Curs 1 - Igiena Mediului

8/18/2019 Curs 1 - Igiena Mediului

1/11

1

CURS 1 IGIENA MEDIULUI

Conf.dr. Daniela Curseu

Obiective educaţionale – la sfâr şitul cursului studentul va fi în măsură să:

Generale:

Să facă a precieri asupra relaţiei dintre activităţile umane, calitatea mediului şi

sănătatea populaţiei

Să evalueze expunerea şi riscurile asupra sănătăţii umane.

Să comunice celor interesaţi riscurile asupra sănătăţii şi măsurile de prevenire, control

şi corectare în cadrul managementului riscului în zone poluate.

Specifice:

Să definească şi să caracterizeze conceptul de sănătate şi pe cel de sănătate

comunitară.

Să definească şi să caracterizeze conceptul profilaxie

Să definească mediul înconjurător şi să clasifice factorii de mediu

Să definească poluarea mediului înconjurător şi să enumere cerinţele de bază pentru un

mediu sănătos

OBIECTUL ŞI ROLUL IGIENEI MEDIULUI - COMPONENTĂ DE BAZĂ A

MEDICINEI PREVENTIVE

IGIENA – disciplina de bază a medicinei preventive care se ocupă de păstrarea şi

promovarea SĂNĂTĂŢII

Conceptul de IGIENA a evoluat considerabil în ultimele decenii de la un model individual

centrat asupra acţiunii fiecărei persoane luată individual spre un model axat pe comunitate şi

participarea diferiţilor săi membri într -o acţiune colectivă.

Ca urmare, chiar denumirea disciplinei a cunoscut în timp modificări cum sunt cea de

Sănătatea mediului/Igiena mediului sau de Medicina mediului.


2/11

2

SĂNĂTATEA MEDIULUI / IGIENA MEDIULUI subliniază faptul că această specialitate

studiază acţiunea factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei, în vederea prevenirii

îmbolnăvirilor prin eforturi concertate ale societăţii de ţiner e sub control a riscurilor de mediu

şi schimbarea comportamentului oamenilor , care să conducă la scăder ea expunerii populaţiei

la factorii de risc biologici şi nonbiologici din mediul înconjurător .

Termenul de MEDICINA MEDIULUI se referă la studier ea şi supravegherea efectelor

asupra sănătăţii datorate factorilor de risc externi. El este utilizat în prezent în majoritatea

statelor industrializate fiind adoptat pentru a sugera recunoaşterea existenţei unei patologii

legate de noua calitate a mediului (asemănător cu medicina muncii care şi-a câştigat

acceptarea mult mai repede, dată fiind proba concludentă a relaţiei profesie – loc de muncă –

stare de sănătate).

OMS defineşte sănătatea mediului ca „acea ramură a medicinei care studiază aspecte ale

sănătăț ii umane, inclusiv calitatea vieț ii, care sunt determinate de factori fizici, chimici,

biologici, sociali și psiho-sociali din mediul înconjurător. De asemenea, se referă la aspecte

teoretice și practice de evaluare, corectare, control şi prevenire a acelor factori din mediu

care pot afecta în mod negativ sănătatea genera ţ iilor prezente şi viitoare.”

Direcţiile de abordare:

studiază influenţa factorilor de mediu asupra sănătăţii

cercetează schimbările produse în factorii de mediu prin activitatea omului

studiază capacitatea de adaptare a omului la condiţiile de mediu în continuă schimbare

concretizează parametrii de calitate ai factorilor de mediu

Sănătatea şi f actorii de mediu

Definirea şi caracterizarea conceptului de sănătate Deşi veche şi criticată, definiţia cea mai larg acceptată pe plan internaţional este cea

elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (1948): „Sănătatea este o stare de completă

bunăstare fizică, mentală şi bunăstarea socială şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii” .

