Principiul reciprocitatii

Principiul reciprocitatii isi are originea in conceptul suveranitatii si evidentiaza egalitatea intre state.Aceasta denota ideea ca va milita impotriva demnitatii statelor suverane daca ar fi sa introduca obligatiile unilaterale.In legea extradarii ,maxima „do ut des” instituie faptul ca ,statele pot sa extradeze persoane daca statul care face aceasta cerere este disponibil ca intr-o situatie asemanatoare sa faca la fel cu statul care acorda extradarea.

Desi rationamentele principiului sunt necontestate,semnificatia precisa a acestuia,functionalitatea si semnificatiile sunt mai putin clare.Doctrina si practica judiciara par sa fie de acord ca principiul deriva din reguli ale politicii internationale si nu s-ar califica ca un principiu de justitie.Acest punct de vedere presupune ca statele au libertatea sa se abtina de la invocarea principiului oricand considera de cuviinta.Cat despre functionalitatea acestuia putem afirma ca tratatele de extradare rezuma principiul reciprocitatii chiar daca nu intotdeauna il mentioneaza explicit.Intr-adevar,conventiile de extradare se bazeaza pe sistemul de garantii mutuale si rareori contin obligatii unilaterale. Drept urmare,principiul poate servi ca un model pentru concluziile tratatelor si o importanta piatra de hotar ori de cate ori tratatele lasa loc de interpretare.Aceasta indica deja ca principiul reciprocitatii indeplineste o functie in afara sferei dreptului conventional.Unii autori scot in evidenta importanta acestui principiu ca o baza suficienta in absenta tratatelor de extradare.In acest context,legislatia nationala castiga un rol important deoarece ar trebui sa arate limitele pana la care unele state sunt pregatite sa acorde extradarea.Consultarea acestei legislatii permite altor state sa fie informate despre pozitia legala pe care se situeaza partenerul si sa se obisnuiasca cu deciziile privind realizarile pe care le asteapta.Rezek sustine aceasta metoda ca fiind mai flexibila decat extradarile bazate pe conventii si impune sa se ia in considerare drepturile persoanei aflate in cauza. In final,intinderea principiului reciprocitatii pare sa depinda de intrebarea daca principiul este privit din punct de vedere a dreptului international sau mai degraba din perspectiva legii extradarii.In ciuda faptului ca prima varianta este satisfacuta daca statele isi orienteaza deciziile de acordare sau nu a extradarii conform prestatiei asteptate din partea statului partener,in viitor,a doua impune trecerea unui test mai dificil,acela ca daca ar fi intr-adevar posibil ca statul sa ceara extradarea intr-o situatie similara,ceea ce se reduce la simpla intrebare daca legea nationala permite „mutatis mutandis” ca statul sa cerceteze pentru aceeasi fapta.Confuzia permanenta despre semnificatia si intinderea principiul reciprocitatii,penduleaza pe diferitele intelesuri ale conceptului.Daca se percepe principiul ca unul rigid,necesitand simetrie totala in prestatiile statului si nelesand statelor nici o cale de a se abate de la principiu chiar si nu pe baza de voluntariat,este indreptatit sa considere clauzele optionale si rezervele intr-un tratat,abateri de la principiu.Cu toate astea,din aceasta perspectiva,clauzele

optionale si rezervele sunt o piedica impotriva reciprocitatii,facand statele parti sa poata refuza extradarea indiferent daca alte parti vor urmari procesul care ar putea conduce la un dezechilibru in prestatiile mutuale.Cu toate acestea,poate cuprinde o abordare mai liberala a principiului ca un mecanism al statului de a respinge obligatiile unilaterale.Statelor le este permis dar nu impus sa invoce principiul.Nimic nu impiedica statele sa intreprinda prestatii pe care celalalt stat n-ar fi dipus sa le presteze la randul sau intr-o situatie inversa.Aceasta abordare ne arata o alta modalitate de intelegere a clauzelor optionale si rezervelor in dreptul tratatelor privind principiul reciprocitatii.

Principiul reciprocitatii functioneaza diferit la nivel national si international.

La nivel international principiul reciprocitatii garanteaza ca statele nu vor adopta obligatiile unilaterale impotriva vointei lor.La nivel national legea municipala poate impiedica statul sa acorde extradarea in anumite situatii,in timp ce alte state pot fi impiedicate de la permiterea extradarii daca statul solicitant nu ar putea sa returneze favoarea intr-o situatie similara.Astfel de restrictii nationale sunt predispuse sa destabilizeze cooperarea internationala in probleme penale. Posibilitatea de a refuza si de a pune rezerve la tratate serveste la acomodarea si reconcilierea conflictelor nationale.Ele asigura o detensionare in situatiile in care unul sau mai multe state parti sunt impiedicate de legea penala de a acorda extradarea in timp ce alte state parti nu intalnesc astfel de prohibitii.Clauzele optionale si rezervele permit statelor care au de a face cu impedimente legale interne sa-si restranga obligatiile corespunzator,in timp ce,simultan,acorda celorlalte state parti posibilitatea de a avea,in relatiile lor reciproce cu partile care au ridicat rezerva sau a invocat clauzele optionale sa-si limiteze prestatiile la cele la care statele partenere sunt dispuse sa se implice.Aceasta regula este inclusa cu termeni generali in art 27 din Conventia de la Viena privind tratatele. Din aceasta perspectiva clauzele optionale si rezervele nu sunt contrare reciprocitatii,dimpotriva sunt instrumente in implementarea ei redresand balanta care parea sa fie dezechilibrata de restrictiile unilaterale proclamate.A doua opinie cu privire la libera apropiere de principiul reciprocitatii este aceea ca nu necesita o stricta simetrie cu privire la pretentii.Principiul reciprocitatii ar trebui evaluat substantial in ceea ce priveste echilibrarea pretentiilor si obligatiile in relatiile internationale intr-o modalitate generala.Drepturile si obligatiile ar trebui impartite egal si statele ar trebui sa poata sa se bazeze pe „quid pro que” care egaleaza propriile lor pretentii.Cel mai bun exemplu al acestei interpretari este dat de statul care se implica in relatiile privind extradarea dar care impart diferite opinii la extradarea cetatenilor statului.Vointa unui stat de a acorda extradarea este compensata de promisiunea altui stat de a urmari penal cetatenii sai pe baza principiului nationalitatii.Interpretarea ampla este preferata in locul unei abordari rigide si este sugerata supunerea mandatului european de arestare unui test dublu.Prima

oara va fi investigat daca MEA inclina pentru un sistem echilibrat de drepturi si obligatii care nu aduc nici un prejudiciu statelor membre. Apoi va cerceta daca MEA lasa statele membre care sunt dornice de mentinerea reciprocitatii cu suficient spatiu pentru a face astfel in practica.

Reciprocitatea si mandatul european de arestare:probleme de fond.

Spre deosebire de conventia europeana privind extradarea decizia cadru privind MEA nu mentioneaza explicit principiul in preambul si nici in continutul textului.La prima vedere,principiul reciprocitatii privind hotararile penale pe care decizia cadru cauta sa le implementeze,par sa implice reciprocitatea,dar acest lucru este inselator.Pana la urma,conceptul recunoaterii reciprocitatii incurajeaza statele membre sa fie de acord cu mandatele de arestare chiar si in acele cazuri in care intrarea in vigoare ar fi exclusa de la inceputul procedurilor penale.

O singura prevedere din decizia cadru face referire la principiul reciprocitatii. Potrivit art 4 ,sectiunea 7 ,sub 2 autoritatea judiciara executorie poate sa refuze executarea unui mandat european de arestare ori de cate ori un astfel de mandat prevede infractiuni care au fost comise in afara teritoriului statului membru emitent si legea statului membru executant nu permite urmarirea penala pentru aceleasi infractiuni care au fost comise in afara teritoriului statului membru executant.Intr-o situatie asemanatoare,statul executant nu va fi capabil sa emita un mandat de arestare datorita lipsei jurisdictiei.Prevederea restabileste echilibrul oferind acestor state posibilitatea de a restrange intinderea pretentiilor la propriile sale asteptari in circumstante asemanatoare.Germania,in special,de obicei nu se adreseaza in zadar Olandei pentru a obtine extradarea celor suspecti a fi comis infractiuni privind drogurile in afara Germaniei,in ciuda faptului ca Olanda nu recunoaste principiul jurisdictiei universale pentru astfel de infractiuni.Faptul ca decizia cadru nu face referire explicita la principiul reciprocitatii prin nici un mijloc,duce la intrebarea privind faptul ca reciprocitatea nu poate deriva in legatura cu alte subiecte.Se poate indica spre doua subiecte in care astfel de probleme sunt posibil sa apara:problema dublei incriminari si regula specializarii.Dubla incriminare in legea extradarii asigura perfecta simetrie in relatiile bilaterale si multilaterale.Alte lucruri ca fiind egale,vechiul sistem al enumerarii in tratatele de extradare stabileste ca statele parti ar trebui sa acorde asistenta pentru acele infractiuni satbilite pe lista,in timp ce extradarea pentru alte infractiuni a fost exclusa atat de legea municipala dar si de cerintele din tratat.Cum bine se cunoaste ,aceste sisteme de enumerare au fost inlocuite treptat de sisteme de eliminare pentru a imbunatatii flexibilitatea.

Inlaturarea partiala a regulii dublei incriminari in art2 din decizia cadru este obligata sa se opuna acestei simetrii in beneficiul statelor membre ale caror sisteme penale sunt mai indulgente.Eliminarea regulii dublei incriminari se

bazeaza pe conditiile cumulative pentru care infractiunea respectiva este pedepsibila in statul membru emitent printr-o sentinta de cel putin trei ani si ca infractiunea,potrivit legii satului emitent,figureaza pe lista in sectiunea2.Aceasta presupune ca un stat,intalnind pragul de 3 ani pentru o anumita infractiune ,poate obtine predarea suspectului dintr-un stat care nu considera ca fapta este o infractiune pedepsibilila,intrucat acesta din urmapoate sa nu reuseasca sa captureze fugarul pentru o alta infractiune,care figureaza pe lista, pentru ca ,codul sau penal nu prevede o sentinta suficient de lunga.Un simplu exemplu poate servi la ilustrarea acestei diferente.Sa presupunem ca autoritatea judiciara a statului A emite un mandat de arestare statului B,pentru a obtine predarea a unei persoane care se presupune ca a falsificat documente administrative.Aceasta fapta constituie o infractiune care este pedepsibila cu inchisoarea de maxim trei ani in statul A,in timp ce in statul B nu este pedepsibila.Potrivit art 2,sectiunea 2 din decizia cadru,autoritatea judiciara executorie a sratului B nu este permis sa refuze executarea mandatului de arestare.La scurt timp dupa ,statul B cauta sa obtina de la statul A predarea unei persoane care a permis savarsirea unei infractiuni informatice.Aceasta infractiune este pedepsibila cu inchisoarea de maxim doi ani in statul B,desi nu constituie o infractiune in statul A.In aceasta situatie statul A nu este obligat sa execute mandatul de arestare .Astfel de dezechilibre sunt de neimaginat in cadrul extradarii care ramane la regula dublei incriminari

Se face o referire la principiul reciprocitatii in art27,sectiunea 1 din decizia cadru.Potrivit acestor prevederi fiecare stat membru poate instiinta Secretariatul General al Consiliuluicare,in relatiile sale cu alte state membre care au dat aceleasi instiintari ,consimtamantul este prezumat a fi dat pentru procuratura condamnand pentru o infractiune comisa inaintea predarii ei sau lui,alta decat cea pentru care el sa ea a fost predat,daca nu,intr-un caz particular autoritatea executorie judiciara afirma altfel in decizia sa de predare.Un regulament asemanator a fost adoptat cu privire la reextradarea intr-un alt stat.Prevederile transmit notiunea consimtamantului intr-un caz greu,simplificarea si accelerarea procedurilor poate beneficia consimtamantului dat in avans.

3.Aspectele procedurale ale principiului reciprocitatii

Intr-un numar considerabil de state membre o procedura bifurcata este urmata de evaluarea cererii de extradare.Este necunoscut daca toate statele membre urmeaza procedura sau daca este modelul predominant.Potrivit acestei proceduri bifuracate,sistemul judiciar decide daca extradarea este permisa legal chioar daca executivul are ultimul cuvant in a acorda sau nu extradarea.Tratatele pot califica aceasta impartire interna a competentei dar nu denatureaza imaginea.In acele state ccare necesita un tratat ,sistemul judiciar verifica daca conditiile din tratat au fost indeplinita si daca extradarea este permisa in raport

cu legislatia interna.Oricand tratatul sau legea interna nu impiedica extradarea,executivul va lua in considerare aplicarea motivelor optionale pentru refuz si poate lua in cosiderare daca partea solicitanta a indeplinit cererile statului solicitat.

In absenta unui tratat,legea interna serveste sistemului judiciar ca orientare,executivul detinand in mod considerabil posibilitatea de a pune in miscare deciziile si politicile sale fata de binevointa celeilalte parti.Asa cum am stabilit anterior,tratatul exemplifica principiul reciprocitatii in care partile,in general,nu vor fi pragatite sa suporte obligatiile unilaterale.In legatura contractuala a obligatiilor reciproce,principiul reciprocitatii este intarit si formalizat,crescand posibilitatea rezultatelor in beneficiul ambelor state parti sau individual.

In absenta unui tratat,principiul reciprocitatii inlocuieste functia sa ca si concept.Importanta sa este cu siguranta marita si poate contribui la o cooperare legala mai flexibila in problemele penale.Feller se refera la acest aspect ca”politica reciprocitatii”in contrast cu „reciprocitatea normativa” pe care el o defineste ca o ancheta a sistemului judiciar.

Desi atat sistemul judiciar cat si cel executiv au o anumita responsabilitate in exercitarea atenta a mentinerii simetriei in ceea ce priveste pretentiile,sistemul executiv depasind cu siguranta sistemul judiciar in acest aspect.Preponderenta sa da nastere ideii ca ,in final instanta este executivul care reprezinta statul in relatile internationale si ca sistemul executiv ar trebui sa ajute interesele statului pe plan international.Se potriveste cu doctrina traditionala a separarii putrerilor in stat si insoteste un mod clar de imbunatatire a comunicarii,cei actionand din partea statului vor stii cu cine trebuie sa negocieze.

Pana la o anumita intindere,intelepciunea acestei vechi constructii s-a pierdut in decizia cadru si se intreaba daca i s-a dat suficienta consideratie.Problema cruciala este ca ,sarind executivul din procedura de arest si predare,sarcina de a avea grija de interesele statului este mutata sistemului judiciar este indoielnic daca instanta este echipata pentrua face aceasta munca.In primul rand,practica prezenta a implementarii deciziei cadru evidentieaza consideratiile disparitiei.Nu este o surpriza ca majoritatea disparitiilor sa refera la limita motivelor optionale pentru refuz.Cate state membre inclina sa transforme aceste clauze optionale in motive imperative pentru refuz in legea lor interna,discutand ca sistemul judiciar nu este obisnuit sa exercite discretia,fiind chemati sa decida daca extradarea este permisa legal.Alte state membre tind sa pastreze caracterul caracterul optional al clauzelor mentionate in decizia cadru,lasand probabil acele intrebari sistemului judiciar sa decida .

Depinzand de circumsattele particulare ale cazului,astfel de disparitii pot duce la situatuii legale dificile.

Daca legea interna a ambelor state exclude arestarea si predarea daca,de exemplu, daca infractiunea a fost comisa pe teritoriul lor, solutia este simpla.

Sistemele judiciare vor refuza cerera, restrangand domeniul de aplicare al sistemului in relatiile lor reciproce. Se pune intrebarea daca o astfel de abordare rigida, practicata la o scara larga este in conformitate cu filozofia mandatului european de arestare, ca si cum ar reduce serios cooperarea legala in materie penala. Daca, pe cealalta parte, numai una din parti persista in negarea cooperarii, este relativ usor pentru autoritatea executiva sa descopere orice lipsa de reciprocitate, confruntand legislatia cea mai potrivita si se va da un raspuns decisiv. Daca sistemul judiciar va nega sau va indeplini cererea, depinde de opinia statului executant in ceea ce priveste valoarea mentinerii principiului reciprocitatii. Daca ambele state parti s-au decis sa pastreze caraterul optional, va ramane la latitudinea sistemului judiciar. Cum am discutat anterior, sub sistemul prezent, astfel de probleme sunt usor corectate dupa cum Ministerul Justitiei poate obtine un angajament din parrtea copartenerului. In absenta unei autoritati centrale care controleaza orientarea, sistemul judiciar poate fi presat sa-si indeplineasca obligatiile.

