D2108 Protectia Europeana a Drepturilor Omului

Traian LASZLO

PROTECŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SUPORT DE CURS

CLUJ-NAPOCA

2012

Protectia europeana a drepturilor omului

______________________________________________________________________________

2


______________________________________________________________________________

3

CUPRINS

INTRODUCERE ....................................................................................................... 5

CAPITOLUL 1. SISTEMUL UNIVERSAL DE CONSACRARE ŞI

PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI ........................................................... 8 I.1. Introducere în problematica drepturilor omului. Consacrarea şi promovarea

drepturilor omului ................................................................................................... 8

I.2. Drepturile omului în Carta ONU ...................................................................... 9

I.3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului .................................................. 10

I.4.Pactele Internaţionale ...................................................................................... 11

I.5. Alte instrumente cu caracter universal de protecţie a drepturilor omului ..... 13

CAPITOLUL 2. SISTEMUL REGIONAL EUROPEAN DE CONSACRARE ŞI

PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI:CONSILIUL EUROPEI ............... 18 II.1. Sistemele instituţionale regionale de consacrare şi protecţie a drepturilor

omului ................................................................................................................... 18

II.2. Evoluţia mecanismului de protecţie a drepturilor omului instituit de CEDO

(condiţii de admisibilitate a unei plângeri) ........................................................... 22

CAPITOLUL 3. ANALIZA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR

FUNDAMENTALE, REGLEMENTATE DE CONVENŢIA EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULUI ................................................................................. 30 III.1. Dreptul la viaţă ............................................................................................. 32

III.2. Dreptul de a nu fi supus torturii şi tratamentelor inumane sau degradante 32

III.3. Dreptul de nu fi supus sclaviei, servituţii şi muncii forţate sau obligatorii 33

III.4. Dreptul la libertate şi la siguranţă ................................................................ 33

III.5. Dreptul de a fi informat ............................................................................... 34

III.6. Dreptul la un proces echitabil ...................................................................... 35

III.7. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie ........................................ 35

III.8. Libertatea gandirii, constiintei si religiei ..................................................... 36

III.9. Libertatea de exprimare ............................................................................... 37

III.10. Libertatea de asociere şi întrunire paşnică ................................................. 37

III.11. Dreptul de a nu suferi nici o discriminare ................................................. 38

III.12. Dreptul de proprietate ................................................................................ 38

III.13. Dreptul la educaţie ..................................................................................... 38


______________________________________________________________________________

4

CAPITOLUL 4. RASPUNDEREA PENALA PENTRU INCALCAREA

DREPTURILOR OMULUI .................................................................................... 40

CONCLUZII ............................................................................................................ 44

RASPUNSURI SI COMENTARII LA INTREBARILE DIN TESTELE DE

AUTOEVALUARE

LUCRARE DE VERIFICARE ............................................................................... 61

Bibliografie: ............................................................................................................. 63


______________________________________________________________________________

5

INTRODUCERE

Stimate cursant,

Acest curs incearca sa sintetizeze un domeniu vast numit drepturi

fundamentale care in principal cuprinde toate drepturile civile, politice, economice

si sociale ale cetatenilor europeni .

Cursul urmăreşte să contureze o imagine cât mai cuprinzătoare asupra

sistemelor actuale de protecţie a drepturilor omului, instituite la nivel internaţional.

Sper ca acest curs va fi util tuturor celor il rasfoiesc , nu neparat numai celor

care desfasoara activitati didactice sau administrative ci si celor care sunt interesati

de dobandirea unor cunostinte specifice in acest domeniu. Drepturile şi

libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar

o real i tate c i ş i o f inal i tate a întregi i ac t iv i tă ţ i umane,

bineînţeles a acele ia democratice ş i progresiste. De aici şi atenţia

cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea

actuală, problemelor teoret ice ş i pract ice referi toare la

drepturi le omului , la pro tec ţ ia ş i respec tul libertăţilor

fundamentale ale persoanei.

OBIECTIVELE CURSULUI

Obiectivul central al cursului este familiarizarea cursantilor cu problematica

generala si conceptele esentiale ale protectiei europene a drepturilor omului, care sa

le permita implementarea in mod direct a prerogativelor conferi te de

dreptul intern ş i recunoscute de dreptul internaţional f iecărui

individ, în raporturi le sa le cu colect iv i tatea ş i cu s tatul , ce dau

expresie unor valori sociale fundamentale şi care au drept scop

satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime, în

contextul economico-social, politic, cultural şi istoric, ale unei anumite

societăţi.

Prin prezentarea aspectelor menţionate, cursul îşi propune să contribuie la

formarea unui nivel de evaluare analitică a legislaţiei şi practicii în raport cu

standardele internaţionale în materia drepturilor omului.


______________________________________________________________________________

6

Cum ti se par aceste obiective? Sper ca ele corespund in mare masura cu

asteptarile tale despre acest curs.Daca nu te rog sa ma informezi cu ocazia

primei lucrari de verificare .

MODUL IN CARE CURSUL ESTE CONCEPUT

Prezentul curs este prin structura sa un curs de educatie prin

corespondenta. Cursul necesita aproximativ 20 ore de studiu

individual.Timpul precizat poate fi mai scurt sau mai lung in functie de

cunostintele anterioare ale cursantului, de cantitatea de munca a subiectului in

studiu pe care cursantul este dispus sa o aloce.

Cursul este divizat in patru unitati de studiu care se numesc capitole si

cuprinde o lucrare de verificare care va fi transmisa pentru corectare si

comentarii titularului de curs, dupa finalizarea studiului intregului curs si este

parte integranta din evaluarea continua a cursantilor. In cazul prezentului

curs prin Lucrarea de verificare se realizeaza si verificarea finala.

Cursul este structurat pe patru unitati de invatare, fiecare unitate

abordand o problematica importanta a studierii drepturilor fundamentale ale

omului .

Fiecare unitate contine: obiectivele, structura tematica si analiza fiecarei

probleme, teste de autoevaluare care asigura intr-o oarecare masura

comunicarea simulata cu cursantul si o bibliografie de referinta.La finalul

cursului se afla o lucrare de verificare si o bibliografie minimala.

In cadrul fiecarei unitati de invatare, Obiectivele – enunta cunostintele

ce urmeaza a fi dobandite pe parcursul acesteia. Continutul fiecarei unitati de

invatare este structurat astfel incat cantitatea de informatie noua pe unitatea

de invatare sa fie accesibila si asimilabila in conditiile educatiei la

distanta.Pentru a realiza aceste deziderate s-a urmarit ca structura

continutului unitatilor sa fie in concordanta cu cerintele unei educatii active.

Testele de autoevaluare reprezinta un exemplu tipic de sarcini de

invatare, avand un rol specific, acela de a testa daca obiectivele educationale

au fost realizate.

Probele cuprinse in Lucrarea de verificare , plasata la sfarsitul cursului

sunt proiectate sa cuantifice in mod adecvat nivelul de performanta atins in

formarea fiecarei competente vizate de obiectivele intregului curs.

Cursul are o structura si un mod de asezare diferit in pagina fata de alte

cursuri traditionale. Conceptul care sta la baza acestei abordari este specifica


______________________________________________________________________________

7

cursurilor destinate Educatiei la Distanta, este studiul individual activ

completat cu un dialog la distanta cu titularul de curs.

Manseta alba de circa 3 cm. lasata libera in stanga paginii are un rol

dublu si anume:

-adnotarile inscrise aici atrag atentia si te ajuta la identificarea sau

consolidarea unor infirmatii importante;

-spatiul alb poate fi folosit pentru notite, completari, observatii samd.

ATENTIE !! Utilizeaza manseta alba !!! Ea are rolul de a te

ajuta la invatare .

Continutul cursului este intrerupt din loc in lod de diferite sarcini de lucru,

care sunt cuprinse in chenar si sunt anuntate prin titluri specifice si prin imagini

sugestive.

Este util sa raspunzi cu consecventa la intrebarile formukate in testee de

evaluare si sarcinile de evaluare imediat dupa ce ai parcurs cursurile tematice. In

acest fel este mai usor sa raspunzi la lucrarile de verificare precum si evaluarea

finala.

Raspunsurile la sarcinile de lucru se gasesc la sfarsitul cursului, in sectiunea

raspunsuri si cometarii la teste de autoevaluare si sunt asociate cu un simbol grafic.

Lucrarile de evaluare rezolvate individual vor fi transmise tutorelui in modul

si datele anuntate la inceputul semestrului.

Evaluarea finala va tine cont de intreaga activitate desfasurata de cursant pe

parcurs prin participarea activa la dialogul la distanta initiat de titular si de

raspunsurile oferite in lucrarea de verificare.

Studiu individual

Ajungand la acest moment va recomand sa va rezervati timp pentru a

parcurge acest curs si sa va faceti o imagine globala asupra modului in care acesta a

fost conceput.


______________________________________________________________________________

8

CAPITOLUL 1 SISTEMUL UNIVERSAL DE CONSACRARE ŞI PROTECŢIE A

DREPTURILOR OMULUI

I.1. Introducere în problematica drepturilor omului. Consacrarea şi promovarea

drepturilor omului

I.2. Drepturile omului în Carta ONU

I.3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

I.4.Pactele Internaţionale

I.5.Alte instrumente cu caracter universal de protecţie a drepturilor omului

OBIECTIVELE Capitolului 1

Dupa studiul capitolului 1 vei fi capabil sa demonstrezi ca ai dobandit suficiente

cunostinte pentru :

• Însuşirea cunoştinţelor teoretice fundamentale privind sistemul universal de

consacrare si protectie a drepturilor omului; sursele; instituţiile; procedurile ;

• Intelegerea rolului drepturilor omului intr-o lume globalizata.• Consolidarea

cunostintelor instrumente cu caracter universal de protecţie a drepturilor

omului

I.1. Introducere în problematica drepturilor omului. Consacrarea şi

promovarea drepturilor omului

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind, în

ultimă instanţă, facultăţi ale subiectelor raportului juridic de a acţiona

într-un anume fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine

corespunzătoare şi de a beneficia de protecţia şi sprijinul statului în

realizarea pretenţiilor legitime. Drepturile fundamentale sunt drepturi esenţiale

pentru cetăţeni. Caracterizarea drepturilor fundamentale ca drepturi esenţiale pentru

cetăţean poate fi semnalată încă din primele lucrări marcante din acest domeniu. Ea

apare clar exprimată de J.-J. Rousseau în celebrul ” Discurs asupra originii şi

fundamentelor inegalităţii între oameni.

În acest discurs, care este unul dintre cele mai frumoase texte ce au fost scrise în

secolul al XVIII-lea în favoarea libertăţii umane, J-J. Rousseau sublinia că drepturile


______________________________________________________________________________

9

omului sunt daruri esenţiale ale naturii, de care nimeni nu se poate atinge în nici un

fel. Unii au denumit drepturile individuale ca libertăţi necesare, alţii -ca drepturi

esenţiale. Sau, că ele prezintă importanţa cea mai mare atât pentru cetăţeni, cât şi

pentru stat şi societate în ansamblu, că sunt bază pentru toate celelalte

drepturi.Deseor i dreptur i le fundamenta le sunt def in i te ca dreptur i

consacra te de Const i tuţ ie , f i ind determinante pentru statutul juridic al

cetăţeanului.

Datorită importanţei lor, drepturile fundamentale sunt înscrise în

acte deosebite, cum ar fi declaraţii de drepturi, Legi Fundamentale. Inscrierea în

Constituţie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a

acestora de a fi drepturi esenţiale pentru cetăţeni. Odată selectate pe criteriul

valoric, ca fiind esenţiale într-o anumită etapă istorică, li se conferă o formă şi

ocrotire juridică aparte. Inscrise în Constituţie, li se recunoaşte caracterul de

drepturi fundamentale şi li se stabilesc garanţii pentru ocrotirea şi exercitarea lor.

I.2. Drepturile omului în Carta ONU

Carta reprezintă unul din cele mai importante documente internaţionale,

aceasta fiind semnată în numele popoarelor Naţiunilor Unite la San Francisco în

data de 26 iunie 1945.

Chiar din preambul Carta proclamă „credinţa în drepturile fundamentale ale

omului, în demnitate şi în valoarea persoanei umane, în egalitatea de drept a

bărbaţilor şi femeile, ca şi a naţiunilor, mari sau mici”.

Depozitarul acestui document este guvernul SUA.

Ca tratat internaţional, Carta îndeplineşte operaţia de codificare a celor mai

importante principii ale relaţiilor internaţionale – de la suveranitatea şi egalitatea

statelor până la interzicerea folosirii forţei în relaţiile internaţionale.

Carta se deschide cu un Preambul şi cuprinde capitole despre scopurile şi

principiile Naţiunilor Unite, despre statutul de membru, organisme, rezolvarea pe

cale paşnică a disputelor, despre acţiuni referitoare la ameninţarea păcii, încălcarea

păcii şi actele de agresiune, cooperarea economică internaţională.

Cu toate că dispoziţiile Cartei privind drepturile omului un caracter destul de vag, ele

stabilesc trei direcţii de acţiune din partea organelor ONU, din partea statelor membre, şi

împreună, din partea Naţiunile Unite şi a statelor membre.

Reglementările Cartei în materia drepturilor omului au atras câteva consecinţe

importante Astfel, prin expresia "respectarea drepturilor fundamentale pentru toţi"

(regăsită în art. 1 alin.3, art.55 lit.c şi art 76 lit.c), Carta ONU a "internaţionalizat"

drepturile omului. Cu alte cuvinte, statele părţi au recunoscut importanţa internaţională

drepturilor omului.


______________________________________________________________________________

10

Un loc central în sistemul drepturilor omului îl ocupă, aşadar, Organizaţia

Naţiunilor Unite care, de la înfiinţarea sa şi până în prezent, a pregătit, împreună cu

alte instituţii din sistemul său (OIM, UNESCO, OMS, FAO, ICNUR) peste 100 de

instrumente internaţionale: convenţii, pacte, protocoale, declaraţii ş.a., enunţând

peste 60 de drepturi şi libertăţi ale omului, îndatoririle individului faţă de

colectivitate.

