Cristophor Moore

The mediation process , christopher w. moore , copyright limba romana

Traducere din limba engleza

Partea IntaiINTELEGEREA REZOLVARII DISPUTELOR SI A MEDIERII Capitolul Unu Pagina originala 3

Abordari ale Administrarii si Rezolvarii ConflictuluiConflictul sau disputele par a fi prezente in toate relatiile interumane si in toate societatile. Inca de la inceputul istoriei inregistrate, avem dovezi despre existenta disputelor intre soti, copii, parinti si copii, vecini, grupuri etnice si rasiale, colegi de serviciu, sefi si angajati, organizatii, comunitati, cetateni si guvernele lor, si natiuni. Datorita prezentei conflictului peste tot si din cauza costurilor fizice, emotionale si de resurse care rezulta adesea din dispute, oamenii au cautat mereu cai de a-si rezolva diferentele pe cale pasnica. Cautand sa administreze si sa rezolve conflictele, acestia au incercat sa dezvolte anumite proceduri eficiente; care sa le satisfaca interesele; care sa construiasca sau sa mentina relatii, acolo unde este cazul; care sa minimalizeze suferinta; si care sa controleze consumul inutil de resurse. In majoritatea conflictelor partile implicate au la dispozitie o varietate de mijloace pentru a raspunde sau pentru a-si rezolva diferentele. Procedurile disponibile acestora variaza in mod considerabil prin felul in care este directionat si aplanat conflictul si adesea determina rezultate diferite, atat tangibile cat si intangibile. Acest capitol incepe cu o analiza a unui conflict interpersonal si organizational specific si exploreaza cateva din optiunile de procedura disponibile partilor implicate pentru a-l administra si rezolva. Medierea, una din aceste optiuni, este examinata in profunzime, si este oferita o descriere detaliata a aplicatiilor si variatiilor sale istorice si din zilele noastre. Pagina originala 4 DISPUTA SINGSON WHITTAMORE Singson si Whittamore se afla in conflict. Totul a inceput cu trei ani in urma cand Dr. Richard Singson, director al Clinicii Medicale Fairview, unul din putinii furnizori de servicii medicale dintr-un orasel de provincie, isi cauta doi medici pentru a ocupa locurile disponibile in cadrul personalului sau. Dupa mai multe luni de recrutare vasta si dificila, a angajat doi doctori, Andrew si Janelle Whittamore, pentru a ocupa functiile de medic pediatru si respectiv, ginecolog. Faptul ca doctorii erau casatoriti nu parea a fi o problema la momentul angajarii. Fairview tinea la doctorii sai si in general ii platea bine pentru munca depusa cu pacientii. Clinica dorea de asemenea sa-si pastreze si fluxul de pacienti si venitul, de aceea a cerut fiecarui doctor care i se alatura sa semneze un contract pe cinci ani, mentionand ce plata va primi fiecare si ce conditii se vor aplica in cazul in care contractul s-ar rezilia de oricare dintre parti. Una din aceste conditii era o conventie de a nu concura, sau o clauza 1


de necompetitivitate, care spunea ca daca un doctor ar dori sa paraseasca clinica inainte de scadenta acordului, acesta nu ar avea voie sa practice medicina in acel oras sau district pe perioada ramasa conform contractului; incalcarea acestei clauze avea ca efect o penalizare financiara nedefinita. Clauza a fost intocmita pentru a preveni ca unul din doctorii care facea parte din personal sa-si faca un nume in cadrul clinicii si apoi sa plece cu tot cu pacientii sai pentru a pune bazele unui cabinet privat concurent in aceeasi comunitate inainte de termenul de scadenta al contractului. Cand Janelle si Andrew s-au alaturat personalului de la clinica Fairview, au semnat fiecare cate un contract si au bifat toate clauzele. Ambii doctori s-au descurcat bine in a-si face meseria si erau respectati de colegi si de pacienti. Din nefericire, viata lor personala nu mergea la fel de bine. Mariajul celor doi Whittamore a cunoscut un declin serios aproape imediat dupa ce au inceput sa lucreze la Fairview. Certurile lor s-au intensificat, si tensiunea dintre ei a ajuns pana la punctul in care au decis sa divorteze. Deoarece amandoi doreau sa ramana aproape de cei doi copii mici ai lor, au fost de acord sa continue sa locuiasca in acelasi oras. Fiecare medic de la clinica avea o specializare, si toti se bazau pe consultatii cu colegii, astfel ca unele interactiuni intre cuplul destramat erau inevitabile. Cu trecerea timpului, ostilitatea lor reciproca a crescut atat de mult incat au hotarat ca unul din ei sa paraseasca clinica (pagina originala 5)pentru binele lor si pentru binele personalului clinicii. Intrucat au considerat ca lui Andrew, ca medic pediatru, ii va fi mai usor sa-si gaseasca pacienti in afara clinicii, au decis de comun acord ca el sa fie cel care ar trebui sa plece. Andrew i-a explicat lui Singson situatia sa si a considerat ca deoarece pleca pentru a face un beneficiu clinicii, se astepta sa nu fie aplicata nici o penalizare daca desfacea contractul cu doi ani mai devreme si sa nu fie invocata nici o clauza de necompetitivitate. Singson a ramas surprins si suparat ca personalul sau bine pregatit urma sa-si piarda unul din membrii sai cei mai respectati. Mai mult, a ramas socat cand Whittamore l-a anuntat ca avea de gand sa ramana in oras si sa deschida un cabinet medical. Singson a vizualizat impactul deciziei lui Whittamore pe termen lung: medicul pediatru va pleca si va deschide un cabinet concurent, luand cu el pe multi din pacientii sai. Clinica ar pierde banii care ii reveneau din onorariile doctorului, va suferi costuri pentru a recruta un nou doctor si (daca clauza de necompetitivitate nu s-ar aplica) va stabili un precedent prost pentru doctorii sai. Singson a raspus ca clauza de necompetitivitate se va aplica daca Whittamore va dori sa practice medicina in acelasi district, si ca se va aplica de catre clinica o penalizare pentru incalcarea contractului. A estimat ca penalizarea ar putea reprezenta si 100 la suta din veniturile pe care Whittamore ar putea sa le obtina in cei doi ani care i-au mai ramas din contract. Whittamore s-a enervat la raspunsul dat de Singson, considerandu-l nerezonabil si iresponsabil. Daca asa vor sta lucrurile, a amenintat acesta, atunci el va pleca si va deschide un cabinet, si Singson va putea sa-l dea in judecata pentru a-si recupera banii. Singson a raspuns ca va obtine o hotarare judecatoreasca impotriva cabinetului daca va fi necesar si ca va cere suma maxima posibila daca va fi strans cu usa. Whittamore a iesit furtunos din biroul lui Singson, mormaind ca isi va lua afurisita aia de arma. Acest conflict are mai multe componente: relatia dintre sotii Whittamore, relatia lor cu ceilalti membri ai personalului de la clinica, potentialul conflict dintre pacientii lui Andrew Whittamore si clinica, si relatia dintre Andrew Whittamore si Richard Singson. Pentru a usura analiza, vom examina numai una din aceste componente: conflictul dintre 2


Richard Singson si Andrew Whittamore si diferitele mijloace de rezolvare aflate la dispozitia lor. Pagina originala 6 ADMINISTRAREA CONFLICTULUI SI ABORDARI REZOLUTIVE Oamenii aflati in conflict detin un numar de optiuni de procedura din care pot alege pentru a-si rezolva diferentele. Figura 1.1. ilustreaza cateva din aceste posibilitati, care variaza in termeni de formalitate a procesului, de intimitate a abordarii, in ceea ce priveste oamenii implicati, autoritatea tertului (daca exista), tipul deciziei care va rezulta, si cantitatea de constrangere care este exercitata de sau asupra partilor aflate in conflict. La capatul stang al succesiunii din figura sunt procedurile informale, private care implica numai pe cei in conflict sau un asistent al procesului (un mediator). La celalalt capat, o parte se bazeaza pe constrangere si adesea pe actiunea publica pentru a forta partea adversa sa cedeze. La mijloc sunt o multitudine de abordari pe care le vom examina in amanuntime. Dezacordurile si problemele pot aparea aproape in orice relatie. Majoritatea dezacordurilor sunt tratate in mod informal. La inceput oamenii s-ar putea evita unul pe altul pentru ca nu agreeaza disconfortul care insoteste conflictul, nu considera ca problema este chiar atat de importanta, nu detin puterea pentru a forta o schimbare, nu cred ca situatia se poate imbunatati, sau nu sunt inca pregatiti sa negocieze. Atunci cand evitarea nu mai este posibila sau cand tensiunea devine atat de mare incat partile nu mai pot lasa dezacordul sa continue, recurg de obicei la discutii pentru rezolvarea problemei pe cale informala pentru a-si rezolva diferentele. Aici ajung probabil majoritatea dezacordurilor din viata de zi cu zi. Fie sunt rezolvate, mai mult sau mai putin spre satisfactia celor implicati, sau problemele sunt abandonate din lipsa de interes sau incapacitatea de a ajunge la o concluzie. In cazul Singson-Whittamore, sotii Whitamore au evitat un potential conflict cu clinica medicala pana in momentul in care a fost clar ca Andrew urma sa plece. In acel punct, Andrew a inceput o serie de discutii informale dar acestea au esuat sa ajunga la o concluzie acceptabila. In mod clar problema lor a evoluat intr-o disputa. Gulliver (1979, p.75) observa ca un dezacord devine o disputa numai cand cele doua parti sunt incapabile si / sau nu au vointa de a rezolva acel dezacord; adica atunci cand unul sau amandoi nu sunt pregatiti sa accepte status quo (cu conditia ca aceasta sa fie inca o posibilitate)(pagina originala 8) sau sa consimta la cererea sau la negarea cererii de catre celalalt.

3


Figura 1.1. Succesiunea de Administrare a Conflictelor si Abordari RezolutiveLuarea unei decizii private de catre parti Luarea unei decizii private de catre terti Luarea unei decizii legale (publice) autoritare de catre tertiDecizie judiciara Decizie legislativa