A doua problema care este legata de cea anterioara priveste faptul ca responsabilitatea, in ceea ce priveste emiterea si executarea mandatului de arestare, este impartita intre autoritati diferite. In majoritatea statelor, procuratura va fi insarcinata cu emiterea unui mandat de arestare, in timp ce sistemul judiciar va trebui sa decida daca mandatul de arestare va trebui esxecutat corespunzator. Avand in vedere principiul reciprocitatii, sistemul poate cauza divergente in relatiile interne intre procuratura si judecator, initiativele procuraturii putand avea efect asupra puterii de decizie a sistemului judiciar. Sa presupunem ca procuratura statului A emite un mandat pentru a obtine arestarea si predarea unei persoane suspecte care ar fi comis o infractiune pe teritoriul statului B. Sistemul judiciar al statului B vrea sa indeplineasca cererea cu conditia sa primeasca suficiente garantii ca statul A va returna favoarea oricand i se va cere. Simpla emitere a mandatului de arestare poate sa compromita libertatea de actiune a sistemului judiciar a statului A. In schimb, inflexibilitatea sistemul judiciar al statului B de a usura aplicarea practica a principiului reciprocitatii poate avea un rezultat neasteptat asupra procuraturii statului B, ca un refuz in ceea ce priveste garantiile insuficiente, putandu-se baza pe propriile eforturi. O comparatie cu sistemul prezent al legii extradarii releva punctele slabe in implementarea deciziei cadru. In sistemul actual, ambele decizii in ceea ce priveste cererea si conformitatea cu extradarea, sta in mainile ministerului Justitiei, cel putin in ceea ce priveste evaluarea clauzelor optionale. Putem cantari pro-urile si contra ambelor decizii, in timp ce sistemul judiciar este lasat pe dinafara in totalitate. Statele membre pot atenua efectele funebre ale noului sistem, contestand deciziile asupra emiterii si executarii mandatelor de arestare a unei autoritati. Mai mult, interactiunea intensiva intre sistemul judiciar si procuratura poate pana la un anumit punct atenua problemele. Astfel de solutii, ne vor ditrage de la concluziile noastre, ca noua diviziune a competentie, preconizata in decizia cadru, probabil va exacerba sansele pentru o aplicare

propice si corecta a principiului reciprocitatii. Ultimul punct care poate fi ridicat este acela ca statele membre care doresc sa mentina reciprocitatea in practica legala a mandatului european de arestare sunt de natura sa-si adapteze legislatia si structura competentei, rezultand alte tensiuni intre state. Pozitia Germaniei ofera un alt caz. Germania a incorporat principiul reciprocitatii in legislatia sa si in consecinta isi rezerva dreptul sa refuze executarea mandatului de arestare daca reciprocitatea nu este garantata. Traditionala impartire a competentei a fost mentinuta; autoritatile judiciare din Germania care sunt insarcinate cu rezolvarea cererilor sosite va fi Oberlandesgericht; fara posibilitatea de a face apel. Ei au decis asupra admisibilitatii legale intrucat Bewillungsbehorde – autoritatea care decide in conformitate cu cererea, dupa ce problema admisibilitatii a fost rezolvata – va fi Bundesregierung. Implicarea acestei structuri deviante este aceea ca puterea executiva a Germaniei va trebui sa aiba de-a face cu un numar infinit de procurori si instante din alte tari. Ei pot obtine reasigurari ale reciprocitatii de la un procuror, dar nu este sigur ca in absenta unei clare ierarhii intre procuratura si sistemul judiciar, aceasta din urma va fi obligata de promisiunea celui din urma.

4Concluzii

Regula reciprocitatii nu este un articol rigid care nu permite nicio derivare. Statele pot avea motive serioase sa suporte obligatiile unilaterale, daca aceasta este convenabil pentru ele. Principiul serveste, mai degraba, ca o modalitate de intarire a relatiilor internationale. Statele pot invoca principiul pentru a inlatura presiunea vecinilor mai puternici care cauta avantaje in cadrul legii penale fara sarcini corelative din partea lor. Reciprocitatea poate avea functii de orientare pentru adoptarea tratatelor privind extradarea, astfel contribuind la uniformitatea regulilor extradarii. Poate servi ca un concert in absenta unui tratat privind extradarea. Indirect, principiul reciprocitatii poate consolida pozitia legala individuala. Persoana solicitata va beneficia de o refuzare a cererii de extradare pe baza faptului ca statul solicitat sustine stnadrde mai ridicate privind dovezile sau nu prevede inchisoarea pe viata. Daca poate invoca principiul reciprocitatii in extradare, procedurile depind in legea interna de statul solicitat. Mandatul european de arestare ar putea impiedica aplicarea principiului reciprocitatii. Deci problemele nu apar in principal datorita problemelor de fond. Specifica reglementare a conditiei dublei incriminari zadarniceste splendida simetrie ce inseamna reciprocitate. Cu toate ca, in eventualitatea ca una din infractiuni care figureaza pe lista art. 2 nu constituie infractiune in unul din statele membre, reciprocitatea poate fi impiedicata in sens larg. Pus in perspective proprii, trebuie sa intrebi daca structura organizatorica si impartirea competentei impiedica statul sa il invoce. Raspunsul al aceasta intrebare nu poate fi decat afirmativ. Daca principiul reciprocitatii aduce

intrebari despre relatiile internationale, executivul este cea mai apropiata autoritate sa aiba grija de aplicarea practica.

Aplicarea principiului reciprocitatii este predicata in politica statului care necesita o orchestratie centrala si o prezentare generala a practicii legale in alte state. Lipsa acestor ingrediente va agrava pozitia instantelor care nu sunt obisnuite cu exercitarea discretiei si care sunt brusc chemate pentru a indeplini aceasta sracina. Se poate discuta deoarece principiul reciprocitatii este incorporat in conceptul recunoasterii reciproce a deciziilor judiciare si ca practica aderenta acestui principiu si-a pierdut impulsul. Dar aceasta pare dificil sa concilieze cu supravietuirea clauzei optionale care atrage atentia statelor nerabdatoare sa pastreze echilibrul dreturilor si obligatiilor. Acestea sunt neconcordantele pe care statele membre vor trebui sa le infrunte.

INCREDEREA RECIPROCA IN LEGEA EUROPEANA PRIVIND EXTRADAREA

1. INTRODUCERECooperarea internationala si in special extradarea, nu pot fi imaginate fara

o minima cantitate de incredere in regulile unui stat strain. De aceea unul din principiile de baza ale legii internationale intre state este prezumtia sau „principiul” increderii in sistemul legal reciproc al statelor. Penru cele mai multe state, existenta unui tratat de extradare, sugereaza increderea in legile statului solicitat si solicitant si modalitatile in care aceste legi sunt executate. Increderea reciproca nu numai ca joaca un rol important la concluzia unui tratat, dar, de asemenea, cand la nivelul cooperarii intre autoritatile judiciare intrebarea se ridica, pana la ce punct autoritatile sunt obligate sa coopereze. Se spune ca increderea reciproca ar trebui sa se bazeze pe cunostintele reciproce si nu numai pe simpla soarta si bune intenii.

Nicio regula generala a legii publice internationale nu obliga statele sa se angajeze in cooperarea neconditionata datorita unui tratat. Partile la un tratat pot, din diferite motive de refuz, declaratii si rezerve sa creeze posibilitatea sa determine – desi intr-un mod limitat – validitatea cererilor de extradare individuala. Pe baza acesteia, partile pot cere garantii sau asigurari inainte de a decide asupra cererii de extradare.

Aceste mecanisme arata ca, desi increderea este baza cooperarii internationale in materie penala, trataele privind extradarea si nu par sa implice incredere nelimitata a partilor in alt sistem legal. Astfel, artile, pana la o anumita limita, retin suveranitatea in legea penala internationala.Increderea reciproca a fost un important factor in dezvoltarea legii penale internationale in U.E. De exemplu, in octombrie 1999 recunoasterea mutuala a deciziilor straine in materie penala a fost statuata ca un punct decisiv al cooperarii internationale in materie penala. Decizia cadru privind mandatul european de arestare poate fi vazuta ca parte din aceasta dezvoltare, la fel ca

recentele propuneri pentru o decizie cadru in drepturile procedurale din procedura penala. Cum vom arata mai departe, scopul recunoasterii reciproce nu a fost inca atins de decizia cadru. Poate fi discutat faptul ca acesta nu este un lucru rau, avand in vedere diferentele intre sistemele legale europene. Trebuie avut in vedere ca o dezvoltare ca mandatul european de arestare este pusa in vedere in principal de vointa politica mai repede decat prin discurs legal sau convertirea legii penale in egalarea standardelor legale. Ramane insa o cale lunga de strabatut inainte ca recunoasterea mutuala sa se bazeze pe simpla incredere reciproca. In acest capitol va fi examinata posibilitatea de extindere existenta a statelor solicitate de a cere garantii sau asigurari pentru a se asigura pe propriile sale legi si conventii vor fi luate in considerare de statul solicitant. In sectiunea a doua a acestui capitol se va urmari o descriere mai detaliata a increderii reciproce. In sectiunea 3 vor fi examinate dezvoltarile europene cu privire la extradare sau increderea reciproca. In sectiunea 4 intinderea increderii reciproce cu privire la mandatul european de arestare urmeaza a fi explorata. Acest capitol de va sfarsi cu o concluzie in seciunea 5.

2. INCREDEREA RECIPROCA IN LEGEA EXTRADARIITratatele de extradare nu prevad o difenetie a increderii reciproce. Cum s-

a mai mentionat, existenta unui tratat in sine abia poate prezuma exprimarea increderii intre guverne. Daca este sau nu justificata increderea va trebui dovedit prin practica. In doctrina legala olandeza, increderea reciproca este definita ca un principiu, dar in alte tari europene nu este intotdeauna definita. In SUA regula neanchetarii exista. Aceasta deriva din prezumtia increderii reciproce. Potrivit acestei reguli, in cazul tratatelor de extradare instantele statelor solicitate pot sa nu ancheteze in procesul din spatele cererii de extradare. Aceasta regula a fost dezvoltata diferit de suveranitatea statului solicitant. Cum a fost aratat in sectiunea anterioara, increderea reciproca isi demonstreaza limitarile cand autoritatea judiciara a statului solicitat poate refuza extradarea, sau doreste sa retina un grad de influenta asupra procedurilor penale cu privire la persoana extradata, in special cand persoana este un cetatean al statului solicitat, cerand garantii si asigurari. In acest sens, increderea reciproca poate fi considerata ca un criteriu pentru autoritatea judiciara si guvern atunci cand se decide asupra extradarii. In anumite state o conditie generala pentru cooperarea internationala in materie penala este aceea ca un mare numar de drepturi fundamentale trebuie observate de statul solicitat. Aceste reguli de lege penala interna ca si drepturile fundamentale sau de baza, sunt reflectate in tratate precum Conventia europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale a omului si consiliul International privind Drepturile Civile si Politice. Intrebarea principala este pana la ce punct increderea reciproca care pana la o anumita extindere formeaza simpla baza politica ( o realitate politica) a unui tratat decat un principiu legal derivat din amornizarea legii penale, blocheaza autoritatea judiciara de la a face anchete, cerand garantii si posibil chiar sa refuze

extradarea in cazurile individuale de extradare, daca statul solicitat considera aceste garantii ca fiind ordine publica naturala.

Legea germana este un bun exemplu de sistem legal unde motivul general pentru refuz a fost trecut expres in lege. Legea germana privind cooperarea internationala in materie penala contine o sectiune speciala privind ordinea publica. Acest articol general joaca un rol important in deciderea asupra cererii de extradare care nu e bazata pe un tratat desi este aplicat si la cazul de extradare bazate pe tratat. Aceasta contine si motive specifice de refuz ( art. 7 – 14 din Internationales Rechtshilfe Gesetz). Bundesverfassungsgericht german a explicat in multiple decizii ce urmeaza a fi inteles ca ordine publica. Datorita acestui atricol autoritatile germane nu sunt obligate sa coopereze cu o cerere internationala cand aceasta cerere intra in conflict cu anumite drepturi germane elementare si principii fundamentale ale legii internationale. Standardul este acela daca demnitatea persoanei cerute este incalcata de cererea de extradare si de ceea ce urmeaza dupa extradare. Pe baza art. 73 din legea germana privind cooperarea internationala in materie penala si a Constitutiei germane, acestea pun deoparte obligatiile internationale si tratatele. In cazul unei posibile incalcari judecatrul german va trebui sa examineze fondul cererii pentru asistenta judiciara si vor face ancheta cu statul solicitant. Ministerul Justiei va trebui sa ceara asigurari sau garantii de la statul solicitant in acest caz particular. Bundesverfassungsgericht german considera aceasta ca fiind o obligatie constitutionala pentru autoritatea judiciara care se ocupa cu cererea de extradare. In Anglia, o metode pentru a incerca sa previna extradarea este ca urmaritul sa declare ca cererea de extradare a fost facuta cu „rea-credinta” sau nu este „in interesul justitiei”. Daca probleme ca reaua credinta sau interesul justitiei sunt ridicate intr-o „maniera responsabila” cu referire la dovezi si sustinute prin motive argumentate, autoritatea decisiva trebuie sa le ia in considerare. Astfel de pledoarie poate avea succes cand instanta accepta ca este o dovada ca cererea de extradare a fost facuta cu rea-credinta pentru ca s-a bazat pe afirmatii false care au fost facute de ofiterii de politie straini sau altii.

Cu toate astea, urmaritul este o parte in proces si trebuie sa aduca probe necesare chiar el, desi cererea de extradare poate fi confidentiala. Desi doctrina legala olandeza si jurisprudenta se refera la increderea reciproca ca la un „principiu” sau „prezumtie”, nu poate fi gasit ca atare in actul olandez de extradare. Inainte ca Ministerul Justitiei sa ajunga la o decizie intr-un caz de extradare, instantele decid asupra motivelor legale pentru extradare. Instantele examineaza cazul numai daca persoana solicitata nu demonstreaza ca a fost tratata nedrept in statul solicitat. Acestea au o intindere mai limitata in luarea in cosiderare a drepturilor omului in cazurile de extradare decat Ministerul Justitiei.

Ministerul Justitiei ia o decizie finala cu privire la extradarea persoanei solicitate si poate stipula conditii pentru a o face. Uitleveringswet contine diferite motive pentru refuzul indeplinirii cererii de extradare, cum ar fi

extradarea in cazul unei posibile pedepse cu moartea. Daca nu sunt date asigurari si garantii, si refuzarea extradarii cand esista o suspiciune ca aceasta se bazeaza pe motive discriminatorii. Majoritatea motivelor pentru refuz pot fi aplicate de Ministerul Justitiei si nu de catre instanta. Legea olandeza nu contine un motiv general pentru refuz ca cel german. Cu toate astea, in practica olandeza privind extradarea, Conventia privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului joaca un rol important si aceasta practica se bazeaza pe jurisprudenta. Ambele instante, desi intr-un mod limitat, si Ministerul Justitie, pot examina sau refuza o cerere de extradare cand extradarea ar fi incalcat CDLFO. Cazurile olandeze de extradare arata ca multe depind de informatiile si argumentele aratate in fata instantei de aparare, desi un judecator poate avea de asemenea dubii despre continutul unei cereri de extradare cu privire la o posibila incalcare a art. 6 din CDFLO. In afara Europei o abordare similara poate fi vazuta la SUA, unde nu se aplica mentiunile de mai sus, poate fi facuta pe baza legii interntionale privind drepturile omului. Regula neanchetarii nu se aplica in cazurile in care persoana care urmeaza a fi extradata este posibil sa intalneasca astfel de tratament in statul solicitant care este foare ofensator. Standardele minime de justitie, tratamentul individual si respectarea drepturilor de baza ale omului sunt stabilite de statul solicitat.

Desi aceasta nu a fost trecuta in lege ,multe neargumente pentru neaplicarea regulii neanchetarii pot fi gasite in litaratura si in jurisprudenta.

3.Dezvoltari in legea extradarii in Europa si increderea reciproca pana la mandatul european de arestare

Cadrul legal

Extradarea persoanelor intre statele europene a fost facuta posibil prin diferite acorduri internationale.Cel mai important tratat multilateral privind extradarea Consiliul europena din 1957 cu privire la Conventia europena privind extradarea.De atunci ,conventia din 1957 a fost cea mai importanta baza pentru extradrea dintre statele din Europa si a fost numita „conventia mama” pentru urmatoarele tratate si cooperari internationale.Exemple de tratate pentru a simplifica sau extinde regurile existente privind extradarea prevazute de Conventia europeana privind extradarea,conventia Schengen din 1990 si cele doua tratate ale UE-Conventia privin d simplificarea procedurii extradarii intre statele membre ale UE si Conventia privind extradarea intre statele membre ale UE.Toate aceste tratate au scopul simplificarii extradarii intre statele parti si sa faca procedura extradarii mai flexibila.Intre statele membre ale UE ,toate aceste tratate au fost inlocuite de decizia cadru a mandatului european de arestare.In viiitor , Conventia din 1957 va fi aplicata extradarii in relatiile neeuropene.

