Cruciada a Doua

10
Cruciada a doua 1 Cruciada a doua Cucerirea Comitatului Edessei de către musulmani a fost principala cauză a organizării celei de-a doua cruciade. Cruciada a doua a fost a doua cruciadă importantă organizată în Europa, care avea în 1145 ca obiectiv eliberarea Comitatului Edessei, care fusese cucerit de musulmani în 1144. Comitatul Edessei fuses primul stat cruciat înființat în timpul primei cruciade (10951099). Cruciada a doua a fost inițiată de Papa Eugene al III-lea și a fost prima cruciadă condusă de regi europeni Ludovic al VII-lea al Franței și Conrad al III-lea al Germaniei și la care participau corpuri oaste ale celor mai importanți nobili de pe continent. Armatele celor doi regi au călătorit separat spre Constantinopol, fiind în oarecare măsură stânjenite în deplasarea lor de către bazileul Manuel I Comnen. După ce au traversat teritoriul bizantin și au intrat în Anatolia, cele două armate au fost înfrânte separat de armata turcilor selgiucizi. Ludovic, Conrad și resturile armatelor lor au ajuns în cele din urmă la Ierusalim și, în 1148, au organizat un atac împotriva Damascului. Expediția spre răsărit a fost un eșec de proporții pentru creștini și un factor important de creștere a încrederii musulmanilor în forțele lor. Ca urmare, musulmanii aveau să organizeze asediul Ierusalimului, pe care l-au și cucerit de altfel în 1187. Răspunsul creștinilor a fost cruciada a treia de la sfârșitul secolului al XII-lea. Singurul succes al cruciaților a fost înregistrat în afara bazinului mediteranean. O armată formată din cruciați flamanzi, frigieni, normanzi, englezi, scoțieni și germani, în drumul lor pe mare spre Țara Sfântă, s-a oprit în Portugalia și a contribuit la cucerirea Lisabonei în 1147. Între timp, în Europa Răsăriteană începuse cruciada nordică, care avea ca scop convertirea forțată a triburilor păgâne la creștinism, luptă care avea să dureze mai multe secole. Contextul istoric Formarea statelor latine în Orientul Apropiat, prezența unui număr mare de străini, a unor trupe străine au fost întâmpinate cu dușmănie de populația autohtonă. Cronicarul Guillaume din Tyr consemna, în veacul XII, vrăjmășia și dorința de răzbunare care pusese stăpânire pe turci și pe arabi, mai ales pe aceștia din urmă: Ei erau cei mai aprigi dușmani-spunea Guillaume-ai poporului nostru și cu atât mai grav era că ei trăiau în țara noastră și nuexistă ciumă mai periculoasă decât dușmanul care trăiește în sânul familiei. Ei nu numai că omorau pe ai noștri, când aceștia mergeau singuri pe străzi, sau îi prindeau și îi vindeau apoi în robie la păgâni, ci se și împotriveau să lucreze pe câmp pentru a distruge pe ai noștri cu foamea. Preferau să rabde de foame în loc să facă vreun serviciu poporului nostru, considerându-l dușman. Nu numai în afara orașelor drumurile erau nesigure, dar și în casele din interiorul zidurilor orașelor, cu greu se putea găsi un loc liniștit și nepericulos, deoarece numărul populației era mic, iar găurile din ziduri permiteau dușmanilor să intre în oraș; noaptea ei năvăleau peste puținii locuitori, omorând pe mulți chiar în casele lor În aceste condiții, în Asia Mică, s-a produs un reviriment musulman. O contracruciadă turcă,

description

Cruciada a Doua - wikipedia

Transcript of Cruciada a Doua

  • Cruciada a doua 1

    Cruciada a doua

    Cucerirea Comitatului Edessei de ctre musulmani a fost principala cauz aorganizrii celei de-a doua cruciade.

    Cruciada a doua a fost a doua cruciadimportant organizat n Europa, care avean 1145 ca obiectiv eliberarea ComitatuluiEdessei, care fusese cucerit de musulmani n1144. Comitatul Edessei fuses primul statcruciat nfiinat n timpul primei cruciade(10951099). Cruciada a doua a fost iniiatde Papa Eugene al III-lea i a fost primacruciad condus de regi europeni Ludovical VII-lea al Franei i Conrad al III-lea alGermaniei i la care participau corpuri oasteale celor mai importani nobili de pecontinent. Armatele celor doi regi aucltorit separat spre Constantinopol, fiindn oarecare msur stnjenite n deplasarealor de ctre bazileul Manuel I Comnen.Dup ce au traversat teritoriul bizantin i auintrat n Anatolia, cele dou armate au fostnfrnte separat de armata turcilor selgiucizi.Ludovic, Conrad i resturile armatelor lor auajuns n cele din urm la Ierusalim i, n1148, au organizat un atac mpotrivaDamascului. Expediia spre rsrit a fost uneec de proporii pentru cretini i un factor important de cretere a ncrederii musulmanilor n forele lor. Ca urmare,musulmanii aveau s organizeze asediul Ierusalimului, pe care l-au i cucerit de altfel n 1187. Rspunsul cretinilora fost cruciada a treia de la sfritul secolului al XII-lea.

