Protectia Europeana a Drepturilor Omului Si a Minoritatilor Nationale

8/16/2019 Protectia Europeana a Drepturilor Omului Si a Minoritatilor Nationale

1/47

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

CENTRUL DE STUDII EUROPENE

PROTECȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOROMULUIȘI A MINORITĂȚILOR NAȚIONALE

SUPORT DE CURS

DR. MAGDALENA CATARGIU

IAȘI, 2015


2/47

Protec ția europeană a drepturilor omului și a minorităților naționale __________________________________________________________________________________

CUPRINS

MODULUI I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

MODULUL AL II-LEA. PROTECȚIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI ȘI AMINORITĂȚILOR NAȚIONALE ÎN SISTEMUL NAȚIUNILOR UNITE

Sec țiunea I. Națiunile Unite – defini ție și rol

I.1. Scurt istoricși competențe

I.2. Scopurile statutare ale ONU Sec țiunea a II -a. Structura ONU

a. Adunarea generală b. Consiliul de Securitatec. Consiliul socialși economicd. Consiliul de Tutelă e. Curtea Internațională de Justiție

Sec țiunea a III -a. Sistemul Na țiunilor Unite Sec țiunea a IV -a. Instrumente juridice și principalele organe și organisme cu

competen țe în domeniul protec ției juridice a drepturilor omului

a. Comitetul de miniștri

b. Adunarea parlamentară

c. Congresul autorităților localeși regionale

d. Conferința Organizațiilor Neguvernamentale Internaționale

e. Comisarul Drepturilor Omului

f. Curtea europeană a drepturilor omului

Sec țiunea a V -lea. Consiliul Drepturilor Omului

V.1. Scurt istoricși componență

V. 2. Lucrările și rolul Consiliului

V. 3. Criterii de admisibilitate a plângerilor

Sec țiunea a VI -a. Curtea Interna țională de Justiție: funcții și rol


3/47


MODULUL AL III-LEA. SISTEMUL AFRICAN DE PROTECȚIE JURIDICĂ ADREPTURILOR OMULUI

Sec țiunea I. Curtea Africană a Drepturilor Omului și ale Popoarelor

I.1. Scurt istoricși competențeI.2. Structura Cur ții Africane a Drepturilor Omului și ale Popoarelor

I.3. Plângerile adresate Cur ții

Sec țiunea a II -a. Comisia Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor

II.1. Scurt istoricși competențe

II.2. Componența Comisiei

Sec ț iunea a III-a. Instrumente juridice privind drepturile omului și ale popoarelor

MODULUL AL IV-LEA. PROTECȚIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI ÎNSISTEMUL INTER-AMERICAN

Sec țiunea I. Comisia inter -americană a Drepturilor Omului


I.2. Structura Comisiei

I.3. Plângerile adresate Comisiei

Sec țiunea a II -a. Curtea inter- americană a Drepturilor Omului


II.2. Componența Curții inter -americane

II.3. Investirea Cur ții intre-americane

Sec țiunea a III -a. Acte normative privind drepturile omului în sistemul inter-american

MODULUL AL IV-LEA. PROTECȚIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI ÎNSISTEMUL EUROPEAN

Sec țiunea I. Protecția juridică în sistemul Consiliul Europei

I.1. Scurt istoric

I.2. Organele cu atribuții în domeniul drepturilor omului

I.3. Instrumente juridice aplicabile statelor membre ale Consiliului Europei

Sec țiunea a II -a. Protec ția juridică a drepturilor omului în sistemul Uniunii Europene


4/47


I.1. Organeși organisme cu atribuții în domeniul protecției juridice a drepturiloromului

a. Parlamentul European

b. Curtea de justiție a Uniunii Europenec. Ombudsman-ul european

II.2. Instrumente juridice de protecție a drepturilor omului


5/47


OBIECTIVELE DISCIPLINEI

Obiective privind dobândirea unor competen țe: Cunoașterea și înțelegerea conceptelor, teoriilorși mecanismelor juridice specifice

domeniului drepturilor omuluiși ale minorităților naționale; Identificarea și înțelegerea rațiunii protecției juridice a drepturilor omuluiși a

minorităților naționale; Utilizarea informațiilor acumulate pentru a explica și interpreta concepte, norme juridice, soluții etc. asociate domeniului dreptului omului și a minorităților naționale.

Obiective generale: Asimilarea noțiunilor specifice domeniului drepturilor omului și a minorităților

naționale; Înțelegerea mecanismelor juridice de protecție a drepturilor omuluiși a minorităților

naționale; Înțelegerea rațiunii protecției drepturilor omului și ale minorităților naționale.

Obiective specifice: Explicarea sistemul juridic specific drepturilor omuluiși a minorităților naționale; Utilizarea corectă a terminologiei specifice domeniului drepturilor omului; Analiza cazurilor practice din domeniul drepturilor omului; Sesizarea încălcărilor privind drepturile omului în sistemul Consiliului Europei și a

Uniunii Europene.


6/47


MODULUI I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Protecția juridică a drepturilor omului și a minorităților naționale este unul dintre

principiile de bază pe care se întemeiază și este organizată societatea contemporană. Apărutăca deziderat, transformată, ulterior, într-un corolar al statului de drept, aceasta se caracterizează prin complexitate atât sub aspectul instrumentelorși mecanismelor organice, câtși prin sferafenomenelor pe care încearcă să le elimine sau să le diminueze, cum ar fi terorismul, traficulde persoane, tratamentele inumane sau degradante etc.

Drepturile omului suportă numeroase definiții. Potrivit criteriului obiectiv, noțiuneareprezintă totalitatea instrumentelor cu caracter internațional, atât acte normative specifice

acestui domeniu (acte normative, convenții, principiile generale sau alte izvoare ale dreptuluiinternațional), câtși mecanisme instituționale, care consacră și protejează drepturile omului învederea respectării acestora.

Din punct de vedere subiectiv, drepturile sunt acele prerogative ale titularului care îi permit să aibă un anumitcomportamentși, totodată, să pretindă o conduită determinată din partea celorlalte persoane,conduităcare se traduce prin respectarea drepturilor sale. În acestultim caz, respectarea poate fi realizată, la nevoie, prin for ța coercitivă a statului.

Așadar, într-o definiție proprie complexității protecției drepturilor omului, acestea dinurmă ar echivala cu un „ansamblu de prerogative codificate sau consacrate în dreptul naționalși garantate de tratatele internaționale fiecărui individ în raporturile sale cu celelalte persoanefizice sau juridice, care exprimă valori sociale fundamentale și care au drept finalitatesatisfacerea unor nevoiși aspirații umane esențiale și legitime”1.

Necesitatea protecției juridică a drepturilor omului rezidă din nevoia de a se asigura, înmod eficient, prevenirea sau, după caz, eliminarea încălcărilor drepturilor fundamentale ale

ființei umane.Drepturile omului beneficiază de o protecție cvasi-universală (caracteristică sistemului

ONU), câtși de forme de protecție regională (la nivel european, african, interamerican șiasiatic).

Drepturile fundamentale sunt inerente omului, indiferent de cetățenie,sex, rasă, religie,limbă, avere etc. Oamenii sunt egali sub aspectul drepturilor subiective,fără discriminare.

1 Titus Corlățean, Protec ț ia europeană și internațională a drepturilor omului , Editura Universul Juridic,București, 2012, p. 10.


7/47


În ceea ce privește tipologiei drepturilor, în funcție de titularul drepturilor, acestea potfi:

a. Individuale – inerente fiecărei persoane pentru dezvoltarea personalității proprii

(dreptul la viață, dreptul de proprietate etc); b. Colective – drepturile popoarelor sau a minorităților (care permit acestora de a dispune

de ele însele, de a-și determina statutul politic și de a-și asigura dezvoltarea economică,socială și culturală)2

Sub influența sistemului european de protecție a drepturilor fundamentale, drepturileomului se supun uneiclasificări tripartite:

a. Drepturi din prima genera ție:drepturile civileși politice;

b. Drepturi din a doua genera ție:drepturile economiceși sociale; c. Drepturi din a treia genera ție: drepturile de solidaritate3.

Încercările de a clasifica drepturilor poate atrage, însă critici, în considerarea faptuluică, la nivel internațional, este incident principiul indivizibilității. O posibilă împărțire a acestoraar putea contura idee că există o ierarhiei a importanței drepturilor fundamentale, afirmațieincompatibilă cu caracteristiciledrepturilor omului deja consacrate. De asemenea, caracteruluniversal și natura acestora inalienabilă sunt doar câteva dintretrăsăturile care definesc

drepturile fundamentaleșicare impun, în sarcina statelor, obligația de a-ți însuși valori comune.

2 Corneliu Bîrsan,Conven ția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi și libertăți ,Editura All Beck, București, 2005, p. 4. 3 A se vedea Jean- Francois Renucci,Tratat de drept european al drepturilor omului , Editura Hamangiu,București, 2009, p. 61.


8/47


MODULUL AL II-LEA. PROTEC ȚIA JURIDICĂ A DREPTU RILOROMULUI ȘI A MINORITĂȚ ILOR NAȚ IONALE

ÎN SISTEMUL NAȚ IUNILOR UNITE

S EC Ț IUNEA I. N AȚ IUNILEU NITE – DEFINI Ț IE Ș I ROL

I.1. Scurt istoric și competen țe

Națiunile Unite reprezintă o organizație internațională fondată în1945. Aceasta este

formată din 193 de State membre. România a devenit stat membru a Organizației NațiunilorUnite pe 14 decembrie 19554.

