curs 11 (1)

8
7/21/2019 curs 11 (1) http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 1/8  MĂSURILE PROCESUALE  ASPECTE GENERALE NOŢIUNE mijloace legale de constrângere  folosite de organele judiciare  aplicabile pe parcursul procesului penal  dispuse faţă de părţi/alte persoane care participă la proces  sunt facultative, de regulă SCOPUL GENERAL Buna desfăşurare a procesului penal Realizarea obiectului acţiunilor exercitate în procesul penal SCOPUL SPECIAL nlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvârşirii de fapte penale !rotejarea anumitor categorii de persoane "arantarea executării pedepsei amenzii sau a reparării pagubei produse prin infracţiune  CATEGORII Criteriul legal #ăsuri preventive$ reţinerea, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cau iune, arestarea ț  preventivă sau la domiciliu% &lte măsuri procesuale$ internarea nevoluntară în vederea efectuării expertizei medico' legale psi(iatrice, măsuri asigurătorii, restituirea lucrurilor, restituirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii Valoarea socială asupra căreia se înreaptă #ăsuri cu caracter personal$ reţinerea, arestarea preventivă, controlul judiciar  #ăsuri cu caracter real, care privesc bunurile anumitor persoane$ sec(estrul, poprirea, restituirea lucrurilor Persoana î!potri"a căreia se înreaptă !ăsura  #ăsuri ce vizează numai pe suspect/inculpat$ reţinerea, arestarea preventivă  #ăsuri îndreptate şi împotriva altor persoane$ sec(estrul #a$a procesuală în care pot %i ispuse  )umai în faza de urmărire penală$ reţinerea &tât în faza de urmărire penală, cât şi în cea a judecăţii$ arestarea preventivă &'SURILE PREVENTIVE NOŢIUNE * #ăsuri procesuale cu caracter de constrângere * +onstau în privarea de libertate sau restrângerea libertăţii de mişcare * uate împotriva suspectului sau inculpatului -

description

curs 11 (1)

Transcript of curs 11 (1)

Page 1: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 1/8

 MĂSURILE PROCESUALE  

ASPECTE GENERALENOŢIUNE mijloace legale de constrângere  folosite de organele judiciare  aplicabile pe parcursul procesului penal  dispuse faţă de părţi/alte persoane care participă la proces  sunt facultative, de regulă

SCOPUL GENERAL Buna desfăşurare a procesului penal Realizarea obiectului acţiunilor exercitate în procesul penal

SCOPUL SPECIAL nlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvârşirii de fapte penale !rotejarea anumitor categorii de persoane

"arantarea executării pedepsei amenzii sau a reparării pagubei produse prin infracţiune CATEGORIICriteriul legal #ăsuri preventive$ reţinerea, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cau iune, arestareaț

 preventivă sau la domiciliu% &lte măsuri procesuale$ internarea nevoluntară în vederea efectuării expertizei medico'

legale psi(iatrice, măsuri asigurătorii, restituirea lucrurilor, restituirea situaţiei anterioaresăvârşirii infracţiunii

Valoarea socială asupra căreia se înreaptă #ăsuri cu caracter personal$ reţinerea, arestarea preventivă, controlul judiciar 

#ăsuri cu caracter real, care privesc bunurile anumitor persoane$ sec(estrul, poprirea,restituirea lucrurilor 

Persoana î!potri"a căreia se înreaptă !ăsura  #ăsuri ce vizează numai pe suspect/inculpat$ reţinerea, arestarea preventivă  #ăsuri îndreptate şi împotriva altor persoane$ sec(estrul

#a$a procesuală în care pot %i ispuse  )umai în faza de urmărire penală$ reţinerea

&tât în faza de urmărire penală, cât şi în cea a judecăţii$ arestarea preventivă

&'SURILE PREVENTIVE

NOŢIUNE* #ăsuri procesuale cu caracter de constrângere* +onstau în privarea de libertate sau restrângerea libertăţii de mişcare* uate împotriva suspectului sau inculpatului

-

Page 2: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 2/8

  SCOPUL* Art( )*) alin( + NCPP* asigurarea ,unei es%ă-urări a procesului penal*  î!pieicarea sustragerii suspectului.inc( e la u(pen(./uecată* pre"enirea să"0r irii altei in%rac iuniș ț