    Singurul succes al cruciailor a fost nregistrat n afara bazinului mediteranean. O armat format din cruciaiflamanzi, frigieni, normanzi, englezi, scoieni i germani, n drumul lor pe mare spre ara Sfnt, s-a oprit nPortugalia i a contribuit la cucerirea Lisabonei n 1147. ntre timp, n Europa Rsritean ncepuse cruciada nordic,care avea ca scop convertirea forat a triburilor pgne la cretinism, lupt care avea s dureze mai multe secole.

    Contextul istoricFormarea statelor latine n Orientul Apropiat, prezena unui numr mare de strini, a unor trupe strine au fost ntmpinate cu dumnie de populaia autohton. Cronicarul Guillaume din Tyr consemna, n veacul XII, vrjmia i dorina de rzbunare care pusese stpnire pe turci i pe arabi, mai ales pe acetia din urm: Ei erau cei mai aprigi dumani-spunea Guillaume-ai poporului nostru i cu att mai grav era c ei triau n ara noastr i nuexist cium mai periculoas dect dumanul care triete n snul familiei. Ei nu numai c omorau pe ai notri, cnd acetia mergeau singuri pe strzi, sau i prindeau i i vindeau apoi n robie la pgni, ci se i mpotriveau s lucreze pe cmp pentru a distruge pe ai notri cu foamea. Preferau s rabde de foame n loc s fac vreun serviciu poporului nostru, considerndu-l duman. Nu numai n afara oraelor drumurile erau nesigure, dar i n casele din interiorul zidurilor oraelor, cu greu se putea gsi un loc linitit i nepericulos, deoarece numrul populaiei era mic, iar gurile din ziduri permiteau dumanilor s intre n ora; noaptea ei nvleau peste puinii locuitori, omornd pe muli chiar n casele lor n aceste condiii, n Asia Mic, s-a produs un reviriment musulman. O contracruciad turc,

  • Cruciada a doua 2

    un djihad a fost organizat din iniiativa sultanului Persiei, Muhammad, cu concursul califului din Bagdad, de careteoretic ineau, nc, toate sultanatele i emiratele. Dup succesul primei cruciade, n Orientul Mijlociu au fostnfiinate trei state cruciate: Regatul Ierusalimului, Principatul Antiohiei i Comitatul Edessei. Un al patrulea,Comitatul Tripolelui a fost nfiinat n 1109. Edessa era cel mai nordic stat dintre toate cele de mai sus, cel mai puinputernic i mai slab populat. Din aceste motive, Comitatul Edessa a fost atacat de mai multe ori de statelemusulmane vecine. Contele Baldwin al II-lea i viitorul conte Joscelin de Courtenay au fost luai prizonieri dupnfrngerea lor n btlia de la Harran din 1104. Baldwin i Joscelin au fost din nou luai prizonieri n 1122, i, dupce Edessa s-a refcut ntr-o oarecare msur dup btlia de la Azaz din 1125, Joscelin a fost ucis n lupt n 1131.Succesorul su Joscelin al II-lea a fost obligat s se alieze cu Imperiul Bizantin, dar, n 1143, att bazileul Ioan IIComnen ct i regele Ierusalimului Fulk de Anjou au murit. Joscelin se certase ntre timp cu principele Antiohiei icu cel al Tripolelui, ceea ce a lsat Edessa fr niciun aliat puternic.ntre timp, selgiucidul Zengi, atabegul Mosulului, cucerise deja Alepul n 1128. Alepul era cheia puterii n Siria,motiv de dispute ntre conductorii din Mosul i cei din Damasc. Att Zengi ct i regele Baldwin al II-lea i-auconcentrat atenia asupra Damascului. Baldwin a fost nvins n faa porilor Damascului n 1129. Damascul, condusn acea vreme de dinastia Burid, s-a aliat cu regele Fulk atunci cnd Zengi a asediat oraul n 1139 i n 1140.Aceast alian a fost negociat de cronicarul arab Usamah ibn Munqidh.La sfritul anului 1144, Joscelin al II-lea, aliat cu dinastia Artuqid, a plecat din Edessa cu aproape ntreaga saarmat s-i sprijine aliatul Kara Aslan mpotriva Alepului. Zengi, care ncerca s obin un avantaj dup moartearegelui Fulk din 1143, s-a grbit s asedieze Edessa. Oraul a fost cucerit pe 24 decembrie 1144. Manasses deHierges, Philip de Milly i ali lupttori cruciai au fost trimii din Ierusalim n sprijinul Edessei, dar au ajuns preatrziu. Joscelin al II-lea a continuat s conduc resturile comitatului din noua capital de la Turbessel, dar, treptat,restul teritoriului a fost cucerit sau vndut Imperiului Bizantin. Zengi a fost slvit n lumea islamic drept "aprtoral dreptei credine" i al-Malik al-Mansur ("rege victorios"). El nu a declanat un atac mpotriva resturilorComitatului Edessei sau mpotriva Principatului Antiohiei aa cum se temea toat lumea cretin, deoarece a trebuits se ntoarc acas s rezolve problemele aprute la Mosul. Zengi a fost asasinat n Alep de un sclav, fiind urmat laconducere dce fiul su Nur ad-Din. Joscelin a ncercat s profite de moartea lui Zengi i s recucereasc Edessa, darNur ad-Din a aprat cu succes oraul n noiembrie 1146.