În 1993, Conferinţa Mondială de la Viena a făcut un pas important înainte în

încercarea comunităţii internaţionale de a promova şi proteja drepturile omului pe

întreg mapamondul, proclamând că “democraţia, dezvoltarea şi respectul pentru

drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt interdependente şi se susţin

reciproc”, şi afirmând că drepturile omului trebuiesc tratate “în mod corect şi

egal”.1

Pentru reliefarea locului pe care-l ocupă ONU în domeniul drepturilor

omului trebuie menţionat şi faptul că Premiul Nobel pentru pace pe anul 2001 a

fost acordat de către Comitetul Norvegian Secretarului General ONU, domnului

Kofi Annan, în semn de semnificativă recunoaştere a muncii Naţiunilor Unite în

domeniul păcii şi drepturilor omului.

Jon Martenson, fost secretar general adjunct al ONU pentru drepturile

omului, afirma că “Problema drepturilor omului este inima întregului sistem al

Naţiunilor Unite, indiferent de misiunea specifică cu care a fost însărcinat,

păstrează în spiritul obiectivului final al organizaţiei, protecţia şi promovarea păcii

internaţionale şi a drepturilor omului.”

Astfel ONU apare ca o instituţie reprezentativă cu vocaţie de universalitate,

un instrument necesar şi util, apt să ofere fiecărui stat cadrul adecvat pentru

afirmarea personalităţii sale, pentru participarea efectivă la dezbateri şi căutarea

soluţiilor marilor probleme internaţionale.

I.3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie

1948 de către Adunarea Generală a ONU şi este primul document cuprinzător în

sfera drepturilor omului, adoptat de o organizaţie internaţională. Declaraţia

Universală cuprinde două mari categorii de drepturi: drepturile civile şi politice şi

drepturile economice, sociale şi culturale.

Elaborarea acestui instrument internaţional de recunoaştere şi garantare a

drepturilor fundamentale a apărut ca o reacţie puternică împotriva atrocităţilor săvârşite

în perioada regimului nazist şi este considerată a fi cu caracter universal nu doar datorită

faptului că se adresează omenirii în ansamblul ei, ci şi pentru că se adresează tuturor

categoriilor "sociale şi naturale" ale umanităţii. Declaraţia face referire nu numai la

1 Revista Drepturile Omului, nr.4/2001


______________________________________________________________________________

11

drepturile omului, ci şi la obligaţiile acestuia faţă de colectivitate, "numai în cadrul

acesteia fiind posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale" (art.29).

Drepturile proclamate, însă, nu sunt absolute, Declaraţia permiţând statelor

să adopte legi care să stabilească anumite limite în exercitarea acestor drepturi în

scopul respectării drepturilor celorlalte persoane şi în vederea asigurării, într-o

societate democratică, a cerinţelor moralei, ordinii publice şi bunăstării generale.

În finalul său, Declaraţia impune o restricţie acestei posibilităţi a statelor,

precizând că "nici o prevedere a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca

implicând pentru un stat, un grup sau pentru o persoană dreptul de a se deda la

vreo activitate sau de a săvârşi vreun act care să conducă la desfiinţarea drepturilor

şi libertăţilor enunţate în aceasta (art.30)."

Având în vedere ansamblul drepturilor fundamentale proclamate, acest

instrument este mai amplu decât oricare altul, adoptat în dreptul intern al statelor.

Ea dă posibilitatea statelor să adopte legi care să limiteze exerciţiul acestor

drepturi, cu condiţia ca unicul scop al acestei limitări să fie “asigurarea

recunoaşterii corespunzătoare şi respectării drepturilor celorlalţi şi a compatibilităţii

cu cerinţele îndreptăţite privind moralitatea, ordinea publică şi bunăstarea generală

într-o societate democratică” (articolul 29 §2).

In conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, idealul fiintei

umane libere nu poate fi realizat decat daca se creeaza conditii care sa permita

fiecaruia sa se bucure de drepturile sale economice, sociale si culturale, ca si de

drepturile civile si politice.

S-a statuat juridic, la nivelul normelor internationale, obligatia morala a

statelor de a promova respectarea universala si efectiva a drepturilor si libertatilor

omului.

I.4.Pactele Internaţionale

Au fost adoptate de către Adunarea Generală a O.N.U. în anul 1966, trecând

apoi un deceniu până când acestea să intre în vigoare în 1976.

Cele două Pacte conţin unele prevederi comune. Astfel, în preambulul lor se

enunţă principiul general că “recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor

familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul

libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume” (alin.1). Tot o prevedere comună o constituie şi

obligaţia statelor părţi de a asigura egalitatea în drepturi a bărbatului şi femeii. Ele

interzic de asemenea discriminarea pe bază de rasă, cultură, sex, limbă, religie,

opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, avere sau naştere.

Având statut de tratat, aceste Pacte instituie obligaţii juridice pentru statele

părţi, în acest fel problemele legate de recunoaşterea şi respectarea drepturilor

garantate de cele două Pacte reprezentând probleme de interes internaţional.


______________________________________________________________________________

12

Pactul privind drepturile civile şi politice.

Din punctul de vedere al drepturilor consacrate, Pactul privind drepturile

civile şi politice este mai cuprinzător decât Declaraţia Universală, el adăugând o

serie de drepturi noi. În acelaşi timp, însă, o serie de drepturi consacrate în

Declaraţie (dreptul de azil, dreptul de proprietate, ş.a.) nu se regăsesc în cuprinsul

Pactului, datorită inexistenţei unor opinii comune între reprezentanţii blocurilor

politice şi ideologice din cadrul ONU, în momentul elaborării acestui tratat.

Pactul privind drepturile civile şi politice obligă statele părţi să respecte imediat

drepturile consacrate, luând toate măsurile necesare (legislative sau de altă natură)

pentru aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii, spre deosebire de Pactul privind

drepturile economice, sociale şi culturale, carta prevede o aplicare progresivă, în funcţie

de posibilităţile statelor.

În anumite situaţii excepţionale, statele părţi pot să suspende exerciţiul drepturilor

recunoscute sau să limiteze exercitarea lor.

Posibilitatea oferită de Pact statelor părţi, de a impune anumite limite în

exercitarea drepturilor garantate, permite invocarea acestor dispoziţii de către statele

lipsite de o justiţie puternică şi independentă, care, în practică, încalcă dispoziţiile

Pactului. Articolul 5 alin. 1 impune însă condiţia ca aceste restricţii sau limitări ale

drepturilor să nu le depăşească pe cele prevăzute în Pact.

În vederea respectării angajamentelor asumate de către statele părţi la Pactul

privind drepturile civile şi politice, acest tratat a creat un Comitet al Drepturilor

Omului – ca mecanism de control.

Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Acest Pact conţine o listă mai lungă şi mai cuprinzătoare de drepturi

economice, sociale si culturale decât Declaraţia universală.

Pactul nu enumeră doar drepturile economice, sociale şi culturale, ci propune şi

o definiţie amănunţită a acestora, prevăzând totodată şi etape pentru punerea lor în

aplicare.

În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Pactului privind drepturile

economice, sociale şi culturale, art.2 alin. l stabileşte angajamentul fiecărui stat parte

de a lua măsuri, atât individual, cât şi prin asistenţă şi cooperare internaţională, cu

precădere în domeniul economic şi tehnic, utilizându-şi la maxim resursele, în scopul

de a ajunge treptat la înfăptuirea deplină a drepturilor recunoscute în Pact, prin toate

mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative.

Aşa cum rezultă din text, spre deosebire de Pactul privind drepturile civile şi

politice, statele părţi nu se obligă să pună în practică imediat dispoziţiile Pactului, ci îşi

iau angajamentul de a lua măsuri "pentru ca exercitarea deplină a drepturilor


______________________________________________________________________________

13

recunoscute în prezentul pact să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele

adecvate...".

Statele care ratifică acest Pact au obligaţia de a lua măsuri pentru utilizarea

la maximum a resurselor lor disponibile cu scopul de a ajunge treptat la deplina

înfăptuire a acestor drepturi (art.2).

Pactul cere statelor părţi să prezinte rapoarte asupra măsurilor pe care le-au

adoptat şi asupra progresului înregistrat în respectarea drepturilor (art.16).

I.5. Alte instrumente cu caracter universal de protecţie a drepturilor

omului

Alături de Carta ONU, de actele constitutive ale unor instituţii specializate ale

Naţiunilor Unite şi de Carta Internaţională a Drepturilor Omului, ONU a elaborat şi

promulgat, în timp, un număr important de tratate internaţionale, declaraţii şi rezoluţii

privind diferite forme de încălcări ale drepturilor omului sau referitoare la anumite categorii de

persoane.

În literatura de specialitate convenţiile, pactele şi acordurile privind drepturile

omului au fost clasificate astfel:

a) convenţii cu caracter general: universale, europene, americane şi africane;

b) convenţii specifice: privind genocidul, crimele de război şi crimele împotriva

umanităţii, asupra torturii, sclaviei, muncii forţate, azilului, privind securitatea socială,

libertatea informaţiei şi a vieţii private ;

c) convenţii privind discriminarea rasială, sexuală, în domeniul educaţiei şi în

materie profesională;

d) convenţii privind protecţia unor anumite categorii de persoane: copii, femei,

minorităţi, apatrizi, refugiaţi, emigranţi, combatanţi şi prizonieri.

Convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid a fost

adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în 1948, fapt determinat de exterminarea

a milioane de evrei şi a altor membri ai unor grupuri naţionale în timpul celui de-al

doilea război mondial.

Convenţia declară că genocidul reprezintă o crimă de drept internaţional,

indiferent dacă este săvârşit pe timp de pace sau pe timp de război. Crima de război

diferă de simpla încălcare a dreptului internaţional, aceasta din urmă atrăgând

răspunderea unui guvern pentru prejudiciile rezultate fără a implica răspunderea

penală a unei persoane, în timp ce crima de război reprezintă o infracţiune gravă

pentru care făptuitorul individual poate fi pedepsit.

Convenţia defineşte genocidul ca fiind comiterea unor anumite acte cu

intenţia de a distruge, în întregime sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial, sau

religios. Actele care constituie genocid sunt:

- a ucide membrii ai grupului;


______________________________________________________________________________

14

- a cauza grave vătămări corporale sau mentale membrilor grupului;

- a impune în mod deliberat grupului condiţii de viaţă de natură a cauza

distrugerea sa psihică în întregime sau parţial;

- a impune măsuri menite să împiedice naşterile în cadrul grupului;

- transferarea forţată a copiilor unui grup la un alt grup.

Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de

discriminare rasială a fost adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în 1965.

Convenţia interzice discriminarea rasială, pe care o defineşte ca fiind orice

diferenţiere, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare,

ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are ca scop sau efect distrugerea

ori compromiterea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a

drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în domeniile politic, economic,

social şi cultural sau în alt domeniu al vieţii publice.

Convenţia condamnă orice propagandă şi toate organizaţiile care se inspiră

din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase şi care justifică sau încurajează

astfel discriminarea rasială şi cere statelor părţi să adopte măsuri pentru eliminarea

şi sancţionarea actelor de discriminare.

Statele părţi la convenţie trebuie să respecte următoarele:

- să nu săvârşească acte sau practici de discriminare rasială;

- să nu încurajeze, să nu apere sau să sprijine discriminarea rasială, practicată de

o persoană sau o organizaţie;

- să ia măsuri oficiale pentru reexaminarea politicii guvernamentale naţionale şi

locale şi să abroge, să modifice sau să anuleze legile şi regulamentele care duc la

discriminarea rasială;

- să favorizeze organizaţiile şi mişcările integraţioniste multirasiale.

Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei.

Acest tratat a fost adoptat de Adunarea generală a O.N.U. în 1979 şi a

definit discriminarea faţă de femei ca fiind orice distincţie, excludere sau restricţie

bazată pe sex şi care are ca efect sau scop de a compromite sau distruge

recunoaşterea, beneficierea sau exercitarea de către femei, indiferent de starea lor

matrimonială pe bază de egalitate a femeilor şi bărbaţilor, a drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale în domeniile politic, economic, social, cultural şi civil,

sau în orice alt domeniu.

Convenţia cere statelor ca ele să promoveze o politică de natură să elimine

discriminarea faţă de femei, prin măsuri legislative şi de altă natură. Astfel de

măsuri sunt: înscrierea în constituţiilor statelor a egalităţii în drepturi a femeii cu

bărbatul; sancţionarea de către state a practicilor discriminatorii faţă de femei.


______________________________________________________________________________

15

Convenţia cere statelor părţi să adopte măsuri pentru eliminarea

prejudecăţilor şi a practicilor cutumiare bazate pe ideea de inferioritate sau

superioritate a unuia dintre sexe (art.5). Statelor le mai revine obligaţia de

suprimare, sub orice formă, a comerţului şi a exploatării prostituţiei feminine

(art.6).

Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente crude,

inumane sau degradante.

Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat acest tratat în anul 1984 şi a definit

tortura ca fiind orice act prin care o durere sau suferinţă ascuţită, fizică sau

mentală, sunt în mod intenţionat aplicate unei persoane în scopul, în special, de a

obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi

pentru un act comis de ea sau de o terţă persoană sau este bănuită că la comis, de a

o intimida sau face presiuni asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau pentru

oricare alt motiv bazat pe o formă oarecare de discriminare, când o astfel de durere

sau suferinţă sunt aplicate de un agent cu funcţii publice sau o altă persoană

acţionând cu titlu oficial sau la instigarea sa, ori cu consimţământul său expres sau

tacit (art.1).

Ea prevede că nici o circumstanţă excepţională nu poate fi invocată pentru

justificarea torturii, precum nici ordinul superiorului sau al unei autorităţi publice.

Statul nu trebuie să expulzeze, să respingă sau să extrădeze o persoană spre

un alt stat, dacă există motive serioase că persoana respectivă riscă să fie supusă

torturii în acel stat (art.3).

