CUPRINS :

CAPITOLUL 1 : Un scurt istoric al apariţiei FMI………….3

1.1.Necesitatea apariţiei FMI ……………………………..3

1.2.Concepţia engleză si americană privind FMI…………5

1.3.Funcţii FMI……………………………………………7

1.4.Organizarea FMI………………………………………8

CAPITOLUL 2 : Politica FMI privind asistenţa financiară şi

asistenţa tehnică acordată a statelor membre……………….10

2.1.Structura financiară………………………………….10

2.2.Principiul condiţionalităţilor………………………...13

2.3.Facilitaţi de care beneficiază ţările membre………...14

CAPITOLUL 3 :Consiliul valutar – o formă de ieşire din

criza financiară şi bancară în Bulgaria………………………18

CAPITOLUL 4 : Rolul FMI în economia mondială………..29

4.1.Activităţi legate de criza din Asia…………………...29

1

4.2.Sprijinul acordat ţărilor postconflictuale……………33

4.3.Relaţiile între FMI şi alte organizaţii internaţionale...38

ANEXA 1………………………………………………………43

ANEXA 2 ……………………………………………………...48

ANEXA 3 ……………………………………………………...54

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………...57

2

CAPITOLUL 1 : Un scurt istoric al apariţiei FMI

1.1.Necesitatea apariţiei FMI

După primul război mondial statele europene au întâmpinat mari

greutăţi la trecerea de la un sistem monetar în regim de război la unul de

pace.

Au apărut variaţii mari între nivelurile inflatiei, între mecanismele de

formare a preţurilor si a veniturilor. Emisiile de bilete în cantităti mari de

către băncile centrale cea ce a provocat o inflaţie puternică.

3

Una dintre primele ţări care s-a întors la etalonul aur a fost Germania.

Hiperinflatia din anul 1923 a condus la prăbuşirea monedei, un dolar a

ajuns la 4,2 mlrd. de mărci germane. Marca nou creată era garantată cu

40% prin resursele de devise si aur ale băncii centrale.

În anul 1928 şi Franţa s-a întors la etalonul-aur prin stabilizarea

monetară, care a condus la o devalorizare a francului cu patru cincimi.

Necesitatea apariţiei unei organizaţii ca FMI a devenit evidentă după

Marea Depresiune la începutul anului 1930, care a pătruns în toate formele

de viaţa economică. Multe bănci au dat faliment, costurile producţiei

agricole au fost mai mari decât preţul produselor finite, producţia a fost

ţinută în stoc fără să poată fi valorificată, iar mai mult de 10 mil. de oameni

ereau în căutare de muncă pe care n-o aveau şansa să găsească.

În anul 1931 lira sterlină este devalorizată cu 30%. Aceasta pune

punctul de începere a devalorizării în lanţ de către ţările pentru a căştiga

părţi din piata. Toate ţările legate din punct de vedere comercial cu Anglia

şi-au devalorizat monedele nationale. În această perioadă preţurile

mărfurilor au scăzut cu 48% , iar volumul comerţului mondial a scăzut cu

peste 60%. Unele guverne au introdus restricţii pentru schimbul monedei

naţionale folosind operaţiile de barter ( de exemplu o locomotivă pentru

100 tone de cafea ) şi astfel eliminând folosirea monedei naţionale. Alte

4

guverne , disperate în problema să găsească cumpărător străin pentru

producţia sa agricolă, au început să vândă la preţuri sub costul producţiei

pentru a face faţa concurenţei străine.

În anul 1933 a fost organizată la Londra o conferinţă. Scopul

desfăşurării acestei conferinţe a fost oprirea prăbuşirii monedei naţionale,

eliminarea barierelor tarifare , scăderea ratelor dobânzilor. Conferinţa a

eşuat din cauza egoizmelor naţionale ţărilor participante.

În anul 1936 Anglia, Franţa si SUA au semnat un acord care avea

scopul principal să restabilizeze relaţiile economice internaţionale. În

această privintă s-a registrat o mică readresare în anul 1937, dar după

criza din anul 1938 si al doilea război mondial acest acord numai a avut

nici-o putere.

1.2.Concepţia engleză si americană privind FMI

5

O nouă încercare de a fi readresate relaţiile economice internaţionale

a fost convocarea conferinţei de la Bretton Woods ( New Hampshire) în

anul 1944. Acolo au participat 45 state membre (inclusiv Uniunea Sovietică

si China). În acest timp Statele Unite se aflau într-o poziţie de forţă pentru

că deţineau 2/3 din stocul mondial de aur si creanţe asupra ţările care au

furnizat de la ele armament în timpul razboiului.

După negocierile, care nu s-au desfăşurat deloc cu uşurinţă pentru că

conflictul cel mai puternic a fost între delegaţiile Marii Britanii şi cei ai

SUA, în final a fost acceptat punctul de vedere american.

La această conferiţă au fost elaborate 2 proiecte - proiectul lui John

Maynard Keynes de la trezoreria Marii Britanii si proiectul lui Harry

Dexter White de la trezoreria Statelor Unite pentru înfiinţarea unui nou

sistem monetar, care să stabilizeze ratele de schimb şi să stabilizeze

comerţul mondial.

În proiectul său Keynes a propus înfiinţarea unei instituţii, care să fie

însărcinată cu acordarea creditelor băncilor centrale pentru a rezolva

problemele legate de balanţa de plăţi si schimbul creanţelor bilateraleale

diferitelor ţări membre. Keynes nu prevedea un plafon, care să limiteze

tragerile ţărilor cu dificultăţi financiare. Din punct de vedere al lui Keynes

6

această instituţie a trebuit să lucreze ca o bancă mondială, care putea şi

să creeze moneda proprie si să acorde asistenţa financiară ţărilor cu

probleme economice.

Proiectul lui White prevedea crearea unei instituţii care să acorde

ajutorul financiar ţărilor în cauză. Sursa asistentei financiare ar trebui să fie

suma cotelor-părţi vărsate iniţial de fiecare membru al instituţiei.

Acordul de la Bretton Woods a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945

( Anexa 1). După aproape doi ani , FMI a început să funcţioneze efectiv la

Washington. Ca urmare a înfiinţării a FMI s-a registrat un progres

substanţial în comerţul mondial. Restricţiile de plată între ţările dezvoltate

au dispărut, iar pentru ţările în curs de dezviltare s-au redus.

Înfiinţarea FMI a marcat un progres substanţial în dezvoltarea

relaţiilor economice internaţionale din lume. E drept faptul că în anii 30 un

rol important în comerţul mondial şi nu numai deţinea SUA. De aceea şi

părerea americană despre organizaţia viitoară a reuşit să se impună la

confrinţă de la Bretton Woods.

Cu toate schimburile care au intervenit în viaţă economică, FMI

funcţionează fără întrerupere în toţi aceşti ani. Numai prin adaptarea rapidă

şi precisă a activităţii sale o organizaţie poate să rămănă actuală în mediu

politic şi economic atăt de dinamic.

7

În prezent FMI are 180 de tări membre, exceptia făcând Cuba si

Coreea de Nord ( Gr.1). Sediul general al FMI se află în Washington.

1.3.Funcţii FMI

În domeniul financiar valutar FMI este cel mai important organism

de cooperare. Principala lui activitate este elaborarea programelor de

finanţare şi creditare pe termen scurt şi lung a ţărilor cu dificultăţi

economice. Aceste credite au ca obiect echilibrarea balanţelor de plăţi şi

sunt condiţionate de luarea unor măsuri de redresare macroeconomice în

ţările beneficiare de aceste credite. Mai multe din aceste programe vizează

ţările cel mai puţin dezvoltate.

Principalele scopuri ale FMI sunt menţionate în artocolul 1 din

Prevederile Acordului de înfiinţare al FMI. Cel mai important dintre ele

8

este acea de a promova cooperarea monetară internaţională între toate

ţările din lume.

Obiectivele principale ale FMI sunt : încurajarea unui comerţ

echilibrat , iar pe baza extinderii relaţiilor comerciale, creşterea gradului de

ocupare a forţei de muncă şi a veniturilor reale; sprijinirea ţărilor membre

în păstrarea unor balanţe de plăţi echilibrate; liberalizarea comerţului şi a

acordurilor de plăţi.1

Între funcţiile principale ale FMI putem să menţionăm

supravegherea sistemului monetar internaţional.Toate ţările care aderă la

FMI sunt obligate să renunţe la restricţiile asupra efectuării de plăţi şi

transferuri pentru tranzacţiile internaţionale curente.

Activitatea FMI este legată de asigurarea lichidităţiilor internaţionale

de creditare ţărilor membre în scopul echilibrării financiare a balanţei de

plăţi, în cazul în care deficitul are un caracter temporar.

Printre mijloacele de echilibrare a lichidităţiilor internaţionale este

DST (Drepturi Speciale de Tragere). Acesta nu este un instrument monetar

efectiv, ci un ban de cont. El este si principalul activ de rezervă sl FMI.

Statutul FMI mai precizează că ceea ce trebuie urmărit pe plan

general este să se faciliteze schimburile internaţionale de bunuri, servicii si

1 Alexandru Taşnadi, Claudiu Doltu : “Monetarismul”, 1996

9

capitaluri, să se sprijine o creştere economică sănătoasă, să se realizeze

acele condiţii ordonate de dezvoltare care să sprijine stabilitatea financiară

si economică. Din această cauză toate ţările membre trebuie să colaboreze

cu FMI şi între ele, pentru a asigura un sistem stabil de cursuri valutare.

1.4.Organizarea FMI

Organul conductor al FMI este Consiliul Guvernatorilor. El este

compus din căte un membru din fiecare tară reprezentantă la FMI.

Deciziile politice sunt luate de către Consiliul Executiv. El este

alcătuit din 24 de directori executivi. Regula este că ţările cu cea mai mare

cotă de participare - Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta si

Japonia au drept la căte un director permanent. Preşedintele Consiliului

Executiv este şi Director General al Fondului. Din anul 1987 Director

General al FMI este Michael Comdessus .