    Reaciile occidentaleVetile despre cderea Edessei au fost aduse n Europa pentru prima oar de pelerini la nceputul anului 1145, iar dup aceea de ambasadorii din Antiohia, Ierusalim sau Armenia. Episcopul Hugh de Jabala a adus vestea Papei Eugen al III-lea, care a emis bula papal Quantum praedecessores pe 1 decembrie 1145, cernd organizarea unei a doua cruciade. Hugh i-a povestit Papei i despre existena unui rege ortodox despre care se spera c va aduce salvarea statelor curiate. Este prima oar cnd este menionat legendarul rege-patriarh Ioan. Aceast cruciad a fost conceput ca s fie mai bine organizat i mai strict controlat la nivel central dect prima cruciad. Anumii preoi urmau s fie desemnai de pap pentru ndrumarea spiritual a cruciailor, armatele urmau s fie conduse de cei mai puternici regi ai Europei, iar ruta de deplasare urma s fie planificat cu mult timp naintea plecrii. Primele rspunsuri primite la noua bul papal au fost slabe i bula a trebuit s fie reemis atunci cnd a fost sigur c regele Ludovic al VII-lea va lua parte la cruciad. Ludovic al VII-lea al Franei luase n consideraie organizarea unei cruciade independente de cea iniiat pe pap, dup cum anunase de altfel public n ziua de Crciun a anului 1145. Nu este clar pn azi dac regele Ludovic plnuise organizarea unei expediii militare sau doar a unui pelerinaj n ara Sfnt, dup cum jurase fratele su Filip, care ns murise mai nainte de a reui s viziteze locurile sfinte. Este posibil ca Ludovic s fi luat decizia mai nainte s fi auzit de bula papal. n mod sigur ns, Abbot Suger i ali nobili nu erau de acord cu planurile lui Ludovic, monarhul trebuind s lipseasc de la crma regatului pentru civa ani. Ludovic s-a sftuit cu Bernard de Clairvaux, care l-a pus la curent cu dorina papei. Acum, cnd regele Ludovic a cunoscut coninutul bulei papale, Eugen al III-lea l-a sprijinit entuziast n organizarea cruciadei. Bula a fost reemis

  • Cruciada a doua 3

    pe 1 martie 1146, iar Bernard a fost autorizat s propovduiasc cruciada n toat Frana.