Declaratii si rezerve

Conventia din 1957 a prevazut o obligatie generala sa extradeze,dar,de cealalta parte, a fost supusa mai multor declaratii si reserve ,de partile individuale.Cu aceste declaratii nationale si reserve,partile au creat posibilitatea pentru ele sa determine meritul unei cereri de extradare indiviuduale sis a decida daca va acorda sau nu o astefel de cerere.Inauntrul acestui spatiu limitat si clar prezumtia increderii reciproce nu a jucat un rol,opinia statului solicitat inn anumite domenii fiind clarificata in domenii certe. Un exmplu al unei astfel de declaratii a fost refuzul unui stat de a –si extrada proprii nationali.Aparte de aceste declartii si reserve,conventia a refuzat motive pentru refuz,de exemplu exceptiile pentru infractiunile politice,militare sau fiscale.Articolul 6 din conventie furnizeaza statelor posibilitatea de a refuza extradarea unui national.Un stat poate refuza extradarea pe motivul mentionat in articolul 7 cand infractiunea a fost comisa pe propriul teritoriu sau intr-un loc considerat al sau.Statul solicitat poate refuza extradarea cand persoana solicitata este judacata sau a fost judecata pentru aceeasi infractiune in statul solicitat .Extradarea trebuie sa fie refuzata in cazuri de prescriptie.Daca infractiunea pentru care se cere extradarea este pedepsibila cu moartea,statul solicitat poate fie sa refuza extradarea ,fie sa extradeze subiectuol cu conditia ca pedeapsa cu moartea san u fie indeplinita.

Daca ,in timpul procedurii de extradare, se ridica intrebari in ceea ce priveste,de exemplu,un process in care acuzatul nu a a avut posibilitatea de a se apara sau natura politica a infractiunii pentru care se cere extradarea ,autoritatile solicitate pot cere informatii in plus de le statul solicitant.Cum a stability curtea europeana a drepturilor omului,in cazuri de real risc a unei incalcari flagrante a drepturilor umane in statul solicitant,extradarea in sine va constitui o incalcare a acestor drepturi.

Garantii

Statului solicitant I se poate cere sa garanteze ca anumita masuri vor fi luate.De exemplu,garantia ca nationali extradati vor fi repatriate dupa ce vor fi condamnati in statul solicitant potrivit conventiei privind transferal persoanelor condamnate.Aceste garantii ar fi cautate prin canale diplomatice saun direct intre relevantele ministerii ale justitiei.Cand va fi clar ca statul solicitant nu va furniza o astfel de garantie sau nu va indeplini o garantie data,extradarea poate fi refuzata.Indeplinirea garantiilor va fi verificata prin canale diplomatice sau direct intee ministere.Aceasta presiune diplomatica are un apparent effect politic.Aceste probleme au foste in cele mai multe state nu in favoarea unei curti individuale sa decida ci in favoarea ministerului justitiei sau a afacerilor externe.

4Mandatul europena de arestare si increderea reciproca

4.1Realizarea deciziei cadru

Impotriva fundalului prezentat mai sus,a fost realizata decizia cadru privind mandatul europen de areatare .Este clar ca odata cu MEA ,factorul eficientei in aplicarea legii a trebuit sa vina in prim plan.Combinatia intre intentia politica de la acel moment si acest factor a dus la un vast accord la MEA.Considerentul 6 din preambul afirma ca dacizia cadru este prima masura concreta in campul legii penale care implementeaza principiul recunoasterii reciproce ca’piatra de temelie’ a cooperarii judiciare.Se spune ca in timpul negocierilor privind decizia cadru,delegatia statelor membere nu au dat considerente serioase posibilitatii de a grava abuzurile aduse drepturilor umane care au loc in alte state member si care da nstere unei obligatii de refuz a predarii .Cu toate aceste ,nu putem spune ca drepturile umane sunt respevctate intotdeauna cum ar trebui.Aceasta duce la intrebari um ar fi in ce masura aceste vaste masuri pot fi attenuate de posibilitatile statelor member solicitante de a retine un anumit grad de influenta dupa ce,de exemplu,un national este predate prin cererea de garantii si asigurari.In preambul,se afirma in zece considerente ca mecanismul mandatului European de arestare se bazeaza pe un nivel inalt de incredere intre statele member.Fiecare stat membru va trebui sa se conformeze cu principiile recunoscute de art. 6 din tratatul privind unienea europeana.Aceasta inseamna ca prezumptia increderii reciproce a castigat teren si a devenit absoluta pentru ca autoritatile judiciare nu mai au permisiunea de a pune anumite intrebari?Ce posibilitati au statele membre sa pastreze ordinea publica nationala ori standardele minime legale?Aceste intrebari vor fi examinate mai jos avand in vedere masura in care decizia cadru furnizeaza anumite posibilitati pentru a refuza predarea sau sa pretinde garantii.

4.2.Motive pentru refuz in conformitate cu M.E.A.

Un prembul precede textul deciziei cadru.Desi unii se asteapta ca preambulul sa contina un fundal explicativ si scopul unui tratat,preambulul deciziei cadru contine deasemenea anumite considerente care pot fi calificate ca un set additional de norme.Cateva considerente din decizia cadru arata spre drepturile fundamentale si le adreseaza autoritatii judiciare .Aceste considerente din preambul pot fi citite ca si continand motive generale pentru refuz care nu pot fi gasite in motivele specifice pentru refuz.Avand in vedere aceasta ,este necesara o interpretare in care autoritatea judiciara nu numai ca poate motivaq decizia sa de nepredare pentru motivele specifice de refuz asa cum sunt trecute in decizi cadru dar,de asemenea ,si pe motivele mentionate in preambul.Cu alte cuvinte preambulul poate fi citit ca avand motive pentru refuz comparabil cu art. 73 din Legea germana privind cooperarea internationala in materie penala.Chiar daca considerentele 12 sau 13 ale preambulului nu ar trebui sa contina motive aditionale pentru refuzul privind drepturile fundamentale,cel

putin art 1-3 din decizia cadru,poate fi citit lasand loc pentru autoritatea judiciara sa-si motiveze decizia de a refuza predarea, avand in vedere C.E.D.O. In prezenta sectiune motivele pentru refuz din decizia cadru vor fi mai intai discutate si apoi li se vor aplica considerentele 12 si 13 ale preambulului.

Motive obligatorii pentru neexecutare(art. 3)

Art. 3 din decizia cadru furnizeaza motive obligatorii pentru neexecutarea mandatului european de arestare.Intinderea acestui art este limitata la amnistie, ne bis i idem (cu privire la alt stat membru) si minorii ca persoane solicitate.Cum aceste motive sunt obligatorii, toate statele membre trebuie sa le implementeze in legislatia lor nationala.Intinderea art 3 este mai limitata decat posibilitatile care existau sub vechea situatie.Extradarea poate fi refuzata in orice situatie in care aceasta ar fi sever nerezonabila cu persoana solicitata, daca aceasta este o persoana batrana sau sufera de o boala incurabila si statul in care urmeaza sa fie extradata nu poate asigura tratament corespunzator in inchisoare.

Motive optionale pentru neexecutare (art. 4)

Aparte de motivele obligatorii mentionate mai sus,decizia cadru contine deasemenea motive optionale pentru neexecutarea M.E.A. din art 4.Executarea M.E.A. poate fi refuzata cand:-infractiunea pe care se bazeaza M.E.A. nu este mentionata in lista din art 2 a deciziei cadru si acest act nu constituie o infractiune potrivit legii statului solicitat -persoana solicitata este urmarita penal pentru acelasi act atat in statul emitent, cat si in cel care urmeaza a executa mandatul-cand statul membru executant are jurisdictie si impunerea pedepsei este statuata potrivit legii statului membru executant-cand auoritatea judiciara excutorie este informata ca persoana soliucitata a fost condamnata de un al treilea stat cu privire la aceleasi acte mentionate in mandatul european de arestare-in cazurile de predare a nationalilor sau rezidentilor, unde statul membru executant se angajeaza sa execute sentinta sau detentia in conformitate cu dreptul sau intern-cand M.E.A. se refera la infractiuni care au fost comise pe teritoriul statului executant sau in afara teritoriului statului emitent

Cum aceste motive sunt optionale depinde de fiecare stat membru daca le incorporeaza in legislatia nationala.

Garantii ce trebuie date de statul membru emitent (art 5)

Executarea unui M.E.A. poate fi supus unor conditii stabilite in art 5 din decizia cadru.Art 5 permite statelor membre sa ceara garantii pentru a se asigura ca predarea este conforma constitutiilor statelor,cand predarea este solicitata pentru o decizie data in absenta.Cererea de garantii sau asigurari necesita timp si timpul este o cantitate limitata in procedura de predare.Autoritatea judiciara solicitata va depinde foarte mult de autoritatea solicitanta pentru a fi capabila sa ramana in timpul limita de 90 de zile.In Olanda,aceasta ar insemna,ca persoana solicitata ar trebui eliberata.Cand statul membru emitent esueaza in a da o garantie certa, predatul trebuie refuzat de autoritatea judiciara executorie.Cu toate astea,decizia cadru nu contine o prevedere prin care sa controleze conformitatea cu o garantie data sau asigurare sau o indicatie de ce trebuie facut in cazul in care o garantie nu este indeplinita dupa predarea persoanei solicitate.Este nesigur cum autoritatea judiciara va face fata la aceasta problema.Autoritatea centrala (daca este mentionata in implementarea nationala a legii) nu pare sa joace un rol in aceasta.In art 5 sunt mentionate urmatoarele:-unde este emis un M.E.A. pentru o decizie data in absenta predarea poate fi supusa conditiilor pe care autoritatea judiciara emitenta ofera asigurarea necesara pe care persoana solicitata va avea oportunitatea sa apeleze la rejudecare si sa fie prezent cand are loc judecarea-daca infractiunea pe baza caruia a fost emis M.E.A. este pedepsibila cu inchisoarea pe viata sau detentia de lunga durata executarea poate fi supusa conditiei revizuirii pedepsei la cerere sau cel mai tarziu dupa 20 de ani sau masuri de clementa pot fi aplicate de la emiterea de catre statul membru-daca persoana solicitata este un national sau rezident al statului membru executant , predarea poate fi supusa conditiei ca persoana dupa ce este audiata sa fie returnata statului membru executant pentru a indeplini sentinta impusa acestuia in statul emitent.

Preambul si art1(3) din decizia cadru

Considerentul 12 din preanbul afirma faptul ca decizia cadru respecta drepturile fundamentale si observa principiile recunoscute de art 6 din tratatul privind uniunea europeana si cum au foat prevazute in cartea fundamentala a drepturilor uniunii europene.Potrivit art1-3 din decizi cadru ‚decizia cadru nu va avea ca efect modificarea obligatiei de respecatre a drepturilor fundamentale si a principiilor legale fundamentale cum au fost prevazute in art 6 din tratatul privind uniunea europeana.Considerentul 12 din preambul si art 1-3 din decizia cadrru par sa contina posibilitatea generala de a refuza predarea unei persoane cand sunt motive pentru a crede,bazate pe elemente obiective ,ca un mandat de arestare a fost emis in scopul urmeririi penale sau pedepsiri unei persoane pe motive discriminatorii sau poate rezulta din realizare acesteia.Considerentul afirma ca o autoritate judiciara poate aplica regurile

constitutionale nationale ae sale,referitor la un proces,libertatea de asociere,libertatea presei si a expresiei si poate fi interpretat ca o alta,mai general,motiv pentru a refuza predarea.Art 1-3 din decizia cadru consolideaza acest gand adaugand reguli internationale de recunoastere si principii legale.

Considerentul 13 din preambul interzice persoanelor sa eleminate,expulzate sau extradate intr-un stat unde exista un risc serios ca el sau ea ar fi supuse pedepsei cu mortea,tortura sau alte pedepse sautratamente inumane si degradante .Desi vocabularul din aceasta parte a preambului pare sa se refere la extradari in state,altele decat statele membre,acest considerent poate fi interpretat ca un motiv in plus pentru refuzarea predarii unui stat membru,desi termenul ‚a preda’ lipseste.Considerentul 13 poate fi folosit ca un argument cee stabileste o limitare a increderii si ca autoriatea judiciara poate ere informatii adititonale daca astfel de risc pare a se ridica .

4.3Decizia de predare:o schimbare de la guvern la autoritatea judiciara

Deciz ia cadru face parte dintr-o dezvoltare politica in cadrul uniunii europene pentru aliminarea obstacolelor intere state si sa simplifice cooperarea internaionala in materie penala intre statele membre atat cat este posibil.In aceasta privinta poate fi vazuta o transformare de la cooperare prin canale diplomatice prin cooperare directa internationala intre autoritatile judiciare ale statelor membre.In viitor,toate verificarile cu privire la respectarea garantiilor si asigirarilor sunt presupuse a fi efectuate de autoritatile judiciare si nu de canalele diplomatice,Desi unii par a fi in favoare acestui schimb de la politicieni la judecatori,nu putem ignora problemele practice pe care aceasta deezvoltare le implica.Extradarea nu este un proces judiciar pur si de aceea nu trebuie uitat elementul politic important in extradare.Timpul este foarte important in procedura de predare, mai precis 90 de zile.Cerand informatii suplimentare sau garantii autoritatea judiciara executorie isi asuma riscul de a depasi acest termen limita..O mare probleme ramane nerezolvata,cum autoritatile judiciare vor face fata cu aceste probleme de natura politica,mentionate mai sus ,obstacole practice pentru cererea de informatii suplimentare sau garantii,considerand ca ei nu sunt suficienti de dotati cu puteri diplomatice pentru a se asigura ca informatia primita este corecta sau ca garantiile sunt indeplinite in timp util.Cum am vazut mai sus decizia cadru nu contine nicio prevedere pentru a controla respectarea garantiilor dupa predare.Mai mult ,ramane neclar daca va fi posibil pentru autoritatile judiciare din UE sa faca uz de anumite ‚autoritati centrale’ care sa le furnizeze informatiile de care au nevoie.Ar putea fi dificil pentru o autoritate judiciara ,alta decat un ministear al guvernului ,pentru a aduna informatii relevante obiective.

Poate o autoritate judiciara sa refuze predarea pe simpla baza a unui raport general cu privire la incalcarile drepturilor fundamentale ,in statele membre?Pot aceste rapoarte sa suplineasca ‚elementele obiective’ mentionate in

considerentul 12 din preambul?Cat importanta poate acorda curtea argementelor apararii?In practica au fost constrangeri,se pare ca un judecator are un anumit grad de libertate cand se ocupa de informatiile sau probele privitoare la decizia de predare.

Danduse posibilitate larga de a verifica informatiile sau argumentele,pare ca depinde mai mult de calitatea argumentelor puse in favoarea apararii si procuratura din partea statului membru emitent.Se pot ivi discutii ca,o autoritate judiciara trebuie sa ia in evidenta anumite probe sau sa examineze informatia invocata de aparare cand aceasta este facuta intr-o ‚maniera resposabila’,desi a face acest lucru este dificil.

4.4Prezumtia increderii reciproce a castigat teren in conformitate cu MEA?

Argumentele mentionate mai sus pentru refuz si posibilitatea de a cere garantii arata ca decizia cadru este produsul unui compromis politic intre suveranitatea statelor si principiul recunoasterii reciproce.Aceste motive si posibilitati inca lasa autoritatea judiciara executorie cu ceva spatiu pentru intrebari si nu pentru acceptarea automata a cererilor straine sau decizii.In cadrul limitelor deciziei cadru este posibul sa fie cerute informatii suplimentare pentru a decida daca persoana solicitata poate fi predata.Cu toate astea,cele mai multe motive pentru refuz sunt optionale,inseamna ca dreptul apararii nu va fi protejat egal de-a lungul UE .Pe hartie situatia cu privire la motivele pentru refuz a ramas la fel,si se pot discuta considerentele 12,13 din preambul care stabilesc un motiv suplimentar pentru refuz pe are tratatul din 1957 nu-l continea.Cum deizia cadru va lucra practic ,ramane de vazut..Este incert cum va fi supravegheata respectarea garantiilor.Decizand asupra unei cereri de predare, autoritatea judiciara executorie,nu are practic nicio posibilitate pentru investigare si este lagata de un timp limita strict.In practica ,raspunsul la intrebarea pusa mai sus pare sa fie ca, increderea reciproca ,datorita acestor limitari practice,pare sa fi castigat teren.

