CULTURA POPORULUI "ïùaredactor: jONST. CEHAN-RACOV1ŢĂ 1 REDACŢIA Str. Nicolae lorga 6

TELEFON 10-70 jV luj 9 î lnminecu 1 » M a r t i e 1 0 3 7 I • ** I TELEFON 10-70

Sti. Nicolae lorga 6 Apare în fiecare Dnminică ANUL VII. No. 189

Un mare act politic şi istoric s'a săvârşit zilele trecute de către guver­nul (arii noastre: Italia a ratificat tratatul Unirii Basarabiei.

Fraţii de aceiaş origină cu noi, arată lumii întregi că poporul italian Cunoaşte dreptul nostru asupra pământului basarabean, răpit până la răs-boiul dezrobirii tuturor românilor, mişeleşte de către ruşi.

O prietenie de-apururi s'a legat între noi şi fraţii italieni. Trăiască poporul român! Trăiască poporul italian!

Ö. prim-minisiru gen. Averescu 1 trimis, Joi, la Roma trei tele­LŐMÉ, adremle M. S. Regelui Ita-*i Victor Emánuel al lll-lea, d-lui ^n-ministru Benito Mussolini şi ^reşalului Badoglio.

IS. Regelui Victor Emánuel, S. Marchizul Durazzo, trimis

tftfaordinar al M. V. la Bucureşti, notificat, din partea guvernu-

ijjj italian, ratificarea tratatului 1 privitor la unirea Basarabiei cu putri® mumă. Această nouă dovadă ţg cWiicWe din partea Italiei îmi dă prilejul de care profil cu foarte ma­te bucurie, de a exprima prea res­pectes Majestăţii Voastre, cea mai yficeră gratitudine din partea tarei ţoastre, către Italia iubită si către ţugustid ei Suveran nu mai puţin IUBII-

GENERAL AVERESCA

Guvernul întrunit în Consiliu a \uat cu vie satisfacţiune act de co-panicaţiunea oficială făcută de E. ^ Marchizul Burazzo că guvernul Цаііап a ratificat ieri <S Martie tra-JJJÍMÍ de la Paris din 15 Decemvrie tS20, prin care marile Puteri sem­nalare recunoşteau suveranitatea flomăniei asupra Basarabiei.

Cu toate că priit acl.d şi scrisorile anexe ce am semnat la Roma, în iiua de 17 Septemvrie 1926, această ratificure devenise o simplă che-Mune de timp. nu mai puţin guver-pul român, tinund seama de împre­jurările actuale, rede in ea o nouă dovadă de solidă amiciţie din par­tea Italiei şi de aceea pentru mine tste o plăcută sarcina de a exprima ITT numele său, naţiunei italiene, guvernului ei şi in special Excelen­ţei Voastre cele mai vii sentimente ЙЕ gratitudine şi afecţiune, senti-

entele împărtăşite de întregul pa­IR român. Personal, nu voi uita niciodată

mvintele rostite de Excelenta Voa-ră în ziua de 16 Septemvrie tre­

STII, lângă uşă, în urma Іипдег nva-htre convorbiri, că atunci când două mrsoane oneste tratează chestiuni serioase, nu se paede să nu se înţe­leagă şi să cadă de acord.

Aceste cuvinte au călăuzit mâna mea, când, două zile mai târziu am semnat menţionatul act de amiciţie. Eram sigur de ceeace făceam. Nu mai puţin bucuria şi gratitudinea mea de astăzi, nu sunt întrecute de cât de afecţiunea amicală pe care v'o păstrez.

GENERAL AVERESCN

Roma Plăcuta noutate a ratificării, a

produs aici efectul pe care uşor pofi să ii-l închipui. Toţi ştiu cât ai contribuit ca să ajungem la acest rezultat fericit, eu piai mult de cât ori care. i>e aceea, interpret al sen-timenfidui general, ifi trimit o sa­lutare frăţească din partea Romá­idéi s s ? ' în special din partea Basara­biei şi te îmbrăţişez cu afecţiune.

GENERAL AVERESCN

Consiliul de miniştri s'a "întrunit Joi la ora 10 şi juni., sub preşedin­ţia d-lui yen. Averesc.it. Au partici­pat şi d-nii 1'. P. .\egulescu şi gen. C. Coandă, preşedinţii Corpurilor legiuitoare.

J}-1 prim-rninistru gen. Acere.scu a fost primit, la intrarea în consi­liu, cu ovaţinni şi aplauze prelun­gite de către toţi membrii guvernu­lui şi de către preşedinţii Parlamen­tului.

Şeful guvernului a comunicai consiliului actul oficial, prin care italia ne comunică ratificarea uni­cei Basarabiei cu România şi apoi cele trei telegrame, pe care. le-a tri­mis M. S. Regelui Italiei Victor Emánuel al lll-lea, d-lui Benito Mussolini şi mareşalului Badoglio.

Consiliul întreg a făcut ovaţiuni prelungite pentru Italia si vrednicii ei conducători.

La ora 11 şi 30, consiliul s'a ter­minat, consacrând întreaga şedinţă acestui însemnat eveniment politic şi dând ii-i toată solemnitatea cuve­nită.

La amiază d. prim-ministru s'a dus la palatul regal, unde a înfăţi­şat M. S. Regelui Ferdinand actul Italiei.

,€u ce se ocupă A. S. R. Principele Nicolae Popoarele — de pretutindeni şi

tieapururi — au privit cu, interes viu şi pasionat manifestaţiunile şi activitatea principiilor lor, meniţi 80 le stăpânească şi să le Indrmne-ге cândva destinele.

Poporul nostru, ••a osebire şi-a îmbrăcat însă preocupările lui tiespre viata şi îndeletnicirile mem­brilor familiei regale, într'o ne­sfârşită iubire şi vibrănde simţă­minte de grijă, interes şi frămân­tare sufletească neobosite în cău­tarea celor mai frumoase idealuri *n care ar fi voit să-şi vadă pe vii­torii regi.

Aşa se explică: — bucuria ce a clocotit pe tot cuprinsul tării, în Masurile în cari evenimente feri-Ше înviorau familia noastră rega­lă; mâhnirea unanimă a masselor nationale în clipele de încercare pentru scumpii noştri suverani: precum .şi toată această manifestă identificare; de o spontaneitate şi profunziune caracteristic româ­neşti —, cu mai fiecare stare de lucruri sau preocupări, ce s'au Produs la Palat. , Poporul românesc de pretutinde-"ea, e preocupat in prezent, de A.

fi. principele Nicolae. Gândid, iubirea şi binecuvânta­

rea obştească îl urmează peste tot: •* cursele primejdioase şi cuteză­toare, ce-I vădesc conducător cu ex-<%Ptionale calităţi de automobilist, —- în ameţitoarele salturi pe pante-

de sticlă ale munţilor, ca skior, *ом la volanul bob-ului, or pe săniu-

— în toate manifestaţiunile Lui Ф sportman temerar, vânjos, vir­tuos. ; Ostaş „bun'1, îndrăzneţ, dotat cu ?&narcabil spirit de iniţiativă tac­tică, şi — sub toate raporturile — admirabil pregătit pentru meşte-

Щиі armelor, — Alteţa Sa este o V°doabă a armatei române.

intelectual, în cea mai înaltă ac-**Рііипе a cuvântului stăpân pe o

cultură şi instrucţiune serioasă şi multilaterală, Principele Nicolae

s'a afirmat printre cele mai stră­lucite elemente cu cari se fălesc ul­timele promoţiuni ale Universităţii din Oxford. De altfel, se pregăteşte să'şi treacă doctoratul.

Se pare că A. S. Regală, a hotă-rît să păşească într'o nouă direc­ţiune de pregătire. '

Fiindcă este caracteristică, şi de natură să ne umple sufletele de mândrie, de satisfacţie şi de nădej­de, ne grăbim să împărtăşim citi­torilor noştri această ştire.

Dornic să cunoască şi să pătrun­dă problemele mari ce stăpânesc lu­mea de după război, şi mai ales pe acelea ce se pun — cu aspră cerin­ţă a unei cât mai grabnice şi com­plete deslegări — în ţara româneas­că, A. S. R. principele Nicolae s'a înconjurat de profesori şi pedagogi specialişti cari îi predă: studiul problemelor actuale ale marinei na­ţionale (d. comandor Bălănescu), — istoricul şi roshd „Ligii Naţiunilor'' precum şi istoricul, rostul şi utili­tatea regimului internaţional ce s'a înfiinţat la gurile Dunării (d. Fun-daţianu), — istoria dreptului ro­mânesc, etc.

Se pune astfel — după indicatiu-nile însuşi ale Alteţei Sale — bazele cele mai sănătoase şi de nădejdi fă-găduitoare, ale pregătirei regalului vlăstar, bizuite pe cunoaşterea exactă şi conformă intereselor sta­tului román, a problemelor mari ce agită azi lumea şi de cari nici Ro­mânia întregită nu poate fi străină, şi mai cu seamă pe cunoaşterea ju-stiţiunilor, drepturilor şi nevoilor ţării româneşti cd căror exponent cată a fi în tot momentul.

Ion I. Nedelescu

In vara anului trecut ani luat parte — împreună c'un grup de intelectuala — la o călătorie de

studii în Statele Unite ale Ameri-cei.

Dau — în cele ce urmează — unele părţi din raportul, ce am înaintat Ministerului de Finanţe şi Ministerului Muri cei, asupra che-stiunei muncitoreşti şi în special asupra organizărei muncei în Ame­rica, raport rezultat din „notele" luate în timpul acelei călătorii, fi­ind convins că — aşa simple, mo­deste, fără nici o pretenţie, cum le-am aşternut în carnetul meu, cutreerând America — ele vor pu­tea fi de folos atât camarazilor mei, inginerilor din industrie, cât şi tuturor acelora, cari urmăresc şi se interesează de chestiunea atât de importantă a organizărei mun­cei pe baze ştiinţifice.

Am plecat în America — trebue să o recunosc — cu prejudecăţi; am căutat, totuşi, să văd şi să. studiez acolo multe chestiuni, ce mă preo­cupă, dar mai ales condiţiunile in­dustriale din Noul Continent.

In uzini, în fabrici, pretutindeni, am observat, am întrebat, am as­cultat, am comparat şi m i-am dat osteneala să aflu procedeele de or­ganizare a muncei. cât şi metodele americane de lucru.

Lucrul omenesc este ajuns acolo la un maxim de intensitate. Omul exercitează numai un control asu­pra maşinismului, ajuns la perfec­ţie şi întrebuinţează toată energia sa pentru a obţine delà maşină ma­ximum de randament.

Am comparat împrejurările din, tara noastră cu acelea din Statele Unite ale Americei — am compa­rat munca delà nui cu munca de acolo, am comparat mica noastră industrie cu formidabila industrie americană — şi am ajuns la con­vingerea că nu trebue să fim prea pesimişti. Putem şi noi să învăţăm ceva pe alţii, dar mai avem încă multe de învăţat, pentru a ne ridica la invelul progresului modern. Şi în prima linie, avem de învăţat —-în special delà America — metode­le de lucru, cari se aplică în marile stabilimente industriale de acolo.

America este tara muncei orga­nizate — este ţara maşinismului. — Acolo, domneşte în industrie un spirit practic şi de idealism. Pre­tutindeni, în marile uzine, în fa­brici, în cele mai mici întreprin­deri chiar, vezi geniul organizaţiei şi al forţei.

Transformarea materiei preocu­pă azi toate spiritele mari ale se­colului — visul tuturor popoarelor culte fiind crearea de opere utile şi durabile. Cu toţii suntem con­vinşi, că o cât mai bun utilizare a materiei şi perfecţionarea transpor­turilor, asigură unei ţări hegemo­nie durabilă, bogăţie materială şi superioritatea instrumentelor de lucru — şi ce n'am spune-o? — de luptă.

Cu sau fără război, popoarele înapoiate sunt sortite să cada, unul după altul, în faţa acelora armate cu ştiinţă şi să le devie tributare. Şi în această luptă industrială, vic­toria nu este a aceluia, care a prins secretele ştiinţei, ci a aceluia, care va şti să realizeze aplicaţiunile.

Convingerea mea e că prosperi­tatea Statelor Unite nu se datoreşte numai mărimei neînchipuite a ţâ­rei, bogaţilor ei în materii prime şi aur (mai ales delà răsboiu încoace), precum şi marelui număr al popu-laţiunei, care necesită executării in­dustriale în serie, pe o scară cât mai întinsă, ci se datoreşte în cea mai mare parte mentalităţei cu to­tul noi, ce carcterizează poporul american. Mentalitatea constă în aceia, că munca nu se consideră ca un scop, ci ca însăşi raţiunea exi­stenţei, ca o funcţiune naturală.

Consecinţele unei asemenea men­talităţi sunt lesne de desprins.

Nu muncesc numai acei ce nu ar putea subsista altminteri, oi mun­ceşte toată lumea! Prin acest mij­loc conflictele între Muncă şi Ca­pital sunt reduse — o solidaritate instinctivă existând între „munci­torii de orice grad".

Desvoltarea prodigioasă a indu­striei americane se mai datoreşte în foarte mare parte şi războiului mondial. Intrarea târzie a Statelor Unite în război a dat posibiliH 1" Americei să fie liberă în fabrica şi în a exporta ce a vrut şi cui a vrut. Jumătatea din Europa era clienta Americei în timpul războiu­lui — debuşeu avea cu prisosinţă, de concurenţă n'avea nici o grijă.

Războiul a provocat în America fabricaţiunea în masă.

Studiile ce intenţionam să fac în

America asupra organizaţiei mun­cei, mi-au fost uşurate, în mare măsură, de faptul că acolo fiecare îşi dă osteneala să'ţi arate ceiace te interesează, când observă, bine­înţeles, la tine intenţiunea ce ai' de a te instrui. Şi — deşi e convins de progresul, sub toate raporturile, a ţărei sale faţă de a ta — america­nul aşteaptă şi e mândru de admi­raţia ta. Atunci, mai ales, îţi arată — cu o bună voinţă deosebită — tot ce tara lui bogată posedă, tot ce organizaţia sistematica a muncei a reuşit să facă din industria ame­ricană.

Am căutat să studiez — în cele câteva săptămâni, cât am stat în America —- organizarea muncei şi activitatea americană: am căutat să-mi dau seama de cauzele desvol-tărei atât de înfloritoare a industriei americane. Mi-am dat seamă că — în adevăr — ceia ce ni se pare nouă de multe ori o imposibilitate în Vechiul Continent, a devenit de mult o realitate in Noul Continent.

Technica americană şi rezulta­tele ei atât de frumoase formează azi centrul discuţiunilor în toate acţiunile omeneşti, i a r producţia

muncei americane trebue studiată din două puncte de vedere: acela al metodelor de organizare a muncei şi acela al chestiunilor sociale muncitoreşti.

Am văzut dincolo de Atlantic un popor muncitor. întreprinzător şi bogat.

Acolo e un popor nou, născut din amestecul popoarelor vechi, un popor liber, unit, vorbind aceiaş limbă, supus aceleiaş Constituţii şi mândru de personalitatea sa naţio­nală. Un popor nou. care a luat tot ce era mai bun în industria euro­peană, a studiat, a pus la punct, a desvoltat. formând formidabila in­dustrie americană.