Misiuneași activitatea sale se circumscriu scopurilorși principiilor conținute în Carta Națiunilor Unite5. În virtutea puterilor conferite de către Cartă și a caracterului săuinternațional, unic, Națiunile Unite pot interveni în soluționarea unei variate sfere de problemecu care se confruntă umanitatea în secolului al XXI-lea, cum ar fi:

Pacea;

Securitatea; Schimbările climatice; Dezvoltarea sustenabilă; Drepturile omului; Dezarmarea; Terorismul; Urgențele umanitareși medicale;

4 În calitate de membru ONU, România a fost participat activ înurmătoarelor organeși structuri:ConsiliulDrepturilor Omului, Conferința privind Dezarmarea, Comitetul pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic, Comitetul Special pentru Operațiunile Națiunilor Unite deMenținerea Păcii,Comitetul Ad-hoc pentruOceanul Indian, Consiliul Drepturilor Omului, Comisia de Drept Internațional, Comitetul de Informații, Comitetul privind Contribuțiile, Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite, Programul Națiunilor Unite pentruMediu etc.

5 Carta Națiunilor Unite a fost adoptată pe 26 iunie 1945, la San Francisco și a intr at în vigoare la 24 octombrie

1945.Carta integreazăStatutul Cur ții Internaționale De Justiție.


9/47


Egalitatea de gen; Guvernanța; Producția de alimenteși altele.

Activitatea ONU are caracter global. În concret, aceasta intervine local, în regiuniși țări.Pentru a-și desfășura activitatea, ONUși celelalte entități conexe (care formeazăSistemulONU)și-au creat structuri în fiecare regiune din lume, pentru ca a crea premisele necesare cacei aflați în nevoiesă poată fi ajutați eficient. ONU poate interveni în 5 regiuni geografice:Africa, America, Asiași Pacific, Europași Asia Centrală și Orientul Mijlociu.

I.2. Scopurile statutare ale ONU

Potrivit Cartei Națiunilor Unite, ONU a fost creată în vederea îndeplinirii următoareimisiune:

1. Să mențină pacea și securitatea internațională și, în acest scop: să ia măsuri colectiveeficace pentru prevenireași înlăturarea amenințărilor împotriva păcii și pentru reprimareaoricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii și să înfăptuiască, prin mijloace pașniceși în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, aplanarea ori rezolvarea

diferendelor sau situațiilor cu caracter internațional care ar putea duce la o încălcare a păcii;2. Să dezvolte relații prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului

egalității în drepturi a popoarelorși dreptului lor de a dispune de ele însele,și să ia oricare altemăsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale;

3. Să realizeze cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cucaracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovareași încurajarea respectăriidrepturilor omuluiși libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă

sau religie;4. Să fie un centru în care să se armonizeze eforturile națiunilor către atingerea acestor

scopuri comune.

S EC Ț IUNEA A II- A . STRUCTURAONU

Organizația Națiunilor Unite are următoarele organe statutare: Adunarea generală;


10/47


Consiliul de Securitate; Consiliul Economicși Social; Consiliul de Tutelă; Curtea Internațională de Justiție; Secretariatul.

a. Adunarea generală • este principalul organ deliberativ, de reprezentareși de stabilire a politicilor ONU;• cele 193 de State Membre sunt reprezentate în Adunarea generală, care este singurul

organ cu reprezentare universală;•

în fiecare an, în Septembrie, membrii ONU se întâlnesc în New York la Adunareagenerală anuală;

• deciziile asupra chestiunilor importante (pace, securitate, primirea de noi membri) seadoptă cu majoritate calificată (votul a 2/3 dintre membri);

• deciziile asupra chestiunilor obișnuite se iau cu majoritatesimplă;• anual, Adunarea generală alege un președinte, al cărui un mandat este de un an.

b. Consiliul de Securitate• principalul său rol, este, potrivit Cartei, menținerea păcii și securității internaționale;• are competențe în a identifica amenințările privind pacea și actele de violență; • susține soluționarea prin mijloace pașnice a disputelorși recomandă metode pentru a

se ajunge la o înțelegere;• în unele cazuri, impune sancțiuni sau autorizează folosirea violenței pentru a menține

sau institui paceași securitatea internațională.

c. Consiliul socialși economic este principalul organ care coordonează și analizează aplicarea politicilor, care asigură

comunicarea între stateși face recomandări privind chestiuni economice, sociale și privind mediul. De asemenea, Consiliulimplementează obiectivele privind dezvoltarea,care au fost agreate la nivel internațional.


11/47


servește ca un mecanism central pentru activitățile sistemului Națiunilor Unite șiagențiile sale specializate în domeniile economic, social, mediu, coordonândorganismele subsidiareși cele formate din exper ți;

este platforma centrală a ONU pentru reflectare, dezbatere și gândire inovativă privinddezvoltarea sustenabilă.

d. Consiliul de Tutelă înființat în anul1945 prin Cartă,Consiliul de tutelă avea scopul să supervizeze cele 11

teritorii de tutelă care au fost plasate sub administrarea a 7 state membre și să asigureadoptarea măsurilor adecvate pentru a pregăti teritoriile pentru autoguvernare și

independență; activitatea sa a fostsuspendată de la 1 noiembrie 1994 (ca urmare a unei Hotărâri

adoptate de Consiliu, acesta nu se mai întrunește anual, ci ori de câte ori este necesar – prin decizia sa sau a Președintelui orila cererea majorității membrilor sau a Adunăriigenerale sau a Consiliului de Securitate.

e. Curtea Interna țională de Justiț ie

este principalul organ judiciar al ONU; sediul său este în Palatul Păcii din Haga (fiind singurul organ al ONU care nu este

situat in New York); are ca scop soluționarea, în acord cu legislația internațională, a disputelor legale cu

care a fost investită de statele membre și să formuleze opinii asupra întrebărilor privind chestiunile legale adresate de către organele Națiunilor Uniteși de agențiilespecializate.

f. Secretariatul cuprinde Secretariatul generalși zeci de mii de membri din personalul internațional al

NU care desfășoară activități cotidiene delegate de Adunarea generală sau de către principalele organe ale Națiunilor Unite;

personalul este recrutat internațional și local și lucrează în sedii sau în misiuni demenținerea a păciiîn jurul lumii;

sute de persoaneși-au dat viața pentru a îndeplini misiunea Secretariatului.


12/47


S EC Ț IUNEA A III- A . S ISTEMUL N AȚ IUNILORU NITE

Sistemul Națiunilor Unite include Organizația Națiunilor Uniteși organismele/agențiile

specializateși anume:

1. Programe și fonduri: UNICEF -United Nations Children's Fund (privind asistență umanitară pentru

mameși copii); UNHCR – Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (privind

protecția refugiațilorși facilitatea întoarcerii acestora acasă sau relocării);

WFP – Programul Mondial pentru Alimentație (privind eradicarea foameteișimalnutriției);

UN Women( privind egalitate între sexeși angajarea femeilor).

2. Agen ț ii specializate

Banca Mondială; Fondul Monetar Internațional;

Organizația Mondială a Sănătății; UNESCO.

3. Alte organisme: UNAIDS - Joint United Nations Programme on HIV/AIDS

S EC Ț IUNEA A IV- A . I NSTRUMENTE JURIDICE Ș I PRINCIPALELE ORGANE Ș I ORGANISME CU

COMPETEN Ț E PRIVIND PROTEC ȚIA JURIDICĂ A DREPTU RILOR OMULUI

Principalele instrumente juridice principale ale Națiunilor Unite privind protecțiadrepturile omuluisunt următoarele:

Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) Pactul internațional privind Drepturile Civileși Politice (1966) cu cele 2 Protocoale

facultative:


13/47


i. Primul Protocol împuternicește Comitetul pentru Drepturile Omului să primească și să analizeze petiții de la persoane fizice;

ii. Al doilea Protocol privește abolirea pedepsei capitale. Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Socialeși Culturale (1966).

