăcută” (Lagache, cit. de V.

Dragomirescu), este indispensabilă pentru construirea personalităţii.

Agresivitatea infantilă şi cauzele ei

,, Agresivitatea infantilă se dezvoltă în raport cu contraacţiunea pedagogică şi simţul

pedagogic” (Rauschburg Jeno, 1979). Iniţial, copilul mic nu-şi poate menţine supărarea , el

fiind distras de noi stimuli. Pe parcursul trecerii timpului, supărarea nerezolvată, rămasa în

suspensie devine tot mai durabilă, stimulii meniţi să-i distraga atenţia dovedindu-se din ce în

ce mai ineficienţi.

Agresivitatea se poate manifesta comportamental prin agresiune (tulburare de

comportament neepisodică) care reprezintă ,, tendinţa spre comportamente încărcate de

reacţii brutale, distructive şi de atacare” ( I. Mitrofan, 2001). Se disting două tipuri de

agresiune:

Pagina 18 din 66


agresiunea izvorâtă dintr-un sentiment de ură, fiind asociata sentimentului de ură, caz

în care se ia în considerare starea de conflictualitate ce se află în spatele sentimentului de ură

şi generează tensiunea: În acest caz se recomandă rezolvarea conflictului ce duce la reducerea

tensiunii şi astfel se reduce şi agresivitatea:

agresivitatea ca tendinţă pulsională a individului având o structură dizarmonică, fiind

înclinat spre rău, animat de dorinţa de a face rău şi bucurânduse atunci când îl face.

În general, agresivitatea infantilă îşi are originea în familie, în relaţiile familiale, copii

fiind ,, nişte acumulatoare suprasaturate de traumatisme neuropsihoafective care vor pune în

circulaţie atât la adolescenţă cât mai ales la vârsta matura, o mare cantitate de elemente

inflamatoare agresive”. ( Ctin Păunescu, ). Astfel, printre cauzele agresivităţii infantile, după

Ctin. Păunescu, s-ar măsura:

Sindromul polifactorial al copilului maltratat, în cazurile de maltratare a copiilor,

agresorul cel mai de întâlnit fiind mama. Părinţii agresori pot fi recunoscuţi cu uşurinţă după

două elemente esenţiale:

Părinţii agresori au pretenţii exagerate, exigenţe foarte mari faţa de copii:

Părinţii agresori desconsideră nevoile specifice copilului, capacităţile şi posibilităţile

sale limitate.

Astfel, părinţii se dovedesc incapabili de a percepe obiectiv realitatea, având tendinţa

inconştientă de a domina copilul sau de a-l distruge. Se consideră uneori o inversare a

rolurilor, părinţii dovedindu-şi statutul afectiv de copii şi cerând dragoste necondiţionată de la

proprii copii. Astfel de părinţi sunt extrem de reactivi la necesităţile afective ( şi nu numai)

ale copiilor şi au tendinţa de a-i înlătura prin brutalizări.

O altă categorie de părinţi agresori sunt cei ce au copii ,, nedoriţi”, pe care-i percep ca

duşmani ai libertăţii şi fericirii lor, manifestându-şi frustrarea prin violenţă.

Dar, indiferent de cauza ce stă la baza agresivităţii lor, părinţii agresori dispun de o

serie de trăsături specifice:

●) au o gândire aberantă în legătură cu capacitatea de înţelegere a copillui;

●) toate atitudinile copilului sunt percepute ca o revoltă împotriva lor;

●) nu au reprezentarea îndatoririlor lor faţă de copii, nu le recunosc ca aparţinându-le

şi ca atare nu le satisfac;

●) au o atitudine educativă rigidă, riguroasă şi punitivă;

●) îşi proiectează propriile conflicte şi sunt incapabili să-şi încorporeze propria

agresivitate;

Pagina 19 din 66


●) nu au sentimentul propriei vinovăţii, comportamentul lor agresiv fiind un drept

moral consfiinţit.

Compotamentele agresive ale părinţilor sunt modalităţi de descărcare a agresivităţii

aduc copii în pragul maxim al reyistenţei, aceştia adoptând comportamente agresive faţă de

ceilalţi, care nu se pot apăra (fraţi mai mici, colegi, bunici, animale etc.).

Chiar dacă copilul nu este victimă directă a manifestărilor agresive din familie,

acestea tot declanşează comportamente agresive la copil, pe două căi:

Tensiunea trăită în timpul manifestărilor agresive ale părinţilor produce un

psihotraumatism neuroafectiv ce acţionează asupra sistemului nervos fragil al copilului,

având efecte dăunătoare;

Structurile şi modalităţile specifice comportamentului agresiv al părinţilor se imprimă

direct la copii care îl vor utiliza mai târziu în împrejurări similare.

Agresarea verbală sau fizică a copilului duce la apariţia sentimentului de devalorizare

a eului copilului şi a sentimentului de inferioritate, pe care copilul tinde să le compenseze

prin acte de violenţă

Abandonul, ca act de agresivitate prin demisie a părinţilor, predispune copiii

abandonaţi spre comportamente agresive, aceştia prezentând mari carenţe în îngrijirile

materne şi carenţe incomensurabile pe plan afectiv.

Abandonul poate fi:

Total;

Semi-abandon, în care copilul e despărţit de unul din părinţi prin divorţ;

Criptic, mama este prezentă fizic, dar nu se implică în îngrijirea cotidiană a copilului,

nu comunică afectiv cu el, este brutală sau indiferentă.

Divorţul resimţit de copil ca o puternică şi inexplicabilă agresiune, copilul fiind

martor, încă înainte de divorţul juridic, odată cu începerea divorţului emoţional, tensiunilor

afective, conflictelor, agresiunilor fizice dintre părinţi, abandonului episodic, exceselor de

sentimentalism sau de răzbunare. Reacţiile copilului la divorţ sunt diferite în funcţie devârstă,

cea mai vulnerabilă fiind cea cuprinsă între 3-7 ani.

La începutul conştientizării divorţului, copilul are fie o atitudine agresiva şi ostilă faţă

de un părinte, faţă de ambii sau faţă de oameni în general, fie o inhibiţie afectivă profundă

sau trăirea unui puternic sentiment de culpabilitate. Dar reacţiile pe termen lung sunt mult

mai nocive asupra formării personalităţii şi asupra echilibrului neuropsihic al copilului,

mergând adesea până la tulburări de comportament.

Pagina 20 din 66


d) Adulterul şi concubinajul, ca ,, atitudini agresivă faţă de legile morale familial-

sociale “, ,, comportamente sexuale deviante’’ şi ,, agresiuni moral-afective asupra copiilor” (

Ctin Păunescu, ), îşi pun adânc amprenta asupra copilului, a dezvoltării lui, predispunându-l

spre comportament agresiv.

e) Maternitatea disfuncţională, în cadrul căreia categoriile cel mai bine definite ar fi:

Maternitatea ca o consecinţă a unui debut sexual întâmplător şi timpuriu, care se

continuă cel mai frecvent cu abandonul total în leagăn sau parţial într-o familie. În cazul în

care copilul rămâne alături de mamă, acesta adoptă o poziţie de acuză conştientă, dar

manifestă, transferându-i copilului întreaga vină a insuccesului său existenţial. Copilul nu

poate identifica persoana maternă cu toate atributele ei şi astfel ajunge la imaturitate afectivă

şi frustraţie de dezvoltare a personalităţii de maximă severitate, fiind dezorientat moral şi

decizional.

Maternitatea ca rezultat al unei agresiuni ( viol ), mama percepe copilul ca pe un

stigmat, manifestând faţa de el repulsie, respingere şi oprimare. Mama manifestă tendinţa de

abandonare sau înlăturare a copilului, iar în acesta, datorită conflictului dintre dorinţa de

identificare şi atitudinea de respingere a mamei, are loc devalorizarea morală a modelului

matern, care creează premisele psihomorale ale agresiunii.

Maternitatea nedorită, care poate avea o serie de cauze:

● experienţa nereuşită a altor persoane sau a propriei mame

● hiperresponsabilitatea ce crează sentimentul incapacităţii de a creşte şi educa un

copil

● o stare de anxietate funciară ( structurală)

● lipsa educaţiei în această direcţie

● refuzul pierderii autonomiei

● teama de mutilare fizică prin sarcină şi de consecinţele ei

● lipsa de dragoste pentru partener

● teama de abandon din partea soţului

Dar, indiferent de cauză, copilul e perceput de mamă ca o povară, mama având reacţii

afectiv-comportamentale directe sau criptice faţă de copil cu consecinţe negative asupra

dezvoltării copilului.

iv. maternitatea în cazul mamei solitare, cu efecte mai grave asupra băieţilor. Aceştia,

neavând ocazia identificării cu modelul patern, îl va căuta în altă parte, putând ajunge la false

modele paterne datorită imaturităţii afective (ca efect al suprasolicitării afectogene al mamei).

Pagina 21 din 66


f) paternitatea disfuncţională, ca un cvasiabandon afectiv, legăturile profunde fiind

amânate de către tată pentru perioada în care copilul ,,va şti”.

Acest cvasiabandon afectiv se poate manifesta prin:

Nonintervenţie, dezinteres, când tatăl e prezent fizic, dar nu se implică în educaţia

copilului, fiind resimţit de copil un puternic sentiment de respingere afectivă, frustrare.

Copilului îi lipseşte modelul patern ca model social-uman ce prezintă cea mai puternică

încărcătură morală.

Intervenţie intermitentă, autoritară, care apare în general în momentele de criză de

autoritate a tatălui, care se află într-o stare paroxistică, nu se mai poate controla ( în momente

de enervare supraliminară, după consumul de alcool, după conflicte intra sau extrafamiliale).

Aceste comportamente ale tatălui ce traumatizează copilul se vor insera ca rutine

comportamentale în personalitatea copilului, la care va face apel mai târziu, în situaţii

similare.

Hiperautoritate cu manifestări de violenţă şi brutalitate, care generează fie

personalităţi conformiste, rigide, fie personalităţi hiperautoritare, care s-au format prin

g) personalităţi parentale premorbide, care ,, se proiecteaza în modelul de

personalitate pe care-l structurează prin atitudini, comunicare, ectosemantică, direcţionare

axiologică, relaţii directe cu copilul “ (Ctin Păunescu, ). Totodată, odată comportamentul

deviant (agresiv în cazul nostru) apărut, părinţii fac, de regulă, o serie de greşeli în corectarea

lui, printre care, cele mai frecvente ar fi ( după Parder, 1988, citat de I. Mitrofan, 2001):

Neîntărirea prin recompensă a comportamentului pozitiv al copilului ( este cunoscut

faptul că recompensarea comportamentelor pozitive creşte stima de sine, în propriile forţe,

copiii reacţionând mult mai bine la recompensă decât la pedeapsă sau dezinteres)

Evitarea, conştientă sau inconştientă, a confruntării pe loc cu comportamentul eronat

al copilului. Ideal ar fi ca părintele să-i ceară copilului să se oprească şi să-l pedepsească în

caz contrar, altfel copilul va continua să se comporte în maniera respectivă. Părintele

motivează în general nepedepsirea copilului prin dorinţa de a evita un conflict cu copilul sau

prin lipsa de timp. De menţionat că nu se recomandă utilizarea frecventă a pedepsei, care ar

trezi o rezonanţă negativă la copil.

Întărirea neintenţionată a comportamentului negativ, care se poate manifesta sub două

forme: inconsecvenţa unui părinte în legătură cu propriile sale decizii şi inconsecvenţa dintre

cei doi părinţi, când părinţii nu se sprijină unul pe celălalt în privinţa strategiilor de

disciplinare, contrazicându-se frecvent pe această temă. În acest caz, relaţiile familiale se vor

Pagina 22 din 66


structura în triunghiuri ca cel din fig. 1, triunghi prezentat de Parker ca triunghiul relaţiilor

într-o familie cu structură disfuncţională.

desen

În acest triunghi familial copilul deţine cea mai mare putere, manipulându-şi mai uşor

părinţii.

Cea mai bună metodă de corectare a comportamentului deviant al copilului este

utilizarea întăririi pozitive, care poate fi de natură socială ( o îmbrăţişare, o laudă etc) sau de

natură fizică ( un dar, un privilegiu etc), întărire ce trebuie însoţită de o comunicare asertivă.

Din acest punct de vedere, Parker indică trei modalităţi de comunicare a părinţilor cu copii lor

( Parker, 1991, cit. de I. Mitrofan, 2001):

Comunicare pasivă, tip de comunicare în care părinţii pun nevoile şi dorinţele copiilor

deasupra propriilor nevoi şi dorinţe, ei fiind manipulaţi cu uşurinţă de către copii. Părinţii

adoptă o comunicare pasivă cu copii dacă recunosc mare parte din următoarele afirmaţii

(Parker,1988)

Consider că nevoile şi dorinţele fiului meu sunt mai importante decât propriile nevoi

şi dorinţe

Fac tot ce pot pentru aplanarea conflictelor familiale, liniştea căminului meu fiind cea

mai importantă

Dacă aş fi autoritar cu copilul meu, acesta m-ar iubi mai puţin

Mi se întâmplă să-i ascund partenerului meu unele greşeli ale copilului

Adesea realizez că, deşi copilul meu s-a comportat greşit, el a avut motive întemeiate

pentru a o face

În general nu-i spun foarte clar copilului meu la ce mă aştept de la el

Când copilul meu nu mă ascultă, mă supăr sau încep să plâng

După o discuţie contradictorie cu copilul meu, mi se întâmplă să nu vorbesc cu el mai

mult timp.

II. comunicare agresiva, întâlnită în general la părinţii care pun dorinţele şi nevoile lor

înaintea nevoilor copilului. Aceşti părinţi îşi domină copiii prin putere, dorind sa fie tot

timpul victorioşi. Acest tip de comunicare duce la scăderea stimei de sine a copilului.