Declaraţiile obţinute prin tortură nu pot fi invocate ca probe într-un proces.

Statelor le revin şi următoarele obligaţii: să includă în legislaţia lor penală

actele de tortură ca infracţiuni care se pedepsesc (art.4); să reţină persoana bănuită

că a săvârşit infracţiunea de tortură, dacă se află pe teritoriul său (art.6); statul care

deţine persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii de tortură, dacă nu o extrădează,

este obligat să o judece (art.7) etc.

Convenţia mai prevede că orice persoană victimă a torturii, are dreptul să se

plângă autorităţilor competente ale statului şi de a obţine reparaţii şi despăgubiri. În

cazul când victima a murit, urmaşii ei au dreptul la o indemnizaţie.

Convenţia privind drepturile copilului a fost adoptată de către Adunarea

Generală a O.N.U. în anul 1989.

Convenţia defineşte copilul ca fiind orice fiinţă umană, sub vârsta de 18 ani,

cu excepţia cazurilor când, în baza legii aplicabilă copilului, majoratul este stabilit

sub această vârstă (art.1).


______________________________________________________________________________

16

Ea precizează că familia este mediul natural pentru creşterea şi bunăstarea

copiilor, motiv pentru care ei trebuie să crească în familia lor, într-o atmosferă de

fericire, dragoste şi înţelegere.

Principiul călăuzitor al Convenţiei este enunţat în art.3 alin.(1) care

precizează că în toate acţiunile care privesc copiii, fie că sunt întreprinse de

instituţii de ocrotire publice sau private, instanţe de judecată, autorităţi

administrative sau organisme legislative, se va avea în vedere în primul rând

interesul copilului.

Convenţia prevede următoarele obligaţii care revin statelor părţi la ea: să

vegheze ca funcţionarea instituţiilor, serviciilor şi lăcaşelor care au responsabilităţi

faţă de copii şi asigură protecţia lor, să fie conforme cu normele fixate de către

autorităţile competente; să vegheze ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi,

cu excepţia cazului când această separaţie este în interesul copilului; să garanteze

copiilor protecţia şi îngrijirile necesare; să protejeze copiii împotriva folosirii ilicite

a stupefiantelor sau substanţelor psihotrope; să protejeze copiii împotriva oricărei

forme de exploatare sexuală şi violenţă sexuală; să împiedice răpirea, vânzarea şi

comerţul cu copii în acest scop, etc.

Se mai precizează că statele recunosc responsabilitatea şi obligaţia

părinţilor, a membrilor familiei şi a comunităţii de a da copilului orientare şi sfaturi

(art.5). De asemenea, se afirmă principiul potrivit căruia ambii părinţi au o

răspundere comună pentru creşterea şi dezvoltarea copilului (art.18).

Copiilor handicapaţi trebuie să li se asigure o viaţă plină şi decentă, care să

asigure participarea lor la viaţa colectivităţii din care fac parte (art.23).

Copii aparţinând minorităţilor etnice, religioase sau lingvistice au dreptul la

propria viaţă culturală, de a practica propria religie şi de a folosi propria limbă

(art.3).

TEST DE AUTOEVALUARE NR.1

Enumerati principalele organisme si documente internationale care

consacra si protejeaza drepturile si libertatile fundamentale

Raspunsurile si comentariile la testul de autoevaluare le poti gasi la

pag.42,43

Scrieti raspunsurile in spatiile libere din chenar !


______________________________________________________________________________

17

Bibliografie

1. Bianca SELEJAN-GUŢAN.- Protecţia europeană a drepturilor omului.

Bucureşti: Editura All Beck, 2004

2. Bianca SELEJAN-GUŢAN.- Protecţia europeană a drepturilor omului.Ediţia

3, Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2008

3. Thomas BUERGENTHAL, Renate WEBER. – Dreptul internaţional al

drepturilor omului. Bucureşti: Editura ALL, 1996

4. Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin

Vasilescu şi Ioan Vida –„Constituţia României comentată şi adnotată”, Regia

Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992


______________________________________________________________________________

18

CAPITOLUL 2

SISTEMUL REGIONAL EUROPEAN DE CONSACRARE SI

PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI:CONSILIUL

EUROPEI

II.1. Sistemele instituţionale regionale de consacrare şi protecţie a drepturilor omului

II.2. Evoluţia mecanismului de protecţie a drepturilor omului instituit de CEDO

(condiţii de admisibilitate a unei plângeri)



cunostinte pentru :

• Însuşirea cunoştinţelor teoretice fundamentale privind sistemul regional de

consacrare si protectie a drepturilor omului;

• Însuşirea cunoştinţelor teoretice fundamentale privind specificitatea

dreptului european al drepturilor omului si principalelor sisteme de

promovare a drepturilor omului;

• Evaluarea pe baza analizei comparate a eficientei diferitelor sisteme de

promovare si protectie a drepturilor omului;

• Sistemele de protecţie europene. Rolul şi importanţa

• Curtea de Justiţie a Uniunii Europene vs. Curtea Europeană a drepturilor

omului

• Consiliul Europei – organizaţie regională promotoare a drepturilor omului

• Procedura care trebuie urmata de catre persoanele fizice sau juridice care

doresc sa se adreseze Curtii

II.1. Sistemele instituţionale regionale de consacrare şi protecţie a

drepturilor omului

Există trei sisteme instituţionale de consacrare şi protecţie a drepturilor omului

la nivel regional: sistemul regional european, sistemul regional inter-american si

sistemul regional african.

Sistemele regionale de protecţie a drepturilor omului sunt mai eficiente, în

general, decât sistemul universal.


______________________________________________________________________________

19

Sistemul european

Sistemul instituţional de consacrare şi protecţie a drepturilor omului la nivel

regional european este primul sistem internaţional de protecţie al drepturilor omului

care a apărut, originile sale aflându-se în deceniile 5 şi 6 ale secolului 20, fiind considerat

cel mai eficient sistem, el bazându-se, în principal, pe Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, tribunal internaţional cu jurisdicţie obligatorie pentru statele părţi

şi la care individul are acces direct. La acesta se adaugă şi Uniunea Europeană,

Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene

Ca orice sistem de drept veritabil, si cel al Comunitatii presupune existenta

unor garantii jurisdictionale ce trebuie sa intre in functiune in situatia contestarii

sau punerii in aplicare a legislatiei Comunitare.

Curtea de Justitie, ca institutie jurisdictionala a Comunitatii, reprezinta

coloana vertebrala a acestui sistem de garantii. Judecatorii trebuie sa asigure

uniformitatea interpretarii si aplicarii dreptului comunitar in fiecare Stat Membru,

mentinerea sa ca sistem comunitar si aplicarea sa in mod identic tuturor celor care i

se supun in toate imprejurarile.

Pentru indeplinirea acestui rol, Curtea de Justitie are competenta de

solutionare a litigiilor in care se constituie ca parti state membre, institutii

comunitare, intreprinderi sau persoane fizice.

Mai mult de 8600 de cauze au fost aduse curtii din anul 1952, de cand a fost

infiintata. In anul 1978 se solutionau deja 200 de cazuri noi pe an, iar in 1985 au

fost pe rol peste 400 de cauze.

Curtea de Justitie joaca un rol esential in cadrul sistemului institutional

stabilit prin Tratate. In mod deosebit, Curtea are rolul de a mentine echilibrul intre

prerogativele institutiilor comunitare pe de o parte si intre prerogativele conferite

Comunitatii si cele pastrate de statele membre pe de alta parte. In exercitarea

atributiilor sale de revizuire, Curtea este deseori chemata sa hotarasca in probleme

de natura constitutionala sau de importanta economica majora.

Consiliului Europei

Consiliul Europei este principala organizaţie internaţională

interguvernamentală la nivel regional european care are, ca atribuţie principala,

consacrarea şi apărarea drepturilor omului.

Tratatul constitutiv al acestei organizaţii internaţionale este Statului

Consiliului Europei care prevede, în art. 8, sancţiuni pentru încălcarea în mod grav

a obligaţiilor de membru prevăzute în art. 3. Aceste sancţiuni sunt: suspendarea

drepturilor de reprezentare; cererea făcută de Comitetul Miniştrilor de a se retrage

din Consiliul Europei; încetarea calităţii de membru al Consiliului Europei, prin


______________________________________________________________________________

20

decizia Comitetului Miniştrilor.

Consiliul Europei, cea mai mare organizatie interguvernamentala si

interparlamentara europeana, sanctiunea ultima este aceea a excluderii din randurile

sale a statului membru care si-a incalcat obligatiile.

In preambulul statutului, acceptat de toate statele membre, se afirma de

altfel convingerea statelor membre in edificarea pacii ,,bazata pe justitie si

cooperare internationala”2

Prin urmare, ,,orice stat european poate deveni membru al Consiliului

Europei cu conditia ca el sa accepte principiul suprematiei legii. De asemenea el

trebuie sa garanteze principiul in virtutea caruia orice persoana aflata sub jurisdictia

sa se poate bucura de drepturile omului si de libertatile fundamentale. Consiliul

Europei urmareste in mod deosebit: apararea drepturilor omului si a democratiei

pluraliste; favorizarea constientizarii si valorizarii identitatii culturale europene

luptand impotriva oricarei forme de intoleranta; cautarea de solutii pentru

problemele societatii; sprijinirea tarilor din estul si centrul Europei in vederea

punerii in practica si consolidarii reformelor politice, legislative si constitutionale

cu ajutorul unor importante programe de cooperare”3.

Consiliul Europei şi alte organisme europene

Pentru a nu se face o confuzie între Consiliul Europei şi

alte organisme europene, vom face următoarele precizări:

A.

Consiliul Europei

Organizatie internationala al carei sediu este la Strasbourg si care

reuneste 47 de state democratice ale Europei.

si

Consiliul European

Reuniune periodica (cel putin de doua ori pe an) a sefilor de stat

si de guvern ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene

pentru a discuta si orienta politica comunitara.

2 Statutul Consiliului Europei 3 Nicolae Ecobescu….. - ,,Manualul Consiliului Europei” – CID –CE, Bucuresti, 1999


______________________________________________________________________________

21

si

Comisia Europeana

Organ executiv al Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles, care

monitorizeaza aplicarea corecta a dispozitiilor tratatelor si a

deciziilor luate de institutiile Uniunii.

B.

Adunarea Parlamentara

Organ deliberativ al Consiliului Europei. Se compune din 318

reprezentanti si din 318 supleanti desemnati de parlamentele

nationale ale statelor membre.

si

Parlamentul European

Organ parlamentar al Uniunii Europene care reuneste pe cei 785

deputati europeni ai celor 27 tari membre, alesi prin vot universal

de locuitorii Uniunii Europene.

C.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Are sediul la Strasbourg. Este singurul organism juridic autentic,

creat de Conventia europeana a drepturilor omului si compus din

46 de judecatori*. Ea asigura in ultima instanta respectarea de

catre statele parti a obligatiilor rezultand din Conventie.

si

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Are sediul la Luxemburg si asigura respectarea dreptului

comunitar, interpretarea si aplicarea tratatelor Uniunii Europene.

si

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Are sediul la Luxemburg si asigura respectarea dreptului comunitar, interpretarea si

aplicarea tratatelor Uniunii Europene.

De asemenea nu trebuie făcută confuzia între:

Conventia europeana a drepturilor omului

Tratat prin care statele membre ale Consiliului Europei s-au angajat sa respecte

libertatile si drepturile fundamentale ale omului.

Si


______________________________________________________________________________

22

Declaratia universala a drepturilor omului

Adoptata de Organizatia Natiunilor Unite in 1948 pentru a intari, pe plan

international, protectia drepturilor omului.

,,Semnand Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor

fundamentale, chiar in ziua aderarii sale la Consiliul Europei, Romania a intors

pagina totalitarismului si si-a facut intrarea in clubul democratiilor europene.

Ratificand respectiva conventie…, Romania a recunoscut oricarei persoane

apartinand jurisdictiei sale drepturile si libertatile definite in acest instrument si,

acceptand in acelasi timp dreptul la recurs individual la Comisia Europeana a

Drepturilor Omului, ea a subscris la un sistem international si chiar supranational

de control. Ea a acceptat, astfel, obligatiile care decurg din aceasta si ,,disciplina”

care rezulta de aici”4.

II.2. Evoluţia mecanismului de protecţie a drepturilor omului instituit de

CEDO (condiţii de admisibilitate a unei plângeri)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un organ al Consiliului Europei,

cu caracter jurisdicţional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un tribunal internaţional,

specializat în materia garantării drepturilor omului, cu activitate permanentă şi cu

jurisdicţie obligatorie.

Deşi tratatul internaţional care o instituie nu îi precizează poziţia în sistemul

organelor Consiliului Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie

să fie calificată ca un organ principal.

Problema drepturilor omului este, potrivit însuşi tratatului constitutiv,

chestiunea centrală a Consiliului Europei. Spre deosebire de alte organe înfiinţate

prin alte tratate din cadrul Consiliului Europei, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului are natură jurisdicţională şi o jurisdicţie obligatorie. De asemenea, ea este

înfiinţată printr-un tratat cu caracter general în materia drepturilor omului şi care

priveşte drepturile civile şi politice, tratat la care, în practica de astăzi, în mod

automat toate statele membre ale Consiliului Europei devin parte.

Ca şi vechea Curte Europeană a Drepturilor Omului, actuala jurisdicţie are

două tipuri de competenţe: competenţe contencioase şi competenţe de aviz

consultativ.

Competenţa contencioasă se manifestă sub două aspecte: soluţionarea

litigiilor interstatale şi a cererilor individuale.

4 Vincent Berger – Prefata la ,,Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului “- prima editie in limba romana 1997 - IRDO


______________________________________________________________________________

23

a. Litigiile interstatale sunt acelea în care un stat-parte la CEDO sesizează

Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a CEDO de către alt stat-parte (art. 33 al

Convenţiei).Cererile individuale provin de la orice persoană fizică, organizaţie

neguvernamentală sau grup de particulari care se pretinde victimă a vreunei

încălcări a drepturilor sale recunoscute în CEDO de către unul din statele-părţi (art.