Cel mai important organ al FMI este Comitetul Interimar. El este

alcătuit din ministerii aceloraşi 24 de ţări care participă în Consiliul

Executiv. Comitetul Interimar avizează şi raportează Consiliului

10

Guvernatorilor cu privire la problemele principale - avizarea propunerilor

directorilor executivi pentru modificare a statutului Fondului în cazul unor

dezechilibre neaşteptate, gestiunea rezervelor si transferuri de resurse către

ţările în urmă. În funcţie de mărimea cotelor de care dispune fiecare

membru se repartizează si numărul total al voturilor. Fiecare membru are

250 de voturi, la care se adaugă căte un vot pentru fiecare cotă

echivalentă cu 100.000 de dolari. Cu 18% voturi SUA are drept de veto

asupra celor mai importante decizii.

11

CAPITOLUL 2 : Politica FMI privind asistenţa financiară şi

asistenţa tehnică acordată a statelor membre

2.1.Structura financiară

Fiecare ţară membră a FMI contribuie la acesta cu o sumă de devise.

Aceste cote-părţi au căteva trăsături principale. Pe primul plan toate sumele

vărsate la FMI sunt folosite pentru acordarea de credite ale ţărilor cu

dificultăţi financiare. Pe al doilea plan alocaţiile din fiecare tara membră

stau la baza determinării sumei maxime pe care ţările le pot împrumuta sub

forma de DST din FMI. Pe al treilea plan mărimea sumei vărsate este

importantă pentru numărul de voturi al fiecărei ţări. Evident cele mai

bogate tări au si cele mai multe voturi.

Aceste cote-părţi sunt revizuite la fiecare 5 ani. Ele pot fi mărite sau

micşorate în funcţie de nevoile FMI. De exemplu în anul 1946 cele 35

membri al FMI au vărsat 7,6 billion $, decât în anul 1998 suma s-a ridicat

la 193 billion $ ( tabel 1 ). SUA are 250.000 voturi, ceea ce reprezintă 18%

din voturile totale ( Gr. 2).

12

De obicei ţările care se împrumută de la FMI plătesc diferite taxe, care

pe de o parte au scop să acopere cheltuielile FMI cu operaţiile respective, şi

pe de altă parte să recompenseze ţările al cărei monedă este folosită pentru

împrumut. În prezent taxa este 1/4 din 1% din toată suma şi dobânda 41.2%

cu excepţia creditelor pentru ajustare structurală, unde dobânda este mult

mai mică.

Sursele de finanţare ale FMI sunt alcătuite din cotele-părţi ale fiecărui

membru. Regula este că 75% din toată suma vărsată este în moneda

natională. Din cauza că majoritatea tărilor au monedă naţională care nu este

convertibilă, aproape jumătate din toate monedele alocate nu pot fi folosite.

Numai 20 monede naţionale se împrumută pe parcursul unui an. Dintre ele

sunt - dolarul american, yenele japoneze, marca germană, lira sterlină,

francul francez, etc.

Fiecare ţară membră are drept să se împrumute de câteva ori până la

suma cotei-plăţi pe care a vărsat-o la FMI.

Drepturile speciale de tragere (DST) au fost create în anul 1960.

Atunci dolarul a fost principala monedă de rezervă, de unde a crescut mult

şi cererea lui. Pe de altă parte aurul a fost greu de aprovizionat. De aceea a

apărut nevoia de alte devize, care să fie adăugate la rezervele

internaţionale.

13

DST reprezintă un coş valutar , care conţine cele 5 importante monede

naţionale - dolar american, yena, marca germană, franc francez şi lira

sterlină. Astăzi există 21,4 billion DST, la valoare aproape $29 billion.

DST reprezintă 2% din rezervele totale ale FMI (Gr.3).

După întroducerea monedei Uniunei Europene la 1 ianuarie 1999,

FMI a decis că nouă monedă unică va înlocui marca germană şi francul

francez în Coşul valutar al DST ( tabel 2). Istrumentele financiare care se

fructifică prin ratele de dobănzi în DST – bonurile de tezaur nemţeşti,

franţuzeşti şi englezeşti pentru 3 luni, ratele de dobăndă pentru certificatele

de depozit din Germania şi din Japonia pe 3 luni vor rămăne neschimbate.

În această legătură cealaltă revizuire a DST va avea loc nu mai tărziu de

anul 2000.

În trecut toate tările membre ale FMI au fost obligate să folosească

aceleaşi metodă pentru calcularea ratei de schimb ale monedei nationale.

Principalul curs de referintă era dolarul american.

Acest sistem al parităţiilor fixe a eşuat după anul 1970 pentru că SUA

n-a putut să facă faţă cererii mare de dolar american.

Atunci s-a schimbat că fiecare tara membră va folosi metoda proprie

de determinare a cursului de schimb. Multe ţări industriale au lăsat

cursurile lor valutare liber flotante. Valoarea lor este determinată de cererea

14

şi de oferta pe piaţa valutară internaţională. Alte ţări încearcă să influenţeze

cursul lor valutar prin vânzare şi cumpărare de monedă naţională pe piaţa

internă ( Gr.4).

Fondul Monetar Internaţional împrumută numai aceste ţări, care au

probleme cu balanţa de plăţi şi ţări care nu au disponibilităţi valutare

pentru a-si achita datoriile legate de împrumuturile pe care le-au efectuat

(Gr.5).

Există 2 moduri de trageri ordinare :

- Tragerile în cadrul tranşei de rezervă

- Tragerile în cadrul tranşelor de credit

În primul caz, tragerile sunt automate şi necondiţionate. Dimensiunea

lor este determinată de ponderea DST sau a devizelor convertibile în totalul

cotei- părţi ale ţării în cauză.

Tragerile în cadrul tranşelor de credit au regim mai special. Cea mai

esenţială diferenţă este că ele nu sunt necondiţionate. O ţară recurge la

astfel de trageri atunci cănd şi-a epuizat drepturile de tragere în cadrul

tranşei de rezervă.2

2 S.Dumitrascu, V.Gheorghiţă: ”Economia Mondială”, 1998

15

Orice ţară membră poate refuza 4 tranşe de credit care reprezintă

125,150,175 şi 200% din cotă-parte în aur sau într-o monedă convertibilă.

Cel mai uşor se poate obţine prima tranşa care este liberalizată.2

Începănd cu a doua tranşa condiţiile care se pun sunt mult mai dificile.

Evident şi dobănda creşte. Tragerile au loc trimestrial fiind supuse

reviziunii periodice a programelor şi respectării criteriilor convenite.

Aceste criterii se referă la politică de credit, cea bugetară, restricţiile

comerciale şi de plăţi, împrumuturile externe şi nivelul reservelor.

Pentru a împrumuta cu mai mult de 25% din cotă-parte, FMI aplică

două principii esenţiali .

Pe de o parte ţările care se împrumută trebuie să ramburseze cu cât se

poate mai repede suma împrumutată, după ce evident rezolvă problemele

sale. Aceasta este asa numitul principiul conditionalităţii.

2.2.Principiul condiţionalităţilor

Principiul conditionalitătii este partea cea mai criticată din activitatea

organizaţiei. După el accesul până la resursele fondului este legat de

programe, care asigură refacerea posibilităţii de efectuare a plăţii şi ca

urmare a acestora şi rambursarea împrumuturilor. De fapt în statutul FMI

16

nu este menţionat că folosirea resurselor fondului sunt condiţionate de vreo

cerintă.

Din punct de vedere teoretic principiul conditionalităţii ar trebui să

asigure eficacitatea si adaptarea la neechilibrările de plată pe plan mondial.

Pentru ţările în curs de dezvoltare această înseamnă dispariţia problemelor

de plăţi externe, echilibrarea balanţului de plăţi.

Există două categorii de resurse ale FMI :

resursele generale, şi

resurse concesive

Primele sunt cele principale si ele se referă la tragerile de monedă sau

DST contra echivalentul în moneda naţională, ele pot să fie folosite de

fiecare ţara membră. Resursele concesive se consideră ca un supliment

constant sau temporar.

Din punct de vedere al conditionalităţii numai prima tranşă este

acordată aproape automat. Toate celelalte transe sunt strâns legate de o

multitudine de condiţii, cum ar fi - nivelul minim al resurselor bancare,

împrumuturile cu durată medie sau scurtă de la străinătate, nivelul datoriei

externe, rata dobânzii, etc.

2.3.Facilitaţi de care beneficiază ţările membre

17

Pentru a sprijini tările membre FMI a creat o multime de facilităţi de

creditare, care diferă în funcţie de problemele , pe care le întâmpină ţările

( Gr.6).

În anii '60 au fost introduse 2 feluri de facilităţi -în anul 1963

Facilitatea Compensatorie şi în anul 1969 Facilitatea Stocului Tampon.

Facilitatea de finanţare compensatorie are scopul principal de a

compensa scăderile temporare în încasările din export, ca rezultat a scăderii

preţurilor în comerţul mondial, şi creşterea temporară a costului

importurilor de cereale.

Facilitatea stocului tampon constă în menţinerea a unui stoc tampon

de mărfuri de bază. În practică de această facilitate au beneficiat ţările

producătoare de mărfuri de bază.

În anul 1979 a fost creată încă o facilitate în scopul ajutării ţărilor

membre, care se aşteaptă să înregistreze un deficit important al balanţei de

plăţi sau pentru o perioadă mai lungă decât cea, pentru care pot obtine

tranşe normale de credit, cunoscută sub numele de Facilitatea Witteveen,

după numele Directorului General Johannes Witteveen. Rezervele care sunt

puse la dispoziţia ţărilor în cauză sunt provenite din împrumuturi cu

dobândă acordate de către ţările dezvoltate.

18

Pentru a sprijini ţările cele mai sărace, care nu pot să facă faţa

datoriilor sale, în anul 1986 FMI a creat Facilitatea de Ajustare Structurală.

De această asistentă financiară beneficiază tările în curs de dezvoltare cu

venituri scăzute, afectate de persistenta dezechilibrelor de balanţă de plăţi.

Tragerile efectuate nu sunt din resursele FMI ci din amortismentele

Fondului Mutual . Rambursările se fac semestrial şi încetează la doi ani de

la primei plăţi, cu o perioadă de graţie de 5 ani şi jumătate. Dobânda este de

0,5% pe an.

