Romantismul Romantismul este o miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul secolului al XVIIIIea si inceputul secolului al XIX-Iea, cu influente puternice si in filozofie, istorie, drept, lingvistica, economie politica etc. Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Acest curent cultural, care s-a manifestat nu numai in literatura, ci si in artele plastice si in muzica, s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale, promovarea libertatii de expresie. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului. Teoreticianul romantismului european este considerat Victor Hugo, care a trasat si a identificat directiile si trasaturile acestui curent cultural in "Prefata" de la drama "Cromwell" (1827), un adevarat program-manifest. Printre reprezentantii europeni ai romantismului literar, se pot enumera scriitorii: Victor Hugo, Lamartine, Vigny, Musset (Franta) Schiller, Heine, Grimm (Germania), Byron, Shelley, Keats, Scott (Angiia) Manzoni, Leopardi (Italia), Puskin, Lermontov (Rusia).

Literatura romantica si-a gasit sursele ideatice si de expresie in operele sociologice sau filozofice ale lui J.J.Rousseau, Kant, Shelling, iar romantismul tarziu a fost dominat de infiuenta ideilor metafizice ale lu Hegel, Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard si altii. In literatura romana se pot identifica trei etape: preromantismul,romantismul si postromantismul. Romantismul a fost precedat de o formula literara de tranzitie de la iluminism spre romantism, numita preromantism, reprezentat de Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Vasilt Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, scriitori cunoscuti si sub numele de pasoptisti. Romantismul romanesc a fost reprezentat in mod stralucit deMihai Eminescu, care este considerat ultimul mare romantic european incheind, asadar, romantismul universal. Postromantismul s-a manifestat prin imbinarea elementelor romantice cu trasaturi simboliste sau samanatoriste, perioada in care se inscriu Al. Macedonski, Octavian Goga, st.O.Iosif, Barbu Stefanescu Delavrancea

1

Caracteristicile romantismuluiy

Introducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul, precum si a unor specii literare inedite: drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica;

y y

Cultiva sensibilitatea, imaginatia si fantezia creatoare minimalizand ratiunea si luciditatea; Promoveaza inspiratia din traditie, folclor si din trecutu istoric, pe care il considera opus realitatii contemporane, de care era dezamagiti, fiind preocupati de reflectarea in opere a specificului nations (culoarea locala);

y y

Evadarea din lumea reala se realizeaza prin vis sau somn (miti oniric), intr-un cadru natural nocturn; Contemplarea naturii se concretizeaza prin descriere peisajelor sau a momentelor anotimpurilor in pasteluri si prin reflect asupra gravelor probleme ale universului in meditatii,

y

Acorda importanta deosebita sentimentelor omenesti, ca predilectie iubirii, trairile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative;

y

In genul liric se manifesta inovatii prozodice si suprematia subiectivismului, a pasiunii inflacarate, a fanteziei debordante; Construirea eroilor exceptionali, care actioneaza in imprejurari iesite din comun, precum si portretizarea omului de geniu si conditia nefericitii a acestuia in lume; personajele romantice nu sunt dominate de ratiune, ci de imaginatie si de sentimente;

y

y

Preocuparea pentru definirea timpului si a spatiului nemarginite, ca proiectie subiectiva a spiritului uman, conceptie preluata din lucrarile filozofilor idealisti;

y

Imbogatirea limbii literare, prin includerea cuvintelor si expresiilor populare, a arhaismelor, a regionalismelor, specifice oralitatii;

y

Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza ocupa locul principal atat in structura poeziei, cat si in construirea personajelor, situatiilor, ideilor sau atitudinilor exprimate;

y

Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satitice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atat in specia literara cu nume sugestiv, satira, cat si in poeme filozofice, asa cum se manifesta in "Scrisoarea I" de Mihai Eminescu.

