DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE A ELEVILOR ÎN ȘCOLI

prof. înv. primar Cătălina Tincu

RezumatÎn lumea în care trăim, copiii se maturizează mult mai repede decât s-a întâmplat vreodată. Adolescenții sunt

expuși tentațiilor de tot felul, iar acest context îi predispune la greșeli. Ei ajung să încalce regulile nu pentru că sunt ”copii răi”, ci pentru că nu sunt pregătiți să facă față multitudinii de experiențe care sunt trăite pentru prima oară. Capcana cea mai frecventă este aceea că atât părinții, acasă, cât și cadrele didactice, la școală, se concentrează cu precădere pe rezultatele școlare, pe performanțele intelectuale ale copiilor lor. În fapt, identitatea și viitorul copiilor sunt determinate de bunăstarea lor emoțională și spirituală. Cultivând inteligența emoțională a elevilor îi ajutăm pe aceștia să-și însușească aptitudinile fundamentale pentru o viață normală și fericită, să-și consolideze trăsăturile de caracter esențiale.

Tendința generală manifestată până acum în toate școlile din lume a fost aceea de a valoriza doar inteligența cognitivă, considerând IQ-ul (Intelligence Quotient - coeficient de inteligență) dacă nu singurul, în orice caz, cel mai important predictor al evoluției viitoare a copilului, inclusiv în plan comportamental și în ceea ce privește succesul în viață. Iar cum IQ-ul este un dat genetic, optimismul pedagogic a avut mult de suferit din acest punct de vedere. Dar realitatea vieții ne arată că, adesea, lucrurile stau cu totul altfel, obligându-ne să găsim un răspuns plauzibil la următoarea întrebare: ” Ce factori sunt în joc, de pildă, atunci când o persoană cu un IQ mai mare se zbate din greu în timp ce o alta, cu un IQ modest se descurcă surprinzător de bine?” , dar și să răspundem următoarei provocări: ” Dacă IQ-ul este un dat genetic, ce putem schimba pentru a-i ajuta pe copiii noștri să le fie mai bine în viață?” Tot mai multe cercetări în domeniu demonstrează că diferența constă tocmai în capacitatea numită inteligență emoțională, care include competențe sociale și emoționale precum autocontrolul, perseverența, capacitatea de automotivare, capacitatea de comunicare eficientă cu ceilalți, de rezolvare creativă a conflictelor etc.

Motivația abordării acestei problematici în școală nu este doar un ecou al tendinței generale actuale de realizare a unei educații bazate pe principiile inteligenței emoționale, ci o consecință firească a necesității de a rezolva problemele tot mai grave cu care se confruntă copiii din școlile noastre încă de la o vârstă foarte fragedă, precum agresivitatea împinsă până la violență extremă, absenteismul urmat de cele mai multe ori de abandonul școlar, scăderea nivelului de pregătire urmat de eșecul școlar, creșterea fără precedent a consumului de alcool și droguri, a cazurilor de abuz fizic și emoțional.

Ne vom întreba, firește, ce legătură există între aceste probleme majore cu care se confruntă școala și societatea actuală, în genere, și necesitatea dezvoltării competențelor sociale și emoționale ale copiilor și adolescenților.

În efortul de a găsi o explicație cauzală a unor fenomene devastatoare precum cele menționate anterior (violența, abandonul școlar, eșecul școlar, consumul de alcool și droguri etc.), cercetătorii au ajuns la o descoperire frapantă: numitorul comun al tuturor acestor anomalii își are rădăcinile tocmai în problemele emoționale ale copiilor, în deficiențele care apar la nivelul învățării competențelor emoționale și sociale.

Studii bine fundamentate au demonstrat că, de pildă, alcoolul este utilizat de adolescenții consumatori ca un ”medicament autoadministrat” pentru a-și înlătura starea de anxietate sau pe cea de agitație puternică, de impulsivitate sau de plictiseală, fapt care se întâmplă și în cazul consumatorilor de droguri ( mulți dintre cei care au mers la dezintoxicare declarând: ”Atunci când am luat droguri pentru prima dată m-am simțit normal pentru prima dată”), după cum s-a dovedit că în special copiii care trăiesc un acut sentiment de singurătate, datorat respingerii și izolării de către ceilalți, renunță la școală și că popularitatea sau gradul de acceptare în cadrul grupului al unui copil de clasa a III-a este un indiciu bun al sănătății sale mintale de la 18 ani – mai eficient decât evaluările profesorilor, al asistentelor, decât rezultatele de la școală și IQ-ul și chiar mai eficient decât rezultatele testelor psihologice.

