UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞIFACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE SOCIAL - POLITICE

Criminalitatea „gulerelor albe”

COORDONATOR: MATERAND:Prof. MARIA MICHINICI BUFNILĂ ALEXANDRU – OVIDIU

IAŞI-2010-

1

1. Corupţia şi criminalitatea „gulerelor albe”

Noţiunea de criminalitate a „gulerelor albe” a fost utilizată pentru prima dată de

Edwin H. Sutherland pentru a descrie ansamblul comportamentelor ilicite şi ilegale ale

unor persoane care au, de obicei, o situaţie şi o poziţie socială şi economică ridicată sau

se bucură de un prestigiu social în cadrul instituţiilor şi organizaţiilor în care lucrează.

Ulterior, noţiunea de criminalitate a „gulerelor albe” (white colar criminality) a fost

extinsă pentru a desemna acele activităţi ilicite şi ilegale, rămase de cele mai multe ori

nesancţionate sau nedescoperite, desfăşurate de către anumite persoane investite cu

funcţii oficiale: funcţionari ai statului, reprezentanţi guvernamentali, autorităţi publice,

etc. Aceste categorii de persoane, dintre care o parte are competenţa de a aplica însăşi

legea, pot fi direct implicate în delictele care au ca scop principal favorizarea şi

promovarea unor interese economice (corupţie economică) sau politice (corupţie politică)

cu caracter particular, sau pot contribui indirect, prin funcţiile pe care le au, la comiterea

acestor delicte1. Se poate aprecia chiar că o parte importantă a reţelelor crimei organizate

n-ar putea supravieţui ori n-ar avea decât o eficacitate limitată în absenţa sprijinului oferit

de aceste persoane cu funcţii oficiale2. Crima organizată, subliniază A. M. Mirande „nu

poate exista fără ajutorul societăţii legitime (oficialii publici şi funcţionarii însărcinaţi să

aplice legea) care sprijină direct sau indirect activităţi ilicite3.

E. M. Sutherland, susţine că, în general, profesia şi funcţia creează contextul,

prilejul şi, uneori, chiar motivaţia comiterii crimelor, transpunerea în practică a faptelor

ilicite realizându-se direct sau indirect în cadrul unui anumit ansmblu raţional. Poziţia

socială a persoanei, precum şi angrenajul socio-economico-politic din care face parte,

determină o decriminalizare de facto , împiedicând înfăptuirea justiţiei penale4.

1 Sorin M. Rădulescu, dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 2052 Ibidem3 A. M. Mirande, apud, Sorin M. Rădulescu, dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 2064 Gabriela Politic, Criminologie. Note de curs, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1996, p. 207

2

Deşi D. Glaser consideră infracţiunile „gulerelor albe” ca o formă de „jaf”5, E.

Sutheralnd şi D. Cressey au apreciat că ele sunt comise în cursul activităţii desfăşurate de

către persoanele definite poziţie înaltă şi „respectabilă”6. Pentru acest motiv, ele mai pot

fi definite şi delicte cu caracter profesional. Unii sociologi extind aria acestor delicte

pentru a include în cadrul lor actele contra legii, care sunt săvârşite de persoane care nu

aparţin numai sferei puterii oficiale, dar şi altor arii de competenţă: funcţionari ai unor

companii industriale, comerciale, bancare, funcţionari ai guvernului, politicieni, lideri

sindicali, medici şi jurişti, etc., în legătură directă cu ocupaţiile lor profesionale7.

În situaţia în care conduitele ilicite penale – având atributul de abuz de încredere

sunt comise de administratorii unei corporaţii în numele corporaţiei şi în scopul

maximalizării profitului corporaţiei şi, deci, a administratorilor ei, atare comportamente

infracţionale, intră în sfera conceptului de criminalitate a corporaţiilor.

2. Caracteristicile fundamentale ale criminalităţii „în gulere albe”

Criminalitatea „gulerelor albe” (criminalitatea corporaţiilor) se relevă a fi o formă

specifică a criminalităţii în lumea occidentală contemporană, care tinde a avea

următoarele caracteristici8:

2.1. este efectuată esenţialmente în scopul maximalizării profitului şi se referă la

diferitele forme de comerţ de industrie sau la alte activităţi profesionale. Exemple:

comerţul cu obiecte de artă furate, (se practică şi este de mare actualitate în Franţa, Italia,

India) sau vânzarea unor titluri de proprietate frauduloase, falsificarea mărcilor de

comerţ, înşelăciunea în reclamele comerciale, falsificarea de alimente, fabricarea de

droguri, acte de poluare a mediului înconjurător şi o gamă întreagă de infracţiuni legate

de dezvoltarea tehnologică, cercetări medicale, biochimice, etc.

