CURSUL 9 – RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

9.1. Conceptul şi formele răspunderii juridiceConduita umană poate fi conformă cu normele juridice, caz în care ea este licită, legală sau să

contravină acestora, caz în care este ilicită, ilegală. Conduita licită este exprimată în anumite acţiuni sau în abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni prin care subiectele de drept folosesc în limitele prescrise drepturile subiective sau îşi îndeplinesc obligaţiile juridice pe care le au. Aşadar, conduita licită este dată de acţiunile sau inacţiunile conforme sau chiar determinate de normele juridice. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice, săvârşite de o persoana care are capacitatea de a răspunde pentru faptele pentru faptele sale.

În principiu, încălcarea prevederilor normelor juridice atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate.

Răspunderea juridică este definită ca un raport juridic de constrângere, al cărui conţinut constă în dreptul statului de a trage la răspundere pe cel care a încălcat norma de drept, aplicând sancţiunea prevăzută de norma încălcată şi în obligaţia persoanei vinovate de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate pe baza normei încălcate1.

Într-o altă definiţie, împărtăşită şi de alţi autori, răspunderea juridică este „complexul de drepturi şi de obligaţii conexe care – potrivit legii – se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul legal de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept”2.

Între răspunderea juridică şi sancţiunea juridică se instituie relaţii complexe. Sancţiunea juridică apare ca o premisă a instituţiei răspunderii juridice, răspunderea juridică având ca temei încălcarea normelor juridice dotate prin excelenţă cu sancţiuni juridice. Totodată sancţiunea juridică constituie obiectul răspunderii juridice, întrucât ea se află la capătul acesteia ca scop, ca finalitate .

Sancţiunea juridică poate consta în restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube sau într-o pedeapsă. Pedeapsa este dată intuituu personae, având în vedere o anumită persoană, gradul de vinovăţie al acesteia şi ea nu poate fi transmisă cum se întâmplă în cazul unei sancţiuni de drept civil ce constă în repararea unei pagube şi care se poate transmite moştenitorilor.

Formele răspunderii juridiceÎn funcţie de o serie de factori care trebuie consideraţi interdependenţi şi interferenţi (valorile sociale

lezate, tipul de normă juridică a cărei dispoziţie a fost încălcată, gradul de pericol social al faptei ilicite, vinovăţia făptuitorului) se pot distinge mai multe forme ale răspunderii juridice: răspunderea penală, răspunderea civilă, răspunderea contravenţională, răspunderea disciplinară etc.

Răspunderea penală este definită ca fiind o formă a răspunderii juridice, care există din momentul săvârşirii infracţiunii, şi constă în obligaţia infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei3.

În materia dreptului civil se disting două forme ale răspunderii civile: răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală, ambele forme fiind dominate de ideea fundamentală a reparării prejudiciului patrimonial cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite de către anumită persoană.

Răspunderea civilă delictuală are drept conţinut obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită. În ceea ce priveşte natura juridică a acestei răspunderi, s-a arătat că ea este o sancţiune

1 Dumitru Mazilu, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, 1999, pag. 3102 Mircea Costin, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Ed. „Dacia”, Cluj-Napoca,1974, pag. 31-32; a se vedea şi Gh. Boboş, Teoria generală a statului şi dreptului, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983, pag. 2643 Matei Basarab, Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Lumina Lex,1998, pag. 169

1

specifică dreptului civil, aplicată pentru săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, cu caracter reparator, fără a fi în acelaşi timp o pedeapsă4.

La rândul său răspunderea civilă delictuală este de mai multe feluri:a) răspunderea pentru fapta proprie (art.998-999, C. civ.);b) răspunderea pentru fapta altei persoane(art. 1000, alin.2,3,4, C. civ.);c) răspunderea pentru lucruri, animale şi edificii (art. 1000, alin 1, art. 1002, C. civ.).

Răspunderea civilă contractuală are un caracter special, derogator faţă de răspunderea civilă delictuală, care este dreptul comun al răspunderii civile. În cazul răspunderii contractuale, obligaţia încălcată este o obligaţie concretă, stabilită printr-un contract preexistent, valabil, încheiat între cel păgubit şi cel care şi-a încălcat obligaţiile contractuale.

