Sociologie Juridică

of 141 /141
3 CUPRINS I Obiectul si problematica sociologiei............................ 1. Ce este sociologia?................................................ 2. Statutul stiintific al sociologiei.............................. 3. Conceptul de lege sociala...................................... 5 5 9 12 II Sociologia generala si sociologiile de ramura............ 1. Problematica sociologiei generale......................... 2. Sociologiile de ramura si domeniile acestora........ 3. Raporturile dintre sociologia generala si sociologiile de amura......................................... 16 16 21 25 III Obiectul si problematica sociologiei juridice........... 1. Dreptul ca obiect de investigare sociologica............................................................. 2. De la sociologia dreptului la sociologia juridica. Definitia sociologiei juridice................................. 3. Problematica sociologiei juridice.......................... 29 29 32 37 IV Sociologia juridica si alte forme de cunoastere si valorizare a socialului............................................... 1. Relatia dintre sociologie si filosofie, dintre sociologia juridica si fiosofia dreptului................. 2. Sociologia juridica si sociologia generala............. 3. Sociologia juridica si stiintele sociale................... 41 41 44 47 V Repere istorice în constituirea si evolutia sociologiei juridice................................................... 1. Teoriile contractualiste cu privire la geneza statului si a dreptului.............................................. 2. O prima interpretare sociologica a dreptului Charles- Louis de Montesquien (1689-1755)........ 3. Dreptul în viziunea sociologiei pozitiviste............ 4. Sociologia marxista cu privire la esenta statului si rolul dreptului în societate..................................... 5. Dreptul ca fapt social: Emile Durkheim................ 53 52 58 62 65 69

description

Sociologie Juridică

Transcript of Sociologie Juridică

Page 1: Sociologie Juridică

3

C U P R I N S

I Obiectul si problematica sociologiei............................

1. Ce este sociologia?................................................ 2. Statutul stiintific al sociologiei..............................

3. Conceptul de lege sociala......................................

5 5 9 12

II Sociologia generala si sociologiile de ramura............ 1. Problematica sociologiei generale......................... 2. Sociologiile de ramura si domeniile acestora........

3. Raporturile dintre sociologia generala

si sociologiile de amura.........................................

16 16 21

25

III Obiectul si problematica sociologiei juridice........... 1. Dreptul ca obiect de investigare

sociologica.............................................................

2. De la sociologia dreptului la sociologia juridica. Definitia sociologiei juridice.................................

3. Problematica sociologiei juridice..........................

29

29

32 37

IV Sociologia juridica si alte forme de cunoastere si valorizare a socialului............................................... 1. Relatia dintre sociologie si filosofie, dintre

sociologia juridica si fiosofia dreptului.................

2. Sociologia juridica si sociologia generala.............

3. Sociologia juridica si stiintele sociale...................

41

41 44 47

V Repere istorice în constituirea si evolutia sociologiei juridice................................................... 1. Teoriile contractualiste cu privire la geneza

statului si a dreptului.............................................. 2. O prima interpretare sociologica a dreptului

Charles- Louis de Montesquien (1689-1755)........ 3. Dreptul în viziunea sociologiei pozitiviste............ 4. Sociologia marxista cu privire la esenta statului si

rolul dreptului în societate..................................... 5. Dreptul ca fapt social: Emile Durkheim................

53

52

58 62

65 69

Page 2: Sociologie Juridică

4

6. Dreptul ca modalitate specifica de reglementare a

actiunii sociale: Max Weber (1864-1920)............. 7. Problematica sociologiei dreptului

în interpretarea juristilor........................................

74

76

VI Contributii românesti la dezvoltarea sociologiei dreptului ....................................................................

1. Sociologia clasica româneasca despre drept si

ordinea juridica a societatii.................................... 2. Teoria democratizarii dreptului:

Mircea I. Manolescu........................................... 3. Mircea Djuvara despre drept ca relatie

sociala....................................................................

82

82

92

97

VII Orientari contemporane în domeniul sociologiei juridice........................................................................ 1. Teoria pluralismului juridic: Georges Gurvitch

(1894-1965)........................................................... 2. Critica sociologica a panjuridismului:

Teoria nondreptului al lui Jean Carbonnier........... 3. Structuralismul functionalist al lui

Talcott Parsons...................................................... 4. Functionalitatea si disfunctionalitatea sociala:

Robert Merton......................................................

100

100

103

107

112

VIII Metode de cercetare sociologica............................ 1. Etapele investigatiei sociologice...........................

2. Tehnici de cercetare sociologica............................

116 117 122

Anexa

– Dreptatea ca valoare etico-juridica.....................

136

Bibliografie........................................................................

143

Page 3: Sociologie Juridică

5

I. OBIECTUL SI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI

1. Ce este sociologia ?

Un prim raspuns la aceasta întrebare ar fi acela ca sociologia este stiinta care studiaza societatea ca o realitate de sine statatoare, distincta de natura, cu legi proprii de structurare si dezvoltare. Acesta este, de altfel, sensul conferit sociologiei de catre parintele acesteia – Auguste Comte –, cel care a folosit pentru prima oara termenul de sociologie si care i-a creionat statutul si domeniul de cercetare.

Preocupari legate de cunoasterea si explicarea vietii sociale, îndeosebi a institutiilor politice ale acesteia, se întâlnesc înca din antichitate, ele constituind o prezenta constanta în gândirea filosofica a antichitatii, ca si în cea a evului mediu si epocii moderne. Stau marturie, în acest sens, proiectul statului ideal imaginat de Platon, descrierea principalelor regimuri politice de catre Aristotel si explicarea de catre acesta a modului în care a aparut organizarea statala, paralelele realizate de catre Sfântul Augustin între cetatea laica si cea divina, interpretarile contractualiste privitoare la geneza statului si dreptului, datorate, în epoca moderna, lui Thomas Hobbes, John Locke si Jean Jaques Rousseau. Si totusi, începând cu opera lui Auguste Comte, se poate vorbi despre o noua forma de cunoastere si interpretare a socialului.

Pentru a întelege cotitura ce se realizeaza în legatura cu abordarea si interpretarea vietii sociale se impune o scurta incursiune în istoria stiintei moderne si a stadiului în care se afla aceasta în prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Datorita progreselor realizate de matematica, astronomie si mecanica, în stiintele naturii se cristalizase paradigma

Page 4: Sociologie Juridică

6

determinist –

cauzala de interpretare a fenomenului, paradigma

centrata pe modelul cauzalitatii mecanice. Ideea de lege a naturii, expresie a unor conexiuni cu caracter necesar si universal, este dominanta în stiinta naturii si ea va calauzi orice efort de descifrare si întelegere a realitatii. În strânsa corelatie cu aceasta, se contureaza un optimism nemarginit în legatura cu posibilitatile de care beneficiaza stiinta de a interpreta totul cu ajutorul experientei si al ratiunii.

Observatia

si analiza rationala a datelor de observatie

reprezinta operatiunile esentiale ale actului de cunoastere stiintifica. Pe baza lor, se formuleaza ipoteze cu privire la esenta si caracteristicile fenomenului studiat, a legilor ce le guverneaza, ipoteze ce vor fi testate prin experimente stiintifice si noi observatii. Speculatia metafizica este înlocuita, asadar, cu cunoasterea nemijlocita a lucrurilor, metafizicianul cedând locul omului de stiinta, care se calauzeste numai dupa datele de experienta.

Se contureaza, astfel, acel gen de cunoastere pe care Auguste Comte o va numi cunoastere pozitiva

si pe care o va opune metafizicii. Tot el va sesiza si teoretiza legatura ce exista între cunoastere si evolutia generala a societatii, fiindu-i clar faptul ca dezvoltarea industriala din vremea sa se sprijinea nemijlocit pe cunoasterea stiintifica.

Transformarile tot mai rapide, dar si benefice, din viata economica, precum si revolutiile din sfera politicului, îmbraca, în anumite cazuri, forma unor spectaculoase rasturnari revolutionare, ce vor face sa se contureze treptat ideea de progres social (enuntata si sustinuta pentru prima oara în Franta de catre Condorcet). Este tot mai evidenta constatarea ca societatea nu este stationara, ci se transforma în timp, ca aceasta transformare se înscrie pe o traiectorie ascendenta.

Pe de alta parte, orice transformare se datoreaza unor cauze, care actioneaza în anumite conditii, iar faptul ca aceleasi cauze genereaza, atunci când întâlnesc conditii

favorabile,

Page 5: Sociologie Juridică

7

aceleasi efecte, îndreptatesc ipoteza ca si fenomenele sociale se produc pe baza unor legi asemanatoare cu cele întâlnite în natura.

Constatarea ca si în societate activeaza legi obiective va

conduce la concluzia fireasca ca si acest domeniu al realitatii poate fi abordat de catre stiinta si ca, asa dupa cum exista o stiinta a naturii, va trebui sa existe si o stiinta a societatii. O asemenea concluzie va fi formulata explicit de catre Auguste Comte, care, în Cursul sau de filosofie pozitiva, redactat în perioada 1828 – 1842, enunta ideea ca sunt posibile cercetarea stiintifica a societatii si explicarea riguroasa a acesteia si ca stiinta care va studia societatea nu poate avea o denumire mai potrivita decât cea de sociologie.

Stiinta la care se refera însa Comte nu exista înca, ci ea urma sa se constituie, prin abordarea si cunoasterea pozitiva a vietii sociale. Cât priveste obiectivele acesteia, ele vor fi similare cu cele ale stiintelor naturii – adica descoperirea legilor obiective care stau la baza vietii sociale.

Spre deosebire de natura, societatea se prezinta într-o dubla ipostaza. Pe de o parte, ea este aidoma unui organism, a carui existenta si stabilitate se asigura

prin interactiunea armonioasa a componentelor si corelarea functionala a acestora, iar pe de alta parte, ea se înfatiseaza ca o realitate dinamica, aflata într-un continuu proces de evolutie. Prin urmare, legile pe care va trebui sa le descopere si sa le studieze sociologia vor fi atât legi ale stabilitatii

sociale, cât si legi ale dinamicii în timp a societatii.

Auguste Comte va fi constient de dubla ipostaza a societatii si, implicit, de sarcina dubla a sociologiei, el identificând, ca atare, doua domenii de investigare ale acesteia, statica si dinamica sociala. Prin urmare, în interpretarea lui Comte, sociologia va fi stiinta legilor sau factorilor esentiali ce stau la baza constituirii, functionarii si dezvoltarii societatii omenesti.

Trebuie remarcat, în acest context, ca principiile dupa care

Page 6: Sociologie Juridică

8

se ghideaza August Comte în stabilirea obiectului sociologiei vor fi recunoscute ca valabile de catre cei mai de seama reprezentanti ai sociologiei, ei operând doar unele deplasari de accent sau de perspectiva metodologica. Astfel, când cu o jumatate de secol mai târziu, Emile Durkheim, conationalul lui Auguste Comte si continuatorul spiritului acestuia, va defini sociologia ca fiind stiinta faptelor sociale, el are în vedere natura obiectiva

a

acestora si, implicit, determinarea lor de legi cu caracter necesar, chiar daca acestea îmbraca un anume specific, corespunzator modului de a fi al socialului. Sau, atunci când Max Weber, un nume ilustru al sociologiei germane si al celei europene, defineste sociologia ca fiind stiinta actiunii sociale, el precizeaza ca are caracter de actiune sociala doar acea activitate ce implica relatii sociale,

precum si constanta

sau regularitatea acestor raporturi. Or acolo unde exista regularitate si constanta

exista si conexiuni legice, lucru ce conduce la concluzia ca, în ultima instanta, sociologia este stiinta legilor actiunii sociale.

Acelasi spirit în întelegerea acestei stiinte se întâlneste si în sociologia româneasca. Relevanta în aceasta privinta este definitia pe care o da

sociologiei Petre Andrei ca fiind stiinta ce studiaza societatea mai întâi sub aspectul static – structural si, apoi, sub cel dinamic – functional, pentru a surprinde fazele si tipurile sociale cu caracter general.1

2. Statutul stiintific al sociologiei

Desi nevoia constituirii unei stiinte de sine statatoare a socialului era evidenta pentru toti cei care aveau perspectiva de ansamblu asupra evolutiei cunoasterii umane în genere, a celei stiintifice în special, nu aceeasi întelegere se va întâlni la oamenii de stiinta specializati în cercetarea diverselor domenii ale socialului ca realitati autonome desprinse din întregul ale carui componente erau. Aceasta din urma situatie era specifica

1 Petre Andrei, Sociologie generala, Editura Academiei Române, 1970, p.113

Page 7: Sociologie Juridică

9

cercetatorilor din domeniul istoriei, economiei, dreptului, religiei, moralei etc. si care îsi vedeau amenintate teritoriile prin pretentiile formulate de noua venita. Multi dintre ei erau sincer convinsi ca ceea ce se numea sociologie nu avea practic obiect de studiu, nu avea ce sa cerceteze, de vreme ce diversele domenii ale vietii sociale erau deja studiate de respectivele discipline. Neavând un domeniu propriu de cercetare, sociologia nu va face altceva decât sa paraziteze pe seama stiintelor existente, preluând rolul pe care îl avusese cândva metafizica în raport cu stiintele naturii. Asemenea obiectiuni vadeau însa o mentalitate cantonata în tiparele unui atomism mecanicist, în viziunea caruia studierea si cunoasterea atomilor echivala cu cunoasterea oricarei forme de existenta în alcatuirea careia intrau atomii. Le va fi opusa observatia pertinenta formulata de sociologi ca întregul si proprietatile acestuia nu sunt identice cu suma proprietatilor partilor componente. Niciodata un întreg, va replica Em. Durkheim – „nu este identic sumei partilor sale, el este cu totul alt lucru si ale carui proprietati difera de cele pe care le prezinta partile din care el este compus …În virtutea acestui principiu, societatea nu este o simpla suma de indivizi, ci sistemul format prin asocierea lor, reprezinta o realitate specifica ce

are caracterele sale proprii”.2

Un alt motiv de contestare a noii stiinte era acela ca sociologia nu are o metoda proprie de cercetare,

care sa fie adecvata domeniului si caracteristicilor socialului. Aceasta imputare se va întemeia, într-o prima faza, pe ideea ca în sociologie nu sunt aplicabile metodele folosite de stiintele naturii, ceea ce lasa sa se subînteleaga ca metoda stiintifica era echivalenta cu procedura stiintelor în cauza si ca nu ar exista posibilitatea sa se contureze si alte modalitati de cercetare a realitatii. Iar argumentul cheie în aceasta actiune de contestare metodologica era acela ca nici o stiinta particulara nu se limiteaza doar la observarea fenomenului, ci întotdeauna observatia este

2 Les Regles de la methode sociologique, p. 102 - 103

Page 8: Sociologie Juridică

10

întregita prin experiment, acesta din urma fiind cel care valideaza sau infirma orice ipoteza stiintifica. Or, în cazul societatii, si implicit al sociologiei, nu este posibila organizarea experimentelor, cercetarea fenomenelor apartinând acestui domeniu limitându-se întotdeauna la vagi observatii empirice.

Ulterior, va fi adus în discutie si un alt argument de ordin metodologic – acela ca fenomenul social nu este abordabil cu ajutorul instrumentului matematic, fapt ce va limita inevitabil cercetarea sociologica doar la descrierea empirica a faptelor. Si, continuau criticii sociologiei, istoria cunoasterii moderne demonstreaza ca în orice teorie exista atâta stiinta câta matematica încorporeaza respectiva teorie.

Argumentele amintite vor fi completate cu constatarea ca sociologul nu se poate detasa de fenomenul investigat, ca în acest caz nu ar exista o deplina obiectivitate stiintifica, deoarece întotdeauna acesta va evalua fenomenul observat de pe o anumita pozitie axiologica.

Dar si contestatiile de ordin metodologic se vor dovedi neîntemeiate, asa dupa cum o va proba evolutia în timp a cercetarilor sociologice. Astfel, vor fi operate disocierile firesti între metodologiile din stiintele naturii si cele folosite în cercetarea socialului, în cel de al doilea caz intervenind tehnici specifice ca ancheta sociologica, observatia din interiorul grupurilor sociale, cercetarea documentelor etc. Se va pune apoi în evidenta posibilitatea organizarii, în anumite conditii, a experimentului stiintific la nivelul unor grupuri si organizatii sociale.3

Cât priveste instrumentul matematic, tocmai acesta este adecvat pentru cercetarea si surprinderea legitatilor sociale, care au un caracter statistic si probabilist. De asemenea, acelasi instrument matematic va interveni si în modelarea diverselor

3 A se vedea în acest sens experimentele realizate de Elton Mayo cu privire la relatiile din interiorul microgrupurilor sau cele privitoare la rolul si statusul social, la relatiile între lider si membrii grupului etc.

Page 9: Sociologie Juridică

11

tipuri de relatii întâlnite în interiorul grupurilor sau în cadrul sistemului social global si al subsistemelor acestuia. Modelarea matematica, forma si metoda moderna de cunoastere stiintifica, si-a gasit, astfel, un cadru larg de aplicare în sociologie si, respectiv, în cercetarea vietii sociale.

Referitor la subiectivitatea sociologului si spiritul partizan

al acestuia în orientarea cercetarii si interpretarea rezultatelor, se poate constata ca si în stiintele naturii pot interveni asemenea atitudini, sub forma aderarii la un anume tip de explicatii si a selectarii doar a acelor date ce sustin respectivele interpretari. Dar, asa dupa cum exista mijloace de corijare si eliminare a subiectivismului si spiritului partizan din domeniul stiintelor naturii, ele constând îndeosebi în analiza comparativa a diverselor teorii si dezvaluirea limitelor si contradictiilor celor ce tin seama doar de anumite aspecte ale realitatii, la fel si în cercetarea sociologica vor fi operationale si eficiente asemenea modalitati.

În sfârsit, ultima si cea mai grava obiectiune la adresa statutului stiintific al sociologiei va fi legata de asa – zisa inexistenta a legilor în viata sociala. Or acolo unde nu exista legi obiective sau unde este imposibila surprinderea lor, nu va exista nici posibilitatea constituirii unei stiinte veritabile a respectivului domeniu.

Contestarea legitatilor vietii sociale se sprijina, în esenta, pe argumentul ca socialul este în permanenta rezultatul interactiunii dintre obiectiv si subiectiv, ca ponderea factorului subiectiv este decisiva si ca viata sociala este influentata considerabil de conduita imprevizibila a indivizilor ce alcatuiesc colectivitatile umane.

Ca în societate nu exista legi de felul celor întâlnite în natura – aceasta este, fara îndoiala, o apreciere

îndreptatita. În schimb, nu mai este justificata asertiunea ca doar hazardul este dominant în societate si ca aici nu ar exista nici un fel de determinare legica.

Page 10: Sociologie Juridică

12

3. Conceptul de lege sociala

Asadar, o prima problema cu care se confrunta sociologia

este aceea daca exista legi sociale, cu ajutorul carora sa se poata explica atât stabilitatea cât si devenirea sociala. Initial, toti cei care vor actiona în directia afirmarii sociologiei ca o stiinta de sine statatoare a socialului vor sustine ca si în societate exista legi similare ca cele întâlnite în natura, ca si aici totul este determinat de cauze ce actioneaza în conditii date si ca în urma cunoasterii acestor legi se va putea previziona asupra viitorului. Ba mai mult, atunci când interpretarile sociologice se vor raporta la anumite conceptii politice, se va sustine, ca în cazul marxismului, ca în societate actioneaza legi obiective implacabile, ce determina un anumit mod de structurare a vietii sociale si o succesiune riguros determinata a ceea ce Marx numea moduri de productie si, respectiv, formatiuni sociale.

Extinderea si aprofundarea cercetarii socialului vor confirma, pe de o parte, enunturile lui Auguste Comte ca societatea se caracterizeaza printr-o complexitate ce o depaseste incomparabil pe cea întâlnita în natura, iar pe de alta parte, tocmai în virtutea constatarii acestei complexitati, vor infirma viziunea sa cu privire la natura, actiunea si efectele legilor sociale.

Exista, fara îndoiala, conexiuni esentiale si generale între diversele fenomene sociale, care genereaza inevitabil anumite efecte, dar interventia unui numar crescând de factori ce participa la nasterea si structurarea unor asemenea raporturi determina caracterul aproximativ al certitudinii ca în baza lor vor rezulta anumite consecinte. De asemenea, ponderea factorilor aleatorii este net superioara în viata sociala si aceasta datorita prezentei factorului psihic si al caracterului imprevizibil al conduitelor individuale.

Aceeasi situatie sociala va determina reactii si conduite individuale diferite, fapt ce constrânge sociologia, ca si restul stiintelor sociale, sa recurga la instrumente statistice pentru a

Page 11: Sociologie Juridică

13

surprinde fenomenul „general”, adica manifestarile repetabile, cu caracter de masa. În aceste conditii, „legea numerelor mari” devine un pretios instrument teoretico- metodologic.

Asadar, o prima caracteristica a legilor sociale rezida în natura lor statistica

si, respectiv, în caracterul probabilistic al

previziunilor ce se fac pe baza lor. Este posibil, evalueaza sociologul, ca un anume fenomen sa se produca în urma constituirii unei anumite conjuncturi sociale, dar nu se poate preciza care va fi momentul producerii sale, ce intensitate va avea si în ce forma

se va produce. Bunaoara, era inevitabila prabusirea în timp a regimurilor comuniste totalitare, în masura în care acestea actionau în contradictie cu cerintele unei economii viabile si a unei organizari sociale democratice, dar nimeni nu putea preciza când anume si în ce ritm se va produce o asemenea prabusire.

Se contureaza, astfel, în strânsa legatura cu natura lor statistica, caracterul tendential

al legilor sociale, aceasta însemnând ca ele indica directia posibila de evolutie sau de configurare a unei anumite realitati, potrivit prezentei si interactiunii specifice a unor factori determinanti, dar posibilitatea pe care o indica legea are nevoie, pentru a se actualiza, de interventia unor conditii adecvate, acestea din urma purtând de cele mai multe ori amprenta conjuncturalului si aleatorului, ceea ce face imposibila precizarea momentului când si cum se vor produce fenomenele ce se înscriu în sfera de manifestare a legii si care va fi forma lor.

Prin urmare, la natura statistica si caracterul tendential al legilor sociale, se adauga si relativitatea accentuata a acestora, dat fiind numarul foarte mare de conditii de care depinde actiunea lor si generarea efectelor ce le sunt proprii, precum si forma concret istorica de manifestare. Aceeasi lege sociala se manifesta într-un anume fel într-o societate superindustrializata si în cu totul altul în societatea aflata la începutul procesului de industrializare.

Din aceste noi conditii restrictive privitoare la actiunea si

Page 12: Sociologie Juridică

14

efectele legilor decurg si alte caracteristici în ce le priveste, cum ar fi generalitatea mult mai restrânsa si o rigoare foarte aproximativa. „Ceea ce caracterizeaza notiunea de lege în sociologie – concluziona în a doua jumatate a secolului trecut un sociolog francez cu privire la legile sociale – este durata limitata în timp si spatiu în raport de numar, durata psihologica, structuri mentale si institutii. Într-un cuvânt, în sociologie nu pot sa existe decât legi partiale

si aproape niciodata legi absolut

generale”4. În ciuda acestor particularitati ale legilor ce actioneaza în

societate, ele sunt totusi cele ce determina structura si corelatiile functionale ale acesteia, directia procesului de evolutie, precum si caracteristicile esentiale ale realitatii pe care sociologia o numeste fapt sau fenomen social. De aceea, sarcina sociologului este, mai întâi, aceea de a identifica diverse categorii de legi ce sunt proprii nivelurilor specifice de structurare a societatii si, apoi, de a studia modul în care actioneaza acestea, în functie de conditiile concrete întâlnite în fiecare etapa istorica.

Se ridica, în acest context, o noua problema ce tine tot de statutul stiintific al sociologiei, respectiv aceea daca este posibila explicarea riguroasa a fenomenelor sociale care au avut loc deja, daca aceasta poate pune în evidenta necesitatea lor. Raspunsul este de data asta afirmativ, daca se are în vedere faptul ca un fenomen care a avut loc este rezultatul actiunii unei multimi sau totalitati de factori ce-au contribuit la producerea lui, între care o pondere însemnata o detin factorii întâmplatori, imprevizibili. Or, în masura în care sociologul identifica toti acesti factori, el poate constata ca întâlnirea lor într-un anume moment si într-un anumit loc a determinat producerea inevitabila a fenomenului analizat. Aceasta nu înseamna ca nu era posibil sa se fi întâmplat si altfel, daca ar fi intervenit si alte elemente decât cele constatate de cercetator, dar atunci când au intervenit numai acestea si nu altele, s-a produs în mod necesar fenomenul constatat si nu un altul.

4 Gaston Bouthoul, Traité de sociologie, Payot, Paris, 1959, p. 166.

Page 13: Sociologie Juridică

15

Deci este vorba de o necesitate conditionata, derivata din

actiunile oamenilor si corelata cu interesele si scopurile acestora. O asemenea necesitate se constata numai post festum, dupa ce s-a produs, si, ca atare, niciodata nu se poate previziona absolut cert ca se va produce un anume fenomen si nu altul.

Page 14: Sociologie Juridică

16

II. SOCIOLOGIA GENERALA SI SOCIOLOGIILE DE

RAMURA

1. Problematica sociologiei generale

De la constituirea sociologiei ca o stiinta de sine statatoare si pâna în prezent s-a înregistrat o continua evolutie a interpretarilor în privinta obiectului si problematicii acesteia, a modalitatilor de abordare, investigare si explicare a socialului.

La început, sociologii vor cauta posibile analogii între viata sociala si diversele structuri întâlnite în natura, încercând sa construiasca paradigme

sociologice dupa modelele oferite de principalele stiinte ale naturii, îndeosebi de fizica si biologie.

Pornind de la principiul ca societatea este, înainte de toate, comunitatea indivizilor ce traiesc la un moment dat pe un anumit teritoriu, ca fara indivizi nu ar exista întregul numit societate, unii sociologi vor fi tentati sa aplice modelul de interpretare atomista, cu care operau fizica si chimia, la explicarea vietii sociale, încercând sa construiasca stiinta sociala pornind de la indivizi si caracteristicile acestora. „Într-adevar – consemna sociologul Petre Andrei – exista o sumedenie de conceptiuni pentru care societatea nu este altceva decât o agregare de indivizi, chiar daca ea prezinta unele caractere dupa care am putea-o considera ca un fel de unitate superioara elementelor sale componente. Pentru aceste conceptiuni, societatea se reduce la indivizi, care ar constitui adevarata realitate,societatea nefiind decât un nume prin care se desemneaza gruparea de indivizi” 5.

Odata fixata pozitia de principiu, pasul urmator îl va constitui cautarea acelor caracteristici esentiale ale indivizilor în

5 Petre Andrei, Sociologie generala, Editura Academiei, Bucuresti, 1970, p. 119

Page 15: Sociologie Juridică

17

virtutea carora acestia interactioneaza si dau nastere societatii.

Înainte ca sociologia sa încerce o identificare pe baze

stiintifice a însusirilor individuale cu rol determinant în constituirea si functionarea societatii, s-au pronuntat filosofii asupra acestei probleme. Astfel, pentru Thomas Hobbes (1588 – 1679), natura fiintei umane este data de agresivitate, aceasta caracterizând toate relatiile interindividuale în faza premergatoare societatii, care se naste tocmai din nevoia punerii sub control a respectivei agresivitati si încadrarii ei în limite acceptabile. În schimb, pentru conationalul sau – John Locke (1632-1704), instinctul sociabilitatii

este cel care defineste natura umana si determina comportamentul indivizilor. La fel, si pentru J. J. Rousscau (1712-1783), tot sociabilitatea reprezinta trasatura definitorie a omului în starea lui naturala, premergatoare societatii, omul fiind bun de la natura

dar pervertindu-se datorita actiunii nefaste a fortelor ce vor domina societatea.

În ce-i priveste pe sociologi, acestia vor recurge, de regula, la sprijinul psihologiei pentru a surprinde elementul individual definitoriu prin care se realizeaza integrarea sociala a indivizilor. Relevanta în aceasta privinta va fi interpretarea sociologului francez Gabriel Tarde (1843-1904), pentru care instinctul imitatiei

este factorul decisiv al vietii sociale, care determina integrarea indivizilor în colectivitate si comportamentul acestora.

Urmând modelul oferit de existenta biologica si de paradigma interpretarii biologice, alte sociologii vor considera ca societatea este aidoma corpului viu, fiind alcatuita din componente ce îndeplinesc functii similare diverselor organe ale acestuia si prin a caror corelare se asigura stabilitatea si ordinea ei. Astfel, Herbert Spencer (1820-1903), unul din principalii reprezentanti ai paradigmei sociologice organiciste, interpreteaza structura societatii si activitatile sociale prin analogie cu structura si functiile organismului biologic, identificând individul cu celula, sistemul economic cu cel de nutritie, institutiile de aparare cu

Page 16: Sociologie Juridică

18

ectodermul, transporturile si comertul cu sistemul circulator, statutul si institutiile sale cu sistemul nervos.

În functie de considerarea societatii aidoma realitatii fizico – chimice sau celei biologice, se va încerca si transferul legilor valabile pentru aceste domenii asupra vietii sociale sau gasirea unor legi sociale care sa fie asemanatoare cu cele fizice sau biologice 6.

Un alt model de interpretare a socialului, ca realitate globala si multifunctionala, va fi cel oferit de diversele stiinte sociale particulare, ca economia politica, stiinta statului si dreptului, etnografia etc. Cei mai de seama reprezentanti ai unor asemenea stiinte vor constientiza faptul ca domeniul de care se ocupa (economia, dreptul, politicul) nu sunt realitati de sine statatoare, ci componente ale societatii, ca ele detin un anume loc si îndeplinesc un rol specific în conservarea si functionarea societatii. Cu alte cuvinte, ca acestea sunt parti ale întregului social si, în consecinta, se afla în relatii de interconditionare cu întregul si cu celelalte componente ale sale.

Prin aceasta noua maniera de abordare si explicare a diverselor categorii de fenomene sociale, respectivii oameni de stiinta au contribuit substantial la afirmarea spiritului sociologic si la întregirea teoriilor economice, politice, juridice, religioase cu consistente analize de ordin sociologic. În acelasi timp, însa, multi

6 De exemplu, matematicianul si sociologul român Spiru Haret, de numele caruia se leaga una dintre cele mai importante reforme a învatamântului românesc, într-o lucrare intitulata semnificativ Mecanica sociala,

considera ca societatea este rezultatul echilibrarii fortelor de actiune si reactiune ce pun în miscare atomii sociali, adica indivizii. Alti sociologi vor considera fortele de atractie

si respingere ca determinante pentru viata sociala (miscarea), sau ca viata sociala nu este decât un fenomen energetic, care presupune neîntrerupta transformare energetica (Solvay, Ostwald etc.), asa dupa cum Réné Worms va sustine ca orice societate se afla sub actiunea legilor lumii vii, ca societatea este asemanatoare vietuitoarelor, ca si ea „se naste, traieste si moare, deci poate fi obiectul unei anatomii, al unei fiziologii, al unei taxonomii, al unei terapeutici sau al unei igiene speciale”.

Page 17: Sociologie Juridică

19

dintre ei vor privilegia locul si importanta factorului investigat, conferindu-i rolul de factor determinant al vietii sociale. Tipic, în aceasta privinta, este cazul lui Karl Marx (1818-1883), primul care studiaza economicul ca

fenomen social si care promoveaza o

viziune sistemica

asupra vietii sociale, dar care va atribui

economicului rolul de factor decisiv în configurarea structurii si ordinii sociale si în trecerea de la o ordine sociala care si-a epuizat capacitatea functionala la o alta superioara, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor economice.

Viziunea sistemica asupra socialului, întâlnita nu numai la Marx ci si la Auguste Comte si Herbert Spencer, va face un pas înainte prin opera preponderent sociologica

a lui Emile Durkheim (1858-1917), cel caruia i se poate recunoaste statutul de întemeietor al sociologiei ca stiinta riguroasa a socialului, cu un specific propriu, si care se deosebeste atât de stiintele naturii cât si de filosofia sociala, precum si de stiintele sociale particulare.

În primul rând, Durkheim sustine în mod judicios ca socialul nu se reduce la suma elementelor ce îl alcatuiesc, ci el constituie o realitate noua, superioara prin complexitate si gradul de cuprindere a elementelor pe care le înglobeaza. Aceasta realitate nu poate fi descifrata cu ajutorul modelelor teoretice oferite de stiintele naturii, ci în cercetarea ei stiinta trebuie sa se foloseasca de un model propriu, la care se poate ajunge prin investigarea ei nemijlocita.

În al doilea rând, în relatia dintre întreg si parte, determinant este întregul, ceea ce înseamna ca si explicarea caracteristicilor si modului de a se manifesta ale fiecarui fenomen si element social nu este posibila decât prin luarea în considerare a întregului din care face parte.

