Curs 1

I. Cadrul conceptual şi terminologia folosită în contextul falsificării mărfurilor

Principalele repere tematice ale temei:1.1 Definirea cadrului general1.2 Clasificarea principalelor tipuri de falsificări ale mărfurilor 1.3 Aspecte economice şi sociale privind fenomenul falsificării mărfurilor în România1.4 Falsificarea mărfurilor la nivel global1.5 Alte forme ale criminalităţii economice aflate în incidenţă cu falsificarea mărfurilor

1.5.1 Concurenţa neloială1.5.2 Evaziunea fiscală1.5.3 Publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă

1.1 Definirea cadrului general

Falsificarea este operaţia de obţinere a unui produs asemănător cu altul, deja existent în comerţ, operaţie efectuată în scop de înşelăciune şi de obţinere a unor venituri ilicite. Expertizele având drept obiect mărfuri falsificate sau contaminate sunt în general expertize complexe, cu participarea unor specialişti din diverse domenii, necesitând investigaţii laborioase şi de durată.

Substituirile şi falsificările mărfurilor se înscriu în categoria manoperelor frauduloase, a căror amploare a crescut pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti. Sursele potenţiale de mărfuri falsificate sunt:

- economia de piaţă, bazată pe libera reglare a cererii cu oferta;- lărgirea şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţele interne şi internaţionale;- creşterea numărului agenţilor comerciali implicaţi într-un proces logistic.

Astfel, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite stipulează că „folosirea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspundere contravenţională sau penală”.

De asemenea, Ordonanţa Guvernului României nr. 39/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării menţionează că „falsificarea sau substituirea în domeniul calităţii constituie orice înşelăciune sau tentativă de înşelăciune privind natura, caracteristicile calitative, compoziţia, conţinutul în substanţe utile, înlocuirea în componenţa produsului a unor substanţe cu altele vătămătoare sănătăţii, precum şi falsificarea de denumiri, descrierea sau alte declaraţii false privind originea, cantitatea sau identitatea mărfurilor sau serviciilor, care contribuie la stabilirea valorii produsului”.

Normele de igienă privind alimentele şi protecţia sanitară a acestora, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 661/1995, definesc falsificarea produselor alimentare ca fiind „adaosul oricărei substanţe naturale sau sintetice în produse în scopul mascării unor defecte aleproduselor alimentare, precum şi în scopul modificării sau conferirii de proprietăţi pe care produsele nu le justifică prin compoziţia lor naturală şi prin normele de fabricaţie”.

Alţi autori definesc falsificarea ca fiind „operaţia de obţinerea şi comercializare a acelor produse care reprezintă reproduceri (imitaţii) aproape fidele, dar de calitate inferioară, a unor produse originale existente pe piaţă, operaţie efectuată în scop fraudulos pentru obţinerea unor venituri necuvenite.

1

Sensul corect al noţiunii de falsificare poate fi mai bine conturat dacă se ţine seama de principalele direcţii posibile de falsificare care, în cazul produselor alimentare, pot fi rezumate după cum urmează: îndepărtarea uneia sau mai multor componente naturale; modificarea proporţiei normale de componente chimice specifice; introducerea în produs a unor substanţe nespecifice şi nici normale naturii acestuia; substituirea unor componente naturale cu componente sintetice sau artificiale, neavizate din

punct de vedere sanitar; comercializarea unui înlocuitor de produs drept produs natural; produsul este complet falsificat, fiind obţinut prin asocierea unor componente chimice

asemănătoare celor din care se obţine produsul natural; recondiţionarea unui produs degradat sau viciat, în scopul mascării defectelor care ar fi

evidenţiat proprietăţile necorespunzătoare ale produsului respectiv.

1.2 Clasificarea principalelor tipuri de falsificări ale mărfurilor

Falsificarea mărfurilor industriale prezintă anumite particularităţi faţă de cea a mărfurilor alimentare, particularităţi legate de natura materiilor prime, destinaţie, termen de garanţie (unele produse sunt de folosinţă îndelungată), condiţiile de păstrare şi depozitare, tehnica de realizare a falsului ş.a.

Amploarea fenomenului de contrafacere de la început de mileniu trei arată importanţa cunoaşterii principalelor tipuri de falsificări de către agenţii economici pentru a lua măsuri de protecţie a consumatorilor şi a evita pătrunderea pe piaţa românească a mărfurilor falsificate.