Organeleși organismele cu competențe în protecția juridică a drepturilor omului sunt:

a. Înaltul Comisariat al Drepturilor Omului Are misiunea principală de a promova și de a proteja drepturile omului; Susține componenta pr ivind drepturilor omului în misiunile de păstrare a păcii; Are sediiși centre în diferitețări și regiuni; Analizează situația drepturilor omului în lume; Are autoritatea de a investiga situații și de a întocmi rapoarte asupra acestora.

b. Proceduri speciale ale Consiliului Drepturilor Omului Sunt structuri formate din exper ți independenți care lucrează ca voluntari și

examinează, monitorizează, elaborează rapoarte și oferă recomandări privinddrepturile omului dintr-o perspectivă tematică sau în funcție de specificul uneițări.

c. Consilieri special privind Preven ț ia Genocidului Atrag atenția asupra cauzeleși dinamica genocidului, alertează actorii relevanți cu

privire la riscului unui genocidși întreprinde activități de advocacy pentru luareaunor măsuri potrivite.

d. Al treilea Comitet al Adunării generale Examinează o vastă sferă de probleme, inclusiv drepturile omului (emanciparea

femeii, protecția copiilor, probleme privind indigenii, tratamentul refugiaților, promovarea libertăților fundamentale prin eliminarea rasismuluiși a discriminăriirasiale).

e. Secretariatul General


14/47


Deleagă reprezentanți speciali care să susțină lupta împotriva gravelor încălcări aledrepturilor omului (copiiși conflicte armate, violență sexuală în zone de conflict,violență împotriva copiilor).

f. Consiliul de securitate g. Curtea de Justi ț ie h. Organisme care monitorizează nucleul drepturilor omului, înființ ate în temeiul

Tratatelor

Sunt 10 organisme înființate în baza tratatelor care monitorizează aplicarea nucleuluidrepturilor omului:

Comitetul drepturilor omului; Comitetul drepturilor economice, socialeși culturale; Comitetul privind eliminarea discriminării rasiale; Comitetul privind eliminarea discriminării femeii; Comitetul împotriva torturii; Subcomitetul privind prevenția torturii; Comitetul privind drepturile copilului; Comitetul privind lucrătorii migranți; Comitetul privind drepturile persoanelor cu dizabilități; Comitetul privind disparițiile for țate.

i. Consiliul Drepturilor Omului Este succesorul Comisiei Națiunilor Unite privind Drepturilor Omului (din 2006); Este un organism interguvernamental independent responsabil privind drepturile

omului.

S EC Ț IUNEA AV- LEA . C ONSILIUL D REPTURILORO MULUI

V.1. Scurt istoric și componen ță

Consiliul pentru Drepturile Omului este înființat în conformitate cu articolul 28 din

Cartă. Acesta are 18 de membri, care trebuie să fie cetățeni ai statelor membre. MembriiConsiliului, precumși membrii altor organe create în temeiul tratatelor, sunt numiți „exper ți”.


15/47


Membrii Consiliului trebuie să fie „ persoane de înaltă ținută morală și competențărecunoscută în domeniul drepturilor omului”, „atenție deosebită fiind acordată utilității participării unor persoane care au experiență juridică”.

Fiecare membru estecetățean al statului parte care îl desemnează. Majoritateamembrilor Consiliuluiau pregătire juridică, fiind practicieni sau provenind din mediulacademic.

Consiliul „nu poate include mai mult de un resortisant al aceluiași stat”. Mai mult,„trebuie luată în considerare distribuirea geografică echitabilă a calității de membrușireprezentarea diferitelor forme de civilizație și a principalelor sisteme de drept”. Aceste principii ghidează statele membre atunci când acestea nominalizează candidații, care vor fi,ulterior, aleși prin vot secret pentru un mandat de patru ani. Alegerile pentru jumătate dinmembrii Consiliului au loc la intervale de doi ani la sediul Organizației Națiunilor Unite, încadrul sesiunii anuale a Adunării Generale.

Membrii pot fi realeși, în cazul în care sunt nominalizați încă o dată, la expirareamandatului lor. Dacă un membru al Consiliului trebuie să părăsească funcția sa mai devremede expirarea mandatului, de exemplu, ca urmare a decesului sau a demisiei, alte alegeri potavea loc.

După alegeri, membrii trebuie să mențină contactul cu statele membreși să se angajezeîntr-un dialog pe teme generale de interes comun, prin forumul de întâlniri cu statele membre.

Membrii Consiliului servesc prin capacitatea lor personală, nu ca reprezentanți aistatelor care i-au nominalizat. Prin urmare, procedurile din cadrul Consiliului ar trebui să fieimpar țiale din punct de vedere politic. În scopul de a asigura cele mai înalte standarde deconduită,Consiliul a adoptat orientări etice pentrumembriisăi.

Normele de procedură aleConsiliului auși scopul de a promova impar țialitate în

aparență, precum și în fond. De exemplu, un membru al Consiliului nu poate participa la analizaunui raport periodic prezentat de statul al cărui cetățean este sau la adoptarea unor observațiicu privire lațara sa. Niciun membru al Consiliului nu va lua parte la discutarea unei plângeriîn conformitate cu Protocolul opțional care este îndreptată împotriva țării sale. Dacă din oricealt motiv un membru ar putea să fie părtinitor cu privire la o anumită chestiune, acesta se poateabține de la orice acțiune referitoarela problema respectivă.

Membrii aleg Biroul Consiliului pentru un mandat de doi ani. Acesta este format dinPreședintele Consiliului, cu responsabilitate generală în desfășurarea lucrărilorConsiliului, trei


16/47


vicepreședinți și raportorul, căruia îi e încredințată pregătirea r aportului anual al Consiliului pentru Adunarea Generală ONU.

În plus, în prezent există trei raportori speciali care sunt numiți de către Consiliul pentru

funcții specifice. Aceștia sunt: Raportorul special pentru Comunicare, ale cărui funcții includ înregistrarea de noi

plângeri formulate în temeiul Protocolului opțional și alte asemenea chestiuni preliminare cum ar fi cererile de măsuri provizorii de protecție care pot fi necesare pentru a preveni un prejudiciu ireparabil într-un caz prezentat Consiliului;

Raportorul special care monitorizează punerea în aplicare a deciziilor Consiliului cu privire la cazuri individuale;

Raportorul special care esteînsărcinat cu urmărirea rapoartele individuale ale statelormembre care supuse analizei Consiliului.

În alegerea acestor membri ai Consiliului, o varietate de factori este luată în considerare,inclusiv răspândirea geografică și lingvistică corectă.

Consiliul este deservit de un secretariat pus la dispoziție de Secretarul General alOrganizației Națiunilor Unite, care este situat în Geneva, Elveția.

V. 2. Lucrările ș i rolul Consiliului

Consiliul pentru Drepturile Omului se întâlnește, în mod obișnuit, în trei sesiuni plenare, fiecare cu o durată de trei săptămâni, în cursul unui an.

Aceste sesiuni sunt, de obicei,ținute la sediul Organizației Națiunilor Unite în martieșila sediul din Geneva în iulieși octombrie.

Procedura Consiliului stabilește în detaliu modalitatea de funcționare a acestuia. Astfel,

12 membri ai Consiliului constituie cvorumul, fiecare membru având un singur vot. Consiliulface toate eforturile rezonabile pentru a ajunge la decizii prin consens. In situații rare, atuncicând consensul nu poate fi atins, membrii Consiliului pot recurge la votul celor prezenți.

Fiecare sesiune este, deregulă, precedată de o întâlnire de o săptămână a grupului delucru al Consiliului, care este format din cinci membri. Funcțiile grupului de lucru au evoluatde-a lungul aniși sunt, în prezent, similare unei camere preliminare pentru decizii privind plângerile individuale în temeiul Protocolului Opțional.


17/47


Grupul poate declara plângeri admisibile în totalitate sau inadmisibile (în întregime sau par țial). Aceste decizii sunt transmise Consiliului pentru dezbatereși decizie în plen.

Importanța Consiliului rezidă din faptul că acestasoluționează plângeri înaintate de

persoane, grupuri sau organizații non-guvernamentale, care pretind a fi victime ale încălcăriidrepturilor omului sau care au cunoștințe directe, de încredere, de astfel de încălcări.

Procedura este confidențială, cu scopul de a consolida cooperarea cu statul în cauză.

Procedura trebuie să fie imparțială, obiectivă, eficientă, orientată spre victime și efectuată într -un termen rezonabil.

V. 3. Criterii de admisibilitate a plângerilor

Este admisibilă plângerea care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

1. Nu este, în mod evident,motivată politic și obiectul său este în concordanță cu Carta Națiunilor Unite, cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu alte instrumenteaplicabile în domeniul drepturilor omului;

2. Aceasta oferă o descrierea situațieide fapt a presupuselorîncălcăr i, inclusiv drepturilecare se presupunecă au fost încălcate;

3. Limbajul nu este licențios. Cu toate acestea, o astfel de plângere poate fi consideratăadmisibilă dacă îndeplinește celelalte criterii de admisibilitate, după eliminar ealimbajului abuziv;

4. Este depusă de către o persoană sau un grup de persoane care pretind a fi victime aleîncălcărilor drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau de către orice persoanăsau grup de persoane, inclusiv organizațiilor neguvernamentale, de bună-credință, înconformitate cu principiile drepturilor omului, care nu recurg la motivații politice în

contradicție cu prevederile Cartei Națiunilor Uniteși care pretind a avea cunoștințedirecte și de încredere a încălcărilor în cauză. Cu toate acestea, plângerile nu suntinadmisibile numai pe motivul cunoașterea autorilor individuali în mod indirect, cucondiția ca afirmațiile să fie însoțite de dovezi clare;

5. Nu sunt exclusiv bazate pe rapoarte difuzate în mass-media;

6. Nu se referă la un caz deîncălcare a drepturilor omului deja abordat printr-o procedurăspecială, de un organism al Organizației Națiunilor Unite sau printr-o procedură

similară plângerilor regionale în domeniul drepturilor omului;


18/47


7. Căile de atac interne au fost epuizate, cu excepția cazului în care se pare că astfel de căide atac ar fi ineficiente sau nejustificat de lungi.