Desvoltarea Statelor Unite se da­toreşte selecţiunei elementelor din Vechiul Continent.

Calm în ori ce acţiune, america­nul e otelit — nimic nu-ţi strică bu­na dispoziţie —•• are necontenit în­

credere, că va reuşit — învins, re­începe cu mai mult curaj. Acestea sunt marile calităţi ale americanu­lui. Timpul îi este măsurat şi cal­culat până la minut, fără să fie vre-o dată grăbit.

Lucrătorul american nu poate concepe lupta de clase. El se consi­deră pe picior de egalitate cu pa­tronul. Nu sunt în uzinele ameri­cane stăpâni şi slugi, ci numai egali, lucrând de acord într 'o aso­ciaţie sau cooperaţie de câştig. Sen­timentul egalităţii şi al libertăţii este aşa de puternic, încât orice lu­crător american păstrează întot­

deauna aceiaş mândrie de cetăţean liber într'o ţa ră liberă. Lucrătorul american e înţelegător, doreşte sin­cer ca patronul său să se îmbogă­ţească — ştie prea bine că o indu­strie prosperă îi dă posibilitatea să câştige mai mult şi să-şi îmbunătă­ţească situaţia — doreşte ca Statele Unite să aibă cât mai mulţi milio­nari, cari să construiască uzine, în care să găsească ocupaţie cât mai mult personal. El vrea ca maşinis-mul să prospere şi să facă mâna de lucru cât mai scumpă.

La noi, industria depinde încă într'o mare măsură de muncitori; ei o pot ruina cu pretenţiile lor ade­seori inadmisibile.

In America, proletarul nu caută să distrugă pe capitalist. El speră să ajungă odată capitalist şi ade­sea chiar ajunge. Exemplele dau curaj fiecărui lucrător să spere, că poate deveni patron. Carnegie a fost lucrător modelar într 'o tur­nătorie şi era fericit, când câştiga 20 de dolari pe săptămână. Lin­coln a fost în tinereţe argat la o fer­mă, Henry Ford a fost lăcătuş, şef de echipă, şef de atelier, inginer la o societate de electricitate şi în fine patron — cel mai mare patron din lume!

In America agitatorii n 'au teren de activitate, lucrătorii fiind aproa­pe ..mlţumiţi de situaţia lor.

Orice om este convins în Ameri­ca, că numai munca sa, valorează şi meritele sale îi dau dreptul la o plată mai mare. Acolo, delà condu­cător până la cel mai umil ucenic, aste convins că numai munca con­ştiincioasă dă dreptul la câştig — numai munca perseverentă dă dreptul la viaţă. Şi atunci lupta contra capitalismului şi toate teo­riile nebuneşti, cari încurcă jude­cata unei părţi a muncitorimei din Europa, nu-şi mai are raţiunea. Ele cad, fără nici o altă demonstra­ţie, idealul vieţei fiind, nu nivelarea averilor private, ci mărirea avuţiei publice.

In ţara muncei, A V I A Ţ I I L E mun­citoreşti „Trade Union", 'Sindica­tele profesionale, în cari lucrătorii | sunt grupaţi, după specialitatea lor, după natura muncei la care sunt întrebuinţaţi, sunt puternice. Organizaţia lor este mai rezonabilă decât în Europa şi regulamentele lor nu sunt atât de exclusiviste.

Fa ţă de America, situaţia politi­cei sindicaliste din Franţa şi Olan­da este următoarea: Muncitorii Manufacturilor Statului Francez,

delà Neuilly şi Yssy Ies Moulinea-ux-Paris, pe cari le-am vizitat cu ocaziunea aceleiaşi călători de stu­dii, sunt înregimentaţi — bărbaţii şi majoritatea femeilor — în trei Sindicate şi anume: Sindicatul Unitar-Moscovit, sindicatul Fede­ral S. G. T. (Sindicatul general al muncitorilor francezi) şi în Sindi­catul Senei (neutri-oportunişti).

La rândul ei Olanda stă şi mai rău ca Franţa, procentul de „roşii" şi de comunişti fiind şi mai mare. După ultima statistică, în August 192(3, muncitorimea din Rotterdam era sindicalizată astfel: 53.59' ro­şii, 24,6% asociaţia muncitorilor catolici, 19,5^ lucrători creştini, 0,7% comunişti si 1,7% sindicali­zaţi.

In Statele Unite sunt 25 milioa­ne lucrători salarizaţi, din cari — în Septemvrie 192(5 — erau: 12% radicali, ÍOFC. conservatori şi 78(/c neutri. Cu alte cuvinte, 3 milioane dintre ei sunt afiliaţi la Federaţia Muncei. Lucrătorii delà caile ferate fac parte din alte 4 Federaţii!ni, in­dependente de marea Federaţie.

Din Sindicatele şi din Asociaţiile muncitoreşti americane, poate face parte ori cine. Lucrătorii sindica­lizaţi nu refuză de a lucra cu cei nesindicalizaţi. Sentimentul ele li­bertate individuală domină pe toate celelalte sentimente, chiar ,şn pe cel de sindicalizare.

In schimb, nici patronul nu face deosebire între lucrătorii sindica­lizaţi şi între cei nesindicalizaţi. Singura preocupare a patronului este de a reduce la minim lucrul manual şi de a nu depinde de luc­rători ,,specialişti". Patronul ame­rican are nevoie numiri de lucră­tori inteligenţi, activi, indiferent dacă sunt sindicalizaţi sau nu. Plă­teşte bine, dar cere în schimb mun­că, multă muncă, El pleacă delà principiul că: pentru lucru bnn trebue să se dea plată bună.

Orice lucrător este plătit săptă­mânal şi poate ii concediat imediat.

Patronul american este convins că salariul mic face pe lucrător slab şi nemulţumit. Aproape pretu­tindeni aste introdus sistemul pla­tei lucrului în acord, dând fiecă­ruia posibilitatea să câştige după priceperea şi abilitatea sa.

Salariile diferă nu numai delà o-cupaţiune la ocupaţiune şi delà me­serie la meserie, ci chiar şi delà oraş la oraş şi delà regiune la re­giune.

In general — cum este şi logic — cei mai bine sunt plătiţi lucră­torii minieri, cari, în regiunile mi­niere din Kentucky şi Maryland, au posibilitatea să câştige cel puţin 8—10 dolari (1500—2000 lei) pe zi.

Media câştigului pe oră a lucră­torilor americani a revenit în Au­gust 1926 la:

0,65 dolari (130 lei) pe oră pen­tru lucrătorii productivi calificaţi şi necalificaţi; 0,48 dolari (96 lei) pe oră pentru lucrătorii ajutori ne-calificaţi şi 0,40 dolari (80 lei) pe oră pentru femei şi fete.

In general, se constată, că sala­riile sunt mai mici la întreprinde­rile mici şi mari la uzinele mari, unde este introdusă fabricaţia în masă.

Când se aduc modificări metodei de salarizare, schimbări provocate fie de un nou sistem de fabricaţie, sau din introducerea lucrului cu bucata ori cu acordul, noul tarif este stabilit aşa fel, ca să permită muncitorilor să câştige, în 8 ore de lucru, cel puţin atât cât câştiga după vechiul tarif. Respectarea a-cestui principiu a făcut ca lucră­torul american să vază interesul patronului pentru prosperitatea în­t repr indem şi în acelaşi timp asi­gurarea unui câştig rezonabil luc­rătorului, ceia ce a desvoltat o co­laborare sinceră între patron şi muncitor, colaborare, care nu este de cât în avantajul industriei.

Intre patron şi lucrător este o apropiere, sufletească, este dorinţa reciprocă de a realiza progresul. Lu­crătorul e convins că nu „pentru", ci „cu" societatea lucrează. Acesta e şi motivul pentru care o fabrică americană îţi face impresia unei familii.

Patronul american vede în luc­rător un om şi îl consideră ca ata­

re. Pe lucratorii mai vechi îi strigă In moá faanăliar pe nume, totdea­una adresându-se lor cu „D-ta".

Tânăra generaţie americană de lucrători este rezultatul încrucişe-rilor de rase, este amestecul sânge­lui a 20 de neamuri emigrate în Noul Continent. Fiecare neam a dat elemente viguroase — leneşii şi oamenii lipsiţi de voinţă n 'au emi­grat în America, unde se ştie că se trăeşte numai prin muncă.

Amestecul acesta de popoare a creiat o rasă nouă, la care celelalte au contribuit cu câte o însuşire ca­racteristică. Germanii au adus mun­ca lor sistematică şi pedantă până la ultimul detaliu. Latinii, spiritul analitic şi toţi s'au strâns în jurul optimismului de neînfrânat al En­glezilor, cari muncesc şi trăesc via­ţa cu tenacitate şi vioiciune.

Astfel s'a născut lucrătorul înze­strat cu spiritul american, un ame­stec fascinat de îndrăzneală şi te­meritate, dublat de matură reflec-ţiune şi pătrundere. Lucrătorul a-merican e un tip de elită. E ager, inteligent, inventiv, capabil să adu­că perfecţionări sculelor şi maşi­nilor cu cari lucrează.

Dacă un lucrător dă dovadă, că este bun la o lucrare, nu e lăsat toată viaţa să execute numai şi nu­mai acelaş lucru, ci i se dă unul şi mai greu, pentru a avea ocaziunea să-şi arate talentul şi acolo şi să se desvolte şi în altă direcţie. Dacă în noua sa situaţie, nu corespunde, i se dă vechia sa ocupaţiune. Prin acest mijloc, nimeni nu se poate plânge, că este persecutat şi că nu e avansat, când numai cei meritoşi avansează.

Din cauza temperamentului său din cauza intensivităţei muncei, lucrătorul american se uzează re­pede. N'am văzut lucrători bătrâni în fabricele americane. După sta­tisticele Departamentului Muncei. etatea mijlocie a lucrătorilor băr­baţi este în America de 32 ani, iar iar a lucrătoarelor femei de 23 ani.

(Va urma) !ng. şef Dion Mardan

Iată, stau la uşă şi bat!

„Cunosc faptele tale, Tu nu eşti nici rece, nici ferbinte. O de ai fi rece sau ferbinte!... Pentrucă tu zici: sunt bogat S I m'am îmbogăţit şi n'am nevoie de nemică; dar nu ştii, că eşti nenorocit şi vrednic de milă şi sărac, şi orb şi gol. Te sîatuesc să cumperi delà Mine aur lămurit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haină albă ca să te îmbraci şi ca să nu se vadă ruşinea ta goală, şi apa de ochi, ca să-ţi speli ochii şi să vezi. Pe care-i iubesc, Eu îi mustru şi-i pedepsesc. Sirgu-eşte-te deci şi te pocăeşte Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva gla­sul meu şi va deschide uşa voi întră la e l . . . " Aşa vorbeşte Sfânt Duh către biserici . . . în Descoperirea sf. loan, Apoc. 3, 5—20.

Ce mângâere pentru cel ce caută mântuire. Ce bucurie pentru cel ce caută pe Hristos! Iată, nu noi trebue sa ne ostenim mult şi să-1 căutăm. Căci El ne caute pe noi. Hristos stă la uşă şi bate. El stă la uşa inimei noastre şi cere să o deschidem, şi El va intra! Numai să fim gata a-1 pri­mi . . . Să fim cu credinţă ferbinte. Să nu fim nici mândri, nici îngânfaţi. Nici cultura, nici bogăţia, nici mări­rea nu poate stinge setea după mân­tuire şi nu poate aduce fericirea. Singur Hristos care vrea să intre în inimile noastre poate să ne aducă iericirea şi mântuirea. De câteori noi supunând cugetarea, simţirea şi vo­inţa noastră lui Hristos, de bună voe împlinim poruncile Evangeliei, ne simţim mulţumiţi. Când înlăturăm toate îndoelile judecatei noastre, atăt de întunecate de urmările păca­tului strămoşesc, şi înfrânăm aplică­rile voinţei noastre şi ne lăsăm câr­muiţi de voia lui Dumnezeu, atunci simţim mulţumirea lăuntrică, care se numeşte fericire, şi aceasta duce la mântuire. A FI mântuit înseamnă a trăi în o stare de netrecătoare feri­cire, de veşnică mulţumire sufetea-scă, de nedespărţită împreună petre­cere cu Hristos.

Primeşte-I deci creştine pe Hristos care bate şi vrea să intre în inima ta. Atunci nici-o jertfă nu-Ţi pare prea mare, nici un lucru prea greu. Nu mai poţi trăi fără să Te rogi, fără să cercetezi biserica, fără să te îm­părtăşeşti cu sf. Taine fără să faci iapte de îndurare.

Primiţi-1 deci cu toţii pe Hristos care bate, primiţi-1 căci El zice: „Eu sunt cel ce cearcă inimile şi lăun-trul şi voi de fiecăruia din voi după faptele voastre".—Apoc. 2:23.

Cu binecuvântarea noastră NECTARIE

mitropolitul Bucovinei

P a g i n a 2 „CULTURA P O P O R U L U I ' N o . 189

A T E L I E R E L E I n urma experienţelor făcute în

ogorul şcoalei primare, s'a consta­tat îndeajuns rostul şi însemnăta­tea educativă şi practică-utilitară a predării în mod intens a lucrului manual şi a înfiinţării pe lângă mai aproape fiecare şcoală, a mici­lor ateliere de lucru şi îndeletniciri practice. S'au putut vedea şcoli, ai căror elevi — încă delà vârsta de 10—12 ani — să poată deprinde, odată cu gustul şi înclinarea pen­tru meserii, şi îndemânarea de aşi lucra singuri — atunci când nevo­ia şi trebuinţele casnice de om ma­tur îi va cere -— aproape tot ce-i de folos la gospodărie: delà cele mai mărunte: mături, bidinele, perii de cai, căpestre, scăunele ş. a., până la cele mai mari şi neapărat de fo­los: jug, proţap, coşuri de căruţă, dulapuri pentru păstrarea mâncă­rii şi vaselor de bucătărie, etc. Obi-ecte ce, dacă le-ar cumpăra de-aga-ta, din târg, ar întâmpina, pe lân­gă scumpetea lor şi nesiguranţa şi netrăinicia lucrului făcut de altul, in grabă şi pentru speculă. Şi nu-i greu lucru spre a se ajunge la a-oeasta; felul cum îi plăsmuit pă­mântul ţării noastre: munţi şi dea­lurile acoperite de păduri cu tot fe­lul de lemn bun pentru lucrat, văi­le apelor şi şesurile pline cu mate­rial brut şi din belşug — puţin co­stisitor — ne dă cel mai nemerit prilej şi îndemn. Ce vale a oricărui râu, pârâu, sau altei ape aproape, nu-i înzestrată cu mladă (richită) ce-o rod vitele şi se iroseşte degea­ba, materialul din care se scot, în­cepând cu coşuletele de piaţă sam­ple şi sfârşind cu cele mari de va­loare mobilă: scaune, mese, cana-іюіе, stájeré? Să nu para de mirat căci ----- bine înţeles nu de-odată se deprind toate, ci pe rând, cu timpul, fără mult exerciţiu, totul constând în numai să vrei să luc­rezi.