A. După calitatea execuţiei, tipurile de falsificări ale mărfurilor industriale care s-au dezvoltat de-a lungul anilor pot fi incluse în trei grupe largi care reflectă căile urmate de industrializare, şi anume: Falsificarea artizanală (sau tradiţională). Se bazează pe îndemânarea unui specialist în

producerea de falsuri. Acest tip de falsuri este întâlnit, de regulă, în domeniul antichităţilor, artelor, ceramică, sticlă, mobilier, covoare, ceasuri, bijuterii şi multe altele. Falsificatorul posedă alături de specialitatea sa şi alte tehnici cu ajutorul cărora creează o reproducere precisă cu o aură de vechime (patină). Uneori reuşesc să transforme creaţii deteriorate sau obiecte de artă obişnuite în opere reproduse perfect dând impresia de autentic.

Falsificarea de slabă calitate. Este realizată folosind materii prime, materiale şi tehnologii mai puţin valoroase. Acest tip de falsificare este cel mai comun, cel mai întâlnit şi se referă la aproape toate grupele şi subgrupele de mărfuri industriale. Foloseşte tehnici care nu necesită o prea mare îndemânare dar implică o finanţare considerabilă şi abilităţi organizaţionale deoarece depinde de nivelul economiei la scară mondială. Falsificatorii operează adesea la nivel internaţional şi pot produce sau cumpăra componente din multe ţări, pot să le asambleze, ambaleze şi eticheteze în altă ţară şi totuşi să le vândă în cu totul alte regiuni geografice.

Tehnici care abordează acest tip de falsificare implică copierea cu ajutorul unor dispozitive de copiat foarte ieftine, pentru care nivelul de îndemânare necesar este minim. Astfel de domenii includ copierea unor programe de calculator şi a unor caste audio neprotejate. Deşi mediul respectiv poate fi considerat ca fiind falsificare de înaltă performanţă, tehnologia a venit în sprijinul falsificatorului prin faptul că i-a furnizat acestuia instrumentele necesare pentru a face copiile. Dispozitivele de copiere color avansate reprezintă un alt exemplu major de tehnologie nouă care a fost utilizată de către falsificatori pentru a produce acte justificative, bancnote şi o serie întreagă de alte documente de valoare. Dispozitivele de scanat, de imprimat şi computerele ieftine sunt de asemenea folosite de către

2

o generaţie nouă de falsificatori amatori pentru a realiza copii cât mai aproape de cele originale după documentele de valoare.

Falsificarea de slabă calitate se dezvoltă odată cu industrializarea şi beneficiază de metode moderne pentru producţia de masă.

Falsificarea de înaltă performanţă necesită, în general, abilităţi considerabile pentru a realiza produse foarte apropiate cu originalul. Putem da exemple de falsificări de produse electronice cum ar fi circuite imprimate care conţin software pentru jocuri pe computer. Tehnicile implică stimularea plăcuţei originale prin analizarea componentelor şi încercarea de a crea acelaşi rezultat folosind alte componente. Alte produse care au fost atacate de falsificatorii de înaltă performanţă sunt: valuta, cărţile de credit, cartelele telefonice, decodoarele pentru sateliţi, produsele farmaceutice etc.

B. După oferta de mărfuri industriale falsificate şi prezentate la comercializare se disting cinci grupe care diferă şi pot fi uşor identificate. Cumpărătorul poate alege dintr-o ofertă relativ mare şi diversificată la preţuri diferite şi dacă este mai puţin informat poate fi uşor înşelat. Mărfuri „de producător”. Multe mărfuri industriale sunt falsificate chiar de producător

sau de constructor prin diferite modalităţi. Mărfurile cu marcă de renume, recunoscute pe piaţa mondială ca mărfuri originale, autentice nu suferă acest fenomen deoarece marile firme producătoare şi-ar afecta renumele. Este cazul mărfurilor în domeniul auto (inclusiv piesele de schimb), electronice, electrocasnice, jeans, încălţămintea sport ş.a.

Mărfurile autentice sunt prezentate în ambalaje originale, poartă logo-ul mărcii de renume. Ele sunt conforme 100% cu caietul de sarcini şi sunt protejate de prevederile legale privind protecţia intelectuală şi artistică. În general, aceste mărfuri sunt vândute de reprezentanţele producătorilor sau prin reţeaua de comercializare a hypermarket-urilor..

Mărfuri „de furnizor”. Marii producători de mărfuri industriale (autoturisme, electrocasnice, electronice ş.a.) transferă fabricarea pieselor necesare montajului sau chiar produsele lor către alte întreprinderi. Acestea comercializează piesele sau produsele şi sub propria lor marcă iar piesele respective sunt destinate înlocuirii componentelor defectate sau uzate (piese de schimb).