CATEGORII

*  REŢINEREA* CONTROLUL JUDICIAR* CONTROLUL JUDICIAR PE CAU IUNE Ț 

*  ARESTAREA LA DOMICILIU *  ARESTAREA PREVENTIVĂ 

Coni ii generale e luare a !ăsurilor pre"enti"eț

+ompeten a de dispunere a măsurilor preventive i persoana fa ă de care acestea se pot dispuneț ș ț

* Re inereaț  . suspect/incupat . organul de cercetare penală/procuror numai în cursul u%pen%* +ontrolul judiciar/pe cau iuneț  . inculpat . procuror sau judecătorul de drepturi i libertă iș ț

în cursul u%pen%, de către judecătorul de cameră preliminară în cursul procedurii în cameră preliminară, de către instan ă, în cursul judecă iiț ț

* &restul la domiciliu/arestarea preventivă . inculpat ' judecătorul de drepturi i libertă i înș ț

cursul u%pen% de către judecătorul de cameră preliminară în cursul procedurii în cameră preliminară, de către instan ă, în cursul judecă ii%ț ț

&ctul prin care se dispun aceste măsuri* &rt% 0-1 alin% 2'3 )+!!* 4rdonan ă motivată . organul de c%p%/procurorulț

* nc(eiere motivată . judecătorul/instan a . camera de consiliu . se comunică inculpatuluiț

i procurorului care au lipsit de la pronun are%ș ț

  +4)56766* există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a

săvâr it o infrac iune . art% 0 alin% - )+!!ș ț

* 8ă nu existe o cauză care împiedică punerea în mi care sau exercitarea ac iunii penale . art%ș ț

0 alin% )+!!

* #ăsura să fie propor ională cu gravitatea acuza iei aduse persoanei fa ă de care este luată liț ț țnecesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia . art% 0 alin% 1 )+!!

* !entru infrac iunea săvâr ită legea să prevadă pedeapsa deten iunii pe via ă, a înc(isorii sauț ș ț ț

a amenzii* &scultarea suspectului/inculpatului, anterior luării măsurii, numai în prezen a apărătoruluiț

ales sau numit din oficiu%

1ncetarea e rept a !ăsurilor pre"enti"e

Page 3: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 3/8

+azurile de încetare a măsurilor preventive* la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare* în cazurile în care procurorul dispune o solu ie de netrimitere în judecată ori instan a deț ț

 judecată pronun ă o (otărâre de ac(itare, de încetare a procesului penal, de renun are laț ț

aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendare a executării pedepseisub supraveg(ere, c(iar nedefinitivă

* la data rămânerii definitive a (otărârii prin care s'a dispus condamnarea inculpatului* în alte cazuri anume prevăzute de lege

+azuri speciale de încetare a măsurii arestului la domiciliu/arestării preventive* n cursul u%pen% sau în cursul judecă ii în primă instan ă, la împlinirea duratei maximeț ț

 prevăzute de lege* n apel, dacă s'a împlinit durata pedepsei pronun ate în (otărârea de condamnareț

!rocedura de constatare a încetării de drept* 5in oficiu, la cerere sau la sesizarea administra iei locului de de inereț ț

* &sisten a juridică a inculpatului obligatorieț

* !articiparea procurorului obligatorie* 8e poate pronun a i în lipsa inculpatuluiț ș

* 4rdonan ă/înc(eiere motivatăț* 8e dispune punerea de îndată în libertate a suspectulu/inculpatului, dacă nu este re inut sauț

arestat în altă cauză%

REVOCAREA &'SURILOR PREVENTIVE

+azuri de revocare ' art% 2 alin% - )+!! &u încetat temeiurile care au determinat'o &u apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii%

!rocedura de dispunere a revocării

8e dispune din oficiu, la sesizarea procurorului sau la cererea inculpatului 5e către organul care a dispus măsura/organul judiciar în fa a căruia se află cauzaț

n cursul u%pen% organul de cercetare penală are obliga ia de a'l informa de îndată, în scris,ț

 pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea măsurii% !rocurorulsesizează judecătorul de drepturi i libertă i, în 2 de ore de la primirea informării%ș ț

!rocurorul e obligat să sesizeze din oficiu judecătorul de drepturi i libertă i, când constatăș ț

el însu i existen a vreunui caz de revocare%ș ț

+ererea de revocare a măsurii perevntive a inculpatului se adresează în scris 8e solicită înaintarea dosarului de către procuror, în termen de 2 de ore 8e fixează data de solu ionare a cererii i se citează inculpatulț ș