Primăvara din Martie si până 'n Main şi către sfârşitul verii prin August, când seva (mâzga) este in plină putere, putem recolta mla­dă aşa cum dorini: desfăcută de coaje (albă) cu ajutorul curăţito-rului înadins făcut, un ţăruş sau o bucată de lemn tare despicat pu­ţin în două la un capăt, prin care trecem — apăsând şi strângând în mână nuielile ce în acest chip — se cojesc uşor, lăsându-le apoi şi câteva zile expuse soarelui — spre a se albi şi usca; urmând ca — atunci când vom lucra cu ele — toamna şi iarna — să le udăm în apă — fie chiar rece — servindu-ne de un vas anume făcut. Pe lân­gă ape — aşa cum îs aşezate mai toate satele, de când practica vieţii omului a cerut acestuia astfel — şi mai ales în părţile de şes, se văd suprafeţe întinse cu papură, un material iarăş bun, uşor la lucraţi, din care ies lucruri de întrebuinţa­re casnică; căci cine n'a observat uşurinţa cu care-s făcute şi purta­te coşuletele de mână — în ochiuri

- şi de folosul ce-1 aduc bunei orânduieli şi curăţenii a claselor pe timpuri de ploi, cu glod şi 'n timpurile friguroase în casă, şcoală şi biserică a podnogilor (ştergătoa-re şi rogojinilor?... La fel, obiecte, tot aşa de frumoase, bune şi de fo­los putem obţine şi din lucratul paelor. Şi unde nu se găsesc? Ori­cine poate să se aprovizioneze din vară — pela mijlocul lui Iulie când firul galben începe a se întări — atunci are acea fexibilitate — ce se cere paelor bune de grâu, seca­ră, orz, etc.. să se poată împleti — la cari revine şi atunci — toamna, sau iarna, când. le udăm spre a în­cepe împletiturile.

Un străin a admirat frumuseţea, si originalitatea unor elevi de şcoa­lă primară ce-au- ieşit la manife­stare în ziua de 10 Mai în costume nationale şi — toti pe cap cu pălării de pac de secară şi grâu — lucrate de ei şi punând apoi pan-glicute cu tricolorul naţional. Mai fiecare şcoală are grădiniţă - -unele chiar teren pentru experien­ţă — în care se poate semăna şi 2 - 3 prăjini - nu numai pentru pae - dar şi ..mălaiul tătăresc" pentru mături ce se confecţionează aşa de uşor şi cu care poate fi în­zestrat tot comitetul şcolar — (căci

fondurile - dacă nutem zice aşa — abia ajungând pentru combusti­bil şi altor reparatiuni mai mari — necum şi pentru articolele de cură­ţenie (mături, perii, bidinele, şter-gători ş. a.) Par acolo unde ma­terialul original, brut şi'n abun­dentă nu se găseşte şi unde mijloa­cele băneşti nermit (cu banii strânşi delà o serbare sau două se poate şi aceasta) se cumpără o bancă (tij-.SCH'H) şi unelte de lucru — fierăs-l-rae. gealăe rindele, ciocan, câteva scânduri — având şi un maistru cu tragere de inima şi sub îndem­nul învăţătorului, se deprind elevii la meşteşugul tâmplăriei, ajungând a face la început lucruri şi obiecte mai puţin însemnate: cutiuţe, şter-

gători, scaunele etc. apoi, învă­ţa ndu-se, lucruri de-o reală valoa­re: reparatul băncilor, mobilierului şcolar, dulăpioare, mesute ş. a. Şi câte nu se pot face şi deprinde din atelierul de lucru de pe lângă şcoa­

lă; căci ce bun nu se poate face prin muncă, voinţă, perseverenţă? Unde putem găsi mai mult imold, mai mare exemplu de sârguintă, înţelepciune, sănătate, într 'un cu­vânt de orice bun, frumos şi cin­stit ca 'n muncă? Aici — mai pu­ţin decât oriunde — nu încape de­loc vorbărie seacă şi de nefolos şi-i exclus cu totul teoria. Un bun pro­fesor al nostru — se ştie care — într'o lucrare a sa - - o adevărată evanghelie a muncii — a zis:

„Atâta ştii şi atâta poti, cât mun­ceşti. Munca este izvorul obiceiuri­lor fiecărui popor — adevărata sa constituţie, — iar cine nu schimbă felul şi rostul muncii, acela degeaba mai schimbă legile. In loc de legi multe, ne trebuie şcoli de muncă directă spre a îndruma tineretul; iar pentru cei maturi. în loc de sim­pla constrângere administrativă, e destul să-i obişnuieşti a munci chibzuit, ş. m. d."

Se poate să se mai conteste acest mare adevăr? Se mai îndoesc cei cărora le este încredinţată creşte­rea tineretului — micilor vlăstare, viguroşii cetăţeni de mâine ai scum­pei noastre ţări —- de importanta muncii — prin îndreptarul ei — încă de când copilul e în şcoală — lucrul manual şi atelierele şcolare de lucru şi îndeletniciri practice? Cine a muncit şi trecut pe la cursu­rile de vară organizate de Casa Şcoalelor în anii de după răsboi pentru învăţătorii (câte 2—3 de ju­deţ) ce se perfecţionau în arta luc­rului manual sub conducerea unui om de muncă şi iniţiativă (d. ins­pector şc. Nicola e Saxu) ce se oste­neşte a îndruma —- în mod practic - - şcoala şi pe aceste cărări, s'a

convins îndestul de folosul muncii în şcoala primară. Nu mai amintim de desvoltarea şcoalelor mari din ţările de nord — Norvegia, Suedia, societăţile subvenţionate de stat pentru propaganda muncii din şcoalele Americii, Franţei, Germa­niei (unul dán oratorii mari al ace­steia din urmă, Fichte, recomandă în discursurile sale către popor luc­rul manual ca un mijloc puternic de educaţie.) Acum — la noi' 1— constatăm cu păreri de rău stagna­rea — şi prin multe părţi desfiin­ţarea atelierelor — din pricina — credem — a lipsei de bani din care să se plătească maeştrii. In timpul celor doi ani din urmă, cât au func­ţionat aceste ateliere, învăţătorii au deprins — dacă nu în totul dar în mare parte — felul lucrului delà maiştri, ce-acum nu-i mai are din pricina neplătiii lor: colegul învăţă­tor şi la aceasta, ca la multe altele, şi de-acum înainte, ca şi până a-cum, este — să dăm de-adreptul — robul ce trebuie să ducă pe umerii săi şubrezi şi slăbiţi înainte de vre­me şi această .,piatră a legii mun­cii". Desigur că o va face fără plată — drept răsplată a muncii lui isto­vitoare — convins că. combinând litera — (atunci când începe a de­veni rece —) cărţii- cu sufletul cald al vieţii din atelierul şcolar (împle­tind orice caz după mijloace şi îm­prejurări, făcând astfel să nu dau­ne nici una din ele, ci ajutându-se şi progresind reciproc) atinge în cea mai mare măsură tinta supre­mă a şcoalei — educaţie din punct de vedere social-national şi indivi­dual — practică pentru viaţă, ală­turi de dictonul latin: minte sănă­toasă în corp sănătos.

A. E. Bratn, învăţător Lesnezi Fălticeni

începutu l i s tor iograf ie i române Începutul istoriografiei noastre

este cu totul întunecos. Abia cam pe la 1456, după ce Constantinopolul a fast cucerit de turci, începe să iasă la iveală şi literatura noastră, pe când în apus literatura începu să fie destul de înfloritoare. Cavalerii şi nobilii cari luaseră par­

te la cruciade, căutau să povestea­scă într'un mod mai armonios, vite­jiile lor, iar alţii cari nu aveau ase­menea lucruri de povestit însă a căror inimă tresărea lá văzul vre­unei castelane, căuta să-şi arate sen­timentele sale de iubire şi admira­ţie faţă de dânsa, dând astfel naş­tere poezii lirice. Primii cam au dat naştere poezii lirice, au fost: Trois-sar, Jauville, iar în Italia în acel timp luaseră un mare avânt lucrările lui Dante.

Aceste lucruri se petrec în apus în timpul acela când în răsărit, po­poarele căutau să opună o rezistenţă cât mai mare Semilunei, care cău­ta să cucerească lumea.

In acele timpuri de cucerire ale Peninsulei Balcanice de către turci, călugării sârbi şi greci fiind rău per­secutaţi de către aceştia, au fugit acolo unde li-s'a dat ospitalitatea.

Un astfel de loc de refugiu írá­sira ei şi la domnitorii Principatelor române, cu ajutorul cărora zidiră mănăstiri în care înfiinţară mici şcoli de limbă slavonă.

Unul din aceşti călugări trecând în Muntenia, zidi cu ajutorul Dom­nilor de pe vremea aceea mai multe mănăstiri ca: Vodiţa, Tismana, Bi­striţa şi altele.

Opera lor este urmată apoi şi pe alţi domnitori; astfel Mircea cel Bă­trân, zideşte Mănăstirea Cotmeana, Ştefan-cel-Mare, în 44 de ani înfiin­ţează 40 de mănăstiri şi biserici.

Din aceste mănăstiri începe să iasă la iveală literatura noastră. Pri­mele începuturi sunt în limba sla­vonă. Intre anii 1404-5, Nicodim, scoate un Evangheliar. în limba sla­vonă. Aceasta este cea dintâi carte care a văzut lumina pe pă­mântul românesc.

Pe la mănăstiri, in timpul acesta găsim pe nişte tăbliţe de lemn sau piatră şi cari erau prinse la uşile împărăteşti, o mulţime de pomelnice, cari pe lângă anul zidirii mănăstirii şi de cine era condusă, mai cuprin­deau şi date asupra domnului ţării, anul suirii pe tron şi al morţii lui, numele părinţilor, soţiei şi copiilor lui, însă mai mult nimic.

Cu timpul, acestea sunt înlocuite cu analele, cari au un caracter ofi­cios, căci sunt puşi acum de domn să facă acest lucru şi se scriau ace­ste date la mănăstirea unde Dom­nul voia să fie înmormântat, adică la mănăstirile domneşti.

Din aceste anale ni-s"au păstrat numai două corpuri şi anume:

„Analele delà Bistriţa", cari în­cep cu anul 1359. anul întemeirii Moldovei de către Dragoş-Vodă şi ţin până la anul 1506 şi

„Analele deîa Putna", cari încep tot la anul 135!) şi ţin până la anul 1565.

Pe cât de mare le este valoarea lor istorică, pe atât de mică le este cea literară, deoarece sunt lipsite de orice căldură.

In aceste timpuri, când cultura era stăpânită numai de mănăstiri, pe tronul ţării româneşti găsim un domn care se distinge ca literat. Acest domn a fost Neagoie Vodă

1,

§1

C E A V E UI N O I

Basarab, care a scris o carte de în­văţături pentru fiul său Teodosie. moştenitorul tronului.

Asupra acestei scrieri a lui Nea-goe, s'a comentat foarte mult şi mulţi au atribuit aceasta unui Fen­dt! Neagoie, vre'un călugăr plin de adiniraţie faţă de acest cucernic Domn. Aceste atribuiri simt in­exacte.

In adevăr originalul care a fost scris în limba slavonă nu se gă­seşte, însă avem un manuscris tra­dus în româneşte, datând din anul 1654 şi care căzând în mâna spă-taurul Sion, a fost publicat la anul 1843 şi apoi publicat în fragmente de către d. lor ga în 1911, la Văleriii-de-Munte.

Această carie este una dintre cele mai valoroase scrieri slavone de pe vremea aceea.

Ar fi unul din păcatele de ne­iertat acela de-a considera pe acest domn român printre scriitorii străi­ni. I). Puşcariu zice, că atunci ar tre­bui să ştergem din literatura noastră şi ..Cântarea României", căci auto­rul a scris-o în limbă străină şi apoi s'a tradus sau pe d. Iorga să-1 so­cotim numai pe jumătate scriitor ro­mân, deoarece a scris Istoria po­porului român în limba germană.

In adevăr nu vom căuta ca să revindecăm pentru noi nici pe rene­gatul Antioh, fiul lui Dimitrie Can-temir, şi nici pe acea descendentă a lirâncovenilor. ale cărei poezii fran­ceze suni iscălite de Contesa de Noailles.

Mişu Ionescu

Activitate lăudabilă In comuna Mascu, jud. Covurlul,

d. învăţător Petru C. Beldie, în ziua de Crăciun a pus începutul unei noui biblioteci populare. Cea dintâi a fost arsă de ruşi în timpul războ­iului din urmă. Vitregia, timpurilor prin care au trecut, a contribuit la întârzierea începerii acestui aşeză­mânt, întemeietorii acestei biblioteci, întemeindu-se pe consideraţiunea că starea culturală actuală a satului se datoreşte acestui învăţător vrednic, fiind în slujba şcolii de mai bine de 20 ani, iar biblioteca precedentă a fi .ÁT. întemeiată tot de dânsul, i-a dat numirea acestuia. Donaţiunile şi colectările de cărţi se prezintă ast­fel: Const, C. Beldie 191 ex.; Z. M. Tofan 53, Petru C. Beldie 45, Maria !'. Beldie 23, Ioan Gh. Bonţu 21, G. ]. Onu 11. diverşi donatori 5. In total •">'.••' de exemplare.

Se poate deci vedea cât se poate fiice când sunt puţini de înţelegere. Lucrul nu este încă sfârşit. Ii urăm: Spor la muncă şi reuşită frumoasă!

S c r i s o r i Domnule Director,

Yă anunţ că primesc a fi şi pe vii­tor reporter cultural al ziarului ..Cultura Poporului". Voi lupta şi de aici înainte pentru răspândirea foii in cuprinsul judeţului Argeş, după cum am mulţumirea cam răspândit câte va mii de foi.

L Cu stimă Căpitan Mihail Traian

Reg. 4 Argeş. Piteşti

Acum, când omenirea recunoscă­toare şi-a propus să comemoreze centenarul morţii lui Pestalozzi, când toţi şcolarii vor auzi vorbin-du-li-se despre Pestalozzi, ouvine-se ca şi această foaie de sinceră cultu­ralizare a poporului, să cuvânteze ceva cititorilor ei, despre cel care a fost cel mai mare iubitor al celor oropsiţi şi obidiţi, despre cel care este şi va rămâne simbolul sacrifi­ciului în lupta pentru alinarea ne­voilor şi durerilor vieţii, celor să­raci.

Pestalozzi, învăţător elveţian, pe­dagog şi filosof. încă din veacul al 18-lea a rezolvit cu multă pricepere şi înţelepciune probleme, ce sunt şi vor fi mereu de actualitate.

Una din marile lui probleme cari nici astăzi, poate, nu este înţeleasă, e culturalizarea masselor populare. Fiind chemat întâiu de însuşi che­marea firească ce-o simţia clocotind vijelios în sufletul lui de-o armonie şi moderaţiune dumnezeiască, fiind aj>oi chemat şi de timpurile când în ţara lui se simţia nevoia ridicării poporului, în această, problemă ne­închipuit de însemnată, ei şi-a spus cu glasul lui profetic, cuvântul curat şi tare, ca s'audă şi secolele viitoare: că factorul cultural, adică întâiu şi întâiu luminarea minţii, este fapta care va aduce fericirea şi ridicarea poporului cu adevărat.

El n a fost contra ajutorului ma­terial şi politic; ba mai mult, a fost susţinător aprig. Dar spunea că acest ajutor să fie el cât de impor­tant, dacă nu-i susţinut de cel mo­ral, sufletesc, poate fi nu nefolosi­tor, dar chiar şi periculos, pentrucă poate fi întrebuinţat pentru scopuri egoiste.

