IGIENA MEDIULUI

IGIENĂ LP1

DETERMINAREA FACTORILOR DE MICROCLIMAT ŞI A REACTIVITĂŢII UMANE LA ACŢIUNEA ACESTOR FACTORI

DETERMINAREA FACTORILOR DE MICROCLIMATDefiniţie:MICROCLIMATUL reprezintă ansamblul factorilor fizici din încăperi care-şi exercită influenţa asupra organismului în general şi asupra funcţiei de termoreglare în special. Microclimatul cuprinde: temperatura aerului, umiditatea aerului, mişcarea curenţilor de aer şi radiaţia calorică.

1. DETERMINAREA TEMPERATURII AERULUI

METODA DE DETERMINARE SE FACE PRIN TERMOMETRIETEMPERATURA AERULUI se determină cu ajutorul urmatoarelor dispozitive: termometrul de cameră, termometrul de minimă şi maximă (Six-Bellani)- acest termometru prezintă dezavantajul ca nu funcţionează la temperaturi mai scăzute de -38°C (mercurul prezentând o vâscozitate mare la temperaturi scăzute)., psihrometrul Assmann (indicaţia termometrului uscat) , termografe (permit înregistrarea pe hirtie a variaţiei temperaturii intr-un interval de timp) sau cu ajutorul aparatelor electronice (termometrele electronice) care reduc durata determinărilor la câteva secunde, având domeniul de măsurare între -12°C şi +1200C.Conditii de determinareDeterminarea temperaturii aerului se face în diferite puncte ale încăperii ( in colturile si in centrul încăperii) la o înălţime de 0,5-l,5m. faţa de podeaua încăperii.Norme sanitareTemperatura aerului în încăperile de locuit trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 20°C (maxim vara până la 24 C) .Diferenţele admise pe orizontală (pereti opusi) sunt de max 2-3 °C, iar pe verticală de max 2°C. Pe o perioadă de 24 de ore diferenţele admise sunt de 2-4°C ( pentru sistemul tip central) şi 3-6°C (sistem tip local).

2. DETERMINAREA UMIDITATII AERULUI

Se exprimă prin umiditatea relativă care reprezintă raportul procentual dintre umiditatea absolută şi cea maximă UR=UA/UM X 100.UR= umiditatea relativăUA= umiditatea absolutăUM= umiditatea maximăUMIDITATEA AERULUI se determină cu ajutorul urmatoarelor dispozitive: psihrometrul Assmann, higrografe sau higrometre clasice sau cu aparatură electronică (higrometre electronice).Psihrometrul Assmann este compus din doua termometre cu mercur identice, gradate de la -30°C la +40°C, cu cele mai mici diviziuni de 0,2°C. Rezervoarele celor

două termometre sunt protejate de câte un tub metalic nichelat cu pereţi dubli (pentru a înlătura influenţa radiaţiilor calorice). Cele două tuburi se reunesc într-un tub central care este în legătură cu sistemul de aspiraţie al aerului pe baza de mecanism de ceasornic care aspira aerul dinspre rezervoare cu o viteză constantă de 2m/sec. Unul dintre termometre este marcat distinct avind rezervorul învelit cu un manşon de bumbac, care înaintea determinării se umectează (rezervor umed). Termometrul cu rezervor uscat indică temperatura uscată (temperatura aerului), iar cel cu rezervorul umed (temperatura umedă) indică o temperatura mai scăzută datorită pierderii de căldură prin evaporarea apei (condiţionată de deficitul de saturaţie al aerului în vapori de apă = umiditatea maximă - umiditatea absolută).Pentru aflarea umidităţii relative a aerului se calculează diferenţa psihrometrică egala cu T uscată - T umedă. Rezultatul obtinut se introduce în tabelul anexat documentului.Norme sanitareValorile umiditatii relative(UR) trebuie sa fie cuprinse intre 35-65% ,optim 50%.