8e poate judeca i în lipsa inculpatului când acesta, legal cital, nu se prezintă sau datorităș

unei cauze neimputabile acestuia nu se poate prezenta, dar numai în prezen a avocatuluiț

ales sau numit din oficiu &scultarea inculpatului prezent, în prezen a avocatuluiț

4rdonan ă/înc(eiere motivată comunicată persoanei fa ă de care s'a luat măsura preventivăț ț

i tuturor institu ilor cu atribu ii în executarea măsuriiș ț ț

1NLOCUIREA &'SURILOR PREVENTIVE  +azuri de înlocuire a măsurilor preventive

1

Page 4: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 4/8

* 8unt îndeplinite condi iile prevăzute de lege pentru luarea acesteiaț

* n urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei i a conduitei procesuale a inculpatului,ș

se apreciază că măsura preventivă mai u oară/mai grea este suficientă, respectiv necesarăș

 pentru realizarea scopului prevăzut la art% 0 alin% - )+!!

+azuri speciale de înlocuire a măsurilor preventive* 6nculpatul, pe durata măsurii controlului judiciar/ controlului judiciar pe cau iuneț , încalcă

cu rea'credin ă, obliga iile care îi revin/există suspiciunea rezonabilă că a săvâr it cuț ț șinten ie o nouă infrac iune pentru care s'a pus în mi care ac iunea penală . se poate dispuneț ț ș ț

măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive* inculpatul, încalcă cu rea'credin ă măsura arestului la domiciliu sau obliga iile care îi revinț ț

ori revin/există suspiciunea rezonabilă că a săvâr it cu inten ie o nouă infrac iune pentruș ț ț

care s'a pus în mi care ac iunea penală . se poate dispune arestarea preventivăș ț

!rocedura de dispunere a înlocuire a măsurilor preventive* 9ste similară cu ce aprivind revocarea* &dmiterea cererii privind înlocuirea arestării preventive/arestului la domiciliu cu măsura

controlului judiciar/pe cau iune se face în două etape$ț

* : prin înc(eiere, se admite în principiu cererea i se stabile te valoarea cau iunii, acordândș ș ținculpatului un termen pentru depunerea ei

* : în camera de consiliu, prin înc(eiere se admite sau se respinge cererea de înlocuire amăsurii preventive

REŢINEREA 8ingura măsură care poate fi dispusă i fa ă de suspectș ț

#ăsură privativă de libertate 8e dispune prin ordonan ă de către organul de cercetare penală/procuror ț

8e dispune numai după începerea u%pen%

+ondi ii generaleț

8ă existe probe sau indicii temeinice din care rezultă o suspiciune rezonabilă că o persoanăa săvâr it o infrac iuneș ț

8ă nu existe vreo cauză de la art% -3 )+!! 8ă fie începută urmărirea penală în personam &udierea prealabilă a suspectului/inculpatului în prezen a avocatuluiț

#ăsura să fie necesară în realizarea scopului măsurii preventive în cauză #ăsura să fie ppropor ională cu gravitatea acuza iei aduseț ț

+ondi ii suplimentareț

ncuviin area +amerei din care fac parte deputa ii/senatorii viza i măsura re inerii, cuț ț ț țexcep ia infrac iunii flagrante, caz în care, ulterior, se informează ministrul justi iei, care, laț ț ț

rândul său, informează pre edintele +amereiș

ncuviin area sec iei +8# corespunzătoare, pentru magistra ii i magistra ii asisten i, cuț ț ț ș ț ț

excep ia infrac iunii flagrante, caz în care se informează ulterior +8#ț ț

ncuviin area pre edin ilor celor două camere ale !arlamentului, în privin a re ineriiț ș ț ț ț

