NOTE DE CURS - ECOPEDOLOGIE S.l. dr.ing. Mariana Ciobanu

CURS 1OBIECTUL SI ROLUL ECOPEDOLOGIEI

1.1. DEFINIŢII

1.2. ISTORIC

1.1. DEFINIŢII

Ecopedologie sau ecologia solului

Ecologia (din cuvintele greceşti: ecos - casă şi logos - ştiinţă, adică

"ştiinţa studierii habitatului") este o ştiinţă biologică de sinteză ce studiază

conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă (abiotici şi biotici),

precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice

supraindividuale (populaţii, biocenoze) şi a sistemelor mixte (ecosisteme), mai

pe scurt, reprezintă studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul înconjurător.

Ecologia este în mare parte o ştiinţă descriptivă şi experimentală.

În ecologie se folosesc multe metode împrumutate din alte discipline: metode

matematice pentru a modela evoluţia populaţiilor, metode fiziologice pentru a

înţelege viaţa organismelor, metode geologice pentru a descrie proprietăţile

solului, etc.

Pedologia (pedon = sol, ogor şi logos=ştiinţă) este ştiinţa care se ocupă

cu studiul multilateral al solului, stratul afinat de la suprafaţa litosferei, care

Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice 1 / 11

NOTE DE CURS - ECOPEDOLOGIE S.l. dr.ing. Mariana Ciobanu

împreună cu atmosfera învecinată constituie mediul de dezvoltare a plantelor.

Ştiinţa solului are o sferă mai largă, acceptată ca atare de Societatea

Internaţională de Ştiinţa Solului, şi cuprinde fizica solului, chimia solului,

mineralogia solului, microbiologia solului, geneza şi clasificarea solurilor,

agrochimia, lucrările solului, conservarea solului, ameliorarea solului.

Solul este partea superioară, afânată, a litosferei, care se află într-o

continuă evoluţie sub influenţa factorilor pedogenetici, reprezentând stratul

superficial al Pământului în care se dezvoltă viaţa vegetală.

In acest context al ansamblului disciplinelor despre sol, Pedologia

generală, studiază legile formării, evoluţiei şi distribuţiei geografice a solurilor,

precum şi proprietăţile fizice, chimice şi biochimice ale acestora.

O alta definitie a pedologiei – ştiinţa care se ocupă cu studiul solului sub

aspectele genezei, evoluţiei, caracteristicilor morfologice, proprietăţile fizice,

chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei geografice, utilizării, conservării şi

ameliorării. Plecând de la acestea putem defini:

Pedo – element de compunere cu sensul de sol, teren, cu ajutorul cărora se

formează adjective şi substantive.

Pedocenoza – este societatea de vietăţi (cenoză) care trăiesc în sol, care cuprinde

fauna şi flora solului.

Pedoclimatic – se referă la condiţiile de sol şi de climă.

Pedofauna – fauna solului care variază în funcţie de climat, microclimat, natura

solului şi suprafaţa acoperită de vegetaţie:

- microfauna- este formată din protozoare şi nematode sub 0,5 mm.

- mezofauna – acarieni, miriapode, oligochete cuprinsă intre 0,5 – 5 mm

- macrofauna – râme, insecte şi miriapode peste 5 mm.

Pedoflora – cuprinde:

- microflora: bacterii, alge, mucegaiuri, drojdii

- macroflora: rădăcini de plante.

Pedogeneză – cuprinde formarea şi evoluţia solului. Principalii factori

Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice 2 / 11

NOTE DE CURS - ECOPEDOLOGIE S.l. dr.ing. Mariana Ciobanu

pedogenetici sunt: clima, vegetaţia şi fauna din sol, microorganisme, roca de

marmură, apa freatică sau stagnantă şi timpul.

Pedon – reprezintă studiul solurilor se utilizează pentru a defini cea mai mică

particulă componentă a solului şi din care este constituit corpul solului.

Pedosfera – zona solului de pe suprafaţa pământului care cuprinde: litosfera,

hidrosfera, atmosfera şi biosfera.

Peisaj – porţiune, colţ de natură care formează un ansamblu cu valoare estetică,

privelişte.

Peisaj geografic – constituie parte din suprafaţa pământului caracterizată în mod

deosebit de factorii de relief: sol, climă, păstrarea apei, vegetaţia, lumea animală

şi influenţa umană. Astăzi se disting peisaje naturale şi peisaje seminaturale care

au fost puţin modificate de influenţa omului. Influenţa omului asupra peisajului

poate fi în cultura lor agrară şi de aşezările umane.

Ecologia peisagistică – studierea elementelor de peisagistică ( cum sunt solurile,

apele, elementele lemnoase), interdependenţa dintre ecosistemele unui peisaj

pentru a înţelege circuitul substanţelor şi fluxul energetic care determină

mecanismul de funcţionalitate al sistemului.

1.2. ISTORIC

Pentru prima dată termenul de Pedologie a fost folosit de Friedrich Albrecht

Fallou (1862) în lucrarea sa "Pedologie sau ştiinţă generală şi specială a solului".

