DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL ÎN DIZARTRIE – DISLALIE ÎN DIZARTRIE – DISLALIE

– RINOLALIE– RINOLALIE

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL ÎN DIZARTRIE – DISLALIE ÎN DIZARTRIE – DISLALIE

– RINOLALIE– RINOLALIE

DISLALIE –DIZARTRIE• Dislalia şi dizartria au simptome

asemănătoare, dar şi simptome care le deosebesc. Dacă în dislalie sunt afectate sunete izolate, sistemul fonetic fiind păstrat, în dizartrie implicaţiile sunt mult mai grave. În dizartrie tulburarea motorie este generală şi motricitatea aparatului fonoarticulator îmbracă caracteristicile tulburării motorii generale – vorbire confuză, neclară, disritmnică, disfazică, monotonă, cu rezonanţă nazală. Deci pe lângă pronunţarea defectoasă a unor sunete este modificat ritmul, expresivitatea şi modulaţia vocii.

DIZARTRIE – RINOLALIE• Spre deosebire de dizartrie, în rinolalie

leziunea este periferică. DIZARTRIE – ANARTRIE• Spre deosebire de dizartrie, anartria este o

tulburare de natură afazică fiind lezat sistemul elaborat pentru vorbire.

• La anartrici se constată o variabilitate a fonemelor în funcţie de ansamblajul fonetic, de condiţii afective, de evoluţia tulbirării în timp etc. Dizartria, dimpotrivă, se caracterizează prin omogenitate, stabilitate şi invariabilitatea alterărilor fonetice.

INDICAŢII TERAPEUTICE• Este indicat ca terapia logopedică să înceapă

cât mai timpuriu pentru a nu se transforma în deprindere modul său defectuos de vorbire, auzul său să nu se acomodeze la modul defectuos de pronunţie, pentru care să se prevină decalajul dintre dezvoltarea lingvistică şi capacitatea lui de exprimare, şi pentru ca la intrarea în şcoală, copilul dizartric să prezinte o vorbire corespunzătoare.

• Terapia logopedică trebuie să fie diferenţiată şi individualizată. Ea trebuie să fie precedată de o examinare minuţioasă şi multilaterală pentru a evidenţia elementele pe care ne putem sprijini şi pe care trebuie să insistăm. Pe baza acestora se vor selecţiona exerciţiile pentru fiecare caz în parte, pentru că fiecare copil cu paralizie cerebrală prezintă o problematică individuală.

• Terapia logopedică cu dizartricii este doar o componentă a tratamentului complex de recuperare psihică, somatică, a capacităţii de muncă şi de integrare a acestora.

• În vederea prevenirii unor tulburări neuropsihice secundare e absolut necesar colaborarea cu familia. Aceasta poate prelua sau continua unele sarcini psihopedagogice şi logopedice. Familia trebuie să-i asigure un regim de viaţă raţional, cu ore de somn, alimentaţie, de odihnă, joc, de relaxare, de educare a coordonării mişcărilor şi de dezvoltare a vorbirii. Familia trebuie să organizeze activităţi care să contribuie la dezvotarea vorbirii ( audierea de emisiuni adecvate vârstei la radio, televizor, jocuri verbale, etc. ).

• Un prim obiectiv este dezvoltarea motricităţii generale şi a aparatului fonoarticulator. Educarea mişcărilor motrico – articulatorii este absolut necesară pentru ca organele vorbirii să devină capabile de o funcţie normală. În funcţie de necesităţi, se insistă, se selectează exerciţiile. Se insistă asupra exerciţiilor pentru dezvoltarea mişcărilor capului şi gâtului, aplecarea capului înainte şi înapoi, dreapta – stânga, rotirea lui, etc. Se fac apoi exerciţii de masticaţie cu capul aplecat spre spate pentru a înghiţi saliva.

METODE ŞI PROCEDEE SPECIALE

• Sunt indicate jocurile de mişcare ( mers ritmic, alergare, mers într-un picior, săritul coardei etc. ). Acestea pot fi însoţite de pronunţia unor sunete. Se urmăreşte ca organele fonoarticulatorii să nu se încordeze, să nu se exagereze intensitatea şi înălţimea pronunţiei sunetelor, obţinerea unei dezvoltări armonioase a motricităţii întregului corp, realizarea unei coordonări generale a mişcărilor şi în special a celor fonoarticulatorii ( buze, limbă, palat, văl ). Orice succes va fi folosit ca mijloc psihoterapeutic.

• Un exerciţiu indicat pentru creşterea capacităţii volumului de aer circulant este de a-l pune pe copil să stea culcat pe spate, cu mâinile extinse deasupra capului şi să inspire profund.

• Dacă i se pune o pungă cu nisip pe abdomen în timp ce stă întins pe spate va inspira mai adânc şi mai regulat. Reeducarea respiratorie duce adesea şi la îmbunătăţirea fonaţiei nemaifiind necesare exerciţii speciale. Dacă însă sunt necesare, atunci se fac exerciţii de inspiraţie adâncă, urmate de o expiraţie în şoaptă şi apoi cu voce. Sub această formă se antrenează treptat muşchii fonatorii, se îmbunătăţeşte coordonarea acestora şi dispar spasmele

• Exerciţiile pentru dezvoltarea auzului fonematic se fac concomitent cu cele pentru dezvoltarea motricităţii organelor de vorbire şi de pronunţie.

• Deoarece la dizartrici este afectată întreaga motricitate, ei întâmpină dificultăţi şi în realizarea scrisului. De aceea sunt necesare exerciţii speciale pentru dezvoltarea motricităţii fine a mâinilor şi degetelor ( adunarea pe obiecte mărunte, urmărirea cu creionul a unui contur, decuparea după model, etc ). Sunt absolut necesare şi exerciţiile de analiză şi sinteză, acestea contribuind în acelaşi timp şi la ameliorarea pronunţiei.

• În concluzie se poate spune că la copiii dizartrici tulburările de pronunţie ascultă de anumite legi, expresie a sistemului motor lezat. Ele sunt stabile şi invariabile. Dizartria nu afectează nici limbajul propriu- zis, nici vorbirea în genere, ci numai latura instrumentală a vorbirii rostite. Dar în cazurile în care apar leziuni suplimentare în zonele corticale ale limbajului, dizartriei i se adaugă elemente din seria afazică cu repercursiuni uneori foarte severe asupra dezvoltării intelectuale şi a reuşitei şcolare.