LECŢIA a VIII-a TEHNICI DE IDENTIFICARE ŞI ÎNREGISTRARE

A PERSOANELOR

1. Obiective:

1. Examinarea portretului vorbit ca metodă ştiinţifică de descriere şi comparare a

semnalmentelor exterioare care fac posibilă identificarea unei persoane - descoperită de Alphonse Bertillon (1853-1914).

2. Prezentarea contribuţiilor româneşti: Mina şi Nicolae Minovici, D. Călinescu, Camil Suciu, Ion Anghelescu, Corneliu Panghe, Eugeniu Mimii Gacea, Emilian Stancu şi alţii.

3. Însuşirea regulilor generale ale metodei portretului vorbit. 4. Formarea deprinderilor pentru descrierea semnalmentelor statice şi dinamice. 5. Evidenţierea metodelor tehnice de realizare a portretului vorbit, precum şi a

metodelor criminalistice de identificare a cadavrelor cu identitate necunoscută. 6. Identificarea persoanelor prin metode biometrice.

2. Cuvinte cheie:

1. Semnalmente anatomice sau statice: talia, constituţia fizică, trăsăturile feţei,

caracteristicile dinţilor, părului, pielii. 2. Semnalmente particulare: cicatrici, tatuaje, aluniţe, negi, semne din naştere ori din

accidente, forma deosebită a unor elemente faciale, anomalii etc. 3. AFIS: Automatic Finger-Print Identification - tehnică informatică de identificare

pe baza amprentei papilare. 4. ICAM 2001: dispozitiv de identificare bazat pe scanarea retinei. 5. Recunoaşterea irisului: cea mai performantă metodă de identificare bazată pe

tehnici fotografice care permit prelucrarea imaginii irisului. 6. Termograma facială: o fotografie a temperaturii feţei realizată cu un detector

sensibil la radiaţii infraroşii.

3. Dicţionar de termeni (Dicţionar de Criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984):

1. Antropometrie - metodă de bază a antropologiei care constă în măsurarea diferitelor componente ale corpului uman: lungimea unor falange, circumferinţa capului, lungimea urechii sau a nasului, înălşimea frunţii etc. Se foloseşte pentru determinarea sexului, vârstei, taliei şi a altor caracteristici identificatoare prin măsurători efectuate asupra sistemului osos.

2. Formele capului - semnalmente exprimate prin descrierea liniilor de contur ale capului, din faţă şi din profil. Privit din faţă, capul poate fi încadrat în una din următoarele forme: pătrată, dreptunghiulară, ovală, rotundă şi rombică. Ca particularităţi pot fi menţionate asimetriile. Privit din profil capul prezintă următoarele forme de contur: rotund, alungit, ţuguiat (foarte alungit) şi plat. Particularităţi ale conturului pot fi: occipital bombat sau turtit.

3. Fruntea - parte constitutivă a feţei umane. Unul din elementele portretului vorbit. Fruntea este mărginită la partea superioară de linia de inserţie a părului iar la cea inferioară de baza arcadelor. După metoda portretului vorbit se descriu următoarele caracteristici ale frunţii, din faţă şi din profil: înălţimea, lăţimea, înclinarea şi particularităţi. Înălţimea poate fi: mare, mijlocie, mică şi este apreciată împărţindu-se faţa în trei regiuni: a frunţii, a nasului şi a bărbiei. În raport cu dimensiunea celorlalte două regiuni se stabileşte valoarea înălţimii. Lăţimea poate fi: mare, mijlocie, mică; lăţimea se apreciază în raport cu oasele zigomatice (pomeţii obrazului). Înclinarea frunţii este: oblică, verticală şi bombată (proeminentă); aprecierea se face în raport cu planul vertical. Particularităţile frunţii pot fi proeminenţa boselor, a arcadelor, frunte concavă, frunte convexă şi combinaţii între aceste particularităţi (frunte convexă cu arcade proeminente, frunte concavă cu arcade proeminente etc.)

4. Identi-kit - trusă de reconstituire a portretului unei persoane pe baza semnalmentelor descrise de victimă şi de martori. Trusa cuprinde schiţe ale elementelor faciale desenate pe un material transparent. Elementele faciale ale omului sunt clasate în 12 grupe (păr, frunte, sprâncene, ochi, urechi, nas, buze, bărbie, mustaţă, barbă, ochelari şi acoperământ pentru cap: pălărie, basc, chipiu etc.), fiecare grupă cuprinzând 50-80 variante ale elementului facial respectiv, totalizându-se în final 600-1000 de fişe transparente cu schiţe ale elementelor faciale. Trusa cuprinde şi un album tipărit al fiecărui element facial care poartă un număr de cod. Persoana care furnizează datele alege din album elementele corespunzătoare semnalmentelor pe care le-a perceput şi în baza numărului de cod din album se scot fişele transparente care, suprapuse, compun portretul robot al celui în cauză.

5. Modele de voce şi vorbire - probe de voce şi vorbire prelevate de la persoanele suspecte pentru comparaţie. În procesul prelevării modelelor de voce şi vorbire, organele judiciare trebuie să imprime un text corespunzător celui în litigiu, să folosească acelaşi mijloc de imprimare, acelaşi spaţiu şi aceleaşi condiţii de înregistrare.

