Criminalitatea colectiva a statelor si dreptul penal al …...368 CRIMINALITATEA COLECTIVă A...

Click here to load reader

Transcript of Criminalitatea colectiva a statelor si dreptul penal al …...368 CRIMINALITATEA COLECTIVă A...

  • cuprins

    INTRODUCERE _______________________________________________________ 1451. Caracterul penal al războiului. 2. Propunerile tinzând să organizeze o represiune internaţională – Scepticism. 3. Noile curente. Războiul de agresiune, crimă internaţională. Studii şi cercetări ce se anunţă în această materie. 4. Consecinţele calificării războiului de agresiune „infracţiune internaţională”. Dispariţia dreptului la război. Un singur drept: acela al păcii. Violenţa concepută exclusiv ca mijloc de represiune internaţională. 5. Recunoaşterea caracterului penal al războiului impune crearea unui Drept penal internaţional. Fundamentul sociologic al noului Drept penal al naţiunilor. 6. Modificarea metodelor de investigare ştiinţifică în domeniul Dreptului internaţional public. 7. Politica penală internaţională. Prevenirea şi reprimarea. 8. Spiritul pacifist actual al popoarelor şi necesitatea de proceda în cel mai scurt termen la organizarea pe baze solide a comunităţii naţiunilor şi a reglementării represiunii internaţionale. 9. Structura lucrării.

    PRIMA PARTE. CRIMINALITATEA COLECTIVĂ A STATELOR

    §1. Descrierea criminalităţii statelor ___________________________________ 15710. Observaţii sumare referitoare la criminalitate în general. Criminalitate individuală. Criminalitate colectivă. Diferite aspecte ale criminalităţii colective. 11. Caracterele speciale ale criminalităţii colective a statelor. Caracterul latent şi virulent al acesteia. 12. Necesitatea studierii criminalităţii statelor pornind de la principiile psihologiei colective. Despre elaborarea psihologiei penale internaţionale. Elemente active. 13. Elemente pasive. Clasificarea lor: Fanatice. Propagandistice şi Marile mase ale populaţiei. 14. Crearea şi dezvoltarea criminalităţii colective a statelor. Legea conformismului social. Importanţa moralei războinice. 15. Etatismul conceput ca rezultatul spiritului de război şi ca mijloc de a reprima individualismul. 16. Rolul decisiv al sentimentului de apărare a speciei. Deformarea şi exagerarea acestor sentimente. Consecinţele manifestărilor sale. 17. Forţele afective şi misticismului. 18. Rezumatul problemei.

    §2. Cauzele criminalităţii colective a statelor ____________________________ 16719. Cauze ale criminalităţii colective a statelor şi clasificarea acestora. Factori interni şi factori externi. 20. Factori interni. Ereditate criminală aparte. 21. Atavism. 22. Absenţa sentimentului de sociabilitate internaţională. Exclusivism. 23. Voinţa de putere. Tendinţe, pretinse de ordin spiritual, ale unor state de a se extinde cât mai mult în spaţiul delimitat de suveranitatea lor. 24. Tendinţe materialiste. Cupiditate. 25. Situaţia economică internă precară. Socialismul naţiunilor sărace. Teoria dreptului

  • 368 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    de cucerire bazată pe nevoia de expansiune a naţiunilor tinere. 26. Cauzele secundare de ordin interior, ale criminalităţii colective a Statelor. Ambiţii şi interese politice. Influenţa grupurilor militare, financiare, industriale etc. 27. Factori externi. 28. Antagonismul dintre rase. Antagonismul dintre civilizaţii. Antagonism economic. 29. Imperfecţiuni în ceea ce priveşte repartizarea elementelor umane pe glob. Emigraţiile şi conflictele internaţionale care pot rezulta în urma acestora. 30. Frontiere morale şi economice care separă popoarele. Lipsa unei cooperări internaţionale serioase. Solidaritatea economică internaţională şi pretinsa politică de învăluire. 31. Subestimarea principiilor solidarităţii morale internaţionale. 32. Morala sui generis care domină existenţa statelor. Uriaşul egoism, religie universală a naţiunilor. Cultul puterii. 33. Teoria războiului pentru război. 34. Încercările de reglementare a modului de perpetrare a crimelor internaţionale. Legile războiului, legile etichetei internaţionale cu privire la asasinatele în masă. Imposibilitatea respectării acestor legi atâta timp cât războiul va fi privit ca un act licit în cadrul raporturilor dintre popoare. 35. Aversiunea faţă de justiţia internaţională. Încălcarea angajamentelor încheiate. Actualul sistem de neratificare a tratelor. Ostilitatea diplomaţiei de altă dată, faţă de publicitate şi control. 36. Falsa interpretare a noţiunii de suveranitate. Teoria intereselor vitale şi a onoarei naţionale, mijloc de evitare al arbitrajului. 37. Lipsa unei justiţii internaţionale şi a securităţii statelor. Sistemul alianţelor. Pacea armată şi starea de tensiune la nivel internaţional, rezultată în urma acesteia. Nevoia agresiunilor internaţionale. 38. Criminalitatea colectivă a statelor şi germenii viitoarei criminalităţi. Ura emoţională şi spiritul de revanşă considerate ca rezultate ale nedreptăţilor la nivel internaţional. 39. Politica de izolare şi de dezinteres, factor indirect al criminalităţii internaţionale. 40. Rezumatul problemei.

    §3. Legile naturale care guvernează criminalitatea colectivă a statelor _______ 18941. Consideraţii generale cu privire la legile naturale care guvernează criminalitatea colectivă a statelor. Legile care influenţează direct acest tip de criminalitate. Legi cu caracter general cu efect direct asupra evoluţiei criminalităţii colective a statelor. 42. Legea imitării criminale. 43. Legea cauzalităţii perpetue care conectează războaiele din trecut cu cele viitoare. 44. Legea dezvoltării agregatelor sociale prin formarea unor unităţi din ce în ce mai extinse. Tendinţele naturale ale statelor de a absorbi mediul internaţional în care s‑au format. Războiul de agresiune ca mijloc de înlăturare a elementelor ostile acestor tendinţe. 45. Legea evoluţiei criminalităţii războiului de agresiune. Reducerea progresivă, în timp, a manifestaţiilor virulente aparţinând criminalităţii colective a statelor. Extensia graduală, în spaţiu, a acestor manifestări. 46. Legea solidarităţii umane. Efectele sale în ceea ce priveşte eliminarea factorilor criminalităţii colective a statelor. Efecte în domeniul economic: legea integrării economice. Efectele în domeniul moral: stabilizarea mentalităţii popoarelor. Adoptarea, de către toate statele, a principiilor unei morale internaţionale comune. 47. Rezumatul problemei.

  • VESPASIAN V. PELLA 369

    PARTEA A DOUA. POLITICA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ

    Capitolul I. Soluţia preventivă ___________________________________________ 19848. Consideraţii generale privind politica penală. Definiţia politicii penale internaţionale. Obiecţii contra politicii penale internaţionale. Respingerea lor. 49. Lupta împotriva criminalităţii colective a statelor. Importanţa măsurilor preventive. Diferenţa care există între măsurile preventive şi măsurile represive. 50. Prevenirea criminalităţii războaielor de agresiune. Lupta împotriva exclusivismului care separă popoarele. Rolul sentimentului solidarităţii internaţionale. 51. Cele trei mari domenii de aplicare a mijloacelor preventive. Mijloacele care tind să realizeze solidaritatea internaţională în domeniul intelectual, economic şi politic. 52. Solidaritatea intelectuală internaţională. Prevenirea criminalităţii colective a statelor prin suprimarea frontierelor morale care separă naţiunile. Sentimentul solidarităţii intelectuale internaţionale considerate ca o forţă contrară destinată să paralizeze tendinţele penale ale statelor. 53. Mijloacele de a dezvolta şi de a consolida acest sentiment. Cultura morală internaţională şi învăţământul pacifist în şcolile primare, gimnazii şi universităţi. 54. Cooperarea intelectuală internaţională. Fenomenul trecere (de interacţiune) cercurilor sociale considerat ca un rezultat al cooperării internaţionale intelectuale. Importanţa acestui fenomen în ceea ce priveşte actualizarea tendinţelor şoviniste. 55. Solidaritatea economică internaţională. 56. Mijloacele de dezvoltare şi de consolidare a sentimentului solidarităţii economice internaţionale. Organizarea raporturilor economice internaţionale pe baza principiilor echităţii, libertăţii şi asistenţei. 57. Recunoaşterea dreptului la existenţă a statelor şi garantarea respectării condiţiilor economice absolut necesare dezvoltării lor pacifiste. 58. Raporturile economice internaţionale şi ideea de justiţie. Prevenirea criminalităţii colective a statelor prin repartizarea raţională a materiilor prime şi a mâinii de lucru. Reglementarea valurilor de migraţie. 59. Raporturile economice internaţionale şi ideea de libertate. Prevenirea războiului de agresiune prin suprimarea barierelor economice. 60. Raporturile economice internaţionale şi ideea de asistenţă. 61. Solidaritatea politică internaţională. 62. Prevenirea războaielor de agresiune prin reorganizarea politică a comunităţii statelor. Cele două idei fundamentale: Naţiunea şi Justiţia. 63. Ignorarea factorului naţional în tentativele de pacificare a lumii făcute de‑a lungul istoriei. Fraternitatea naţiunilor, mijloc de realizare a fraternităţii umane universale. 64. Ideea de justiţie, fundament al comunităţii internaţionale. Consecinţele acestei idei. Pacea subordonată justiţiei. 65. Securitatea, dezarmarea şi arbitrajul rezultând din ideea superioară de justiţie. 66. Securitatea şi prevenirea războiului de agresiune. Securitatea posesiunilor teritoriale, element necesar al domniei dreptului în toate colectivităţile organizate. 67. Suprimarea oricărei posibilităţi de violenţă, condiţie esenţială a justiţiei. Mijloacele imediate destinate prevenirii şi suprimării violenţei