Si, în sfârsit, lui Durkheim îi revine meritul incontestabil de a fi încercat sa surprinda esenta socialului,

prin construirea a ceea ce se va numi teoria faptului social. Potrivit interpretarii sale, faptul social este acea realitate care se prezinta ca ceva

Page 18: Sociologie Juridică

20

obiectiv, aidoma lucrurilor, fiind exterior indivizilor, dar care exercita o actiune constrângatoare asupra lor. „Este fapt social – scria Durkheim – orice maniera de a se face, constant sau nu, susceptibila de a exercita asupra individului o constrângere exterioara sau, mai mult, care este generala în întinderea unei societati date, ea având o existenta proprie, independenta de manifestarile sale individuale”7.

Se observa ca, prin cercetarile sociologice întreprinse si rezultatele cu care s-au soldat acestea, Durkheim indica doua mari directii în care va trebui sa actioneze sociologia: pe de o parte, cercetarea societatii ca un întreg de sine statator, cu caracteristici si legi proprii de structurare si functionare, iar pe de alta parte, cercetarea fenomenelor sociale sub aspectul celor mai generale si esentiale însusiri, adica a acelor însusiri ce se regasesc în structura oricarui fenomen social, indiferent de faptul daca acesta apartine societatii ca întreg sau diverselor ei componente.

Daca societatea este un sistem si daca determinanta pentru configurarea proprietatilor esentiale ale sistemului este structura, adica totalitatea relatiilor existente între elementele sistemului, atunci abordarea si cercetarea sistemica a societatii impune ca sarcina prioritara cercetarea acestor relatii.

O asemenea cerinta este acceptata de catre majoritatea sociologilor, dar nu trebuie sa se ignore si o alta realitate – aceea ca întotdeauna o relatie se naste între anumiti termeni

si ca particularitatile ei vor depinde de caracteristicile esentiale ale termenilor în relatie, de unde concluzia îndreptatita pe care o formuleaza, printre altii, E. Dekany, ca studierea unui raport impune cercetarea prealabila si cunoasterea termenilor între care se instituie acesta.

De aceea se poate conchide ca axarea sociologului doar pe surprinderea si descrierea structurii socialului, caz întâlnit în abordarile sociologiilor relationiste

sau formaliste, îndeparteaza aceasta stiinta de cunoasterea autentica a fenomenelor sociale,

7 Emile Durkheim, Les Règles de la mèthode sociologique, p. 12.

Page 19: Sociologie Juridică

21

acestea având întotdeauna nu numai o forma ci si un continut. Ca atare, se înregistreaza pretutindeni prezenta unei unitati indisolubile între continut si forma, unitate de care trebuie sa tina seama în permanenta sociologia daca aspira la statutul unei stiinte veritabile.

În cadrul societatii, acesti termeni sunt ei însisi sisteme deosebit de complexe, iar cel mai întâlnit si mai reprezentativ subsistem este grupul, fapt ce explica ratiunea pentru care sociologia contemporana începe cercetarea cu grupul si nu cu individul. Pornind de la aceasta evidenta, sociologi ca Armand Cuvillier sau G H Coley vor considera ca sociologia este mai întâi de toate stiinta grupurilor umane, dar a acelor grupuri constituite în anumite conditii istorice si care se prezinta ca structuri concrete.

2. Sociologiile de ramura si domeniile acestora

În evolutia sociologiei se înregistreaza etape ce par sa corespunda triadei hegeliene a tezei, antitezei si sintezei. Într-o prima faza, au fost preponderente constructiile teoretice ce vizau ansamblul social. Dar sociologia fiind la începuturile existentei sale, lipseau cunostintele privitoare la componentele ansamblului si, în consecinta, se va recurge la tehnica constructiilor ipotetice, realizându-se interpretari cu o pronuntata tenta filosofica, chiar daca acestea erau intitulate sociologice.

Constientizarea treptata a faptului ca pentru a realiza un edificiu ai nevoie mai întâi de caramizile ce vor intra în alcatuirea lui, se va înregistra o sensibila cotitura în preocuparile sociologice, facându-se trecerea la cercetarea empirica

a fenomenului social în diferitele sale ipostaze: economica, politica, juridica, religioasa, demografica etc. Si pe masura initierii unor cercetari sistematice si de amploare, se vor pune bazele a numeroase discipline sociologice, numite mai târziu sociologii de ramura, si al caror numar este în prezent de circa o

Page 20: Sociologie Juridică

22

suta.

Se întâlnesc, astfel, sociologii privitoare la munca,

industrie, agricultura, la economie, politica si drept, la religie, cultura, mass media, la comunicare si educatie.

Analiza sociologiilor de ramura existente în prezent

evidentiaza procesul de trecere de la investigarea componentelor mari ale societatii la cercetarea subdiviziunilor sau elementelor acestora. Bunaoara, alaturi de sociologia economica se vor întâlni sociologia industriala si sociologia agrara, sociologia muncii si sociologia mobilitatii profesionale, alaturi de sociologia culturii – sociologia religiilor, sociologia culturii de masa si asa mai departe.

Se va constata, de asemenea, ca diversele sociologii particulare se afla în faze diferite de constructie. Unele – ca sociologia muncii, sociologia industriala, sociologia religiilor se afla într-un stadiu avansat, pe când altele sunt de-abia la început, sarcinile rezolvate fiind incomparabil mai putine decât cele care îsi asteapta solutionarea.

Si, în sfârsit, se mai poate constata si un alt aspect – acela al predominarii în anumite situatii a interesului pentru descrierea empirica a fenomenului si mai putin pentru explicarea acestuia si integrarea explicatiilor în constructii teoretice mai vaste. Pe buna dreptate, se vorbeste în astfel de cazuri de transformarea sociologiei în sociografie, teoria (logosul) facând locul descrierii (graphia), de trecerea de la observatia empirica, realizata pe baza unor ipoteze teoretice, la un hiperempirism de sorginte fenomenologica, în cadrul caruia cercetatorul face abstractie de orice considerent teoretic, el urmarind doar sa înregistreze fenomenul asa cum se prezinta

si sa-l descrie cât mai detaliat. Descrierea cât mai precisa a realitatii este, fara îndoiala, o etapa necesara a oricarui proces de cunoastere dar ea nu trebuie sa fie si singura, ci se impune trecerea la interpretarea datelor de observatie si, respectiv, la constructia teoretica.

Prin urmare, cea de a doua etapa a evolutiei sociologiei –

Page 21: Sociologie Juridică

23

în care predomina observatia empirica

si spiritul analitic – nu

este încheiata, fiind în plina desfasurare, în fata ei stând sarcina realizarii de sinteze teoretice privitoare la fiecare componenta a vietii sociale.

Cât priveste cea de a treia faza – cea a realizarii unor

constructii teoretice globale, privitoare la ansamblul social, si care sa fie întemeiate pe o cunoastere stiintifica riguroasa a elementelor ansamblului si a relatiilor dintre acestea, ea se afla în stadiul de deziderat sau, în cel mai fericit caz, al unor începuturi timide. Si în prezent, „sociologia se gaseste la o raspântie”

si aceasta „fiindca n-a atins înca vârsta maturitatii sale si fiindca n-a ajuns înca la legatura atât de mult dorita dintre teorie si cercetarea empirica”

8. Revenind la sociologiile de ramura si la obiectul acestora,

trebuie retinut ca întelegerea adecvata a locului si rolului stiintelor

în cauza impune clarificarea relatiilor dintre stiinte ca economia

politica, stiinta dreptului, politologia, demografia s.a. si sociologia

economicului, sociologia politica, sociologia dreptului sau

sociologia populatiei. Cerinta delimitarii riguroase a domeniilor si

sarcinilor fiecareia dintre disciplinele ce apartin unor asemenea

cupluri binare a fost formulata înca de Durkheim, care aprecia ca

cercetarea sociologica nu poate progresa daca nu se disociaza de

cea a stiintelor sociale particulare. O asemenea recomandare

8 Georges Gurvitch, Traité de sociologie, tome premier, Paris, 1962, p. 3.

Page 22: Sociologie Juridică

24

teoretico - metodologica a provocat o reactie violenta din partea

respectivelor stiinte, care îsi vedeau amenintate domeniile ca

urmare a imixtiunii acestui intrus. Reactia era într-un fel

îndreptatita si aceasta din motivul ca nici sociologia si nici

stiintele în cauza nu erau pe deplin edificate asupra domeniului

propriu si a sarcinilor specifice ce le reveneau.

Astazi, la mai bine de o suta de ani de la producerea „incidentului” mentionat, dispunem de toate elementele pentru a formula problema în termeni corespunzatori si a-i gasi solutia potrivita. Astfel, atunci când stiinta economica studiaza fenomenele vietii economice, ea le abordeaza ca apartinând unei realitati autonome, cu caracteristici si legi proprii de structurare, functionare si evolutie, ireductibile la cele ale altor realitati sociale. Aparatul conceptual utilizat de aceasta stiinta va fi unul propriu si adecvat naturii fenomenelor cercetate, iar teoria explicativa va fi una exclusiv economica, ce tinde sa faca abstractie de prezenta si interventia altor factori sociali în structurarea si functionarea economicului.

Sociologia economica, în schimb, abordeaza economicul ca un subsistem al sistemului social global, care este ca atare si el un sistem social, si în interiorul caruia vor fi prezente, dar într-o forma specifica, toate relatiile si manifestarile ce definesc socialul (relatiile de microgrup, relatiile dintre masa si lider, relatiile privitoare la status si rol social s.a.m.d.). Acest specific al relatiilor sociale din sfera economicului va fi investigat de sociologie, dupa care se vor studia relatiile subsistemului economic cu celelalte subsisteme sociale (politic, juridic, cultural, demografic), pentru identificarea, descrierea si explicarea

Page 23: Sociologie Juridică

25

relatiilor de interconditionare, ca apoi sa se studieze aceleasi relatii dintre subsistemul economic si sistemul social global.

Aceste demersuri, în masura în care întrunesc pe deplin

caracteristicile unei investigatii stiintifice, sunt pe deplin justificate si ele nu se suprapun peste cele strict economice, ocupându-se de alte aspecte, dar a caror elucidare va fi foarte utila pentru cei care se ocupa de organizarea si conducerea vietii economice.

3. Raporturile dintre sociologia generala si sociologiile de ramura

Relatia dintre sociologia generala si sociologiile de ramura este corespunzatoare raporturilor existente între sistemul social global si subsistemele ce intra în alcatuirea sa.

Potrivit teoriei generale a sistemelor, elaborata de Ludwig von Bertalanffy, orice existenta se prezinta ca o totalitate organizata, respectiv, ca un ansamblu de elemente ce se afla în relatii determinante unele fata de altele si care, tocmai datorita modului specific în care interactioneaza aceste elemente, va prezenta noi însusiri, deosebite de cele ale partilor componente.

Structura sistemului, data de totalitatea relatiilor stabilite între elementele acestuia, este cea care îi determina însusirile esentiale, ceea ce înseamna ca pentru a cunoaste un sistem este necesara surprinderea respectivei structuri. Dar la fel de adevarat este si faptul ca structura se naste în urma disponibilitatii elementelor de a intra într-un anumit tip de relatii si nu în altele, fapt ce face absolut necesara si studierea caracteristicilor elementelor din a caror interactiune rezulta sistemul.

Relatiile ce se pot identifica în cadrul unui sistem sunt mai întâi relatiile dintre partile sale componente, dar si relatii ale fiecarui element cu întregul din care face parte. Ele vor fi, asadar, relatii de coordonare (între elementele sistemului), de

Page 24: Sociologie Juridică

26

supraordonare (în cazul raporturilor pe care întregul le are cu partile sale) si de subordonare (în cazul raportului partii fata de întreg).

Daca orice realitate, oricât de simpla ar parea la prima vedere, este structurata si functioneaza ca un sistem, rezulta ca notiunile de sistem si element sunt relative. Astfel, ceea ce apare ca element într-un sistem mai cuprinzator, se va prezenta la rândul sau ca sistem în raport cu elementele care intra în alcatuirea sa. De aici rezulta cerinta metodologica ca dupa ce o anume existenta a fost abordata doar ca parte a unui întreg si cercetata din acest punct de vedere, investigatia va trebui sa continue cu studierea sa si în calitate de sistem, pentru a se putea explica însusirile ce-i sunt specifice si disponibilitatea sa pentru un anumit tip de relatii în cadrul suprasistemului din care face parte, în interiorul caruia ea are pozitia unui subsistem.

Si, în sfârsit, aceeasi teorie generala a sistemelor atrage atentia asupra faptului ca în virtutea relatiilor pe care le are cu întregul si cu celelalte parti componente, orice element sau subsistem ocupa un anume loc si îndeplineste un anumit rol sau functie

în cadrul sistemului, aceasta din urma rezultând atât din caracteristicile elementului, cât si din felul relatiilor pe care acesta le întretine cu celelalte parti ale întregului si cu sistemul în ansamblul sau.

Propunându-si sa stabileasca „principii valabile pentru sisteme în general, independent de natura elementelor lor componente” 9, teoria generala a sistemelor se vadeste a fi benefica pentru orice stiinta ce se ocupa de complexitatile dinamice, cu capacitate de autoreglare, comanda si control, si cu atât mai mult pentru sociologie.

Din perspectiva sistemica, se poate delimita mai întâi obiectul sociologiei generale de cel al sociologiilor de ramura, prima studiind sistemul social global, adica societatea ca întreg,

9 Ludwig von Bertalanffy, Theorie générale de systèmes, Dunod, Paris, 1973, p. 36.

Page 25: Sociologie Juridică

27

iar celelalte –

subsistemele sociale ce intra în componenta

sistemului global. Ca teorie a sistemului social global, sociologia generala

ofera sociologiilor de ramura imaginea de ansamblu a acestuia, cu locul pe care-l ocupa fiecare subsistem în structura întregului si cu functiile pe care le îndeplineste, cu relatiile pe care acesta le întretine cu celelalte subsisteme si cu influentele pe care le exercita si le

înregistreaza din partea acestora. Numai ca

întotdeauna sociologia generala va trata orice subsistem social ca un element si nu ca un sistem, pentru a putea retine comportarea si functiile acestuia în calitate de element al macrosistemului.

Tot sociologia generala investigheaza si caracteristicile esentiale a ceea ce se numeste fenomen social în genere, indiferent de ipostaza în care s-ar afla acesta si de forma sa de manifestare.

Dar ceea ce sociologia generala studiaza în calitate de element va fi investigat de sociologia de ramura ca sistem, aceasta punând în evidenta elementele si structura sa, locul si functiile fiecarui element în parte, modul în care acestea influenteaza fizionomia subsistemului si-i permite sa îndeplineasca o anume functie în cadrul suprasistemului din care face parte. Bunaoara, sociologia generala constata cu privire la o anume societate ca în interiorul acesteia este prezent un anumit fel de viata economica si, pornind de la aceasta, va cauta corelatiile specifice existente între respectiva economie si componenta politica, juridica, demografica, culturala etc. Dar nu îsi va pune problema identificarii tuturor elementelor sociale ce-au contribuit la structurarea respectivului tip de viata economica, aceasta sarcina preluând-o sociologia economica. Si aceasta reuseste sa identifice influente dintre cele mai îndepartate si corelatii cu adevarat surprinzatoare, cum a reusit, de exemplu, Max Weber când a pus în evidenta legatura dintre etica

Page 26: Sociologie Juridică

28

neoprotestanta si spiritul capitalismului occidental10.

Elementele cercetate si descoperite de sociologiile de ramura vor servi ca punct de plecare si ca material explicit pentru noi sinteze teoretice, pe care le va realiza sociologia generala. Ca fara cunoasterea în profunzime a fiecarei categorii de fenomene sociale nu se poate realiza o interpretare corecta a societatii globale o dovedeste cu prisosinta evolutia sociologiei generale, situatia prezenta a acesteia. Pe de alta parte, se impune si constatarea ca reconstructia teoretica a unui sistem atât de complex cum este macrosistemul social constituie o operatiune pe cât de ampla, pe atât de dificila, încât nu se poate pretinde sa se realizeze la comanda o astfel de constructie teoretica. Ea se va realiza în timp, etapa cu etapa, fara a se ajunge însa la încheierea definitiva a constructiei.

Rezulta, asadar, complementaritatea ce exista între sociologia generala si sociologiile de ramura, faptul ca numai prin conlucrarea lor permanenta se poate realiza progresul cunoasterii stiintifice a socialului si afirmarea fiecareia dintre aceste sociologii.

10 Max Weber, Etica protestanta si spiritul capitalismului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993, p.p. 23-183

Page 27: Sociologie Juridică

29

III. OBIECTUL SI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI

JURIDICE

1. Dreptul ca obiect de investigare sociologica

Preocuparea sociologiei pentru studierea si interpretarea

dreptului ca fenomen social se înregistreaza relativ târziu, la circa jumatate de secol de la momentul proclamarii dreptului la existenta a acestei stiinte.

Dezinteresul manifestat initial de sociologi pentru acest important domeniu al vietii sociale se explica prin interventia conjugata a mai multor

factori. Mai întâi, ar fi fenomenul desconsiderarii importantei dreptului în calitatea acestuia de institutie sociala de catre primii sociologi, tonul dându-l în aceasta privinta însusi Auguste Comte. Acesta, dupa cum vom arata pe larg într-un alt capitol, contesta statutul de stiinta al teoriei juridice pe motivul ca ea s-ar baza mai mult pe speculatia metafizica decât pe cunoasterea pozitiva a realitatii juridice.

Apoi, preocuparile initiale ale sociologiei se vor îndrepta cu precadere în directia explicarii ansamblului social, fiind neglijate diversele componente ale întregului, studierea acestora fiind lasata pe mai departe în seama stiintelor deja constituite.

Si, în sfârsit, în actiunea de identificare a factorilor determinanti ai vietii sociale, atentia sociologilor se va axa asupra factorilor economici si a institutiilor politice si mai putin asupra dreptului, care va fi considerat un instrument al puterii politice.

Interesul sociologiei pentru cercetarea dreptului se va declansa în urma punerii în circulatie a ideilor lui Emile Durkheim cu privire la faptele sociale, ale caror trasaturi definitorii erau date de exterioritatea lor în raport cu indivizii si de actiunea constrângatoare

exercitata asupra acestora de asemenea fapte. Or, nici o alta realitate nu întrunea asemenea

Page 28: Sociologie Juridică

30

caracteristici asa cum erau ele prezente în cazul normelor juridice. În consecinta, în virtutea unor asemenea determinari li se va recunoaste cu prisosinta caracterul de fapte sociale realitatilor juridice si, implicit, ca reprezentând cel mai însemnat domeniu al vietii sociale.

În ce-l priveste pe Durkheim, el era pe deplin de acord cu

o asemenea concluzie, asa explicându-se îndemnul pe care-l va adresa sociologilor ca acestia sa procedeze la studierea dreptului ca unul dintre cele mai importante fapte sociale si sa încorporeze în teoria sociologica elementele privitoare la locul si rolul dreptului în societate. Emblematica în aceasta privinta va fi remarca aceluiasi sociolog, potrivit careia masura stiintifica a oricarei teorii sociologice ar fi data de ponderea pe care o detine dreptul în explicarea vietii sociale.

Îndemnul adresat sociologilor de catre Durkheim de-a aborda un domeniu care pâna atunci reprezenta patrimoniul exclusiv al juristilor nu va fi bine primit de acestia din urma, ei suspectându-i pe sociologi de intentii expansioniste. Si reactia lor va fi cu atât mai vehementa cu cât sociologia nu se bucura înca de statutul unei stiinte pe deplin consolidate si recunoscuta ca atare de catre reprezentantii tuturor celorlalte stiinte sociale.

O disciplina fara legitimitate stiintifica, cum era considerata la acea vreme sociologia, cu o vechime de câteva decenii si cu tendinta de a parazita pe seama stiintelor autentice si venerabile, asa cum era si stiinta dreptului, care formuleaza pretentii de a patrunde pe un teren ce nu-i apartinea – aceasta reprezenta în ochii juristilor, care slujeau o stiinta a carei vechime se exprima nu în secole, ci în milenii – o culme a sfidarii si lipsei de masura.

Prin urmare, initiativa sociologilor de-a aborda juridicul în calitatea acestuia de fenomen social nu a fost înteleasa în mod corespunzator de catre juristi, care o vor obstructiona initial în loc sa o sprijine.

Dispretul total si nedisimulat al juristilor fata de sociologie

Page 29: Sociologie Juridică

31

îsi va gasi reversul într-o atitudine asemanatoare manifestata de sociologi fata de capacitatea primilor de a se debarasa de sechelele metafizicii sau de a putea depasi îngustimea de orizont teoretic ce i-ar fi caracterizat pe cei mai multi dintre ei.

Se constata, astfel, o totala adversitate între cei care ar fi

trebuit sa conlucreze în actiunea de constituire a noii stiinte, aflata la confluenta sociologiei cu stiinta juridica, si a carei utilitate era la fel de importanta pentru sociologi ca si pentru juristi.

Primele rezultate ale investigatiilor întreprinse de sociologi le vor releva acestora justetea recomandarilor durkheimiste, ca si rolul de maxima importanta pe care îl are dreptul în viata sociala. Apoi, pe masura ce se vor familiariza cu continutul normelor de

drept si cu logica sistemelor juridice, sociologii vor ajunge sa pretuiasca, la adevarata lor valoare, atât dreptul, ca realitate sociala specifica, cât si stiintele specializate în acest domeniu.

Pe de alta parte, descoperirile facute de sociologi cu privire la relatia de dubla conditionare dintre drept si societate vor trezi interesul juristilor, care, dobândind o noua perspectiva asupra propriului domeniu, cea sociologica, vor ajunge sa pretuiasca utilitatea si valoarea unor asemenea cercetari. Ba mai mult, reprezentanti de seama ai stiintelor juridice vor ajunge la concluzia ca este necesar ca si juristii sa procedeze la studierea conditionarii sociale a dreptului, precum si a efectelor acestuia asupra vietii sociale, pentru a se depasi viziunile îngust

tehniciste asupra dreptului.

Odata depasite neîntelegerile privitoare la statutul si preocuparile noii stiinte, se vor înregistra contributii consistente atât din partea sociologilor cât si din partea juristilor la constituirea, consolidarea si dezvoltarea sociologiei juridice. O analiza cât de cât sumara a modului în care s-au pus bazele acestei sociologii de ramura va evidentia ca rolul juristilor a fost mult mai important decât al sociologilor în privinta desprinderii sociologiei dreptului de sociologia generala.

Page 30: Sociologie Juridică

32

În timp ce sociologii abordau dreptul în calitatea acestuia

de factor esential în constituirea si functionarea societatilor civilizate, integrându-l ca element explicativ în teoriile sociologiei generale, reprezentantii stiintelor dreptului vor insista pe dimensiunea juridica a investigatiilor sociologice privitoare la drept si, implicit, pe cerinta recunoasterii faptului ca este vorba de un nou domeniu al sociologiei, care are specificul sau si care nu trebuie absorbit de sociologia generala. De

altfel, tot lor li se

datoreaza introducerea si folosirea termenului de sociologie a dreptului pentru a desemna noua ramura sociologica.

Dupa cum consemneaza cercetatorii care s-au aplecat asupra istoricului constituirii sociologiei juridice, se pare ca cel care a folosit pentru prima oara termenul de sociologie a dreptului a fost juristul italian Damato Anzilotti, în lucrarea „La filosofia del diritto e la sociologia” publicata în anul 1892. Unui alt jurist, Eugen Ehrlich, i se va recunoaste de catre numerosi cercetatori în acest domeniu statutul de întemeietor al sociologiei juridice.

2. De la sociologia dreptului la sociologia juridica.

Definitia sociologiei juridice.

Daca juristilor li se poate recunoaste fara nici o rezerva meritul de a fi fondatori ai sociologiei dreptului, sociologii vor fi cei carora li se va datora, cu precadere, trecerea de la sociologia dreptului la sociologia juridica. În lucrarile sociologice consacrate dreptului, care apar începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea si care apartin în cea mai mare parte juristilor, se vor utiliza concomitent atât termenul de sociologie a dreptului cât si cel de sociologie juridica, dar cu aceeasi semnificatie – de interpretare sociologica a dreptului. Descifrarea substratului social al dreptului si a modului în care

acesta actioneaza în societate era considerat ca suficient de catre juristi, în masura în care ei erau preocupati doar de gasirea explicatiilor privitoare la geneza si evolutia dreptului

Page 31: Sociologie Juridică

33

si a impactului pe care îl are dreptul asupra vietii sociale. Din perspectiva sociologica însa, cautarile si explicatiile trebuiau sa mearga mai departe si sa vizeze ordinea juridica a fiecarei societati, ansamblul institutiilor juridice si relatiile dintre ele, precum si relatiile dintre acestea si celelalte institutii sociale, constiinta juridica a subiectelor de drept ca modalitate de interiorizare a unor cerinte sociale obiective s.a.m.d.

Apoi, pe masura ce se va impune viziunea sistemica

asupra vietii sociale, va deveni tot mai evident faptul ca juridicul este un sistem social specific si, implicit, un subsistem al vietii sociale si ca el va trebui abordat potrivit rigorilor unei teorii sistemice.

Conturarea precisa a domeniului si sarcinilor sociologiei juridice va contribui într-o masura decisiva la pregatirea terenului pentru elaborarea unei definitii adecvate a sociologiei juridice si la înlaturarea confuziilor întâlnite în legatura cu aceasta problema.

Primele definitii ale sociologiei juridice se refereau de fapt la sociologia dreptului si ele purtau amprenta formatiei stiintifice a cercetatorilor care le formulau. Daca erau juristi, definitia se raporta cu precadere la preeminenta dreptului asupra societatii si mai putin la conditionarea dreptului de mediul social. Dimpotriva, sociologii vor accentua pe conditionarea sociala a dreptului si mai putin pe efectele dreptului asupra vietii sociale.

În multe cazuri, sociologia juridica era privita ca o incursiune agreabila în domenii înrudite cu dreptul, care nu ar fi necesitat vreo pregatire prealabila, asa dupa cum nu ar fi impus nici prezenta spiritului de rigoare în abordarea unor asemenea fenomene si nici o metodologie adecvata domeniului. Caracterul conjunctural si nesistematic al unor asemenea demersuri „sociologice” va fi sursa unor confuzii regretabile în legatura cu domeniul de cercetare al sociologiei juridice, cu statutul teoretic si cu metodologia utilizabila.

Asa se vor explica definitiile initiale, care nu disociau sociologia dreptului de stiinta dreptului si care nu faceau altceva

Page 32: Sociologie Juridică

34

decât sa lipeasca o eticheta noua pe vechi si clasice preocupari. Bunaoara, într-o lucrare a juristului belgian Edmond Joriot, consacrata sociologiei juridice 11, întâlnim definitia potrivit careia sociologia dreptului nu ar fi decât „stiinta dreptului înteleasa în simpla sa acceptie perfecta de stiinta pozitiva”.

Chiar în cazul în care s-ar acorda cea mai mare bunavointa unui asemenea mod de întelegere a sociologiei dreptului, în sensul ca s-ar accepta ideea ca prin „stiinta pozitiva a dreptului” autorul întelege o stiinta întemeiata pe observarea nemijlocita a normelor de drept si pe abordarea lor ca pe o realitate ce se preteaza la o cercetare stiintifica cu un pronuntat caracter empiric, de unde ar urma posibilitatea racordarii acestor cercetari la contextul social în care se elaboreaza, se adopta si se instituie norma de drept, totusi nu se va putea trece cu vederea ca e vorba doar de explicarea dreptului si de nimic altceva, fapt ce îngusteaza nepermis de mult sfera de investigare a sociologiei dreptului si îi pericliteaza statutul de disciplina sociologica.

O alta definitie, apartinând tot unui jurist belgian – Henri Hart – considera ca sociologia juridica este „disciplina care studiaza dreptul din punct de vedere extern”, ceea ce înseamna ca

este vorba de o cercetare axata pe conditionarile exterioare ale dreptului. O astfel de definitie reprezinta, fara îndoiala un pas înainte în întelegerea sociologiei juridice, chiar daca obiectul ei este limitat tot la sociologia dreptului, si anume acela ca recunoaste necesitatea plasarii studiului sistemelor de drept în contextul social în care au aparut, dar aceasta trimitere este destul de imprecisa, pentru ca studierea dreptului „din punct de vedere extern” poate însemna si altceva, cum ar fi, de exemplu, studierea dreptului de specialisti din afara domeniului. Astfel, un istoric ar putea încerca sa identifice rolul pe care l-a avut un anume sistem de norme juridice în epoca ce constituie obiectul preocuparilor sale, dar aceasta nu înseamna ca cercetarea apartine sociologiei dreptului.

11 Edmond Joriot, De la sociologie juridique, Bruxelles, p.101.

Page 33: Sociologie Juridică

35

Într-o alta lucrare, apartinând de data aceasta unui colectiv

de specialisti români, se apreciaza ca „sociologia juridica poate fi definita ca fiind stiinta care studiaza evaluarea si reglementarea prin drept a comportamentului individului în societate, precum si efectele pe care Dreptul le produce în societate” 12. Se poate constata, din analiza acestei definitii, ca sociologia juridica este abordata din punctul de vedere al juristilor, ea limitând obiectul preocuparilor acestei sociologii de ramura doar la cercetarea rolului pe care îl are dreptul în viata sociala si ignorând impactul mediului social asupra continutului si evolutiei dreptului.

De aceea, apreciem ca fiind partial justificata o asemenea definitie si ca reprezentând o pozitie preponderent juridica fata de modul în care se definea sociologia juridica într-o lucrare aparuta tot sub egida Universitatii din Bucuresti, dar în 1983, ca fiind „stiinta care se ocupa cu cercetarea realitatii juridice ca realitate sociala, cu studiul dinamicii ansamblului de structuri, relatii, acte si fapte sociale cu caracter juridic, realizând cunoasterea fenomenului juridic prin încadrarea sa în totalitatea sociala”13. Aceasta din urma definitie surprinde faptul ca fenomenul juridic este cu precadere un fenomen social, ca acest caracter impune abordarea lui din perspectiva întregului social din care face parte, ca sfera juridicului este mult mai larga decât cea a dreptului, ea incluzând un ansamblu de structuri, relatii, acte si fapte sociale cu caracter juridic.

În ce-i priveste pe sociologi, acestia vor insista cu precadere pe dimensiunea sociala a dreptului în indicarea obiectului sociologiei juridice, asa cum o fac bunaoara H. Levy-Bruhl sau G. Gurvitch. Pentru primul, sociologia juridica ar fi stiinta surselor si factorilor de configurare si evolutie a dreptului, surse si factori care nu pot fi decât de natura sociala. La rândul

12 N. Popa, I. Mihailescu, M. Eremia, Sociologia juridica, Editura Universitatii din Bucuresti, 1999, p.39.

13 Nicolae Popa, Prelegeri de sociologie juridica, Universitatea Bucuresti, 1983, p. 78.

Page 34: Sociologie Juridică

36

sau, G. Gurvitch va considera ca sociologia dreptului trebuie sa se ocupe mai întâi de acele „regularitati tendentiale”

întâlnite în

orice sistem de norme juridice, regularitati ce nu pot fi decât consecinta actiunii unor factori sociali, de unde conturarea celei de a doua sarcini a sociologiei dreptului – aceea a studierii factorilor care determina regularitatile constatate, cum ar fi economia, religia, factorul demografic etc.

Revenind la cerinta unei definitii adecvate domeniului si preocuparilor sociologiei juridice, care sa nu-i reduca sfera si nici sa o identifice cu alte stiinte, dizolvând-o fie în sociologia generala, fie în filosofia dreptului sau chiar în stiinta dreptului, consideram ca onorarea corespunzatoare a unei asemenea cerinte teoretico - metodologice se poate asigura numai dintr-o perspectiva riguros sistemica asupra vietii sociale.

Astfel, pornind de la constatarea ca juridicul constituie un subsistem al societatii globale, vom remarca imediat ca sociologia juridica nu este altceva decât acea ramura sociologica ce îsi propune sa cerceteze juridicul ca un subsistem social, adica din perspectiva locului si rolului pe care îl are în cadrul sistemului social global, cât si din cea a influentelor ce se exercita asupra lui din partea societatii globale ca si din partea celorlalte subsisteme sociale cu care juridicul se afla într-o strânsa interdependenta.

La aceste sarcini, se va adauga si cea a cercetarii structurii interne a subsistemului juridic, a modului în care interactioneaza si se influenteaza reciproc principalele sale componente, respectiv normele de drept, institutiile juridice, constiinta juridica.

3. Problematica sociologiei juridice

În stabilirea problematicii sociologiei juridice se confrunta aceleasi tendinte constatate în legatura cu definirea acestei stiinte. Astfel, juristii vor aprecia ca sociologia juridica ar trebui sa se ocupe cu precadere de aspectele ce releva locul si rolul dreptului în viata sociala. Detaliind, aceasta ar însemna studierea tuturor

Page 35: Sociologie Juridică

37

aspectelor ce tin de fenomenul juridic, adica modul de constituire si formele de manifestare, structura fenomenului juridic, relatiile acestuia cu alte categorii de fenomene sociale, dar cu accent pe rolul determinant al dreptului, pe relatiile dintre dreptul pozitiv si fenomenul juridic etc.

