Testament literar de Ienăchiţă Văcărescu 

Urmaşilor mei Văcăreşti!Las vouă moştenire:

Creşterea limbei româneştiŞi-a patriei cinstire.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Româniede Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,Țara mea de glorii, țara mea de dor,

Brațele nervoase, arma de tărie,La trecutu-ți mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;

Căci rămîne stânca, deși moare valul,Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântulSpada ta de sânge dușman fumegând,

Și deasupra idrei fluture cu vântulVisul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ți vergin încă să coboare,Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frățieCa a nopții stele, ca a zilei zori,Viață în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,Vis de vitejie, fală și mândrie,

Dulce Românie, asta ți-o doresc

Limba româneascăde Gheorghe Sion

Mult e dulce și frumoasăLimba ce-o vorbim,

Altă limbă-armonioasăCa ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcereCând o ascultăm,

Și pe buze-aduce miereCând o cuvântăm.

Românașul o iubeșteCa sufletul său,

Vorbiți, scrieți românește,Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea RomânieNașteți și muriți

Și-n lumina ei cea vieDulce viețuiți!

De ce limba româneascăSă n-o cultivăm?

Au voiți ca să roșeascăȚărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinteLa strămoși erau;

Vorbiți, scrieți românește,Pentru Dumnezeu!

Ţara meade Ioan Neniţescu

Acolo unde-s nalţi stejariŞi cât stejarii nalţi îmi cresc

Flăcăi cu piepturile tari,Ce moartea-n faţă o privesc;Acolo, unde-s stânci şi munţi,

Şi ca şi munţii nu clintescVoinicii cei cu peri cărunţiÎn dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşieÎntotdeauna drept a stat

Şi bărbăteasca vitejieA-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,Şi neamul meu cel românesc!

Acolo eu să mor aş vrea,Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlneştiCât ţine ţara-n lung şi-n lat

Bătrâne urme vitejeştiŞi osul celor ce-au luptat;

Şi unde vezi mii de mormaneSub care-adânc s-au îngropatMulţime de oştiri duşmane,Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este ţara meaŞi neamul meu cel românesc!

Acolo eu să mor aş vrea,Acolo vreau eu să trăiesc!

Nu plânge, Maică Românie!

Versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură.

“Nu plânge, Maică Românie,Că am să mor neȋmpărtășit!

Un glonț pornit spre pieptul tău,Cu pieptul meu eu l-am oprit….

Nu plânge, Maică Românie!E rândul nostru să luptămȘi din pământul ce ne ardeNici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!Pentru dreptate noi pierim;Copiii noștri, peste veacuri,Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie !Adună tot ce-i bun sub soare;

Ne cheamă și pe noi la praznic,Când România va fi Mare!”

Ex libris de Tudor Arghezi 

Carte frumoasă cinste cui te-a scrisÎncet gândită, gingaş cumpănită;Eşti ca o floare, anume înflorită

Mâinilor mele, care te-au deschis.

Eşti ca vioara, singura ce cântăIubirea toată pe un fir de păr,

Şi paginile tale, adevăr,S-au tipărit cu litera cea sfântă.

Un om de sânge ia din pisc noroiŞi zămliseşte marea lui fantomă

De reverie, umbră şi aromă,Şi o pogoară vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnică se pare,Pe cât e ghiersul cărţii de frumos.

Carte iubită, fără de folos,Tu nu răspunzi la nicio întrebare.

Eu nu mă spăl de poporul meu de Nichita Stănescu

Doamne, apără poporul român.Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tăucu blândeţea lui de mielşi cu răbdarea lui de taur

cu omenia luide floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,pe fereastră şi pe libertate!

Doamne!poporul meu nu se spală de mine!

Eu nu mă spălde poporul meu!

Dacă-mi vine alt mirosdecât mirosul lui,mă spăl pe mâini

numai de propriile mele mâinişi mă las legat

de boarea de zăpadăa poporului meu.

Mărul se poate spălanumai de măr,

de pomul mărului nu! De pom nu!Apără, Doamne, poporul român

şi nu te spăla de el!Pe maica mea

care m-a născut pe mineam dăruit-o poporului român.

Dăruieşte-ţi, Doamne,pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român! 

În limba ta     de Grigore Vieru 

În aceeaşi limbă

Toată lumea plânge,În aceeaşi limbăRâde un pământ.Ci doar în limba ta

Durerea poţi s-o mângâi,Iar bucuria

S-o preschimbi în cânt. 

