Cruciada IV (1202 - 1204)

Scopul iniţial şi pregătirea cruciadei

Iniţiativa de răzbunare pentru înfrîngerea celei de-a treia cruciade nu s-a lăsat mult timp aşteptată. Chiar din primele zile de pontificat, Papa Inocenţiu III (1198-1216) [1] a îndemnat occidentul la organizarea unei noi cruciade, care ar urma să lovească în centrul de greutate al islamului - Egiptul. Primii care au răspuns chemării, la sfîrşitul lui 1199, au fost francezii, cu toate că erau implicaţi în război împotriva Angliei.

Germanii, conduşi de regele Filip Şvabul [2], fiul lui Friedrich I Barbarossa, erau şi ei dispuşi să participe, fiind plini de dorinţa de a se răzbuna pentru cele întîmplate în cruciada III.

Pentru a-şi putea transporta armata în Egipt francezii au apelat flota Veneţiană, cea mai mare forţă navală din epocă. În februarie 1201, Veneţia s-a angajat ca în timp de un an să pregătească o flotă capabilă de a transporta peste 30 000 de ostaşi. Începînd cu luna mai 1202 în Veneţia încep să se adune cruciaţii din Franţa şi Germania

Relaţia Veneţiei cu Egiptul şi Imperiul Bizantin

În mai 1202 sultanul egiptean Malik al-Adil [3], fiind informat despre intenţiile europenilor, trimite în Veneţia o solie cu daruri bogate, căreia îi porunceşte să-i convingă pe veneţieni să schimbe cursul cruciadei, ca aceasta să nu mai reprezinte un pericol pentru Egipt. În schimb el oferea negustorilor din Veneţia (care avea ambiţia de a deveni stăpîna mărilor) un cartier întreg în Alexandria, o mulţime de înlesniri comerciale, etc. Într-adevăr, arhivele confirmă că între 1205-1217 Veneţia era privilegiată în relaţiile comerciale cu Egiptul. Unii istorici pun la îndoială veridicitatea înţelegerii dintre Egipt şi Veneţia şi că aceasta ar fi dus la schimbarea cursului cruciadei IV. Totuşi, fiindcă nu se cunosc date conform cărora egiptenii le-ar fi cerut veneţienilor să atace anume Bizanţul, posibilei înţelegeri dintre cele două părţi îi acordăm o importanţă secundară.

Imperiul Bizantin reprezenta pentru Veneţia un vital domeniu de interes, fiindcă imperiul le oferea înlesniri comerciale în schimbul întăririi flotei bizantine de către veneţieni [4]. Împotriva acestei prezenţe veneţiene în Bizanţ s-au opus cu tărie împăraţii Manuil I Comnen (1143-1180) şi Andronic I Comnen (1183-1185), ceea ce a dus la urmări grave pentru economia Veneţiei. Aşadar, înfrîngerea militară a Imperiului Bizantin era o problemă de viaţă şi de moarte pentru cei din urmă.

Situaţia politică în Bizanţ şi impactul asupra mersului cruciadei

În 1195 Alexie III Anghelos [5] l-a înlăturat de pe tronul imperial pe fratele său, Isaac II Anghelos [6]. Fiul celui din urmă, Alexie [7], a încercat ulterior să-l repună în drepturi pe tatăl său, ca să primească şi el succesiunea la tron. Pentru aceasta el s-a folosit de legătura de rudenie pe care o avea cu regele german Filip Şvabul (care era căsătorit cu sora sa).

În august 1202 prinţul Alexie se afla la curtea germană, unde a sosit viitorul conducător al cruciadei, Bonifatie de Montferrat [8], pentru a duce tratative cu regele în privinţa organizării cruciadei. Probabil anume aici s-a şi definit scopul esenţial al cruciadei IV, anume cucerirea Constantinopolului.

