STANDARDE STANDARDE INTERNAŢIONALE DE INTERNAŢIONALE DE

RAPORTARE FINANCIARĂRAPORTARE FINANCIARĂ

ORIGINILE ARMONIZĂRII

Raportarea financiară în

lumea civilizată a evoluat pornind

de la două modele

generale, ale căror obiective

erau într-o oarecare măsură

diferite.

• Modelul francez -1673• cerinţa unui bilanţ anual bazat pe valoarea

justă a fost introdusă de către guvern ca metodă de protejare a economiei împotriva falimentelor

• serveşte în principal ca modalitate de moderare a relaţiilor dintre companii individuale şi stat. El ajută la evaluarea fiscală şi la limitarea plăţilor de dividende şi este de asemenea o modalitate de protejare a funcţionării normale a economiei, sancţionând afacerile individuale care nu sunt sigure din punct de vedere financiar sau care funcţionează într-o manieră imprudentă

• Modelul anglo-saxon – sec XIX • poate fi caracterizat ca axându-se pe relaţia

dintre afacere şi investitor şi pe fluxul de informaţii către pieţele de capital

• o consecinţă a revoluţiei industriale• raportul financiar a reprezentat un mijloc de

monitorizare a activităţilor afacerilor de proporţii în scopul informării acţionarilor (care nu făceau parte din conducere).

Evoluţia contemporană a contabilităţii - fenomene:

- normalizare,-internaţionalizare, -armonizare, - convergenţa, -conformitate .

Flexibilitate Uniformitate

Cauze:

• (1) mondializarea din ce în ce mai puternică a economiilor;• (2) cerinţele utilizatorilor de situaţii financiare (factor ce

rezidă din primul). In acest sens se va avea în vedere o uniformizare a limbajului economic şi totodată a contabilităţii considerată instrument al comunicării informaţiilor

• (3) procesul de extindere a Uniunii Europene;• (4) fenomenul de globalizare a pieţelor de capital. Tendinţa

de creştere şi de globalizare a activităţilor marilor întreprinderi a determinat un număr mare de achiziţii de societăţi străine. Aceasta a condus la o creştere a necesităţilor lor financiare, ajungându-se în final la dezvoltarea pieţelor internaţionale de capitaluri.

Beneficii:

• Optimizarea comunicării financiare • Creşterea încrederii între partenerii

sociali care folosesc un limbaj standardizat şi inteligibil

• Posibilitatea comparabilităţii cu alti agenţi economici la nivel mondial (compararea informaţiilor în timp şi spaţiu)

• Controlul şi centralizarea informaţiilor• Fundamentarea riguroasă a deciziilor

utilizatorilor de informaţii

Limite de aplicabilitate• Sunt rupte echilibre sociale, nu ţine seama de rolul

specific al contabilităţii în fiecare ţară. Realizarea procesului presupune costuri suportate în esenţă de întreprinderile mici şi mijlocii, în timp ce beneficiile revin în mare parte marilor societăţi;

• O altă problemă este aceea a definirii/stabilirii spaţiului în care se va manifesta, dacă aceasta trebuie să aibă în vedere toate întreprinderile sau să se limiteze la unele dintre ele, mai ales societăţile cotate la bursă, societăţile de capitaluri sau la cele de dimensiuni care depăşesc un anumit prag;

• Implică costuri însemnate. O schimbare de metode poate modifica imaginea stării financiare a societăţii şi prin urmare va necesita informarea utilizatorilor conturilor despre efectele schimbării. La nivel intern firma suportă costuri de formare şi adaptare informativă. In general costurile contabile sunt relativ mai importante pentru societăţile mici decât pentru cele mari, deoarece acestea din urmă pot să repartizeze aceste cheltuieli (în parte fixe) asupra unui număr mai mare de tranzacţii.