Calitatea ar trebui să fie în mod strict aceeaşi cu a pieselor sau cu produsele de origine (realizate de producătorul sau constructorul mărcii respective) căci este vorba de aceleaşi piese de schimb sau produs, numai ambalajul se schimbă şi poartă numele producătorului care este şi furnizorul mărcii produsului respectiv.

Dificultăţile care apar la aceste produse „de furnizor" sunt legate de faptul că nu este posibil să se facă o triere între mărcile omologate şi imitaţii (falsuri). Aceste produse se comercializează prin hipermarket-uri, magazine specializate şi în cazul pieselor de schimb prin service-uri.

Produse „adaptabile". Provin în general de la fabricanţii care nu au fost reţinute de marele producător (constructor) în procesul de negociere al ofertei pentru a participa la realizarea montajului final al produsului industrial. Şi aceste piese de schimb sau produse oferă un nivel bun de calitate. Ele corespund caietului de sarcini al mărcii produsului respectiv. Ele pot fi comercializate sau montate şi utilizate fără teamă la reparaţia produsului, fiind comercializate prin hipermarketuri, magazine specializate şi prin service-uri independente.

Produse „pirat". Sunt produse care nu posedă calităţile şi nici durata de utilizare şi oferă „aparenţa unor produse autentice". Mărfurile pirat se întâlnesc în domeniul pieselor de schimb, mărfuri auto, electronice, electrocasnice, CD-uri, articole jeans, încălţăminte sport, software şi multe altele.

Produse „reciclate". Sunt produse care au fost folosite (utilizate) şi apoi sunt comercializate (second-hand) sau rezultă din dezmembrarea unor produse, demontarea sau demolarea (în cazul construcţiilor) şi afectează securitatea şi siguranţa în utilizare şi interesele economice ale consumatorului. Calitatea unor astfel de produse poate pune în

3

pericol sănătatea şi chiar viaţa consumatorului. Trebuie înţeles că din această categorie fac parte nu numai părţi/piese recuperate din diverse produse şi care sunt comercializate ca piese de schimb, ci şi piese/produse care au suferit mici operaţiuni în vederea reabilitării lor. Din păcate, în momentele de maxim avânt al pieţei unor anumite produse, chiar producătorii autentici apelează la astfel de manopere, cu scopul de a face faţă cererii foarte mari de moment. Un exemplu este cel a pieţei de telefoane mobile, unde termenul “refurbished”1 este destul de cunoscut cumpărătorului din România.

C. După modalitatea (tehnologia) de execuţie a falsului putem evidenţia numeroase tipuri care reflectă spiritul inventiv al executantului: Substituirea. Constă în înlocuirea unor componente naturale din mărfurile industriale cu

unele sintetice, artificiale, cu valoare inferioară şi neavizate uneori din punct de vedere toxicologic sau igienico-sanitar. Este întâlnită în cazul produselor de parfumerie, a produselor cosmetice, textilelor, încălţămintei, lacurilor şi vopselelor, pietrelor preţioase şi multe altele. Tot substituirea se consideră şi încadrarea intenţionată a unui produs de calitate inferioară într-o clasă de calitate superioară. Această modalitate este practicată la acele mărfuri industriale la care se face sortarea pe calităţi în funcţie de numărul, mărimea şi poziţionarea defectelor şi care au preţuri diferenţiate în comercializare. Este cazul tricotajelor, produselor ceramice, blănurilor etc.

Alterarea. Constă în comercializarea la preţurile curente ale unor produse la care s-au instalat modificări fizico-chimice şi mecanice datorită structurii şi compoziţiei chimice interne şi care afectează caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, mecanice şi chiar securitatea şi siguranţa în utilizarea produselor. Se mai pot întâmpla aceste procese şi prin depăşirea termenului de garanţie şi comercializarea produselor după această dată.Exemple pot fi evidenţiate în cazul agenţilor de spălare, lacuri şi vopsele, produse de cauciuc, încălţăminte şi marochinărie din înlocuitori ai pielii ş.a.

Contrafacerea. Există un număr mare de definiţii ale termenului şi ale activităţilor care sunt în strânsă legătură cu aceasta în funcţie de contextul în care este folosit. Contrafacerea produselor industriale cuprinde trei modalităţi de execuţie:a. Imitarea. Constă în realizarea unui produs care este foarte asemănător cu un alt produs

fabricat de altcineva cu scopul de a părea că este original. Este mult întâlnită în domeniul mărcilor, ambalajelor, etichetelor etc.

b. Pirateria. Este folosită mult în legătură cu dreptul de proprietate intelectuală. Putem evidenţia: pirateria software, pirateria CD-urilor, pirateria textilă ş.a.

c. Sofisticarea. Constă în modificarea compoziţiei unui produs sau a reţelei de fabricaţie prin folosirea uneia sau mai multor componente şi înlocuirea lor cu altele de calitate şi valoare inferioară.