5 Danile Glaser, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 2066 Edwin H. Sutherland, Donald R. Cressey, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 2067 Marshall B. Clinard, Robert F. Meier, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 2068 Gabriela Politic, op. cit., p. 208

3

2.2. criminalitatea corporaţiilor implică organizare, în sensul unor relaţii mai mult

sau mai puţin strânse între participanţi;

2.3. totodată, criminalitatea corporaţiilor implică abuzul de unele tehnici

comerciale, industriale sau profesionale, considerate legitime în legislaţiile naţionale ale

statelor capitaliste;

2.4. în cele mai multe cazuri, persoanele implicate în criminalitatea „în gulere

albe” se bucură de o poziţie socială, economică, politică şi profesională ridicată; este într-

adevăr criminalitatea celor puternici sau, altfel spus, a celor care au strânse legături cu cei

puternici;

2.5. de regulă, acest tip de criminalitate implică şi corupţia. Exemple: cumpărarea

voturilor cu ocazia alegerilor sau subvenţii ilegale în cadrul campaniilor electorale, cât şi

o întreagă serie de acţiuni ilicite, având drept scop alegerea sau realegerea unui anumit

candidat, ori intervenţiile unor persoane influente în numirea funcţionarilor, a cadrelor

din poliţie, a magistraţilor, etc. Trebuie precizat faptul că actele de corupţie au o legătură

nemijlocită cu profitul, ca de exemplu, coruperea poliţiei sau a altor funcţionari din

guvern, pentru a-i determina să închidă ochii referito la exploatarea unor case de

toleranţă.

3. Clasificări ale infracţiunilor comise de „gulerele albe”

Există mai multe clasificări ale acestor infracţiuni pe care unii autori americani le

cuprind în două categorii principale9:

3.1. infracţiuni comise în numele unei corporaţii, printre care se pot menţiona:

mita plătită unor oficiali în scopul obţinerii unor avantaje economice sau politice,

vânzarea unor produse deficitare sau care pun în pericol sănătatea şi viaţa populaţiei,

falsificarea datelor de fabricaţie ale unor produse în scopul menţinerii lor pe piaţă,

reclamele false fără acoperire reală, modificarea unor preţuri peste valoarea lor reală în

scopul obţinerii unor beneficii suplimentare, evitarea platei impozitelor către stat prin

mistificarea cifrelor de afaceri, etc. Criminologii americani estimează că, în timp ce

9 James M. Henslin, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 206

4

costul anual al tuturor celorlalte infracţiuni valorează circa 11 miliarde de dolari,

infracţionalitatea „gulerelor albe”, este de peste 18 ori mai mare, depăşind chiar cifra de

200 miliarde pe an. Infracţiunile „gulerelor albe” implică, în acelaşi timp, pierderea mai

multor vieţi decât cea datorată criminalilor care acţionează „pe străzi” sau altor acte de

violenţă. Deşi toate aceste infracţiuni nu par a avea un caracter violent, ele au mai multă

gravitate şi prezintă un pericol social mult mai mare decât o omucidere obişnuită.

Infracţiuni cum sunt vânzarea unor produse care produc prejudicierea sănătăţii sau chiar

moartea cumpărătorului, violarea măsurilor de siguranţă şi protecţia muncii în scopul

obţinerii unor beneficii mai mari, descărcarea reziduurilor toxice în apă sau atmosferă

costă, probabil, mai mult decât toate crimele comise în Statele Unite într-un întreg

deceniu, observă J. W. Coleman şi D. Cressey10.

Infracţiunile comise în numele corporaţiei sunt încurajate de un gen de „cultură

corporativă criminogenă”11, care determină personalul unei corporaţii să desfăşoare orice

tip de activităţi ilegale ce aduc profit chiar cu riscul de a produce moartea unor persoane.

Această cultură constă într-un ansamblu de norme şi valori care stimulează succesul

profesional, obţinerea profitului cu orice preţ, exonerarea persoanelor cu funcţii de

conducere de responsabilităţile ce le revin ca urmare a unor decizii cu consecinţe ilegale,

tocirea simţului etic, lipsa de sensibilitate a vârfului ierarhiei, etc. Cercetarea întreprinsă