3. VITEZA CURENŢILOR DE AER

VITEZA CURENTILOR DE AER se determină cu catatermometrul Hill şi cu ajutorul anemometrelor. Principiul metodei catatermometrice este transferul de caldura intre aparat si mediu in functie de viteza curenţilor de aer din interiorul ambientului.Catatermometrul Hill este un termometru cu alcool colorat cu fuxina, format din două rezervoare, unul mai mare în partea inferioară şi unul mai mic în partea superioară, unite printr-un tub capilar. Pe tubul capilar se află două diviziuni: 35°C şi 38°C. Prin răcire de la 38°C la 35°C, catatermometrul pierde întotdeauna aceeaşi cantitate de căldură (exprimată în milicalorii pe cm2 de suprafaţă a rezervorului inferior) care reprezintă catafactorul notat cu „F„ (se află înscris pe fiecare instrument - ex. F=475). Parametrul care variaza este timpul necesar răcirii aparatului de la 38°C la 35°C. Durata depinde de viteza curenţilor de aer, deoarece transferul de căldură între instrument şi mediul ambiant se realizează prin convecţie.Catatermometrul se foloseşte pentru curenţi de aer cu viteze mici. Se poate folosi cand temperatura aerului nu depăşeşte 32-33°C.Anemometrele cu palete sau cu cupe se folosesc pentru determinarea curenţilor de aer cu viteze mai mari, uniformi şi în general unidirecţionali. Anemometrele permit citirea vitezei aerului direct în m/sec, domeniul de măsurare fiind cuprins între 0,1 şi 30 m/sec.Norme sanitareValorile curenţilor de aer trebuie sa fie de maxim 0,5 m/sec, optim 0,15-0,25 m/sec.

4. DETERMINAREA RADIAŢIEI CALORICE

RADIATIA CALORICA a diverselor surse se determină cu diferite dispozitive : termocupluri pentru radiaţii( indicaţiile fiind traduse în cal/cm /min sau mW cu ajutorul unor tabele anexate aparatului),actinometre care se bazează pe absorbtia energiei radiante si transformarea ei în energie calorică.

In practica se foloseste globtermometrul care determină temperatura medie radiantă. Principiul metodei se bazează pe principiul absorbirii de către corpurile negre a fluxului de căldură.Globtermometrul este alcătuit dintr-un termometru cu mercur al cărui rezervor se afla în interiorul unei sfere metalice, din cupru sau aluminiu, având suprafaţa vopsită în negru mat.In practică, în locul radiaţiei calorice se determină temperatura surselor ce emit radiaţii calorice.Norme sanitareIn locuinţe sau încăperi similare, temperatura surselor de încălzit trebuie să fie aproximativ 60-70°C (cel mult 80°C).

DETERMINAREA REACTIVITĂŢII UMANE LA ACŢIUNEA ACESTOR FACTORI

Investigarea reactivităţii organismului uman la acţiunea factorilor de microclimat se realizează prin: A.Metode fiziologice:a. Determinarea metabolismului energetic (muncă uşoară sub 3,5 cal/min; muncă medie între 3,5-6 kcal/min şi muncă grea peste 6 kcat/min);b. Temperatura centrală reprezintă un indicator al termoreglării (caracterul de constantă a organismului homeotermelor) . Temperatura centrală prezintă variaţii conform bioritmului circadian.In practică se determină temperatura rectală (are o mai mare valoare informaţională), temperatura sublinguală şi mai recent temperatura timpanică.Determinarea se face cu termometre medicale cu termistori, prevăzute cu sonde speciale, care permit citirea temperaturii în câteva secunde.In microclimatul de confort termic temperatura sublinguală este cuprinsă între 36,4 şi 37°C cu variaţii de maxim 0,3°C. Creşterile de 0,5-0,9 °C indică încordarea funcţiilor de termoreglare( limita maximă de creştere admisă este de 1,2°C). Peste această limită, respectiv la 1,8°C apare fenomenul de acumulare de căldură şi hipertemie.c. Temperatura cutanată (periferică) se determină cu termometre cu termistori având domeniul de măsurare între 18 şi 42°C.Zonele investigate sunt cele cu temperaturi mai mari şi mai stabile (fruntea, sternul) şi cele cu temperaturi mai mici şi mai labile (lobul urechii, vârful nasului, degetele).In microclimatul de confort termic temperatura frunţii este cuprinsă între 31,5-33,5°C, iar a extremităţilor mai scăzută cu 3-4°C. In microclimatul rece temperatura frunţii scade sub 29C, iar diferenţa extremităţilor depăşeşte 4°C. In microclimatul cald creşte temperatura extremităţilor, egalând temperatura frunţii. In microclimatul excesiv de cald, temperatura extremităţilor depăşeşte temperatura frunţii. Temperaturia cutanata medie (TCM) se determina prin însumarea produselor rezultate din valoarea temperaturii cutanate măsurată în 10 zone înmulţită cu procentul pe care i-l reprezinta zona respectiva faţă de suprafaţa corporală.Valoarea normală este considerată între 33-34 C.d. Frecvenţa cardiaca;

