Curs 4 – 23.10.2015

Mijloacele și metodele de purtare a ostilităților

Diferența între mijloace și metodeMijloacele de purtare a ostilităților = norme de drept umanitar ce indică tipurile de arme, de muniții permise sau interzise în timpul conflictelor armate.Metodele au în vedere anumite practici de purtare a războiului, de conducere a ostilităților militare.Din acest punct de vedere, dreptul umanitar a conturat un set de norme cuprinse în tratate în ceea ce privește mijloacele de purtare a războiului. Referitor la metode, reglementarea nu este atât de bogată, fiind vorba doar de câteva reguli stabilite în Convențiile de la Geneva. Sunt reguli cu caracter generic care apoi sunt interpretate în parctică (în activitatea jurisdicțiilor internațional – penale).Există trei reguli fundamentale cu privire la metodele și mijloacele de luptă:

- Părțile nu au un drept nelimitat în alegerea mijloacelor și metodelor de război;- În utilizarea metodelor și mijloacelor de război, trebuie să se poată face întotdeauna

distincție între obiectivele militare, pe de o parte, și populația și bunurile cu caracter civil, pe de altă parte;

- Aceste arme trebuie să fie apte de a limita pe cât posibil suferințele pe care le-ar îndura combatanții, precum și proporțiile distrugerii.

În dreptul internațional umanitar, nu tot ceea ce nu este interzis este permis!

Mijloacele de purtare a războiuluiSunt interzise arme și muniții de război care produc suferințe inutile sau care încalcă principiul discriminării. Acest lucru a fost reglementat încă de la sfârșitul sec. XIX, iar cu timpul s-au adugat noi tipuri de arme și muniții interzise.Astfel, sunt interzise:

Proiectilele cu o greutate mai mică de 400 de grame, care sunt explozibile sau care sunt încărcate cu materiale fulminante ori inflamabile;

Gloanțele care expandează sau care se aplatizează cu ușurință în corpul omenesc, cum sunt gloanțele cu cămașă tare sau a căror cămașă nu acoperă în întregime miezul glonțului sau care ar fi prevăzute cu tăieturi;

Armele al căror principal efect este acela de a răni prin schije care nu sunt localizabile prin raze X în corpul omenesc –› interzise prin Protocolul 1 la Convenția de la Geneva din 1980. În acest caz, e vorba despre categorii de arme care sunt construite special pentru a răni prin schije nelocalizabile. Nu se referă la armele care au acest efect ca efect secundar;

Mine, capcane și alte dispozitive care sunt amplasate manual și care sunt concepute pentru a ucide, răni sau produce pagube prin declanșare de la distanță sau care se declanșează în mod automat după o anumită perioadă de timp –› interzise prin Protocolul 2 la Convenția de la Geneva din 1980, căruia i s-a adăugat Convenția de la Ottawa din 1990 privind interzicerea folosirii minelor terestre. Este vorba despre utilizarea terestră a acestor categorii de arme. Se prevede că aceste mine nu pot fi plasate și nu pot fi realizate câmpuri de mine în locuri în care se găsesc concentrări de populație civilă și trebuie luate măsuri de semnalizare a acestor câmpuri și de avertizare cu privire la existența acestora. De asemenea, statele au o obligație specifică

1

de a înregistra amplasamentul tuturor câmpurilor de mine planificate, precum și a tuturor zonelor în care au utilizat astfel de arme pe scară largă și în mod planificat dinainte.Din aceeași categorie fac parte și armele capcană. Acestea sunt interzise în orice condiții: atât împotriva combatanților, cât și împotriva civililor. Armă capcană = orice armă, având forma unor obiecte portabile, aparent inofensive, care sunt în mod special concepute și construite pentru a conține o încărcătură explozivă și care produc o detonare când sunt deplasate sau prin apropierea de ele. E prevăzută o interdicție absolută a ascunderii de arme care sunt asociate cu următoarele categorii de persoane, simboluri sau bunuri:

o Embleme, semne sau semnale protectoare, recunoscute pe plan internațional (ex.: ascunderea de arme explozibile într-un camion cu emblema Crucii Roșii);

o Bolnavi, răniți sau persoane decedate;o Locuri de înhumare, incinerare sau morminte;o Instalații, materiale, furnituri sau mijloace de transport sanitar;o Jucării de copii sau alte obiecte portabile ori produse special, destinate

sănătății, igienei, îmbrăcămintei ori educației copiilor;o Alimente sau băuturi;o Obiecte cu caracter religios;o Monumente istorice, lucrări de artă sau locuri de cult care constituie

patrimoniul cultural și spiritual al popoarelor.Tratatul ce interzice aceste dispozitive există, dar prevede doar conflictele internaționale, nu și pe cele naționale.