5ConcluziiCum a fost aratat in prima sectiune,cooperarea internationala in materie

penala se bazeaza in general pe incredere reciproca , in sistemul legal al statelor participante si al statului in cauza,ca o regula generala,nu se intreaba pe fundalul unei cereri.Decizia cadru privind MEA ,curti juecatoresti si guverne puteau refuza extradarea sau solicitatu garantii si informatii suplimentare in anmitre cazuri.Desi decizia cadru este un alt pas spre recunoasterea reciproca in UE si se bazeaza pe ,un nivel inalt de incredere intre statele membre’ inca lasa spatiu pentru a refuza predarea si,in art1-3 din decizia cadru si considerentele 12,13 din preambul,pare sa lase spatiu pntru un refuz bazat pe drepturile fundamentale asa cum pot fi gasite in carta drepturilor fundamentale ale UE si in constitutiile nationale. Motivele pentru refuz sunt mai mult sau mai putin

similare cu motivele pentru refuz din tratatele privind extradare.De asemenea se pot ivi discutii ca acele considerente din preambul si anume12,13 contin motive suplimentare pentru refuz prin care autoritatea judiciara poate reuza extradarea.

Chiar daca interpretarea ar fi incorecta, art 1-3 din decizia cadru si considerentul 12 din preambul lasa loc pentru ca autoritatea judiciara sa refuze predarea sau sa ceara garantii pe baza violarii unor drepturi umane fundamentale.Datorita multor schimbari practice in procedura extradarii ,schimbul de la guvern la autoritatea judiciara privind decizia de predare,posibilitatile limitate de a examina informatiile puse la dispozitie de aparare sau procuratura si limita de timp pentru ca autoritatea judiciara sa decida ,pare ca increderea reciproca a castigat teren in legea extradarii care corespunde cu dezvoltarea generala a increderii reciproce din UE in domeniul legii internationale penle .Pentru persoana solicitata ,greutatea va fi dupa predare in forma drepturilor individuale, de a face reclamatie la CEDO.Aceasta inseamna ca functionarea motivelor pentru predare ,prevenire incalcarii drepturilor fundamentale ale omului in cazuri individuale ,pot sa nu functioneze la aceeasi scara ca inainte.

MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE SI PRINCIPIUL „NE BIS IN IDEM”

1.Introducere

Principiul „ne bis idem” exprima ideea ca cineva nu poate fi judecat pentru aceeasi fapta de doua ori.Strictu sensu,acest principiu „nemo debet bis puniri”care face referire la faptul ca nicio persoana nu trebuie sa fie pedepsita de doua ori (sau mai multe )pentru aceeasi infractiune .

In dretul intren relevanta si valabilitatea principiului sunt universal cunoscute.Principiul este stabilit in Conventia internationala pricind drepturile civile si politice,art14,al 7 care statueaza ca nimeni nu poate fi judecat sau pedepsit pentru o infractiune pentru care a fost condamnat definitiv sau achitat conform legii si procedurii penale ale fiecarei tari.Cu toate ca,Conventia drepturilor omului nu face referire la „ne bis in idem”,art 4,al1, din Protocolul 7 din 1984 a Conventiei europene contine o prevedere privind acest principiu.In afara faptului ca acest principiu este nedrept pentru persoana implicata, o a doua judecare a cauzei cu aceeasi siguranta cu privire la vinovatia inculpatului si,in acelasi timp,publicul isi pierde increderea in sistemul judiciar.Hotararea ramasa irevocabila este expresia suveranitatii statului si unitatii jurisdictiei.Daca „res judicata” nu ar ramane definitiva,aceasta ar submina legitimitatea statului.Chiar daca principiul”ne bis in idem” este,teoretic ,neconstant la nivel intern,pe plan international ramnificatiile sale nu sunt in totalitate recunoscute.Citind art 4,al.1 al Protocolului 7 din Conventia Europeana, indica faptul ca „ne bis in

idem”se limiteaza la dreptul intern.In acelasi mod,Comitetul pentru Drepturile Omului a stabilit ca art 14,al.7 nu se aplica si „res judicata” straine.Din mai multe motive statele au retineri in a recunoaste efectele „res judicata” straine,care ar reprezenta de fapt un obstacol in legile penale interne.In primul rand,o asemenea recunoastere presupune o oarecare increderein sistemul judiciar al altui stat.In al doilea rand, interesele statelor ar putea determina o reconsiderare a judecarii cauzei,chiar si dupa ce s-a pronuntat o hotarare definitiva de catre instanta apartinand altui stat,mai ale daca infractiunea a fost savarsita pe teritoriul lor sau le afecteaza interesele.

Refuzul de a recunoaste validitatea unei hotarari judecatoresti straine.poate provoca conflicte intre drepturile pozitive pe care statele incearca sa le evite pe cat posibil.

Nu numai ca aceste conflicte pun in pericol pozitia individului care risca sa fie judecat in mai multe state pentru aceeasi fapta,dar acestea tind sa duca la inrautatirea relatiilor dintre state.Initiativele de a elimina conflictele intre drepturile interne ale statelor au fost partial niste reusite..Ierarhizarea principiilor jurisdictionale nu determina decat inasprirea si ridigizarea unui instrument judiciar.Mai multe conventii cadru ca Consiliul Europei, Uniunea Europeana si Acordul Schengen nu cuprind decat regulamante extensive a principiului „ne bis in idem” aplicabile la nivel international .Cu toate acestea, conventiile respective permit exceptii in cazurile in care jurisdictia statului se bazeaza pe principiul teritorialitatii,cand interesele fundamentale sunt afectate sau cand cetatenii lor sunt implicati in savarsirea unei infractiuni.Au fost depuse eforturi pentru stabilirea unei proceduri de consultari interstatale care are ca scop determinarea celui mai bun loc unde sa se judece cauza.Cea mai buna cale ar fi ca o comisie central-europeana care sa supravegheze si sa coordoneze initiativa statelor membre ale UE de a porni actiunea penala si sa dea sfaturi cu privire la judecarea cauzei intr-un stat membru,pentru a evita conflictele de jursdictie.In aceasta situatie EUROJUST s-ar putea dovedi folositoare in viitorul apropiat,aceasta fiind mentionata in Decizia Cadru care a creat organizatia.

Deoarece stabilirea principiului „ne bis in idem” in Decizia Cadru Europeana este scopul principal ala acestei contributii,problema aplicarii „ne bis in idem” la nivelul relatiilor(pe orizontala)intre state este doar o preocupare secundara.Astfel,problema cea mai importanta este cum „ne bis in idem” reprezinta un impediment pentru cooperarea internationala in general si ,in special,extradarea suspectilor.Nici problema granitelor nu poate fi evitata,deoarece mandatul european de arestare are la baza principiul recunoasterii reciproce a deciziilor judecatoresti.Conform acestei idei se prevede libera circulatie a hotararilor judecatoresti,neingradita de chestiuni cum ar fi mandria nationala sau suveranitatea si care,teoretic,nu ar provoca conflicte intre drepturile interne ale statelor.De aceea in aceasta parte se cauta sa se stabileasca daca acest concept intr-adevar a patruns si in mandatul european de arestare.

2.”Ne bis in idem” ca motiv obligatoriu sau optional de refuz

Prezenta reglementare a „ ne bis in ide,” in domeniul mandatului european de arestare ar trebui evaluata in contextul global al principiului in legea extradarii.

Orice noua dezvoltare in acest domeniu trebuie armonizata cu reglementarile din Conventia Europeana privind Extradarea.Conform art.9 al conventiei,extradarea nu va fi acordata daca s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de catre autoritatile competente pentru infractiunea sau infractiunile pentru care s-a cerut extradarea.Extradarea va putea fi refuzata,se continua in acelasi art, daca autoritatile competente au decis ca fie nu vor incepe,fie nu vor finaliza actiunea penala pentru infractiunea sau infractiunile respective.Astfel,art.9 se refera,in principal la „res judicata” in statul solicitat drept cauza obligatorie de refuz.Art.8 permite refuzul de extradare in cazul procedurilor pentru aceeasi infractiune in statul solicitat.Art.7 reglementeaza o zona gri,situatie in care un stat asista la inceperea procedurii penale pentru o fapta care a fost savarsita in tot sau in parte pe teritoriul sau.Anticipand decizia,statul poate refuza extradarea pentru o asemenea fapta.Aceasta releva importanta principiului teritorialitatii.

Aceste prevederi surprind preponderenta intereselor suverane,ultra-limitarea cooperarii internationale ca instrument de rezolvare a conflictelor de drept pozitiv.Se poate remar ca diferenta de atitudine dintre statele care recunosc neindoielnic validitatea hotararilor judecatoresti straine ca impediment pentru aplicarea propriilor decizii si cele care tind sa extinda efectele”ne bis in idem”,a deciziilor propriilor instante judecatoresti dincolo de granite.In sens larg,recunoasterea unei hotarari judecatoresti definitive este cu adevarat altruista,deoarece nu va putea servi intereselor statului implicat,astfel ca in cazul refuzului e extradare statul incearca sa-si impuna vointa suverana supra altui stat.In afara de asta,evitarea pericolului dublei incriminari nu este permanenta ,deoarece refuzul de extradare nu elimina posibilitatea incriminarii in statul solicitant.

Cooperarea internationala ar putea suferi un alt efect al principiului „ne bis in idem” cand statul solicitat este impiedicat fie printr-un tratat,fie prin legislatia nationala,a initia procedura de punere sub acuzare dupa ce extradarea a fost acordata dau a consimtit transferarea cauzei.Pana la o anumita intindere,mandatul european de arestare este cu siguranta o inovatie.Marele motiv al acestuia este ca recunoaste „res judicata”ca un motiv pentru predare,ia in considerare hotararile definitive ale tuturor statelor membre ale UE la fel ca cele care emana de la statul solicitat.In primul rand,art3,sectiunea 2 stipuleaza ca organul judiciar de executare va refuza executarea mandatului de arestare daca este informata ca persoana solicitata spre a fi arestata a fost definitiv judecata da catre un stat membru cu privire la aceleasi fapte,in ideea ,ca,acolo unde este pronuntate pedeapsa,a fost si executata sau este in curs de executare

sau nu mai poate fi executata conform legislatiei statului care a pronuntat pedeapsa.Prevederile stabilesc mesajul ca ori de cate ori se pronunta o hotarare definitiva de catre un stat membru,toate celelalte state trebuie sa respecte aceasta hotarare.Cealalta conditie privitoare la faptul ca pedeapsa trebuie sa fi fost executata sau in curs de executare deriva din alte tratate si se bazeaza pe aceea ca previne fuga prizonierului.Daca,de exemplu, un cetatean al statului A care a savarsit o infractiune pe teritoriul statului B si a fost judecat de statul respectiv,reuseste sa fuga in statul C inainte sa-si fi executat pedeapsa,art.3,sectiunea 2 nu-l impiedica pe C sa predea persoana fie statului B sau statului A ,care in acest timp a consimtit ca pedeapsa sa fie executata pe pe teritoriul sau.

Conform art.4,sectiunea 3, care incepe prin reinterarea partii finale a art.9 din Conventia europeana privind extradarea,hotararea autoritatilor judiciare ale statului executant,fie de a nu incepe urmarirea penala impotriva faptei,fie de a sista procedura poate reprezenta o clauza optionala de refuz,dauga ca o hotararea definitiva asemanatoare emisa e actre un alt stat membru poate avea acelasi efect.

Art.4 din decizia cadru contine o serie de clauze optionale care se refera la mai multe aspecte ale principiului”ne bis in idem” unele din aceste prevederi nu deviaza foarte mult de la Conventia europeana privind extradarea .Sectiunea 2 ,care se refera la desfasurarea procedurilor penale in statul executant ,care reprezinta o clauza optionala de refuz, se aseamana cu art.8 din Conventia pentru extradare,iar art4,sectiunea 7 care stipuleaza ca statul membru poate refuza executarea unui mandat,ori de cate ori acesta se refera la faptele care au fost savarsite in tot sau in parte pe teritoriul sau,reproduce intocmai prevederile art.7 din Conventia pentru extradare.

In cele din urma,art.4,sectiunea5 prevede posibilitatea de a refuza executarea unui mandat de arestare daca exista informatii ca persoana solicitata a fost definitiv judecata de un stat tert pentru aceeasi fapta,Trebuie subliniat faptul ca aceste prevederi se refera la state terte care nu apartin UE si cu privire la care nu se aplica decizia cadru.Intrebarea daca statele membrevor invoca aceasta clauza depinde de faptul ca daca acestea vor considera judecarea definitiva a unei cauze de catre un alt stat, va reprezenta un impediment pentru aplicarea propriei legi.

Statuarea principiului „ne bis in idem” in decizia cadru si aplicarea acesteia mandatului european de arestare si,comparand aceste prevederi cu instrumentele anterioare de extradare arata ca Consiliul european a deschis noi orizonturi prin stabilirea recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti in spatiul UE .Incurajarea statelor membre de a-si schimba principiile limitate cu privire la suveranitatea propriilor interese pentru o conceptie mai larga in care se garanteaza o concentrare a procedurilor de judecata ,decizia cadru ar putea contribui la o modificare a politicii penale care sa favorizeze aplicarea efectiva si justa a legii.Cu toate acestea,un asemenea progres nu rezolva automat

problemele legale intriseci care rezulta din diferitele interpretari ale principiului”ne bis in idem”.

3”Ne bis in idem” la limita unor diferite probleme legale

In timp ce aplicarea principiului”ne bis in idem”se dovedeste a fi destul de dificila pe plan intern,la nivel international problemele de acest gen tind sa se multiplice datorita faptului ca statele abordeaza diferite interpretari ale acestui principiu.Acest paragraf cauta sa clarifice unele dintre problemele tehnice.

3.1Care acte sunt excluse,prin prisma principiului”ne bis in idem”?

La prima vedere,raspunsul la aceasta intrebare pare simplu.Art3,sectiunea 2 din decizia cadru statueaza ca extradarea......ori de cate ori in unul dintre statele membre s-a pronuntat o hotarare definitiva .La o cercetare mai atenta,aceasta problema nu este chiar atat de simpla,scopul pentru care s-a emis mandatul,putand afecta posibilitatea extradarii.

3.1.1Apelul in urma achitarii

In cazul unei condamnari,posibilitatea extradarii depinde daca pedeapsa a fost executata sau un,asa ca emiterea unui mandat in vederea aplicarii legii,trebuie realizata.Achitarea ,in schimb, ridica unele probleme.Trebuie scoase in evidenta diferentele vadite intre interpretarea principiului „ne bis in idem” in tarile cu siatemul de drept romano-germanic si principiul dublei interpretari in tarile in care se aplica commom-law.In timp ce in sistemul common-law,in principiu,exista un singur proces pentru toate actele respective,in sistemul romano-germanic,statele ar putea avea de obiectat in a include toate actele in conceptul de „proces unic”(judecata unica).Pelana aceasta,multe state care aua adopatat sistemul romano-germanic permit ca procurorul sa faca apel impotriva hotararii de achitare,o practica care are loc in cazul fiecarui adept al sistemului common-law.

Ne putem imagina situatia in care un stat,care a adoptat sistemul romano-germanic,emite un mandat de arestare catre un stat,adept al common-law-lui cu pivire la capturarea unei persoane a carei cauza trebuie sa fie judecata in apel,dupa ce a fost achitat in prima instanta.Daca statul solicitat indeplineste aceasta cerere,aceasta ar insemna o contra impotriva interpretarii statului respectiv a principiului dublei incriminari.Pe langa aceasta,emiterea unui astfel de mandat ar putea ridica probleme in ceea ce priveste reciprocitatea(sau,mai bine zis,lipsa ei deoarece ,in situatia contrara,statul solicitant nu ar putea emite un mandat european de arestare ).In decizia cadru nu exista niciun indiciu cu privire la rezolvarea acestei probleme.

3.1.2Revizuirea

O alta problema o costituie posibilitatea revizuirii.In unele state membre se permite o revizuire a verdictului doar in cazul in care aceasta ar beneficia inculpatului.Aceasta exclude revizuirea hiotararii de achitare.Alte sisteme de drept permit redeschiderea procedurii chiar si in detrimentul acuzatului.Potrivit acestor sisteme,redeschiderea unui dosar penal poate avea loc daca exista dovezi noi cu privire la vinovatia/nevinovatia inculpatului sau in cazul uni viciu grav de procedura care sa impiedice infaptuirea justitiei.Sectiunea 362 din codul german de procedura penala prevede urmatoarele:

„Redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotarare definitiva este admisibila in detrimentul inculpatului:1.daca un document prezentat ca original,in favoarea lui,in prima instanta a fost fals sau falsificat;2.daca un martor sau un expert,care a depus marturie sau si-a exprimat opinia in favoarea inculpatului,s-a dovedit a fi vinovat de incalcarea intentionata sau din culpa a juramantului sau,cu intentie,a facut o marturie mincinoasa;3.daca persoana achitata a facut o afirmatie credibila ,inauntrul sau in afara salii de judecata ca el ar fi savarsit infractiunea”Cum ar trebui sa reactioneze statul membru solicitat daca ar primi un mandat pentru extradarea unei persoane,pentru ca aceasta sa fie supusa procedurii de revizuire?Daca judecam dupa prevederile art.3,sectiunea 2,se poate motiva ca aceasta cerere trebuie refuzata deoarece procedura de revizuire presupune faptul ca s-a dat o hotarare definitiva.