Uneori, si sociologii ajung sa se situeze pe pozitii similare cu ale juristilor în legatura cu sarcinile sociologiei juridice. Dupa Roger Pinto si Madeleine Grawitz, de exemplu, sociologia juridica este axata pe studierea a patru categorii de probleme si anume:

a) geneza si evolutia normelor juridice;

b) persoanele juridice; c) dreptul si comportamentul social; d) eficienta sociala a dreptului 14.

Un alt sociolog, Armand Cuvillier, aprecia ca sociologia juridica trebuie sa studieze mai întâi originile dreptului si tipurile juridice, dupa care ar urma punerea în evidenta a specificului faptelor juridice, contractului juridic si a responsabilitatii juridice si, implicit, a rolului pe care îl au sanctiunile si penalitatile.

Problemele asupra carora s-au oprit autori ca cei mentionati mai înainte sunt, fara îndoiala, importante pentru cercetarea unui fenomen atât de complex cum este cel juridic, dar ele pot fi abordate la fel de bine si, poate, cu mai multa competenta de catre juristi decât de catre sociologi si servesc mai mult stiintei dreptului decât sociologiei juridice. Sociologia juridica, în schimb, trebuie sa cerceteze natura si relevanta sociala a juridicului, relatia de reciprocitate dintre juridic si întreaga viata sociala. De aceea ni se pare a fi mult mai potrivita aprecierea lui Renato Treves, potrivit careia sociologia dreptului studiaza „raporturile reciproce dintre drept si societate, considerate atât în

14 Roger Pinto, Madeleine Grawitz, Méthodes des sciences sociales (deuxième édition), Paris, Dolloz, 1967.

Page 36: Sociologie Juridică

38

complexitatea lor, cât si în specificul fiecareia”

15.

Un asemenea mod de indicare a obiectivelor sociologiei juridice tine seama de reciprocitatea relatiei dintre drept si societate si, totodata, de cerinta de a nu se ignora deosebirile ce exista între norma de drept, în calitatea acesteia de fenomen social – si celelalte categorii de fenomene sociale, evitându-se astfel pericolul de a se dizolva dreptul în social sau de a converti în totalitate conduita pe baza de norme si ordinea sociala în fenomene juridice.

Din perspectiva unei viziuni sistemice asupra juridicului si a specificului investigatiei sociologice, cercetarile sociologiei juridice ar trebui orientate asupra urmatoarelor categorii de probleme:

a) cercetarea juridicului în calitatea acestuia de subsistem specific al ansamblului social, demers ce presupune urmatoarele:

- identificarea si descrierea elementelor sistemului (normele de drept, institutiile juridice, constiinta juridica);

- surprinderea structurii sistemului, a totalitatii relatiilor ce se stabilesc între normele de drept, între componentele institutiilor juridice, între acestea si normele juridice, între norme, institutii si cei care participa, direct si indirect, la activitatea acestor institutii si la înfaptuirea actului de justitie, între ordinea juridica a societatii si constiinta juridica;

- studierea corelatiilor dintre structura si functiile sistemului juridic.

b) investigarea juridicului ca fenomen social, adica:

- specificul juridicului ca relatie sociala;

- trasaturile pe care fenomenul juridic le are în comun cu alte fenomene sociale si cele care se regasesc numai

15 Renate Treves, Introduzione a la sociologia del diritto, Giulio Einaudi Editore, Torino,1987, p.25

Page 37: Sociologie Juridică

39

în cadrul juridicului;

- factorii sociali cu rol determinant în geneza si modelarea juridicului;

- modul specific în care juridicul actioneaza în viata sociala, functiile sociale ale juridicului;

- corelatiile dintre dinamica societatii si evolutia

sistemului juridic. c) interactiunea elementelor sistemului juridic cu alte componente

ale vietii sociale:

- dreptul si religia; - dreptul si morala; - dreptul si politica; - relatiile constiintei juridice cu constiinta religioasa

si constiinta morala;

- institutiile juridice si institutiile politice ale societatii.

d) corelatiile functionale dintre subsistemul juridic si celelalte subsisteme ale societatii globale:

- regimul politic si ordinea juridica a societatii;

- ordinea juridica si viata economica;

- cultura si justitia.

e) interactiunile specifice dintre sistemul social global si subsistemul juridic:

- sistemele juridice ca expresii ale unor cerinte specifice de ordine si dezvoltare sociala; studierea particularitatilor sistemului juridic în diferite epoci si în societati diferite;

- gradul de adecvare a juridicului la exigentele vietii sociale din fiecare etapa istorica;

- factorii de care depinde actiunea eficienta a juridicului;

- functiile juridicului într-o societate sanatoasa.

Volumul si complexitatea problemelor ce cad în sarcina

Page 38: Sociologie Juridică

40

sociologiei juridice explica de ce aceasta ramura sociologica nu se prezinta ca o stiinta pe deplin constituita, ci ca una care se afla în stadiul cautarilor si al acumularii materialului necesar realizarii unor sinteze teoretice si care sa acopere întreaga problematica.

Page 39: Sociologie Juridică

41

IV. SOCIOLOGIA JURIDICA SI ALTE FORME DE CUNOASTERE SI VALORIZARE A SOCIALULUI

1. Relatia dintre sociologie si filosofie, dintre sociologia juridica si filosofia dreptului

Raportul dintre sociologie si filosofie este, în primul rând,

unul de filiatie, primele preocupari pentru întelegerea si explicarea societatii facându-si aparitia, dupa cum s-a mai aratat, în cadrul filosofiei. Si chiar daca filosofia nu a procedat la o abordare a socialului cu instrumentele de care va uza mai târziu sociologia, reflectiile acesteia cu privire la originea si esenta societatii, la relatiile dintre individ si colectivitate, dintre morala, politica si justitie etc. vor fi sursa unor idei de substanta, dintre care unele vor avea rolul de principii pentru viitoarea teorie sociologica.

Pe de alta parte, atunci când sociologia îsi va proclama , prin Auguste Comte, drepturile la o existanta autonoma, se va produce inevitabil separarea acesteia de filosofie, asa cum s-a întâmplat si cu stiintele naturii. Dar nu va fi vorba de o ruptura absoluta, ci de o separare ce nu exclude conlucrarea, ci, dimpotriva, o presupune, fiindca afirmarea sociologiei ca o forma autonoma de cunoastere va delimita preocuparile sale în domeniul socialului de cele ale filosofiei, realizându-se si aici diviziunea specifica a sarcinilor, diviziune al carei corolar necesar este conlucrarea celor ce

abordeaza aceeasi realitate din puncte de vedere diferite.

Filosofia va continua sa se preocupe de tot ceea ce are legatura cu omul si conditiile sale de împlinire, între acestea aflându-se si cele sociale, carora le revine un rol determinant în procesul de accedere la o esenta umana autentica. Explicarea fiintei umane – problema fundamentala a filosofiei – este realizata de catre aceasta prin considerarea omului atât ca existenta naturala, cât si ca fiinta sociala, prin dezvaluirea unitatii, dar si a

Page 40: Sociologie Juridică

42

discontinuitatii dintre natura si societate, a modului specific în care interactioneaza componenta naturala si cea sociala în cristalizarea personalitatii umane. Si se poate afirma, fara nici o exagerare, ca numai filosofia este apta sa raspunda adecvat la întrebarea „Ce este omul?”. Or, daca cea mai completa si sistematica explicare a omului o ofera filosofia si daca orice societate exista numai prin oameni si relatiile dintre acestia, atunci orice efort în cercetarea si cunoasterea societatii nu poate face abstractie de ceea ce este si poate fi omul si, în consecinta, de ceea ce ofera filosofia în aceasta privinta.

Atunci când procedeaza la investigarea oricarei realitati sociale, sociologul va constata ca aceasta este rezultatul prezentei si activitatii oamenilor, ca, în tot ceea ce întreprind, acestia urmaresc anumite scopuri, ca exista o ierarhie a scopurilor, ca întotdeauna omul se afla în situatia de a alege între mai multe scopuri, ca de altfel si între mai multe posibilitati de actiune. Dar atât ierarhizarea scopurilor, cât si optiunea pentru o posibilitate sau alta se fac potrivit unor criterii axiologice, de valoare, astfel încât întelegerea comportamentului individual, ca si a celui social, impune cunoasterea valorilor dupa care se calauzesc indivizii

si comunitatile din care acestia fac parte. Dar explicarea si fundamentarea teoretica a valorilor sunt sarcini ce cad tot în seama filosofiei, fapt care impune din nou conlucrarea sociologiei cu filosofia.

Ca forma specifica a realitatii, societatea nu fiinteaza totusi în afara naturii, orice comunitate umana traind pe un anume teritoriu, beneficiind de anumiti factori naturali si raportându-se în mod propriu la acestia. Prin urmare, societatea este doar o parte a întregului numit lume si o explicare riguroasa a sa nu se poate realiza fara luarea în considerare a întregului din care face parte si a relatiilor sale cu acesta. Deci imaginea totalizatoare a lumii, precum si teoria oricarei existente în genere sunt oferite tot de filosofie. Dar si sub acest aspect se vadeste a fi utila recurgerea . de catre sociologie, la sprijinul reflectiei filosofice.

Page 41: Sociologie Juridică

43

Pe de alta parte, orice demers metodologic al cunoasterii

stiintifice are nevoie de o justificare teoretica, justificare pe care nu o mai poate oferi stiinta în cauza. De aceea, este necesara interventia unei instante superioare, ce va realiza trecerea de la teoretic la metateoretic, aceasta fiind filosofia stiintei.

Si, în sfârsit, oricât de înversunati ar fi unii sociologi

contemporani împotriva filosofiei, interzicându-i orice amestec în domeniul socialului, ei nu trebuie sa uite ca imboldul constituirii sociologiei ca stiinta a venit tot din partea filosofiei: „Daca sociologia s-a nascut si s-a dotat cu un obiectiv, acesta fiind chiar cunoasterea stiintifica

a socialului, aceasta se datoreaza faptului ca filosofia moderna a eliberat raporturile sociale de orice legatura providentiala.”16

La rândul ei, si sociologia va furniza filosofiei un bogat material explicativ în legatura cu geneza, structura si dinamica vietii sociale, cu socializarea si modelarea indivizilor, cu modul de insertie si functionare a valorilor în viata sociala, material ce va fi folosit în realizarea de noi sinteze teoretice si în actiunea de instituire a noi perspective filosofice asupra omului si a societatii.

Cât priveste soiologia juridica, aceasta se va raporta cu precadere la filosofia morala si la filosofia dreptului. Orice norma juridica are justificare numai în masura în care are un continut moral, raspunde principiului moral al dreptatii. Or întemeierea morala a normei juridice este apanajul filosofiei dreptului. Juristul – arata Immanuel Kant în studiile sale de filosofie a dreptului – va raspunde la întrebarea ce este drept? prin referirea la legile care exista sau au existat într-un anume loc si la un anumit moment; „dar lui îi ramâne cu totul necunoscut daca ceea ce exprimau ele ar fi drept, precum si criteriul universal, dupa care s-ar putea recunoaste, în genere, atât ceea ce este drept, cât si ceea ce este

16 Jean Baudonin, Introducere în sociologia politica, Ed. Amarcord, 1999, pp. 12-13

Page 42: Sociologie Juridică

44

nedrept (iustum et iniustum)...”17

Si aceasta fiindca studiile asupra dreptului au, de regula, un caracter empiric, ele concentrându-se asupra dreptului pozitiv, a realitatii juridice existente, fara a trece dincolo de aceasta, ajungând, în final, la o constructie coerenta, dar fara o baza teoretica solida, aidoma unui cap frumos, dar fara creier. Se va putea evalua daca o norma juridica este dreapta sau nedreapta numai atunci când norma în cauza se raporteaza atât la libertatea de vointa a fiecarui subiect de drept, cât si la faptul daca libertatea individuala coexista cu libertatea tuturor. „Atunci când actiunea mea sau, în genere, situatia mea nu poate coexista cu libertatea tuturor dupa o lege universala, acest fapt îmi provoaca o libertate care ma stânjeneste.”18 Se observa,

deci, ca ordinea juridica se justifica doar în masura în care se întemeiaza pe baze morale, ca moralitatea cere conservarea si protejarea libertatii tuturor membrilor comunitatii.

2. Sociologia juridica si sociologia generala

Daca sociologia generala este teoria sistemului social global si a fenomenelor sociale generale, sociologia juridica se prezinta, în raport cu aceasta, ca o sociologie de ramura, ea investigând subsistemul juridicului în calitatea acestuia de componenta a societatii globale.

În masura în care o anume realitate face parte dintr-un întreg si existenta ei este determinata de modul de structurare si functionare a acestuia din urma, va fi evident ca nu se poate realiza o cunoastere integrala si autentica a partii fara cunoasterea ansamblului caruia îi apartine aceasta. Prin urmare, cunoasterea întregului – obiect al sociologiei generale – este absolut indispensabila cunoasterii oricarei componente a acestuia, în

17 Immanuel Kant, Scrieri moral-politice, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991, p.86 18 Ibidem, p.87

Page 43: Sociologie Juridică

45

cazul de fata – sociologiei juridice. Sociologia generala, clarificând problemele privitoare la locul si rolul fiecarui subsistem în cadrul ansamblului social, la relatiile acestuia cu celelalte subsisteme si cu sistemul integral pune la dispozitia sociologiei juridice cadrul teoretic general, la care aceasta va trebui sa se raporteze daca doreste sa se edifice asupra locului si importantei domeniului pe care îl investigheaza, a ceea ce reprezinta juridicul în raport cu întreaga realitate sociala.

Pe de alta parte, tot sociologia generala identifica aceste aspecte si relatii care se regasesc în cadrul oricarui fenomen social si, implicit, cu cele juridice, construind conceptele ce le fixeaza si cu ajutorul carora se vor descifra natura si dinamica lor. Concepte ca cel de socializare, de integrare sociala si control social, de pozitie sociala, status si rol, de investigatii si relatii sociale, de constiinta sociala, de organizare, dezorganizare si anomie, de defavorizare si marginalitate sociala

vor fi indispensabile cercetarii sociologice a fenomenului juridic si ele se vor regasi atât în stabilirea directiilor de investigare, cât si în constructiile teoretice prin care se valorifica rezultatele cercetarii.

Se poate ridica, însa, întrebarea ca, de vreme ce sociologia generala ofera atât de mult în legatura cu cunoasterea juridicului ca fenomen social, ce rost mai are sociologia juridica? Nu constituie cumva aceasta o modalitate inutila de dublare a sociologiei generale, pe de o parte, a teoriei dreptului, pe de alta parte? Raspunsul la ambele întrebari va fi acela ca sociologia juridica este, pe cât de necesara, pe atât de utila, si dreptului si sociologiei generale.

Sociologia generala abordeaza diversele subsisteme ca elemente ale ansamblului social, adica în ipostaza acestora de parti ce asigura integritatea si functionalitatea întregului, dar nu si în aceea de sisteme relativ autonome, care au, la rândul lor, o structura foarte complexa, de care vor depinde însesi caracteristicile acestora, locul si rolul lor în cadrul suprasistemului. Ca atare, va reveni sociologiilor de ramura

Page 44: Sociologie Juridică

46

sarcina de a cerceta în detaliu structura si elementele acestora, modul în care fiecare componenta a subsistemului se integreaza si functioneaza, atât în cadrul acestuia, cât si a sistemului global.

Daca sociologia generala ia în considerare ansamblul

juridicului si rolul global al acestuia, sociologia juridica va cerceta succesiv componenta normativa – adica sistemul de drept, cea institutionala, relatiile existente între institutiile juridice, modul de reflectare în plan ideatic si afectiv a realitatii juridice existente la un moment dat si a ceea ce s-ar astepta din partea dreptului si a institutiilor juridice. Dupa care va cerceta raporturile dintre aceste componente ale sistemului juridic, precum si relatiile fiecarei componente a juridicului cu ceilalti factori sociali si cu societatea în ansamblul ei. Procedând astfel, ea contribuie la aprofundarea cunoasterii socialului, întregind, în maniera proprie, eforturile întreprinse de sociologia generala.

Pe de alta parte, sociologia juridica va îmbogati semnificatia unor concepte sociologice generale, ca cele mentionate anterior, cu sensuri degajate din studierea naturii sociale a juridicului. Bunaoara, conceptul de status social va fi interpretat ca totalitate a drepturilor pe care societatea i le recunoaste individului ce detine o anume pozitie sociala, cel de rol – ca ansamblul obligatiilor la care se angajeaza individul fata de colectivitate, cel de lider formal – ca persoana investita cu anumite responsabilitati prin acte cu valoare juridica s.a.m.d.

3. Sociologia juridica si stiintele sociale

A. Sociologia juridica si stiinta dreptului

Ca stiinta de granita, aflata la confluenta sociologiei cu stiinta dreptului, sociologia juridica se va afla într-un raport de strânsa conlucrare cu stiintele juridice, îndeosebi cu teoria generala a dreptului. Nici un cercetator din domeniul sociologiei juridice nu va realiza o explicare adecvata a dreptului ca fenomen social,

Page 45: Sociologie Juridică

47

daca nu va fi familiarizat cu principiile si notiunile care descriu si explica normele de drept, continutul si esenta lor, modul de elaborare si impunere a normelor juridice. Numai stapânind aceste cunostinte se poate realiza integrarea corecta a acestui fenomen social în ansamblul realitatii sociale.

La rândul ei, sociologia juridica va fi de un real folos

specialistului din domeniul juridic, acest lucru fiind recunoscut de majoritatea juristilor. Bunaoara, Nicolae Titulescu, într-un discurs privitor la modul în care trebuie înteleasa si realizata educatia juridica, opera disocierea între dreptul consemnat printr-un text formal (lege juridca) si dreptul nescris, care are o sfera mult mai mare de cuprindere si un rol social la fel de important ca dreptul formal. Pornind de aici, el concluzioneza ca educatia juristului trebuie sa cuprinda si sfera dreptului informal, a carui cercetare e realizata de sociologie. Apoi, tot el atragea atentia si asupra faptului ca norma juridica este întotdeauna expresia anumitor cerinte sociale, care se afla ele însele într-o continua evolutie, ceea ce înseamna ca aceeasi dinamica trebuie sa se înregistreze si în cazul normelor de drept.

De aceea, prima cerinta în investigarea dreptului trebuie sa o reprezinte abordarea acestuia sub aspectul mobilitatii, sarcina careia i se va da curs prin studierea istoriei dreptului. Studiul acesteia nu trebuie înteles ca o cercetare de arheologie juridica, ci ca o depistare a conditiilor sociale ce impun în permanenta modelarea normelor juridice.

Referindu-se la necesitatea studierii dreptului roman, acelasi Nicolae Titulescu declara ca,

pentru el, un bun cunoscator al dreptului roman e , în primul rând, un bun sociolog, iar disponibilitatea pentru cercetarea sociologica va face din cel ce o realizeaza un bun practician al legii.

B. Relatiile sociologiei juridice cu stiintele istorice

Stiintele istorice reprezinta una dintre cele mai importante

Page 46: Sociologie Juridică

48

surse de informatii pentru sociologia generala si pentru sociologia juridica. Aceste informatii se refera la dinamica vietii sociale, la formele de viata culturala, economica, politica etc. pe care le-au înregistrat societatile umane de-a lungul timpului si la diversele sisteme de drept care au existat în istorie.

Din datele furnizate de catre istorici, s-a luat cunostinta de continutul celor mai vechi sisteme de drept (Codul Hammurabi, Legile lui Manu, Legile lui Solon, Legea celor XII table) si de modul în care acestea erau aplicate în societatile respective.

Informatiile puse la dispozitia sociologiei de catre stiintele istorice trebuie însa interpretate, pentru a se concluziona asupra factorilor sociali care au determinat un mod concret de organizare politica si, implicit, un anume tip de ordine juridica. De exemplu, luând cunostinta de existenta, în Europa, a doua sisteme de drept, unul intitulat dreptul germanic de inspiratie greco-romana, iar altul denumit sistemul de drept britanic sau al legii comune, sociologia va pune problema cauzelor sociale care au determinat diferentierea celor doua sisteme de drept, întrebare la care istoria nu ofera nici un raspuns.

Pornind de la caracteristicile dreptului britanic, care acorda un rol esential dreptului cutumiar si jurisprudentei, fapt ce asigura o sporita autonomie legislatiilor locale, si corelând aceste caracteristici cu istoria politica a Angliei, sociologia juridica va stabili ca respectivele caracteristici se datoreaza, în principal, luptei pentru autonomia locala, dusa de populatia autohtona împotriva stapânirii normande.

Conlucrarea dintre sociologia juridica si istorie se realizeaza la un nivel superior atunci când va intra în actiune istoria

dreptului, al carei rol este acela de a furniza informatii autorizate cu privire la evolutia istorica a dreptului, la asemanarile si deosebirile existente între sistemele de drept ce au fiintat în diverse epoci, precum si în zone geografice si politice diferite.

Prin analiza comparativa a acestor sisteme si prin raportarea informatiilor degajate la contextul social, în interiorul caruia s-a

Page 47: Sociologie Juridică

49

configurat un anumit sistem de drept, sociologia juridica are posibilitatea sa explice, pe de o parte, determinarea sociala a fiecarui sistem de drept, iar pe de alta parte, rolul îndeplinit de acesta în conservarea unui anumit tip de viata economica, politica, culturala si nationala. De asemenea, prin sintezele realizate, sociologia juridica ofera stiintelor istorice acel cadru de referinta ce va da posibilitatea acestora sa încadreze în mod rational informatiile cu caracter istoric în teorii explicative privitoare la principalele etape istorice, la succesiunea acestora, la caracteristicile procesului istoric.

C. Raportul sociologiei juridice cu stiintele politice

Sistemul politic este unul dintre cele mai importante subsisteme ale vietii sociale si aceasta pentru ca el include institutia statala, care are un rol determinant în organizarea si conducerea societatii. De aceea, preocuparea pentru întelegerea originii si a esentei statului, a rolului pe care acesta îl are în organizarea si conducerea vietii sociale, va fi prezenta înca din antichitate, cei mai de seama filosofi rezervând, în scrierile lor, un loc important problemelor politice. Relevante vor fi în acest sens scrierile lui Platon si ale lui Aristotel, în care acestia au analizat atât statul existent în vremea lor cât si posibilitatea de realizare a unui stat ideal, precum si valorile ce trebuie asezate la baza activitatii statului, ca si a legilor adoptate de acesta.

În epoca moderna si cea contemporana, cercetarea si explicarea politicului vor fi preluate de catre politologie si sociologia politica. Prima va cerceta politicul ca pe o realitate de sine statatoare, insistând pe identificarea componentelor esentiale ale acestuia, a relatiilor dintre respectivele componente, a rolului social al fiecarei componente a sistemului politic. La rândul ei, sociologia politica va studia politicul în calitatea acestuia de

subsistem al sistemului social global, deplasând cercetarea spre investigarea relatiilor dintre subsistemul politic si ansamblul vietii

Page 48: Sociologie Juridică

50

sociale, dintre politic si celelalte subsisteme, respectiv cel economic si juridic.

În masura în care sociologia politica investigheaza corelatiile functionale dintre sistemul politic si sistemul juridic, ea va reusi sa desprinda aspecte esentiale în legatura cu modul în care functioneaua sistemul politic si cel juridic, precum si în legatura cu influentarea lor reciproca.

Prin folosirea acestor informatii,

sociologia juridica va realiza o interpretare adecvata a factorilor ce determina fizionomia sistemului juridic, care circumscriu functiile sociale ale juridicului.

De asemenea, importante pentru demersurile sociologiei juridice vor fi si informatiile pe care i le pune la dispozitie politologia în legatura cu modul de organizare si functionare a statului, cu partidele politice, cu relatiile politice, care se structureaza ca relatii dintre partide si grupurile sociale reprezentate de acestea, ca relatii între partide si institutiile statului, între stat si populatie, ca si în legatura cu efectele actiunii politicului asupra întregii vieti sociale.

Prin urmare, prin cunoasterea mecanismelor ce stau la baza dobândirii si exercitarii puterii politice, sociologia juridica poate sa ofere o explicatie stiintifica dinamicii dreptului si a institutiilor juridice, dinamica ce se datoreaza în buna masura modului de constituire si functionare a puterii politice. Se va evidentia, astfel, caracterul specific al legilor juridice adoptate pe anumite perioade de timp, ele fiind reflectarea sintetica a intereselor fundamentale ale grupurilor sociale, reprezentate de partidul care detine puterea politica.

Se va constata, de asemenea, si o alta caracteristica interesanta, aceea ca legile juridice au o stabilitate mai mare în conditiile în care un partid se mentine la putere o perioada mai îndelungata.

Aceeasi stabilitate se poate observa si atunci când alternanta partidelor la putere se realizeaza în cadrul regimurilor democratice pe deplin consolidate.

Page 49: Sociologie Juridică

51

Alta problema careia sociologia juridica trebuie sa îi gaseasca

rezolvarea si pe care o poate solutiona doar conlucrând cu stiintele politice e aceea a relatiei dintre stabilitatea legii, ceruta de stabilitatea ordinii sociale si de autoritatea pe care trebuie sa o aiba legea în fata cetatenilor, si dinamica intereselor grupurilor sociale reprezentate de partidele ce detin succesiv puterea politica.

Raspunsul pe care îl da sociologia juridica e acela ca legile

fundamentale ale societatii trebuie sa se bucure de stabilitate, ele pastrându-se, ca forma si continut, de-a lungul guvernarilor succesive, fiecare partid politic asumându-si obligatia de a nu aduce atingere legilor ce sunt decisive pentru ordinea si pacea sociala si pentru conservarea cadrului democratic de exercitare a puterii. În schimb, fiecare partid politic va avea libertatea sa aplice acele masuri care sa-i permita obtinerea celor mai bune rezultate în actul de guvernare.

Page 50: Sociologie Juridică

52

V. REPERE ISTORICE ÎN CONSTITUIREA SI EVOLUTIA SOCIOLOGIEI JURIDICE

1. Teoriile contractualiste cu privire la geneza statului si a

dreptului

Dupa ce timp de milenii, statul, identificat cu persoana monarhului, a fost prezentat ca fiind de natura divina, odata cu primele secole ale epocii moderne se va cauta originea laica a acestei institutii. Începând cu Nicolo Machiavelli (1469-1527), statul va fi despuiat de aureola sa divina, fiind considerat ca o putere centrala

si suverana

si al carei rol era acela de a legifera în folosul colectivitatii si de a garanta autoritatea si aplicarea legii.

Pe de alta parte, se va aprecia ca însusi statul s-a instituit ca rezultat al unui act legislativ, prin care i se stabilesc atributiile si mijloacele de actiune. Cât priveste esenta legilor, aceasta este similara cu cea a legilor naturii. Asa dupa cum acestea din urma stau la baza ordinii din natura, la fel si legea juridica va asigura ordinea sociala. Si una si alta genereaza consecinte previzibile si la fel de necesare.

Pe aceeasi linie de demitizare a statului si de interpretare exclusiv rationala a originii si a rolului sau în societate se vor înscrie si teoriile contractualiste, potrivit carora atât statul, cât si dreptul sunt instituite prin încheierea unui contract social între toti membrii comunitatii.

Primul reprezentant al teoriei contractului social a fost juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645), care enunta principiile ce îi vor sta la baza în lucrarea De iure belli ac paccis( Despre dreptul razboiului si al pacii), publicata la Paris, în 1652. Desi era consacrata dreptului international, lucrarea lui Grotius abordeaza si problemele referitoare la originea statului, la temeiurile autoritatii si legitimitatii acestuia.

În explicarea acestor probleme, Grotius pleaca

de la

Page 51: Sociologie Juridică

53

caracteristicile naturii umane, care ar fi mereu aceeasi si la baza careia ar sta instinctul sociabilitatii. Oamenii, afirma el, sunt atrasi unii de altii, aceasta atractie determinând asocierea si conlucrarea lor. Dar acolo unde exista cooperare si

viata în

comun, trebuie sa existe si reguli care sa reglementeze conduita fiecarui membru al comunitatii, ca si activitatea comunitatii în ansamblul ei. Din aceste motive, ei vor încheia un contract prin care se decide înfiintarea autoritatii publice si însarcinarea acesteia cu asigurarea pacii si a ordinii sociale.

Toti semnatarii contractului vor recunoaste, de buna voie, autoritatea puterii publice si îi vor respecta hotarârile, existând deja o traditie pozitiva în acest sens si care consta în respectul pentru cuvântul dat si angajamentele asumate. La rândul ei, puterea publica avea obligatia de a le garanta supusilor viata si proprietatile si de a respecta spiritul în care a fost încheiat contractul.

Tot de la natura umana porneste si Thomas Hobbes în conturarea împrejurarilor care au determinat încheierea contractului social. Numai ca, spre deosebire de Grotius, Hobbes considera ca agresivitatea, si nu instinctul sociabilitatii, este cea care caracterizeaza fiinta umana, ca omul pentru om este lup (Homo homini lupus).

Pe de alta parte, precizeaza el, în starea lor naturala, premergatoare aparitiei societatii, oamenii se bucurau de o libertate neîngradita, actionând fiecare dupa bunul sau plac. Aceasta libertate totala, conjugata cu o agresivitate înnascuta, va genera o stare conflictuala generala, un razboi al tuturor împotriva tuturor( bellum omnium contra omnes), care, daca ar fi continuat, ar fi dus, în final, la disparitia speciei umane. De aceea, cei mai lucizi dintre membrii comunitatii vor propune semenilor sa renunte de bunavoie la o parte din libertatea lor si sa accepte instituirea unor reguli de conduita, a caror respectare sa fie obligatorie pentru toti.

Dominati de teama pentru propria viata, membrii colectivitatii

Page 52: Sociologie Juridică

54

vor accepta sa încheie un contract prin care fiecare sa se angajeze sa renunte la libertatea de pâna atunci si sa respecte regulile de conduita asupra carora au convenit cu totii. Aceasta va fi doar prima parte a contractului si ea va sta la baza introducerii primelor norme de drept în viata sociala.

Cea de a doua parte a contractului social va avea drept scop

garantarea faptului ca normele instituite vor fi respectate de toata lumea. Pentru aceasta, pe baza aceluiasi acord general al vointelor individuale liber exprimate, se decide desemnarea unei persoane ce va veghea la respectarea legilor si care va avea dreptul sa-i pedepseasca pe cei vinovati de încalcarea lor. Respectiva persoana se va bucura de o autoritate absoluta în fata tuturor, fiind pe deplin suverana, si va avea întreaga libertate în actiunea de constituire a unei forte publice si de folosire a acesteia pentru impunerea legii. Astfel ia nastere statul monarhic, a carui legitimitate are la baza contractul social.

Daca la început sarcina monarhului va fi relativ usoara, dat fiind numarul redus al populatiei, pe masura înmultirii acesteia, ea va deveni tot mai anevoioasa, iar onorarea sa în bune conditii va impune cresterea continua a dimensiunilor statului, acesta devenind, aidoma monstrului biblic Leviathan, a carui forta

devine tot mai coplesitoare. Dar aceasta reprezinta o evolutie fireasca, absolut necesara

pentru asigurarea pacii sociale. Ba mai mult, apreciaza Hobbes, numai o putere pronuntat autoritara, a carei expresie deplina o constituie monarhia absoluta, îsi poate îndeplini onorabil atributiile sale. Fiindca omul continua sa fie egoist, agresiv si violent si dupa aparitia statului si cu cât oamenii vor fi mai numerosi, cu atât mai mare si mai discretionara va trebui sa fie puterea de stat pentru a-i putea tempera.

În opozitie cu Thomas Hobbes, conationalul acestuia, John Locke, va reveni la ideea formulata de catre Grotius, ca omul este o fiinta profund sociabila, care îsi foloseste rational libertatea de care se bucura în starea sa naturala. Pe deplin egali si absolut

Page 53: Sociologie Juridică

55

liberi, oamenii se asociaza în vederea cooperarii si întrajutorarii, îsi întemeiaza familii si îsi organizeaza viata dupa cum cred ei de cuviinta, fara a-i incomoda pe ceilalti. Respectul reciproc si respectarea cuvântului si a angajamentelor asumate regleaza toate relatiile ce se stabilesc între ei.

La început, culesul, vânatul si pescuitul fiind îndeletnicirile de

baza si singurele surse de hrana, nu exista proprietatea privata asupra terenurilor, natura fiind un bun al tuturor, de care toti beneficiau în liniste si buna întelegere. Dar când se va trece la cultivarea pamântului, fiecare va dori sa i se recunoasca proprietatea asupra recoltei si a terenului cultivat. Ia nastere, astfel, proprietatea privata, un fenomen absolut nou si, de aceea, greu de acceptat.

În virtutea vechilor deprinderi, numerosi indivizi vor fi tentati sa nu respecte dreptul de proprietate, acestia fiind dintre cei care se consacrau în continuare vechilor îndeletniciri. De asemenea, multe atacuri la adresa proprietatii vor veni si din partea altor comunitati, care nu trecusera înca la cultivarea pamântului si care nu aveau, în consecinta, simtul proprietatii. Nevoia de a proteja proprietate privata, recent instituita, va determina încheierea unui contract prin care toti membrii colectivitatii se angajeaza sa respecte proprietatea si viata semenilor.

