ANUL IV Medicină DentarăAn univ. 2012-2013 semestrul II

PEDODONŢIECURS 3

ERUPŢIA DENTARĂ - Etape, ordinea de erupție a dinților temporari, semenele și patologia

inflamatorie specifice erupției -

Erupţia dentară reprezintă procesul prin care un dinte se deplasează din locul

germinativ iniţial (poziţia sa de formare intraosoasă din grosimea oaselor maxilare) până

la atingerea planului de ocluzie şi intrarea în funcţie. Erupţia dentară este un proces

fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic care aparţine odontogenezei.

Emergenţa dentară reprezintă momentul în care dintele străpunge mucoasa

bucală şi devine vizibil în cavitatea bucală.

Cronologia dezvoltării dentare cuprinde următoarele stadii cheie:

1) debutul formării mugurelui (vezi cursul 1)

2) debutul mineralizării coroanei (vezi cursul 1)

3) terminarea mineralizării coroanei (vezi cursul 1)

4) erupţia

5) închiderea apexului.

1. Etapele caracteristice erupţiei dentare

Erupţia dentară se desfăşoara în trei etape caracteristice:

-Etapa preeruptivă care cuprinde mişcările pe care dintele le face din zona unde s-

a format până la atingerea mucoasei bucale.

-Etapa prefuncţională care cuprinde mişcările pe care le face dintele în cavitatea

bucală din momentul apariţiei primului punct de sub mucoasă până la atingerea

planului de ocluzie şi întâlnirea cu anatgoniştii.

-Etapa funcţională care cuprinde perioada din momentul intâlnirii cu dintele

antagonist şi intrarea în funcţie.

1

1.1 În etapa preeruptivă, intraosoasă, mugurele dentar începe mişcările predominant

axiale, în momentul în care coroana este complet mineralizată, iar formarea rădăcinii este

doar începută. La sfărşitul acestei perioade se va formă între o treime şi maximum

jumătate din lungimea totală a rădăcinii. În cursul acestui proces este demonstrată rata de

multiplicare foarte rapidă a celulelor pulpare de la baza germenului dentar, având drept

consecinţă o creştere rapidă a volumului pulpei în acest sector, şi exercitarea unor

presiuni permanente asupra părtii bazale a sacului folicular, denumit şi ligamentul în

hamac. Procesele ce se desfăşoară în cursul acestei etape au încercat a fi explicate prîntr-

o multitudine de teorii. În concluzie, în timpul etapei preeruptive au loc următoarele

procese:

-deplasarea dentară intraosoasă poate fi apreciată drept o consecinţă a dezvoltării

rapide a celulelor pulpare

-direcţia deplasării este asiguată de multiplicarea resturilor epiteliale din jurul

mugurilor dentari

-modificările osului alveolar nu par a juca nici un rol, ele fiind în general limitate

şi evidente, cel mult pe pereţii laterali ai alveolelor.

1.2 În etapa prefuncţională, elementul determinant în asigurărea deplasării dinţilor îl

reprezintă modificările osului alveolar, care sunt caracterizate prin creşteri importante pe

fundul alveolei, şi mai reduse pe pereţii laterali ai acesteia, insoţite de continuarea

formării rădăcinii. Mişcările dinţilor în erupţie sunt predominant axiale, iar direcţia

deplasării este influenţată de musculatura periorală şi de limbă.

1.3 Etapa funcţională, este legată de atingerea planului de ocluzie şi de intrarea în

funcţie a dinţilor. Mişcările dinţilor sunt oprite de contactul acestora cu dinţii antagonşti

şi cu cei vecini dar şi de terminarea formării rădăcinii. Deplasările sunt limitate şi sunt

rezultătul restructurării permanente a rapoartelor dintre pârghiile extraalveolare şi cele

intraalveolare şi al modificărilor ce au loc la nivelul punctelor de contact.

Culoarul osos parcurs de dinte în procesul erupţiei este cunosut sub numele de “ iter

dentis”, descris prima oara de HUNTER. Este cunoscut faptul că “ gubernaculum dentis”

este o formaţiune conjunctivo-epitelială care înlocuieşte pedunculul epitelial care leagă

2

mugurele de epiteliul bucal. Activitatea acestei formaţiuni duce la tunelizarea osului, şi

astfel se formează “ iter dentis”. În ce priveşte rolul jucat de “ iter dentis” în erupţie, el

este atestat de remanierile osoase din pereţii care delimiteaza gubernaculum în etapele

finale ale erupţiei intraalveolare.