Ea scoate în evidenţă faptul că tehnicile medicale reparatorii nu sunt decât câteva mijloace,

printre multe altele, care concură la apărarea sănătăţii persoanelor şi a populaţiilor, iar în

promovarea sănătăţii acţiunile trebuie să se îndrepte nu doar spre prevenirea bolii ci să se


3/11

3

orienteze şi spre promovarea bunăstării. În această definiţie se impune precizarea acestei stări

de bine:

- cea fizică se referă la realizarea condiţiilor pentru o dezvoltare somatică armonioasă, pentru

o funcţionalitate optimă, pentru o capacitate deplină de mişcare şi acţiune; - cea psihică (mentală) este aptitudinea individului de a stabili relaţii armonioase cu mediul

înconjurător, de a avea posibilitatea de integrare în familie şi colectivitate şi de a -şi dezvolta

nestingherit personalitatea umană;

- cea socială presupune realizarea unor condiţii socio-economice favorabile care să permită

realizarea unui confort igienic de viaţă şi muncă.

Definiţia cuprinde aşadar o afirmaţie şi o negaţie. Afirmaţia se referă la o componentă

subiectivă, adică la starea de bine care dă sănătăţii o dimensiune personală. Negaţia „nu numai

lipsa bolii şi a infirmităţii” sugerează că sănătatea implică o deplină dezvoltare a potenţialului

uman în condiţiile unei economii adecvate şi prospere, a unui mediu viabil şi într -o

comunitate amabilă. De aici derivă două aspecte :

responsabilitatea crescută a indivizilor, familiilor şi comunităţii în faţa riscurilor ce

ameninţă sănătatea;

necesitatea unei abordări pluridisciplinare şi multisectoriale a problemelor de sănătate.

Concordant cu cele prezentate, relaţia dintre comunitate şi sănătate a condus la conceptul de

sănătate comunitară. Se poate vorbi despre o sănătate comunitară când membrii unei

colectivităţi geografice şi sociale, conştienţi de apartenenţa lor la acelaşi grup sau

colectivitate reflectă în comun asupra stării lor de sănătate, exprimând nevoile prioritare şi

participând activ la punerea lor în program.(OMS)

Noţiunea de sănătate s-a dovedit a fi legată, asadar, de o stare de bine ecologică. Având în

vedere că nu există nicio activitate umană de natură economică sau socială care să nu aibăimplicaţii ecologice, sănătatea omului trebuie raportată la mediul înconjurător . Din acest punct

de vedere sănătatea reprezintă un echilibru complex socio-ecologic între individ şi mediul

înconjurător, care satisface nevoile fundamentale umane şi realizează adaptarea biologică,

mentală şi socială a individului la mediul din care face parte.

Deşi se apreciază că 25% dintre îmbolnăviri îşi au originea în mediu, timp de mulţi ani

medicii nu au fost implicaţi în problemele de mediu legate de sănătatea umană, iar

universităţile de medicină au făcut prea puţin pentru a-i încuraja sau a-i pregăti pentru o astfel


4/11

4

de implicare. Pentru a răspunde preocupărilor în creştere ale societăţii legate de mediu, şcolile

medicale trebuie să se asigure că următoarele competenţe sunt cuprinse în curricula de

învăţământ :

1) cunoştinţe şi concepte de bază pentru a înţelege principiile ştiinţifice şi bazele relaţiei dintre

indivizi sau populaţii şi mediul lor de viaţă. Acestea includ mecanismele de bază şi căi de

expunere la pericolele din mediu, măsuri de prevenire şi strategii de control, practici

interdisciplinare şi cercetare.

2) să fie în măsură să facă o anamneză de mediu, să recunoască potenţialul

pericolelor din mediu şi bolile asociate şi să facă recomandările adecvate pentru cazurile cu

etiologii probabil de mediu. O componentă esenţială a acestei competenţe este abilitatea de a

identifica şi de a accesa surse de informaţii şi de a furniza informaţiile necesare pentru

pacienţi şi comunitate.

3) să demonstreze competenţe în comunicarea riscului şi să pledeze în favoarea comunităţii

sau a pacientului pe care îl are în grijă, în cadrul acţiunilor de intervenţie comunitară cu

privire la potenţialele efecte negative ale mediului asupra sănătăţii.

4) să înţeleagă cadrul de politici şi acte legislative majore şi reglementările legate de sănătatea

mediului.