Luarea unei decizii extrajudiciare fortateActiune directa neviolenta Violenta

Evitarea conflictului

Discutii informale si rezolvarea problemei

Negociere

Mediere

Decizie administrativa

Arbitraj

Constrangere mare si probabilitatea unui rezultat de castig-pierdere Disputa este precipitata de o criza in relatie. Oamenii implicati intr-un conflict care a atins acest nivel detin o varietate de mijloace pentru a-si rezolva diferentele. Acestia pot urmari mijloace mai formale si mai structurate pentru a ajunge la un acord pe cale voluntara, pot recurge la terti pentru a lua o decizie sau se pot ajuta sau forta reciproc pentru a ajunge la un acord. In afara de conversatiile informale, mijlocul cel mai comun pentru a ajunge la un acord acceptat de ambele parti este prin negociere (Fisher si Ury, 1981; Shell, 1999; Thompson, 2001). Negocierea este o relatie de tocmire intre partile care au un conflict de interese perceput sau actual. Participantii adera voluntar la o relatie temporara destinata sa-i educe pe fiecare din ei cu privire la nevoile si interesele lor, sa faca schimb de resurse specifice, sau se rezolve probleme mai putin tangibile cum ar fi forma pe care o va lua relatia lor in viitor sau procedura prin care vor fi rezolvate problemele. In mod clar negocierea este o optiune pentru Whittamore si Singson, desi gradul de polarizare emotionala si substantivala va face procesul dificil. Daca este greu sa incepi negocierile sau daca acestea au inceput si au ajuns intr-un impas, partile pot avea nevoie de asistenta din partea cuiva care se afla in afara disputei. Medierea este o extensie sau o elaborare a procesului de negociere care presupune implicarea unei terte parti acceptabile care are putere de decizie autoritara limitata (sau nu). Aceasta persoana asista partile principale pentru a ajunge voluntar la un acord acceptat reciproc asupra problemelor disputate. La fel ca si in cazul negocierii, medierea lasa puterea de decizie in principal in mainile oamenilor aflati in conflict. Medierea este un proces voluntar pentru ca participantii trebuie sa accepte de buna voie asistenta persoanei care intervine daca aceasta intentioneaza sa-i ajute sa-si administreze sau sa-si rezolve diferentele. De obicei se recurge la mediere atunci cand partile nu mai pot face fata conflictului pe cont propriu si cand singurele mijloace de rezolvare par sa implice asistenta impartiala a unui tert. Whittamore si Singson ar putea lua in considerare medierea daca nu pot negocia un acord pe cont propriu. Vom reveni la acest proces mai tarziu, dupa ce vor fi evaluate celalalte optiuni de procedura in ceea ce-i priveste. In afara de negociere si mediere, exista un numar de abordari care diminueaza controlul personal pe care oamenii implicati(pagina originala 9) il au asupra rezultatului disputei, 4


creste implicarea celor care iau decizii din exterior, si se bazeaza preponderent pe tehnici de decizionare de tipul castig pierdere si fie asa fie altfel. Aceste abordari pot fi impartite in publice si private si legale si extralegale. Daca disputa are loc in cadrul unei organizatii sau, ocazional, intre o organizatie si membrii publicului, exista adesea o abordare administrativa sau executiva a rezolvarii disputei. In acest proces, o terta parte care se afla la o anumita distanta fata de disputa dar care nu este in mod necesar impartiala poate lua o decizie pentru partile aflate in conflict. Procesul poate fi privat, daca contextul in care disputa are loc este o companie privata, o divizie sau o echipa de lucru; sau public, daca diferenta este o disputa publica si este condus de o agentie guvernamentala, de un primar, de un comisar districtual, de un planificator sau de catre un alt administrator. Un proces pentru rezolvarea unei dispute administrative incearca in general sa echilibreze nevoile intregului sistem si interesele indivizilor sau ale grupurilor interesate. In disputa Singson Whittamore ambele parti pot alege sa recurga la consiliul de directori al Clinicii Medicale Fairview pentru luarea unei decizii de catre terti. Daca ambele parti au incredere in integritatea si judecata acestor persoane care ar trebui sa ia decizia, disputa se poate termina aici. Totusi, Whittamore nu este convins ca va avea o audienta corecta de la acest consiliu. Arbitrajul este un termen generic pentru un proces voluntar in care oamenii aflati in conflict solicita asistenta unei terte parti impartiale si neutre pentru a lua o decizie in ceea ce-i priveste asupra unor probleme contestate. Rezultatul deciziei poate fi atat consultativ cat si obligatoriu. O persoana sau un comitet de terti pot conduce arbitrajul. Factorul critic este ca acestia se afla in afara relatiei conflictuale. Arbitrajul este un proces privat pentru ca procedurile, si adeseori rezultatul, nu sunt deschise scrutinului public. Oamenii aleg adesea arbitrajul datorita naturii sale private, si pentru ca este mai informal, mai putin costisitor, si mai rapid decat o procedura judiciara. In cadrul unui arbitraj partile isi pot alege frecvent propriul lor arbitru sau un comitet de arbitri, fapt ce le da mai mult control asupra deciziei decat atunci cand partea terta ar fi numita de o autoritate externa sau de o agentie. Whittamore si Singson au auzit amandoi de arbitraj dar sunt neincrezatori in a-si acorda problema unei terte parti inainte de a fi siguri ca nu o pot rezolva ei insisi. (pagina originala 10)Nici unul nu doreste o decizie nefavorabila. In plus, Singson se teme de o decizie din exterior care ar putea deteriora prerogativa clinicii de a controla procesul contractual. O abordare juridica implica interventia intr-o disputa a unei autoritati institutionalizate si social recunoscute.Aceasta abordare muta procesul de rezolvare din domeniul privat in cel public. In cadrul abordarii judiciare cei aflati in conflict isi angajeaza de obicei avocati pentru a actiona ca si aparatori ai acestora si cazul este disputat in fata unei terte parti impartiale si neutre un judecator, si poate chiar si un juriu. Aceste persoane care iau decizii iau in considerare nu numai problemele celor aflati in conflict, interesele, si argumentele lor ci si standardele si valorile mai vaste ale societatii. Judecatorului sau juriului i se cere de obicei sa ia o decizie pe baza si in conformitate cu legea si cu statutele legale. Rezultatul este de obicei de tipul castig pierdere si isi are premisele intr-o decizie care spune cine are dreptate si cine nu are. Deoarece terta parte are permisiunea de a lua o decizie din punct de vedere social, rezultatele procesului sunt obligatorii si executorii. Cei aflati in conflict pierd controlul asupra rezultatului dar pot 5


castiga prin apararea puternica a punctului lor de vedere si printr-o decizie care reflecta legile sau normele permise din punct de vedere social care sunt in favoarea lor. Whittamore si Singson au luat amandoi in considerare posibilitatea de a utiliza o abordare judiciara pentru a rezolva disputa dintre ei. Singson este dispus, la nevoie, sa obtina o hotarare judecatoreasca care sa impuna clauza de necompetitivitate din contract interzicandu-i lui Whittamore sa deschida un cabinet particular. Whittamore este dispus sa mearga la judecata pentru a testa constitutionalitatea clauzei. Dar ambii vad un risc in aceasta procedura pentru ca rezultatul ar putea fi in detrimentul intereselor lor ascunse. Abordarea legislativa a rezolvarii unei dispute este un alt mijloc public de a rezolva un conflict recurgand la lege. Este utilizata de obicei in cazul unor dispute mai mari care afecteaza populatii vaste, dar ar putea fi semnificativ de utila pentru indivizi. In cadrul acestei abordari decizia cu privire la rezultat este luata de un alt proces de tipul castig pierdere: votarea. Individul are o influenta asupra rezultatului final in masura in care acesta si cei care ii impartasesc convingerile sunt sustinuti de legiuitori. Mai mult, aspectul de castig pierdere al rezultatului este usurat numai partial de compromisurile care sunt prezentate intr-un proiect de lege. Whittamore a luat in considerare utilizarea acestei abordari pentru a-si rezolva disputa. El considera ca ar trebui sa existe o lege impotriva clauzelor de necompetitivitate(pagina originala 11) si cativa din pacientii sai sunt de acord cu el. Unul din pacienti chiar a sugerat sa se faca o campanie pentru a se trece un proiect de lege care sa interzica acest tip de contract. Dar Whittamore isi da seama de asemenea ca o abordare legislativa a acestei probleme ar putea dura mult timp timp pe care el nu il are la dispozitie. De asemenea modificarea legii ar putea sa nu ia in considerare contractele incheiate inainte de aplicarea noii legi. In sfarsit, exista si o abordare extralegala. Abordarile examinate pana acum sunt fie proceduri private pe care partile le folosesc singure sau cu ajutorul unor terte parti pentru a negocia un acord, fie presupun ca deciziile sa fie luate de terte parti care sunt permise atat pe cale privata cat si publica. Ultima categorie este extralegala prin aceea ca nu se bazeaza pe procese mandatate social sau uneori acceptabile social si in general foloseste mijloace mai puternice de constrangere pentru a convinge sau forta un oponent sa se conformeze sau sa se supuna. Exista doua tipuri de abordari extralegale: actiunea non violenta si violenta. Actiunea non violenta implica o persoana sau un grup care comit actiuni sau se abtin de la actiuni astfel incat oponentul este obligat sa se comporte in maniera dorita (Sharp, 1973.) Aceste actiuni nu implica totusi constrangere psihica sau violenta si sunt adesea destinate sa minimalizeze ranirea psihologica de asemenea. Actiunea non violenta se aplica cel mai bine atunci cand partile depind una de alta pentru a le fi bine. In acest caz una din parti o poate forta pe cealalta sa faca concesii refuzand sa coopereze sau comitand actiuni nedorite. Actiunea non violenta implica adesea neascultarea civila violarea normelor larg acceptate din punct de vedere social sau a legilor pentru a trezi constiinta oponentului sau pentru a aduce la cunostinta publicului practici pe care activistul non violent le considera injuste sau incorecte. Actiunea non violenta poate fi condusa de un individ sau de un grup si poate fi atat publica cat si privata. Whittamore a analizat actiunea non violenta atat la nivel personal cat si de grup pentru asi rezolva disputa. La nivel individual a luat in considerare abtinerea de la mancare sau 6


ocuparea biroului lui Singson pana cand directorul ar fi de acord sa se tocmeasca cu buna credinta si sa-i acorde o rezolvare corecta. A luat de asemenea in considerare deschiderea unui cabinet particular, provocand termenii contractuali si fortand clinica fie sa-l dea in judecata fie sa renunte la caz. Daca s-ar ajunge la tribunal ar putea exploata publicitatea si ar pune clinica intr-o dilema: sa concedieze un doctor apreciat foarte mult si sa atraga mania comunitatii si o publicitate negativa, sau sa ajunga la un acord negociat in favoarea lui Whittamore si sa evite astfel presa de scandal. (pagina originala 12) Unul din pacientii sai i-a sugerat sa organizeze un pichet sau o paza in fata clinicii pentru a-l stanjeni pe Singson si clinica sa ajunga la un acord. Daca acest lucru nu va avea succes pacientul i-a sugerat sa posteze un grup in interior. Whittamore nu este sigur de efectele probabile ale acestor abordari, precum si in ceea ce priveste costurile. Ultima abordare pentru rezolvarea disputei este violenta sau constrangerea fizica. Aceasta abordare presupune ca daca costurile pentru a-si pastra pozitia sunt destul de mari, adversarul va fi obligat sa faca concesii. Pentru ca constrangerea fizica sa functioneze, partea initiatoare trebuie sa detina suficienta putere pentru a produce daune celeilalte parti, trebuie sa fie capabila sa convinga partea opusa ca detine aceasta putere si trebuie sa fie dispusa sa o foloseasca. Desi Whittamore si Singson sunt foarte suparati unul pe celalalt, nu au recurs la lovituri. Ambii sunt inzestrati din punct de vedere fizic si s-ar putea rani unul pe celalalt dar nici unul din ei nu considera ca ar putea forta problema printr-o bataie in particular. Whittamore, in culmea furiei, a mormait ca ar trebui sa saboteze o parte din echipamentul valoros al clinicii, dar o asemenea actiune ar fi impotriva valorilor sale adanc inradacinate si de asemenea ar produce suferinta pacientilor. Singson, intr-un moment de furie si fantezie, a luat de asemenea in considerare violenta si s-a intrebat care ar fi reactia lui Whittamore daca ar fi asaltat de agentii pe care Singson i-ar putea angaja in acest scop. Si el de asemenea a decis ca nu va recurge la violenta fizica considerand-o prea riscanta, costisitoare, neprevazuta, si irationala. Intrebarea ramane: Care din abordarile reprezentate in Figura 1.1. vor fi alese de Whittamore si Singson pentru a-si rezolva disputa? Whittamore doreste sa ramana in oras pentru a fi aproape de copiii sai. De asemenea doreste sa practice medicina. Sa-si deschida un nou cabinet ar fi scump, astfel ca doreste sa-si minimalizeze costurile pentru rezolvarea disputei. El spera sa fie luata repede o decizie pentru a putea pleca imediat de la clinica ca sa evite contactul advers cu Janelle si sa minimalizeze orice deteriorare a relatiilor sale personale cu ceilalti membrii ai personalului. O relatie pozitiva continua cu clinica si cu personalul acesteia este importanta pentru ca clinica detine singurul laborator din oras si aparatura medicala performanta.Whittamore are nevoie sa deschida repede un cabinet particular pentru a obtine un venit. Violenta fizica a fost o fantezie trecatoare. Actiunea non violenta (pagina originala 13)reprezinta o posibilitate inca daca clinica nu cedeaza. Abordarile juridice si legislative par nerezonabile in acest moment din cauza costului si a duratei in timp care le vor fi necesare pentru a produce o schimbare. Singson incearca de asemenea sa se decida ce actiune sa intreprinda. El doreste sa pastreze controlul administrativ asupra procesului contractual; cauta sa rezolve problema el insusi si sa nu se bazeze pe agenti externi; si doreste sa minimalizeze costurile de tipul taxelor legale, pierderea pacientilor si publicitate negativa. Doreste sa gaseasca o solutie amicala dar crede ca interactiunile sale cu Whittamore au ajuns intr-un impas. 7