în perioada interbelică, de către E. Sutherland, asupra a 70 mari corporaţii din domeniul

minier, industrial şi comercial din SUA, a scos la iveală faptul că, într-o perioadă de 40

de ani, fiecare din aceste corporaţii a violat cel puţin una dintre legi vizând interdicţia

vânzării ilicite a unor produse, falsa reclamă, încălcarea dreptului de patent şi

reproducere, neindicarea mărcii de fabricaţie, desconsiderarea reglementărilor pe timp de

război, etc. „Criminalitatea gulerelor albe – nota Sutherland – în afaceri este exprimată

cel mai frecvent în forma falsificării bilanţurilor financiare ale corporaţiilor, manipularea

bursei de valori, mita comercială, mituirea oficialilor publici, direct sau indirect, pentru

asigurarea unor contracte şi a unei legislaţii favorabile, publicitatea falsă şi vânzarea

contrafăcută, frauda şi folosirea ilegală a fondurilor, înşelarea la îmcărcături şi măsurători

ale mărfurilor, falsificarea sorturilor acestora, fraude în domeniul impozitelor, tăinuirea 10 James William Coleman, Donald R. Cressey, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 20811 Stuart L. Hill, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 208

5

unor încasări şi pseudo falimente, Toate acestea sunt ceea ce Al Capone (vestitul gangster

american) numea „escrocherii legitime”: Acestea şi multe altele se găsesc din abundenţă

în lumea afacerilor12.

3.2. infracţiuni comise împotriva unei corporaţii sunt cele care se săvîrşesc de

către membrii cu funcţii administrative sau de conducere ai unei anumite societăţi care

lucrează pentru profit. Dintre ele se pot menţiona furturile, fraudele, delapidările,

sabotajele şi orice acte ilegale care prejudiciază activitatea corporaţiei respective.

Majoritatea acestora sunt ţinute sub tăcere şi „rezolvate” cu mijloace interne pentru a nu

creea publicului o imagine dezagreabilă care ar putea compromite interesele comerciale

ale corporaţiei. Într-un studiu, rămas celebru, asupra fraudei, sociologul american Donald

Cressez şi-a propus să identifice cauzele pentru care angajaţii cu funcţii de răspundere îşi

riscă reputaţia şi bunul lor renume pentru a se antrena în acţiuni ilicite care trădează

interesele corporaţiei de care aparţin. Definiţia juridică a fraudei, folosită de Cressez a

fost următoarea: „Însuşirea prin înşelăciune, în interesul său beneficiul personal, al

bunurilor sau fondurilor băneşti încredinţate de altcineva, practicată de către un

funcţionar, agent economic, administrator, oficial public sau altă persoană care exercită o

sarcină de încredere”13. Această definiţie apare într-o formă prescurtată şi în rapoartele

FBI: „însuşirea ori folosirea ilicită a fondurilor băneşti sau a bunurilor încredinţate în

grija, custodia sau controlul unei persoane”. Încercând să aplice definiţia juridică la

cazurile reale descoperite, Cressey a observat că este prea restrictivă, întrucât nu ţine

seama de multiplele delicte circumscrise fraudei ca atare, printre care furturile din

gestiune, abuzul de putere, falsul (uzul de fals), manipularea unor cecuri false fără

acoperire, conspiraţia contra intereselor corporaţiei, frauda de proporţii, furturile care

afectează proprietatea, statului, falsificarea unor contracte, acte sau conturi. Bazat pe

constatările sale, Cressey a oferit o definiţie mai clară şi mai concisă a fraudei, apreciind-

o drept „o violare de natură penală a responsabilităţii financiare”, care revine persoanelor

cărora li s-a încredinţat o funcţie de încredere în cadrul unei corporaţii. Sociologul

12 Edwin H. Sutherland, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 20913 Donald R. Cressez, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 210

6

american a identificat trei factori principali caracteristici persoanelor care săvârşesc

infracţiuni de fraudă:

- poziţia lor avantajoasă, de încredere, care le oferă acces la finanţele sau bunurile

corporaţiei;

- problemele lor financiare de „neinvidiat” (impozite scadente, datorii contractate

la jocurile de noroc, cheltuieli necesare pentru întreţinerea copiilor la facultate, etc.);

- încercarea de raţionalizare a fraudei înainte de a fi comisă, în aşa fel încât să fie

considerată ca un gen de împrumut sau credit neautorizat care poate ajuta la soluţionarea

dificultăţilor personale. Această raţionalizare este denumită de Cressey „tehnică de

neutralizare” pentru a desemna justificarea morală a actelor de fraudă şi a păstra imaginea

de respectabilitate pe care şi-o atribuie persoana care a comis aceste acte. În unele cazuri,

aceasta poate chiar înapoia fondurile deturnate după ce criza cu care s-a confruntat a fost

depăşită, iar în alte cazuri, frauda este jutificată prin crearea unei imagini în cadrul căreia

persoana necinstită se crede înşelată sau folosită de patronii ei în interesul exclusiv al

acestora.