Definirea mediului înconjurător

OMS adoptă o viziune antropocentristă, considerâmd că mediul înconjurător reprezintă „

totalitatea factorilor din afara organismului uman, prezenţi la un moment dat şi care

acţionează asupra omului şi activităţii sale” . (OMS 1972)

LAST 1995 consider ă că se referă la totalitatea factorilor externi organismului uman

individual (fizici, chimici, biologici, sociali, culturali, etc.), care pot influenţa starea desănătate a populaţiei.

În zilele noastre intervenţia omului asupra mediului este omniprezentă, astfel încât mediul

înconjurător circumscrie ansamblul factorilor ecologici asupra cărora activitatea umană a

operat modificări profunde, de multe ori ireversibile. În acest context, noţiunea de mediu

înconjurător este sinonimă cu aceea de mediu antropizat , iar termenul de natură sugerează

existenţa unei arii ecologice în care activitatea umană nu a perturbat încă, circuitele energetice

şi informaţionale ale ecosistemelor originare.


5/11

5

Legătura complexă dintre statutul social al omului şi contextul său ecologic este

determinată de factori politici, social-culturali şi economici, impunându-se astfel tendinţa de

includere în conceptul de mediu înconjurător pe lângă elementele naturale şi a elementelor

create de om. Mediul înconjurător capătă astfel un caracter dinamic care caută să cunoască şi

să evalueze toate laturile activităţii umane în relaţia om-natură. Pe această bază Conferinţa

ONU asupra mediului (1972) stabileşte că mediul înconjurător are trei componente de bază:

mediul natural (sau habitatul natural, cel mai adesea însă acesta este modificat şi

amenajat)

mediul construit (habitatul construit)

mediul social

Ecosistemul antropizat (artificial), în care intervenţia omului este omniprezentă, este mult maifragil şi instabil, capabil să declanşeze reacţii nefavorabile în lanţ.

Clasificarea factorilor de mediu

După origine:

- naturali (de bază, vitali): aer, apă, alimente, sol

-

artificiali (antropogeni): îmbrăcăminte, locuinţe, aşezări umane, etc. După natură:

- f izici : biometeorologici, radiaţii, poluare sonoră

- chimici : componente de natură chimică prezente în mod natural în mediul înconjurător

(de exemplu elemente din compoziţia normală a aerului, elementele din sursele de apă

provenite din sol, etc.), dar şi supraadăugarea unor noi substanţe (de impurificare)

- biologici : vegetaţia, fauna, microorganismele (virusuri, bacterii, protozoare, fungi);

- sociali : relaţii interumane, stres, lucrul în ture, etc.

- accidentali

După influenţa pe care o au asupra sănătăţii :

- sanogeni – întreţin şi promovează starea de sănătate

Ex : aprovizionarea cu apă potabilă, servicii adecvate de salubritate

- patogeni – influenţează negativ starea de sănătate. Ca factori patogeni, factorii de

mediu pot avea rol de:


6/11

6

factori etiologici – obligatorii în determinarea stării de boală Ex: holera

tr ansmisă hidric

factori de risc – orice caracteristică sau condiţie care poate favoriza

declanşarea sau agravarea unui fenomen negativ (a unei boli).

Sunt diferite feluri de factori de risc. Unii cum sunt toxinele, agenţii infecţioşi,

medicamentele se găsesc în mediul înconjurător; alţii sunt parte a mediului social. Alţi factori

de risc sunt reprezentaţi de comportamente umane (fumatul, sedentarismul), sau sunt

moşteniţi (a avea un haplotip HLA B27 creşte riscul unei spondilartropatii).