Cînd Bonifatie de Montferrat a ajuns la Venezia, l-a convins cu uşurinţă pe ducele Enrico Dandolo [9] să accepte noul plan de desfăşurare a cruciadei. Acesta era ţinut în secret, pe faţă făcîndu-se nişte planuri de invazie a Egiptului.

1

Începutul operaţiunilor militare

Cruciaţii încă nu-şi achitaseră datoria pentru flota pregătită de veneţieni, de aceea ducele s-a gîndit ca în loc de banii rămaşi să se folosească de forţa militară a cruciaţilor. Drept ţintă a fost ales oraşul Zara, aflat sub stăpînire ungurească. La 24 noiembrie 1202 cetatea a fost cucerită, iar cruciaţii s-au comportat cu populaţia creştină de aici extrem de barbar. Armata a rămas aici pînă în primăvară.

În ianuarie 1203 în Zara a sosit solia regelui german, care anunţa că între el şi prinţul bizantin refugiat, Alexie, s-a format o alianţă şi că Veneţia face înţelegere cu cruciaţii cu privire la cucerirea Constantinopolului. Acesta a fost momentul în care planul de cucerire s-a făcut public. Printre altele în adresarea regelui se spunea că dacă cruciaţii îl vor pune în tron pe Alexie, acesta va supune Romei Biserica Răsăritului. Trebuie remarcat că mulţi cavaleri, avînd simţul de onoare, au refuzat să semneze un asemenea plan, dar fiindcă el a fost semnat de cîţiva conducători de vază, planul a fost acceptat.

În luna aprilie cruciaţii au ajuns pe insula Corfu. Aici le-a fost prezentat formal prinţul Alexie, care a trebuit să semneze angajamente de a răsplăti o mulţime de cavaleri după cucerirea capitalei. Către 25 mai 1203 au fost rezolvate toate neînţelegerile şi cruciaţii au pornit spre Constantinopol.

Cucerirea Constantinopolului şi revolta bizantinilor împotriva noilor împăraţi

În iunie 1203 cruciaţii, în număr de 30 000, erau deja aproape de Constantinopol. Împăratul Alexie III Anghelos a putut aduna 70 000 de ostaşi, dar care se pare că nu erau bine organizaţi. Între 8 şi 17 iulie au avut loc lupte, în urma cărora împăratul a fugit ruşinos din cetate, unde şi-a lăsat soţia şi copiii.

Poporul din cetate l-a eliberat din temniţă pe tatăl prinţului Alexie, Isaac II, proclamîndu-l împărat. În acest moment cruciaţii au început tratativele cu Isaac II-lea în privinţa remunerării promise de fiul său. La 1 august Alexie devine împărat (Alexie IV), însă de acum înainte va avea dificultăţi în a răsplăti cruciaţii.

Fiindcă noii împăraţi pur şi simplu nu erau în stare să se răsplătească după cum s-au înţeles cu cruciaţii, cei din urmă s-au obligat să rămînă în Constantinopol pentru încă un an, în urma înţelegerii dintre împăratul Isaac şi ducele Dandolo.

Poporul din capitala imperiului era frustrat de faptul că împăratul Alexie IV apărea în public în haine latineşti şi înconjurat de străini, motiv pentru care în ianuarie 1204 a fost pregătită o revoltă. Călugării şi oamenii simpli se adunau în pieţe pentru a alege un nou împărat. Isaac II a decis să cheme cruciaţii în oraş pentru a institui ordinea. Despre acest fapt au aflat protestatarii, declanşînd imediat revolta violentă. În acest timp anarhic pentru scaunul de împărat a fost ales Alexie V Duca [10], acesta începînd să întărească zidurile cetăţii, Isaac II nu a rezistat tensiunii şi a decedat, iar fiul său a fost întemniţat şi apoi omorît.