34 al Convenţiei). Plângerile individuale se refera la chestiuni din ce în ce mai

diverse: disparitii si asasinate; tortura si rele tratamente pentru detinuti;

privarea arbitrara de libertate; absenta accesului la un tribunal; absenta unui proces

echitabil într-un timp rezonabil; ascultarea telefoanelor; deportarea si extradarea;

discriminarea homosexualilor; libertatea presei; drepturile parintilor copiilor plasati

în institutii; ingerinte asupra dreptului la proprietate; dezvoltarea partidelor politice.

Potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului, în forma amendată prin

Protocolul nr. 11, Curtea Europeană a Drepturilor Omului se compune dintr-un

număr de judecători egal cu acela al statelor părţi la Convenţia europeană a drepturilor

omului.

Conform Raportului explicativ la Protocolul nr. 11, actuala reglementare se

bazează pe cea anterioară, fiind suprimată numai condiţia în sensul căreia Curtea

Europeană a Drepturilor Omului nu poate cuprinde mai mult de un resortisant al unui

stat. în principiu, nu trebuie să existe mai mult de 2 judecători având aceeaşi cetăţenie.

Potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului, în forma amendată prin

Protocolul nr. 11, judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă consideraţie morală

şi să îndeplinească acele condiţii cerute pentru exercitarea de înalte funcţii judiciare

sau să fie jurişti posedând o competenţă notorie. Judecătorii îşi exercită funcţia la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului cu titlu individual. În timpul duratei mandatului lor,

judecătorii imparţialitate sau de disponibilitate cerute de o activitate exercitată cu

normă întreagă; orice problemă ridicată în aplicarea acestei reguli este tranşată de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului, în forma amendatã prin

Protocolul nr. 11, judecătorii sunt aleşi pentru o duratã de 6 ani. Ei sunt reeligibili.

Curtea Europeanã a Drepturilor Omului se înnoieşte cu jumătate din judecători la

fiecare 3 ani.

Potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului, în forma amendatã prin

Protocolul nr. 11, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului dispune de patru

formaţiuni jurisdicţionale: Adunarea Plenară a Curţii; Comitete; Camere; Marea

Cameră.

Conform Regulamentului Curţii Europene a Drepturilor Omului, sediul

Curţii Europene a Drepturilor Omului este fixat la Strasbourg.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate să decidă, în orice stadiu al

instrucţiei unei cereri, că este necesar ca ea însăşi sau unul ori mai muţi dintre


______________________________________________________________________________

24

membrii săi să procedeze la o anchetã sau să îndeplinească orice altă funcţie în alte

locuri. aceastã jurisdicţie.

Curtea poate cerceta numai plângeri referitoare la violarea unuia sau mai

multor drepturi enumerate în Convenţie şi protocoale. Ea nu este o instanţă de apel

împotriva instanţelor naţionale şi nu poate anula sau modifica deciziile lor. Nici nu

poate interveni direct în favoarea dumneavoastră pe lîngă autoritatea de care vă

plângeţi.

Curtea poate examina numai cererile îndreptate împotriva unuia dintre statele

care au ratificat Convenţia şi Protocoalele sale, şi dacă se referă la evenimente

posterioare unei date determinate. Această dată variază de la stat la stat şi după cum

cererea se referă la un drept enunţat în Convenţie sau în Protocoale.

Reguli generale5

Orice stat contractant (plangere statala) sau particular care se considera

victima unei violari a conventiei (plangere individuala) poate adresa direct Curtii de

la Strasbourg o cerere ce are in vedere violarea de catre un stat contractant a unui

drept garantat prin Conventie.

In ceea ce priveste cererile de sesizare a Curtii, acestea trebuie sa

indeplineasca o serie de conditii. Conditiile ce trebuie indeplinite de petitionari se

pot imparti in doua mari categorii:

- conditii generale ce trebuie indeplinite de toti petitionarii;

- conditii speciale ce privesc o anumita categorie de petitionari – stat sau

parte individuala.

Conditiile generale:

Aceste conditii sunt prevazute de art 35 din Conventie si sunt:

- epuizarea tuturor cailor de atac interne;

- scurgerea unui termen de 6 luni de la ramanerea definitiva a deciziei

interne.

Conditii speciale:

Conditii ce trebuie indeplinite de o petitie individuala sunt:

- numele, data nasterii, nationalitatea, sexul, profesia si adresa petentului;

- numele, profesia si adresa reprezentantului, daca este cazul;

- partea sau partile contractante impotriva carora este indreptata petitia;

- expunerea succinta a faptelor;

5 Regulamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului – titlul II, cap I


______________________________________________________________________________

25

- o expunere succinta a violarii normelor Conventiei si a argumentelor

pertinente;

- obiectul petitiei ca si descrierea cererii unei satisfactii echitabile;

- copii ale tuturor documentelor, a deciziilor ce privesc obiectul petitiei.

Cererile care nu corespund acestor criterii sunt declarate inadmisibile şi sunt

respinse. Curtea poate declara o cerere inadmisibilă în orice stadiu al procedurii.

Decizia prin care o cerere este declarată inadmisibilă sau este scoasă de pe rol este

definitivă. Totuşi, potrivit ar. 43 para. 5 al Regulamentului Curţii, Curtea poate

decide reînscrierea unei cauze pe rol, dacă ea consideră că circumstanţe

excepţionale justifică aceasta. În practica Curţii şi a fostei Comisii, a fost admisă

reînscrierea pe rol a unei cereri în situaţia în care radierea ei a fost decisă pe baza

unor fapte ce s-au dovedit ulterior inexacte (a se vedea Meusburger c. Austriei, dec.

06.10.1996) sau atunci când reclamantul a demonstrat că el a trimis observaţiile

sale, dar ele nu au ajuns la Curte (a se vedea Rosenauer c. Austriei, dec.

21.02.2002) ori că el nu a primit corespondenţa expediată de secretarul fostei

Comisii din motive de sănătate (Z.M. c. Germaniei, dec. 13.02.1990).

În baza documentelor şi explicaţiilor prezentate de părţi, Curtea ia o decizie

iniţial cu privire la admisibilitate, iar apoi, dacă cererea este declarată admisibilă,

asupra fondului cererii în una din limbile oficiale ale Curţii (engleza sau franceza).

Procedura in fata Curtii

Desfasurarea normala a procedurii intr-o cauza care ajunge la o

judecata asupra fondului va fi, in cele mai numeroase cazuri urmatoarea:

- introducerea plangerii;

- contacte preliminare cu grefa Curtii;

- inregistrarea plangerii;

- repartizarea catre o camera a plangerii;

- desemnarea unui judecator – raportor de catre camera;

- examinarea de catre un comitet de 3 membrii;

- comunicarea plangerii catre Guvernul respectiv;

- depunerea observatiilor si stabilirea faptelor;

- audierea;

- decizia data de camera asupra admisibilitatii;

- posibilitatea de negociere, in vederea unei reglementari pe cale amiabila;

- hotararea Curtii.


______________________________________________________________________________

26

Îndata ce Camera a hotarât sa admita cererea, ea poate invita partile sa

supuna probe suplimentare si observatii scrise, inclusiv în ceea ce îl priveste pe

reclamant, o eventuala cerere de “satisfactie echitabila” si sa asiste la o audiere

publica privind fondul cauzei.

Presedintele Camerei poate, în interesul unei bune administrari a dreptatii, sa

invite sau sa autorizeze orice stat contractant care nu este parte la procedura, sau

orice persoana interesata în afara reclamantului, sa faca observatii scrise, sau, în

împrejurari exceptionale, sa ia parte la audiere. Un stat contractant al carui cetatean

este petitionar în caz poate interveni de drept.

În cursul procedurii referitoare la fond, tratative destinate încheierii unei

reglementari amiabile pot fi duse prin intermediul grefierului. Aceste negocieri sunt

confidentiale.

Actele Curţii prin care se soluţionează o cerere individuală pot fi:

- decizie a unui Comitet, prin care declară inadmisibilă sau radiază de pe rol

o cerere;

- decizie a unei Camere sau a Marii Camere privind radierea de pe rol a

unei cereri;

- decizie a unei Camere privind declararea ca inadmisibilă a unei cererei;

- decizie a unei Camere privind declararea ca admisibilă a unei cereri;

- hotărâre a unei Camere sau a Marii Camere privind repunerea pe rol a

unei cereri;

- decizie a unei Camere sau a Marii Camere privind radierea cauzei de pe

rol în cazul rezolvării pe cale amiabilă;

- decizie a unei Camere privind desesizarea în favoarea Marii Camere;

- hotărâre a unei Camere sau a Marii Camere prin care declară dacă a avut

loc sau nu o încălcare a CEDO, iar în caz afirmativ şi dacă dreptul intern al statului

pârât nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acelei încălcări,

acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.

- hotărâre a unei Camere privind soluţionarea cererii de interpretare a unei

hotărâri;

- hotărâre a unei Camere privind soluţionarea cererii de revizuire a unei

hotărâri;

- hotărâre a Marii Camere prin care aceasta se pronunţă asupra cererii de

retrimitere a cauzei soluţionate printr-o hotărâre pronunţată de Cameră şi se

pronunţă asupra cauzei.

Hotărârile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau

inadmisibile sunt motivate. dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte


______________________________________________________________________________

27

opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să adauge acesteia

expunerea opiniei sale separate.

Decizia unui Comitet, luată prin vot unanim, privind declararea ca

inadmisibilă sau scoaterea de pe rol a unei cereri individuale este definitivă.

Hotărârea unei Camere devine definitivă: atunci când părţile declară că nu

vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; la expirarea termenului de 3 luni

de la data hotărârii, dacă nu a fost cerută retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere;

atunci când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere a cauzei în faţa

Marii Camere.

Hotărârea Marii Camere este definitivă.

Hotărârile definitive ale Curţii se publică, sub autoritatea grefierului, în

culegerea oficială de decizii şi hotărâri.

Toate hotarârile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele pârâte în

cauza. Controlarea executarii deciziilor Curtii si constatarea încalcarilor survenite

revine Comitetului Ministrilor, care asigura, în special, adoptarea de catre state a

masurilor generale (modificarea legislatiei, jurisprudentei, reglementarilor si

practicilor) necesare evitarii noilor încalcari. El asigura, de asemenea, plata catre

reclamant/a a satisfactiei echitabile acordate de Curte si, în anumite cazuri,

aplicarea masurilor concrete care garanteaza o reparatie integrala (redeschiderea

procedurii, ridicarea unei decizii de interdictie sau a unei ordonante de confiscare,

stergerea mentiunilor din cazierul judiciar, acordarea unui permis de sedere etc.).

Sistemul instituit in urma revizuirii mecanismului de control si instituirea pe

cale de consecinta a Curtii Europene a Drepturilor Omului permite, asa cum de

altfel s-a si anticipat:

- ,,o mai buna accesibilitate a mecanismului pentru individ;

- o accelerare a procedurii;

- o mai mare eficacitate”6.

6 ,,Drepturile omului”- revista editata de IRDO – anul VII, nr. 1/1997


______________________________________________________________________________

28


O plangere adresata Curtii Europene a Drepturilor Omului trebuie sa

intruneasca anumite conditii. Din lista celor enumerate mai jos selectati

pe cele pe care le considerati corecte :

1. Cererea trebuie formulată în scris şi semnată de către reclamant sau de

către persoana care îl reprezintă;

2.Numele, adresa si data nasterii sunt date obligatorii;

3. S-a scurs un termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a deciziei

interne;

4. Nu s-au utilizat, în situatia în cauză, toate remediile juridice care ar fi

putut fi utile în situaţia de care vă plângeţi dar se poate demonstra că

aceste remedii nu puteau fi eficace;

5.Termenul de 6 luni este interupt de inregistrarea cererii ;

6. Petiţiile adresate Parlamentului, şefului statului sau al guvernului, unui

ministru sau ombudsman constituie remedii pe care trebuia să le fi

încercat;

7. Cererile persoanelor trebuie sa vizeze violarea drepturilor garantate prin

Convenţie şi protocoale;

8. Partea sau partile contractante impotriva carora este indreptata petitia;

9.S-a scurs un termen de 10 luni de la ramanea definitive a deciziei

interne;

10. Copii ale tuturor documentelor, a deciziilor ce privesc obiectul

petitiei.


pag.42,43


Bibliografie

1. Statutul Consiliului Europei

2. Nicolae Ecobesc - ,,Manualul Consiliului Europei” – CID –CE, Bucuresti, 1999

3. Vincent Berger – Prefata la ,,Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor

Omului “- prima editie in limba romana 1997 - IRDO

4. Regulamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului – titlul II, cap I


______________________________________________________________________________

29

5. Bianca SELEJAN-GUŢAN.- Sistemul jurisdicţional european de protecţie a

drepturilor omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universităţii „Lucian

Blaga”, 2003

6. Bianca SELEJAN-GUŢAN.- Protecţia europeană a drepturilor omului. Ediţia

3, Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2008

7. Revista ,,Drepturile omului”- revista editata de IRDO – anul VII, nr. 1/1997


______________________________________________________________________________

30

CAPITOLUL 3

ANALIZA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR

FUNDAMENTALE, REGLEMENTATE DE CONVENTIA

EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

III.1. Dreptul la viaţă

III.2. Dreptul de a nu fi supus torturii şi tratamentelor inumane sau degradante

III.3. Dreptul de nu fi supus sclaviei, servituţii şi muncii forţate sau obligatorii

III.4. Dreptul la libertate şi la siguranţă

III.5.Dreptul de a fi informat

III.6. Dreptul la un proces echitabil

III.7. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

III.8. Libertatea gandirii, constiintei si religiei

III.9. Libertatea de exprimare

III.10. Libertatea de asociere şi întrunire paşnică

III.11. Dreptul de a nu suferi nici o discriminare

III.12. Dreptul de proprietate

III.13. Dreptul la educaţie



cunostinte pentru :

• Insusirea principalelor drepturi si libertati fundamentale garantate;

• În ce condiţii poate fi restrânse drepturile si libertatile fundamentale;

• Identificarea principiilor care decurg din protectia unor drepturi si

interpretarea acestora;

• Identificarea articolelor specifice corespunzatoare dreptului garantat.