Teorii ale mecanismului de erupţie dentară:

Deoarece procesul de erupţie este un fenomen complex, s-au emis o serie de teorii

care au încercat să explice mecanismul erupţiei dentare. În cele ce urmează vom aminti

câteva din aceste teorii:

-teoria radiculară, coform căreia formarea rădăcinii datermină deplasarea dintelui

spre cavitatea bucală

-teoria pulpară, care susţine că erupţia este rezultătul puterii de expansiune a pulpei

în cursul dezvoltării, prin creşterea presiunii intrapapilare şi împinge dintele spre

cavitatea bucală

-teoria alveolara, susţine că dintele este împins ocluzal de către fortele

intraalveolare, care iau naştere din faptul că granulaţiile care pătrund din măduva

osoasă a maxilarelor se osifică

-teoria masticatorie care se bazează exclusiv pe presiunea masticatorie ca factor

declanşator al erupţiei

-teoria tracţiunii ligamentului alveolo-dentar care presupune că, fibrele oblice ale

periodonţiului se contractă, exercitănd o forţa de tracţiune.

În concluzie, pentru ca erupţia dentară să se poată produce sunt necesare patru

mecanisme:

-mecanismul responsabil de apariţia forţelor capabile de a produce egresiunea

dintelui;

-mecanismul prin care astfel de forţe se transformă în erupţie prin intermediul

mişcărilor din ţesuturile inconjurătoare

-mecanismul care perimite întreţinerea erupţiei pentru ca dintele să fie menţinut în

noua sa poziţie

-o remodelare a ţesuturilor peiodontale pentru a păstra integritatea funcţională a

sistemului.

3

Cronologia formării dinților temporari.

4

Cronologia mineralizării dinților temporari.

2. Factorii care influenţează erupţia dentară

Erupţia dentară se incadreaza în mecanismul complex al dezvoltării generale şi este

influenţată de o multitudine de factori care explică în parte variaţiile mari ale momentului

erupţiei. Aceștia pot fi împărţiţi în două mari categorii:

-factori generali

-factori locali.

Factorii generali care influenţează erupţia sunt:

Ereditatea, care a arătat că procesele care determină dezvoltarea arcadei temporare şi

a celei permanente sunt dependente de gene specifice fiecăreia, existând o independenţă

relativă între ele. Secvenţa erupţiei ca şi ordinea mineralizării sunt supuse unui

determinism genetic.

Tipul rasial şi regional influenţează erupţia dentară. FORRESTER şi colaboratorii în

1981, prezintă influenţa rasei în erupţia dentară, arătând că cronologia erupţiei este mai

timpurie la negrii şi indienii americani decât la americanii de origine europeană.

5

Condiţiile de viaţă studiate de SCHAPIRA şi colaboratorii în 1964,1966, au arătat că

urbanizarea este însţită de erupţie dentară timpurie la copii de la oraş în comparaţie cu cei

de la sat.

Glandele endocrine contribuie la procesul de erupţie. Hormonii influenţând atât

dezvoltarea generală cât şi erupţia dentară. Dintre hormonii cu importanţă în viteza

erupţiei dentare se citeaza: hormonul tiroidian şi hormonul de creştere din lobul anterior

al hipofizei (somatotropul). În caz de hiperactivitate a lobului anterior al hipofizei cu

hipersecreţie de hormon de creştere, ca în cazul acromegaliei juvenile, se produce

accelerarea erupţiei, iar mecanismele incriminate sunt transformările rapide din osul

alveolar şi ţesuturile parodontale. Activitatea în minus a tiroidei are drept rezultăt

tulburări în mineralizarea ţesuturilor dentare şi deci intârzieri în erupţie, iar activitatea în

exces a tiroidei va duce la accelerarea erupţiei cu efect dominant asupra dinţilor

permanenţi.