In studiul "Principii de estetica", George Calinescu defineste romantismul in antiteza cu clasicismul, evidentiind pregnant si convingator deosebirile dintre cele doua curente literare care s-au manifestat predilect in literature. Clasicul este "un om ca toti oamenii", pe cand romanticul este cu totul iesit din comun, "un monstru de frumusete sau de uratenie, de bunatate ori de rautate", reliefand astfel caracterul cu totul exceptional al celui din urma. Pe cand clasicul este "inteligibil" in exprimarea ideilor sau construirea situatiilor, romanticul este "bizar" si deloc moralist, asa cum este cel dintai. Cu totul dezinteresat de natura, clasicului ii lipsesc sentimentele pentru frumusetile acesteia, pe cand romanticul este coplesit de natura ocrotitoare si participativa la toate starile lui interioare. Cu toate acestea, Calinescu sustine interferenta curentelor literare de-a lungul istoriei literare, argumentand ca si in antichitatea elina clasica se regasesc "umbre romantice", iar in Evul mediu romantic se manifesta si "forme clasice".

2

Clasicismul (fr. classicisme din lat. classices) Termenul desemneaza un curent literar-artistic, care a aparut in Franta si ale carui principii au orientat creatia literar-artistica europeana intre secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Pornind de la modelele sculpturii, arhitecturii si literaturii Greciei antice, considerate ca intruchipari perfecte ale idealului de frumusete armonioasa, echilibrata, clasicismul aspira sa reflecte realitatea in opere de arta desavarsite ca realizare artistica, opere care sa-l ajute pe om sa atinga idealul frumusetii morale. Reluand subiectele si formele artei antice, scriitorii clasicisti le-au folosit pentru a exprima idealurile morale si sociale ale epocii lor. Clasicismul pune la baza creatiei artistice suprematia ratiunii asupra fanteziei si a pasiunilor, face ca interesele generale in literatura primeze asupra celor individuale si pune mai presus datoria cetateneasca fata de sentimente personale. Urmarind crearea unor opere ale caror personaje sa fie animate de inalte idealuri eroice si de principii morale ferme, scriitorii clasicisti s-au preocupat in mod deosebit de crearea unor eroi ideali, legati de sorta statului, inzestrati cu cele mai inalte virtuti cetatenesti si capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regul aregi sau reprezentanti ai aristocratiei, erau pr ezentati in oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie socotite specii superioare ale literaturii. Reflectarea vietii sociale in adevaratele ei conflicte, prin tipuri de oameni reprezentativi, era reprezentata in comedie, fabula, satira socotite specii inferioare ale literaturii. Conceptia care dusese la aceasta ierarhizare a diverselor specii ale genurilor literare in creatia clasica a determinat si formularea unui sistem de norme, cum ar fi, spre exemplu, respectarea in drama a celor trei unitati: de timp, de loc si de actiune. Ultima perioda a clasicismului, sub influenta ideilor revolutiei burgheze, aduce si in creatia literara lupta impotriva despotismului, dragostea de libertate. In aceasta perioada se deschide drumul afirmarii, in arta, a pasiunilor puternice, iar simplitatea si veridicitatea sunt ridicate la rang de principii ale creatiei artistice. Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala sunt P. Corneille, J. Racine, Molliere, Boileau, La Fontaine, iar in literatura romana, in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, mai ales, se remarca Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creanga si Ioan Slavici.