În limba taŢi-e dor de mama,Şi vinul e mai vin,

Şi prânzul e mai prânz.Şi doar în limba taPoţi râde singur,

Şi doar în limba taTe poţi opri din plâns.

 Iar când nu poţi

Nici plânge şi nici râde,Când nu poţi mângâia

Şi nici cânta,Cu-al tău pământ,

Cu cerul tău în faţă,Tu taci atunceaTot în limba ta.

Temelia limbii române de Horia Bădescu 

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată

stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,

în limba asta numai putem să existăm,în limba asta numai, putem plăti iubireaşi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,

în limba asta numai, dăm temelie lumii,în limba asta numai, cum a se tace ştim,în limba asta numai, ne pomenim eroii,

în limba asta numai, putem ca să murim.

21 DE POEZII DEDICATE LIMBII ROMÂNE” 

Testament literarde Ienăchiţă Văcărescu 

Urmaşilor mei Văcăreşti!Las vouă moştenire:Creşterea limbei româneştiŞi-a patriei cinstire.

Limba româneascăde Gheorghe Sion

Mult e dulce şi frumoasăLimba ce-o vorbim,Altă limbă-armonioasăCa ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcereCând o ascultăm,Și pe buze-aduce miereCând o cuvântăm.

Românașul o iubeșteCa sufletul său,Vorbiți, scrieți românește,Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea RomânieNașteți și murițiȘi-n lumina ei cea vieDulce vieţuiți!

De ce limba româneascăSă n-o cultivăm?Au voiți ca să roșeascăȚărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinteLa strămoși erau;Vorbiți, scrieți românește,Pentru Dumnezeu!

 Ce-ți doresc eu ție, dulce Româniede Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,Țara mea de glorii, țara mea de dor,Brațele nervoase, arma de tărie,La trecutu-ți mare, mare viitor!Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;Căci rămîne stânca, deși moare valul,Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântulSpada ta de sânge dușman fumegând,Și deasupra idrei fluture cu vântulVisul tău de glorii falnic triumfând,Spună lumii large steaguri tricoloare,Spună ce-i poporul mare, românesc,Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,Pe altarul Vestei tainic surâzând,Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,Când cu lampa-i zboară lumea luminând,El pe sânu-ți vergin încă să coboare,Guste fericirea raiului ceresc,Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!Tânără mireasă, mamă cu amor!Fiii tăi trăiască numai în frățieCa a nopții stele, ca a zilei zori,Viață în vecie, glorii, bucurie,Arme cu tărie, suflet românesc,Vis de vitejie, fală și mândrie,Dulce Românie, asta ți-o doresc!

 

Patria Românăde George Coşbuc 

Patria ne-a fost pământulUnde ne-au trăit strămoşii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Şi la Neajlov te făcurăFără dinţi, Sinane, -n gură, Şi punând duşmanii-n juguriEi au frământat sub pluguriSângele Dumbrăvii-Roşii. -Asta-i patria românăUnde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământulCelor ce suntem în viaţă, Cei ce ne iubim frăţeşte, Ne dăm mâna româneşte:Numai noi cu-acelaşi nume, Numai noi români pe lumeToţi de-aceeaşi soartă dată, Suspinând cu toţi odatăŞi-având toţi o bucurie;Asta-i patria românăŞi ea sfântă să ne fie!

Patria ne-o fi pământulUnde ne-or trăi nepoţii, Şi-ntr-o mândră RomânieDe-o vrea cerul, în vecie, S-or lupta să ne păzeascăLimba, legea româneascăŞi vor face tot mai mareTot ce românismul are:Asta-i patria cea dragăŞi-i dăm patriei româneInima şi viaţa-ntreagă. 

 Ţara meade Ioan Neniţescu

Acolo unde-s nalţi stejariŞi cât stejarii nalţi îmi crescFlăcăi cu piepturile tari,Ce moartea-n faţă o privesc;Acolo, unde-s stânci şi munţi,Şi ca şi munţii nu clintescVoinicii cei cu peri cărunţiÎn dor de ţară strămoşesc;Şi unde dorul de moşieÎntotdeauna drept a statŞi bărbăteasca vitejieA-mpodobit orice bărbat;Acolo este ţara mea,Şi neamul meu cel românesc!Acolo eu să mor aş vrea,Acolo vreau eu să trăiesc!Acolo unde întâlneştiCât ţine ţara-n lung şi-n latBătrâne urme vitejeştiŞi osul celor ce-au luptat;Şi unde vezi mii de mormaneSub care-adânc s-au îngropatMulţime de oştiri duşmane,Ce cu robia ne-au cercat;Acolo este ţara meaŞi neamul meu cel românesc!Acolo eu să mor aş vrea,Acolo vreau eu să trăiesc!