Organismele de normalizare contabilă – câteva exemple

a) pe plan international: IASB (Comisia Internaţională pentru Standarde Contabile) - a elaborat un corp de norme contabile internaţionale care pot fi structurate astfel:– Cadrul conceptual (principii)– Norme propriu-zise, care la ora actuală se diferenţiază în:– IAS (Standarde Internaţionale de Contabilitate)– IFRS (Standarde Internaţionale de Raportare Financiară)– Interpretări ale normelor şi anume – SIC (Interpretările

Standardelor Internaţionale de Contabilitate), Interpretări date de IFRIC (International Financial Reporting Interpretations Committee)

- obiectiv iniţial: promovarea regulilor standardizate ale contabilităţii, aplicabile lumii întregi

- stabileşte coduri de bună conduită şi încearcă, cu un succes în

creştere, să le facă acceptate de către diferitele guverne şi autorităţi contabile regionale şi naţionale

b) în Europa: Comisia Europeană – în plan contabil, mai multe directive, inclusiv Directiva a IV-a (structura, conţinutul şi prezentarea situaţiilor financiare), respectiv Directiva a VII-a (conturile consolidate)

c) în SUA: există trei organisme care contribuie la fixarea modalităţilor de stabilire şi publicare a situaţiilor financiare:

• SEC (Securities and Exchange Commission) – o comisie a operaţiilor la bursă

• FASB (Financial Accounting Standards Board – Comisia Standardelor de Contabilitate Financiară), organism independent, influenţat de către profesioniştii contabili şi guvern. La ora actuală este sursa şi autoritatea principală a doctrinei contabile, fiind recunoscută ca atare de SEC. – FASB publică FAS-uri (Statements of Financial Accounting Standards) şi interpretări ale acestora.

• AICPA (American Institute of Chartered Public Accountants) –ordin al experţilor contabili şi auditorilor. AICPA publică GAAP, GAAS – standarde general acceptate in domeniul contabil şi al auditului, precum şi un cod etic profesional. Normele contabile sunt elaborate în cadrul FASB, prin colaborare cu SEC şi membri AICPA, în cadrul unui proces laborios, după care sunt promulgate drept GAAP-uri.

d) în România – Ministerul Finanţelor Publice

• Consiliul Contabilităţii şi Raportărilor Financiare, organism de supraveghere în vederea asigurării conformităţii reglementărilor naţionale şi a practicilor în domeniul contabilităţii şi auditului financiar cu reglementările aplicabile în Uniunea Europeană.

Consiliul are următoarea componenţă: MFP; BNR; Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; CAFR; CECCAR; Ministerul Justiţiei; mediul universitar, mediul de afaceri.

Armonizarea contabilă în România• a prins viaţă în 1991, şi a avut cel puţin două motive: primul

este legat de necesitatea atragerii de investiţii străine şi al doilea de integrare în Uniunea Europeană.

• legea contabilitătii 82/1991, Regulamentul de aplicare al acesteia (HG 704/1993);

• OMF 403/1999 "Reglementările contabile armonizate cu Directiva a 4-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale".

• înlocuit cu OMF 94/2001 referitor la aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene si cu Standardele Internaţionale de Contabilitate,

• completat la rândul său cu OMF 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene,

• ambele abrogate prin OMF 1752/2005, cu privire la Reglementările contabile conforme cu Directivele Europene,

• in prezent exista OMF 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor Contabile Conforme cu Directivele Europene care se aplica de la 01.01.2010.

Reglementari care influentează contabilitatea românească, în prezent:

• Standardele internaţionale de raportare financiară IFRS

• Directivele Contabile Europene• Standardele (normele) de

contabilitate naţionale sau locale

Standardele internaţionale de raportare financiară IFRS

IASB Scopul şi caracteristici:• furnizarea de reguli contabile general valabile acceptate în

toate ţările lumii, capabile să armonizeze în cât mai mare măsură standardele şi procedurile contabile practicate în diverse ţări.