3

Modernismul Modernismul apare n literatura secolului al XX-lea si cuprinde toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca ori curentul care le-a precedat. Desprins din miscarea simbolista, modernismul a ncearcat sa puna de acord expresia artistica cu viata moderna, cu sensibilitatea epocii si a contribuit la mbogatirea mijloacelor de creatie artistica. In critica literara romaneasca, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, gandind si creand in spiritul lui a fost E. Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin cenaclu si revista Sburatorul, la intrarea literaturii noastre intr-o noua faza a de evolutie: o buna parte a literaturii, mai ales moderniste, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a Sburatorului, va scrie el in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel, modernismul lovinescian este unul teoretic si consta intr-o bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiare literara. El este cel care a construit teoria sincronismului, conform careia cultura si civilizatia se dezvolta prin imprumut si imitatie, dupa un model mai evoluat. Exista un spirit comun al veaculuicare determina, in ansamblu, aceeasi configuratie a culturilor. Teoria lui Maiorescu, cu privire la formele fara fond, prin care era condamnat importul de forme culturale straine, este contrazisa de Lovinescu prin ideea formelor care isi creeaza, treptat, fondul. Revistele care au sustinut modernismul sunt: Miscarea literara, Romania literara (conduse de L. Rebreanu); Tiparnita literara (Camil Baltazar); Jurnalul literar (G. Calinescu); Cetatea literara (Camil Petrescu); Vremea (Zaharia Stancu); Sburatorul (apare intre 19 aprilie 1919 8 mai 1921; reapare in 1926 1927 condusa de E. Lovinescu). Principiile de la Sburatorul, care au fost reluate in Istoria literaturii romane contemporane, sunt: racordarea la spiritul veacului; sincronizarea cu Occidentul, in plan cultural si literar, prin imitatia formelor, dar si prin realizarea diferentierii; mutatia valorilor estetice (sub influenta factorilor istoriei); afirmarea autonomiei estetice, obiectivizarea prozei; preferinta pentru tematica citadina, pentru psihologii mai complicate si pentru spiritul analitic; promovarea noilor talente si ,,revizuirea clasicilor; incredera in progres si refuzul autohtonizarii excesive a literaturii. Scriitorii promovati la Sburatorul sunt: Hortensia Papadat-Bengescu, L. Rebreanu, Camil Petrescu, Ion Barbu, Anton Holban, Camul Baltazar, F. Aderca.

4

Realismul Realismul este o concep ie filozofic din Evul Mediu, opus idealismului, iar n sens literar, denume te oglindirea realit ii a a cum este, f r a deforma sensurile sau situa iile. Termenul \"realism\" a fost folosit pentru prima oar n anul 1798 de c tre Friederich Schiller, scriitor german. Manifestarea curentului literar, realismul, s-a produs ns n prima jum tate a secolului al XlX-lea, ca reac ie mpotriva romantismului. Astfel, con tiin a lucid , obiectivismul percep iei se opun sensibilit ii subiective i imagina iei debordante promovate de romantism: \"Realismul se define te prin grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o\" (G.Picon). Scriitorul realist observ omul n mediul s u natural, social i istoric, portretul i descrierea ntemeindu-se pe reflec ie moral i analiz psihologic . (\"Curente literare\").

In literatur , realismul este specific prozei i dramaturgiei i nu se poate vorbi, n niciun caz, despre realism n poezie. Romanul este specia epic n care realismul s-a reflectat cu deosebire, de i se poate afirma c i schi a i nuvela s-au bucurat de apreciere din partea scriitorilor dornici s

oglindeasc n opere realitatea, \"adev rul de via \". Prin viziunea obiectiv asupra lumii, asupra aspectelor morale i sociale de la periferia societ ii, considerate pn atunci vulgare i

neinteresante, scriitorii reali ti au reu it s demonstreze c via a omului simplu poate fi \"la fel de dramatic i de complex ca i lumea eroic a clasicismului sau lumea personajelor excep ionale a

romantismului\" (Gh.Cr ciun). Scriitorii reprezentativi din literatura romn sunt: Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion Creang , loan Slavici, Liviu Rebreauu, Hortensia Papadat-Bengescu, George C linescu, Marin Preda .a. n literatura universala, marii scriitori reali ti sunt: Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski etc. \"Comedia uman \" a lui Honor de Balzac, generic sub care se nscriu operele sale realiste i obiective, a ocat la vremea respectiv , dar autorul a considerat c trebuie \"s

zugr veasc societatea francez a a cum e ea, f r s caute s-o idealizeze, ci ntr-un spirit de obiectivitate\", rolul scriitorului fiind acela de a r mne indiferent la \"protestele publicului, nsp imntat c se vede zugr vit pe sine\". TR S TURILE REALISMULUI: . perspectiva narativ obiectiv i naratorul omniscient confer veridicitate operei; . interesul pentru problematica social reflect , cu predilec ie, realitatea contemporan ;

