REFERATRăspunderea juridică în domeniul protecției mediului

Cuprins:

I. Delimitări conceptuale

II. Funcțiile răspunderii civile

a. Fruncția preventivă

b. Funcția reparatorie

III. Definiția mediului

IV. Fundamentul răspunderii pentru prejudiciul adus mediului

V. Prejudiciul ecologic

a. Specificul prejudiciului ecologic

b. Clasificarea prejudiciile ecologice

VI. Răspunderea juridică privitoare la protectia mediului in condițiile Legii-cadru de

protectie a mediului

VII. Răspunderea privitoare la prejudiciul adus mediului cu referire la prevenirea și

repararea prejudiciului asupra mediului din perspectiva Ordonanței de Urgență

nr.68/2007

a. Subiectul activ

b. Activitățile profesionale aflate la originea prejudiciilor ecologice

c. Prejudiciul ecologic în OUG nr.68/2007

d. Natura răspunderii instituită prin OUG nr.68/2007

e. Subiectul pasiv

f. Consecințele răspunderii pentru atingerile aduse mediului

g. Raportul cu celelalte regimuri de răspundere

VIII. Raportul între răspunderea obiectivă și principiul precauției

IX. Noțiunea de deșeu

X. Răspunderea în dreptul mediului și Directiva Habitate

XI. Răspunderea contravențională

XII. Răspunderea penală

I. Delimitări conceptuale

Constiinta de mediu este considerata in doctrina ca fiind una din cele mai importante

cai de realizare a cointeresarii protectiei si dezvoltarii mediului. Realitatea confirma insa ca

aceasta constiinta ecologica sau este doar in formare la multe persoane, sau lipseste, iar

consecintele negative asupra mediului sunt evidente. Din aceste motive, se apeleaza la

legislatie pentru suplinirea lipsei acestei constiinte si pentru educarea oamenilor, chiar pe cale

coercitiva. 

Dreptul stabileste regulile de conduita in domeniul mediului, dar si sanctiunile care pot

interveni in situatiile in care aceste reguli se incalca prin savarsirea de fapte daunatoare

mediului. 

Alaturi de calea cointeresarii bazata pe constiinta de mediu, pe constiinta de proprietar,

raspunderea juridica reprezinta una din caile importante si eficiente de realizare a cointeresarii

in domeniul protectiei si dezvoltarii mediului. Folosirea constrangerii juridice, a sanctionarii

faptelor anti-mediu este un mijloc necesar, alaturi de mi 959b18j jloacele de constientizare, de

stimulare si de amplificare a interesului populatiei, in vederea ocrotirii si dezvoltarii

mediului. 

Comportamentul oamenilor poate fi dirijat in directia respectarii regulilor de conduita

impuse de dreptul mediului, prin instituirea unor forme de raspundere juridica severa. In

literatura de specialitate straina se apreciaza ca pentru starea actuala a mediului ar exista o

responsabilitate colectiva ce apartine: comunitatilor stiintifice, savantilor, tuturor oamenilor

care doresc progresul desi sunt constienti ca el comporta riscuri la nivelul avantajelor avute

tocmai din progresele realizate. 

Eficacitatea sancțiunilor împotriva ,,delictelor ecologice” reprezintă problema centrala.

Încercările de a transfera de la dreptul comun al răspunderii, fundamentate și reguli specifice

dreptului mediului nu au dus la prelungiri semnificative la nivelul dreptului pozitiv. De

asemenea, încercările de a crea un delict specific vătămării mediului care să sancționeze de o

manieră globală ilicitul ecologic, nu au dus la un rezultat concret.1

Pot fi trase la raspundere juridica orice persoane fizice sau juridice care nu respecta

legislatia mediului. Persoanele care raspund juridic se pot afla in situatii de agenti poluanti

(cand prin faptele lor polueaza efectiv mediul) sau de agenti nepoluanti (cand prin faptele lor

1 D.Anghel, Răspunderea juridica privitoare la protecția mediului, Ed.Universul Juridic, București, 2010, p.115;

ilicite nu polueaza mediul propriu-zis dar acestea sunt sanctionabile dupa normele de dreptul

mediului).

Considerăm că rolul pe care trebuie să îl joace legislația în vederea protecției factorilor

de mediu este în primul rând unul preventiv. Oamenii, agenții economici, organismele

guvernamentale și neguvernamentale trebuie să adopte o conduită care să asigure, să

garanteze un mediu sănătos și să evite pe cât posibil acțiunile cu risc de poluare.2 Este mult

mai ușor și mai puțin costisitor să se prevină producerea unui prejudiciu decât repararea lui,

ca să nu mai vorbim că de multe ori este imposibilă readucerea factorilor de mediu în starea

inițială, la parametrii normali.