În anul 1987 această facilitate a fost extinsă. Sprijinul financiar constă

în împrumuturi mici şi donaţii din partea unui grup mare de ţări, care în

trecut au beneficiat la răndul său de aceleaşi facilitate. După părerea lui

Bakker " Contribuţiile concesionale, în principiu, ar trebui să apară prin

dezvoltarea bugetelor guvernelor naţionale şi nu prin FMI ".

În anul 1993 a fost creată cea mai nouă facilitate de ajustare a ţărilor

care se află în perioada de tranziţie - Facilitatea de Transformare

Sistematică; Scopul principal este sprijin financiar pentru ţările care trec la

un sistem comercial, care este bazat pe reguli de piată. Tragerile din această

facilitate nu poate depăşi 50% din cotă-parte şi se efectuează în două tranşe

suplimentând celelalte facilitati primite. De Facilitatea de Transformare

Sistematică pănă în prezent au beneficiat 20 de ţari.

19

Un nou mod de acordare a srijinului ţărilor cu probleme financiare

este acordul stand-by, care este pus în practică începând cu anul 1952

( tabele 3,5,6,7).

Un acord stand-by se reprezintă sub forma de două documente. Unul

include un anumit număr de clause standard, care indică scopul acordului,

durata sa, suma prevăzută a fi trasă, obligaţiile de răscumpărare, comisionul

ce trebuie achitat. Celalalt document este o scrisoare de intenţii sau un

memorandum purtând semnătura guvernatorului Băncii Centrale a ţării

solicitante sau ministerului de finanţe respectiv în care se precizează

politica monetară , financiară şi valutară care urmează a fi aplicate.3

Toate aceste facilitaţi pe de o parte sunt create cu scopul principal de a

acorda sprijin financiar a ţărilor cu probleme în balanţa de plăţi. În

majoritate acestea sunt ţări în curs de dezvoltare. Aceste resurse financiare

ameliorează problemele economice, dar nu le elimina. Problema esentială a

acestor ţări este lipsa de tehnologii şi know how, lipsa de investitii străine,

productia lor nu poate sa facă faţă produselor din celelalte ţări dezvoltate.

Pe de altă parte aceste împrumuturi minori fac ţările respective din ce în ce

mai mult dependente de ţările puternic industrializate.

3 Alexandru Taşnadi,Claudiu Dultu : “Monetarismul”, 1996

20

Asistenţa tehnică acordată de FMI îmbracă cateva forme principale.

Esenţa ei constă in ajutarea ţărilor respective de a organiza băncile sale

naţionale si Ministerul finanţelor, în colectarea datelor statistice, în

redactarea legislaţiei, în pregătirea funcţionarilor.

In anul 1998 asistenţa tehnică reprezenta 17% din bugetul FMI. Din

anul 1964, cand FMI a înfiinţat sucursala sa în Washhington, în cursurile

organizate acolo au participat mai mult de 10.000 de persoane din toate

ţările membre ale FMI care lucrează in băncile centrale naţionale si

Ministerele de finanţe.

Asistenţa tehnică acordată de FMI nu are o importantă semnificativă

pentru ţările în curs de dezvoltare sau pentru ţările în tranziţie. În

momentul în care ele întâmpină probleme serioase legate de starea sa

economică si mai ales cu lipsa profundă de resurse valutare, este putin

importantă acest fel de asistenţă. Mai mult decât aceasta, toate datele

statistice culese de FMI arată în mod transparent situaţia economică in

fiecare ţară şi acest lucru afectează în majoritate ţările în curs de dezvoltare.

21

CAPITOLUL 3 :Consiliul valutar – o formă de ieşire din

criza financiară şi bancară în Bulgaria

Consiliul valutar are trei trăsături principale, care sunt conectate intre

ele:

1) moneda naţională este legată de o valută convertibilă sau de un coş

valutar

2) se introduce convertabilitate deplină a bazei monetare, care este

alcătuită din banii existenţi în circulaţie şi rezervele băncii naţionale

3) asigură 100% acoperire a bazei monetare cu rezervă de valută sub forma

de bancnote şi bani de cont, bonuri de tezaur şi aur

Aceasta inseamnă că Consiliul Valutar emite moneda naţională numai

atunci când cumpără valută de rezervă. Respectiv când se vinde monedă

natională, baza monetară se micşorează. Consiliul Valutar vinde valută

când se inregistrează deficit în balanţa de plăţi şi va cumpăra când soldul ei

este pozitiv.

În timpul Consiliului Valutar oferta de monedă depinde numai de

schimbările nivelului de rezerve valutare ale ţării respective. Pierderea

independenţei monetare este preţul care trebuie să fie plătit pentru a se

22

proteja cursul valutar şi de aici pentru a se efectua stabilizarea

macroeconomica.

Consiliul valutar foloseşte numai activele care provin din

străinătate. Aceste active se cumpără prin soldul pozitiv de cont curent sau

se obţin prin credite din afara ţării respective.

Cu alte cuvinte Consiliul valutar nu poate credita nici statul , nici

băncile. Banca Centrală nu mai are rol de ultim creditor şi aceasta face

sistemul bancar mult mai sensibil. În acest fel convertibilitatea monedei

naţionale este un mecanism automat împotriva iesirei de capital şi

reducerea presiunei asupra monedei locale. Consiliul valutar nu crediteaza

statul şi băncile şi astfel creşte disciplina financiară atât în sectorul privat

cât şi în sectorul public.

Reducerea intrărilor de capital din străinatate reduce şi rezervele

valutare ale ţarii şi micşoreaza baza monetară. De aici şi rata de dobandă se

va mari şi cheltuielile guvernamentale de investiţie şi ale populaţiei vor

scădea. De aceasta rezultă ca adoptarea economiei naţionale în timpul

Consiliului valutar la reducerea finanţării externe va duce o creştere mai

mica.

Consiliul valutar exclude posibilitatea de finanţare a bugetului. Din

această cauză statul va trebui sa finanţeze cheltuielile sale prin mărirea

impozitelor, împrumuturilor pe piaţa de capital - externa si interna.

Creşterea datoriei externe va mări şi rata dobanzii şi se vor micşora

cheltuielile private de investiţii pentru că vor fi inlocuite de cheltuielile

guvernamentale care la randul său vor creşte.

Avantajele introducerii Consiliului valutar faţa de rolul pe care îl joaca

de obicei Banca Centrala într-o economie destabilizată sunt greu de

menţionat, pentru că de regula Consiliul valutar se introduce în ţări unde

23

pănă acum nu exista banca centrală sau încrederea faţă de ea s-a redus

substanţial.

Convertibilitatea este un element esenţial în politica Consiliului

valutar din cauza 100 % acoperire a bazei monetare cu valuta de rezervă.

De acea băncile comerciale îşi asigură singure rambursarea depozitelor

valutare.Din această cauză ele trebuie sa dispuna de rezerve suficiente în

valuta sau sa se refinanţeze de la străinătate. Astfel creşte importanţa

conducerii lichiditaţiilor bancare.

Consiliul valutar contribuie la instalarea disciplinei macroeconomice.

În esenta el nu creditează bugetul statului sau deficitul lui. Finanţarea se

efectuează prin împrumuturi interne sau din străinătate. Cursul valutar care

este fixat prin preţurile de import duce la diminuarea nivelului inflaţiei şi

de aici la scăderea ratei de dobăndă. Dar Consiliul valutar nu poate protecta

economia ţării respective de inflaţie. Astfel de protecţie poate să fie

alegerea valutei care nu se aşteaptă să se deprecieze în viitorul apropiat.

Atunci cănd situatia în ţara respectivă se înrăutăţeşte brusc se poate

schimba valuta de rezervă.

Printre avantajele Consiliului valutar se poate menţiona şi mecanismul

automat de echilibrarea balanţei de plăţi, care este asemănător cu

mecanismul de etalon-aur. Atunci cănd se registrează deficit în balanţa de

plăţi Consiliul valutar va vinde valuta contră moneda naţională locală, ca

urmare consecinţă esentială va fi micşorarea ofertei monetare şi creşterea

ratei dobănzii. Aceasa va atrage capital străin, iar din cauza scăderii cererii

preţurile vor scădea şi ele la răndul său. Toate acestea pot să aibă un efect

pozitiv asupra redresării economiei.

Printre dezavantajele introducerii Consiliului valutar pe primul loc

trebuie să menţionăm că sistemul bancar este mult mai sensibil în

momentele de panica bancară, atunci când se trag masiv depozitele din

băncile comerciale. Această dificultate se poate depăsi dacă din excedentul

24

bugetului se crează un fond care să crediteze băncile care nu dispun cu

suficiente lichidităti ( astfel de fond a fost este creat în Hong Kong ).

Crizele financiare nu sunt imposibile in timpul Consiliului valutar, dar

de regulă pănă acum nu sunt prezente falite ale băncilor mari. De obicei

băncile străine sunt mult mai protejate de aceste situaţii, pentru că pot să se

refinanţeze de la banca mama. Din acest punct de vedere ele sunt în mai

bună poziţie faţă de băncile locale şi pot juca un rol de stabilizator în

sistemul bancar în timpul Consiliului valutar.

Al doilea dezavantaj este lipsa de politică, prin care să se amelioreze

şocurile financiare în economie. Imposibilitatea că moneda locală să fie

devalorizată sau cursul valutar să fie lăsat flotant influenţează economia

atunci, când trebuie să se adapteze la schimbările în comerţ. Dacă de

exemplu presupunem că o ţară este dependentă de exportul de ţiţei si

preţurile internaţionale scad la acest produs, atunci indicatorul "condiţii de

comerţ " se va înrăutăti şi aceasta va duce la o depreciere a monedei

naţionale şi pentru că cursul valutar este fixat, lovitura va fi suportată de

preţurile şi salariile. Dacă ele nu sunt flexibile va urma o perioadă de

recesie. Analizele efectuate asupra ţărilor, în care este introdus consiliul

valutar, arată că nu sunt înregistrate oscilaţii mari la nivelul salariilor în

rezultat de şocurile descrise mai sus . Atunci când cursul este fixat,

cheltuelile care se efectuează pentru adaptarea balanţei de plăţi contra

influenţele negative din afara ţării, sunt mai mari, mai ales cele efectuate pe

termen scurt. De obicei fixarea cursului valutar se recomandă pentru

economiile deschise.