Instaurarea stăpînirii latine în Constantinopol

În martie 1204 între Dandolo şi Bonifatie a fost încheiată o înţelegere care a dat pe faţă toate scopurile cruciadei IV:

   a) Cucerirea Constantinopolului şi instaurarea administraţiei occidentale   b) Jefuirea oraşului, bogăţiile obţinute să fie împărţite în 4 părţi, dintre care 3 să revină Veneţiei, pentru recuperarea datoriei pe care o avea Bizanţul faţă de ei, iar a patra parte să fie împărţită între Bonifatie şi conducătorii francezi   c) După cucerire, 6 alegători veneţieni şi 6 francezi vor alege noul împărat

2

   d) Noul împărat va avea sub stăpînire un sfert din imperiul, celelalte trei părţi urmînd să fie împărţite între veneţieni şi francezi   e) Partea din rîndul căreia nu va fi ales împăratul, va avea dreptul la stăpînirea asupra catedralei Sfînta Sofia din Constantinopol şi la instaurarea patriarhului din clerul ţării sale   f) etc., mai puţin importante

La 12 aprilie, în timpul celui de-al doilea asalt, cetatea a fost cucerită. Alexie Duca a fugit din oraş. Poporul s-a retras în străduţele înguste, de unde a încercat să se opună latinilor, dar fără succes. Bonifatie a intrat în cetate la 13 aprilie, promiţînd cruciaţilor 3 zile de jaf, asta în condiţiile în care în timpul asaltului au ars 2/3 din oraş. Imaginea care a urmat e de nedescris, fericiţi erau consideraţi cei care au reuşit să părăsească cetatea fără a fi prinşi de latini. Unul din cei care au reuşit să se refugieze a fost şi patriarhul Ioan X [11], care a refuzat să recunoască supremaţia papală.

Faţă de sfintele biserici cruciaţii aveau aceleaşi atitudini barbare, ei le distrugeau şi jefuiau tot ce e mai de preţ din ele, distrugeau raclele cu sfinte moaşte etc. Cu aceste bogăţii au fost împodobite apoi bisericile apusene, iar clerul catolic numea cele întîmplate drept furt sfînt. Aceeaşi soartă au avut-o bibliotecile, monumentele artistice etc.

Bonifatie de Montferrat părea a fi în drept să fie pus în scaunul împărătesc, însă aceasta nu convenea intereselor veneţiene. Pînă la urmă s-a decis ca împărat să devină Baldwin al Flandrei [12], care a fost întronat la 9 mai 1204.

Rezinstenţa bizantină şi aportul Ţaratului Vlaho-Bulgar

Cînd a venit vorba de împărţirea imperiului între ei, cruciaţii au întîmpinat mari dificultăţi, fiindcă la acel moment imperiul era decapitat, dar provinciile nu aveau de gînd să se conformeze situaţiei din capitală. În afară de Alexie III şi Alexie V care au părăsit Constantinopolul înainte de invazia latinilor, titlul de împărat a fost acordat şi lui Teodor Lascaris [13], cel care a întemeiat Imperiul de la Niceea (1204-1261) [14].

Înfrîngerea uşoară a imperiului se explică în primul rînd prin situaţia din Balcani, unde ţaratul Vlaho-Bulgar, începînd cu 1185, a reprezentat permanent un duşman al imperiului. Ţarul Kaloyan [14] şi-a dorit un terioriu cît mai mare în Balcani, ceea ce la un moment dat a intrat în conflict cu interesele cruciaţilor. De acest fapt s-au folosit intelectualii bizantini care s-au refugiat în Bulgaria, reuşind să-l convingă pe Kaloyan să devină apărătorul Ortodoxiei şi să-şi pună drept scop refacerea imperiului Bizantin.

Baldwin şi Bonifatie au ocupat cîteva cetăţi din Balcani, lăsînd acolo garnizoane mici, ca să se impună în regiunile răsăritene. De acest fapt s-a folosit Kaloyan, iniţiind o campanie militară de amploare. Cruciaţii, speriaţi de veştile din vestul Imperiului, şi-au încetat acţiunile în Asia Mică şi s-au întors în Balcani. Acestui fapt i se datorează în cea mai mare parte posibilitatea întemeierii Imperiului de la Niceea.