De asemenea, normele dreptului mediului trebuie să aibă și caracter reparator. Ele

trebuie să cuprindp și dispoziții care sp facp posibilă repararea prejudiciilor cauzate prin

poluarea mediului și oamenilor. Legislatia de mediu trebuie să aibă și caracter sancționator,

impunandu-se pedepse mai aspre decat cele care sunt prevazute în prezent mai ales în cazul

unor fapte prin care sunt afectați grav, uneori ireversibil, diverși factori de mediu.3

II. Funcțiile răspunderii civile

a. Funcția preventivă

 În ultima perioadă se discută din ce în ce mai mult despre existența

unei răspunderi civile preventive, a cărei finalitate pare să urmărească

anticiparea și evitarea unor prejudicii viitoare și potențiale. În esență,

aceasta are la bază o răspundere fără prejudiciu, fundamentată pe principiul

precauțiunii, pentru un risc generat de o conduită a unor persoane care, în

temeiul legii sau al unui contract, au obligația de prudență.

Riscul astfel generat constă într-o stare de fapt potențial periculoasă,

determinată de informațiile din respectivul domeniu, care indică

probabilitatea producerii

unui prejudiciu de o anumită gravitate. Constatăm pe această cale, că atât

răspunderea obiectivă cât și cea subiectivă, consacrate expres de legiuitor și

2 G.Durac, L. Bouriaud, Dreptul mediului.Răspunderea juridică pentru daune ecologice, Ed. Junimea, Iași, 2004, p.12;3 G.Durac, L. Bouriaud, Dreptul mediului.Răspunderea juridică pentru daune ecologice, Ed. Junimea, Iași, 2004, p.12;

îndelung analizate de doctrină, par să nu mai facă față noilor specii de daune

care vin odată cu noua eră tehnologică și informațională în care ne aflăm.

Întrega evoluție din jurul nostru implică în discuție domenii din ce în ce mai

complexe, precum internetul, genetica, biogenetica, medicina,

industria extractivă și prelucrătoare, energetica și telecomunicațiile,

susceptibile de a da naștere unor prejudicii care prin natura și efectele lor

pot ajunge să ne amenințe sănătatea, viața cât și natura din jurul nostru.

Mergând pe acest raționament, ajungem la concluzia că, posibilitatea

producerii unor accidente cu consecințe grave la scara largă, crește direct

proporțional cu trecerea timpului și implicit odată cu dezvoltarea tuturor

tehnologiilor ce ne înconjoară. Soluțiile legislative existente la nivel actual

impun cu prioritate ideea de reparație a prejudiciului, ca formă de

răspundere civilă. Problema este că, în cazul unor accidente energetice ori

provenite din sectorul industrial, prejudiciul survenit va afecta cu

preponderență o comunitate de oameni, un grup determinat dintr-o anumită

zonă, iar mai rar o singură persoană. Se omite astfel posibilitatea de a avea

la dispoziție instrumentele juridice necesare prevenirii unor astfel

de evenimente.

Încercând să prevină realizarea prejudiciului viitor, acțiunea preventivă

intervine undeva pe linia unui fictiv raport de cauzalitate dintre faptă și

prejudiciu chiar înaintea producerii faptului social prejudiciabil, având drept

scop evitarea sau reducerea consecințelor prejudiciabile ale acestuia. În

plus, ca un element specific, se remarcă modalitatea în care răspunderea

civilă preventivă pune accentul pe valorile umane fundamentale, pe care

încearcă a le proteja prin raportare la comunitate, fără a pune în discuție și

atitudinea psihică a celor ce riscă a le afecta.

b. Funcția reparatorie

Fiind un instrument al controlului social, dreptul, inclusiv dreptul mediului, previne

dezorganizarea, asigura coeziunea interioara a colectivitatilor prin programarea si tipizarea

unor conduite socialmente utile, defineste cadrul general de desfasurare a proceselor sociale si

sanctioneaza conduitele deviante.

Raspunderea se concretizeaza intr-o obligatie de dezdaunarea, care se stabileste in sarcina

autorului prejudiciului. Prin urmare, dreptul mediului se stabileste in sarcina autorului

autorului prejudiciului.

Prin urmare, dreptul mediului indeplineste si o functie reparatorie. In fapt, aceasta functie

este insasi ratiunea de a fi a acestei ramuri de drept, ceea ce reiese si din faptul ca

fundamentul raspunderii pentru prejudicii aduse mediului este conform OUG nr.68/2007

privind raspunderea de mediu principiul poluatorul plateste. OUG mentioneaza ca transpune

prevederile directivei si in art.1 stabileste cadrul de reglementare a raspunderii de mediu

bazata pe principiul poluatorul plateste.

III. Definiția mediului

Evoluţiile sociale, economice, politice şi legislative din ultimele decenii, dinamica

dreptului şi tendinţa ce se manifestă în sfera dreptului şi anume aceea de conturare a unor noi

ramuri de drept, distincte, au determinat recunoaşterea dreptului mediului ca ramură de drept

autonomă în sistemul de drept.