Alt dezavantaj al introducerii Consiliului valutar este că diferenţa între

valoarea nominală a monedei şi cheltuelile efectuate pentru emisie este mai

mică în comparaţie cu situaţiile obişnuite. De obicei această diferenţă

reprezintă sursa de venituri pentru stat. În timpul Consiliului valutar se

folosesc monede străine ca rezerva valutară, care la răndul său trebuie să fie

25

cumpărate din străinătate, iar aceste active nu pot să fie "create" în cantităţi

libere.

Nivelul rezervelor valutare este important să fie menţinut atât la

începutul întroducerii, cât şi în timpul funcţionării lui - 100% acoperire a

bazei monetare. Există sitiuaţii, în care Consiliul valutar a început să

funcţioneze cu mai putin de 100% acoperire a bazei monetare. Astfel de

cazuri au fost înregistrate în Argentina şi Estonia. Cele două ţări au ajuns

pănă la 100% acoperire - Argentina prin brady acorduri şi Estonia prin

luarea înapoi de la Băncile Centrale din Anglia şi Suedia a aurului estonian,

care a fost depozitat înainte de al II-lea război mondial.

Problemele, care pot să apară în timpul Consiliului valutar, sunt legate de

durată în care va fi scăzută inflaţia şi rata de dobândă. Rezolvarea acestei

probleme depinde în mare măsură efectuarea unei politicii adecvate, atăt la

întroducerea Consiliului valutar, cât şi pe timpul funcţionării lui. Această

politică se referă la sistemul bancar, la reformele structurale, dintre care cea

mai impotrantă este privatizarea.

Cursul fixat scade inflaţia prin preţurile la mărfurile exportate, dar

trecerea spre stabilitate poate să fie lungă şi grea. Important pentru succesul

Consiliului valutar este încrederea şi politica naţională.

Pentru a nu se efectua supraevaluarea cursului şi de aici influenta lui

nefavorabilă asupra capacităţii de concurentă a exportului, el trebuie să

conţină o depreciere în avans. Dar atunci inflaţia va fi la un nivel mai mare

pentru o perioadă de timp mai lungă. De aceea se recomandă o formă

modificată, care presupune flexibilitate limitată a cursului.

Pe baza avantajelor şi dezavantajelor Consiliului valutar fiecare ţară ia

decizia pentru întroducerea lui conform situaţia concretă. În general

Consiliul valutar se recomandă pentru ţări mici cu economie deschisă. Pe

de altă parte Consiliul valutar influenţează pozitiv ţările mici şi mari din

punct de vadere al încrederii convertibilităţii şi politicii fiscale.

26

Aproape toate Consiliile valutare care există astăzi sunt în ţările mici.

Excepţia făcând Argentina, Hong Kong, Estonia si Lituania.

Pentru a reuşi Consiliul valutar trebuie să fie însoţit de o programă

ambiţioasă şi largă pentru privatizare, liberalizarea comerţului, reforme în

sistemul bancar. Consiliul valutar favorizează aceste reforme, pentru că

crează stabilitatea preţurilor, necesară pentru efectuarea reformelor. Din

aceste cauze Consiliul valutar se recomandă şi pentru ţări cu economie în

tranziţie. Pe termen lung cursurile fixate crează dificultăţi, pentru că sunt

greu de ţinut în ţări cu economia dezvoltată, şi nu vorbim despre ţări cu

probleme financiare.

Consiliul valutar este creatura Imperiului Britanic. Pentru prima dată

el este întrodus în anul 1849 pe insula Mauritii. Diferenţa lui faţă de

Consiliile valutare contemporane este că 50% din activele au fost acoperite

cu obligaţiuni de stat.

Pănă astăzi au existat peste 70 Consilii valutare în Africa, Asia,

Orientul mijlociu. Scopul lor - crearea stabilităţii fără să se asume riscul de

eliminare a monadei nationale şi folosirea monedei britanice.

Întroducerea Consiliului valutar în Bulgaria a fost provocată de

pierderea încrederii în Banca Centrală şi Ministerul Finanţelor, şi

imosibilitatea lor să menţină cursurile de schimb valutar şi rata de dobândă.

Altă cauză a fost necesitatea de finanţare externă pentru a se evita

moratoriumul asupra datoriei externe. Acordurile stand-by cu FMI au eşuat.

Pentru a obţine noi credite de la FMI, Banca Mondială şi alte instituţii

financiare a fost necesar un ferm angajament din partea bulgară pentru

stabilizare financiară.

În cadrul crizei politice la sfîrşitul anului 1996 şi începutul anului

1997, a crescut numărul argumentelor în favoarea Consiliului valutar si

după alegerile anticipate în anul 1997 s-a hotărât să fie introdus pe data de

1.07.1997.

27

Şansele pentru reuşita Consiliului valutar în Bulgaria depind pe primul

loc de politica reformelor structurale. Din cauza existenţei transparenţei în

activitatea Consiliului valutar influenţa lui asupra credibilităţii este mai

puternică şi aceasta ar trebui să facă mai puternic angajamentul partidului

la putere pentru stabilizare financiară mai ales prin politica fiscală. Fixarea

cursului de schimb este foarte importantă şi în cazul de insucces va urma o

depreciere puternică, inflaţia va fi mult mai mare, dar ajungerea unei noi

credibilităţii în viitor va fi mult mai grea.

Consiliului valutar în Bulgaria este întrodus pe data de 1.07.1997, prin

anularea Legii Băncii Centrale, din anul 1991 şi întroducerea unei noi legi.

Aproximativ 1/3 din această lege conţine un nou text cu care se întroduce

Consiliul valutar în cadrul Băncii Naţionale, cealaltă o treime contine texte

schimbate, iar partea ce se referă la politica monetară a fost eliminată. Prin

această lege se schimbă structura financiară a Băncii Centrale, astfel încât

ea să lucreze ca Consiliu valutar. Se crează o conducere pentru emisiune

care conţine capitolele obişnuite pentru Consiliu valutar, iar celelalte

capitole sunt în bilanţul conducerii bancare. Rezerva valutară include

valuta străină, aur şi bonuri de tezaur străine şi acoperă moneda în

circulaţie, rezervele băncilor la Banca Centrală şi depozitele

guvernamentale la Banca Centrală, adică baza monetară. Banca Centrală

trebuie să supravegheze sectorul bancar. Leva a fost legat de marca

germană şi cursul s-a fixat la nivel 1DEM = 1000 leva. Consiliul valutar

cumpără si vinde fără limită la curs de cumpărare de 1DEM = 995 leva si

curs de vânzare 1 DEM = 1000 leva. După noua lege Banca Centrală nu

poate să crediteze statul, dar se acceptă creditarea băncilor în situaţii

limitate.

Dacă ne referim la condiţiile, care trebuie să fie îndeplinite atunci când

se introduce Consiliul valutar, trebuie să menţionăm termenul maxim de 3

luni în care se depun aurul şi valutele externe. Se acceaptă garantarea cu

28

alte active, care sunt menţionate de Banca Centrală. Între aceste active nu

trebuie să existe bonuri de tezaur ale statului respectiv, pentru că aceasta

înseamnă creditare indirectă, iar acest fapt este exlus din principiile

Consiliului valutar. Altă condiţie este creditarea băncilor comerciale. Ea

este posibilă numai în caz de surplus de valută în balanţul Conailiului

valutar. Această condiţie limitează posibilităţile de refinanţare, doar dacă

Consiliul valutar lucrează normal şi economia generează venituri valutare

acest surplus ar trebui să existe.

Dacă există risc, el s-ar exprima în panica bancară şi tragerea masivă a

depozitelor şi schimbarea de leva în monede convertibile.

În începutul lunii iunie agregatul M3 a fost 3700 mlrd leva, baza

monetară reprezentând 800 mlrd. leva, din care 430 mlrd. leva - moneda în

circulaţie.

La cursul 1 DEM = 1000 leva pentru acoperire a bazei monetare sunt

necesare aproximativ 800 mln. mărci. În acest moment Bulgaria dispune de

rezervă valutară de 2,7 mlrd mărci, inclusiv aurul. Este de dorit că

acoperirea bazei monetare să fie alcătuită din rezervele nete valutare, adică

fără plăţile datoriei externe.

Diferenţa între M3 şi baza monetară este de 2.900 mlrd leva si

reprezintă depozite în bănci. Dar nici-o bancă nu poate achita toate

depozitele în caz de urgenţă, pentru că ele sunt transformate în active cu

diferite scădenţe şi graduri de lichiditate.

Din suma menţionată mai sus de 2.900 mlrd. leva aproximativ 2.130

mlrd. leva sunt depozite valutare ale firmelor şi populaţiei. În caz de panică

bancară aceste depozite se vor trage şi atunci băncile ar trebui să asigure

lichidităţiile necesare. În această deturnare a sistemului bancar băncile ar

trebui să fie închise şi moneda naţională să fie devalorizată sau să se obţină

finanţare din străinătate. Aceste calcule numai arată dimensiunea

catastrofei financiare în caz de eşec al Consiliului valutar.

29

Întroducerea Consiliului valutar nu exlude automat crize în sectorul

bancar. Criza bancară în Estonia din 1992 când au dat faliment două bănci

mari şi deţinătorii depozitelor au pierdut banii săi, iar în Argentina în anul

1992 si 1994-1995 s-a produs acelasi fenomen. Cauzele pentru crizele

bancare pot să fie atăt generale căt si specifice. De obicei cauzele generale

sunt legate de mediu economic în ţară receptoare şi situatia pe pieţele

internaţionale.

Din începutul anului 1996 pănă la mijlocul anului 1997 băncile au fost

în proces de pregătire pentru desfăşoarea activităţii lor în timpul Consiliului

valutar. Condiţiile în care acţionează Consiliul valutar sunt extraordinare

din cauza fixării cursului de schimb .

În timpul Consiliului valutar există probleme legate de managementul

bancar, pentru că băncile trebuie să fie în stare să achite depozitele valutare

în monedă naţională.

Sustinerea unei lichidităti mai mari a băncilor micşorează la răndul

său profitul lor. Pe de altă parte ele depind de productivitatea economiei,

pentru că în nici o ţară nu poate să existe un sistem bancar stabil, dacă nu

există creştere economică şi sunt probleme legate de proprietatea publică,

care de exemplu în Bulgaria domină.