  • 370 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    internaţionale. Dezarmarea, zonele demilitarizate, controlul parlamentar al politicii externe. 68. Despre dezarmare în raport cu ideea unei politici penale internaţionale. Securitatea generală şi dezarmarea. 69. Prevenirea războiului de agresiune şi reglementarea fabricării şi comercializării armelor şi muniţiilor. 70. Prevenirea criminalităţii colective a statelor şi împrumuturilor internaţionale de război. 71. zonele demilitarizate, sistem destinat să întărească sentimentul de securitate şi să evite conflictele de frontieră care contribuie frecvent la transformarea conflictelor internaţionale latente în conflicte virulente. 72. Controlul parlamentar al politicii externe şi suprimarea fondurilor secrete, mijloace de prevenire a acţiunilor guvernamentale susceptibile să declanşeze un război agresiv. 73. Soluţionarea conflictelor între popoare prin mijloace pacifiste. 74. Realizarea permanenţei unei justiţii internaţionale obligatorii. Prevenirea războiului de agresiune prin acceptarea universală a aceloraşi concepţii de drept şi prin organizarea instituţiilor destinate să aplice soluţiile pacifiste în toate domeniile raporturilor internaţionale. 75. Imposibilitatea realizării acestor deziderate altfel decât prin perfecţionarea organizaţiei Societăţii Naţiunilor. Două mari principii: a) universalitatea, b) precizia şi coordonarea diferitelor organe a Societăţii Naţiunilor. 76. Necesitatea unei Constituţii internaţionale. 77. Organizarea comunităţii statelor şi principiul separaţiei puterilor. 78. Puterea executivă internaţională conferită Adunării Societăţii Naţiunilor. Consiliul Societăţii Naţiunilor considerat drept un comitet executiv internaţional. 79. Puterea judiciară şi Curtea Permanentă de Justiţie de la Haga. 80. Puterea legislativă şi Parlamentul internaţional în societatea de mâine. 81. Rezumatul problemei.

    Capitolul al II‑lea. Soluţia represivă _______________________________________ 229

    §1. Funcţia internaţională a represiunii ________________________________ 22982. Politica penală şi importanţa măsurilor represive. Funcţia morală a represiunii internaţionale. 83. ideea unei represiuni internaţionale nu mai poate fi considerată ca o utopie. Represiunea internaţională, rezultat al acţiunii legilor naturale conducând evoluţia soluţiilor conflictelor între indivizi sau între colectivităţi. Dublul punct de vedere putând servi la studierea acestei evoluţii. 84. Conflictele între colectivităţi şi evoluţia dreptului de a exersa represiunea exterioara. Atribuirea sa agregatelor sociale din în ce în ce mai vaste. Familia, tribul, oraşul etc. Statul exercită în mod arbitrar astăzi represiunea externă a războiului. Rezultatele evoluţiei şi atribuirea acestui drept Societăţii Naţiunilor. 85. Evoluţia mijloacelor de soluţionare a conflictelor. Paralelismul conflictelor între indivizi şi diferendele între colectivităţi. În privinţa indivizilor: răzbunarea privată, lupta între familii ca rezultat al conflictelor individuale, abandonul noxal, compoziţiile voluntare, legea talionului, arbitrii, judecătorii permanenţi. Monopolizarea de către stat a represiunii interne. În privinţa colectivităţii: războiul anarhic, armistiţiile obligatorii (armistiţii sacre, armistiţii divine), medieri, arbitraje accidentale, clauze compromisorii, arbitraj general şi permanent. Rezultatele de mâine ale evoluţiei. Justiţia internaţională

  • VESPASIAN V. PELLA 371

    permanentă şi obligatorie. Monopolizarea represiunii externe a Societăţii Naţiunilor. 86. Consecinţele admiterii ideii de represiune internaţională. Crearea unui sistem de sancţiuni eficace în domeniul Dreptului internaţional public. Imposibilitatea desenării colectivităţilor organizate fără existenţa sancţiunilor. 87. Forţa pusă în slujba dreptului.

    §2. Despre fundamentul şi organizarea represiunii internaţionale ___________ 23888. Represiunea internaţională şi conceperea unui super‑stat. 89. Suveranitatea statului prin raportare la ideea de represiune internaţională. Suveranitatea statelor şi suveranitate supremă a justiţiei. 90. Teoria suveranităţii limitate. Necesitatea de a distinge suveranitatea externă de suveranitatea internă a statelor. Autolimitarea reciprocă a suveranităţii externe, condiţie esenţială a independenţei statelor. 91. Suveranitatea internă. Exercitarea penală a puterilor teritoriale. Cazuri excepţionale în care represiunea internaţională ar putea fi justificată. Masacrele în masă etc. 92. Caracterul subsidiar al represiunii internaţionale. 93. Caracterul său contractual. Statele cedează Societăţii Naţiunilor dreptul lor de represiune externă. 94. Fundamentul represiunii internaţionale într‑un viitor mai îndepărtat. Represiunea – concepţie de drept pur. Contractul internaţional, sursă istorică a dreptului de a pedepsi. 95. Represiunea internaţională şi ideea de utilitate comună. Pactul Societăţii Naţiunilor. Protocolul de la Geneva din 1924 şi un viitor Protocol conţinând un Cod penal al naţiunilor. Necesitatea unui asemenea protocol. 96. Obiecţiile putând fi opuse unui asemenea protocol. Respingerea. 97. Organizarea represiunii internaţionale. Securitatea generală şi antantele regionale. Aplicarea universală a Codului penal al naţiunilor.

    PARTEA A TREIA. DREPTUL PENAL INTERNAŢIONAL AL VIITORULUI

    Titlul I. Locul dreptului penal internaţional în legislaţia de mâine. Caracter şi definiţie ________________________________________________ 249

    98. Departajarea infracţiunilor în trei mari categorii: infracţiunile politice, de drept comun şi internaţionale. Cele trei mari aspecte ale moralei. 99. Ideea de ordine şi cele trei diviziuni ale Dreptului penal în societatea de mâine. Dreptul penal comun. Dreptul penal naţional‑politic, Dreptul penal internaţional. 100. Universalitatea represiunii infracţiunilor de drept comun. Către un Cod penal universal. 101. Infracţiunile politice. Dreptul penal politic în societatea de mâine – disciplină perfect distinctă a Dreptului penal comun. Principiul necolaborării statelor la represiunea infracţiunilor politice. 102. Infracţiunile internaţionale. A nu se confunda Dreptul penal internaţional cu disciplina juridică existentă astăzi sub această denumire. Ce este actualul Drept penal internaţional? Definiţia sa. Imperfecţiunea denumirii sale. Diminuarea importanţei acestei discipline juridice prin tendinţele universalităţii represiunii infracţiunilor de drept comun. 103. Dreptul penal viitor. Care ar fi denumirea sa corectă? Drept penal inter‑statal. Motivele păstrării denumirii de Drept penal internaţional.

  • 372 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    104. Legislaţia de mâine şi această nouă disciplină juridică. Consideraţii generale referitoare la diviziunile ştiinţei Dreptului în societatea viitoare. Dreptul intern şi Dreptul internaţional. 105. Dreptul privat internaţional: Dreptul internaţional privat propriu‑zis, Dreptul privat inter‑statal. Raporturile statului cu statul. Interesul distingerii. 106. Dreptul public internaţional. Dreptul constituţional internaţional. Dreptul administrativ internaţional. Dreptul penal internaţional etc. Raporturile dintre stat şi comunitatea de state. 107. Definiţia Dreptului penal internaţional viitor. Definiţii filozofice şi juridice.

    Titlul al II‑lea. Dreptul penal internaţional general. Principii de incriminare şi de sancţionare __________________________________________________ 262

    Capitolul I. Despre infracţiunea internaţională _____________________________ 262

    Secţiunea I. Definiţia infracţiunii internaţionale _________________________ 262108. Dreptul natural internaţional şi criteriile de incriminare a infracţiunilor. 109. Definiţia filozofică şi juridică a infracţiunii internaţionale.

    Secţiunea a II‑a. Elementele generale constitutive ale infracţiunii internaţionale ____________________________________________________ 263

    110. Enumerarea elementelor generale constitutive ale infracţiunii internaţionale. Elementul material, moral, injust şi legal.

    §1. Elementul material al infracţiunii internaţionale ______________________ 264111. Elementul material al infracţiunii internaţionale şi actele ilicite comise de indivizi sau de state. Actele pregătitoare ale infracţiunilor comise de state. Necesitatea de ale pedepsi câteodată prin calificarea lor ca delicte speciale. 112. Tentativa şi infracţiunea internaţională eşuată. Utilitatea admiterii teoriei obiective. Infracţiunile imposibile.