e. Determinarea rezistenţei electrice a pielii (scade în momentul apariţiei sudorii);f. Volumul transpiraţiei - se determină prin metoda ponderală cântărind pacientul înainte şi după activitate;g. Bilanţul hidric - se determină prin metoda ponderală cântărind pacientul înainte şi după activitate.B. Metode psihofiziologice - urmăresc reactivitatea neuropsihică, permiţând aprecierea nivelurilor critice ale ambianţei termice.In practică se urmăresc: dinamica funcţiilor cognitive (teste de atenţie concentrată sau distibutivă) ,capacitatea psihomotorie (timpul de reacţie) , autoevaluarea senzaţiei termice (foarte cald, cald, confort termic, răcoros, rece)C.Evaluări subiective prin scale de comparaţieApreciază senzaţia termică plecând de la observaţia că două ambianţe cu caracteristici fizice diferite pot fi considerate echivalente dacă subiecţii, trecând dintr-una într-alta au aceiaşi senzaţie termică.C.Evaluări prin nomograme bazate pe criterii fiziologiceAmbianţele termice întrunind diferite valori ale componentelor lor pot fi considerate ca fiind echivalente pe baza unor criterii fiziologice:temperatura centrală şi periferică, frecvenţa cardiacă, sudoraţia, dacă determină reacţii fiziologice egale.Evaluările cuprind: scala temperaturilor operative, indicele de solicitare termică (HSI - heat stress index) ,indicele de sudoraţie previzibilă (Hamar index)

IGIENĂ LP2

DETERMINAREA CONTAMINĂRII BACTERIENE A AERULUI, OBIECTELOR ŞISUPRAFEŢELOR

Determinarea contaminării bacteriene a aerului, obiectelor şi suprafeţelor este o metodă obiectivă pentru controlul condiţiilor igienico-sanitare din diferite instituţii şi colectivităţi (spitale, creşe, grădiniţe, şcoli, unităţi alimentare, industria de medicamente şi produse biologice, laboratoare de microbiologic).Aeromicroflora este formată din diverse microorganisme (virusuri, bacterii, fungi) care în funcţie de temperatura optimă la care se dezvoltă se clasifică în:

psihrofile (15-20°C), mezofile (35-40°C) şi termofile (55-60°C).

O importanţă deosebită prezintă microflora mezofilă care cuprinde germeni de origine umană sau animală şi care pot produce suprainfectarea plăgilor, contaminarea alimentelor şi a apei.Germenii mezofili provin din nazofaringe, cavitatea bucală, trahee, bronhiile mari, de pe suprafeţele cutanate sau din dejecte.Formele de existentă ale germenilor in aer sunt:

picături de secreţie, nuclei de picături, praf bacterian.

DETERMINAREA CONTAMINĂRII BACTERIENE A AERULUI

Această determinare este utilă pentru aprecierea potenţialului epidemiologie al ambianţei. Etape:1. Recoltarea microorganismelor din aer2. Insămânţare pe mediile de cultură şi incubare la termostat (la 37°C) timp de 24h

1. Recoltarea probelor se face prin:A.Recoltarea prin sedimentare(metoda Koch)Metoda Koch constă în expunerea la locul determinarii a unor cutii Petri ce conţin medii de cultură solide (cel mai frecvent geloză-sânge 5-7%). Cutiile Petri se expun la locul determinării timp de 5-60 de minute în funcţie de gradul contaminării, apoi se închid şi se incubează la termostat la 37°C timp de 24 de ore. Cantitatea de germeni se apreciază prin numărarea coloniilor dezvoltate, având în vedere că fiecare germen cultivat dă naştere la o colonie.Metoda Koch are avantajul că se realizează uşor, dezavantajul fiind că se determină doar germenii sedimentaţi în unitatea de timp.Pentru determinarea numărului de germeni dintr-un m3 de aer se foloseşte formula lui Omelianski, care pleacă de la observaţia că în timp de 5 minute pe o suprafaţă de 100 cm2 se depun germenii din 10 litri de aer.B.Recoltarea prin aspiraţie