În sectorul bancar există concurenţa din partea băncilor străine din ţări

unde nu este întrodus Consiliul valutar, pentru că aceste bănci se pot

refinanţa din bancă mama. Dar băncile naţionale au un avantaj principal

faţă de cele străine - cunosc mai bine piata financiară internă. Ele trebuie să

caute o cooperare mai strănsă cu băncile străine.

Trasăturile principale ale Consiliului valutar din Bulgaria poate să fie

observate şi analizate din bilanţul lui.

În activul bilanţului sunt incluse mijloacele bănesti în valută străină,

bancnotele în Trezoreria Băncii Naţionale şi depozitele Băncii Nationale

30

în bănci centrale străine. Bonurile de tezaur sunt emise de organizaţiile

internaţionale financiare şi de guvernele din SUA şi Germania.

În pasivul se includ bancnotele şi monedele în circulaţie şi rezervele

minime necesare pentru fiecare bancă.

În bilanţurile publicate pentru perioada 1 iunie - 30 septembrie 1997 se

dă posibilitate să se facă o primă analiză a rezultatelor iniţiale. Pe primul

loc este existenţă creşterii rezervelor valutare cu 1116 mln. mărci. În

pasivul aceasta se exprimă în creştere a monedei naţionale în circulaţie (din

21,2% la 26,2% ). În situaţia de faţă Cosiliul valutar numai cumpără valută,

iar această situaţie s-ar inversa dacă dispare încrederea fată de el.

În bugetul guvernului bulgar pe anul 1999 se accentuează pe

susţinerea cursului de schimb fix şi are ca obiectiv îndeplinirea cerinţelor

impuse de Fondul Monetar International pănă la anul 2001.

Ca rezultat al efectuării politicii fiscale şi monetare inflaţia ar trebui

să scadă de la 16,5% în anul 1998 la 7,8% în anul 1999. Deficitul bugetar

va rămăne la un procente 2% din PIB. Veniturile care provin din vânzarea

înterprinderilor în cadrul procesului de privatizare ar trebui să acopere

soldul datoriei publice, astfel încât aceasta să fie sub 60% din PIB.

Din luna iulie 1999 s-a trecut la stabilizarea levei în raport cu marca

germană, astfel 1000 de leva vechi vor echivala co o leva nouă.

După întroducerea monedei unice europene EURO aceasta va avea

locul monedei de referinţă pentru leva. Folosirea EURO ca monedă de

referinţă va întări încrederea investiţiilor străine, deşi există unele temeri că

şansa de a cheltui prin creşterea masei monetare poate conduce temporar la

creşterea ratei inflaţiei.

Fondul Monetar International va sprijini programul bugetar al

Bulgariei printr-un sprijin structural de 800 de milioane de dolari acordaţi

prin Facilitatea Extinsă pentru accelerarea reformei. De asemenea va sosi o

sumă identică din alte surse multilaterale.

31

FMI doreşte reducerea cheltuierilor bugetare şi în special retragerea

subvenţiilor pentru energia electrică. Retragerea acestei subvenţii va

conduce la mari creşteri de preţuri ( 30% în cazul termoficării cu cărbune ).

De fapt FMI susţinea retragerea subvenţiilor pentru energia electrică din

septembrie 1998, dar acest lucru n-a fost posibil.

Pentru a acorda sprijin financiar promis, FMI susţine efectuarea

privatizării a cel putin jumătate din întreprinderile de stat si închiderea

marilor întreprinderi , care merg în pierdere până la sfârsitul anului 1998.

Continuarea privatizării prin vânzare directă, precum si debutul de

succes al euro-obligatiunilor, sunt esenţiale pentru menţinerea paritătii

actuale a levei faţă de marca germană.

32

CAPITOLUL 4 : Rolul FMI în economia mondială

4.1.Activităţi legate de criza din Asia

În anul 1990 au fost efectuate cele mai semnificative schimbări în

istoria FMI. Acestea au fost legate de procesul de integrare a pieţelor de

mărfuri, servicii şi capital. O parte importantă în activitatea FMI deţine

acordarea împrumuturilor în domeniul bancar şi supravegherea sistemului

monetar internaţional.

Între ţările care au beneficiat de ajutorul financiar al FMI în anii '90 au

fost ţările din Europa Centrală şi regiunea Baltică, Rusia şi alte ţări din

fosta Uniune Sovietică pentru înlesnirea trecerii lor dificile din economia

planificată la economia de piaţă. Multe eforturi au fost depuse în formarea

33

structurilor financiare şi economice, foarte importante pentru funcţionarea

economiei de piaţă.

O parte importantă în activitatea FMI ocupă colaborarea strînsă cu

Banca Mondială în vederea sprijinirii celor mai sărace ţări din lume.

În criza financiară la mijlocul acestei decade în Mexico FMI a

aprobat pe data de 1.02.1995 cel mai mare pachet financiar pentru o ţară

membră a FMI în valoare de $17,8 billion. Acest ajutor avea scopul să

stsbilizeze situatia financiară şi să oprească ieşirile masive de capital din

Mexic.

Criza financiară din Asia din anul 1998 a fost evenimentul financiar a

anului. Cel mai mult afectate au fost Indonesia, Coreea si Tailanda.

Printre cauzele principale pentru această criză putem să considerăm

împrumuturile externe făcute de aceste ţări în exces, cu scădente scurte. Pe

de altă parte regurile bancare inadecvate şi intervenţia sa nereuşita n-au

putut să contribuie la stabilizarea situaţiei economice. Întărzierea

semnificativă în adaptării măsurilor corespunzătoare în rezolvarea acestor

dificultăţi a aprofundat criza financiară şi a afectat şi alte ţări din această

regiune.

FMI a ajutat cele trei ţări cel mai mult afectate - Indonesia, Coreea si

Tailanda - aranjănd programe pentru reforme economice, care ar treebui să

34

ajute refacerii situaţiei financiare. Coreea a beneficiat de ajutor financiar la

valoare totală de $ 11,2 billion şi Tailanda $ 4,0 billion.

Au fost intensificate consultaţiile cu celelalte ţări membre pentru a fi

luate măsuri, care să nu mai permit în viitor afectarea altor ţări din această

regiune.

Au fost aplicate proceduri accelerate organizate sub numele de

Mecanism Urgent de Finanţare. Astfel FMI a elaborat programe, care au

fost adăugate la programele deja existente şi care au avut drept scop să

adapteze FMI către cerinţele acestei perioade.

De asemenea a fost creată facilitatea de Rezerve suplimentare pentru a

ajuta ţările afectate prin acordarea împrumuturilor pe termen scurt,

necesare pentru recuperarea încrederii pierdute a investitorilor.

FMI a colaborat cu alte instituţii internaţionale financiare, de exemplu

cu Banca Mondială şi Banca da Dezvoltare din Asia pentru a mări suportul

financiar pentru programele de reforme economice.

Principalele concluzii făcute de funcţionării FMI sunt patru şi se referă

la necesitatea punerii la dispoziţie la FMI a unei informaţii, cât se poate

mai concrete, de către ţările membre. Pe de altă parte cu o mai mare atenţie

trebuie să fie analizate rezultatele macroeconomice ale ţărilor pe termen

scurt. Un rol crucial joacă existenţa unei transparenţe în privinţa

35

programelor, care se aplică pentru ieşirea din criză. Nu pe ultimul loc ca

importanţă este faptul că ţările membre trebuie să binevoiască să ia în

considerare sfaturile politice de la FMI.

Pentru a colabora mai străns cu ţările afectate de criza din Asia şi din

cauza rolului important, pe care aceste ţări îl au în economia mondială FMI

a deschis un nou office pentru Asia şi Pacific în Tokyo.

Directorul acestui office este Kunio Saito. Între scopurile principale

sunt păstrarea unui dialog permanent cu politicienii din Asia si

supravegherea pieţei financiare în această regiune.

În luna iulie 1998, după dificultăţiile financiare serioase, Rusia a

primit un împrumut de $11.2 billion, care va avea drept scop să

suplimenteze cele $ 9.2 billion primite în luna martie 1996.

A 50-a anivarsare a FMI în anul 1994 a creat ocazia pentru efectuarea

unui număr mare de întălniri si discutii privind activitatea fondului în

viitor.

Schimbările în mediu economic international impun într-un fel si

reevaluare a rolului FMI si eventual efectuarea unor schimbări în rolul său

în economia mondială.

Folosirea largă a ratelor de schimb flexibile a dezavantajat tările

industriale si ele au beneficiat mult mai putinde ajutor financiar din partea

36

FMI, aşa cum a fost prevăzut în Bretton Woods. Mai mult decât aceasta,

multe ţări membre n-au avut aces la fluxurile de capital privat, mai ales în

perioade de dificultăţi economice şi numărul acestor ţări a crescut mult,

afectând şi ţările în traziţie. Aceste ţări se bazează pe asistenţa financiară

din partea FMI în resolvarea problemelor financiare legate de balanţa de

plăţi.

În viitor descentralizarea în sistemul valutar al ţărilor industrializate va

continua. De aceea va fi necesară o reevaluare a rolului FMI privind

supravegherea şi finanţarea ţărilor membre. De exemplu a fost făcută o

propunere în sensul că valutele mai puternice să fie legate şi fixate întru-n

sistem. Comisia din Bretton Woods a propus FMI să preia de la Grupul

Celor 7 responsabilitatea de a efectua politica de coordonare, care să aibă

ca scop reducerea instasbilităţii ratei de schimb şi eventual trecerea la un

sistem mult mai flexibil.

Cu totul altă direcţie a fost propusă de la ceilalţi funcţionari FMI să

abandoneze rolul său în domeniul financiar şi să concentreze activitatea sa

asupra disciplinei comerciale, exercitată de fluxurile de capital privat,

scopul fiind corectarea neadaptibilităţii bilanţelor de plăţi ale ţărilor

membre. Astfel FMI poate să devină un fel de agenţie de evaluare pentru

politiciile economice de stat ale ţărilor membre. Mai mult decât aceasta a

37

fost propus în acest context FMI să joace un rol central în coordonarea

restructurării datoriilor statelor, ca un fel de curte de faliment.

Toate aceste propuneri deocamdată n-au găsit o acceptare mai largă.