In acest chip judecând, el stabi­leşte că cultura minţii şi-a sufletu­lui este factorul dominant în munca de înălţare a masselor populare.

Dar cum am spus, el n'a nesocotit nici factorul economic şi politic. El spune că omul e un mijloc şi un scop pentru sine, nu un mijloc şi un scop pentru atingerea scopurilor ce­lor bogaţi. Munca lui trebue pre­ţuită nu după legea ofertei şi a ce­rerii, ci după necesitatea lucrătoru­lui şi după consideraţia că el este om, aceeaş făptură ca şi tine.

Şi-apoi bunurile luminii, vrând ne-vrând, aduc după sine şi celelalte bunuri; pe când bunurile materiale şi politice mai slabă nădejde, că vor aduce şi lumină. Nu vedem noi astăzi? Ferească Dumnezeu să intre în mâna unui neştiutor şi întune­cat la minte şi la suflet lucruri şi drepturi pe care el să nu le pri­ceapă, că s'ar face mai rău, mai în­tunecat, dacă n'ar avea razimul cul-turei morale.

Deasemenea prin personalitate, Pestalozzi nu înţelegea pe omul care pentru triumfarea lui şi-a concep­ţiilor lui trebue să sacrifice existenţa altora şi să turbure ordinea socială; ci din contra: este personalitate tot acel ce e idealist, capabil să-şi jert­fească viaţa pentru înfăptuirea ţin­tei lui şi-a salvării ordinei sociale. Nu să ucizi pe alţii pentru a te afir­ma pe tine; ci afirmă-te pe tine ridi­când pe alţii.

Această ideie despre personalitate delà care se cere jertfă până la sfâr­şit în slujba binelui obştesc, nimeni n'a redat-o în realitatea vieţii ca Pestalozzi. „Dacă greutăţile vor fi mai numeroase şi umbra forţelor ce mi-au rămas mai mică, totuşi, ulti­ma răsuflare a mea va tinde către realizarea idealului" este declaraţia lui.

Şi acum ţinând sama de felul cum înţelegea Pestalozzi ridicarea masse­lor, de felul cum înţelegea el perso­nalitatea pot găsi cei cari nu cu-nos viaţa lui, felul cum a înţeles el apostolatul şi cum l'a practicat.

Tot ce-a spus a căutat el singur să facă. A suferit umiliri făcând cele mai mari sforţări, numai să aline un pic pe cei săraci. A îndurat mizerii, s'au desunit colegii lui învăţători de la acţiunea sa, dar desamăgirea în sufletul lui n'a prins rădăcini. A lup­tat mereu pentru un ideal dându-şi seama că culturalizarea messelor nu se poate face decât printr'o muncă neobosită şi prin mult sacrificiu.

Viaţa şi sufletul lui şi l'a manife­stat în diferite activităţi şi laturi şi prin toate urmăria acelaş umanitar scop: să pună capăt suferinţei orfa­nilor şi apăsării celor slabi. A fost agricultor, predicator, părintele orfa­nilor şi sprijinitorul celor slabi pe toate căile şi în toate împrejurările lor îndreptăţite.

„Mântuitor al săracilor la Neuhoî, predicator al poporului cu „Leonard şi Gertruda", părinte al orfanilor în Stans, fondator al şcoalei populare în Burgdorf, educator al omenirei la Iverdon, om creştin, cetăţean, to­tul pentru alţii, nimic pentru sine".

Acestea sunt cuvintele scrise pe piatra ce-i stă la mormântul lui Pe­stalozzi. Fie viaţa lui un izvor de

i idealism şi energie, pentru toţi cei I ce poartă numele de învăţător —

nume ce l'a purtat şi el —. Fie viaţa lui izvor de gânduri şi de fapte bune pentru cei ce vreau să lumineze po­porul şi să ajute pe cei săraci.

Gb. Cepoiu, înv.

Sfânta Scriptură zice că „Dumne­zeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască" (1 Tim. 2, 4) adecă toţi să ajungă la viaţa cea fericită de veci. Viaţa aceasta, ni-i făgăduită de Dumnezeu şi de lisus Hristos de atâ­tea ori, încât destul o dovedesc nu­mai cuvintele: iubit Dumne­zeu lumea, încât L'a dat şi pe unul născut Fiul Său, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă vecinică" (Ioan 3, 16).

In asemănare cu fericirea din via­ţa de veci sunt o nimica întreagă toate bunătăţile, bogăţiile, bucuriile şi plăcerile din viaţa asta pămân­tească, deoarece dobândirea fericirii vecinice înseamnă a-L dobândi pe însuşi Dumnezeu, ceea ce este o fe­ricire aşa de mare. că nici nu se poa­te închipui cu mintea omenească. Cufundat cu gândul la acea fericire nespusă sfântul apostol Pavel zice: „Harul M Dumnezeu ne învaţă să trăim în veacul de acum în curăţie, în cuvioşie şi frica lui Dumnezeu, aşteptând împlinirea fericitei noastre nădejdi, arătarea slavei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru lisus Hristos" (Tit. 2, 11—14). Şi cătră Avraam zice Dumnezeu: „Nu te teme, Avraame, Eu sunt scutul tău şi răsplătirea ta foarte mare"— (1 Moisi 15:1).

Dacă un biet muncitor creştin să­rac şi necăjit ca vai de el ar nădăj­dui împreună cu soţia sa. că el va fi rege şi ea regină, apoi cu drept cu­vânt s'ar zice de dânşii că nu-s cu mintea întreagă, şi totuş aceeiaşi muncitori săraci nu sunt numai în­dreptăţiţi a nădăjdui că vor dobândi o mărire neasemănat mai strălucită decât mărirea regească, ci ei au şi datoria să nădăjduiască acea mărire ii măririlor şi fericire a fericirilor, anume fericirea vieţii de veci, ei trebue s'o nădăjduiască. dacă vreau să ajungă la mântuire, de oarece scris este că „prin nădejde ne mân-tuiin" (Rom. 8, 24). Adecă, fără nă­dejde în fericire^ de veci, chiar aşa nu ne putem mântui, ca şi fără cre­dinţă în Dumnezeu.

Şi dacă te plângi tu creştine, că tare mult şi greu şi timp îndelungat al păcătuit, legea creştinească îţi răspunde: De ai fi făcut tu toate păcatele câte e în stare să le facă vre un om, ba chiar de ai fi făcut toate păcatele ce toţi oamenii le-au făcut delà începutul lumii până în ziua de azi şi ie vor mai face până la judeţul cel înfricoşat de apoi, to­tuşi păcatele tale nu întrec mila lui Dumnezeu. Bunătatea şi mila dum­nezeiască este nespus mai mare de­cât toate fărădelegile tale, cum zice şi sfântul apostol Pavel că „unde s'a înmulţit păcatul, acolo s'a înmul­ţit şi mai mult harul sau mila lui D-zeu" (Rom. 5:20) Iată, ce mân­gâiere îţi dă nădejdea creştinească, chiar de ai fi tu şi mai păcătos om de pe lume. Dumnezeu voieşte să ai în­credere, nemărginită în mila Lui, şi tu chiar L-ai necinsti, dacă ai crede altfel de bunătatea. Lui cea nemăr­ginită. Asta ţi-o spune şi sfântul Va­sale, zicând: „Măcar de ai şti tu, păcătosule, hotărît că atâtea şi aşa de mari păcate ai făcut, totuşi nu eşti în stare să măsuri milele lui Dumnezeu după mărimea şi numă­rul lor. Tu dară n'ai pricină să pier­zi nădejdea, dar ai destulă pricină să te încrezi în mila lui Dumnezeu şi să urăşti păcatele ce le-ai făcut. Fie­care om, care gândeşte că Dumne­zeu n'ar vrea ori n'ar putea să se în­dure, îşi închide singur uşa bunătăţii dumnezeieşti, de oarece Dumnezeu vrea să îndure, pentrucă este bun şi se poate îndura, pentrucă este atotputernic".

Şi dacă tu, păcătosule, eşti tare deprins, tare încăpăţînat a păcatului ascultă atunci de fericitul părinte Augustin care zice: ,,Greu este de învins îndătinarea păcătoasă, dar dacă omul se va învinge singur pe sine-şi nu va pierde nădejdea, el tot va învinge-o cu ajutorul lui Dumne­zeu". Nădăjduieşte dară delà Dum­nezeu iertarea păcatelor tale, dară şi pocăieşte-te, părându-ţi rău din toată inima de dânsele, mărturisin-du-le cu toată umilinţa înaintea preotului şi curăţindu-ţi sufletul de dânsele cu prea curatul trup şi cu prea scumpul sânge al Mântuitorului Hristos. Şi dacă, ca ostaş al lui Hris­tos. ai biruit vitejeşte păcatele cu pocăinţa şi îndreptarea vieţii, apoi sileşte-te din răsputeri să rămâi ne­abătut delà calea îndreptării, că dacă ai tot nădăjdui, dară de pă­cate nu te-ai lăsa, ai aprinde cu atâta mai mult mânia lui Dumne­zeu asupra ta.

Dară şi la pocăinţa şi la îndrepta­rea vieţii tale îţi trebue numai decât ajutorul lui Dumnezeu sau darul sau hanú Său sau mila Sa, şi acest dar încă trebue să-l ceri şi să-1 nădăjdui-eşti, că zice Hristos: ,,Dacă ştiţi voi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor ce cer delà dânsul" (Mat. 7, 11) şi mai zice: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi Eu vă voiu odihni pe voi" (Mat. 11, 28) De aceea ne în­deamnă şi sfântul apostol Pavel: „Să ne apropiem cu îndrăzneală la tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har spre ajutor la timp de trebuinţă" (Evrei 4, 26).

Mare este grija sufletelor ce mult doresc să se mântuiască, ori de se

alfă ele în starea harului sau mil« lui Dumnezeu, ori poate au pierdui această stare. Nădăjduiţi însă, sufl* te îngrijite, căci aveţi dreptul să nit dăjduiţi că vă aflaţi în starea mii* dumnezeieşti, dacă puteţi mărturii cu cuget curat că nu vă ştiţi întini ţi cu păcate grele ori de moarte I vă. feriţi cu tot adinsul şi de păcat* le cele uşoare. Nădăjduiţi, sufle* îngrijite, că zice sfântul apostol loa (ep. 1, 3, 31): „De nu ne osândeş* inima noastră, atunci avem încredi re cătră Dumnezeu", „că din inim ies gândurile cele rele, uciderii preacurviile, curviile, furtuşagurib hulele, şi acestea îl spurcă pe offl' (Mat. 15, 19). Dacă ai pierdut înS mila. dumnezeiască cu vre-un păci greu, nici o clipă nu amâna îndrej tarea ta, că zice înţeleptul Sirah (< 8 şi 9): „Nu întârzia a te întoarc la Domnul Dumnezeul tău şi u amâna. îndreptarea ta de o zi pe a ta, că fără veste vine mânia lui Duit nezeu şi te va pierde în ziua răzbi nării". Şi de oarece „nu este om ci re să nu greşiască" (1 Regii 8, 46 „că în multe greşim toţi" (Iatcob ' 2) şi „de vom zice că nu avem păc* nt înşelăm singuri şi adevărul ц este în noi" (11 Ioan 1, 8), de acee niciodată nu putem fi siguri că mjj dumnezeiască e cu noi. Şi chiar dj pricina asta datori suntem песигггц să priveghem şi să ne rugăm, Щ ne învaţă lisus Hristos: „priveghia şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în isp tă" (Mat. 26, 41), datori suntej cum auzim că se roagă preotul | sfânta liturghie să cerem dej Domnul petrecere fără păcate la ri măşiţa vieţii şi răspuns bun la înfj coşatul judeţ al lui Hristos, dato suntem adecă necurmat să ne adj cern aminte de cele ce ne aşteapi în lumea- veciniciei, şi cât de ad« să ne mărturisim păcatele şi să împărtăşim cu sfintele taine, şi zi( lisus Hristos: „Cel ce mănâncă tri pui Meu şi bea sângele Meu are vi ţă vecinică" (Ioan 6, 54).

Preotul C. iMorariu.

Averea lui For< Averea fabricantului de antonii

bile american, Henri Ford, se u«i la nu mai puţin de două miliarde ( dolari.

Aceasta s'a aflat în urma proo suini intentat fostului său tovarä Couzens, pentru a se stabili sumaj care acesta, iarăşi milionar, o ai de plătit statului.

Dacă nu două miliarde şi num unu şi jumătate ar fi averea І Ford, — cum se susţine din m multe părţi — atunci el ar putea cumpere întreg statul Idaho, toate clădirile, cu toate avuţiile, mi cătoarele şi nemişcătoarele, aşa să dea pe toţi oamenii afară şi intre el singur în acel stat din St tele Unite.

Ar putea cumpăra întreg pămâ tul statelor Colorado, Louisiana, 1 nnesota şi Iowa, socotind pământ! pe preţul de azi.

Ar putea să plătească întreaga d torie a Statelor-Unite şi să mai mână încă cam 250 milioane de d lari în pungă.

Dacă ar dori, Ford ar putea cumpere vestminte pentru toate meile din America.

Ar putea cumpăra toate reţele de telefon din Statele Unite făcu în 1925.

Ar fi putut cumpăra tot grâul orzul din Statele Unite în 1925.

Ar fi putut plăti toate datorii de pe toate fermele din Statele II noie, Iowa, Kansas, Ohio şi Missoui în anul 1920.

Dacă averea sa ar putea fi prel cută în aur, atunci tot aurul prod delà armistiţiu încoace în toată mea ar intra în cuierele sale.

Ar putea cumpăra azi United St tes Steel Corporation, Reţeaua căi ferate a Pennsylvaniei, Genei Motors şi ar avea încă destul penti a construi o uriaşă fabrică de aut mobile şi a trăi departe de-a fi sărt tot restul zilelor sale.

Astea toate în mâna unui singl om pământean!

iscarea culturală ilui Cotim Duminecă în 6 Martie, s'au ţin

in localitatea Schit p. Nistru, doi conferinţe cu caracter naţionaH inţific. D-l prof. Vasile Ji taru a v< bit liber într'o interesantă conferin cu proecţiuni luminoase despre incitate şi aplicaţiile ei în viaţa pral tică, iar d. prof. Nicu Grămadă, vorbit über despre: începuturile cultură şi civilizaţie la- români.

Sâmbătă in 12 Martie în ІоеаШ tea Grigore-Ghica-Vodă, a vorbit Vasile Jitaru, despre: Bolile veö rice şi urmările lor, iar d. Nicu Gţ madă va varbi despre: Ideia naţi nală în opera scriitorilor ardele Prima conferinţă cu proiecţiuni minoase.