Răspunderea contravenţională intervine în cazul comiterii unei contravenţii. Contravenţia este o faptă ce prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută ca atare de lege sau un alt act normativ.

Răspunderea disciplinară intervine în cazul în care se constată că un salariat a săvârşit o abatere disciplinară. Codul muncii defineşte abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau, contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Abaterile disciplinare atrag sancţiuni ca: avertismentul scris; suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare; retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile; reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5%-10%; desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă .

Din perspectiva teoriei generale a dreptului remarcăm faptul că între formele răspunderii juridice există relaţii complexe. Astfel, nu în mod necesar unei ramuri de drept îi corespunde o unică formă a răspunderii juridice. De exemplu, în materia dreptului administrativ se pot declanşa diverse forme de răspundere juridică: disciplinară, civilă, contravenţională.

Cu toată diversitatea şi dinamica formelor răspunderii juridice, acestea sunt fundamentate pe o serie de principii comune: legalitatea răspunderii, principiul răspunderii personale, principiul răspunderii pentru vină, principiul individualizării răspunderii juridice .

De asemenea formele răspunderii juridice nu pot exista fără întrunirea unor condiţii care se regăsesc, în general, indiferent de forma răspunderii juridice.

Deşi avem mai multe forme de răspundere juridică, se poate observa existenţa unor principii comune: - legalitatea răspunderii (sancţiunea va fi dată în raport cu modul de reglementare a faptei şi pedepsei de către norma juridică) - principiul răspunderii pentru vină - principiul răspunderii personale ( sancţiunile se produc numai asupra persoanei care a încălcat norma juridică prin săvârşirea faptei ilicite; excepţie cazurile expres prevăzute de lege când intervine răspunderea pentru fapta altuia, de exemplu răspunderea părinţilor pentru faptele copiilor lor minori, răspunderea institutorilor pentru faptele elevilor sau ucenicilor etc.) - prezumţia de nevinovăţie - principiul proporţionalităţii sancţiunii în raport cu gravitatea faptei.

4 C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Beck, 2000, pag. 1232

- principiul unicităţii răspunderii (săvârşirea unei infracţiuni atrage o singură dată răspunderea juridică şi aplicarea unei sancţiuni).

9.2. Condiţiile şi subiectele răspunderii juridicePentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe :

a) o conduită ilicită;b) un rezultat vătămător al acestei conduite care poate fi exprimat, de exemplu, într-o daună materială sau prin vătămarea sănătăţii corporale;c) legătura cauzală între conduita ilicită şi rezultatul produs;d) vinovăţia din partea subiectului actului ilicit;e) să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură, în principiu, răspunderea juridică.

Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ pentru a se angaja răspunderea juridică a unei persoane.a) Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune care contravine prevederilor normei juridice. De

exemplu, cineva proferează injurii la adresa unei persoane, deci are o conduită ilicită exprimată printr-o acţiune.Inacţiunea – nesăvârşirea unei acţiuni concrete de către o persoană – poate fi considerată drept ilicită doar atunci când această persoană avea obligaţia juridică de a acţiona într-un anumit fel şi aceasta nu a acţionat ca atare. De exemplu, art. 315 Cod penal stabileşte sancţiunea pentru infracţiunea de omisiune de ajutor a unei persoane a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie.

b) Rezultatul conduitei ilicite, care provoacă daune societăţii sau personal unui individ, aduce atingere valorilor apărate de drept. Acest rezultat permite să se aprecieze, în majoritatea cazurilor, pericolul social al faptei ilicite.

c) În toate cazurile în care pentru existenţa faptului ilicit este necesară şi producerea unor consecinţe ilicite, se impune examinarea legăturii între faptă şi rezultatul ei; trebuie să fie stabilită existenţa sau inexistenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi rezultatul produs. Raportul de cauzalitate (legătura cauzală) este o cerinţă obiectivă a răspunderii.Raportul de cauzalitate între fapta ilicită – acţiune sau inacţiune – şi rezultat există când acesta este generat, determinat de către fapta ilicită.

d) Vinovăţia reprezintă o altă condiţie a răspunderii juridice, ea desemnând latura subiectivă a încălcării dreptului.