Armele incendiare –› interzise prin Protocolul 3 la Convenția de la Geneva din 1980. Protocolul interzice în toate împrejurările la populația civilă, civilii în mod individual sau obiectivele civile să facă obiectul unui atac cu orice armă sau muniție care este în mod esențial concepută să dea foc unor obiecte sau să cauzeze arsuri prin acțiunea flăcărilor, căldurii sau a unei combinații între acestea, produse printr-o reacție chimică a unei substanțe lansate asupra unei ținte. Nu intră în domeniul de aplicare al Protocolului munițiile care au efecte incendiare întâmplătoare, cum ar fi munițiile luminoase, fumigenele, sistemele se semnalizare. De asemenea, nu intră nici munițiile care au efecte combinate de penetrare, de suflu, de fragmentare cu efecte incendiare. Reglementarea armelor incendiare a făcut mult timp obiect de discuție. Sunt interzise atât atacurile directe ale populației civile, cât și atacurile indirecte, prin interzicerea atacării obiectivelor militare situate în interiorul unor zone în are se găsește populație civilă. De asemenea, sunt interzise atacurile din aer a unor asemenea obiective cu arme incendiare. În schimb, Protocolul nu prevede reguli de protecție a combatanților cu privire la aceste arme.

Armele cu laser care produc orbirea -› interzise de Protocolul 4 la Convenția de la Geneva din 1980. Se interzic utilizarea și transferul armelor cu laser care ar putea fi utlilizate pentru orbirea soldaților sau a civililor, în caz de conflict armat internațional. Este o situație atipică, deoarece norma a apărut înainte de utilizarea efectivă a acestui tip de arme în conflicte -› normă prohibitivă. Nici în acest caz nu este vorba despre o interdicție a armelor cu laser care ar avea ca efect secundar orbirea victimelor.

Bombele cu fragmentație sau submuniție: grenade, puști, diverse categorii de bombe, rachete sol-aer și sol-sol care cuprind muniții concepute pentru a proiecta în aer, în

2

toate direcțiile, un număr foarte mare de schije metalice. Ele au fost interzise prin Convenția de la Dublin din 2008.

Dincolo de aceste arme a căror utilizare este prohibită, s-a dezvoltat și un sistem de norme care interzic arme și muniții neconvenționale:

→ Arma atomică;→ Arma biologică;→ Arma chimică.

a. Arma chimică – s-a folosit pentru prima oară în Primul Război Mondial, având efecte dezastruoase. Însă, acest tip de armă nu a fost folosit în al Doilea Război Mondial pe câmpul de luptă. În perioada interbelică, arme chimice s-au utilizat în războiul Italiei contra Etiopiei și când Japonia a invadat China.Prima reglementare în sensul interzicerii armei chimice este din 1925, printr-un protocol privitor la interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice și similare și a mijloacelor bacteriologice de luptă. La ora actuală, tratatul internațional care interzice utilizarea armei chimice este adoptat în 1993 și intrat în vigoare în 1997, denumit Convenția privind interzicerea dezvoltării producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, adoptată la Paris. Această convenție reprezintă un prim tratat internațional de dezarmare, cu vocație universală, care vizează eliminarea totală a unei categorii de arme.În baza acestui tratat, statele au următoarele obligații:

- Interzicerea folosirii acestor arme, precum și a dezvoltării, producerii, stocării și transferului lor;

- Distrugerea armelor chimice proprii, a celor abandonate pe teritoriul statelor, precum și a instalațiilor de producere a armelor chimice;

- Obligația statelor de a permite realizarea unui control internațional, iar în acest scop a fost înființată o organizație internațională: Organizația pentru interzicerea armelor chimice, cu sediul la Haga, care are competența de a realiza pe teritoriul statelor părți la convenție controale, pentru a vedea care e stadiul dezarmării și distrugerii armelor chimice. Aceste controale au început în anul 1999.

b. Arma biologică – este acea armă concepută și construită prin utilizarea organismelor vii sau a secrețiilor lor toxice și care cauzează decesul ori vătămarea oamenilor, animalelor sau a plantelor, precum și infestarea alimentelor sau a apei. Armele biologice sunt interzise întrucât provoacă suferințe inutile și sunt nediscriminatorii. Interzicerea lor e prevăzută printr-un tratat internațional cu caracter universal: Convenția privind interzicerea perfecționării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și distrugerea acestora, adoptată în 1972 și intrată în vigoare în 1975. Tratatul nu e la fel de constrângător ca și cel privitor la arma chimică întrucât nu prevede un organism de control. La adoptarea tratatului, unele dintre state și-au rezervat dreptul de a recurge în caz de necesitate la utilizarea acestui tip de armă împotriva statelor care nu sunt parte la tratat.