În momentul în care FMI va acţiona ca o agenţie de evaluare, atunci

relaţiile între FMI şi ţările membre se vor schimba substanţial.

În prezent rolul FMI este de a facilita relaţiile dintre debitor si

creditor. Probabil schimbările, care se vor efectua nu mai vor fi cu rolul

financiar, pe care l-are FMI şi în natura politicii de supraveghere a

Sistemului Monetar International.

4.2.Sprijinul acordat ţărilor postconflictuale

În anii recenţi, pe plan mondial s-a manifestat în creştere numarul

ţărilor în care există instabilitate politica, convulsii sociale sau conflicte

armate internaţionale. Pentru a sprjini preîntămpinarea intr-un moment

iniţial necesităţiile speciale în astfel de ţări, în anul 1995 FMI a întărit

politica sa financiară prin întroducerea Asistenţei de Urgenţă pentru ţările

postconflictuale. Din această cauză, şase ţări- Albania, Bosnia şi

Herzegovina, Republica Congo, Ruanda, Sierra Leone, şi Tajikistan au

beneficiat de această asistenţă. În procesul de intrajutoare al acestor ţări

pentru restabilirea stabilităţii macroeconomice, FMI lucrează în colaborare

cu alte organizaţii internaţionale şi creditori bilaterali .

38

În anii ‘70, ’80, şi începutul anilor ’90, FMI a ajutat un numar mare de

ţări postconflictuale - cum ar fi Bangladesh, Cambodgia, Chad, El

Salvador, Etiopia, Georgia, Haiti, Jordan, şi Nicaragua- printr-o varietate

mare de facilităţi acordate de FMI. Pentru a întări aceste eforturi, în luna

octombrie 1995 Bordul Executiv a stabilit ca atat timp căt sunt disponibile

instrumentele financiare ale FMI şi sunt adecvate pentru a face faţă

situaţiilor postconflictuale, sprijinul FMi se poate dovedi benefic.

În anul 1995, la întalnirea la Halifax, reprezentanţilor grupului celor 7

au invitat instituţiile înfiinţate în Bretton Woods şi Organizaţia Naţiunilor

Unite să stabileasca procedurile de coordonare, aplicate în funcţie de

necesităţiile de resurse, în scopul de a facilita o tranziţie lina în faza de

rehabilitare a crizei, şi pentru coordonarea activităţii de cooperare mai

efectiva cu creditorii.

Pentru a primi asistenţă postconflictuală, trebuie sa se stabilezeze o

balanţă de urgentă a plăţilor necesare pentru a ajuta refacerea rezervei şi

întâlni plăţile curente, inclusiv serviciul datoriei catre instituţiile

multilaterale, şi rolul pe care îl joaca FMI în catalizarea sprijinului de alte

surse oficiale. De asemenea este important să se determine capacitatea

administrativa şi instituţionala a statului care a fost întrerupta la punctul în

care ţările membre sunt momental incapabile să se dezvolte şi să

implementeze un program economic multilateral care poate fi sprijinit sub

aranjamentului FMI. Totuşi acolo unde există capacitatea suficienta

pentru planificarea şi implementarea politicii, şi se demonstrează

angajament ferm de catre autoritaţile care vor garanta că resursele FMI

vor fi protejate şi folosite adecvat.

Ca urmare, Consiliul Executiv a hotarat să extindă politica sa

existentă asupra asistenţei de urgenţă - care pănă la acest moment a fost

acordată pentru a acoperi numai calamităţile naturale .

Elementele necesare pentru întrebuinţare a asistenţei de urgenţă includ

39

o declarare clară a situaţiei economice; quantificare a cadrului

macroeconomic, pozitia autorităţilor şi intenţia lor de a apela căt mai

repede la forma tradiţionala de finanţare a FMI (cum ar fi a acordurile

stand-by sau ESAF aranjament).

FMI intervine pentru a sprjini preîntâmpinarea necesităţiilor speciale

ale ţărilor postconflictuale şi aceasta este ca o parte din efortul coordonat

internaţional depus de diferite agenţi multilaterali şi donatori bilaterali

luând rolul principal în coordonarea şi mobilizarea asistenţei.

Rolul cheie al FMI în ţările postconflictuale este sa ajute restabilirea

stabilităţii macroeconomice. Aceasta este realizat în faza iniţiala prin

intermediul asistenţei tehnice şi sfaturile politice pentru ajutarea refacerii

administrative şi instituţionale şi pentru a crea capacitatea necesara pentru

a pune un program economic multilateral corespunzător.

Odata ce situaţia economică a fost stabilizata, FMI poate face

disponibila asistenta financiară care joaca deseori rolul cheie în catalizarea

sprijinului de alţi creditori şi donatori.

Asistenţa tehnică a FMI se focalizeaza pe capacitatea de reconstruire -

de exemplu, înfiinţarea şi reorganizarea instituţiilor monetare şi de shimb

valutar pentru a putea ţara respectiva să efectueze rambursările legate de

creditele luate şi operaţiunile de schimb valutar străine şi să asigure

întrebuinţarea efectiva a resurselor existente ţării respective.

Astfel de asistenta mai poate fi acordată şi de alte instituţii cum ar fi

UNDP, Banca Mondiala, Uniunea Europeana, şi donatori bilaterali şi

multilaterali .

Sfaturile politice date de către FMI acopera toata gama ale politicii

macroeconomice şi de asemenea asigura şi necesarul de măsuri structurale.

Acordarea asistenţei financiare depinde de factorii specifici ai

statelor, cum ar fi cât de repede este clarificata situaţia politică, capacitatea

membrilor să formuleze şi să implementeaze programele economice,

40

timpul necesar pentru mobilizarea sprijinul donorilor şi dacă e important,

aprecierea datoriilor către instituţiile multilaterale.

Asistenţa postconflictuala de urgenţă a devenit disponibila în anul

1995 şi astfel şase ţări au fost alese pentru a primi acest ajutor. Pe 20

decembrie 1995, Bosnia şi Herzegovina care au moştenit calitatea de

membru ale fostei Republice Socialiste Federale Yugoslaviei au intrat în

FMI. La acelasi zi, a fost acordată suma de $45 millioane pentru redresarea

politica şi reintegrarea economica, refacerea ale infrastructurii, şi crearea

noilor structuri economice pentru trecerea la economiei de piaţă.

Asistenta de urgenţă pentru Rwanda, care a fost acordată, a fost in jur

de $20 milioane pentru sprijinirea programului economic al guvernului

pentru anul 1997 şi al programului de asistenţa tehnică coordonat de FMI.

Acest ajutor a fost acordat din cauza imposibilităţii Băncii Nationale ale

Ruandei de a efectua funcţiile sale principale şi pentru consolidarea

bugetului şi veniturile administrative. Asistenţa a fost folosita pentru

restaurarea autoritaţilor administrative civile.

Asistenţa Postconflictuala de urgenţă

Ţara Data Cantitate Suma aprobata

(milioane de DST) (% din

cota)

Albania Nov., 1997 8.8 25.0

Bosnia si Herzegovina Dec., 1995 30.3 25.0

Rep. Congo Iulie, 1998 7.2 12.5

Ruanda Aprilie, 1997 8.9 15.0

Dec., 1997 6.0 10.0

Sierra Leone Nov., 1998 11.6 15.0

Tajikistan Dec., 1997 7.5 12.5

41

Martie, 1998 7.5 12.5

În Albania, cu asistenţa de urgenţă a fost sprijinita programa

guvernului cu $12 milioane pentru a putea fi redusă inflaţia severă şi

restartarea creşterii economice.

Asistenţa tehnica a fost acordată de câtre donatori multilaterali

inclusiv FMI, pentru a putea fi redresate veniturile care, împreunã cu

măsurile de revenire puternice, a reuşit să pună deficitul budgetului pe cale

stabilă. Reformele structurale includ măsuri pentru a opri activitatea

companiilor piramidale, restructurarea băncilor de stat şi de a dezvolta mai

bine administraţia publică.

Asistenţa de urgenţă acordată pentru Tajikistan este în jur de $20

milioane şi a fost folosita pentru sprijinirea programei economice a

guvernului pentru anii 1997-98. Din această cauza policile fiscale şi

monetare au început să lucreze semnificativ, ducând la reducerea inflaţiei,

la stabilizarea ratei de schimb valutar.

Siguranţa socială a început să fie mult mai puternică şi au fost facute

paşi importante pentru iniţierea reformei sistemului bancar.

Asistenţa de urgenţă la valoare de $10 milioane a fost folosita în

Republica Congo pentru sprijinirea programei economice a guvernului

pentru anul 1998 cu scop de a recupera condiţiilor normale economice

ducînd la stabilitatea macroeconomica, refacerea infrastructurii capitalei

Brazzaville, reorganizarea administraţiei centrale, refacerea capacităţii

instituţiilor şi recuperarea sigutanţei sociale.

Asistenţa de urgenţă pentru Sierra Leone la valoare de $16 milioane a

fost folosita pentru sprijinirea programei economice a guvernului pentru

anii 1998/99 , care are ca scop accelerarea creşterii economice, reducînd

problemele financiare şi normalizînd relaţiile cu creditorii externi .

42

4.3.Relaţiile între FMI şi alte organizaţii internaţionale

În anii 1997/98 relaţiile între FMI şi Banca Mondială , Naţiunile Unite

şi Organizatia Mondială de Comerţ au continuat să se dezvolte ca răspuns a

schimbărilor care se efectuează în domeniul economic mondial.

Criza financiară din Asia a arătat necesitatea pentru o colaborare mai

strânsă dintre FMI şi Banca Mondială mai special în sectorul financiar şi

social. În anul 1997 a fost semnat un acord între Directorul General al FMI

şi Preşedintele Băncii Mondiale. Scopul semnării acestui acord a fost legat

de adoptarea unor măsuri mai efective pentru rezolvarea problemelor care

provin din datoriile financiare ale statelor. Acordul acoperă o gamă largă în

sectorul financiar incluzînd diagnostica, sfaturi politice, asistenţa tehnică şi

proceduri operaţionale în situaţii de criză. În particular acest acord clarifică

rolul pe care îl joacă fiecare din cele două instituţii.