. creeaz iluzia de realitate, prin ilustrarea unor imagini verosimile ale societ ii, n care banalul cotidian, aspectele traiului obi nuit sunt semnificative i tipide; . ac iunea se define te prin accentul pus pe fapte, ntmpl ri i personaje luate din realitate, incipitul operei avnd rolul de a induce cititorului iluzia vie ii reale5

. primeaz epicul, n detrimentul analizei, dominnd n oper povestirea coerent a evenimentelor

din

via a

personajelor

i

profilarea

rela iilor

dintre

ele

(rela iile

interumane);.

. naratorul este omniscient, omniprezentei ubicuu, tie ce gndesc, ce fac, ce simt sau ce inten ioneaz personajele, le hot r te destinul, realizeaz perspectiva narativ de tip \"demiurgic\" (narator omnipotent), adic \"se comport ca un Dumnezeu\", hot rnd schimb ri n planurile epice sau n via a eroilor (N.Manolescu); . naratorul este obiectiv (heterodiegetic); din punct de vedere gramatical i semantic textele cu narator heterodiegetic se caracterizeaz prin povestirea faptelor la persoana a Hl a, prin secven a temporal linear nealterat de interven ii subiective, ca i prin relatarea n stil indirect. (\"Dic ionar de tiin e ale limbii\", Ed.Nemira); . modalitatea narativ se remarc prin absen a m rcilor formale ale naratorului i focalizarea \"dind r t\" sau focalizare zero; . personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie uman (un tip) i se supune valorilor morale ale colectivit ii respective, care l aprob sau nu, dar nu -I modific esen ial;

. predilec ia pentru tipuri de personaje statice, construite sub form de caractere i arhetipuri; . personajul realist este strns legat de mediul ambiant, de mediul s u de via care-i motiveaz i

structura etic , de aceea realismul se distinge prin realizarea unor \"personaje tipice n situa ii tipice\"; . atitudinea auctorial reie it din rela ia cu personajele profileaz focalizarea zero i viziunea \"dind r t\", confirm atotputernicia naratorului heterodiegetic; . compozi ional, romanul realist se caracterizeaz prin construc ie echilibrat ori, sferic , exemplificatoare fiind, din acest unghi, romanele lui i, de cele mai multe Liviu Rebreanu;

. precizia, detaliul, veridicitatea, transparen a compun maniera stilistic a crea iilor realiste, figurile de stil, atunci cnd apar, au rol caracterizator i nu de nfrumuse are a limbajului;

In literatura latino-american , se manifest din ce n ce mai pregnant a a-numitul \"realism magic\", care a produs deja romane devenite capodopere, semnate de scriitori celebri n ntreaga lume: M rio Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez, Julio Cortazar, J.L.Borges. Naturalismul - variant a realismului. n Fran a celei de a doua jum t i a secolului al XlX-lea, Emile Zola a teoretizat o nou variant a realismului, numit naturalism. Curentul i propune s reflecte n operele literare realitatea sub toate aspectele sale, chiar d ac acestea sunt triviale sau dizgra ioase, cu o viziune de tip obiectiv, realismul c p tnd astfel manifest ri exacerbate. Concep ia lui Zola se fundamenteaz pe convingerea c mediul social are o influen decisiv

asupra psihicului, omul fiind v zut ca rezultat al rasei, eredit ii i fiziologicului, atribute care- i pun amprenta asupra caracterului. Prozatorii naturali ti au \"pasiunea documentului\", distingnduse adesea prin pasiunea pentru vulgaritate sau patologic, descrierea mediului social c p tnd aspectul unor \"anchete sociologice\", n care se ine seama de condi iile concrete din via a6