Se va lua în considerare şi prezenţa mai multor factori de risc în acelaşi factor de

mediu, la fel ca şi prezenţa aceluiaşi factor de risc în mai multe medii în aer, în apă, pe sol, în

alimente, la locul de muncă) fapt care duce la potenţarea acţiunii factorului respectiv. Deexemplu, prezenţa în aer a fumului de tutun reprezintă o expunere concomitentă la produşi

toxici, iritanţi şi cancerigeni; cadmiul se poate găsi concomitent în aerul atmosferic (gaze de

eşapament), în aerul interior (fumat), în apă (solubilizat prin eroziunea rocilor), în sol (prezent

în minereurile de zinc în raport de 1/250), în alimente (de exemplu legume cultivate pe sol

impurificat, peşte din ape poluate), la locul de muncă (spălarea minereurilor, laminarea

metalelor, fabricarea bateriilor, a fungicidelor, developarea fotografiilor etc).

Expunerea la un factor de risc arată că persoana înainte de îmbolnăvire a venit în

contact cu factorul de risc. Expunerea poate fi unică (de exemplu, o populaţie expusă la

radiaţii ionizante în urma unui accident nuclear), dar mai frecvent în cazul bolilor cronice,

expunerea este repetată pe parcursul unei perioade mai lungi de timp (fumatul, consumul apei

de fântână poluată cu nitraţi, habitatul într -o zonă cu fond ridicat al radioactivităţii naturale).

DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA CONCEPTULUI DE PROFILAXIE

Profilaxia sau prevenţia reprezintă totalitatea măsurilor care vizează păstrarea

sănătăţii, restabilirea sănătăţii atunci când este afectată şi reducerea suferinţei şi stresului.


7/11

7

În funcţie de momentul în care se intervine în raport cu acţiunea agentului cauzal în evoluţia

de la sănătate la boală se pot distinge patru nivele ale profilaxiei: profilaxia primordială,

primară, secundară şi terţiară.

SCOPUL FAZELE PROFILAXIEI

ŢintaDEZVOLTAREA

BOLII

- educarea colectivităţilor pentru sănătate

- faţă de mediu : măsuri de protecţie,

investigarea unor

factori de risc

Ex. - protecţia surselor de apă

- studiul alimentaţiei - ATS

PRIMORDIALĂ - întreaga comunitate

- grupuri selectate

- decelarea

unor

posibili

agenţicauzatori

de boală

- impactul pe sănătate a unor

factori de mediu

- îndepărtarea, minimalizare

factorilor de risc prin respectareanormelor de calitatea mediului

PRIMARĂ - întreaga comunitate

- grupuri la risc

- decelarea

unor agenţi

cauzali specifici,

recunoscuţi a determina boala

- depistarea precoce- scăderea duratei de îmbolnăvire

SECUNDARĂ - individ (pacient)

- stadiu precoce

de boală

- recuperarea- readaptarea

- reinserţia bolnavului în familie,societate, loc de muncă

TERŢIARĂ - individ (pacient)

- stadiu tardiv

de boală

S C A D

B E N E F I C I A R I I

C R E S C

C O

S T U R I L

E

- risc parţial

reductibil

- se adresează

omului bolnav

- cost foarte

- intervenţietimpurie- specifice

MediciniiMediului

- beneficiu

- se adresează: omului

mediulu

i

Deşi toate sunt importante, profilaxia primordială şi cea primară au cea mai mare

contribuţie la asigurarea stării de sănătate şi de bine a întregii populaţii. Aceste două etape ale

Profilaxie

primordială

Profilaxie

primară

Profilaxie

secundară

Profilaxie

terţiară

Sănătos Acţiuneaagentului

cauzal

Latenţă -

incubaţie

Prodrom Perioada

de stare

-educţie sanitară,- cond. de igienă,- reforme sanitare şieconomice,- protecţia mediului- investigarea unor posibili factori de risc

ăsuri generale: educaţiesanitară, controlul mediului,schimbarea stilului de viaţă,

ăsuri specifice: imunizareşi sero- si chimioprofilaxie


8/11

8

profilaxiei sunt specifice medicinei preventive şi consecinţa aplicării lor a adus mari beneficii

stării de sănătate a populaţiei, dar şi de ordin economic. Pe măsura avansării de la nivelul

profilaxiei primordiale spre profilaxia terţiară scade numărul de beneficiari, iar sub aspect

economic, costurile cresc enorm.