    §2. Elementul moral al infracţiunii internaţionale ________________________ 266113. Importanţa studierii elementului moral al infracţiunii internaţionale. Imputabilitatea. Responsabilitatea. Dificultăţi referitoare la infracţiunile internaţionale comise de state. 114. Libertatea de acţiune a statului. Există responsabilitatea penală a statului? Teoria ficţiunii. Contestarea acestei idei. Statele au o voinţă proprie şi sunt capabile de săvârşirea de infracţiuni. 115. Motivele ce justifică ideea unei responsabilităţi speciale a persoanelor fizice. 116. Responsabilitatea individuală. Omisiunile Protocolului de la Geneva din 1924. Tratatul de la Versailles. Proiectul Comitetului Juriştilor din 1920. Tratatul de la Washington din 1922 etc. 117. Condiţiile responsabilităţii penale internaţionale. Libertatea voinţei. 118. Intenţia (dolul). 119. Culpa. 120. Cazul fortuit. 121. Eroarea de drept şi eroarea de fapt. 122. Mobilul infracţiunii internaţionale. 123. Cazul nevinovăţiei ca urmare a suprimării libertăţii voinţei. 124. Starea de necesitate în Dreptul penal internaţional. 125. Principalele puncte de vedere ale studierii acestei problematici. 126. Declaraţiile de război şi teoria stării de necesitate. Tendinţa actuală referitoare la această teorie. 127. Motivele care obligă pe cei care vor elabora Codul penal al naţiunilor de a nu exclude din domeniul lui teoria

  • VESPASIAN V. PELLA 373

    stării de necesitate. 128. Condiţiile de existenţă ale stării de necesitate. Statul care o invocă nu trebuie să fie plasat el însuşi în această situaţie. 129. Pericolul actual şi previzibil. Imposibilitatea de a‑l îndepărta prin alte mijloace. 130. Comparaţia, din punctul de vedere a valorii drepturilor, între dreptul sacrificat şi dreptul asigurat prin infracţiunea internaţională comisă. 131. Constrângerea materială considerată ca o cauză de nevinovăţie.

    §3. Elementul injust al infracţiunii internaţionale ________________________ 276132. Fapte justificative. 133. Legitima apărare în Dreptul penal internaţional. Fundamentul şi caracterul legitimei apărări. 134. Condiţiile legitimei apărări în Dreptul internaţional. Rezistenţa la un atac material. Reprimarea reacţiilor anterioare declanşării atacului. Cazul războaielor preventive. 135. Apărarea trebuie să fie actuală. Represiunea reacţiilor posterioare. 136. Caracterul injust al atacului care provoacă reacţia. 137. Statul provocator poate invoca legitima apărare în cazul în care ar reacţiona contra statului provocat care l‑ar ataca? Soluţiile diferite ale dreptului penal comun. 138. Dreptul altor state de a interveni în favoarea statului victimă a unei agresiuni materiale, actuale şi injuste. Necesitatea imperioasă a reglementării acestui drept. 139. Despre excesul de apărare. 140. Despre justificarea acţiunilor comise la ordinul autorităţilor competente. Dublul punct de vedere necesar pentru studierea acestui fapt justificativ. 141. Infracţiunile comise de statele participante la o acţiune ordonată de Societatea Naţiunilor sau prevăzută de tratatele existente. 142. Infracţiunile internaţionale comise de persoane la ordinul autorităţilor de care depind. Cazurile militarilor care fac parte din forţele armate ale statului agresor. 143. Delictele comise de militari cu ocazia unui conflict armat între un stat şi comunitatea tuturor statelor. Faptul justificativ al ordinului superiorului în raport cu delictele militare internaţionale şi delictele de drept comun comise de militari în teritoriile ocupate. 144. Compararea naturii şi efectelor faptelor justificative cu natura şi efectele cauzelor ce înlătură vinovăţia în dreptul internaţional.

    §4. Elementul legal al infracţiunii internaţionale _________________________ 284145. Principiul nulla poena sine lege în Dreptul Penal internaţional. 146. Motive invocate împotriva acestui principiu. 147. Contestarea acestui principiu. Necesitatea de a asigura caracterul legal al represiunii internaţionale. 148. Sistemul recomandat de proiectul prezentat Comitetului juriştilor în 1920. Contradicţia cu principiile democratice care sunt la baza edificiului Societăţii Naţiunilor. 149. Consecinţele mai importante ale admiterii principiului nulla poena sine lege în domeniul Dreptului penal internaţional. Neretroactivitatea în legile represive internaţionale şi caracterul lor de strictă interpretare.

    Capitolul al II‑lea. Pedepsele internaţionale şi măsurile de siguranţă ____________ 289

    Secţiunea I. Chestiuni preliminare _____________________________________ 289150. Cele trei funcţii care pot fi acoperite prin sancţiunile internaţionale. Măsuri de poliţie. Mijloace de constrângere. Pedepse propriu zise.

  • 374 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    Secţiunea a II‑a. Teoria pedepsei internaţionale _________________________ 290151. Definiţia pedepsei internaţionale. 152. Calităţile pedepsei internaţionale. Intimidarea. Exemplaritatea. Amendamentul. 153. Principiul certitudinii represiunii.

    Secţiunea a III‑a. Despre clasificarea pedepselor _________________________ 291154. Împărţirea pedepselor internaţionale. Pedepse aplicabile statelor. Pedepse aplicabile indivizilor.

    §1. Pedepsele aplicabile statelor ______________________________________ 292155. Sistemul existent în trecut. Retorsiunile şi represaliile. 156. Pedepsele internaţionale moderne. 157. Sancţiuni represive diplomatice. 158. Sancţiuni juridice. 159. Sancţiuni economice. 160. Alte acţiuni represive. Amenda. Admonestarea. Revocarea mandatelor coloniale. Ocuparea temporară a anumitor teritorii. 161. Sancţiuni represive inadmisibile. Excluderea din Societatea Naţiunilor. Refuzul recunoaşterii existenţei internaţionale a statului condamnat. Pierderea independenţei politice şi anexarea. 162. Recurgerea la forţa armată. Caracterul special. Această sancţiune nu constituie o pedeapsă propriu zisă.

    §2. Pedepsele aplicabile persoanelor __________________________________ 296163. Pedepse intelectuale. 164. Pedepse pecuniare. 165. Pedepse privative de drepturi. 166. Pedepse restrictive de libertăţi. 167. Pedepse privative de libertate.

    Secţiunea a IV‑a. Aplicarea pedepselor internaţionale ____________________ 298168. Aplicarea pedepselor persoanelor fizice. Aceasta nu întâmpină nicio dificultate. Aplicarea pedepselor statelor. 169. Flexibilitatea pedepselor aplicabile statelor. Minimum şi maximum. 170. Cauzele de agravare a pedepselor. Circumstanţe agravante. Premeditarea. Concursul de mai multe infracţiuni internaţionale. Recidiva în Dreptul Penal internaţional. 171. Cauzele care justifică atenuarea pedepselor. Cauze legale atenuante. Provocarea. Repararea prejudiciului. 172. Circumstanţele atenuante. 173. Amânarea în Dreptul penal internaţional.

    Secţiunea a V‑a. Măsurile de siguranţă ________________________________ 303174. Caracterul măsurilor de siguranţă. Diferenţele care le disting de pedepse. 175. Sistemul garanţiilor organizate pe care aceste măsuri le reprezintă. Scopul lor. 176. Enumerarea celor mai importante măsuri de siguranţă aplicabile statelor. 177. Măsurile de siguranţă aplicabile persoanelor fizice capabile de infracţiuni internaţionale.

    Capitolul al III‑lea. Complicitatea şi asocierea infracţională ___________________ 305178. Reunirea mai multor forţe în vederea săvârşirii de infracţiuni internaţionale. Necesitatea unui surplus de apărare a comunităţii statelor. 179. Participarea mai multor state la comiterea de infracţiuni internaţionale. 180. Despre provocare. Actele de provocare considerate ca delictele speciale. 181. Complicitatea propriu zisă. Participaţia accesorie. 182. Asocierea infracţională.

  • VESPASIAN V. PELLA 375

    Titlul al III‑lea. Dreptul penal internaţional special. Diferitele specii de infracţiuni internaţionale _______________________________________________ 308

    Capitolul I. Clasificarea infracţiunilor internaţionale _________________________ 308183. Partea specială a Codului Penal al Naţiunilor şi clasificarea infracţiunilor internaţionale. Infracţiunile comise de state şi infracţiunile comise de persoane. Infracţiunile speciale comise de state şi indivizi cu ocazia unui conflict armat. 184. Imposibilitatea de a determina de pe acum toate infracţiunile internaţionale. Modalităţile de adaptare a Codului penal al naţiunilor la necesităţile apărării şi conservării comunităţii statelor.