În timp ce Banca Mondială se ocupă cu problemele din sistemul

financiar în ţările în curs de dezvoltare, FMI supraveghează aspectele

macroeconomice ale sistemului financiar şi pieţele în toate ţările membre.

43

Sfaturile politice pe care le dă FMI sunt legate şi de impactul social

pe care îl provoacă ele de protecţia mai bună a celor mai vulnerabile grupe

din societate. FMI apelează şi pentru o colaborare mai strânsă cu

Organizaţia Agriculturală şi de Hrană şi UNICEF.

În timpul anului financiar FMI a continuat să lucreze foarte strâns cu

Banca Mondială iniţiativa HIPC pentru cele mai îndatorate ţări. Unul din

principiile din această iniţiativă este că asistenţa pe care o acordă ţările

trebuie să fie coordonată între toate ţările – creditori cu cotă de participare

egală. FMI şi Banca Mondială au iniţiat un proces de consultaţii cu alţi

creditori pentru a se asigura că această iniţiativă va reflecta răspunsul cel

mai potrivit al comunităţii internaţionale. Directorul General şi Preşedintele

Băncii Mondiale au trimis o scrisoare până la creditorii multilaterali şi

bilaterali cu scopul de a informa despre deciziile adoptate de FMI şi Banca

Mondială.

Relaţiile între FMI şi ONU s-au dezvoltat la nivel instituţional şi la

nivel local. Colaborarea la nivel instituţional este efectuată prin oficiul FMI

în New York. A crescut numărul de funcţionari din FMI care participă la

conferinţe şi întâlniri organizate de către comisarii de la ONU. De

asemenea a crescut şi volumul informaţiei care se schimbă între cele două

organizaţii. Există o colaborare mai strânsă în domeniul statistic şi în cazul

situaţiilor postconflictuale. În plus oficiul FMI din Geneva lucrează în

colaborare cu UNCTAD.

În luna aprilie anului 1998 Consiliul Economic şi Social al ONU

(ECOSOC) a organizat o întălnire la nivel înalt la tema “ Integrarea globală

financiară şi rezulatele recente “. Acest forum a fost onorat de câtre

Directorul General al FMI.

La nivel de ţară funcţionarii FMI continuă să colaboreze cu

funcţionarii de la ONU să schimbe diferite puncte de vedere asupra

44

dezvoltării economice, să stea în contact permanent şi să participe la

întălnirile locale. Colaborarea cu reprezentanţii ONU sunt foarte intensive

în ţări în care ONU şi FMI au luat parte împreună în proiecte de asistenţă

tehnică.

Relaţiile între FMI şi Organizaţia Mondială a Comerţului au fost

reglamentate prin acordul de cooperare care a intrat în vigoare în luna

decembrie anului 1996. Acest document conţine precizări referitoare la

consultaţiile instituţionale şi schimbul de informaţie. Grupurile de lucru au

studiat foarte activ toate iniţiativele în acest sens. Un alt aspect din

cooperarea între FMI şi OMC este legat de participarea celor două

organizaţii la iniţiativa de integrare a ţărilor în curs de dezvoltare. Această

dorinţă a fost exprimată şi prin declaraţia făcută în anul 1996 la conferinţa a

OMC în Singapure. La următoarea întâlnire în luna octombrie a anului

1997 a fost negociată şi acordarea asistenţei tehnice pentru ţările care au

nevoie de ajutor tehnic. De asemenea FMI este una din cele şase organizatii

internaţionale care şi-au asumat responsibilitatea de a asigura asistenţa

tehnică pentru 27 ţări până la sfîrşitul acestui an financiar. Recomandările

făcute de FMI în sfera politică şi asistenţele în domeniul fiscal şi statistic

sunt reconoscute ca un suport important pentru instalarea celor mai

favorabile condiţii macroeconomice care va ajuta ţările respective de a

participa mai efectiv în sistemul comercial global.

Colaborare între FMI şi Organizaţia Mondială a Muncii au fost

intensificate în anul acesta mai ales în contextul crizei financiare din Azia.

În cursul acestui an funcţionarii de la FMI au participat la Conferinţa

Rigională din Azia care a fost sponsorizată de Organizaţia Mondială a

Muncii şi care a avut loc în Bangkok în perioada 9-11 decembrie . Atenţia

prticipanţilor a fost atrasă de problemele legate de dezvoltarea resurselor

umane în această regiune. Funcţionarii de la FMI deasemenea au participat

45

la întălnirea la nivel înalt la Bangkok în perioada 22 – 24 aprilie în anul

1998 cu tema principală “Reflectările sociale ale crizei din Azia “.

Activităţiile care desfăşoară FMI împreună cu alte organizaţii

internaţionale sunt coordonate de la centralele FMI situate în Paris şi în

Tokyo.

FMI lucrează în strănsă cooperare cu astfel bănci de dezvoltare cum

sunt Bancă Asiatică pentru Dezvoltare, Bancă Europeană pentru

Reconsrucţie şi Dezvoltare. În acest sens Consiliul Executiv al FMI a

aprobat pe 24 iulie 1997 propunerea pentru participarea reprezentanţiilor

acestor instituţii la discuţiile legate de iniţiativa HIPC. Colaborarea cu

aceste bănci multilaterale pentru dezvoltare include consultaţii asupra

programelor pentru ajustări structurale, care include finanţarea acestor

pragrame, acordarea asistenţei tehnice, schimbări de informaţii, vizitele

funcţionarilor, întălniri şi conferinţe. Funcţionarii din FMI vizitează regular

seminarile şi forumurile sponsorizate de le alte organizaţii regionale,

sociale şi financiare în Africa, Azia şi Pacificul, America Latină şi Caraibii.

Aceste activităţi care desfăşoară FMI cu alte organizaţii internaţionale

au scopul principal de a sprijini ţările în cauză pentru a preîntămpina

problemele sale financiare şi nu numai, dar aceste ţări au nevoie de

investiţii directe care să stimuleze anumite sectoare din economia lor.

Asistenţele tehnice acordate de FMI şi alte organizaţii internaţionale numai

ameliorează problemele economice, dar nu le rezolva complet.