În consecinţă putem face o ierarhizare a ţintelor profilaxiei care urmăreşte:

să prevină riscurile de expunere la agentii cauzatori de boală

să restrângă riscurile expunerii

să identifice şi să trateze pe cei bolnavi

Poluarea mediului înconjurător

Constituind una dintre marile probleme ale lumii contemporane, poluarea mediului

înconjurător prezintă o multitudine de aspecte regionale, naţionale şi internaţionale,

dependente de nivelul dezvoltării economico-sociale şi culturale.

Cuvântul poluare are origine latină (polluo-ere a murdări, a pângări, a profana) şi

desemnează o acţiune prin care omul îşi degradează propriul mediu de viaţă. Această acţiunenu este caracteristică omului în genere, ea este o lege naturală generală, conform căreia orice

organism viu produce deşeuri care neeliminate din mediul lui de viaţă, îi fac imposibilă însăşi

existenţa. În ceea ce priveşte comunităţile umane, preocuparea pentru curăţenie a fost însoţită

de vigoarea morală şi intelectuală a unui popor, în timp ce descompunerea socială a fost

întotdeauna însoţită de indiferenţă faţă de fenomenele poluante.

Prin poluare se defineşte orice introducere de către om în mediul înconjurător,

direct sau indirect, a unor substanţe sau energii cu efecte dăunătoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea

materială, să diminueze binefacerile mediului şi să împiedice utilizarea legitimă a lui.

(Montreal, 1982)

În funcţie de extindere putem descrie:

- poluarea interioară care afectează spaţiul locuibil (locuinţe, birouri, mijloace de transport,

săli publice)

- existenţa unei poluări regionale - cu transportul poluanţilor la mare distanţă şi consecinţe


9/11


10/11

10

Sănătatea şi dezvoltarea sunt strâns legate; o dezvoltare insuficientă duce la sărăcie, iar

o dezvoltare inadecvată duce la un consum excesiv. Aceasta ar conduce la grave probleme la

nivelul socio-ecosistemelor, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, mai puţin dezvoltate din

punct de vedere economic şi mai vulnerabile din punct de vedere al protecţiei mediului

înconjurător.

Ca urmare, prevenirea şi combaterea poluării mediului înconjurător sunt condiţii sine

qua non pentru menţinerea stării de sănătate a populaţiei şi sunt strâns legate de asigurarea

calităţii vieţii.

Cerinţe de bază pentru un mediu sănătos

Înţelegând ceea ce constituie un mediu bun pentru sănătate ne ajută să

facem schimbări şi să îmbunătățim starea de sănătate. Organizația Mondială a Sănătății

(OMS) a sugerat următoarele cerinţe de bază pentru un mediu sănătos:

1. Aer curat (pur)

2. Apă suficientă şi fără risc pentru sănătate

3. Alimente furnizoare de nutrienţi şi lipsite de risc

4.

Aşezări umane liniştite şi sigure 5. Ecosistem global favorabil – presupune un mediu global stabil (fără poluare

transfrontalieră, fără depleţia ozonului stratosferic, fără schimbări climatice şi ploi acide,

etc.)

Modul în care o societate vede relaţia dintre boală si mediu va afecta modul în care

acesta este capabilă să se ocupe de promovarea sănătăţii.

În România, autoritatea centrală de sănătate publică protejează calitatea mediului

înconjurător în raport cu asigurarea sănătăţii populaţiei prin :

1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea - evaluarea efectelor factorilor

de mediu asupra sănătăţii populaţiei şi elaborarea periodică de rapoarte privind influenţa

mediului înconjurător asupra sănătăţii umane;

2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu: apa potabilă şi de îmbăiere, aerul

ambiant şi interior, zgomot, locuinţă şi habitat, radiaţii ionizante, vectori, deşeuri produse

alimentare, etc.;


11/11

11

3. stabilirea normelor de igienă şi sănătate publică comunitare (în colectivităţile de copii şi

tineri,în unităţile şi servicii turistice, în unităţi sanitare, la locul de mmuncă, etc.);

4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu.

(Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii )

Curs 1 - Igiena Mediului

Documents

Transcript of Curs 1 - Igiena Mediului