Domeniul studiului literar

7/29/2019 Domeniul studiului literar

http://slidepdf.com/reader/full/domeniul-studiului-literar 1/29

Domeniul studiului literar.

Teoria, critica şi istoria literară.

Statut, metode, relaţii

interdisciplinare



Teoria literară. Etimologie, obiect de studiu, dificultăți de

definire, concepte specifice

Bibliografie:Boris Tomașevski (1927), „Definirea poeticii”, în Teoria

literaturii. Poetica, Ed. Univers, 1973

René Wellek (1961), „Teoria, critica şi istoria literară”, înConceptele criticii , Ed. Univers, 1970

Roland Barthes (1966), „Critică și adevăr”, în Romanul scriiturii,Ed. Univers, 1987

Jonathan Culler (1997), „Ce este teoria?”, în Teoria literară, CR,2003

Antoine Compagnon (1998), „Ce rămîne din iubirile noastre?”, în Demonul teoriei, Ed. Echinox, 2007



etimologie

gr. theoria – a observa (nu doar a vedea ). Alţi termeni – fr.

science/théorie de la littérature , engl.

criticism şi literary theory , germ.Literaturwissenschaft . Sinonim cu

„poetică” (inaugurată de Aristotel).

Forma modernă a TL îşi are originea în sec. XIX şi a cunoscut o dezvoltarespectaculoasă în sec. XX. Termenul

de poetică are cîteva dezavantaje:

pare să se refere doar la poezie;



obiect de studiu

Roman Jakobson: TL nu cerceteazăopere, ci proprietăţile discursului literar . TL se ocupă de literatură la

modul general, căutând constante şisimilarităţi, elemente invariante , fărăsă nege totuşi variabilele, adică

scriitorii şi operele lor (spre deosebirede istoria şi critica literară, care suntdiscipline ale particularului). Priveşteliteratura ca ordine simultană, alecărei principii şi criterii caută să le



obiect de studiu

Boris Tomașevski: scopul poeticii/ TLeste studiul procedeelor/ modalităților de construcție a operei literare.

Descriere, clasificare, interpretare – caracter științific.

Tipuri: poetică generală, poetică

istorică, poetică normativă.



obiect de studiu

Roland Barthes - știința literaturii nu seocupă cu sensul concret/particular al uneiopere, ci cu delimitarea sensurilor posibile /

polisemantismul operei literare. Modelul

lingvisticii.

Autorul??

Azi termenul de teorie a ajuns să desemneze

foarte multe lucruri, o serie de curente degândire care nu au neapărat legătură culiteratura (antropologie, psihanaliză, studiide gen, teorie politică, sociologie, studiimedia...).



Statutul teoriei literare

Știință în permanentă ajustare.

Flexibilitate pentru a încorpora noul

care apare mereu.

Împărtășește condiția științelor umane

(W. Dilthey).




Jonathan Culler: paradox -introducerile în TL descriu de fapt o

serie de școli de critică. Interesul și

forța teoriei derivă din provocareaadusă bunului-simț, din investigarealocurilor comune (ref. la expresie,

reprezentare...) din cercetareamodului în care se naște sensul uneiopere literare.




Caracteristici ale teoriei:

Interdisciplinaritate;

Caracter analitic și speculativ; Critica noțiunilor acceptate ca

„naturale”; Reflexivitate.




Antoine Compagnon: teoriacontrastează cu practica studiilor literare (critica & istoria literară) și

analizează această practică.Teoria ca metacritică.



Conceptele teoriei literareInterferenţe: filosofia, estetica, sociologia,

teoria discursului, feminismul,

postcolonialismul...

Arii de cercetare apărute recent: noile media şi

impactul lor, inter-/multiculturalitatea,

problematica identității...



Teoria literară și literatura contemporană

„Tocmai te pregătești să începi noul romanDacă într - o noapte de iarnă un călător deItalo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-

te. Îndepărtează de tine orice alt gând.Lasă lumea ce te-nconjoară să se acoperede o ceață indistinctă. Mai bine închide ușa;dincolo, televizorul funcționează tot timpul.Spune imediat celorlalți (...): „Încep să

citesc noul roman al lui Italo Calvino!”...”(Italo Calvino, Dacă într - o noapte de iarnă uncălător, 1983, cap. I)



Critica literară. Etimologie, obiect de studiu, funcții,

tipologie, statut

Bibliografie:* René Wellek (1961), „Teoria, critica şi istoria literară”, în

Conceptele criticii , Ed. Univers, 1970

* Roland Barthes (1966), „Critică și adevăr”, în Romanul scriiturii, Ed. Univers, 1987

Adrian Marino, Introducere în critica literară, Ed. Tineretului,

1968 (cap. „Obiectivele criticii”, p. 81-130)

Pierre Brunel et al., Critica literară, Ed. Cartea Românească,col. Syracuza, 2000 (cap. „Critica în discuție”, p. 126-141)



ETIMOLOGIE

gr. kritikos – judecător

echivalente:

fr. critique

engl. critique (critică practică, cronică

literară) şi criticism (sens mai larg; teorie);germ. kritik (doar cronică literară

curentă).

CRITICA LITERARĂ



Critica literară – def., obiect

Critica este arta de a judeca defecteleşi calităţile operelor spiritului (Scaliger,1580).