personajelor, care au, n general, firi primitive, impulsive sau instinctive, devenind uneori \"bestii umane\". De altfel, n 1890, Emile Zola a scris un roman cu titlul \"Bruta\" (\"La Bete humaine\"). n unele studii de teorie literar , naturalismul este numit \"verism\", accentund sensul de reflectare veridic a realit ii (verum, lat.=adev r). In literatura romn , elemente naturaliste se ntlnesc n nuvelele lui I.L.Caragiale i Barbu tef nescu-Delavrancea, n romanele lui Liviu Rebreanu etc. Simbolismul Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului si parnasianismului. Precursor al simbolismului in Franta este considerat Charles Baudelaire, prin volumele de versuri "Les Corespondences" ("Corespondente") si "Les fleurs du mal" ("Florile raului"). Precursor al simbolismului romanesc a fost Mihai Eminescu, prin poeziile "Dintre sute de catarge" si "Melancolie".y

Numele curentului a fost dat de Jean Moreas in articolul-manifest intitulat "Le symbolisme" (1886). Simbolismul are meritul de a reface sensibilitatea poeziei, apeland la simbol, aluzie, sugestie. Poetul francez Mallarme (1842-1898) a definit rostul si rolul poeziei simboliste: "A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din bucuria poemului care e facuta sa ghiceasca putin cate putin; a sugera, iata visul".

y

in Romania, simbolismul a aparut sub auspiciile revistei "Literatorul" a lui Alexandru Macedonski, care s-a evidentiat mai ales ca teoretician al acestui curent si mai putin ca poet simbolist.

y

Reprezentantii romani ai simbolismului au fost: Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Traian Dcmetrescu, Elena Farago etc.

y

Exegetii au distins doua etape de manifestare a simbolismului romanesc: 1880-1914 o prima perioada de inceputuri si incercari;

-

- 1914-1920 - faza efervescentei creatoare, a poeziei simboliste reprezentative; Trasaturile simbolismului:y

tema generala a poeziilor simboliste o constituie conditia nefericita a poetului intr-o societate superficiala, meschina, incapabila sa perceapa, sa inteleaga si sa aprecieze nivelul artei adevarate; alte teme si motive simboliste: orasul de provincie sufocant, tema naturii, tema anotimpurilor dezintegratoare de materie, iubirea, moartea, motivul apei ca substanta eroziva, motivul instrumentelor muzicale, solitudinea etc.

y

raportul dintre simbol (semn, cuvant) si eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, deci sugestia este o modalitate obligatorie simbolismului;7

y

poezia simbolista exprima numai atitudini poetice sau stari sufletesti specifice acestui curent literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza, toate fiind insa sugerate, fara a fi numite: "a numi obiectul este a suprima trei sferturi din farmecul poemului; a sugera, iata visul!" (Stephane Mallarme);

y

corespondenta dintre cuvinte si elemente din natura este principala modalitate de realizare literara a poeziilor; de exemplu: cuvantul plumb are drept corespondent in natura un metal greu, de culoare cenusje, maleabil si cu o sonoritate surda (patru consoane si doar o vocaia), care simbolizeaza starile sufletesti sugerate de trasaturile acestui metal: greutate sufleteasca, angoasa, instabilitate psihica, monotonie, claustrare intr-un spatiu fara solutii de evadare;

y

muzicalitatea versurilor: fie prin prezenta instrumentelor muzicale sau a ariilor ca simbol ("Muzica inainte de toate" - P.Verlaine), fie prin muzicalitatea interioara a versurilor ( "Arta versurilor e arta muzicii" Al. Macedonski);

y

versul liber, ca noutate prozodica, rima fiind considerata o simpia conventie, accentul punandu-se pe forma si ritmul versului;

y

cromatica este, de asemenea, fie exprimata direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerata prin corespondente (ex. simbolul plumb = cenusiu), toate simbolizand stari si atitudini poetice;

y

olfactivul sugereaza in poezia simbolista stari ale eului poetic, fiind in general sugerate mirosurile puternice prin simboluri foarte sugestive (cadavre, mort).