    Capitolul al II‑lea. Infracţiuni comise de state _______________________________ 309185. Infracţiunea internaţională de război de agresiune. Conform noilor concepţii, noţiunea de război implică şi noţiunea de agresivitate. Războiul trebuie să fie reprimat în sine. 186. Pactul Societăţii Naţiunilor şi represiunea războiului de agresiune. Lacune. 187. Represiunea războiului de agresiune în proiectul tratatului de dezarmare şi securitate supus de un Comitet american Societăţii Naţiunilor. 188. Sistemul Protocolului de la Geneva din 1924. 189. Sistemul de determinare a agresorului. Sistemul constând în atribuirea acestui drept de determinare Consiliului Societăţii Naţiunilor. Sistemul prezumţiilor de agresivitate. Sistemul eclectic al Protocolului de la Geneva. 190. Sistemul care poate fi propus în societatea de mâine pentru a determina agresorul. Represiunea războiului de agresiune în toate cazuri. 191. Circumstanţe ce implică sancţionarea celor două părţi beligerante. 192. Infracţiunea internaţională a războiului de agresiune şi războaiele coloniale. Războaiele de secesiune. Cazurile posibile în care represiunea internaţională poate, deopotrivă, interveni în această materie. 193. Violarea zonelor demilitarizate. 194. Refuzul oricărui stat de a se conforma deciziilor de interes general internaţional luate de o autoritate competentă. Inacţiunea simplă. Rebeliune internaţională. 195. Mobilizarea în caz de conflict declarat. Scopurile mobilizării: demonstrarea sau pregătirea unui război de agresiune. 196. Ameninţări simple de război agresiv. Sistemul ultimatumului. 197. Imixtiunea indirectă a unui stat în luptele politice ale altui stat. 198. Ingerinţa indirectă a unui stat în exercitarea puterilor suverane ale altui stat. 199. Fapta unui stat de a favoriza pe teritoriul său, fie de acte pregătitoare ale atentatelor, fie constituirea de bande care să întreprindă incursiuni pe teritoriul altui stat. 200. Falsificarea de monedă. 201. Violarea imunităţii diplomatice. 202. Alte infracţiuni comise de state.

    Capitolul al III‑lea. Infracţiuni comise de indivizi ____________________________ 322203. Infracţiuni internaţionale comise de persoane fizice. Infracţiuni de natură să afecteze raporturile normale existente între state. Infracţiuni care trebuie să fie sustrase competenţei tribunalelor naţionale. 204. Declararea războiului de agresiune. 205. Fapta agenţilor diplomatici de a abuza de imunitatea lor pentru a comite acţiuni în contradicţie cu morala internaţională sau care ar constitui acte pregătitoare ale unui război agresiv. Necesitatea represiunii internaţionale. 206. Represiunea internaţională şi delictele politice contra

  • 376 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    siguranţei externe a statului. 207. Punerea în circulaţie a ştirilor false care pot pune în pericol pacea. 208. Falsificarea documentelor diplomatice. 209. Cazuri excepţionale în care represiunea internaţională ar fi necesară deopotrivă în materia actelor de terorism şi vandalism.

    Capitolul al IV‑lea. Crime şi delicte comise cu ocazia unui conflict armat _________ 328210. Necesitatea pentru Codul Penal al Naţiunilor de a prevedea delictele comise cu ocazia unui conflict armat. Ideea represiunii războiului de agresiune nu se opune ideii de represiune a delictelor. 211. Diviziunea în trei mari categorii a delictelor comise cu ocazia unui conflict armat. 212. Infracţiuni speciale comise de state ca urmare a animozităţii care le separă în momentul în care un asemenea conflict izbucneşte. 213. Diferenţele între infracţiunile militare internaţionale şi infracţiunile de drept comun comise de militari în teritoriile ocupate. 214. Observaţii referitoare la infracţiuni militare internaţionale. Necesitatea de a le supune unui tribunal internaţional. 215. Delictele de drept comun comise de militari în teritoriul ocupat şi ideea de represiune internaţională.

    Titlul al IV‑lea. Procedura penală internaţională ____________________________ 335

    Capitolul I. Chestiuni preliminare ________________________________________ 335216. Măsuri urgente de poliţie. Ele aparţin Consiliului Societăţii Naţiunilor. 217. Protocolul de la Geneva şi chestiunea măsurilor de poliţie. Obiecţiuni. Dezminţirea. 218. Necesitatea, în ceea ce priveşte deciziile relative la măsurile de poliţie, de a substitui sistemul de aprobare unanimă a membrilor Consiliului celui a deciziilor luate cu majoritate de voturi. 219. Măsurile de poliţie nu fac parte din domeniul propriu‑zis al procedurii penale. 220. Problemele mai importante înainte de a fi rezolvate în acelaşi timp ca recunoaşterea ideii de represiune internaţională.

    Capitolul al II‑lea. Despre organizarea jurisdicţiilor represive internaţionale ______ 337

    Secţiunea I. Organizarea Curţii Permanente ca jurisdicţie represivă internaţională ____________________________________________________ 337

    221. Propunerea tinzând spre crearea unei jurisdicţii represive internaţionale. 222. Organizarea ca instanţă represivă a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională. Necesitatea de a ţine cont atât de cazurile de responsabilitate individuală. 223. Recrutarea judecătorilor. 224. Infracţiunile comise de către state şi judecate de Curte în complet. Camera specială penală pentru judecarea infracţiunilor comise de către indivizi. 225. Cazurile excepţionale ale infracţiunilor militare internaţionale şi delictele de drept comun comise de către militari în teritoriul ocupat. Propunerea de organizare a jurisdicţiilor destinate să judece infracţiunile.

    Secţiunea a II‑a. Despre organizarea jurisdicţiei de instrucţie ______________ 340226. Necesitatea unei Camere de punere sub acuzare internaţională. Organizarea. Competenţa. 227. Instrucţia infracţiunilor internaţionale comise de indivizi şi reprimate prin pedepse de o gravitate medie. Atribuirea acestei instrucţii unui singur membru al Curţii.

  • VESPASIAN V. PELLA 377

    Secţiunea a III‑a. Despre organizarea Ministerului Public internaţional ______ 341228. Necesitatea de a atribui unui corp distinct aplicarea pedepselor internaţionale. 229. Recrutarea membrilor Ministerului Public internaţional. Procurorii generali. Avocaţii generali. Supleanţii. 230. Ei trebuie să acţioneze conform instrucţiunilor Consiliului Societăţii Naţiunilor. Principiul: peniţa este sclav, cuvântul este liber, în procedura penală internaţională.

    Capitolul al III‑lea. Acţiunile care derivă dintr‑o infracţiune internaţională _______ 342231. Dublul prejudiciu pe care infracţiunile internaţionale îl pot cauza. Consecinţele. Acţiunea publică internaţională. Acţiunea în repararea prejudiciului cauzat.

    Secţiunea I. Acţiunea publică internaţională ____________________________ 342232. Baza juridică a acţiunii publice internaţionale. Aparţine Societăţii Naţiuni. 233. Divizarea acţiunii publice. Acţiunea publică intentată contra unui stat şi acţiunea publică îndreptată contra indivizilor. Independenţa reciprocă a urmăririlor. 234. Plângerea şi denunţul în Procedura penală internaţională. Atribuirea exclusivă a acestui drept statului.

    Secţiunea a II‑a. Acţiunea în reparaţia prejudiciului cauzat printr‑o infracţiune internaţională ___________________________________________ 344

    235. Ideea unei acţiuni civile internaţionale. Pare să fi fost propusă de anumiţi reprezentanţi ai doctrinei de Drept Penal internaţional. 236. Acţiunea civilă aparţine în mod exclusiv statelor. 237. Condiţiile acestei acţiuni. 238. Infracţiuni comise de către indivizi. Contra cărui stat poate fi introdusă o acţiune civilă? Ideea de stat declarat civilmente responsabil pentru delicte internaţionale comise de resortisanţii săi. 239. Dreptul de opţiune în Procedura penală internaţională. Motivele care justifică derogarea de la regulile consacrate până acum de Procedura penală internaţională. 240. Cazuri excepţionale de state responsabile civilmente pentru anumite infracţiuni comise de persoane fizice.

    Capitolul al IV‑lea. Despre competenţă ____________________________________ 347241. Dificultăţile relative la competenţă care vor apărea la aplicarea Codului Penal al Naţiunilor. 242. Prima fază. 243. A doua fază. 244. Infracţiunile internaţionale, comise de indivizi, şi raporturile lor cu cele două faze de aplicare a Codului Penal internaţional. 245. Nicio dificultate referitoare la competenţa în societatea de mâine. Competenţa ratione materiae, personae şi loci. Cazuri excepţionale de conflicte de competenţă între Camera penală a Curţii Permanente şi tribunalele represive naţionale.

    Capitolul al V‑lea. Despre instrucţie ______________________________________ 349

    Secţiunea I. Probele ________________________________________________ 349246. Regimul probelor în Procedura penală internaţională. Prudenţa necesară în stabilirea şi administrarea probelor. 247. Expertiza. 248. Mărturiile martorilor. 249. Mărturiile inculpaţilor. 250. Proba literală, indiciile. Importanţa excepţională a prezumţiilor de drept.

  • 378 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    Secţiunea a II‑a. Poliţia judiciară______________________________________ 351251. Misiunea poliţiei judiciare internaţionale. 252. Motivele care s‑ar opune creării unei poliţii judiciare permanente. Pentru moment, sistemul Comisiilor de anchetă este preferabil. 253. Organizarea Comisiilor de anchetă şi obligaţia ce revine statelor de a‑şi da întregul concurs pentru a‑şi îndeplini misiunea.

    Secţiunea a III‑a. Despre urmărire şi instrucţie __________________________ 353254. Instrucţia obligatorie a infracţiunilor internaţionale. 255. Procedura publică contradictorie. 256. Trimiterea în judecată.

    Capitolul al VI‑lea. Despre judecata represivă internaţională __________________ 354257. Recuzarea. 258. Caracterul procedurii de judecată. 259. Hotărâri.