    Bernard de Clairvaux i predicile n favoarea cruciadeiEntuziasmul care se manifestase n rndurile poporului n 1095 i 1096 pierise n acele vremuri. Totui, Bernard deClairvaux, unul dintre cei mai faimoi i mai respectai oameni ai cretinilor de la nceputul secolului al XII-lea, ahotrt s propovduiasc ridicarea la lupt sub umbra crucii ca fiind cel mai puternic mijloc pentru obinerea iertriipcatelor i a milei divine. Pe 31 martie, n prezena regelui Ludovic, el a inut o predic n faa unei mulimi uriaepe cmpul de la Vzelay. Bernard, "predicatorul cu limba de miere", a reuit s capteze atenia mulimii cu discursulsu nflcrat. Spre deosebire de prima cruciad, noua expediie a atras membrii familiilor regale, aa cum a fostEleonora de Aquitania, regina Franei, Thierry de Alsacia, conte de Flandra, Henri I, viitorul conte de Champagne,Robert I de Dreux, fratele regelui, Alphonse I de Toulouse, William al II-lea de Nevers, Guillaume al III-lea deWarenne, Hugues al VII-lea de Lusignan i muli ali aristorcrai i clerici de frunte.Un sprijin i mai important a venit din partea oamenilor de rnd. Bernard a scris Papei c, la cteva zile dup primapredic, "Am deschis gura, am vorbir i de-odat cruciaii s-au nmulit la infinit. Satele i oraele sunt acum pustii.De-abia dac mai gseti un brbat la apte femei. Peste tot vezi vduve ale cror brbai sunt nc n via".S-a luat decizia ca lupttorii cruciai s plece dup un an, n care timp trebuiau s fac pregtiri i s hotrasc pe cedrum vor merge spre ara Sfnt. Ludovic i Eugen au primit asigurri de sprijin din partea regilor al cror teritoriiurmau s fie traversate: Geza al Ungariei, Roger al II-lea al Siciliei i mpratul bizantin Manuel I Comnen, deiacesta din urm dorea ca lupttorii cruciai s depun un jurmnt de fidelitate fa de el, tot aa cum ceruse ibunicul lui, Alexius I Comnen.ntre timp, Bernard a continuat s predice n Burgundia, Lorena i Flandra. Ca i n cazul primei cruciade, predicileau dus la atacuri nechibzuite mpotriva comunitilor de evrei. Un clugr fanatic german pe nume Rudolf a fost separe iniiatorul masacrrii evreilor din Rhineland, Kln, Mainz, Worms i Speyer. Rudolf pretindea c evreii nucontribuie din punct de vedere financiar la completarea fondurilor necesare pentru salvarea rii Sfinte. Bernard iarhiepiscopul Klnului i Mainzului s-au opus cu vehemen acestor atacuri. Bernard a cltorit din Flandra nGermania ca s rezolve problema, reuind s potoleasc mulimile, iar pe Rudolf consemnndu-l ntr-o mnstire.Ct vreme se mai afla n Germania, Bernard a propovduit cauza cruciadei i lui Conrad al III-lea al Germaniei nnoiembrie 1146, dar Conrad nu s-a artat dornic s participe personal la lupt, predicile continund ns n sudulGermaniei i n Elveia. n decembrie, cnd s-a rentors din Elveia, Bernard s-a oprit la Speyr, unde, la o slujbinut n prezena lui Conrad, a ntrebat: "Omule, ce ar trebui s mai fac pentru tine i nu am fcut?" Conrad nu a mairezistat presiunilor i s-a alturat cruciadei mpreun cu mai muli nobili, printre ei aflndu-se i Frederick al II-lea alSwabiei. La fel ca i la Vzelay mai nainte i din Germania s-au nrolat numeroi oameni de rnd.Papa a autorizat organizare cruciadei i n Spania, dei aici rzboiul mpotriva maurilor avea o oarecare vechime.Papa a oferit lui Alfonso al VII-lea al Castliei aceeai indulgen pe care o asigurase i cruciailor francezi i, la fel caPapa Urban al III-lea n 1095, i-a ndemnat pe spanioli s lupte mai degrab pentru eliberarea propriilor teritoriidect s se alture cavalerilor care urmau s se ndrepte ctre ara Sfnt. Papa a autorizat mai multe orae: Marsilia,Pisa, Genova i alte cteva s lupte de asemenea n Spania, dar a fcut presiuni asupra regilor italieni precumAmadeus al III-lea al Savoyei s porneasc n expediie spre rsrit. Eugen nu dorea ca la cruciad s ia parte iConrad, spernd n schimb ca mpratul german s-i ofere sprijinul su pentru preteniile scaunul papal din Roma.De asemenea, Eugen al III-lea a autorizat organizarea unei cruciade n teritoriile germanice mpotriva pgnilorslavi. Rzboaiele dintre germani i slavi durau de ceva vreme i a fost nevoie de puterea de convingere a lui Bernardpentru a se oferi indulgene germanilor care luptau mpotriva slavilor. Expediiile germanilor nu era de naturtradiional cruciat, de vreme ce se lupta mpotriva pgnilor, nu mpotriva musulmanilor i nu aveau nicio legturcu ara Sfnt. Astfel, a doua cruciad a avut o caracteristic diferit fa de cea dinti.

  • Cruciada a doua 4

    PregtirilePe 6 februarie 1147, cruciaii francezi s-au ntlnit la tampes pentru a discuta despre ruta de deplasare. Germaniihotrsr s se deplaseze pe drumuri terestre prin Ungaria, dat fiind faptul c Roger al II-lea era dumanul luiConrad, iar deplasarea pe calea apei ieea din discuie din considereante politice. Numeroi nobili francezi nu aveauncredere n ruta terestr, care i-ar fi dus prin Imperiul Bizantin, a crui reputaie mai avea nc de suferit datoritzvonurilor colportate de primii cruciai. Pn la urm s-a hotrt ca francezii s-i urmeze totui pe germanii luiConrad (15 iunie). Roger al II-lea s-a simit jignit i a refuzat s mai participe la expediie. n Frana, abatele Suger icontele Guillaume de Nevers au fost alei ca regeni pe vremea ct regele era plecat n cruciad.n Germania s-a continuat propovduirea cruciadei de ctre Adam de Erbach i Otto de Freising. Pe 13 martie, fiullui Conrad, Frederick, a fost ales rege, sub regena arhiepiscopului Mainzului. Germanii au plnuit s plece n mai is se reuneasc cu forele franceze la Constantinopol. n timpul preparativelor pentru cruciad, ali prini germani auextins ideea rzboiului sfnt i la zonele locuite de triburile slave aflate la nord-estul Sfntului Imperiu Roman, fiindndemnai de Bernard s lanseze o cruciad mpotriva lor. Pe 13 aprilie, Papa Eugen al III-lea a autorizat aceastcruciad, pe care o compara cu aciunile cretinilor din Spania i Palestina. n 1147 a fost declanat cruciadanordic.