3.1.3Anrechnungsprinzip

O alta problema priveste aplicarea asa zisului” Anrechnungsprinzip”.In locul recunoasterii efectelor depline la unei hotarari judecatoresti anterioare,instantele de judecata ar putea sa o ia in considerare prin deducerea din pedeapsa pronuntata a perioadei de timp executate in prima pedeapsa.

Aceasta practica are loc in contextul dreptului intern si al concurentei transnationale.

Vander Beken face referire la conceptul de „infractiune colectiva” din codul penal belgian.Conform acestuia,mai multe acte criminale fac parte din continutul aceleiasi infractiuni deoarece sunt savarsite in baza aceleiasi rezolutii infractionale.Daca o persoana este judecata pentru o infractiune,care se conexeaza cu o lata infractiune pentru care a fost ,deja condamnat,instanta,la pronuntarea hotararii de condamnare trebuie sa tina cont si de pedeapsa primita anterior.O alta problema interesanta o reprezinta aplicarea Anrechungsprinzip in evaluarea hotararilor straine.Aceasta practica este inca tolerata de Conventia pentru implementarea Schengen,dudpa cum art55 si 56 sunt criticate de

statelecare-si bazeaza jurisdictia pe principiul protectiei sau teritorialitatii . Conform art.51,sectiunea 3 din codul penal german”daca persoana condamnata a fost pedepsita in strainatate pentru aceeasi fapta iar aceasta a fost executata,faptuitorul va executa si pedeapsa impusa de statul german

Exista semne de intrebare cu privire la faptul ca daca Germania are vreo sansa sa retina o persoana,rezidenta in alt stat membru cu intentia de a o supune la inca o pedeapsa.Art.3,sectiunea 2 din decizia cadru statueaza indisputabil ca nu poate fi emis un mandat de arestare pe numele unei persoane care a fost definitiv judecata intr-un stat membru si pedeapsa a fost executata.Cu alte cuvinte umple asa zisele goluri lasate de instrumentele legislative anterioare.

3.2Ce acte de aplicare a legii penale declanseaza principiul ne bis in idem.Conceptul de hotarare definitiva

Inainte de a discuta acest aspect cu privire la principiul „ne bis in idem” este necesara o observatie preliminara.Art.3,sectiunea2 se refera in termeni generali la o hotarare definitiva data de statele membre,ce presupune ca autoritatea executorie va trebui sa evalueze toate hotararile cu privire la actionarea sub control ,sau daca deriva de la statul emitent,statul executant sau alt stat membru.Chiar daca o asemenea abordare este laudabila,ar putea ridica o serie de probleme.Statul emitent ar putea foarte usor sa se simta ofensat,daca statul solicitat respinge intelegerea initiala de neasplicare a princiliului”ne bis in idem”,prin respingerea cererii,emitand la randul ei un mandat de arestare.

3.2.1.Proceduri administrative

Cu privire la conceptul de „judecata definitiva „trebuie sa se raspunda la urmatoarele intrebari,si anume,despre ce fel de judecata este vorba,cand se aplica principiul”ne bis in idem”si cand o hotarare judecatoreasca poate fii considerata definitiva.

Cele mai multe state membre au aderat la opinia ca in acest caz este vorba doar de procese penale.Decizii emise de alte instante sau autoritati cum ar fi proceduri administrative,disciplinare sau civile nu au urmarire penala.Au existat insa discutii cu privire la interpretarea proprie a conceptului de acuzatii penale de catre Curtea Europeana pentru Drepturile Omului,cum ca unele decizii ale ,autoritatilor administrative ar putea avea ca efect”ne bis in idem,”ori decate ori fiind vorba de masuri cu caracter punitiv sau de intimidare.Acest punct de vedere este sustinut si de judecarea de CEDO in cazul Grandinger.Grandinger a fost anterior procedurii administrative pentru conducerea sub influenta alcoolului,prin incalcarea art 5 din codul rutier austriac.Dupa aceea s-a pornit actiunea penala impotriva acestuia pentru ucidere din culpa.Curtea Europeana a calificat procedura administrativa ca avand

caracter penal in sensul art.4 din Protocolul 7 la CEDO ,iar prin aceasta pornirea actiunii penale ar constitui o incalcare a prevederilor legale.Cu toate ca sea damite ca ambele prevederi sunt de aceeasi natura si scop comun si observand ca fapta prevazuta in art.5 al codului rutier reprezinta doar unul dintre aspectele infractiunii din art.81 cod penal curtea a ajuns la concluzia ca ambele decizii se refera la aceeasi conduita .In consecinta,curtea a decis ca s-a incalcat art4.din Protocolul 7.

3.2.2.Hotarari preliminarii si eliberarea conditionata

O hotarare finala preuspune ca instanta de judecata a ajuns la o concluzie cu privire la cauza.Deciziile preliminare cum ar fi anularea acuztiei sau declararea acuzatiilor procurorului ca fiind inadmisibile impiedica continuarea procedurilor.Schomburg subliniaza faptul ca potrivit legii germane nu numai hotararile judecatoresti definitive sunt exceptii.S-ar putea ca o instanta germana sa fie obligata sa respinga un mandat de arestare emis de un procuror olandez sau belgian,rationand ca legea germana cunoaste efectul”ne bis in idem” si hotararilor preliminare?S-a stabilit ca un asemenea refuz contravine esentei principiului recunoasterii reciproce,care presupune acceptarea si respectarea hotararilor legale divergente.Cerinta,inserata in art3,sectiunea 2 din decizia cadru,ca pedeapsa trebuie sa fie executata sau in curs de executare nu se refera si poate fi considerata ca pedeapsa in curs de executare.Daca hotararea este irevocabil sub legea straina,pornirea actiunii penale intr-un stat tert ar contraveni principiului „ne bis in idem” asa ca statul membru ar trebui sa se abtina de la admiterea mandatului de arestare strain emis in baza aceleiasi infractiuni.Este clar ca atunci cand persoana condamnata incalca conditiile care i s-au impus statul solicitant este intr-adevar avizat sa ceara extradarea.Intre timp, statutul de resedinta ar putea prelua sarcina de a supraveghea executarea pedepsei conditionate sau eliberarea conditionata a faptuitorului.

3.2.3 Decizii ale procurorului

Una dintre cale mai intrigante probleme este aceea daca principiul”ne bis in idem” se aplica doar hotararilor instantelor de judecata sau se aplica si deciziilor emise de parchet.In aceasta situatie tensiunile izvorate din diferitele politici penale-in special statele in care au o putere insemnata si deciziile procurorului si statele cu o abordare mai rigida a principiului legalitatii-cel mai probabil tind sa iasa in evidenta.

Un caz reprezentativ este disputa dintre Germania si Franta in cauza Franta vs. Krombach.O instanta franceza a ignorat hotararea initiala a Oberlandesgericht germana din Munchen ca dovezile au impiedicat cercetarea si l-a condamnat pe dl.Krombach la 15 ani de inchisoare.Austria unde dl. Krombach isi are temporar resedinta ,nu s-a supus cererii de extradare formulate

de catre statul francez,motivand ca hotararea instantei franceze a incalcat principiul „ne bis in idem”.Este clar ca decizia Austriei se aliniaza obiectivului general prin care se cauta respingerea dublei incriminari pe teritoriul UE si respecta art.4,sectiunea 3 a deciziei cadru care nu face discriminare intre hotarari judecatoresti prin care se sisteaza procedurile statului solicitat si derivand de la un alt stat membru.In acest caz particular respingerea acuzatiilor este de competenta instantei.Nu este insa clar daca rezultatul ar fi fost diferit in situatia in care procurorul german ar fi dat o hotarare similara.Din punct de vedere al aplicarii decizie cadru,raspunsul la aceasta problema depinde de interpretarea conceptului „autoritate judiciara’ din art.4 si 6 ale deciziei cadru in care se sugereaza ca statul membru hotaraste daca in sfera”autoritatii judiciare” este inclus si procurorul.

Hotararea d a sista procedurile s-ar putea datora existentei insuficiente a dovezilor,dar ar putea la fel de bine sa echivaleze cu orice masura profilactica pentru a inlesni aplicarea legii penale .In acest caz, cele ami intalnite concepte vor fi acelea de intelegere intre procuror si aparare pentru ca inculpatul sa pledeze vinovat sau intelegerile in afara curtii de judecata.Multe sisteme de drept recunosc un fel de comutare a pedepsei in cazul infractiunilor cu pericol social scazut daca,de exmplu,inculpatul executa serviciul pentru o organizatie non-profit ,participa la un seminar,consimte sa urmeze un tratament medical sau terapie si se abtine de la a mai comite infractiuni.Daca inculpatul accepta propunere si plateste suma de bani stabilita sau indeplineste alte conditii,procurorul renunta la proces si la dreptul de aformula o alta acuzare cu privire la aceeasi cauza.O astfel de intelegere ar putea fi recunoscuta si de alte state,iar art.4,sectiunea 3 ar putea prevedea o asemenea situatie,doar daca in conceptul de autoritate judiciara este inclus si parchetul.

Prevederile art.54 din Conventia Schengen cu privire la efectele principiului”ne bis in idem” in cazurile intelegerilor in cadrul curtii de judecata au fost discutate si in cadrul prevederilor Third Pillar de catre Curtea Europeana de Justitie.Acesta cerere a fost lansata de actre Curtea de Apel din Cologne si de catre Prima Instanta in Veurne.Intrebarile adresate Curtii Europene au fost:-daca art54 din Conventia Schengen respinge o a doua incriminare de catre instanta germana,daca,potrivit legii olandeze,cauza nu mai poate fi judecata daca a existat o intelegere in afara curtii de judecata?-dac faptul ca inculpatul a ajuns la o intelegere cu procurorul general cu privire la procedura penala si civila in Belgia?-conteaza daca aceasta forma de intelegere este recunoscuta in statul solicitat.Curtea de justitie a considerat ca nicaieri in tratatele UE sau in Conventia Schengen,aplicarea art.54 este conditionata de armonizarea sau macar aproximarea legii penale a statelor membre cu privire la proceduri prin care este interzisa o noua incriminare.Curtea a continuat prin a susttine ca scopul art.54 este de a asigura faptul ca nimeni nu poate fi juedecat de doua ori pentrua celeasi fapte in statele membre in conditiile in care si-a exercita dreptul la libera

circulatie.Aceasta afirmatie ,mai putin feriicita ,sugereaza ca de art.54 se pot bucura doar aceia care au dreptul la libera miscare(circulatie).Mai convinator este unalt arument,si anume,ca art.54 al Conventiei Schengen ar trebui sa excluda intelegerile in cadrul procesului penal,in sens contrar,doar cei care au savarsit infractiui garave ar bemeficia de protectia principiului”ne bis in idem”,persoanele care au savarsit infractiuni cu grad de pericol social mic ,fiind prejuducati.Pe deasupra,aplicarea art.54 in cazul intelegerii in afara curtii de judecata nu ar afecta drepturile victimelor ,intrucat nu impiedica pornirea actiunii civile pentru a obtine repararea pagubelor.In concluzie,curte a satuat ca art,54 este aplicabil si procedurilor in care parchetul ,fara interventia instantei,finalizeaza actunea penala,dupa ce inculpqatul a fost de acord cu anumite conditii,in special cu plata unei sume de bani.

Este clar ca aceasta decizie de indrumare a curtii europene de justitie va avea urmari si cu privire la aplicarea practica a mandatului european de arestare.Conform interpretarii Conventiei Schengen nu exista indoiala vis-a-vis de faptul ca statele ar putea invoxa intelegerle din afara instantei pentru a nu admite un mandat de arestare.Totusi,nu este clar daca judecarea unei cauze ar avea un sens mai larg in sensul ca statele ar putea fi impiedicate sa execute mandate de arestare,ori de acte ori a existat o intelegere cu privire la cauza respectiva in alt stat membru.Totusi,unii ar putea spune ca judecarea unei cauze echivaleaza cu limitele din afara curtii hotararile definitive in care o sentinata a fost data deja.In scopulm aplicarii deciziei cadru ,judecarea unei cauze implica faptul ca statul membru nu poate sa acorde asistenta in cazul procedurilor penale care militeaza impotriva principiului”ne bis in idem”,chiar daca statul care a pornit aceste proceduri se poate mandri cu o puternica petitie jurisdictionala.

3.3 Ce se intelege prin aceeasi fapta?

3.3.1In contextul dreptului intern

Principiul „ne bis in idem” interzice ac cineva sa fie judecat de ami multe ori pentru aceeasi fapta.In primul rand trebuie sa se lamureasca ce se intelege prin „aceeasi/aceleasi fapte”.Este cunoscut faptul ca interpretarea termenului de „fapta” ca infractiune ar putea aproape integral sterge protectia oefrita de principiu.O persoana ar putea foarte usor sa ocoleasca prohibitia instituita de acest principiu prin judecare unei persoane,dar incadrand diferit fapta.Inn acest sens,in codul penal belgian principiul „ne bis in idem”are efect asupra faptelor ,nu infractiunilor,ceea ce inseamna ca o hotarare definitiva de condamnare sau achitare pentru o fapta exclude o a doua judecare a aceleiasi fapte ,chiar si sub o alta incadrare juridica.La fel,in legea germana idem se refera la evenimentul istoric actual.Curtile se afla sub obligatia de a avalua independent chiar daca asemanarea actelor opune o a doua acuzare care ia

nastere prin art 264 sectiunea 2 „curtea nu va fi legata de evaluarea infractiunii care foemeaza baza deschiderii procedurilor principale.Cu toate astea,luarea faptelor istorice ca punct de plecare cu privire la aplicarea „ne bis in idem” nu este satisfacuta integral,putand cauza probleme de diferita natura.Pana la urma nu este evident ca suspectul nu ar trebui sa stea in fata unui proces din consideratii diferite daca aceeasi linie de conducere ar gresi mai multe prevederi penale cu o intindere diferita sau scop. Astfel de situatii necesita o abordare care implica curtile sa acorde o anumita valuare ambelor situatii faptice si evaluare legala a infractiunii.Curtea suprema olandeza ia,ca punct de referinta, daca este o conectare apropiata intre natura simulatorie a comportamentului si o coerenta esentiala a faptelor .Daca o linie de conducere constituie mai multe ifractiuni,curtea trebuie sa stabileasca valorile pe care aceste prevederi cauta sa le protejeze.Divergente substantiale privind intinderea si scopul intre prevederi nu vor ridica o probleme sub principiul”ne bis in idem”,dar sensul prevederilor nu trebuie sa fie la fel pentru ca principiul sa fie aplicat.

Curtea suprema olandeza si-a stabilit abordarea facand distinctie intre o acuzare simultana si una consecutiva pentru aceleasi fapte.Daca aceleasi fapte istorice genereaza mai multe infractiuni care au aceeasi intindere, o a doua acuzare va fi prescrisa sub principiul „ne bis in idem” intrucat adjudecarea paralela cu privire la conceptul „concursus idealis” poate fi permis.Diferenta a fost aplicata cand curtea suprema olandeza s-a confruntat cu intrebarea daca ,cu privire la principiul „ne bis in idem”,o condamnare pentru participarea intr-o organizatie criminala – constituind o infractiune sub art 140 din codul penal olandez –va impiedica o noua acuzare pentru aceleasi infractiuni daca au dus la castig.Desi in opinia curtii supreme actele pregatitoare ale participatiei si comiterea efectiva a infractiunii constituie infractiuni in sensul art 68 din codul penal,o noua acuzare va atenua principiul unei proceduri penale potrivite.Acuzarea paralela pentru participatie si infractiuni pe care organizatia le a comis si in care suspectul a fost implicat nu au ridicat probleme.