46

ANEXA 1

Statutul FMI

I. Scopul înfiinţării

II. Membrii

1. Membrii de origine

2. Alţi membri

III. Cote şi Subscriere

1. Cote şi plata subscrierii

2. Ajustare a cotelor

3. Efectuarea plăţii în caz de schimbare a cotelor

4. Substituirea garanţiei pentru valută

IV. Obligaţiile referitoare la aranjamentele de schimb

1. Obligaţiile generale ale membrilor

2. Aranjamentele generale de schimbvalutar

3. Supravegherea aranjamentelor de schimb valutar

4. Par valus

5. Valutele separate pentru fiecare teritoriu al statelor membre

47

V. Operaţiile şi Tranzacţiile efectuate de FMI

1. Agenţii care operează cu FMI

2. Limitele în tranzacţiile şi operaţiile efectuate de FMI

3. Condiţiile pentru folosirea resurselor

4. Deposedarea condiţiilor

5. Incapabilitatea utilizării resurselor generale ale FMI

6. Alte achiziţionări şi vânzări ai DST

7. Răscumpărarea de la statelor membre a monedelor sale

8. Taxe

9. Renumeraţie

10. Calculări

11. Menţinerea valorii

12. Alte operaţii şi tranzacţii

VI. Transfere de capital

1. Utilizarea resurselor generale a FMI pentru transfere de

capital

2. Provizii speciale pentru transferuri de capital

3. Controlul asupra transferurilor de capital

VII. Completarea şi procurarea devizelor

1. Măsuri de completare a devizelor

2. Procurarea generală a devizelor

3. Procorarea proprietăţii fondului

4. Administraţie şi restricţii

5. Efectul altor angajamente asupra restricţiilor

VIII.Obligaţiile generale ale membrelor

48

1. Introducere

2. Evitarea restricţiilor asupra plăţilor curente

3. Evitarea politicii discriminatoriiasupra devizelor

4. Convertibilitatea în balanţele externe

5. Furnizarea informaţiei

6. Consultaţiile între membre referitoare la aranjamentele

existente

7. Obligaţia de colaborare cu privire la reservele de active

IX. Statut, Imunitate şi Privilegii

1. Scopuri ale articolului

2. Statutul fondului

3. Imunitatea în procesele judiciare

4. Imunitate în alte acţiuni

5. Imunitatea arhivelor

6. Libertatea arhivelor de la restricţii

7. Privilegii pentru comunicare

8. Imunitatea şi prigiilr angajaţilor

9. Imunitatea de la importare

X. Relaţiile cu alte Organizaţii Internaţionale

XI. Relaţiile cu ţări nemembre

1. Întreprinderea în ceea ce priveşte relaţiile cu ţări nemembre

2. Restricţiile asupra tranzacţiilor cu ţări nemembre

XII. Organizaţia şi conducere

1. Structura fondului

2. Consiliul Guvernatorilor

49

3. Consiliul Executiv

4. Brutor şi funcţionarii

5. Votare

6. Rezerve, distribuţia veniturilor nete şi investiţii

7. Publicaţii şi rapoarte

8. Comunicare cu statele membre

XIII.Ofice şi depozite

1. Aşezare a oficelor

2. Depozite

3. Garantarea activelor fondului

XIV. Aranjamente de tranziţie

1. Anunţarea FMI

2. Restricţiile de schimb

3. Acţiuni întreprinse de la FMI referitor le restricţiile

XV. Drepturile Speciale de Tragere

1. Autoritatea pentru a aloca DST

2. Evaluarea DST

XVI. Secţia Generală şi Secţia pentru DST

1. Separare a tranzacţiilor şi operaţiilor

2. Separare a activelor şi proprietăţilor

3. Înregistrarea şi informaţia

XVII. Participanţi şi Alţi Deţinători de DST

1. Participanţi

2. Fondul ca deţinător

50

3. Alţi deţinători

XVIII.Alocaţia şi Anulare a DST

1. Principii şi consideraţii care guvernează alocaţia şi anularea

DST

2. Alocaţia şi anularea

3. Neaşteptate dezvoltări majore

4. Hotărări asupra alocaţiei şi anulării DST

XIX. Operaţiile şi Tranzacţiile în DST

1. Utilizarea DST

2. Operaţiile şi tranzacţiile între participanţi

3. Necesitatea de DST

4. Obligaţiile de a aproviziona devize

5. Desemnarea participanţilor care trebuie să aprovizioneze cu

devize

6. Restructurare

7. Rate de schimb

XX. Secţie de DST, dobânzi şi taxe

1. Dobânzi

2. Costuri

3. Rate de schimb şi taxe

4. Plata dobânzilor şi taxelor

XXI. Administraţia Departamentului General şi Departamentul de

DST

51

XXII. Obligaţiile Generale ale participanţilor

XXIII. Suspendarea Operaţiilor şi Tranzacţiilor în DST

1. Proviziuni de urgenţă

2. Imposibilitatea de a îndeplini obligaţiile

XXIV. Terminarea Participării

1. Dreptul de a termina participarea

2. Stabilirea momentul terminării participării

3. Dobânzi şi taxe

4. Stabilirea obligaţiilor fondului

5. Stabilirea obligaţiilor participanţilorcare întrerup participarea

sa la FMI

6. Tranzacţiile cu resursele generale

XXV. Lichidarea DST

XXVI.Retragerea din FMI

1. Dreptul membrilor de a se retrage

2. Retragere obligatorie

3. Retragerea conturilor cu membrii care se retrag

XXVII. Provizii de Urgenţă

1. Suspendare temporară

2. Lichidaţia FMI

XXVIII. Amendări

52

XXIX. Interpretări

XXX. Expunerea Termenelor

XXXI. Provizii Finale

1. Intrare în vigoare

2. Semnături

ANEXA 2

Tabel 1Cote

(In Milioane de dolari U.S.)

AUSTRALIA 200 Belgia 225 Bolivia 10 Brayilia 150 Canada 300 Chili 50 China 550 Columbia 50 Costa Rika 5 Cuba 50 Czechoslovakia 125 Danemarca* * Republica Dominicană 5

Ecuador 5 Egipt 45 El Salvador 2.5 Etiopia 6 Franţa 450 Grecia 40 Guatemala 5 Haiti 5 Honduras 2.5

Islanda 1 India 400 Iran 25 Irak 8 Liberia .5 Luxemburg 10 Mexic 90 Olanda 275 Noua Zelandă 50 Nicaragua 2 Norvegia 50 Panama .5 Paraguai 2 Peru 25 Filipine 15 Polonia 125 Africa de Sud 100 Uniunea Sovietică 1200

Anglia 1300 SUA 2750 Uruguai 15 Venezuela 15

53

Yugoslavia 60 * Cota Danemarcei va fi calculată de la FMI după răspunsul pozitiv de a semna Acordul dar înaintea semnării

54

Tabel 2 

EVALUAREA DST

Valuta: Rata de schimb* Dolari U.S. echivalenţiSchimbări procentuale în rata de schimb de la

ultima calculareEuro (Germania) 1.03630 0.236276 0.592

Euro (Franţa) 1.03630 0.128398 0.592Ieni Japonezi 122.05000 0.222859 - 2.376Lire sterline 1.59240 0.167202 0.006Dolari U.S. 1.00000 0.582100  

    1.336835  

  DST1 = US$ 1.33684 -0.243**

  U.S.$1.00=DST 0.748035  

*Ratele de schimb Sunt per U.S. dolari cu excepţia Euro şi Lira sterlină , care sunt exprimate ca dolari pentru o unitate monetară.** Schimbările procentuale în valoarea DST în dolari U.S. de la ultima calculare

Tabel 3

ITALIA: POZIŢIA ÎN FMI

Pe data de 31 May, 1999

I. Statu t de membru : Asociat: 03/27/1947;

Articolul VIII

II. Cont de Resurse Generale: Milioane DST %Cota Cota 7,055.50 100

Poziţia de rezerve 2,929.28 41.5

III. Departament DST: Milioane DST %Alocaţii Alocaţii Cumulative Nete 702.4 100 Proprietate 97.43 13.9

IV. Împrumuturi şi achiziţii importante: NiciunulV. Aranjamente Financiare: Nici unul

Tabel 4

Statele Unite: Poziţia în FMI

Pe data de 31 Mai 1999

I. Statut de Membru: Asociat: 12/27/1945;

Articolul VIII

II. Cont de Resurse Generale: Milioane DST %Cota

Cota 37,149.30 100 Poziţia de rezerve 16,127.88 43.4

III. Departament DST: Milioane DST %Alocaţii

Alocaţii Cumulative Nete 4,899.53 100 Proprietate 7,275.38 148.5

IV. Împrumuturi şi Achiziţii Importante: Nici unulV. Aranjamente Financiare: Nici unul

Tabel 5

Federaţia Rusă: Poziţia în FMI

Pe data de 31 Mai 1999

I. Statut de membru: Asociat: 06/01/1992;

Articolul VIII

II. Cont de Resurse Generale:

Milioane DST

%Cota

Cota 5,945.40 100

Poziţia de rezerve 0.93 0

III. Department DST: Milioane DST

%Alocaţii

Proprietate 0.12 N/A

IV. Împrumuturi şi achiziţii importante:

Milioane DST

%Cota

Aranjamente Stand-by 3,055.11 51.4 Aranjamente Extinse 5,779.71 97.2 Finanţare Compensatorie şi Contingentată

2,156.55 36.3

Transformarea sistematică

1,707.27 28.7

V. Aranjamente Financiare: Suma

Aprobată Suma Trasă

Tip Data Aprobării

Data Expirării

(Milioane DST)

(Milioane DST)

EFF 03/26/1996

03/26/1999

13,206.57 5,779.71

Stand-by 04/11/1995

03/26/1996

4,313.10 4,313.10

Stand-by 08/05/1992

01/04/1993

719 719

Tabel 6

România: Poziţia în FMI

Pe data de 31Mai 1999

I. Statut de membru: Asociat: 12/15/1972;

Articolul VIII

II. Cont de Resurse Generale:

Milioane DST

%Cota

Cota 1,030.20 100

III. Department DST: Milioane DST

%Alocaţii

Alocaţii Cumulaive Nete 75.95 100 Proprietate 13.34 17.6

IV. Împrumuturi şi Achiziţii Importante:

Milioane DST

%Cota

Aranjamente Stand-by 182.46 17.7 Transformarea Sistematică

157.1 15.2

V. Aranjamente Financiare:

Suma Aprobată

Suma Trasă

Tip Data Aprobării

Data Expirării

(Milioane DST)

(Milioane DST)

Stand-by 04/22/1997

05/21/1998

301.5 120.6

Stand-by 05/11/1994

04/22/1997

320.5 94.27

Stand-by 05/29/1992

03/28/1993

314.04 261.7

Tabel 7Bulgaria: Poziţia în FMI

Pe data de 31 Mai 1999

I.Statut de Membru: Asociat: 09/25/1990;

Articolul VIII

II. Cont de Resurse Generale:

Milioane

DST

%Cota

Cota 640.2 100

Poziţia de rezerve 32.65 5.1

III. Departament DST: Milioane

DST

%Alocaţii

Proprietate 19.89 N/A

IV. Împrumuturi şi Achiziţii Importante:

Milioane

DST

%Cota

Aranjamente Stand-by 488.06 76.2 Aranjamente Extinse 156.9 24.5 Finanţare Compensatorie şi de Contingentată

64 10

Transformarea Sistematică

96.85 15.1

V. Aranjamente Financiare: Suma

Aprobată Suma Trasă

Tip Data Aprobării

Data Expirării

(DST Milioane)

(DST Milioane)

EFF 09/25/1998 9/24/2001 627.62 156.9 Stand-by 04/11/1997 06/10/1998 371.9 371.9 Stand-by 7/19/1996 4/11/1997 400 80

Sursa: Treasurer's Department, Accounts and Financial Reports Division

ANEXA 3

Grafic 1

Legenda : 1= anul 1945, 2= anul 1955, 3= anul 1965, 4= anul 1975, 5= anul 1985, 6= anul 1998

Grafic 2

Legenda: Seria 1 = milioane DST

Seria 2 = procente din cota totală

Grafic 3

Legenda: 1= Dolari U.S., 2= Franci Francezi, 3= Yeni Japonezi, 4= Lire Sterline, 5= Mărci Germane

Grafic 4

Legenda : 1= inflexibile, 2= puţin flexibile, 3= flexibile

1:Seria 1= Fixat de dolar U.S. 2:Seria 1= Mişcare 3:Seria 1=Mişcare Liberă 1:Seria 2= Fixat de Franc Francez faţă de altă valută 3:Seria 2=Mişcare Condusă 1:Seria 3=Fixat de altă valută 3:Seria 3=Altele

Grafic 5

Legenda: 1.Mexic, 2.Rusia, 3.Coreea, 4.Argentina, 5.India, 6.Marea Britanie, 7.Brazilia, 8.Indonezia, 9.Filipine, 10.Pakistan

Grafic 6

Legenda: 1= anul 1998, 2= anul 1985, 3= anul 1980, 4= anul 1975, 5= anul 1970, 6= anul 1965, 7= anul 1960

BIBLIOGRAFIE :

1. S. Dumitrescu, V.Gheorghiţă: “Economia mondială “,1998

2. “ The International Monetary fund – its evolution, organization and

activities” Washington 1984

3. Frederick Teulon: “Sistemul monetar international” , 1996

4. Simona Gaftoniuc: “Finanţe internaţionale”,Editura Economică, 1997

5. Costu Kiritescu “Relaţiile valutar financiare internaţionale, 1978

6. Bakker :”Institutiile financiare internationale “,1997

7. URL : http://www.imf.org

8. “Ikonomiceska misăl”, No.03, pag.43

9. Nowzad Bahram :“ The IMF and its critics “, 1981

10. “The role and function of the IMF “ Washington, 1985

11. Tribuna economică 41/1998, 7/1997, 8/1998, 43/1998

12. “Ikonomiceska enţiklopedia”, 1984

13. Radko Radkov, Stefan Vackov : .”Valutni sistemi “,1994

14. Alexandru Taşnadi, Claudiu Dolţu: “Monetarismul” , 1996

15. IMF Survey 1998

16. J.Bremond, A.Geledan : “Dicţionar economic şi social “,1990

17. Mileti Mladenov : “Pari,banki credit “,1998

18. Hans Genberg: “The international monetary sistem “, 1993