Pedologia este o ştiinţă interdisciplinară, situată la graniţa dintre ştiinţele

fundamentale (fizică, chimie, biochimie) şi ştiinţele aplicative (agrotehnică,

agrochimie, silvicultură, îmbunătăţiri funciare etc.). Ea are un caracter complex,

datorită locului important pe care îl ocupă solul în ecosistemele din natură şi a

multiplelor conexiuni pe care învelişul de sol le realizează între celelalte geosfere.

Obiectul de studiu al Pedologiei îl constituie solul, care este un produs al

mediului natural.

In România, primele însemnări asupra solurilor ne-au rămas de la Dimitrie

Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice 3 / 11

NOTE DE CURS - ECOPEDOLOGIE S.l. dr.ing. Mariana Ciobanu

Cantemir, care în "Descriptio Moldaviae" (1716) arată că "pământurile Moldovei

sunt negre şi pline de silitră", redând astfel caracteristici importante ale solurilor.

Primul învăţat, care, în descrierile lui, se ocupă şi de sol este agronomul Ion

Ionescu de la Brad. Astfel, în monografiile asupra judeţelor Putna (1860),

Dorohoi (1866) şi Mehedinţi (1868) prezintă şi descrie solurile, arătând mijloacele

de menţinere şi ridicare a rodniciei lor prin îngrăşământ şi măsuri potrivite.

Fondatorul pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră a fost Murgoci (1872-1925),

profesor de geologie la Universitatea din Bucureşti din iniţiativa căruia, în 1906, s-a

înfiinţat Secţia de Agrogeologie de pe lângă Institutul Geologic al României. In

numeroasele sale călătorii pe care le-a făcut în Europa şi America, a cunoscut

diferitele concepţii în legătură cu studiul solului. Legăturile pe care le-a avut cu

pedologii ruşi au influenţat mult concepţia lui Murgoci în legătură cu studiul

solului.

Folosind în cercetarea solului concepţia naturalistă, Murgoci, împreună cu

colaboratorii săi Enculescu şi Protopopescu - Pache întocmeşte, între anii 1906-1909,

prima hartă a solurilor din ţara noastră, publicată la scara 1:2.500.000, însoţită de o

schiţă climatologică.

In 1911, Murgoci prezintă şi o caracterizare generală asupra zonelor de soluri

ale României. Prin lucrările sale a pus bazele pedologiei genetice, nomenclaturii şi

clasificării solurilor din tara noastră.

Murgoci a desfăşurat o activitate neobosită şi pe plan internaţional,

contribuind la afirmarea ştiinţei solurilor din România. Pentru meritele sale

deosebite, la Conferinţa de la Praga (1923) Murgoci este ales preşedinte al

Comisiei de cartografierea solurilor, iar în 1924 este ales preşedinte al comisiei

pentru întocmirea hărţii solurilor din Europa.

Colaboratorii lui Murgoci, amintiţi mai sus, la care se alătură Saidel şi

Florov, continuă cercetările în cadrul secţiei de pedologie şi publică, în anul

1927, harta solurilor din ţara noastră la scara de 1:1.500.000 Saidel a pus bazele

Agrochimiei din ţara noastră. A elaborat pentru prima dată, metoda

Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice 4 / 11

NOTE DE CURS - ECOPEDOLOGIE S.l. dr.ing. Mariana Ciobanu

potenţiometrică de determinare a pH-ului solului. Pe măsura reorganizăm şi

dezvoltării cercetării ştiinţifice, ştiinţa solului a progresat permanent.

In 1961 s-a înfiinţat Societatea Naţională Română pentru Ştiinţa

Solului, (SNRSS) în care sunt grupaţi toţi cei care lucrează în acest domeniu.

In prezent, cercetarea este coordonată la nivel central de Institutul de

Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie (ICPA), care funcţionează în cadrul

Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (AS AS). La nivel de judeţe

funcţionează Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimiee (OJSPA).

Toate staţiunile de cercetări agricole au şi laboratoare specializate pentru

studiul solului. Pregătirea specialiştilor pentru studiul solului se face în

instituţiile de învăţământ superior cu profil agricol, prin disciplinele de

pedologie.

Rezultatele de sinteză a lucrărilor de cartare s-au concretizat prin apariţia

hărţii solurilor la scara 1:1.500.000 (1960), la scara 1:1.000.000 (1964), la scara

1:500.000 (1972) şi s-a finalizat harta solurilor la scara 1:200.000. In prezent se

lucrează intens la bonitarea şi caracterizarea tehnologică a terenurilor luate în

cultură.

In pedologia românească contemporană Florea (1993) defineşte solul ca

un corp natural, tridimensional, de material relativ afânat, alcătuit din compuşi

minerali, organici şi organisme vii, aflate în interacţiune, cu proprietăţi fizice

diferite de ale materialului parental iniţial din care s-a format şi evoluat în timp,

prin procese pedologice şi pedogeologice, sub acţiunea climei şi organismelor,

în diferite condiţii de relief fiind capabil de schimb continuu de substanţă şi

energie cu mediul şi de asigurare a condiţiilor necesare creşterii şi dezvoltării

plantelor. Este subliniată prezenţa viului în definirea solului.