Curent literar modernist, ap rut ca o reac ie mpotriva poeziei retorice a romanticilor i a impersonalit ii reci a parnasienilor. Jean Moreas public , la 18 septembrie 1886, n suplimentul literar al ziarului Le Figaro, o scrisoare intitulat Le Symbolisme, devenit manifestul literar al noii mi c ri i n care propune numele curentului simbolist. Ulterior ntemeiaz mpreun cu Gustave Kahn revista Le Symboliste. Numele propus de Moreas se va impune n fa a celeilalte denumiri a orient rii moderniste, lansate de gruparea lui Paul Verlaine, decaden ii", i de revista Le Decadent (1886). Poezia simbolist este exclusiv o poezie a sensibilit ii pure. Poetul simbolist nu este interesat nici de poezia naturii n sine, nici de poezia social , nici de poezia de idei. Obiectul poeziei simboliste l constituie st rile suflete ti nel murite, confuze, care, neputnd fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei. Sugestia este folosit drept cale de exprimare a coresponden elor/ a leg turilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senza iilor coloristice, muzicale, olfactive, uneori n imagini complexe (sinestezii).8

Mallarme: A numi un obiect nseamn a suprima trei sferturi din pl cerea pe care i-o d un poem, pl cere care const n bucuria de a ghici ncetul cu ncetul; s sugerezi, iat visul nostru." Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importan major n cadrul acestui curent. Utilizat

n poezia anterioar (de pild , la romantici) pentru a exprima, a l muri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simboli ti, func ia simbolului r mne aceea de a sugera (simbol implicit). nclina ia c tre st ri suflete ti nedefinite, predispozi ia pentru reverie, visare reprezint alte tr s turi ale poeziei simboliste. Un element definitoriu al poeziei simboliste l reprezint c utarea muzicalit ii exterioare, ob inut nu numai prin ritmuri i rime perfecte, ci mai ales prin repeti ia obsedant a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului. Pentru crearea sugestiei, simboli tii folosesc adeseori versul liber, care exprim nestingherit de rigorile prozodiei mi c rile intime ale sentimentului poetic (muzica interioar ); Paul Verlaine: Muzica nainte de toate". Simboli tii au predilec ie pentru anumite teme i motive: iubirea, nevroza, trgul provincial ca element al izol rii, natura ca loc al coresponden elor. Reprezentan ii de seam ai curentului simbolist n Fran a sunt: precursorul Charles

Baudelaire, autorul poeziei Coresponden e, considerat o adev rat art poetic pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine (cu a sa Art poetique), Stephane Mallarme. Simbolismul s-a manifestat n literatura romn aproape sincronic cu simbolismul european, avndu-1 ca teoreticican pe Alexandru Macedonski, conduc tor al cercului revistei Literatorul. Ini ial respins de reprezentan ii Junimii, de scriitorii de la Contemporanul, ca i de orient rile tradiionaliste (s m n torismul i poporanismul), simbolismul romnesc s-a impus prin poe i

reprezentativi, dup anul 1900: Dimitrie Anghel, tefan Petic , Ion Minulescu i George Bacovia.

9

Caracterizarea directa poate fi realizata de catre:y y

narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii); personajul insusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate);

y

alte personaje (prin marturii, descrieri, etc).

Caracterizarea indirecta se deduce din:

y y

actiunile, atitudinile, opiniile exprimate de personaj; mediul in care traieste: orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea in care evolueaza;

y

limbajul folosit (de la registrul al limbii, pana la particularitatile de ordin stilistic).