Conflictul dintre Whittamore si Singson este pregatit pentru negociere. Cele doua parti sunt: Interdependente si trebuie sa se bazeze pe cooperarea fiecareia pentru a-si atinge scopurile sau pentru a-si satisface interesele. Capabile sa se influenteze una pe alta si sa intreprinda sau sa previna actiuni care pot fie sa raneasca fie sa recompenseze Presate de termene limita si constrangeri temporale si impartasesc motivatia unui acord rapid Constiente ca alternativele unui acord negociat nu apar la fel de viabile sau deziderabile ca o tocmeala la care ar putea ajunge singure Capabile sa identifice partile critice de baza si sa le implice in procesul de rezolvare al problemei Capabile sa identifice si sa se puna de acord asupra problemelor disputate Intr-o situatie in care interesele lor nu sunt complet incompatibile Influentate de constrangeri externe cum ar fi neprevazutul unei decizii judiciare, pacientii sau membrii personalului potential suparati, costurile pentru deschiderea unui nou cabinet, si cheltuielile pentru recrutarea unui nou medic care le incurajeaza sa ajunga la un acord negociat.

Aceste conditii sunt critice pentru o negociere de succes. Totusi, relatia lui Singson cu Whittamore contine de asemenea elemente care vor face ca negocierea neasistata sa fie foarte dificila. Pentru a invinge aceste probleme vor avea nevoie de ajutor din partea unui tert si in acest caz medierea pare a fi cea mai adecvata procedura de urmat pentru rezolvarea disputei. Un mediator poate fi chemat la negocieri atunci cand:(pagina originala 14) Emotiile partilor sunt intense si impiedica ajungerea la un acord Comunicarea dintre parti este aproape inexistenta fie cantitativ fie calitativ si acestea nu pot modifica situatia ele insele Perceptiile eronate sau stereotipurile impiedica schimburile productive Comportamentele negative repetate creeaza bariere Exista dezacorduri serioase cu privire la date ce informatii sunt importante, cum sunt colectate, si cum vor fi evaluate Exista multe aspecte de disputat, si partile nu sunt de acord cu privire la ordinea si combinatia in care acestea ar trebui sa fie directionate Exista interese observate sau evident incompatibile fata de care partile intampina dificultati in a le solutiona Diferentele observate sau cu valoare evidenta divizeaza partile Partile nu detin o procedura de negociere, folosesc o procedura gresita sau nu folosesc o procedura cat mai avantajoasa Nu exista o structura acceptata sau un forum pentru negocieri Partile intampina dificultati la inceperea negocierilor sau au ajuns intr-un impas in procesul de tocmire 8


Deoarece relatia dintre Whittamore si Singson prezinta unele caracteristici enumerate aici, acestia vor decide sa foloseasca negocierile mediate ca mijloc de rezolvare a diferentelor lor. Pentru moment, sa lasam acest caz si sa aruncam o privire la procesul pe care ei l-au selectat pentru a-si rezolva conflictul. Ne vom intoarce la disputa Singson Whittamore in Capitolul Doi cand vom explora modul de functionare al procesului de mediere. PROCESUL DE MEDIERE Desi medierea este practicata in intreaga lume pentru rezolvarea disputelor interpersonale, organizationale, comerciale, legale, comunitare, publice, etnice si internationale; si desi au fost documentate anumite tehnici pentru aplicatii particulare si studii de caz, pana de curand au existat putine studii sistematice sau(pagina originala 15) descrieri de strategii si tactici specifice folosite de mediatori. Analiza care s-a facut a fost adesea prezentata la nivel general sau a fost atat de specifica incat s-a limitat la o aplicare larga. Aceasta carte se adreseaza nevoii de a avea o abordare sistematica si practica generala a medierii. Are trei scopuri majore: (1) sa ilustreze efectele si dinamica medierii in practicarea negocierii; (2) sa dezvolte o explicatie teoretica pentru practicarea curenta a medierii intrucat a fost aplicata intr-o varietate de probleme, arene si culturi; (3) sa ofere practicantilor strategii si tehnici concrete si eficiente pentru a asista partile in rezolvarea disputei. Haideti mai intai sa incercam sa definim medierea. O DEFINITIE A MEDIERII Luati in considerare aceste scenarii: un mediator al Natiunilor Unite intra intr-un conflict international; un mediator al muncii se angajeaza in negocieri inaintea unei amenintari cu greva; un mediator comercial aplaneaza o disputa de afaceri; un avocat actionand in calitate de mediator rezolva un proces legal polemic; un mediator de familie ajuta un cuplu sa ajunga la un acord de divort. Cine sunt acesti indivizi, si ce relatie au cu partile respective? Ce activitati realizeaza acestia? Care sunt scopurile si obiectivele lor si care sunt cele ale procesului de mediere? Asa cum am mentionat mai devreme, medierea este definita in general ca fiind interventia in negociere sau in conflict a unei terte parti acceptabile care are putere de decizie limitata sau neautoritara, care asista partile implicate pentru a ajunge voluntar la un acord acceptat reciproc cu privire la problemele disputate. In plus fata de faptul ca se refera la aspecte substantiale, medierea poate de asemenea sa stabileasca sau sa intareasca relatiile de incredere si respect dintre parti sau poate termina relatii intr-o maniera care sa minimalizeze costurile emotionale si lezarile psihologice. Un mediator este un tert, in general o persoana care nu este implicata direct in disputa sau in aspectele substantiale in chestiune. Acesta este un factor critic in administrarea si rezolvarea conflictului, pentru ca participarea unei persoane din afara ofera adesea partilor perspective noi asupra problemelor care le divizeaza si procese mai eficiente de construire a relatiilor pentru rezolvarea problemei. Vom spune mai multe lucruri despre

9


varietatea relatiilor posibile intre parti si persoane din afara in sectiunea urmatoare. (pagina originala 16) Urmatorul aspect al definitiei este acceptabilitatea: persoanele aflate in conflict trebuie sa aibe bunavointa de a permite unei terte parti sa intervina in disputa si sa-i ajute sa obtina o rezolvare. Acceptabilitatea nu inseamna neaparat ca persoanele aflate in conflict intampina cu nerabdare implicarea unui mediator si ca sunt dispuse sa faca exact asa cum spune acesta. Inseamna ca partile aproba prezenta mediatorului si ca sunt dispuse sa asculte si sa ia serios in considerare sugestiile acestuia cu privire la modul de administrare si rezolvare a diferentelor lor. Interventia inseamna sa intri intr-un sistem neintrerupt de relatii, sa patrunzi intre persoane, grupuri sau obiecte cu scopul de a-i ajuta. Exista o presupunere implicita importanta in definitie care ar trebui sa fie facuta explicita: sistemul exista independent de cel care intervine (Argyris, 1970, p. 15). Presupunerea existenta in spatele interventiei unei persoane din afara este aceea ca o terta parte va putea modifica puterea si dinamica sociala a unei relatii conflictuale existente influentand convingerile sau comportamentele partilor individuale, oferind cunostinte sau informatii, sau introducand un proces de negociere mai eficient si ajutand astfel participantii sa rezolve aspectele contestate. Rubin si Brown (1975) au argumentat ca simpla prezenta a unei parti independente fata de persoanele in conflict poate fi un factor foarte semnificativ in rezolvarea unei dispute. Pentru ca medierea sa aibe loc, partile trebuie sa inceapa sa vorbeasca sau sa negocieze. Munca si administratia trebuie sa fie dispuse sa tina o sesiune de tocmire, asociatii de afaceri trebuie sa fie de acord sa poarte discutii, guvernele si grupurile de interes public trebuie sa creeze forumuri pentru dialog, si familiile trebuie sa fie dispuse sa se reuneasca pentru a discuta. Medierea este in esenta dialog sau negociere cu implicarea unei terte parti. Medierea este o extensie a procesului de negociere pentru ca implica extinderea tocmelii intr-un nou format si folosirea unui mediator care contribuie cu noi variabile si dinamici la interactiunea persoanelor in conflict. Fara negociere, nu poate fi mediere. Conflictele presupun lupte intre doua sau mai multe persoane pentru valori, sau competitie pentru statut, putere sau resurse sarace (Coser, 1967). Mediatorii intra in conflicte care au ajuns la diferite nivele de dezvoltare si intensitate (latente, iminente sau vadite) Aceste nivele difera in functie de gradul lor de organizare, activitatile partilor, si intensitatea exprimarii ingrijorarilor(pagina originala 17) sau a emotiilor. Conflictele latente se caracterizeaza prin tensiuni de substrat care nu s-au dezvoltat complet si care nu au evoluat intr-un conflict puternic polarizat. Adesea, una sau mai multe parti, de obicei cea mai puternica, nici nu-si da seama de existenta unui conflict sau de existenta potentialului pentru producerea unuia (Curle, 1971). Exemple de conflicte latente sunt schimbarile in relatiile personale in care o parte nu constientizeaza seriozitatea rupturii care s-a produs; reducerile proiectate dar neanuntate de personal in cadrul unei organizatii; planurile dezvoltate dar neimplementate pentru plasarea unei facilitati in mod previzibil controversate cum ar fi o mina sau o groapa de gunoi; sau modificari potentiale nepopulare in politica publica. Mediatorii (sau facilitatorii, un alt tip de terta parte) care lucreaza la dispute latente ii ajuta pe participanti sa identifice oamenii care vor fi afectati de o schimbare sau care ar putea fi afectati de o problema care va aparea in viitor. Acestia ajuta la dezvoltarea unui