În primăvara 1205 cruciaţii au pornit împotriva lui Kaloyan. La 15 aprilie a avut loc o bătălie sub Adrianopol, unde a fost nimicită floarea cavalerimii latine, iar uzurpatorul Baldwin a fost luat prizonier.

Greşeala lui Kaloyan a constat în faptul de a le permite bulgarilor să se răzbune pe greci pentru anii de aflare în componenţa Imperiului. Aceştia au început să devasteze oraşele greceşti, care, la rîndul lor, au încetat să acorde încredere lui Kaloyan, cel din urmă pierzînd astfel cei mai utili aliaţi ai săi, iar Constantinopolul aşa a şi rămas sub stăpînirea catolicilor.

 

3

Note:

1. Papa Inocenţiu III (1160-1216) - papa Romei începînd cu 1198, unul din principalii organizatori ai cruciadei IV. În timpul pontificatului său, scaunul papal puterii laice.2. Filip Şvabul (1178-1208) - rege al Germaniei din 1198. Fiul mai mic al lui Friedrich I Barbarossa.3. Malik al-Adil (+1218) - fratele sultanului egiptean Saladdin, după moartea căruia i-a înlăturat de la putere pe toţi fiii acestuia, devenind sultan în 1200.4. întăririi flotei bizantine de către veneţieni - 5. Alexie III Anghelos (1153-1210) - împărat bizantin între 1195-1203. 6. Isaac II Anghelos (+1204) - împărat bizantin în perioadele 1185-1195 şi 1203-1204. A fost orbit de fratele său, Alexie III, cînd acesta i-a luat tronul, în 1195. 7. Alexie IV Anghelos (1182-1204) - în 1203, cu aportul esenţial al cruciaţilor, a devenit împărat, împreună cu tatăl său, Isaac II. Orientarea sa filo-occidentală a provocat izbucnirea unei revolte, în timpul căreia a fost ucis. Sora lui, Irina, era soţia regelui german Filip Şvabul.8. Bonifatie de Montferrat (1150-1207) - nepotul lui Conrad al Ierusalimului. După cucerirea Constantinopolului a întemeiat în sudul Greciei regatul Tessalonicului, căsătorindu-se cu văduva lui Isaac II Anghelos, Margareta a Ungariei. A fost ucis într-o luptă contra bulgarilor.9. Enrico Dandolo (1107-1205) - ducele Veneţiei din 1192. În 1173, fiind în calitate de sol la curtea imperială din Constantinopol, a fost orbit la porunca împăratului Manuil I, dar nu a pierdut cu totul vederea. Cu ajutorul cruciaţilor a pus fundamentul supremaţiei Veneţiei pe mare.10. Alexie V Duca (+1204) - a fost fruntaşul revoltei împotriva împăraţilor latino-cugetători Isaac II şi Alexie IV, în urma căreia a fost ales împărat. Mai tîrziu fost executat de cruciaţi.11. Ioan X Camaterus (+1206) - patriarh al Constantinopolului între 1198-1206. În 1206 a fost invitat de Teodor I Lascaris la Niceea, pentru a fi continuatorul patriarhiei de Constantinopol, dar acesta a refuzat, probabil din cauza vîrstei înaintate. 12. Baldwin al Flandrei (1171-1205) - contele Flandriei din 1194. În 1204 a fost declarat împărat al Imperiului Latin. Tot în 1204 fost luat prizonier de către bulgari după bătălia de la Adrianopol, murind în prizonierat la puţin timp după asta.13. Teodor I Lascaris (1175-1222) - întemeietorul şi primul împărat al Imperiului de la Niceea. Cumnatul împăratului Alexie III Anghelos.14. Imperiul de la Niceea (1204-1261) - stat situat în nord-vestul Asiei Mici, descendent al Imperiului Bizantin. A dispărut odată cu refacerea Imperiului.15. Kaloyan (sau Ioannis/Ioaniţă, +1207) - fratele mai mic al ţarilor Petru şi Ioan Asan. A luptat pentru afirmarea ţaratului Vlaho-Bulgar, luptînd iniţial contra bizantinilor. După căderea Constantinopolului a luptat împotriva latinilor, aducînd o importantă contribuţie menţinerii şi întăririi Imperiului de la Niceea.