Legea irlandeza privind principiul dublei incriminari se sprijina pe principiile Connelly care au fost dezvoltate in cazul cu nume eponim.Testul pricipal daca regula dublei incriminari se aplica pare a fi proba care este necesara pentru a suporta a doua acuzare ar fi fost suficienta sa produca o condamnare legala pentru prima acuzare la fel ca infractiunea adusa sau la fel cu o infractiune si care acuzatul ar fi fost gasit vinovat.Totusi, acest test trebuie sa fie supus clauzei ca infractiunea savarsita in a doua acuzare a fost comisa in timpul primei acuzari.Daca este o acuzare si o condamnare cu privire la asta nu este o judecata la o acuzare de omor daca persoana asaltata moare mai tarziu.Principiile connelly lasa spatiu pentru o a doua acuzare daca doua infractiuni cu intinderi diferite coincid intr-un eveniment istoric fiind probe dupa cazul connelly in sine in care camera lorzilor a permis o acuzare subsecventa pentru furt dupa ce suspectul a fost achitat pentru crima.importanta principiilor pare sa

fie la inceput ca nici o persoana nu ar trebui pedepsita de doua ori pentru o infractiune care reiese din aceeasi ,sau la fel, ca nu ar trebui sa fie un proces consecutiv pentru infractiuni pe o scara de gravvitate ascendenta.O pledare pentru o condamnare antrefois a fost acordata cand inculpatul a fost acuzat de omor din culpa , dupa ce a fost amendat de o incalcare a unei obligatii:afirmatia de omor din culpa s-a bazat pe aceleasi fapte ca acuzarea anterioara si a dat nastere acuzatiei pentru o infractiune de gravitate mai mare desi nu au fost gasite noi probe.

Intrebarea daca acuzatiile separate pentru aspecte ditincte ale aceleiasi fapte,producand mai multe infractiuni este permisa cu privire la regula dublului pericol a fost de asemenea stabilita de CEDO in cazul Oliveira.In cazul Swyss autoritatile administrative au impus in mod gresit o amenda pentru imposibilitatea de a conduce un vehicol.D-l Oliveira a infuntat acuzatiile pentru neglijenta cauzata de afectiuni psihice cu privire la accidentele rutiere.Cu privire la cazul Grandinger, se poate astepta ca curtea sa mustreze Elvetia pentru incalcarea art 4 din protocolul 7.Surprinzator curtea a stabilit altfel.Condidera situatia a fi „....un exemplu tipic de un act singular constituind mai multe infractiuni (concurs ideal de infractiuni) .Caracterisicile acestei notiuni sunt ca o singura infractiune este impartita in doua infractiuni,in acest caz imposibilitatea de a conduce vehiculul si neglijenta cauzata de afectiunile psihice.In astfel de cazuri infractiunea mai grava o va absorbi pe cea mai putin grava.Nu este nimic in situatie care reiese din art4 protocolul 7 din moment ce prevederile interzic oamenilor sa fie judecati de doua ori pentru aceeasi infractiune intrucat in cazurile cu privire la o singura fapta care constituie mai multe infractiuni,o infractiune constituie doua infractiuni separate.rezultatul cazului a derutat comentatorii parand a fi incompatibila cu hotararea in cazul Grandinger care a fost predicata in aceeasi situatie faptica.Presupusa incoerenta a fost spusa de Judge Repik in opinia sa diferita:„inca nici o diferenta nu poate fi vazuta intre cazul Grandinger si Oliveira care sa justifice aceste doua decizii conflictuale.In ambele cazuri investigatia care a dus la acuzare a fost identica.In ambele cazuri datorita unei greseli a curtii care a condamnat prima oara acuzatul,un aspect nu a fost luat in considerare la condamnare.In sfarsit,in ambele cazuri,aceeasi investigatie,agravata de faptul ca prima instanta a omis sa ia in considerare, a dus la o a doua condamnare sub o calificare diferita”.

In analiza lor aprofundata a jurisprudentei curtii europene,Krabbe si Van Hattum au aratat diferentele in ordinea care procedurile separate au aparut.In cazul Grandiger acuzarea pentru infractiune a dus la procedurile administrative,intrucat in cazul Oliveira,condamnarea pentru delict a fost urmata de acuzarea pentru o crima mai grava.Autorii au sugerat ca curtea ,pentru motive de politica penala,ar fi fost reticente la blocarea acuzarii de baza a infractiunii.

3.3.2. Contextul international

Diferente in interpretarea intinderii principiului „ne bis in idem” in legea interna a statelor membre poate cauza fractiuni in cooperarea internationala in materie penala dar problemele sunt compuse daca aplicarea interstatala a „ ne bis in idem” este luata in considerare.In cateva state cum ar fi Olanda ,interpretarea principiului la nivel international nu difera de cel aplicat in contextul intern.Jurisprudenta este insuficienta dar noi putem indica spre o decizie interesanta in care curtea suprema a rasturnat regulile curtii districtuale ca exportul de droguri usoara din Olanda si importul in Belgia constituie diferite infractiuni.Inculpatul ,dupa ce a fost condamnat in Belgia a fost judecat pentru infractiunea anterioara si in Olanda.Curtea suprema a sugerat ca,cu privire la natura simultana a investigatiei si scopul similar al prevederilor penale , acuzarea in Olanda a fost prescrisa sub art 68 para 2 din codul penal.Este interesant de notat ca curtea suprema in aceasta decizie a deviat de la jurisprudenta anterioara si chiar a sfidat art 36 din coventia privind drogurile.Cu toate astea,para 2 din art 36 prevede ca fiecare din infractiunile enumerate in para 1 ,incluzand importul si exportul ar trebui considerate infractiuni diferite daca au fost comise in tari diferite.

Nu toate statele membre sunt pregatite sa considere conceptul de fapta in hotararile straine este egala si in procedurile nationale.In Belgia efectele „ne bis in idem” sunt stabilite pentru infractiuni.Art 13 din titlul preliminar al codului belgian de procedura penala privind condamnarile straine foloseste termenul de „infractiune” in loc de „fapta”.Aceasta implica ca o persoana a fost deja condamnata pentru o fapta sub o acuzare particulara,poate fi acuzata si in Belgia pentru aceeasi fapta sub alte acuzatii.O hotarare a curtii de apel din Antwerp in care o persoana dupa ce a fost condamnata in strainatate pentru ca a primit lucruri furate a fost acuzata din nou pentru aceeasi fapta pentru furt.Curtea franceza a refuzat sa aplice principiul in cazuri in care o persoana a fost acuzata in Franta sub o calificare diferita decat cea care guverna condamnarea anterioara data in strainatate.Contrar colegului olandez,curtea suprema franceza a stabilit ca exportul de droguri in Canada comisa in Franta, constituie o infractiune care este diferita de importul acelorasi droguri in Canada.O astfel de interpretare a principiului la nivel international pare sa nege faptul ca prevederile penale din diferite tari rareori sunt de acord complet. Mandatul european de arestare in cadrul cooperarrii internationale inhiba statele membre de la a invoca orice privilegii bazate pe teritorialitate ,pot incerca sa obtina rezultate similare prin alte mijloace.

Este usor de vazut cum diferente considerabile in interpretarea conceptului de „fapta” la nivel international poate afecta aplicarea pratica a mandatului european de arestare.Principiul recunoasterii reciproce pare sa necesite respect pentru evaluari legale si va implora statul sa indeplineasca cererea.

4.Concluzii

Nu este o negare ca decizia cadru privind mandatul european de arestare a facut progrese considerabile in efortul de a rezolva problema acuzrilor multiple in UE. Extinderea efectelor „ne bis in idem” mai departe de hotararile definitive pentru acoperirea tranzactiilor si a altor stabiliri incalca dezvoltarile legale moderne cum a fost exemplificat de hotararea recenta a curtii europene de jusitie.In cazurile Gozutok si Brugge .

Doua probleme necesita atentie.In primul rand este decalajul intre legea civila si legea comuna sistemelor legale pana la interpretarea corecta a conceptului „ne bis in idem”.Doua legi civile ale unor tari pot fi de acord ca un apel impotriva unei achitari nu militeaza impotriva principiului si vor coopera pentru scopul apartinand legii comune traditionale care pronunta achitarea.

In al doilea rand ar trebui aratat ca practica catorva state membre este diferita intre hotararile nationale si straine in ceea ce priveste interpretarea conceptului de „fapta”.

Astfel de probleme nu sun tusor de rezolvat.La o prima vedere principiul recunoasterii reciproce a deciziei judiciare pare un truc apropiat in prevenirea conflictelor evocand toleranta infinita intre opiniile legale deviante.Recunoasterea reciproca este prezentata de multe ori ca o alternativa la drepturile depline de armonizare cu privire la reticenta statelor de a sacrifica suveranitatea si opiniile legale.Totusi, relatiile intre ambele concepte sunt mai complicate.Sward a remarcat ca recunoasterea reciproca necesita o armonizare in curs de desfasurare pentru ca statele nu sunt pregatite sa accepte deciziile straine ca o baza pentru cooperare daca disparitiile devin insuportabile.Cateva tentative de sugestii sunt facute si pot completa prezenta reglementare a principiului „ne bis in idem” din cadrul cooperarii internationale.In primul rand , cu privire la discrepantele ramasse in interpretarea „ne bis in idem” un mecanism solid pentru solutionarea litigiilor este indispensabil.Potrivit art 35, sectiunea 3 din tratatul privind UE,instantele nationale sunt competente sa sesizeze curtea europeana de justitie pentru a obtine o decizie preliminara privind explicarea deciziei cadru.cum a fost evidentiat de cazurile Gozutok si Brugge,astfel de decizii pot fi ajutatoare in clarificarea intrebarilor de lege pe care statele membre au avut interpretari conflictuale.ne putem imagina ca o citire a faptei de cateva jurisdictii,cand,confruntate cu hotararile straine,vor fi supuse testului si judecate in lumina obligatiei de a refuza executarea unui mandat de arestare cand o hotarare definitiva a fost data in alt stat membru. Desi armonizarea nu poate fi impusa o interpretare autoritara a intinderii principiului international „ne bis in idem” poate pune statle sa-si reconsidere opiniile legale.

Dar solutionarea litigiilor si rezolvarea conflictelor nu este suficienta.Proiectul crearii unei arii europene in care principiul domneste suprem ,necesita o politica comuna.Decizia cadru contine prevederi care obliga statele membre intra in consultare in cazul in care comisia penala declanseaza

jurisdictia mai multor state membre.Cautarea pentru a gasi cel mai bun loc pentru acuzare bazata pe o consultare reciproca si consens ,pare cea mai buna cale de a evita problema multiplei acuzari.Asa cum am mentionat,contributia EUROJUST este indispensabila in acest caz.Astazi,cooperarea internationala serveste ca un semnal si ca un instrument de prevenire a acuzatiei multiple pe o scara limitata. S-a sugerat adesea ca,cooperarea internationala ar trebui folosita intr-un mod mai creativ de a rezolva conflictele prrivind jurisdictia.

VERDICTE IN ABSENTA

Art.5Garantii ce trebuie date de statul membru emitent in anumite cazuri.Executarea MEA de catre autoritatea judiciara executoriepoate,in

conformitate cu legea statului membru executant,sa fie supusa urmetoarelor conditii:1.unde a fost emis MEA in scopul executarii unei condamnari sau detentii,impusa de o decizie data in lipsa si persoana respectiva nu a fost citata in persoana sau informata altfel despre dat si locul audierii care a dus la decizia data in absenta ,predarea poate fi supusa conditiei ca autoritatea judiciara emitenta da o asigurare considerata corespunzatoare ca persoana care este subiectul MEA va avea oportunitatea sa apeleza la rejudecare a cazului in statul membru emitent si sa fie prezenta la judecare.

1.Comentarea art5,subparagraful1Remarca preliminara

Legea traditionala privind extradarea prevede cateva motive pentru a refuza extradarea pentru ca procedurile ce urmeaza sa fie efectuate si sentinta sa fie impuse impotriva unei persoane in statul solicitant .Un astfel de motiv este condamnarea unei astfel de persoane in lipsa ei.O astfel dee condamnare a fost deseori privita ca o nedreptate fundamentala ,dand statului solicitat un motiv legitim sa presupuna ca nu ar fi in interesul justitiei sa predea persoana vizata.Ca o regula ,se poate observa in practica interstatala a extradarii ca o persoana condamnata in absenta nu va fi extradata statului solicitant daca sistemul legal al statului solicitat nu permite procese in absenta.Dar ca reguli procesele in absentia difera considerabil de la stat la stat.

Istoria elaborata a deciziei cadru cu privire la MEA demonstreaza ca practica extradarii bazata pe traditionala ‚abordare orizontala este prevazuta in art 5 al deciziei cadru.Propunerea comisiei din 25 septembrie 2001 pentru rezolvarea acestei probleme a fost bazat pe pricipiul recunoasterii reciproce a deciziilor jdiciare si judecatilor dupa cum’piatra de temelie a cooperarii judiciare’ prevazut in consiliul european de la tampere ca element al unei’ verticale apropieri’.A exclus judecarea in absenta din motivele neexecutarii

MEA ,astfel abolirea posibiliatii traditionale de a refuza extradarea datorita judecarii in absenta.Ultimul text al art 5 din consiliul deciziei cadru din 13 iunie 2002 a adoptat o aboradare mai moderata.Desi judecarea in absenta nu se afla printre motivele de neexecutare sau intre cele de neexecutare optionala ale MEA ,nu mai sunt privite ca si ‚cazuri speciale’ care impun proceduri uniforme pentru procesele in absenta in statele membre(art35 din propunerea comisiei).Formularea art 5 luate in legatura cu paragraful 12 din preambul(care garanteaza statelor membre puteri sa-si aplice propriile reguli constitutionale,referitoare la proces),determina statul solicitant si solicitat sa retina mecanismele procedurale nationale care –in statul executant-are competenta pentru a evalua aspectele fundamentale de corectitudine cu privire la procesul persoanei respective sau la pedeapsa in statul emitent si sa amane predarea pana cand autoritatea emitenta asigura corespunzator ca persoanei predate nu i se vor nega anumite standarde de justitie Desi nu sunt trecute motive explicate pentru refuzarea MEA ,art5 sub1 recunoaste puterea statului solicitat sa asigure conformitatea cu astfel de standarde .

1.Principalele caracteristici ale procesului penal in absenta

Legea de procedura penala diferentiaza procesul unui acuzat care este ‚absent’ si procesul unui acuzat care’a fugit’.In primul caz acuzatul a fost citat in mod corespunzator la proces,dar nu a aparut si nu si-a justificat absenta,astfel procesul se desfasoara si hotararea este emisa in absenta sa..In cazul urmator,acuzatul este un fugitiv sau nu poate fi adus in fata justitiei din moment ce locul unde se afla este necunoscut sau locul este cunoscut dar nu poate fi sesizat.Originile acestei diferente sunt atribuite procedurii penale franceze din secolul 19 a asa numitei tip mixt pe care un numar de tari din Europa si din alte parti l-a adoptat si l-a inclus in procedura penala a lor.Acest tip de procedura penala a stabilit ca absenta acuzatului citat corespunzator poate fi privit ca o renuntare la dreptul sau de aparare care nu ar trebui sa impiedice procesul sa aiba loc si nici ca acuzatul sa fie sesizat fortat,permitand a se da o hotarare implicita.Hotararea poate fi fie achitarea fie condamnarea,urmarind ascultarea probelor in cazul in care legea prevede absenta acuzatului,desi nepermis sa aiba un aparator,reliefata sub forma opozitiei impotriva unei astfel de hotarari.In afara aceastui tip de procedura ,legea franceza a pastrat de asemenea procedura veche impotriva acuzatului fugar care avea caracteristicile tipice ale ordonantei penale din 1670.Procedura sa considera un acuzat fugar a fi un ‚rebel’ care nu are dreptul la aparare,si descriu proceduri care conduc la o condamnare si in care martori nu sunt audiati si in pronuntarea sentitei instanta poate sa nu ia in considerare circumstantele atenuante.Alte tari din Europa urmeaza modelul francez numai partial,in legea lor moderna procesul in absenta este reglementat ca un proces implicit si nu ca un proces in care acuzatul este fugar.Cu toate acestea,cand cateva dinn aceste tari,sub influenta principiului

unui proces corect,in special cateva din elementele sale ca audiatur et altera pars si dreptul la asistenta unui consultant de aparare, a inceput sa ia in considerare elementele individuale ale unui proces pentrua fi neacceptat in mod implicit si refuzarea extradarii nu numai pentru condamnarea unui fugar dar si pentru cea a unui absent,s-a ridicat nevoia in legea extradarii de a reglementa aceasta optiune mai detaliat.Din moment ce textul original al conventiei europene privind extradarea din 1957 a esuat sa o faca,prima definitie a fost furnizata de conventia europeana privind valabilitatea internationala a hotararilor penale din 28 mai 1970,care in art 21-30 avute in vedere in primul rand ca validand toate tipurile de hotarari date in absenta subiectului cu conditia ca ele sa fii fost confirmate dupa ce a fost initiata o revizuire de acuzat prin opozitie sau recurs si conventia care a prescris un mecanism complex de recunoastere a valabilitatii hotararilor penale internationale.Din moment ce conventia nu a fost aplicata in practica ,problema extradarii condamnatilor absenti a fost rezolvata pentru statele semnatare de al doilea protocol aditional la conventia europeana din 17 martie 1978..Capitolul 3,art3 din protocol avute in vedere pentru statul solicitat in loegatura cu o sentinta sau detinere impusa de o decizie data impotriva unei persoane in absenta ,un motiv optional pentru refuzarea extradarii daca,’in opinia lui’ ‚’... procedura care a dus la hotarare nu a indeplinit drepturile minime de aparare ca urmare a oricarei persoane acuzate de o infractiune’

Statul solicitat poate sa nu invoce acest motiv dar este obligat legal sa extradeze persoana cautata...‚...daca partea solicitanta da o asigurare considerata suficienta sa garanteze persoanei cerute dreptul la o rejudecare care garanteaza dreptul la aparare.Aceasta decizie va autoriza partea solicitanta pentru a pune in aplicare hotararea respectiva edaca persoana condamnata nu face o opozitie ,daca face,sa reia procedurile impotriva persoanei extradate.’Termenul’ dreptul ola aparare recunoscut persoanelor acuzate de o infractiune’ a fost interpretata de comitetul ministerelor consiliului european in rezolutia sa din 21 mai 1975 pe criteriul reglementarii procedurilor tinute in absenta acuzatului.Aceasta rezolutie recomanda statelor membre ale consiliului europei includerea in procedurile penale in absenta anumite drepturi minime dee aparare si sa stabileasca anumite mecanisme procedurale pentru a echilibra restrictiile privind elementele standard pentru un proces corect cauzat de procedura in absenta.Astfel de abordare compenseaza pierderea dreptului de a fi prezent la audierea acuzatiilor si dreptul persoanei acuzate de a confrunta martorii.In rezolitie pierderea unui drept este compensata de ‚dreptul acuzatului de a nu fi pedepsit pentru simpla neprezentare’.Coimpromite:-dreptul de a i se aduce la cunostinta citatia( facand incapabil acuzatul de a aparea si de a-si pregati apararea precum si de a fi informat asupra consecintelor lipsirii de la proces

- datoria instantei de a cere amanarea daca considera ca prezenta acuzatului este indinspensabila sau este un motiv sa se creada ca a fost prevenit-datoria instantei sa suspende procesul in absenta daca este posibil sa transfere procedura intr-un alt stat sau sa aplice extradarea.