Vinovăţia este atitudinea psihică a unei persoane faţă de fapta socialmente periculoasă săvârşită de aceasta, precum şi faţă de consecinţele ei, atitudine avută la momentul săvârşirii faptei ilicite sau mai exact la momentul imediat anterior săvârşirii ei .

Vinovăţia se exprimă sub forma intenţiei sau culpei.Fapta se consideră săvârşită cu intenţie când persoana care a comis-o a cunoscut caracterul ilicit al

acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut consecinţele ei ilicite, urmărind producerea lor (intenţie directă) sau, deşi nu le-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lor (intenţie indirectă).

Fapta este săvârşită din culpă când persoana prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce (culpă cu prevedere sau imprudenţă) sau, nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (culpă cu neprevedere sau neglijenţă).

În materia dreptului civil, culpa nu desemnează o anumită formă a vinovăţiei, ci vinovăţia cu toate formele ei: dolul (intenţia), imprudenţa şi neglijenţa.

În general, în ceea ce priveşte răspunderea juridică, existenţa unor cauze care înlătură vinovăţia înseamnă, implicit, înlăturarea răspunderii juridice. Cauzele care înlătură vinovăţia sunt: legitima apărare,

3

starea de necesitate, constrângerea fizică, constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, starea de beţie fortuită completă, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt.

e) Să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură, în principiu, răspunderea juridică. Există anumite situaţii când deşi sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice, aceasta nu este operantă

datorită unor anumite cauze sau împrejurări care înlătură caracterul ilicit al faptei sau înlătură răspunderea juridică. Aceste împrejurări, prevăzute de lege, diferă de la o ramură de drept la alta.

Astfel, în dreptul penal, din considerente de politică penală, răspunderea juridică penală poate fi înlăturată de anumite cauze: - generale:

- amnistia (este un act al Parlamentului prin care din considerente de politică penală este înlăturată răspunderea penală pentru infracţiuni comise până la data apariţiei legii de amnistie),- lipsei plângerii prealabile sau retragerea acesteia (în cazul unor infracţiuni cu grad de pericol social mai redus pentru tragerea la răspundere penală trebuie făcută o plângere prealabilă, lipsa acesteia, sau retragerea ei, înlăturând răspunderea penală), - prescripţia (raportul juridic penal născut din săvârşirea unei infracţiuni se stinge ca urmare a nerealizării lui într-un anumit termen prevăzut de lege),

- împăcarea părţilor (reprezintă acea înţelegere intervenită între persoana vătămată şi infractor de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii, înţelegere care, în anumite cazuri prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală). - speciale (redăm aici câteva exemple specifice):

- calitatea de soţ sau rudă apropiată a tăinuitorului, - denunţarea faptei de către mituitor, - retragerea mărturiei mincinoase etc.

Cauzele care conduc la înlăturarea răspunderii penale nu trebuie confundate cu cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi care sunt:- legitima apărare (fapta săvârşită în legitimă apărare este acea faptă care prezintă pericol social şi pe care o săvârşeşte o persoană pentru apărarea sa sau a altei persoane ori a unui interes public împotriva unui atac material, direct, injust şi imediat care pune în pericol grav valorile atacate),- starea de necesitate (fapta săvârşită în stare de necesitate este acea faptă care este săvârşită pentru a salva viaţa, sănătatea sau bunurile unei persoane ori un interes public, de la un pericol grav şi iminent, care potrivit împrejurărilor nu poate fi înlăturat altfel),- constrângerea fizică şi morală (constă în presiunea pe care o forţă, căreia nu i se rezistă, o exercită asupra energiei fizice sau psihicului unei persoane, astfel încât aceasta este determinată să săvârşească o faptă ilicită),- cazul fortuit (forţa majoră) este acea împrejurare externă, cu caracter extraordinar, fiind absolută, imprevizibilă şi inevitabilă, care înlătură caracterul penal al faptei dacă în sarcina făptuitorului nu se reţine o culpă în producerea evenimentului,- iresponsabilitatea (fapta săvârşită în stare de iresponsabilitate este fapta unei persoane care în momentul săvârşirii ei nu îşi poate da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu poate fi stăpână pe ele, din cauza alienaţiei mintale sau a altor cauze asemănătoare,- beţia fortuită (involuntară) situaţia în care făptuitorul săvârşeşte o infracţiune aflându-se într-o stare de beţie involuntară şi completă, adică într-o stare de întunecare a conştiinţei şi o lipsă de discernământ, cauzate de împrejurări independente de voinţa sa,