Pentru desemnarea acestei ramuri de drept se folosesc diferite denumiri: „dreptul mediului

înconjurător”, „dreptul protecţiei naturii şi mediului”, „dreptul ecologic”, „dreptul ambiental”,

„dreptul mediului”, etc.

Dreptul mediului poate fi definit ca fiind ramura de drept distinctă din sistemul de drept

românesc, formată din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre

persoane stabilite în legătură cu protecţia şi dezvoltarea mediului.

Din această definiţie, putem contura următoarele trăsături specifice dreptului mediului:

–            este o ramură de drept distinctă în sistemul nostru de drept;

–            este o ramură de drept formată din norme juridice specifice, ce prezintă

trăsături comune;

–            normele de dreptul mediului reglementează relaţiile sociale formate în

procesul de prevenire a poluării, ameliorarea şi dezvoltarea mediului, sancţionarea

faptelor poluante etc.

IV. Fundamentul răspunderii pentru prejudiciul adus mediului

Până la adoptarea răspunderii obiective pentru prejudiciul adus mediului prin art. 81 al

Legii nr. 137/1995 privind protectia mediului4 pentru repararea prejudiciilor cauzate prin

poluare, victima putea să-și întemeieze pretențiile pe dispozițiile art.1000 alin 1 din Codul

civil – răspunderea obiectivă sau dispozițiile art. 998-999 Cod civil – răspundere pentru

culpă5.

Răspunderea civilă delictuală se întemeia, inițial, pe ideea de culpă, greșeală sau

vinovăție. Răspunderea întemeiată pe culpă este o răspundere subiectiva, care aparține

subiectului sau persoanei responsabile. Prin temeiurile cu caracter obiectiv se înscrie și ideea

de risc și cea de garanție. Răspunderea întemeiată pe risc presupune un raport de cauzalitate

obiectiv, care unește prejudiciul cu cel care l-a cauzat.

Răspunderea întemeiată pe ideea de garanție este tot o răspundere obiectivă. Garanția se

întemeiază sau se justifică pe riscul de activitate și presupune ca și în cazul riscului, un raport

cauzal obiectiv, care leagă prejudiciul de autorul faptei ilicite.

V. Prejudiciul ecologic

a. Specificul prejudiciului ecologic

Sunt însă unele aspecte care nu sunt decât rareori întâlnite la ceea ce am putea numi ,

după cum am mai arătat “daunele ordinare” (obişnuite).

Astfel, putem evidenţia faptul că unele consecinţe ale atingerilor aduse mediului sunt

de cele mai multe ori ireversibile. În acest sens, putem exemplifica imposibilitatea

reintroducerii unei specii care a dispărut sau imposibilitatea reconstituirii unui biotop care nu

mai există.

De asemenea, datorită faptului că poluarea are, aşa cum am mai arătat, efecte

cumulative şi sinergice, de cele mai multe ori dauna ecologică este rezultatul însumării

acestora şi al cumulării între ele; acumularea acestor leziuni poate avea efecte catastrofale. Se

cunosc asemenea consecinţe, de pildă, prin efectele produse de-a lungul lanţului alimentar

(Boala Minamata, în Japonia).

Specifică daunei ecologice, considerăm că este şi nerespectarea vecinătăţii. Dauna

ecologică se poate manifesta fără ca măcar să fie atinse vecinătăţile faptului cauzator de

4 Legea nr 137/1995 privind protectia mediului modificata și republicată în M. Of. Nr. 70/20005 D.Anghel, Răspunderea juridica privitoare la protecția mediului, Ed.Universul Juridic, București, 2010, p.120;

prejudicii. Ploile acide, datorită transportului atmosferic, pot produce efecte negative la mari

distanţe faţă de locul de emisie a noxelor (SO2).

Dauna ecologică este îndeobşte un prejudiciu colectiv, mai ales datorită cauzelor sale

(pluralitate de autori, dezvoltare industrială, concentrare urbană etc.) şi efectelor acesteia

(costurile sociale). Se mai poate remarca şi caracterul difuz al daunelor ecologice prin

manifestările lor (aer, radioactivitate, poluarea apelor), ceea ce face ca legătura cauzală între

faptă şi prejudiciu să fie mult mai laxă. Repercutarea acestor daune se face prin ricoşeu, în

măsura în care se aduc atingeri mai întâi elementelor naturale şi apoi drepturilor individuale.

b. Clasificarea prejudiciilor

i. In functie de modul de producere, prejudiciile ecologice se clasifica in

prejudicii directe si prejudicii prin ricoșeu. În prima categorie sunt

încadrate prejudiciile cauzate mediului înconjurător propriu-zis,

independent de lezarea directă a unui interes uman, care ăn literatura

juridică au fost calificate ca daune ecologice pure. În cea de-a doua

categorie sunt inlcuse prejudiciile cauzate omului, bunurilor, proprietății.