No. 189 „ C U L T U R A P O P O R U L U I " Pagina 3

B e r t h o l d A u e r b a c h

T R Â M B I Ţ A J U D E C A Ţ I I In mijlocul unei păduri, unde se

espa-rt hotarele a două sate, într'o ^ p t e de primăvară, pe lună plină, 'a. săvârşit o faptă înfricoşată. Un "Û stătea în genunchi, aplecat asu-

altuia, care zăcea fără suflare. M lungit, băgând în buzunar tot ce Şsea. Îndată apoi îl luă în spinare, ^gândul de a-i târâ până la un râu,

curgea nu departe şi a'l asvârli ^olo. Deodată se opri. gâfâind sub tovara moartă. Luna ieşise din nori "~Şi aruncă lumina ei blândă printre trUnchi. Foarte aproape răsună un ^fn de poştă trimiţând notele cân­tu lu i : „Te gândeşti tu la asta!" '*Iea şi câmpia au bubuit de răsu-l et- Era ca şi cum şi munţii şi co­pcii ar fi cântat: „Te gândeşti tu a asta!' - Celui cu povara pe umeri

i ^ părea ca şi cum mortul ar fi în-P*t în spinarea lui şi l-ar gâtui.

« Щ aruncă greutatea, sări la oparte I E *e depărta apoi tot mai mult. In

^fşit se opri la râu şi ascultă. To-^ era cufundat în tăcere; valurile P^eau iuţi la vale, par'că grăbin-|Ц"% să fugă mai repede de ucigaş.

I acesta se necăji că n'a şters urmele i apte^ ш * $i ̂ u cuprins de-o frică ciu-i lit*- . . j Veni '"te îndărăt, umblă încoace 1 ,j încolo, în sus şi în jos, sudoarea

> g e scurgea pe frunte; îi era ca şi |U0i ar fi avut plumb în tot corpul. $t« o pasăre de noapte fâlfâia pe

I lea^uipra la trecerea lui prin desiş, ] jjr nicăieri nu găsea ce căuta. ] Se opri să so orienteze, să-şi adu­

ja bine aminte de loc. Dar abia făcu gţţiva paşi şi văzu că s'a rătăcit.

I 'oate licăreau confuz înaintea ochi-I or lui şi i-se părea că copacii umblă I ft sus şi în jos. aseunzându-i vede-( ^ a muntelui, in sfârşit, dimineaţa I şi arătă cele dintâi luciri ale ei, pă-I ilrile se treziră, şi începură cânte-I e ele lor vesele: din vale şi de pe i nunţi se uziră pocnetul bicelor. Uci­

s u l plecă iute. Cadavrul fu găsit j adus în satul în al căruia hotar ţi descoperit. La tâmpla dreaptă

! ivea- urma unei lovituri ca de o jatră ascuţită. Nici-o condică de lu-iJtor nu era asupra lui, nici un ernn, din care să se poată cunoaşte

I eine era. c [ Acum trebuia îngropat în cimiti-I rul de lângă biserică, in dealul pe la

ţoalele căruia trecea şoseaua. O ) anlţlme nenumărată însoţea pe cei

1 duceau la mormânt. Veniseră toate satele; fiecare voia să-şi

,te nevinovăţia, tristeţea şi păre-ea de rău. Liniştit, fără planşete ră-nátoare. numai cu adâncă durere

în inimă, se mişca şirul in sus spre înălţime. Preotul ţinu o cuvântare mişcătoare. Mai întâi vorbi el către cel dus din viaţă şi spuse:

— Ai căzut pe drum. Cine ştie în­cotro te ducea dorul inimii tale şi ce inimă bătea pentru tine! Domnul, care ştie şi vindecă toate, să-ţi tri­mită odihnă şi pace între sufletele celor ai săi. Necunoscut ai căzut, de necunoscută mână. Nimenea nu ş,fie de unde veneai şi încotro te du­ceai. El însă. Acel care ştie intrarea şi eşirea ta, te-a lăsat să te ridici în sus. pe diumurile pe care ochiul no­stru niciodată nu le scapă din ve­dere. De ce Biserică ţineai tu, ce limbă vorbei, — cine-ţi poate între­ba gura cea mută?

— Ridicaţi mâinile cu mine. — spuse preotul înaintea, către cei adunaţi, şi toţi ridicară mâinile în sus. Apoi zise iarăşi:

— Curaţi suntem noi de acest sânge. Aici, în lumina soarelui, măr­turisim: Suntem curaţi de fapta aceasta. Dreptatea nu va rămânea ascunsă. Ori pe unde vei fi umblând tu, care ai omorît noaptea în pă­dure pe fratele tău, sabia spânzură nevăzută deasupra capului tatu şi va cădea şi te va zdrobi. Intoarce-te cât mai este timp! Nu grămădi ne­legiuire peste nelegiuire, căci odată când va răsuna trâmbiţa judecăţii...

Iată numai că se auzi atunci, ve­nind de pe şosea, răsunând cornul poştaşului. .Era cântecul: „Te gân­deşti tu la asta!" Totul tăcu şi-şi ţinu răsuflarea. Din mijlocul mulţimii sări un tânăr care se aruncă la pă­mânt şi strigă: .,Eu sunt!"

După ce l-au luat. şi-a mărturisit el fapta cu căinţă; cum a venit în oraş eu banii stăpânului la care slu­jea; cum a jucat la cărţi şi i-a pier­dut; cum a omorât pe omul pe care care voia numai să-l trântească spre a-1 jefui; cum trâmbiţa poştei Га ză­păcit: cum a simţit mâinile arzân-du-i când le-a ridicat spre cer şi cum tot atunci, pe când vorbea preo­tul, aceleaşi sunete din trâmbiţa poştei i-au zmuls mărturisirea. Lini­ştit, fără jale cu strigăte, numai cu durere potolită în inimă. începu mul­ţimea a scoborî muntele. Cu sufle­tul tremurând, cu lacrimi în ochi, plângând tare nenorocirea, se întor­ceau mulţi acasă. Doi oameni se des­părţiră pentru totdeauna din tovă­răşia, omenească.

D. I. Iîiescu-Palanca înv.

*) Din Teologia morală de arhiman­dritul I. Soriban.

il '.•

î a- B r o n ş i t a a c n t a . G r i p a T r a t a m e n t

f In caz de febră: şederea. în pat. In Aerai bolnavul va. sta în casă, mai

în cazuri de epidemii, cum e eea de azi, de gripa. Camera călduroasă, dar bine aeri-

ta. Bolnavul va vorbi puţin, nu se va

»bosi şi va împiedeca obicinuitele mite şi taifasuri.

Ventuze uscate pe piept (40) şi pe pate, (10) la două zile odată, badi-jŞonaj pe spate cu tinct. de Iod ga-iieolata în zilele când nu se pun :entuze sau comprese pe piept ou amătate apă şi jumătate spirt. In azuri mai grave Priesintze toracice himbate la fiecare 3 ore. In cazuri

jrave de tot ventuze cu sânge. Bolnavului i-se vor da: limonade,

îeaiuri de tei cu puţin rom, lapte, fefir, iaurt, cafea cu lapte, lapte cu jris, lapte cu gălbenuşuri de ou, arpe de legume, compoturi, marme-(ide, vin fiert cu scorţişoare.

Să nu se dee bătuturi prea reci, aperături, acrituri sau săraturi.

M e d i c a m e n t e : a) In cazuri de constipaţie : un targativ, (se recomandă Magnesia »ellegrino, ca foarte bună de luat şi Ou efect sigur),

b) In caz de febră, dureri de cap, va da:

Când tuşea e foarte obositoare şi grea sunt bune picăturile de:

lîp. Dionină clorhydrat, Fosfat de Codeină câte 10 centigrame. Apă de lauro-cireş 20 gr. 3 ori 15 picături pe zi, pe zahăr sau 8 comprimate în 24 ore de Codoforme Bottu.

Inconvalescenţă: La aer, untură de peşte, injecţii cu Gadyl Wasser­mann, arsenic, aer de munte sau mare, băi de soare lampă Quarţ.

Dr. O. A.

Rp. aspirină Ogr.50, câte un praf iu pastilă (d. ex. bayer) dimineaţa ' seara cu lapte sau ceai cald, sau

Rp. salipirină Ogr.50. rie admini-'trează tot ca mai sus, sau

Rp. Citrat de cafeina 0.05 grame, «mhydrat de chinină 0.20 gr. As-

ină 0.35 gr. p. un praf. Se ia 2-3 •furi pe zi, dimineaţa, la prânz şi

cu ceai sau lapte în foiţă,

Rp. 2 tablete pe zi de arcanoz, sau Rp. Quinolax 2 tablete,

b). Contra tusei: Ceaiuri de flori tei. Dacă tuşea e obositoare se

ă de 2-4 ori pe zi în ceai câte nguriţe, sau

Rp. Apă de lauro-cireş 5 gr. Sirop codeină, Sirop de tolu şi Sirop de

:Ша câte 40 gr. Êbun şi medicamentul:

Rp. Infuzie de rădăcină de poli--la sen. o:120 gr. iienzoat de So-

l u 2 gr., Acetat de amoniu 4 gr. Si-de Tolu şi Sirop de Codeină câte grame. Se dă bolnavului la fie-

ceas câte o lingură, foarte bun şi Preparate Wasser-

şi Pulmoserum Bailly.

0 decoratieSpentru plugari In dorinţa de-a vedea pe plugari

progresând şi pentru a putea deosbi pe cei buni — adică pe cei cari lu­crează, mai bine pământul, au vite mai frumoase, au gospodării mai bine întemeiate, au grădini de pomi şi legume şi altele — domnii miniştri ai agriculturii Constantin Garoflid şi Dumitru Busuiocescu, au făcut o lege prin care înfiinţează o decora­ţie pentru plugari. Această decora­ţie se numeşte „Meritul agricol".

Această decoraţie o au şi alte ţări. In Franţa ea există de mult şi mi­niştrii agriculturii de acolo, îinpăr-ţind-o cu sgârcenie, a făcut pe plu­gari să se întreacă unul pe altul în a face plugărie mai bună, pentru a căpăta această decoraţie.

Tot aşa trebuie să fie şi la noi. Domnii miniştri ai agriculturii, cari se ocupă de aproape de progresul agriculturii vor şti să cumpănească şi să deosebească oe plugarii cei buni, ei înşişi fiind plugari de seamă.

Ca să pricepeţi mai bine cum va fi cu această decoraţie agricolă, să vă lămuresc puţin:

Toţi ain fost la răsboiu, toţi ne-am luptat şi fiecare am făcut ceva pen­tru ţară. Dar câţi din noi are deco-îaţia „Virtutea Militară"? Foarte puţini. Numai aceia cari au făcut isprăvi mari şi fapte frumoase de ostaş.

Dar plugăria ce este? Nu este şi ea tot o luptă? Este lupta pentru \ iaţă. Este lupta pentru a mări pro­ducţia pământului, şi pentru a avea un venit cât mai mare delà el. Pen­tru aceasta trebue să lucrăm cât mai bine pământul. Ei bine. acei cari reuşesc mai bine în această luptă, în această întrecere de-a face pământul să producă, cât mai mult şi cât mai bun. aceia câştigă lupta, aceia fac o faptă însemnată şi aceş­tia trebuiesc deosebiţi din mulţimea plugarilor. Ei vor căpăta decoraţia „Meritul agricol".

Să nu credeţi, plugari, că această decoraţie o va căpăta trepăduşii sa­telor şi agenţii politici delà ţară. Fe­rească Sfântul! Orice partid politic are nevoie şi de ei. dar pentru ei sunt alte decoraţii.

Domnii miniştri ai agriculturii vor veghea asupra împărţii acestea de­coraţii şi o vor avea numai cei mai buni plugari. Delaarsache

«

îngrăşământ bun pentru pomi Pentru ca un pom să poată rodi

bine şi învinge diferitele boale de care este atacat, are nevoie, afară de alte multe lucrări, şi de hrană. Această hrană trebuie să şi-o ia din pământ. Dar vezi că nici pământul nu e un izvor nesecabil de materii hrănitoare. Şi din el se isprăvesc cu timpul aceste materii şi atunci pomul nu mai poate rodi aşa de bine. Deaceia noi trebue să-ii venim în ajutor prin gunoire. Acest lucru trebue să-1 facem mai ales când pomul începe să-şi formeze fruc­tele, ceia ce ar veni cam în timpul verii. Se întâmplă însă că atunci timpul e cam secetos şi deaceia vom recurge la un îngrăşământ lichid, care să poată fi întrebuinţat ime­diat de cătră pom. Un astfel de în­grăşământ este urina (udul) vite­lor.

Dar din cauză că ea e prea con­centrat (tare) şi ar putea arde ră­dăcinile cele mai fine ale pomului, deaceia trebuie s'o amestecăm cu apă pe jumătate; şi o întrebuinţăm în felul următor:

Facem cam la un metru depăr­tare de rădăcina pomului nişte gro­piţe în care turnăm urina ameste­cată cu apă. Ingrăşarea aceasta e absolut trebuincioasă pe timpul când se formează fructele, căci ast­fel vom impiedica căderea, ceia ce se întâmplă foarte des la pomii mai bătrâni.

Nicolae Brădăţanu

I B O M A M E M T I J L Pe nn an 250 de lei. Pentru săteni,

învăţători, profesori, preoţi, studenţi, meseriaşi şi muncitori 200 de lei pe an.

Abonamentul se plăteşte înainte; se iac abonamente şi pe o jumătate de an.

Pentru instituţii financiare, biblio­teci, cluburi şi localuri publice abona­mentul este 400 de lei. Pentru sprijini-

! torii foaei minimum 500 de lei.

Din Căciuleşti (Neamţ) Duminecă ß Martie, a avut loc, la

şcoala din satul Verşeşti, a şasea şe­dinţă a cercului cultural învăţăto-resc „Girov".

Dimineaţa, toţi învăţătorii au luat parte la sluja liturghiei, care a fost săvârşită de părintele paroh, M. Ga­vrilescu. Răspunsurile liturghiei au fost date de corul şcoalei, condus, din altar, de Sf. Sa. Predica zilei a fost ţinută de d. Victor Săndulesou-Topoliţa, învăţător în Căciuleşti. După terminarea slujbei, toţi învă­ţătorii au plecat la şcoală, unde păr. Gavrilescu, directorul şcpalei Ver-şeşti, a ţinut o lecţie din cultura socială, la cl. Vl-a, despre „Patimile judecăţilor".

Sf. Sa a predat lecţia într'un chip foarte atrăgător, încât a fost ascul­tat cu multă atenţie de elevi, ba chiar şi de colegi.

Am mai arătat şi altă dată, în acest ziar, şi-o spunem şi acum:

Părintele Gavrilescu este un ta­lentat orator, distins predicator şi un bun învăţător.

Se bucură de-o deosebită dragoste şi consideraţie din partea colegilor, preoţi şi învăţători.

Din toate punctele de vedere, este un preot model. Nu mai puţin şi păr. preşedinte G. Gheorghiu-Girov, este un renumit preot în împrjurimi şi este la înnălţimea chemărei sale. După lecţie elevii au cântat un frumos cântec popular „Din răsboi". Critica lecţiunii a fost făcută fără părtinire, scoţându-se în lumină mi­nunata metodă de predare, pe care a întrebuinţat-o propunătorul. A ur­mat, apoi, masa comună, în casele şi sub conducerea păr. Gavrilescu.

După amiază, s'a început şedinţa publică, cu „Sfinte Dumnezeule", cântat de corul şcoalei. Au urmat diferite cântece — bine pregătite — şi numeroase poezii, anecdote, ghi­citori şi proverbe, recitate de elevi.