Cerinta încheierii unui asemenea contract va fi alimentata si de aparitia altor noi fenomene în viata sociala. Diversificarea ocupatiilor va duce la extinderea schimburilor de produse, iar aceasta din urma, la aparitia banilor ca mijloc de schimb.

Se extind si se diversifica relatiile dintre membrii diferitelor comunitati, fapt ce va avea efecte perturbatorii asupra linistii si ordinii sociale. Regulile simple de convietuire, existente odinioara si impuse prin traditie, nu mai sunt suficiente, fiind necesara introducerea de noi reguli, la care sa consimta toti cei care locuiesc pe un anumit teritoriu si intra în diverse relatii unii cu altii.

Pe de alta parte, se va pune problema ca reglementarile nou

Page 54: Sociologie Juridică

56

instituite sa fie aplicate echitabil, lucru imposibil în cazul în care aceasta ar fi ramas în continuare pe seama indivizilor. Deci, va trebui sa se desemneze, tot printr-un contract social, autoritatea publica împuternicita cu aplicarea legii si care va constitui nucleul viitoarei institutii monarhice.

John Locke va ajunge la concluzii diferite de cele ale lui

Thomas Hobbes si în privinta prerogativelor si caracterului monarhiei. Mai întâi, el porneste de la considerentul ca monarhia se constituie si functioneaza pe temeiul legilor, al caror autor este poporul si nu monarhul. Prin urmare, dreptul de a legifera trebuie sa ramâna în continuare în seama poporului, fiindca numai astfel se conserva statutul initial al celor care au convenit asupra introducerii normelor de drept si înfiintarii statului – acela de fiinte libere si pe deplin stapâne pe vointa lor.

Si daca, în societatea moderna, poporul nu mai poate participa direct la actul legiferarii, datorita numarului foarte mare de cetateni ai statului, el îsi va putea exercita acest drept prin reprezentantii sai si care alcatuiesc adunarea legislativa. Acesteia, si nu monarhiei, îi revine prerogativa de a face legile, acesta din urma asigurând doar aplicarea lor.

Puterea legislativa nu se mai contopeste cu cea executiva, fiind distincta de aceasta si autonoma în raport cu ea. Pentru a se înlatura abuzurile în ceea ce priveste modul de impunere a legii, este necesar ca alta putere sa se pronunte asupra pedepselor ce trebuie aplicate în cazul încalcarii legii si a marimii lor. Aceasta va fi puterea judecatoreasca si ea va fi separata atât de puterea legislativa, cât si de cea executiva.

Asadar, pornind de la dreptul inalienabil al poporului de a fi unicul posesor al dreptului de a legifera si de la cerinta aplicarii corecte a legii, John Locke ajunge la principiul separarii puterilor în stat, principiu ce va sta la baza organizarii si functionarii tuturor statelor moderne.

Cât priveste prerogativele institutiei monarhice, acestea vor fi circumscrise de catre Locke în acelasi cadru normativ, singura

Page 55: Sociologie Juridică

57

monarhie legitima fiind, dupa el, cea constitutionala. Monarhul trebuie sa respecte Constitutia, care este creatia puterii legislative.

Un alt reprezentant de seama al teoriei contractului social -

Jean-Jaques Rousseau – va continua orientarea lui Locke, ajungând însa la o interpretare radicala a acesteia, pe baza careia va legitima dreptul poporului la revolutie.

Daca poporul este cel care legifereaza si hotaraste asupra

înfiintarii institutiei monarhice, rationeaza Rousseau, înseamna ca el este detinatorul de drept al puterii publice, el este adevaratul suveran, si nu monarhul. Acesta din urma îsi primeste puterea de la popor, angajându-se în fata poporului sa o foloseasca în interesul acestuia si nu în cel personal.

Contractul social îmbraca la Rousseau forma unui acord încheiat între popor si principe, prin care poporul îl investeste cu autoritate pe monarh, iar acesta se angajeaza sa foloseasca puterea potrivit scopurilor fixate de popor.

Daca principele nu îsi respecta angajamentul asumat prin contractul social, atunci poporul are dreptul sa rezilieze contractul, deoarece el este suveranul si lui i-a apartinut initiativa încheierii acestuia. În cazul în care principele nu accepta de buna voie rezilierea contractului, adica parasirea tronului, poporul are dreptul sa foloseasca forta pentru a-si impune vointa, aceasta echivalând cu dreptul sau la revolutie.

Se constata, astfel, ca teoria contractului social a înregistrat, pe parcursul evolutiei sale, forme din ce în ce mai curajoase, ea debutând cu o recunoastere modesta a rolului pe care l-a avut comunitatea în introducerea normelor de drept si instituirea puterii politice, fara sa conteste, însa, caracterul absolut al puterii, ca apoi puterea monarhului sa fie subordonata legii si, în final, sa se ajunga la contestarea legitimitatii monarhiei care nu actioneaza în interesul poporului.

2. O prima interpretare sociologica a dreptului: Charles –Louis de Montesquieu (1689-1755)

Page 56: Sociologie Juridică

58

Montesquieu, pe care Raymond Aron îl considera a fi nu un

precursor al sociologiei, ,,ci unul din doctrinarii sociologiei”19, este primul gânditor modern care abordeaza problema legilor juridice din perspectiva unor multiple conditionari sociale si naturale, oferind o impresionanta monografie a ceea ce el numeste a fi ,,spiritul legilor”.

În demersurile sale explicative asupra originii, esentei si rolului social al legilor juridice, Montesquieu pornea de la considerentul ca acestea sunt facute de catre oameni si în folosul oamenilor, de unde luarea naturii umane ca punct de plecare al respectivelor demersuri.

Înaintea constituirii societatii, legile naturii erau cele care îi guvernau pe oameni, acestea rezultând din însasi structura fiintei lor. Si Montesquieu evoca un numar de patru legi, care determinau felul de a se manifesta al omului în starea sa naturala, acestea fiind legea comportamentului pasnic, conduita determinata de slabiciune si de teama omului primitiv, legea trebuintelor de hrana, care determina actiunile de procurare

a acesteia, legea atractiei fata de semeni, lege observata si la alte regnuri animale, indivizii apartinând aceleiasi specii fiind atrasi unii de altii, precum si legea dorintei

de a trai în colectivitate, oamenii constientizând, datorita ratiunii cu care

sunt înzestrati, avantajele convietuirii sociale.

În masura în care se constituie în societati, oamenii devin constienti de puterea pe care o are colectivitatea, teama lor initiala dispare si agresivitatea tinde sa înlocuiasca firea lor pasnica. Agresivitatea se va manifesta atât în exterior, fata de celelalte comunitati, cât si în interior, fata de semeni, iar aceste doua forme de comportament agresiv fac necesara introducerea legilor.

Se observa aici apropierea de Thomas Hobbes, cu deosebirea, însa, ca Montesquieu considera agresivitatea nu ca o caracteristica

19 Raymond Aron, Les étapes de la pensée sociologique, Gallimard, 1967, p.27

Page 57: Sociologie Juridică

59

naturala înnascuta, ci ca una sociala, dobândita. De altfel, tocmai aceasta îi va reprosa el filosofului englez, ca ,,li se atribuie oamenilor dinaintea constituirii societatilor ceea ce nu poate aparea la ei decât dupa aceasta constituire, care îi face sa gaseasca motive de a se ataca unii pe altii si de a se apara.”20.

În functie de interesele ce trebuie protejate împotriva agresivitatii si violentelor, se vor institui trei categorii de legi sau trei tipuri de drept, acestea fiind: a. dreptul gintilor, ce va reglementa raporturile dintre popoare si care se întemeiaza pe principiul ca acestea ,,trebuie sa-si faca în timp de pace cât mai mult bine, iar în timp de razboi, cât mai putin rau cu putinta, fara a aduce stirbire adevaratelor lor interese.”21; b. dreptul politic, care include legile referitoare la raporturile dintre cei care guverneaza si cei care sunt guvernati si al caror rol esential este acela de a asigura libertatea cetateanului; c. dreptul civil, privitor la raporturile pe care toti cetatenii le au unii cu altii, principala menire a acestuia fiind apararea proprietatii.

Fiecare dintre aceste categorii de drept raspunde unor cerinte specifice si, de aceea, atentioneaza Montesquieu, nu este

permisa utilizarea legilor apartinând uneia pentru solutionarea problemelor ce cad sub autoritatea celeilalte. Astfel, nu este permisa invocarea legii politice în scopul de a expropria proprietatea particulara în numele unui asa-zis interes public. ,,Sa stabilim, deci, principiul ca, atunci când este vorba despre binele public, acesta nu consta niciodata în a-l lipsi pe un particular de avutul sau, sau chiar în a-i lua cea mai mica parte din el, printr-o lege sau printr-o rânduiala politica. În acest caz, trebuie sa se respecte în mod riguros legea civila, care este pavaza proprietatii.”22

La fel, nu trebuie rezolvata pe baza regulilor de drept unele probleme de natura politica si care sunt reglementate de legile politice. Bunaoara, în solutionarea problemei

succesiunii la tron,

20 C.L. Montesquieu, Despre spiritul legilor, Cartea I, cap. II 21 Ibidem, Cartea I, cap. III 22 Ibidem, Cartea XXVI, cap. XV

Page 58: Sociologie Juridică

60

se va aplica întotdeauna legea care are în vedere binele statului, ordinea si linistea publica, si nu legea civila, care urmareste binele individual.

Esenta fiecarei legi juridice, indiferent de domeniul caruia îi apartine, este data de raportul rational ce trebuie sa existe între cerintele naturale si sociale prezente la un moment dat si masurile menite sa raspunda acestora. De aici, vor rezulta o serie de conditii privitoare la eficienta legilor si de care vor trebui sa tina seama cei care le statornicesc si le aplica.

În primul rând, legea trebuie sa se potriveasca de fiecare data poporului pentru care este facuta, adica ea trebuie sa tina seama de caracterul poporului, de credintele religioase si moravurile acestuia, de traditiile sale s.a.m.d.

Apoi, legile trebuie sa corespunda naturii si principiilor sistemului de guvernamânt, în termeni moderni – regimului politic, ceea ce înseamna, tot în interpretarea actuala, concordanta deplina a legilor cu Constitutia statului si cu principiile constitutionale.

Intervin, în continuare, conditiile de ordin natural, precum clima, relieful, calitatea solului, întinderea si fertilitatea terenurilor agricole, bogatiile naturale etc.. Acestora li se vor adauga factorii de natura sociala, precum densitatea demografica, îndeletnicirile populatiei, felul de viata economica, nivelul bogatiei sociale.

Si, în sfârsit, legile trebuie sa fie în acord unele cu altele, precum si în acord cu ordinea lucrurilor ce face necesara legea, precum si cu intentia legiuitorilor, cu scopurile avute în vedere de acestia.

Se poate observa, din aceasta succinta prezentare a factorilor ce trebuie luati în considerare la studiul si explicarea legilor juridice, ca Montesquieu are o viziune cu adevarat moderna asupra raporturilor dintre drept si societate. Dreptul trebuie sa se conformeze de fiecare data conditiilor sociale existente, sa fie un raspuns rational

la solicitarile vietii sociale, iar eficienta

Page 59: Sociologie Juridică

61

instrumentului juridic va fi data atât de concordanta legii cu exigentele vietii sociale, cât si de întelegerea adecvata a spiritului legii de catre cei care o aplica.

Si atunci când procedeaza la cercetarea spiritului legilor,

adica a ,,diferitelor raporturi pe care legile le pot avea cu diferite lucruri”, el ia în considerare totalitatea factorilor ce influenteaza asupra dreptului: structura sociala, regimul politic, starea economica, moravurile si moralitatea, religia, numarul si structura populatiei etc., încât se poate spune ca prefigureaza, într-un anumit fel, sarcinile sociologiei juridice.

De asemenea, când analizeaza prezenta si rolul factorilor naturali, Montesquieu releva ca acestia au influenta asupra temperamentului, harniciei, impulsurilor sexuale, îndeletnicirilor si ca legiuitorul se va raporta la efectele sociale ale factorilor naturali.

Se poate aprecia, totodata, ca, în cercetarile sale, Montesquieu tine seama atât de contributia trecutului la prefigurarea societatilor prezente, cât si de faptul ca fizionomia lor este data de modul specific în care interactioneaza diversele componente ale acestora. Si subscriem, în acest sens, la aprecierea aceluiasi istoric al sociologiei – Raymond Aron – potrivit careia gândirea sociologica a lui Montesquieu ,,se caracterizeaza, în ultima instanta, prin cooperarea neîntrerupta a ceea ce s-ar putea numi gândirea sincronica cu gândirea diacronica, adica prin combinarea, continuu reînnoita, a explicarii partilor actuale ale unei societati unele prin altele si a explicarii societatii însasi prin trecutul si istoria ei. Distinctia între ceea ce Auguste Comte numea statica si dinamica este deja vizibila în metoda sociologica din Spiritul legilor .”23

3. Dreptul în viziunea sociologiei pozitiviste

Procedând la interpretarea vietii sociale de pe pozitiile

23 Raymond Aron, op. cit., pp. 65-66

Page 60: Sociologie Juridică

62

conceptiei sale pozitiviste, Auguste Comte constata ca societatea este alcatuita din oameni, care actioneaza potrivit ideilor, ceea ce înseamna ca ideile sunt cele care determina actiunea sociala si rezultatele acesteia. Prin urmare, pentru a întelege istoria societatii este necesara cercetarea prealabila a evolutiei cunoasterii umane, careia Comte îi va da curs înainte de a trece la explicarea ordinii si dinamicii sociale. Teoria celor trei stadii ale cunoasterii, pe care Comte o formuleaza în urma incursiunii întreprinse în istoria spirituala a umanitatii, va sta la baza identificarii perioadelor mari din evolutia omenirii, evolutie pe care el o considera ca fiind aceeasi pentru toate popoarele. Primului stadiu, denumit teologic sau fictiv, îi vor corespunde formele primitive de organizare a vietii sociale si perioadele de tranzitie spre societatile civilizate. Al doilea stadiu, cel metafizic sau abstract, se va regasi în modul de organizare a societatii sclavagiste sau feudale, iar cel de-al treilea, stadiul pozitiv, adica al cunoasterii stiintifice, va sta la baza societatii moderne.

Societatile corespunzatoare primelor doua stadii sunt preponderent agrare, pe când stadiul pozitiv va da nastere unei societati industriale. Comte precizeaza, însa, ca este vorba de o faza incipienta a

societatii de tip industrial, forma pe deplin afirmata a acesteia, corespunzatoare maturitatii stadiului pozitiv, apartinând viitorului.

Asadar, evolutia sociala se înscrie pe o traiectorie ascendenta, parcurgând drumul ce începe cu primele reprezentari religioase si se încheie cu etapa cunoasterii pozitive, acesteia corespunzându-i în plan economic calea parcursa de la agricultura la industrie. Dar societatea se caracterizeaza nu numai prin evolutie, ci si printr-o anumita stabilitate, ce trebuie sa se afle si ea în atentia cercetatorului. De aceea, sociologia va avea, în conceptia lui Comte, doua parti: statica sociala si dinamica sociala.

Statica sociala va studia societatea ca un organism viu, ale carui componente interactioneaza si conlucreaza în vederea asigurarii functiilor vitale si conservarii întregului. Ea se va

Page 61: Sociologie Juridică

63

concentra asupra ordinii sociale, a unitatii

organismului social,

precum si asupra factorilor care asigura aceasta ordine si unitate. În schimb, dinamica sociala va investiga stadiile parcurse de societate în evolutia ei, factorii care determina trecerea de la un stadiu la altul, de la o ordine sociala la alta.

Si în cazul staticii, si în cel al dinamicii, cercetarea va avea ca

scop identificarea legilor ce guverneaza fenomenele corespunzatoare celor doua ipostaze ale vietii sociale. Statica va urmari legile care asigura ordinea constanta

a societatii, iar dinamica, legile ce orienteaza evolutia

si care impun trecerea de la o ordine sociala inferioara la una superioara.

În relatia dintre evolutia

si stabilitatea sociala, cea din urma se bucura de un statut privilegiat, în sensul ca Auguste Comte considera ca îndreptatita acea evolutie ce tinde spre o ordine sociala deplina, întemeiata pe echilibrul fortelor care participa la asigurarea ei.

Descriind factorii ce asigura ordinea si stabilitatea sociala, Comte va fi partial de acord cu Thomas Hobbes cu privire la faptul ca societatea este guvernata cu ajutorul fortei, dar va preciza ca si forta prin care se asigura guvernarea evolueaza de-a lungul istoriei. În orice societate, forta primara este data de numar

sau bogatie, acestea reprezentând forta materiala a societatii. Ei i se va opune forta spirituala, reprezentata de inteligenta si sentiment.

Actul guvernarii impune obligatoriu raporturile de

comanda

si executie, de conducere si supunere. Întotdeauna conduc si comanda cei care detin forta. În societatile agricole, dominanta este forta materiala, care se impune absolut în fata celei spirituale.

Dar si guvernarea înregistreaza o evolutie progresiva, al carei sens este dat de reducerea treptata a ponderii fortei materiale în favoarea celei spirituale. Iar atunci când cunoasterea pozitiva se va impune în mod absolut, la fel va fi si triumful fortei spirituale în actul guvernarii, prezenta si interventia celei materiale

Page 62: Sociologie Juridică

64

reducându-se la minimul necesar. În aceste conditii, ordinea juridica a societatii va fi înlocuita cu una preponderent morala.

Acest mod de explicare a evolutiei si ordinii sociale justifica

atitudinea pe care a adoptat-o parintele sociologiei fata de ordinea sociala întemeiata pe normele de drept, o ordine care i se pare a fi de domeniul trecutului. Pentru Comte, dreptul este expresia oficializata a constrângerii materiale, care este de cele mai multe ori irationala si nedreapta.

Asa se explica aversiunea lui declarata pentru ordinea juridica a societatii, pe care el o considera un vestigiu imoral, metafizic si arhaic. Evident, în lumina teoriei sale asupra stadiului cunoasterii si evolutiei sociale, dreptul va corespunde stadiului metafizic si, în consecinta, va fi negat de ordinea sociala întemeiata pe cunoasterea pozitiva.

Nu trebuie uitat, apoi, nici faptul ca Auguste Comte împartasea, într-o anumita masura, ideile lui J.J. Rousseau, potrivit carora organizarea sociala bazata pe proprietatea privata si legile juridice care o aparau ar fi avut o influenta nefasta asupra indivizilor, pervertindu-i din punct de vedere moral.

La influenta autorului Contractului social se va adauga si cea a fostului sau patron si maestru – Claude-Henri de Saint-Simon, initiator al unor proiecte de organizare echitabila

si rationala

a societatii. Ca si fostul sau maestru, si Comte crede în posibilitate trecerii la o forma superioara de organizare sociala, în care normele morale vor lua în întregime locul celor juridice. De aceea, el va afirma în nenumarate rânduri ca, în viitoarea societate, ,,nimeni nu are alt drept decât acela de a-si îndeplini mereu datoria”, fiindca legea morala doar porunceste sa-ti îndeplinesti datoria, fara a-ti oferi vreun drept în schimbul datoriei împlinite.

Prin urmare, lui Comte i se va parea ca lipsita de interes preocuparea pentru cercetarea sociologica a dreptului, ca si a institutiilor ce asigura impunerea legii si pedepsirea încalcarilor acesteia.

Page 63: Sociologie Juridică

65

4. Sociologia marxista cu privire la esenta statului si rolul

dreptului în societate

Desi între Comte si Marx nu a existat nici un fel de contact ideatic, totusi conceptiile lor se întâlnesc atât în privinta sustinerii ideii de progres social, cât si a atitudinii de dezavuare a rolului institutiei statale si a celei juridice.

Si Marx considera ca istoria societatii omenesti este cea a unei evolutii progresive, care se regaseste în dezvoltarea economica, precum si în modul de organizare si de conducere a vietii sociale. Dar în timp ce, pentru Comte, rolul de motor al progresului social revenea cunoasterii, la Marx acest rol este rezervat economicului.

Marx s-a impus, mai întâi de toate, în domeniul teoriei economice, dar scrierile sale ,,acopera o mare diversitate de domenii. Chiar si cei mai înversunati critici ai sai îi considera lucrarile ca fiind importante pentru dezvoltarea sociologiei. Multe dintre ele se concentrau pe probleme economice, dar întrucât era preocupat întotdeauna sa lege problemele economice de institutiile sociale, opera lui a fost si înca mai este plina de semnificatii sociologice.”24

Cunoasterea profunda a mecanismelor vietii economice îl va face sa acorde economicului rolul de factor determinant al vietii sociale. Conceptul fundamental ce sta la baza

explicarii vietii sociale de pe pozitiile economicului este cel de mod de productie.

Acesta desemneaza modul de desfasurare a vietii economice a societatii, mod ce include doua componente, aflate într-o unitate organica: fortele

de productie si relatiile

de productie. Primele includ mijloacele de munca, obiectul muncii si forta de munca, iar celelalte – forma de proprietate, forma de repartitie a bunurilor produse si forma de schimb.

24 Anthony Giddens, Sociologie, Editura BicAll, Bucuresti, 2000, p. 118

Page 64: Sociologie Juridică

66

În cadrul fiecarei laturi exista o componenta ce are rolul

determinant, în sensul ca este elementul cel mai dinamic, a carei dezvoltare antreneaza dupa sine dezvoltarea celorlalte cu care se afla într-o strânsa interdependenta. În interiorul fortelor de productie, rolul de element determinant revine mijloacelor de munca, iar în cadrul relatiilor de productie, formei de proprietate. Aceeasi pozitie poate fi identificata si în raportul dintre fortele si relatiile de productie, rolul determinant revenind, în acest caz, fortelor de productie.

Fiecarui nivel de dezvoltare a fortelor

de productie îi va corespunde un anumit tip de relatii de productie si, mai întâi de toate, un anumit tip de proprietate. Concordanta relatiilor de productie cu nivelul de dezvoltare a fortelor de productie este prezentata de Marx ca fiind legea fundamentala a stabilitatii si dezvoltarii sociale.

Viata economica se desfasoara normal si, o data cu aceasta, toate celelalte activitati sociale, câta vreme exista aceasta concordanta. Cu timpul, însa, datorita perfectionarii continue a mijloacelor de munca, perfectionare ce atrage dupa sine dezvoltarea integrala a fortelor de productie, apar discrepante din ce în ce mai mari între acestea si relatiile ramase în urma. Atunci când aceste decalaje ating un nivel critic, materializat în disfunctionalitatile grave ce

afecteaza nu numai economia, dar si celelalte sectoare al vietii sociale, se produce schimbarea sau revolutia sociala, a carei esenta consta în înlocuirea relatiilor de productie perimate cu altele noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie.

De la comuna primitiva si pâna la modul de productie capitalist, societatea a parcurs – potrivit lui Marx o evolutie mereu ascendenta, determinata de dezvoltarea neîntrerupta a fortelor de productie. În fazele de început ale istoriei umanitatii, nivelul rudimentar al uneltelor facea ca productivitatea muncii sa fie minima, încât oamenii nu puteau sa supravietuiasca decât traind si muncind în comun. Aceeasi productivitate scazuta facea

Page 65: Sociologie Juridică

67

imposibila acumularea de bunuri materiale, problema proprietatii fiind lipsita de sens în aceste societati.

Cu timpul, uneltele se perfectioneaza, munca devine mai

productiva, iar indivizii pot actiona si pe cont propriu în activitatea de producere a mijloacelor de subzistenta. În aceste conditii, ei pretind sa fie posesorii individuali ai rezultatelor muncii, facându-si astfel aparitia proprietatea privata.

Pe masura instituirii si afirmarii proprietatii private, vor

aparea si se vor accentua inegalitatile de avere, unii, putini la numar, devenind din ce în ce mai bogati, iar altii, tot mai numerosi, din ce în ce mai saraci. Se produce, astfel, stratificarea sociala, societatea împartindu-se într-o minoritate bogata, care va concentra în mâinile sale cea mai mare parte din mijloacele de productie ale societatii,

si marea majoritate a populatiei, saraca sau lipsita de orice proprietate.

Pentru a-si apara proprietatea de atentatele din partea populatiei majoritare, posesorii mijloacelor de productie se vor uni si vor crea institutiile statului, care sunt instrumente coercitive, folosite pentru tinerea în ascultare a celor lipsiti de proprietate. Cu ajutorul statului, clasa dominanta în plan economic va deveni dominanta si din punct de vedere politic. Prin urmare, geneza statului este explicata de catre Marx nu prin

nevoia de aparare a comunitatii împotriva agresiunilor din exterior si nici prin aceea de a proteja viata si proprietatea fiecarui membru al comunitatii, ci prin efectele pe care la genereaza scindarea societatii în clase antagoniste. În aceste conditii, statul nu va mai fi forta ce asigura ordinea si echilibrul în viata sociala, ci un instrument al dominatiei de clasa.

Daca statul este rezultatul scindarii societatii în clase antagonice si daca aceasta scindare se datoreaza proprietatii private, atunci se pune problema daca statul este o institutie absolut necesara

societatii. La aceasta întrebare, Marx raspunde ca statul, având prin geneza si functiile sale un caracter de clasa, el este necesar doar câta vreme vor exista clase sociale cu pozitii

Page 66: Sociologie Juridică

68

si interese economice diametral opuse, adica atâta timp cât va exista proprietatea privata.

Proprietatea privata este tratata de catre Marx ca un

fenomen ce corespunde unui anumit nivel de dezvoltare a fortelor economice ale societatii, si nu ca o consecinta a unor acte de violenta si agresiune sociala. Dar aceste forte, dezvoltându-se continuu, vor ajunge la un asemenea volum, încât nu vor mai putea fi administrate decât la nivelul comunitatii, impunându-se înlocuirea proprietatii private cu proprietatea întregii societati.

Disparând proprietatea privata, vor dispare si clasele sociale antagoniste si va dispare si statul. Dar trecerea la aceasta forma de organizare sociala nu se produce de la sine, deoarece clasa care detine proprietatea asupra mijloacelor de productie se opune în mod firesc si atunci va trebui folosita violenta împotriva ei. Aceasta violenta va fi exercitata de clasa interesata în disparitia proprietatii private, aceasta fiind, dupa Marx, clasa lipsita de orice proprietate asupra mijloacelor de productie, adica proletariatul industrial sau clasa muncitoare.

Pentru a putea înfrânge rezistenta posesorilor de capital, aceasta clasa va trebui sa cucereasca mai întâi puterea în stat, înlaturând burghezia de la putere, si apoi sa instituie o noua putere de stat, dictatura proletariatului, a carei esenta o constituie violenta sistematica si neîngradita împotriva tuturor celor care se opun proiectului de organizare comunista a societatii.

Daca statul este instrumentul dominatiei de clasa, atunci dreptul nu va fi decât vointa clasei dominante ridicata la rangul de lege. Normele de drept nu mai apar ca fiind inspirate de principiul dreptatii sau de alte considerente morale, ci ca reguli care consacra si apara înguste interese de clasa.

Dreptatea, pe care o slujeste norma juridica, este o dreptate pentru cei puternici si o nedreptate pentru cei slabi. Situatie explicabila în masura în care norma de drept este instituita si impusa de catre stat, iar statul este instrumentul dominatiei de clasa. Dreptul îsi pastreaza caracterul de clasa în

Page 67: Sociologie Juridică

69

toate tipurile de stat, inclusiv în statul de dictatura a proletariatului. El va dispare numai atunci când va dispare si statul, adica în comunismul deplin.

Disparitia statului si a dreptului nu va însemna si disparitia

oricaror reguli de conduita sociala. Acestea vor continua sa existe, dar ele fiind, de data aceasta, expresia intereselor generale, vor fi respectate benevol de catre toti membrii comunitatii, nemaifiind nevoie de constrângere în aceasta directie.

5. Dreptul ca fapt social: Emile Durkheim

Considerat ca întemeietor al scolii sociologice franceze, Emile Durkheim va fi cel care face trecerea de la filosofia sociala a lui Comte la sociologia propriu-zisa, abordând socialul cu o metodologie specifica spiritului stiintific modern. În conceptia sa, sociologul trebuie sa procedeze aidoma cercetatorului naturii, adica sa se opreasca numai asupra acelor realitati sociale ce se caracterizeaza prin exterioritate în raport cu subiectivitatea umana, respectiv - printr-o existenta obiectiva si care, tocmai datorita acestui caracter obiectiv, exercita o actiune constrângatoare asupra indivizilor.

Fenomenele sociale ce poseda aceste caracteristici sunt numite de catre Durkheim fapte sociale si ele pot fi puse în evidenta atât prin observarea sistematica a vietii sociale, cât si prin studierea materialului oferit de diversele stiinte particulare, precum istoria, economia politica, stiintele dreptului, sociologia fiind în raport cu acestea o stiinta de sinteza

sau, într-o formulare agreata de Durkheim, o ,,enciclopedie” a unor asemenea stiinte. Prin corelarea informatiilor furnizate de stiintele sociale particulare cu privire la aceeasi categorie de fenomene sociale si utilizarea metodei ,,variatiilor concomitente”, se pot surprinde factorii ce determina fenomenele în cauza, frecventa si formele acestora.

Emile Durkheim formuleaza importante asertiuni cu privire la norma juridica, la conditionarea functiilor sociale ale acesteia, în

Page 68: Sociologie Juridică

70

contextul preocuparilor sale de sociologie generala, ce vor fi preluate si valorificate de catre sociologia juridica.

Procedând la analiza tipurilor de solidaritate umana si,

implicit, de organizare sociala, Durkheim distinge între solidaritatea mecanica

si solidaritatea organica. Prima este o

solidaritate prin similitudine, membrii comunitatii nefiind diferentiati sub aspectul statutului si rolului social, ei prezentându-se în aceasta privinta ca identici si intersanjabili, oricare putând lua, în orice împrejurare, locul oricarui altul. Indivizii împartasesc nediferentiat aceleasi valori, traiesc aceleasi sentimente în legatura cu caracterul sacru al valorilor comunitatii, au atitudini si reactii similare la tot ce favorizeaza sau ameninta colectivitatea.

În aceste conditii, ceea ce asigura coerenta grupului social este constiinta colectiva, adica ,,ansamblul credintelor si sentimentelor comune”, ce se prezinta sub forma unui sistem determinat ,,care are viata sa proprie”25 si în care se topesc aproape în întregime constiintele individuale.

Solidaritatea organica

este cea care se întemeiaza pe diferentierea

si integrarea rolurilor sociale, ca urmare a diviziunii muncii sociale. Diferentierea indivizilor sub acest aspect va duce la cresterea ponderii si importantei constiintei individuale si la restrângerea sferei de manifestare a constiintei comune. Atitudinile si reactiile indivizilor devin mai personale, fiecare raportându-se într-un anume mod la imperativele vietii sociale.

În functie de aceste doua tipuri de solidaritate sociala, Durkheim va distinge doua

tipuri de drept: dreptul represiv, care se întâlneste în societatile cu solidaritate mecanica si care sanctioneaza greselile sau crimele, si dreptul restitutiv sau cooperativ, ce actioneaza în societatile cu solidaritate organica si a carui esenta consta în a repune lucrurile în starea existenta înainte de a se încalca legea, pentru a face astfel posibila

25 Emile Durkheim, La division du travail social, p.46

Page 69: Sociologie Juridică

71

cooperarea între indivizi.

În cazul dreptului represiv, ceea ce conteaza nu este natura antisociala a faptelor incriminate de un astfel de drept, ci doar

ceea ce constiinta colectiva considera ca trebuie interzis. De aceea, pedepsele date pe baza dreptului represiv nu au rolul de a preveni repetarea faptelor si nici de a repara stricaciunile produse prin nerespectarea legii, ci numai de a da satisfactie

constiintei colective.

Spre deosebire de dreptul represiv, cel restitutiv corespunde unui grad înalt de libertate individuala, iar concordanta lui cu cerintele unei societati în care predomina diferentierea rolurilor sociale si conlucrarea între membrii societatii este evidenta. Dar si în aceste societati, nu dreptul este cel care genereaza o anume realitate sociala, ci, dimpotriva, tipul de drept existent se explica printr-o anume realitate.

Durkheim nu explica societatea prin acordul de vointa al indivizilor, ci el arata cum este posibila încheierea acordurilor, adica pe baza structurilor existente în societate. Fiindca, pentru realizarea unor asemenea întelegeri este necesara o structura judiciara adecvata, care sa permita si sa valideze aceste acorduri, structura ce este, la rândul ei, expresia cerintelor rezultate din fenomenul diviziunii muncii sociale.

În aceste demersuri explicative este mereu prezenta regula metodologica potrivit careia un fenomen social nu poate fi explicat decât printr-un alt fenomen social si ca structurile sociale au prioritate în raport cu indivizii.

Concomitent cu luarea în considerare a relatiilor cu caracter obiectiv pentru explicarea solidaritatii organice si a dreptului restitutiv, Durkheim releva si aici rolul pe care continua sa-l aiba constiinta colectiva, afirmând ca legislatia fiecarei societati este, în ultima instanta, expresia conceptiei colective pe care societatea globala o are despre just si injust, permis si nepermis.