ii. Dupa obiectul lor, prejudiciile ecologice pot fi clasificate in prejudicii

cauzate mediului, în accepțiunea sa lărgită, proprietății și/sau

persoanei ori pierdei economice. Acestă clasificare a fost folosită în

cauza Tătar contra România în apărarea Guvernului Român.

iii. În raport de caracterul prejudiciilor putem distinge intre daunele de

origine primară și daunele de origine secundară. Sunt prejudicii de

origine primară daunele cauzate valorilor materiale, respectiv indreptate

spre atingerea intereselor patrimoniale ale persoanelor, putând consta în

pierderi în producție, moartea animalelor, distrugerea unor plantații și su

caracter real. Prejudiciul de origine secundară este provocat de paguba de

origine primară, fiind rezultatul prejudiciului primat cauzat mediului

înconjurător și poate apărea sub forma unor pierdeti de natură fizio-logica,

genetică, morală, etc.

iv. Prejudiciile ecologice se clasifică în prejudicii reparabile în natură și

prejudicii reparabile prin echivalent bănesc, în funcție de modul de

reparare. Repararea în natură în materia dreptului mediului reprezintă o

modalitate privilegiată care poate fi asigurată complet și perfect în natură,

fie de către natură însăși, fie prin intervenție umană. Cea de-a doua

categorie vizează prejudiciul ecologic prirvit lato sensu. Acoperirea

integrală a prejudiciului presupune repararea întregului prejudiciu produs

până la încetarea tulburării.

v. În funcție de cauza lor, prejudiciile ecologice se clasfică în doua

categorii prejudicii contractuale și prejudicii extracontractuale.

Prejudiciile contractuale sunt urmarea a unei obligații stabilite printr-o

convenție încheiată între autorul lor și victimă, obligație preexistentă. Cel

de-al doilea tip de prejudicii rezultă din încălcarea unor norme generale de

conduită.

vi. Prejudiciul ecologic poate fi clasificat ca previzibil sau imprevizibil

dupa cum in momentul faptului ilicit întinderea sa a fost sau putea fi

prevăzută sau, dimpotrivă, nu a fost sau nici nu putea fi prevăzută.

vii. În funcție de durata producerii lor distingem între prejudicii asupra

mediului instantanee și prejudicii succesive. Sunt incluse în categoria

prejudiciilor instantanee acele prejudicii care se produc fie de o data, fie

într-o perioadă scurtă de timp, cum ar fiȘ deteriorarea calității apei prin

deversarea într-un râu a unor substanțe poluante, distrugerea recoltei de pe

o suprafață de teren agricol, prin deversarea unei cantitți de țiței dintr-o

conductă magistrală avariată, etc. Daunele succesive se produc într-o

perioadă mai îndelungată de timp, fiind consecința aceluiași fapt

ilict.constituie prejudiciu succesiv starea de infirmitate datorată poluării

sonore, incapacitatea de muncă generaă de poluanți, precum cadmium,

arsenic, mercurs, etc.

VI. Răspunderea juridică privitoare la protecția mediului în condițiile Legii-

cadru de protecție a mediului

Art.81 alin.1 din Legea nr.137/1995,republicată, stabileşte categoric faptul că:

“Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpă”. La baza

instituirii răspunderii civile obiective pentru pagubele ecologice a stat modelul răspunderii

civile obiective, independente de culpă, prevăzută de dispoziţiile art.1000 alin.1 din Codul

civil6.

6 M.Eliescu, Răspunderea civilă delictuală ,Ed. Academiei, București, 1972, pag.372 ; F.Deak, Condițiile şi fundamentul răspunderii cauzate de lucruri, Rev. Română de drept, nr.1/1967, pag.2;

Necesitatea obiectivizării răspunderii juridice în dreptul mediului a fost susţinută de o

serie de autori, fiind fondată pe ideea de risc7, după care orice activitate desfăşurată de o

persoană creează un risc pentru alta, făcând responsabil pe autorul său pentru prejudiciul pe

care-l poate cauza fără a mai fi nevoie de dovada culpabilităţii.

Răspunderea celor care au determinat o acţiune asupra mediului, modificând şi afectând

calităţile sale, se antrenează sub forma obligării acestora la repararea prejudiciilor provocate.

Răspunderea pentru riscul ecologic se angajează în situaţiile în care poluarea este determinată

de activitatea generală a unor agenţi economici8.

Poluarea fiind rezultatul acumulării lente a unor efecte negative care produc latent

consecinţe negative, periculoase, grave asupra mediului, impune reguli particulare în privinţa

răspunderii pentru pagubele cauzate. Regimul răspunderii civile pentru risc impune

indemnizaţia victimei, indiferent de culpa autorului, singurul caz de exonerare a răspunderii

fiind forţa majoră.