Sistemul nervos central, intervine în erupţie prin faptul că aparatului dento-maxilar şi

dezvoltării sale îi corespunde o arie corticală centrală. Într-o serie de afecţiuni neuro-

psihice erupţia dentară este perturbată.

Nutriţia nu influenţează semnificativ erupţia, dar este bine cunoscut că în rahitism se

constată o intărziere a erupţiei. Dintre vitamine, rolul cel mai important îl au vitamina D,

cu rol în mineralizarea ţesuturilor dentare şi în lipsa căreia se produc intârzieri în erupţie.

Vitamina C produce accelerări sau întârzieri ale erupţiei dentare, după cum este în exces

sau în deficit, prin rolul pe care îl are în formarea matricelor organice. Vitamina A, prin

rolul pe care îl are asupra ţesuturilor epiteliale, poate produce întârzieri sau accelerari,

după cum este în deficit sau în exces, în timpul dezvoltării şi erupţiei dentare.

Radioactivitatea pare să producă o întârziere a erupţiei la copiii din regiuni cu fond

radioactiv crescut, cunoscându-se de altfel şi întârzierile erupţiei dentare la copiii

proveniţi din mame iradiate.

Sexul influenţeaza şi el erupţia dentară, stiind faptul că, la sexul feminin, dinţii

permanenţi erup cu aproximativ 5 luni înaintea erupţiei dinţilor la sexul masculin.

Factori biologici legati de mamă arată că la copiii proveniţi din mame tinere, cu

menarha instalată timpuriu, erupţia este precoce. Erupţia dentară fiind întârziată la

descendenţii cu mame mai în vârstă.

6

Factorii locali care pot influenţa erupţia dentară sunt:

Pulpopatiile dinţilor temporari influenţează erupţia dentară. Dinţii temporari cu

gangrenă pulpară prezintă un proces accentuat de rizaliză, urmată de erupţia precoce a

corespondenţilor permanenţi.

Traumatismele dinţilor temporari este un alt factor local care duce la întârzierea

erupţiei dinţilor permanenţi, probabil datorându-se anchilozei dento-osoase a dinţilor

temporari trumatizaţi.

Extracţia precoce a dinţilor temporari va genera erupţia timpurie a dinţilor permanenţi

succesionali.

3. Ordinea şi vârsta de erupţie a DINŢILOR TEMPORARI

Reguli generale:

- are loc între 6 luni și 2 ani ½ şi 3 ani, erupând câte un grup dentar la un interval de

aproximativ 6 luni

- dinţii inferiori preced erupţia dinţilor superiori cu excepţia incisivului lateral

maxilar care erupe înaintea celor inferiori

- dinţii temporari erup în ordinea lor numerică, excepţie făcând caninii care erup

după primii molari.

Ordinea și cronologia:

-între 6-12 luni: - incisivii centrali mandibulari

- incisivii centrali maxilari

- incisivii laterali maxilari

- incisivii laterali mandibulari

- între 12-18 luni:- primii molari mandibulari

- primii molari maxilari

- între 18-24 luni: - caninii mandibulari

- caninii maxilari

- între 24-33 luni: - molarii secunzi mandibulari

- molarii secunzi maxilari.

7

Erupţia dinţilor temporari poate începe şi mai devreme, şi anume, la 4-5 luni, dar şi

mai târziu, la 8 luni, dar în general la 33 de luni procesul de erupţie este încheiat.

În literatura de specialitate, erupţia dinţilor temporari este grupată în trei etape

caraceristice:

I.Prima etapă o constituie erupţia grupului incisiv, care începe la aproximativ 6

luni, cu erupţia incisivilor mandibulari. Incisivul central maxilar urmează să erupe

în medie la 10 luni, apoi la 11 luni va erupe incisivul lateral maxilar iar, la 13 luni

incisivul lateral mandibular. Abaterile de 3-4 luni în plus sau în minus sunt

considerate în limite normale. Se acceptă abateri mai mari, la dinţii care erup mai

târziu. În concluzie putem spune că prima etapă se desfăşoară pe o perioada de

timp ce dureză aproximativ 6 luni, între vârsta de 6 luni şi cea de 13 luni a

copilului. După terminarea erupţiei incisivilor urmează o perioada de 4 până la 6

luni în care nu erupe nici un dinte.

