C. Determinarea, pluralitatea si schimbarea subiectelor raportului juridic civil1. Determinarea subiectelor raportului juridic civilUn raport juridic civil se stabileşte între cel puţin două părţi, care trebuie

identificate, adică ”determinate”.Determinarea subiectelor raportului juridic civil este deci operaţiunea de

cunoaşterea părţilor acestui raport.Determinarea subiectelor raportului juridic civil se realizează în mod diferit după

cum este vorba despre raporturile care au în conţinutul lor drepturi subiective civile absolute sau despre raporturile care au în conţinutul lor drepturi subiective civile relative.

În cazul raporturilor juridice civile care au în conţinut un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial), este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic, care este însuşi titularul dreptului subiectiv civil absolut (de exemplu, proprietarul unui lucru). Subiectul pasiv al raportului juridic este format din toate cele-lalte subiecte de drept civil, deci subiectul pasiv al unui asemenea raport juridic este nedeterminat.

În cazul raporturilor juridice civile care au în conţinutul lor un drept relativ ( de creanţă) sunt determinate ambele subiecte, atât cel activ (creditorul), cât şi cel pasiv (debitorul).

Raporturile juridice standard, simple, care au cea mai mare frecvenţă în practică, se stabilesc între doi subiecţi: subiectul activ (persoana care dobândeşte sau deţine dreptul subiectiv civil ce intră în conţinutul raportului juridic civil) şi subiectul pasiv (persoana căreia îi incumbă obligaţia civilă ce intră în conţinutul raportului juridic civil). 2. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil

Raportul juridic civil se poate stabili însă şi între mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive. Asemenea raporturi se numesc raporturi juridice civile cu pluralitate de subiecte, pluralitate care poate fi activă (două sau mai multe persoane sunt titulare ale aceluiaşi drept), pasivă (două sau mai multe persoane sunt ţinute de aceeaşi obligaţie) sau mixtă (în cadrul aceluiaşi raport juridic există atât o pluralitate de subiecte active, cât şi o pluralitate de subiecte pasive).

Pluralitatea activă în cadrul raporturilor juridice nepatrimoniale se întâlneşte mai rar.

Exemplul cel mai cunoscut îl constituie raporturile nepatrimoniale ce decurg din creaţia intelectuală şi prezentându-se sub forma coautoratului.

Pluralitatea de subiecte în raporturile juridice civile patrimoniale are manifestări diferite după cum acestea au în conţinut un drept real sau un drept de creanţă, motiv pentru care vom trata separat cele două categorii de raporturi.

Drepturile reale fac parte din categoria drepturilor absolute. Ca urmare şi în cazul raporturilor juridice civile reale, având în conţinut dreptul de proprietate sau alte drepturi reale principale, subiectul pasiv este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, mai puţin titularul dreptului de proprietate.

Subiectul activ poate să fie o persoană, situaţie în care proprietatea este exclusivă, ori poate să fie alcătuit din mai multe persoane, iar atunci proprietatea este comună. Atunci când există mai mulţi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui lucru sau asupra unei mase de lucruri se spune că pluralitatea subiectelor este activă.

La o asemenea pluralitate se poate ajunge fie prin moştenire (atunci când mai multe persoane moştenesc averea celui decedat), fie prin act juridic între vii (spre exemplu, două persoane cumpără împreună acelaşi bun).

Raporturile juridice civile obligaţionale se mai numesc şi raporturi de creanţă. În cazul lor pluralitatea poate fi activă , pasivă sau mixtă.

Este activă acea pluralitate în care există mai mulţi creditori şi un singur debitor.

Este pasivă acea pluralitate în care există mai mulţi debitori şi un singur creditor.

Este mixtă acea pluralitate în care există mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori.

Pe de altă parte, pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor obligaţionale cunoaşte trei forme: obligaţiile divizibile, obligaţiile solidare şi obligaţiile indivizibile.

Obligaţia divizibilă (numită şi obligaţie conjunctă) este aceea care leagă mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori, între care creanţa sau, după caz, datoria se împarte.