Alături de principiul special al răspunderii civile obiective independentă de culpă, Legea

mediului consacră în materie de răspundere pentru prejudiciu şi răspunderea soildară, în

cazul pluralităţii autorului.

Prin instituirea acestor principii complementare, se urmăreşte satisfacerea cerinţelor

principiului fundamental ”poluatorul plăteşte”.

Prin instituirea răspunderii obiective, independente de culpă, victima poluării va trebui să

dovedească numai existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate între faptă şi pagubă,

eliminându-se proba culpei, care este deosebit de dificilă în materie ecologică.

De asemenea, prin instituirea răspunderii solidare, în caz de pluritate de autori, coautorii

prejudiciului ecologic vor răspunde solidar, independent de culpa lor. În ceea ce priveşte

obligaţia de asigurare pentru daune în cazul activităţilor generatoare de risc major, problemele

controversate în literatura de specialitate sunt legate de faptul că nu există o definiţie clară şi o

identificare corespunzătoare a unor asemenea activităţi.

Legislaţia specială cuprinde dispoziţii care consacră, pentru anumite cazuri de degradare,

sau poluare a mediului, răspunderea civilă, bazată pe culpa autorului15 aceasta reprezentând o

excepţie de la regula instituită prin art. 81 din legea cadru. Acest fapt apreciem că

7  S. Lungu, Răspunderea civilă în cazul poluării mediului înconjurător, Rev. Română de drept, nr.3/1978, pag.258  Art.81 alin.2 din Legea nr.137/1995 dispune că “în cazul activităților generatoare de risc major, asigurarea pentru daune este obligatorie”

demonstrează o necesitate a legilor succesive cu privire la consecinţele produse mediului prin

diferite activităţi.

VII. Răspunderea privitoare la prejudiciul adus mediului cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului din perspectiva OUG nr.68/2007

a. Subiectul activ

Raspunderea pentru prejudiciile cauzate mediuliu de o activitate periculoasa trebuie sa fie

suportat de operatorul acelei activitati. Acesta este motivul pentru care in ordonanta se

defineste notiunea de operator. Principiul poluatorul plateste a stat la baza determinarii

subiectului activ a raspunderii de mediu. Dreptul comunitar aduce precizari suplimentare fata

de definitiile din dreptul international asa cum sunt consacrate in convetia de la Lugano si

Principiile- proiect al comisiei de drept international. In notiunea de operator sunt incluse atat

persoanele fizice cat si persoanele juridice. In acest concept se inscriu detinatorii unui permis

sau unei autorizatii pentru o activitate profesionala sau persoana care este inregistrata oricare

notifica desfasurarea oricarei activitati.

Pentru ca definitia termenului de operator ca persoana responsabila de repararea

prejudiciului este esentiala pentru asigurarea aplicarii efective a acestei ordonante. Totodata ,

definitia trebuie sa acoperitoare tinand seama si de formele raspunderii persoanei juridice

stabilite ca atare de legea societatii comerciale.

b. Activitatile profesionale aflate la originirea prejudiciilor ecologice

Conditia este ca orice prejudiciu ecologic cauzat de o activitate prevazuta in anexa 3 sa fie

prevenit ori, dupa caz, reparat daca activitatea respectiva este de natura profesionala. Definitia

activitatii profesionale este data de articolul 2. 1 ca fiind orice activitate desfasurata in cadrul

unei activitati economice, afaceri sau unei interprinderi indiferent de caracterul privat sau

public, profit sau nonprofit.

c. Prejudiciul ecologic in OUG nr. 68/2007

Cum aratam anterior, Conventia de la Lugano defineste in articolul 2 prejudiciul ecologic

prin prisma a 3 componente distincte : pagubele provocate persoanelor si bunurilor de catre o

activitate periculoasa , cele specifice produse mediului si costurilor generate de masurile de

salvare in vederea prevenirii extinderii si agravarii, fie a unei daune corporale sau materiale,

fie uneia cauzate mediului.

OUG nr.68/2007 destinge 3 categorii de prejudicii ecologice- cauzate speciilor si

habitatelor protejate, aduse apelor respectiv solurilor intelegand prin prejudiciu ori schimbare

negativa masurabila unei resurse naturale sau o deterioare masurabila a unui serviciu legat de

resurselor naturale, care poate surveni direct sau indirect . Prejudiciul trebuie sa fie

coantificabil si concret pentru a putea declansa raspunderea in cazul prejudiciilor aduse

speciilor si habitatelor naturale protejate, evaluarea importantei efectelor negative se

realizeaza in functie starea initiala luand in considerare a anexei 1, legea speciala cuprinzand

elementele pentru stabilirea caracterului semnificativ ale efectelor prejudiciului. In ceea ce

priveste dauna adusa solului evaluarea acesteia se realizareaza luand ca termen de referinta

riscul pe care il prezinta pentru sanatatea umana.

d. Natura raspunderii instituita prin OUG nr. 68/2007

OUG institui un regim special de raspundere cu caracter public, cu raspundere de natura

preponderent administrativa de drept al mediului distincta si diferita de raspunderea civila de

drept clasic si de raspunderea administrativa propriu-zisa.