Părinţii ce comunică agresiv cu copii lor, se regăsesc în majoritatea afirmaţiilor

următoare (Parker, 1988);

Am tendinţa să ţip atunci când copilul meu are un comportament neadecvat

Am obiceiul de respinge cererile copilului meu înainte de a le auzi în întregime

Pagina 23 din 66


Am tendinţa să-mi jignesc copilul când acesta adoptă un comportament neadecvat

Consider că nevoile şi dorinţele mele sunt mai importante decât cele ale copilului meu

Consider bătaia ca cea mai bună metodă de a-mi face copilul mai ascultător

III. comunicare asertivă, atunci când părinţii îşi exprimă ideile şi cerinţele faţă de

copil în mod rezonabil, dar clar şi direct încurajându-şi copilul să gândească independent şi să

se comporte adecvat.

Dacă un părinte se recunoaşte în cea mai mare parte din afirmaţiile următoare, atunci

cu siguranţă stilul său comunicaţional este asertiv ( după Parker, 1988, cit. de I. Mitrofan,

2001):

întotdeauna spun ceea ce gândesc în discuţiile cu fiul meu

înainte de a-i spune copilului meu să facă ceva îl privesc în ochi

întotdeauna îmi ascult copilul cu atenţie în timp ce vorbeşte

nu cedez niciodată încercărilor, insistenţelor copilului meu de a modifica reguli

stabilite de comun acord.

Pagina 24 din 66


Preşcolaritatea

Preşcolaritatea (3-6 ani),vârsta de aur a copilăriei este perioada în care copilul

înregistrează creşteri semnificative sub raportul capacităţilor fizice şi psihice, care duc la o

noua echilibrare cu ambianţa, această echilibrare având ca principiu conducător ,, principiul

realităţii” al lui Freud.

Principalele contribuţii ale acestui stadiu la dezvoltarea psihica generală a fiinţei

umane (T. Creţu, 1994) sunt:

Exuberanţa motorie şi senzorială care facilitează considerabil adaptările;

Creşterea autonomiei ]n plan practic, prin formarea a numeroase deprinderi de

autoservire şi de mânuire a obiectelor

Dezvoltarea proceselor psihice complexe care schimbă caracteristicile

comportamentului copilului, lărgind posibilităţile de anticipare şi organiyare a acestuia:

Mare curiozitate şi sete de cunoaştere care stimulează activităţile exploratorii şi

îmbogăţeşte experienţa personală:

Constituirea unei conştiinţe morale primare care sporeşte capacitatea copilului de

adaptare la mediul social:

Constituirea bazelor personalităţii şi accentuarea aspectelor individualizatoare.

Preşcolaritatea este, pe plan afectiv, plină de plăceri şi satisfacţii, după criza afectivă

de la 2½-3 ani, dar schimbările pe plan afectiv din preşcolaritate nu trebuie neglijate,

prezentând de multe ori dificultăţi şi fiind foarte importante pentru dezvoltarea ulterioară.

Afectivitatea preşcolarului prezintă o serie de caracteristici, cele mai importante fiind

(T. Creţu, 1994):

Bogăţia şi diversificarea emoţiilor, având ca factori extinderea relaţiilor copilului,

acesta având relaţii extrafamiliale cu alţi adulţi (educatoare, cunoscuţi ai părinţilor, vecini etc)

şi cu covârstnicii (mai ales în grădiniţă) şi totodată gama variată de activităţi din grădiniţă;

Pozitivarea progresivă şi mai amplă a vieţii afective, copilul fiind mai tolerant, mai

stapân pe reacţiile sale, o perioadă domonată de seninătate, care favorizează dezvoltarea

psihică;

Caracterul situativ al emoţiilor, care sunt generate de împrejurări concrete, derulate ,,

aici şi acum”;

Creşterea complexităţii afective, datorită îmbogăţirii raporturilor cu ambianţa şi

interacţiunilor cu toate celelalte procese şi funcţii psihice. Astfel trăirile afective sunt

influenţate de o anumită memorie afectivă prin care se depăşeşte prezentul şi se anticipă, într-

o formă mai mult sau mai puţin explicită, urmările faptelor trăite. Înspre 6 ani apare criza de

Pagina 25 din 66


prestigiu datorată mustrării în public şi ,,sindromul bomboanei amare” cauzat de contradicţia

dintre dorinţa obţinerii recompensei şi acordarea ei pe nemeritate, care-l impulsionează să

facă tot ceea ce trebuie ca să simtă că o merită;

Impresionabilitatea afectivă, copilul vibrând imediat şi intens la solicitări şi

evenimente. Spre sfârşitul stadiului copilul îşi controlează mai bine propria reacţie şi

amplifică acţiunile consolatoare;

Învăţarea afectivă, care se produce prin observarea conduitelor celorlalţi, prin imitare,

dar şi prin asimilarea unor cerinţe şi norme. Prin aceasta învăţare conduita emoţional-

expresivă se îmbogăţeşte şi nuanţează, copilul descoperind totodată efectele acesteia asupra

celorlalţi şi recurgând la ea în vederea satisfacerii dorinţelor’

Structura unor mecanisme de reglare a conduitelor emoţionale, preşcolarul mare

putându-şi controla, în anumite limite, plânsul, intensificândiâu-şi mângâierile şi

drăgălăşeniile pentru a obţine ceva şi totodată evitând mângâierile mamei în prezenţa altora;

Cristalizarea sentimentelor, aceasta fiind cea mai importantă achiziţie în plan afectiv a

preşcolarilor. Aceasta apare datorită relaţiilor de durată, în special a celor familiale, şi datorită

generalizării emoţiilor trăite la întâlnirea cu obiectul lor.

Afectivitatea în acest stadiu al preşcolarităţii trebuie permanent raportată la procesul

identificării, care se produce pe patru căi:

Identificarea prin perceperea unor similitudini de înfăţişare cu modelele parentale;

Identificarea prin perceperea unor similitudini de caracteristici psihice cu modelele

parentale;

Identificarea prin adoptarea de conduite, gesturi şi atribute ale modelelor;

Identificarea prin însuşirea de conduite, gesturi şi atribute ale modelelor;

În perioada antepreşcolară identificarea are loc predominant pe ultimile două căi, în

timp ce în perioada preşcolară se realizează mai ales pe primele două căi.

După 5 ani se constată tendinţa de extindere a identificării datorată contactelor sociale

şi culturale care vehiculeaza modele umane şi valori cultural-morale.

Identificarea este deosebit de importantă pentru dezvoltarea copilului, ea ducând la

dezvoltarea conduitelor considerate conforme sexului cu care copilul s-a identificat şi

totodată la formarea conştiinţei. Acest proces poate parcurge momente de criză, cum ar fi

complexul oedipian, un alt complex important în preşcolaritate fiind cel al lui Cain, astfel că

nici preşcolaritatea nu este aşa de liniştită şi senină pe plan afectiv precum pare.

Jocul, ca activitate principală a preşcolarilor, atinge în acest stadiu un nivel superior

de dezvoltare şi apare ca o condiţie de extremă importanţă pentru evoluţia ulterioară a

Pagina 26 din 66


copilului. În perioada preşcolarităţii, spre 5 ani, copilul începe să facă distincţia între joc şi

celelalte forme de activitate, jocul rămânând principala activitate a copilului, el stimulând şi

întreţinând cele mai importante modificari ale psihicului copilului.

Principalele caracteristici ale jocului în preşcolaritate, ca momente în evoluţia jocului,

sunt:

Conturarea scopului jocului. Copiii de 5-6 ani îşi fixează tot mai clar scopuri înainte

de a începe jocul, aceasta ducând la elaborarea prealabilă a unui plan de joc, fapt ce

stimulează creativitatea’

Apariţia jocului cu subiect. Copilul, în jocul de creaţie, elaborează subiectul pe baza

impresiilor şi reprezentărilor din mediul ambiant, sintetizând într-o anumită succesiune şi

ordine acţiunile principale;

Transformări calitative şi cantitative ale rolului în joc. În preşcolaritate numărul de

roluri creşte, se diversifică, rolurile pasive secundare se îmbogăţesc, rolurile mai puţin

interesante se transformă în roluri atrăgătoare, extrem de importantă fiind şi modalitatea de

alegere a rolurilor. Astfel, rolurile sunt alese în baza unei convenţii între copii, conform

căreia unii primesc într-un joc rolurile preferate, iar ceilalţi în alt joc, având loc şi schimburi

de roluri în cadrul jocului;

Apariţia regulilor interne sau externe, cunoaştera şi înţelegerea sensului lor şi

respectarea lor de către copii. Regulile jocului, ca ,, reglementări de natură internă sau externă

prin care acţiunile copiilor sunt organizate şi corelate unele cu altele” (U. Şchiopu,1970), sunt

adesea stabilite şi de copii, începând de la 5 ani, dar intervenţia adultului în stabilirea acestora

rămâne o necesitate. Astfel, de exemplu, regulile de utilizare a jucăriilor trebuie stabilite de

adult, preşcolarii fiind animaţi de dorinţa de a folosi cu exclusivitate jucăria;

Preferinţele şi exigenţele copiilor pentru jucării faţă de corespondenţa cu realitatea

sunt mai bine conturate. Preşcolarii mari îşi aleg jucăriile în funcţie de utilitatea lor, jucăria

fiind subordonată scopului, subiectului şi rolului ales. Copiii îşi confecţionează adesea

jucăriile necesare unui anumit joc, antrenându-şi creativitatea.

Diversificarea, varietatea jocurilor. În preşcolaritate se trece de la jocul de manipulare

sau mânuire caracteristic vârstelor micii copilării la jocul de creaţie sub forma jocului cu

subiect şi roluri şi a celui de construcţie, jocul de creaţie fiind predominant în această

perioadă.

Jocul preşcolarilor creează acestora ocazia unei experienţe colective pozitive, fiind

principala modalitate de socializare a copiilor.

Pagina 27 din 66


Capitol 2

Cadrul metodologic

2.1 Obiective

2.1 Obiective

Obiectiv general: Acest demers îşi propune investigarea valenţelor ameliorative ale

metodelor experienţiale de grup în sensul dezvoltării şi optimizării comportamentale a

preşcolarilor mari cu tendinţe agresive.

Obiective practice

Reducerea agresivităţii


Creşterea asertivităţii şi expresivităţii personale

Activarea resurselor creative

2.2 Ipoteze

Ipoteze generale: Ne aşteptăm să constatăm o ameliorare, în sensul reducerii

agresivităţii membrilor grupului ca efect al practicării exerciţiilor experienţiale de grup.

Ipoteze de lucru

Presupunem că vom evidenţia existenţa unei diferenţe semnificative, evidenţiată de

fişa de evaluare completată de părinţi între frecvenţa comportamentelor înregistrate la

începutul programului şi frecvenţa comportamentelor înregistrate la sfârşitul programului, în

sensul reducerii acestei frecvenţe

Presupunem că vom constata existenţa unei diferenţe semnificative, evidenţiată de

fişa de evaluare completată de educatoare între frecvenţa comportamentelor înregistrate la

începutul programului şi frecvenţa comportamentelor înregistrate la sfârşitul programului, în

sensul reducerii acestei frecvenţe

Presupunem că vom constata existenţa unei diferenţe semnificative, evidenţiată de

grila de observare a comportamentelor agresive ale copiilor între frecvenţa comportamentelor

înregistrate la începutul programului şi frecvenţa comportamentelor înregistrate la sfârşitul

programului, în sensul reducerii acestei frecvenţe

Presupunem că vom constata, cu ajutorul testului proiectiv Rorschach, o scădere a

agresivităţii subiecţilor şi o creştere a nivelului competenţelor sociale

Presupunem că vom constata, cu ajutorul testului persoanei umane o scădere a

agresivităţii şi creşterea echilibrului emoţional al subiecţilor

Pagina 28 din 66


2.3 Metode utilizate

2.3.1 Metode ameliorative

Am urmărit obţinerea efectelor de dezvoltare şi optimizare comportamentală, în

sensul reducerii agresivităţii participanţilor prin practicarea unor exerciţii experienţiale de

grup, pe parcursul a zece şedinţe, desfăşurate pe parcursul a cinci săptămâni (câte două

şedinţe pe săptămână)

Redăm în continuare conţinutul exerciţiilor experienţiale de grup, în ordinea în care

acestea au fost practicate, precizând şi principalele obiective vizate de fiecare din acestea,

precum şi efectele obţinute în urma aplicării fiecărui exerciţiu.

Şedinţa nr. 1

Exerciţiul numelui

Descrierea exerciţiului – copii stau în picioare, formând un cerc. Terapeutul, în

mijlocul cercului cu o minge în mână, îşi spune numele, apoi închide ochii, se învârte şi

aruncă mingea. Cel care o prinde trece în mijlocul cercului, îşi spune numele şi repetă jocul

terapeutului, şi aşa va face fiecare copil până când toţi membrii grupului se vor fi prezentat.

Scopuri urmărite :

realizarea unui prim contact între membrii grupului;

eliminarea inhibiţiilor, descărcarea tensiunilor datorate acestui prim contact;

crearea unui climat pozitiv.

Tehnica utilizată – jocul.

Efectele obţinute – în urma aplicării acestui exerciţiu a avut loc contactul iniţial între

membrii grupului, jocul reuşind să detensioneze copii şi să le stârnească curiozitatea pentru

ce va urma.

Exerciţiul de armonizare prin dans

Descrierea exerciţiului :

prima parte – copii formează diade, fiind aşezaţi faţă în faţă, şi dansează. Unul dintre

ei iniţiază mişcările, iar celălalt le imită “în oglindă”. După un timp inversează rolurile.

a doua parte – copii se unesc într-un cerc, în care fiecare propune o mişcare, care este

executată apoi de toţi membrii grupului.