10


proces de educatie reciproc in jurul disputelor si intereselor implicate, si lucreaza cu participantii la schitarea si uneori la implementarea unui proces de rezolvare a problemei. Conflictele iminente sunt dispunte in care partile sunt identificate, disputa este constientizata, si multe probleme sunt clare. Totusi, o negociere cooperativa eficienta sau un proces de rezolvare a problemei nu a fost initiat. Conflictele iminente au potential de evolutie daca nu se implementeaza o procedura de rezolvare. Multe dispute dintre colegi de serviciu, afaceristi, si guverne ilustreaza acest tip de conflict. Ambele parti recunosc ca exista o disputa, si ca s-ar putea sa fi avut loc un schimb de replici dur, dar nici una nu stie cum sa abordeze problema. In acest caz, mediatorul ajuta la stabilirea procesului de negociere si ajuta partile sa inceapa sa comunice si sa se tocmeasca. Conflictele evidente sunt acelea in care partile sunt angajate intr-o disputa activa si continua. Se poate sa fi participat la activitati violente sau non violente sau sa fi inceput sa negocieze si au ajuns intr-un impas. Implicarea mediatorului in conflicte evidente presupune adesea schimbarea rezolvarii conflictului sau a procedurilor de negociere sau interventia pentru a iesi dintr-un impas specific. Mediatorii internationali intervin in razboaie. Mediatorii de munca care intervin in negocieri inainte de termenul limita al unei greve lucreaza pentru rezolvarea conflictelor evidente, la fel ca si mediatorii comerciali care se ocupa de o plangere specifica de asigurari pentru daune personale. Mediatorii pentru custodia copilului si cei de divort (pagina originala 18)intervin de obicei in dispute foarte evidente procedurile de separare initiate de un cuplu. In general un mediator are putere de decizie limitata sau neautoritara; acesta nu poate mandata unilateral nici nu poate forta partile sa-si rezolve diferentele nici nu poate impune o decizie. Aceasta caracteristica distinge mediatorul de judecator sau de arbitru, care sunt adesea imputerniciti sa ia o decizie pentru parti in baza unui acord prealabil dintre persoanele in conflict sau in baza normelor sociale, a regulilor, regulamentelor, legilor sau contractelor. Scopul unui proces juridic sau cvasi-juridic nu este reconcilierea sau acordul dintre parti ci o decizie unilaterala luata de o terta parte desemnand care dintre parti are dreptate. Judecatorul examineaza trecutul si evalueaza acordurile pe care le-au stabilit partile, incalcarile pe care una le-a pricinuit celeilalte, si normele cu privire la achizitia de drepturi, responsabilitati, etc care se leaga de aceste evenimente. Cand si-a sustinut punctul de vedere pe aceasta baza, sarcina sa este incheiata (Eckhoff, 1966-67, p. 161). Mediatorul, pe de alta parte, lucreaza pentru a reconcilia interesele competitive ale celor doua parti. Sarcinile mediatorului sunt acelea de a asista partile la examinarea intereselor si nevoilor lor, de a le ajuta sa negocieze si sa schimbe promisiuni, si de a redefini relatia lor intr-un fel care sa fie satisfacator reciproc si care sa intruneasca standardele lor de corectitudine. Mediatorul nu are autoritatea de a lua decizii, si acest lucru face ca medierea sa fie atractiva pentru multe parti aflate in disputa deoarece acestea pot detine ultimul control al rezultatului. Totusi, mediatorii nu duc lipsa de influenta. Autoritatea mediatorului, asa cum exista ea, isi are originea in credibilitatea personala a acestuia si in increderea in acesta, in expertiza de intensificare a procesului de negociere, in experienta de a trata probleme similare, in abilitatea de a aduce partile laolalta pe baza intereselor proprii acestora, pe performanta din trecut sau pe reputatie ca o persoana cu resurse, si (in unele culturi) pe relatia acestuia cu partile. Autoritatea sau recunoasterea dreptului de a

11


influenta rezultatul unei dispute este acordata chiar de catre parti mai degraba decat de o lege externa, de un contract sau de o agentie. Pana acum am examinat cateva caracteristici ale mediatorului. Vom explora acum cateva din functiile pe care le exercita mediatorul. Definitia noastra spune ca un mediator asista partile aflate in disputa. (pagina originala 19)Asistenta se poate referi la activitati foarte generale sau foarte specifice. Vom examina aici cateva din rolurile mai generale si functiile mediatorului; vom discuta specificitatile mai tarziu, cand vom analiza activitatile de interventie pe parcursul unor faze particulare ale negocierii. Mediatorul isi poate asuma o varietate de roluri pentru a asista partile la rezolvarea disputelor (Asociatia Americana de Arbitraj, n.d.): Deschizator de canale de comunicare, care initiaza comunicarea sau faciliteaza o comunicare mai buna daca partile dialogheaza deja Legitimizator, care ajuta toate partile sa recunoasca dreptul altora de a se implica in negocieri Facilitatorul procesului, care ofera o procedura si adesea prezideaza formal sesiunea de negocieri Antrenorul, care educa negociatorii novici, necalificati sau nepregatiti in procesul de tocmire Extensorul de resurse, care ofera asistenta procedurala partilor si le conecteaza la experti si resurse exterioare (de exemplu avocati, experti tehnici, persoane care iau decizii, sau bunuri aditionale pentru schimb) care le pot da posibilitatea sa-si largeasca optiunile acceptabile pentru a ajunge la un acord. Exploratorul de probleme, care da posibilitatea oamenilor aflati in conflict sa examineze o problema dintr-o multitudine de puncte de vedere, ii asista in definirea problemelor si a intereselor de baza, si cauta optiuni satisfacatoare reciproc Agentul realitatii, care ajuta la construirea unui acord rezonabil si implementabil si chestioneaza si provoaca partile care au scopuri extreme si nerealiste Tap ispasitor, care isi poate asuma responsabilitatea sau vina pentru o decizie nepopulara pe care partile sunt totusi dispuse sa o accepte. Acest lucru le permite sa-si pastreze integritatea si, atunci cand este adecvat, sa castige sustinerea celor care i-au constituit Leader, care ia initiativa de a duce negocierile inainte prin sugestii procedurale sau in anumite ocazii, substantiale - .

Ultima componenta a definitiei descrie medierea ca un proces voluntar pentru a ajunge la un acord acceptabil reciproc cu privire la aspectele disputate. Voluntar se refera in general atat la participare liber aleasa cat si la acorduri liber stabilite. Partile nu sunt obligate sa medieze si(pagina originala 20) sa aplaneze o disputa nici de o parte interna nici de una externa. Stulberg (1981b, pp. 88-89) observa ca nu exista raspundere legala pentru nici o parte care refuza sa participe la un proces de mediere. De vreme ce un mediator nu are nici o autoritate unilaterala pentru a impune o decizie partilor, acesta nu poate ameninta partea recalcitranta cu o judecata. Participarea voluntara nu inseamna totusi ca nu pot exista presiuni atunci cand se incearca medierea. Alte persoane in conflict sau figuri externe, cum ar fi prietenii, colegii 12


de serviciu, constituentii, leaderii autoritari sau judecatorii pot plasa o presiune semnificativa asupra unei parti pentru a incerca sa negocieze cu ajutorul unui mediator. Unele tribunale in cazurile de familie si in cele civile din Statele Unite au mers chiar pana la a impune regula ca partile trebuie sa dea dovada de buna credinta si sa faca un efort pentru mediere inainte ca tribunalul sa fie dispus sa audieze cazul. Incercarea de a recurge la mediere nu semnifica totusi ca participantii sunt obligati sa ajunga la un acord.

PRACTICAREA MEDIERII DE-A LUNGUL ISTORIEI Medierea are o istorie lunga si diversificata in aproape toate culturile lumii. Culturile evreiasca, crestina, islamica, hindusa, budista, confuciana si multe culturi indigene detin toate traditii extinse si eficiente de practicare a medierii. Va prezentam aici un numar de exemple care indica extinderea si dezvoltarea medierii ca mijloc de rezolvare a disputelor. Comunitatile evreiesti din timpurile biblice au folosit medierea care era practicata atat de leader-ii religiosi cat si de cei politici pentru a rezolva diferentele civile si religioase. Mai tarziu, in Spania, Africa de Nord, Italia, Europa Centrala si de Est, Imperiul Turcesc, si Orientul Mijlociu, rabinii si tribunalele de rabini au jucat roluri importante in medierea sau adjudecarea disputelor dintre membrii de aceeasi credinta. Aceste tribunale erau adesea cruciale pentru protejarea identitatii culturale si asigurau faptul ca evreii aveau un mijloc formalizat de rezolvare a disputelor. In multe locuri evreilor le era interzis sa foloseasca, din cauza legilor exclusiviste ale societatilor mai vaste, alte mijloace de rezolvare a disputelor. Traditiile evreiesti de rezolvare a disputelor au fost in cele din urma purtate catre comunitatile crestine pe cale de aparitie, care vedeau in Hristos pe mediatorul suprem. Biblia se refera la Isus ca la un mediator intre Dumnezeu si om : Pentru ca exista un singur Dumnezeu si un singur mediator intre Dumnezeu si om, omul Isus Hristos; care sa oferit(pagina originala 21) drept rascumparare pentru toti, fapt ce se va demonstra la timpul cuvenit (I Timothy 2:5 - 6). Acest concept al intermediaritatii a fost eventual adoptat pentru a defini rolul clerului ca mediatori intre congregatie si Dumnezeu si intre credinciosi. Pana la Renastere, Biserica Catolica din Vestul Europei si Biserica Ortodoxa din lumea mediteraneeana de est erau probabil organizatiile centrale de mediere si administrare a conflictelor din societatea Vestica. Clerul media disputele in familie, cazurile penale si disputele diplomatice din randul nobilimii. Bianchi (1978) descriind un caz mediatizat in Evul Mediu, detaliaza cum biserica si clerul au pus la dispozitie sanctuarul unde a stat infractorul in timpul rezolvarii disputei si cum au servit ca intermediari intre doua familii intr-un caz de viol. In acordul rezultat familia violatorului a fost de acord sa dea o suma de bani familiei femeii si a promis ca o va ajuta sa-si gaseasca un sot. Culturile islamice detin de asemenea traditii vechi de mediere. In multe societati pastorale traditionale din Orientul Mijlociu, problemele erau adesea rezolvate de o comunitate de varstinici reuniti, in care participantii discutau, dezbateau, deliberau si mediau pentru a rezolva probleme critice sau conflictuale tribale sau intertribale. In zonele urbane, obiceiul local (ùrf) a devenit codificat sharià lege, care era interpretata si 13


aplicata de un intermediar specializat, sau quadi. Acesti oficiali detineau nu numai functii judiciare dar si de mediere. Hourani (1991, p.114) observa ca un quadi isi poate interpreta rolul ca un conciliator, incercand sa pastreze o armonie sociala ajungand la o solutie a unei dispute care sa fie acceptata mai degraba decat sa aplice litera stricta a legii. In Indonezia, una din cele mai mari zone geografice influentate de culturile Islamica si Araba, mijloacele traditionale pentru luarea unei decizii si rezolvarea unei dispute se amestecau cu practicile islamice. Rezultatul era procesul musyawarah, o procedura de administrare a conflictului bazata pe consens (Moore si Santosa, 1995). Variatiile acestui proces erau folosite, si sunt inca practicate si azi, de-a lungul arhipelagului de insule pentru a lua decizii si rezolva dispute atat in ceea ce priveste problemele locale cat si cele nationale (Von Benda Beckmann, 1984; Slatts si Porter, 1992; Schwartz, 1994). Hinduismul si Budismul si regiunile pe care acestea le-au influentat, au o istorie veche in mediere. Satele hinduse din India au aplicat sistemul traditional de justitie panchayat, (pagina originala 22)in care un comitet format din cinci membri media si arbitra disputele; comitetul exercita de asemenea functii administrative abordand aspecte de bunastare si revendicari in cadrul comunitatii. Medierea a fost practicata pe larg in China, Japonia si intr-un numar de alte societati Asiatice unde religia si filozofia pun accent puternic pe consensul social, persuasiunea morala, si pe cautarea echilibrului si armoniei in relatiile umane (Brown, 1982). Textele sacre budiste descriu cel putin trei cazuri in care Buddha a actionat in calitate de mediator (Dhammapada Commentary, citat in McConnell, 1995 ; Kosambi Jataka, n.d.), si sangha, sau comunitatea religioasa de preoti si calugarite, a jucat mult timp un rol de mediere in comunitatile si societatile budiste, mai intai in India si China si mai tarziu in Sri Lanka, Thailanda, Nepal, Tibet si Japonia (McConnell, 1995). O data cu inflorirea societatii seculare in Vest, medierea si gama de oameni care actionau ca mediatori s-a extins. In lumea afacerilor, breslele si membrii lor practicau medierea asa cum faceau si burghezii in disputele ce se iveau in orasele pe cale de aparitie. Desi clerul a continuat sa joace un rol de intermediar in relatiile locale, intercomunale si interstatale, aparitia legii si a statelor-natiune a condus la cresterea intermedierilor seculare. Judecatorii seculari mediau si in acelasi timp emiteau regulamente juridice. Ambasadorii si trimisii actionau pentru punerea in discutie si clarificarea aspectelor si problemelor sociale, pentru modificarea intereselor conflictuale, si pentru transmiterea informatiilor de interes reciproc catre parti (Werner, 1974, p. 95). Medierea s-a dezvoltat de asemenea in coloniile americane si in altele, si in cele din urma si in Statele Unite si Canada, unde sectele religioase cum ar fi Puritanii si Quaker-ii si grupurile etnice de chinezi si evrei au dezvoltat proceduri alternative pentru rezolvarea disputelor care aveau o natura informala si voluntara (Auerbach, 1983). Aceste proceduri au functionat in paralel cu mecanismele preexistente de rezolvare a disputelor ale bastinasilor americani si ale popoarelor din Primele Natiuni, care recurgeau adesea la intruniri de consiliu bazate pe consens, conduse de un varstnic sau de mai multi varstnici, pentru rezolvarea disputelor (LeResche, 1993). PRACTICAREA CONTEMPORANA A MEDIERII