Analiza drepturilor şi libertăţilor fundamentale, reglementate de Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)

În forma iniţială, CEDO garanta următoarele drepturi:

dreptul la viaţă

dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente sau pedepse

inumane sau degradante


______________________________________________________________________________

31

dreptul de a nu fi ţinut în sclavie; interzicerea muncii forţate

dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei

dreptul la un proces echitabil

dreptul de a nu fi supus unor legi şi pedepse ex post facto

dreptul la viaţă privată şi de familie

libertatea de gândire, conştiinţă şi religie

libertatea de expresie

libertatea de asociere şi de întrunire paşnică

dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie

Convenţia mai conţine o clauză de nediscriminare (art. 14) şi obligaţia de a

se acorda un remediu eficace prin instanţele naţionale oricărei persoane ale cărei

drepturi au fost violate (art. 13).

Catalogul drepturilor garantate a fost lărgit prin Protocoalele adiţionale

ulterioare:

Protocolul 1:

- dreptul la proprietate

- dreptul la educaţie

- angajamentul statelor de a organiza alegeri libere şi secrete la intervale de

timp rezonabile

Protocolul 4:

- interzicerea privării de libertate pentru nerespectarea obligaţiilor

contractuale

- dreptul la liberă circulaţie

- interzicerea expulzării propriilor cetăţeni şi a expulzării colective a

străinilor

Protocolul 6: abolirea pedeapsa cu moartea pe timp de pace

Protocolul 7:

- garanţii acordate străinilor înainte de a fi expulzaţi din ţara unde îşi au

reşedinţa;

- dreptul la recurs în procesele penale;

- dreptul la reparaţii în caz de eroare judiciară,

- dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă;

- egalitatea în drepturi şi obligaţii între soţi.

Protocolul 12 a introdus principiul general al non-discriminării.

Protocolul 13 a introdus abolirea pedepsei cu moartea în orice

circumstanţe.


______________________________________________________________________________

32

III.1. Dreptul la viaţă

Dreptul la viaţă, unul din cele mai importante drepturi fundamentale, în jurul

căruia “gravitează” celelalte drepturi, constituie “cel mai natural” drept al omului

care s-a impus de timpuriu în sistemul juridic fiind consacrat încă din primele

declaraţii de drepturi ale omului şi constituţii.

Dreptul la viaţă este un drept suprem al fiinţei umane, a cărui respectare este

însăşi condiţia exercitării celorlalte drepturi, „valoarea supremă pe scara drepturilor

omului pe plan internaţional”.

Conform art. 2 alin.1 al Convenţiei, dreptul la viaţă este protejat prin lege.

Jurisprudenţa Curţii în această privinţă a evidenţiat că statele au atât obligaţii

negative, cât şi obligaţii pozitive: nu trebuie doar să se abţină de a provoca moartea

“în mod intenţionat”, dar trebuie să ia şi măsurile necesare pentru protecţia vieţii

(responsabilitatea „pozitivă” a statului).

Art. 2 prevede patru ipoteze enumerate limitativ în care statul poate aduce atingere

dreptului la viaţă. Alin. 1 prevede posibilitatea execuţiei unei sentinţe capitale

pronunţate de un tribunal în cazul în care fapta săvârşită este pedepsită astfel de

lege.

Paragraful 2 al art. 2 prevede celelalte trei ipoteze, în care moartea nu este

considerată ca fiind provocată cu încălcarea acestui articol, şi anume atunci când ea

rezultă din:

recursul la forţă considerat ca absolut necesar - pentru a asigura

apărarea persoanei împotriva oricărei violenţe ilegale;

recursul la forţă absolut necesar pentru efectuarea unei arestări legale

sau pentru a împiedica evadarea unei peroane deţinute;

recursul la forţă absolut necesar pentru a reprima, în conformitate cu

legea, o revoltă sau insurecţie. Aceste excepţii de la un principiu atât de

important ca dreptul la viaţă sunt de cea mai strictă interpretare. Textul

arată că recursul la forţă trebuie să fie absolut necesar: aceasta înseamnă

că toate celelalte mijloace disponibile trebuie să fi fost epuizate.

III.2. Dreptul de a nu fi supus torturii şi tratamentelor inumane sau

degradante

Interdicţia torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

constituie „una din valorile fundamentale ale societăţilor democratice care

formează Consiliul Europei”. De aceea, protecţia integrităţii fizice şi psihice a

persoanei împotriva torturii şi a altor rele tratamente are un caracter absolut.


______________________________________________________________________________

33

În termenii art. 3 al CEDO, nimeni nu poate fi supus torturii nici la

tratamente sau pedepse inumane sau degradante. Această garanţie este deci un

drept intangibil: dreptul de a nu suferi un tratament contrar demnităţii umane este

un atribut inalienabil al persoanei umane, bazat pe valorile comune ale tuturor

patrimoniilor culturale şi sistemelor sociale moderne şi nu poate suferi nici o

restrângere sau derogare.

Principala obligaţie ce revine statelor în acest domeniu este de a se abţine de

la provocarea torturii sau a tratamentelor inumane ori degradante.

Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau

tratamentelor inumane sau degradante a dat naştere unui mecanism de control

preventiv, radical distinct de controlul instaurat de Convenţia ONU asupra torturii.

Ea prevede un sistem de vizite periodice, dar şi de vizite ad hoc ale locurilor de

detenţie din statele părţi. Misiunea acestor vizite este încredinţată unui Comitet

special care poate asculta orice deţinut şi poate adresa recomandări statului în

cauză.

III.3. Dreptul de nu fi supus sclaviei, servituţii şi muncii forţate sau

obligatorii

Sclavia poate fi definită ca starea sau condiţia unui individ asupra căruia se

exercită atributele dreptului de proprietate sau unele dintre acestea.

Servitutea este o stare de dependenţă completă a unei persoane faţă de alta.

Comisia a precizat că această noţiune implică obligaţia de a trăi şi de a munci pe

proprietatea altuia, furnizându-i unele servicii, remunerate sau nu, fără posibilitatea

de a schimba această stare.

Munca forţată sau obligatorie a fost definită ca fiind o muncă „impusă unei

persoane împotriva voinţei sale, muncă ce prezintă un caracter injust sau opresiv şi

care nu poate fi evitată.”

Conceptul de muncă forţată sau obligatorie nu acoperă un număr de cazuri,

enumerate limitativ:

a) munca în timpul detenţiei. Aceasta include şi munca minorilor sau

vagabonzilor supuşi detenţiei legale.

b) serviciul militar sau serviciul unui obiector de conştiinţă;

c) serviciul cerut în caz de crize sau calamităţi naturale, în interesul

comunităţii.

d) munca rezultată din obligaţiile civice normale.

III.4. Dreptul la libertate şi la siguranţă

Prevederile art. 5 al CEDO sunt destinate protecţiei libertăţii fizice a oricărei

persoane împotriva arestării sau detenţiei arbitrare sau abuzive. Noţiunea de


______________________________________________________________________________

34

„libertate” desemnează în primul rând libertatea fizică a persoanei. Principiul

respectării libertăţii persoanei este esenţial într-o societate democratică, nimeni

neputând fi privat de libertatea sa în mod arbitrar.

Acest drept fundamental este numit de către englezi “habeas corpus”, ei

înţelegând prin această sintagmă garanţia oferită de Constituţie fiecărui cetăţean,

conform căreia o dată reţinut sau arestat, acesta va fi prezentat fără întârziere unui

juriu chemat să se pronunţe fie pentru menţinerea învinuitului în stare de detenţie,

fie pentru punerea acestuia în libertate.

Siguranţa ca drept fundamental se bazează pe câteva principii esenţiale ale

dreptului, cum ar fi:

- principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor;

- principiul independentei justiţiei;

- garantarea dreptului la apărare;

- interdicţia înfiinţării de jurisdicţii de excepţie: “este interzisă înfiinţarea de

instanţe extraordinare” (art.125 din Constituţie).

- principiul neretroactivităţii: “legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii

penale mai favorabile” (art.15 alin.2 din Constituţie).

Art. 5§1 permite 6 cazuri de privare de libertate: detenţia după condamnare;

arestarea sau detenţia decurgând dintr-o ordonanţă judiciară sau dintr-o obligaţie

legală, detenţia provizorie, detenţia unui minor, detenţia anumitor bolnavi şi

persoane defavorizate, detenţia străinilor. Toate acestea trebuie să intervină în

condiţii foarte precise. Controlul exercitat de Curte asupra respectării art. 5 poartă

atât asupra legalităţii adoptării măsurii, cât şi a executării ei.

Orice privare de libertate trebuie să fie legală, echitabilă şi proporţională cu situaţia

care a determinat-o. De asemenea, privarea de libertate trebuie să fie dispusă şi

executată de o autoritate competentă. Ea nu trebuie să aibă un caracter arbitrar.

III.5. Dreptul de a fi informat

Orice persoană arestată sau deţinută are dreptul să fie informată, în cel mai

scurt termen posibil şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sau

deţinerii şi a oricărei acuzaţii împotriva ei. Persoanei arestate trebuie să i se spună,

„într-un limbaj simplu, non-tehnic, pe care îl poate înţelege, motivele esenţiale,

juridice şi factuale, ale arestării sale, pentru a putea, dacă crede de cuviinţă, să se

adreseze unei instanţe pentru a contesta legalitatea arestării”.

Dreptul la informare cuprins în art. 5 §2 este o garanţie foarte importantă,

deoarece este esenţial ca o persoană privată de libertate să cunoască motivele

acestei măsuri cât mai repede şi cât mai exact.


______________________________________________________________________________

35

III.6. Dreptul la un proces echitabil

Potrivit art. 6, garanţiile procesului echitabil se aplică „oricărei persoane”,

fizice sau juridice. Protecţia acestuia nu acoperă toate litigiile, ci doar plângerile

privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil şi acuzaţiile în materie penală..

Noţiunea de “proces” se referă atât înainte, cât şi după procesul propriu-zis,

deoarece el priveşte şi executarea hotărârii judecătoreşti.

Prevederile paragrafului 1 din art. 6 îşi are aplicabilitatea în material

dreptului civil şi penal, iar paragraful 2 şi 3 se aplică doar în materie penală.

Cu privire la definiţia drepturilor şi obligaţiilor civile, atât Curtea cât şi

Comisia au acordat o interpretare largă a acestei noţiuni, admiţându-se că

“drepturile şi obligaţiile cu character civil” include tot dreptul privat, dar nu în

sensul classic al acestui termen. Astfel, sunt incluse aici şi litigiile dintre particular

şi stat, atunci când acesta acţionează ca o persoană privată.

Cu toate că nu este menţionat expres în textul art. 6 §1, dreptul la un proces

echitabil presupune şi dreptul de acces la un tribunal. Aceasta, deoarece Convenţia

are ca scop protejarea nu a unor drepturi teoretice şi iluzorii, ci concrete şi efective.

Dreptul de acces la un tribunal trebuie asigurat în mod efectiv, fara nici un

fel de piedici.

Art. 6 precizează că orice persoană are dreptul de a fi judecată într-un termen

rezonabil. Pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii, judecătorii

europeni utilizează diverse criterii, între care: complexitatea cauzei,

comportamentul reclamantului, comportamentul autorităţilor competente. Numai

atunci când acesta din urmă stă la baza unui termen apreciat ca nerezonabil, va fi

antrenată răspunderea statului. În jurisprudenţa sa, Curtea europeană a decis că o

durată de 7 ani şi 4 luni, respectiv de 5 ani şi 3 luni a constituit o violare a cerinţei

termenului rezonabil prescrise de art. 6 al Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului. În aprecierea cerinţei termenului rezonabil, de multe ori instanţa

europeană ia în considerare şi sutuaţia concretă a reclamantului în cadrul procesului

respectiv.

III.7. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

Dreptul la respectul vieţii private este un drept complex, cu multiple

declinări datorate jurisprudenţei Curţii europene. El include, în primul rând dreptul

la secretul vieţii private (sfera sa include şi asigurarea respectului pentru domiciliu

-spaţiul privat al persoanei-, în scopul protecţiei intimităţii locului unde se

desfăşoară viaţa privată), dar şi dreptul la identitate personală, (inclusiv sexuală-

dreptul fiecăruia de a duce o viaţă sexuală la alegerea sa şi în conformitate cu

identitatea sa interioară, chiar dacă acest comportament sexual este susceptibil de a

„şoca sau nelinişti” pe majoritatea oamenilor), dreptul la integritate fizică şi morală


______________________________________________________________________________

36

precum şi, mai nou, dreptul la un mediu sănătos, dedus ca drept de sine-stătător din

jurisprudenţa Curţii europene.

Potrivit paragrafului 2 al art. 8, nu este admis amestecul unei autorităţi

publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este

prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este

necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a

ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a

moralei, ori protejarea drepturilor şi a libertăţilor altora.

III.8. Libertatea gandirii, constiintei si religiei

Această libertate conferă fiecărei persoane dreptul de a avea orice opinie sau

credinţă ca şi cel de a nu avea vreo credinţă, persoana respectivă neputând fi

constrânsă să facă un act potrivnic convingerilor sale. O formă a libertăţii de

conştiinţă o constituie libertatea religioasă.

De regulă, concepţiile despre lume sunt fie teiste, fie ateiste. Conştiinţa

omului nu poate şi nu trebuie să fie direcţionată prin presiuni administrative, ea

trebuind să fie rezultatul libertăţii de a gândi şi de a-şi exterioriza gândurile.