Reciclarea. Constă în punerea din nou în valoare (mai redusă) a unor produse rezultate prin demontare, dezmembrare, demolare (în cazul construcţiilor), recondiţionare şi reconstituire. Reprezintă un grup important de produse comercializate sub numele de „second-hand".a. Demontarea. Se realizează prin desfacerea unui aparat, instrument, mecanism,

produs în părţile lui componente, în sisteme şi piese şi apoi comercializarea acestora ca piese; uneori chiar drept piese noi. Ele pot reprezenta un pericol pentru securitatea şi siguranţa în utilizare şi în acelaşi timp constituie şi o înşelare a consumatorului. Un exemplu mediatizat este cel al autoturismelor Dacia furate care sunt dezasamblate şi demontate până la piese şi apoi comercializate.

b. Dezasamblarea. Constă în desfacerea unui sistem în două sau mai multe piese (componente) îmbinate sau articulate.

1 Refurbished – termen preluat din limba engleză, semnificaţia sa fiind aceea că asupra unui produs mai vechi s-au executat diverse operaţiuni în vederea readucerii unor caracteristici de calitate la nivelul iniţial. Termenii cei mai apropiaţi din limba română ar putea fi, în acest sens, “recondiţionat” şi “renovat”.

4

c. Demolarea. Constă în dezvoltarea unor construcţii şi recuperarea principalelor materiale de construcţie prin comercializarea acestora.

d. Recondiţionarea. Constituie operaţia de remediere a unor defecte, degradări şi readucerea lor în starea de funcţionare în cazul unor aparate sau de utilizare şi apoi comercializarea lor la preţurile pieţei. Este curent întâlnită la toate mărfurile industriale din import care au suferit deteriorări din timpul transportului şi în special din timpul transportului maritim (furtuni, variaţie de temperatură, umiditate, aşezare şi depozitare necorespunzătoare ş.a.). Un termen similar, care este consacrat în literatura internaţională de specialitate, este “refurbished”.

e. Reconstituirea. Constă în recompunerea părţilor componente ale unui produs, a reface fără modificări în mărime reală, în desen sau în plan, pe bază de fragmente sau de documente. Se aplică la obiecte de ceramică de artă, mobilier artistic, edificii, documente şi în special la opere de artă.Atât recondiţionarea cât şi reconstituirea sunt realizate prin intervenţia muncii unor specialişti sau echipe de specialişti de înalt profesionalism. În majoritatea cazurilor, ele sunt produse cu o funcţie convenţională extraordinară. De exemplu: tablouri, statuete, ceramică artistică ş.a. Unele din aceste obiecte sunt comercializate prin case de licitaţii, magazine de antichităţi etc.

D. După regiunea geografică de realizare. Se disting: falsificări la nivel zonal, falsificări la nivel naţional şi falsificări realizate la nivel mondial. Falsificările la nivel zonal. Constă în realizarea de falsuri la nivelul unei întreprinderi mici

dintr-o localitate sau zonă geografică. În acest context se cuprind contrafacerile de produse cu denumiri de origine. Denumirea de origine reprezintă denumirea locului de provenienţă a produsului industrial prin utilizarea unei indicaţii geografice. Conform legii 84/1998 această indicaţie geografică serveşte la identificarea unui produs originar dintr-o regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, un renume sau alte caracteristici determinate îi sunt atribuite acestei origini geografice. Exemplu: chihlimbar de Buzău, cristal de stâncă de Maramureş, sticlă Murano (Italia), sticlă Boemia, ceramică de Meissen (Germania), porţelan Sevres (Franţa), piele de Cordoba (Spania). Ele se pot comercializa pe plan local, la nivel naţional şi chiar mondial.

Falsificări la nivel naţional. Sunt realizate de producătorii mari, de importanţă naţională sau realizate de grupuri mici de falsificatori. Produsele falsificate sunt comercializate în toate zonele ţării. Putem exemplifica falsul de bancnotă, CD-uri pirat, îmbrăcăminte geans, încălţăminte, articole, electrotehnice, electronice ş.a.

Falsificări de produse industriale la nivel mondial. In cazul acestor produse se întâlnesc reţele multinaţionale care se întind din Asia până în Europa. Este cazul produselor de încălţăminte sport, tricotaje, produse electronice şi multe altele.