II.Etapa a doua începe după primul an de viaţă al copilului, cu erupţia primului

molar, urmată de erupţia caninului. Dinţii mandibulari erup cu diferenţe foarte

mici înaintea celor maxilari. Erupţia primului molar mandibular va avea loc în

medie la un an şi 4 luni, fiind aproape imediat urmat de erupţia primului molar

maxilar. Erupţia caninului mandibular va avea loc la un an şi 7 luni, fiind urmat la

un interval foarte mic de timp de erupţia caninului maxilar. În concluzie, acest

proces se desfăşoară între vârsta de un an şi 4 luni al copilului şi cea de un an şi 7

luni, existând de asmenea variaţii ale vârstei de erupţie. Pauza care urmează este

de 4 luni pentru mandibula şi de 6 luni pentru maxilar.

III.Etapa a treia interesează doar erupţia molarilor secunzi. Molarul secund

mandibular erupe în medie la 2 ani şi 3 luni, fiind urmat la un interval de timp

variabil de apoximativ 2 luni de erupţia molarilor secunzi maxilari.

După incheierea procesului de erupţie a incisivilor, dinţii incisivi temoprari

superiori acoperă aroape în intregime faţa vestibulară a incisivilor inferiori.

Zonele distale ale arcadelor, încă edentate, rămân în contact intim. După erupţia

8

molarilor primi temporari, va avea loc o înălţare a ocluziei denumită “ prima

inălţare fiziologică a ocluziei”.

În afăra celor amintite, în cazul dinţilor temporari trebuie expusă, situaţia

excepţională, când la naştere, sunt prezenti pe arcadă un număr de dinţi temporari (dinţi

natali), sau când aceşti dinţi apar după primele 30 de zile de viaţă (dinţi neonatali).

Frecvenţa acestor anomalii este rară iar dinţii cei mai interesaţi sunt centralii maxilari. În

general aceşti dinţi mai prezintă hipoplazii ale smalţului şi tulburări în formarea

cementului şi în dezvoltarea rădăcinii, ceea ce va duce la pierderea lor rapidă de pe

arcadă. Cauza acestor anomalii este se pare fie o dezvoltare foarte rapidă a germenului

dentar, fie o poziţie foarte suprficială a acestuia, respectiv sub mucoasa bucală.

4. Ordinea şi vârsta de erupţie a DINŢILOR PERMANENŢI

După incheierea perioadei de erupţie a şirului temporar urmează o pauză de 4-5

ani, după care vor erupe dinţii permanenţi. Erupţia acestora are loc între 6 ani şi 12 ani

dacă nu luăm în considerare molarul trei a cărei perioadă de erupţie este foarte variabilă.

Ordinea şi vârsta de erupţie este diferită la arcadă superioară faţa de cea inferioara. Dinţii

permanenţi erup în general în următoarea ordine, existând totuşi unele variaţii:

Primul molar inferior, primul molar superior, incisivul central inferior, incisivul

central superior, incisivul lateral superior, incisivul lateral inferior, caninul inferior,

primul premolar superior, premolarul secund inferior, caninul superior, molarul secund

inferior, molarul secund superior, molarul trei inferior, molarul trei superior.

Cronologia erupţiei dinţilor permanenţi este în general urmatoarea:

-la 6 ani erup primii molari inferiori, primii molari superiori şi incisivii centrali

inferiori;

-la 7 ani erup incisivii centrali superiori;

9

-la 8 ani erup incisivii laterali superiori şi cei inferiori;

-la 9 ani erup caninii inferiori şi primii premolari superiori;

-la 10 ani erup primii premolari inferiori şi premolarii secunzi superiori;

-la 11 ani erup premolarii secunzi inferiori şi caninii superiori;

-la 12 ani erup molarii secunzi inferiori şi cei superiori

-intre18-25 ani erup molarii de minte.

Tiparul erupţiei dinţilor umani temporari şi permanenţi conform cercetărilor realizate de către Ash & Nelson, Wheeler (Dental Anatomy, Physiology, and Occlusion).