Articolul 9 al Convenţiei, care consacră libertatea gândirii, a conştiinţei şi

religiei, este esenţial în privinţa protecţiei libertăţilor de opinie în general. Potrivit

paragrafului 1, orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi

religiei. Acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile,

precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile în mod individual sau

în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea

ritualurilor.

Curtea Europeană a văzut în libertatea religiei un element esenţial ce

contribuie la formarea identităţii credincioşilor şi a concepţiei lor despre viaţă.

Convingerile personale sunt mai mult decât simple opinii.

Credinţele religioase nu se pot limita doar la „marile” religii sau confesiuni.

Trebuie ca religia în cauză să poată fi identificată, ca şi voinţa celor interesaţi de a

da convingerii lor numele de religie.

Articolul 9 §2 prevede posibilele restricţii ale libertăţii conştiinţei şi religiei.

Astfel, libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul

altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare,

într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii

sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.


______________________________________________________________________________

37

III.9. Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare beneficiază de un „statut” special într-un stat de

drept şi democratic. Potrivit opiniei Curţii europene, importanţa libertăţii de

exprimare este considerabilă: ea este fundamentul esenţial al unei societăţi

democratice şi una din condiţiile primordiale ale progresului şi împlinirii fiecăruia.

În scopul unei eficiente protecţii a libertăţii de exprimare, statul nu are doar

o obligaţie generală negativă, de a se abţine de la orice îngrădire a acesteia, dar şi

obligaţii pozitive, de acţiune

Sub aspectul conţinutului dreptului la libertatea de exprimare, Curtea

europeană a subliniat că aceasta cuprinde dreptul de a avea şi de a-şi exprima

opinia, dar şi dreptul la informare. O societate democratică se caracterizează prin

„pluralism, toleranţă şi spirit de deschidere”. De aceea, prin protecţia libertăţii de

exprimare, în interpretarea Curţii, nu se ocrotesc doar acele opinii sau informaţii

primite „favorabil sau cu indiferenţă, ci şi pe acelea care pot să ofenseze sau să

şocheze autorităţile statului sau o parte a populaţiei.”

Ca şi în cazul celorlalte drepturi condiţionale, cea mai importamtă problemă

este protecţia libertăţii de exprimare împotriva ingerinţelor din partea autorităţilor

publice. Trebuie precizat că această protecţie se extinde dincolo de cenzura

prealabilă a libertăţii de exprimare. Curtea europeană a apreciat că art. 10 poate fi

încălcat printr-o largă varietate de măsuri împotriva persoanelor care şi-au exercitat

această libertate, măsuri ce constituie „ingerinţă din partea autorităţilor publice”:

acţiuni civile şi penale, confiscarea de bunuri, refuzul de a da autorizaţii unor

publicaţii sau posturi de televiziune, interdicţia de difuzare a unor informaţii etc.

III.10. Libertatea de asociere şi întrunire paşnică

Art. 11 ocroteşte doar libertatea de întrunire ”paşnică”, cu excluderea

oricăror forme de violenţă.

Libertatea de întrunire priveşte atât întrunirile private, cât şi pe cele publice.

Statele au obligaţia pozitivă de a-i proteja pe cei care îşi exercită această libertate

împotriva violenţelor unor contra-demonstranţi. În acest scop, statele dispun de o

largă marjă de apreciere a măsurilor necesare.

Libertatea de asociere presupune dreptul indivizilor de a se asocia în vederea

protecţiei unor interese comune, prin formarea unei entităţi colective.

Libertatea de asociere nu presupune dreptul individului de a deveni membru

al unei anumite asociaţii şi nici obligaţia unei asociaţii de a admite membri sau de a

menţine statutul de membru al unei persoane.

Paragraful 2 al art. 11 prevede că exerciţiul drepturilor de întrunire şi

asociere nu poate face obiectul altor restricţii decât cele care, fiind prevăzute de

lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru siguranţa


______________________________________________________________________________

38

naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, pentru

protecţia sănătăţii şi moralei sau a drepturilor şi libertăţilor altora.

III.11. Dreptul de a nu suferi nici o discriminare

Art. 14 al CEDO prevede că drepturile pe care le garantează Convenţia

trebuie să fie respectate fără nici o distincţie bazată în special pe sex, rasă, culoare,

limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau naţională,

apartenenţa la o minoritate, avere, naştere sau orice altă situaţie.

III.12. Dreptul de proprietate

Potrivit art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia europeană, orice

persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu

poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în

condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile

pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform

interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a

amenzilor.Privarea de proprietate poate fi definită ca lipsirea persoanei de obiectul

dreptului său de proprietate. În interpretarea Curţii, o ingerinţă în dreptul ocrotit

este considerată deposedare “numai atunci când toate drepturile legitime ale

proprietarului sunt stinse prin dispoziţia legii sau prin exercitarea autorităţii legale,

cu acelaşi efect.”

III.13. Dreptul la educaţie

Potrivit art. 2 al Protocolului nr.1, nimănui nu i se poate refuza dreptul la

educaţie. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul

educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această

educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi

filosofice.Dreptul la educaţie este considerat atât un drept economic, social şi

cultural, cât şi un drept de natură civilă şi politică.


______________________________________________________________________________

39


Analizati afirmatiile de mai jos si selectati A daca afirmatia este adevarata si

F daca informatia este falsa:

1.Dreptul la conştiinţă şi acţiune, libertatea opiniei, de exprimare şi

religioasă; libertatea întrunirilor paşnice şi de a constitui sindicate şi alte

organizaţii asociate şi dreptul de a adera la ele sunt drepturi individuale: A/F

2. Pentru a deosebi între tortură şi tratament sau pedeapsă crudă sau

inumană trebuie să fie avute în vedere, pe de o parte, acţiunile sau

inacţiunile propriu-zise, iar pe de altă parte circumstanţele concrete ale

producerii lor. A/F

3.Una dintre conditiile in care poate fi restrâns dreptul la respectul vieţii

private şi de familie se refera la faptul ca ingerinta poate sa nu fie prevazuta

de lege.A/F

4.In interpretarea art. 6 § 2 referitor la dreptul la un proces echitabil în

procesele penale, orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată

nevinovată până când vinovăţia sa este legal stabilită.A/F

5.Dreptul la viata poate fi restrans.A/F


pag.42,43


Bibliografie

1. Corneliu BÎRSAN.- Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe

articole. Bucureşti, Editura All Beck, 2005

2. Corneliu-Liviu POPESCU.- Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor

Omului. 1999-2002. Bucureşti: Editura All-Beck, 2003

3. Bianca SELEJAN-GUŢAN.- Sistemul jurisdicţional european de protecţie a

drepturilor omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universităţii „Lucian

Blaga”, 2003; Protecţia europeană a drepturilor omului. Bucureşti: Editura All

Beck, 2004; Protecţia europeană a drepturilor omului.Ediţia 3, Bucureşti:

Editura C.H. Beck, 2008


Vasilescu şi Ioan Vida –„Constituţia României comentată şi adnotată”, Regia

Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992


______________________________________________________________________________

40

CAPITOLUL 4

RASPUNDEREA PENALA PENTRU INCALCAREA

DREPTURILOR OMULUI

IV.1. Răspunderea penală pentru încălcarea drepturilor omului. Apariţia

instanţelor penale internaţionale


Dupa studiul capitolului 4 vei fi capabil sa demonstrezi ca ia dobandit suficiente

cunostinte pentru :

• Importanţa organelor convenţionale si neconventionale în protecţia

drepturilor omului;

• Impactul acestor instrumente juridice asupra evoluţiei protecţiei drepturilor

omului;

• Cât de eficiente sunt acordurile internaţionale pentru protecţia drepturilor

omului.

• Cunoasterea organismelor specializate care au competenta sa antereneze

raspunderea celor care se fac vinovati de incalcarea repetata a drepturilor

omului.

In actuala etapă istorică, protecţia şi promovarea drepturilor omului şi a

libertăţilor sale fundamentale reprezintă o preocupare importantă a tuturor statelor

civilizate ale lumii. Prin incălcarea repetată a drepturilor omului şi, mai ales, a

dreptului la viaţă, de către persoanele care se află in importante funcţii, a fost

necesar a se infiinţa un tribunal internaţional penal al cărui scop să fie pedepsirea

crimelor internaţionale.

Instanţele internaţionale ad-hoc sunt: Tribunalul militar internaţional de la

Nurnberg; Tribunalul militar internaţional de la Tokio; Tribunalul internaţional

pentru fosta Iugoslavie; Tribunalul internaţional pentru Ruanda.

Conferinţa diplomatică a O.N.U. a adoptat, la Roma, pe data de 17 iulie

1998, Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI). Dintre cele 160 de state care au

participat la Reuniunea de la Roma, 120 au votat pentru adoptarea Statutului


______________________________________________________________________________

41

(inclusiv Romania), şapte au votat impotriva, 21 s-au abţinut şi alte 12 nu au

participat la vot. CPI este un organ de justiţie permanent de lucru al cărui scop este

descoperirea, reţinerea, intentarea acuzării si condamnarea persoanelor care au

săvarşit crime grave impotriva dreptului omului.

Curtea Penală Internaţională a fost infiinţată ca instituţie permanentă, care

poate să işi exercite competenţa faţă de persoane pentru crimele cele mai grave.

CPI este alcătuită din 18 magistraţi şi este o instituţie permanenta, avand rolul de a

judeca persoanele ce se fac vinovate de delicte grave, cum ar fi genocidul, crime

impotriva umanităţii, crime de război şi crime de agresiune. Deci, CPI a fost

infiinţată din cauza crimelor grave care ameninţă pacea, securitatea şi bunăstarea

lumii.

Curtea este legată de Naţiunile Unite printr-un acord care trebuie să fie

aprobat de Adunarea statelor părţi la prezentul Statut, apoi incheiat de preşedintele

Curţii in numele acesteia. Curtea nu are competenţă decat in privinţa crimelor ce ţin

de competenţa sa, comise după intrarea in vigoare a Statutului.

In ceea ce priveşte dreptul aplicabil, Curtea Penală Internaţională va utilize

următoarele: a) Statutul Curţii, elementele crimelor şi Regulamentul de procedură

şi de probe; b) Tratatele ce işi fac aplicarea in acest domeniu, principiile şi regulile

de drept internaţional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internaţional al

conflictelor armate; c) Principiile generale de drept aplicate in diverse sisteme

juridice ale lumii.

In ceea ce priveşte răspunderea penală individuală, potrivit dispoziţiilor

Statutului, o persoană răspunde penal şi poate fi pedepsită pentru o crimă ce ţine de

competenţa Curţii, atunci cand:

a) comite acea crimă, fie individual, impreună cu o altă persoană sau prin

intermediul unei alte persoane, fie că această altă persoană este sau nu responsabilă

penal;

b) ordonă, solicită sau incurajează comiterea unei asemenea crime, atunci cand

există comitere sau tentativă de comitere a acestei crime;

c) in vederea facilitării comiterii unei astfel de crime, ea se implică prin

ajutor, concursul sau orice altă formă de asistenţă la comiterea ori la tentativa de

comitere a acestei crime, inclusiv furnizand mijloacele acestei comiteri;

d)contribuie in orice alt mod la comiterea sau la tentativa de comitere a unei

asemenea crime de către un grup de persoane acţionand impreună.

Cauzele care înlatura responsabilitatea penala sunt:

-bolile psihice care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei;

-starea de intoxicatie provocata involuntar, care impiedica constientizarea

caracterului infractional al faptei;

-legitima aparare;


______________________________________________________________________________

42

-constrangerea prin amenintarea cu moartea sau atingerea grava a integritatii fizice;

-comiterea crimei de catre alte persoane;

-alte cauze a caror constatare ramane la latitudinea Curtii.

Nimeni nu poate fi raspunzator si nu poate fi pedepsit pentru o crima de

competenta Curtii decat atunci cand elementul material al crimei a fost savarsit cu

intentie si în cunostinta de cauza.

Eroarea de fapt si eroarea de drept nu înlatura raspunderea penala. De

asemenea, nu îl exonereaza de raspundere pe autorul faptei ordinul unui superior,

militar sau civil. Singura exceptie o constituie cazul în care persoana în cauza nu a

realizat ca ordinul e ilegal. Potrivit Statutului Curtii, ordinul de a comite un genocid

sau o crima împotriva umanitatii este evident ilegal.

Crimele care sunt de competenta Curtii sunt imprescriptibile.

Statutul se aplică tuturor in mod egal, fără nici o distincţie, bazată pe

calitatea oficială. In special, calitatea oficială de şef de stat sau de guvern, de

membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al

unui stat nu exonerează in nici un caz de răspundere penală, potrivit Statutului, şi

nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei.

In România, Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală română competentă

să primească cererile Curţii Penale Internaţionale, să le transmită neintarziat spre

rezolvare organelor judiciare romane competente şi să comunice Curţii Penale

Internaţionale documentele aferente. Infiinţarea Curţii Penale Internaţionale

constituie un progres in procesul de universalizare a instituţiilor de protecţie a

drepturilor omului. In actuala etapă istorică, protecţia şi promovarea drepturilor

omului şi a libertăţilor sale fundamentale reprezintă o preocupare importantă a

tuturor statelor lumii.


Enumerati si descrieti 3 organisme specializate organizate ad hoc care au

competenta sa antereneze raspunderea celor care se fac vinovati de

incalcarea repetata a drepturilor omului.


pag.42,43



______________________________________________________________________________

43

Bibliografie:

1. Iancu Tănăsescu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Editura Ins, Craiova;

2. Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate, Editura All

Beck, Bucureşti,

3. 1999; - Iulian Poenaru, Vespasian V. Pella. O viaţă dedicată ideii de justiţie

internaţională, Editura

4. „Lumina”, Bucureşti, 1992; - Vasile Creţu, Drept internaţional penal, Editura

Societăţii „Tempus”

5. Romania, Bucureşti, 1996; - Dumitru Mazilu, Dreptul păcii. Tratat, Editura All

Beck, Bucureşti,

6. 1998; - Statutul Curţii Penale Internaţionale.