Divizibilitatea reprezintă regula în materie de obligaţii cu pluralitate de subiecte, astfel că ea nu trebuie prevăzută în mod expres, ci se subînţelege.

Obligaţia solidară este acea în cadrul căreia fiecare creditor solidar poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrală a prestaţiei datorate de toţi creditorului.

Solidaritatea activă constă deci în posibilitatea fiecărui creditor de a cere de la debitor plata întregii creanţe datorate; plata făcută de debitor unuia dintre creditorii solidari îl liberează faţă de toţi ceilalţi creditori solidari, iar creditorul ce a încasat toată creanţa este obligat să o împartă cu ceilalţi creditori. Solidaritatea activă se poate naşte numai din convenţia părţilor sau din testament, deci dintr-un act juridic.

Solidaritatea pasivă constă în posibilitatea creditorului de a cere oricăruia dintre codebitori executarea integrală a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei; plata făcută în întregime de către unul dintre codebitorii solidari îi liberează şi pe ceilalţi faţă de creditor, iar codebitorul ce a plătit are dreptul să se îndrepte împotriva celorlalţi codebitori şi să le pretindă tot ceea ce a plătit peste partea sa.

Solidaritatea pasivă se poate naşte fie din lege, fie dintr-un act juridic (convenţia părţilor sau testament).

Referitor la solidaritatea legală, în practica judiciară s-a decis că ,,Potrivit art. 1041 din C.civ de la 1864, obligaţia solidară nu se prezumă, ci trebuie să fie stipulată expres sau să rezulte din lege; de aceea obligaţia de plată a contravalorii îmbunătăţirilor efec-tuate de o persoană la un imobil aflat în coproprietate se divide între coproprietari în funcţie de cotele pe care aceştia le deţin” (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1883/2002, Dreptul nr. 6/2003, p. 241).

Spre deosebire de dreptul civil, unde obligaţia divizibilă constituie regula, în materie comercială regula o constituie solidaritatea.

Obligaţia indivizibilă este aceea care, datorită naturii obiectului ei sau convenţiei părţilor, nu poate fi împărţită între subiectele ei active sau pasive.

Dacă obligaţia este indivizibilă, indiferent de numărul creditorilor sau al debitorilor, fiecare creditor poate cere întreaga prestaţie ce formează obiectul obligaţiei, iar fiecare

debitor poate fi constrâns să execute întreaga prestaţie. Plata făcută de oricare dintre debitorii obligaţi indivizibil stinge datoria faţă de toţi ceilalţi codebitori.

3. Schimbarea subiectelor raportului juridic civilÎn ceea ce priveşte raporturile nepatrimoniale, schimbarea subiectelor nu este

posibilă, pe de o parte, deoarece subiectul activ nu poate înstrăina drepturile sale personale nepatrimoniale (ele fiind inalienabile), iar pe de altă parte, în cadrul acestor raporturi, subiectul pasiv este format din toate celelalte persoane, adică nu este determinat.

În privinţa raporturilor patrimoniale care au în conţinutul lor drepturi reale poate fi schimbat doar subiectul activ, subiectul pasiv, fiind nedeterminat. Subiectul activ poate fi schimbat prin diferite moduri de transmitere a drepturilor reale: succesiunea, convenţia, tradiţiunea, accesiunea, prescripţia achizitivă (uzucapiunea), legea şi ocupaţiunea.

În ceea ce priveşte raporturile patrimoniale care au în conţinutul lor drepturi de creanţă, poate fi schimbat atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv.

În cazul subiectelor persoane fizice, subiectul activ (creditorul) poate fi schimbat prin următoarele forme, prevăzute de Codul civil: cesiune de creanţă, subrogaţie personală novaţie prin schimbarea de creditor sau prin moştenire. Subiectul pasiv (debitorul) poate fi schimbat prin următoarele forme prevăzute, de asemenea, de Codul civil: novaţie prin schimbare de debitor, stipulaţie pentru altul, poprire sau prin moştenire.