Page 70: Sociologie Juridică

72

Societatea moderna se întemeiaza, de asemenea, pe

solidaritatea organica, dar complexitatea relatiilor ce se nasc în interiorul acesteia exclude posibilitatea existentei unui consens total asupra normelor de conduita. Ceea ce se realizeaza efectiv în cadrul acestei societati este consensul asupra unor valori si norme fundamentale, care lasa suficient spatiu pentru afirmarea libertatii individuale.

Acestea sunt cele care fixeaza restrictii în calea pornirilor si dorintelor care ar pune în pericol ordinea si stabilitatea sociala si de care indivizii tin permanent seama în conditiile unei stari normale a societatii. Intervin, însa, si situatii de criza, când lucrurile ies din fagasul lor firesc, iar desfasurarea evenimentelor scapa de sub control (perioade conflictuale, razboaie civile, tranzitii violente etc.) si care slabesc autoritatea normelor acceptate pâna atunci.

Nerespectarea normelor de conduita de catre o parte a membrilor societatii sau în anumite sectoare ale acesteia genereaza starea de anomie, pe care Durkheim o caracterizeaza ca fiind o stare de dereglare normativa si de dezordine sociala, provocate fie de producerea unor crize sociale violente, fie de o trecere prea brusca la o noua realitate sociala.

În plan psihic, starile de anomie corespund fenomenelor de dislocare a constiintei colective, care, tocmai datorita acestui fapt, nu mai are autoritate în fata constiintelor individuale. Normele existente îsi pierd semnificatia si eficienta în urma schimbarilor intervenite, provocând debusolarea temporara a constiintelor individuale.

Se întâlnesc si situatii speciale, când indivizii, transgresând statutul social initial, patrund în alte cercuri sociale, cu norme si valori diferite de cele ale cercurilor din care provin. Caracterul neadecvat al normelor anterioare si incapacitatea momentana de a face fata noilor exigente sunt elemente generatoare de comportamente anomice.

Starile de anomie pot interveni si ca urmare a tendintelor de

Page 71: Sociologie Juridică

73

introducere a unui control social excesiv asupra conduitelor individuale. În acest caz, conflictul ce se naste între statutul omului de fiinta libera si starea de subordonare totala fata de o autoritate exterioara va determina spiritul de revolta, care se va traduce în nesocotirea tuturor normelor, chiar si a celor ce sunt îndreptatite.

Page 72: Sociologie Juridică

74

6. Dreptul ca modalitate specifica de reglementare a

actiunii sociale: Max Weber (1864 – 1920)

Sociologia lui Max Weber este cu precadere o teorie a actiunii sociale. În cadrul sociologiei weberiene, conceptul de actiune sociala detine un loc central, el desemnând activitatile individuale si colective a caror motivare ultima rezida în natura relatiilor sociale, în care sunt angrenati autorii lor.

Actiunii sociale îi sunt asociate notiunile de scop si motivatie, cu ajutorul acestora din urma Weber explicând tipurile de actiuni ce se regasesc în sferele vietii sociale. Daca scopul este stabilit în mod constient si întemeiat rational, în sensul ca el va raspunde unor trebuinte reale si va corespunde cu mijloacele ce sunt disponibile pentru a fi dus la îndeplinire, atunci va fi o actiune rationala.

Actiunea va avea un caracter afectiv sau emotional

daca impulsul va fi dat de reactiile emotionale, care scapa de sub controlul actiunii, si va fi traditionala, daca va fi determinata de obisnuinte, cutume, credinte, ce se impun ca o a doua natura a fiintei umane.

Aceasta tipologie a actiunilor sociale se va regasi si în sfera vietii politice, în activitatea statului si în ordinea juridica a societatii. Pentru a evidentia specificul actiunii politice, Weber o raporteaza pe aceasta la cea de natura economica, aratând ca în vreme ce actiunea economica este subordonata dorintei de a presta activitati utile, adica de a produce bunuri si de a oferi servicii de care colectivitatea are nevoie, actiunea

politica izvoraste din nevoia de dominatie a indivizilor. De aceea, politica îi apare lui Max Weber ca fiind ansamblul conduitelor umane prin care se realizeaza dominarea omului de catre om.

Exista trei tipuri de dominatie si, implicit, trei tipuri de autoritate legitima, adica acceptata de catre cei guvernati. Primul este autoritatea rationala, acceptata pe baza convingerii ca autoritatea este detinuta legal de cei care o exercita, legale fiind si

Page 73: Sociologie Juridică

75

deciziile acesteia. A doua – autoritatea traditionala – este acceptata în ideea caracterului sacru al acesteia sau a legitimitatii celor care au fost investiti sa conduca potrivit traditiei. Cea de a treia – autoritatea charismatica

– îsi are justificarea în pretuirea

afectiva a liderilor si, respectiv, în calitatile de exceptie ale acestora.

De vreme ce orice autoritate îsi exercita prerogativele potrivit unor reguli ce concorda cu natura ei, ar trebui sa existe trei tipuri de drept, corespunzatoare celor trei tipuri de autoritate. Însa Max Weber apreciaza ca, în istoria omenirii, se întâlnesc patru tipuri de drept, ele rezultând din modul specific în care se îmbina componenta materiala cu cea spirituala, rationalul cu afectivitatea si irationalul, forma cu continutul. Acestea vor fi, în concordanta cu conceptia

teoretico-metodologica a lui Weber, patru tipuri ideale de drept, în sensul ca ele sunt tipuri construite, la care se ajunge prin luarea în considerare a anumitor caracteristici esentiale, dar care nu se întâlnesc niciodata în forma pe care o conceptualizeaza cercetatorul.

Primul tip de drept ar fi cel material si irational, în cadrul acestuia prevalând inspiratia legislatorului, liberul arbitru al acestuia si calitatile personale ale celor care realizeaza actul de justitie. Apartin acestui tip de drept deciziile liderului charismatic, sentintele date de autoritatile religioase investite cu prerogativa de a înfaptui actul de justitie etc..

Urmeaza dreptul material si rational, care se întemeiaza fie pe comandamentele morale conservate de traditie si respectate prin forta acesteia, fie pe preceptele cartilor sfinte (Vechiul Testament, Coranul etc.). Caracterul material este dat, în acest caz, de conditiile sociale care au inspirat norma, iar rationalitatea – de existenta unui anumit temei obiectiv.

Cel de al treilea tip – dreptul formal si irational – se caracterizeaza prin formularea explicita a normei sau a sentintei judecatoresti, dar acestea nu au o întemeiere rationala, ele trimitând la traditie, religie, oracol, si nu la conditiile sociale care

Page 74: Sociologie Juridică

76

ar justifica rationalitatea lor.

Doar ultimul tip – dreptul formal si rational

– întruneste

pe deplin conditiile normei juridice, aceasta fiind întemeiata rational, formulata explicit si integrata într-un cod ce corespunde exigentelor logice.

Evolutia dreptului poate fi urmarita ca o dezvoltare pe

linia rationalitatii

si codificarii, prima însemnând realizarea unei

concordante crescânde între exigentele sociale si reglementarea juridica, între problemele ce trebuie solutionate cu ajutorul normelor de drept si caile stabilite de norma pentru rezolvarea lor, pe când codificarea se regaseste în cresterea gradului de ordonare si sistematizare a normelor existente.

Concomitent cu afirmarea tot mai accentuata a rationalitatii normei juridice, se înregistreaza un proces asemanator si în privinta institutiilor care le aplica sau vegheaza la respectarea lor. Acestea dobândesc, în interpretarea lui Weber, un caracter tot mai birocratic, în sensul specializarii din ce în ce mai restrânse si mai eficiente, a promovarii unui formalism impersonal si rutinier, a cresterii gradului de centralizare si organizare.

7. Problematica sociologiei dreptului în interpretarea juristilor

Convinsi ca o abordare exclusiv pozitiva a normelor juridice nu este suficienta pentru a întelege geneza si evolutia dreptului, natura si esenta acestuia, reprezentanti de frunte ai gândirii juridice moderne si contemporane au renuntat la traditia încetatenita în cercetarea acestui demers, promovând o perspectiva pluridisciplinara, în cadrul careia sociologiei îi va reveni un rol de prima importanta.

Dintre numeroasele contributii ale teoreticienilor dreptului la instituirea unei perspective sociologice asupra fenomenului juridic le vor retine, pentru început, pe cele datorate lui Eugen

Page 75: Sociologie Juridică

77

Ehrlich (1862-1923) si Maurice Haurion (1856-1929).

Austriac de origine si profesor la mai multe universitati din Imperiul Austro–Ungar, printre care si cea din Cernauti, Eugen Ehrlich va fi nemultumit de tendinta îngust pozitivista de interpretare a dreptului, de tratare a normei juridice ca un construct ce nu se raporteaza decât la logica sistemului de drept existent în societate si, partial, la zestrea juridica anterioara. Or, în viziunea sa, dreptul este rezultatul cerintelor sociale existente în fiecare epoca istorica, el afirmând transant ca întreaga dezvoltare a dreptului se datoreaza societatii si nu doctrinei sau jurisprudentei, asa dupa cum nu trebuie redus nici un act de legiferare la demersurile ce s-ar înscrie numai pe coordonatele logicii juridice. Lucrarea sa intitulata Fundamentele sociologiei dreptului 26 si aparuta în 1913 va constitui un element de referinta pentru sociologia dreptului, fiind una din lucrarile la care se va face cel mai des trimitere pentru întelegerea ratiunilor ce au stat la baza constituirii sociologiei dreptului. De altfel, numerosi cercetatori îl considera pe Ehrlich ca fiind întemeietorul sociologiei dreptului.

În conceptia sa, sociologia juridica trebuie sa fie stiinta teoretica a dreptului,

adica teoria ce interpreteaza dreptul ca fiind un fenomen social, care apare în societate si este conditionat de aceasta, asa dupa cum, la rândul sau, va exercita un rol activ asupra vietii sociale. Ca fenomen social, dreptul se va afla în multiple relatii de interdependenta cu alte fenomene sociale, înregistrând influenta acestora si influentându-le la rândul sau.

În contextul acestei viziuni teoretice, Eugen Ehrlich va considera dreptul ca fiind doar o parte a regulilor ce comanda comportamentul social al indivizilor, chiar daca, în societatile moderne, el reprezinta partea esentiala. Alaturi de drept si în interactiune cu acesta, se întâlnesc numeroase alte reguli de conduita sociala, care alcatuiesc, dupa o formula uzitata de

26 Eugen Ehrlich, Grundlegung der Soziologie des Rechts, Munchen und Leipzig, 1913

Page 76: Sociologie Juridică

78

profesorul austriac, ,,dreptul viu al societatii.”

Se pot confirma aprecierile lui Ehrlich si în cazul societatii

românesti actuale, întâlnindu-se reguli specifice de conduita în cadrul unor comunitati locale, religioase sau etnice, semnificativa fiind, în aceasta privinta, ,,legea tiganeasca”, ce se impune în interiorul comunitatilor de rromi cu o autoritate similara legii juridice.

Cercetarea a ceea ce reprezinta dreptul real si complet impune observarea nemijlocita a regulilor de conduita ce functioneaza în cadrul diverselor grupuri sociale, acestea fiind norme impuse de religie, traditie, cutume etc..

Pe de alta parte, atentioneaza Ehrlich, nici dreptul legal sau pozitiv nu este o colectie încremenita de norme juridice, ci un sistem dinamic, care evolueaza si se modifica sub presiunea cerintelor sociale.

Traditia juridica prezenta dreptul ca o realitate unitara

si coerenta, în cadrul careia normele se articuleaza logic, constituind un sistem organic de sine statator. Ordinea juridica era considerata unitara si adecvata societatii. Ar exista, asadar, un monism juridic, care se regaseste în toate palierele vietii sociale.

Ehrlich demonteaza pas cu pas aceasta imagine asupra dreptului si ordinii juridice, argumentând ca unitatea dreptului este afectata mai întâi de contradictiile existente între legile care reglementeaza diverse categorii de raporturi sociale, între principiile juridice cu caracter general si forma pe care o îmbraca acestea în reglementarile cu caracter specific.

La rândul ei, practica juridica alimenteaza în permanenta contradictii ce vor submina

unitatea sistemului, judecatorii interpretând în mod personal spiritul legii si dând sentinte care favorizeaza accidentul în defavoarea esentialului. Si, în sfârsit, vor exista profunde contradictii între dreptul oficial, cel instituit si impus de catre stat, si dreptul informal, impus de cutume si traditii. Acesta din urma este mult mai cuprinzator, mai adecvat exigentelor sociale si, în consecinta, mai eficient. El este prezent,

Page 77: Sociologie Juridică

79

dupa cum s-a mai aratat, în interiorul diverselor grupuri sociale.

Prin urmare, asa-zisa unitate monolitica a dreptului statal,

ca si deplina adecvare a acestuia la viata sociala, sunt idei fara suport real, emise pe baza unor interpretari fortate si artificiale, datorate unor oameni care ,,privesc esentialul ca accidental si accidentalul ca decisiv.”

Pluralismul juridic si nu monismul constituie, dupa Eugen Ehrlich, adevarata realitate, iar acest lucru ar trebui sa îl recunoasca si statul si sa procedeze în consecinta. Adica, interventia sa sa fie limitata doar la reglementarea

acelor relatii care sunt exterioare grupurilor si care vizeaza ansamblul vietii sociale. Cu cât legea juridica se va restrânge în favoarea uzantelor, cu atât se va crea teren de afirmare dreptului viu, a carui unitate si adecvare la realitatile sociale sunt superioare celor caracteristice normelor juridice.

Cât priveste contributia lui Maurice Haurion la punerea bazelor unei sociologii juridice, aceasta se regaseste în primul rând în teoria sa privitoare la esenta si rolul institutiilor juridice.

Orice institutie este expresia unor cerinte sociale bine conturate si care vor indica rolul ce revine acestora. În esenta, rolul oricarei institutii, si, cu atât mai mult, al celor juridice este acela de a realiza integrarea armonioasa a indivizilor si grupurilor în viata sociala. ,,O institutie – scrie Haurion – este o opera sau o lucrare ce se realizeaza juridic într-un mediu social; pentru realizarea acestei idei, o putere se organizeaza si-i pune la dispozitie instrumentele, pe de o parte; pe de alta parte, între membrii grupului social interesat în realizarea ideii au loc manifestari de comuniune conduse de organele puterii si reglementate prin proceduri.”27

Pentru a-si îndeplini rolul, institutiile trebuie sa aiba o baza juridica bine stabilita, care sa le permita integrarea armonioasa în ansamblul social. De asemenea, chiar daca acestea

27 Apud Philippe Malaurie, Antologia gândirii juridice, Ed. Humanitas, Bucuresti, p.303

Page 78: Sociologie Juridică

80

actioneaza în societatile moderne pe baza principiului democratic potrivit caruia decizia sociala apartine majoritatii, ele nu trebuie sa neglijeze punctul de vedere si interesele minoritatii. Numai actionând în directia armonizarii pozitiilor celor ce detin majoritatea cu cele ale minoritatii, institutiile vor fi garantul ordinii si stabilitatii sociale.

Aceleasi principii trebuie sa se regaseasca si în activitatea

statului. Initial, statul este doar expresia fortei materiale care se instituie la nivelul societatii. El devine garant al ordinii si justitiei doar atunci când se organizeaza pe baze juridice, când legea, ca expresie a unitatii dintre interesele individuale si cele generale, se transforma în reguli de actiune. Astfel se produce trecerea de la statul de fapt la statul de drept, si numai acesta din urma poate asigura integrarea sociala a tuturor institutiilor si armonizarea activitatii lor, precum si armonizarea dreptului obiectiv cu cel subiectiv, a intereselor indivizilor cu cele ale colectivitatii.

Relevanta pentru conceptia lui Haurion este si ideea triplei perspective ce trebuie sa opereze în cercetarea fenomenelor juridice. Prima va fi perspectiva filosofica

si ea este necesara pentru degajarea principiilor si ideilor ce stau la baza valorilor juridice, a relatiilor ce exista între acestea si alte valori sociale. A doua – perspectiva sociologiei – va fi cea care da posibilitatea sesizarii relatiilor ce exista între institutiile dreptului si societate, a raporturilor de dubla conditionare ce exista în acest sens. Dintr-o asemenea perspectiva, se poate constata ca, în raport cu societatea, dreptul are un caracter determinat, el fiind produs de catre societate, dar aceasta nu înseamna ca nu ar avea un rol esential în cadrul societatii. A treia perspectiva va avea un caracter exclusiv juridic, ea procedând la o interpretare sistematico-dogmatica a dreptului, necesara pentru identificarea izvoarelor materiale si formale ale acestuia, pentru întelegerea raporturilor dintre izvoare si norma de drept, precum si a principiilor interne ale fiecarui sistem juridic.

Page 79: Sociologie Juridică

81

VI. CONTRIBUTII ROMÂNESTI LA DEZVOLTAREA

SOCIOLOGIEI DREPTULUI

1. Sociologia clasica româneasca despre drept si ordinea juridica a societatii

Initiative în directia observarii si interpretarii fenomenelor

sociale se înregistreaza în România înca din secolul al XVII-lea, reprezentative fiind pentru sfârsitul acestui secol si începutul celui urmator lucrarile Jurnal de calatorie în China

de Nicolae Milescu-Spatarul si Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir.

Odata cu intrarea României pe orbita dezvoltarii moderne, se vor intensifica si preocuparile axate pe cunoasterea profunda a realitatilor sociale românesti, precum si pentru realizarea unor sinteze teoretice care sa surprinda esenta mecanismelor ce stau la baza constituirii, organizarii si functionarii vietii sociale. Astfel, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, profesorul Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) întreprinde prima cercetare sistematica a satului românesc, în scopul obtinerii unei imagini reale si complete asupra conditiilor în care se practica agricultura româneasca, realizând monografii ale judetelor Mehedinti, Putna si Dorohoi, în care sunt incluse, pe lânga elementele geografice, pedologice si climaterice, si date statisticice, demografice, precum si aspecte ce tineau de obiceiuri, traditii, credinte, de psihicul social al sateanului, rezultând, în final, profilul social al românului traitor în mediul rural.

Prin rezultatele cu care se soldeaza cercetarile de teren întreprinse de savantul iesean, monografiile acestuia sunt considerate ca o premiera sociologica, iar autorul lor, ca întemeietorul metodei monografice în România.

Spiritul teoretic în sociologie este reprezentat cu stralucire la începutul secolului XX de catre Spiru Haret (1851-1912), a carui

Page 80: Sociologie Juridică

82

lucrare intitulata Mecanica sociala, publicata în 1910, încearca sa realizeze o interpretare determinista a vietii sociale prin analogia cu determinismul mecanic, cautând sa identifice fortele care actioneaza în spatiul social, ale carui coordonate sunt economia, morala si viata intelectuala.

În acelasi plan, al preocuparilor teoretico-interpretative

privitoare la viata sociala, se vor înscrie si demersurile teoretice ale lui Dumitru Draghicescu

(1875-1945) care, format la scoala

lui Durkheim, va încerca sa surprinda specificul determinismului social, respingând pe baza de argumente temeinice tendintele de asimilare a acestui determinism cu cel biologic. Interesante sunt, în acest context, consideratiile sale cu privire la morala si drept si la relatiile dintre acestea. „Legea etico-sociala cea mai incontestabila-sustinea el-care conduce raporturile exterioare ale individului este justitia

si, prin urmare, egalitatea si solidaritatea, care sunt negatia însasi a legilor naturale: selectia, concurenta, inegalitatea.”

Culmea creatiei sociologice românesti va fi reprezentata, în perioada interbelica, de opera lui Dimitrie Gusti (1880-1955) si cea a lui Petre Andrei (1891-1940), care pot fi considerati întemeietori ai sociologiei clasice românesti.

A. Dimitrie Gusti si cercetarea monografica în sociologie

Desi atunci când se face trimitere la opera sociologica a lui Dimitrie Gusti se insista cu precadere pe metoda monografica, teoretizata si aplicata de el în cercetarea sociologica, Gusti fiind creatorul scolii monografice de sociologie din România (Scoala de sociologie de la Bucuresti), contributia acestuia este la fel de importanta si în planul creatiei teoretice, lui apartinându-i una dintre cele mai originale conceptii stiintifice privitoare la viata sociala.

În viziunea lui Dimitrie Gusti, societatea este „înainte de toate, rezultatul unui concurs de împrejurari: spatiale, temporale,

Page 81: Sociologie Juridică

83

vitale si spirituale, care formeaza cadrul cosmologic, istoric, biologic si psihologic, cu alte cuvinte, ceea ce numim mediu social.”28 Aceste conditii sau cadre actioneaza permanent asupra vietii sociale, ele influentând nemijlocit activitatile desfasurate

în

interiorul societatii si care se structureaza pe patru domenii: economic, spiritual, politic si juridic.

Primele creeaza valorile economice si spirituale (stiinta, arta, religia), care alcatuiesc continutul

vietii sociale si fara de care nu

ar putea exista nici o societate, iar celelalte doua, politicul si juridicul, dau forma vietii sociale, ele îndeplinind functia de organizare si reglementare a raporturilor sociale. Primele sunt, asadar, elemente constitutive, iar celelalte, elemente organizatorice.

Si unele si altele sunt la fel de indispensabile vietii sociale, dar prioritare par a fi primele, de acestea depinzând modul de structurare si functionare a institutiilor politice si a celor juridice. Pe de alta parte, viata economica si spirituala nu se pot desfasura în absenta unei organizari si reglementari corespunzatoare.

Realitatea sociala ce rezulta în urma activitatilor desfasurate în cele patru domenii se structureaza pe doua niveluri: primul este dat de valorile economice, spirituale, politice si juridice si el reprezinta realitatea sau lumea supraindividuala, iar al doilea, de grupurile din care fac parte membrii societatii, constituind lumea interindividuala. Fiecare individ traieste simultan în ambele universuri sociale, fiind modelat de acestea si directionat în activitatea si conduita lui.

Cât priveste factorul generator de realitati sociale, acesta este reprezentat de vointa. „Vointa este esenta vietii sociale, astfel încât, potrivit situatiei si actiunii fortelor vointei sociale, realitatea sociala ia forma de opozitie, de lupta, de echilibru, de concurenta, de organizare, de subordonare, de supraordonare sau de coordonare.”29 Dar vointa nu actioneaza arbitrar, ci se raporteaza

28 Dimitrie Gusti, Opere, vol.I, Editura Academiei, Bucuresti, 1968, p.237 29 Ibidem, p.238

Page 82: Sociologie Juridică

84

la conditiile vietii sociale, existând în acest sens acea determinare a legii paralelismului sociologic, a carei esenta este data de modul specific de interactiune a celor patru domenii ale vietii sociale (si activitatile desfasurate în interiorul lor) cu cele patru categorii de cadre (cosmologic, istoric, biologic si psihic).

Potrivit lui Gusti, se poate constata un triplu paralelism (mai bine zis, existenta a trei tipuri de interactiune) între cadrele si valorile vietii sociale si anume:

a. în interiorul cadrelor – între componentele naturale (cosmologica si biologica) si cele sociale (psihica si istorica);

b. în interiorul manifestarilor

(valorilor) – între componentele constitutive (economice si spirituale) si cele regulative (politica si juridica);

c. între ansamblul cadrelor si ansamblul manifestarilor.

Pe de alta parte, în urma interactiunilor specifice dintre cadre si manifestari, rezulta unitatile

sociale, în interiorul carora se desfasoara viata indivizilor, ansamblul acestora constituind societatea. „O unitate sociala ne apare ca o totalitate de relatii, actiuni si reactiuni ale membrilor care le compun, toate forme ale activitatii omenesti, expresii, deci, ale vointei”30 În esenta, orice societate este constituita din trei tipuri de unitati sociale: comunitatile sociale, institutiile sociale si gruparile sociale.

Conceptia teoretica a lui Gusti cu privire la societate, potrivit careia aceasta este un ansamblu integrat de unitati sociale, va determina preferinta lui pentru metoda monografica

de cercetare a socialului, numai aceasta oferind, dupa el, posibilitatea surprinderii integrale a tuturor componentelor vietii sociale, în interdependenta lor functionala. Sociologia trebuie sa fie stiinta faptelor de observatie

si, de aceea – considera el - sociologia trebuie sa observa nemijlocit realitatea sociala, observatia

constituind, astfel, piesa de rezistenta a metodei monografice.

Dar, pentru a furniza o cunoastere nemistificata a vietii sociale, observatia sociologica trebuie sa respecte urmatoarele

30 ibidem, p.270

Page 83: Sociologie Juridică

85

reguli:

a. sa fie sincera si obiectiva; b. sa fie exacta si completa, adica sa retina cu precizie toate

elementele implicate în determinarea si structurarea fenomenului observat;

c. sa fie temeinic pregatita, cercetatorii documentându-se în prealabil în legatura cu fenomenele ce urmeaza a fi supuse observatiei si elaborând o

strategie adecvata pentru desfasurarea

ei; d. sa fie realizata în colectiv, adica sa aiba un caracter

interdisciplinar, la desfasurarea ei participând specialisti din toate domeniile vietii sociale;

e. sa fie în permanenta verificata si controlata, confruntându-se observatiile realizate asupra aceluiasi fenomen de diversi observatori sau a datelor recoltate în momente diferite;

f. sa fie intuitiva,

în sensul îmbinarii fidelitatii fata de faptele observate cu disponibilitatea pentru o interpretare creativa a acestora;

g. sa fie urmata de interpretarea comparativa a datelor, precum si a fenomenului cercetat cu alte fenomene înrudite.

În întreaga ei desfasurare, metoda monografica trebuie sa respecte cu strictete principiul fidelitatii fata de adevar si al curajului de a prezenta si sustine întotdeauna adevarul. Fiindca, aprecia sociologul român, „a cunoaste adevarul si a nu spune tot adevarul înseamna a fi complicele falsificatorilor.”

Contributia lui Dimitrie Gusti la clarificarea problemelor ce tin de realitatea juridica nu se reduce numai la relevarea locului si rolului juridicului în viata sociala, ci ea se regaseste si în recomandarile sale vizând obiectivele de natura juridica ale cercetarii monografice, precum si în comentarea unor fapte si relatii aflate la confluenta moralei cu dreptul si viata economica. Bunaoara, în realizarea cercetarilor de teren privitoare la viata familiala, acestea trebuiau sa ia în considerare modul de încheiere a casatoriei, situatia femeii în cadrul familiei, relatiile dintre copii

Page 84: Sociologie Juridică

86

si parinti, situatia copiilor înfiati sau a celor din afara casatoriei. Urmau, în continuare, elementele privitoare la bunurile comune, la dreptul de proprietate si folosinta, la situatia donatiilor si mostenirilor.

Interesanta este si maniera în care Dimitrie Gusti coreleaza aspectele de ordin juridic cu cele de natura economica în interpretarea unor obiceiuri rurale din perioada interbelica. Astfel, exista la sate traditia ca în casa parintilor sa ramâna mezinul, „ca feciorul cel mai mic sa mosteneasca gospodaria batrâneasca si, deci, sa se însoare în casa”, obicei interpretat de sociolog din perspectiva ansamblului vietii satesti „ca un sistem de asigurare a parintilor în caz de batrânete, mostenitorul casei fiind obligat în schimbul acestui avantaj sa aiba grija de ei.”31

De asemenea, cu privire la starea infractionala si respectul fata de legea penala, se recomanda consemnarea tuturor infractiunilor produse într-un interval de timp, gruparea lor pe categorii si cautarea cauzelor posibile care stau la baza unei infractionalitati mai mari sau mai reduse.

Pe de alta parte, consecventa cu care Dimitrie Gusti va insista pe cerinta realizarii unor cercetari sociologice cu caracter interdisciplinar, în cadrul carora specialistilor în drept le revenea un rol de prima importanta, va avea efecte benefice asupra surprinderii modului în care actioneaza norma juridica în unitatile sociale, a factorilor care îi sporesc sau îi diminueaza efectele.

B. Problematica sociologiei juridice în conceptia lui

Petre Andrei

În raport cu orientarea preponderent practica a scolii monografice întemeiata de Dimitrie Gusti, sociologia lui Petre Andrei va reprezenta directia eminamente teoretica în sociologia româneasca din perioada interbelica, autorul ei fiind preocupat de construirea unei interpretari pluridimensionale a vietii sociale.

31 ibidem, p.434

Page 85: Sociologie Juridică

87

Pentru aceasta, el va lua în considerare cele mai reprezentative teorii sociologice elaborate pe plan mondial pâna la acea vreme, dar fata de care va adopta o pozitie critica, precizându-si propriul punct de vedere în legatura cu fiecare din interpretarile analizate si procedând, în final, la realizarea unei constructii sintetice originale, care va plasa într-un nou context explicativ elementele ce i se vor parea ca fiind îndreptatite în

teoria la care se va

raporta. Se cuvine a se mentiona faptul ca vocatia sintetica pe care

Petre Andrei o va proba din plin în demersurile sale sociologice se întemeiaza în buna masura pe formatia sa filosofica, el remarcându-se la începutul activitatii sale intelectuale printr-o originala conceptie asupra teoriei valorilor, fiind, de altfel, unul dintre deschizatorii de drumuri în axiologia româneasca.

În ce priveste domeniul juridicului, ca reprezentând o determinanta fundamentala în organizarea societatii, Petre Andrei îl va aborda dintr-o tripla ipostaza: mai întâi, ca o componenta a structurilor de autoritate în cadrul vietii sociale, apoi ca o ordine normativa

specifica, aflata în strânsa interactiune cu ordinea morala si, în sfârsit, ca o întrupare a unui anumit tip de valori în viata sociala.

Cu privire la prima ipostaza a dreptului, Petre Andrei considera ca acesta este implicat în structurarea si functionarea autoritatii sociale, el purtând, în acelasi timp, amprenta tipului de autoritate ce sta la baza fiecarei forme de viata sociala. Bunaoara, în societatea primitiva, autoritatea având un caracter preponderent personal, impunându-se în viata comunitatii indivizii cu calitati deosebite, regulile de conduita vor purta amprenta acestor personalitati

si vor servi totodata ca mijloc de impunere a vointei autoritatii conducatoare. Atunci când autoritatea se justifica prin considerente de ordin divin, ca în cazul regalitatii din evul mediu, va fi evidenta coloratura divina si a normelor de drept. Si, în sfârsit, în societatile moderne, unde autoritatea dobândeste un caracter impersonal, acelasi caracter îl vor avea si normele

Page 86: Sociologie Juridică

88

juridice. În relatia dintre autoritate si norma de drept, interpretarea lui Petre Andrei pare sa privilegieze rolul autoritatii si aceasta din motivul ca, dupa opinia sa, autoritatea este cea care creeaza cadrul favorabil impunerii valorilor în viata sociala.

Ca expresie a unui mod specific de reglementare a

conduitelor umane, dreptul are, în viziunea lui Petre Andrei, o

origine exclusiv sociala, el nascându-se numai în cadrul

colectivitatilor umane si fiind expresia cerintelor de colaborare

între membrii colectivitatii.

Se poate observa aici o anumita apropriere de conceptia durkheimista cu privire la natura dreptului restitutiv si la rolul acestuia în realizarea solidaritatii organice, Durkheim considerând ca în societatile ce se caracterizeaza prin acest tip de solidaritate, dreptul constituie unul din principalele instrumente ce faciliteaza conlucrarea dintre membrii societatii. Unde nu exista societate, nu va exista nici drept, fiindca individul izolat, care nu intra în relatie cu altii, nu va avea nici drepturi si nici obligatii în raport cu acestia. Dar în masura în care apar relatiile inter-individuale, care stau la baza oricarei realitati sociale, apare si norma de drept ca un factor de echilibru în aceste relatii.

Rezultat din cerintele vietii sociale, dreptul va evolua în strânsa unitate cu evolutia formelor de comunitate umana, distingându-se un drept totemic, ca reprezentând prima forma de restrictii impuse membrilor unei colectivitati în scopul conservarii acesteia, urmat apoi de un drept tribal, în care reglementarile vor exprima cerintele unui stadiu mai înalt de evolutie, în care legaturile de rudenie cedeaza partial în

fata celor teritoriale, ca, în sfârsit, sa se ajunga la dreptul cetatii, unde, datorita organizarii societatii pe baze statale, dreptul apare ca expresia ordinii

Page 87: Sociologie Juridică

89

normative instituite de catre stat. În evul mediu, se va întâlni dreptul statului medieval, un drept laic dar cu o importanta tenta religioasa, alaturi de care va functiona însa si un drept canonic, aplicabil în interiorul institutiilor ecleziastice dar si în raporturile acestora cu institutiile statului. În societatea moderna, se poate vorbi de un drept individualist, care consacra asa-zisele drepturi naturale si libertatea legitima a individului, ca apoi, în societatile în care se instaurase comunismul sa se impuna un drept socialist 32.

Pe masura succesiunii istorice a tipurilor de drept mentionate, se poate constata ca tipurile care urmeaza celor existente în societatile anterioare preiau partial si elemente caracteristice sistemului de drept din respectivele societati, neexistând, dupa cum va atentiona Petre Andrei, tipuri pure, care sa se deosebeasca în întregime de cele anterioare.