V.4. Curtea Interna țională de Justiț ie: func ț ii și rol

Curtea are două funcții principale: Func ția contencioasă

1. Curtea Internațională de Justiție trebuiesă soluționeze, în conformitate cudreptul internațional, litigiile de natură juridică care sunt formulate de cătrestate.

2.

Un litigiu juridic internațional poate fi definit ca un dezacord pe o chestiunede drept sau de fapt, un conflict, un diferend de opinii juridice sau de interese.

3. Numai statele pot sesiza Curtea Internațională de Justiție;4. Organizații internaționale, alte colectivități și persoane private nu au dreptul

de a institui proceduri în fața Cur ții;

Articolul 35 din Statutul Cur ții definește condițiile de acces a statelor în fața Cur ții.Astfel, în timp ce alineatul 1 din articol face referire la statele membre, alineatul 2 este menit

să reglementeze accesul la Curte a statelorcare nu sunt părți ale Statutului.Condițiile de acces ale acestor state sunt, sub rezerva dispozițiilor speciale prevăzute în

tratatele existentela data intrării în vigoare a Statutului, care urmează să fie stabilite de cătreConsiliul de Securitate, cu condiția ca, în niciun caz, condițiile de accessă nu situeze un statîntr-o poziție de inegalitate în fața Cur ții.

Curtea poate soluționa un litigiu doarîn cazul în care statele în cauză au recunoscut jurisdicția sa (jurisdicție facultativă). Niciun stat nu poate fi, prin urmare, o parte la o procedură

în fața Cur ții dacă nu are într -un fel sau altul consimțit la aceasta.

Competen ță consultativă 1. Deoarece doar Statele au o capacitate de a se prezenta în fața Cur ții, organizațiile publice (guvernamentale) internaționale nu pot să fie părți într-un caz înaintea Cur ții.2.Însă, pentru acestea, a fost instituită o procedură specială. Procedura de consultare,este, cu toate acestea, doar la dispoziția acestor organizații.

3.Deși bazată pe regulile unei proceduri contencioase, procedura de consiliere arecaracteristici distincte care rezultă din natura specială și scopul funcției de consultanță.


19/47


4.Procedurile de consiliere încep cu depunerea unei cereri scrise pentru un avizconsultativ adresată grefierului din cadrul Secretarul general sau directorul sausecretarului general al entității care solicită avizul.

5.

În caz de urgență, Curtea poate face tot ce este necesar pentru a accelera procedura.

6. Pentru a fi pe deplin informată cu privire la întrebarea adresată de aceasta, Curteaeste abilitată să desfășoare proceduri scriseși proceduri orale.

7. La câteva ziledupă depunerea cererii, Curtea stabilește o listă a acelor stateșiorganizații internaționale care pot fi în măsură să furnizeze informații cu privire la problema adusă în fața Cur ții.

8.

În general, statele enumerate sunt statele membre ale organizației care solicităavizul. În unele cazuri, celelalte state la care instanța este deschisă în cadrul procedurilor contencioase sunt, de asemenea, incluse.

9. Ca regulă, organizațiile și statele autorizate să participe la lucrări pot depunedeclarații scrise su plimentare în cazul în care Curtea consideră că acest lucru estenecesar. Aceste declarații scrise sunt, în general, puse la dispoziția publicului laînceputul procedurii orale, în cazul în care Curtea apreciază că o astfel de procedură

ar trebui să aibă loc. 10. Spre deosebire de hotărâri și cu excepția cazurilor rare, în care se prevede dinaintecă vor produce efecte obligatorii, avize consultative Curții nu au efect obligatoriu.


20/47


MODULUL AL III-LEA. SISTEMUL AFRICAN DE PROTEC Ț IE JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI

Sistemul african este cel mai tânăr dintre sistemele de protecție juridică regionale. Creatsub auspiciile Organizației Uniunii Africane, acest sistem juridic presupune existența a douăinstituții intrinseci: Curteași Comisia.

S EC Ț IUNEA I. C URTEA AFRICANĂ A

D REPTURILORO MULUI Ș I ALE POPOARELOR

I.1. Scurt istoric și competen ț e

Curteaeste situată în Arusha, Tanzania6 și a fost înființată în temeiul Protocolul CarteiAfricane privind înființarea Cur ții Africane pentru Drepturile Omuluiși ale Popoarelor , adoptatde statele membre ale Organizației Uniunii Africane în anul 1998. Acesta a fost ratificat de peste 15țări africane și a intrat în vigoare în anul 20047.

Potrivit art. 2 din Protocol, în domeniul protecției juridice, rolul Cur ții estecomplementar Comisiei. Altfel spus, Comisia poate sesiza Curtea cu plângeri privind pretinseîncălcări ale drepturilor fundamentale ale omului. În anumite situații, Curtea poate transmitecauze Comisiei solicitând opinia acesteia pentru a stabilidacă o plângere esteadmisibilă.

Curtea are competențe consultative, jurisdicționale (în materie contencioasă) și deatribuții în soluționarea amiabilă a diferendelor deduse judecății.

Interpretarea dispozițiilor legale se realizează la cererea statelor membre aleUniunii Africane sau a unei organizații africane recunoscute de către Uniune, sub rezerva caopinia solicitată să privească Carta sau orice alt act normativ relevant în domeniul drepturiloromului, iar această chestiune să nu facă obiectul analizei de către Comisie.

6 Primul sediul oficial al Cur ții a fost situat în Addis Ababa, Ethiopia începând cu noiembrie 2006, însă în August2007 acesta a fost relocat în Arusha, Tanzania.7Sunt semnatare ale Protocolului 29 de stateși anume: Algeria, Benin, Burkina Faso, Burundi, Coasta de Fildeș,Comoros, Congo, Gabon, Gambia, Ghana, Kenya, Libia, Lesotho, Mali, Malawi, Mozambique, Mauritania,

Mauritius, Nigeria, Niger, Rwanda,Republica Democratică ArabăSahrawi, Africa de Sud, Senegal, Tanzania,Togo, Tunisia, Ugandași Cameron.


21/47


Sub aspectul competenței jurisdicționale, Curtea interpretează și aplicădispozițiile Cartei Banjul (Carta Africană a Drepturilor Omului și ale Popoarelor), aProtocolului, câtși a altor acte normative relevante privind protecția drepturilor omului.Activitatea Cur ții produce efecte doar față de statele care au ratificat Protocolul Cartei Africanecu ocazia înființării Curții (jurisdicție facultativă).8

Nu în ultimul rând, Curtea are competența de a promova înțelegeri amiabile încauzele aflate în desfășurare sub jurisdicția sa, în acord cu prevederile Cartei.

I.2. Structura Cur ț ii Africane a Drepturilor Omului și ale Popoarelor

Curtea este formată din 11 judecători, aleși pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitateareînnoirii o singură dată a acestuia. Modul de funcționareși procedurile Cur ții sunt guvernatede Protocolul la Carta Africană privind înființarea Cur ții Africane pentru Drepturile Omuluișiale Popoarelorși de Regulamentul Cur ții.

Judecătorii sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Africane. Aceștia suntnominalizați de către state pe baza calităților individuale dintre juriștii cu înaltă ținută moralăși cu recunoscută competență practică, judiciară sau academică și cu experiență în domeniul

drepturilor omului.Dintre nominalizări, cu ocazia Adunării conducătorilor statelor membre aleUniunii Africane, sunt aleși judecătorii.

Judecătorii își aleg Președinteleși Vice-președintele Cur ții dintre ei, pentru un mandatde două ani, care poate fi reînnoit o singură dată. În timp ce Președintele lucrează în modcontinuu la Curte, ceilalți 10 judecători își desfășoară activitatea part-time . Președintele, înactivitatea sa, este asistat de un Grefier, care are competențe administrative, managerialeși desecretariat.

8 Prima cauză, dedusă judecății pe 11 august 2008, a fost formulată de Michelot Yogogombaye împotrivaRepublicii Senegal, petentul solicitând suspendarea procedurilor judiciare de Republica Senegal cu scopul de a-l

condamna pe fostul președinte al statului Chad, dl. Hissein Habre, care la momentul respectiv era în exil în Dakar,Senegal. La momentul actual, Curtea a soluționat peste 20 de plângeri.


22/47


I.3. Plângerile adresate Cur ț ii

Plângerile sunt formulate împotriva statelor care au ratificat Protocolul la Carta

Africană, de către Comisie, de către statele membre (în calitate de pârât sau de petiționar într-un caz dedus judecății Cur ții sau ca reprezentant al unui cetățean) sau de către organizațiileinterguvernamentale africane. Aceștia poată denumirea de petent .

De asemenea, Curtea poate soluționa cauze cu care a fost investită de persoane fizicesau de către organizații neguvernamentale cu statut de observator pe lângă Comisia Africană,cu condiția ca statul în cauză să fi permis, în temeiul art. 34 al Protocolului, investirea Cur țiicu asemenea plângeri9.

Plângerile formulate de persoane fiziceși organizații non-guvernamentale trebuie săîndeplinească cumulativ următoarele condiții:

1. Petentul trebuie să fie identificat, chiar dacă a solicitat ca identitatea sa să rămânăsecretă;

2. Plângerea trebuie să fie în acord cu Actul constitutiv al Uniunii Africane și cu Carta;

3. Nu trebuie să fie folosit un limbaj denigrant sau insultător;

4. Nu trebuie să fie întemeiat exclusiv pe informații diseminate în mass-media;

5.