14


In cea mai mare parte, mediatorii din alte epoci si culturi si-au invatat meseria informal si si-au indeplinit rolul de intermediari in contextul altor functii sau indatoriri. Numai de la inceputul(pag.23) celui de-al douazecelea secol medierea a devenit institutionalizata formal si s-a dezvoltat ca o profesie recunoscuta. Practicarea moderna a medierii s-a extins exponential in intreaga lume, mai ales in ultimii douazecisicinci de ani. Aceasta crestere se datoreaza partial unei cunoasteri mai bune a drepturilor individuale ale omului si demnitatii, extinderii aspiratiilor catre participarea democratica la toate nivelurile sociale si politice, convingerii ca un individ are dreptul de a participa si de a lua controlul asupra deciziilor care ii afecteaza viata, oranduirii particulare a sustinerii etnice, si tendintelor din unele locuri catre o toleranta mai mare a diversitatii sub toate aspectele sale. Schimbarea a fost de asemenea motivata de cresterea nemultumirii fata de cei care luau deciziile autoritare superioare inferioare si fata de procedurile de luare a deciziilor; acordurile impuse care nu se adreseaza in mod adecvat intereselor reale sau celor puternic simtite de parti; si costurile in crestere de bani, timp, resurse umane, si daune aduse solidaritatii interpersonale si celei comunitare ale procedurilor mai defavorabile de tipul castig pierdere de rezolvare a disputelor. Folosirea medierii s-a intensificat semnificativ in multe tari si culturi, dar poate ca s-a dezvoltat mai rapid in Statele Unite si Canada. Prima arena in care medierea a fost institutionalizata formal in Statele Unite a fost cea a relatiilor de administrare a muncii (Simkin, 1971). In 1913 a fost infiintat Ministerul Muncii din S.U.A. si un comitet, comisarii de conciliere, a fost numit pentru a trata conflictele dintre munca si administrare. Ulterior acest comitet a devenit Serviciul de Consiliere al S.U.A., care a fost restructurat in 1947 ca Serviciul Federal de Mediere si Conciliere. Rationamentul care a dus la inceperea procedurilor de mediere in sectorul industrial a fost acela de a promova o pace industriala sanatoasa si stabila si de a aplana problemele dintre angajator si angajati prin tocmire colectiva (Actul Relatiilor Munca Administrare, 1947). Se preconiza ca acordurile mediate sa previna grevele costisitoare si intreruperea muncii si ca siguranta, bunastarea si bogatia Americanilor vor creste. Utilizarea federala a medierii in disputele legate de munca a constituit un model pentru multe state. Numeroase state au adoptat legi, au dezvoltat regulamente, si au pregatit un cadru de mediatori pentru a trata conflictele de munca dintr-un stat. Sectorul privat a initiat de asemenea medierea in administrarea muncii si in relatiile comerciale. Asociatia Americana de Arbitraj a fost fondata in 1926 pentru a incuraja folosirea arbitrajului si a altor tehnici de aplanare voluntara a disputelor. (pag.24) Medierea sponsorizata de agentiile guvernamentale nu s-a limitat numai la problemele de administrare a muncii. Actul federal pentru Drepturi Civile din 1964 a creat Serviciul de Relatii Comunitare (CRS) al Ministerului de Justitie American. Aceasta agentie a fost mandatata pentru a ajuta comunitatile si persoanele care fac parte din acestea sa-si rezolve disputele, dezacordurile sau dificultatile referitoare la practicile discriminatorii bazate pe rasa, culoare sau origine nationala (Actul Drepturilor Civile, 1964). Agentia ajuta oamenii sa-si rezolve disputele prin negociere si mediere mai degraba decat prin apelarea la dreptatea strazii sau la sistemul judiciar (Klugman, 1992). CRS functioneaza in intreaga tara cu probleme de genul integrarii in scoala si cazuri de cazare publica. A avut loc de asemenea o inflorire a diferitelor agentii de stat, a comisiilor locale pentru drepturi civile, si a agentiilor particulare care folosesc medierea pentru a trata acuzatiile de discriminare rasiala si etnica in ariile de angajare, adapostire, cazare, si problemele 15


consumatorului (Asociatia Internationala a Directorilor Municipali, 1966). In Canada, Directoratul pentru Relatii Rasiale din Ontario si alte agentii similare din acea provincie au oferit servicii de rezolvare a disputelor pentru a administra diferentele dintre comunitatile etnice. A existat de asemenea un numar de initiative specializate de a utiliza medierea pentru rezolvarea disputelor cu elemente etnice sau religioase in cadrul si intre diferite grupuri. Purtatorii de pace Navajo (Bluehouse si Zion, 1993), conciliatorii tribali Pacific Coast Salish (Mansfield, 1993), intermediarii tribali din Alaska (Connors, 1993), Programul de Pace al Mohawk`s Akwesasne, si o diversitate de alte grupuri tribale au dezvoltat mijloace traditionale sau modificate pentru rezolvarea diferentelor tribale interne. Pe insulele Hawaiiene procedurile traditionale de rezolvare a disputelor, asa numitele HoÒponopono, sunt readuse la viata pentru a administra diferentele dintre anumite grupuri etnice (Shook si Kwan, 1988; Barnes, 1994). Au fost dezvoltate programe si proiecte in Los Angeles si Chicago pentru a se adresa disputelor dintre comunitatile koreana si africano-americana, in special celor legate de conflictele dintre proprietarii de afaceri si clienti. In New York au fost luate initiative pentru a administra conflictele africano-americane si Hasidic-evreiesti, si in anumite orase au fost dezvoltate programe pentru a raspunde tensiunilor dintre cultura dominanta, culturile minoritare traditionale si emigrantii mai noi din sud-estul Asiei. De la jumatatea anilor 1960, medierea s-a dezvoltat semnificativ ca o abordare formala si larg practicata a rezolvarii disputelor comunitare(pag.25) (Bradley si Smith, 2000). In primi ani de dezvoltare a domeniului guvernul federal a fondat Centre Zonale de Justitie (NJC) pentru a oferi publicului servicii de mediere gratuite sau la costuri reduse astfel incat disputele sa poata fi rezolvate eficient, fara cheltuieli mari si informal. In prima parte a anilor 1980 multe NJC au fost institutionalizate si au devenit parte din serviciile alternative de rezolvare a disputelor avand la baza procurori municipali, juridici sau districtuali. Unele programe comunitare au devenit de asemenea organizatii independente non profit si au oferit servicii fundamentale de rezolvare a disputelor in care membrii comunitatii aveau functia doar de mediatori, co-mediatori, sau de membrii ai comitetelor de mediere sau conciliere (Lemmon, 1984; Shonholtz, 1984). Pana in 1997 erau peste 550 NJC in Statele Unite (Ray, 1997). In multe comunitati americane si canadiene medierea este aplicata in conflictele dintre proprietari si chiriasi (Cook, Rochl si Shepard, 1980): probleme legate de lipsa de adapost (Nelson si Sharp, 1995); activitatea politiei cu cei aflati in conflict (Folberg si Taylor, 1984); probleme victima infractor (Umbreit, 1985, 1994, 2000); conflicte dintre cetateni si politie (Biroul Primarului, Orasul Portland, Oregon, 1994); dispute intre rezidentii mai batrani, proprietarii caselor de ingrijiri de sanatate, si copiii adulti ai unor parinti batrani (Schmitz, 1998; Gentry, 2001); si dispute intre consumatori (Ray si Smolover, 1983). Canadienii si americanii au dezvoltat programe cu baze comunitare in anumite provincii. Se remarca programul Serviciului de Mediere Saskatchewan, fondat in Regina, care s-a concentrat pe oferirea de servicii familiilor de fermieri. Centre ca acesta mediaza disputele dintre datornici si creditori si pe cele de restructurare a imprumuturilor si conflictele interpersonale si operationale din cadrul familiilor de fermieri (Van Hook, 1990).

16


Alaturi de programele de mediere locala exista programe raspandite in intreg statul in multe state americane (Susskind, 1986; Drake 1989). Impulsionate initial de avocatura si fondate de Institutul National de Rezolvare a Disputelor, numarul de programe de stat a sarit de la patru in 1984 la douazeci in 1995, unele state avand mai mult de un program (Khor, 1995). Serviciile oferite de programele de stat includ schitarea si implementarea sistemelor de rezolvare a disputelor; antrenarea angajatilor de stat in proceduri alternative de rezolvare a disputelor; si medierea disputelor interpersonale, de grup si publice care implica guvernele de stat. Medierea si alte abordari ale rezolvarii conflictelor sunt de asemenea introduse in scolile primare si gimnaziale si in institutiile(pag.26) de educatie superioara (Araki, 1990; Sandy, 2001; Volpe si Chandler, 2001). Unele initiative au predat metode de administrare a conflictului si le-au integrat intr-un curriculum general, in timp ce altele implica dezvoltarea serviciilor de mediere de urmarire directa (Compton, 2002; Ford, 2002; Batton, 2002). In acest decor disputele sunt mediate intre studenti (Volpe si Witherspoon, 1992; Smith si Sidwell, 1990; Burrell si Vogl, 1990; Lindsay, 1998; Levy, 1989; Doelker, 1989), bande (Wahrhaftig, 1995), intre studenti si facultate, intre membrii facultatii, si intre facultate si administratie (McCarthy, 1980; McCarthy si altii, 1984; Crohn, 1985). In anul 1980 a fost fondata Asociatia Nationala de Mediere in Educatie (NAME), pentru a conecta practicantii medierii si programele in arena educationala. In 2000 aceasta organizatie a fuzionat cu Societatea de Profesionisti in Rezolvarea Disputelor (SPIDR) si cu Academia de Mediatori Familiali pentru a deveni Asociatia pentru Rezolvarea Conflictelor (ACR). Un alt efort interesant in domeniul educatiei este folosirea medierii si a altor proceduri de colaborare pentru rezolvarea problemelor, pentru a trata probleme legate de luarea descentralizata de decizii si de administrare in cadrul scolii (Asociatiile CDR, 1993). In cadrul acestei aplicatii se foloseste luarea de decizii pe baza de consimtamant cu asistenta unui facilitator / mediator ca o strategie pentru anticiparea, prevenirea si administrarea conflictului, precum si ca un proces pentru a spori deciziile zilnice de colaborare. Sistemele juridice penale din Statele Unite si Canada au folosit medierea pentru a rezolva plangerile penale (Felsteiner si Williams, 1978) si disputele din centrele de corectie (Reynolds si Tonry, 1981). Medierea in cel de-al doilea domeniu ia forma atat a unei interventii de criza in revoltele din inchisoare sau in negocierile cu ostatici cat si a procedurilor institutionalizate de revendicare. Un domeniu de mare interes in sistemul juridic penal l-au constituit programele de mediere dintre victima si infractor in care intermediarii ajutau partile implicate sa-si dezvolte planuri de restituire sau sa restabileasca relatii interpersonale aflate in conflict (Umbreit, 1985, 1994; Coates si Gehm, 1989; Umbreit si Greenwood, 1999). Unul din domeniile care a cunoscut o crestere rapida in America de Nord in care era practicata medierea este cel cu privire la disputele familiale (Fisher, 1991). Sistemele legale si practicantii particulari ofera mediere familiilor cu privire la custodia copilului si la procedurile de divort (Coogler, 1978;(pag.27) McIsaac, 1983; Folberg si Taylor, 1984; Folberg si Milne, 1988; Haynes, 1981, 1994; Irving, 1980; Lemmon, 1985; Saposnek, 1983, 1998; Moore, 1988; McKnight si Erikson, 1998, 2002; Taylor, 2002) dispute dintre parinti si copii (Shaw, 1982; Wixted, 1982; Vorenberg, 1982), cazurile de protectie a copilului (Mayer, 1985; Golten si Mayer, 1987), conflicte care implica adoptia si decaderea din drepturile parintesti (Mayer, 1985), dispute domestice in care exista 17