Au vorbit sătenilor, cari au luat parte în număr foarte mare, dd. în­văţători: N. Popovioi-Turtureşti, de­spre „Misiunea preotului", I. Moraru-Dăneşti, despre „Foloasele şi cultura pomilor roditori", iar d. Săndulescu-Topoliţa, a cetit, cu mult duh „Sfa­turi bătrâneşti". La urmă, părintele Gavrilescu, a mulţumit sătenilor şi domnilor învăţători, cari au luat par­te, cu toatecă vremea a fost contra. Părintele preşedinte Gheorghiu a mulţumit şi a adus laude părintelui Gavrilescu, pentru felul cum a ştiut să pregătească serbarea. S'a încheiat apoi „procesul-verbal", arătându-se cum s'a desfăşurat şedinţa cercului. In cele din urmă păr. près, declară şedinţa închisă şi a anunţat şedinţa viitoare, la şcoala din Turtureşti, în Dumineca IV-a a Sfântului şi Mare­lui Post.

Mulţumim tuturor binevoitorilor, cari au luat parte la serbare şi d-lor învăţători ai cercului

Sandu Lesoo.

C â n t e c f r u m o s ,

C â n t e c r e s p i n g ă t o r Tristă privelişte. Urâtă mentali­

tate la poporul nostru cel mult în­cercat de asprimea vremilor!

Ca o consecinţă a războiului cel mare, dar mai cu seamă ca o răs­plată a celor 80 de mii de ostaşi rămaşi reci pe câmpul de luptă în ţărna spurcată cu sângele liftelor, avem în România noastră întregită de aceşti eroi: 500 mii de cârciumi, bodegi, etc. şi abia 30 mii de şcoli şi 18 mii de biserici.

Te întreb române, dacă-i durere mai mare decât aceasta?!

Să mori pentru apărarea pămân­tului strămoşesc şi urmaşilor tăi în loc să li-se dea acea lumină sufle­tească, li-se dă otrava ce-i duce cu paşi siguri spre prăpastie. De unde înainte nu vedeai decât o cârciumă pentru o comună, sau pentru mai multe chiar, azi nu sunt rari cazu­rile unde vezi 4 şi 5 cârciumi pen­tru o comună, pline cu astfel de reclame:

Mănâncă şi bea române Nu căuta să-ţi rămâie Decât banii de tămâie De trei scânduri şi trei popi Să ai cu ce să te 'ngropi.

Şcoala şi biserica, aceşti doi stâlpi uriaşi pe care se bazează tăria ori­cărui popor şi de care atârnă exi­stenţa fiecărei naţiuni sunt lăsate in voia soartei, părăsite şi uitate de toţi. Numai bietul învăţător şi preo­tul dacă mai pot sta strâns legaţi de bunul mers al acestor instituţiuni de folos obştesc. învăţătorul trebuie să fie, un bun cunoscător al tuturor curentelor şi ideilor noui din dome­niul pedagogiei, fără a i-se pune la îndemână un mijloc de existenţă cât de umil, — decât obligaţiunea de-a îndura întreg cortegiul de îndatoriri ce-i incumbă litera legii. El singur trebuie să se sbată ca din cei 2000 lei lunar, să-şi facă o situaţie mate­rială cerută de nevoile vieţii şi aşa cum i-o impune misiunea ce-i este încredinţată şi tot el singur să lupte pentru a-şi menţine autoritatea mo­rală, întrucât mai marii lui îl pone­gresc pe toate cărările.

In jurul şcolii nimeni nu formează frontul necesar pentru susţinerea şi întărirea, acestei instituţii, decât în­văţătorul şi numai învăţătorul. Ni­meni altul din cei în drept nu des­chide uşile şcoalei să-i vadă lipsu­rile. Nimeni nu vede acest focar de cultură decât atunci când voieşte a-şi destrăma melodia acelui „Cân­tec frumos, cântec respingător", spre a prinde în mrejele lui pe cei slabi de înger şi a atrage atenţia învăţă­torului că trebuie să se supună or­beşte celor auzite. In schimb cei ce voies© a închide otrava. în sticle fru­mos colorate sunt primiţi cu multă ospitalitate. Ei bine! Cu o asemenea stare de lucruri e sigur că mergem spre mai rău şi este de datoria ace­lora în mâna cărora stau destinele acestui neam, a se uite bine în jurul lor până mai este vreme.

D. D.-Carpen

Pe şoseaua din Măcar Foae verde de-un mărar, Pe şoseaua din Răcar, Trece-o fată şi-un jandar, — Jandarmul mergea călare Şi fetiţa <pe picioare. Foiliţă foi de floare, Fata striga 'n gura mare: — Pime-mă jandar călare La spatele dumitale Că nu mai pot de picioare, Că e drumul glonţuros Şi tiu pot merge pe jos. — Foiliţă foi de floare, Eu te-aşi pune fată mare, Fără nici-o swpărare, Dar e calul statului Şi şeaua 'mpăratului. — Jandar dar'ar Dumnezeu Să fie (pe gândul meu: Calul să se poticnească Drept in cap să te lovească; Mâna stângă să ţi-o frângă Lumea pe drum să ţi^o strângă. Pe-a dreaptă să ţi-o sclintească Să nu te mai /ţărănească.

Ion Martiri Comunicat de Mihail Rusu, înv. delà

Nicodim iRusu, Gogoşiţa-Dolj.

G l u m e

P u ş c a ţ i g a n u l u i

Un ţigan mergând printr'o pădure se întâlni cu un lup. Cum îi era frică, el întinse băţul spre lup cre­zând că o să se sperie. Un vânător din apropiere dădu câteva focuri, iar lupul căzu mort. Ţiganul crezând că el a omorât lupul, uitându-se la băţ zise:

A fost bici, a fost biciuşca, Dar acuma . . . văd că-i puşcă.

F e m e i a d i n . . . p r e , p r e Odată o femeie, se certa cu o ve­

cină a ei şi cum sunt femeile iuţi la fire, una din ele voind să spună că ea e mai din neam şi nu se prea laudă, iar cealaltă nu-i din neam şi prea se fuduleşte, începu:

— Ei, da ia lasă soro dragă că tu nu eşti din pré, pré şi te pre, pre; da eu îs din pré. pré şi nu mă pre, pre...

Gonst. P . Beldie

l \ l О І М І Л Т І Г М D ELA 1 APRILIE cr. foaea „Cul­

tura Poporului va apare in Bu­cureşti, în vederea îmbunătăţirii ei şi a eftinităţii tiparului. Birourile vor fi în Bulevardul Elisabeta 30.

M INISTRUL căilor ferate a de­clarat, că în decurs de 2 ani,

toate trenurile vor fi luminate cu lumină electrică.

Z IARUL ..L'Intransigeant" pu­blică un articol, intitulat „Ita­

lia recunoaşte că Basarabia este ro­mânească". Ziarul reproduce decla­rat iunile făcute la Geneva de d. Scialoja şi anunţă că Japonia va ur­ma în curând exemplul guvernului italian şi va ratifica tratatul Basa­rabiei.

L A Lugoj s'au pus bazele unei fundaţiuni care va purta nu­

mele regretatului tenor bănăţean Traian Grozăvescu şi care fundaţie va servi la premierea elevilor români ce se vor distinge pe teren muzical.

M INISTERUL instrucţiunii a dat o nouă păsuire pănâ la 1 Seţv

tembrie, tuturor elevilor, pentru aşi putea confecţiona uniformele obliga­torii.

L A 1 APRILIE „Cultura Poporu­lui", păşeşte în al 7-lea an de

viaţă. Cu acest prilej foaea va apare în haină de sărbătoare în 8 sau 10 pagini. Rugăm pe toţi colaboratorii noştri, pritenii şi reporterii culturali să ne trimită din vreme articole foarte scurte — având in vedere că vor scrie foarte mulţi —- pentru nu­mărul închinat celor şase ani de muncă încordată şi constructivă.

C AMERA de agricultură a jud. Arad a organizat pentru ziua

de 20 Martie a. c. o expoziţie de tauri.

D UPĂ datele statistice, situaţia a g r i c o 1 â de peste Prut.

se prezintă în condiţii foarte bune. Aproape 45 la sută din terenurile arabile au fost însămânţate din toamnă, iar semănăturile sunt bine învelite cu zăpadă abundentă. Viile şi livezile nu sunt nici ele mai pre­jos decât câmpul şi se prezintă foar­te bine.

I N Jopania, zilele trecute, a fost bântuită de un mare cutremur de

pământ care a nimicit cinci oraşe. In Tokio sunt peste 14 mii de vic­time, iar pagubele sunt cu mult mai mari decât cele pricinuite de cu-termurul din 1925.

CENTRALA cooperativelor va nunii' un comitet compus din re­

prezentanţii cooperativelor mai mari din diferite părţi ale ţărei, spre a fi consultaţi atât la cumpărări de mărfuri, necesare pentru aprovizio­narea cooperativelor, cât şi la des­facerea produselor mebrilor acestor coopertive, în special a produselor agricole.

IN gara Crivina, la o depărtare de 30 kilometri de Ploeşti, două tre­

nuri de marfă s'au ciocnit în ziua de 8 Martie. Peste 30 de vagoane au fost sfărâmate: maşinile au suferit stricăciuni mici. Printre sfărâmături s'au găsit 5 cadavre din personalul trenurilor, deasemenea au fost grav răniţi 3 frânări. Toate trenurile pe linia Bucureşti-Ploeşti au fost oprite în dimineaţa zilei de 8 Martie în sta­ţia Bucureşti, iar staţia Braşov n'a mai trimis nici un tren. Au fost are­staţi mecanicii amândoror trenuri şi impiegatul de mişcare.

AU FOST arestaţi la Timişoara, d-nii Cornel Beja, subprefect,

şi Gh. Micloş, şeful contabil al jud Timiş, fiind acuzaţi de grave nere­guli în administraţie, nereguli ce se urcă la câteva zeci de milioane lei. Ancheta, făcută de d. Gh. Butoi, in­spector general administrativ din ministerul de interne, a stabilit te meinicia învinuirilor aduse celor arestaţi.

G REVA foamei pe care au decla rat-o de curând deţinuţii din

închisoarea centrală din Sofia, cu scopul ca să li-se acorde amnistia de guvern, a luat sfârşit. Trebue reţi­nut faptul, că până acum în Bulga­ria s'au dat mai multe amnestii, şi că în prezent numărul deţinuţilor este relativ foarte limitat, şi mai toţi deţinuţii aflaţi acum în închisori s'au făcut vinovaţi de cele mai groaznice crime şi deci nu merită nici un fel de clemenţă din partea Statului.

IN cuşca unui circ ambulant din Chişinău, a reuşit să scape

dăunăzi, un lup care a luat-o razna prin oraş. Populaţia a fost cuprinsă de mare spaimă. Un câine şi un cal au fost sfâşiaţi de lup. Cu multă greutate, îmblânzitorul circului, în­soţit de câţiva oameni de serviciu, au putut să-1 prindă.

N călugăr dintr'o mănăstire din aponia. vrând să ştie când

mor oamenii cei mai mulţi. Şi-a fă­cut însemnări despre vre-o câte-va sute de morţi, după cari a aflat, că cei mai mulţi au murit dimineaţa între 5 şi 7 ceasuri. Femeile mor cam pe la ora şapte, iar bărbaţii pe la ora cinci dimineaţa. Seara mor mai puţini. Cei cari mor seara, de obiceiu mor delà ora şapte şi până la miezul nopţii.

D

U

I N ziua de 25 Februarie, d. G. Tutoveanu, şeful cultural al Ba­

sarabiei de jos, a fost reţinut la Chişinău, de d. General Răşcanu, co­misarul guvernului pentru Basara­bia, într'o lungă conferinţă, discu­tând asupra mijloacelor, celor mai ' nimerite, pentru coordonarea propa­gandei culturale începută de Mini­sterul Instrucţiei Publice, de care se simte atâta nevoe în provincia de peste Prut.

In aceiaşi zi, d. G. Tutoveanu, a fost primit la Palatul Arhiepiscopal, de către I. P. S. S. Arhiepiscopul Chirie, luând parte, ca reprezentant al Ministerului Instrucţiunii Publice, la redactarea manifestului ce va fi lansat în curând, în numele tuturor Autorităţilor din Basarabia, pentru ridicarea culturală şi nimicirea insti-gaţiilor vrăjmaşe, din această parte a ţării.

DIRECŢIUNEA generală a pre­sei şi propagandei, aduce la

cunoştinţa celor in drept, că nu mai primeşte cărţi ungureşti, pentru a fi aprobate la intrarea în ţară, decât numai prin intermediul legaţiunii româneşti delà Budapesta.

C EL mai nou aeroplan german, „G. 31" , al fabricei Junkers,

care e prevăzut cu cabine de dormit, lupă terminarea sborului de încer­care, a făcut prima sa călătorie de a Dessau spre Viena. E probabil că

aeroplanul îşi va continua drumul mai departe spre Sud. Acest aero­plan este. în prezent, cel mai mare aparat de s burat ce-1 are Germania.

N ISTRUL, din cauza topirei ză­pezii, a ieşit din albie, inun­

dând în noaptea de 4-5 Martie 20 de gospodării în comuna. Mitcău şi 20 în satul Moşoreni. In aceiaşi noapte în comuna Vasilău, a inundat casele comerciantului S. Hers, şi femeiei Maria Cudeleac. Victime omeneşti nu sunt.

L A Johanesburg. (Transvaal), 35 lucrători in mina de diamant, au

fost. îngropaţi sub dărâmăturile pe­reţilor minii. Dintre aceştia, numai 7 lucrători au fost salvaţi până în prezent.

Z IARELE franceze anunţă din Danzig, că un tânăr de 21

ani, domiciliat, la Grosgraben, şi-a omorît tatăl, mama, bunica, fratele şi sora, fiindcă se împotriveau la căsătoria sa.

U N cărăbuş rabdă de foame 1200 de zile. Peştele 1000 de zile.

Şarpele 800 de zile. Broasca ţes­toasă 500 de zile. Broasca un an de zile. Câinele 20 de zile. Omul 12 zile şi Pasărea 9 zile.

R UGĂM pe prietenii, colabora­torii şi reporterii noştri cultu­

rali, să ne trimită, articole precum şi ceeace se petrece în viaţa cultu­rală şi economică a satelor noastre.

A APĂRUT în biblioteca „Sămă-nătorul" din Arad, No. 142 şi

143: In cerdacul casei bătrâneşti, povestiri de Const. Cehan-Racoviţă. Cereţi cartea delà foaea noastră. Preţul 10 lei plus 2 lei porto poştal.

R EPORTERII noştri culturali sunt stăruitor rugaţi să ne răs­

pundă, fiecare în parte, dacă vrea şi pe viitor, să ne fie reporter şi prie­ten. Vrem să ştim pe câţi ne putem sprijini şi cu câţi mergem la drum.

Din partea tuturora cerem în in­teresul cauzei şi pentru izbânda ei, o activitate cât mai pronunţată, în înţelesul ca să ne răspândească foaia şi să ne procure câţi mai mulţi abo­naţi. Articolele trimise să fie cât mai scurte, avându-se în vedere for­matul foaei. Energia deosbită a fie­căruia se va cunoaşte prin munca ce­va depune ca această foaie^ să-şi ajungă scopul ei şi să fie cât mai răspândită în masele populare.

Cine doreşte să fie reporter şi să ia parte la această luptă de luminare a neamului nostru românesc, să ne ceară lămuriri şi carnete pentru facerea abonamentelor.