    Cruciada din Spania i Portugalia

    Alfonso I al Portugalie

    La mijlocul lui mai, au plecat din Anglia primele contingente delupttori pentru cruce, unitile lor fiind formate din flamanzi, frigieni,normanzi, englezi, scoieni i germani. Aceast armat a cruciailor nuera condus de niciun principe sau rege, Anglia aflndu-se n plinrzboi civil. Cruciaii venii din Anglia au sosit la Porto n iunie, aicifiind convini de episcopul local s continue marul spre Lisabona,ora spre care se deplasa deja regele Alfonso. De timp ce cruciadaspaniol fusese deja binecuvntat de pap i perspectiva era s selupte cu musulmanii, cruciaii au fost de acord. Asediul Lisabonei anceput pe 1 iulie i a durat pn pe 24 octombrie, cnd oraul a fostcucerit de cruciai, care totui nu s-au putut abine s nu se dedea lajafuri mai nainte de a-l preda regelui Alfonso. Mai muli cruciai s-austabillit n Lisabona, iar Gilbert de Hastings a fost ales episcop, dar ceimai muli cruciai au plecat mai departe n februarie 1148. Cam nacelai timp, spaniolii sub conducerea lui Alfonso al VII-lea al Castilieii a lui Ramon Berenguer al IV-lea al Barcelonei au cucerit Almera. n1148 i 1149, victoriile spaniolilor au continuat cu eliberarea altor orae: Tortosa, Fraga i Lerida.

    Plecarea germanilorCruciaii germani, (lupttori din Franconia, Bavaria i Swabia), au plecat n expediie pe drumuri terestre n mai 1147. Ottokar al III-lea al Styriei s-a alturat lui Conrad la Viena, iar regele UngarieiGeza al II-lea, dumanul lui Conrad, a fost n cele din urm convins s permit trecerea prin Ungaria a cruciailor. Cnd armatele occidentale au ajuns pe teritoriul bizantin, Manuel s-a temut de un atac, i trupele sale au fost puse pe poziii de lupt pentru a ndeprta orice ameninare. Au existat cteva hruieli cu cete de germani indisciplinai lng Filippopolis i Adrianopol, unde generalul bizantin Prosouch l-a nfruntat pe nepotul lui Conrad, viitorul mprat Frederick. Pentru a nruti i mai mult lucrurile, civa soldai germani au fost ucii n timpul unei inundaii de la nceputul lunii septembrie. Pe 10 septembrie, cruciaii au ajuns la Constantinopol, n condiiile n care relaiile dintre Manuel i liderii expediiei germane erau tensionate, acetia din urm fiind convini pn n cele din urm s treverseze n Asia

  • Cruciada a doua 5

    Mic ct mai repede posibil. Manuel a cerut lui Conrad s lase ceva trupe n urm, care s-l ajute pe mprat sresping atacurilor lui Roger al II-lea, care se dedase la atacuri de jaf mpotriva oraelor greceti, dar Conrad arefuzat, n ciuda dumniei sale cu Roger.

    mpratul Frederick I, duce al Suabiei, ntimpul celei de-a doua cruciade

    n Asia Mic, Conrad s-a hotrt s nu-i mai atepte pe francezi i a plecatctre Iconium, capitala Sultanatului Rm al turcilor selgiucizi. Conrad i-amprit armata n dou coloane, dintre care una a fost distrus de turci pe 25octombrie 1147 n a doua btlie de la Dorylaeum. Turcii au folosit tactica lortradiional, prin care pretindeau c se retrag pentru ca apoi s contraatace.Musulamanii au atacat mica for a cavaleriei germane, care se ndeprtaseprea mult de infanterie n timpul urmririi fugarilor. Conrad a nceput oretragere nceat spre Constantinopol, armata sa fiind hruit fr ncetare deturci, care atacau ariergarda sau subunitile care pierduser legtura cucorpul principal de oaste. Chiar i Conrad a fost rnit ntr-o lupt cu turcii.Cealalt coloan, cea condus de Otto de Freising, s-a deplasat spre sud de-alungul coastei Mediteranei i a fost la rndul ei nfrnt de turci n 1148.

    Plecarea francezilor

    Fresc a mpratului Manuel I

    Cruciaii francezi au plecat din Metz n iunie, fiind condui deLudovic, Thierry de Alsacia, Renaut I de Bar, Amadeus al III-lea deSavoya i fratele su vitreg, William al V-lea de Monferrato, alturi dearmatele lor din Bretania, Burgundia i Aquitania. O for dinProvence, condus de Alphonse de Toulouse, a ateptat pn n augusti a ales s plece pe mare. La Worms, Ludovic s-a alturat cruciailordin Normandia i Anglia. Ei au mers n relativ ordine pe acelai drumurmat de Conrad. Totui, Ludovic a intrat n conflict cu Geza cndacesta a descoperit c regele francez a permis unui pretendent la tronulUngariei s se alture armatei cruciate.

    i pe teritoriul bizantin au aprut conflicte, aici lupttorii din Lorena,care se aflau n avantgard, au intrat n conflict cu unitile germanentrziate. Situaia politic se schimbase n regiune de la primelenegocieri dintre regele francez i mpratul bizantin, Manuel ajungndla un armistiiu cu inamicul su Mas'ud, anulnd campania mpotriva Sultanatului Rm. Aceast micare fusesegndit pentru a oferi bazileului libertatea de micare necesar pentru a-i apra imperiul de eventualele aciuniagresive ale cruciailor, care aveau o reputaie foarte proast de hoi i trdtori nc din timpul primei cruciade, cndsoldaii occidentali jefuiser Constantinopolul. Totui, relaiile lui Manuel cu armata francez au fost oarecum maibune dect cele ce germanii, i Ludovic a fost primit cu bunvoin n capital. Unii dintre francezi s-au simitofensai de armistiiul lui Manuel cu turcii i au cerut organizarea unui atac mpotriva Constantinopolului, dar legaiipapali i-a mpiedicat s-i duc la ndeplinire planurile.