7. Dr Ioan Diaconu - ,,Drepturile omului” – IRDO, Bucuresti, 1993


______________________________________________________________________________

44

CONCLUZII

Procesul realizarii drepturilor omului nu este unul armonios, care sa evolueze

de la sine. Ramane un domeniu de lupta si contestare pe plan intern si international

pentru drepturi, pentru acces la putere, la resurse si respectiv pentru o distribuire a

acestora. ,, De accea, actiunea in favoarea drepturilor omului porneste de la

necesitatea ca statul, societatea, prin diferite forme de actiune, asigurand egalitatea

in drepturi si exercitarea drepturilor individuale sa devina un instrument al

participarii, al redistribuirii in favoarea tuturor, mai ales a celor care sunt sau devin

dezavantajati, pentru a evita excluderea, marginalizarea sau scoaterea lor in afara

vietii sociale"7.

7 Dr Ioan Diaconu - ,,Drepturile omului” – IRDO, Bucuresti, 1993


______________________________________________________________________________

45

RASPUNSURI SI COMENTARII LA INTREBARILE DIN

TESTELE DE AUTOEVALUARE

Testul de autoevaluare nr.1

Enumerati principalele organisme si documente internationale care consacra si

protejeaza drepturile si libertatile fundamentale:

Carta ONU , Declaraţia Universală a Drepturilor Omului , Pactul privind

drepturile civile şi politice, Pactul internaţional cu privire la drepturile

economice, sociale şi culturale, Convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea

crimei de genocid, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor

de discriminare rasială , Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori

tratamente crude, inumane sau degradante., Conventia privind drepturile copilului.


O plangere adresata Curtii Europene a Drepturilor Omului trebuie sa intruneasca

anumite conditii. Din lista celor enumerate mai jos selectati pe cele pe care le

considerati corecte :

1. Cererea trebuie formulată în scris şi semnată de către reclamant sau de către

persoana care îl reprezintă;

2.Numele, adresa si data nasterii sunt date obligatorii;

3. S-a scurs un termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a deciziei interne;

4. Nu s-au utilizat, în situatia în cauză, toate remediile juridice care ar fi putut fi

utile în situaţia de care vă plângeţi dar se poate demonstra că aceste remedii nu

puteau fi eficace;

5.Termenul de 6 luni este interupt de inregistrarea cererii ;

6. Petiţiile adresate Parlamentului, şefului statului sau al guvernului, unui ministru

sau ombudsman constituie remedii pe care trebuia să le fi încercat;

7. Cererile persoanelor trebuie sa vizeze violarea drepturilor garantate prin Convenţie

şi protocoale;

8. Partea sau partile contractante impotriva carora este indreptata petitia;

9.S-a scurs un termen de 10 luni de la ramanea definitive a deciziei interne;

10. Copii ale tuturor documentelor, a deciziilor ce privesc obiectul petitiei.


______________________________________________________________________________

46


Raspunsurile corecte sunt:

1.A.

2.A

Tortura: tratament inuman aplicat în mod deliberat şi care provoacă suferinţe

deosebit de grave şi de atroce.

Tratamentul sau pedeapsa inumană: aplicarea unei puternice suferinţe,

fizice sau mentale.

Tratamentul degradant: rău tratament de natură să producă victimei

sentimente de teamă, de îngrijorare, în stare să o umilească, să o înjosească şi să-i

înfrângă eventual rezistenţa fizică ori morală.

Există acţiuni care, în orice împrejurare s-ar produce, determină o puternică

suferinţă fizică sau psihică, indiferent asupra cui sunt aplicate (scufundarea forţată

a capului sub apă, smulgerea unghiilor etc). Sau, de exemplu, neacordarea unui

tratament medical în absenţa căruia se produce o suferinţă fizică (neadministrarea

insulinei unui diabetic dependent de acest tratament, etc).

3.F

Potrivit paragrafului 2 al art. 8, nu este admis amestecul unei autorităţi

publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este

prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este

necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a

ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a

moralei, ori protejarea drepturilor şi a libertăţilor altora.

4.A

5.A

Art. 2 prevede patru ipoteze enumerate limitativ în care statul poate aduce atingere

dreptului la viaţă:

-posibilitatea execuţiei unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în

care fapta săvârşită este pedepsită astfel de lege;

-recursul la forţă considerat ca absolut necesar - pentru a asigura apărarea persoanei

împotriva oricărei violenţe ilegale;

-recursul la forţă absolut necesar pentru efectuarea unei arestări legale sau pentru a

împiedica evadarea unei peroane deţinute;

-recursul la forţă absolut necesar pentru a reprima, în conformitate cu legea, o

revoltă sau insurecţie.


______________________________________________________________________________

47


Raspunsurile corecte sunt:

Instanţele internaţionale ad-hoc sunt: Tribunalul militar internaţional de la

Nurnberg; Tribunalul militar internaţional de la Tokio; Tribunalul internaţional

pentru fosta Iugoslavie; Tribunalul internaţional pentru Ruanda.

Tribunalul Militar International de la Nurnberg a fost instituit prin Acordul

de la Londra (1945) privind urmarirea si pedepsirea principalilor criminali de

razboi . A functionat între 20 noiembrie 1945 si 1 octombrie 1946. În baza

Statutului de functionare, Tribunalul putea sa aplice pedeapsa cu moartea sau orice

alta pedeapsa. Statele parti la acordul de înfiintare a Tribunalului aveau obligatia de

a preda institutiei , spre judecare, criminalii de razboi.

Tribunalul penal international pentru judecarea si pedepsirea persoanelor

vinovate de încalcarea dreptului international umanitar pe teritoriul fostei

Iugoslavii a fost creat prin rezolutia 808 (1993) a Consiliului de Securitate al

O.N.U.. Tribunalul este o instanta jurisdictionala internationala ad-hoc, mandatul

sau fiind limitat la judecarea actelor comise în perioada cuprinsa între 1 ianuarie

1991 si pana în momentul restabilirii pacii.

Tribunalul international penal pentru pedepsirea persoanelor responsabile

de comiterea crimelor de genocid si alte violari grave ale dreptului umanitar pe

teritoriul Ruandei sau al statelor învecinate

S-a instituit prin rezolutia 955(1994) a Consiliului de Securitate al O.N.U.

Organizarea, competenta si procedura de judecata a acestui Tribunal sunt similare

cu cele ale Tribunalului pentru fosta Iugoslavia, cu precizarea ca, în acest caz a fost

vorba de un conflict la nivel national, spre deosebire de cel din Iugoslavia care

prezinta atat elementele unui conflict national, cat si international.


______________________________________________________________________________

48


______________________________________________________________________________

49

I - LES PARTIES

THE PARTIES

PARTILE

A. LE REQUÉRANT/LA REQUÉRANTE

THE APPLICANT/

RECLAMANTUL/RECLAMANTA

1. Nom de famille 2. Prénom (s)

Surname First name (s)

Nume Prenume

Sexe: MASCULIN/MALE/MASCULIN

3. Nationalité ROUMAINE 4. Profession

Nationality ROMANIAN Occupation

Cetăţenie ROMÂNĂ Profesia

5. Date et lieu de naissance / Date and place of birth / Data şi locul naşterii

6. Domicile / Permanent address / Domiciliul

7. Tel. N°

8. Adresse actuelle (si différente de 6.) / Present address (if different from 6.)

/ Adresa actuală (dacă diferă de 6)

NON / NO / NU ESTE CAZUL

Nom et prénom du/de la représentant(e) / Name of representative / Numele şi

prenumele reprezentantului/reprezentantei



______________________________________________________________________________

50

Profession du/de la représentant(e) / Occupation of representative / Ocupaţia

reprezentantului/reprezentantei


Adresse du/de la représentant(e)/Address of representative / Adresa

reprezentantului/reprezentantei


12. Tel. N° / Fax N°


B. LA HAUTE PARTIE CONTRACTANTE

THE HIGH CONTRACTING PARTY

INALTA PARTE CONTRACTANTA

(Indiquer ci-après le nom de l'Etat/des Etats contre le(s)quel(s) la requête est

dirigée)

(Fill in the name of the State(s) against which the application is directed)

(Indicaţi aici numele Statului/Statelor împotriva căruia/cărora introduceţi

cererea)

13. ROUMANIE / ROMANIA / ROMÂNIA

II - EXPOSÉ DES FAITS

STA TEMENT OF THE FACTS

EXPUNEREA FAPTELOR

14.


______________________________________________________________________________

51

III - EXPOSÉ DE LA OU DES VIOLATION(S) DE LA CONVENTION

ET/OU DES PROTOCOLES ALLÉGUÉE(S), AINSI QUE DES

ARGUMENTS À L'APPUI

STATEMENT OF ALLEGED VIOLATION(S) OF THE CONVENTION

AND/OR PROTOCOLS AND OF RELEVANT ARGUMENTS

EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLARII ALE

CONVENTIEI SI/SAU A PROTOCOALELOR, PRECUM SI A

ARGUMENTELOR IN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMATII

15.

IV - EXPOSÉ RELATIF AUX PRESCRIPTIONS DE L'ARTICLE 35 §

1 DE LA CONVENTION

STATEMENT RELATIVE TO ARTICLE 35 § 1 OF THE CONVENTION

EXPUNERE IN LEGATURA CU PREVEDERILE ARTICOLULUI 35

§ 1 DIN CONVENTIE

16. Décision interne définitive (date et nature de la décision, organe -

judiciaire ou autre - l'ayant rendue)

Final decision (date, court or authority and nature of decision)

Decizia internă definitivă (data şi natura deciziei, organul - judiciar sau altul

- care a pronunţat-o)


______________________________________________________________________________

52

17. Autres décisions (énumérées dans l=ordre chronologique en indiquant,

pour chaque décision, sa date, sa nature et l'organe - judiciaire ou autre - l'ayant

rendue)

Other decisions (list in chronological order, giving date, court or authority

and nature of decision for each of them)

Alte decizii (enumerate în ordine cronologică, indicând, pentru fiecare

decizie, data, natura şi organul - judiciar sau altul - care a pronunţat-o)

18. Dispos(i)ez-vous d'un recours que vous n'avez pas exercé? Si oui, lequel

et pour quel motif n'a-t-il pas été exercé?

Is there or was there any other appeal or other remedy available to you

which you have not used? If so, explain why you have not used it.

Dispuneţi sau aţi dispus de un recurs pe care nu l-aţi exercitat? Dacă da, care

şi pentru ce motiv acesta nu a fost exercitat?

V - EXPOSÉ DE L'OBJET DE LA REQUÊTE

STATEMENT OF THE OBJECT OF THE APPLICATION

EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII

19.


______________________________________________________________________________

53

VI - AUTRES INSTANCES INTERNATIONALES TRAITANT OU

AYANT TRAITÉ L'AFFAIRE

STATEMENT CONCERNING OTHER INTERNATIONAL

PROCEEDINGS

ALTE INSTANTE INTERNATIONALE CARE EXAMINEAZA SAU

AU EXAMINAT CAZUL

20. Avez-vous soumis à une autre instance internationale d'enquête ou de

règlement les griefs énoncés dans la présente requête? Si oui, fournir des

indications détaillées à ce sujet.

Have you submitted the above complaints to any other procedure of

international investigation or settlement? If so, give full details.

Aţi prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau

reglementare capetele de cerere din prezenta plângere? Dacă da, furnizaţi indicaţii

detaliate cu privire la acest aspect.

VII. PIÈCES ANNEXÉES

LIST OF DOCUMENTS

LISTA DOCUMENTELOR 21.

a)

b)

c)

VIII - DÉCLARATION ET SIGNATURE

DECLARATION AND SIGNATURE

DECLARAŢIA SI SEMNĂTURA


______________________________________________________________________________

54

22. Je déclare en toute conscience et loyauté que les renseignements qui

figurent sur la présente formule de requête sont exacts.

I hereby declare that, to the best of my knowledge and belief, the information

I have given in the present application form is correct.

Declar pe onoare că informaţiile ce figurează în prezentul formular de cerere

sunt exacte.

Lieu/Place/Locul Date/Date /Data

BUCUREŞTI, ROMÂNIA

10 AUGUST 2008

(Signature du/de la requérant(e) ou du/de la représentant(e))

(Signature of the applicant or of the representative)

(Semnătura reclamantului/ei sau a reprezentantului/ei)

1._____________________

2._____________________

NOTA EXPLICATIVA

destinata persoanelor care completeaza un formular de cerere

prezentata conform articolului 34 al Conventiei

INTRODUCERE

Indicatiile ce urmeaza sunt destinate sa va ajute sa completati formularul de cerere

catre Curte. Vi se recomanda sa le cititi mai întâi în întregime si cu atentie. Veti


______________________________________________________________________________

55

putea apoi sa va raportati la aceste indicatii în momentul în care veti completa

fiecare dintre rubricile formularului.

Odata completat, acest formular va constitui cererea dumneavoastra catre

Curte, în sensul articolului 34 al Conventiei, si va servi la examinarea cazului

dumneavoastra de catre Curte. Este deci foarte important ca formularul sa fie

completat cu exactitate si în întregime, chiar daca acest lucru v-ar obliga sa

repetati informatii care figureaza deja în corespondenta dumneavoastra

anterioara cu Grefa. Dupa cum veti constata, acest formular contine opt rubrici.

Acestea trebuie completate toate, astfel încât cererea dumneavoasstra sa contina

toate datele cerute de catre Regulamentul interior al Curtii. Veti gasi, de asemenea,

la sfârsitul acestei note, textul articolelor 45 si 47 ale Regulamentului interior al

Curtii.

CUM SA COMPLETATI FORMULARUL DE CERERE

I. PARTILE – Articolul 47 § 1 (a), (b) si (c)

(1-13)

Daca exista mai multi reclamanti, se vor da pentru fiecare dintre ei informatiile

cerute utilizînd la nevoie o fila

separata.