Ordinea juridica a societatii, realizata pe baza normelor de drept, intersecteaza în permanenta cu cea morala, ele întâlnindu-se datorita valorilor morale, care stau atât la baza ordinii etice, cât si a celei juridice. Însa ordinea de drept va include, pe lânga valorile morale, si o serie de valori juridice, cum ar fi cele de legalitate, dreptate, justitie etc. si cu ajutorul carora se evalueaza concordanta actelor de justitie cu aspiratia fireasca la o justitie obiectiva, impartiala si echitabila.

Privitor la valorile juridice, Petre Andrei apreciaza ca acestea pot fi abordate atât de catre stiinta dreptului, cât si de catre sociologia juridica sau filosofia dreptului, „dupa cum le studiem ca fenomene formale, rationale, impuse de stat, ca fenomene sociale, regulative ale realitatii sociale sau ca concepte abstracte ale vietii practice” 33. Prin urmare, una din sarcinile sociologiei juridice va fi si aceea de a studia aceste valori în

32 Ipoteza diferentierii tipurilor de drept în functie de tipul de societate îi apartine sociologului Vinogradov, dar Petre Andrei subscrie la aceasta ipoteza.

33 Petre Andrei, Opere sociologice, Vol.I, Editura Academiei, Bucuresti, 1973, p.270.

Page 88: Sociologie Juridică

90

calitatea lor de factori de modelare a realitatii sociale.

Valorile juridice intervin în toate etapele procesului de

realizare a ordinii legale a societatii, adica si în activitatea de elaborare a normelor de drept, si în adoptarea acestora si instituirea lor ca norme de comportament social, precum si în înfaptuirea actului de justitie.

Ca si celelalte valori, si valorile juridice alcatuiesc un

sistem axiologic, constituit dintr-o succesiune de trepte ierarhice, la baza situându-se, dupa Petre Andrei, o valoare juridica suprema – cum ar fi valoarea de dreptate, aceasta fiind valoarea – scop, careia i se vor subordona valorile ce îndeplinesc rolul de mijloace în realizarea unei justitii superioare. De aceea, valoarea juridica este în esenta ei, o valoare normativa, la care se raporteaza legiuitorul, si cu ajutorul careia se determina dreptul pozitiv, dar care este independenta de ordinea istorica, precum si de timpul si locul în care se aplica dreptul pozitiv 34.

Raportat la valori, dreptul este nu numai ansamblul normelor ce reglementeaza relatiile dintre indivizi si comunitati, ci si o realitate culturala, prin intermediul lui realizându-se sinteza între valoare si o anume ordine juridica. Pe de alta parte, ca fenomen cultural, dreptul apartine atât existentei sociale cât si valorii, pentru ca orice fenomen cultural apartine existentei atunci când este valorificat. În cazul dreptului, el se prezinta ca acea „forma existentiala care serveste ca substrat si scena pentru valoarea juridica, pentru ideea dreptului”

35.

2. Teoria democratizarii dreptului: Mircea I. Manolescu

În anul 1946 vede lumina tiparului o lucrare apartinând juristului român Mircea I. Manolescu si care, desi se intitula Teoria si practica dreptului, avea ca subtitlu Metodologie si sociologie juridica, formula ce indica modalitatea de interpretare

34 Ibidem, p. 273. 35 Ibidem, p.274.

Page 89: Sociologie Juridică

91

de catre cercetatorul mentionat a teoriei si practicii juridice. De altfel, însusi autorul lucrarii mentioneaza ca prin tiparirea acesteia se ofera virtualilor sai cititori „cel dintâi curs românesc de metodologie si sociologie juridica”.36

Pornind de la postulatul sociologic ca dreptul este expresia conditiilor sociale ce impun un anumit mod de reglementare a relatiilor interindividuale în cadrul unei colectivitati constituite pe baze statale, precum si a relatiilor dintre colectivitate si membrii sai, ca si a relatiilor dintre comunitati, Mircea Manolescu va conchide firesc ca, de vreme ce societatile evolueaza, vor evolua inevitabil si sistemele de drept si, în aceste conditii, o prima problema care se contureaza la orizontul cercetarii sociologice va fi cea a sensului evolutiei dreptului.

În urma valorificarii datelor puse la dispozitie de stiintele istorice si, implicit, de istoria dreptului, autorul la care ne referim ajunge la concluzia ca, sub aspect formal, evolutia consta în extinderea sferei de aplicare a dreptului si în restrângerea reglementarilor

care se aplica pe o arie extinsa, apreciind ca, sub acest aspect, actioneaza principiul logic potrivit caruia odata cu extinderea sferei unei actiuni se reduce continutul acesteia, adica numarul notelor ce alcatuiesc continutul notiunii respective.

În privinta continutului, evolutia dreptului se materializeaza în democratizarea normelor de drept, proces aflat în strânsa corelatie cu evolutia formala a acestora. Esenta democratizarii dreptului ar consta, dupa Mircea Manolescu, în trecerea „de la drepturi bogate si puternice, dar apartinând unei clase restrânse, catre drepturi mai slabe, în ce priveste continutul, dar de care sa beneficieze sfere populare din ce în ce mai largi”.37

Întelegerea punctului de vedere pe care îl formuleaza Manolescu în legatura cu sensul democratic al evolutiei ordinii juridice a societatii impune clarificarea prealabila a elementelor

36 Mircea I. Manolescu, Teoria si practica dreptului, Fundatia Regele Mihai I, Bucuresti, 1946, p.14 37 Ibidem, p.16

Page 90: Sociologie Juridică

92

ce par a tine de subtextul conceptiei explicit formulate. Daca tinem seama de faptul ca argumentele extrase în sprijinul acestei ipoteze se reazama, în mare masura, pe evolutia dreptului roman, putem conchide ca ipoteza ce sta la baza acestei constructii teoretice este aceea ca sistemele originare de drept erau creatia celor ce dispuneau de un statut social privilegiat (în antichitatea greco-romana acest statut concretizându-se în pozitia de oameni liberi si proprietari de bunuri mobile si imobile) si, în consecinta, acestia stabileau reguli de conduita ce fixau o deplina echivalenta între obligatiile la care subscriau membrii colectivitatii si avantajele care rezultau din îndeplinirea lor.

Ulterior, însa, pe teritoriile locuite de membrii comunitatilor ale caror relatii erau reglementate de astfel de norme se vor stabili si persoane straine de comunitate, care nu vor beneficia de avantajele dreptului existent, dar carora li se vor impune obligatii specifice, uneori mai mari decât ale populatiei autohtone, dar fara avantajele ce care beneficia aceasta. Este, între altele, situatia

populatiei clientelare din urbea romana, nucleul viitoarei plebe, care, atunci când va ajunge sa detina ponderea numerica, va declansa procesul pentru egalitatea juridica cu patricienii. De altfel, revendicarea de a se introduce legi scrise, care sa reglementeze relatiile dintre cetatenii romani, exprimau dorinta justificata a plebei ca întelegerile verbale dintre posesorii de drepturi si clientii lor sa îmbrace forma unor reglementari generale si recunoscute de catre toti, sanctionate, prin urmare, de puterea oficiala.

În concluzie, democratizarea initiala a dreptului însemna înlaturarea arbitrariului si subiectivismului din relatiile dintre cei puternici, care aveau initiativa în stabilirea regulilor jocului si cei slabi, obligati sa suporte capriciile acestora. De asemenea, democratizarea juridica mai însemna si recunoasterea avantajelor corespunzatoare obligatiilor pe care si le asumau cei care intrau într-un sistem de relatii cu persoane ale caror interese erau protejate de normele de drept existente.

Page 91: Sociologie Juridică

93

Relevanta pentru interpretarea sociologica a dreptului de catre

M. Manolescu este si maniera în care el analizeaza elementele cu ajutorul carora patricienii romani utilizau instrumentul juridic pentru conservarea propriei dominatii. Mai întâi, promovarea ideii sacralitatii

dreptului, a originii sale divine, de unde implicarea

nemijlocita a sacerdotilor în realizarea actului de justitie. Acestia erau cei care detineau „secretul” zilelor faste pentru justitie, precum si pe cel al formulelor consacrate utilizabile în actiunea juridica, adica ale regulilor tehnice ale dreptului. În consecinta, procesul de democratizare a dreptului va viza si democratizarea cunoasterii acestuia, care va însemna, pe de o parte, desfiintarea secretului privitor la calendarul fastelor si al formulelor consacrate, iar pe de alta parte, laicizarea actului juridic, în sensul desfiintarii monopolului detinut în aceasta privinta de catre sacerdoti si permiterea accesului la cunoasterea dreptului si aplicarea acestuia a oricarui cetatean roman.

Asadar, democratizarea dreptului roman va fi precedata de democratizarea cunoasterii acestuia, de transformarea ulterioara a cerintei cunoasterii legilor într-o obligatie cetateneasca, ce îsi va gasi expresia într-un principiu consacrat de teoria si practica juridica.

Apoi va urma procesul de modificare a normelor de drept sub aspectul continutului, în sensul extinderii generalitatii acestora si al restrângerii reglementarilor aplicabile la toate categoriile de membri ai colectivitatii.

Si mai evidenta

va fi tendinta de democratizare a dreptului în epoca moderna, ca urmare a profundelor transformari ce au avut loc în viata societatii. Înfaptuirea revolutiilor burgheze într-o serie de tari din Europa occidentala va avea ca efect promovarea unei conceptii

democratice cu privire la valoarea fiintei umane si libertatea acesteia, la drepturile firesti de care trebuie sa se bucure individul în orice societate.

Transformarile de ordin economic si politic se vor regasi corespunzator si în sferele dreptului, care

se vor restructura pe

Page 92: Sociologie Juridică

94

baza principiilor libertatii si egalitatii indivizilor. Cea mai sintetica expresie în plan juridic a acestor transformari democratice va fi Codul civil francez, adoptat în 1804 din initiativa lui Napoleon si potrivit caruia „singura realitate este individul si, de aici, individualismul juridic, singura regula fundamentala este libertatea si, de aici, liberalismul juridic. Institutiile de baza sunt: familia, proprietatea si contractul.”38

Si în evolutia dreptului modern elementul spiritual este, potrivit lui Mircea Manolescu, de prima importanta. Acesta intervine mai întâi sub forma revolutionarii conceptiilor filosofico-politice, pilonii fundamentali ai noilor conceptii fiind suveranitatea poporului, deplina egalitate în drepturi a cetatenilor, caracterul sacru al drepturilor si libertatilor individuale.

Condamnarea si desfiintarea tuturor privilegiilor de clasa vor avea drept urmare întemeierea noilor norme de drept pe principiul ratiunii, dreptatii si adevarului, în sensul ca instituirea egalitatii juridice a tuturor cetatenilor trebuie sa corespunda adevarurilor stabilite de ratiune cu privire la libertatea si drepturile naturale ale omului. De aici va urma caracterul impersonal si universal al drepturilor si obligatiilor consacrate prin norme de drept si formalizarea, uneori în exces, a acestora. Astfel, dreptul de proprietate devine un concept abstract si impersonal, aplicabil în egala masura tuturor persoanelor cu capacitate juridica. „Dreptul este bunul prin excelenta si el poate contine orice si apartine oricui, cu orice întrebuintare.”39

Apare, însa, si un risc prin formalizarea si structurarea logico-deductiva a dreptului, acela al autonomizarii sale în raport cu realitatea sociala care i-a dat nastere. Situatia este atestata de stiinta dreptului, care procedeaza la investigarea acestuia ca fiind o realitate de sine statatoare si care neglijeaza cerinta raportarii normelor juridice la contextul social în care au aparut si asupra caruia actioneaza.

38 Mircea Manolescu, op.cit., p.30 39 ibidem, p.42

Page 93: Sociologie Juridică

95

Autonomizarea se produce atât sub forma cresterii gardului de

abstractizare si laicizare a normei juridice, aspectul tehnic tinzând sa prevaleze asupra continutului social al normei, cât si a tendintei de ramânere în urma a reglementarii juridice fata de evolutia sociala. În consecinta, se adânceste hiatusul dintre drept si realitatea sociala si devine tot mai anevoioasa aplicarea normei la cazurile concrete.

Depasirea acestei situatii de impas se poate realiza prin metoda constituirii tipurilor juridice, a carei esenta consta în revizuirea analitica a sistemelor de norme, în urma careia anumite concepte se regrupeaza pentru a corespunde într-o mai mare masura realitatii existente. Altfel spus, „tipul este o sinteza partiala, cristalizata în realitatea sociala si anume, având sâmburele de concret, aproape de individual, un concret al realitatii economice si sociale.”40

Prin instituirea unei perspective sociologice asupra fenomenelor juridice, Mircea Manolescu reuseste sa puna în evidenta o parte din elementele ce determina conditionarea sociala

a dreptului, precum si formele prin care dreptul intervine în viata sociala si influenteaza evolutia acesteia. Interesanta este si viziunea sa asupra specificului, obiectului si sarcinilor sociologiei juridice, care îsi propune sa investigheze „ realitatea juridica sub aspectul ei de realitate sociala”, cât si „cercetarea juridica a realitatii sociale”41, sarcini ce pot fi onorate numai printr-o strânsa conlucrare dintre sociologie si stiintele juridice.

3. Mircea Djuvara despre drept ca relatie sociala

Mircea Djuvara (1886-1944) s-a impus în cultura juridica româneasca din prima jumatate a secolului al XX-lea nu numai ca un eminent teoretician în domeniul dreptului, ci si ca un stralucit filosof al acestuia, precum si ca un promotor al spiritului

40 Ibidem, p.46 41 Ibidem, p.94

Page 94: Sociologie Juridică

96

sociologic în interpretarea fenomenelor juridice.

Pentru acest remarcabil teoretician, dreptul presupune întotdeauna un raport juridic care este, la rândul sau, o relatie inter-individuala. „De aceea se poate spune cu drept cuvânt ca «ubi societas, ibi ius». Ideea de societate juridica este implicata în ideea de cel putin doua persoane, în ideea de relatie juridica. Oriunde intra în contact doua vointe rationale, prin aceasta s-au nascut relatii juridice între ele, prin aceasta s-a nascut societatea juridica”

42. O persoana absolut izolata, un Robinson ipotetic, nu poate

avea relatii juridice, pentru ca acestea se stabilesc numai între oameni, nu între oameni si natura.

Relatia juridica este consecinta instinctului social, al nevoii de altul. Din faptul ca societatea subzista, se poate conchide ca în fiecare individ este prezent un element social atât de puternic încât îi domina instinctul de conservare a individualitatii. Prin urmare, se poate conchide ca nu constrângerea este cea care asigura convietuirea sociala, ci sentimentele altruiste ale individului. „Omul manifesta în toata activitatea sa de toate zilele, instinctul sublim de dragoste pentru ai sai, instinct profund social” 43.

Dar daca în tot ce întreprinde omul este prezent acest sublim instinct de dragoste, atunci de ce mai este necesara norma juridica, a carei esenta consta tocmai în impunerea ei prin forta coercitiva a comunitatii ? Pentru ca, ne raspunde Mircea Djuvara, în relatiile interumane pot apare si situatii conflictuale, care pot degenera în absenta unor reguli clare de conduita si cu caracter obligatoriu. Apoi, fiindca viata în comun înseamna cooperare, iar orice conlucrare trebuie realizata pe baze echitabile.

Legea, care constituie forma de sanctionare oficiala a raporturilor juridice, nu va fi altceva decât o modalitate de

42 Mircea Djuvara, Teoria generala a dreptului, Editura ALL, 1995, p. 218. 43 Ibidem, p.122.

Page 95: Sociologie Juridică

97

solutionare rezonabila a diverselor tipuri de conflicte ce apar în societate. Legiuitorul intervine astfel atunci când constata ca anumite conflicte devin tot mai frecvente si au un impact negativ crescând asupra societatii.

Procedura pe care o va folosi acesta în asemenea situatii nu poate fi alta decât aceea desprinsa din observarea solutiilor pe care constiinta publica le-a dat în starile conflictuale care îl preocupa. De aceea, se poate spune ca, în ultima instanta, legea nu face decât sa-si însuseasca punctul de vedere al constiintei sociale ca fiind, dupa cum se exprima Mircea Djuvara, „un rezumat extrem de concentrat al unei experiente de veacuri”

44. Reglementarile juridice exprima, de fiecare data,

exigentele vietii sociale, asa cum apar ele conturate în constiinta publica. Legiuitorul va transpune într-un act normativ numai acele sugestii ce întrunesc adeziunea constiintei colective. Constatam aici o idee cu ample valente explicative, aceea a relatiei dintre puterea politica, ce actioneaza în calitate de legiuitor, si opinia publica, ce este expresia constiintei sociale.

Norma juridica realizeaza o reglementare rationala a relatiilor sociale, dar continutul acestei reglementari va fi unul preponderent moral. Fiindca orice relatie juridica are la baza ideea ca si ceilalti sunt oameni si asa dupa cum noi dorim sa ne fie recunoscut dreptul de a ne realiza destinul moral, acelasi drept trebuie recunoscut si tuturor celorlalti. „De aceea se poate spune ca la baza dreptului sta ideea respectului libertatilor tuturor membrilor societatii din care fiecare face parte”

45. De aici va rezulta o consecinta extrem de importanta,

aceea ca autoritatea unui text de lege rezida nu în faptul ca legea este adoptata de stat, ci în justificarea lui morala. O lege al carei continut nesocoteste comandamentele morale nu va fi o lege dreapta si în acest caz vor fi subminate atât bazele justitiei, cât si

44 Ibidem, p.117. 45 Ibidem, p.119.

Page 96: Sociologie Juridică

98

cele ale ordinii si stabilitatii sociale.

Page 97: Sociologie Juridică

99

VII. ORIENTARI CONTEMPORANE ÎN DOMENIUL

SOCIOLOGIEI JURIDICE

1. Teoria pluralismului juridic: Georges Gurvitch (1894-1965)

Ideea pluralismului juridic este enuntata pentru prima oara de catre Eugen Ehrlich, dar Georges Gurvitch construieste o teorie proprie asupra acestui fenomen, al carei fundament îl constituie viziunea sa dialectica asupra vietii sociale.

Individul se afla într-o multitudine de raporturi sociale, datorita apartenentei sale, simultane sau succesive, la diverse grupuri. Integrarea lui în cadrul fiecarui grup social este posibila numai în masura în care el va respecta anumite reguli de conduita, reguli ce constituie sursa originara a dreptului, fiindca „acolo unde exista chiar un simplu noi sunt sanse de a te gasi în prezenta dreptului.”46

Diversitatea grupurilor sociale si a regulilor de conduita ce trebuie respectate în cadrul acestora pentru asigurarea stabilitatii si ordinii interne a grupului sunt factorii primari ce stau la baza genezei pluralismului juridic. Varietatea aproape infinita a experientelor tuturor societatilor si a

tuturor grupurilor sociale genereaza o varietate impresionanta a normelor de conduita cu caracter impersonal si cu efecte constrângatoare asupra individului. Dar numai o parte a acestora apartin normelor juridice, respectiv celor instituite de catre stat si impuse prin forta coercitiva a acestuia.

Asa stând lucrurile, trebuie sa se conchida ca sistemul de drept al unei societati date este incomparabil mai vast decât cel al normelor impuse de stat, acesta din urma înfatisându-se doar ca o mica insula pierduta „în imensa mare a dreptului care îl

46 G. Gurvitch, Elements de sociologie juridique, Aubier, Paris, 1940

Page 98: Sociologie Juridică

100

înconjoara.” Statul nu este, deci, decât una din sursele generatoare de drept, asa dupa cum legea juridica nu este decât unul din izvoarele acestuia, societatea incluzând nenumarate alte surse de drept. Bunaoara, orice individ se va supune nu numai normelor ce alcatuiesc ordinea juridica impusa de catre stat, ci si altor numeroase reguli, cum ar fi cele din interiorul familiei, din organizatiile la care adera, regulilor de conduita între prieteni s.a.m.d.

Cât priveste dreptul oficial, acesta include, dupa Gurvitch, doua categorii de norme, si anume:

a. normele ce reglementeaza relatiile interindividuale, adica „relatia cu alte persoane” si care alcatuiesc dreptul individual;

b. normele ce fac posibile constituirea si functionarea optima a comunitatilor, precum si integrarea indivizilor în comunitate si colaborarea lor în interiorul acestora, astfel de norme alcatuind ceea ce Gurvitch considera a fi dreptul social.

Daca dreptul este întotdeauna expresia diverselor cerinte si realitati sociale, atunci cercetarea si explicarea adecvata a acestuia impun instituirea unei perspective sociologice asupra fenomenului juridic, ceea ce presupune investigarea dreptului de pe pozitiile sociologiei juridice si cu instrumentele metodologice specifice acesteia. În cadrul sociologiei juridice, trebuie realizata mai întâi abordarea microsociologica

a dreptului, apoi una sociologica diferentiata si, în sfârsit, o interpretare sociologico – genetica. În functie de aceste trei moduri de abordare a realitatii juridice se vor constitui cele trei domenii sau parti principale ale sociologiei juridice, respectiv microsociologia dreptului, sociologia diferentiata a dreptului si sociologia genetica.

Microsociologia dreptului va proceda atât la cercetarea pe orizontala

a dreptului, operatiune în cadrul careia se va insista pe identificarea tuturor tipurilor de norme de drept existente în societate, corespunzatoare diverselor forme de sociabilitate, cât si cercetarea pe verticala, în cadrul careia se va

urmari dispunerea succesiva a normelor de drept, potrivit structurilor în profunzime

Page 99: Sociologie Juridică

101

ale vietii sociale.

Daca microsociologia trebuie sa asigure o cunoastere a

dreptului în raport cu aria sociala

de cuprindere si cu nivelurile

de structurare a vietii sociale, sociologia diferentiata va cerceta tipologia normelor de drept din perspectiva grupurilor sociale creatoare de drept. Gurvitch va opera în acest caz diferentierea între grupurile particulare, cum ar fi cele familiale, teritoriale, profesionale etc. si care sunt segmente pe verticala sau orizontala ale societatii, si societatile globale, care se diferentiaza, la rândul lor, în functie de contextul istoric în care au luat nastere si în care vor prevala anumite categorii de factori(spirituali, economici, politici etc.)

Cât priveste sociologia genetica a dreptului, aceasta va studia mai întâi aspectele comune din cadrul diverselor tipuri de drept sau, cum se exprima Gurvitch, regularitatile tendentiale

si apoi factorii sociali ce stau la baza regularitatilor respective( religia, economia, viata politica, factorul demografic, cel ecologic etc.)

Se observa, din modul în care Gurvitch distribuie sarcinile pentru fiecare parte a sociologiei juridice, ca el încearca sa puna bazele unei strategii proprii de cercetare a fenomenului juridic, structurata pe trei obiective fundamentale, dupa cum urmeaza: într-o prima etapa se va realiza sociologia integrala a fenomenului juridic, a dreptului unei societati date, dupa care se va proceda la explicarea acestuia dintr-o dubla perspectiva: mai întâi, din perspectiva structurilor sociale care au capacitatea de a elabora si impune norme de drept, apoi din cea a factorilor sociali care determina atât uniformitatile, cât si diferentierile, notele specifice ale diverselor tipuri de norme juridice. Desi cercetarii empirice îi revine rolul esential în cadrul unei asemenea strategii, nu va fi neglijata constructia teoretica, acesteia revenindu-i sarcina de a explica sociologic geneza si evolutia

sistemelor de drept, diferentierea lor, cât si caracteristicile comune ce se regasesc în continutul reglementarilor si modalitatile de aplicare a

Page 100: Sociologie Juridică

102

acestora.

2. Critica sociologica a panjuridismului:

Teoria nondreptului a lui Jean Carbonnier

Caracterizat de catre cei care s-au aplecat temeinic asupra activitatii si operei sale ca fiind „unul dintre marii maestri ai gândirii juridice contemporane si ai gândirii în general”47, Jean Carbonnier s-a impus ca un mare maestru si în domeniul sociologiei juridice, îndeosebi prin identificarea si descrierea acelor elemente ce limiteaza aria de cuprindere a dreptului si care fac ca nu toate reglementarile normative sa apartina dreptului etatic. Este vorba, în principal, de ceea ce el numeste nondreptul, precum si de dreptul flexibil si cutuma.

Tratatul sau de Sociologie juridica, publicat în 1972, a devenit o lucrare de referinta pentru cei interesati de interpretarea juridicului ca fenomen social si aceasta datorita spiritului riguros stiintific în care sunt abordate interdependentele dintre drept si societate, relatiile dintre drept si sistemul juridic, dintre acesta si faptele juridice.

Relevanta pentru viziunea sa asupra prezentei dreptului în societate si al rolului social al acestuia este critica sistematica pe care el o administreaza interpretarilor panjuridiste, potrivit carora dreptul se afla pretutindeni, „în spatele fiecarei relatii sociale sau individuale...astfel, pentru panjuridism, constata Carbonnier, dreptul este infinit extensibil si absolut omogen: el tinde sa umple întregul univers social fara sa lase nici un spatiu gol”. În realitate, însa, continua el, exista mult mai multe fapte si relatii sociale ce au la baza alte reguli decât cele de ordin juridic, dreptul nefiind decât „o spuma la suprafata raporturilor sociale sau interindividuale.”48

Aceeasi atitudine critica o manifesta Carbonnier si fata de

47 Philippe Malaurie, op.cit. ,p.365 48 Jean Carbonnier, Flexible droit,LGDJ, 1995, p.22

Page 101: Sociologie Juridică

103

tendinta de idealizare a dreptului, de investire a acestuia numai cu însusiri pozitive. Asemenea tendinte izvorasc din conceptiile dogmatice asupra dreptului, care vad în norma juridica expresia unei reglementari perfecte a raporturilor sociale.

O abordare a dreptului în spiritul obiectivitatii stiintifice va

evidentia ca dreptul nu este numai bun sau numai rau, nici când bun, când rau, ci „ este binele si raul în acelasi timp, si ambiguu, cum sunt toate cele ce tin de aceasta lume.”49 De aici, va trebui sa rezulte o atitudine echilibrata a celor investiti cu aplicarea legii. Constienti ca legea a fost data cu scopul de a opri raul si repara prejudiciile, atunci când acesta s-a produs, justitia va face uz de lege fara nici un fel de complexe. Dar, stiind ca orice lege juridica este si generatoare de rau, judecatorii se vor servi de lege cu masura.

În sprijinul aceleiasi viziuni echilibrate cu privire la rolul si aria de cuprindere a dreptului vine si ipoteza sa asupra nondreptului. Prin nondrept, Carbonnier întelege mai întâi absenta dreptului dintr-un numar însemnat de raporturi sociale, acestea facând parte din categoria celor care puteau fi reglementate prin norme juridice. El atrage atentia supra cerintei metodologice de a nu se identifica nondreptul cu ceea ce este opus dreptului, respectiv cu antidreptul sau injustul, si nici cu formele degradate ale dreptului, cum sunt cele ce apartin subdreptului si care sunt relatii cu caracter infrajuridic.

Nondreptul trebuie privit ca o restrângere a dreptului din varii motive, el desemnând, în consecinta, totalitatea mecanismelor prin care dreptul se retrage din anumite sfere ale vietii sociale. Factorii care determina restrângerea dreptului pot fi exteriori dreptului, dar si intrinseci acestuia. Din ultima categorie fac parte cei ce tin de autolimitarea voluntara

a dreptului, precum si de autoneutralizarea acestuia. Astfel, se întâlnesc situatii când fie dreptul în totalitatea sa, fie anumite componente ale acestuia nu sunt aplicate în anumite locuri sau anumite

49 Jean Carbonnier, Essai sur les lois , 1985, p.281

Page 102: Sociologie Juridică

104

perioade de timp. Bunaoara, prin recunoasterea dreptului de azil, sub diversele sale forme, s-a acceptat existenta anumitor zone în care legea nu se mai aplica. Pot fi citate, tot cu titlul de exemplu, si acele cazuri în care aplicarea sanctiunilor este conditionata de prezenta anumitor elemente, cum ar fi publicitatea, transformata în element constitutiv al anumitor infractiuni penale, situatie ce conduce la concluzia ca acolo unde aceste elemente nu

sunt

întrunite, legea nu se aplica, desi fapta incriminata de lege s-a produs totusi.

De-a lungul istoriei se constata prezenta unor momente în care se interzicea exercitarea actului de justitie, ca în cazul calendarului judiciar al Romei antice, care indica zile nefaste pentru exercitarea legii, asa dupa cum astazi sunt excluse din calendarul dreptului duminicile si sarbatorile legale. Se pot invoca diverse motive pentru justificarea momentelor de întrerupere a actului juridic, dar adevarul pe care îl stabileste sociologia este unul singur, acela ca oamenii nu pot face fata unui drept continuu si ca se impun si vacante în aplicarea acestuia, ca o necesitate a igienei sociale. Pe lânga anularea dreptului în anumite locuri sau intervale de timp, se stabilesc si interdictii privitoare la aplicarea de sanctiuni în cazul în care legea este lacunara cu privire la anumite categorii de fapte. Astfel, principiul ca „ tot ce nu este interzis prin lege este permis” se poate converti în concluzia logica potrivit careia

apare ca fiind nondrept tot ceea ce nu este juridicizat în mod expres.

Cât priveste autoneutralizarea dreptului, aceasta se datoreaza, de cele mai multe ori, contradictiilor interne ale normei juridice. Bunaoara, cerinta dovezii plaseaza în afara sanctiunilor legale tot ce nu poate fi dovedit, asa dupa cum exigenta unei interventii umane

pentru a savârsi dreptul tinde sa scoata din sfera de cuprindere a dreptului tot ce valoreaza mai putin decât aceasta interventie.

Un alt factor de generare a nondreptului îl constituie rezistenta faptului la drept, adica interventia pe parcurs a

Page 103: Sociologie Juridică

105

împrejurarilor care fac imposibila sau inutila aplicarea legii, de unde decizia dreptului de a renunta la sesizarea faptelor considerate, renuntare ce trebuie sa aiba caracterul generalitatii. Bunaoara, în evul mediu, atunci când anumite grupuri ale populatiei se refugiau în paduri pentru a se pune la adapost de actiunea legii, acestea nu mai erau urmarite, legea recunoscându-si incapacitatea de a se impune în astfel de împrejurari.

Dintre factorii exteriori dreptului, cei mai importanti în

generarea nondreptului par a fi alegerile individuale de a nu se recurge la drept pentru reglarea anumitor categorii de relatii sociale. De exemplu, relatiile dintre membrii familiei sunt reglementate de dreptul familiei, dar în rare ocazii acestea apeleaza la lege pentru solutionarea neîntelegerilor ce apar între ei. La fel cum, adaugam noi, în comunitatile satesti din perioada interbelica, rareori se recurgea la serviciile legii pentru solutionarea litigiilor ce apareau între membrii comunitatii.

Odata stabilita prezenta nondreptului si identificati factorii care îl genereaza, se vor ridica în continuare alte doua probleme:

a. care este raportul ierarhic dintre drept si nondrept ? b. care este succesiunea lor cronologica ?

La prima întrebare, raspunsurile sunt împartite, majoritare fiind opiniile care privilegiaza statutul axiologic al dreptului, nondreptul fiind considerat ca un fenomen secundar si relativ. Se întâlnesc, însa, si puncte de vedere nonconformiste si nedogmatice, care, sesizând ca nondreptul nu înseamna absenta oricarei reglementari(ceea ce ar duce la dezordine sociala si, implicit, la disolutia societatii), ci numai prezenta altor forme de reglementare, care se deosebesc de cele juridice, ajung la concluzia ca, acolo unde intervin, asemenea reglementari sunt mai benefice pentru individ si colectivitate decât cele de natura juridica.

Cât priveste raportul cronologic dintre drept si nondrept, se pot surprinde situatii în care dreptul izvoraste din nondrept, el preluând si codificând reglementari instituite spontan si impuse

Page 104: Sociologie Juridică

106

prin presiunea exercitata de opinia publica, dar si cazuri în care nondreptul urmeaza dreptului, acesta producându-se, dupa cum s-a aratat, datorita autolimitarii, autoneutralizarii sau rezistentei faptelor la drept.

În concluzie, ponderea însemnata pe care o are nondreptul în viata sociala este de natura sa evidentieze disponibilitatea fiintei umane de a crea si alte modalitati de reglementare a conduitelor individuale si colective, ceea ce pune într-o noua lumina atât rolul social al dreptului, cât si faptul ca dreptul este neputincios în cazul unor fenomene sociale ce se caracterizeaza printr-o complexitate superioara, ceea ce impune interventia altor forme de reglementare, ce vin în completarea celor juridice.

3. Structuralismul functionalist al lui Talcott Parsons

Format în spiritul sociologiei germane, în cadrul careia preocuparea pentru studiul formelor si relatiilor sociale era predominanta, Talcott Parsons, unul din cei mai de seama sociologi americani din secolul al XX-lea, va încerca sa realizeze o interpretare sistemica a vietii sociale, dar într-o maniera influentata sensibil de sociologia actiunii

a lui Max Weber si obiectivismul sociologic al lui Emile Durkheim.