    Cnd armatele din Savoya, Auvergne i Montferrat i s-au alturat lui Ludovic la Constantinopol, dup ce se deplasaser drumurile din Italia i traversaser Mediterana plecnd din Brindisi spre Durazzo, ntreaga armat a fost transbordat peste Bosfor n Asia Mic. n conformitate cu tradiia mpmntenit de bunicul lui Manuel, Alexios I

  • Cruciada a doua 6

    Comnen, mpratul bizantin i-a pus pe francezi s jure c vor retroceda teritoriile cucerite n timpul cruciadeiImperiului Bizantin. Francezii au fost ncurajai de zvonurile unei presupuse cuceriri de ctre germani a Iconiumui.Deplasarea francezilor s-a fcut fr sprijinul vreunei uniti bizantine, Manuel trebuind s fac fa invaziei nBalcani a lui Roger al II-lea al Siciliei. Astfel, att germanii ct i francezii au intrat n Asia fr sprijinul armateibizantine, lucru care nu se ntplase n prima cruciad.Francezii au ntlnit resturile armatei lui Conrad la Niceea, cei doi unindu-i forele. Armtele reunite au urmat acelaidrum pe care se deplasase coloana lui Otto de-a lungul coastei mediteraneene i au ajuns la Efes n decembrie. Aici,conductorii cruciailor au aflat despre pregtirile pe care le fceau turcii pentru atac. Manuel nu a promis niciun felde ajutor militar, date fiind jafurile la care se dedaser cruciaii de-a lungul drumului. ntre timp, Conrad s-ambolnvit i s-a ntors la Constantinopol. Ludovic, fr s ia seama la avertismentele cu privire la iminen unuiatac turcesc, a prsit Efesul.Turcii erau pregtii s atace, dar, ntr-o mic btlie din afara oraului Efes, francezii au fost victorioi. Ei au ajunsla Laodicea la nceputul lunii ianuarie 1148, la numai cteva zile dup ce armata lui Otto de Freising fusese dejadistrus n aceeai zon. Avantgarda condus de Amadeus de Savoya, deplasndu-se mai rapid dect restul coloanei,s-a separat de grosul armatei, iar trupele de sub comanda lui Ludovic au fost puse pe fug de turci. Dup spusele luiOdo de Deuil, Ludovic a scpat doar dup ce s-a suit ntr-un copac, nefiind observat de urmritorii turci. Turcii nui-au atacat n continuare pe francezii care s-au ndreptat ctre Adalia, mulumindu-se doar s-i hruiasc i s ardtoate proviziile pe care nu le puteau transporta, n felul acesta condamnndu-i inamicii cretini i caii lor la moarteprin nfometare. Dei Ludovic ar fi dorit s continue s mrluiasc cu trupele sale pe drumurile terestre, lainsistenele celorlali lideri s-a hotrt s se formeze o flot la Adalia, de unde s plece pe calea apelor spre Antiohia.Dup ce corbiile promise nu au putut ajunge n port timp de o lun datorit furtunilor puternice, vasele sosite s-audovedit total insuficiente. Ludovic i apropiaii lui au reuit s se mbarce, n vreme ce cei mai muli dintre cruciaiide rnd au trebuit s continue deplasarea spre Antiohia pe jos. Aceast armata a fost distrus aproape n ntregime deatacurile turcilor, de boli sau de foame.

    Cltoria spre IerusalimLudovic a ajuns pn n cele din urm n Antiohia pe 19 martie, sosirea fiind ntrziat de furtuni. Amadeus deSavoya a murit pe drum, n Cipru. n Antiohia, principele Raymond de Poitiers, (unchiul Eleonorei de Aquitania), seatepta ca Ludovic i militarii si s-l ajute n lupta cu turcii i s atace mpreun Alepul. Ludovic a refuzat oferta,prefernd mai degrab s-i continue pelerinajul la Ierusalim, dect s se concentreze pe aspectele militare alecruciadei.Eleonora de Aquitania se bucura de ederea n Antiohia, dar unchiul ei Raymond i cerea s rmn n ora i sdivoreze de Ludovic, dac acesta refuza n continuare s lupte mpotriva turcilor. Ludovic a prsit Antiohia i s-andreptat spre Tripoli. ntre timp, Otto de Freising i resturile armatei sale au ajuns la Ierusalim la nceputul luniiaprilie, fiind urmat n scurt vreme de Conrad, iar Patriarhul latin al Ierusalimului Fulk a fost trimis n tabra luiLudovic pentru a-l invita s vin n Ierusalim. Flota care venea de la Lisabona a sosit n ara Sfnt cam n aceastvreme, tot acum sosind i proversanii recrutai de Alphonse de Toulouse. Alphonse a murit pe drumul spre Ierusalim,bnuindu-se c ar fi fost mna nepotului su, Raymond al II-lea al Tripolelui, care se temea de aspiraiile politice aleunchiului su.