Orice reclamant poate desemna o persoana pentru a-l reprezenta. Reprezentantul

trebuie sa fie un consilier

juridic abilitat sa exerseze într-unul dintre statele parti la Conventie si sa rezideze

pe teritoriul unuia dintre acestea, sau

o alta persoana agreata de Curte. In ipoteza în care reclamantul este reprezentat,

toate informatiile utile privitoare la

reprezentant trebuie furnizate în aceasta rubrica; Grefa va purta în acest caz

corespondenta numai cu reprezentantul.

II. EXPUNEREA FAPTELOR – Articolul 47 § 1 (d)

Explicati cât se poate de clar si amanuntit, însa în acelasi timp concis, faptele de

care va plângeti. Straduiti-va

sa descrieti evenimentele în ordinea în care s-au produs, mentionînd data exacta a

acestora. Daca faptele de care va

plângeti se refera la mai multe cereri distincte (de exemplu, mai multe ansambluri

de proceduri judiciare), sunteti invitat

sa prezentati fiecare cerere în mod separat.


______________________________________________________________________________

56

III. EXPUNEREA PRETINSEI VIOLARI SAU A PRETINSELOR VIOLARI

ALE CONVENTIEI,

(15) PRECUM SI A ARGUMENTELOR ADUSE ÎN SPRIJINUL ACESTOR

AFIRMATII –

Articolul 47 § 1 (e)

Explicati în aceasta rubrica, cât mai precis posibil, care sunt motivele plângerii în

baza Conventiei. Indicati

care sunt dispozitiile Conventiei pe care va bazati si explicati de ce considerati ca

faptele pe care le-ati descris la

rubrica II au antrenat o violare a acestor dispozitii.

Veti fi constatat ca anumite articole ale Conventiei autorizeaza, în anumite conditii,

ingerinte în exercitiul

drepturilor pe care le garanteaza (a se vedea, de exemplu, alineatele (a) pâna la (f)

ale articolului 5 ? 1, precum si

paragraful 2 al articolelor 8 pâna la 11). Daca invocati unul dintre aceste articole,

explicati de ce considerati ca

ingerinta de care va plângeti nu era autorizata.

IV. EXPUNERE IN LEGATURA CU PREVEDERILE ARTICOLULUI 35 §?

1 AL CONVENTIEI –

(16-18) Articolul 47 § 2 (a)

In aceasta rubrica descrieti în mod complet recursurile pe care le-ati exercitat în

fata autoritatior nationale.

Completati fiecare dintre cele trei parti ale rubricii, separînd raspunsurile pentru

fiecare capat de cerere pe care îl

supuneti Curtii. In dreptul cifrei 18 mentionati orice recurs ce ar fi putut constitui

un remediu la cererea

dumneavoastra, dar pe care nu l-ati utilizat. Daca un astfel de recurs ar exista,

mentionati-l (de exemplu, numind

autoritatea – judiciara sau alta – la care l-ati fi putut introduce) si explicati de ce nu

l-ati exercitat.

V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII – Articolul 47 § 1 (g)

(19)

Indicati în aceasta rubrica ce asteptati de la procedura pe care o angajati în fata

Curtii.


______________________________________________________________________________

57

VI. ALTE INSTANTE INTERNATIONALE CARE EXAMINEAZA SAU AU

EXAMINAT CAZUL –

(20) Articolul 47 § 2 (b)

Veti indica aici daca ati supus unei alte instante internationale de ancheta sau de

reglementare faptele de care

va plângeti continute în prezenta cerere. Daca da, furnizati informatii complete, în

special numele organismului

international sesizat, orice detalii cu privire la procedurile urmate, deciziile date, cu

datele acestora. Atasati o copie

dupa deciziile date si dupa oricare alt document pertinent. Avem rugamintea de a

nu capsa, lipi sau lega prin orice

modalitate copiile documentelor dumneavoastra.

VII. PIESE ANEXATE – Articolul 47 § 1 (h) (NU TRIMITETI ORIGINALE,

CI NUMAI COPII)

(21)

Nu omiteti sa atasati la cererea dumneavoastra si sa mentionati în aceasta lista toate

hotarârile si celelalte

decizii vizate în rubricile IV si VI, precum si orice alt document pe care doriti sa îl

supuneti Curtii drept mijloc de proba

(procese verbale ale sedintelor [încheieri de sedinta], declaratii ale martorilor etc.).

In ceea ce priveste deciziile

judiciare, trimiteti motivarea acestora, nu numai dispozitivul lor. Limitati-va totusi

la documentele pertinente pentru

examinarea capetelor continute în cererea dumneavoastra. Avem rugamintea de a

nu capsa, lipi sau lega prin orice

modalitate copiile documentelor dumneavoastra.

VIII. DECLARATIA SI SEMNATURA – Articolul 45 § 3

(22)

Daca formularul cererii nu este semnat de catre reclamantul însusi, ci de catre

reprezentantul sau, el trebuie sa

fie însotit de o procura în favoarea acestuia din urma, semnata de reclamant si de

reprezentantul/a sau/sa (cu exceptia

situatiei în care o astfel de procura a fost deja remisa Grefei).

Articolele 45 si 47 ale Regulamentului Curtii

Articolul 45


______________________________________________________________________________

58

(Semnaturi)

1. Orice cerere formulata în baza articolului 33 sau 34 al Conventiei trebuie

prezentata în scris si semnata de catre reclamant sau

de catre persoana care îl reprezinta.

2. In cazul în care cererea este prezentata de catre o organizatie neguvernamentala

sau de catre un grup de persoane fizice, ea

trebuie semnata de catre persoanele abilitate sa reprezinte organizatia sau grupul.

Camera sau comitetul respective decid asupra

oricarui aspect referitor la faptul de a sti daca persoanele care au semmnat cererea

erau împuternicite sa o faca.

3. Daca reclamantul este reprezentat, conform articolului 36 al prezentului

Regulament, reprezentantul sau reprezentantii sai

trebuie sa prezinte o procura sau o împuternicire scrisa.

Articolul 47

(Continutul unei cereri individuale)

1. Orice cerere formulata în baza articolului 34 al Conventiei, în lipsa unei decizii

contare a presedintelui sectiunii respective,

trebuie prezentata pe formularul de cerere furnizat de catre Grefa. Ea trebuie sa

indice:

a. numele, data de nastere, cetatenia, sexul, profesia si adresa reclamantului;

b. daca este cazul, numele, profesia si adresa reprezentantului sau;

c. Partea contractanta sau Partile contractante împotriva careia/carora este introdusa

cererea;

d. o expunere succinta a faptelor;

e. o expunere succinta a violarii/violarilor pretinse a Conventiei si a argumentelor

pertinente;

f. o expunere succinta cu privire la respectarea de catre reclamant a criteriilor de

admisibilitate enuntate în articolul 35 § 1 al

Conventiei (epuizarea cailor de recurs interne si respectarea termenului de sase

luni);

g. obiectul cererii;

si este însotita de

h. copiile tuturor documentelor pertinente si în special ale deciziilor, judiciare sau

altele, referitoare la obiectul cererii.

2. In plus, reclamantul trebuie sa:

a. furnizeze toate elementele, mai ales documentele si deciziile citate la paragraful

1 h. al prezentului articol, care sa


______________________________________________________________________________

59

demonstreze ca au fost îndeplinite conditiile de admisibilitate enuntate în articolul

35 § 1 al Conventiei (epuizarea cailor de recurs

interne si respectarea termenului de sase luni);

b. faca cunoscut daca a prezentat faptele de care se plânge unei alte instante

internationale de ancheta sau reglementare.

3. Reclamantul care nu doreste ca identitatea sa sa fie divulgata trebuie sa precizeze

acest lucru si sa prezinte o expunere a

motivelor ce justifica derogarea de la regula normala de publicitate a procedurii în

fata Curtii. Presedintele camerei poate autoriza

anonimatul în cazuri exceptionale si justificate.

4. In cazul nerespectarii obligatiilor enumerate la paragrafele 1 si 2 din prezentul

articol, este posibil ca cererea sa nu fie examinata

de catre Curte.

5. Ca regula generala, se considera ca cererea a fost introdusa la data primei

comunicari facute de reclamant, ce expune – chiar

numai în mod sumar – obiectul cererii. Curtea, daca considera acest lucru justificat,

poate totusi decide sa retina o alta data de

introducere.

6. Reclamantul trebuie sa informeze Curtea cu privire la orice schimbare a adresei

sale si la orice fapt relevant pentru examinarea

cererii sale.


______________________________________________________________________________

60


______________________________________________________________________________

61

LUCRARE DE VERIFICARE

INSTRUCTIUNI

Lucrarea de verificare, al carui continut este prezentat mai jos, va

solicita unele activitati care necesita cunoasterea capitolelor 1-4 din

prezentul manual raspunsurile la intrebari vor fi transmise prin email

pentru corectare si eventuale cometraii pe prima pagina a lucrarii se vor

scrie urmatoarele informatii: numele acetsui curs, numele cursantului si adresa de

email a acestuia.

Obiectivul lucrării:

1.Redactaţi o cerere în baza articolului 34 al Conventiei.


______________________________________________________________________________

62

Surse internet:

Organizaţia Naţiunilor Unite: http://www.un.org

Curtea Europeană a Drepturilor Omului: http://www.echr.coe.int

Colecţia de jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului: http://www.hudoc.echr.coe.int Consiliul Europei: http://www.coe.int

Comitetul Miniştrilor: http://www.cm.coe.int

Consiliul Europei şi drepturile omului:http://www.humanrights.coe.int

Convenţiile Consiliului Europei: http://conventions.coe.int

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa: http://www.osce.org

Uniunea Europeană: http://europa.eu.int

http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/Press/Multimedia/Webcasts+of+public+hearings/lates

twebcastEN.htm

Jurisprudenţă selectivă:

McCann ş.a. c/ Regatului Unit (1995), Osman c/ Regatului Unit (1998) Pretty c/

Regatului Unit (2002), Mastromatteo c/ Italiei (2002), Calvelli şi Ciglio c/ Italiei

(2002), Ocalan c/ Turciei (2003), Oneryildiz c/ Turciei (2003), Finucane c/

Regatului Unit (2003), Irlanda c/ Regatului Unit (1978), Soering c/ Regatului Unit

(1989), Tomasi c/ Franţei (1992) , Tyrer c/ Regatului Unit (1978) , Costello-

Roberts c/ Regatului Unit (1993) , Mouisel c/ Franţei (2002), Pantea c/ României

(2003), Bursuc c/ României (2004), Karlheinz Schmidt c/ Germaniei (1994) ,

Brumărescu c/ României (1999), Delta c/ Franţei (1990), Barbera, Messegue şi

Jabardo c/ Spaniei (1988), Asch c/ Austriei (1991), Visser c/ Olandei (2002), Cruz-

Varas c/ Suediei, (1991), Rotaru c/ României (2000), Ignaccolo-Zenide c/ României

(2000), Christine Goodwin c/ RU (2002), Surugiu c/ României (2004), Cumpănă şi

Mazăre c/ României (2003), Partidul comunist unit al Turciei c/ Turciei (1998),

Refah Partisi (Partidul Prosperităţii) c/ Turciei (2003), Cauza lingvistică belgiană

(1968), Karner c/ Austriei (2003), Podkolzina c/ Letoniei (2003).

http://www.un.org/

http://www.echr.coe.int/

http://www.hudoc.echr.coe.int/

http://www.coe.int/

http://www.cm.coe.int/

http://www.humanrights.coe.int/

http://www.conventions.coe.int/

http://www.osce.org/

http://europa.eu.int/

http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/Press/Multimedia/Webcasts+of+public+hearings/latestwebcastEN.htm

http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/Press/Multimedia/Webcasts+of+public+hearings/latestwebcastEN.htm


______________________________________________________________________________

63

BIBLIOGRAFIE:

1. SELEJAN-GUŢAN, B. – Protecţia europeană a drepturilor omului, Editia 3,

Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008

2. DINCĂ, R. – Cereri în faţa C.E.D.O. Condiţii de admisibilitate, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2001;

3. DUCULESCU,V. - Protecţia juridică a drepturilor omului, ed. Lumina Lex,

Bucureşti,1998;

4. GOMIEN, D. – Introducere în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

IRDO, Bucureşti,1993;

5. JANIS, M; KAY, R; BRADLEY, A. – European Human Rights Law,

Clarendon Press, Oxford, 1995;

6. LILLICH, R.B. – International Human Rights; Problems of Law, Policy and

Practice, 2nd

ed, Little Brown and Co., Boston, Toronto, London, NY, 1995;

7. MICU, D.- Conţinutul şi limitele exercitării drepturilor omului, APADOR-

CH, Bucureşti, 1998;

8. MOROIANU ZLĂTESCU, I. şi alţii (coord.) - Principalele instrumente

internaţionale privind drepturile omului la care România este parte,

instrumente universale şi regionale, vol. I şi II, IRDO, Bucureşti, 2004;

9. NEWMAN, Fr., WEISSBRODT, D.- International Human Rights: Law,

Policy and Process, 2nd

ed., Anderson Publishing Co., Cincinnati, Ohio,1996;

10. SELEJAN-GUŢAN, B. – Protecţia europeană a drepturilor omului, Ed. All

Beck, Bucureşti, 2004;

11. STEINER, H.J; ALSTON, Ph.. – International Human Rights in context:

Law, Politics, Morals, Clarendon Press, Oxford, 1996;

12. VOICAN, M, BURDESCU, R, MOCUŢA, Gh. – Curţi internaţionale de

justiţie, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000;


Vasilescu şi Ioan Vida –„Constituţia României comentată şi adnotată”,

Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992;

14. Doina Micu „Conţinutul şi limitele exercitării Drepturilor Omului. Drepturile

Omului în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a Constituţiei

României din 1991”, Centrul pentru drepturile Omului ARADOR-CH,

Bucureşti, 1998.


______________________________________________________________________________

64

TEME PROPUSE:

1. Drepturile omului în Carta ONU (T1)

2. Dreptul la viaţă (T 2)

D2108 Protectia Europeana a Drepturilor Omului

Documents

Transcript of D2108 Protectia Europeana a Drepturilor Omului