violenta domestica (Orenstein, 1982; Wildau, 1984; Ellis si Stuckless, 1992; Barsky, 1995; Corcoran si Melamed, 1990; Girdner, 1990; Erickson si McKnight, 1990), si ca un proces alternativ de separare pentru cuplurile de homosexuali si lesbiene (McIntyre, 1994; Gunning, 1995; Campbell, 1996). In disputele familiale, acordurile mediatizate si consensuale sunt adesea mai adecvate si mai satisfacatoare decat rezultatele judecate sau impuse. Modele de practica in acest domeniu includ programe mandatorii legate de judecata, in care partile aflate in conflict trebuie sa incerce medierea inainte ca judecatorul sa audieze cazul; programe juridice voluntare; si forme de practica privata cum ar fi petentul unic, parteneriatul, si agentia privata non profit. Medierea este de asemenea folosita cu precadere in cadrul organizatiilor publice si private pentru a trata disputele interpersonale si institutionale. Gama de aplicare a medierii se intinde de la dispute intre membrii personalului de tipul unu-la-unu pana la probleme intre parteneri (de exemplu, in practicile legale sau medicale), conflicte interdepartamentale, altercatii intre companii, si alte dispute comerciale (Biddle si altii, 1982; Bazerman si Lewicki, 1983; Blake si Mouton, 1984; Brett si Goldberg, 1983; Brown, 1983). Spre sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990 s-a inregistrat o crestere semnificativa a serviciilor si programelor de mediere in sectoarele public si privat pentru a media acuzatiile legate de discriminarea rasiala, etnica, de gen si de orientare sexuala la locul de munca; hartuirea sexuala (Rowe, 1994; Cloke si Goldsmith, 2000, 2001); si acomodarea oamenilor cu dizabilitati (Roberts si Lundy, 1995), precum si pentru a procesa plangerile sau revendicarile in decorurile neunioniste sau sindicaliste (Skratek, 1990; Feuille, 1992; Goldberg, 1989; Valtin, 1993; Feuille si Kolb, 1994). Au fost dezvoltate programe in anumite agentii federale si de stat cum ar fi Biroul de Reclamatii al S.U.A. si Corpurile de Ingineri ale Armatei (Programul de Rezolutie Timpurie al Corpurilor de Ingineri, 1993), guverne de stat (deLeon, 1994), si firme in sectorul privat (Westin si Feliu, 1988; Rowe, 1995; Mares-Dixon, 1999). (pag.28) Guvernul federal, prin Actul de Rezolvare a Disputelor Administrative, memorandumuri prezidentiale, si regulamente pentru crearea de reguli, a promovat activ folosirea rezolvarii alternative a disputelor si medierea (Susskind, Babbit, si Segal, 1993). In stransa legatura cu folosirea medierii in cadrul organizatiilor sau de catre acestea, este cresterea practicarii mai vaste a administrarii conflictului, luarea institutionala de decizii, si schitarea sistemelor de disputa: Luarea deciziilor si schitarea sistemelor de disputa este un proces sistematic pentru a da posibilitatea oamenilor si pentru a dezvolta mecanisme de luare a deciziilor si de tratare a disputelor cronice serioase. Procesul implica (1) identificarea tipurilor si cauzelor de reaparitie a problemelor si conflictelor; (2) dezvoltarea si institutionalizarea unei game de proceduri de luare a deciziilor, administrare a conflictului, si rezolvare a disputelor, care vor ajuta partile sa ia decizii, sa reduca numarul de incidente conflictuale distructive, si sa-i ajute sa-si rezolve diferentele; (3) potrivirea problemelor sau disputelor cu procedura cea mai adecvata de luare de decizii, de administrare a conflictului sau de rezolvare a sa; (4) implementarea operatiunilor eficiente si a procedurilor administrative (ale sistemului); (5) schitarea de programe informationale eficiente pentru educarea partilor potentiale despre modul in care gama de procese de luare a deciziilor si de rezolvare a disputelor ii poate ajuta sa 18


ajunga la acorduri si sa rezolve conflicte; si (6) cadre de pregatire pentru ca oamenii sa munceasca in noul sistem si sa ofere serviciile necesare [ Wildau si Mayer; 1992] . Multe sisteme de rezolvare a disputelor, fie ca sunt noi dezvoltate fie ca sunt rezultatul extinderii unui sistem existent anterior, au presupus implementarea unei componente de mediere. Domeniile in care au fost dezvoltate aceste sisteme includ corporatiile, minele sindicaliste, spitalele, agentiile de servicii sociale, agentiile de administrare a resurselor naturale, departamentele de resurse umane si guvernele federale, de stat si locale (Ury, Brett si Goldberg, 1988; Ziegenfuss, 1988; Slaiku, 1989; Constantino si Merchant, 1995; Moore si Woodrow, 1999; Phillips, 2001). Medierea s-a dezvoltat foarte rapid de la jumatatea anilor 1980 in domeniile corporatiste si comerciale, in care, in unele tipuri de dispute a depasit arbitrajul ca metoda aleasa. Tipurile comune de dispute care au fost mediatizate in acest domeniu includ disputele contractuale, esecul de a activa, raspunderea pentru produs, incalcarea drepturilor patentate, (pag.29)incalcarea drepturilor de marca, dispute legate de proprietatea intelectuala si o varietate de probleme legate de plangeri in asigurari (Schitele AAA, Procedurile de Asigurari ADR, 1984). Leader-i in promovarea folosirii procedurilor alternative de rezolvare a disputelor, inclusiv a medierii, pentru a rezolva dispute corporatiste si comerciale, au fost Institutul CPR de Rezolvare a Disputelor, Asociatia Americana de Arbitraj, Jams/Endispute, si un numar de alti furnizori nationali si locali de rezolvare a disputelor, precum si agentiile guvernamentale cum ar fi Corpul de Ingineri al Armatei SUA. Institutul CPR de Rezolvare a Disputelor este o coalitie non profit a 500 de companii si parteneri de consiliere generala in privinta banilor, care conduc firmele de avocatura ce cauta alternative pentru costurile mereu in crestere ale litigiilor. Prin intermediul publicatiilor, a forumurilor educationale, si prin intermediul Declaratiei de Politica Corporatista (o pledoarie semnata de corporatii pentru a explora si folosi mecanisme alternative de rezolvare a disputelor ca o prima optiune pentru aplanarea conflictelor comerciale), au adus o contributie semnificativa la educarea corporatiilor Nord Americane cu privire la utilitatea procedurilor non adverse (Henry si Lieberman, 1985). Programele de mediere cu baza juridica au fost stabilite intr-un numar de jurisdictii din Statele Unite pentru a trata o varietate de probleme. Incepand in domeniul disputelor familiale, aceste programe s-au extins pentru a se adresa unei game de cazuri civile. In unele jurisdictii, tribunalele au prevazut limite mai mici pentru plangerile financiare, sub care persoanele aflate in conflict trebuie sa recurga la mediere inainte ca tribunalul sa le audieze cazul. Mediatorii care au lucrat in cadrul acestor programe au fost in general fie ofiteri de la tribunal fie mediatori particulari cu contract. O alta initiativa de mediere legata de tribunal care a castigat popularitate in anumite jurisdictii din Statele Unite si din strainatate este Saptamana acordului (Dewdney, Sordo si Chinkin, 1994). In cadrul acestui program, agenda de lucru a tribunalului este pusa de o parte pentru o saptamana, si cazurile sunt trimise spre mediere voluntara ca un mijloc informal si prompt de rezolvare. Medierile sunt conduse de mediatori profesionisti pregatiti, de avocati, si de judecatori. Inregistrarea succesului a condus la adoptarea acestui model de mediere de catre un numar de jurisdictii din Statele Unite si din alte tari. Medierea este de asemenea larg folosita pentru a rezolva o varietate de dispute de importanta publica legate de probleme de mediu si de politica sociala (Susskind si 19


Cruikshank, 1987; Laue, 1988; Bingham, 1984; Stamato si Jaffe, 1991; Grey, 1989; Moore, 1991; Susskind, 1994;(pag.30) Dukes, 2000). In domeniul legat de mediu, s-a utilizat medierea pentru a se adresa conflictelor specifice de locatii cum ar fi acelea legate de construirea proiectelor pentru apa, pastrarea apei si operatiuni (Carpenter si Kennedy, 1977; Meeks, 1988; Moore, 1989; Moore, 1997; Viessman si Smerdon, 1989); pozitionarea facilitatilor si dispute locationale (O`Hare, Bacow si Sanderson, 1983; Lake, 1987; Tomain, 1989) si probleme de dezvoltare (Sullivan, 1984); aspecte legate de administrarea vietii in salbaticie si a pescariilor si de protejarea habitatelor (Asociatii CDR, 1993b, 1995; Mayer, Moore si Todd, care vor aparea); administrarea deseurilor; pozitionarea autostrazilor, a cailor ferate si a aeroporturilor; indepartarea deseurilor periculoase; administrarea terenului si protejarea mlastinilor; si o varietate de alte dispute locale (Bacow si Wheeler, 1984; Talbot, 1983; Cormick, 1976; Lake 1980 si Mernitz, 1980). Medierea este de asemenea larg folosita de un numar de agentii federale si de stat pentru a dezvolta noi regulamente prin intermediul unui proces de negocieri regulamentare, sau reg-negs (Bingham, 1981; Harter, 1984; Millhauser si Pou, 1987; Haygood, 1988). In acest proces sunt convocati participantii cheie interesati de regulile propuse si negocierile sunt conduse de mediatori sau facilitatori pentru a dezvolta recomandari consensuale care pot fi supuse agentiei de sponsorizare sau entitatii guvernamentale. Agentia federala care a sponsorizat cel mai mare numar de negocieri regulamentare a fost Agentia de Protectie a Mediului din S.U.A. (EPA), desi un numar de alte agentii, cum ar fi Departamentul de Educatie, Departamentul de Interne, Administratia Federala a Aviatiei, Administratia de Siguranta Ocupationala si Sanatate, Comisia de Reglementare Nucleara si Departamentul de Agricultura, precum si un numar semnificativ de guverne de stat, au implementat proceduri similare. Unele topici ale reg-negs au inclus reguli despre mineritul resurselor agregate; decor standard pentru emisiile volatile ale compusilor organici din finisajele folosite la fabricarea de mobila din lemn; folosirea dezinfectantilor la apa potabila; standarde pentru eliminarea molozului din constructii nepericulos; reguli pentru colectarea fosilelor din terenurile federale; accesibilitatea avioanelor pentru oamenii cu dizabilitati; si standarde cu privire la emisiile in aer de la motoarele mici. In stransa legatura cu dezvoltarea regulilor este medierea de permisibilitate si actiunile de executare. Medierea ajuta (pag.31)partile implicate sa negocieze acorduri acceptabile cu privire la conditiile activitatii viitoare de exemplu, tratarea deseurilor si planuri de dezafectare pentru o noua fabrica sau atenuarea si eliminarea problemelor legate de mediu din trecut. Alocarea responsabilitatii partilor potential responsabile pentru locurile de plasare a deseurilor periculoase ale U.S. Superfund este un caz de acest fel; mediatorii au ajutat partile implicate sa imparta responsabilitatile financiare pentru curatare si la negocierea pentru planurile de remediere. In domeniul politicii publice s-a folosit medierea pentru a facilita dialogurile politice (Ehrman si Lesnick, 1988). La fel ca si negocierile regulamentare, acest proces implica convocarea grupurilor de participanti cheie si negocierea recomandarilor consensuale care pot fi incorporate ulterior in politici sau legislatie. Cateva exemple de dialoguri politice sunt negocierile pentru dezvoltarea planurilor de sporire a administrarii in California si New Jersey, politicile si procedurile de verificare pentru reducerea compusilor organici volatili din covoare si activitati legate de covoare; politicile pentru 20