Raspunderea obiectiva reprezinta obiectul prezentei lucrari astfel ca urmeaza a analiza

acum celelalte doua reguli. Solidaritatea pasiva cunoaste doua ipostaze: obligatia de a scurta

in mod solitar costurile masurilor preventive sau reparatorii de catre doi sau mai multi

operatori care au cauzat un prejudiciu asupra mediului sau o amenintare iminenta cu un astfel

de prejudiciu; si raspunderea solidara si indivizibila intre operatori si consortiu sau compania

multinationala prin care acesta face parte pentru prejudiciu asupra mediului sau o amenintare

iminenta cu un asemenea prejudiciu pe care a produs-o

e. Subiectul pasiv

Orice prejudiciu cauzeaza o serie de consecinte care sunt suportate de persoana vatamata.

Din lege rezulta ca obligatia principala revine autoritatilor administrative, care pot solicita

operatorilor sa ia masurile preventive sau de reparare considerate ca fi necesare.

Legiuitorul comunitar a plecat de la premisa ca autoritatile publice gardianul mediului,

acesta fiind un bun public. Pe de alta parte prevederea unei actiuni directe in patrimoniul

persoanelor fizice si juridicie impotriva operatorilor ar fi necesitat armonizarea legislatiei

nationale a statelor membre in domeniul procedurii civile, fapt care este considerat a fi un

aspect complet.

f. Consecintele raspunderii pentru atingerile aduce mediului

Orice raspundere determina o serie de consecinte, care sunt suportate , de regula, de

persoana trasa la raspundere. Subiectul activ al raspunderii are obligatia de a lua masurile

preventive. Aceste masuri sunt luate ca raspuns la un eveniment, o actiune sau o omisiune

care a creat o amenintare iminenta cu un prejudiciu al supra mediului in scopul prevenirii sau

diminuarii prejudiciului. Masurile preventive pot fi impartite in doua categorii :

- Masurile luate in cazul unei amenintari iminente cu un prejudiciu

- Masurile luate pentru diminuarea prejudiciului produs

Din modul de reglementare al masurilor preventive rezulta importanta deosebita acordata

acestor masuri, legiuitorul subliind ca ele trebuie sa fie proportionale cu amenintarea iminenta

si sa conduca la evitarea producerii prejudiciului, luand in considerare principiul precautiei in

luarea deciziei.

De asemenea se vorbeste despre masurile reparatorii. Aceste masuri pot fi impartite in

masuri de restabilire si masuri compensatorii.

Intre cele trei tipuri de masuri –preventive, preparatorii, compesatorii prevazute de

ordonanta exista o legatura. In cazul repararea primara nu conduce la readucerea mediului la

starea initiala se iau masuri de reparare complementara. In afara de aceasta, pentru a

compensa pierderile interimare suferite se recurge la repararea compensatorie.

g. Raportul cu celelalte regimuri de raspundere

Raspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpa;

in cazul pruralitatii, raspunderea este solidara. In mod exceptional, raspunderea poate fi

subiectiva pentru prejudiciul cauzat speciilor protejate si habitatelor naturale, conform

reglementarii specifice. Articolul 1 al ordonantii arata ca raspunderea din dreptul mediului

este bazata pe principiul poluatorul plateste in scopul prevenirii si repararii prejudiciului

asuprea mediului stabilind cadrul de reglementare in materie. Sunt aplicabile principiile

prevenirii , precautiei, proportionalitatii si subsidiaritatii.

Masurile preventive si preparatorie trebuie sa fie proportionale cu amenintarea iminenta

sau prejudiciul cauzat si sa conduca la evitarea indepartarii efector lui luand in considerare

principiul precautiei in luarea deciziilor conform art. 10 alin. 3 si art.14 alin.2 din OUG. In

concluzie definitia mediului data de OUG nr. 195/ 2005 determina si diferenta pe domeniul de

aplicare a raspunderii in functie de sfera de daune vizate.

VIII. Raportul între răspunderea obiectivă și principiul precauției

Instanta foloseste notiunea de raspundere preventiva care permite repararea si a unui

prejudiciu potential atunci cand deriva intr-o actiune ale carei consecinte nu pot fi pe deplin

cunoscute la un moment dat , avand in vedere limitele cunoasterii umane. Pentru a stabili

raportul intre raspunderea obiectiva si principiul precautiei trebuie :

- Analizat domeniul de actiune al principiului si procedurilor in care intervin interese

concurente

- Cunoscuta notiunea de risc in paralel cu dezvoltarea activitatii susceptibile de a crea

risc

Trebuie subliniat ca in materia dreptului comunitar judecatorul national competent sa

judece toate litigiile care privesc aplicarea si interpretarea dreptului comunitar daca o norma

de drept comunitar nu stabileste competenta instantelor comunitare.