Această metodă permite exprimarea mai fidelă a rezultatelor pe unitatea de volum de aer. Dispozitivul de recoltare constă în sistemul de reţinere(R), debitmetrul(D) şi sistemul de aspiraţie(A).Acestea sunt conectate în serie.Reţinerea germenilor din aer se poate realiza prin: F - filtrare, B -barbotare sau I -impact Pentru reţinerea prin filtrare se folosesc filtre Petri (din nisip de cuarţ sterilizat) sau filtre solubile (filtre de zaharoză) care, după recoltare, se spală cu soluţii izotonice sterile, apoi se fac diferite diluţii şi se însămânţează pe mediile de cultură. Mai practice sunt membranele filtrante (filtre miliporice) din esteri de celuloză cu porozitate cunoscută, care, după aspiraţie, se aplică pe suprafaţa mediului de cultură. Reţinerea prin barbotare foloseşte dispozitive tip barbotoare sau absorbitoare, care conţin soluţie izotonică sterilă, din care, după recoltare, conţinutul se însămânţează pe medii de cultură. Reţinerea prin impact constă în izbirea printr-o fantă a aerului încărcat cu germeni pe suprafaţa unui mediu de cultură solid, folosind diverse aparate.Rezultatul se va exprima prin numărul de microorganisme/m3 folosind formula:N = (n x 1000)/V, unde N = nr. microorganisme (germeni) /m3

n = nr. de colonii dezvoltate, V = volumul de aer aspirat (în litri)C.Recoltarea prin electroprecipitare Metoda se bazează pe inducerea unei sarcini electrice germenilor din aer în functie de care sunt reţinuţi pe electrozii de depunere unde se aşează mediul de cultură solid.

Interpretarea rezultatelor (aprecierea gradului de contaminare a aerului) se face în funcţie de două tipuri de indicatori: 1.indicatori uzuali:

numărut total de germeni mezofili , numărul de streptococi , numărul de stafilococi

2.indicatori complementari: b. piocianic şi candida

In practică gradul de contaminare al aerului se apreciază pe baza următoarelor recomandări (nu există valori normate pentru aceşti germeni): Numărul total de germeni mezofili este:

în încăperi: sub 2500/ m3

în instituţii pentru copii: sub 1500/ m3

în industria alimentară: sub 600/m3

în spitale: - în saloane: maxim 600/m3

- în săli cu risc crescut (săli de pansamente, săli de naştere, prematuri, secţii de terapie intensivă, biberonerii): maxim 500/m3

- în săli de operaţie: maxim 300/m3

Numărul de steptococi hemolitici va reprezenta 1% - 2% din numărul total de germeni mezofili.

DETERMINAREA CONTAMINĂRII BACTERIENE A OBIECTELOR ŞISUPRAFEŢELOR

Etape determinării contaminării bacteriene a obiectelor şi suprafeţelor sunt identice cu cele din cazul determinării contaminării bacteriene a aerului:1. Recoltarea microorganismelor de pe obiecte şi suprafeţe2. Insămânţare pe mediile de cultură şi incubare la termostat (la 37°C) timp de 24h

1. Recoltarea probelor se face prin următoarele metode:

a. Ştergerea cu ajutorul unui tampon steril (tampoane de vată sau tifon sterilizate) prin intermediul unui şablon cu suprafaţă cunoscută (100 cm2). După recoltare, tamponul se introduce într-un flacon ce conţine 10 ml soluţie izotonică sterilă şi se agită. Din suspensia obtinută se vor face diverse diluţii care apoi se însămânţează pe mediile de cultură. Se incubează la 37°C timp de 24 de ore, se numără coloniile dezvoltate şi se calculează rezultatul după o anumită formulă.b. Spălarea obiectelor (metodă folosită în special pentru mâini) cu soluţie izotonică sterilă, după care se însâmânţează. Prezintă dezavantajul că nu se cunoaşte exact suprafata de pe care se recoltează probele.c. Aplicarea pe suprafaţa obiectului de cercetat a unor pelicule adezive sterilizate, care au suprafaţa cunoscută urmată de aplicarea lor pe suprafaţa mediului de cultură solid timp de 30 de secunde.d. Contactul direct cu mediul de cultură timp de 15 secunde .

Interpretarea rezultatelor (determinarea gradului de contaminare bacteriană a suprafeţelor şi obiectelor, inclusiv a suprafeţei mâinilor) se face în functie de aceeaşi indicatori ca pentru aprecierea contaminării microbiene a aerului, la care se adaugă germeni ce indică originea intestinală a contaminării şi prin urmare condiţii igienico-sanitare deficitare.1.indicatori uzuali:

numărut total de germeni mezofili , numărul de streptococi , numărul de stafilococi , numărul total de germeni coliformi

2.indicatori complementari: b. piocianic , candida şi proteus

Numărul total de germeni mezofili: în saloane: maxim 5/ cm2,

în săli cu risc crescut (săli de pansamente, săli de naştere, prematuri, secţii de terapie intensivă, biberonerii): maxim 3/cm2,

în săli de operaţie: maxim 2/cm2, pe mâinile chirurgilor maxim 10/cm2, pe materiale şi instrumente sterilizate: 0.