Cruciada a IV-a sau jaful “soldaţilor lui Hristos” împotriva creştinilor

Evenimentele ce urmau să se desfăşoare în Constantinopol, în anul 1204, aveau să rămână în istoria creştinismului drept unele dintre cele mai adânci răni.

O luptă sfântă?

După eşecul cruciadei dintre anii 1189-1192, papa Inocenţiu III iniţiază proiectul unei noi cruciade, cea intrată în istorie drept cea de-a patra cruciadă. Însă ecoul acestei din urmă chemări la o luptă sfântă, nu are efectul aşteptat de pontif. Cu toate acestea însă, ideea unei astfel de lupte este bine primită de conţii Thibaud de Champagne, Louis de Blois, Balduin de Flandra şi fraţii săi, Henric şi Eustache.

4

Astfel Geoffroi de Villehardouin, mareşal de Champagne, încheie la Veneţia un acord cu dogele Enrico Dandolo. Acordul prevedea ca în schimbul a 85.000 de mărci de argint, Comuna lui San Marco să transporte în Egipt 4.500 cavaleri, 9.000 scutieri, 20.000 pedestraşi cu toate proviziile necesare. Acordul este acceptat de cruciaţi. Însă moartea subită a contelui de Champagne, îl plasează pe marchizul Bonifaciu de Montferrat în rolul de conducător al expediţiei.

O dată ajunşi la Veneţia, cruciaţii întâmpină problema banilor. Aceştia nu erau suficienţi pentru a acoperi suma convenită cu dogele. În acel moment dogele propune cucerirea cetăţii Zara de pe coasta dalmată. Cruciaţii sunt scandalizaţi la auzul propunerii, deoarece Zara aparţinea regelui maghiar care, de altfel, promisese să ofere sprijin cruciadei. Pontiful, de asemenea, se opune hotărât acestei idei. Cu toate acestea însă, armata cruciaţilor atacă Zara şi o cucereşte.

Elementul surpriză

În mijlocul acestor evenimente, îşi face apariţia un nou personaj: Alexios Angelos. Acesta era fiul basileului detronat, Isaac II Angelos, şi cere ajutorul cruciaţilor. El dorea eliberarea tatălui său şi reinstaurarea lui pe tronul Imperiului. Alexios merge în Germania pentru a purta tratative cu Philip de Swabia, fiul lui Barbarossa şi ginerele lui Isaac II Angelos. Alexios îi propune lui Philip să deturneze expediţia cruciaţilor spre Constantinopol în vederea restabilirii tatălui său pe tron. Prinţul inconştient îi face lui Philip promisiuni exorbitante. În schimbul serviciului adus lui şi tatălui său , Alexios se obligă la plata a 200 000 mărci de argint, la unirea bisericii ortodoxe cu Biserica Romei şi recunoaşterea supremaţiei papale, participarea la cruciadă cu 10 000 de oameni şi la întreţinerea permanentă în Palestina a unei armate de 500 de cavaleri.

Cruciaţii ajung la Constantinopol, iau oraşul cu asalt şi îl detronează pe Alexios III Angelos. Acesta fuge din oraş împreună cu ultimii banii ai trezoreriei imperiale. La conducerea imperiului revine Isaac II Angelos împreună cu fiul său, Alexios, care era garantul îndeplinirii promisiunilor.

Următoarele luni sunt foarte grele pentru bizantini. Împăratul îi supune unor taxe enorme în vederea strângerii banilor necesari. În cele din urmă, se plăteşte jumătate din sumă. Pentru ca mai târziu cruciaţii să primească vestea că imperiul nu mai are niciun ban de dat.