    Capitolul al VII‑lea. Despre executarea hotărârilor de condamnare _____________ 355260. Importanţa particulară a problemei executării deciziilor de condamnare. Atribuirea competenţei Consiliului Societăţii Naţiunilor. Nicio dificultate referitoare la hotărârile pronunţate contra indivizilor vinovaţi de infracţiuni internaţionale. Executarea hotărârilor de condamnare. 261. Sistemul creării unei forţe speciale a Societăţii Naţiunilor. Motivul justificând imposibilitatea actuală de a aplica acest sistem. 262. Sistemul cooperării fiecărui stat la acţiunea comună. Imposibilitatea de accepta că statele discută oportunitatea pedepselor pronunţate de Curtea permanentă. 263. Consiliul Societăţii Naţiunilor decide modul de participare al fiecărui stat la realizarea executării pedepselor. Sistemul de la Geneva din 1924. 264. Crearea anumitor criterii speciale obligatorii pentru Consiliul Societăţii Naţiunilor la momentul în care sunt invitate diferite state să participe la acţiunea comună de represiune. 265. Situaţia geografică. 266. Aprecierea situaţiei politice, economice şi sociale a statelor. Situaţia statelor care posedă frontiere expuse. Chestiunea statelor dezarmate. Situaţia excepţională a anumitor state în ceea ce priveşte participarea lor la blocade şi boicotări. 267. Formula destinată să rezolve dificultăţile realizării dificultăţilor care apar în prezent în ceea ce priveşte realizarea cooperării în vederea executării sancţiunilor. 268. Chestiunea ratificării Parlamentelor naţiunile a măsurilor de mobilizare etc. impuse fiecărui stat ca urmare a acţiunilor de încetare a Societăţii Naţiunilor. 269. Caracterul excepţional de delicat al problemei neutrilor. 270. Sancţiunile pronunţate contra statelor care refuză să participe la executarea sancţiunilor.

    Anexă. Despre stingerea acţiunilor şi a pedepselor şi despre procedura de revizuire ___________________________________________________ 364271. Interesul special problemelor următoare mai ales în ceea ce priveşte infracţiunile comise de state. 272. Prescrierea acţiunii publice, a acţiunii civile, a dreptului de executare a pedepselor internaţionale şi a dreptului de executare a condamnărilor la daune‑interese sau la restituiri. 273. Amnistia. 274. Autoritatea de lucru judecat. 275. Împăcarea părţilor. 276. Dreptul la graţiere. 277. Procedura de revizuire.

  • Dl emilio Bello-Codesido Ambasador, preşedintele Delegaţiei Republicii Chile

    la Liga Naţiunilor, fost Preşedinte interimar al Republicii Chile, fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri

    Domnule Profesor,

    Vă mulţumesc foarte sincer pentru faptul că mi‑aţi trimis remarcabila dumneavoastră lucrare „Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului”. Cartea dumneavoastră este de foarte mare actualitate şi constituie o contribuţie extrem de importantă la studiul marii probleme a organizării păcii universale.

    Dorinţa de a ajunge la consacrarea unei legislaţii penale internaţionale care să sancţioneze crima războiului de agresiune corespunde întru totul principiilor şi doctrinelor noii şi mult mai umanei concepţii privind justiţia internaţională care se impune la ora actuală în conştiinţa întregii lumi.

    Eforturile Societăţii Naţiunilor pentru a obţine dezarmarea morală a sta‑telor prin stabilirea unor mijloace paşnice de rezolvare a conflictelor dintre ele şi de eliminare a cauzelor războiului pregătesc în prezent spiritul popoarelor şi orientarea opiniei internaţionale către soluţii din sfera justiţiei, bazate pe respectarea legii şi a principiilor păcii sociale.

    Această politică de cooperare şi solidaritate universală va conduce, fără îndoială, la o organizare juridică mai bună, prin adoptarea unei legislaţii internaţionale care va stabili principiile fundamentale ale păcii mondiale şi va determina sancţiunile ce vor fi aplicate infractorilor şi agresorilor vinovaţi de crima de a fi purtat război, care constă în utilizarea de forţă şi violenţă.

    Alte persoane, jurişti şi profesori specializaţi în studiul acestor discipline, vor fi cu siguranţă în măsură să exprime o opinie mai informată asupra tezelor atât de strălucit prezentate în interesanta dumneavoastră publicaţie.

    Eu mă rezum la a exprima felicitările mele sincere şi toate urările de succes pentru lucrarea dumneavoastră.

    Vă transmit pe această cale, domnule profesor, cele mai cordiale salutări.

    Emilio Bello‑Codesido Decembrie 1925

  • Dl hugh h.l. Bellot Secretar general al „International Law Association”,

    fost profesor al Universităţii din Londra

    Am citit cu profund interes şi cu foarte mare folos tratatul domnului profesor Pella, intitulat „Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului” care, în opinia mea, constituie cea mai preţioasă contribuţie adusă la discutarea acestei probleme importante.

    Împărtăşesc, în general, punctul de vedere expus de profesorul Pella şi sunt de acord cu el că războiul de agresiune ar trebui stigmatizat ca o crimă internaţională. De altfel, Grotius şi predecesorii săi considerau războiul de agresiune ca o infracţiune împotriva Dreptului Naţiunilor.

    De asemenea, mă declar partizan al unui Cod Penal Internaţional şi al creării unei Curţi Internaţionale de Justiţie, care să judece încălcările prevederilor acestui cod, dar mă îndoiesc că majoritatea juriştilor ar avea competenţa de a stabili un astfel de Cod.

    În opinia mea, un cod legal poate fi scris, articol cu articol, numai de către comisii cu competenţă specială de examinare a diverselor ramuri ale dreptului şi a uzanţelor.

    Am, cu toate acestea, unele îndoieli cu privire la sugestia profesorului Pella ca războiul de agresiune să fie considerat o crimă care să fie judecată de o Curte Internaţională de Justiţie. Mai întâi, nu este deloc uşor să se deter‑mine când un război este agresiv; în al doilea rând, această chestiune a fost deja prevăzută în Pactul Societăţii Naţiunilor.

    În ceea ce priveşte competenţa Curţii Internaţionale, consider că ar fi riscant să se încerce definirea tuturor infracţiunilor în mod individual.

    Este imposibil de prevăzut ce infracţiuni ar putea fi comise în viitor, atât în timp de război, cât şi pe timp de pace. Consider că domeniul de competenţă al Curţii ar trebui să aibă un caracter mai general. Acesta ar cuprinde toate acuzaţiile privind:

    a) încălcarea tratatelor, convenţiilor sau declaraţiilor obligatorii pentru statele semnatare şi care reglementează metodele şi conduita de război;

    b) încălcarea legilor şi cutumelor războiului, general acceptate ca obligatorii de către naţiunile civilizate;

  • HUGH H.L. BELLOT 11

    c) încălcarea obligaţiilor internaţionale; infracţiunilor împotriva ordinii publice internaţionale; fapte penale comise de supuşii sau cetăţenii unui stat împotriva unui alt stat, a supuşilor sau cetăţenilor acestuia, care pot pune în pericol pacea lumii.

    În opinia mea, atât timp cât o infracţiune se încadrează în categoriile generale de mai sus, nu este nevoie de o definire mai precisă sau de stabilirea unei pedepse pentru fiecare caz în parte.

    Împărtăşesc punctul de vedere al domnului profesor Pella conform căruia Curtea ar trebui învestită cu puteri ample, pentru a‑i putea pedepsi pe cei vinovaţi. Ar fi, probabil, imposibilă atingerea unui acord în ceea ce priveşte pedeapsa cu moartea, dar s‑ar putea prevedea aplicarea de către Curte a pedep‑sei prevăzute pentru acte similare de legile penale interne ale statului acuzat.

    Consider şi eu, la fel ca domnul profesor Pella, că ar fi de dorit reunirea Curţii Penale Internaţionale cu Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională. Având în vedere totuşi că membrii acesteia din urmă nu au competenţa nece‑sară pentru a aprecia şi judeca în cunoştinţă de cauză faptele penale, ar trebui ca Tribunalul Penal Internaţional să fie alcătuit din judecători cu o vastă experienţă în aplicarea legislaţiei penale.

    Domnul profesor Pella a demonstrat în mod clar necesitatea de a examina în mod specific actele criminale ale statelor şi ale supuşilor acestora care ar putea compromite pacea mondială. Pentru prevenirea şi eliminarea unor astfel de acte, nu există până în prezent niciun mecanism efectiv.

    Cu privire la această problematică, studiată de domnia sa din punct de vedere ştiinţific, domnul profesor Pella merită toată recunoştinţa celor care doresc să vadă relaţiile internaţionale fiind supuse, din punct de vedere al justiţiei, aceloraşi reguli deja în vigoare în interiorul statelor.

    Hugh H.L Bellot Londra, ianuarie 1926(traducere din limba engleză)

  • introducere

    1. Caracterul penal al războiului. 2. Propuneri tinzând să organizeze o represiune universală. 3. Noile curente. Războiul de agresiune, crimă internaţională. Studii şi cercetări ce se anunţă în această materie. 4. Consecinţele calificării războiului de agresiune „crimă internaţională”. Dispariţia dreptului războiului. Un singur drept: acela al păcii. Violenţa

    concepută exclusiv ca mijloc de represiune internaţională. 5. Recunoaşterea caracterului penal al războiului impune crearea unui Drept Penal Internaţional. Fundamentul sociologic

    al noului Drept Penal al naţiunilor. 6. Modificarea metodelor de investigare ştiinţifică în domeniul Dreptului Internaţional public. 7. Politica penală internaţională. Prevenire şi reprimare. 8. Spiritul pacific actual al popoarelor şi necesitatea de a proceda în cel mai

    scurt timp posibil la organizarea pe baze solide a comunităţii de naţiuni şi la reglementarea represiunii internaţionale. 9. Structura lucrării.