  • Cruciada a doua 7

    Consiliul de la Acra

    Moscheia omeiad din centrul Damascului

    n Ierusalim, interesul cruciailor s-a ndreptat rapidctre Damasc, inta preferat a regelui Baldwin alIII-lea i a cavalerilor templieri. Conrad a fost convinss ia parte la aceast expediie. Cnd a ajuns iLudovic, nalta Curte din Ierusalim a fost convocat laAcra pe 24 iunie. Aceasta a fost cea mai spectaculoasntlnire a naltei Curi, la edinele ei fiind prezenipersonaliti precum Conrad, Otto, Henry al II-lea alAustriei, viitorul mprat Frederick I Barbarossa (nacele vremuri duce al Swabiei) i William al V-lea deMontferrat, reprezentnd Sfntul Imperiu Roman;Ludovic, Bertrand, fiul lui Alphonse, Thierry deAlsacia i diferii lorzi seculari sau clerici reprezentndFrana; regele Baldwin, regina Melisende, patriarhullatin al Ierusalimului Fulk, Robert de Craon (maestru al Ordinului Templierilor), Raymond du Puy de Provence(maestru al Ordinului cavalerilor ospitalieri), Manasses de Hierges (conetabil al Ierusalimului]), Humphrey al II-leaal Toronului, Philip de Milly i Barisan de Ibelin, reprezentnd Regatul Ierusalimului. Ar mai trebui amintit c nu aufost prezeni nicun reprezentant din Antiohia, Tripoli sau din fostul Comitat al Edessei. Unii dintre cavalerii franceziau considerat c i-au ndeplinit scopul pelerinajului i i-au exprimat dorina s se ntoarc n patrie. Unii dintrenobilii originari din Ierusalim au subliniat c nu ar fi fost nelept s atace Damascul, care se dovedise un aliat dendejde mpotriva dinastiei Zengide. Totui, Conrad, Ludovic i Baldwin au insistat s fie atacat Damascul, iar niulie a fost concentrat o armat aliat la Tiberias .

    Asediul DamasculuiCruciaii au hotrt s atace oraul dinspre vest, n zona apusean aflndu-se plantaii de pomi fructiferi, care le-ar fiasigurat o surs important de hran. Cruciaii au ajuns la Damasc pe 23 iulie, avndu-i pe militarii din Ierusalim navantgard i pe cei ai lui Conrad n ariergard. Musulamanii au atacat armatele cretine pe tot parcursul naintriilor prin livezi, dar cruciaii au reuit s-i resping pe damaschini peste rul Barada pn n ora. Cruciaii au iniiatasediul imediat ce au ajuns n faa porilor Damascului. Asediaii ceruser ajutorul mai multor lideri musulmani: Saifad-Din Ghazi I al Alepului i Nur ad-Din al Mosulului. Vizirului Mu'in ad-Din Unur a ncercat fr succesdespresurarea Damascului printr-un atac concentrat asupra taberei cruciate. Nencrederea se manifesta n ambeletabere: Unur nu avea ncredere n Saif ad-Din sau n Nur ad-Din, deoarece se temea c Damascul ar fi fost ocupat demusulmanii venii n ajutor, iar cruciaii nu cdeau de acord asupra crui conductor cretin i s-ar fi cuvenitstpnirea oraului dup cucerirea lui. Pe 27 iulie, cruciaii au decis s se mute pe parte de rsrit a oraului, care eramai slab fortificat, n zon fiind ns resurse mai mici de ap i de alimente. Cum Nur ad-Din ocupase poziii npartea de vest a Damascului, cruciaii nu au mai putut s se rentoarc pe poziiile iniiale. Mai nti Conrad i maiapoi ntreaga oaste cretin au decis s se retrag la Ierusalim.

    UrmriToi cretinii s-au simit trdai de partenerii lor de lupt. A fost fcut un nou plan pentru atacarea Ascalonulu, iar Conrad s-a deplasat acolo cu trupele, dar n au primit niciun ajutor, datorit lipsei de ncredere a aliailor si. Expediia mpotriva Ascalonului a fost abandonat, iar Conrad s-a rentors la Constantinopol pentru a ntri alian cu bazileul Manuel. n acest timp, Ludovic a rmas la Ierusalim pn n 1149. n Europa, Bernard de Clairvaux a fost la rndul lui umilit atunci cnd ncercrile lui de organizare a unei noi cruciade au euat, el ncercnd s se disocieze