4

- minoritatea făptuitorului (starea de minoritate înlătură răspunderea juridică pentru că făptuitorul fiind minor nu are capacitatea de a răspunde, minoritatea înlătură răspunderea penală, însă nu şi pe cea civilă când pot fi traşi la răspundere părinţii),- eroarea de fapt (situaţia în care făptuitorul nu cunoaşte sau cunoaşte greşit o stare, situaţie sau împrejurare; de exemplu: un şofer este solicitat să transporte produse, iar acestea sunt sustrase de persoana respectivă – şoferul va fi exonerat de răspundere pentru că s-a aflat în eroare de fapt.

Nu există identitate între cauzele care înlătură răspunderea juridică penală şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Cauzele care înlătură răspunderea juridică penală sunt întotdeauna posterioare acesteia, în vreme ce cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt anterioare sau concomitente cu infracţiunea. În prezenţa cauzelor care înlătură răspunderea juridică penală fapta este infracţiune, însă este înlăturată doar răspunderea penală, în vreme ce în prezenţa cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei Codul Penal spune clar că respectivele situaţii nu constituie infracţiuni.

Subiectele răspunderii juridiceSubiectele răspunderii juridice sunt persoanele (fizice sau subiectele colective) împotriva cărora se

exercită constrângerea de stat prin aplicarea sancţiunii juridice. Pentru ca o persoană fizică să fie considerată subiect al răspunderii juridice trebuie să îndeplinească

două condiţii: să aibă capacitate de a răspunde şi să acţioneze în mod liber . Cea de-a doua condiţie presupune ca individul să cunoască şi să conştientizeze efectul normei, să aibă posibilitatea să-şi aleagă conduita conform conştiinţei sale.

Subiectele colective de drept pot răspunde din punct de vedere civil şi administrativ, ele nu pot fi subiecte al răspunderii disciplinare Cât priveşte posibilitatea persoanelor juridice de a fi subiecte ale răspunderii penale dorim să facem următoarele precizări suplimentare.

În ultimul secol răspunderea penală a persoanelor juridice a avut o evoluţie oscilantă, atât pe plan naţional cât şi internaţional, între afirmarea ei ca instituţie necesară în lupta împotriva criminalităţii şi negarea ei totală.

Astfel, în plan naţional dacă în Codul penal din 1938 erau prevăzute sancţiuni aplicabile persoanei juridice, în Codul penal din 1968 instituţia răspunderii penale a persoanelor juridice nu a mai fost stipulată, deoarece funcţiona principiul răspunderii personale, ce putea fi aplicat numai persoanei fizice care are legătură cu fapta penală.

În prezent există un curent favorabil reglementării angajării răspunderii penale a persoanelor juridice. Astfel că, în Codul penal în vigoare5 la ora actuală sunt stipulate în art. 53, indice 1 felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice, acestea sunt: - amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei, ca pedeapsă principală şi- Pedepsele complementare:

a) dizolvarea persoanei juridice;b) suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia

dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea pe o durata de la 3 luni la 3 ani;

c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani;d) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani;e) afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare.

5 Legea 286 din 2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările ulterioare

5

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

TIPURI

CIVILĂ PENALĂ DISCIPLINARĂ

contractuală delictuală

PRINCIPII: - legalitatea răspunderii - principiul răspunderii pentru vină - principiul răspunderii personale - prezumţia de nevinovăţie - principiul proporţionalităţii sancţiunii în raport cu gravitatea faptei. - principiul unicităţii răspunderii

CONDIŢII

- existenţa unei conduite ilicite

- un rezultat vătămător al acelei conduite

- legătura de cauzalitate între conduita ilicită şi rezultatul vătămător produs

- existenţa vinovăţiei

- să nu existe împrejurări sau cauze care să înlăture răspunderea juridică.

6

7