Înainte de a purcede la construirea unui model structural-functionalist al societatii, Parsons va cerceta, dintr-o perspectiva accentuat psihologica, structura actiunii sociale, lucrarea consacrata acestui subiect50 impunându-se în scurta vreme, nu numai în sociologia americana, ci si în cea europeana.

În explicarea actiunii sociale, cercetatorul american porneste de la ideea ca orice actiune umana este o relatie specifica între obiect si subiect, respectiv o relatie de adecvare, a carei explicare se realizeaza cu ajutorul conceptelor de scop, mijloace, conditii, context axiologic-normativ. Orice fiinta umana actioneaza pe baza de scopuri si într-un context social dat, care se

50 Talcott Parsons, The Strucure of Social Action, 1937

Page 105: Sociologie Juridică

107

individualizeaza, în primul rând, prin sistemul de valori si norme ce asigura coeziunea colectivitatii careia îi apartine individul. De asemenea, tot colectivitatea este cea care ofera conditiile materiale si spirituale pentru desfasurarea actiunilor individuale. În masura în care actioneaza rational, individul opteaza pentru scopuri realizabile, care sa fie în concordanta atât cu posibilitatile care îi stau la îndemâna, cât si cu valorile si normele pe care se întemeiaza societatea din care face parte.

Deci, o prima treapta de adecvare este cea a scopurilor si ea se regaseste

în concordanta acestora cu mijloacele existente pentru îndeplinirea lor si cu cadrul valoric-normativ. A doua treapta vizeaza concordanta dintre mijloacele alese si sistemul de valori si norme ce reglementeaza viata colectivitatii. Atunci când concordanta

este deplina, se asigura atât eficienta

actiunii, cât si integrarea ei armonioasa

în ansamblul activitatilor desfasurate în societate.

Parsons insista în permanenta pe caracterul social al oricarei actiuni individuale, idee pe care el o va sustine si atunci când va proceda la interpretarea structural-functionalista a sistemului social. Analizata din perspectiva sistemica, societatea i se prezinta ca un ansamblu de structuri si functii, ce se constituie si actioneaza prin intermediul indivizilor. Dar nu acestia din urma au initiativa

constituirii structurilor ce îndeplinesc functii bine determinate, ci, dimpotriva, structurile sunt cele care îi „asimileaza” pe indivizi, transformându-i în actori ai vietii sociale.

Relatia dintre structurile sociale si membrii comunitatii este explicata de catre Parsons pe baza teoriei status-urilor si rolurilor sociale, construita de R. Linton, dar pe care el o valorifica într-un mod propriu. Initial, indivizii nu îsi aleg nici status-urile si nici rolurile, ci ele sunt predeterminate de catre structurile sociale existente. Astfel, individul se naste într-o anumita familie, care apartine unei anumite categorii socio-profesionale, ce locuieste într-o anumita zona geografica,

Page 106: Sociologie Juridică

108

împartaseste anumite convingeri religioase s.a.m.d.

„ Omul –

remarca o avizata cercetatoare cu privire la conceptia lui Parsons asupra sistemului social – participa inevitabil la aceste structuri, are un rol atribuit de legaturile de rudenie, un rol dobândit în stratificarea sociala, îndeplineste un rol în

raport cu sistemul de

putere si cu sistemul religios.”51

Daca traiectoria initiala a participarii indivizilor la viata sociala este predeterminata, ulterior, status-urile si rolurile sociale ale acestora vor fi influentate si de calitatile personale, de competenta profesionala, de performantele înregistrate, astfel încât pozitia sociala va fi conditionata si de modul în care individul valorifica un context social dat. Dar, si în acest caz, rolul decisiv revine tot structurilor sociale, care directioneaza eforturile individuale, selecteaza ceea ce concorda cu cerintele conservarii sistemului si resping tot ceea ce contravine acestor cerinte.

Constituita ca un ansamblu unitar de structuri si functii, o societate sanatoasa se caracterizeaza prin coeziunea partilor si armonia existenta între interesele si actiunile individuale. La rândul lor, acestea din urma si, respectiv, ordinea, stabilitatea si functionarea optima a vietii sociale sunt asigurate de natura sistemului de valori si norme ce reglementeaza viata

comunitatii si de masura în care acestea se regasesc în constiinta si conduita fiecarui individ.

Functia de reglementare propriu-zisa a relatiilor sociale revine normelor, care, în societatile evoluate, graviteaza în jurul sistemului legal, adica al sistemului de norme juridice. Dar, atentioneaza Parsons, toate aceste norme, inclusiv cele juridice, vor avea autoritate în fata indivizilor numai în masura în care sunt întemeiate valoric. Prin urmare, în relatia dintre valori si norme, determinante sunt valorile, pe care Parsons le considera drept „conceptii împartasite în comun despre tipul de sistem social

51 Lucia Dumitrescu-Codreanu, Sistemul sociologic al lui T. Parsons, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973, p. 93

Page 107: Sociologie Juridică

109

dezirabil –

în cazul cel mai important, societatea asa cum este

sustinuta de membrii sai.”52

Spre deosebire de norme, care se constituie si functioneaza într-un anume cadru social, valorile se afla dincolo de particularitatile unei ordini sociale date, ele fiintând ca suport universal pentru diverse tipuri de norme. Astfel, în timp ce valorile exprima aspiratii umane cu caracter general, indiferent de conditiile sociale în care traiesc indivizii, normele raspund acestor aspiratii potrivit particularitatilor fiecarui tip de organizare sociala. Caracterul universal al valorilor este explicat de catre Parsons prin faptul ca sursa lor originara o constituie religiile cu vocatie universala. Valorile actioneaza ca o forta integrativa eficienta numai daca sunt interiorizate de membrii colectivitatii, daca se transforma în repere ale constiintei si conduitei indivizilor.

Coeziunea societatii, întemeiata pe valori si asigurata prin intermediul normelor, este una preponderent morala, deoarece toate normele, inclusiv cele juridice, au un continut moral. De aici, si formula pe care o lanseaza Parsons, ca o societate nu poate exista decât daca este morala sau, altfel spus, o societate ori este morala, ori nu poate exista.

Desi, de regula, atunci când normele se întemeiaza pe valori, iar acestea din urma sunt asimilate de indivizi, societatea functioneaza optim, realizând o integrare rationala a membrilor sai, se înregistreaza uneori si comportamente deviante. Acestea se produc atunci când asteptarile sociale ale unor indivizi, generate de valorile ce stau la baza societatii si de un context relational concret, nu se împlinesc, ceea ce genereaza un puternic sentiment de frustrare, care poate avea drept consecinte fie modificarea în viitor a asteptarilor, situatie ce ar diminua încrederea în valori si în autoritatea normelor, fie iesirea din relatiile care i-au produs dezamagiri, fie sa continue relatia cu cei care i-au infirmat

52 Talcott Parsons, Knowledge and Society: American Sociology, Voice of America Forum Lectures, 1968, p. 350

Page 108: Sociologie Juridică

110

asteptarile, nutrind însa justificate resentimente sau chiar atitudini ostile.

În toate aceste situatii, este afectata încrederea celor frustrati în asteptarile lor în valorile si normele sociale, fapt generator de relatii si atitudini ce vor intra în

conflict cu acestea.

Ba, mai mult, atunci când numarul nemultumitilor creste, acestia pot crea noi norme de conduita, opuse celor oficiale si care vor submina autoritatea acestora din urma. De aici, vor rezulta disfunctionalitati ce vor pune în pericol ordinea si stabilitatea sociala. De aceea, considera Parsons, este necesara prevenirea situatiilor frustrante si a starilor conflictuale, cea mai eficienta modalitate de actiune în acest scop fiind controlul social. Acesta trebuie sa tina sub supraveghere factorii generatori de stari tensionale si sa intervina prompt pentru detensionarea situatiilor, atunci când acestea si-au facut deja aparitia. În interpretarea lui Parsons, controlul social, desi se realizeaza cu precadere prin intermediul statului si a sistemului juridic, nu are un caracter coercitiv, ci se întemeiaza mai mult pe actiuni menite sa întareasca prestigiul valorilor si al normelor sociale, având astfel un preponderent caracter psihologic.

Principala functie a controlului social ar fi, asadar, aceea de a consolida si sustine conformismul social al indivizilor, sarcina realizabila prin conservarea a ceea ce constituie „patternul” fiecarei societati. Rolul fundamental în aceasta privinta revine subsistemului cultural, generatorul si promotorul valorilor pe care se sprijina societatea. Actiunea este sustinuta, în continuare, de comunitatea societala, generatoarea normelor pe care le va aplica subsistemul politic în vederea asigurarii ordinii sociale si atingerii scopurilor urmarite de colectivitate,

subsistemului economic revenindu-i rolul de a furniza energia necesara mentinerii si functionarii sistemului global. De asemenea, potrivit lui Parsons, economicul este cel care distribuie cu precadere rolurile individuale si prin care se realizeaza preponderent adaptarea sociala. Si, dupa cum consemneaza

Page 109: Sociologie Juridică

111

autoarea studiului asupra sistemului sociologic parsonsian, „ cele patru substructuri cu functiile lor corespund structurilor componente ale actiunii...procesul de autoreglare a sistemului global se îndeplineste printr-o transmitere gradata de legitimitate, autoritate, energie si informatie de la un subsistem la altul”.53

4. Functionalitate si disfunctionalitate sociala:

Robert Merton

Student si discipol al lui T. Parsons, Robert Merton se va îndeparta de maestrul sau în interpretarea modului de functionare a vietii sociale, el insistând asupra faptului ca actiunea subsistemelor sociale, ca si a actorilor sociali genereaza nu numai functii utile sistemului social, ci si disfunctionalitati care perturba

ordinea sociala.

Si Merton porneste tot de la valori si norme – ca factori de integrare si ordine sociala – dar considera ca în fiecare societate se întâlneste o diversitate impresionanta de valori si norme, între care nu exista întotdeauna armonie, de unde conturarea posibilitatii ca o actiune ce este conforma unui anumit set de valori si norme sa contravina altor valori si reguli normative, generând efecte disfunctionale pentru domeniile aflate sub patronajul acestora din urma. Ca si functiile, care pot avea un caracter manifest sau latent (idee sustinuta de Parsons) si disfunctiile pot îmbraca aceleasi forme.

Daca forma manifesta a functiilor este consecinta întreprinderii deliberate, în cunostinta de cauza, a actiunilor subordonate unor scopuri cu rol functional, cele latente sunt rezultatul unor efecte colaterale, neluate în considerare în momentul întreprinderii actiunii. Si ceea ce este deosebit de important e faptul ca efectele ascunse ale unor actiuni realizate în concordanta cu normele si valorile

fundamentale ale societatii au, în marea lor majoritate, un caracter disfunctional. Aceasta se

53 Lucia Dumitrescu-Codreanu, op.cit., p.100

Page 110: Sociologie Juridică

112

datoreaza, în ultima instanta, caracterului contradictoriu al oricarei realitati sociale, lucru ce face ca orice actiune sa aiba consecinte si implicatii ambivalente, chiar daca unele vor predomina si se vor afirma pregnant, pe când celelalte vor fi, pentru un moment adumbrite, dar vor iesi la suprafata într-un alt context sau pe masura trecerii timpului. Astfel, o anumita actiune poate avea efecte benefice pe termen scurt, dar consecinte periculoase sau daunatoare pe termen lung.

În cazul justitiei, aplicarea legii penale prin pedepsirea celor vinovati de comiterea unor fapte antisociale are ca urmari directe restabilirea si consolidarea ordinii sociale, descurajarea savârsirii unor asemenea fapte în viitor, iar ca efecte colaterale – satisfacerea dorintei vindicative si, uneori, chiar a unor instincte sadice. Prin urmare, si legea juridica poate avea concomitent efecte functionale

si disfunctionale, de aceea este obligatia celor ce înfaptuiesc actul de justitie sa o aplice în asa fel încât sa diminueze cât mai mult posibil efectele disfunctionale, asa dupa cum legiuitorii vor trebui sa analizeze temeinic natura ambivalenta a oricarui proiect de lege si sa caute forma optima, prin care sa se atenueze efectele colaterale nedorite.

Preluând conceptul de anomie, folosit pentru prima oara de catre Durkheim, Merton îi va da o noua interpretare, punându-l în relatie cu scopurile si mijloacele actiunii sociale. În orice societate, se contureaza un cadru axiologic-normativ, care opereaza selectia atât în privinta scopurilor, cât si a mijloacelor, admitându-le pe unele si conferindu-le legitimitate, si respingându-le pe altele. În aceste conditii se pot contura urmatoarele posibilitati de actiune pentru individ sau grupuri sociale:

a. si scopurile si mijloacele concorda cu ordinea moral-juridica a societatii, situatie ce caracterizeaza conduitele conformiste;

b. scopurile concorda cu exigentele ordinii sociale, dar actorii sociali manifesta initiativa în privinta mijloacelor, optând

Page 111: Sociologie Juridică

113

pentru unele care, pentru moment, intra în conflict real sau aparent cu cele admise de societate, ca, pe masura trecerii timpului, asemenea mijloace sa fie considerate ca permise de catre colectivitati; în acest caz, conduita are un caracter inovator;

c. comportamentul se pliaza pe mijloacele admise de societate, respectându-se întocmai exigentele acesteia, chiar daca aceasta are ca efect sacrificarea unor scopuri esentiale pentru afirmarea individului si a colectivitatii; într-o asemenea situatie, comportamentul se va afla sub semnul ritualismului;

d. individul, precum si anumite grupuri, pot refuza atât scopurile, cât si mijloacele validate de societate, dar aceasta se realizeaza prin migrarea lor spre periferia societatii si constituirea unor subculturi marginale (cum au fost, de exemplu, comunitatile de hippy din anii ’60-’70); situatia prezentata este valabila pentru conduita evazionista;

e. ultima posibilitate îmbraca forma unui comportament protestatar sau a rebeliunii, individul sau grupul contestând valoarea morala, atât a mijloacelor, cât si a scopurilor, si pronuntându-se pentru introducerea altora, care sa concorde într-o mai mare masura cu aspiratiile si idealurile legitime.

Se poate concluziona, deci, ca în întreprinderea lui Merton, starea de anomie sociala se datoreaza îndepartarii de la comandamentele vietii sociale si ea îmbraca forma unor conduite ce se îndeparteaza de conformism sau ajung chiar sa se opuna acestuia.

Page 112: Sociologie Juridică

114

VIII. METODE DE CERCETARE SOCIOLOGICA

Cunoasterea stiintifica a realitatii sociale implica atât

surprinderea componentelor sale esentiale, cât si explicarea rolului pe care fiecare dintre ele îl are în producerea fenomenelor de natura sociala.

Pentru aceasta, sociologia trebuie sa rezolve o serie de

sarcini specifice, fiecareia fiindu-i asociata o functie stiintifica precisa, dupa cum urmeaza:

a) identificarea aspectelor ce apartin socialului, descrierea multiplelor sale forme de manifestare, sociologia îndeplinind în acest caz o functie preponderent descriptiva;

b) punerea în relatie a fenomenelor observate si explicarea raporturilor determinist cauzale, precum si a interdependentelor functionale dintre diversele componente ale socialului, realizându-se astfel functia explicativa a sociologiei;

c) în urma descifrarii acestor raporturi, sociologia poate anticipa asupra modului de desfasurare a fenomenelor pornind de la o anumita realitate sociala, situatie în care functia ei va fi una predictiva;

d) pe baza cunoasterii temeinice a realitatii din fiecare domeniu al vietii sociale, sociologia are posibilitatea sa propuna mijloace si forme de actiune pentru optimizarea activitatii institutiilor si structurilor sociale, aceasta tinând de functia sa praxiologica.

Îndeplinirea în conditii optime de catre sociologi a sarcinilor si functiilor ce-i revin impune folosirea unei metodologii adecvate, care sa corespunda exigentelor unei abordari stiintifice a realitatii si, în acelasi timp, specificului vietii sociale. În esenta, ea va face uz de cea mai generala metoda de cunoastere stiintifica, observatia,

pe care o va adapta la

Page 113: Sociologie Juridică

115

specificul vietii sociale si pe care o va întregi cu metode aplicabile doar în sfera socialului, ca ancheta sociologica, istoria vietii, analiza istorica comparativa, experimentul social.

De regula, investigatia sociologica îsi poate propune fie sarcini ce tin de cunoasterea empirica, respectiv de descrierea fenomenelor sociale, în acest caz ea ocupându-se „de felul în care se petrec lucrurile” 54 si de «adunarea» faptelor, fie sarcini cu caracter teoretic, de interpretare si explicare a realitatii observate. Dar, si într-un caz si în altul, interfereaza permanent componenta empirica a cunoasterii cu cea teoretico – explicativa, fiind necesara urmarea unei strategii riguros elaborate, în care se succed logic etapele ce marcheaza momentele esentiale ale unei investigatii sociologice.

1. Etapele investigatiei sociologice

Privitor la etapele pe care trebuie sa le parcurga o cercetare sociologica, indiferent daca are un caracter empiric sau unul preponderent teoretic, exista multiple puncte de vedere, dar cele mai multe dintre ele se opresc asupra unui numar de sapte – opt faze, încadrate într-un proiect standard de cercetare.

1. Definirea scopului sau a problemei de cercetare reprezinta prima etapa a unei investigatii sociologice. În aceasta faza, cercetatorul va selecta problema sau tema de cercetare, pe care o va defini în termeni rigurosi, spre a se evita ambiguitatile, si o va delimita precis, pentru a nu se confunda cu teme ce par a fi asemanatoare prin continutul lor. De exemplu, daca proiectul de cercetare va fi axat pe investigarea dinamicii starii de infractionalitate într-o anume perioada de timp, se impune precizarea conceptului de „stare de infractionalitate”

si indicarea formelor de infractiuni ce vor

54 Anthony Giddens, op. cit., p. 579.

Page 114: Sociologie Juridică

116

face obiectul cercetarii.

Preancheta sau documentarea cercetatorului în legatura cu

problema ce urmeaza a fi investigata, aceasta presupunând:

a) trecerea în revista a documentatiei existente în legatura cu

respectiva problematica;

b) analiza rezultatelor unor investigatii similare, a ipotezelor de

lucru ce au stat la baza acestora si a metodologiei folosite; c) identificarea aspectelor neelucidate de cercetarile întreprinse pe

aceleasi probleme sau a unor vicii de interpretare în explicatiile formulate pe baza materialului recoltat;

d) reflectarea la concluziile degajate în urma acestei documentari si la elementele ce pot fi utilizate în noua cercetare.

Stabilirea obiectivelor cercetarii, acestea derivând din tema de cercetare si din elementele desprinse în urma documentarii, ele îmbracând forma unor ipoteze în legatura cu faptele ce vor fi supuse investigatiei. Daca ne-am propune, de exemplu, sa investigam fenomenul coruptiei în societatea româneasca de astazi, ne vom opri, în prealabil, asupra cauzelor posibile ce stau la baza proliferarii fenomenului, acestea convertindu-se în obiective ale cercetarii.

Ipotezele nu se formuleaza la întâmplare, ci pe baza unei temeinice documentari prealabile, aceasta si explicând de ce

un asemenea moment urmeaza preanchetei sau fazei de documentare.

Sub aspect stiintific, o ipoteza este o presupozitie rationala în legatura cu cauzele ce stau la baza unei anumite categorii de fenomene si cu conditiile ce favorizeaza actiunea acestor cauze, sau cu relatiile de interconditionare dintre fenomene s.a.m.d. Ea este, astfel, o explicatie plauzibila în legatura cu un anume fenomen, explicatie ce trebuie supusa însa unui proces de verificare.

De aceea, o prima conditie a unei ipoteze stiintifice este testabilitatea acesteia, adica posibilitatea de a fi verificata prin confruntarea ei cu faptele la care se refera. Pe lânga

Page 115: Sociologie Juridică

117

testabilitate, ipoteza trebuie sa fie adecvata

domeniului la

care se refera si în concordanta cu stadiul atins de cunoasterea stiintifica a acestuia. Numai atunci când întruneste aceste conditii, o ipoteza este valida, adica acceptabila sub aspectul probabilitatii stiintifice.

Potrivit cercetatorilor americani Whilliam J. Goode si Paul K.

Hatt, ipoteza este în cercetarea sociologica o conditie absolut necesara pentru cercetarea stiintifica, ea fiind prezenta atât în stadiul cunoasterii empirice cât si în cel al explicatiei teoretice, si de aceea, pentru a fi eficienta, trebuie formulata în termeni clari, care sa-i precizeze în mod riguros continutul si sa descrie explicit modul de verificare 55.

Dupa formularea ipotezelor si precizarea obiectivelor investigatiei, se va stabili planul de cercetare, adica modul în care se va proceda la culegerea informatiei si metodele ce vor fi folosite în acest scop.

În cazul în care se opteaza pentru ancheta sociologica, se va proceda la determinarea universului anchetei, adica la „stabilirea populatiei din care se va extrage esantionul si asupra careia se vor extinde rezultatele sondajului”

56. Efectuarea cercetarii

sau recoltarea informatiilor se va face potrivit planului dar trebuie precizat ca pot interveni si situatii care determina modificarea planului. Astfel, cercetatorul poate fi obstructionat în investigatiile sale de institutii sau persoane care nu doresc cunoasterea realitatii din domeniul de care raspund sau întâmpina greutati în stabilirea legaturilor cu grupurile ce constituie obiectul cercetarii sau cu persoanele ce urmeaza a fi intervievate. De aceea, se cere elasticitate si spirit de initiativa din partea cercetatorului, capacitatea de adaptare corespunzatoare la împrejurari.

55 W. J. Goode, P. K. Hatt, Methods in Social Research, New York, Mc. Graw – Hill, 1952. 56 Andrei Novak, Sondajul de opinii, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998, p. 36.

Page 116: Sociologie Juridică

118

Interpretarea datelor recoltate constituie momentul convertirii cunoasterii empirice în explicatie teoretica si, implicit, una din etapele esentiale ale cercetarii

sociologice. Cu acest prilej, se

verifica valoarea de adevar a ipotezelor pe baza carora s-a desfasurat cercetarea si se formuleaza noi ipoteze pentru a caror verificare se va initia o noua cercetare.

Comunicarea sau raportarea descoperirilor este faza ultima a

investigatiei si are ca scop supunerea acestora validarii specialistilor din domeniu. Se întocmesc, în acest sens, rapoarte de cercetare, care se publica fie sub forma de studiu si articole în reviste de specialitate, fie sub forma de monografii. Concomitent cu concluziile care sintetizeaza descoperirile facute, raportul de cercetare prezinta si problemele nou conturate pe parcursul cercetarii si în legatura cu care ar trebui sa se întreprinda cercetari ulterioare.

Page 117: Sociologie Juridică

119

Etapele procesului de cercetare sociologica

Fixarea scopului

- stabilirea temei de cercetare -

Preancheta

- documentarea în legatura cu problema ce urmeaza a fi

cercetata -

Stabilirea obiectivelor derivate

din tema de cercetare

- formularea ipotezelor la baza carora se va desfasura cercetarea -

Elaborarea planului de cercetare

- alegerea metodelor de cercetare si stabilirea modului în care vor fi folosite -

Efectuarea cercetarii

- colectarea datelor si înregistrarea de informatii -

Interpretarea datelor recoltate

- prelucrarea materialului recoltat si formularea de explicatii teoretice -

Raportarea rezultatelor cercetarii

- intrarea în circuitul stiintific a rezultatelor investigatiei -

Page 118: Sociologie Juridică

120

2. Tehnici de cercetare sociologica

A) Observatia

Este o tehnica de investigare ce presupune contactul

nemijlocit cu realitatea supusa procesului de cercetare stiintifica. Ea consta în obtinerea de informatii prin intermediul organelor de simt, fara ca cercetatorul sa intervina în desfasurarea fenomenelor observate.

Observatia stiintifica se deosebeste de cea spontana prin caracterul sistematic si orientat, prin situarea la baza desfasurarii sale a unor ipoteze explicative si, în multe situatii, prin caracterului interdisciplinar. Adevarul datelor de observatie se verifica prin repetarea observatiei de catre acelasi cercetator sau de catre cercetatori diferiti, precum si prin raportarea lor la principalele teorii stiintifice existente asupra domeniului în care s-a realizat observatia.

În cercetarea sociologica, observatia se practica în diverse forme, dintre care cele mai frecvente sunt:

a) observatia directa, care implica relatia directa, nemijlocita, a cercetatorului cu fenomenul observat;

b) observatia indirecta, bazata pe cercetarea datelor consemnate de observatii anterioare.

Observatia directa

este forma propriu-zisa a observatiei stiintifice si ea se poate realiza în mod individual sau în echipa (recomandabila fiind cea de a doua modalitate, deoarece asigura un grad mai înalt de obiectivitate, precum si posibilitatea realizarii unei investigatii pluridisciplinare).

În functie de relatia care se stabileste între observator si grupul social observat, observatia directa poate fi externa

sau interna.

În observatia directa externa, cercetatorul nu participa la viata colectivului,

ci el o observa din exterior. Aceasta forma

Page 119: Sociologie Juridică

121

se foloseste atunci când nu este recomandabila sau nu este posibila integrarea cercetatorului în comunitatea ce constituie obiectul investigatiei sociologice. Bunaoara, nu este recomandabil si nici posibil ca cercetatorul sa se integreze într-o comunitate de detinuti sau de persoane alienate mintal. El poate sa o observe din exterior, asistând la anumite momente din viata si activitatea acesteia.

Observatia directa interna

sau observatia participativa

se realizeaza prin integrarea cercetatorului în viata comunitatii, cu conditia acceptarii lui de catre comunitate. Acesta îsi poate asuma anumite roluri pe care comunitatea este dispusa sa i le încredinteze, si poate beneficia, în consecinta, de un statut corespunzator rolului îndeplinit.

Participând, din interior, la toate momentele din viata comunitatii, cercetatorul poate obtine incomparabil mai multe informatii decât din observatia externa. El va putea, de asemenea, sa înteleaga mai bine motivatia ce sta la baza atitudinii si comportamentului grupului ca si ale membrilor acestuia si sa descopere lucruri la care nu ar fi avut acces folosind alte tehnici de cercetare.

Metoda participativa de cercetare a fost utilizata cu succes în România în perioada interbelica de catre echipele de cercetatori ale lui Dimitrie Gusti, acestia integrându-se deplin în viata comunitatilor rurale si participând efectiv la solutionarea unor probleme cu care se confrunta comunitatea.

Este recomandabil, însa, ca cercetatorul integrat în

comunitate sa se conformeze anumitor reguli de conduita si anume:

a) sa respecte normele si traditiile locale;

b) sa nu se izoleze de comunitate;

c) sa nu se comporte ca si cum ar fi o autoritate oficiala în raport cu membrii comunitatii;

d) sa foloseasca un limbaj cât mai apropiat de cel al

Page 120: Sociologie Juridică

122

colectivitatii;

e) sa nu încerce sa iasa în relief în actiunile la care

participa;

f) sa fie cât mai discret si atent în relatiile sale cu membrii

comunitatii. 57

Desi se contureaza ca fiind cea mai rodnica metoda de cercetare, observatia participativa comporta si o serie de limite, cum ar fi:

a) pot fi studiate pe aceasta cale doar grupurile de comunitati relativ mici;

b) rezultatele cercetarii sunt conditionate decisiv de modul în care cercetatorul reuseste sa câstige încrederea grupului;

c) în dorinta de a se bucura de încrederea comunitatii, unii cercetatori ajung sa se identifice cu aceasta, încât ajung în situatia de a nu mai fi obiectivi în surprinderea datelor de observatie si în interpretarea acestora.

Observatia indirecta consta în studiul documentelor privitoare la o anume realitate sociala sau în rapoartele de cercetare întocmite pe baza unor observatii anterioare.

În cazul sociologiei juridice, observatia indirecta este axata cu precadere pe studiul documentelor juridice, acestea incluzând o gama extinsa de materiale cu caracter juridic (texte de legi, documente de jurisprudenta, acte notariale si administrative, pledoarii, lucrari de doctrina juridica etc.). În studiul acestor documente, cercetatorul

trebuie sa tina seama de semnificatia sociala

a faptului juridic consemnat si de masura în care respectivul document reflecta fidel o anume realitate socio-juridica.

B. Ancheta sociologica

57 Constantin Schifirnet, Sociologie, Editura Economica, Bucuresti, 1999, p. 42.

Page 121: Sociologie Juridică

123

Este metoda ce recurge cu precadere în scopul culegerii informatiilor la chestionar si interviu, dar de multe ori informatiile dobândite cu ajutorul acestor instrumente se întregesc si se coroboreaza cu datele obtinute prin studiul documentelor sau prin observatia directa.

Desi se întemeiaza pe chestionar si interviu, ancheta sociologica

se deosebeste de sondajul de opinie prin faptul ca, spre deosebire de acesta din urma, ea nu-si propune sa ramâna doar la aspectele subiective (opinii, atitudini, motivatii), ci urmareste sa ajunga si la elementele ce tin de latura obiectiva a vietii sociale.

B1. Chestionarul sociologic

Chestionarul este un instrument de investigare sociologica ce consta „dintr-un ansamblu de întrebari scrise si, eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic care, prin administrarea de catre

operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea celor anchetati raspunsuri ce urmeaza a fi înregistrate în scris”

58. Chestionarul reprezinta unul dintre cele mai utilizate

instrumente de cercetare sociologica si aceasta datorita urmatoarelor caracteristici fundamentale:

a. poate fi utilizat în orice tip de cercetare sociologica;

b. cercetarea pe baza de chestionar implica cele mai mici costuri;

c. asigura posibilitatea obtinerii, într-un termen relativ scurt, a unui volum consistent de informatii din diverse domenii ale vietii sociale.

Rezultatele unei anchete sociologice realizata pe baza de chestionar depind, în primul rând, de calitatea chestionarului, fapt

58 Septimiu Chelcea, Chestionarul în investigatia sociologica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975, p. 140.

Page 122: Sociologie Juridică

124

recunoscut de cei mai de seama reprezentanti ai teoriilor metodologice în domeniul socialului, unul dintre acestia consemnând ca „o ancheta sociologica nu poate fi mai buna decât chestionarul sau.”59 De aceea, elaborarea chestionarului va constitui una dintre cele mai importante operatiuni, ce reclama respectarea riguroasa a regulilor de care depinde obtinerea unui chestionar eficient.

Potrivit specialistilor, în elaborarea unui chestionar se parcurg urmatoarele etape:

• identificarea caracteristicilor ce trebuie surprinse cu ajutorul chestionarului;

• ordonarea logica a acestora, ordonare ce se regaseste din modul de succesiune a întrebarilor;

• formularea întrebarilor ce vor fi adresate subiectilor;

• testarea prealabila a chestionarului, pentru a se verifica accesibilitatea termenilor, caracterul inteligibil al întrebarilor, timpul necesar pentru completare.60

În prima etapa, cercetatorul se va opri asupra aspectelor pe care intentioneaza se le surprinda cu ajutorul chestionarului, selectia lor realizându-se pe baza anumitor ipoteze explicative, care ofera o prima imagine în legatura cu dimensiunea fenomenului, formele de manifestare si cauzele generatoare.

În functie de locul pe care îl ocupa în succesiunea reala a evenimentelor si de rolul pe care îl are în generarea lor, se va stabili ordinea în care vor fi abordate elementele supuse investigatiei.

Cât priveste formularea întrebarilor, aceasta trebuie sa tina seama de nivelul de pregatire al populatiei care va fi solicitata sa raspunda, de bugetul de timp disponibil pentru completarea chestionarului, de cerinta întelegerii de catre respondent a ceea ce i se cere. În consecinta, întrebarile trebuie sa faca uz de termeni

59 C. A. Moser, Metode de ancheta în investigarea fenomenului sociologic, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967

60 Andrei Novak, op. cit., p. 52.

Page 123: Sociologie Juridică

125

accesibili, sa fie clar formulate si sa evite impreciziile si ambiguitatile.

Prin testarea prealabila a chestionarului pe un numar redus

de subiecti, se pot constata carentele acestuia în privinta accesibilitatii, preciziei si claritatii si se poate proceda la îmbunatatirea lui.