Obiect: Studiul operelor literareconcrete. 2 tipuri de judecăţi: deexistenţă/ de valoare. Critica

operează mai ales cu criteriul valorii(există şi în istoria literară „de valori”,cf. lui G. Călinescu).



Critica literară – funcții

Explicare

Interpretare

Analiză/ descriere

Evaluare



Critica literară - forme

Forme/ genuri ale criticii:

Cronica

Cenaclul

Exegeza/ comentariul de text

Monografia operei

Eseul critic



Statut – artă sau știință?

Deseori ideile critice s-au transmis în forme literare

(Horaţiu, Nicolas Boileau, Alexander Pope, Fr.Schlegel).

Titu Maiorescu: poeți/ critici. Benedetto Croce: critica -

formă de artă.

G. Călinescu: a înţelege o operă înseamnă „arecunoaşte că dacă am fi executat noi opera, am fiurmat norma însăşi a artistului”. Vocaţie şidisciplină.

Eugen Lovinescu: critica e o artă, iar istoria literară -

o ştiință.Roland Barthes: conceptul de scriitură.

René Wellek: scopul criticii este cunoaştereaintelectuală. Critica aspiră către teorie.



Subiectivitate vs obiectivitate

G. Călinescu, R. Barthes: subiectivitateinevitabilă a criticii literare.

Nu toate interpretările critice au însă

acelaşi statut (R. Wellek, U. Eco).



Cum se procedează?

Intuiție (gust) și rațiune (intelect) – implicate în actul critic. Impresie

raţionalizată şi verificată.

Criterii (relative) pentru comparaţie şistabilirea valorii: capodopera,

conceptul de frumos; complexitatea,

polisemantismul, unitatea, rezistenţa în timp...



Tipuri de metode critice

Albert Thibaudet (1922) – cele 3critici: jurnalistică, a scriitorilor, aprofesorilor.

Metode: impresionistă, sociologică,critica „răspunsului cititorului” (accentpe context/receptare), psihanalitică,tematică, mitocritică, genetică,

formalistă, structuralistă, stilistică,semiotică...

Criza criticii, în ultimele două-trei

decenii.



Istoria literarăEtimologie. Obiect de studiu. Scurt

istoric. Tipologie. Probleme specifice

Bibliografie:George Călinescu, „Tehnica criticii și a istorieiliterare” (1938), în Principii de estetică, orice ediție

* René Wellek (1961), „Teoria, critica şi istoria

literară”, în Conceptele criticii , Ed. Univers, 1970Clément Moisan, Istoria literară (1990), Ed. Cartea

Românească, col. Syracuza, 2000 (cap. „Ce esteistoria literară?”, p. 15-29)



Istoria literară Etimologie: gr. histos – ţesătură (ideea de

structură; nu numai proces, curgere,mişcare).Obiect de studiu. Istoria este studiul

cronologic al evoluţiei literare.

Criterii: grupaj după autori/curente/opere?

Trebuie reconstituit sensul din trecut?

Dificultate: operele participă în aceeaşi

măsură la domeniul realului şi alimaginarului (idei, credinţe, emoţii,gusturi...). Condiţia operei: istorică, dar depăşeşte istoria.

S i i l di i li i



Scurt istoric al disciplinei

Antichitate – istoria ca exemplu moral

(Plutarh, „Vieţile paralele”).Evul Mediu creştin – neinteresat de istorie, ci

de mântuire. Perspectiva sacrului.

Clasicii - sentimentul sincroniei, al

contemporaneităţii eterne. Cearta dintrevechi şi moderni (Franța) a contribuit laapariţia simţului trecutului ca trecut.

Italianul G. Vico este fondatorul istoriei însens modern, prin Scienza nuova (1725):

ideea de corsi e ricorsi (ciclicitate a istoriei).

Inovaţie majoră a Romantismului –

devenirea, istoricitatea.



P bl ifi



Probleme specifice

Subiectivitate/obiectivitate

G. Călinescu: „Orice interpretare istorică este în chip necesar subiectivă.” Istoria – o

structură acceptabilă, un „sistem patetic culegi inefabile”.

Posibilitatea progresului în artă/literatură

B. Croce – Nu există progres în artă. E. Lovinescu - Mutaţia valorilor estetice.

F. Brunetière – progres în cadrul unor cicluri(curent, gen); rafinament sporit dat de

cunoştinţe.

T.S. Eliot – nu putem vorbi de o ameliorare.



Cercetări conexe

Alcătuirea de dicţionare de scriitori/opere;

alcătuirea de panorame ale literaturii; bibliografii, ediţii critice, studiul

izvoarelor, atribuirea de texte unui

autor... ;

istoria ideilor (ideea de natură/ desacru etc.) - foloseşte literatura doar ca ilustrare.



Sinteze de teorie literară

Gheorghe Crăciun, Introducere în teoria literaturii,Editura Cartier, 2003

Gabriela Duda, Introducere în teoria literaturii,Editura ALL, 2006

René Wellek şi Austin Warren, Teoria literaturii, EPLU, 1967

Boris Tomaşevski, Teoria literaturii. Poetica , Editura

Univers, 1973

Jonathan Culler , Teoria literară, Cartea

Românească, 2003

Terry Eagleton, Teoria literară. O introducere,

Polirom 2008

Domeniul studiului literar

Documents

Transcript of Domeniul studiului literar