&vocatului !oporului5urata 2 de ore

2

Page 5: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 5/8

 )u poate fi prelungită 4rdonan a trebuie să indice motivele care au determinat luarea măsurii, ziua i ora la careț ș

re inerea a început, precum i ziua i ora la care va încetaț ș ș

!ersoanele aduse cu mandat rămân la dispozi ia organului judiciar numai pe durata impusăț

de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezen a . max ; oreț

&specte procedurale  )u se emite mandat de re inereț

4rganul de cercetare penală are obiga ia de a'l informa pe procuror despre emitereaț

ordonan ei de re inere, de îndată i prin orice mijloaceț ț ș

8uspectului/inculpatului i se înmânează un exemplar al ordonan ei de re inere i i se aduc laț ț ș

cuno tin ă motivele re ineriiș ț ț

4rganul judiciar are dreptul de a proceda la fotografierea i amprentareaș

suspectului/inculpatului

!ersoana re inută are dreptul de a încuno tiin a personal, imediat după re inere, sau de aț ș ț țsolicita organului judiciar care a dispus măsura să încuno tiin eze un membru al familieiș ț

sale ori altă persoană desemnată de acesta despre luarea măsurii re inerii i despre loculț ș

unde este re inută%ț

5acă persoana re inută nu este cetă ean român . încuno tiin area misiunii diplomatice oriț ț ș ț

oficiul consular al statului al cărui cetă ean este/organiza ii interna ionale umanitareț ț ț

8c(imbarea locului de re inere atrage obliga ia informării familiei/reprezentan ilorț ț ț

diplomatici cu privire la noua loca ieț

ncuno tiin area poate întârzia cel mult 2 oreș ț

5reptul de a încuno tiin a personal poate fi refuzat persoanei re inute pentru motiveș ț ț

temeinice, consemnate în p%v%

Re inerea în cazul infrac iunii de audien ăț ț ț

!re edintele completului constată fapta i'l identifică pe făptuitor ș ș

!rocurorul poate declara că începe u%pen%, pune în mi care ac iunea penală i îl poate re ineș ț ș ț

 pe suspect/inculpat 4bliga ia audierii prealabile a suspectului/inculpatului în prezen a unui avocat nu se maiț ț

cere<<<Re inerea minoruluiț

* +erin e suplimentare . art% 21 )+!!ț

* #inorul cu vârsta între -2 i -; aniș

* )u se dispune atunci când efectele pe care privarea de libertate le'ar avea asupra

 personalită ii i dezvoltării acestuia nu sunt dispropor ionate fa ă de scopul urmărit prinț ș ț țluarea măsurii

* 5uarata$ 2 de ore* 8e încuno tiin ează reprezentantul legal al acestuia/persoana în îngrijirea ori supraveg(ereaș ț

căreia se află minorul

!lângerea împotriva ordonan ei de re inereț ț

* 4rdonan a organului de cercetare penală . procurorul care supraveg(ează u%pen%, înainte deț

expirarea duratei

=

Page 6: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 6/8

* 4rdonan a procurorului . prim'procurorul parc(etului/procurorul ierar(ic superior ț

* 9ste analizată legalitatea i oportunitatea măsuriiș

* 8e admite/respinge prin ordonan ăț

Revocarea măsurii* &u încetat temeiurile* &u apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii

* 8e dispune din oficiu/ca urmare a formulării unei plângeri . prin ordonan ă de către organulțde u%pen% care a dispus măsura >procuror/procurorul ierar(ic superior?

nlocuirea măsurii* !rocuror . ordonan ăț* a cerere/oficiu* )u se poate înlocui cu arestarea preventivă/la domiciliu, internarea medicală nevountară,

internarea medicală privizoriencetarea de drept a măsurii

* a expirarea termenului pentru care a fost dispusă măsura* 9ste obligatorie punerea în libertate a suspectului/inculpatului, dacă nu este re inut/arestatț

în altă cauză

Controlul /uiciar+onstă în îndatorirea inculpatului de a se supune obliga iilor impuse de lege sau de organulț

 judiciar !oate fi dispusă de către procuror, judecătoru de drepturi i libertă i, judecătorul de camerăș ț

 preliminară sau de instan a de judecatăț

8e dispune numai fa ă de inculpatț

+ondi iiț

8ă existe probe sau indicii temeinice din care rezultă o suspiciune rezonabilă că o persoanăa săvâr it o infrac iuneș ț

8ă nu existe vreo cauză de la art% -3 )+!!8ă fie începută urmărirea penală în personam&udierea prealabilă a inculpatului în prezen a avocatului% 9@+9! 69$ când inculpatulț Ț

uzează de dreptul la tăcere#ăsura să fie necesară în realizarea scopului măsurii preventive în cauză#ăsura să fie propor ională cu gravitatea acuza iei aduseț ț