IX. Noțiunea de deșeu

Creşterea numărului populaţiei în ultimele decenii a dus la sporirea consumului ceea ce a

favorizat creşterea volumului deşeurilor menajere. Azi in ţările dezvoltate se acumulează in

jurul a 800 - 1 000 kg de deşeuri pe cap de locuitor annual. Volumul mare de deşeuri duce la

modificarea echilibrului ecologic al naturii, deaceea oamenii sunt chemaţi să contribuie la

micşorarea impactului negativ al deşeurilor. 

Noţiunea clasică de deşeu este redată în legislaţia de mediu a UE care defineşte deşeurile

drept “orice substanţă sau obiect pe care operatorul le elimină sau intenţioanează să le

elimine”, iar conform legislaţiei naţionale, deşeurile sunt “substanţele, materiale, obiecte,

resturi de materii prime provenite din activităţi economice, menajere şi de consum, care şi-au

pierdut , integral sau parţial, valoarea iniţială de întrebuinţare, dintre care unele sunt

reutilizabile după prelucrare” (art.1 al Legii nr. 1347-XIII din 09.10.97). Referitor la deşeul

menajer se poate concretiza că devine deşeu orice obiect, element, componentă care a fost

introdusă în pubelă de către consumator şi care, prin amestec, devine „murdar”, greu de

separat ulterior şi de introdus in procesul de reutilizare.

Volumul deşeurilor este enorm astfel pentru a înterprinde un plan de gestiuni a acestei

cantităţi este nevoie mai întăi de o clasificare a deşeurilor.

Deşeurile se împart după cîteva criterii: sursa de generare, compoziţie, caracteristica

principală de tratare, posibilitatea de refolosire, gradul de agresivitate asupra mediului

X. Răspunderea în dreptul mediului si Directiva Habitate

Prin faptele poluante se poluează mediul, se cauzează un prejudiciu ecologic. Răspunderea

juridică pentru faptele poluante este o răspundere specială, de dreptul mediului, ce presupune

existenţa unui element special- poluarea factorilor de mediu.

Poluarea mediului poate fi rezultatul acţiunii umane dar şi rezultatul unor fenomene

naturale, prin care agenţii poluanţi intoxică, poluează factorii de mediu. Poluarea factorilor de

mediu (sol, subsol, păduri, ape, atmosferă) prin fapte poluante atrage răspunderea juridică.

Normele de dreptul mediului, reglementează şi acele fapte care deşi nu poluează în mod

direct mediul, sunt sancţionabile în condiţiile stipulate prin acestea şi atrag răspunderea

juridică.

Reglementarea – cadru în materie, dar şi alte reglementări speciale prevăd astfel de fapte,

cum ar fi: schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole sau forestiere fără

aprobare; refuzul de prezentare autorităţilor pentru mediu a datelor privitoare la emisiile de

poluanţi; prezentarea de date sau informaţii false în studiile de impact asupra mediului etc.

Directiva Habitate – a fost creata pentru a conserva atat speciile de plante si animale

salbatice, cat si habitatele naturale din Uniunea Europeana, prin infiintarea Ariilor Speciale de

Conservare. Toate actiunile bazate pe aceasta directiva sunt axate pe mentinerea unui statut de

conservare favorabil sau pe reabilitarea speciilor si habitatelor propuse. Toate masurile de

conservare ar trebui sa aiba in vedere si aspectele economice si sociale la nivel regional si

local. Directiva Habitate (92/43/CEE) sta la baza infiintari retelei Natura 2000.

XI. Răspunderea contravențională

Răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii administrative (aşadar relaţia

între ele este de parte - întreg), contravenţia fiind “o formă de manifestare a ilicitului

administrativ, forma cea mai gravă a acestuia, regimul său juridic fiind în general, unul

administrativ”. Doctrina specializată în dreptul mediului face referire tot mai des la apariţia

unei noi forme a contravenţiei şi anume “contravenţia ecologică”, specie aparte caracterizată

prin faptul că este vorba de o faptă ilicită prin care a fost încălcată o normă, respectiv un

raport de drept al mediului, necesar a fi sancţionată prin norme de drept speciale care în unele

cazuri derogă de la dreptul comun.