Rezolutia compenseaza pierderea dreptului de a confrunta martorii cu:-datoria instantei de a strange dovezi in mod obisnuit intr-un proces in absenta ,ceea ce inseamna ca intr-un asemenea proces instanta nu-si poate abandona datoria de a stabili adevarul cu privire la cazul procuraturii-dreptul la un consilier de aparare care trebuie sa aiba dreptul de a interveni in timpul procesului-dreptul la rejudecare de unde rezulta doua drepturi;dreptul la un remediu legal impotriva unei asemenea hotarari cum ar face la orice alta hotarare data in prezenta sa in care timpul limita pentru a face recurs nu trebuie sa curga pana cand persoana condamnata nu a fost anuntata efectiv de hotarare,daca nu se stabileste ca a cautat in mod deliberat sa evite justitia.Dreptul la o rejudecare bazata pe o simpla opozitie daca a fost intradevar absent dupa citare , dar poate dovedi ca absenta sa si faptul cu a putut fi informat de instanta s-au datorat unor motive independente lui.

2.Standarde de justitie indinspensabile care pot schimba o condamnare in absenta intr-un motiv pentru refuzarea predarii persoanei cautate

2.1Prevedrile rezolutiei 11 isi gasesc suport in cazul CEDO privind practicile locale a dreptului ca audierea sa se faca in prezenta acuzatului.Pentru a conserva ,pe de-o parte, „esenta” dreptului si pentru a proteja „interesul public” , continuand audierea in absenta acuzatului in cazuri cu infractiuni serioase ,pe cealalta parte daca o condamnare demonstreaza dezaprobarea sociala fata de o infractiune si produce consecinte represive practice ,instanta a aplicat asa numita „abordare echilibrata” si a dezvoltat mai multe standarde pentru evaluarea compatibilitatilor hotararilor nationale implicit cu dreptul la un proces corect. Aceste standarde pot fi vazute ca un criteriu interpretabil pentru viitoarea aplicare a art 5,sub 1 din decizia cadru.Potrivit jurisprudentei instantei ,dreptul unei peroane acuzate de a fi prezent la audiere este fundamental pentru corectitudinea procedurii.Se aplica egal unei persoane acuzate care fugit si oricarei alte persoane acuzate care a renuntat in mod expres la dreptul de a fi prezent .

Procedurile in absenta acuzatului nu sunt in principal incompatibile cu conventia .Instanta recunoaste ca datorita importantei vitale pe care o are prezenta unui acuzat,legislatia trebuie sa descurajeze absenta nejustificata.Astfel de cazuri trebuie sa indeplineasca cererile instantei pentru admisibilitatea renuntarii acuzatului la dreptul sau de a fi prezent la audiere.Potrivit deciziei curtii dreptul apartine unui concept mai larg al principiului unui proces

corect,unii putand renunta,altii nu.Dreptul de a fi prezent la un proces apartine fostului-dar renuntarea trebuie sa se faca intr-o maniera clara si irevicabila.

Dintr-un numar de decizii relevante ale instantei,una poate discerne urmatoarele standarde de justitie care sunt hotarari in absenta ce urmeaza a fi admise:a)daca persoana respectiva nu reuseste sa apara pentru a se apara la un proces, dar i-au fost date instiintari efectiveb)daca persoana respectiva poate obtine ulterior de la o instanta care l-a audiat „o noua determinare a fondului de taxa” cu privire la lege si fapte .Un proces ulterior poate fi privit ca un remediu in sens uzual daca este contingent in circumstante obiective si nu in acte deliberate din partea acuzatoruluic)procesul in absenta trebuie sa asigure garantiile minime proportionale cu importanta lor cand se renunta la dreptul de a fi prezent d)reprezentare legal efectiva ,pentru ca „dreptul tuturor persoanelor acuzate de o infractiune de a fi aparate efectiv de un avocat este una din trasaturile da baza ale unui proces corect.Un acuzat nu-si pierde acest drept doar pe seama neaparitiei la audierea unei instante.Chiar daca legiuitorul trebuie sa fie capabil sa descurajeze absenta nejustificata, nu-i poate penaliza creand exceptii de la dreptul unei asistente legale.Cererea legala ca acuzatii trebuie sa ia parte la audierile instantelor poate fi satisfacuta prin metode ,altele decat lipsirea dreptului de a fi aparat.

Pentru ca acest drept sa fie practicabil si efectiv si nu doar teoretic,exersarea lui nu ar trebui facuta dependent de implinirea unor conditii formale:instantele trebuie sa asigure ca un proces sa fie corect,consiliului care participa la proces pentru aparentul scop de aparare a acuzatului, in absenta lui ii este data oportunitatea de a o face.e)In mod exceptional,daca ,datorita comportamentului acuztului,statul nu-si poate indeplini obligatiile de a-i da o instiintare adecvata privind audierea ,poate continua cu cazul pentru ca acuzatul sa nu poata fi audiat inaintea hotararii.Din nou,astfel de comportament demonstreazea renuntarea dreptului la procedura in prezenta sa.De exmplu de la simplul fapt ca un acuzat ar fi avut cunostiinte de locul unde va incepe procesul,instanta nu poate impune o renuntare la acest drept.Pentru acest scop, nu numai ca trebuie sa stie despre data la care are loc procesul,dar deasemenea tacerea sa in ceea ce priveste renuntarea la participare trebuie sa fie echilibrata de factori ai statului autorizat,trebuie sa suspende procesul si sa investigheze mai departe pentru a descoperi daca intr-adevar acuzatul a fost de acord sa nu fie prezent.f)In cazurile in care acuzatul este absent datorita unei imbolnaviri(sau datorita unor alte motiva care il impiedica sa apara ),instanta poate decide sa continue procedurile ,in acelasi tmp asigurand protectia intereselor acuzatului.g)In procedurile privind apelul ‚depinzand „de partile speciale alee procedurii nerezolvate” si rolul instantei de apel ,prezenta acuzatului nu este necesara cand

are loc o audiere orala care nu presupune toate argumentele si probe noi.Altfel,potrivit cazului instantei ,pana de curand, necesitatea sustinerii dreptului acuzatului de a-si sustine ‚adevarul’ pentru procesul lui ca si pentru apel prin readiuere,deoarece este de ‚importanta cruciala pentru corectitudinea sistemului de justitie penala ca acuzatul sa fie aparat adecvat atat in prima instanta cat si in apel’.2.2Luand art5,sub1 din decizia cadru impreuna cu procedura de predare ,poate fi sugerat ca posibilitateade a nu preda o persoana pretinsa in MEA pentru o hotarare in absenta nu reiese din articol ci mai degraba dintr-o indicatie indirecta de restrictionare a predarii in regulile constitutionale din prambulul deciziei cadru.Aceasta reiese din cuvantul”si” care afost plasat intre prima si a doua parte a propozititei

„1.unde mandatul european de arestare a fost emis pentru scopul executarii unei sentinte sau a unei detentii impusa e o decizie data in absenta daca persoana respectiva nu a fost citata in pesoana sau informata in alt mod despre data si locul audierii care a dus la decizia data in absenta ...”

Aceasta presupune ca pentru o instiinatre potrivita ,conditiile pentru aceasta sa fie atasate la alte standarde pentru hotarari in absenta si ca pot fi evaluate separat intr-o „evaluare secventiala” a MEA intr-un caz particular.Procedura de predare din capitolul 2 din decizia cadru afirma ca, dupa trimiterea MEA,arestarea si incarcerarea persoanei cerute percum si audierea acesteia autoritatea judiciara executorie decide limitele de timp si sub ce conditiile din decizia cadru,va predata persoana.Conditiile din decizia cadru pentru predare , din capitolul1 privind „principiile generale ” si restrictiile pe motive pozitive sau negative privind predarea (art 3,4) dupa care se realizeaza”procedura in cazuri speciale „(art5).Din moment ca ar fi ilogic pentru autoritatea executorie nu numai sa ignore aceste conditii dar si ordinea normativa rezulta ca aceasta autoritate decide in cazuri particulare in trei pasi secventiali. .In primul ,verifica daca este o obligatie pozitiva sa predea potrivit art2 din decizia cadru;in al doilea daca sunt sau motive sa se opuna predarii potrrivit art2,3 din decizia cadru.In a treia etapa,unde este un caz special (art5),incluzand o hotarare in absenta ,daca constata autoritatea executorie(de la audierea personei solicitate ,art14 sau de la suplimentarea informatiei furnizate de statul membru emitent ,art15 para2) ca ceasta hotarare a fost data intr-un sistem procedural n care reaudierea nu este posibila sau in care acuzatul nu a fost reprezentat corespunzator,atunsi autoritatea executorie va fi obligata sa refuze predarea pe baza”regulilor constitutionale privind procesul”.Efectul acesteia va fi la fel ca alte restrictii privind predarea ,ca motive pentru neexecutarea MEA.

De aceea ,poate fi sugerat ca art5 ,sub1 nu este per se neconstient cu standardele hotararii in absenta dezvoltate de curtea de la Strasbourg cand o autoritate executorie aplica aceste standarde in cadrul regulilor constitutionale .Desigur , aici se decide asupra regulilor privind procesul in

absenta initea autoritatii emitente.Se poate prezuma ca acest mecanism nu va eroda „nivelul ridicat de incredere intre statele membre”(para 10 din preambulul deciziei cadru).

Daca autoritatea executorie , atunci cand sentinta este data in absenta a facut acei trei pasi fara a guverna predarea sau motivele constitutionale,are posibilitatea sa amane decizia cand se verifica daca „ persoana respectiva nu a fost citata in persoana sau informata in alt mod de data si locul audierii care a dus la decizia data in absenta”.

Criteriul unei astfel de instiintari judiciare va presupune proceduri pentru o instiinatre judiciara in legea nationala a autoritatii emitente avand in vedere standardele de la Strasbourg.Am ilustrat cum intrepreteaza instanta aceasta notiune ca o obligatie pozitiva a statului sa-si exercite obligatiile cu privire la instiintarea judiciara ,dar nevrand sa impuna o disproportionala greutate asupra autoritatilor necesare ,afirmand ca si acuzatul trebuie sa faca anumiti pasi pentru a asigura receptionarea mesajului.

Daca persona respectiva nu a fost instiintata corespunzator ,predarea poate fi supusa conditiei de a se da o asigurare acuzatului care ar garanta ca va avea oportunitatea sa apeleze la rejudecarea cazului in statul emitent.Luata izolat ,aceasta fraza poate fi interpretata intr-un mod in care nu acorda persoanei condamnate in absenta dreptul la rejudecare dar ca o promisiune a unei posibilitati procedurale particulare depinzand de discretia autoritatilor emitente .

Daca luam aceasta parte din text in considerare cu cea din acest paragraf care le precede pe cele anterioare,in asugurarea unei astfel de oportunitati ,putem sugera urmatoarele:a)ca autoritatea executorie este intodeauna competenta sa refuze predarea pe motive constitutionale in situatia in care o asigurare nu va garanta ca va fi rejudecat cazul b)ca asigurarea se refera la o instiintare formala a acuzatului de opurtunitatea de a face apel pentru a rejudeca cazul .Astfel de instiintare este ceruta pentru scopurile procedurale in special pentru stabilirea limitei de timp pentru executarea sentintei :o instintare formala a acuzatului in sttul imitent este necesara pentru intreruperea trecerii perioadei prescrise.Daca autoritatea executorie considera ca ar trebui sa aplice propriul timp limita pentru a determina daca executarea sentintei ar fi prescrisa ,poate folosi acest motiv pentru neexecutarea optionala a MEA .In cazul unui dubiu privind aplicabilitatea limitei,predarea ar trebui acordata din moment ce problema este mai bine rezolvata de instantele autoritatii imitente.

II.PROCESE IN ABSENTA ACUZATULUI IN PROCESUL PENAL AL REPUBLICII CROATIEI1.Surse legale

In Republica Croatiei,procedura infractorilor adulti este prevazuta Actul de procedura penala din 3 octombrie 1997(Gazeta Oficiala 110/97),modificata

recent prin actul din 20 mai 2002(Gazeta Oficiala58/02).Acceptand principiul dreptului acuzatului la un proces corect si public pentru infractiunile in fata instantei autorizate stabilite de lege si garantiile dreptului la aparare prevazute de Constitutia Republicii Croatiei din 22 dec 1990 si din conventia europeana privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului cu protocoalele sale,CPA ul a stabilit ca prezenta acuzatului este o preconditie cruciala pentru intregul curs al rpocedurii penale.Aceasta se releva in parte intr-un proces care se incheie cu o hotarare. Procesul este nucleul procedurii penale ,care respecta principiul naturii publice si opozabila a procesului (art 119 din constitutia RC;art 29 para 2 din constitutia RC), si instanta isi poate stabili hotararea pe baza faptelor si probelor prezentate in proces.

2.Posibilitatile procedurale pentru indeplinirea procedurilor penale fara proces

Ar trebui notat ca procedura penala din RC poate fi uneori realizata fara proces.Cu toate acestea,chiar si in aceste cazuri principiul stabileste ca acuzatul trebuie sa aiba posibilitatea de a fi ascultat inainte de a fi data o decizie.Astfel de posibilitate exista in procedurile impotriva minorilor.In acest caz, dupa procedurile preliminarii,de regula,acuzatul nu este judecat intr-un proces pentru ca autoritatea judiciara penala pentru tineri este autorizat sa dea decizii in toate procedurile impotriva unor minori in care masurile educationale sunt incluse in asa numita sesiune,(potrivit opiniei instantei supreme a RC ,un proces trebuie tinut, daca instanta considera ca pentru o prezentare corespunzatoare a probei este necesar sa asiste direct la marturiile conflictuale). Minorul,consiliul de aparare,parintii si acuzatorul public (daca este necesar si un reprezentant al Centrului Social de Binefacere) trebuie sa fie citate pentru sedinta penala dar sedinta poate,potrivt opiniei penale sa aiba loc fara prezenta tanarului care nu a raspuns citatiei.Cu toate astea, sedinta poate avea loc fara prezenta consiliului de aparare daca procedurile impotriva tanarului cu privire la infractiunea pentru care este prevazuta o sentinta cu inchsoarea de peste 3 ani..