c. Arma nucleară – este arma/bomba atomică, arma/bomba cu hidrogen și arma/bomba cu neutroni. Nici în acest moment nu avem un tratat internațional universal care să interzică expresis verdis arma

3

Categoria de arme neconvenționale „ABC”

nucleară. Este vorba despre interesele statelor care se opun acestor reglementări. Există, totuși, un număr de tratate internaționale privitoare la interzicerea plasării armei nuclare în anumite teritorii, producera armei nucleare, experiențele nucleare, transferul sau depozitarea armei nucleare:

- Tratatul de la Moscova din 1963, care interzice experiențele nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic sau sub apă;

- Pentru America Latină: Tratatul de la Tlatelolco, din Mexic, din 1967;- Pentru Pacificul de Sud: Tratatul de la Rarotonga din 1985;- Tratatul asupra Antarcticii din 1952 – interzicerea armei nucleare în Antarctica;- Tratatul care interzice plasarea de armament nuclear pe Lună și pe celelalte astre

cerești din 1967.- Tratatul privind neproliferarea nucleară -› să nu se dezvolte în continuare arsenalul

nuclear – semnat la New York în 1968 și intrat în vigoare în 1970 (peste 190 state părți). Sunt 4 state ONU care nu sunt membre: India, Pakistan, Israel și Sudanul de Sud. De asemenea, Coreea de Nord, care a fost parte, s-a retras în 2003. Acest tratat se sprijină pe 3 piloni:

Neproliferare; Dezarmare; Dreptul de a utiliza în mod pașnic tehnologia nucleară.

- Tratatul ce interzice total experiențele nucleare.

Armele convenționale și neconvenționale nesupuse niciunei reglementări: Armele de mic calibru; Armele de fragmentație parțială; Armele radiologice – altele decât arma nucleară; Armele cu infrasunete – acele arme care generează sunete pe o frecvență foarte joasă

și produc leziuni: perturbări senzoriale, amețeli, tulburări ale vederii etc.; Armele cu fulgere luminoase – arme care produc o lumină intensă, fie in spectrul

vizibil, fie în infraroșu - „bombe de lumină” -› pot chiar să cauzeze orbirea sau chiar crize de epilepsie;

Armele electronice – undele electromagnetice emise pe anumite frecvențe de emițătoare puternice și care pot provoca leziuni imediate destul de grave (orbire, arsuri), precum și efecte întârziate (probleme psihice și leziuni ale organelor reproducătoare). Sunt supuse principiului conform căruia dacă nu sunt interzise, nu înseamnă că sunt permise, că pot fi folosite.

Metodele de purtare a războiuluiRegulă: „În luptă, comportamentul trebuie să fie unul cavaleresc" este interzisă perfidia, adică este interzisă orice acţiune utilizată cu intenţia de a înşela buna-credinţă a adversarului pentru a-l face pe acesta să creadă că are dreptul să primească sau că are obligaţia să acorde protecţia prevăzută de regulile dreptului internaţional aplicabil conflictelor armate. Interzicerea perfidiei este expres reglementată de art.37 din Protocolul 1. De asemenea, acest articol enumeră câteva cazuri de perfidie:

- simularea intenţiei de a negocia sub acoperirea steagului de parlamentar;- simularea predării;- simularea unei incapacităţi datorate rănilor sau bolii;- simularea posedării statutului de civil sau de necombatant;

4

- simularea posedării unui statut protejat utilizând semne, embleme sau uniforme ale Naţiunilor Unite, ale statelor neutre sau ale altor state care nu sunt părţi la conflict.

Art.37: simpla viclenie în război nu este interzisă -› se referă la stratagemele de război = actele care au drept scop să inducă în eroare un adversar, să-l determine să comită imprudențe, dar care nu încalcă nicio regulă de drept internaţional aplicabilă în timp de conflict armat şi care nu face apel la buna-credinţă a adversarului în ceea ce priveşte protecţia conferită de dreptul internaţional umanitar.

Ex.: camuflajele, folosirea unei momeli, folosirea operaţiunilor simulate sau răspândirea de informaţii false.

Încălcările acestor dispoziţii reprezintă din perspectiva dreptului internaţional penal infracţiuni, crime de război.

5