Să fi fost epuizate anterior toate căile naționale de atac, cu excepția situației în careaceste remedii, în mod evident, au o durată nerezonabilă;

6. Să fi trecut un timp rezonabil de la data la care căile de atac naționale au fost epuizatesau de la data stabilită de către Curte ca fiind data de început de la care curge termenul pentrua fi sesizată;

7. Să nu privească chestiuni care au fost soluționate anterior de către părți în acord cu principiile Cartei Uniunii Africane, a Actului constitutiv al Uniunii Africane, cu prevederile

Cartei sau a altui instrument juridic aplicabil Uniunii Africane.În ipoteza în care plângerea este formulată de către persoane fizice sau organizații non-

guvernamentale, precumși de alte entități în afara acestora, sesizarea Cur ții trebuie,suplimentar exigențelor enumerate anterior, să îndeplinească și următoarele cerințe:

1. Indicarea numeluiși a adresei persoanelor care reprezintă petentul;

9 Doar 7 state permit sesizarea Cur ții formulate de persoane fizice și organizații non guvernamentale: Burkina

Faso, Coasta de Fildeș, Ghana, Malawi, Mali, Rwanda și Tanzania.


23/47


24/47


Protecția drepturilor omuluiși a popoarelor presupune luarea de măsuri de cătreComisie pentru ca cetățenii să se poată bucura de drepturile conferite de Cartă. Se dorește,astfel, asigurarea respectării de către state a drepturilor omuluiși a popoarelor.

În acest sens, Comisia poate fi sesizată cu o plângere formulată de o persoană fizică,deo organizației non-guvernamentală sau de către un grup de persoane care consideră cădrepturile personale sau ale altor persoane au fost sau suntîncălcate. Pot formula plângerișistatele membre la Cartă pentru o pretinsă încălcare a prevederilor Cartei de către un alt statmembru.

Plângerea este analizată de către Comisie, în primă fază, sub aspectul admisibilității.Dacă este admisibilă, plângerea urmează să fie soluționată de către Comisie. Astfel, statul pârâtva fi informat cu privire la susținerile petentuluiși va fi invitat să își expună punctul de vedere.

După analiza argumentelor formulate de părți, Comisia va decide dacă s-au încălcat prevederile Cartei. În caz afirmativ, va adresa statuluiși Adunării Organizației UnitățiiAfricane recomandări cu privire la măsurile pe carear trebui statul săle adopte pentru adespăgubi victima.

De asemenea, Comisia poate iniția înțelegeri amiabile, în care petentulși statul pârât sădemareze negocieri pentru aplanarea diferendului.

Comisia poate trimite reprezentanți să investigheze pretinsele încălcări majore aledrepturilor omuluiși a popoarelor. La finele unei asemenea misiuni, Comisia va formularecomandări adresate statului în cauză în vederea îmbunătățirii protecției și respectăriidrepturilor omuluiși a popoarelor.

În situații de urgență, în care viața victimei este într-un pericol iminent, Comisia arecompetența de a solicita unui stat să suspende orice procedură până la pronunțarea sa asuprarespectivei chestiuni.

Comisia este competentă să interpreteze prevederile Cartei la cererea unui stat,a unei instituții a Organizației Unității Africane sau a unei organizații recunoscute de OUA10.

10 Până în prezent, Comisia nu a fost sesizată cu solicitări de interpretare a dispozițiilor Cartei Africane a

drepturilor omuluiși a popoarelor din partea statelor sau a OUA.


25/47


II.2. Componen ț a Comisiei

Comisia este compusă din 11 experți11, aleși dintre personalitățile africane cu înaltăreputație, recunoscuți pentru moralitatea acestora, pentru integritateși competență în domeniul

drepturilor omuluiși a popoarelor. Statelemembre ale Cartei nominalizează cel mult doicandidați. Mandatul membrilor este de 6 ani, care poate fi reînnoit. Dintre aceștia, Adunareașefilor de stat alege membrii Comisiei. Aceștia își aleg un Președinteși un Vice-președinte.

Comisia se întrunește de două ori pe an, iar sesiunile, de obicei, durează 10 zile. Pedurata acestor reuniuni, Comisia analizează inclusiv rapoartele transmise de către statelemembre, câtși pe cele elaborate de membrii Comisiei sau de către mecanismele sale speciale(raportori, comitete, grupuri de lucru). Din anul 2014, Comisia are 7 grupuri de lucru, cinciraportori speciali, două comitete și un comitet consultativ. Acestea colectează și disemineazăinformații privind modul în care sunt protejate/respectate drepturile în statele membre.

SECȚIUNEA AIII-A. INSTRUMENTE JURIDICE PRIVIND

DREPTURILE OMULUIȘI ALE POPOARELOR

Instrumentele juridice africane care, în mod principal sau adiacent, privesc drepturile

omuluiși ale popoarelor sunt următoarele: Carta africană a dreptur ilor omuluiși a popoarelor (cunoscută și sub denumirea de

Carta Banjul); Carta africană privind drepturile și bunăstarea copilului; Protocolul la Carta africană a drepturilor femeii; Convenția Organizației Unității Africane privind statutul refugiaților în Africa; Convenția privind eliminarea mercenarismului în Africa;

Convenția Uniunii Africane privind protejarea naturiiși a resurselor naturale; Convenția Bamako privind interzicea importului de deșeuri toxice în Africa; Convenția Uniunii Africane privind prevenireași combaterea corupției; Convenția Organizației Uniunii Africane privind prevenireași combaterea

terorismului; Pactul Uniunii Africane privind non-violență și apărarea;

11 Exper ții vizitează statele membre și întocmesc rapoarte de stat cu privire la drepturile omului și a popoarelor în

respectivațară.


26/47


Carta africană privind democrația, alegerileși guvernarea; Principiileși măsurile privind dreptul la un proces echitabil și la asistență juridică

în Africa;

Declarația Pretoria privind drepturile economice, socialeși culturale în Africa; Declarația privind egalitatea de sexe în Africa; Rezoluția privind principiileși măsurile pentru interzicereași prevenirea torturii,

cruzimii, tratamentelor inumaneși degradante sau a pedepsei în Africa.


27/47


MODULUL AL IV-LEA. PROTEC ȚIA JURIDICĂ A DREPTU RILOROMULUI ÎN SISTEMUL INTER-AMERICAN

Sistemul inter-american este unul dintre sistemele de protecție juridică regionale. Creatsub auspiciile Organizației Statelor Americane12, acesta presupune existența a două instituțiiintrinseci: Comisiași Curtea.

Sistemul de protecție inter-american s-a născut ca urmare a adoptării, în anul 1948, laBogota (Columbia) a Declarației drepturilorși obligațiilor omului, primul instrument juridicinternațional cu caracter general.

S EC Ț IUNEA I. C OMISIA INTER- AMERICANĂ A

D REPTURILORO MULUI


Înființată în anul 1959 de către Organizația Statelor Americane, Comisia inter-americană a drepturilor omului se bucură destatutul de organ autonomși independent. Aceastaare scopul de a promovași de a proteja drepturile omului în spațiul american. Sediul Comisieia fost stabilit la Washington.

Prima întâlnire de lucru a Comisiei a avut loc un an mai târziu, în 1960.

Comisia are trei funcții majore: Soluționează plângerile privind pretinse încălcări ale drepturilor omului;

12 Organizația statelor americane (OSA) este o entitate care numără 35 de state. Dintre obiectivele principaleenumerăm: asigurarea păcii și securității pe continentul american, promovarea și consolidarea democrațieireprezentative, acordarea de sprijin în cazul unor agresiuni îndreptate împotriva unuia dintre statele membre,găsirea de soluții la problemele politice, juridice, economice existente în statele membre, promovarea creșteriieconomiceși dezvoltării sociale și culturale, eradicarea sărăciei extreme, limitarea folosirii armelor convenționaleetc.

Sunt statele membre ale OSA: Antiguași Barbuda,Argentina, Bahamas, Barbados, Belize, Bolivia,Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Dominica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador,

Grenada, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Jamaica, Mexico, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, St. Kittsși Nevis, St. Lucia, St. Vincentși Grenadine, Suriname, Trinidad și Tobago, Statele Unite, Uruguay și Venezuela.


28/47


Promovează și monitorizează respectarea drepturilor omului în statele membre.Începând cu anul 1961, Comisia efectuează vizite în statele membre, inclusiv pentru ainvestiga situații specificeși elaborează rapoarte;

Veghează asupra zonelor tematice prioritare (în special asupra comunităților șigrupurilor care, de-a lungul timpului, au fost victime ale formelor de discriminare).

Activitatea Comisiei se circumscrie următoarelor principii fundamentale: Principiul pro homine – potrivit căruia norma juridică trebuie interpretată în maniera

cea mai avantajoasă pentru om; Principiul accesului la justiție; Principiul incluziunii de gen în activitățile Comisiei.

În situații urgente, Comisia poate, din oficiu sau la cererea unei părți, să solicite unuistat să adopte măsuri cu scopul de a preveni producerea unor prejudicii ireparabile persoanelorsau obiectului unei plângeri deduse judecății sale sau, după caz, independente de o asemenea procedură.