Nu se admite existenţa germenilor hemolitici sau a coliformilor.

IGIENĂ LP3

DETERMINAREA CONTAMINĂRII BACTERIENE A APEI

Apa potabilă trebuie să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care prin număr sau concentraţie pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană.Identificarea germenilor din apă reprezintă determinări bacteriologice obligatorii pentru stabilirea criteriului de potabilitate.In apă se pot găsi germeni proprii care se dezvoltă la 10-22 oC (aceştia au rol în procesele naturale de degradare a substanţelor organice - autopurificarea apei) şi germeni de contaminare care se dezvoltă la 35-45 oC(saprofiţi, condiţionat patogeni, patogeni) vehiculaţi de apele de şiroire, apele reziduale sau datorită activităţilor umane.Prezenţa germenilor în apă pot genera apariţia epidemiilor cu transmitere hidrică. Aceste epidemi pot fi de natură:

bacteriană (febra tifoidă sau paratifoidă, holera, dizenteria bacilară, leptospiroze),

virală (hepatita A, poliomielita) sau parazitară (dizenterie amibiană, giardioza).

Recoltarea probelor de apăStabilirea punctelor de recoltare şi a frecvenţei recoltărilor depinde de tipul sistemului de alimentare cu apă şi de numărul populaţiei care foloseste sursa respectivă (frecvenţa este cu atât mai mare cu cât colectivitatea este mai mare).Se recoltează 250-500 ml de apă în flacoane de sticlă speciale sterilizate anterior. Se pot recolta mai multe probe.

Dacă proba se recoltează de la robinet, acesta se sterilizează prin flambare(gura robinetului), după care se lasă să curgă apa aproximativ 5 minute (pentru a înlătura apa stagnantă pe conducte) iar apoi se recoltează proba.Dacă proba se recoltează dintr-o fântână, lac, râu sau rezervor se folosesc dispozitive speciale sterilizate împreună cu flacoanele de sticlă care permit recoltarea probei de la adâncimea dorită sub oglinda apei. Dacă apa de recoltat este dezinfectată prin clorinare, pentru neutralizarea clorul rezidual se introduce în flacon, înaintea sterilizării, câte 1 cm3 (1 ml.) sol. 0,5% tiosulfat de sodiu pentru fiecare 100 cm3 (100 ml.) capacitate a recipientului.După recoltare flacoanele se etichetează şi se transportă la laborator, în lădiţe izoterme la 4°C, fiind luate în lucru în maxim 6 ore de la recoltare.

PARAMETRII DE CALITATE AI APEI POTABILE

Parametrii de calitate ai apei potabile sunt parametrii microbiologici, chimici şi indicatori.

Parametrii microbiologiciParametrul Valoare admisă (număr / 100ml)

Escherichia coli (E. coli) 0Enterococi (Streptococi fecali) 0

Parametrii microbiologici pentru apa comercializată în sticle sau alte recipienteRezultatele se exprimă în număr de germeni/250ml.

Parametrul Valoare admisă(număr / 250ml)

Escherichia coli (E. coli) 0/250 mlEnterococi (Streptococi fecali) 0/250 mlPseudomonas aeruginosa 0/250 mlNumăr de colonii la 22°C 100/mlNumăr de colonii la 370C 20/ml

Parametrii indicatori

Parametrul Valoare CMA Unitate de măsură

Bacterii coliforme 0 număr/100 mlClostridium perfringens (specia, inclusiv sporii)

0 număr/100 ml

Număr de colonii la 22oC Nici o modificare anormală

Număr de colonii la 37oC Nici o modificare anormală

Clostridium perfringens trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă, iar în situaţia în care acesta este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme patogene, ca de ex.: cryptosporidium.

CONTROLUL DEZINFECŢIEI APEI

In practică, pentru a asigura o dezinfecţie eficientă, cantitatea de clor care trebuie introdusă în apă se consideră eficientă atunci, cînd după un timp minim de contact de 30 minute rămîne în apă un exces de clor numit clor rezidual total. Formele sub care se găseste clorul rezidual total sunt: clor rezidual liber (acidul hipocloros sau hipoclorit) cu actiune bactericidă imediată şi clor rezidual legat de aminele şi amoniacul din apă cu care formează cloraminele(mono şi dicloramină), cu acţiune bactericidă lentă pe măsură ce eliberează clorul din combinaţii. Metodele dezinfecţiei apei sunt:

metode fizice: efectul bactericid al radiaţiilor ultraviolete, a radiaţiilor ionizante, al ultrasunetelor, fierberea, distilarea, filtrarea prin filtre bacteriologice.

metode chimice: care utilizează clorul şi compuşii săi, ozonul, permanganatul de potasiu, iodul, bromul, acţiunea oligodinamică a unor metale ca de exemplul argint) .