Printre alte infracţiuni comise împotriva unei corporaţii se numără furtul prin

intermediul computerelor, unul dintre cele mai ingenioase delicte, facilitate de progresul

tehnic al societăţilor contemporane. Un asemenea delict este produs ca urmare a

introducerii în memoria unuia dintre calculatoarele corporaţiei a unor date fictive care

facilitează deturnarea fondurilor. Un simplu operator de calcul care are acces la

înregistrările pe bandă magnetică cu privire la ştatele de salarii poate falsifica, în anumite

condiţii, diferite date, creindu-şi în felul acesta, resurse financiare proprii. Estimată la un

cost total între 3 pană la 5 miliarde de dolari anual, frauda prin intermediul computerelor

reprezintă un caz ilustrativ al corelaţiei dintre natura infracţiunilor şi schimbările cu

carcater tehnologic14.

Indiferent de categoria în care se încadrează, infracţiunile „gulerelor albe” sunt

mai greu de identificat decât celelalte tipuri de infracţiuni şi, în consecinţă, sunt mai puţin

sancţionate. Deoarece o mare parte din aceste infracţiuni sunt săvârşite de persoane cu

funcţii oficiale importante, care au o poziţia socială privilegiată, care le permite

manipularea legii, acestea reuşesc să evite, în marea lor majoritate, sancţiunile. Aşa cum

14 Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, op. cit., p. 211

7

au arătat Kenneth Carlson şi Jan Chaiken, într-un raport special către Biroul de Statistică

Penală din SUA, comparaţi cu infractorii obişnuiţi, infractorii incluşi în categoria

„gulerelor albe” au o probabilitate mai mare: ca procurorul să respingă acţiunea penală

împotriva lor (între 25-40%); de a evita plata cauţiunii (între 13-37%); de a fi eliberaţi

condiţionat, fără privare de libertate ( între 40-54%); de a primi, în condiţiile privării de

libertate, numai o pedeapsă minimă (între 29-50 luni).

Într-un studiu sociologic întreprins de M. B. Clinard, din 1553 acţiuni penale

deschise împotriva a 582 de mari corporaţii americane, numai 56 s-au concretizat într-un

proces efectiv întreprins împotriva unui membru al conducerii corporaţiior. Există, în

acest sens, o probabilitate de 96 % ca membrii conducerii să evite acuzaţiile şi

sancţiunile, privarea de libertate fiind cea mai improbabilă sancţiune care ar putea fi

aplicată. Pot fi date numeroase exemple care demonstrează că legea este deosebit de

tolerantă cu persoanele care au funcţii de conducere sau răspundere în societate, corupţia

având şi o importantă dimensiune politică ce angajează demnitarii statului, membrii

partidului de guvernământ, etc.

A. Etzioni arată că există şi corupţie „politică”, precum un produs al plutocraţiei,

al persoanelor şi grupurilor sociale care deţin resursele economice şi financiare,

utilizându-le pentru a corupe membrii guvernului. Într-o societate democratică, arată

Etzioni, plutocraţia formată din „grupuri de interese şi presiune” se dezvoltă şi activează

prin coruperea vieţii publice. În acest sens, corupţia este un abuz de putere, o utilizare a

funcţiei publice în interesul privat, un abuz de încredere în raporturile politice şi care

intră în contradicţie cu comportamentul omului politic şi cu codul moral al vieţii politice,

în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale în interesul privat. Ea este generată

şi întreţinută de interese private care caută favoruri ilicite cu ajtorul oficialilor care deţin

funcţiile de putere şi sunt aleşi prin votul alegătorilor. Corupţia, observa Samuel P.

Huntington, este „comportamentul oficialilor publici care deviază de la normele acceptate

pentru a servi scopuri private”15. Ea există în toate societăţile , dar este mai comună în

anumite societăţi, decât în altele şi în anumite perioade din evoluţia unei societăţi, decât

în altele.

15 Samuel P. Huntington, apud, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 213

8

4. Concluzie

Dacă problema corupţiei şi crimei organizate este fundamentală pentru orice

societate, mai ales pentru societăţile aflate în curs de schimbare şi modernizare, ea devine

extrem de acută în societăţile postcomuniste (între care şi societatea românească), aflate

în plină perioadă de tranziţie spre economia de piaţă. În aceste societăţi, corupţia este

agravată de perpetuarea unei stări de criză instituţionalizate, care constă în slăbirea

mecanismelor legislative şi de control social, în criza de autoritate şi legitimitate a unor

instituţii fundamentale ale statului, în toleranţa manifestată faţă de proliferarea noilor

forme de criminalitate economică şi financiar-bancară, ca şi în ineficienţa sistemului de

sancţiuni şi pedepse faţă de indivi, grupurile şi organizaţiile care utilizează mijloace

coruptive pentru realizarea intereselor lor, prejudiciind pe cele ale colectivităţii.

Bibliografie

9

1. Gabriela Politic, Criminologie. Note de curs, Editura Fundaţiei

Chemarea, Iaşi, 1996

2. Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii,

Casa de Editură şi Presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1996

10