Limba Noastrăde Alexei Mateevici 

Limba noastră-i o comoarăÎn adâncuri înfundată

 

Nu plânge, Maică Românie!

Versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele  Sorica, din Carpații de Curbură.

Un şirag de piatră rarăPe moşie revărsată.Limba noastră-i foc ce ardeÎntr-un neam, ce fără vesteS-a trezit din somn de moarteCa viteazul din poveste.Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintecNouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii, Când de vânt se mişcă vara;În rostirea ei bătrâniiCu sudori sfinţit-au ţara.Limba noastră-i frunză verde, Zbuciumul din codrii veşnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierdeAi luceferilor sfeşnici.Nu veţi plânge-atunci amarnic, Că vi-i limba prea săracă, Şi-ţi vedea, cât îi de darnicGraiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.Povestiri din alte vremuri;Şi citindu-le 'nşirate, -Te-nfiori adânc şi tremuri.Limba noastră îi aleasăSă ridice slava-n ceruri, Să ne spuie-n hram şi-acasăVeşnicele adevăruri.Limba noastră-i limbă sfântâ, Limba vechilor cazanii, Care o plâng şi care o cântăPe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul, Ruginit de multă vreme, Ştergeţi slinul, mucegaiulAl uitării 'n care geme.Strângeţi piatra lucitoareCe din soare se aprinde -Şi-ţi avea în revărsare

“Nu plânge, Maică Românie,Că am să mor neȋmpărtășit!Un glonț pornit spre pieptul tău,Cu pieptul meu eu l-am oprit….Nu plânge, Maică Românie!E rândul nostru să luptămȘi din pământul ce ne ardeNici o fărâmă să nu dăm!Nu plânge, Maică Românie!Pentru dreptate noi pierim;Copiii noștri, peste veacuri,Onoare ne vor da, o știm!Nu plânge, Maică Românie !Adună tot ce-i bun sub soare;Ne cheamă și pe noi la praznic,Când România va fi Mare!”

 

 

Ex libris de Tudor Arghezi 

Carte frumoasă cinste cui te-a scrisÎncet gândită, gingaş cumpănită;Eşti ca o floare, anume înflorităMâinilor mele, care te-au deschis.

Eşti ca vioara, singura ce cântăIubirea toată pe un fir de păr,Şi paginile tale, adevăr,S-au tipărit cu litera cea sfântă.

Un om de sânge ia din pisc noroiŞi zămliseşte marea lui fantomăDe reverie, umbră şi aromă,Şi o pogoară vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnică se pare,Pe cât e ghiersul cărţii de frumos.Carte iubită, fără de folos,Tu nu răspunzi la nicio întrebare.

Un potop nou de cuvinte.Răsări-vă o comoarăÎn adâncuri înfundată, Un şirag de piatră rarăPe moşie revărsată. 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii  de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumiişi nu ucidcu mintea tainele, ce le-ntâlnescîn calea meaîn flori, în ochi, pe buze ori morminte.Lumina altorasugrumă vraja nepătrunsului ascunsîn adâncimi de întuneric,dar eu,eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -şi-ntocmai cum cu razele ei albe lunanu micşorează, ci tremurătoaremăreşte şi mai tare taina nopţii,aşa înbogăţesc şi eu întunecata zarecu largi fiori de sfânt misterşi tot ce-i neînţelesse schimbă-n neînţelesuri şi mai marisub ochii mei –căci eu iubescşi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Grai valah de Vasile Voiculescu 

Grai tămâiat, cătuie de petale,Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale. Umblă singur pe munţi de sare,Vânt bătrân cu miere-n spinare. Şerpi de răcoare verde-n pâraie,Cărări de bucium lung te stretaie. Granguri de aur boabele-ţi ciugul',

  