• asigurarea aceleiaşi baze pentru elaborarea rapoartelor financiare, astfel încât investitorii şi băncile internaţionale să poată face analize comparative ale diferitelor oportunităţi de investiţii;

• IFRS nu se suprapun standardelor de contabilitate naţionale (locale). StatutulIASB prevede că atunci când situaţiile financiare naţionale (locale) sunt conforme cu IFRS în toate elementele esenţiale, acest lucru trebuie specificat în notele explicative la situaţiile financiare. Dacă, însă standardele naţionale (locale) sunt mult diferite, atunci, reprezentanţii IASB au sarcina de a convinge organismele abilitate asupra avantajelor acestora şi armonizării cu IASB.

• sfera de aplicare a IFRS se circumscrie numai la elementele esenţiale şi de la data specificată în textul standardului, cu excepţia celor care se aplică retroactiv. Orice limitare a sferei de aplicare este înscrisă şi explicitată în conţinutul fiecărui standard.

Directivele Contabile Europene• sunt elaborate de Uniunea Europeană, • se concretizeaza in:

– Directiva a IV – a a C.E.E. care cuprinde normele privind întocmirea şi prezentarea conturilor anuale sociale (ale societăţilor comerciale);

– Directiva a VII –a a C.E.E. care reglementează conturile consolidate întocmite de grupul de întreprinderi

– Directiva a VIII – a a C.E.E. privind autorizarea persoanelor care efectuează auditarea conturilor anuale.

• aplicabile ţărilor membre ale Uniunii Europene, iar aplicarea lor este obligatorie deoarece reprezintă o sursă de drept contabil.

Standardele (normele) de contabilitate naţionale sau locale

• sunt elaborate de fiecare ţară în raport de Standardele internaţionale şi Directivele europene.

• structura contabilă a acestor standarde (norme) este rezultatul simultan al identităţilor naţionale, al tradiţiei contabile al situaţiilor socio – economice şi al efectelor de dominare culturală pe plan internaţional.

• conceperea, elaborarea şi adoptarea standardelor naţionale este un proces politico – strategic în cadrul căruia fiecare ţară îşi apără interesele.

Concluzie

Se recomandă o abordare prudentă a implementării IFRS, în corelare cu capacitatea de aplicare corectă şi ţinând cont de soluţionarea problemelor adiacente, mai ales cele fiscale şi juridice.

Standardelor Internaţionale de

Raportare Financiară• IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a

Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară

• IFRS 2 Plăţi pe bază de acţiuni• IFRS 3 Combinări de întreprinderi• IFRS 4 Contracte de asigurări• IFRS 5 Active imobiliare deţinute pentru

vânzare şi activităţi întrerupte• IFRS 6 Exploatarea şi evaluarea resurselor

minerale• IFRS 7 Instrumente financiare – Prezentare• IFRS 8 Raportarea pe segmente

IAS-uri• IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare• IAS 2 Stocuri• IAS 7 Situaţiile fluxurilor de trezorerie• IAS 8 Politici contabile, modificări în estimările

contabile şi erori• IAS 10 Evenimente ulterioare datei bilanţului• IAS 11 Contracte de construcţii• IAS 12 Impozitul pe profit• IAS 16 Imobilizări corporale• IAS 17 Contracte de leasing• IAS 18 Venituri din activităţi curente• IAS 19 Beneficiile angajaţilor

• IAS 20 Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea

• informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală• IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar• IAS 23 Costurile îndatorării• IAS 24 Prezentarea informaţiilor privind părţile legate• IAS 26 Contabilitatea şi raportarea planurilor de pensii• IAS 27 Situaţii financiare consolidate şi individuale• IAS 28 Investiţii în entităţi asociate• IAS 29 Raportarea financiară în economii hiperinflaţioniste• IAS 31 Interese în asocierile în participaţie• IAS 32 Instrumente financiare: prezentare şi descriere• IAS 33 Rezultatul pe acţiune• IAS 34 Raportarea financiară interimară• IAS 36 Deprecierea activelor• IAS 37 Provizioane, datorii, contingente şi active contingente• IAS 38 Imobilizări necorporale• IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare• IAS 40 Investiţii imobiliare• IAS 41 Agricultura