Invocând aceste probleme cărora școala este chemată să le facă față ar putea apare următoarea suspiciune: la ce bun un curs pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale în școală, care să se adreseze tuturor copiilor când, de fapt, aceste anomalii nu ating decât o parte dintre ei, anume pe aceia etichetați în mod obișnuit ca și ”copii problemă” și care intră deja sub incidența unor programe și proiecte special elaborate în acest sens.

Este adevărat că în ultimii ani s-au declarat tot felul de ”războaie” împotriva renunțării la școală, a sarcinilor adolescentelor, a drogurilor și, mai recent, împotriva violenței. Problema în asemenea campanii este că ele vin prea târziu, după ce fenomenul în cauză a căpătat deja proporțiile unei epidemii și s-a înrădăcinat în viețile tinerilor. În schimbul acestor tot mai numeroase războaie ar fi mai bine de urmat un sistem preventiv, oferindu-le copiilor noștri capacitatea de a înfrunta viața, sporindu-le șansele de a evita toate aceste situații dezastruoase.

Așadar, ceea ce își propune o asemenea disciplină opțională este sporirea nivelului competenței sociale și emoționale la copii, ca parte componentă a sistemului lor de educație obișnuit, nu doar ca un remediu pentru copii care au probleme sau sunt definiți ca ”dificili”, ci ca un set de instrumente și elemente esențiale de înțelegere pentru orice copil. Pentru că viața de familie nu mai oferă un sprijin sigur pentru tot mai mulți copii, școala rămâne singurul loc în care comunitatea poate rezolva deficiențele competențelor emoționale și sociale ale copiilor. Asta nu înseamnă că școala poate ține locul tuturor instituțiilor sociale, dar cum practic fiecare copil merge la școală (cel puțin pentru început), aceasta devine un loc în care copiii să fie crescuți învățând lecțiile de bază pentru viață pe care altfel nu ar avea unde să

le primească. Alfabetizarea emoțională implică un mandat lărgit pentru școli, care trebuie să recupereze ceea ce familiile n-au reușit în privința adaptării la societate a copiilor lor.

Dacă în anul 1995 în lume existau câteva programe având ca scop dezvoltarea abilităților emoționale, sociale și educarea caracterului, în prezent există mii de școli în care se desfășoară programe pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale, în special în Statele Unite, Asia, (China, Singapore), Europa de Vest ( Marea Britanie, Germania, Olanda, Elveția) și Australia. Introducerea acestor programe se face în paralel cu implicarea oamenilor de știință, a universităților, a oamenilor de afaceri, a presei și a comunității.

După cum spune Goleman, inteligența emoțională este esențială pentru a ajunge pe cel mai înalt palier profesional și a rămâne acolo în orice domeniu, chiar și într-o carieră din tehnologiile de vârf.

” A fi în stare să muți centrul atenției de la tine însuți are avantaje de ordin social; este o cale spre empatie, spre o ascultare reală, spre o abordare a lucrurilor din perspectiva celuilalt. Empatia duce la afecțiune, altruism și compasiune. Perceperea lucrurilor din perspectiva celuilalt ne face să scăpăm de stereotipuri și generează toleranță și acceptarea diferențelor. Aceste capacități sunt tot mai necesare în această societate tot mai pluralistă, oamenii putând astfel să trăiască împreună respectându-se reciproc, creând posibilitatea unui discurs public constructiv. Aceasta este arta fundamentală a democrației. Școlile, observă Etzioni, au un rol central în cultivarea caracterului prin inocularea autodisciplinei și a empatiei, care în schimb permit o reală implicare civică, precum și existența unor valori morale. Nu ajung doar predicile ținute copiilor despre valori: ele trebuie aplicate în practică, ceea ce se și întâmplă pe măsură ce copiii își formează capacitățile fundamentale emoționale și sociale. În acest sens, alfabetizarea emoțională merge mână în mână cu educarea caracterului, cu dezvoltarea morală și cetățenească.” (Daniel Goleman)

ConcluziiDeoarece copilăria este extrem de importantă în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenței

emoționale, școala poate și trebuie să se implice mult în această privință.Dezvoltarea competențelor sociale și emoționale, cu alte cuvinte sporirea nivelului de inteligență emoțională al

copiilor stă la baza caracterului care, la rândul său, este baza societăților democratice.

Bibliografie1.Elias, J. M.; S. E. Friedlander, B. S. - ”Inteligența emoțională în educația copiilor”, Editura Curtea Veche, București, 20022. Goleman, D. ”Inteligența emoțională”, Editura Curtea Veche, București, 20013. Salome, J. ”Mami, tati, mă auziți?”, Editura Curtea Veche, București, 20034. Scheinder, M. F. ”Educația copilului meu”, Editura hpb, București, 2003