Categoria timpului in naratiune presupune diferite tipuri de relatii:y

cronologia priveste raportul dintre felul cum se succed evenimentele in discurs si felul cum se succed aceleasi evenimente in istorie;

y

durata sau viteza temporala se refera la raportul dintre durata variabila a elementelor istoriei si pseododurata relatarii lor in discurs;

y y

frecventa priveste posibilitatea de repetare a discursului si a istoriei; distanta temporala se stabileste intre faptele petrecute si momentul enuntarii lor.

Categorii textuale:y

textul este un ansamblu de fraze aflat ein relatie si caracterizat prin continuitatea si stabilitatea sensului;

y

coeziunea desemneaza modalitatile specific verbale guvernand relatiile sintactice care mentin identitatea referintei;

y

coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor in jurul unei teme.

Cererea este un text cu destinatie oficiala prin care o persoana solicita rezolvare unei probleme personale sau de grup. Continut:y y y

formula de adresare (cu precizrea functiei celui caruia i se adreseaza solicitantul); datele solicitantului (nume, functie, adresa); formularea concisa si clara a obiectului solicitarii;10

y y y

motivarea solicitarii (eventual, temeilul legal); semnatura solicitantului, data, localitatea; functia celui caruia i se adreseaza cererea.

Ciclul romanesc este formula narativa in care autorul prezinta destinele diferitelor personaje si succesiunea generatiilor pe parcursul mai multor perioade istorice.

Cititorul abstract:y y

este destinatarul pe care opera literara il presupune, il proiecteaza, il contine implicit; este imaginea receptorului ideal pe care il reclama o anumita opera litrara, receptor capabil sa realizeze o lectura corespunzatoare, corecta.

Cititorul concret:y y y

este destinatarul/receptorul unei opere literare; este o persoana reala, cu o existenta independenta de cea a autorului; traieste intr-o anumita epoca istorica, aceeasi sau diferita de cea a autorului concret.

Cititorul fictiv este cel caruia i se adreseaza autorul pe parcursul discursului sau narativ si se mai numeste si naratar.

Climax este figura care consta intr-o gradatie ascendenta intr-un context mai restrans (o fraza) sau mai larg (intregul unei opere) si care are functia stilistica de a mari expresivitatea contextului.

Cliseul este o formula verbala uzata, stereotipa si banalizata in forma si/sau continut, fara valoare expresiva, intrebuintata in imprejurari asemanatoare, dintr-o desprindere facila. Cliseul prezinta interes literar, atunci cand este folosit cu intentie si in exces, capatand caracter de parodie, satira, caricatura si avand functie ironica sau umoristica. Cliseul nu admite variante, are aceeasi usurinta de distributie ca si un cuvant, reprezinta o deviere fata de context. Poate fi pus in relatie de sinonimie cu sablonul, stereotipia, locul comun, automatismul verbal.

Coerenta este o trasatura esentiala a romanului realist, care-l face credibil si convingator. Se realizeaza prin diferite reguli: a repetitiei, a noncontradictiei, etc. Romanul realist refuza, la nivelul istoriei, loviturile de teatru si situatiile neprevazute, preferand intrigi simple si banale. Multe dintre descrieri, scene, tablouri se succed intr-o ordine care implica paralelism, gradatie sau antiteza.11

Coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor in jurul unei teme.

Coeziunea desemneaza modalitaile specific verbale guvernand relatiile sintactice care mentin identitatea referintei.

Comicul este un mod de reprezentare artistica a realitatii generator de ras datorita evidentierii unui contrast: dintre frumos si urat, esenta si aparenta, valoare si non-valoare, scop si mijloace, efort si realizare, dintre intentie si rezultatul ei.