Comisia acordă o deosebită atenție situației persoanelor private de libertate, astfel că,începând cuanul 2004, a fost creată funcția de Raportor special privind drepturile persoanelor

private de libertate . Atribuțiile acestuia includ misiuni în statele americane, în diverse spații dedetenție și dialogarea permanentă cu autoritățile naționale.

În exercitarea competențelor sale, Comisia esteajutată și de Secretariatul acesteia,având atribuții juridice și administrative, cum ar fi: pregătirea rapoartelor, a rezoluțiilor,elaborarea de studii, precumși alte sarcini delegate de Comisiesau de către Președinteleacesteia. De asemenea, Secretariatul primește plângerile și gestionează corespondențainstituției.

I.2. Structura Comisiei

Comisia este formată din șapte membri independenți (care nu reprezintă nicio țară),aleși de către Consiliul Organizației Statelor Americane dintre nominalizările făcute de statelemembre, în considerarea capacităților lor personale, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitateareînnoirii o singură dată. Candidații sunt persoane de o înaltă țintă morală, având competențerecunoscute în domeniul drepturilor omului. Aceștia își aleg un Președinte și doi

Vicepreședinți, pentru un mandat de 1 an, care pot fi reînnoit osingură dată pe duratamandatului de 4 ani.


29/47


I.3. Plângerile adresate Comisiei

Pot formula o plângere privind o pretinsă încălcare a drepturilor omului persoanele fizice,grupurile de persoane sau organizațiile recunoscute în cel puțin unul dintre statele membre,împotriva unuia sau mai multor state.

Plângerile trebuie să cuprindă următoarele elemente: Informațiile personale cu privire la presupusavictimă; Informațiile personale cu privire la petiționar (nume complet, număr de telefon, adresă

de corespondență și e-mail);

Descriereacompletă, clară și detaliată a situației de fapt cuprinzând informații privindmodalitatea, momentulși locul unde a fost săvârșită pretinsa încălcare;

Statul sau autoritățile statului considerate responsabile; Drepturile încălcate, dacă este posibil; Autoritățile sau instituțiile statale cărora li s-a adresat victima pentru a soluționa

pretinsele încălcări; Răspunsul autorităților statului, în special a instanțelor judecătorești; Copii ale principalelor plângeri sau cereri formulate în vederea soluționării încălcărilor,

dacă este posibil, precum și dovezileîncălcăriicare au fost anexate acestora; Mențiunea dacă plângerea a fost adresatăunui alt organ internațional competent să

soluționeze respectiva cauză.

Plângerile pot fi formulate în limba spaniolă, engleză, portugheză și franceză, limbioficiale ale Comisiei.

Pentru ca o cerere să fie analizată, aceasta trebuie, într-o primă etapă, să fie declarată

admisibilă. Admisibilitatea plângerii este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții:

1. Epuizarea căilor de atac domestice.Constituie excepții de la această condiție,următoarele situații: legislația națională a statului împotriva căruia a fost formulată plângereanu prevede proceduri în cazul încălcării drepturilor;

2. Părții căreia i s-au încălcat drepturile nu i se permite accesul la remediile prevăzute de

dreptul național sau nu i s-a permis epuizarea căilor interne;


30/47


3. S-au produs întârzieri nejustificate în pronunțarea unei hotărâri privind remediiledomestice;

4. Transmiterea plângerii trebuiesă fi fost realizată în termen de maxim 6 luni de la data

la care părții care a sesizat presupusa încălcar e i s-a comunicat hotărârea finală (sau într -untermen rezonabil în situațiile de excepție menționate la pct. 1);

5. Obiectul plângerii nu este dedus judecății unui alt organism internațional;6. Plângerea conține numele, naționalitatea, profesia, domiciliulși semnătura persoanei

sau a persoanelor sau a reprezentantului legal alentității care formulează plângerea.

Trebuie menționat faptul că, potrivit art. 47 din Convenția americană a drepturiloromului, este considerată inadmisibilă plângerea care nu a fost formulată de persoanele

îndreptățite în acest sens (cărora Convenția, în art. 44, le conferă calitate procesuală activă) sau plângerea care nu îndeplinește cerințele de admisibilitate enumerate de art. 46 dinConvenție. În plus, inadmisibilitatea intervineși în privința plângerilor care:

Nu cuprind descrierea faptică necesară identificării unei pretinse încălcări a unui drept; Sunt vădit neîntemeiate; Sunt substanțial similare sau identice unei alte plângeri analizate de Comisie sau de

către o altă organizație internațională.

S EC Ț IUNEA A II- A . C URTEA INTER- AMERICANĂ A D REPTURILORO MULUI


Cu toate că a fost înființată, oficial, în anul 1979, Curtea inter -americană a drepturilor

omului a început să funcționeze (ne referim la funcția contencioasă) în anul 1986, moment încare Comisia a transmis Cur ții primul caz:Velasquez Rodriguez v. Honduras . Sediul acesteiaeste în San José, Costa Rica.

Curtea inter-americană a drepturiloromului este un organ cu atribuții judiciare.Competența acesteia estelimitată, în comparație cu cea apar ținând Comisiei, motivat de faptulcă jurisdicția sa este condiționată de recunoașterea de către statele membre ale OSA13 a

13 În prezent, 23 de state dintre cele 35 ale Organizației Statelor Americane recunosc competența Curții inter -

americane a drepturilor omului.


31/47


competenței sale (jurisdicție facultativă), iar respectivele cauze sunt deduse judecățiiComisiei, în primă fază. Curtea poate fi sesizată doar de statele membre și de către Comisie.

Potrivit Statutuluisău, Curtea are ca scop aplicareași interpretarea Convenției

americane a drepturilor omului, exercitându-și atribuțiile în acord cu prevederile Convențieiși ale Statutului.

II.2. Componen ț a Cur ț ii inter-americane

Curtea inter-americană este formată din 7 judecători aleși pentru un mandat de 6 ani,cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. Candidații sunt resortisanți ai statelor membre OSA,

aleși de către Adunarea OSA în virtutea capacităților individuale, dintre juriștii cu înaltăreputație morală și cu recunoscute competențe în domeniul drepturilor omului, care se bucurăde calificările necesare ocupării acestei funcții. Statele membre nominalizează candidații.Fiecare judecător trebuie să fie originar din alt stat decât ceilalți. Fiecare stat poate nominalizacel mult 3 candidați, potrivit art. 6 din Convenție.

Cei 7 judecători își aleg un Președinteși un Vicepreședinte pentru un mandat de 2 ani,cu posibilitatea de a fi realeși. Președintele va lucra în mod direct cu instituția, o va reprezenta

în relațiile cu ter ții și va prezida sesiunile de lucru. Vicepreședintele va prelua atribuțiile președintelui în absența acestuia sau dacă funcția de președinte rămâne vacantă.

Curtea, de asemenea, are un Secretariat, caredesfășoară atât activități judiciare(consemnarea sesiunilor, comunicarea actelor de procedură), cât și administrative (pregătirea bugetului Cur ții, coordonarea personalului Cur ții).

II.3. Investirea Cur ț ii intre-americane

Curtea poate fi sesizată de Comisie sau de către state.

1. În prima ipoteză, Comisia va înainta un raport privind situația faptică privind pretinsaîncălcare și identitatea presupuselor victime. Pentru ca plângerea să poată fi soluționată de cătreCurtea, sunt necesar e următoarele mențiuni:

Numele delegaților; Numele, adresa, numărul de telefon, e-mailul presupuselor victime sau a

reprezentanților acestora;


32/47


Motivele care au stat la baza deciziei Comisiei de a transmite Cur ții cazulși observațiilecu privire la răspunsul statului împotriva căruia a fost formulată plângerea;

Copii aledosarului transmis Comisiei, inclusiv toate actele de procedură; Probele primite de Comisie, inclusiv înregistrări audio sau transcrieri referitoare la

fapteleși argumentele pe care se întemeiază plângerea. Comisia va indica dacă probeleau fost obținute ca urmare a unei proceduri contradictorii;

Când ordinea publică inter -americană privind drepturile omului este afectată într -omanieră semnificativă, se vor indica posibilele întâlniri cu exper ții, declarațiile acestorași se va transmite câte uncurriculum-vitae pentru fiecare dintre exper ți.

2. În situația în care plângerea este formulată de către un statîn față Curții inter-americane, sunt necesare informații privind:

Numele agenților statuluiși adresa oficială la care pot fi transmise toate actele de procedură;

Numele, adresa, numărul de telefon, e-mailul presupuselor victime sau areprezentanților acestora;

Motivele pentru care statul a sesizat Curtea; Copii ale dosarului transmis Comisiei, inclusiv raportul Comisieiși toate actele de

procedură; Probele, inclusiv înregistrări audio sau transcr ieri referitoare la fapteleși argumentele

pe care se întemeiază plângerea; Identitatea martorilorși obiectul declarațiilor acestora. Exper ții trebuie să depună un

curriculum-vitae și să indice datele de contact.

În ambele cazuri, dacă nu este posibilă identificarea de către Curtea a uneia sau a maimultor pretinse victime care se regăsesc menționate în descrierea faptică a plângerii, pentru căcererea privește violări masive sau colective ale drepturilor, instanța va decide dacă le vaconsidera pe acestea victime sau nu.