Testamentde Tudor Arghezi 

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,Decât un nume adunat pe o carte,În seara răzvrătită care vineDe la străbunii mei până la tine,Prin râpi şi gropi adânciSuite de bătrânii mei pe brânciŞi care, tânăr, să le urci te-aşteaptăCartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.Ea e hrisovul vostru cel dintâi.Al robilor cu săricile, plineDe osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, întâia oarăSapa-n condei şi brazda-n călimarăBătrânii au adunat, printre plăvani,Sudoarea muncii sutelor de ani.Din graiul lor cu-ndemnuri pentru viteEu am ivit cuvinte potriviteŞi leagăne urmaşilor stăpâni.Şi, frământate mii de săptămâniLe-am prefecut în versuri şi-n icoane,Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.Veninul strâns l-am preschimbat în miere,Lăsând întreaga dulcea lui putereAm luat ocara, şi torcând uşureAm pus-o când să-mbie, când să-njure.Am luat cenuşa morţilor din vatrăŞi am făcut-o Dumnezeu de piatră,Hotar înalt, cu două lumi pe poale,Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastră surdă şi amarăO grămădii pe-o singură vioară,Pe care ascultând-o a jucatStăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Şesul ţi-l ară dorul cu plugul. Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur,Din fund oftează strămoşii de aur. De piscul tău, unde se-mbinăPale de nori cu limbi de lumină, Buzele-mi razăm fremătătoare,Slăvit pristol de piatră şi floare.

Patriade Ştefan Baciu  

Patria e un mărÎntr'o vitrină de băcănie japonezăpe strada Lilihaîn Honolulu, arhipelagul Sandwichsau o placă de patefonascultată în tăcere în Mexico-Maria Tănase lângă vulcanul Popocatepetl-patria e atelierul lui Brâncuşi la Parispatria e peisajul lui Grigorescuîntr'o după-amiază de toamnă la Barbizonsau Rapsodia Română auzită într'o dimineaţăîn Port au Prince în Haitişi patria e mormântul lui Aron Cotruşîn Californiapatria e o ciocârlie care se înalţăoriundefără frontiere şi fără intenţiipatria e un concert de Dinu Lipattila Lucerna, Elveţia, într-o seară ploioasăpatria e această adunare de fetede întâmplări şi de suneteîmprăştiate peste tot globuldar patria emai aleso clipă de tăcere.

Asta e patria.

Din bube, mucegaiuri şi noroiIscat-am frumuseţi şi preţuri noi.Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinteŞi izbăveşte-ncet pedepsitorOdrasla vie-a crimei tuturor.E-ndreptăţirea ramurei obscureIeşită la lumină din pădureŞi dând în vârf, ca un ciorchin de negiRodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,Domniţa suferă în cartea mea.Slovă de foc şi slovă făurităÎmpărechiate-n carte se mărită,Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.Robul a scris-o, Domnul o citeşte,Făr-a cunoaşte că-n adîncul eiZace mânia bunilor mei. 

Sunt Spiritul Adâncurilorde Nicolae Labiş 

Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decâtvoi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numaifrunzeleAmăgitoarei neputinţi sunt veştede.Din când încândMă urc în lumea voastrăÎn nopţi grozav deliniştite şi senine, Şi-atunci aprind mari focuriŞizămislesc comoriUimindu-vă pe cei cemă-nţelegeţi.Apoi cobor din nou prin hrube trudnice

Cu patria poţi vorbi la telefons'o porţi, ca firmituri, în buzunarepoţi s'o asculţi în al distanţei svonşi s'o găseşti decapitată'n ziare

nu-i numai cer sau piatră sau pământci e un svon ce vine de oriundeun miros, un obraz, un dans în vântun glas ce besna nopţii o pătrunde

căci patria nu-i un imn prescrisîmpodobit cu ilustraţii în chenareea-i pânza care-o ţeşi adânc în visşi se destramă'n zori c-o încântare

nu-i patria făcută din uraleci din tăceri, din doruri şi distanţe;o strâng din praf, la tropic în sandaleşi-o'mprăştii'n lume în speranţe.

Turla bisericii Sfântului Nicolae din Scheiecoul trenului lovindu-se, noaptea, de Tâmpa"Kefir Lukianoff" în Cişmigiu"Tempo, Facla şi Credinţa""fierbinte porumbielu', fierbinte!"domnu' Mişu dela "Cartea Românească"fularul ca un curcubeu al lui Emil BottaMaria Tănase cântând la "Neptun"în Piaţa BuzeştiTata comentând "Război şi Pace"sau o pagină de poezie din Nietzsche(răsfoia cartea cu degetul arătător)un caputiner la "Coroana"

şi bancnota aceasta de 500 Leiaflată într'un fund de plic îngălbenitadus nici eu nu ştiu cumdin Braşov în Braziliaşi apoi în Honolulu-HawaiiInsula OahuArhipelagul Sandwich. 

Înapa luminoasă, minunată.Sunt spirituladâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi. 