In procedurile impotriva adultilor acuzati poate fi omis procesul in doua cazuri. In procedurile penale obisnuite (care au loc pentru infractiunile pentru care inchisoarea de 5 sau mai multi ani este prevazuta ca pedeapsa principala), judecatorul investigator,pe baza unei cereri cu care este de acord atat acuzarea cat si consiliul de aparare poate impune o sentinta cu inchisoarea redusa .In procedurile penale sumare (infractiuni mai putin serioase aduse in fata instantei) ,judecatorul ,la cererea acuzarii ,poate impune o ordine penal asupra acuzatului (care poate stabili o amenda pana la o anumita suma ,o pedeapsa cu suspendare ,confiscarea anumitor obiecte sau castigurile pecuniare dobandite ca un rezultat al infractiunii si o interzicere de a conduce un motor pana la 2 ani) care devine finala si executabila daca acuzatul nu a obiectat impotriva ordinii .In ambele cazuri,acuzatul are oportunitatea de a fi audiat inainte ca decizia finala

sa fie data:judecatorul investigator ,care ar fi interogat acuzatul cand a inceput investigatia (art 201 para 1 ) este obligat , inainte de a decide asupra cererii partilor de a impune o circumstanata atenuanta asupra acuzatului,de a audia acuzatul inca o data si sa-l avertizeze asupra consecintelor legale de a fi de acord cu o astfel d sentinta(art 203 para 5); in procedura pentru emiterea unei ordini penale dupa o obiectie,judecatorul trebuie sa conduca procesul potrivit regulilor generale (art 468 para 4).

3.Impactul procedural al unui proces tinut in mod eronat in absenta acuzatului

Natura stricta a regulilor legale care necesita prezenta acuzatului si consiliul de aparare(care trebuie sa fie o autoritate in lege) ca o preconditie necesara pentru ca procesul sa aiba loc si ca hotararea sa fie data in procedurile penale este evidenta de la consecintele procedurale pe care CPA le-a stabilit in cazul incalcarii acestor reguli.Un proces care are loc in mod nelegal, fara prezenta acuzatului sau a consiliului apararii,in Croatia reprezinta intotdeauna o incalcare substantiala a procedurilor penale, care in mod automat duce la hotarare si ramanerea cazului pentru rejudecare.Aceasta incalcare nu trebuie sa fie neaparat subliniata in apelul impotriva hotararii,deoarece instanta apelata trebuie sa stabileasca intotdeauna daca procesul care a avut loc cu incalcarea legii ,in absenta acuzatului si a consiliului de aparare (art 396 para 1 item 1) . Doar din motive de oportunitate CPA ul permite presedintelui completului de judecata ,in cazul in care datorita absentei acuzatului sau a consiliului , procesul nu poate sa aiba loc pentru asa numita interogare ain afara instantei a unui martor individual sau martor expert „daca acuzarea si apararea nu au nici o obiectie”.

4.Reguli pentru serviciul de citatii

Prezenta acuzatului la proces este asigurata de citatii si de masuri care sa asigure aspectul obligatoriu (arestarea,asa numitele masuri de precautie,cautiunea si detentia) pe care nu le vom lua in considerare aici.Aceasta inseamna ca daca un acuzat citat in mod corespunzator,nu apare la proces fara a informa instanta despre motivele absentei sale,si daca arestarea sa nu poate fi efectuata imediat, completul de judecata trebuie sa ordone continuarea procesului si ca acuzatul sa fie adus cu forta daca este necesar la urmatoarea audiere.Completul de judecata poate ordona deasemenea sa suporte cheltuielile datorate de continuarea procesului (art 322 para 1).Persoana poate fi considerata ca un acuzat citat corespunzator cand i s-a adus la cunostinta citatia pentru proces in conformitate cu prevederile legale privind notificarea de infatisare, si cand,intre ziua primirii citatiei si ziua procesului este suficient timp pantru a pregati apararea,aceasta perioada nefiind mai mica de 8 zile(art 303

para3).Prevederile legale cu privire la instiintarea citatiei si altor documente scrise acuzatului trebuie intotdeauna acordate personal.Aceasta forma de instiintare impune agentului care acorda citatia sa o inmaneze acuzatului si daca acesta nu poate fi gasit ,lasa o notificare scrisa uneia dintre persoanele subtituente,spunand ca va fi disponibil la o anumita data si intr-un anumit loc pentru a-i da instiintarea.Daca acuzatul nu o indeplineste, agentul poate lasa citatia unei astfel de persoane substituite daca doreste sa o primeasca sau o poate returna cu o notificare cu motivele pentru care nu a putut inmana citatia (art 155).Legea face diferente, pe de-o parte intre personalul comun care inmaneaza citatia pentru prima interogare a acuzatului in procedurile preliminarii, citatiile pentru proces si inmanarea altor documente ,si de cealalta parte, cazurile speciale de inmanare subsecventa pentru acuzat cu decizia instantei alta decat o condamnare la inchisoare „deoarece nu a adus la cunostiinta schimbarea adresei sau daca este evident ca incearca sa evite receptionarea deciziei”, instanta trebuie sa publice decizia in monitorul oficial si dupa ce s-au scurs 15 zile aceasta va fi considerata ca fiind inmanata in mod corespunzator (art 156 para 3).Cu toate acestea ,daca decizia implica o condamnare la inchisoare care nu poate fi aplicata, instanta o va inmana consiliului de aparare si va fi trecuta in MO,caz in care termenul de apel incepe sa curga de cand a avut loc inmanarea catre consilierul apararii;daca acuzatul n-are un consilier al apararii,instanta va desemna unul si ii va acorda timpul necesar pentru a se familiariz cu dosarul (nu mai putin de 8 zile) si dupa acest termen va inmana hotararea consilierului numit si astfel va rezuma procedura (art 156 para3,4).Ca o justificare pentru neaparitia acuzatului citat in mod corespunzator,legea tine cont de motivele care au aparut inainte de proces (boala,moarte in familie sau serviciul militar) sau subsecvent (accident rutier in drum spre instanta).

5.Procese in absenta acuzatului

Actul de procedura penala include mai multe exceptii de la regula ca un proces poate sa aiba loc doar in prezenta acuzatului.Doua astfel exceptii privind desfasurarea procesului fara ca acuzatul sa fie prezent in proceduri (potrivit deciziei completului de judecata acuzatul poate fi mutat din camera instantei pentru o anumita perioada de timp daca deranjeaza ordinea sau esueaza in a indeplini cererile presedintelui completului de judecata privind mentinerea ordinii.Art 317 para 1,2 si temeiul deciziei completului de judecata bazata pe audierea unui expert fizician, procesul poate avea loc in absenta acuzatului care se considera a fi in pozitia asa numitei incapacitati de a suporta un proces,art 324) dar nu vom discuta despre aceste cazuri in detaliu aici.Suntem interesati de cazurile in care potrivit APP este permis sa se desfasoare un proces impotriva:a)unui acuzat care a fost citat in mod corespunzator dar nu a aparut la procesb)unui acuzat care nu este „ascultator” cu autoritatile penale.In sensul „clasic” numai ultimul caz este vazut ca un proces in absenta acuzatului.

Un proces corespunzator investigat poate,in procedurile obisnuite sa fie continuat impotriva unui acuzat care a fost citat corespunzator si care in sensul art 337 para4 a pledat vinovat in toate acuzatiile „daca potrivit statului unde s-a intamplat ,sentinta care se asteapta a fi impusa este o sanctiune penala atenuata: inchisoarea pentru o perioada de mai putin de 6 luni ,o amenda ,pedeapsa cu suspendare ,interzicerea de a conduce vehicule cu motor,confiscarea obiectelor obtinute in urma infractiunii sau confiscarea castigului.Intr-un astfel de caz ,o alta sentinta sau masura nu poate fi impusa fara o noua citare si fara prezenta acuzatului.Consilierul apararii poate ,in astfel de procese sa emita declaratii si sa primeasca informatii referitoare la toate problemele privind beneficiul acuztului (art 322 para 2,3).Desi legea a restrans posibilitatea intreruperii procesului in cazul unui acuzat care este „cooperant”,nu mai este posibil in cazul unui acuzat care nu a pledat vinovat pentru acuzatiile aduse ,legea a interpretat aceste prevederi legale intr-o maniera mai restrictiva ,pentru ca aplicarea acestor prevederi necesita nu numai „cooperarea acuzatului” la inceputul procesului dar si ca acuzatul sa fie imediat interogat dupa pledarea sa ca vinovat pentru a obtine o declaratie.Aceasta cerere poate fi justtificata de prevederea potrivit careia ,dupa ce acuzatul pledeaza vinovat pentru toate acuzatiile aduse,probele sunt examinate la proces,ce duce la o decizie privind sentinta,si declaratia acuzatului este de o mare importanta in stabilirea circumstantelor agravante si atenuante in rezumatul procesului (care are loc pentru infractiuni pentru care pedeapsa principala este amenda sau inchisoarea mai mica de 5 ani,art 447) daca acuzatul nu apare la proces desi a fost citat corespunzator sau daca nu a fost posibil sa i se inmaneze citatia pentru ca nu a anuntat instanta de schimbarea domiciliului, aceasta poate decide desfasurarea procesului in absenta acuzatului,supusa conditiei ca prezenta nu este necesara pentru ca inaintea acesteia a fost introdus un motiv pentru acuzatii.Acuzatul trebuie sa fie avertizat despre aceasta optiune in citatie.

6.Preconditii legale pentru procesul in absenta

Cazul unui proces in absenta,este o exceptie semnificativa care limiteaza drepturile acuzatului in partea centrala a procedurii penale,in care vinovatia si pedeapsa sa sunt decise.De aceea pentru un astfel de proces APP prevede :a)preconditii speciale de natura formala si substantiala.In prevederile redeschiderii procesului penal b)APP stabileste un remediu legal special pentru redeschiderea procedurilor penale in care o sentinta de condamnare a fost impusa acuzatului.Dupa ce a fost supusa acestui remediu legal,procedurile redeschise trebuie sa fie efectuate inca o data chiar daca procedurile anterioare impotriva acuzatului care „nu este justificabil justitiei” a fost desfasurat potrivit principiilor naturii publice,adverse ale procedurii cu participarea obligatorie a consilierului apararii desemnat.

a)Prevederile art 322 para 5 cu privire la proces si la remediile legale impotriva hotararilor primei instante stabilescc ca „acuzatul poate fi judecat in absenta sa numai daca a fugit sau nu este justificabil justitiei in orice alt mod cu conditia sa existe motive importante sa –l judece chiar daca este absent”. Datorita prevederilor art 212 para 4 in stadiul investigarii in prima etapa in procedura penala obisnuita impotriva adultilor (in care acuzatul are dreptul la toate procedurile de investigare de catre judecator,incluzand interogarea martorilor de catre acuzare de asemenea prevede posibilitatea de desfasurare a procedurilor daca acuzatul „a fugit” sau „este necooperant” (art 212 para 4).Rezulta ca este sub rezerva preconditiilor declarate statele autorizate pot conduce intregul curs al procesului penal impotriva unui acuzatcare este absent.Potrivit legii Croatiei preconditiile declarate pentru desfasurarea unui proces in absenta trebuie indeplinite cumulativ.Existenta unui interes public prevazuta de norma legala a unui motiv particular important este preconditia substantiala pentru un proces in absenta.Incluse in astfel de motive, pe de-o parte este gravitatea,timpului si maniera infractiunii la fel ca si consecintele ei,si de cealalta parte de asemenea nevoia de a preveni limitele unei urmariri penale cu privire la astfel de infractiuni.

Preconditiile formale pentru un proces in absenta se refera la sarcinile instantei;de a stabili imposibilitatea faptica de asigurare a prezentei acuzatului ,de a pune in aplicare procedurile incidentale care asigura garantii de aparare auxiliare acuzatului absent si sa emita o decizie speciala care permite un proces in absenta.Imposibilitatea asigurarii prezentei acuzatului este neechivoc interpretata in jurisprudenta croatiei si in comentarii..Un proces in absenta dotorita faptului ca acuzatul a fugit necesita luarea unor masuri pentru gasirea si arestarea acuzatului.Este necesar,in primul rand, identificarea cu certitudine a acuzatului.:decizia Kz-622/93 considera judecarea in absenta acuzatului ale carui date sunt necunoscute este incompatibila cu principiile fundamentale ale APP „in special cand este vorba cu o infractiune din cele mai grave cum ar fi infractiunile de razboi impotriva cetatenilor”.Instanta trebuie nu numai sa stabileasca ca resedinta acuzatului este necunoscuta ci si sa stabileasca pe baza faptelor ca acuzatul se ascunde,evitand sa apara in fata instantei.Mai mult ,acuzatul poate fi privit ca „ca fiind neascultator fata de justitie’ cand nu poate fi gasit datorita impiedicarii acesteia.Aceasta trebuie de asemenea verificata ,de exemplu,datorita faptului ca masurile de asigurare a prezentei lui prevazute de lege,au fost epuizate.De exemplu chiar si in locuri unde in timp de razboi pe teritoriul croatiei intre 1991-1995,s-ar fi putut presupune ca instantele croate erau incapabile sa-si exercite jurisdictia,SCROC a cerut instantelor inferioare,inaintea desfasurarii unui proces in absenta, sa inainteze citatia la adresa care era cunoscuta si sa verifice adresa lui.O propunere pentru proceduri incidente procesului in absenta acuzatului,poate fi facuta la proces de catre procuratura sau de catre completul de judecata(art 322,para6).Dupa stabilirea preconditiilor mentionate si a imposibilitatii de asigurare a prezentei

acuzatului,completul poate,printr-o regula speciala ,determina daca un proces in absenta acuzatului poate avea loc.Asemanator,daca acuzatul nu a avut un consilier de aparare pana la acel moment,completul va solicita imediat presedintelui instantei sa asigure un consilier de aparare(art65,para 4,5).Avocatul numit va apara acuzatul pe parcursul procedurii pana cand hotararea devine finala si daca sentinta impusa presupune inchisoarea pe o perioada lunga de timp,si in pocedurile din cadrul cailor extraordinare de atac.Hotararea procesului in absenta este una din cele mai rare si poate fi contestata printr-un recurs special in cursul procesului inainte de a fi data o hotarare.In aceasta procedura,recursul suspenda executarea hotararii in cazul in care au fost date impotriva opiniei procuraturii de a permite instantei superioare sa reevalueze cazul ,inainte de continuarea procesului in cazul concret.b)Regimul special de redeschidere a procesului penal in care o hotarare de condamnare impotriva unui acuzat in absenta este prevazuta in art429 din APP. In conformitate cu aceasta prevedere procedura penala n urma careia a fost condamnat cineva in absenta trebuie sa fie redeschisa fara respectarea unor conditii stricte pentru redeschiderea procesului penal ca o cale extraordinara,daca a aparut o posibilitate pentru acuzat de a fi rejudecat in prezenta sa,si daca el sau avocatul sau,depune o cerere de redeschidere a procedurilor intr-un an incepand din ziua in care acuzatul a fost informat despre hotararea condamnarii luiin absenta sa.Jurisprudenta interpreteaza”posibilitatea” de a judeca acuzatul inca odata insemnand ca este in teritoriul RC si nu in afara teritoriului ei.

Cererea se depune la prima instanta care a hotarat condamnarea in absenta ,fara a aduce atingere condamnarii devenita legala sau nu ,deoarece cazul poate fi subiectul unui recurs in fata unei instante superioare.Un complet format din trei judecatori solutioneaza cererea..Intr-o hotarare care permite redeschidera procesului penal,instanta va stabili daca acuzatului i se va impune acuzarea daca nu a fost facuta inainte si de asemenea va decide sa ramana cazul la stadiul investigarii.Dupa ce a expirat perioada de un an ,redeschiderea procedurii este posibila in temeiul conditiilor generale pentru caile extraordinarii de atac.

CEREREA DUBLEI INCRIMINARI

1Cererile dublei incriminari in general

Cererile dublei incriminari apar in diferite contexte si forme .Depinzand de context,acele cereri pot avea diferite motive.Unul dintre aceste contexte este legea jurisdictiei nationale.Multe state care au stabilit jurisdictia extrateritoriala privitor la actele comise de sau impotriva unor nationali au facut asta sub clauza faptului ca faptele se rezuma la o infractiune sub lex loci.Principalul motiv pentru aceasta este regula nullum crimen sine lege;ar fi nedrept sa acuzi pe cineva pe nedrept pentru o fapta care nu a fost infractiune unde si cand a fost

comisa.De asemenea ,acuzand pe cineva pentru o fapta comisa pe teritoriul altui stat poate fi considerata infractiune daca sub legea acestuia aceasta fapta nu este pedepsibila .Potrivit acestor motive,nu este o conditie ca infractiunea sa aiba o anumita pedeapsa maxima.De asemenea nu este o conditie ca acuzatul sa fie pedepsit in concreto cu toate justificarile posibile si nevinovatiile luate in considerare

In unele state regurile stabilirii jurisdictiei extrateritoriale avand in vedeere proprii nationali exclude infractiunile minore.