Comunicarea literara/comunicarea non-literara apartenenta unei comunicari verbale la sfera literaturii se poate stabilii in functie de mai multe criterii:y

caracterul fictional (chiar si partial) al lumii reprezentate; artistul nu copiaza realitatea, ci o reprezinta in mod propriu;

y y y

o organizare speciala a comunicarii, diferita de cea a comunicarii uzuale; o forma lingvistica deosebita, manifestata in limbajul figurat; modul in care o comunicare verbala constitue o expresie a autorului ei, o exteriorizare cat mai personala, originala a emotiilor sale;

y

efectul, impresia provocata aupra ascultatorului/cititorului.

Comunicare orala/omunicare scisa.

Comunicare verbala este comunicare care are loc intre oameni prin intermediul codului numit limba naturala. Ease diferentiaza dupa modul de transmitere a informatiei:y y

comunicare verbala orala; comunicare verbala scrisa;

Intre comunicarea orala si cea scrisa se stabilesc relatii de contrast:y y y y y y

forma sonora a limbii/forma grafica a limbii; mod natural de comunicare/mod artificial de comunicare; destinatarul este fizic prezent/destinatarul este la distanta in timp si in spatiu; este spontana/este elaborata; este mai libera/este mai controlata; este momentana/este fixata in scris;12

Relatiile de contrast se manifesta si la nivel gramatical si lexical:y y

farza de tip juxtapus/fraza cu propozitii subordonate; structuri de repetitie, intercalari, fraze neterminate/structuri sintactice elaborate, incheiate, fara intercalari;

y

repetitii, clisee, cuvinte de umplutura/evitarea repetitiei prin sinonimie sau prin varierea constructiei sintactice.

Comunicare verbala si non-verbala - comunicarea verbala este comunicarea care are loc intre oameni prin intermediul codului numit limba naturala. Ea se poate produce prin doua canale: oral si/sau scris. Ea recurge la limba naturala, dar si la un sistem suplimentar de codificare.

Conflictul este factorul determinant in desfasurarea actiunii unei opere literare epice sau dramatice. El poate fi unul exterior manifestat prin:y

confruntarea deschisa ori mocnita dintre personaje (sau grupuri de personaje) avand interese sau conceptii diferite;

y

contradictia dintre un personaj si mediul ostil afirmarii sale ca personalitate.

Conflictul poate fi interiror,constand in tensiunea care decurge din sentimentele, optiunile contradictorii ale unuia si aceluiasi personaj.

Din perspectiva momentelor subiectului, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima tensiune cu punctul culminant, iar solutionarea conflictului cu deznodamantul.

Conflictul in romanul realist este generat, de obiciei, de dorinta de parvenire a unui personaj, de lupta pentru putere sau pentru o pozitie sociala, de meandrele iubirii (impartasite, neimpartasite, interesate, dezinteresate), de obtinere a unei mosteniri.

Conflictul latent este o varianta de conflict prin care se desemneaza o tensiune interioara sau exterioara nemanifestata, dar importanta pentru evolutia personajelor sau a actiunii.

Conflictele secundare ale romanului realist pot avea efecte imprevizibile asupra intrigii principale. Ele sunt sustinute, de obiciei, de personaje secundare.

Constructia personajului se face prin asocierea a doua dimenisuni: una sociala, exterioara, alta psihologica, interioara.13

Constructia prozei de analiza are ca aspecte caracteristice:y y y y

acronia; dilatarea timpului real; atentia acordata faptului banal; reproducerea unor documente (prin colaj).

Constructia operei epice poate fi realizata la nivelul formei prin organizarea in capitole, parti, cicluri (constructia externa) sau la nivelul continutului printr-o anumita dispunere a evenimentelor, prin modul in care se stabilesc relatiile dintre ele, prin revenirea unor scene, situatii, personaje, etc. (constructia interna).

Constructia in abis este inserarea intr-o naratiune a unui text (titlu, motto, citat, mica istorisire) care o rezuma sau ii concentreaza elementele semnificative. Este asadar un procedeu de oglindire a textului in el insusi, o autoreflectare.

14