Eu nu mă spăl de poporul meu de Nichita Stănescu

Doamne, apără poporul român.Ai grijă de el şiapără-l!El este al tăucu blândeţea lui de mielşi cu răbdarea lui de taurcu omenia luide floare de zăpadăce se vede pe geam, Doamne,pe fereastră şi pe libertate!Doamne!poporul meu nu se spală de mine!Eu nu mă spălde poporul meu!Dacă-mi vine alt mirosdecât mirosul lui,mă spăl pe mâininumai de propriile mele mâinişi mă las legatde boarea de zăpadăa poporului meu.Mărul se poate spălanumai de măr,de pomul mărului nu! De pom nu!Apără, Doamne, poporul românşi nu te spăla de el!Pe maica meacare m-a născut pe mineam dăruit-o poporului român.Dăruieşte-ţi, Doamne,pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român!

Limba noastră cea română de Grigore Vieru

Sărut vatra şi-al ei numeCare veşnic ne adună,Vatra ce-a născut pe lumeLimba noastră cea română.

Cânt a Patriei fiinţăŞi-a ei rodnică ţărânăCe-a născut în suferinţăLimba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magicNumai dânsa ni-i stăpână:Limba neamului meu dacic,Limba noastră cea română.

În al limbii tezaurPururea o să rămânăLimba doinelor de aur,Limba noastră cea română.

În limba ta  de Grigore Vieru 

În aceeaşi limbăToată lumea plânge,În aceeaşi limbăRâde un pământ.Ci doar în limba taDurerea poţi s-o mângâi,Iar bucuriaS-o preschimbi în cânt.

În limba taŢi-e dor de mama,

 Trebuiau să poarte un nume de Marin Sorescu 

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă La o margine de mareUnde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de craiŞi nişte ape ca nişte copaci curgători În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,Sau mai simplu: ciobani şi plugari, Cărora le plăcea să spună,Seara, în jurul focului poezii –"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătariiŞi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber Între două primejdii,Aceşti oameni făceau din fluierele lor Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate, De curgeau doinele la valePe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării VranceiŞi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânciŞi un tânăr care vorbea cu ei, Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Şi vinul e mai vin,Şi prânzul e mai prânz.Şi doar în limba taPoţi râde singur,Şi doar în limba taTe poţi opri din plâns.

Iar când nu poţiNici plânge şi nici râde,Când nu poţi mângâiaŞi nici cânta,Cu-al tău pământ,Cu cerul tău în faţă,Tu taci atunceaTot în limba ta.

Acest tânăr cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduriDin cartea cirilică în cartea vieţii,Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii, Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei, Şi cei doi îndrăgostiţiCare ştiau să le troienească toată floarea Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi şi mişcătoare şesuri.Şi pentru că toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume,Li s-a spus Eminescu.

Corabia cu poeţi de Ana Blandiana  

Poeţii cred că e o corabieŞi se îmbarcă.

Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţiÎnaintând pe valurile timpului

Fără să-şi clatine catargulŞi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc(Pentru că timpul se mişcaÎn jurul ei tot mai repede).

Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă, Refuză să moară, Ca să nu piarda clipa din urmăCând corabia se va desprinde de ţărm –

Dar ce e nemurirea dacă nuChiar această corabie de piatră, Aşteptând cu încăpăţânare ceva

 Definiţiede Ana Blandiana  

Prea frumosPentru a nu fi cucerit, Prea tânărPentru a nu fi stăpânit, Prea bogatPentru a-şi aparţine;

Prea înţeleptPentru a lupta, Prea curajosPentru a nu fi rănitPrea scepticPentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrântPentru a nu fi liber, Prea liberPentru a nu fi umilit, Prea umilit

Ce nu se va întâmpla niciodată?  Pentru a muri. 

Izvorul de Ioan Alexandru 

Izvorului asemeni sunt şi euCutremurat sub stelele de varăCu cât e cerul mai fără de vântCu-atât lăuntrurile mele se-nfioară

Nu dinafară-i zvon ce mă frământăNici din adâncuri nici de susO umbră s-a desprins din slavăIcoana ei în mine a apus

Din ce în ce sunt cercuri mai adânciŞi mai departe horele pe apeS-a deşteptat în mine un izvorCe nu-l mai pot cuprinde şi încape.

 Temelia limbii române de Horia Bădescu 

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tatăstă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,în limba asta numai putem să existăm,în limba asta numai, putem plăti iubireaşi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,în limba asta numai, dăm temelie lumii,în limba asta numai, cum a se tace ştim,în limba asta numai, ne pomenim eroii,în limba asta numai, putem ca să murim.