FIECARE cititor al nostru, care e convins că foaia aceasta tre­

bue să fie cât mai răspândită ca să poată apărea în condiţiunile literare şi tehnice aşa cum merită o naţiune de 18 milioane suflete, este rugat să ne facă doi abonaţi. Această mică jertfă o cerem delà fiecare cititor şi bun român, şi credem că nu e un lucru greu. In chipul acesta se va vedea ce desvoltare mare va lua „Cultura Poporului".

P u b l i c a ţ i u n e Se aduce la cunoştinţa tuturora,

care doreşte să cumpere: două case ţărăneşti, în bună stare, acoperite cu draniţă ţi tablă, beciu bun, grajd pentru cal, şură pentru vite, două livezi cu pomi fructiferi, — cele mai bune feluri de poame, —• 240 prăjini pământ de arătură, împrejurul case­lor. Toate acestea se găsesc de vân­zare în satul Topoliţa, comuna Gru-măzeşti, judeţul Neamţ. Doritorii se vor adresa d-nei Valeria Duţu, ma-estră de croitorie, la sus zisa adresă, sau subsemnatului, la Căciuleşti-Neamţ,

Victor Săndulescu-Topoliţa învăţător

P a g i n a 4 . C U L T U R A P O P O R U L U I " No. 189

99 N O I I C P E N T R U N O I Sub această deviză au pornit,

profesorii liceului şi intelectualii români din Coţmani, o propagan­dă culturală cu caracter naţional-ştiintific, prin împrejurimi şi loca­litate. Cu toate greutăţile ce întim-pină, şi mai ales faptul că în acest colţ de ţară înstrăinat, trebuesc sforţări prea mari pentru a fi înţe­leşi de minoritari, aceşti pioni ai culturii nu se descurajează.

După interesantele conferinţe ale d-lui prof. V. J i taru publicate de d. prof. I. Bâcu într 'un număr trecut, a urmat în localitate şi în Zastavna, următoarele conferinţe:

In '5 Februarie. Preotul E. Re-zuş a conferenţiat în sala preturii din localitate, despre „Credinţă şi necredinţă", în faţa unui select şi numeros public.

Conferinţa a fast ascultată ca un vădit interes. In vremea noastră de feroce materialism, credinţa în Cel de Sus, s'a schimbat într 'un crez înfrigurat pentru bogăţie. Trebue să ne întoarcem la credinţa adevă­rată, credinţa în Divinul mântui­tor, în care credinţa s'au închinat strămoşii noştr i . . .

In 24 Februarie, d. prof. N. Gră­madă, a conferenţiat în Zastavna despre „Rolul poporului român în orientul Europei", arătând în fru­moase cuvinte, misiunea poporului român atât în trecut ca ocrotitor al creştinismului, cât si în prezent ca o puternică sentinelă în contra răs­pândirii ideilor distrugătoare de stat, care se împrăştie din răsărit ca nişte raze necurate.

D-l prof. V. J i taru a vorbit în­tr'o interesantă conferinţă cu pro-ecţiuni luminoase şi experimente tiespre nudele herţiene şi aplicaţi­unile lor în viaţa, practică şi anu­me la telefonie, telegrafia fără fir, televiziune, telemecanică şi cerceta­rea subsolului, electrocultura plan­telor şi animalelor, etc. — scoţând în evidenţă progresul ce 1-a realizat

ştiinţa pentru uşurarea vieţii şi edu­caţia popoarelor, cât şi rolul ce-1 vor avea aceste ştiinţe aplicate în­tr 'un viitor răsboiu. când maşinile de luptă, fără oameni, vor fi con­duse delà distanţă.

In 26 Februarie d. !)r. Teodor Costic, medicul oraşului, a ţinut în localul preturii din Coţmani o conferinţă despre „Sifilis şi rava­giile sale".

Această conferinţă, foarte intere­sant din toate punctele de vedere a fost urmărită timp de aproape două ore, cu cel mai viu interes. Conferenţiarul începând a arăta originea acestei boli. care după unii s'ar fi ivit pentru întâia oară în America, şi continuând răspândirea ei în Europa, cu deosebire în urma unui răsboi al lui Carol YIII-lea al Spaniei care a avut soldaţi bol­navi de această boală — şi care se crede că o contractaseră din Ame­rica —, a expus în modul cel mai plastic simptomele ei, ravagiile ce face, precum şi tratamentul ce i se poate da.

Pericolul acestei boli, după cum se ştie, constitue o adevărată plagă socială, distrugând familii şi chiar neamuri întregi, când nu s'ar lua măsuri de reprimare.

Conferenţiarul sfârşeşte prin a recomanda tuturor să se ferească şi să povăţue şi pe alţii să se ferească de această boală, aşa de molipsitoa­re şi care este veşnic un pericol na­ţional.

Duminică, in 6 Martie, d-nü prof. N. Grămadă şi V. Jitaru, au ţinut conferinţe în com. Schit pe Nistru, vorbind primul despre: „începutu­rile civilizaţiei la români" şi secun­dul despre invenţia românească „Sonicitatea şi apUcaţiile în viaţa practică, cu proccţiuni luminoase", iar în Coţmani a vorbit d-na Dr. Silvia T. Bălan din Cernăuţi despre „Reginele României."

Petre Dumitriu-Copoieru

Prin Basarabia culturală Din Corjăuţi (Botin) Societatea culturală „Astra" din

Chişinău, a început ciclul de confe­rinţe despre felurite chestiuni din via ţa provincii basarabene. Astfel, săp­tămâna trecută d. profesor Boga, a vorbit despre populaţia Basarabiei, după naţionalităţi. Conferenţiarul a arătat că la început atât la oraşe cât şi la sate, populaţia era moldove­nească. Cu sute de ani în urmă, târ­gurile şi oraşele aveau meseriaşi moldoveni băştinaşi. După anul 1812, nu s'a mai aşezat populaţia moldovenească delà sate la oraşe, dar în loc, au venit străini, mai ales evrei, cari au luat negoţul din mâna băştinaşilor.

llotinul, în 1812, era plin de mol­doveni. O parte a oraşului se chema mahalaua românilor. Deasemenea în Bălţi, Ţeleneşti, Soroca şi celelalte târguri, erau numai moldoveni; dar incetul cu încetul s'au înstrăinat cu oameni veniţi de aiurea; evrei, ar­meni şi în Sudul Basarabiei nemţi, bulgari şi alte neamuri.

— Secţia culturală a Consiliului Eparhial din Chişinău, a organizat un şir de conferinţe în centru şi la marginea oraşului. Ca lectori pentru conferinţe vor fi membrii secţiei cul­turale şi a sfatului „Frăţimei Naş-terei lui Hristos", profesorii delà Fa­cultatea Teologică. Seminarul Teo­logic şi profesorii de religie şi chiar unii studenţi. In fiecare Vineri în timpul postului, se va ţine câte o pre­dică în sala eparhială în limba ro­mână. Ele vor fi urmate de cântece religioase şi naţionale, cântate de elevii Facultăţii de Teologie ai Se­minarului Teologic, şcoalei Spiritu­ale şi Eparhiale de fete.

Mahalalele oraşului au fost îm­părţite precum urmează:

„Bariera Sculenilor cn centru şcoala primară, unde conferinţele se vor ţine de studenţii teologi.

2) Bariera Hănceştilor, la şcoala conducătoarelor de grădini de copii.

3) In partea gărei, la şcoala pri­mară „Tudor Vladimirescu", sub privegherea preotului Rudiev.

4) Parohia „Buna- Vestire", sub conducerea preotului Glovatinschi,

şi 5) Raionul „Bavlovscaia" sub conducerea preotului Timus cu aju­torul unui student.

S'a cerut Inspectoratului şcolar să îndemne pe învăţători, să ia par­te la aceste conferinţe religioase, menite să ridice sufleteşte populaţia creştină.

Teatrul Naţional din Chişinău, menit să cultive sufletele nu numai in ramura artistică ei şi din punct de vedere naţional, merge cât se poate de bine.

l'iesele, sunt alese cu multă bă­gare de seamă dintre cele cunoscute şi a căror valoare este bine hotă­râtă. Jocul de scenă al artiştilor ro­mâni merită cea mai mare laudă. Artiştii noştri îşi dau toate silinţele să fie la înălţimea piesei ce joacă şi işi fac toată datoria sub conducerea d-lui Ion Livescu. cunoscutul artist,

U.

In seara zilei de 27 Februarie, la noi a avut loc o frumoasă serbare şcolară, dată de şcoala primară No. 2, şi şcoala de ucenici agricoli din localitate, sub conducerea vrednicu­lui învăţător şi bun român, Gheor-ghe A. Dimitriu.

Programul serbării compus din 2 piese de teatru: „Două surde" şi „Ţiganul recurt", niai multe cântece şi poezii, a întreţinut încordată aten­ţiunea publicului, care nu mai în­căpea în sală, aproape trei ceasuri. Piesele de teatru, mai ales Ţiganul recurt, au fost foarte bine jucate. Cât despre coruri, toate melodii po­pulare, nu pot spune decât cuvinte de laudă pentru învăţătorul Gh. A. Dimitriu. D-sa, tânăr, în al doilea an de învăţământ, a dovedit până acuma deosebită dragoste şi devo­tament pentru cariera aleasă.

In anul şcolar trecut, în satul L'alasineşti, alături de Corjăuţi, a desfăşurat deasemenea o vie şi ne­obosită activitate, atât pentru şcoa­la căreia a ştiut să-i câştige drago­stea copiilor şi a sătenilor, cât şi pentru biserica pentru care a cum­părat clopote din darurile date de săteni şi pe care însuşi le-a adunat.

Un cor compus din copii de şcoală şi adulţi, a cântat în fiecare sărbă­toare la biserică şi la toate şeză-torile culturale ce organiza în fie­care săptămână, unde lumea venea în mare număr.

Anul acesta în satul Corjăuţi, prin şezători, la care pregăteşte un program bogat, prin activitate ex­tra şcolară pe terenul cooperaţiei, prin cuvântul său cald şi plin de duh românesc, a ajuns să fie mult iubit de popor şi de şcoala, pe care altă dată o înconjurau.

Dorul de muncă care-1 stăpâneşte, energia de care dispune şi alesele calităţi sufleteşti, cu care este în­zestrat, ne fac să nădăjduim delà învăţătorul Gh. A. Dimitriu, multă treabă bună, românească şi de mare folos.

Mediul social în care a fost pus să lucreze este întunecos şi pUn de mărăcini, dar vrednicia lui va în­vinge.

Dumnezeu să ni-1 ţină sănătos şi şi să-i indrepteze paşii pe cărările cele bune.

D. I.

D E V Â N Z A R E

o m o a r ă în bună stare de funcţ iune cu m o t o r de benz ină 25 H. P. (cai putere) cu 2 perechi pie­tre franceze de 36 ţoii.

Doritorii se vor adresa: I O A N R. B E C Ş A N în comuna Broşteni — Vâlcea

Fapte de cultură din Poiana (Gâmpina)

In comuna noastră, începând din amil 1923, odată cu venirea în frun­tea şcoalei a învăţătorului I. Mate-escu, s'a reluat obiceiul Pomului de Crăciun, care a urmat la această şcoală pe vremea înaintaşului său adevărat Şuhan Mazâlu, fusese lă­sat în uitare de suplinitorii, urmaşi ai acestuia.

S'a reluat, dintr'o adâncă convin­gere în rolul său educativ, pentru micuţii satului. Nu s'a ţinut seamă dc faptul, că ar fi un obiceiu ger­man, căci pe nedrept i-se atribuie aceasta, el fiind „arian", cum foarte bine arată d. Caselli. Şi afară de asta, noi suntem patrioţi ai fapte­lor nu al vorbelor. Dorim a ne fo­losi de bine, luâpdu-1 de ori unde, căci ştim câ binele e un bun uman. Aşa că, noi rămânem la convingerea sănătoasă, de-a ne iubi neamul cu fapte nu cu vorbe.

Potrivit acestor convingeri, şcoala noastră stă în fiecare an prezentă la datorie, împreună cu toate institu­ţiile culturale şi bancare din sat.

La apelul şcoalei, in unire cu Că­minul cultural au răspuns următoa­rele D-ne: Victoria Ing. Loluş, Maria Mateescu înv.; E. Motoc, Ef. Stăne-seu înv.; Al. Moiniescu, Ec. Scorţia-nu, E. lonescu, N. St. Marin, N. Lrânduş, El. Popescu, Dâinbovicea-nu, P. Andreescu, Teodosiu şi dom­nişoarele: Stalmaschi, iiarinescu în­văţătoare, Rădulescu înv.; Teodo-reseu, Panaiteseu studentă, Ciupală înv.; cari d-ne şi d-re au primit câte 0 listă de subscripţie, pentru bani şi ofrande, necesare ajutorării şcolari­lor orfani, săraci şi meritoşi. Este locul să amintim, că până acum se da la toţi orfanii, fără a ţine seamă de merit, ci numai că-i orfan.

In interesul bunei educaţii însă, am schimbat procedeul, căci am văzul că nu dă rezultatele dorite, după cum la fel este şi in viaţa so­cială, mai ales după răsboiu, când meritul e coada şi nenieritiil e frun­tea.

S'a strâns cu aceste liste suma to­tala de 19.700 lei, 14 per. ciorapi, 17 căciulite, 3 perechi mănuşi şi 1 batistă, etc. Din vânzarea florilor artificiale 1053 lei. venit total din 20753 lei.

Din aceşti bani s'au întrebuinţat 15.828,50 lei dându-se orfanilor: ghete, haine, rochii; covrigi, bom­boane, nuci, reviste, etc la toţi elevii şcoalei. Cu restul de 5924,50 lei se va ajuta elevul Tamise G. din şcoala normală Ploeşti, susţinut în şcoală de către Cămin. Comitetul şcolar şi primărie. Programul serbării foarte bogat, a fost compus din poezii oca­zionale, spuse cât se poate de bine de către elevii şcoalei, cântece cân­tate, melodios sub conducerea d-nei învăţătoare Marinescu, precum şi piesele „Păsăruş" şi „Slujnica Maicii Domnului" de Lia Uârsu. Deaseme­nea jocuri, dintre cari s'a remarcat cel al ,,Rândtinelelor\

Despre însemnătatea zilei a vorbit directorul şcoalei, mulţumind tutu­ror celor cari au dat concursul pen­tru ajutorarea micuţilor orfani.

Seara, a urmat un foarte frumos bal, cu lume foarte multă, ca nici­odată, unde s'a petrecut până la ziuă. Rezultatul bănesc 14.400 lei, ce s'au împărţit pe din două, între cămin şi comitet, fiind dat în-preună.

E locul să spunem, că în comuna noastră în jurul şcoalei sunt grupaţi toţi fruntaşii indiferent de culori, ori care ar fi ele, datorită cărui fapt se munceşte cu avânt şi spor în toate direcţiile. Clădirea nouei scoale cu un deviz de circa 3 milioane e o do­vadă evidentă câ unde este suflet şi unire va fi şi fericire şi individuală şi colectivă.

La 5 Ianuarie Căminul cultural a mai dat cu Căminul de ucenici, de pe lângă Astra Română, o serbare urmată de bal în folosul ucenicilor.