Scopuri :

stimularea creativităţii şi exprimării de sine prin mijloace nonverbale;

Pagina 29 din 66


creşterea receptivităţii la limbajul corporal al altuia;

explorarea şi dezvoltarea capacităţii de armonizare cu partenerul;

crearea unui climat pozitiv, securizant;

crearea unui început de coeziune în grup.

Tehnica utilizată – dans-terapia.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – copii au intrat în contact cu propriul

lor corp, s-au exprimat nonverbal şi au învăţat totodată să recepţioneze mesajele nonverbale

ale partenerului şi să se armonizeze cu acesta. S-a realizat o atmosferă de acceptanţă şi

căldură în care copii sunt veseli, se simt bine, acceptaţi.

În primul grup se remarcă o reticenţă din partea unui copil, care a intrat mai greu în

joc, o relativă blocare la nivel corporal, cu mişcări reticente, reţinute, ezitante.

Exerciţiul de armonizare prin susţinerea unui creion

Descrierea exerciţiului – copii sunt aşezaţi în diade, susţinând un creion cu câte un

deget presat pe un capăt al acestuia. Copii se mişcă liber, cât mai variat, având grijă să nu

scape creionul. Diada care scapă creionul iese din joc, acesta continuând până când ultima

pereche scapă şi ea creionul. Copii trebuie să se privească în ochi şi să nu vorbească. Jocul

are loc pe un fond muzical.

Scopuri :

exersarea capacităţii de armonizare cu partenerul;

explorarea propriei atitudini în cuplu (submisivă, dominantă, asertivă);

explorarea şi dezvoltarea flexibilităţii partenerului propriu de relaţionare;

explorarea şi ameliorarea anxietăţii la pierdere şi a capacităţii de a renunţa.

Tehnica utilizată –

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – copii au interacţionat nonverbal, au

fost puşi în situaţia de a realiza ceva împreună (în diade). În acest joc au experimentat diverse

poziţii în cuplu : dominant – dominat (cuplul agresiv – izolat, retras), asertiv – asertiv (cuplul

retras – retras). Copii au câştigat şi au pierdut pe fondul aceleiaşi veselii de la începutul

exerciţiului, fără resentimente, supărări, vociferări, invidii.

În primul grup, cuplul agresiv – agresiv, în care ambii parteneri voiau să domine, a

fost primul cuplu care a ieşit din joc, spre deosebire de al doilea grup, în care cuplul agresiv –

agresiv a dat dovadă de o deosebită capacitate de armonizare şi a ieşit învingător.

Şedinţa nr. 2

Pagina 30 din 66


Exerciţiul salutului

Descrierea exerciţiului – copii sunt aşezaţi în picioare în cerc. Unul dintre copii se află

în mijlocul cercului, îşi spune numele şi apoi îi salută pe rând pe ceilalţi copii, rostindu-le

totodată şi numele. Exerciţiul se încheie după ce fiecare copil a fost protagonist.

Scopuri – reamintirea numelor celor din grup şi explorarea diferitelor forme de

relaţionare cu membrii grupului (verbale şi nonverbale).

Tehnica utilizată – jocul

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – copii şi-au reamintit relativ uşor

numele tuturor celorlalţi membrii ai grupului, apelând la noi şi noi forme de relaţionare, lucru

care i-a amuzat. Totodată s-a cristalizat un început de coeziune al grupurilor într-un climat

securizant.

Exerciţiul animăluţele

Descrierea exerciţiului – fiecare copil îşi alege un animal pe care îl imită şi apoi spune

povestea lui.

Scopuri :

creşterea conştientizării corporale;

deblocarea emoţională;

dezvoltarea sensibilităţii către sine şi către alţii;

stimularea spontaneităţii şi creativităţii

Tehnica utilizată – terapia prin dans şi mişcare.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – s-a creat o atmosferă de voioşie şi de

bună dispoziţie, copii fiind extrem de încântaţi de acest mers, au sărit, au ţipat ca respectivele

animale, s-au amuzat unii pe seama altora. Şi-au dat frâu liber imaginaţiei în povestirile lor,

fiecare povestire fiind apreciată şi aplaudată de ceilalţi membrii ai grupului.

Şedinţa nr. 3

Exerciţiul de mimo-dramă

Descrierea exerciţiului – iniţial terapeutul exemplifică stări şi situaţii în care apar

acestea, copii sunt antrenaţi şi ei determinând cât mai multe stări. Apoi fiecare imită o

anumită stare, ceilalţi fiind solicitaţi să o recunoască şi apoi să o experimenteze.

Scopuri :

Pagina 31 din 66


stimularea expresivităţii verbale şi nonverbale;

exersarea capacităţilor empatice;

conştientizarea propriilor trăiri.

Tehnica utilizată – terapia prin mişcare

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – copii şi-au orientat atenţia atât asupra

propriei persoane, experimentând diferite stări, cât şi asupra celorlalţi, conştientizând uşurinţa

cu care pot afla informaţii despre ceilalţi, urmărindu-le comportamentul, mimica, gestica,

postura. Astfel au conştientizat importanţa comunicării nonverbale. Copii şi-au exersat

totodată capacităţile empatice, transpunându-se substitutiv în starea celuilalt.

Exerciţiul “lupul şi mielul”

Descrierea exerciţiului – se oferă doi voluntari, ceilalţi copii formând un cerc. Unul

dintre protagonişti este mielul, el stând iniţial în mijlocul cercului şi fiind protejat de acesta,

având posibilitatea de a ieşi în afara cercului pentru a-l provoca pe lup. Lupul stă în afara

cercului şi încearcă să-l prindă pe miel când acesta iese din cerc, dar mai ales încearcă să

pătrundă în cerc pentru a ajunge la miel.

Scopuri :

explorarea sentimentelor de apartenenţă la grup;

explorarea frustrării datorată respingerii de către grup;

explorarea modalităţilor de a face faţă obstacolelor;

stimularea asertivităţii în grup;

creşterea gradului de coeziune a grupului.

Tehnica utilizată – ludoterapia

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – fiecare copil, jucând pe rând rolul

lupului a făcut faţă frustrării datorate neapartenenţei la grup, fiind pus în situaţia confruntării

cu un obstacol.

În acest moment fiecare copil şi-a activat patternul comportamental propriu de

confruntare cu o situaţie dificilă. În funcţie de eficacitatea sau ineficacitatea acestuia

(evaluarea propriilor acţiuni), copii au experimentat noi atitudini, comportamente, în vederea

obţinerii unui comportament adaptativ mai eficace. Copilul are şansa să fie iniţiatorul şi

făuritorul propriei schimbări, lucru extrem de important pentru dezvoltarea personală.

În primul grup, terapeutul a temperat tendinţele agresive ale unui copil (acesta fiind

lupul, a lovit intenţionat pe unul dintre copiii ce formau cercul în scopul pătrunderii în cerc),

punându-l să experimenteze poziţia de agresat (prin inversiune de rol). Având această nouă

Pagina 32 din 66


perspectivă asupra relaţiei conflictuale, copilul a conştientizat beneficiile unei inter-

relaţionări pozitive.

În cel de-al doilea grup, terapeutul responsabilizează unul dintre copii, dându-i sarcina

de a organiza cercul, cu intenţia de a-l implica în sarcină.

Exerciţiul “statuie”

Descrierea exerciţiului – copii se mişcă pe muzică, iar atunci când muzica se opreşte

“îngheaţă” într-o statuie şi denumesc emoţia, starea pe care o exprimă prin statuile lor.

Scopuri :

creşterea conştientizării corporale;

conştientizarea propriilor emoţii.

Tehnica utilizată – terapia prin mişcare.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – copii sunt puşi în situaţia de a se

analiza, de a deveni conştienţi de sine, de propriile emoţii. Doi copii întâmpină dificultăţi de

verbalizare a stării, aceasta putându-se datora vârstei mici a copiilor.

Şedinţa nr. 4

Exerciţiul casa

Descrierea exerciţiului – copiilor li se oferă cuburi cu care să-şi construiască fiecare o

casă, apoi sunt solicitaţi să povestească despre casa lor, fiind susţinuţi de terapeut în

povestirile lor.

Scopuri :

stimularea creativităţii;

realizarea proceselor de provocare şi proiecţie, cu scopul producerii insight-urilor

restructurante.

Tehnica utilizată – ludoterapia şi tehnica experienţial – expresivă.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – acest exerciţiu a oferit copilului

posibilitatea să ne prezinte percepţia sa asupra propriei familii, să-şi exprime trăirile sale în

cadrul familiei, eventualele conflicte, frustrări sau mecanisme de apărare ale copilului.

Terapeutul facilitează insighturi asupra acestora, ajutându-l pe copil să devină conştient de

multitudinea de opţiuni de care dispune.

Pagina 33 din 66


S-a creat un climat securizant, asertiv, de acceptanţă necondiţionată, doi copii mai

retraşi fiind susţinuţi, încurajaţi de ceilalţi în realizarea şi expunerea propriilor povestiri. S-a

înregistrat o creştere semnificativă a calităţii relaţionării, autenticităţii şi coeziunii grupului.

Şedinţa nr. 5

Colajul grupului

Descrierea exerciţiului – copii sunt aşezaţi în jurul mesei, pe care se află o bucată

mare de carton alb, boabe de fasole albe şi colorate, boabe de porumb, seminţe de floarea

soarelui şi aracet. Copiilor li se cere să realizeze o lucrare comună, căreia să-i dea şi un titlu

la sfârşit

Scopuri :

exersarea expresivităţii nonverbale;

manifestarea liberei iniţiative;

exersarea comportamentului rezolutiv în grup;

stimularea asertivităţii în grup.

Tehnica utilizată – art-terapia

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – exerciţiul a permis copiilor exersarea

libertăţii de manifestare, a libertăţii şi creativităţii, a expresivităţii nonverbale. Iniţial, copii au

lucrat relativ individual, datorită vârstei mici fiindu-le greu să realizeze elemente subordonate

unei teme comune. Dar a existat o permanentă comunicare între membrii grupului, consultare

în privinţa realizării colajului, precum şi numeroase comportamente de întrajutorare şi

apreciere pozitivă a muncii celorlalţi.

În primul grup fiecare copil propusese un titlu şi ar fi vrut să fie ales titlul lui, dar în

final au hotărât să coopereze pentru crearea acestuia. Doi dintre copiii cu tendinţe agresive au

refuzat iniţial să renunţe la titlurile lor şi s-au angajat într-o dispută conflictuală, dar membrii

grupului au intervenit în susţinerea lor pentru temperarea conflictului şi atragerea lor în

activitatea cooperantă de alegere a titlului.

În cel de-al doilea grup, doi copii iniţiază un conflict pentru materiale, jocul este

întrerupt şi cei doi copii, sprijiniţi de ceilalţi membrii ai grupului, au sarcina de a găsi noi

modalităţi de rezolvare a conflictului.

De remarcat faptul că, deşi iniţial copii şi-au propus să creeze mai mult, după 20 de

minute s-au oprit (la această vârstă capacitatea lor de menţinere a atenţiei este relativ redusă),

nerealizând toate elementele pe care şi le-au propus.

Pagina 34 din 66


Şedinţa nr. 6

Exerciţiul “confruntarea”

Descrierea exerciţiului – copii sunt aşezaţi în picioare, faţă în faţă, formând diade. Ei

stau cu braţele flexate, cu palmele ridicate la nivelul umerilor, orientate înainte. Pe rând,

fiecare

Scopuri :

explorarea propriei agresivităţi;

explorarea patternurilor proprii de răspuns la agresivitate, precum şi a unor noi

patternuri de răspuns;

flexibilitatea manierei de relaţionare cu mediul, experimentând alternanţa acţiunii cu

absenţa controlului, retragerea.

Tehnica utilizată – terapia prin mişcare

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – acest exerciţiu le-a oferit copiilor

ocazia să-şi descarce agresivitatea. În primul grup, unul din cupluri (ambii copii cu tendinţe

agresive) a manifestat iniţial reactivitate crescută, chiar s-au încăierat în timpul jocului,

făcând necesară intervenţia terapeutului.

Unul din copii din grupul al doilea a manifestat rezistenţă în interpretarea rolului de

agresat.

Copiii au avut prilejul de a-şi restructura patternurile comportamentale de a face faţă

agresivităţii, experimentând noi şi noi modalităţi de a se confrunta cu aceasta.

Exerciţiul “cântecul furiei”

Descrierea exerciţiului – copiilor li se oferă o gamă largă de “instrumente muzicale”

(existente în dotarea grădiniţei). Fiecare îşi alege un instrument şi se aşează şezând în cerc.

Terapeutul le sugerează să închidă ochii şi să-şi amintească o situaţie în care au fost furioşi.

Le sugerează să devină acum furioşi, tot mai furioşi şi să-şi exprime furia cu ajutorul

“instrumentelor muzicale”, fiecare creând un “cântec al furiei”. În final fiecare verbalizează

situaţia care şi-a reamintit-o.

Scopuri :

eliberarea de energie şi tensiune în mod creativ;

explorarea modalităţilor de exprimare sonoră a trăirilor, sunetelor şi ritmurilor

personale;

creşterea expresivităţii şi creativităţii;

Pagina 35 din 66


facilitarea producerii insight-urilor restructurante.

Tehnica utilizată – terapia prin dans şi mişcare.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – acest exerciţiu a oferit copiilor

prilejul de a descoperi modalităţi noi, creative, pozitive de descărcare a agresivităţii,

energiilor negative şi tensiunilor. Fiecare şi-a creat un ritm personal, propriu, care să-l

exprime cât mai bine. Copii au experimentat din nou o anumită stare, aplecându-se spre

interiorul lor, pentru ca apoi să descopere noi modalităţi de a o exprima. Verbalizarea situaţiei

în care au experimentat starea respectivă a facilitat realizarea insight-urilor restructurante,

copii descoperind noi modalităţi de a privi şi face faţă acestor situaţii generatoare de emoţii

negative.