6. Osteologie judiciară - domeniu al ştiinţei criminalistice care are ca scop determinarea sexului, vârstei şi apartenenţei pe baza studiului făcut asupra

sistemului osos. 7. Portret-robot - portretul unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei ori

ale martorilor după metodele foto-robot sau mimicompozitor. 8. Portretul-vorbit - procedeu de identificare criminalistică având la bază

descrierea semnalmentelor făptuitorului de către victimă sau martor. În realizarea portretului-vorbit trebuie respectate următoarele principii: a) în desenarea trăsăturilor fizice ale persoanei se vor cuprinde caracteristicile anatomice ale întregii conformaţii a corpului (capul, umerii, mâinile, trunchiul şi picioarele, elemente caracteristice ale feţei); b) se vor descrie semnalmentele anatomice (statice)şi semnalmentele funcţionale (dinamice); c) se vor sublinia acele caracteristici referitoare la variaţiile morfologice ereditare ori rezultate din unele stări patologice; d) descrierea îmbrăcămintei şi a obiectelor aflate asupra persoanei. Semnalmentele anatomice (statice): sexul, vârsta, înălţimea, construcţia corpului (conformaţia), detalii caracteristice ale figurii umane; Semnalmentele funcţionale (dinamice): expresia fizionomiei; expresia ochilor, expresia privirii, expresia buzelor, atitudinea, gesticulaţia, mersul, vocea şi vorbirea, deprinderi în diverse activităţi; Semne particulare: cicatrice, culoarea pielii, pete, negi, aluniţe şi alte semne din naştere, încreţiturile feţii, tatuajul ş.a.; Îmbrăcămintea şi obiectele purtate: acoperământul capului, hainele, încălţămintea, pachete, cărţi, reviste, ziare, serviete, poşete, inele, brăţări, broşe, ceasuri etc.

9. Reconstituirea fizionomiei după craniu - metodă antropometrică de adăugare , cu ajutorul unor materiale plastice, a ţesuturilor moi pe un craniu uman în vederea identificării sale. Adăugarea ţesuturilor moi se face după un sistem de reguli stabilite în urma unor cercetări ştiinţifice îndelungate, efectuate pe multiple cranii care trebuiau identificate. Pentru realizarea reconstituirii fizionomiei după craniu, se foloseşte un sistem de dispozitive special construite care se găsesc în dotarea laboratoarelor de antropometrie judiciară. Procedeul reconstituirii fizionomiei după craniu este cunoscut sub numele de "metoda Gherasimov".

10. Reconstituirea fizionomiei după urma de muşcătură - metodă folosită în identificarea criminalistică, având ca fundament ştiinţific relaţia dintre modelul morfologic al dentiţiei şi conformaţia cranio-facială, relaţie condiţionată atît genetic cît şi funcţional. Modelele morfologice ale dentiţiei sunt în mare măsură specifice tipurilor antropologice geografice.

11. Semnalmente – totalitatea semnelor şi trăsăturilor exterioare statice şi dinamice - funcţionale – care deosebesc o persoană de alta şi care asigură posibilitatea identificării prin descrierea semnalmentelor, potrivit regulilor metodei portretului-vorbit. Semnalmentele statice se referă la caracteristicile întregului corp (înălţime, grosime, forma capului şi a feţei etc., îndeosebi particularităţi de structură ale feţei şi urechii drepte). Semnalmentele dinamice-funcţionale se referă la caracteristicile persoanei care apar în timpul mişcării (ţinuta corpului, poziţia capului, mersul, vorbirea, mimica etc.).

12. Talia persoanei – valoare metrică a înălţimii unei persoane măsurată de la planul plantelor până la planul paralel cu acesta în care este conţinut vertexul. Talia persoanei prezintă interes în identificarea criminalistică a făptuitorului şi

în interpretarea urmelor în contextul locului săvârşirii infracţiunii. Talia persoanei făptuitorului necunoscut poate fi estimată pe baza urmei de încălţăminte creată la faţa locului prin aplicarea relaţiei:

13. 05.0230

6.8+•=

Tp

14. în care T = talia persoanei şi p = mărimea urmei încălţămintei. 15. Tatuaj – figură imprimată pe pielea umană care nu se poate şterge. Constituie

semnalment folosit la reconstituirea portretului unei persoane după metoda portretului-vorbit.

4. Exerciţii rezolvate:

1. În realizarea metodei portretului vorbit nu se ţine cont de:

1.1.semnalmentele anatomice sau statice; 1.2.semnalmentele funcţionale sau dinamice; 1.3.semnele particulare; 1.4.amprentele digitale, palmare şi plantare.

2. Semnalmentele statice ale unei persoane sunt: 2.1.talia, constituţia fizică sau corpolenţa, aspectul general, forma capului şi a feţei; 2.2.ţinuta, mersul, vocea vorbirea; 2.3.talia, obiceiurile, mersul, vorbirea.

3. Semnalmentele dinamice cuprind: 3.1.mersul, privirea, mimica şi pantomima, vorbirea; 3.2.talia, părul, privirea, mimica; 3.3.vocea, vorbirea, obiceiurile, ţinuta.

4. Cadavrele cu identitate necunoscută pot fi identificate prin: 1. supraproiecţie; 1. reconstituirea fizionomiei după craniu; 2. metoda antropologică; 3. identificarea odontologică; 4. expertiza fotografica de portret vorbit; 5. portretul vorbit.

Răspuns: 1. d; 2. a; 3. a; 4. a, b, c, d, e.

5. Bibliografie selectivă:

1. Lazăr Cârjan, Tratat de Criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005 2. Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită,

Universul Juridic, Bucureşti, 2004. 3. Corneliu Panghe, Constantin Dumitrescu, Portretul vorbit, Institutul de

Criminalistică, Bucureşti, 1974. 4. Constantin Dumitrescu, Eugen Mimii Gacea, Elemente de antropologie

judiciară, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993. 5. Paul Ştefănescu, Lazăr Cârjan, Ştiinţă versus crimă, Editura Curtea Veche,

Bucureşti, 2001.