Chestionarele elaborate în vederea investigarii fenomenelor

socio-juridice trebuie sa vizeze faptele juridice si nu continutul normelor de drept. Esentiala va fi pentru reusita chestionarului de sociologie juridica întelegerea termenilor utilizati si care sunt mai greu de înteles pentru cei care nu au cunostinte juridice. „Terminologia juridica presupine întelegerea exacta si, de aceea, chiar si în cazul unor termeni uzitati – de exemplu, infractiune, contraventie, donatie, testament – este posibil ca cel anchetat sa nu înteleaga sensul întrebarii formulate, acceptiunea juridica a acesteia. Este util, deci, ca întrebarea sa fie însotita de perifraze explicative sau chiar de exemple descriptive.”61

Într-un chestionar bine structurat, întrebarile se vor succede în ordinea impusa de logica investigatiei si vor îndeplini functii bine stabilite, ele încadrându-se în urmatoarele tipuri posibile:

a. întrebari introductive, care au rostul de a pregati terenul favorabil conlucrarii dintre cercetator si respondent, de a trezi interesul acestuia pentru problema investigata;

b. întrebari de trecere, prin care se realizeaza patrunderea în spatiul propriu-zis al temei de cercetare;

c. întrebari filtru, care blocheaza trecerea la o noua întrebare daca nu se raspunde mai întâi la întrebarile de acest tip;

d. întrebari bifurcate, care directioneaza desfasurarea ulterioara a interogatiilor, în functie de raspunsurile date la acestea;

61 N. Popa, I. Mihailescu, M. Eremia, op. cit., p.56

Page 124: Sociologie Juridică

126

e. întrebari cu functie explicativa

(de forma de ce?, din

ce cauza?), prin care se cere motivarea raspunsurilor date anterior;

f. întrebari de control, prin care se urmareste verificarea gradului de întelegere a sensului întrebarilor anterioare si a sinceritatii raspunsurilor date si care reprezinta reformulari ale unor întrebari anterioare;

g. întrebari de identificare a categoriilor sociale din care

face parte persoana investigata, prin care se cere precizarea sexului, vârstei, profesiei, nivelului de scolarizare etc.; este recomandabil ca întrebarile de identificare sa fie plasate spre sfârsit, respectiv sa încheie chestionarul, pentru a se evita reactiile ostile din partea respondentilor atunci când sunt solicitati din start sa faca publice anumite date personale.

În privinta formei pe care o îmbraca întrebarile, literatura de specialitate apreciaza ca, de regula, se folosesc urmatoarele tipuri de întrebari:

a. standardizate sau închise, la care exista fie trei posibilitati de raspuns:da/nu/nu stiu sau variantele foarte mult/mult/deloc/putin/foarte

putin;

b. întrebari ce contin si raspunsurile posibile în legatura cu cauzele ce stau la baza unui anumit fenomen (de exemplu: precizati care din urmatorii factori sunt raspunzatori de producerea evenimentului mentionat);

c. întrebari deschise, care nu indica raspunsurile posibile, lasând respondentului posibilitatea de a formula propriul raspuns.

Fiecare din tipurile mentionate prezinta atât avantaje, cât si dezavantaje. Întrebarile standard faciliteaza operatiunea de completare a chestionarelor, prelucrarea rapida a raspunsurilor, dar circumscriu raspunsurile în cadrele stabilite de cei care au elaborat chestionarul. Aceleasi avantaje si dezavantaje se constata si în cazul celui de-al doilea tip de întrebari.

Cât priveste întrebarile deschise, acestea ofera posibilitatea obtinerii unor raspunsuri detaliate, care poarta

Page 125: Sociologie Juridică

127

amprenta personalitatii si experientei celui chestionat, dar creeaza dificultati în privinta prelucrarii raspunsurilor si maresc durata de timp necesara completarii chestionarului.

Reducerea dezavantajelor constatate pentru fiecare tip de

întrebari si amplificarea disponibilitatilor investigatoare se pot obtine prin folosirea, în cadrul aceluiasi chestionar, a întrebarilor apartinând fiecaruia din cele trei tipuri, dar cu conditia plasarii la locul cuvenit a respectivelor întrebari.

Nu lipsita de importanta pentru asigurarea eficientei chestionarului va fi problema dimensiunilor acestuia si, respectiv, a timpului necesar pentru completarea lui.

Raspunsurile la aceasta problema sunt conditionate, în primul rând, de modalitatea folosita pentru completarea lui. Astfel, în cazul unui chestionar aplicat trecatorilor de pe strada, cumparatorilor dintr-un magazin, alegatorilor care ies dintr-un centru de votare etc., timpul preconizat pentru completarea chestionarului va fi de 5 – 10 minute. Daca se recurge la telefon pentru obtinerea raspunsurilor, se va miza pe o durata asemanatoare de timp. În schimb, durata poate creste pâna la 30 – 60 minute (dar nu mai mult de 60), daca chestionarul se completeaza la domiciliul respondentului sau la locul de munca al acestuia.

Un alt factor care conditioneaza lungimea chestionarului si timpul necesar completarii lui va fi tipul de întrebari pe care le contine. Un chestionar cu întrebari închise poate include un numar relativ mare de întrebari dar la care, datorita standardizarii, raspunsurile pot fi date într-un interval scurt de timp, pe când un chestionar cu întrebari deschise cuprinde un numar mai redus de întrebari si va necesita un timp mai mare pentru completarea lui.

O constatare interesanta pe care o fac cercetatorii în legatura cu dimensiunea chestionarului si reactia publicului investigat la un chestionar mai amplu sau mai restrâns este aceea ca, de cele mai

multe ori, un chestionar mai lung, dar mai

Page 126: Sociologie Juridică

128

interesant, este mai bine primit decât unul mai scurt, dar lipsit de interes pentru cel solicitat sa îl completeze.

Printre factorii ce influenteaza decisiv relevanta datelor

obtinute prin administrarea chestionarului, pe primul loc se va afla modul de stabilire a esantionului care va fi investigat cu ajutorul chestionarului.

Ancheta sociologica realizata pe baza de chestionar vizeaza, de cele mai multe ori, populatii ce numara milioane si zeci de milioane de oameni. De aceea, nu se va putea aplica chestionarul întregii populatii, ci numai unui numar restrâns de persoane, ce va fi selectat în asa fel, încât sa reprezinte, sub aspectul caracteristicilor esentiale, toate categoriile de persoane ce alcatuiesc respectiva populatie. Grupul investigat va constitui esantionul ce reprezinta populatia avuta în vedere, iar asigurarea caracterului reprezentativ al acestuia va depinde de modul de selectare a esantionului. Regula majora care trebuie respectata în aceasta actiune

este aceea ca selectarea persoanelor ce vor constitui esantionul sa aiba un caracter preponderent aleatoriu, aceasta însemnând ca, teoretic vorbind, fiecare membru al populatiei investigate are sanse egale de a fi cuprins în respectivul esantion.

Urmeaza,

apoi, dimensiunea esantionului, care nu este conditionata de numarul absolut al populatiei asupra careia se va efectua cercetarea, ci de legile statisticii. Bunaoara, potrivit lui George Gallup, în cazul populatiei Statelor Unite ale Americii, care este de peste 200 de milioane, esantionul alcatuit din 100 de persoane da o marja de eroare de pâna la 15%, cel de 900 de persoane – o marja de pâna la 5%, iar în cazul unui esantion de 10 000 de persoane, marja de eroare se reduce la 1,5%.

Pentru realizarea unui esantion reprezentativ, se recomanda folosirea urmatoarei proceduri:

a. construirea unui model teoretic al populatiei ce urmeaza a fi investigata, în care sa se regaseasca toate categoriile acesteia;

Page 127: Sociologie Juridică

129

b. stabilirea subesantioanelor ce vor fi alese din fiecare strat al populatiei;

c. raportarea numarului populatiei la numarul persoanelor

ce vor constitui esantionul, pentru stabilirea pasului acestuia (în cazul unei populatii de 1 milion si al unui esantion de 1 000 de persoane, pasul va fi de 1 la o mie);

d. stabilirea criteriilor de selectie, care pot fi exclusiv aleatorii, semialeatorii, dirijate.62

Chestionarele folosite în realizarea unei anchete sociologice se deosebesc în functie de mai multe criterii si anume:

a. dupa natura informatiei se disting chestionarele de date factuale, respectiv chestionarele de tip administrativ, si chestionarele de opinie;

b. dupa întinderea informatiei: chestionarele speciale si chestionarele „omnibus”.

Chestionarele de date factuale, utilizate cu precadere de administratia publica, furnizeaza informatii privitoare la structurarea unei populatii pe sex, vârste, profesii, nivel de scolarizare, surse de venituri, zone de domiciliu, conditii de locuit etc. Un chestionar reprezentativ pentru aceasta categorie este cel folosit cu ocazia recensamântului general al populatiei. În mod uzual, cu asemenea chestionare opereaza Directiile de statistica, acestea recoltând date ce sunt prelucrate la nivel national si care sunt puse apoi la dispozitia tuturor celor interesati.

Rezultatele obtinute prin administrarea acestui tip de chestionar ar fi si mai relevante daca alcatuirea lor s-ar face potrivit exigentelor unei investigatii sociologice riguros stiintifice. Or, se constata ca nu întotdeauna se dau curs acestor cerinte, fapt ce diminueaza autenticitatea informatiilor obtinute pe aceasta cale.

Chestionarele de opinie se utilizeaza atât pentru investigarea opiniilor populatiei în legatura cu anumite fenomene,

62 A se vedea, pentr o informare mai ampla, Andrei Novak, op. cit., capitolele XII-XVI

Page 128: Sociologie Juridică

130

cât si a atitudinilor acesteia, a intentiilor sale de viitor, precum si pentru cunoasterea unor fenomene sociale specifice ce îsi gasesc un anumit mod de reflectare în constiinta celor investigati. Sondajele de opinie sunt eficiente si pentru cunoasterea nivelului de constiinta a diferitelor categorii ale populatiei, a starilor de

spirit ale acestora etc. .

Desi se apreciaza ca, pe baza chestionarelor de opinie, se recolteaza date cu caracter preponderent subiectiv, totusi multe din aceste date furnizeaza informatii si în legatura cu realitatile obiective, ce îsi gasesc o reflectare specifica în constiinta celor investigati.

Chestionarele speciale se axeaza, de regula, pe o singura problema de cercetare, pe când cele omnibus îsi propun sa surprinda aspecte ce se încadreaza în diverse domenii ale realitatii sociale.

Cercetarea pe baza de chestionar a cunoscut, în ultimele sase - sapte decenii, o extindere impresionanta, acumulându-se o bogata experienta în folosirea acestui important instrument metodologic. În acelasi timp, s-a realizat o imagine adecvata cu privire la avantajele metodei, dar si la riscurile de eroare ce însotesc o asemenea procedura.

În esenta, sursele principale de eroare ale anchetei pe baza de chestionar rezida în:

a. modul defectuos de formulare a întrebarilor;

b. organizarea defectuoasa a chestionarului (supradimensionarea chestionarului, ordinea ilogica a întrebarilor, sugerarea raspunsurilor etc.);

c. relatia neadecvata dintre operator si respondent (manifestarea unei anumite suspiciuni fata de onestitatea intentiilor cu care se face investigatia, aversiunea spontana fata de persoana operatorului, modul inabil de adresare si procedare din partea operatorului s.a.m.d.).

Riscurile de eroare datorate unor asemenea cauze pot fi diminuate pâna la încadrarea lor în limite acceptabile, în masura

Page 129: Sociologie Juridică

131

în care organizatorii anchetei vor manifesta grija cuvenita pentru pregatirea corespunzatoare a fiecarei etape a investigatiei. Bunaoara, atunci când se formuleaza întrebarile, autorii chestionarului trebuie sa tina obligatoriu seama de urmatoarele aspecte:

• daca limbajul folosit nu genereaza dificultati de întelegere;

• daca formularile nu depasesc nivelul de întelegere al

subiectilor;

• daca întrebarile nu au un caracter prea general si mult prea abstract;

• daca întrebarile nu sunt indiscrete, plictisitoare, generatoare de suspiciuni etc.

B2 Interviul

Interviul reprezinta un instrument de investigare ce se aseamana cu chestionarea, deosebirea constând doar în caracterul sau oral. Literatura de specialitate defineste interviul ca fiind o tehnica de cooperare verbala între intervievat si intervievator, prin care cel din urma obtine informatiile urmarite de scopul anchetei de la persoana intervievata.

Esentiala pentru obtinerea succesului interviului este tehnica folosita în realizarea acestuia. O regula generala ce trebuie respectata în organizarea si desfasurarea interviului este aceea a câstigarii încrederii persoanei intervievate.

În functie de modul în care se realizeaza comunicarea între anchetator si persoana intervievata, de gradul de formalizare a procedurii si de calitatea si nivelul informatiei obtinute, interviurile se clasifica în formale si informale, individuale si de grup.

Interviurile formale se desfasoara în baza unei liste de întrebari, adusa, de regula, din timp la cunostinta persoanei ce urmeaza a fi intervievata. Acest tip se utilizeaza cu precadere în interviurile ce se iau persoanelor oficiale. El se aseamana în mare

Page 130: Sociologie Juridică

132

masura cu chestionarul si, de aceea, unii sociologi îl considera ca fiind o convorbire dirijata pe baza de îndrumator.

Interviurile informale au un caracter preponderent

spontan si cu toate ca anchetatorul are în minte întrebarile pe care le va adresa celui intervievat, precum si ordinea lor, el lasa impresia ca ar fi vorba de o conversatie fireasca, ce decurge de la sine.

Daca interviurile individuale se realizeaza cu o singura persoana, cele de grup îmbraca forma unei discutii în colectiv, la aceeasi întrebare formulata de anchetator raspunzând succesiv mai multe persoane, dar fiecare într-o maniera proprie.

Ca si chestionarul, si interviul prezinta atât avantaje, cât si dezavantaje pentru eficienta anchetei.

Cele mai evidente avantaje ale interviului sunt: • flexibilitatea sporita, adica posibilitatea schimbarii din

mers a directiei interviului, în functie de aspectele nou aparute;

• posibilitatea anchetatorului de a reveni asupra întrebarii în cazul în care aceasta nu a fost înteleasa sau raspunsul nu este la obiect;

• obtinerea de raspunsuri la toate întrebarile formulate de anchetator;

• evitarea riscului prezent în cazul chestionarului de a se obtine raspunsuri ce nu corespund realitatii.

Dintre dezavantaje, cele mai importante sunt: • costurile ridicate ale anchetei, desfasurarea interviului

implicând deplasarea la fata locului a anchetatorului;

• nerespectarea conditiei anonimatului celui intervievat, de unde o anumita retinere fata de întrebarile ce îi sunt adresate;

• absenta unui interval de reflectie pentru intervievat, în care acesta sa se poata dumiri asupra sensului întrebarii;

• posibilitatea neconsemnarii fidele a raspunsurilor date.

Page 131: Sociologie Juridică

133

Cunoasterea neajunsurilor specifice interviurilor si a cauzelor ce le genereaza ofera posibilitatea utilizarii unor mijloace de contracarare si de diminuare a erorilor. Însa cea mai sigura cale este aceea a combinarii interviului cu chestionarul, precum si a completarii datelor obtinute prin interviu cu informatiile dobândite prin utilizarea altor tehnici de investigare.

Page 132: Sociologie Juridică

134

ANEXA

DREPTATEA CA VALOARE ETICO – JURIDICA

Desi dreptatea constituie o componenta fundamentala a

sistemului de valori al umanitatii, ea nu se bucura din partea axiologiei contemporane de atentia de care beneficiaza adevarul, binele, frumosul sau fericirea. Asupra dreptatii se reflecteaza astazi doar în treacat, mai rar decât în epoca moderna si incomparabil mai putin decât în antichitate. În raport cu contemporanii, filosofii greci au merite ce nu pot fi egalate în legatura cu modul în care au analizat si prezentat continutul acestei valori, numita de ei dikaiosyne. În schimb, “modernitatea a cunoscut, printre altele, o îndepartare de sensul originar al dikaiosyne-ei, prin impunerea preocuparii pentru ceea ce azi este un subiect în mare voga: acela al “drepturilor” omului” 63.

Anticii au abordat initial dreptatea ca fiind o conditie a ordinii si armoniei cosmice. Lumea este un cosmos, adica o alcatuire armonioasa desavârsita, datorita principiului rational

ce o guverneaza si care introduce dreapta masura

în tot ceea ce exista. Aceasta dreapta masura cere ca fiecare lucru sa actioneze conform naturii sale, sa ocupe locul ce i se cuvine si sa îndeplineasca rolul ce-i este rezervat în cadrul întregului din care face parte.

O asemenea interpretare, întâlnita la presocratici, pune accentul pe determinarea rationala

a ordinii cosmice, pe constrângerea pe care o exercita ratiunea asupra existentelor individuale ca acestea sa actioneze conform rolului ce le-a fost stabilit si sa contribuie astfel la desavârsirea întregului. Prin urmare, primeaza ideea de supunere fata de comandamentele ratiunii atunci când se trateaza problema dreptatii, iar acestea din urma par sa vizeze în exclusivitate binele întregului si sa-l

63 Carmen Cozma, Introducere în aretelogie, Editura Universitatii “Al. I. Cuza” Iasi, 2001, p. 170.

Page 133: Sociologie Juridică

135

neglijeze pe cel al indivizilor. Nu este prezenta deci ideea reciprocitatii, dreptatea fiind înteleasa doar ca obligatie

nu si ca

beneficiu care rezulta de pe urma îndeplinirii acesteia, ca fiind numai constrângere nu si manifestare libera

a celui care

îndeplineste anumite obligatii.

Începând cu Socrate si Platon, se va înregistra o schimbare

de perspectiva în abordarea si întelegerea a ceea ce se numea dreapta masura si, implicit, a ceea ce se va întelege prin dreptate. Ei vor pastra ideea ca numai ratiunea este cea care asigura dreptatea, dar vor considera ca aceasta trebuie sa se supuna ea însasi principiului dreptatii. Dreptatea se va impune nu numai lucrurilor si oamenilor ci si zeilor, iar superioritatea acestora din urma va fi data de posibilitatea realizarii unei dreptati desavârsite.

Platon, care accepta desavârsirea doar pentru existentele spirituale pure, respectiv pentru Idei, va avea o alta imagine asupra Binelui, acesta fiind raportat nu numai la întreg ci si la partile componente. Binele înseamna nu numai forma perfecta a lumii Ideilor, ci si faptul ca aceasta forma rezulta în urma atribuirii fiecarei Idei a locului ce i se cuvine în arhitectonica ansamblului. Ocupând locul care i se potriveste, forma individuala va contribui nu numai la realizarea desavârsirii si frumusetii întregului, ci îsi va pune în deplina valoare propria-i desavârsire. Si daca modul de a se afirma al fiecarei Idei depinde nu numai de însusirile ce-i sunt specifice, ci si de relatiile sale cu alte Idei ca si cu întregul din care face parte, rezulta ca Binele este dat nu numai de perfectiunea întregului, ci si de plusul de desavârsire pe care-l dobândesc partile în virtutea apartenentei lor

la întreg. Iar Binele absolut se întâlneste doar acolo unde exista o deplina unitate si armonie între Binele general si cel individual.

Binele îi apare lui Platon ca fiind valoarea absoluta, adica scopul ultim spre care trebuie sa tinda lumea ca întreg cât si fiecare componenta a acesteia, si în raport cu care se întemeiaza toate celelalte valori. El este convins ca “în domeniul inteligibilului, mai presus de toate, este Ideea Binelui, ca ea este

Page 134: Sociologie Juridică

136

anevoie de vazut, dar ca, odata vazuta, ea trebuie conceputa ca fiind pricina pentru tot ce-i drept si frumos” 64.

Dreptatea se contureaza a fi, din perspectiva ontologico – axiologica, o valoare – mijloc, subordonata direct valorii supreme a Binelui, dar în absenta careia acesta nu ar putea lua nastere si nici nu si-ar putea pastra fiinta. Ea este, ca atare, o valoare fundamentala care conditioneaza realizarea valorii supreme si care se afla în strânsa corelatie cu alte valori fundamentale ca adevarul, frumosul, libertatea, fericirea.

Daca dreptatea se situeaza, ca valoare, în imediata vecinatate a Binelui dar pe o pozitie subordonata acestuia, ca virtute – dreptatea se va afla pe primul loc. Dar si aceasta pozitie privilegiata în raport cu celelalte virtuti se explica tot prin rolul pe care îl are în înfaptuirea Binelui. În masura în care Binele constituie excelenta modului de a fi al oricarui lucru, iar aceasta din urma este conditionata de perfectiunea ansamblului caruia îi apartine, atunci trebuie sa se admita ca dreptatea, ca virtute, este disponibilitatea de a actiona în vederea situarii fiecarui lucru pe locul ce i se cuvine în conformitate cu principiul Binelui.

Si în viata sociala conceptul de “Dreptate” desemneaza tot dreapta masura ce trebuie sa caracterizeze relatiile dintre oameni, schimbul lor de activitati. Dreptatea si-ar pierde sensul daca indivizii ar trai izolat si nu ar interactiona unii cu altii, nu ar conlucra în vederea atingerii unor scopuri comune.

Gânditorii antici vor sesiza ca dreptatea este o conditie si, totodata, o consecinta a vietii

sociale, fapt ce-i va determina sa procedeze la analiza ipostazelor acesteia în functie de tipul de raporturi sociale la care participa membrii unei colectivitati.

Cea mai importanta forma de comunitate umana fiind, fara îndoiala, statul, a carui autoritate se exercita asupra tuturor cetatenilor sai, va rezulta o prima specie a Dreptatii sociale – Dreptatea politica. Aceasta vizeaza modul în care se constituie si

64 Platon, Republica, 517 c.

Page 135: Sociologie Juridică

137

functioneaza puterea statului, pozitia cetatenilor fata de puterea politica, relatia ce exista între obligatiile pe care le au cetatenii fata de stat si avantajele ce rezulta din calitatea lor de cetateni ai statului.

Dreptatea politica va fi tratata diferit de catre Platon si Aristotel, primul raportându-o cu precadere la Binele cetatii, al doilea – la relatia dintre binele cetatii si binele celor ce alcatuiesc cetatea.

Platon s-a preocupat în permanenta de gasirea formei ideale de stat, în care functiile sa fie distribuite potrivit valorii si aptitudinilor cetatenilor, urmând ca fiecaruia sa i se rezerve locul la care îl îndreptateau calitatile spirituale si educatia dobândita. Dreptatea consta, într-o asemenea viziune, în ocuparea functiilor de comanda în stat de catre cei înzestrati cu calitatile necesare exercitarii lor la un nivel optim, celorlalti rezervându-li-se doar dreptul de a produce bunurile materiale necesare vietii. De pe urma acestei repartizari “drepte” a rolurilor sociale ar avea de câstigat în primul rând cetatea; dar, apoi într-un stat rational întocmit si în care profesionistii sunt cei care detin pârghiile de comanda, se vor crea conditii prielnice pentru desfasurarea tuturor activitatilor sociale, astfel încât vor avea de câstigat toti membrii cetatii.

Spre deosebire de Platon, Aristotel insista pe egalitatea si libertatea cetatenilor, în absenta carora nu poate fi vorba de un stat cu adevarat rational.

Pentru Aristotel, aceasta forma de dreptate exista numai în societatea “ai carei membri sunt liberi si egali fie dupa criteriul egalitatii proportionale, fie dupa cel al egalitatii aritmetice. În societatea în care aceste conditii nu sunt îndeplinite, nu exista cu adevarat justitie politica ... “65. Statutul de om liber al fiecarui cetatean al statului va constitui conditia fundamentala pentru organizarea si functionarea puterii ca un instrument în slujba cetatenilor si nu ca o forta care si-i subordoneaza în mod despotic.

65 Aristotel, Etica nicomahica, 1134 a 25.

Page 136: Sociologie Juridică

138

Egalitatea cetatenilor se materializeaza în dreptul egal al acestora de a participa la organizarea si exercitarea puterii, precum si în egalitatea îndatoririlor pe care acestia le au fata de stat si al caror echivalent se va regasi în egalitatea avantajelor ce decurg din îndeplinirea respectivelor îndatoriri.

Aristotel ia în considerare atât criteriul egalitatii aritmetice cât si pe cel al egalitatii proportionale, primul functionând în cazul egalitatii cantitative, al doilea al unei egalitati de ordin calitativ. Daca primul criteriu opereaza în raporturile private dintre cetateni si sta la baza dreptatii corective, al doilea criteriu opereaza în sfera dreptatii distributive, care “aplicata în sfera bunurilor posedate în comun, respecta proportia ... (pentru ca, atunci când are loc distribuirea din bunurile comune, ea se face proportional cu contributia fiecaruia), iar nedreptatea opusa acestei forme de dreptate consta în încalcarea proportiei” 66.

Reiese, din aceasta interpretare, ideea ca nu se poate vorbi de o contributie egala la crearea bunurilor comune, ca aceasta contributie va depinde de talentul, pregatirea, experienta si gradul de angajare al fiecarui

individ si, în consecinta, dreapta masura impune aplicarea criteriului proportional si nu al celui aritmetic în distribuirea a ceea ce se poseda în comun.

Spre deosebire de domeniul “public”, în relatiile private dintre cetateni se aplica dreptatea corectiva, care se întemeiaza pe principiul reciprocitatii, de a carui respectare va depinde însasi coeziunea statului. Atunci când indivizii accepta sa coopereze si sa se constituie într-o comunitate, ei o fac în baza comunitatii de interese, respectiv, datorita existentei unor trebuinte reciproce, fiecare având nevoie de serviciile celuilalt. Daca nu ar exista asemenea trebuinte, nu s-ar produce nici asocierea si nu s-ar realiza nici schimburile de produse si activitati.

Convietuirea sociala a indivizilor si conlucrarea lor pe diverse planuri sunt cele ce impun aplicarea principiului dreptatii în raporturile dintre ei si corectarea acestora atunci când ele se

66 Ibidem, 1131 b.

Page 137: Sociologie Juridică

139

abat de la amintitul principiu. Dar dreptatea, ne atentioneaza Aristotel, “exista, de fapt, numai la cei ale caror raporturi sunt reglate prin lege” 67.

Odata cu interventia legii, intram în sfera juridicului si în conturarea dreptatii ca valoare juridica. Spre deosebire de domeniul moralei, în care dreptatea aparea ca o valoare subordonata binelui, în plan juridic dreptatea se releva a fi valoarea primordiala. Doar prin raportare la aceasta valoare se constituie sfera juridicului si se cristalizeaza conceptul de justitie

ca si cel de drept. Rostul justitiei nu este altul decât acela de a repara nedreptatea, adica, în interpretarea lui Aristotel, de a stabili egalitatea acolo unde aceasta a fost încalcata.

La rândul ei, legea constituie expresia spiritului de dreptate numai acolo unde libertatea si egalitatea indivizilor sunt reale, deci acolo unde statul este organizat si functioneaza pe baze democratice. Numai în aceste conditii se justifica afirmatia ca notiunea de drept este sinonima cu cea de legalitate. Astfel, legalitatea poate însemna consacrarea domniei celor puternici. Si aceasta realitate va fi sesizata de catre Platon, care, prin intermediul sofistului Thrasymachos, retine ca “fiecare stapânire legiuieste potrivit cu folosul propriu: democratia face legi democratice, tirania – tiranice si celelalte tot asa. Asezând astfel legile, stapânirea declara ca acest folos propriu este, pentru supusi, dreptatea”. Prin urmare, dreptatea nu va fi altceva decât “folosul stapânirii constituite.

Ori cum aceasta are puterea, îi e vadit

celui ce judeca bine ca, pretutindeni, dreptatea este acelasi lucru: folosul celui mai tare” 68.

Daca regimurile despotice vor fi criticate de catre cei care nutreau convingerea ca ele contraveneau spiritului dreptatii, se vor întâlni si situatii opuse, când va fi incriminata dreptatea pe considerentul inegalitatii naturale a oamenilor.

67 Aristotel, op. cit., 1134 a 30. 68 Platon, Republica, 338 d.

Page 138: Sociologie Juridică

140

De vreme ce oamenii nu sunt la fel de puternici si nici la fel de inteligenti, nu se cuvine a fi tratati la fel nici în privinta drepturilor de care ar trebui sa se bucure în societate. Fiindca, motiveaza Callicles, un discipol de-al lui Gorgias, însasi natura arata “ca este drept ca cel capabil sa aiba mai mult decât cel netrebnic, cel ce este mai puternic decât cel ce este mai slab. E vadit ca asa stau lucrurile peste tot, si printre animale si printre oamenii din toate cetatile si de toate neamurile, la care dreptul se defineste prin faptul ca cel puternic conduce pe cel slab si stapâneste mai mult decât el”69.

69 Platon, Gorgias, 483 d.

Page 139: Sociologie Juridică

141

BIBLIOGRAFIE

1. Andrei Petre, Sociologie generala, Ed. Academiei, Bucuresti,1970. 2. Andrei Petre, Opere sociologice, I, Ed. Academiei, Bucuresti,1973 3. Baciu Dan, Sociologie juridica, Ed. Hyperion, Bucuresti, 1995. 4. Baciu P. Dan, Radulescu S. Voicu M., Introducere în sociologia deviatiei, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985 5. Badescu Ilie s.a., Istoria sociologiei (teorii contempo-rane), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1996. 6. Badina Ovidiu, Câteva reflectii în legatura cu obiectul

sociologiei în: Sociologia Militans, Vol.I, Bucuresti,1968. 7. Bobos Gheorghe, Teoria generala a statului si dreptului, EDP, Bucuresti,1983. 8. Caravia Paul, Discipline. Conexiuni. Gândire crea-toare, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991.

9. Carbonnier Jean, Sociologie juridique, Libraire Armand Colin, Paris,1972. 10. Chelcea Septimiu, Chestionarul în investigatia

sociologica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975.

11. Ciuca Valerius M., Lectii de sociologia dreptului, Ed. Polirom, Iasi, 1998. 12. Costin Mircea, Raspunderea juridica în dreptul R.S.R., Ed. Dacia, Cluj,1974. 13. Constantinescu Miron, Introducere în sociologie – Note de curs, partea I si a II-a, Centrul de multiplicare al Universitatii din Bucuresti,1972. 14. Djuvara Mircea, Drept si sociologie, în Omagiul profesorului D. Gusti (Arhiva pentru Stiinta si Reforma Sociala), Anul XIV, 1936, II. 15. Djuvara Mircea, Explicatii suplimentare despre

Page 140: Sociologie Juridică

142

raporturile între drept si sociologie, Analele Facultatii de Drept, Bucuresti, Anul IV, nr. 3-4, 1942. 16. Djuvara Mircea, Teoria generala a dreptului, vol.I, II, III, Bucuresti, 1930. 17. Dobrinescu Ion, Dreptatea si valorile culturii, Ed. Academiei Române, Bucuresti, 1992. 18. Dragan Ion, Unitate si diversitate în sociologie, în Sociologia Militans, vol.I, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1968.

19. Draganu Tudor, Introducere în teoria si practica statului de drept, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1992. 20. Durkheim Emile, Regulile metodei sociologice, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1974.

21. Gadamer, H.G., Wahrheit und Methode, Grundzüge einer Philosophischen Hermeneutic, Tübingen, 1972. 22. Gary Kyng s.a., Fundamentele cercetarii sociale, Ed. Polirom, Iasi. 2000. 23. Gurvitch G., Éléments de sociologie juridique, Aubier, Editions Montaigne, Paris, 1940. 24. Gusti D., Pagini alese, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1965.

25. Herseni Traian, Prolegomene la teoria sociologica, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969.

26. Herseni Traian, Sociologie si etica, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968. 27. Herseni Traian, Ce este sociologia? Ed. Stiintifica si

Enciclopedica, Bucuresti, 1981.

28. Luminosu Doru Silviu, Popa Vasile, Sociologie juridica, Ed. Helicom, Timis, 1995.

29. Manolescu Mircea, Teoria si practica dreptului, Fundatia Regele Mihai I, Bucuresti, 1946.

30. Monstequieu, Despre spiritul legilor, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1964.

31. Moser C.A., Metodele de ancheta în investigarea

fenomenelor sociale, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1967.

32. Novak Andrei, Sondajul de opinie, Ed. Oscar Print,

Page 141: Sociologie Juridică

143

Bucuresti, 1998. 33. Popa Nicolae, Prelegeri de sociologie juridica, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept, Bucuresti, 1983. 34. Popa N., Mihaiescu I., Eremia M., Sociologie juridica,

Ed.

Universitatii, Bucuresti, 1999.

35. Popescu Sofia, Conceptii contemporane despre drept,

Ed.

Academiei, Bucuresti, 1985. 36. Popescu Sofia, Iliescu Dragos, Probleme actuale ale metodologiei juridice, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979. 37. Raymond Aron, Les étapes de la pensée sociologique, Ed. Gallimard, 1967. 38. Rotaru Traian, Iliuta Petru, Ancheta sociologica si

sondajul de opinie, Ed. Polirom, Iasi, 2001. 39. Roth Andrei, Abc-ul investigatiei sociologice, vol.I, Ed. Dacia, 1971. 40. Rousseau J.J., Contractul social, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1957. 41. Sperantia Eugeniu, Lectiuni de enciclopedie juridica, I, Tipografia „Cartea Româneasca”, Cluj, 1936.

42. Ungureanu Ion, Paradigme ale cunoasterii societatii, Humanitas, Bucuresti, 1990. 43. Vlasceanu Lazar, Metodologia cercetarii sociologice, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.

44. Voicu Victor, Sociologie juridica,

(Note de curs), Galati, 1999. 45. Voicu Victor, Sociologie juridica, (Note de curs),

Galati, 1999. 46. *** Sociologia franceza contemporana, Ed. Politica, Bucuresti, 1971. 47. *** Interdisciplinaritatea si stiintele umane, Ed. Politica, Bucuresti, 1986. 48. *** Epistemologia stiintelor sociale, Ed. Politica, Bucuresti, 1981