Poliţia Economică din România a sesizat existenţa unor „rute balcanice" pe care circulă mărfurile false şi de contrabandă. Această situaţie a creat în spaţiul românesc reţele de depozitare, ambalare şi transport pentru aceste tipuri de mărfuri, în acest traseu Bulgaria şi Grecia sunt „etape obligatorii" pe care le parcurg mărfurile.

E. După gradul de falsificare. Se disting două tipuri şi anume: falsificare totală şi falsificare parţială. Falsificarea totală. Constă în realizarea falsului prin contrafacere, substituire totală şi

încadrare a mărfii dintr-o calitate inferioară într-o calitate superioară. Este cea mai des întâlnită pe piaţa afectând mult interesele economice ale consumatorilor.

Falsificarea parţială. Constă în realizarea de falsuri numai a unei anumite părţi din produs sau numai a unor componente. De exemplu în bijuteriile de metale preţioase se falsifică numai piatra sau pietrele preţioase.

5

Falsul parţial în cazul bancnotelor constă în îndepărtarea unei părţi din desenul valorii bancnotei şi gravarea prin diverse mijloace a simbolului cifrei prin care se măreşte valoarea cupiurii, astfel prin adăugarea cifrei zero la cifra nominală a bancnotei de 10 se obţine cifra 100.

Falsificarea parţială se întâlneşte la acte, documente, timbre, ceasuri de lux, obiecte de artă şi multe altele.

F. După statutul de autorizare al agentului economic de comercializare se disting mai multe grupe. Falsuri întâlnite în unităţi autorizate. Agenţii economici primesc autorizaţie de

comercializare a unor grupe de produse. Mulţi dintre agenţi, pe lângă grupe de mărfuri autorizate, comercializează şi altei produse care de regulă au provenienţa neclară (sunt false). Exemple: piese de schimb auto, produse din cauciuc, mărfuri electrice, uneltei metalice, cosmetice ş.a.

Falsuri întâlnite în unităţi neautorizate. Sunt unităţile comerciale care nu au primit autorizaţie de funcţionare şi comercializare. În buticuri şi unităţi stradale se vând mărfuri falsificate: accesorii pentru telefoane mobile, baterii, încălţăminte, fluide auto (antigel, lichid de frână) ş.a.

Falsuri întâlnite în târguri. Aceste produse industriale noi sunt în majoritate falsuri iar comercianţii se bazează pe statutul pe care îl are acest mod de comercializare. Produsele industriale vechi chiar dacă nu sunt falsuri, în majoritatea lor pun în pericol sănătatea şi siguranţa în utilizare a produselor, ca de exemplu: mărfuri electrocasnice, piese de schimb auto, medicamente, produse chimice, produse cosmetice şi altele.

G. După perioada de timp în care are loc realizarea falsificării mărfurilor industriale distingem trei grupe şi anume: falsificări de epocă, falsificări ale unor obiecte sau mărfuri realizate într-o perioadă mai târzie decât perioada în care au fost concepute şi realizate produsele originale şi falsificare modernă.

Aceste tipuri de falsuri sunt specifice mărfurilor industriale datorită faptului că sunt articole de folosinţă îndelungată (ceramică, statuete, bijuterii ş.a.) sau chiar sunt articole eterne (bijuterii din aur, platină, pietre preţioase ş.a.).

Unele falsuri au fost identificate mai târziu odată cu perfecţionarea metodelor de analiză şi realizarea unei aparaturi mai sofisticate şi cu un grad foarte mare de precizie. Falsul de epocă. Este realizat chiar în perioada de timp în care a fost creat şi obţinut

produsul industrial original, autentic. De exemplu, unele monede, medalii, bijuterii ş.a. nici nu apăruseră bine şi erau şi falsificate. Falsificarea monedei deşi era pedepsită cu moartea, se găseau îndrăzneţi care să falsifice banii.

Falsul realizat într-o perioadă mai târzie. Constă în realizarea unor falsuri într-o perioadă mai târzie decât a fost realizat produsul autentic. Sunt nenumărate exemple care se dau la fiecare grupă de mărfuri studiată. Exemplul cel mai concludent este cel al figurinelor de Tanagra.

Falsul modern. Constă în realizarea unor falsuri în epoca contemporană. Acesta cuprinde două tipuri de falsificări în funcţie de tipul de mărfuri industriale la care se referă şi deci se întâlneşte numai la mărfurile industriale:a. Falsul modern al unor mărfuri industriale antice sau din perioade mai vechi, ca de

exemplu: statuete de fildeş, mobilier, ceramică, bijuterii etc.b. Falsul modern al mărfurilor contemporane în care se includ toate falsurile

întâlnite pe piaţa românească şi pe piaţa mondială în cadrul tuturor grupelor de mărfuri.

6