    1. Războiul de agresiune e o crimă!Aceasta este părerea la care a ajuns umanitatea după dureroasa experienţă

    a ultimului război.Iată cel mai important rezultat, din punct de vedere moral, al marelui

    amestec al popoarelor.Războiul nu mai poate fi tolerat.El devine pe zi ce trece mai nimicitor prin progresul tehnic al aviaţiei, al

    chimiei şi artileriei. Este atât de barbar pentru că este dirijat chiar împotriva populaţiei civile inocente – bătrâni, femei şi copii – care sunt expuşi metodelor teroriste şi foametei, recomandate de politica de presiune morală care foloseşte adversarii unii împotriva altora.

    Acest masacru, organizat cu atâta sânge‑rece, pentru a nu spune cu atâta perversitate, constituie crima cea mai monstruoasă care a putut fi imaginată vreodată de spiritul uman.

    Este absurd, astfel, cum relata un mare pacifist, dl La Fontaine, să nu considerăm războiul ca o crimă, de vreme ce el nu este compus decât din crime multiple şi odioase ca asasinatul, incendiul, furtul şi jaful, fapte reprobabile pedepsite cu atâta severitate în interiorul statelor.

    Este absurd ca perpetuarea acestor nelegiuiri să fie impusă ca o datorie supremă oamenilor care, prin natura lor, nu sunt criminali[1].

    [1] La Fontaine, La loi internationale de la guerre, în „The American Bar Association Journal”, April 1917, p. 165‑168 (traducere în limba franceză). Cf. Philip Gibbs, citat de La Fontaine, op. cit. Cf. Quételet, Du système social et des lois qui le régissent, citat de Maciejewski, La solution du problème sur la paix universelle, p. 4.

  • 146 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    Nu putem decât să repetăm, este dureros să constatăm că naţiunile, în viaţa lor colectivă, sunt conduse de aceleaşi principii rudimentare de selecţie care guvernau viaţa internă a societăţilor primitive, în care omul nu respecta alte legi, decât pe cele ale naturii instinctuale şi unde cel mai puternic îl masacra pe cel mai slab, timp în care, conform frazei sugestive a lui Nietzsche, domina „bestia, superba fiară blondă, vagabondând în căutare de pradă şi de măcel”.

    Credinţa că războiul constituie singurul mijloc de soluţionare radicală a conflictelor internaţionale este la fel de falsă ca opinia unor jurisconsulţi ai antichităţii sau ai Evului Mediu conform cărora tortura este procedeul cel mai util pentru descoperirea adevărului în procesele penale.

    Aşa cum tortura nu duce la descoperirea adevărului, ci numai a limitei facultăţilor de rezistenţă fizică a acuzaţilor, la fel, războiul nu ne învaţă care dintre beligeranţi are de partea lui adevărul şi justiţia, întregul său efect limitându‑se la a ne indica superioritatea facultăţilor de rezistenţă ale unei naţiuni comparată cu a alteia.

    Umanitatea a putut să se convingă că tortura nu poate furniza dovada unei acuzaţii. Ea trebuie, de asemenea, să recunoască că, în litigiile internaţionale, războiul nu poate face dovada unui drept.

    2. Chiar şi anterior ultimului război şi în cursul secolelor trecute, este cert că au fost gânditori care au recunoscut caracterul penal al metodelor violente pe care popoarele le foloseau pentru soluţionarea diferendelor lor.

    Aceste concepţii apăreau totuşi ca deziderate utopice, ca reverii fantastice care nu aveau nimic în comun cu mentalitatea generală a oamenilor de stat care, responsabili de destinele naţiunilor pe care le guvernau, trebuiau să excludă idealismul din cadrul preocupărilor lor şi să se conducă pur şi simplu după sensul realităţilor sociale.

    A fost dificil să se impună reprimarea războiului în timp ce mentalitatea generală, deşi respingea procedeul în sine, îl considera totuşi ca un rău necesar, în timp ce o experienţă milenară dovedise că, în manifestările externe, fie ale naţiunilor, fie ale altor agregate sociale mai restrânse, războiul constituise totdeauna starea normală a acestor manifestări, pacea neapărând decât ca accident în viaţa umanităţii[1].

    Afirmarea şi repetarea continuă a acestor constatări istorice au contribuit cu certitudine la formarea unui sentiment comun privind imposibilitatea

    [1] În urma unor calcule efectuate cu aproximaţie, s‑a putut consta că începând cu anul 1496 î.Hr. şi până în anul 1925 din epoca noastră, aşadar timp de 3421 de ani, au fost aproximativ 3153 de ani de războaie, fie locale, fie internaţionale şi abia 268 de ani de pace (Cf. Duras, La paix par l’organisation internationale, p. 73).

  • VESPASIAN V. PELLA 147

    suprimării războaielor. Această credinţă a născut un scepticism general care nu a pierdut ocazia de a bloca orice tentativă de organizare a unei societăţi internaţionale pe baza ideii de pace şi de justiţie.

    Războiul a avut rădăcini profunde în inimile naţiunilor şi poate fi considerat încă, potrivit remarcii atât de fine a domnului Briand „ca un vechi inamic pe care suntem obişnuiţi să‑l combatem şi nu acceptăm uşor că, dintr‑o dată putem să dispărem din faţa lui”[1].

    Chiar dacă naţiunile doresc sincer pacea, ele au fost şi sunt încă puternic dominate astăzi de spiritul trecutului care le împinge să caute în înarmarea continuă supremul refugiu al unei securităţi pe care organizarea internaţională nu le‑a putut‑o garanta[2].

    Războiul apărea astfel ca o fatalitate. Se considera că destinul unei naţiuni era supus aceloraşi legi nemiloase ca cele cântate de autorii tragediilor antice.

    3. Totuşi, nu ne putem abţine să constatăm că, în ultimul timp, vechiul scepticism a fost înlocuit de un curent foarte pronunţat în favoarea ideii de a asigura ordinea internaţională prin incriminarea şi reprimarea războiului agresiv.

    De asemenea, opinia publică americană este aproape unanimă în a admite ideea caracterului penal al războiului.

    Această idee s‑a concretizat în expresia: the outlawry of war. Războiul este în afara legii.

    Ideea de justiţie şi ideea de război nu sunt conciliabile[3].Existenţa acestui curent de opinie, care va conduce la crearea unui drept

    represiv al naţiunilor, care depinde în orice caz de multiple propuneri şi chiar de proiecte oficiale sau neoficiale care au fost prezentate în special cu ocazia lucrărilor pregătitoare ale Pactului Societăţii Naţiunilor[4].

    Mai mult, pornind de la ideea reprimării războaielor agresive şi examinând multiplele circumstanţe care conduc la declanşarea unor asemenea războaie, putem constata că ne găsim chiar în prezenţa unui început de reglementare a acestei reprimări.

    [1] Briand, Discours à la Vème Assemblée de la Société des Nations, Documents et travaux de la S.D.N., septembrie 1924, p. 103.

    [2] Cf. Lange, Discours à la Vème Assemblée de la Société des Documents et travaux de la S.D.N., septembrie 1924, p. 134.

    [3] Cf. Burton, Débat général sur le rapport du Bureau, XXIIéme Conférence interparlementaire de Berne et de Généve: Compte rendu, p. 301‑309.

    [4] În conformitate cu propunerile făcute de MM. Weiss (1916), Milhaud (1916), Dernburg, Neukamp, Tchéol‑wei (1917) etc. A se vedea proiectul italian, proiectul francez, proiectul elveţian, proiectul Erzberger, proiectul Smuts, proiectul Societăţii germane pentru dreptul popoarelor, proiectul Comitetului juriştilor etc.

  • 148 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    Fără a insista asupra anumitor concepţii ale Dreptului penal internaţional care decurg din textele articolelor 227‑231 din Tratatul de la Versailles, texte care, totuşi, înclină mai mult spre reglementarea represivă a unor situaţii aparţinând trecutului, nu ne putem abţine să nu reamintim că războiul de agresiune este condamnat şi în Pactul Societăţii Naţiunilor (prima parte a Tratatului de la Versailles).

    Articolul 11 din acest Pact declară că orice război sau ameninţare cu războiul interesează întreaga societate şi că aceasta este obligată să ia toate măsurile necesare în vederea menţinerii sau restabilirii păcii.

    Sancţiunile sunt stabilite prin articolul 16 al Pactului. Dar o întreagă activitate prolifică se anunţă în această materie. După încheierea păcii, lucrările întreprinse de Societatea Naţiunilor au dovedit cu claritate interesul umanităţii pentru soluţionarea acestei probleme.

    Este suficient să amintim că ideea unei represiuni internaţionale derivă, de asemenea, din proiectul unui Tratat de dezarmare şi securitate propus de un comitet american al Societăţii Naţiunilor şi din proiectul Tratatului de asistenţă reciprocă votat de a patra Adunare a Societăţii Naţiunilor.