Programul serbării a fost format din coruri bărbăteşti. Recitări din V. Militarii, Speranţia, etc. şi come­dia „Nodul Gordian" de V. Al. Jean, jucată cu destulă pricepere şi în­demânare artistică, faţă de nişte mânuitori ai ciocanului.

Astfel de manifestări au luat naş­tere din anul trecut, când ucenicii aceştia, lăsând la o parte alte ocu­paţii ce şi-le găseau în timpul liber, au primit bucuroşi să se ocupe în sensul instruirii şi educării lor su­fleteşti, sub conducerea frăţească a d-lui I. Mateescu, directorul şcoalei primare şi pedagogul Căminului şi a d-lui C. Şisu, un meritos absolvent al şcoalei industriale. Au putut ca prin muncă stăruitoare să susţină o destul de bine reuşită serbare, în al cărui program a fost piesa „Docto­rul fără voe", jucată satisfăcător, în faţa d-lui ministru Trancu-Iaşi, la finele anului.

Toate acestea se execută sub_pă­rinteasca conducere a d-lui inginer V. Bolus, dir. şcoalei industriale.

Miron-Poiană.

99 Astra" din Sălaj Deia o vreme încoace despărţă-

mintele „Astrei" de pe tot cuprinsul judeţului nostru s'au lăsat în gene­ral, într'o dulceagă nepăsare, rămâ­nând departe de atmosfera binefăcă­toare a preocupărilor culturale.

Pentru lecuirea acestei anemii vă­tămătoare massei poporului, Despăr­ţământul central judeţean al „As­trei" din Sălaj în frunte cu neobosi­tul preşedinte al ei d. dr. Nicodim Cristea, prefectul judeţului, a luat întinse măsuri să scoată din inerţia nepăsării lumea noastră culturală.

Astfel comitetul Despărţământu­lui central judeţean descinde trep-tat-treptat, în fiecare centru de pla­să şi reorganizează despărţămintele existente, iar unde nu sunt înfiin­ţează noui despărţăminte, punând în fruntea lor oameni vrednici de a sta faţă îndatoririlor culturale.

Punctul de plecare a fost reorga­nizarea Deep. „Crasna", unde într'o atmosferă foarte plăcută a decurs programul şedinţei, îmbrăcând acea­stă zi haina unei măreţe sărbători naţionale.

D. dr. Nicodim Cristea a ţinut o conferinţă, în care л stăruit cu mai multe amănunte asupra vieţii cultu­rale din trecut şi a subliniat contri­buţia largă a celei mai de frunte in­stituţii culturale din Ardeal, „Astra".

D. Leontin Ghergariu, directorul liceului de băeţi din Zălau a vorbit despre datoria ce-o au membrii des­părţământului.

Din partea locuitorilor din plasa Crasna, a luat cuvântul S. Sa arhi-diaconul Graţian l ionta, iar din par­tea comunei a vorbit d. dr. Ludovic Ciato, publicist şi avocat.

Pentru deosebitele servicii aduse „Astrei" ca fost preşedinte al ace­S T U I despărţământ. S. Sa arhidiaco-nii 1 Gr. 1- lonta s'a declarat cu una­nimitate „preşedinte de onoare" al d es păr ţ amân t u lu i.

S'a format apoi biroul despărţă­mântului precum urmează: preşe­dinte, Dr. Ludovic Ciato, vice-pre-şedinte, Dr. Cornel G beţie, prim-pretor; secretar Emil Pop preot; ca­sier Aurel Epurean director--şcolar; bibliotecar Alex. Vaida notar; con­trolor Vasile Pop preot: econom A. Flonta notar.

S'au înscris 82 membri noui: 2 pe viaţă, 58 activi, 22 ajutători şi s'a înfiinţat o bibliotecă cu 110 de cărţi.

A doua descindere a fost în frun­taşa comună Jibou, unde asemenea a avut loc reorganizarea despărţă­mântului local.

Aci au vorbit d-nii dr. Nicodim Cristea, despre activitatea „Astrei" şi Gheorghe Matieşanu, prof. la şc. normală de băeţi din Zălau, despre cultura la popor.

D. Teofil Dragomir, fost preş. des. de plasă a fost ales ca „preşedinte de onoare".

Biroul s'a compus din: preşedinte Dumitru Iile director şcolar; vice­preşedinte Alex. Marcii prim-pretor; secretar Alex. Comşa notar; casier Samoilă Urian, director de bancă; controlor Victor Pop judecător; bi­bliotecar loan Câmpian, preot; eco­nom Dr. Emil Mureşanu avocat,

S'au înscris 42 membri noui. 5 pe viaţă. 31 activi şi fi ajutători.

loan Iordache

C O A F O R D E D A M E C E L M A I M A R E M A G A Z I N Î N T O A T E S P E C I A L I T Ă Ţ I L E

I U L I U M U Ş Ş A C L U J , STRADA MEMORANDULUI 10

Cercul cultural din l'nliiiifii (Dolj)

In ziua de 13 Februarie, în co­muna noastră a avut loc şedinţa „Cercului Cultural" local. In o zi frumoasă ca de primăvară, d-nii în­văţători ca întotdeauna au venit de dimineaţă, la timp, pentru datoria cătră ţară. Au fost prezenţi: I. Rotarii preşedinte, I. Martin- in­stitutor, D. Roşianu, d-na Şerban d-na Amărăzeanu, N. Vasilescu, C. Popescu, I. Stuparu, O. Pleşoianu cu d-na şi M. Licuţă. In şedinţa in­timă a ţinut lecţie practică cu elevii clasei IV-a, tratând despre: „Siste­mul muscular", d. M. Licuţă. D-sa a predat lecţia conducându-se după metoda „Velovanistă" (a marelui profesor Ştefan Velovan delà cate­dra de pedagogie a şcoalei Normale din Craiova). D-sa, care este bănă­ţean de origină, a ieşit la pensie anul acesta — fiind viu sărbătorit la acea şcoală de către corpul pro­fesoral, de elevii şcoalei şi de tot corpul didactic primar din Oltenia şi Banat — pe unde elevii d-sale sunt răspândiţi aproape în fiecare sătişor. D-sa are şi mai multe lu­crări didactice de o mare valoare pedagogică ca: „Mecanica psiholo­gică", „Metoda proiectării faptelor" ş. a.

Lecţia d-lui M. Licuţă, a reuşit pe deplin, iar d-sa s'a ales cu o sin­ceră strângere de mână din partea celor prezenţi. Tot în şedinţa in­timă a mai vorbit d. Const. Popescu despre: „Metodica ştiinţelor natu­rale." Dsa într'o frumoasă expunere ştiinţifică şi documentată, a arătat marele rol al învăţământului ştiin­ţelor naturale şi bazele lui prin în­văţământul intuitiv, apoi le desparte în două: „Ştiinţe naturale descrip­tive" şi „Ştiinţe naturale experi­mentale", arătând modul de tratare cu fiecare.

In şedinţa publică sătenii au ve­

nit într'un număr neaşteptat de mare.

Remarcăm printre dânşii pe dd.: primar al comunei Const. Crăciun; secretar al primăriei FI. Mitu, pre­şedintele eoni. şcolar local Const. Salan şi fruntaşii comunei dd. Const. Stuparu Alecu Stuparu, 1). Soreami, Iorgu Anghelescu şi alţii.

In şedinţa publică, corul şcoalei a cântat „Imnul Regal' şi „Luncile s'au deşteptat", iar eleva Florea Ma­ria, din cl. IV-a, a recitat poezia „Avarul". D. N. Vasilescu înv. din Veleni a vorbit despre: „Pericolul boalelor molipsitoare", arătând la fiecare boală gravitatea ei, cum ne, putem feri şi cum ne putem vin­deca.

In legătură cu aceasta a vorbit şi d. Martin, care a captivat în­dată spiritele. D-sa a mai spus ca un fel de paranteză, şi despre „Că­lătoria M. S. Reginei iu America", accentuând dragostea de muncă a americanilor, priceperea şi cinstea lor. A arătat cum americanii lu­crează la creiarea de noui state mai întâi la facerea de şosele, drumuri fire telefono-telegrafice, fântâni igienice cu apă potabilă, local de şcoală, primărie, biserică, spital şi altele. Distinşii] vorbitor a conchis că unui sat gospodar şi modern îi trebuieşte: biserică, şcoală şi spital.

La- urmă a vorbit d. preşedinte al cercului, I. Rotam, despre: „Ingră-şămintele şi rolul lor în agricultură". D-sa a arătat marea însemnătate ce se dă acestei chestiuni in ţările Occidentale — ceeace la noi a fost neglijat şi consecinţa e micşorarea producţiei şi a valorii. D-sa a mai lămurit şi folosul îngrăşămintelor

chimice, îndemnând pe săteni a face uz de îngrăşămintele naturale ce fiecare are la îndemână, căci ţinând seamă de sfaturile ştiinţei, mărim producţiunea solului şi calitatea produselor şi cu acestea bogăţia şi m u 1 ţ,u m i r ea n oa s t r ă.

tai aceasta s'a sfârşit, aceatsă fru­moasă zi ce a fost o sărbătoare pen­tru urdiniceni. Totul s'a petrecut în­tr'o atmosferă de frăţietate, cum rar s'a văzut şi fiecare a plecat mul­ţumit.

Mulţumim călduros d-lor învăţă­tori că ni-au dar concursul ştiinţei d-lor, precum şi sătenilor cari au venit într'un număr aşa de mare, rugându-i ca şi de altă dată să ne facă aceiaş plăcere.

I. S.

Brânca la Porci Este ştiut de toţi, că porcul este

un animal foarte prăsitor şi folosi­tor în economia noastră delà ţară. El este animalul săracului, şi sa-ţiul casei.

Pe cât porcii se înmulţesc de re­pede, pe atât se îmbolnăvasc de uşor. Unele din boale nu au nici un leac şi atunci turme întregi de porci se prăpădesc când a intrat molima în ei; altele, cum este brân­ca (guşterul sau rujetul) deşi mo­lipsitoare, poate să fie preîntâmpi­nată.

Această boală este foarte gravă pentru porci şi în special pentru porcii tineri şi de rasă; se iveşte primăvara printre porcii cari tră-esc mai mult prin localităţi joase şi băltoase.

Cum cunoaştem un animal bol­nav? Porcul bolnav este trist, stă culcat, retras într 'un colţ al cocinei sau afară învelit în pae, nu mă­nâncă, câteodată scârţie din dinţi, geme, ochii îi stau închişi ca şi când ar dormita, adesea varsă, tre­mură, mişcă capul cu anevoinţă, sau dacă se scoală umblă cu capul în jos şi abea merge, paralizându-i (damblagindu-i) picioarele dinapoi. Cu timpul nu mai mănâncă din cauza fierbinţelelor ce se produc la gât. Pe părţile mai gingaşe (pe lân­gă ochi, pe după urechi, pe sub coadă sau pe sub burtă) îi apar pete roşii care mai târziu devin vinete. Alteori se baligă tare, de­vine şi mai trist, având tempera­tura peste 40°. Mai pe urmă începe a se răci, a se clătina şi apoi cade.

Brânca este una din bolile cele mai molipsitoare la porci şi în câ­teva zile poate să piară o turmă în­treagă. Sătenii cred că această boa­lă provine din cauza alimentelor mucigăite cu care s'a hrănit ani­malul, sau din cauză că nu a fost adăpat la timp. Este o părere cu totul greşita. Ea este de o altă na­tură; şi anume de natură mierobia-nă (datorită unui microb).

Contra acestei boli, econom noştri delà ţară aplică o mulţin de tratamente, dar fără să fie < vre-un de folos. Unii întrebuinţeaJ spre exemplu: spânz la pulpe şi I urechi, alţii le lasă sânge din ureci şi multe din acestea. |

Cu toate că boala este de natul j microbiană, ea insă poate fi preîl ( tâmpinată cu vaccin (ser).

Pentru aceasta crescătorii mal ' dându-şi mai bine seama de pagu bele ce le face această boală, vac cinează porcii de două ori pe an ei ehiamă medicul veterinar spl a le face injecţia (vaccinarea) 1 toţi porcii.

Sfătuim pe economii noştri să v> se scumpească şi să se unească d toţii şi să cheme medicul veterinaţ care în schimbul unei plăţi miß de 30—40 lei de porc, în care s poate să se cuprindă şi vaccinul, t vaccina porcii şi astfel va preîB tânipina boala la. toţi porcii di comună.

Dacă nu se face aceasta la tirfll '. cel puţin când aude prin satele v< cine că mor porcii, imediat să * nunţe pe primar ca să cheme med ' dicul veterinar şi să vaccineze W porcii.

După ce s'a făcut declaraţia ) , primărie, se va izola porcii cei bo I navi, ducându-i la un loc desch spre a nu îmbolnăvi şi pe cei sí nătoşi. Gunoiul din cocină se y arde iar cocina se va desinfecta c lapte de var.

Porcii bolnavi să nu se tae şi $ se mănânce, căci carnea lor es otrăvitoare; dincontra se va hrăj bine şi adăpa cu apă în care s1

pus puţin sulfat de fer spre a i dizolva (topi).

Dacă nu se iau toate aceste mjj suri la timp, suntem în pericol ц numai să perdem toţi porcii, dar s nu avem nici măcar untura şi sli nina necesară familiei în curs anului.

P. Plopeanu Găeşti Şc. de Agric. Armăşeşti-Ialornij

0 carte folositoare „Din povestirile lui Moş Antona

este titlul unei cărţi, care cupriru nenumărate poveşti, toate scrise tr'un graiu românesc şi ţărănesc, felul povestirilor lui Creangă.

Este singura carte ce s'a scris noi. delà Creangă încoace, în ad vărata limbă moldovenească.

Autorul ei, d-1 Victor Săndulescu Topoliţa, învăţător in jud. Neam este un îndrăgostit preţuitor al Creangă şi de-aceea a căutat să-însuşească, în scrierea sa, limba p pularâ, care este baza limbii r mâne. Această nepreţuită carte află sub tipar şi va apare în curân

Cititori acestei foi sunt rugaţi i scrie autorului, la Căciuleşti-Neam pe o c. p., câte exemnlare vor, ca i se ştie câte să se tipărească, tiraj fiind limitat.

Vasile Delabio

A R O N L A Z A R CROITOR CIVIL ŞI MILITAR.

P R E T U R I M O D E S T E , S E R V E Ş T E P R O M P T Ş I C O N Ş T I I N C I O S

CLUJ, STRADA N. IORGA 2

„ T A C Â M U L ' FABRICĂ DE OBIECTE DE ARGIff CLUJ, STRADA NICOLAE IORGA IN FABRICĂ : Tacâmnri, servicii de mael, obili de lux, etc. — Numai pentru revânzătrt Telefon 482 Telefon І D A Ţ I A T E N Ţ I E M A R C E I FABRICBI

(

<

<

M ă r c i l e c e l e m a i b u n e d e b e r e s u n t r e c u n o s c u t e :

B e r e a l b ă m u l t a p r e c i a t ă

„U IC S 1 S" B e r e a n e a g r a s p e c i a l ă

„ H E R C U L E S " a f a b r i c e i d e b e r e „ C Z E L L " d i n C l u j

S e g ă s e ş t e p r e t u t i n d e n i !

TIPOGRAFIA VIAŢA CLUJ.