  • Cruciada a doua 8

    de catastrofa celei de-a doua cruciade. Bernard a murit n 1153.Asediul Damascului a avut consecine dezastruoase pe termen lung pentru Ierusalim. Damaschinii nu au mai avutncredere n regatul cruciat, iar oraul a fost predat lui Nur ad-Din n 1154. Baldwin al III-lea a cucerit Ascalon n1153, ceea ce a fcut ca Egiptul s se implice activ n conflictul din regiune. Ierusalimul a reuit s avanseze ncontinuare n Egipt, ocupnd pentru puin timp oraul Cairo. Relaiile cu Imperiul Bizantin erau schimbtoare, iardinspre Europa Occidental nu mai soseau ajutoare dup dezastrul cruciadei a doua. Regele Amalric I alIerusalimului s-a aliat cu bizantinii i a participat la o invazie a Egiptului n 1169, dar expediia a fost pn n celedin urm un eec. n 1171, Saladin, nepotul unuia dintre generalii lui Nur ad-Din's, a fost proclamat Sultan alEgiptului, reuind s uneasc Egiptul i Siria i desvrind astfel ncercuirea Regatului Ierusalimului. Alianacruciato-bizantin s-a destrmat odat cu moartea mpratului Manuel I n 1180, iar, n 1187, Ierusalimul a fostcucerit de Saladin. Forele lui Saladin au nceput lupta pentru ocuparea tuturor oraelor importante ale statelorcruciate, aceste serii de atacuri precipitnd convocarea cavalerilor cretini pentru o nou cruciad

    Bibliografie Anonim De expugniatione Lyxbonensi. The Conquest of Lisbon. Editat i tradus de Charles Wendell David.

    Columbia University Press, 1936. Odo of Deuil. De profectione Ludovici VII n orientem. Editat i tradus de Virginia Gingerick Berry. Columbia

    University Press, 1948. Otto of Freising. Gesta Friderici I Imperatoris. (Faptele lui Frederick Barbarossa). Editat i tradus de Charles

    Christopher Mierow. Columbia University Press, 1953. The Damascus Chronicle of the Crusaders, extracted and translated from the Chronicle of Ibn al-Qalanisi.

    Editat i tradus de H. A. R. Gibb. London, 1932. William al Tyrului. A History of Deeds Done Beyond the Sea. Editat i tradus de E. A. Babcock and A. C. Krey.

    Columbia University Press, 1943. O City of Byzantium, Annals of Nicetas Choniates, traducere de Harry J. Magoulias. Wayne State University

    Press, 1984. John Cinnamus, Deeds of John and Manuel Comnenus, traducere de Charles M. Brand. Columbia University

    Press, 1976. Michael Gervers, The Second Crusade and the Cistercians. St. Martin's Press, 1992. Jonathan Phillips i Martin Hoch, The Second Crusade: Scope and Consequences. Manchester University Press,

    2001. Steven Runciman, A History of the Crusades, vol. II: The Kingdom of Jerusalem and the Frankish East,

    1100-1187. Cambridge University Press, 1952. Kenneth Setton, A History of the Crusades, vol. I. University of Pennsylvania Press, 1958 (disponibil online [1]). Hitti, Philip K. 2008. Istoria arabilor. Traducere, note i index: Irina Vainovski-Mihai. Bucureti: Editura All.

    ISBN 973-571-855-8. pp. 384-415.

  • Cruciada a doua 9

    Legturi externe Cruciada a doua i urmrile sale [2]

    Quantum praedecessores [3] (n limba latin)

    Referine[1] http:/ / digicoll. library. wisc. edu/ cgi-bin/ History/ History-idx?type=browse& scope=HISTORY. HISTCRUSADES[2] http:/ / www. fordham. edu/ halsall/ sbook1k. html#The%20Second%20Crusade%20and%20Aftermath[3] http:/ / colet. lib. uchicago. edu/ cgi-bin/ getobject_?c. 4603:1:1:46. / projects/ artflb/ databases/ efts/ PLD/ IMAGE1/

  • Sursele i contribuitorii articolelor 10

    Sursele i contribuitorii articolelorCruciada a doua Surs: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7574921 Contribuitori: AnisaW, Babu, Bourge, GT, Ommiy-Pangaeus, Orioane, Vali, 8 modificri anonime

    Sursele, licenele i contribuitorii imaginilorFiier:Asia minor 1140.jpg Surs: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fiier:Asia_minor_1140.jpg Licen: Public Domain Contribuitori: Alexander G. FindlayFiier:AfonsoI-P.jpg Surs: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fiier:AfonsoI-P.jpg Licen: Public Domain Contribuitori: unknown, uploaded by en:User:Muriel_Gottrop orde:User:RhinoFiier:Barbarossa.jpg Surs: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fiier:Barbarossa.jpg Licen: Public Domain Contribuitori: Chris 73, Editor at Large, Gryffindor, Herzi Pinki,Historyfreak, Interpretix, Jkelly, JuTa, Michail, Schaengel89, Worldantiques, , 4 modificri anonimeFiier:manuelcomnenus.jpg Surs: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fiier:Manuelcomnenus.jpg Licen: Public Domain Contribuitori: Flamarande, G.dallorto, KirmiziAdam,NeverDoING, Saperaud, Shakko, (Searobin)Fiier:Omayyad_mosque.jpg Surs: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fiier:Omayyad_mosque.jpg Licen: GNU Free Documentation License Contribuitori: Original uploader wasIsam at en.wikipedia

    LicenCreative Commons Attribution-Share Alike 3.0//creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

    Cruciada a douaContextul istoric Reaciile occidentale Bernard de Clairvaux i predicile n favoarea cruciadei Pregtirile Cruciada din Spania i Portugalia Plecarea germanilor Plecarea francezilor Cltoria spre Ierusalim Consiliul de la Acra Asediul Damascului Urmri Bibliografie Legturi externe

    Licen