    În fine, ultimul protocol pentru reglementarea paşnică a diferendelor internaţionale, adoptat de a cincea Adunare a Societăţii Naţiunilor la 2 octombrie 1924, în ciuda tuturor obiecţiunilor care i s‑au opus ulterior, reprezintă o etapă importantă în mişcarea evolutivă a umanităţii spre o eră de pace şi armonie internaţională.

    Nu credem necesar să mai insistăm asupra faptului că ideea de represiune internaţională a fost în general admisă de către alte asociaţii internaţionale.

    Este suficient să amintim că Uniunea Interparlamentară, a cărei autoritate şi prestigiu sunt unanim recunoscute de către lumea politică a tuturor ţărilor, graţie imenselor servicii pe care le‑a adus cauzei păcii, a adoptat de asemenea, în a 22‑a Conferinţă, prevederea calificând războiul de agresiune ca o crimă internaţională.

    Dar, nu doar trimişii oficiali ai statelor şi cei mai eminenţi reprezentanţi ai Parlamentelor noului şi vechiului continent sunt cei care, reuniţi în Comisii sau Conferinţe, să fi recunoscut caracterul penal al războiului de agresiune.

    Asociaţiile intelectuale internaţionale, în general şi, în special, asociaţiile de jurişti au recunoscut extrema importanţă pe care o prezintă pentru dezvoltarea ştiinţelor juridice această schimbare de mentalitate umană în ce priveşte reprimarea războiului şi ele au anunţat debutul cercetării şi studiilor savante în acest domeniu atât de puţin explorat.

  • VESPASIAN V. PELLA 149

    Astfel, Asociaţia Internaţională de Drept Penal a decis să pună problema organizării unei jurisdicţii penale internaţionale pe ordinea de zi a primului său Congres, care va avea loc la Bruxelles şi să adreseze un apel tuturor grupurilor naţionale, invitându‑le să studieze problema şi să‑şi prezinte rapoartele.

    În ceea ce ne priveşte, această mişcare universală în favoarea ideii de represiune a criminalităţii internaţionale, în general şi, în special, caracterului penal al războiului de agresiune, nu face decât să ne întărească convingerile formate începând din 1919, pe care nu am încetat să le exprimăm într‑o serie de lucrări redactate în cursul acestor ultimi ani[1].

    Am susţinut, începând din anul 1919, că numai printr‑o riguroasă politică penală internaţională şi printr‑o modificare radicală a metodelor de investigaţie ştiinţifică în domeniul dreptului internaţional public vom putea ajunge, dacă nu la o pace definitivă, cel puţin la eliminarea progresivă a violenţei, privită până acum ca un mijloc normal de soluţionare a conflictelor internaţionale.

    [1] Astfel, în decembrie 1919 am stabilit un Plan de elaborare a unui Drept penal inter‑etatic, corelat cu Pactul Societăţii Naţiunilor. Am dezvoltat acest plan într‑o Conferinţă de abilitare pe care am ţinut‑o la Facultatea de Drept din Paris în februarie 1920.

    La Conferinţa internaţională de la Berna (în august 1924), ca delegat al grupului român, am invocat din nou chestiunea războiului de agresiune şi am făcut o expunere generală a problemelor conexe constituirii unui Drept penal internaţional (A se vedea Uniunea Interparlamentară, Raportul celei de‑a XXII‑a Conferinţe ţinute la Berna şi la Geneva, 1924, p. 328‑335).

    Consiliul interparlamentar şi, apoi, Comisia permanentă pentru studiul problemelor juridice, reţinând sugestiile noastre relative la crearea unui Drept penal al naţiunilor au decis să pună problema pe ordinea de zi a celei de‑a XXIII‑a Conferinţe de la Washington (a se vedea Raportul celei de‑a XXIII‑a Conferinţe, p. 407 şi Buletinul Interparlamentar nr. 5/1924, p. 101; nr. 2/1925, p. 26).

    Fiind însărcinat să redactez un proiect de raport pentru Conferinţa de la Washington am prezentat acest raport la Comisia Juridică în şedinţa de la Paris din 27 aprilie 1925. A se vedea raportul Criminalitatea războiului de agresiune şi constituirea unui Drept penal internaţional, Uniunea interparlamentară, Comisia pentru probleme juridice.

    A se vedea şi: V.V. Pella, Noile concepţii de drept penal internaţionale care rezultă din opera recentă a Societăţii Naţiunilor, în Revista Penală, Bucureşti al 3‑lea an, numerele 11 şi 12; Un cod represiv al naţiunilor, în Timpul, 8 mai 1925; Securitatea Statelor şi Pactele limitate de non‑agresiune, în România Nouă, primul an, nr. 1.

    A se vedea, în fine, articolul domnului profesor Donnedieu de Vabres: La Cour permanente de justice internationale, Revue internationale de Droit Pénal 1924, nr. 3/1924, p. 198, unde sunt expuse posibilităţile de adoptare în materie penală internaţională, sugestiile pe care le conţine Propunerea adresată Societăţii Naţiunilor în vederea organizării unui sistem internaţional de eliminare a criminalilor periculoşi, propunere publicată în Revista Internaţională de Drept Penal nr. 2/1924.

  • 150 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    4. Faptul că Adunarea Societăţii Naţiunilor a calificat războiul de agresiune drept „crimă internaţională” prezintă, într‑adevăr, o importanţă care nu va scăpa tuturor celor care se ocupă, fie de studiul Dreptului internaţional public, fie de cercetări privind Dreptul penal.

    Specialiştii în cele două materii sunt chemaţi astăzi la o colaborare strânsă în investigaţiile viitoare privind războiul.

    Din calificarea războiului de agresiune drept crimă internaţională reiese că va trebui, în mod evident, să se stimuleze metodic examinarea tuturor consecinţelor juridice ale acestei calificări. Astfel, după părerea noastră, se va deschide calea spre un nou Drept internaţional.

    Cu toate că până acum, Dreptul internaţional public a acordat aceeaşi importanţă dreptului păcii şi dreptului războiului, de aici înainte această ştiinţă îşi va modifica fundamentele, dat fiind că nu va mai exista decât un singur drept: dreptul păcii.

    Războiul este o crimă. Ar fi absurd să concepem încă un drept al războiului, adică un drept al crimei.

    Violenţa în raporturile dintre popoare, pentru a nu folosi expresia „război”, care trebuie să dispară din terminologia ştiinţelor juridice, deoarece ea nu va reprezenta, în istoria Dreptului internaţional, decât o amintire penibilă a timpurilor trecute, nu va mai putea fi concepută decât ca un mod de represiune aplicabilă statelor care vor ameninţa grav, prin acţiunea lor, pacea şi armonia internaţională.

    5. Odată ce războiul de agresiune este considerat crimă internaţională, noi perspective se devoalează multiplelor şi variatelor cercetări de ordin criminologic care vor trebui efectuate în acest domeniu.

    Crima, fie că este comisă de către un individ sau de către un stat, apare în general ca un fenomen social şi chiar, uneori, ca un fenomen de patologie socială.

    Cu siguranţă, această concepţie sociologică a Dreptului penal nu va putea fi neglijată în lucrările care vor servi la stabilirea bazelor noului edificiu al Dreptului Represiv internaţional.

    Insistăm asupra acestei probleme pentru a putea avea ocazia de a asculta distinşi jurisconsulţi susţinând teoria caracterului pur juridic al Dreptului penal internaţional care va trebui să fie considerat, în consecinţă, ca o ştiinţă juridică autonomă şi nu ca o ramură a politicii penale internaţionale[1].

    [1] Cf. opiniei domnului Rutgers, reprezentant al grupului parlamentar olandez, Uniunea interparlamentară, procese‑verbale ale şedinţelor Comisiei pentru studiul problemelor juridice, ţinută la Paris, la 27 şi 28 aprilie 1925, p. 7.

  • VESPASIAN V. PELLA 151

    Estimăm că Dreptul penal al naţiunilor nu trebuie şi nu poate fi considerat un rezultat al capriciului persoanelor care vor fi chemate să‑l elaboreze. El nu este şi nu va trebui să fie un simplu produs al voinţei umane.

    În aceste circumstanţe, represiunea răspunde unei imperioase necesităţi de conservare şi de protecţie a comunităţii internaţionale în întregul său.

    Cum am putea concepe o represiune care atinge direct scopul pe care‑l urmărim exersând, dacă nu cunoaştem obiectul acestei represiuni, adică criminalitatea internaţională cu cauzele sale şi cu legile naturale care reglementează funcţionarea sa?

    Represiunea internaţională nu poate apărea, în consecinţă, decât ca o chirurgie socială pe care suntem ţinuţi să o aplicăm după anumite principii ştiinţifice.

    Astfel, activitatea de reprimare a criminalităţii trebuie pusă în perfect acord cu activitatea de prevenţie.

    Reprimarea răului fără a încerca să înţelegi înlănţuirea cauzelor şi efectelor care au condus la apariţia acestui rău, presupune a naviga fără busolă pe infinitul Oceanului.

    De aceea, estimăm că Dreptul penal internaţional nu va trebui să aibă caracter autonom de ştiinţă pur juridică pe care vor să i‑l atribuie unii jurişti.

    Sociologia, în afara valorii sale teoretice şi a consideraţiilor generale pe care‑şi permite să le facă asupra evoluţiei umanităţii, este chemată, astăzi mai mult ca niciodată, să intervină în lupta dirijată împotriva criminalităţii internaţionale, contribuind astfel la fixarea principiilor fundamentale ale politicii penale şi punând simultan în lumină obiectul Dreptului Represiv al naţiunilor.