5urata măsurii+odul de procedură penală nu prevede o durată a măsurii în cursul u%pen%, al procedurii de

cameră preliminară sau al judecă iiț#ăsura dispusă în cursul u%pen% se men ine pe toată durata u%pen, până la dispunerea uneiț

solu ii de netrimitere în judecată sau pănă la verificarea măsurii în procedura de camerăț

 preliminară+on inutul măsuriiț

&nsamblu de măsuri restrictive a unor drepturi i libertă i, stabilite de organul judiciar careș ț

dispune măsura&rt% -= )+!! . obliga iile inculpatului$ț

' 8ă se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este c(ematA' 8ă informeze organul judiciar cu privire la sc(imbarea locuin eiAț

3

Page 7: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 7/8

' 8ă se prezinte la organul de poli ie desemnat cu supraveg(erea sa, conform programuluiț

întocmit de organul de poli ie sau ori de câte ori este c(ematț

' acultativ . obliga iile de la art% -= alin% )+!!ț

!rocedura de luare a măsurii de către procuror n cursul u%pen% se dispune citarea/aducerea inculpatului6nculpatul este încuno tiin at despre motivele luării măsurii i ascultat în prezen aș ț ș ț

avocatului4rdonan ă motivatăț

!lângere la judecătorul de drepturi i libertă i . 2; de ore . participarea procurorului iș ț șasiten a juridică sunt obligatoriiț

!rocedura de luare a măsurii de către judecătorul de cameră preliminară/instan a de judecatăț

a cererea motivată a procurorului/din oficiu+itarea inculpatului&scultarea obligatorie a inculpatului în prezen a avocatuluiț

!articiparea procuroruluinc(eiere . contesta ie 2; de ore la instan a superioară, solu ionată în = zileț ț ț

!unerea în executare a măsurii8upraveg(erea respectării obliga iilor de către incupat revine organului desemnat de cătreț

organul judiciar 

+omunicarea copiei după ordonan ă/înc(eiere$ț' către inculpat i către sec ia de poli ieș ț ț

' către institu ia sanitară în care urmează a se efectua tratamentulț

' către banca la care inculpatul are desc(ise conturi' către persoana vătămată

6mpunerea de noi obliga ii ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse ini ialț ț

n cursul u%pen%, procurorul, din oficiu/la cererea motivată a inculpatului . ordonan ă .ț

dacă apar motive temeinice, după audierea inculpatuluin procedura de cameră preliminară/în cursul judecă ii . înc(eiere, din oficiu sau la cerereaț

inculpatului, după audierea acestuianlocuirea măsurii

ncălcarea cu rea'credin ă a obliga iilor stabiliteț ț9xistă supiciunea că a săvâr it o nouă infrac iune pentru care s'a dispus punerea în mi careș ț ș

a ac iunii penaleț

5in oficiu sau la cererea procurorului8e poate înlocui cu măsura asrestului la domiciuliu sau arestarea preventivă

Controlul /uiciar pe cau iuneț

+ondi iiț

+ondi iile generale de luare a măsurii arestării preventiveț

uarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art% 0 alin% -

 )+!! 5epunerea unei cau iuniț

+on inutul cau iuniiț ț

8umă de bani, de cel pu in -%000 eiț

+uantumul este fixat de organul judiciar . criterii$- gravitatea acuza iei aduse inculpatuluiț

- situa ia materială i obliga iile legale ale inculpatuluiț ș ț

&re rolul de a garanta participarea inculpatului la procesul penal i respectarea obiga iilor impuseș ț

 pe durata măsurii%

C

Page 8: curs 11 (1)

7/21/2019 curs 11 (1)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-11-1-56d97b0d50317 8/8

+onsemnarea cau iunii se face pe numele inculpatului la dispozi ia organului judiciar, prinț ț

consemnarea unei sume de bani sau prin constituirea de garan ii reale mobliare sau imobiliare%ț

+onfiscarea cau iunii se dispune de către instan a de judecată, prin (otărârea de solu ionareț ț ț

a cauzei, dacă măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă +au inea garantează i repararea pagubelor produse prin infrac iune, a c(eltuielilorț ș ț

 judiciare i a plă ii amenziiș ț

Restituirea cau iunii . solu ie de netrimitere în judecatăț ț

;