Comisia va înainta Cur ții, indiferent de maniera de sesizare a acesteia, potrivit art. 50din Convenție, un raport. În vederea soluționării plângerii, Comisia trebuie să indice cu caredintre aspectele din raportul pe care îl înaintează Curții, este investită Curtea. Așadar, putemobserva că, în această situație, Comisia îndeplinește rolul unei camere preliminare în proceduraînaintea Cur ții.


33/47


S EC Ț IUNEA A III- A . ACTE NORMATIVE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

ÎN SISTEMUL INTER- AMERICAN

Instrumentele juridice principale ale sistemului inter-american sunt următoarele: Declarația americană a drepturilor și obligațiilor omului; Convenția americană a drepturilor omului; Convenția americană privind prevenția și pedepsirea torturii; Convenția americană privind drepturile economice, sociale și culturale ale omuluiși

pedeapsa capitală și Protocoalele acesteia; Convențiile interamericane privind violența împotriva femeii, disparițiile for țate de

persoaneși discriminarea persoanelor cu dizabilități; Carta Organizației Statelor Americane; Carta democrației inter-americane; Declarația principiilor libertății de expresie; Declarația principiilorși bunelor practici privind protecția persoanelor private de

libertate în statele americane.


34/47


MODULUL AL IV-LEA. PROTECȚIA JURIDICĂ ADREPTURILOR OMULUI ÎN SISTEMUL EUROPEAN

S EC Ț IUNEA I. P ROTEC ȚIA JURIDICĂ ÎN SISTEMULC ONSILIUL EUROPEI

I.1. Scurt istoric

Începând cu secolul a XIX-lea, ideea unei Europe unite, a posibilității ca Europa însășisă vorbească și să acționeze coerentși colectiv pe scena mondială, devenise comună. Cu toateacestea, de abia în secolul al XX-lea această dorință a devenit realitate.

Atât în mediul privat, al societății civile, câtși la nivel instituțional, public, în contextulCelui de-al doilea Război Mondial, ideea europeană atrăgea tot mai mulți susținători. În 1930,elaborat de guvernul francez, apăreaPlanul Briand , circumscriindu-se dorinței creării unuisistem federal european. După terminarea războiului, Winston Churchill afirma, la Zurich, căFranța și Germania trebuie să se alieze, punând, astfel, prima piatră la temelia „Statelor Unitateale Europei”. Organizațiile private au inițiat așa numita mi șcare europeană , militându-se pentru o Europă unită.

În anul 1949, la Londra, după negocieri la nivelul guvernamental, 10 state europene(Belgia, Franța, Luxemburg, Olandași Regatul Unit, Danemarca, Irlanda, Italia, NorvegiașiSuedia) semnau Statutul Consiliului Europei.În anul 1993, România devenea membră aConsiliului.

I.2. Organele cu atribu ț ii în domeniul drepturilor omului

a. Comitetul de miniș triComitetul de miniștri este organul decizional al Consiliului Europei. Format din

miniștrii de externe ai celor 47 de state membre, Comitetul este atât un organ guvernamentalîn care sunt căutate soluții la problemele europene, câtși un forum pentru găsirea unorrăspunsuri coerente și colective la provocările cu care se confruntă Europa. Împreună cuAdunarea parlamentară, este garantul respectării valorilor Consiliului Europei și monitorizeazăstatele membre în privința adaptării acestora.


35/47


Temele de dezbatere ale Comitetului privesc chestiuni de interes politic, cu excepțiaapărării: acestea includ aspecte politice privind integrarea europeană, protejarea democrației,crearea unui cadru legislativ aplicabil domeniului consacrării și protejării drepturilor omului.Așadar, în agenda Comitetului se regăsesc domenii cu caracter pan-european.

Politica Consiliului Europei este stabilită de către Comitetul de Miniștri. De asemenea,Comitetulsupraveghează modul în care statele membre pun în executare hotărârile CurțiiEuropene a Drepturilor Omului.

Deciziile Comitetului îmbracă forma convențiilorși a pactelor europene (care sunt, din punct de vedere juridic, obligatorii pentru statele care le-au ratificat) sau arecomandărilor.Comitetul adoptă, de asemenea, declarații și rezoluții privind problemele politice actuale.Comitetul de miniștri a elaborat, de-a lungul timpului, peste 200 de convenții, cum suntConvenția europeană pentru drepturile omului, Convenția europeană pentru prevenirea torturiiși a tratamentelorinumane sau degradante sau pedepselor, Carta socială europeană, Convenția privind protecția minorităților naționale. Acesteaau propriile mecanisme prin care se urmăreșteimplementarea dispozițiilor pe care le cuprind.

Comitetul de miniștri nu este un organ jurisdicțional, neavând competența de a soluționa plângerile individuale, cu toate că, până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 la ConvențiaEuropeană a Drepturilor Omului, plângerile puteau fi adresate acestei instituții14.

b. Adunarea parlamentară

Adunarea parlamentară a Consiliului Europei reunește membri ai parlamentelenaționale ale celor 47 de state membre (peste 300 de membri). Scopul său este de a asiguracoeziunea valorilor europene, cum ar fi respectarea drepturilor omului, democrația, norma juridică ca element comun european. Este factorul principal în procesul de îmbunătățire a

legislației și practicii europeneși un gardian al respectării Convenției europene a drepturiloromului.

c. Congresul autorităț ilor localeși regionale

Acest organism are caracter politic, pan-european, iar membrii săi dețin funcții electivelocale sau regionale (aceștia pot fi consilieri, primari, președinți ai unor autorități regionaleșireprezintă interesele a peste 200.000 autorități din toatețările membre ale Consiliului).

14 A se vedea Corneliu Bîrsan,op.cit , pp. 91 – 92.


36/47


Scopul acestuia este de a promova democrația la nivel localși regional, de a îmbunătățiguvernanța locală și regională, de a întări puterea autorităților de a se autoguverna (manifestândo atenție deosebită pentru aplicarea Cartei Europene a Auto-guvernării Locale).

d. Conferin ț a Organiza ț iilor Neguvernamentale Interna ț ionale

Conferința Organizațiilor Neguvernamentale Internaționale numără peste 400 deorganizații neguvernamentale internaționale. Cooperarea cu sectorul non-profit are ca scopconsolidarea ONG-urilorși a societății civile, barometre ale dinamismului social, intrinseci pentru dezvoltarea unei democrații participative la nivel european. Nu în ultimul rând, acestorganism îndeplinește rolul de liant, de intermediar între Consiliuși societatea civilă.

e. Comisarul Drepturilor Omului

Comisarul Drepturilor Omului este o instituție independentă a Consiliului Europei, alcărei scop constă în promovarea respectării și garantării drepturilor omului în statele membreale Consiliului.

Propus de către Comitetul de miniștri și ales de către Adunarea parlamentară,Comisarul are un mandat de 6 ani. Activitatea sa se circumscrie:

promovării drepturilor omului și a exercităriiacestora într-o manieră deplină; respectării drepturilor omului; identificării obstacolelor în respectarea drepturilor omului în statele membre.

Funcția de Comisarul al Drepturilor Omului nu are o componentă jurisdicțională, astfelcă acesta nu poate fi sesizat în vederea soluționării unei plângeri prin care se reclamă o pretinsăîncălcare a drepturilor omului.

f. Curtea europeană a drepturilor omului

Necesitatea creării acestei instituții rezidă din nevoia de a rezolva, în mod eficient,numărul tot mai mare de plângeri înregistrate pe rolul Comisiei Europene a Drepturilor Omului, pe care a înlocuit-o.

Structură

Judecătorii Cur ții sunt aleși de către Adunarea Parlamentară, dintre nominalizările (celmult 3 nominalizări formulate de fiecarețar ă semnatară) propuse de statele membre. Numărul


37/47


judecătorilor este egal cu cel al statelor semnatare ale Convenției. Mandatului unui judecătoreste de 9 ani, neputând fi reales în această funcție.

Judecătorii sunt persoane de înaltă moralitate, experți în domeniul drepturilor omului.

Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă activitate cu caracter profesional, politicsau administrativ care ar putea afecta independența, impar țialitateași disponibilitatea cerută pentru exercitarea funcției.

Pentru examinarea cauzelor prezentate, Curtea își desfășoară activitatea în complete de judecător unic, Comitete de trei judecători, Camere de șapte judecători și într-o MareCamerăde șaptesprezece judecători. Camerele Curții constituie comitetele pentru o perioadădeterminată.

La cererea Adunării generale a Curții, Comitetul de Miniștri poate reduce la cincinumărul judecătorilor Camerei, prin decizie unanimă și pentru o per ioadă determinată.

a. Judecătorul unic

Judecătorul unic poate declara inadmisibilă sau poate radia de pe rol o cerere introdusăîn virtutea articolului 34 din Convenție, atunci când o astfel de decizie poate fi adoptată fără oexaminare complementară. Decizia sa este definitivă (nefiind, ca regulă, supusă niciunei căi de

atac). Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă sau nu radiază de pe rol o cerere, acesta otransmite unui Comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară.