Determinarea clorului rezidual 1.Metoda cu ortotoluidină-arsenit (metoda colorimetrică)Principiul metodei : la pH acid (1,3 ) clorul molecular reacţionează cu ortotoluidina cu care formează o coloraţie galbenă a cărei intensitate este proporţională cu concentraţia clorului. Intensitatea coloraţie se apreciază spectrofotometric.2.Metoda cu metiloranj (metoda volumetrică)Principiul metodei: în mediu acid clorul molecular decolorează soluţia de metiloranj direct proporţional cu concentraţia sa.

Norme sanitareApa potabilă dezinfectată cu clor sau substanţe clorigene trebuie să conţină:clor rezidual liber 0,1-0,25 mg /dm3 maxim 0,05-0, 5 mg /dm3

clor rezidual legat 0,1-0,28 mg /dm3

Valorile clorului rezidual liber sub 0, 05 mg /dm3 indică o dezinfecţie insuficientă sau intervenţia unei contaminări pe reţeaua de distribuţie.Valorile clorului rezidual liber peste 0, 5 mg /dm3 modifică gustul şi mirosul apei.

ASANAREA UNEI FÂNTÂNI

Asanarea unei fântâni se afectuează atunci cînd apa fântânii nu mai corespunde condiţiilor de potabilitate sau în cazul reducerii debitului stratului acvifer. Manopera constă în extragerea apei din fântână, îndepărtarea nămolului format şi curăţirea pereţilor fântânii.Dezinfecţia unei fântâni reprezintă etapa finală în cadrul asanării. Etapele asanării unei fântâni:

1) Depistarea sursei de poluare sau contaminare. Se realizează prin introducerea succesivă în prezumptivele surse de contaminare (latrină, grajd, groapă de gunoi) a unor substanţe colorante (fuxină, albastru de metil) sau fluorescente (fluoresceină) care modifică culoarea apei din fântână şi se urmareste aparitia lor în fântână.

2) Neutralizarea sursei de poluare sau contaminare3) Refacerea fântânii, adică recondiţionarea tuturor elementelor constructive şi

funcţionale ale fântânii.4) Dezinfecţia apei din fântână cu substanţe clorigene astfel încît să asigure o

cantitate de 5-10 g clor activ/m3 apă.Volumul fântânii este TTR2H, unde R este raza fântânii şi H este înălţimea stratului de apă. Necesarul de substanţă clorigenă pentru dezinfecţie se calculează după formula:gr substanţă clorigenă = DxV xl 00 P D = doza de clor activă necesară (în g)V = volumul apei din fântână P = procentul de clor activ al substanţei clorigene( min.24%)Din această cantitate de substantă se prepară o soluţie 1%, se introduce în fântână supernatantul şi se lasă în contact 12-24 ore, apoi se extrage apa din fântână până când nu mai are miros sau gust de clor.

DEZINFECŢIA APEI ÎN CONDIŢII DE NECESITATE

În anumite situaţii speciale se pot utiliza metode de dezinfecţie care se adresează direct sursei de apă care urmeaza a fi folosită (calamităţi naturale, campanii militare, excursii, expediţii). În aceste cazuri, pentru dezinfecţia apei se pot folosi substanţe clorigene, permanganat de potasiu, iod, brom, dar numai dacă apa respectivă este limpede. Pentru limpezire se pot folosi substanţe coagulante (sulfat de aluminiu, sulfat feros, clorură ferică) sau mai simplu sedimentarea sau filtrarea.Alte procedee sunt:

dezinfecţia cu permanganat de potasiu. Se adaugă câteva cristale până la o coloraţie roz persistentă. După 15 minute se poate decolora adăugând o cantitate foarte mică de hiposulfit de sodiu.

dezinfecţia cu apă Javel (soluţie 5-10% hipoclorit de potasiu). Se pune 1 picătură la 1 litru de apă. După 30 de minute se înlătură excesul de clor cu cantităţi mici de hiposulfit de sodiu (câteva cristale).

dezinfecţia cu hipoclorit de calciu. Se pun 5g clorură de var în 250ml apă distilată şi se agită. După 15 minute se recoltează supernatantul care este suficient pentru a dezinfecta 100 ml apă.

dezinfecţia cu cloramină T. Se folosesc 0,01-0,02 g la 1 litru de apă. Timpul de contact este de 1-2 ore.