Şedinţa nr. 7

Exerciţiul de creaţie

Descrierea exerciţiului –fiecare copil modelează în plastilină diferite obiecte, se

opreşte fiecare atunci când ajunge la forma dorită şi creează o povestire cu obiectul modelat.

Apoi copii negociază, se consultă şi realizează o povestire cu toate elementele create de ei.

Scopuri :

stimularea expresivităţii şi creativităţii;

stimularea asertivităţii, indispensabilă într-un act colectiv creator satisfăcător pentru

toţi;

stimularea capacităţii de negociere şi a creativităţii în plan social;

experimentarea unui act de creaţie colectiv şi stimularea integrării sociale.

Tehnica utilizată – art-terapia şi tehnica experienţial – expresivă.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – prin acest exerciţiu, copiilor li s-a

oferit din nou posibilitatea de a se manifesta liber, spontan şi creativ, copii modelând cu

entuziasm. Datorită faptului că se simţeau într-un climat securizant, în care fiecare era

acceptat şi apreciat aşa cum este, copii nu au avut reţineri, inhibiţii în realizarea şi

verbalizarea povestirii individuale ci, dimpotrivă, fiecare era nerăbdător să-şi spună povestea

lui.

În primul grup, în realizarea povestirii comune, o fetiţă cu tendinţe agresive s-a impus

ca lider, dar ca unul democratic, nu tiranic, ea consultându-se permanent cu ceilalţi membrii

şi acceptând şi acceptând cu entuziasm sugestiile lor. Ca organizator al povestirii a devenit la

Pagina 36 din 66


un moment dat moderator al unui conflict între doi copii, ajutându-i să-l rezolve. Ceilalţi

membrii au acceptat-o şi sprijinit-o ca lider, dezvoltând comportamente asertive.

În cel de-al doilea grup, negocierea pentru alegerea titlului a fost mai dificilă,

terapeutul jucând rolul de moderator, ajutându-i pe copii să ajungă la o soluţie acceptată de

toţi.

Toţi copii s-au implicat afectiv, cognitiv şi volitiv în exerciţiu, acesta fiind un

exerciţiu de creştere şi dezvoltare împreună a copiilor.

Şedinţa nr. 8

Exerciţiul “familia”

Descrierea exerciţiului – copii au la dispoziţie diverse marionete. Se lucrează în diade,

pe rând. Terapeutul le spune că vor trebui să fie o familie, prima diadă îşi alege câte o

marionetă şi se hotărăsc asupra rolului jucat (mamă, tată) şi apoi decid numărul de copii pe

care-l au, alegând şi copii care să interpreteze copii lor. Apoi li se comunică să interpreteze o

zi din viaţă acestei familii sau, dacă au alte idei, pot să prezinte familia în ce situaţie vor ei.

Scopuri – îmbunătăţirea relaţiei copil – părinţi prin provocarea de insight-uri

restructurante.

Tehnica utilizată – dramaterapia

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – copii au experimentat rolul de

părinte, acest fapt oferindu-le o nouă perspectivă asupra relaţiilor lor cu părinţii. Unii copii şi-

au interpretat exact părinţii, modul în care aceştia se comportă cu ei, alţii au interpretat

părinţii ideali, pe care şi i-ar fi dorit, în timp ce alţii au inversat rolurile, devenind părinţii

părinţilor lor.

Acest joc a facilitat descărcările emoţionale şi insight-urile restructurante. Copii au

experimentat noi atitudini, conduite şi comportamente, au avut ocazia să-şi exprime

nemulţumirile faţă de părinţi, să-şi schimbe modalitatea de comunicare şi relaţionare cu

aceştia.

Şedinţa nr. 9

Descrierea exerciţiului – pe un scaun, în mijlocul camerei se aşează o păpuşă.

Copiilor li se comunică faptul că aceasta este zâna cea bună şi că ea le poate îndeplini trei

Pagina 37 din 66


dorinţe. Copii vor trece pe rând şi-i vor spune zânei dorinţele lor. Terapeutul le sugerează

copiilor să se gândească bine asupra dorinţelor, zâna putând îndeplini doar trei dorinţe.

Scopuri :

antrenarea capacităţilor de stabilire a priorităţilor şi luare a deciziilor;

facilitarea provocării de insight-uri restructurante.

Tehnica utilizată – metafora terapeutică.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – majoritatea copiilor au întâmpinat

dificultăţi în acest exerciţiu, fiindu-le greu să aleagă doar trei dorinţe (spuneau o dorinţă, apoi

reveneau asupra ei şi o înlocuiau cu alta, oscilau între mai multe dorinţe, ba chiar o rugau pe

zână să le mai împlinească încă o dorinţă, “una mică”, pe lângă cele trei, dar toţi au reuşit,

după mai multe încercări, să rămână la trei dorinţe.

Ghidaţi de terapeut, unii copii au reuşit să vizualizeze cum se va îndeplini acea

dorinţă, descoperind modalităţi prin care el va putea face acea dorinţă să devină realitate.

Pagina 38 din 66


Şedinţa nr. 10

Descrierea exerciţiului – copii se împart în două grupuri şi formează două cercuri. În

fiecare grup, fiecare copil se va afla, pe rând, în mijlocul cercului. Cei din cerc vor manifesta

faţă de protagonist următoarele atitudini : respingere, indiferenţă, încurajare, participare.

Scopuri :

explorarea modalităţilor de reacţie la diferite atitudini ale celorlalţi;

experimentarea frustrării şi descoperirea de noi modalităţi de abordare a ei;

stimularea expresivităţii, comunicării nonverbale;

explorarea şi dezvoltarea asertivităţii, autonomiei şi a sentimentului valorii personale.

Tehnica utilizată – terapia prin mişcare.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – datorită gradului crescut de coeziune

al grupului, copii se manifestă liberi, fără reţineri. Copii, ca membrii ai cercului, se dovedesc

extrem de creativi în exprimarea acestor atitudini, folosind modalităţi noi, neaşteptate de

expresie. Pe de altă parte, fiecare copil, ca protagonist, a experimentat diferite modalităţi de

reacţie la atitudinile manifestate de ceilalţi faţă de el, manifestându-se liber, creativ, inventiv.

Exerciţiul “petrecerea”

Descrierea exerciţiului – copiilor li se spune că sunt la o petrecere şi, pe fond muzical,

sunt liberi să danseze cum şi cu cine vor ei, dispun de o totală libertate de manifestare.

Scopuri :

descărcarea tensiunilor şi reenergizarea organismului;

antrenarea expresivităţii corporale şi a comunicării senzoriale;

stimularea spontaneităţii şi creativităţii.

Tehnica utilizată – terapia prin dans şi mişcare

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului – iniţial, copii dansează, se mişcă liber

prin sală, se întâlnesc unii cu alţii, armonizându-şi mişcările, pe rând cu fiecare membru al

grupului.

În primul grup, la un moment dat, unul din copii iniţiază o horă, la care participă toţi.

Copii se unesc, se contopesc într-un grup unitar, dovada unui grad ridicat de coeziune a

grupului.

În cel de-al doilea grup, ca şi în primul, copii sunt veseli, trăiesc bucuria de a fi

împreună, membrii celui de-al doilea grup îmbrăţişându-se rând pe rând.

Pagina 39 din 66


2.3.2 Metode investigative

În investigarea efectelor psihoterapiei asupra membrilor celor două grupuri, am

utilizat următoarele metode diagnostice:

Testul proiectiv Rorschach, varianta comprehensivă Exner. Am utilizat acest test

datorită capacităţii sale de a pune în evidenţă, prin interpretarea clusterului afectiv şi a

clusterului de percepţie interpersonală şi interrelaţionare, a agresivităţii şi ostilităţii

subiectului, precum şi a modalităţii de relaţionare. Testarea a fost realizată la începutul şi la

sfârşitul terapiei.

Testul desenării persoanei umane pe care l-am utilizat datorită capacităţii sale de a

evidenţia, prin aplicarea înainte şi după desfăşurarea grupului de optimizare şi dezvoltare

personală, modificării complexe la nivelul echilibrului emoţional şi a agresivităţii.

Fişa de evaluare a comportamentelor agresive ale copiilor, oferită spre completare

părinţilor şi educatoarelor înainte şi după desfăşurarea procesului terapeutic.

Grila de observare a comportamentelor agresive la începutul şi sfârşitul grupului

experienţial.

2.3.3. Lotul de subiecţi

Un număr de 16 copii (8 băieţi şi 8 fete) din cadrul unei grădiniţe din oraşul Sebeş au

fost selectaţi pentru a participa la grupul de optimizare şi dezvoltare personală. Subiecţii au

fost împărţiţi în două grupuri egale (4 băieţi şi 4 fete) limita numărului de copii într-un grup

fiind impusă de vârsta mică a acestora. Au fost selecţionaţi de la mai multe grupe mari şi

pregătitoare, în urma recomandărilor educatoarelor şi a interpretării testului persoanei umane

(aplicat iniţial unui lot de cincizeci de copii) 8 copii cu un comportament agresiv, turbulent.

Pentru a forma două grupuri cu un climat echilibrat, detensionat, favorabil realizării

obiectivelor de dezvoltare şi optimizare comportamentală, au fost selectaţi, în baza

recomandărilor educatoarelor, 8 copii retraşi, izolaţi.

Selecţia afost realizată din mai multe grupe în vederea construirii unui grup nou,

copiilor dându-li-se posibilitatea explorării unui univers relaţional necunoscut, nou.

Vârsta subiecţilor a fost de 5-6 ani.

Pagina 40 din 66


Capitolul 3

Prezentarea şi interpretarea datelor

3.1 Evoluţiile individuale ale membrilor grupului

Teodora

Date anamnestice

La naştere – deplasarea bazinului, a stat până la 2 ani în ghips. Stă la bunici, părinţii

sunt în alt oraş. Bunica – educatoare. Atât bunica cât şi educatoarea ei o etichetează ca fiind

foarte rea, agresivă. De când a intrat în grădiniţă i-a muşcat şi bătut pe ceilalţi copii, încât

acum este respinsă de aceştia. În fiecare pauză educatoarea cheamă femeia de serviciu să stea

cu ea, pentru a nu le crea probleme celorlalţi copii.

În timpul interviului preliminar, cu bunica şi Teodora, Teodora stă retrasă, de fiecare

dată când e întrebată ceva cere temător aprobarea bunicii din priviri. Este agitată, bate din

picior. Îşi răstoarnă sticluţa cu suc, iar când bunica o ceartă, îşi pune mâinile la cap în semn

de apărare. Acest comportament l-am observat şi în clasă, când e certată de educatoare, şi am

dedus că i se aplică frecvent pedepse fizice.

Cotare iniţială

Testul omului : relaţionare agresivă cu ceilalţi, ca o supracompensare a trăirilor negate

de inadecvare şi slăbiciune, nevoie accentuată de suport şi afecţiune şi imagine de sine

marcată de trăiri accentuate de slăbiciune şi inadecvare socială.

Testul Rorschach : furie mare generalizată ce îşi pune puternic amprenta asupra

atitudinii faţă de ceilalţi. Aceasta afectează funcţionarea psihologică şi luarea deciziilor,

precum şi relaţionarea cu ceilalţi. Astfel subiectul întâmpină mari dificultăţi în susţinerea

relaţiilor interpersonale şi este mai puţin tolerantă la compromisurile rutiniere cerute de

societate. Ea percepe agresivitatea ca o parte naturală a relaţiilor interpersonale, adoptând-o

ca o tactică defensivă pentru a compensa sentimentul de insecuritate generat de relaţionare,

putând fi totodată şi un comportament învăţat.

Evoluţia efectivă

Încă din prima zi, Teodora este entuziastă, se implică activ în exerciţiu, dar la

exerciţiul susţinerii cariocii scapă repede creionul, având-o ca parteneră pe Nataşa, care

prezintă şi ea tendinţe agresive. Ambele au vrut să domine, nu a cedat nici una, astfel că la

sfârşitul exerciţiului aveau degeţelele roşii.

Pagina 41 din 66


Iniţial Teodora pendulează între tendinţa de a intra în contact cu ceilalţi şi teama de a

nu fi respinsă. Astfel, la sfârşitul jocului ,, lupul şi mielul " Teodora îşi exprimă dorinţa de a

mai juca, dar să fie doar mielul. Teodora s-a simţit foarte bine ca miel, ca aparţinând grupului

şi fiind protejată de acesta ( în clasă am observat ca Teodora era respinsă de copii, nu reuşea

să intre în contact cu ei).

La exerciţiul casa, Teodora spune că în casa ei se află ,, mami şi tati”, care o iubesc pe

Teodora, se joacă cu ea, au grijă de ea, astfel Teodora îşi exprimă nevoia acută de afecţiune,

de a fi împreună cu părinţii ei. De altfel, în fiecare şedinţă, Teodora îmi spune câte zile mai

sunt până vor veni părinţii ei. Ea caută afecţiune, vine, mă ia în braţe, încearcă să se apropie

şi de ceilalţi copii dar încă îi e frică, temă că va fi respinsă, ezită, se retrage repede.

La colaj Teodora se dovedeşte extrem de dezordonată, e singura care nu reuşeşte să

dea o formă creaţiei ei, dar se extinde pe un sfert din întreaga coală, apropiindu+se de ceilalţi,

exprimându-şi astfel nevoia de a relaţiona cu ceilalţi şi de a primi o atenţie.

Teodora lucrează cu Adrian la exerciţiul confruntarea, iniţial lucrează ea, nu se

întâmplă nimic, dar la prima lovitură a lui Adrian cade şi începe să plângă. Îmi spune că

Adrian e rău ca şi bunica ei şi nu vrea să se mai joace.