Aşadar, se va putea vorbi despre existenţa unei contravenţii ecologice numai dacă fapta

este prevăzută şi sancţionată de legislaţia de protecţie a mediului. Din punct de vedere

statistic, contravenţiile în această materie sunt numeroase (mai multe chiar decât infracţiunile)

şi îmbracă o mare varietate de forme. În majoritatea actelor normative (fie că e vorba despre

legi, hotărâri, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă emise de către Guvern, ordine ale

miniştrilor, hotărâri ale organelor administraţiei publice centrale sau locale) vom întâlni o

reglementare atât a infracţiunilor (acolo unde se poate realiza normativizarea, deoarece

infracţiunile nu pot fi instituite decât prin lege), dar mai ales a contravenţiilor din acel

domeniu.

Trebuie remarcat faptul că, deşi par exagerate în valoare absolută, limitele de amendă

stabilite de legiuitor sunt relativ mici, având în vedere că cei care încalcă normele impuse pot

fi uneori companii multinaţionale cu cifre de afaceri de miliarde de euro şi care îşi pot permite

fără probleme plata unei sume de bani adeseori simbolică pentru ei. Acest fapt face ca amenda

să fie o sancţiune relativ ineficientă, ce permite unora din cei menţionaţi mai sus să plătească

relativ lejer, dobândind astfel un adevărat “drept de a polua”.

Nu ar fi lipsită de interes găsirea unor modalităţi mai eficiente de sancţionare a acestor

”mastodonţi economici” care să includă soluţii mai clare prin care directorilor, managerilor

sau reprezentanţilor acestora să li se aplice sancţiuni privative de libertate (aşadar să fie

schimbat tipul de răspundere). În orice caz, trebuie instituit un nou sistem sancţionator prin

care să poată fi aplicate amenzi proporţionale cu cifra de afaceri a agentului economic.

O altă posibilitate ar fi stabilirea unor limite maxime de amendă mult mari sau chiar

nelimitate ori, ca ultimă măsură, amenda zilnică. După cum o demonstrează şi jurisprudenţa,

pedepsirea persoanelor juridice este mai eficientă prin intermediul sancţiunilor

complementare (suspendarea activităţii sau închiderea unităţii, obligarea unităţii la aducerea

factorului de mediu la starea anterioară poluării, interzicerea desfăşurării unor activităţi,

publicarea hotărârii de condamnare etc) deoarece, potrivit unor date statistice, instanţele de

judecată s-au arătat foarte clemente atunci când a venit vorba despre aplicarea unor pedepse

privative de libertate pentru reprezentanţii persoanei juridice, chiar şi în cazul săvârşirii unor

fapte grave din care au rezultat poluări majore ale mediului.

XII. Răspunderea penală

În general, dreptului penal îi sunt caracteristice două categorii de raporturi juridice

realizate între membrii societăţii şi stat 10: raporturi juridice de conformare (care presupun

“alinierea” conduitei indivizilor la exigenţele impuse de lege - acestea apar în majoritatea

cazurilor) şi raporturi juridice de conflict. Acest din urmă raport apare ca reprezentând

răspunderea penală, noţiune ce desemnează raportul juridic penal de constrângere, născut ca

urmare a săvârşirii infracţiunii.

Conţinutul raportului este unul complex, alcătuit din dreptul statului, ca reprezentant al

societăţii de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru

infracţiunea săvârşită şi de a-l constânge să o execute, precum şi din obligaţia infractorului de

a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii

de drept şi restaurării autorităţii legii. Importanţa şi necesitatea incriminării faptelor prin care

se poluează mediul nu mai este necesar a fi demonstrată, avându-se în vedere şi faptul că, de

cele mai multe ori, poluarea mediului pune în pericol grav sănătatea şi viaţa oamenilor, a

animalelor şi a plantelor.

În România, protecţia mediului prin intermediul dreptului penal este o preocupare a

legiuitorului relativ recentă, datorată în special expansiunii fenomenului criminalităţii.

Problema nu o constituie neapărat inexistenţa normelor incriminatoare (acestea există, mai

ales sub presiunea dreptului comunitar) ci, mai ales, procedura de aplicare efectivă a acestora,

având în vedere şi diferenţa enormă existentă între criminalitatea reală şi cea descoperită şi

sancţionată.

Bibliografie

D. ANGHEL, Răspunderea juridică privitoare la protecția mediului, Ed. Universul Juridic,

București, 2010;

Gh. Durac, L. Bouriaud, Dreptul mediului. Răspunderea juridică pentru daune ecologice, Ed.

Junimea, Iași, 2004;

Ș.A. Stănescu, Regimul juridic al răspunderii civile pentru daune cauzate prin poluare în

context internațional, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

http://www.academia.edu/5616984/Dreptul_Mediului_-_Note_de_Curs

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-mediului/capitolul-xii-

raspunderea-juridica-in-dreptul-mediului/

http://natura2000.ro/glosari-de-termeni/

http://www.stiucum.com/drept/dreptul-mediului-inconjurator/Raspunderea-juridica-in-

dreptu55918.php