Judecătorul unic nu poate examina cererile introduse împotriva statului semnatar înnumele căreia a fost ales. Judecătorul ales în numele unui stat parte la litigiu este membru dedrept al Camereiși al Marii Camere. În cazul absenței acestui judecător sau când acesta este în imposibilitate temporară de a-și desfășura activitatea, statul care l-a nominalizatdesemnează o persoană care să îl suplinească.

b. Comitetul de 3 judecători

Comitetul soluționează cererile cu care este sesizat, putând, prin vot unanim: să declare plângerea inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o astfel de

decizie poate fi luată fără o examinare complementară. În această ipoteză, decizia estedefinitivă;


38/47


să o declare admisibilă și săsoluționeze fondului cauzei, atunci când problemainterpretării și aplicării Convenției și a Protocoalelor sale în cauza respectivă se înscrieîntr-o jurisprudență bine definită a Curții.

Dacă judecătorul ales în numele unui stat membru, parte în litigiu, nu este membru alComitetului, Comitetul, în orice stadiu al procedurii, poate solicita acestuiasă participe în locul altui membru, avându-se în vedere toți factorii pertinenți.

c. Camera de 7 judecători

Dacă nu a fost adoptată nicio decizie de declarare ca inadmisibilă a unei cereri, iarComitetul nu a soluționat cererea, o Cameră seva pronunța asupra admisibilității și a fondului

cererilor individuale.

d. Marea cameră

În cazul în care cererea prezentată unei Camere ridică o problemă gravă privindinterpretarea Convenției sau a Protocoalelor sale sau dacă soluționarea unei cauze poateconduce la o contradicție cu o hotărâre pronunțată anterior de Curte, Camera poate, atât timpcât nu a pronunțat o hotărâre, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara cazului în

care una dintre părți se opune la aceasta.Marea Cameră are următoarele atribuții:

se pronunță asupra cererilor introduse, atunci când cauza i-a fost deferită de Cameră; se pronunță asupra problemelor cu care Comitetul de Miniștri sesizează Curtea; examinează cererile de aviz consultativ.

Competen ț e:

Curtea Europeanăa Drepturilor Omului (CEDO) este organul jurisdicțional, cu caracter permanent, care soluționează litigiile privind drepturile omului. De asemenea, Curtea areși ofuncție consultativă, în sensul interpretării dispozițiilor legale cuprinse în instrumentele juridice aplicabile în statele membre ale Consiliului Europei.

A. Func ț ia jurisdic țională

1. Plângerile inter-statale


39/47


Potrivit dispozițiilor art. 33 din Convenție, un stat care ratifică Convenția recunoaștecompetența Cur ții de a primi plângeri din partea statelor membre prin care se reclamă pretinseîncălcări ale drepturilor omului.

În ceea ce privește plângerile inter-statale, acestea au fost introduse din motive politicesau din rațiuni privind garantareași protecția drepturilorși libertăților fundamentale.

Statul care formulează o plângere nu trebuie să dovedească interesul său în cauză. Încauza Irlanda împotriva Marii Britanii din 18 ianuarie, 1978, s-a statuat faptul că „Convenția permite statelor contractante să observe îndeplinirea obligațiilor fără a justifica un interes, deexemplu, cândmăsura luată de un stat a prejudiciat unul dintre cetățenii săi.”

2. Cererile individualeCurtea poate fi sesizată, printr -o cerere, de orice persoană fizică, organizație

neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări a drepturilorrecunoscute în Convenție sau în Protocoalele salede către una dintre țările semnatare. Statulse angajează să nu împiedice prin nicio măsură exercițiul eficace al acestui drept.

a. Criterii de admisibilitate a cererilor

Curtea poate fi sesizată doar după epuizarea căilor de recurs interne, așa cum se înțelegedin principiile de drept internațional general recunoscuteși într-un termen de 6 luni începândcu data deciziei interne definitive.

Curtea nu va reține spre soluționare o cerere individuală, în cazul în care: cererea este anonimă; cererea este, în mod substanțial, aceeași cu o cerere examinată anterior de către Curte

sau deja supusă unei alte instanțe internaționale de anchetă sau de reglementare și dacă

nu conține fapte noi; plângerea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau ale Protocoalelor sale, în

mod vădit nefondată sau abuzivă; persoana care a formulat cererea nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția

cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalelesale impune o examinare a fondului cereriiși cu condiția de a nu respinge din acestmotiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță națională.


40/47


Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă. Ea poate proceda astfelîn orice stadiu al procedurii.

b. Reguli de procedură În orice cauză cu care a fost investită Curtea, statul al cărui cetățean este reclamantul

are dreptul de a prezenta observații scriseși de a lua parte la audieri. De asemenea, PreședinteleCur ții poate invita orice stat membru care nu este parte în cauză sau orice persoană interesată,alta decât reclamantul, să prezinte observații scrise sau să ia parte la audiere. Comisarul pentrudrepturile omului al Consiliului Europei poate prezenta observații scrise sau participa laaudieri.

Curtea examinează cauza conform principiului contradictorialității cu reprezentanții părțilorși, dacă este cazul, poate desfășura o anchetă.

În orice etapă a procedurii, părțile litigiului (reclamantulși statul pârât) pot soluționa pe cale amiabilă cauza, respectând drepturile omului prevăzute de Convenție și Protocoalelesale.

c. For ț a obligatorieși executarea hotărârilor

Statele membre, prin ratificare,se angajează să se conformeze hotărârilor definitive aleCur ții în litigiile în caresunt părți. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului deMiniștri care supraveghează executarea ei. În cazul în care Comitetul de Miniștri consideră căinterpretarea unei hotărâri definitive cauzează dificultăți de supraveghere a executării hotărârii,el poate sesiza Curtea să se pronunțe asupra acestei probleme de interpretare.

În cazul în care Comitetul de Miniștri consideră că un stat membru refuză săseconformeze unei hotărâri definitive într -o cauză în care aceasta a fost parte, i se va solicita acest

lucru. Comitetul poate sesiza Curtea asupra problemeirespectării de statul respectiv aobligațiilor. În cazul în care Curtea constată că statul nu s-a conformat, retrimite cauzaComitetului de Miniștri pentru ca acesta să examineze măsurile ce se impun. În cazul în careCurtea constată că nu a avut loco încălcare, va retrimite cauza Comitetului de Miniștri, careva decide să închidă supravegherea executării.


41/47


B. Func ția consultativă

Curtea poate emite avize consultative, interpretând dispozițiile legale cuprinse în

instrumentele juridice aplicabile statelor membre ale Consiliului Europei. Astfel, la cerereaComitetului de Miniștri, Curtea poate să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenției și a Protocoalelor sale. Aceste avize nu se pot referi la probleme privind conținutul sau întinderea drepturilorși a libertăților, nici asupra altor probleme de care Curtea sau Comitetul de Miniștri ar putea să ia cunoștință ca urmare aintroducerii unui recurs prevăzut în Convenție.

I.3. Instrumente juridice aplicabile statelor membre ale Consiliului Europei

Dintre instrumentele juridice incidente domeniului protecției juridice a drepturiloromului amintim:

a. Conven ția Europeană a Drepturilor Omului și Protocoalele acesteia. Convenția aintrat în vigoare la data de 3 Septembrie 1953și este actul juridic principal degarantare a drepturilor civileși politice ale omului. Textul originar a fost amendat

de 16 Protocoale adiționale prin care se completează lista drepturilor garantate și seîmbunătățește structura instituțională necesară respectării prevederilor Convenției.

Convenția garanta, potrivit textului inițial: dreptul la viață; dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelorși pedepselor inumane sau

degradante; dreptul de a nu fi supus sclavajului; dreptul la libertateși securitatea propriei persoane; dreptul la un proces echitabil; dreptul la viața privată și de familie; dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie; dreptul la libertatea de exprimareși întrunire pașnică; dreptul la căsătorie și întemeierea unei familii.

Protocoalele adiționale au adăugat: dreptul la proprietate privată;


42/47


dreptul la educație; dreptul de a organiza alegeri democratice; dreptului la circulație liberă;

interdicția de a exila for țat propriicetățeni și interdicția expulzării colective astr ăinilor;

abolirea pedepsei capitale

b. Conven ț ia privind drepturile omului și biomedicina, caregarantează: dreptul la viața privată și dreptul la informare a pacienților; protecția persoanelor care sunt subiectal cercetării științifice medicale; interzicerea câștigurilor financiareși a utilizării unei părți a corpului omenesc.

c. Carta socială europeană consacr ă drepturi economice și sociale. Carta revizuită aintrat în vigoare în anul 1999și statuează, cu titlu de exemplu, drepturi economiceși sociale fundamentale precum:

dreptul la muncă și la condiții echitabile de muncă; dreptul sindicalși la negocierecolectivă; dreptul copiilorși tinerilor la protecție; dreptul la protecția maternității; dreptul la orientareși formare profesională; dreptul la protecția sănătății; dreptul la securitate socială; dreptul la asistență medicală și socială; dreptul familiei la protecție socială, juridică și economică; dreptul lucrătorilor imigranți și a familiilor lor la protecție și asistență;

dreptul la egalitate deșanseși de tratament pe piața muncii.d. Conven ția europeană privind protecția minorităț ilor na ț ionale care privește

protejarea minorităților naționale pe teritoriul statelor membre, dreptul acestora lao dezvoltare în acord

Protectia Europeana a Drepturilor Omului Si a Minoritatilor Nationale

Documents

Transcript of Protectia Europeana a Drepturilor Omului Si a Minoritatilor Nationale