Se mai pot folosi şi alte metode ca: - fierberea şi distilarea dar cu dezavantajul că se modifică proprietăţile organoleptice şi puterea de saţietate a apei prin pierderea gazelor dizolvate în apă şi a sărurilor minerale,- filtrarea prin filtre bacteriologice.

IGIENĂ LP 4

DETERMINAREA CONTAMINĂRII BACTERIENE ŞI INFESTĂRIISOLULUI

Poluarea şi contaminarea solului este consecinta unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzatoare si se datoreaza indepartarii si depozitarii neigienice a reziduurilor lichide si solide rezultate din activitatea omului, a dejectelor animale si cadavrelor acestora, a deseurilor industriale sau a utilizarii necorespunzatoare in practica agricola a unor substante chimice. Poluarea biologica se caracterizeaza prin diseminarea pe sol odata cu diversele reziduuri a germenilor patogeni. Solul este bogat in flora microbiana proprie(flora telurica) care participa activ la procesele de autopurificare. Prin deversarea reziduurilor solide şi lichide este depăşita capacitatea de autopurificare care generează poluarea şi contaminarea bacteriană a celorlalţi factori ai mediului, în special a alimentelor.1. Recoltarea probelor de solRecoltarea probele de sol se face de pe terenurile de joaca pentru copii, din curtile institutiilor pentru copii, terenurile zonelor de recreere si odihna ale plajelor si campingurilor, de pe terenurile agricole, de pe terenurile din jurul surselor de apa. Probele de sol se recoltează de pe o suprafaţă de sol cuprinsa între 25-250 m2, pe diagonala sau în colţuri şi centru. Se recoltează un număr de 3-5 probe(probe unice), fiecare de aproximativ 100 g . Alegerea punctelor de recoltare se face asa incit proba medie obtinuta prin amestecarea probelor unice să caracterizeze cit mai complet suprafata luata in studiu.Probele se recoltează din stratul de sol biologic activ (adâncimea variind în funcţie de tipul solului, pentru suprafeţe arabile legumicole tratate cu ape reziduale fiind 20 cm.). Inaintea recoltării probelor se îndepărtează de pe suprafaţa solului praful, frunzele, crengile sau alte reziduuri.Probele de sol se recoltează în recipiente de sticlă sterile prevăzute cu dop rodat. Instrumentele folosite la recoltare (spatule, linguri) se sterilizează anterior.Dupa recoltare, transportul probelor se face în lădiţe izoterme la+4°C, probele fiind etichetate şi însoţite de un proces verbal.2.DeterminăriIe bacteriologiceDeterminarea conţinutului microbian al solului se face din suspensia de solutie obtinută prin adăugarea de 100 ml apă sterilă peste 10 g din proba omogenizată de sol (amestecarea probelor unice). Din suspensia astfel obtinută se realizează însămânţări pe medii de cultură.Analizele bacteriologice uzuale pentru aprecierea contaminării bacteriene a solului sunt reprezentate de:

1) determinarea numărului total de germeni mezofili(35-40°C), constituie un indicator global de contaminare cu germeni de origine umană sau animală.

2) determinarea numărul de germeni termofili (55-60°C), indică o contaminare a solului cu reziduuri de grajd , indicator global de contaminare cu germeni de origine animală.

3) determinarea titrului bacililor coliformi reprezintă un indicator al contaminării fecale a solului cu dejete umane sau animale.

4) determinarea titrului bacililor Clostridium perfringens este un indicator mai fidel al contaminării fecale a solului datorită rezistenţei crescute a acestor germeni pe sol (prin sporulare rezista timp indelungat).

5) determinarea ouălor de geohelminţi (Ascaris lumbricoides, Trichiuris trichiura, Ankylostoma duodenale, Strongiloides stercoralis) indică pe lângă poluarea solului cu dejecte, vechimea poluării şi riscul infestant al solului.

Norme sanitare

Tipul de sol Nr. germeni mezofili Nr. ouă geohelminţiCURAT <10.000 0SLAB CONTAMINAT

10.000-100.000 <10

CONTAMINAT 100.000-1.000.000 10-100FOARTE CONTAMINAT

> 1.000.000 >100

Rezultatele se exprimă pe g de sol uscat la 105°C, iar pentru ouăle de geohelminţi pe kg sol.