protejarea stratului de scoici in Chesapeake Bay, politicile model de energie nationala, si controlul sistemelor de canalizare a furtunilor. In domeniile care nu au legatura cu mediul s-a folosit medierea pentru in cazuri locale specifice; reg-negs; si dialogurile politice pentru a da posibilitatea agentiilor locale, de stat si federale de a-si coordona deciziile cu privire la probleme de genul: Finantari in bloc pentru fondarea de programe (Shanahan si altii, 1982) Dezvoltarea politicilor educationale Inchiderea sau transformarea bazelor militare sau a fabricilor de productie de arme Politici cu privire la eliberarea de droguri catre public Promovarea biodiversitatii si aspecte de sustinere Conservarea istorica a proprietatilor urbane valoroase Prioritati ale serviciul social municipal Prioritati de alocare de fonduri pentru tratarea Sidei (Hughes, 1999) Rezolvarea disputelor dintre fermieri si creditori

Unul din cele mai noi domenii in care s-a dezvoltat medierea este industria sanatatii (Reeves, 1994; Leone, 1994; Marcus si altii, 1995; Currie, 1998). In Statele Unite si Canada in ultima(pag.32) decada, aceasta industrie a cunoscut un numar de dispute in crestere. Plangerile impotriva malpraxis-ului medical au costat industria aproximativ 15 miliarde de dolari anual cu asigurare preventiva (Quayle, 1991). Aceste procese dauneaza medicilor si reprezinta o amenintare pentru siguranta financiara a familiei. Studii efectuate asupra motivatiilor reclamantilor de malpraxis au aratat ca 40 de procente s-au simtit umiliti in experientele pe care le-au avut cu medicul, mai mult de 50 de procente sau simtit tradati de catre doctorul lor, mai mult de 80 de procente s-au simtit suparati de modul cum le-a raspuns doctorul la plangerile sau intrebarile lor, si mai mult de 90 de procente au fost foarte furiosi pe medicul lor. In plus, 24 de procente au considerat ca doctorul nu a fost onest sau ca i-a indus in eroare cu privire la caz sau incident, 20 de procente au considerat ca tribunalul era singurul mijloc prin care puteau sa afle ce s-a intamplat, si 19 procente au simtit nevoia de a-l pedepsi pe doctor. Cand au fost intrebati ce s-ar fi putut face pentru a preveni litigiul, 35 de procente din pacientii reclamanti au raspuns sa-si fi cerut scuze sau sa fi oferit mai multe explicatii, si 25 de procente au raspus sa fi corectat eroarea; din contra, numai 16 procente au raspuns sa-mi fi platit o compensatie (Dauer, 1994). Intrucat disputele de malpraxis sunt adesea supuse negocierii pentru a se rezolva atat problemele emotionale cat si financiare, un numar de asiguratori (Aetna, Allstate, Chubb, Cigna, Federated, Fireman`s Fund, Hartford, Maryland Casualty, Nationwide, Royal, St. Paul Fire si Marine, State Farm, Wausau si altii) au inceput sa ofere medierea ca un mijloc alternativ de aplanare a disputei (Slaiku, 1989). Pentru a oferi date, procesul a avut un mare succes. In Austin, Texas, unde majoritatea plangerilor de malpraxis sunt mediate in zilele noastre, exista o rata de 80 de procente de rezolvare (Joseph, 1994). Alaturi de cazurile de malpraxis, exista si alte dispute legate de ingrijirea sanatatii, in care se aplica sau se exploreaza medierea. Acestea includ conflicte intre doctori, administratori, si spitale; HMO, practica de grup, si dificultati de parteneriat; dispute intre 21


doctori si asistenti medicali; refuzul asiguratorului de a acoperi pagubele; refuzul asiguratorului de a plati; dispute biotehnice; conflicte de acreditare; si relatii de administrare a muncii (Joseph, 1994). Un domeniu pe cale de aparitie in practicarea medierii este rezolvarea disputelor electronic sau online (ODR). Aceasta forma de mediere foloseste o a patra parte, Internetul sau alte sisteme electronice de comunicare, pentru a gazdui discutii, deliberari, si luari de decizii de catre partile in conflict (Rifkin, 2001; Katsh si Rifkin, 2001; Rule, 2002). Uneltele tehnologice prin care se realizeaza rezolvarea electronica a disputei sunt (pag.33)foarte diferite. Atat interactiunile sincronizate cat si cele in timp real de acest fel pot fi obtinute prin folosirea camerelor de discutii, camerelor de decizii cu multe terminale de conexiune, mecanisme electronice pentru a colecta datele care sunt introduse si pentru a identifica zonele de consens, votare electronica (cu betisoare sau cu greutati), si videoconferinte fata in fata, si comunicarile asincronice cum ar fi e-mail-ul sau mesaje pe Web putand fi folosite. In cazul medierii online, rolul si functia intermediarului variaza de asemenea, de la a fi in principal un director tehnic pentru schimb de informatii pana la a avea o mare influenta in administrarea procesului de negociere. Din cauza limitelor impuse comunicarilor de folosirea tehnologiei electronice sau a Internetului, si a lipsei interactiunilor fata in fata, mediatorii au trebuit sa dezvolte abordari inovative pentru a lucra cu partile aflate in conflict, incluzand feluri noi de a construi increderea si de a dezvolta raporturile, facilitand schimburile de emotii, tratarea lipsei de indrumari verbale si non verbale, coordonarea timpului pentru schimbul de mesaje, invingerea tendintei partilor de a folosi puncte de vedere extreme sau de a se angaja in discutii fierbinti in comunicarea scrisa, si raspunzand probabilitatii ridicate a impasurilor care au loc mai frecvent in interactiunile ce nu au loc fata-in-fata (Landry, 2000; Nadler, 2001; Rifkin, 2001). Rezolvarea disputelor electronic si online s-a dezvoltat pentru a se adresa unor varietati de dispute, inclusiv diferentelor intraorganizationale (Landry, 2000) si e-comert pe Internet (Nadler, 2001). In prezent un numar de companii au format, printre ele fiind si Squaretrade (partener al e-Bay), Organizatia Mondiala de Mediere si Arbitraj a Proprietatii Intelectuale (dispute internationale intre parti comerciale, inclusiv dispute cu privire la nume de domenii), ClickNSettle.com (plangeri de asigurari), Cybersettle.com (plangeri de asigurari), Rezolvare on-line (general), Mediate-net (dreptul familiei), si Internet Neutral (contracte comerciale) (Nadler, 2001). MEDIEREA IN LUME Practica moderna a medierii nu se limiteaza la societatile vestice, ci de fapt procedurile de mediere sunt mai larg practicate in tarile care nu se afla in vest decat in cele din vest (Augsburger, 1992). In general, lumea poate fi impartita culturi care trateaza direct si culturi care trateaza (pag.34)indirect. Membrii primeia valorifica interactiunile fata-infata, accepta conflictul in sine, nu le displace in general sa confrunte direct pe aceia cu care nu sunt de acord; li se pare convenabil dialogul direct, dezbaterea si negocierile. Membrii societatilor din a doua categorie incearca in general sa evite conflictele deschise, sunt hotarati sa-si pastreze imaginea pentru ei insisi si pentru altii, si folosesc mult atat intermedierile formale cat si cele informale. Multe culturi care nu se afla in vest, mai ales cele din Asia, Africa si America Latina, au dezvoltat cu precadere procesele de mediere 22


informale si formale pentru a rezolva conflictele integrate in interactiunile zilnice de rutina. Asia Regiunea Asia-Pacific a fost o zona in particular fertila pentru practicarea medierii. Republica Populara Chineza a practicat de mult medierea pentru a rezolva disputele interpersonale, comunitare si civile prin intermediul Comitetelor de Conciliere a Oamenilor si prin conciliere judiciara (Ginsberg, 1978; V.Li, 1978, M.Q.Li, 1988). Comitetele de Conciliere a Oamenilor sunt furnizori institutionalizati de servicii stabiliti de guvern; acestia ofera servicii de mediere, in principal la nivel de vecinatate, sat, oras, district si comitat. Adesea mediatorii sunt sefi de sat pensionati de mare prestigiu. Concilierea judiciara are loc in procesul de aplanare al cazurilor judiciare si este adesea mediata de judecatorul audierii. De curand medierea a fost introdusa pentru a administra disputele de mediu si pe cele interjurisdictionale dintre entitatile guvernamentale, carora li s-a atribuit un grad ridicat de autonomie fata de guvernul central. Si Hong Kong si Singapore au facut eforturi semnificative pentru introducerea si institutionalizarea medierii in domeniile comercial si familial prin intermediul Centrului International de Arbitraj din Hong Kong; Divizia Alternativa de Rezolvare a Disputelor a Ministerului Legii si Centre Comunitare de Mediere (CMC) din Singapore; si un numar de agentii de servicii sociale, religioase si seculare, in ambele locuri (Ngoh-Tiong, 2002). In Singapore mai ales, s-au facut eforturi pentru a fi construita pe traditiile multiculturale de rezolvare a disputelor ale populatiilor Chineze, Malayeze si Indiene. Prin incorporarea modelelor vestice de mediere si a filozofiilor indigene traditionale si a procedurilor (pag.35)care genereaza un spirit kampong (un simt al comunitatii si de a fi impreuna), folosirea informala a intermediarilor (kong chin la Chinezi, kampong kuta sau penghulu la Malayezi), intruniri satesti cum ar fi panchayat (Indieni), acordarea de cadouri si ceai, Singapore a incercat sa construiasca o abordare mixta a medierii. Japonia detine o istorie lunga de folosire a medierii la nivel informal, cu sisteme elaborate de interventie aducand comunicarea intre partile aflate in disputa. Medierea este incastrata in cultura de afaceri, unde intermediarii sunt folositi in calitate de initiatori (shokai-sha) si de mediatori (chukai-sha) pentru a netezi relatiile de afaceri (Graham si Sano, 1984). Japonia detine de asemenea un sistem elaborat de mediere cu baza judiciara atat pentru cazurile civile cat si familiale, fiind frecvent folosit pentru a se adresa unei game de probleme (Krapp, 1992). Medierea familiala este obligatorie in majoritatea procedurilor de divort si in multe probleme dintre parinti si copii. In general, exista un comitet de mediere prezidat de un judecator si de alti doi mediatori profesionisti respectati, acestia din urma tratand majoritatea sesiunilor. Coreea a dezvoltat medierea pentru a rezolva disputele familiale si civile prin intermediul programelor de mediere independenta si cu baza juridica (Yang, 1988). In ultimii ani , partidul politic aflat la conducere a pus bazele Comitetului Problemelor Oamenilor care indeplineste functii atat de inregistrare a nemultumirilor fata de guvern cat si de mediere. Agentia nationala pentru mediu a creat de asemenea un comitet de mediere pentru a trata problemele legate de mediu. Thailanda, Malaezia si Indonezia au dezvoltat anumite domenii in care se foloseste medierea (Muntarbhorn, 1988; Moore si Santosa, 1995; Ihromi, 1988). Thailanda are experienta in mediere mai ales la nivel de sat. Malaezia a dezvoltat un proces formal de 23