T: ,, Ai spus că bunica ta e rea !”

Teodora: ,, Da, mă bate toată ziua şi mă ceartă !”

T: ,, Bunica o ceartă şi o bate pe Teo pentru că…”

Teodora: ,, Pentru că Teo este o fetiţă rea şi neascultătoare”

Terapeutul : ,, Teo este o fetiţă rea şi neascultătoare. Ce o face pe Teo să fie şi

neascultătoare ? ”

Teodora: ,, E aşa pentru că este supărată că vrea să stea cu mami şi cu tati, nu cu buni.

Dar mami n-are timp”.

Terapeutul : ,, Cum ar fi dacă Teodora ar sta cu mami şi cu tati ? ”

Teodora: ,, Foarte bine. Ei ar iubi-o toată ziua. ”

Terapeutul : ,, Dar bunica ? Eu cred că şi bunica o iubeşte pe Teo. ”

Teodora: ,, Doar când este cuminte. Atunci o ia în braţe şi-i dă ciocolată şi-i spune

poveşti. ”

Terapeutul: ,, Ce-ar putea Teo să facă ca bunica s-o iubească mai mult ? ”

Teodora: ,, Să-i facă o felicitare de 8 martie şi să nu o mai supere. ”

Pagina 42 din 66


Teodora şi-a exprimat durerea produsă de separarea temporară de părinţi, nevoia ei de

afecţiune, pe care ar vrea s-o primească de la părinţi, găsind totodată soluţia: dacă mama nu e

lângă ea, va fi cuminte şi va primi afecţiune de la bunica.

În exerciţiul cu marionetele ,,familia” Teodora prezintă această nouă perspectivă

asupra relaţiilor familiale, integrând-o şi pe bunică (spre deosebire de exerciţiul casa). Ea este

mama, îl iubeşte pe copil, toată lumea îl iubeşte pe copil pentru că e cuminte, şi copilul este

foarte fericit.

Se constată spre sfârşitul terapiei o deblocare la nivel corporal şi o apropiere şi o bună

relaţionare cu membrii grupului.

Cotare finală

Testul Omului: menţinerea unei atitudini agresive mai reduse faţă de mediu, scăderea

agresivităţii datorându-se acceptării unor sentimente de slăbiciune corelată cu amelirarea

autosuportului şi o relativă ameliorare a imaginii de sine şi afirmării de sine.

Testul Rorschach: subiectul are tendinţa de a fi mai negativist şi opoziţional faţă de

mediu decât majoritatea oamenilor, aceasta nefiind neapărat o piedică în formarea şi

susţinerea relaţiilor sociale armonioase. Deci se constată o ameliorare, o scădere a furiei,

negativismului faţă de testarea iniţială. Agresivitatea este în continuare percepută ca o

componentă naturală a relaţiilor interpersonale, dar, spre deosebire de testarea iniţială,

subiectul este interesat de a se implica în relaţii interpersonale şi le anticipă ca fiind pozitive.

Adi C

Date anamnestice

Adi C face parte dintr-o familie… având un frate viterg din prima căsnicie a mamei.

Tatăl lucrează în cadrul armatei, fiind sever, rigid, neimplicat în familie.

Adi C este caracterizat de educatoare ca fiind impulsiv, un copil ce se enervează

repede, nu-i place să fie deranjat, să i se încalce spaţiul personal, fiind totodată refractar la

orice fel de reguli.

Cotare iniţială

Testul Omului: opoziţionism, raportare agresivă la mediu şi relativ rigidă, ca o

compensare a imaginii de sine marcate de trăiriaccentuate de nesiguranţă şi inadecvare;

dependenţă maternă.

Testul Rorschach: subiectul are tendinţa de a fi mai negativist şi opoziţional faţă de

mediu decât majoritatea covârstnicilor care poate altera susţinerea şi formarea relaţiilor

sociale armonioase, dar nu presupune cu necesitate imposibilitatea susţinerii şi formării

Pagina 43 din 66


relaţiilor sociale armonioase. Este mai agresiv decât majoritatea covârstnicilor şi percepe

aceste comportamente agresive ca o parte naturală şi acceptabilă a activităţilor sociale.

Probabil a adoptat aceste comportamente ca o tactică defensivă datorată sentimentului de

insecuritate cu relaţiile interpersonale.

(Încă de la primele şedinţe, Adi C încalcă intenţionat regulile jocurilor, încearcă sa le

saboteze, se face că nu înţelege ce trebuie să facă. Terapeutul încearcă să-l implice în joc, ,,

consultându-se cu el în privinţa regulilor şi a ceea ce urmează să facă. Astfel, Adi C se simte

valorizat, respectat şi începe să se implice în exerciţii. Totul pare să decurgă OK până în

momentul în care se simte agresat, îi este încălcat teritoriul Astfel în două asemenea momente

se angajează în dispute conflictuale cu doi dintre membrii grupului. La exerciţiul familia Adi

C ne prezintă o familie fericită cu un singur copil. Ne spune că au avut un copil mai mare, dar

acesta a murit. Copilul mai mic se simte mult mai bine de când cel mare a murit, pentru că

acesta era rău, îl chinuia, şi din cauza lui mama nu-l mai iubea cum voia el. Situaţia dinaintea

morţii copilului mai mare este pusă în scenă (dramaterapie) cu ajutorul celorlalţi copii. Adi C

nu vrea să interacţioneze cu fratele mai mare şi cu mama, îi urăşte, sunt răi. Le spune acestora

ce simte, apoi, prin inversiune de rol, Adi C ajunge la concluzia că fratele cel mare nu e chiar

aşa de rău, îl ia la fotbal cu prietenii lui, îl mai tachinează ca să se amuze (,, aşa sunt fraţii mai

mari ”), dar îl iubeşte. Atunci când cineva îl supără, fratele mai mare intervine şi-l ajută, îi ia

apărarea. Dar Adi C tot nu se împacă cu ideea că mama e tot timpul ocupată cu fratele mai

mare şi nu are timp de el (mama încearcă să compenseze lipsa tatălui pentru băiatul mai

mare, neglijându-l pe cel mai mic).

La sfârşitul exerciţiului, Adi C ne spune că fratele mai mare nu a murit şi nici nu va

muri, pentru că fraţii se iubesc, dar totuşi e supărat pe mamă. La exerciţiul ,, zâna cea bună”,

Adi C ne dezvăluie un secret : el i-a cerut deja zânei ceva, ca mama lui să-l iubească mai

mult, şi este convins că asta se va întâmpla, el va lupta pentru asta.

Adi C şi-a descărcat tensiunea generată de acest conflict şi a întrezărit totodată o

modalitate de soluţionare a conflictului. În ultima şedinţă era mai vesel, interacţiona cu

plăcere cu ei, se armoniza cu aceştia, nemaiangajându-se în nici un conflict.

Cotare finală

Testul Omului: ameliorarea stimei de sine, a echilibrului personal şi a autosuportului;

creşterea asertivităţii corelată cu diminuarea raportării ostile faţă de mediu. Schimbare medie

ca amploare.

Testul Rorschach: scăderea semnificativă a ostilităţii, care se înscrie în normalitate,

subiectul manifestând ostilitate în acceaşi măsură cu majoritatea covârstnicilor săi. În relaţiile

Pagina 44 din 66


interpersonale comportamentul agresiv persistă, dar acum subiectul vede relaţionarea cu

ceilalţi ca fiind pozitivă şi manifestă interes pentru relaţionare cu ceilalţi.

Adrian P

Date anamnestice

Singur la părinţi, Adrian P s-a integrat mai greu în colectiv la intrarea în grădiniţă,

manifestând comportamente agresive faţă de ceilalţi. Educatoarea ne spune că s-a mai

schimbat pe parcursul celor trei ani de grădiniţă, dar tot nu reuşeşte să menţină relaţiile cu

ceilalţi copii.

Mama este pretenţioasă, severă, îi ,, dictează” lui Adrian tot ceea ce trebuie să facă

chiar şi la interviul preliminar.

Adrian îşi petrece mult timp singur, părinţii lucrând în fiecare zi până târziu, şi nu are

contacte cu covârstnicii în afara grădiniţei. Mama consideră că datorită faptului că vecinii

provin din ,, pătura de jos” a societăţii, copiii lor sunt prost educaţi şi l-ar influenţa negativ pe

băiat.

Cotare iniţială

Testul Omului: nevoie accentuată de contact şi o acceptare socială care, corelată cu

sentimentul de inferioritate şi inadecvare socială conduce la o soluţionare agresivă cu

covârstnicii.

Testul Rorschach: ostilitatea manifestată de subiect intră în limitele normalităţii

pentru vârsta lui, în schimb modalitatea de relaţionare cu ceilalţi este una agresivă. El percepe

comportamentele agresive ca modalităţi normale, naturale de relaţionare, acestea reflectând

probabil o modalitate de interacţionare cu ceilalţi învăţată. Totuşi Adrian manifestă interes

pentru relaţionarea cu ceilalţi, anticipând totodată rezultate pozitive ale acestei relaţionări.

În decursul primelor şedinţe, iniţial Adrian pare relativ entuziast, doreşte să se

implice în exerciţii, dar se constată o blocare la nivel corporal (întâmpină dificultăţi pe

parcursul exerciţiului de armonizare prin dans, îi este greu să iniţieze mişcări) şi dificultăţi de

relaţionare şi armonizare ce ceilalţi. Dezvoltă o relaţie preferenţială cu Paul, dar nu reuşeşte

să se armonizeze cu acesta ‚(nici la dans, nici în susţinerea creionului), fiind ulterior respins

de acesta datorită tendinţelor lui agresive (la exerciţiul de susţinere a creionului Paul spune că

Adrian a împins tare creionul şi-l doare degetul ).

Pagina 45 din 66


La exerciţiul de mimodramă Adrian nu reuşeşte să intre în contact cu propriul corp şi

să se exprime nonverbal, copiii reuşind foarte greu şi după mult timp să recunoască starea pe

care acesta dorea s-o exprime.

În decursul exerciţiului ,, lupul şi mielul” devine agresiv, loveşte intenţionat un copil

pentru a pătrunde în cerc. Terapeutul intervine, punându-l pe Adrian în poziţie de agresat prin

inversiune de rol.

Adrian acceptă greu acest rol, refuză să coopereze, dar, în final, când Paul îi întinde

mâna (formă de salut între băieţi), acesta răspunde salutului şi-i spune că-i pare rău că l-a

lovit.

Deci, deşi iniţial Adrian a opus rezistenţă,totuşi a avut loc o restructurare la nivel

cognitiv-comportamental, care se va consolida în şedinţele următoare, pe parcursul cărora

Adrian relaţionează cu Paul chiar şi în sarcinile individuale, consultându-se , ajutându-se.

Pe parcursul exerciţiului ,, casa” Adrian ne prezintă o zi frumoasă din viaţa familiei

lui, în care copilul este fericit, se plimbă, se joacă cu părinţii lui. Totuşi, în exerciţiul cu

instrumente muzicale, Adrian ne spune că e supărat pe mama, că nu-l lasă să se joace afară cu

alţi copii, iar el s-a plictisit să se joace cu ea.

În acest moment intervine terapeutul prin aducerea mamei ,, aici şi acum”, în acest

cadru (aşază un obiect pe care Adrian a ales s-o reprezinte pe mama sa pe un scaun) şi-i oferă

ocazia lui Adrian să-şi descarce agresivitatea cu ajutorul unui bătător de covoare, după fiecare

lovitură Adrian fiind încurajat să-i spună mamei ce-l supără, ce-l deranjează. Are loc o

descărcare de tensiune, de agresivitate, o detensionare după care Adrian afirmă că se simte

mai bine.

În şedinţa 8, pe parcursul exerciţiului ,, familia” Adrian continuă să-şi schimbe

modalitatea de relaţionare şi comunicare cu mama, reprezentând familia în aşa fel încât

fiecare membru al familiei era mulţumit, s-a ajuns la o soluţie de compromis bună pentru toţi.

Aceeaşi nevoie de relaţionare şi comunicare cu cei de vârsta lui apare şi în dorinţa pe

care vrea să i-o îndeplinească zâna, cerându-i doi frăţiori. Lucrând apoi cu terapeutul asupra

modalităţii în care dorinţa lui poate deveni realitate, Adrian hotărăşte că, până va avea doi

frăţiori, ar putea să şi-l facă, de exemplu, frate, pe Paul.

Spre sfârşitul terapiei Adrian îşi extinde contactele, intrând în relaţie şi cu alţi

membrii ai grupului, având loc şi o deblocare la nivel corporal, Adrian exprimându-se

nonverbal liber şi creativ, experimentând noi modalităţi de exprimare nonverbală în ultima

şedinţă.

Pagina 46 din 66


Cotare finală

Testul Omului: reducerea anxietăţii sociale şi a sentimentelor de inferioritate şi

inadecvare, creşterea asertivităţii şi diminuarea raportării agresive la ceilalţi.

Testul Rorschach: interes crescut pentru stabilirea şi menţinerea relaţiilor

interpersonale, pe care le anticipă ca fiind pozitive. Se implică asertiv în relaţii,

comportamentele agresive fiind relativ reduse, faţă de testarea iniţială, când subiectul adoptă

modalităţi agresive de relaţionare.

Nataşa

Date anamnestice

Nataşa este copil înfiat, luat de la leagănul de copii la trei ani, când este adusă şi la

grădiniţă. Părinţii adoptivi sunt rromi, trăiesc în concubinaj, situaţia lor materială fiind relativ

bună.