Constantinopolul era acum sub o presiune enormă, atât din interior, cât şi din exterior. În interior are loc o revoltă. Alexios şi Isaac sunt detronaţi şi executaţi. Locul lor este luat de Alexios Ducas Murtzuphlos care duce o politică anti-latină. Pentru bizantini, latini erau sursa tuturor nenorocirilor abătute asupra lor, inclusiv aducerea pe tron a lui Isaac care supune imperiul unor presiuni de nesuportat.

Partitio Romaniae

În ceea ce priveşte cruciaţii, acesta era momentul mult aşteptat pentru a putea cucerii Constantinopolul. Nerespectarea promisiunilor era motivul perfect. Atât veneţienii, cât şi ceilalţi cruciaţi aşteptau acest moment de mult timp.

Se realizează aşadar un program de cucerire şi se scrie un document solemn, Partitio Romaniae. Acest document stabilea cotele ce revin din pradă fiecărei părţi. Potrivit documentului veneţienii primeau 3/8 din teritoriile imperiale, iar cruciaţii 5/8, dintre care 1/4 îi erau rezervate viitorului împărat. Suveranul urma să fie ales dintre cruciaţi, iar patriarhul dintre veneţieni. Toate acestea fiind stabilite, cruciaţii pornesc lupta. Constantinopolul este asediat 3 zile, după care este cucerit. Metropola-regină al creştinătăţii este supusă unui

5

jaf înspăimântător timp de 3 zile de ”soldaţii lui Hristos”. “Oraşul este despuiat de bogăţiile, moaştele sfinte şi monumentele sale istorice, care iau drumul Occidentului.” Şi astfel Constantinopolul, marea capitală a Imperiului Bizantin, cade răsunător.

O tragedie

Oare ar trebui să ne surprindă evenimentele celei de IV-a cruciade? Dacă privim şi cercetăm puţin secolul precedent cruciadei am putea observa cu uşurinţă câteva semne care anunţau tragedia din anul 1204. Aici putem enumera, fără să ne sfiim, atacul lui Robert Guiscard asupra Constantinopolului, urmat de cel al fiului său, Bohemund de Tarent şi la fel şi acţiunile întreprinse de Wilhelm II. Toţi doreau cucerirea capitalei bizantine. Acelaşi ţel l-au avut la un moment dat şi Frederic Barbarossa sau fiul său, Henric VI. În ceea ce priveşte Veneţia şi relaţiile acesteia cu imperiul era de aşteptat ca dogele să profite din plin de situaţia creată în 1204.

După lovitura primită de Veneţia în 1171 din partea Constantinopolului, acesta îşi propune cucerirea statului bizantin şi crearea unui imperiu comercial propriu care să-i asigure monopolul comerţului în Răsărit. Astfel Enrico Dandolo, simbolul imperialismului comercial veneţian, nu poate fi acuzat de nimic atunci când a văzut în expediţia papală, ocazia perfectă pentru îndeplinirea propriilor idealuri. De altfel Europa acelor timpuri părea măcinată, mai degrabă, de preocupări materiale decât de obiectivele religioase care păleau pe zi ce trecea.

Cei care aveau interese materiale în imperiu erau mulţi. Normanzii, veneţienii, papalitatea, imperiul roman de naţiune germană, toţi doreau acelaşi lucru. Iar slăbiciunile interne ale Imperiului Bizantin au făcut ca agresiunea latină să pară şi mai feroce.

Să fi fost un accident, să fi fost un plan bine gândit? Nimeni nu se poate pronunţa cu exactitate. Insă ceea ce este sigur este faptul că, în anul 1204 a avut loc cea de a IV-a cruciadă. O cruciadă menită să elibereze Locurile Sfinte, dar care, în cele din urmă, s-a transformat într-o luptă a creştinilor contra creştinilor. O luptă care a produs o rană adâncă în universul creştinismului si care nu a facut decât să adâncească prăpastia dintre Occident si Orient.

6