Erupţia dinţilor permanenţi şi temporari

Dinţii temporari

DinteIncisiv central

Incisiv lateral

Canin Molarul 1

Molarul 2

Dinţii maxilari 10 luni 11 luni 18 luni 12-18  29 - 33

Dinţii mandibulari

6-8 luni 12-13 luni 24 luni 12-18 24 - 27 

Dinţii permanenţi

DinteIncisiv central

Incisiv lateral

CaninPremolarul

1Premolarul

2Molarul

1Molarul

2Molarul

3

Dinţii maxilari 7–8 ani 8–9 ani11–12

 ani10–11 ani 10–12 ani 6–7 ani

12–13ani

17–21 ani

Dinţii mandibulari

6–7 ani 7–8 ani9–10 

ani10–12 ani 11–12 ani 6–7 ani

11–13ani

17–21 ani

Pentru a avea loc o erupţie normală, la copil trebuie să existe diastemele şi tremele

fiziologice, expresie a cresterii maxilarelor, spatii ce vor fi necesare erupţiei viitorilor

dinţi temporari. Zona de sprijin reprezentată de caninii şi molarii temporari, va susţine

până la erupţia molarului de şase ani, dimensiunea verticală a ocluziei. Prin înlocuirea

succesivă a dinţilor temporari cu cei permanenţi dentiţia trece în principal prin trei faze

fiziologice, şi anume, dentiţia temporară (intre 6 luni şi 6 ani), dentiţia mixtă (între 6ani şi

12 ani), dentiţia permanentă după 12 ani.

Variaţiile în limite fiziologice ale erupţiei pot fi determinate de sex, condiţii de

mediu geografic, condiţii socio-economice. Este cunoscut faptul că în general se remarcă

o erupţie mai precoce la feţe decât la băieţi, şi de asemenea o erupţie mai precoce în

mediu urban faţă de cel rural.

10

În general în condiţiile unei dezvoltări somatice şi psihice armonioase a copilului, vârsta cronologică, vârsta dentară şi vârsta osoasă, apreciata prin radiografii carpiene trebuie să fie în concordanţă.

5. Semenele și patologia inflamatorie specifice erupției:

5.1. Generale:a. Hipersecretie salivarab. Tendinta de a introduce degete / obiecte in gurac. Irascibil, agitat, nelinistitd. Inapetenta, insomnie

! daca persista febra, tulburarile aparatului respirator, ale aparatului digestiv ( diaree) inseamna ca este vorba de o afectiune generala, deci trimitem pacientul la un pediatru ( chiar daca initial aceste semne au fost initial considerate a fi caracteristice eruptiei dentare)

5.2. Locale :

a. Congestie, roseata: 30 % nu au modificari, 30 % au modificari medii, 30 % au modificari serioase ( tumefactie, congestie, hematoame)

TRATAMENT :- Prevenire : cavitate orala cu igiena buna- Daca exista prurit local : masaj pe zona gingivala respectiva ( tifon tinut cu degetul sau tifon cu apa rece tinut cu degetul)- Jucarii moi, rotunjite ( copii le baga in gura si isi maseaza gingia). Atentie la unele jucarii care au continut de Pb sau Hg- Alimente mai dure ( paine prajita, biscuiti fara zahar) pentru a-si masa gingia.- Unghii taiate- Hipnotice, anestezice topice, sedative usoare in doze f. mici

GRUPE DENTARE AFECTATE:Mai des la primii dinti si la molari. De fapt la orice dinti daca igiena nu e respectata, daca apar tulburari se poate ajunge la suprainfectie, impactare adanc intraosoasa.

b. Hematom. Chist de eruptie- Mica formatiune localizata pe creasta alveolara, pe mucoasa gingivala, ce apar cu cateva saptamani inaintea aparitiei dintelui respectiv pe suprafata dintelui.- Daca e chist, clinic apare o formatiune mai deschisa, consistenta fluctuenta. - Daca e hematom, apare o secretie seroasa albastruie. In acest caz apar tulburari ale sacului dentar.- Ca localizare, frecvent intalnite la molarii temporari, DAR se pot intalni la orice alt nivel- Nu au semnificatie patologica, se resorb odata cu aparitia dintelui in cavitatea bucala. Daca sunt persistente se face o incizie pentru a usura aparitia dintelui.

11