Cotare iniţială

La testul proiectiv Rorschach, în cadrul testării iniţiale s-au evidenţiat următoarele:

subiectul manifestă negativism şi opoziţionalitate faţă de restul lumii mai mari decât

majoritatea copiilor de vârsta ei, dar nu atât de mare încât să devină neapărat o piedică în

formarea relaţiilor sociale armonioase. Dar se pare că Nataşa percepe agresivitatea ca pe o

parte naturală a relaţiilr interpersonale. Ea este percepută de ceilalţi ca fiind agresivă în

comportamentele de zi cu zi. Uneori, aceste comportamente reprezintă o tactică defensivă de

luptă cu sentimentul de insecuritate din relaţii interpersonale, dar, cel mai adesea reflectă o

modalitate învăţată de a interacţiona cu ceilalţi. Manifestările specifice asertive sau agresive

vor varia considerabil în funcţie de alte trăsaturi de personalitate şi de natura situaţiei.

Evoluţie efectivă

În prima şedinţă, la exerciţiul numelui, Nataşa sare să prindă mingea, îmbrâncindu-i

pe ceilalţi copii (terapeutul intervine şi-i explică regulile jocului, faptul că fiecare copil va

ajungew în centru, şi, totodată regulile generale ale grupului, în care nu sunt permise

comportamente agresive faţă de ceilalţi copii). Prin acest comportament Nataşa doreşte să se

impună, să fie în centrul atenţiei, cerând de fapt atenţie şi afecţiune printr-un comportament

învăţat probabil în orfelinat unde a trebuit să fie o ,,luptătoare” pentru a supravieţui.

Nataşa dă dovadă de o bună expresivitate nonverbală, de spontaneitate şi creativitate

încă de la primele trei şedinţe, dar întâmpină mari dificultăţi de relaţionare cu partenerul, atât

Pagina 47 din 66


în exerciţiul de armonizare prin dans cât şi în cel de susţinere a creionului. Ea vrea să domine,

să se afirme şi să-i controleze pe ceilalţi (o ceartă pe Teodora atunci când încercarea lor de a

susţine creionul eşuează).

La colaj este singura care creează mai multe elemente pe care le integrează într-o

imagine, apoi se angajează într-o dispută cu Adi C pentru alegerea titlului, dorind din nou să

fie cea care controlează totul. Ceilalţi copii intervin şi conflictul se aplanează, însă doar

pentru puţin timp. La exerciţiul ,, confruntarea” Nataşa îl alege pe Adrian C ca partener, îl

lasă să lucreze primul, pentru ca apoi să-l lovească. Terapeutul intervine, opreşte temporar

jocul şi schimbă rolurile celor doi, pentru a o face pe Nataşa ca, jucând rolul celui agresat, să

conştientizeze stările neplăcute datorate situaţiei interrelaţionale conflictuale.

La exerciţiul următor, cu instrumentele muzicale, Nataşa se ridică şi-şi creează un

adevărat dans al furiei sale. La un moment dat se opreşte şi loveşte repetat un scaun cu

instrumentele sale, strigând:,,Nu !” şi agăţându-se de scaun. Apoi se ridică şi-şi încheie

reprezentarea într-un ritm armonios, vesel, după care ne povesteşte cum mami i-a spus că o

va duce înapoi la orfelinat dacă nu e cuminte şi ea s-a supărat şi a plâns, dar acum s-au

împacat şi se iubesc. Prin acest exerciţiu Nataşa şi-a descărcat tensiunea produsă de teama că

va pierde ceea ce are în prezent, că va fi din nou abandonată şi va ajunge iar la orfelinat. Dar

ea e o luptătoare, luptă pentru ceea ce are (se agaţă de mamă reprezentată prin scaun, o

mângâie, o iubeşte) şi reuşeşte să păstreze ceea ce are.

La modelaj, Nataşa modelează o fetiţă şi o casă, în povestirea ei spunând că aceasta e

Scufiţa-Roşie. Nataşa schimbă povestea originală, în povestirea ei Scufiţa-Roşie omoară

lupul şi ajunge fericită la casuţa bunicii din mojlocul pădurii. Astfel Nataşa ni se prezintă din

nou ca o luptătoare, ca un copil care de mic a trebuit să lupte pentru supravieţuire, adaptându-

se situaţiilor prin creativitate şi spontaneitate şi depăşind obstacolele. Dă dovadă de o mare

încredere în forţele proprii (Scufiţa-Roşie e curajoasă, nu-i e frică de lup, a mai întâlnit lupi,

şi chiar urşi, şi se descurcă cu ei).

În creearea povestirii comune, Nataşa preia din nou controlul, dar de data aceasta într-

o manieră diferită, asertivă, consultându-se permanent cu ceilalţi membrii ai grupului. Pe

parcursul acestui exerciţiu Nataşa relaţionează pozitiv cu ceilalţi şi intervine ca mediator în

conflictul iscat între Adrian P şi Adrian C. Aceştia se certau pentru supremaţie (al cărui

personaj e mai puternic) iar Nataşa le oferă soluţia, spunându-le că amândoi sunt puternici,

foarte puternici, dar împreună vor fi de două ori mai puternici. Astfel Nataşa a conştientizat

beneficiile interacţiunilor pozitive, asertive, a relaţionat mai uşor cu ceilalţi copii, care i-au

oferit tot sprijinul lor în realizarea povestirii lor, lucrând bine în echipă.

Pagina 48 din 66


În penultima şedinţă, Nataşa îi cere zânei multă, multă ciocolată pe care s-o împartă

cu toţi copiii (restructurare la nivel cognitiv-comportamental: dacă la începutul grupului

Nataşa îi percepea pe toţi ceilalţi ca potenţiali adversari, pe care îi agresa pentru a nu fi ea

agresată, acum şi-i apropie, îi sunt prieteni, sunt cei cu care vrea să împartă bucuriile

simbolizate aici de ciocolată). Acelaşi tip de comportament îl manifestă şi în exerciţiul ultim,

când iniţiază hora, la sfârşitul căreia îmbrăţişează toţi copiii, primind şi dăruind afecţiune.

Cotare finală

Creşterea consistentă a asertivităţii, relaţionare socială mult mai autentică;

receptivitate crescută la experienţă la contactul cu sine şi cu ceilalţi. Aceste schimbări sunt

evidenţiate şi în povestirea finală, schimbările fiind ample.

Testul Rorschach: interes crescut pentru oameni, pentru relaţionare, anticiparea unor

interacţiuni pozitive între oameni şi dorinţa de a se implica în ele. Totodată se constată o mai

mare implicare în situaţiile afectogene, în procesarea stimulilor emoţionali.

Daniela

Date anamnestice

Daniela face parte dintr-o famolie cu o situaţie materială precară. Ambii părinţi sunt

şomeri şi mai au încă doi băieţi, Daniela fiind copilul mijlociu ca vârstă.

Pe parcursul interviului preliminar, mama îmi dezvăluie că trăiesc foarte greu, trec

printr-o perioadă foarte dificilă, iar Daniela este singurul ei sprijin. Daniela o ajută foarte

mult în toate, ca ,, un copil mai mare” . Această discuţie ia o turnură interesantă, mama

plângând, autoculpabilizându-se datorită faptului că nu poate să-i ofere Danielei ceea ce au

ceilalţi copii de vârsta ei, ci dimpotrivă îi răpeşte şi timpul liber în care ar putea să se joace,

iar Daniela intervine pentru a-şi linişti mama. Are loc o inversare de rol ( mama e copilul, iar

Daniela adoptă un rol de adult, de mamă), această situaţie fiind probabil frecvent întâlnită în

viaţa de zi cu zi a acestei familii.

Educatoarea ne aduce la cunoştinţă faptul că Daniela este retrasă, izolată, datorită

faptului că încă de la început copii râdeau de ea, de hainele ei, astfel că Daniela nu are nici un

prieten la grădiniţă, nu intră în contact cu nimeni. Doar atunci când copii încearcă s-o

ironizeze, s-o supere, Daniela reacţionează, devenind foarte agresivă.

Pagina 49 din 66


Cotare iniţială

Testul persoanei umane a pus în evidenţă următoarele : imagine de sine scăzută şi

neîncredere în sine, raportare la mediu agresivă, echilibru personal relativ rigid.

Testul Rorschach a relevat următoarele aspecte: Danila manifestă o ostilitate faţă de

mediu mult mai mare decât majoritatea covârstnicilor, o furie generalizată, care afectează

relaţionarea cu ceilalţi . Totodată se constată un control al emoţiilor mai mare decât al

covârstnicilor, ceea ce duce la o manifestare indirectă a acestei ostilităţi. Totuşi, ţinând cont

de vârsta subiectului, nu lipsesc manifestările directe, mai rare însă ca frecvenţă faţă de

covârstnicii ce resimt aceeaşi furie mare, dar au un control emoţional mai mic, aproape

inexistent, caracteristic vârstei. Ea nu anticipă interacţiuni pozitive cu ceilalţi, simţindu+se

inconfortabil în relaţiile interpersonale şi este privită de ceilalţi ca fiind distantă. Nu se

implică în relaţii, rămânând retrasă în timpul interacţiunilor dintr-un grup.

Evoluţie efectivă

În primele şedinţe, Daniela se dovedeşte a fi foarte retrasă, intră tot timpul ultima în

joc, mişcările sale sunt ezitante, stinghere, vorbeşte foarte încet, şoptit.

În exerciţiile de armonizare prin dans şi în cel de susţinere a creionului se constată o

relativă blocare la nivel corporal însoţită de refuzul Danielei de a intra în contact cu

partenerul ( face parte din perechea care a ieşit prima din joc la exerciţiul de susţinere a

creionului, Daniela neimplicându-se în sarcină).

La exerciţiul ,, Animăluţele” Irina este ,, furnicuţă” ( datorită mărimii mici a furnicii

însoţită de folosirea diminutivului putem presupune o devalorizare a imaginii de sine,

neîncredere în sine), care munceşte mult, este de fapt ,, furnicuţa mamă” care trebuie să aibă

grijă de roiul de furnici.

Terapeut : ,, Şi cum ,, se simte furnicuţa mamă” ?

Daniela : ,, Bine…”

Terapeut : ,, Şi totuşi munceşte foarte mult ,nu ? ”

Daniela :,, Da, şi e cam obosită, dar nu are ce să facă, că numai ea poate avea grijă de

roiul de furnici”

Terapeut : ,, Imaginează-ţi că tu eşti furnicuţa, lucrezi foarte mult, şi devii tot mai

obosită, tot mai obosită”

Daniela : ,, Da, este foarte greu, dar trebuie să muncesc în continuare”

Terapeut : ,, Trebuie să munceşti în continuare , tot mai mult şi mai mult, devii foarte

obosită …”

Pagina 50 din 66


Daniela :,, Muncesc şi mai mult, dacă trebuie…”

Terapeut : ,, Trebuie, şi munceşti foarte mult, eşti atât de obosită, groaznic de obosită,

greutăţile pe care le cari te apasă foarte tare…”

Daniela :,, Trebuie să merg mai departe…”

Terapeut : ,, Greutăţile devin insuportabile, încep să te strivească…”

Daniela :,, Nu mai vreau ! ”

Prin tehnica exagerării, Daniela a învăţat să spună ,,Nu”, dar exerciţiul nu a mai putut

continua în vederea gasirii unor soluţii supraresponsabilizării, exerciţiul dovedindu-se foarte

solicitant pentru Daniela.

În decursul exerciţiului ,, casa”, după prezentarea casei şi a membrilor familiei

Daniela ne spune:

Daniela :,, Mama e supărată pe tata”

Terapeutul :,, Mama e supărată pe tata”

Daniela :,, Da, că vine acasă beat şi o bate. Şi a vrut să se despartă de el”.

Terapeutul :,, Tata vine acasă beat şi o bate pe mama. Ce se întâmplă cu Daniela

atunci ? Cum se simte ea ? ”

Daniela :,, Daniela nu este acasă, e cu fraţii ei la bunica, i-a trimis mama să stea

acolo”.

Terapeutul :,, Şi cum se simte Daniela la bunica ? ”

Daniela : ,, E bine la bunica, bunica are grijă de copii, dar…”

Terapeutul :,, Dar…”

Daniela :,, Copiii vor acasă. Şi Daniela vrea să-i spună lui tati să n-o mai supere pe

mama. ”

În acest moment, terapeutul îi oferă Danielei ocazia să poarte un dialog cu tatăl ,, aici

şi acum”, Daniela descărcându-şi tensiunile, nemulţumirile.

În realizarea colajului, Daniela ocupă prin creaţia sa un spaţiu foarte mic, creaţiile sale

sunt miniaturale, tot ca o expresie a neîncrederii în sine, trăirilor de slăbiciune şi inadecvare.

Probabil Daniela se autoculpabilizează şi supraresponsabilizează pentru conflictele familiale.

Din păcate problemele danielei sunt datorate conflictului interparental, familia trecând

printr-o criză ce-şi pune amprente puternice asupra copiilor. Daniela nu a făcut mari progrese.

Consideram că pentru aceasta ar fi fost necesară o terapie de familie, Daniela fiind oglinda

problemelor familiale. Totuşi au avut loc descărcări emoţionale şi o sensibilă creştere a

imaginii de sine şi a încrederii în sine. Spre sfârşitul terapiei Daniela vorbea mai tare, se

Pagina 51 din 66


integra în sarcină odată cu ceilalţi membrii, chiar dacă acţiunile ei erau tot reticente, ezitante.

Daniela mai schiţa chiar şi câte un zâmbet, spre deosebire de începutul terapiei.

Cotare finală

Testul persoanei umane a evidenţiat următoarele aspecte: o relativă ameliorare a

imaginii de sine şi a echilibrului personal, menţinându-se aceeaşi raportare agresivă la mediu.

Schimbările sunt, în ansamblu, destul de reduse.

Testul Rorschach a pus în evidenţă următoarele: scăderea ostilităţii faţă de ceilalţi,

aceasta fiind totuşi mai mare decât a majorităţii covârstnicilor.Referitor la stabilirea relaţiilor

interpersonale, ea manifestă aceeaşi atitudine ca şi la testarea iniţială, neimplicându-se în

relaţii, rămânând retrasă, izolată.