Insuşirea principală a solului o reprezintă capacitatea acestuia de a asigura

creşterea şi rodirea plantelor. Această capacitate este determinată de o

complexitate de caracteristici, dintre care amintim:

solul este un corp format pe cale naturală de-a lungul timpului, prin

Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice 5 / 11

NOTE DE CURS - ECOPEDOLOGIE S.l. dr.ing. Mariana Ciobanu

transformarea părţii superioare a litosferei de catre organismele vegetale

şi animale, în anumite condiţii de relief, climă etc;

solul conţine materie vie (micro şi macro floră şi faună), de aceea în el au

loc procese specifice vieţii: asimilaţie-dezasimilaţie, sinteză-des-

compunere, acumulare şi eliberare de energie etc;

în sol se acumulează humus (materie organică complexă), care are o mare

capacitate de înmagazinare pentru apă şi elemente nutritive, pe care le

pune treptat la dispoziţia plantelor;

solul are o compoziţie chimică complexă, de aceea reprezintă un rezervor

permanent de elemente nutritive pentru plante şi în acelaşi timp, are

anumite proprietăţi specifice: capacitate de reţinere şi schimb ionic,

reacţie etc;

solul este un corp natural poros şi afânat, care conţine în interiorul lui apă

şi aer, permiţând pătrunderea rădăcinilor plantelor şi asigurând

dezvoltarea acestora.

Toate aceste însuşiri fac ca solul să capete, faţă de roca sterilă din care a

provenit, o proprietate nouă numită fertilitate.

Fertilitatea este proprietatea solului de a acumula, păstra şi furniza toate

elementele nutritive (apă, aer, hrană) necesare plantelor pentru ca acestea să-şi poată

parcurge ciclul vegetal. Cu alte cuvinte, ea exprimă capacitatea de producţie a

terenurilor agricole. Fertilitatea este calitatea solului, care-1 deosebeşte de orice alt

corp natural.

Fertilitatea solului poate fi apreciată indiferent de vegetaţia naturală sau

cultivată care acesta o poartă.

Situaţia fondului funciar al României

Din datele publicate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în anul

1994, reiese că fondul funciar al României este de 23.839.071 ha, din care

suprafaţa agricolă este de 14.797.546 ha, iar arabilul ocupă 9.338.026 ha

Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice 6 / 11

Fig. 1 Solurile Romaniei

ANEXA

Tabel 1 Calendarul evenimentelor ecologice [4]

Calendarul evenimentelor ecologice

Data Evenimentul aniversat

2 februarie

Ziua Mondială a Zonelor Umede, Convenţia Ramsar

15 martie - 15 aprilie Luna Pădurii

22 martie Ziua Mondială a Apei

23 martie Ziua Modială a Meteorologiei

1 aprilie Ziua Păsărilor

17 aprilie Ziua Mondială a Sănătăţii

22 aprilie Ziua Pământului

24 aprilie Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator

10 mai Ziua Păsărilor şi Arborilor

15 mai Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă

22 mai Ziua Internaţională a Diversităţii Biologice

24 mai Ziua Euro-parcurilor

5 iunie Ziua Mediului

8 iunie Ziua Mondială a Oceanelor

17 iunie Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării

21 iunie Ziua Soarelui

11 iulie Ziua Mondială a Populaţiei

9 august Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor

16 septembrie Ziua Internaţională a Stratului de Ozon

16-22 septembrie Săptămâna Mobilităţii Europene

18 septembrie Ziua Mondială a Geologilor

22 septembrie Ziua Internaţională Fără Maşini

25 septembrie Ziua Internaţională a Mediului Marin

26 septembrie Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi

1 octombrie Ziua Mondială a Habitatului

4 octombrie Ziua Mondială a Animalelor

8 octombrie Ziua Mondială pentru Reducerea Dezastrelor Naturale

16 octombrie Ziua Internaţională a Alimentaţiei

17 octombrie Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei

31 octombrie Ziua Internaţională a Mării Negre

8 noiembrie Ziua Internaţională a Zonelor Urbane

10 decembrie Ziua Mondială a Drepturilor Omului

14 decembrie Ziua Internaţională de Protest Împotriva Reactoarelor Nucleare

19 decembrie Ziua Internaţională a Mărilor şi Oceanelor

BIBLIOGRAFIE:

[1]. N., Oanea, Gh.. Rogobete, “Pedologie generala si ameliorativa”, Editura

Didactica si pedagogica, Bucuresti

[2]. V., Glavan, N., Floarea, R., Bogaci, “Solurile”, Editura Academiei Romane,

Bucuresti, 1990

[3]. Blaga, F., Filipov, I., Rusu, S., Udrescu, “Pedologie”, Editura Academic

Pres, Cluj 2005

[4]. Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile-Agentia Nationala pentru

Protectia Mediului