conciliere, centrat pe mediatori numiti din guvern, pentru rezolvarea relatiilor industriale si a conflictelor comerciale (Aminuddin, 1990). Mediatorii independenti sunt de asemenea folositi, desi in rare ocazii. Indonezia, care a avut un guvern mai restrictiv de la impunerea Noului Ordin din 1965, si-a mentinut pana azi procesul de musyawarah, pentru luarea consensuala de decizii si pentru rezolvarea disputelor in multe sate si institutii. In plus, medierea in munca este oferita prin intermediul unui organism guvernamental, Comitetul pentru Aplanarea Conflictelor in Munca, care face parte din Ministerul Afacerilor Muncii (Ihromi, 1988). Cea mai noua initiativa in domeniul (pag.36)musyawarah si al medierii este rezolvarea disputelor legate de mediu. Ministerul Mediului, Biroul de Administrare a Impactului asupra Mediului, si mai multe grupuri publice de interes non guvernamentale (Wahana Lingkungan Hidup Indonesia si Centrul Indonezian pentru Legea Mediului, printre altele) au sustinut si au participat la un numar de medieri cu privire la probleme legate de poluarea apei. Guvernatorul provinciei Kalimantan on Borneo a sustinut design-ul si institutionalizarea unui sistem de mediere pentru rezolvarea disputelor legate de mediu. Ultimul dintre aceste doua proiecte este condus in cooperare cu Deutsche Gesellschaft fr Technische Zusammenarbeit (GTZ), o agentie germana de asistenta tehnica; si practicantii administrarii conflictului din S.U.A. (Moore si Santosa, 1995). Filipine si Sri Lanka au dezvoltat programe de mediere cu baze comunitare foarte elaborate pentru rezolvarea disputelor civile si a unora penale minore. Sistemul de Justitie Barangay din Filipine, care a fost stabilit de Presedintele Ferdinand Marcos in 1978, a stabilit un sistem de comitete de mediere si arbitraj raspandit in intreaga natiune in vecinatati si districte pentru audierea disputelor comunitare (Pe si Tadiar, 1988). Comitetele de mediere trateaza cazurile printr-un proces de mediere cu mai multi pasi, care include eforturile presedintelui comitetului de a rezolva cazul, o audiere pentru mediere, si (daca acestea nu au efect) optiunea de a obtine o decizie din partea unui comitet de arbitraj. Azi sistemul detine mai mult de patruzeci de mii de comisii in intreaga tara. Comisia Comitetelor de Mediere din Sri Lanka a fost autorizata prin lege in 1988. Acest act fondator a stabilit o Comisie a Comitetelor de Mediere independenta, in cadrul Ministerului de Justitie si a promovat stabilirea de comitete de mediere formate din cetateni respectabili din districtele din intreaga insula. Cu ajutorul expertilor din S.U.A. acordat pentru schitarea sistemelor de dispute si pentru mediere, comisiile au pregatit mai mult de sase mii de mediatori si au stabilit mai mult de 240 de comitete. Mii de cazuri civile sunt procesate in fiecare an (Herat, 1993). Pe subcontinentul Indian, in zilele noastre, traditia panchayat descrisa mai devreme este continuata in India, Nepal, Pakistan si Bangladesh. In India, medierea este oferita prin programe legale de ajutor intr-un numar de state, si in statele Gujarat si Uttar Pradesh de Lok Adalats, sau Tribunalele Poporului, care ofera servicii de mediere si conciliere in disputele matrimoniale si civile (Shourie, 1988). (pag.37) In India, multe din aceste sisteme au fost puternic influentate de principiile gandiene de guvernare descentralizata. Nepal, Pakistan si Bangladesh au inaintat in ceea ce priveste intensificarea, dezvoltarea si institutionalizarea serviciilor de mediere, mai intai la nivel local (Afzal, 1998; Aryal, 1988; Islam, 1988). Nepalezii au dezvoltat proceduri de mediere pentru a trata disputele de administrare a padurii (Shrestha, 1995), conflictele

24


maritale, si tranzactiile financiare. Pakistan si Bangladesh s-au concentrat pe medierea disputelor familiale si civile. Australia, Noua Zeelanda, Melanezia Australia si Noua Zeelanda au urmat o cale de dezvoltare in mediere care in multe feluri a fost paralela cu cea din America de Nord. Initial, medierea in mai multe domenii in Australia a fost sustinuta financiar de agentiile guvernamentale. Centrele comunitare de mediere au fost stabilite in majoritatea statelor si in zone urbane mari. Aceste centre ofera fie mediere unica fie co-mediere si s-au adresat mai intai unor dispute civile mai mici si din vecinatate. Medierea in Australia s-a dezvoltat de asemenea si in tribunale in domeniul familiei (Faulkes, 1988; Renouf, 1991): ca o componenta a unui program saptamanal de reglare; si ca parte a unui proiect pilot al Curtii Supreme de a rezolva daunele personale, proprietatea ipotecata, si disputele contractuale simple (Dewdney, Sordo si Chinkin, 1994). Australia are de asemenea un sector comunitar de mediere foarte activ, cu programe in majoritatea statelor (Faulkes, 1990; Stevenson, 1990). Plangerile legate de rasa sunt de asemenea mediate (Mulcahy, 1992). In plus, medierea este folosita pentru a rezolva disputele industriale (Reguli Interimare, 1992) si conflictele dintre cultura majoritara si popoarele aborigene ale Australiei cu privire la probleme legate de serviciile sociale si resurse naturale (Ross, 1995). Noua Zeelanda a dezvoltat servicii de mediere pentru a trata o gama de dispute comerciale, civile, reclamatii marunte, dispute penale, familiale, de munca, de locuinte, teren si mediu (Macduff, 1988). In domeniul locuintelor, Corporatia Locuintelor din Noua Zeelanda a dezvoltat servicii extinse, furnizate de mediatori interni si externi, pentru rezolvarea diferentelor dintre chiriasii locuintelor publice si dintre autoritati si chiriasi. Maori, populatia indigena din Noua Zeelanda, detin mijlocul lor traditional propriu de rezolvare a disputelor (pag.38) taha Maori, sau calea Maori care pana de curand l-au folosit numai in grupul tribal sau de rudenie. Acest proces implica o salutare rituala de invocare a spiritelor, a stramosilor, si a legaturilor comune; crearea unei atmosfere pentru dialog; o discutie corecta, nelimitata si deschisa; si recunoasterea acordului si a reconcilierii. Mai de curand, unele din aceste proceduri au fost utilizate pentru a rezolva altercatiile dintre Maori si non-Maori Pakiha (Macduff, 1988, 1995) si disputele privind reclamatiile pentru teren ale Maorilor (Wilson, 1992; Barnes, 2002). In Melanezia, satele Tolai din New Britain au fiecare un consilier si un comitet care se reunesc cu regularitate pentru audierea disputelor (Epstein, 1971). Rolul consilierului si a comitetului este acela de a mentine conditiile une

Cristophor Moore

Documents

Transcript of Cristophor Moore

Date tehnice: Format A5, num ăr de pagini aproximativ 200 ...edituralumen.ro/wp-content/uploads/2011/05/prezentarea-afcn-andra-c...câmpurilor sociale semi-autonome a lui Moore. Abordarea

DR. BOBBY MOORE - Viata Devotionala

Charles Willard Moore

Iris Moore - Promisiunea Trecutului

MOORE M.H. Gesti n Estrat Gica y Creaci n de Valor en El Sector p Blico.

Moore, Thomas ,Ingrijirea Sufletului

Arhitectura Sistemelor de Calculace.catalinamancas.ro/ACE/AASC-Curs5.pdf · Evolutia Microprocesoarelor Legea lui Moore se confirma! Gordon Moore (cofondator Intel) a prezis in 1965

Anul VII, NR. 1596 Se distribuie gratuit Miercuri, 11.01 ...cdn1.aradon.ro/2012/01/Arad_Expres_20120111.pdfAnul VII, NR. 1596 Se distribuie gratuit Miercuri, 11.01.2012 Demi Moore

Conspiratia Graalului - Lynn Sholes & Joe Moore

Raport de Transparenta Moore Stephens KSCcspa.md/sites/default/files/files/Moore Stephens KSC SRL... · 2018-12-06 · Raport de Transparenta Moore Stephens KSC. Cuprins Moore Stephens

PREVENIREA RADICALIZĂRII PREVENCIÓN DE LA JUVENILE ... · manual, și anume Lili-Anne de Jongh, Marzena Kordaczuk-Was și Marianne Moore. Mulțumim, de asemenea, lui Alfonso Andreo,

Ce ai face daca? - Jennifer Moore-Mallinos ai face daca...Trebuie si fac pipi 40. Un striin ta ug' 42. CAinele vrea sd igi imparli mAncarea cu et 44. Tragi cu urechea ta tetefon 46.

Bazele Tehnologiei Informaţiei - USVsorinv/curs BTI CIG.pdf · Legea lui Moore Fondatorul Intel - Gordon Moore a formulat în 1965 legea care îi poartă numele şi care afirmă

ROM59-0301M Strâmtă este poarta VGRdownload.branham.org/pdf/ROM/ROM59-0301M Strait Is The Gate VGR.pdf · administratori, Jack Moore, Fratele Jack Moore. Eu l-am cunoscut de muläi

cdn4.libris.rocdn4.libris.ro/userdocspdf/476/Chirurgul Tess gerritsen068.pdf · Dar masina lui Moore nu se afla printre ele. Fusese chemat înapoi din vacantå pentru a cerceta o

CANDY MOORE - cartidedragostepdf.files.wordpress.com · Minunile dragostei Traducerea [i adaptarea \n limba român` de MARIANA COSTESCU ALCRIS giannijollys. Capitolul 1 Brooke se

Lazarus Moore - Sfantul Serafim de Sarov, O Biografie Spirituala

Micro- și nanoelectronica (Dan Dascălu) · Sub spectrul legii lui Moore – un tur al domeniului, ghidați de Andreas Wild. Turul de orizont care urmează se bazează pe largi extrase

All-Path Reachability Logic Andrei Stefanescu 1, Stefan Ciobaca 2, Radu Mereuta 1,2, Brandon Moore 1, Traian Serbanuta 3, Grigore Rosu 1 1 University of.

Antrenarea creierului - Dr. Gareth Moore...creierului un aport constant suficient de oxigen Ai grijä de sänätatea mentalä De;i este upr de zis, dar greu de fäcut, nu avem decât