Pagina 52 din 66


Delia

Date anamnestice

Delia locuieşte cu mama şi sora ei mai mare, părinţii ei divorţând când ea avea vârsta

de trei ani, de atunci Delia nemaiavând nici un contact cu tatăl.

Delia este caracterizată de educatoare ca fiind energică, uşor agitată, care uneori

reacţionează agresiv faţă de colegii ei. Menţionăm că Delia are prieteni, interacţionează

pozitiv cu colegii ei, aceste izbucniri agresive fiind rare ca frecvenţă.

Cotare iniţială

La testul persoanei umane se evidenţiază următoarele: dependenţă emoţională,

sentimente de inadecvare şi nesiguranţă, echilibru emoţional rigid, posibilă agresivitate

reprimată.

La testul Rorschach au fost evidenţiate următoarele aspecte: Delia resmte o ostilitate

faţă de mediu mai mare decât majoritatea covârstnicilor, aceasta nereprezentând neapărat o

piedică în formarea şi menţinerea relaţiilor interpersonale, pe care le anticipă ca fiind

pozitive, dar ostilitatea pe care o resimte izbucneşte uneori perturbând relaţionarea.

Evoluţie efectivă

La exerciţiile nonverbale, Delia dă dovadă de o deosebită expresivitate şi armonizare

cu partenerul, dezvoltând o relaţie preferenţială cu Mihai. Ei sunt cuplul, câştigător la

exerciţiul susţinerii creionului, relaţionarea preferenţială cu Mihai putând simboliza

necesitatea figurii paterne.

Delia îşi neagă nevoile fireşti şi se resemnează din frica de anu o supăra pe mamă, de

a nu pierde acceptarea şi dragostea ei, astfel că Delia îşi reprezintă la exerciţiul ,, casa”

propria familie, înfuriindu-se când unul din copii observă că lipseşte tatăl. Ea afirmă că

familia ei este foarte fericită, şi mama spune că un tată în familie ar distruge fericirea ei.

Dar, lipsa acută a tatălui, nevoia unei figuri paterne este exprimată la exerciţiul de

modelaj, când Delia modelează o pădure de copăcei, în care se impune figura copacului ….

Copacul înţelept care conduce întreaga pădure de copăcei şi veghează la bunăstarea ei.

Pe parcursul exerciţiilor confruntarea şi a muzicii personale, delia învaţă diferite

modalităţi de exprimare a agresivităţii, având oportunitatea de-a o alege pe cea mai adecvată,

şi căpătând totodată un anumit control asupra propriei agresivităţi.

Pagina 53 din 66


La exerciţiul familia este exprimată din nou nevoia acută a unei figuri paterne, Delia

interpretând entuziastă rolul unui tată iubitor care protejează întreaga familie. La exerciţiul

următor Delia ezită mult în exprimarea dorinţei, pentru a exprima, în final, şoptit, faptul că

singura ei dorinţă este să aibă un tată care să aibă grijă de ea şi de sora ei, dar mai ales de

mamă. Delia ne spune că se va ruga în fiecare zi la ,, Doamne- Doamne” pentru ca dorinţa ei

să se îndeplinească.

Cotare finală

Testul persoanei umane relevă următoarele aspecte: o mai bună acceptare şi integrare

a sentimentelor de slăbiciune şi inadecvare, creşterea autosuportului şi un echilibru emoţional

mai bun.

Testul Rorschach evidenţiază o ostilitate ce se încadrează în limitele normalităţii, care

este exprimată adecvat, Delia dobândind un anumit control asupra propriei agresivităţi. Ea

manifestă un deosebit interes în iniţierea relaţiilor interpersonale, în care se implică şi le

consideră ca având rezultate pozitive.

Mihai

Date anamnestice

Mihai este un copil singur la părinţi, având o mamă critică şi autoritară. Educatoarea îl

caracterizează pe Mihai ca fiind cel mai inteligent şi totodată cel mai rău, agresiv copil din

grupă. În schimb mama ne spune că Mihai e foarte cuminte, ascultător şi ne povesteşte istoria

disputelor ei cu educatoarea care se plânge pe nedrept că Mihai este neascultător.

Educatoarea ne dezvăluie faptul că uneori a observat la Mihai urme ale pedepselor

fizice aplicate de mamă copilului.

La interviul preliminar, în ciuda străduinţei ei de a-şi ascunde adevărata faţă, mama se

dovedeşte a fi rigidă şi autoritară, frustrată, care îi impune copilului să-i îndeplinească

propriile vise nerealizate, sursa frustrărilor ei. Ea evită să comunice cu Mihai prin intermediul

contactului fizic, adoptând o atitudine corporală rigidă şi păstrând o distanţă fizică ce

împiedică comunicarea tactil-Kinestezică. Din relatarea mamei, metoda ei educativă nu este

bazată pe laude, recompense, gratificări pozitive, această metodă fiind împrumutată de la

mama sa.

Cotare iniţială

Testul persoanei umane ne relevă următoarele aspecte: raportare puternic agresivă la

mediu; dependenţă maternală accentuată nevoie accentuată de suport în condiţiile unui

echilibru personal mai precar.

Pagina 54 din 66


Testul Rorschach evidenţiază următoarele: ostilitate mare, generalizată ce afectează

profund formarea şi menţinerea relaţiilor interpersonale. Această furie afectează şi

funcţionarea psihică a copilului, luarea deciziilor şi modalităţile de abordare şi rezolvare a

activităţilor. Mihai este perceput de ceilalţi ca fiind agresiv şi puternic în comportamentele de

zi cu zi, pentru el agresivitatea fiind o componentă naturală a relaţiilor interpersonale. Cel

mai probabil, în cazul lui Mihai, comportamentul agresiv reflectă o modalitate învăţată de

interacţiune cu ceilalţi. Trebuie avut în vedere faptul că manifestările specifice ale

agresivităţii sau asertivităţii vor varia considerabil în funcţie de alte trăsături de personalitate

şi de specificul situaţiei.

Evoluţie efectivă

În decursul primei secvenţe de exerciţii, Mihai are tendinţa de a rămâne singur fără

voia lui în momentul grupării în diade, probabil datorită dependenţei emoţionale, a

autonomiei reduse.

La exerciţiul de armonizare prin dans Mihai îşi exprimă simbolic conflictul generat de

sensibilitatea sa în relaţie, nevoia de cotact emoţional şi pe de altă parte, modalitatea sa de

relaţionare agresivă, modalitate învăţată probabil de la mama lui.

În exerciţiul susţinerii cariocii s-a evidenţiat adaptabilitatea deosebită a lui Mihai în

cadrul unei relaţii, el reuşind să rămână, împreună cu partenera lui, ultimul în joc şi să fie

perceput ca un bun colaborator, deşi el se declară nemulţumit de partenera sa care ,, se mişca

prea încet” ( modalitate de raportare critică la partenerul de relaţie învăţată tot de la mamă).

Menţionăm că iniţial şi la acest exerciţiu el a rămas singur, a fost ales de parteneră

pentru realizarea acestei sarcini.

La exerciţiul ,, casa”, Mihai ne prezintă o familie în care rolul tatălui e nesemnificativ

( se pare că şi în viaţa reală tatăl lui Mihai era neimplicat în familie, era un tată ,,

demisionar”), în schimb mama şi copilul au o relaţie foarte strânsă, este accentuată apropierea

şi contactul fizic ( mama îl iubeşte pe băiat şi-l ţine în braţe). Mihai prezintă foarte entuziast

secvenţe din viaţa acestei familii fericite, în care băiat face ceea ce îi place (se joacă,

desenează) şi mama e foarte mulţumită de ceea ce face el, îl laudă şi-l răsplăteşte. Astfel

Mihai ne prezintă familia ideală pentru el.

Pe parcursul realizării colajului Mihai îi agresează pe ceilalţi, se luptă cu ei pentru

materialele necesare colajului, fiind necesară intervenţia terapeutului pentru a-l tempera.

La exerciţiul ,,confruntarea”, din poziţia de agresor, Mihai loveşte cu înverşunare, dar

refuză să experimenteze rolul de agresat ( ipoteza noastră ar fi că Mihai, în viaţa reală, joacă

rolul de agresat faţă de autoritatea maternă, şi prin extensie, adoptă o poziţie supusă,

Pagina 55 din 66


ascultătoare faţă de orice persoană adultă de sex feminin; în relaţia sa cu mama, Mihai este

agresat, frustrat datorită nesatisfacerii nevoilor lui de afecţiune şi contact, astfel că

acumulează ostilitate pe care şi-o declară în relaţia cu covârstnicii, transformându-se din

victimă în persecutor). În final acceptă această poziţie după ce i se explică faptul că e doar un

joc, nu va păţi nimic, şi astfel are posibilitatea, prin interpretarea ambelor roluri,

conştientizării efectelor negative ale acestui tip de relaţionare şi a efectelor benefice ale unei

relaţionări pozitive.

Povestea realizată pe baza modelajului în lut ne prezintă din nou o familie. Familia,

formată din cuplul mamă-fiu, apare adesea (pe parcursul terapiei), simbolizând dependenţa

maternă. De data aceasta este o familie de animale formată din leoaică şi puiul ei. Leoaica îşi

ceartă puiul când face prostii, îl pedepseşte, dar îl şi iubeşte (o oarecare acceptare şi încercare

de înţelegere a mamei, o soluţie de compromis). Mai mult puiul are mulţi prieteni, tot felul de

animăluţe, cu care se joacă (acceptarea relaţionării asertive datorată conştientizării efectelor

ei benefice).

Menţionăm că spre sfârşitul terapiei, Mihai s-a simţit acceptat, valorizat de ceilalţi

membrii şi şi-a schimbat modalitatea de relaţionare cu ei, devenind mai asertiv.

Cotare finală

La testul persoanei umane au ieşit în evidenţă următoarele aspecte: ameliorarea

autosuportului şi a echilibrului personal, menţinerea unui grad mai redus de ostilitate,

menţinerea dependenţei materne, schimbările fiind medii ca amploare.

Testul Rorschach a evidenţiat o scădere a ostilităţii, aceasta menţinându-se totuşi

peste limitele normalităţii. În relaţiile interpersonale se menţin comportamentele agresive ca

modalităţi învăţate de relaţionare, însă acum subiectul manifestă un mai mare interes pentru

stabilirea şi implicarea în relaţiile interpersonale, pe care le anticipă ca fiind pozitive.

Dorin

Date anamnestice

Dorin stă cu bunica lui, părinţii fiind divorţaţi. Tatăl este plecat peste hotare şi îşi

vizitează copilul în fiecare vară, iar mama s-a recăsătorit.

Mama locuieşte în acelaşi oraş cu Dorin, dar actualul ei soţ a condiţionat căsătoria de

lăsarea lui Dorin în grija bunicii.

Pagina 56 din 66


Atât bunica cât şi educatoarea, se plâng de faptul că Dorin este rău, refuză orice

reguli, le încalcă intenţionat, face tot posibilul să-i supere pe cei din jurul său.

Cotare iniţială

Testul persoanei umane relevă următoarele aspecte: relaţionare puternic agresivă,

ostilă cu ceilalţi, nevoia accentuată de afecţiune în condiţiile unui echilibru emoţional precar,

manifestarea unui puternic opoziţionism.

Testul Rorschach a evidenţiat următoarele aspecte: raportare puternic ostilă,

generalizată la mediu, ce afectează profund stabilirea relaţiilor interpersonale.

Comportamentul agresiv, perceput ca element natural al interrelaţionării, este manifestat

direct, fiind cel mai probabil o tactică defensivă adoptată datorită sentimentului de

insecuritate în relaţiile interpersonale.

Evoluţie efectivă

Încă de la începutul terapiei Dorin refuză să respecte regulile, le încalcă intenţionat,

nu pierde nici o ocazie pentru a-şi agresa şi supăra partenerii. Astfel terapeutul intervine, la

exerciţiul , lupul şi mielul” îi dă sarcina de a organiza cercul astfel încât lupul să nu poată

pătrunde. Dorin se simte valorizat şi se implică în sarcină, dând dovadă de o deosebită

creativitate în elaborarea diverselor tehnici de creştere a rezistenţei cercului. De asemenea, pe

parcursul următoarelor exerciţii el este consultat privind regulile, este responsabilizat şi

valorizat şi astfel începe să se implice mai asertiv în realizarea sarcinilor de grup.

La exerciţiul casa ne spune că aceasta esete locuită de un copil singur, care este foarte

fericit aşa singur cum este. Dorin se simte abandonat, frustrat datorită nevoilor sale de

afecţiune, autoritate maternă şi paternă, dar îşi neagă aceste nevoi.

În momentul în care, pe parcursul realizării colajului, Mihai îl agresează pentru a-i lua

materialele, se iscă o adevărată încăierare.

Jocul este oprit şi cei doi copii au sarcina de a descoperi alte modalităţi de a rezolva

conflictul, ceilalţi copii având sarcina de a-i susţine şi a le oferi sugestii. Astfel copiii

experimentează diverse modalităţi de relaţionare, având oportunitatea conştientizării

avantajelor şi dezavantajelor fiecărei modalităţi de relaţionare.

La exerciţiul cu instrumentele muzicale Dorin este supărat pe bunica care nu-l lasă

deloc în pace, o urăşte chiar, i-ar fi mai bine fără ea. Nu reuşeşte să găsească nici un avantaj

în a avea bunică, astfel că jocul este întrerupt şi fiecare copil este rugat să spună ce înseamnă

bunicii pentru el.

Dorin, care resimte acut lipsa părinţilor lui, se răzbună pe bunică, răzbunarea lui fiind

îndreptată asupra părinţilor lui care l-au abandonat.