DETERMINAREA RADIAŢIEI LUMINOASE

Din spectrul radiaţiilor electromagnetice, componenta cu lungimea de undă cuprinsă între 400-700 nm reprezintă radiaţia luminoasă (vizibilă). Determinarea iluminatului se poate efectua prin: metode geometrice (pentru iluminatul natural) sau cu ajutorul aparaturii (atât pentru iluminatul natural cât şi pentru iluminatul artificial).

1. Metode geometrice de determinare (normarea geometrică)

Iluminatul natural se apreciază în funcţie de amplasarea, orientarea, construcţia clădirilor, respectiv a ferestrelor.a. Coeficientul de lumină reprezintă raportul dintre suprafaţa sticloasă a ferestrelor şi suprafaţa podelei încăperii. Valoarea coeficientului (raportului) depinde de destinaţia încăperii şi de fineţea muncii prestate şi trebuie să fie:1/4-1/6 pentru săli de clasă şi laboratoare, 1/6-1/8 pentru saloane de spital, 1/8-1/10 pentru camere de locuit.b. Unghiul de incidenţă reprezintă unghiul format de dreapta care uneşte locul de muncă cu marginea superioară a ferestrei şi dreapta care uneşte locul de muncă cu marginea inferioară a ferestrei. Valoarea unghiului de incidenţă trebuie să fie peste 30 de grade.c. Unghiul de deschidere reprezintă unghiul format de dreapta care uneşte locul de muncă cu marginea superioară a ferestrei şi dreapta care uneşte locul de muncă cu punctul superior al obstacolului cel mai apropiat din faţa ferestrei (clădire, pom). Unghiul de deschidere trebuie să fie mai mare de 5 grade.d. Distanţa de la fereastră la locul de muncă nu trebuie să fie mai mare de 12 m.e. Mărimea intervalului dintre ferestre.

2. Determinarea iluminatului cu ajutorul aparaturii (luxmetria)

Se foloseşte luxmetrul care este compus dintr-un fotoelement cu seleniu şi un galvanometru. Sub acţiunea radiaţiei luminoase fotoelementul cu seleniu generează un fotocurent a cărui intensitate este direct proporţională cu nivelul de iluminare. Acesta este măsurat cu ajutorul galvanometrului care este etalonat direct în lucşi.Luxmetria se efectuează diferenţiat în funcţie de mărimea obiectului activităţii profesionale (detaliului).

Dacă detaliul este mai mare de 10 mm se determină: fluxul incident (FI) şi coeficientul de iluminare naturală (CIN).

Dacă detaliul este mai mic de 10 mm se determină: fluxul incident, fluxul reflectat (FR), caracteristica fondului şi contrastul între fond şi detaliu.

Fluxul incident (FI), care practic este egal cu nivelul de iluminare al suprafeţei, se determină aşezând fotoelementul pe planul de lucru vizual şi citind valoarea în lucşi.

Fluxul reflectat (FR)se determină asezînd fotoelementul la 6 cm. deasupra planului de lucru şi înclinat. Se fac patru determinari (în cele patru puncte cardinale) şi ia în consideraţie media celor patru.Coeficientul de iluminare naturală (CIN) reprezintă raportul procentual dintre nivelul de iluminare din interiorul şi cel din exteriorul încăperii. Acesta trebuie să fie:peste 10% pentru activităţile cu precizie mare, peste 5% pentru precizie medie, peste 2,66% pentru precizie mică şi peste 1% pentru locuinţe.Caracteristica fondului se apreciază în funcţie de valoarea coeficientului de reflexie (CR) Coeficientului de reflexie (CR) este egal cu raportul între fluxul reflectat şi fluxul incident CR= FR/ FI Interpretarea rezultatelor:Aspecte cantitative.În locuinţă nivelul de iluminare trebuie să fie: camera de zi 50lx, bucatărie 50lx, dormitor 30lx, hol sau grup sanitar 20lx.Aspectele calitative.Se realizează prin asigurarea uniformitătii iluminatului, distribuirea corectă a strălucirii în cîmpul vizual, evitarea fenomenului de orbire, prin culoarea şi compozitia spectrală a luminii. Uniformitatea iluminatului se realizează prin respectarea factorului de uniformitate care reprezintă raportul dintre iluminatul minim şi cel maxim (respectiv mediu pentru iluminatul natural): FU = E minim/E maxim (sau mediu). Se consideră uniformitate optimă de iluminat când raportul este mai mare de 0,3.

Fig. 2 – Anemometrul

Fig 3- Termometrul de maximă şi minimă Six-Bellani