    6. Chiar mai mult. Înşişi teoreticienii Dreptului internaţional public vor admite că, din ziua în care va fi recunoscut caracterul penal al războiului de agresiune şi pe lângă dispariţia dreptului războiului ca obiect al disciplinei lor juridice, vor fi obligaţi să modifice chiar metodele de investigare ştiinţifică pe care le‑au folosit până la ora actuală.

    În locul acestui empirism diplomatic constând uneori în studierea războiului din singurul punct de vedere al materialităţii faptelor istorice[1], va fi necesar să se procedeze la cercetări aprofundate în domeniul criminalităţii internaţionale.

    Poate, având în vedere şi absenţa sancţiunilor efective, baza empirică a Dreptului internaţional public care a generat în numeroase spirite convingerea că această disciplină juridică nu constituia decât o simplă disertaţie filosofică,

    [1] Cf. V.V. Pella, Raport al celei de‑a XXII‑a Conferinţe interparlamentare ţinute la Berna şi la Geneva, p. 329.

  • 152 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    va trebui înlocuită cu un sistem de investigare ştiinţifică riguroasă în domeniul vieţii colective a naţiunilor.

    Ca atare, să nu ne mai pierdem în studierea controverselor juridice pe care le‑ar putea cauza un tratat de pace al cărui caracter efemer, inerent întregii acţiuni umane, va face, de asemenea, vulnerabile rezultatele la care vor conduce eforturile noastre.

    Dimpotrivă, avem datoria de a ne concentra toate forţele pentru a identifica complexitatea fenomenelor care determină manifestările violente în raporturile dintre popoare şi pentru a determina astfel legile naturale care sunt la baza acestor fenomene.

    7. Stabilind asemenea legi, vom fi în măsură să ştim în ce manieră va trebui să fie organizată atât activitatea de prevenţie, cât şi activitatea de reprimare a războiului de agresiune[1].

    Realizăm, în acelaşi timp, că viitorul Cod represiv al naţiunilor va apărea nu numai ca un simplu mod de reacţie împotriva statului care va ameninţa prin acţiunea sa violentă ordinea internaţională, ci ca o piesă a unui mecanism complex care reclamă existenţa unei politici penale internaţionale.

    În fine, procedând la organizarea represiunii pe baza principiilor fundamentale ale acestei politici penale, ne convingem că opera de incriminare nu va putea fi limitată exclusiv la războiul agresiv, ci că ea va trebui să permită reprimarea tuturor acţiunilor individuale sau colective care, având în vedere natura lor,

    [1] Acest punct de vedere a fost susţinut de noi în faţa Comisiei juridice a Uniunii interparlamentare care l‑a adoptat în întregime şi care a redactat proiectul următor de rezoluţie, urmând să fie subiect al celei de‑a XXIII‑a Conferinţe:

    A XXIII‑a Conferinţă interparlamentară, După ce a ascultat raportul domnului V.V. Pella, Constatând posibilitatea unei criminalităţi colective a statelor şi considerând că această

    criminalitate trebuie studiată din punct de vedere ştiinţific în vederea determinării legilor naturale care o reglementează şi de a stabili mijloacele destinate prevenirii şi reprimării,

    Decide, Să instituie, în cadrul Comisiei pentru studiul problemelor juridice, o Sub‑comisie per‑

    manentă chemată:a) să studieze toate cauzele sociale, politice, economice şi morale ale războiului de

    agresiune şi să găsească soluţiile practice care să asigure prevenirea acestei crime;b) să procedeze la elaborarea unui ante‑proiect al Codului represiv al naţiunilor.În acest scop, Conferinţa recomandă atenţiei Sub‑comisiei tezele pe care domnul V.V. Pella

    le‑a dezvoltat în raportul său şi în rezumat din anexa ataşată prezentei rezoluţii.A se vedea, Documente preliminare ale celei de‑a XXIII‑a Conferinţe – Washington şi

    Ottawa, 1925, p. 12.

  • VESPASIAN V. PELLA 153

    se vor găsi într‑un raport direct sau indirect de cauzalitate cu pregătirea sau declanşarea unui asemenea război.

    8. Este cert că ne găsim în faţa unei opere complexe, a cărei executare integrală depăşeşte posibilităţile de realizare ale unei singure generaţii.

    Marea dificultate nu este, totuşi, de a găsi metodele cele mai adecvate să combată criminalitatea războiului de agresiune. Aceste metode, de altfel, pot fi treptat perfecţionate, pe măsură ce vom avea experienţă.

    Este mult mai dezagreabil să avem curajul necesar să întreprindem această acţiune, declarându‑ne, în acelaşi timp, independenţa spiritului în privinţa anumitor prejudecăţi din trecut care îi făceau pe unii să spună că războiul trebuie considerat ca fiind de esenţa vieţii internaţionale şi, în consecinţă, imposibil de evitat.

    În această cutezătoare lucrare trebuie, fără îndoială, să profităm de mentalitatea oamenilor de astăzi care este cu totul favorabilă realizării unor asemenea proiecte.

    Un fenomen constant în psihologia popoarelor ne arată că după marile războaie care au zguduit cele mai profunde nivele ale organizării sociale apare un spirit pacifist care domină toate naţiunile ce au avut de suferit consecinţe directe ori indirecte ale acestor războaie.

    Nu trebuie pierdut acest moment psihologic.Egoismul şi interesele speciale care s‑ar putea opune realizării unei asemenea

    lucrări va reapărea, cu certitudine, de îndată ce curgerea uniformă a timpului va şterge impresia încă vie a ororilor ultimului război.

    Nu trebuie să uităm că secolele trecute au avut războaiele lor şi că – acesta fiind cazul în mod constant – popoarele aspiră în momentul în care se încheie tratatele de pace la o eră de linişte dacă nu perpetuă, cel puţin durabilă.

    Eroarea comisă la încheierea acestor tratate a fost că, departe de a invoca edificiul comunităţii internaţionale pe fundamentele justiţiei şi respectului ordinii, s‑a urmărit mai ales satisfacerea anumitor interese imediate ale învingătorilor.

    Umanitatea a asistat astfel la o continuă schimbare între rolurile popoarelor învinse şi ale popoarelor învingătoare.

    Dacă, aşa cum am spus, umanitatea caută de mii de ani pacea şi nu găseşte în ciuda a mii de ani decât războiul şi întotdeauna războiul, este pentru că nu a cunoscut sau pentru că a lăsat mereu să treacă secunda psihologică în care popoarele, datorită spiritului pacifist care le animă, sunt mai deschise să adopte o organizare internaţională durabilă.

  • 154 CRIMINALITATEA COLECTIVă A STATELOR ŞI DREPTUL PENAL AL VIITORULUI

    În ce priveşte ultimul Tratat de pace, este foarte evident că a reparat multe din injustiţiile din trecut.

    Este, de asemenea, posibil ca el să fi creat anumite nemulţumiri, nu doar pentru învinşi, dar şi în rândul învingătorilor.

    Nicio creaţie umană nu este perfectă.Marea înţelepciune a celor care au participat la încheierea păcii a fost

    dovedită, cu toate acestea, prin posibilitatea de perfecţionare pe care au dat‑o muncii lor.

    Crearea Societăţii Naţiunilor a adus Tratatului actual flexibilitatea necesară pentru a‑l face perfectibil fără a face necesar recursul la calea brutală a armelor.

    Dacă Pactul Societăţii Naţiunilor nu a reuşit să interzică complet războiul pentru viitor, el are totuşi marele merit de a fi diminuat posibilităţile de reuşită ale agresiunii internaţionale.

    Să nu lăsăm deci timpul să fugă şi să nu permitem ca speranţele pe care le‑am pus toţi în Societatea Naţiunilor să se transforme în decepţii dureroase.

    Societatea Naţiunilor trebuie consolidată în aceste momente în care amintirea războiului este încă vie şi în care toate popoarele trebuie să se gândească încă la profundele răni pe care le‑a cauzat această crudă încercare.

    Cei zece ani ce vor urma vor aduce ori o eră de pace durabilă ori cel mai oribil război pe care umanitatea l‑a cunoscut vreodată[1].

    Domnul Loder, făcând cu siguranţă aluzie la toţi cei care recomandă crearea instituţiilor care nu corespund evoluţiei vieţii internaţionale spunea, pe bună dreptate, în discursul său inaugural la Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională, că cel ce culege un fruct înainte ca el să fie copt nu face decât să sărăcească.

    Să ne fie permis să invocăm, la rândul nostru, acest frumos precept şi să afirmăm că îşi vor dubla sărăcia toţi cei care nu profită de spiritul pacifist actual al popoarelor şi care nu pun baze solide activităţii complexe şi delicate de prevenţie şi de reprimare a războiului de agresiune.

    Abandonând fructul care s‑a copt, acesta va cădea şi se va pierde.Vor fi forţaţi, în consecinţă, să aştepte şi să sufere încă mult timp, până

    ce arborele viguros al umanităţii le va da ocazia să recolteze din nou fructele pacifismului real care animă astăzi popoarele.

    9. Astfel, luând ca punct de plecare principiile pe care le‑am expus sumar în această introducere şi asupra cărora vom reveni frecvent, fiind convinşi de altfel că o eră de pace durabilă nu poate fi asigurată decât printr‑o serioasă

    [1] A se vedea Painlevé, Discurs, reprodus în Timpul, 22 mai 1925.

    12