Pagina 57 din 66


Iniţial, la jocul familia, Dorin interpretează cu partenerul lui rolul tatălui într-o familie

fericită, proiectându-şi tipul ideal de familie, pentru ca apoi să ne spună că există şi alte

familii fericite, cum ar fi cea a unui băieţel care stă cu o bunică iubitoare, care nu-l enervează,

şi băiatul are şi doi prieteni care sunt tot familia lui. (Dorin îşi acceptă oarecum bunica, ea

reprezentând un substitut parental, exprimându-şi totodată nevoia de afecţiune ce poate fi

satisfăcută atât de bunică cât şi prin relaţionările pozitive, asertive).

Dorin îi cere zânei să-i facă bunicii o grădină cu flori frumoase, pentru că bunica

iubeşte florile şi este foarte supărată deoarece câinele vecinilor i-a distrus florile. Astfel Dorin

îşi exprimă noua perspectivă pe care o are asupra relaţiei sale cu bunica, care-l iubeşte şi pe

care şi el ar vrea s-o mulţumească, s-o facă fericită.

În ultima şedinţă Dorin interacţionează pozitiv, asertiv cu ceilalţi copii, intră în

contact cu fiecare, pentru ca-n final să afirme că regretă faptul că ,,jocurile” noastre se

termină.

Cotare finală

Testul persoanei umane pune în evidenţă următoarele aspecte: reducerea

semnificativă a opoziţionismului cu menţinerea unor comportamente agresive, mult mai

reduse, ameliorarea echilibrului personal.

Testul Rorschach evidenţiază o reducere semnificativă a ostilităţii, ostilitatea lui

Dorin fiind la fel de mare ca a majorităţii covârstnicilor, încadrându-se deci în limitele

normalităţii. În relaţiile interpersonale se constată reminiscenţe ale comportamentelor

agresive, băiatul fiind interesat în iniţierea şi susţinerea contactelor interpersonale, pe care le

apreciază ca fiind pozitive.

Nataşa

Cotare iniţială

La testul omuleţului s-au evidenţiat: raportare puternic ostilă, agresivă la mediu, lipsa

de respect faţă de alţii şi tendinţa de invadare, luare în posesie, care uneori poate fi un semn

de supracompensare; impulsivitate, activism crescut. Şi în povestirea realizată pe baza

desenului apare aceeaşi raportare ostilă la mediu, relaţionare agresivă ca o modalitate de luptă

pentru propriul său drum.

Pagina 58 din 66


3.2 Prezentarea şi interpretarea datelor obţinute la nivelul întregului grup

3.2.1 Date statistice

Datorită numărului mic de subiecţi, pentru testarea scăderii frecvenţei

comportamentelor agresive după desfăşurarea grupului de optimizare şi dezvoltare personală,

s-a apelat la grila de observare a comportamentelor agresive şi la fişele de evaluare a acestora

oferite spre completare atât părinţilor cât şi educatoarelor, în vederea obţinerii unui grad mai

mare de obiectivitate.

Pentru a observa dacă există sau nu diferenţe semnificative între frecvenţele

comportamentelor agresive, observate şi noutate de educatoare în fişa de evaluare, am utilizat

testul t de măsurare a semnificaţiei diferenţei între două medii pentru eşantioane de volum

mic corelate.

Emitem ipoteza diferenţei nule:

N :Nu există diferenţe semnificative între frecvenţele comportamentale agresive

observate de educatoare la începutul programului şi frecvenţele comportamentelor agresive

observate de educatoare la sfârşitul programului.

În urma prelucrării statistice obţinem valoarea (t)=5,391, aceasta fiind mai mare decât

valoarea tabelară a lui (ItI=4,785) la p=0,001 pentru 8 subiecţi, ca atare ipoteza nulă se

respinge, astfel că cea de-a doua ipoteză de lucru se confirmă.

Se remarcă deci o scădere semnificativă a frecvenţei comportamentelor agresive în

urma desfăşurării procesului terapeutic.

Pentru prelucrarea statistică a scorurilor brute obţinute la fişa de evaluare a

comportamentelor agresive observate şi notate de părinţi se foloseşte tot testul ItI.

Emitem următoarea ipoteză statistică:

N : Nu există diferenţe semnificative între frecvenţele comportamentelor agresive

observate de părinţi la începutul programului şi frecvenţele comportamentelor agresive

observate de părinţi la sfârşitul programului.

În urma prelucrării statistice am obţinut valoarea ItI=5,048 care este mai mare decât

valoarea teoretică a lui ItI la pragul de semnificaţie p= 0,001. Deci ipoteza nulă se infirmă în

favoarea primei ipoteze de lucru, cea a scăderii frecvenţei comportamentelor agresive

observate de părinţi în urma desfăşurării procesului terapeutic.

Tot testul ItI a fost folosit şi pentru prelucrarea scorurilor brute obţinute la grila de

observare a comportamentelor agresive, pornindu-se de la următoarea ipoteză statistică:

Pagina 59 din 66


N : Nu există diferenţe semnificative între frecvenţele comportamentelor agresive

înregistrate în grila de observaţie la începutul programului şi frecvenţele comportamentelor

agresive înregistrate în grila de observaţie la sfârşitul programului.

Am obţinut, în urma prelucrării statistice a datelor, valoarea ItI = 11,71, care este mai

mare decât valoarea teoretică a lui ItI la pragul de semnificaţie p= 0,001 pentru 8 subiecţi: (ItI

= 4,785). Astfel ipoteza nulă se infirmă în favoarea celei de-a treia ipoteze de lucru, care

postulează scăderea frecvenţei comportamentelor agresive în urma desfăşurării procesului

terapeutic.

Deci ipoteza scăderii frecvenţelor comportamentelor agresive este confirmată prin

confirmarea statistică a primelor trei ipoteze de lucru.

3.2.2 Date calitative

Datele calitative, obţinute prin aplicarea testelor proiective Rorschach şi desenul

persoanei umane, relevă următoarele modificări:

Scăderea agresivităţii


Creşterea asertivităţii şi expresivităţii corporale


Ca atare ipotezele de lucru numărul 4 şi 5 sunt confirmate.

În concluzie, putem afirma confirmarea ipotezei generale ce postula obţinerea unei

ameliorări, în sensul reducerii agresivităţii membrilor grupurilor, ca efect al practicării

exerciţiilor experienţiale de grup.

Capitolul 4

Concluzii

Ca urmarea aplicării unor metode şi mijloace de investigaţie variate ( testul proiectiv

Rorschach, testul desenării persoanei umane, fişa de evaluare a comportamentelor agresive

oferite spre completare părinţilor şi educatoarelor, grila de observare a comportamentelor

agresive), am constatat în urma practicării acestor exerciţii de tip experienţial de grup:

O reducere semnificativă din punct de vedere statistic a agresivităţii şi frecvenţei

comportamentelor agresive

Creşterea asertivităţii

Pagina 60 din 66




Creşterea creativităţii

Cele cinci ipoteze de lucru au fost confirmate, deci ipoteza generală este şi ea

confirmată. Ca atare, exerciţiile experienţiale de grup au un efect ameliorativ, în sensul

reducerii agresivităţii, asupra membrilor grupului.

Ca limite ale experimentului menţionăm:

Numărul mic de subiecţi

Insuficienta pregătire a terapeutului

Lipsa de experienţă a terapeutului

În ciuda acestor limite, grupul de dezvoltare şi optimizare comportamentală a

preşcolarilor agresivi a avut un efect ameliorativ în sensul reducerii agresivităţii şi a

frecvenţei comportamentelor agresive.

Pe lângă confirmarea ipotezei generale, din datele de cercetare se desprind o serie de

consideraţii particulare:

Din datele observaţionale se desprin d concluziile preferinţelor diferite ale

participanţilor în raport cu exerciţiile experienţiale şi cea a potenţialului ameliorativ diferit ale

aceluiaşi exerciţiu practicat de persoane diferite. Astfel că recomandăm alcătuirea unui

program de exerciţii variat, deosebit de flexibil, permanent adaptat la particularităţile

grupului.

Deşi cercetarea noastră s-a centrat asupra copiilor agresivi, considerăm că practicarea

exerciţiilor experienţiale de grup s-a dovedit benefică şi asupra celorlalţi membrii ale celor

două grupuri.

Ideea flexibilităţii şi varietăţii exerciţiilor experienţiale se desprinde şi din

particularităţile de ordin practic ale lucrului cu preşcolarii, fiind necesară alegerea exerciţiilor

pentru a le atrage atenţia şi implicit implicarea preşcolarilorîn sarcină şi desfăşurarea

exerciţiilor pe o durată relativ mică(faţă de lucrul cu adulţii), datorită capacităţii relativ

scăzute de menţinere a atenţiei caracteristică preşcolarilor.

Ca o concluzie generală: deşi considerăm terapiile de familie ca fiind cele mai

adecvate în lucrul cu copiii agresivi, acestea nu sunt întotdeauna posibile datorită refuzului

cooperării familiei.

În această situaţie considerăm că practicarea exerciţiilor experienţiale de grup este

adecvată, ea soldându-se cu beneficii importante în sfera personală şi relaţională, cu efecte de

Pagina 61 din 66


deyvoltare şi optimizare comportamentală a copiilor. Considerăm că şi mai adecvată ar fi

îmbinarea terapiei individuale cu cea de grup, aceasta putând face obiectul unui viitor studiu.

Pagina 62 din 66


fişă de evaluare a comportamentelor agresive

În cele ce urmează vă sunt prezentate mai multe afirmaţii care exprimă modul de a

reacţiona în diferite situaţii. Vă rugăm să citiţi cu atenţie fiecare afirmaţie şi să încercuiţi

varianta de răspuns care se potriveşte cel mai bine cu modul de a acţiona al elevului

dumneavoastră. Nu există răspunsuri bune sau rele, există doar moduri diferite de reacţie.

Răspundeţi cât mai repede, fără a reflecta prea mult şi alegeţi ceea ce vi se pare cel mai

potrivit în cazul elevului dumneavoastră.

Variante de răspuns : 1. Nu este adevărat

2. Puţin adevărat

3. Pe jumătate adevărat

4. De cele mai multe ori adevărat

5. Adevărat

1. Îi place să fie în centrul atenţiei generale 1 2 3 4 5

2. Este, mai curând, autoritar şi decis 1 2 3 4 5

3. Îi este greu să asculte când ceilalţi vorbesc 1 2 3 4 5

4. Ţine să câştige orice conflict 1 2 3 4 5

5. Este ambiţios şi este gata să facă tot ceea ce trebuie pentru a-şi atinge

scopul propus

1 2 3 4 5

6. Este greu să fie intimidat 1 2 3 4 5

7. Are tendinţa să se revolte împotriva autorităţii 1 2 3 4 5

8. Este precipitat şi taie adeseori cuvintele interlocutorului 1 2 3 4 5

9. Se enervează foarte repede 1 2 3 4 5

10. Ridică tonul adesea 1 2 3 4 5

11. Aplică în practică ameninţările 1 2 3 4 5

12. Face intenţionat acele lucruri care vă enervează 1 2 3 4 5

13. Nu are remuşcări după manifestările violente 1 2 3 4 5

14. Îi face pe alţii să le fie frică de el pentru a fi puternic 1 2 3 4 5

15. Dacă a fost înşelat o dată, profită de prima ocazie pentru a-şi lua

revanşa

1 2 3 4 5

16. Îi este dificil să se încadreze în timpul ce-i este acordat pentru a 1. 2. 3. 4. 5.

Pagina 63 din 66


vorbi

17. Savurează filmele cu multă violenţă 1. 2. 3. 4. 5.

18. Preferă să fie lup decât mieluşe 1. 2. 3. 4. 5.

19. Se angajează în conflicte cu covârstnicii 1. 2. 3. 4. 5.

20. Şochează adeseori prin propunerile sale 1. 2. 3. 4. 5.

21. Se aprinde repede 1. 2. 3. 4. 5.

22. Îi place să chinuie păpuşile sau animalele 1. 2. 3. 4. 5.

23. Vorbeşte urât cu cei din jur 1. 2. 3. 4. 5.

24. Îi este greu să se supună regulilor 1. 2. 3. 4. 5.

Pagina 64 din 66


Grilă de observare a comportamentelor agresive

1. Vorbeşte pe un ton ridicat 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

2. Îi critică pe ceilalţi 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

3. Iniţiază conflicte 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

4. Se enervează repede 1. 2. 3. 4. 5. 1. 2. 3. 4. 5.

5. Încalcă regulile 1. 2. 3. 4. 5. 1. 2. 3. 4. 5.

6. Îi întrerupe pe ceilalţi 1. 2. 3. 4. 5. 1. 2. 3. 4. 5.

7 Îi împinge pe ceilalţi 1. 2. 3. 4. 5. 1. 2. 3. 4. 5.

8. Încearcă să-i domine pe ceilalţi 1. 2. 3. 4. 5. 1. 2. 3. 4. 5.

9. Vorbeşte urât cu ceilalţi 1. 2. 3. 4. 5. 1. 2. 3. 4. 5.

Pagina 65 din 66


Fişa de evaluare completată de părinţi

Testare iniţială Testare finală Diferenţă

Nataşa 68 42 26

Teodora 63 36 27

Dorin 42 36 6

Adi C 76 45 31

Adi P 84 63 21

Mihai 71 52 19

Delia 28 20 8

Daniela 41 35 6

Fişa de evaluare completată de educatori

Testare iniţială Testare finală Diferenţă

Nataşa 95 65 30

Teodora 102 64 38

Dorin 79 42 37

Adi C 92 61 31

Adi P 81 59 22

Mihai 101 69 32

Delia 54 53 1

Daniela 52 43 9

Pagina 66 din 66

http://www.tocilar.ro/

Diploma -

Documents

Transcript of Diploma -